Arhitext no. 251 (May-June 2017)

No Man’s Land–No Land’s Man Program fără program / Programme Without a Programme Anul xxiii / nr 3 (251) / mai–iunie 2017 / ISSN 1224-886x / Preţ: 24,56 LEI

re exceptions. You said that you spoke with the architect of that space from Mexico that you liked, right? Did you ask him whether he thought about who will use the space, if he thought about rituals, events?

T.B.: Categorically, this is his personal way of working.

Probably there are more architects, and they drew that space

difference: an architect of p and buildings starts from t the space and centres every space, and for me, it is very place for learning – or not – believe that this is the diffe of physical spaces and build the space, looks at the spac everything around the spac very important to see the s and that you liked, right? D whether he thought about re exceptions. You said that you spoke with the space, if he thought about architect of that space from Mexico that you T.B.: Categorically, this is his liked, right? Did you ask him whether he thought working. Probably there are about who will use the space, if he thought about and they drew that space a rituals, events? for learning – or not – and f T.B.: Categorically, this is his personal way of working. believe that this is the diffe Probably there are more architects, and they drew of physical spaces and build Ana Marica lucrează în domeniul resurselor umane și al designului organizațional. Ea nu are un birou that space the space, looks at the spac fix și nici măcar un oraș fix. Este mereu «on the go». Lucrează și călătorește. De trei ani și jumăte merge acolo unde simte că poate întâlni noi oportunități de învățare și nu numai. Când este întrebată everything around the spac very important to see the s dacă are un loc pe care îl simte al ei (și primește des această întrebare) nu prea știe ce să răspundă.

Am prins‑o în București și am stat la o cafea cu vorbe, între o sesiune de lucru și o conferință pe Skype and that you liked, right? D whether he thought about cu colegii ei. M‑am bucurat să putem avea discuția într‑un mediu familiar, atât ei cât și mie. Cred că este space, if he thought about important să știți că prin mediu nu mă refer la un loc anume ci la o tipologie spațială și funcțională: T.B.: Categorically, this is his o cafenea, din noua generație, în care te simți confortabil să lucrezi de la laptop, să ai o întâlnire de working. Probably there are lucru, să iei un interviu sau pur și simplu să faci o pauză pentru a savura cafeaua. Printre altele am and they drew that space

vorbit cu Ana și despre ce anume ne crează sentimentul de confort în aceste spații, dincolo de confortul pe care îl resimți doar pentru că observi că oamenii din jur au și ei aceleași activități ca și tine.

După acest interviu am plecat cu mai multe întrebări decât am venit. Ce anume ne crează un atașament profund față de un loc, în societatea de astăzi? Oare cum a evoluat în timp, o dată cu schimbările din societate, natura ecosistemului care ne face să ne simțim la locul nostru într‑un loc, dincolo locul în sine?

Coperta 1 / Cover 1: Ilustrație Diana Ionescu Coperta 4 / Cover 4: CSS Architecture – Cubul / The Cube, Foto / Photo: Courtesy of CSS Architecture

*** Ana Marica: Munca pe care o fac eu presupune să nu fii legat de un spațiu fizic în momentul în care lucrezi pe un proiect sau lucrezi cu cineva. Unii o asimilează cu nomadismul digital, eu îi spun muncă remote. Lucrez astfel de 3 ani și jumătate, după ce am avut o perioadă de un an și un pic doar de călătorit. Eu am ajuns să adopt acest stil de muncă și viață după ce 7–8 luni am încercat internship‑uri și job‑uri în București, timp în care mi‑am dat seama că munca într‑un birou nu mi se potrivește. Percepția pe care o aveam despre cum ar trebui să arate ziua mea de muncă și proiectele în care doream să mă implic nu corespundea cu ceea ce făceam.

Acum muncesc în domeniul resurselor umane și al designului organizațional. Asta înseamnă că lucrez cu echipe sau pe proiecte în care fie fac recrutare, fie fac partea de învățare sau de organizare a modului în care se întâmplă munca într‑o echipă. Înțeleg modul în care funcționează anumite echipe sau companii și contribui la optimizarea activitatii lor. Împreună cu colegii mei ne uităm la cum lucrează ei împreună, de ce roluri e nevoie, dacă e nevoie să recrutăm, dacă e nevoie de activitati pe partea de învățare și dezvoltare a oamenilor. Ne ocupăm practic de toate elementele care fac dintr‑o organizație un mediu de lucru fericit, unde să te duci cu drag și spor. Iar asta se reflectă pozitiv într‑o funcționare mai bună a echipelor și în rezultate mai bune ale organizației ca întreg. Un lucru pe care l‑am învățat este că oricât de flower power ar putea părea subiectele astea, toate sunt foarte importante într‑o organizație. Poți să aduci în mediul de lucru un om absolut genial, ca profesionist, într‑un rol potrivit pentru skill‑urile lui, dar dacă e nemulțumit de cum se întâmplă lucrurile în echipă, de comunicare, de colaborare, șansele ca omul respectiv să producă ce i se cere și să fie fericit cu ce face sunt mult mai mici. Trebuie să existe un echilibru în toate lucrurile astea.

Toate proiectele în care sunt implicată au ca element comun o preocupare activă pentru viitorul pieței muncii și îmbunătățirea modului în care procesul de muncă se întâmplă. Spun proces pentru că vreau să mă refer la modul în care noi muncim, privit de la un nivel macro. Fie că este vorba de lucrul ca freelanceri, ca și consultanți sau ca parte dintr‑o companie, caut să înțeleg care sunt optiunile pe care le avem și ce înseamnă viitorul, cum îl putem îmbunătăți, în condițiile în care oricum piața muncii are multe probleme în momentul acesta. Unul din lucrurile pe care le fac este să caut modele. Studiez modele de organizații despre care îmi place să zic că ne duc mai aproape de viitor. În prezent în marea majoritate a organizațiilor, găsim o structură foarte ierarhică, piramidală. Munca se întâmplă de la 9 la 5, trebuie să te duci la un birou unde ți se spune ce e de făcut. Modelele pe care le studiez sunt organizaţii care mă fac să cred că putem să democratizăm un pic ideea de muncă. Mai exact o dată ce ai intrat în mediul respectiv de muncă să ai mai multă autonomie asupra lucrurilor pe care alegi să le faci și a felului în care se întâmplă ele, adică să poți să ai ceva de zis, și apropo de cum lucrezi tu, pentru că modul de lucru poate fi diferit de la o persoană la alta. Suntem diferiti în unele aspecte și asta contează. De exemplu eu pot să fiu foarte rilor pe care alegi să le faci și a felului în care se întâmplă ele, adică să poți să ai ceva de zis, și apropo de cum lucrezi tu, pentru că modul de lucru poate fi diferit de la o persoană la alta. Suntem diferiti în unele aspecte și asta contează. De exemplu eu pot să fiu foarte

www.arhitext.com

www.east‑centricarch.eu

director fondator / founder director Emil Barbu Popescu redactor șef / editor in chief Arpad Zachi coordonator număr / issue coordinator Andreea Livia Ivanovici, Andrei Mărgulescu profesori consultanți uauim / consulting Ana‑Maria Zahariade & Nicolae Lascu redactori asociați / associated editors Mihai Pienescu, Mălina Conțu, Andreea‑Livia Ivanovici, Ionuț Butu, Mihai Zachi, Dana Milea, Andrei Mărgulescu, Vladimir Vinea, Dana Vais colaboratori / collaborators: Andreea Apetrei, Melina Haureș, Mihaela Ciobanu

traduceri / translations Raluca Ștefan, Sabin Borș, ALMI Traduceri

publicație editată de / publication edited by:

Fundația

design & dtp FABER STUDIO (Ioan Olteanu, Magdalena Radu, Adelina Butnaru & Dinu Dumbrăvician) corectură / proofreading Andreea‑Livia Ivanovici, Teodora Duțu distribuție / distribution Carmen Zachi

Arhitextdesign 010014 București 1, str. Academiei 18–20, cp 8, op 54, România tel. / fax: 021–311 10 12 e‑mail: arhitext@gmail.com www.arhitext.com www.arhitext.blogspot.com

în parteneriat cu / in partnership with:

produs de / printed by Master Print Super Offset issn 1224–886x

București, str. Academiei 18–20, România tel: 021–307 71 59 021–315 54 82 021–313 95 65 fax: 021–312 39 54

membrii fondatori ai fundației Arhitextdesign Revista Arhitext 3/2017 a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România din timbrul arhitecturii.

Redacția își rezervă dreptul de a selecta materialele aduse spre publicare. Materialele

The editorial board reserves its right to select the materials which are being published. Materials

nepublicate nu se înapoiază. Punctele de vedere exprimate în revistă aparțin semnatarilor

which have not been published will not be returned. The opinions expressed in the magazine

articolelor și nu sunt neapărat și ale redacției.

belong to the authors of the articles and do not necessary represent the position of the

«Arhitext» este o revistă de arhitectură, editată de Fundația Arhitextdesign în parteneriat

editorial board.

cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» București și apare o dată la

Arhitext is an architectural magazine, edited by Arhitextdesign Foundation in partnership with

două luni.

«Ion Mincu» University of Architecture and Urbanism from Bucharest and is being issued every two months.

Abonamente 2017

Subscriptions 2017

→ abonamente ro

126 lei

abonament standard

se adaugă taxe poștale de 40 lei

abonament studenți și pensionari

76 lei

15%

reducere față de prețul la raft

48%

se adaugă taxe poștale de 40 lei

reducere față de prețul la raft

16 € / issue

One year subscription

→ international subscriptions

international subscription

→ detalii plată în cont

Fundația Arhitext design, Cod fiscal RO 13851971 în contul RO85 RNCB 0090 0005 4743 0001, bcr – sucursala Lipscani Detalii plată Abonament Arhitext 2017

including postal taxes

→ payment details

RO43 BRDE 410S V185 4438 4100 brd – Suc. Brătianu cod swift: brde robu

80 €

including postal taxes

→ contact

arhitext@gmail.com

2017 For international subscriptions, please send an e‑mail to the following addresses: arhitext@gmail.com

031.104.11.78

Fundația Arhitext design, op 15, CP 8 bis, Sector 1, București. www.arhitext.com

3 (251) mai – iunie / May – June 2017

CUPRINS / CONTENTS

agora experiments

10

Către o educație angajată – «Școala de Oraș» 2015–2017

12

INTERVIU CU ANDREI EUGEN LAKATOȘ

113

de jur împrejur

14

MIHAI PIENESCU

Hotelul Koti / Koti Hotel

62

Despre farmecul discret al patrimoniului industrial

Teatru și topografie simbolică Theatre and Symbolic Topography

117

Poceli urbane

UAUIM 16

Locuire individuală. O casă la oraș

26

LECT. DR. ARH. DENISA ILIE

Din atelierul de proiectare de interior de anul I

65

NO LAND'S MAN

10_PCN

32

75

TRAIAN BRUMĂ

Învățătorul călător The Travelling Teacher

Spațiu indecis, învățare și interacțiuni neprogramate / Hesitant Space, Learning and Nonscheduled Interactions

ANDREEA-LIVIA IVANOVICI

Este altceva decât ceea ce pare (sau mai mult)?

It’s Not What It Seems or Is It (More)?

35

STEVEN D’SOUZA

A nu ști / Not Knowing

29 JUSTIN BARONCEA

No man’s land / No land's man program fără program / Programme without a programme

117

86

Proiecte East Centric / East Centric Projects

YASUTAKA YOSHIMURA ARCHITECTS

Grădinița Fukumasu Base Fukumasu Base Kindergarten

NO MAN’S LAND

90 MUOTO

Locuire, memorie și absență Dwelling, Memory and Absence

94

40

VINTILĂ MIHĂILESCU

42

WOJR: ORGANIZATION FOR ARCHITECTURE

Condensator public / Public Condenser

124

127 BBGK ARCHITEKCI

Muzeul Katyn / Katyn Museum 130 STUDIO BAZI

Apartamentul unui proiectant Designer's Flat

Locuire, proximitate și experiment Dwelling, Proximity and Experiment

117

Casa mască / Mask House

Colaj, destabilizare și reinventare ludică / Collage, Destabilization and Ludic Reinvention 47

Grădina șoaptelor / The Garden of Whispers Interior continuu / Continuous Interior SABIN BORȘ

No Land, No Man

Secvențe, fragmente și ambiguitate Sequences, Fragments and Ambiguity 59

108

ZAO / STANDARDARCHITECTURE

În multe locuri / To Many Places Micro hutong

108 134 ADR

Distileria Javornik / Javornik Distillery 138

BESIAN MEHMETI ARCHITECTS

140

STUDIO EVREN BAȘBUĞ ARCHITECTS

Barul SHENDeVERË / SHENDeVERË Bar

ASIF KHAN

Mini păduri de locuit / Mini Living Forests 62

EMMY POLKAMP

STUDIO HANS OP DE BEECK

50 AMO

54

105

MINAS KOSMIDIS [ARCHITECTURE IN CONCEPT]

New York Sweets – Magazin de patiserie dulce / New York Sweets Pastry Shop

ANA MARICA

Unde ne mai găsim cu munca?

Workwise, Where Do We Find Ourselves?

