Mag_Semnele Timpului 47

SEMNELE

timpului

REVISTĂ DE ANALIZĂ ȘI OPINIE CREȘTINĂ MAI M AI 2010 2010 10 | 4,5 45L LEI EI EI

Revolu ia lui Gutenberg Recucerirea lumii prin bunătate Noul ecumenism

Viitorul UNICE

6

AC T UA L I TAT E

Sumar 01 Editorial

Norel Iacob

Tăceri strigătoare la cer Moartea pre edintelui polonez în apropiere de Katyn´ i asocierea tragediei cu amintirea masacrului de acum 70 de ani au creat un impact uria asupra publicului.

Pagini realizate de

Alexa Ple can

06 Religie

Marius Necula

Noul ecumenism

14 Politic

Christian Sălcianu

Cârjă sau baston?

Două lucruri atrag atenția: susținerea totală a Israelului de către SUA și interesul profund al lumii evanghelice americane pentru convertirea evreilor la creștinism.

22 Economie Cristina Modoran i Mădălina Toader

Viitorul monedei unice

22 PERSPECTIVE

În contextul crizei grecești, în prezent se vorbește tot mai frecvent despre prăbușirea euro.

30

26 Lifestyle

Biblioteca

Alina Kartman

Mai este timp pentru fericire În ochii românului, a avea „de toate“ pare, mai degrabă, un ideal îndepărtat. Deloc surprinzător, românii sunt unul dintre cele mai nefericite popoare ale Europei.

Ecaterina Didi el

Recucerirea lumii prin bunătate „În această viață nu putem face lucruri mari.

Putem face doar lucruri mici cu o dragoste mare“, spunea maica Tereza.

Marius Cre a

Revolu ia lui Gutenberg Obișnuiți cu rapiditatea internetului și cu bibliotecile digitale, tinerii de azi cu greu își pot imagina o lume în care cărțile erau copiate de mână.

42 Biblie

Florin Bică

Biblioteca sacră În veacuri pierdute în negura timpului, Biblia a fost cartea pentru care unii au ales să moară pe rug sau în temniță.

42

Redactor- ef Colegiul de redac ie Ion Buciuman, Marius Cre a, Ecaterina Didi el, Elena Dobrescu, Alina Kartman, Florin Lăiu, Cristina Modoran, Marius Necula, Christian Sălcianu, Mădălina Toader

Secretar de redac ie Florin Bică

Corectură Delia Gherman

Grafică i tehnoredactare Cătălin Ciolca Volumul 21, nr. 146 Serie nouă ISSN 1453-7060 05/2010

Adresa redac iei Editura Via ă i Sănătate, Str. Labirint 116, Sector 3, Bucure ti, Telefon: +402 (1) 323 0020, Fax: +402 (1) 323 0040

6(01(/(

WLPSXOXL L S O

REVISTĂ DE ANALIZĂ ȘI OPINIE CREȘTINĂ MAI 2010 | 44,5 LEI

30 Social

36 Istorie

36

Director Teodor Hu anu Norel Iacob

02 Conexiuni

În data 14 martie a.c., papa Benedict al XVI-lea a vizitat o biserică luterană din Roma, gest menit să promoveze unitatea în rândul creștinilor.

14

IMPRESSUM

Revolu ia lui Gutenberg Recucerirea lumii prin bunătate Noul ecumenism

Viitorul UNICE NIC NICE

Revista apare în limba engleză din 1840. În limba română a apărut între 1908 i 1942. Seria nouă a fost începută în 1990.

Textele biblice sunt redate din edi ia NTR a Bibliei în limba română.

T`ceri strig`toare la cer V

reau să subliniez două lucruri doar. Primul este că ru ii nu sunt neapărat mai răi.

Na ionalitatea opresorilor nu este factorul-cheie, a a cum se întâmplă să rezulte din dezbateri. Identifica i tiparul, vă rog.

Masacrele hamidiene, cunoscute de asemenea ca masacrele armene din 1894-1896, au avut între 80.000 i 300.000 de victime. Execu iile au fost rezultatul ideologiei – pe fundalul decăderii Imperiului Otoman, sultanul Abdul Hamid al II-lea a considerat comunitatea armeană cre tină de pe teritoriul imperiului drept o extensie a for elor ostile din exteriorul imperiului. Pogromurile sistematice au urmărit cură irea imperiului de armenii cre tini. Conform rapoartelor istorice turce ti, vina a fost a armenilor. În decembrie 1937, armata japoneză a ocupat capitala Chinei, la data aceea ora ul Nanking, cu o popula ie de peste 1.000.000 de locuitori. În următoarele 6 săptămâni, au fost executa i circa 300.000 de chinezi i 20.000 de femei au fost violate. Alte surse evaluează numărul total de victime la 340.000 i 80.000 de femei violate. Până astăzi, guvernul japonez refuză să- i ceară scuze, în timp ce o parte a popula iei civile japoneze nu crede că atrocită ile au avut loc.

Masacrele din Volhynia, între 1943 i 1944, coordonate de Armata Insurgen ilor Ucrainieni (UPA), au cauzat moartea a peste 50.000 de civili polonezi. Cel mai sonor este masacrul din vara lui 1943, când comandantul Klyachkivsky a ordonat exterminarea din regiune a tuturor polonezilor cu vârsta între 16 i 60 de ani. Recunoa terea epurării etnice este o chestiune încă dezbătută între Polonia i Ucraina. În 1944, la Wola, trupe Moartea pre edintelui polonez în apropiere germane i grupuri SS au executat din casă în casă, de Katyn´ i asocierea tragediei cu amintirea timp de 3 zile, între 40.000 masacrului de acum 70 de ani au creat un impact i 100.000 de civili polonezi, marcând cel mai sânuria asupra publicului. În România, s-a văzut geros masacru din istoria limpede din reac ia de solidaritate. S-a difuzat Poloniei. După sfâr itul războiului, niciun soldat gerapoi în mai multe ări pelicula Katyn´, realizată man nu a fost condamnat. de Andrzej Wajda. În context, filmul trebuie să Lista masacrelor din istorie este nebănuit de fi avut un efect la fel de puternic. Cred că filmul lungă. Iar tiparul este cam a poten at frustrarea în fa a nedreptă ii istorice a a: lipsă de ra iune (nu de ra iuni), când au fost neîn elese i, mai ales, neasumate. comise, lipsă de asumare, după. Nu e vorba de otomani, ru i, ucrainieni sau germani. E vorba de sisteme i contexte care fac loc dezinhibării unor comportamente inumane absolut uluitoare.

A mai adăuga aici episodul lagărelor de pe pământ american, despre care nu mul i au auzit.

Aproximativ 120.000 de japonezi (mul i dintre ei de cetă enie americană) au fost muta i în lagăre după atacul de la Pearl Harbor. Prizonierii au pretins că li se încalcă drepturile civile, dar Curtea Supremă a SUA a confirmat legalitatea evacuărilor. În 1988, Congresul american a adoptat un act, semnat apoi i de pre edintele Ronald Reagan, prin care guvernul american le cerea scuze victimelor. Rămân ca subiect de gândire cauzele precizate în actul cu pricina: „prejudecă i rasiale, isterie de război i e ecul conducerii politice.“ Al doilea lucru la care mă gândesc este candoarea cu care imperceptibil ne distan ăm de ziua de ieri, pentru a crede că, în lumea contemporană, a a ceva nu se poate întâmpla (din nou).

1

Semnele timpului | Conexiuni

Social tiri de pe web I-A OFERIT O BIBLIE CELUI CARE I-A UCIS SO IA Un bărbat a șocat o întreagă curte judecătorească din Manhattan (New York, SUA), atunci când a oferit o Biblie celui care i-a ucis soția. „Dumnezeu va fi cu tine“, i-a spus Noel Pumarejo, plângând, celui care a înjunghiat-o pe soția lui, provocându-i moartea. „Citește Biblia asta și întoarce-te la Dumnezeu ca să-ți salvezi sufletul.“ Gestul lui Pumarejo a impresionat-o până la lacrimi chiar și pe judecătoare. Emoția însă nu și-a avut locul în decizia de a-l condamna pe acuzatul David Andrango la 25 de ani de închisoare.

Rata sinuciderilor l criză economică, d Biserica din Scoția îi încurajează pe enoriași să-i asculte și să le ofere înțelegere celor care iau în calcul ideea sinuciderii.

R

Asta de îndată ce va păși pe teritoriul britanic, în cursul acestui an.

The Telegraph informează că ambii autori atei reclamă deținerea dovezii de netăgăduit că Papa a mușamalizat cazul unui preot acuzat de abuz sexual. Ei speră ca aceasta să poată fi suficientă pentru întreprinderea unor acțiuni legale împotriva Papei, pe care îl acuză de „crime împotriva umanității.“

everendul Ian Galloway declara1 că mulţi dintre cei care se gândesc la sinucidere au nevoie doar să discute cu cineva despre problemele care i-au făcut să ia în calcul această opţiune.

El şi-a exprimat aprecierea pentru un spot publicitar difuzat în prime-time pe postul naţional de televiziune al Scoţiei. Spotul a fost realizat cu sprijinul programului guvernamental „Alege viaţa“, care are drept scop reducerea cu 20% a ratei de suicid în Scoţia, până în 2013. Liderul spiritual a declarat că „în vremuri de criză economică, în care rata şomajului a crescut în mod alarmant şi cultul individualismului a condus către o scădere treptată a interesului acordat valorilor familiale şi ale comunităţii, orice iniţiativă de a ajuta tânăra generaţie să facă faţă presiunilor economice şi sociale este bine-venită.“ De asemenea, „în biserici este nevoie să se înveţe ascultarea, ceva mai mult decât vorbitul“, conchide Galloway.

Problema suicidului este una de maximă importanţă la ora actuală. Conform datelor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în fiecare an aproximativ 1 milion

Pute i citi mai multe tiri pe site-ul www.semneletimpului.ro

1. Charlie Boyd, „Church urged to listen to people contemplating suicide“, www. christianitytoday.com, 12 aprilie 2010

CE CRED CEI CARE NU MERG LA BISERICĂ Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulții care nu merg la biserică se consideră totuși creștini.

Un studiu efectuat de Grupul Barna în Statele Unite indică faptul că, în timp ce bisericile se concentrează pe atragerea oamenilor care nu mai participă la slujbe, este posibil ca cei pe care liderii comunităților de cult doresc să îi recâștige să fie mult mai diferiți decât se cred. Aproximativ 68% dintre respondenți cred că Dumnezeu este atotștiutor, Creatorul atotputernic al Universului, pe care îl conduce până în prezent.

DOI MILITAN I ATEI VOR ARESTAREA PAPEI Dacă planul evoluționistului Richard Dawkins și al scriitorului ateu Christopher Hitchens reușește, Papa Benedict al XVI-lea ar urma să fie arestat.

2

de oameni se sinucid, iar în ultimii 45 de ani, rata sinuciderilor a crescut cu peste 60%.

Actul suicidar prezintă o rată a mortalităţii globale de 16 la 100.000. Altfel spus, la fiecare 40 de secunde un om se sinucide. Tulburările psihice, în special depresia, şi alcoolismul constituie principalii factori de risc ai suicidului, în Europa şi America de Nord.

The Guardian atrăgea atenţia, în martie 2009, asupra rolului pe care îl are mass-media în influenţarea populaţiei în privinţa deciziei de a comite suicid. Modul în care unii jurnalişti transmit ştiri despre oameni celebri ajunşi în pragul sinuciderii poate influenţa şi chiar convinge unele persoane, cu gânduri suicidare, să-şi pună planul în acţiune.

Unele organizaţii sugerează evitarea publicării

mai 2010

a confluența dintre epresie și internet detaliilor despre metodele de sinucidere şi evitarea folosirii de către jurnalişti a unor sintagme precum „tentativă de omor finalizată cu succes“. Se încurajează promovarea de către mass-media a informaţiilor despre sursele de consiliere şi ajutor, informaţii care pot reprezenta un real sprijin pentru persoanele care se gândesc să se sinucidă.

Influenţa internetului asupra comportamentului suicidar ar putea fi mai mare decât s-ar crede. E cunoscut faptul că persoanele cu afecţiuni psihice dezvoltă, în general, un comportament antisocial, deci internetul constituie cea mai la îndemână sursă de informare a lor. Ei preferă internetul (cel puţin în faza incipientă), în loc să meargă la o persoană sau instituţie specializată pentru informare şi ajutor. Siteurile pe care este abordată problema

sinuciderii constituie însă un motiv de îngrijorare pentru cei care luptă în vederea combaterii acesteia. Unele persoane, cu intenţii sau chiar tentative de suicid la activ, găsesc cu uşurinţă site-uri şi forumuri unde se dezbat tehnici şi metode care i-ar putea „ajuta“ săşi pună capăt vieţii. Cazurile de cybersuicid – suicid influenţat de internet – au fost investigate deja în publicaţii de specialitate.

Un studiu despre influenţa internetului asupra fenomenului sinuciderii a fost dat publicităţii în 2009.2 Concluziile au arătat că site-urile care oferă informaţii despre suicid, site-urile pro-suicid şi ferestrele de chat în care se discută despre acest subiect, sunt mult mai des vizitate decât paginile care oferă suport sau care descurajează suicidul. S-a constatat că aproape jumătate dintre cele 480 de pagini de internet luate în calcul pentru studiu ofereau informaţii despre metode de sinucidere. Raportul dintre site-urile pro-suicid şi cele care descurajează această practică a fost aproape egal.

Aşadar, accesarea unei pagini de internet care să sugereze metode de punere în act a tentativei suicidare sau a uneia care să ofere ajutor şi măsuri preventive depinde strict de alegerea utilizatorului.

2. Studiul a fost realizat de Departamentul de Medicină Socială din cadrul Universității din Bristol împreună cu Centrul pentru Cercetare privind Suicidul din cadrul Departamentului de Psihiatrie al Universității Oxford și Centrul de Prevenire a Sinuciderii de la Universitatea din Manchester.

Comentarii de pe web ANTONY FLEW - ATEUL CARE S-A RĂZGÂNDIT Profesorul, filosoful raționalist și ateul de renume mondial, Antony Flew, a murit pe 8 aprilie 2010, la vârsta de 87 de ani. d e Norel Iac ob Flew și-a petrecut cea mai mare parte a vieții negând existența lui Dumnezeu, până când în 2004, și-a schimbat dramatic convingerile. Pe principiul „urmează dovezile“, Flew a concluzionat că rezultatele cercetărilor cu privire la ADN au „arătat, prin complexitatea aproape incredibilă a aranjamentelor necesare producerii vieții, că o inteligență trebuie să fi fost implicată.

CREDINȚĂ FACI(A)LĂ? Îl cheamă Tim Tebow și e un jucător talentat de fotbal american. Pe deasupra, Tim Tebow este și creștin practicant. De pildă, Tebow are obiceiul să-şi vopsească versete biblice sub ochi, înainte de fiecare partidă. d e Alina Kartman Obiceiul lui Tim a făcut conducerea Campionatului Universitar Nord-American (NCAA) să introducă în regulament o interdicție explicită cu privire la „pictarea“ de texte pe faţă în timpul meciului. Cu puţin înainte de ştirea despre decizia NCAA, creştinismul lui Tebow mai fusese în atenţia presei şi pentru că jucătorul american l-a scos din sărite pe un coleg, propunând o rugăciune publică înainte de examenul Wonderlic.

ULTIMUL SEMN În săptămâna care a început sub semnul morții tragice a președintelui polonez, urmând apoi seismul din China, erupția vulcanului islandez a d e Chris tian S `lcian u părut un nou semn fatidic.

Mass-media românească a acoperit întreg spectrul, de la sperietoarea întru creșterea audienței până la informarea pur tehnică, fără dram de apocaliptică.

Ce uimește, privind retrospectiv, este faptul că nimeni nu a prevăzut impactul uriaș al activității vulcanice asupra întregii lumi. Da, s-au făcut prognoze, s-au exprimat temeri și riscuri în baza statisticii. S-a spus ce ar putea fi, dar nimeni nu a spus exact ce va fi.

Pute i citi mai multe comentarii pe site-ul www.semneletimpului.ro/blog

3

CONEXIUNI

Semnele timpului | Conexiuni

Religie

Previziuni sumbre pentru creștinii din China Gao Zhisheng (foto), activistul creștin pentru drepturile omului răpit de agenții din Securitatea statului chinez pe 4 februarie 2009, a fost eliberat.

Î

n ciuda faptului că atât el, cât şi familia lui au avut de suferit în urma separării forţate, Gao a declarat pentru CAA (China Aid Association) că îşi menţine credinţa în Dumnezeu.

Dispariţia activistului chinez a fost urmată de proteste din partea grupărilor internaţionale militante pentru drepturile omului. Deşi a fost eliberat în martie a.c., previziunile sumbre cu privire la soarta creştinilor chinezi continuă şi pentru acest an. Numai în 2009, 2.935 de creştini din China au fost victimele abuzurilor autorităţilor chineze, procentul crescând cu 44,8% faţă de 2008.

