Mihai Eminescu – polihistor DAN TOMA DULCIU În anul 1851, în timpul restaurării Bisericii „Sf. Lucia” (Crkva „Svete Lucije”), din apropierea localității Baška, aflată pe insula croată Krk, s-a descoperit o stelă ornată, conținând o inscripție lapidară, având 402 semne (107 cuvinte), considerată cea mai veche relicvă de scriere glagolitică. Această scriere, variantă a celei chirilice, a atras și interesul lui Mihai Eminescu.
Revenit în țară, după studiile efectuate la Viena și Berlin, Mihai Eminescu își dezvăluie sagacitatea minții, spiritul enciclopedic precum și intenția de a cunoaște tainele unor vechi manuscrise sau tipărituri, în special cele în care grafia chirilică a fost normă (tipic) de redactare1 specifică scriptoriilor medievale românești. Este de netăgăduit faptul că Mihai Eminescu confirma «o excelentă cunoaștere a grafiei chirilice celei mai dificile...»,2 manifestând chiar deprinderi în desenarea literelor alfabetului glagolitic, pe care le întrebuințează în varii ocazii (G. Călinescu). Această pasiune pentru alfabete rare, simboluri criptice, litere exotice este, desigur, rezultatul cursurilor de specialitate, urmate cu profesori renumiți, sau - mai degrabă – urmare a lecturii unei cascade de articole și cercetări ale istoricilor și filologilor români, dedicate scrisului vechi3, dar nu excludem nici ecouri ale implicării acestuia în activitatea de cifrare/descifrare a depeșelor codificate ale Agenției Diplomatice a României de la Berlin. 1
Alexandru Elian, „Eminescu și vechiul scris românesc”, în Studii și Cercetări de Bibliologie, 1/1955, p.129-158. Idem, p.145. 3 B,P,Hașdeu, „Istoria Critică a Românilor”, Vol. II, București, 1875; Cap. „Un alfabet mongoloid în Dacia”, Cap.„Alfabetul dacic al lui Dekeneu”; La rândul său, Al. Odobescu descrie Tezaurul de la Concești, ținutul Darabani, din care doar trei piese se mai păstrează la Muzeul Ermitaj, din Sankt Petersburg, conținând o scriere ce dovedește că persoana căreia i-a fost dedicată comoara era de origine mongoloidă sau, după o altă teorie, ar fi aparținut probabil regelui ostrogot Ermanaric/Airmanareiks, mort în anul 376. V.A. Ureche, D.Papasoglu, Aron Densușianu, N. Densușianu, Gr. G. Tocilescu, Ion G. Sbiera, au dedicat și ei, la rândul lor, în aceeași perioadă, numeroase studii privind inscripții și texte în alfabete străvechi, descoperite pe teritoriul țării noastre. Cu nimic mai prejos, C. Bolliac donează Muzeului de Arheologie de la București colecția sa de Vase dacice și preistorice găsite în timpul campaniilor sale de săpături” (1873): cf. D.A.N.I.C. ., fond M.C.I.P., Dos. 2537/1873, p. 127. 2
1
Interesul și pasiunea sa pentru domeniul științific al filologiei au fost amplificate de faptul că la Viena sau Berlin4 această disciplină de studiu era frecventată de către cursanți, datorită valorii și faimei savanților care o predau (Wilhelm von Humboldt, Hermann Steinthal, Max Mȕller etc). Dar, pentru Eminescu, un adept al ideilor latiniste ale lui Aron Pumnul, această preocupare de a cunoaște scrierea slavonă pare oarecum neobișnuită, având în vedere că mentorul său a fost un înverșunat adversar al scrisului chirilic, susținând că limba română cu „buchile chirilice nu se poate mișca, acestea ferecându-i sufletul”.
