Asistența sanitară de la Mănăstirea Văratec în anii Primului Război Mondial. Memoriile monahiei Eufrosina Petrovici
În Războiul pentru Întregirea României activitatea sanitară militară pe raza județelor Neamț, Bacău și Roman în zona de acțiuni operative a Diviziei 7 Infanterie Roman era coordonată de către Compania a 4-a Sanitară - partea sedentară. Șeful Serviciului sanitar al Diviziei 7 Infanterie la intrarea României în Primul Război Mondial era locotenentcolonelul Mihăilescu Spiridon, șeful ambulanței era maiorul Țintă Odobești Gheorghe, iar căpitanul Gheorghiu Constantin încadra funcția de farmacist 1. La Mănăstirea Văratec, Spitalul Militar Zonă Interioară nr. 32, amenajat în august 1916, era condus de maiorul de rezervă doctor N. Penescu și avea o capacitate de 700 de locuri. Un număr de 15 maici de la Văratec au fost repartizate la spitalele militare permanente și provizorii înființate pe raza județelor Neamț, Roman și Iași. Maicile de la Mănăstirea Văratec au activat ca surori de caritate, infirmiere, îngrijitoare în spitale militare permanente și provizorii, infirmerii improvizate sau direct pe front la toate campanile militare desfășurate de armata română în Primul Război Mondial. La Mănăstirea Văratec au fost organizate cursuri de Crucea Roșie, în timp ce unele maici și surori au urmat între anii 1914 - 1916, cursurile Institutului de Caritate din București. După absolvirea cursurilor, acestea au fost repartizate la Spitalul militar provizoriu de la Mănăstirea Neamț, precum și la spitale militare permanente și provizorii din subordinea Companiei a IV-a Sanitare Roman. Elocvent în acest sens este că, după încheierea războiului, din cele 60 de maici de la Mănăstirea Văratec care plecaseră pe front sau în diverse spitale sau întors în mănăstire un număr de 38. Cinci dintre acestea muriseră, una era bolnavă, 9 rămăseseră în spitalele unde erau repartizate, iar despre 7 dintre acestea, nu se știa nimic La atelierele de țesătorie de la Mănăstirea Agapia se confecționau uniforme, bandaje și pansamente pentru armată și spitale. Tot în localul Mănăstirii Agapia, în timpul Războiului pentru Întregirea României, a funcționat un orfelinat care a adăpostit 400 de copii. Aspecte mai ample privind contribuția călugărițelor de la Mănăstirea Văratec la asistența sanitară în cele două conflagrații mondiale sunt tratate de stavrofora Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratec întru-un articol foarte bine documentat publicat în revista ,,Floare Albastră” nr. 1 ianuarie-decembrie 2018 2. Broșura ,,Mănăstirea Văratec din Județul Neamț în timpul Războiului pentru întregirea neamului", semnată de Monahia Eufrosina Petrovici - ,,Viețuitoare în acea Mănăstire, iar în prezent Stareța Sf. M-tiri Agafton" apărută în anul 1920, la Botoșani și aflată în colecțiile Fondului documentar al Bibliotecii Județene ,,G. T. Kirileanu" din Piatra Neamț, prezintă aspecte dramatice privind asistența sanitară în Spitalul Militar Zonă Interioară nr.32 de la Mănăstirea Văratec și secvențe din vizita Reginei Maria la acest stabiliment medical. Mărturiile autoarei imprimă forța detaliului din marele și dramaticul tablou al Războiului pentru Întregirea României: ,,[…] Din sufrageria arhondaricului s'a făcut sala de pansamente unde au și început lucrul D-nele și D-rele, surori de caritate împreună cu călugărițele. Îndată au plecat la Iași alte 1
Arhivele Militare Române, fond 513, dosar, nr. 3, f. 276. Stavrofora Iosefina Giosanu, Contribuția călugărițelor din Mănăstirea Văratec la implicarea României în cele două conflagrații mondiale, în „Floare albastră”, nr. 1, 2018, pp. 61-67.
