Elektra

Mi egy koncerttel készültünk.

Elektra az a gitárhúr, amit mindannyian megpengettünk életeink során.

Elektra az a hang, amelyet sokszor elnyelt belső lényünk.

Elektra nem más, mint visszafojtott tenni akarásunk, tehetetlen pillantásunk a villamosból a zöld park felé.

Elektra saját tehetetlenségünk mantrája.

Elektra az a fény, mely bizonyos órában besüt, bizonyos virágillattal árasztott templomok ablakán.

Elektra az a séta egy vasúton át, melyen félsz füles nélkül a füledben átkelni.

Elektra kopogtatás a szomszédba, csak az ajtót saját életed nyitja ki, és nem tudod beengednek-e.

Elektra az a meditációs applikációd, melyre előfizettél, de sosem nyitottad ki.

Elektra a meleg ágyad, amely mellett nagymamáddal tanultál imádkozni.

Elektra a szél ütközése a motor sisakodnak egy repcemező mellett áthaladó autópályán.

Elektra csend, melyből a tekintet halkan énekelni kezd.

Botond Nagy – az előadás rendezője

DRAGOȘ BUHAGIAR, BOTOND NAGY

Pregăteam un concert.

Electra este coarda de chitară pe care am ciupit-o cu toții în viața noastră.

Electra este vocea absorbită adesea de ființa noastră interioară.

Electra este voința noastră reprimată, privirea noastră neputincioasă din tramvai spre un parc verde.

Electra este propria noastră mantră a neputinței.

Electra este lumina care strălucește prin ferestrele bisericilor la anumite ore, inundată de un oarecare parfum de flori.

Electra este trecerea peste o cale ferată pe care te temi să o traversezi cu căștile în urechi.

Electra este sunetul bătăii în ușa de alături, doar pentru ca ușa să fie deschisă de propriul tău

destin, fără să știi dacă vei fi lăsat înăuntru.

Electra este aplicația de meditație la care te-ai abonat, dar pe care nu ai deschis-o niciodată.

Electra este patul tău cald, lângă care ai învățat să te rogi cu bunica ta.

Electra este vântul care îți lovește casca de motociclist pe o autostradă care trece pe lângă un câmp de rapiță.

Electra este liniștea în urma căreia o privire începe să fredoneze încet.

Botond Nagy – regizorul spectacolului

„Az én hiányaimban és az ő kincseiben keresem ezt a találkozást…”

Albert Csilla színésznővel Pászka Gáspár beszélgetett

Pászka Gáspár: Tudomásom szerint nem volt még

alkalmad antik görög drámában játszani. Voltak-e

olyan színészi álmaid, hogy egyszer eljátszhatsz

egy görög hősnőt vagy éppen Elektra szerepét?

válaszoltam, hogy egy picit várjon, mert le kell

ülnöm. Nagyon ijesztőnek találtam a gondolatot, mert úgy érzem, hogy nagyon távol áll tőlem ez a szereplő, nagyon más alkat. Ugyanakkor

reménységgel is tölt el, mert az eddigi jól sikerült

Albert Csilla: Csupán minimális találkozásaim

voltak az antik görög drámákkal. David Zinder

rendezte a Bakkhánsnők című előadást, ahol Agaué

szerepe úgy volt megoldva, hogy öten játszottuk

lebontva karként a szereplőt. Az volt az egyetlen

ilyen élményem, ahol közelről találkoztam

színpadon görög drámával, meg persze az egyetemen. Soha nem jutott eszembe, hogy nekem

bármi közöm lehetne Elektrához, még akkor sem, amikor felmerült, hogy Boti (szerk. megj. Botond Nagy rendező) ezt fogja rendezni. Amikor felhívott

telefonon, és elmondta, hogy rám gondolt, azt

szerepeim mind nagyon messze voltak tőlem. A nagyon távol álló figurák általában szerencsét

hoztak nekem, szóval reménykedem ebben a

találkozásban is.

P. G.: Vannak számodra meghatározó Elektra

alakítások?

A. Cs.: Nem igazán. Amikor elkezdtük a

próbafolyamatot, Darvay Nagy Adrienne (szerk. megj. színháztörténész) küldött nekem egy

fényképet Jászai Mariról, aki körülbelül 140

évvel ezelőtt játszotta el Elektra szerepét. Ha utazhatnék az időben, akkor azt az előadást

nagyon szívesen megnézném, különösen azt

olvasva Jászai Mariról, hogy ő széles érzelmi amplitúdókat járt be egy-egy szerep kapcsán. Még

az Interferenciákon láttam egy Elektra előadást…

kicsi lány olyan egyszerűséggel jött ki meghajolni, hogy egy pillanatig sem látszott rajta, hogy

milyen mélységeket és magasságokat járt be. Ez beleégett a retinámba, és rácsodálkoztam, hogy

ilyen könnyedséggel is meg lehet hajolni egy erős

előadás után.

P. G.: Amit Andriy Zholdak rendezett a Macedón

Nemzeti Színházban?

A. Cs.: Igen. Egy dolog nagyon erősen megmaradt az emlékezetemben: mégpedig az, hogy miután végignéztük ezt a több mint három órás előadást, akkor utána a tapsrenden az Elektrát játszó

színésznő – aki nagyon erős színészi jelenléttel

volt végig jelen a színpadon, és a közönség is sok

érzelmi hullámvölgyön ment keresztül –, ez a

P. G.: A mű keletkezése óta újra és újra

megjelennek különböző Elektra feldolgozások.

Szerinted miért foglalkoztatja ennyire az írókat, alkotókat az Elektra története?

A. Cs.: Valószínűleg azért, mert ha eltekintünk a verseléstől, a nemesi származásról, elhagyjuk ezeket a „díszítéseket”, akkor

egy családtörténetről van szó, egy nőnek a

küzdelmeiről, és arról a patthelyzetről, amibe

azért kerül, mert végtelenül magányos a családjában, ráadásul még a halott apját is gyászolja. Ha így nézzük, akkor egyszerű emberi fájdalmakról, hiányokról szól a dráma.

a húgomat játssza, válaszol rá egy féloldalnyi

szöveggel, amire én megint válaszolok neki egy

féloldalnyi szöveget. Azt gondolom, hogy ez egy nagy kihívás, és nem lehet a nyelvet megkerülni.

P. G.: Milyen akadályokba ütközhet az ember, mikor ezt a több ezer éves történetet szeretné elmesélni?

Legalábbis a mi előadásunkban semmiképp, mert a rendező szándékosan a Szophoklész nyelvét akarja használni. Nekem színészként az a nehézség, hogy hogyan „szelídítsem” meg a

A. Cs.: Ami szerintem nagyon megnehezíti az Elektra-történet elmondását, az a nyelvezet. Ha belegondolunk, manapság úgy kommunikálnak az emberek, hogy szavakat, a szavak rövidítését vagy csak emojikat küldenek egymásnak. Ilyenkor nagy kihívás az, hogy miként lehet rávenni a nézőt arra, hogy megnézzen egy olyan előadást, amiben a dialógus úgy néz ki, hogy én elmondok egy oldalnyi

szöveget, Román Eszter, aki Khrüszothemiszt,

szöveget, de mindeközben nagyon izgalmasnak találom azt, hogy a beszéd ebben formában történik.

