S.T.E.P.

Igor URSENCO

S.T.E.P.

2011

© 2011 Igor Ursenco © 2011 Herg Benet Publishers, pentru prezenta ediţie Herg Benet Publishers Str. Dr. Burghelea 22, sector 2, Bucureşti, România www.hergbenet.ro editor@hergbenet.ro Ilustrație copertă: Metamorphosis no.5 © Frank Kortan, 1999 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României URSENCO, IGOR

S.T.E.P. / Igor Ursenco. - Bucureşti: Herg Benet, 2011

ISBN 978-606-92491-8-5 821.135.1-32 Tipărit în România

Igor URSENCO 2

S.T.E.P. (priză universală)

Igor Ursenco (n. 9 februarie 1971), scriitor, scenarist, filosof și teoretician al culturii, critic de întîmpinare, freelancer. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Jack-of-all-trades în sensul renascentist al cuvîntului, acesta e prins alături de familia sa, în nord-vestul României, la frontiera cu Ungaria și Ucraina, în activitățile excitante de trader instrumente mobiliare și traducător poliglot. Este realizatorul primului site românesc de popularizare a tradingului valutar (www.proteu.ro). A tradus pastile editoriale semnate de Umberto Eco și proze scurte din Juan Manuel de Prada.

A obţinut un rol sporadic în pelicula artistică „One of the Hollywood Ten“ (2000) în regia lui Karl Francis. Finalist al Primei ediţii a Festivalul de muzică folk „Galbenă Gutuie“ (Chişinău, 1990). Prezent în „Antologia poeziei maramureșene de la origini pînă în 2009“ și „Antologia prozei scurte transilvane actuale“. A obținut „Premiul II” la Concursul național de poezie „Carmen Patriae“ (Brașov), ediția a VIII-a, 2010. Laureat „Premiul special al juriului“, Concursul național de proză scurtă „Pavel Dan“ (Turda), ediția 2010. În timpul liber autorul își redactează manuscrisele rămase nesupravegheate în perioada cît a fost stabilit în Spania și Irlanda.

Pagină web: www.igorursenco.blogspot.com TITLURI PUBLICATE: EgoBesTiaR (alte eseuri trans-culturale, 2011); apoptosium (recital de doliu după un regn procariot încă neclasificat, 2010), volum nominalizat de site-ul boomlit.com printre „Cărțile anului 2010“ și pe lista lungă a premiilor „Observator cultural“, ambele la secțiunea „Poezie“; Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureșeană și basarabeană contemporană (antologie lirică internațională, 2010); Teo-e-retikon (eseuri trans-culturale & glose meta-semantice, 2009), premiul „Cărțile anului 2009 – secțiunea eseu“ decernat de către Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare; retina akashică (scenarii film artistic & piese de teatru, 2009); „Lωgωs“, tatăl meu: mama mea „Iμagω“ (genealogie heterotopică în texte archetipale, 1997/2009).

Volumul abordează o supra-senzorialitate menită să reînnoiască periodic „analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura“ din hermeneutica sacră a culturii. Efectul special care rezultă își va deconspira, inevitabil chiar și asupra lectorului mai iscusit, efectele sale specifice: poetic, epileptic, terorist și de sfințenie, în același timp. Textele lui Igor Ursenco te „curăță“ definitiv și ireversibil: ca după programarea finală pe cușeta lui Freud sau la prima confesiune făcute Papei de la Roma. Totuși, între cele două opțiuni permise, cititorul se poate bucura de libertate totală.

NOTĂ O parte dintre textele incluse în volum au fost preluate de revistele și platformele literare electronice „EgoPHobia“, „Ziarul de duminică“ (Suplimentul literar al „Ziarului financiar“), „Contrafort“, „Dacia literară“, „Tiuk“, „Faleze de piatră“, „Singur“, „Antiteze“, „Europe’s Times and Unknown Waters“, obiectivcultural.ro, mișcarealiterară.ro, litere.ro, bookrix.com, scribd.com, lulu.com, wattpad.com, cititordeproza.ning. com, reteaualiterara.ning.com, infrareal.ning.com, agonia.ro, poezie.ro, proza.ru etc.

Autorul ține să mulțumească pe această cale editorului Mircea Petean pentru textul publicat în „Antologia de proză scurtă ardeleană“, scoasă sub auspiciile editurii clujene „Limes“, 2010.

O remarcă importantă: Toți artiștii enumerați mai jos au contribuit – în egală măsură cu autorul – la configurarea axiologică a prozelor cuprinse în carte.

