Povesti despre cea mai semnificativa schimbare

POVEȘTI despre cea mai semnificativă schimbare Implicat în comunitatea mea

Fundaţia PACT

1

Abordarea PACT presupune metode participative în dezvoltare comunitară și capacitare a comunităților mici. Cea mai semnificativă schimbare (MSC) este o metodă care scoate la lumină rezultatele și impactul muncii Fundației PACT pe baza poveștilor spuse chiar de membrii din comunitate.

MSC le dă ocazia membrilor din comunitate să vorbească despre schimbările semnificative din intervențiile PACT din perspectiva lor și cu propriile lor cuvinte.

Aceste povești sunt ușor de înțeles de noi toți și încurajează discuții despre ce înseamnă dezvoltarea pentru oamenii din comunități. MSC ajută să înțelegem mai bine contextul comunităților mici, să ascultăm activ ce spun membrii din aceste comunități și să înregistrăm perspectivele și valorile lor. Acest proces demonstrează respect pentru oamenii cu care lucrăm, pentru valorile și cunoștințele lor și încurajează implicarea lor.

De asemenea, MSC permite să descoperim atât schimbările și impactul planificate, cât și cele neplanificate, inclusiv aspecte pozitive și negative. Toate acestea încurajează învățarea și îmbunătățirea programelor derulate dincolo de abordarea tradițională de a ne concentra numai pe succes.

Prin folosirea acestei metode, PACT va identifica schimbări în cadrul programelor derulate, va ajusta viitoarele proiecte în funcție de contextul de pe teren și va întări procesul de participare a membrilor din comunități. Apoi, pasul următor este ca grupurile locale să folosească metoda pentru propriile lor procese organizaționale.

Theo Nabben

Consultant Most Significant Change

2

Când am descoperit metoda Cea mai semnificativă schimbare (Most Significant Change – MSC), ne-am gândit că este perfectă pentru a culege povești despre schimbare și impact din zonele în care lucrăm, dar și despre perspectivele oamenilor care trăiesc acolo și schimbă comunitatea de jos în sus. Știam despre Most Significant Change că este o metodă participativă de monitorizare și evaluare, prin care putem să implicăm direct beneficiarii proiectelor pe care le derulăm și alți actori relevanți în a ne ajusta și îmbunătăți munca alături de ei.

Am descoperit pe parcurs o metodă care ne ajută să înțelegem mai bine aceste comunități, să ne adaptăm proiectele și acțiunile în funcție de nevoile lor curente și să învățăm constant din poveștile, reușitele lor, dar mai ales din provocările cu care oamenii se confruntă.

Am cules câte 5-6 povești din fiecare comunitate. Am povestit cu membrii grupurilor și organizațiilor, cu voluntari, beneficiari, membri din comunitate și reprezentanți de instituții și autorități publice locale despre ce schimbări s-au întâmplat în timpul proiectelor comunitare din cadrul rundei de finanțare „Implicat în comunitatea mea”, derulate în parteneriat cu Fundația Vodafone România.

Am învățat împreună despre ce poate fi îmbunătățit și despre ce a funcționat. Deși din fiecare comunitate am selectat povestea cea mai semnificativă, ne-am uitat la perspectiva dată de toate poveștile culese și am identificat lecțiile pe care le putem învăța de acolo.

Vom continua să folosim această metodă la nivel organizațional și să o adaptăm în contextul muncii noastre de dezvoltare comunitară, pentru că pune accent pe perspectivele oamenilor din comunitate, de la care învățămBT cum să ne adaptăm proMM iectele și să lucrăm maiSMbine împreună cu ei, la SVnivel local. Este un cadru excelent ca vocea lor să fie încă o dată auzită și pusă în valoare.

IS

BN

SJ BH

NT CJ

VL

MS HR Comunități AR AB Implicat în comunitatea mea

HD

TM

BC

Priponești CV

SB

Echipa PACT

VR

BV

GL

Liești Corbeni

CS

Râmnicu Sărat

VL

GJ

PH

BZ

BR

Lanurile

Mioveni DB

Eșelnița Lupșa de Jos

Vârvoru de Jos OT

AG

IF

IL

B

MH

CL GR

Negoi

DJ

TL

Caracal Ocolna

3

TR

CT

1

Oamenii se pot schimba în bine Gabriela Gîrjoabă, voluntar Lupşa de Jos, județul Mehedinţi Asociaţia Fiii Lupşei a renovat un corp al școlii și a deschis un centru de tineret pentru 100 de tineri care învață dansuri tradiționale.

4

Noi nu credeam că o să se realize acest proiect, până de curând au tot fost discuţii, dar nu se întâmpla nimic concret. Când s-a depus, eu şi colegii mei eram nerăbdători să vedem dacă proiectul o să se aprobe. Ne-am bucurat de rezultat şi am fost uniţi, am ajutat în toate activităţile cu ce am putut, am învăţat lucruri pe care nu le ştiam, mai ales în construcţii.

