EMI LY W IL SON
SENECA *
istoria unei vieți
Traducere din limba engleză de Alexandru Suter
Editura Seneca Lucius Annaeus
Titlu original: SENECA. A LIFE de Emily Wilson First published in the United States of America by Oxford University Press 2014 First published in Great Britain by Penguin Books 2015 Text copyright © Emily Wilson, 2014 The moral right of the author has been asserted. © Editura Seneca Lucius Annaeus, 2016, București, pentru ediția în limba română Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României WILSON, EMILY Seneca. Istoria unei vieţi / Emily Wilson; trad.: Alexandru Suter ISBN 978-973-87702-0-1 I. Suter, Alexandru (trad.) 14(37) Seneca L.A. 929 Seneca L.A. Corector: Elena Bițu Machetare: Mariana Răbîncă Coperta: Editura Seneca Lucius Annaeus Coordonator: Anastasia Staicu Imagine copertă: Tabula Peutingeriana, sec. I-IV d.Hr. Facsimil de Conradi Millieri (1887-1888), Ulrich Harsh - Bibliotheca Augustana, în copie la Biblioteca Academiei Române Tipar: Imprimeria Arta Grafică © Toate drepturile prezentei ediții sunt rezervate Editurii Seneca Lucius Annaeus. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al editurii.
Cel mai mare imperiu pe care poți să îl stăpânești ești tu însuți. Imperare sibi maximum imperium est. Seneca, Scrisori către Lucilius 113.30
CUPRINS
Mulțumiri........................................................................... 9 Cronologie........................................................................ 11
Introducere: „Drumul care duce la culmea cinstirii este unul bolovănos“ ...... 17 Capitolul I: „Dragostea părintească este una înțeleaptă“............................. 45 Capitolul II: Nicăieri și pretutindeni......................................................... 93 Capitolul III: „Viciile te ademenesc cu o recompensă“ .............................. 147 Capitolul IV: „Nu există un drum ușor care să ducă de la pământ la stele“ ... 221 Epilog............................................................................. 293 Sugestii pentru alte lecturi conexe................................... 315 Bibliografie...................................................................... 317 Surse ilustrații................................................................. 326 Bibliografie selectivă a lucrărilor folosite în realizarea acestei traduceri........................................ 327 Nota traducătorului......................................................... 333
MULȚUMIRI Aș vrea să îmi exprim gratitudinea, în primul rând, față de Stefan Vranka, de la editura Oxford University Press, pentru că mi-a sugerat să scriu această carte despre Seneca. Aduc mulțumiri, de asemenea, Forumului Penn Humanities, ale cărui dezbateri interdisciplinare privind violența, ținute în anii 2013-2014, m-au ajutat să înțeleg mult mai bine atmosfera de teroare care a stăpânit Roma neroniană. Aș vrea să le mulțumesc, de asemenea, și colegilor și studenților mei de la University of Pennsylvania, care m-au făcut să rămân motivată și încrezătoare în ducerea la bun sfârșit al acestei cărți, asigurându-mi un univers atât de diferit de cel al Corsicii pustii a lui Seneca sau cel al atât de terifiant al curții lui Nero.
CRONOLOGIE
cca. 54 î.e.n. Se naște în Spania, la Corduba (astăzi Cordoba), Seneca cel Bătrân (cunoscut și ca Seneca Retorul), tatăl filozofului Seneca cel Tânăr (Lucius Annaeus Seneca). 44 î.e.n
Este asasinat Iulius Caesar.
31 î.e.n.
Bătălia de la Actium, în care Octavian, ulterior numit Augustus, i-a înfrânt pe Marc Antoniu și pe Cleopatra. Acest eveniment a marcat sfârșitul Războaielor Civile Romane și începutul Principatului.
43 î.e.n
19 î.e.n.
cca. 8 î.e.n
cca. 4 î.e.n. ?1 î.e.n. cca. 5 e.n. sau mai devreme 14 e.n. cca. 20 e.n. sau puțin mai târziu
Este asasinat Cicero (oponent al lui Marc Antoniu).
Augustus încheie cucerirea Spaniei romane (Hispania).
