COLECลขIE COORDONATฤ DE Vasile Dem. Zamfirescu
Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi Tracul, timiditatea, inhibiţiile, fobia socială…
CHristophe André Patrick Légeron Traducere din franceză de Corneliu Irimia
EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu DIRECTOR EDITORIAL: Magdalena Mărculescu DESIGN: Faber Studio REDACTOR: Daniela A. Luca DIRECTOR PRODUCȚIE: Cristian Claudiu Coban DTP: Răzvan Nasea CORECTURĂ: Rodica Petcu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LÉGERON, PATRICK Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi / Patrick Légeron ; trad.: Corneliu Irimia. - Ed. a 2-a. - Bucureşti : Editura Trei, 2011 ISBN 978-973-707-469-0 I. Irimia, Corneliu (trad.) 159.923 Titlul original: LA PEUR DES AUTRES. TRAC, TIMIDITÉ ET PHOBIE SOCIALE Autori: Christophe André şi Patrick Légeron Copyright © 1999 LA PEUR DES AUTRES by Christophe André and Patrick Légeron Copyright © Éditions, Odile Jacob, 1999 Copyright © Editura Trei, 2011 pentru prezenta ediţie C.P. 27‑0490, București Tel./Fax: +4 021 300 60 90 E‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN 978-973-707-469-0
CUPRINS
INTRODUCERE
13 PARTEA ÎNTÂI: Fricile noastre Şi manifestările lor
1. Situaţii şi oameni
19
Situaţii sociale deranjante
21
O veche istorie
22
Situaţiile în cauză
23
Anxietatea de performanţă
25
Situaţiile de relaţionare şi de contact
28
Situaţiile în care trebuie să te afirmi
33
Privirea celuilalt
35
Există o ierarhie a fricilor noastre sociale?
37
Un mecanism comun
38
2. Tumultul corpului
40
Cuvintele angoasei
41
Un inventar în stilul lui Prévert
42
Ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede
43
Trădarea corpului
45
Ai roşit!
47
Reacţiile fiziologice de emotivitate au un sens?
51
3. Tulburările de comportament
54
Panică la bord!
55
Curaj, să fugim!
57
Ariciul şi ştergătorul de picioare
60
Lanţuri invizibile…
61
4. Furtună în minte
63
Topul gândurilor negative
65
O judecată negativă asupra sa
66
Teama de judecata celuilalt
67
Teama de reacţiile celuilalt
69
Anticiparea anxioasă sau cum ne povestim filme catastrofice de‑a lungul întregii zile
69
Întotdeauna anxietate!
71
Când teama construieşte realitatea
73
PARTEA A DOUA: De la normal la patologic 1. Trac şi temeri
81
Spuneţi‑mi ce vă jenează
84
84
Am întâlnire cu dumneavoastră
2. Timiditatea
87
Ce este timiditatea?
89
De ce anume se tem timizii?
90
Cum se manifestă timiditatea?
91
Calităţile timidului
92
… şi suferinţele lui
93
Timizi din toate ţările, uniţi‑vă!
94
3. Personalitatea evitantă
95
O patologie adevărată
98
O viaţă pe un portativ
99
O lume crudă şi nedreaptă
100
4. Fobia socială
101
Anxietatea socială la maximul ei
104
O viaţă cotidiană plină de capcane
107
Elogiul fugii
109
Măşti şi neînţelegeri
109
111
O boală de tratat PARTEA A TREIA: De ce ne este frică de ceilalţi?
1. Mecanica psihicului
115
Creierul calculator
115
Capul plin de cogniţii
116
Dubla evaluare
118
Erorile de logică
119
Un dictat tăcut Imagine şi conştiinţă de sine
122 123
2. Originile
125
O tulburare plurifactorială
125
Înnăscut şi dobândit
126
Un sistem de apărare programat
128
O dezvoltare progresivă
130
Egalitatea sexelor
132
Mediul familial
133
Evenimente marcante
134
O tulburare universală, dar inegal răspândită
135
De la exigenţa socială la anxietatea socială
136
PARTEA A patra: Cum să ne eliberăm de anxietatea socialĂ? 1. Medicamente sau psihoterapie?
