Hipnoza

Editori

Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial

Magdalena Mărculescu redactor

Victor Popescu DESIGN

Alexe Popescu Director producţie

Cristian Claudiu Coban Dtp

Răzvan Nasea Corectură

Elena Bițu Lorina Chițan Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Pintar, Judith Hipnoza / Judith Pintar şi Steven Jay Lynn ; trad.: Anacaona Mîndrilă-Sonetto. - Bucureşti : Editura Trei, 2012 Bibliogr.

ISBN 978-973-707-622-9 I. Lynn, Steven Jay II. Mîndrilă-Sonetto, Anacaona (trad.)

159.962 159.964.2 615.851.2 ISBN 978-973-707-622-9

Titlul original: Hypnosis. A Brief History Autori: Judith Pintar și Steven Jay Lynn Copyright © 2008 Judith Pintar and Steven Jay Lynn Ediție publicată prin acord cu editura Wiley-Blackwell, parte a grupului editorial John Wiley & Sons.

Copyright © Editura Trei, 2012 pentru prezenta ediţie C.P. 27-0490, Bucureşti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

În memoria lui John F. Chaves (1941–2008)

Cuprins

Ilustraţii ........................................................................... 10 Prefaţă ..............................................................................11 1 Trilby şi Svengali ............................................................ 17

Relaţia hipnotică ....................................................... 19

Natura hipnozei ....................................................... 24

Evaluarea miturilor despre hipnoză ....................... 27

De la Trilby la Svengali .............................................29 2 Magnetismul animal şi somnul magnetic ...................32

Originea magnetismului animal ............................. 34

Magnetism şi exorcism .............................................36

Magnetismul pus în practică ....................................39

Atac asupra magnetismului ..................................... 43

Mesmerismul transformat ....................................... 46

De la magnetismul animal la somnul magnetic .....49 3 Magnetismul şi hipnoza ............................................ 54

Fluidism şi animism ................................................. 56

Mesmerismul la Spitalul Colegiului Universitar ....60

Magnetismul în salon şi pe patul de boală ............. 65

Anestezia prin mesmerism ...................................... 68 Neurohipnologia ....................................................... 71

De la magnetism la hipnoză .................................... 76

4 Trup şi suflet ..............................................................83

Mesmerismul în Statele Unite ................................ 84

Frenomagnetismul şi electrobiologia ..................... 87

Mesmerism şi spiritualism .......................................93

Mesmerismul şi doctrina lui Swedenborg ..............96

Noua gândire şi ştiinţa creştină ............................. 100

De la trup la suflet ................................................... 105 5 Salpêtrière şi Nancy ..................................................109

Hipnoza la Salpêtrière ............................................. 110

Concepţia despre hipnoză a şcolii de la Nancy ...... 115

Decăderea hipnozei ................................................. 120

Hipnoza devine demodată ...................................... 125

De la Salpêtrière la Nancy ........................................ 131 6 Laboratorul şi clinica ................................................136

Cercetările în domeniul hipnozei la începutul secolului XX ........................................ 138

Cercetările în domeniul hipnozei în timpul războaielor mondiale ............................. 143

Vindecarea psihologică la începutul secolului XX ............................................................. 148

Reînvierea hipnozei clinice ..................................... 151

Ascensiunea hipnozei populare ............................. 154

Din laborator în clinică ........................................... 158 7 Stare şi trăsătură .......................................................162

Teoria neodisocierii ................................................ 163

Teoriile stării de conştiinţă modificate .................. 166

Teoriile „non‑stării“ .................................................171

Convergenţa din disputa „stare“ – „non‑stare“ ..... 177

Disputa pe tema trăsăturii .......................................181

De la stare la trăsătură ............................................ 183

8 Memorie şi identitate ............................................... 184

Refularea amintirilor traumatice ........................... 186

Hipnoză şi memorie ................................................. 191

Disocierea şi amintirile traumatice ....................... 193

Provocările la adresa modelului posttraumatic .... 196

Hipnoza şi disocierea identităţii .............................199

De la memorie la identitate ....................................205 9 Prezentul şi viitorul .................................................. 208