Se naște Lucius Annaeus Novatus (cunoscut mai apoi sub numele de Gallio), fratele mai mare al filozofului Seneca cel Tânăr. Părinții săi sunt Seneca cel Bătrân și Helvia. Se naște Lucius Annaeus Seneca, în Corduba (astăzi Cordoba), Spania. Se naște Marcus Annaeus Mela, fratele mai mic al filozofului Seneca cel Tânăr.
Mătușa lui Seneca îl duce pe acesta la Roma, pentru a studia acolo retorica și filozofia (aceasta din urmă fiindu-i predată de Attalus Stoicul și de Sotion Sextianul).
Moare Augustus; la tron îi succede Tiberius, fiul adoptiv al lui Augustus. Seneca, fiind bolnav, se mută în Egipt împreună cu mătușa sa maternă și cu soțul acesteia pentru o lungă durată de timp.
12
C ron o l o g i e
31 e.n. cca. 37-41 37/38 37
38-40 cca. 38-39 cca. 38
cca. 40 40-41 41
Seneca revine la Roma. Unchiul său moare într-un accident naval, în timp ce călătorea dinspre Egipt spre Italia. Seneca primește prima sa registratură. Seneca scrie Despre providență (De prouidentia).
Moare împăratul Tiberius, la tron urmându-i Caligula.
Se naște Nero, fiu al lui Gnaeus Domitius Ahenobarbus și al Agrippinei Minor (Agrippina cea Tânără).
Conflict între Caligula și Seneca; Seneca nu a fost executat, pentru că s-a presupus că, din cauza sănătății sale șubrede, oricum nu va mai avea mult de trăit. Moare tatăl lui Seneca.
Seneca scrie Consolație pentru Marcia (Cosolatio ad Marciam).
Prima căsătorie, nașterea unui fiu. Își face relații la curtea impe rială, se împrietenește cu Agrippina și cu sora acesteia, Iulia Livilla. Moare fiul lui Seneca.
Claudius este întronat ca împărat. Ca urmare a dorinței soției acestuia, Messalina, Seneca este deportat în Corsica, fiind acuzat de adulter cu Iulia Livilla.
cca. 43 sau 44 Scrie Consolație pentru Polybius (Consolatio ad Polybium).
cca. 46-48
Scrie Consolație pentru Helvia (Consolatio ad Heluiam), mama sa.
42-49
Scrie primele două cărți din Despre mânie (De ira), lucrare adresată fratelui său mai mare, Novatus.
cca. 48-55
49 cca. 51-53 oct. 54:
Scrie Despre scurtimea vieții (De breuitate uitae).
Seneca a reușit să fie rechemat din exil datorită intervenției mamei lui Nero, Agrippina, care l-a numit tutorele de retorică al tânărului prinț, care avea pe atunci doisprezece ani.
Novatus (= Gallio), fratele mai mare al lui Seneca, este guvernatorul roman al provinciei Achaea; acolo a respins acuzațiile care îi fuseseră aduse de către evrei apostolului Pavel.
Moare împăratul Claudius, după ce a mâncat ciuperci otrăvitoare. Nero, având acum șaptesprezece ani, se urcă pe tron cu ajutorul armatei și al lui Burrus, prefectul Gărzii Pretoriene. Seneca scrie pentru Nero discursul ținut de acesta la întronarea sa, cât și discursul funerar ținut de Nero în cinstea lui Claudius, dar și pe
S EN E CA – I S TO RI A U N EI V I EȚ I
dec. 54 e.n.
55
55/56 ?55 56 59
cca. 55-62 cca. 56-62 60/61
62
62-64 64 65
acela citit de Nero în fața Senatului pentru a prezenta programul noului său regim.
Scrie Prefacerea în dovleac a divinului Claudius (Apokolokyntosis diui Claudii), o satiră având ca temă zeificarea lui Claudius. Nero îi numește pe Seneca și pe Burrus în funcția de consilieri imperiali. Uciderea lui Britannicus, fratele vitreg al lui Nero și fiul biologic al lui Claudius. În mod oficial, s-a susținut că Britannicus ar fi murit în urma unei crize de epilepsie.
Seneca scrie Despre îngăduință (De clementia), lucrare care îi este adresată lui Nero. Novatus (= Gallio) ajunge consul (cea mai înaltă poziție politică pe care o putea avea un funcționar în Roma imperială). Seneca devine și el consul.
