Yearbook 2017
Dragi elevi, In urma cu patru ani erati niste copii timizi care paseau impreuna spre o noua etapa, poate cea mai grea, din viata voastra. Sunt convins ca, fiind elev in cadrul Liceului Teoretic International de Informatica Bucuresti, drumul parcurs de voi a fost unul special. S-au legat prietenii stranse, ne-am format amintiri impreuna, am invatat ca, inainte de a creste ca oameni, trebuie sa crestem si ca suflete. Atat eu, cat si intregul corp profesoral, am fost onorati si privilegiati de faptul ca ne-ati ingaduit sa va ghidam pasii catre un viitor plin de impliniri si bucurii. Am reusit sa surprindem schimbarea voastra din copii in “mici adulti�, care, cu siguranta, ne vor face mandri. Speram ca tot ceea ce ati invatat in acesti ani sa va ajute atat in plan profesional cat si personal. Nu uitati profesorii, care, cu daruire, au reusit sa va insufle pasiunea pentru invatat, colegii care v-au fost alaturi atat in momentele fericite cat si in cele mai putin placute, dar cel mai important nu uitati niciodata cum ati fost voi insiva in anii copilariei. Amintiti-va inocenta, energia, pasiunea, daruirea, prietenia dar mai ales fericirea specifica varstei. Vreau sa adresez multumiri speciale parintilor care ne-au sustinut continuu si au avut incredere in echipa ICHB sa coordoneze unul dintre cele mai importante lucruri din viata unui parinte, educatia copilului sau. Dragi absolventi ai claselor a VIII-a, nu plangeti, nu va intristati; si viata de liceu poate fi minunata. Deschidetiva aripile si zburati spre necunoscut, pastrand in amintirea voastra numai momentele placute petrecute impreuna.
Manager,
Hayati Agaoglu
Yearbook 2017
Mesajul Managerului
Prof. Hayati Agaoglu Manager
Prof. Stoica Manuela Director
Prof. Fahrettin Arslan Director Adjunct
Prof. Irsel Abdula Director Educativ & Coordonator Olimpiade si Concursuri Scolare
Prof. Nuri Guner Director Adjunct Clasele V-VI
Yearbook 2017
Prof. Abdi Senol Director Adjunct Clasele VII-VIII
Conducerea Scolii
Catedra de Limba Romana
Andronache Loredana
Chivereaenu Maria
Gardin Sorina Maria
Irimia Daniela
Margean Nicoleta
Sanda Elena Andreea
Visoiu Iulia
Hristea Alina
Catedra de Matematica
Buse Gabriela
Baiasu Viorel Dumitru
Paun Georgeta
Ioana Mihai
Popa Nicolae
Cadre Didactice
Ivanovici Lioara
Tapescu Doina
Yearbook 2017
Nicolae Elena
Vasile Daniela
Catedra de Stiinte
Ciubota-Rosie Daniela
Cusmulescu Lucian
Preotesescu Daniela
Gherghe Adriana
Lupulescu Felix
Catedra de Religie
Neicu Laura Carmen
Tug Omer
Tudor Gabriela
Tanase Laurentiu
Catedra de Stiinte Sociale
Stoica Manuela Aurora
Irsel Abdula
Badea Florentina
Dinu Laurentiu
Pavel Cristina
Catedra de Tehnologii si Informatica
Ardelean Ramona
Abdi Senol
Cabas Ali
Yearbook 2017
Shtembari Mikele
Boboc Catalina
Cadre Didactice
Catedra de Limbi Moderne Limba Engleza
Adam Adela
Fitzgerald Liana
Mahoney Marina
Tomsa Alexandra
Zuleyha Turkyilmaz
Fahrettin Arslan
Tahir Oduperk
Mustafa Akbenli
Limba Turca
Georgescu Catalina
Sedat Uzer
Consilier Scoalar
Rusu Cristina
Dilek Gulen
Limba Franceza
Limba Germana
Radulescu Mihaela
Otel Ramona
Catedra de Arte
Monica Dinu
Ivan Ancuta
Catedra de Educatie Fizica si Sport
Ifrim Razvan
Guner Nuri
Dragan Maria Yearbook 2017
Cadre Didactice
Lazar Bianca
Departament I.T.
P.R. & Admissions
Contabilitate
Departament Stiinte
Serban Adrian
Mocanu Sorina
Stavre Elena
Stamate Elisabeta
Secretariat
Nicola Mariana
Receptie
Silvestru Elena
Tapus Alin
Toma Elena
Intretinere si Mentenanta
Dobre Elisabeta
Asanache Elena
Sandu Anisoara
Gavrila Dumitra Yearbook 2017
Gheorghe Nicolae
Florescu Iulian
Anciu Mituta
Personal
Dincu Virgil
Tanase Gabriela
Obiectivul de importanta majora al liceului nostru este de a le oferi elevilor o educatie polivalenta, din punct de vedere intelectual, social, estetic, psihic si moral, astfel incat in momentul in care termina liceul sa fie niste tineri responsabili, disciplinati, buni cetateni, sa aiba o gandire rationala temeinic argumentata, sa cunoasca pe deplin valorile umane si sa aiba un bagaj important de cunostinte din domenii variate. Elevii: Au abilitati speciale, unice, talente, aptitudini Pot experimenta cheia spre succes Pot castiga increderea de sine insusi Se pot adapta unei noi scoli si unei noi comunitati dintr-o cultura diferita Cadrele didactice: Detin cunostinte temeinice in aria de specializare Pun in practica variate metode didactice Se dezvolta personal si profesional, din punct de vedere didactic. Acorda atentie fiecarui elev in parte Scoala noastra: Cultiva valoarea Promoveaza diversitatea Incurajeaza intelegerea valorilor universale Reprezinta conexiunea cu celelalte domenii si cu intreaga lume Yearbook 2017
Obiectivul ICHB
Ne ocupam atent de educatia elevilor incepand din clasa a V-a, ciclul gimnazial si continuand pana in clasa a XII-a de liceu. In functie de aptitudini si inclinatii, elevii de gimnaziu au posibilitatea de a opta pentru clase de matematica intensiv, engleza intensiv sau clase cu profil normal. Suntem siguri ca la Liceul Teoretic International de Informatica Bucuresti oferim copiilor un invatamant de calitate si o educatie adecvata, care va asigura o dezvoltarea armonioasa ce va deschide drumul in viata. Elevii de liceu au ocazia de a alege fie pentru profilul real (matematica - informatica, stiinte ale naturii), fie pentru cel uman (filologie). In liceu, elevii vor avea sansa de a studia stiintele exacte (Matematica, Informatica, Fizica, Chimie, Biologie) in limba engleza, ceea ce le va fi folositor absolventilor care vor aplica pentru burse de studiu la universitati din afara granitelor Romaniei, dar si celor care vor alege sa isi continue studiile in tara.
Yearbook 2017
Pofilul ICHB
Liceul Teoretic International de Informatica Bucuresti, cu clase pentru gimnaziu si liceu, este acreditat de catre MECTS, urmand curriculumul national de invatamant. In momentul acreditarii s-a constatat respectarea la un inalt nivel de catre personalul scolii a cerintelor din standardele de acreditare pe domenii si functii manageriale: curriculum, resurse umane, resurse materiale, managementul clasei, proiecte si programe, parteneriate, imagine. O atentie deosebita este acordata studiului limbilor straine; elevii invatand Limba Engleza, Limba Turca, Limba Franceza, Limba Spaniola. Urmand curricula nationala de invatamant, la sfarsitul gimnaziului si liceului, elevii sustin examenele de Evaluare Nationala, respectiv Bacalaureat, beneficiind de pregatire suplimentara din partea scolii, adecvata sustinerii testarilor. Procesul instructiv-educativ se desfasoara conform programei prevazute de MECTS, folosindu-se tehnici moderne de predare si materiale didactice performante.
