a l i n af a r c a ș
alina farcaČ™
amintiri cu sufletul meu
v oradea, 2013
Drepturile de autor pentru ediția în limba română: EDITURA COLEGIUL BIBLIC EST EUROPEAN Str. Țepeș Vodă, nr. 26, 410 513, Oradea, România Tel: 0259 477 099, 0359 410 508, Fax 0359 410 509 E-mail: eebc@rdslink.ro, Website: www.cbee.ro, www.mediacbee.ro
Amintiri cu sufletul meu Alina Farcaș Editare: Lidia Ban Tehnoredactare și design: MediaCBEE Lavinia Pașca, Alina Farcaș, Eusebiu Vașadi și Florin Iosif
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României FARCAȘ, ALINA Amintiri cu sufletul meu/Alina Farcaș - Oradea: Editura Colegiul Biblic Est European, 2013 ISBN 978-606-93628-0-8
alina farcaČ™
amintiri cu sufletul meu
v Oradea, 2013
4
Părinților mei: Vă iubesc!
Prietenilor mei: Vă mulțumesc pentru încurajări și mâna întinsă în nevoi.
5
6
CUVÂNT ÎNAINTE
Unii oameni se aventurează cu Dumnezeu și trăirile lor iau nesfârșite forme și conținuturi. Alții, se mulțumesc să vorbească despre experiențele celor dintâi. Ar putea și ei, dar drumul de la afirmații la declarații nu este unul cu scurtături. Autenticitatea costă și nu mulți sunt dispuși să plătească prețul. Este ușor să tragi concluzii logice, matematice sau gramaticale cu privire la tainele Împărăției veșnice dar nu este la îndemâna oricui să priceapă ce se ascunde dincolo de litere și semne de punctuație, acolo unde tăcerea vorbește. Cred că rândurile așezate pe aceste pagini sunt momente de adevăr, un fel de străfulgerări ale unei lumini care vine dintr-o altă realitate. Sunt mici descoperiri tainice, chiar nebunatice ale Duhului Sfânt, unei inimi neliniștite, neîmblânzite, aflată mereu în căutarea „întâlnirii”. Este o călătorie îmbietoare pentru toți cei care vor fi în același Duh cu autoarea. Invitația pe care ne-o face este spre a îndrăzni să trăim împreună cu Dumnezeu în fiecare zi, într-un mod care să fie o uimire pentru oameni și îngeri. O viață care să lase în urmă, ploi de lumină.”
Viorel Dejeu
7
Prefață Când scriam emailuri prietenilor apropiați nici prin gând nu mi-a trecut că ele vor deveni cândva istorisiri cuprinse în paginile unei cărți. Frământările, întrebările, îndoielile, bucuriile împărtășite într-o notă personală erau rânduri trimise pentru a-mi răspunde uneori propriilor mele căutări, alteori pentru a-i înflăcăra să trăiască viața descătușați de propriile limite. Cred în capacitatea de a visa. Ne-am atins potențialul? Experiențele noastre de până acum ne oferă o viziune completă asupra vieții sau mai sunt mistere ce așteaptă să fie descoperite? Suntem ceea ce vedem, simțim, auzim sau suntem ceea ce visăm? Viața fiecăruia dintre noi este plămădeala Visătorului. Gândurile așternute aici poartă semnul trăirilor înălțate pe aripa devenirii. Le împărtășesc în speranța că vor reuși, măcar pentru o clipă să vă provoace să vă dezbrăcați de conceptul „eu știu sigur” și să vedeți visele Lui. Fericirea, împlinirea nu sunt pentru atunci și acolo și nu sunt scopuri în sine. Sunt realități dăruite nouă acum și aici, atunci când ochii inimii aleg să vadă frumusețea Visătorului și să audă chemările devenirii asemeni Lui. „Amintiri cu sufletul meu” este pecetea unui vis. Amintiri ce deschid calea spre un nou popas. Luați-vă timp să vă opriți din iureșul vieții și să dialogați cu cerul, cu voi înșivă și să vă înfruptați din visele Lui pentru voi... Alina Farcaș
9
7.
