Inchizitorul

COLECÞIE COORDONATÃ DE

Magdalena Mãrculescu

Mark Allen Smith

Inchizitorul Traducere din englezã ºi note de Laurenþiu Dulman

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mãrculescu Coperta colecþiei: Faber Studio (Ioan Olteanu) Foto copertã: © Adrianna Williams/Corbis Director producþie: Cristian Claudiu Coban Redactor: Domnica Drumea Dtp: Eugenia Ursu Corecturã: Roxana Samoilescu Eugenia Ursu Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României SMITH, MARK ALLEN Inchizitorul / Mark Allen Smith ; trad.: Laurenþiu Dulman. - Bucureºti : Editura Trei, 2012 ISBN 978-973-707-555-0 I. Dulman, Laurenþiu (trad.)

821.111-31=135.1 Titlul original: The Inquisitor Autor: Mark Allen Smith

Copyright © 2012 by Mark Allen Smith Copyright © Editura Trei, 2012 pentru prezenta ediþie C. P. 27-0490, Bucureºti Tel. /Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN 978-973-707-555-0

Pentru Cathy

PROLOG

Clientul stãtea într-o camerã pãtratã cu latura de doi metri ºi jumãtate, uitându-se printr-un geam reflectorizant dincolo de care nu se vedea decât întunericul uniform ºi catifelat. Din difuzoarele de pe pereþi se împrãºtia un râs nervos, întrerupt frecvent de o tuse uscatã, dar deja nu-l mai auzea, pentru cã-ºi pusese dopurile antifonice care îi fuseserã lãsate la îndemânã.

S-a uitat la ceas. Douãzeci ºi trei ºi douãzeci de minute. Stãtea acolo de trei ore ºi deja ajunsese la al doilea scotch. Camera avea un mobilier elegant, iar pereþii erau acoperiþi cu lambriuri vechi, cu un luciu cenuºiu. Un scaun proiectat de Arne Jacobson1 ºi un covor persan foarte vechi. Barul cromat era plin cu tãrii scumpe, un pinot noir ºi un vin de Sancerre într-o frapierã. De tavan atârnau patru lãmpi conice din metal nichelat, iar muchiile paharului de scotch le captau lumina ºi o rãsfrângeau sub forma unor steluþe. Pe raftul de jos al barului, ochiul roºu al unui DVD recorder clipea discret.

1

Arne Jacobson (1902–1971): arhitect ºi designer danez.

7

Mark Allen Smith

Clientul era responsabilul cu securitatea al unei importante companii de produse electronice din Statele Unite. Nu câºtiga atât de mult încât sã fie familiarizat cu un astfel de lux, însã oamenii pentru care lucra aveau suficienþi bani, iar acum aºteptau ca el sã-i sune. Avusese nevoie de o sãptãmânã de cercetãri ºi discuþii cu oamenii lui de legãturã ca sã aranjeze o întâlnire într-un restaurant din Mica Italie cu un ºef mafiot — îmbrãcat impecabil ºi foarte manierat — pe nume Carmine Delanotte, care, cu o sticlã de Bartolo ºi douã espresso duble pe masã, i-a pus o mulþime de întrebãri înainte sã-i dea parola de internet ºi numele lui Geiger, deºi nu încãpea niciun dubiu cã era un nume fictiv. Parola îl dusese la site-ul lui Geiger — DoYouMisterJones.com — ºi, folosindu-se de numele lui Delanotte, reuºise sã punã lucrurile în miºcare. În seara aceea, cu ceva timp înainte, îºi rãpise þinta — adicã pe Matthew Gant, unul dintre angajaþii de la departamentul de cercetare ºi dezvoltare al companiei — pe când acesta se afla într-un garaj ºi, potrivit instrucþiunilor, îl adusese în clãdirea cu etaj, cufundatã în liniºte, de pe strada Ludlow.