Acreditare ICHB
Yearbook 2017
IOSIFESCU DINU ALEXANDRU Matematica Informatica
ARDELEAN ALEXANDRU Matematica Informatica
PETICARU ALEXANDRU Informatica
TITIANU MIHAI CEZAR Informatica
TOMA ELIZA Informatica
STANESCU LIVIU CRISTIAN Informatica
BUHNIA TUDOR ALEXANDRU Informatica
CARAUS IOANA MADALINA Matematica Fizica
VULTURU DARIUS ANDREI Matematica
MILITARU DAVID Matematica
STAN BRIANNA Robotica Mini Sumo
ALEXANDRU CATINCA Matematica
POPA DIANA ALEXANDRA Matematica Informatica
MOISE ANDREI MARIAN Informatica
CONSTANTINESCU DAVID
Informatica
NODEA ADRIAN Matematica
CADIR SELIM Matematica Informatica
VELICU ALEXANDRU STEFAN Matematica
ANDREI LUCA MIHAI Matematica
SACHELARIE RALUCA MARIA Informatica
BARAS VLADIMIR NICHOLAS LAURENTIU
Informatica
STANESCU ALEXANDER MATTHEW Fizica
ARICIU MARIA EMILIA Matematica
VASILE OCTAVIAN Informatica
YU LIN SHANG Limba Turca
GHEORGHE LUCA ANDREI Matematica Fizica
DRAGOMIRESCU ROBERT Matematica Informatica
DRAGOSTIN DAVID CRISTIAN Matematica
RADU ION ALEXANDRU Matematica Informatica
VOICU MIHNEA ANDREI Informatica
NEACSU MIRUNA Matematica
Medalii Aur
17
Medalii Argint
19
Medalii Bronz
21
TOTAL MEDALII:57 Yearbook 2017
Succese 2015-2016
COJOCARU ANDREI Informatica Geografie
GREACA ALBERT Matematica Informatica (Lot)
GASAN CAROL LUCA Matematica
SFIA ANCA Matematica
PAUNESCU ALEXIA Matematica
BODROGEAN MIRCEA RAUL Chimie Fizica
MIRICA MATEI Informatica (Lot)
FARES MOHAMAD DIB Informatica
MOISE ALEXANDRU IOAN Informatica
STEFAN MIHAI Matematica
CREASTA STEFAN Informatica
AVADANEI RADU CRISTIAN Astrofizica (Lot)
POPA MOCANU MARIA SOFIA Astrofizica (Lot)
ZLATEA CEZAR STELIAN
MARGINEAN ANDREI THEODOR Matematica
TRAN BACH NGUYEN Matematica Informatica
DONCIU MIRCEA Matematica Informatica (Lot)
SIMON SEBASTIAN MIHAI Matematica Informatica
ROMANESCU FLAVIU Matematica
BANCILA ANDREI Informatica
FEODOROV ANDREI Informatica
BADETOIU ANA MARIA DENISA Limba Turca
PARFENI ANDREI
COMAN TUDOR Informatica
ABU SHANAB AMINA Matematica Astrofizica Fizica
ALEXANDRU Matematica Chimie Fizica
Matematica Fizica
ICHIM ALEXIA IOANA Matematica
CIUBOTARU MATEI, CONSTANTINESCU TUDOR INFOMATRIX Line Follower
VISOIU MIHNEA, COSTAKE DIMITRIE INFOMATRIX Line Follower
DUMITRU SERBAN, NAE VLAD INFOMATRIX Line Follower
CALIN TEODOR, DRACOPOL RAZVAN INFOMATRIX Line Follower
CIUCA HORIA, MURESAN ALEXANDRU INFOMATRIX Line Follower
STANESCU NICHOLAS, IVAN TUDOR INFOMATRIX Line Follower
DESPOT TOMA, ALEXE DANIEL INFOMATRIX Line Follower
DUMITRESCU MIHAI, FLORESCU VLA INFOMATRIX Line Follower
NODEA ADRIAN, SERBAN GARDIN INFOMATRIX Line Follower
Succese 2015-2016
Yearbook 2017
Club Aikido
Club American Culture
Club Canto si pian
Club EBRU
Club Basket
Club Mind Storm
Club de Chitara
Clubul logicienilor
Yearbook 2017
Cluburi
Club Volei
Club de Arta
Club Informatica
Club de Handbal
Club de Comedie
Club de Dans
Club de Fotbal
Club Tenis de Masa
Cluburi
Yearbook 2017
Deschiderea noului an scolar
Picnic la Potigrafu
Academia de Paintball
Azuga
Baschet la superlativ
Cavalerii Fotbalului
Baile Herculane
Campul Lung Muscel Yearbook 2017
Activitati
Cheile Gradistei
Marius Moga la ICHB
Targ de prajituri
Excursie la Predeal
Slanic Prahova
Vidraru-Cetatea Poenari
Vino, gateste si mananca!
Campania umanitara - Cadouri de Craciun
Activitati
Yearbook 2017
English Week - Quiz Competition
Liviu Teodorescu la ICHB
Serbarea de Craciun
Turneul de Basket Sector 3
1 Decembrie - Ziua Romaniei
ICHB got talent
firSTep 2017
Tabara de schi Azuga
Yearbook 2017
Activitati
Saptamana stiintei
Iesire la muzeu
AmKart Tunari
Bright Speakers-etapa pe scoala
Concurs de cultura generala
Suntem Povesti
Excursie Vulcanii Noroiosi
Dragos Popeanga - Campion in Cehia
Activitati
Yearbook 2017
Premierea Olimpicilor Internationali
Insula Creativitatii
Concurs de creatie literara
Campionatul national de Schi
Excursie Vidraru
Ora de dirigentie altfel
Saptamana Artelor- Concurs Kahoot Yearbook 2017
Saptamana artelor - Talent Show
Activitati
Saptamana Limbii Franceze
Sarbatatorirea victoriei de la Dardanele
Concurs Mama
Serbare 8 Martie
Bright Speakers - Etapa pe Municipiu
Fotbal Elevi VS Profesori
Excursie - Disneyland Paris
Robot Challenge 2017
Activitati
Yearbook 2017
Dragi elevi, Timpul se scurge foarte repede si iata ca a mai trecut un an scolar in cadrul familiei ICHB! Vreau sa va felicit pentru tot efortul pe care l-ati depus pe parcursul acestui an scolar, pentru rezultatele remarcabile pe care le-ati obtinut la olimpiade. Sunteti o clasa plina de copii energici cu o minte stralucita. Timpul petrecut alaturi de voi atat in sala de curs, cat si in activitatile extrascolare organizate, a fost de nepretuit si cu siguranta vom pastra nenumarate amintiri impreuna. Va multumesc pentru ca formati o echipa de invidiat cu elevi talentati prin urmare va doresc mult succes in viitor! Sper sa ne revedem la toamna plini de entuziasm si dornici de a participa la cat mai multe concursuri. Va doresc o vacanta placuta!
Nuri Guner
Prof. diriginte Guner Nuri
Yearbook 2017
Clasa a V-a A
ANDREI LUCA MIHAI
ARDELEAN ALEXANDRU
ARICIU MARIA EMILIA
AVADANEI RARES
CADIR SELIM
DIACONU ALEXANDRU
DIACONU SARA
FARES ZINA
GRIGOROIU VLAD
IOSIFESCU DINU
KURNAZ MATEI CELAL
MIHALACHE IULIA
MUNTEANU CRISTIAN
NEDELCU INGRID
NODEA ADRIAN
PETICARU ALEXANDRU
POPA DIANA ALEXANDRA
POPA TEODOR NECTARIE
POPESCU COSTIN IOAN
TIRZIU PETRE
Clasa a V-a A
TITIANU MIHAI CEZAR
TOMA ELIZA
Yearbook 2017
VASILE OCTAVIAN
Dragii mei, Cu mare emoţie în suflet îmi amintesc o zi de toamnă însorită, în care, prin mulţimea de copii, v-am zărit adunaţi în curtea şcolii, căutând cu privirea pe cea căreia urma să-i spuneţi doamna dirigintă. Acum, aflândune la sfârşit de an, acea clipă a dobândit o semnificaţie aparte care s-a concretizat intr-o relaţie pe care am constriut-o împreună pe parcursul unui an bun, în care cu efort şi cu bunăvoinţă aţi învăţat să fim o familie. Daca ar fi să mă exprim în termenii literaturii, voi sunteţi la începutul unei călătorii, o experienţă iniţiatică, ce se doreşte a fi, asemenea eroilor din basm, una extrem de benefică pentru că ea vă ajută să vă descoperiţi sinele, să vă maturizaţi frumos. În ipostaza de părinte spiritual am delicata misiune de a va da căteva sfaturi. În primul rând, veţi avea de parcurs cale lungă până Chivereanu Maria la finalul călătoriei, aşa că încercaţi să alegeţi drumul drept, modele fiinduvă atât oamenii din jurul vostru, cât şi cele oferite de textele literare. Pe de altă parte, nu uitaţi să vă bucuraţi de clipele minunate ale copilăriei, trăite în spiritul inocenţei şi aş vrea ca în clasa a VIII-a să vad pe chipurile voastre aceeaşi privire candidă cu care m-aţi întâmpinat într-un ATUNCI, devenit mitul întâlnirii noastre. Cu toată dăruirea, mereu aceeaşi, a voastră dirigintă, Maria Chivereanu.
