Jocul vieților

COLECȚIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

Jocul vietilor_pt BT.indd 1

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vietilor_pt BT.indd 2

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

Jocul vieţilor Al treilea volum din seria Doctrina Mortală

Traducere din engleză de Mihaela Doagă

Jocul vietilor_pt BT.indd 3

4/2/2018 10:05:45 AM

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Carmen Botoșaru Coperta colecției: Faber Studio Foto copertă: Guliver/Getty Images/ © Yoshinori Kuwahara Director producție: Cristian Claudiu Coban Dtp: Mihaela Gavriloiu Corectură: Irina Mușătoiu Rodica Petcu Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României DASHNER, JAMES Cu ochii minții / James Dashner; trad.: Mihaela Doagă. – Bucureşti: Editura Trei, 2016 3 vol.

ISBN 978‑606‑719‑814‑0 Vol. 3.: Jocul vieţilor. – 2018. ISBN 978‑606‑40‑0402‑4 I. Doagă, Mihaela (trad.)

821.111

Titlul original: The Game of Lives Autor: James Dashner Copyright © 2015 by James Dashner Copyright © Editura Trei, 2018 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978‑606‑40‑0402‑4

Jocul vietilor_pt BT.indd 4

4/2/2018 10:05:45 AM

Pentru Lynette

Jocul vietilor_pt BT.indd 5

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vietilor_pt BT.indd 6

4/2/2018 10:05:45 AM

PROLOG

Somnul era bine‑venit pentru Michael. Denivelările domoale de pe şosea şi vâjâitul cauciucurilor pe asfalt îl relaxau pentru prima dată după zile bune şi simţea cum i se îngreunează pleoapele. Era expert în a face faţă realităţii — sau irealităţii —, dar, după toate experienţele din ultimul timp, un scurt răgaz în care să nu mai ştie de el l‑ar fi umplut de recunoştinţă. Avusese o grămadă de chestii de procesat. N‑ar fi refuzat niciun prilej să evadeze din lumea asta, cu toate nenorocirile ei. Deşi slabe spe‑ ranţe să se poată furişa prea curând într‑un Sicriu.

Simţi cum îi zvâcneşte capul. Se controlă şi se re‑ zemă de banchetă. Ştia că visează, pentru că nu mai era în maşina condusă de tatăl lui Sarah. Se făcea că e în dreptul barului de bucătărie, înainte să înceapă toată po‑ vestea, unde dădaca lui, Helga, îi servise micul dejun de sute, poate chiar de mii de ori. Se gândi la bărbatul care‑l vizitase când era la închisoare, la discursul lui straniu despre vise care se deschideau în alte vise şi cum logica asta a arabescurilor se aplica şi VirtNetului. Lucruri care te puteau duce la nebunie dacă stăteai să te gândeşti prea mult la ele.

7

Jocul vietilor_pt BT.indd 7

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

— Tare bune gofrele astea, spuse, surprins de cât de real i se părea gustul.

Erau o bunătate — calde şi scăldate în unt. Înghiţi dumicatul şi zâmbi. Şi deodată era şi Helga acolo cu el! Draga de Helga, severă cum o ştia. Ea îi aruncă o privire în timp ce strân‑ gea vasele. O privire pe care Michael o văzuse de multe ori de‑a lungul anilor. O privire care‑l avertiza să nu în‑ cerce cumva s‑o aburească. Genul de privire de care avea de obicei parte când se prefăcea că are o tuse nasoală ca să chiulească de la şcoală sau când minţea că şi‑a făcut tema.

— Nu‑ţi face griji, îi zise Michael. E doar un vis. Pot să mănânc cât vreau!

Zâmbi şi mai luă o îmbucătură, mestecând şi înghi‑ ţind dumicatul.

— S‑ar părea că Gabby n‑a apărut, n‑am primit niciun semn de la ea. Dar e tare bine să fiu din nou cu Sarah şi Bryson. Triada cu Sfada e gata de luptă. Chiar dacă suntem înghesuiţi cu toţii pe bancheta din spate a unei maşini. Mă rog! Cine s‑ar fi aşteptat ca viaţa mea să ia o turnură aşa bizară, nu? O nebunie.

