Zahhak_fragment

Colecție coordonată de Magdalena Mărculescu

Zahhok Zahhak The publication was effected under the auspices of the Mikhail Prokhorov Foundation TRANSCRIPT Programme to Support Translations of Russian Literature.

Această carte s-a publicat cu sprijinul Fundației Mikhail Prokhorov Programul TRANSCRIPT pentru susținerea traducerilor din limba rusă.

Zahhak1.indd 1

2/26/2019 9:41:45 AM

V M

Z

Zahhak1.indd 2

2/26/2019 9:41:45 AM

V l a d i m i r M e d v e d e v

Zahhak R O M A N

TRAduceRe diN Rusă, glOsAR și NOTe de ANTOANeTA OlTeANu

literary f

Zahhak1.indd 3

i c t i o n

2/26/2019 9:41:45 AM

E D I T O R I :

Magdalena Mărculescu Vasile Dem. Zamfirescu Silviu Dragomir F O N D A T O R :

Ion Mărculescu, 1994 R E D A C T A R E :

Luana Schidu

D E S I G N :

Faber Studio Foto coperta: Guliver/ Getty Images/© duncan 1890 D I R E C T O R

P R O D U C Ţ I E :

Cristian Claudiu Coban D T P :

Mirela Voicu C O R E C T U R Ă :

Anca Baciu Irina Mușătoiu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MEDVEDEV, VLADIMIR Zahhak / Vladimir Medvedev ; trad. din rusă, glosar şi note de Antoaneta Olteanu. - Bucureşti : Pandora Publishing, 2019 ISBN 978-606-978-202-6 I. Olteanu, Antoaneta (trad.) (note) 821.161.1 Titlul original: ЗАХХОК (Zahhak) Autor: Vladimir Medvedev Copyright © Vladimir Medvedev, 2017 Această carte s-a publicat prin acord cu Banke, Goumen & Smirnova Literary Agency (www.bgs-agency.com).

Copyright © Pandora M, 2019 pentru prezenta ediţie O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, Bucureşti Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20 W: pandoram.ro ISBN: 978-606-978-202-6 Pandora M face parte din Grupul Editorial TREI

Zahhak1.indd 4

2/26/2019 9:41:45 AM

Ludmilei, cu dragoste

Zahhak1.indd 5

2/26/2019 9:41:45 AM

Zahhak1.indd 6

2/26/2019 9:41:45 AM

1 .

A N D R E I

Mă apăs pe lopată și răsucesc! Ei, drace!

Un craniu.

De om.

Mă așez pe vine, îl studiez. N-am văzut niciodată morți.

Dar ăsta nici mort nu este. Sunt oase. O căpățână cu dinți strâmbi și găuri pentru ochi... Și totuși, în adâncul sufletului m-a cuprins mila. „Da, îmi zic, i-au făcut de petrecanie pe ascuns. L-au omorât, i-au tăiat capul și l-au îngropat în curte...“ Aud: — Ce stai așa?

Ridic privirea. Pe marginea gropii de fundație se văd niște șlapi de plastic Nike. Din ei ies niște degete goale. Mai sus, niște pantaloni de pijama în dungi. Și mai sus — o burtă rotundă. Și, în sfârșit, sus de tot, deja în înalturi, în cerul dimineții — o mutră de stăpân. Hakberdîev, proprietarul. Uite, ăsta, mie-n sută, l-a omorât. Doar e curtea lui.

Urăsc jigodiile astea. Nu e stăpânul meu, doar sap pentru el. Construiesc o casă. Dar el se holbează de parc-aș fi proprie­ tatea lui.

— De ce nu muncești?

— Am găsit un craniu, zic eu enervat. Păi, ce-i aici, cimi­tir?

Se uită cu atenție, ca și cum ar cântări ceva. Și explică așa, cu importanță: — Știi cum se spune: sub fiecare urmă de cal sunt îngropate două sute de ochi.

