Tratat de psihologie sociala preview1032 by Editura TREI

ColecČ&#x203A;ie coordonatÄ&#x192; de Simona Reghintovschi

Prof. univ. dr. DUMITRU CRISTEA

Tratat de psihologie socialÄ&#x192;

Editori: SILVIU DRAGOMIR VASILE DEM. ZAMFIRESCU Director editorial: MAGDALENA MĂRCULESCU Redactor: VICTOR POPESCU Coperta: FABER STUDIO (MAGDA RADU) Director producție: CRISTIAN CLAUDIU COBAN Dtp: RĂZVAN NASEA Corectură: ELENA BIȚU RODICA PETCU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României CRISTEA, DUMITRU Tratat de psihologie socială / Dumitru Cristea. – Bucureşti : Editura Trei, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-719-296-4 316.6

Copyright © Editura Trei, 2015 pentru prezenta ediție O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 e‑mail: comenzi@edituratrei.ro www.edituratrei.ro ISBN 978-606-719-296-4

„Cel mai frumos sentiment pe care îl poți simți este simțul misterului. Este sursa oricărei arte veritabile, oricărei științe adevărate. Cel care nu a cunoscut niciodată această emoție, care nu are darul de a se minuna și de a se entuziasma, mai bine ar fi mort; oricum ochii îi sunt închiși“. A. EINSTEIN

„Misterul insondabil al sufletului omenesc.“ M. ELIADE

„Orice carte de psihologie exercită o atracție magică, poate pentru că invită pe cititor la meditație pe tema a ceea ce încă și azi se mai consideră a fi misterul misterelor lumii: spiritul uman“. L. GAVRILIU

Părinților și studenților mei

Cuprins 15 15 15 19 25 28 29

Capitolul 1.

15 35 36 39 51 54 54 56 58 59 61 64 66 68 69 72

74 74 76 79 83 84

Capitolul 2.

88 90 91

Psihologia socială și societatea 1.1. Generalități privind problematica psihologiei sociale Introducere Obiectul și problematica psihologiei sociale Evoluția istorică a psihologiei sociale 1.2. Psihologia socială în sistemul științelor despre om Relațiile psihologiei sociale cu alte discipline umaniste Constituirea sistemului științelor despre om 1.3. Teorie și metodă în psihologia socială Teoria și funcțiile sale Metoda în cercetarea științifică Cercetarea operațională în științele sociale 1.4. Principalele orientări teoretice în psihologia socială Behaviorismul Teoriile cognitive Teoriile fenomenologice Teoriile simbolice Teoriile sistemic‑structuraliste Teoriile psihanalitice Teoriile sociometrice Teoriile schimbului social Dialectica în calitate de teorie generală a existenței Noi orientări teoretice contemporane Realitatea socială 2.1. Realitatea socială — mediul existenței umane Distincții conceptuale Relația natură‑societate‑cultură 2.2. Construirea și cunoașterea realității sociale Realitatea socială — între determinații obiective și construct mental Percepția realității fizice și a realității sociale 2.3. Reprezentările sociale Definirea, caracterizarea și clasificarea reprezentărilor sociale Tratat de psihologie socială n Cuprins

95 97 102 102 104 120 128 131 142 143 144 145 145 146 147 148 148 149 150 151 152

155 155 155 163 184 188 195 196 199 203 206 214 217

Capitolul 3.

224 226 230

Funcțiile reprezentărilor sociale Structura și dinamica reprezentărilor sociale 2.4. Procesele și factorii care mediază construirea realității sociale Factori de personalitate Procese psihoindividuale și psihosociale Schemele cognitive şi operaţionale în cadrul percepţiei sociale Structuri cognitive generice Operatori socioculturali care mediază construirea realității Factori istorici care intervin în procesul construirii realității 2.5. Erori intervenite în procesul construirii realității sociale Fabricarea evenimentelor Percepția automată a evenimentelor Gândirea iluzorie 2.6. Modalități de corecție în procesul construirii realității Disonanța cognitivă Negocierea socială a realității Consensul social Efectul corectiv al practicii 2.7. Realitatea socială ca sistem Structura generală a realității sociale Relațiile structurale și funcționale dintre subsistemele sociale Persoana 3.1. Personalitatea umană din perspectivă psihosocială Distincții conceptuale Principalele teorii și modele privind personalitatea Profilul psihosocial al persoanei Formarea și evoluția personalității 3.2. Persoana, Eul și imaginea de sine Eul în structura personalității Eul, sinele, imaginea de sine și stima de sine Formarea și evoluția Eului și a imaginii de sine Monitorizarea de sine și prezentarea de sine Mecanisme de apărare ale Eului Procese psihosociale implicate în formarea imaginii de sine Mecanisme psihosociale de automenținere a imaginii de sine Eul și înțelegerea emoțiilor 3.3. Nivelul de aspirație în activitatea persoanei

PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

231 233 237 237 241 244 249 250 251 255 260

Aspectul dinamic al persoanei: evaluarea și realizarea de sine Nivelul de aspirație și reușita socială 3.4. Statutul și rolul social în dinamica persoanei Delimitări conceptuale Niveluri de analiză a rolurilor Conflictele de rol 3.5. Identitatea socială a persoanei Definirea conceptului de identitate socială Teorii privind identitatea socială Principalele dimensiuni ale identității sociale Disfuncționalități apărute la nivelul identității sociale

263 Capitolul 4. Relațiile interpersonale 263 4.1. Generalități privind relațiile sociale și psihosociale 263 Relațiile interpersonale — formă principală a relațiilor sociale 275 Structura și dinamica relațiilor interpersonale 279 Teorii generale vizând relațiile interpersonale 296 4.2. Relațiile de intercunoaștere 296 Caracteristicile generale ale cunoașterii interpersonale 299 Structura activității de cunoaștere interpersonală 307 Procese cognitive specifice implicate în cunoașterea interpersonală 310 Surse ale unor erori în formarea impresiilor interpersonale 311 4.3. Relațiile socioafective 311 Caracterizare generală a relațiilor preferențiale 316 Teorii privind natura relațiilor afective 324 Factorii care condiționează formarea relațiilor preferențiale 336 Profunzimea relațiilor afective 350 Singurătatea ca fenomen psihosocial 355 355 356 357 371 371

Capitolul 5.

374 375 375

Relațiile de comunicare și influență 5.1. Comunicarea interpersonală Definirea și caracterizarea activității de comunicare Teorii generale vizând comunicarea 5.2. Factorii implicați în procesul comunicării Dimensiuni psihosociale ale personalității implicate în procesul de comunicare‑influență Factorii psihosociali Factorii socioculturali și ideologici Factori contextuali

Tratat de psihologie socială n Cuprins

376 378 378 381 389 397 402

Factori ce țin de coduri și de mesaje Caracteristicile canalului de comunicare 5.3. Limbaj și comunicare 5.4. Formele comunicării interpersonale 5.5. Analiza tranzacțională a comunicării 5.6. Factorii perturbatori ai comunicării 5.7. Strategii de optimizare a comunicării interpersonale

408 408 408 410 414 416 419 421

Capitolul 6.

Influența socială 6.1. Influență, atitudini și comportament Definirea și caracterizarea relațiilor de influență Relația dintre influență, atitudini și comportament Aspecte teoretice privind influența psihosocială Clasificarea formelor de influență Analiza structurii situației de influență Mecanismele psihosociale implicate în realizarea influenței Factori psihoindividuali și psihosociali implicați în realizarea influenței 6.2. Principalele forme ale influenței psihosociale Persuasiune și comunicare Manipularea ca formă de influență în cadrul relațiilor sociale Influența minorităților 6.3. Efectele influenței psihosociale Uniformitate, conformism și supunere socială Putere, autoritate și influență socială Rezistența la influență

426 429 429 440 450 463 463 470 475

483 483 484 486 488 488

Capitolul 7.

490 491 492 493 494

Relațiile funcționale 7.1. Relațiile interpersonale în cadrul activităților sociale Definirea și caracterizarea relațiilor funcționale Clasificarea relațiilor funcționale 7.2. Structura și dinamica relațiilor funcționale Factorii implicați în desfășurarea relațiilor funcționale Dinamica generală a relațiilor funcționale 7.3. Negocierea ca formă a relațiilor funcționale Definirea și caracterizarea relațiilor de negociere Structura și dinamica relațiilor de negociere 7.4. Optimizarea relațiilor funcționale

496 Capitolul 8. Microgrupurile sociale 496 8.1. Problematica generală a structurilor și grupurilor sociale 498 8.2. Microgrupurile din perspectivă psihosocială 499 Definiție, caracterizare generală, clasificare PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

507 514 516 522 523 533 543 547 551 553 557 557 566 585 590 598 600 605 608 608 610

613 614 615 617 621 621 622 624 624 625 630 633 636 645 647

Capitolul 9.

