Trei istorii metafizice

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

Trei istorii.indd 1

4/28/2017 2:55:06 PM

Trei istorii.indd 2

4/28/2017 2:55:06 PM

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

Trei istorii.indd 3

3

LaurenĹŁiu Staicu

4/28/2017 2:55:06 PM

EDITORI: Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu Director editorial: Magdalena Mărculescu Redactor: Constantin Vică Coperta: Ruxandra Șerbănoiu director producŢie: Cristian Claudiu Coban dtp: Gabriel Ionescu corectură: Maria Mușuroiu Roxana Nacu Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României STAICU, LAURENŢIU Trei istorii metafizice pentru insomniaci / Laurenţiu Staicu. - Bucureşti : Editura Trei, 2017 ISBN 978-606-40-0119-1 1

© Editura Trei, 2017 O.P. 17, Ghişeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 E‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro

Trei istorii.indd 4

4/28/2017 2:55:06 PM

Pentru R.C.

Trei istorii.indd 5

4/28/2017 2:55:06 PM

Trei istorii.indd 6

4/28/2017 2:55:06 PM

Cuprins Introducere

9

I. De ce există ceva mai degrabă decât nimic?

33

II. Cine sunt eu?

85

Prolog 87 Spiritul din maşină 98 Eu, robotul 109 Epilog 130

III. Ce este cu adevărat real?

141

În loc de încheiere

195

7

Prolog 35 Explicaţii simetrice 43 Explicaţii asimetrice 58 Epilog 73

Prolog 143 Corpuri şi idei 154 Perspectiva umană şi perspectiva de nicăieri 169 Epilog 184

Trei istorii.indd 7

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii.indd 8

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii.indd 9

9

Introducere

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii.indd 10

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii.indd 11

11

Se spune că filosofia s‑ar fi născut din mirare, din întrebările pe care ni le‑am pus nouă înşine sau unii altora, nedumeriţi în faţa miracolelor lumii. Pentru noi, cei de azi, nu e mare filosofie să răspundem la întrebarea „de ce plouă?“, de pildă. Dar pentru primii oameni, ploaia, focul, lumina şi întunericul erau fenomene cu adevărat misterioase, de nepătruns şi se cereau cumva explicate.

Pe acest traseu, se mai spune, în căutarea unor răspunsuri la asemenea întrebări, oamenii au ajuns, la un moment dat, la filosofie.

Sau, mai bine zis, întrebările pe care ni le‑am pus despre lume au fost rafinate şi şlefuite, cu timpul, până când au ajuns să devină întrebări filosofice. De pildă, atunci când ne întrebăm de ce lucrurile care alcătuiesc lumea, în pofida diversităţii lor uluitoare, par să convieţuiască armonios unele cu altele, ne punem o întrebare filosofică. Iar această întrebare ne împinge către căutarea unui principiu, adică o entitate abstractă care să fie astfel încât să poată da seama de această ordine a lucrurilor şi fiinţelor care alcătuiesc lumea, să ne ofere o explicaţie.

Aşa a apărut, se pare, gândirea filosofică, gândirea în forma sa cea mai abstractă. Încetul cu încetul, mirarea noastră în faţa lumii ne‑a adus în faţa celor mai dificile întrebări pe care oamenii şi le‑au pus vreodată, întrebări maximale prin aria lor de cuprindere, care duc până la capăt procesul de abstractizare, tipic întrebărilor filosofice. La un moment dat, i‑am spus acestui tip de gândire — care se îndeletniceşte cu astfel de întrebări totale şi foarte abstracte — „metafizică“. De fapt, tot legenda spune că numele

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

11

a apărut mai mult din întâmplare, fiind atribuit de un editor al ope­relor lui Aristotel unui grup de scrieri care veneau în ordine după scrierile lui de fizică. Astfel, metafizica ar însemna ceea ce vine, ceea ce urmează după fizică. Şi uite aşa ne‑am trezit cu un nume şi, mai târziu, cu un întreg mănunchi de întrebări care mai de care mai dificile, la care ne‑am străduit şi ne străduim în continuare să găsim răspunsuri. Întrebările metafizice sunt tare ciudate: atunci când reflectăm la ele, pare imposibil să le putem da vreodată un răspuns adecvat; dar, pe de altă parte, numai gândul că am putea renunţa la ele ne îngrozeşte, ca şi cum încetând să ne mai punem astfel de întrebări pierdem ceva esenţial şi definitoriu pentru noi înşine.

