Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
„Manipularea este un astfel de act, reușind să acționeze asupra celor care se lasă pradă ei, fără ca măcar să afle că ceva li se întâmplă”(Wikipedia).
Libertatea presei Într-o epocă în care valorile democratice sunt extrem de prețuite, apărate și este elogiată libertatea de expresie în primul rând în cazul presei, o investigație asupra implicațiilor acesteia în epoca interbelică spre exemplu merită realizată pur și simplu din dorința de a privi evolutiv modificări ce intervin de-a lungul timpului, din cauza răsturnărilor istorice , a curentelor de idei, a personalităților impunătoare ce au trasat și au stabilit anumite principii. În acest sens bogata epocă interbelică, cunoscută prin firescul dialogului, polemicului, a schimbului dialectic de viziuni, lipsa îngrădirii expresiei libere, însă în același timp marcată de mentalitățile vremii, de disputele belicoase între tradiționaliști și moderniști, de expansiunea curentelor avangardiste ce își propuneau exprimarea instinctului pur, lupta împotriva stereotipiilor și poncifurilor, toate acestea redau un tablou vast, eclectic în care cultura își simte firescul și de aceea înregistrează un apogeu de neegalat. Personalități marcante precum Titu Maiorescu în secolul al XIX-lea, Nae Ionescu, P. P. Negulescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran în secolul al XX –lea sunt principalii emitenți ai unei ordini structurale viabile în gândirea românească, ordine ce va intra într-un vădit declin după instaurarea puterii muncitorești mai întâi și apoi comuniste în România. Din 31 decembrie 1947 cultura română intră, conform Monicăi Lovinescu, „în noaptea contraselecției, când se săvârșesc funeraliile inteligenței”[1], când exprimarea publică devine îngrădită, când gândirea pe cont propriu din apusele vremi moderniste devine susceptibilă de trădare, reacționism, insurgență. O privire asupra libertății presei, însă în același timp asupra menirii ei în epoca interbelică în cultura română pare deci firească, deoarece dialogul cultural și „respirația firească a spiritului ” fiind liberă, actanții comunicării își propun o deplină înțelegere a expresiei libere. Nae Ionescu identifică câteva implicații reale și uneori paradoxale legate de aceasta în articolul intitulat : „Funcția națională a presei”. Pentru a purcede spre analiza sistematică a funcțiilor presei care dau relevanță acesteia , filosoful răstoarnă mai întâi câteva prejudecăți legate de aceasta: faptul că presa ar fi a patra putere a statului- idee privită de acesta ca o evidentă exagerare, combaterea ideii desuete conform căreia presa ar reprezenta o funcție a statului și nu în ultimul rând nuanțarea câtorva tare ale presei care o fac pe aceasta să își piardă menirea, în speță lipsa de obiectivare a datelor realității prezentate confuz, exagerarea inutilă a unor evenimente fără nicio relevanță de interes public. În plus, demersul lui Nae Ionescu prin intermediul acestui articol urmărește o definiție clară, distinctă și adecvată a presei si a menirii acesteia, a funcțiilor pe care le exercita si nu in ultimul rând evidențiază pericolele la care se expune presa , însa și beneficiile pe care le poate aduce publicului larg sau „națiunii” înseși pe care acesta insistă aproape naționalist. Mai mult, se resimte chiar un ton antidemocratic, autorul simțind nevoia trasării unor reguli prestabilite care să limiteze exagerări ale presei în acest sens: „Dreptul pentru presă , deci, de a vorbi și de a spune orice? Orice - și oricine? Nu!”1 1
IONESCU, Nae, Funcția națională a presei, vol. Între ziaristică și filosofie, 1996, pag. 290
1
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Presa și societatea Nae Ionescu clarifică necesitatea principiului separației puterilor în stat, separație care necesită a fi reală, demontând astfel asumpția lui John Locke, conform căreia aceasta ar fi utopică, „o iluzie”2, apoi preluarea din zbor și plagierea cu succes a acestei idei de către Montesquieu, subliniind astfel că a considera presa o putere în stat, în speță a patra putere în stat nu numai că este irealizabil, însa nu sa petrecut nicăieri. Astfel, Nae Ionescu adoptă o poziție critică față de aceștia, manifestându-și opoziția față de o astfel de teorie ce nu poate fi considerată decât “primejdioasă”3 prin prisma faptului că ar subjuga presa și libertatea ei statului care și-ar permite organizarea acesteia la nivel instituțional, renunțând astfel la neîngrădita ei organizare. Prin urmare, publicistul remarcă rolul presei ca fiind important în înregistrarea și exprimarea evenimentelor într-o formă cât mai exactă și conformă cu importanța acestora, căci există riscul supraestimării unor evenimente banale, cărora li se atribuie un rol exagerat. Mai mult, modul în care presa informează publicul larg este cu atât mai important cu cât datoria acesteia este de a elimina confuziile, complicarea datelor realității, scăparea unor fapte esențiale. Menirea presei într-o societate se află astfel în afara relației cu statul care nu își poate aroga dreptul de a o organiza, pe de altă parte este necesară obiectivarea prezentării evenimentelor și nu în ultimul rând, cum recunoaște însuși publicistul nu se poate guverna fără presă, în pofida faptului că adesea aceasta pare insurgentă și pregătită să îngreuneze activitatea puterii executive.
Expresia națiunii A doua funcție a presei constă în cea de „expresie a națiunii”, aceasta decurgând din „dreptul de a vorbi”, iar înțelesul esențial al acestui rol este acela de a servi națiunea și nu interesul personal. Pentru a îndeplini acest deziderat publicistul trebuie să posede câteva calități esențiale: să-și iubească dezinteresat poporul, să posede cultură și obiectivitate în exprimarea realelor frământări ale națiunii. De asemenea dimensiunea etică e evidentă și în calitățile protectoare ale publicistului față de națiune în demersul de prevenire al acesteia. Pe de altă parte articolul „Incertitudini” al aceluiași Nae Ionescu aruncă o privire asupra anchetei politice prin care publicistul pune la curent publicul cu mersul politicii românești în „intimitatea acesteia”, chiar dacă genul este privit cu suspiciune, acesta este necesar tocmai din nevoia de prevenire a publicului larg „căci un om prevenit face cât doi”4.
Comunicarea cu ajutorul mijloacelor audio-video Pentru început vom încerca sa aflam ce implica comunicarea cu ajutorul mijloacelor audiovideo si cum afectează psihicul uman comunicarea televizuala dar si cât din aceasta comunicare este manipulare? Cum se produce manipularea cognitiva sau afectiva? Se poate ajunge la controlul comportamentului, gândirii si sentimentelor? Tehnicile de comunicare au evoluat, de aceea trebuie să înțelegem cum face fata psihicul uman ținând cont de faptul că este bombardat de atâtea imagini si informații.