Orientări teoretice și modele vizând microgrupurile sociale Dimensiunile psihosociale ale microgrupurilor Dinamica și funcțiile psihosociale ale microgrupurilor 8.3. Structuri și procese psihosociale de grup Structura socioafectivă a grupului Structura și procesele de comunicare în cadrul microgrupurilor Structura autorității și procesele de influență în cadrul microgrupurilor Structura axiologic‑normativă Structura motivațional‑atitudinală Structura sarcinii și procesele de coacțiune 8.4. Fenomene psihosociale de grup Coeziune, conformism și deviaționism Leadershipul și fenomenele aferente conducerii Conflictualitatea de grup Climatul psihosocial de grup Dezindividualizarea Cultura de grup Inconștientul și imaginarul de grup 8.5. Performanța grupului Definirea, caracterizarea și evaluarea performanței Fenomenele aferente influenței grupului asupra performanțelor sale Strategii de optimizare a performanțelor microgrupurilor sociale 8.6. Caracteristicile principalelor tipuri de microgrupuri sociale Microgrupurile naturale Microgrupurile artificiale 8.7. Dinamica grupului ca instrument de acțiune psihosocială Generalități privind conceptul de „dinamică a grupului“ Principalele direcții de intervenție în cadrul microgrupurilor

Organizațiile 9.1. Organizațiile ca sisteme psihosociale Omul și comportamentul organizațional Definirea și caracterizarea generală a organizațiilor Clasificarea organizațiilor Concepții teoretice privind natura organizațiilor Dimensiunile fundamentale ale organizațiilor 9.2. Structura și funcțiile organizațiilor Tratat de psihologie socială n Cuprins

647 654 661 664 664 666

690 690 693 698 702 709 710

712 716 729 730 736 745 749 753 766 766

770 773 773 778

779 794 773 797 797 797 800 806 808 809 821

Analiza structural‑funcțională a organizațiilor Caracteristicile structurale ale organizațiilor Funcțiile psihosociale ale organizațiilor 9.3. Dinamica organizațională Aspecte generale ale dinamicii organizaționale Procesele psihosociale implicate în dinamica organizațională 9.4. Conducerea organizațiilor Definirea și caracterizarea generală a conducerii Funcțiile conducerii Decizia în activitatea de conducere Stilul organizațional de conducere 9.5. Resursele umane ale organizațiilor Aspecte conceptuale privind problematica resurselor umane Activitatea de asigurare și gestionare a resurselor umane Cariera profesională 9.6. Fenomene psihosociale specifice organizațiilor Stresul organizațional și oboseala psihofizică Conflictele organizaționale și mobbingul Satisfacția profesională și psihosocială Climatul organizațional și moralul personalului Cultura organizațională 9.7. Performanța organizațională Definirea și caracterizarea noțiunii de performanță organizațională Evaluarea performanței organizaționale 9.8. Intervenție și schimbare organizațională Definirea și caracterizarea conceptelor de bază Principalele direcții ale intervenției și schimbării organizaționale Strategii de intervenție și de optimizare a proceselor psihosociale Rezistența la schimbare 9.9. Direcții actuale de evoluție a sistemelor organizaționale

Capitolul 10. Mulțimile și fenomenele de mulțime 10.1. Generalități privind mulțimile sociale Delimitări conceptuale Clasificarea și caracterizarea generală a mulțimilor Mulțimile în societatea contemporană 10.2. Principiile de bază ale psihologiei mulțimilor Caracteristicile psihologice ale mulțimilor Dinamica mulțimilor

PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

824 833 834 835

837 839 839 847 856 856 862 869

875 879 879 881 884 884 886 887 895 906 917 917 920 922 922 923 925 926 927 929 929 933 935 943 948