145
146
Despre buna utilizare a psihotropelor
Medicamentele beta ‑blocante
147
Tranchilizantele
148
Antidepresivele
149
Terapiile cognitiv‑comportamentale
150
2. Să nu mai fugi
152
Să fii concret
153
Să faci faţă
155
156
Temerile lui Alain
3. Să comunici mai bine
160
Să‑ţi dezvolţi competenţele verbale
161
Să te afirmi
161
163
Jena Anitei
4. Să gândeşti altfel
168
169
Îndoielile lui Philippe
Să dialoghezi
171
Să‑ţi notezi gândurile
172
Să‑ţi modifici gândurile
172
5. Dincolo de divan
179
Tracul lui Jean‑Michel
180
Obrajii roşii ai Patriciei
183
Trebuie să tratăm „micile“ probleme? Şi cum?
186
Terapie eficientă sau terapie ortodoxă?
187
Terapiile pragmatice
188
Psihoterapia în serviciul performanţei individuale?
189
Concluzie
191
ANEXE
193
Note
202
Motto: Tuturor celor care, într‑o anumită zi, şi‑au depăşit frica şi au venit să ne vorbească despre teama lor de ceilalţi.
Introducere Îi venea rândul şi îşi simţea bătăile inimii accelerân‑ du‑se. Mâinile îi erau jilave şi lăsau aureole de transpira‑ ţie pe lacul mesei de reuniune. Vecinii îi vor percepe oare neliniştea? Da, cel din faţă îl observase deja şi tocmai şi‑a întors brusc privirea. Oare ce gândea? În câteva minute va urma el. Ideile, atât de clare cu câteva ore înainte, erau acum confuze, ceţoase. Ce impresie va lăsa dacă nu va reuşi să se exprime fără să se încurce, fără să se bâlbâie? Se îne‑ ca, gura îi era din ce în ce mai uscată. Bineînţeles, nu s‑au adus pahare cu apă în sala de reuniune, dar oricum cineva ar fi văzut că mâinile îi tremurau dacă ar fi încercat să ia un pahar. De altfel, toată lumea observase probabil că nu se simţea în largul său. „Este absurd să ajung în astfel de stări, doar nu o să mă mănânce. Trebuie doar să‑mi prezint raportul anual. Nu mi se poate întâmpla nimic.“ Stomacul îi era strâns, iar când cel din dreapta sa a strănutat, tresări. Câteva priviri s‑au întors spre el iar el a încercat să surâ‑ dă pentru a‑şi păstra cumpătul. „Dumneavoastră urmaţi, Dubois“, spuse directorul general. Se ridică cu genunchii ca de vată. O să fie o catastrofă… Toată lumea sau aproape toată lumea a cunoscut, într‑o anumită zi, astfel de situaţii. Toată lumea a resimţit teamă în momentul în care trebuia să ia cuvântul în public, să întâlnească persoane im‑ portante, să facă declaraţii de dragoste sau, mai prozaic, să ceară bani de la cineva. Dintre toate fricile, cea mai răspândită este, fără îndoială, frica de semenii noştri.1 Ea apare când suntem supuşi
14
Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi Cristophe André şi Patrick Légeron
privirii şi presupusei evaluări a unei alte persoane sau, şi mai rău, unui grup de persoane. Formele sale sunt multiple: o simţim în si‑ tuaţii sociale banale, cum este cea de a vorbi în faţa unui grup, de a merge prin faţa unei terase de restaurant, de a chema un chelner pentru a‑i cere să schimbe o farfurie etc. Medicii şi psihologii numesc această teamă de ceilalţi „anxie‑ tate socială“. Ea îmbracă uneori forme grave, foarte dureroase şi care sunt aproape de patologic. Este cazul fobiilor sociale. Fobicii simt o teamă, o panică în faţa unor situaţii în aparenţă anodi‑ ne. De exemplu, unele persoane nu suportă să fie privite în timp ce mănâncă. Ele preferă să nu mai mănânce. Există de asemenea ceea ce psihiatrii numesc „personalităţi evitante“. Aceşti oameni se tem aproape fără încetare că sunt judecaţi negativ de ceilalţi, ceea ce îi determină să fugă, să se întoarcă spre ei înşişi, să evite contactele. Alte forme de anxietate ţin de simpla jenă socială. Este cazul banalului trac sau al timidităţii. Unde se află limita între ceea ce este patologic şi ceea ce nu este? Iar ceea ce nu este patologic este întotdeauna benign? Ne îndoim de aceasta: în viaţa profesională sau sentimentală, atunci când este vorba să ne apărăm interesele, ocaziile de a fi pus în dificultate sunt prea numeroase pentru ca o disfuncţie chiar minimă să nu aducă după ea un disconfort ma‑ jor. De fapt, mulţi deprimaţi sau alcoolici sunt la