Din 389 de creştini arestaţi, 211 au fost conducători de Biserici, informează CAA. Într-un raport despre persecutarea creştinilor în China, dat publicităţii în 2009, CAA atrăgea

4

atenţia că autorităţile chineze i-au avut drept ţintă pe liderii religioşi, cărora le-au dat amenzi usturătoare sau sentinţe dureroase. Au fost organizate raiduri violente împotriva bisericilor mari, au fost întrerupte serviciile religioase de închinare şi a fost înăsprit controlul în vederea înregistrării legale a bisericilor creştine.

Confruntaţi cu încălcări flagrante ale drepturilor omului, creştinii chinezi au refuzat să accepte în tăcere închiderea sau distrugerea locurilor de închinare.

Aproape 1.000 de membri ai Bisericii Shouwang, din Beijing, s-au

închinat într-un parc, în timpul unei furtuni de zăpadă, după ce oficialităţile i-au forţat pe managerii de la Huajie Plaza să suspende înnoirea contractului de închiriere pe care firma îl avea cu biserica.

Un studiu publicat de ChinaDaily.com, în 2007, arăta că 31,4% dintre chinezii adulţi se declară religioşi, acesta însemnând un procent aproape de trei ori mai mare faţă de cel pe care îl dăduse, anterior, guvernul chinez.

Creştinismul este una dintre principalele religii practicate în China, alături de budism şi taoism. Deşi articolul 36 din Constituţia Chinei prevede dreptul la libertate religioasă, atacurile şi persecutarea creştinilor chinezi sunt departe de a se diminua în număr şi intensitate.

mai 2010

Politic

Primul summit de securitate nucleară, finalizat cu succes Liderii a peste 40 de țări s-au întrunit, în zilele de 12 și 13 aprilie a.c., în capitala federală americană, Washington, la primul summit consacrat securității nucleare, pentru a discuta despre securizarea materialelor fisibile în termen de patru ani și despre necesitatea luării unor măsuri concrete pentru anihilarea contrabandei nucleare.

P

e fondul tensiunilor dintre SUA şi Iranul acuzat că vrea să obţină bomba atomică, preşedintele Barack Obama a declarat că „terorismul nuclear este una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa siguranţei internaţionale.“ [...] „Ştim că organizaţii ca AlQaeda sunt gata de a încerca să obţină o armă de distrugere în masă pe care o vor utiliza fără niciun scrupul“, a mai adăugat şeful de stat american. De asemenea, preşedintele Obama a încurajat comunitatea internaţională să acţioneze „rapid şi curajos“ în vederea sancţionării Iranului pentru programul său nuclear, transmite Reuters.

În cadrul summitului, experţii în neproliferare nucleară au declarat că nu sunt cunoscute cazuri de grupări teroriste care au încercat să obţină plutoniu sau uraniu puternic îmbogăţit pentru fabricarea unei bombe nucleare brute, dar au existat 18 cazuri de dispariţie sau furt a unor materiale nucleare, începând cu anii 1990.

Rezultatele reuniunii au fost publicate într-un comunicat şi se constituie într-un program de lucru ce îşi propune să reducă ameninţarea nucleară a terorismului internaţional prin acţiuni responsabile ale diferitelor ţări, prin măsuri de securizare energică

şi printr-o colaborare internaţională durabilă şi eficientă. „SUA şi Rusia vor elimina fiecare, în următorii zece ani, în mod transparent şi ireversibil, nu mai puţin de 34 de tone de plutoniu pentru armament, cantitate suficientă pentru aproape 17.000 de bombe atomice“, a precizat Secretarul de Stat, Hillary Clinton.

Pe agenda summitului de la Washington s-au aflat şi alte puncte de interes. Publicaţia Foreign Policy a făcut o trecere în revistă a aşteptărilor celor 46 de ţări participante la întrunire. China a văzut acest summit ca pe o oportunitate de a se distinge ca putere mondială responsabilă.

Mexicul şi-a exprimat dorinţa ca SUA să-i acorde ajutor în lupta contra drogurilor. Rusia a fost interesată de evitarea instalării scutului antirachetă, Spania a dorit respect din partea SUA (pentru ajutorul acordat de trupele sale în Afganistan), iar Elveţia ar fi dorit o discuţie despre recuperarea economiei mondiale.

Summitul pe tema securităţii nucleare a fost considerat de reprezentanţii Casei Albe drept cea mai mare conferinţă de acest tip găzduită de Statele Unite de la înfiinţarea ONU, în 1945.

5

Semnele timpului | Religie

l u o N

e m ecu a a vizitat o le IV X l a t ic d .c., papa Bene it să promoveze a ie rt a m 4 1 e n În data d oma, gest me biserică a mai fost R in d ă n ra te biserică lu ilor. Aceeași n ti ș re ani de la c e l d u d 0 n 0 5 râ la în , a 3 8 te unita l al II-lea în 19 46). u a P n a Io e d vizitată ther (1483-15 u L in rt a M i lu nașterea us Necula de Mari

6

mai 2010

m s i n atolică păenic cu Biserica C de USA um ec ul og al di a, la data acee ticol publicat 1 at în anul 1992, rea sortit eşecului. Finalul unui aracă ideea de ecumenism, ic bl pu l co ti ar ntr-un te ncluziona: „D S. Spong preToday, în 1994, co tă văzută ca ’întoarcere la Roma’, est episcopalianul Johnsale cu privire la en câ ez de pr şi zenta comentariile ţiale“ ale dialogului în forma ei antă decât o Biserică democratică oul „trei probleme esenica Catolică. Prima mai import ităţii în diversitate prezentat de N ică nu va ecumenic cu Bisertă de atitudinea ca- conceptul uneste evident că într-o astfel de Bisermodel mai problemă era lega ţeleasă de către pre- Testament,tate religioasă (...) Este nevoie de un er , în tolică faţă de femeica o relicvă patriarhală exista libecumenism.“2 1. John S. Spong, n de ă lia st n „Roman Catholicpa ea bu co ac la de to i ca latul epis an i ţi de eo 20 pr e ru ap Anglican nt ro ul pe După ap : ea unui nou er ce impune celibat mă viza atitudinea faţă Ecumenical Union şt na la m tă is as , ie I Can No le saţ e ob us an rm Ca pr tr A afi ua se o lici. A do re catolicismul Support“, nsiderată de Spong ecumenism, în ca ator într-un pion impor- LoVirnggineria Quarterly de homosexuali, coe, ţinând seama de caReview, Spring, formă din observ unea de pluralitate dovadă de ipocrizi catolici homosexuali ţi no 1992 re ca în zurile unor preoţi urma contaminării cu tant şi ngură autoritate învinge vechea ley, 2. John W. Swom (care au decedat înde cazurile de pedofilie. sub o si ă a unităţii formale într-o ure of ecufut e „Th menism“, USA virusul HIV) sau oblematic se referea la paradigmBiserică, dar cu mai multe forme rie ă pr m is ur ct en ng pe Today, 1 septemb si as um a ea un ec at ta Al treile lit es bi ac ili e fi fa ă in 4 S re 199 e. sp er uc ă de învăţătura catolic du-se că o astfel de pre- de condn? ân bu er ai id m ns co mare, papală, imposibil. Prin ur misă face dialogul

Î

7

Semnele timpului | Religie

Conferința Secretarilor Comuniunilor Mondiale Creștine Dorința după un nou ecumenism a născut încă o structură: Conferința Secretarilor Comuniunilor Mondiale Creștine (Conference of Secretaries of the Christian World Communions). CSCMC nu este o organizație, ci doar o conferință (cu sesiuni regulate) la care orice Biserică își poate trimite delegații. Scopul întâlnirilor este acela de a oferi informații și rapoarte pentru o mai bună cunoaștere reciprocă. Pe agenda CSCMC nu apar subiecte doctrinale pentru negociere – acestea sunt doar expuse. Probabil așa se

explică faptul că CSCMC reprezintă aproximativ 2 miliarde de creștini și acoperă mai multe Biserici decât orice altă organizație ecumenică.

Relațiile dintre CMB și CSCMC au fost destul de dificile la început, deoarece CSCMC accepta Bisericile așa cum sunt, fără cererea expresă de a exprima un crez comun, lucru interpretat ca o sursă de divizare, nicidecum de unitate. Ulterior, lucrurile au fost reglementate, actualmente chiar CMB având reprezentanți în cadrul CSCMC.

De la vechiul la noul ecumenism La începutul secolului al XX-lea, mişcarea ecumenică viza aspecte sociale, Bisericile fiind chemate să se implice ca urmare a dezastrelor şi să lupte pentru limitarea relelor din societate. Treptat însă, s-au ivit şi aspecte religioase ale dialogului dintre Biserici, un ţel fiind acela al unităţii şi cooperării în spiritul Ligii Naţiunilor (actualmente ONU). În acest context, se pun bazele Consiliului Mondial al Bisericilor (The World Council of Churches). Prima adunare generală a acestui organism a avut loc la Amsterdam, în Olanda, în 1948.

Cu sediul la Geneva, Elveţia, Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) reprezintă organizaţia oficială a mişcării ecumenice în vechea accepţiune. Conform datelor oferite de către CMB3, organizaţia numără 348 de asociaţii sau organizaţii bisericeşti sericeşti reprezentând diverse confesiuni creştine din 1200 de ţări, cu un total de 592 milioane de credincioşi. Cuu toate că scopul CMB este acela de a promova unitateaa vizibilă printre creştini, rezultatele sunt destul estul de slabe, dat fiind faptul că 75% dintre tre creştini fac parte din Biserici neafiliate iate la CMB4. Reticenţa multor grupări rupări religioase de a se afilia unuii astfel de organism are de-a face cuu una dintre condiţiile aderării, şii anume subscriereaa la un crez ntru mulţi, 3. www.oikoumene.org comun. Pentru un astfel de e ecumen4. La nivel mondial, ism este văzut ăzut ca o înîn cadrul creștinismului există aprocercare de uniformiximativ 38.000 zare a credinţelor dinţelor şi de de confesiuni, cu diverse orientări teformare a unei singure ologice i structuri Biserici. organizatorice.

8

Statuia Papei Ioan Paul al II-lea în Wadowice, ora ul său natal

Noul ecumenism este mult mai agreat de către Biserici. Chiar dacă unele comunităţi religioase nu sunt implicate, din diverse motive, într-o structură ecumenică oficială, (cu mici excepţii) toate Bisericile practică un ecumenism de facto, manifestat prin relaţii şi discuţii interconfesionale. Noua mişcare ecumenică nu îşi propune eliminarea diferenţelor privitoare la tradiţii şi crezuri, ci este preocupată de „venirea laolaltă“ a acestora. Christos Yannaras, profesor de filosofie la Universitatea Pantion, din Atena, observa că elementele de bază ale noului ecumenism cunoaşterea, în sensul sunt libertatea şi cunoaşt asigurării spaţiului necesar neces diversităţii şi în vederea înţelegerii reciproce. reci

Biserica Catolic Catolică spune ecumenism „da“ noului ecu În ultimele decenii s-a văzut o schimbare în înţelegerea genera generală a noţiunii de ecumenism şi, în spec special, în poziţia Bisericii Catolice faţă de problematica ecumenică. Fiind Fii o iniţiativă protestantă, pentru catolicism fenomenul a fost, la început, de mică însemnătate. Singurul ecumenism consi-der consi-derat posibil era acela al întoarcerii întoarcer tuturor în „staulul“ catolic. catolic De exemplu, conform canon canonului 1258 din Codul de Canoane Cano şi Legi (din 1917), era cons considerată ilicită

mai 2010

participarea unui credincios catolic la implicarea sa ecumenică. Schimbarea este semnificativă, orice serviciu religios necatolic, excepţie Biserica Catolică, iniţial distantă faţă de fenomenul ecufăcând ocaziile în care datoria civică o menic, preluând chiar rolul de lider militant. Cel puţin impunea – participarea la diverse cereaceasta este părerea lui Kenneth D. Whitehead6, prolific autor catolic cu orientări pro-ecumenice. Rolul de monii, precum nunţi sau înmormântări.

Interdicţia nu mai apare însă în versiunea conducere (informală) pe care îl are catolicismul în ecumenismul actual este datorat implicării sale în discuţii Codului din 1983, iar într-un document bilaterale cu diverse confesiuni protestante şi cu ortopublicat de Conciliul Pontifical pentru doxia răsăriteană. Inevitabil, Biserica Catolică devine Unitatea Creştină (1993) se afirmă: „Creştinii pot fi încurajaţi să împărtăşească activităţi şi resurse spirituale, să îm- „Papalitatea este un element-cheie în unitatea părtăşească moştenirea creștină.“ spirituală pe care o au în Geoff rey Wainwright comun în maniera şi gradul care sunt potrivite cu starea punctul de referinţă în discuţiile interconfesionale, ocuprezentă de divizare.“ Relevantă în acest pând un rol proeminent ca gazdă a diferitelor congrese sens este şi declaraţia recentă făcută şi simpozioane. de cardinalul Walter Kasper, prefectul Recent, între 8 şi 10 februarie 2010, la Vatican a avut Congregaţiei pentru Unitatea Creştinilor din cadrul Bisericii Catolice, care a amin- loc un simpozion7 la care au participat catolici, luterani, tit că „ecumenismul nu este facultativ, ci reformaţi, anglicani şi metodişti. Discuţiile au plecat de este o datorie universală pentru catolicii la cartea Harvesting the Fruits: Basic Aspects of Christian practicanţi, pentru toţi cei care respectă Faith in Ecumenical Dialogue (Culegând roadele: aspecte doctrina catolică“5. de bază ale credinţei creştine în dialogul ecumenic), Deşi Biserica Catolică nu a aderat la publicată în octombrie 2009. Realizată sub coordonarea Consiliul Mondial al Bisericilor, acest lui Walter Kasper, prefectul Congregaţiei, cartea este fapt nu mai este un impediment pentru o trecere în revistă a rezultatelor celor 40 de ani de 5. Catholica.ro, „Ecumenismul este o datorie universală pentru catolicii practicanți“, 18 februarie 2010 6. Kenneth D. Whitehead, The New Ecumenism: How the Catholic Church After Vatican II Took Over the Leadership of the World Ecumenical Movement, Alba House Society of St. Paul, 2009 7. Symposium on 40 Years of Ecumenism, www. zenit.org, 15 februarie 2010

Noul ecumenism

9

Semnele timpului | Religie

10

mai 2010

dialog între Biserica Catolică şi Federaţia Mondială Luterană, Alianţa Mondială a Bisericilor Reformate, Comuniunea Anglicană şi Consiliul Mondial Metodist.

Tot la iniţiativa catolică, se prevede chiar crearea unui catehism ecumenic, ce ar putea conţine un comentariu la Crezul Apostolic şi la Rugăciunea Domnească.

Primatul papal Whitehead recunoaşte şi el că obstacolul major în realizarea unităţii este „papalitatea însăşi“, prin pretenţia primatului.

Cu siguranţă că Biserica Catolică nu va avea cum să renunţe la o astfel de învăţătură. Totuşi, după pontificatul papei Pius al XII-lea (1939-1958), se poate observa un nou ton şi alte accente în înţelegerea noţiunii de primat papal. Fără a renunţa la pretenţia ca papa să fie „primul între egali“, catolicismul caută să-l redefinească trecând de la accentul tradiţional pe autoritatea doctrinară şi pretenţiile jurisdicţionale la noul concept al „slujirii petrine“. Vaticanul este conştient că doar prin imaginea publică a unui papă cu rol unificator va putea accede către rolul de lider suprem la nivel ecumenic. Papa nu îşi va câştiga preeminenţa prin simpla cerere, ci printr-o implicare directă şi activă. O astfel de înţelegere este ilustrată

de slujirea lui Ioan Paul al II-lea, continuată de Benedict al XVI-lea.

De jure, patriarhii ortodocşi îi recunosc episcopului de Roma (papei) titlul onorific de „primus inter pares“, dar, în fapt, nimeni nu acceptă ideea de autoritate jurisdicţională. Discuţiile recente dintre catolici şi ortodocşi merg încet, dar pe o direcţie sigură: clarificarea poziţiei episcopului de Roma în cadrul creştinismului. În octombrie 2007, la Ravenna, Italia, s-au desfăşurat lucrările Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă.

Rezultatul lucrărilor s-a concretizat într-o declaraţie comună intitulată „Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: comuniune eclezială, conciliaritate şi autoritate“, publicată în data de 15 noiembrie 2007. În document se recunoaşte primatul la nivel universal al episcopului Romei din timpurile străvechi. A fost prima dată când Bisericile Ortodoxe au recunoscut existenţa unui primat universal, acceptând că, potrivit practicii Bisericii din vechime, „întâiul episcop este episcopul Romei“.