Liderii și conducerea mulțimilor 10.3. Psihosociologia comunităților Obiectul și problematica psihologiei comunității Conceptele și principiile de bază ale psihologiei comunității Domenii de aplicare a psihologiei comunității 10.4. Opinia publică Definirea și caracterizarea generală a opiniei publice Structura și dinamica opiniei publice 10.5. Comunicarea de masă ca fenomen psihosocial Definiție și caracterizare generală Comunicarea de masă și opinia publică Principalele forme particulare ale comunicării de masă Manipularea opiniei publice 10.6. Evaluarea opiniei publice: sondajele de opinie Definiție, caracterizare generală și funcții psihosociale Exigențe specifice de efectuare a sondajelor de opinie

Capitolul 11. Socialitate și conduite sociale 11.1. Noțiuni generale 11.2. Conduitele aferente coezivității sociale Comportamentele prosociale Comportamentele cosociale Comportamentele antisociale 11.3. Conduita morală Cadrul conceptual aferent problematicii conduitelor morale Procese psihosociale implicate în formarea conduitei morale 11.4. Familia și conduita familială Definirea și caracterizarea familiei ca microgrup social Clasificarea și formele familiei Funcțiile familiei Procese psihosociale în cadrul familiei Evoluții actuale vizând familia 11.5. Conduita intersexuală Fundamentele psihosociale ale conduitei sexuale Asimetria rolurilor de sex Dinamica vieții sexuale în ontogeneză Conduite sexuale aberante Evoluții actuale ale relațiilor de cuplu

Tratat de psihologie socială n Cuprins

949 949 955 959 965 965

11.6. Conduita religioasă Fundamentele psihosociale ale fenomenelor religioase Determinații psihoindividuale ale conduitelor religioase Principalele confesiuni și secte religioase 11.7. Conduita economică Principalele forme ale comportamentelor economice Conduita de consum 11.8. Conduita estetică Forme ale conduitei estetice Moda ca fenomen psihosocial 11.9. Conduita politică Considerații generale și delimitări conceptuale Forme de manifestare a conduitei politice Comunicarea politică 11.10. Alte forme ale conduitelor sociale

966 973 973 974 978 978 979 982 983

985 985 985 988

Capitolul 12. Relația dintre mediul natural și cel psihosocial 12.1. Mediul psihosocial și sănătatea Conceptul de sănătate din perspectivă psihosocială Factori psihici, psihosociali și socioculturali cu valențe patogene Categorii psihopatologice ale vieții sociale Optimizarea relației mediu psihosocial–sănătate 12.2. Psihosociologia habitatului Dimensiunile psihosociale ale mediului Fenomenele negative ale inadecvării omului la mediu Optimizarea ambianței sociale și a raportului om–natură

995 999 1000 1000 1007 1012

1015 Bibliografie selectivă

PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

CAPITOLUL 1

Psihologia socială și societatea „Psihologia socială sau mașina de fabricat zei.“ S. MOSCOVICI

„Psihologia socială este mai mult decât o știință: este arta prin care oamenii pot ajunge la armonie în plan social și la împlinirea de sine — în plan individual.“ D. CRISTEA

1.1. Generalități privind problematica psihologiei sociale Printre științele umaniste a căror dezvoltare spectaculoasă a marcat ultima sută de ani, psihologia socială ocupă o poziție cu totul aparte, oferind o perspectivă sintetică asupra existenței umane și, totodată, un instrument esențial pentru înțelegerea și optimizarea existenței noastre de zi cu zi. Sau, după expresia lui Serge Moscovici, a devenit „mașina de fabricat zei“, adică un instrument de formare a destinelor umane, capabil să se raporteze lucid, conștient și programatic la propriul rost în lume.

1.1.1. Introducere Preocupările privind problematica omului și a vieții sale sociale au ocupat în toate timpurile un loc central în câmpul reflexiei filosofice sau științifice. După gândul poetic și profund al lui Eminescu, omul este o permanentă întrebare pusă Universului. Știința și filosofia au transfor‑ mat această interogație metafizică într‑o preocupare constantă de stabilire prin om a principalului criteriu axiologic de fundamentare a propriilor domenii de cercetare. Antichitatea oferă strălucite exemple în acest sens, prin lucrările de referință ale lui Socrate, Platon, Aristotel sau Cicero. Dacă Protagoras considera omul ca măsură a tuturor lucrurilor, deci ca o idee în afară de care lumea își pierde sensul, la Socrate, cunoașterea de sine Tratat de psihologie socială n Psihologia socială și societatea