Yearbook 2017
Clasa a V-a B
BIGAN VLAD
BUSTANI SAMIRA LARA
CIUCA HORIA
DEGERATU CLARA MARIA
DUMITRACHE THEODOR STEFAN
DUMITRESCU MIHAI
FLORESCU VLAD CRISTIAN
GHIMFUS MARIA ALESIA
IVAN TUDOR GEORGE
MARINESCU ALEXIA ANDREEA
MIRICA IOAN ALEXANDRU
MITREA MARIA
NICOLAE ALEXANDRA
POPA MIRUNA
RADU TEODOR GABRIEL
SAHIN LEYLA TUBA
SCARLAT IULIA
SIMINA IASMINNE MAISSA
STANESCU LIVIU CRISTIAN
STANESCU NICHOLAS SEBASTIAN
Clasa a V-a B
TACU ALEXANDRU
VELICU ALEXANDRU STEFAN
Yearbook 2017
ZAMFIRESCU LUCA
Dragii mei, Intalnirea la inceput de an, alaturi de voi, a fost deopotriva emotionanta, asa cum cred ca a fost si pentru voi. De atunci, odata cu trecerea timpului, am descoperit personalitati diferite;unele puternice si serioase, altele mai timide si mai copilaroase insa ambele, ale unor copii frumosi, plini de calitati remarcabile. Mi-am luat angajamentul de a va fi aproape, de a va indruma si de a fi “parintele� de la scoala, acela care v-a laudat cand ati meritat, v-a certat cand a trebuit si poate a parut nedrept uneori in decizii ,insa toate acestea au fost luate pentru binele vostru si pentru a ramane un colectiv unit. Imi doresc ca la anul sa reintalnesc aceiasi copii, dornici de a cunoaste si la fel de muncitori cum ati fost in acest an pe care l-am petrecut impreuna, dar pana atunci va doresc sa va relaxati,sa va bucurati de vacanta, sa ne putem revedea cu forte proaspete.
Yearbook 2017
Ivan Ancuta
Clasa a V-a C
ANDREI SEBASTIAN STEFAN
BABALÃŽC BIANCA
BADETOIU INGRID
BIZU EMANUEL ALEXANDRU
CHIRA DARIA
DURGHEU DAVID ALEXANDRU
ENE ANDREI TUDOR
GOLAES EDUARD ANDREI
HAGIU ALEXIA TEODORA
KOUPATSARIS IOANIS
MELNICIUC ANA MARIA
POPESCU VICTOR ALEXANDRU
OPREA TUDOR
PETRESCU STEFANIA FLORENTINA
MUSTAFA MELIH
PRUNEA ALEXANDRU
ROTAR MADALINA ELENA
SPATARU BOGDAN MATEI
VARLAN MIHAI RAZVAN
VOICU MIHNEA TUDOR
YUKSEL DENIZ
Clasa a V-a C
Yearbook 2017
Lupulescu Felix
2017 (2+0+1+7=10). Un an de nota 10 sper pentru voi copii, greu dar și provocator prin noile experiențe oferite de această trecere spre o nouă etapă din viața voastră. Sunteți frumoși, entuziaști, curioși și plini de energie, sper că așa veți rămâne și în viitor. Unora le-a fost mai greu, altora mai ușor dar “Ai răbdare! Toate lucrurile sunt dificile înainte să devină ușoare” (Saadi). Am pus piatra de temelie pentru dorința de a cunoaște natura și mediul în care trăim, un mediu frumos cu provocări diverse și numeroase momente în care trebuie să luați decizii. Fiecare oră de dirigenție pentru mine este o misiune importantă de educație dincolo de barierele ce țin de școală. Îmi doresc să fi învățat modestia, dorința de cunoaștere a celorlalți dar și autocunoașterea limitelor. 10 nu este o notă maximă pentru voi dragi copii după părerea mea, ci merge spre 11, 12, spre infinit. Urcați o treaptă în experiența voastră de viață dar nu uitați că mai este una deasupra ei. Vă urez să depășiți toate momentele grele în următorii ani și să le considerați oportunități în formarea voastră ca tineri puternici și doritori de cunoaștere. “Fiecare succes cumpără pur și simplu biletul de acces către o problemă mai dificilă.” (Henry Kissinger). Cu drag, prof. Felix Lupulescu
Yearbook 2017
Clasa a V-a D
ALEXANDRU MARIO FLORIN DANIEL
BACIU RUXANDRA
BREANA SARAH STEFANIA
CARAUSU FILIP STEFAN
DUMITRESCU ANDREI
FLOREA DAMIANA
ILIAS TEODORA MARIA
ILIE ROXANA
MATA CLARA
MOISE ANDREI
MOVILEANU THEEA MARIA
PALADA ANDRA
PAVELESCU MARA
RADULESCU ALEXIA
SANDU MATEI
STOICA ANA RUXANDRA
VILCESCU MARINA ALEXANDRA
VOINEA DOROTHEA
ZAHARIA ANTONIA MARIA
ZAMFIRESCU IOANA MIRUNA
Clasa a V-a D
Yearbook 2017
Dragii mei, Ne cunoastem deja de un an in care am invatat dar ne-am si distrat, incercand sa personalizam fiecare ora petrecuta impreuna. Astazi, cand clasa a VI-a bate timid la usa va doresc o vacanta minunata pe care sa o gustati din plin si nu uitati sa ramaneti aceiasi copii savurosi, inteligenti si cuminti pe care i-am cunoscut. Ne revedem cu drag la anul, viitori VI E!
Tomsa Alexandra
Yearbook 2017
Clasa a V-a E
BAIATU MARIA ANDREEA
CALIN DAVID ANDREI
CALUGAREANU MARA
CATUNEANU GEORGE MATEI
COSAR ADRIAN
COSKUN IREM MERYEM
DOBRICA DARIA TEODORA
DRAGHICIOIU DAN SERBAN
ENACHE CAROLINA
GARDIN PETRU SERBAN
GHERGHINA SONIA MARIA
GURSOY HASAN
HARDALAU SABINA NICOLA
ILGIN FAHRIYE IREM
NALINI PARISA IOANA
PINCA LARA
RILLA THEODOR ALEXANDRU
RUSU RARES IOAN
VASILUTA DENISA
YAGMUR ALPER
Clasa a V-a E
Yearbook 2017
Dragi copii, Primul vostru an din gimnaziu, in care ati pasit cu emotie si bucurie, pot spune ca ati obtinut rezultate foarte bune la invatatura si ati reusit prin momentele petrecute impreuna sa deveniti un grup unit, pe care ii pot numi prietenii din clasa 5F. Ma bucur ca sunt diriginta voastra, v-am placut din prima clipa de cand ne-am cunoscut si ati reusit sa ma impresionati pe zi ce trece. Sunteti niste copii plini de viata, copilarosi, unici, talentati, competitivi, dornici de a progresa, de a petrece timpul impreuna si de a participa la cat mai multe concursuri. Doresc sa le multumesc parintilor vostri pentru sprijin si buna colaborare, iar voua va doresc sa culegeti in acesti 4 ani de gimnaziu tot ce e mai bun de la fiecare profesor, sa va faceti cat mai multi prieteni si sa fiti mereu buni, uniti, zambitori si luptatori.
Dinu Monica
Mult succes in CLASA 6F!
Yearbook 2017
Clasa a V-a F
BULUT AHMET BERAT
CIRLESCU MARIA BIANCA
DEBREZENI ROLAND
GATAIANTU MARIA JASMINA
GOLASIU CATINCA MARIA
IONESCU NATALIS
IOSEF DAVID BERNARD
LUCA SOFIA ECATERINA
MIDANI ANUAR
MIDANI MAHA
MIERCAN DELIA STEFANIA
MAHMOUD SARA MARIA
MUSAT HORIA TEODOR
NESTOR EVA KATERINA
NICOLA DRAGOS MIHAI
OLTEANU MARA LUIZA
PREOTU PAUL ALIN
SAKI ARIS
SARILGAN BIANCA YASMIN
SOLEYMANI KHAN FARAZ PATRIC
Clasa a V-a F
Yearbook 2017
Radulescu Mihaela Dragii mei, Ne aflam in momentul in care putem spune ca am incheiat o etapa din viata noastra, primul an din sirul celor patru, considerati, unici in felul lor. Impreuna am reusit sa ne descoperim. A fost un an bun, am reusit se ne cunoastem si sa legam prietenii care sper sa dureze in timp . Desi ne aflam la inceput de drum, eu am convingerea ca frumoasele experiente ce se vor concretiza de-a lungul timpului reprezinta rasplata seriozitatii, a efortului si a implicarii voastre. Desi drumul parcurs pana aici a fost lin, fara pante abrupte, ma vad in ipostaza acelui observator implicat (subiectiv) care vede, constanta si transmite ceea ce simte, in legatura cu misiunea asumata. In anii ce vor urma, as dori sa va pastrati la fel de vie dorinta spre cunoastere, astfel incat anii pertrecuti aici sa echivaleze cu inclinatia spre nou si sa constituie un reper pentru intentiile viitoare. Sfatul meu, asa cum am subliniat la fiecare intalnire cu voi este, de asemenea, sa cercetati cu dragoste cultura si civilizatia altor popoare, fapt posibil numai prin studiul limbii acestora! Acesta echivaleaza cu un plus de cunoastere, dezvoltandu-va armonios intreaga fiinta. Va imbratisez cu drag, A voastra diriginta.