Manipularea prin televiziune Fenomenul manipulării nu a apărut în comunicarea de masa o data cu televiziunea, însa dezvoltarea canalului audiovizual a ridicat aceasta problema la cote fără precedent. Prin diverse tehnici de manipulare, televiziunea poate crea adevărate pericole sociale. Principalele forme de abatere de la informarea obiectiva sunt: Ionescu, Funcția națională a presei, pag. 289 Ionescu, Funcția națională a presei, pag. 290 4 Ionescu, Incertitudini, vol. Între ziaristică și filosofie, 1996, pag. 24 2 3
2
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
persuasiunea dezinformarea intoxicarea manipularea
Persuasiunea este acțiunea prin care autorul unui mesaj susține o idee, încercând sa convingă auditoriul. Persuasiunea nu conține intenționalitate negativa (nu ascunde fapte, ci le evidențiază doar pe cele favorabile); ea tine de forța argumentării, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil sa-si pună într-o lumina cât mai buna ideea susținuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care îmbina forța cuvântului cu atuurile artei actoricești (tonul, mimica, expresivitatea mișcării), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masa. Dezinformarea Prin dezinformare se înțelege suprimarea brutala a oricărei obiectivități (si chiar credibilități) a mesajului. Se considera dezinformare orice intervenție asupra elementelor de baza ale unui proces comunicațional care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în rândul receptorilor anumite atitudini si reacții dorite. În cazul dezinformării, nu se mai folosește subtilitatea si poate sa nu mai existe iluzia de corectitudine. Ţintele dezinformării sunt în special liderii de opinie, care pot influenta decizional si actional grupurile din care fac parte. Dezinformarea comunicaționala poate fi punctuala (printr-o știre sau emisiune anume) sau de durata (susținuta). Instrumentul principal al dezinformării este cenzura. Aceasta împarte, după criteriile impuse de autorități, toate componentele si semnalele realității precum si interpretările faptelor în doua categorii: difuzabile si nedifuzabile, distorsionând în mod brutal realitatea. Dezinformarea este specifica regimurilor politice totalitariste (fasciste, comuniste,dictatoriale), dar poate fi întâlnita si în regimurile democratice. Aici, însa, exista concurenta (celelalte posturi de televiziune sau jurnaliștii independenți free-lancer) care poate dezvălui culisele nevăzute si poate provoca scandaluri răsunătoare, care pot culmina chiar cu răsturnarea guvernării (de exemplu afacerea Watergate). Intoxicarea Forma de dezinformare, intoxicarea consta fie în suprasaturarea surselor cu informație falsa, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase,diversioniste, fie pentru a pregăti opinia publica pentru o lovitura de proporții, fie pentru a discredita un mesaj corect așteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, bârfele si comunicatele tendențioase. Intoxicarea este operația de"anesteziere" a publicului în scopul acceptării unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezător, ostil în fata unui adevăr care urmează a fi comunicat. Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevărate războaie ale imaginii,din care iese învingător cel care a investit cel mai mult în propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat în acest sens îl reprezintă modurile în care au fost mediatizate de către combatanți conflictele etnice si războaiele din fosta Iugoslavie. Televiziunea sârba a produs un clip în care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de Război. La rândul lor, aliații au prezentat dramele refugiaților albanezi, ca efect al epurării etnice, în paralel cu rememorarea atrocităților comise evreilor în lagărele de concentrare de la Auschwitz. Manipularea este varianta malefica a persuasiunii, fiind caracterizata de intenționalitate negativa cu buna știința. Parafrazându-l pe celebrul armator grec Aristotel Onasis, se poate spune ca "secretul manipulării este de a deține numai tu informații". Prin diferite tactici (încălcarea normelor deontologice, ascunderea,trunchierea sau deformarea faptelor obiective), mesajul este transformat în minciuna(totala sau parțiala), realitatea fiind astfel distorsionata. Micul ecran are o forța manipulatoare cu atât mai mare cu cât se bazează pe credibilitatea conferita de imagine (ceea ce omul a văzut la televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic). Toate tehnicile de manipulare a indivizilor urmăresc declanșarea si amplificarea proceselor de influențare a gândirii umane, având drept scopuri finale: modificarea comportamentului indivizilor
3
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
integrarea lor în grup inducerea sentimentelor de supunere necondiționata fata de autorități.
Goebbels, conducătorul campaniei de creare si promovare a imaginii lui Hitler si a noii rase de arieni, a fost unul din cei mai buni specialiști în domeniul intoxicării opiniei publice prin intermediul presei si al cinematografiei. Pentru a le insufla cetățenilor necesitatea de a susține nazismul si de a distruge evreii, el a impus proiectarea în toate cinematografele din Germania doar a documentarelor si a știrilor ce îi promovau ideile sale propagandistice, interzicând difuzarea oricăror altor filme si limitând spectatorilor astfel posibilitatea de a face comparații ce puteau fi dăunătoare ideologiei sale. În acest fel, Goebbels urmarea sa obțină controlul total asupra modului de gândire,comportamentului si asupra sentimentelor indivizilor, supunerea lor instinctiva si necondiționata în fata autorităților precum si crearea unui tip de cetățean incapabil sa ia decizii de unul singur. Procesul de recreare completa a unui individ este extrem de complex, el fiind axat pe trei coordonate: obținerea controlului asupra comportamentului sau (prin uniforme, limbaj de lemn); obținerea controlului asupra gândirii sale (prin ideologia promovata); obținerea controlului asupra sentimentelor sale (prin manipularea emoțiilor individului si restrângerea spectrului sau emoțional, fiind folosite drept instrumente :vina, frica, șantajul, redefinirea sentimentelor). Un exemplu de "vina istorica" îl constituie cel al poporului german, care a fost în totalitate blamat pentru masacrele comise de către naziști în timpul celui de-al doilea război mondial. Cel mai elocvent exemplu al puterii mass-media si al modului în care manipularea opiniei publice a fost ridicata la nivel de "arta" îl constituie cel al Companiei"Ruder&Finn Global Political Affairs", companie specializata în