Casa și drumul / The House and The road

AUSTRIS MAILITIS

Teatrul călugărilor zburători Shaolin Shaolin Flying Monks Theatre

DIANA IONESCU

Make‑up architecture for no man

LINDA BERGROTH

CSS ARCHITECTURE

Cubul / The Cube

Pod și promenadă Bostanlı Bostanlı Footbridge & Sunset Lounge

HERADESIGN® soluții acustice cu plăci din fibre de lemn www.knaufamf.com

...de la ferestrele pentru “acoperişuri circulabile” până la ferestrele de mansardă pentru “case pasive”, soluţia de încredere este FAKRO.

Chiar pot să păşesc pe fereastră?

Da, pe FAKRO poți!

Ferestrele DXW – o soluţie inovatoare pentru clădirile cu acoperişuri tip terasă.

NOU

Unicele ferestre DXW transformă acoperişul într-o terasă care inspiră la plimbare sau chiar la salturi cu bicicleta!

Design-ul autentic, rezistenţa relevantă şi stratul anti-derapant aplicat pe ferestrele DXW pentru acoperișul tip terasă garantează siguranţa lor.

Cu deschiderea spre cer și cu un coeficient de izolare termică U = 0,70 W/m2K, ferestrele DXW transformă interiorul într-o oază de lumină care inspiră libertate și protecţie.

www.fakro.ro

TEMELE ANULUI 2017 Locuințe pasive Femeile în arhitectura românească Arheologia industrială Post-restaurarea

Desen de stud. arh. Irimia Roxana Andreea

de vară– Brăduleţ abără Şcoala de creaţie

Tabăra de crea ție

DESEN DE STUD. ARH. IRIMIA ROXANA ANDREEA

Casa Discursuri Discursuri Bunicilor critice critice TEMĂ 2017 Arhitecturi inter-media(te)

Re-deschiderea şi deblocarea dialogului şi a căilor de comunicare dintre arte prin abordările (scrise) ­­22 – 30 iulie ­2017 teoretice şi critice, 28 iulie – 6 august re-cunoaşterea Brăduleț Brăduleț nevoii şi rolului acestor scrieri ca parte componentă a culturii, TEMĂ: re-găsirea/recuperarea dialogului În căutarea bunicilor şi nepoţilor dintre creatori, teoreticieni şi critici.

TEMA 2017 TEMA 2017

ară Brăduleţ

2017

Schiţarea unor strategii şi planuri

În căutarea bunicilor si nepoților Arhitecturi inter-media(te) de acţiune, precum şi identificarea Schițarea strategii Re-deschiderea și deblocarea dialogului celor ceunor le vor puteași planuri pune înde acțiune, INVITAŢI SPECIALI precum și identificarea celor ce le vor putea și a căilor de comunicare dintre arte prin aplicare, pentru salvgardarea atât a pune în aplicare, pentru salvgardarea atât a abordările (scrise) teoretice și critice, patrimoniului material (arhitectura Muzicianul Ion Bogdan Ştefănescu patrimoniului (arhitectura re‑cunoașterea nevoii și rolului acestor vernacularămaterial rurală), cât şi avernaculară celui rurală), cât și acelui imaterial (mod de viața, scrieri ca parte componentă a culturii, Scriitorul Bogdan Ghiu imaterial (mod de viaţă, obiceiuri etc) obiceiuri etc) pentruBrăduleţ, comuna Braduleț, de către re-găsirea / recuperarea dialogului dintre pentru comuna de către 5 Antropologul Vintilăteoreticieni Mihăilescu echipe multidisciplinare de studenți (arhitectură, creatori, și critici. echipe multidisciplinare de studenţi urbanism, peisagistică, sociologie, drept, (arhitectură, urbanism, peisagistică, Designerul Dinu Dumbrăvician comunicare, și administrație), sub INVITAȚI SPECIALI sociologie, economie drept, comunicare, îndrumarea echipe interdisciplinare de cadre.

Arhitectul Ana MariaIon Zahariade economie unei şi administraţie), Muzicianul Bogdan Ștefănescu sub îndrumarea unei echipe Scriitorul Bogdan Ghiu Arhitectul Ioan Andreescu INVITAȚI SPECIALI interdisciplinare de cadre.

Antropologul Vintilă Mihăilescu Antropologul Vintilă Mihăilescu Arhitectul Vladimir Vinea Designerul Dinu Dumbrăvician Urbanistul Sandu Alexandru Arhitectul Ana Maria Zahariade Urbanistul Liviu Ianași INVITAŢI SPECIALI: Arhitectul Ioan Andreescu Geograful Claudia Popescu Arhitectul Vladimir Vinea Sociologul Filofteia Pally

Antopologul Vintilă Mihăilescu Urbanistul Sandu Alexandru DETALII Urbanistul Liviu Ianaşi www.arhitext.com/evenimente f CasabuniciClaudia Popescu Geograful Sociologul Filofteia Pally

DETALII

28 iulie – 6 august 2017

etalii şi înscrieri: ww.arhitext.com/evenimente 31.104.11.78 rhitext@gmail.com Organizator:

Fundaţia

Arhitextdesign

www.arhitext.com/evenimente f DiscursCritic

Organizator Fundaţia

Arhitextdesign Parteneri

Parteneri:

Universitatea de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu»

Primăria Comunei Brăduleţ

Proiect cultural co‑finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Către o educație angajată – «Școala de Oraș» 2015–2017 anul universitar 2016-2017 studenții trec de la acţiuni de cartografiere a teritoriului, cercetare, consultare, prin ateliere de idei, până la ateliere de auto-construcţie sau de peisagistică. «Şcoala de Oraş» ediţia 2016-2017 îşi propune să iasă din bibliotecă şi să identifice, să recupereze şi să transforme un spaţiu public din proximitate.

Destinat cartierului, acesta va fi proiectat astfel încât să stimuleze participarea locuitorilor şi să fie preluat şi îngrijit de aceştia după terminarea proiectului.

Text: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR)

agora experiments

arhitext / 03 / 2017

Atelier de Cercetare

10

Începând cu 2011, studioBASAR a iniţiat seria de «Ateliere de Spaţiu Public» – un proiect educaţional desfăşurat în contexte reale.

Participanţii au lucrat în sesiuni intensive în care s-au angajat în producţia de spaţiu public ad-hoc. Pornind de aici, proiectul «Şcoala de Oraş» consolidează şi dezvoltă experienţa acumulată într-un format extins de educaţie aplicată, destinat studenţilor de la arhitectură, urbanism şi sociologie. În contextul dezagregării comunităţilor urbane, a diminuării infrastructurii publice, dar şi a decuplării procesului de educaţie de la viteza schimbărilor din jur, «Şcoala de Oraş» îşi propune să creeze un cadru de întâlnire și de lucru în comun pentru arhitecți şi sociologi, prin ateliere practice, într-un format pedagogic adaptat nevoilor comunităţii. Astfel, reconectarea şcolii la oraş are loc prin angajarea participanţilor în identificarea, testarea şi dezvoltarea împreună cu actori reali a unor instrumente alternative de lucru pentru crearea şi gestionarea spaţiilor publice şi comunitare.

Un astfel de actor real este şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB), una dintre puţinele instituţii care este şi resursă de spaţiu public și care prin producţia şi distribuţia de cultură şi educaţie în cartiere are un potenţial de activare şi de coagulare a comunităţii. BMB se află în plin proces de deschidere către comunitate şi are nevoie de parteneri, de structuri suport şi de expertiză în acest demers. Nevoia mutuală generează colaborare, astfel că BMB a devenit partener în prima ediţie a proiectului «Şcoala de Oraş: Biblioteca din Militari», desfăşurat între 2015 și 2016. Acesta a permis transformarea

participativă a bibliotecii «Gheorghe Lazăr» din cartierul Militari. Filiala, închisă de câţiva ani, a devenit timp de 6 luni o sufragerie deschisă către cartier, în care participanţii au stat de vorbă cu vecinii, cu utilizatorii bibliotecii şi cu bibliotecarele. Informaţiile acumulate au fost ingredientele principale ale amenajării interioare a bibliotecii, realizate parţial de către participanţi într-un atelier de lucru de câteva zile. Redeschisă în 2016, biblioteca învaţă din mers să funcţioneze atât ca spaţiu cultural şi educativ, cât şi ca loc de interacţiune socială. Prima ediție a «Şcolii de Oraş» a dezvăluit potențialul spațiului fizic al bibliotecii de a acționa ca un catalizator social. În același timp a evidențiat valoarea de combustibil a parteneriatelor publice și civice necesare pentru a susține activarea unui spațiu.

Cel mai bun exemplu pentru acest model de funcţionare este chiar redeschiderea bibliotecii: deşi nu era prevăzută iniţial, discuţiile şi interviurile, organizarea de activităţi, propunerile de transformare şi disponibilitatea unor resurse au generat o aşteptare din partea locuitorilor, articulând astfel o nevoie ce în final a pus în mişcare mecanismele instituţionale.

La a doua ediţie a proiectului am căutat pe de o parte să extindem parteneriatele către actori care au lipsit în primul an, cum ar fi instituţiile de învăţământ, şi pe de alta să îi implicăm mai mult pe participanți atât în dialogul cu cetățenii, cât și în detaliile birocratice și organizatorice ale proiectului. Anul acesta acţiunea este inclusă în curricula academică, datorită parteneriatelor cu UAUIM şi cu Facultatea de Ştiinţe Politice (sociologie), iar pe durata semestrului II din

Pentru a cunoaște și a înțelege «viața» zonei și folosirea sa de către locuitori, studenții au fost amestecați în echipe compuse atât din arhitecți, cât și din sociologi. În cele 3 săptămâni dedicate cercetării de teren, echipele au identificat și au cartat spațiile folosite de oameni pentru activități exterioare. Terenuri de joacă, grădini de bloc întreținute de locatari, spații îngrădite și neutilizate și alte locuri de întâlnire sau petrecere a timpului liber au fost observate și discutate cu locuitorii din zonă. Pentru a afla informații despre locuire, despre timpul liber petrecut în București și în Militari, despre interacțiunile individuale cu cartierul și direcțiile în care își doresc dezvoltarea sa, echipele de cercetare au avut la dispoziție două instrumente de culegere a datelor: un ghid de interviu semi-structurat și o fișă de observație; prin folosirea lor am putut privi relația locuitorilor cu cartierul din două direcții complementare, cea subiectivă a locuitorului și cea observațională a cercetătorului.

Text: Andrei Tudor Mihail

Etapa 2, 2016–2017

Credite 2015–2016

Îndrumători: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR), Tudor Elian, Bogdan Iancu; Participanţi: Diana Buţa, Anca Creţu, Lucian Călugărescu, Matei David, Magda Juravlea, Ana-Dora Matei, Anisia Mouhamed, Andreea Nicuţ, Andrei Suhan, Iris Şerban, Alecs Vasiliu; Voluntari: Adi Bratu, Ana-Maria Bucur, Cosmina Balint, Anca Marin, Andrei-Florian Staicu, Alin Voitescu; Daniel-Paul Ciobanu, Anca Ivan, Cristina Popovici, Gabriela Toma, Anca Râpeanu, Liliana Radu; Parteneri: Biblioteca Metropolitană Bucureşti.

2016–2017

Îndrumători: Alex Axinte, Cristi Borcan (studioBASAR), Daniela Calciu, Anca Creţu, Diana Culescu, Bogdan Iancu, Ana-Dora Matei, Andrei Tudor Mihail, Alecs Vasiliu; Schemă proces 2015–2017

Participanţi: Alexandra–Cristiana Comănici, Ionuţ Alexandru Dima, Mihai Dobre, Irina Onicioiu, Bianca Maria Păun, Adina Popa, Cristian Popescu, Silvia-Georgiana Puşcaşu, Ovidiu-Cristinel Ritco, Mihai Andrei Şom, Andreea Ştefan, Dragoş Ionuţ Toaca, Anca Ioana Vedrami, Vlad Andrei Şomăcescu, Alina-Marina Stoica, Mihaela Stoean (UAUIM, an II); Ioan Cosmin Făgeţean, Emilia-Alexandra Pribeagu, Mihai Ioan Surdu, Cristian Stamatin, Cristina Florentina Stancu, Ana Smărăndescu, Maria Trifon (SNSPA an I); Parteneri: Biblioteca Metropolitană Bucureşti; Universitatea (UAUIM); Departamentul de Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Politice, Bucureşti (SNSPA). «Şcoala de Oraş 2015-2017» este un program de educaţie aplicată, coordonat de studioBASAR şi finanţat prin Programul Mobilizăm Excelența, creat de Porsche România

arhitext / 03 / 2017

de Architectură şi Urbanism «Ion Mincu», Bucureşti

agora experiments

și dezvoltat împreună cu Fundația Comunitară București.

11

Etapa 1, 2015–2016

INTERVIU CU ANDREI EUGEN LAKATOȘ

Despre farmecul discret al patrimoniului industrial

corespondență

arhitext/03/2017

Pasiunea arhitectului Andrei Eugen Lakatoș pentru clădirile / spaţiile industriale a început odată cu alegerea temei de doctorat, ulterior ea transformându‑se într‑un curs și un atelier de specialitate la Universitatea de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» din București, dar și într‑o carte – «Conversia în context. Despre regenerarea spațiilor industriale», apărută de curând la Editura Fundației Arhitext design. În continuare, vă propunem un interviu cu autorul cărții despre farmecul arhitecturii industriale, despre etape «vestice» și «românești» de conversie a clădirilor, despre percepție, mentalități și abordări ale acestui subiect delicat (în România, cel puțin).

