Publicația oficială a Festivalului-Concurs
Ediția a 32-a, 11 - 12 Decembrie 2015
Anul IV, Numărul 2
Mediaș, 12 decembrie 2015
www.medias-cetateseculara.ro
“Să vă ferească Dumnezeu de neiubire!”
S
unt cuvintele cu care Ioan Gyuri Pascu și-a încheiat recitalul și prima seară a festivalului. Cuvinte numai bune de așezat nu sub bradul de Crăciun, pe care ni-l vom permite sau nu anul acesta, ci direct în suflet, departe de sclipirile convenționale și mereu exterioare sărbătorii. Și, da, acolo vom așeza, cu siguranță, toți cei prezenți la festival, și clipele pe care cei de pe scenă le-au îmbrăcat frumos, în note muzicale și versuri, și ni le-au oferit cu drag, cu emoție, cu bucurie. Dacă-ar fi să aleg două cuvinte pentru a descrie atmosfera de aseară, acestea ar fi: emoție și căldură. Emoție, înainte de toate, pentru cei 14 participanți la concurs: cu vârste cuprinse între 14 și 48 de ani, care au știut să-și transforme
magistral trăirile în cântece pe care spectatorii le-au fredonat, dintru început, împreună cu ei, susținându-i și întorcându-le strădania în aplauze încurajatoare. Iar Sala Traube a fost plină de oameni faini, de toate vârstele. Am văzut bunici ce nu s-au sfiit să fredoneze cântece mai puțin “cuminți”, dar al căror mesaj l-au înțeles și l-au acceptat, cu condescendență. Am văzut mămici purtându-și în brațe bebelușii, care zâmbeau în somn îngerilor veniți, poate, și ei, să asculte, la Mediaș, muzică folk. Căldură, mai spuneam despre aseară. Asemenea unei povești ce-ncepe, hăt, departe, cu “a fost odată…” și continuă cu “…și încă mai este!”, depănată
liniștit, în familie, în zi de sărbătoare. O familie mare, de iubitori de folk, ce transformă fiecare decembrie, de peste 30 de ani, într-un “acasă” din care țiai dori să nu mai pleci. Sau într-un cântec numai bun de pus pe vremelnice răni omenești. Un colind, poate, foarte vechi sau nenăscut încă. Pentru că, haideți s-o recunoaștem, și muzica ne poate ajuta să ne ferim ne neiubire. Ceea ce vă doresc tuturor, deopotrivă concurenți, interpreți consacrați sau constanți iubitori ai muzicii folk, toți cei care, la un loc, faceți ca Festivalul de muzică folk “Mediaș – Cetate seculară” să existe, peste vreme și în ciuda vremurilor!
camelia stârcescu
“La Mediaș am învățat toată baza mea și n-o să uit niciodată!” interviu cu Ioan Gyuri Pascu mircea hodârnău jurnalist Mircea Hodârnău: Ioan Gyuri Pascu, cum se numea formula în care cântai tu cu Elena Cârstea la Mediaș? Ioan Gyuri Pascu: “Trandafirii Negri” se numea, era formația Clubului Tineretului. Erau doi frați gemeni, frații Moldovan, la bas, Septimiu, pe care-l găsiți în județul Satu Mare, face agricultură acum, și Horea, care, din păcate, a murit, Dumnezeu să-l odihnească! A murit repede, pe la 23 de ani, a avut o boală ciudată... La tobe au fost mai mulți, dar în formula de bază a fost Gigi Călburean, Juchi și Nicolae Benescu. Era prin 1978 când au venit cei doi frați Moldovan la Agnita, cu cortul, cu niște colegi, și m-au auzit cântând la chitară. Au zis: “Nu vrei să vii la Mediaș, că avem o formație?” Am zis că vin, că oricum, la Agnita mă tot străduiam eu să fac cu unii, alții, dar... Nu știam prea bine să cânt nici la chitară, începusem de doi ani. Când am ajuns la Mediaș, la club, am întrebat unde e sala de repetiții și când am auzit cum cântau alea trei fete, am vrut să plec acasă, că mi-am zis: “Ce caut eu aici?” Le-am și zis: “Măi, băieți, ce să fac eu aici? Că eu nu știu să cânt așa!”, “Ba știi!”, mi-au zis. Nu știu, poate au simțit ei ceva. M.H.: Dar ai avut un șoc sau ce s-a întâmplat? I.G.P.: Da, am avut un șoc. Pentru că ele cântau așa de bine, cum aveam eu în capul meu de licean, mai bine decât ABBA cântau cu vocile! Atât de frumos! S-a și dovedit, că Elena Cârstea a și ajuns... Dar împreună! Era Sanda, sora Elenei, care era altistă, era Elena, care era mai sus, un fel de mezzosoprană, Camelia Zoltan soprană, soprană. Și am mai avut colaborări, Claudia Streza a cântat puțin cu noi... Mai era Luci, care din păcate a murit, și ea a cântat cu noi în niște tabere. Pentru că noi cântam, ne trimiteau în taberele naționale, la Gorghiu, la Gura Văii, lângă Turnu Severin... Știu că în 1980, când eu a trebuit să plec în armată, că terminasem liceul, am făcut o hârtie că o să ne întâlnim și o să refacem
formația. Dar nu s-a mai întâmplat. Așa, ne mai întâlnim, țin legătura și cu Septimiu, cu Elena Cârstea; când s-a întors odată din America, în vizită, eu chiar lucram la albumul celălalt, din 2013, și am avut o bucurie mare, că m-a sunat și mi-a zis că nu vrea să plece din București până nu se întâlnește cu toți prietenii. Și ne-am întâlnit mai mulți, la un restaurant. Mă bucur că mă sună când vine în România, și nu uită. Ea avea 15 ani și eu 17 când am cântat în formație. Au fost niște ani minunați! Am învățat de la ei mult să cânt!