Lucrul la centrul de tineret ne-a apropiat mult, am învăţat unii despre alţii pentru că am stat împreună. Poate că până acum nu aveam simţul lucrului făcut fără să aştepţi nimic în schimb. Cu proiectul acesta am demonstrat că nu facem ceva doar pentru că ştim că avem beneficii. Şi am căpătat încredere. Am realizat că lucrurile aceastea mari pot fi realizate şi de noi, cei dintr-un sat. Ne prinde bine lucrul ăsta.

Noi ne întâlnim la centru cu dansurile, pentru repetiţii, dar şi pentru noi, să ne petrecem timpul liber. Ne-am apropiat mult ca şi comunitate. Înainte de proiect nu eram aşa uniţi, acum toţi vorbesc despre proiect, ştiu de el, sunt mândri. Vorbesc de el şi oameni din alte zone care au rude la noi în sat. E un sentiment frumos.

Cel mai important lucru pentru mine este că ne-am apropiat mult în jurul centrului. Am făcut a doua familie, pot să vorbesc acum orice cu colegii mei pentru că pe timpul verii, cât am lucrat, am petrecut mult timp împreună. Oamenii au înţeles că putem avea încredere unii în alţii. Au văzut bunătate în ceilalţi când au interacţionat, interacţiune de care nu au avut parte înainte. Doar în jurul centrului s-a creat.

Pentru mine contează mai mult lucrurile de echipă. Dacă ar fi să aleg între ceva material şi echipă, aş alege echipa pentru că oamenii se pot schimba în bine doar în echipă.

Ce aş recomanda altora dacă ar vrea să facă şi ei un centru ca al nostru? Să creadă în ei chiar dacă e greu. Şi la noi la început a fost greu, oamenii credeau că este o idee absurdă, care nu va deveni niciodată realitate. Şi asta pentru că nu am avut până acum deschidere la lucruri.

Dar am încercat de multe ori, nu ne-am lăsat în faţa greutăţilor, am avut voinţă.

Ca să dăm viaţă lucrurilor este nevoie de voinţă.

Motivele pentru selecție: Accentul din poveste cade pe dezvoltare personală a tinerei, pe creșterea încrederii, pe schimbarea atitudinii, pe procesul ei intern de învățare. Trece de la microuniversul ei și al tinerilor de la centru la impactul asupra comunității. Sunt mai uniți, au mai multă încredere unii în alții, oamenii se pot schimba bine numai în echipă. Este un proiect de tineret și povestea este spusă de o tânără. Cum vede ea cum a lucrat comunitatea pentru ei.

5

2

Grijă pentru oameni Leo Alexandru Prică, voluntar Caracal, județul Olt Asociația Ba Da a organizat ateliere de teatru pentru 20 de tineri liceeni. Ei au învățat să identifice probleme din comunitate și au pregătit o piesă de teatru prezentată în liceele din Caracal.

6

Eu sunt colaborator al teatrului și student la UNATC în București. În acest proiect am participat la cursuri ca un fel de asistent. Am propus câteva jocuri, din cele pe care le-am făcut la facultate: jocuri de imaginație, jocuri de coordonare de grup, exerciții în care am jucat împreună.

Majoritatea tinerilor care au participat la proiect vor să rămână la ateliere, așa că și eu voi veni în continuare chiar dacă proiectul se termină.

Colegii mei din proiect au văzut schimbări mari la tineri. O fată spunea că activitățile din proiect au ajutat-o să comunice, să-și stăpânească emoțiile și timiditatea.

O altă fată era foarte introvertită și dură la început. Acum râde și glumește cu noi și zice că s-a „dezlegat” aici.

Iar din experiența mea, atelierele de teatru îți oferă mai mult decât realizezi. Câștigi imaginație, câștigi un gust estetic, îți diversifici ideile pentru că este loc în care experimentezi. Nu știu unde se mai pot întâlni oamenii ca să discute idei. S-ar putea spune că la școală se mai întâmplă asta, dar școala pune accentul pe informație. Înainte să înceapă proiectul, în clasele în care intram, toți erau foarte speriați și nimeni nu răspundea la nimic. „Ce faceți? Ne plictisim. Aveți o ocupație? Păi, nu.”

Erau foarte speriați. Nimeni nu avea curaj să-și pună ideea pe masă atunci când discutau între ei. Se observa diferența de curaj dintre cei mai vechi decât cei noi veniți. Acum observ un grup. Nu se mai distinge cine a fost înainte, cine e acum nou la curs. Iar schimbarea vine de la curaj.

Cea mai semnificativă schimbare pentru mine este următoarea: eu credeam că sunt un student la teatru și că debordez de imaginație, iar ei niște copii la liceu.