12

Teodora Duţu: «Conversia în context. Despre regenerarea spațiilor industriale» analizează contextul și arhitectura clădirilor industriale.

De ce ați optat pentru aceste spații?

Andrei Eugen Lakatoș: Mi se pare că arhitectura industrială, în special cea din perioada 1850–1950, păstrează un anumit farmec și, în ciuda caracterul său pragmatic, denotă totuși o anumită atenție pentru estetică. Tot ceea ce este legat de industrie transmite ideea de producție și repetiție, importanți fiind coeficienții tehnici și tehnologici, totul având clar o dimensiune a eficienței. De aceea, și în ceea ce privește arhitectura industrială, atitudinea era aceeași: spațiile aveau o dimensiune strict utilitară, conceperea acestora fiind direct legată de procesul tehnologic și de producție. Eficiența economică însemna și o eficiență «arhitecturală», vizibilă cel puțin în lipsa decorațiunilor sau a tencuielii de pe pereți (acum aceste lucruri nu ne miră, dar pentru societatea sec. al XIX‑lea, ele erau văzute ca fiind ceva «exotic»).

Totuși, ca o moștenire a perioadei «meșteșugărești», arhitectura industrială de secol XIX păstrează încă o anumită grijă pentru detaliul estetic și decorativ: fațadele sunt marcate de cornișe, ferestrele au ancadramente și ornamente din suprapuneri de cărămizi, cărămida ajungând să fie în sine decorație, cel puțin așa o percepem noi acum. Majoritatea clădirilor industriale din prima jumătate a secolului al XIX‑lea folosesc elementele structurale din metal, lucru ce în timp a devenit o marcă a esteticii arhitecturii industriale, un rezultat al unui «design» tehnic; stâlpi și arce din fontă și din fier forjat, profile laminate, grinzi în zăbrele, ferestre din fier forjat alcătuiesc împreună un limbaj arhitectural caracteristic.

Toate acestea puse laolaltă mi se pare că fac din spațiile industriale un spațiu al diferențelor, al contrastelor între masivitate și delicatețea anumitor detalii, între lucrurile brute și o anumită vibrație. Fascinant este felul în care aceste spații, construite pentru un program foarte clar și aplicat, pot fi astăzi refolosite, remodelate și reconformate pentru funcțiuni

care nu au nicio legătură cu utilizarea pentru care au fost ele concepute inițial. M‑am axat pe această perioadă în mod special pentru că, după 1950, în spațiul românesc, și nu numai, folosirea betonului la scară largă și a producțiilor tipizate și prefabricate au făcut ca acel farmec aparte al clădirilor despre care am vorbit să se piardă. Astfel de clădiri, cele de după 1950, nu au neapărat o valoare istorică, culturală sau arhitecturală, ci poate doar una de utilizare contemporană.

T.D.: În carte prezentați studii de caz atât din România, cât și din alte țări. Cum a decurs procesul de conversie a spațiilor industriale în alte țări, cum este la noi?

A.E.L.: Nici în alte țări schimbările nu s‑au întâmplat peste noapte, au existat niște etape, care au fost parcurse cu mult timp înaintea noastră, spațiile industriale trecând mai întâi printr‑o perioadă de abandon, ca mai apoi să fie clasate și ulterior reabilitate și transformate.

Un pas important în aceste etape a fost recunoașterea clădirilor industriale ca având o valoare istorică, arhitecturală, urbanistică, iar un alt pas a fost lupta recunoașterii unui domeniu nou, și anume arheologia industrială. În acest context, spațiile industriale nu au devenit importante doar ca obiect de arhitectură, ci și ca o mărturie a unei perioade istorice și a unui anumit mod de viață. Perioada a fost foarte importantă pentru ceea ce numim acum, în linii mari, modernitate. Industria a schimbat în mod covârșitor modul de viață al oamenilor, pe întreaga planetă. Odată cu revoluția industrială au avut loc schimbări majore de viață și de mentalitate.

Astfel s‑a născut necesitatea păstrării acestor clădiri, considerate importante în istoria evoluției respectivei societăți, dar și a omenirii. Odată cu parcurgerea acestor pași, clădirile industriale au fost trecute pe lista monumentelor istorice, și atunci au început să apară mecanisme și politici administrative de protecție a lor. Felul în care lucrurile au evoluat a depins de la o țară la alta, de la un loc la altul. În cazul României, problema se pune mai degrabă

în termenii unei diferențe de mentalitate, nu doar de politici administrative, pentru că aceste etape au fost parcurse și de țările occidentale, doar că în alte perioade.

A fost producție, la un moment dat producția s‑a oprit, urmare a valului numit «post‑industrie», fie a fost mutată, fie spațiul a fost retehnologizat dar, de cele mai multe ori, clădirile au rămas părăsite și golite de conținutul lor. Au stat o perioadă goale, s‑au degradat, dar la un moment dat, în urma inițiativei statului sau a unei comunități, s‑a hotărât păstrarea lor. Au fost incluse pe lista monumentelor, ceea ce însemna protejarea lor și, într‑o nouă etapă, ele și‑au găsit noi utilizări, investitori, care să le refolosească, să le reintroducă în circuitul cotidian. În privința clădirilor din orașe, aceste etape au fost parcurse mai ușor, cartea pe care am scris‑o concentrându‑se pe acest tip de spații industriale, și mai puțin pe ansamblurile din afara orașelor. Clădirile din orașe mi se par importante pentru că ele ocupă un areal destul de mare, consistent, din țesutul orașului contemporan. Inițial, ele erau plasate la marginea orașelor dar, odată cu trecerea anilor și cu dezvoltarea urbelor, orașele aflate în continuă creștere le‑au înglobat. La București, unul dintre exemple ar fi Moara lui Assan, ridicată în afara limitei construite a orașului (la acea vreme, șoseaua Ștefan cel Mare era limita orașului propriu‑zis). Acum vorbim de clădiri și de ansambluri părăsite, decupate din țesutul cotidian; practic toată viața roiește în jurul lor, nici un moment în interiorul lor. În această situație, în țările din vest, oamenii s‑au autosesizat să rezolve cumva problema, astfel fostele fabrici au fost transformate, renovate, iar zonele din care făceau partea au fost regenerate cu noi funcțiuni, viața din jur intrând și în interiorul lor.

T.D.: Clasarea le asigură un viitor, o reutilizare viitoare?

A.E.L.: De cele mai multe ori, clasarea este doar o protecție pe hârtie. Hala Laminor, de exemplu, are o istorie tristă: din momentul în care producția a fost sistată, ea a fost vândută și a trecut din proprietar în proprietar ajungând până la urmă în proprietatea unei firme de fier vechi. După ce a fost scos tot ce se putea

cele mai valoroase clădiri, s‑au dărâmat cele considerate lipsite de valoare, lăsând astfel loc și clădirilor noi, dar și acestea au fost ridicate într‑un dialog cu existentul.

T.D.: Nu toate sunt în situația Halei Laminor, putem vorbi și despre intervenții reușite pe astfel de clădiri.

A.E.L.: Da, avem un astfel de exemplu și la București, The Ark sau fosta Bursă de Mărfuri, care face parte dintr‑un ansamblu și unde s‑a intervenit pe o singură clădire. A fost un proiect oarecum pilot, reușit din punct de vedere al intervenției și al dialogului dintre vechi și nou. Acolo au putut păstra doar cămașa exterioară, zidăria, deoarece în interior totul era distrus. Dar lipsa intervenției autorităților locale și‑a spus cuvântul. Lipsa asigurării unei infrastructuri de transport public care să scoată din izolare zona în care se află clădirea – cunoscută ca având anumite probleme sociale – a condus la eșecul proiectului, din punct de vedere urbanistic. Așadar, treptat, efeverscența culturală din jurul clădirii din primii ani după redeschidere s‑a stins, ea a rămas izolată, tocmai din cauza acestei lipse a conectării cu orașul.

La Halele Carol, vorbim tot de o inițiativă privată, dar acolo există un proprietar cu dorința de a păstra ansamblul industrial și de a‑l refolosi într‑un mod creativ și actual.

Cu ajutorul arhitecților și a altor specialiști, s‑a intervenit pe unele dintre clădiri și în spațiile dintre ele, au fost organizate o serie de activități și proiecte culturale, care au avut ca scop creștea vizibilității locului, pentru a atrage fonduri și pentru a fi un start‑up al revitalizării locului și al investițiilor în zonă. Toate aceste clădiri sunt prezentate pe larg în carte.

T.D.: Pasiunea dvs. pentru clădirile industriale și conversia lor s‑a transformat și într‑un curs și un atelier de specialitate la UAUIM. Sunt interesați studenții de astfel de intervenții în spații industriale?

A.E.L.: Da, studenții au devenit tot mai interesați de acest tip de proiect și, în ultimii ani, numărul celor care‑și aleg ca temă pentru diplomă o conversie sau o extindere de spațiu industrial a fost în continuă creștere. Așadar, m‑am gândit că un curs și un atelier despre conversia spațiilor industriale ar fi foarte utile, cu accent atât pe partea teoretică, teoria conversiei în general și teoria unei conversii creative a structurilor industriale, cât și pe partea practică, de proiect, aplicată pe situri industriale urbane.

Eu cred că este într‑adevăr o provocare să lucrezi cu un spațiu existent, să te subordonezi lui, poate chiar mai mare decât atunci când ai o libertate totală și începi un proiect de la zero.

arhitext/03/2017

scoate și vândut ca fier vechi, din hală nu a mai rămas decât structura. Între timp, clădirea a fost clasată ca monument drept urmare, teoretic, ea trebuia protejată. Cu toate acestea, clădirea a fost lăsată să se degradeze, de fapt aceasta fiind o «procedură», de a lăsa o clădire monument în paragină, până la momentul când ea devine un pericol public, iar demolarea ei un «rău» necesar.

De fapt, aceste clădiri nu sunt văzute ca o valoare, interesul concentrându‑se doar asupra terenului de sub ele, din dorința lacomă de a se construi mult, mare, repede, cu profit cât mai consistent. În cazul clădirilor mari, industriale, ele cam «încurcă» lucrurile, fiind foarte rezistente.

La o dezbatere având ca temă reutilizarea Halei Laminor, actualmente parțial prăbușită, un inginer de rezistență a spus că nu ar fi avut nici un motiv ca aceasta să ajungă în acest stadiu.

Structura ei a fost foarte bine făcută, fiind rezistentă, iar șarpanta a fost executată din traverse de lemn tratate asemenea traverselor de lemn folosite la căile ferate, astfel încât apa să nu le poată degrada. Așadar, Hala Laminor nu avea, putem spune, moarte. Ce s‑a întâmplat, de fapt, este rea intenție: s‑a «intervenit» local, asupra unor părți esențiale ale structurii fermelor metalice din șarpantă pentru slăbirea rezistenței acestora. De aceea, prima cădere abundentă de zăpadă a dus la prăbușirea parțială a acoperișului și a altor elemente structurale.

Evident, acum a devenit un pericol și este posibil să mai cadă și alte părți din ea.

Din fericire, ea a fost cumpărată de Primăria Sectorului 3, care încearcă să‑i găsească un nou rost, dar cu toate acestea procesul de degradare nu a fost încă oprit. Oricum, există intenția de a interveni asupra ei și de a o introduce în circuitul cartierului. Totuși, conversia punctuală a Halei Laminor nu va rezolva problema zonei în care se află, pentru că nu știu cum ar putea funcționa acolo ceva nou, oricare ar fi acea nouă funcțiune, când de jur împrejur totul este degradat și în paragină. Ea poate fi un început, desigur, dar este nevoie și de o abordare la nivel urban, o gândire a regenerării întregii foste platforme industriale Malaxa, care să fie transformată în etape. Un singur obiect reabilitat, chiar dacă are dimeniuni mari, nu poate schimba mult, atâta timp cât în jur abandonul predomină.

La Moara lui Assan s‑a pus foc în mai multe rânduri, s‑a furat tot ce s‑a putut fura, dar totuși ea este încă în picioare, pentru că a fost foarte bine făcută, foarte trainică – vorbind aici în mod special de clădirea emblematică a ansamblului, supranumită «Vaporul lui Assan».

Dacă aceste clădiri ar fi refolosite, toată lumea ar avea de câștigat. Am studiat intervențiile făcute în vest, unde nu a fost păstrat absolut tot: s‑au făcut niște clasificări, s‑au păstrat

corespondență

T.D.: Unde suntem noi și cum abordăm situația spațiilor industriale?

