Colecția „NOI“ este despre Casă, Pământ și Om; cuprinde cărți despre mediu și despre urma pe care o lăsăm noi. Considerăm că impactul pe care o carte îl are asupra mediului înconjurător este la fel de important ca impactul ei asupra spiritului. La editarea fiecărei cărți, minimalizăm consumul de resurse naturale și alegem procesele de producție cele mai prietenoase cu natura. Respectăm următoarele reguli: Așezăm textul în pagină în așa fel încât producția să genereze minimum de deșeuri. Cele care apar, totuși, devin cărți poștale, carnețele sau se reciclează. Tipărim pe carton și hârtie reciclate, certificate FSC la o tipografie cu certificări FSC și Imprim’Vert. http://www.cycluspaper.com/en/about-us/ http://www.artagrafica.ro/ro/certificari/imprimvert/
Pentru fiecare carte tipărită, calculăm amprenta de CO2 – cantitatea de dioxid de carbon emisă în atmosferă – care a rezultat în urma producției. Pentru compensarea emisiilor de CO2, plantăm copaci în cadrul proiectului Kultivă! Astfel, cărțile noastre nu devin copaci tăiați, ci copaci plantați.
TIM FLANNERY
SPERANȚĂ ÎN AER în căutarea de soluții pentru criza climatică
Traducere din limba engleză de Ioana Mitrof
Editura Seneca
Titlu original: ATMOSPHERE OF HOPE. SEARCHING FOR SOLUTIONS TO THE CLIMATE CRISIS de Tim Flannery First published by The Text Publishing Company, Melbourne, Australia 2015 Text copyright © Tim Flannery, 2015. The moral right of Tim Flannery to be identified as the author of this work has been asserted. All rights reserved.
© Editura Seneca Lucius Annaeus, 2017, pentru ediția în limba română Redactor: Alexandra Teleucă Corector: Elena Bițu Machetare: Mariana Răbîncă Coperta: Rich Gemmell Coordonator: Anastasia Staicu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României FLANNERY, TIM SPERANȚĂ ÎN AER. În căutarea de soluții pentru criza climatică / Tim Flannery; traducere din limba engleză: Ioana Mitrof ISBN 978-973-87702-7-0 55 Tipar: Imprimeria Arta Grafică © Toate drepturile prezentei ediții sunt rezervate Editurii Seneca Lucius Annaeus. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub indiferent ce formă fără acordul prealabil scris al editurii.
Pentru Rob Purves, a cărui viață dedicată mediului înconjurător a schimbat lumea.
CUPRINS
Introducere......................................................................................... 11 I.
CLIMATOLOGIE
„Stăpânii climei“: adevărat sau fals?........................................... 23 Apele unei planete ce se încălzește............................................ 37 Oceanele, amenințător de acide................................................. 49 Și animalele ce fac?.................................................................... 55 Ireversibilul și clima sau marele orizont de evenimente ............ 65
II. PE MUCHIE DE CUȚIT
Marea separație......................................................................... 77 Cărbunele: apusul unui gigant................................................... 84 Care va fi soarta petrolului?....................................................... 93 Gazul: ultimul bravo sau calea către viitor?............................... 99 Retragerea investițiilor și bula carbonului................................ 106 Energia nucleară, încotro? ...................................................... 112 Energia solară și eoliană: câștigătorii cursei?........................... 117 În sfârșit, mașini electrice!....................................................... 124
III. BĂTĂLIA PENTRU VIITOR
Ne vom adapta?....................................................................... 131 Geoingineria: soluția salvatoare?............................................. 135 Provocarea gigatonei............................................................... 144 Rocile silicatice, cimentul și chimia verde............................... 157
10
S p er a nț ă î n aer
Noua tehnologie de captare și stocare a carbonului................. 165 Provocarea anului 2030........................................................... 171 Termen-limită: 2050............................................................... 183 O putere tot mai mare a individului........................................ 187 Postfață............................................................................................. 193 Organizații care activează pentru un climat mai bun........................ 195 Mulțumiri......................................................................................... 197 Note ................................................................................................ 198 Cărți de același autor........................................................................ 222
