Revista Peniel 2013

Page 1



Fundația Peniel Fundaţia Peniel are drept scop câştigarea generaţiilor tinere pentru Cristos şi motivarea acestora pentru a trăi o viaţă creştină în ascultare de Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu, începând cu anul 1995, în România am organizat 30 de tabere de tineret, 16 conferinţe naţionale, 12 conferinţe regionale, 17 conferinţe de strategie şi echipare pentru liderii Peniel, 8 conferinţe pentru familii tinere şi 5 conferinţe de apologetică. Începând cu anul 2009, prin Peniel International Ministries (P.I.M.), activitatea noastră s-a extins şi în afara ţării, organizând câte două conferinţe în Spania, Austria şi Anglia, o conferinţă în Germania şi nouă tabere de tineret în SUA. Pentru tinerii care au dorit sau doresc să intre într-un program de zidire spirituală, am pus la dispoziţie sistemul ICI/Global University (www. iciro2009.wordpress.com). De asemenea, încă din primii ani ai lucrării noastre, am încurajat misiunea internă şi externă. La ora actuală, o parte dintre liderii Peniel conduc echipe de misiune pe termen scurt în ţări învecinate. Alţi colegi sunt misionari pe termen lung în afara României. Prin toate activităţile Peniel, Evanghelia lui Cristos a fost auzită în mod direct de peste 32.000 de tineri. Mulţi alţii au fost atinşi prin mass-media. Dintre aceştia un mare număr L-au primit pe Isus ca Mântuitor personal, au fost vindecaţi spiritual şi fizic sau au fost botezaţi/umpluţi cu Duhul Sfânt. O bună parte dintre participanţii noştri sunt implicaţi în lucrarea creştină. Toate cele de mai sus nu se puteau realiza fără ajutorul lui Dumnezeu, al unei echipe de lideri şi de colaboratori excelenţi, şi fără colaborarea cu foarte mulţi lideri şi biserici evanghelice din ţară.

Fundaţia Peniel, Str. Badea Cârţan, nr. 8, Sector 2, Bucureşti, Tel. 0730 266 230, 0744 677. 651; Fax: 031-405.77.62, www.peniel.ro Fundaţia Peniel, CF 11837776 Cont deschis la BRD, sucursala Ştefan cel Mare, Bucureşti în lei: RO40BRDE445SV75185024450 în euro: RO94BRDE445SV75185884450 în USD: RO42BRDE445SV74035534450 cod swift BRDEROBU


Recomandãm: Global Outreach Day – 25 mai (www.globaloutreachday.com) Conferinţa naţională din 2014 va avea loc la Constanţa pe 2-3 mai.

Principalele evenimente Peniel în 2013: Peniel Snow Camp în Munţii Parâng – 10-14 februarie Conferinţa de Apologetică la Târgu Mureş – 16 martie Conferința Regională la Galaţi – 22-23 martie Conferința Națională la Timişoara – 12-13 aprilie Conferinţa de Apologetică la Suceava – 11 mai Conferinţa Liderilor şi Voluntarilor Peniel – 24-26 mai Tabăra Peniel la Praid, Mureș – 10-17 august Conferința Familiilor Tinere – 13-15 septembrie Conferinţa GTR de instruire a liderilor de tineret la Bucureşti – 27-28 septembrie Conferință Regională la Bistriţa, BN – octombrie Conferinţa de Apologetică la Bucureşti – noiembrie Evenimente ale Peniel International Ministries în 2013: Tabăra Peniel în California – 9-13 iunie Tabăra Open Heaven în Pennsylvania – 24-29 iunie Tabăra Open Heaven în Tennessee – 28 iulie-2 august Conferinţa Peniel în Germania– 4-5 octombrie Conferinţă la Londra (ediţia 3-a) – 1-2 noiembrie


Lucian Oniga Preşedinte al Fundaţiei Peniel Bine ai venit la cea de-a 17-a Conferinţă Naţională de Tineret PENIEL! Mulţumim Domnului că te-a ajutat să ajungi la această întâlnire. Dacă eşti aici, înseamnă că Dumnezeu te iubeşte şi că doreşte să aibă o relaţie mai profundă cu tine. Nu uita: Dumnezeu te-a creat după chipul Său, eşti coroana creaţiunii Lui, a plătit pentru răscumpărarea ta cu însuşi sângele Fiului Său, ţi-a dat ocazia să te faci copilul Lui prin credinţă şi pocăinţă, şi ţi-a promis că vei domni împreună cu El în slavă! Numai această identitate (în Cristos) îţi dă stabilitate, te iluminează, te face liber (nu libertin), îţi oferă o perspectivă corectă asupra Bisericii şi asupra rolului tău în societate, dându-ţi totodată speranţă pentru veşnicie. Ne rugăm ca la conferinţa de faţă Dumnezeu să întărească aceste adevăruri în inima ta şi să te umple de dragostea Lui!


PROGRAMUL CONFERINŢEI

Timişoara, 12-13 aprilie 2013 Vineri, 12 aprilie

vineri, 12 aprilie 9.00

startul maratonului de rugăciune, laudă, adorare şi de citire a Noului Testament

11.00– 13.30

sesiunea I

16.00 – 17.30

seminarii paralele

închinare – Peniel Band, mesaj biblic – Viorel Iuga

18.00 – 20.00 sesiunea II

închinare – alin timofte & Band, mesaj biblic – iuliu centea

21.00 – 22.00 concert Cristocentric

sâmbătă, 13 aprilie 10.00 – 12.30 sesiunea III

închinare – Peniel Band, mesaj biblic – Iacob Coman

15.30– 16.30 17.00 – 19.30

seminarii paralele sesiunea IV

închinare – Timişoara City Band, mesaj biblic – Adi Mocan

Transmisii live asigurate de:


Confereniari Viorel Iuga - (www.iugaviorel.ro) este păstorul Bisericii Speranţa din Arad, licenţiat în teologie la I.T.B. Bucureşti, doctor în teologie (Reformed Theological Seminary din Orlando, Florida) şi cunoscut conferenţiar, atât în ţară cât şi în străinătate, pe teme de familie şi tineret. De asemenea, este autorul a peste 40 de cărţi şi de broşuri religioase. Viorel este căsătorit cu Didina şi are doi copii: Cristian şi Teodora Harina. Iuliu Centea - este păstor, profesor la Liceul Teologic Penticostal Betel din Oradea şi la CBEE (www.cbee.ro). Este licenţiat în teologie şi filologie, şi-a luat masteratul în managementul educaţiei, iar în prezent este doctorand al Universităţii din Oradea. Iuliu este membru în bordul de conducere al Fundaţiei Peniel, este căsătorit cu Ligia şi are doi copii: Timotei şi Iulia. Iacob Coman - (www.iacobcoman.ro) este păstor în TârguMureş, conf. univ. la I.T.P. Bucureşti, licenţiat în teologie la Universitatea Emanuel, absolvent al programului de doctorat în litere al Universităţii din Bucureşti, doctor în filosofie (Academia Română) şi doctor în teologie fundamentală şi dogmatică (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Ortodoxă). Iacob este căsătorit cu Ildiko şi are doi copii: Roberth şi Ruth. Adi Mocan - este păstor, licenţiat în teologie la I.T.P. Bucureşti şi absolvent de masterat în teologie ortodoxă, specializarea teologie biblică nou testamentară. Este profesor de Pneumatologie la CBEE. În prezent, urmează studiile doctorale la Universitatea de Vest. De asemenea, Adi este autorul cărţilor „Mesia în Vechiul Testament” şi „Împărăţia şi Biserica în Evanghelia dupa Matei”. Este căsătorit cu Corina şi locuieşte în Oradea.


Seminarii paralele Viorel Iuga www.iugaviorel.ro

Daniel Drăgan www.teenchallenge.ro

Relații fără cicatrice

Dependent: „A fi sau a nu fi?” Ce nu îţi permiti să nu ştii despre dependenţă? Ajuţi sau încurci? Pe lângă informaţii utile, vino să asculţi mărturiile puternice ale unor oameni eliberaţi de Hristos! sa Vin la er 10 i 3

Vi Au ne la ri

Mai există relații între băieţi şi fete care să nu lase urmări negative nici în trup şi nici în suflet? Care sunt relațiile ce se încadrează în voia lui Dumnezeu? Se poate trăi în așa fel încât să ne putem uita şi în ochii celuilalt şi în ochii Domnului? Dacă vrei să afli răspunsul la aceste întrebări, te aştept şi pe tine la acest seminar!

Relu Bahnaru www.deogloria.ro

Lynn Murdoch www.alocopii.ro

Nobleţea închinării – pasiune şi loialitate

Descoperă-ţi darurile pentru lucrarea cu copiii şi tânăra generaţie Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu menirea de a fi unici şi ne-a înzestrat cu daruri speciale pe care să le folosim pentru gloria Sa în Biserică. Una dintre lucrările deosebit de importante din trupul lui Cristos este slujirea copiilor şi a tinerei generaţii. Vino să descoperim împreună cum îţi poţi folosi darurile în acest domeniu al slujirii, împlinind planul lui Dumnezeu pentru tine şi bucurându-te apoi de roadele din viaţa celor tineri!

Sa Vin la er 10 i 2

Sa Vin la eri B2

Fiecare persoană tânjeşte, în ascuns, după o profundă şi intensă experienţă spirituală. Dumnezeu caută, atrage spre El şi revelează lumii comoara cea de mare preţ: Biserica. Descoperirea Sa străpunge pelicula unui sentimentalism ieftin şi căldicel, oferind un înţeles concret şi un caracter nobil a ceea ce ar trebui să însemne experienţa unei închinări adevărate! Vom discuta despre conceptele fundamentale ale închinării: pasiune, loialitate, apecte practice în închinare (împreună cu Peniel Band).


Gelu Paul www.voxdomini.ro

Lidia Ban www.cbee.ro

Ucenicia ca mod de viaţă într-o lume post-creştină

Arta cinematografică: frumoasa şi bestia (o abordare critică a consumului de filme) Filmele ne atrag, ne amuză, ne dau de gândit, ne motivează, ne vâră pe gât comportamente pe care le respingeam cândva. Dintr-o perspectivă creativă, înarmați cu gândire critică, vă invităm să decodificăm mesajele despre lume şi viață din spatele celui mai influent mijloc de divertisment. Vizionarea plăcută se poate transforma în înțelegerea vremurilor şi a resurselor pe care le avem la dispoziție. sa Vin la e 10 ri 1

Sa Vin la eri B1

Scopul seminarului este motivarea participanţilor la ucenicie ca mod de viaţă şi lansarea lor în ucenicie, în şcoala lui Isus. Vom vorbi despre înţelegerea misiunii creştine şi vom răspunde la întrebări de genul: Cum ar împlini Isus mandatul daca ar fi azi printre noi? Cum arată un ucenic autentic al lui Isus Cristos? Care sunt contextele cele mai adecvate formării ucenicilor lui Isus în mileniul trei? Ce te impiedică pe tine să fii un ucenic roditor?

Iulian Costea

Ryan Croizer www.eLiberare.com

Slujind comunitatea

Lupta împotriva traficului de persoane în România La acest seminar vei afla mai multe despre traficul de persoane şi despre exploatarea sexuală din România. Traficul de persoane este o infracțiune gravă care se întâlneşte în multe locuri din lume, însă România este una dintre principalele ţări-sursă din care numeroşi bărbați, femei şi copii ajung să fie exploatați ca victime ale traficului de persoane în Europa. Noi credem că prin pasiunea, energia și vocea TA, şi tu poți lupta împotriva traficului de persoane în oraşul, comunitatea sau cartierul TĂU.

S sa âm la bă 10 tă 2

Sâ sa mb la ăt B2 ă

Chemarea lui Cristos făcută ucenicilor exprimă dorinţa lui Dumnezeu ca omul să lucreze pentru interesele Împărăţiei Lui. În acest seminar vom vorbi despre modelul cristic de slujire a comunităţii care se confruntă cu criza şi frustrarea provocată de păcat şi de nedreptatea socială. Vom prezenta modalităţi concrete de slujire în comunitate, accesibile tuturor celor ce înţeleg provocarea de a ieşi şi de a fi o binecuvantare pentru cei marginalizaţi sau lăsaţi în voia soartei.