Aşa se face că, de‑a lungul secolelor, am ajuns să avem un adevărat muzeu al răspunsurilor pe care minţile cele mai iscoditoare s‑au străduit să le ofere acestor întrebări chinuitoare şi minunate, în acelaşi timp. Unele dintre aceste răspunsuri au căpătat o importanţă mai mare decât altele, au intrat în ţesătura vieţii noastre de zi cu zi, îndrumându‑ne şi oferindu‑ne sprijin în momentele de singurătate. De aici reiese că, deşi am ajuns la astfel de întrebări pornind, poate, de la curiozitatea care ne defineşte, ele au dobândit cu timpul şi altă funcţie decât aceea de a ne satisface nevoia de a şti cum stau lucrurile. Sau, mai bine spus, întrebările metafizice şi răspunsurile pe care le‑am născocit pentru ele au căpătat, treptat, funcţia importantă de a domestici pentru noi lumea străină şi necunoscută în care ne‑am trezit la un moment dat. Nu vom şti niciodată cine a fost primul om care şi‑a pus o astfel de întrebare, deşi istoria păstrează numele câtorva greci care, ridicând ochii spre cer, s‑au întrebat ce se află în spatele multitudinii de fenomene care alcătuiesc natura şi de aceea au încercat să construiască poveşti abstracte ca răspunsuri la astfel de întrebări. Dar istoria este mereu aproximativă şi de multe ori convenţională, o poveste necesară despre trecutul nostru, dar care se reconfigurează neîncetat pe măsură ce înaintăm în viitor. Însă, chiar dacă nu ştim cine a fost primul om care s‑a chinuit (şi probabil i‑a chinuit şi pe

Trei istorii.indd 12

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii.indd 13

11

cei din jur) cu astfel de întrebări metafizice, ştim că răspunsurile formulate de‑a lungul timpului au ajuns să îndeplinească această funcţie de a umaniza, într‑un fel, natura şi de a ne oferi confortul preţios al familiarizării prin cunoaştere. Poveştile metafizice ne‑au dat impresia atât de importantă nouă că lumea este familiară, că ne este apropiată şi, uneori, că este făcută pentru noi. Probabil că, la început, primii gânditori se simţeau aşa cum ne simţim şi noi astăzi când ne mutăm într‑o casă nouă, pe care n‑o cunoaştem: stingheri, timizi, aruncând în jur priviri neliniştite. Dar, cu timpul, ne instalăm comod în ea mobilând‑o cu lucruri care ne sunt familiare şi care ne fac să ne simţim acasă. Cam aşa s‑a întâmplat şi cu lumea: filosofii au început să o studieze cu atenţie şi răbdare, construind apoi poveşti cu tâlc despre ea, naraţiuni ample menite să ne ofere confortul familiarului, confortul ordinii cunoscute.

Aşadar, prin intermediul minţilor iscoditoare ale filosofilor, ne‑am spus unii altora poveşti metafizice ca să îmblânzim, cumva, lumea, măcar în minte, ca să putem adormi liniştiţi, convinşi că a doua zi totul va fi la fel cum l‑am lăsat, ordonat şi familiar.

Dar ce ne‑am dorit de la astfel de poveşti metafizice? Poate doar să ne aline spaima de necunoscut şi să aibă sens, să fie inteligibile. Să putem spune, ascultându‑le, „da, aşa e firesc, aşa e bine“, să facem să tacă vocea aceea lăuntrică care ne împinge, de multe ori, să întrebăm „dar de ce?“ Miturile, poveştile despre zei şi zeiţe, care ne‑au servit bine o vreme îndelungată şi ne‑au dat sens, au început să nu mai fie suficiente pe măsură ce am lărgit, treptat, graniţele lumii cunoscute. Oarecum straniu, dacă e să ne gândim puţin: pe măsură ce ne‑am lărgit orizontul şi am umanizat natura, anxietatea noastră în faţa necunoscutului a sporit proporţional şi miturile nu ne‑au mai ostoit acea spaimă primitivă de întuneric şi necunoaştere. Oricâte ofrande am fi adus zeilor, ei au continuat să rămână tăcuţi, lăsându‑ne să interpretăm până şi această tăcere ca pe un semn. Aici a intrat în scenă filosofia şi poveştile sale elegante, abstracte, maximale şi eliberate de capriciile care însoţeau poveştile despre zei. Cu timpul, mintea noastră iscoditoare, pornită definitiv

