Hwro feb 2014

H IG H W A Y . R O

Highway.ro Nr. 2

Februarie 2014

HIGHWAY.RO Februarie 2014

COPERTĂ

Fotografia

EDITORIAL RESTITUIRI Meditație filocalică- Sfîntul Antonie cel Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 5 Puntea dintre actualitate și trecutul proxim comunist al României. . . . . . . . . . . pag. 9 Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei . . . . . . . . . . . . pag. 12 FOTOREPORTAJ Călatorie în Cuba . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 20 CULTURĂ - CIVILIZAŢIE Identitatea Romanească . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 31 Cântarea României lui Alecu Russo. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 38 Gânduri şi Provocări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 50 GEOPOLITICĂ Siria, un mozaic complicat. . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

.pag. 52

SPAŢIUL INTIM . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 57 Inter Discreţie Acolo Gardieni Espectare Ad Infinitum

REŢETE Brioşe umplute rulate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 60 UMOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 62 CREATIVE COMMONS. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag. 63

editorial

editorial Highway.ro Februarie 2014

Ș ifidueitleă ccăersin-aţuelomr api uîmblpicluinluitl 3selundei!zvRoelvtăistșai nroeavsitnreă cînu acfâatreăvamactoenritarliubuluţiii dneopi.ânÎnă aaccuemst, nrăummâănrânvda

prezentăm un fotorep ortaj extraordinar din Cuba, o contribuţie a unuia dintre copii Timisorii în străinătate, p oate de unii dej a cunoscutul D r. Bogdan Halmer din Germania. Hobby-ul D -lui do ctor este (p e lângă me dicină de calitate) fotografia, domeniul la care excelează. Va lăsăm să-i admiraţi lucrările. În încercară noastră de a păstra un nivel intele ctual ridicat și să stimulăm minţile cititorilor continuăm cu articolele noastre despre situaţia ge op olitică, cu o analiză în profunzime a situaţiei m i n o r i t ăţ i l o r n aţ i o n al e d ar ș i r e l i g i o as e î n S i r i a ș i o an al i z ă a c au z e l o r s u b i ac e n t e . D e as e m e n e a î n c e r c ăm să pătrundem în profunzimea situaţiei și să nu rămânem doar la nivelul evenimentului. Rubrica de p o ezie continuă prezentarea lucrărilor cu o profunzime de invidiat a D -lui Andrei Egon.

Scopul nostru este să oferim mai departe un forum de discuţii și de gândire după motto-ul: " Great minds discuss ideas; average minds discuss events; small minds discuss p e ople." A lui Eleanor Ro osevelt (minţile mari discută despre idei, minţile me dii discute despre evenimente, minţile mărunte discută despre o am e n i ) .

Un forum de discuţii și de fe cundare a minţii noastre, p entru noi, ceilalţi, clasa de mij lo c, departe de elitism, ifose și sclifoseli.

Sp erăm să vă satisfacem dorinţele.

C u d r ag , Editorii Highway. ro

pag 3

RESTITUIRI

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Meditație filocalică Sfîntul Antonie cel Mare Paragraful 1 din Învățături despre viața morală a oamenilor1

de Dan Pappas

restituiri

„Oamenii se socotesc raţionali. Însă face referire. Este vorba de pe nedrept, căci nu sînt raţionali...” 1 capacitatea intelectuală, de puterea de a studia, a învăţa. E vorba de Sfîntul Antonie cel Mare face această educaţie și cultură. Sfîntul Antonie afirmaţie cu referire la starea actuală cel Mare exprimă printre primii baza a omului. Că nu a fost așa omul de la culturii și a civilizaţiei ortodoxe.

Creaţie ne învaţă Sfîntul Ioan Cultura ortodoxă nu își are izvorul în fantezie, romantism, subiectivist Damaschin: „Dumnezeu a făcut pe om inocent, politic, cunoaștere știinţifică limitată drept, virtuos, lipsit de supărare, fără de epocă. Condiţia culturii și ortodoxe este grijă, luminat cu toată virtutea, civilizaţiei conformitatea cu voia dumnezeiască, încărcat cu toate bunătătile...” 1 Așadar Sfîntul Antonie cel Mare ne nu relativitatea convingerilor face cunoscut că raţiunea este personale. Iată cum ne lămurește: proprie stării firești, nealterate a „Dar raţionali sînt numai aceia care omului și improprie omului corupt au sufletul raţional, pot să de păcătoșenie. Păcatul îmbolnăvește deosebească ce este binele și ce este omul alterîndu-i raţiunea fiindcă răul, se feresc de cele rele și aceasta fiind parte a chipului vătămătoare sufletului și toată grija dumnezeiesc2 poate prin starea ei să o au spre cele bune și folositoare apropie sau să despartă pe om de sufletului...”

Dumnezeu. Luînd seama la cele de Sfîntul Antonie cel Mare consideră mai sus, pot afirma că Sfîntul că raţiunea își are originea, Antonie cel Mare începe scrierea sa desfășurarea și sensul în Dumnezeu, „Învaţături despre viaţa morală a de aceea alunecarea ei către oamenilor și despre buna purtare preocupări ale naturii căzute o face [...]” stabilind starea de iraţionalitate nefuncţională. Semnul că raţiunea a omului corupt, îmbolnăvit, este sănătoasă, funcţionează în despărţit prin păcătoșenie de chipul conformitate cu natura ei dumnezeiască este că cel care a dumnezeiesc.

Iar pentru a nu ne amăgi cu dobîndit această însănătoșire poate diversitatea și amplitudinea deosebi binele de rău. Sfîntul cunoștinţelor noastre, ne provoacă să Antonie cel Mare ne atrage atenţia medităm la tot ceea ce este cuprins că acestă însușire nu este una în ceea ce azi am numi „sfera teoretică. Nici nu ar fi posibil pentru intelectuală”. De aceea sfîntul că e limpede că dacă cred că am dobîndit virtutea deosebirii binelui și menţionează în continuare: „Unii au învăţat cuvintele și cărţile a răului dar nu am capacitatea de a transfera în viaţa mea, în gîndurile, vechilor înţelepţi” pentru a ne indica domeniul la care vorbele și faptele mele această pag 5

RESTITUIRI

Meditație filocalicăSfîntul Antonie cel Mare Paragraful 1 din Învățături despre viața morală a oamenilor

restituiri

de Dan Pappas

pag 6

HIGWAY.RO/Februarie 2014

virtute, nu sînt de fapt în stare să văd grozăvia raului ce vine din această incapacitate. Așadar doar îmi închipui că am dobîndit virtutea aceasta.

Iată că ortodoxia, din începuturi, îndeamnă la exercitarea concretă a raţiunii însănătoșite. Acest lucru îmi clădește convingerea că întreaga educaţie ortodoxă se clădește pe aceste pietre de temelie: conformitatea cu legea dumnezeiascăi, cunoașterea și cultivarea binelui, recunoașterea și combaterea răului.

Acestea reașează omul în poziţia lui reală, de sfinţitor al lumii materiale iar rolul lui în universul acesta se poate constata a fi mult diferit de cel curent.

Iată cum ne indică în paragraful 42 Sfîntul Antonie cel Mare poziţia specială a omului în mijlocul întregii creaţii: „ Omul după partea raţională e în legătură cu puterea aceea negrăită și dumnezeiască; iar după trup se înrudește cu dobitoacele. Dar puţini sînt oamenii desăvîrșiţi și raţionali care se sîrguiesc după înrudirea cu Dumnezeu și cu Mîntuitorul, iar aceasta o arată prin faptă virtuoasă.” 1 Omul este creat să fie participant activ în două lumi: în cea spirituală prin sufletul său, în cea materială prin trupul său.

Aceasta este fundaţia civilizaţiei și culturii ortodoxe. Acestea sînt elementele care definesc ortodoxia într-atît încît orice atingere adusă acestora scoate respectivul demers intelectual în afara civilizaţiei ortodoxe.

Să ne reamintim: 1. Izvorul raţiunii este Dumnezeu de aceea raţiunea este putere dumnezeiască fiind parte a chipului lui Dumnezeu conform căruia a fost

creat omul; 2. Capacitatea de lucru a raţiunii este dată de concordanţa cu cele dumnezeiești; 3.

Concordanţa cu voia dumnezeiască aduce după sine capacitatea de a distinge binele de rău; 4. Deosebirea binelui de rău este semnul raţiunii sănătoase și are valoare doar dacă se regăsește concret în viaţa credinciosului; 5. Omul este raţional doar dacă exprimă și pune în fapt voia lui Dumnezeu în lume1; Cu aceste coordonate de trasează drumul cunoașterii în ortodoxie. De aici începem să ne educăm și să cultivăm valori. Ceea ce rezultă este cultura și civilizaţia ortodoxă.

Acest lucru nu este nou, s-a aplicat demult și de multe ori în spaţiul dominat de naţiuni ortodoxe. Dar interesat sau nu detaliile au fost uitate sau trecute sub tăcere. În prezent educăm pentru a produce oameni competitivi, eficienţi și activi în societate1, scopul educaţiei ortodoxe este însănătoșirea chipului lui Dumnezeu în oameni, restaurarea raţiunii și a liberului arbitru și înaintarea în virtute pînă la asemănarea cu Dumnezeu.2 Ortodoxia educă pentru recuperarea raţiunii în parametrii iconici dumnezeiești, ai chipului lui Dumnezeu cu care a fost învrednicit omul.

Educaţia ortodoxă are ca scop limpezirea raţiunii și folosirea ei înspre binele absolut. Ortodoxului i se propune să se educe a face binele nu doar în folosul persoanei proprii, nici măcar spre binele omenirii ci spre binele întregii creaţii. Nu doar lumea simte beneficiile lucrării celor ce „toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului...” 1 ci toată creaţia, văzută și nevăzută.

RESTITUIRI

Meditație filocalicăSfîntul Antonie cel Mare Paragraful 1 din Învățături despre viața morală a oamenilor

restituiri

de Dan Pappas

pag 7

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Astfel viaţa ortodoxului solicită împliniri care celor ce nu cunosc învăţătura noastră le sînt străine.

Ortodoxul are grija celor bune și a lucrării lor, nu are grija eficienţei, a competiţiei, a prosperităţii, a faimei și a puterii politice. Iată cum, un singur paragraf al Sfîntul Antonie cel Mare scris în veacul al treilea de creștinism, zguduie modul de viaţă actual, valorile și convigerile contemporane și temeliile educaţiei și civilizaţiei actuale.

Civilizaţia ortodoxă se naște din lucrul, meșteșugurile și arta celor care se supun unei educaţii care urmărește restaurarea raţiunii la puterile ei iniţiale și apoi înaintarea eternă în Raţiunea dintîi care este Dumnezeul nostru al tuturor. În planul practic personal devine foarte important ca eu, familist ortodox la început de mileniu trei să începe a reașeza valorile casei mele.

Primul deziderat este acela de a folosi toate instrumentele credinţei pentru a facilita fiecărui membru al familiei să devină om raţional după definiţia Sfîntul Antonie cel Mare.

Odată cu această decizie începe o mare bătaie de cap, valori care păreau importante se disipează, cu ele odată se dizolvă obiceiuri, comportamente și chiar se îndepărtează prieteni. Odată ce-mi propun că singurul lucru important este să trăiesc în confomitate cu învăţătura dumnezeiască nu mai pot accepta în viaţa mea comportamente consumiste, concurenţe aducătoare de ură, intrigi politice, exploatări de marketing, înrobiri corporatiste, cultivarea poftelor și deformarea sufletelor copiilor.

Desigur asemenea schimbare produce suferinţe iar acestea vor fi dezbătută în meditaţia la al doilea paragraf al scrierii Sfîntul Antonie cel Mare.

Note: 1. Titlul complet este: „Învăţaturi despre viaţa morală a oamenilor și despre buna purtare, în 170 de capete”; 2. Filocalia, vol.1, Ed. Humanitas, Buc. 2008, p. 9; 3. Ioan Damaschin (Sf.), Dogmatica, Ed. Scripta, Buc. 1993, p. 71; 4. „... căci cuvintele „după chipul” indică raţiunea și liberul arbitru...”, ibidem, p.

70; 5. Ibidem, p. 16; 6. Cînd voi spune „lume” mă voi referi la lumea materială, rămînînd ca pentru lumea imaterială să folosesc precizările de cuviinţă. De exemplu: lumea spirituală, lumea nevăzută etc.

7. „Consiliul Europei îşi propune să abordeze scopul educaţiei dintr-o perspectivă uşor diferită susţinând că: "... toate scopurile educaţiei", trebuie să fie abordate pornind de la: •Pregătirea pentru piaţa forţei de muncă; •Pregătirea pentru viaţă de cetăţeni activi în societăţile democratice; •Dezvoltare personală; •Dezvoltarea şi menţinerea unei baze largi de cunoştinţe; ”http://www.istoriebucuresti.ro/e107_files/downloads/Diverse /Josef%20Huber%20%20Sapte%20teze%20privind%20educatia. pdf ,Josef Huber, Şapte teze privind educaţia cadrelor didactice şi scopul educaţiei, 20 feb. 2014 8. „... cuvintele „după asemănare” arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute, atît cît este posibil” Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Scripta, Buc. 1993, p. 70; 9. Filocalia, vol.1, Ed. Humanitas, Buc. 2008, p. 9;

RESTITUIRI

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Puntea dintre actualitate și trecutul proxim comunist al României de Dr. Marius Cristian Borcoman

Wow, ce plăcut, din vacarmul revoluţiei să fi fost cineva care să pună la radio în loc de un pop-music deşănţat, muzica anilor glorioși ai ultimei perioade de trai liniştit din România... Muzică de ABBA/ BoneyM, muzică pe care o ascultam cu drag la Radio-Vacanţă Mamaia când mergeam cu toată familia, obligatoriu măcar o dată pe an la mare, ca tot românul (poţi să crezi așa ceva? - era un turism de MASĂ în purul sens al cuvântului). Vreau să zic o trecere lină către o realitate care se mănâncă cu ştiinţă traiului în capitalism, al libertăţii în exprimare, al unei discreţii îndrăzneţe, a unei sfieli cu gingășia enigmaticului surâs al tinerelor fete.

restituiri

Spre deosebire de alte ţări din jur, noi românii am fost continuu marcaţi de credinţa ortodoxă, ghidaţi de ea, un izvor continuu ("cine însetează şi va bea din izvorul Meu nu va mai însetă niciodată") de viaţă, o ancoră în cer.

Este până la urmă aceasta care va determina bunul mers al lucrurilor şi aceasta este valoarea care a făcut legătură indiferent de hiatusul indus de către orice alte influenţe posibile în acele momente de trecere între epoci, cea totalitaristă, dar organizată, şi cea fals liberă, un fel de jug greu de catifea, cu atât mai perfid în invizibilitatea lui.

așteptăm să ne binecuvânteze cineva cu venirea Americii la noi în ţară. Ei binecuvântarea este că ei nu vor veni vreodată, ci noi românii îi salvăm din haosul platitudinii, al caselor suflet de carton, prin... credinţă şi valorile profund autentice pe care le infuzăm acolo unde reuşi-va Domnul să ne sădească.

Dar aşa ar fi fost decent ca omul de rând să se dumirească şi să revină la firesc, prin cântecul pe care îl cunoştea, şi care încetase înainte de 89 cu ani şi ani. Să rememoreze prin bineţe tot ceea ce însemnă valoare, chiar dacă se numea CAP, să îl numească Fermă Obştească, dacă se numea PCR, să îl numească Partidul Naţional. Şi mă refeream la muzică la început pentru că era ceea ce mișcă profunzimi. Aşa cum mirosul este unul din simţurile care aduc cu putere aminte, reconectând la niveluri care dau viaţă. Să fi fost reclame mari la cărţi literare româneşti, la muzică de Enescu, la Colinde cereşti, la inefabila poveste a dansului popular.

Doar biserica a ... nu a făcut nimic ea a rămas. A rămas. Așa cum era, mai regenerându-se pe ici pe colo, în discreţia ei dumnezeiască. Acel Tată care nu ace nimic şi căruia nimic nu îi rămâne nefăcut, şi care ne șoptește liniște, şi vorbește pace, şi somn lin, şi trezvie, şi căruia îi suntem recunoscători, pentru a ne fi dat mai Se întreba lumea lui Brucan, "când, mult decât am fi putut să îi cerem, când Doamne...?", unde toţi ne oamenii. pag 9

RESTITUIRI

Puntea dintre actualitate și trecutul proxim comunist al României

restituiri

Dr. Marius Cristian Borcoman

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Lumea a fost descumpănită în anii 90, a pierdut legătură cu trecutul şi sa simţit într-o realitate care nu mai corespundea. Un topogan acvatic în care îţi pierzi cunoștinţa şi energia de a realiza ce se mai întâmplă.

Scapă cine poate. Unii trăiau încă în trecut, alţii se dădeau după influenţe care le dictau ritmuri ca şi ostășești ale unei lumi alienate, şi care nu avea nimic comun cu bunul simţ cu actualitatea mondială. Se prelua din exterior tot ceea ce era mai ieftin, şi se asimila, precum rablele lor, așișderea produsele sufletești şi

ne-au provocat-o cât de organizaţi e nevoie să fim acum pentru a clădi, şi nu pe baze noi, căci bazele sunt - btw câţi sunt (sau au cunoscuţi) fericiţi că au un apartament la blocul milenar, să ridice mâna... Şi scările de bloc sunt mici comunităţi - profitaţi de ele, clădiţi relaţiile, bucuraţi-vă de prezenta invariabilă şi asiguratoare a vecinilor. Este un asset, aș zice ca englezul.

