Doua supravietuitoare preview by Editura TREI

Daniela Ştefănescu

Două supravieţuitoare – povestea noastră –

Daniela Ştefănescu

Două supravieţuitoare – povestea noastră –

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Luana Schidu Coperta: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Michael H Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Ofelia Coșman Corectură: Elena Bițu Ana-Maria Tamaș

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ștefănescu, daniela Două supraviețuitoare / Daniela Ștefănescu. ‑ Bucureşti: Editura Trei, 2014 ISBN 978‑606‑719‑163‑9 821.135.1-32

ISBN 978‑606‑719‑163‑9

Pentru Claire

Cuprins

Câteva cuvinte despre carte şi mulţumiri...................9 Totul a fost OK Capitolul 1...............................................................13 Înainte… Capitolul 2...............................................................19 Capitolul 3...............................................................22 Capitolul 4...............................................................34 Capitolul 5...............................................................43 Capitolul 6...............................................................69 Capitolul 7...............................................................88 Capitolul 8.............................................................124 Capitolul 9.............................................................145 Capitolul 10...........................................................187

După… Capitolul 11...........................................................199 Capitolul 12...........................................................238 De şi după Buna Vestire — o bună vestire? Capitolul 13...........................................................307 Capitolul 14...........................................................318 Capitolul 15...........................................................325

Câteva cuvinte despre carte şi mulţumiri Aş vrea să pot începe cu clasica formulă: „Această carte este o ficţiune. Orice asemănare între personajele cărţii sau faptele imaginate şi realitate este pur întâmplă toare.“ Ei bine, nu pot! Din păcate sau, mai bine zis, din fericire — depinde dacă privim jumătatea goală sau pe cea plină a paharului, iar eu o privesc pe cea plină —, această carte nu este, în mare parte, o ficţiune. Asemă narea dintre personajele cărţii sau faptele imaginate şi realitate nu este pur întâmplătoare. Desigur, am încercat să‑i dau o formă literară, pentru ca, în ciuda anumitor pagini care reproduc momente dificile din viaţa unei familii unite şi iubitoare, cartea să se citească uşor, ca un roman, ca un produs al imaginaţiei. Aşa că, din când în când, m‑am lăsat purtată pe aripile fanteziei, dar, chiar şi atunci, dacă nu am mai respectat „litera“ realităţii trăite, i‑am respectat „spiritul“. Iar eventuala omisiune a unor persoane, a unor fapte şi introducerea unor întâm plări şi personaje fictive rog să nu‑mi fie luate în nume de rău de către cei în cunoştinţă de cauză. Toate lucrurile se vor aşeza în perspectiva timpului; cu alte cuvinte, la timpul potrivit. 9

Daniela Ștefănescu

Pentru faptul că evenimentele care au stat la baza cărţii au putut fi trăite cu fruntea sus, depăşite şi, mai apoi, cristalizate în aceste file, vreau să le mulţumesc mai întâi fetelor mele minunate, Daita şi Catrinel, care mi‑au dovedit că pe lumea asta există dragoste şi dăruire duse până la abnegaţie şi uitare de sine. Îi mulţumesc soţului meu, Cristi, că ne‑a fost un spri jin real, fiind lângă noi şi ajutându‑ne în clipele grele, atunci când chiar el ar fi avut nevoie de suport moral. Nu vreau să uit să o menţionez pe verişoara mea, Nicole, care nu doar că mi‑a fost alături cu sufletul, cu gândul şi cu sfatul, ci a păstrat şi toate materialele elec tronice primite de la mine, datorită cărora nu a trebuit să mă bazez doar pe memorie. Adresa mea de e‑mail pe care o foloseam în 2004, când începe să se deruleze acţiunea acestei cărţi, s‑a pierdut cu conţinut cu tot, prin neaccesarea ei un timp prea îndelungat, drept care eu am dispus de arhiva mea la noua adresă abia din 2005. Nu în ultimul rând doresc să aduc mulţumirile mele Editurii Trei, care, deşi eram angajată cu normă întreagă, mi‑a permis, dovedind înţelegere şi bunăvoinţă, să lucrez — să redactez şi să traduc — de la distanţă, timp de trei luni pe an, aşa cum mi‑a fost necesar spre a putea petrece timp cu nepoţica mea. Închei mulţumindu‑i chiar ei, lui Claire, pentru bucu ria pe care mi‑o aduce zilnic prin vioiciunea, isteţimea, gingăşia şi căldura ei — o copiliţă minunată, în faţa purităţii, inocenţei şi forţei căreia şi destinul a trebuit să se plece.

