Cu apa pana la gat interior 1 25 site

Colecția „NOI“ este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi.

Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de producție cele mai prietenoase cu natura.

Respectăm următoarele reguli: Așezăm textul în pagină în așa fel încât producția să genereze minimum de deșeuri. Cele care apar, totuși, devin cărți poștale, carnețele sau se reciclează.

Tipărim pe carton și hârtie reciclate, certificate FSC la o tipografie cu certificări FSC și Imprim’Vert. http://www.cycluspaper.com/en/about-us/ http://www.artagrafica.ro/ro/certificari/imprimvert/

Pentru fiecare carte tipărită, calculăm amprenta de CO2 – cantitatea de dioxid de carbon emisă în atmosferă – care a rezultat în urma producției.

Pentru compensarea emisiilor de CO2, plantăm copaci în cadrul proiectului Kultivă!

Astfel, cărțile noastre nu devin copaci tăiați, ci copaci plantați.

DANIELE PERNIGOTTI

CU APA PÂNĂ LA GÂT toţi cei responsabili pentru starea de urgenţă climatică în care trăim

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Introducere de LUCA MERCALLI

Editura Seneca

Titlu original: CON L’ACQUA ALLA GOLA. Tutti i responsabili dell’emergenza climatica in cui viviamo, Daniele Pernigotti Introducere: Luca Mercalli © 2015 Giunti Editore S.p.A., Firenze – Milano, www.giunti.it © Editura Seneca Lucius Annaeus, 2017, pentru ediția în limba română Redactor: Alexandra Teleucă Corector: Elena Bițu Machetare: Mariana Răbîncă Coperta: Rich Gemmell Coordonator: Anastasia Staicu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PERNIGOTTI, DANIELE Cu apa până la gât / Daniele Pernigotti; traducere din limba italiană: Cerasela Barbone; ISBN 978-973-87702-5-6 Tipar: Imprimeria Arta Grafică © Toate drepturile prezentei ediții sunt rezervate Editurii Seneca Lucius Annaeus.

Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al editurii.

Ştiinţa nu este o democraţie.

Este o dictatură.

Certitudinile ghidează această dictatură.

JOHN REISMAN

Guvernele şi companiile care se încăpăţânează să nu acţioneze în legătură cu schimbarea climatică demonstrează un comportament iresponsabil.

ACHIM STEINER

INTRODUCERE de

LUCA MERCALLI

Preşedinte al Societăţii Meteorologice Italiene În fiecare zi, viaţa noastră se complică din cauza proceselor birocratice ambigue, a lipsei de flexi­bili­tate, bun simţ, imaginaţie şi inovaţie, chiar şi atunci când soluţiile se află sub ochii tuturor. Pentru un certificat, un contract de muncă temporar, eşti nevoit să completezi zeci de formulare de hârtie, să le pui în plic, să cumperi un timbru, să trimiţi prin poştă. Pe lângă timpul irosit, aceste gesturi duc la pro­ ducerea unor evitabile gunoaie şi emisii care contribuie la schimbarea climatică. În ziua de astăzi, formularele se pot trimite com­pletate şi semnate printr-un simplu email, un click de mouse şi gata, ştiind că valoarea „legală“ a docu­ mentului electronic cu sem­nătură scanată ar trebui să fie pe deplin similară cu cea a unui original de hârtie. Eu încerc mereu să îmbunătăţesc bucăţica mea de realitate şi cer să înlocuiesc plicul de secol XIX, cu livrare amânată, mototransportat, cu un modern file digital, imediat, simplu, eficace. Dumnezeule mare! Secretare foarte stânjenite sau funcţionari inflexibili, publici şi privaţi, îmi spun că este imposibil. ‒ De ce? supralicitez eu.

