Medical Market - Geriatrie 2016 by Fin Watch

Geriatrie și Gerontologie Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada

Revista profesioniștilor din Sănătate

2016 - 2017

Preşedintele Societatăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie

Rozeta Drăghici Cercetător științific II, psiholog principal PhD, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” București

Prof. Dr. Chiricuță Ion Christian AMETHYST Radiotherapy Center, Otopeni

Aliona Dronic

Psiholog la Asociația Psiterra din Iași, Director de programe

Elena Puiu Costescu

Fiziokinetoterapeut la Centrul Medical „Domenico”, Iaș

Publicaţie adresată cadrelor medicale

Sumar

„Obiectivul asistenţei medicale geriatrice este o longevitate activă”, interviu cu Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada, Preşedintele SRGG, Director Medical al Institutului „Ana Aslan”

Îmbătrânirea psihologică Rozeta Drăghici – Cercetător științific II, psiholog principal PhD, Institutul “Ana Aslan” București, lector asociat Universitatea București

AspiVita100 Un nou orizont în abordarea patologiilor specifice vârstei a III-a

Abuzul psihologic și emoțional la vârstnici Aliona Dronic, psiholog la Asociația Psiterra din Iași, Ovidiu Gavrilovici, conf. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Ioana Dana Alexa, prof. Univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași

Intenția curativă și paliativă nu depinde numai de vârsta pacientului oncologic Prof. Dr. Chiricuță Ion Christian

Reabilitarea neuro-motorie în fracturile de fragilitate Elena Puiu Costescu, Fiziokinetoterapeut Ioana Dana Alexa, Prof. Dr. Universitatea „Grigore T. Popa” Iaşi

„Îmbătrânirea cognitivă normală Rozeta Drăghici – Cercetător științific II, psiholog principal PhD, Institutul “Ana Aslan” București, lector asociat Universitatea București”

„Medicina anti-aging se bazează pe principiile de prevenţie şi de îngrijire medicală responsabilă“ Interviu cu Dr. Bogdan Dimitrie Niculae, Preşedinte AMAA şi Vicepreşedinte ESAAM.

Citeşte revista în format digital Editor: Fin Watch SRL ISSN 2285 - 6501 Calea Rahovei, nr. 266-268, Sector 5, Bucureşti, Electromagnetica Business Park, Corp 60, et. 1, cam. 19 Tel: 021.321.61.23 e-mail: redactie@finwatch.ro

www.revistamedicalmarket.ro Geriatrie 3

Interviu

„Obiectivul asistenţei medicale geriatrice este o longevitate activă” Interviu realizat cu Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada, Preşedintele Societatăţii Române de Gerontologie şi Geriatrie, Director Medical al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”. Stimate domnule prof. dr. Gabriel Prada, ce ne puteţi spune, pe scurt, despre esenţa tematicii congresului de anul acesta, ”Abordarea Multidimensională în Geriatrie şi Gerontologie” ? O caracteristică importantă a geriatriei, medicina vârstnicului, dar şi a gerontologiei, ştiinţa care se ocupă cu evaluarea procesului „normal” de îmbătrânire, este reprezentată de interferenţa mai multor domenii. De aceea este necesară o abordare multidimensională şi interdisciplinară a problematicii vârstncilor. Care consideraţi că sunt principalii factori de risc pentru îmbătrânire precoce, scăderea vârstei la care se instalează bolile neurodegenerative, pe care trebuie să-i aibă în vedere un medic specialist în geriatrie-gerontologie? Aşa-zisa „îmbătrânire precoce” este greu de definit deoarece nu există o vârstă cronologică la care să apară nişte modificări pe care să le considerăm ca aspecte ale „îmbătrânirii”. O perspectivă mai realistă este de a analiza factorii de risc pentru apariţia bolilor cronice însotite de afectarea independenţei şi de instalarea a o serie de disabilităţi. O componentă importantă a acestor boli este reprezentată de bolile neurodegenerative. Există o serie de factori de risc, numiţi factori de risc vasculari, care sunt comuni şi pentru afecţiunile neurodegenerative, inclusiv boala Alzheimer. Aceştia sunt hipertensiunea arterială, obezitatea, hipercolesterolemia şi diabetul zaharat. S-a constatat că ei sunt factori de risc pentru boli neurodegenerative dacă se instalează pe la vârsta de 45 de ani sau 50 de ani, dar nu mai sunt factori de risc dacă apar după 65 de ani. Concluzia este că trebuie să acţioneze un timp suficient de lung pentru a se instala efectele neurodegenertive.

Se cunoaşte faptul că depresia este mult mai frecventă la vârstnici decât este de obicei recunoscută şi că pacienţii vârstnici care au depresie, dezvoltă demenţă mai frecvent şi mai repede decât pacienţii fără depresie. Cum consideraţi ca s-ar putea recunoaşte asemenea cazuri de depresie într-un stadiu incipient, astfel încât să se poată acţiona din timp şi încetini sau chiar preveni instalarea timpurie a demenţei? Depresia este frecvent întâlnită la vârstnici şi, aşa cum aţi subliniat, are importanţă ca factor de risc pentru boli neurodegenerative, dar şi cardiovasculare. La persoanele de peste 65 de ani este mai dificil de diagnosticat, deoarece este frecvent considerată o caracteristică „normală” a vârstnicilor. O primă manifestare este restrângerea implicării sociale, vârstnicul cu depresie nu îşi mai vizitează prietenii şi rudele, nu mai iese la cumpărături, activitatea cotidiană se restrânge la domiciliu. Există la ora actuală în România, în fiecare judeţ măcar un medic geriatru care să efectueze o evaluare periodică, multidimensională, a populaţiei vârstnice ? Din păcate distribuţia specialiştilor în geriatrie şi gerontologie este extrem de neuniformă în România. La noi în ţară există circa 120 de specialişti în geriatrie şi gerontologie, dar majoritatea se află în câteva centre mari din sudul şi estul ţării. În mai multe rânduri au existat propuneri, din partea Societăţii de Gerontologie şi Geriatrie şi a Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, de re-înfiinţare a reţelei de geriatrie la nivel naţional, reţea creată de Doamna Profesor Ana Aslan. Fără crearea unui sistem coerent la nivel naţional, dedicat specific asistenţei medicale a persoanelor vârstni-

ce, este foarte dificilă asigurarea unor servicii de calitate pentru persoanele de peste de 65 de ani, inclusiv evaluarea periodică, multidimensională a lor. Care este obiectivul realizabil al asistenţei medicale geriatrice? În condiţile actuale, un obiectiv realizabil al asistenţei medicale geriatrice este o longevitate activă. Aceasta înseamnă, aşa cum spunea Doamna Profesor Ana Aslan, „să adăugăm viaţă anilor”. Cu alte cuvinte, în afară de a trai un număr mare de ani, este foarte important să ne menţinem cât mai mult un grad înalt de indepndenţă, adică, să ne păstrăm capacitatea de a lua decizii şi de a duce aceste decizii la îndeplinire. Se cunoaşte faptul că Institutul Ana Aslan este implicat în proiecte importante la nivel european. Vă rog să ne daţi câteva detalii despre aceste proiecte. Societatea Română de Gerontologie şi Geriatrie, alături de Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, este implicată într-o serie de organisme ştiinţifice europene şi internaţionale. La nivel European, reprezentanţii Societăţii şi ai Institutului sunt membri ai două organizaţii foarte importante: EUGMS - European Union Geriatric Medicine Society care reuneşte toate societăţile de geriatrie din Uniunea Europeană, precum şi UEMS - Geriatric Medicine Section care reuneşte marea majoritate a specialiştilor în geriatrie din Europa. Cele două organizaţii oferă un cadru pentru cooperarea ştiinţifică, inclusiv prin stimularea de proiecte de cercetare şi manifestări ştiinţifice comune.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Îmbătrânirea psihologică Rozeta Drăghici – Cercetător științific II, psiholog principal PhD, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” București, lector asociat Universitatea București, nominalizată de către Colegiul Psihologilor din România reprezentantul naţional în Comitetul Permanent al Departamentului de Geropsihologie în cadrul Federaţiei Europene a Asociaţiilor Psihologilor.