Ce mai înțelept, mama mă-sii! Păi, oricine din Tadjikistan știe proverbul ăsta. Până la noi, cum ar veni, au trecut atâtea Z A H H A K

Zahhak1.indd 7

7

2/26/2019 9:41:45 AM

generații, că, unde sapi, mereu dai de o sută de oameni. Mare alibi ai găsit și tu!

Dar el mă întreabă, oarecum amenințător: — Ai priceput? Și-mi arată cu degetul: Asta... ad-o încoa.

Nu pot să sufăr când mi se ordonă. Nu sunt un cățeluș, să sar din groapă cu osul în gură. M-am ridicat și am aruncat craniul cu o pasă de baschetbalist. L-a prins extrem de ușor. Iar ochiul lui cel negru a fulgerat: — Hai, muncește... Sapă.

La plecare s-a întors: — Muncește bine. Doar ești fiul lui Murodov, nu? Ai grijă, să sapi bine pământul. Că o să-l faci de rușine pe taică-tu. Și a luat-o din loc, târșâindu-și șlapii Nike.

M-am uitat eu ce m-am uitat cum merge așa triumfal spre conacul său, ținând craniul la subsuoară, de parcă era o minge. „Ah, basmacule! ziceam. Arde-te-ar focul!“ Am scuipat, am ieșit din groapă și m-am dus într-un colț îndepărtat al curții, unde Ravil și Karl pregăteau turnarea fundației. Merg și mă îmbățoșez: mi-am supt burta, îmi târșâi tenișii, cum făcea proprietarul cu șlapii. Mă apropii și le strig băieților: — Ei, ce munciți așa de încet? Dacă loviți prost cu ciocanul, o să vă facem la toți sekir-bașka1.

Ravil a bătut cuiul în scândură, și-a ridicat capul roșcovan și a întrebat: — Ce i-ai aruncat?

— Căpățâna strămoșului tău, brigadierul care a construit casa cea veche.

De fapt, i-am povestit despre craniu. Karl era interesat: — Cum este? Cu carne, cu păr?

— Neted.

Karl e specialistul nostru în orice problemă: 1

8

Zahhak1.indd 8

A tăia capul, în turcă în original.

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM

— Stă în pământ de vreo douăzeci de ani. Cel puțin.

Ravil s-a băgat și el în seamă: — Atunci ia o mie.

— Poate chiar așa o să iau. Pământul e uscat.

Ravil îmi face cu ochiul: — Da’ un milion nu vrei? Andriuha, păi, tu l-ai dezgropat pe primul om. Ai găsit mormântul sfântului Adam.

Karl răsucește un deget la tâmplă.

— Crezi că dacă Vatan e centrul raional, și raiul a fost aici?

Ravil plescăie din limbă: — Ei, ei, frate-djon, se vede că-n capul tău chiar nu e nimic.

Nu știi deloc unde trăiești. Totul a fost la noi. A fost grădina raiului. A fost Alexandru Macedon. Și tovarășul Saidakram Mirzorezoev, de la Consiliul de Miniștri, a fost și el. Trăiești în centrul lumii.

E vorba despre amărâtul ăsta de Vatan al nostru? Nici centru raional nu i-aș zice. Nici măcar în glumă. Aș pleca de aici unde văd cu ochii. Numai că, uite, n-am unde să mă duc. Nu pot să ajung în Rusia, nu am bani. Iar în Tadjikistan deja de doi ani e război2. Și peste tot sunt numai speculanți și bandiți.

— Ascultă, îl întreb pe Ravil, ce crezi, de ce a luat craniul ăla?

— Cine?

— Ei... basmacul ăsta... Hakberdîev.

— Întreabă și tu ceva mai ușor. Poate o să-l îngroape. Ăstora de aici le place să îngroape, pentru asta Allah le iartă păcatele.

— Nu, aici e cu totul altceva. Îmi pun capul jos că vrea să pună la adăpost probele. Doar e un bandit.

— Ei, și tu! E pur și simplu un speculant.