Abecedar - Bucoavnă pentru învățătura pruncilor București, 1826, Tipografia de la Cișmea (B.A.R., I 1267 A) În ultima parte a anului 1874, în plin avânt al curentului ostil slavonismul cultural, învingând aceste prejudecăți, Mihai Eminescu propunea ministerului îmbogățirea patrimoniului Bibliotecii Universității din Iași cu manuscrise și tipărituri vechi, în chirilică, solicitând aprobarea unui buget de achiziții de 585 5 lei, estimat a acoperi cumpărarea următoarelor lucrări: “Șapte taine din vremea lui Vasile Lupu și a Mitropolitului Varlaam” (1645), „Psaltirea în versuri” și ” Acatist” - Dosoftei (1673), „Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea” - Dimitrie Cantemir (1698) și Eminescu a asistat la cursurile de sanscrită ale lui Albrecht Weber de la Universitatea din Berlin (limba sanscrită, pali și zendă). 5 D.A.N.I.C., fond M.C.I.P., Dos. 2588/1874, f.78, concept. 4
2
manuscrisele „ Isopiei, Istoriei universale de la zidirea lumii până la Constantin și Iulian” (1728), „Carte filosofică-religioasă a Sf. Grigorie Sinaiteanul” (1772), „Talmud sau pentru sfârșitul lumii sau Antichrist” (1802), „Manuscript asupra vieții călugărești” (1803). Rămânând un rest de bani necheltuiți, și mânat de dorința de a procura cărțile de trebuință, în calitatea sa de director al bibliotecii universitare ieșene, solicită din nou acordul Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor pentru achiziționarea de la anticarul Iancu Codrescu a unui manuscris de 282 file, conținând un „Dicționar slavoromân” și „Gramatica limbii slave bisericești” 6. Fiind implicat în acest demers temerar, rațiunea traducerii unei gramatici a limbii paleoslave (Ms.2307), după originalul în limba germană a lui A. Leskien, ediția 1871 (Handbuch der Altbulgarischen Sprache) 7 devine justificabilă. Pe de altă parte, să amintim și contextul în care are loc acest demers. Mihai Eminescu a cunoscut fără îndoială opera lingvistului sloven Franc Miklošič (în germană Franz von Miklosich): „Vergleichende Grammatik der slavischen Sprachen" (Gramatica comparată a limbilor slave), mai ales „Die Slavischen Elemente im Rumänischen” („Elemente slave în limba română”), Viena, 1861, lucrări din care citează copios, așa cum dovedesc generoase pasaje din manuscrisele sale. În perioada în care tânărul Eminescu studia la Viena, relațiile dintre filologii și savanții români și cei din capitala Imperiului Austro-Ungar erau în plină înflorire. Astfel, în anul 1870, Al. Odobescu trimitea profesorului Fr. Miklošič prețiosul manuscris slavon al „Psaltirii cu comentarii a lui Branco Mladenovici”, scrisă pe pergament în Serbia, la 1348.8 De asemenea, Mihai Eminescu cunoștea și contribuția lingviștilor de frunte ai sârbilor și croaților privind standardizarea limbilor slave, propunând norme comune pentru croată și sârbă, ca fundament al unirii popoarelor lor într-o patrie comună a slavilor de sud, inițiativă concretizată în așa-numitul „Acord de la Viena” - 1850, semnat de șapte cărturari, printre care Vuk Stefanović Karadžić și lingvistului sloven Fr. Miklošič. Un proces istoric similar s-a produs și în România când, după Unirea din 1859 a fost introdus alfabetul latin, în toate provinciile țării noastre, ca formă oficială de scriere a limbii române (consacrând standardizarea lingvistică 9 drept metodă de consolidare a unirii politice). Înscris în acest efort recuperator al vechii culturi românești, în perioada cât a îndeplinit funcția de revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui (1875), Mihai Eminescu a îndemnat cadrele didactice din școlile inspectate să dea răspuns proiectului început de Al. Odobescu, care a întocmit un Chestionar Arheologic (1871), conținând G. Zane, ” Câteva știri despre Eminescu”, Revista Fundațiilor Regale, 6/1939, p. 317-326. G. Mihăilă, „Cultură și literatură veche în context european”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1970 conține o secțiune de aproximativ 150 de pagini cu titlul: „O dimensiune mai puțin cunoscută a culturii lui M. Emineescu: Limba paleoslavă” p. 62-216 8 D.A.N.I.C., fond M.C.I.P., Dos. 2537/1870, f.254 9 În Monitorul Oficial din 8 februarie 1860 este publicat ordinul Primului Ministru, Ion Ghica, prin care alfabetul latin a fost introdus obligatoriu în administrație și în învățământ. Aceeași măsură a fost adoptată și în Transilvania de către Comisia filologică de la Sibiu, în 1860, iar V.A. Urechea, ministru al instrucțiunii, a introdus alfabetul latin și în Moldova în 1862. Așadar, Unirea de la 1918 a fost devansată și pregătită în mediile culte prin introducerea alfabetului latin. 6 7
3
6 întrebări. Astfel, Al. Odobescu, autorul chestionarului, propunea inventarierea de către învățători a vechilor așezăminte, vestigii, localizarea geografică, detalii privind întinderea, dimensiunile și forma acestora, vechimea lor, cunoscută din tradițiile locale, precizarea obiectelor vechi, antice, descoperite pe raza acestor localități. Această misiune se înscrie într-un cadru legislativ mai larg (Regulamentul Comisiei Monumentelor Publice, edictat de Carol I la 6 aprilie 1874), prin care Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice trebuia să centralizeze chestionarele completate de fiecare inspectorat școlar privind aceste relicve istorice. În această perspectivă, la Arhivele de la București se păstrează conceptul unei telegrame trimise de către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice către revizorul de la Iași, Mihai Eminescu, prin care i se solicita un răspuns urgent, referitor la trimiterea către minister a „chestionarului privind poeziile și obiceiurile populare”10. Așadar, avem dovada existenței unei alte motivații puternice privind cunoașterea limbii slavone, fără de care pisaniile lăcașelor de cult, textele laice sau religioase tipărite în această veche formă de scris, precum și inscripții străvechi nu puteau fi deslușite de către savantul cărturar Mihai Eminescu.
M. Eminescu Specimen de scriere cu litere chirilice (B.A.R., Ms.2269, f. 61) 10
D.A.N.I.C, Fond M.C.I.P., Dosar 2537/1875, f.238
4
Eminescu - Cheia numerelor chirilico-grecești (Ms.2269, f. 60)
5
Manuscrise Mihai Eminescu - Alfabet glagolitic
Mihai Eminescu Alfabetul glagolitic (B.A.R., Ms. 2306 f. 50) Între documentele păstrate în Fondul Eminescu de la Biblioteca Academiei, găsim această însemnare edificatoare, dezvăluind cât de importantă era cunoașterea slavonei: „Limba slavă a hrisoavelor, a bisericii, a afacerilor publice şi numirile slavice ale localităţilor [...] iată stâlpii”.
6
În ms. 2267, conținând un repertoar de rime, precum și în numeroase alte asemenea hârtii din lada cu manuscrise ale lui Mihai Eminescu, întâlnim texte redactate în scriere chirilică. Prin urmare, în caietele eminesciene din perioada Berlin – Iaşi nu trebuie să ne mire existența unor „exerciţii de paleoslavă”, respectiv numeroase cuvinte scrise cu litere chirilice.