Ar fi fost că un izvor liniștit continuu de muzică celtă. O revenire a sufletului, la ceea ce era România înainte de boală, o vindecare înapoi la monarhie, o deschidere ca o floare, către valoare, frumos şi cinste a întregului neam. Dar reușim iată acum. Oare câte ţări au un rege în viaţă, fără să fie el autoritatea. Oare câtor ţări li se întâmplă să își dea seama de fumul în care a trăit, ucigând un conducător care deși dezastruos în unele scotea din mlaștini grele ţara, şi oferea un orizont sigur şi independent, un fel de Elveţie. O știam noi? Cu cât drag de ţară o fi murit omul acela zicând iartă-i doamne că nu ştiu ce fac. El ştia. Dumnezeu să îl primească, în numele întregului neam. Sper să nu treacă multă vreme până conștientizăm valoarea imnului nostru, care, lin ne șoptește, în taină: deșteaptă-te române.

mâncărurile fără iz, care abundă şi acum prin alimentări. Când drept ar fi fost să se păstreze bine strânsă calitatea existentă şi să se retehnologizeze. Singură formaţie care mai era organizată şi capabilă să facă acest lucru să insufle, să conducă era biserica. Restul a fost ca un puzzle răsfirat, nici măcar ca un stol de porumbei care odată ce își ia zborul, măcar rămân ordonaţi.

Putem aici să dăm vină pe diverse organizaţii, dar prefer să dedicăm timpul strângerii rândurilor. Poate 23.02.2014 Timișoara nu degeaba avem un astfel de imn naţional. Dacă aceste influenţe au fost organizate în distrugerea pe care pag 10

RESTITUIRI

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei Articolul de faţă este p u b l i c at l a b l o g u l M at e m at i c a ş i Te ologie, la adresă:

restituiri

http://matematicasiteo logie.wordpress.com/20 13/08/30/frumuseteacreatiei-deschidestiinta-spre-orizontulteologiei/

pag 12

C

oborârea în abisurile om, şi viaţa lui în lume, şi materiei, scrutarea universu- frumuseţea virtuţilor pe care el le lui tot mai departe, către marginile poate cultiva. lui, dar şi ordinea şi armoniile ce însoţesc viaţa fiecărui organism viu Legături ascunse între micro- şi din mediul înconjurător, toate macrocosmos dezvăluie legături profunde între cele două teritorii vaste ale lumii, În ultimul secol, o serie întreagă de micro- şi macrocosmos. Pe de o descoperiri din micro şi parte, limbajul matematic folosit în teoriile ce descriu micro- şi macrocosmos au arătat că cele două macrocosmosul arată că teoriile teritorii ale realităţii au numeroase Proprietăţile ce ştiinţifice ce descriu aceste două legături. tărâmuri ale lumii converg şi caracterizează structurile cele mai trasează conturul unui tablou unic, intime ale lumii fizice corespund care le cuprinde tot mai bine pe altora, care ţin de dimensiunile ei amândouă. cele mai mari. Gravitaţia, care se Pe de altă parte, şi spiritul întinde până la creator al omului se "Abia punerea tuturor marginile Universului, potriveşte cu lumea celor existente în strânge materia şi înconjurătoare, pentru că legătură cu Dumnezeu gazul din galaxii în natura se dovedeşte tot Care le-a făcut leagă cu aştri, iar forţa tare, care mai mult că este „gata sens lucrurile create, nu depăşeşte niciodată pregătită“ pentru el, ca un aduce pe oameni în marginile unui nucleu, vast atelier de creaţie în stelele să şi face care sunt aşezate puteri şi comuniune strălucească, structuri pe care omul le împlineşte vieţile lor." sintetizând noi „mapoate înţelege şi folosi teriale“, pentru divepentru plasticizarea intenţiilor lui rsitatea chimică a lumii. Atomii sunt creatoare. În aspectele cele mai aşezaţi în edificii moleculare de o intime ale realităţii, în imensitatea altă interacţiune, cea electrouniversului, dar şi în cele aflate la magnetică, formând structurile lumii îndemâna simţurilor lui, omul fizice, formele, culorile şi texturile descoperă tot mai mult frumuseţea care dau diversitate naturii lumii, în forma diverselor simetrii, înconjurătoare şi care asigură care sunt în acelaşi timp şi indiciile „suportul“ vieţii. În fine, în care leagă strâns micro- şi ambientul terestru, organismele vii macrocosmosul. dovedesc o compatibilitate Însă frumuseţea şi unitatea lumii, extraordinară cu acest mediu scoase la iveală de ştiinţă, cer un dinamic şi extrem de complex de sens mai înalt, care să cuprindă şi pe factori fizici.

RESTITUIRI

restituiri

Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei

pag 13

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Unitatea lumii se dezvăluie deodată cu frumuseţea şi raţionalitatea ei Din perspectivă teologică, este semnificativ că amprenta unităţii lumii fizice se descoperă deodată cu diversele simetrii ascunse în lucruri, în legi şi în constituienţii elementari ai materiei. Aceasta înseamnă că semnele unităţii lumii fizice sunt împletite ascuns în frumoasa ei alcătuire, prin structura diverselor puteri şi proprietăţi ce sunt puse împreună. Mai mult chiar, frumuseţea lumii este atât de strâns legată de raţionalitatea şi unitatea ei, încât cercetătorii şi-au croit pur şi simplu ipotezele de lucru după principii de-a dreptul estetice!

Strategia lor de a găsi descrieri cât mai cuprinzătoare pentru lumea fizică a fost aleasă plecând de la premisa că rezultatele trebuie să fie caracterizate de frumuseţe. Iar alegerea lor a dat roade. Fiecare teorie fizică posedă, în felul ei, un anumit fel de frumuseţe, crescând tot mai mult convingerea oamenilor de ştiinţă că există o „simetrie finală“, o „simplitate finală“ a tuturor legilor fundamentale după care se comportă universul1 . Ei bine, este semnificativ faptul că, în mod aproape inevitabil, „conceptele care au triumfat“ au fost tocmai acelea care s-au remarcat prin „farmecul lor estetic“ 2.

Mergând mai departe pe acest drum, principiile de simetrie a căror cuprindere a fost dovedită deja în mai multe rânduri pot deveni, potrivit lui Steven Weinberg, chiar mai mult decât atât – „o anticipare, o premoniţie a frumuseţii teoriei finale“. În orice caz, spune el, o teorie finală nu ar fi acceptată dacă nu ar fi frumoasă 3. Din acest punct de vedere, cunoaşterea lumii înconjurătoare ar putea fi privită ca o explorare neobosită în căutarea frumuseţii ultime, a semnului

unităţii lumii fizice, strădania cuprinderii ei într-o teorie care să o exprime întru totul. În acest fel, istoria ştiinţei pare să fie istoria căutării unor „concepte atotcuprinzătoare, unificatoare“.

Frumuseţea – criteriu de evaluare a viitoarelor teorii ştiinţifice După multitudinea de simetrii descoperite în creaţie, frumuseţea este pe cale să devină un criteriu esenţial în judecarea viitoarelor teorii fizice despre Univers. Mai mult decât atât, este important de subliniat că, pentru unii cercetători angajaţi în teoriile de unificare, pare tot mai evident că principiile de simetrie nu sunt simple consecinţe ale legilor cunoscute în fizică, ci chiar temeiurile lor!

Pe de o parte, situaţia aceasta nouă sugerează că felul de a înţelege lumea şi formulările obişnuite cu privire la teoriile ce descriu fenomenele ei ar putea să se schimbe. Perspectiva dinspre care omul de ştiinţă priveşte acum s-ar putea răsturna. De exemplu, nu ar trebui să ne mai întrebăm cum se face că în Universul nostru masa inerţială este echivalentă cu masa gravifică, tot aşa cum nu ar mai avea rost să ne întrebăm cum se face că cineva dintr-un lift fără hublouri aflat în spaţiu nu poate să distingă între o mişcare accelerată în sus şi exercitarea unei atracţii 4 gravitaţionale în jos . Poate mai corect este să spunem că „gravitaţia există (n.a.) pentru ca (n. n.) toate sistemele posibile de referinţă să se afle pe picior de egalitate – sau, altfel spus, aşa încât principiul de echivalenţă să fie valabil. La fel, forţele negravitaţionale există (n.a.) pentru ca (n.n.) natura să respecte simetriile de etalonare asociate lor“ 5.

RESTITUIRI

restituiri

Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei

pag 14

HIGWAY.RO/Februarie 2014

În căutarea unităţii, ştiinţa se deschide spre ontologie, spre metafizică şi religie Pe de altă parte însă, este important de subliniat că prin toate aceste deschideri întrebările ştiinţelor fizicii se extind neaşteptat de mult. Mai întâi, investigând miezul lucrurilor, cercetând constituenţii care alcătuiesc lumea, fizica a preluat, într-un fel, o parte din preocupările ontologiei 6. Având însă în atenţie şi aspecte mai generale, precum caracteristicile spaţiu-timpului, natura vidului, principiul incertitudinii sau relaţia dintre fenomenele lumii fizice şi matematica minţii, fizica formulează teorii cu implicaţii şi mai extinse, situate în câmpul metafizicii 7. În fine, dacă se dovedeşte că principiile de simetrie sunt temeiurile legilor cunoscute în fizică, atunci aceste principii ar putea reprezenta un nivel chiar mai fundamental decât particulele şi câmpurile de interacţiuni. Într-o astfel de abordare, fizica ar ajunge să scruteze un tărâm mult mai îndepărtat decât cele pomenite deja. Capătul expediţiei ştiinţifice prin lume ar putea să nu mai fie locul de unde se poate vedea ce anume a determinat ca lumea să fie aşa cum este, şi cum anume a ajuns ea să fie aşa (chestiuni vizate acum de teoriile de unificare). În această nouă situaţie, ştiinţa ar putea să aibă în atenţie răspunsuri mult mai dificile, dar şi mai cuprinzătoare, care ar putea lămuri de ce natura respectă principiile de simetrie asociate interacţiunilor pe care le ştim 8. Ştiinţa ar viza, în acest fel, ceea ce este „dedesubtul“ fenomenelor, mai adânc şi mai cuprinzător decât reuşesc să surprindă legile actuale, ceva ce este ascuns „în spatele“ puterilor care mişcă lumea, anume

ceea ce le aşează pe acelea în felul cunoscut. Este vorba de „substratul“ ultim al realităţii, de principiile cele mai generale care guvernează lumea fizică, chestiuni situate deopotrivă la marginea şi dincolo de puterile de cuprindere ale raţiunii omeneşti, aspecte ce nu aparţin doar metafizicii, ci care sunt strâns legate de religie.

Frumuseţea lumii create cere un sens mai înalt Chiar dacă deţineau mult mai puţine date de ordin fizic despre Univers, şi filosofii greci au surprins, într-un mod remarcabil pentru vremea lor, ordinea şi frumuseţea cosmosului.

Este semnificativ aici faptul că Platon sintetizează concepţiile presocraticilor în teoria sa despre cosmos, înţelegându-l ca pe un „vieţuitor însufleţit şi inteligent“ 9.

Văzut în acest fel, Universul este, într-un fel, revelator pentru viaţă, pentru că întregul cosmic este înţeles ca subiect viu. Cu alte cuvinte, reflecţia filosofică clasică nu a găsit o soluţie mai potrivită pentru cuprinderea frumuseţii şi ordinii cosmosului, decât aceea de a le pune pe acestea în legătură cu viaţa. În zilele noastre, modelul cosmologic computaţional, despre care am mai făcut menţiuni în rubricile noastre, elaborat în baza unui volum de date şi descoperiri incomensurabil mai mare, prezintă Universul în forma unui computer gigantic, care procesează informaţii. Peste timp, aşadar, chiar dacă nu este considerat viu, universul păstrează totuşi caracteristicile unui „organism“ inteligent. Ce vrem să spunem cu aceste menţiuni? Că ordinea şi legităţile Universului, frumuseţea remarcabilă a teoriilor care îl descriu, coerenţa fenomenelor fizice

RESTITUIRI

Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei

HIGWAY.RO/Februarie 2014

care se petrec în el solicită cumva o explicaţie din partea oricărui privitor, cer un înţeles simbolic, o evaluare hermeneutică care să cuprindă toate aceste aspecte într-un singur contur.

Omul – coroana frumuseţilor creaţiei

restituiri

Din perspectivă creştină însă, frumuseţea lumii create constă, în ultimă instanţă, în manifestarea spiritului prin materie 10. De aceea, privind duhovniceşte, se poate spune că abia omul poate fi numit coroana creaţiei. Între toate făpturile, el este cel care înţelege lumea, el se poate înţelege şi pe sine, ca fiinţă distinctă de lumea lucrurilor, şi tot el este cel care reflectă, în măsura cea mai mare, frumuseţea Creatorului, pentru că a fost creat după chipul Lui şi în vederea asemănării cu El. De aceea, scrie Părintele Dumitru Stăniloae, cea mai mare frumuseţe este „iradierea spiritului viu prin trupul viu, iar aceasta are loc când trupul omului nu mai e stăpânit de materialitate, şi însuşirile spirituale ale lui se fac străvezii, într-un mod neîmpiedecat prin ea“ 11 .

Dar frumuseţea lumii create e legată de făptura umană şi pentru faptul că omul este singura fiinţă capabilă să înţeleagă simetriile şi armoniile lumii. Numai el poate să sesizeze frumuseţea şi să simtă purtarea de girjă a lui Dumnezeu ce iradiază din frumuseţea şi înţeleapta alcătuire a lumii. Mai mult decât atât, frumuseţea creaţiei nu cheamă pe om doar la cercetarea temeiurilor ei, la descrierea legităţilor ce determină formele ei. Omul poate să sesizeze mai mult, că frumuseţea creaţiei se cere împlinită, prin iubirea lui faţă de alţii şi faţă de Dumnezeu.

Frumuseţea lumii create se cere pag 15

„înmulţită“ în relaţie cu întreaga creaţie, cu semenii şi cu Dumnezeu. „Logosul alcătuirii desăvârşite a lumii, frumuseţea ca adevăr al fiinţelor, scrie teologul Yannaras, nu sunt epuizate, din punctul de vedere al cunoaşterii, într-o determinare „semantică“ (numerică şi cantitativă) de către logosul uman, ci se întâlneşte cu logosul uman în cadrul unui dialog (dia-logos) personal, în cadrul unui fapt al relaţiei personale“ 12 .

Frumuseţea creaţiei îndeamnă oamenii la comuniune Este adevărat că prin cercetarea ştiinţifică frumuseţea lumii, diversitatea planurilor ei şi convergenţa lor ies cumva la iveală, într-un mod mai evident. Teologic însă, eforturile de unificare consumate în câmpul ştiinţelor sunt menite să orienteze reflecţia spre viaţa în comuniune a oamenilor şi a lor cu Dumnezeu. Abia punerea tuturor celor existente în legătură cu Dumnezeu Care le-a făcut leagă cu sens lucrurile create, aduce pe oameni în comuniune şi împlineşte vieţile lor. Prin curăţirea de patimi şi prin viaţa duhovnicească, unitatea lumii devine tot mai clară, dincolo de planurile lumii, dincolo de fragmentarea realităţii, în Hristos.

Din perspectivă teologică, „unitatea finală (…) cuprinde în ea talanţii sporiţi cu care oamenii au fost înzestraţi la creaţie şi trimişi ca lucrători în vie (lume). Ei au crescut în cunoaşterea şi în bunătatea data lor ca aspiraţie şi în parte ca virtualitate la început, lucrând împreună în lume. Ei au făcut loc în ei şi în lume bogăţiilor de bunătate şi de frumuseţe ale lui Dumnezeu, conform puterii lor de a le primi şi de a le reflecta, actualizând totodată potenţele sădite în ei şi în lume“ 13.