2

Conflict desfășurat între anii 1992 și 1997, între facțiuni rivale din regiunile Garn și GornoBadahșan, ostile puterii de guvernământ conduse de președintele Rahmon Nabiev, în care dominau oameni politici din regiunile Leninabad și Kulob. Lupte sporadice între rebeli și forțele guvernamentale au mai avut loc și în 2010 și 2012.

Z A H H A K

Zahhak1.indd 9

9

2/26/2019 9:41:45 AM

— După mine, toți sunt speculanți, bandiți.

Ravil zâmbește: — Tare filosof mai ești, Andriuha. Du-te și muncește, caută și celelalte oase.

— Tare priceput mai ești la dat ordine, zic eu enervat.

Ei, drace, și tu ești mare șef.

Sap și mă gândesc: poate că într-adevăr craniul e vechi, dar ăsta, banditul, oricum e un mare ticălos. De unde i-a venit așa, hodoronc‑tronc, să rânjească așa de mizerabil? „Să nu-l faci de rușine pe taică-tu.“ Despre ce-i vorba? Parcă și tata ar fi vrut să-mi spună ceva. Ieri mergeam pe Internaționalnaia și m-am întâlnit cu el. Ca de obicei, cu cămașă albă, pantaloni negri călcați. Ras frumos. Pantofii strălucesc, parcă abia a ieșit din sala de operații. Și-mi zice din mers: — Andrei, fiule, trebuie să lași munca asta.

— Păi de ce? E o muncă bună. La aer curat. Educație fizică. Și primesc și bani.

— Nu e frumos, văd oamenii. O să înceapă să vorbească: doctorul nu are grijă de copiii săi. Nu e bine. În situația mea...

Așa, da? N-am mai rezistat: — E treaba mea pentru cine muncesc. Iar dumneata... dumneata nu te gândești la noi, te gândești numai la situația dumitale!

Până acum nu am vorbit așa de urât. Pur și simplu nici eu nu m-am așteptat la așa ceva — supărarea a ieșit la suprafață.

Doar nu-l interesează deloc ce mă preocupă și pe mine. Parcă nici nu exist. Aruncă uneori vreo două vorbe în trecere, ca pe un os, și asta e tot. Din cauza asta înainte chiar plângeam noaptea.

Dar acum, când îl privea personal, imediat a început: „Andriușa, fiule...“ Ei, știu eu, știu că nu am avut dreptate să sar așa pe el. Nu era la obiect. Cum, necum, se gândește, are grijă. Și de mămica, și de mine și Zarinka. Acum un an, când a început războiul, 1 0

Zahhak1.indd 10

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM

n-am fi supraviețuit fără el. Desigur, nu se trăgea asupra satului, nu erau omorâți oamenii, dar nu aveai ce să mănânci. Mămica nu mai primea salariul de la bibliotecă. Autohtonilor le e mai ușor — fiecare are grădină, familia e în sat. Dar la noi? Am fi crăpat de foame, însă tata ne-a întreținut. Abia mai târziu m-a luat în echipă Ravil...

Credeam că tata se va supăra. Dar el: — Andrei, acum sunt vremuri grele. Nu uita că e război.

Trebuie să fii foarte precaut. Încă nu înțelegi multe. Știi pentru ce oameni lucrezi? Sunt gata să se agațe de orice ca să-mi facă rău.

— Nici nu m-au întrebat cum mă cheamă...

Dar tata nu asculta.

— Acum n-avem timp de explicații. Diseară... Și a plecat.

S-ar spune că am stat și noi de vorbă, tatăl și fiul. Am așteptat până seara târziu și m-am supărat și mai tare. Se pare că și de data asta e ca de obicei. Măicuța s-a supărat și ea și mă întreabă: — Deci ți-a spus că vine?

Făcuse plăcinte cu cartofi. Era convinsă că lui îi plac. Dar eu știu: nu poate suferi cartofii. Măicuța a învelit farfuria într-un ștergar curat, să țină calde plăcintele. Și totuși, s-au răcit...

