Raze de lumina 2013

1

începe aven ventura entura nt vieții eții eți țiiii ttale tal ta e cu cu dumnezeu ddumnez uum mnez mne ezze eeze zeu euuu!! eeu!

1 an an

dă-i luii Du dăDDumnezeu uumn mnezeu neze ezze zeu eu dinn vviața di viaț iața ața ța tta

Echipa redacţională Larisa Firăr Anca Lenora Leivi David Danciar Denisa Bulzan Alina Miron Gabriel Negru Redactor-șef Denisa Bulzan

re

Design & Tehnoredacta Florin Iosif Liviu Sore Fotografii Timotei Rediș Anca Lenora Leivi Larisa Firăr Patricia Parciu Eusebiu Vașadi Ilustraţie Ionathan Pătrașcu Colaboratori Ioana Blaga Iosif Mititelu

Profesori coordonatori Lidia Ban Florin Iosif

prog

prac

tic c

form

are

spir itua l m apo isiun ă log lau etic e u dă și în cenic ă pro china ie duc r ție e tv ra f des otogra dio ig fi pre n gra e să s fic cris ă

ram

u cr

edit

e tra

nsfe

rabi

le

Raze de lumină este un proiect Media CBEE, o platformă de exercițiu pentru studenții CBEE, în cadrul cursului Ziare și reviste.

Versiunea online poate fi accesată pe www.mediacbee.ro

2

EDITORIAL de FLORIN IO

SIF

pe mine nu mă mai impresionează nimic Trăim într-o lume a spectaculosului, senzaționalului, breaking news-ului, exclusivității, noutății și a dorinței puternice de a impresiona. Totul trebuie să fie fantastic ca să surprindă. Noi înșine ne-am obișnuit cu sclipiciul încât nu ne mai impresionează normalul. Lucrurile normale sunt o banalitate demnă de ignorat, de lăsat în urmă. Tot ceea ce trebuie să faci este să fugi după fantastic: el impresionează, atrage, surprinde, vinde și acaparează. Și totuși, în tumultul acesta colorat și zgomotos, există oameni care trec indiferenți, apatici și nepăsători. Nu-i mai surprinde nicio culoare din burtieră, niciun verb din titlu, niciun personaj surprins, nimic. S-a instalat apatia.

Indiferența generală pare să se instaleze tot mai mult. Eforturi calculate, strategii elaborate, pasiuni și ore de muncă sunt destinate zădărniciei, dar cel mai adesea sunt roditoare de frustrare. Se muncește din greu, profesionist și competent și totuși lumea rămâne indiferentă. Rezultatele lipsesc și asta din cauza publicului țintă. Concluzia: apatie. În societatea dornică de profit nu auzi acest diagnostic. E de vină cel ce identifică publicul țintă. Nu și-a ales bine oamenii, nu înspre ei trebuia direcționat mesajul, așa că eforturile se concentrează asupra identificării unui public țintă prielnic, neplictisit, dornic să cumpere din prăvălia noastră.

Trendul acesta se regăsește și în biserică. Plictiseală, amorțeală, indiferență și toată familia lexicală a acestor nepăsări. Oamenii care muncesc devin frustrați și caută soluții. Publicul țintă rămâne inert și în ochii lui încerci să descifrezi mesajul. Nu ai nicio idee ce vrea să îți spună. Te crezi specialist și pui diagnosticul: trebuie surprins. Vii cu mai multă culoare, mai mult sclipici, ceva senzațional și lumea va reacționa. Și totuși, cel mai mare specialist în oameni și reacții, Isus, rămâne dezamăgit de lipsa de reacție a oamenilor. “V-am cântat din fluier, si n-ați jucat; v-am cântat de jale, și nu v-ați tânguit.” Dispare așadar suspiciunea că mesajul sau mesagerul nu ar fi potriviți.

Ce mai rămâne de făcut?

Pentru soluții și păreri, vizitați mediacbee.ro pentru încă două episoade din acest serial.

3

SPECIAL

at a consemn ĂR LARISA FIR

e p i i c u r c l u m u r d

I E I N Â M O R E L STRĂZI

Părul lung și șaten, ochii albaștri și o privire caldă. Am putea spune că Dan Leș seamănă bine cu imaginea lui Isus întipărită în mințile noastre prin filme și portrete. Totuși, în tinerețe, artistul ceramist nu a predicat în Templu și nu credea în biserică, dar se ducea acolo „doar să vădă fetele”. El era „un rebel, un artist mai zvăpăiat care nu putea fi ţinut într-un loc”. Acum se zbate să-l reflecte pe Isus și o face la propriu jucând rolul principal în marșul „Drumul crucii”, în diferite orașe din România.

Cum a început proiectul „Drumul Crucii”?

A început în urmă cu zece ani. Eram pe străzile Bucureştiului, lângă sala Dalles. Lumea alerga în jurul meu cu plasele pline, chipurile încărcate. Veneau sărbătorile şi toţi aşteptau să vină iepuraşul, să vină tata cu dulciurile, iar pe mine m-a cuprins o întristare, parcă la modul fizic. Acea stare a fost atât de puternică, că a trebuit să stau jos pe o bordură. În timp ce stăteam îmi făceam o analiză mie şi mă gândeam la naţia noastră de români creştini, 90% o cifră - zic eu - bombastică, dar să dea Dumnezeu să fim atâţia. Şi am zis, „Doamne, ce se întâmplă de Paşti, de fapt?”. Şi mi-am dat seama că tot focusul pică pe latura financiară.

Vindem, cumpărăm şi trebuie să recunosc că şi eu eram cu treabă în Bucureşti. Eram cu expoziţie la sala Dalles şi nu voiam să pierd nici măcar o oră, să nu mă întâlnesc cu clienţii. Eu sunt artist plastic şi vindeam la vremea aia foarte bine produsele în Bucureşti.

Noi, artiştii, lucrăm cu imaginaţia foarte mult, aşa că mi-a apărut o imagine în minte. „Dacă acum ar trece pe stradă Mântuitorul Isus Cristos printre chipurile lor cu o cruce în spate. Să nu spună nimic, doar să treacă printre ei.” Şi mi s-a aprins un click în minte şi mă întrebam „Doamne, ce înseamnă asta?”. Acea voce lăuntrică m-a întrebat: „eşti destul de nebun să faci lucrul acesta?”

Eu am un mod mai interesant de a conversa cu Regele meu. O să vă şi spun marele meu contract pe care l-am semnat cu Regele meu când m-am întors acasă. Şi atunci am zis că ar fi o idee bună să îmi găsesc o mână de oameni şi să ieşim în Baia Mare. Şi aşa am început cu nişte tineri, 19-20 de ani. Mă aşteptam la o reacţie mai pozitivă din partea bisericii.

Nu a venit nici măcar din partea părinţilor mei şi nici din partea prietenilor. Foarte mulţi erau superstiţioşi sau sceptici. Era şi latura aia „dacă o să se întâmple ceva?

Pentru că am auzit ce s-a întâmplat cu actorii care au jucat în rolul ăsta”. Şi atunci a trebuit să îmi fac foarte bine temele şi în primul rând a trebuit să mă cunosc pe mine însumi. Să văd ce vreau eu cu adevărat.

Este o întâmplare care trece, şi iese în evidenţă persoana lui Dan Leş, că a făcut pe Isus prin oraş, sau într-adevăr trebuie să transmitem un mesaj? Mesajul meu nu am vrut să fie foarte zguduitor. Am zis dacă o să

4

SPECIAL reuşesc să fiu un deget care arătă spre Cristos şi cel puţin copiii care trec pe stradă să înţeleagă ce s-a întâmplat în urmă cu 2000 de ani, că Mântuitorul Cristos a venit să moară ca noi să avem împăcare cu Dumnezeu. Atunci mi-am atins scopul. Dacă nu, atunci s-ar putea să fie un show. Şi a început stângaci şi acum ne-am pomenit să vină cât mai multă lume, s-a format ca o tradiţie bună, zic eu. Colaborăm foarte bine cu Biserica Ortodoxă.

Vin toate bisericile ortodoxe. Părintele deschide această manifestare cu o slujbă religioasă şi cu o predică despre ce înseamnă Paştele. Mărşăluim pe străzile din Baia Mare, apoi Timişoara, Sibiu, Bucureşti, Arad, Cluj, Bistriţa.

De ce ai ales să joci tocmai rolul lui Isus?

Pentru că am părul mare şi m-am gândit eu că poate seamăn cu actorul care l-a interpretat. Ştii de ce?

Pentru că noi tot timpul când ne gândim la o chestie, ne gândim doar la cum să o facă altcineva şi atunci am luat-o ca pe o nebunie de a mea, ca un joc, un joc între mine şi Dumnezeu pentru că eu am o viaţă palpitantă şi aventuroasă la capitolul ăsta şi trăiesc în fiecare zi o surpriză din partea Lui. Cum te simți când joci acest rol?

Am făcut o dată greşeala, mergând pe stradă, să mă rog aşa: „Doamne pentru un minut fă-mi onoarea să simt şi eu ce ai simţit Tu”. Şi nu a fost un minut, au fost câteva secunde. În momentul următor s-a întâmplat o chestie foarte ciudată. Din mulţime s-a desprins un tânăr, satanist, tuns într-un fel ciudat, s-a oprit în faţa mea şi a început să răcnească nişte cuvinte oribile parcă venite din iad. M-a scuipat şi a intrat în mine o frică imensă. După ce mi-am revenit şi a venit să îl ia poliţia de acolo mi-am adus aminte ce m-am rugat şi acele momente au fost de calvar. Niciodată nu m-am gândit că dacă joc acest rol aş fi mai grozav sau mai sfânt, în schimb mă rog foarte mult înainte de a ieşi pe stradă pentru că acolo este o luptă mare spirituală, nu mă pot duce nepregătit. Am văzut oameni care nu suportau să vadă nimic şi începeau să înjure, dar am văzut şi oameni plângând şi chiar un domn din Timişoara şi-a aruncat ţigările şi băutura pe

5

care le avea şi a spus că vrea să îşi petreacă Paștile altfel.

Este adevărat că unele lovituri pe care le primești chiar sunt adevărate?

Dacă vreţi să vedeţi ce se întâmplă acolo, vă provoc să veniţi şi să vedeţi. Da, sunt lovituri care dor, s-a întâmplat la Alba Iulia să cad, am dat cu capul de bordură şi am leşinat. Cei de lângă mine au crezut că îmi joc doar rolul.