devine premisa sine qua non a oricărui demers epistemologic. Definind omul ca ființă socială prin natura și esența sa, Aristotel fixează deja un alt reper esențial pentru viitoarele cercetări din domeniul filosofiei și științelor sociale. Deși preponderent metafizice, acestor prime demersuri teoretice nu le lipsesc intuiții și observații remarcabile prin finețea și pregnanța lor, care vor fi preluate și aprofundate ulterior, în cadrul unor dezvoltări științifice sistematice. De altfel, de‑a lungul unor perioade relativ mari, modul de abordare a problematicii umane a evidențiat anumite note distinctive, având atât un caracter complementar, cât și integrator. Antichitatea a relevat dimensiunea metafizică a existenței omului, văzut într‑o armonioasă unitate cu întregul Univers material și spiritual, un microcosmos care reproduce sintetic și esențial macrocosmosul. Valorile spirituale ale Antichității orientale și occidentale au încă o extraordinară perenitate, culminând cu acele creații strălucite ale „miracolului elen“. Evul Mediu, departe de a putea fi considerat, în totalitate și pe toate spațiile culturale, acea întunecată perioadă în care preocupările spirituale s‑au aflat în regres (afirmație valabilă în mare măsură pentru Europa Occidentală, aflată sub anumite derapaje obscurantiste), evidențiază cu o deosebită forță dimensiunea transcendental‑religioasă a existenței umane, aspect fără de care înțelegerea a ceea ce s‑a numit „creația absolută a Universului“ nu ar fi posibilă. Renașterea recuperează problematica omului ca ființă multidimensiona‑ lă și rațională, deplasând accentul asupra dimensiunii marcate de aspirația spre cunoaștere și libertate, valori ce aparțin unei morale laice, complemen‑ tară, dar nu opozantă, celei religioase. Epoca modernă înscrie existența umană sub semnul pragmatismului transformator, capabil să producă mutații existențiale prin intermediul acțiunilor sociale dirijate și tehnologiilor industriale. Epoca contemporană este marcată în principal de cibernetizare și infor‑ matizare, evoluții care produc majore mutații pe dimensiunea culturală a existenței umane, dar și în problematica psihosocială a relațiilor umane. Paralel cu această evoluție istorică, constituirea progresivă a cunoașterii pozitive va conduce și la o necesară maturizare a reflexiei teoretice în domeniul complex al științelor despre om, precum și la elaborarea unei metodologii specifice de cercetare. Astfel, se asigură premisele apariției unor științe precum psihologia, sociologia, antropologia, politologia ș.a. În zona de interferență a acestor discipline se configurează și psihologia socială, ca domeniu autonom de cunoaștere și cercetare experimentală. De observat că, mai ales în aceste domenii, împletirea strânsă dintre cerce‑ tarea științifică și speculația filosofică s‑a dovedit deosebit de fructuoasă,

PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

cele două modalități fundamentale de abordare potențându‑se și spriji‑ nindu‑se reciproc. Aceste începuturi relevă, totodată, principalele direcții de abordare și interpretare teoretică a esenței umane, direcții cu funcție metodolo gică ce, ulterior, prin dezvoltare și nuanțare, vor conduce la formu‑ larea principiilor de bază ale sociologiei, antropologiei și psihologiei sociale moderne. De‑a lungul evoluției istorice a științelor umaniste, asupra naturii pro‑ funde a ființei umane au fost adoptate și dezvoltate mai multe perspective teoretice, dar care au un evident caracter complementar (v. 34; 128; 254; 260; 299 ș.a.). Astfel: (a) Perspectiva biologică. În cadrul acestei orientări, accentul se pune pe dimensiunea biologică a ființei umane, văzută ca o verigă terminală într‑un lung lanț evolutiv. Relevându‑se în special determinațiile natu‑ ral‑genetice ale comportamentului, se ipostaziază rolul instinctelor, al senzorialității și activității nervoase superioare în dinamica vieții psihice și sociale. Aspectele somatice și fiziologice apar ca o veritabilă infrastruc‑ tură a psihologicului și sociologicului, fiind principalele determinante ale procesului mai larg de adaptare la mediu. În această opțiune meto‑ dologică își vor găsi începuturile cercetările moderne de neuropsiholo‑ gie, psihofiziologie, psihogenetică sau morfopsihologie. Fundamentarea experimentală a acestor studii a generat adevărate paradigme pentru abordările teoretice ulterioare, cum ar fi cele legate de modelarea ciber‑ netică și informațională a relației dintre structura și fiziologia creierului și profilul psihosocial al comportamentului uman. (b) Perspectiva sociologică. Această concepție evidențiază deter minațiile socioculturale și economice ale conduitei umane, precum și mecanismele prin care socialul, prin structurile și funcțiile sale, condiționează și modelează în plan istoric și ontogenetic atât procese‑ le psihoindividuale, cât și cele de relaționare interpersonală, intra‑ și inter‑grupale. Principiul de bază al acestei orientări poate fi formulat astfel: nimic nu există în psihicul uman care să nu exprime o influență socială, în plan filogenetic sau ontogenetic. Deci, suprastructura socială este considerată determinantul absolut al vieții individuale și de grup. Cercetările de această inspirație au avut un rol important în fundamenta‑ rea și dezvoltarea unor științe precum sociologia, antropologia culturală, etnopsihologia sau politologia. (c) Perspectiva psihologică. În acest caz, accentul se deplasează asupra subiectivității individului, acordându‑se procesualității psihice rolul de determinant major al conduitelor individuale și sociale. Cogniția, afecti‑ vitatea, motivația, voliția, starea de conștiință ș.a. sunt nu numai domenii