Sap și mă gândesc: ce voia să-mi povestească tata? Sută la sută despre speculant. Nu degeaba a întrebat: „Știi pentru cine lucrezi?“ Și azi am descoperit un craniu. La țanc. Drace, ăsta e roman polițist! Dacă tata nu va veni din nou diseară, o să mă duc la el să întreb ce a vrut să spună. Deși nu-i place când vin așa, fără să-l anunț... Mi-am adus aminte și iar m-a luat năduful.

Aud cum claxonează cineva din spatele gardului, de zici că-i nebun. Și urlă: — Andrei! Hei, Andrei!

Ies din groapă, mă duc la gard. Ei, cine dracu’ e acolo?

O furgonetă albă, Salvarea. La volan e un drăcușor slăbănog, Z A H H A K

Zahhak1.indd 11

1 1

2/26/2019 9:41:45 AM

mustăcios, brunet. Ali, șoferul spitalului. Suntem prieteni apropiați. Strigă pe geam: — Andrei, urcă repede. Plecăm!

Mereu e pe fugă. Tot timpul, pe drum, spunea un singur lucru: „Repede, repede“, „Hai mai repede“. Și pe mine mă iau dracii. Ieri tata nu a găsit timp pentru mine, iar azi chiar a trimis mașina să mă ia. Fiule, lasă treburile și hai încoa’. Repede, repede!

— Ce ai, îl întreb, ți se topește gheața din cur?

— Frățioare, termină cu glumele, strigă Ali. N-avem timp! Ți-ai găsit și tu!

— Ei, tu, Einstein, dar cu spațiul cum stai? întreb.

Tot timpul am probleme cu umorul lui Ali. Nu se prinde.

— Hai, urcă, îți zic!

— Și mai departe ce? O să-mi ții o prelegere despre timp?

— Tatăl tău a fost omorât.

Mai întâi nu am înțeles. Mi-a spus din nou: — Tatăl tău! A fost omorât!

Am înțeles, dar nu am putut să cred, iar când am crezut, timpul s-a dus. Și, probabil, și spațiul. Cât timp am mers, dincolo de parbriz se vedea un văl tulbure ce înghițise și gardurile făcute din lut de la marginea satului, și plopii înalți de-a lungul drumului, și câmpurile pustii de bumbac ce se întindeau până la munții îndepărtați. Parcă surzisem și amuțisem. Vocea lui Ali ajungea la mine de undeva, din afară, dintr-o altă dimensiune: medicul-șef a dat ordin... să merg acolo... să iau trupul... am făcut un ocol... am venit după tine...

Ne-am oprit la marginea unui teren sărăturat. O mulțime de oameni. Alături, o Volgă neagră. Am sărit din cabină.

Oamenii s-au uitat în spate, s-au dat la o parte. Tata era întins pe spate. Pe hainele murdare de noroi se lipiseră ciulini, de parcă fusese târât pe pământ. Avea o umflătură pe jumătate de față.

1 2

Zahhak1.indd 12

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM

Parcă orbisem. Nu vedeam dealurile din apropiere și munții din depărtare. Nu-i vedeam pe cei se se aflau în jur. Vedeam numai o brazdă adâncă de-a curmezișul gâtului lui. O linie subțire care tăiase carnea ce se umflase. Parcă asurzisem. Nu auzeam cum foșnea vântul. Nu auzeam cum șoptesc cei din jur.

După ce a mai trecut puțin timp, mi-am dat seama că alături, dar parcă în spatele unui zid, cineva spune: — Ei, ce să facem, trebuie să luăm cadavrul.

Mai întâi nici n-am înțeles. Eram cuprins de sentimentul unui lucru groaznic, iremediabil. Parcă eram sfâșiat în bucăți. Și mă strigă cineva. Pe mine. Pe nume. Mă uit. E procurorul raional. Încerc să pricep ce spune.

— E mare durere, Andrei... Îmi pare tare rău pentru tine, Andrei. Fii tare...