Trebuia să construim niște povești și să le punem în scenă apoi. Prestația mea în comparație cu a lor am simțit-o inferioară. Sunt foarte proaspeți. Mi-au dat o lecție, o palmă. De atunci îmi aduc aminte mereu de chestiunea asta: dacă ai reușit ceva nu trebuie să rămâi acolo comod.

Motivele pentru selecție: Prin acestă poveste, vedem cum un voluntar instructor este motivat de creativitatea tinerilor și cum contribuie aceste lucruri și la propria dezvoltare. De asemenea, este un foarte bun exemplu despre cum poți valorifica un fiu al „satului“. Arată că nicio comunitate nu este fără resurse și că oricine poate învăța de la ceilalți. Oferă și vei primi.

7

3

Dreptul la o viață mai bună Luminița Drîgnei, educatoare Ocolna, județul Dolj Grupul de inițiativă Ocolna a dotat grădinița din comunitate cu o centrală termică pentru 133 de copii.

8

Mă ocup în grădiniță de activitățile cu copiii, de relația cu părinții, cu școala. Am avut un parteneriat bun, ne-am implicat toți. În afara orelor sunt și voluntar, am fost la numeroase familii să vorbesc cu ele despre educație, despre condițiile în care trăiesc să vedem cum îi putem ajuta. Am strâns fonduri pentru fiecare copil aflat în dificultare financiară. E o muncă mare, dar atât de necesară.

Avem și activități cu mamele. Multe, majoritatea, sunt analfabete, dar entuziasmate să deseneze, să pună mâna pe o pensulă. Au început să învețe cântece, poezii, să recunoască cuvinte și să își dorească să citească și să scrie. Am început să le învățăm și alfabetul.

De când avem centrala termică la grădiniță, s-a schimbat mult dinamica unei zile pentru că acum avem condiții. Avem și noi o grădiniță, ca la oraș. Înainte erau sobe de teracotă vechi de 20 de ani. Sobele se încălzeau abia după 2-3 ore, nu era aceeași temperatură peste tot.

Cea mai importantă schimbare este frecvența. Mamele sunt satisfăcute că cei mici nu se mai îmbolnăvesc, că e cald. E important să vină. Când vin aici beneficiază de educație, învață lucruri noi, iar acasă e greu să aibă ce au aici. Dacă vin aici e extraordinar.

Poate multora li se pare un lucru mărunt că avem o centrală, dar ea a schimbat totul pentru educația lor.

Motivele pentru selecție: Este o poveste completă. Povestește despre voluntariat, parteneriat, implicare, impact: cum proiectul aduce comunitatea împreună, cu tot ce înseamnă ea. Menționează și efectele asupra mamelor, nu numai asupra copiilor.

9

4

De la părinți pleacă totul Marian Stanciu, membru în grupul de inițiativă Negoi, județul Dolj Grupul de inițiativă din Negoi a derulat un program „școală după școală” cu 30 de copii din familii defavorizate.

10

Tot ce se poate să facem pentru comunitate, facem. Am început greoi, dar am început. Oamenii nu văzuseră decât la televizor lucruri cum am făcut noi. La noi în comună nu era așa ceva.

Când am vorbit să facem un afterschool, am anunțat oamenii de prin comună să lase copiii acolo după școală. Facem ședințe și le vorbim despre educație.

Eu am nepoții la afterschool. Unii părinți mai defavorizați au fost ajutați cu bani, cu niște cursuri de calificare într-o meserie. Am câștigat ceva din fiecare proiect propus, ne-am dat interesul. Trebuie să ne mândrim cu comunitatea și să facem voluntariat.

Cea mai importantă schimbare este mentalitatea. Părinții trebuie să facă în așa fel încât copiii să evolueze. Ei sunt analfabeți, nu au loc de muncă. Măcar copiii să plece de jos, să înainteze, să aibă succes în viață. Și părinții au făcut unele cursuri – „A doua șansă”. Le-am dat și niște bănuți ca să mai ajute familia, copiii.

Toate aceste proiecte ne fac să credem că vom evolua cu tot ce se poate spre mai bine. Și pentru părinți, și pentru copii. De exemplu, eu am avut cinci copii pe care i-am dat la școală. Toți sunt bine acum. Nu mai e cum era pe timpul nostru. Eu am 10 clase. Copiii mei diferă de mine, eu difer de ei. M-am descurcat, am permis de conducere, am afacere, mă descurc cu ea.

Dar sunt mulți în comunitate care nu știu să-și scrie numele. Le-am spus ce poate aduce educația și vor să arate și ei că pot face ceva.

Aș vrea să evoluăm. Să facem o plecare de acasă, excursii. Văd ceva ce nu au văzut ei de când sunt. Vreau să-și ia un drum, să-și aleagă ceva, să-și schimbe mentalitatea.

Motivele pentru selecție: Vorbește despre mentalitatea părinților care trebuie să-și lase copiii la școală. Are viziunea de ansamblu asupra comunității și vorbește din interiorul ei.