M. Eminescu Glosar de rime (B.A.R. Ms 2265, f.171)
Mihai Eminescu stăpânește nu numai tainele alfabetului chirilic dar și pe cele ale scrisului cu caractere glagolitice. Al. Rădulescu-Pogoneanu, unul dintre primii 7
cercetători ai documentelor eminesciene, aflate o bună perioadă în custodia lui T. Maiorescu, arată că „în manuscrisele lui Eminescu se găsește titlul unei poeme «Decebal» și subt acest titlu sunt 4 versuri scrise cu litere glagolitice”11. În facsimilul reprodus la pagina 6 observăm maniera în care Mihai Eminescu descrie forma grafică a acestor litere glagolitice: B este „pieptene cu dinții în sus”; V este „opincă cu deschizătura în sus”, D este „opincă cu gura în jos” sau „căciulă de popă lipovenesc” etc. Într-adevăr, în manuscrisul conținând traducerea „Manualului de limbă paleoslavă” („Vechea slavă bisericească”) al lui August Leskien, Eminescu consemnează faptul că alfabetul glagolitic se aseamănă cu runele, fiindcă inventatorii lui ar fi întrebuințat, după unele păreri, alfabete foarte vechi 12. După cum se știe, în aceste alfabete vechi denumirea unor litere reprezintă cuvinte propriu zise, de exemplu B (denumit BET în alfabetele din Orient), înseamnă „casă” (Bait), ș.a.m.d. Preluând acest procedeu, chiar și literele alfabetului chirilic sunt denumite după asemănarea cu unele ființe, obiecte sau calități: liudi, zemlia, uk, hir, zivite etc. Cu timpul, semnificația propriu zisă a acestora s-a uitat, căpătând alt înțeles, un exemplu edificator fiind substantivele „Azbuche”, „Abecedar” sau „Alfabet”, care provin din concatenarea numelui primelor litere ale alfabetului.
Alfabetul glagolitic
Ion A. Radulescu [-Pogoneanu], „Din poeziile inedite ale lui Mihai Eminescu”, în Convorbiri Literare, XXXVI, 4, 1 Aprilie 1902. 12 G. Mihăilă, „Cultură și literatură română veche în context european. Studii și texte”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p. 80 11
8
Este posibil ca această filiație între scrierea glagolitică și rune să justifice, oarecum, interesul poetului pentru rune – numele acesta semnificând: mister, scriere ermetică, criptată, inaccesibilă profanilor. Astfel, în viziunea poetului, însăși istoria străveche a poporului român este o carte misterioasă, accesibilă doar celor inițiați: „Zamolx.......Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mân-arată drumul la oștirile-i bătrâne”. (Mihai Eminescu Memento mori) În poemul „Memento mori” înconjurată de o aură mistică:
poetul prezintă istoria falnicei „Valhale 13 ”,
„Acolo în fundul mării, în înalte-albastre hale, Șed la mese lungi de piatră zeii falnicei Valhale; Odin stă-n frunte cu părul de ninsoare încărcat; Acolo decid ei moartea Romei și o scriu în rune”. În aceeași cheie trebuie înțeleasă și expresia „ a istoriei rună“: „ O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună În aspra ei mânie, zidind nor peste nor, Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună A descifrat al ginții puternic viitor. (Mihai Eminescu, Tăceți ! Cearta amuțească......) Între cărțile și hrisoavele vechi, studiate de Eminescu, existau desigur capitole sau lucrări conținând și astfel de vechi alfabete încât nu este de mirare ca acesta evocă în hârtiile sale hieroglife, scrierea chirilică, grecească, arabă, runică, scrierea criptografică, făcând chiar eforturi să le cunoască. Această evidentă predispoziție a Poetului de a folosi termeni rari (rune, hieroglife) drept sinonime pentru lucrurile tainice, trebuie interpretată în contextul în care pe teritoriul țării noastre nu există totuși un număr semnificativ de manuscrise redactate integral cu litere ale alfabetului hieroglific, runic sau glagolitic14, fiind mai mult o reminiscență a lecturilor cărturărești ale lui Eminescu. Unul dintre rarele manuscrise glagolitice aflate pe teritoriul românesc a fost analizat abia târziu, în anul 1962, de către slavistul Pandele Olteanu (1908-1995), reprezentând un text croato-glagolitic (patru pagini de pergament), scris pe la sfârșitul
13
În mitologia popoarelor nordice, sufletele războinicilor morți ca niște eroi ajungeau în paradisul Valhala, de fapt Palatul lui Odin. 14 Eustatie Protopsaltul Putnei folosea la 1511 scriere glagolitică pentru a cifra manuscrise muzicale. Vasile Măierean, Dan Dulciu, „O istorie a criptologiei românești”, București, RAO, 2010, p. 80; Dan Toma Dulciu, „Fenomen fonetic sau regulă ortografică”, Revista Getica, nr. 5-6/2005.