Yearbook 2017
Clasa a V-a G
BACTALI ENISA
BARTOS ERWIN
BIZAU ALEXIA IOANA
DOBRINESCU OLIVIAN
FILIPIUC MARIUS RAUL
ION CLAUDIU ADRIAN
IOSIF MARIO ANDREI
LEMNARU ANA CATALINA
MARUSSI MARIA TEODORA
NECULA CALIN ANDREI
OZ HILLANUR
POPESCU MATEI ALEXANDRU
POPESCU VLAD ALEX
SIMOIU ANDREI CHRISTIAN
STANCU MIHAI ALEXANDRU
TIGANILA IOANA CATALINA
TONIA CATALIN ALEXANDRU
TUDOR DINU VLAD ALEXANDRU
VASILE ANDREI
VASILESCU DENIS ANDREI
Clasa a V-a G
Yearbook 2017
Dragii mei elevi, Am inceput impreuna un nou drum, alaturi de mine ati intrat pe calea frumoasa si grea a maturizarii in gimnaziu. Stiu ca a fost dificila trecerea de la doamna invatatoare la cerintele domnilor profesori si sper ca m-ati simtit aproape in efortul vostru. Suntem acum la sfarsitul anului scolar si am adunat momente frumoase si amintiri mai putin placute; toate insa, deopotriva, v-au ajutat sa evoluati mental si emotional. Ati invatat sa va acceptati reciproc, sa colaborati si sa va formati ca un grup care il numesc, cu drag clasa a V a H. Va doresc o vacanta frumoasa! A voastra diriginta, Daniela Ciubota-Rosie
Yearbook 2017
Ciubota Rosie Daniela
Clasa a V-a H
ANGHEL ANDREI DANIEL
BERRO KASSEM
DENG CRISTIAN ANDREI
GHEORGHIU RALUCA
KILINC HACER
MANDACHE ANA
MAÈšOI SERBAN GABRIEL
MIDVICHI RADU IOAN
MOLDOVEANU DARIA
NEGRE ISABELLE NICOLETA
PRICEPUTU VLAD
SAVA DIVIA MARIA
STOICA MARIA ALEXANDRA
TOMESCU MIHNEA
TUNCA HILAL
VASILACHE DARIUS CRISTIAN
ZAMFIRESCU ALEXANDRU GABRIEL
Clasa a V-a H
ZARNA ALEXANDRA
Yearbook 2017
ZSEHRANSZKY VLADIMIR ANDREI
Dragii mei, Ne aflăm la capătul unui drum greu şi anevoios. Independent de voinţa noastră firul s-a derulat prea repede, anul a trecut ca vântul, adăugând în cartea vieţii fiecăruia un capitol nou, cu multe şi variate lecţii. Voi - copilăroşi, cu imensă veselie, spontani - veniţi aici pentru a culege înţelepciune. Eu - matură, cu o mare deschidere - venită aici pentru a oferi ceea ce am învăţat să fac mai bine. Consider că fiecare dintre voi a realizat un progres, în funcţie de seriozitatea şi implicarea lui. Sper că aţi înţeles că lucrurile importante în viaţă se realizează cu efort şi sacrificii. Sunt departe de a fi mulţumit pe unii, cât şi de a fi mulţumită pe deplin de realizările mele profesionale. Sper însă să vă fi format o gândire logică şi o învăţare bazată pe argumentare. Am dorit să vă cultiv un anumit stil de muncă şi de viaţă şi să vă lansez pe cele două coordonate sociale care vă vor asigura valoare intelectuală şi morală, iar mai târziu satisfacţii materiale.
Buse Gabriela
Vacanţă plăcută! Prof. Buşe Gabriela
Yearbook 2017
Clasa a V-a I
ANDRONESI MATHIAS
BANI-MENYAH LARA
BUCUR SERBAN VICTOR
CHITESCU ANDREEA ILINCA
CICEKANA BOGDAN
DINCA IASMINA
HASSAN LARA
JEJERAN RARES CONSTANTIN
LUPU TUDOR STEFAN
MARIN VICTOR DANIEL
MATAR KAREN
MATAR TALIA
PETRE ROBERT STEFAN
RABABAH MIRYAM
RUDNYANSZKY MARK
TALPOS ANA MARIA
TURCILA TUDOR FLORIAN
Clasa a V-a I
VOINEA CORINA
Yearbook 2017
YENIYURT SIBEL ELENA
Clasa a V-a in curand isi schimba denumirea, iar voi o sa va transformati din boboceii derutati in niste curajosi elevi de clasa a VI-a. A fost un an minunat alaturi de voi, mi-ati daruit momente sensibile pe care nu o sa le uit niciodata. Sunteti inteligenti si unici, si chiar daca nu ati fost decat 13 copilasi, orele impreuna cu voi au fost pline de implicare si determinare cat pentru 50 de elevi. Va doresc mult succes in noul an cu mentiunea ca “Miss� o sa fie mereu langa voi de cate ori aveti nevoie. Numai bine, Prof. Catalina Georgescu
Georgescu Catalina
Yearbook 2017
Clasa a V-a J
BARZON MAYA
BILTAC CARLA MARIA
BULUT FATIMA ZEYNEP
CIOBANU ANA DARIA
CRISAN ANA-MARIA
GHEORGHE ILINCA ELENA
IONEL RADU
IORDACHE NICOLETA BIANCA
POPESCU DAN IOAN
TANASE BOGDAN
TUDOR DARIE ANDREI
VLADUÈšI ROBERTA GEORGIANA
Clasa a V-a J
Yearbook 2017
COJOCARU MIHAI VLAD
Pozele acestea sunt de la începutul anului școlar. Privindu-le și privindu-vă știu că timpul a trecut cu folos, ați crescut frumos, aveți zâmbetul senin și fericit, ochii luminoși care știu să înțeleagă ceea ce văd. Sunteți copii cu o mare putere de înțelegere, cunoaștere și învățare și pentru asta ne aveți alături, pe mine și părinții voștri. Nu avem stereotipuri pentru a vă crește,nu avem răspunsuri pentru toate întrebările și frământările voastre. Și noi învățăm în fiecare zi de la voi. Adunând și cele bune, și cele mai puțin bune, mai încheiem un an. În care ați evoluat, un an în care ați râs împreună, v-ați jucat, ați muncit, ați mai și glumit, ați devenit mai buni prieteni. Vom continua cu bucurie drumul ales în urmăorii ani. Eu voi fi aici pentru a vă ajuta. Vă doresc o vacanță plăcută și vă aștept mai încrezători, mai puternici și mai dornici în a vă încumeta să zdrobiți aerul în pumni.
