Hans Magnus Enzensberger
Drăcușorul cifrelor „Partea diavolească a numerelor este că sunt atât de simple.“ Cel puțin asta spune Drăcușorul cifrelor. Însă Robert urăște tot ce are legătură cu matematica. Vinovat este dr Bockel, care-l chinuie pe Robert cu teme foarte plicticoase. Aproape peste noapte, mai exact în 12 nopți, Drăcușorul cifrelor demonstrează că matematica este cu totul altceva. El îi povestește lui Robert despre „numerele săritoare“, „cum se scot rădăcinile“ sau despre „schimbarea locului“. Robert observă că lumea matematicii nu arată atât de trist, iar visatul i se pare din nou distracție. Cartea Drăcușorul cifrelor a primit în 1997 premiul „Luchs“, a fost aleasă pentru „Cele mai bune 7 cărți pentru tinerii cititori“ și a fost nominalizată la premiul european al cărții pentru copii „Pier Paolo Vergerio“. Hans Magnus Enzensberger, născut în 1929 în Kaufbeuren, trăiește astăzi în München. El se numără printre cei mai renumiți autori ai literaturii germane de după 1945. De câtva timp autorul scrie și cărți pentru copii și tineret. Rotraut Susanne Berner, născută în 1948, a studiat designul grafic în München. Din 1977 lucrează ca artistă liber profesionistă în domeniul ilustrațiilor de carte, precum și ca autoare.
O carte de pus sub perna celor care se tem de matematică
Grafică de Rotraut Susanne Berner
Traducere din germană de Roxana Melnicu
Editori: Magdalena Mărculescu Vasile Dem. Zamfirescu Silviu Dragomir Fondator: Ion Mărculescu, 1994 Redactor: Daniela Ştefănescu Director producție: Cristian Claudiu Coban DTP: Gabriela Chircea Corectură: Cătălina Ioancea Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ENZENSBERGER, HANS MAGNUS Drăcuşorul cifrelor / Hans Magnus Enzensberger; trad.: Roxana Melnicu. - Bucureşti: Pandora Publishing, 2015 ISBN 978-973-1989-77-8 I. Melnicu, Roxana (trad.) 821.112.2-32=135.1 Titlul original: Der Zahlenteufel Autor: Hans Magnus Enzensberger Ilustraţii: © Rotraut Susanne Berner Copyright © 1997 Carl Hanser Verlag, München - Wien Copyright © Pandora Publishing, 2015 pentru prezenta ediție
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, Bucureşti Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 W: www.pandoram.ro ISBN: 978-973-1989-77-8 Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI
Pentru Theresia
Prima noapte
Robert se săturase de mult de visat. Eu mereu sunt cel mai prost, își spusese. De exemplu, în vise fusese de multe ori înghițit de un pește uriaș și deloc atrăgător, iar când totul se termina, mai simțea și cum îi pătrunde în nări un miros îngrozitor. Sau aluneca pe un tobogan nesfârșit, din ce în ce mai adânc. Putea să strige Stop! sau Ajutor! cât voia el, tot o lua din ce în ce mai repede în jos, până când se trezea ud de transpirație. Atunci când își dorea foarte tare ceva, de exemplu o bicicletă cu cel puțin 28 de viteze, Robert era păcălit cu altă șmecherie. Visa că bicicleta, lăcuită într-o nuanță de mov metalizat, îl aștepta în pivniță. Era un vis de o incredibilă precizie. Bicicleta stătea în stânga rafturilor cu vinuri, și el știa chiar și codul încuietorii: 12345. Ușor de reținut, nu-i așa? În mijlocul nopții Robert se trezea și, amețit de somn, lua cheia și cobora în pijama cele patru trepte. Iar în stânga rafturilor cu vinuri ce găsea? Un șoarece mort. Asta era curată înșelătorie! O șmecherie cât se poate de răutăcioasă. Cu timpul, Robert a descoperit cum se putea apăra de aceste răutăți. Imediat ce se ivea un astfel de vis, el se gândea fulgerător de repede, fără să se trezească: iarăși a apărut peștele ăla grețos. Știu exact ce va urma. El vrea 9
să mă înghită. Însă e foarte evident că este vorba de un pește visat, iar acesta firește mă poate înghiți doar în vis, altfel nu. Sau se gândea: acum alunec din nou, nu am ce să fac, în niciun caz nu mă pot opri, dar nu alunec cu adevărat.