Totul a fost OK

1 Mă aflu, poate, pentru ultima oară aici. La început de an — anul 2014 deja! — mi se con firmă iarăşi convingerea că Dumnezeu, chiar dacă a alun gat omul din paradisul Cerului, i‑a lăsat totuşi un mic paradis pe Pământ, în care soarele surâde mereu, natura este în floare tot timpul, iar oamenii sunt mai buni decât oriunde în lume: acest paradis, câteva puncte pe hartă în mijloc de ocean, se numeşte Hawaii. Voi încerca, aici fiind, să dau o formă definitivă materialului adunat şi textului schiţat şi să actualizez sau să completez anumite informaţii mai vechi, pentru a încheia în acest an „po vestea noastră“, începută cu ceva timp în urmă, lăsată deoparte, reluată, iar lăsată, iar reluată… O prietenă m‑a întrebat de ce îmi încep cartea cu sfârşitul. I‑am răspuns că nu aş dori ca un eventual citi tor care nu ne cunoaşte povestea să se gândească vreo clipă că el — sfârşitul — a fost altfel decât un happy end. * 13

Daniela Ștefănescu

From: Daita To: Daniela Sent: Thursday, December 8, 2011 Subject: Totul a fost OK (Honolulu) Detaliile urmează, dar pe scurt: copilu’ e f. sănătos. Daita From: Daniela To: Daita Subject: Re: Totul a fost OK Sent: Thursday, December 8, 2011 (Bucureşti) Grozav! Aştept, scumpa mea fetiţă, acest e‑mail concis — „pe scurt: copilu’ e f. sănătos“ —, dar care spune TOT, de şapte ani şi o lună. Mă bucur că am trăit clipa în care să îl citesc cu ochii mei şi să îl savurez cu inima mea. În fine, pot spune că sunt liniştită sau, de fapt, chiar fericită. În aceeaşi încăpere din Bucureşti în care am primit vestea astăzi, eram şi pe 9 noiembrie 2004. Tu însă nu erai, ca acum, „la capătul lumii“… în Honolulu (unde te afli la propriu, nu doar aşa cum zice expresia), ci „doar“ la New York. Iar Claire de abia făcuse doi anişori şi cinci luni. Pot spune oare, conform banalei vorbe, că cei şapte ani „au zburat“? Chiar nu ştiu; ce ştiu e însă că la un moment dat, de fapt la multe… momente date, mi se părea că timpul — că lumea — nu numai că nu zbura, dar chiar încetase să mai meargă înainte. Cel puţin pentru noi. 14