11

5

Uite că se poate Silviu Adrian Dumitrache, președinte Asociația Corbeni Plai Argeșean Corbeni, județul Argeș Asociația Corbeni Plai Argeșean a renovat un atelier meșteșugăresc pentru 40 de copii și adulți din comunitate.

Rolul meu în cadrul acestui proiect a fost acela de a supraveghea lucrările care s-au realizat în proiectul Zestrea bunicilor. Lucrările au ținut de amenajarea spațiului, de procurarea materialelor, de a convinge oamenii să vină alături de noi.

Cel mai greu lucru este să convingi omul să vină să se implice în orice lucrare. A fost destul de greu să îi convingem de sinceritatea și de bunele intenții pe care le avem într-un anumit proiect. Dar când oamenii au văzut că lucrurile pe care le-am propus se realizează, au început să vină alături de noi și să ne ajute, fiecare după cum a putut și după cum s-a priceput.

12

Îmi pare bine că am reușit în demersul acesta să mișcăm un pic lucrurile în comunitate și de a convinge oamenii că, ce se întâmplă se întâmplă pentru ei și se poate întâmpla doar dacă ei se implică în comunitate. Tot încercăm să îi convingem să își dea seama că nu întotdeauna autoritățile locale, cele de la care așteaptă să îi ajute, sunt soluția, ci oamenii în sine sunt soluția pentru problemele pe care le au ei înșiși. Ajutându-se și sprijinindu-se unii pe alții, pot să își rezolve micile probleme și necazuri pe care le au.

E destul de greu să convingi oamenii pentru că este mentalitatea aceasta și oamenii sunt sceptici. Parcă s-au închis într-o cochilie, fiecare în curtea lui și fiecare își vedea de-ale lui și așteaptă de la cei de sus să facă o minune pentru ei. Dar văzând că încă mai sunt și alte variante prin care comunitatea se poate dezvolta au venit alături de noi. Nu numai în proiectul Zestrea bunicilor, ci și în celelalte proiecte pe care le-am desfășurat. Și oamenii, văzând că se întâmplă din ce în ce mai multe lucruri, și-au dat seama că e o treabă bună și vor să ne sprijine în demersurile noastre.

Un lucru mai puțin bun întâmplat – ne-am dat seama că nu suntem atât de bine sudați ca echipă. Asta poate și pentru că o parte din noi am mai fost implicați și în alte proiecte și nu s-a putut ca toți din organizație să lucrăm la proiectul acesta, dar fiecare și-a adus aportul într-un anume fel. Un lucru pe care nu l-am făcut ca organizație este acela de a aduce membri, pentru că oamenii se simt incluși într-un anumit sistem sau într-o anumită asociere. Atunci parcă îi trage inima mai bine să lucreze decât numai ca voluntari.

Lucrul bun este că au venit oamenii alături de noi și, mai mult decât atât, au înțeles că schimbarea se poate face numai prin ei. Copiii sunt bucuroși că e un spațiu mai adecvat pentru că își desfășurau activitatea într-un spațiu destul de restrâns și erau mulți. Ei vin în continuare cu drag să învețe și să exerseze ce au învățat, se simt mai bine. Copiii au nevoie de mai mult spațiu ca să se desfășoare, sunt măricei, văd că perseverează, nu renunță, o iubesc foarte mult pe doamna și nu renunță. Se bucură efectiv și din bucuria lor vine și mulțumirea noastră că am făcut un lucru bun pentru ei.

Mi-a rămas în minte momentul în care copiii au tăiat panglica la atelierul de meșteșuguri. Trebuia să o tai eu ca președinte al asociației și primarul și în momentul acela mi-a venit ideea că beneficiari sunt copiii, să aibă ei bucuria asta. Mulțumirea noastră sufletească pentru eforturile pe care le-am depus a fost bucuria care se citea pe chipurile lor când au intrat în noul atelier. Este momentul care a încununat eforturile noastre.

Motivele pentru selecție: Povestea arată schimbările concrete generate de proiect, dar și impactul din comunitate: oameni care au venit alături de ei.

Exemplifică și lucrurile care nu merg bine și explică motivele.

13

6

Trezirea comunității Elisabeta Păcuraru, vicepreședinte Asociația Comunității Eșelnița Cazanele Dunării Eselnița, județul Mehedinți Asociația Comunității Eșelnița Cazanele Dunării a renovat fostele vestiare și le-a transformat într-un centru comunitar pentru 24 copii cu cerințe educative speciale și a derulat activități după orele de la școală.

14

Centrul comunitar a luat naștere într-un spațiu deținut de Primărie. La început, când am făcut rost de spațiu și am dat startul renovării, au început să vocifereze fotbaliștii satului, care sperau să folosească în continuare clădirea, deși nu mai făcuseră asta de 5-6 ani. Cu ajutorul primarului, au fost împăcați, li s-au construit porți, iar membrii echipei, o parte din ei fiind voluntarii noștri, au început să ne ajute la centru.