Marius Ban www.cbee.ro

Daniel Bujeniţă www.apme.ro

Crimele Vechiului Testament şi Dumnezeul dragostei

Misiunea transculturală; viziune, acţiune, pasiune

Sorin Peţan www.alfaomega.tv

Misiune prin media: folosirea tehnologiilor media pentru promovare

S sa âm la bă 10 tă 1

În acest seminar veţi învăţa paşi practici în folosirea tehnologiilor media. Vom vorbi despre TV şi video, transmisii live, despre internet şi dispozitive mobile, precum şi despre o comunicare eficientă, multi-media, care să schimbe vieţi. Dacă sunteţi implicaţi într-un departament de media al unei biserici sau organizaţii, sau dacă sunteţi pasionaţi de media, veniţi să învăţaţi mai multe despre modul în care puteţi folosi uşor şi eficient aceste tehnologii pentru promovarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

m Au bă la tă

Este misiunea transculturală modalitatea lui Dumnezeu de a ne scoate din egoismul nostru, de a ne face să trăim pentru El şi pentru alții? Seminarul va aborda aspecte ce ţin de modul în care Biblia prezintă misiunea transculturală şi de cel în care putem lua parte la ea. Dacă eşti interesat să ştii mai multe despre misiunea transculturală, te invit şi pe tine la acest seminar.

Gili Indrie www.abcr.ro

Cu ce bagaj ai plecat, Daniele? (maturizarea adolescenţei) Seminarul, dedicat atât fetelor cât şi băieților, îşi propune să facă o „verificare” atentă a „bagajelor” pe care Daniel, un adolescent care era prizonier de război, le-a putut lua cu el în Babilon. La final, sperăm ca participanţii să ştie cum să facă faţă tensiunii dinamice dintre autenticitate şi acceptare socială, dintre persoane şi structuri de autoritate, şi dintre emoții răvăşite şi comportament adecvat în conflict. Sâ sa mb la ă B1 tă

S sa âm la bă 10 tă 3

Pentru ateul Richard Dawkins, Dumnezeul Vechiului Testament este un monstru moral. Distrugerea Ierihonului este asociată cu invazia Poloniei de către Hitler, iar episodul jertfirii lui Isac reflectă modul grotesc în care oamenii Vechiului Testament abuzau de copiii lor. În cadrul acestui seminar ne propunem să argumentăm contrariul: Dumnezeul descris de tradiția iudeo-creștină este unul iubitor în esență. Dacă şi tu ți-ai pus întrebări, a sosit timpul să găsim răspunsuri.


Popasuri de rugciune creativ Rugăciunea este mai mult decât aplecarea pe genunchi, împreunarea mâinilor şi rostirea unor cuvinte frumoase. Ea trebuie să fie un mod de viaţă care întrece anumite şabloane cu care am fost învăţaţi de când eram mici. Cum am putea sparge anumite tipare referitoare la rugăciune sau cum le-am putea revigora? Cum am putea transmite celor mai tineri decât noi ideea că rugăciunea nu trebuie să fie o activitate plictisitoare, ci că ea este, într-adevăr, un dialog între Dumnezeu şi om? Dacă vrei să afli răspunsul la aceste întrebări şi să te rogi tu însuţi într-un mod creativ, te invităm să treci pe la sala „Popasurilor de rugăciune”. Acest proiect inovator care se derulează deja în Bistriţa prin Asociaţia Moralia (www.moralia.ro) poate fi multiplicat şi folosit atât la diverse întâlniri de tineret, cât şi în şcolile publice din România Vă aşteptăm! www.orisonschools.org.uk


formatii muzicale

Alin Timofte

(www.alintimofte.ro) „s-a născut muzician”. Moştenind abilităţile muzicale de la tatăl său, le-a perfecţionat în adolescenţă, ajungând ca în anii de liceu să înfiinţeze cu nişte prieteni formaţia „Contrast”. Cu aceasta a reuşit imprimarea albumelor: „Un altfel de drum” şi „Oxigen”. Schimbând genul muzical, a fondat formaţia „3,2,1” cu care a amplificat mult startul muzicii de laudă şi închinare din Romania și a înregistrat albumele „Închinare”, „Trăiesc” şi „Ridică-mă”. După căsătorie a înregistrat două albume solo: „Îţi dau inima mea” şi „În Tine mă încred” şi trei albume împreună cu soţia sa, Emima: „Vreau să-Ţi ascult inima”, „E sărbătoare” şi „Leagă-mi inima”. Între timp, Alin a mai avut o „aventură muzicală” cu formaţia Alin Timofte Band, cu care a înregistrat albumul „Sfânt eşti doar Tu”. La Conferinţa Peniel va cânta împreună cu: Emima Timofte (voce), Mihai Groza (voce, chitară bas), Axel Şerbănescu (chitară) şi Mirel Oprea (tobe).

Trupa Cristocentric

s-a format în 2005, acesta fiind şi anul lansării primului album de închinare al formaţiei. Din dorinţa de a-L lăuda pe Dumnezeu cât mai autentic s-au născut cântece precum „Dorinţa mea” şi „M-atingi acum”. „Numele nostru vorbeşte despre ţinta şi viziunea noastră, aceea de a-L pune pe Cristos în centrul vieţii şi al slujirii noastre. Credem că, prin închinare, Dumnezeu vindecă, restaurează şi aduce peste Biserica Sa ungere nouă. De aceea ne simţim onoraţi să putem conduce oamenii în închinare.” Componenţa trupei: Miky Stancu (voce), Ile Stancu-Bereczki (voce), Petru Stancu (voce), Johnny Kui (chitară electrică), Dani Kui (chitară bas), Emi Kui (tobe), Florin Minea (clapă), Csaby Bereczki (sunet).


Peniel Band

Peniel Band s-a format sub călăuzirea specială a lui Dumnezeu, în anul 2007, după o perioadă de căutare şi de identificare a unor oameni care sunt gata să pună echiparea înaintea repetiţiei, spiritualul înaintea tehnicului şi caracterul înaintea talentului. „Pasiunea pe care am primit-o pentru această lucrare nu este pământească. Deşi suntem din oraşe diferite şi ne confruntăm cu diverse probleme şi încercări, suntem conduşi de un singur gând: să ne ducem chemarea la îndeplinire. De asemenea, suntem bucuroşi şi împliniţi văzând ceea ce lucrează Dumnezeu în noi şi prin noi.” Componenţa trupei: Aurelian Fişcă (Târgu Mureş), Marius Petrina (Târgu Mureş), Marius Pop (Baia Mare), Dan Petric (Baia Mare), Dinu Onea (Baia Mare), Axel Şerbănescu (Satu Mare).