Helga încuviinţă, zâmbi şi se aplecă peste maşina de spălat vase; începu să se audă zornăit de sticlă şi porţelan.

Michael se încruntă, gândindu‑se că pe Helga părea s‑o doară în cot.

— Poate că nu ştii toată povestea, draga mea nemţoaică.

Oh, să vedem. Cumva am fost traşi pe sfoară şi‑am sfârşit prin a arunca în aer sistemele VNS‑ului, practic le‑am închis toată şandramaua. Părinţii lui Sarah — care, apropo, fuseseră răpiţi — apar din senin şi ne salvează 8 fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 8

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

din închisoare, zicând că tu şi o gaşcă de foşti Tangenţi aţi trage sforile. Tu, Helga. Vrei să‑mi explici şi mie ce şi cum?

Dădaca lui ridică din umeri, cu un aer vinovat, dar fără a se opri din treabă. Se auzea în continuare zăngănit de vase, bufniturile uşilor de la bufet deschise şi închise.

Michael ştia că era prea frumos ca să fie adevărat — să poată sta pur şi simplu acolo, bucurându‑se de vis. Nu exista niciun loc din Univers unde să poată fugi de gân‑ durile care‑l urmăreau — cu atât mai puţin undeva în mintea lui. Mai îndesă câteva îmbucături de gofră în gură, savurând crusta crocantă şi miezul moale, intuind că oricum visul era pe sfârşite. Iar Helga continua să nu scoată nicio vorbă.

— S‑ar părea că nu poţi să‑mi vorbeşti în vis, aşa‑i? o întrebă. Tare bizară treabă! Kaine mi‑a zis că te‑a omorât, şi pe tine şi pe ai mei.

Simţi cum i se strânge inima în vis când se gândi la părinţii lui.

— Poate că ai scăpat cumva? Nu ştiu. Oricum ar fi, n‑ai putea să supravieţuieşti măcar în mintea mea? Poate că e ca şi cum aş vorbi cu propria…

Helga se întoarse brusc spre el, roşie la faţă.

— Râpa Sacră, băiete. Ştii că acolo trebuie să te duci. Întoarce‑te la Râpa Sacră! Să închei povestea acolo unde a început!

Michael dădu să‑i răspundă, dar... ce să vezi? Chiar atunci, o groapă avu tupeul să‑i strice somnul.

9

Jocul vietilor_pt BT.indd 9

4/2/2018 10:05:45 AM

Capitolul 1 UN REFUGIU LA ŢARĂ 1 Când se trezi, Michael simţi în gură un gust de fiere — nu cea mai plăcută senzaţie, nici cel mai fericit mod de a‑ţi recăpăta cunoştinţa.

Inspiră adânc. Îşi dori să fi luat o pastilă pentru rău de maşină. Tatăl lui Sarah părea să se creadă pilot de curse NASCAR şi nici şoseaua nu‑l ajuta. Vitezomanul Gerard — viitorul star al competiţiilor de curse de maşini, pe cele mai şerpuite şi anevoioase trasee. În timp ce‑şi croiau drum pe şoselele de munte în serpentină din nordul Georgiei, Michael se înclina la fiecare curbă cu tot corpul, ca şi cum astfel ar fi putut preveni ieşirea în decor. Frunzişul des şi tufele bogate de pueraria alcătuiau un tunel imens tăiat printr‑o peşteră verde, lăsând să treacă doar câte o străfulgerare de lumină din mers.

— Eşti sigur că aşa a zis Helga? întrebă din nou Michael, încă urmărit de vis. „Întoarce‑te la Râpa Sacră!“ Asta îi spusese Helga.

Ceea ce, logic, însemna că asta îi spunea propria minte.

10

fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 10

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

Trebuiau să se întoarcă în locul unde începuse totul, dacă voiau să pună capăt poveştii. Părea de înţeles, până la urmă.

Strângând volanul ca şi cum se temea că i‑ar putea scăpa din mână, Gerard oftă la auzul întrebării. Soţia lui, Nancy, aflată pe locul din dreapta lui, se întoarse spre Michael.

— Da, îi zise, zâmbindu‑i blând, apoi se întoarse din nou cu privirea înainte.

După reacţia ei răbdătoare, ai fi zis că e prima dată când Michael le pune această întrebare, deşi, de fapt, era probabil a cincea sau a şasea oară.