10

C u apa până l a g ât

‒ Pentru că nu e prevăzut de regulament, pentru că întotdeauna am făcut aşa, pentru că nu ştiu să des­chid file-ul, pentru că nu am încredere, pentru că nu ştiu dacă există vreo lege care interzice asta, dar e mai bine să-ţi păzeşti spatele (sau altceva).

Mă supun învins voinţei închisorii birocratice sociale, ştiind că numai termodinamica ar fi atât de inflexibilă şi irevocabilă. Mă încearcă un sentiment de amară frustrare: cum să ne gândim la a rezolva giganticele, globalele şi ineditele probleme climatice şi eco­logice dacă nu ştim să găsim soluţia unor minore probleme cotidiene, negociabile între câţiva indivizi, fără diminuarea calităţii vieţii, ci cu o evidentă îmbu­nătăţire prin intermediul unui mijloc disponibil cu ajutorul unui click de mouse? Nu e ipocrit să aşteptăm ca liderii politici să se pună de acord la conferinţele internaţionale, ca grupurile de lobby petroliere să renunţe la o mică parte din puterea lor economică, să se facă legi nepopulare pentru a creşte taxarea pe energia fosilă când nu ştim să schimbăm, cu extremă uşu­ rinţă, nici măcar o bucăţică de lume cât un grăunte de nisip? Iată de ce această carte a colegului Daniele Pernigotti este importantă şi explicită. Suntem „Cu apa până la gât“ şi răs­pundem toți de problema climatică. Aceste pagini încep cu abordarea temei conştientizării (adesea negată) şi cu realizarea unei legături între un important şi ireversibil proces fizic nenegociabil (ei da, nu te joci cu termodinamica!) şi conduita şi gesturile noastre de zi cu zi. Apoi con­tinuă cu îndemnul la ac­ţiune: acum că ştiu, unde pot acţiona ca să-mi aduc con­tribuţia şi – pentru că sunt răspunzător de pagubă – să devin şi răspunzător al soluţiei?

Concluziile analizei amănunţite a problematicilor eco­logice, conţinută în prima parte a cărţii, care conduc la

Intro ducere de LU CA M ERCA LLI

sec­ţiunea „Ce e de făcut“, afirmă următoarele: „Orice schimbare va putea avea loc doar pornind de la deplina asumare a propriilor responsabilităţi personale, punând în practică un comportament cel puţin coerent cu ceea ce pretindem de la sectorul productiv“. [...] „Efectele foarte nocive ale fiecăruia dintre acele gesturi în apa­ renţă nesemnificative, aşa cum sunt irosirea de energie şi cea de resurse naturale, dovedesc în ce măsură un model de dezvoltare durabilă, şi odată cu acesta lupta împotriva schimbării climatice, este o exigenţă care nu mai poate fi nerespectată“. Pernigotti subliniază: „Consecinţele afectează fiecare aspect al traiului nostru cotidian. Cum ne mişcăm, cum folosim energia în locuinţele noastre şi la locul de muncă, ce cumpărăm şi ce mâncăm. Fiecare dintre noi trebuie să fie parte ac­tivă din această tranziţie, să stimuleze conştientizarea şi acţiunea din partea celorlalţi“.

Acum înţelegeţi de ce un email în locul unui plic ar face imediat diferenţa, mică, dar concretă, fără a aştepta deciziile marilor lideri politici la COP21 de la Paris.

11

I SĂ FII ÎNGHIŢIT DE APĂ CÂND TE J OCI CU FOCUL

Apa în pragul uşii Octombrie 2014: un bărbat înecat la Genova, o femeie moartă din cauza unei alunecări de teren la Muggia (Trieste) şi două bătrâne târâte de un torent la Maremma. În aceeaşi lună, din cauza vântului puternic, un bărbat decedat în hinterland-ul milanez şi o femeie în Catania. În noiembrie, alunecările de teren înghit un cuplu de bătrâni în provincia Genova, o persoană în casa ei în provincia Biella şi trei în provincia Varese sunt luate de viituri. Un bărbat se îneacă, în schimb, în Lago Maggiore, un tânăr într-o clădire la Crema şi un altul dat dis­părut din cauza inundaţiei la Genova*.