Uciderea Agrippinei, mama lui Nero (și protectoarea lui Seneca).
Seneca scrie Despre viața fericită (De uita beata), un eseu adresat fratelui său Gallio. Scrie Despre binefaceri (De beneficiis).
Un număr de oameni de afaceri romani, printre care și Seneca, cer retrocedarea unor substanțiale împrumuturi făcute provinciei romane Britannia; regina Boudica (Boadicea) își conduce poporul într-o tentativă ratată de revoltă împotriva dominației romane, revoltă care s-ar fi datorat, măcar în parte, sumelor imense pe care ar fi trebuit să le returneze localnicii britanni.
Moare Burrus; în locul său este numit Tigellinus ca prefect al Gărzii Pretoriene. Seneca încearcă, în zadar, să se retragă de la curtea lui Nero; renunță la aproape toate aspectele vieții publice. Moare Serenus, prietenul cel mai apropriat al lui Seneca. Seneca scrie Științele naturii (Naturales Questiones) și Scrisori morale către Lucilius (Epistulae morales ad Lucilium). Seneca încearcă, din nou, să părăsească curtea imperială, pretinzând că este bolnav. Marele incendiu al Romei.
„Conspirația pisoniană“ (condusă de Gaius Calpurnius Piso), care urmărea asasinarea lui Nero. Seneca a fost acuzat de a fi părtaș la această conspirație eșuată, fiind forțat, la porunca lui Nero, să își
13
14
C ron o l o g i e
66 e.n. 68 69
ia viața. Nepotul lui Seneca, poetul Lucan, ca și mulți alții, au fost uciși sau li s-a poruncit să se sinucidă din aceeași cauză. Nero poruncește ca fratele lui Seneca, Mela, scriitorul Petronius și senatorul Thrasea Paetus să se sinucidă la rândul lor. O lovitură de palat îl înlătură pe Nero, care fuge din Roma și apoi își ia viața, lăsând în urma sa un haos politic de mari proporții.
An cunoscut drept „Anul celor patru împărați“, deoarece în 69 e.n., s-au succedat pe tron patru împărați: Galba, Otho, Vitellius și Vespasian. Cel din urmă a domnit până în anul 79, punând bazele dinastiei Flaviilor.
CEL MAI MARE IMPERIU
PE CARE POȚI SĂ ÎL STĂPÂNEȘTI EȘTI TU ÎNSUȚI.
SENECA
ROMA SUB DOMNIA ÎMPĂRATULUI NERO
INTRODUCERE
„DRUMUL CARE DUCE LA CULMEA CINSTIRII ESTE UNUL BOLOVĂNOS“ Confragosa in fastigium dignitatis via est (Scrisori către Lucilius 84)
L
ucius Annaeus Seneca a murit într-o manieră extrem de dramatică în anul 65 e.n.1 A fost forțat să se sinucidă, în urma acuzației de a fi luat parte la o conspirație care urmărea să îl ucidă pe împăratul Nero. Cu o generație după moartea filozofului, istoricul Tacit descrie într-un mod impresionant scena morții lui Seneca, arătând cum acesta s-a stins înconjurat de prietenii săi și având-o alături pe soția sa, care voia să se sinucidă odată cu el. În acel moment, Seneca avea undeva între șaizeci și cinci și șaptezeci de ani. Era încă un bărbat viguros, deoarece făcea gimnastică în mod regulat, dar și datorită faptului că dieta sa era una frugală, care se compunea în primul rând din pâine și fructe. Trebuie să ținem cont însă și de faptul că întreaga sa viață a suferit de o bronșită cronică și de astm, care desigur că au lăsat urme. Seneca nu a reușit să se omoare nici tăindu-și venele și nici bând cucută. Nu a murit decât după ce s-a sufocat în aburii termei. Decesul lui Seneca ridică multe întrebări și ne confruntă, de asemenea, cu multele paradoxuri ale vieții sale. În ultimele sale ore, Seneca a ales să urmeze scenariul sinuciderii lui Socrate, așa cum este aceasta descris de Platon în Phaiedon. Socrate și-ar fi petrecut ultima sa după-amiază discutând filozofie cu prietenii săi, după care a băut cucută și a murit 1 Cea mai bună și amplă prezentare a morții lui Seneca (cât și a modului cum a fost receptat ulterior acest eveniment) se poate regăsi în Ker, The Death of Seneca, 2009.