4/28/2017 2:55:07 PM

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

11

în căutarea ordinii, a dat naştere şi ştiinţei, o altă unealtă preţioasă în proiectul nostru de a îmblânzi lumea. Ştiinţa, la rândul său, a ajuns, cu timpul, să ne calmeze angoasele şi anxietăţile, însă răpindu‑ne, la fel de treptat, sensul şi inteligibilitatea. Întrebările sale, mai puţin abstracte decât cele ale filosofiei dar, uneori, cel puţin la fel de importante, ne‑au permis să smulgem lumii adevăruri minunate prin consecinţele lor practice, dar care ne lasă, de multe ori, descumpăniţi. Ce este lumina? Undă şi corpuscul... Ce susţine, sau ce ţine laolaltă această diversitate uluitoare de făpturi în mijlocul cărora ne‑am trezit şi noi, la un moment dat? O planetă măruntă aruncată, aproape neglijent, într‑o margine de galaxie... E util, fără îndoială, să ştim astfel de lucruri, e şi eficient să ne construim viaţa pe baza lor, însă ele nu ne oferă prea multă alinare pentru ceea ce ne‑am obişnuit să numim suflet. Se spune, uneori, că ştiinţa s‑a născut din filosofie. Cu toate acestea, multă vreme filosofii s‑au raportat la demersul ştiinţei ca nişte părinţi geloşi pe realizările copiilor lor, încercând să le reducă importanţa sau să concureze cu ele şi sporind, astfel, mai mult distanţa dintre cele două domenii şi propria lor nesiguranţă şi incertitudine. Alţi filosofi s‑au străduit, apoi, să repare ruptura dintre cele două şi să arate că ele nu sunt, de fapt, străine şi aflate în vreo competiţie, ci mai degrabă complementare.

Au încercat, am putea spune, să restabilească relaţiile de rudenie, vorbind frumos despre realizările ştiinţei. Cum a făcut‑o Bertrand Russell, de pildă, care spunea, la un moment dat, că filosofia sondează lumea prin întrebările sale, pregătind, într‑un fel, drumul ştiinţei.

Apoi, pe măsură ce întrebările filosofilor devin mai limpezi, adică pe măsură ce putem să le dăm răspunsuri precise, continuă Russell, ele se desprind de filosofie şi formează ştiinţe de sine stătătoare. Iar filosofia rămâne cu acele întrebări la care nu putem încă sau nu vom putea niciodată să găsim astfel de răspunsuri. Dar ruptura dintre cele două este, într‑un anumit fel, inevitabilă şi firească. Ea apare asemeni distanţei care se instalează, ca să păstrăm aceeaşi analogie, între părinţi şi odraslele lor, o distanţă dată de istorii personale şi orizonturi de viaţă diferite. Însă aceste diferenţe, odată ce le asumăm

Trei istorii.indd 14

4/28/2017 2:55:08 PM

11

ca fiind întru totul fireşti şi chiar necesare, nu constituie, neapărat, un motiv de ceartă! Pe scurt, chiar dacă s‑a născut din iscodirile şi tatonările filosofiei, ştiinţa n‑a venit să o înlocuiască pe aceasta din urmă, ci mai degrabă să o completeze şi să‑i ofere noi prilejuri de reflecţie şi noi elemente pentru a‑şi construi naraţiunile şi teoriile.

Căci ştiinţa nu ne oferă, aşa cum spuneam mai devreme, alinare şi linişte. Dimpotrivă, uneori ne sporeşte neliniştea prin ceea ce descoperă despre noi înşine şi despre lumea care ne înconjoară. Ca şi cum, în loc să ne familiarizeze cu lumea, ne înstrăinează sau ne îndepărtează şi mai mult de ea. Aşa se face că, deşi certată o vreme cu ştiinţa, filosofia a continuat să meargă pe acelaşi drum pe care l‑au deschis primii gânditori curioşi, a continuat strădania de a răspunde la acea întrebare de fond care defineşte, într‑un fel, natura demersului filosofic1: oare ce înseamnă toate astea?

Astfel, poveştile filosofice continuă să‑şi îndeplinească menirea originară, să ne îmbie la un somn liniştit, să ne ofere alinare şi sens.