RESTITUIRI

restituiri

Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei

pag 16

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Unitatea lumii se cere împlinită Dumnezeu, în care omul să fie prin solidaritatea oamenilor preotul Lui, încât, prin unirea omului cu Dumnezeu, toate cele din lume să Din perspectivă ortodoxă, aşadar, fie adunate în el şi unite cu El. omul reprezintă, prin excelenţă, Unitatea întregii creaţii, comuniunea frumuseţea lumii, şi el este cel tuturor oamenilor, cunoaşterea lumii chemat să reflecte cel mai mult şi rostul vieţii se pot împlini doar frumuseţea Creatorului. Biserica prin comuniunea de iubire a omului arată pe sfinţi ca fiind mărturisitorii cu Dumnezeu. Hristos este „Calea, vii ai frumuseţii lui Dumnezeu, care Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6), „prin iradiază în lume frumuseţea Care şi pentru Care au fost făcute bunătăţii Lui arătată în purtarea Lui toate“ (Evrei, 2, 10). „Pentru că întru de grijă pentru om. Sfinţii El au fost făcute toate, cele din ceruri înfrumuseţează lumea şi arătă că ea şi cele de pe pământ, cele văzute, şi poate spori în frumuseţe prin cele nevăzute (…) Toate s-au făcut frumuseţea netrecătoare a omului prin El şi pentru El“. (Coloseni, 1, înduhovnicit, prin harul lui 16), „…pentru noi, este un singur Dumnezeu Care lucrează în el şi în Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt lume, în mod interior. „Eu sunt viţa, toate, şi noi întru El; şi un singur voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt întru Mine şi Eu în el, acela aduce toate, şi noi prin El“ (Corinteni, 8, 6). roadă multă, căci fără Mine nu puteţi Părintele Stăniloae remarcă faptul că face nimic“ (Ioan 15, 5). Prin aceasta, abia atunci când unitatea lumii e frumuseţea lumii este legată de pusă în legătură cu un Subiect virtuţile omului, de frumuseţea lui superior, care o creează şi o susţine, sufletească. Curăţirea vieţii omului care nu numai le vorbeşte spiritual se imprimă în întrega creaţie. Harul persoanelor, ci le-a şi creat şi le lui Dumnezeu pătrunde şi sfinţeşte susţine ca atare în unitatea între ele materia lumii prin sufletul omului şi în unitatea lumii prin lucrarea Lui, care sfinţeşte trupul, şi prin viaţa frumuseţea ei se împlineşte, viaţa şi omului în lume. Atât de strânsă este lumea capătă sens. „În Cuvântul legătura dintre om şi lume, atât de personal suprem îşi au, ca într-un adânc pătrunde sfinţenia lui în ea, izvor, originea universul raţional încât până şi moartea sfinţilor, întreg şi toate întregurile raţionale despărţirea sufletelor lor de trupurile neconfundate, care fac parte din lor, se dovedeşte a fi un proces de unitatea lui. (…) Însuşi Cuvântul, sfinţire a lumii, în care trupurile lor prin Care s-a creat şi se menţine înduhovnicite pătrund chimia lumii universul, ca acelaşi întreg armonios, şi o sfinţesc pe ea 14. susţine, în părţile lui, mişcarea unitară şi multiplă prin lucrarea Lui, Iubirea dintre oameni şi unitatea care se manifestă în nenumărate tuturor în Dumnezeu lucrări. Şi tot El susţine şi o mişcare de cunoaştere şi de organizare a În utlimă instanţă, unirea tuturor forţelor universului, corespunzătoare celor create şi a oamenilor întreolaltă lor. O susţine aceasta nu numai fiind este posibilă tocmai pentru că în Cuvânt sau Raţiune creatoare vederea ei au fost făcute toate, încă supremă, ci şi ca Fiu al Tatălui, care de la început. Întreaga lume a fost vrea să adune tot mai mult în creată ca să devină Biserica lui simţirea Sa filială faţă de Tatăl

RESTITUIRI

Frumuseţea creaţiei deschide ştiinţa spre orizontul teologiei

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Raţionalitatea ei unitară face posibilă iubirea între oameni şi dă unităţii tuturor cu Dumnezeu şi între ei bucuria iubiri“ 15. De aceea, se poate spune că ţelul cosmologiei, adică cel al teoriei naturale, este unificarea „tuturor în toate“, formând un singur tot al vieţii dumnezeieşti; ceea ce înseamnă că teoria naturală se împlineşte în teologie, în vederea nemijlocită şi în experierea logosului nezidit al Lucrărilor dumnezeieşti“ 16.

Diac. dr. Adrian Sorin Mihalache Sursa: Ziarul Lumina – http://ziarullumina.ro/religie-sistiinta/frumusetea-creatiei-deschidestiinta-spre-orizontul-teologiei

restituiri

Note: 1Abdus Salam, „Conceptul de simetrie şi teoria fundamentală a materiei“, în Ştiinţa, bun al întregii omeniri, Editura Politică, Bucureşti, 1985, p.

123.

2 Ibidem.

3 Steven Winberg, Visul unei teorii finale, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 147.

4 Pentru mai multe detalii, Brian Greene, Universul elegant. Supercorzi, dimensiuni ascunse şi căutarea teoriei ultime, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 392 sqq. Ideea este menţionată şi de Steven Weinberg:„Simetria între diferitele sisteme de referinţă impune existenţa gravitaţiei“ Cf. op. cit., p.

129.

5 Brian Greene, op. cit., p. 392.

6 Cf. Michael Heller, „Essential Tension: Mathematics-PhysicsPhilosophy“, în rev. Foundation of Science 2 (1997), p. 44-46.

7 Hyung S. Choi, „Science of the Unseen“, în vol. Spiritual Information.

100 perspectives on science and religion, ed. Charles L. Harper Junior, Templeton Fundation Press, 2005, p. pag 17

157.

8 Brian Greene, op. cit., p. 392.

9 Christos Yannaras, Persoană şi eros, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p.

91.

10 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, vol. I, p. 293.

11 Ibidem.

12 Christos Yannaras, op. cit., p. 97 13 Pr. D. Stăniloae, Introducere în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 58.

14 Cf. Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1999.

15 Cf. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, pp. 254-255 16 Christos Yannaras, op. cit., pp. 111112.

FOTOREPORTAJ

HIGWAY.RO/Februarie 2014

„Hasta la victoria siempre” sau „American Dream” Mi-am dorit de mult să am posibilitatea să văd această ţara, să intru în contact cu oamenii care trăiesc în ea, să le aflu părerile, să văd cum se trăiește pe acolo. Îţi dai seama cititorule de bucuria mea când am reușit să-mi îndeplinesc acest vis în urmă cu 2 ani, mai precis în toamna anului 2012. Am plecat din Frankfurt am Main, punct de referinţă pentru mulţi români pe vremea lui Ceaușescu, și am ajuns în Varadero al doilea oraș turistic din Cuba după Habana.

Este vorba despre un oraș turistic renumit, cu o populaţie de aproape 20.000 de suflete.

Locaţia geografică este extraordinară, orășelul fiind așezat pe o limbă de pământ împrejmuită de un nisip atat de fin încât îl poate satisface și pe pag 20

cel mai mofturos turist german.

Plimbarea în oraș este o călătorie în timp la propriu și la figurat. La aterizare am dat timpul înapoi datorită fusului orar, dar în mintea mea am dat timpul înapoi cu vreo 23 de ani.

Nu știu dacă pot spune că m-a lovit nostalgia unor vremuri demult duse, cred că ar fii prea mult, dar pot spune că am retrăit anumite senzaţii din acele vremuri.

Orășelul și viaţa lui sunt splendid aranjate până în cel mai mic detaliu ca nu cumva să deranjeze retina plătitorului de CUC. Tot ce trebuie să vadă turistul, tot ce are voie el să vadă, pe unde trebuie sau unde are voie să meargă turistul, am avut senzaţia că a fost cumva gândit ca într-o coreografie

complicată, o regizare și o ”înfrumuseţare” a realităţii. Ca să înţelegeţi mai bine, faceţi un exerciţiu de gândire, daţi timpul înapoi și amintiţi-vă cum era când mergeaţi la mare, la Neptun să zicem, și vedeaţi hotelurile străinilor și shopurile total interzise românilor.

Nu am să mă apuc să fac o descriere a Cubei, se poate afla mai mult din alte locuri. În schimb am să va împărtășesc câteva trăiri prin clicurile de aparat foto. O lume în care bucuria de a trăi este mai mare decât frustrările de zi cu zi și lipsurile la care suntem supuși.

O lume vie care pulsează de viaţă. Vă invit la călătorie...

Bogdan Halmer

„Hasta la victoria siempre” sau „American Dream” Bogdan Halmer

pag 21

Identitatea românească

cultură - civilizaţie

Subiectul identităţii noastre este unul fierbinte. Începând din secolul al 19-lea poporul Român este într-o încercare continuă să-se definească și să-și găsească o identitate. Aparţinem vestului sau estului? Suntem balcanici sau central europeni? Suntem poate altceva, există cumva o a treia cale?

Care sunt diferenţele între moldoveni, ardeleni, munteni și olteni? În două cuvinte cine și ce suntem și care este drumul nostru de acum încolo? În speranţa că vom ajută cititori noștri va punem la dispoziţie un dialog scopul căruia este să arunci un pic de lumina asupra multiplelor perspective despre identitatea Românească. Fiecare depune bucăţica să de experienţă și punctul lui de vedere.

S-a păstrat dinadins un caracter mai fluid, mai oral a discuţiei, nu este vorba despre o greșeală, ci despre un efect dorit. Savuraţi.

MBC: Identitatea romanului este legată de cea a limbii vorbite și a civilizaţiei românești, indisolubil legată de credinţa strămoșească.

Credinţă în Dumnezeu, în șine, în neam, adică istorie, și în viitor.

Se propagă ideea că după ce corupţia a lucrat vârtos nu mai e nimic de făcut. Eu zic dimpotrivă. Cu atât avem mai mult de treabă.

Iar soluţia este simplă, ea fiind elementară: ideea de bun simţ. Această este cea de dreaptă socotinţă, trezvie, care nu poţi să o realizezi decât într-un climat de moralitate, de sănătate pag 31

interioară morală. Zic că e mai simplu, pentru că atât au lucrat „băieţii deștepţi” încât tot prostu își da seamă că altă cale înafară de rememorarea valorilor certe, de bun simţ nu există: familia, bună purtare, cei șapte ani de acasă, liniștea interioară, sunt pietre de temelie.

Verticalitate.

CD: Domnul MBC a pus punctul pe i. Foarte corect a arătat că valorile sunt cele care ne unesc, ierarhizarea valorilor noastre ne uneşte într-un tot unitar, îl citez: "ideea de bun simţ".

Că să continui de unde s-a oprit dumnealui,

cultură - civilizaţie

Identitatea Românească

Bunul simţ (cu B mare) este un set de valori deja ierarhizate care este pertinent și persistent în minţile tuturor care alcătuiesc societatea care e pătrunsă de acest bun simţ. De ce ne deranjează dacă cineva "trage spuză pe turtă lui"? Am învăţat la școală că supravieţuirea celui mai puternic este necesară pt evoluţia speciei. No, cel mai puternic este acela care afundă polonicul adânc în ciorbă comună, ia friptanele și ne lasă pe noi, ceilalţi să înfometăm. În occident acest lucru este apreciat și valorificat: succesul este cea ce-l măsoară pe om: cu cât mai mulţi bani cu atât mai mult respect primește un ins. Cu cât mai „mishto” mașină, casă, televizorul cu ecran plat etc etc cu atât mai grozav este cineva, iar dacă bogăţiile acestea le obţine prin specula, avariţia sau furând de la cel mai slab noroc bun. Bravo lui! (Există chiar o teologie a bogăţiei din acest punct de vedere, e vorba de cea protestantă, Calvinista care a fost dusă mai departe de quackeri dar acesta este un alt subiect, pt o altă discuţie) Pe noi balcanicii ne deranjează!

Pentru noi importantă este "dreptatea". Îmbogăţirea poate fi "morală" sau "imorală".

Cum adică? La ce ne referim? La ce ne așteptăm? Toate aceste lucruri fac parte din identitatea noastră mult mai mult decât alte elemente periferice. Cum a spus MBC "familia, bună purtare, cei șapte ani de acasă, liniștea interioară, sunt pietre de temelie". A avut dreptate.

DS: Părerea mea, care îmi aduce de obicei parară fierbinte, este că limba nu dă identitatea. Ca descendent de ardeleni și bănăţeni constat că strămoșii mei nu se identificau în funcţie de limbă ci de valori până în epoca făpturiilor masone. De pildă, în Banat vlahii și sârbii bănăţeni erau identificat în grup ca rascieni deși vorbeau limbi diferite. În aceiași perioadă, strămoșii mei bihoreni aveau confruntări cu ungurii catolici și protestanţi precum și cu românii greco-catolicii care vorbeau aceiași limbă. Privind românii diacronic constat și pot argumenta existenţa mai multor identităţi valahe. Convingerile, cutumele și exprimarea vestimentară și artistică în diferite zone locuite de vlahi, dincolo de împrumuturi este departe de a fi pag 32

unitate și de a construi un monolit civilizaţional. De pildă, teologie și etica muncii se regăsește la bănăţeni dar nu într-un împrumut înghesuit în tipare străine ci ca o caracteristică a responsabilităţii și ascezei de familie. Nu multe sunt mai de rușine în satul bănăţean decât să lenevești când e vremea de muncă. Ești paore bănăţean și muncești ca un paore sporind rodul muncii tale "că Dumniezo o lăsat omul să muncească pră pământ să ia iertare păntru tătă viţa lui" cum mi-a spun uica Vasile lu' Grumbu din Alioș că a învăţat din "băbălugi", adică din bătrîni și înţelepţi. Hoţia și scurtăturile rușinoase nu sunt pentru paori ci "prăntru loaze" (loaza e vrej care se târaște pe jos și se agaţă de alte plante pentru a lua lumina soarelui). Referitor la calvini, bănăţenii de la Alioș zic despre unul care calcă totul în picioare pentru a realiza ceva că e "călvin" sau că "dă cu calul prăste tinie ca un călvin".

CD: Excelentă contribuţie. Dacă eliminăm limbă atunci cu educaţia noastră occidentală (după care naţiunea este doar o comunitate de limbă) ne trezim de asupra unui vid, unei prăpăstii! Pentru noi este evident cea ce zice domnul DS, în occident însă ar sună că o erezie! Evident nemţii ar putea să se uite în istoria lor când protestanţii se masacrau cu catolicii și vice-versa însă din perioada revoluţiei franceze încoace s-au axat pe comunitatea de limbă. După cei doi vorbitori, la noi există încă, se păstrează cumva înţelepciunea aceea milenară, știinţă că limbă nu e de ajuns! În altă ordine de idei, identitatea poate fi proprie, de persoană, de apartenenţă într-o grupare, iar adeseori există identităţi suprapuse, chiar contradictorii.

CAS: M-aţi prins pe picior greșit. Identitate, adică cum ne identificăm carevasazică.....

Dragii mei, azi voi fi avocatul diavolului. Și voi axiomă: naţia română nu mai există. În urmă cu ceva timp am citit un articol în care se stipula că limbă română nu e o limbă latină, ci latină e o limbă romanică... da.. doar că și poporul român e că și limbă... străvechi și mort.

Elementele de bază ale bunului simţ mai sus menţionate de MCB și Dan sunt prezente în toate popoarele și nu caracteristice acestei naţii de zombi. Suntem mândrii că suntem români...

cultură - civilizaţie

Identitatea Românească

de ce? AM AVUT cultură, AM AVUT demnitate, AM AVUT curajul să spunem lucrurilor pe nume. Acţiuni începute și finalizate ÎN TRECUT! Christos „Românul“ cita din Alecu Russo... câţi tineri știu cine e Alecu Russo? Sau chiar mai simplu , hai să vedem ce știu copiii noștri - Haloween, Crăciun. Paște, Moș Nicolae, Ziua mamei, Cerebel, Andra, Antonia, Smiley, Voltaj, minimax, Disney Junior, Cutiuţă muzicală - și trecem la grupă adolescenţi - comentarii luate de pe net, filme care sunt adaptări după cărţi - în cel mai bun caz - că să nu vorbim de seriale românești și emisiuni de divertisment care sunt făcute parcă special pentru cei fără judecată. Eu la 5 ani știam de ABBA. Și trăiam într-un regim totalitar... Suntem un popor de creștini, cică, și totuși ne-am împușcat președintele în ziua de CRĂCIUN!!! Nu am văzut nici o reacţie din partea BOR nici în ziua de azi. Vreţi să ne identificăm, păi hai să o facem: furăm și ardem tablouri - doar în literatură SF ai mai întâlnit asta - ne vindem copiii pentru organe, ne violăm copiii, îi ţinem în cuști de câini, și îi învăţam ce, că banii se obţin cel mai ușor prin furt, înșelăciune, șperţ, crimă... Toată lumea știe de Ionuţ copilul sfâșiat de câini, dar dacă întrebi cine a scris Făt Frumos din Lacrimă au să se uite la ţine că la un nebun. Cu ce ne identificăm? Cu o Ţară care nu ne aparţine? Cu o agricultură care nu există? Valori morale desăvârșite? Campioni la sporturi? Cultură și promovarea obiceiurilor strămoșești? Păi fraţilor, singură care se promovează la greu e cea mai veche meserie din lume!!!! În curând numărul ţiganilor va reprezenta 1/3 din populaţia ţării ăsteia, iar încă 1/4 e reprezentată de minorităţi. În total sunt vreo 4 milioane de oameni care ar putea face ceva ...... vise.... somn ușor naţiune. Cel ce nu ar trebui să fie.

CD: Mi se pare că domnul CAS are dreptate: naţiunea Română așa cum o știam până acuma s-a dus. Este vorba despre acest construct artificial care s-a impus cu musai peste un neam închegat de secole. S-a impus în 1848 în urmă unei lovituri de stat culturale (pașoptiștii au fost un curent, cum de au reușit ei să acapareze toată viaţă culturală a neamului pag 33

Român?) În urmă loviturii de stat a pașoptiștilor Românii s-au trezit că sunt o naţiune fără că să știe ce înseamnă acest lucru, fără să aibă o amintire a acestui proces (nation building, care nu a avut loc pe meleagurile noastre) iar această ideologie nouă, impusă, contravenea chiar adâncurilor sufletului lor.

Este de mirare că la 2 secole după aceea poporul acestei ţări încă rezistă? Ansă ne a arătat cu precizia lui chirurgicală că: Românii în ziua de astăzi nu mai fac parte din "naţiunea" "Română". Valahii, Moldovenii și Ardelenii din trecut au fost aruncaţi într-un cazan laolaltă, li s-a impus o ideologie obligatorie care a trecut că un buldozer peste tot ce aveau ei mai sfânt. Și ne mirăm că astăzi se leapădă de aceste straie străine (și incomode, și care pe deasupra le sunt cu două numere mai mici sau mai lărgi) că să le înlocuiască cu altele, cu straiele americanismului lui Mcdonalds, Coca-Cola, Haloween și Disney?