bordarea problematicii îmbătrânirii şi a persoanelor în vârstă din perspectiva psihologică, se referă atât la contextul general al îmbătrânirii şi psihologiei vârstei a treia, cât şi la caracteristicile îmbătrânirii normale şi patologice. Îmbătrânirea reprezintă un proces evolutiv inevitabil, în funcţie de timpul cronologic. Rezultatul este o pierdere progresivă a capacităţilor de adaptare a organismului la fluctuaţiile şi agresiunile mediului înconjurător. În cursul existenţei individul trece printr-o suită de adaptări, reorganizări ale modului de viaţă, pierderi şi achiziţii de experienţe noi, de asemenea. Gerontopsihologia are ca obiect studiul mecanismelor şi legităţilor generale ale procesului de îmbătrânire psihică, contribuind prin aceasta la elaborarea unui sau unor modele generale ale evoluţiei psihice a individului uman. Este supradisciplină psihologică, în relație cu celelalte specialităţi psihologice (psihologia vârstelor, neuropsihologie, psihologia clinică, psihodiagnostic, psihopatologie, psihologie diferenţială, psihologia experimentală), dar și cu alte discipline ca biologia, medicina, neurofiziologia, genetica, sociologia, etica, filozofia, antropologia, gerontologia. Cunoaşterea noţiunilor de psi-

hologie a îmbătrânirii poate fi un instrument indispensabil din următoarele raţiuni: necesitatea abordării accesibile a pacientului vârstnic, prin facilitarea unui dialog care să aibă la bază o cât mai completă înţelegere; posibilitatea susţinerii elaborării unui diagnostic precis, evitând de a eticheta drept patologice anumite modificări psihologice de vârstă; necesitatea angajării anturajului familial în acţiunile terapeutice, acesta fiind informat corect şi ştiinţific asupra modificărilor psihologice ale vârstnicului. Cunoştinţele de psihologie permit o evaluare mai largă, mai completă a pacientului vârstnic, a dimensiunilor biologice, psihologice şi sociologice ale acestuia, în ansamblul lor dinamic. La vârsta a treia combativitatea şi resursele sunt reduse în timp ce exigenţa adaptărilor la noile situaţii rămâne constantă, ceea ce contribuie la creşterea dependenţei. Diagnosticarea precoce a deficitului cognitiv şi tulburării afective şi iniţierea imediată a terapiei pot să menţină la nivel adaptativ independenţa şi autonomia celor afectaţi. Evaluarea psihologică a persoanei vârstnice, competență a psihologului clinician, solicită din partea acestuia o formare practică şi teoretică situată la răscrucea psihologică, gerontologică, neurologică şi psihiatrică.

Îmbătrânirea, ca o etapă naturală a vieţii, prezintă indiscutabile particularităţi. În primul rând sunt caracteristici ale acestui proces în diferite domenii: senzorial şi motor; intelectual (atenţie, memorie, inteligenţă, imaginaţie); afectivitate şi interese; activitate şi dinamism. În al doilea rând există repercursiunea acestor caracteristici diferite asupra personalităţii: în raporturile individului cu el însuşi prin atitudinea reacţională; efortul de adaptare suplimentară, regresele posibile (scăderea facultăţilor intelectuale, vitalitatea redusă, afectivitatea perturbată, reducerea impulsiunilor); în raporturile cu anturajul, riscul de dependenţă în situaţii curente (cuplu, raporturi familiale, raporturi amicale, viaţă socială şi profesională). Cumulat, reiese geneza trăsăturilor psihologice a persoanelor vârstnice care corelează cu necesitatea de a se adapta la posibilităţile fizice şi psihice reduse, la o înţelegere socială şi profesională redusă, dar și de a înfrunta atitudinea tinerilor, adulţilor şi societăţii în general. Îmbătrânirea psihologică este rezultanta modificărilor induse de vârstă în planul biostructurilor (sistem nervos, endocrin), care constituie suportul material al vieţii psihice, şi în acela al desfăşurării propriu-zise al funcţiilor psihice. La baza acestor modificări stau factori interni (ere-

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

ditatea, „uzura” sistemului vieţii psihice) şi factori externi, ai mediului ambiant (ecologici, sociali, culturali). Regresiunea senzorială, constând din diminuarea progresivă a auzului, a văzului, cu efectul scăderii influxului informaţional, a restrângerii relaţionale, provoacă şi adânceşte modificări psihologice şi suferinţe psihice – senzaţia de neputinţă, izolarea, ideile de prejudiciu. Un alt factor important care participă la determinismul modificărilor psihologice şi tulburărilor psihice este conştientizarea îmbătrânirii (una dintre primele conştientizări ale omului), cu incertitudinile pe care le generează privind perspectivele de viitor. Ca urmare, bătrâneţea integrează în primul rând ca nivel de conştiinţă o criză adaptativă la noile condiţii bio-psiho-sociale pe care le impune perspectiva îmbătrânirii. Evenimente din mediul social (socio-profesional, socio-cultural, relaţional), care intervin în mod particular în existenţa vârstnicului, au răsunet în psihismul acestuia, aflându-se la baza unor modificări psihologice sau îmbolnăviri psihice caracteristice involuţiei. Între acestea se remarcă retragerea din activitate, renunţarea la unele activităţi, scăderea potenţialului biologic, îmbolnăvirile somatice, invalidările, scăderea numerică a familiei (plecarea copiilor deveniţi adulţi, decesul partenerului) şi dispariţia vechilor prieteni. Singurătatea este factorul principal care declanşează depresia, care a devenit în epoca contemporană o condiţie între fiziologic şi patologic, uneori greu de diagnosticat şi de tratat. Se admite un profil psihologic al persoanei vârstnice determinat de involuţia fiziologică şi posibilităţile particulare de adaptare socială a acestei vârste. Vârstnicul este confruntat cu o experienţă umană nouă, este supus unui efort permanent de adaptare la propriile transformări, la acceptarea condiţiilor de viaţă. Noul statut generează adeseori refuzul celor de vârsta a treia de a accepta scăderea capacităţii intelectuale, suferinţele organice, singurătatea. Atingerea

identităţii sale sociale, sentimentul de pierdere a puterii, prestigiului sau eficacităţii, pot provoca o pierdere a stimei de sine şi o regresiune narcisică. În acelaşi timp, narcisismul determină reflexele de autoapărare a vieţii, se opune pulsiunilor destructive, iar înaintarea în vârstă poate oferi şi ocazia unor noi fixări pe poli de interes diferiţi de cei ai etapelor prevârstnice. Diversele schimbări fiziologice par să fie în raport direct cu îmbătrânirea, dar multe persoane vârstnice conservă capacităţile lor funcţionale în pofida unei degenerescenţe organice aparente. La acelaşi nivel diferitele funcţiuni nu declină în mod egal şi o aceeaşi funcţie poate îmbătrâni cu viteze inegale la subiecţi diferiţi. Ritmul de îmbătrânire şi efectele senescenţei variază de la o persoană la alta. Psihologia senescenţei este caracterizată de o involuţie inegală şi neliniară a diferitelor funcţii psihice cu importante diferenţe individuale şi o condiţionare polivalentă, ţinând de predispoziţii