Anterior, tot în 2014, ruperile de nori făcuseră alte două victime la Gargano, în septembrie, patru la sărbătoarea de la Refrontolo din Treviso, în august, şi două la Senigallia, în mai**.

O impresionantă listă de victime corelată cu fenomene meteo deosebit de relevante. Dintre care niciunul, în sine, nu poate fi considerat excepțional în termeni absoluți, * www.meteoweb.eu, nov. 2014, „Alluvioni, nord devastato: 16 morti, un disperso, 2 000 sfollati. Bilancio catastrofico, e non è ancora finita...“ (Inundații, nordul devastat: 16 morți, un om dat dispărut, 2 000 evacuați. Bilanț catastrofal, și încă nu s-a terminat...), Peppe Caridi ** www.meteoweb.eu, oct. 2014, „Alluvione a Genova, ennesimo nubifragio killer: i precedenti“ (Inundații la Genova, a n-a rupere de nori ucigașă), F.F.

16

S ă f ii îngh iț it de apă c ând te j o c i c u f o c u l

dar frecvența și intensitatea lor tot mai mari ar trebui să-i stârnească îngrijorarea şi observatorului mai puțin expert.

Confirmarea faptului că fenomenele extreme au crescut în mod alarmant pe întreaga planetă vine și de la companiile de asigurări. Cum amintește Rosina Bierbaum*, profesor de Politici de Mediu și Resurse Naturale la Universitatea din Michigan, conform Munich Re fenomenele extreme în lume s-au dublat, şi chiar mai mult de atât, în raport cu anii optzeci, ajungând la mai mult de 900 de episoade în 2013.

Dintre acestea, cel mai mult a crescut numărul feno­menelor meteo­rologice și al celor legate de apă.

Este uimitor, aşadar, să observăm cum, atunci când au loc aceste evenimente tragice, cronicile tind adesea să minimalizeze componenta schimbării climatice referitor la responsabilitățile obiective pentru proasta gestionare a teri­ toriului. În timpul inundației de la Genova din 2014 s-a ajuns chiar la a se con­sidera cauzele naturale un alibi pentru administratori și la a se invoca retorica mediatică pentru folosirea neologismului bomba d’acqua **.

Să fie clar, responsabilitățile umane pentru o gestionare nesăbuită a teritoriului rămân depline și imposibil de eludat, pornind de la barbara cimentare a solului cu repercusiuni asupra unor largi porţiuni ale teritoriului național. Respon­ sabilități obiective, publice și private. În primul rând administratorii locali, vinovaţii unei planificări care adesea nu a ținut cont de fragilitatea teritoriului pe care erau * Turn down the heat: why a 4°C warmer world must be avoided, nov. 2012, „Risks to ecosystem and biodiversity“, Rosina Bierbaum, coursera Massive Open Online Course (MOOC) World Bank Group, http://www.slideshare. net/OKCARBON/turn-down-theheatwhya4degreecentrigradewarmerworld mustbeavoided ** MicroMega, oct. 2014, „Alluvione Genova, le cause naturali? Soltanto un alibi!“ (Inundație la Genova – cauze naturale? Doar un alibi!), Pierfranco Pellizzetti

Apa în pr agul ușii

chemați să-l gestioneze. Urmați prin rotație de guverne centrale tică­loase, res­ponsabile că au profitat de degradarea teri­toriului ca instrument pentru a câștiga bani, legalizând ilega­ litatea prin intermediul anulării datoriilor. Nu în ultimul rând, diferiţii cetățeni care, îmbră­țișând răspândita cultură națio­nală de acceptare a lipsei de respect a regulilor, au construit în mod de­liberat ce era imposibil de susținut din punct de vedere ecologic.