Dă din cap spre Ali: — Hai, urcă-l.

Ali a deschis ușile din spate ale furgonetei, a tras targa extensibilă din pânză de cort și a întins-o alături de tata. M-am trezit: — Dar ancheta?!

— E un caz dificil, spune procurorul. Nu sunt martori. E un caz foarte dificil. Dar o să-i dăm de cap. Neapărat vom face anchetă.

Minte! Nu va fi nicio anchetă. Scrie asta pe mutra lui cu litere mari.

Am început să strig: — De ce au fost călcate în picioare urmele?! Nici câinele nu le poate găsi.

— Andrei, a spus încet procurorul, nu e nevoie de câine în asemenea situații.

Ochii lui parcă erau acoperiți de un oblon. Cum spun tadjicii, avea pe față o piele de măgar. M-am uitat în jur. Nu era niciun anchetator — doar e cunoscut în sat — printre oamenii care se aflau acolo.

Z A H H A K

Zahhak1.indd 13

1 3

2/26/2019 9:41:45 AM

— Unde e anchetatorul? Unde e fotograful?

— Andrei, a spus procurorul, nu mă învăța cum trebuie să lucrez.

— De ce nu începeți ancheta?!

— Neapărat o s-o începem. O să facem cercetări, o să lămurim... Neapărat, cu siguranță.

— Nu veți lămuri nimic! Toți... o să mușamalizați lucrurile.

— Andrei, te rog. Ai spus niște cuvinte urâte, dar înțeleg ce simți. Și mie mi-e greu. Tatăl tău a fost prietenul meu. Un prieten foarte bun...

Dar eu, când mă cuprinde nebunia, nu mai pot fi stăpânit și nu prea îmi mai dau seama ce vorbesc.

— Nu vreți să faceți anchetă, da? Și atunci cum, să fac eu ancheta?

Procurorul m-a întrerupt în rusă: — Ești un băiat inteligent, nu face prostii. Știi și tu că acum vremurile sunt periculoase. Nu trebuie să spui asemenea cuvinte. O să-ți pară rău...

— Mă amenințați?

— Cine ești tu ca să te ameninț?!

Procurorul și-a dat drumul și a început să scoată pe gură o mulțime de căcat: — Mă înveți cum să fac ancheta? Învață mai întâi să vorbești cu cei mai mari! Și, de fapt, ce știi tu? Dacă ți-ar spinteca pântecele, n-ar găsi acolo nici litera „alef“... Ești ca taică-tu!

El măcar îi trata pe oameni, de aceea a fost suportat. Dar pe tine pentru ce să te suporte?!

Am izbucnit: — Pe tata îl suportau?! Dacă nu v-ar fi tratat el, toți ați fi crăpat! De lăcomie. O să găsesc eu cine l-a omorât! În sat n-o să aflu nimic, mă duc la Dușanbe. Las’ să trimită o brigadă. O să stric eu cuibul vostru de vipere. O să aflu cine...

1 4

Zahhak1.indd 14

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM

Și-a holbat ochii, s-a uitat la mine parcă ar fi vrut să mă înghită, dar s-a înfrânat. Mi-a întors spatele. A ordonat, fără să se uite la nimeni: — Luați-l de aici.

Nu s-a mișcat nimeni.

Eram cuprins ca de friguri, dar nu voiam să pună mâna pe tata niște străini. M-am aplecat și am băgat mâinile pe sub umerii lui. M-am uitat la Ali... El a ezitat, a venit și, fără chef, a apucat picioarele. Am ridicat trupul. Era foarte greu și se îndoia mai jos de mijloc.