Yearbook 2017
Ivanovici Lioara
Clasa a VI-a A
BARAS NICHOLAS VLADIMIR LAURENTIU
BUHNIA TUDOR ALEXANDRU
CARAUS IOANA MADALINA
CLATICI VICTOR EMANUEL
CONSTANTINESCU DAVID
DIMA STEFAN
DRAGOMIRESCU ROBERT
DRAGOSTIN DAVID-CRISTIAN
DRAGU ALEXANDRA
FEODOROV MIRUNA
GHEORGHE LUCA ANDREI
KIZILCELIK ELA
MILITARU DAVID
MIRCESCU DANIEL CRISTIAN
MOISE ANDREI MARIAN
NEACSU MIRUNA
OPREA ELENA
POPESCU ARUNA
RADU DARIA MARIA
RADU ION ALEXANDRU
SACHELARIE RALUCA MARIA
TIMOTIN PETRU
URSU STEFAN
VULTURU DARIUS ANDREI
Clasa a VI-a A
Yearbook 2017
Pavel Cristina Ne gasim la sfarsitul anului scolar si este momentul bilantului. Am trecut prin multe clipe frumoase sau mai dificile impreuna, dar care, in felul lor sper ca au reusit sa ne uneasca sa ne faca parte integranta a clasei a VI-a B. A fost un an in care unii dintre voi ati bifat multe reusite si in care cred ca ati invatat ca,pe langa succesele profesionale,este important sa fiti omeni buni, ingaduitori si plini de compasiune fata de ceilalti. Asteptam si anii care vin‌ A voastra diriginta, Cristina Pavel
Yearbook 2017
Clasa a VI-a B
BALAS ANDREI
BINDIU TUDOR
CALITESCU DACIAN FLORIAN
CHIFA PATRICIA
CONSTANTIN DAVID ANDREI
COSTEA TUDOR CRISTIAN
CRINGUS THEODOR STEFAN
GHEORGHE MIHAI CONSTANTIN
HIMCEAC ALEXIA
IONESCU MIHAI
IORDACHE ILINCA TEODORA
JARCA-TAMMISTE ROBERT ANDREAS
LABER RARES
MALACOPOL DINA-IORDANA
MATEESCU MARIA AUGUSTA
POPA VLAD
RADU ENRICO FLORIN
STANCIU LEA PATRICIA
STOICA DRAGOS MIHAI
TARTACUTA ALEXANDRU LUCA
TOFAN ANA MARIA
URLAN MARIA
Clasa a VI-a B
Yearbook 2017
Dragi elevi, Iata ca am petrecut impreuna si clasa a VI-a. Nu mai putem aduce timpul inapoi. Anul aceasta ati acumulat cunostinte noi, abilitati si aptituni necesare sa va dezvoltat si ati intarit prieteniile voastre. Rezultatele la invatatura si disciplina s-au diferentiat dar exista un progres si in celelalte planuri pentru fiecare. Va felicit in primul rand pentru efortul depus si pentru toate momentele petrecute impreuna. Felicitari ca ati promovat clasa. Speram sa nevedem in septembrie. O vacanta placuta. Cu drag, Prof.diriginte Arslan Fahrettin
Fahrettin Arslan
Yearbook 2017
Clasa a VI-a C
ALEXANDRU CATINCA
ANTONESCU ALEX ANDREI
BAIASU RARES STEFAN
BALASESCU EUSEBIU RARES
BODROGEAN HARICLEA BRIANA
BUMBAR TUDOR COSMIN
CHIRA CARLA ALEXIA
CRISTESCU CIPRIAN
FOCSANEANU CALIN MIHAI
HILDAN IOANA LUIZA
HRISTOFOR VICTORIA
ION VANESSA
MELINTE AMARISA IOANA
MITU FILIP
PAVEL MIHAELA
POTECU RUXANDRA IOANA
PREDESCU MARIA
SPATARU HORIA
STAN BRIANNAALEXANDRA
STEFAN CRISTINA ELENA
VALCOV DARMA
VOICU MIHNEA ANDREI
Clasa a VI-a C
Yearbook 2017
După cum a început clasa a V-a, aş fi avut mai multe de spus despre voi, despre lucrurile minunate pe care le-aţi făcut, însă, acum, în clasa a VI-a, lucrurile s-au cam schimbat din păcate. Ati mai crescut, cum e firesc, ati dobândit multe lucruri frumoase, pozitive, dar şi o atitudine de autosuficienţă, de aroganţă, de neimplicare. Aş putea spune chiar o uşoara lipsă de respect faţă de cei care si-au dat si işi dau, în continuare, toată silinţa să vă înveţe şi să vă educe. Am toată încrederea în voi şi speranţa că toate aceste lucruri, mai puţin plăcute, să fie trecătoare, punându-le pe seama schimbărilor specifice vârstei, şi să ne vedem în clasa a VII-a, dornici să învăţăm mai bine, mai serioşi. Să ajungeţi din nou, acolo unde vă e locul, adică sus! Cu respect, Prof. diriginte Mihai Ioana
Ioana Mihai
Yearbook 2017
Clasa a VI-a D
APOSTU MARA SOFIA
BULUT TAMER
BURLAN BIANCA
CHIRIAC COSTIN
COMAN TEODORA
DEHELEANU ANISIA DORA ANGEL
DESPOT TOMA
GHIZU NICOLAS ANTONIO
GRIGORAS VLAD ANDREI
HIRANO YUME ALEXA
ILIE RADU ALEXANDRU
IONESCU SABINA
IVANOVICI CEZAR
LINCA IRINA MARIA
MARGINEAN MARA IOANA
MARIN INGRID ANA
PARASCHIV EVA ALEXIA
PINTILIE TUDOR ALEXANDRU
RADU ANDREI
RADU TIMEEA ANDREEA
SARAL AYLIN IOANA
VAGAON VALENTINA
Clasa a VI-a D
Yearbook 2017
Dragii mei, iata ca mai incheiem un an petrecut impreuna; ne-am bucurat de impliniri si de rezultate frumoase, dar am avut si alte momente mai grele sau mai putin placute, dar peste care am trecut pentru ca ne-am fost alaturi, ca un colectiv unit. Desi inceputul a fost mai greu, am ajuns pana la urma sa ne regasim echilibrul si armonia clasei, reamintindu-ne valorile noastre: prietenia, empatia, intr-ajutorarea, intelegerea, dorinta de a fi mai buni. Atat in orele de clasa, cat si in activitatile extrascolare, in parc, la film, in excursie sau in cadrul concursurilor la care am participat, am aratat ca avem o clasa unita, prietenoasa, dar si cu rezultate bune.
Andronache Loredana
Yearbook 2017
Clasa a VI-a E
ABBOUD CELINE
AKSOY MERYEM
ALEXE DANIEL-MIHAI
CIUREA STEFAN
CONSTANTIN ANDREEA ALEXANDRA
DANCIU ANA MARIA
GHEORGHE MIRCEA ROBERT
ION CALIN MIHAIL
KOKTURK MERYEM NUR
KREIKER ALISIA HANAN
MARDALE ANDREI CRISTIAN
NISTOR LETITIA MARIA
OBADA ADRIANA
PISAU MARIYE EMINE NUR
POPESCU MATEI
RISTEA TEODORA
SAHIN HIRANUR DILARA
SLABESCU STEFAN HORIA
SOLOMON DARIA
TOFAN DAVID
Clasa a VI-a E
Yearbook 2017
Sanda Elena Dragii mei, Timpul zboară pe nesimtite si ne învăluie cu iluziile lui, topind clipele frumoase si pe cele intunecate, reusitele si esecurile intr-o permanenta descoperire a sinelui. Si iata-ne parcă mai înţelepţi, mai uniţi, mai relaxaţi, mai fericiţi! Imaginaţia voastră este debordanta, în timp ce energia se manifestă, parcă, mai creativ. Sunt multumita de rezultatele voastre, de efortul depus de-a lungul anului, de atitudinea voastră mai matură, mai conciliantă şi serioasă si sunt convinsa că putem forma o echipă competitivă, puternică şi perseverentă! Recunosc că, nu de puţine ori, m-aţi uimit cu răspunsurile voastre inteligente, originale şi profunde, ceea ce m-a bucurat nespus, încurajându-mă să vă provoc la încercări mai solicitante. Am absolută încredere în resursele voastre creative, intelectuale şi spirituale pe care le vom explora şi potenţa cu succes în anii ce urmează! Vă doresc o vacanţă minunata! Vă îmbrăţişează cu multă afectiune, a voastră dirigintă, Andreea Sanda
Yearbook 2017
Clasa a VI-a F
AKKAYA AHMET
APOSTOL ILINCA IOANA
BARBULESCU DAVID NICOLAE
BEJINARU MATEI CRISTIAN
CLARK ALEXANDRA EVA
CURTALI AZRA PETRA LIA
FILISAN SOFIA
GKOVARIS LUCAS
MARGARIT ANDREI ALEXANDRU
MERAUTA CAROL MIHAI
NASTASE MARIA ANTONIA
ORASEANU IRINA IOANA
OTELEA BOGDAN ALEXANDRU
PETRE ADA MARIA
POPA DIANA MARIA
SEDAN RENE
STAN MIHAIL VIOREL
TIC-CHILIMENT ANA MARIA
TRANDAFIR SOFIA MARIA
TUDOR RARES CRISTIAN
Clasa a VI-a F
Yearbook 2017
Boboc Catalina Povestea noastra, partea a doua, s-a incheiat. Urmeaza un nou inceput....a treia parte. Sunt convinsa ca va fi la fel de frumoasa si totodata, unica...” Daca timpul ar avea frunze, ce toamna’’....spune Nichita Stanescu.. Voi sunteti frunzele timpului, voi dati culoare copacului numit viata... si il colorati atat de frumos...Cum viata mea este legata de a voastra si mie imi colorati copacul vietii mele. Va multumesc, dragii mei! Cu mult drag, diriginta voastra, Catalina Boboc
Yearbook 2017
Clasa a VI-a G
BADAGHI ROXANA
CARP VIRGIL ANDREI
DOBRINESCU PAUL
DOMNESCU MATEI DAMIAN
DUMITRU SERBAN MIHAI
ERDOGAN MUSTAFA
GUNA DAVID NICOLAE
IACOV ANA
IONESCU MARIO RAZVAN
JUGULETE GEORGE MARIUS ALEXANDRU
LUNGULESCU VLAD
MARANCA STEFAN VLADIMIR
NECHIFOR ALEXANDRA ILINCA
OZCAN ZEYNEP
PETCU STEFANIA
PETRICA VLAD
SIMIONESCU MATEI
STANCU EDUARD GABRIEL
VULPES REMUS
ZBIRCEA ALMA
Clasa a VI-a G
Yearbook 2017
A venit Vacanta Mare! Elevii nostrii pasesc entuziasti pe drumul catre casa, cu gandul la noile aventuri, care ii asteapta de-a lungul celor trei luni de vara. A mai trecut un an din viata noastra, copiii au mai invatat ceva, au ras, au petrecut momente frumoase cu colegii si de profesorii, s-au bucurat cand au luat note mari, s-au intristat atunci cand‌ Gata!!! E vremea sa ne relaxam, sa ne odihnim, sa ne plimbam, sa uitam de griji si de emotii, de note si de teste si sa ne bucuram de soare si de calatorii alaturi de parinti si de prieteni. Sa ne vedem sanatosi in anul scolar 2017-2018 cu multe amintiri placute, pe care sa le depanam la prima ora de dirigentie. Vacanta placuta !!!