M.H.: Dar ai cântat și la baluri... I.G.P.: La Blăjel cântam cel mai des la baluri, că acolo aveau rude frații Moldovan. Dar am cântat și la Brateiu odată, mamă, mamă! Erau acolo unii... Spre dimineață, când s-au îmbătat, au aruncat cu boxele pe geam, că era la etaj sala Căminului Cultural din Brateiu. Odată, era balul de Crăciun și așteptam să vină mașina să ne ducă la Mediaș, pe la 4-5 dimineața, și eu am adormit lângă soba cu lemne. Și, la un moment dat, am auzit o muzică și niște zgomote deasupra capului. Deschid ochii și zburau rândurile de scaune... Horică, la clape, cânta “O, Suzana” și ăia se băteau și unul era în cerc și mai ieșea și dădea pumni. Și când Horică se oprea, ăștia urlau: “Cântă, mă!” Era ca-n America, ce mai! M.H.: Păi, cântați de frică sau cum? I.G.P.: De frică! Scaunele de la
căminul cultural erau prinse cu niște bare pe dedesubt și nu puteai să iei un singur scaun, era câte un rând întreg. Și luau rândul de scaune și aruncau cu el. Așa a fost la bal la Brateiu. M.H.: Cum era la Clubul Tineretului? I.G.P.: Era senzațional! Pentru noi, la vremea aia, care ne chinuiam și nu aveam pe ce cânta... Acolo erau scule ungurești, clape Vermona, scule de voci Zellmer, erau foarte bune și rezistente. Cu alea or aruncat la Brateiu și erau așa bune că nu s-au stricat. Era fain, jucam și biliard... Era o atmosferă frumoasă. Era domnul Chețan, dacă nu mă înșel, un fel de metodist, director era domnul Pleșca și mai era un domn cu ochelari, Tibi Jakab. M.H.: Cum ai cataloga tu perioada asta petrecută la Mediaș? Ce a însemnat pentru tine? I.G.P.: Pentru mine a fost important că am putut învăța să cânt, că cineva mi-a acordat încredere. Eu, la Agnita, începusem să învăț singur chitara dintr-un caiet de metodă la chitară. Și era un tip acolo care mi se părea că extraordinar cum cântă la chitară. Dar după două luni mi-am dat seama că și eu pot să cânt așa, dar înseamnă foarte puțin. Și când am venit și l-am văzut pe Viorel cum cântă cu chitara, mă uitam ca la cioroiul din nuc! Eu ascultam muzică la Agnita, dar când am venit aici... Aici am auzit “Child in time”, Deep Purple, “July morning”, Uriah Heep. Eu nu știam ce e Led Zeppelin, mai ascultam rock pe niște casete, dar nu cunoșteam... Ascultam trupe românești, care-mi plăceau, Sfinx îmi plăceau foarte mult... În Agnita era un loc mic, numai de la radio te puteai culturaliza. La Mediaș a fost primul contact cu muzica, cu cultura și cu oameni care știau să cânte, care au făcut muzică. Basistul făcuse opt ani de vioară, clăparul făcuse opt ani de pian, cu profesor particular, cânta ăla cu orga de înnebuneai! Pe orga aia mică, Vermona. Ne uitam să vedem ce are Gheza acolo, ne speriam. Noi n-aveam și am învățat mult mergând să-i vedem. La restaurant, la Păltiniș cânta
trupa Acustic, la hotel cânta Dinamic, era o trupă minunată și la Târnava, cum cântau ăia... “Hotel California”, impecabil, cu solo, cu tot... Era muzică în Mediaș, în Mediaș se cânta. Și erau mulți cu care am mai cântat și m-am mai întâlnit. Era Otonel, care cânta cu trompeta și cu vocea, și acuma cântă de rupe! Era Mani Zeiler, care iar e tare în Germania, am înțeles că s-a mai întors și a cântat cu Haini Schuster. Erau, frate! La 40.000 de locuitori, erau foarte multe formații, dar muzicieni foarte buni. Eu aici am învățat toată baza mea și n-o să uit niciodată! Am învățat mult, și cum să bat la tobe; și când am mers în armată mi-a folosit, că eram toboșar, am bătut toba într-o trupă de rock. Erau doi chitariști de cinci ori mai buni ca mine și toboșarul nu era așa bun și atunci am ajuns toboșar. Cântam muzică progresivă, studiam nouă ore pe zi la tobe... Fain! Mi-a prins bine Mediașul!
