nr. 4 / noiembrie 2015
Ș
i totuși orașele sunt ale noastre nu este o lamentație. Sintagma „spațiu public” saturată în uz prin discurs urban sau politici recente riscă să e asociată – în România – cu spațiul aat în posesia statului. Cu toate acestea, sensul generos al expresiei spațiu public este acela de „agora”, iar înțelesul se concentrează pe spațiul comun sau mai precis pe spațiul împărtășit. Despre acest tip de spațiu își propune să discute numărul 4 din Banchiza Urbană. Căutăm acte performative în oraș, proiecte de activare a spațiului public prin care se construiește apartenența, poate clamată participarea, iar rezultatul este spațiul trăit, în termenii lui Lefebvre. Ne interesează mai ales acele tactici sociospațiale care devin catalizatori urbani, care operează cu subiectivități și calități efemere ale spațiului urban, acele practici colective capabile să textureze orașul. Oferim sens unor plimbări prin oraș și încercăm să învățăm să privim cu drag ceea ce avem.
Din acest motiv ne concentrăm atenția spre alte mijloace de producere a spațiului orașului – evenimentele: orașul la pas, trasee urbane, locuri de muzică de cameră, festivaluri de lm sau inițiative pentru habitat sunt doar câteva puncte ale unui spațiu împărtășit. Foarte mulți arhitecți și designeri au inclus în portofoliul lor de lucrări event design-ul. Modul în care orașul trăiește prin evenimente a devenit o temă interesantă și provocatoare pentru un public din ce în ce mai mare. Teorii de apropriere a spațiului public, de ranforsare a sentimentului comunitar pot activate in situ prin experimentare. Tocmai efemerul este registrul expresiv care îi atrage pe creatori internaționali precum Yann Kersale, NOX, Zaha Hadid, Patrik Schumacher, Cristina Guadalupe, Electroland, Ball-Nogues Jakob and MacFarlane și pe autori precum Vlad Eftenie, echipele Fabricii de Pensule sau SoNoRo. Strategiile de planicare urbană
impun frecvent un spațiu dominat – o piață căreia i se asumă roul unicator. Eșecul acestei prezumții de cele mai multe ori derivă din neputința de a asigura justiție spațială și comunalitate. Un răspuns constructiv îl reprezintă multitudinea de proiectele de urbanitate, un fel de agora difuză care activează orașul. Spre deosebire de strategii, tacticile urbane de jos-în-sus urmăresc aproprierea spațiului. Ele mizează pe scenarii de utilizare vii, pe interacțiune, convivialitate și relaționare. Indiferent că discutăm de intervenții la scară mică în oraș, născute fără comanda administrației, de experimente de activare a spațiilor vacante, de parcursuri urbane sau de practici cotidiene în spațiul public, toate acestea pot constitui un spațiu comun. Suntem responsabili de modul în care îl creștem. (Ioana Iancu)
URBANEYE FILM FESTIVAL – despre oraș prin lm
UrbanEye 2015: cadre din festival Arta şi suetul oraşului se zbat între uman şi impersonal, între exaltare şi evadare, la a doua ediţie a festivalului UrbanEye. De neratat!
„Barbicania”, lmul regizorilor Ila Bêka şi Louise Lemoine, documentează o lună de explorare a centrului artistic Barbican din Londra. Aici, într-o bulă brutalistă ireverentă care pare guvernată de alte legi, artişti de toate genurile îşi deschid uşile şi inimile celor doi documentarişti. 30 de zile de întâlniri cu oameni-personaje, a căror existenţă în cadrul acestei enclave artistice pare o fantezie de-a lui Gilliam. Și sute de kilometri parcurşi pe jos, repliaţi în 90 de minute de lm surprinzător.
Ediția cu numărul doi a întâiului festival de lm din România despre oraș și viața urbană, UrbanEye (11-15 noiembrie) ne invită la cinematograful Elvira Popescu pentru cinci zile în care orașul se va conecta cu oamenii prin și la cinema. În completare: discuții cu regizorii, invitați speciali, ateliere și dezbateri pentru copii. Câte ceva despre acest frumos proiect care ne ajută să conștientizăm legătura cu orașul în care locuim ne-au dezvăluit: Monica Sebestyen, Cătălina Ioniţă şi Irina Florea – echipa fondatoare a festivalului. la conştientizarea problemelor existente. Credem cu tărie în impactul evenimentelor culturale asupra oraşului, în importanţa dialogului şi creării unei comunităţi în jurul acestor subiecte.