origine anxioşi social.2 Multe vieţi „ratate“ au ca motiv lipsa de dezinvoltură şi de eficacitate în relaţiile cu ceilalţi. În toate cazurile, ecuaţia de bază este aceeaşi: ne temem de o situaţie şcolară (sau chiar de mai multe); confruntarea cu ea dă un sentiment de jenă, de disconfort care poate merge până la angoasă şi chiar panică. Aceste neajunsuri sunt suficient de mari pentru a avea repercusiuni asupra comportamentului, de exem‑ plu prin evitarea confruntării cu situaţia de care ne temem; ne devalorizăm, ne este ruşine. De ce resimţim această teamă de ceilalţi? Mecanismele care stau la baza apariţiei ei sunt pasionante din mai multe motive. Factori genetici, procese biologice, moduri de educare, presi‑ uni culturale sau elemente de istorie individuală, numeroase elemente par să fie implicate în geneza anxietăţii sociale. Dacă
15
raporturile şi importanţa lor nu sunt încă elucidate clar, există numeroase lucrări care ne vor permite să cunoaştem mai mult. Studiul manifestărilor anxietăţii sociale arată totuşi faptul că ea merge în paralel cu evaluarea de către celălalt şi că apare atunci când dorim să lăsăm celuilalt o impresie favorabilă, gândindu‑ne, în acelaşi timp, că nu vom reuşi.3 Ea este deci intim legată de pri‑ virea celorlalţi şi se găseşte de fapt în inima naturii umane şi a relaţiei cu semenii.4 Ne‑o putem imagina dispărând într‑o zi? Ne putem imagina că, într‑o zi, privirea celuilalt nu va mai fi critică? Ar trebui pentru aceasta ca raporturile sociale să lase un mai mare loc onestităţii şi deschiderii şi să permită mai mult fiecăruia să fie el însuşi. Este poate o himeră, o dorinţă pioasă. Aşteptând, vedem că anxieta‑ tea socială nu dă doar o jenă, câteodată chiar o suferinţă pentru individ, ea apasă şi pe funcţionarea socială în ansamblu şi repre‑ zintă un obstacol pentru buna derulare a relaţiilor umane în toate domeniile. Există totuşi soluţii. Psihologia comportamentalistă şi cogni‑ tivă dispune de unelte de o mare eficacitate, unelte validate ex‑ perimental atât în privinţa prevenirii, cât şi a tratamentului di‑ ficultăţilor legate de anxietatea socială. Diferite medicamente se dovedesc eficiente pentru formele cele mai invalidante. Acesta este scopul lucrării de faţă: nu doar a explora lumea pasionantă a fricilor noastre sociale, a defini cauzele şi mecanis‑ mele ei elementare, dar şi a indica fiecăruia calea pe care trebuie să o urmeze pentru a se elibera. Altfel spus, a ajuta pe fiecare să trăiască mai bine, să fie în mai mare măsură el însuşi împreună cu ceilalţi*.
Veţi găsi în anexă un chestionar care vă permite să vă definiţi mai bine even‑ tuala dvs. „teamă de ceilalţi“.
*
Partea întâi Fricile noastre şi manifestările lor
Capitolul 1 Situaţii şi oameni
„Nu mureau toţi, dar toţi erau loviţi.“
Jean de la Fontaine
Étienne, cincizeci şi şase de ani, funcţionar într‑o mare întreprindere: „Am o adevărată oroare să fiu ţintit, să fiu sub privirea celorlalţi. Pentru mine, exemplul‑tip de situaţie penibilă este atunci când ajung cu întârziere într‑un loc unde toată lumea este deja aşezată şi mă priveşte intrând şi instalân‑ du‑mă. Într‑un avion, spre exemplu: rândurile acelea de fo‑ tolii, cu zeci de capete care depăşesc spătarele şi ochii lor care mă iscodesc, mă observă, mă scrutează. Şi stewardese‑ le care mă privesc sosind din capătul culoarului, cu un aer stângaci, cu geanta mea, mergând ca un crab pe coridor. Dacă este posibil, prefer să fiu printre primii sosiţi într‑o sală de cinema, la teatru, la întâlnirile de lucru, la petre‑ ceri… Pe când eram student, nu suportam să fiu în primul rând al amfiteatrului, în faţa tuturor; aveam impresia că sute de priviri îmi străpung gâtul…“
20
Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi Christophe André şi Patrick Légeron