Și de îndată ce bicicleta minunată apărea pentru a doua oară sau se arăta un joc pe calculator pe care voia să-l aibă cu orice preț — acesta se afla, foarte clar, la îndemână, alături de telefon —, atunci Robert știa deja că totul nu era decât o aiureală. Nici nu mai băga în seamă bicicleta. O lăsa pur și simplu acolo. Însă oricât de isteț ar fi fost planul lui, tot îl enerva tărășenia și de aceea nu-i plăcea să vorbească despre visele lui. Până când într-o zi a apărut Drăcușorul cifrelor. Robert era bucuros că de data asta nu era vorba de un pește flămând și nici nu aluneca dintr-un turn foarte înalt și care se zgâlțâia, din ce în ce mai jos, pe un tobogan interminabil. În loc de asta, a visat o câmpie. Ciudat era doar faptul că ierburile se înălțau până sus, la cer, încât erau mai înalte decât Robert. S-a uitat în jur și chiar în fața sa a văzut un domn destul de bătrân, destul de mic, nu mai mare decât o lăcustă, care stătea pe o frunză de măcriș și se uita la el cu ochi scânteietori. — Cine ești tu? a întrebat Robert.
Bărbatul a strigat la el surprinzător de tare: — Eu sunt Drăcușorul cifrelor! Însă Robert nu avea niciun chef să fie luat peste picior de un astfel de pitic. — În primul rând, spuse el, nu există niciun Drăcușor al cifrelor. — Așa? Atunci de ce vorbești cu mine, dacă eu nu exist? — Și în al doilea rând, eu urăsc tot ce are legătură cu matematica. — De ce? — „Dacă doi brutari coc în șase ore 444 de covrigi, de cât timp au nevoie cinci brutari pentru a coace 88 de covrigi?“ — Așa o prostie, spuse Robert în continuare. Un mod prostesc de a omorî timpul. Așa că dispari! Pleacă! Drăcușorul cifrelor a sărit elegant de pe frunza de măcriș și s-a postat lângă Robert, care se așezase, din protest, în iarba înaltă cât copacii. — De unde știi povestea asta cu covrigii? Probabil de la școală. — Păi de unde, a răspuns Robert. Dr Bockel, acest începător, care predă matematica la clasa noastră, este mereu flămând, deși e deja foarte gras. Când crede că nu observăm, fiind ocupați cu calculele, scoate de fiecare dată un covrig din geantă și îl mănâncă în timp ce noi socotim. — Mda, a spus Drăcușorul cifrelor și a rânjit. Nu vreau să spun nimic despre profesorul tău, dar asta chiar nu are nicio legătură cu matematica. Știi ceva? Majoritatea matematicienilor buni nici nu pot socoti.
10
11
Mai mult, este păcat să irosească astfel timpul. Pentru așa ceva există calculatoarele de buzunar. Tu ai unul? — Da, dar nu avem voie să-l folosim la școală. — Aha, a spus Drăcușorul cifrelor. Nu face nimic. Puțină tabla înmulțirii nu strică nimănui. Poate fi foarte folositoare, dacă nu mai ai baterie. Însă matematica, cintezoiule! Asta este cu totul altceva! — Vrei doar să mă amețești, a spus Robert. Nu am încredere în tine. Dacă și în somn mă chinuiești cu teme pentru acasă, atunci o să strig. E un caz de maltratare a copiilor! — Dacă aș fi știut că ești așa de fricos, a spus Drăcușorul cifrelor, nici nu aș fi venit. La urma urmei vreau doar să stau de vorbă cu tine. Noaptea am liber de multe ori, așa că ce m-am gândit eu: ia treci pe la Robert, el s-a săturat cu siguranță să alunece mereu pe același tobogan. — Așa este. — Păi vezi. — Dar nu mă las păcălit, a spus Robert. Asta poți vedea. Atunci Drăcușorul cifrelor a sărit în sus și dintr-o dată nu mai era așa de mic. — Nu se vorbește așa cu un drăcușor, a strigat el. A tropăit nervos prin iarbă, până când a culcat toate firele, iar ochii săi scăpărau. — Îmi pare rău, a șoptit Robert. Toată situația i se părea totuși puțin ciudată. — Dacă s-ar putea vorbi despre matematică la fel de simplu ca despre filme sau biciclete, pentru ce ar mai fi nevoie de un drăcușor? Robert văzu în fața sa un domn destul de bătrân, destul de mic, nu mai mare decât o lăcustă, care stătea pe o frunză de măcriș și se uita la el cu ochi scânteietori.