Mulțumiri deosebite pentru: Jennybird Alcantara, Oskar Blanco Garcia, Pieter Gric, Grupul artistic „Dialog05“, Ron English, Fito Espinosa, Naoto Hattori, Japi Honoo, Jeff Jordan, Audrey Kawasaki, Steven Kenny, Pelagheya Klubnikina, Bart van Leeuwen, Kate MacDowell, Bethany Marchman, Adriana Meléndez Martínez și Karl Persson.

Teoria conspirației universale

1.

DE CÎTE EPOCI avusese nevoie să ajungă tocmai pînă în iurțile strîmte din nordul continentului – dar suficient de încăpătoare încît să-i perpetueze energia pînă și după cataclismele apokaliptice ale celui de-al Treilea Război Mondial – Orgasmul nu mai știa nici El. Umedul, magneticul și fatidicul Orgasm.

Un lucru rămîne suficient de clar, deocamdată. Oamenilor cu trup-imuabil-supus-alterității, Orgasmul avea să le țină pînă la capătul evoluției loc de căldură și de televizor, de ideologie și de afecțiune religioasă. Iar uneori chiar să le substituie iubirea pe care aceștia nu reușeau să o obțină nicidecum la capătul vieții, aflați în luptă permanentă cu forțele ostile ale naturii și ale propriilor activități economice. Marele Orgasm pur și simplu se disemina pe formele improvizate și mereu în schimbare ale corpului gigantic format din cele individuale: cînd se adunau seara în jurul focului colectiv. Calea pe care o urma era de regulă neschimbată, cu unele modificări de metempsihoză regizorală: de pe limbile arse ale eschimoșilor bătrîni se transfera în urechile celor mici, iar de acolo – transmise direct generațiilor latente care urmau implacabil același traseu karmic – se depunea precum urmele de ploaie pe coarnele renilor obosiți de drum.

Cele mai spectaculoase erau, desigur, imaginile vivide ale Orgasmului, ivite pe spațiile rămase libere de la umbrele lăsate de scînteile focului proaspăt stins! Adevărații șamanii încă mai puteau vedea semne de Orgasm magic și pe luminile magnifice ale Aurorei Boreale, dar aceștia rămăseseră tot mai puțini, mai ales că erau priviți cu mai multă suspiciune. Rolul lor începea să fie substituit de șamani moderni, mult mai pretențioși: pentru care doar Orgasmul infecțios mondial era cel care conta înainte de toate, de l-ar fi făcut pe însuși James Frazer să roșească din cauza principalei sale teme de studiu din enciclopedica „Creangă de aur“ a Omenirii. Cea mai bătrînă dintre eschimoșii supraviețuitori repeta, în serile devenite tot mai vlăguite de energie, aceeași istorie – detaliată pînă la formarea unui canon te(leo)logic – și împrejurările în care tribul lor pașnic a ajuns să fie exterminat.

Iată cum se întîmpla pe scurt. Atrase de mirosul insuportabil de Orgasm, la început doar animale răzlețe dădeau tribului tîrcoale agresive. În cele din urmă acesta a fost atacat de o haită de sute de animale. Mai întîi, și-au făcut partea murdară a crimei chiar urșii albi, înfometați dina cauza vînătorilor și pescarilor. Cei mai mulți dintre eschimoșii tribului au sfîrșit în labe reci și puternice, deprinse să prindă doar pești și foci. Iar în unele cazuri – renii bolnavi. Cîinii înhămați la săniile iuți din lemn au dus la capăt purificarea începută de animalele nobile din nord, dar și a speciilor canine din sud, să se răzbune pe om.

2.

Cînd vînătorii albi și-au lărgit domeniile de vînătoare avansînd tot timpul spre nord, au preluat fără să știe – ei și famiile lor lărgite – Orgasmul depozitat, acum mai redus energetic ca oricînd, în stomacul vulpilor polare cu coada argintie, al urșilor

albi și al focilor lunecoase. Conform acestui „pattern“ animalic s-a împărțit și configurația ideologico-politică a lumii: blocul țărilor dezvoltate industrial, apoi blocul țărilor dezvoltate ideologic și, în final, blocul țărilor ecologice, adică cele nedezvoltate industrial sau ideologic. În lagărul capitalist, de exemplu, Orgasmul se perpetua în speță prin rețelele de junk food. Tonele de hotdog-uri și sandwish-uri consumate zilnic erau mai întîi spălate, pentru a fi apoi prelucrat de acra Coca-Cola; lichidul întunecat cu bule luminoase de origine chimică era secretat acum în locul sucului gastric originat de divinitate. În tabăra adversă lucrurile erau similare. La fiecare bătaie a Clopotelor orologiului de la Kremlin, oamenii sovietici și aliații lor formali din regiunile adiacente, care treptat au fost asimilați de celelalte două categoii ideologice, inspirau în piepturile lor dornice de libertate multașteptatul Orgasm; odată nimerit în stomac, îl digerau lacom ca pe o gumă de mestecat adusă prin contrabandă de la fabricanții capitaliști, aflați în ultimul stadiu al putrezirii.