INTRODUCERE Care este scopul dezvoltării unei științe care să aibă capacitatea de a emite predicții, dacă, în cele din urmă, tot ceea ce suntem dispuși să facem este să stăm și să privim cum acestea devin realitate? F. SHERWOOD ROLAND,
laureat al Premiului Nobel pentru studiile sale asupra stratului de ozon
Cititorii acestei cărți vor descoperi că deja trăim viitorul climatic. Am început să ne confruntăm cu scenarii cumplite: topirea gheții polare, degradarea profundă a Marii Bariere de Corali, deplasarea populației din orașele de coastă din cauza fenomenelor meteorologice extreme. Și totuși, chiar dacă am încercat să explic efectele dezastruoase la care ne expunem dacă nu vom face nimic în privința emisiilor de carbon, am intitulat această carte Speranță în aer. Poate părea un punct de plecare nepotrivit pentru a susține renașterea optimismului în această privință. Dar, pentru a putea spera cu adevărat, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să acceptăm realitatea. Trebuie să eficientizăm dezbaterile complexe și fără sens despre climă, care ne fac să ne simțim pierduți și incapabili de a face ceva. Această carte descrie în termeni clari situația climatică dificilă în care ne aflăm și, în același timp, aduce noutăți cu privire la instrumente ce sunt dezvoltate cu scopul de a ne ajuta să evităm un dezastru climatic. În decembrie 2015, țările lumii se vor întâlni la Paris, în încercarea de a pune bazele unui tratat climatic, menit să ne acorde șansa de a combate încălzirea globală, limitând-o la 2°C, nivel considerat pe scară largă limita superioară maximă pentru evitarea unei catastrofe. Dacă vom reuși ca la Paris să pregătim intrarea într-o nouă eră a cooperării politice internaționale
12
S p er a nț ă î n aer
în combaterea încălzirii globale, e posibil ca deceniul următor să fie revelator din punct de vedere al soluțiilor găsite pentru protejarea planetei pe care vor locui urmașii noștri. Vom fi creat literalmente o atmosferă de speranță. Vom încerca să înțelegem dimensiunea problemei. Predicțiile realizate indică faptul că, în 2014, umanitatea a emis în atmosferă o cantitate record de 40 de gigatone de CO2,1 32,2 gigatone rezultând din arderea com bustibililor fosili pentru obținerea energiei (electricitate și transport în cea mai mare parte).2 CO2 este doar unul, dar cel mai important, dintre cele 30 de gaze cu efect de seră cunoscute. Dacă ar fi să însumăm emisiile de gaze generate de activitatea umană și să le exprimăm prin intermediul potențialului de încălzire al CO2, cifrele ar indica echivalentul a 49,5 gigatone de CO23 la sfârșitul anului 2009. Cu alte cuvinte, un potențial de încălzire de aproape 50 de gigatone de CO2.4 O gigatonă e echivalentul a unui miliard de tone – un număr cu nouă zerouri. Chiar și măsurată în raport cu întreaga planetă, luată ca un întreg, o gigatonă de CO2 înseamnă mult. Putem înțelege cât de mult înseamnă aceasta dacă ne gândim de cât e nevoie pentru a elimina patru gigatone de CO2 din aer. Ar trebui ca toate deșeurile agricole și forestiere din lume și biomasa de la 100 000 km2 de trestie de zahăr să fie transformate în cărbune biologic pentru a realiza acest lucru. Iar patru gigatone de CO2 reprezintă doar a zecea parte din cantitatea totală anuală de emisii cu CO2. Dacă alternativ am planta păduri pe o suprafață egală cu cea a Australiei sau cu cea a 48 de state din SUA – ceea ce înseamnă că în fiecare an va trebui să plantăm o suprafață egală cu cea a statului New York – nivelul anual de poluare s-ar reduce cu pondere egală, pe o perioadă medie de 50 de ani. Indiferent din ce punct de vedere e analizată, problema climatică cu care ne confruntăm a atins proporții enorme și se accentuează într-un ritm mai rapid decât ne-am fi imaginat cu doar zece ani în urmă. Obiectivul nostru principal trebuie să fie reducerea emisiilor cu gigatona. În mod descurajator, obiectivul negocierilor politice este exprimat în grade Celsius în loc de gigatone de carbon. Totuși, se anticipează pe scară largă că un acord realizat la Paris va prevedea un buget al emisiilor de carbon care ne va da o șansă de 50-50 de a menține temperaturile globale la un nivel de creștere de maxim 2 grade Celsius față de perioada anterioară Revoluției industriale. Aceasta ar fi o îmbunătățire semnificativă a celui mai pesimist
Introducere