intoxicarea si manipularea opiniei publice mondiale la cererea unui guvern, stat sau partid politic anume care plătește pentru campanie. Scopul acestei instituții este construirea sau redefinirea imaginii unor conflicte internaționale în special prin intermediul televiziunilor, a imaginii unor popoare sau etnii în funcție de dorințele si interesele clientului. în 1993, compania a lucrat pentru Croația, Bosnia-Herțegovina si opoziția din provincia Kosovo si, într-o perioada de 18 luni, le-a creat o imagine internaționala puternica si extrem de favorabila. Campania dusa a fost de mare amploare si, contra unor sume uriașe, a inclus obținerea si mediatizarea opiniilor favorabile ale celor mai înalți si importanți demnitari, oameni de afaceri si lideri de opinie din lume (de talia președintelui SUA). Întrebat daca propriile sale credințe si datoria de a spune adevărul ca jurnalist nu intra în conflict cu ideile mediatizate, directorul acestei companii, James Harff, si-a justificat acțiunile cu mult cinism: "Suntem profesioniști. Am fost angajați sa facem ceva si am făcut. Nu suntem plătiți ca sa fim morali." În viziunea cercetătorilor din domeniul psihologiei sociale exista numeroase modalități de educare a indivizilor pentru a putea rezista manipulării care au toate la baza analiza strategiilor de remodelare a gândirii. Astfel, individul trebuie întâi avertizat sa cunoască mecanismele de manipulare ale diverselor instituții si sisteme pentru ca mai apoi sa poată sa reziste dezinformării si presiunii exercitate si sa nu le cada victima. Rezistenta individului se poate face pe mai multe cai. Aparent, soluția cea mai sigura consta în izolarea totala a individului fata de societate. Însa omul este în primul rând o ființa sociala, deci aceasta soluție nu poate fi generalizata tuturor indivizilor. O alternativa mai rezonabila izolării este cea prin care individul continua sa trăiască în societate, dar se detașează emoțional de anumite aspecte ale vieții. Neajunsul detașării consta în pierderea suportului social si afectiv al familiei si prietenilor, fapt ce amplifica sentimentul de singurătate ce poate genera manifestări de tip paranoic. Deoarece detașarea de societate, pentru a evita orice contact prin intermediul căruia am putea fi manipulați, e imposibila iar, pe de alta parte, implicarea totala, sincera si pasionala în viața sociala ne face vulnerabili la influenta artizanilor manipulării, singura soluție viabila rămâne adoptarea unei poziții de mijloc, de alternare a celor doua stări (astfel ca perioadele de trăire la cote înalte sa fie urmate de intervale scurte de detașare, ce pot fi făcute seara sau după încheierea orelor de serviciu). 4
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Manipularea Acțiunea de schimbare a opiniilor, atitudinilor și comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizații) fără exercitarea forței și lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă, putem afirma ca reprezintă o definiție „cuprinzătoare” a manipulării. Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa. Evreu de sensibilitate anarhista, Chomsky susține ca ’’libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor susținuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreține cu adevărul faptelor in sine.” Pentru a defini o acțiune ca fiind manipulare, aceasta ar trebui: să conțină intenția de a schimba opinii, atitudini, comportamente, să influențeze opinii, atitudini, comportamente, să urmărească atingerea altor scopuri decât cele ale persoanelor manipulate, să nu utilizeze forța, să lase impresia libertății de acțiune. Manipularea mai poarta si numele de "violenta simbolica". Nu suntem bătuți, bruscați, forțați sa credem sau sa facem ceva. Cunoscându-se felul de a fi, specificul vârstei sau alte particularități, putem fi determinați sa credem ceea ce o persoana sau un grup de persoane si-a propus sa ne facă sa credem. Daca am fi întrebați cine ne-a influențat, am răspunde cu mândrie ca nimeni. Pe asta mizează si cei care ne manipulează. Pe hotărârea noastră de a nu ne lăsa "duși de nas", de a crede ceea ce vrem noi sa credem. În opinia multor autori există manipulări la nivel mic, mediu și mare. Toate sunt procese de comunicare. Toate sunt procese de influențare. Acestea se obțin prin modificări minore sau de amploare ale unei situații sociale, manipulare pentru cauze mici și pentru cauze mari, manipularea cotidiană și manipularea istorică. Toate au la bază concepte ca: influență, putere, intenționalitate, comunicare, schimbare, atitudine, comportament, așa cum sunt tratate de sociologie sau științele comunicării. Intrând și în compunerea altor termeni – precum persuasiunea, publicitatea, propaganda, dezinformarea, intoxicarea, îndoctrinarea – aceste concepte sporesc ambiguitatea, ducând uneori la confundarea dezastroasă a termenilor între ei. Toate procesele de comunicare implică schimbarea, dar adesea schimbarea survenită ca urmarea a unui proces de comunicare este echivalentă cu influența. După prezența sau absența intenționalității și după tipul de efecte previzibile sau aleatorii, toți acești termeni comportă multe nuanțe care îi diferențiază. Spre deosebire de celelalte procese amintite, manipularea este un act care se instalează în mod irațional. Dacă în cazul persuasiunii și publicității cel influențat este conștient într-o mică sau mare măsură că se încearcă influențarea lui, în cazul manipulării, acest lucru nu se întâmplă. În cazul în care se întâmplă, nu mai este vorba despre manipulare. Este o acțiune ratată. Este doar o tentativă. Tehnicile de manipulare sunt multe și continuă să apară altele noi, nuanțate și personalizate în funcție de cel ce le pune în aplicare, trecerea timpului scoțând la lumină altele și altele. Mecanismul lor de funcționare este însă în principiu cel cuprins în diferite tehnici. Pentru manipularea maselor este nevoie de mecanisme complicate și de o conturare diferită a realității prin acordarea unor argumente credibile.
Manipularea psihologică Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive.5 Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare. Influența socială nu este în mod necesar negativă. De exemplu, doctorii pot încerca să convingă pacienții să renunțe la obiceiurile nesănătoase. În general, influența socială este percepută 5
Alessandra, Tony. Non-Manipulative Selling (1992)
5
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
ca fiind inofensivă atunci când se respectă dreptul celui influențat de a alege. În funcție de context și motivații, influența socială poate fi considerată manipulare ascunsă.