Aplicaţiile medicale ale hipnozei ...........................209

Aplicaţiile psihoterapeutice ale hipnozei .............. 213

Întrebări la care nu s‑a răspuns în disputa asupra trăsăturii ...................................................... 219

Întrebări la care nu s‑a răspuns în disputa asupra „stării“ ..........................................................224

Din prezent către viitor ..........................................226 Note ............................................................................... 230 Bibliografie ....................................................................257

Ilustraţii Figura 1: Svengali mesmerizându‑o pe Trilby.

Figura 2: Anton Mesmer făcând o demonstraţie de magnetism animal în Place Vendôme.

Figura 3: Puységur cu pacienţii în Buzancy, magnetizaţi de un ulm.

Figura 4: Donato, hipnotizator de scenă, sugerându‑le unor bărbaţi tineri că le este foarte frig.

Figura 5: James Braid hipnotizând prin fixarea privirii.

Figura 6: Cele patru stări magnetice, după A.J. Davis.

Figura 7: În timp ce e mesmerizată de C.H. Townshend, o tânără femeie îşi mesmerizează sora.

Figura 8: Charcot făcând o demonstraţie la Salpêtrière.

Figura 9: Isterice de la Salpêtrière intrând în transă hipnotică în urma unui zgomot neaşteptat.

Prefaţă Pe tot parcursul îndelungatei sale istorii, hipnoza a fost folosită nu doar ca instrument medical şi psihoterapeutic, ci şi ca practică spirituală, ca formă constantă de divertisment şi ca trambulină pentru studierea conştiinţei umane. Teoriile despre hipnoză şi ideile populare referitoare la natura ei au fost promovate, respinse şi reînsufleţite în repetate rânduri – şi, între timp, s‑au contrazis, influenţat şi alimentat reciproc în mod neîncetat. Recunoscând această relaţie complexă, vom urmări temele comune care apar pe tot parcursul istoriei hipnozei, atât în forma ei terapeutică, cât şi în cea mai populară.

Primul fir pe care îl vom urmări în volumul de faţă are de‑a face cu relaţia hipnotică şi în mod special cu presupoziţiile făcute cu privire la caracterul personal al subiectului hipnozei, pe de o parte, şi la abilitatea hipnotizatorului, pe de altă parte. Al doilea fir urmăreşte convingerile instabile referitoare la natura hipnozei – mai concret, care dintre fenomenele ce survin în cadrul inducerii hipnotice sunt esenţiale şi care sunt produse de tip epifenomen ale sugestiei. În sfârşit, vom examina

11

referirile la aparenta putere a hipnozei asupra memoriei şi asupra identităţii personale. La sfârşitul secolului XX, acest aspect al hipnozei a constituit cremenea şi iasca unei întregi serii de controverse, de la disputele profesionale şi juridice legate de rolul hipnozei în crearea amintirilor false până la validitatea diagnosticului de tulburare de personalitate multiplă. Asocierea hipnozei cu perturbările identităţii, ce pare întru totul contemporană, a apărut de fapt cu mai bine de un secol în urmă. În capitolul 1 folosim romanul popular de la sfârşitul secolului al XIX‑lea intitulat Trilby pentru a ilustra problemele‑cheie ce vor fi explorate din perspectivă istorică în restul cărţii. Povestea hipnozei propriu‑zise începe în capitolul 2, cu medicul vienez Anton Mesmer, care a descoperit proprietăţile curative ale unei forţe invizibile pe care a numit‑o iniţial „gravitaţie animală“. Tehnicile terapeutice ale lui Mesmer, care au ajuns în scurt timp să poarte denumirile sinonime de „magnetism animal“ sau „mesmerism“, sunt considerate în mod obişnuit precursoarele directe ale hipnozei. Vom discuta despre influenţa mesmerismului asupra medicinei la sfârşitul secolului al XVIII‑lea şi începutul secolului al XIX‑lea şi despre controversele ce au înconjurat această practică.