Imaginea culpabilei degradări teritoriale trebuie consi­ derată însă un element agravant, care nu ne poate duce la a nega că există o altă față a medaliei. Trebuie să recunoaștem că dinamica precipitațiilor, ceea ce anglo-saxonii denumesc concis pattern, s-a modificat deja din cauza schimbării climatice. Am stat atât de mult timp să discutăm despre posi­bilele consecințe viitoare ale acestui fenomen, că între timp viitorul a îmbrăcat hainele prezentului și a bătut la ușile noastre cu violența unui râu revărsat. Între timp, la Genova numărul zilelor ploioase a crescut în 2014 ajungând la 143, faţă de o medie de 75, și 2 312 mi­li­metri de ploaie, în comparaţie cu valoarea medie de 1 200. Pentru a găsi o valoare anuală de precipitații lichide mai mare trebuie să ne întoarcem până la recordul absolut din 1872. Nu este vorba însă despre o problemă care îi interesează numai pe cei din Liguria. O situație asemă­ nătoare s-a înre­gistrat, de fapt, în multe zone din nordul Italiei, de la Pordenone (2 043 mm, faţă de o medie de 1 243) la Torino (1 308 mm, faţă de o medie de 823).*

* La Stampa Speciale, dec. 2014, „2014, l’anno della pioggia“ (2014, anul ploii), Luca Mercalli

17

Încă avem noroc Dacă în Italia numărul crescut de fenomene extreme a căpătat trăsături îngrijorătoare, în multe alte țări situația este deja de mult timp o tragedie indiscuta­bilă. În 2010, revărsarea Indusului în Pakistan a avut repercusiuni asupra impresio­nantului număr de 20 de milioane de persoane*, egal cu o treime din populația italiană. În decembrie 2014, din cauza inundațiilor, numărul de sinistrați din Malaezia a fost 200 000**, în timp ce taifunul Hagupit ducea la evacuarea unui milion de persoane în Filipine și înregistra 3 morți***. Numărul scăzut de victime pentru un eveniment atât de semnificativ a ţinut și de ex­ periența pe care o dobân­dise țara în anul precedent, când super-taifunul Haiyan, poate cel mai puternic din istorie, cu rafale de vânt de 300 de km/h, înregistra 4 milioane de evacuați și 7 000 de morți****. Cu un an înainte, în 2012, taifunul Bopha, cu o putere neobișnuită, lăsase fără casă sute de mii de persoane, chiar concomitent cu întâlnirea anuală a organizației UNFCCC la Doha*****, Qatar. * UNICEF (www.unicef.it), sept. 2010, „Emergenza Pakistan: l’UNICEF rinnova l’appello per 10 milioni di bambini“ (UNICEF reînnoiește apelul pentru 10 milioane de copii) ** www.aljazeera.com, dec. 2014, „More rain forecast for flood-hit SE Asia“, Karishma Vyas *** The Guardian, dec. 2014, „Typhoon Hagupit: at least three dead and a million evacuated in Philippines“, Kate Hodal **** The Telegraph, dec. 2014, „Typhoon Hagupit tears down homes in the Philippines“, Jonathan Pearlman ***** UNFCCC: United Nations Framework Convention on Climate Change, Convenție-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, cap. 7.

Înc ă avem noroc

Cu acea ocazie, de­legatul din Filipine ajun­sese să ceară cu lacrimi în ochi o schimbare reală în politica internațională pentru a înfrunta o problemă care nu se mai putea amâna*.

Lacrimi și solici-tări pe care le-au repetat în zadar în trecut și reprezentanții micilor insule din Pacific, îngroziţi văzându-şi propriile pământuri dispărând lent din cauza creșterii nivelului ocea­nelor cu aproximativ un centimetru la fiecare trei ani.