13
— Tocmai asta este, dragul meu, a răspuns bătrânelul. Lucrul diavolesc al numerelor este că sunt atât de simple. În principiu nici nu ai nevoie de un calculator de buzunar. Pentru a începe, ai nevoie doar de un lucru: numărul unu. Cu el poți face aproape orice. Dacă te sperie de exemplu numerele prea mari, să spunem cinci milioane șapte sute douăzeci și trei de mii opt sute doisprezece, atunci începe pur și simplu așa:
și așa mai departe, până când ajungi la cinci milioane și așa mai departe. Nu spune că este prea complicat pentru tine! Asta înțelege orice idiot. Nu? — Ba da, a spus Robert. — Și asta încă nu este totul, a continuat Drăcușorul cifrelor. Acum ținea în mână un baston cu cap argintiu și îl învârtea prin fața nasului lui Robert. — Dacă ai ajuns la cinci milioane și așa mai departe, numără simplu în continuare. Vei vedea că merge la nesfârșit. Există infinit de multe numere. Robert nu știa dacă să creadă acest lucru. — De unde știi asta? a întrebat el. Ai încercat? — Nu, nu am încercat. În primul rând ar dura prea mult, iar în al doilea rând nu e nevoie. Robert nu înțelese asta.
— Ori pot să număr până acolo, și atunci șirul nu este nesfârșit, a spus el, ori este nesfârșit, și atunci nu pot număra așa mult. — Fals! a strigat Drăcușorul cifrelor. Barba îi tremura, se înroșise la față, capul i se umflase de furie și devenea din ce în ce mai mare. — Fals? Cum adică fals? a întrebat Robert. — Prostule! Ce crezi, câte gume s-au mestecat până astăzi în toată lumea? — Nu știu. — Cu aproximație. — Îngrozitor de multe, a spus Robert. Numai Albert, Bettina și Charlie, din clasa mea, cei din orașul meu, din toată Germania, și cei din America… probabil că miliarde. — Cel puțin, a spus Drăcușorul cifrelor. Deci să presupunem că am ajuns la ultima gumă de mestecat. Ce fac apoi? Scot o nouă gumă din buzunar și avem deja numărul tuturor gumelor mestecate până acum plus una — următoarea. Ai înțeles? Nici nu am nevoie să număr gumele. Îți dau pur și simplu o rețetă despre cum se face. Mai mult nu este nevoie. Robert s-a gândit un timp. Apoi a trebuit să admită că omul avea dreptate. — Mai mult, lucrul ăsta merge și invers, a adăugat bătrânul. — Invers? Ce înseamnă invers? — Vezi, Robert — acum bătrânul rânjea din nou –, nu există doar numere nesfârșit de mari, ci și nesfârșit de mici. Spunând aceste cuvinte, drăcușorul și-a învârtit bastonul în fața lui Robert ca pe o elice.
14
15
Aș putea să amețesc, s-a gândit Robert. E aceeași senzație ca pe toboganul pe care alunec deseori în gol. — Încetează! a strigat el. — De ce ești așa nervos, Robert? Este total inofensiv. Uite, iau o gumă nouă. Iat-o… Chiar a scos o gumă adevărată din buzunar. Numai că era mare cât scândura unui raft, avea un aspect dubios, mov, și era tare ca piatra. — Asta să fie o gumă? — O gumă visată, a spus Drăcușorul cifrelor. O împart acum cu tine. Fii atent. Până acum este încă întreagă. Este guma mea. O persoană, o gumă. A înfipt o bucată de cretă, dubios de mov, în vârful bastonului și a continuat. — Se scrie așa:
asta! Uită-te mai bine la gumă! Dacă o rup acum, fiecare din noi va avea o jumătate. O gumă, două persoane. Guma se scrie sus, iar persoanele se trec jos:
Acum desigur că și ceilalți vor să primească ceva, cei din clasa ta. — Albert și Bettina, a spus Robert. — Dacă vrei tu. Albert vine la tine și Bettina la mine și noi doi trebuie să împărțim. Fiecare capătă o pătrime:
A mâzgălit cele două cifre de unu direct pe cer, așa cum fac avioanele cu reclame care scriu în aer diferite sloganuri. Scrisul mov plutea pe fundalul norilor albi și foarte târziu s-a topit ca o înghețată de mure. Robert se uita în sus. — Ce nebunie, a spus el. Aș avea și eu nevoie de așa un baston. — Nu este ceva deosebit. Cu obiectul acesta scriu oriunde, pe nori, pereți, pe ecrane. Nu am nevoie de un carnet de notițe și nici de mapă. Dar nu este vorba de
Însă acesta nu este nici pe departe sfârșitul. Vin mereu alții, care vor să aibă și ei o parte. Mai întâi cei din clasa ta, apoi toată școala, tot orașul. Fiecare din noi patru trebuie să renunțe la jumătate din pătrimea sa și apoi la jumătate din jumătate și la jumătate din jumătate din jumătate și așa mai departe. — Și așa continuă mult și bine, spuse Robert. — Până când bucățile de gumă devin atât de minuscule, că nici nu se mai văd cu ochiul liber. Însă nu face nimic. Noi le împărțim mai departe, până când toți cei șase miliarde de oameni de pe pământ capătă ceva. Și
16
17
apoi vin la rând cei șase sute de miliarde de șoareci, și ei vor ceva. Vezi deja că în felul acesta nu ajungem la niciun sfârșit.