Tanase Laurentiu
Yearbook 2017
Clasa a VI-a H
BIRLIK MERT
CIFTCI MUHAMMED
CONSTANTIN MARA
DASU MATEI
ERDOGAN MERYEM TUGBA
IONESCU TEODOR ANDREI
LEPOUTRE EMMA SARAH LOUISE
MAJED NAFI
MALAMA IANIS
MERLA COSMIN STEFAN
MILITARU MATEI
NICULESCU RADU
OANCEA PHILIP STEFAN
REY PAUL
SABA FADY
SARIEDDINE LORA
TATU ALEXANDRU
UNGUREANU GABRIELA ANDREEA
URBANSCHI ROBERT-CRISTIAN
YU LIN SHANG
Clasa a VI-a H
Yearbook 2017
Felicitari! Straduita voastra a marcat noi succese frumoase, care acopera diverse arii de interes si care va onoreaza, dar va si obliga pe viitor. Succesul nu insumeaza numai performantele intr-un domeniu sau altul, ci si faptele si gandurile bune pe care le-ati raspandit si le-ati primit, cata lumina ati iradiat in jur, cate energii bune si zambete ati daruit! Sa pastrati aceste energii bune, proprii de altfel si varstei voastre, ca sa puteti infrunta provocarile viitoare. Succes in continuare! O vacanta cu soare si idei fructoase pentru anul urmator! Cu drag, Prof Ela Nicolae
Nicolae Elena
Yearbook 2017
Clasa a VII-a A
BADOIU ANA MARIA ALEXIA
BANCILA ANDREI
BANTAS GEORGE SERBAN
BURGHELEA RARES
CALINESCU MIHAI ALEXANDRU
COJOCARU ANDREI CRISTIAN
DRAGOMIR VLAD
FEODOROV ANDREI
GASAN CAROL LUCA
GAVRA BOGDAN
GHITA DIANA
GREACA ALBERT ANTONIU
PALITA NICOLE ANDREEA
PASCU SASHA
PIELEANU CARLA ELENA
ROTARU ROBERT MARIAN
SCARLAT MADALINA
SFIA ANCA MIHAELA
Clasa a VII-a A
Yearbook 2017
PAUNESCU ALEXIA IOANA
STANESCU ALEXANDER MATTHEW
Vasile Daniela Dragii mei, Sunt convinsa ca ne vom aminti cu placere de acest an petrecut impreuna. Invatati, cititi, radeti, ascultati-va parintii si profesorii si incercati sa nu va pierdeti timpul cu activitatii marunte. Fiti pretentiosi cu voi insiva! Va doresc vacanta placuta si mult succes in continuare! Prof.diriginte: Daniela Vasile
Yearbook 2017
Clasa a VII-a B
ANGHELUTA MIHNEA
AVRAM MARIO STEFAN
AXENTE MARA IOANA
BALUTOIU ANDRADA MARIA
CALIN TEODOR IOAN
CIUBOTARU MATEI ALEXANDRU
CONTANTINESCU ELIZA
CONTANTINESCU TUDOR
COSTAKE DIMITRIE MATEI
DINES LARISA GEORGIANA
DUBALARU ANCA STEFANIA
ETEM ENES
JAMBORI ALEXANDRU VALERIU
PAPACU ALEXANDRU MARCO
RADULESCU IOANA ALEXIA
SAFAVIZADEH SARA
VISOIU MIHNEATHEODOR
Clasa a VII-a B
VOICU ALEXA ANDREEA
Yearbook 2017
ZAHARESCU ANDREEA SANZIANA
Preotesescu Daniela In anul scolar care se incheie in curand, am invatat sa ne cunoastem, sa colaboram frumos si chiar sa fim apropiati. Ma bucura faptul ca sunteti o clasa omogena, cu copii ambitiosi care vor sa performeze. Sunt sigura ca la anul rezultatele vor fi foarte bune pentru ca atunci cand va propuneti ceva, reusiti. Ma bucur ca v-am cunoscut in calitate de profesor dar si ca diriginta. Sa pastrati mereu o relatie buna intre voi, sa fiti uniti, zambiti si bucurati-va de fiecare moment. Va doresc vacanta placuta si sa ne revedem cu bine in clasa a VIII-a!
Yearbook 2017
Clasa a VII-a C
BARBU MIRUNA
BOHAN DAVID ALEXANDRU
COJOCARU THEODORA
CRACIUN CASANDRA
DAVID ANA
GHITA RARES
HOLT LUCA-ANDREI
HRISTU IOANA
IGNAT CALIN THEODOR
IORDACHE LUCA
MERAUTA VLAD STELIAN
MERCEA RALUCA
MIDANI TAREC CEZAR
MOTREANU IRINA ANDREEA
MURAT ESMA
MURESAN ALEXANDRU
PAUNESCU IRIS TEODORA
POPESCU NECSESTI SANZIANA
POTRA ANDREEA COSMINA
POTRA DIANA MARIA
TATARU TEODOR
URSU MARIA
Clasa a VII-a C
Yearbook 2017
Dinu Laurentiu Anul scolar 2016-2017, este un an premergator Examenului National din clasa aVIII-a, majoritatea elevilor au inteles acest lucru si au inceput sa aibe rezultate mai bune. La clasa au aparut colegi noi care s-au integrat foarte bine si impreuna am ridicat media clasei. Elevii clasei a VII-a D, sunt cei mai populari si prietenosi colegi, dovada si numarul mare de copii care si-au dorit sa faca parte din aceasta clasa. Elevii au un potential deosebit, trebuie sa inteleaga ca doar prin a lucra mai mult vor avea si rezultatele cele mai bune. Multumesc parintilor si copiilor pentru cea mai buna colaborare, mult succes. Prof. diriginte: Laurentiu DINU
Yearbook 2017
Clasa a VII-a D
BADETOIU ANA MARIA DENISA
BADULESCU ALEX MIRCEA
BARBULESCU VLAD PETRU
BOROS ILINCA
BULGARIU MIHNEA
CATARIG-IANCU VLAD
CINDEA RADU
DRACOPOL RAZVAN CRISTIAN
DRAGOI SABINA PAULA
DUNDAR MEHMET
GALESANU DIANA
ILIESCU ALEXIA
ISTRATIE ALEXIA IOANA
NICULAE LUCA RAMAN
PANAITESCU DRAGOS
POPESCU MARIA ALEXANDRA
RUSU CLAUDIU
STANCU DIANA GABRIELA
SUFANA LUCA ANDREI
PERDAICA ALEXIA SARAH
Clasa a VII-a D
Yearbook 2017
Baiasu Viorel Dragii mei elevi, A mai trecut inca un an din seria celor petrecuti impreuna. Un an cu realizari si impliniri, cu emotie si bucurie, dar si un an in care era loc de mai bine. Ce a fost, a trecut, ce urmeaza este foarte important. Clasa a VIII-a si finalul ei Evaluarea Nationala, sunt definitorii pentru formarea voastra. Sunt convins ca la finalul ei ne veti face mandri pe toti cei din jurul vostru: parinti, bunici, profesori si prieteni. Pana atunci, va doresc o vacanta frumoasa! Cu drag, prof.diriginte: Viorel Baiasu
Yearbook 2017
Clasa a VII-a E
ALEXANDRU VLAD
ANGHEL ROBERT CRISTIAN
ARSLAN NURETTIN EMIR ZEKI
BAXAN LUCA ANTON
BIDICA JULIA DENISA
BURCA MATEI
COSAR ALEXANDRA
DANILOV NICHITA TOMA
DILMAC CEMIL ANDREI
GANGONE ALEX CRISTIAN
GHICA ANDREI MIHAI
IFRIM TUDOR STEFAN
IONESCU MARIA MADALINA
IVAN SOFIA SANZIANA
KIRKPANTUR ELIF
KURNAZ ALI
MARIN ANDREI
MIU MIHNEA CRISTIAN
ORADAN ANDREEA
SAVU ANA MARIA
Clasa a VII-a E
Yearbook 2017
Gulen Dilek Dragii mei, anul scolar 2016-2017 a adus multe schimbari la nivelul clasei noastre.... au plecat colegi, au venit altii, important este insa ca am invatat sa ne toleram, sa ne sprijinim, sa fim uniti. Si am ajuns la sfarsitul clasei aVII- a, care ne-a lasat multe amintiri frumoase, in care am ras si am suferit impreuna. Am lucrat mult, am perseverat si rezultatele nu au intarziat sa apara.Imi doresc ca acest spirit de invingatori sa va anime si de acum incolo. Urmeaza un an greu, in care va trebuie sa demonstrati ca gimnaziul v-a ajutat sa va formati sufleteste si intelectual. Pana atunci, insa, sper sa aveti o vacanta minunata! Cu drag, a voastra diriginta Gulen Dilek
Yearbook 2017
Clasa a VII-a F
ASLAN MEHMET EMIR
BABAN MIRCEA CONSTANTIN
BEDREAG NOEMI
BUDACA SOFIA
EL BESRAOUI AEISHA
ENE VLAD MIHAIL
GHEORGHE CODRUT CIPRIAN
HIRANO ALEX KEN
LI XIN ADRIAN
MARINESCU VLAD MATEI
MATOI STEFAN
MIHAI LUCA RARES
NITA CALIN
PETRE HORIA ALEXANDRU
SAVU SERGIU FLORIAN
SHILBAYA ALICE IZABEL
TALPOS STEFAN
