Mirror, mirror

COLECŢIE COORDONATĂ DE

Magdalena Mărculescu

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 1

5/8/2018 3:24:36 PM

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 2

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne cu Rowan Coleman

Mirror, Mirror Traducere din engleză de Raluca Furtună

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 3

5/8/2018 3:24:36 PM

Editori: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Domnica Drumea Director producţie: Cristian Claudiu Coban Dtp: Gabriela Chircea Corectură: Irina Mușătoiu Maria Mușuroiu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DELEVINGNE, CARA Mirror, Mirror / Cara Delevingne cu Rowan Coleman; trad.: Raluca Furtună. - Bucureşti: Editura Trei, 2018 ISBN: 978-606-40-0500-7 I. Coleman Rowan II. Furtună, Raluca (trad.)

821.111 Titlul original: Mirror, Mirror Autori: Cara Delevingne cu Rowan Coleman Copyright © Cara and Co Limited 2017 Copyright © Editura Trei, 2018 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN: 978-606-40-0500-7

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 4

5/8/2018 3:24:36 PM

Familiei mele şi prietenilor mei, care m‑au ajutat în anii adolescenţei. Şi tuturor celor care se simt pierduţi; sper ca această carte să vă inspire să vă urmaţi visurile şi să nu renunţaţi niciodată să speraţi.

Totul este posibil.

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 5

5/8/2018 3:24:36 PM

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 6

5/8/2018 3:24:36 PM

Introducere

Perioada de tranziţie de la copilărie la viaţa de adult este una dintre cele mai interesante din vieţile noastre: haosul, nebunia, hormonii, schimbările permanente şi extremele. E o perioadă crucială şi dramatică, plină de emoţii puternice care ne modelează, transformându‑ne în adulţii ce suntem destinaţi să devenim.

Majoritatea oamenilor vorbesc despre anii adoles‑ cenţei ca despre cea mai frumoasă perioadă a vieţii, şi e adevărat că sunt vremuri fără griji, pline de aventuri şi bucurii. Dar poate fi şi o perioadă foarte dificilă, plină de provocări, mai ales dacă eşti genul de persoană care nu se integrează uşor. În prezent, când reţelele sociale joacă un rol atât de important în viața noastră de zi cu zi, tinerilor le este mai greu decât oricând, cu atât mai mult cu cât se află sub presiunea de a părea mereu perfecţi. E o lume în care oamenii se grăbesc să‑i judece pe ceilalţi fără să încerce să‑i înţeleagă sau să ia în calcul greutăţile prin care trec.

Când am început să scriu Mirror, Mirror, am vrut să spun o poveste care să‑i ofere cititorului o imagine realistă asupra anilor tulburi ai adolescenţei şi să creez 7

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 7

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

personaje cu care poate empatiza oricine. Am vrut să fie o carte despre puterea prieteniei şi despre ideea că, atunci când te înconjori de oameni pe care‑i iubeşti şi în care ai încredere, devii mai puternic.

Mai presus de orice, vreau să le spun cititorilor mei că e OK dacă nu ştii încă cine eşti. E OK dacă eşti diferit şi unic, pentru că eşti deja o fiinţă perfectă. Atâta vreme cât descoperi ce anume te face fericit, câtă vreme îţi urmezi inima, totul va fi OK. Fii tu însuţi orice ce s‑ar întâmpla.

Descoperă‑ţi forţele şi realizează că ai puterea să schimbi lumea.

Cu dragoste, Cara

8 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 8

5/8/2018 3:24:36 PM

Cu opt săptămâni în urmă…

Soarele răsărea, iar noi ne întorceam acasă ţinându‑ne de braţ, de‑abia târându‑ne în căldura verii care se ridica în aer. Capul lui Rose se odihnea pe umărul meu, iar bra‑ ţul ei îmi cuprindea mijlocul. Îmi amintesc clar senzaţia, şoldul ei ciocnindu‑se de mine din cauza nepotrivirii de ritm, pielea ei lipită de pielea mea, caldă, catifelată.