Vom relata apoi povestea marchizului de Puységur, unul dintre adepţii lui Mesmer, şi transformările aduse de el tehnicii lui Mesmer. În capitolul 3 ne ocupăm de manifestările mesmerismului în Marea Britanie în secolul al XIX‑lea şi de începuturile a ceea ce se consideră a fi hipnoza modernă. Activitatea elevilor lui Mesmer şi Puységur la începutul secolului al XIX‑lea a contribuit la apariţia în Europa a unui val de interes faţă de mesmerism, atât în forma sa medicală, cât şi în cea populară, la jumătatea acestui secol. Elementele‑cheie ale mesmerismului au

12

Hipnoza

fost reformulate în Anglia, în secolul al XIX‑lea, de către James Braid, medicul scoţian răspunzător de introducerea cuvântului „hipnoză“ în vocabularul medical.

Capitolul 4 explorează impactul social şi cultural al manifestărilor populare ale mesmerismului în Statele Unite, în aceeaşi perioadă, precum şi relaţia lui cu mişcările intelectuale şi spirituale ce s‑au desfăşurat acolo pe tot parcursul secolului al XIX‑lea.

Activitatea lui Jean‑Martin Charcot în Franţa este abordată în capitolul 5, unde detaliem câteva dintre cele mai renumite episoade din istoria hipnozei.

Experimentele care au avut loc la spitalul de cercetare Salpêtrière, la sfârşitul secolului al XIX‑lea, au avut de‑a face cu isteria, hipnoza, somnambulismul şi disocierea.

Ele au inspirat o bătălie intelectuală furibundă între Salpêtrière şi cercetătorii școlii de la Nancy, ale căror vederi cu privire la hipnoză se poate spune că au „învins“ în cele din urmă. Hipnoza a dispărut ca tehnică clinică favorită după moartea lui Charcot şi, în urma scăderii influenţei lui Pierre Janet asupra acestui domeniu, această tendinţă coincizând cu intrarea pe scenă a lui Sigmund Freud şi a teoriei psihanalitice. Hipnoza a continuat totuşi să prospere în afara ortodoxiei, în practici psihologice alternative şi populare.

Analizăm hipnoza în teorie şi cercetare, în prima jumătate a secolului XX, în capitolul 6. Contribuţiile lui Clark Hull în domeniul cercetării şi inovaţiile terapeutice ale lui Milton Erickson sunt în general cele cărora li se atribuie meritul de a fi inspirat reînsufleţirea ulterioară a hipnozei la nivelul ortodoxiei ştiinţifice şi clinice, dar aceştia nu au fost singurii jucători de pe teren. În capitolul 7 subliniem polarizarea poziţiilor „stare“ şi „non‑stare“ (hipnoza este sau nu o stare mentală particulară?) în rândul teoreticienilor din a doua parte a secolului XX, urmărind condiţiile schimbătoare ale

13

disputei, dar şi alte elemente‑cheie de dezacord teoretic ce au însufleţit cercetarea în domeniul hipnozei în această perioadă.

Ajungem la controversele de la sfârşitul secolului XX în capitolul 8. Hipnoza a primit extrem de multă atenţie, fiind implicată în centrul disputelor pe tema amintirilor false şi a întrebării dacă psihoterapeuţii care folosesc hipnoza declanşează la clienţii lor simptome disociative.