El stătea în mijloc, Bryson în stânga lui şi Sarah în dreapta. Niciunul nu spusese prea multe din momentul regăsirii. Avuseseră parte de zile pline — fuseseră vânaţi, închişi şi apoi salvaţi — şi fiecare dintre ei părea la fel de confuz ca Michael. El însuşi nu ştia ce să creadă. Pă‑ rinţii lui Sarah fuseseră răpiţi, apoi salvaţi de un grup de personaje misterioase. Aceleaşi personaje misterioase îi îndrumaseră apoi pe Gerard şi Nancy să‑şi ia fiica din în‑ chisoare, cu tot cu prietenii ei, şi să‑i ducă pe toţi într‑un loc din Munţii Apalaşi.

Dar se pomenise ceva de nişte Tangenţi. Şi de o fe‑ meie pe nume Helga.

Era imposibil să fie dădaca lui, îşi zise Michael pentru a suta oară. Era oare cu putinţă? Helga lui era pierdută pe veci — nu‑i aşa? Din câte ştia el, era unul dintre Tangen‑ ţii care fuseseră eliminaţi de Kaine, ca şi părinţii lui. În cel mai bun caz, acesta accelerase procesul de Degradare. Fie că trăiseră cu adevărat, fie că nu, moartea lor îi secătuise sufletul şi nu găsise prea multe lucruri cu care să‑l umple de‑atunci.

11

Jocul vietilor_pt BT.indd 11

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

Sarah îi trase un cot, apoi căzu stângace peste el, apă‑ sându‑l cu tot corpul, când Gerard luă fulgerător încă o curbă. Se auzi scârţâit de cauciucuri şi un stol de păsări îşi luă zborul din desişul de pe marginea drumului, cârâind.

— Eşti OK? îl întrebă Sarah, ridicându‑se. Nu pari prea vesel pentru cineva care tocmai a fost ajutat să evadeze din închisoare.

Michael ridică din umeri.

— Cred că încă încerc să‑mi dau seama ce şi cum.

— Mulţam pentru mesajul pe care mi l‑ai trimis, îi şopti Sarah.

Cât timp fuseseră despărţiţi, el şi Sarah fentaseră sis‑ temul de securitate din închisoare ca să‑şi trimită mesaje.

— M‑a ajutat mult.

Michael încuviinţă, încercând să zâmbească. Îi veni în minte o imagine cumplită — Sarah pe moarte pe marginea unui lac de lavă, dându‑şi ultima su‑ flare înainte de a părăsi Calea lui Kaine, în străfundurile VirtNetului. Michael o târâse în toată povestea asta. Şi pe părinţii ei. Şi pe Bryson. I se rupsese inima văzând‑o în agonie şi se întrebă involuntar — oare îi aştepta o soartă şi mai cruntă decât lacuri virtuale de lavă?

Bryson se aplecă în faţă ca să se uite la ei.

— Hei, mie nu mi‑a trimis nimeni niciun mesaj. Nu se face.

— Scuze, spuse Michael. Ştiu cât de mult îţi place să dormi — n‑am vrut să te deranjez.

Ca şi cum voia să pună sare pe rană, Sarah apăsă pe cască, aprinzându‑şi NetScreen‑ul. Le apăru dinainte mesajul lui Michael: „Vom câştiga“. Michael simţi un fior de fericire văzând că fata salvase mesajul acolo. Zâmbi, stingherit la culme.

12 fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 12

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

— Ce drăguţ din partea ta! zise Bryson şi se rezemă de spătarul banchetei, studiindu‑l pe Michael. Sunt sigur că n‑am mai închis un ochi de... hm... vreo trei săptă‑ mâni — şi te consider vinovat pe tine, apropo.

— Îmi recunosc vina.

Michael ştia că prietenul lui glumea — în mare —, dar tot se simţea prost. Bryson poate că n‑ar fi spus nici‑ odată un lucru atât de simplu şi totuşi atât de adevărat.

Senzaţia de greaţă produsă de drumul ca la raliu i se am‑ plifică deodată.

— Oh, frate, gemu. Domnule? Ăăă… Gerard? Putem să tragem pe dreapta o clipă? Nu mă simt prea bine.