Să ne împingă discret către ziua de mâine ca şi cum ar fi fost plămădită doar pentru noi şi mereu alta, mereu proaspătă, plină de oportunităţi şi tâlcuri aşteptând să fie descoperite. Multe dintre aceste naraţiuni au devenit, cu timpul, aproape anonime, nu mai ştim cine le‑a gândit şi ele se întrepătrund cu experienţele noastre de zi cu zi atât de adânc, încât credem că fac parte din lume. Şi asta pentru că oamenii nu pot să înţeleagă lumea decât prin cuvinte, iar cuvintele filosofilor sunt, uneori, cele mai lămuritoare, cele care aruncă cea mai multă lumină în jur. Într‑un fel, am putea spune că aceasta este o probă a utilităţii unei filosofii sau a alteia: atunci când devine aproape de neseparat de felul în care vedem noi lumea înseamnă că şi‑a îndeplinit menirea, a ordonat şi a umanizat aşa de bine lumea, încât nu putem să mai privim în jur decât prin ochelarii daţi de acea filosofie. Dar cuvintele, mai ales cele ale filosofilor, sunt şi înşelătoare. Ele pot să facă şi foarte mult rău, să ne inducă în eroare 1 Şi care dă şi titlul unei scurte, dar foarte simpatice introduceri în filosofie scrisă de Thomas Nagel.

Trei istorii.indd 15

4/28/2017 2:55:08 PM

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

11

fără să ne dăm seama, din cauza fascinaţiei pe care o exercită asupra noastră prin intermediul funcţiei ordonatoare pe care o deţin.

Filosofii înşişi au căzut pradă acestei fascinaţii, căci unii dintre ei au ajuns să creadă, ba chiar să fie convinşi că pot rezolva probleme dificile doar cu ajutorul cuvintelor, al metaforelor şi analogiilor sau, după caz, al argumentelor formulate cu precizie şi măiestrie.

Unii ar numi vremea aceea, de la care n‑a trecut atât de mult timp, epoca de aur a filosofiei. Dar cuvintele, în pofida importanţei lor covârşitoare, nu pot să ţină loc de lume. Naraţiunile filosofice sunt importante doar în măsura în care ne oferă posibilitatea de a ordona şi înţelege ceea ce e dincolo de cuvinte. În această privinţă, nu s‑a schimbat nimic de la primii gânditori şi până astăzi: căutăm să înţelegem prin cuvinte ceea ce nu poate fi înţeles altfel, dar cuvintele nu sunt decât un mijloc, nu un scop în sine. Într‑un anumit fel, această strădanie de a înţelege lumea, tipică filosofiei, explică şi o altă trăsătură pregnantă a teoriilor formulate de filosofi: căutarea unei teorii ultime, definitive, care să cuprindă tot ceea ce ne dorim să explicăm despre lume, o dată pentru totdeauna. Filosofii au fost mereu, am putea spune, în căutarea teoriei perfecte, a adevărului definitiv despre o mulţime de lucruri: de la realitatea ultimă şi până la o lege morală universală, căutările şi frământările teoretice care definesc operele filosofilor sunt animate, toate, de această căutare a unor răspunsuri finale la întrebări care ne privesc pe noi toţi, ca fiinţe umane. Dar nu e deloc limpede dacă adevărul este ceea ce se urmăreşte pe acest traseu frământat al istoriilor filosofice, sau, mai degrabă, acea familiarizare deplină cu lumea, care să ne elibereze, o dată pentru totdeauna, de orice nelinişte cu privire la felul în care este construită lumea şi rostul nostru în ea. Altfel spus, oare întrebările filosofiei urmăresc să afle adevărul despre lume sau doar umanizarea ei? Ei bine, întrebarea aceasta este, ea însăşi, o întrebare filosofică şi a dat naştere multor perspective fascinante, mai ales în secolul trecut, poate cel mai frământat şi mai creativ secol din istoria gândirii filosofice. Dar, oricare ar fi scopul pe care‑l urmăresc, teoriile filosofice sunt de