scenariu. Și, dacă se ajunge la o înțelegere, e posibil ca acordul să poată fi îmbunătățit ulterior, poate printr-o revizuire a obiectivului o dată la cinci ani. Este important să înțelegem că un astfel de acord asupra unei limite de încălzire de 2°C va constitui un progres internațional extrem de important, și, cu toate acestea, viitorul acestei planete va fi pus pe seama norocului. Nu trebuie să reflectăm asupra unui viitor în care vor fi mari șansele ca Marea Barieră de Corali să moară, ca nivelul mării să crească rapid, și să se producă mari pierderi în ceea ce privește biodiversitatea – e probabil ca toate acestea să se întâmple pe fondul unei clime cu 2°C mai mare decât media din perioada pre-industrială. Acordul internațional de la Paris este necesar, dar nu suficient per se*. Este nevoie de un program de lucru mai ambițios, care să folosească mai multe instrumente decât dispunem în prezent. Să încercăm să contextualizăm întrunirea de la Paris. Acordul de la Paris nu impune nicio acțiune până în anul 2020. Poate că începutul mai lent e inevitabil. Acum zece ani, când Al Gore a publicat Un adevăr incomod, iar subsemnatul a publicat Stăpânii climei**, schimbarea climatică era considerată doar o ipoteză. Pentru a înțelege această problemă era nevoie, la acel moment, de descifrarea unor grafice complexe și modele generate pe calculator. Și iată că a venit anul 2014 în care omenirea a avut de-a face cu fenomene extreme, recorduri climatice și s-a conștientizat faptul că schimbarea climatică este cât se poate de reală și este o amenințare pentru starea de sănătate, pentru existența și siguranța oamenilor. De exemplu, pe teritoriul SUA temperatura medie a crescut cu până la 1°C, iar populația americană știe din proprie experiență că o creștere a temperaturii medii aduce cu sine fenomene extreme periculoase. În următoarele decenii temperatura medie în SUA va crește cu 0,5°C, iar acest fapt nu ar fi putut fi evitat nici în cazul în care cantitatea totală de gaze cu efect de seră s-ar fi oprit brusc la sfârșitul anului 2014. Suntem în mare întârziere în ceea ce privește acțiunile întreprinse pentru asigurarea viitorului nostru pe această planetă. Avertizările asupra gravității acestei situații nu au lipsit. Acum zece ani am publicat Stăpânii climei, o carte despre schimbarea climatică cu vânzări record. A fost doar un strigăt printre multe altele, ca și volumul * În sine ** Ediția în limba română a cărții The Weather Makers/Stăpânii climei, apărută la Editura Seneca
13
14
S p er a nț ă î n aer
The End of Nature (Sfârșitul naturii), publicat de Bill McKibben în 1989. De atunci am primit avertizări din ce în ce mai des. Cele mai importante sunt din partea oamenilor de știință. Aceștia au elaborat un buget global pentru emisiile de carbon, care ne arată că dacă vom amânanu vom acționa înainte de 2030 va fi imposibil de evitat impactul puternic al schimbărilor climatice scăpate de sub control, care se observă deja. Lucrările Agenției Internaționale pentru Energie* sunt fără echivoc. În anul 2012, AIE a anunțat că până în 2017, omenirea se va confrunta cu o încălzire de 2°C peste media din perioada pre-industrială dacă planurile privind energia nu vor fi modificate.5 Din experiență proprie putem afirma că aceste avertismente au generat unele efecte. Volumul Stăpânii climei l-a alarmat pe Sir Richard Branson cu privire la pericolele schimbărilor climatice, iar acesta i-a recomandat cartea lui Arnold Schwarzenegger, guvernator al Californiei în acea vreme. Acesta din urmă, la rândul său, a pus bazele pentru creșterea gradului de utilizare a energiei verzi și schemei de comercializare a carbonului în statul pe care îl conducea. Branson a mai pus bazele organizației Virgin Earth Challenge – cu scopul de a căuta soluții de extragere a CO2 din atmosferă la scară largă – și Carbon War Room, pentru domeniul afacerilor în vederea adoptării unor soluții cu scopul de a reduce nivelul de emisii, la scară de gigatonă. Organizația Carbon War Room este prezidată de fostul președinte al statului Costa Rica, José Maria Figueres, iar de curând și-a unit forțele cu Institutul Rocky Mountain (organizație americană activând în domeniul energiei și al utilizării eficiente a resurselor, n.tr.). Gordon Campbell, pe atunci premier al Columbiei Britanice, ne-a mărturisit că a introdus taxa pe carbon după ce a citit lucrarea Stăpânii climei; iar profesorul Zhou Ji, președinte al Academiei Chineze de Inginerie, a afirmat că această carte i-a deschis ochii cu privire la proporțiile problemelor climatice. Cartea Stăpânii climei a fost tradusă în 24 de limbi și citită de milioane de oameni. Mulți dintre aceștia au acționat individual pentru reducerea emisiilor de carbon la scară de gigatone. Modul dinamic de conducere din domeniul afacerilor și la nivelul administrației de stat a orientat piețele: în ultimii ani, gradul de utilizare a * Agenție interguvernamentală cu sediul la Paris ce furnizează statistici cu privire la problemele legate de energie
Introducere