Workshop-uri de festival Camelia stârcescu jurnalist Workshopul şi-a propus să vină în sprijinul artiştilor, în planul administrativ al actului artistic. Sunt aspecte învăţate pe cont propriu, de-a lungul carierei mele, aspecte implicate de lansarea unui album, de componenţa echipei unui artist, despre câteva idei de promovare. Nu mă aştept ca, după acest workshop, artiştii să îşi schimbe fundamental optica, dar îmi doresc să ia în considerare aceste aspecte pe viitor şi să evite o serie de greşeli pe care eu le-am făcut. Marius Matache,
“Dezvoltare antreprenorială pentru tineri muzicieni”
Mai degrabă ne-am distrat despre poezie… Am încercat să le explic celor prezenți ce înseamnă un text bun. Eu cred că un textier poate fi poet doar în mod excepțional! Poezia e un vers cu rimă și cu sens, cu Dumnezeu. Restul sunt povești, discursuri… O poezie trebuie să te afecteze într-un fel sau altul, să-ți spună lucruri adevărate despre viață, să miște ceva în noi atunci când o citim… Dan Ilcuș, “Despre poezie și text”
Cosmin Vaman se întoarce! ANTONELA SOFIA BARBU jurnalist Cosmin Vaman câștigătorul trofeului Festivalului Concurs Național de muzică folk Mediaș, cetate seculară în anul 2011, revine la Mediaș alături de Alexandra Andrei și Trupa SPAM. În ultimele trei luni ale anului 2011, Cosmin Vaman a câştigat premii la festivalurile de muzică folk din ţară. După ce a fost premiat cu Locul I la Festivalul Naţional de Muzică Folk “Chitara Dunării” de la Călăraşi, în luna octombrie, a obţinut tot Locul I la Festivalul “Chira Chiralina”, desfăşurat la începutul lunii noiembrie la Brăila, Cosmin Vaman câştigă trofeul “Mediaş-Cetate Seculară”, ediţia a 28-a din luna decembrie, la Sala Traube, în oraşul de pe Târnava Mare. Pentru umorul său şi prezenţa scenică i-a fost desemnat, de asemenea, Premiul de Popularitate al celui mai longeviv festival de folk din ţară. S-a reîntors la Mediaș, în anul 2012, în calitate de câștigător al ediției precedente Mediaș, cetate seculară. În anul 2015 se întreabă , “Cât mai poate fi până-n cealaltă viață!” Timp de 3 ani a bătut țara în lung și-n lat, cântând muzică folk prima dată doar singur cu chitara lui, apoi cu Alexandra Andrei și în final acompaniați de trupa SPAM. Drumurile lor nu s-au mai intersectat la Mediaș, pentru că Drumul lor era altul! Un prim Drum! Oare ce s-a întâmplat? Am găsit răspunsul pe blogul lui: E (cam) numai vina voastră! “Nu mă înțelegeți greșit, vă rog. Noi am crezut mereu că facem bine ce facem, că altfel nu ne-am mai fi apucat. Doar că drumul ăsta e mai greu decât pare. Așteptăm momentul ăsta de ani de zile. Ani în care am mers și am cântat pe unde am putut, fără a cere mare lucru în schimb, doar pentru a ne face auziți. Ani în care voi ați venit spre noi și ne-ați spus că e bine și că ar trebui să continuăm. V-am crezut, dar cu jumătate de inimă. Cealaltă era ocupată cu teama pentru ce urmează. Pentru că adevărul este că vă avem doar pe voi. Toată această investiție,
tot acest risc pe care ni l-am asumat, fără a avea vreun sponsor în spate sau vreo mare casă de producție care să își asume o investiție în ce facem noi, nu a avut la bază decât credința că vă avem pe voi. Sunt foarte puține radiourile care să se înghesuie să difuzeze așa ceva. Mâna are ridicol de multe degete pentru a număra pe ea colegii care s-au sinchisit să ne ajute cu un share. De televiziuni mai bine nu vorbim. Decât pe disc. Partenerii noștri media sunt, desigur, o frumoasă excepție. Încercăm să pregătim, alături de oamenii dragi din trupa SPAM, spectacole frumoase cu care să ajungem prin cât mai multe locuri. Așteptați-vă la surprize. Și la noutăți. Și la vechituri. Și la emoții. Cu asta ne hrănim. Cu share-urile voastre, cu faptul că dați