18
„ D r um ul c a r e d u c e l a c u l me a c i n s t i r i i e s t e u n u l b o l o v ă n o s “
senin.2 Însă moartea lui Seneca a fost una mult mai anevoioasă. Nu s-a stins din viață după ce a băut cucută, și nici după ce (mai puțin filozofic) și-a tăiat venele, așa că a trebuit să recurgă la o variantă oarecum im provizată: să se sufoce cu aburii din terma vilei în care se afla – un sfârșit care pare unul mult mai potrivit pentru o persoană care suferise întreaga sa viață de probleme respiratorii, fiind, de asemenea, un sfârșit care are prea puține elemente comune cu exemplul socratic, pe care Seneca și-l asumase inițial. În plus, Seneca a fost un Socrate care nu a avut parte de un Platon care să îi nareze posterității ultimele sale momente. În locul lui Platon, în ultimele sale clipe, Seneca nu a avut alături de el decât de un grup de „prieteni“ mai curând insignifianți și al căror nume nu s-a păstrat, niște inși care voiau să arate contemporanilor cât de mult îl admirau pe acest mare om și care voiau să se evidențieze redând posterității ultimele sale cuvinte și gesturi: Seneca crease pentru sine o reproducere fidelă a imaginii curții imperiale romane, de data aceasta Filozoful luând locul Împăratului. Tacit ne spune, parcă făcându-ne șugubăț cu ochiul, că nu va reda ultimele vorbe ale lui Seneca, deoarece acestea se pot regăsi în scrierile filozofului. De asemenea, tot Tacit ne face să înțelegem că Seneca, încercând să apară într-o lumină cât mai bună, nu i-ar face decât o defavoare precursorului și modelul său atenian, respectiv lui Socrate. Viața și moartea lui Socrate au fost strâns întrețesute cu activitățile sale de natură filozofică. A inventat noi zei, a transformat mentalitatea tinerilor prin învățăturile sale. Seneca l-a urmat pe Socrate în a susține că un om înțelept își petrece întreaga viață învățând cum să moară („tota vita discendum est mori“, Despre scurtimea vieții 7.3). Însă Seneca a murit din cauze care considerăm că au foarte puțin de-a face cu filozofia sa, sau, de fapt, din cauze complet opuse concepțiilor sale. Era o persoană profund implicată în toate intrigile de la curtea lui Nero, fiindu-i acestuia mai întâi tutore, iar apoi consilier și scriitor de discursuri imperiale. Nero a decis că Seneca trebuie să moară, deoarece l-a suspectat, probabil pe bună dreptate, că acesta își dorea, la rândul lui, sfârșitul împăratului. Viziunea filozofică a lui Seneca (despre etică, zeități sau orice altceva) nu a jucat practic niciun rol aici. Moartea sa este cauzată, de fapt, de motive politice, chiar dacă Seneca a reușit să îi dea o turnură filozofică. Paradoxurile de a fi deopotrivă un 2 E.
Wilson, The Death of Socrates, 2007
S EN E CA – I S TO RI A U N EI V I EȚ I
filozof implicat în politică și un politician care se ocupa de filozofie joacă un rol central în viața sa (Il. I.1).3 Nararea de către Platon a morții lui Socrate ne face să credem că sinuciderea acestuia s-a petrecut sub aura unui calm total, a unui control absolut, a unei depline coerențe. Nici un cuvânt, nici un gest nu ies din cadrul prestabilit; totul se supune unei scenografii perfect armonioase. Sinuciderea lui Seneca, pe de altă parte, pare să fi fost una haotică, în care s-au făcut mai mulți pași greșiți. Nimic nu s-a întâmplat după cum fusese plănuit. Seneca nu reușește să moară așa cum își dorise, ba eșuează și la a doua încercare. Avem de-a face cu o înșiruire de ezitări și de schimbări subite ale atitudinii și hotărârilor lui Seneca. Dacă e să comparăm moartea lui Socrate cu cea a lui Seneca, aceasta din urmă arată ca o versiune ratată a sfârșitului demn de un filozof. Nu e în stare să moară cu ușurință, chiar dacă și-a devotat o lungă parte din viață pregătindu-se pentru acest deznodământ. Rubens, care a fost profund influențat de scrierile lui Seneca, a pictat un faimos tablou, în care redă, într-o manieră de-a dreptul viscerală scena morții filozofului roman.4 Seneca a murit într-o perioadă de lupte duse îm potriva forțelor politice care dețineau puterea.