Altă dată am căzut cu capul sub roţile unui autobus şi era cât pe ce să treacă peste mine, dar mie nu îmi e frică de nimic pentru că dacă mâine eu mor, sunt împăcat cu Regele meu. Pierderea va fi doar că soţia mea va rămâne cu doi copii acasă, dar eu mă voi întâlni cu El, aşa că motivaţia mea este clară: poporul român nu trebuie să îşi uite sărbătorile. Îţi influenţează cumva viaţa părerile oamenilor care privesc „Drumul Crucii”?

Nu. Eu le influenţez uneori viaţa. Odată m-a chemat un prieten la ziua lui într-un club, eu stăteam acolo la masă şi mi-a spus că ei nu se mai pot simţi aşa bine că e acolo Isus şi îi vede. Eu am foarte mulţi prieteni în lumea celor nepracticanți, nu îi numesc necreştini pentru că România a fost creştinată, iar noi nu facem evanghelizare, ci noi mergem să trăim ca şi Cristos în mijlocul oamenilor. Nu suntem mai grozavi decât cei care sunt acolo jos pentru că la momentul potrivit Isus o să îi hăruiască şi o să îi cheme acasă în marea familie, iar această familie nu se cheamă familia ortodoxă, nici familia penticostală, se cheamă acasă la El. (extras dintr-un interviu realizat de Patricia Parciu pentru Radio CBEE)

SPECIAL

de LARISA

FIRĂR

despre

și

MUZICĂ DRAGOSTE

VISE

u c a z a C n a i t s i r cu C Cristian Cazacu este „unul care își dă seama de trecerea timpului”, după cum spune chiar el. La 35 de ani încearcă să se investescă în lucruri care rămân, care au un impact durabil. Experiențele prin care a trecut l-au schimbat pe el, gândirea lui şi poate, într-o anumită măsură, chiar și stilul muzical.

Unii te asociază cu „born again”, alții își amintesc cu plăcere de „Ridică-ţi ochii către cer”, sau simplu: un artist pasionat. De ce ai început să cânți? Întâi a fost sedimentarea. Ne dăm seama sau nu, cu toții suntem expuși la muzică. De când te naști până când închizi ochii ești înconjurat de muzică: de la cântecele de leagăn până la bocetul și cântecele de la înmormântare. De mic am fost expus muzicii populare și muzicii ușoare, specifice sfârșitului anilor ‘70, dar nu m-a interesat muzica foarte mult până în anii 90, când a ajuns MTV-ul în România. Am început să ascult multă muzică și să mă uit la videoclipuri. Țin minte că, ascultam Guns’n’Roses, iar sora mea avea bețe de tobe cu care băteam pe canapea până ieşea tot praful din ea. Cam așa am început. Surorile mele erau întrun ansamblu de fete, cântau toate la chitară, la Casa Pionierilor pe vremea lui Ceaușescu. Aveam chitările în casă și le auzeam mereu. În clasa a IX-a mi-a căzut cu tronc o fată și m-am gândit să îi compun un cântec, dar nu știam să cânt la chitară. Așa că am început să învăţ repede la chitară trei acorduri. Motivul a fost și că eram prea sărac pentru a-i face un cadou fetei, drept urmare nu am putut decât să îi fac un cadou creativ: un cântec.

I-a plăcut, dar tot nu m-a vrut de iubit. Se întâmpla undeva prin anul 1992.

Înţeleg că în prezent, pe lângă activitatea muzicală, ai un rol important în susţinerea lucrării soţiei tale. Cum ai cunoscut-o pe Bella?

Aveam prieteni comuni, eu eram în State la un seminar teologic, Bella era în Cluj, iar prietenii noștri îmi tot spuneau că trebuie să mă însor. Eu știam asta, dar nu știam cu cine. Prin ei am aflat de Bella, dar nu am vrut să îmi trimită poze pentru că am considerat că nu era corect să evaluez o domnişoară tânără numai după înfățișare. Eu şi Bella suntem produsul erei ăsteia în sensul că ne-am început prietenia pe internet. Mi-a plăcut cum scria, cum gândea, mi-a plăcut dinamica interacțiunii noastre în scris, ne scriam cu orele, probabil am putea tipări un volum de cinci sute de pagini numai cu conversaţiile de pe Yahoo Messenger purtate preţ de cinci luni de zile. Admiram la ea inima ei, seriozitatea cu care aborda deschiderea ei față de o altă persoană și seriozitatea relației în sine. Eram și la o vârstă la care te gândești altfel la lucrurile acestea, dar mai mult decât atât, eu voiam să îl urmez pe Hristos ca model masculin. Bella mi-a povestit și de relația ei cu același Hristos, dar de această dată ca Mire pentru ea și cât de mult a însemnat să vadă dragostea Lui de mire care o răscumpără şi o face fără pată, sfințind-o. Povestea a rezonat foarte puternic în amândoi și pentru mine a fost un semn că suntem pe un drum similar. Evident era romantismul, evident îmi plăcea de ea în întruparea ei, aveam toate pozele ei, erau pe desktop la mine ca screen-saver. M-am dat cu parfum la prima noastră convorbire pe Skype! După cele cinci luni știam că vreau să mă căsătoresc cu ea, îi luasem deja și inelul de logodnă. M-am întors în țară, ne-am curtat două luni de zile, am cerut-o de soţie, ne-am căsătorit civil

6

www.photography.oapd.ro

SPECIAL

două săptămâni mai târziu, apoi ne-am căsătorit înaintea lui Dumnezeu la o lună după logodnă, iar după trei zile ne-am întors în State. În America a fost o călătorie binecuvântată de descoperire personală şi reciprocă. Nu a fost ușor, eram în cu totul alt context, Bella renunțase la tot și a luat-o de la zero. A fost greu, însă Dumnezeu a născut ceva frumos în ea, i-a deschis uși noi, mai târziu a primit o bursă și apoi ne-am hotărât să avem un copil.

Acum suntem deja căsătoriţi de patru ani. Trecem prin diferite anotimpuri, aşa cum trece orice relație. Au fost și momente dificile atât în Statele Unite cât și aici, mai ales să ne readaptăm, să creștem rădăcini înapoi în România.

A fost o călătorie care ne-a costat mult, ca familie, însă mulțumim lui Dumnezeu că a pus în Bella inițiativa de a se ocupa de proiectul pentru cupluri căsătorite “Căsnicii puternice/slujiri de succes”, proiect care continuă să ne fie chiar nouă înşine colac de salvare.

Ce sfaturi le-ai da tinerilor care se pregătesc pentru căsătorie?

Citeam că imaginea tinerilor despre căsătorie s-a deformat în ultimii ani. E bine să fii romantic, dar am observat că mulți se gândesc doar la momentul nunții în sine, mulți fac pregătiri cu ani înainte doar pentru ziua aceea, investesc foarte mult, intră în datorii pentru

7

acel moment, ca să fie de vis. E un moment frumos, un simbol de legământ, un act de închinare, însă cred ca au nevoie mai mult de un înțeles adânc al căsătoriei. Sfatul meu ar fi ca tinerii să treacă dincolo de efervescența aceasta care le inundă mintea, să încerce să se gândească serios ce este căsnicia și să o îmbrățișeze plini de curaj, pentru că este un proces de sfințire. Dumnezeu vrea să ne sfințească prin trăirea alături de persoana aleasă.

Aceast adevăr nu îl vor vedea într-un film, nici nu îl vor citi într-o revistă. De aceea tinerii au nevoie să se înconjoare de astfel de cupluri căsătorite care trăiesc împărăteşte și, dacă nu le găsesc, măcar să citească cărți scrise de astfel de cupluri.

Care sunt valorile pe care ți-ar plăcea să le vezi în fiul vostru? Îmi dau seama că am mult de lucru și mi-ar plăcea ca fiul nostru, Avi, să aibă o intimitate cu Dumnezeu și credincioșie față de El, indiferent ce s-ar întâmpla. Îmi doresc să fie responsabil pentru trăirea lui cu Dumnezeu dincolo de fațadele religioase. Aș vrea să aibă cultivat în el un spirit de onoare, să devină un om demn, să aibă noblețe, umilință, ospitalitate, să gătească așa de bine ca mama lui, să aibă curaj, să fie stăpân pe picioarele lui. Vreau să aibă îndrăzneală, creativitate, să caute unicitatea şi să aibă spiritul de a schimba lumea.

SPECIAL

Aș vrea să își însușească fericirile de pe munte. Vreau să aibă șarm, stil, simplitate, bun gust, pasiune pentru ce face, solidaritate, renunțare de sine, dragoste, duioșie, o inimă bună, liniște în viață și devotament față de soția și copiii lui. În urmă cu doi ani ai lansat în România conceptul de artist misional. Cum l-ai caracteriza?

L-am numit artistul în 4D, dar acum cred ca ar trebui să spun „artistul în 4HD”, adică Hristos și cele patru dimensiuni ale devenirii unei persoane. Este o formă sintetizată a ceea ce cred eu că înseamnă să fii un artist.

Prin a fi “misionar” oamenii din bisericile evanghelice înțeleg că trebuie să ai o carte de muncă, să fii trimis ca și om de carieră sau având chemare misionară undeva departe. Tinde să se piardă din vedere ideea că noi toți trebuie să avem acest impuls misionar în noi în Oradea, Timișoara, București sau oriunde am fi. E vorba de acea trăire constantă descrisă în literatura de specialitate din domeniul misiologiei, acest nou concept de a fi misional, a avea o gândire și o trăire înrădăcinată în misiunea lui Dumnezeu aflată în plină desfăşurare chiar sub ochii noştri. Artistul misional ar trebui să fie unul care e conștient și încearcă să se poziționeze în mod dinamic la intersecția celor patru dimensiuni: relația cu Dumnezeu, comunitatea de credință, contextul cultural și propria sa devenire. Cu cât ajungi să trăieşti în şi din această intersecție, devii un vas al lui Hristos din care iese ceva creativ, acea voce profetică, pe care Dumnezeu a vrut dintotdeauna să o aibă atât Poporul Israel, cât și oamenii credincioși Lui. E esenţial să fii conștient de unde te ia Dumnezeu și unde vrea să te ducă, și aceasta presupune maturizare și maturitate pentru că nu mulți sunt conștienți de ei înșiși. Nici eu nu am fost multă vreme. De abia spre vârsta de treizeci de ani am început să fiu conștient de propria mea devenire și care îmi este drumul. Până atunci am mers prin imitație.

Care este povestea din spatele cântecului tău preferat?