Subsecretarul Departamentului de Finanțe din Filipine, Richard Bon Moya, a semnalat modul în care un singur fenomen extrem poate ajunge să influenţeze până la 2–3% din PIB-ul țării, având un impact în primul rând asupra categoriilor mai sărace ale populației. Este confirmarea faptului că, în timp ce tratatul privind schimbarea climatică își permite să acţioneze foarte încet printre tehnicisme, ineficiențe și egoisme, în alte contexte problema s-a con­ centrat deja asupra modului în care se pot limita pagubele.

Nu întâmplător, în ultimii ani, tema adaptării la schimbarea climatică a devenit centrală și la nivelul UNFCCC, căpătând o valoare comparabilă cu cea a diminuării, adică redu­cerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)**.

Tocmai pentru a facilita răspândirea adaptării și integrarea cu măsurile de reducere a riscurilor de dezastre, l’UNEP* * * a dezvoltat un curs online specific****. * The Guardian, dec. 2012, „Will Philippines negotiator’s tears change our course on climate change?“, John Vidal ** GES = gaze cu efect de seră: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), protoxid de azot (N2O), hexafluorură de sulf (SF6), hidrofluorocarburi (HFC) și perfluorocarburi (PFC) *** UNEP: United Nations Environment Programme, program pentru mediu al Națiunilor Unite **** „Disasters and ecosystems: resilience in a changing climate“, MOOC iversity, UNEP și Universitatea de Științe Aplicate din Köln; https://iversity.org/en/ courses/disasters-and-ecosystems-resilience-in-a-changing-climate

19

20

S ă f ii îngh iț it de apă c ând te j o c i c u f o c u l

Un mesaj în plus pentru cine nu înțelesese încă. Nu mai e vreme de pălăvrăgeli și trebuie suflecate mânecile pentru a trece la acțiune.

IPCC: Corul Polifonic al Științei Dar suntem siguri că într-adevăr clima se schimbă?

Cum este posibil să înțelegem care este starea reală a cunoașterii științifice? Şi cum să obţinem o imagine clară în ce priveşte cauzele, con­secinţele şi soluţiile unei probleme atât de complexe? Întrebări legitime pe care cele două organizații ale Națiunilor Unite, WMO* și UNEP, în mare măsură interesate de această temă, și le-au pus cu vreo treizeci de ani în urmă. Răspunsul a fost crearea, în îndepărtatul an 1988, a IPPC**. Condiția de excelenţă a cunoașterii științifice privind schimbarea climatică de atunci este con­ solidată de acest nou organism în rapoarte complete, substanțiale și detaliate, și în rapoarte de sinteză mai ușor de abordat, emise cam o dată la cinci ani***.

IPPC devine astfel locul unde elita mondială a diverselor științe își dă periodic întâlnire, la care este abordată fenome­ nologia climei ca, de exemplu, fizica atmosferei, glaciologia, oceanografia, biologia și paleobotanica. Discuția se bazează * WMO: World Meteorological Organization, agenție specializată a Națiunilor Unite ** IPCC: Intergovernmental Panel on Climate Change (www.ipcc.ch) *** Cele cinci rapoarte au fost publicate în 1990, 1995, 2007 și 2013–2014.

I PCC: Co r ul Polif onic al Ș tiințe i

însă doar pe studiile aflate deja la dispoziția comunității științi­fice, fiind publicate anterior de revistele internaționale din domeniu.