De ce aţi decis să expuneţi publicul la arhitectură prin lm, care este scopul festivalului şi valoarea lui pentru cinelul/ orăşeanul de rând? Fiecare locuitor interferează cu arhitectura şi oraşul, fără a conştientiza acest lucru. Scopul festivalului este de a arăta că aceste
Untitled-6 1
Aţi avut ocazia să dialogaţi cu regizorii români pe temele şi/sau misiunea centrală a UrbanEye? Sunt ei interesaţi să susţină iniţiativa cu propria voce, adică prin lm? Am discutat cu regizori români şi subiectul nu este lipsit de interes. Însă a face un lm este un lucru laborios şi costisitor. De asemenea, trebuie să existe şi o pasiune pentru temă. Sperăm ca prin festival să îi atragem către aceste subiecte. Deocamdată putem spune că după prima ediţie am fost deja contactaţi de mai mulţi regizori din diverse alte ţări care doresc să îşi înscrie lmele la festivalul nostru. Activând şi în Bucureşti, şi în Cluj, Asociaţia Arta în Dialog are un unghi unic prin care observă inuenţa accesului la cultură asupra Oraşului şi, pe de altă parte, inuenţa arhitecturii urbane asupra Orăşeanului. subiecte ar trebui să e de interes pentru noi toţi, nu doar pentru profesionişti. Iar prin lm, care este un mediu familiar pentru toată lumea, am dorit să deschidem discuţia despre aceste subiecte. În timp, sperăm ca prin acest demers să contribuim la implicarea locuitorilor în viaţa oraşului şi
Care este primul lucru pe care l-aţi schimba dacă aţi putea în Bucureşti/Cluj, la nivel arhitectural/urbanistic? Este foarte greu de spus, pentru că sunt foarte multe lucruri care ar trebui schimbate. (Interviu realizat de Ioanina Pavel)
„Neon”al lui Eric Bednarski absoarbe ultimele licăriri ale unui oraş pe cale de dispariţie, pentru posteritate. Varşovia anilor 1960-‘70 reînvie prin neoanele şi rmele lui luminoase care, după lupte seculare cu birocraţia comunistă, înoreau într-o dimensiune artistică în spaţiul gri, utilitar al oraşului. Nostalgicele reclame din lm simbolizează aceeaşi incongruenţă a sentimentelor faţă de comunism care ne polarizează şi pe noi.
„Where Architects Live” este un „Cribs” al arhitecţilor: opt incursiuni în tot atâtea case de arhitecţi celebri. Curatoarea Francesca Molteni adună laolaltă materiale video şi interviuri cu cele mai creative minţi din domeniu. Un periplu prin Paris, Berlin, New York, Mumabi, Milano şi Tokio, documentarul absoarbe spaţii şi personalităţi originale. (Ioanina Pavel)
09.11.2015 19:31:31
2
/
noiembrie 2015
Stop-cadru într-o seară de vară U
rbanEye este primul festival din România care promovează discuția despre oraș prin intermediul lmului – documentar, artistic, scurt metraj sau animație. O întrebare bine formulată poate uneori să genereze un univers întreg. Monica Sebestyen, Cătălina Ioniță și Irina Florea sunt echipa UrbanEye, în fapt Asociația „Arta în Dialog”. Au pornit prima ediție a festivalului în anul 2014 și au fundamentat substanța lui — chestionarea legăturii între lm și oraș. Platforma de idei UrbanEye și-a propus să deschidă modurile de a privi altfel și mai ales a de discuta despre locurile în care trăim. Obiectivul UrbanEye este ceea ce numesc promotorii privirea urbană.