Până de curând piesa “Prietenul meu” era pentru mine preferată, și rămâne din mai multe puncte de vedere atât ca vers cât și ca stare muzicală şi orchestrație, însă tot mai mult mă regăsesc acum în câteva cântece pe care încă nu le-am terminat. Unul dintre ele este “Vie

Împărăția Ta” care este un cântec liturgic, un cântec pentru un context de închinare muzicală corporativă.

Observ că este nevoie de mai multe cântece care au un fundament teologic bine așezat, gândit și cernut, încât să nu fie doar experiențe personale. “Vie Împărăția Ta” este o preluare a Rugăciunii Domnești, prin care încerc să explorez ce ar trebui să însemne Împărăția lui Dumnezeu pentru noi. E o altă abordare muzicală, e un cântec de inspirație divină: nu mi-am propus să compun cântecul respectiv, a fost o provocare într-un anumit context.

Ai vreun regret?

Uneori mă încearcă regretul, de altfel inutil la vârsta aceasta, dar îmi trece prin cap gândul: „ce ar fi fost dacă ai mei m-ar fi dat la liceul de muzică de mic din clasa I-a”. Însă, cum spuneam, e inutil acum, tardiv, dar Dumnezeu răscumpară anii aceia în felul Său.

Cred că un alt regret pe care îl am este că nu am fost întotdeauna foarte deliberat sau intențional în ceea ce făceam și nu am fost foarte prezent în sensul de a fi prezent în clipa respectivă și de a-mi da seama de ce se întamplă. Uneori cred că am apărut târziu la rampă cu anumite gânduri, cu anumite argumente, alteori cred că am fost înaintea curentului și înaintea timpurilor, dar acesta cred că este un dar a lui Dumnezeu pentru orice artist. I se dau lucruri înainte de timpul lor uneori, tocmai în spiritul profetic. Un alt regret este că nu s-a maturizat contextul muzical românesc încât să existe mai multe ocazii și oportunități pentru diferiții artiști, încât aceştia să se exprime muzical şi să poată vedea şi un rod financiar în urma muncii lor.

Care iţi sunt planurile de viitor? În viitorul apropiat mă gândesc la un proiect muzical liturgic. Îmi doresc să scriu o carte. De asemenea vreau să mă apropii mai mult de soția mea, să petrecem mai mult timp împreună. Vreau să fiu mai prezent cu Avi, investind în el mai mult. Am nevoie de un website atotcuprinzător aşa încât lumea să știe ce anume cred, ce fac şi ce resurse am de oferit. Vreau să devin mai în formă atât fizic, emoţional, cât și spiritual. Aș vrea să găsesc ocazii în care să predau, să împărtășesc ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Și, nu în ultimul rând, ne dorim o fetiță!

8

MUZICĂ de DAVID DA

NCIAR

G h i d P r a c t i c pentru o TRUPĂ de s ucces

Orice biserică „contemporană” respectabilă are trupă. Și eu fac parte din șirul lung de trupeți care singuri au învățat, au repetat și acum cântă. Chiar dacă lecțiile de neuitat sunt cele învățate pe propria piele, în urma unei retrospective colective, vă prezint lista mea: 1. Caută oameni care ascultă acelaşi stil muzical ca şi tine şi care știu cânta la un instrument. Îţi trebuie și un vocalist bun. Ai nevoie de oameni care se implică în proiectul tău şi dau dovadă de loialitate; să nu fie mereu bolnavi când aveţi repetiţii.

4. Fiecare trupă are nevoie de un lider sau, în termenii, mai moderni, „music director”. Acesta gândeşte structura pieselor și modul de interpretare, mai bine zis „creierul” care gândește totul, preferabil o persoană deschisă la sugestii, pentru binele tuturor.

2. Alege intrumentele în funcție de stilul muzical pe care dorești să-l cânți. Să zicem că vrei o trupă pop-rock. Atunci ai nevoie de: chitară bass, chitară electrică, chitară acustică (chitară lead), tobe și pian.

Desigur, poţi avea alte instrumente sau mai mulţi vocalişti, dar ceea ce contează e să se armonizeze, să sune ca o trupă, nu fiecare cu melodia lui.

5. Când faci repertoriul, alege piesele care îţi reprezintă trupa și sunt relevante pentru cei ce le ascultă. Cel mai bine ar fi să ai compoziţii proprii. Poți folosi și traduceri, dar cu prundență. Și nu uita să ții cont și de mesajul și coerența cuvintelor.

3. Trebuie să ai un loc unde să repeţi fără să deranjezi pe cineva, că nu ai vrea să vină „vecina mereu supărată de sus” în mijlocul repetiției. Dacă ai găsit oamenii, un loc pentru repetiţii și aţi stabilit repertoriul şi modul de abordare a pieselor, atunci poți începe repetiţiile.

6. Cum te poţi face cunoscut? Uită-te în jur, suntem înconjuraţi de mass-media. Postează un video cu trupa și promovează-l pe rețelele de socializare. Așa poți avea parte și de critici obiective, în unele cazuri chiar înjurături. Oricum bucură-te. Acestea te pot ajuta să crești calitatea trupei.

7. Știi filmele alea cu trupe tinere care cântă la un eveniment anonim, sunt contactați de cel mai tare sponsor din lume și devin peste noapte celebrii? Ei bine, nu o să se întâmple, așa că pune-te bine pe lângă părinți, că o să ai nevoie de bani.

Spor la treabă!

9

P.S. Mai în glumă, mai în serios, activarea într-o trupă e un exercițiu de maturitate, în care faci multe greșeli, înveți să ierți, să comunici și să te închini.

AMPRENTE t a consemna IVI E L .

A A LENOR

viața un joc NU E

Î

n timp ce unii ajung în programele de reabilitare, închisori sau spitale din cauza dependențelor ce le conduc viaţa, există un tip de dependenţi ce mișună liberi pe străzi. Trecem pe lângă ei fără să știm de secretele lor. De ei se preocupă societatea cel mai puţin. Printre aceștia sunt și dependenţii de jocuri de calculator, diferiţi unii de ceilalţi în fucție de jocurile pe care le preferă fiecare.

Asemănarea dintre ei este pasiunea cu care se implică în jocurile pe care le joacă.

Dependenţa de jocurile video este la fel de nocivă precum jocurile de noroc, alcoolul sau drogurile.

Mărturia unui “supraviețuitor” Un tânăr (21 de ani) povesteşte o etapă a vieţii sale prin care a trecut cu multe nopţi nedormite, mulţi litri de energizant, dar şi cu un mare regret. La cererea sa, îi vom proteja identitatea și îl vom numi Auron, ca pe personajul jocului favorit.

“Primul calculator pe care l-am avut în casă era unul primit de mama

de la serviciu. Cum ea nu se pricepea să instaleze pe el nimic, m-am pus eu pe treabă şi i-am instalat nişte programe de care avea ea nevoie ca să poată lucra de acasă. După nici trei zile de când îl adusese în casă, venise weekend-ul. Atunci am profitat că ea era la cumpărături şi am intrat pe net să mă joc ceva.

Găsisem un joc de strategie online, pe care puteam să îl joc dacă îmi făceam cont pe site. Mi-a plăcut mult, mai ales că nu trebuia să instalez în calculator nimic, deci nici mama nu ştia ce făceam cât era plecată.

Dacă era nevoie, ştergeam istoricul paginilor accesate în lipsa ei. Mi-a plăcut jocul mai ales că aveam un bonus din partea lor: cu cât invitam mai mulţi prieteni să intre în joc, cu atât mai multe bonusuri primeam în dezvoltarea orăşelului, a resurselor şi a armatei pe care le aveam.

Am prins gustul jocului destul de repede, iar microbul nu mai putea fi scos din mine. Din disperarea de a acumula cât mai multe resurse întrun timp cât mai scurt, am creat zeci de conturi unice pe care să le introduc în joc. Pentru a putea fi treaz cât stăteam în faţa calculatorului, mă încărcam cu câteva doze de energizant

şi Cola şi mâncam numai în pauzele în care mă duceam la baie ca să nu pierd timpul preţios.

Ajunsesem atât de setat pe joc, că îmi făcusem programul în funcţie de timpul virtual din joc. Când era “noapte” la ei, eu mă culcam, când era “ziuă”, eram treaz ca să îmi pun cetăţenii la treabă şi pregăteam armatele de război. Asta se întâmpla la fiecare şase ore. Când mama avea ceva de lucrat la calculator, eu mergeam la internet-café.

Noaptea, când toată familia dormea, eu eram treaz ca să îmi cresc rating-ul. Cu jumătate de oră înainte să se trezească toţi, mă băgam în pat şi reuşeam să prind vreo două ore de somn neîntrerupt.

La școală ajungeam întotdeauna la a doua oră, eram rupt de oboseală şi cu un energizant în stomac, băut în fuga după autobuz. Mi-am dereglat orele de somn, orele de masă, nu mai dădeam randament la şcoală şi notele erau în cădere liberă. După un an le-am cerut părinţilor un calculator, cu pretextul că trebuia să învăţ ca să iau măcar nişte note de trecere, să nu pic clasa. Ei n-aveau habar de ce eram atât de schimbat. Credeau că era din cauza adolescenței şi că

10

AMPRENTE eram în căutarea propriei identităţi.

De ar fi ştiut ei motivul pentru care ajunsesem aşa, ar fi făcut ceva ca să mă salveze.

După zece luni simţeam că am făcut tot ce se putea în acel joc şi voiam mai mult. Când mi-am primit calculatorul personal, m-am închis în cameră şi am trecut la alt nivel. Toată munca de aproape un an de zile nu mai avea nicio valoare pentru mine.

Eram printre cei mai buni, nu mai aveam împotriva cui să concurez.

provocări. După ce terminasem şi cu ele, simţeam că nu mai găsesc un rost vieţii mele. Pur şi simplu nu mai găseam plăcere în nimic. Părinţii şi-au dat seama la un moment dat că stau prea mult în faţa calculatorului și când au văzut ce făceam, mi-au dat o bătaie soră cu moartea. Mi-au aruncat pe geam CD-urile de pe biroul meu, la fel şi monitorul şi tastatura pe care le cumpărasem special pentru noile jocuri. Însă nici această experienţă, de pe urma căreia m-am ales cu o coastă

L-am abandonat şi mi-am cumpărat alte jocuri. Banii i-am strâns din alocaţie şi din buzunarele părinţilor. Căutam jocuri din ce în ce mai violente. “FIFA” şi “NFS” erau jocuri de copii mici în ochii mei. Am jucat toată seria “GTA”.