A.E.L.: Noi suntem încă în etapa de după înscrierea unora dintre fostele clădiri industriale în patrimoniu. După 1989, a început și la noi dezindustrializarea, doar că într‑un mod forțat și haotic. Revin asupra problemei de mentalitate dintre est și vest, pentru că acest tip de «tabula rasa» aplicat în perioada comunistă, din anumite motive și cu anumite pretexte ideologice, a continuat și după 1989, dar cu alte premize. S‑a făcut din nou o «tabula rasa» și au dispărut multe clădiri industriale, inclusiv cele construite după 1950, care nu aveau neapărat o valoare arhitecturală sau istorică, dar aveau o valoare de utilizare. Și mai aveau ceva – o valoare a memoriei locului. Memoria locului nu este o idee mistică, o aură în jurul unui loc, ci înseamnă memoria oamenilor în relație cu acel loc, oameni care au lucrat acolo, poate două‑trei generații la rând, oameni care au locuit în jurul ansamblurilor industriale, care în timpul funcționării aveau o viață, aveau un sens, un rost. Cartea mea începe cu un citat din Mircea Cărtărescu, citat care nu are nici o legătură cu arhitectura, ci cu revolta unui om în momentul în care niște clădiri de factură industrială care i‑au marcat copilăria – le vedea de la geamul blocului său, se juca acolo cu ceilalți copii – au fost demolate. Acest lucru a însemnat o ștergere a memoriei locului, dar și a unei părți din viața lui, din copilăria lui.

Cărtărescu subliniază că noi nu am învățat nimic din trecut, din felul în care s‑a distrus în perioada comunistă din țesutul valoros al orașului București, pentru a se construi clădiri îndoielnice, iar acum nu facem altceva decât să ne distrugem mai departe, românește, trecutul.

Acest «românește» face referire la o anumită mentalitate deficitară, această problemă ne(mai) existând în cazul țărilor din vestul Europei cel puțin, datorită unui mod de a se raporta la monumente și la istorie, matur, responsabil. În România se încearcă legislativ protejarea unor astfel de spații, monumentele de arhitectură din varii perioade, inclusiv clădirile industriale, o conștientizare a societății asupra importanței păstrării lor, a păstrării unei mărturii dintr‑o anumită perioadă a trecutului nostru, dar situația lor este în continuare incertă, precară.

13

14

de jur împrejur

arhitext/03/2017

POCELI URBANE Taraful lui Ochi Albi.

Acuarelă de Carol Szathmari, c.1860

Iubitul București a avut și are teritorii, căi, clădiri închegate. În ultimii 25 de ani s‑au construit, extins sau restaurat cu pricepere și măsură case remarcabile.

Dar, pe de altă parte… …bucureștenii, vechi sau abia deveniți – simpli cetățeni sau primari mari și mici plus alte calfe și zidari –, se pare că fie nu ridică ochii mai sus de genunchiul broaștei, fie s‑au obișnuit într‑atât cu coca‑cola curgând pe fațada imobilului din Piața Romană, cu imensele bannere ce maschează onorabile fațade sau cu desele mănunchiuri de fire, cabluri și alte sârme ce se leagănă între stâlpii, copacii și casele Micului Paris (?), încât veselul kitsch arhitectural al fațadelor termopanate și poliesterizate îi lasă indiferenți. Bucuroși că vor fi izolați de frigul iernii și că fațadele zise «gri‑comuniste» ale acelorași deja vechi imobile – adăpostind aceleași «normat‑comuniste» apartamente – sunt azi, cu veselă incompetență, pastelat spoite. Aceeași acțiune utilitarist‑poliesterizată se abate și asupra unor centenare mici case, uniformizând precar imaginea spațiului urban, ascunzând / distrugând mesteșugite compoziții și detalii ale unor volume și fațade ce reușiseră să înfrunte demn timpurile.

Și vom zice: Ei și!... de exemplu și la urma urmei: ¤ dacă un concurs internațional a reușit să transforme emblematica Piață a Universității într‑un sărăcăcios maidan cu mesteceni și statui… ¤ dacă rentabile oportunități post comuniste (sau haotic capitaliste?) au reușit să trântească un nefericit imobil de birouri în buza Herăstrăului… ¤ dacă orașul acceptă un anacronic nou mastodont al neamului la doi pași de anacronicul vechi mastodont al poporului (ori al parlamentului)… …ce mai putem pretinde de la nişte biete (dar numeroase!) fațade accelerat termo‑izolate? Și tot la urma urmei nu este aceasta una dintre banalele imagini ale unei realități socioculturale extrem de divergente, dramatic și de mult balansând între vestul european și vânturile trans‑europene (re)stârnite – și încă mai vijelioase – odată cu deschiderea din anii ’90 ai secolului trecut. Nu este și amprenta sinceră a unor lipsuri de mult bine însumate și mereu umil asumate – cultură urbană, bani, spirit civic, responsabilitate profesională șamd?

* Orașul, spațiul comunității, trebuie protejat de politici urbane aberante, de carnagii arhitecturale ce nu fac decât să alieneze atât individul, cât și masa utilizatorilor și locuitorilor. Urbaniștii, arhitecții, designerii sunt cei care trebuie să exprime tenace și să formuleze convingător soluțiile necesare.

Instituții, politicieni și administratori trebuie să creeze solide rețele de legi și norme care să suporte, implanteze și protejeze soluțiile necesare. Desigur realitatea, ca întotdeauna, va da de furcă atingerii acestui țel, va brusca, va amenința. Aici, ca și oriunde, orașul nu poate scăpa de efectele nefaste ale istoriei. Dar, chiar supuși azi turbulențelor unui totalitarism economico‑financiar pur și dur, să ieșim din inerția neîmplicării, să găsim compromisul între creativitatea estetico‑funcțională și aceea politico‑socială. Merită să încercăm. Punct și de la capăt: «Iubitul București a avut și are teritorii, căi, clădiri… dar…» ¤ MIHAI PIENESCU

E

UAUIM Universitatea de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu», București

Locuire individuală. O casă la oraș Facultatea de Arhitectură, anul 2, semestrul 2, anul universitar 2016–2017

Continuând studiul locuirii, urmat progresiv pe parcursul anilor 2 și 3 de studiu, cea de‑a doua temă duce mai departe înțelegerea locuinței ca spațiu intim al familiei, dar o așază de această dată în contextul provocărilor majore ale orașului contemporan.

Locuința urbană este elementul de fond care compune prin grupare orașul, generând un specific spațial în concordanță cu cultura locală a locuirii și în permanent acord cu transformările societății și a modurilor de viață. Confruntat cu fenomene ca aglomerarea și concentrarea, orașul impune permanent revizuirea substratului locuirii și a strategiilor de edificare. De aceea locuirea, la intersecția dintre locuință și oraș, se dorește subiectul unei reflecții personale (proprii fiecărui student) și specifice (adecvate locului).

Pendulând între dorințele și năzuințele familiei, modelele și tradițiile locuirii, locuința individuală pare să lase arhitectului un spațiu limitat pentru intervenții cu adevărat înnoitoare. Cu toate acestea, ea a fost dintotdeauna un laborator privilegiat pentru testarea de noi idei arhitecturale, un subiect în cadrul căruia unele dintre cele mai paradigmatice încercări de înnoire disciplinară au avut loc.

Obiectivele studiului și competențe:

−− capacitatea de a observa și interpreta datele unui context urban, rezidențial, cu un fond construit valoros și de a formula o temă proprie, adecvată lui și structurii sociale / familiale; −− capacitatea de a formula soluții alternative de așezare în sit și de ocupare a parcelei; −− capacitatea de a relaționa și ierarhiza spații, de a proiecta utilizări potențiale; −− capacitatea de a articula gândirea spațială și gândirea constructivă; −− familiarizarea cu atitudini și precedente relevante pentru problematica locuirii individuale și capacitatea de a le analiza și interpreta critic; −− deprinderea tehnicilor de reprezentare prin desen a spațiului arhitectural la diferite scări și cu diferite grade de detaliere și utilizarea unei varietăți de mijloace de reprezentare.

Conținutul studiului:

Amplasamentul temei nr. 2 se află în sectorul 2, în proximitatea Parcului Național, într‑o lotizare de factură interbelică. Terenul, proprietate particulară, este amplasat pe strada Ing. Slăniceanu Nicolae nr. 16, într‑o

16

arhitext/03/2017 uauim

zonă preponderent rezidențială, suprafața terenului fiind de 260 mp. Terenul se încadrează în zona L2b din PUG‑ul București (locuințe individuale și colective mici, cu P – P+2 niveluri) și în zona protejată Maior Coravu, cea mai mare parte a construcțiilor fiind realizate între cele două războaie mondiale.

Prevederile regulamentului urbanistic valabile pentru această zonă sunt: înălțimea maximă a clădirii P+2 (maxim 10 metri, minim 7 metri), POT maxim = 40%, CUT maxim = 1,8.

Se dorește asigurarea condițiilor de locuire permanentă pentru o familie cu 2 copii.

Pornind de la observarea și interpretarea contextului urban propus, a configurațiilor spațiale și modelelor antropologice ale locuirii în zonă și urmărind ocuparea și folosirea argumentată a terenului, fiecare student va formula o strategie de intervenție adecvată acestora și structurii familiale. Spațiile din interiorul și dimprejurul casei trebuie să răspundă nevoilor proprii ale fiecărui membru al familiei și să devină locuri cu personalitate.

Ele vor fi adaptate categoriilor de utilizări proprii locuinței: locul de preparare a hranei, de luat masa, de relaxare și discuții în familie / cu oaspeții, locul de odihnă, de studiu / lucru.

Se va studia valorificarea și utilizarea nuanțată

a curții, relația dintre aceasta și spațiul interior și deschiderea către vecinătatea existentă. Regimul de înălțime și indicatorii urbanistici, precum și sistemul constructiv și materialitatea construcției vor fi stabilite în concordanță cu soluția propusă.

Criterii de evaluare:

Relația context – loc: coerența relaționării dintre caracterul observat al locului, scenariul de locuire propus și soluția volumetric‑spațială; Relația loc – locuire: înțelegerea fundamentelor și nevoilor locuirii printr‑o relaționare adecvată a funcțiunilor și spațiilor; Relația locuire – expresie: valoarea soluției arhitecturale tradusă prin relația dintre materialitate și expresie, spațialitate, structură și funcțiune; Relația discurs – reprezentare: calitatea exprimării ideilor, coerența discursului și adecvarea reprezentării în cadrul demersului propus.

Text: conf. dr. arh. Melania Dulămea, șef de lucrări dr. arh. Andrei Eugen Lakatoş

Atelier 21A – Conf. dr. arh Iulian Gudină Asistenți: asist. dr. arh. Cristina Stireciu, arh. Sorin Ștefănescu Autor: stud. arh. Mihai Moga Paler

Dincolo de rezolvarea unei locuințe pentru o familie cu copii; dincolo de pretențiile unei zone urbane protejate (o parcelare planificată care a căpătat în timp omogenitatea relativă a alăturării gesturilor personale); dincolo de condiționările terenului (îngust, alipit calcanului unei case modeste, orientat cu latura mică către un scuar și cu cea mare către soare); dincolo de cerințele obiective ale temei și de scenariile subiective proprii, am căutat ca fiecare proiect în parte să urmeze un principiu ordonator care să conducă la o soluție firească, descifrabilă la prima vedere. De exemplu: relația cu vecinătatea (drumul de afară până

în casă); relația cu limitele (ce se orientează către stradă și ce anume către curți); relația cu terenul neconstruit (grădină din față, din spate sau din interior); relația cu axa Z (compoziția volumetrică, succesiunea vieții pe verticală); relația interior‑exterior (spații directe, spații de tranziție); relația dintre spații (spațiu dominant, spații servante); relația cu soarele (aducerea luminii în casă, orientare) etc.

Dincolo de îndeplinirea «condiției stricte» de cuplare cu casa vecină, «specifică zonei» – cum spune autorul – proiectul prezentat aici a suprapus în mod gradat și coerent mai multe lucruri: a adus la calcan toate spațiile servante

într‑un «perete funcțional» cu rol de articulație față de clădirea alăturată, eliberând astfel spațiile majore ce comunică nestingherit; a orientat ferm spre stradă și scuar zona cea mai activă a casei, spațiul intermediar de «joacă și experiment» al copiilor și supanta lor de dormit; a deschis spre liniștea din spate zona părinților; a dematerializat parterul, complet liber în el însuși și în grădină. Apoi a învelit totul într‑o volumetrie echilibrată, armonioasă și a convins. Simplu și clar.

Plan parter

Plan etaj 1

Plan etaj 2

Text: Conf. dr. arh. Iulian Gudină

Atelier 21B – Conf. dr. arh Melania Dulămea Asistenți: Șef de lucrări dr. arh. Alexandru Călin, drd. arh. Cristian Beșliu

Îndrumarea proiectului a urmărit 3 unghiuri de privire asupra temei locuirii urbane: primul – locuința ca fragment urban pentru înțelegerea contextului construit și a modului de relaționare cu acesta, cel de‑al doilea – locuința ca experiment spațial pentru cercetarea relației dintre formă, semnificație și construire și cel de‑al treilea – locuința ca reflecție asupra temei intimității.

Aceste perspective s‑au tradus în 3 exerciții didactice: −− Primul exercițiu a constat în studierea vecinătății sitului – pornind de la observații și intuiții personale, fiecare student a făcut o analiză a întregii parcelări, urmărind anumite aspecte pe care le‑a considerat importante, strânse într‑un caiet; −− Cel de‑al doilea a constat în studierea unui precedent dintr‑o listă de case de referință – studiul s‑a făcut în echipe de câte 2 studenți

și a constat într‑o machetă de obiect și un caiet de analiză; −− Cel de‑al treilea exercițiu a constat în căutarea unei referințe cultural / teoretice (cinematografie, literatură, arte vizuale etc.) care să vorbească despre «acasă», despre intimitate, despre privat ca termen opus publicului.