înnăscute, gradul de dezvoltare anterioară a psihismului, nivelul performanţelor atinse, experienţa, nivelul cultural şi gradul de instruire. Combaterea izolării şi conservarea demnităţii persoanelor vârstnice presupun schimbarea unei mentalităţi, care să prolifereze crearea unei opinii favorabile faţă de problemele acestora, în fond problemele de „mâine” ale fiecăruia dintre cei care temporar se află într-o altă etapă a vieţii. Una din căile de atingere a acestui deziderat, cea mai firesc umană şi necostisitoare, este educaţia, în sensul larg formativ, care să includă noţiunile importante de cunoaştere a procesului de îmbătrânire normală, schimbările fiziologice într-o interpretare corectă, aspectele patologice ale îmbătrânirii, soluţiile de prevenire – înţelegerea factorului educaţional devenind un factor de influenţă în sensul ameliorării condiţiei persoanei vârstnice în societatea modernă.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Un nou orizont în abordarea patologiilor specifice vârstei a III-a Nattokinaza, serin-proteaza care a revoluţionat lumea medicală prin selectivitatea înaltă pentru acumulările proteice cu potenţial patogenic şi biodisponibilitatea orală, este acum încorporată într-o formulă inovativă cu eliberare controlată: AspiVita100. AspiVita100 răspunde nevoilor profilactice şi terapeutice din afecţiunile cronice vasculare cu potenţial trombotic ridicat, în hipertensiunea arterială şi în bolile neurodegenerative printr-un cumul deosebit de avantaje:

• Este singura enzimă fibrinolitică activă după administrare orală AspiVita100 conţine nattokinaza încapsulată într-o formă cu eliberare controlată, care asigură protecţia sa împotriva degradării gastrice şi eliberarea treptată la nivel intestinal, pentru un efect fibrinolitic prelungit. Un studiu asupra farmacocineticii nattokinazei a evidenţiat faptul că, la administrarea orală unică a unei doze de 100 mg, concentraţia plasmatică maximă a fost atinsă după aproximativ 13,3 ore. Spre deosebire de alte enzime fibrinolitice care pot fi administrate doar injectabil (urokinaza, streptokinaza), nattokinaza îşi păstrează activitatea după traversarea barierei intestinale.

• Mecanism fibrinolitic şi antiagregant plachetar cunoscut Nattokinaza are un mecanism fibrinolitic dual: atât direct, cât şi indirect. Prin mecanism direct, nattokinaza dizolvă chiar şi cheagurile mai vechi de fibrină cu formarea produşilor de degradare ai fibrinei (PDF). Indirect, această serin-protează creşte sinteza plasminei din plasminogen prin scăderea nivelului inhibitorului activatorului plasminogenului (PAI-1) cu activarea t-PA, alături de activarea pro-urokinazei la urokinază.

Motivele includerii cu succes a AspiVita100 în planul de prevenţie şi tratament al pacienţilor cu risc de tromboze şi accidente vasculare: • Eficacitate în dizolvarea trombilor: nivelul produşilor de degradare ai fibrinei (PDF) creşte treptat1 cu până la 21,2% după administrarea orală a 2000 UF (unităţi fibrinolitice) de nattokinază • Acţiune antihipertensivă demonstrată2 la pacienţii cu pre-HTA şi HTA stadiul 1 •P rotecţia sistemului nervos împotriva degradării funcţionale: poate dizolva componentele plăcii de amiloid3

Formula inovativă cu eliberare controlată AspiVita100 asigură: • Profil de siguranţă ridicat: nu afectează coagularea fiziologică şi sinteza normală a fibrinei • Administrare uşoară şi efect prelungit: capsulele AspiVita100 cu eliberare controlată contribuie la menţinerea fluxului sanguin optim pe o perioadă de peste 12 ore

Kurosawa Y. et al., A single-dose of oral nattokinase potentiates thrombolysis and anticoagulation profiles, 2015 Kim JY et al., Effects of nattokinase on blood pressure: a randomized, controlled trial, 2008 3 Ruei-Lin Hsu et al., Amyloid-Degrading Ability of Nattokinase from Bacillus subtilis Natto, 2009 1 2

www.revistamedicalmarket.ro

Super-enzima fibrinolitică orală de 4 ori mai puternică decât plasmina

AspiVita100 aduce într-o capsulă acţiunea serin-proteazei naturale nattokinaza, inspirată din medicina tradiţională japoneză. Peste 20 de studii ştiinţifice susţin eficacitatea şi siguranţa utilizării acesteia în menţinerea fluidităţii sângelui şi optimizarea circulaţiei. Acest material promoţional este destinat profesioniştilor din domeniul sănătăţii.

Articole de specialitate

Abuzul psihologic și emoțional la vârstnici Abuzul psihologic și emoțional la vârstnici este definit de obicei ca un act realizat cu intenția de a provoca durere sau afectare emoțională; abuzul psihologic însoțește de regulă abuzul fizic. Exemple curente sunt agresiunile verbale cotidiene în forma amenințărilor sau insultelor, precum și afirmațiile care umilesc sau infantilizează vârstnicul. Amenințarea cu abandonul sau instituționalizarea sunt alte forme importante de abuz emoțional (Lachs et al., 1995; WHO, 2012). Aliona Dronic

Psiholog la Asociația Psiterra din Iași, Director de programe

Ovidiu Gavrilovici Conf. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Ioana Dana Alexa prof. Univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași

tudiul ABUEL (Lindert et al., 2013; Macassa et al., 2013) a fost realizat pe datele provenite de la 4,467 femei și bărbați cu vârste între 60-84 de ani din șapte țări europene (Germania, Grecia, Italia, Lituania, Portugalia, Spania și Suedia) raportează rate ale prevalenței abuzului între 0.7 și 19.4 %. Cele mai înalte rate ale abuzului psihologic și fizic au fost găsite în Suedia (29.7 respectiv, 4 %), ale abuzului sexual în Grecia (1.5 %), ale abuzului financiar în Portugalia (7.8 %) și de rănire în Lituania (1.5 %), fără să fie identificate nicio diferență semnificativă între bărbați și femei. În studii similar realizate în SUA 5–10% din persoanele de peste 65 de ani au fost abuzați de cineva de care depindeau pentru îngrijire sau protecție (National Research Council, 2003). În România, datorită lipsei colectării sistematice a datelor nu se cunoaște rata vârstnicilor abuzați, un subiect care este

arareori luat în obiectivul cercetării autohtone. Singurul studiu relevant este Eurobarometer “Health and long-term care in the European Union” (May-June 2007) pentru UE27 și statele membru. Astfel, 60% dintre respondenții români consideră că mulți dintre vârstnici devin victime ale abuzului din partea îngrijitorilor rude sau profesioniști, 86% consideră că tratamentele improprii, abuzul și neglijarea sunt larg răspândite în cadrul vârstnicilor; de asemenea, risc mediu sau mare pentru vârstnici a fost identificat în următoarele situații: locuințe improprii (84%), lipsa sprijinului pentru nevoi fizice (86%), îngrijiri inadecvate care conduc la probleme de sănătate (84%), abuzul psihologic (76%), abuzul asupra proprietății vârstnicului (78%), abuzul fizic (71%) și abuzul sexual (57%). Un studiu recent realizat la Iași implicând pacienți îngrijiți într-o clinică de geriatrie a permis prelevarea perspectivei „din interior” a experienței de viață și a dinamicii complexe a vieții vârstnicilor abuzați din România. Întrebarea de cercetare a studiului a fost „care este semnificația și ce presupune experiența abuzului din perspectiva vârstnicilor abuzați?”

Participanți și eșantion Participanții în acest studiu au fost beneficiarii unui serviciu multidisciplinar complementar psiho-social oferit în clinica de geriatrie din Iasi, România. Vârstnicii au semnat fișele de consimțământ informat după descrierea amănunțită a proiectului, a echipei și a activităților multidiscipliare, precum și a formularelor de cercetare, metoda de analiză și de diseminare asociate.

Toți vârstnicii participanți au răspuns fiind internați în Clinică pe perioada studiului. Beneficiarii erau deja incluși în serviciul complementar multidisciplinar pentru vârstnicii spitalizați suspicionați cî ar fi fost victime ale abuzului după ce în prealabil au trecut printr-un protocol de screening utilizând EASI Elder Abuse Suspicion Index © (Yaffe et al., 2008) și după ce au trecut prin evaluări geriatrice, psihologice și de asistență socială. Eșantionul a fost compus din 13 vârstnici care au participa la studiu (9 femei și 4 bărbați). Aceștia au reprezentat categoriile eligilibile pentru a fi incluse (vârsta de peste 60 de ani, beneficiari ai serviciilor complementare multi-disciplinare de la Clinica de Geriatrie, fără deteriorări cognitive și cu capacitate verbală bună). Psihologii implicați în serviciul psiho-social au referit documentația pentru studiu. Toți participanții selectați aveau venituri mici sau foarte mici și aveau o situație de probleme de sănătate fiind internați în Clinică.