TUDOSE IONI
VICOL ALEXANDRU
WARWAR MIRIAM
Clasa a VII-a F
Yearbook 2017
Abdi Senol Iata-ne acum la sfarsit de an scolar. Am terminat inca un an de gimnaziu, cu bune, cu rele. Important este sa nu ne dam batuti si sa incercam, cu toate fortele, sa nu ne lasam afectati sau doborati. Va trebui ca in anul ce urmeaza sa incercam sa fim mai buni, mai constiinciosi. In incheiere va doresc sa aveti o vacanta frumoasa, linistita si sa ne vedem cu bine la inceputul anului viitor, mai buni, mai increzatori in noi! Prof Diriginte, Abdi Senol
Yearbook 2017
Clasa a VII-a G
APOSTU ANDREI
BEIANU BIANCA GABRIELA
BERIOZOVA TAISIA
BOGHIU ANTONIA CORNELIA
BUZARNESCU LUCAS
CRISTEA ANDREI
DOJANA SERGIU GABRIEL
FAUR ELISEEA
GEORGESCU SANDU ANDREAS
IORDACHE CRINA ANDREEA
MARACINE AMALIA
MATTAR STEVEN
MAYDANOZOGLU ADRIAN HALUK
NAE VLAD DIMITRIE
NIK SERESHT RAMIN HADI
OGRENDIL TUDOR UTKU ANDREI
PENCU NICOLAE
Clasa a VII-a G
UNGUR IULIA IRINA
Yearbook 2017
ZHANG YU JIA
Sfarsitul de an școlar, de ciclu gimnazial, ne aduce din nou împreună.
Educatia, evoluția culturala și spirituala, este calea cea mai statornică, mai dreaptă și mai folositoare individului și societății în ansamblu. Știm cu toții că educația nu se referă doar la transmiterea și însușirea de cunoștințe, ci mai ales, la formarea de valori și comportamente, care să conducă la modelarea de caractere. Voi ati descoperit calea de a invata cu drag si ati realizat că doar educația vă oferă șanse reale de reușită în viață. Va asigur, dragii mei elevi, de toata aprecierea mea, pentru efortul depus in acesti ani de scoala! Va felicit pe toti, copii si parinti, pentru toate rezultatele obținute la examenele și competițiile școlare, care s-au desfasurat in toti acesti ani! Abdula Irsel
Yearbook 2017
Abdula Irsel
Clasa a VIII-a A
ABU SHANAB AMINA
AVADANEI RADU CRISTIAN
BACH MINH CHAU
BODROGEAN MIRCEA-RAUL
COMAN TUDOR
CREASTA STEFAN
DANIEL MEDEEA MARIA
DONCIU MIRCEA
ICHIM ALEXIA IOANA
IGNATESCU LUCA
MARGINEAN ANDREI THEODORE
MITREA MIHAI
MOISE ALEXANDRU IOAN
PARFENI ANDREI ALEXANDU
PAVEL ANDREEA
POPA MOCANU MARIA SOFIA
ROMANESCU FLAVIU
SIMON SEBASTIAN MIHAI
STEFAN MIHAI
TRAN BACH NGUYEN
URSANU MARA-IOANA
ZLATEA CEZAR STELIAN
Clasa a VIII-a A
BURACU STEFAN PAUL
Yearbook 2017
CLIPCEA CAIUS LUCIAN
Paun Georgeta Dupa trei ani in care am fost “capitanul� vostru, pot spune ca va cunosc destul de bine incat greu ma mai surprindeti. Desi pe parcursul celor 4 ani de gimnaziu ati avut parte de multe schimbari, voi ati reusit sa treceti cu multa maturitate si naturalete peste orice provocare la cere ati fost supusi. O clasa de matematica, dar cu rezultate frumoase si la fizica, chimie, informatica, engleza si orice alt concurs la care ati participat. Un colectiv de elevi plini de energie, dornici mereu sa afle lucruri noi. Fiecare zi este altfel alaturi de voi, o adevarata provocare pentru orice profesor. Un colectiv cu care eu ma mandresc, cu care poti discuta matur multe aspecte si pe care te poti baza in orice moment. O sa imi fie tare dor de voi. Sunt sigura ca veti reusi sa faceti in viata tot ceea ce va propuneti, indiferent cate obstacole veti avea de trecut. Succes!
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a B
BERNEVIG MIHNEA
BOSTAN ALEXANDRU IONUT
BRAILOIU MARIA-VICTORIA
CHESU STEFAN ALEXANDRU
COTIRLAN CLAUDIU-MIHAI
DANETIU RUXANDRA
DOGARIU MATEI
FARES MOHAMAD DIB
GILCEAVA RADU GABRIEL
MIRICA MATEI MIHAI
NEAGU ADRIAN CONSTANTIN
NOVAC II GABRIELA MARINA
PICHIU MATEI GABRIEL
RADU ANA-MARIA
RARINCA TUDOR ANDREI
SETEANU IOANA ALEXIA
STANESCU MARA
THAI NGOC ANH
TUDOSE MIRUNA
VANCEA IOANA ECATERINA
Clasa a VIII-a B
Yearbook 2017
Margean Nicoleta Au trecut acesti patru ani ca un vis, repede si frumos, dar au lasat in urma lor amintiri nepretuite. Impreuna am experimentat lucruri noi, am cunoscut oameni, am invatat, am ras, am plans, am avut succese si insuccese, ne-am felicitat si ne-am facut reprosuri, ne-am incurajat si ne-am sustinut unii pe altii, intr-un cuvant, AM TRAIT. Am trait VIATA asa cum este ea, cu bucurii si tristeti, cu impliniri si esecuri, dar toate astea ne-au facut mai buni, mai puternici, mai luptatori, mai pregatiti pentru urmatoarea etapa. Sigur ca am studiat mult si, cu siguranta, suntem mai destepti decat eram in urma cu patru ani, dar asta nu e tot. De fapt, intre timp, am invatat sa lucram in echipa, sa daruim si sa primim, sa acceptam oamenii asa cum sunt ei, cu defecte si calitati, sa criticam si sa acceptam critici, sa iubim, sa sustinem, sa devenim OAMENI, oameni buni pe care alti oameni se pot baza si care vor alcatui o socitate sanatoasa, cu valori si principii, cu pregatirea necesara pentru a deveni specialisti, dar si o societate vesela si optimista. Am incredere in voi, stiu ca sunteti niste INVINGATORI si va voi purta mereu in suflet! Cu dragoste, Nicoleta Margean
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a C
BALAN LUCA ANDREI
BORZEA ILINCA MARIA
CHEROIU CARLA
COANDA ANDREI TIBERIU
DOBRITA MARA
DRAGULIN CALIN FLORIN
DUMITRIU ELENA ANTONIA
GICA IOANA
KAHVECI SERKAN
LUNGU IRINA TEODORA
MANU MARIN FILIP
MANU MARIN GRUIA
MIHAI MARIO ALEXANDRU
NASLAU ALEXANDRA
OMER YENER
OPRESCU TUDOR EMIL
OROS RADU MIHAI
SEYED AGHAMIRI AMENA
STEFANESCU DENISA-RALUCA
STOICA DIANA-IOANA
Clasa a VIII-a C
Yearbook 2017
Sanda Elena Andreea
Dragii mei,
Va aflati la sfarsitul unei etape importante din viata voastra si, precum eroul din poveste, aveti prima proba initiatica semnificativa de trecut. Sunt sigura ca veti reusi, ca veti fi curajosi, seriosi, ambitiosi si creativi/inspirati. Despartirile ne emotioneaza intotdeauna stiind, mai ales, ca porniti pe un alt drum, ca incepeti o noua aventura! Am petrecut patru ani minunati in care am invatat, am descoperit si ne-am testat limitele (cognitive, afective, creative). Sunt mandra de voi, de evolutia voastra, de felul in care ati crescut si prevad adultul independent, original, profesionist de maine. Privesc (de la fereastra departamentului in care scriu aceste randuri, la computer) cerul senin de primavara aurie si ma gandesc la voi, meditez asupra timpului trecut si realizez ca sunt atat de bogata, ca in sufletul meu va ramane cate o partica din fiinta fiecaruia! Va doresc un examen usor ca o adiere blanda si azurie de primavara si o vacanta frumoasa si intensa ca o calatorie cu un montagne rousse! Cu afectiune, diriginta!
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a D
ANDREI ALIA MARIA
CHELZA COSMIN OCTAVIAN
CHIRCHIBOIU RUXANDRA MARIA
CORCOZ ANDREEA IUSTINA
DUMITRU DELIAANDREEA
GUMUSSOY SEDEF
IONESCU ALEXANDRU STEFAN
MIDVICHI MIHAI VLAD
MIHALACHE ANDREI
MURAT SEDA NUR
NEGOITA HAROLD FLAVIUS
PETRE TEODOR
PETRESCU DINU
POPEANGA DRAGOS PETRE
RACUCIU ADRIAN LUCA
RUSU MARIA-ELENA
SECUI RAZVAN CRISTIAN
STAN PETRE GABRIEL
VASILE ANDREI ALEXANDRU
VOINEA DRAGOS ALEXANDRU
Clasa a VIII-a D
Yearbook 2017
Zuleyha Turkyilmaz My Beloved Students, It’s hard to believe our time has come to an end. Time has gone by so fast… It has been an incredible journey for us. Teaching you has been such a rich experience. We have grown and learned so much… What I have liked the most was that we have walked through this together. We have shared all kinds of moments: happy, sad, fun, magical… All the adventures, great moments and difficult times have helped us create, not just a class, but our class… I’m so thankful for all your smiles and hugs. I’m grateful for all we have shared. Thanks for opening your hearts and letting me be part of your lives. Each of you has made a difference for me. I will never forget you. Some people come into our lives and quickly go. Some stay for a while, leave footprints on our hearts, and we are never, ever the same. ~Flavia Weedn~ Prof. Zuleyha Turkyilmaz
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a E
ALEXANDRU IOANA REBECA
CIOBANU HORIA TUDOR
COSMA TEODOR ANDREI
DAVID MIHNEA
DEMRHAN SEVIN REBECA
DOGARU ANDREI ROBERTO
GEREA ANAIS ILINCA
IOAN MIHNEAALEXANDRU
IONESCU VICTOR
IONESCUSTOIAN RARESALEXANDRU
IVAN DARIA IOANA
MICU IULIA
MOISA DRAGOS ALEXANDRU
MOLDOVAN LAURA-LETITIA
OBADA MARIA
PESTRITU EDUARD STEFAN
POPEANGA ANA ALEXIA
POPESCU CONSTANTIN
RADUT IOAN ANTON
VICOL LUCA ANDREI
Clasa a VIII-a E
Yearbook 2017
Ifrim Razvan Iata-ne ajunsi la un final de drum, un drum pe care nu l-am inceput impreuna dar pe care in ultimii 3 ani l-am strabatut cu bune si cu rele, cu bucurii si tristeti specifice varstei voastre. De-a lungul anilor petrecuti impreuna, atat la ora de dirigentie cat si la orele de educatie fizica si sport, am reusit sa ne cunoastem mai bine, sa socializam, sa invatam unii de la altii, dar cel mai important lucru, ati reusit sa deveniti colegi, sa fiti uniti, sa glumiti si sa va bucurati impreuna. Cu speranta ca ne vom revedea peste ani, mai bogati spiritual si dezvoltati preofesional, nu pot decat sa sper ca am contribuit si eu cu o samanta la dezvoltarea voastra ca viitori adolescenti, oameni maturi pe care aceasta societatea trebuie sa se bazeze. Va doresc drum bun si numai reusite in viata. Sa ne vedem cu bine., ...Ifrim Razvan George Catalin
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a F
ALEXE KARINA-ELENA
ANDREICA MONICA ALINA
ANI ANDREI NICOLAE
BRASOVEANU DARIA ELVIRA
BURNETE ILINCA MARIA
CHITESCU MARIA CRISTINA
CONSTANTINESCU MATEI ALEXANDRU
CONSTANTINESCU MAXIMILIAN ANDREI
EL-HADDAD GEORGESDIMITRI
GHIMPU STEFAN IULIAN
KAMBASH AMIRA MIHAELA
LEONDARI ALEXANDRU GEORGE
NACU RAMONA NICOLE
OZEVREN NALAN
PALAGHIA CHRISTIANANDREI
PIRVULESCU ARINA
PITRESCU ANDREI TUDOR
SASU CRISTIAN ALEXANDRU
SOLOMITCHI ARINA
TOPALA FLORIN IONUT
Clasa a VIII-a F
Yearbook 2017
Tapescu Doina Cine ar fi crezut, acum patru ani, ca vom ajunge atat de repede la momentul acesta al bilantului perioadei de gimnaziu si, in acelasi timp, al unui nou inceput, anii de liceu? S-a scurs repede aceasta perioada, dar a fost presarata cu multe bucurii si realizari care vor lasa amintiri de neuitat. Am petrecut impreuna momente frumoase, dar si clipe dificile pe care le vom rememora, sunt sigura, cu drag, pentru ca toate realizarile importante se obtin cu munca si, uneori, cu sacrificii. Toate acestea v-au netezit drumul catre ceea ce urmeaza sa intreprindeti mai departe si sunt convinsa ca voi avea toate motivele sa fiu mandra de voi si peste ani. Sper din toata inima sa fiti incununati de succes si sa nu lasati niciodata greutatile vietii sa va doboare, pentru ca aici, in aceasta scoala ati fost educati sa fiti luptatori si invingatori. Cu mult drag, Doina Tapescu
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a G
ALI AHMAD ADAM
ASLAN MUAMMER ENES
AYTEKIN MERVE
CIOBANU MARIA BRIANA
DEACONESCU LIANA
DOBRE ALEXANDRU NICOLAS
DOBRINESCU IOAN NICOLAE
DUMITRIU ANDRADASTEFANIA
GACAL TEOMAN
GOIA ALEXANDRU MIHAI
GONT LUCA MIHAIL
IONESCU RARES MIHAI
IONESCU TUDOR ROBERT
LE TUAN PHONG
MEREUTA ALEXANDRA CONSTANTA
NICOLAE SOFIAMARIA
RHFIR MARIA
SANBOEUF ROBERT
STOICA STEFAN NICOLAE
YEDEK ENES
Clasa a VIII-a G
Yearbook 2017
... indiferent daca ati venit in aceasta clasa de la inceputul gimnaziului sau pe parcurs, ati avut sansa sa va faceti prieteni, sa colaborati si sa progresati in cadrul acestui grup ... stiu ca o parte din sufletul vostru va ramane aici si ca, mai tarziu poate, veti privi aceasta perioada ca pe un timp frumos al existentei voastre ... pentru mine a fost o provocare sa intalnesc un grup atat de divers, mereu in schimbare, cu elevi din culturi diferite, in care am descoperit arta dialogului, a tolerantei si a acceptarii, alaturi de voi toti ...va multumesc voua si parintilor vostri pentru cooperare si va doresc sa aveti parte de prieteni adevarati, de reusite si de ambitie pentru a persevera in ceea ce v-ati propus ... Nicolae Popa
Popa Nicolae
Yearbook 2017
Clasa a VIII-a H
ARMEANU STEFAN
AYTEKIN MUSTAFA
CHIRAN ANDREI RAZVAN
DINUCU-JIANU DAVID
EL BOUSTANY JENNIFER MARTHA
GANESCU DAN MIHAI
IACOMI ANDREEA SARA
IONESCU ELIZA
IOSUB THEODORA
KEBBEWAR AIA
KIRKPANTUR ZEYNEP
LEONESCU HAMNSTROM MARKUS STEFAN NILS
LESAN DARIA
MANOLESCU HORIA ANDREI
MANTEA MARIAN VALENTIN
PANDELE COSTIN ALEXANDRU
PRIBEK MARIA
Clasa a VIII-a H
SANDULESCU SERBAN ALEXIS
Yearbook 2017
STOICA ANTONIOANDREI-GEORGE
Amintiri
Amintiri