Manipularea din interiorul presei Pentru a forma sau schimba o anumită opinie publică la un moment dat, cu scopul de a-și promova interesele, presa dispune de propriile ei mijloace și tehnici de care face uz după caz, nemaifiind nevoie să apeleze la un alt intermediar sau suport pentru aceasta. Din interior, manipularea urmează interese care țin de jurnalist, interesele patronale sau de trust, concurență. Interesele jurnalistului - deși ar trebui să fie o meserie de rutină și în mare parte de anonimat, faptul că presa are putere, influență și credibilitate asupra oamenilor îi face și pe ziariști să-și aroge uneori o aură de arhangheli, cărora li se cuvine orice. Printre motivele care îi fac pe jurnaliști să-și dorească să mistifice adevărul în favoarea propriilor interese în numele acestei ideologii se numără și tentația vedetismului – manifestat mai ales în televiziune din încercarea de a apărea pe ecran cu orice preț, cu motiv sau fără, în transmisiuni însăilate sau îi „vox- pop ”- uri în care imaginea reporterului ar trebui să fie ultimul lucru care să conteze. Nici presa scrisă nu scapă însă de această dorință acută de vedetism prin grafomania manifestată de ziariști, tendința de a scrie cât mai mult cu sau fără subiect interesant, ca să nu lași altcuiva informațiile sau ca să acoperi cât mai mult din spațiu. Tot la această secțiune referitoare la interesele jurnalistului putem adăuga și unele jocuri la care unii recurg prin publicarea unor articole favorabile, utilizarea unei publicități mascate sau crearea unui eveniment în înțelegere cu subiectul. Nici mica propagandă pe acreditarea unei idei favorabile surselor sale, nu trebuie ignorată. Aceasta este realizată în scopul relației cu acestea pentru subiecte viitoare. Ultimul interes prezentat de către jurnalist îl constituie fixația unghiului de abordare prin insistența păstrării unghiului de abordare pentru care și-a pregătit demonstrația, deși realitatea arată altceva. Intrând pe acest teritoriu al manipulării din interiorul mass-mediei punctez și interesele patronale, care nu sunt deloc de neglijat. Aici regăsim, cu un pic de atenție, interesele politice mascate ale patronului sau acționarilor și restricțiile publicitare cum ar fi embargoul tacit de a difuza informații dezavantajoase despre cei care cumpără timp sau spațiu de reclamă în respectivul produs media. Din graba de a publica primii, de a avea exclusivitate, de a crește rating-ul conduc spre situația ca multe dintre materialele jurnalistice să sufere de distorsionarea adevărului pentru a fi „unic”.
Tehnici de manipulare în presă Prin maniera în care este redactat un articol ascunde adesea, sub aparența de neutralitate și obiectivitate, aprecieri ale jurnalistului sau ale instituției media pentru care lucrează. Există mai multe tehnici prin care se poate strecura opinia jurnalistului în informația prezentată cum ar fi tonul ca limbaj orientat. Utilizarea după caz a unui ton triumfalist, peiorativ, ironic, poate influența perceperea unui eveniment ca fiind pozitiv sau negativ. Utilizarea ghilimelelor fără scopul cătării este o metodă subtilă de a induce îndoiala asupra unui eveniment sau de a discredita un fapt. O anumită opinie se poate impune și prin ceea ce se cheamă „cuvinte magice”, adică acei termeni cu conotație pozitivă cum ar fi: flexibilitate, toleranță, dezvoltare, creștere, tehnologie sau negativă: radical, ilegal, primitiv, protecționism, fundamentalism. Repetarea respectivilor termeni poate duce la dobândirea unei valori de sine stătătoare a acestora indiferent de context, pe care simpla lor pronunțare să o activeze. Nu întotdeauna informația se obține prin observarea directă a faptelor de către jurnalist. De cele mai multe ori sursele sunt cele care furnizează informațiile ce vor deveni știri. Fie că sunt persoane implicate cum ar fi: experții, martorii sau instituții politice, juridice, întreprinderi, poliție sau documente ca anchetele, comunicatele și studiile. Rolul lor rămâne hotărâtor în furnizarea informațiilor către jurnaliști. Și în presa română, dar și în presa altor state se întâmplă acest lucru, din pricina etern invocatei lipsei de timp care privilegiază informațiile preambalate cum sunt cele provenind de la surse sau cel mai adesea chiar redactate deja. Departamentele de relațiile publice sau cabinetele de presă, departe de a fi dezinteresate, se întrec în a deveni surse de informații pentru presă, care, prin însuși faptul că privilegiază unele surse în defavoarea altora, participă la un
6
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
exercițiu de manipulare concertat, pe de o parte răspunzând intereselor surselor, pe de altă parte favorizându-și interesele proprii sau bunele sale relații cu acea sursă. Un alt efect devastator pentru manipularea publicului îl au studiile solicitate Consiliului Național al Audiovizualului, unde interesul servește, evident, celui care îl solicită. Astfel de cele mai multe ori am putut urmări aceste studii date ca exemplu al „rating”-ului, ceea ce denotă buna calitate a produselor media rezultate din acel mijloc de informare. Participăm tacit la toate aceste fenomene și avem puterea de a judeca în funcție de ceea ce primim și anume dacă serviciile pe care le oferă sunt obiective sau nu. Falsa informație parțială este practica cea mai întâlnită în presă atunci când vine vorba despre intenția de manipulare. Ea constă în a falsifica prin orice mijloace, cum este omisiunea - scoaterea în evidență a unor părți în defavoarea altora.
Manipularea prin intermediul imaginilor Psihiatrul austriac Hans Berger (1908) descoperea un lucru extrem de interesant: creierul, uman sau animal, emite in continuu semnale electrice. Slabe, dar perfect măsurabile. A fost o descoperire care a marcat începutul unor cercetări ample, la capătul cărora s-au identificat 5 tipuri de unde cerebrale, asociate foarte precis unor anumite stări/dispoziții mentale. Undele pe care le generează creierul unei persoane care privește la televizor sunt unde alfa, specifice unei stări semi-hipnotice in care persoana respectiva este mult mai receptiva la sugestii si, deci, la manipulări. Intr-un experiment din 1969, mai mulți subiecți au fost monitorizați si s-a observat ca, după doar 1 minut de privit la televizor, creierele lor trec de la undele beta (asociate cu gândirea logica si observațiile critice) la undele alfa, asociate unei stări in care informațiile sunt receptate fără analiza, producând răspunsuri strict emoționale. Concluzia experimentului a fost ca televizorul induce o stare ușor hipnotica, in care accesul la subconștientul ușor influențabil devine mai facil. Advertiser-ii cunosc foarte bine acest lucru si știu sa profite de starea pasiva si receptiva a creierului spectatorului TV. Nu e nevoie de mesaje subliminale, creierul este deja pregătit sa absoarbă sugestii, după doar câteva zeci de secunde de privit la televizor. Tot ce trebuie sa facă un clip publicitar este sa afișeze un brand si sa-l determine apoi pe spectator sa asocieze acel brand cu ceva pozitiv. (Înainte de apariția televiziunii, numeroase rapoarte primite de armata SUA arătau faptul ca in timpul luptelor mulți soldați ezitau sa tragă in soldații inamici. Ratau intenționat sau, daca trăgeau, aveau ulterior serioase probleme psihice, cauzate de remușcări. “Soluția” găsita de capii armatei a fost sa le ofere soldaților in mod constant imagini violente, proiectându-le filme de lupta, fapt care ii desensibiliza si ii făcea mai dispuși sa ucidă. Ulterior, televiziunea a preluat acest rol, expunându-i pe americani, încă de copii, unor programe violente. Rezultatul? Sa ne amintim de filmulețele făcute in Irak, in care militarii americani chiuie fericiți ori de cate ori fac una cu pământul vreun grup de inamici.) Așadar, privitul la televizor permite transmiterea de mesaje direct către subconștient si astfel efectul de manipulare este maxim. Nu va amăgiți cu ideea ca un om inteligent si educat se poate apăra de aceasta manipulare. Daca mesajele ajung la subconștient, ele rămân acolo si produc efecte. Iar in sprijinul acestei afirmații exista o dovada foarte simpla: ritmul cardiac al unui spectator care urmărește un film de groaza creste, chiar daca spectatorul in cauza este o persoana inteligenta si educata, care realizează ca filmul respectiv nu este decât o ficțiune. Mesajul filmului ajunge la subconștient si acesta reacționează, accelerând bătăile inimii. Televizorul creează câteva "bube" mari: Pasivitate: Spectatorul este dresat (nu este nicio exagerare!) sa stea si sa accepte pasiv diverse situații, in loc sa gândească si sa acționeze. Televizorul ii spune direct ce sa mănânce, ce produse sa-si cumpere (multe inutile!) si mai ales îl învață ca lumea e un loc periculos pe care nu poate sa-l schimbe. Lucru complet fals.
