7 SOLII SPECIALE din partea lui ISUS
1. De ce ne-a avertizat Isus împotriva încercării de a schimba Cuvântul Său ? Apoc. 22:18.19 Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.
1. De ce ne-a avertizat Isus împotriva încercării de a schimba Cuvântul Său ? Apoc. 22:18.19 Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui dela pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta
2. Unde erau aşezate cele şapte Biserici ? Apoc. 1:4
către cele şapte Biserici, care sunt în Asia
3. Care sunt cele trei solii de bază către aceste Biserici ? Apoc. 2:2
Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sînt apostoli şi nu sînt, şi i-ai găsit mincinoşi.
3. Care sunt cele trei solii de bază către aceste Biserici ? Apoc. 2:7
Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.
3. Care sunt cele trei solii de bază către aceste Biserici ? Apoc. 2:7 Cine are urechi,
să asculte ce zice Bisericilor Duhul
4. Ce reprezintă cele şapte Biserici ? Cele 7 Biserici reprezintă şapte perioade ale istoriei creştine din timpul lui Ioan până în timpul revenirii lui Isus.
Efes - Perioada apostolilor
perioada 34 – 100 dH
5. De ce a fost mustrată Biserica din Efes ? Apoc. 2:4
Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.
6. De ce a fost Biserica din Efes apreciată ? Apoc. 2:2 Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi
Smirna - Perioada persecuţiei
perioada 100 – 313 dH
7. Ce încurajare a dat Isus Bisericii din Smirna ? Apoc. 2:10 Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce.
7. Ce încurajare a dat Isus Bisericii din Smirna ? Apoc. 2:10
Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.
8. Ce făgăduinţă a fost dată Smirnei ? Apoc. 2:11
Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte
Pergam - Perioada compromisului
perioada 313 – 538 dH
9. Satan a atacat Pergamul prin învăţături false. Apoc. 2:14.15 Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.
9. Satan a atacat Pergamul prin învăţături false. Apoc. 2:14.15 Tot aşa, şi tu ai câţiva care, deasemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.
Tiatira - Perioada de apostazie perioada 538 – 1517 dH
10. Cine a fost femeia care a corupt Tiatira ? Apoc. 2:20 Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.
Practică păgână:
închinarea la idoli
11. Ce avertizare a dat Dumnezeu urmaşilor Izabelei ? Apoc. 2:22 Iată că am s-o arunc bolnavă în pat; şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimet un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor.
11. Ce avertizare a dat Dumnezeu urmaşilor Izabelei ? Apoc. 2:23 Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că ,,Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
12. Cine au fost ceilalţi care s-au opus acestei corupţii ? Apoc. 2:24 Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut ,,adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: ,,Nu pun peste voi altă greutate.
Sardes - Perioada reformaţiunii
perioada 1517 – 1798 dH
13. Ale cărui cuvinte şocante descriu biserica din Sardes ? Apoc. 3:1 ,,Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: ,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: ,,Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort
14. Ce tragedie era aproape gata să se întâmple în Sardes ? Apoc. 3:2 Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
Filadelfia - Perioada redeşteptării
perioada 1798 – 1844 dH
15. Ce înseamnă numele Filadelfia ?
În mod literal, acest nume înseamnă
“iubire fraţească”
Laodicea – Creştinismul de azi
după 1844
16. Care este problema Laodiceei ? Apoc. 3:16.17
Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.
16. Care este problema Laodiceei ? Apoc. 3:16.17
Pentrucă zici: ,,Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” , şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
17. Numeste trei lucruri pe care Isus ne spune să le cumpărăm Apoc. 3:18 te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, ...; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.
18. Cum pot să primesc aceste daruri preţioase ? Apoc. 3:20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.
19. Eşti dispus să accepţi aceste daruri ?