ColecĂžie coordonatĂŁ de Simona Reghintovschi
Brad A. Alford Aaron T. Beck
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive
Traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae
Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MÃRCULESCU Coperta: FABER STUDIO Redactor: VICTOR POPESCU Director producþie: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: EUGENIA URSU Corecturã: RODICA PETCU LORINA CHIÞAN Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României ALFORD, BRAD A. Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive / Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck ; trad.: Sofia Manuela Nicolae. - Bucureºti : Editura Trei, 2011 Bibliogr. ISBN 978–973–707–563–5 I. Beck, Aaron T. II. Nicolae, Sofia Manuela (trad.) 615.851 Titlul original: The Integrative Power of Cognitive Therapy Autori: Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck Copyright © 1997 The Guilford Press A Division of Guilford Publications, Inc., New York, USA. Copyright © Editura Trei, 2011 pentru prezenta ediþie C.P. 27-0490, Bucureºti Tel./Fax: +4 021 300 60 90 e-mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro
ISBN: 978–973–707–563–5
Numeroșilor critici și cercetători dedicaţi ale căror analize și comentarii incisive au contribuit la evoluţia neîntreruptă a terapiei și teoriei cognitive și ne-au impulsionat în scrierea acestei cărţi.
Cuprins 9 11
Mulţumiri Introducere
21 23 25 26 31 39 47 48 56 59 62 64 68 69 70 85 93
Partea I. Teoria și metateoria terapiei cognitive Capitolul unu. Teoria Dezvoltări timpurii ale teoriei cognitive Tezele de bază ale teoriei cognitive Direcţii și probleme teoretice Direcţii viitoare Capitolul doi. Metateoria Natura teoriei Cauze Natura cogniţiei Cogniţia ca punte între clinică și teorie Cogniţie și „relaţie terapeutică“ Concluzii Capitolul trei. Medierea cognitivă a consecinţelor Conflicte temporale ale consecinţelor Cum mediază cogniţia consecinţele Concluzii
97
Partea a II-a. Terapia cognitivă și integrativismul psihoterapeutic Capitolul patru. O analiză a concepţiei (ideologiei) integrativiste
99
100 115 120 121 122 125 139 141 143 145 146 158 169 171 172 175 177 179 183 185 189 191 194 197
203 207
Probleme ale ideologiei integrativiste Soluţii oferite de terapia cognitivă Concluzii Capitolul cinci. Teoria cognitivă ca teorie integrativă pentru demersul clinic Rolul teoriei Criterii pentru o teorie știinţifică Terapie cognitivă și integrare teoretică Concluzii Partea a III-a. Terapia cognitivă ca terapie integrativă: exemple din teorie și aplicaţii clinice Capitolul șase. Tulburarea de panică: convergenţa modelului condiţionării cu cel cognitiv Modele ale tulburării de panică: condiţionare și cogniţie Compatibilitatea modelului condiţionării cu cel cognitiv Către o teorie psihologică unificată a tulburării de panică Capitolul șapte. Schizofrenia și alte tulburări psihotice Evaluarea idiografică Încorporarea cercetării fundamentale: exemplul reactanţei psihologice Distanţarea sau inversarea perspectivei Conţinutul cognitiv și prelucrarea cognitivă Contextul interpersonal Focalizarea asupra emoţiilor Nivelul emoţiilor exprimate și stresul interpersonal Focalizarea asupra conceptului de sine Validitatea Ecologică Statutul empiric al tratamentelor cognitive: o trecere în revistă Epilog Bibliografie
Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck
Mulþumiri Am dori să mulţumim pentru reacţiile și sugestiile lor competente acelora care au citit versiuni timpurii ale manuscrisului, printre care Dave Clark, Bob Leahy, Dave Haaga, Jim Buchanan, Ruth Musetto, Tom Smith și Geary Alford. Vince Merkel a asigurat asistenţa tehnică pentru producerea suporturilor electronice. Tim Cannon, Anne Baldwin și Rob Brennan ne-au ajutat să pregătim figurile pentru Capitolele 1 și 6. Rochelle Serwator, redactor la Editura Guilford, a adus multe observaţii perspicace, înlesnind, astfel, finalizarea la termen a acestui volum. Mary Sprayberry și William Meyer, de asemenea din cadrul Guilford, au ajutat la desfășurarea procesului de producţie. În cele din urmă, Cheryl și Jason Alford au oferit echilibrul și perspectiva care au permis acestei cărţi să crească de-a lungul timpului, adăugând, probabil, un strop de creativitate scrierii acestei cărţi.