Evident întrebarea care se naște este: oare nu se repetă același cerc vicios a impunerii unor haine străine, unui costum care este mai departe incomod? Nu cumva suntem martori al începutului unui nou ciclu de două secole pierdute pentru noi și copii copiilor noștri? Și aici este șansa: în ACEST moment, putem face ceva! Putem regăsi valorile tradiţionale.

CAS ne a spus acest lucru, citez "Elementele de bază ale bunului simţ mai sus menţionate de MCB și DS sunt prezente în toate popoarele și nu caracteristice acestei naţii de zombi". Cea ce vroia să spună este că aceste elemente culturale, atât de dragi nouă, se regăsesc la "toate" popoare care fac parte din commonwealthul bizantin. Din păcate nemţii, englezii, francezii și americanii NU au aceste valori. Tocmai de aceea au creat cultură cokepop-corn. Însă noi, descendenţii Bizanţului, așa zișii (în mod peiorativ) "balcanici" suntem purtători a unui mod de viaţă comun. Și aici atenţie: descendenţii pașoptiștilor, cei care ne stăpânesc revistele și ziarele astăzi, dinadins când vorbesc despre "Balcani" și "balcanici" aruncă în ciorbă noastră și stricăciuni și putreziciuni că Turcia, Albania și Bosnia că să strice gustul și să arunce vina asupra cărnii (balcanicilor creștini). Este evident o tehnică studiată.

Identitatea Românească

cultură - civilizaţie

Când au văzut că "grecotei cu nas subţire, bulgaroi cu ceafă groasă" nu ajută, că poporul nu mușca, au făcut un pas mai departe și au zis că balcanic=turc (de parcă turcul musulman ar avea vreo legătură cu Balcani) Am trăit acest șiretlic în Grecia natală. Acolo s-a aplicat exact aceeași metodă dar cu 18 ani mai devreme, încă din 1830. Rezultatul acolo a fost o serie de revoluţii însă! care s-au continuat până la secolul 20 dar această este o altă poveste pe care o vom discută cu un alt prilej.

IG: Despre identitatea Românească Dacă am face analogie cu identitatea unei persoane despre România se poate spune pe scurt următoarele: -nume: România,stare civila republică,data nașterii oficiale 1Decembrie1918,părinte 1: Ardealul, părinte 2: Ţara Românească, părinte 3: Moldova, bunic 1: Geto Dacii, străbunic: Pelasgi. Naţionalităţi (neamuri) 90% români, 6,6%maghiari, 2,46% ţigani, 0,3% germani,0,3%ucraineni, 0,2% ruși lipoveni, 0,15% turci, 0,11%tătari, 0,1% sârbi,0,1%slovaci și alţii, religie actuală creștini ortodocși 86,8%, romano catolici4,7%, reformaţi 3,2%, penticostali 1,5%, grecocatolici 0,9%, musulmani 0,3%,unitarieni 0,3%, religie anterioară (a bunicilor) cultul lui Zamolxe, căsătorii anterioare ale părinţilor, cu Turcia, cu Austro Ungaria, cu Bulgaria, cu Serbia, cu Polonia, cu Rusia, cu Germania, actualmente căsătorită oficial cu NATO si Uniunea Europeană, dar are o relaţie secretă cu Rusia (dragoste mai veche)și un început de flirt cu China, posedă proprietăţi 238.391 km2 și mai are 37 miliarde euro datorii ale statului, 64 miliarde euro datorii ale băncilor și companiilor private, 51 miliarde euro datoria publică adică 34,7%din PIB, obligaţii: către NATO către UE și către Rusia, handicapuri: un sistem administrativ corupt, biserica s-a îndepărtat de popor, sistem de învăţământ ineficient, tradiţiile și-au pierdut sensul. Cam asta ar fi pe scurt dar în acest mod nu prea afli marelucru despre identitatea despre care noi discutăm. Așa că hai să vedem…… Acum 11 ani am fost la Paris împreună cu un foarte bun prieten și soţiile noastre. Răzvan un prieten român stabilit de mult timp în Franţa ne-a rezolvat să stăm pentru o săptămână în pag 34

apartamentul prietenei lui Sevrin (între timp sau căsătorit). Sevrin este o franţuzoaică foarte simpatică și comunicativă cu care de altfel neam împrietenit repede. Într-o seară stăteam la o tocăniţă de pipote și un pahar de vin și îmi vine mie să o întreb pe Sevrin când a auzit prima oară despre România la care ea zâmbește (avusese separe această discuţie și cu Răzvan) și îmi spune că auzise despre Ilie Năstase,Nadia Comăneci ceva vag despre Ceaușescu dar clar despre România doar la revoluţie și mai apoi când la cunoscut pe Răzvan. Românul din mine s-a simţit iritat și am întrebat cum se poate să nu ști nimic despre o ţară europeană care nu este chiar mică. Chiar am întrebat ce se studiază în Franţa în școală la care ea mi-a răspuns că desigur și istorie după care fără să spună un cuvânt mi-a pus în braţe un atlas istoric invitându-mă să-i arăt România pe hartă. Nu-mi venea să cred ce vedeam, pe primele hărţi era figurată Dacia din vremea lui Burebista și mai apoi Decebal după care până la 1918 nimic care să amintească de ceea ce am învăţat în școală. Teritoriul României figura la alte ţări funcţie de perioada istorică ba la polonezi ba la turci, austroungari,ruși sau alţii.

Abia la 1918 apărea România. Parcă primisem două perechi de palme pe nedrept. Prima dată am fost revoltat după care am analizat la rece și le-am dat dreptate, pentru străini nu conta limba sau cultura locului ci cine este suzeran.

Dealtfel cred că pentru populaţia acelor vremuri era mai important cine era suzeranul decât faptul că vorbea altă limbă. (Dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali. Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – Din fr. Suzeraineté. Sursa: DEX '98). Pentru un străin identitatea este dată de stăpânul pământului el se raportează la persoana sau grupul care putea lua decizii politice și economice,din această perspectivă România a apărut de curând pe harta Europei. Însă noi când vorbim despre identitate înţelegem că vorbim despre popor despre cei care s-au născut, au trăit, au avut copii, au muncit și murit aici generaţie după generaţie de mii de ani. Poporul nu s-a amestecat niciodată cu stăpânii. Nici noi cu școala noastră nu suntem mai buni pentru că dacă citim manualele

Identitatea Românească

cultură - civilizaţie

noastre de istorie constatăm că deși este denumită istoria României sau uneori a românilor, este de fapt istoria conducătorilor unde aflăm cât de întinse au fost teritoriile lor, ce războaie au purtat cu cine și cu ce rezultat și foarte puţine lucruri despre cât de buni administratori au fost, ce legi au dat și cu ce consecinţe pentru popor, cum a funcţionat diplomaţia, biserica și școala, care a fost viaţa ţăranului, meșteșugarului sau comerciantului.

NU se detaliază în această istorie cum a suportat populaţia războaiele și capriciile conducătorilor. Majoritatea conducătorilor

consecinţă. Roma din vremea împăratului Traian și-a rezolvat criza economică cu aurul dacic 165,5 tone de aur și 331 tone argint.

Lipsită de tezaur Dacia și-a pierdut identitatea și puterea, nu a mai fost la fel de interesantă decât în măsura în care resursele puteau fi exploatate în continuare lucru pentru care populaţia autohtonă era cea mai potrivită. Se pare că urmașii lui Bicilis (generalul dac care la trădat pe Decebal divulgând romanilor locul unde era ascuns aurul dacilor) au ajuns să ne conducă până în ziua de astă zicând în continuare suntem vânduţi de proprii conducători ca mână de lucru pentru exploatarea resurselor pământului în favoarea străinilor. În concluzie în ultimii 1900 de ani de când a dispărut Dacia toţi stăpânii care s-au perindat indiferent de naţie au avut în comun grija ca neamul celor mulţi ce muncesc aceste pământuri dintotdeauna, să nu ajungă în situaţia de a-și definii o identitate distinctă proprie. Ni s-a arătat și am fost încurajaţi să ne dorim să fim ca alţii, ba din vest ba din est, nu contează direcţia important este să nu ne dorim să fim noi înșine. Acest lucru este perfect valabil și în ziua de astăzi. A existat o singură perioadă ce face excepţie între 1866 și 1938 după care am fost din nou vânduţi. Deci consider că în acest moment nu avem identitate ci identităţi multiple și cu atât mai mult trebuie muncit la formarea identităţii specifice acestui popor, construită în jurul unor principii de valoare care ne reprezintă și care să formeze stâlpii de temelie ai identităţi naţionale. Deci pentru ca ce acestui neam au fost animaţi în acţiunile lor de este mai sus să nu fie doar vorbe trebuie să propria dorinţa de putere și avere nu de definim aceste principii. dorinţa ca neamul condus să o ducă mai bine chiar dacă uneori acest lucru a fost o pag 35

Cântarea României lui Alecu Russo

cultură - civilizaţie

Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atuncea mai bine muriţi prin sabia lui, decât să fiţi privitori împilării şi ticăloşiei ţării voastre. Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, care va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească)

1.

Domnul Dumnezeul părinţilor noştri înduratus-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, ţara mea?.. Nu este îndestul de smerită, îndestul de sfâşiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng şi jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soţilor! pag 38

2.

Neamurile auziră ţipătul chinuirii tale; pământul se mişcă. Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul prevestit nu s-a născut oare?

3.

Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pe pământ? care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

4.

Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile şi dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede şi senin cerul tău; munţii se înalţă trufaşi în văzduh; râurile, ca brâie pestriţe, ocolesc câmpurile; nopţile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul... Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară?...

5.

Pe câmpiile Tenechiei răsărit-au florile?... Nu au răsărit florile, sunt turmele multe şi frumoase ce pasc văile tale; soarele înrodeşte brazda; mâna Domnului te-a bucurat cu bunuri felurite, cu pomete şi cu flori, cu avuţie şi cu frumuseţe... Pentru ce gemi şi ţipi, ţară bogată?...

6.

Dunărea bătrână, biruită de părinţii tăi, îţi sărută poala şi îţi aduce avuţii din ţinuturile de unde soarele răsare şi de unde soarele apune; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naştere; râurile cele frumoase şi spumegoase, pâraiele cele repezi şi sălbatice caută neîncetat lauda ta... O, ţară falnică ca nici una, pentru ce faţa ţi-e îmbrobodită?

7.

Nu eşti frumoasă, nu eşti înavuţită?.. N-ai feciori mulţi care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului şi viitorul înaintea ta...

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

pentru ce curg lacrimile tale?..

8.

Pentru ce tresari? trupul ţi se topeşte de slăbiciune, şi inima ţi se frământă cu iuţeală... citit-ai oare în cartea ursitei?.. Aerul mişcă tulburat... vântul dogorăşte... Îngerul pieirii arătatu-ţi-s-a? Nopţile tale sunt reci, visurile tulburate ca valurile mării bătute de furtună... ce-ţi prevestesc?

9.

Priveşte, de la miazăzi la miazănoapte, popoarele îşi ridică capul... gândirea se iveşte luminoasă pe deasupra întunericului...

Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zideşte, şi credinţa ce dă viaţă... lumea veche se prăvăleşte, şi pe ale ei dărâmături slobozenia se înalţă... Deşteaptă-te!

10.

Mucenicii sângelui tău n-au zis oare: "şi Domnul va scula pe unul dintre voi, care va aşeza pe urmaşii voştri iarăşi în volnicia şi puterea lor?.." Uitat-ai sângele ce curge prin vinele feciorilor tăi?.. Mult erai mândră odinioară, când strigai "ura" în bătăi?.. pieptul tău era tare ca de oţel, paloşul se tocea pe dânsul... soarele se întuneca de norii de pulbere ce ridicau războinicii tăi.

11.

Poporul tău era îndrăzneţ ca vulturul, războinic şi trufaş ca taurul neînjugat...

Rămasu-ţi-a oare numai umbra puterii şi aducerea-aminte a vitejiei tale?..

12.

Cum a slăbit pieptul tău de oţel?.. mâna ta cea tare cade de oboseală... şi moleşirea a intrat în lăcaşul voinicilor!.

13. În vremea veche... de demult, demult... cerul era limpede... soarele strălucea ca un fecior tânăr... câmpii frumoase, împrejurate de munţi verzi, se întindeau mai mult decât putea prinde ochiul... păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... şi armăsarii nechezau, jucându-se prin rarişte... pe o pajişte verde slobozenia, copilă bălăioară cu cosiţe lungi şi aurite, se juca cu un arc destins. Ferice de oamenii din câmpie, ferice de cei de la munte!.. Era vremea atuncea, când tot omul trăia fără stăpân şi umbla mândru, fără pag 39

să-şi plece capul la alt om; când umbra văilor, pământul şi aerul cerului erau deschişi tuturora; iar viaţa se trecea lină ca un vis; şi când ajungeau pe om nevoile bătrâneţilor şi moartea, el se ducea, zicând: "mi-am trăit zilele", şi era sigur că viaţa lui se va prelungi în copiii şi moştenirea lui...

Dar iată aerul se tulbură... cerul cel limpede se îmbrobodeşte cu nori întunecoşi... un nor de praf învăluie câmpia şi ascunde munţii... se aud vaiete... dobitoacele se învârtesc, cum se învârtesc în nopţile vijelioase, când lupii urlă în păduri... caii nechează jalnic... mulţime de glasuri se aud strigând... vădesc când primejdie, când nădejde, izbândă, când pierdere, turbare, deznădăjduire; vântul suflă şi norul se împrăştie puţin... Doamne, fă-ţi milă!.. Se vede amestecul unei bătălii!.. Cei ce au năvălit sunt îmbrăcaţi în fier... săgeata alunecă pe pavăză, şi paloşul cu două ascuţite taie în carne vie... dar piepturile goale stau împotrivă... se luptă cu furie... se plec sabiei... inimile slăbesc... fug... ţara slobodă a pierit!.. staţi... izbânda-i în mâna Domnului... arcul se întinde din nou... luptătorii se amestecă şi se izbesc... piepturile goale de pavezele... capetele descoperite de coifurile...

Departe pe câmpie se văd arcuri zdrobite, făşii de steaguri, apoi un coşciug focul jertfei se înalţă în văzduh... învinşi şi învingători cad în genunchi, şi la lumina flăcării îşi dau dreapta şi se iau în braţe... fii cu inimă bună... ţară binecuvântată... Tu fuseşi altarul rudirii crivăţului cu pustia, a bărbăţiei cu mintea, a slobozeniei cu puterea. Din această rudire frământată cu sânge şi sfinţită prin foc se naşte un popor nou.

Astfel povestesc bătrânii.

14.

Oraşele se întemeiază şi se înfrumuseţează din nou... oamenii cresc în îndestulare şi se înmulţesc ca nisipul mării... pământul se acoperă cu holde aurite... volnicia domneşte ca mai înainte, dar nu acea volnicie pruncă, floare plăpândă a pustietăţii, ci slobozenia cea bărbată şi luminoasă, sau puternică şi cu rădăcina ţeapănă şi adânc înfiptă în pământ... sabia, acum nefolositoare, a războinicului stă în

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

coliba sa spânzurată... femeile zâmbesc dulce la pruncii lor... chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie... pacea aduce legea care chizăşuieşte, iar nu asupreşte... legea, rod al slobozeniei... legea care apără pe cel slobod de nedreptate şi nu apasă pe sărmanul în folosul bogatului... şi multă vreme erau numai oameni fericiţi, deşi se aflau bogaţi şi mai săraci... căci nelegiuirea nu era cunoscută; şi cei bogaţi, şi cei mai tari nu făceau ei singuri legea, după cum le venea lor mai bine, şi nu puteau călca dreptul altuia, şi junii ziceau, închinându-se către bătrâni: "cinste fie părinţilor noştri, care s-au luptat vitejeşte şi ne-au lăsat de moştenire moşie şi slobozenie".

15.

Cel ce nu cunoaşte nevoia legii nu cunoaşte ce e slobozenia, căci nu poate fi slobozenie fără lege... şi acel ce nu se ţine de duhul legii se leapădă de slobozenie.

16.

Pământ chinuit, te-a iubit legea... când te va ierta Domnul?

17.

Slobozenia e îndoită: cea dinlăuntru şi cea dinafară... ele sunt surori, una fără alta nu pot trăi... slobozenia dinafară este neatârnarea moşiei, în care naştem şi care ne hrăneşte, moşia de la care tragem numele nostru şi dreptul de om, de sub biruirea oricărei alte ţări şi împărăţii. Pentru sângele ce ne dă, suntem datori cu sângele nostru. Pentru aceasta au fost bătăliile neamului nostru şi a neamurilor, bătăliile cele vestite, scrise cu movile şi mănăstiri pe şesuri şi pe dealuri. Slobozenia dinlăuntru este legea, icoana dreptăţii dumnezeieşti, legea aşezată prin învoirea tuturor şi la care toţi deopotrivă se supun.