e

TM City Band

este o formaţie mobilizată să slujească cu precădere la Conferinţa Peniel. Ea s-a născut din ideea de a reprezenta “spiritul” Timişoarei şi de a întruchipa unitatea Bisericii locale. Astfel, în cadrul formaţiei cântă persoane care provin din 8 biserici, toate mânate de acelaşi gând: să slujească prin închinare singurului Dumnezeu adevărat care merită tot sacrificiul. Componenţa trupei: Alin Vesa (chitară, voce), Simona Bahnaru (voce), Ligia Ionese (voce), Naomi Bahnaru (voce), Dana Miclău (voce), Mihai Costea (voce), Edi Bogdan (clapă), Marcelle Poaty-Souami (clapă), Cristi Gheran (electrică), Ovidiu Rad (chitară bas), Dorin Pop (tobe), Otilia Marita (vioară), Lari Muntean (vioară), Dana Jula (violă), Lidia Cosmin (violoncel).


n o t a r a M

e r a n i h nc dã, î ã t a m u r a l u , c e e n n de rugãciu i princlamare  i Testament pro a Nouluean şi Alina Ionescu e 20:00. ărtin r e i l m e ă t r S i o a s i a c abil: Claudiu rica Metano sâmbătă, l are ne c s e încheie enzeu n e şi Bis e Respon s p m i a u ş g ea D A le 9:00 găciun tru un serica e u i n r r e B o : ă p r a c t l d o s , L eri noa ofun epe vin pect pr dem în viaţa omului este c s n î e r : p e r Tim clu zire esp hul vorbi d ate fără să in t, prin ele du d călău n i m e m i t r u p t Nu p denti osebi fânt, ărata i ii. În mod de ile Duhului S v e d a dă ur tur eu. araton a Scrip culte îndemn de Dumnez m e t r i s t i e c c i ş re la a ă as asculta ilizat s ticipaţi de ore de sensib să trăiască în e toţi să par p nului. cele 36 re şi pute re, vă invităm te de oră din înaintea Dom tă ma ăta de Prin ur l puţin o jum re permanen ondusă acest c a e r c fi o d u a r a v t lui, e la ă şi pen e, laud Domnu ate să ia part n a u i e r c i ă z rug invit călău a, sub aţii muzicale i e r a n i lăturaţ a m r Înch ă o f v e ă -vă zia s ivers ugându ea oca r către d t. v , t a n i ţ e e en xă, v estam u cât mai evenim ală ane e tare Noul T ă s o r t ântul S oc , în v v ă u t u C a c d i g t o Tot r ci ntre care vo mplinească î r o l i r e î n ti Şi i. să nul săi de vo rtfă şi e j tea Lui ă t n i s ca Dom losindu-Se ş a a e n î c , fo scă a china curând primea are se vor în ă s l u or c Domn ror cel u t Fie ca u t ă easc răsplăt i în adevăr”! ş „în duh


Cuprinsul cântãrilor

Apa-ai schimbat-o în vin.................................................16 Când nu Te cunoşteam Tu m-ai chemat................16 Cuprins am fost de uimire..............................................19 Doamne, cu toţi înaintea Ta stăm...............................16 Doamne, eşti bun................................................................16 Doamne, ești bun................................................................21 Eşti glorios!.............................................................................20 Fii binecuvântat....................................................................22 Glorie-Ţi dăm........................................................................16 Inima mea tânjește............................................................23 În sângele Tău......................................................................22 La Peniel .................................................................................20 Nu-i altă zi-n istorie...........................................................21 Nu vreau să fiu îngrijorat.................................................17 O inimă curată, Doamne.................................................22 O nouă zi.................................................................................21 Privesc la minunile Tale uimit.......................................23 Sfânt eşti doar Tu................................................................17 Smerit de maiestatea Ta..................................................17 Splendoare de-mpărat......................................................17 Sunt aici să Te caut.............................................................20 Sunt al Tău..............................................................................18 Te chemăm cu putere să cobori..................................20 Tu ești Cel ce exiști din veșnicii....................................18 Tu eşti Rege...........................................................................18 Voi cânta mereu..................................................................22 Voi înălța numele Tău.......................................................21 Vreau să-Ţi cânt...................................................................19 Vrednic Miel e.......................................................................19


Apa-ai schimbat-o în vin

Apa-ai schimbat-o în vin, Ochii-ai deschis orbilor. Tu eşti Domnul minunilor... Şi din cenuşă ne scoţi, Nu e nimic ce nu poţi, Chiar şi-n beznă străluceşti! /: Tu eşti Cel tare, eşti cel mai mare! Eşti Dumnezeu fără asemănare, Eşti Cel ce vindeci cu a Ta putere, Isus! :/ Cine ne stă împotrivă? Cine ne stă în cale? Nimic nu ne doboară, Cu noi e Dumnezeu, Cu noi e Dumnezeu!

Când nu Te cunoşteam Tu m-ai chemat Când nu Te cunoşteam Tu m-ai chemat, Cu dragoste m-ai ridicat. Prin jertfa Ta, Isus, am fost sfinţit, Ce haine noi ne-ai dăruit!

Doamne, vreau să Te slujesc cât voi trăi, Drumul Tău să îl urmez în fiecare zi, Până-n ziua când la cer mă vei chema Sunt aici, Isus, la dispoziţia Ta! Părinte mare, har mi-ai dăruit Ca să-Ţi slujesc, Domn infinit, Eu, doar un simplu om neînsemnat, Tu, Domn, al vieţii Împărat. Cu tot ce am, Isus, mă dăruiesc, Mireasma Ta s-o răspândesc. Trăim mereu cu zel al Tău Cuvânt, Înaintând prin Duhul Sfânt. Şi prigoniri de vor veni Şi încercat voi fi, Vreau lângă Tine credincios să rămân Până la sfârşit, până la sfârşit!

Doamne, cu toţi înaintea Ta stăm

Doamne, cu toţi înaintea Ta stăm Şi cu inimi zdrobite faţa Ta căutăm. Am rătăcit de la a Tale cărări, Duhul Sfânt întristând prin a noastre căutări. Doamne, iartă, Te rog, al nostru păcat, Căci faţa Ta, Doamne, noi am întristat. Pe genunchi ne plecăm, spre Tine strigăm, Duhul Tău, Doamne, noi azi implorăm. Doamne, azi ne smerim Şi cu fruntea plecată la Tine venim. Umple-ne cu Duh Sfânt, Despre Tine să ştie întregul pământ.