Părinții copiilor cu probleme la învățătură au fost următorii care s-au supărat pe noi, pentru că nu putem lua decât 24 de copii cu CES (copii cu cerințe educative speciale) și 60 la alte activități. Știau că facem cursuri multe, că cei mici beneficiază de atenție și o masă caldă la centru, așa că au insistat să primim mai mulți copii, chiar dacă aceia erau doar clasa întâi și nu aveau încă certificat de CES. S-a supărat chiar și preotul din comunitate pe noi, pentru că am implicat romii ca grup țintă și am desfășurat activități dincolo de râu, nu la biserică, ca să se laude el către presă. Nici cei din familie nu mă înțeleg uneori, de ce muncesc atât, însă mă ajută la diferite activități și sunt alături de mine.

Cea mai mare schimbare mi se pare că este trezirea comunității. Oamenii au început să fie alături de noi, să vină când le cerem sau să ne întrebe ei direct cu ce să ne ajute – suntem numai femei la centru, așa că orice activitate fizică are nevoie de ajutorul lor (de la tăiat lemne, la construit diferite lucruri sau făcut curățenie). O mare parte din voluntari sunt părinții copiilor din program, pe care îi încurajăm să ne ajute direct, pentru a le da un bun exemplu copiilor lor. Iar profesorii au început să se ofere voluntari și chiar să aplice din tehnicile de la centru la orele de la școală.

Centrul a canalizat energiile noastre pe un singur drum. Am învățat să facem mai multe cu timpul nostru, să implicăm primăria și oamenii, să dezvoltăm din ce în ce mai multe activități. Pentru că banii vin și se duc, dar ca să poți păstra ce ai construit, echipa și oamenii sunt cei mai importanți.

Motivele pentru selecție: Arată perspectiva organizației locale, surprinde schimbarea comunității și implicarea oamenilor. Centrul este un loc care a adus împreună profesori, părinți, elevi, membri din comunitate. Povestea descrie și obstacolele prin care au trecut și, în ciuda lor, oamenii s-au mobilizat și au mai multă încredere în asociație. În interiorul asociației, și-au construit echipa și o valorizează.

15

7

O șansă pentru fiecare Dina Roxana Dorobanțu, director Școala Gimnazială Țițești și mama unui tânăr Mioveni, județul Argeș TEAM Mioveni a derulat o caravană formată din 60 de tineri voluntari în Mioveni și satele învecinate.

În proiectul implementat de grupul Team Mioveni suntem parteneri – reprezint Școala Gimnazială Țițești. Sunt cel puțin trei aspecte în cadrul derulării proiectului care și-au pus amprenta pe școala noastră și pe mine ca persoană. Sunt și mama unui copil care a făcut parte din TEAM.

16

Dacă m-aș raporta doar la conduita copilul meu, în perioada derulării proiectului și după ce s-a terminat, l-a schimbat efectiv în sensul bun al cuvântului. Era un copil căruia înainte de a pleca în tabăra de la 2 Mai, îi purtam de grijă, de la ce mânanca, cum se îmbrăca, cum dormea, și îl sunam mereu. Când s-a întors din tabără era cu totul alt om, sigur pe el, mult mai responsabil, mult mai respectuos, mult mai amabil, mai sociabil, gata să vină în sprijinul altora.

Schimbarea la copilul meu, inclusiv din punct de vedere fizic are o altă alură, are un rol pozitiv și mă bucur că acest proict s-a derulat. Toți copiii care au intrat în TEAM, inclusiv cei de la școala noastră, s-au schimbat. Sunt gata oricând să vină în sprijinul cuiva. Sunt ca niște adulți în ceea ce fac, responsabili de faptele lor. Participarea copiilor în cadrul proiectului a contribuit la solidarizarea lor și la exteriorizarea lor în relațiile sociale.

Cea mai semnificativă schimbare este schimbarea de mentalitate a copiilor. Ei sunt alți oameni acum. Au devenit niște tineri cu o viziune matură și foarte responsabilă. Inclusiv discursul lor s-a schimbat: dacă la început se gângăveau, nici nu știau să-și adune cuvintele, să poată face o sinteza a proiectului, la final fiecare găsea resurse, fie din trăiri, fie din implicarea efectivă și puteau să facă o sinteză.

S-au maturizat în sensul bun al cuvântului. O exprimare liberă și profundă a ceea ce s-a întâmplat în TEAM. Acum e ca și cum proiectul nu s-ar fi încheiat. Ei trăiesc într-o inerție ca proiectul continuă: „Știți, doamna, că avem duminică activitate. Ne întâlnim cu cei de la TEAM că avem ceva de făcut acolo”. Tânjesc după grupul de la Mioveni. La început, nu-i lega nimic. TEAM-ul e ca o familie. E o familie care se extinde pe stradă. Îi învață pe cei mici în parc să se joace. Nici copilul meu nu avea deschiderea asta să-i învețe pe alții. TEAM-ul a dat o libertate de exprimare, trăire, gândire copiilor. Ca să fie mai buni mai solidari, mai sinceri, mai uniți.