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Mulþumiri
Introducere Cu ceva timp în urmă, s-a sugerat că temeinicia dovezilor aduse în sprijinul terapiei cognitive îi garanta acesteia admiterea în „arena dezbaterilor“, alături de terapia comportamentală și de psihanaliză (Beck, 1976). De atunci (până în 1993), peste 120 de teste empirice au susţinut eficacitatea terapiei cognitive (Hollon & Beck, 1994), iar aceasta a fost aplicată într-o impresionantă serie de tulburări. Deși această propunere a fost contestată de critici (Coyne, 1994), terapia și teoria cognitivă nu numai că reprezintă o abordare eficace și coerentă, ci pot servi inclusiv drept paradigmă unificatoare sau „integrativă“ pentru psihopatologie și psihoterapia eficace (Alford, 1995; Alford & Norcross, 1991; Beck, 1991a). Principalul scop al acestui volum este acela de a clarifica aspectele considerate cele mai relevante pentru terapia cognitivă ca terapie integrativă — cu alte cuvinte, ca sistem de psihoterapie care îndeplinește ţelurile sau obiectivele integrării psihoterapeutice. Aceste aspecte cuprind: natura și criteriile integrativismului psihoterapeutic; coerenţa teoretică în cadrul mișcării integrativismului psihoterapeutic; relaţia terapiei cognitive cu mișcarea integrativistă; dimensiunile interioare ale terapiei și teoriei cognitive comparativ cu dimensiunile sale exterioare
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Introducere
12
(de mediu); natura conștiinţei și cogniţiei umane; rolul factorilor interpersonali (inclusiv al „relaţiei terapeutice“) în procesul și rezultatul psihoterapiei; și probleme filosofice și teoretice contemporane în terapia cognitivă. Elaborând toate aceste aspecte, arătăm că am ajunge la o formă de reducţionism dacă am considera că terapia cognitivă se focalizează doar pe dimensiuni înguste precum comportament versus cogniţie; afectivitate versus cogniţie; orientare asupra prezentului versus orientare asupra trecutului; tratament pe termen scurt versus tratament pe termen lung; tehnici versus relaţie; conștient versus inconștient; gânduri automate versus concept de sine; conţinut cognitiv versus prelucrare cognitivă eronată; și atenţie acordată dimensiunilor interioare versus atenţie acordată dimensiunilor exterioare sau „de mediu“. În ceea ce privește încorporarea unor teze opuse în teoria și terapia cognitivă, gândiţi-vă, de exemplu, la principiile empirismului britanic, care stau la baza terapiei comportamentale (Fishman & Franks, 1992). Cele patru principii filosofice fundamentale ale empirismului pot fi privite ca polarităţi, în care fiecare teză necesită o antiteză pentru a constitui o imagine completă. În teoria cognitivă, astfel de polarităţi sunt încorporate într-o paradigmă coerentă (după cum se va vedea în Partea I a acestei cărţi). De exemplu, teoria cognitivă sugerează că: (1) cunoașterea nu provine numai din experienţă, ci este influenţată și de structura sistemului nervos al organismului; (2) procedurile știinţifice nu se bazează numai pe observaţie, ci forma lor se datorează inclusiv teoriei specifice la care aderă experimentatorul care elaborează procedurile; (3) mintea unui copil nu este în întregime o tabula rasa, ci, mai degrabă, deţine niște potenţialităţi restrânse pentru memorie, procesare și viteză de calcul, ca
Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck
și tendinţe de a acorda atenţie anumitor stimuli din mediu și de a-i ignora pe alţii; și (4) conștiinţa nu poate fi în totalitate redusă la o „chimie mentală“, de vreme ce părţile sale componente nu pot explica proprietăţile emergente (cf. Fishman & Franks, 1992, p. 161). Pe măsură ce orizontul teoriei și terapiei cognitive se extinde, evoluează și focalizarea cognitivă a tratamentului. În loc să adopte o poziţie dihotomică, terapeuţii formaţi în terapia cognitivă așază fiecare tulburare și caracteristică a pacientului de-a lungul unui continuum al dimensiunilor descrise mai sus. Tulburări diferite, tot mai multe și mai severe, sunt tratate acum prin terapie cognitivă; tratamentul fiecărei tulburări necesită domenii specifice de competenţă. În tratamentul tulburărilor grave (precum tulburările de personalitate, schizofrenia sau tulburarea de panică), strategiile și tehnicile cognitive nu pot fi implementate în același fel ca în tulburările clinice ușoare spre moderate. Terapeuţii cognitiviști și-au diversificat acum formele de tratament, incluzând terapia de grup și familială. Strategiile de tratament au evoluat în mod natural și au devenit mai specializate, în comparaţie cu formulările mai timpurii. În acest volum, încercăm să clarificăm anumite aspecte complicate ale teoriei cognitive clinice. Arătăm, de asemenea, cum terapia cognitivă, așa cum a fost concepută și practicată de iniţiatorii săi, reprezintă o paradigmă integratoare a demersului clinic. În acest scop, ne oprim mai întâi asupra unei serii de probleme teoretice și metateoretice necesare pentru clarificarea naturii multidimensionale a terapiei cognitive (Partea I); discutăm apoi relaţia dintre curentul integrativist din psihoterapie și terapia cognitivă (Partea a II-a); în cele din urmă, ne concentrăm asupra tratamentului unor tulburări clinice complicate, pentru a
13
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Introducere
14
exemplifica natura integratoare a teoriei și practicii cognitive clinice (Partea a III-a). Partea I este intitulată „Teoria și metateoria terapiei cognitive“ și cuprinde trei capitole. Capitolul I, „Teoria“, arată cum terapia cognitivă reprezintă, în fond, aplicarea teoriei cognitive pentru un domeniu particular. Teoria cognitivă asociază tulburările clinice cu anumite variabile cognitive și cuprinde un set complet de principii sau axiome. În acest capitol, trecem în revistă dezvoltarea timpurie a teoriei și terapiei cognitive, furnizăm tezele de bază ale teoriei și discutăm câteva direcţii și probleme teoretice. Capitolul 2, „Metateoria“, clarifică o serie de aspecte interrelaţionate, printre care: (1) natura teoriei; (2) tipurile de „cauze“; (3) natura cogniţiei; (4) cogniţia ca punte între clinică și teorie; respectiv (5) cogniţie și relaţie terapeutică. Capitolul 3, „Medierea cognitivă a consecinţelor“, se focalizează în principal asupra unui aspect al teoriei behavioriste care poate fi asociat unei conceptualizări cognitive — și anume, elemente temporale din psihopatologie (de exemplu, felul în care acţiunile unei persoane ajung să fie influenţate de consecinţele îndepărtate, mai degrabă decât de consecinţele imediate). Un principiu psihologic bine stabilit este acela potrivit căruia consecinţele imediate ale comportamentului (comparativ cu cele îndepărtate) exercită o influenţă relativ mai mare asupra probabilităţii răspunsurilor similare viitoare. Ţinând cont de studiile experimentale asupra învăţării și de observaţia clinică, avansăm o teză asupra conflictelor psihopatologice cu privire la consecinţe — mai exact, este vorba despre conflicte între rezultatele pe termen scurt (imediate) și rezultatele pe termen lung (îndepărtate). Luăm în considerare felul în care anumite constructe teoretice ale terapiei cognitive explică rezolvarea unor
Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck
astfel de conflicte. Procedând astfel, descriem o perspectivă teoretică integratoare, în care se consideră că procesele automate, conștiente și metacognitive sunt controlate de sisteme cognitive distincte. Fiecare dintre noi a mai scris până acum despre natura integratoare a terapiei cognitive. În Partea a II-a a acestui volum, intitulată „Terapia cognitivă și integrativismul psihoterapeutic“, dezvoltăm mai pe larg câteva direcţii de gândire referitoare la acest aspect. Procedând astfel, schiţăm numeroasele obstacole întâmpinate în asocierea unor sisteme consacrate de psihoterapie sau în împrumutul de la acestea, în scopul elaborării de noi sisteme psihoterapeutice integrative (vezi A. A. Lazarus, 1995a). Ne ocupăm simultan de: (1) provocările adresate orientărilor consacrate de către integraţioniști; (2) concepţiile eronate despre terapia cognitivă (vezi Gluhoski, 1994; Weishaar, 1993, Cap. 4). Pentru a înţelege mai clar în ce fel terapia cognitivă este o orientare „integrativă“ sau „unificatoare“, trecem în revistă câteva aspecte relevante și câteva controverse din cadrul curentului integrativist din psihoterapia contemporană. În Capitolul 4, „O analiză a concepţiei (ideologiei) integrativiste“, prezentăm o analiză critică a eforturilor contemporane de integrare a psihoterapiilor. Sunt descrise câteva probleme fundamentale, interrelaţionate, survenite în calea obiectivului elaborării unor noi terapii integrative prin combinarea elementelor terapiilor „pure“: (1) probleme legate de schiţarea criteriilor pentru integrarea psihoterapiilor; (2) probleme de definire și specificitate; (3) înţelegerea practicilor integrativiste pornind de la cercetare; (4) semnificaţii multiple ale „integrativismului psihoterapeutic“; (5) agende urmărite prin integrarea la nivelul psihoterapiei; (6) lipsa de apreciere a importanţei controverselor între
15
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Introducere
16
specialiști; (7) atașamentul slab faţă de teoriile știinţifice; și (8) ambiguităţi teoretice privind abordarea integrării din perspectiva factorilor comuni. În cele din urmă, arătăm cum terapia cognitivă s-a ocupat de multe dintre aceste aspecte oferind atât un limbaj comun pentru demersul clinic, cât și un eclectism metodologic a cărui coerenţă a fost asigurată de teoria cognitivă (vezi A. A. Lazarus, 1995a). Acest capitol tratează, de asemenea, natura acestui eclectism, focalizându-se asupra întrebării dacă psihoterapia poate fi cu adevărat „ateoretică“. În știinţă, direcţia spre care se îndreaptă o disciplină este determinată de organizarea observărilor sistematice; totuși, înseși aceste observaţii sunt, la rândul lor, produse ale perspectivelor teoretice ale cercetătorilor dintr-un context cultural dat. Este tratată deosebirea dintre terapia cognitivă și eclectismul metodologic. Se arată că terapia cognitivă pune accentul atât pe validitatea externă (adică pe generalizare), cât și pe coerenţa teoretică. În Capitolul 5, „Terapia cognitivă ca teorie integrativă pentru demersul clinic“, trecem în revistă (1) rolul teoriei; (2) criteriile pentru ca o teorie să fie știinţifică; (3) eforturile de integrare teoretică. Partea a III-a, „Terapia cognitivă ca terapie integrativă: exemple din teorie și aplicaţii clinice“, se axează asupra ilustrărilor clinice și teoretice ale naturii integratoare a terapiei cognitive. Tulburarea de panică (Capitolul 6), precum și schizofrenia și alte tulburări psihotice (Capitolul 7) sunt selectate pentru a fi examinate aici; totuși, nenumărate alte tulburări ar fi putut la fel de bine servi drept exemplu. În cadrul terapiei cognitive a tulburării de panică și a tulburărilor psihotice sunt furnizate o nouă conceptualizare și semnificaţii alternative ale simptomelor. Ambele aplicaţii sunt susţinute de o diversitate de date și observaţii, iar informaţia este explicată într-un mod accesibil (Beck, 1994).
Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck
În ceea ce privește alegerea tulburării de panică, necesitatea unei explicaţii teoretice a componentelor tratamentului eficace în cazul acesteia este și mai puternică, dat fiind raportul Institutului Naţional de Sănătate Mentală din SUA referitor la eficacitatea terapiei cognitive a tulburării de panică. (Sargent, 1990). Ipotezele cognitiviștilor (și ale majorităţii teoreticienilor contemporani ai învăţării) susţin că procesele terapeutice subiacente sunt de natură cognitivă. Capitolul 6, „Tulburarea de panică: convergenţa modelului condiţionării cu cel cognitiv“, ridică această problemă teoretică importantă într-o manieră integratoare: mai precis, prezintă efortul preliminar de integrare a teoriei condiţionării clasice și operante cu teoria cognitivă. Tulburarea de panică este utilizată pentru a structura discuţia asupra similitudinii dintre aceste teorii. Sunt trecute în revistă modele contemporane ale condiţionării clasice și operante aplicate în cazul tulburării de panică, inclusiv cu referire la dobândirea și menţinerea reacţiei de panică. Sunt prezentate aspecte ale evaluării descrierii și reformulării principiilor de învăţare, precum și modalitatea în care teoria cognitivă integrează cele două nivele fundamentale de semnificaţie (obiectiv/public și subiectiv/privat) și evită dualismul cartezian. Îndreptându-se spre o patologie mai severă, Capitolul 7, „Schizofrenia și alte tulburări psihotice“, acordă o atenţie deosebită teoriei, evaluării și tratamentului acestor stări invalidante. Aceste tulburări cronice constituie provocări aparte pentru terapeutul cognitivist, iar gradul lor de complexitate ilustrează și mai bine caracterul unificator sau „integrativ“ al terapiei. Acest domeniu reprezintă una dintre cele mai recente arii de explorare pentru demersul terapiilor cognitive. Astfel, abordarea cognitivă prezentată aici constituie o „avangardă“ a aplicaţiilor posibile.
17
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Introducere
18
Deși sperăm că acest volum va fi deosebit de util pentru cercetători (și pentru studenţii din ciclul superior care se specializează în domeniul psihologiei clinice), un alt public-ţintă îl reprezintă psihoterapeuţii practicieni. Pe bună dreptate, mulţi specialiști simt nevoia unei paradigme extinse (dar coerente) care să le ghideze munca de zi cu zi cu pacienţii. După cum arătăm în paginile care urmează, teoria cognitivă oferă o astfel de paradigmă. Vom demonstra că teoria cognitivă clinică este formată dintr-un set complex de perspective teoretice și metateoretice adaptate cerinţelor curente ale demersului terapeutic. Iată câteva exemple: 1. Terapeuţii cognitiviști nu exclud și nu pot exclude (potrivit sferei clasice de aplicare a terapiei cognitive) din ședinţele de terapie persoanele apropiate de pacient, atunci când în acuzele acestuia predomină conflictele interpersonale. 2. Contextele de mediu nu pot fi ignorate în acele cazuri în care o conceptualizare cognitivă indică interpretări personale eronate ale consecinţelor comportamentale (de exemplu, relaţii răspuns-întărire) sau conflicte concrete între consecinţele pe termen scurt și cele pe termen lung în cadrul acestor contexte. 3. Când evaluarea clinică relevă o traumă timpurie nerezolvată în relaţia cu persoanele apropiate, terapia cognitivă clasică nu neglijează abordarea aspectelor inconștiente. Adesea, se consideră în mod incorect că aceste trei exemple fac parte exclusiv din domeniile psihoterapiilor interpersonale, comportamentale, respectiv psihodinamice. Dimpotrivă, în acest volum arătăm că terapia cognitivă oferă un cadru teoretic unificator în care tehnicile clinice ale altor abordări psihoterapeutice
Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck
consacrate, validate, pot fi încorporate în mod adecvat. Asimilând tehnicile a căror eficacitate a fost dovedită, și care sunt compatibile din punct de vedere teoretic cu perspectiva cognitivistă, terapia cognitivă oferă demersului clinic o paradigmă coerentă și în continuă dezvoltare.