Virginie, douăzeci şi şase de ani, secretară: „Eu nu sunt timidă sau, mă rog, nu cred. Dar, câteoda‑ tă, mă simt blocată. De fiecare dată când trebuie să vorbesc despre bani, spre exemplu, mă simt tensionată şi stinghe‑ rită. Mă gândesc la asta cu trei zile mai înainte, iar când vine momentul am ca un nod în gât şi o enervare interi‑ oară. Este o situaţie care mă stresează. Aşa încât, cel mai adesea, prefer să las lucrurile aşa cum sunt. A cere banii care mi se cuvin, a cere o mărire de salariu sunt lucruri de care nu sunt capabilă… La început, asta mă enerva foarte mult, o luam ca pe o slăbiciune de caracter, dar am sfârşit prin a o accepta. Nu sunt foarte mândră, dar asta este. Am senzaţia că nu o să mă schimb niciodată…“ Claudine, patruzeci şi doi de ani, mamă de familie: „Copiii mei încep să crească, am timp mai mult să mă ocup de mine. Aş vrea să fac teatru sau politică… Dar cred că nu voi reuşi singură: dintotdeauna, sunt incapabilă să vorbesc în faţa unui grup. La şcoală eram paralizată când trebuia să ies la tablă, niciun profesor nu a reuşit să mă facă să scot măcar un cuvânt acolo. Am eşuat în studiile mele pentru că examenele mele orale erau adevărate catas‑ trofe. Chiar îndopată cu tranchilizante, nu puteam articula nici cel mai mic cuvânt. Am fost întotdeauna pasionată de politică, dar la reuniuni, printre militanţi, nu am îndrăznit să iau cuvântul. Când eram solicitată, eram demnă de milă: îngăimam câteva fraze amestecate cu o voce albă. Abia aş‑ teptam să termin, să mă reaşez. Apoi nu mai îndrăzneam să îi privesc pe oameni în faţă, de frică să nu citesc mila din ochii lor…“ Stephane, optsprezece ani, licean în ultimul an: „Cu fetele este îngrozitor. Până în ultimii ani m‑am des‑ curcat. Eram mereu în grup cu prietenii şi prietenele. Mă
21
aranjam să nu fiu niciodată singur cu o fată. Dar în ultimul an asta a devenit dificil. Ceilalţi băieţi le invită adesea pe fete să meargă singuri să bea ceva. Eu sunt incapabil de asta. Îi văd, siguri de ei, făcându‑le curte. Dacă o fată mi se adresează şi este vorba de cursuri, mai treacă meargă. Ştiu să ţin cât de cât o conversaţie. Dar dacă ea începe să vor‑ bească de altceva, de cinema, de muzică, încep să intru în panică. Mi se pare că suntem la capitolul „agăţat“ şi trebuie să fiu la înălţime. Simt foarte bine că devin neîndemânatic, ca un puşti, şi nu mai am decât o obsesie, să evit ca ea să remarce, să nu se gândească că am probleme, că nu sunt un bărbat adevărat.“
Situaţii sociale deranjante Multe situaţii sociale pot declanşa în noi sentimente de jenă sau de disconfort. Se pare chiar că majoritatea persoanelor resimt frecvent o teamă faţă de circumstanţe sociale precise. Astfel, într‑un sondaj despre „Fricile francezilor“, aproxima‑ tiv 51 la sută din persoanele chestionate menţionează teama de a fi privite în faţă sau de a vorbi în public1. Este, fără îndoială, una din cele trei frici curente, împreună cu cea de şerpi şi de gol. Numeroase lucrări ştiinţifice confirmă că teama de a vorbi în faţa unui public este una dintre fricile cele mai răspândite în oricare din populaţiile adulte „normale“, adică acelea care nu au tulbu‑ rări psihologice specifice. Dar şi multe alte situaţii sociale pot să îmbrace un caracter deranjant sau chiar angoasant. Cu toate că mai discrete şi banale, ele sunt la fel de jenante pentru că sunt cotidiene: anumite întâl‑ niri, anumite demersuri, anumite contexte, inevitabile în timpul zilei unui om care trăieşte în societate, se dovedesc destabilizan‑ te, în funcţie de persoane şi momente. Şi aceasta, cel mai adesea, fără un motiv aparent, fără să existe o ameninţare vizibilă sau un pericol oarecare. De ce anume se poate teme funcţionarul nos‑ tru când este privit de ceilalţi pasageri din avion sau mama de
22
Cum să ne eliberăm de frica de ceilalţi Christophe André şi Patrick Légeron
familie în momentul când trebuie să vorbească în faţa prieteni‑ lor? Caracterul absurd şi iraţional al acestor momente de anxie‑ tate socială le face să fie foarte neplăcute în ochii celor care le cad victime. „Mă întreb mereu de ce ajung într‑o astfel de stare. Deşi mă întreb de mult, nu am găsit un răspuns…“ spun cele mai mul‑ te persoane supuse acestui tip de disconfort.