— Safarov, ajută, a ordonat procurorul. Șoferul procurorului a venit, a apucat de cureaua de la pantalonii tatei și a tras. Am ridicat mai sus trupul. Capul tatei a căzut pe spate. Am tras trupul către targă. Am încercat să-l las jos, astfel încât capul să nu se lovească de pânza de cort. Eu și Ali am apucat brațele tărgii, am dus-o la ambulanță și am băgat-o înăuntru. M-am urcat lângă targă. Salvarea a pornit. Îl țineam pe tata, ca să nu fie zgâlțâit din cauza hârtoapelor. Abia atunci am observat pe mâinile lui măslinii și puternice urme de mâini și vânătăi. Fusese ținut. Era un bărbat puternic. Un singur om nu s-ar fi descurcat cu el. Fuseseră mai mulți. Mi-am alungat din minte tablourile îngrozitoare ale acestei scene. Nu le puteam suporta. Le stingeam, dar ele apăreau iar și iar.

M-am trezit când am auzit încuietoarea pocnind. Ali a deschis ușile.

— Frate, hai să-l scoatem...

Mi-am șters ochii uscați, fără lacrimi, și am apucat brațele tărgii. Patul din pânză de cort, zăngănind din cataramele ce atârnau, a început să urce pe șinele metalice. La ambulanța deschisă au venit repede niște băieți în halate albe. Au luat targa, au dus-o ei.

Sar din mașină. O căsuță văruită în alb, în fundul curții spitalului. Morga. Oameni la intrare. Au înțepenit așa, fără să Z A H H A K

Zahhak1.indd 15

1 5

2/26/2019 9:41:45 AM

se miște. În tăcere. Ca niște umbre. Tata, pe targă, pătrunde plutind pe ușa deschisă a morgii.

Intru. E o cameră. Tata se află pe o masă înaltă, îngustă, acoperită cu mușama. De o parte și de alta a ei sunt medici. Șoptesc încet. Unul se află în fața lor. E medicul-șef. Ceilalți stau în spatele lui, la mică distanță. Ca la vizita de dimineață.

Nu mă uit la chipul tatei. Nu pot. Pantofii negri sunt acoperiți de noroi. Bag mâna în buzunar, scot batista. Vreau să strălucească din nou...

Cineva spune ceva... Este medicul-șef.

— E mare durere... dar colectivul nostru... trebuie să-l petrecem cum se cuvine... tovarășul Șaripov se va ocupa...

Un medic în alb îi șoptește ceva la ureche. Medicul-șef dă din cap: — Da, tovarăși, le-am transmis rudelor din kișlak. Ne-au rugat foarte mult să nu facem autopsia. Nici procuratura nu are nimic împotrivă.

Simt pe umăr mâna cuiva. Mama. Nu am auzit când a intrat. S-a sprijinit greu de mine. A împietrit, uitându-se la tata. O îmbrățișez cu putere. Să simtă că sunt alături. Că sunt alături de ea. Viu. Mama a oftat adânc. Și-a tras încet umerii, eliberându-se.

Mi-a atins mâna blând: „Mulțumesc, mă descurc“. A mai oftat o dată. A făcut un pas înainte, spre masă. A stat puțin privind fața tatei. A îndreptat gulerul cămășii care se strâmbase, murdar de noroi. A mângâiat delicat cu degetele obrazul tatei. A ridicat privirea spre medicul-șef.

— O să-l iau. Dați-mi, vă rog, o mașină.

Medicul-șef s-a mirat.

— Unde îl luați?

— Acasă.

Medicul-șef se uită suspicios la mama.

— De ce acasă? Trebuie îngropat.

1 6

Zahhak1.indd 16

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM

Mama parcă nu aude.

— Și, dacă se poate, spuneți-i tâmplarului, nenea Vasia, să facă un coșciug. O să plătesc.

Medicul-șef a priceput în cele din urmă.

— Vera, ne jigniți... Chiar noi o să-l îngropăm. Nu vă neliniștiți, o să facem totul cum trebuie. Chiar acum îi trimit pe sanitari să sape mormântul. Până la lăsarea serii mai e mult timp...

Mama vorbește egal, fără nicio expresie: — Trebuie să petreacă noaptea acasă.

Medicul-șef se încruntă. Știu ce-și spune. „E spitalul meu.