Când, în cele din urmã, clientul se întâlnise cu Geiger — chiar în camera unde se afla acum —, primul lucru pe care îl observase la el era cã nu clipea aproape niciodatã. Clientul se mândrea cã era un tip cu sânge rece, dar Geiger reuºise sã-i dea fiori. Vocea catifelatã ºi monotonã a acestuia ºi faptul cã stãtea perfect nemiºcat contribuiserã la acest efect. Avea ochi migdalaþi ºi cenuºii, o faþã prelungã ºi colþuroasã, ºi un trup suplu ºi vânos — poate pentru cã fãcea jogging sau arte marþiale. ªi stãtea un pic înclinat, ca ºi când scheletul lui s-ar fi adaptat la gravitaþie într-un fel aparte.

8 fiction connection

Inchizitorul

Era un tip cu adevãrat ciudat — dar la ce te puteai aºtepta de la cineva care lucra în domeniul lui Geiger?

Clientului îi ajunseserã la urechi tot felul de poveºti: cã Geiger era bolnav cu capul ºi cã fãcuse puºcãrie; cã era un nemernic de la Agenþia Naþionalã de Securitate; cã era un pervers care moºtenise o avere considerabilã ºi cã nu lucra în branºa asta pentru bani, ci pentru senzaþii tari. Singurul fir care unea toate aceste zvonuri era cã Geiger n-avea egal. Când dãduse mâna cu el, clientul îi spusese: — Se zice cã sunteþi cel mai bun, ºi sperãm sã fie adevãrat. Specificaþiile tehnice pe care credem cã le-a furat Matthew valoreazã câteva milioane.

Geiger îl privise cu o minã inexpresivã.

— Domeniul meu nu sunt speranþele, îi spusese el, apoi ieºise din camerã. În prima orã, camera de dincolo de geamul reflectorizant rãmãsese cufundatã în întuneric. Singurele zgomote erau izbucnirile pline de bravurã ºi indignare ale lui Matthew. Apoi, din difuzoarele de pe pereþi s-a auzit vocea ºoptitã a lui Geiger, asemenea chemãrii unui strigoi.

— Taci, Matthew. Nu mai ai voie sã deschizi gura.

Clientul nu mai auzise niciodatã o ºoaptã atât de autoritarã. Apoi s-au aprins luminile ºi, dincolo de geamul reflectorizant, clientul l-a vãzut pe Geiger sprijinit de un perete în camera aceea austerã, îmbrãcat cu un pulover negru ºi niºte pantaloni cu dungã — tot negri —, care îi erau un pic mari. Podeaua camerei era acoperitã cu linoleum, iar zecile de becuri de ºapte–opt centimetri încastrate în pereþi ºi tavan fãceau ca totul sã strãluceascã. Pe pereþii dinspre nord ºi sud, montate la vreo treizeci de centimetri sub tavan, erau mai multe camere video. Dupã 9

Mark Allen Smith

o vreme, strãlucirea aceea intensã a început sã joace feste privirii clientului, unghiurile camerei dispãrând încetul cu încetul, pânã când Geiger a ajuns sã parã suspendat în aer, asemenea unei zibeline îngheþate în mijlocul unui decor de alabastru scãldat în luminã.

Matthew stãtea în mijlocul camerei, pe un scaun de frizerie vechi — piele roºie, crom lucios ºi porþelan —, iar în jurul taliei, pieptului, gleznelor ºi încheieturilor mâinilor avea centuri întreþesute cu fire metalice care, la fiecare miºcare, împrãºtiau steluþe orbitoare. Faþa îi era palidã, iar pe obraji avea pete roºii. Era desculþ ºi la bustul gol.

Timp de jumãtate de orã, Geiger s-a uitat în tãcere la Matthew, iar la fiecare zece minute dãdea o turã camerei. ªchiopãta uºor, dar reuºise sã încorporeze cumva acest mic defect în mecanica trupului sãu, astfel încât nu pãrea o infirmitate, ci un lucru natural. Ochii îngrijoraþi ai lui Matthew îl urmãreau la fiecare turã pe care o fãcea.