Subiectul rămâne însă unul extrem de sensibil, grupări tradiţionale ortodoxe catalogând orientarea proecumenică a noii generaţii de patriarhi (Kiril al Rusiei, Daniel al României, Irineu al Serbiei şi Ieronimos al Greciei) drept trădarea ortodoxiei. Pe de altă parte, preocuparea pentru rezolvarea disensiunilor dintre catolici şi ortodocşi pare să dea şi rezultate practice. În Ucraina, se încearcă o împăcare între ortodocşi şi catolici într-o manieră inedită, care va putea sluji ca exemplu. Liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene a venit cu o sugestie

Din istoria conflictului pentru întâietate Încă de la începuturi, Biserica le-a acordat un statut special unor episcopi, numiți patriarhi: episcopul Romei, episcopul Alexandriei și episcopul Antiohiei. Ulterior, li s-au alăturat episcopul Constantinopolului și cel al Ierusalimului, confirmați în cadrul Conciliului din Calcedon, în 451. Mutarea capitalei Imperiului Roman la Constantinopol a făcut ca patriarhul din Răsărit să solicite o poziție mai înaltă, intrând în conflict cu episcopul Romei, care considera că el, ca succesor al Sfântului Petru, este primul dintre apostoli.

Conform canonului 3 al Primului Conciliu de

la Constantinopol (381), episcopului cetății i se oferea un primat de onoare, după cel al Romei, deoarece Constantinopolul era Noua Romă. De aici nu a mai fost decât un pas până la lupta privind împărțirea teritorială a autorității celor doi episcopi. Disputa privind primatul episcopal a fost suficient de puternică și a dus, alături de alte controverse pe aspecte teologice și de rit, la Marea Schismă, din 1054. Bisericile din Apus au recunoscut primatul episcopului de Roma, iar cele din Răsărit pe cel al patriarhului din Constantinopol.

Noul ecumenism

11

Semnele timpului | Religie

care are în vedere un sistem de „unitate duală“8 în care Bisericile Catolice Răsăritene să fie în comuniune deplină atât cu Constantinopolul, cât şi cu Roma. Patriarhul ortodox de Constantinopol a răspuns favorabil iniţiativei, sugerând că tactica „unităţii duale“ ar conduce la o situaţie similară întrucâtva celei din primul mileniu creştin, de dinaintea separării dintre Roma şi Constantinopol.

Catolicismul flexibil Un model al viitoarelor reintegrări ar putea fi modul în care catolicismul reabsoarbe aripa tradiţională a anglicanismului. Liderii Comuniunii Anglicane Tradiţionale, cu 400.000 de membri în lumea întreagă, au trimis o scrisoare Sfântului Scaun (octombrie 2007), cerând unirea deplină cu Biserica Catolică. Îndepărtarea lor de Comuniunea Anglicană se datorează, în mare parte, aprobării relaţiilor homosexuale, ajungându-se chiar la hirotonirea unor 8. Catholic World astfel de persoane, dar şi problemei feNews, „Orthodox leader suggests meilor-episcop. Anglicanii tradiţionali ’dual unity’ for şi-au declarat aderenţa la doctrina caEastern Catholics“, 19 iunie 2008 tolică, dar şi-au exprimat dorinţa de a păstra unele tradiţii anglicane.

9. Apostolic Constitution, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei Anglicanorum Coetibus, VI §1, pu- a răspuns în iulie 2008, promiţând anablicat pe pagina ofilizarea cererii. După un an, la 20 octomcială a Vaticanului, brie 2009, prefectul Congregaţiei, www.vatican.va 12

cardinalul William Levada, anunţa intenţia Papei Benedict de a crea un cadru în care grupurile anglicane să poată reveni în comuniune cu Biserica Catolică. În cele din urmă, ordinariatele pentru anglicani au fost stabilite de constituţia apostolică Anglicanorum Coetibus, la 4 noiembrie 2009, ca formă în care anglicanii pot să revină, în grup, la comuniunea deplină cu Biserica Catolică, având dreptul de a-şi conserva elementele specifice spiritualităţii anglicane şi patrimoniului lor liturgic. Până la recenta constituţie apostolică, revenirea de la anglicanism la catolicism era posibilă doar la nivel personal.

Biserica Catolică nu recunoaşte hirotonirea preoţilor anglicani, dar, odată ce au aderat la catolicism, aceştia pot fi hirotoniţi (din nou) conform normelor catolice: „Toţi cei care au slujit ca diaconi, preoţi sau episcopi anglicani [...] pot fi acceptaţi drept candidaţi pentru sfânta preoţie în Biserica Catolică.“9 Acelaşi document papal lasă să se întrevadă că romano-catolicismul nu este atât de rigid, stipulându-se posibilitatea primirii în cadrul preoţiei a foştilor preoţi anglicani

mai 2010

căsătoriţi: „Din respect faţă de tradiţia ecleziastică anglicană se poate prezenta către Sfântul Părinte cererea de acceptare în preoţime a bărbaţilor căsătoriţi.“ Cu o astfel de abordare, catolicismul nu va avea decât de câştigat.

Și ce va fi?

Ecumenismul are scopuri lăudabile şi se pot întrevedea diverse aspecte pozitive. Prin diferitele organizaţii şi instituţii, mişcarea ecumenică a fost un instrument eficient de luptă împotriva încălcării drepturilor umane şi împotriva rasismului, atrăgând atenţia asupra implicaţiilor socio-economice ale Evangheliei. Până la urmă, ţinta unităţii

este cât se poate de christică. Niciun urmaş al lui Iisus nu poate trece cu vederea că unitatea este însăşi dorinţa Mântuitorului. Iar dialogul este un instrument la îndemână şi util pentru înlăturarea prejudecăţilor care, de cele mai multe ori, duc la animozităţi.

Schimbarea majoră de paradigmă în cadrul noului ecumenism este aceea că s-a renunţat la abordarea unităţii în jurul autorităţii supreme a Scripturilor.

Această decizie este provocată de faptul că, în practică, deşi fiecare Biserică recunoaşte ca autoritate Biblia, maniera în care aceasta este folosită şi interpretată devine subiect de controversă. Noul ecumenism nu este preocupat de alinierea faţă de o autoritate comun recunoscută sau afilierea la un organism tutelar, ci doar de expunerea reciprocă a învăţăturilor şi sublinierea punctelor comune. Din acest motiv, expunerea înlocuieşte dialogul ori negocierea. Acest ecumenism de tip postmodern este caracterizat de mentalitatea „ceea ce crezi e corect pentru tine şi ceea ce cred e corect pentru mine“, cu toate că aceasta ar putea creşte riscul acomodării cu orice.

Este clar că visul de a crea Superbiserica, o instituţie ecleziastică cu un caracter mondial care să impună unitate şi uniformitate, este departe de realitatea prezentă. În schimb, nu putem trece cu vederea tendinţa actuală de căutare a unităţii într-un melanj de concepţii şi învăţături teologice antagonice, ceea ce ne duce cu gândul la anticul Babel (cunoscut ulterior ca Babilon) – simbolul încurcăturii, al religiei de sorginte omenească, preocupată de forme şi structuri exterioare.

Dintr-o perspectivă profetică, în lumina luptei dintre bine şi rău, adevăr şi minciună, nicidecum nu există loc pentru unitate detaşată de adevăr. Şi să nu uităm că, în Apocalipsa lui Ioan Teologul, Biserica lui Christos din zilele din urmă este portretizată ca fiind „rămăşiţa“ – cei puţini, nicidecum cei mulţi, cei care „ies“, nu cei care „intră“.

Argumente pro ecumenism

Argumente contra ecumenism

Unirea reprezintă un ideal divin.

Asimilarea – Bisericile (mai ales cele mici) se văd amenințate de pierderea identității.

Este de dorit un suport mai bun pentru slujire umanitară și vestirea Evangheliei.

O mai bună imagine a creștinismului față de cele două treimi necreștine ale populației planetei.

Datorită dialogului, Bisericile sunt obligate să-și articuleze în mod corespunzător crezul.

Pericolul sincretismului.

Pericolul unei uniri formale și nicidecum reale.

Renunțarea la căutarea „unirii în adevăr“.

Noul ecumenism

13

Semnele timpului | Politic

SAU

Cârjă basto

independenței statului Israel La doar 11 minute după declararea n a recunoscut noul președintele american Harry Truma 14

mai 2010

n?

Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu de Christian Sălcianu

(14 mai 1948), stat evreiesc.

15

Semnele timpului | Politic

Pozi iile pre edin ilor americani „Israel și America sunt parteneri istorici în căutarea globală după demnitate umană și libertate.

Vom rămâne întotdeauna unii de partea altora.“ Ronald Reagan

„Continua noastră căutare după pace în Orientul Mijlociu începe cu recunoașterea faptului că legăturile ce unesc cele două țări ale noastre nu vor putea fi niciodată rupte.“ George Bush

16

mai 2010

eşi gestul Americii era la acel moment doar unul de facto, cel de jure având loc după primele alegeri israeliene (ianuarie 1949), semnalul internaţional a fost definitoriu. Israelul devenea un punct de tensiune şi echilibru pentru Orientul Mijlociu şi pentru interesele marilor puteri ale lumii. Ca punct de echilibru, Israelul este singura democraţie din Orientul Mijlociu – o realizare cu adevărat unică. În revers, este o democraţie izolată într-o regiune în care şi religia sa este singulară şi minoritară. Având aspiraţii naţionale şi teritoriale puternic negate de politica oficială a statelor vecine şi de actele violente ale unor organizaţii teroriste, Israelul este un punct de tensiune în zonă. Revendicat ca un loc de interes maxim al celor trei mari religii monoteiste (iudaismul, creştinismul şi islamul), teritoriul „Ţării Sfinte“ a fost, incontestabil, centrul marilor lupte între aceste religii. Prin decizii izvorâte din politică şi din religie, Israelul şi Ierusalimul (Cetatea Păcii) cunosc o pace forţată, ca o fotografie de grup în care toţi zâmbesc la comandă.

Cu Israelul în obiectiv, pe un fundal american, două lucruri atrag atenţia: susţinerea totală arătată Israelului de către Statele Unite şi interesul profund al lumii evanghelice americane pentru convertirea evreilor la creştinism. La prima vedere, cele două par să nu aibă nimic în comun,

D

fiind politică şi religie. Realitatea detaliată prezintă aceşti doi poli ca unii bine tensionaţi, determinându-se decisiv unul pe celălalt.

Susținere totală din partea Statelor Unite Israelul este statul care primeşte cel mai mare ajutor extern din partea Americii (economic, militar, politic, informaţional etc.). Când premierul rus Aleksei Kosygin l-a întrebat pe preşedintele american Lyndon Johnson de ce susţine Israelul (arabii numărau 80 de milioane, iar evreii, 3 milioane), răspunsul primit a fost: „Pentru că este corect.“ Susţinerea Israelului a fost recunoscută de toţi preşedinţii americani, fiind justificată prin raţiuni politice şi morale.

Pe site-ul Ministerului de Externe american se precizează că „securitatea şi bunăstarea Israelului a fost cheia de boltă a politicii americane în Orientul Mijlociu.“ Înainte de a deveni preşedinte, Reagan declara că „doar printr-o deplină apreciere a rolului critic pe care îl joacă statul Israel în calculul nostru strategic putem construi fundamentul acţiunii de îndepărtare a planurilor Moscovei din teritoriile şi de resursele vitale pentru securitatea şi bunăstarea naţiunii noastre.“1 Declaraţia evidenţia interesele geopolitice ale Statelor Unite în regiune, cunoscută fiind implicarea Uniunii Sovietice în Orientul Mijlociu: graniţe cu ţări musulmane, ca Turcia sau Iran, interes pentru rezervele de petrol din regiune, alimentarea cu tehnologie şi armament a unor ţări arabe. Niciodată confirmată (dar nici infirmată), deţinerea armei nucleare din partea Israelului a fost un puternic aditiv al tensiunii. La nivel politic, în mod clar, America are nevoie de un stat Israel în Orientul Mijlociu. Însă, nu se reduce 1. www.jewish virtuallibrary.org totul la politica militară.

„America și Israelul au o legătură specială.

Relația noastră este una unică între toate popoarele.“ Bill Clinton

„Unul dintre cei mai importanți prieteni ai noștri este statul Israel.“ George Bush, Jr.

„Perspectiva mea este că relația specială a Americii cu Israelul ne obligă să îi ajutăm în căutarea unor parteneri credibili cu care să facă pace, în același timp sprijinind Israelul împotriva dușmanilor care i-au jurat distrugerea.“ Barack Obama

Cârjă sau baston? Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu

17

Semnele timpului | Politic

Evreii ii în î America i În multe aspecte, America se as aseamănă cu Israelul, începând cu moștenirea comună om bazată pe religia Vechiului Testament. America ri s-a considerat o nouă țară a făgăduinței. Una di dintre stemele Americii propuse la momentul independenței en ei reprezenta trecerea Mării Roșii de către evreii urmăriți e de faraonul egiptean, având ca motto:: „Răzvrătirea în fața tiranilor este ascultare de Dumnezeu.“ m Este evidentă asemănarea dintre evrei și co coloniștii noului continent care căutau „o țară fărăă rege și o biserică fără papă“. Influența la nivel mondial m este incontestabilă, iar Thomas Jefferson afirma af explicit faptul că „poporul evreu a făcut mai m mult decât orice alt popor pentru civilizarea omului.“ ui Înainte de mișcarea sionistăa, mai multe personalități na americane și-au exprimat aprecierea față d de evrei și au prezis chiar întoarcerea acestora într-o tr țară care să fie a lor (John Adams, Abraham Lincoln, in Emma Lazarus, cardinalul Gibbons). În prezent, interpretările legate de interesele n morale au fost înlocuite cu teorii speculative a conform cărora evreii sunt păpușarii din spatele Statelor at Unite, și astfel conducători ai lumii. Se e vehiculează ideea că evreii sunt marii bancheri ai lumii, um exemplu fiind Alan Greenspan ca șef al Rezervei Federale r timp de două decenii. Tot despre evrei ev se crede că sunt nucleul de la Hollywood, casele as de producție Warner Bros., Metro-Goldwyn-Mayer, Fox yn Film, Paramount, Universal și Columbia mb fiind fondate și apoi administrate de evrei. În o opinia lui Jill Robinsonb, cunoscătoare a lumii hollywoodiene, ol „visul american“ este o invenție evreiască.

Există și a un spectru ocult, în care evreii sunt văzuți v ca marii conspiratori, membri ai societăților soc mai mult sau mai puțin secrete (de lla masonerie la comunism). Argumentele pro p sau contra acestor ipoteze sunt discut discutabile. a Repere mult mai sigure se găsesc în n alt a domeniu, în interesul profund al lupro mii evanghelice evanghel c americane pentru o viito viitoare a convertire la creștinism a evreilor. a. Mișcare internațională internațio cu obiectivul inițial de stabilire stabilire a prezenței comunității naționale și religioase relig evreiești în Palestina și cu obiectivul obiectiv ulterior de a sprijini statul modern Israel.

Is ae b. Fiica lui Dore Schary Sch (evreu), cel care a fost director de producție și apoi M președinte al MG MGM (Metro-GoldwynMayer). Autoar Autoaree a nouă cărți, între care An A Empire of Their care Own How the Jews Own: Innve Invented Hollywood (Un m imperiu al lor. Cum au inventat evreii H Hollywoodul).

18

Preşedintele Jimmy Carter afirma că „supravieţuirea Israelului nu este o chestiune politică, este un imperativ moral.

Aceasta este credinţa mea profundă şi este credinţa împărtăşită de vasta majoritate a poporului american... un Israel puternic şi în siguranţă nu este doar în interesul Israelului. Este în interesul Statelor Unite şi în interesul întregii lumi libere.“2 Aşadar, dincolo de scena unde sunt evidente interesele politice, pot fi identificate şi alte tipuri de interese.

Relațiile politico-religioase Rabinul Marc Tanenbaum, membru al Comitetului Evreiesc American, sublinia că „cel mai mare grup din Statele Unite ce manifestă sentimente pro-iudaice şi, în acelaşi timp, grupul cu cea mai rapidă dezvoltare este comunitatea evanghelică.“3 De partea creştină a organizaţiei, Jerry Strober preciza că „adevărata sursă a puterii pe care evreii o au în America vine de la evanghelici.“ Zev Chafets, fost editorialist la The New York Daily News şi fost şef al biroului de presă al guvernului israelian, propunea sintagma „o pereche potrivită de sus (din cer)“4. De ce i-ar susţine evanghelicii pe evrei? Pentru că la mijloc sunt relaţii foarte strânse între politicienii evrei şi liderii creştini evanghelici şi pentru că, în general, creştinii evanghelici au o atitudine favorabilă evreilor.

mai 2010

Relaţiile politico-religioase sunt cunos- Este clar, politica şi religia nu sunt surori vitrege. Şi amcute şi revendicate explicit, în diverse ad- bele depind de susţinerea publicului. ministraţii americane şi evreieşti. Fost Atitudinea creștinilor ambasador israelian la ONU, Benjamin evanghelici americani Netanyahu a vorbit adesea la ocaziile de În 2002, un sondaj Tarrance7 cu privire la atitudi„Mic Dejun cu Rugăciune pentru Israel“, nea americanilor faţă de evrei, releva că „62% dintre organizate de dreapta creştină. În 1998, când a vizitat capitala americană din pos- creştinii conservatori practicanţi susţin Israelul şi o matura de premier israelian, înainte de a dis- joritate a acestora, 56%, o fac pentru cuta cu preşedintele Clinton, Netanyahu că împărtăşesc valorile democratice şi 2. www.israelemb.org făgăduinţele date de Dumnezeu lui s-a întâlnit cu liderul dreptei religioase, 3. www.religion-onAvraam şi evreilor cu privire la pămân- line.org. Autorul Jerry Falwell, şi s-a adresat unei adunări cărții Evangelicals de peste o mie de lideri ai creştinismului tul unde este localizat statul modern and Jews in converIsrael.“ Dincolo de valorile democratice sation (Evanghelicii fundamentalist. Flatare sau nu, sala l-a și evreii, în comune, idee aclamat ca un „Ronald conversație).