De “Diablo” şi “CS”, mă plictisisem.

Ca un dependent de droguri, căutam ceva ce nu mai întâlnisem, ceva ce era mai presus de tot ce îmi trecuse prin mână până atunci. “Manhunt” şi “MadWorld” erau noile mele

ruptă şi cu nasul spart, nu m-au călit.

Au trecut câteva zile timp în care m-am uitat numai la TV şi am început ușor-ușor să mă forţez să mă culc la ore rezonabile. Mă culcam la miezul nopţii şi mă trezeam a doua zi la prânz. După câteva luni începusem să frecventez școala de la prima la ultima oră şi notele începuseră să mai crească. A trebuit să repet clasa şi asta mi-a fost învăţătură de minte.

Să ştiţi că nu am fost şi nici nu sunt violent. Când joci un joc violent

11

e ca şi cum ţi-ai mări doza de heroină: te descarci prin acţiunea de pe ecran.

Când e gata, cauţi ceva mai mult.

Regretul meu e că familia s-a concentrat prea mult pe situaţia financiară şi mai puţin pe mine, că n-aş fi ajuns aici dacă nu aş fi fost neglijat de părinţi. Astăzi lucrez într-un atelier auto, nu am reuşit să iau BAC-ul, dar m-am integrat întrun grup de tineri care mă acceptă aşa cum sunt. Îmi pare rău că am ajuns doar până aici. În următorii ani vreau să merg în şcoli să fac o campanie de prevenire în rândul tinerilor, legată de jocurile pe calculator. Poate voi fi un exemplu pe care ei să nu îl uite.”

Acesta este numai un exemplu de tânăr ce a fost absorbit în lumea jocurilor de calculator. Problema este la nivel global, după cum reiese din studii de specialitate. Totuși, Dr. Henry Jenkins de la Massachusetts Institute of Technology susține că există o rată scăzută a criminalităţii juvenile ce coincide cu popularitatea jocurilor, cum ar fi “Death Race”, “Mortal Combat”, “Doom” şi “Grand Theft Auto”.

El susţine că jucătorii adolescenţi sunt capabili să părăsească efectele emoţionale ale jocului atunci când jocul este gata. Există însă şi cazuri de adolescenți care comit infracțiuni după ce petrec mult timp jucând jocuri video. Au fost îndelung dezbătute cazurile în care câţiva tineri cu probleme comportamentale au deschis focul în şcolile unde învăţau. Unii specialişti susţin că jocurile creează în mintea tinerilor lumi imaginare, iar ei nu mai pot deosebi realitatea de fantezie.

Studiile făcute asupra comportamentului copiilor şi al tinerilor pasionaţi de jocuri violente arată că jocurile pot afecta, dar şi

AMPRENTE at a consemn EIVI L .

A A LENOR

ajuta problemele de atenţie ale celor care le joacă. Ele dezvoltă îmbunătăţirea capacităţii de concentrare pe perioade scurte, dar sunt dăunătoare pe termen lung.

Alte efecte negative ale jocurilor asupra sănătăţii sunt obezitatea, tulburările musculare şi alte probleme osoase sau ale posturii.

Ele scad inteligența emoţională, sporesc depresia şi cresc nivelul de anxietate.

Soluții? În celebrul program de televiziune, “Intervention”, sunt prezentate multe cazuri de dependenţe. Oamenii sunt supuşi unui tratament specializat pentru a scăpa de dependenţele care au ajuns să le controleze vieţile. Familiile lor au apelat la specialiști în speranţa unei rezolvări. În cele 192 de episoade filmate până în anul 2013, specialiştii s-au întâlnit şi cu dependenţi de jocuri de calculator.

Un caz este cel al lui Peter, student la Medicină, ce aspiră la o carieră

în domeniul medical. El trăieşte lumea jocurilor atât de intens, încât asociază personajele din viaţa reală cu cele din joc. Toată viaţa şi-o consumă în faţa calculatorului după o traumă pe care a avut-o în copilărie, când a fost abandonat de mama sa. Din nevoia de a evada într-o lume fantastică, a ales jocurile şi evită să confrunte realitatea. El se identifică cu personajul căruia îi dă viaţă în joc şi pierde simţul realităţii. În urma ajutorului primit de specialişti, Peter a reuşit să se angajeze şi să ducă o viaţă normală.

Știați că...

Companiile producătoare de jocuri sunt forţate să creeze extensii ale jocurilor deja existente deoarece fanii nu și-ar cumpăra jocuri noi. “The Sims” a încasat $3,7 mil. doar în ziua lansării.

Aniversarea de 10 ani a existenţei jocului a adus încă $125 mil. în conturile companiei.

“World of Warcraft” are 11.000.000 jucători, adică aproape

cât toată populaţia Belgiei.

Opt studenţi au calculat banii pe care i-au investit fiecare din ei în jocurile pe care le deţineau: $13.600, aproape cât un Chevrolet Spark la prima mână, și ar fi rămas $600 pentru benzină. În anul 2008, industria jocurilor a depășit industria filmului cu $20 mld. la încasări.

Din totalul pasionaţilor de jocuri, 42% sunt femei și 58% bărbaţi. 18% au vârsta sub 18 ani, 53% au vârsta cuprinsă între 18-49 ani și 29% au peste 50 de ani. În urmă cu câteva luni, un bărbat din China a murit de epuizare după ce s-a jucat nonstop pe calculator timp de trei zile, într-un internet-café din Beijing.

Un tânăr din Coreea a murit după ce a jucat 50 de ore fără pauză “World of Warcraft” Tinerii americani petrec în medie 16,4 ore pe săptămână jucându-se pe calculator sau consolă.

12

AMPRENTE de DENISA B

ULZAN

Copilārie în PIXELI “Ramâi copil atâta timp cât poți să fii copil.”

Stephen Sondheim

L

a fel ca majoritatea copiilor și eu visam când mă uitam la desene, mă regăseam în acțiune, mă indentificam cu personajele, plângeam și râdeam, memoram replici pe care le foloseam mai târziu pentru a-mi impresiona prietenii. Totuși, nu m-am gândit niciodată că o să lucrez și eu la realizarea unui proiect pentru cei mici.

S-a întâmplat la București. Colegiul Biblic Est European a fost unul din partenerii organizației misionare Kids România pentru realizarea unui program pentru copii (urmează să auziți mai multe în scurt timp). Studenții secției de media a Colegiului au lucrat două săptămâni, cot la cot cu studenții de la Central Bible College din Statele Unite. Unii au făcut animație, alții au filmat, au editat; eu am scris.

Misiunea mea în această muncă de echipă a fost destul de clar definită. În primul rând trebuia să îmi găsesc un colț liniștit unde să pot să îmi amintesc cum gândeam când eram un copilaș în fața televizorului.

La cum îmbrățișam caseta video a cărei ilustrație mă făcea să creez cu mintea o variantă a mea a filmului așteptat cu nerăbdare. Trebuia să gândesc ca un copil - lucru nu foarte complicat pentru firea mea copilăroasă - și să mă identific cu personajele la fel cum făceam în copilărie.

13

Apoi trebuia să gândesc ca un om matur care știe clar ce vrea să transmită, trebuia să transpun versetele și lecțiile de viață pe înțelesul micuților în așa fel încât să le rămână întipărite în minte. Și dacă vă trece prin cap că-i floare la ureche să faci asta, vreau să precizez că publicul țintă erau copiii între șase și zece ani din diferite locuri și religii, iar scripturile celor nouă episoade trebuiau scrise în limba engleză, în trei zile, într-o echipă internațională.

Dincolo de toate, experiența a fost, cred eu, benefică. I-am privit cu plăcere pe colegii mei cum lucrau în echipă, cum se ajutau între ei și își împărtășeau cu entuziasm copilăresc realizările. Și, pentru că am dat ceva, am avut și noi de câștigat. Ne-am dat seama că avem profesori buni, care își fac chiar foarte bine slujba. Am sudat, parcă involuntar, relațiile dintre noi; ne-am depășit limitele și am învățat lucruri noi cu ajutorul cărora am descoperit noi pasiuni.

Jurnal

de citire a Bibliei

Îmi auzeam batăile inimii înfundate în penele pernei mele pufoase. Clipeam tot mai rar și zâmbeam în gând în timp descopeream din nou cât de bine e să stai în pat după o zi așa lungă și plină. Parcă mai auzeam încă ecourile vocilor ce m-au strigat pe nume toată ziua încoace și încolo. ,,Și câte nu am mai făcut”, mă gândeam. Și făceam retrospectiva zilei cu ajutorul ultimelor rezerve de energie. Gândurile aproape se transformaseră în vis și bifam pe lista mea imaginară realizările, una câte una când, ajunsă în josul paginii, ochii mi s-au deschis larg: ,,Am uitat să citesc din Biblie!”

15 ianuarie 2013 De data aceasta am ratat intenționat ,,ceremonia de promisiuni” pe care au făcut-o prietenii mei de revelion. M-am gândit că nu are rost să mai promit nimic, că nu mai vreau să mă simt o ipocrită făcând pe spirituala și promițând lucruri de care oricum nu o să mă țin. Am zis ,,să nu mai promit, ci să fac ceva”, dar asta a fost mai târziu, cam prin 6 ianuarie, când am decis să citesc și eu Biblia cu un program de citire într-un an. Am dat peste el într-o agendă mai veche.

L-am mai încercat acum vreo doi ani și am reușit să citesc până pe la mijlocul lunii aprilie, dar pe atunci aveam Biblia pe telefon. Dar acum, ce să fac cu lanterna asta?.. Oricum sper să reușesc și fără un telefon deștept, dar dacă aș avea unul aș reuși sigur. Până acum am reușit, adică am recuperat cu entuziasm în doar trei zile toate cele 15 capitole și acum totul decurge normal.

25 ianuarie 2013 Am cam obosit, dar doar din cauză că am multe

14

ilustrație: Ionathan Pătrașcu, text: I.B. proiecte și teme de făcut. Am de învățat, merg regulat la biserică și mai fac și voluntariat din când în când.

Se întâmplă des să uit să citesc și să mă trezească din somn acest gând. Nu că ar fi fost o problemă, că asta făceam și înainte, mai rar, ce-i drept, dar se întampla. Mă gândeam că oricum nu prea rețin ce citesc așa și că dacă tot uit mai bine las pe a doua zi și recuperez pe urmă. Și am tot lăsat o zi, două, trei, până mi-am dat seama că am rămas în urmă cu nouă capitole. Așa că m-am gândit să schimb strategia: să îmi fac un program fix, o oră exactă la care să citesc. Am decis să citesc în fiecare zi la ora 19 fix. O jumătate de oră. Am început acum două zile și deocamdată e bine.