E personalul meu. Eu sunt medicul-șef. Eu sunt șeful. Eu voi decide ce să facă, cum să-l îngroape. De unde să știe o rusoaică cum trebuie să fie îngropat? După legea noastră, nu după cea rusească, nu după cea sovietică...“ Dar spune cu totul altceva cu voce tare: — Vera-djon, și tradițiile naționale trebuie respectate... Știu la ce se gândește. „Ce-o să spună oamenii din sat dacă o să permit să nu fie îngropat după lege? O să spună că Hakimov nu are nicio autoritate. Dar poate că Hakimov nu știe cum e corect? Poate că nu a fost învățat?“ Acel medic care-i șoptise mai înainte la ureche îi șoptește din nou. Medicul-șef tace, se gândește. Ce l-o fi sfătuit cel care îi șoptise? Ce știu ei și noi nu știm?! Medicul-șef continuă: — Vera-djon... Tace puțin, dă din cap spre cel care-i șoptise: Bine zice Akmol Hodjievici. Ați trăit atâția ani împreună cu răposatul Umar... Fiul lui e aici... Desigur, se cuvine să-l îngropați chiar dumneavoastră...

De ce? De ce a cedat așa de ușor? Și ce-i șoptește din nou acela?

Medicul-șef ordonă: — Chemați-l pe nea Vasia.

Unul dintre medici ocolește masa, se trecoară pe lângă noi.

Toți tac. Mama întreabă deodată, neliniștită: Z A H H A K

Zahhak1.indd 17

1 7

2/26/2019 9:41:45 AM

— Unde e cămașa ta, Andrei?

— Care cămașă?

— De ce ești dezbrăcat?

Mă uit: nu am cămașă.

— Nu știu...

— De ce ești dezbrăcat? Ce s-a întâmplat? Unde ai fost?

— Am săpat... În ochii mamei e groază: — Ai săpat...? Ce ai săpat?!

— Mamă, muncesc... O fundație... Și-a tras răsuflarea. I-a apărut un gest ciudat, necunoscut până acum — își trece mâna peste obraz, ca și cum și-ar da jos ceva de pe față.

— Slavă Domnului... Am crezut... Ah, nu știu... Și deodată, hodoronc-tronc: Andrei, trebuie să te îmbraci.

— Cu ce?

— Nu te certa cu mine! Imediat să te îmbraci!! Ai auzit?

I-me-di-at.

— Mamă!!

Parcă și-a venit în fire: — A, da, desigur...

Intră nenea Vasia. Și-a făcut cruce. Mă uit cum își desface metrul pliant de tâmplărie și-mi zic: de ce măsoară masa, nu pe tata? De ce ia măsurile așa de mari?

— De ce nu notezi? întreabă sever medicul-șef.

— Încă mai am capul pe umeri. Până la venirea serii o să-l facem, a pufnit nenea Vasia și a ieșit.

Sanitarii l-au mutat pe tata înapoi, în „Salvare“, Ali a pornit motorul, mama s-a așezat alături de el, iar eu în furgonetă, lângă tata, și l-am dus acasă la noi.

Acasă mama mi-a spus să întind masa din camera mare, la care de regulă mâncam când venea tata. Ali m-a ajutat să-l duc pe tata în casă și să-l pun pe masă. Mama a poruncit să se 1 8

Zahhak1.indd 18

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM

încălzească apă în căldări. A venit fuga de la școală și Zarinka, a îmbrățișat-o pe mama și au început să plângă.

Mama ne-a dat afară din cameră pe mine și pe Zarinka și a spălat singură trupul. Am vrut s-o ajut, dar s-a împotrivit categoric. Eu doar îi aduceam căldările cu apă caldă la ușa închisă și vărsam afară ligheanul pe care mi-l dădea.

A venit repede și Ravil.

— Hai să ieșim puțin.