Bătrânul scrisese pe cer, cu bastonul său, din ce în ce mai mulți de unu de culoare mov sub o linie mov infinit de lungă. — O să mâzgălești lumea întreagă, spuse Robert. — Ha! a strigat Drăcușorul cifrelor, umflându-se în pene. Fac asta doar de dragul tău! Tu te temi de matematică și vrei să ai totul cât mai simplu posibil, ca să nu te încurci. — Dar numai cifre de unu, asta e plictisitor pe termen lung. În plus, e destul de incomod, a îndrăznit Robert să obiecteze. — Vezi? a spus bătrânul și a șters cu o mână cerul, până când au dispărut toate cifrele de unu. Firește că ar fi mai practic dacă ne-am gândi la ceva mai bun decât doar 1+1+1+1… Din acest motiv am inventat toate celelalte numere. — Tu? Tu ai inventat toate numerele? Scuză-mă, dar nu cred acest lucru. — Mda, spuse bătrânul, eu sau alți câțiva. Nu contează cine a fost. De ce ești atât de neîncrezător? Dacă 18
vrei, îți arăt cu plăcere cum se fac toate celelalte cifre doar din unu. — Și cum merge asta? — Foarte simplu. Fac așa:
Următorul este:
Pentru aceasta ai nevoie într-adevăr de un calculator de buzunar. — Aiurea, spuse Robert.
— Vezi, spuse Drăcușorul cifrelor, deja ai făcut cifra doi, doar din cifre de unu. Și acum, te rog să-mi spui cât face:
19
— Asta este prea de tot, a protestat Robert. Nu pot calcula asta în cap. — Atunci folosește calculatorul de buzunar. — De unde să-l iau? Când visez nu iau cu mine calculatorul. — Atunci ia-l pe acesta, spuse Drăcușorul cifrelor și i‑a dat unul în mână. Acesta părea foarte moale, ca și cum ar fi fost făcut din aluat. Era de un verde otravă și lipicios, dar funcționa. Robert a tastat:
Și ce a ieșit?
— Fantastic, spuse Robert. Acum avem și un trei. — Vezi? Și acum procedează pur și simplu la fel mai departe. Robert tasta și tasta.
Robert a încercat mai departe, dar deja la
calculatorul de buzunar și-a dat duhul. A făcut Pff! și s‑a transformat într-o zeamă verde, care s-a scurs încet. — Ptiu, drace! făcu Robert și își șterse cu batista zeama verde de pe degete. — Pentru aceasta ai nevoie de un calculator mai mare. Un calculator rezonabil face operația foarte ușor. — Sigur? — Firește, spuse Drăcușorul cifrelor. — Tot mai departe? întrebă Robert. La nesfârșit? — Firește. — Ai încercat oare și cu
— Foarte bine! Drăcușorul cifrelor îl bătu pe umăr pe Robert. Există în acest calcul un truc foarte special. Cu siguranță l-ai observat deja. Dacă vei calcula mai departe, nu numai că vor apărea toate cifrele de la doi la nouă, ci poți citi rezultatul atât din dreapta spre stânga cât și din stânga spre dreapta, așa cum se întâmplă la cuvintele ANNA, OTTO sau RETTER.
— Nu, nu am încercat. — Nu cred că merge, spuse Robert. Drăcușorul cifrelor a început să calculeze înmulțirea în cap. Însă începuse să se umfle iar amenințător, mai întâi capul, până când ajunsese să arate ca un balon roșu, fie de furie, se gândi Robert, fie din cauza efortului. — Așteaptă, tună bătrânul. Iese un fel de salată. La naiba! Ai dreptate, nu merge. De unde ai știut asta? — Nu am știut nimic, spuse Robert. Am ghicit. Doar nu sunt tâmpit să calculez așa ceva.
20
21
— Nerușinare! În matematică nu se ghicește, ai înțeles? În matematică totul este exact! — Dar tu ai afirmat că merge tot mai departe, la nesfârșit. Asta nu era ghicit? — Ce-ți închipui? Cine ești tu de fapt? Un începător amărât și nimic altceva! Și tu vrei să-mi arăți mie cum se face? Cu fiecare cuvânt, Drăcușorul cifrelor devenea mai mare și mai gras. Se chinuia să respire. Încet-încet, Robert începu să se sperie de el.
— Pitic matematic! Cap sec! Murdărie de șoarece! striga bătrânul și abia spuse ultimul cuvânt că pocni de furie, cu o bubuitură puternică. Robert se trezi. Căzuse din pat. Era puțin amețit, și totuși râse când își aminti cum îl păcălise pe Drăcușorul cifrelor.
22
A doua noapte