Tratat de psihologie socială n Psihologia socială și societatea

predilecte de cercetare, dar, totodată, și factorii care pot explica ansamblul aspectelor vieții individuale și sociale. În câmpul acestei orientări teore‑ tice se pot identifica anumite concepții științifice excesiv psihologizante, localizate fie în cadrul psihologiei generale, fie la nivelul unor ramuri specializate ale acesteia: psihologia învățării, psihopatologia, teorii asu‑ pra personalității ș.a. Însă cercetările având această bază metodologică au contribuit semnificativ la fundamentarea psihologiei moderne, a celei experimentale în special. (d) Perspectiva sistemică. Depășind evidenta unilateralitate a orien‑ tărilor teoretice mai sus‑amintite, concepția modernă despre om și viața socială se bazează pe principiul interacțiunii dinamice dintre biologic, psi‑ hologic și social. Astfel, personalitatea umană este înțeleasă în esența ei ca o structură dinamică bio‑psiho‑socială, având ca principală funcție adapta‑ rea originală și eficientă la mediul natural și social. Din această perspec‑ tivă, analiza oricărui element al personalității, al sistemului relațional al acesteia, precum și al vieții sociale în general trebuie să se facă ținând cont de interacțiunea și de condiționarea reciprocă dintre factorii biolo‑ gici, psihologici și sociali, atât în plan filogenetic, cât și ontogenetic. Mai ales din perspectiva psihologiei sociale, nu procesele și fenomenele psihi‑ ce în sine contează în primul rând, ci conexiunile și interacțiunile în câm‑ pul cărora acestea iau naștere și se manifestă, în planul vast al existenței individuale și sociale. Se evidențiază astfel o condiționare reciprocă între psihologic și social, care marchează întreaga fenomenologie a psihologi‑ ei sociale. Aici putem identifica relevanța remarcabilă a modului în care funcționează legea dinamică a contradictoriului, despre care vorbea S. Lupasco. De altfel, viziunea dialectică, dinamică și sistemică reprezintă un imperativ fundamental al gândirii științifice moderne, predominant inter‑, trans‑ și multidisciplinare. (e) Perspectiva spiritualistă. În cadrul acestei abordări, spiritul este considerat ca o realitate primordială și transcendentă, care se obiectivează istoric sub forma culturii și civilizației unei epoci. Convergentă cu anu‑ mite orientări culturologice, această viziune asupra evoluției umanității se sprijină și pe multe date de teren oferite de antropologia culturală, pri‑ vind profilul spiritual al diferitelor epoci istorice, precum și asupra modu‑ lui în care se configurează comportamentul uman în cadrul unor spații culturale particulare. Sintetizând, am putea identifica o serie de etape majore în acest proces evolutiv: epoca barbară, mitică, religioasă, metafi‑ zică, umanistă, științifico‑tehnologică sau integralist‑informațională, fie‑ care dintre acestea cu caracteristici care își pun decisiv amprenta asupra comportamentelor individuale și psihosociale.

PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

1.1.2. Obiectul și problematica psihologiei sociale

Indiferent din ce perspectivă vom aborda problema condiției umane, un fapt este evident: individul se naște cu anumite predispoziții struc‑ turale și funcționale, cu anumite virtualități care capătă consistență și se obiectivează în conduite specifice numai în urma unui îndelungat proces de învățare și integrare socială. Individul își depășește simpla condiție biologică, devenind cu adevărat personalitate numai în urma socializării sale, a interiorizării unor influențe sistematice și organizate, provenite din mediul extern. Progresiv, în ontogeneză se asimilează și se interiorizează sisteme complexe de valori, modele, norme, idealuri, scheme cognitive și acționale etc., toate acestea fiind condiționate de o achiziție fundamenta‑ lă: limbajul. Instrument esențialmente de natură socială, fără de care atât percepția socială, gândirea și imaginația creatoare, cât și toate formele de relații umane nu ar fi posibile. Astfel, toate conduitele, atitudinile, sentimentele și acțiunile individua‑ le sunt generate, modelate și condiționate în mod esențial de factori socio‑ culturali, care au întotdeauna — prin simplul fapt al producerii lor — o semnificație socială. Chiar aspectele cele mai intime ale vieții individua‑ le, sentimentele, atitudinile, motivațiile și aspirațiile cele mai profunde își extrag conținutul și se manifestă în forme specifice, ca expresie a unor relații complexe ale persoanei respective cu alte persoane, grupuri, organizații și instituții sociale. Aceste trăiri, dar și procesele psihice subiacente se structu‑ rează progresiv, pe măsură ce se consumă istoria socială a individului și pe măsură ce se dezvoltă în diferite planuri relațiile interpersonale și de grup ale celui în cauză. Deși filtrat și condiționat de factori endogeni, genetici sau constituționali, sistemul relațiilor sociale și interpersonale dă — în ultimă instanță — conținut și formă vieții noastre psihice. Să concretizăm cele afirmate mai sus prin câteva exemple. Încă de la naștere, copilul intră într‑un sistem complex de relații cu cei apropiați: părinți, frați, prieteni sau vecini. Fiind tratat cu dragoste sau răceală, răsplă‑ tit sau pedepsit pentru faptele sale, copilul dezvoltă la rândul său anumite sentimente și atitudini atât față de persoanele cu care intră în contact, cât și față de diferitele categorii de obiecte și situații sociale. Asimilând progresiv limbajul, în cadrul aceluiași sistem relațional, învață, totodată, să comunice, folosind modelele oferite de cei din jurul său. Asistăm astfel la dezvoltarea unui complex proces de învățare socială, proces care își va lărgi progresiv sfera, pe măsură ce se extind și relațiile psihosociale ale subiectului, proces obiectivat în final prin integrarea subiectului pe diferitele dimensiuni ale existenței sociale. Tratat de psihologie socială n Psihologia socială și societatea

Crescând, copilul va participa — simultan sau succesiv — la viața mai multor grupuri (familial, școlar, de joacă etc.), formându‑și o tot mai com‑ plexă rețea de relații interpersonale și asimilând tot mai numeroase modele și norme de comportament. Va fi, poate, un lider al grupului său, va intra în conflicte și va forma prietenii, toate acestea reflectându‑se în viața sa inter‑ nă prin formarea unui sistem coerent de sentimente, motivații, atitudini și cogniții sociale. Când își va alege o profesie, o va face pe baza unor modele și influențe, preluate tot de la cei din jur: de regulă, persoane care au o semnificație afectivă deosebită sau se bucură de mult prestigiu. Deci, o opțiune care ar putea părea pur subiectivă exprimă de fapt conținutul unei relații sociale: aceea dintre un model social (profesia ca model ocupațional), o persoană care conferă valoare modelului (prin intermediul prestigiului, poziției sau ascendenței sale afective), o instituție care promovează o comandă socială și — în ultimă instanță — persoana care face opțiunea. Într‑un alt plan, atunci când tânărul va aprecia ce este bun sau rău, fru‑ mos sau urât, util sau inutil, drept sau nedrept, când își va face prieteni sau dușmani, când va urî sau va iubi, când va fi orgolios sau umil — în fiecare dintre aceste cazuri vor fi implicate o mulțime de procese psihice: percepție, gândire, imaginație, afectivitate, motivație ș.a. Însă, deși desfășurate în pla‑ nul unei aparente și pure subiectivități, conținutul acestor procese va fi dat de multitudinea relațiilor interpersonale — anterioare sau actuale, reale sau virtuale —, de experiența individuală consumată într‑un anumit câmp social și cultural. Forma de manifestare a acestora va fi, de asemenea, modelată preponderent sociocultural și într‑o măsură mult mai mică de factori psi‑ hoindividuali. Multiplele influențe economice, politice, culturale, religioase și educaționale vor modela într‑o măsură din ce în ce mai mare conduita individuală, structurând și condiționând integrarea și participarea persoa‑ nei la viața socială a grupurilor, organizațiilor și instituțiilor din care face parte sau cu care se află în relații mai mult sau mai puțin profunde și stabile.