Obiectivul principal este alcătuirea, prin analiza numeroaselor informații din studii diferite, a unui mozaic complet și coerent care poate descrie adecvat dimensiunile și gravitatea problemei, scenariile de evoluţie, și poate indica guvernelor posibilele căi de intervenție pentru a limita supraîncălzirea planetei. Panelul Interguvernamental ajunge, astfel, să capete și funcția de loc în care politica află despre starea științei în ce priveşte clima. În trecut, IPPC a fost supus unor focuri încrucișate de critici, țintite să-i submineze credibilitatea. Este important, deci, să clarificăm unele aspecte, ca să nu-l lăsăm pe cititor cu îndoiala existenței unor umbre nejustificate peste această fundamentală organizație internațională. Întâi de toate, este util să amintim că oamenii de știință implicați în proiectele IPPC sunt voluntari și, deci, nu primesc nicio compensație pentru realizarea rapoartelor, ci rămân plătiți de organizația din care pro­vin ei. Astfel, interesul de a participa nu este de natură eco­nomică, ci, mai degrabă, de prestigiu știin­țific, fiind chemați să-şi reprezinte propria țară în cea mai importantă arenă mondială privind schimbarea climatică.

Alt aspect esenţial este că IPPC nu realizează autonom niciun studiu științific, în schimb ia în considerare lucrările deja pu­ blicate în revistele de specialitate internaționale. Este un aspect crucial, pentru că fiecare articol, înainte să apară într-o revistă, trebuie să treacă

21

22

S ă f ii îngh iț it de apă c ând te j o c i c u f o c u l

prin furcile caudine ale procesului de peer review (o formă de evaluare externă). În esență, el este analizat în detaliu de alți cercetători ai domeniului, pentru a evalua soliditatea și corec­titudinea științifică a celor comunicate.

IPPC folosește, așadar, ca bază de lucru numai ce este deja verificat de comunitatea oamenilor de știință. Este vorba de un aspect fundamental pentru a oferi validitate conținutului diverselor rapoarte de eva­luare. Într-adevăr, în cazurile în care o asemenea pro­cedură n-a fost aplicată în mod corect, folo­sindu-se așa-zisa literatură gri*, au apărut, în mod justificat, contestări im­ portante. S-a întâmplat, în particular, în al patrulea raport (AR4) din 2007 când, printre mii de studii chibzuite, existau două de literatură gri, unul despre ghețarii din Himalaya, care enunţa supoziţia totalei lor fuziuni în 2035**, și altul despre agricultura din regiunea Magreb***. În urma acelui incident, procedurile interne ale IPPC au fost ulterior întărite și nicio problemă asemănătoare n-a mai apărut în 2013 și 2014, cu ocazia publicării AR5****.

* Studii nepublicate încă și care, de aceea, nu au întregit încă procesul de peer review. ** The Guardian, ian. 2010, „IPCC officials admit mistake over melting Himalayan glaciers“, Damian Carrington *** Regiune nord-africană care cuprinde țările: Maroc, Tunisia, Mauritania, Algeria și Libia (n.red.). **** AR4 și AR5 sunt siglele cu care sunt identificate al patrulea, respectiv al cincilea Raport de Evaluare (Assessment Report) ale IPPC.

C unoștințe de baz ă

Cunoștințe de bază pentru orice cetățean al planetei Cartea de față n-are inteția de a soluţiona complexitatea problemelor schimbării climatice deoarece nu dispune de spațiu suficient și de o competență imbatabilă a autorului.

Există însă elementare cunoștințe de bază care trebuie să facă parte din bagajul absolut necesar de cultură „civică“ a oricărui cetățean al planetei.

Prima este că lumea științifică nu mai are îndoieli în legătură cu faptul că se schimbă clima. În AR4 (2007), existența acestui fenomen este considerată fără echivoc, pe baza unor imposibil de combătut date legate de creșterea temperaturii atmosferei și a ocea­nelor, de tot mai rapida creştere a nivelului mării și de reducerea suprafeţei și a masei ghețarilor.

A doua, omul este principalul responsabil al acestei schimbări. Conştientizarea acestui fapt a continuat să crească în mod semnificativ în urma analizei rezultatelor din rapoartele IPPC. În TAR* din 2001 asemenea responsabilitate era indicată cu o probabilitate mai mare de 66%, crescută la peste 90% în AR4 din 2007 și considerată apoi superioară unui procent de 95% în recentul AR5 din 2013–2014. * TAR – siglă cu care e cunoscut al treilea Raport de Evaluare (Third Assessment Report) al IPCC.