Era puţin înainte de ora cinci; lumina blândă a di‑ mineţii, intensă şi aurie, lucea făcând ca fiecare stradă murdară să arate ca nouă. Văzuserăm răsăritul ăsta de multe ori în drum spre casă, după lungi nopţi pierdute; ne prelungea fiecare moment petrecut împreună până când închideam ochii. Până în acea noapte, viaţa pă‑ ruse să ne surâdă în sfârşit, să ne aparţină la fel cum noi îi aparţineam ei, umplându‑ne fiecare secundă cu ceva nou, cu ceva care părea important.

Dar acea noapte era diferită.

Mă dureau ochii, aveam gura uscată, iar inima îmi bătea cu putere. Nu voiam să mergem acasă, dar ce pu‑ team face? Nu aveam unde să mergem în altă parte.

— De ce acum? a întrebat Rose. Totul era în regulă, frate. Ea era bine, fericită. Deci de ce acum?

9

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 9

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

— Nu‑i prima oară, nu? a spus Leo. De‑aia nu le pasă por‑ cilor. A mai făcut chestia asta. Bani, rucsac plin cu mâncare din frigider, chitara. Dispare câteva săptămâni. E stilul ei.

— Dar nu de când cu Mirror, Mirror, a continuat Rose.

Nu de când cu noi, nu‑i aşa? Înainte, se tăia şi făcea toate prostiile, fugea de‑acasă. Dar nu de când cu trupa. Ea era… eram toţi bine. Super bine.

Rose m‑a privit ca să‑i confirm spusele şi a trebuit să fiu de acord, totul se schimbase în ultimul an pentru noi toţi. Înainte de trupă, fiecare era pierdut în filmul lui, apoi, cumva, ne‑am adunat. Iar împreună eram puternici şi mişto, şi hotărâţi şi enervant de tari. Cu toţii credeam că şi Naomi se simţea la fel, că nu mai avea nevoie să fugă de‑acasă. Până noaptea trecută.

Toată noaptea aia, de la începutul şi până la sfârşitul ei, ne‑am petrecut‑o scormonind oraşul. În fiecare loc în care fuseserăm vreodată cu ea, am fost acum din nou, fără ea. În locurile despre care le spuseserăm părinţilor şi în locurile despre care nu le spuseserăm. În cluburile în care eram prea mici ca să intrăm, în care aerul fierbinte duhnea a transpiraţie şi hormoni, făcându‑ne loc cu greu prin masa compactă de dansatori, încercând s‑o zărim.

Ne‑am furişat în zonele întunecate, pe aleile din spatele cârciumilor unde puteai să faci rost de marfă, vorbind în şoaptă cu puşti nervoşi, cu cearcăne în loc de ochi, care ne ofereau punguţe de iarbă. În acea noapte, i‑am refuzat.

Ne‑am dus în locuri private, în care trebuie să ştii pe cineva ca să poţi intra. Subsoluri întunecate, în care 10 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 10

5/8/2018 3:24:36 PM

Mirror, Mirror

oamenii fumează iarbă până când aerul devine un fum gros, iar muzica e atât de tare că‑ţi ţiuie urechile, îţi vi‑ brează pieptul, iar podeaua tresaltă în ritmul muzicii sub tălpile tale.

Am fost în acele locuri şi în toate celelalte. În parcul de pe proprietatea pe care mergem de obicei să ne fa‑ cem de cap. Pe malul nefamiliar al râului către care dau apartamentele milionarilor. Pe podul Vauxhall, podul nostru, pe care l‑am traversat atât de des, urlând ca să ne facem auziţi în ciuda traficului, podul care e aproape ca un prieten, un fel de martor. În cele din urmă, am fost în acea casă de pariuri abandonată, cu uşa spartă şi cu salteaua din fundul ca‑ merei, unde se duc unii tineri când vor să fie singuri. Unii tineri, dar niciodată eu, pentru că unul dintre lucrurile pe care le urăsc e singurătatea.

Orele acelei nopţi s‑au scurs şi, cu fiecare moment care trecea, eram mai siguri că o s‑o găsim, că asistam doar la una din farsele ei, genul de lucru pe care îl făcea când suferea şi avea nevoie de atenţie. Eram convinşi că Naomi, prietena noastră cea mai bună şi colegă de trupă, era pe undeva, într‑un loc pe care doar noi îl ştiam. Ne aştepta s‑o găsim.

Pentru că nu puteai să exişti într‑o zi şi să dispari în următoarea. Nu avea niciun sens. Nimeni nu se dezinte‑ grează în aer, fără să lase nicio urmă.