9
secolului al XIV-lea sau începutul secolului al XV-lea, găsit în Transilvania15 şi păstrat la Arhivele Statului din Bucureşti, respectiv Breviarului croato-glagolitic din 1493, păstrat în Muzeul Brukenthal din Sibiu, precum și câteva rare inscripții, criptograme, cuvinte izolate scrise în glagolitică. „În zãdar trimit prin secoli de-ntrebãri o vijelie Sã te cate-n hieroglife din Arabia pustie, Unde Samum îşi zideşte vise-n aer, din nisip. Ele trec pustiul mândru ş-apoi se coboarã-n mare, Unde mitele cu-albastre valuri lungi, strãlucitoare, Înecând a mele gânduri de lungi maluri le risip” (M. Eminescu Memento Mori) Tu, Hristoase, – o hieroglifă stai cu fruntea amărâtă,..... Mântuitorul este înfățișat ca o hieroglifă, pentru a cărei descifrare ființa umană are nevoie de o profundă inițiere spirituală. Prin metafora hieroglifei este redat divinul care, în viziunea poetului, este total inaccesibil, fără o elementară inițiere spirituală. Aceasta înseamnă faptul că, pentru lumea profană, Iisus Hristos este ca o scriere străină, esoterică, cu slove misterioase.
Pandele Olteanu, „Un pergament cu text croato-glagolitic din Transilvania”, în „Revista Arhivelor”, VII, 1964, nr.2, p. 163-207; idem, „Sur les anciennes oeuvres croato-glagolitiques chez les Roumains”, în vol. Glagolitica jedana estejeća jedne velike tradicije, Zagreb, 1971; „Slovo”, 21, Zagreb, 1971. 15
10
Specimene de scris cu alfabet grec
Eminescu Specimen de scriere grecească (B.A.R., Ms.2256, f.434)
11
O listă de nume românești, redată cu litere grecești (B.A.R., Ms. 2292, f. 17)
Lista de nume cu litere grecești (B.A.R., Ms. 2292, f. 18)
12
Eminescu – Text cu litere grecești (B.A.R., Ms. 2276b, f. 64)
13
Specimene de scris eminescian în limba germană Știm că Poetul a făcut școala în limba germană la Cernăuți, iar facultatea la Viena și Berlin. De asemenea, a predat un curs de limba germană, la Iași, mărturie fiind manuscrisul 2269 conținând cursul de limba germană, extrem de sofisticat, cu o terminologie surprinzător de savantă pentru acele vremuri. În același manuscris se găsește programa cursului, pe zile, ore și discipline (gramatică, citire, exerciții de traducere), precum și catalogul elevilor, cu punctele/notele și calificativele obținute de fiecare elev. Sute și sute de pagini de manuscris eminescian sunt redactate în limba germană, ceea ce este de înțeles.
Mihai Eminescu Scrisoare în limba germană, 28.03.1874 ( Manuscris din arhiva Muzeului Literaturii Române)
14
Eminescu studiază limba latină În manuscrisul 2278, f. 1-10 găsim câteva file din cursul de limba latină:
Mihai Eminescu Conjugarea verbului „sum” (B.A.R., Ms. 2278, f. 3). Folosirea unor dictoane în limba latină, a unor expresii savante este dovada cunoașterii profunde a istoriei, culturii și limbii latine, dar și a spiritului enciclopedic, de cărturar fără pereche.