energiei solare și eoliene a crescut în mod spectaculos, iar autovehiculele electrice au devenit acum o caracteristică clară a transportului rutier în viitor. E un început promițător, însă nu mai mult de atât, deoarece cantitatea emisiilor de carbon continuă să crească. Drept urmare, concentrația de CO2 din atmosferă a atins, pentru prima oară după milioane de ani, valoarea de 400 ppm (părți la un milion) la mijlocul anului 2013. Datorită variațiilor sezoniere a scăzut din nou. Însă în câțiva ani, concentrațiile de CO2 se vor menține deasupra nivelului de 400 ppm. Geologii nu au descoperit o altă perioadă, în întreaga istorie a planetei noastre, în care concentrațiile de CO2 din atmosferă să fi crescut atât de rapid. Nu există nicio îndoială că acestă creștere a fost generată de om, căci putem determina cantitatea de combustibil pe care o ardem, și emisiile de CO2 pe care le generăm astfel. Știm de asemenea că există o singură soluție pentru un rezultat de succes. Este absolut necesar să reducem nivelul anual al emisiilor de carbon la scară globală până în 2020, iar acest lucru înseamnă reducerea cantității de combustibil fosil ars. În mod uimitor, acum există semnale pentru prima oară că acest lucru este posibil. Pe 13 martie 2015, AIE (Agenția Internațională pentru Energie) a anunțat că emisiile de CO2 provenite din surse de energie pe bază de combustibili fosili au stagnat la 32,2 gigatone – acceași cifră fiind raportată și în anul anterior. A fost pentru prima dată, conform declarațiilor Agenției, când cantitatea de emisii de CO2 nu mai înregistrase schimbări deși ne aflam într-o perioadă de creștere economică.6 Chiar dacă anul 2014 a marcat maximul de emisii de CO2 din sectorul energetic (și acum este mult prea devreme pentru a spune dacă aceste emisii vor scădea sau vor crește în viitor), bătălia pentru un climat stabil este departe de a se sfârși. Ne este foarte clar că va trebui să reducem în mod semnificativ cantitatea de emisii între 2020 și 2030, și să reducem la 0 (zero) emisiile de gaze cu efect de seră din arderea combustibililor fosili până în 2050. Soarta generațiilor următoare depinde de măsurile care se iau în prezent în fața schimbărilor climatice. Un lucru care mă face să nu-mi pierd speranța în această privință este abilitatea tot mai crescută a omului de a acționa la nivel individual. Atunci când am scris Stăpânii climei, cel mai bun lucru pe care l-am putut sugera celor care voiau să acționeze ei înșiși a fost să înlocuiască becurile și să ia diverse măsuri pentru eficiență, sau să se implice în acțiuni menite
15
16
S p er a nț ă î n aer
să producă schimbări la nivelul sistemelor politice pline de obstacole. Dar lumea digitală a adus cu sine noi oportunități pentru cesiuni, încurajarea soluțiilor inovatoare, absorbția de noi tehnologii, și chiar acționarea în justiție. În perioada cercetării pentru acest volum am găsit cele mai surprinzătoare soluții pentru problema noastră climatică. Niciuna dintre ele nu este în sine o soluție miraculoasă, dar pot avea contribuții importante pentru natură și pentru regiunile în care au fost aplicate. Chiar și în cazul țărilor mai sărace, se lucrează la soluții inovative și eficiente. Se pare că în acest moment o mare parte din populația globului a început să acționeze în această direcție. Chiar și abordarea politică inconsecventă pe care am practicat-o a produs unele rezultate surprinzătoare. De la Germania până la SUA și Japonia, state dezvoltate care au acționat în baza protocolului de la Kyoto, sau prin alte căi, au determinat o creștere economică importantă, reducând în același timp drastic emisiile. Ruperea legăturii dintre prosperitate și poluare și crearea de noi legături între bunăstare și energie verde sunt până acum cele mai bune semne că avem capacitatea de a ne asigura un trai sănătos. Răspunsul la întrebările cum și de ce se întâmplă aceasta, și de unde răsare speranța pentru restul statelor lumii reprezintă o parte importantă a acestei cărți. Întrunirea de la Copenhaga din 2009 a fost considerată un eșec total de către scepticii cu privire la schimbarea climatică și cei care poluează au ridiculizat-o, considerând-o eșecul final al eforturilor de a genera un răspuns global comun la încălzirea globală. Și totuși la Copenhaga, președintele Barack Obama, împreună cu liderii Chinei, Indiei, Braziliei și Africii de Sud au ajuns la o înțelegere prin care țările și-au stabilit propriile obiective pentru reducerea emisiilor în deceniul critic. Acordul de la Copenhaga, după cum a devenit cunoscut contractul de o pagină, a dat dreptul statelor de a aborda problema într-o manieră proprie și prin mijloace care să fie compatibile cu economiile fiecăruia. Și pentru că țările și-au stabilit propriile obiective, eșecul în îndeplinirea acestora ar putea fi un semn al incompetenței, ceea ce poate duce la pierderea încrederii în guvern.