Asta ne‑am spus în noaptea în care am căutat‑o şi în noaptea următoare şi în toate nopţile care au urmat, până când părinţii noştri ne‑au zis că trebuie să ne oprim, că Naomi avea să se întoarcă acasă când va fi pregătită.

Apoi, poliţia a oprit căutările, pentru că mai fugise de‑acasă de atâtea ori înainte.

11

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 11

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

Dar noi nu simţeam acelaşi lucru, nu ni se părea că e ca înainte, pentru că ea nu mai era la fel — dar nu ne as‑ culta nimeni, ne priveau cu toţii plictisiţi, cu carneţelele lor goale în mâini. Ce puteau ei să ştie?

Aşa că am continuat să o căutăm, mult timp după ce toţi ceilalţi încetaseră. Am căutat‑o peste tot.

Dar Naomi nu era nicăieri.

Tot ce am găsit erau doar locurile în care obişnuia să meargă înainte.

12 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 12

5/8/2018 3:24:36 PM

1

Astăzi: viaţa merge înainte, aşa zic toţi.

Trebuie să continuăm să ne trezim dimineaţa, să mergem la şcoală, să ne întoarcem acasă, să ne gândim la tâmpenii cum ar fi examenele care se apropie. Şi „să sperăm, să ne rugăm şi să avem încredere“, şi multe alte rahaturi pe care lumea continuă să ni le repete.

Viaţa merge mai departe, dar asta e o minciună, pen‑ tru că, în noaptea în care Naomi a dispărut, ea a apăsat un buton de pauză afurisit de mare. Zilele se scurg, la fel şi săptămânile, şi anotimpurile şi toate rahaturile astea, dar nimic altceva. Nu cu adevărat. E ca şi cum ne‑am ţine cu toţii respiraţia de opt săptămâni încoace.

O să‑ţi spun ce nu mai zic ei; nu mai zic că ea o să se‑ntoarcă acasă când o să fie pregătită. O văd pe sora ei mai mare, Ashira, la şcoală, cu capul plecat, închisă în ea ca şi cum nu şi‑ar dori să se apropie nimeni. Iar maică‑sa şi taică‑su rătăcesc prin supermarket, holbându‑se la raf‑ turi fără să le vadă cu adevărat. Deşi Nai e cea care a dispărut, ei sunt cei care par pierduţi. Şi da, pe vremuri ar fi fugit de‑acasă ca să‑i facă pe toţi s‑o caute, ar fi făcut asta pentru că, pe vremuri, 13

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 13

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

credea că asemenea psihodrame sunt mare lucru. Dar n‑a mai fugit de multă vreme, şi n‑a fugit niciodată în felul ăsta. Nu şi‑ar dori niciodată ca ai ei să fie răvăşiţi de griji sau ca Ash să fie mereu încordată, în aşteptarea veştilor proaste. Nai e complicată, dar îşi iubeşte familia, iar ei o iubesc pe ea, sunt toţi ca un far care ne atrage pe noi ceilalţi în jurul său, ca pe nişte molii înfometate de dragoste. În familia lor, chiar le pasă unora de ceilalţi.

Vezi tu, Naomi nu le‑ar face aşa ceva, şi nici nouă.

Dar nimeni nu vrea să audă asta, nici poliţia, nici măcar mama ei, întrucât gândul că Naomi este o nenorocită e mai convenabil decât gândul că pur şi simplu a murit.

Motiv pentru care, uneori, nu‑mi mai doresc decât să‑i găsească trupul.

Aşa un grad de ticăloşie am atins. Uneori, aş vrea să fi murit doar ca să ştiu adevărul.

Dar nu. N‑au găsit nimic. Şi viaţa merge înainte.

Ceea ce înseamnă că azi e ziua în care avem audiţii pentru un nou basist, care s‑o înlocuiască pe Naomi.

Pentru o clipă, a părut că fără ea ne vom despărţi.

Restul trupei Mirror, Mirror — eu, Leo şi Rose — ne‑am întâlnit la repetiţii şi ne‑am întrebat dacă e cazul să re‑ nunţăm, ba chiar am spus că aşa ar trebui. Apoi, am ră‑ mas toţi trei acolo, în picioare, nimeni n‑a plecat, nimeni nu şi‑a făcut bagajele şi am ştiut, fără să mai trebuiască să rostim cu voce tare, că nu puteam renunţa. Renunţarea la trupă însemna să renunţăm la cel mai bun lucru din viaţa noastră — şi însemna să renunţăm la ea, pentru totdeauna.