Ilustrația I.1. Seneca își regizează moartea și își modelează, într-o oarecare măsură, și viața, după modelul pe care i l-a oferit Socrate. 3 Mă refer aici la titlul celei mai apreciate analize moderne a activității de om politic a lui Seneca: Miriam T. Griffin, Seneca: A philosopher in politics (Griffin 1976). 4 Rubens a fost profund influențat de Seneca prin neostoicismul prietenului său, Lipsius. Referitor la această temă v. Morford 1991.
19
20
„Drumul care duce la culmea cinstirii este unul bolovănos“
Încercarea lui Seneca de a muri și de a atinge o filozofică stare de pace sufletească îi pune la încercare toate puterile. „A trăi înseamnă a duce o viață de soldat“ (Scrisori către Lucilius 96.5), iar a muri, de asemenea, presupune o luptă, cât și un lung proces de încercări și erori. Moștenirea lăsată de Seneca atât în sens literal, cât și în cel metaforic, este, la rândul ei, una ambiguă. El a promis să lase în urmă, ca fiind cea mai mare realizare a sa, „imaginea vieții sale“. Dar a jurat, de asemenea, să lase, prin testament, sume de bani substanțiale prietenilor săi, arătându-le astfel gratitudinea sa pentru „serviciile“ pe care i le-au făcut. Imaginea unui filozof care a strâns sume uriașe de bani, pe care intenționa să le lase moș tenire, dar și care este în mod evident obsedat de renumele său post-mortem (mai mult decât, să spunem, de imortalitatea sufletului omenesc), parcă nu se ridică la nivelul idealului socratic. În plus, nu avem niciun fel de date care să ne adeverească faptul că Nero ar fi dat curs testamentului lui Seneca: probabil că împăratul a pus sechestru pe toate bunurile filozofului său. Soția lui Seneca, care voia să moară odată cu soțul ei, a fost salvată de la moarte datorită inițiativei soldaților trimiși să se asigure că Seneca s-a sinucis. Nu s-a păstrat nicio relatare a ultimelor cuvinte spuse de Seneca, nici măcar din partea lui Tacit, care a rămas singura sursă documentară ce ne-a parvenit privind acest deznodământ. Perioada în care Seneca a deținut o imensă putere și a exercitat o tot atât de mare influență a fost, inevitabil, una scurtă. A avut parte de o sinucidere greoaie, cu secunde și terțe tentative, fiind sortit unei morți care venea după o viață plină de compromisuri și negocieri complexe între ideal și realitate, între filozofie și politică, între virtute și avere, între motivație și acțiune. Istoria vieții lui Seneca ridică o întrebare mai amplă, ba chiar, am spune, una având un caracter universal, care nu este valabilă numai pentru epoca sa, ci și pentru a noastră: ce înseamnă să ai succes, ce implică acest lucru? Este o temă care se regăsește, sub o formă sau alta, în aproape toate scrierile lui Seneca. El își imaginează constant relații conflictuale între diferitele modele menite să asigure o viață virtuoasă, dar și una plină de succes. Seneca și-a pornit ascensiunea venind de undeva din provincie, a trecut apoi prin greutățile exilului și ale dizgrației, pentru ca apoi, ajuns la maturitate, să devină una dintre cele mai însemnate personalități din Roma și, în cele din urmă, mâna dreaptă a împăratului. S-a simțit tot mai mult prins în cursă, tot mai alienat și terifiat de poziția pe care ajunsese să o dețină.