Stomacurile lor goale, dar pline de ideologie în stare pură, erau chircite de bucuria primordială.

Mai era, desigur, ca o excepție benignă care întărește regula malignă generală, o categorie de oameni care, fără să știe, urma să invadeze întreaga lume. Orgasmul negrilor, de exemplu, nu avea absolut niciun miros. Pentru că trupurile lor negre superbe, proiectate grațios pe fața ciclică a lunii, în fiecare noapte erau invadate de vise albe. Spre deosebire de ei, Orgasmul era văzut colorat, în special de către chinezi. Nuanțele, aproape vivide, din spectrul celor șapte culori ale Orgasmului comunistocapitalist îi unește atît de mult pe trăitorii continentului asiat, încît ei devin mult mai deschiși pentru exercițiile yoga la aer liber. Anume în efectele Orgasmului poate suspecta oricine că este bazată miraculoasa fecundare ying-yang. Urmele lui carnale mai pot fi văzute și acum, suspendate și amalgamate cu aerul

respirat, ca Marele zid chinez.

Numai populația din Balcanii europeni (trebuie să mai spun că a existat dintotdeuna și o variantă neeuropeană a acestora?), cu cele două conflagrații mondiale depozitate în genele lor destinate exclusiv artei pure, nicidecum nu putea resimți efectele benefice ale Orgasmului. Această situație era controlată artificial de puterile oculte din toate celelalte tabere, pentru care Orgasmul a devenit „pînea și circul“ de toate zilele. De fiecare dată cînd bărbații din Balcanii europeni se afundau, pînă la fundul sexy al femeilor lor drăgostoase, în războaie și conflicte fraterne, în celelalte zone tocmai începeau sesiunile, atît de jinduite, ale Orgasmului internațional.

Mai ales brazilienii, dotați − pe toată durata cît se desfășoară carnavalul vieții − cu accesorii ce țin de domeniul atoateîncăpător numit „salsa“, confundau Orgasmul magic cu „ginga“, alt fenomen ininteligibil pentru restul lumii. Ginga, venerată de cel mai mare stat sud-american – o ontologie socială modelată de libertatea corporală și ritmurile inconfundabile ale creativității improvizate – și devenită sinteză religioasă ideală între minte și corp. Fotbaliștii brazilieni duceau cu ei (ascuns pe sub tricourile lucioase) Orgasmul magic în toată lumea, acolo unde erau preluați de marile clu buri europene, mulțumindu-I Evlavioasei Maici a Domnului cu multă devoțiune. La fel cum proceda și exploratorul terestru Magelan, întorcîndu-se din noua sa Patrie – proaspăta pe atunci descoperită Patrie – cu pradă îmbelșugată, gata stocată în corăbiile împrumutate de la creditorii hrăpăreți din fosta sa Patrie. Urmînd același fir al intuitivității, tinerii născuți în Balcani încercau să fugă din zona predestinată a sorții, și să-și caute rostul în țările care ofereau gratis atît „pîine“, cît și „circ“. Dar preferabil o iluzie cît mai complexă.

3.

Peste secole, teritoriile lărgite ale Lumii Noi, dar exploatate de Lumea Veche cu același mijloace și perfidie rudimentare, au ajuns să devină principala sursă de pericol pentru întreaga Omenire. Or, îmbibat cu microbi aerieni și expus inevitabil încrucișărilor cu alte organisme invizibile, Orgasmul magic a suferit modificări incontrolabile, adoptînd în cele din urmă cea mai plauzibilă structură proprie Orgasmului infecțios.