Acest proiect m-a marcat. Am rămas uimită de cum s-au transformat. Copiii de la școala mea sunt mai timizi. Eu știu, că vin dintr-o familie numeroasă cu 7 copii, nu neapărat înstărită sau săracă. Când îi văd în grupul TEAM de la Mioveni le sticlesc ochii de bucurie. Să fii într-un grup încă de mic, ești la rând cu ei. Unul din ei la Balul Fulgilor de Nea a primit un premiu din sală. Copilul are media zece, iar părinții nu lucrează nicăieri. Este egalitate de șanse. Nu ar fi crezut că e la fel ca ceilalți la vârsta lor de 12 ani.

Motivele pentru selecție: Aduce trei perspective interesante: mama, profesoara și adultul. Din perspectiva mamei, mărturia este foarte puternică. Când ajunge să se uite la copiii din comunitate, vorbește din proprie experiență, empatizează cu ei. Este echilibrată și prezintă mai multe perspective.

17

8

O schimbare Camelia Vasile, tânără din comunitate, participant în proiect Vârvoru de Jos, județul Dolj 15 copii, alături de Asociația Casa pentru Cultură Vârvoru de Sus, au documentat obiceiurile din șapte sate prin metoda Photovoice pentru a pune în valoare resursele comunității.

18

Dintre toate activităție proiectului, cel mai mult mi-a plăcut excursia cu căruța. Am văzut o fântână cu cumpănă, am învățat jocuri noi, cum să folosim un aparat de fotografiat.

Acum am curaj să mă exprim, înainte mi-era frică să fac asta.

Acum lucrăm în echipă și ne spunem opiniile. Am învățat să așteptăm, să ne ascultăm una pe alta.

Ne vin tot felul de idei creative: cinematograf în aer liber, un spectacol la școală, scenată. Copiii au fost foarte bucuroși să ne jucăm cu ei, mai ales cei mici. Colegii mei de la școală au vrut și ei să vină. Unele fete s-au schimbat, sunt mai afectuoase în discuții.

Părinții sunt bucuroși, de obicei nu vorbeam cu părinții, stăteam pe telefon. Acum ne petrecem timp împreună, le pun des întrebări, mai ales tatălui.

Cea mai importantă schimbare a mea este că nu mai sunt timidă, retrasă, rușinoasă. Vreau să mă implic, să vorbesc cu oamenii, să descopăr lucruri. Au fost și oameni care au spus că nu este important ceea ce facem noi. Nu m-a deranjat, dar m-am simțit ciudat. Fiind persoane în vârstă, nu le-am răspuns. Dar au fost alți oameni interesați, mai ales femeile în vârstă, au fost bucuroase să ne vadă în căruțe îmbrăcate în ii. Îi sfătuiesc pe tineri să se implice într-un astfel de proiect. Să țină cont de părerile celorlalți, dar să nu creadă tot. Nici că e bine, nici că e greșit. Să aibă doar încredere și să facă ce și-au propus, să nu renunțe.

Motivele pentru selecție: A radiografiat foarte bine ce au făcut la nivel de comunitate. A inventariat activitățile proiectului, apoi a descris cum era înainte și după. A învățat cum să treacă peste critici. Are o perspectivă foarte matură și dorința de a acționa. Vorbește despre comunitate din interior.

19

9

Viaţa este o luptă!

Mihaela Mihalache, membru în grupul de inițiativă Lieşti, județul Galaţi Grupul de inițiativă Părinți copii cu dizabilități comuna Liești a organizat sesiuni de terapie cu 14 copii cu dizabilități, activități comunitare, au montat un umbrar și au achiziționat un microbuz pentru transport.

20

La început, credeam că nu o să pot să duc, mi se părea greu. Era primul proiect în care trebuia să fiu implicată direct. Dar am zis să încercăm şi colegii să mă susţină.

Sunt un singur om pe centrul de zi şi nu credeam că pot face faţă, erau 17 beneficiari la acel moment.

Noi nu avem curajul să ne spunem ce gândim, suntem oameni simpli de la ţară.

De-a lungul timpului am întâmpinat obstacole deoarece sunt persoane cu dizabilităţi. La început oamenii nu erau receptivi. Persoanele cu dizabilităţi erau ţinute într-un colţişor. La început a fost dificil să ieşim în faţă cu un centru. Copiii cu dizabilităţi nu erau o problemă importantă pentru comunitate, li se părea că ei nici nu ar fi trebuit să existe. De aceea, aveam teama aceasta.