Acolo unde nu e lege, nu e nici slobozenie, şi acolo unde legea e numai pentru unii şi ceilalţi sunt scutiţi de sub ascultarea ei, slobozenia a pierit... şi fericirea e stinsă... căci atuncea asuprirea, nevoile, necazurile şi sărăcia izvorăsc în lume: atuncea lumea se împarte în săraci şi bogaţi, în stăpâni şi robi, flămânzi şi îmbuibaţi... atuncea lumea stă în cumpănă de pieire... căci dreptatea dumnezeiască e vecinică; ea urăşte şi blestemă pe omul şi pe neamul ce alunecă în calea nedreptăţii... Străbunii noştri au fost blestemaţi de Domnul pentru pag 40

strâmbătăţile lor, şi blestemul a trecut din neam în neam până în zilele noastre... privegheaţi asupră-vă ca la candela ce arde, ca nu copiii voştri şi copiii copiilor voştri să zică de voi: blestem asupra părinţilor noştri, care au făcut strâmbătate!.. strâmbătatea izvorăşte din siluire, din pizmă, din jefuire şi din neştiinţă... legea dreptăţii e frăţia, şi ce frăţie poate fi între uliu şi prada lui, între răpitul şi răpitor, între dreptul şi nedreptul?.. până când mai puteţi, voi, cei ce aţi călcat dreptatea, grăbiţi a intra în calea Domnului, căci va sosi ziua izbândirii, ziua când vrabia se va lupta cu uliul şi-l va birui... şi într-adevăr, zic vouă, acea zi s-a apropiat.

18.

Tot lucrul lasă sămânţa sa prin care din nou se naşte: din tulpina bătrână şi putredă a fagului încolţesc vlăstare tinere şi vioae; aşa (şi) din robie se naşte slobozenia, din neorânduială (iese rânduială) ... jugul aduce mântuirea, precum furtuna liniştea... Ridică capul, ţară bântuită de vijeliile lumii, ţară legată de jugul durerii!..

19.

Furtuna mântuirii straşnică are să fie... aveţi grijă de ziua aceea, şi grăbiţi-vă a vă îndrepta din vreme. Târziu va fi atunci a plânge şi a se căi; căci suferinţa îndelungată împietreşte inima omului şi ucide mila şi o smulge dintrînsa... Cei mari şi puternici au toate zilele spre a se îngrăşa din asupririle creştinilor... Norodul are un ceas numai, un ceas în care îşi izbândeşte, şi cu acest ceas răscumpără veacuri de chinuri... Deşteptaţi-vă... că vine groaza... naţi auzit prin somn ţipetele şi vaietele megieşilor?.. blestemele văduvelor sărace, sudoarea oamenilor aruncată ca pleava, hrana sărmanilor mistuită, moştenirea copiilor răpită, adunate la un loc cresc furtuna omenească şi iuţesc răsplata cumplită a dreptăţii Domnului.

Cei ce prin siluire fac nelegiuiri, prin siluire pier... şi sabia Domnului e în mâna norodului... şi sabia atunci mănâncă carne şi nu cruţă pe nimene, de la sugătorul până la cel desăvârşit bătrân. Şi sângele curge ca un izvor, căci sângele îmbată mintea, ca spirtul şi ca vinul... şi în acea zi se vor auzi mai multe vaiete de cum s-au auzit de când lumea... şi sângele vărsat va cădea peste capul celor ce fac strâmbătate şi îşi

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

spală mâinile, peste capul celor ce zic acum: nu este dreptate dumnezeiască... care precupesc dreptul văduvei şi vând cugetul lor şi sângele fraţilor lor.

20.

Lumea întreagă are tot o poveste... strâmbătatea care se lăcomeşte la bunul altuia, şi sărmanul care sfarmă funia ce-l strânge; grea e strâmbătatea... şi răsplata ei cumplită este!..

21. Şi era viaţa dulce şi pacinică... sub aripile slobozeniei legea înflorea... toţi fiii ţării trăiau în bine, căci unirea şi dragostea domneau cu ei... bogatul ajuta pe sărman; sărmanul nu pizmuia pe bogat... fiecare om avea dreptul său şi era moştean1 în ţara sa... legea era dreaptă şi tare; ea nimicea înlăuntru pe cei cu inima vicleană, şi era un zid de apărare de către duşmanul dinafară... fruntea ta, o ţară mult dragă, nu se pleca atunci ruşinoasă înaintea străinilor, şi, când grăiai, glasul tău se auzea de departe... numele străinilor nu te îngrozea şi, deşi ziceau între ei: "hai să punem în fiare pe feciorii vulturilor şi să domnim asupra lor... căci noi suntem tari şi mai mulţi la număr... şi turmele lor vor fi ale noastre... vom necinsti femeile şi fetele lor... şi vom batjocori perii cărunţi ai bătrânilor lor". Dar tu râdeai de laudele sălbaticilor... că vulturii aveau aripi şi căngi tari... când cătai la dânşii, ei piereau precum piere un nor de grauri, când vulturul se leagănă prin văzduh... greu era de a răpune feciorii tăi. Fiecare om era slobod şi plătea cât o sută de oameni, căci se lupta pentru dânsul... slobozenia însuteşte puterea... numai cei mişei şi cei răi ţin cu străinii şi cu apăsătorii...

22.

Vântul de la miazănoapte bate cu furie... cerul se întunecă... pământul se cutremură... În patru unghiuri ale lumii se văd înălţându-se stâlpi de flacără învăluită în nouri de fum... se aud armăsarii nechezând, turmele mugind, zgomote de care şi o larmă îngrozitoare de glasuri de tot felul; limbile se amestecă şi oamenii nu se mai pot înţelege... popoarele se grămădesc şi se îndeasă unele peste altele... deabia urma unora de pe pământ s-a şters, altele au năvălit în locul lor... pare că ziua de-apoi a lumii ar fi sosit... scârşniri de dinţi, gemete şi ţipete de moarte se mai aud... Noroadele dau pag 42

năvală peste noroade şi oamenii peste oameni... pustiirea păşăşte înainte şi în urma lor... dreptatea stă în jaf... legea în sabie, noaptea cu beznele sale a cotropit omenirea... sângele curge pâraie... focul mistuieşte ce scapă din sabie... şi moartea seceră pământul... întunericimea se îndeasă şi mai mult... tot neamul omenesc se frământă şi se struncinează... urgia Domnului... dreptatea dumnezeiască trece pe pământ pustiind!..

23.

Viscolul siluirii se întinde şi mai mult, şi jaful se întocmeşte... cei mai voinici dintre voinici vor să supuie şi pe soţii lor, şi pe cei mai slabi... sângele curge mereu... sabia domneşte în acea vreme... Setea de a stăpâni cuprinde pe oameni... Domnii şi boierii neamurilor se ridică ca nişte uriaşi şi caută a zdrumica2 popoarele... o luptă mare şi îndelungată se începe între om şi om, popor şi popor, şi între popoare cu căpeteniile lor cele răpitoare... oamenii de război se unesc toţi din toate părţile între sine... slobozenia se învinge... pustiirea se întinde peste tot locul.

24.

Din această frământare a popoarelor se naşte o fiară... Robia.

25.

Inima şi tăria sufletelor bărbate... temelia dreptului şi a slobozeniei nu pier în veci!.. în orice inimă rămâne un gând ascuns, un loc unde sămânţa bună încolţeşte... popoarele îşi pierd sfaturile şi rătăcesc din calea dreaptă, sau adorm în durere, dar nu pier.

Lumea răvăşită se întocmeşte iarăşi, dar cu încetul şi cu durere mare; neamurile trec prin ispite şi cercări, până ce intră priceperea întrînsele şi se înţeleg; aşa şi fierul numai prin foc se înmlădie, se netezeşte şi se face strălucitor.

26.

Se zice în carte, că Domnul pe cei fără de lege, când voieşte a-i prăpădi, îi orbeşte şi le insuflă cugete nebune şi neînţelepte de mândrie...

Domnii şi boierii neamurilor ziseră între dânşii: să nu lăsăm popoarele noastre în odihnă, căci odihna deşteaptă gândirea; şi gândirea mână la faptă... să ridicăm stavile, să semănăm zavistia şi ura, şi să insuflăm lăcomia cuprinselor3 şi a prăzilor, şi să împingem neamurile unele asupra altora, ca astfel să întindem domnirea şi

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

puterea noastră... şi neamurile se duşmăniră şi se pizmuiră între dânsele, luptându-se mereu ca să slăbească pe cele mai tari, ca să înghită pe cele mai slabe, nu spre folosul lor, ci spre folosul asupritorilor pământului... astfel popoarele se făcură părtaşe la nelegiuirile şi nedumnezeirea căpeteniilor lor, sleiră sângele şi topiră carnea după oasele lor în luptă, până când rănite şi sângerate, şi dându-şi sufletul, cunoscură în sfârşit rătăcirea lor şi cum toate limbile pământului sunt surori şi fiice iubite ale Domnului... şi vremea neînţelegerii trecu!..

27.

Neamurile toate s-au cunoscut între sine... limbile toate s-au îmbrăţişat... Numai pe tine, ţară de jertfă, pământ de sânge şi de durere, nu te cunosc... mare ţi-a fost fala... dar amară îţi este răstignirea... Doamne, depărtează paharul!..

28. În mijlocul viscolului, ce făceai tu, pământ dezmoştenit?.. Pământul ce acoperă cenuşa strămoşilor era frământat de lavă... vârtejul furtunos învăluia câmpia... talazurile acelui ocean fără margini de neamuri, prăvălindu-se din toate părţile lumii, spinteca cu durere coastele tale... Mumă fără copii, feciorii tăi, rătăciţi în vijelia omenească, pribegeau în toate laturile, ducând cu dânşii numai limba şi dorul tău... moşia e cel mai dintâi şi cel mai de apoi cuvânt al omului; într-însa se cuprind toate bucuriile... simţirea ei se naşte odată cu noi şi e nemărginită şi vecinică, ca şi Dumnezeu. Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei... coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei... plăsmuirile (nevinovate) ale inimii noastre... locul unde am iubit şi am fost iubiţi.. câinele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteşte zilele frumoase de sărbătoare... zbieratul turmelor, când se întorceau în amurgul serii de la păşune... fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, înălţându-se în aer... barza de pe streaşină, ce caută duios pe câmpie... şi aerul, care nicăierea nu este mai dulce!.. Şi sub cortul pribegiei bătrânii ziceau copiilor: ... colo... în vale... colo... departe... unde soarele se vede aşa de frumos... unde câmpiile sunt strălucite şi pâraiele răcoroase... unde cerul e dulce, unde pământul e roditor şi juncile sunt pag 43

albe... copii, acolo e ţara!.. şi la aceste cuvinte voinicii prindeau armele... pruncii tresăreau în leagăne... femeile cântau patria depărtată şi durerea pribegiei... cei slabi se îmbărbătau. Şi tu erai mândră atunci, o, ţară nemângâiată... feciorii tăi erau un neam bărbat... numele tău era vestit noroadelor... războinicii tăi erau vitejii vitejilor... dragostea moşiei întărea ca o za de oţel latele lor piepturi şi braţele lor erau tari... câţi căutau la tine te pizmuiau, şi duşmanii tăi înşişi îţi dau laudă... când din nări sforăind şi din ochi scânteind, taurul clătina coarnele, groaza se răspândea în toate laturile...

29.

Lupta întăreşte pe cel slab, şi primejdia măreşte pe cel tare... tot bunul are nevoile sale.

Ghimpul se ascunde sub floare... aşa şi slobozenia mulţi vrăjmaşi are... pentru că este partea cea mai frumoasă, cea mai roditoare din moştenirea părinească. Nu aurul este bogăţia neamurilor, nu neavutul este sărăcia oamenilor.

Avuţiile de aur sunt pieritoare, sărăcia harnică e o bogăţie ce nu se răpeşte; munca e bogăţie vecinică.

30.

Noi, săracii de legi, ca să păstrăm moştenirea aceasta, sau ca să o luăm înapoi, când ni s-a răpit, trebuie: o mare stăruinţă şi priveghere, jertfe necurmate şi o unire strânsă între oamenii din acelaşi sânge... astfel ca toţi să stea pentru unul, şi unul pentru toţi.

31.

Mai odihneşte-te, pământ al luptelor!.. precum muncitoriul stă de se răsuflă. Fruntea ta e plină de sudoare şi de pulberea bătăliei... mai răsuflă puţin, căci ai duşmani mulţi la număr... şi soarta ta e o luptă necurmată.

Fost-ai multe veacuri volnică, ca pasărea văzduhului, până când o seminţie iubitoare de cuprinderi râvni după patria fecioară a slobozeniei.Vulturul legioanelor zdrobise lumea în ghearele sale... ca să te poată cuprinde în braţe, fu silit a te lua de soţie!.. seminţia pustiei cu seminţia ce năvălise peste dânsa s-a amestecat... acum slobozenia mai bărbată are arc şi sabie spre apărare... Ascute-ţi sabia ca fulgerul şi încoardă-ţi arcul, o, ţara mea!.. duşmanul se găteşte şi tu eşti straja lumii... lumea te-a părăsit şi s-a sculat asupră-ţi: noroadele s-au legat între ele, pentru a te batjo-

Cântarea României lui Alecu Russo

miazănoapte, de la răsărit la apus plec capul lor sabiei şi se leapădă de legea părinţilor lor, ca să-şi scăpe viaţa, şi cred Coranului... Mahomet ia locul lui Hristos... Sabia şi Coranul duc robia după dânsele...

34.

Pe râuri plutesc dărâmăturile palatelor şi ale bisericilor... cu sângele se scurge rămăşiţa neatârnării a douăzeci de popoare... Valurile izbesc spumegând valurile, şi spuma lor e sângerată. Pe luciul Dunării merge şi se întoarce, se afundă şi se ridică un iatagan

neamurile... slobozenia şi legea popoarelor se zdrumică... potop de sânge este... pământul se umple de dărâmături... războinicii o iau la fugă... voinicii sunt cuprinşi de frică... semiluna străluceşte.

33.

Pentru ce salţi, Dunăre bătrână?.. un biruitor îndrăzneţ venit-a oare, ca în zilele strămoşilor, să calce cu amândouă picioarele pe amândouă malurile tale?.. Legioanele înviat-au şi mai vin să întemeieze de a doua oară patria?.. apele tale se umplu, sar în sus şi vâjâie îngrozite... nu... un turban se vede pe mal... armăsarii Anadolului nechează, sărind în două picioare de nerăbdare... pala pustieşte ţărmul din a dreapta... popoarele de la miazăzi la

scânteietor... şi valul înfiorat azvârle pe ţărmurile înspăimântate pe feciorii prorocului...

"Allah! — strigă ei... — aicea e pământul făgăduit celor credincioşi!.."

35.

Dacă duşmanul vostru va cere legăminte ruşinoase de la voi, atunci mai bine muriţi prin sabia lui decât să fiţi privitori împilării şi ticăloşiei ţării voastre... Domnul părinţilor voştri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va ridica dintre voi pe cineva, care va aşeza iarăşi pe urmaşii voştri în volnicia şi puterea de mai înainte.

36.

Pustiirea se întinde pe câmpii... codrii clocotesc

cultură - civilizaţie

cori şi a stinge dintre noroade pomenirea ta... o, patria mea, jertfeşte-te!

32.

Grăbeşte a mai prinde putere... iată, se mai apropie o furtună... De-abia vijelia omenească se mai potoli şi o întunericime cât un grăunte se zăreşte dinspre răsărit... De ce merge mai creşte... şi ca un nour se îndeasă şi se întinde...

Cerul se întunecă, viscolul izbucneşte... norul se varsă pe pământ ca un râu întărâtat şi, ca o mare fără margine, înghite şi îneacă tot ce-i iese înainte... Spaima a cuprins toate

pag 44

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

de o fâşâire duioasă... pe coastele dealurilor se văd numai sate arse şi turme de femei rătăcind cu pruncii la ţâţă... o, ţara mea! unde sunt acum voinicii tăi cu inima vitează şi cu braţul tare?.. N-aud ei răcnetul tău... vaietele femeilor... plânsorile copiilor... rugile fecioarelor?.. leii făcutu-s-au miei?.. Paloşele crunte ruginitu-s-au în mâinile războinicilor tăi?.. şi femeile ziceau: "vai nouă... vai!.. bărbaţii ş-au prăpădit inima... moştenirea copiilor noştri o să cadă în prada vrăjmaşilor... şi copiii vor ajunge robii lor... şi ei se vor purta cu dânşii, sărmăneii, ca stăpânul cel rău cu câinele său... şi vom rămâne de râsul şi de batjocura neamurilor..." şi mumele ziceau la feciorii lor: "cel ce fuge dinaintea duşmanului este mişel... şi mişeii nu sunt din sângele nostru... duceţi-vă de muriţi mai bine slobozi, decât să trăiţi în robie şi ocară".

37.

Vâjâie crivăţul... se clatină pământul... răsună buciumele... oamenii se izbesc cu oameni... zalele cu fierul... piepturile cu oţelul... vitejii cad morţi în ţărână... sângele desfundă pământul... leşuri plutesc pe râuri... pârjolul se învârteşte în toate părţile. Strigările luptătorilor şi clăncăirea paloşelor, încrucişându-se, răsună cu huiet... ce te-ai făcut, mare vizir?.. Unde-ţi sunt voinicii, paşă cu trei tuiuri4? Vântul împotrivirii sfărâmă zăbalele armăsarilor tăi... năvala se trase înapoi, spăimântată de piepturile goale ale vitejilor!..