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ

P. G.: Ha már a kihívásoknál tartunk, ti egy üres térben játszotok. Ez milyen kihívást jelent a színésznek?

A. Cs.: Amikor ilyen nagy terjedelmű szövegeket

kell „megszelídíteni”, talán jobb is, hogy üres térben vagyunk, mert nem vész el, nem „cukrozzuk a mézet”, jobban meg tud születni

benne a szöveg. Az eszköztelenség meg tudja mutatni a szöveg szépségét.

démonaimat, és repedni fog minden. Örvendtem, hogy végre egy olyan feladatot kaptam, ahol kiengedhetem a gőzt. Megérkezett Boti – akivel negyedszerre dolgozom együtt – , és azt hittem, hogy már nagyon jól ismerem az ő színpadi

nyelvét, de ezúttal egy teljesen új emberrel találkoztam. Most nagyon mást keres, nagyon

szikár játékot vár tőlünk, egyszerű eszközöket

kér, mondhatni nagyon filmesen építi a

jeleneteket. El kellett telnie pár napnak, amíg rá

tudtam hangolódni erre. Most az a legfontosabb

P. G.: Tudatosan építed a szerepet vagy inkább az érzéseidre hallgatsz, és hagyod, hogy a próbafolyamat alakítsa?

számomra, hogy nyitottan tudjak figyelni arra, amit szeretne, és a nyelvet, amit próbál felépíteni, azt nagyon pontosan tudjam követni. Biztos vagyok

A. Cs.: Amikor próbakezdés előtt újraolvastam a szöveget, azt gondoltam, hogy elengedem a

abban, hogy sikerül majd megszelídítenem ezt a nyelvet.

P. G.: Három héttel a bemutató előtt beszélgetünk.

Ebben a pillanatban hogyan változik a szerepnek a sokrétűsége, miből építkezik a te Elektrád?

meg a figurákat. Úgy érzem, hogy ez a kulcs: ha

jól meg tudom szelídíteni a szöveget, akkor a jól elmondott szöveg igazsága megszüli a szereplőt. Ha őszintén el tudom mondani az időmértékes

A. Cs.: Nem látom még egészben a saját

Elektrámat, annyiféle Elektrát látok, ahány szereplővel találkozom. Folyamatosan azt

keresem, hogy hol találkozik ez a szereplő

velem. Például én sokkal gyávább embernek

gondolom magam, soha nem lennék annyira

bátor, vagy annyira szókimondó, mint Elektra.

Nem mernék ennyire nyíltan lázadni a szüleim

ellen, vagy ilyen formán. Az én hiányaimban

és az ő kincseiben keresem ezt a találkozást, hogy miként lehet összeegyeztetni a saját

félelmeimet az ő bátorságával. Nagyon erős a szöveg, és tulajdonképpen a szöveg teremti itt

verselésben megírt hosszú sorokat, úgy érzem, hogy akkor helyére fog kerülni ez a figura. Nagyon jól bele lehet kapaszkodni abba, ahogyan szikáran kijelent dolgokat arról ahogyan ő él, ahogy ránéz a hiányokra, a saját életére, annak egyszerűségére, tisztaságára. Én más alkat vagyok, és jó érzés úgy

létezni a világban egy próbafolyamat erejéig, hogy

ki lehet mondani dolgokat, hogy például ki lehet ordítani a haragot, a dühöt, vagy a gyászt el lehet

gyászolni. Most a folyamat alatt elég sok érzelmi

állapotot tapasztalok vagy élek meg. Izgalmas

belekóstolni egy ilyen vérmérsékletű ember

életébe, de hogy ebből mennyit fogunk beengedni

az előadásba, azt nem tudom, mert az csak a bemutatóra fog teljesen megszületni.

én alkatomhoz illik, és ennek most ellene lehet menni. Mindenki álmodott szerintem arról, hogy

P. G.: Izgalmasnak tűnik számomra, hogy az előbb elmondottak alapján a civil életedben te

inkább Khrüszothemiszre hasonlítasz. Milyen így

Elektrának a viszonya Khrüszothemisszel, hogy

igazából te úgy beszélsz a testvéreddel, mintha a

valós életben hozzád beszélnének?

odamegy valakihez és leordítja a fejét, de nyilván ez nem szokott megtörténni, viszont én ezt most egy hónapig megtehetem. Többször kiordítom

magamból az összes fájdalmat, aztán majd meglátjuk, hogy hol, mennyit lehet ebből beépíteni, mi az, amit ez a tér megbír, mi az, ami már sok.

A. Cs.: Nagyon szép pillanatok ezek, amikor

megszületnek a figurák, és rácsodálkozom, hogy

milyenek is ők. Amit Khrüszothemisz elmond, az

tényleg ő igazsága. Azt gondolom, hogy az egy

valós és igaz állítás. Számomra most nagyon

felszabadító, hogy kipróbálhatom azt, amit az

életben valószínűleg nem csinálnék, vagy nem az

Végtelenül hálás vagyok most ezért a folyamatért, de hogy mi lesz a végeredmény, azt nem tudom. Az én dolgom az, hogy ebben a folyamatban nagyon

erősen legyek jelen. Valóban vannak Elektrának olyan mondatai, amelyek az én mondataim is, amiket akár én is mondhatnék, de úgy érzem, hogy

ez már a munka titkos része: hogy mi az, amit ő ad nekem, és mi az, amit én adok neki.

întâlnire

în spațiul creat dintre lipsurile mele

și bogățiile personajului..."

Gáspár Pászka în dialog cu actrița Csilla Albert

„Eu caut această

Gáspár Pászka: După cunoștințele mele, nu ai avut niciodată ocazia să joci într-o tragedie antică. Ai visat vreodată să joci rolul unei eroine grecești sau chiar al Electrei?

Csilla Albert: Am avut doar întâlniri minimale cu tragedia antică. David Zinder a regizat un spectacol numit Bachantele, în care personajul

lui Agave a fost reprezentat de un cor de cinci actrițe. Aceasta a fost singura experiență în care m-am intersectat cu tragedia greacă pe scenă și, bineînțeles, la facultate. Nu m-am gândit niciodată că aș putea avea vreo legătură cu Electra, nici măcar atunci când am aflat că Boti (n. r. regizorul

Botond Nagy) ar urma să o pună în scenă. Când m-a sunat și mi-a spus că se gândește la mine pentru rolul titular, i-am spus să aștepte puțin,

pentru că trebuia să mă așez. Ideea mi s-a părut foarte înfricoșătoare pentru că simt că acest personaj este foarte departe de mine, foarte diferit. În același timp, sunt încrezătoare, pentru că toate rolurile pe care le-am jucat cu mare succes până acum au fost personaje care au stat foarte departe de mine. Personajele care sunt mult diferite de mine mi-au purtat de obicei noroc, așa că sunt plină de speranță și în privința acestei întâlniri.

G. P.: Există portretizări definitorii pentru tine în ceea ce privește personajul Electrei?

Cs. A.: Nu prea. Când am început repetițiile, Adrienne Darvay Nagy (n. r. istoric de teatru) mi-a trimis o fotografie cu Mari Jászai, care a jucat rolul

Electrei acum 140 de ani. Dacă aș putea călători în timp, mi-ar plăcea să văd acel spectacol, mai ales după ce am citit despre paleta largă emoţională pe care Mari Jászai o poseda în portretizarea personajelor sale. Am văzut un spectacol Electra

şi în cadrul Interferențelor...

această micuță fată a ieșit să se încline cu atâta simplitate, că nu a arătat nici pentru o clipă

adâncimile și înălțimile pe care le-a parcurs. Mi

s-a imprimat pe retină acea imagine și m-am minunat de ușurința cu care putea să se închine după un astfel de spectacol intens.

G. P.: Cel regizat de Andriy Zholdak la Teatrul

Național Macedonean?

A. Cs.: Da. Un lucru care mi-a rămas foarte puternic în minte este că, după ce am văzut acest spectacol, care a durat mai bine de trei ore, la final, la aplauze, actrița care a jucat-o pe Electra

- care a fost o prezență foarte puternică pe scenă

pe tot parcursul spectacolului, iar publicul a trecut prin multe suișuri și coborâșuri emoționale -

G. P.: De la momentul scrierii piesei și până

în prezent, tragedia Electra a fost adaptată în nenumărate feluri. De ce crezi că scriitorii și artiștii sunt atât de preocupați de povestea Electrei?