— Întoarce‑te spre Bryson, îi spuse Sarah, trăgându‑se ceva mai departe de el şi deschizând geamul. Te ajută aerul?

Dar tatăl ei încetinise deja — frâna bruscă îi dădu şi mai tare stomacul peste cap lui Michael — şi opri pe un petic de loc de la marginea şoselei înguste.

— Gata, fiule, anunţă bărbatul.

La cât de familiarizat părea cu manevra, Michael era convins că nu era prima dată când făcuse pe cineva să dea la boboci cu stilul lui de a conduce.

— Dar grăbeşte‑te, suntem deja în întârziere.

Mama lui Sarah îl lovi uşurel peste braţ.

— Fie‑ţi milă de el, dragule. Pentru Dumnezeu! Nimă‑ nui nu‑i place să vomite.

Michael se pregătea deja să coboare, trecând peste Sarah. Deschise portiera şi sări din maşină, până să apuce ea să protesteze. Era gata să verse scârboşeniile servite în închisoare la micul dejun şi nu mai exista cale de în‑ toarcere. Găsi cel mai apropiat boschet, căruia‑i făcu o surpriză foarte neplăcută.

13

Jocul vietilor_pt BT.indd 13

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

2 — Ah, frate, cred că ţi‑a rămas ceva pe tricou, îi zise Bryson după câteva minute.

O porniseră din nou la drum şi Gerard se antrena din nou pentru raliu.

Michael zâmbi — nu‑i păsa. Starea lui se îmbunătă‑ ţise în aşa măsură, încât parcă se luminase totul în jur.

— Mă bucur că te încântă aşa tare chestia asta, mormăi Bryson, apoi îl bătu pe umăr. De fapt, mulţam că nu ţi‑ai vărsat maţele peste mine.

— Cu plăcere, i‑o întoarse Michael.

— Te simţi mai bine? îl întrebă Sarah.

— Mult mai bine.

Michael îşi încrucişă braţele la piept şi‑şi mută pi‑ cioarele ca să stea mai comod.

— Aş zice că mă simt mai bine pe toate planurile. Vreau să zic, nu ştiu sigur ce s‑a întâmplat în Atlanta — dar tot e ceva că am scăpat cu viaţă, este? Şi acum suntem în drum spre nişte oameni care vor să ne ajute. „Iar eu am un plan“, îşi zise. Era prima dată după atâta amar de vreme când avea un plan şi era o senzaţie plăcută. O să se întoarcă în Râpa Sacră, unde începuse totul. Trebuia doar să găsească momentul potrivit să le spună prietenilor lui treaba asta.

— Amice, îi zise Bryson, eşti genul de om care vede ju‑ mătatea plină. Îmi place.

Sarah zâmbi şi strânse pe furiş mâna lui Michael, împletindu‑şi degetele cu ale lui. Parcă se lumină şi mai mult în jur. „Şi mai trebuie să ne asigurăm că Gabby n‑a păţit nimic“, îşi zise. Ultima dată când o văzuse, fata îşi pierduse cunoştinţa — după ce o lovise cineva în cap — şi 14 fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 14

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

era doar vina lui Michael că o băgase în beleaua asta. Nu voia s‑o amestece şi mai mult, dar trebuia să se asigure că nu păţise nimic.

— Aproape c‑am ajuns, le strigă Gerard, încetinind. Ăăă… aşa cred.

Michael simţi un gol în stomac. Fără să‑i dea drumul la mână lui Sarah, se aplecă în faţă, chiorându‑se prin parbriz în timp ce înaintau prin tunelul tăiat prin pădure.

Habar n‑avea la ce să se aştepte — încotro se îndreptau sau de ce —, dar, cum privea drumul, entuziasmul lui creştea vertiginos. Îl duse cu gândul la Cale şi, într‑o stră‑ fulgerare de nelinişte, se întrebă dacă era cu adevărat în lumea reală, în Starea de Veghe, sau undeva într‑o cutie, conectat la nişte cabluri care transmiteau informaţia că‑ tre VirtNet. Fusese amăgit de atâtea ori şi în atâtea feluri, încât n‑avea să mai fie sigur niciodată. Îşi aminti de bărbatul care îl vizitase în închisoare, chiar înaintea Agentei Weber. Spusele lui îl urmăriseră şi în vis. Ceva despre cum te puteai trezi succesiv, stră‑ bătând straturi suprapuse de niveluri din VirtNet. Cum spusese, oare? Că era ca un vis din care treceai în alt vis.