5 Reagan al Israelului“. Ideea că, în ultimele zile ale dezvoltată în 4. Titlu de carte în În faţa audienţei discursurile care analizează Pământului, evreii se vor evanghelice, Netapreşedinţilor alianța între evrei și creștini, în original nyahu afirma: „Nu converti la creștinism impli- americani sau A Match Made in avem prieteni mai în declaraţiile Heaven. buni, nu avem aliaţi că un liber arbitru încătușat. de misiune ale 5. Ronald Reagan a mai buni decât oame- În cuvintele lui Gorenberg, organizaţiilor avut relații foarte strânse cu dreapta nii din sala aceasta.“ exprimate în cadrul emiamericane religioasă; a fost Cu o altă ocazie, pro-iudaice, cunoscut drept cel mai pro Israel preun grup format din siunii 60 minutes: „Evreii atrag atenţia ședinte american.

6 17 lideri evanghelici ori mor, ori se pocăiesc.“ nuanţele reliei se numărau gioase ale co- 6. Între şi fundamentalişti Don Argue (preșenexiunilor din- dintele Asociației creştini a vizitat Ţara Naționale a tre Israel şi SUA. Sfântă. Organizată de Ministerul israEvanghelicilor), Din perspectivă strict religioasă, fap- Brandt Gustavson elian de Turism, cu sprijinul premierului (președinNetanyahu, vizita s-a încheiat cu semna- tul că Dumnezeu l-a binecuvântat pe tele Asociației Avraam şi i-a promis o ţară rămâne rea unei hotărâri ferme a liderilor creşNaționale a Oamenilor de tini, exprimându-se speranţa că „America pivotul atitudinii pro-iudaice a evanPresă Religioasă, niciodată, niciodată nu va părăsi Israelul.“ ghelicilor americani. Promisiunea de care supervizează 90% din posturile binecuvântare a celor ce îl vor binecuradio-TV religioase vânta şi de blestemare a celor ce îl vor din SUA), Donald Wildmon (preșeblestema (Geneza 12:3) este repetată dintele Asociației 8 ca o mantră de creştini. Tim Weber, Americane pentru Familie). istoric creştin şi decan al Seminarului Teologic Baptist din Illinois confirmă 7. Institut de sondare a opiniei pucă „nimeni în America nu-i întrece pe blice, din tabăra fundamentalişti în sprijinul lor pentru republicanilor.

Israel, nici măcar evreii americani.“ 8. Silabă, cuvânt, Este foarte important ca, atunci când expresie, formulă sacră în religii oridiscutăm despre evrei, să ştim dacă ne entale (ex. brahmareferim la evrei ca religie, ca naţiune nism), considerată a avea o capacitate sau ca indivizi. Religia şi naţionalitatea de transformare sunt uşor confundate şi substituite. creativă.

Cârjă sau baston? Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu

19

Semnele timpului | Politic

Pentru mulţi, în mod eronat, a fi român echivalează cu a fi ortodox şi a fi arab echivalează cu a fi musulman.

Deopotrivă invalidă este prezumţia că orice evreu este şi membru al cultului mozaic; unii sunt evrei ortodocşi, alţii evrei încreştinaţi, alţii evrei secularizaţi (44% în 2006). Ateii din România sunt la fel de români ca şi creştinii din România, iar penitenciarele lumii au suficienţi clienţi dintre botezaţii creştini. Este evident riscul de a identifica exclusivist religia după naţionalitate sau viceversa.

Perspectiva creştină evanghelică este aceea că evreii, ca naţiune, (1) au fost un popor ales de Dumnezeu în Vechiul Testament, apoi (2) au avut o perioadă de declin în timpul Noului Testament, evidentă prin respingerea lui Iisus în calitatea Sa de Mesia şi prin asumarea peste generaţii a blestemului pentru moartea Sa (Matei 27:25), dar (3) vor cunoaşte o reabilitare în vremea sfârşitului prin convertirea în masă la creştinism.

Punctul final al teoriei nu este justificat biblic, întrucât nicăieri în Biblie nu scrie că Israelul, ca naţiune, se va converti la creştinism.9 Iar ideea nu beneficiază de simpatii nici în lumea iudaică.

Gershom Gorenberg, jurnalist politic liberal, con9. Textul din Romani trazice opinia creştinilor, indicând un 11:26 („tot Israelul paradox în raţionamentul lor. Pe de o va fi mântuit“) se referă, în context, la parte, datorită lui Avraam, evreii sunt Israelul spiritual. binecuvântaţi pe termen nelimitat, iar pe

de altă parte sunt orbi, pentru că nu L-au primit pe Iisus. Ideea că, în ultimele zile ale Pământului, evreii se vor converti la creştinism implică un liber arbitru încătuşat. În cuvintele lui Gorenberg, exprimate în cadrul emisiunii 60 minutes: „Evreii ori mor, ori se pocăiesc.“

Un scenariu cu noduri O convertire la creştinism a întregii naţiuni evreieşti este puţin probabilă şi, oricum, fără suport biblic. Filmul Ziua independenţei a adus ca salvator al lumii un evreu, iar Spielberg a primit Oscarul pentru Lista lui Schindler, însă nu Hollywoodul e liantul dintre iudaism şi creştinismul, ci Mesia. Cel mai recent diferend de agendă între noul guvern

Combustibil teologic pe o platformă

John N. Darby

20

Vorbind din tabăra evanghelică, istoricul și expertul Tim Weber identifică adevăratul motiv al susținerii: „Ceea ce mulți oameni nu înțeleg este că majoritatea fundamentaliștilor sprijină Israelul pentru că ei cred că va juca un rol-cheie în evenimentele ce vor conduce la a doua venire a lui Iisus Christos.“ Se pare că sprijinul acordat evreilor are ca forță motrice o expectativă a evenimentelor finale ale Pământului care vor scoate la scenă deschisă Israelul.

Atitudinea creștinilor evanghelici americani este determinată de curentul dispensaționalist. John N. Darby, un

teolog din secolul al XIX-lea, a susținut perspectiva conform căreia Dumnezeu i-a vorbit omenirii diferit, în perioade numite „dispensațiuni“. Cu evreii a vorbit prin Lege, cu creștinii vorbește prin Har. Teoria vizează explicit rolul evreilor în evenimentele finale ale istoriei, necesitatea de a reconstrui Templul de la Ierusalim și, implicit, autoritatea de a face acest lucru. A devenit o țintă importantă a creștinilor evanghelici înființarea statului Israel și revenirea evreilor în țara lor. Weber susține că, atunci când statul Israel și-a declarat independența, „dispensaționaliștii au proclamat evenimentul ca fiind cea mai notabilă împlinire a profeției în vremea aceasta și dovada incontestabilă că interpretarea lor asupra Bibliei este cea corectă.“a Ieșită din lumea teologică, teoria a cucerit publicul. În anii ’70, Hal Lindsey a scris cartea The Late Great Planet Earth (Regretata

mai 2010

Cârjă sau baston?

Netanyahu şi administraţia Obama – construcţia de locuinţe în Ierusalimul de Est şi, astfel, încălcarea protocolului de negociere – a ţinut prima pagină a presei în primăvara aceasta. În timp ce creştinii evanghelici americani aşteaptă convertirea evreilor, creştinii din Palestina (majoritari catolici şi ortodocşi) nu adoptă perspectiva dispensaţionalistă, fiind circumspecţi cu privire la escatologia propusă în lumea evanghelică americană. În cele din urmă, evreii nu vor să intre în scenariu atât de uşor, temerile iudaice fiind clare: creştinii urmăresc convertirea evreilor (deci starea lor actuală nu e acceptabilă); evreii au un rol automat şi obligatoriu în escatologie, în ciuda voinţei lor.

Statele Unite susţin Israelul necondiţionat, pe multiple planuri. Baza este o moştenire comună, recunoscută de creştini şi evidenţiată încă din vremea fondatorilor Americii. Însă nu doar trecutul are ceva de spus. Şi nu doar politica. Se pare că viitorul este la fel de important şi, de asemenea, şi religia. În ultimele două secole, o teologie nouă a invadat America, accentuând rolul Israe-lului în escatologia biblică. În ultimii ani, teologia aceasta a trecut bariera subculturii creştine. A invadat publicul larg prin mass-media şi a influenţat politica externă americană.

Din perspectiva Scripturii, teologia dispensaţionalistă este o cârjă neputincioasă. Agitată ca baston de mareşal, această teologie ar putea juca, totuşi, un rol important în viitorul apropiat. Mergând pe modelul consultării Lindsey-Reagan, pe succesul la un public left behind (lăsat în urmă), pe împliniri ale predicţiilor, cum a fost înfiinţarea statului Israel şi cum s-ar dori – construirea celui de-al treilea Templu –, nu este exclus ca în viitor să identificăm o nouă implicare a teologiei evanghelice în politica americană. Rămân, însă, trei perspective de dorit şi sustenabile: o convertire individuală a evreilor la creştinism, o implicare politică americană în Israel, independentă de religie, şi o interpretare mai fundamentată a mesajului Bibliei cu privire la sfârşitul lumii şi revenirea lui Iisus.

media – dispensaționalismul mare planetă Pământ), în care nuanța în manieră hollywoodiană scenariul escatologic.

Publicată inițial de editura creștină Zondervan, în urma impactului la public a devenit prima carte de profeție creștină promovată de o renumită editură necreștină (Bantam, o divizie a Random House). Cu 30 de milioane de exemplare vândute și două pelicule pentru marile ecrane, fenomen fenomenul nu a rămas limitat la lumea media. Lindsey a devenit consultant în futurologie (din persp perspectiva profeției biblice), având o cclientelă ce includea membri ai Co Congresului și ai Pentagonului, pre pr cum și pe Ronald Reagan.

Sprijinul lui Reagan acordat IsSp raelului implica perspectiva ra politică și religioasă: „Mă întorc po spre sp profeții voștri vechi-testamentari din vechime și spre semme nele care anunță Armaghedonul, ne

și mă întreb dacă noi suntem generația care va vedea toate aceste lucruri împlinindu-se.“ Citatul a apărut în Jerusalem Post, mediatizat extensiv de Associated Press. În anii trecuți, publicul a avut parte de fenomenul Left Behind (Lăsat în urmă), fiind invadat de cărți (16 titluri), filme (3 producții), jocuri video și site-uri ce promovau aceeași idee dispensaționalistă. Jerry Falwell spunea că Left Behind, „în afara Bibliei, comparată cu alte cărți ale timpului modern, are cel mai puternic impact asupra creștinismului.“ Deși, în mod normal, topul New York Times nu ia în calcul cărțile cu profil creștin, nu a putut exclude Left Behind, șapte dintre titlurile seriei ajungând pe prima poziție. Un aspect care nu poate fi trecut cu vederea este că, în Europa, cartea nu a avut succes. Dispensaționalismul nu este influent ca teologie în Europa. a. www.baptiststandard.com

Cârjă sau baston? Religia și politica americană pentru Orientul Mijlociu

21

Semnele timpului | Economie

În contextul primelor semne de criză în Statele Unite, o serie de economiști s-au grăbit să prezică o creștere iminentă a importanței euro în raport cu dolarul. În contextul crizei grecești însă, în prezent se vorbește tot mai frecvent despre un scenariu opus: prăbușirea euro. dee Cristina Modoran i Mădălina Toader

Viitorul 22

mai 2010

A

Un început promițător Istoria euro de până acum este una de succes, deşi proiectul european a fost la început privit cu mult scepticism. Cinci ţări s-au alăturat celor 11 ţări membre fondatoare, formând în prezent o uniune monetară ce include 16 ţări şi 329 milioane de locuitori. Alte ţări intenţionează să se alăture în anii care urmează. În primul său deceniu de existenţă, moneda unică a asigurat stabilitatea preţurilor

în ţări care erau predispuse la inflaţie, a oferit protecţie împotriva crizelor valutare şi a contribuit la crearea unui mediu propice creşterii economice. Introducerea monedei unice europene a contribuit, de asemenea, la întărirea disciplinei fiscale, deşi ultimele evoluţii ne arată că, în unele ţări, acest proces nu a fost suficient pentru a face faţă unor şocuri excepţionale, precum actuala criză economică.

Pe plan internaţional, deşi rolul dolarului rămâne încă necontestat, statisticile arată că euro a devenit o monedă regională puternică, a cărei utilizare este în continuă creştere. În afara zonei euro, moneda unică europeană a devenit deja principala monedă internaţională în acele state apropiate din punct de vedere geografic şi instituţional de zona euro.1 La nivel mondial, este a doua monedă de rezervă după dolar, ponderea sa în totalul rezervelor „The international crescând de la 17,9%, în 1999, la 27,4%, 1. role of the euro“, 2 în 2009.

European Central Bank, iulie 2009 Progresul impresionant înregistrat de moneda unică europeană în ultimul 2. „Currency of deceniu se datorează însă în mare parte Composition Official Foreign şi contextului favorabil al deceniului Exchange precedent. Criza datoriei din Grecia re- Reserves (COFER)“, prezintă un semn de avertizare că succe- International Fund, sul euro pe termen mediu şi lung nu este Monetary www.imf.org, garantat. martie 2010

UNICE

lan Greenspan, fostul preşedinte al Băncii Centrale Americane, declara în septembrie 2007 că euro va egala dolarul ca monedă de rezervă internaţională, iar Jeffrey Frankel, profesor de economie la Harvard, estima în primăvara anului 2008 că acest lucru se poate întâmpla în zece ani. La polul opus, chiar dacă ideea prăbuşirii euro este una alarmistă, iar posibilităţile sunt minime ca moneda unică europeană să cedeze speculanţilor, ambiţiile acesteia de a juca un rol internaţional important par a fi în mod serios frânate.

23

Semnele timpului | Economie

Evoluția ponderii monedei europene u în cadrul totalului rezervelor mondiale 30

Miza unei monede internaționale

25

17,9 %

27,4 %

u

Istoria ne arată că foarte puţine monede au reuşit 20 de-a lungul timpului să se impună la nivel mondial şi 15 să devină monede internaţionale de referinţă. Pentru 10 ţările din zona euro, moneda unică este cu atât mai folositoare cu cât este utilizată pe scară mai largă ca uni5 tate contabilă, mediu de schimb, standard de plată şi de 0 stocare a valorii. Care este însă adevărata miză a unei 1999 2009 monede de circulaţie internaţională? Care sunt prinSursa: „Currency Composition of Official Foreign Exchange Reserves (COFER)”, cipalele avantaje ale Statelor Unite ca ţară emiţătoare Fondul Monetar Internaţional, www.imf.org, martie 2010 a dolarului, avantaje râvnite şi de emiţătorii monedei făcută într-un moment în care dolarul se unice europene? prăbuşea: „Dolarul este moneda noastră, În primul rând, este vorba despre ceea ce în jargodar este problema voastră.“ Astfel, încenul economic se numeşte „privilegiul exorbitant“. pând cu anii 1960, dolarul a fost „salvat“ America, în calitate de ţară care emite o monedă cu de mai multe ori de ţări precum Germarol internaţional, este în măsură să împrumute ieftin nia, Japonia, Arabia Saudită sau Kuweit.4 pentru a-şi finanţa deficitele, datorită faptului că Chiar şi în cazul este preferată de incrizei globale vestitorii străini. To„Dolarul este moneda noastră, actuale, marile todată, câştigă conţări emergente siderabil în urma dar este problema voastră.“ deţinătoare de plasamentelor sale John Connally, secretarului Trezoreriei rezerve internaţioîn străinătate. Un americane (declarație din 1971) nale în dolari (de studiu recent al lui exemplu China, Maurizio Marcel Rusia, India) au continuat să finanţeze Habib3, economist la Banca Centrală Europeană, datoria americană, susţinând astfel dolaîntăreşte concluzia că, dincolo de rul şi permiţând guvernului american să câştigul datorat asimetriei riscurilor, 3. Maurizio Habib, „Excess adopte un pachet anticriză mult mai amStatele Unite au un câştig semnifi cativ Returns on Net doar din faptul că reprezintă statul care plu decât în alte ţări.