Introducere
Un număr mare de țări a semnat acordul în săptămânile ce au urmat, iar astăzi, Acordul de la Copenhaga se află la baza tuturor acțiunilor pentru contracararea schimbării climatice. Problema este că, dacă toate angajamentele pentru reducerea poluării cu carbon din Acordul de la Copenhaga, cumulate, ar fi îndeplinite, ar determina reducerea doar a jumătate din cantitatea necesară pentru evitarea creșterii temperaturii globale cu mai mult de 2°C. În ciuda acestui aspect, Acordul de la Copenhaga rămâne cea mai bună dovadă că se poate acționa la nivel global pentru a face față crizei climatice. Totuși, apare întrebarea: putem mai mult? Vom reuși oare, să facem ceea ce este nevoie pentru a evita dezastrul și a duce omenirea către un viitor sigur din punct de vedere climatic? Cu toată înțelepciunea de care putem da dovadă, nu cred că suntem capabili de perfecțiune. De aceea, este nevoie să ne îndreptăm atenția și către celelalte opțiuni. Putem reflecta asupra acestor lucruri, continuând să poluăm, dar adaptându-ne la clima care se destabilizează rapid. Acest lucru înseamnă protejarea și relocarea multora dintre orașele de coastă în același timp cu plata tributului pentru extremele climatice. Ar însemna schimbări drastice aduse orașelor și agriculturii, și o inevitabilă degradare a biodiversității și a sănătății umane. Adaptarea la o serie de condiții în continuă schimbare într-o lume în care schimbarea climatică este scăpată de sub control este o perspectivă descurajantă. Descurajați de uriașele dificultăți în reducerea emisiilor sau de procesul de adaptare la consecințele poluării în plină desfășurare, unii consideră geoingineria calea salvării noastre prin proiecte ce includ plasarea de sulf în stratosferă, sau pomparea de CO2 în adâncimile oceanelor. Noi înșine am luat în considerare această variantă. Dar am concluzionat că nu putem combate răul cu rău, deoarece nu e o metodă folositoare și nici una care poate fi acceptată de public pe scară largă. În timpul etapei de cercetare pentru acest volum, ne-am confruntat de nenumărate ori cu următoarea întrebare: e posibil să existe și un „Plan C“ – „a treia cale“*, în afară de adaptare și geoinginerie? Credem că există și poate deveni fundamentul viitorului nostru. „Planul C“ este un concept nou care cuprinde propuneri și experimente ce scot la lumină modalitatea * Autorul abordează subiectul în detaliu în capitolul 16 al acestui volum. Termenul “the third way“ am decis să-l redăm cu expresia „Planul C“.
17
18
S p er a nț ă î n aer
prin care sistemul natural al planetei poate fi stimulat pentru a extrage CO2 din aer într-un ritm mai rapid decât în prezent, și modalități de depozitare în siguranță a CO2-ului extras. Unele tehnologii și metode folosite de „Planul C“ au fost încadrate în categoria geoingineriei, dar ele sunt diferite calitativ. Nu încearcă să combată răul (carbonul în exces) cu alt rău (de exemplu sulf). Acestea încearcă, în schimb, să refacă sau să învețe din procesele naturale care au creat lumea. Planul C se referă în mare parte la crearea viitorului omenirii din nimic. Poate părea fantezist, dar este unica modalitate prin care viața a prosperat de-a lungul timpului – prin preluarea CO2 din atmosferă. Este extrem de important să înțelegem diferența dintre tehnologiile folosite de Planul C și măsurile ce reduc arderea combustibililor fosili. O mare diferență între ele constă în securizarea rezervei de CO2 . Carbonul din combustibilii fosili a fost bine păstrat timp de zeci de milioane de ani, dacă nu chiar sute de milioane de ani, și ar rămâne acolo în scoarța terestră dacă nu l-am scoate noi la suprafață. Însă carbonul depozitat în sol, în copaci și în alte elemente vegetale este parte a circuitului carbonului în natură. Și va rămâne acolo atât timp cât sunt aplicate reglementările din domeniul protejării mediului. În situațiile anterioare, tehnologiile folosite de Planul C și măsurile de reducere a arderii combustibililor au fost confundate la negocierile internaționale, urmările fiind dezastruoase. De exemplu, în cazul Protocolului de la Kyoto, Australia a negociat pentru stoparea defrișării, dar nu a întreprins nimic pentru a ține sub control arderea combustibililor fosili. Ca urmare, emisiile rezultate în urma arderii combustibililor fosili au crescut în cazul său cu 30% între anul de referință pentru Protocolul de la Kyoto (1990) și sfârșitul perioadei de angajament (2012). Astfel, Australia a devenit țara cu cel mai crescut nivel de emisii de carbon pe cap de locuitor din lume.7 Actuala politică australiană denumită „Acțiune directă“ pare să conducă la un rezultat similar. Guvernul federal cheltuie 2,55 miliarde dolari australieni pe o serie de licitații inverse (în cadrul cărora e acceptat prețul cel mai mic) pentru a reduce emisiile. Prima licitație, care a avut loc pe 23 aprilie 2015, a consumat mare parte din cele 600 de milioane de dolari australieni disponibili pentru investițiile în domeniul agriculturii al căror scop era să susțină fermierii pentru achiziționarea de noi tehnologii cu
Introducere