A. Cs.: Probabil pentru că, dacă lăsăm la o parte versurile, originea nobiliară, lăsăm la o parte toate

aceste „ornamente”, este o poveste de familie, lupta unei femei și impasul în care se află pentru

că se simte infinit de singură în sânul familiei

sale, mai mult, își jelește tatăl mort. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, tragedia tratează simplele dureri și neajunsuri umane.

răspunde cu o jumătate de pagină de text, iar eu

răspund cu o jumătate de pagină de text. Cred că

G. P.: Care sunt obstacolele pe care le poți

întâmpina atunci când vrei să spui această poveste veche de mii de ani?

este o mare provocare și nu există nicio modalitate de a ocoli limbajul. Cel puțin nu în spectacolul nostru, pentru că regizorul vrea în mod deliberat

Cs. A.: Ceea ce cred că îngreunează foarte mult relatarea poveștii Electrei este limbajul. Dacă te gândești bine, în zilele noastre oamenii comunică

trimițându-și unii altora cuvinte, prescurtarea cuvintelor sau pur și simplu emoticoane. Marea provocare este cum să convingi publicul să

urmărească un spectacol în care dialogul constă în faptul că eu spun o pagină de text, Eszter Román, care o interpretează pe Crisotemis, sora mea,

să folosească limbajul lui Sofocle. Pentru mine, ca actor, dificultatea este cum să „îmblânzesc” textul, dar, în același timp, mi se pare foarte interesant faptul că discursul este în această formă.

G. P.: Apropo de provocări, jucați într-un spațiu gol. Ce fel de provocare este acest lucru pentru un actor?

de o mare intensitate. Eram bucuroasă că în sfârșit aveam un rol în care mă puteam descărca. A venit

Cs. A.: Când trebuie să „îmblânzești” un text atât de amplu, probabil că e mai bine să fii într-un spațiu gol, pentru că nu te pierzi, nu „zaharisești mierea”, textul se poate naște mai bine în el.

Absența elementelor scenice poate pune în evidență frumusețea textului.

Boti – aceasta fiind a patra noastră colaborare – și credeam că îi cunosc foarte bine limbajul scenic, dar de data aceasta am întâlnit o persoană

complet nouă. Acum caută ceva foarte diferit, ne cere să jucăm într-un mod foarte auster, ne cere să folosim elemente simple, construiește scenele

într-un mod foarte cinematografic. Mi-a luat câteva zile pentru a intra în starea de spirit potrivită

G. P.: Îți construiești rolul în mod deliberat sau te lași în voia sentimentelor și lași repetițiile să modeleze abordarea?

acestui spectacol. Cel mai important lucru pentru mine acum este să pot asculta cu mintea deschisă ceea ce dorește și să urmăresc cu precizie limbajul pe care încearcă să îl construiască. Sunt sigură că voi reuși să îmblânzesc acest limbaj.

Cs. A.: Când am recitit textul înainte de repetiții, am crezut că îmi voi elibera demonii și totul va fi

G. P.: Acest dialog are loc cu trei săptămâni înainte de premieră. Cum se schimbă complexitatea rolului

în acest moment, pe ce se bazează Electra ta?

Cs. A: Încă nu am imaginea completă a Electrei mele, întrevăd diferite Electre pe măsură ce cunosc personajele. Caut în mod constant punctul în care acest personaj se întâlnește cu mine. De exemplu, eu mă consider o persoană mult mai lașă, nu aș fi niciodată la fel de curajoasă sau de deschisă ca Electra. Nu aș îndrăzni să mă

răzvrătesc atât de deschis împotriva părinților mei, sau într-un asemenea mod. Eu caut această

întâlnire în spațiul creat dintre lipsurile mele și bogățiile personajului, încerc să găsesc o cale de a împăca temerile mele cu curajul ei. Textul este foarte puternic și, de fapt, textul creează

aici personajele. Simt că aceasta este cheia: dacă reușesc să îmblânzesc cum trebuie textul, adevărul unui text bine povestit va îmblânzi personajul. Dacă pot spune cu sinceritate versurile lungi scrise în măsura metrică potrivită, simt că atunci acest personaj se va contura de la sine. Eu am o altă fire și este un sentiment tare plăcut să exist într-o lume în care, preț de o lună, cât timp au durat repetițiile, să pot exprima lucruri, să pot exterioriza furia, mânia, să pot jeli deschis. Acum, în timpul procesului, experimentez sau trec printre destul de multe stări emoționale. Este fascinant să arunci o privire în viața unui om cu un astfel de temperament, dar nu știu cât de mult vom include în spectacol, pentru că forma finală va fi conturată doar odată cu premiera.

ROMÁN ESZTER

G. P.: Mi se pare fascinant faptul că, pe baza a ceea ce tocmai ai spus, tu semeni mai mult cu

Crisotemis în viața reală. Cum se raportează astfel Electra la Crisotemis în condițiile în care tu îi vorbești surorii tale ca și cum ți-ar vorbi cineva ție în viața reală?

evident, asta nu se întâmplă în viața de zi cu zi, dar eu pot face asta timp de o lună. Voi striga și exprima toată durerea mea și apoi vom vedea unde, cât de mult poate fi încorporată, ce poate suporta acest spațiu, ce va deveni deja prea mult.

Cs. A: Momentele în care se nasc personajele sunt

foarte frumoase și mă întreb și eu cum sunt ele, de fapt. Ceea ce îmi spune Crisotemis este chiar propriul său adevăr. Cred că este o declarație reală și adevărată. Este foarte eliberator pentru mine acum să pot încerca ceva ce probabil nu aș face în viața reală sau care nu se potrivește cu

personalitatea mea, ori aici chiar pot trece dincolo de acest lucru. Cred că toată lumea a visat să se ducă la cineva și să-i strige în gura mare, dar,

Acum sunt infinit de recunoscătoare pentru acest proces, dar nu știu care va fi rezultatul final. Treaba mea este să fiu foarte prezentă în acest proces. Într-adevăr, există fraze ale Electrei care sunt și frazele mele, pe care aș putea la fel de bine să le spun, dar simt că aceasta este partea secretă

a lucrării: ceea ce îmi oferă ea și ceea ce îi ofer eu ei.

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ, ALBERT CSILLA

Agamemnón és Klütaimnésztra gyermekei közül a görög tragikusok háromnak a sorsával foglalkoznak, Elektráéval, Oresztészével és Krüszothemiszével; ez

utóbbi csak Szophoklésznál szerepel. A gyilkosság

után Aigiszthosz, az eljövendő bosszú lehetőségétől

féltében, el akarja pusztítani Agamemnón fiú utódját, a még kisgyermek Oresztészt; Elektra, a legnagyobbik nővér azonban megmenti a fiúcskát:

idegen földre küldi, Sztrophiosz királyhoz. Ott

nevelkedik föl Oresztész, testvéri barátságban

Sztrophiosz fiával, Püladésszel. Elektra sorsa

szüntelen szenvedés ezalatt: anyja számára élő

lelkifurdalás, Aigiszthosznak élő vád; rosszul bánnak vele, és a bitorló végül is meg akar szabadulni tőle.

Elektra a hajthatatlan, az irgalmat nem ismerő

gyász és bosszú. Krüszothemisz lágyabb lélek, engedékenyebb jellem, hajlékonyabb egyéniség; se

anyjával, se a bitorlóval nem szegül szembe olyan engesztelhetetlenül, mint a nénje. Mindketten várnak, Krüszothemisz félénk reménykedéssel, Elektra

olthatatlan bosszúvággyal; várják, hogy Oresztész

visszatérjen, és megtorolja apjuk halálát. Ez a

megérkezés, ez a megtorlás: ez az Elektra-drámák témája.