Camera goală sau liniștea unei seri de vară Într-o seară de iulie, din acest an, în grădina Casei Universitarilor din București a fost o proiecție de lme UrbanEye. Seara făcea parte din evenimentele conexe Anualei de arhitectură 2015. Proiecția era în aer liber, iar locul de stat se aa undeva în spatele grădinii: câteva scaune și o banchetă de ciment acoperită cu perne. La intrarea în curte erai întâmpinat atât cu un salut, cât și cu invitația „mergeți în spate printre copaci”. Cu o jumătate de oră înaintea începerii lmelor se strânsese destul de
puțină lume. Majoritatea au ajuns mult mai târziu, cu câteva minute înainte și puțin după debutul proiecției. Vedeam „Ruina” de Markus Lenz, un lm făcut în 2014 despre un turn din Caracas, neterminat și ocupat de squatteri. În clipele de dinaintea începerii lmului, liniștea serii era cu greu tulburată. Cătălina Ioniță și Mihai Cătălin Alexandru împreună cu Emil Ivănescu priveau în liniște, dar și cu drag cum se strânge lumea. Gradual, pe măsură ce mulțimea creștea, se aduceau scaune și erau așezate în grădină, totul într-o mare tăcere. Apoi a venit și Monica Sebestyen. S-a apropiat de Cătălina și aproape în șoaptă au început să discute. Irina Florea li s-a alăturat mai târziu, tot așa într-o netulburare a liniștii serii. Filmul a început. Lent, spațiul grădinii a devenit camera. Camera UrbanEye. În această ediție a festivalului, lmele se vor proiecta la Institutul Francez și în câteva săli din ARCUB — Hanul Gabroveni. Atenția reunită a oamenilor va genera un alt fel de camere. Sunt camere pline de liniște și marcate de o anumită eleganță a lucrurilor făcute neostentativ. Aceasta este o amprentă UrbanEye. Din echipa UrbanEye lipsește cineva: Cătălina Ioniță. Dispariția sa și a celorlalte multe alte victime ale accidentului din Colectiv lasă o cameră goală în suetul nostru. Devine doar amintire liniștea unei seri de vară. (Ioana Iancu)
Arhitectura în lm. Filmul în arhitectură Dezbatere igloo media în cadrul Festivalului de Film UrbanEye
Î
n cadrul Festivalul de Film UrbanEye, igloo media organizează o dezbatere pe tema „Filmul și Arhitectura” prin care își propune să observe legăturile profunde între cele două domenii alături de invitații: Mihaela Poenaru, Adrian Cancer și Vlad Vieru. Dezbaterea va avea loc vineri, 13 noiembrie, la ARCUB, Hanul Gabroveni (str. Lipscani 84-90) începând cu ora 16:00 și va moderată de arh. Françoise Paml, redactor-șef igloo media. Conferința „Filmul în arhitectură. Arhitectura în lm” va organizată sub forma unei discuții libere în cadrul căreia cei prezenți vor putea intra în dialog direct cu cei trei arhitecți invitați, cunoscuți pentru scenograile unor lme premiate în cadrul marilor competiții ale industriei. Mihaela Poenaru a semnat decorurile din lmele regizorului Cristian Mungiu „4, 3, 2” şi „Amintiri din Epoca de Aur 2”, lm ce a fost premiat în cadrul Galei Gopo 2010 pentru cea mai bună scenograe. Adrian Cancer a realizat decorul pentru lme precum „Furia” sau „House of Nine”, iar Vlad Vieru este cunoscut pentru lme precum „Blessed”, „Coronation Street: Romanian Holiday” sau „Modigliani”, pentru care a fost nominalizat în cadrul Golden Satellite Awards 2005, la categoria Best Art Direction. În cadrul acestei discuții, cei trei vor vorbi despre experiențele avute în calitate de scenogra și arhitecți deopotrivă, dar și despre modul în care practicarea celor două meserii i-a inuențat în activitatea lor de până acum.