31 ianuarie 2013 Trebuia să schimb strategia pentru că se întâmplă des să nu fiu acasă la ora 19 fix și nu reușesc să mă țin de plan și iar am rămas în urmă. Așa că am decis să mă trezesc mai devreme, cam pe la 6 sau 5 și jumătate (în funcție de ora la care trebuia să ajung la facultate). Prima zi nu a fost prea greu, m-am trezit la 6 și am citit cu trei capitole în plus, ca să recuperez din urmă în numai trei zile. A doua zi a fost mai complicată trezirea, că nu eram obișnuită să fiu chiar atât de matinală, dar am reușit în cele din urmă, consolată de gândul că, în timp o să mă obisnuiesc și trezitul nu o să mai fie o misiune aparent imposibilă. Acum sunt la zi. Doamne ajută!

15

AMPRENTE . LEIVI

de LENORA A

I I R I Ţ R Ă P tabla ÎM Un grup de zece studenţi ai Colegiului Biblic Est-European din Oradea au luat parte la un program de împărţire a hranei calde pe perioada iernii, sponsorizat de o televiziune olandeză. Beneciarii acestei iniţiative au fost oamenii străzii care nu pot lucra şi copiii lor. Începutul: emoțiile și curiozitatea Mi-am dorit de mult să pot participa la o astfel de iniţiativă dedicată oamenilor străzii, cu care nu avusesem contact direct până acum. Am primit cu entuziasm şi nerăbdare invitaţia de a mă alătura grupului de studenţi ce urma să meargă la împărţirea hranei calde. Împreună cu colegii mei am făcut ordine în dulapuri pentru a căuta haine pe care nu le mai purtam. Am vrut să le ducem nişte haine groase pentru iarna rece copiilor desculţi şi îmbrăcaţi numai in tricouri.

Mi-am făcut tot felul de gânduri cu privire la cei pe care urma să îi întâlnim. De fapt, nici nu ştiam la ce să mă aştept. Mi-am făcut scenarii în minte despre ce urma să văd sau să vorbesc cu ei.

Șocul realității La prima vizită, în doar două ore și jumătate, am întâlnit 70 de oameni care, pentru că le-am dăruit o porție de mâncare, nu s-au culcat cu stomacul gol. Oameni cu fața suptă și ochii ieșiți din orbite, fără reacții și putere de a mai spune ceva: aceștia sunt cei pe care i-am întâlnit în zilele friguroase de ianuarie.

Conștienți că cei pe care i-am întâlnit în prima zi nu sunt singurii, am mers mai multe zilele la rând cu portbagajul plin, în căutarea oamenilor flămânzi. Unii dintre ei își fac veacul lângă aceleași țevi de ani de zile. Alții sunt în câmp, izolați de lume, unde se adăpostesc de vânt și ploaie într-o nișă a unei ruine dezafectate. Dacă ar fi să îi cauți de unul singur prin oraș, nici nu ai ști de unde să începi. Sunt foarte mulți, dar nu îi vezi, parcă ar fi invizibili.

La „ora mesei” ei sunt pregătiți să își ia porția de mâncare și, când îi strigăm, ies din ascunzători de unde nici nu te aștepți.

La gară și la piață se știa încă din primele zile ora la care mergeam și eram așteptați. Cum ne vedeau formau un grup care ținea grăbit pasul după noi până la mașină în timp ce facem un tur complet al pieței sau al gării și îi anunțăm că am venit. Stăteam mult, pentru a putea ajunge în cât mai multe locuri.

Familiile pe care le-am întâlnit au şi câte 2-3 copii care alergau grăbiţi peste tot după părinţi.

Copilașii făceau ochii mari și își descopereau dințișorii cu un zâmbet larg la vederea caserolelor cu mâncarea pe care le-o dădeam.

16

AMPRENTE

Apoi le luau cu mânuțele subțiri și le strângeau la piept bucuroși și timizi. Traiul pe care îl duc micuții rivalizează cu privirile lor inocente.

Zâmbetul a apărut de prea puține ori pe chipurile lor. Parcă nu mai știu să se bucure de lucrurile pe care ar trebui să le aibă în mod firesc, ca orice alt copil. Lucrurile pe care le primesc vin din mila unor oameni pe care probabil îi vor vedea o singură dată în viață.

Pe cine am întâlnit În toate vizitele pe care le-am făcut, o familie mi-a atras atenţia în mod deosebit. Ea locuieşte într-o nişă a unei ruine dezafectate, nu departe de piaţa de haine vechi.

Această construcţie în paragină îi adăposteşte de vânt şi ploaie. Spaţiul în care dorm ei este mare cât o saltea de o persoană, de o parte şi de cealaltă a intrării. Numai ei ştiu cum pot să stea câte cinci împreună în acel loc.

Saltelele pe care dorm sunt luate de la gunoi şi sunt acoperite cu nişte pături negre de murdărie şi fum.

“Casa” este încălzită de o mică sobă în care se ard haine, cârpe, crengi şi orice poate arde timp de câteva minute. Mirosul venit de la sobă este înţepător şi înecăcios pentru cineva care nu este obişnuit cu el.

O altă poveste Alţii se încălzesc între ţevile fierbinţi de lângă o benzinărie, la două străzi depărtare de centrul oraşului. Se feresc de ploaie punându-şi cartoane şi placaje de plastic peste ţevile între care stau. Un bărbat în vârstă de 50 de ani povesteşte cum depinde el de băuturile spirtoase. A pierdut tot pentru băutură şi a rămas în stradă.

17

Fumează chiştoace pe care le găseşte pe stradă. Spune că nu s-ar putea obişnui cu altă viaţă, că stă de prea mult timp în stradă şi nu ar reuşi să se descătuşeze de vicii.

Un alt bărbat ce se balansa ameţit de foame, ne-a povestit că are cinci copii pe care îşi doreşte mult să îi revadă. Acum este singur.

Pe toţi aceştia i-am găsit cu hainele acoperite de pământ și gunoi, paralizați de frig și fără puterea de a se întoarce spre noi pentru singura alinare la-ndemână, adică mâncarea caldă pe care le-o dădeam.

La vederea condițiilor în care își duc traiul de pe o zi pe alta am simțit un nod în gât și nu am putut să îmi stăpânesc lacrimile. De la starea de șoc am trecut la cea de empatie și la dorința de a face orice pentru îmbunătățirea situației în care se află ei. Își întindeau mâinile de-un negru ca tăciunele și aspre precum coaja de copac după mâinile noastre ca să le dăm mâncarea. La început nici nu am vrut să le ating mâinile, dar mi-am dat seama că un simplu gest de afecțiune le poate schimba ziua goală și mohorâtă într-una frumoasă, de care probabil nu au avut parte de mult timp. M-am gândit: “cum să te ferești de ei, doar te poți spăla pe mâini mai târziu?!”

Mi-am acceptat cu greu acest prim gând de care nu sunt mândră și nu am mai ezitat, conștientă că ei îmi puteau simți gândurile prin gesturile pe care le făceam.

În loc de concluzii Acasă, unde am căldură și nu îmi lipsește hrana, am stat și m-am gândit cum am putea să îi ajutăm și cum aș putea mobiliza și alți oameni.

Iarna următoare plănuim să facem un grup mai mare de voluntari care să interacționeze cu acești oameni.

Mi s-a oferit o lecţie valoroasă, pe care ar trebui să o înveţe mai mulţi.

După aceste întâlniri am înlocuit rugăciunile spuse pe fugă, cu recunoștința pentru toate lectiile nescrise ce încap într-o iarnă rece.

Este unic sentimentul de bucurie pe care îl poți avea când îți întâlnești privirea cu un om răpus și când îi oferi cel mai frumos cadou al zilei sau poate al săptămânii, urându-i “poftă bună!”. În schimb primești un “mulțumesc” bucuros, înfometat, dar trist și grăbit în același timp. E un soi de bucurie nemăsurabilă în cuvinte frumoase și curate. Gesturile mele mărunte nu le schimbă condiţia de trai, dar îi ajută să mai treacă peste încă o zi plină de necazuri şi griji. Și... mă schimbă pe mine.

PORTRET ULZAN

de DENISA B

regãsiri între

LUMINI UMBRE

Are toate semnalmentele „păsării de noapte”. Când își ridică privirea, pe sub bretonul lung abia dacă i se văd ochii căprui. Și, dacă aceștia nu l-ar trăda, ai crede chiar că e asiatic. Seamănă bine cu personajele desenate de el și chiar recunoaște că freza îi este inspirată dintr-un joc pe care îl juca mai demult.

Ionathan Pătrașcu a fost de mic pasionat de jocuri pe calculator și de așa-numitele desene „manga” sau „anime”, care înseamnă „desene pentru suflet”, precizează el. Penultimul din cei doisprezece copii ai familiei și cu tatăl mereu plecat în interes de serviciu, a fost o mare parte din viața lui „singurul bărbat din casă”. Deseori, când era „trimis la plimbare” de surorile lui și se simțea singur și neînțeles, căuta „o amintire, o

imagine, un zâmbet, o chestie faină” care să-l provoace să deseneze. Cu toate că pentru familia lui a fost „ceva natural ca Iona să deseneze așa” și recunoaște că îl influențează chiar și părerile necunoscuților, a continuat să „se laude” cu talentul lui pentru că i se părea „mai fain să știe toți de el”.

Plin de întrebări despre divinitate, scopul lui în viață și plin de speranța că va găsi răspunsuri, a venit în toamnă timid și s-a înscris la Colegiul Biblic Est European.

Profesorii i-au identificat repede îndemânările, iar reacția lor l-a surprins pentru că a fost cu totul diferită de cea a cunoscuților. A aflat de la ei că e special și că trebuie să își folosească și să își îmbunătățească talentul.

Iar el le urmează sfaturile.

Prietenii lui îl descriu ca pe un băiat serios și pasionat de ceea ce face. Chiar dacă nu a găsit încă toate răspunsurile pe care le căuta, se folosește de ceea ce cunoaște. Își dorește să lucreze pentru una din marile companii de jocuri pe calculator din Statele Unite. Se gândește și să facă un fel de Biblie Manga dacă s-ar ivi ocazia, dar spune că nu tinde neapărat către un mediu de lucru creștin și crede că poți să trăiești ca un creștin autentic chiar arătându-le colegilor tăi necreștini că se poate trăi și altfel.