23

S ă f ii îngh iț it de apă c ând te j o c i c u f o c u l 1,5

date proxi* date termometrice

1 Diferența față de medie (ºF)

24

0,5 0

-0,5 -1 -1,5

Perioada caldă medievală 400

600

800

1 000

1 200

Mica glaciațiune 1 400

1 600

1 800

2 000

An

Fig. 1. Evoluția temperaturii în ultimii 2 000 de ani, măsurată cu termometrele în ultimii aproximativ 150 de ani și obținută prin date proxy * în secolele precedente. Să se observe evoluția evident anormală de la jumătatea secolului trecut până astăzi.

Grafic de Fiona Martin, NOAA Climate.gov, bazat pe datele calotelor glaciare ale EPICA Dome C, oferite de programul de paleoclimatologie al Centrului Național pentru Informaţii de Mediu al NOAA.

Probabilități crescute în timp grație unei tot mai consistente cantități de date științifice disponibile, atât prin tipologie, cât și prin întindere geografică, și cu sprijinul sateliților care au realizat un salt tehnologic de neimaginat până acum câteva decenii**. Pași uriași s-au făcut și în * Date proxy: reprezintă utilizarea de parametri specifici ca, de exemplu, suprafaţa și densitatea inelelor de lemn ale copacilor, pentru a calcula în mod indirect variația altora, ca temperatura. ** Pe site-ul proiectului MACC (Monitoring Atmospheric Composition and Climate) al Agenției Spațiale Europene (ESA) este disponibilă reprezentarea grafică a distribuției actualizate a emisiilor de CO2 ale planetei (www.gmesatmosphere.eu). Pe cel american al NOAA, concentrația reprezentativă a unei statistici a atmosferei, observată în insula Mauna Loa, Hawaii (www.esrl.noaa. gov/gmd/ccgg/trends/).

C unoștințe de baz ă

domeniul instrumentelor hardware și software de elaborare de date.

Dan Lunt, profesor de Ştiința Climei la Univer­sitatea din Bristol și expert în modele climatice, evidenţiază cum un smartphone este de aproximativ 30 000 de ori mai puternic decât computerul care în anii ’70 a făcut prima prognoză meteo cu un model. În vreme ce actualele supercomputere, care generează modelele climatice, sunt ele însele de aproximativ 30 000 de ori mai puternice decât smartphone-urile noastre.* Și capacitatea modelelor de a reprezenta realitatea a crescut enorm. Rețeaua în care este împărțită, în sens vertical și ori­zontal, planeta ajunge acum să aibă celule elementare cu o latură de numai 100 km. În felul acesta rezoluția modelului crește, exact cum se întâmplă cu imaginea digitală. Cu cât este mai mică dimensiunea pixelului, cu atât mai mare va fi precizia imaginii de a reproduce realitatea pe care o reprezintă.

Evoluția cunoașterii ne pune tot mai mult cu spatele la zid în ce priveşte responsabilitățile noastre referitoare la schimbarea climatică.

De altfel, cele aproximativ 36 de miliarde de tone** de CO2 emise în fiecare an de om nu au dus niciodată concentrația de CO2 în atmosferă peste valoarea de 300 ppm*** în ultimii 800 000 de ani, la pragul fatidic de 400 ppm. * Un astfel de exemplu este Centrul de Supercalcul (SCC) din Lecce al CMCC, cu o putere de calcul egală cu 160 TFlops și considerat cel mai mare SCC din Europa dedicat exclusiv cercetării despre climă. Aici se găsesc modelele care sunt generate: http://www.cmcc.it/it/models. ** Date din 2014. Sursă: IEA (Agenția Internațională pentru Energie) *** Ppm: părți pe milion, unitate de măsură a concentrației de CO2 din atmosferă

25