nr. 4 / noiembrie 2015
ARHITECTURA ȘI FILMUL pe înțelesul copiilor cu de-a Arhitectura
Untitled-6 2
board editorial: Bruno Andreșoiu Adrian Ciocăzanu redactor șef: Françoise Paml
redactori: Viorica Buică Manuela Zipiși Aniela Macarin Ioana Diaconu
gracă: Raluca Jipa dtp: Cristian David corectură: Andreea Amzoiu
editat de igloomedia Str. Brezoianu nr. 4, sector 5 București, tel: 021.313.41.18 ofce@igloo.ro, www.igloo.ro
De-a Arhitectura este un grup de oameni dedicaţi profesiei lor, un program educativ şi un mod de a descoperi lumea – nu doar cea construită – prin joacă. Familiarizarea copiilor cu noţiuni de arhitectură şi urbanism ar trebui să înceapă de la cele mai mici vârste. Astfel se pot identica şi dezvolta repere urbane şi arhitecturale şi poate începe educaţia în domeniu stârnind o curiozitate fertilă. În timp, noţiunile astfel dobândite, adică prin experimentare directă, formează un bagaj prim de cunoştinţe de cultură generală în arhitectură şi urbanism. Ele sunt necesare oricărui om, indiferent de profesie sau grad de cultură pentru că ţin de înţelegerea oraşului în care trăim. La a doua ediţie a
festivalului de lm UrbanEye, Asociaţia de-a Arhitectura îi invită pe copii într-un atelier cu totul şi cu totului special, în 15 noiembrie, la Institutul Francez. Personajul lor preferat va avea nu doar o casă, ci un oraş întreg. Toate aceste închipuiri se vor transformă în machete din carton. Copii vor lucra în echipe şi vor construi împreună oraşul. Vor înţelege de ce un spaţiu public, o parte din oraş este un loc al lui împreună. Prin cooperare şi intervenţie se poate construi un oraş — e el şi de carton. Și tot cu de-a Arhitectura, ne putem întâlni la Atelierul „case-n casă”, în cadrul lansării cărții cu același nume, care se va desfășura pe 14 noiembrie la Casa Mincu.
09.11.2015 19:31:32
4
/
noiembrie 2015
Budapesta (Ungaria)
Varşovia (Polonia)
Dubla natură a reclamei tip neon în spaţiul public al Europei Centrale şi de Est Deunăzi simbol al modernismului urban corelat cu accesoriile individului contemporan precum bunurile de consum şi, totodată, reprezentare gracă a ritmului trepidant al vieţii citadine în care noaptea este o continuare rească a zilei, reclama tip neon devine azi un lucru al trecutului. Modernismul neonului în Europa Centrală şi de Est este unul atipic, acesta îndeplinind mai degrabă o funcţie de orientare într-un spaţiu cenzurat decât de promovare publicitară.
Budapesta (Ungaria) Acest oraş constituie un exemplu tipic de evocare a atmosferei occidentale a anilor interbelici prin intermediul neonului. Budapesta era denumită oraşul luminii, rivalizând cu marile capitale europene. Următoarea etapă de înorire a reclamei tip neon poate localizată în anii ’70. În încercarea de a păstra tradiţia neonului, subliniind înrudirea dintre reclama luminoasă interbelică şi cea din timpul comunismului, bloggeri şi artişti locali au iniţiat lupta de conservare a acestora. Prin alcătuirea unor baze de date şi hărţi cu amplasamentul reclamelor Budapestei, ei au
reuşit să tragă un semnal de alarmă, astfel că, începând cu 2009, Muzeul Electrotehnicii găzduieşte în curtea sa „Neonparádé”, o colecţie de 100 de reclame recuperate. Varşovia (Polonia) În acest caz vorbim de un efort organizat de recuperare, conservare şi revaloricare a neonului din timpul Republicii Populare Polone. În mentalul public european, această ţară a fost asociată neonului în timpul comunismului, imagine datorată fotograei lui Chris Niedenthal ce reprezenta forţa punitivă a regimului printr-un tanc amplasat în apropierea
cinematografului inscripţionat cu roşu uorescent – Moscova, unde rula „Apocalypse Now” al lui F.F. Coppola. Muzeum Neonów, inaugurat în mai 2012, este un rezultat al colaborării dintre fotografa Ilona Karwinska şi designerul grac David Hill. Cu o colecţie numărând 50 de reclame legendare ale spaţiului public varşovian din anii Războiului Rece, acest muzeu reprezintă ultima staţie a unui drum ce a început în 2005. Mai multe despre fenomen puteți vedea în lmul „Neon”, regia Eric Bednarski, a cărui proiecție va avea loc în cadrul UrbanEye Film Festival. (Raluca Goleşteanu)
„Reclame fără capitalism – Gracă publicitară românească. 1950-1989” Cartea este un proiect al editurii Atelierul de gracă, conanțat de Administrația Fondului Cultural Național și sprijinit de MediaPost Hit Mail. Ciprian Isac de la Atelierul de gracă ne-a ajutat să ne facem o idee despre proiect, volumul urmând să e lansat la începutul lunii decembrie. Câteva detalii legate de procesul de documentare al cărții și despre conținut: Această carte vine oarecum resc după seria „Gracă fără computer”, cele trei volume pe care le-am făcut în anii trecuți. Documentarea a început demult și nu știm dacă se va termina odată cu isprăvirea acestei cărți. Am intrat într-o stare de observare permanentă și, de câțiva ani, nu refuzăm nicio descindere în vreun sit industrial vechi sau în vreo arhivă personală ori publică. Ne-a intrat în cap că avem un trecut și în zona gracii utilitare, de revistă, publicitare. Ce nu intră în cărți, există în arhiva online graphicfront.ro. Volumul de față cuprinde peste 400 de imagini – o gamă variată și savuroasă! ca să cităm din textele ce însoțeau reclamele vremii. Criteriile noastre de selecție rămân în principal cele vizuale, cu precizarea că asta include uneori și rezolvări ridicole sau de-a dreptul absurde.