Recent a terminat un desen care se numește „Ispitele Mirelei”. Ilustrația animată conține cuvintele versetului 1 Corinteni 10:13 și reprezintă o fată care are „forța necesară să facă față ispitei”. Forță care, conform versetului, i-a fost dată de Dumnezeu, pentru că nu este nicio ispită „care să nu fie potrivit cu puterea omenească”.

(Puteți urmări clipul în varianta online a revistei)

18

REGĂSIRI

de IOSIF MIT

ITELU

TEOLOGIE de ce?

“Plănuieşte-ţi cu grijă viitorul pentru că acolo o să îţi petreci restul vieţii.”

Mark Twain

Încurajaţi să uităm că există un viitor, de multe ori auzim expresia “trăieşte-ţi clipa”, iar viitorul este construit pe faptele din prezent. Ce facem acum va avea consecinţe mai târziu.

Mereu am crezut că știu foarte bine de ce sunt aici și ce fac, totuși recunosc că, provocat să răspund la întrebarea „de ce teologie?”, am căzut puțin pe gânduri. Nu neapărat pentru că nu știu de ce sunt aici, ci pentru că nu prea știu cum să explic asta. De ce teologie? Voi încerca să răspund în cele ce urmează.

Cred despre mine că sunt un tânăr cu aspiraţii mari sau cel puțin mă lupt să fiu. Încă de la vârsta de zece ani doream să ajung un predicator de succes, de aceea interpretam acest rol uneori în faţa oglinzii, cu Biblia, dar şi cu o schiţă de predică (luată pe ascuns de pe biroul fratelui meu mai mare). Pe atunci o „predică” nu ţinea mai mult de 30 de minute, iar majoritatea timpului îmi lăsam gândurile să zboare. Parcă reușeam chiar să văd un public numeros ce îmi asculta “prelegerea”.

19

În clasa a XII-a, am început să-mi cântăresc viitorul apropiat ce mă tot apăsa. Aveam de decis viitorul meu. Îmi doream mult să vin la teologie, dar mă gândeam şi la ce voi face după ce termin această şcoală. În cele din urmă acest lucru l-am lăsat în mâna Domnului și am început să mă rog Lui, iar El mi-a condus paşii spre a-L cunoaşte mai mult.

Am ajuns la Oradea, la Colegiul Biblic Est European.

Acum am certitudinea că această şcoală mă va ajuta să mă apropii mai mult de Creatorul universului şi pe parcursul anilor de studiu, să înţeleg planul Său cu privire la viaţa mea. Am pornit entuziasmat în căutarea Adevărului și dezgustat de eşecurile şi monotonia întâlnită la unii lideri religioşi, ale căror greșeli nu doresc să le repet.

Cred în generaţia mea şi ştiu că mulţi tineri au nevoie de cineva prin care Hristos să li se reveleze.

Eu vreau să fiu acel “cineva”.

Totuși uneori mă întreb: cum aş putea să îi ajut pe aceşti tineri?

Cum să le răspund întrebărilor lor îndoielnice? Cum să îi motivez să se apropie mai mult de Dumnezeu?

Deseori sunt întrebat ce facultate fac, iar după ce le dau răspunsul, mulţi consideră perioada mea de pregătire drept o pierdere de vreme, sau “ceva de apucat”. Eu știu că nu este aşa. Consider că nimic (cel puţin pentru mine), nu este mai minunat decât să te pregăteşti pentru a ajuta la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu, pregătind revenirea lui Isus Hristos şi să înveţi cum poţi fi eficient nu numai cu vorba cât şi cu fapta în societatea decăzută, pe care majoritatea doar o critică.

Nu îmi pare rău de alegerea făcută, dimpotrivă sunt bucuros şi ştiu că El vrea ca eu să fiu aici. Căci ce este mai înălţător, decât un zâmbet pe faţa lui Dumnezeu, exprimat în urma ascultării noastre de El?!

CONTRASENS

LAGA ) ANA B cu IO ISA BULZAN EN D t na em

a ț n e n i t abs r o l i n e lice (a cons

l u s e l e ț n î e p ă l sexua

Abstinența sexuală pare demodată, iar virginitatea e considerată o glumă nepotrivită într-o lume în care tinerii sunt încurajați să trăiască fiecare clipă din plin, liberi, fără reguli, fără regrete. Definiția imoralității se deformează pe zi ce trece. Se spune că este inutil să le trasmiți astăzi tinerilor ideea că sexul înainte de căsătorie este imoral. În România anual aproximativ 29 de mii de fete între 15-19 ani devin mame și încă 18 mii aleg întreruperea de sarcină. Pe lângă complicațiile fizice, apar și schimbări în viața socială. Abandonul școlar este mai des întâlnit în rândul lor. UNICEF spune că 90% dintre adolescentele de 1519 ani care devin mame nu sunt căsătorite, iar complicaţiile apărute în timpul sarcinii reprezintă principala cauză de deces în rândul fetelor din această categorie de vârstă. De asemenea, apar probleme emoționale ca depresia și vinovăția.

Dacă se renunță la sarcină poate apărea sindromul postavort (teamă, vinovăție, depresie ș.a.).

Cum poți prezenta abstinența adolescenților de astăzi? Am întrebat-o pe Ioana Blaga, coordonatorul proiectului „Educaţie pentru Abstinenţă Sexuală” început acum 5 ani de Centrul Puls din Oradea.

Despre curiozitățile, reacțiile și problemele adolescenților, cât și părerea ei despre ceea ce face, ea scrie:

Misiune imposibilă?

A vorbi despre abstinenţa sexuală adolescenţilor nu este un lucru uşor. Dar indiferent cât ar fi de greu avem datoria să o facem. Ei nu sunt atât de naivi precum ne-ar plăcea unora dintre noi să credem. Totuşi sunt destul de fragili atunci când vine vorba despre manipulare şi pot fi prinşi cu uşurinţă în capcana „sexului sigur”. Pentru că toate canalele de informare promovează ideea libertăţii sexuale presiunea asupra adolescenţilor este mare. De aceea unele şcoli, mai ales cele în care există cazuri de fete mame, au incluse în activităţile extraşcolare programe despre educaţia sexuală. Întotdeauna însă, trebuie făcută o diferenţiere între educaţia sexuală şi educaţia pentru abstinenţă sexuală. O chestiune gravă cu care m-am confruntat uneori în şcoli este legată de ideea promovată de unii dintre profesori care spun că „oricum adolescenţii vor începe viaţa sexuală înainte de terminarea liceului şi ar fi mai de folos pentru ei să le vorbim despre mijloace de contracepţie şi protecţie, aşa că abstinenţa nu-şi are locul în vremurile noastre”. Dar asta ar însemna să le subestimăm autocontrolul adolescenţilor şi să-i tratăm ca pe nişte fiinţe fără control şi discernamânt.

Subiectul relaţiilor sexuale atrage atenţia adolescenţilor. Ei sunt curioşi să afle cât mai multe despre aceste lucruri. Pentru că sunt foarte puţini cei care discută cu părinţii despre sexualitate, sursa principală de informare este mass-media, în special Internetul. Tocmai pentru că se pune accent pe libertinaj, foarte puţini dintre adolescenţi cunosc ce se ascunde în spatele libertăţii sexuale.

Confruntarea miturilor Există multe mituri care trebuie dărâmate. Să luăm de exemplu ideea ”toată lumea o face!”. După discuţii şi întâlniri cu adolescenţii, am aflat că NU toată lumea o face! Totuşi, când vorbesc cu adolescenţii despre virginitate este ca şi cum m-aş mişca pe terenuri mlăştinoase, deoarece este un subiect delicat şi nu prea la modă. Pentru unii dintre ei virginitatea este ca o insultă sau chiar o povară de care trebuie să scape cât mai repede.

20

Unii dintre adolescenţi spun: ”am relaţii sexuale pentru că şi ceilalţi au”, sau „vreau să fiu mai deosebit decât colegii mei care nu au început viaţa sexuală”. Alţii spun: ”trebuie să fii religios ca să nu ai relaţii sexuale”. Lipsa relaţiilor sexuale până la căsătorie este, pentru unii, similară cu lipsa scopului şi a bucuriei în viaţă.

Programul de abstinenţă sexuală nu înseamnă doar să le spun ”nu faceţi sex până la căsătorie” sau să le prezint o statistică a avorturilor sau a bolilor cu transmisie sexuală. Aici vorbim despre disciplină şi autocontrol. Nu poţi avea succes în viaţă fără aceste lucruri. Încep prin a le spune că Dumnezeu a făcut sexul şi ceea ce Dumnezeu a creat este bun. În felul acesta le trezesc interesul. Discuţiile ajung cu uşurinţă la avorturi, boli cu transmisie sexuală, droguri, alcool şi pornografie. De fiecare dată îi provoc pe adolescenţi să povestească despre cazuri reale de adolescente cu sarcină sau care sunt mame, mai ales despre felul în care sunt văzute acestea de către societate, însă fără a comite judecăţi ieftine. Uneori se întâmplă ca una dintre fetele mame să fie prezente în clasă. Mărturia ei valorează mai mult decât ne putem imagina.

Totuşi, nu toţi adolescenţii sunt derutaţi din acest punct de vedere. Mulţi dintre ei ştiu ce se întâmplă dincolo de imaginea sexualităţii promovată de mass-media. Rolul nostru e să-i ajutăm să ia decizii bune pentru viitorul lor.

Problema pornografiei O problemă deosebit de gravă este aceea legată de pornografie. Deşi nu toţi adolescenţii din România au început viaţa sexuală, aproape toţi au acces la site-urile pornografice. Statisticile spun că România ocupă locul trei în lume la accesarea pe Google a termenului „XXX”. Pentru că mulţi dintre ei sunt dependenţi de pornografie este greu să le aduc argumente puternice ca să-i provoc să renunţe. De obicei părerile sunt împărţite. Jumătate sunt pro pornografie, iar cealaltă jumătate sunt împotriva pornografiei, de aceea de cele mai multe ori discuţiile sunt aprinse. Cei mai mici, de 13-14 ani, vorbesc cu multă uşurinţă despre asta, în sensul că mulţi dintre ei recunosc că se opresc în drum spre casă, la sfârşitul zilei de şcoală, la un internet café pentru a accesa un site porno. La elevii mai mari situaţia este mai gravă, pentru că ei nu mai recunosc că au o problemă. Au sărit peste asta, aşa că pornografia este principala sursă de informare legată de relaţiile sexuale la cei mai mulţi dintre ei. De fiecare dată încerc să le deschid ochii şi să vadă adevărul care se ascunde în spatele pornografiei. Dependenţii de pornografie au nevoie de ajutor şi din nefericire în România nu sunt mulţi care se ocupă de asta sau măcar să fie interesaţi de acest subiect.