7
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Prostie: cel puțin un sfert dintre romani nu citesc nici măcar o singura carte pe an. De ce? Pentru ca televiziunea le oferă o forma facila de divertisment, cu emoții rapide si mereu schimbătoare, dându-le sentimentul ca se întâmpla ceva in viața lor. Este o oferta simplificata la maximum, lipsita de profunzime si care impune modele de genul piticul porno, eleva porno, Varciu, Oana Zavoranu, Bianca Dragusanu etc. ci nu oameni dintre noi (ca avem destui Doamne ajuta), care sunt genii, muzicieni renumiți (peste hotare, pictori, sculptori, scriitori. Obezitate: E rezultatul firesc când spectatorul sta 4,5 ore nemișcat in fata televizorului si mai si mănâncă/ronțăie in timpul acesta. Nevoi false: Lipsa televizorului înseamnă mai puține cumpărături, pur si simplu. Încercați sa petreceți mai puțin timp la televizor si mai mult desfășurând activități de relaxare (plimbări), sport (exerciții fizice), creație (dezvoltarea unui hobby) Violenta: verbala si pana la violenta fizica
Vizionarea TV nu este un simplu obicei sau doar un mijloc de informare: ne așezam zilnic câteva ceasuri in fata televizorului, ne relaxam, aflam ce se mai întâmpla in lume si după aceea ne continuam activitatea. Prin caracteristicile si intensitatea experienței însa, prin periodicitatea cu care intervine încă din primii ani ai vieții, privitul la televizor influențează in mod definitoriu viața noastră. Am ajuns sa gândim, sa ne comportam, sa ne îmbrăcam după cum ne sugerează televiziunea. O mare parte din modul nostru de a fi, din ideile, aspirațiile si sentimentele noastre, se datorează miilor de ore petrecute in fata „mașinăriei visării”.
Tehnici de manipulare în știrile TV Vom nuanța câteva tehnici de manipulare la știri care uzează de arsenalul magiei cinematografice, respectiv efecte cinematografice directe si efecte rezultate din montaj. Montajul este pe ecran iar efectul este in mintea noastră, abil condusa in direcția in care trebuie. Aceste adevărate tehnici de manipulare prin știri nu au efecte fixe, scopul final fiind atins prin tot felul de combinații. Acest lucru este necesar pentru ca una dintre atributele principale ale inteligentei este flexibilitatea. Așadar, folosirea inteligenta a acestor combinații conduc la efecte si mai puternice care pot “penetra” chiar si barierele celor mai flexibile minți inteligente. 1. Ordinea știrilor. Știrea cu care se începe rămâne cel mai bine fixata in mintea privitorului. 2. Lungimea știrii. Acesta este un amănunt foarte important; este greu sa dai importanta unei știri de doar 30 sau 60 de secunde, indiferent de subiectul ei. 3. Efectele cinematografice. Un astfel de efect este Relanti-ul folosit, de exemplu, pentru a specula durerea sinistraților fiind utilizate acele “dilatări temporale”, acea încetinire a acțiunii utilizata cu efect maxim. In fundal regăsim, de regula, un cântec trist, un cor bisericesc, o melodie sfâșietoare pe imagini in relanti6 cu mâini ce se întind disperate spre salvatorii din bărci… 4. Efecte de procesare a imaginii. Negative, filtre roșii sau gri, caractere însângerate, boldite, uriașe, dinamice, in relief, etc., stop-cadru, respectiv imagini fixe cu cadavre de animale, case prăbușite, dezolare, dezastru. La acestea se adăuga fata prezentatoarei, de cele mai multe ori, îngrozita, agitata, care cadrează mai degrabă cu registrul filmic nu cu cel de prezentare a unei știri. 5. Montajul psihologic. Este dat de anumite alăturări de știri. De exemplu, prezentarea unei știri tragice – o familie care se zbate in sărăcie folosește lumânări in bordeiul ei de chirpici. Părinții pleacă la munca. Un copil răstoarnă lumânarea. Saltele ard mocnit. Si el si cei trei frați mor sufocați. Imediat după prezentarea acestei grozavii este data o știre cu Băsescu, de exemplu, care rade si dansează fericit la un restaurant. Se poate plusa apoi cu o noua știre – un pensionar cardiac si 6
Miscare cu incetinitorul, de obicei mai mica decat cea normal de inregistrare a cadrelor
8
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
diabetic moare la coada la o farmacie. Este lesne de înțeles cam ce reacții pot provoca aceste simple si “nevinovate” alăturări de știri in mintea majorității celor care privesc la TV. Victima va fi, in cazul nostru, cu siguranța, Băsescu. 6. Folosirea de lideri de opinie care sa susțină un anumit mesaj. “Analiștii” invitați in cadrul emisiunilor sau la știri comentează știrile “obiectiv” si “așa cum trebuie”. Poporul vede si înțelege in acest caz “ce trebuie”; este învățat sa gândească “așa cum trebuie”. Întrebările puse de prezentator pot schimba modul de interpretare a unei știri, pozițiile moderatorilor pot “îndulci” înfrângerea unui politician susținut de trust iar “infuziile” de știri favorabile îl pot ajuta pe un alt candidat.