Ideea asta chiar îl băga în sperieţi.

Drumul coborî abrupt şi Michael îşi alungă acest gând din minte. O să‑l ia din nou cu ameţeli dacă se mai gândeşte la asta. Se concentră la lumea din jur — reală sau virtuală —, aşa cum o vedea.

Copacii din jur se răriseră, dezvăluind o vale largă cuibărită între două culmi acoperite de păduri. Soarele se ascunse după nori, lăsând o lumină mohorâtă în urmă, menită parcă să compenseze pentru umbra de care nu mai aveau parte.

— Acolo mergem? întrebă Bryson.

15

Jocul vietilor_pt BT.indd 15

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

Îşi desfăcu centura şi se apropie cât de mult putea de scaunul lui Gerard, ţinându‑se de tetieră.

— Locul pare antic şi de demult.

— Acolo trebuie să fie, răspunse Nancy. Nu pare să mai fie altceva prin preajmă.

Michael se uită lung într‑acolo. Jos de tot, risipite printre copacii de la poalele văii, se aflau mai multe clădiri joase şi lunguieţe, care semănau cu nişte lăzi de transport paradite. Aduceau a barăci militare, cum vezi în filmele vechi de război a căror acţiune se petrece în junglă, în vreun loc exotic. Acoperişurile aveau găuri pe alocuri — unele fuseseră peticite, dar altele rămăseseră căscate larg, lăsând locul pradă intemperiilor. Iedera şi pueraria îşi croiseră drum peste tot, acoperind porţiuni întregi din clădiri, astfel încât anumite zone păreau tufe decorative sălbăticite din grădina vreunui uriaş uitat.

— Frate, se plânse Bryson. Speram să fie ceva gen Mar­ riott. Măcar la închisoare aveau toalete funcţionale.

— Şerpi, şopti Sarah, ca în transă. Pun pariu că e plin de şerpi pe‑acolo.

Michael se agăţă de entuziasmul proaspăt trezit, re‑ fuzând să se lase demoralizat. Curiozitatea lui compensa cu vârf şi îndesat starea de paragină a… locului ăstuia, orice o fi fost.

— Deci, n‑aţi mai fost aici, aşa‑i? îl întrebă pe Gerard, apoi încercă o nouă abordare. Unde i‑aţi întâlnit pe Helga şi pe ceilalţi? De unde aţi ştiut unde să ne găsiţi, cum să ajungeţi aici?

Nancy se întoarse spre el.

— Mă tem că n‑avem prea multe de spus. Aş zice că voi trei ştiţi probabil mai multe decât noi. Aceşti…

Tangenţi — asta ne‑au spus că sunt — au dat buzna în 16 fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 16

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

depozitul sinistru în care ne duseseră cei care ne‑au ră‑ pit, ne‑au eliberat, ne‑au dat maşina asta şi instrucţiuni.

Totul s‑a întâmplat fulgerător. N‑am avut altă opţiune decât să avem încredere în ei. Vreau să zic, ştii, era calea de a ajunge la voi şi de a scăpa de‑acolo.

Michael ar fi putut răspunde în multe feluri la asta.

Niciodată n‑avea să‑i mai fie uşor să se încreadă în cei‑ lalţi. În momentul de faţă, totul se reducea la a rămâne în viaţă şi, trebuia să recunoască, asta părea într‑adevăr cea mai bună opţiune. Şi mai era şi Helga. Trebuia s‑o întâlnească pe această Helga.

Drumul mergea în linie dreaptă acum, astfel că pano‑ rama dispăruse şi, deodată, maşina intra printre clădirile acoperite de buruieni. Ce nu reuşise să vadă mai devreme Michael erau cele zece‑douăsprezece maşini parcate la umbra câtorva copaci uriaşi. Maşinile erau nişte rable.

Păreau aşa vechi, încât, dacă n‑ar fi fost faptul că nu era nici urmă de pueraria pe ele, ai fi zis că erau de‑o seamă cu clădirile.