Toate proiectele grupei au speculat creativ unul sau mai multe dintre aceste exerciții, ele devenind instrumente de lucru și puncte de plecare pentru proiect, generând o varietate foarte mare de abordări și soluții, ilustrate și de cele 2 proiecte selectate.

Text: Conf. dr. arh. Melania Dulămea

Autor: stud. arh. Vlad‑Bogdan Coman

Plan parter

Plan etaj 1

Secțiune longitudinală

Plan etaj 1

Axonometrie explodată

Autor: stud. arh. Alexandru Moldovan

Plan parter

18

arhitext/03/2017 uauim

Atelier 22B – Conf. dr. arh Ștefan Dorin Adam Asistenți: Șef de lucrări dr. arh. Dragoș Negulescu, drd. arh. Amina Al‑Adhami, drd. arh. Ioana Trușcă Autor: stud. arh. Ana Sandu Cât de mică poate fi o casă în care locuirea să fie totuși confortabilă?

Proiectul începe pe o fâșie de teren cu dimensiuni mici, cu o anumită îngustime, cu un perete orb pe o latură. Casa a fost construită pentru o familie de 4 persoane, în scopul de a lăsa mai mult loc curții și activităților ce se desfășoară în exteriorul locuinței.

Amprenta mică la sol neagă tipologia densă a țesutului înconjurător, lăsând astfel loc pentru o curte amplă care încurajează activitățile exterioare.

Datorită formei sitului și împrejurimilor sale, casa capătă o formă lungă, îngustă, atașată calcanului. Fațadele și dispunerea casei au fost conformate în funcție de relația public‑privat, dar și de așezarea terenului față de punctele cardinale.

O fațadă îngustă și zveltă prevede intrarea de pe stradă. Punctul de acces pare a fi greu de observat datorită tratării intrării cu finisaje asemănătoare cu cele ale pereților exteriori. Închiderea spre stradă este tratată la fel ca pereții exteriori, din dorința de a da senzația că întreaga parcelă este locuința și că intrarea în casă are loc din momentul pătrunderii în curte.

Fațada sudică se deschide cu ferestre largi spre curtea privată a familiei, fără a uita să se apere de soare.

Fațada cu vedere la stradă și cea dinspre vecin au dispuse goluri mai mici, din dorința de a păstra o intimitate față de cei din jur, dar fără a crea spații interioare întunecoase.

Dispunerea spațiilor interioare are o logică simplă și curată. Acesta este motivul

Plan parter

pentru care spre curtea din spate (sud) sunt amplasate zone funcționale primare, cum ar fi livingul, dormitorul matrimonial și dormitorul copiilor, în timp ce spre stradă (nord), bucătăria, baia și o terasă. Dorința a fost în primul rând ca această locuință să aibă o structură funcțională.

Etajele au fost împărțite în: parter – dedicat familiei, primul etaj – dedicat copiiilor și ultimul etaj ce aparține în întregime dormitorului părinților. Acest ultim etaj este privilegiat, având o terasă închisă perimetral, dar neacoperită, și prevăzută cu un mic gol de observație.

Opțiunea unui regim de înălțime de P+2 etaje a rezultat din dorința de a accentua îngustimea casei prin zveltețe. Cu toate acestea, volumul rezultat este o prezență discretă într‑un țesut extrem de bine definit.

Text: drd. arh. Amina Aladhami, drd. arh. Ioana Trușcă

Desfășurată stradală

Plan etaj 1

Plan etaj 2

Atelier 23A – Conf. dr. arh Iulius Cristea Asistenți: dr. arh. Sebastian Stan, drd. arh. Anca Păsărin Autor: stud. arh. Alexandra Miu

Exerciţiul vizează înţelegerea raporturilor între funcţiunea locuirii şi context, printr-o abordare holistică. Amplasarea pe teren a locuinţei respectă aliniamentele şi gabaritul zonei. Clădirea se alipeşte calcanului existent.

Locuinţa se dezvoltă pe trei niveluri, în jurul unui gol central, ce iluminează natural locul de luat masa de la parter, dar şi alte spaţii adiacente de la etajele 1 şi 2. Spaţiile de circulaţie sunt tratate ca zone de locuit, prin amenajarea de elemente arhitecturalambientale, precum biblioteci sau spaţii pentru citit, zone de hobby etc. Organizarea interioară a spaţiilor de la parter îşi găseşte un corespondent în curte, care devine o prelungire a casei în exterior. Atât dormitorul părinților, cât şi camerele copiilor sunt tratate ca suite de spaţii inedite, cu diferite funcţiuni. La etajul al doilea, dormitorul matrimonial se deschide către o terasă descoperită, dar încadrată de pereţii faţadei, cu goluri, ceea ce îi conferă un caracter protector. Întreaga locuinţă este concepută ca un spaţiu personalizat, ce oferă un cadru de viaţă adaptat unei familii cu preocupări culturale.

Text: conf. dr. arh. Iulius Cristea

Secțiune longitudinală

Plan parter

20

arhitext/03/2017 uauim

Plan etaj 1

Plan etaj 2

Atelier 24A – Prof. dr. arh Emil Barbu Popescu Asistenți: lector dr. arh. Ștefan Simion, dr. arh. Emil Burbea Milescu, drd. arh. Ilinca Rădulescu Autor: stud. arh. Alexandra Seregi

Proiectul prezentat de grupa 24A caută să se așeze respectuos în situl de pe strada Ing. Nicolae Slăniceanu și să țină cont de constrângerile zonei, retrăgându‑se de la stradă și urmând aliniamentul caselor vecine.

Noua construcție se ridică de la cota străzii, adoptând o poziție privilegiată. Locuința se dezvoltă pe parter și etaj, împreună cu o grădină ascunsă de ochii curioși ai străzii.

La interior, spațiul se joacă cu diferențe de nivel, din momentul intrării în casă, scăzând gradual pe măsură ce avansăm în profunzime,

până la ieșirea în grădină, unde se revine la cota străzii.

Se remarcă apoi prezența unor detalii definitorii: zona de zi, dezvoltată pe verticală, cu o foarte prezentă bibliotecă care ajunge până la etaj, luminată zenital de un oculus de formă neregulată; prezența unor goluri vitrate majore, temperate cu tâmplării fine de metal; precum și asumarea calcanului prezent pe sit, îmbogățit cu vegetație abundentă și transformat în elementul central al camerei de oaspeți.

După cum reiese din această exemplificare, îndrumarea de atelier a căutat să regăsească acele elemente de prestanță a locuirii în centrul orașului, într‑o parcelare modernă cu mult caracter. Zona Protejată «Maior Coravu» ne‑a oferit prilejul de a studia acele relații definitorii pentru construirea unei intimități: relația dintre vecini și alinierea construcțiilor, relația cu strada, modalitatea în care se face accesul, dar și cum strada poate fi calificată prin deschiderile pe care casele i le întorc.

Plan parter

Plan etaj 1

Secțiune transversală

Secțiune longitudinală

Fațadă sud

Fațadă est

Atelier 24B – Șef lucrări dr. arh. Dragoș Perju Asistenți: șef de lucrări dr. arh. Sergiu Petrea, drd. arh. Silviu Preda Autor: stud. arh. Andrei Cosmin Grămoiu

Ne‑am propus să răspundem temei de locuință în mediul urban într‑un mod cât mai divers, respectând atmosfera locului, dar și reglementările urbanistice ale zonei protejate – parcelarea Maior Coravu. Pornind de la intuițiile studenților, am încercat să evidențiem calitățile locului prin proiectul de arhitectură.

Având datele concrete ale temei (regimul de înălțime, retragerile obligatorii și, poate cel mai important, alipirea la calcan ca situație specifică), ne‑am dorit să aflăm rezolvări particulare lucrând în special cu spațiul interior al locuinței, mereu în dialog cu grădina, curtea și vecinătatea imediată. De aceea am gândit preponderent în secțiune, căutând calitatea specifică a fiecărui spațiu ca entitate și a ansamblului ca sistem de relații. Proiectul înțeles ca proces a fost important în sensul unui dialog continuu între locuință, curte și cartier, pornind de la loc la program și invers.

Dincolo de o judecată estetică, suntem de părere că imaginea arhitecturii este importantă ca expresie realistă și abstractă deopotrivă.

Credem în memoria locului interpretat ca sistem de relații, mai mult de a fi doar o colecție de obiecte. Temporal vorbind, suprapunerea unui proiect unitar la nivel urbanistic cu proiectul individual al caselor din zonă, majoritatea construite între cele două războaie, dar și unele contemporane, readuce în discuție locuirea ca spațiu de întâlnire al orașului, înțeles generic, cu individualitatea familiei ca entitate a sistemului.

Proiectul ales se remarcă prin simplitatea soluției și capacitatea de sinteză. Ideea principală este de a proiecta un volum la scara cartierului, deopotrivă unitar și fragmentat, aflat într‑un dialog continuu cu strada și curtea prin spațiile propuse, interioare și exterioare. Grădina devine astfel o calitate specifică și fiecare zonă a locuinței comunică într‑un mod particular cu aceasta.

Soluția se evidențiază prin spațiile interioare cu înălțimi diferite, căutând astfel calitatea fiecăruia în relație cu ansamblul. Abordarea propusă împarte casa în trei zone funcționale în relație cu cele trei grădini, diferite ca atmosferă. Spațiul central, al zonei de zi, este mai înalt și desparte volumul dormitoarelor pentru copii de cel al dormitorului matrimonial – acesta are o înălțime mai mare și este situat spre curtea din spate, mai liniștită. Locul a oferit posibilitatea amplasării dormitoarelor pentru copii spre stradă, separate printr‑o grădină – ca spațiu intermediar. Propunerea unei soluții cu două scări readuce în discuție ideea diversității și accentuează atiudinea liberală a proiectului.

Imaginea finală exprimă un limbaj echilibrat, minimal și evidențiază plinul în favoarea golului. Libertatea compozițională are ca argument calitatea spațiilor interioare, păstrând echilibrul cu ansamblul volumetric și fiind mereu în raport cu vecinătatea.

Suntem de părere că acest proiect reușește, prin mijloace simple, să răspundă într‑un mod particular locului aflat într‑una din zonele frumoase ale Bucureștiului.

Plan parter

Plan etaj 1

22

arhitext/03/2017 uauim

Plan etaj 2

Atelier 25A – Conf. dr. arh. Florian Stanciu Asistenți: drd. arh. Tudor Elian, drd. arh. Cosmin Georgescu Autor: stud. arh. Diana Sava

Însemnătatea acestui proiect stă pe un raport inversat casă‑grădină, în favoarea celei din urmă. Locul dat prin proiect (Parcelarul Călărașilor) a supraviețuit neconstruit până acum, ca loc «gol», uneori grădină de legume în grija vecinilor, cel mai mult timp abandonat, grădină spontană. Proiectul păstrează și lucrează, ca preeminență și precedență, cu locul gol, grădină mai bine spus, retragerea enormă a casei lasă ca adâncimea locului și imaginea de neconstruit să fie păstrate și memoria situației, astfel, și ea, să fie salvgardată.

Secțiune longitudinală

Secțiune transversală

Text: conf. dr. arh. Florian Stanciu

Plan etaj 2

Plan etaj 3

Plan parter

Plan etaj 1

Atelier 25B – Prof. dr. arh. Dana Chirvai Asistenți: șef de lucrări dr. arh. Tana Lascu, asist. dr. arh. Marius Solon Autor: stud. arh. Mihnea Rareș Pleștiu

Locuirea la intersecția dintre locuință și oraș devine subiectul unei reflecții personale adecvate locului.

Pornind de la observarea și interpretarea contextului urban propus, urmărind ocuparea și folosirea argumentată a terenului, studenții au formulat o strategie de intervenție adecvată structurii familiale.

Pendulând între dorințele și năzuințele familiei și tradițiile locuirii, locuința individuală se adresează arhitectului pentru a gestiona această problemă într‑un spațiu destul de limitat ca intervenție. În cadrul atelierului am încercat să dezvoltăm capacitatea de a observa și interpreta datele unui context rezidențial urban, cu un fond construit valoros, formulând soluții alternative de așezare în sit, respectând o structură adecvată a componenței familiale.

Capacitatea de a proiecta și ierarhiza spații, coroborată cu cea de articulare a gândirii spațiale și cu cea constructivă au reprezentat obiective urmărite în cadrul studiului propus studenților.

Obiectivele acestui studiu: −− analiza evoluției modelelor de locuință individuală; −− determinarea relațiilor spațial‑funcționale; −− sintetizarea analizei într‑un mecanism propriu, parte integrantă în procesul de proiectare a LOCUINȚEI alături de rezolvări în care LUMINA are acces pe întreaga dimensiune a casei (permițând în același timp intimitatea diverselor spații din care aceasta este compusă) au reprezentat o preocupare permanentă a noastră.

Plan parter

24

Valorificarea și utilizarea nuanțată a curții, dar și relația acesteia cu spațiul interior și cu cel al vecinătății alături de materialitatea propusă construcției au fost în concordanță cu soluția propusă, relația loc‑locuință‑locuire stând la baza întregului studiu în care calitatea exprimării ideilor, coerența discursului în cadrul demersului propus au reprezentat obiective de bază.