„Nădăjduiesc să te văd în curând și atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine...” 3 Ioan:14
(Pasaje biblice: 3 Ioan 13-14, Efeseni 6:23) Un salut pe care Ioan îl face lui Gaius, un prieten de departe, dar aproape cu inima. Epistola pe care i-o scrie este una scurtă. Lucrurile ce le purta în suflet aveau să fie împărtășite la întâlnirea față-n față. Condeiul, deși este o armă puternică pentru a transmite gânduri de suflet, nu poate să ne facă părtaș trăirilor vizibile. Doar stând față în față cu un om, poți vedea bucuriile ce îl încearcă. Niciun cuvânt scris nu poate înlocui tonul cald al vocii, ochii surprinși de mirare, zâmbetul ce străjuiește taine doar de inimă știute. Adevărata cunoaștere este oglindită în destăinuiri de gânduri pe care doar comuniunea sufletească le desăvârșește. Inima tresaltă la gândul revederii și timpul zboară. Orice termen se pierde în umbra unui „curând”. Pacea este mesagerul trimis până la revederea propriu zisă. O urare care acoperă orice tulburare a inimii. Ce este mai de dorit decât pacea? Isus a zis înaintea plecării spre cer: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea.”(Ioan 14:27). Ce urare pentru suflet! Deși depărtările de timp și spațiu se aștern peste prietenii, pacea le unește prin legătura dragostei. Comuniunea! Când ai avut-o ultima dată cu El? Când ați lăsat ultima dată deoparte telefoanele, sms-urile, emailurile și v-ați adunat la o ceașcă de bucurii pe aripa mult speratei revederi? Pacea să fie cu voi dragi prieteni.
35
v
B
ucurii împărtășite la ceașca șuetelor, cu tine drag prieten. Ritm de vals prelins printre clape de pian ne încântă în surdină în timp ce despletim noutăți, curiozități, surprize. Vremi multe au nins peste noi și ne-au acoperit
cu apropieri încercate de bucurii și tristeți. Privirea ta senină a rămas aceeași ca în prima zi. Sufletul tău a rămas mereu deschis în fața chemărilor mele din noapte și zi. Credincioșie deslușită de-a lungul timpului ce-și răsfiră azi încântarea de a fi păși în continuare, împreună, pe drumul vieții. Amintiri prinse în prietenii ce-și întind aripile înspre mine. Liniștiri ce-mi împresoară sufletul. Pace cuibărită în căușul relațiilor ce mi-au binecuvântat ființa. Surprize ce se pregătesc să-și întindă brațele larg spre a ne ferici călătoria. Capitole noi se deschid sufletelor noastre. Prieteni trimit urări de departe. Distanțe ce vor sfârși în apropieri presărate cu pace.
„Cuvintele se joacă de-a v-ați ascunselea până și cu mine. Caut o virgulă și dau de puncte de suspensie... La fel e și cu trăirile noastre. Arcuite, răsucite, prea greu de pus în cuvinte. Le aliniem tăcerii noastre.”
36
Azi plouă cu Iubire.
37
17.
„Isus le-a zis:Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu şi odihniţi-vă puţin”. Marcu 6:31
(Pasaje biblice: Marcu 6:7-13, 30-32) Dumnezeu înțelege oboseala fizică. Știe că trupul are nevoie de tihnă pentru a-și recupera energia. Le spune ucenicilor să ia o pauză. Tocmai s-au întors din lucrarea de propovăduire în care fuseseră trimiși. Entuziasmați de miracolele la care au fost părtași, ucenicii Îi povestesc Învățătorului succesul avut. Isus le vede bucuria dar este conștient de efortul depus. Lucrarea în mijlocul lumii obosește trupul la un moment dat. Chiar dacă sufletul este plin de energie în mijlocul binefacerii, trupul ostenește. După o zi de lucru este nevoie de relaxare. Odihna este creată de Dumnezeu. Nu doar pentru ca trupul să-și recapete forțele dar și pentru umplerea sufletului. În odăița inimii El vorbește lucruri ce nu pot fi auzite în mijlocul lumii. Dumnezeu are un fel aparte de a ne chema pe fiecare la părtășie. Poate fi în privirea unui apus, departe de orice zgomot, o plimbare prin parc la pas cu El, odihna din cameră, o ieșire la munte, o cină liniștită. Poate fi în umblarea din deșert, când toate par că se năruie și nu știm ce să facem. Departe de orice lucru, El ne vorbește inimii. Și nu doar atât. Ne umple de El. Orice activitate cere un efort, orice slujire cere o dăruire. Problema este că uităm să ne luăm și odihna cuvenită. Trăim pe fugă, prinși în vizite, mai multe slujbe și noaptea ne prinde epuizați, fără a rosti măcar un mulțumesc Tatălui ceresc. Odihna o găsim doar la El. Isus spune „Veniți” și nu „plecați să vă odihniți”. Luați-vă răgaz să petreceți timp cu El. Viața va cunoaște alt ritm și culoare. Să mergem la El.