De‑abia oprise Gerard, că şi apăru o femeie înaltă în pragul uneia dintre clădiri. Purta blugi prăfuiţi, bocanci şi un hanorac negru, iar părul blond‑roşcat îi era prins la spate într‑o coadă de cal. Porni cu un aer hotărât spre ei, cu o expresie încruntată.

— Ea e, îi şopti Gerard, deschizând geamul.

Michael n‑o recunoscu şi se simţi demoralizat, deşi n‑avea de unde să ştie cum arăta Helga în Starea de Veghe.

Femeia băgă capul pe geamul din dreptul şoferului, sprijinindu‑şi antebraţele pe portieră, şi îi măsură pe toţi din priviri. Arătă din cap spre clădirea din care ieşise.

17

Jocul vietilor_pt BT.indd 17

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

— Haideţi să intrăm, le zise, cu un accent care n‑avea nimic de‑a face cu accentul nemţesc la care, realiză Michael, se aşteptase. Să intrăm înainte să vină sfârşitul lumii.

Apoi făcu stânga împrejur şi porni spre baracă.

3 — Hai, amice, te mişti azi?

Nu era momentul potrivit pentru Bryson să se mo‑ căie o mie de ani ca să coboare din maşină. Michael era mai nerăbdător ca oricând. Trebuia să afle adevărul despre această Helga şi despre oamenii aflaţi aici cu ea.

Puteau să‑l ajute să se întoarcă în Râpa Sacră.

— Vin, frate, calmează‑te! îi răspunse Bryson.

Dar tot nu se urnise. Se uită lung la Michael.

— Suntem siguri că e o idee bună?

— Da, îi răspunseră Michael şi Sarah la unison.

Părinţii lui Sarah coborâseră deja din maşină, închi‑ zând portiera în urma lor.

— Aţi zice că…. sunteţi siguri mie‑n sută? insistă Bry‑ son. Era o vorbă de‑a bunică‑mii. Dacă sunteţi siguri mie‑n sută, mă bag.

Michael îşi impuse să se calmeze.

— Da. Sunt sigur mie‑n sută.

— Bine, atunci.

Bryson coborî de pe bancheta din spate, pe jumătate împins de Michael, care‑l zorea. Sarah coborî pe cealaltă parte şi o porniră toţi trei pe urmele tatălui ei, pe o alee bătătorită, plină de buruieni, spre uşa întredeschisă. Ge‑ rard nu şovăi. Intră imediat pe uşă. Michael şi prietenii lui îl urmară.

18 fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 18

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

Femeia înaltă care‑i întâmpinase îi aştepta, dar nu asta îi atrase atenţia lui Michael.

Când ochii lui se obişnuiră cu lumina din cameră, pri‑ veliştea îl şocă. Părea că intrase într‑o altă lume. Clădirea veche şi dărăpănată ascundea minuni ale tehnologiei. Tava‑ nul era acoperit de leduri de intensitate joasă, care luminau zeci de NetScreen‑uri cu reflexii verzui. Un rând de Sicrie albastre erau aliniate de‑a lungul unuia dintre pereţi, iar în dreptul altuia erau înşirate pupitre la care lucrau de zor mai multe persoane, bărbaţi şi femei. Pereţii şi tavanul fuseseră întărite cu scânduri noi şi, observă Michael, sumedenia de găuri din acoperiş erau mascate cu un fel de plastic.

Vocea gazdei lor rupse tăcerea, smulgându‑l din reflecţie.

— A trebuit să găsim un loc izolat…

— V‑aţi îndeplinit misiunea, murmură Bryson.

— … dar care să aibă o sursă de energie şi acces la trans‑ misiunile prin satelit ale VirtNetului. Ne aflăm într‑o veche bază de antrenament pentru divizia tehnologică a armatei, abandonată acum zece ani din cauza tăierilor bugetare. S‑a dovedit locul perfect pentru ce ne trebuie nouă. Ne‑a luat câteva săptămâni să instalăm totul, dar am reuşit. Deja ne‑am pus pe treabă.

Michael avea un milion de întrebări, dar una triumfă asupra celorlalte.

Se întoarse spre femeie şi făcu un pas spre ea, pri‑ vind‑o fix în ochi, studiind‑o.