scopul de a reduce emisiile.8 Deși acest lucru va aduce un câștig de experiență, nu poate înlocui reducerea cantității de emisii din arderea combustibililor fosili în mod sigur și rapid. În loc să fie privite ca soluții pentru reducerea emisiilor din arderea combustibililor fosili, aceste tehnologii trebuie considerate drept o serie complementară de opțiuni valoroase al căror potențial maxim e posibil să nu fie atins în zeci de ani. Este oare posibil ca procesele naturale să elimine gazele cu efect de seră din atmosferă la o scară, într-un ritm și la un cost care să aibă o contribuție importantă pentru viitorul nostru? Răspunsul pe care l-am aflat este un da categoric. E posibil ca, în următoarele decenii, metodele și tehnologiile folosite de Planul C să faciliteze extragerea de gigatone de CO2 din atmosferă în fiecare an și depozitarea acestora. Planul C nu este un vis, o utopie. E posibil ca omenirea să nu prindă acest tren, sau poate va evolua prea lent pe căile întortocheate ale acestui drum, dar e o cale sigură pe care poate merge. De aceea susținem faptul că trebuie să pregătim terenul de acum, chiar și prin efortul enorm de a reduce emisiile. Dar acest Plan C are nevoie astăzi de studii de cercetare, testarea acestora, finanțare și acorduri politice, pentru a oferi metodologii și tehnologii bine elaborate în câteva decenii. Chiar dacă printr-o minune vom reduce emisiile atât de rapid încât să păstrăm siguranța climei planetei noastre, Planul C tot poate fi folositor. Metodele utilizate de acest Plan C pot contribui la refacerea atmosferei, a mărilor, reducând starea agitată care altfel s-ar menține la același nivel. În locul unei creșteri a temperaturii cu 1-2°C în SUA, putem limita creșterea la 1 grad sau chiar sub 1 grad. E posibil să avem beneficii secundare neașteptate pentru o sustenabilitate generală. Înainte de a cerceta această oportunitate extrem de îmbucurătoare pentru viitorul nostru, trebuie să fim conștienți de situația actuală. Cât de aproape este criza climatică? Poate dorința noastră de a o contracara să orienteze viitoarele revoluții economice și sociale ale omenirii într-o direcție optimistă, sau vom aluneca pe panta descendentă a terorii, ca civilizațiile trecute?
19
I CLIMATOLOGIE
„STĂPÂNII CLIMEI“: ADEVĂRAT SAU FALS? Chiar dacă noi sau oamenii politici o știm deja, natura e partenerul nostru în afaceri și decizii și are mai multe drepturi la vot, o memorie mai trainică și este mai fermă și mai corectă decât noi.
WENDELL BERRY
Atunci când am scris Stăpânii climei, am prezentat poziția climatologiei, așa cum era înțeleasă în anul 2005. Cartea a primit multe aprecieri pozitive, dar a fost și criticată de sceptici, fiind considerată extremistă și alarmantă. Un critic a scris el însuși o carte cu privire la exagerări și greșeli întâlnite în volumul menționat. Am fost bucuros să văd că a descoperit doar câteva erori, niciuna de mare importanță: nicio lucrare științifică completă nu poate fi 100% exactă. În această carte voi deveni propriul meu critic, căci doar odată cu trecerea timpului putem verifica dacă predicțiile despre schimbarea climatică s-au adeverit. De când a fost publicată cartea Stăpânii climei, Grupul Interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC, Interguvernamental Panel on Climate Change) a finalizat două prezentări succinte, sub forma rapoartelor de evaluare patru și cinci. Ulterior, sute de publicații științifice au aderat la opinia noastră cu privire la reacția sistemului climatic al Pământului la poluarea cu carbon. IPCC nu a efectuat cercetări proprii. Sub auspiciile ONU, a furnizat un raport bazat pe o analiză temeinică a literaturii științifice. Ca urmare, au fost clarificate mai multe
24
C lim a t olog ie
detalii climatologice. Nu doar predicțiile științifice ale principalelor tendințe sunt mai sigure ca niciodată, dar mulți dintre noi experimentează deja în mod direct viața într-un climat cu schimbări majore. Având noi înșine experiența schimbării climatice, și date științifice verificate, fenomenul de negare a schimbării climatice se reduce din ce în ce mai mult. Un alt aspect care s-a schimbat în ultimul deceniu este faptul că această știință a devenit mai accesibilă publicului larg. În urmă cu zece ani a fost nevoie să fac o cercetare amănunțită a literaturii științifice și a manualelor pentru a explica modul în care atmosfera interacționează cu oceanele și solul pentru a crea componente ale sistemului climatic. Am descoperit că volume scrise cu un secol în urmă de savanți ca Alfred Russel Wallace erau mult mai elocvente pentru acest proiect și mai valoroase din punct de vedere al informației decât multe dintre lucrările recente. Astăzi există o multitudine de materiale pentru oricine este curios să afle mai multe, în special pe internet (inclusiv un site de excepție: scepticalscience.com). Din păcate, blogurile s-au înmulțit ca și scepticii ce redau informații eronate, deși publicul din ce în ce mai rafinat nu mai poate fi păcălit atât de ușor de astfel de încercări. De asemenea, unele dintre instrumentele de cercetare folosite de climatologi s-au schimbat considerabil. Și capacitatea noastră de a crea modele ale sistemului climatic în timp și spațiu s-a schimbat. Modelele folosite în anii 1990 puteau acționa pe patru ordine de mărime în timp și spațiu, în timp ce modelele actuale pot opera pe cinci ordine de mărime. Prin ilustrare, patru ordine de mărime în spațiu înseamnă o extindere de la un milimetru la 10 000 milimetri (10 metri), în timp ce cinci ordine de mărime înseamnă o extindere de la un milimetru la 100 000 de milimetri (100 de metri). Capacitatea modelelor climatice continuă să crească în proporție de aproximativ un ordin de mărime pe deceniu, această creștere însemnând de 10 000 de ori mai multe calcule numai pentru componenta spațială decât era necesar înainte, într-un singur deceniu. Atunci când modelele climatice vor fi îndeajuns de dezvoltate încât să funcționeze pe 14 ordine de mărime – de la milisecunde la milenii și de la milimetri la mii de kilometri, vor putea modela în totalitate sistemul climatic al Pâmântului.1 În ciuda dezvoltării uimitoare din punct de vedere a capacității lor de calcul, modelele ne reamintesc în mod consecvent că planeta noastră e în
„ S t ăp ân ii c l im ei“ : ade văr at s au f al s ?