Naomi înfiinţase trupa — sau cel puţin ea era cea care o transformase dintr‑un proiect şcolar jalnic în ceva real, ceva care conta. Datorită lui Nai găsiserăm toţi ceva 14 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 14

5/8/2018 3:24:36 PM

Mirror, Mirror

la care eram buni, pentru că ea era atât de bună la ce făcea. Adică era o basistă grozavă, legendară; felul în care impunea ritmul te cutremura. Dar, mai mult decât atât, Naomi poate să compună cântece foarte tari. Nici eu nu stau rău la capitolul ăsta şi împreună suntem chiar super, dar Nai are acel ceva special, care dă unui lucru greoi şi cenuşiu o strălucire specială. Înainte de Mirror, Mirror, habar n‑avea că asta era superputerea ei, dar acum ştie, pentru că i‑am spus noi. Şi, cu cât îi spuneam mai des, cu atât devenea mai bună. Şi când ai o asemenea superpu‑ tere, n‑ai nevoie să fugi de acasă. În ziua în care a fost cât pe ce să renunţăm la trupă, proful nostru de muzică, domnul Smith, a intrat în sala de repetiţii. Eram în vacanţa de vară, iar şcoala era aproape goală. Aveam voie înăuntru datorită lui, ne ob‑ ţinuse permisiunea şi‑şi petrecuse vacanţa stând şi citind ziarele, în timp ce noi ne certam şi cântam. De data asta însă, a venit şi s‑a aşezat, a aşteptat să ne oprim din vorbit şi să‑l privim. Am realizat cât de diferit arăta în clipa aia.

Domnul Smith e genul de om care animă orice încăpere, nu doar pentru că e înalt şi bine făcut — fiindcă se duce la sală — , ci şi datorită felului său de‑a fi; îi place viaţa, îi place de noi, copiii cărora le predă, şi ăsta e un lucru rar.

Te face să‑ţi doreşti să faci chestii, să vrei să înveţi, şi totul datorită acestei energii pe care n‑o vezi prea des la adulţi; pare că‑i pasă cu adevărat. În acea zi însă, părea că cineva îl storsese de puteri, iar energia şi optimismul care‑l însoţeau de obicei dispă‑ ruseră. Mă înspăimânta să‑l văd aşa, pentru că e unul din‑ tre oamenii care sunt mereu atât de puternici! M‑a afectat într‑un mod greu de explicat; m‑a făcut să‑l plac şi mai mult. Conta mult să văd cât de tare îi păsa de dispariţia 15

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 15

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

lui Nai, îi păsa cu adevărat. În afara familiei şi a noastră, părea a fi unul dintre puţinii oameni care simţeau asta.

Nu ştiu cum s‑au simţit ceilalţi în ziua aia, dar în clipa în care l‑am văzut, am vrut să‑l ajut la fel de mult pe cât ştiam că vrea şi el să ne ajute.

— Băieţi, vă gândiţi serios să renunţaţi? a spus el.

Ne‑am uitat unii la alţii şi, pentru o secundă, m‑am simţit ca înainte să devenim prieteni, un copil singur şi stingher, iar ideea de a reveni în punctul ăla m‑a îngrozit.

— Pare aiurea fără ea, am spus.

— Înţeleg asta, a zis el, trecându‑şi degetele prin păr, ridicându‑şi şuviţele blonde. Dar ascultaţi‑mă când vă spun că, dacă vă despărţiţi acum, o să regretaţi. Voi pa‑ tru… voi trei… Sunt atât de mândru de voi şi de tot ce faceţi împreună. Nu vreau să pierdeţi asta, nici pentru voi, nici pentru Nai. Nu puteţi face mare lucru pentru Naomi acum, dar puteţi să faceţi ca numele ei să rămână viu în amintirea oamenilor până când o s‑o găsească.

