ORDIN nr. 7 din 17 ianuarie 2007 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 301/2006 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse primare, a activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a activităţilor de fabricare a alimentelor Având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 57/2002, luând în consideraţie prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene nr. 882/2004/CE pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi cea privind alimentele şi cu regulile de sănătate şi de protecţie a animalelor care reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor, în baza Hotărârii Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, văzând Referatul de aprobare nr. 65.225 din 17 ianuarie 2007, întocmit de Direcţia igienă şi sănătate publică şi de Direcţia generală siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin: Art. I 1.Articolul 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 301/2006 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse primare, a activităţilor de vânzare cu amănuntul şi a activităţilor de fabricare a alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează: "Art. 6 (1) Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 10 zile de la publicare. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul unităţilor prevăzute la pct. 2, 3 şi 4 din cap. I al anexei nr. 1 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută la art. 1, prevederile prezentului ordin vor intra în vigoare la 6 luni de la publicare. (3) Activităţile de vânzare directă a produselor primare şi activităţile de vânzare cu amănuntul de produse de origine animală se înregistrează în termen de 6 luni de la data publicării prezentului ordin. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), activităţile de vânzare cu amănuntul desfăşurate de unităţile menţionate la pct. 1 din cap. I al anexei nr. 1 la norma sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prevăzută la art. 1 se înregistrează în termen de 10 zile de la data publicării prezentului ordin." Art. II Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****p. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Cheţan Radu Roatiş Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 34 din data de 17 ianuarie 2007