proces de încălzire, și că va continua să se încălzească proporțional cu volumul de combustibil fosil pe care îl ardem. Elementul nou îl constituie detaliile pe care ni le oferă despre ceea ce urmează să se întâmple. Deși niciun model climatic nu poate prezice viitorul – pentru simplul fapt că viitorul e imposibil de prezis – creșterea capacității de calcul a acestor modele ne demonstrează utilitatea lor din ce în ce mai crescută în a ne explica cum sunt influențate schimbările climatice de omenire. Studiile privind clima din trecut devin și ele din ce în ce mai prețioase din punct de vedere al informației. Un astfel de studiu despre temperaturile înregistrate pe o perioadă de peste 1 000 ani arată în unele perioade o diferență semnificativă între tendințele climatice din emisfera nordică și cea sudică. Un exemplu de diferență între emisfere, pe care scepticii l-au pus la îndoială pentru a contesta faptul că CO2 cauzează încălzire, se referă la Perioada Medievală Caldă (perioadă cuprinsă între secolul al IX-lea și secolul al XIV-lea când temperatura la nivel global a înregistrat o creștere semnificativă, n.tr.). Noul studiu demonstrează fără echivoc că această încălzire a avut loc doar în emisfera nordică.2 Dar cantitatea de gaze cu efect de seră pe care omenirea a eliberat-o în atmosferă în ultimele secole este fără precedent, astfel că sistemul climatic este acum supraîncărcat, iar încălzirea afectează ambele emisfere. Lumea de azi se schimbă rapid; doar câteva schimbări au mai fost la fel de profunde și perturbatoare precum intensificarea fenomenelor meteo extreme pe care întreaga planetă o experimentează. Pentru acel grup pe cale de dispariție, care continuă să susțină că schimbarea climatică nu e provocată de om, acesta reprezintă un câmp de luptă cu totul nou – deși e un lucru din ce în ce mai greu de apărat. Când, spre finalul anului 2013, prim-ministrul australian Tony Abbott și Ministrul Mediului Greg Hunt au susținut că nu există nicio legătură între tendința de încălzire și incendiile de vegetație, au pledat pentru această idee nu doar impotriva științei, ci și a bunului simț.3 Pentru publicul larg este greu de înțeles legătura dintre fenomenele extreme și schimbarea climatică, deoarece ele sunt cele care au cel mai mare impact și sunt extrem de devastatoare și nu schimbarea temperaturilor medii. Negarea acestei legături îi face pe oameni să creadă că schimbarea climatică este un lucru cu care se vor confrunta doar generațiile viitoare. Și nu este așa. Climatul planetei noastre s-a schimbat deja, iar în ultimul
25
26
C lim a t olog ie
deceniu am fost tot mai frecvent martorii consecințelor arderii excesive de cărbune, petrol și gaze. Progresele recente au permis oamenilor de știință să calculeze impactul uman asupra fenomenelor climatice extreme singulare.4 Fenomenele climatice extreme sunt un bun punct de plecare în încercarea de a analiza ce s-a schimbat în climatologie în ultimul deceniu. Campionatul de tenis Australian Open reprezintă momentul de glorie al orașului Melbourne, iar în timpul celor două săptămâni cât durează competiția e cel mai agreat subiect de conversație din oraș. Atunci când, la turneul din 2014, un val de căldură de o forță fără predecent a lovit orașul Melbourne, aducând temperaturi record de peste 41°C patru zile la rând și cea mai caldă perioadă de 24 de ore din istoria orașului, stadionul construit pentru a găzdui evenimentul s-a transformat într-un cuptor. În ciuda avertizărilor îndelungate și vehemente ale oamenilor de știință în ceea ce privește valurile de căldură inevitabile, viețile oamenilor și sume importante de bani au fost în joc. Rod Laver Arena nu fusese construită pentru a face față unei astfel de amenințări. Cu milioane de dolari în joc, organizatorii turneului nu au dorit să pună capăt turneului. Zi după zi, jucătorii au trudit pe teren la temperaturi de peste 40°C. Fanii au stat și ei pe aproape, deși peste 1 000 au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru stres termic. În cele din urmă, când riscurile deveniseră prea mari atât pentru jucători, cât și pentru spectatori, turneul de milioane de dolari a fost suspendat.5 Tot mai frecventele situații de criză provocate de valurile de căldură în Australia apar rar în presa internațională, însă suspendarea turneului Australian Open a ajuns pe prima pagina în ziarele din toată lumea. Comisia autraliană pentru schimbări climatice, pe care am condus-o până când a fost desființată de guvernul Abbott în septembrie 2013, emisese avertizarea că valurile de căldură deveneau din ce în ce mai periculoase pentru continent, astfel încât nu am fost surprins când BBC World Service m-a abordat pentru a explica legătura dintre valul de căldură care a dus la anularea turneului de tenis și schimbarea climatică. I-am explicat jurnalistului cum o schimbare mică a temperaturii medii cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră influențează temperaturile pe întreg teritoriul Australiei, și în întreaga lume. Reporterul a spus că mă va suna înapoi. Atunci când m-a sunat, a făcut-o pentru a-mi comunica faptul că interviul fusese anulat. Șefii lui i-au transmis că, dacă nu pot dovedi că
„ S t ăp ân ii c l im ei“ : ade văr at s au f al s ?