Cine fuge colo în vale cu brâul descins... cu turbanul desfăcut... cu pala zdrobită?.. Sultanul cel fălos... Sultanul groznicul ... Fugi... şi erai împăratul împăraţilor... numele tău îngrozea mai mult decât o oştire... Paşii5 tremurau când te vedeau trecând... Unde sunt cetele cele numeroase, ca şi ţările tale, ostaşii tăi, mai mulţi la număr decât stelele cerului? Trăsnetul pică din mâinile tale... numele tău de nebiruit pieri... Fugi... şi, în goana fugii, căpitanii tăi nu mai cunosc pe voinicul înfricoşător ce încura armăsarul înaintea bătăliei. Caută în urmă, vezi-ţi comorile prădate... haremul pângărit... caii nechezând în câmpie fără călăreţi... câte mume te vor blestema, o, sultane Fulgere... credincioşii prorocului zac neîngropaţi pe câmpuri... Dumnezeu s-a fost îndurat de pag 45

lacrimile slugilor sale şi a ridicat pe acela ce lea aşezat iarăşi în volnicia şi puterea de mai înainte.

38.

Eşti frumoasă, eşti avuţită... o, ţara mea... ai copii mulţi la număr, care te iubesc... ai cartea de vitejie a trecutului şi viitoriul înaintea ta... pentru ce curg lacrimile tale?..

39.

Tresari, pare că trece pe zare năluca văilor... inima ţi se frământă cu iuţeală... citit-ai în cartea ursitei, ori că îngerul pieirii ţi s-a năzărit?..

40.

Pentru ce stai înmărmurită, o, ţară română?.. nu-ţi mai aduci aminte de zilele cele vechi?.. trăsnetul se zdrobea în mâinile celor nebiruiţi... turbanul se rostogolea în ţărână... străinul fugea ca de moarte, când vedea ameninţătorul tău steag, un semn de dreptate, putere şi slobozenie... Turcul, cuprins de spaimă, alerga să se ascundă între cadâne în harem... şi tătarul, în fuga calului, lua îndărăt drumul pustiei!

41.

Sub poalele unui munte se întindea o câmpie mare, şi un soare strălucitor lumina acea câmpie... Doi inşi se preumblau printr-însa... stau ades în loc... şi apoi porneau mai departe...

Precum spicurile, în vremea secerii, zac unele peste altele, aşa şi oase peste oase de morţi acopereau pământul... petice sfâşiate şi acăţate de prăjina lor plecată de-abia se mai mişcau de vântul ce dogorea... un nour de corbi fâlfâia pe deasupra croncăind, vulturi mari se învârtejeau în văzduh, ş-apoi deodată se azvârleau cu iuţeală peste oasele înălbite... nici o locuinţă nu se zărea în acea vale a morţii... ici-colea movile semănate fără rând încreţeau ca nişte valuri luciul câmpiei... şi pe fiecare din acele movile era câte un semn deosebit... pe una o cruce roşie plecată... pe alta un turban sângerat cu semiluna înfiptă pe dânsul... mai departe, o suliţă tătărească sfărâmată... şi acolo stau mormane grămădite, după seminţii şi lege, oasele neamurilor care se întâmpinară pe acest câmp de bătălie... fiecare la un loc, ca un semn de izbândă pomenitoare...

La marginea câmpiei era o pădure, iar din fundul pădurii se auzea o fâşâire neînţeleasă...

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

o plângere ce semăna cu vaietele sufletelor chinuite... Copacii erau împestriţaţi de frunze felurite, pline de o rouă roşie... şi în vârful unui stejar bătrân, un vultur alb fâlfâia şi scutura din aripi... şi la fiecare din acele mormane, cei doi oameni îngenuncheau şi ziceau împreună: "...Fală de mărire ţie, ţara noastră, binecuvântată şi cuvântătoare de Dumnezeu... feciorii hunilor s-au încumetat să te supuie... şi tu ai fost peştera ciolanelor lor... potopul Asiei a vrut să înghită lumea... şi tu ai fost stavila lumii... un neam de viteji a râvnit la turmele tale şi la grânele aurite ale holdelor tale... şi tu ai legat pe viteji doi câte doi... şi ai arat cu dânşii ţărâna... şi ai semănat cu sângele şi cu sudoarea lor Dumbrava Roşie, pădurea sângelui!"

42.

Cum de te-ai veştezit, floare a falei şi a slobozeniei?.. Într-o zi vruseşi să te odihneşti, ca omul obosit de muncă... şi feciorii tăi cei vicleni făcură sfat între dânşii...

Cugetul nedreptăţii şi al domniei intra în sufletul lor... şi râvniră la armele şi avuţia fraţilor lor. Zavistia semăna sămânţa gâlcevilor şi a împerecherilor... feciorii tăi te muşcară la inimă, o, ţara mea, şi îţi făcură rană mare... Străinul puse piciorul pe pieptul tău, ca să te înăduşe... şi dete în mâinile voinicilor tăi furca în locul paloşului de odinioară... şi tu, muşcată, te lăsaşi de bunăvoie în mâna celor ce nu putuse a te birui!..

43. În şesurile tale duşmanii corturile şi-au întins... mândria numelui tău a căzut, precum cade de pe deal stejarul cel îmbătrânit, şi nu-ţi lăsară de a răsufla fără numai atâta aer, precât se pag 46

îndurară ei... Domniile şi boieriile tale îngenuncheară înaintea lor.

44.

Erai un trup cu viaţă şi ai ajuns umbra morţii... războinicii tăi s-au făcut muieri, boierii tăi, robi ai duşmanilor, şi steagul tău pieri dintre steagurile neamurilor!..

Pentru ce te frămânţi oare? îţi este dor de vremea veche... vreo rază din fala trecută venita să lumineze fruntea ta?.. Nu, ci frământarea e de durere!..

45.

Mândră şi vitează erai în bătălie, o, ţară română... Cu greu şi cu anevoie era a te birui... Ca să-ţi sugă sângele, feciorii tăi cei blestemaţi te deteră în prada duşmanului.

Neamurile ce pizmuiau puterea ta şi numele tău cel falnic se legară între ele şi ziseră: "Hai să zdrobim acest cuib de volnicie..." Ele te orbiră de ură şi de zavistie, puterea ta se toci pilită de trupul tău însuşi... uriaşii se aruncară asupra trupului tău, şi îl tăieră în bucăţi şi împărţiră între sine, ca pe nişte turme, pe feciorii tăi: "şi aruncat-au la sorţi hainele lui Hristos", zice Psaltirea.

46.

Mult mai înainte păgânul zisese: "Ca să zdrobesc acest trup, ce mă îngrozeşte şi când nu se mişcă, să dau drumul asupră-i nemernicilor mei..." ; şi venetici, lepădaţi de Domnul, ca un nor de lăcuste, trecură mările şi se azvârliră peste tine, o, pământ al grelelor dureri, şi supseră sângele măduvei tale! Ei aruncară pe copiii tăi în beznele întunericului... şi numele lor pieri cu tine... Erai slobodă... şi te puseră în obezi... erai avută... şi se îmbuibară de

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

carnea ta, ca nişte lupi flămânzi... erai vitează, şi înfipseră mişelia în inima ta... erai vrednică şi lăudată... şi ajunseşi defăimată... erai curată... şi te pângăriră cu tâlhăria şi nelegiuirea!

47.

Sângele feciorilor tăi s-a stricat, şi inima lor a putrezit... când erai tare, erau şi ei mândri de tine... dar de când s-au amestecat cu cei mişei şi cu cei vicleni, s-au făcut şi ei vicleni şi mişei!..

48.

Tu eşti ca corabia fără cârmă bătută de furtună... şi vâslaşii cei răi care şi-au însuşit (dreptul) de a fi cârmaci te duc dintr-o nevoie într-alta şi mai mare, din fărădelege în fărădelege, din păcătuire în păcătuire... că sunt orbi de strâmbătate... Iarba se usucă pe unde călcăm... înţelepciunea noastră e minciuna... isteciunea noastră -- jefuirea... faptele nostre — faptele iadului... şi am supus robiei pe fraţii noştri, am robit clăcii sângele nostru6, şi am ofilit fruntea ta... stins-am candela cu suflarea noastră de fărădelege... ce vei zice, o, ţară de necazuri, Rahilă nemângâiată... când îi grăi?...

Ce vei face când va veni ziua dreptăţii şi a curăţirii?

49.

Jalnic e cântecul tău, româncă copiliţă!.. Ce zici? Ienicerii trecut-au Dunărea?.. Tătarul pustiitor împrăştie oare spaima de-a lungul ţării?.. Leahul călăreţ venit-a să-şi izbândească de războaiele pierdute, şi ungurul să-şi adune oasele risipite ale ostaşilor săi?.. Logodnicul cins-a paloşul strămoşesc?.. Cântă-ţi cântecul...

50.

Doina şi iar doina!.. cântecul meu e versul de moarte al poporului la şezătoarea priveghiului... pământul îi e de lipsă... şi aerul îl îneacă... Văzut-am flăcăii scuturându-şi pletele... şi fruntea lor a se încreţi fără de vreme... florile de pe capul copilelor a se veştezi... şi poporul căutând în beţie uitarea necazurilor... Trist e cântecul în sărbătorile satului: "Birul îi greu, podvoada7 e grea!.."

Bătrânii îşi ascund ochii plini de lacrimi, bărbaţii stau obidiţi... cântecele se sfârşesc în blestemuri... şi copiii căinează naşterea lor.

Poporul e stâlpul ţării... fiecare părticică de pământ e vopsită cu sângele lui... şi într-o zi ni s-a zis: "Munceşte, române, de dimineaţă până pag 47

în seară... şi rodul muncii nu va fi al tău!... tatăl tău ţi-a lăsat moştenire o ţarină şi arme... şi nu te vei bucura de dânsele... şi tu vei trăi vecinic robind... trupul şi sufletul tău vor fi străini pe pământul înrodit de tine... vei plăti aerul ce răsufli... vei plăti soarele ce te încălzeşte, şi locul unde zac oasele mamei tale, vei plăti dreptul să creşti vaca ce hrăneşte pe copiii tăi, şi boul ce-ţi ajută la muncă... trupul tău se va gârbovi sub bătaie, şi partea ta în lume va fi ocara!" Veneticii zisu-ne-au în limba lor: "Al nostru e pământul şi acei ce locuiesc pe dânsul... ale noastre câmpurile... ale noastre dealurile... ale noastre cotunele, satele şi târgurile, colibele şi curţile, toată mişcarea şi toată suflarea... Tu ai fost puternic şi viteaz în luptă... dar puterile tale s-au tocit de sărăcie şi de stricăciune... şi noi am cules rodul vitejiei tale... Vor veni feciori cu mângâieri mincinoase de ţi-or povesti că eşti şi tu un popor... Noi suntem păstorii... Tu eşti turma chinurilor..."

Toţi îşi bat joc de viaţa, munca şi sărăcia ta, şi slugile slugilor calcă peste trupul tău... cei ce zic că sunt aleşii tăi cresc în măriri şi avuţii, şi ţie-ţi este frig, şi copiilor tăi le este foame!.. Ei fac legi, dar nu pentru dânşii, ci pentru împovărarea ta!.. Doina şi iar doina!.. Suntem pribegi în coliba părintească... şi străini în pământul răscumpărat cu sângele nostru!.. Dar în câmpie creşte, şi pe deal iarăşi creşte o floare pentru popoarele chinuite... Nădejdea!

51.

Era odinioară un neam de fraţi născuţi dintr-o mumă şi dintr-un tată... şi veni acel neam întro ţară lată şi mănoasă pe căile cerului de se pomeneşte şi astăzi... Şi fraţii se iubeau între sine şi creşteau în avuţie şi fericire... turme nenumărate, ca stelele, păşteau în câmpii întinse... vecinii şi hoţii pizmuiau unirea, puterea şi bogăţia lor, dar le era teamă de dânşii, căci bărbăţia lor îi îngrozea... şi astfel aceşti fraţi trăiau fericiţi, şi copiii lor în moştenirea cea mare rămasă de la părinţii lor...

Când vreo nevoie venea dintr-o parte, ei alergau cu toţii într-acolo... cădeau cu toţii împreună, când vijelia mare îi dobora, dar se ridicau iarăşi cu toţii împreună şi izbândeau... astfel se pleacă şi se ridică în timp de viscol vârfurile codrilor.

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

După ce trăiră într-acest chip vreme multă, nepoţii ziseră într-o zi între dânşii: "Pentru ce să mai trăim amestecaţi unii cu alţii, mai bine să împărţim moştenirea părintească, şi fiecare să ia partea sa..." Atuncea traseră cu funia şi-şi împărţiră moşia în mai multe părţi: una la miazăzi, alta la apus şi alta la miazănoapte...

Săpară şanţuri şi puseră râurile şi munţii hotare între dânşii... şi de atuncea fraţii nu se mai puteau vedea între ei... şi vecinii se umplură de bucurie... Nu trecu mult, şi fiecare, şezând închis în moşia sa, ajunse că copiii din aceiaşi părinţi uitară de tot unii de alţii, şi de vorbeau tot o limbă... dar nu se mai înţelegeau... şi când unele din ramurile acelui neam se stingeau de pe faţa pământului, înecate de vecini, ceilalţi fraţi nu simţeau nici o durere... căci acum erau străini şi duşmani între dânşii, şi se ridicau cu duşmanii împotriva sângelui lor!.. Şi aceste neamuri, care încă se numesc între sine români, în ochii celorlalte popoare sunt numai seminţii rătăcite, al cărora izvor s-a stins din ţinerea (de) minte a oamenilor!..

52.

Domnul Dumnezeul părinţilor noştri înduratus-a de lacrimile tale, ţară română?.. Nu eşti îndestul de smerită, îndestul de chinuită, îndestul de sfâşiată?.. Văduvă de feciorii cei viteji plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng şi jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soţilor.

53.

Neamurile auziră ţipătul chinuirii tale... pământul se mişcă... Dumnezeu numai să nu-l fi auzit?.. Răzbunătorul preursit nu s-a născut, oare?

54.

Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pe pământ? Care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

55.

Deşteaptă-te, pământ român! Birueşte-ţi durerea... E vreme să ieşi din amorţire, seminţie a domnitorilor lumii! Aştepţi oare, spre a învia, ca strămoşii să se scoale din morminte?.. Într-adevăr ei s-au sculat, şi tu nu i-ai văzut... ei au grăit, şi tu nu i-ai auzit...

Cinge-ţi coapsa ta, caută şi ascultă... ziua pag 48

dreptăţii se apropie... toate popoarele s-au mişcat... căci furtuna mântuirii a început...

Vezi! cu cât mai mult pleci capul, cu atâta cei nelegiuiţi îşi bat joc de tine şi sug sângele tău...

Din a dreapta şi din a stânga piticii şi uriaşii râvnesc la tine, oricât de slabă şi zdrumicată eşti.

56.

Sfârşitul ispitelor s-a apropiat... căci vremea trece iute... şi semne s-au arătat pe cer... Şi blestemul a covârşit măsura... oamenii sângiurilor ţi-au mistuit inima şi plămâiele. Ei înălţară trufia lor pe tâlhărie, avuţia lor pe foametea ta... mărirea lor pe zdrenţele tale... puterea şi strălucirea lor pe sângele ce ai vărsat într-o sută de bătălii, unde părinţii lor nu se aflară!.. ţine minte numele lor, o, ţară a grelelor dureri, şi numele străinului!

57.

Aurică copiliţă, cântă frunza verde, cântă floarea câmpului, cântă floarea muntelui, cântă nădejdea... nădejdea e glasul Domnului!

Norodul trebuie să se ispăşească şi să se cureţe de păcatele sale, şi prin ispitele suferinţei numai se curăţă noroadele... cele ce am făcut în vremea trecută nu sunt ispite... căci, dacă neam luptat şi am fost viteji, rodul luptei şi al vitejiei ne-au fost volnicia şi numele nostru...

Ispitele sunt strâmbătatea judecătorilor... despoierea şi mişelia, minciuna şi lăcomia, zgârcenia şi împilarea domnilor şi a boierilor... cumpăna nepotrivită a dreptăţii... uciderea proslăvită... robirea pentru unii şi desfrâul pentru alţii... toate acele fapte grozave, pentru care s-au cotropit Sodoma şi Gomora, oraşe şi ţări urgisite de Domnul Dumnezeu pentru blestemăţia lor!.. şi toate aceste ispite le-ai cercat, pământ român... paharul fărădelegii s-a umplut peste margine şi palaturile de strâmbătate se prăvălesc surpate de blestemul norodului! Făptuitorii de tâlhării se spăimântează înşişi de faptele lor!.. Domnul şia întors cu scârbă faţa de la dânşii, şi îngerii sau depărtat cu groază de ei... Eşti searbădă şi slăbănogită... ai suferit toate... o, ţară de chinuri!.. Ridică-ţi capul strivit şi caută de vezi... semne s-au arătat pe cer... furtuna mântuirii a început!..

cultură - civilizaţie

Cântarea României lui Alecu Russo

58.

Să nu ne scârbim de vremea trecută, când bătrânii povestesc bătăliile cele uriaşe şi ne arată dărâmăturile cetăţilor; când ne spune lupta, zgomotul, sângele vărsat şi câmpiile acoperite de morţi, ciuma şi văpaia focului, foametea şi războiul; şi pe câmpiile pârjolite cetele tătăreşti târând în fuga mare, legaţi de cozile cailor, pe femei, copii şi bătrâni!.. Era acea vreme a luptei... era viaţă, bărbăţie şi putere, vitejie şi jertfe... cei ce făceau faptele mari aveau o moşie... şi erau umărul drept al moşiei, şi ridicau stâlpi de biruinţe, şi ţara era o ţară de fală şi zidul cel tare al credinţei!..