Evaluăm importanţa acestor controverse în raport cu locul ocupat de ele în povestea de ansamblu a evoluţiei hipnozei în teorie şi practică. Încheiem această scurtă istorie a hipnozei în capitolul 9, prezentând aplicaţiile larg răspândite, ortodoxe ale hipnozei, care au ajuns să fie folosite ca tratament pentru o varietate de afecţiuni psihice şi medicale înainte de sfârşitul secolului XX, şi făcând speculaţii cu privire la problemele teoretice care vor continua să fie investigate în secolul XXI. În elaborarea acestei cărţi am avut noroc cu faptul că există o foarte bogată literatură ştiinţifică legată de istoria mesmerismului şi a hipnozei. Dintre numeroasele lucrări care au adus contribuţii substanţiale în domeniu am vrea să menţionăm mai ales şase, pe care le‑am considerat resurse indispensabile şi pe care le recomandăm cititorilor care doresc să întreprindă o explorare mai profundă a perioadelor istorice investigate în volumul de faţă. Lucrarea Mesmer and Animal Magnetism (Mesmer şi magnetismul animal) a lui Frank Pattie oferă o istorie minuţioasă şi intuitivă a vieţii şi operei lui Mesmer. În cartea From Mesmer to Freud: Magnetic sleep and the roots of psychological healing (De la Mesmer la Freud: Somnul magnetic şi originile vindecării psihologice), Adam Crabtree urmăreşte legăturile dintre mesmerism şi evoluţiile ulterioare din psihologie. Alison Winter oferă o analiză critică a contextului social şi cultural în care a înflorit mesmerismul în Anglia victoriană

14

Hipnoza

în lucrarea Mesmerized: Powers of mind in Victorian Britain (Mesmerismul: Puterea minţii în Anglia victoriană), iar Robert C. Fuller analizează, în Mesmerism and the American Cure of Souls (Mesmerismul şi vindecarea sufle‑ telor în America), relaţia între magnetizatorii secolului al XIX‑lea şi căutătorii spirituali şi mişcările reli­gioase din Statele Unite. Atingând numeroase aspecte ale mesmerismului şi hipnozei, foarte apreciata lucrare The Discovery of the Unconscious (Descoperirea inconştientului) a lui Henri Ellenberger prezintă un tablou deosebit de detaliat al hipnozei în Franţa şi Germania sfârşitului de secol al XIX‑lea. În sfârşit, lucrarea enciclopedică a lui Alan Gauld, A History of Hypnotism (O istorie a hipnotis‑ mului), rămâne cea mai cuprinzătoare şi mai importantă sursă secundară a primilor două sute de ani de istorie a mesmerismului şi hipnozei deopotrivă.

Am vrea să le mulţumim lui Irving Kirsch, John Kihlstrom şi John Chaves, precum şi cititorilor noştri anonimi pentru evaluarea atentă a cărţii în diferitele ei stadii şi pentru sugestiile constructive de a o îmbunătăţi.

J.P. ar dori să‑şi exprime recunoştinţa faţă de David Hopping, pentru sprijinul intelectual şi personal inepuizabil pe care i le‑a oferit. S.J.L. doreşte să‑i mulţumească lui Sean Barnes pentru ajutorul oferit la pregătirea finală a manuscrisului şi să‑şi exprime aprecierea faţă de iubirea, sprijinul şi înţelegerea dovedite de Fern Pritikin Lynn în timpul scrierii acestei cărţi.

15

1 Trilby şi Svengali

Vă voi spune un secret. Au existat două Trilby. Era Trilby pe care o cunoaşteţi, cea incapabilă să cânte o singură notă corectă. Ea era un înger coborât din rai – şi aşa e şi acum. Dar nu se pricepea la cântat mai bine decât m‑aş pricepe eu să câştig o cursă de cai cu obstacole la Croix de Berny. Nu putea să cânte, aşa cum scripca nu poate să scoată singură o melodie din strunele ei! Nu reuşea nicicum să deosebească o melodie de alta, o notă de următoarea… Dar dintr‑odată… pac! presto!