Forrás: Rónay György: Utószó, In. Az örök Elektra – Három évezred drámái, Magyar Helikon, 1966, 538. o.

Dintre copiii lui Agamemnon și ai Clitemnestrei, tragicii greci se ocupă de soarta a trei dintre ei, Electra, Oreste și Crisotemis; aceasta din urmă este menționată doar de Sofocle. După crimă, Egist, temându-se de posibilitatea unei viitoare răzbunări, vrea să distrugă urmașul fiului lui Agamemnon, pruncul Oreste; dar Electra, sora cea mai mare, îl salvează pe băiat trimițându-l pe un pământ străin, la regele Strofios. Acolo, Oreste este crescut în prietenie frățească cu fiul lui Stofios, Pilade. Între timp, soarta Electrei este o suferință continuă: remușcare permanentă pentru mama sa, o acuză constantă pentru Egist; este maltratată, uzurpatorul voind în cele din urmă să scape de ea. Crisotemis este un suflet mai blând, un personaj mai îngăduitor, un caracter mai maleabil; ea nu se opune nici mamei sale, nici uzurpatorului cu atâta înverșunare ca sora

cea mare. Amândouă sunt în așteptare, Crisotemis cu o speranță timidă, Electra cu o râvnă

ele

întoarcerea lui Oreste pentru a răzbuna moartea tatălui lor. Această sosire, această retribuție: aceasta este tema dramelor Electra.

Sursa: György Rónay: Utószó, In. Az örök Elektra – Három évezred drámái [Postfață, In: Eterna Electra – Dramele a trei milenii], Magyar

Helikon, 1966, pag. 538

sa

nestăvilită;

așteaptă

ORESZTÉSZ

Néha én is álmodom a szerelemről. Nem is tudom, mit; reggelre mindig elfelejtem. Égig érő jegenyékről álmodom? Folyóról, aminek nincsen partja? Csak azt tudom, olyan örömöm sosem volt még, mint amikor a szerelemről álmodom.

ELEKTRA

Öröm a szerelem? Csak öröm?

ORESZTÉSZ

Mi más lenne?

ELEKTRA

Azt hittem, pusztulás is. A leggyönyörűbb pusztulás: megszűnhetek, és akkor is vagyok.

Forrás: Gyurkó László: Szerelmem, Elektra, 1. rész, 4. Jelenet

ORESTE

Uneori visez și eu despre dragoste. Nu mai știu ce; întotdeauna uit până dimineață. Oare visez cu plopii care se întind spre cer? Un râu fără de maluri? Tot ce știu este că nu am fost niciodată atât de bucuros ca atunci când visez despre dragoste.

ELECTRA

Este dragostea o bucurie? Doar o bucurie?

ORESTE Ce altceva ar putea fi?

ELECTRA

Credeam că este și distrugere. Cea mai frumoasă

distrugere: pot să dispar și totuși să fiu.

Sursa: László Gyurkó: Szerelmem, Elektra [Dragostea mea, Electra], Partea 1, Scena 4

Apollón egyik ragadványneve: „Phoibos”, ami tisztát, fényeset, ragyogót jelent. Isteni hatásköre kiterjed a szellemi életre, a művészetekre, ugyanakkor elsősorban a rend, a harmónia, a törvényszék (és nem a véres törvénykezés), a kiengesztelődés elveit érvényesíti. Az Olympos több más főistenével együtt a kultúrantropológiai fejlődés újabb fokozatának, az apauralomnak a képviselője. Elektra közelségét

Apollónhoz – az apajog megszemélyesítőjéhez – mi sem bizonyítja jobban, mint a neve, ugyanis Élektron ragyogót jelent. Elektra passzív, de cselekvést

katalizáló magatartásában jól megragadható az anyajogot felváltó és azon győzedelmeskedő apauralom.

Forrás: Agárdiné Malek Zsuzsanna: Oedipus és Élektra komplexusa. A két alapkonfliktus múltja és jelene Szophoklész három drámája alapján, Megjelent: Thalassa 2000. 2-3. sz. 177-191. p.

Unul dintre epitetele lui Apollo este „Phoebus”, care înseamnă pur, luminos, strălucitor. Autoritatea sa divină se extinde și asupra vieții spirituale și a artelor, dar el este preocupat în primul rând de principiile de ordine, armonie, dreptate (nu justiție sângeroasă)

și reconciliere. Alături de alți zei din Olimp, este reprezentantul unui nou stadiu de dezvoltare antropologică culturală, patriarhatul. Apropierea

Electrei de Apollo, personificarea patriarhatului, este cel mai bine ilustrată de numele său, întrucât Elektron înseamnă „cel strălucitor”. Comportamentul pasiv al Electrei, care însă declanșează acțiunea, surprinde patriarhatul care înlocuiește și triumfă asupra matriarhatului.

Sursă: Zsuzsanna Agárdi Malek: Oedipus és Élektra komplexusa. A két alapkonfliktus múltja és jelene Szophoklész három drámája alapján [Complexul Oedip și cel al Electrei. Trecutul și prezentul celor două conflicte primare în baza celor trei drame ale lui Sofocle], Publicat în Thalassa 2000, nr. 2-3, pp. 177-191.

MOYERS: Tehát amikor álmodunk, akkor valójában a mitológia hatalmas óceánjából halászunk, amely...

CAMPBELL: ...amely egyre csak mélyül, mélyül és mélyül. Belezavarodhatsz jelentések egy-egy csoportjába, de akkor olyan leszel – ahogy a polinéz

mondás tartja – „mint aki a bálnán állva pontyokra vadászik”. Mi is egy ilyen bálnán állunk. A létezés alapja egyúttal a mi létezésünk alapja is, és ha kifelé

fordulunk, akkor csak apró-cseprő problémákat

látunk mindenfelé. Ám ha befelé fordul a tekintetünk, megértjük, hogy mi magunk vagyunk a problémák

forrásai.

Forrás: Joseph Campbell – Bill Moyers: A mítosz hatalma, Szenzár, Budapest, 2019, Fordította: Bartók Imre, 78. o.

A hős cselekvésének tere nem a transzcendensben, hanem az itt és mostban, az idő medrében, a jó

és a rossz, vagyis az ellentétek terepén rejlik. Amint elhagyjuk a transzcendenst, belépünk az ellentétek terepére. Ettünk a tudás fájáról, és ezzel nem csupán a jó és a rossz, de a férfi és a nő, a helyes és helytelen, az ez és az, a fény és a sötét is megszületett. Az idő medrében minden kettős:

múlt és jövő, holt és eleven, létező és nem létező. A képzeletünk végső párja azonban a férfi és a női, amelyben az előbbi jeleníti meg az agresszív, az

utóbbi pedig a befogadó felet, az előbbi a harcost, az utóbbi az álmodozót, íme, a szerelem birodalma és a háború birodalma, a freudi Erósz és Thanatosz világa.

Forrás: Joseph Campbell – Bill Moyers: A mítosz hatalma, Szenzár, Budapest, 2019, Fordította: Bartók Imre, 119. o.

MOYERS: Deci, atunci când visăm, pescuim într-un ocean vast de mitologie care...

CAMPBELL: ...care merge în jos și tot mai în jos. Pot să te inducă în eroare complexele și alte lucruri asemenea, dar, așa cum spune o zicală polineziană, atunci „stai pe o balenă și pescuiești plevușcă”. Stăm pe o balenă. Stăm pe fundamentul ființei noastre, iar atunci când ne întoarcem spre exterior vedem toate micile probleme ici și colo. Dar, dacă ne uităm spre interior, vedem că noi suntem sursa tuturor problemelor.