74
v
Î
ncorsetată de agenda acestei lumi ce-și ticăie urgențele în bătăile sufletului meu, m-am sfârșit de toată bucuria și energia pe cale. Acționez și gândesc mecanic, printre însemnări de agendă și ceasuri. Am uitat cum este să te bucuri
de simplitate și semne de exclamație. O rază auzindu-mi parcă suspinul, și-a croit drum prin fereastră, oprindu-se șovăi-
toare în salonul inimii. Părea surprinsă să audă atâtea îngrămădiri de minutare ce-și ticăiau urgențele. Privi îngândurată în toate părțile. Cum să-și prelungească liniștirile ce le purta, ca sol credincios al Soarelui? Strălucea de promisiunea unei vieți tihnite. Își revărsa căldura cu sfiiciune, de teamă să nu fie dată afară. Sufletul, troienit de istoviri a început să tresalte la gândul unei izbăviri. Raza a prins curaj și s-a desfăcut într-un evantai de speranțe. M-am așezat în fața ei și am lăsat-o să-mi zvânte oboselile toate. Soarele zâmbea. Liniștea promisă lumina acum peste întregul salon.
75
ÎNVIE-MĂ DOAMNE Simțiri încovoiate de gânduri Se ostoiesc la poarta sufletului Prins între divin și uman, Între moarte și înviere De fire sau duh. Un sol înaripat ciocănește În poarta tăcerii abrupte Ezitări cântăresc ocale De veșnicii viitoare Iad sau eden. Pitit în turla sufletului, Ruga de funie o leagă Și-n clopot de seară Te cheamă un Lazăr: „Doamne, învie în mine!”
76
Sufletul și-a întins brațele spre cer.
77
33.
„...nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2
(Pasaj biblic: Psalmul 103:1-11) Suntem invitați să ne uităm la radiografia vieții noastre. Inevitabil și spre fericirea noastră ea începe cu Dumnezeu. Prin El avem suflarea și mișcarea. Privind în urmă vom întâlni momente luminoase și întunecate, liniștite și agitate, însă toate legate de firul invizibil al ghemului din mâinile Sale. Destinul nostru desprins din iubirea Sa ce se aliniază călăuzirii spre cer. Privind în urmă, vedem mâna Lui ce ne-a șters lacrima. Uși deschise în momente fără speranță, împliniri ieșite din palide începuturi, răspunsuri, mângâieri, toate binefaceri pe care El ne-a dat din palmele Sale. Le vedem sau facem hazardul răspunzător pentru toate? Dumnezeu le spune în repetate rânduri israeliților să-și aducă aminte de El „vezi să nu uiţi pe Domnul, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.... Domnul a făcut, sub ochii noștri, minuni și semne mari” (Deuteronom 6:12, 22). Aducerile aminte nu doar Îl glorifică pe El, dar sunt necesare pentru sufletele noastre din cel puțin două motive. Când suntem în deznădejde, privind în urmă la intervențiile Sale ne reamintim că nu suntem lăsați de izbeliște nicio clipă. Al doilea motiv este cel de a ne ține pe calea dreaptă. Cei care uită binefacerile Sale își asumă propriul merit pentru ce au devenit și au. Nimic mai trist și amăgitor. Fie ca să ne aducem aminte în fiecare zi de Dumnezeu iar binefacerile Sale și să ne îndrepte mereu inimile spre un sincer: „Îți mulțumesc, Tată”.
138
v
Z
âmbesc amintirilor de demult, încălzite de dorul inimii. Bucurii scăldate în ochi de copil. Chipuri răsărite printre clipe și jocuri. Alerg pe câmpiile bucuriei, mă joc cu fulgi de iubire și mă înfrupt din livezile de fructe pline. Mă
plimb prin curți împărătești și dau binețe cavalerilor și prințeselor. Stau la umbra stejarilor și ascult susurul izvorului ce bucuros îmi oglindește viitorul ursit de Tine. Este atâta bucurie în prezența Ta. Curiozități îmi măsoară bătăile de suflet și când cred că le înțeleg o nouă avalanșă de mirări năvălesc peste mine. Am numărat ploi în clipeli de gene umezite și mi-am făcut o coroniță din stele pudrate cu dor. Mi-am luat rămas bun de la încruntări și am zâmbit speranței ce m-a furat. Câte binefaceri revărsate peste mine Doamne. Câte umpleri de Tine!...La plecare m-am învelit în curcubeul Iubirii și am adormit, trezindu-mă într-o lume plină de străini și ură.
139
ADUCERI AMINTE Pășesc pe aleea amintirilor Salutând sfios Nostalgia, Bucuria Și galantul domn Curios Ce m-a încurajat mereu Să răspândesc mii de fiori. Am zăbovit la felinarele Iubirii Îmbrățișând umbrele de ieri Ce mi-au șoptit duios: A fost frumos. Bat la ușa Copilăriei Vreau să-i dau binețe. Mirată îmi deschide Și lacrimi de bucurie Îi cad pe obrazu-i tânăr. „Ți-ai adus aminte de mine?” Clipe prinse în mulțumiri prin care Doamne Te descoperi Sufletului meu. Binefaceri deșirate
140
Sufletele au nevoie să fie reglate.
141
a l i n af a r c a ș