Revenind la programul de educaţie pentru abstinenţă, cea mai grea parte în timpul unei ore este atunci când fac afirmaţia provocatoare „eu hotărăsc să fiu abstinent/ă sexual până la căsătorie”. Aceasta li se pare imposibil pentru că, aşa cum am spus mai sus, există o presiune mare asupra lor. Sunt printre ei adolescenţi care sunt de acord cu a fi abstinent până la căsătorie. Despre aceştia se poate spune într-adevăr că au o educaţie creştinortodoxă. Toţi cunosc riscurile începerii premature a vieţii sexuale, despre BTS şi sarcină, însă au încredere în mijloacele de contracepţie. De aceea o parte din mesaj se referă la pericolul folosirii contraceptivelor în mod abuziv şi mai ales la adevărul despre siguranţa pe care o oferă prezervativele.

21

Sunt foarte puţini cei care discută cu părinţii despre acest lucru, dar cei care o fac nu înseamnă neapărat că sunt de acord cu abstinenţa sexuală. Diferenţa este că în unele cazuri aceştia au mai multă informaţie decât adolescenţii care nu au discutat cu un adult despre aceste lucruri.

Cei ce sunt greu de convins Am întâlnit adolescenţi împotrivitori şi hotărâţi să-mi demonstreze că au dreptate. Un lucru deosebit de important este că trebuie trataţi cu respect. Aici mă refer în mod deosebit la faptul că au nevoie să li se vorbească deschis şi cinstit despre acest subiect.

Nu e vorba că nu au suficientă informaţie, ci problema este că au prea multe informaţii şi ei nu ştiu care este cea bună şi potrivită pentru ei. De aceea trebuie ajutaţi să discearnă toate lucrurile. Acesta este unul dintre rolurile noastre în cadrul acestui proiect.

Avem o datorie morală faţă de adolescenţi să-i informăm, pentru că un adolescent informat poate lua hotărâri în cunoştinţă de cauză.

Adolescenţii trebuiesc ajutaţi să înţeleagă faptul că acţiunile de azi le vor influenţa relaţiile şi căsătoria, că numai rezistând presiunilor negative pot să-şi atingă adevăratele scopuri.

CONTRASENS de GABRIEL

NEGRU

SECRETUL lui

TOLKIEN Ronald Reuel Tolkien), un creștin devotat care a trăit în Anglia la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Influența lui a fost determinantă în convertirea lui C.S. Lewis. Pentru el adevărul creștin este metanarațiunea și în perspectiva lui „mitul a devenit realitate”.

Oare care a fost secretul lui Tolkien de a reușit să se ne transpună acest sentiment de empatie față de personajele din cărțile sale? „Un asemenea om ( J. R. R. Tolkien) îţi dă, puternic, nostalgia evului mediu, şi te apucă – în prezenţa unuia ca el – o crâncenă vrăjmăşie faţă de vremurile de azi şi împotriva democraţiei din tramvai la orele de vârf. (...) Uite că-i un leu, uite că există şi lei!”

Nicolae Steinhardt, ,,Jurnalul fericirii”

P

robabil și ție îți plac cărțile care te poartă într-o altă lume, acolo unde poți fi tu eroul, unde știi că poți face diferența. Nu de mult am evadat într-o astfel de lume, în cinematografe împreună cu seria „Hobbitul”. Alții au și citit seria ,,Stăpânul inelelor”. Nu la fel de cunoscut ca filmul este autorul acestor cărți, J.R.R Tolkien ( John

Probabil că personajele sale au de-a face cu oameni simpli, nu cu oameni mari, care au putere, ci cu cei care sunt plini de slăbiciune.

Cred că fiecare din noi ne putem pune în pielea unui hobbit: o ființă harnică, calmă, disciplinată, care se bucură de confort. Nu este aceasta viața pe care ne-o dorim cu toții?

Să fim nobili, să știm că ceea ce facem poate schimba viața cuiva sau de ce nu, chiar lumea.

Robert Lazu în „Lumea lui Tolkien” pare că-i cunoaște secretul: „Iată de ce-l iubim pe Tolkien, iată de ce iubim poveștile sale: pentru că simțim că are dreptate. Intuim că totul se poate sfârsi cu bine, că totul se poate încheia cu un final fericit. Aici putem vedea finalul

fericit pe care ni l-a promis Isus Cristos, că după moarte mai există altceva, ceva numit viață veșnică.

Cu toții visăm la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.

Cineva spunea că cea mai bună poveste este aceea care are un sâmbure de adevăr. Am aflat că Biblia a fost o sursă de inspirație pentru Tolkien. În cărțile lui găsim alegorii ale evenimentelor din Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, povestea Creatorului și a ființelor create de el, căderea îngerilor răzvrătiți, transformați în orci și goblini, nemurirea elfilor care sunt proiecția îngerilor, lupta dintre bine și rău, concepția despre viață și moarte și altele.

Totuși, cred că, pentru a putea vedea aceste lucruri avem nevoie de credință, credința că exista ceva după moarte. Poate un loc asemănător cu Rivendell, unde se pot auzi cele mai frumoase cântece și cele mai bune povești din toate timpurile. Sau chiar ca lumea hobbiților, o câmpie verde întinsă, un loc unde nu există durere, nu există rău și toți oamenii trăiesc în pace.

Până atunci să ne trăim rolul de erou în cea mai frumoasă poveste ce ne-a fost dată.

22

GHID de GABRIEL

NEGRU

de FOLOS, pentru NIMIC De multe ori am rămas blocat cu un proiect doar pentru că nu am avut o imagine bună. Sunt sigur că nu mi s-a întâmplat doar mie, așa că vreau să-ți ofer câteva resurse de unde poți descărca și folosi imagini de bună calitate care, cel mai important, sunt gratis.

creationswap.com Poți găsi imagini în diferite formate, pe care le poți folosi în biserică și proiecte creștine. Aici poți găsi nu numai imagini, dar și inspirație. Este ușor de folosit pentru că nu ai nevoie de un cont pentru download.

sxc.hu După ce te înregistrezi, poți descărca imagini de bună calitate din diferite domenii.

shutterstock.com Odată pe săptămână poți descărca gratis o imagine și un vector. Tot ce îți trebuie este un cont de utilizator.

cgtexture.com Aici găsești imagini care sunt aranjate pe categorii, cu multe opțiuni. Este ușor de folosit, dar și aici ai nevoie de un cont de utilizator.

devianart.com Aici poți găsi imagini gratuite, dar și imagini pe care le poți cumpăra. Interfața este prietenoasă și ușor de utilizat. * Este foarte impotant să citești termenii de utilizare pentru fiecare imagine în parte, unele îți oferă drepturi depline, altele îți impun anumite restricții. Se poate să ai nevoie de acceptul autorului sau să ai voie să o foloseși doar în scopuri necomerciale. Aceste informații le găsești de obicei sub imagine, lângă butonul de download sau într-un document care se descarcă odată cu fișierul de interes.

alte resurse: _seedsources.co.uk _rgbstock.com _freebibleimages.org _goodsalt.com 23

COORDONATE t a consemna N ALINA MIRO

amprente digitale

Crescută într-un mediu în care televizorul era considerat o sursă de păcat, Dr. Bex Lewis a ajuns cercetător în social media și educaţie online la Universitatea din Durham (Centrul CODEC) și conduce platforma de consultanță media „Digital Fingerprint”. Anul acesta a predat „Introducere în social media” studenților CBEE. Cum a apărut atracția pentru media în contextul tradițional?

Am crescut într-un mediu în care accesul la media este foarte restricţionat, nu aveam voie să ne uităm la televizor pentru că ni s-a spus că televizorul aduce lucruri rele pe care nu le poţi opri, nu le poţi controla.

Când mi-am luat primul televizor aveam optsprezece ani, m-am uitat la câteva emisiuni şi începusem să cred că am fost minţită. Sunt într-adevăr lucruri rele difuzate la televizor, dar citesc cărţi şi sunt şi acolo lucruri rele. Și revistele erau restricționate sau doar televizorul?

Inamicul principal era televizorul. Dacă cumpărai un ziar care era de calitate nu era văzut ca un lucru rău pentru că puteai să controlezi mai bine ce vezi. Totuşi internetul este perceput ca fiind mult mai distructiv decât televizorul pentru că informația se mişcă mult mai rapid. Părerea mea este că tehnologia este o unealtă. O unealtă poate schimba felul în care faci anumite lucruri, dar în final contează cum este utilizată de o anumită persoană, aşa că trebuie să învăţăm să fim utilizatori responsabili, fie că vrem să comunicăm ceva, să ne informăm sau că încercăm să convingem oamenii să fie interesaţi de o anumită activitate

Ce influenţe ale internetului observați în viaţa generaţiei tinere?

Internetul există de 20 de ani, aşa că orice persoană care are sub 20 de ani, nu ştie ce este viaţa fără internet.

Totuși, doar pentru că sunt mai tineri, nu înseamnă neapărat că ştiu să folosească bine anumite lucruri.

Ideea e că oricine se naşte în epoca digitală ştie ce să facă imediat ce stă în fața unui calculator. Nu ne place această idee, dar avem “vizitatori digitali” şi “rezidenţi digitali”. Rezidenţii digitali se simt în mod special confortabil în spaţiul virtual. Vizitatorii digitali vor folosi calculatorul doar pentru că au nevoie de el.

Care sunt schimbările principale pe care le-a produs internetul? Ţine de înlocuirea anumitor lucruri, renunţarea la ziarele tipărite, posibilitatea construirii unor relaţii la vârste mult mai fragede. Înainte părinţii erau cei care îţi făceau cunoştinţă cu alţi copii, cu comunitatea în general. Acum poţi vorbi cu cineva în Australia de la o vârstă foarte mică. Am o prietenă ai cărei părinţi locuiesc departe, iar copilașul ei îşi vede bunica cam odată la trei zile pe Skype. Este un alt tip de relaţie, care nu ar fi fost posibilă acum douăzeci de ani şi din această perspectivă e foarte bine.

24

COORDONATE Sunt alte lucruri care sunt periculoase printre care intimidările din partea copiilor agresivi. Înainte plecai de la şcoală şi scăpai de intimidări; acum pot continua la nesfârşit. Totul ţine de cum alegem să folosim tehnologia.