Foreign Assets: The Exorbitant Un al treilea avantaj al unei monede cu emite dolarul.

Privilege răspândire internaţională îl reprezintă În al doilea rând, fiind ţara emitentă from a Global Perspective“, ECB obţinerea de venituri din seignorage5. a principalei monede de rezervă la nivel Working Paper 1158, Atunci când este emisă o bancnotă de internaţional, SUA au un avantaj geoEuropean Central Bank, februarie 100 de euro, de exemplu, ea reprezintă politic important.

O reducere a valorii 2010 o anumită valoare în bunuri şi servicii. dolarului înseamnă pierderi semnifica4. Menzie Chinn and Pe măsură ce apare inflaţia, cantitatea tive pentru toate ţările care îşi ţin re zerJeffrey Frankel, de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate vele în moneda americană. Astfel, acele „The Euro May Over the Next 15 cu aceeaşi bancnotă scade. Diferenţa ţări au o motivaţie puternică de a interYears Surpass the reprezintă un câştig pentru emitent şi o veni pe piaţă, împiedicându-i căderea.

Dollar as Leading International pierdere pentru deţinătorul monedei. Cu Acest lucru permite Statelor Unite să Currency“, 2008 cât este mai mare cantitatea de monedă urmărească alte obiective economice şi 5. Câștigul pe care îl emisă de o ţară, cu atât câştigurile din să lase grija pentru stabilitatea dolaruare un emitent din seignorage sunt mai mari. Iar o monedă lui pe seama restului lumii. A rămas dreptul său de a emite moneda. În internaţională este emisă în cantitate celebră în istorie declaraţia din 1971 a trecut, doar dommai mare (baza sa monetară e mai mare) nitorii aveau acest secretarului Trezoreriei americane, John privilegiu, de aici pentru că pe lângă rezidenţi există şi Connally, către omologii săi din ţări și denumirea de mulţi străini care deţin cash. O estimare ale căror monede depindeau de dolar, seignorage.

24

mai 2010

recentă6 arată că SUA realizează economii de 30 de miliarde de dolari anual prin faptul că moneda lor este deţinută în cash în străinătate.

De ce dolarul face încă jocurile Rolul dominant al dolarului este invidiat de orice ţară. Există o serie de factori care favorizează dolarul, factori ce reprezintă în acelaşi timp condiţii pe care orice competitor al dolarului trebuie să le îndeplinească pentru a-l putea detrona.

Faptul că SUA deţin o parte însemnată a producţiei şi a comerţului la nivel mondial îi conferă dolarului un mare avantaj natural. Deşi, în ceea ce priveşte resursele, diferenţa dintre SUA şi UE nu este semnificativă, UE rămâne încă divizată, caracterizată de sisteme instituţionale mai puţin flexibile decât cele americane.

Pentru a contrabalansa poziţia dominantă a SUA, UE ar trebui să înveţe să se facă auzită cu o singură voce şi să acţioneze mult mai coordonat.

Un alt factor ce susţine semnificativ dolarul este dominaţia mondială a pieţelor financiare americane. Existenţa unor pieţe financiare libere, dar şi suficient de dezvoltate, reprezintă o condiţie indispensabilă pentru o monedă internaţională. Atâta timp cât Marea Britanie continuă să rămână în afara zonei euro, moneda unică europeană are din acest punct de vedere un handicap, pieţele financiare din Frankfurt sau Paris fiind mult mai puţin dezvoltate decât cele din New York sau Londra. În plus, dolarul continuă să fie perceput ca o monedă sigură şi stabilă, o monedă de refugiu (safe haven). Pentru a constitui o alternativă de economisire pentru nerezidenţi, o monedă internaţională are nevoie de stabilitate, iar ţara emitentă trebuie să aibă un istoric bun de menţinere a

inflaţiei la niveluri scăzute. Din punctul de vedere al problemei inflaţiei, nu există diferenţe semnificative între SUA şi zona euro. Performanţa SUA în ceea ce priveşte inflaţia s-a îmbunătăţit semnificativ în ultima decadă, în timp ce Banca Centrală Europeană a reuşit să capitalizeze credibilitatea fostei Bănci Centrale Germane şi să menţină inflaţia la niveluri reduse în toate ţările membre. Totuşi, în ceea ce priveşte stabilitatea economică, investitorii continuă să aibă mai multă încredere în capacitatea SUA decât în cea europeană de a se redresa în urma crizei actuale.

Dolarul continuă să rămână cea mai răspândită monedă de circulaţie internaţională, iar detronarea sa de către orice competitor va fi un proces dificil şi de lungă durată şi din cauza inerţiei. Istoria ne arată că schimbările monedelor dominante la nivel internaţional se fac extrem de lent şi intervin cu un anume decalaj faţă de creşterea în putere economică. De exemplu, deşi Statele Unite au depăşit ca importanță economică Marea Britanie în 1872 și, din punctul de vedere al exporturilor, în 1915, devenind un creditor net în 1917, dolarul nu a depăşit lira ca monedă internaţională decât în 1945. În ciuda succeselor înregistrate în cei 11 ani de existenţă, moneda europeană rămâne încă în plan secund.

Lipsa unui guvern central şi a unei trezorerii unice reprezintă principala frână în calea atingerii unui statut dominant la nivel mondial, cu toate avantajele pe care acesta le presupune. Uniunea Europeană nu este un stat federal, ci o uniune de state naţionale, fiecare cu specificul său instituţional, cu tradiţiile şi cu interesele sale. Perioada care urmează va fi în mod cert marcată de provocarea de a coordona această diGoldberg, versitate. Istoria ne-a demonstrat însă că 6.„IsLinda the International ţările Europei sunt capabile de Role of the Dollar Federal decizii îndrăzneţe în condiţii Changing?“, Reserve Bank of de criză, aşa că viitorul New York, Current in Economics monedei unice aşteaptă Issues and Finance, 16 (1), să fie scris.

January 2010

Viitorul monedei unice

25

Semnele timpului | Lifestyle

În ochii românului ale cărui cheltuieli se ridică la doar un sfert din nivelul mediu de cheltuieli ale unui cetățean european, a avea „de toate“ (condiție asociată de mulți cu fericirea) pare, mai degrabă, un ideal îndepărtat. Deloc surprinzător, românii sunt unul dintre cele mai nefericite popoare ale Europei. de Alina Kartman n sondajele recente legate de satisfacţia privind calitatea vieţii, România s-a clasat adesea pe ultimele locuri în topul fericiţilor Europei.1 Poziţia aceasta este întărită constant prin creşterea numărului de români care suferă de depresie majoră. Numai în ultimii zece ani, conform unor date ale Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, numărul persoanelor care s-au internat din cauza depresiei a crescut de la 31% la 40% din numărul total al celor internaţi la Psihiatrie.

Î

Fericirea la comun Imaginea reflectată de statistici relevă o realitate care, mai întâi, se cere asumată, pentru a-i putea schimba cursul: naşterea nu garantează dreptul la fericire. Cei care vor să fie fericiţi trebuie să acţioneze. Aceasta este opinia lui Richard Layard, un nume recunoscut în domeniul studiilor despre fericire2, care spunea că în spatele fiecărei persoane fericite se află un proiect.

Pentru a fi fericiţi, oamenii au nevoie de 1. Dintr-un stuţinte pe care să dorească să le atingă şi diu realizat de Centrul de Analiză trebuie să întreprindă acţiuni pentru Strategică al gurealizarea lor. vernului Franței, În acelaşi timp, Layard este de părere reiese că numai 9% din români se că „o societate nu poate prospera, dacă consideră foarte nu împărtăşeşte un scop comun. Urmăfericiți. rirea realizării de sine, aşa cum se întâm2. Domeniu interdisplă azi, nu va funcţiona. Dacă singura ciplinar de studiu în științele sociale ta datorie este să obţii maximum de 26

Mai este timp

mai 2010

Pentru a fi fericiți, oamenii au nevoie de ținte pe care să dorească să le atingă și trebuie să întreprindă acțiuni pentru realizarea lor.

pentru

succes pentru tine, viaţa devine prea stresantă şi prea însingurată. Eşti pornit către eşec. În schimb, trebuie să simţi că trăieşti pentru ceva mai mare şi chiar şi numai acest gând va avea capacitatea de a te elibera de o parte din presiune.“3 Teoria lui Layard nu este nouă. Biblia sugerează că proiectul principal al fiecărui om este cunoaşterea lui Dumnezeu, o prioritate care structurează în mod eficient toate celelalte obiective. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6:33, trad. Cornilescu). Reţeta fericirii prin căutarea binelui comun este descrisă de mii de ani în Biblie, care îndeamnă la dragoste faţă de Dumnezeu şi dragoste pentru semeni (Matei 22:36-42). Biblia învaţă, în numeroase forme, că realitatea cotidiană trebuie calibrată după coordonatele veşniciei.

Banii și fericirea Când vine vorba de lucruri care să se „dea pe deasupra“, mulţi şi-ar dori ca banii să intre în această categorie. Deşi s-a împământenit vorba că „banii nu aduc fericirea“, statistic este dovedit că cei mai mulţi oameni nu disociază fericirea de prosperitatea materială.4 Layard atrăgea totuşi atenţia asupra unor studii care demonstrează că, de cele mai multe ori, la scurt timp după ce obţin mai mulţi bani, oamenii se obişnuiesc cu ei şi revin la acelaşi nivel de (ne)fericire la care se aflau înainte. „Banii sunt ca sănătatea“, explică scriitoarea americană Gretchen Rubin, 3. Richard Layard, pe unul dintre cele mai populare Happiness: Lessons 5 from a New Science, bloguri de dezvoltare personală.

London, The „Dacă nu îi ai, lipsa lor îţi va spori Penguin Press, 2006, p. 234 nefericirea. Dacă îi ai, nu ţi se va părea că eşti mai fericit datorită lor.“ Explicaţia 4. Richard Layard, Op. pentru acest tip de reacţie, spune Rubin, cit., p. 46 este că „nu lucrurile ne fac fericiţi, ci 5. www.happinessproject.com experienţele. Un om va fi mult mai

27

Semnele timpului | Lifestyle

fericit dacă investeşte bani mai degrabă într-o excursie decât într-o masă nouă de bucătărie.“ De asemenea, scrie Rubin, „oamenii sunt mai fericiţi atunci când cheltuiesc pentru a-i face pe alţii fericiţi“, ceea ce înseamnă, de fapt, întreţinerea unor relaţii sănătoase. Apostolul Pavel pleda în acest sens prin celebra axiomă a lui Iisus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“ (Faptele apostolilor 20:35). În același timp, economisirea resurselor financiare contribuie sensibil la conturarea sentimentului de fericire. Rubin este de părere că a depune bani într-un cont de economii poate spori fericirea, datorită sentimentului de siguranţă care este hrănit de acţiunea responsabilă. Totuşi, o lege spirituală enunţată de Iisus avertizează: „Căci acolo unde este De cele mai multe comoara ta, acolo va fi şi inima ta“ ori, la scurt timp (Matei 6:21). Dacă inima este legată după ce obțin mai de lucruri efemere, fericirea asociată deţinerii lor nu poate fi permanentă. mulți bani, oamenii

este contrară. Odată intrat în derivă este foarte greu să te opreşti.

Rezoluții pentru fericire se obișnuiesc cu ei și „Oamenii cred că a te Responsabilitatea este un element- revin la același nivel lăsa dus de val este o cheie în dobândirea fericirii. Deşi i-ar experienţă comodă, de (ne)fericire la putea surprinde pe cei care văd în rerudă cu lenea“, spune guli o închisoare cu propoziţii pe post care se aflau înainte. Rubin, „dar, de fapt, de gratii, Gretchen Rubin militează valul este o forţă în care pentru un mod atipic de obţinere a fericirii: respectatrebuie să-ţi antrenezi toată puterea.“ rea unor principii. Pentru a dovedi eficienţa acestei Aceasta pentru că, asemenea oricărei propuneri, Rubin povesteşte cum a pus ea în practică decizii, şi plutirea în derivă aduce cu rezoluţiile pentru fericire, timp de un an de zile. A cer- sine consecinţe care cer reacţii, răspuns. cetat numeroase studii despre fericire, a alcătuit o listă Uneori, răspunsul trebuie dat sub precu sfaturile pe care le-a găsit şi s-a hotărât să le testeze. siunea timpului, creând premisele pentru Experimentul a dat rezultate, iar concluziile au fost apariţia alegerilor greşite. Alteori, este publicate în cartea The Happiness nevoie de perseverenţă şi efort doar pen6 Project (Proiectul Fericirea), care a tru a continua pe direcţia unei decizii 6. Gretchen Rubin, devenit bestseller în topul New York luate circumstanţial. În concluzia autoaThe Happiness Project: Or, Why Times, la scurt timp de la lansare. rei, fericirea este o sumă de mici decizii I Spent a Year În urma experimentului pe care l-a corecte.

Trying to Sing in the Morning, făcut cu propria viaţă, Gretchen Rubin Clean My Closets, a concluzionat că fericirea este determi- Între reguli și alegeri Fight Right, Read Aristotle, and nată de decizii. „A pluti în derivă este Psihologul american Barry Schwartz Generally Have cel mai mare duşman al fericirii“, este de explică în cartea sa, The Choice Paradox7 More Fun, New York , Harper, părere autoarea. Motivul este acela că, (Paradoxul alegerii), că multitudinea de 2009 prin definiţie, „deriva este decizia de a opţiuni pe care le are omul din societa7. Barry Schwartz, nu lua nicio decizie, ci a te lăsa condus tea industrializată, chiar şi pentru cele Paradox of mai nesemnificative decizii – cum ar fi Choice – Why More de evenimente.“ Deşi, uneori, poate is Less, New York, părea că evitarea unei decizii oferă mai alegerea unui sos pentru salată –, poate Harper Perennial, multă libertate de mişcare, realitatea duce la un soi de paralizie decizională.

2004

28

mai 2010

Schwartz contrazice astfel unul dintre cele mai răspândite principii privind fericirea: eşti cu atât mai fericit cu cât eşti mai liber şi eşti cu atât mai liber cu cât ai la dispoziţie mai multe opţiuni şi mai puţine reguli. „În societatea industrializată“, explica Schwartz într-o conferinţă organizată de grupul internaţional TED (Technology, Entertainment, Design), „oamenii au aşteptări atât de înalte încât nu mai pot fi plăcut surprinşi. În cel mai bun caz, ei pot obţine ceva care să fie atât de bun pe cât se aşteaptă ei să fie.“ Paradoxul alegerii este acela că, deşi se presupune că o paletă de opţiuni cât mai variată sporeşte şansele unei alegeri potrivite, în realitate aceasta nu face decât să complice procesul de alegere şi să mărească sentimentul de vinovăţie al celui care a ales.

Restricțiile care eliberează Paradoxul alegerii ajută la înţelegerea unei lecţii spirituale de o importanţă majoră pentru împlinirea sufletească a omului. Ca fiinţă creată de Dumnezeu, omul a primit o serie de porunci care, dacă sunt respectate, au menirea de a aduce atât fericirea lui, cât şi a celor

din jurul lui. Biblia pretinde că ascultarea de poruncile divine conduce la fericire. „Să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fii fericit“ (Deuteronomul 10:13, trad. Cornilescu). „Să păzeşti şi să asculţi toate aceste cuvinte, pe care eu ţi le poruncesc, ca să fii fericit pentru totdeauna atât tu, cât şi urmaşii tăi, înfăptuind ceea ce este bine şi drept în ochii Domnului, Dumnezeul tău“ (Deuteronomul 12:28).

Iacov, autorul unei epistole din canonul Noului Testament, spunea că poruncile divine sunt „legea libertăţii“ (1:25). Acestea nu sunt cuvintele vreunui ascet a cărui religie se rezuma la prescripţii de autocontrol, nici ale vreunui subjugat de o congregaţie care le serveşte naivilor opiu, din dorinţa de câştig financiar. Iacov ştia că o lege dată de un Dumnezeu care Îşi iubeşte copiii nu poate fi altfel decât benefică pentru aceştia.

Respectarea poruncilor divine este, aşadar, o eliberare completă din nesiguranţa căutării unor surse neviabile de fericire. Odată deveniţi conştienţi de limite, avem libertatea totală de a ne dezvolta deplin în direcţia care ne asigură o fericire durabilă, care trece dincolo de montagne-rousse-ul emoţiilor şi de capriciile circumstanţelor. Doar în acest mod îndemnul apostolului Pavel, care spunea „Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul“ (Filipeni 4:4), nu rămâne o utopie tragică, ci devine un obiectiv care poate fi atins. Biblia îndeamnă la perseverenţă şi inspiră speranţa că „Acela ce ţine seama de Cuvânt găseşte fericirea şi cel ce se încrede în Domnul este binecuvântat“ (Proverbele 16:20).

Schwartz contrazice unul dintre cele mai răspândite principii privind fericirea: ești cu atât mai fericit cu cât ești mai liber și ești cu atât mai liber cu cât ai la dispoziție mai multe opțiuni și mai puține reguli.