S EN E CA – I S TO RI A U N EI V I EȚ I
După ce a cerșit, în van, de mai multe ori să i se îngăduie să se retragă de la Curte, a returnat o parte din averea pe care i-o dăduse Nero și s-a retras, în cele din urmă, în anul 64 e.n., părăsind până și Roma. Însă acest pas nu a fost îndeajuns pentru a-și salva viața. Condamnarea sa, prin care i se cerea să se sinucidă, se baza pe acuzarea de a fi conspirat împotriva împăratului, iar această hotărâre a fost ultimul cuvânt al lui Nero în ceea ce îl privea pe fostul său tutore, consilier și prieten. Seneca a fost profund atras de stoicism, știind că înțeleptul stoic ideal era un bărbat întotdeauna liber, împăcat cu sine și fericit, chiar și atunci când era pe moarte, când era disperat, umilit sau când pierduse tot ce avusese. Dar Seneca era, de asemenea, foarte conștient – cum vom vedea – că nu întrupa întru totul idealul stoic. În scrierile sale, el se prezintă ca fiind un ins care doar pornește pe calea filozofiei (proficiens), iar nu ca unul care a parcurs-o. Faptul că era conștient de propriul său neajuns este, poate, aspectul cel mai atrăgător al acestui personaj atât de fascinant. Redarea scenei morții lui Seneca de către Tacit ne prezintă un filozof care, la sfârșitul vieții, tot mai încearcă să atingă o stare de calm și de împăcare, iar nu pe un om care să fi găsit deja răspunsul la toate întrebările. În scrierile sale, Seneca își imaginează moartea ca pe o modalitate foarte la îndemână pentru a scăpa de toate grijile. În Despre providență (6.7), Seneca scrie în numele unui zeu imaginar: „De aceea, dintre toate lucrurile necesare din viața voastră, am voit ca niciunul să nu fie mai la îndemână decât moartea“. Reia ideea în Scrisori către Lucilius (104.26), spunând că ar trebui întotdeauna să fim mai presus de soartă, fie ea bună sau rea, și că putem, prin voința noastră, să depășim cu ușurință orice obstacole: „Nu îndrăznim nu pentru că sunt grele: sunt grele pentru că nu îndrăznim“. Dar, lui Seneca însuși, în ciuda curajului său, nu i-a fost deloc ușor nici să moară, dar nici să trăiască.
SURSELE Cine vrea să scrie biografia unei personalități din Antichitate, precum cea a lui Seneca cel Tânăr, se va confrunta, în mod inevitabil, cu dificultăți legate de lipsa de date sau de gradul de acuratețe a celor existente – în
21
22
„ D r um ul c a r e d u c e l a c u l me a c i n s t i r i i e s t e u n u l b o l o v ă n o s “
genere fapt valabil până în epoca premodernă –, acesta fiind un element endemic în studierea vieții unei persoane care a trăit cu mii sau sute de ani în urmă. În cazul nostru, nu putem recurge la niciuna dintre bogatele surse de documentare – corespondență, jurnale, fotografii, memorabilia, mărturii rămase de la prieteni, studenți, parteneri sau consorți, editori etc. – care stau de cele mai dese ori la îndemâna autorilor care se apleacă asupra figurii unei persoane din epoca modernă. În cazul lui Seneca însă, mai mult de jumătate din vasta sa operă s-a pierdut, aici fiind incluse toate discursurile sale politice, toată corespondența privată, o bună parte din lirica sa, ca și lucrările despre India și Egipt, un studiu timpuriu despre cutremure, o carte despre tatăl său și un tratat despre căsătorie. Nu avem, de asemenea, decât foarte puține informații despre tinerețea sa. Astfel încât biografia de față, în mod inevitabil, nu poate conține decât minime informații despre copilăria și adolescența lui Seneca, axându-se, în schimb, în mod disproporționat, pe acele decenii din viața sa în care a produs operele sale esențiale și despre care avem referințe din partea unor alți autori ai epocii, lucru care s-a petrecut în primul rând datorită rolului important pe care l-a jucat la curtea lui Nero, ceea ce a făcut să i se acorde o atenție deosebită în epocă. Însă dificultatea scrierii unei asemenea biografii nu rezidă doar în lipsa de date concrete. Chiar și informațiile care ne-au parvenit se pot dovedi