Prima dată am avut un curs de dezvoltare comunitară în comunitate, nu ştiam să le zic prea multe. Cineva m-a întrebat „ce faceți voi?”. Nu am ştiut ce să-i zic. Dar când s-a derulat cursul, în discuţiile pe care le-am avut, am constatat că nu suntem ceva care să fie lăsat la o parte. Nu producem, dar putem să schimbăm ideile oamenilor. Putem să arătăm cine suntem noi.

Am reuşit să-mi înving temerile, am ajuns să merg să pun cutii de donaţii în comuna mea. Am putut să pun fotografia cu copilul meu pe cutii. A fost foarte greu să pun aceste cutii. Dar oamenii au fost foarte deschişi. O persoană mi-a cerut să pună şi la el în magazin cutie. Înainte ne rugam noi de ei să ne ajute.

Cu părinţii am început să facem nişte întâlniri lunar. Au început să participe foarte mulţi părinţi. Sunt curioşi să vadă ce se întâmplă. Faptul că am fost implicată, m-am format eu, a contat. Şi părinţii cred în mine acum pentru că spun că dacă eu reuşesc, reuşesc şi ei.

Cea mai semnificativă schimbare a fost implicarea care mi-a dat curaj, m-a deschis pe mine ca om ca să am curaj să merg mai departe şi mi-a întărit ideea de a lupta pentru ceea ce vreau pentru că nimic nu este imposibil.

Indiferent de dificultate cred că e nevoie de ascultare în primul rând. Dizabilitatea să fie privită ca ceva normal. Toţi simţim nevoia de bucurie, de afecţiune. Am o mulţumire imensă pentru că indiferent de greutăţi, când mă gândesc la cei cu dizabilităţi, prin gesturile lor, transmit atâta bucurie încât poţi să zici că nu a fost greu.

Motivele pentru selecție: Povestea vorbește despre schimbare din două perspective: la nivel personal și la nivel de comunitate. S-a creat o comunitate, un grup închis s-a deschis către comunitate și asta a făcut comunitatea să se deschidă către ei.

21

10

Bucuria copiilor de a avea apă Ana-Maria Lupu, învățătoare, membru în grupul de inițiativă Priponești, județul Galaţi Grupul de inițiativă din Priponești a forat un puț pentru a alimenta școala cu apă curentă de care se bucură acum 139 de copii.

22

Eu fiind localnică, toată vara eu și soțul meu am supravegheat lucrările: am săpat, am băgat țevi. Am fost primii care au gustat apa ca să vedem dacă este bună. Eu sunt cadru didactiv, sunt învățătoare.

Aici la școală este un caz fericit că am găsit apă. În sat este o problemă cu apa. Eu acasă căram apă de la 400 de metri de casă, prin noroi. Am reușit cu mulți bani să forez un puț. Satul în general nu are apă. Sunt puțini care au acasă apă curentă.

Nu sunt multe fântâni în sat. La 5-6 familii ar trebui să fie o fântână în apropiere.

Eu la bunica mea în Vaslui așa vedeam, dar aici vin oamenii și de la 1 km distanță, oameni bătrâni. Costă mult să se foreze la adâncime mare și nici nu se găsește apă.

După ce am forat puțul, am putut folosi aceste toalete care sunt de mulți ani nefuncționale. Copii au început să se spele în fiecare pauză, atunci când trebuie să mănânce, se spală pe mâini de cretă. La orele de educație pentru sănătate, era greu de pus în practică ce predam doar cu ligheanul. În școală este mult mai curat, se spală în fiecare zi în clase.

Copiii la început erau curioși și bucuroși. Acum sunt la baie chiar dacă au nevoie sau nu. Sunt curioși să deschidă robinetul să vadă cum curge apa. Le este sete mai tot timpul.

Cea mai semnificativă schimbare este faptul că am reușit să implementăm acest proiect și să avem apă în școală. Nu cred că școala ar fi avut vreodată bani să bage apă în școală. Părinții au venit la școală să completeze chestionare, au reacționat bine, sunt multumiți. Mulți probabil că vor lua exemplu să-și ducă apa în casă.

Motivele pentru selecție: Această poveste prezintă contextul local legat de lipsa de apă, modul în care forarea acestui puț a schimbat viață elevilor și a profesorilor de la școală și cum poate fi un exemplu și pentru alți oameni din comunitate.

23

11

A fost un dans Silviu Daniel Ivan, membru în grupul de inițiativă Lanurile, județul Brăila Grupul de inițiativă din Lanurile a organizat ateliere de dezvoltare socială și personală pentru 100 de elevi, 70 de părinți și 15 bătrâni.

24

Rolul meu a fost de coordonare. Am coordonat desfăşurarea proiectului, am susţinut atelierele de vioară şi chitară şi am făcut tot ce a trebuit pentru mersul bun al proiectului.