Treptat, televizorul nu a mai putut ține loc de căldură, iar afecțiunea religioasă – spațiu pentru ideologie. Într-un final obositor, întrunirile regulate ale „G-8 + Rusia ca observator cu drepturi depline“, intens mediatizate și prevăzute în secret să substituie, cu palide șanse desigur, arhaicele sesiuni de Orgasm antice, au început să fie alternate de sesiunile promiscue ale „Acordului de la Kyoto“, cu discuții interminabile privind „perioada de vaccinare obligatorie“ a cetățenilor lumii. Din păcate, vaccinurile scumpe, chiar și perfecționate în permanență de Marile laboratoare epidemiologice al lumii, nu au putut scăpa de la pieire nici pe miliardari și nici pe ecologiști – ultimii la fel de încrîncenați ca și primii – trăitori în toate cele trei blocuri mondiale. Izbucnirea inevitabilă a Celui de-al Treilea Război Mondial, localizată inevitabil în aceiași Balcani europeni, a coincis cu disoluția ultimului mit apokaliptic.

Despărțit de frontiera comună cu Orgasmul infecțios – acum dezlănțuit cu furie în toată lumea – doar prin blana ultimului urs alb supraviețuitor, Orgasmul magic ocupa acum partea de sus a continentului, într-un mod similar luminei soarelui captate între geamurile de termopan cu certificare germană. Revenit – pe căi ciudate și într-un mod la fel de straniu – în aceeași iurtă părăsită acum mii de ani în urmă de eschimoșii nativi, legendara sa magie de altădată abia dacă mai ținea loc de aer pentru funcționarea optimă a plămînilor celor doi locatari:

o pereche de adolescenți emigrați din Balcanii europeni.

Aceștia tocmai termină de citit ultimile pagini ale nuvelei pastorale „Dafnis și Cloe“.

Madrid, 2002

Bad seed © Kate MacDowell, 6/2007

REFERINȚE CRITICE

Demiurgul Logosului Apocaliptic

Printre calitățile axiologice ale prozelor scurte oferite de Igor Ursenco, în volumul de față, și care au circulat îndelung pe net, unii comentatori au ținut să remarce în special calitatea lor extraliterară, scăpînd din atenție faptul că autorul lor se raportează manifest împotriva esteticii tradiționale.

De exemplu în „S.T.E.P.“, unul dintre cele mai reprezentative texte pentru stilul inconfundabil pe care îl abordează, autorul se declară adeptul supra-senzorialității, menite să reînnoiască periodic „analogia, convenenthia, sympatheia, emulatio și signatura“ din hermeneutica sacră a culturii. Astfel – străbătînd cîmpurile semantice și narative profunde – cititorul nu poate trece prea ușor de apocalipticul ironiei și renascentismul grav deopotrivă, care, împreună, pun toate problemele majore ale omenirii să rezoneze complementar, la foc fierbinte. Efectul special care rezultă își va deconspira − inevitabil chiar și asupra lectorului mai iscusit − inflexiunile sale poetic, epileptic, terorist și sacral, toate în același timp.

Faptul că autorul poate depista, cu ironie divină dacă nu chiar sardonică, legături de adîncime și interconexiuni disparate ale fenomenelor, nu îl încurcă deloc să își împărtășească, frățește, cu cititorul, experiența și cunoștințele vaste. Dar cea mai mare realizare a sa rezultă desigur din efectul terapeutic la care ești supus chiar în procesul lecturării. Textele lui Igor Ursenco te „curăță“ definitiv și ireversibil: ca după programarea finală pe cușeta lui Freud sau la prima confesiune făcute Papei de la Roma.

Între cele două opțiuni permise, cititorul se poate bucura de libertate totală.

Alexander MIZIKOV

Un proteic infailibil

Definirea tipului de proză exploatat de Igor Ursenco este pe cât de necesară, pe atât de restrictivă. Or, exuberanţa începutului potenţează evoluţii multiple şi o localizare precipitată nu ar fi de bun augur. Însă chiar de la acest prim volum de proză scurtă e neîndoielnic faptul că Igor Ursenco îşi propune să prelungească un soi de atitudine avangardistă faţă de limbaj şi existenţă, promovată, pe latura ei suprarealistă, mai cu seamă.

Dacă eşti curios să asişti la un experiment de extrapolare a tehnicilor picturii şi ale filmului suprarealist în scriitură, te poți conecta fără nicio restricție la „priza universală“ a volumului „S.T.E.P.“, semnat de douămiistul basarabean.