Untitled-6 4
Dacă ar să descrieți, pe scurt, evoluția reclamei românești în perioada documentată, ce ați spune? Nu se poate vorbi de o evoluție. Așa cum nu se poate vorbi despre un fenomen al publicității românești, în sensul în care înțelegem azi publicitatea. Se poate vorbi însă de perioade mai bune și perioade mai puțin bune sau de-a dreptul proaste, dacă ne gândim la anii ’80. Publicitatea, ca și celelalte forme de exprimare vizuală, reecta foarte bine nivelul de trai al acelor timpuri. Bucuria apare când descoperi prin întreg materialul mâna artistului care chiar știa să deseneze, pagineze sau să coordoneze vizual o publicație. Este creația gracă publicitară a României zielelor noastre în vreun fel tributară acestui trecut? S-au păstrat inuențe, putem vorbi despre o moștenire în acest sens? Nu, nu se poate vorbi de o moștenire. Nici de o inuență. Chiar dacă ar să acceptăm că acel tip de expunere era o formă de publicitate, nu o putem asocia în niciun fel cu publicitatea de astăzi. A existat totuși o pauză de vreo 25 de ani. Publicitatea la produsele românești a apărut destul de târziu și nu neapărat cu un concept românesc de publicitate. (Interviu realizat de Manuela Zipiși)
09.11.2015 19:31:46
noiembrie 2015
/
5
DESIGNUL ROMÂNESC, un hub de creativitate pentru interioarele locuințelor colective Importanța rolului designerilor și arhitecților locali în amenajarea spațiilor de locuire colectivă devine tot mai evidentă, atât pentru dezvoltatori, dar și pentru beneciari. Un exemplu convingător este cel al complexului rezidențial The Park. Aici, un hub de creativitate bine coordonat aduce în amenajarea interioară amprenta distinctă a celor mai buni designeri și arhitecți români. „The Park Apartments este un experiment al dezvoltatorului pe piața rezidențială din România. Hanner a dorit să ofere pieței clădiri construite cu cele mai performante materiale de construcții și nisaje. Apartamente cu suprafețe medii și mici sunt amenajate de arhitecți și designeri români, cu obiecte de design românesc în bugete rezonabile. Toți cei implicați în parteneriatul cu designerii și arhitecții români au avut de câștigat. Accentul pe idei creative de arhitectură și design a adus valoare proiectului The Park, devenind un factor important în susținerea vânzărilor. Pe de altă parte, designerii și arhitecții implicați în acest proiect au cucerit publicul din București, având solicitări și în alte proiecte de amenajare. Vom investi în continuare în designul românesc și în colaborările cu arhitecții și designerii români, pentru că ne-au demonstrat că este o abordare câștigătoare”, ne-a spus Silviu Grigorescu, director General Hanner România.
Untitled-6 5
Bogdan Ciocodeică, Diana Roșu, Attila Kim: Foarte rar se întâmplă ca un dezvoltator să acorde o atenție sporită detaliilor și să meargă până în punctul în care să aprofundeze spațiile ce urmează a locuite. Toate acestea ne-au atras atenția și ne-au făcut să ne dorim această colaborare. Marea provocare de ambele părți a fost să dovedim că putem realiza un spațiu cu un design aparte încadrându-ne într-un buget limitat. Am dorit să realizăm un spațiu cât mai funcțional, o atmosferă caldă și familială. Inspirația este una nordică, folosind mult material lemnos și culori deschise, toate acestea împreună cu lumina naturală denind un spațiu strâns legat de exterior. Apartamentul este gândit pentru un cuplu de tineri profesioniști, care se aă la începutul carierei și petrec mult timp în natură.