Colectarea datelor Evaluarea spihologică ale celor 13 participanți a fost realizată de membrii echipei complementare multidisciplinare de servicii psiohsociale între iunie-septembrie 2015 în Clinica de Geriatrie.

Metodă Am utilizat un proces de analiză tematică informat de o perspectivă fenomenologică (Braun and Clarke, 2006) pentru a identifica și analiza modelele și temele din datele calitative colectate și pentru a avea

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate o mai bună înțelegere a experienței abuzului așa cum a fost ea descrisă de vârstnici prin emoțiile, gândurile și insight-urile lor. Rețelele Analizei Tematice (Thematic Analysis Networks) caută să exploreze înțelegerea unei probleme sau să descrie semnificația unei idei în modalități similare cu oricare analiză hermeneutică (AttrideStirling, 2001).

Rezultate Prin analiza rețelelor tematice textele din interviuri descriu tema „trăiri emoționale ale experienței abuzului”. Vârstnicii au trăit experiența unor situații dureroase de abuz și au supraviețuit multor emoții și experiențe traumatice. Abuzul îi face să se revolte („îmi vine să strig pentru că au plecat și m-au lăsat singur!”) însă cel mai adesea ei se simt neputincioși în a schimba situația de abuz („nu mai am niciun control”). Abuzul îi izolează de ceilalți membri de familie (care sunt, în multe situații, abuzatorii) „m-am simțit ca un străin în propria familie” sau „nu mi-am văzut fiul de șase ani și nu mai vreau să îl văd”...; abuzul are ca efect trăirea unui sentiment de lipsă a valorii („am simțit că nu mai am nicio valoare”; „nu le pasă de mine, ei nu cred că aș avea nevoie de ajutor”). Indiferent de tipul și durata abuzului, situația are un impact emoțional al unei traume („am suferit o traumă”; „mi-am revenit foarte greu”; „am fost atât de supărat încât am început să mă simt rău și să am atacuri de panică”). Abuzul pare să fie văzut drept un tabu în comunitate și în rețelele apropiate de vârstnici care ajung să trăiască rușinarea pentru ceea ce au trăit („mă simt jenat de aceste probleme”) și, cel mai adesea, acesta e singurul motiv pentru are vârstnicii nu denunță situația abuzivă în care trebuie să trăiască.

Discuție Apariția temerilor este consecința cea mai frecventă a raportării abuzului de către vârstnici, conform cu literatura de specialitate (Erlingsson, Saveman, & Berg, 2005). În studiul nostru am identificat, deasemenea, stress emoțional, pierderea încrederii de sine, depresie, izolare socială și creșterea problemelor de sănătate (Fisher and Regan 2006; McAlpine 2008; Zink et al., 2006).

Am realizat că vârstnicii au avut trăiri de frică și anxietate precum și de izolare și neglijare, vulnerabilitate și sentimentul pierderii propriei valori (Soares et al., 2014). Rezultate acestui studiu calitativ se încadrează în rapoartele unor studii simlilare care tratează relațiile intergeneraționale ambivalente revelând emoții de milă, frică, furie, lipsa dragostei față de copii sau de soțul abuzator (Osborne & Coyle, 2002).

Concluzii Experiențele vârstnicilor legate de violență și abuz sunt intricate și nu pot fi pe deplin înțelese fără luarea în considerare a contextelor familiale, comunitare, sau societale și a unor aspecte specifice legate de relațiile informale personale sau relațiile familiale, sprijinul formal oferit de organizații sau agenții de servicii, precum și fără luarea în considerare a normelor ideologice, valorile sau modelele instituționale care influențează viața vârstnicilor abuzați (Roberto, McPherson, & Brossoie, 2014).

Notă: Acest articol prezintă succint elemente dintr-un studiu științific mai amplu apărut în limba engleză (Dronic et al., 2016). Bibliografie Attride-Stirling, J.(2001). Thematic networks: An analytic tool for qualitative research. Qualitative Research, 1(3), 385-405. Braun, V, and Clarke, V. (2006). Using thematic analysis in psychology. Qualitative Research in Psychology, 3(2), 77-101. Dronic, A., Gavrilovici, O., Cazacu, E., Neculau, M. C., Cojocaru, L., Necula, M. R. (2016). Life Experiences of Abused Elderly in Geriatric Care in Iasi, Romania. A Qualitative Study. Revista Romaneasca pentru Educatie Multidimensionala, 8(1), 69-90. Erlingsson, CL, Saveman, B, and Berg, AC. (2005). Perceptions of elder abuse in Sweden: Voices of older persons. Brief Treatment and Crisis Intervention, 5(2), 213-227. Fisher, BS, and Regan, SL. (2006). The extent and frequency of abuse in the lives of older women and their relationship with health outcomes. The Gerontologist, 46(2), 200–209. Iecovich, E. (2005). Elder abuse and neglect in Israel: A comparison between the general elderly population and elderly new immigrants, Family Relations 54(3), 436-447. Kabelenga, I. (2014). Aditional types of elder abuse–empirical evidence from Zambia. Journal of Community Positive Practices, 14(2), 37-49. Kahan, FS, and Paris, BEC. (2003). Why elder abuse continu-

es to elude the health care system. Mount Sinai Journal of Medicine, 70(1), 62-68. Lachs, MS, Pillemer, K. (1995). Abuse and neglect of elderly persons, The New England Journal Of Medicine, 332(7), 437-443. Lachs, MS, Williams, CS, O’Brien, S, and Pillemer, K. (2002). Adult protective service home use and nursing home placement. The Gerontologist, 42(6), 734-739. Lindert, J, Luna, J, Torres-Gonzalez, F, Barros, H, IoannidiKapolou, E, Quattrini, S, Stankunas, M, and Soares, JJ. (2012). Study design, sampling and assessment methods of the European study abuse of the elderly in the European region. The European Journal of Public Health, 22(5), 662-666. Macassa, G, Sundin, O, Viitasara, E, Barros, H, Torres-Gonzales, F, Ioannidi-Kapolou, E, Melchiorre, MG, Lindert, J, Stankunas, M, and Soares, JJF. (2013). Psychological abuse among older persons in Europe: a cross-sectional study. Journal of Aggression, Conflict and Peace Research, 5(1), 16-34. McAlpine, CH. (2008). Elder Abuse and Neglect. Age and Ageing, 37(2), 132–133. Mikyung, J. (2009). Perspectives on Elder Abuse in Korea. Journal of Comparative Family Studies, 40(1), 47. Osborne, J, and Coyle, A. (2002). Can parental responses to adult children with schizophrenia be conceptualized in terms of loss and grief? A case study analysis. Counseling Psychology Quarterly, 15, 307-323. Roberto, KA, McPherson, MC, and Brossoie, N. (2014). Intimate partner violence in late life: A review of the empirical literature. Violence Against Women 19(12), 1538–1558. Zink, T, Regan, S, Jacobson, J, and Pabst, S. (2003). Cohort, period, and aging effects: A qualitative study of older women’s reasons for remaining in abusive relationships. Violence Against Women 9(12), 1429-1441. Zink, T, Jeffrey, JC, Regan, S, Fisher, B, and Pabst, S. (2006). Older women’s descriptions and understandings of their abusers. Violence Against Women, 12(9), 851-865. Centers for Disease Control and Prevention. (2010). Understanding elder maltreatment: Fact sheet. Atlanta: Centers for Disease Control and Prevention.. Canadian Centre for Justice Statistics. (2002). Family violence in Canada: A statistical profile. Ottawa, Ontario, Canada: Canadian Centre for Justice Statistics. European Commission (2007). Special eurobarometer. Health and long term care in European Union. Report. Special Eurobarometer 283/Wave 67.3 – TNS opinon & social National Research Council. (2003). Elder mistreatment: Abuse, neglect, and exploitation in an aging America. Washington, DC: National Research Council. WHO/INPEA. Missing voices: views of older persons on elder abuse. Geneva, World Health Organization, 2002. World Health Organization (2012). Health statistics and health information systems. Geneva, World Health Organisation.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Intenția curativă și paliativă nu depinde numai de vârsta pacientului oncologic Procesul de îmbătrânire a societății noastre are urmări ce ar trebui analizate și consecvent schimbată atitudinea și introdus din nou conceptul de diagnostic precoce al unei malignități și la cei în vârstă. Definiția “celor în vârstă “ este extrem de diferită și anume în anumite situații “vârsta înaintată” începe la 65 de ani, în alte cazuri la 70 ani și nu de multe ori cei mai în vârstă de 75 de ani sunt adevărații pacienți “în vârstă”. Definirea unui pacient numai în funcție de vârstă nu este suficientă pentru alegerea unei atitudini terapeutice. Conform Organizatiei Mondiale a Sănătății (WHO) pacientul vârstnic este definit dacă a depășit vârsta de 60 de ani. Prof. Dr. Chiricuță Ion Christian AMETHYST Radiotherapy Center, Otopeni