mai departe vestea despre noi și cu bucuria de a vă avea, pe din ce în ce mai mulți dintre voi, alături. Poate că nu am fost chiar nebuni când am pornit nebunia asta”, scrie Cosmin Vaman pe blogul personal. Cosmin Vaman, Alexandra Andrei și Trupa SPAM ne vor încânta cu muzica lor, sâmbătă, 12 decembrie, după ora 19.00, în cadrul Galei Laureaților , care va începe la ora 17.30, la Sala Traube. Albumul poate fi cumpărat de pe www. drumul.com și din magazinele mari de muzică online: iTunes, Google Play, Amazon etc. Cu siguranță îl vom putea cumpăra și la Mediaș, la Festival! Sursă: Facebook și pagina personală www.cosminvaman.ro
Ionel Sebastian – cea mai bună voce din concurs camelia stârcescu jurnalist
A
fost prima seară a Festivaluluiconcurs “Mediaș-Cetate seculară” 2015. Voci multe și faine, pe ai căror posesori vi i-am făcut cunoscuți în numărul de ieri al publicației. Părerea mea personală, dar și a multora dintre spectatorii ce au umplut până la refuz Sala Traube, este că Ionel Sebastian, din Dorohoi, este cea mai bună voce care a urcat pe scena festivalului, în concurs. Și, pentru că, așa cum spuneau latinii: ”Vox populi, vox Dei!”, i-am solicitat un mini-interviu puștiului de doar 14 ani ce ne-a încântat cu piesele interpretate. Reporter: La doar 14 ani, ai avut curajul să urci pe scena unui festival. E pentru prima dată? Ionel Sebastian: Da, e pentru prima dată când mă aflu la un festival-concurs în afara județului Suceava. Rep.: De când cânți? I.S.: Cânt de la 10 ani, când am decis să-mi iau o chitară, să văd cum este și…am ajuns aici! Rep.: Și cum ți se pare? În primul rând, orașul… I.S.: Mediașul… îmi place foarte mult, mă simt ca acasă. Nu prea am avut ocazia să-l vizitez, dar sper s-o fac mâine (n.red. – azi). Rep.: Dar festivalul? I.S.: Festivalul e unul puternic, foarte puternic, având în vedere că au fost
concurenți din toată țara. Mi-a plăcut foarte mult! Rep.: Dacă ar trebui să-i acorzi votul tău unuia dintre concurenți, cui i l-ai acorda? I.S.: Greu de spus! Sunt concurenți puternici, foarte buni, au venit aici să arate calitatea muzicii pe care o cântă și au reușit să facă asta. Nu pot spune cu cine aș vota, nu știu!
Rep.: E careva, printre ei, pe care să-i fi cunoscut înainte? I.S.: Da. Pe Cristian Mihai, Cezara Crețu, Paul Tihan… Suntem prieteni foarte buni, ne-am împrietenit la un fel de concert organizat de poetul Sorin Poclitaru la Gura Humorului, care se numea “Tabăra de 7 stele”. Acolo au fost invitați șapte interpreți din țară,
dintre cei mai buni la compoziție, chitară… Au fost work-shop-uri… Toate astea m-au ajutat să ajung aici. Rep.: Generația ta pare să prefere, mai degrabă, alte genuri muzicale, mai facile, mai lipsite de profunzime, de esență. Cum privesc colegii tăi de generație ceea ce tu faci? I.S.: Eu mă cam ascund de ei, pentru că preferă manelele. Asta, însă, doar în clasa mea, căci în școală mai am colegi care mă ascultă și le place ce fac. Rep.: Ce înseamnă pentru tine muzica folk? I.S.: E un fel de a mă descărca prin note muzicale, de a mă dezvolta într-un mod armonios și aș vrea să rămână așa. Pentru că muzica folk este ca o eliberare de tot ce fac, de relele ce se mai întâmplă în viață, de momentele grele pe care le am – nu am, deocamdată, dar…. Este o eliberare, când asculți muzică uiți de tot ce este rău în viața ta și te încarci cu o stare de energie pozitivă. Rep.: Ai și un model printre folkiștii consacrați? I.S.: Marius Matache, pentru că el mă învață nu numai lucruri legate de cântat, ci și despre cum să mă promovez și alte amănunte… Rep.: Succes! I.S.: Vă mulțumesc!
Caseta redacțională: Text: Camelia Stârcescu, Antonela Sofia Barbu, Mircea Hodârnău. Foto: Ionuț Anișca. DTP: Anda Reuben
Sponsori:
Parteneri media: