La trama delle cose

Nicola Vinci. La trama delle cose / Povestea lucrurilor Text: Ilaria Bignotti

Proiectul expoziţional, dedicat unuia dintre cei mai lirici şi narativi fotografi italieni, cunoscut pe plan internaţional şi urmărit cu mare atenţie de către critici, prezintă o selecţie de opere fotografice de înaltă calitate.

Nicola Vinci este un artist complet. Chiar dacă a ales limbajul specific fotografiei, cercetarea sa artistică se exprimă într-o multitudine de direcţii pe care Vinci reuşeşte să le condenseze în fiecare declanşare a aparatului fotografic.

Pictura, sculptura, arhitectura, simţirea spaţiului care nu este doar văzut, ci este trait şi interiorizat, valoarea timpului şi a temporalităţii ca şi date care nu sunt doar tehnice sau mecanice, ci sunt esenţiale a fi percepute dramatic pe peliculă şi prin intermediul imaginii construite şi imprimate sunt valori de necontestat , fundamentale ale limbajului artistic propriu lui Vinci, care efectiv vine de la şcoala de Pictură frecvetată la Academia de arte din Barişi apoi scecializat în fotografie, având aşa/ după cum menţionam anteriordeschis campul- şi obiectivul¬ către experimente de translimbaj? care utilizează mai multe/ amesteca diversele limbaje artistice.

Acest aspect reiese magistral din operele expuse, realizate de catre Vinci cu o atentie tehnică rafinată şi de ultimă oră ( foarte nouă) : fiecare operă este imprimată după metoda Fine art- true giclee şi este montată pe dibond.

Prima serie de lucrări este grupată sub titlul Storie/Povestiri, realizat in anul 2013 şi alcătuit din zece cadre de o profundă şi îngrijorătoare poezie, în care celor doi protagonisti copii le este încredinţată sarcina de a interoga privitorul, chestionându-l cu privire la misterul vieţii, al sentimentelor, al începutului şi al sfârşitului lucrurilor.

Il progetto espositivo, dedicato a Nicola Vinci, uno dei fotografi attuali italiani più lirici e dal linguaggio spiccatamente simbolico e narrativo, conosciuto a livello internazionale e seguito dalla critica più attenta, presenta una selezione di opere fotografiche di altissimo pregio.

Nicola Vinci è un artista a 360 gradi. Pur avendo scelto lo specifico linguaggio della fotografia, la sua ricerca si esprime in una complessità di direzioni che l’artista riesce a condensare in ogni scatto fotografico.

La pittura, la scultura, l’architettura, il senso dello spazio non solo visto, ma vissuto e fatto proprio, il valore del tempo e della temporalità come dati non solo tecnici e meccanici, ma esistenziali da far sentire drammaticamente sulla pellicola e attraverso l’immagine costruita e stampat: sono questi gli elementi insindacabili e fondanti il linguaggio di Vinci, che effettivamente viene dalla scuola di Pittura, frequentata all’Accademia di Belle Arti di Bari, e poi si specializza nella Fotografia, tenendo aperto il campo-e l’obiettivo - alle sperimentazioni e alla contaminazione linguistiche.

Questo emerge magistralmente nelle opere esposte, realizzate da Vinci con una attenzione tecnica raffinata e all’avanguardia: ogni opera infatti è stampata secondo il metodo Fine Art-true giclèe e montata su dibond.

La prima serie di lavori è raccolta sotto il titolo Storie, realizzato nel 2013: formato da dieci ambientazioni di profonda e inquietante poesia, a due protagonisti bambini è affidato il compito di interrogare il riguardante, domandandogli del mistero della vita, dei sentimenti, dell’inizio e della fine delle cose.

Lucrările lasă să iasă la iveală prezenţa neliniştită a corpurilor care sunt deja suflete, şi care din individuale pot devein/evolua înspre/ roluri simbolice ale unei colectivităţi care vine să se interogheze asupra mesajelor profunde care izvorăsc din lucruri, fără a reuşi să le apuce// capteze în întregime, dar trăindu-le, întocmai, cu o lentil/ viziune/ feciorelnică la lente fancioulesca, a privirii- şi al judecăţii- suspendate.

Suntem/ ne găsim pe teritoriul filosofiei transformată în imagini: copiii pe care Vinci îi alege ca şi subiecţi ai Istoriilor sale , titlu aşadar semnificativ şi grăitor aşa cum sunt şi titlurile fiecărei lucrări în parte din cadrul acestei serii, devin simboluri ale unui adevăr naiv şi mândru, gata să se schimbe pe măsură ce evoluează lucrurile, odată cu trecerea zilelor şi a evenimentelor. Titluri semnificative cum sunt Ho tolto la mia pelle, în care un copil este în curs de dispariţie, pentru a lăsa spaţiul materiei lucrurilor, în sensul timpului care s-a acumulat în hainele care acum probabil că nu-I mai sunt bune.

Este imposibil să nu simţi aici ecoul marilor experienţe care se regăsesc în instalaţiile lui Christian Boltansky, care în privinţa conceptelor de memorie şi timp este un maestru al artei contemporane, cu cadrele sale care dispersează obiectele ca şi când ar fi umbre. Creşterea, experienţa, maturitatea, chiar şi moartea: alegerea între viciu şi virtute, între vis şi starea de veghe/trezire/ alert/ între acţiune şi non acţiune/ static/statism, sunt valori care revin la metamorfoza dansantă şi efemeră din imaginile lui Vinci, care ne cheamă spree le cu o putere şi cu un potential fascinant /vrajit, fără armistiţiu, lăsând privirea într-o constantă dimensiune de oniritate realist. O poveste care dansează între operele intitulate Il genio adolescente, il giro dell’orologio, la porta aperta, unde, în spatele metaforei travestiului: un schelet îmbrăcat de către un copil- se relevă toată memoria fotografică cultă a lui Vinci, de la Danze macabre la barocele Vanitas, pe de o parte, iar pe de altă parte toata capacitatea , în cazul sau înnăscută şi lirică, de a transcribe într-un mode delicat şi intens marea drama şi mister al vieţii.

Le opere lasciano emergere l’irrequieta presenza di corpi che già sono anime, e che da individuali possono assurgere a ruolo simbolico di una collettività che torna ad interrogarsi sui messaggi profonde delle cose, senza riuscire ad afferrarli pienamente, ma vivendoli, appunto, con la lente fanciullesca, dello sguardo – e del giudizio – sospesi.

Siamo nel territorio della filosofia resa immagine: i bambini che Nicola Vinci sceglie come soggetti delle sue Storie, titolo dunque quanto mai significativo e parlante come lo sono i titoli di ogni singola opera di questa serie, assurgono a simbolo di una verità ingenua e in fieri, pronta a mutare con l’evolversi delle cose, il trascorrere dei giorni e delle vicende.

Ecco allora che in Ho tolto la mia pelle, un bambino sta già svanendo, per lasciare spazio alla materia delle cose, al senso del tempo accumulatosi nei vestiti che forse ora non gli vanno più bene.

Impossibile non sentire qui eco delle grandi esperienze anche installative di Cristian Boltansky, che della memoria e del tempo è maestro dell’arte contemporanea, con le sue ambientazioni che trasudano di oggetti come ombre, di parole come candele colanti nella vanitas del ricordo, e al contempo nella persistenza del non voler dimenticare.

La crescita, l’esperienza, la maturità, anche la morte; la scelta tra il vizio e la virtù, tra il sonno e la veglia, tra l’azione e la stasi, sono valori che ritornano nella metamorfosi danzante e mutevole delle immagini di Vinci, che a loro ci chiamano con un potere e un potenziale ammalianti, senza tregua lasciando lo sguardo in una costante dimensione di realistica oniricità. Un racconto che danza tra le opere intitolate Il genio adolescente, Il giro dell’orologio, La porta aperta, dove dietro alla metafora del travestimentoo – uno scheletro indossato da un bambino – vi è tutta la memoria iconografica del fotografo colto quale Vinci, dalle Danze Macabre alle Vanitas barocche, da un lato, e dall’altro la sua innata attitudine nel trascrivere in modo delicato e intenso il grande dramma e mistero della vita.

Spaţiile sale, reduse adesea la termenele minime, camera şi locuri în care uşile sunt întredeschise, pereţii poartă urma unui tablou îndepartat de pe perete, pardoseaua poartă semnele/urmele şi fisurile paşilor precedenţi, ale tocurilor care au călcat pe acolo, de axe flexibile şi totuşi capabile să susţină greutatea secolelor, sunt locuri spirituale în care omul îşi rupe/ frânge trecutul experimentând prezentul, Intr-o tensioune continuăîntre ceea ce este şi cee ace poate-ar putea –fi, într-un dute-vino de întrebări şi viziuni, inchietudini şi relaxări ale sufletului. Spiritualitatea este astfel o altă cheie central şi recurentă cu care se poate citi şi înţelege opera fotografică şi interdisciplinară a lui Vinci, care demonstrează în alegerile sale formale şi lingvistice o foarte bună cunoaştere a istoriei artei, a fotografiei, dar şi a cinematografului secolului XX. Cum să nu ne amintim atunci, în faţa cadrelor sale, importanta lecţie a regizorului Luchino Visconti, extraordinary protagonistal stagiunii italiene de după cel de-al doilea război mondial? Chiar şi închise, în scenografiile sale, dulapurile trebuiau să fie pline de haine: sensul timpului startificat şi închis în acestea, într-adevăr, ar fi în mod natural transpirat/ rupt şi trecut traversând uşile inchise, ajungând astfel până la ochii publiculului filmului.

Aşadar, eu cred ca în Vinci se găseşte ceva dintr-o analogie sensibilă, o anumită calitate, înnăscută şi foarte bine studiată, de a face astfel încât operele sale să fie pline de o poveste care e încă acoperită cu un voal, dar totuşi ajunge la noi prin intermediul fiecărui detaliu de mare acurateţe al compoziţiei, fiecărui centimetru pătrat al fotografiilor sale extraordinare.

I suoi ambienti, ridotti spesso ai minimi termini, sono stanze dove le porte sono socchiuse, i muri portano la traccia di un quadro tolto dalla parete, i pavimenti i segni e le crepe di passaggi precedenti, di talloni calcanti, di assi cedevoli eppure capaci di sostenere il peso dei secoli: luoghi spirituali dove l’uomo trasuda il proprio passato sperimentando il presente, in una continua tensione tra ciò che è e ciò che può – potrebbe – essere, in un andirivieni di domande e visioni, inquietudini e distensioni dell’anima.

La spiritualità è allora un’altra chiave centrale e ricorrente con la quale leggere e intendere il lavoro fotografico di Vinci, che dimostra nelle sue scelte formali e linguistiche una grande consapevolezza della storia dell’arte, della fotografia, ma anche del cinema del XX secolo.

Come non ricordare allora, davanti ai suoi scatti, la grande lezione del regista Luchino Visconti, straordinario protagonista della stagione italiana del secondo dopoguerra? Anche se chiusi, egli esigeva che nelle sue scenografie gli armadi dovessero essere davvero colmi di abiti e masserizie: il senso del tempo in essi custodito, infatti, sarebbe naturalmente traspirato attraverso le ante chiuse, e giunto sino agli occhi del pubblico.

Ecco, io credo che in Nicola Vinci vi sia qualcosa di sensibilmente analogo, una certa qualità, innata e studiatissima, di fare in modo che le sue opere siano cariche di un racconto che ancora è velato, ma a noi giunge attraverso ogni accuratissimo dettaglio della composizione, ogni centimetro quadrato delle sue straordinare fotografie.

Aceste două realităţi se întâlnesc/confruntă şi în opera sa, ca şi temperaturile spaţio-temporale: evidente în seria Il Nodo, compusă din polipticuri de fotografii destinate descopmpunerii şi recompunerii, compoziţiei peisajelor din frânturi/ fragmente de privire şi de locuri, încă o data destinate interogării publicului asupra semnificaţiei timpului şi a spaţiului înscrise în încăperi, în străzi, în ceruri pe care le privim şi le traversăm zilnic.

Un traseu pe care expoziţia, intitulată Povestea lucrurilor, vă invită să-l faceţi acum: trăind-o întocmai ca pe o poveste, în care sunteţi voi protagoniştii şi dintr-un moment sunteţi şi spectatorii, fascinaţi de spactacolul oferit de către viaţa voastră şi de către visele voastre

Ciò si ritrova nella serie de Il Nodo, composta da polittici di fotografie destinate a scomporre e ricomporre paesaggi per frammenti di sguardi e di luoghi, ancora una volta pronti ad interrogare il riguardante sul significato del tempo e dello spazio iscritti negli ambienti, nelle strade, nei cieli che ogni giorno guardiamo e attraversiamo.

Un percorso che la mostra intitolato La Trama delle cose, invitano a fare sin dal titolo, chiedendo di essere visti, sfogliati, vissuti come un racconto affascinante: quello della vita di ogni uomo, nel suo misterioso accadere.

Il Nodo (Part 1) 2013 12 pcs., ed. 1/1 18x13cm each one print true giclèe on dibond

Il Nodo (Part 2) 2013 12 pcs., ed. 1/1 18x13cm each one print true giclèe on dibond

Il Nodo (Part 3) 2013 12 pcs., ed. 1/1 18x13cm each one print true giclèe on dibond

Text: Nicola Vinci Proiectele care sunt prezente în expoziţie, la fel ca de altfel toate operele mele, sunt fructul experienţelor mele, a celor trăite de către mine, a ceea ce mă atinge, mai mult şi mai profund.

Toate pleacă de la analize profunde, dar îşi pot găsi de asemenea originile într-un gest simplu sau într-o imagine rapidă a lumii care într-un moment dat imi traversează privirea.

Fotografia, pentru mine, reprezintă o dimensiune specială, pentru acest motiv am decis să o îmbrăţişez şi să o duc cu mine împărtăşind împreună bucurii şi tristeţi, o bogăţie infinită de nuanţe prin intermediul cărora putem vedea lumea concentrându-se puţin mai mult asupra a ceea ce timpul ne răpeşte.

Cu fotografia putem creea, documenta, fura, ascunde, denunţa.

In toate aceste privinţe, munca mea, din anumite puncte de vedere, se apropie de reportaj, de călătoria prin lume pentru a o putea ulterior povesti, readucând-o la viaţă prin reflecţia fotografului. Eu iubesc sămi construiesc şi să-mi reconstruiesc viaţa şi pe cea a celorlalţi prin intermediul imaginilor, amintirilor, senzaţiilor. Observ, trăiesc, elaborez şi în cele din urmă încerc să creez prin intermediul sentimentelor mele.

Fotografia mea conservă în ea însăşi aceste sentimente şi pe cele ale persoanelor care reprezintă ceva pentru mine. Acesta e ceea ce imi place cel mai mult din artă, acel spirit de împărtăşire a emoţiilor, a amintirilor şi a senzaţiilor.

In această expoziţie, Storie/ Povestiri este seria care mă reprezintă în cea mai mare măsură şi mă atinge în profunzime, vorbeşte despre mine, despre pasiunile mele, despre ceea ce iubesc şi port cu mine în pofida dificultăţilor. Am traversat o perioadă anevoioasă în trecut şi multe amintiri din ea sunt închise în aceste cadre. Există momente şi situaţii, în viaţa unui artist, care te îndeamnă să renunţi la tot din cauza greutăţilor, dar dragostea pentru lucrurile în care crezi, te împinge înainte, te face sa continui si sa incerci din nou.

I progetti che sono presenti in mostra, così come tutte le mie opere, sono il frutto delle mie esperienze, del mio vissuto, di ciò che mi tocca, maggiormente, nel profondo. Tutto questo parte da profonde analisi e può avere anche le sue origini in un semplice gesto o mediante una rapida immagine del mondo che in un determinato istante attraversa il mio sguardo.

La fotografia, per me, è una dimensione speciale, per questa ragione ho deciso di abbracciarla e portarla con me condividendone gioie e dolori, una ricchezza infinita di sfumature attraverso le quali guardare il mondo soffermandosi più a lungo su ciò che il tempo ci porta via.

Con la fotografia possiamo creare, documentare, rubare, nascondere, denunciare.

In tutto ciò il mio lavoro, per certi versi, è vicino al reportage, al viaggiare per il mondo per raccontarlo e farlo rivivere attraverso la riflessione del fotografo. Io amo costruire e ricostruire la mia vita e quella degli altri attraverso immagini, ricordi, sensazioni. Osservo, vivo, elaboro ed infine cerco di creare attraverso i miei sentimenti. La mia fotografia conserva in sé questi sentimenti e quelli delle persone che rappresentano, per me, qualcosa. E’ questo che più mi piace dell’arte, quello spirito di condivisione di emozioni, ricordi e sensazioni.

In questa mostra, Storie è la serie che più mi rappresenta e mi tocca nel profondo, parla di me, delle mie passioni, di ciò che amo e che porto avanti con sacrificio. Ho attraversato un periodo difficile in passato e molti ricordi sono racchiusi in questi scatti. Ci sono momenti e situazioni, nella vita di un artista, che ti spingono a mollare tutto per le difficoltà ma l’amore per ciò in cui credi, ti spinge oltre, ti induce a continuare e provare ancora.

Le Fifre 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

La Porta Aperta 2013 ed.1/2 80 x 60 cm print true giclèe on dibond

Tear 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

Sotto la pelle 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

la mia è solo una delle tredici solitudini possibili.

Di solite attese e sospesi.

Ed è curabile con gocce di Minias e Serenase la mia è solo paura delle ovvie conseguenze inevitabili è il mio sognare di non averti davvero mai incontrata ho smesso per sempre di occuparmi un quarto d’ora al mese di te non mi prendo più cura neppure un quarto d’ora di te alla fine l’estate non ci portò che guai bugie e promesse infinite cose dette alcune sussurrate e va da sé ora non serviamo più a niente sfocate le scene alcune epocali e va da sé di asciugamani celesti a cancellare le tracce madreperla di me su di te con te se ne vola via l’oro dei giorni vola il piacere degli occhi mai sazi di nuovi profili mentre gridi i tuoi ma non serviamo più a niente.

Questo quello che si è riusciti a dire.

Il genio adolescente 2013 ed.1/2 80 x 60 cm print true giclèe on dibond

Appunti 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

Ho tolto la mia pelle 2013 ed. 2/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

I Viaggiatori 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

Sotto la sedia 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

Il giro dell'orologio 2013 ed.1/3 40 x 32 cm print true giclèe on dibond

Text: Nicola Vinci Fiecare dintre noi este precum o carte ale cărei pagini se îngălbenesc, dar care conservă semnele timpului, devenind, în mâinile cui este în măsură să aprecieze, un dar unic şi preţios, întotdeauna diferit. De multe ori simţi că ai vrea să rupi paginile vieţii tale, să le laşi să cadă pe pardoseală pentru a întrerupe naraţiunea, având însă speranţa că cineva te-ar putea totuşi opri. In acelaşi timp praful se ridică şi desenează alte atmosfere. Participă în tăcere la disconfortul tău şi lasă semne.

In acelaşi timp, în aceste pagini este păstrată amintirea unui foarte drag prieten al meu, un mare artist dispărut prematur, îl omagiez pe el şi puterea pe care o avea, talentul şi energia sa, el se ascunde în spatele ochilor lui Van Gogh în timp ce aceştia vă privesc.

Cea mai bună modalitate de a înţelege lucrările mele este să vă priviţi pe voi înşivă prin intermediul imaginilor mele.

Poate unii se vor gândi că sunt imagini triste, fără speranţă, fără ieşire.

Lumina există însă întotdeauna şi frânge întunericul, semnalând o cale de scăpare. Eu nu sunt trist şi nu trebuie să ne simţim trişti văzând aceste imagini, aceasta este viaţa, cu ale sale bucurii şi tristeţi, iar eu cu sinceritate vă spun că nu am curajul să fotografiez zâmbete.

Vreau să povestesc ceea ce nu-mi place în lume, pentru că bucuriile trebuie să le trăim în modul cel mai intim şi cu persoanele cele mai dragi,iar acestea sunt lucrurile de care fiecare dintre noi trebuie să aibă grijă în cel mai bun mod cu putinţă. Pentru toate celelalte, trebuie să privim ce se întâmplă, pentru a putea schimba ceea ce este posibil şi pentru a le păstra în memoria noastră astfel încât să fim capabili să ne extindem conştiinţa.

Pamânt, sânge, sare.

Ciascuno di noi è come un libro dalle pagine che ingialliscono ma che conservano i segni del tempo, diventando, nelle mani di chi è in grado di apprezzare, un dono prezioso ed unico, sempre diverso. Molte volte hai voglia di strappare le pagine della tua vita, di lasciarle cadere sul pavimento per interrompere la narrazione con la speranza che qualcuno possa fermarti, interrompendo il tuo gesto semplicemente raccogliendo un foglio caduto, parte di te. Nel frattempo la polvere si sposta e dipinge altre atmosfere. Partecipa, in silenzio, al tuo disagio e ne lascia i segni.

Nei medesimi istanti, in queste pagine si è addormentato un mio carissimo amico, un grande artista scomparso prematuramente (Cristiano De Gaetano), omaggio lui e la sua forza, il suo talento, la sua energia, egli si nasconde dentro gli occhi di Van Gogh mentre vi guardano.

La cosa migliore per comprendere il mio lavoro è guardare voi stessi attraverso le mie immagini. Forse qualcuno può pensare che sono immagini tristi, senza speranza, senza via di uscita. La luce c’è sempre e sempre spezza il buio, segna una via di uscita. Non sono io ad essere triste e non dobbiamo sentirci tristi nel vedere queste immagini, questa è la vita, con le sue gioie e i suoi dolori e finchè ci saranno guerre e violenza, crisi e disperazione, sinceramente non avrò il coraggio di fotografare sorrisi. Voglio essere la Guernica di Picasso e non un bel mazzo di fiori da regalare in occasione del più piacevole degli eventi.

Voglio raccontare ciò che non mi piace del mondo, perché le gioie dobbiamo viverle nella maniera più intima e con le persone più care, sono cose che ciascuno di noi deve custodire nel migliore dei modi. Per il resto dobbiamo guardare ciò che accade, per poterlo cambiare e per averne memoria in modo da poter fare sempre meglio.

Terra, sangue, sale.

Terra Sangue e Sale 2011 ed. 1/2, diptych, 100 x 80 cm each print true giclèe on dibond

Nell'armadio 2011 ed. 1/2, 100 x 80 cm print true giclèe on dibond

Il Fiume 2011 ed. 1/2, diptych, 100 x 80 cm each print true giclèe on dibond

Text: Nicola Vinci

Omul nu încetează niciodată să se joace, jocul şi durerea sunt deseori foarte apropiate. Copilul creşte jucându-se, prin intermediul jocului el descoperă lumea şi încearcă să înţeleagă dinamica acesteia. Suntem scoşi din joc. Cei mai vulgari dintre oameni se folosesc de război ca de o armă a ignoranţei şi a puterii, dorind să dirijeze privirea celor care încă mai cred că alegerea le aparţine, încotro le este lor mai profitabil.

Priviţi imaginile, puteţi întrezări o veche cadă de baie, închideţi ochii, alunecaţi în ea şi traversaţi oceanul.

Veţi găsi în fotografia care închide dipticul, un nativ american. Atunci veţi înţelege că aţi ajuns într-o ţară care nu e a voastră, pe pământul care aparţine unor oameni care l-au plătit cu sânge.

Incercaţi să citiţi imaginile mele în acest mod, cu sentimentele voastre.

Nu va fi nevoie de alte informaţii ulterioare.

Este ora unu, orologiul semnalează sfârşitul unei alte zile, mă apropii de voi...

L’uomo non smette mai di giocare, il gioco e il dolore sono spesso molto vicini. Il bambino cresce giocando, col gioco egli scopre il mondo e cerca di comprendere le sue dinamiche. Gli uomini più volgari usano la guerra e loro non comprendono il dolore degli altri perché per loro forse tutto questo è un gioco. Guardate l’immagine, potete intravedere una vecchia vasca, chiudete gli occhi, infilatevi dentro ed attraversate l’oceano. Quando dopo un lungo viaggio troverete un nativo americano allora capirete che siete giunti in una terra che non è vostra, in una terra che appartiene a gente che ha pagato con salsa di pomodoro e sangue.

Provate a leggere le mie immagini così, con i vostri sentimenti. Non ci sarà bisogno di ulteriori informazioni.

E’ l’una, l’orologio segna la fine di un’altra giornata, mi sto avvicinando a voi...

„Recunoştinţa în faţa tuturor persoanelor care fac posibilă realizarea şi fructificarea proiectelor mele, inclusiv a acestei expoziţii, de la directorul galeriei Alberto Perobelli, la directorul artistic Walter Bonomi si Ilariei Bignotti şi un mulţumesc din suflet tuturor persoanelor care, stând in spatele scenei, fac posibilă realizarea unei expoziţii.” (Nicola Vinci)

„La gratitudine nei confronti di tutte le persone che rendono possibile la realizzazione e la fruizione dei miei progetti e di questa mostra, dal direttore della galleria Alberto Perobelli, al direttore artistico Walter Bonomi a Ilaria Bignotti e un grazie di cuore a tutte le persone che rendono possibile la realizzazione di una mostra stando dietro le quinte perciò.” (Nicola Vinci)

Expoziţia, curatoriată de către Ilaria Bignotti şi Walter Bonomi, constituie aşadar un eveniment important pentru criticii şi colecționarii internaționali de artă, confirmând dorinţa Galeriei IAGA de a fi o platformă culturală vivace, având ca principal obiectiv dezvoltarea şi promovarea dialogului dintre cercetările artistice contemporane italiene şi cele est-europene, multumită şi participărilor la târguri de artă, la manifestări şi evenimente de artă contemporană internaţionale, privind înspre un viitor cert în care schimbul cultural şi dialogul internaţional să reprezinte fundaţia pe care se vor construi proiecte artistice de lungă durată, transând astfel noi granițe geografice artistice şi culturale.

La mostra, a cura di Ilaria Bignotti e Walter Bonomi, costituisce dunque un importante appuntamento per la critica e il collezionismo internazionali, confermando la volontà di Galeria IAGA di essere vivace piattaforma culturale il cui principale obiettivo è quello di sviluppare e promuovere il dialogo tra le ricerche artistiche italiane contemporanee ed est europee, grazie anche alla partecipazione a fiere d’arte, manifestazioni e eventi di arte contemporanea internazionale, guardando ad un futuro possibile dove lo scambio culturale e il dialogo internazionale siano davvero le fondamenta sulle quali costruire progetti artistici a lunga durata e tracciare nuove e vincenti geografie artistiche e culturali.

Graphic design Sabina Elena Dragomir Project manager Walter Bonomi Photo credits Catalin Hladi Nicola Vinci

From an idea by Alberto Perobelli

Š IAGA Contemporary Art Str. Closca nr. 9-11, Cluj-Napoca, Romania