15
Curs de limba spaniolă Chiar în epoca studenției, Eminescu este martor al unei „reconquista” a culturii hispanice pe teritoriul românesc. Junimistul Ștefan G. Vârgolici (1843-1897), bursier în Spania16, traduce din Don Quijote, deși sub influență franceză și incomplet. Acesta este primul comentator al operei lui Lope de Vega, precum și promotor al traducerii creației lui Pedro Calderón de la Barca (în „Convorbiri Literare”, anii 18691870.) Mihai Eminescu, asemenea lui B.P. Hașdeu, manifestă pasiune pentru învățarea limbii spaniole, precum și pentru teme literare hispanice ( a se vedea poezia Dona Sol). El o vede pe Veronica Micle ca fiind o „regina stelelor, graziosa, graziosissma donna”17.
M. Eminescu Filă de manuscris conținând lecții de limbă spaniolă (B.A.R.,Ms. 2276a, f. 222)
16
V. A Urechia (1834-1901) a fost bursier român în Spania. A fost ales membru de onoare al Academiei Regale spaniole. 17 Scrisoare adresată Veronicăi Micle:„Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele – graziosa – graziosissima donna – pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din “O mie şi una de nopţi” Emin”, 10 aprilie 1882
16
Scrierea arabă
Aceeași dexteritate a desenării unor litere „exotice”, cu o fantezie și îndemânare de adevărat profesionist, este observată în câteva file de manuscris, unde Mihai Eminescu reproduce litere specifice „alfabetelor semitice”18, în special scrisul arab, față de care Poetul dovedea un vizibil interes.
18
Dan Toma Dulciu, „Orientalul din mine” Mihai Eminescu și lecțiile sale de limbă arabă, https://issuu.com/emiliatutuianu/docs/eminescu_orientalul
17
Eminescu și scrierea devanǡgari Pe de altă parte, nu numai limba slavonă reprezintă o atracție pentru tânărul cărturar ci și cunoașterea limbii sanscrite. În tezaurul de manuscrise eminesciene s-au găsit două traduceri din limba germană, realizate după opera unui cunoscut filolog al vremii, Franz Bopp 19 , dedicate studiului acestei limbi. Aceste traduceri, inclusiv Critica rațiunii pure de E. Kant, începută la Berlin și continuată în țară, au rămas necunoscute publicului, o bună perioadă, fiind tipărite abia în ultimul pătrar al secolului trecut20. Cât privește interesul său pentru limba sanscrită și scrierea devanǡgari, Tudor Vianu scria: „Din dorinţa de a pătrunde tainele creaţiei, Eminescu a simţit nevoia să parcurgă textele originale indiene”, însă „ şi-a dat seama de faptul că pregătirea în filozofia indiană necesită pregătirea în filologia sanscrită, fiindcă este imposibil să înţelegi teoriile metafizice indiene fără să cunoşti subtilităţile limbii sanscrite” (Amita Bhose). Pentru aceasta, apelează la textul „Gramaticii sanscrite mici” de Fr. Bopp (tradusă de poet după un volum aparținând Iuliei Hașdeu). Acest alfabet îi va fi de folos și în cu totul altă finalitate. Mihai Eminescu utilizează literele altor alfabete (grec, chirilic, glagolitic), considerând că aceasta este o măsură suplimentară de asigurare a ermetismului notițelor sale: În ms. 2292, Mihai Eminescu întrebuințează ligaturi sanscrite pentru a „încifra” ceea ce el numește secrete ce trebuie ascunse. Utilizarea „substituției”, metodă clasică a criptografiei, prin care literele originale sunt înlocuite în text prin altele, a fost un instrument prin care Mihai Eminescu spera să ascundă de curiozitatea profanilor anumite idei, cuvinte sau chiar texte, pe care le scria utilizând un alfabet destul de neuzual.