Creșterea incidenței tumorilor maligne cu creșterea vârstei nu este ceva nou. Vârsta biologică este cea importantă în considerarea unui tratament la un pacient “în vârstă”. În uz clinic sunt acum multiple chestionare care pot, repede și destul de precis, să evalueze situația stării generale și biologice a unui pacient și să ajute medicul oncolog, chirurg sau radioterapeut să poată lua o decizie corectă. Fiecare metoda terapeutică este însoțită și de efecte secundare nedorite, dar care pot afecta serios complianța la terapie și chiar limita viața mai repede decât tumora malignă ce este tratată. O “depresie medulară” în cazul chimioterapiei, sau o “pneumonită radică” sau o “enterită radică” în cazul radioterapiei, sunt complicații extrem de grave. Actul chirurgical are și el legi bine stabilite, pe care chirurgul trebuie să le ia în considerare atunci când indică o anumită procedură chirurgicală. Din experiența mea de mai mult de 20 ani într-o societate în care o cincime a acelora care depășesc vârsta de 80 de ani, din cei 478.000 de noi pacienți oncologici diagnosticați în Germania în anul 2012, apartin acestei grupe de vârstă. Pacienții de peste 75 de ani și chiar 90 de ani nu erau o raritate la Institutul de Radioterapie ce l-am condus în Germania. Am avut și situația când 3 paciente de 93 de ani au avut ocazia să se întâlnească în sala de așteptare, toate 3 erau tratate pentru bazalioame ale pielii capului, toate au lucrat ani de zile la munca de câmp.

În Elveția este introdus acel „Clinical Assessment“ ce face posibilă o “inventariere biologică” ce face mai ușoară categorizarea în diferitele grupe cu risc crescut sau minimal la o intervenție terapeutică. De ajutor mai poate fi și acel “Minimal Nutrition Assessment” ce permite extrem de precis descrierea stării nutriționale a unui pacient lucru extrem de important în decizia aplicării unui tratament oncologic. Radioterapeutul este obligat ca în cadrul formării sale să aibă și să dezvolte o experiență proprie cu pacienții în vârstă deoarece simpla frază “este prea în vârstă pentru radioterapie” denotă o lipsă majoră în educația sa. Vârsta pacienților care se adresează unui serviciu de radioterapie este în continuă creștere și datorită succeselor obținute prin chirurgie și chimioterapie. Rolul radioterapiei în tartamentul paliativ este bine stabilit. Mai mulți de jumătate din pacienții ce necesită o terapie paliativă pentru controlul durerii sau alte situații ca sângerări tumorale sau pericolul fracturilor și instabilității în cazul metastazelor osoase la o vârstă înaintată se adresează radioterapeutului. În cele de urmează vă prezint 3 cazuri din multitudinea de cazuri tratate de echipa mea din Germania. Paciente cu cancer bronhopulmonar, mai înaintate în vârstă, de peste 80 de ani, sunt o normalitate în clinicile de oncologie. La fel și paciente de peste 80 de ani ce sufereau de un cancer esofagian localizat, erau tratate cu scop curativ în combinație cu o chimioterapie când acest lucru era posibil. La acești pacienți, echipa de nutriție și psihologul trebuie să mobilizeze și familia pacientului așa că echipa multidisciplinară, devine acum extrem de mare, incluzând, în afară de medici, echipa de nutriție, psihologul și familia. Așa am reușit să tratez și o pacientă în vârstă de 90 de ani ce suferea de un cancer bronhopulmonar local extins. O pacientă în vârstă de 100 de ani a și fost vindecată local, după cum se vede mai jos, exemplificat.

Cazul 1. Pacientă în varstă de 82 de ani, cu un cancer mamar local avansat și care a fost local ajutată de tratamentul radiologic, după cum se poate observa din imaginea înainte și după radioterapie. Efectele secundare au fost minime.

Cazul 2. Pacientă în vârstă de 90 de ani care a urmat o radioterapie pentru o tumoră pulmonară la nivelul lobului superior al plămânului drept (doza totală aplicată 66 Gy/33 fracțiuni).

Cazul 3. Pacientă în vârstă de 100 de ani împliniți care a fost iradiată pentru o tumoră a feței cu o doză totală de 70 Gy în 35 de ședințe. Pacienta a mai trăit încă un an și a decedat fără a dezvolta o recidivă locală.

Atitudinea ce o remarc în România și pe care o consider total greșită, este aceea de a aplica în cazul tratamentelor paliative, doze insuficiente, și anume 30 -40 Gy în 10 – 20 de ședințe sau chiar aplicarea de fracțiuni mari de până la 4 Gy pe ședință și o doza totală de 20 Gy. Această terapie o consider “vătămare corporală și semn de malpraxis” deoarece nu ajută pacientului pe o durată mai lungă a unui control tumoral local, lucru absolut necesar pentru obținerea acelei calități a vieții ce neam dori-o și noi, dacă am fi acel caz în cauză.

www.revistamedicalmarket.ro

Articole Interviu de specialitate

Reabilitarea neuro-motorie în fracturile de fragilitate Creşterea ponderii populaţiei vârstnice se asociază cu o creştere alarmantă a patologiei sistemului musculo-scheletal, în principal a osteoporozei şi a riscului de cădere, soldat de cele mai multe ori cu traumatisme, urmate de obicei de producerea unei fracturi, cel mai adesea la nivelul şoldului şi inelului pelvian. O atenţie deosebită se acordă în ultima vreme fracturilor inelului pelvian, considerate fracturi de fragilitate deoarece sunt foarte frecvente la persoanele de gen feminin, de obicei cu vârste mai mari de 80 de ani. Astfel, incidenţa creşte diferit femei/bărbaţi, de la 0.54/0.38 %o pentru perioada de vârstă 65-69 ani la 9.35/4.45 %o pentru perioada de vârstă de peste 90 de ani şi este mai mare la persoanele instituţionalizate sau cu un grad moderat de handicap. Elena Puiu Costescu Fiziokinetoterapeut la Centrul Medical „Domenico”, Iaș