Geiger a împins scaunul de frizer, fãcându-l sã se învârtã. Apoi a ieºit din camerã, iar dupã ce luminile s-au stins din nou — atât în camera clientului, cât ºi în cea a lui Matthew —, au început sã se audã niºte înregistrãri scurte, fiecare de doar câteva minute: hãrmãlaia unei intersecþii blocate, cu claxoane asurzitoare ºi scârþâit de roþi, dupã aceea o femeie fredonând fals o melodie, zdrãngãnitul unei chitare dezacordate, un telefon care suna, apoi se oprea ºi iarãºi începea sã sune ºi, în cele din urmã, râsul nervos întrerupt de accesele de tuse. La început, Matthew strigase: „Ce dracu’ mai e ºi asta?“, dar apoi nu mai spusese nimic. Pe la jumãtatea succesiunii de înregistrãri, clientul îºi pusese dopurile în urechi.

10 fiction connection

Inchizitorul

Acum, luminile s-au aprins din nou, iar Geiger a revenit în camerã ºi s-a postat alãturi de Matthew, care îl privea cu o furie fãþiºã. Clientul ºi-a scos dopurile antifonice.

— Matthew, a zis Geiger, închide ochii.

Matthew s-a încruntat, dar a fãcut ce i s-a cerut.

— Iar acum, imagineazã-þi cã ai cãzut într-o fântânã goalã. În jurul tãu e întuneric. Nu vezi nimic. Nu auzi decât ºuieratul propriei tale respiraþii. Simþi dureri în tot trupul. Poate cã þi-ai rupt o gleznã sau o încheieturã.

Geiger a tãcut preþ de câteva secunde, ca ºi când ar fi vrut sã se asigure cã Matthew chiar se aude respirând în bezna închisorii lui.

— Din pricina durerii, începi sã vezi tot felul de luminiþe în spatele pleoapelor, a continuat el. Simþi gust de sânge. Pereþii sunt reci ºi umezi. ªi netezi. Nicio crãpãturã sau scobiturã de care sã te agãþi. Îþi imaginezi cum ar fi sã te afli pe fundul acelei fântâni?

Clientul a simþit un fior rece pe ceafã — el, unul, deja ºi-l închipuia acolo pe Matthew.

— Încerci sã rãmâi calm. Începi sã strigi dupã ajutor. „Sigur o sã mã audã cineva“, îþi spui în sinea ta. Dar, dupã o vreme, îþi dai seama cã probabil o sã mori acolo. ªi, în clipa în care conºtientizezi lucrul ãsta, ceva din tine începe sã moarã. Nu ceva din trupul tãu, ci chiar sufletul tãu. Înþelegi ce spun, Matthew?

— Þi-am zis de nu ºtiu câte ori: habar n-am ce vrei de la mine!

— Matthew, þi-am explicat cã n-ai voie sã vorbeºti. N-ai voie decât sã încuviinþezi sau sã negi dând din cap. Îþi aminteºti cã þi-am zis asta?

Matthew a încuviinþat din cap, uitându-se în ochii lui ficºi, iar Geiger s-a dus în spatele scaunului de frizerie 11

Mark Allen Smith

ºi a luat un microfon fãrã fir ºi o pereche de cãºti, pe care i le-a potrivit pe urechi.

— Sennheiser 650, a zis el. Îmi plac mai mult decât cele marca AKG, pentru cã-þi oferã o experienþã auditivã mai complexã. Închide ochii, Matthew.

Matthew a scos un oftat hârâit ºi s-a conformat, globii oculari miºcându-i-se repede sub pleoape.

Geiger a dus microfonul la gurã ºi a început sã se plimbe prin camerã, vorbind pe un ton blând, care i-a amintit clientului de unul dintre acei guru ai dezvoltãrii personale care apãreau la televiziunea publicã — atâta doar cã audienþa lui era alcãtuitã dintr-o singurã persoanã.