19
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Introducere
Partea I Teoria ยบi metateoria terapiei cognitive
CAPITOLUL UNU
Teoria Teoria cognitivă tratează maniera în care procesele cognitive sunt implicate în psihopatologie și în psihoterapia eficace. Deși se admite că perspectiva „biopsihosocială“ este utilă în teoretizarea sistemelor complexe, teoria cognitivă se focalizează în principal asupra factorilor cognitivi implicaţi în psihopatologie și psihoterapie. Cu atât mai mult, conceptele cognitive completează (și pot chiar să înglobeze) concepte precum „motivaţia inconștientă“ din teoria psihanalitică și „întărirea“ sau „condiţionarea“ din behaviorism. În teoria care stă la baza terapiei cognitive, natura și funcţia prelucrării informaţiei (de exemplu atribuirea de semnificaţie) constituie cheia de înţelegere a comportamentului dezadaptativ și a proceselor terapeutice constructive. Teoria cognitivă a psihopatologiei descrie într-un mod caracteristic natura ideilor care, atunci când sunt activate în anumite situaţii, sunt dezadaptative sau disfuncţionale. Aceste idiosincrasii pot fi considerate drept niște „teorii“ informale, personale. Conceptualizarea cognitivă a psihoterapiei oferă strategii de corectare a unor asemenea idei. Astfel, cadrul teoretic al terapiei cognitive constituie o „teorie a teoriilor“; este o teorie formală a efectelor teoriilor personale (informale) sau ale interpretărilor realităţii. În această privinţă,
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Teoria
24
teoria cognitivă clinică se suprapune într-o oarecare măsură teoriei constructelor personale, elaborată de George Kelly (Kelly, 1955). Teoria este esenţială în demersul clinic. S-a conchis recent că teoria cognitivă constituie o teorie unificatoare a psihoterapiei și a psihopatologiei (Alford & Norcross, 1991; Beck, 1991a). După cum vom arăta în detaliu în Partea a II-a, noi suntem de părere că structurile teoretice ale psihoterapiei eficace trebuie să ordoneze componentele terapeutice (tratamentele) și variabilele psihologice relevante într-un sistem psihoterapeutic care să constituie un model coerent pentru demersul clinic general. Spre deosebire de abordările medicale, dacă un terapeut dorește să administreze intervenţii într-o manieră care facilitează colaborarea și responsabilizarea pacientului, practica psihoterapeutică trebuie să fie compatibilă cu „teoria“ pacientului. O astfel de colaborare permite terapeutului să pătrundă în lumea pacientului, folosind propriul limbaj și context cultural al pacientului și împărtășindu-i, totodată, perspectiva cognitivă. În acest fel, terapia cognitivă îi permite persoanei (prin temele pentru acasă concepute împreună) să testeze teoria cognitivă în contextul mediului său natural și al credinţelor sale. Coerenţa practicii terapeutice este necesară pentru colaborare. Pacienţii trebuie să înveţe cum se obţine ameliorarea, pentru a se considera drept niște parteneri (colaboratori) în cadrul demersului terapeutic. Pentru a-și instrui astfel pacienţii, terapeuţii trebuie să posede ei înșiși o explicaţie teoretică a diverselor tehnici terapeutice. Altfel, nu există o structură coerentă pe care să se bazeze procesul de colaborare. Mai mult, în lipsa teoriei, practica psihoterapiei devine un exerciţiu pur tehnic, văduvit de orice bază știinţifică. Această problemă este recunoscută de cele
Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck
mai riguroase comisii de specialitate care certifică înaltele competenţe în activitatea clinică. De exemplu, în Manualul pentru examinări orale al Comitetului American de Psihologie Aplicată (ABPP — American Board of Professional Psychology) este stipulat în mod explicit că, pentru a obţine recunoașterea ABPP, un psiholog trebuie să trateze sau să facă recomandări „într-o manieră cu sens și consecventă, susţinută de un set coerent de principii“ (ABPP, 1996, p. 3). (Deși „un set de principii“ diferă de o teorie formală, este greu de imaginat cum poate fi elaborat un set de principii coerente în lipsa unor teorii știinţifice și validate empiric ale psihopatologiei și psihoterapiei. Cu siguranţă, s-ar părea că acesta este cazul în demersul clinic obișnuit, în cadrul modelului cercetător/practician.) Terapia cognitivă reprezintă aplicarea teoriei cognitive a psihopatologiei la cazul individual. Teoria cognitivă asociază diversele tulburări psihiatrice cu variabile cognitive concrete și cuprinde un set formal, cuprinzător de principii sau axiome (schiţate în continuare). Acest capitol acoperă următoarele aspecte ale terapiei și teoriei cognitive: (1) dezvoltarea timpurie a teoriei; (2) tezele de bază ale teoriei; (3) direcţii și probleme teoretice; (4) direcţii viitoare.
25
Dezvoltãri timpurii ale teoriei cognitive Rădăcinile istorice ale terapiei cognitive, apărută în 1956, pot fi rezumate după cum urmează. Aaron Beck, încercând să găsească niște baze empirice pentru anumite teoretizări psihodinamice ale depresiei (pe care Beck le considera corecte la vremea aceea), a descoperit unele anomalii — fenomene incompatibile cu modelul psihanalitic. Mai precis, concepţia psihanalitică (Freud,
Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive Teoria