Mai este timp pentru fericire

29

Semnele timpului | Social

Recucerirea

bu „În această viață nu putem face lucruri mari. Putem face doar lucruri mici cu o dragoste mare“, spunea maica Tereza.

Pe buzele unui necunoscut, astfel de cuvinte ar părea lipsite de valoare. Ar putea fi combătute cu bine cunoscutul proverb: „Cu o floare nu se face primăvară.“ Rostite de maica Tereza, ele dobândesc însă o forță uriașă. Va trebui să ne găsim o altă scuză pentru a justifica neimplicarea noastră în a face lumea un loc mai bun. de Ecaterina Didi el

DE CE ȘI CUM SĂ 30

mai 2010

lumii prin

nătate rem o lume mai bună, în care sărăcia, violenţa, corupţia, războaiele şi ura să nu existe. Orice om a fost nemulţumit, măcar o dată în viaţă, de lumea în care trăieşte. Însă, în timp ce mulţi se grăbesc să arate cu degetul ce nu este corect sau ce nu merge bine, mai puţini sunt cei care iau iniţiativa de a schimba lumea în care trăiesc.

Experienţele de viaţă ale lui John Wood şi Babar Ali evidenţiază câteva coordonate importante. Amândoi au descoperit nevoia celor de lângă ei. Amândoi au simţit că este datoria lor să acţioneze pentru schimbarea situaţiei şi, probabil, fără să realizeze de la început amplitudinea pe care urmau să o ia iniţiativele lor, au intrat pe un drum care a schimbat în bine viaţa multor oameni. Niciunul nu s-a gândit la lipsa resurselor sau la implicaţiile acestor eforturi asupra propriei vieţi. În oceanul nepăsării, oameni ca John Wood sau Babar Ali par mai degrabă excentrici şi sunt, cu siguranţă,

V

rarităţi. Exemplul lor are însă forţa de a schimba lucrurile şi, oricât de idealist ar suna, are forţa de a face lumea un loc mai bun.

Mass-media de tip „bau-bau“ și izolarea individului Informaţiile pe care le primim ne influenţează radical.

O expunere prea mare la violenţă, crimă, dezastre naturale şi războaie mediatizate ne încurajează mai degrabă la izolare faţă de lumea ostilă. Dacă un individ crede că lumea este rea, că societatea este coruptă, fără şansă de recuperare, se va implica prea puţin sau deloc în transformarea ei. Dacă mass-media decide să ne prezinte doar scandalurile din viaţa „celebrităţilor“, doar cazurile de corupţie sau detaliile din lumea interlopă, o face pentru a obţine profit. Însă expunerea publicului (mai ales a celui tânăr) la o astfel de perspectivă asupra lumii îl educă în direcţia pasivităţii şi a lipsei de acţiune. Ce sens are să te străduieşti să faci lumea mai bună, când pare că este iremediabil coruptă? Posturile de televiziune şi radio, publicaţiile şi cărţile care promovează perspective pozitive asupra vieţii beneficiază de resurse mai puţine şi se bucură de o expunere mai mică decât celelalte. Aceasta nu înseamnă însă că nu există. Motivaţia personală în sensul schimbării lumii începe cu o nouă perspectivă asupra ei şi asupra viitorului.

FACI LUMEA MAI BUNĂ 31

Semnele timpului | Social

De la Microsoft, în lumea a treia John Wood era un anonim, unul care se putea considera un om realizat în viață, totuși, un necunoscut în mulțime. În 1998 era director de marketing la Microsoft. O călătorie în Nepal avea să-i schimbe însă cursul vieții. Într-un neînsemnat sat nepalez a întâlnit un învățător de țară, care l-a invitat să viziteze școala locală. John a fost uimit să constate că puținele cărți ale școlii erau considerate atât de prețioase încât erau ținute sub lacăt, pentru a le proteja de copii. Inițial, a rugat câțiva prieteni să doneze niște cărți. A fost primul pas al unei inițiative care urma să schimbe viața a sute de mii de copii. Întâlnirea cu lumea a treia i-a schimbat lui John Wood viziunea asupra vieții și l-a motivat să încerce să facă lumea mai bună.

Prin organizația Room to Read, pe care el a fondat-o, a reușit să le ofere copiilor din țările sărace ale Asiei și Africii 7.500 de biblioteci și 830 de școli. De asemenea, organizația a oferit 8.800 de burse pe termen lung pentru fetele din aceste țări. Cartea sa, Leaving Microsoft to Change the World (Părăsind Microsoft pentru a schimba lumea) a devenit unul dintre bestsellerurile ultimilor ani, impresionând milioane de cititori. „În viața fiecărui om există doar câteva momente decisive, clipe când tu și numai tu definești persoana care vei deveni. O parte atât de însemnată din literatura modernă este o elegie a regretului pentru eșecul suferit în recunoașterea acestor momente sau pentru lipsa curajului de a le folosi. John Wood nu le-a regretat pe niciuna“, scria Geoffrey Moore, într-o recenzie a cărții lui Wood. „Microsoft nu avea nevoie de mine, dar copiii din Nepal aveau“, mărturisea cu modestie John h Wood.

32

Unii, alții, adică noi Multora nu ne place societatea în care trăim. Într-o lume marcată de tristeţe şi suferinţă, de cele mai multe ori aşteptăm ca soluţia să vină din altă parte, preferăm ca alţii să facă ceea ce fiecare dintre noi ar putea întreprinde. Unii reuşesc să se mobilizeze şi să schimbe viaţa lor şi pe a celor din jur, chiar dacă o astfel de reuşită este doar la nivel micro. Alţii consideră că ar fi în zadar efortul, deoarece ajutorul lor va fi prea mic în comparaţie cu nevoia celuilalt. În unele cazuri, oamenii sunt motivaţi să se implice doar dacă acţiunea promite să aibă un mare impact. Doresc să realizeze rapid lucruri măreţe, cu rezonanţă. Iar dacă acţiunea şi rezultatele obţinute nu sunt de anvergură, concluzionează că nu are rost să se implice.

Probabil că în categoria cea mai largă se înscriu cei care îşi alungă din minte astfel de gânduri, considerând că nu au resursele necesare. Cel mai uşor este să găseşti scuze, opinând că iniţiativele caritabile ar trebui să aparţină celor care au mai mulţi bani, mai mult timp sau o mai bună pregătire.

Cine este aproapele meu? În ocaziile când întoarcem capul, de cele mai multe ori este vorba de nepăsare sau comoditate. Oricine poate să dăruiască ceva – timp, o mână întinsă, un zâmbet, o încurajare, un bănuţ. Dacă unei persoane îi vine uşor să fie în preajmaa ccopiilor, m oppiiiilor loor să se joace cu ei şi să-i înveţe lucruri lu ucr crur ruurri utile, uuttilile poate folosi acest talent pentru ttr ru a face colţişorul său de lume mai m ma aii bun. b Nu e nevoie neapărat de înscrierea într-o organizaţie care se în nsc scrr ocupă oc cupp de îngrijirea copiilor. Pentru imprima valori morale şi norme a im mp ssociale so occiiaall în mintea şi în comportamentul me m ent nt copiilor nu este neapărat nevoie nne evo evo voi să plece în celălalt colţ al luvoi mii. copiii, bătrânii şi săracii m mi ii.i. Avem A nnoştri. no noşt oşt ştr Uneori, lumea a treia este

mai 2010

chiar lângă noi, peste gard sau de cealaltă parte a străzii. „Cine este aproapele meu?“ se întreba un cărturar din vechime. Drept răspuns, Iisus i-a povestit pilda cu samariteanul milos, indicând că „aproapele“ este acela pe lângă care treci şi care are nevoie de ajutor. Nimeni nu aşteaptă un om care să schimbe lumea de unul singur. De multe ori, drumul până la destinaţie este lung şi presupune efort şi resurse. Însă niciunul dintre cei care au plecat pe acest drum nu a regretat faptul că s-a străduit să schimbe lumea în bine. O viaţă dedicată unor cauze nobile nu este un timp pierdut, ci unul câştigat. În psihoterapia adleriană, interesul social este considerat principiu de bază – cu cât o persoană este mai interesată de binele celorlalţi, cu atât îşi menţine sau îşi recâştigă propriul echilibru psihic. Stephen Post şi Jill Neimark, autorii cărţii De ce lucrurile bune li se întâmplă oamenilor buni? susţin că aceia care le fac bine altora au o sănătate mai bună, sunt mai puţin deprimaţi, au o stimă de sine mai ridicată şi, în general, se bucură de mai mult succes.

Dacă ei pot, putem și noi Unul dintre cei mai cunoscuţi filantropi este Bill Gates, pe care publicaţia Forbes l-a aşezat pe prima poziţie a topului al

Tânărul învățător

La finele anului trecut, BBC News impresiona o lume întreagă prin prezentarea poveștii lui Babar Ali. Pentru cititorul român, e doar un nume bizar. Sună mai degrabă a personaj de poveste.

Babar este însă un adolescent real, de 16 ani, din Murșidabad (India). Provenind dintr-o familie săracă, Babar este primul membru al familiei care a avut posibilitatea să meargă la școală și să studieze. Îi place să învețe și este considerat unul dintre norocoși, pentru că nu sunt mulți cei care își permit să plătească 40 de dolari – suma cheltuielilor pentru un an de școlarizare.

Copiii din satul lui, copiii vecinilor și prietenii de joacă nu își permit luxul de a merge la școală.

Familiile lor sunt sărace, iar ei trebuie să muncească pentru a-și ajuta părinții. Aici vine partea impresionantă a istoriei lui Babar. După ce termină orele de la școală, în loc să se joace, băiatul se întoarce în satul lui, îi adună pe copiii săraci și începe să le predea ce a învățat în ziua respectivă. „Babar Ali predă lecțiile exact așa cum le-a auzit de la învățătorii lui.

Unii copii stau pe jos, în praf, alții pe bănci șubrede, sub un acoperiș rudimentar făcut manual. Găinile familiei scormonesc prin preajmă. În fiecare colț al curții sunt copii care învață conștiincioși.“a Babar le predă copiilor din satul său de la vârsta de nouă ani. La început, a fost mai degrabă o joacă, dar azi „școala lui Babar“ are 800 de elevi care beneficiază de lecții gratuite. „Este datoria mea să-i educ, să ajut țara noastră să construiască un viitor mai bun“, spune Babar cu seriozitatea unui om matur.

Inițiativa lui este o lecție pentru oricine, o replică dată nepăsării umane și un puternic imbold spre a face lumea mai bună. a. „Hungry to learn across the world“, http://news.bbc.co.uk, 12 octombrie 2009

Recucerirea lumii prin bunătate. De ce și cum să faci lumea mai bună

33

Semnele timpului | Social

celor care donează bani pentru acţiuni caritabile1. Majoritatea sumelor donate de Bill Gates au fost destinate combaterii sărăciei şi bolilor. Miliardarul mexican Carlos Slim Helu urmăreşte ridicarea nivelului de trai în Mexic, considerând că problema sărăciei poate fi rezolvată prin educaţie şi locuri de muncă. Principiul care stă la baza actelor sale de caritate este acela că omul nu trebuie învăţat doar cum să pescuiască peştele, ci şi cum să-l vândă, pentru a mânca şi altceva în afară de peşte. „Oamenii care ajung bogaţi prin propria muncă sunt cei mai generoşi. Ei înţeleg că au fost binecuvântaţi şi că succesul afacerilor lor depinde de calitatea Michael Bloomberg

care a întemeiat fundaţia de întrajutorare Children’s Investment Fund Foundation, nici măcar n-ar exista. Printre miliardarii generoşi se numără şi Warren Buffett, Michael Bloomberg, Li Ka-shing şi Michael Dell.2 Susţinerea unor cauze, ajutorarea unor oameni, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă nu sunt însă o sarcină pe care să şi-o asume doar oamenii bogaţi. Datorită celebrităţii, acţiunile lor de caritate sunt mai mediatizate, generoşii miliardari bucurându-se

Li Ka-shing

Warren Buffett

Michael Dell

Deși Chris Hohn este recunoscut drept cel mai mare filantrop din Marea Britanie, nimeni nu a reușit să-i smulgă vreun interviu pe această temă, ca și cum Hohn, omul care a întemeiat fundația de întrajutorare Children’s Investment Fund Foundation, nici măcar n-ar exista. învăţământului şi a comunităţilor cu care lucrează“, crede Leslie Lenkowsky, profesor la Centrul de Filantropie al Universităţii din Indiana.

Un alt exemplu este cel al cuplului britanic Chris Hohn şi soţia sa, Jamie Cooper-Hohn. În 2006, câştigurile personale ale familiei au depăşit 1. David Whelan, 150 de milioane de lire sterline, cei doi Tatiana Serafin, Cristina von soţi donând aproape dublul acestei Zeppelin, „Billionsume, în acelaşi an. Deşi Chris Hohn Dollar Donors“, www.forbes.com, 24 este recunoscut drept cel mai mare august 2009 filantrop din Marea Britanie, nimeni 2. „Billion-Dollar nu a reuşit să-i smulgă vreun interviu Donors“, www. pe această temă, ca şi cum Hohn, omul forbes.com 34

de recunoaşterea publică a implicării lor în societate. Filantropia nu depinde însă de contul bancar, ci de disponibilitatea de a renunţa în favoarea altora, chiar dacă ai mai puţin decât alţii. Şi, de asemenea, filantropia nu este motivată de dorinţa obţinerii unei aprecieri din partea publicului, ci de dorinţa de a schimba lumea de dragul lumii. A fost probabil cazul regretatului jurnalist Mile Cărpenişan, implicat în diverse campanii umanitare. Cu doar o lună înainte de deces, Mile era implicat într-o campanie pentru susţinerea unui

mai 2010

tânăr (Daniel Răduţă) diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică.

Cine iubește face lumea mai bună Uneori, oamenii se simt descurajaţi şi neputincioşi în faţa situaţiilor dificile, cu sentimentul că sunt singuri în faţa provocării. Dar descurajarea lor este cauzată de lipsa de informare. „Literalmente, există milioane de oameni care lucrează pe întreaga planetă pentru a aduce pace şi dreptate acestei lumi. Grupurile organizate, alcătuite din oameni cu viziune, cu o dorinţă incorigibilă după dreptate şi egalitate, au fost întotdeauna cei mai importanţi catalizatori pentru a face lumea mai bună.“3 Modalităţile de implicare variază de la simpla susţinere financiară a unor organizaţii sau cauze până la folosirea propriilor talente, capacităţi şi abilităţi. Fiecare om se poate alătura unei cauze în care crede. Ajutorarea săracilor, asistarea persoanelor care se confruntă cu diverse probleme (boală, depresie, acces limitat la educaţie, lipsa unui adăpost), susţinerea persoanelor vârstnice, implicarea în diferitele proiecte şi forme de apărare a drepturilor omului, implicarea în susţinerea cauzelor ecologice, preocuparea pentru promovarea artelor şi culturii sau a unei spiritualităţi transformatoare – iată câteva dintre opţiunile pe care le are cel ce doreşte să facă lumea mai bună.

Este mult mai uşor să ne punem în slujba celor pe care îi iubim. Totuşi, nu este suficient să ne limităm ajutorul doar la cei pe care îi cunoaştem. Pentru creştini, exemplul cel mai bun rămâne Iisus Christos, care, conform Evangheliilor, petrecea foarte mult timp în mijlocul oamenilor, ajutând pe oricine avea nevoie. Cea mai mare răsplată a Sa nu era recunoştinţa 3. Ellis Jones, Ross oamenilor, ci faptul că îi Haenfler, Brett putea face fericiţi. Prin Johnson, The Better implicarea şi exemplul Său, World Handbook, Canada, New Iisus a schimbat radical Society Publishers, 2005, p. 255 istoria acestei lumi.

„Literalmente, există milioane de oameni care lucrează pe întreaga planetă pentru a aduce pace și dreptate acestei lumi. Grupurile organizate, alcătuite din oameni cu viziune, cu o dorință incorigibilă după dreptate și egalitate, au fost întotdeauna cei mai importanți catalizatori pentru a face lumea mai bună.“

Recucerirea lumii prin bunătate. De ce și cum să faci lumea mai bună

35

Semnele timpului | Istorie

Revolu ia lui

GUTENB INVENTAREA TIPARULUI RĂSPÂNDIREA 36

mai 2010

Obișnuiți cu rapiditatea downloadurilor de pe internet și cu bibliotecile digitale depozitate pe suporturi de mici dimensiuni, tinerii de azi cu greu își pot imagina o lume în care cărțile erau copiate de mână pentru a fi citite și răspândite. de Marius Cre a nventarea tiparului de către Johannes Gutenberg a marcat începutul unei revoluţii care avea să schimbe nu doar istoria cărţii, ci şi pe cea a civilizaţiei creştine. Înainte de apariţia tiparului, cărţile erau realizate manual şi erau considerate adevărate opere de artă.