M. Eminescu, „Tot ce voi afla în Ardeal scriu cu ligaturi sanscrite” (B.A.R., Ms. 2292, f. 11) „Kritische Grammatik der Sanskrita-Sprache in kürzerer Fassung” (Berlin, 1845) și „Glossarium Comparativum Linguae Sanscritae... ”, (Berlin, 1867) 20 Mihai Eminescu, Opere. Vol. 14. Traduceri filozofice, istorice şi ştiinţifice: Hurmuzaki; Rötscher; Kant; Leskien; Bopp; Articole şi excerpte: Cu 347 de reproduceri după publicaţii şi manuscrise; Mihai Eminescu, Opere; ediţie critică de Aurelia Rusu. – Bucureşti: Minerva, 1973, Întreprinderea Poligrafică 13 Decembrie 1918; Scriitori români, Vol. 7: „Traduceri, transcrieri, excerpte; ediţie critică, note şi variante de Aurelia Rusu; gramatica paleoslavă text stabilit şi note de Gh. Mihăilă ; studiu introductiv de Zoe Dumitrescu-Buşulenca”, 1984, Note şi variante p. 375-425 19
18
Eminescu „Gramatica Sanscrită” – (B.C.U. M. Eminescu Iași Ms 357, f.1)
19
Mihai Eminescu dezvăluie intenția de a scrie „Kaballa limbei sanscrite” (Καβαλλα λίμβεί σανσκρίτε). (B.A.R., Ms. 2292 f.34 v) Texte similare găsim în ms. 2266, fila 45v, în ms.2257, unde cuvântul „Caballă” este scris în alfabetul devanǡgari (alfabetul limbii sanscrite).
Eminescu Grafeme în Sanscrită (B.A.R., Ms.2266, f. 45 v.) 20
Mihai Eminescu creionează titluri în alfabetul arhaic românesc Uneori, Mihai Eminescu stilizează grafemele slavone, rezultând creații grafice inedite, marcă inconfundabilă a unui talentat copist de manuscrise. El numește aceste litere stilizate „majuscule cirilo-latine” (Ms.2281, p.240)21.
„Rugăciunea unui dac”, titlu, 1879 (B.A.R.. Ms. 2260)
„Sarmis”, titlu (B.A.R., Ms. 2260, f. 423)
(B.A.R., Ms. 2278, f.26 v)
(B.A.R., Ms. 2250, f. 1) Tanța Tănăsescu, „ Eminescu și Caligrafia Cine este Quintus Fixlein ?”, https://uzp.org.ro/43568/eminescu-sicaligrafia-cine-este-quintus-fixlein/ 21
21
(B.A.R. Ms. 2250, f 76) Putem spune că aceste exerciții de scriere reprezintă dovada că Mihai Eminescu este un precursor al „alfabetului arhaic românesc ornamental”.
Majuscule cirilo – latine (B.A.R. Ms.2281, f, 120 v)
22
Scrierea criptografică Nu rareori, mihai Eminescu folosește chiar procedee rebusiste (citirea unui cuvânt în maniera ”bustrophedon”, adică de la dreapta la stânga, cu segmentarea cuvântului în două părți). Aici numele EMINESCU este redat prin anagrama „UXE NIME”.
„Călindariu Turcesc” (persan) (B.A.R. Ms.2278, f.19) În alt manuscris (2283, f.1), găsim un șir de nume feminine imaginare, rezultate din anagramarea cuvântului VERONICA, VERONA VICENORA ENORVICA ACIVRONE CIVRANEO NEOCIVRA
ANEROV VANOER ANOERV ARNOEV VREONA
VERONA VRANCEOI VOERNA NAROVICE AERONV NARVIOCE VNOERA AORNEV
Exemplele arătate în acest studiu înfățișează dimensiunile universului de cunoaștere eminesciană, care îl consacră drept un cărturar în sens renascentist. Viena 23.03.2021
23