Sursa: Joseph Campbell cu Bill Moyers: Puterea mitului, Traducerea din engleză de Adriana Trandafir, Editura Trei, București, 2020, pag. 72.

Sfera de acțiune a eroului nu este transcendentul, ci aici și acum, domeniul temporal al binelui și

răului – al perechilor de contrarii. Când ieșim din transcendent, intrăm în domeniul contrariilor. Am mâncat din pomul cunoașterii și am descoperit nu doar binele și răul, ci și celelalte contrarii: masculin

și feminin, corect și greșit, asta și aia, lumină și

întuneric. Totul este dual în domeniul temporal: trecut

și viitor, mort și viu, ființă și neființă. Dar perechea

supremă din imaginație este perechea bărbat-femeie.

Bărbatul este agresiv, iar femeia, receptivă. Bărbatul

e luptătorul, iar femeia, visătorul. Avem tărâmul

iubirii și tărâmul războiului, Eros și Thanatos la

Freud.

Sursa: Joseph Campbell cu Bill Moyers: Puterea mitului, Traducerea din engleză de Adriana Trandafir, Editura Trei, București, 2020, pag. 109.

Hérakleitosz azt mondta, hogy Isten számára minden jó, helyes és igaz, az emberek számára azonban

bizonyos dolgok helyesek, mások viszont nem. Ha emberként létezünk, akkor az idő és a döntések medrében létezünk. Az élet egyik nagy problémája, hogy mindkettőt felismerjük, és azt mondjuk: „Ismerem a középpontot, és tudom, hogy a jó és a rossz csupán ideiglenes eltérések attól, és hogy Isten perspektívájából tekintve nincs különbség a kettő között”.

Heraclit a spus că pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt bune și corecte și juste, dar pentru om unele lucruri sunt corecte și altele nu. Când ești om, te afli în domeniul timpului și al deciziilor. Una dintre problemele vieții este să trăim cunoscând acești doi termeni și sa spunem: „Știu care este centrul și știu că binele și răul sunt doar aberații temporale și că în ochii lui Dumnezeu nu există nicio diferență".

Sursa: Joseph Campbell cu Bill Moyers: Puterea mitului, Traducerea din engleză de Adriana Trandafir, Editura Trei, București, 2020, pag. 109.

Forrás: Joseph Campbell – Bill Moyers: A mítosz hatalma, Szenzár, Budapest, 2019, Fordította: Bartók Imre, 120. o.

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ, KARDOS M. RÓBERT

Klütaimnésztra egy fiút – Oresztészt – és három

leányt – Elektrát vagy Láodikét, Íphigeneiát

vagy Íphianasszát és Khrüszothemiszt – szült

Agamemnónnak. De egyesek szerint Íphigeneia

Klütaimnésztra unokahúga, Thészeusz és Helené

leánya volt, s Klütaimnésztra szánalomból fogadta

örökbe.

Forrás: Robert Graves: A görög mítoszok – Második kötet, Európa

Könyvkiadó, Budapest, 1981, 69. o.

Aigiszthosz hét évig uralkodott Mükénében, Agamemnón kocsiján hajtatott, Agamemnón

trónján ült, az ő jogarát tartotta a kezében, az ő ruháját viselte, az ő ágyában aludt, és az ő vagyonát pazarolta. De a királyi méltóság e külső jelei ellenére alig volt több, mint Klütaimnésztrának, Mükéné igazi uralkodójának rabszolgája. Ha részeg volt, ráugrott Agamemnón sírjára, kövekkel dobálta a

síremléket, és kiabált: – Gyere, Oresztész, gyere, és védd meg, ami a tiéd! – Az igazság azonban az volt, hogy állandóan rettegett Oresztész bosszújától, még ha megbízható, idegen országbeli testőrei vették is körül. Nem volt egyetlen éjszakája sem, amelyet nyugodtan átaludt volna, és csinos jutalmat ígért

aranyban – annak, aki Oresztészt meggyilkolja.

Forrás: Robert Graves: A görög mítoszok – Második kötet, Európa Könyvkiadó, Budapest, 1981, 69. o.

Clitemnestra i-a născut lui Agamemnon un fiu, pe Oreste, și trei fiice: Electra sau Laodice, Ifigenia sau

Ifianasa și Chrisotemis, deși unii zic că Ifigenia era nepoata Clitemnesrei, fiica lui Tezeu și a Elenei, de care ei i se făcuse milă și pe care o adoptase.

Sursa: Robert Graves: Agamemnon și Clitemnestra, In. Miturile Greciei antice, Ed. Polirom, Iași, 2018, pag. 350.

Egist a fost rege în Micene timp de șapte ani, mergând cu carul lui Agamemnon, stând pe tronul lui, fluturând sceptrul lui, purtând mantiile lui, dormind în patul lui și risipindu-i bogățiile. Dar, în pofida tuturor acestor avantaje ale regalității, el era doar un sclav al Clitemnestrei, adevărata conducătoare din Micene. Când se îmbăta, sărea pe mormântul lui Agamemnon și azvârlea cu bolovani în piatra

funerară, strigând: „Hai, Oreste, vino și apără-ți ce-i al tău!”. Dar adevărul era că trăia cu o frică oribilă de răzbunare, chiar și atunci când era înconjurat de o gardă de soldați străini a căror fidelitate fusese pusă la încercare. Nu a putut nici măcar o noapte să aibă un somn adânc și oferise o sumă frumoasă în monezi de aur pentru asasinarea lui Oreste.

Sursa: Robert Graves: Răzbunarea lui Oreste, In. Miturile Greciei antice, Ed. Polirom, Iași, 2018, pag. 355.

Klütaimnésztra tehát – aki egyébként már három gyermeket szült Aigiszthosznak, éspedig Erigonét, Álétészt és a második Helenét – nem törődött Elektrával, aki gyalázatos nyomorúságban élt, s állandóan szigorú ellenőrzés alatt tartották.

A végén elhatározták, hogy ha nem törődik bele sorsába, mint nővére, Khrüszothemisz, és továbbra is „házasságtörő gyilkosokénak nevezi a nyilvánosság előtt Aigiszthoszt és Klütaimnésztrát, száműzik valamelyik messzi városba, és tömlöcbe dugják, ahová soha nem hatol napfény. Elektra

ennek ellenére megvetette Khrüszothemiszt megalázkodása és halott atyjuk iránti hűtlensége miatt, s titokban gyakran küldött figyelmeztetést

Oresztésznek, hogy ne feledje: bosszút kell állnia.

Astfel, neglijată de Clitemnestra, care îi născuse acum lui Egist trei copii, pe nume Erigona, Aletes și a doua Elenă, Electra trăia într-o sărăcie umilitoare și era ținută sub o supraveghere strictă și permanentă. În cele din urmă, s-a decis ca, dacă nu își va accepta soarta, așa cum făcuse sora ei Chrisotemis, și nu se va abține să îi numească în public „adulteri criminali” pe Egist și Clitemnestra, Electra să fie surghiunită

într-un oraș îndepărtat și închisă acolo într-o temniță în care lumina soarelui să nu pătrundă niciodată. Însă

Electra o disprețuia pe Chrisotemis pentru supunere, dar și pentru neloialitatea ei față de tatăl lor mort și îi trimitea adesea mesaje în secret lui Oreste în care îi amintea de răzbunarea pe care o aștepta de la el.

Forrás: Robert Graves: A görög mítoszok – Második kötet, Európa Könyvkiadó, Budapest, 1981, 77-78. o.

Sursa: Robert Graves: Răzbunarea lui Oreste, In. Miturile Greciei antice, Ed. Polirom, Iași, 2018, pag. 355.