Ioana Dana Alexa Prof. univ. dr. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași

unt, de cele mai multe ori, consecinţa unui traumatism minor (cădere de la acelaşi nivel, în propria locuinţă) sau a chiar a operaţiunii de transfer de pe pat pe fotoliu şi survin, în majoritatea cazurilor, pe os osteoporotic. Existenţa unei patologii concomitente şi variate asociată simptomelor fracturii (durere importantă, imobilizare şi dependenţă completă) înrăutăţesc prognosticul şi impun o evaluare foarte detailată înainte de a lua o decizie asupra planului terapeutic. Nu există un consens asupra abordării

ortopedice optime: tratament chirurgical versus tratament conservator, ambele fiind grevate de riscuri semnificative, iar în ambele situaţii recuperarea neuro-motorie reprezintă una din piesele esenţiale pentru reinserţia pacientului în activităţile cotidiene. Prezentarea cea mai frecvent întâlnită este cea a unei vârstnice cu vârsta mai mare de 80 de ani, de obicei cu afectare cardio-vasculară concomitentă şi osteoporoză şi care se prezintă în Clinica de Ortopedie cu fractură multiplă de inel pelvian apărută consecutiv unui traumatism minor prin cădere produs la domiciliu. O astfel de pacientă a fost internată în Clinica de geriatrie Iaşi. Consultul ortopedic relevă prezența de leziuni osoase fără deplasare (stabile), apărute pe os osteoporotic dar asociate cu comorbidităţi cardiovasculare şi vârsta avansată; se decide în favoarea tratamentului conservator faţă de tratamentul chirurgical, pacienta transferându-se în secţie de geriatrie. La internare, pacienta acuza dureri importante la nivelul regiunii

lombo-sacrate şi pelviene, cu imobilizare relativă la pat (se poate automobiliza în vederea alternării posturării decubit dorsal – decubit lateral drept/stâng), valori tensionale moderat crescute, agitaţie psiho-motorie, anxietate, depresie. Explorările paraclinice relevă hipertensiune arterială. Evaluarea geriatrică comprehensivă relevă: malnutriţie protein-calorică (21/30 scor MNA), dependenţă completă (scalele ADL şi IADL), depresie moderată (GDS), fragilitate clinică (scala Freid) şi absenţa tulburărilor cognitive (scala MMSE). În urma acestei evaluări planul terapeutic al echipei multidisciplinare s-a concentrat pe următoarele elemente: asigurarea unei monitorizări atente a status-ului cardio-vascular, asigurarea unei diete corespunzătoare status-ului de malnutriţie, a osteoporozei şi a afecţiunii cardiace, asigurarea unei recuperări funcţionale imediate, corespunzătoare şi susţinute, consiliere psihologică şi îngrijiri calificate pentru prevenirea complicaţiilor sindromului de imobilizare prelungită la pat.

www.revistamedicalmarket.ro

Sistem de recuperare virtuala pentru aplicatii ON SITE și TELE-RECUPERARE VirtualRehab este o platforma videogame validata clinic și certificata CE, complementara terapiilor de recuperare fizica pentru patienti cu diferite grade de dizabilitati: stroke, traumatisme cerebrale, boli neurodegenerative (scleroza multipla, boala lui Parkinson, boala lui Alzheimer, scleroza laterala amiotrofica, tulburari neuromusculare, geriatrie). Utilizeaza tehnologia de captura a miscarii de la senzorii Microsoft® Kinect și Leap Motion și transforma pacientul intr-un protagonist al jocurilor video 2D și 3D. Aplicatia permite: - personalizarea terapiilor prin diverse exercitii editabile de catre terapeut, adaptate nevoilor fiecarui pacient. - urmarirea și monitorizarea progreselor facute de fiecare pacient prin modulul de analiza complexa din programul VirtualRehab. - VirtualRehab BODY

- VirtualRehab HANDS

In Romania, www.sanorama.ro, e-mail: office@sanorama.ro Cluj Napoca, str. G-ral Traian Mosoiu nr 76 Tel/ Fax: +40 264 440 386

Articole de specialitate O atenţie deosebită am acordat recuperării funcţionale(1), ţinând cont că fracturile sunt pe os osteoporotic, că recomandarea ortopedică este de imobilizare relativă la pat fără imobilizare în aparat gipsat şi fără a călca pe membrul inferior afectat timp de 60 de zile şi că pacienta doreşte să se întoarcă la propriul domiciliu unde locuieşte singură. Obiectivele tratamentului kinetoterapic au urmărit mai multe direcţii: a. reducerea considerabilă a durerii, cu predilecție în timpul mobilizărilor cu viză de recuperare, refacerea şi consolidarea funcţiilor motrice afectate, recuperarea corectă şi completă a mobilităţii şi funcţionalităţii articulare în articulațiile învecinate fracturii și general(2), creşterea tonusului muscular, a rezistenţei şi forţei musculare, recuperarea fortei musculare atât la membrele inferioare cât si la membrele superioare în vederea sprijinului pe cadru/cârje și a autosusținerii greutății corporale la reluarea mersului(3); b. refacerea echilibrului și a stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii(4) pentru a pregăti susţinerea corpului la momentul debutului mersului cu cadrul, respectiv cârje şi ulterior baston, cu reluarea gradată, progresivă şi corectă a mersului independent; c. reeducarea și recuperarea neuromotorie a pacientei în vederea reluării corecte a mișcărilor, a vieții active și a independenței personale; d. evitarea apariției escarelor, a tulburărilor de echilibru și a eventualelor alte posibile complicații psihice și somatice în urma imobilizării prelungite la pat. Procedurile aplicate în vederea urmăririi obiectivelor enunțate au fost: •• electropunctura pe acupunctele din zonele dureroase în vederea atenuării imediate a durerilor(5), obţinând astfel creșterea amplitudinii mişcărilor în cadrul kinetoterapiei pasive, activo-pasive, re-

spectiv active și active cu rezistență efectuate; •• kinetoterapie pasivă, activo-pasivă, activă și activă cu rezistență; •• masaj terapeutic sedativ, de relaxare şi de diminuare considerabilă a durerilor pe care le resimte pacienta, cu efect benefic şi asupra psihicului pacientei a cărei complianţă în cadrul tratamentului a cunoscut un trend crescator; participarea activă a pacientei a sporit efectele benefice ale kinetoterapiei cu rezultate excelente in pofida vârstei avansate (care, uzual, reprezintă un obstacol în dinamica refacerii) şi a osteoporozei; •• masaj si reflexoterapie ce determină creşterea metabolismului bazal, stimularea funcţiilor aparatului respirator şi circulator, influenţând favorabil starea generală a organismului şi îmbunătăţind somnul; •• tapotaj şi masaj toracic posterior bilateral cu scopul evitării apariţiei escarelor şi, mai ales, a stagnării secreţiilor cu prevenirea aparitiei pneumoniei de decubit. Schema kinetoterapică debutează cu mobilizări pasive care se încep la câteva zile de la producerea traumatismului și instituirea imobilizării, continuă cu mobilizări activo-pasive cu mișcări inițiate de pacientă și efectuate cu ajutorul kinetoterapeutului, urmată de kinetoterapie activă și activă cu opoziție progresivă făcută de kinetoterapeut. Mobilizările active au fost executate după un program special ținând cont de particularităţile segmentului imobilizat. Am continuat cu mişcări active cu rezistenţă începute odată cu obţinerea unui tonus muscular corespunzător prin mişcări pasive şi active. Kinetoterapia instituită a urmărit menţinerea activităţii generale şi regionale cât mai aproape de normal, dar respectând cu stricteţe repausul în focarul de fractură și fără a face sprijin pe partea afectată. Acțiunea sedativă a masajului a fost obținută prin manevre lente, ușoare care stimulează în mod repetat proprioceptorii și exteroceptorii existenți. Acțiunea hiperemiantă

locală de îmbunătățire a circulației locale se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se execută masajul mai energic. Accelerarea proceselor de resorbție și îndepărtarea lichidului de stază este un efect benefic în special la persoanele cu insuficiență venoasă periferică. Efectul apare în urma aplicării manevrelor profunde care activează transportul lichidului de stază de la periferie spre centru. Tratamentul de recuperare a fost efectuat la pat, fiind gradual transformat și amplificat, pe masura consolidarii fracturii, realizandu-se progresiv încărcarea membrului pelvin de partea fracturii şi utilizarea membrului toracic. Pacienta a înregistrat repaus relativ la pat de 3 săptămâni conform indicaţiilor în cazul fracturilor stabile. Începând cu a treia săptămână, pacienta se ridică în şezut la marginea patului iar în săptămâna a patra se realizează ridicarea în ortostatism cu evitarea sprijinului pe membrul afectat precum şi deplasarea scurtă, obligatoriu cu însoţitor, cu cadrul care permite un control bun al distribuţiei greutăţii corpului şi modificarea centrului de greutate. În paralel s-au obţinut ameliorarea status-ului nutriţional, scăderea anxietăţii şi a depresiei, controlul eficient al valorilor tensionale. La 60 de zile de la traumatism, pacienta se externează către domiciliul personal cu o stare de independenţă relativă (se deplasează cu bastonul) şi cu necesitatea unui ajutor la domiciliu. Bibliografie:

Kates SL, Bukata SV, DiGiovanni BF, Friedman SM, Hoyen H, Kates SL, Mears SC, Mendelson DA, Serna FH, Jr.Sieber FE and Tyler WK. A guide to improving the care of patients with fragility fractures. Geriatric orthopaedic surgery and rehabilitation, 2011; 2: 5-37 Sbenghe, T. Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987, p. 327-343 Iversen LD, Clawson KEY: Manual of Acute Orthopaedic Therapeutics. Boston, Little Brown & Co., 1977 Epps H: Complications in Orthopaedic Surgery. Toronto, J.B. Lippincott Co., 1978, chap 1, 4, 8, 10-14. Ionescu-Tîrgoviște, C. Electroacupunctura, Editura Sport-Turism, București, 1984

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

Îmbătrânirea cognitivă normală Ca şi la celelalte aspecte ale îmbătrânirii, delimitarea între îmbătrânirea cognitivă normală şi cea patologică reprezintă încă un continuu efort din partea cercetătorilor în domeniu. În ultimii ani sunt multe dezbateri în sensul de a defini îmbătrânirea cognitivă şi anume ce încadrăm în normalitate şi ce datorăm contextului patologic al pacientului vârstnic. În majoritatea literaturii de specialitate interne şi internaţionale s-a remarcat, în principal, o asociere negativă între diferitele aspecte ale funcţiei cognitive (memorie, viteză de procesare a informaţiilor, atenţie, orientare etc) şi îmbătrânire.

Rozeta Drăghici

Cercetător științific II, psiholog principal PhD, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan” București

erformanţa cognitivă la această vârstă este rezultanta complexă a experienţei acumulate, a celor învăţate şi utilizate cu preponderenţă, şi a procesului de neurodegenerare fiziologică cerebrală. Chiar şi la această etapă de vârstă, cogniţia este determinată de interacţiunea complexă a factorilor interni, genetici, şi a celor externi, educaţionali şi socio-culturali. Îmbătrânirea cognitivă (“Cognitive aging”) reprezintă trecerea timpului asupra proceselor cognitive. În cadrul activităţilor cognitive, aspectele analitice se atenuează şi apar în schimb performanţe crescute pentru sinteze. Devine mai lentă gândirea, atenţia, vorbirea - este caracteristică lentoarea de desfăşurare a proceselor cognitive la vârsta înaintată. Fluiditatea proceselor intelectuale scade şi este compensată de o creştere a stabilităţii lor care devine din ce în ce mai cristalizată. Îmbătrânirea psihică, mai este

însă condiţionată şi de o serie de factori nebiologici, care ţin de “Soft-Ware-ul” cerebral, adică de ansamblul influenţelor de ordin informaţional din mediu integrate de activitatea psihică a fiecărui subiect în decursul existenţei sale. Procesele cognitive complexe sunt influenţate de experienţa cultural-intelectuală, dar şi de capacităţile funcţionale constituite în timp, deşi acestea sunt relativ mai fragile la deteriorare. Cu cât nivelul cultural este mai ridicat şi cu cât subiectul antrenează funcţiile sale cognitive în operaţiuni mai multiple, cu atât alterarea acestor funcţii se face mai lent. Explicaţiile sunt complexe şi de multe ori contradictorii, dar la fel ca şi la dezvoltarea cognitivă de-a lungul vieţii, ambii factori interni şi externi au o interdependenţă şi roluri importante. În ultimii ani s-a arătat prin diferite studii longitudinale şi transversale că o serie de boli somatice sau tulburări patologice intensifică sau declanşează deteriorarea cerebrală ulterioară şi a funcţiilor cognitive, fiind în acest sens, în ultimii ani, cercetate patologii specifice. Toţi aceştia au fost numiţi factori de asociere ai accelerării declinului funcţiilor cognitive. Astfel, îmbătrânirea cognitivă „normală” apărută în contextul unor

afecţiuni prevalente ale vârstnicului (hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, insufucienţa cardiacă, boala cardiacă ischemică, tulburările senzoriale) poate demonstra un declin moderat. Deteriorarea funcţiilor cognitive - fenomen specific care apare odată cu înaintarea în vârstă - duce însă şi la creşterea substanţiala a morbidităţii generale non-cognitive, a creşterii gradului de dependenţă, a pierderii autonomiei vârstnicului cu toate implicaţiile, inclusiv cele care ţin de costul social, la creşterea riscului de apariţie a unui sindrom demenţial şi nu în ultimul rând a mortalităţii. S-a constatat că declinul cognitiv la pacienţii vârstnici (cuprinşi ca vârstă între 65 şi 75 de ani) duce la o scădere marcată a ratei de supravieţuire a acestora. Actualmente, două abordări permit mai bine să înţelegem îmbătrânirea cognitivă. Abordarea analitică permite a descompune precis funcţia cognitivă a unui individ în numeroase sisteme de comportare relativ autonome, eficace pe tipuri de informaţii particulare. Aceste module, sisteme, procese şi subprocese, sunt explicate sub formă de modele teoretice. Alterările legate de vârstă vor fi formulate în

www.revistamedicalmarket.ro

Articole de specialitate

funcţie de aceste modele existente. Astfel, curentul teoretic recunoaşte că memoria nu constituie o funcţie unitară, dar că ea este o construcţie complexă, compusă din mai multe sisteme reprezentând ele însăşi o asociere de subsisteme interactive eficace pe forme particulare de amintiri. Abordarea globală răspunde unei vederi mai euristice a funcţionării cognitive. În această a doua perspectivă, efectele vârstei, asupra performanţei, se explică prin alterarea mecanismelor generale care vor afecta indirect anumite componente citate anterior. Trei factori generali sunt astăzi identificaţi: viteza de prelucrare a informaţiilor, mecanismele de inhibare şi memoria de lucru. A diferenţia normalul de patologic este de o importanţă vitală, dat fiind diferitele tipuri de memorie şi pat-

tern-ul diferit de îmbătrânire, asa-zisă normală din punct de vedere cognitiv (“normal cognitive aging”). Cu timpul se produce declinul treptat şi al altor funcţii cognitive, dar memoria suferă cea mai evidentă deteriorare. O mare parte din vârstnici se plâng de tulburări de memorie. Îmbătrânirea cognitivă implică şi scăderea performanţelor memoriei în mod diferenţiat, referindu-ne în mod special la diferitele tipuri de memorie. Odată cu înaintarea în vârstă scad memoria de lucru, memoria vizuală, cea procedurală şi inteligenţa fluidă. Apar câteva fenomene caracteristice vârstei înaintate în ceea ce priveşte, mai semnificativ este faptul că degradarea memoriei este mai pregnantă pentru componenta ei de scurtă durată. În memoria de lungă durată, mai rezistentă, se fac asociaţii confuzive.