Invocarea subtitlului era absolut necesară, întrucît volumul se prezintă ca o colecţie de panoramări mentale şi organizări simbolice, hermetice, disponibile oricăror scenarii de interpretare valabile și nu numai, în cuprinsul cărora nu este exclus să întîlnești o lume perfect paralelă, stranie, pe alocuri morbidă, traducînd explorări experienţiale de profunzime și/ sau aventuri spirituale ale eului. Autorul mizează pe efectele contorsionării datelor reale, pe asociaţia liberă formelor şi a semnelor, pe amestecul profanului cu sacrul, a obişnuitului cu supranaturalul. Nu lipseşte acestui experiment (exuberant, spuneam) un protest antidogmatic/anticanonic, prizat din înţelepciunea orientală, alchimie, astrologie, cărţile tarot

sau, mai nou, ufologie şi parapsihologie.

Metodele de creaţie sunt vechi, cu origine în tablourile lui Bosch, Brueghel şi Goya, originală se arată a fi doar realitatea istorică concretă, care se face responsabilă de provocarea specifică a fantasmelor şi miturilor. De aceea modelele lui Igor Ursenco trebuiesc căutate, mai curînd, în tendințele artei identificate de Jennybird Alcantara, Pieter Gric, Ron English, Fito Espinosa şi alţi pictori (eventual fotografi, regizori de film) care înregistrează pe retina culturii mondiale imagini capabile să dea seama de mentalul oamenilor contemporani, pe de o parte, dezvoltînd un sentiment al nevoii acute de apartenenţă planetară asumată, pe de altă parte.

O asemenea logică permite decuparea, apropierea și punerea în vecinătate (binevoitoare sau, dimpotrivă, palinodică) a evenimentelor ce ţin atât de stereotipurile fabricate de industria culturii postmoderne, cât şi de reverberaţiile unui spiritul anistoric perpetuu. E de presupus așadar o legătură imuabilă între procentul de serotonină – hormonul responsabil de neurotransmiterea depresiei şi a anxietăţii şi călătoriile în imaginar – din dotarea cromosomică a „Sfinţilor, Teroriştilor, Epilepticilor şi Poeţilor“, care deschide o falie între realizările tehnologiilor din domeniul serviciilor transportului feroviar şi tragedia Annei Karenina, între sejurul mitologic/ simbolic într-un autocar confortabil („prevăzut cu ultimele dotări în tehnică şi securitate a pasagerilor“) şi iniţierea esoterică în tainele morţii!

Cu siguranţă, tipurile consacrate de critică nu te ajută prea mult în descrierea acestor individuaţii plasticizate de thrillere livreşti pe cît de serios-şocante, pe atît de parodic-distractive. Spre finalul volumului aproape că nu poți scăpa de prezența unui suprarealism parodiat în formula, viziunea sau maniera acreditate de-a lungul secolelor trecute. Fantezia, căreia nu-i lipseşte raţiunea, nu mai „naşte monştri“ odioşi, ci dialoguri imaginate între membrii cuplului de brand

cinematografic, Brad Pit şi Angelina Jolie, deus ex machina cu Moş Crăciun şi William Shakespeare ori suspansuri caractero-climaterice între Băiatul Rău-dar-Bun de la Polul Nord şi Fata Bună-dar-Rea de la Polul Sud. Chiar în acest amestec de abordări pro şi contra modelului ori, mai bine spus, în încercarea de reformare a convenţiilor culturale epuizate, se coagulează temerar profilul unui scriitor care trebuie neapărat urmărit.

Aliona GRATI

SUMAR

NOTĂ Kaïroscop (În loc de „Cuvîntul Autorului“), 7 S.T.E.P., 9 Thriller serotonin, 19 Pastel ecologic, 28 Vămile, 45 Colecționarul (mini-detectiv esoteric), 71 Crepitudinea Cleopatrei (revelație genetică, cu evidențe religioase & științifice), 84 Venus în casa mea (mai mult noroc decît miopie), 91 Marte în mișcare retrogradă, 99 Bradul cel mai verde, încă netăiat, al Angelinei, 104 Bath watch, 110

Viața de iad și complicațiile emoționale ale regizorului autentic de filme porno, 115 Loserul (Caz de studiu clinic asupra imaturității masculine), 122 Bucătărie mobilată (Scurt tratat asupra inocenței feminine), 133 Cum mi-am pierdut și regăsit în aceeași zi inocența, 140 Evhemerism, 151 iubirea nu e mînioasă, rabdă tot, crede totul, 159 Salonul catatonic, 161 Dick und Doof, 166 Adevărul despre Moș Crăciun, 169 Instalatorii, 177 Cloaca magna, 180 Poveste despre modificarea climei, 183 Teoria conspirației universale, 188 REFERINȚE CRITICE, 197