ROMÁN ESZTER, ALBERT CSILLA

Üresség és kompenzáció

Egy ember a városáért, családjáért, barátaiért, a

meggazdagodásért, a társadalmi fölemelkedésért, s hasonlókért élt – egyszerre kitör a háború, elviszik rabszolgának, s attól fogva inaszakadtáig kell fáradoznia a puszta életben maradásért.

Mindez iszonyú, elviselhetetlen, ezért azután nem is kínálkozhat olyan nyomorúságos cél a számára, amelybe bele ne kapaszkodna, még ha csak annyi is ez, hogy beárulja rabszolgatársát, aki mellette dolgozik. Már nincs választása a célok között.

Bármelyik megfelel ágnak a fuldokló számára.

Azok, akiknek szülővárosát lerombolták, és

akiket elhurcoltak rabszolgának, elveszítettek

múltjukat, jövőjüket egyaránt: ezek után ugyan mivel

tölthették ki gondolataikat? Hazugságokkal és a legigénytelenebb, legszánalmasabb kívánságokkal, miközben hihetőleg inkább kockáztatták volna egy

lopott csirkéért a keresztre feszítést, mint korábban azt, hogy elesnek városuk védelmében. Sőt egészen bizonyosan, máskülönben elkerülhették volna ezeket a rettenetes gyötrelmeket.

Vagy pedig arra lett volna szükség, hogy elviseljék gondolataikban az ürességet.

A szerencsétlennek, hogy merjen szembenézni szerencsétlenségével, természetfölötti kenyérre van szüksége.

Forrás: Simone Weil: Üresség és kompenzáció, In. Jegyzetfüzet, Új

Mandátum, Budapest, 2003

Vid şi compensare

Omul trăise pentru orașul său, pentru familia sa, pentru prietenii săi, pentru bogăția sa, pentru avansarea sa socială și așa mai departe – deodată a izbucnit războiul, a fost luat ca sclav și de atunci

încolo a trebuit să lupte până la epuizare pentru a supraviețui.

Totul este oribil, insuportabil, astfel încât, ulterior, nu poate exista un scop mizerabil de care să nu se agațe, chiar dacă e vorba doar de a-și trăda sclavul care lucrează alături de el. El nu mai are posibilitatea de a alege un scop anume. Oricare este suficient pentru omul care se îneacă.

Cei ale căror orașe natale au fost distruse și cei care au fost luați ca sclavi și-au pierdut atât trecutul, cât și

viitorul: cu ce și-ar putea umple mintea după aceea?

Cu minciuni și cu cele mai frivole și patetice dorințe, în timp ce ar fi riscat în mod plauzibil să fie răstigniți pentru o găină furată, decât să se sacrifice în apărarea propriului oraș.

În mod absolut cert, altfel ar fi putut evita aceste chinuri teribile.

Sau ar fi fost nevoiți să îndure vidul propriilor gânduri.

Nenorocitul, pentru a îndrăzni să-și înfrunte nenorocirea, are nevoie de hrană spirituală.

Sursa: Simone Weil: Üresség és kompenzáció [Vid şi compensare]. În: Jegyzetfüzet, Új Mandátum, Budapest, 2003

igyekszem megragadni a színpad energiáját”

Claudiu Urse zeneszerzővel Csép Zoltán beszélgetett

„Mindig

Csép Zoltán: A színházi zeneszerzés nem szokványos feladat a zeneszerzők számára. Hogyan

és mikor kezdtél színházi zenét komponálni?

és nem akadályozni a színpadi cselekményt.

Színészkollégáim helyébe képzeltem magam, és olyan hangokat kerestem, amelyek színészként támogatják őket.

Claudiu Urse: Színészdiplomát szereztem az

egyetemen, de a karrierem nem korlátozódott a színpadra. A magiszteri képzés alatt úgy gondoltam, hogy talán lenne lehetőségem

a zenei pálya felfedezésére is. Nem voltam biztos a képességeimben, de lehetőségem nyílt egy előadásban játszani, és megkérdeztem a rendezőt, hogy kipróbálhatnám-e, hogy zenét szerezzek az előadásnak. Eleinte szkeptikus

volt, de ahogy telt az idő, ösztönösen elkezdtem dalokat írni. A színészként szerzett tapasztalatok segítettek megérteni, hogy miként öltöztetheti a zene a karaktereket, hogyan tudja támogatni

A bemutatón mindenki rendkívül pozitívan

értékelte a zenét. Ez a pillanat adott nekem

bátorságot, hogy higgyek abban, hogy képes

vagyok erre, még ha nem is voltam tudatában

ennek a tehetségemnek korábban. Azóta, projektről projektre haladva különböző

hangzásokkal és dallamokkal kísérletezem. Nem

határolom be magam csupán a színházi zenére, saját dalokat komponálok, amelyeket aztán

előadásokba építek be. Ez nem egy racionális

folyamat, hanem inkább ösztönös, folyamatosan

tanulok, hogy megérthessem, amit csinálok.

Cs. Z.: Mi a fontos számodra, amikor zenét írsz egy előadáshoz?

dalnak van egy sajátos energiája, és megpróbálom ezt az energiát összehangolni azzal, hogy milyen

C. U.: A hangoknak különleges hatalmuk van felettem. Gyakran egyetlen hangból indulok ki.

Keresek egy hangszert vagy hangot, ami rezonál

bennem, ami inspirál vagy ami egy bizonyos érzést kelt. Ebből építek fel egy egész atmoszférát vagy

zeneszámot. A próbák során a jeleneteknek egy

bizonyos hangulata lesz, egy bizonyos érzés felé haladnak. Egyes jelenetek lehetnek agresszívek, mások vidámabbak, én pedig bele helyezem magam a létrehozott zenékbe, és próbálom

megnézni, hogy miként illeszkednek a teljes képbe.

Gyakran tíz zeneszámot is írok otthon, majd különböző jelenetekben próbálom ki őket. Minden

energia van a színpadon, és olyan hangzást találni, ami szinkronban van ugyanezzel a hangulattal.

Néha a zene fokozhatja az energiát vagy erősítheti azt, máskor pedig fenntarthatja ugyanazt a szintet. Nem foglalkozom zenei illusztrációval. Volt,

hogy gyönyörű dalokat írtam, de ezek elvonták a figyelmet a színészekről és a színpadi

cselekményről. Ha nem tudok a színészekre

figyelni és rájuk koncentrálni, akkor nem használom azt a zenét. Azonban a csendes

pillanatokban vagy átmenetekben a zene

különálló, de fontos entitássá válhat.

Az általam teremtett atmoszférák az előadás

negyedik dimenzióját jelentik. A fejemben

térhangzásoknak látom őket, nem csak zenének. Becsukom a szemem, és egy teret

vagy energiát tudok vizualizálni. Ez egy kicsit absztrakt koncepció, mert arról szól, hogy hogyan érzékelem a világot és a hangokat. Ez egy

személyes tapasztalat, amit nem könnyű átadni, mert mindenkinek magának kell felfedeznie, hogy mit érez, vagy hogy a hangok és a ritmus mit váltanak ki belőle. Ez az ember zenei kultúrájától is függ.

nagyon tetszett neki a zene, amit szereztem.

Felvette velem a kapcsolatot, és az első közös

munkánk Gyergyószentmiklóson volt. Először

e-mailben elküldtem neki néhány zenémet, körülbelül 10-15-öt. Utána találkoztunk és

finomhangolásokat végeztünk. Idővel már az egész próbafolyamaton részt vettem, a szöveg olvasástól a bemutatóig. Most

már a hangtervezésért, a hangzásért és a mikrofonhangolásért is én felelek. Minden

Cs. Z.: Botond Nagy több előadásához is írtál zenét. Hogyan találkoztatok? Van már kialakult munkamódszeretek?

felelősség az enyém a zenét és a hangulatot illetően, és szeretem azt a szabadságot, hogy ötletekkel és javaslatokkal jöhetek arra

vonatkozóan, amit a legjobbnak tartok. Boti

aztán eldönti, hogy működik-e vagy sem. Ez egy

C. U.: Botival már tíz előadáson volt szerencsém

együtt dolgozni. Eljött a debüt-előadásomra, és

kedvező megállapodás mindkettőnk számára.