Care este părerea dumneavoastră despre „bisericile online”?

Depinde. De exemplu pentru persoane care nu pot merge la biserică deloc, o formă de biserică online este foarte bună. Pe de altă parte avem discuţii online în care subliniem că nu trebuie să fie văzută ca o biserică de clasa a 2-a, că acestea sunt bune doar în situaţia în care nu poţi fizic să mergi la biserică. Astfel ne punem întrebarea: ce este o biserică? Spunem că biserica este formată din oameni, mai spunem că biserica nu este cu adevărat biserică dacă nu te duci în clădirea propriuzisă, astfel că apare o contradicţie. Aşa că trebuie să găsim căi să vedem care este exact esenţa bisericii. Este cântatul într-un grup extins? Să asculţi predica? Dacă asculţi online, pierzi anumite părţi din mesaj? Sau trebuie să schimbăm forma bisericii? În biserica fratelui meu, au transmisii live la fiecare serviciu, iar în ultimele șase luni nu m-am simţit bine şi m-am uitat online şi este mult mai bine decât să nu ajungi deloc la biserică. Totuşi, prefer să aparţin unei biserici locale, dar când călătoresc, mă ajută mult să urmăresc un program. Cea mai mare problemă cu care se confruntă oamenii online este “Cina cea de taină online”. Am vorbit cu câteva posturi de radio care practică aşa ceva, ascultătorii au vin şi pâine, cei de la radio le binecuvântează şi toţi beau şi mănâncă în acelaşi timp. Alţii fac acelaşi lucru prin Twitter. Am participat la moduri de închinare diverse, chiar la aşa numitele Tworship - închinarea pe

Twitter - unde anumite părţi cheie sunt scrise pe live Twitter, urmând să dai răspuns la Tweet. Până acum nu s-a gândit cineva la o metodă bună în acest sens, dar în Anglia este așa-numita iChurch, care este susţinută de Dioceza anglicană din Oxford. Este o biserică în spaţiul virtual, cu o comunitate ce comunică în permanenţă. Din acest motiv îmi place ideea de biserică online, pentru că biserica este disponibilă 24/7.

Crezi că trăiești aceleași experienţe spirituale când urmărești un program online?

Anul viitor voi începe cercetările în acest domeniu: ce este real şi ce este online. Spaţiul virtual este real în anumite privinţe, dar nu poate fi considerat un înlocuitor.

Pentru mine, biserica reală este extrem de importantă, iar motivul pentru care merg la biserica actuală este că toţi sunt extrem de prietenoşi. Am şi un grup online de persoane, prieteni pe care i-am întâlnit în călătoriile mele.

Aşa cum poți deveni dependent de alcool, aşa se poate întâmpla şi cu internetul. Trebuie să ne găsim limitele, iar bisericile trebuie să conştientizeze prezența internetului şi trebuie să vedem cum îl putem utiliza în scopul bisericii, cu accentul pe comunicare.

Conceptul de biserică online este mai nou în România. Cum ai promova această idee?

Nu am pretenţia să îşi schimbe lumea brusc mentalitatea, ci recomand experimentarea cu un grup de persoane cu înclinaţii spre acest concept. Să documentăm tot şi să observăm atât lucrurile pozitive cât şi cele negative, analizând sincer funcţionalitatea. Eu nu spun că biserica online este pentru toţi. Aş recomanda o platformă online pentru a păstra comunicarea în timpul săptămânii. (extras dintr-un interviu realizat de Alina Farcaș pentru Radio CBEE)

25

MEDIA t a consemna IVI E LENORA A. L

Luna octombrie a dat startul emisiunilor în care sacrul şi profanul sunt puse pe masă. Se trag scaunele, se aşază invitaţii, unul câte unul, şi se pornesc microfoanele. Analizăm subiecte tabu, pe care le auzi doar pe la colţurile bisericilor şi prin revistele de prol. Noi nu încurajăm bârfa! Vorbim deschis despre lucrurile, timpurile şi coordonatele în care trăim.

Solicităm păreri cât mai diverse. Şi tu eşti avizat să-ţi spui oful! Cernem informaţiile primite prin ltrul Cuvântului. Scăpările le corectăm împreună, e în direct, e la editare. Suntem tineri, plini de energie şi cu un simţ al responsabilităţii pentru cei care zac în nepăsare. Ascultă-ne pe radio.cbee.ro

Viața la subiect

ContraSens

Rugăciune de seară

(cu Denisa Bulzan și Patricia Parciu, live în fiecare luni de la ora 15:30 şi în reluare vineri la ora 21)

(cu Lia Tuns, în fiecare marți de la ora 11 și în reluare miercuri de la ora 21)

(cu Ghiță Mocan, în fiecare zi de la ora 22)

Să presupunem că orice frământare care ne ocupă mintea e ca un puzzle. Fiecare om are câteva piese pe care le privește mereu și încearcă să înțeleagă tot. Nimeni nu are un puzzle întreg și doar mai mulți oameni pot contura imaginea, îi pot da culoare, pot chiar să înlocuiască piesele care lipseau.

Emisiunea “Viața la subiect” adună păreri, experiențe, idei, trăiri și emoții pentru a contura imaginea puzzle-urilor ce ne ocupă masa din sufragerie.

Ne naştem cu prostul obicei de a încălca şi cele mai elementare reguli. Acomodarea cu ele e anevoioasă, constrânsă de datul existenţei comune. Derapajele ce apar pe traseu sunt încununate cu nedoritele urmări. Cine a omis poziţionarea marcajelor pe linia de sens a vieţii? Sau când în mersul firesc al vremii ne-am desprins ochii de ele? „ContraSens” îţi propune o detaşare de tăvălugul mulţimii şi o recalibrare a perimetrului numit „viaţă”. Resetează-ți gps-ul mental!

Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu.

Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura.

Rugăciunea asigură libertatea.

Spune-ţi rugăciunea de seară alături de Ghiţă Mocan.

26

MEDIA

Lenore întreabă, tu răspunzi (cu Lenore Leivi, în fiecare miercuri de la ora 11 şi în reluare sâmbătă de ora 19)

Emisiunea Lenorei te îndeamnă să te oprești și să o asculți. Subiectele dezbătute sunt de interes general şi extrem de relevante. Ți se oferă mai multe unghiuri din care poți analiza situația. Asculți vocea poporului și primești argumente. Scopul emisiunii este să te pună pe gânduri.

Inventar printre rafturi

îngreunate de idei, să poţi să digeri cum se cuvine în tihna căminului tău avalanşa de noutăţi, e o sarcină mai mult decât demnă de a fi împărţită. Asta şi facem la o emisiune destinată celor ce vor să aibă parte de carte în forma ei nobilă. Oricât de mult s-a stropşit lumea să incinereze hârtia, să o priveze de simţurile tactile şi olfactive, ea a avut, are şi va avea încapsulată în paginile ei puterea cuvântului scris.

Descoperă împreună cu noi cărţile care au schimbat destine, au creat oameni şi de ce nu, ne pot creiona şi pe noi.

mental de profesori de tot soiul, cu pretenţii justificate sau nu, pregătiţi sau în curs de şcolarizare. „Profu de serviciu” nu-ţi ţine lecţii de viaţă din banca şcolii, nu te notează după şarm, ci pur şi simplu se dezvăluie pe sine aşa cum este.

Un personaj activ implicat în viaţa aproapelui, un candidat acerb la porţile împărăţiei sufletelor căutătoare.

Muzicomania (cu Timotei Rediș, în fiecare sâmbătă de la ora 20 şi în reluare marți la aceeași oră)

Profu’ de serviciu (în fiecare luni de la ora 20 şi în reluare joi de la aceeaşi oră)

(cu Lia Tuns, în fiecare miercuri de la ora 13 şi în reluare sâmbăta de la aceeași oră)

Să faci selecţii pline de discernământ printre rafturile

vocea străzii vox-pop Suntem în căutarea mesajelor care dau sens și valoare existenței noastre. Ne-am oprit pe stradă și le-am cerut trecătorilor să-și spună versiunea proprie în fața camerei: ce ar transmite lumii în 30 de secunde de celebritate.

Cele mai interesante răspunsuri le găsiți aici.

http://www.youtube.com/mediacbee 27

Când te gândeşti la şcoală îţi vin în minte elevi, studenţi unul şi unul, mai apoi lecţii, teme şi testări de care vrei să scapi cât de curând. Într-un final, te împiedici

Singura emisiune care se descrie fără vorbe. Piese de top care ţi-au dat aripi, te-au dus la tronul îndurării, te-au acompaniat când erai uitat de toţi. Pe toate le poţi reauzi doar la Muzicomania într-o prezentare originală.

Muzica e playlistul sufletului tău!

Psalmi contemporani În luna martie am lansat o provocare pentru timpul tău devoţional, ce a constat în compunerea unui psalm. Din cei primiţi pe adresa redacţiei, psalmul Sanjei Cristea Tiberian a fost cel mai bine structurat, conform ghidului publicat pe www.mediacbee.ro.

Felicitări!

Cum să-Ți cuprind Cum să-Ţi cuprind înteaga frumuseţe

Şi-o pânză mare, groasă de zăpadă

Când mintea nu-i în stare să-nţeleagă

Mi-acoperă lumina din oglindă.

Cum dintre-atâtea mii şi mii de feţe Şi ce-ar putea să ştie un grăunte

Nu-i una, Doamne, să Ţi-o ştiu întreagă.

De marea mare-n care-i pus să e, Cum să-Ţi cuprind întreaga-nţelepciune

Ce ştie praful ce-i acela munte

Când gândul meu nu poate să ajungă

Ce ştie clipa cât e-o veşnicie.

Mai sus de cer şi lutul se opune Şi cum să ştiu şi să Te-nvăţ mai bine

Şi din cuvânt se face-o noapte lungă.

Când nevăzut Tu eşti mereu în toate Cum să cuprind întreaga bunătate

Şi tot ce este s-a făcut prin Tine

Când inima mi-e cât un pumn de mică

Şi eşti ce eşti şi poţi ce nu se poate.

Şi-n colivia de pământ se zbate Şi tremură de moarte şi de frică.

Deci, cum să prind ce-i fără de măsură Şi să-nţeleg ce este-n mii de feţe

Şi cum să văd când nu am ochi să vadă

Vorbeşte-mi, Doamne, gură către gură

Şi nu-s destui în ei să mi Te prindă

Şi Duhul Sfânt din Tine să mă-nveţe.

www.cbee.ro

Ziua Porților Deschise