Puteţi să‑i faceţi să nu se oprească din căutat. Mi‑a venit o idee — haideţi să pregătim un concert aici, la şcoală. Să strângem bani ca să‑i ajutăm familia să continue căută‑ rile, să menţină cazul ei în atenţia publicului. Să‑i facem pe toţi să se uite la noi, la voi mai ales, şi să vadă cât de mult ţinem la ea. Asta vreau să fac, copii. Dar nu pot fără voi. Vă băgaţi? Şi da, normal, am zis că ne băgăm.

Era singurul lucru pe care‑l puteam face.

Am continuat repetiţiile, doar noi trei, toată vara, dar mai e foarte puţin până la concert şi ne‑am dat seama ce trebuie să facem. Trebuie să găsim un basist nou. La dracu’!

16 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 16

5/8/2018 3:24:36 PM

Mirror, Mirror

Naomi era… este… cel mai bun basist cu care am cântat, ceea ce e ciudat pentru că e fată, iar fetele în mod normal nu se pricep la rahaturi de‑astea. Nu e sexist ce zic, e un fapt. E nevoie de un soi de voinţă nesecată să fii invizibil ca să cânţi la bas, iar fetelor — adică fetelor obişnuite — le place să fie privite.

Dar ziua de azi merge înainte. Trebuie să mă adun.

Mă târăsc afară din aşternuturi şi mă uit la mormanul de haine mototolite de pe jos.

Pentru Leo e simplu, tipul pur şi simplu se dă jos din pat şi arată super. Îşi ia chitara şi gata, poţi să zici că‑i Dumnezeu; fetele îl divinizează ca şi când ar fi. Nu prea‑i drept că Leo poate la şaişpe ani să fie atât de stăpân pe el, ca şi când s‑ar fi născut aşa, musculos, înalt şi cu vocea gravă.

Eu, în schimb, sunt încă în faza dubioasă. Trăiesc în faza dubioasă — sunt faza dubioasă. Dacă ar exista un emoticon pentru faze dubioase, ar arăta ca mine. Mă aş‑ tept să fiu tot în faza dubioasă şi când o să am patruşcinci de ani şi o să fiu cu un picior în groapă.

Vreau să arăt cool, dar cool în genul lui Leo; însă un tricou simplu alb, blugi, hanorac şi converşi înalţi imaculaţi nu e genul de cool pe care‑l pot adopta. Nu pot adopta niciun gen de cool, cu excepţia celui care se ia de la Leo fiindcă suntem amici. Şi Rose e mare maestră în a arăta bine, dar ea e cu adevărat frumoasă, iar frumuseţea nu trebuie să depună vreun efort. Păr şaten‑închis, vopsit blond, dar nu până la vârfuri; nu e super slabă ca alte fete, iar sânii şi şoldu‑ rile ei îi înrobesc pe băieţii de la Thames Comprehensive.

Dar asta nu e tot, Rose mai poartă şi o tonă de ma‑ chiaj, deşi arată mai bine fără — sau poate tocmai din 17

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 17

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

cauza asta. Îşi tapează părul şi‑şi găureşte intenţionat ciorapii. Rose ştie cum vrea să arate şi obţine lookul ăsta, electrizând aerul şi provocând milioane de mici explozii în jurul ei, oriunde‑ar merge.

Alte fete încearcă s‑o copieze, dar nu mai e niciuna ca Rose pentru că, jur pe Dumnezeu, Rose e singura tipă pe care‑o ştiu căreia i se rupe.

Iar când cântă… vibrează pereţii. Se înverzesc ochii.

Se scoală ce‑i mai tare.

Din familia noastră minunată de inadaptaţi, Naomi era… este cea care‑mi seamănă cel mai mult. Dacă Leo şi Rose sunt regele şi regina rahatului de banchet de la şcoală, eu şi cu Nai suntem lorzii tocilarilor. Şi când mă gândesc la Naomi, la ochelarii ei cu rame groase care‑i domină faţa în formă de inimă şi‑i ascund ochii blânzi, căprui, îmi creşte inima. Mi‑amintesc de felul în care poartă ea cămăşile, închise până la gât, şi fus‑ tele plisate de o lungime nemaiîntâlnită. De pantofii ei practici, lustruiţi, cu şireturi. În spatele tuturor lucrurilor astea, a nepotrivirilor voite şi a alegerilor ciudate, Naomi e o fată originală care nu tolerează rahaturile şi nu face compromisuri.