59.

Oraşele s-au întemeiat din nou, dărâmăturile turnurilor şi ale curţilor nu se mai văd... alte curţi şi alte turnuri s-au înălţat în locul lor... copiii robiţi întorsu-s-au iarăşi... dar oamenii sângiurilor nu-ţi deteră înapoi volnicia... pământ al grelelor dureri!.. şi copiilor tăi le-a rămas robia... Pe câmpul de bătaie se văd oameni cu braţele goale, cu piepturile dezvelite, zvârlindu-se peste ascuţitul paloşelor... şi în locul oricărui om ce cade, în locul oricărui pept ce se despică, alt piept şi alt om se pune în rând... carnea toceşte fierul... bătrânii robiţi cântă... femeile blestemă pe cei mişei... Dar în oraşele cele nouă ale tale, o, ţară română, nu se mai aude de vitejie... ci de lăcomie şi nedreptate!.. Pe câmpiile tale şi pe drumuri trec feţe serbede şi veştede, fluierând doine dureroase!

60.

Viscolul pustiirii a suflat pe acest pământ... sângele părinţilor în vinele strâmte ale strănepoţilor a secat!

61.

Viforoase erau vremile cele vechi... dar oamenii se năşteau tari!.. Pământul era acoperit de dărâmături şi de trupuri moarte... dar din acele câmpii ce fumegau de pârjol şi de măcel se înălţau strigări de biruinţe şi de slobozenie...

Ticăloşia şi moartea sunt şi acum... dar unde sunt slobozenia şi biruinţa... şi strigările ce se înalţă sunt numai ale durerii!.. Ce ar fi ajuns pământul acesta dacă strămoşii noştri ar fi dormitat şi ei!..

62.

Deşteaptă-te, pământ român! biruie-ţi durerea; pag 49

e vremea să ieşi din amorţire, seminţie a domnitorilor lumii!.. Aştepţi oare, spre a învia, ca strămoşii să se scoale din morminte?.. Întradevăr, într-adevăr ei s-au sculat, şi tu nu i-ai văzut... Ei au grăit, şi tu nu i-ai auzit... Cinge-ţi coapsa ta, caută şi ascultă... Ziua dreptăţii se apropie... toate popoarele s-au mişcat... căci furtuna mântuirii a început!..

63.

Nu ţi s-a zis oare prin gura mucenicilor tăi: "Şi Domnul părinţilor voştri se va îndura de lacrimile slugilor sale şi va scula pe unul dintre voi, care va aşeza pe urmaşii voştri iarăşi în volnicia şi puterea lor de mai înainte?"

64.

Deci, timpul sosit-a... Semne s-au ivit pe cer... pământul s-a clătinat de bucurie... blestemul înfricoşat s-a auzit dinspre apus... şi toate popoarele s-au deşteptat.

65.

Cinge-ţi coapsa, ţară română... şi-ţi întăreşte inima... miazănoapte şi miazăzi, apusul şi răsăritul, lumina şi întunericul, cugetul dezbrăcător şi dreptatea s-au luat la luptă...

Urlă vijelia de pe urmă... Duhul Domnului trece pe pământ!...

Gânduri şi Provocări lui D. Constadiade

cultură - civilizaţie

Pâinea nu e încă gata.

Ne tot plângem de situaţia în care se află Neamul, şi parcă parcurgem o perioadă nesfârşita de Doliu.

Nu mai ştim dacă am fost cândva altfel, nu mai ştim dacă a existat un timp când această tristeţe nu a fost înrădacinată in Naraţiunea Neamului. Poate aţi observat ca vorbesc de un Neam pe care totuşi nu-l denumesc, nu zic cutare sau cutare naţie, şi acest lucru nu e o omisiune accidentală.

As fi dat aici un prim indiciu: ca să se facă pâinea, trebuie amestecate în primul rând toate ingredientele: făina, apa, sarea, drojdia şi apoi toate trebuie frământate iar şi iar, trebuie lăsate la dospit şi apoi trebuie coapte. Nimic mai puţin, nimic mai mult. Aşa se face pâinea şi pâinea se face trup. Poate unii n-ar fi vrut să mai adaugam sare, ori apă; poate unii n-ar rezista la ideea măcinatului, sau la ideea cuptorului. În fine mulţi s-ar revolta la gândul unei îndelungi aşteptări în timpul dospitului, dar în treaba aceasta nu încap jumătăţi de masură.

Vă dau cel de al doilea indiciu: nu am limitat Neamul la o naţie căci s-ar pierde identitatea lui deodată. În gândirea stramoşilor noştri (vedeţi ca nu zic mei/ voştri?) există un Neam sub soare cu aceleaşi istorie şi scop. În el s-au incetăţenit Evreii care treceau Marea Roşie, pescarii care au devenit Apostoli, filozofii Greci care au devenit Martori, Patriarhii care stateau la zidurile Ţarigradului asediat, Voevozii care se apărau impotriva turbanului, comercianţii şi tipografii Greci de la Viena, Fraţii cavaleri care păzeau Sfântul Mormânt, Eschimoşii care s-au martirizat pentru Ortodoxie, Ruşii care au murit în lagărele staliniste, acei Americanii care isi pastreaza verticalitate într-o societate de consum şi decadenţă, şi în fine cetăţenii din Balcanii moderni care se roagă pentru starea jalnică în care am ajuns. Şi întrebarea este cât o să mai dureze, nu este gata?

Aici vine prima provocare: pare-se ca pâinea nu e încă gata... pag 50

Vă duc un pic la o altă scenă. Israelul a fost un neam mic, a avut şi perioade de glorie, da, dar gândiţi-vă: a fost un neam de ciobani printre popoarele puternice. Popoare cu guvernare eficientă, cu armata puternică şi capabile să-și apere interesele, cu economii înfloritoare.

Cineva ar putea sa fie invidios şi sa spună că am fi vrut şi noi sa avem un stat bine organizat, o economie dezvoltată, să fim şi noi ca şi acele popoare dezvoltate. Şi aceasta este a doua provocare: vă amintește de ceva aceasta cerinţă? Ce cere fiecare cetăţean balcanic când spune că trebuie să ajungem ca şi popoarele dezvoltate? Şi ce vrea să spună când precizează că are acest deziderat dar cu conditia sa nu isi piardă modul sau de viaţă?

Totuşi vă atenţionez: o întrebare provocatoare nu înseamnă o întrebare retorică, şi nici un răspuns simplist.

Aşa că, încet-încet, alunec într-un loc al lumii mele interioare populat cu imaginile unui scriitor-pictor pentru care am o afecţiune, fără să-l idealizez. Nu e un loc plin de pace, dar nu este nici un loc amar. În scrisul lui nu iti dai seama cum aluneci de la citirea inscripţiilor cu nume de greci antici, in interiorul unui templu bizantin şi de acolo sub soarele puternic mediteranean. Continuitatea aceasta nu e doar una prelucrată de scriitor, dar trebuie sa aibă o oarecare bază solidă, nu se poate crea din nimic. Mai departe mă gândesc că naratiunea mea nu are doar o coeziune accidentală, ci se leagă cu o amintire a mea din Elefsis. Acolo se află o bisericuţa străveche dedicată Sf. Profet Zaharia care e construita din pietre oferite de templele antice prăbuşite. La câţiva metri, pe un mic deal care priveste spre mare, şi deasupra locului unde se desfasurau misterele iniţiatice, la o altă bisericuţa se face sfinţirea roadelor pamântului in fiecare an. Siluete feminine urcă încet pe acest deal şi aduc cu ele oferandele, şi săruta icoana Maicii Domnului.

Apoi cu toţii, oameni simpli, urmaşii oamenilor simpli, coboară înapoi dealul, întorcându-se la viata lor de zi cu zi. Fară fanfare, fară zgomot. Frumuseţe în simplitatea oamenilor smeriti.

cultură - civilizaţie

Gânduri şi Provocări

Deci şi în mine şi în gândirea celor din jur, dar şi în locaşurile ţării mele există o anumită continuitate care e identitate şi schimbare totodată şi în nucleul careia se află smerenia.

Aici vine urmatoarea provocare: ce ar fi dacă de exemplu, de anul care vine, primarul Elefsinei decide să dea pelerinajului o altă culoare, mai strălucită, mai “europeană”?

Nu, nu e vorba de masochism, chiar cunosc oameni care în acest caz și-ar sfâşia hainele in lupta impotriva gândirii medievale întunecate.

Aşa că închid prima parte spunînd ca este nevoie de o mai mare atenţie : cei ce se arunca de unii singuri in prăpastie nu sunt martori.

Zic doar: unde fuge smerenia, poate vine încercarea.

Cautând ieşirea din Labirint.

In Creta, palatul lui Minos, se cheamă labirint în amintirea mitului legat de aceasta dinastie.

Caracteristica definitorie a labirintului este ca poţi intra, dar nu poţi ieşi. Este cumva prototipul fiecarei situaţii, personale ori a unei societăţi, în care ai vrea să ştii pe unde ai intrat.

Iar mitul are şi un fel de ironie zicând că există o soluţie: să laşi urme chiar din momentul în care intri in labirint, dar vai nimeni nu s-a gândit la asta atunci...

Tezeu ieşea urmarind un fir, şi firul la noi există in istorie şi in naratiune.

Găsesc mitul foarte atractiv, căci în labirint închis nu a fost un individ, ci un întreg popor, un popor condamnat sa-şi trimită floarea lui la pieire in fiecare an. Ne-am putea închipui chiar cum tinerii închişi, fiecare ar arata într-o altă direcţie spre calea de ieşire. Ne aminteşte de ceva?

Ceea ce nu e destul de amanuntit prezentat este faptul că labirintul acesta te schimbă, căci la fiecare încercarea nereuşită nu mai eşti pag 51

acelaşi om, precum nu eşti în cursul vieţii, când fiecare alegere este una a modului de a trăi. Şi precum şi noi nu mai suntem exact acelaşi popor, dupa atâţia ani, parcă exilaţi departe de patria noastră.

Ne găsim deci, cu toţii împreună, o întreagă societate în aceeiaşi situaţie istorică. Fiecare poate acuza pe unul sau pe altul dintre noi, ca şi cum s-ar afla in afară, dar este o stare de decadenţă a întregului popor. Când se scufundă corabia vor pieri toţi. Inclusiv cei care și-au păstrat verticalitatea.

Un corp, un întoarcere.

suflet,

un

păcat,

o

Deznadejdea: aceasta ar fi ultima capcană cu care trebuie să lupte cineva, puţin înainte de a găsi soluţia. Deznadejdea e ca şi pragul uşii, care e ultimul de care te impiedici puţin înainte de a ieşi afară la lumina.

Argumentul funcţioneaza şi invers, căci dacă astăzi simţim că ne pierdem speranţa, înseamnă ca ne aflam în pragul uşii, şi pragul acesta este descris în prima parte a articolului. Un topos, un loc unde se aglomerează stări precum pragul, ameninţarea cu deznadejdea, provocarea, framântarea. În acest exil în care ne-am găsit, nu ne putem imparţi în buni şi răi, şi aceasta este o provocare. Nu putem evita framântarea şi coacerea şi aceasta este o provocare. Nu putem ridica lăudaros capul, şi aceasta este o provocare. Suntem nevoiţi să marturisim că nu suntem acasă, şi acesta este o provocare. Totul trebuie să aibă un sens, şi aceasta este o provocare.

Uite, se vede un colţ de fir roşu jos...

Prinde-l.

GEOPOLITICĂ

HIGWAY.RO/Februarie 2014

Siria, un mozaic complicat de Christo Demotis

Încă de dinaintea apariţiei revistei exista o cerere foarte mare din partea multor Timișoreni să apară articole cu informaţii de interes geostrategic, geopolitic și legăturile între cultură, etnogeneză și politică. Scopul acestui articol este așadar să continuăm tradiţia de informare a publicului Timișorean în special și a celui Românesc în general pentru cei care sunt interesaţi de ceva mai mult decât de urmărirea oarbă și neputincioasă a unor evenimente controlate de alţii. Aceasta serie de articole este destinată celor care vor să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lor, celor care vor să fie pregătiţi.

Ipsa scientia potentia est.

Cunoștință este putere.

Sir Francis Bacon (Meditationes sacrae 1597)

De aproximativ trei ani deja, mocnește în Siria un conflict, deja bine cunoscut. Sau cel puţin așa ni-se spune. Situaţia chipurile ar fi simplă, există un dictator care asuprește poporul lui și niște cetăţeni amărâţi însetaţi de democraţie și libertate care s-au revoltat împotrivă despotismului. Cel puţin aceasta este povestea gata mestecată oferită oficial.

Cine este dispus însă să investească un minut în plus și să gândească, ar putea să se trezească cu o serie de întrebări. Și anume... să presupunem că oricum tiranul asuprește cetăţenii de rând, oamenii simpli: cum de armata nu l-a părăsit încă? cum de nu s-a înfrăţit soldatul de rând cu părinţii și prietenii lui împotriva ofiţerilor corupţi (cum ni se tot spune)?

O privire mai atentă asupra hartei Siriei ne lămurește: în republica Siriană există o sumedenie de minorităţi, naţionale sau religioase care alcătuiesc un tablou complicat. Majoritatea acestor minorităţi au fost la un moment sau altul asuprite de majoritatea musulmană Sunită și nu vor să reajungă cetăţeni de categoria a 2-a în ţara lor.

Prin intermediul acestui articol vom încerca să aducem un plus de lumină și înţelegere cititorului interesat de geopolitică.

Din cauza acestui mozaic incredibil de pag 52

complicat, criza umanitară Siriană nu poate fi rezolvată ușor. Nu este vorbă de trasarea unor graniţe pe o hartă cum se făcea în perioada interbelică și după al doilea război mondial.

Minorităţile naţionale.

Unica minoritate naţională este cea de Kurzi care numără aproape 8-10% din populaţie. Ei sunt cunoscuţi prin povestea lor teribilă, un popor împărţit între mai multe state (Turcia, Siria, Iran și Irak), un popor fără patrie și până acum câţiva ani în Turcia (o ţară europeană cică) fără dreptul de a vorbi liber măcar propria lor limbă în străzi.

Pușcăria fiind oricum o soartă mai blândă decât exterminarea în masă aplicată riguros cu arme chimice de către Saddam Hussein în Irakul anilor '80. Însă chiar dacă numărul acestui popor este impresionant ei însumând circa 9% din populaţia Siriei (adunaţi în anumite regiuni unde sunt majoritari, fără drepturi, adeseori nici măcar număraţi la recensămintele oficiale) Kurzii nu sunt decât una dintre multele minorităţi Siriene. În afară minorităţilor naţionale în Siria, există o multitudine de minorităţi religioase.

Societatea Siriană este un mozaic de popoare și comunităţi, fiecare cu obiceiurile ei și adeseori cu o istorie de suspiciune una faţă de cealaltă. Iar printre Arabofoni adesea se întâlnesc identităţi naţionale străvechi conflictuale.

GEOPOLITICĂ Siria, un mozaic complicat

Minoritățile religioase.

Musulmanii se împart în două mari categorii, cei Sunniţi care reprezintă majoritatea musulmanilor și cei Șiiţi. Este (păstrând proporţiile) o situaţie asemănătoare cu denominaţiunile Creștine protestante și catolice. Diferenţele între cele două secte musulmane pornesc de la începuturile Islamului, când descendenţii de sânge a lui Mohamed, întemeietorului Islamului au fost învinși într-o luptă și omorâţi de către pretendenţii tronului. Cei care au câștigat lupta sunt Sunniţii de astăzi, iar cei care au pierdut au rămas fără lider spiritual și s-au retras pe regiuni izolate în urmă înfrângerii lor ca să se regrupeze.

Treptat au ajuns sa câștige putere în anumite zone al spaţiului musulman în așa măsură încât majoritatea populaţiilor persane și a zonelor limitrofe arabofone din Iran au ajuns să fie Șiiţi.

Sunniţii reprezintă 56% din populaţia arabofonă din Siria. La fel aproape toţi Kurzi sunt și ei Sunniţi chiar dacă sunt asupriţi de secole. Neînţelegerea lor cu arabii sunniţi este datorată și efortului Kurzilor să creeze un stat independent cu revolte continue în ultimii 200 de ani. Șiiți: Diferenţele între diversele secte Șiite se fac în funcţia de ordinea succesiunii a întâistătătorului a Ummei (a comunităţii credincioșilor). Ismailiţii spre exemplu consideră că descendenţii celui de al 7-lea Imam sunt conducătorii comunităţii credincioșilor pe drept. Ultimul reprezentant a acestei linii de conducători fiind cel de al 49-lea Imam Aga Khan prinţul Shah Karim Al Husseini Aga Khan IV (născut în 1936).

Pentru Alawiţi situaţia este mai complicată.

Aderarea lor la curentul Șiit oficial a avut loc abia prin anul 1960 din motive de stabilitate și construcţie de alianţe. Musulmani majoritari, Suniţi îi consideră pe Alawiţi ”păgâni” și non musulmani, credinţele Alawiţilor fiind ascunse de public și practicate în cerc restrâns. Se consideră că credinţele Alawiţilor sunt neoplatonice și sincretiste iar prezenţa lor în regiune încă de pag 53

HIGWAY.RO/Februarie 2014

dinaintea cuceririi musulmane a Levantului (Siriei Bizantine vorbitoare de Greacă) pentru mulţi academicieni îi pune în aceeași categorie cu creștinii, mai ales cu populaţiile greco-ortodoxe din Siria. Șiiți Alawiți: Cea mai cunoscută minoritate este cea a Alawiţilor, populaţia din care își trage obârșia familia președintelui Siriei, Basar al Asad. Ei reprezintă aproximativ 12% din populaţia totală, în mâinile lor este însă adunată puterea politică și militară. Însă Alawiţii sunt doar cei mai numeroși și cei mai cunoscuţi printre Șiiţii din Siria. Șiiţi Druzi: Druzii sunt cunoscuţi din Liban, unde ei au fost una dintre puterile principale care au participat în nașterea statului Libanez.