— Mã auzi limpede? l-a întrebat Geiger.

Matthew a încuviinþat din cap.

— Bine. Iar acum, înapoi în fântânã, Matthew. Eºti acolo?

Matthew a înghiþit în sec — mãrul lui Adam i s-a miºcat vizibil în sus ºi-n jos —, apoi a încuviinþat iarãºi din cap.

— Bine, a zis Geiger, iar cuvântul acesta i-a sunat clientului ca o rugãciunea blândã. E important sã crezi cã te afli în fântânã, Matthew, pentru cã nu e vorba de un joc mental. Eºti pe fundul fântânii, iar eu sunt singurul tãu mijloc de-a ieºi de acolo. Eu sunt funia care îþi poate fi aruncatã de la gura fântânii ºi mâinile care te pot scoate afarã.

A pus mâna uºor pe umãrul lui, iar Matthew s-a crispat.

— ªi singurul lucru care poate face ca funia sã coboare este adevãrul.

Clientul s-a apropiat de geamul reflectorizant.

12 fiction connection

Inchizitorul

— Adevãrul e un lucru frumos. Singura creaþie perfectã a omului. Iar eu recunosc adevãrul atunci când îl aud. Nu pentru c-aº fi foarte perspicace sau intuitiv, ci pentru cã am auzit atât de multe minciuni, încât îmi dau seama foarte uºor atunci când adevãrul iese la ivealã.

Geiger ºi-a apropiat faþa de a lui Matthew, iar clientul a vãzut maxilarul angajatului crispându-se de spaimã.

— Toscanini2 spunea cã era în stare sã-ºi dea seama dacã una dintre viorile orchestrei era dezacordatã. Nu avea o ureche muzicalã perfectã, dar ascultase atâtea milioane de note, încât recunoºtea imediat ce era veritabil ºi ce nu.

Geiger a inspirat adânc, apoi a adãugat: — Aºa cã sã nu mã minþi, Matthew.

Nãrile angajatului s-au umflat ca ale unui mânz care simte miros de fum. Geiger s-a apropiat ºi mai mult de el, pânã când doar microfonul le mai despãrþea buzele.

— Ai auzit ce-am spus? Sã nu mã minþi!

Asaltul acustic prin intermediul cãºtilor l-a fãcut pe Matthew sã dea capul pe spate cu atâta putere, încât clientul a crezut cã o sã-ºi rupã gâtul. Angajatul a deschis ochii ºi a rotunjit buzele, transformându-ºi gura într-o micã peºterã din care a ieºit un urlet de vreo cinci secunde, încheiat cu o inspiraþie ca un geamãt.

Geiger a întors capul într-o parte, iar clientul i-a auzit trosnetul vertebrelor cervicale. Apoi Geiger a întors capul în cealaltã parte. Încã un trosnet. Clientul a încercat sã-i descifreze expresia, dar n-a reuºit sã distingã nicio emoþie.

— Matthew, a zis Geiger. Vreau sã stai cu ochii închiºi, sã nu mai gemi ºi sã fii atent. Dã din cap dacã eºti în stare sã faci asta.

2

Arturo Toscanini (1867–1957): dirijor italian.

13

Mark Allen Smith

Lui Matthew i s-a frânt geamãtul în gât. A ridicat capul ºi l-a lãsat sã cadã în piept, precum o marionetã, apoi a închis ochii.

— Ei bine, sã ºtii cã existã numeroase moduri în care poþi provoca durere cuiva — durere fizicã, psihicã ºi emoþionalã. Aceste trei categorii au multe subcategorii. Una dintre durerile fizice este cea auditivã…

Spunând asta, Geiger a izbit microfonul cu degetele, iar Matthew a dat iarãºi capul pe spate, deschizând ochii.

— Ochii închiºi!