În concluzie la cele arătate mai sus, viața fiecărui om capătă conținut și semnificație numai în contextul câmpului sociocultural în care trăiește, sub influența relațiilor interpersonale pe care le dezvoltă și a experienței sociale pe care o acumulează. Viața oricărei persoane este esențialmente o viață de relație: relația cu sine însuși, relația cu altul, cu grupurile și organizațiile din care face parte la un moment dat sau la care aspiră să adere, relația cu un ansamblu de sisteme normative și axiologice specifice fiecărei societăți într‑o anumită perioadă istorică, dar și cu un întreg sistem de „obiec‑ te sociale“ semnificate cultural. Procesele psihice subiacente funcționării acestui complex câmp de relații vor avea conținuturi, dinamici și forme PROF. UNIV. DR. DUMITRU CRISTEA

specifice de manifestare într‑un anumit cadru sociocultural și istoric; aces‑ te aspecte, împreună cu numeroase probleme, procese și fenomene deri‑ vate, vor constitui principalul obiect de studiu pentru psihologia socială. Astfel, vom constata că perspectiva psihosociologică depășește abor‑ darea „binară“ specifică altor discipline psihologice (subiect — obiect), adoptând o perspectivă „triadică“, în care cele trei instanțe (subiect — obiect — subiect social) se află într‑o dialectică relație de unitate‑contra‑ rietate, ceea ce le conferă calitate generativă pentru toate relațiile, condui tele și situațiile sociale pe care le abordează, dar și pentru dinamica Eului ca nucleu al personalității.

Relația triadică „Ego–Obiect–Alter“ nu este una statică, de simplă coprezență, ci una de interacțiune dinamică, condiționare și modelare reci‑ procă, într‑un anumit câmp istoric și cultural. Termenul „Alter“ nu trebuie înțeles ca un simplu Alter Ego, deși poate căpăta și această formă particu‑ lară, atunci când „Alteritatea“ este interiorizată, devenind autoreferențial și instanță critică în dialogul cu noi înșine. Este vorba de un fenomen mai complex, în care cadrul social format din persoane, grupuri, organizații, instituții, norme și modele socioculturale se constituie ca un factor activ care mijlocește, condiționează și structurează relația „Subiect (Ego)–Obiect (real sau imaginar)“. Este ceea ce S. Moscovici numea „naratorul“, din opera lui Proust (În căutarea timpului pierdut): „El fixează fiecare personaj în cadrul său propriu: Swann, Odette, Charlus, Albertine, iar noi știm cine este fiecare dintre ei, individualizându‑i cu precizie și în mod necruțător“. Sau, după opinia noas‑ tră, este corul antic din tragediile grecești, care comentează evenimentele și personajele din perspectiva Cetății, invocă Zeii, se lamentează sau interpre‑ tează faptele din perspectiva unei instanțe aparent abstracte, impersonale, dar nu mai puțin implicate în destinul personajelor și în desfășurarea dra‑ mei sociale în care sunt antrenate.

Definiția și caracterizarea psihologiei sociale. Deși în literatura de specialitate vom întâlni numeroase definiții mai mult sau mai puțin con‑ vergente, o analiză atentă a acestora evidențiază câteva note comune. Sintetizându‑le, vom defini psihologia socială ca știința care studiază în mod sistematic interacțiunile umane și fundamentele lor psihologice, fenomenele psihice care se dezvoltă în context relațional, împreună cu legile care le guver‑ nează formarea, manifestarea și dinamica. Însă vom constata că psihologia socială studiază nu numai relațiile interpersonale reale, ci și pe cele imaginare, în măsura în care acestea influențează conduita persoanelor implicate într‑un anumit câmp și joc Tratat de psihologie socială n Psihologia socială și societatea