Trei istorii.indd 16

4/28/2017 2:55:08 PM

Trei istorii.indd 17

11

multe ori şlefuite, discret, pe calapodul acestei tendinţe de a da o soluţie definitivă la o problemă, un răspuns perfect la o întrebare fundamentală pentru noi, oamenii. Filosofii nu se pot mulţumi, aparent, cu soluţii şi răspunsuri parţiale, sau cu o valabilitate temporară. Ei vor totul sau nimic! Uneori, priviţi din afară, par să fie asemeni adolescenţilor care, odată ce li s‑a ridicat de pe ochi vălul copilăriei, vor să cuprindă totul dintr‑odată, să schimbe şi să ordoneze, definitiv, întreaga existenţă. Dar asta nu înseamnă că filosofii ar fi naivi, nicidecum. Aşa cum nici adolescenţii nu sunt naivi, în pofida a ceea ce ne‑am obişnuit să credem despre ei, noi, cei trecuţi de pragul adolescenţei în lumea serioasă şi aparent calmă a maturităţii. Aici este vorba de un anume entuziasm, legitim, putem spune, dacă ţinem seama de faptul că nu avem la îndemână, încă, acele răspunsuri finale pe care le căutăm de când am început să privim curioşi lumea din jurul nostru. Şi nu doar legitim, dar şi benefic pentru noi toţi. Adolescenţii sunt mereu nemulţumiţi de răspunsurile generaţiilor anterioare, mereu nemulţumiţi de felul de a trăi al părinţilor lor. Filosofii, la rândul lor, par să fie mereu nemulţumiţi de răspunsurile şi naraţiunile formulate de cei care au gândit înaintea lor, mereu în căutarea unor teorii mai bune, mai aproape de adevăr sau mai utile. Iar această veşnică nemulţumire, chiar dacă este privită cu indulgenţă de aşa‑zişii oameni maturi (fie ei părinţi sau oameni de ştiinţă), este cea care ne deschide noi orizonturi, care ne face să vedem lumea mereu altfel şi pe această cale să înaintăm în cunoaşterea şi ordonarea ei.

Din cele spuse până acum poate să reiasă că întrebările filosofice rămân mereu aceleaşi, doar răspunsurile se schimbă, de‑a lungul timpului, în funcţie de epocă, de cultură şi de personalitatea celor care încearcă să le răspundă. Filosofii înşişi par să creadă acest lucru, şi anume că, dacă privim istoria marilor întrebări filosofice dintr‑un anumit unghi, ele par să fie întrebări perene, veşnice, cum le numea, la un moment dat, Thomas Nagel. Dar, dacă le privim mai îndeaproape, putem observa că multe dintre problemele pe care încearcă să le rezolve filosofia nu rămân aceleaşi de‑a

4/28/2017 2:55:08 PM

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

11

lungul timpului decât, cel mult, în forma lor. Altminteri conţinutul se schimbă constant, laolaltă cu schimbarea lumii şi a vieţii noastre, uneori discret şi imperceptibil, alteori brutal şi spectaculos.

Această transformare sau schimbare la faţă a întrebărilor şi problemelor filosofice poate fi asemuită cu schimbarea din lumea naturală, cu ceea ce numim, îndeobşte, evoluţie. Adică procesul prin care speciile se nasc unele din altele, de‑a lungul timpului, în acea luptă încrâncenată pentru supravieţuire descrisă cu atâta patos ştiinţific de către Charles Darwin. Dacă privim dinspre prezent către trecut cu un ochi atent, putem observa că multe dintre marile întrebări filosofice se nasc unele din altele subtil dar firesc, asemeni speciilor care populează ecosistemele planetei. Uneori, e foarte uşor să urmărim istoria acestui adevărat proces de speciaţie filosofică, pentru că întrebările şi problemele respective se succed elegant şi minuţios, asemeni verigilor intermediare din marele lanţ al evoluţiei, alteori această istorie devine de‑a dreptul enigmatică, pentru că unele probleme filosofice par să apară brusc în istorie, ca şi cum nu ar fi avut deloc precursori. Evoluţia ideilor filosofice se desfăşoară, de multe ori, gradual şi aproape trivial, dar alte­ori se petrece în salturi, dând naştere unor adevărate revoluţii, aparent fără rădăcini vizibile în etapele anterioare. Până aici ne poate ajuta, am putea spune, analogia cu lumea naturală, căci în filosofie astfel de momente sunt mai degrabă mărturia progresului spectaculos în înţelegerea lumii, nu doar o dovadă a unei evoluţii extra­ordinare, dar neghidată de niciun scop. Aceste salturi pe care istoricul filosofiei le numeşte revoluţii, urmează, uneori foarte repede, alteori mult mai lent, salturilor la fel de spectaculoase din cunoaşterea ştiinţifică a lumii, salturi pe care autorul revoluţiei filosofice respective le cuprinde creativ şi le transpune într‑o viziune filosofică aparent complet nouă despre lume. Este cazul revoluţiei copernicane pe seama căreia punem filosofia kantiană, care ar părea să vină de nicăieri, în pofida faptului că fragmente ale ei sunt de găsit la precursorii lui Kant din cele două mari tradiţii, empirismul şi raţionalismul european.