2
30 călugărițe, care erau pregătite cu mult mai înainte pentru surori de caritate. Apoi s'au deschis porțile Mânăstirei, acele porți care erau respectate, nu intra nici o trăsură, acum s'au deschis pentru nenumărate care cu răniți și cu provizii pentru spital. Așa dar fiecare călugăriță își căuta de datoria ei, la slujba unde era rânduită și își pregătea paturi și la casa ei. Totul era gata ! În noaptea de 2 Octombrie a sosit primul transport de 500 de răniți. Clopotul Mânăstirei a dat semnalul și fiecare călugăriță în frunte cu superioara lor au venit să primească pe răniții, cari veneau în căruțe, un șir de căruțe care nu mai avea sfârșit. O ! ce spectacol tragic s'a desfășurat în poarta Mânăstirei ! Soseau luptătorii noștri viteji cu hainele sdrențuite și pline de sânge. Apoi au început a se da jos din care, sprijiniți în bețe, nu în puști. Cei mai grav răniți erau duși pe brațe în saloanele încălzite. Doamne ce jale ! Ți se sfărâma inima de durere. Călugărițele plângeau. Apoi și-au luat fiecare răniți după câte paturi aveau pregătite. Multe din ele aveau în grija lor și câte 8 răniți, pe care i-au îngrijit cu multă dragoste și bunătate până s'au vindecat complet. N'a fost cruțată nici una. Cât de bătrână, tot i s'a dat unul sau doi soldați spre îngrijire. A doua zi au început doctorii a pansa împreună cu surorile de caritate, majoritate călugărițe. Sala arhondaricului era plină de răniți. Ceiace odinioară era plină de vizitatori veseli acum se prefăcuse într'o sală de plângere, iar în sufrageria arhondaricului se pansau răniți. Masa aceia ce odinioară era plină cu dulceață și cafele pentru vizitatori, acum era acoperită cu bandage, pansamente și diferite sticle cu medicamente pentru ostașii răniți, cari erau aduși pe brațe de către milițieni, iar în lipsa acestora de multe ori aduși de călugărițe pe mâinile lor, cu multă milă și îngrijire. Pe la sfârșitul lui Octombrie se anunță vizita M. S. Regina. Pregătiri nu s'au făcut decât doar că soldații cari puteau umbla au eșit din chilii și s'au așezat pe 2 rânduri în curtea bisericei, pe acolo pe unde trebuia să treacă Regina. La 1 p.m. sosește în poartă automobilul din care se dă jos M.S. Îngerul Mângăerii, Mama Răniților. Dar de astă dată numai era veselă cu surâsul pe buze, era tristă și cu ochii în lacrimi și cu vălul de doliu ! Plângea ! Plângea pentru scumpul său fiu Principele Mircea, pe care-l pierduse de câteva zile, apoi plângea pentru fiii țării, cari căzuseră cu miile la Dunărea și pentru răniții, ostașii ce-i avea în față, stând răzămați în bețe. Pentru aceasta plângea marea noastră Regină, iar nu de teama dușmanului, care intrase și stăpânea o parte din țară. Știa Ea bine că după multe zile negre și viforoase mai târziu se va ivi aurora unei zile mărețe cu soare strălucitor, care va aduce fericirea întreg neamului nostru. A vizitat saloanele cu cei mai grav răniți. Pe fiecare îi mângăia, dăruindu-le și câte o cruciuliță, ca simbol al credinței și răbdărei, iar la cei înșirați în curte cu mâna Sa delicată de Regină le-a împărțit pachete de țigări. Mare a fost mângăerea bieților răniți, că i-a cercetat Regina Țării. […] Nu trecu mult și veni veste că orfanii vitejilor din războiu, vor fi aduși la Mânăstirile de călugărițe pentru creșterea lor. Și prin Octombrie au și sosit 206 copilași orfani: băeți și fete pe care i-au împărțit pe la maici și cari au fost îngrijiți cu multă milă ca niște mame bune, chiar din bucatele lor, împărțea cu ei, măcar că li se dădea alimente. Nu degeaba li se zice maici, căci inimă de maică duioasă au avut. De acum maica nu mai vedea de ea. Copiii erau grija lor principală. Cei mai măricei mergeau la școală de făceau cursurile regulat, iar cei mai mici ședeau acasă în grija maicei, numai când era vreme mai bună, mergea și ei la școală, unde doamnele profesoare îi învăța poezii și cântece. […]"
Memoriile monahiei Eufrosina Petrovici reprezintă o importantă contribuție privind asistența sanitară de la Mănăstirea Văratec în anii Primului Război Mondial.
Spitalul Militar Zonă Interioară 32 de la Mănăstirea Văratec (1917) (Fotografie din colecția personală Lucian Ciocan)
Bibliografie: -
Arhivele Militare Române; Mihai Șurubaru, Spitale militare provizorii din județul Neamț 1914-1918, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2011; „Floare albastră”, nr. 1, 2018. Facebook: Biblioteca Județeană ,,GT Kirileanu” Neamț.