Doamne, eşti bun

Doamne, eşti bun și‐ndurarea Ta va ține veşnic! Oameni din orice națiune şi neam, Din generație în generație Te lăudăm: Aleluia, aleluia! Te lăudăm Pentru ceea ce eşti. Tu eşti bun orişicând, Orişicând Tu eşti bun.

Glorie-Ţi dăm

Compozitor: Addy Fişcă La fiecare, în aşteptare, cobori duios. Cu-nţelepciune fă o minune, Tu eşti Cristos! Azi lasă-Ţi Duhul să ne conducă să ne-nchinăm, Ia Tu controlul, eşti Salvatorul, noi Te-ascultăm.


Noi aici vom sta şi vom aştepta revărsarea Ta, Noi aici vom sta şi vom aştepta! Rupe orice lanţ şi eliberează, Numai Tu, Isuse, poţi aduce viaţă, Glorie, glorie Îţi dăm! În Numele Tău avem siguranţă, Moartea ai înfrânt, ai dat lumii viaţă, Glorie, glorie Îţi dăm! Trimite-Ţi Duhul, ploaia târzie, peste ogor, Adu la viaţă, fă o trezire în al Tău popor!

smerit de maiestatea Ta

Iată-mă, smerit de maiestatea Ta, Acoperit de grația Ta. Iată-mă, știu că sunt un om păcătos, Spălat în sângele lui Cristos. Am găsit iubirea-Ți mare în sfârșit, Căci viața Tu Ți-ai dat, Ce preț nemăsurat! Domnul meu, Domnul meu, Al Tău har m-a găsit cum eram, N-am nimic, dar sunt viu în mâna Ta. Domnul meu, Domnul meu, Iubirea Ta pe veci m-a schimbat În prezența Ta, al meu Împărat. Iată-mă, smerit sunt de iubirea Ta, Iertat să pot acum eu ierta, Ridicat, știu cât de mult mă dorești În slava Ta și-n foc mă sfințești. Am găsit iubirea-Ți mare în sfârșit, Căci viața Tu Ți-ai dat, Ce preț nemăsurat!

Nu vreau să fiu îngrijorat Da, da, da, da, Doamne, da! Tu ești bucuria mea.

Eu Te laud și mă închin, Amin! Nu vreau să fiu îngrijorat, Nu vreau să fiu nici întristat. Mai bine Îl laud pe El ne’ncetat. Nu vreau să fiu împovărat, Nu vreau să fiu nici apăsat, Mai bine Îl laud pe El ne’ncetat! Eu știu că-n viața asta voi avea Multe necazuri, Dar nu vreau să mă las. Sunt binecuvântat! Ești cu mine pas cu pas, Isus, Tu m-ai salvat. |:Dacă seara oftez, plâng și strig, Sunt vesel dimineața.:|

sfânt eşti doar Tu

Cu toţii să cântăm pe muntele cel sfânt Că Tatăl e pe tronul de domnie. În fiecare zi, uniţi în acest gând, Să ne sfinţim, căci Domnul nostru vine! Sfânt, sfânt eşti doar Tu, Glorie în veci, aleluia! Cu slavă îmbrăcat, El e glorificat. Pământul este plin de-a Sa mărire. El e strălucitor, puternic salvator, Creaţia-ntreagă strigă cu tărie: Doar Tu eşti sfânt, aleluia!

Splendoare de-mpărat

Splendoare de-mpărat În slavă îmbrăcat Pământul va cânta, pământul va cânta. Lumină-i haina Sa Şi noaptea nu va sta, Fugind din faţa Sa, fugind din faţa Sa.


Ce mare eşti Tu! Vom cânta Ce mare eşti Tu! Toţi vor vedea Ce mare eşti, Dumnezeu! Chiar timpul l-a făcut, În mâna Lui se-ascund Sfârşit şi început, sfârşit şi început. Triunic Dumnezeu, Tată, Fiu şi Duh, El este leu şi miel, El este leu şi miel. Numele Lui sfânt Îl înălţăm cântând. Ce mare e al meu Dumnezeu!

Sunt al Tău

Stau în fața Ta îndrăgostit de adevăr. Știu că numai al Tău har mi-a dat viața-n dar, De aceea liber pot trăi, viața mi-o pot dărui, Stând aici,’naintea Ta, vocea mi-o voi înălța. Numele-Ți voi proclama, pe-nălțimi eu voi striga Că sunt al Tău, sunt al Tău! Pentru tot ce Tu mi-ai dat eu mâini către cer am ridicat. Tu ești singurul ce m-a eliberat, Să-mpart iubirea pe pământ, frumosul din al Tău Cuvânt, Închinat în fața Ta, descătușat, mâini voi ridica. Numele-Ți voi proclama, pe-nălțimi eu voi striga Că sunt al Tău, sunt al Tău! Tot ce sunt eu, pun în mâna Ta mereu, Căci sunt al Tău, sunt al Tău! Sunt aici cu brațele deschise Pentru-acel ce e Fiu și veșnic Dumnezeu!

Tu ești Cel ce exiști din veșnicii Tu ești Cel ce exiști din veșnicii, Tu ești Cel ce în veci va domni, Numai Tu ești al meu Creator, Numai Tu ești pe veci Salvator. Nimeni nu-i ca Tine, Isus, Nimeni nu-i ca Tine, Isus! Tu ești Cel ce pe mare a umblat, Tu ești Cel ce din morți a înviat, Numai Tu ești așa minunat, Numai Tu ești mereu neschimbat! Numele Tău e înălțat Și orice națiune se va pleca, Întreg universul va declara Acum și în veci gloria Ta.

Tu eşti Rege

Sunny Trâncă Fără Tine, Doamne, sunt pierdut, Fără Tine-aş fi murit demult, Sunt al Tău, doar Ţie-Ţi aparţin, Mântuit prin harul Tău divin. Jertfa Ta îmi este îndeajuns Să pot sta în faţa Ta, Isus. Harul îmi conduce inima Astăzi, Tată, în prezenţa Ta Tu eşti Rege peste inima mea, Tu eşti Rege peste sufletul meu, Tu eşti Rege peste viaţa mea, Isus! Fără Tine eu sunt doar ţărână, Fără Tine viaţă nu am, Isus, Fără Tine nu ştiu ce-i iubirea, Tu eşti tot ce am.