Realizarea unei cărţi presupunea implicarea unor meşteri din branşe diverse, de la tăbăcarii care pregăteau pielea de animale la cei care pregăteau obiectele de ornament cu care erau împodobite cărţile (în unele cazuri, copertele erau împodobite cu aur, pietre scumpe, fildeş etc.). Pergamentele pentru pagini erau făcute din piele uscată şi tăbăcită, erau tăiate la mărimea potrivită şi cusute împreună. Unii meşteri se ocupau cu pregătirea cernelurilor, în timp ce alţii pregăteau instrumentele de scris. Scribii se ocupau de copierea manuală a textului, iar diverşi artişti înfrumuseţau cărţile cu ilustraţii, cu forme geometrice stilizate pe marginile paginilor şi cu alte elemente artistice. În perioada Evului Mediu, copiştii făceau parte, de cele mai multe ori, din ordinele călugăreşti, mănăstirile fiind locurile unde era cel mai probabil să se afle o bibliotecă.

Ei erau oameni educaţi, citiţi. Trebuiau să cunoască limba latină, să fie capabili să descifreze scrisul de mână al altor scribi şi să aibă abilităţi caligrafice bine dezvoltate. Ca să poată scrie drept, scribul trasa linii pe pagina nescrisă, cu ajutorul unui instrument metalic numit n stilus.

Instrumentul de scris era un condei făcut din s pană p de gâscă, iar cernelurile erau diverse amestecuri ce c conţineau funingine, apă, extracte din plante etc. În fapt, f fără munca migăloasă a scribilor Evului Mediu, astăzi s-ar şti prea puţine lucruri despre societatea, a mentalităţile şi evenimentele mileniilor trecute. m Copierea unui manuscris necesita foarte mult timp, C iar materialele folosite erau extrem de scumpe, astfel că doar nobilii, bisericile şi negustorii foarte bogaţi îşi permiteau să comande cărţi. Deşi fusese inventată în China în jurul anului 100 d.Ch., hârtia a început să fie folosită de europeni abia în jurul secolului al XII-lea.

I ERG ȘI BIBLIEI

37

Semnele timpului | Istorie

Până la data aceea, pentru cărţi s-au folosit în special pergamentele.

Gutenberg și presa de tipar Johannes Gensfleisch s-a născut în oraşul Mainz, în 1394 (sau, după unele surse, în 1399), într-o familie înstărită, devenind cunoscut sub numele de Gutenberg, după denumirea cartierului în care se mutase familia sa.

Viaţa i-a fost marcată de exilul pricinuit de confruntările civile din 1428 dintre familiile patriciene şi breslele meşteşugăreşti. Tânărul Gutenberg a fost nevoit să se refugieze la Strasbourg, unde s-a integrat în breasla meşterilor care prelucrau metale. După aproximativ şase ani, a revenit în oraşul natal şi şi-a continuat cercetările cu privire la tipărirea textelor scrise, fiind totodată şi confecţioner de oglinzi. Marile lui invenţii au fost: multiplicarea literelor prin turnarea într-un aliaj de plumb, bismut şi antimoniu, adaptarea cernelii pentru literele metalice şi construirea presei tipografice.

Până la Gutenberg, se folosea o singură matriţă compactă pentru imprimare, iar posibilităţile de îndreptare a erorilor, de adaptare şi refolosire a materialelor erau aproape inexistente. „Europa avea nevoie de o metodă bună de multiplicare a cărţilor şi a altor forme de comunicare prin scris. Mulţi alţi inventatori au analizat o varietate de idei în acest sens. Gutenberg a fost primul care a dat dovadă de perseverenţă, determinare, poate chiar obsesie şi talent pentru a reuşi.“1 El a fost inspirat să folosească pentru fiecare literă câte un compartiment mobil propriu. A reuşit să alinieze literele pe rânduri şi să tipărească în aşa fel cuvintele şi rândurile, încât scrierea să fie lizibilă.

1. Childress Diana, În 1445, Gutenberg a tipărit un fragJohannes Gutenment din Cartea sibilelor, o poezie gerberg and the printing press, Minneapolis, mană din secolul al XIV-lea. Forma Twenty-First literelor folosite era rudimentară. A Century Books, 2008, p. 63 continuat cu noi încercări, tipărind fragmente din gramatica lui Aelius 2. Vulgata (din lat. vulgata editio – ediDonatius, pasaje dintr-o bulă papală ție populară) este împotriva otomanilor şi formulare-tip traducerea Bibliei din limba ebraică în pentru indulgenţe. În aceste etape, limba latină, reaforma literelor capătă contur, iar tehlizată de cărturarul Ieronim. În 390 nica tipografică se perfecţionează. d.Ch., acesta a început să lucreze la traducerea Scripturilor iudaice, după 15 ani punând la dispoziția creștinătății latine o versiune completă a Bibliei.

38

Biblia cu 42 de rânduri Înainte de a se inventa tiparul, traducerea, multiplicarea şi răspândirea Bibliei erau activităţi laborioase şi de

durată. Cărţile Bibliei erau copiate manual, ceea ce presupunea dimensiuni foarte mari şi un preţ pe măsură. Tocmai de aceea Gutenberg şi-a îndreptat atenţia spre cartea de căpătâi a creştinismului şi a căutat sprijin financiar pentru un proiect atât de amplu precum tipărirea Bibliei. Între 1448 şi 1452, a contractat împrumuturi însemnate. A primit 800

de florini de la Johannes Fust, fratele primarului din Mainz, care i-a devenit şi asociat. Când proiectul s-a apropiat de finalizare, Fust a profitat de faptul că datoria ajunsese la scadenţă şi a solicitat rambursarea banilor. Întrucât nu dispunea de suma cerută, Gutenberg a fost nevoit, în 1455, să-i cedeze partea sa din proiect.

După aproape un an de zile, Johannes Fust, ajutat de Peter Schoffer, copist şi fost ucenic al lui Gutenberg, a finalizat

mai 2010

tipărirea Bibliei latine, cu 42 de rânduri pe fiecare pagină.

Totuşi, prima ediţie tipărită a Vulgatei2 îi este atribuită lui Johannes Gutenberg.

Cunoscută astăzi ca Biblia cu 42 de rânduri, ea însumează 2.500.000 de semne tipografice, având un total de 1.282 de pagini, în două volume. Pentru tipărirea ei, au fost necesare 290 de caractere

tipografice diferite, literele fiind reproduse exact după scrisul de mână. S-au folosit 51.000 de coli de hârtie şi peste 5.000 de piei de viţel. Deşi perfecționismul lui Gutenberg a dus la prelungirea duratei tipăririi şi la creşterea costurilor de producţie, lucrarea lui reprezintă un monument de artă tipografică. Aşezarea în pagină este deosebit de îngrijită, literele au o estetică elegantă şi corectitudinea tipografică este uşor observabilă în cele

Biblia intră la tipar în toată Europa Prima ediție tipărită a Bibliei a fost urmată de Biblia cu 36 de rânduri, apărută între anii 14581460, tot în limba latină. Johannes Mentelin, fost bijutier și cunoscut al lui Gutenberg, a deschis o tipografie la Strasbourg. Înțelegând nevoia oamenilor de a o citi, el a tipărit prima Biblie în limba germană pentru omul de rând. În acea perioadă, Biblia era o carte rară și prea scumpă pentru oamenii obișnuiți, iar limba latină era un impediment major în calea cititorului. Deși conținea greșeli de traducere, ediția germană s-a bucurat de un mare succes la public.

Biblia tipărită la Strasbourg în perioada 14651466 a pregătit calea pentru ca ideile revoluționare ale Reformei să schimbe lumea, însă, totodată, a atras mânia clerului, care nu voia textul sacru în mâna oamenilor de rând. Aparent paradoxal, Biserica a manifestat totuși un mare interes în deschiderea atelierelor de tipografie. Se urmărea ca scrierile liturgice să contracareze tendința de răspândire a scrierilor biblice în limba poporului.

Până în anul 1500, în 43 de orașe din Europa, prima lucrare tipărită fusese o carte liturgică. Totuși, tipărirea Sfintelor Scripturi a dinamizat activitatea tipografiilor în primele decenii după inventarea tiparului. Între anii 1471 și 1477 apar primele ediții în limbile italiană, franceză și olandeză. Un prim exemplar al Bibliei în limba ebraică a fost imprimat în Italia, în anul 1488, la inițiativa unor cărturari evrei. Eruditul umanist Erasmus din Rotterdam (1466-1536), cunoscut pentru încurajarea spiritului de toleranță religioasă, a tipărit Noul Testament în limba greacă (1516) pentru a-l pune la îndemâna traducătorilor. Era un susținător al traducerii Bibliei în limbile popoarelor.

Martin Luther (1483-1546), figura centrală a Reformei protestante, a publicat Biblia în limba germană (1532), într-o versiune care s-a bucurat de o largă răspândire. Tiparul s-a dovedit a fi un factor esențial în promovarea Reformei protestante în Germania și, de acolo, în toată Europa.

Când regina Maria Tudor a Angliei i-a persecutat pe reformatorii englezi, aceștia s-au refugiat la Geneva. Aici, ei au lucrat la traducerea Bibliei în limba engleză și au publicat prima versiune a unei Biblii cu textul împărțit pe versete. Această ediție a fost foarte populară în Marea Britanie, fiind versiunea pe care misionarii și emigranții o luau cu ei în Lumea Nouă. În 1611, în timpul domniei lui Iacob I, a fost revizuită de 47 de teologi și publicată sub denumirea atât de cunoscută The King James Version. În doar câteva decenii de la apariția tiparului, Biblia a fost tradusă în majoritatea limbilor vest-europene.

Revoluția lui Gutenberg. Inventarea tiparului și răspândirea Bibliei

39

Semnele timpului | Istorie

46 de exemplare care au supravieţuit până ânăă ân astăzi. „Această Biblie este o imitaţie ma mai ai mult decât perfectă a manuscrisului, resspectându-i toate regulile, cerneala folosită ită t fiind de foarte bună calitate, iar tirajul foarte îngrijit.“3 Biblia cu 42 de rânduri se se păstrează în mai multe exemplare, pe suuport de hârtie sau pe pergament, în biblioi io teci celebre ale lumii.4 În anii următori, arta tiparului s-a răs-pândit repede în Germania şi în întreagaa pre rEuropă. Sunt atestate tipografii care au pre6), luat tehnica lui Gutenberg în Köln (1466), 711), Veneţia (1469), Paris (1470), Milano (1471), Londra (1480) şi în alte oraşe europene. şi Cărţile au fost preţuite şi în Bizanţ. Totuşi apariţia tiparului nu a revoluţionat lumeaa orientală la fel de repede cum s-a întâmplat at în Occident. Întrucât folosirea tiparului a fost interzisă de autorităţile otomane, revoluţia cărţii tipărite s-a decalat, în unelee zone din Est, cu aproape un secol. Tipograafiile au apărut la început în marile centre ale ortodoxiei, Belgrad (1548) şi Moscova (1558). Excepţie face tiparul introdus de ieroroomonahul Macarie, care a studiat la Veneţiaa şi care, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare, a tipărit la Târgovişte o carte liturgică că ce este cunoscută astăzi ca Liturghierul lui Macarie 3. Măriuca Radu, gra rafifii (1508).

Existenţa unei tipografi Angela Repanovici, în Ţara Românească, la o dată dat a ă atât atât O istorie a tiparului și a tipăriturilor, Brașov, de apropiată de inventarea tiparului, t ip ipar p arul ar ului ul uii Editura Universității dovedeşte că românii sunt printre pioTransilvania, 2004, p. 22 nierii artei tiparului în spaţiul ortodox.

4. În Germania se află 12 exemplare, iar în Statele Unite și în Marea Britanie, câte 8. De asemenea, în formă completă sau parțială mai poate fi întâlnită în Rusia, Elveția, Japonia, Spania, Portugalia etc. La Muzeul Gutenberg, din Mainz, poate fi văzut un exemplar al Bibliei cu 42 de rânduri, tipărit pe hârtie, însă conținând doar părți din volumul întâi.

40

Revoluție prin tipar În a doua jumătate a secolului al XVlea, societatea Europei occidentale a cunoscut transformări fundamentale.

După cucerirea Bizanţului de către turci, în anul 1453, exodul cărturarilor greci spre Vest a determinat un interes sporit pentru cultura şi civilizaţia clasică. Renaşterea a determinat dezvoltarea producţiei de carte. Tipărirea Bibliei trebuie înţeleasă în contextul socio-economic şi cultural al perioadei

respective, re esp s ec ecti t ve ti v , când când Biserica Bisser eric icaa Apuseană ic Appus usea eană ea nă se se cconfrunta co n ru nf runtt cu o criză i ă internă majoră.

Deşi existau traduceri ale Bibliei în limbile popoarelor convertite la creştinism, Biserica Apuseană recunoştea oficial doar traducerea în latină, Vulgata. Laicii nu erau încurajaţi să citească Biblia în propria limbă. Preoţii erau cei care interpretau textul sacru pentru enoriaşii lor. Apariţia tiparului a fost momentul în care Biblia a ieşit de sub controlul Bisericii, devenind accesibilă individului. A fost o revoluţie fără sânge, dar fundamentală pentru umanitate.

Pentru a înţelege cât de mult a contat tiparul în schimbarea Germaniei şi a Europei, este suficient exemplul

mai 2010

succesului succ su cces cc ess lui Martin Luther, care, încenu doar claselor sociale privilegiate, ci şi populaţiei de pând pâ ând din d 1517, a publicat, pe lângă Cele rând, cu resurse financiare mai mici, Biblia a fost studi95 ddee tteze ale Reformei, numeroase ată fără ajutorul unor interpreţi. predici, pred pr edic ed ic cărţi, broșuri, imnuri şi traduceri Pe măsură ce Sfânta Scriptură a ajuns în mâinile tot aalee Bibliei. al B b „Eforturile Bisericii de a inter- mai multor oameni, s-a intensificat războiul împotriva Bi ziiccee sc sscrierile r lui Luther s-au dovedit ei. Mai întâi, a existat o împotrivire chiar din partea inu in nuuti tile. t lee. Bisericii i-a fost impoti sibi si b l ssă împiedice propaga- „Această Evanghelie a Împărăției va fi vestită bi sibil reaa tipăriturilor re tip care îi erau întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate împotrivă, întrucât existau deja prea multe tipografii, prea neamurile; și atunci va veni sfârșitul.“ multe librării şi prea multe Matei 24:14 posibilităţi de răspândire.“5 Inventarea tiparului a însemnat, deci, Bisericii, care s-a străduit să limiteze accesul maselor la un moment de cotitură pentru civilizaţia textul biblic. Apoi, au apărut cei care i-au negat autoricreştină. Dimensiunile mai mici ale tatea. Un punct culminant a fost atins în timpul RevoBibliei, preţul mult mai mic şi accesul luţiei Franceze, când s-a crezut că Biblia a ajuns o carte la traduceri în limbile naţionale au avut moartă, care trebuia doar înmormântată. Cu toate acesconsecinţe care se resimt şi astăzi. Deztea, Biblia a continuat să-şi dovedească prospeţimea. De voltarea limbilor europene, dezvoltarea la manuscrisele copiate de mână până la primele exemsistemelor educaţionale, promulgarea plare tipărite, iar de acolo, mai departe, spre generaţiile legilor şi conturarea mentalităţilor au erei digitale, cuvintele sale găsesc mereu ecouri în inima fost influenţate considerabil de Biblie. celor care înţeleg că există evoluţie şi progres, dar nu Tipărită în limbile naţionale în multe prin hazard, ci prin mecanismele invizi- 5. Childress Diana, Op. cit., p. 120 dintre ţările Europei şi fiind accesibilă bile ale Providenţei.

Revoluția lui Gutenberg. Inventarea tiparului și răspândirea Bibliei

41

Semnele timpului | Biblie

În veacuri pierdute în negura timpului, Biblia a fost cartea pentru care unii au ales să moară pe rug sau în temniță.

A fost un timp când Biblia era ferecată în lanțuri pe zidul mănăstirilor. Azi, este tipărită și răspândită în milioane de exemplare. Se pare însă că numărul celor care o citesc este mai mic. de Florin Bică

Biblioteca

ÎNTR-UN 42

mai 2010

ot mai puţini oameni cunosc personajele, evenimentele şi datele elementare ale Bibliei.

Este concluzia un studiu1 realizat, în 2009, de cercetătorii de la Universitatea Durham, care au chestionat 900 de persoane provenite din diferite biserici sau neafiliate vreunei biserici. În medie, o persoană din 20 a fost în stare să îşi amintească cele Zece Porunci. Unul dintre respondenţi credea că profetul Daniel (cel aruncat în groapa cu lei) este totuna cu „regele leu“ – personaj dintr-o animaţie Disney.

Studiul a mai relevat că o bună parte a publicului tânăr consideră Biblia o carte „irelevantă“ şi „de modă veche“.