Matthew a scos încã un urlet, iar Geiger a pus cu grijã câte un deget pe fiecare dintre pleoapele tremurãtoare ale angajatului ºi i le-a închis la loc, apoi l-a împuns cu degetul mare în piept, la vreo cinci centimetri în stânga sternului.

— Apoi durerea provocatã prin apãsare…

Geiger ºi-a încordat degetul ºi, aproape fãrã sã parã cã face vreun efort, l-a înfipt în pieptul lui Matthew, care a scos un þipãt hârâit, strâmbându-se ºi dezvelindu-ºi dinþii. Clientului i s-a pãrut ceva foarte surprinzãtor, aºa cã ºi-a dat un ghiont în coaste, ca sã vadã cum este.

— Apoi forþa brutã…

Geiger a ridicat braþul, cu cotul îndoit la nouãzeci de grade, dupã care antebraþul i s-a rotit ca o pârghie acþionatã de un arc ºi s-a izbit de pieptul lui Matthew, lãsându-l fãrã aer ºi cu gura cãscatã, disperat sã tragã aer în plãmâni.

— ªi spintecarea, tãierea cãrnii…

Geiger a fãcut o pauzã, apoi a adãugat: — Dar e o chestie prea medievalã pentru mine. ªi totuºi…

A dus mâna în spatele urechii, unde þinea un obiect argintiu ºi strãlucitor, de vreo zece centimetri, extraordinar de subþire.

14 fiction connection

Inchizitorul

— Deschide ochii!

Pleoapele lui Matthew s-au ridicat, dând la ivealã niºte ochi cãprui ºi injectaþi.

— ªtii ce-i asta?

Matthew s-a uitat chior⺠spre obiectul dintre degetul mare ºi arãtãtorul lui Geiger, apoi a clãtinat din cap.

Dar clientul s-a trezit încuviinþând din cap. Odatã, fãcuse o hernie de disc ºi încercase toate remediile ca sã scape de dureri. De aceea ºtia ce era acel obiect.

— E un ac de acupuncturã. Principala sa funcþie este sã blocheze impulsurile dureroase sã circule de-a lungul traseelor nervoase. Dar poate sã ºi provoace durere, a adãugat el, iar acul i-a strãlucit între degete precum sabia minusculã a unui erou de jucãrie. În meseria mea, existã niºte contradicþii tare ciudate, pe care n-ai cum sã nu le observi.

Geiger a rostit aceastã ultimã remarcã pe un ton în care nu se distingea nicio undã de umor sau de ameninþare, iar clientul a simþit cã i se ridicã pãrul pe ceafã.

Mâna liberã a lui Geiger l-a înhãþat pe Matthew de pãr.

Angajatului i-a scãpat un geamãt scurt — nu era un rãspuns la durere, ci un icnet care vãdea cã înþelesese ce avea sã se întâmple —, iar Geiger i-a înfipt acul cu multã îndemânare între vertebrele cervicale. Matthew nici mãcar n-a tresãrit, iar privirea lui a rãmas aþintitã asupra chipului neîndurãtor al lui Geiger.

— Adevãrul e cã omul este o fãpturã extraordinar de vulnerabilã. Acul ãsta e mai uºor decât o panã de vrabie, Matthew. O lacrimã de copil atârnatã la unul dintre capetele lui l-ar îndoi.

Geiger a rãsucit acul uºor, declanºând o suitã de þipete foarte ascuþite, iar dupã câteva clipe l-a scos, iar 15

Mark Allen Smith

urletele au încetat. Lacrimile ºiroiau pe obrajii lui Matthew, care acum respira foarte repede.

— Pe urmã poþi sã rãsuceºti încheieturile, sã aplici pe piele un obiect foarte încins sau unul foarte rece, sã torni pe gât lichide cu forþa. Adevãrul, Matthew, e cã aº putea sã-mi fac de lucru cu tine câteva zile, fãrã sã aplic de douã ori acelaºi procedeu.