Text: prof. dr. arh. Dana Chirvai

Plan etaj 1

arhitext/03/2017 uauim

Secțiune longitudinală

Atelier 26A – Conf. dr. arh. Liviu Neaga Asistenți: Șef de lucrări dr. arh. Alexandru Sîrbu, dr. arh. Dorin Andrei Dascălu Autor: stud. arh. Raluca Vlădan

Pentru arhitectură, locuirea, studiul locuirii și înțelegerea acesteia reprezintă un fundament al profesiei, cu rol major în formarea de specialitate. Tema propune provocarea realizării unei locuințe urbane contemporane într‑un context dificil, pe un amplasament cu suprafață redusă, 260 mp.

Exigențele reglementărilor urbanistice POT max. 40%, CUT max. 1,8 și H (între 7–10 m) accentuează complexitatea intervenției. Zona, preponderent rezidențială, este caracterizată de specificul autentic istoric de factură interbelică, astăzi destructurat și anacronic, alterat ca formă și fond de intervenții ulterioare specifice unei dezvoltări de speculă imobiliară, factor de risc major asupra potențialului dezvoltării coerente.

Mizând pe o abordare responsabilă a problematicii și pornind de la obligativitatea deontologică asumată, atelierul 26A a încercat să răspundă provocării temei prin respectarea exigențelor reale ale profesiei, Legea Locuinței, indicii urbanistici impuși, dotările utilitare etc. însă fără a compromite valorile arhitecturale specifice. Fără a da direcții clare de rezolvare și încurajând intențiile studenților, atelierul a căutat prin demers înțelegerea locuirii urbane individuale în sit real.

Proiectul studentei Raluca Vlădan răspunde provocării temei printr‑un demers bazat pe căutări de soluționare a celor 3 factori de importanță identificați și asumați: funcțiune, intimitate și spațiu exterior, precum și a celor două relații fundamentale interior / exterior și loc / locuită.

Pornind de la constrângerile impuse de reglementările urbanistice și prezența calcanului vecin pe latura stângă a lotului, s‑a identificat edificabilul căutând posibilitatea de a integra două locuri de parcare. Accesul principal în clădirea cu 4 niveluri se realizează intermediar între demisol și parter, ceea ce creează o legătură directă între cele două etaje care reprezintă zona de zi. La celelalte 2 niveluri este dezvoltată zona de noapte, iar deasupra clădirii se află o terasă generală. Toate nivelurile sunt legate de un nod de circulație verticală poziționat în centrul volumului.

Volumetric, propunerea se percepe ca o prismă patrulateră, «alterată» de jocul geometric generator al celor 4 module prismatice în formă de L, suprapuse, dar cărora le este atribuită o modificare de poziție orizontală față de axele centrale, stânga / dreapta, față / spate.

Fiecare modul reprezintă un nivel. Aceste module «L», prin modul de suprapunere, sunt menite să ofere câte o terasă pe fiecare nivel.

Datorită acestui joc de compunere se creează o puternică legătură spațială, subliniată și de nodul de scară central, accentuând modul cum este percepută clădirea, atât din interior, cât și din exterior.

Rezultatul este unul spectaculos ca spațialitate și funcționare, punând accent pe intimitate.

Proiectul se remarcă prin sensibilitatea intervenției și gestionarea coerentă a relațiilor fundamentale volum / funcțiune, interior / exterior, public / privat, locuinţă / loc.

Text: dr. arh. Dorin Andrei Dascălu

Secțiune longitudinală

Plan parter

Plan etaj 1

Plan etaj 2

LECT. DR. ARH. DENISA ILIE

Din atelierul de proiectare de interior de anul I

Proiect an I Interior, stud. Postovanu Iuliana

În fiecare an universitar, la început de drum – aceleași emoții și mereu alți studenți, un nou an întâi – o pagină goală în viața tuturor, încă nescrisă. Coautori – și noi, și ei. Oare aceștia cum vor fi, mă întreb când îi văd pentru prima dată și încerc să‑mi imaginez cum va fi până în iunie când vor depăși acest fragment de drum alături de noi. Care sunt oare cei mai talentați?

Dar cei mai persuasivi, dar cei care vor face salturi neașteptate sau care, din păcate – mai sunt și astfel de cazuri – nu vor reuși să termine cu bine.

E greu de crezut, dar acești tineri care îmi par deocamdată cu totul străini, peste un an vor veni să ne vadă ca pe niște vechi prieteni, cu care ai trecut și bune, și mai (g)rele. Când trec în anul doi se simt puțin descumpăniți și se întorc, dintr‑o inerție sau dintr‑un atașament – ne place nouă să credem – care ne face pur și simplu plăcere. Atunci vin fără să‑i mai oblige nimeni, vin natural și sincer, vin pentru că vor să vină pur și simplu, pentru că așa simt ei…

Până ce se atașează de noii lor profesori din anul doi, vin tot la noi. Vorbim, depănăm, râdem, unii mai cer și corecturi la proiectare

26

arhitext/03/2017 uauim

de interior. Apoi dispar o vreme și nu‑i mai vezi, fiecare grăbit pe drumul lui, alergând pe hol, pe scări, în sus și‑n jos, la curs, la predare, ori pleacă cu «Erasmus». Dar se întorc și‑i regăsești la «Educație plastică» în anul trei, mai maturizați, mai încrezători, mai expansivi și te uimesc cu ce au reușit deja să facă.

Desigur că îmi place să lucrez cu toți, fără excepție, fiecare e o persoană unică și irepetabilă, fiecare are ceva al lui, aduce ceva nou, proaspăt și viu. Nici nu mă deranjează că uneori sunt aceleași teme, cu mici variații.

Varietatea o aduc ei, studenții noștri cei noi, care împrospătează totul, o luăm în fiecare an de la capăt cu alt elan.

Desigur că îmi place să lucrez cu cei mai talentați, care debordează de idei și entuziasm, plini de încredere în viitor și în ei înșiși, care își propun multe și fac ceea ce‑și propun, mai bine decât te‑ai fi așteptat. Dar cred că cel mai mult mă impresionează cei care au mai puțin talent, dar care au o persuasiune ieșită din comun, o tenacitate extraordinară și care, știind că munca e scăparea lor, muncesc în așa fel încât este imposibil să nu obțină roade bune.

Aceștia fac salturi incredibile, dintre ei sunt unii care câștigă concursuri și te miri – cine?

«Ionescu»?... N‑ai fi zis că e în stare, te uimește...

Spunea cineva că țara aceasta nu duce lipsă de genii, ci de oameni obișnuiți, «banali», discreți, care să‑și facă datoria cum se cuvine, fiecare la locul lui, aceștia ar fi (bine să fie) «grosul». Îmi place mult să‑i încurajez pe unii ca aceștia și la început, chiar au mare nevoie, se simt neputincioși și depășiți de situație, sunt gata să cedeze văzând cum alții câștigă mult mai ușor totul și le iau înainte, le iau bursele și premiile și toate... A mers, niciodată nu m‑a dezamăgit un astfel de om, încurajarea a dat roade și a săltat și a simțit că‑mi pasă și a reușit. Da, a luat și note (mai) mari până la urmă. Personal asta nu mă interesează prea mult, dar pentru ei contează, e o confirmare indiscutabilă, o încurajare și o treaptă mai sus, de pe care poți spera la un ideal, la o realizare, la ceva bun.

A spera nu e puțin lucru, chiar și la tânăra generație problema lui «a spera» nu e ușoară, se văd multe lacrimi pe culoare, prin colțul atelierului, prin colțul ochiului la corecturi, la judecățile de proiecte... Sunt proaspeți, dar

Rezolvare tema Studiul Formei, «Texturi vizuale», stud. Teodora Roncea

sunt fragili studenții de anul întâi. Încă nu au confirmări, cei mai mulți sunt la început cu toate, sunt nesiguri și, e normal, sunt la început de drum.

Da, au fost cazuri în care unii deja aveau o carieră conturată în muzică, în defilările de modă (fete) sau veneau deja cu o diplomă de la alte facultăți. Impresionant – iarăși – aceștia care vin cu o experiență solidă, absolvenți de ASE sau de Politehnică. Cei pe care i‑am cunoscut, m‑au uimit cât savurau această școală a noastră (care pentru alții e o mare corvoadă), câtă răbdare aveau, câtă persuasiune și câtă deschidere; erau în stare să rezolve și teme în plus, de la alți ani de studii – îndrumam cu mare plăcere și acest efort în plus al lor (unele fete aveau și copii pe‑acasă, menaj etc.) – acest gest impune tot respectul. Se implicau cu totul altfel și, desigur, mai mult decât colegii lor abia ieșiți din liceu, care ne amuză în fiecare an cu naivitatea cu care cer voie să iasă până la baie la primele ședințe de atelier...

Am fost la rândul meu la burse în străinătate ca student, dar și ca profesor. Am experimenat multe maniere de predare și relații între student și profesor. În acest fel am pierdut demult mitul «talentului la desen» așa‑zis indispensabil viitorului arhitect și am descoperit că există un așa numit «talent la... arhitectură».

Curios este faptul că unii studenți cu premii la pictură și desen și calități clare în domeniul artistic nu se descurcă deloc bine la proiectare de arhitectură. Talentul de artist plastic nu cred că e automat transferabil în domeniul arhitecturii. Iar alții, la care nu te‑aștepți, care nu au talent la desen (uneori parcă) deloc,

fac niște proiecte uimitoare, au niște idei, la care, dacă te uiți mai bine, dacă s‑ar realiza în practică, ar fi niște reușite extraordinare. Și în fond nu asta contează, rezultatul final!? Totuși trebuie să dăm note și să respectăm tema și uneori aici ei pierd mult. Notele nu pot reflecta aceste subtile calități și pot descuraja mult. Dar sunt convinsă că pe parcursul carierei, acest aspect va ieși la iveală și poate că vor avea succes, iarăși – cine nu te‑aștepți, studenți care nu s‑au făcut remarcați, care au trecut neobservați, cu note oarecare, discreți, fără să atragă atenția.

Sunt unii care țin mult la ideile lor și îi respect, au personalitate, cu toate că pentru anul întâi cred e prea devreme, acesta este un lucru lipsit de sens în general (în fond ai venit să înveți ceva, nu să‑ți impui ideile). Dar la polul opus sunt cei care, în pană de orice inspirație și puțin speriați de neputința lor de început, pun în aplicare fără discernământ orice li se pare că merge, cum ar fi o biată schiță de exemplificare pe care o facem în fugă pe tablă încercând să‑i ajutăm, să le populăm imaginarul cam golaș de orice cultură de specialitate. Și ce să vezi? Acea banală schemă care s‑ar fi vrut un exemplu tipic general, o sugestie, se transformă repede în «partiul meu» nu la unul, doi, ci la jumătate de grupă! Am pățit și asta.

Trebuie multă precauție la ceea ce li se prezintă ca exemplu, pentru că îi limitează mult și comoditatea e cea care îi invită pe scurtătură – ce să mai mergem la bibliotecă, avem deja o idee, așa trebuie să facem, e destul să ne descurcăm pentru moment, am scăpat...

Mai e o capcană... seara târziu, când studentul se trezește că nu a făcut nimic consistent și vine predarea, nu are încotro și scotocește

repede pe internet în căutarea unei soluții.

Dar nu are experiență, nu știe să selecteze, informația se prezintă nefiltrat, iar el nu are un filtru bine format și ia totul la întâmplare și sub stresul momentului. Rezultatul este de cele mai multe ori nefericit și de mâna a doua, kitsch‑ul ne amenință din toate părțile, subcultura ne împresoară și e târziu să mai salvăm situația la ultimele corecturi.

Din păcate, acestea sunt proiecte aproape ratate, care se duc spre neplăcutele note de 6 sau 7, proiecte care nu spun nimic și care riscă să‑i facă o proastă educație tânărului aspirant la meseria atât de grea de arhitect. Dacă a început astfel, niciodată poate că nu va avea o disciplină de lucru, în a demara un proiect.

Unii studenți au înțelepciunea de a cere ei singuri predări parțiale, care îi ajută să‑și organizeze timpul și efortul. Această predare parțială cu notare ajută mult în cursul proiectului. Se «bate în cuie» soluția cu cel puțin două săptămâni înainte de predare și astfel cresc șansele să‑i mai rămână timp studentului pentru amenajarea de interior propriu‑zisă și redactarea proiectului.

Ne întrebăm și de ce vedem atâtea eșecuri arhitecturale la tot pasul – fie se ratează la faza de proiect, fie la faza de execuție, poate nici nu se respectă proiectul. «De ce nu i‑ați picat pe unii ca aceștia?» mă întreabă rude și prieteni...