T

Trei, Doamne, și toate trei… În alte secole, când teologia era încoronată ca regină a disciplinelor, iar Biserica juca un rol mai important nu doar în domeniul religios, ci şi în plan social, politic şi cultural, Biblia era recunoscută ca exprimare a Cuvântului lui Dumnezeu. Astăzi sunt mai puţini cei dispuşi să vadă în textul biblic mai mult decât un simplu produs cultural, cu un conţinut etic explicit. Paradoxal, informaţiile mai bogate şi mai precise despre conţinutul Bibliei şi despre modul în care a fost scrisă şi transmisă de-a lungul timpului sunt concomitente of the cu o respingere accentuată a ineranţei2 1. „Knowledge Bible is declining, researchers say“, Bibliei. Rând pe rând au fost puse sub www.dur.ac.uk/ semnul întrebării trei aspecte impornews, 12 iulie 2009 tante, respectiv originea Bibliei, 2. Ineranța Bibliei se autoritatea Bibliei şi interpretarea referă la caracterul ei infailibil.

Bibliei. Consecinţele acceptării sau

SECOL PROFAN 43

Semnele Se emn m e elle ti ttimpului mpul mp u ui | Biblie ul

resp re sppin inge g ri ge riii originii o ig or igin iinniii şşii au utoori r tă tăţi ţiii Bi ţi Bibl blie bl i i se rrăs ie ăsfr frân ânng asua uas u respingerii autorităţii Bibliei răsfrâng pra înţelegerii pr pra înnţe ţele lege le geri ge riii unor subiecte s bi d interes în actualitatea de contemporană, precum tensiunile dintre susţinătorii creaţionismului şi adepţii evoluţionismului sau dezbaterile recente privind drepturile minorităţilor sexuale, care polarizează combatanţii şi în funcţie de modul de raportare la autoritatea Bibliei.

Biblia primilor creștini În primele secole ale erei creştine, Biblia a fost baza Bisericii pentru proclamarea mesajului creştin şi, totodată, sursa răspunsurilor oferite celor care au lovit creştinismul, din exteriorul, dar şi din interiorul său. „Scriptura a rămas centrală; într-adevăr, predicile bazate pe Biblie şi comentariile care o prezentau în detaliu se aflau chiar în centrul vieţii teologice obişnuite a Bisericii din primele secole.3“ Biblia îndeplinea iniţial două roluri importante. Mai întâi, era sursa doctrinei şi învăţăturilor Bisericii. Apoi, pentru fiecare cititor în parte, era calea pe care putea să „audă“ vocea lui Dumnezeu. În istoria tumultuoasă a perioadei Bisericii Primare, când creştinii erau persecutaţi, aruncaţi în arenele cu lei sau arşi pe rug, au devenit martiri cei care citeau Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca sau Ioan. Evangheliile apocrife, precum cea a lui Iuda, atât de popularizată astăzi, nu au convins pe nimeni să ia calea martirajului. Detaliul este semnificativ pentru ilustrarea convingerilor puternice ale primilor creştini cu privire la originea şi autoritatea Bibliei, precum şi pentru înţelegerea impactului pe care această Carte îl avea asupra lor. Situaţia s-a schimbat treptat, după ce creştinismul a devenit o religie acceptată de autorităţi, ba chiar o religie de stat.

3. N. T. Wright, The Instituţionalizarea Bisericii a favorizat Last Word, Harper transformarea interpretării Bibliei într-o Collins e-books, p. 61 prerogativă a clerului. Eliberarea Bibliei 44

din lanţurile mănăstirilor şi ale tradiţiilor a venit odată cu Reforma secolului al XVI-lea, când s-a proclamat principiul Sola Scriptura.

În căutarea lui Iisus Mişcările de trezire religioasă din secolul al XIX-lea au pornit, iarăşi, de la o reaşezare a Bibliei ca fundament al credinţei. În acelaşi timp, raţionalismul, darwinismul, dezvoltarea unor ştiinţe precum sociologia – care propunea o înţelegere a lumii prin prisma evoluţiei omului în contexte socio-culturale determinate –, revoluţia industrială, care i-a sporit individului încrederea în propria capacitate de a schimba lumea şi de a-şi făuri destinul, toate acestea au influenţat inevitabil şi gândirea teologică, respectiv modul de raportare la Biblie. Admiţând că Iisus a existat, unii s-au întrebat ce anume din relatările Evangheliilor poate fi demn de crezare şi ce nu. Secolele al XIX-lea şi al XX-lea au marcat astfel goana după „Iisus cel istoric“, o căutare himerică de a despărţi adevărul de minciună. Apologetul Francis Schaeffer

mai 2010

timp, să spui că legile fizicii L-ar fi împiedicat pe Iisus să meargă pe ape sau să învieze.

Vechea Biblie într-o lume nouă Marcus Borg, profesor de religie şi cultură la Universitatea de Stat din Oregon, explică noua interpretare a Bibliei prin prisma evoluţiei societăţii occidentale.

Societatea a devenit conştientă de pluralismul religios într-o măsură neatinsă în timpul generaţiilor anterioare.

Studiul comparat al religiilor îi determină pe unii să respingă creştinismul interpretării literale a Bibliei pe motiv că ar fi îngust şi retrograd. Noile interpretări sunt influenţate şi de concepţiile actuale despre relativismul culturilor şi contextelor sociale. Omul secolului al XXIlea este conştient de propria efemeritate și tinde să anticipeze că viitoarele generaţii vor crede altfel decât el, că se vor raporta la valori diferite şi, poate, îi vor considera pe cei de azi nişte fundamentalişti de modă veche.

Introducerea într-o astfel de perspectivă asupra vieţii îi relativizează Bibliei valoarea şi autoritatea. Această înţelegere a lumii permite însă, de asemenea, ca viitorul să ne surprindă printr-o revenire la concepţii mai ferme şi credinţe mai puternice cu privire la adevăr, viaţă, Biblie.

Lumea nouă, modernă, preţuieşte cunoaşterea ştiinţifică, experimentul, faptul demonstrabil. Acest gen de cunoaştere tinde să-l facă pe om sceptic faţă de reali-

observa că teologii liberali şi filosofii raţionalişti „au fost prinşi în camera rotundă fără ieşire. Căutarea lui Iisus cel istoric pe care au iniţiat-o era sortită eşecului. Supranaturalul era atât de întreţesut [în Biblie] cu restul, încât, dacă smulgeau tot supranaturalul, nu „Studenții la teologie sunt îndoctrinați cu importanmai rămânea nimic din Iisus! Dacă ța decisivă a unor pretinse surse precum J, E, D, P, Q îndepărtau tot su- și Ur-Marcu, presupuse documente în sprijinul pranaturalul, nu cărora criticii nu au adus nici surse originale reale, mai rămânea nici Iisus cel istoric; nici copii imperfecte existente.“ dacă Îl păstrau pe Carl F. H. Henry, Dumnezeu, revelație și autoritate (vol. II) Iisus cel istoric, tatea lumii spirituale, faţă de transcendent şi infinit, faţă rămânea şi supranaturalul.4“ În faţa de lucrurile care nu pot fi verificate. Fred von Kamecke5 Bibliei, cititorului contemporan nu îi rămân decât două alternative: să-i observa însă că, deşi omul poate descrie recunoască originea divină şi autoritatea anumite acţiuni şi reacţiile pe care 4. Francis A. implicită sau să le respingă. Unii au dorit acestea le generează, de exemplu Schaeffer, Trilogia, Oradea, Cartea să găsească o cale de mijloc, încercând să faptul că adolescenţii devin agitaţi în Creștină, 2002, p. 72 selecteze ceea ce este credibil în textul prezenţa persoanelor de sex opus sau Fred von Kamecke, biblic de ceea ce este de neacceptat pentru că părinţii îşi protejează copiii, nu s-ar 5.Busted.

Exposing raţiunea umană. Consecinţa a fost o frac- putea demonstra ştiinţific niciodată că Popular Myths Christianity, tură a credinţei. Nu poţi să crezi într-un aceste reacţii reprezintă dragoste. Dacă about Zondervan, 2009, Dumnezeu omnipotent şi, în acelaşi unele realităţi scapă verificării empirice p. 59 Biblioteca Sacră într-un secol profan

45

Semnele timpului | Biblie

nu înseamnă că ele nu există. Astfel, în contextul în care incertitudinile postmodernismului au acutizat dezinteresul faţă de Biblie, cu afirmaţiile şi revendicările ei absolute, s-ar putea spune că Biblia nu mai este crezută nu din pricina unor argumente temeinice, ci pentru

de Biblie. Se spune că nu există minuni.

Totuşi, nimeni nu a dovedit ştiinţific lucrul acesta, ştiinţa neputând să facă altceva decât să demonstreze că există nişte legi după care funcţionează lumea naturală. Se crede ştiinţa şi Biblia În contextul în care incertitudinile postmodernis- că se contrapun inemului au acutizat dezinteresul față de Biblie, cu chivoc. Există însă afirmațiile și revendicările ei absolute, s-ar putea oameni de ştiinţă care infirmă acest spune că Biblia nu mai este crezută nu din pricina lucru. Francis unor argumente temeinice, ci pentru că trăim într-un Collins (foto)6, geamerican secol în care îndoiala este credința majorității. netician şi fost director al Proiectului Genomului Uman, recunoştea că „ştiinţa nu că trăim într-un secol în care îndoiala este credinţa este singura cale către cunoaştere“ şi că majorităţii. „Dumnezeul Bibliei este şi Dumnezeul Dincolo de prejudecăți genomului“. Prejudecăţi există nu doar în tabăra opozanţilor Bibliei, ci şi în Până în secolul al XIX-lea s-a crezut că unele dintre rândurile bibliolatrilor. Însă, condiţia popoarele sau triburile menţionate în primele cărţi ale vitală pentru înţelegerea Bibliei este o Vechiului Testament nu au existat, fapt ce reprezenta lectură sinceră, văduvită de astfel de un argument pentru cei care, în vremea aceea, afirmau caracterul de legendă al Bibliei. Hitiţii, de pildă, au fost preconcepţii. consideraţi un popor legendar. Odată cu descoperirea Biblia despre Biblie fostei capitale hitite de la Hattuşa au ieşit la lumină nu ruinele unui mic trib, ci ale unui imperiu. Arheologia a Dincolo de manuscrisele şi dovezile arpus la dispoziţia celor interesaţi numeroase inscripţii, heologice în favoarea Bibliei este imporobiecte, morminte şi manuscrise care pot fi asociate tant să vedem care a fost opinia profeţilor evenimentelor sau personajelor biblice, ca o confirmare şi a autorilor biblici despre ceea ce au a veridicităţii lor. Descoperirea manuscriselor de la scris. Istoria interpretării Bibliei începe, Qumran, la jumătatea secolului trecut, a prilejuit compararea textului Vechiului Testament cu alte manuscrise existente. S-a constatat că, dincolo de mici greşeli puse pe seama scribilor, nu există diferenţe care să altereze semnificaţia textului biblic. Împlinirea profeţiilor din Biblie (de exemplu, profeţia din capitolul 2 al cărţii Daniel), influenţa exercitată de Biblie asupra vieţii indivizilor, istoria modului în care această Carte s-a păstrat şi a fost transmisă până azi sugerează existenţa unei Providenţe şi a unei Minţi care se află în spatele ei.

Mai multe prejudecăţi legate de Biblie reflectă mentalităţile contemporane. Se crede că Biblia 6. Francis S. Collins, trebuie să fie neapărat confirmată de Limbajul dovezi extrabiblice. Dar, când acestea lui Dumnezeu, București, Curtea apar, sunt negate sau interpretate în aşa veche, 2009, fel încât să pară că sunt divergente faţă p. 239, 222 46

mai ma m ai 20 2010 010 1

într-un anumit sens, odată cu interpretarea Vechiului Testament (sau a Bibliei ebraice) de către Iisus. Biblia, în ansamblu, are în centrul mesajului său persoana lui Iisus şi, de aceea, este necesară o perspectivă asupra modului în care Iisus Însuşi S-a raportat la scrierile care formează Biblia. În timpul lui Iisus, în gândirea ebraică exista o concepţie clară privind inspiraţia şi autoritatea Scripturilor. Acestea erau considerate ca inspirate de Dumnezeu, reprezentând Cuvântul Său infailibil.

Desigur, şi în vremea lui Iisus existau interpretări greşite ale Scripturilor, dovadă fiind controversele Sale cu fariseii şi cărturarii vremii. Totuşi, inspiraţia şi autoritatea Bibliei ebraice erau recunoscute.

Citându-l pe regele David, Iisus a spus: „David însuşi, în Duhul Sfânt, spune…“ (Marcu 12:36), confirmând astfel opinia că Scripturile fuseseră scrise prin inspiraţie divină. De multe ori, citând din Vechiul Testament, Iisus folosea expresia „este scris“ (Matei 11:10; Marcu 9:12; Luca 7:27), fapt ce le conferea acelor scrieri o autoritate deosebită. Iisus a citat nu doar cărţile profetice, ci şi Psalmii, textele legislative, naraţiunile istorice etc. Într-o dezbatere cu fariseii, El a citat din cartea Geneza: „Oare n-aţi citit că de la început Creatorul ’i-a făcut bărbat şi femeie’? Şi apoi a zis: ‘De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar cei doi vor deveni un singur trup’“ (Matei 19:4,5). Citatul este din cartea Geneza (2:24), însă, în textul din Geneza afirmaţia nu Îi este atribuită direct lui Dumnezeu, ci pare un comentariu al autorului biblic. În schimb, Iisus I-a atribuit aceste cuvinte direct Dumnezeului Creator – un indiciu clar al modului în care aprecia El autoritatea Bibliei.

Povestea profetului Iona, înghiţit de o vietate marină şi aruncat pe ţărm după trei zile, ar putea fi considerată o simplă legendă. Însă Iisus S-a referit la acest

„Dacă din Evanghelii crezi numai ce-ți place și respingi tot ce nu-ți place, atunci nu crezi în Evanghelie, ci în tine.“ Sfântul Augustin

Biblioteca Sacră într-un secol profan

47

Semnele timpului | Biblie

episod ca şi când ar fi fost real (Matei 12:40). Iar dacă povestea „legendarului“ Noe ar fi doar un mit ar însemna că menţionarea lui de către Iisus (Matei 24:37-39) este o minciună. Christos nu a lăsat să se înţeleagă că există pasaje biblice de origine divină şi altele de origine umană.

Biblia conţine idei care s-au născut în mintea fiinţei umane, afirmaţii care s-au născut din dialogul dintre om şi Dumnezeu, precum şi declaraţii explicite din partea Creatorului.

Dar, împreună, acestea formează Cuvântul lui Dumnezeu.

Autorii Noului Testament au recunoscut în scrierile lor autoritatea cărţilor Vechiului Testament.

Sunt relevante în acest sens afirmaţiile celor doi stâlpi ai Bisericii Primare – Petru şi Pavel. „Înainte de toate, trebuie să ştiţi că nicio profeţie din Scriptură nu s-a născut din propria imaginaţie a cuiva“ scria apostolul Petru. „Căci nicio profeţie n-a fost adusă vreodată prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt“ (2 Petru 1:20).

Apostolul avea în atenţie doar profeţiile, fiind însă destul de categoric în identificarea originii lor divine. Completarea o aduce apostolul Pavel, care, adresându-se discipolului său, Timotei, scria: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16).

Biblia nu demonstrează.

Ea transformă!

7. I. Howard Marshall, Biblical Inspiration, Vancouver, Regent College Publishing, 2004, p. 21

48

Diferitele teorii despre modul în care Duhul Sfânt a inspirat autorii, precum şi despre procentele inspiraţiei (cât e de la Dumnezeu şi cât e de la

om) rămân simple supoziţii, imposibil de demonstrat. „În multe cazuri ar fi dificil să decizi unde anume S-a oprit din vorbire Dumnezeu şi unde anume a preluat controlul autorul uman.7“ Biblia a transformat viaţa celor care L-au căutat pe Dumnezeu în paginile ei, iar numărul şi prezenţa lor în orice timp şi în orice loc (chiar şi în sânul postmodernismului), indiferent de context şi mentalităţi sociale, argumentează în favoarea originii supranaturale a acestei Cărţi. Unii preferă să considere Biblia o carte inspiratoare, dar nu şi inspirată. Îi admiră codul moral, dar resping veridicitatea evenimentelor supranaturale. Întotdeauna vor exista voci împotriva originii şi autorităţii Bibliei.

Istoria ultimelor două milenii ne arată însă că, de fiecare dată, Biblia a supravieţuit acestor voci.

Nu noi stabilim originea şi autoritatea Bibliei.

Noi le putem recunoaşte sau nu. De asemenea, pentru a o înţelege în profunzimea ei, nu putem separa lectura cărţilor Bibliotecii Sacre de credinţă şi de nevoia unei călăuziri din partea Duhului Sfânt, Cel care i-a inspirat şi pe autorii Bibliei.

„Pământul nu are nicio durere pe care Cerul să n-o poată vindeca.“ Thomas More

SEMNELE

timpului