Geiger i-a luat cãºtile de pe urechi, apoi le-a pus pe podea, împreunã cu microfonul.

— Cât priveºte durerea psihicã, cred cã, datã fiind sensibilitatea ta la stimulii fizici, n-are niciun rost s-o explorãm. Iar în ceea ce priveºte durerea emoþionalã… Ei bine, potrivit dosarului tãu, eºti burlac ºi nu ai iubitã, eºti copil unic, iar pãrinþii tãi nu mai sunt în viaþã, aºa cã n-aº obþine mare lucru dacã aº recurge la acest tip de durere.

N-o sã-þi vinã sã crezi, Matthew, dar eºti un tip extrem de norocos.

Clientul voia ca Geiger sã-l chinuiascã în continuare pe Matthew, astfel încât sã smulgã de la el o mãrturisire ºi sã punã capãt acelei poveºti. Apoi clientul ar fi putut sã dea niºte telefoane ºi sã plece acasã. Dar, în clipa când fãcuse cunoºtinþã cu Geiger, simþise cã nu avea sã fie atât de simplu.

— N-am sã te întreb acum, Matthew, pentru cã-mi dau seama cã nu eºti pregãtit sã spui adevãrul ºi nu vreau sã te determin sã minþi.

— Întreabã-mã ce naiba vrei. Nu pot… Nu pot sã-þi spun lucruri pe care n-am de unde dracu’ sã le ºtiu.

— E adevãrat, a zis Geiger. Irelevant, dar adevãrat.

Clientului i-a trecut prin minte un gând care i-a strâns stomacul. Oare Matthew chiar spunea adevãrul?

Nu cumva altcineva furase specificaþiile tehnice? Toate 16 fiction connection

Inchizitorul

indiciile dãdeau de înþeles cã el era vinovatul, ºi totuºi…

— Fântâna, Matthew, a continuat Geiger. Eºti pe fundul fântânii, aºa cã închide ochii.

Apoi a ridicat mâinile, dând ritmic din degete, ceea l-a fãcut pe client sã se întrebe dacã nu cumva succesiunea miºcãrilor lui avea un sens ascuns — pãrea cã Geiger repeta o piesã pentru pian.

— Bine. Ai stat acolo destul de mult, iar mintea are de suferit atunci când trupul nu se poate miºca o perioadã mai îndelungatã. Întunericul ºi claustrofobia afecteazã felul în care vezi lucrurile, percepþia timpului ºi percepþia de sine.

Creeazã un mediu în care frontierele emoþionale se estompeazã. Durerea trece pe planul doi ºi face loc fricii. Speranþa dispare treptat, iar disperarea se cuibãreºte în suflet. Iar în momentul acela, începi sã vezi cine eºti cu adevãrat — cât de puternic eºti de fapt ºi care îþi sunt limitele.

Geiger s-a aºezat pe vine în faþa lui Matthew.

— ªi atunci te schimbi, Matthew. Totul în tine se reorganizeazã, pânã la nivel molecular. E cea mai intensã revelaþie.

Geiger a închis ochii, apoi ºi i-a masat cu degetele — miºcãrile lui erau ritmice ºi precise.

— Acum, o sã luãm o scurtã pauzã. Tu rãmâi în fântânã, a zis el, scoþând o bucatã de mãtase neagrã cu care l-a legat la ochi pe angajat. ªi încã ceva, Matthew. Mi-am dat seama cã, dupã ce simþi anumite tipuri de durere, anticiparea unor dureri viitoare este aproape la fel de intensã ca senzaþia însãºi. Cred cã, dupã o vreme, ai sã-mi dai dreptate.

Geiger a ieºit din camerã, iar luminile s-au stins din nou. Dupã câteva secunde, uºa camerei în care se afla clientul s-a deschis ºi a intrat Geiger. Fãrã sã se uite la 17

Mark Allen Smith

client, acesta s-a apropiat de bar, ºi-a umplut un pahar cu apã ºi l-a dus la gurã.

— Sunt puþin îngrijorat, a zis clientul. Oare am pus mâna pe cine trebuie?

Geiger a încuviinþat din cap.

— Sunteþi sigur?

Geiger a dat iarãºi din cap.

— De unde ºtiþi?

— I-am explicat lucrul ãsta lui Matthew, a zis Geiger, punând jos paharul gol. Aþi ascultat ce i-am zis, nu?

— Da, i-aþi dat exemplul lui Toscanini. Dar de ce n-a mãrturisit încã?

— Încã n-a ajuns în punctul în care o sã cedeze. Dar nu mai are mult.

— Punctul în care o sã cedeze?

Geiger iarãºi a aprobat din cap, dar avea aerul cã nu voia sã fie nevoit sã repete acest gest: — Matthew încã este mai îngrozit de ce s-ar putea întâmpla în caz cã mãrturiseºte decât de ce o sã se întâmple dacã n-o face. Deocamdatã, din punctul lui de vedere, tortura e preferabilã posibilitãþii de-a muri. Dar asta o sã se schimbe.

Clientul s-a întrebat cum arãta Geiger atunci când zâmbea — dacã zâmbea vreodatã.

— N-o sã punem sã fie omorât, a spus clientul. Nu vrem decât sã ºtim cui a vândut informaþiile.

Geiger l-a fixat cu privirea: — Dar nu ºtie lucrul ãsta.

Apoi l-a lãsat singur. Clientul a oftat ºi s-a uitat iarãºi spre bezna din spatele geamului reflectorizant. Difuzoarele îi aduceau vocea blândã a lui Geiger pe aripi tremurãtoare de înger.

18 fiction connection

Inchizitorul

— Matthew, eºti în fântânã? Poþi sã-mi rãspunzi cu glas tare.

Vocea angajatului suna precum ºmirghelul frecat pe o bucatã asprã de lemn: — Da, sunt în fântânã.

— Bine.

Apoi Matthew a început sã þipe. Urletele erau atât de puternice, încât se auzeau distorsionat în difuzoare. Îngerii s-au împrãºtiat, iar clientul a întins mâna dupã dopurile antifonice.

19

PARTEA I

1

La ora patru dimineaþa, stând pe platforma din spatele casei sale, Geiger urmãrea un pãianjen þesându-ºi pânza.

Ploua. Cerul, noros ºi cenuºiu, se strânsese la orizont ca o plapumã veche. O picãturã de apã atârna de firul unei noi pânze, care se întindea între marchizã ºi balustrada de lemn a platformei, aflatã un metru ºi jumãtate mai jos. Vântul clãtina firul ca pe o coardã de chitarã, iar picãtura tremura, însã nu cãdea. Apoi a apãrut pãianjenul, legãnându-ºi pântecele umflat, ºi a început sã þeasã un nou fir.

Geiger tocmai îºi introdusese în computer însemnãrile cu privire la ºedinþa cu Matthew, ascultând Sgt. Pepper3 la boxele sale marca Hyperion, de un metru ºi optzeci de centimetri înãlþime: basul superb ºi fidelitatea cu care difuzoarele reproduceau sunetul chitarei lui McCartney îi încântau auzul. Ca de obicei, motanul stãtea pe birou, tolãnit lângã capãtul din dreapta al tastaturii, 3

Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band: album din 1967 a formaþiei The Beatles.

23

Mark Allen Smith

întinzând laba din faþã ºi lovindu-l uºor pe Geiger ori de câte ori treceau prea multe minute fãrã sã fie scãrpinatã.

Torcea mai tare atunci când Geiger îi scãrpina cicatricea de deasupra ochiului lipsã. Geiger nu ºtia cum se rãnise: într-o bunã zi, cu vreo trei ani în urmã, motanul se oploºise aºa, cu ochiul scos, pe pragul uºii din spate. Geiger habar n-avea nici cum îl chema, nici de unde venea — deci semãna cu el într-o oarecare mãsurã.