Din punctul de vedere al mecanismelor interioare ale memoriei putem discuta de patru activităţi principale: strategiile, cunoaşterea, metamemoria şi capacitatea memoriei. Ultima etapă, reprezentată de vârsta a treia, este caracterizată prin scăderea performanţelor memoriei, dar într-un mod diferenţiat, cu păstrarea şi reţinerea informaţiilor cu sens în detrimentul acelora fără sens. De asemenea scade memoria vizuală, cea a informaţiilor recente, scade capacitatea de reproducere şi encodare, de folosire a strategiilor folosite în encodare, diminuă memoria de lucru (care permite păstrarea şi manipularea concomitentă a informaţiilor), scade viteza de lucru şi accesibilitatea la depozitele semantice şi, de asemenea, diminuă memoria procedurală şi creşte frecvenţa falselor memorii. Scăzând viteza de procesare perceptuală, timpul de reacţie, este afectată negativ performanţa vârstnicilor la testările neuropsihologice. Cu vârsta executarea unei strategii se face cu mai puţin efort, ceea ce permite totuşi rămânerea unei mai mari capacităţi libere, necesară altor activităţi mnemonice. În îmbătrânirea normala, cele mai multe abilităţi intelectuale (capacităţi cognitive) nu arată vreo schimbare sau sunt minim modificate până în jurul vârstei de 65-75 ani, capacitatea mentala scăzând în medie cu 10% în jurul vârstei de 80 ani (practic o „insuficienţă” mentală uşoară). S-a constatat că involuţia intelectuală, diminuarea facultăţilor mintale nu se datorează numai pierderii de celule nervoase sau îmbătrânirii acestora (senilitate), ci în 70% din cazuri această stare este produsă de pierderea antrenamentului intelectual, prin „nefolosirea” creierului, prin izolarea vârstnicului şi pierderea contactului cu problemele vieţii care îi pot suprasolicita permanent gândirea, judecata şi activitatea intelectuală. Se admite în ultimul timp că în afara altor condiţii exterioare patologice, declinul cognitiv este mic chiar la vârste inaintate (“old-olders”).

www.revistamedicalmarket.ro

Interviu

„Medicina anti-aging se bazează pe principiile de prevenţie şi de îngrijire medicală responsabilă“ Interviu cu Dr. Bogdan Dimitrie Niculae, Preşedinte al Asociaţiei Române de Medicină Anti-Aging, (AMAA) şi Vicepreşedinte al Societăţii Europene de Medicină Anti-Aging (ESAAM).

Cum a evoluat cercetarea în domeniul anti-aging? Ce ne puteţi spune despre terapia genetică şi tratamentul bazat pe telomeraze? În anul 2009 premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat de trei laureaţi: Elizabeth Blackburn, care are dublă cetăţenie: australiană şi americană, Carol Greider şi Jack Szostak, ambii americani. Cei trei au fost premiaţi pentru munca lor în domeniul cercetării telomerazei, o enzimă folosită în lupta împotriva cancerului şi îmbătrânirii. Telomeraza are un rol determinant în îmbătrânirea celulelor, iar studierea ei ar putea fi cheia către „tinereţea eternă”. Aceasta este o enzimă care protejează ADNul şi este mai activă în cazul oamenilor care trăiesc cel mai mult. Steaua de mare, de exemplu, are gene care se aseamănă cu cele umane. Astfel de vietăţi marine pot reîntineri prin activarea enzimei telomeraza. Ele îşi extind cromozomii şi îşi protejează ADN-ul, şi au capacitatea extraordinară de a elimina reziduurile din propriile celule. În plus, unele părţi din corpul lor se descompun şi sunt înlocuite cu altele noi. Cercetătorii de la Universitatea din North Carolina au identificat o proteină în măsură să dezvăluie starea de sănătate a ţesuturilor organismului uman, prin urmare vârsta “reală” a acestuia, dincolo de cea anagrafică. Potrivit studiului publicat în revista de specialitate Aging Cell, proteina în cauză, denumită p16INK4a, se găseşte în concentraţii tot mai mari în sânge pe masură ce înaintăm în vârstă, având tendinţa de a creşte şi mai mult în cazul în care persoanele fumează sau nu fac destulă mişcare fizică. Surprinzător, dar nici o creştere semnificativă a nivelului acestei proteine nu a fost consemnată la persoanele obeze. Concentraţia de p16INK4a poate fi măsurată prin intermediul unei simple analize de sânge şi face foarte facilă aflarea vârstei moleculare (cu alte cuvinte starea reală) a unui organ destinat transplantului sau evaluarea stării efective de sănătate a unui pacient în urma unei intervenţii chirurgicale. Validitatea ţestului pus la punct de cercetătorii americani a fost verificată pe un eşantion de 170 subiecţi sănătoşi. Descoperirile în domeniul anti-aging sunt foarte multe şi includ atât proceduri, tehnici, produse şi aparate noi folosite în medicina es-

tetică, cât şi noi abordări ale prevenţiei îmbătrânirii prin tratamente cu celule stem, tratamente genetice, suplimente şi medicamente, mod de alimentaţie, care încetinesc îmbătrânirea celulelor dar şi eliminarea radicalilor liberi ce se acumulează cu vârsta. Ultimele noutăţi în medicina anti-aging sunt bazate pe terapiile cu celule stem, care, mai nou, se folosesc şi în tratarea plăgilor, terapia genetică, utilizată cu succes în bolile degenerative, cum ar fi diabetul zaharat tip II, boala Alzeimer, precum şi gene implicate în procesul restrictiv caloric, care încetinesc procesul de îmbătrânire; nanomedicina, prin folosirea de nanoroboţi care pot îndepărta plăcile ateromatoase din vasele sanguine sau pot distruge celulele maligne în stadiile incipiente, iar mai nou, tratamentul bazat pe telomeraze, o enzimă care prelungeşte timpul de diviziune celulară necesar în procesele de “reparare” celulară.

Putem vorbi despre prevenţie în ceea ce priveşte medicina anti-aging? Medicina anti-aging se bazează pe noi descoperiri în biotehnologie, la care se adaugă medicina preventivă şi estetică. Specialitatea anti-aging se bazează pe aplicarea unor noi tehnologii ştiinţifice şi medicale avansate pentru depistarea precoce, prevenire, tratament, precum şi inversarea disfuncţiei organismului legată de vârstă, tulburări metabolice, endocrinolgice, şi boli. Este un model de asistenţă medicală nouă, de promovare a aplicaţiilor medicale inovatoare şi de cercetare pentru a prelungi durata de viaţă sănătoasă la om. Ca atare, medicina antiaging se bazează pe principiile de prevenţie şi de îngrijire medicală responsabilă care sunt în concordanţă cu toate specialităţile medicale şi chirurgicale care sunt implicate în conceptul de medicină preventivă. Modelul medical anti-îmbătrânire are ca scop atât de a prelungi durata de viaţă, precum şi durata de timp în care suntem capabili să trăim productiv şi independent. Tendinţa mondială promovată de ESAAM Societatea Europeană de Medicină Anti-Aging şi Academia Americană de Medicină Antiaging, parteneri ai societăţii noastre, este să creeze o platformă comună pentru mai multe specialităţi medicale, cum ar fi chirurgia generală, chirurgia plastică, endocrinologia, urologia, ginecologia, dermatologia geriatrică, ge-

rontologia, care să lucreze unitar la prevenirea şi tratamentul bolilor care pot apărea la vârsta a treia. Menţionăm că numărul mare de medici români care activează în domeniul medicinei preventive face ca România să se anunţe ca un pion important în această specialitate medicală. Din cauza faptului că populaţia îmbătrâneşte, speranţa de viaţă se prelungeşte, iar numărul persoanelor asistate de sistemele medicale de sănătate este în continuă creştere, acest lucru înseamnând un efort financiar din ce în ce mai mare pentru sistemul medical guvernamental. Ţările mai avansate au înţeles că este mai puţin costisitor să previi decât să tratezi boli cronice şi atunci, azi, se pune un foarte mare accent pe medicina anti-aging cu componenta ei de medicină preventivă. La nivel European se intenţionează punerea în aplicare a unui program unitar în prevenirea bolilor degenerative, prin care se vor reduce costurile pe care le suportă statele europene cu tratamentul acestora. Întotdeauna prevenţia este mai puţin costisitoare decât tratamentul şi acest lucru trebuie înţeles de toţi factorii de decizie din domeniul medical românesc. În domeniul anti-aging vom observa, în viitor, că foarte mulţi pacienţi vor accesa sistemul de abordare multidisciplinar medical ale problemelor de sănătate şi un nou mod de a trăi viaţa, mod de abordare care va prelungi nu numai viaţa pacientului cât şi va creşte durata de productivitate şi de independenţă a celor care vor aborda viaţa prin conceptele anti-aging.

Fragment reprodus din revista Chirurgie estetică și Anti-aging / Medical Market 2016