Mihnea Ghilduș și Marilena Popa:
Bruno Andreșoiu:
Amenajarea apartamentului cu patru camere a fost gândită pentru o familie ale cărei pasiuni sunt natura și sportul. Ne-am bucurat că am reușit, prin intermediul temei primite, să susținem și să promovăm designerii români integrând piesele acestora în amenajare. Scopul nostru a fost de a crea spații pentru o familie care adoră să petreacă mult timp împreună și care împărtășește aceleași valori: respectul față de natură și față de comunitate.
Proiectul rezidențial The Park este unul școală. Unul la care orice pasionat de arhitectură sau design interior ar trebui să vină ca să înțeleagă de visu un fapt care transcende amenajările concrete ale apartamentelor showroom. Pentru mine, dincolo de eciența de marketing (sau comunicare) a demersului, apartamentele amenajate de arhitecți în complexul The Park constituie mai degrabă și în primul rând un showroom al libertății de creație.
09.11.2015 19:31:53
6
/
noiembrie 2015
TRASEE URBANE PIETONALE: Istoriile de ieri şi de azi ale oraşului
În era urgenţei, simplul fapt de a lua oraşul la pas devine un lux pe care ni-l permitem din ce în ce mai rar, iar în acest context apar mai multe iniţiative care le propun locuitorilor, cu mic cu mare, să pornească într-o explorare culturală, fotogracă, istorică sau de orice altă natură, numai să îşi deschidă ochii şi mintea faţă de ceea ce îi înconjoară. În continuare vă invităm într-un tur ghidat al câtorva astfel de iniţiative.
BUCUREȘTIUL MEU DRAG Asociaţia Bucureştiul meu Drag s-a constituit ca o platformă de explorare a Bucureştiului prin fotograe, o privire în diferitele ipostaze şi istorii ale oraşului, mergând dincolo de oraşul pe care îl străbatem în grabă în drumul zilnic către şcoală sau către birou. Prin expoziţii de fotograi tematice, albume, ghiduri, articole şi mai ales excursii foto în diferitele zone ale oraşului, asociaţia aduce privitorul cu un pas mai aproape de esenţa spaţiului pe care îl numeşte acasă. Deşi denumite excursii fotograce, tururile organizate de Bucureştiul meu drag se adresează oricărui tip de participant, fără restricţii sau obligativitatea de a avea un aparat foto. Scopul este descoperirea unor locuri prin care participanții nu ar trece în mod normal în traseul lor zilnic, e pentru că nu și-au imaginat vreodată că există, e că le-ar frică sau că nu sunt în drum. Esenţa excursiilor este, în ultimă instanţă, aceea de a deschide ochii şi a deveni conştient de oraş, atât cu părţile lui bune, cât şi cu cele mai puţin plăcute. Adevăratul succes al acestei inițiative constă tocmai în reconectarea oamenilor cu orașul și cu locurile sale.
GLOBAL MINDSCAPES La iniţiativa Asociaţiei Global Midscapes, proiectul „Patrimoniul muzeal – instrument de învăţare” este desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2015 şi are în prim-plan, de data aceasta, educaţia celor mici. Cheia acestor vizite este inversarea raportului practicat în general: tururile muzeale sunt iniţiate pornind de la disciplinele studiate la şcoală şi nu de patrimoniul caracteristic ecărei instituţii vizitate. Astfel, se produce ruptura între sobrietatea şi rigurozitatea muzeului, acesta devenind un instrument de învăţare, un partener în aventura copiilor care ies din rutina zilnică a lecţiilor la tablă. Orele de şcoală la muzeu s-au desfăşurat în prima parte a lunii octombrie la Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, la Muzeul Theodor Aman, la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Șuţu) şi la Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck. Un exemplu numai bun de abordare alternativă a educaţiei, iniţiativa a fost deja invitată la Săptămâna Altfel 2016 şi sperăm ca în timp să vedem din ce în ce mai multe modele de acest tip care să stimuleze creativitatea şi curiozitatea celor mici prin plimbare şi explorare.