Geiger întotdeauna fãcea însemnãri despre ºedinþele sale chiar în noaptea în care aveau loc, câtã vreme încã avea proaspete în minte atât acþiunile sale, cât ºi reacþiile subiectului care îi era dat pe mânã. I se pãrea cã ºi câteva ore de somn ar fi putut deforma amintirile. A doua zi, Harry — partenerul sãu — avea sã-i trimitã un e-mail cu transcrierea înregistrãrii video a ºedinþei, iar el urma s-o parcurgã ºi sã insereze comentarii în locurile relevante.

Lucra stând pe un scaun ergonomic de birou, construit special pentru el. Dar, chiar ºi-aºa, tot trebuia sã se ridice la fiecare sfert de orã sã se plimbe, altminteri piciorul stâng i-ar fi amorþit pânã în vârful degetelor. De-a lungul anilor, consultase trei medici în legãturã cu aceastã problemã — unul dintre ei îi spusese cã stângul lui e „un picior mort“ —, însã cu toþii fuseserã de aceeaºi pãrere: singurul remediu era chirurgia reconstructivã. Geiger le spusese cã n-avea de gând sã se lase tãiat de doctori, sub niciun motiv, ºi, dat fiind cã îl consultaserã ºi îi vãzuserã picioarele, doctorii îi înþelegeau perfect atitudinea.

Geiger ieºise pe platforma din spate tocmai ca sã-ºi mai dezmorþeascã piciorul ºi sã fumeze o þigarã. Nu fuma în casã, deoarece i se pãrea cã mirosul de fum stãtut dintr-o camerã îi putea afecta concentrarea. În urmã cu câteva luni, când abia începuse sã facã terapie, doctorul 24 fiction connection

Inchizitorul

Corley legase aceastã impresie de tatãl lui Geiger ºi de veºnicele lui þigãri Camel. Pânã în prezent, aceea era singura imagine cu tatãl sãu pe care Corley reuºise s-o scoatã de la el: într-un vis, Geiger vãzuse chipul ca de piatrã al tatãlui sãu privindu-l de sus în jos, cu o þigarã înfiptã între buzele groase ºi cu fuioare de fum ieºindu-i din nas.

Geiger îºi amintise ºi ce gândea în clipele acelea: „Aºa aratã ºi Dumnezeu. Atâta doar cã-i mai înalt“.

Dintr-odatã, a simþit motanul gudurându-se la picioarele lui. L-a luat în braþe ºi l-a pus cu burta pe umãr — dupã tãblia biroului, acesta era cel de-al doilea loc preferat al motanului.

Geiger a aprins o þigarã Lucky Strike ºi iarãºi s-a uitat la pãianjenul care, plin de hotãrâre, îºi ducea la îndeplinire proiectul bizar, cu nenumãrate miºcãri perfecte.

Cum ar fi sã vezi un dulgher care sã scuipe cuie fãurite în propriul sãu stomac ºi sã-ºi foloseascã mâinile drept ciocane. Sau un muzician al cãrui instrument sã fie propriul sãu trup. „Oare o fi existând altã fãpturã atât de harnicã ºi de inventivã când vine vorba de construirea unui dispozitiv de ucis — în afarã de om?“, s-a întrebat Geiger.

* Geiger era un apostol, ba chiar un sclav al amãnuntului. Întotdeauna descompunea, distila ºi definea pãrþile întregului, pentru cã în recuperarea de informaþii detaliile erau esenþiale. Scopul lui era sã rafineze aceastã îndeletnicire ºi s-o transforme într-o artã, ºi tocmai de aceea fiecare lucru care se întâmpla din momentul în care Geiger intra în camera de ºedinþe avea o semnificaþie precisã, care trebuia descifratã. Fiecare expresie facialã, 25