schimbarea climatică a generat valul de căldură, nu erau interesați de subiect. Am fost uluit. Într-un sistem atât de complex cum este clima Pământului, rareori factorii singulari reprezintă cauza unică a unui fenomen, deci e o obișnuință a se vorbi de influență și nu de cauză. Dar atunci când este vorba despre influența schimbării climatice asupra valurilor de căldură din Australia în 2013-2014, răspunsul este definitiv. Spre sfârșitul anului 2014, dr Thomas Knutson de la Laboratorul de Dinamica a Fluidelor Geofizice de la Universitatea Princeton, din New Jersey, SUA, a publicat împreună cu colegii săi o analiză ce demonstrează că este practic imposibil ca temperaturile extreme ce au lovit Australia în 2013 să fi fost provocate fără influența gazelor de seră rezultate în urma activităților umane.6 Analiza a folosit un număr considerabil de modele generate pe calculator, dintre care unele au exclus influența umană, în timp ce altele au luat-o în calcul. Valul de căldură din Australia anului 2013 a fost atât de grav, încât din cele 12 000 de simulări generate de modelele ce au inclus doar factorii naturali, în toate, cu excepția uneia, valorile s-au situat în intervalul de estimare. Ba mai mult, influența umană a triplat șansele ca valurile de căldură din acel an să aibă frecvența înregistrată atunci, și a dublat șansele ca acestea să aibă intensitatea înregistrată în acel moment. Capacitatea noastră de a face legătura dintre anumite tipuri de fenomene extreme și schimbarea climatică este un lucru extrem de nou, care ne poate revoluționa modul de a înțelege cum influențăm sistemul climatic al Pământului. Temperatura medie a atmosferei inferioare a Pământului a crescut cu puțin sub 1°C în ultimii 200 de ani. V-ați putea întreba cum poate o creștere atât de mică să aibă un efect major asupra fenomenelor extreme. Există însă mai multe aspecte ce trebuie luate în considerare. Unul dintre ele este acela că, aproximativ 90 la sută din căldura în exces captată de gazele cu efect de seră este transferată către oceane, ceea ce face ca oceanele să se încălzească într-un ritm îngrijorător. Acest lucru modifică evaporarea, care la rândul său influențează intensitatea precipitațiilor și a cicloanelor, și deci întreg circuitul apei în natură. Dar un alt răspuns, cel mai important, se află într-o observație simplă: aceea că, dacă reprezentăm grafic vremea pentru orice loc, va avea forma unui clopot. După cum se observă în schema de mai jos, e nevoie doar de o mică schimbare a temperaturii medii pentru a avea efecte enorme la extremități. În mod
27
28
C lim a t olog ie
întâmplător, graficul este o analiză realistă a gradului în care schimbarea climatică a modificat temperatura medie în numeroase locuri din emisfera nordică în ultimul secol.7
Modificarea temperaturii medii în emisfera nordică în ultimul secol
După cum arată curba, vom mai avea de-a face cu zile reci în zona de climă mai caldă. Dar vom avea mult mai multe zile toride și zile cu temperaturi record. În timpul verii din 2013, în SUA au fost depășite peste 3 000 de recorduri climatice, în timp ce în Australia numărul a fost de 123 de recorduri doborâte (în condițiile în care Australia are un număr net inferior de stații meteo). În 2014, alte 156 de recorduri au fost doborâte în Australia.8 Vedem cum clima se schimbă chiar sub ochii noștri. Deci, cât de grave au devenit lucrurile cu o medie globală a încălzirii de mai puțin de 1°C? Cel mai bun punct de plecare pentru cercetare îl reprezintă valurile de căldură, definite ca perioade prelungite de temperatură peste medie într-o locație, ce durează de la câteva zile până la săptămâni. Ele reprezintă, într-o măsură din ce în ce mai mare, cea mai gravă dintre toate schimbările ce rezultă din creșterea temperaturii medii.