Vreau să-Ţi cânt

Doamne, vreau să mă închin Cu tot ce sunt, cu tot ce am. Doar prin mila Ta eu sunt, Trăiesc pe veci răscumpărat și Te înalţ. Vreau să-Ţi cânt pe veci, Isus, Şi cu sfinţii să declar: Glorie lui Dumnezeu! În prezenţa Ta să stau, Pe genunchi să-Ţi fiu supus. Te iubesc, o, Domnul meu! Vreau ca Duhul Tău cel Sfânt Să îmi conducă inima, Să m-ajute să-mi păstrez Curată, sfântă viaţa mea și Te slăvesc.

Cuprins am fost de uimire

Cuprins am fost de uimire: De ce Isus m-a iubit, Fiind păcătos, rău din fire Şi vrednic de osândit. Ce minunat! Ce glorios! Neîncetat eu voi cânta. O, ce minunat! O, ce glorios E Domnul, iubirea Sa. El cu sudoare de sânge În Gheţimani S-a rugat. Ce munci, ce plâns şi ce luptă Pentru mine a purtat. Ce minunat! Ce glorios! Neîncetat eu voi cânta. O, ce minunat! O, ce glorios E Domnul, iubirea Sa. Păcatul şi-a mea osândă Asupra Sa le-a luat Şi să-mi dea mie izbândă Muri El crucificat.

Vrednic Miel e

/: Vrednic Miel e, Domnul slavei, Sfânt e, sfânt e doar El. Să-I cântăm dar Celui ce-n veci stă Pe al milei tron :/ Sfânt e, sfânt e, sfânt e Domnul Atotputernic, A fost şi este şi va fi. Îi cântă universul, Slăvit să fii, Isus, Eşti tot ce am mai bun, Prin cântec Te laud. Îmbrăcat eşti în lumină, Ne umpli viaţa cu măreţie, Putere, onoare, glorie. Lauda a Ta va fi, Eşti Rege azi Şi-n veşnicii. Sfânt e, sfânt e, sfânt e Domnul Atotputernic, A fost şi este şi va fi. Îi cântă universul, Slăvit să fii, Isus, Eşti tot ce am mai bun, Prin cântec Te laud. Cuprins de teamă Şi de uimire Când rostesc Numele Tău, În Tine e putere, Suflare, apă vie, Minunea vieţii mele eşti. Sfânt e, sfânt e, sfânt e Domnul Atotputernic, A fost şi este şi va fi. Îi cântă universul, Slăvit să fii, Isus, Eşti tot ce am mai bun, Prin cântec Te laud.


Sunt aici să Te caut

La Peniel

Sunt aici să Te caut, Sunt aici să Te laud, Sunt aici să-mi vorbeşti, Sunt aici să-Ţi vorbesc Şi să-Ţi spun: „Te iubesc!”

Ne-ntoarcem iar la Tine, Doamne, Şi cu credinţă Te chemăm. Precum doreşte străjerul dimineaţa, Noi Te-aşteptăm, noi Te chemăm.

Compoziţie: Addy Fişcă

O, o, lasă ploaia ce-o aştept Să-mi umple inima-n piept Şi vreau lângă Tine să stau, Lângă inima Ta. Prin Duhul Tău să Te cobori, Să-mi fii aproape, Să Te cunosc şi să declar: Eşti Domn în toate!

Eşti glorios!

Compoziţie: Addy Fişcă Iehova Rafa, Iehova Ire, Preasfinte Dumnezeu, În adorare şi cu uimire Slăvesc Numele Tău. Şi mă-nchin, şi mă-nchin… Eşti glorios, eşti cel mai mare, De trei ori sfânt, Îţi dau onoare Şi glorie-Ţi dau, Osana Îţi cânt, Speranţa mea eşti pe pământ! Iehova Nisi, Iehova Şama, Statornic Dumnezeu, Tu-mi eşti speranţa, mi-eşti bucuria, Deschis văd cerul Tău.

Compoziţie: Dinu Onea

Să dai iertare, vindecare, În timp ce noi Te lăudăm, Să cercetezi cu mântuire Noi Te rugăm, Te implorăm… La Peniel vreau să văd faţa Ta, La Peniel revarsă-Ţi dragostea. Doamne, dorim să Te-ntâlnim Şi ploaia Ta târzie să cadă peste noi la Peniel. Aducem inimile noastre ca jertfă pe al Tău altar, Să fim în clocot pentru Tine, nentoarcem azi la Tine iar. N-avem nici merite, nici fapte, ci doar un duh blând şi smerit. Lucrează, Doamne, cu putere, la tronul Tău noi am venit! Să cadă ploaia Ta, revarsă-Ţi dragostea La Peniel.

Te chemăm cu putere să cobori Te chemăm cu putere să cobori, Doamne, stăm şi Te-aşeptăm Cu putere să cobori. Eşti Domn din veşnicie, Speranţă, Tu trăieşti în noi.

Atotputernic Dumnezeu, statornic Dumnezeu, Nu oboseşti, Tu nu Te clatini. Apărătorul celor slabi, alini orice dureri; Ca vulturii ne-nalţi spre ceruri.


O nouă zi

NU-I ALTĂ ZI-N ISTORIE

Născut din nou, născut din Dumnezeu, Viaţa o trăiesc doar prin harul Tău. Nu mai sunt ce-am fost, nu mai sunt la fel, Totul s-a schimbat!

O, mare zi, fericită zi, când păcatul miai spălat! O, mare zi, fericită zi! Pe veci eu sunt schimbat.

O nouă zi, un nou început, Totul s-a schimbat când Te-am cunoscut: Cerul s-a deschis, chiar deasupra mea Şi am fost cuprins de iubirea Ta.

Datorită Ţie viaţa mea are sens, Datorită Ţie pot să sper, să iubesc! Datorită Ţie, Isus, Domnul meu, Datorită Ţie şi harului Tău! Te doresc doar pe Tine, Te iubesc doar pe Tine Şi trăiesc pentru Tine, Isus, În fiecare zi, în fiecare zi!

DOAMNE, EŞTI BUN

Doamne, eşti bun şi-adevărat, Noi toţi venim să ne-nchinăm. Lumină eşti şi adevăr, Noi toţi venim astăzi să-Ţi spunem: Numai Tu eşti sfânt în acest loc Şi nu-i alt loc unde aş vrea să fiu; Dragostea Ta spală tot ce-i rău, /:Ne închinăm, Îţi mulţumim pentru mila Ta!:/ Eşti dragostea mea, eşti pacea mea. Doamne, eşti tot ce noi dorim. Toţi să venim, toţi să cântăm C-un singur glas: „Isus e Rege!”