Publicitatea mascată Inserarea în știri a unor informații care promovează interesele cuiva, din nou fără ca acestea să poarte însemnul „publicitate”, sau pur și simplu redactarea de materiale publicitare în stil jurnalistic, mai greu de depistat. Există o singură metodă sigură prin care puteți rezista manipulării prin presă sau cel puțin îi puteți diminua efectele: dezvoltarea spiritului critic. Acesta se realizează în timp și e inutilă oferirea rețetelor, formarea lui depinzând de cultura, de educația, de obișnuința de lectură a fiecăruia dintre noi pentru a ajunge să ne conturăm o poziție cât mai echilibrată în raport cu avalanșa informațiilor adevărate sau mai puțin adevărate. Micile trucuri prin care putem ajunge la un spirit critic necesar sunt cele care se aplică și în viața de zi ci zi: deprinderea capacității de a spune NU la un moment dat, de a putea reveni asupra unei decizii, de a pune la îndoială anumite lucruri analizându-le și cu mintea noastră. O soluționare ar fi citirea mai multor ziare, urmărirea mai multor posturi de televiziune sau radio. Un simplu experiment ar fi acela de consultare și lecturare profundă a mai multor publicații care să ne expună aceleași evenimente. Doar așa putem urmări anumite tehnici de manipulare amintite mai sus și modul în care unii jurnaliști încearcă să se scoată din anonimat prin diverse declarații sau chiar prin setea de exclusivitate. Acesta este unul dintre momentele cruciale când informația se deformează, iar în publicul receptor se trezește sentimentul nesiguranței. În permanență ar mai fi ceva de spus și de adăugat, dar până la urmă ceea ce se caută este audiența sau popularitatea. Fenomenul manipulării prin presă nu este ușor de interpretat. Presa românească se supune și ea marilor acte de manipulare din lume, dictate de interesele economice sau politice ale coloșilor mediatici sau ale guvernelor. A nu recunoaște acest lucru este doar o dovadă de naivitate. Cei informați devin mai informați, cei dezinformați devin mai dezinformați. Într-o societate post-industriala în care informația capătă aceleași valente precum capitalul sau resursele, apelul la mijloace moderne de comunicare interpersonala devine o necesitate. Efectele integrate ale acestor transformări fac abia acum obiectul cercetărilor sistematice si al conversiei în teorie. Prin persuasiune înțelegem acțiunea de a convinge într-un mod sau altul pe cineva sa facă sau sa aleagă un lucru. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de "necesitatea" sau "importanta"aparenta a acțiuni sau lucrului respectiv. În acest sens putem spune ca reclamele sunt persuasive.
9
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Succesul manipulării Cerințe pentru ca manipularea să aibă succes După Simon, reușita manipulării psihologice are la bază următoarele componente: Manipulatorul își ascunde intențiile și comportamentele agresive. Manipulatorul cunoaște vulnerabilitățile psihologice ale victimei și determină ce fel de tactici ar putea fi efective. Manipulatorul este de o cruzime suficientă pentru a nu da înapoi de la vătămarea victimei dacă este necesar. În consecință, manipularea tinde să fie camuflată (relațional agresivă sau pasiv agresivă).7
Cum își controlează manipulatorii victimele Braiker8 a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își controlează victimele: Recompensa pozitivă – include lauda, șarmul superficial, simpatia superficială (lacrimi de crocodil), cereri de scuze excesive; bani, aprobare, daruri; atenție, expresii faciale cum ar fi râsul sau zâmbetul forțat; recunoaștere publică. Recompensa negativă – include sâcâirea, urlatul, tratamentul silențios, intimidare, amenințări, înjurături, șantaj emoțional, învinovățire, îmbufnare, plânsete și făcutul pe victima. Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau intermitentă poate crea un climat în care persistă frica și nesiguranța, un exemplu fiind atacurile teroriste. Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate încuraja victima să persiste – de exemplu la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă bani din când în când, dar poate pierde în total. Pedeapsa Învățarea în urma unei traume – folosirea abuzului verbal, a furiei explozive sau a altui comportament intimidant pentru a stabili dominanța sau superioritatea; chiar și un singur incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța victimele să nu-l supere/confrunte/contrazică pe manipulator. Simon9 a identificat următoarele tehnici manipulative: Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații) sunt experți în arta minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate. Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă. Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău. Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat. Raționalizarea este strâns legată de spin.
7
Barber, Brian K. Intrusive Parenting: How Psychological Control Affects Children and Adolescents (2001) Braiker, Harriet B. (2004). Whos Pulling Your Strings ? How to Break The Cycle of Manipulation. ISBN 0071446729 9 Simon, George K (1996). In Sheep's Clothing: Understanding and Dealing with Manipulative People. ISBN 9780965169608 8
10
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva, de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă. Atenția sau neatenția selectivă: Manipulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”. Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o diversiune, direcționând conversația către un alt subiect. Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații sau expresii ambigui. Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate (subtile, indirecte sau subînțelese). Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine. Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil. Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui. Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă. Jucarea rolului de victimă ("sărmanul/a de mine"): Manipulatorul se portretizează ca fiind o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să se folosească de simpatie pentru a obține cooperare. Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă, mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului. Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare. Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea. Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în moduri subtile, greu de detectat. Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface surprins sau indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de sănătatea ei mintală. Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință. Afișarea furiei: Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și mânie pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv.