Au fost ateliere de şah, teatru, dans popular la care s-au înscris peste 80 de copii.

La dansuri au început să vină şi copii care nu se înscriseseră la început.

Le-au plăcut serbările pe care le-am făcut şi au început să vină şi ei. Dansurile popluare au mers cel mai bine.

Copiii care merg la dansuri încearcă să înveţe ceva despre un lucru despre care nu se vorbea înainte, încearcă să îşi descopere limita în privinţa dansului, cât pot ei de mult să avanseze. Am fost cu copiii la Cercul Militar din Brăila și am avut de unde învăța. Sunt mulţi copii care vor să participe la dans. Şi la cor vin vreo 20 de copii. La instrumente nu mai vin atât de mulţi, vin mai puţin – 3-4-5. În primul rând, cred că este o schimbare în bine pentru că se vede dorinţa copiilor de a învăţa dansuri popluare. De a învăţa altfel decât cu stiloul în mână, ceva practic, care atrage altfel. Copiii sunt mai deschişi, cel puţin faţă de mine. Ca învăţător poate nu îndrăzneau să-mi spună toate cele. Mă gândesc că văd în persoana mea un prieten şi îşi dau seama că au avut de câştigat. Au început să fie mai atenţi la timpul lor, să nu-şi mai petreacă timpul pe Facebook. E ceva nou ceea ce se întâmplă, este ceva folositor care îi uneşte şi îi responsabilizează.

Pe plan personal cred că am învăţat să-mi gestionez timpul mai bine, timpul pe care îl aveam înainte liber l-am folosit pentru comunitate.

Există un sentiment de bucurie, de nemaiîntâlnit, de ocazie rară, sper să mai avem ocazia să facem un astfel de proiect.

Comunicarea în timp real ajută foarte mult. Poţi să te trezeşti cu un ajutor nesperat.

Motivele pentru selecție: Silviu valorizează și o altă formă de învățare înafară de învățarea formală. Povestea este completă: oferă informații despre activități, numere, schimbări în comunitate, cu beneficiarii proiectelor, despre implicare. Este povestea unui om care a avut curajul să ducă la final un proiect.

25

12

Vreau să mă joc!

Adriana, beneficiar after-school Râmnicu Sărat, județul Buzău 30 de vârstnici din comunitate au beneficiat de servicii de asistență primară, iar 25 de elevi în situații de risc de abandon școlar au participat la un program școală după școală datorită Asociației pentru Solidaritate, Cultură, Educație și Dezvoltare din Râmnicu-Sărat.

26

Am fost la școală și m-au băgat în proiect. Eu nu am știut de prima dată, dar mi-a zis verișoara mea. Ea venea cu mine. Eu am crezut că mergem doar o singură dată și după aceea nu m-am mai dus. Dar a venit doamna secretară la mine și mi-a spus să mă duc.

Prima dată am servit masa, am mâncat și după aceea ne-am jucat, am colorat și ne-am jucat cu cărți. Eu am colorat foarte frumos. După aceea, am învățat niște dansuri populare, am cântat, am jucat jocuri. Când întârzia mâncarea ne făceam mai întâi temele. Doamnele ne ajutau să facem temele. Înainte făceam temele acasă, singură, mă mai ajuta puțin și fratele meu mai mare. Cel mai mult la proiect îmi plăcea să colorez. Coloram și acasă. Le arătam și părinților și îi întrebam dacă e frumos ce am colorat și ei spuneau „Da”. Și-mi plăcea să scriu după dictare.

Unii copii nu se joacă cu mine, se joacă cu alți copii. Cu mine se joacă numai o fată al cărei tată este prieten cu tatăl meu. Copiii nu vorbesc cu mine și nu se joacă. Nici în clasa I, nici în clasa a II-a, nici acum nu vor să se joace cu mine, doar o fată se joacă.

La proiect se jucau copiii cu mine, ceilalți copii, cei din clasa de la mine nu se jucau. Copiii de la centru mă mai salută și vorbesc cu mine la școală. În clasă stau în bancă și mă uit la ei cum se joacă pentru ei nu vor să se joace cu mine. Odată când se jucau copiii de la mine din clasă un joc m-am dus și eu să mă joc cu ei și un băiat din clasa mi-a spus să plec. Și eu i-am spus că îi spun doamnei, dar nu i-am mai spus pentru că mi-a fost rușine.

Nu știu de ce nu se joacă cu mine. Doar o fată Maria se joacă cu mine, mai vine la mine la bancă.

Motivele pentru selecție: Este o poveste din perspectiva beneficiarului și a schimbărilor care se produc pentru el în timpul proiectului. Povestește despre pasiunea sa legată de colorat. La centru primește ajutor la făcutul temelor, spre deosebire de înainte când făcea aproape singură temele acasă.

27

Implicat în comunitatea mea Fundaţia PACT

www.fundatiapact.ro www.fundatia-vodafone.ro

28