Două supraviețuitoare

Gata cu filosofarea de doi bani. Vă iubesc. Te chem imediat. Mami

ﾃ始ainte窶ｦ

2 S‑a dus vara. Iată‑ne la început de octombrie. Deşi, calendaristic, vara lui 2012 a trecut, soarele superb de afară dezminte calendarul. În Falls Church, pe coasta de Est americană, aproape de Washington, unde mă aflu acum cu Cristi în vizită la fata mea Catrinel şi soţul ei Kevor, clima e ceva mai blândă decât cea cu care sunt obişnuită la paralela 45, dar tot putem spune că avem parte de o zi de excepţie a lunii lui Brumărel. Căldura astrului e azi dulce, plăcută, iar razele lui îşi fac loc printre frunzele de cireş, parcă pentru a asista mai îndeaproape la un subtil joc de îndrăgostiţi: freamătă Frunza, palpită toată, ar vrea să se dăruiască, să se lase în voia simţirii, şi totuşi îşi ridică semeaţă capul, înăbuşindu‑şi fiorii când un suflu delicat al Vântului încearcă s‑o sup ună. Apoi iarăşi tresaltă abia perceptibil la atingerea‑i mângâietoare. Telefonul mă scoate din reverie. Este nepoţica mea Claire, care mă sună din Honolulu şi mă ia direct, fără multe introduceri, în stilul specific unui copil de — nu‑mi vine să cred: uite că totuşi… anii au „zburat“!! — unui copil de zece ani: 19

Daniela Ștefănescu

— Bună, Mamina, tu ai terminat cartea despre mine? Are you done?1 Îi promisesem acum vreo… să mă gândesc… acum circa patru luni — adică la vreo jumătate de an după e‑mailul din 8 decembrie 2011 „Totul a fost OK“ — că voi scrie o carte despre ea, o carte despre noi două de fapt, din anii când era micuţă de tot. Îşi exprimase do rinţa să nu fie mai prejos decât mama şi mătuşica ei, despre năzdrăvăniile cărora scrisesem două cărţi. Acum venise rândul lui Claire să‑mi servească drept inspiraţie… Nu mă aşteptam să mă tragă la răspundere după câteva luni, aşa, din senin. Nu‑mi vorbise niciodată despre viitoarea noastră carte, de când îi spusesem că aveam de gând să o scriu. Chiar eram niţel dezamăgită de indiferenţa ei. I‑am răspuns, vinovată: — Nu, nu sunt gata. — Nu eşti? continuă interogatoriul. — Păi, am avut atâtea de lucru, la serviciu, cu alte cola borări, cu casa, cu… şi nici nu mi s‑a părut că o aştepti. — Ba o aştept… really! zice cu glasu‑i de clopoţel. — Am zis că va fi gata în doi ani, dau eu acum din colţ în colţ. — Timpu’ trece, Mamina, spune cu un simţ al timpului pe care nu‑l are niciodată când e vorba să se pregătească dimineaţa pentru şcoală sau seara pentru culcare. — Mai am mai mult de un an şi jumătate… n‑au trecut decât patru luni. — Biiine, aştept.

1 Ai

terminat?

Două supraviețuitoare

Mă cam pripisem atunci cu promisiunea. Înseamnă să fiu gata pe la mijlocul lui 2014, iar ea va face atunci doisprezece ani. S‑ar putea să fie prea devreme pentru a afla… sau poate că nu, nu ştiu, încă nu‑mi dau seama; ceea ce simt însă este că aş fi preferat să nu ştie niciodată, să trăiască tot restul vieţii în lumea ei plină de jocuri şi joacă, păpuşi, îngeri, zâne, sirene, magicieni, Feţi‑Fru moşi şi Ilene Cosânzene, chiar dacă mai nou înlocuiţi de tot felul de „i“‑uri, iPod, iPad, iPhone, de androizi şi roboţi şi, fie!, chiar de vampiri imaginari şi tot ce mai este la modă în actualul univers al unui copil născut la începutul mileniului III. — Oricum, continuă Claire la telefon, întrerupând firul gândurilor mele, sunt foarte bucuroasă, am good news: acum o să dau proba să trec la gym la upper level. A zis my coach că sunt foaaaarte bună şi am multe şanse. O să fiu în grupă cu gimnastele cele mai cool! Curând o să ştiu if I did it, îmi explică în stilul ei specific, amestecând cuvinte româneşti cu englezeşti şi cu expresii americane, care îi sunt mai la îndemână. — Sunt sigură, ca şi antrenorul tău, că reuşeşti. — Ţine‑mi pumnii, Mamina!