Trei istorii.indd 18

4/28/2017 2:55:09 PM

Trei istorii.indd 19

11

Aşadar, întrebările filosofice nu rămân la fel de‑a lungul timpului, ci se schimbă permanent, integrând treptat sau revoluţionar, în propria istorie, răspunsurile oferite de filosofi prin viziunile şi imaginaţia lor. Iar de aici putem extrage o regulă care ne poate ghida mai bine pe acest traseu al înţelegerii filosofiei şi rosturilor sale şi, poate, în egală măsură, o regulă bună şi pentru dezvoltarea sa viitoare. Căci dacă problemele filosofice nu sunt perene în conţinutul lor, nici soluţiile căutate nu ar trebui să fie astfel. Poate de aici vine acea veşnică nepotrivire sau inadecvare a răspunsurilor oferite de filosofi la marile întrebări ale umanităţii, din faptul că răspunsurile respective nu ţin seama de schimbarea întrebărilor. Să ne gândim, de pildă, la vechea întrebare socratică: cum e bine să ne trăim viaţa? La prima vedere, ea a rămas neschimbată de pe vremea lui Socrate pentru că omul este astăzi, ca şi atunci, la fel de nesigur de rostul său pe lume. Dar, de fapt, ea înseamnă lucruri foarte diferite pentru un individ care trăieşte astăzi decât însemna pentru un contemporan de‑al lui Socrate. Sigur, forma întrebării e aceeaşi, însă conţinutul ei şi elementele de care trebuie să ţinem seama în căutarea răspunsului sunt dramatic diferite. Explicaţia este simplă: lumea noastră este foarte diferită de lumea în care trăia grecul cu minte iscoditoare şi pentru a cărui curiozitate debordantă concetăţenii săi l‑au condamnat la moarte. Cunoştinţele pe care le avem astăzi la îndemână despre natură şi univers erau de‑a dreptul de neimaginat pe vremea lui Socrate. Chiar dacă acceptăm că incertitudinea sau nesiguranţa noastră cu privire la felul în care ar trebui să trăim a rămas, formal, aceeaşi, conţinutul său s‑a schimbat radical. Pentru că resursele şi reperele care configurează astăzi întrebarea socratică sunt cu totul altele. Încă nu ştim, cum nu ştia nici Socrate, dacă mai urmează sau nu ceva după moarte, o altă viaţă în care faptele noastre de muritori vor fi judecate de un tribunal divin şi vom fi pedepsiţi sau răsplătiţi, sau pur şi simplu nu mai urmează nimic. Dar ceea ce se desfăşoară în faţa ochilor noştri de la naştere şi până la moarte este atât de diferit de ceea ce vedea şi putea să ştie Socrate, încât sensul întrebării care‑l obseda pe virtuosul atenian este astăzi

4/28/2017 2:55:09 PM

Trei istorii metafizice pentru insomniaci

22

cu totul altul. Astăzi nu mai trebuie să ne străduim să desluşim calea de a trăi, să găsim Binele pe care‑l căuta Socrate, regula care să ne ghideze pe parcursul anilor şi care să ne confere acea linişte pe care o are cel ce ştie că îşi trăieşte viaţa bine, că planul lui de viaţă este unul bun şi că nu risipeşte nimic. Astăzi, mai degrabă, trebuie să ne străduim pentru a alege o cale anume dintr‑o mulţime uriaşă de posibilităţi, să alegem un bine dintre multe altele. Incertitudinea este aceeaşi, dar ceea ce avem de făcut pentru a o înlătura sau tipul de răspunsuri pe care le avem de găsit la această întrebare s‑au schimbat definitiv.