11
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Vulnerabilitățile exploatate de manipulatori După Braiker (2004), manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități (puncte slabe) pe care le pot avea victimele: dorința de a face oamenilor pe plac dependența de a câștiga aprobarea și acceptarea celorlalți emotofobia (frica de emoții negative) lipsa hotărârii și a abilității de a spune „nu” percepție neclară a identității (granițe personale difuze) autosuficiență scăzută locul de control extern După Simon (1996), manipulatorii exploatează următoarele vulnerabilități pe care le pot avea victimele: naivitatea – victimei îi este greu să accepte ideea că unii oameni sunt șireți, necinstiți și nemiloși sau e în negare când e victimizată conștiinciozitate exagerată – victima este înclinată să acorde manipulatorului beneficiul îndoielii și să privească lucrurile din perspectiva acestuia, în care dă vina pe victimă încredere în sine scăzută – victima se îndoiește de sine, lipsindu-i încrederea și hotărârea, existând o probabilitate mare de a intra în defensivă foarte repede intelectualizare – victima încearcă din greu să înțeleagă manipulatorul și crede că acesta are un motiv întemeiat pentru care se comportă așa dependență emoțională – victima are o personalitate dependentă sau docilă. Cu cât victima este mai dependentă emoțional, cu atât este mai vulnerabilă în fața manipulării sau exploatării. După Kantor10(2006), oamenii care prezintă următoarele caracteristici sunt vulnerabili în fața manipulatorilor psihopați: încredere exagerată – oamenii onești presupun adesea că și ceilalți sunt onești. Se bazează pe oameni pe care abia îi cunosc, fără să le verifice competența etc. Aceștia se îndoiesc rareori de așa-zișii experți. altruism exagerat – opusul psihopatului, prea onești, prea corecți, prea empatici impresionabilitate – sunt seduși repede de cei cu șarm superficial. De exemplu, votează pentru politicianul mincinos care pupă copiii. naivitate – nu pot crede că în lume există oameni necinstiți pentru că dacă ar fi, nu ar fi lăsați să acționeze masochism – le lipsește respectul de sine și îi lasă inconștient pe psihopați să profite de ei, crezând că o merită din cauza unui sentiment de vinovăție lăcomie – cei lacomi și neonești pot cădea pradă unui psihopat care îi convinge ușor să facă ceva imoral imaturitate – au o judecată defectuoasă, cred afirmațiile exagerate ale reclamelor materialism exagerat – o pradă ușoară pentru cămătari sau cei care se ocupă cu scheme de îmbogățire rapidă dependență psihologică – cei dependenți simt nevoia să fie iubiți și prin urmare sunt predispuși să accepte ceva ce ar trebui să refuze singurătate – oamenii singuri pot accepta orice formă de contact cu oamenii. Un străin psihopat poate oferi companie umană, dar cu un anumit preț. narcisism – narcisiștii sunt înclinați să cadă pradă laudelor nemeritate 10
Kantor, Martin (2006). The Psychopathology of Everyday Life. ISBN 978-0275987985
12
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
impulsivitate – aceștia iau decizii în grabă, de exemplu ce să cumpere sau cu cine să se căsătorească, fără a-i consulta pe ceilalți frugalitate exagerată – nu pot refuza o afacere chiar dacă cunosc motivul pentru care ies atât de ieftin bătrânețea – cei în vârstă pot deveni istoviți și mai puțin capabili de a se ocupa de mai multe lucruri odată. Când primesc o ofertă, e mai puțin probabil să se gândească că ar putea fi o înșelătorie. Sunt predispuși să ofere bani unei persoane care are o poveste tristă. Vezi abuzul de bătrâni.
Motivațiile manipulatorilor Manipulatorii (Braiker, 2004) au trei motivații posibile: Nevoia de a-și atinge scopurile și de a câștiga cu orice cost. nevoie puternică de a avea sentimente de putere și superioritate față de ceilalți. Nevoia de a fi în control.
Condiția psihologică a manipulatorilor Manipulatorii (Braiker, 2004) pot avea oricare din următoarele condiții psihologice: personalitate machiavelică tulburare de personalitate narcisică tulburare de personalitate borderline tulburare de personalitate anxioasă tulburare de personalitate dependentă tulburare de personalitate histrionică comportament pasiv-agresiv personalitate de tip A tulburare de personalitate antisocială
Strategia manipulativă de bază a unui psihopat După Hare și Babiak11 (2006), psihopații se află tot timpul în căutare de oameni pe care să-i înșele. Abordarea psihopatului include trei faze: 1: Faza de evaluare. Unii psihopați sunt prădători oportuniști și agresivi care vor profita de aproape orice persoană pe care o întâlnesc, în timp ce alții sunt mai răbdători, așteptând victima perfectă. În ambele cazuri, psihopatul analizează constant utilitatea potențială a unui individ - ca sursă de bani, putere, sex sau influență. Unor psihopați le place o provocare, în timp ce alții vânează persoane vulnerabile. În timpul fazei de evaluare, psihopatul este capabil să determine punctele slabe ale potențialei victime, pe care le va folosi pentru a seduce. 2: Faza de manipulare. Odată ce psihopatul a identificat o victimă, începe faza de manipulare. În timpul acesteia, psihopatul își poate asuma un rol, o mască special creată pentru a „prinde” la victima respectivă. Un psihopat va minți pentru a câștiga încrederea victimei. Lipsa de empatie și vinovăție a psihopaților le permite să mintă fără probleme; ei nu văd nicio valoare în a spune adevărul decât dacă îi ajută să obțină ceea ce vor. Pe măsură ce interacționează cu victima, psihopatul evaluează cu grijă personalitatea acesteia. Ea îi oferă o imagine a trăsăturilor și caracteristicilor victimei. Unui observator atent, personalitatea victimei poate dezvălui insecurități sau slăbiciuni pe care aceasta vrea să le minimizeze sau să le ascundă. Ca student pasionat al comportamentului uman, psihopatul va testa cu grijă tăria interioară 11
Robert, Hare; Paul, Babiak (2006). Snakes in Suits: When Psychopaths Go to Work. ISBN 978-0061147890
13
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
și nevoile care fac parte din eul intim al victimei și eventual va construi o relație personală cu aceasta. Personajul pe care îl joacă psihopatul – „personalitatea” cu care victima are o relație – nu există în realitate. Este construit din minciuni întrețesute cu grijă pentru a prinde victima în plasă. Este o mască, una din mai multe, creată de psihopat pentru a se potrivi cu nevoile psihologice și așteptările victimei. Victimizarea are un caracter de pradă; duce adesea la un sever prejudiciu financiar, fizic sau emoțional. Relațiile adevărate, sănătoase, sunt construite pe respect și încredere reciprocă; se bazează pe schimbul onest de idei și sentimente. Convingerea greșită a victimei că legătura cu psihopatul are oricare din aceste caracteristici este motivul pentru care acesta are succes. 3: Faza de abandonare. Faza de abandonare începe atunci când psihopatul decide că victima nu îi mai este de folos. Psihopatul/psihopata își abandonează victima și trece la alta. De obicei, în cazul relațiilor romantice, un psihopat își va asigura relația cu victima următoare înainte de a o abandona pe cea actuală. Câteodată, în această fază psihopatul are trei persoane cu care jonglează: cea abandonată recent, pe care o păstrează în cazul în care nu îi merge cu celelalte două; cea pe care o manipulează în prezent și care este pe cale de a fi abandonată; a treia persoană, care este ademenită de psihopat anticipând abandonarea victimei actuale. Abandonarea poate avea loc subit și fără ca victima să știe că psihopatul căuta pe altcineva. Nu vor exista scuze, sau cel puțin nu unele sincere, pentru răul și durerea pe care o provoacă.