Am ieșit în cerdac. A început să vorbească în șoaptă: — Unde te-ai băgat? Kamikaze. Ce să zic, aviator, eroul Gastello3. Trebuia să-ți ții gura, bine, bine. Să te ascunzi ca Lenin în mausoleu. Să afli pe ascuns totul. Să le scoți de aici pe maică-ta și pe soră-ta. Să verși sângele cui trebuie, pe ascuns, pe ascuns, și să dispari frumușel. Războiul acoperă totul. Așa l-au terminat și pe taică-tu.

— Cine?! Tu știi!

— Nu știu nici pe dracu’.

— Știi!

— Drept cine mă iei? Cine sunt eu, mă rog?! Sunt numai zvonuri. Nimic concret. Ce, ești pentru prima dată aici, în Vatan? Oamenii spun prostii. Nimeni nu zice cu voce tare. Spun tot felul de vorbe...

— Cine? Hakberdîev, speculantul, da?

— Ascultă, mulți au avut un dinte împotriva tatălui tău...

— Dar de ce?! Ce le-a făcut?!

— Andriuha, trebuie să plecați. Acum nu mai puteți trăi în Vatan.

— Nu plec de aici până nu-mi dau seama ce s-a întâmplat.

— Ești nebun, o să te omoare. Și crezi că numai pe tine? O să vă răpună pe toți trei, niciun câine nu va zice nici pâs.

— N-am unde, Ravil. N-am unde. Și n-am nicio copeică.

3

N.F. Gastello, pilot sovietic, erou al Uniunii Sovietice, a luat parte la trei războaie.

Z A H H A K

Zahhak1.indd 19

1 9

2/26/2019 9:41:45 AM

A lovit cu pumnul în balustradă: — Te-au luat prin împresurare! Și-a șters fața cu palmele.

Andriuha, o să-i cer un avans lui Hakberdîev. Tu să nu vii. De fapt, stai acasă ca un șoarece. Îngropați-l și rămâneți așa, liniștiți.

— Nu i-am spus încă nimic măicuței. Ea nu știe.

— Prostule, nu mi-e milă de tine. Mi-e milă de maică-ta și de soră-ta. Ți-ai dat drumul la gură, drace... Ai speriat-o pe bătrâna cu sula groasă. Păi, lor puțin le pasă și dacă faci plângere la Dușanbe, la Moscova sau la Paris. Dar ei nu iartă. La noi și pentru mai puțin au fost omorâți oameni.

Din nou ei. Știe el, e tătar isteț, știe!

— Ravil, te rog ca pe un frate, cine e?

— Tare-ți mai place să faci pe eroul. La mamă, la mamă să te gândești... Ei, bine, Andriuha, ține-te tare. Dacă ai nevoie de ceva, strigă, imediat vin... Acum trebuie să fug, iartă-mă.

Mâine‑dimineață o să fiu la tine. Ca săgeata. Eu și Karl o să ne învoim de la lipitoarea asta. Dacă nu ne dă drumul, să sape el cu calul, noi plecăm.

Ne-am îmbrățișat, ne-am apropiat frunțile și a plecat. Nu m-am supărat. Știu că ar fi rămas, dacă ar fi putut. În cele din urmă, mama a scos pe hol un morman de prosoape ude și a adus căldările goale. Când ne-a chemat, tata era întins pe masă cu mâinile împreunate pe piept, îmbrăcat în costumul din fire sintetice, care de regulă se află în șifonierul nostru. Gulerul cămășii a fost ridicat, colțurile au fost prinse cu un bold, ca să ascundă tăietura de pe gât. Masa e acoperită cu cea mai bună față de masă a noastră, de sărbătoare. Nu-mi imaginez cum s-a descurcat mama singură.

Ea stătea la căpătâiul tatei, cu fruntea pe masă.

— Copii, probabil de mult vi s-a făcut foame. Zarinka, pregătește ceva pentru voi, spuse ea fără să ridice capul.

— Mamă, nu vrem.

Zarinka s-a apropiat de mama și a îmbrățișat-o cu putere.

2 0

Zahhak1.indd 20

V L A D I M I R

M E D V E D E V

2/26/2019 9:41:45 AM