Augenblick!… cu o mişcare a mâinii asupra ei, cu o privire a ochilor săi, cu un cuvânt, Svengali o transforma în cealaltă Trilby, Trilby a lui – şi o determina să facă orice voia el… ai fi putut s‑o împungi cu un ac înroşit în foc şi nu l‑ar fi simţit. Nu trebuia decât să spună „Dormi!“, şi ea devenea dintr‑odată o Trilby inconştientă, din marmură, în stare să scoată sunete minunate – doar sunetele dorite de el, nimic altceva – şi să gândească gândurile lui, să dorească dorinţele lui şi să‑l iubească la poruncă cu o iubire stranie, ireală, artificială… propria lui iubire pentru sine inversată şi reflectată înapoi spre el, ca dintr‑o oglindă… un ecou, un simulacru, da! nimic altceva!… Ah, domnule, Trilby aceea a lui Svengali! Am auzit‑o

17

cântându‑le regilor şi reginelor, în palate regale, cum nicio femeie n‑a mai cântat vreodată nici înainte şi nici de atunci încoace.1

Publicat pentru prima oară în foileton în Harper’s Magazine, în 1894, romanul despre hipnoză Trilby al lui George du Maurier a fost un bestseller fenomenal.

Publicarea sa a declanşat o febră a marketingului, în care numele eroinei a fost dăruit unei pălării, mai multor modele de pantofi, unor dulciuri, unei paste de dinţi, unui săpun, unei mărci de cârnaţi şi chiar unui oraş din Florida. Chipul lui Trilby a apărut pe păpuşi, evantaie, hârtie de scris, puzzle‑uri şi existau batoane de îngheţată modelate în forma tălpilor ei. S‑au înfiinţat cluburi Trilby şi se dădeau petreceri la care invitaţii interpretau lecturi dramatice din roman sau se costumau şi alcătuiau tablouri vivante modelate după ilustraţiile naraţiunii.2 Dată fiind imensa atractivitate a personajului, e surprinzător că, deşi pe eBay sunt înregistrate la vânzare sute de pălării Trilby, numele lui Trilby ca tânără femeie mesmerizată a dispărut aproape complet din conştiinţa populară. Pe de altă parte, personajul negativ din bestseller şi‑a păstrat infama identitate culturală timp de peste un secol. Cine nu‑l recunoaşte pe Svengali, hipnotizatorul misterios care manifestă o putere necuvenită asupra femeilor?3 Poate că Trilby a fost ţinută minte mai puţin bine pentru că du Maurier a făurit‑o astfel încât, la final, să fie doar un simulacru, o reflexie a lui Svengali însuşi. Tot ce face din Trilby un personaj neobişnuit şi memorabil îi este răpit sistematic, aşa încât la sfârşitul poveştii nu mai e o protagonistă, ci o păpuşă mecanică.

Relaţia dintre Svengali şi Trilby ilustrează presupoziţiile referitoare la natura hipnozei şi la relaţia între hipnotizator şi subiectul hipnotizat care erau larg răspândite în vremea scrierii romanului, însă multe

18

Hipnoza

dintre ele persistă şi în prezent. Controlul psihic şi fizic exercitat de Svengali asupra lui Trilby se manifestă în roman printr‑o varietate de fenomene miraculoase, psihopatologice, sexuale şi oculte. Ideea că un hipnotizator are puterea de a „crea“ personalităţi multiple la un subiect aflat în necunoştinţă de cauză pare a fi o invenţie a sfârşitului secolului XX, dar ea a fost reprezentată în mod dramatic în Trilby cu mai bine de un veac înainte.

Presupoziţiile vechi de secole cu privire la relaţia hipnotică şi natura hipnozei supravieţuiesc în prezent, în grade diferite, în credinţele şi practicile populare, cu toate că au fost discreditate pe scară largă de cercetători, care le resping drept mituri. Ele sunt importante în această istorie a hipnozei nu pentru că sunt concepţii eronate dăunătoare, a căror falsitate trebuie să fie demascată o dată pentru totdeauna, ci pentru că au devenit mitice, ceea ce înseamnă că sunt imagini culturale înzestrate cu puterea de a sfida ştiinţa empirică.