Pentru că nici nu au fost de picat, dar nici de glorie... și din păcate sunt prea multe aceste cazuri sau sunt tocmai cei care, prin nu știu ce conjunctură a sorții, ajung să facă ceea ce se vede și nu place, nu e de calitate, expresia unui lung șir de compromisuri. În general, am fost impresionată cât de bine pregătiți au fost cei mai mulți studenți de

Proiect an I Interior, stud. Cristina Sincarenco

Proiect an I Interior, stud. Bianca Rada

la secția de arhitectură de interior și cât de avansați în abordarea proiectelor sunt cei mai buni dintre ei. Per total, cred că a crescut mult ștacheta acestei școli tinere. Se vede mai ales la susținerile de proiect în fața comisiilor, dar și la rezolvările de tip «Studiul Formei», la care unii, debordând de idei și entuziasm, în exces de zel, dau mai multe soluții decât li se cere, și nu una – două, ci trei, chiar șase teme în loc

28

arhitext/03/2017 uauim

Proiect an I Interior, stud. Corina Vlădescu

de una. Îmi amintesc că așa au făcut odată două studente foarte harnice și talentate la tema «Texturi» – chiar le‑a făcut plăcere – și lor, și nouă. Atunci regreți că nota maximă este doar zece... Sper mult ca unii ca aceștia să nu plece toți din țară și să ajungă să dea formă spațiului nostru vital, de care să ne bucurăm și noi când ne plimbăm prin acest vechi și nou oraș…

JUSTIN BARONCEA

10_PCN

10 Posibilități ale unui Cuier Negru

Imagini din cadrul workshopului

Cuiere recuperate dintr‑un subsol al unei hale din Berceni la intersecția Câmpineanu cu Academiei. Plimbare pe jos prin fața Bisericii Dintr‑o Zi, prin porticul de la Arhitectură, pe sub turn, în sus pe scara elicoidală până în G4. Trei oameni plimbă cuiere negre prin fața bisericii.

Lămpi diferite. 2 veioze, un fel de arici cu țepii rari și becuri în vârf, o girafă, o tavă cu bec, 2 lămpi de agățat în tavan, o macara și o lampă de masă cu menghină.

Bazar ai crede.

10 cuiere negre sunt depozitate într‑un atelier.

Pentru că sunt toate construite din același model de cuier negru. Diametrele țevilor și negrul țin «colecția» la un loc. Masa și scaunul completează «adunarea».

15 studenți.

Cuierele sunt material de lucru: țevi de diametre diferite, prinderi din plastic, capace.

Totul negru.

Workshop de reciclare: în ce se poate transforma un cuier negru? Dacă ai cabluri, dulii, conectori și ustensilele necesare, vei observa că tendința este să fie convertite în aparate de iluminat.

10 cuiere negre – 10 lămpi negre?

Nu chiar.

10 cuiere negre – 8 lămpi, un scaun și o masă.

Nu chiar.

O precizare: Cuierele s‑au plimbat din depozitul celor de la Ateliere Fără Frontiere până la UAUIM. După ce au fost transformate, au plecat la plimbare în mașina lui Alex până într‑un garaj din Dorobanți.

După sesiunea foto vor fi expuse pe holul UAUIM: cuiere‑n tavan, cuiere pe masă, cuier sub masă. Cuier‑Girafă! A nu se confunda cu Girafa‑Cuier care este dintr‑o poveste pe care încă nu am trecut‑o pe curat.

10_PCN. Cuiere cu LED!

10_PCN-LP_V2

10PCN_LMP2

Imagini din expoziția care a avut loc la sediul Asociației Ateliere Fără Frontiere în decembrie 2016 (sus) și în spațiul de expoziții al UAUIM în februarie 2017 (jos)

10_PCN-STD_4

Credite Organizatori workshop: Mihaela Butoi, Mihaela Dobre, Doriana Mărășoiu, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Ioana Trușcă, Justin Baroncea, «Ateliere Fără Frontiere» Îndrumători workshop: Mihaela Butoi, Mihaela Dobre, Ioana Trușcă, Cristina Ginara, Alexandru Ivanof, Justin Baroncea Participanți: Ciocîrlan Mihăiță‑Dan, Măzărianu Dragoș Andrei, Alexandra Vișan, Enache Loredana, Degeratu Maria, Mirică Dan‑Ștefan, Lungu Ana‑Maria, Nedelcu Rareș Alexandru, Birtea Emanuel, Voicu Alexandru, Laura Ichim, Ștefan Sălăvăstru, Dragoș Dragnea, Pintea Ruben Otniel Coordonator proiect: Justin Baroncea Grafică afiș: Ioana Trușcă Foto: Doriana Mărășoiu Spațiu workshop: Sala G4 Etaj 1 UAUIM, București, Noiembrie 2016 10PCN_LMP5

30

10PCN_LMP3

arhitext/03/2017 uauim

Un proiect I’M UAU

PROGRAM FĂRĂ PROGRAM

NO MAN'S LAND

IT’S NOT WHAT IT SEEMS OR IS IT (MORE)?

«When I use the term ‹no man’s land› what do I mean exactly?» This is the question I surprised myself asking some not so long time ago. If I see an empty urban lot, where cars are parked during the day inbetween weeds, in an ad-hoc kind of organization, left empty and apparently no one’s at night, when everybody goes home, is that a no man’s land? I could have assumed then and there that it is, because it felt to me like it. But my mind started finding similarities between that piece of land in front of me and two of this other situations: • old buildings are left empty because they are of no use to anyone anymore (but they still have a story to say, at least from an architectural and anthropological perspective); • new houses are being built but they remain uninhabited for various reasons (and it doesn’t only happen in China as we might think).

PROGRAMME WITHOUT A PROGRAMME

I asked myself again: «Are all these no man’s lands?. Can this mean that we live in-between no man’s lands in our everyday life?». So I passed on my question to Google. And he revealed to me, in a first page link, on Webster Dictionary, that «no man’s land» has a secondary definition not connected to the military sense, that can both apply to a virtual space and to a physical one: «an anomalous, ambiguous, or indefinite area especially of operation, application, or jurisdiction; ex: the no–man's– land between art and science».

Of course I had opened not one but multiple tabs on my browser as windows to other possibilities of understanding.

So I got to an article in BBC titled ‹Adventures in No Man's Land› and to a website called www.intonomansland.org.

Both talk about the same research upon the territories which still are in an ambiguous political and administrative status. I was surprised to find out how many they are in the world. Which and how they got into this state I will let you discover by yourselves, as this has nothing to do with the current issue of the magazine. But three remarks Noam Leshem (1), a political geographer with interests in geopolitics, makes in this study served to me as guidelines for the way I was to explore the theoretical theme of this issue: «no man’s land / no land’s man». It also had an influence in discussing and finding the intersecting points with the practical theme «programme without programme», together with my colleague and the co-coordinator of this issue Andrei Mărgulescu. Here are the 3 remarks: • «(…) that space has been delineated – there is a very clear sense of what is in it, and what is considered to be • outside of it.»

• «(…) you have these two forces – on the one hand this intentional pulling back, and at the same time this setting apart.»

• Leshem regards the essence of No Man's Land as «a place where there has been an intentional w withdrawal of • state power and sovereignty».

These are very clear ideas defining a place which has a very ambiguous status, by definition. How could that be? That clear perspective almost seemed impossible to my mind fed daily with news about possible realiti es: possible realities: • The death of the smartphone and what comes after www.businessinsider.com/death-of-the-smartphone-and-what-comes-after-2017-3 • «(…) We're working on a system that will let you type straight from your brain about 5x faster than you can type on your phone today. Eventually, we want to turn it into a wearable technology that can be manufactured at scale. Even a simple yes / no <brain click> would help make things like augmented reality feel much more natural.» Mark Zuckerberg, www.facebook.com/zuck/videos/vb.4/10103661167577621/?type=2&theater I think we have technology on our mind so much so that it distracts our attention from the real life. We think about the next big thing coming from the tech world to change our future. We like to feed our fear of uncertainty with scenarios about exiting futures like those ones. Might it be that we worry less about changes happening in real life, right now, right next to us and maybe too much about the future? Or maybe we do worry but we keep it for ourselves and we remain silent to others. Because this changes happening next to us are not claimed and announced by a big IT or Media Company or other big media power. Thus there is always something more important in the news. And we live under two impressions: • the troubles in our own micro-cosmos are small, individual, not shared by the people nexto next toususand andthus thus less important; • the «big news» are the real things to worry about and we adhere and feel part of a comnity based on our community based on our «openness» to worry about the «big issues» humanity faces.

It cannot be denied, there are quite a few big issues that humanity faces right now at a global sscale. What I feel and would like to point out is this: we should try and make some sense of the news state of flux we live in daily. Why is that? Because we are living in a «liquid modernity». This is a concept dating as back as the 1990s and becoore becoming more

Notes:

1. Noam Leshem & Alasdair Pinkerton, Into No man’s Land (www.intonomansland.org), Royal Geographical Society, UK, www.bbc. com/news/magazine-34319540 2. https://newrepublic.com/article/141623/ death-flaneur 3. www.dezeen.com/2017/06/16/ unfinished-diy-homes-touted-potentialsolution-housing-crisis-kleiburgrefurbishment/

ESTE ALTCEVA DECÂT CEEA CE PARE (SAU MAI MULT)?

Andreea-Livia Ivanovici

Note: 1. Noam Leshem & Alasdair Pinkerton, Into No man’s Land (www.intonomansland.org), Royal Geographical Society, UK, www.bbc. com/news/magazine-34319540 2. https://newrepublic.com/article/141623/ death-flaneur 3. www.dezeen.com/2017/06/16/ unfinished-diy-homes-touted-potentialsolution-housing-crisis-kleiburgrefurbishment/

32

«La ce anume mă refer când folosesc termenul no man’s land?» M-am surprins punându-mi această întrebare acum nu foarte mult timp. Dacă văd o parcelă urbană neconstruită, unde mașinile sunt parcate în timpul zilei între buruieni, într-o

organizare ad-hoc, un teren care rămâne gol și aparent al nimănui noaptea, când toată lumea se întoarce acasă, este

acela un no man’s land? Aș fi putut presupune atunci și acolo că este așa, pentru că am simțit așa. Dar mintea mea

a început să găsească asemănări între acea bucată de teren din fața mea și alte două situații: • clădiri vechi care sunt lăsate goale, deoarece nu mai sunt de folos nimănui (dar ele au încă

o poveste de spus, cel puțin dintr-o perspectivă arhitecturală și antropologică); • case noi care sunt construite, dar rămân nelocuite din diverse motive

(nu se întâmplă doar în China așa cum am putea crede).

M-am

întrebat din nou: «Putem vorbi oare în fiecare dintre aceste situații de un no man’s land?. Și atunci trăim chiar în viața de zi cu zi printre no man’s land-uri?». Așa l-am întrebat pe Google. Și mi-a dezvăluit, într-un link de pe prima pagină,

din dicționarul Webster că no man’s land are o a doua definiție, care nu este legată de sensul militar și care se poate

aplica atât spațiului virtual, cât și celui fizic: «O zonă anormală, ambiguă sau nedeterminată, în special în ceea ce privește funcționarea, aplicarea sau jurisdicția; ex: no–man's–land-ul dintre artă și știință».

Deschisesem

nu una ci mai multe file în browser-ul meu ca ferestre spre alte posibilități de înțelegere. Așa am ajuns la un articol de pe BBC intitulat «Adventures in No Man's Land» și pe un site web numit www.intonomansland.org.

Ambele

vorbesc despre o cercetare asupra teritoriilor care se află încă într-un statut politic și administrativ ambiguu.

Am fost surprins să aflu cât de multe astfel de teritorii există astăzi în lume. Care sunt acestea și de ce au ajuns să fie așa vă voi lăsa să descoperiți singuri, pentru că aceste detalii nu au o legătură directă cu tema acestui număr. Dar trei remarci, pe care Noam Leshem (1), un geograf cu interese în geopolitică, le face în acest studiu mi-au servit drept puncte

de referină în explorarea temei teoretice a acestui număr: «no man’s land / no land’s man». De asemenea au avut

și o influență în discutarea și găsirea punctelor de intersecție cu tema practică «program fără program», alături de colegul meu și co-coordonatorul acestui număr, Andrei Mărgulescu. Iată cele trei observații: • «(...) acel spațiu a fost delimitat – există un simț foarte clar asupra a ceea

ce este în el și a ceea ce se consideră a fi în afara acestuia»; • «(...) avem aceste două forțe – pe de o parte accea care trage înapoi

intenționat și în același timp o forță care separă»; • Leshem consideră esența No Man's Land-ului ca fiind «un loc în care a existat

o retragere intenționată a puterii de stat și a suveranității».

Sunt

idei foarte clare care definesc un loc cu un statut ambiguu, prin definiție. Cum poate fi? Această perspectivă clară i s-a părut aproape imposibilă minții mele, alimentate zilnic cu știri despre realități ipotetice / posibile: • Moartea smartphone-ului și ce se întâmplă

după www.businessinsider.com/death-of-the-smartphone-and-cum-pentru-pentru-2017-3 • «(...) Lucrăm la un sistem care vă va permite să tastați direct din creierul dvs. De aproximativ 5 ori

mai repede decât puteți scrie pe telefonul dvs. astăzi. În cele din urmă, dorim să o transformăm

într-o tehnologie care poate fi utilizată la scară largă. Chiar și un simplu da / nu <clic pe

creier> ar ajuta la a face lucruri ca realitatea augmentată să devină mult mai naturale.» Mark

Zuckerberg, www.facebook.com/zuck/videos/vb.4/10103661167577621/?type=2&theater

Cred

că ne preocupă atât de mult tehnologia, încât atenția ne este distrasă de la viața reală. Ne gândim la următoarea

mare inovație care vine din lumea tehnologică și care ne va schimba viitorul. Ne place să ne alimentam teama

de incertitudine cu scenarii de viitor posibile. Ne preocupă oare prea puțin schimbările care se petrec în viața reală,

chiar acum, lângă noi, și poate prea mult viitorul? Sau poate ne preocupăm, dar păstrăm temerile pentru noi înșine

și rămânem tăcuți în fața celorlați. Asta pentru că aceste schimbări, care se petrec în comunitatea noastră, lângă

noi, nu sunt revendicate și anunțate de o mare companie IT sau de mass-media sau de o altă mare putere media.