Nu-i altă zi-n istorie, moartea ai înfrânt şi sunt salvat. Voi cânta: „Isus este viu!” E crucea şi mormântul gol, viaţa nouă Tu mi-ai câştigat! Să strigăm: „Isus este viu, El e viu!”

Când am să stau în locul sfânt, voi putea faţa să-Ţi privesc. Sunt al Tău, Isus, eşti al meu! Pace fără de sfârşit, suferinţa ai zdrobit. Acum celebrăm: Isus este viu, El e viu! O, glorioasă zi, Şi-n ce mod minunat Tu m-ai salvat! O, glorioasă zi, când Tu m-ai salvat!

VOI ÎNĂLŢA NUMELE TĂU

Compoziţie: Marius Pop Numele Tău e-nălţat, printre neamuri e lăudat, Puterea Ta e vestită pe-ntreg pământ. Vrednic de cinste eşti Tu, Se cuvine să ne-nchinăm înaintea Ta, în faţa Ta, Doamne. Voi înălţa Numele Tău, Voi proclama domnia-Ţi pe pământ, Voi arăta puterea sângelui Tău sfânt. Dorinţa mea va fi a Ta, Voi face, Doamne, numai voia Ta, Cât voi trăi pe-acest pământ să Te slujesc.


În glorie şi-n slavă-ntronat, În splendoare eşti îmbrăcat; Minunile Tale-s cântate din neam în neam, Căci nimeni nu este ca Tin’, Dumnezeule divin. Creaţia-ntreagă pe Tine Te laudă.

O inimă curată, Doamne

O inimă curată, Doamne, Este tot ce-mi doresc din partea Ta. (x2)

Numele Tău e sfânt, Numele Tău e drept, Numele Tău e mare pe-ntreg pământ!

O inimă în care răutatea să nu stea, O inimă în care să domneşti eu aş vrea, O inimă deschisă pentru Tine, Domnul meu, Să înalţe osanale Către Tine, cel mai mare Dumnezeu.

FII BINECUVÂNTAT

În sângele Tău

Fii binecuvântat când pământul e săturat, Când ploaia dă peste el, fii binecuvântat! Fii binecuvântat când mă aflu pe pământ uscat, Când păşesc singur prin pustiu, fii binecuvântat! Fiecare laudă Ţie Ţi-o dau, Când noaptea se apropie, Te voi lăuda! Binecuvântat fie El, binecuvântat! Binecuvântat fie El, Binecuvântăm Numele Său! Fii binecuvântat când soarele-i din nou pe cer, Când toate sunt cum le-ai creat, fii binecuvântat! Fii binecuvântat când drumu-i plin de suferinţi, Chiar dacă plâng şi-mi este greu, fii binecuvântat! Primeşte lauda, veşnic Dumnezeu. Îmi cântă inima: fii binecuvântat!

Muzica: Marius Pop Text: Dinu Onea şi Marius Pop Nu e alt nume vrednic de laudă,
 Doar Numele Domnului Isus.
 În El e puterea de răscumpărare Pentru-acei care sunt pierduţi. A Ta este slava, onoarea şi gloria, În veci fie Numele Tău înălţat! Ţi-ai dat viaţa ca dar pentru oameni, Ce mare iubire Tu ne-ai arătat! În sângele Tău este iertare, Prin jertfa Ta, eliberare. Suntem păziţi în orice încercare Prin sângele Mielului. Tu eşti lumina şi bucuria, Eşti speranţă şi adevăr, Eşti mângâierea, o stâncă tare Pentru acei ce în Tine se-ncred. Nu-i nimeni ca Tine, puternic în fapte, Plin de-ndurare, gata să ierţi, Rege şi Preot, Domn peste toate, A Ta-mpărăţie nu are sfârșit Sângele lui Isus mai spală şi astăzi, Rănile lui Isus aduc vindecare. Sângele Mielului oferă iertare, Numele lui Isus aduce viață!


Voi cânta mereu

Voi cânta mereu despre Tine, Domnul meu, Voi mărturisi ce-ai făcut în viaţa mea: Pe stâncă Tu m-ai pus, Pierdut am fost, dar m-ai găsit, Isus.

INIMA MEA TÂNJEŞTE

Adăpost, stânca mea Mereu Tu ești, Credincios, Tu mă ții, Ești cu mine mereu.

Inima mea tânjeşte după curţile Tale, Sufletul meu suspină după al Tău locaş. Mi se topesc oasele de dor după Tine, Iar ochii-mi plâng neîncetat. Privesc spre locul sfânt Ca să-Ţi văd puterea şi slava, Chem bunătatea Ta peste viaţa mea, Aştept în tăcere răspunsul Tău, Doamne. Vino, nu-ntârzia!

Cu mâna Ta susţii viitorul lumii întregi. Iubirea Ta m-a copleşit, Isus, Pe stâncă Tu m-ai pus. Pierdut am fost, dar m-ai găsit, Isus.

Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea Şi în Numele Tău voi ridica mâinile, Lauda Ta va fi mereu în gura mea. Te iubesc, o, Domnul meu!

Eşti cu mine mereu!

PRIVESC LA MINUNILE TALE UIMIT

Privesc la minunile Tale uimit, La cerul albastru senin. E-atât de frumos şi îmi pare că văd O rază de soare ce dulce Mă cheamă să vin mai aproape, Mă cheamă să vin aproape de Tine. Aproape de Tine e totul curat Şi cerul de cântec e plin. Cuvintele Tale sunt pâine şi vin, Şi sufletul meu se înalţă, Pe-aripi de iubire, lângă Tine, Pe aripi de pace, aproape de Tine. Să Te văd, Doamne, cât aş vrea, Să primesc din iubirea Ta, Să ating veşnicia Și să mă las cuprins de ea.