Uneori, Naomi şi cu mine mergeam la bibliotecă, la prânz, ca să citim. Nu vorbeam, păstram liniştea. To‑ tul era calm. Se întâmpla să se uite pe deasupra cărţii şi să‑mi surprindă privirea, să ridice din sprânceană la mine în timp ce trecea vreun puşti dintr‑a noua care se lua mult prea în serios; ne zâmbeam reciproc, doi copii super tocilari şi sceptici care‑au avut bafta să ajungă pe primul loc.

Iar când cânta… era la fel de bună... de fapt, mai bună decât cei mai buni basişti din lume. Cu mine la 18 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 18

5/8/2018 3:24:36 PM

Mirror, Mirror

tobe, eram inima trupei şi sculptam ritmul cu o precizie rară.

N‑am chef să mă gândesc la lookul meu de scenă, aşa că... la dracu’: cămaşă în carouri, blugi, un tricou alb pe dedesubt, adică uniforma mea obişnuită. Lumbersexual profesionist, după cum mă descrie Rose.

Cel puţin nu mai trebuie să‑mi bat capul cu freza de când m‑am tuns aproape zero.

Morcoveaţă.

Roşcăţel.

Cap‑roşu.

Toate astea sunt poreclele care s‑au lipit de mine pentru că am părul roşcat şi nu, nu doar roşcat, ci şi creţ.

Iisuse, am crescut cu înfăţişarea asta care parcă‑i invită pe ceilalţi să‑mi spargă capul. Rose îmi tot spune că aş putea să rezolv cumva problema. Ar da orice să‑mi aplice un pic de gel şi să‑mi îndrepte părul. Dar eu îi zic... ăăă... nu. Iar la fiecare trei zile, se oferă să mi‑l vopsească negru, dar eu insist că nu, e roşcat, OK, obişnuieşte‑te cu asta. În plus, dacă l‑aş vopsi negru, nu mi‑ar mai putea zice Red, iar porecla asta e cel mai cool lucru la mine.

Ce am făcut a fost să mă tund foarte scurt cu o zi îna‑ inte ca Nai să dispară. N‑am spus nimănui, pur şi simplu am intrat într‑o frizerie, le‑am zis că vreau să mi‑l radă pe părţi şi să‑l lase mai lung în creştet, suficient de lung cât să‑mi intre în ochi, să pot da din cap şi s‑o iau razna când sunt la tobe. Maică‑mea a urlat la mine o oră întreagă când m‑a văzut. Pe bune, a zis că arăt de parcă tocmai am ieşit dintr‑o închisoare de maximă siguranţă.

Când s‑a întors taică‑meu de la una dintre „şedinţele lui de consiliu nocturne“, a urlat la el pentru că n‑a urlat el la mine.

19

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 19

5/8/2018 3:24:36 PM

Cara Delevingne

A fost mai rău decât atunci când mi‑am făcut patru găuri în ureche, aşa că, după faza asta, nu mă mai obosesc să le spun despre lucrurile care mă ajută să fiu eu. Nu merită bătaia de cap. Şi, mult înainte de episodul ăsta, realizasem că pă‑ rinţii mei n‑aveau să fie cei care mă vor salva, repara sau ajuta. Sunt amândoi atât de prinşi în propriul lor proces de autodistrugere, încât eu şi cu soră‑mea mai mică, Gracie, aproape că nu suntem altceva decât victime colaterale. Odată ce am realizat asta, viaţa mi s‑a părut mai uşoară, dacă‑ţi vine să crezi.

Bineînţeles, e greu să ignor faptul că maică‑mea mă urăşte şi că taică‑meu e un derbedeu. Dar mă străduiesc.

20 fiction connection

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 20

5/8/2018 3:24:36 PM

Mirror, Mirror

Versuri Mirror, Mirror Unde s‑a dus?

Paşii ei luminau mereu în cale, Forţa i se citea‑n surâs A trăit fără vreo remuşcare Dar n‑a rămas prea mult.

Unde s‑a dus fata pe care‑o vreau?

Unde s‑a dus fata la care mă gândesc?

Unde s‑a dus? N‑o mai găsesc.

Dar nu cedez, o caut până…

O‑ntâlnesc.

21

mirror mirror_8 mai2018_BT.indd 21

5/8/2018 3:24:37 PM