O veche istorie În cântul VII din Odiseea, Ulise are un moment de intimidare înainte să‑l întâlnească pe regele Alkinoos: „El s‑a oprit un mo‑ ment: câtă tulburare în inima sa, în faţa pragului de bronz!“ este genul de emoţie pe care o putem resimţi înainte de a fi primiţi pentru prima dată de un personaj important: rege, preşedinte, ministru, dar şi director general, director, simplu şef sau adjunct. Pe scurt, orice persoană care are, în ochii noştri, o oarecare pute‑ re sau un anumit prestigiu! Putem spune că a resimţi o anxietate socială nu este doar apanajul timizilor şi al sufletelor sensibile, pentru că şi un războinic sau un explorator îndrăzneţ cum a fost Ulise au putut fi victime ale ei. Exemplele literare nu au lipsit de la Homer încoace pentru a descrie senzaţiile de trac sau momen‑ tele de intimidare. Rousseau, în Confesiuni, relatează, spre exemplu, cum îl cu‑ prinde teama de a intra într‑un magazin: „De mii de ori, în timpul uceniciei mele, am ieşit cu scopul de a cumpăra delicate‑ se. Mă apropii de cofetar, văd femei la tejghea; mi se pare deja că le văd râzând şi bătându‑şi joc de micul gurmand. Trec prin faţa unei vânzătoare de fructe, mă uit la frumoasele pere, parfumul lor mă atrage; doi sau trei tineri care sunt în apropiere mă pri‑ vesc; un bărbat care mă cunoaşte este în faţa magazinului său; văd venind o fată; nu este chiar servitoarea casei în care stau? Vederea îmi joacă feste. Toţi oamenii pe care îi văd mi se par cu‑ noscuţi. Oriunde m‑aş duce sunt intimidat, reţinut de un obsta‑ col. Dorinţa mea creşte o dată cu ruşinea, iar eu mă întorc acasă ca un prost, devorat de poftă, având bani cu care să o satisfac, dar neîndrăznind să cumpăr nimic.“
23
Baudelaire vorbeşte astfel de un cunoscut al său: „Un prieten al meu este atât de timid, încât îşi coboară privirea chiar şi în faţa bărbaţilor sau are nevoie de toată sărmana sa voinţă ca să intre într‑o cafenea ori să treacă prin faţa intrării unui teatru, deoarece controlorii de bilete i se par învestiţi cu o maiest ate demnă de un Minos Eaque sau Rhadamanthe.“ Puţin câte puţin, medicii s‑au interesat de fenomen. Un mare psihiatru francez de la începutul secolului, Pierre Janet, eclipsat pe nedrept de către Freud, a descris primul, încă din 1909, „fo‑ biile de situaţiile sociale“: „Caracterul esenţial care se regăseşte întotdeauna în aceste fenomene terifiante este acela de a fi în faţa oamenilor, de a fi în public, de a trebui să acţioneze în public. De asemenea, am putea introduce în aceeaşi grupă fobiile de căsăto‑ rie care sunt atât de frecvente, fobiile în faţa unor situaţii sociale, cum este cea a profesorului, a conferenţiarului, teama servitori‑ lor, teroarea portarilor etc. Toate aceste fobii sunt determinate de percepţia unei situaţii sociale şi de sentimentele cărora ea le dă naştere.“2 Astăzi, medicii şi cercetătorii se străduiesc să explice cu pre‑ cizie cum se face că, în anumite situaţii sociale, ne simţim din‑ tr‑odată jenaţi şi stingheriţi, poate chiar blocaţi, chiar dacă nu suntem cu adevărat timizi.
Situaţiile în cauză Pentru a resimţi o anxietate socială trebuie să fii în prezen‑ ţa cuiva! Pe insula sa, Robinson Crusoe nu a cunoscut nicioda‑ tă această emoţie penibilă… cel puţin până la venirea lui Vineri. Imediat cum avem unul sau mai mulţi interlocutori, se întrunesc condiţiile pentru a fi creată anxietatea şi asta se întâmplă în toate situaţiile. Însă unele sunt mai frecvente decât altele. Astfel, să fi privit de un grup şi să te întâlneşti mai ales cu per‑ soane necunoscute sau impresionante reprezintă la prima vedere principalele surse de teamă socială. De fapt, o analiză mai fină a circumstanţelor care duc la anxietate socială ne permite să iden‑ tificăm diverse categorii. Un întreg curent format din lucrări care