Strategiile de rezistenta la manipulare Identificarea discontinuităților (niciodată marile minciuni nu sunt perfecte, au ceva în neregula iar apariția disonantei cognitive este unul din cele mai bune semnale de alarma); Observarea normalității aparente (cele mai eficiente tehnici de manipulare se bazează pe crearea unei aparente de normalizate obiectiva prin controlul informației). În cazul accidentului nuclear de la Cernobîl, spre exemplu, autoritățile au refuzat sa ofere informații opiniei publice si, chiar si atunci când dezastrul n-a mai putut fi ascuns, au încercat sa-l minimalizeze prin emiterea de comunicate false. Testarea cazurilor se poate face printr-o minora încălcare a regulilor impuse, pentru a observa consecințele; daca reacția e disproporționat de mare si de violenta, atunci înseamnă ca "ceva nu este în regula". Sesizarea falsei similarități. Artizanii manipulării nu se mulțumesc doar cu controlul total al victimelor; ei încearcă sa li se facă indispensabili si de încredere, le captează atenția, afecțiunea si respectul pentru a-i putea influenta apoi mai eficient. Pentru a evita căderea în cursa lor, este necesara analizarea cu atenție a comportamentului noului "prieten", pentru a vedea daca supralicitează într-un anumit context sau o direcție anume, daca exista vreo diferența între ceea ce spune si ceea ce face cu adevărat. Identificarea competentei aparente. Foarte mulți manipulatori își creează cu atenție o imagine de oameni puternici, competenți, siguri pe ei, pentru a-i intimida pe cei cu care vin în contact, pentru a-i putea fascina si subjuga si mai tare pe novici. Pentru a le evita intențiile, e bine sa nu cedam presiunii exercitate de manipulator si sa așteptam un timp pentru a judeca situația "la rece". Sesizarea confuziei cognitive (pentru a ascunde realitatea si obiectivele sale,manipulatorul apelează frecvent la analogii false, distorsiuni semantice, etichetări retorice, rescrierea istoriei). Soluția în acest caz consta în clarificarea înțelesurilor si a situațiilor neclare. Sesizarea confuziei emoționale (manipulatorul exploatează cele mai ascunse temeri si dorințe ale individului, vine în întâmpinarea nevoilor emoționale ale acestuia pentru a-l cuceri si apoi subjuga). De exemplu, în regimurile totalitare erau exploatate sentimentele de vinovatei si se practica
14
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
șantajul. Soluția consta în detașare, în analiza lucida a situației la cel mai mic semn de disconfort psihic resimțit, în evitarea dezvăluirii gândurilor intime necunoscuților, în evitarea tentațiilor. Jocul "de-a alegerea" (apare în cazul în care manipulatorii, asemeni unor vânzători buni, nu se mulțumesc doar sa îi determine pe clienți sa le cumpere unul din produsele oferite de ei, ci continua discuția cu ei pentru a crea o legătura subtila cu aceștia în scopul de a-i convinge ca au făcut cea mai buna alegere si ca sa-i determine sa le devina clienți permanenți). Gândirea de grup (succesul manipulatorilor pe scara larga depinde în primul rând de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei de manevra. De aceea, indivizilor li se induce sentimentul fidelității necondiționate fata de grupul lor social care e "bun", iar restul lumii e alcătuit din "rai", "ticăloși". Manipularea reușește în condițiile în care se realizează controlul informațiilor concomitent cu izolarea grupului de orice contact extern. Soluția consta, în acest caz, în realizarea dialogului, a schimburilor libere de idei, în recunoașterea greșelilor, în conștientizarea faptului ca în viața nu exista "alb" si "negru", ci diverse nuanțe). Structuri impersonale (rezistenta colectiva e mult mai eficienta decât opoziția individuala, o minoritate putând lupta mult mai eficient împotriva majorității decât un singur individ. Daca o minoritate poate determina puterea sa accepte unele concesii,acest lucru îi sporește prestigiul).
15
Elaborarea unui produs de relații publice cu ajutorul mijloacelor audio-video
Bibliografie Cărți Alessandra, Tony. Non-Manipulative Selling (1992) Barber, Brian K. Intrusive Parenting: How Psychological Control Affects Children and Adolescents (2001) Bowman, Robert P.; Cooper, Kathy; Miles, Ron; & Carr, Tom. Innovative Strategies for Unlocking Difficult Children: Attention Seekers, Manipulative Students, Apathetic Students, Hostile Students (1998) Bursten, Ben. Manipulator: A Psychoanalytic View (1973) Crawford, Craig. The Politics of Life: 25 Rules for Survival in a Brutal and Manipulative World (2007) Forward, Susan. Emotional Blackmail (1997) Klatte, Bill & Thompson, Kate. It's So Hard to Love You: Staying Sane When Your Loved One Is Manipulative, Needy, Dishonest, or Addicted (2007) McCoy, Dorothy. The Manipulative Man: Identify His Behavior, Counter the Abuse, Regain Control (2006) McMillan, Dina L. But He Says He Loves Me: How to Avoid Being Trapped in a Manipulative Relationship (2008) Sasson, Janet Edgette. Stop Negotiating With Your Teen: Strategies for Parenting Your Angry, Manipulative, Moody, or Depressed Adolescent (2002) Stern, Robin. The Gaslight Effect: How to Spot and Survive the Hidden Manipulation Others Use to Control Your Life (2008) Swihart, Ernest W. Jr. & Cotter, Patrick. The Manipulative Child: How to Regain Control and Raise Resilient, Resourceful, and Independent Kids (1998)
Jurnale academice Aglietta M, Reberioux A, Babiak P. "Psychopathic manipulation in organizations: pawns, patrons and patsies", in Cooke A, Forth A, Newman J, Hare R (Eds), International Perspectives and Psychopathy, British Psychological Society, Leicester, pp. 12–17. (1996) Aglietta, M.; Reberioux, A.; Babiak, P. "Psychopathic manipulation at work", in Gacono, C.B. (Ed), The Clinical and Forensic Assessment of Psychopathy: A Practitioner's Guide, Erlbaum, Mahwah, NJ, pp. 287–311. (2000) Bursten, Ben. "The Manipulative Personality", Archives of General Psychiatry, Vol 26 No 4, 318-321 (1972) Buss DM, Gomes M, Higgins DS, Lauterback K. "Tactics of Manipulation", Journal of Personality and Social Psychology, Vol 52 No 6 1219-1279 (1987) Hofer, Paul. "The Role of Manipulation in the Antisocial Personality", International Journal of Offender Therapy and Comparative Criminology, Vol. 33 No 2, 91-101 (1989)
16