Ei reprezintă în Siria un procent redus, de doar 3,2% sunt însă cantonaţi într-o zonă compactă. Marea lor majoritate aflându-se în jurul regiunii muntoase denumită ”Jabal al-Druz” (adică muntele Druzilor) localizat în provincia AsSuwayda (în care ei sunt majoritari). Regiunea populată de ei a fost un stat independent Druz între anul 1921 și 1936 în perioada mandatului Francez. Șiiți Ismailiți: Ei sunt o comunitate destul de importantă reprezentând aproximativ 2,1% din populaţia Siriei. Ei fac parte din corpul sectelor Șiite însă considera Șiiți Nusairi: Ei sunt o sectă Alawită, care se consideră mai înapoiată și mai tradiţională faţă de Alawiţii de rând. Ei numără ceva mai puţin de 1,3% din populaţia Siriei însă și ei sunt cantonaţi în anumite regiuni care îi delimitează de restul populaţiei Sunite. Șiiţi Jafari: Încă o sectă șiită cu legături puternice cu șiiţi din Iran. Marea lor majoritate vorbește Arabă.

Legăturile lor precum și comuniunea lor religioasă cu Iran îi face temuţi și urâţi de majoritatea sunită.

Compoziţia etnică și sectariană a teritoriului sirian. Este evidentă predominarea unor populaţii în anumite zone und ele sunt clar majoritare. De asemenea se poate vedea clar și densitatea populaţională cu zone mai nepopulate sau deșertificate.

După lucrarea Dr. Michael Izady din universitatea Columbia, Project Gulf2000

GEOPOLITICĂ Siria, un mozaic complicat

În afară Șiiţilor există o populaţie numeroasă de Creștini, majoritatea lor Ortodocși de origine greacă.

Creștinii sunt împărţiţi tot pe linii naţionale: Greci (Roum în arabă) sau Siriaci (de origine Asiriană și vorbitori de o străveche limbă semită.

Cu toţii vorbesc astăzi arabă, limbile lor naţionale fiind întrebuinţate mai ales ca limbă liturgică la biserică. Toate populaţiile Levantine însumate numără aproximativ 9,3% din totalul populaţiei siriene. Sunt adunaţi în enclave, mai ales pe lângă coasta mării, în zona fertilă, învecinaţi Alawiţilor. Însă comunităţi antice de creștini sunt întâlnite în toate orașe mari din Siria. În mod tradiţional creștinii sunt înstăriţi și urbanizaţi. Numele de Roum vine de la Etnonimul grecesc ”Romeos” care înseamnă ”Roman” adică cetăţean al imperiului Roman de răsărit cu capitală la Constantinopol. Populaţiile greco-ortodoxe au și un echivalent în populaţii (mai puţin numeroase)

pag 56

HIGWAY.RO/Februarie 2014

unite cu Roma în anul 1724 și care urmează ritul greco-catolic. Ei de asemenea se împart în grecocatolici Asirieni și greco-catolici Greci numiţi Melkiţi. Melkiţii își păstrează cu încăpăţânare originile grecești (numele lor vine de la termenul arab Melech care înseamnă împărat, adică Grecocatolicii de origine Asiriană (denumiţi Siriaci) se întâlnesc mai ales în partea de est a Siriei, majoritatea lor fiind în contact cu spaţiul lor naţional, provincia Nineveh din Irak unde în perioadă lui Saddam Hussein reprezentau peste 50% din populaţia provinciei.

Sperăm ca aceasta informare enciclopedică să ajute cititorul să-și formeze o imagine despre acest conflict geostrategic și să vă permită să înţelegeţi de ce soluţia nu este atât de simplă pe cât se vehiculează la mijloace de informare în masă.

Spaţiul Intim de Andrei Egon Espectare Ad Infinitum

spaţiul intim

Cu toţii așteptam Din clipă în clipă, Prin ușa divină Cuvântul de lumină.

Clipe ruginesc încet Balamale dorm adormite Pânze de păianjen plâng Uitarea devenirii mult dorite.

Opaiţul s-a stins, Praful s-a întins, Nimeni nu știe Odaia pustie, În care va să vie Cândva, Ceva, Divin.

pag 57

In-between

În strălucirea apusului, Un inspir prelung, Un sărut ce să dureze O respiraţie de o noapte, Ca să nu pierd atingerea ta uşoară, Expirând dorinţa La răsăritul Iubirii mele.

In sunset’s glow, Breathing in deeply, A kiss that lasts forever A breath held for the night, So’s not to disturb your gentle touch, Breathing out the longing At the dawn Of my love.

spaţiul intim

Inter

Discreţie

Discretion

Un sărut mult prea îndepărtat, Un suflu către tine, Un zâmbet proiectat Să nu ştii, Să nu vezi, Să nu simţi, Depresie.

A kiss too far away, A breath in your direction, A smile in a projection Never to know, Never to see, Never to feel, Depression.

pag 58

Guardians

Un înger în umbră, De lumină pur, Aşteptându-ţi mişcarea, Aşteptându-ţi fapta.

Cu sabia în stânga-i Strângând cu putere, Lacrimi triste, de bucurie-n ochi, Martorul tăcut al luptei tale, Cel ce se ascunde în umbra ochiului.

An angel in darkness, Of purest light Waiting for your movement, Waiting for you to act.

A sword in his left hand Grasped so tightly, Sad tears of joy in his eyes, Silent witness of your fight, The one in the dark corner of your eye

Acolo

There

Cactuşi şi ţărm, Munţi şi nisipuri Întrepătrunse În acelaşi loc.

Palmieri şi stânci, Valuri şi gheţari, Într-o linie dreaptă De la stânga la dreapta Te poartă acolo, Într-o clipire.

Cactus and sea side, Mountains and sand Collapsed together Into one piece of land.

Palm trees and stones, Sea waves and ice shores, In a straight line From the left to the right It takes you there, In a glimpse of an eye.

spaţiul intim

Gardieni

pag 59

Brioşe umplute rulate

reţete

de Maria Thomopoulos

Într-o definiţie foarte concisă, brioșele rulate sunt rulouri făcute din aluat de cozonac și umplute cu o cremă care conţine unt. În tradiţia românească în forma lor de bază sunt cunoscute sub numele de melcișori sau cuiburi de viespi.

De-a lungul vremii brutării și patisierii (în special cei francezi dar nu numai) au experimentat cu acest tip de cozonăcei iar variantele în care se pot prepara sunt aproape fără număr.

Umpluturile pot fi de la crema de vanilie la crema de ciocolată sau la marmeladă, de la nuci, migdale sau alune, până la seminţe de mac, stafide sau fructe de pădure, doar imaginaţia fiecăruia poate fi limita.

Aluatul poate fi și el aluat pentru cozonac sau de tipul aluatului pentru croissant-ul franţuzesc iar în final brioșele pot fi însiropate, glasate, pudrate cu zahăr, presărate cu nuci, etc.

Brioșe umplute cu marmeladă de portocale, și cremă de migdale cu unt, coapte în sos de caramel este una dintre cele mai savuroase variante din multitudinea de combinaţii cu care se poate jongla pentru gâdilirea eficientă a papilelor gustative.

Aluat pentru cozonac 500g făină 40 g drojdie de bere proaspătă 100 g unt 2 gălbenușuri 250 ml lapte 100g zahăr 1/3 linguriţă sare coajă rasă de la 1/2 portocală și 1/2 lămâie neceruite (produse bio) orice alte arome (rom, vanilie, apă de flori) dar nu sunt neapărat necesare Drojdia se amestecă cu puţin lapte călduţ (din pag 60

cele 250 ml) și cu o linguriţă de zahăr până are consistenţa unei smântâni după care se lasă să fermenteze într-un loc mai cald. În laptele rămas se topește zahărul și sarea și se pun aromele. În momentul în care se pune peste făină, amestecul trebuie să aibă o temperatură de 38-40 grade. Untul de asemenea trebuie să fie foarte moale.

Când drojdia lăsată la cald și-a dublat volumul se toarnă peste făină și imediat de adaugă laptele. Se amestecă până la incorporare și se pun pe rând gălbenușurile continuând frământarea. Apoi se adaugă untul în 3-4 reprize frământând în continuare. În momentul în care untul a fost încorporat în întregime aluatul este gata. Această etapă se poate executa cu mare succes și efort minim într-un robot de bucătărie echipat cu paletă specială pentru frământat.

Se acoperă vasul cu o folie de plastic, se așează undeva la căldură și se lasă aluatul să își dubleze volumul. Între timp se pregătește sosul caramel: 200g zahăr 120ml suc portocale 60 g unt puţină sare

reţete

Se pune zahărul într-un vas cu suprafaţa mare și se topește pe foc de intensitate medie sub supraveghere atentă. În momentul în care culoarea devine aurie ( nu brună pentru că deja va fi amar) se toarnă sucul de portocale în care sa dizolvat puţină sare. Se fierbe la foc mic, amestecând din când în când, până zahărul caramelizat se dizolvă. Dacă scade prea mult cantitatea de lichid se mai pot adaugă câteva linguri cu suc de portocale, Când este tot caramelul topit se pune untul și se amestecă până când se încorporează iar sosul obţinut are consistenţa mierii lichide.

30X40-45 cm și cca. 2 mm grosime.

Se unge fiecare foaie cu câte 100 g marmeladă de portocale (sau caise) peste care se întinde câte o jumătate din cantitatea de cremă.

Se rulează foile de pe latura cea mai lungă astfel încât se vor obţine două rulouri cu lungimea aproximativă de 40-45 cm. Se taie în câte 7 bucăţi fiecare. În forma pentru copt (formă cu margini fixe, NU detașabile) se toarnă sosul caramel iar în sos se aranjează rulourile în poziţie verticală, lăsând puţină distanţă între ele. Se acoperă cu folie și se lasă la căldură să crească (cca. jumătate de oră). Se ung apoi cu puţină smântână și se presară cu migdale tăiate în lamele.

Se coc în cuptorul preîncălzit la 175 grade C cca. 40-45 min.

Brioșele servite proaspete își etalează maximul Dacă este prea lichid se mai fierbe câteva de savoare însă după ce s-au răcit se pot minute iar dacă este prea vâscos se mai adaugă reîncălzi ușor în cuptorul cu microunde pentru a readuce caramelul la consistenţa semipuţin suc.

Crema pentru umplut brioșele se obţine vâscoasă a mierii. amestecând bine 100g unt 100g zahăr După ce cremă a devenit spumoasă se adaugă 100g migdale (sau nuci) măcinate 3-4 linguri smântână Când aluatul și-a dublat volumul se scoate pe planșetă și se împarte în două bucăţi egale.

Fiecare bucată se întinde sub forma unui dreptunghi cu dimensiunile aproximative pag 61

umor

Umor Un tânăr se prezintă la un mare patron, scoţianul John.

- Sunt maseur. Pentru 200 de lire pe lună sunt gata să vă masez dansatoarele.

- OK! Dacă aveţi banii la dumneavoastră puteţi începe.

Ce face un scoţian când îi arde casa? Dă bip la pompieri.

Un tată scoţian le spune copiilor săi: - Copii, dacă sunteţi cuminţi săptămâna asta, duminică vă duc la cofetărie să vedeţi cum mănâncă lumea prăjituri.

Un poliţist scoţian este întrebat la un exerciţiu ce ar face ca să împrăștie mulţimea care demonstrează ilegal. Acesta răspunde: Mi-aș da jos cascheta și aș începe să fac o colectă de bani...

Doi scoţieni se întâlnesc. Unul întreabă: - Știi ultimul banc despre noi, scoţienii?

- Nu. Cum sună?

- Dacă îmi dai un penny, ţi-l spun. Celălalt scoţian rămâne surprins pentru câteva secunde, după care spune răzând: Un turist aflat în Scoţia vizitează Loch Ness- - Ha, ha, ha, într-adevăr, este un banc bun! ul în speranţa de a-l vedea pe Nessie.

Dezamăgit după o vreme, întreabă un localnic: Salut, bine că te-am întâlnit! Poţi să-mi - Când se arată monstrul, de obicei? împrumuţi 100.000 de lei? - Îmi pare rău, - După cinci pahare de scotch, îi răspunde dar n-am bani la mine! - Dar acasă? - Acasă acesta. toţi sunt bine, sănătoși, mulţumesc!

Un cetăţean merge la casa de bilete a aeroportului J.F.K. și îi spune domniţei de acolo: - Un bilet până la Pentagon aș dori și eu, vă rog!

- Păi, stimabile, avionul ăsta nu merge la Pentagon...

- Pe pariu?

Domnule avocat, aș vrea să-mi scriu testamentul, dar din păcate nu știu cum se face. M-aţi ajuta să-l scriu?

- Cum să nu, lăsaţi totul în seama mea!

- Păi, m-am gândit că dv. aţi vrea partea mai mare, dar aș vrea ca și copiii mei să primească ceva din avere...

Un scoţian îi scrie fiului său: Îţi trimit zece O fetiţă de cinci ani răspunde la ușa dolari, cât ai cerut. Dar ţine minte: zece se apartamentului postașului care a adus o scrie cu un zero, nu cu doi. telegrama. - Tatăl tău nu este acasă?

- Nu. Este la spital și face o apendictomie...

Cum începe o reţetă în cărţile de bucate - Vai, dar la vârsta ta cunoști cuvinte așa de scoţiene? grele? Ai idee ce înseamnă cuvântul ăsta?

- Se împrumută...

- Da. 1000 de dolari.

pag 62

creative commons

Creative Commons Mai jos se prezintă adresele din fotografiile prezentate în revistă, sau numele creatorilor, care le-au oferit.

1. Pag. : 1, 2. Pag. : 2, http://www.freevectors.net/details/Glowing+Abstract+Background 3. Pag. : 3, <div>Icon made by <a href="http://www.freepik.com" title="Freepik">Freepik</a> from <a href="http://www.flaticon.com/free-icon/tree-and-roots_25124" title="Flaticon">www.flaticon.com</a></div> 4. Pag. : 4, Copyright Bogdan Halmer.

5. Pag. : 5, http://www.saint.gr/photos/standard/0117/AgiosAntonios04.jpg 6. Pag. : 8, 7. Pag. : 10, "din nou acasă", Copyright Colaboratori Highway.ro 8. Pag. : 11, "Cascadă Bigar", Copyright Colaboratori Highway.ro 9. Pag. : 18-19, Portugal, Colaboratorii Highway.ro.

10. Pag. : 20, "Freedom-Cuba", Copyright Bogdan Halmer.

11. Pag. : 21, Copyright Bogdan Halmer.

12. Pag. : 22, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

13. Pag. : 23, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

14. Pag. : 24-25, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

15. Pag. : 26, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

16. Pag. : 27, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

17. Pag. : 27, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

18. Pag. : 28, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

19. Pag. : 29, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

20. Pag. : 30, Cuba, Copyright Bogdan Halmer.

21.Pag. : 31, http://www.flickr.com/photos/ranopamas/3393407708/ 22. Pag. : 35, Portugal, Colaboratorii Highway.ro.

23. Pag. : 36-37, "apus le garda see", Copyright Bogdan Halmer.

24. Pag. : 38, <a href="http://www.flickr.com/photos/petereed/141299238/">Pete Reed</a> via <a href="http://photopin.com">photopin</a> <a href="http://creativecommons.org/licenses/by-nc/2.0/">cc</a> 25. Pag. : 41, "Door", 26. Pag. : 44, Portugal, Colaboratorii Highway.ro.

27. Pag. : 46, "Wood", 28. Pag. : 51, "un colţ de rai la marginea drumului undeva în Banat", Copyright Colaboratori Highway.ro 29. Pag. : 53, Înscripţie din Asini antică, colaborator Highway.ro.

30. Pag. : 54-55, http://gulf2000.columbia.edu/images/maps/Syria_Ethnic_summary_sm.png 31. Pag. : 56, http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Sednaya_Mary.jpg 32. Pag.: 57, "Opaiţ", Andrei Egon.

33. Pag.: 58, Copyright Bogdan Halmer.

34. Pag.: 59, Copyright Bogdan Halmer.

35. Pag.: 60, http://www.iconarchive.com/show/chocolate-obsession-icons-by-artbees/Chocolate-Cream-Rollicon.html 36. Pag.: 60, Maria Thomopoulos.

37. Pag.: 61, Maria Thomopoulos.

38. Pag.: 61, Maria Thomopoulos.

39. Pag.: 61, http://www.iconarchive.com/show/my-seven-icons-by-itzikgur/Newspapers-1-icon.html 40. Pag.: 62, <div>Icon made by <a href="http://www.freepik.com" title="Freepik">Freepik</a> from <a href="http://www.flaticon.com/free-icon/mask-theater-representing-comedy_1461" title="Flaticon">www.flaticon.com</a></div> 40. Pag.: 64, "Timişoara 13 August", Copyright Colaboratori Highway.ro

pag 63