Megosztjuk a felelősséget, és tetszik, hogy teret

kapok a kreativitásom kibontakoztatásához.

Együtt és párhuzamosan dolgozunk. A próbák

során a dolgok mindig változnak, és fontos, hogy ott legyünk, hogy gyorsan és hatékonyan tudjunk reagálni. Tisztában kell lennem azzal, hogy mi

történik, mert gyakran írok egy zenét, és egy-két hét múlva rájövök, hogy valami nem működik.

Ilyenkor új javaslattal állok elő. Számomra

lényeges, hogy szeressem, amit alkotok, és ha

úgy érzem, hogy nem vagyok teljesen elégedett vele, akkor változtatok és javítok. Ezért szeretem, hogy végig ott legyek a színpadon az egész próbaidőszak alatt, még ha ez fárasztóbb is.

C. U.: Egy pszichedelikusabb, pszichotikusabb hangzásvilágot akartam felfedezni, olyan hangokkal és suttogásokkal, amelyek olyannak tűnnek, mintha egy másik dimenzióból

származnának, mintha az istenek világát

fedezném fel. Nem feltétlenül a kortárs hangzást kerestem, bár bizonyos hangok és elemek kortársnak tekinthetők. Ehelyett a hangzást a létezés egy másik területe, egy másik univerzum felé irányítottam.

Cs. Z.: Az Elektra egy ókori tragédia. A előadás zenéje tükrözi-e majd ezt, vagy milyen hangzásvilágra számíthat a közönség?

GYÖRGYJAKAB ENIKŐ, KARDOS M. RÓBERT, ALBERT CSILLA

Cs. Z.: Hogy látod, a zene hogyan kapcsolódik az előadás többi eleméhez, a színészi játékhoz és a díszlethez?

C. U.: Azt érzem, hogy a tér nagyon erőteljes

hatással van rám, különösen a geometriája miatt. Igyekszem, hogy a zeném tükrözze ezt a geometriát, lehet, hogy ettől ismétlődő és akár

kissé matematikus jellegű is. Ugyanez történik a színészekkel is – a próbák során követem a szöveget, és úgy szerzem a zenét, hogy közben

figyelem az energiájukat, a hangszínüket és a beszédük ritmusát. Ezek az elemek inspirálnak, hogy a zenét oly módon hozzam létre, mindig próbálva olyan zenét találni, amely illeszkedik a ritmusukhoz és hangjukhoz, vagy amely együtt rezonál a hangszínükkel. Mindig arra törekszem,

hogy harmónia legyen, kivéve, ha szándékosan disszonáns akarok lenni. A színészek azt mondták, hogy valóban érzik, hogy a zene támogatja és segíti őket abban, hogy ellazuljanak, mert érzik, hogy a zene összhangban van azzal, amit a színpadon éreznek vagy csinálnak. Mindig igyekszem megragadni a színpad energiáját és azt, ami ott történik. Nagyon figyelek a szavakra

és arra, hogy miről beszélnek, mert a zene mindig kapcsolatban kell legyen ezekkel az elemekkel, és segítenie kell ezeket. Néha még a közönség

sem vesz észre bizonyos zenei hangulatokat, mert olyan jól szervesülnek, hogy csak a végén

jut eszükbe, hogy ott zene volt. Azt nagyon

szeretem, amikor megkérdezem, hogy „tetszett-e a zene?”, és a válasz az, hogy „nem emlékszem rá”. Ez tökéletes, mert azt jelenti, hogy minden

ROMÁN ESZTER, ALBERT CSILLA, KARDOS M. RÓBERT

összhangban volt és egységes volt. Nem arra törekszem, hogy kiemelkedjek. Általában az

agy akkor érzékeli a dolgokat, amikor valami kiemelkedik, amikor már nincs ellazult állapotban.

Fontos, hogy a néző átmeneti állapotba kerüljön a színházi előadás közben, koncentrált legyen és ne zavarja semmi, kivéve ha abban szándékosság volt.

mély örömöt érzek. A folyamat első két hete a legizgalmasabb, amikor új jeleneteket építünk

új zenével. Szeretem, amit csinálok, és boldog vagyok, amikor minden harmonikusan összeáll.

Cs. Z.: Mi jelenti számodra a legnagyobb elégedettséget ebben az előadásban való együttműködésben?

C. U.: Számomra nagyon fontos látni, hogyan

fejlődnek az színészek a zenémre, és amikor észreveszem, hogy egy szép, sikeres jelenet születik meg, ahol a zene tökéletesen illeszkedik,

mereu să surprind energia scenei”

Zoltán Csép în dialog cu sound designer-ul Claudiu Urse

„Încerc

Zoltán Csép: Compunerea de muzică pentru teatru nu este o sarcină obișnuită pentru compozitori. Cum și când ai început să compui muzică pentru teatru?

Claudiu Urse: Am terminat facultatea la secţia de actorie, dar parcursul meu nu s-a limitat doar la scenă. Pe durata anilor de master, m-am gândit că ar putea exista oportunitatea de a explora și

domeniul muzicii. Nu eram sigur de abilitățile mele, însă am avut ocazia să joc într-un spectacol și am întrebat regizorul dacă aș putea încerca și partea de compoziție muzicală. Inițial, era sceptic, dar cu trecerea timpului, am început să creez melodii într-un mod instinctiv. Experiența mea ca actor m-a ajutat să înțeleg cum muzica poate îmbrăca personajele, cum poate susține și nu încurca acțiunea scenică. M-am pus în pielea colegilor mei

de scenă și am căutat sunete care să îi susțină, ca și actori. La premieră toți cei prezenți au apreciat muzica într-un mod nemaipomenit. Acest moment mi-a dat curajul să cred că pot face acest lucru, chiar dacă nu eram conștient de acest talent până atunci. De atunci, de la un proiect la altul, am experimentat diferite tipuri de sunete și melodii. Nu mă limitez doar la muzica de teatru, ci compun propriile mele piese care ulterior se integrează în spectacole. Nu este un proces rațional, ci mai degrabă unul instinctiv, în care învăț în permanență să înțeleg ceea ce fac.

Z. Cs.: Ce este important pentru tine atunci când scrii muzică pentru un spectacol?

C. U.: Sunetele au o putere deosebită asupra mea. Adesea, pornesc de la un singur sunet. Caut un instrument sau o notă care să mă facă să vibrez, care să mă inspire sau să-mi provoace o anumită stare. De aici, construiesc o întreagă atmosferă sau piesă muzicală. În timpul repetițiilor, scena capătă o anumită atmosferă, se îndreaptă către un anumit sentiment. Unele scene pot fi agresive, altele mai

vesele, iar eu intru în piesele pe care le-am creat, încercând să văd dacă se potrivește întregului tablou.

aceeași vibrație. Uneori, muzica poate intensifica energia sau să o amplifice, sau poate să mențină

același nivel.

Nu realizez ilustrație muzicală. Am compus

melodii frumoase, dar care, în final, distrăgeau atenția de la actori și de la acțiunea de pe scenă. Dacă nu pot să ascult actorul și să mă concentrez asupra lui, atunci nu folosesc acea melodie. Totuși, în momentele de liniște pe scenă sau în treceri, muzica poate deveni o entitate separată, dar importantă.