Romancierii, avocaţii, misticii şi unii practicieni promovează credinţe despre hipnoză pe care alţii se luptă la nesfârşit să le înlăture, şi astfel se perpetuează un ciclu care se derulează de peste două sute de ani.4

Relaţia hipnotică Povestea lui Trilby avansează presupunerea că între hipnotizatori şi subiecţii lor există o mare falie în ceea ce priveşte caracterul. Cei uşor de hipnotizat, ne spune romanul, sunt creduli şi slabi. Minunile pe care le săvârşesc sub hipnoză se datorează în întregime abilităţii unui hipnotizator talentat. La începutul romanului, Svengali o hipnotizează pe Trilby ca s‑o scape de durerile de cap. Ea e recunoscătoare, dar şi tulburată

19

Figura 1 Svengali mesmerizând‑o pe Trilby. Ilustraţie din romanul Trilby din 1894 al lui George du Maurier.

de puterea stranie pe care o are acest om asupra ei şi încearcă să‑l evite cât de mult poate. Când o lovesc o serie de nenorociri personale, Svengali îi sare în ajutor, profitând de vulnerabilitatea ei. În acest punct, povestea lui Trilby devine o dramă a victimizării psihologice.

Du Maurier îl închipuie pe eroul său negativ drept un muzician evreu, iar portretul hipnotizatorului dezagrea­bil şi îndoielnic moraliceşte realizat de el este un studiu în materie de stereotipuri antisemite.5 Du Maurier îl descrie pe Svengali ca fiind „un individ înalt şi ciolănos, a cărui vârstă se putea situa oriunde între 30 şi 45 de ani, cu înfăţişare de evreu, cu trăsături frumoase, dar sinistru“. Descrierea continuă:

20

Hipnoza

„Era foarte neîngrijit şi murdar şi purta o beretă roşie şi o mantie lungă din catifea, cu o cataramă metalică mare la guler. Părul lui negru, des, greu, fără viaţă şi luciu cădea în spatele urechilor până la umeri, în stilul acela ca de muzician, atât de supărător pentru englezul normal. Avea ochi negri îndrăzneţi, scânteietori, cu pleoape lungi şi grele, o faţă îngustă şi palidă şi o barbă neagră ca tăciunele, care‑i creştea aproape de sub pleoape. […] Îşi spunea Svengali şi vorbea o franceză fluentă, cu accent german şi subînţelesuri şi expresii idiomatice germane amuzante, iar vocea lui era foarte ascuţită, răutăcioasă şi aspră şi deseori căpăta un falset dezagreabil.“6

Svengali e prezentat ca fiind vanitos, egocentric, tiran şi crud. „Iubirea“ lui faţă de Trilby e în mare măsură iubire de sine. O posedă în manieră parazită, folosind‑o împotriva voinţei ei şi fără ca ea să ştie. O întrebuinţează la propriu ca pe instrumentul lui, până la sfârşitul vieţii ei, care survine la scurtă vreme după moartea lui. Aptitudinile muzicale sclipitoare demonstrate de Trilby sub hipnoză sunt rezultatul voinţei şi talentului lui Svengali, care acţionează în ea: „Când ai auzit‑o cântând liedul lui Schumann «Nucul» sau «Impromptu», l‑ai auzit pe Svengali cântând cu glasul ei, exact aşa cum l‑ai auzit pe Joachim cântând o ciaconă de Bach la vioara lui! Vioara lui Herr Joachim… ce ştie ea despre Sebastian Bach?“7 Deşi înzestrată cu atributele fiziologice necesare pentru a fi o mare cântăreaţă, Trilby de una singură e lipsită de talent. Într‑un pasaj amuzant de la începutul romanului, ea oferă o interpretare chinuită a celebrului cântec „Ben Bolt“, în tăcerea consternată a celor din jur: „Era ca şi cum n‑ar fi putut să prindă nici măcar o dată pe linia melodică corectă sau să atingă măcar o notă corectă, nici din greşeală – de fapt, era ca şi cum ar

21

fi fost absolut afonă şi fără ureche muzicală, deşi ţinea ritmul corect“.8 Trilby îşi pierde capacităţile uimitoare de cântăreaţă la plecarea lui Svengali dintre vii, cu o singură excepţie: imaginea pictată a ochilor lui Svengali îi poate induce şi acum o stare de transă, permiţându‑i să cânte.