Această cuprindere discretă a răspunsurilor în corpul întrebărilor face ca istoria marilor interogaţii filosofice să fie una dintre cele mai fascinante şi, în acelaşi timp, dificile istorii pe care le putem urmări. La o privire superficială, ea seamănă foarte mult cu istoria tehnologiei, pentru că şi în cazul acesteia din urmă realizările sau răspunsurile anterioare sunt integrate, creativ, în căutările ulterioare şi stabilesc, astfel, conţinutul noilor întrebări şi direcţia progresului tehnologic. Uneori, marile invenţii şi realizări tehnologice deschid întrebări noi şi dezvăluie sau, mai bine spus, inventează nevoi pe care nu le‑am avut până atunci, făcând ca istoria tehnologiei să fie la fel de dificil de urmărit ca şi cea a ideilor filosofice. Dar tehnologia urmăreşte un scop mult mai uşor de cuprins şi de coroborat cu realizările sale decât filosofia. Realizările tehnologice, oricât ar fi de sofisticate, urmăresc în genere să ne uşureze traiul în articulaţiile sale cotidiene, concrete şi palpabile, chiar dacă de multe ori aceste realizări ne complică atât de mult viaţa, încât ne‑am dori să nu se fi inventat! În vreme ce sarcina filosofiei nu a fost niciodată una singură şi cu atât mai puţin una menită să ne ofere alinare şi confort pentru simţuri, pentru trup. Aşa cum sugera iarăşi Russell, atunci când spunea că valoarea filosofiei ar trebui căutată printre acele bunuri destinate sau hărăzite minţii, nu corpului. Căci sarcinile sale s‑au dezvoltat tocmai din nevoia omului de a cunoaşte şi înţelege lumea care‑l înconjoară, iar nu din cea de a trăi mai bine. Chiar dacă, aşa cum stă mărturie istoria, aceeaşi cunoaştere

Trei istorii.indd 20

4/28/2017 2:55:09 PM

Trei istorii.indd 21

22

şi înţelegere a lumii ne ajută, indirect, să trăim mai bine. Căci tehnologia este de neconceput fără ştiinţă, iar aceasta este, la rândul său, de neconceput fără imaginaţia filosofică şi interogaţiile care au inspirat‑o şi continuă să o inspire şi astăzi. În paginile care urmează vom căuta să urmărim, mai mult sau mai puţin conştiincios, istoriile a trei întrebări metafizice exemplare prin conţinutul şi rolul lor. Fiind vorba de istorii conceptuale, cronologia precisă sau numele celor care au contribuit la aceste istorii sunt mai puţin importante deşi, uneori, vom fi nevoiţi să zăbovim mai mult asupra unei epoci sau asupra unui autor. Datele de identificare nu sunt atât de importante în aceste istorii, căci apartenenţa ideilor pe care le vom descrie şi urmări în desfăşurarea lor mai tăcută sau mai zgomotoasă prin timp va putea fi recunoscută uşor de orice cititor mai curios, care va rămâne treaz până la sfârşit şi va merge, apoi, la rafturile bibliotecii. Cu adevărat importante sunt, însă, ideile ca atare şi ceea ce ne oferă ele pentru a ne înţelege pe noi înşine şi lumea care ne înconjoară. Sau, cel puţin, aşa ne place nouă să credem, celor care ne îndeletnicim cu studiul şi istoria lor.

Aşa cum cititorul va putea constata în curând, cu exasperare sau, poate, cu bucurie, toate cele trei istorii pe care le vom urmări pornesc de la întrebări pe care le‑am putea numi maximale, absolute prin aria şi orizontul lor de cuprindere. Adevărate puzzle‑uri conceptuale care forţează gândirea să urce foarte sus, într‑un soi de stratosferă a ideilor, la nivelul cel mai abstract şi mai dificil de înţeles cu putinţă. Nu e nimic întâmplător în faptul că întrebările de acest gen sunt considerate sau etichetate drept „metafizice“, căci ele ne trimit dincolo de lumea naturală sau dincolo de „fizică“.

Adică dincolo de obiectele şi făpturile cu care ne întâlnim în experienţele noastre cotidiene sau care ne sunt familiare în imaginaţie, oricât ar fi ea de debordantă. Privite de departe, în treacăt şi fără a avea răbdarea de a le urmări în traseul lor sinuos şi enigmatic prin istoria gândirii umane, aceste întrebări par stranii, extrem de aride şi născocite din dorinţa nebunească de a despica firul în patru sau,

4/28/2017 2:55:09 PM