Adesea, compun zece piese acasă și apoi le probez pe diferite scene. Fiecare piesă are o energie distinctă și încerc să potrivesc acea energie, să descopăr ce fel de energie există pe scenă și să găsesc o coloană sonoră care să se sincronizeze cu

Atmosferele pe care le creez sunt o a patra

dimensiune a spectacolului. În mintea mea, le văd ca pe spații sonore, nu doar ca pe muzică. Închid ochii și pot să vizualizez un spațiu sau o energie

acolo. Este un concept puțin abstract, deoarece ține de modul în care eu percep lumea și sunetele. Este o experiență personală și nu aș putea să o predau cu ușurință, deoarece fiecare persoană trebuie să descopere cum se simte sau ce evocă sunetele și ritmul pentru ea. De asemenea, ține și de cultura muzicală a fiecăruia.

început, îi trimiteam câteva dintre piesele mele, în jur de 10-15, prin e-mail. Apoi, ne întâlneam

și făceam diverse ajustări. În timp, am ajuns

să particip la toată perioada de repetiție, de la citirea textului până la premieră. Mă ocup acum

și de sound design, de sunet și de reglarea microfoanelor. Întreaga responsabilitate legată de muzică și atmosferă este a mea, iar eu ador

Z. Cs.: Ai compus muzică pentru mai multe spectacole ale lui Botond Nagy. Cum v-aţi întâlnit?

Aveți deja o metodă de lucru stabilită?

libertatea de a veni cu idei și de a propune ce consider eu că se potrivește cel mai bine. Boti decide apoi dacă funcționează sau nu.

C. U.: Am avut privilegiul de a colabora cu Boti în zece spectacole deja. Boti a venit la spectacolul meu de debut și i-a plăcut foarte mult muzica pe care am creat-o. Așa că m-a contactat, și prima noastră colaborare a avut loc la Gheorgheni. La

Este un aranjament benefic pentru amândoi.

Ne împărțim responsabilitățile, și îmi place că

am un spațiu de creație în care pot să explorez.

Lucrăm atât împreună, cât și în paralel. În timpul

repetițiilor, lucrurile se schimbă mereu și este

important să fim acolo pentru a reacționa rapid și eficient. Trebuie să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă, deoarece adesea compun o piesă și, într-o săptămână sau două, realizez că ceva nu mai funcționează. Atunci vin cu o altă propunere.

Pentru mine, este esențial să-mi placă ceea ce creez, și dacă simt că nu sunt pe deplin mulțumit, fac modificări și îmbunătățiri. De aceea, prefer să stau la scenă pe toată durata repetițiilor, chiar dacă este mai obositor.

par să provină dintr-o altă dimensiune, ca și cum aș fi căutat să descopăr universul zeilor. Nu am urmărit să găsesc neapărat ceva contemporan, deși anumite sunete și elemente pot fi considerate contemporane. În schimb, mi-am îndreptat creația sonoră spre o altă zonă a existenței, spre un alt univers.

Z. Cs.: Cum crezi că muzica interacționează cu celelalte elemente ale spectacolului, precum interpretarea actorilor și scenografia?

Z. Cs.: Electra este o tragedie antică. Muzica

spectacolului va reflecta acest lucru sau la ce fel de peisaj sonor se poate aștepta publicul?

C. U.: Simt că spațiul are o influență foarte puternică asupra mea, în special datorită

C. U.: Am căutat să explorez o sferă sonoră mai psihedelică, mai psihotică, cu voci și șoapte care

caracterului său geometric. Încerc ca muzica mea să reflecte această geometrie, poate fi repetitivă și chiar un pic matematică. La fel se întâmplă și cu

actorii – în timpul repetițiilor, ascult atent textul

și încerc să compun muzică ascultându-i pe ei, captând energia și tonalitatea vocii lor, precum și ritmul vorbirii lor. Aceste elemente mă inspiră în a crea muzica într-un anumit mod, încercând mereu

să găsesc o muzică care să se încadreze în ritmul și tonalitatea lor sau să se potrivească cu tonul vocii lor. Caut mereu să fie armonioasă, cu excepția

cazurilor în care intenționez să fie disonantă.

Actorii mi-au spus că simt cu adevărat că muzica îi susține și îi ajută să se relaxeze, pentru că știu

că muzica este în concordanță cu ceea ce simt sau fac pe scenă. Încerc mereu să surprind energia scenei și ceea ce se întâmplă acolo. Sunt foarte atent la cuvintele pe care le rostesc și la subiectul despre care vorbesc, iar muzica trebuie mereu să fie în relație cu aceste aspecte și să le sprijine.

Uneori, publicul nici nu observă anumite atmosfere muzicale, deoarece se potrivesc atât de bine încât abia la final realizează că muzica a fost prezentă. Apreciez acest lucru și când întreb „ți-a plăcut muzica?”, iar răspunsul este „nu-mi amintesc”, este perfect, deoarece înseamnă că totul a fost coerent și unitar. Nu caut să ies în evidență. De obicei, creierul sesizează momentele în care ceva iese în evidență, când nu mai este relaxat. Este important ca spectatorul să intre într-o stare de tranziție în timpul spectacolului, să fie concentrat și să nu fie perturbat, cu excepția cazurilor în care acest lucru este intenționat.

VÁTA LÓRÁND, GYÖRGYJAKAB ENIKŐ, ALBERT CSILLA

ZONGOR RÉKA

DÁVID HELGA

Z. Cs.: Care este cel mai satisfăcător aspect al colaborării tale la acest spectacol?

C. U.: Pentru mine, este foarte important să văd cum actorii se desfășoară pe muzica pe care am compus-o, și când constat că se conturează o scenă frumoasă, o scenă reușită și muzica se încadrează perfect acolo, simt o bucurie profundă. Primele

două săptămâni sunt cele mai plăcute, în care construim scene noi cu muzică nouă. Îmi place ceea ce fac și sunt fericit atunci când totul se potrivește în mod armonios.

KALI ÁGNES ÉS BOTOND NAGY SZÖVEGADAPTÁCIÓJA

SZOPHOKLÉSZ TRAGÉDIÁJA NYOMÁN

ADAPTARE SCENICĂ DE ÁGNES KALI ȘI BOTOND NAGY

DUPĂ TRAGEDIA LUI SOFOCLE

ELEKTRA

Elektra | Electra

ALBERT CSILLA

Klütaimnésztra | Clitemnestra GYÖRGYJAKAB ENIKŐ

Aighisztosz | Egis VÁTA LÓRÁND

Oresztész | Oreste KISS TAMÁS

Oresztész nevelője | Învățătorului lui Oreste KARDOS M. RÓBERT

Khrüszothemisz | Crisotemis

ROMÁN ESZTER

Rendező | Regia: BOTOND NAGY

Díszlet- és jelmeztervező | Scenografia: DRAGOȘ BUHAGIAR

Dramaturg | Dramaturgia: KALI ÁGNES

Eredeti zene és sound design | Muzica originală și sound design: CLAUDIU URSE

Fényterv | Light design: BOTOND NAGY, DRAGOȘ BUHAGIAR

Rendezőasszisztens | Asistent de regie: DÁVID HELGA

Előadásvezető | Regia tehnică: ZONGOR RÉKA RO EN STÚDIÓTEREM | SALA STUDIO 12+

Bemutató időpontja | Data premierei: 2023. JÚNIUS 13 IUNIE 2023

SZERKESZTŐK | REDACTORI: CSÉP ZOLTÁN, PÁSZKA GÁSPÁR, SZEPESSY KATALIN

FORDÍTÁSOK | TRADUCERI: KÖPECZI JULIANNA

FOTO: BIRÓ ISTVÁN

DESIGN: BENEDEK LEVENTE

KÜLÖN KÖSZÖNET | MULȚUMIRI: FÜLÖP RÉKA