— Gerard a zis că te‑ai prezentat drept Helga. Şi că eşti Tangentă. Asta…

Habar n‑avea cum să‑şi formuleze întrebarea.

Michael era surprins să vadă că femeia avea lacrimi în ochi, răsfrângând tremurat luminile din cameră.

19

Jocul vietilor_pt BT.indd 19

4/2/2018 10:05:45 AM

James Dashner

— Da, îi spuse Helga, apoi îl înconjură cu braţele, strângându‑l la piept. Aşadar, tu eşti Michael. Băieţelul meu.

Michael făcu ochii mari şi nu‑i răspunse imediat la îmbrăţişare.

— Eşti… Helga? Pe bune? Dar cum aşa?

Ea îl acceptase rapid sub noua înfăţişare, dar el nu ştia dacă va putea face acelaşi lucru.

Femeia se trase înapoi, cu o privire înverşunată, în ciuda lacrimilor.

— Sunt multe de povestit. Avem mult de recuperat.

Pe scurt, suntem pe urmele lui Kaine încă dinainte să te fi intersectat tu cu el. Am furat de la el Doctrina Mor‑ tală. Am copiat o versiune a programului, mai exact.

A trebuit s‑o facem, Michael. Trebuia să venim aici, în lumea reală, ca să avem o şansă să salvăm lumea virtuală.

Michael simţi că‑l ia din nou cu greaţă.

— Stai aşa… aţi… furat corpurile unor oameni?

Făcu un pas înapoi.

— Ai… De unde ştiu, de fapt, că eşti cu adevărat Helga?

Cum pot să mă încred în oricare din voi? Câtuşi de puţin?

Femeia care susţinea că ar fi fosta lui dădacă îi zâmbi blând.

— Toate sunt întrebări foarte bune. Şi o să‑ţi răspund la toate. Cred c‑o să‑mi fie foarte uşor să‑ţi dovedesc cine sunt. O să‑ţi răspund la o întrebare la care doar tu ştii răspunsul…

Făcu o pauză, măsurând din priviri grupul lui Michael. Era evident că erau la fel de îngrijoraţi ca el. Îşi asumaseră misiunea de a pune capăt unor astfel de 20 fiction connection

Jocul vietilor_pt BT.indd 20

4/2/2018 10:05:45 AM

Jocul vieților

practici. Şi totuşi, după câte se părea, cei care‑i salvaseră erau de‑o teapă cu Kaine.

— Nu am… ucis pe nimeni, explică într‑un final femeia.

Adoptase din nou o atitudine formală, duioşia de pe chipul ei pierise. Dar Michael citi o tristeţe profundă în ochii ei.

— Nu i‑am ucis pe bune, mai exact.

— Nu i‑aţi ucis pe bune? repetă Sarah, uitându‑se pre‑ caută la Michael.

El simţi deodată cum îi fuge pământul de sub picioare.

— Vă rog, le spuse femeia, vădit frustrată de reacţia vizitatorilor. Haideţi să ne aşezăm şi să stăm de vorbă, bine? Vă rog.

Arătă spre nişte scaune aşezate în cerc în dreptul Si‑ crielor scânteietoare.

Michael se uită la Bryson şi Sarah şi ridică din umeri, apoi se îndreptă spre scaune, în timp ce în minte îi răsu‑ nau în continuare cuvintele „ucis pe bune“.

4 — Să începem cu începutul, spuse femeia odată ce se aşezaseră cu toţii. Trebuie să credeţi că sunt cine spun că sunt ca să puteţi avea încredere în mine.

Le lăsă un răgaz să se instaleze comod, apoi se în‑ toarse spre Michael, privindu‑l în ochi în timp ce vorbea.

— Am fost dădaca ta, Helga. Sunt Helga. Bănuiam în sinea mea că s‑ar putea să fim Tangenţi, dar tu erai o fiinţă reală pentru mine, Michael. Dincolo de tot ce‑a făcut Kaine, cred că mulţi dintre noi făcuseră deja saltul spre conştiinţa de sine, care încetineşte semnificativ De‑ gradarea. Ştiu că noi doi făcuserăm acel salt.

21

Jocul vietilor_pt BT.indd 21

4/2/2018 10:05:45 AM