Ni se sugerează că talentul muzical al lui Svengali este atât de puternic, încât supravieţuieşte chiar şi morţii lui.

Deşi Svengali e înfăţişat ca geniu, este un geniu malefic, motivat de dorinţa de putere în general şi de putere sexuală în special. Du Maurier sugerează existenţa unei relaţii intime între Svengali şi Trilby cât timp ea se află în transă, relaţie complet absentă din viaţa ei în stare de veghe. Trează, Trilby vorbeşte despre iubirea lui Svengali faţă de ea cu milă şi chiar cu dezgust: „Încerca mereu să arate că ţine atât de mult la mine, încât nu poate nici măcar să se uite la altă femeie. Bietul Svengali! (Ochii i s‑au umplut iarăşi de lacrimi.) Era mereu foarte bun! Dar eu n‑am putut niciodată să ţin la el aşa cum îşi dorea – niciodată! Mi se făcea silă doar când mă gândeam! Cândva îl uram – la Paris, în studio; nu mai ţii minte?“9

În acest pasaj, subtextul sinistru al relaţiei hipnotice iese la suprafaţă pe deplin. Hipnoza este revelată în roman drept un proces periculos, care poate avea consecinţe devastatoare pentru subiectul hipnotizat care cade pradă unui practicant lipsit de scrupule. În contrast cu odiosul Svengali, Trilby a lui du Maurier e o tânără femeie de origine parţial irlandeză, needucată, dar cu o fire senină, care lucrează în Cartierul Latin din Paris ca model pentru pictori. Deşi nu e castă, Trilby este inocentă şi încrezătoare, păcătuind din slăbiciune, şi nu din stricăciune. Autorul afirmă următoarele despre caracterul ei:

22

Hipnoza

„Sărmana mea eroină […] avea toate virtuţile, mai puţin una; dar virtutea care‑i lipsea (tocmai aceea care, dintre toate, joacă rolul de titlu şi‑şi împrumută generic denumirea tuturor celelalte care‑i ţin bună tovărăşie) era de aşa natură, încât am descoperit că e imposibil să‑i spun povestea în aşa fel încât ea să fie o lectură potrivită şi cuviincioasă pentru atotprezentele persoane tinere atât de dragi nouă tuturor. […] Fie că acest lucru va constitui o agravare a faptelor ei rele sau o circumstanţă atenuantă, trebuie spus că nici presiunea lipsurilor, nici ispita lăcomiei sau a vanităţii n‑au fost vreodată factori care s‑o îndemne pe Trilby mai departe în decăderea ei, după primul pas pe care l‑a făcut în acea direcţie – împinsă mai degrabă de ignoranţă, de sfaturile proaste (de la nimeni alta decât mama ei!) şi de trădarea josnică.“10

Trilby intră sub puterea lui Svengali în partea a doua a romanului, pentru că‑i acceptă prietenia într‑un moment de vulnerabilitate. Mai devreme, în roman, când Svengali îi induce lui Trilby o transă ca s‑o scape de durerile de cap, un martor la incident o previne în legătură cu cele petrecute: „Te‑a mesmerizat; asta e – mesmerism! Am auzit adesea vorbindu‑se despre asta, dar n‑am mai văzut niciodată cum se face. Oamenii aceştia te iau în puterea lor şi te împing să faci orice lucru pe lume ar vrea – să minţi, să ucizi, să furi, orice! şi, capac la toate, să‑ţi pui şi capăt zilelor când termină cu tine. E pur şi simplu prea cumplit să te gândeşti! […] Pe spinarea lui Trilby treceau fiori reci în timp ce asculta. Avea o fire mai impresionabilă decât a oricui, după cum a arătat‑o receptivitatea ei rapidă şi dornică la influenţa hipnotică a lui Svengali.“11

23