problematice. Marele corpus de opere senecane care a supraviețuit până în zilele noastre îl depășește cu mult pe cel al majorității altor autori antici. Avem tragediile sale, eseurile despre o multitudine de subiecte, scrisori cu caracter filozofic, o satiră politică, un amplu tratat dedicat unei diversificate tematici științifice, Științele naturii (Naturales Quaestiones). Altminteri decât mulți alți autori antici, Seneca scrie la persoana întâia, descrie lucruri care țin de viața de zi cu zi, ne spune cum să o trăim. Dar, cu toate astea, niciuna dintre operele sale nu ne trimite într-un mod direct la viața autorului lor. Niciuna dintre lucrările lui Seneca nu se apropie, de exemplu, atât de mult de autobiografie precum scrisorile private ale lui Cicero către prie tenul său cel mai bun, Atticus. Tot ce a scris Seneca sunt opere atent concepute de către un autor care avea întotdeauna în vedere, în mod indiscutabil, publicul larg, chiar și în cazul scrierilor care, aparent, ar fi avut o natură foarte personală (cum ar fi opera trimisă mamei sale privind exilul său, Consolație pentru Helvia). Orice prezumtivă trimitere biografică nu poate fi acceptată ca atare, ci trebuie cercetată și, eventual, coroborată cu alte
S EN E CA – I S TO RI A U N EI V I EȚ I
informații. Așa cum o să vedem de repetate ori în această carte, opera literară a lui Seneca exploatează, într-un mod realmente fascinant, curiozitatea cititorului de a afla cât mai multe despre experiența de viață a autorului. De exemplu, Seneca a fost trimis în exil și, de asemenea, a scris foarte mult despre exil, făcând și trimiteri către ceea ce ar fi trebuit să sune ca fiind propria sa experiență. Însă puținele detalii pe care le dă despre așa-zisele sale condiții de trai din timpul exilului său în Corsica sunt toate fictive, fiind preluate și stilizate după scrierile unui alt faimos exilat roman, Ovidiu.5 Problema devine și mai spinoasă atunci când încercăm să recurgem la operele lui Seneca pentru a reconstitui viața sa de familie (părinți, neveste, copii), relațiile cu prietenii săi sau chiar – ceea ce ar fi poate lucrul cel mai interesant, dar și cel mai dificil de decelat –, relația sa cu împăratul Nero. Recurgând la scrierile sale, putem, cel puțin într-o măsură, să surprindem felul în care Seneca își percepea viața – dar trebuie subliniat, de la bun început, faptul că un asemenea demers este unul foarte dificil. Din aceste considerente, nu putem decât să sperăm că vom reuși să reconstruim, bazându-ne pe scrierile lui Seneca care ne-au parvenit, un set coerent de crezuri „senecane“ privind probleme de filozofie abstractă, sau despre unele de o natură mai practică, cum ar fi dacă o persoană ar trebui să participe la viața politică sau dacă bogăția contribuie la fericirea omului. Cum, însă, este de presupus ca vederile sale se vor fi putut schimba în cursul vieții, plecăm de la speranța că vom reuși, măcar într-o anumită măsură, să reconstruim ceea ce credea despre o problemă anume într-un moment dat al vieții sale.6 Însă până și acest demers se dovedește adesea imposibil, deoarece o bună parte din lucrările lui Seneca care ne-au parvenit nu pot fi datate cu certitudine. Nu numai între unele dintre aceste opere, ci chiar în cadrul aceleași lucrări, descoperim contradicții și tensiuni ideatice. În plus, o serie de poziții susținute în mod repetat de Seneca în scrierile sale sunt complet incompatibile cu ceea ce cunoaștem despre viața sa. Nu ne e greu să îl înțelegem pe istoricul antic Cassius Dio, atunci când îl acuză pe Seneca (în secolul al III-lea al erei noastre) de a nu fi nici mai mult și nici mai puțin decât un ipocrit. 5 Exilul
lui Seneca va fi discutat mai detaliat în capitolul al 2-lea. cea mai temeinică de a face o asemenea analiză se regăsește în Griffin 1976. Privind dificultățile unei analize a întregii opere senecane care ne-a parvenit, v. în special Volk și Williams 2006. 6 Încercarea
23