Mereu apar știri din toată lumea, care par mai importante. Și trăim sub două impresii: • necazurile din propriul nostru microcosmos sunt mici, individuale – nu le împărtășim

cu oamenii de lângă noi și deci capătă mai puțină importanță; • «știrile importante» sunt lucrurile reale de care trebuie să ne pese – aderăm și ne simțim parte dintr-o

comunitate în baza «deschiderii» noastre de a ne procupa de marile problemele ale umanității.

Nu poate fi negat, există destul de multe probleme mari pe care umanitatea trebuie să le rezolve și care se manifestă la scară globală. Ceea ce simt și vreau să subliniez este că ar trebui să încercăm să dăm un sens fluxului de știri în care și pe care îl trăim zilnic. De ce? Pentru că trăim «modernitatea lichidă». Acesta este un concept care datează din anii

IT’S NOT WHAT IT SEEMS OR IS IT (MORE)?

«When

I use the term ‹no man’s land› what do I mean exactly?» This is the question I surprised myself asking some not so long time ago. If I see an empty urban lot, where cars are parked during the day inbetween weeds, in an

ad-hoc kind of organization, left empty and apparently no one’s at night, when everybody goes home, is that a no man’s

land? I could have assumed then and there that it is, because it felt to me like it. But my mind started finding similarities

between that piece of land in front of me and two of this other situations: • old buildings are left empty because they are of no use to anyone anymore (but they still have a story to say, at

least from an architectural and anthropological perspective); • new houses are being built but they remain uninhabited for various reasons (and it doesn’t only happen in

China as we might think).

I asked myself again: «Are all these no man’s lands?. Can this mean that we live in-between no man’s lands in our everyday life?». So I passed on my question to Google. And he revealed to me, in a first page link, on Webster Dictionary,

that «no man’s land» has a secondary definition not connected to the military sense, that can both apply to a virtual space and to a physical one: «an anomalous, ambiguous, or indefinite area especially of operation, application, or jurisdiction; ex: the no–man's– land

between art and science».

Of course I had opened not one but multiple tabs on my browser as windows to other possibilities of understanding.

So I got to an article in BBC titled ‹Adventures in No Man's Land› and to a website called www.intonomansland.org.

Both

talk about the same research upon the territories which still are in an ambiguous political and administrative

status.

I was surprised to find out how many they are in the world. Which and how they got into this state I will let you

discover by yourselves, as this has nothing to do with the current issue of the magazine. But three remarks Noam Leshem

(1), a political geographer with interests in geopolitics, makes in this study served to me as guidelines for the way

I was to explore the theoretical theme of this issue: «no man’s land / no land’s man». It also had an influence in discussing

and finding the intersecting points with the practical theme «programme without programme», together with

my colleague and the co-coordinator of this issue Andrei Mărgulescu. Here are the 3 remarks: • «(…) that space has been delineated – there is a very clear sense of what is in it, and what is considered to be

outside of it.»

• «(…) you have these two forces – on the one hand this intentional pulling back, and at the same time this

setting apart.»

• Leshem regards the essence of No Man's Land as «a place where there has been an intentional withdrawal of

state power and sovereignty».

These

are very clear ideas defining a place which has a very ambiguous status, by definition. How could that be? That clear

perspective almost seemed impossible to my mind fed daily with news about possible realities: • The death of the smartphone and what comes after

www.businessinsider.com/death-of-the-smartphone-and-what-comes-after-2017-3 • «(…) We're working on a system that will let you type straight from your brain about 5x faster than you can

type on your phone today. Eventually, we want to turn it into a wearable technology that can be manufactured

at scale. Even a simple yes / no <brain click> would help make things like augmented reality feel much more

natural.» Mark Zuckerberg, www.facebook.com/zuck/videos/vb.4/10103661167577621/?type=2&theater

I think we have technology on our mind so much so that it distracts our attention from the real life. We think about the next big thing coming from the tech world to change our future. We like to feed our fear of uncertainty with

scenarios about exiting futures like those ones. Might it be that we worry less about changes happening in real life, right

now, right next to us and maybe too much about the future? Or maybe we do worry but we keep it for ourselves and

we remain silent to others. Because this changes happening next to us are not claimed and announced by a big IT or Media Company or other big media power. Thus there is always something more important in the news. And we live under two impressions: • the troubles in our own micro-cosmos are small, individual, not shared by the people next to us and thus

less important; • the «big news» are the real things to worry about and we adhere and feel part of a community based on our

«openness» to worry about the «big issues» humanity faces.

cannot be denied, there are quite a few big issues that humanity faces right now at a global scale. What I feel and It

would like to point out is this: we should try and make some sense of the news state of flux we live in daily. Why is

that?

Because we are living in a «liquid modernity». This is a concept dating as back as the 1990s and becoming more

Notes: 1. Noam Leshem & Alasdair Pinkerton, Into No man’s Land (www.intonomansland.org), Royal Geographical Society, UK, www.bbc. com/news/magazine-34319540 2. https://newrepublic.com/article/141623/ death-flaneur 3. www.dezeen.com/2017/06/16/ unfinished-diy-homes-touted-potentialsolution-housing-crisis-kleiburgrefurbishment/

33

•

No man's land / No land's man

•• Program fără program

•

No man's land / No land's man

•• Programme without a programme

34

‘90 și devine din ce în ce mai actual. Zygmunt Bauman a l-a inventat pentru a descrie «o lume contemporană într-un astfel

de flux încât indivizii sunt lăsați fără rădăcini și lipsiți de orice cadre previzibile de referință». În această stare volatilă a contextului, cum putem rămâne cu mintea clară? Putem deveni curatori ai propriei noastre lumi

în societatea postinformațională? Va începe lumea așa cum o trăim noi să semene din ce în ce mai mult cu un no man’s land virtual, în cazul în care nu ne asumăm rolul de creator de sens în propria noastră viață. Dacă mă uit doar la știri, încep să cred că locuințele nu mai sunt locuințele noastre, ci devin din ce în ce mai multe camere temporare pentru

călători (Airbnb); numărul unităților de locuit din centrul orașului crește, în timp ce numărul localnicilor care locuiesc

în centru scade; vom construi case fără utilități, complet goale, astfel încât acestea să poată fi accesibile maselor

(3); mașinile noastre nu mai sunt ale noastre din când în când, ci devin taxiuri, iar noi șoferi de taxi (Uber); nu mai

găsim plăcerea în slujbele pe care le avem, ci în gig-uri (the gig economy).

Această

număr ridică o mulțime de întrebări în două tipuri de discursuri pe care le aduce împreună într-o compoziție

și pentru a da un exemplu al unei posibile curatorieri subiective a informației de zi cu zi: • idei și gânduri împărtășite de oameni din medii foarte diferite, dintre care nici unul

nu este arhitect, în trei interviuri lungi care discută trei povesti personale pe care

mai rar îți e dat să le auzi în asemenea detaliu și două articole teoretice;• • imagini și descrieri ale proiectelor create de către arhitecți și artiști, care privesc dincolo de

tipologiile clasice ale clădirilor către funcțiuni mai flexibile, mai personale, mai volatile.•• ***

În cazul în care ați rămas cu întrebarea: «Și totuși ce este cu jocul de cuvinte? Ce-i cu no land’s man-ul?» vă voi spune că ar putea fi un alt mod de a evada. Se poate referi la o evadare dintr-o realitate volatilă într-o stare asemănătoare flâneur-ului,

care se dovedește a fi doar rezultatul unei stări colective de singurătate. Lauren Elkin scrie în cartea sa «Flaneuse:

Women walk the city in Paris, New York, Tokyo, Venice and London» după cum urmează: «Am învățat că este

un act de empatie să fii capabil să te dezrădăcinezi, să fii capabil a recunoaște că niciunul dintre noi nu este protejat

de loc (...) Orașul meu nu mai este al meu. Și totuși va fi întotdeauna mai mult decât oricare altul.» Vă invit să decideți

voi dacă aceste cuvinte marchează moartea flâneur-ului (în accepțiunea originală a lui Baudelaire, cel care era preocupat numai să mediteze asupra frumuseții și a momentului prezent (2)) în starea actuală a «modernității lichide»,

după ce veți citi ultimele două interviuri din partea tematică a numărului. Ambele abordează conceptul de «no land’s man», împreună cu cel de «nomadism digital». ***

La final vreau să le mulțumesc colegilor mei din colegiul redacțional al revistei Arhitext pentru discuțiile intense și bogate pe care le-am avut în timpul colectivelor de redacție care au precedat publicarea acestui număr. Ca întotdeauna,

dar un lucru poate prea puțin cunoscut cititorilor, este că aceste întâlniri și discuții fac ca fiecare număr al revistei să prezinte o perspectivă mai largă și mai profundă asupra temelor abordate. Dacă nu vă imaginați cum vă invitam

de acum să ne urmăriți transmisiunile live de la întâlnirile editoriale, pe pagina de Facebook a Arhitext. Nu filmam

încă la fiecare colectiv, dar anunțăm din timp, atunci când o facem, tot pe pagina de Facebook.

and

more adequate to describe the present reality. Zygmunt Bauman invented it to describe «a contemporary world in such

flux that individuals are left rootless and bereft of any predictable frames of reference».

In this volatile state of the context how can we remain with a clear mind? Can we become curators of our own world in the post-information society? Is our world starting to look more like a virtual no man’s land if we don’t make it our own

by making sense of it? If I’m just browsing the news I’m starting to think homes are not our homes anymore, but increasingly

become temporary hotel rooms for travelers (Airbnb); the number of living units in the city center grows while

the number of local people affording to live in the center plunges; we will build homes without the bare utilities so they can be affordable to many (3); our cars are not ours from time to time, but they become taxis and we come taxi

drivers (Uber); we don’t find pleasure anymore in our jobs but we find it in side jobs or gigs (the gig economy).

This

issue raises a lot of questions, in two types of discourses composed together as an example of this way of subjective curating:

• ideas and thoughts shared by people from very different backgrounds none of which is an architect, in three

long interviews discussing three different personal stories and two theoretical articles;• • images and descriptions of projects by architects and artists which look beyond the fixed typologies of buildings

into a more volatile state of functionality.•• ***

In case you are still wondering: «what’s whit the play of words? What’s with the <no land’s man>?» I will tell you it might be another way of escaping. It may refer to an escape from a volatile reality into a flâneur-like state, which

only

turns out to be the result of a collective loneliness state. Lauren Elkin writes in her book ‹Flaneuse: Women walk the city in Paris, New York, Tokyo, Venice and London› the following «I have learned that it is an act of empathy to be able to un-root yourself, to recognize that none of us are protected by place (…) My city isn’t mine anymore. And yet it always will be, more than any other.» I invite you to decide for your own if these words mark the death of the flâneur

(as the original Baudelaire’s wanderer, who cared only for meditations on beauty and the present moment (2)) in today’s «liquid modernity», after reading the two last interviews in the thematic part of this issue. They tackle the concept

of «no land’s man» together with the one of «digital nomadism». ***

In the end I would like to thank my colleagues from the editorial board of Arhitext Magazine for the intense and rich discussions

we had at the editorial meetings preceding the publishing of this issue. As always but maybe too little known to you, the readers, these discussions make each issue of our magazine present a wider and deeper perspective

of each topic addressed. If you don’t exactly know what I mean you can now watch our editorial meetings live on the Arhitext

Facebook page, not yet all but some of them as we announce in advance the live transmission dates.

MAKE‑UP ARCHITECTURE FOR NO MAN

Diana IONESCU Nota redacției / Editor's note: Într-o discuție cu Diana am explorat posibilitatea de a ilustra conceptele de «no man's land» and «no land's man» în machiaj. Ea a decis să facă acest experiment, luând clădiri arhitecturală clasice sau iconice și transferând identitatea lor în schița unui posibil machiaj. Frumusețea acestui experiment constă în faptul că este o interpretare personală (a Dianei) a unei alte imagini personale a locului (arhitectul fiecărei clădiri).

Diana este make-up artist și a absolvit cursurile Facultății de Arhitectură din cadrul UAUIM București.

In a discussion with Diana we explored the possibility of illustrating the concepts of «no man's land» and «no land's man» into make-up. She decided to do this experiment by taking classical or iconic architecture building and transferring their identity into the sketch for a possible makeup. The beauty of this experiment lies in the fact that it is a personal interpretation (Diana's) of another personal image of place (the architect of each building).

Diana is a make-up artist and she graduated from the Architecture Faculty (UAUIM) in Bucharest.

Centre Pompidou Renzo Piano, Richard Rogers

35

Fallingwater Frank Lloyd Wright

Barcelona Pavilion Mies van der Rohe 36

Antoni Gaudi Casa Batllรณ

The Pantheon in Rome 37

NO MAN’S LAND Ilustrație © Diana Ionescu

spații în care relațiile sociale nu se (mai) leagă?

38