Nu poţi rămâne indiferent din momentul în care te întâlneşti cu Dumnezeu: fie Îl vei urî, fie Îl vei iubi! Dacă alegi varianta a doua, vei fi constrâns să-ţi iubeşti şi aproapele, pentru că iubirea de Dumnezeu se măsoară în iubirea de oameni. Adică, Îl iubeşti pe Dumnezeu numai atât cât îl iubeşti şi pe aproapele tău; nici mai mult, nici mai puţin! De dragul lui Dumnezeu, de-a lungul anilor, la fiecare conferinţă Peniel am strâns fonduri pentru diferite cauze umanitare: pentru copiii străzii, pentru cei fără adăpost, pentru mamele şi copiii aflaţi în situaţii de risc, pentru dependenţii de substanţe toxice, pentru reintegrarea în societate a femeilor traficate, pentru misiunea internaţională, pentru transmiterea Cuvântului prin media, etc. Tragedia inundaţiilor din 2010 ne-a determinat chiar să renunţăm la una dintre taberele de tineret pentru a ne implica în ajutorarea sinistraţilor din Dorohoi. Şi la această conferinţă dorim să punem în practică iubirea de Dumnezeu prin implicarea noastră, a tuturor, în câteva proiecte care ne vor demonstra iubirea faţă de aproapele nostru. Închinarea prin rugăciune şi cântare trebuie să fie împletită cu fapte. Dumnezeu doreşte mai mult decât un cântec, El doreşte să reflecte prin noi dragostea şi mila Sa pentru cei săraci, pentru cei fără de putere, robiţi şi năpăstuiţi, dar şi pentru cei care trebuie să audă Cuvântul Său prin orice mijloc posibil. Ştim că cei mai mulţi dintre voi sunt tineri fără venituri proprii, dar ÎMPREUNĂ suntem o forţă a binelui care poate să facă minuni în viaţa celor care au nevoie de noi, în Numele Domnului Isus! Citeşte proiectele prezentate în continuare, lasă-te călăuzit de Domnul şi hotărăşte să dăruieşti cât mai mult. Iubeşte-L pe Dumnezeu iubindu-ţi aproapele!




accesează www.peniel.ro

Portalul peniel.ro îți aduce pe lângă invitații la evenimente la care trebuie să participi, informații relevante, comentarii avizate și mesaje încurajatoare care te ajută să ai o opinie susținută despre ceea ce se petrece în proximitatea noastră. abonează-te la newsletterul peniel.ro și informațiile ajung în inbox-ul tău. Colegiul Biblic Est European ți-a pregătit o zi de studenție. În 19 aprilie 2013. Vino să ne cunoști, să afli cine suntem și ce îți putem oferi. Poți participa la capelă, la cursuri și poți avea părtășie cu studenții și profesorii noștri. Vino și convinge-te!

Acest eveniment este o ocazie pentru simpatizanții școlii, pentru cei care au auzit despre această instituție, pentru cei care doresc să devină studenți la CBEE, să ne viziteze și să vadă cum arată viața reală la CBEE. În această zi, vizitatorii pot participa la activitățile frecvente din școală, pot pune întrebări profesorilor, studenților, iar de la ora 13.30 vor avea ocazia de a participa la o întâlnire organizată special pentru vizitatori, ocazie cu care vor putea afla informațiile care îi interesează. Anunță-ți vizita ta la 0359 410 508 sau info@cbee.ro

Foarte important: cei care participă la Ziua Porților Deschise și își exprimă dorința de a se înscrie la cursurile CBEE beneficiază de o promoție: 10% reducere din costul cursurilor prin corespondență sau gratis taxa de înscriere la cursurile la zi.



Fundaţia O.M. România Tel: (004) 0268-253-613 info.ro@om.org | www.omromania.org OM Romania @OMRomania

+ ALTE SUTE DE OPORTUNITĂŢI ÎN CELE 100 DE ŢĂRI ÎN CARE O.M. LUCREAZĂ!

?

LA VARA

Ce faci

UCRAINA Tabăra de zi pentru copii 2 - 23 Iul TURCIA Bei un ceai? 12 - 29 Aug REPUBLICA MOLDOVA Aventura pe râu 10 - 23 Iun 5 - 18 Aug Evanghelizare în sate 10 - 23 Iun; 26 Iun - 9 Iul Evanghelizarea pe Bicicletă 26 Iun - 9 Iul Provocare la Misiune - curs de misiune 8 Oct- 20 Dec ROMÂNIA Evanghelizarea pe Bicicletă 1 - 11 Iul KidsGames 5 - 15 Iulie; 16 - 23 Aug Evanghelizarea Rromilor 22 - 31 Iul Clinica Dentală 24 - 31 Aug

Mai mult de 50 de ani de experienţă. În 110 naţiuni. Peste 3500 de lucrători. Slujind Bisericii în împlinirea Marii Trimiteri. Din Romania şi până la marginile pământului.




facebook.com/peniel.ro




DIN VIAȚA TA!

9

1 AN

ci

e sp

i

iulu g e l t: l Co tenţe sun a i m a an pe e 3 i com ogr r d p l i ș u stu e am ituală r e c g i a r ir ro liile ctomb le în p are sp a t De re 1 o erabi form , f ă epe trans nicie c n siv e î n c e t e u i t  cred t pe in n ică t e c c  ac pra ice  pract de de ioa per  Avantajele continuării studiilor la CBEE:  cadru propice dezvoltării și formării spirituale și profesionale  cursurile de 3 ani acreditate la nivel Bachelor vocaţional prin EEAA  diplomă acreditată de MECTS și MMFPR

MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII TINERETULUI ȘI SPORTULUI MINISTERUL MUNCII FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE

Colegiul Biblic Est European Oradea str. Ţepeș Vodă, nr. 26, cod 410 513 tel.: 0259 477 099, 0359 410 508 www.cbee.ro, www.mediacbee.ro admitere@cbee.ro, eebc@rdslink.ro www.facebook.com/cbeeoradea

ÎNCEPE AVENTURA VIEȚII TALE CU DUMNEZEU! DĂ-I LUI DUMNEZEU

fic

/

fo to

ic ă

/

în ch in / ar ra e di o

7

09

V de ino, A w săv con i t ad ww ârș ving Du estezla disp m .c ește e-te mne i che oziţie ite be -ți a și zeu mar un re e. ven dacă și să ea, să an să @ ro tur te des te a -ţi co uc a î re cb p e p ro en n g ri pii ă ic pr se e ed cin d ie e o ita ș / e e g t . pr eș r re r i am , ed o ti. vi de ic u 0 a l o re de 25 / / de a 3a po si 9 gn n i. lo ge 4 gr 7 t a

ri

ză ali

on

sp di

le:

i ib


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.