ARCEN Asociaţia Română pentru Cultură Educaţie şi Normalitate (ARCEN) organizează trasee culturale în Bucureşti încă din 2010, când participau la câte un tur aproximativ 10-25 de oameni. În vara anului 2015 s-a depășit frecvent pragul de 400 de participanţi la ecare traseu. În deniţia asociaţiei, un traseu-cultural înseamnă întotdeauna o plimbare la pas într-o zonă a Bucureştiului, o radiograe a orașului care durează cel puţin o oră şi jumătate şi e întotdeauna însoţită de poveşti, istorie şi arhitectură. Traseele ARCEN transmit mesajul că prin clădiri, prin străzi şi denumiri de străzi ai o conexiune puternică cu cei care le-au locuit şi le-au parcurs în alte perioade. Astfel, participanţii învaţă să privească semnele oraşului cu alţi ochi, să înţeleagă că fac parte un timp din acest oraş şi că în acest interval, la rândul lor, îşi lasă amprenta asupra oraşului. Ceea ce face ARCEN prin aceste trasee culturale este un alt fel de educaţie în mijlocul străzii, în oraş. Numai că de data aceasta instrumentul nu este teoria, ci povestea. Întotdeauna însă, în spatele poveştii se aă un adevăr.
(Ioana Diaconu)
Untitled-6 6
09.11.2015 19:31:54
noiembrie 2015
/
7
Orașul la pas cu Vlad Eftenie Arhitect și fotograf, Vlad Eftenie surprinde de ani de zile poezia urbană a Bucureștiului în imagini. Despre fotograe și câteva dintre pasiunile sale, în următorul scurt interviu. Ce te-a determinat, în loc să te concentrezi pe obiecte arhitecturale, să dedici serii întregi de fotograi vieţii urbane? În timpul anilor de studii aparatul nu mi-a spus nimic. Fotograam sec şi raţional în excursiile de studii sau în vizită la sit, iar micul compact pe lm era un accesoriu fără glas. Odată cu conştientizarea necesităţii – ca arhitect – de a cunoaşte lumea înconjurătoare, mersul său şi oamenii, fotograa a devenit un partener de descoperire pas cu pas a unei lumi care a început, cu ecare cadru, să clarice parcă ecare pixel al câmpului vizual. Am realizat faptul că studiile de arhitect mă ajută să pot decodica oraşul, aparatul foto ind acum un instrument cu care se pot parcurge conştient şi concomitent spaţiul şi timpul, lumina şi oamenii, raţiunea şi emoţia, gândul şi trăirea.
Fotograile tale au mai totdeauna acea doză de inedit ce ţine de surprinderea „momentului decisiv”. „Ieşitul în oraş“ a ajuns să e intrinsec legat de aparatul de fotograat? Pot spune că am căpătat (încă) o deformare profesională – aceea de a vedea fotograc. Surprinderea efemerului cotidian este pentru mine un subiect care-mi solicită constant activitatea fotogracă. Am aat, în timp, că o fracţiune de secundă poate mai intensă decât o oră sau o zi întreagă, că ea poate aduce poveşti cu o încărcătură emoţională extraordinară. Haosul urban oferă atunci un punct de sprijin în care poţi aa armonia unui moment de graţie. Ce relaţie ai stabilit, ca fotograf, cu Bucureştiul? În plimbare, ai că oraşul ţi se dezvăluie după chipul şi asemănarea ta, percepţia sa ind direct legată de stările
tale. Ai că în orice direcţie ai lua-o, străzile te poartă în bucle care te întorc de unde ai plecat. Că nu te poţi rătăci de fapt. Că sunt straturi innite pe care le poţi explora. Că arată altfel în ecare zi, deşi pare că nimic nu se schimbă. Bucureştiul este oraşul care îşi păstrează memoria în poveştile oamenilor care rămân, mai robuşti decât zidurile care dispar. Un oraş viu, jucăuş, dinamic, neaşteptat. Care merită să e privit cu încredere, răbdare şi bunăvoinţă. Aşa cum ecăruia dintre noi i-ar plăcea să e privit de ceilalţi. E un oraş care te învaţă să ai răbdare, să laşi să e, să nu ai aşteptări, să te adaptezi spontan. Un antrenament de viaţă sănătos, în cele din urmă. Şi încă ceva, cerul de toamnă e magic în Bucureşti, primăvara îl întinereşte, vara îl lasă în liniştea toridă a soarelui, iarna îl ascunde şi îl atează. (Interviu realizat de Viorica Buică, Foto: Vlad Eftenie)
Reconversia patrimoniului industrial: Fabrica de Pensule, Cluj În acord cu secțiunea pe care festivalul UrbanEye i-a dedicat-o patrimoniului recent, ne-am îndreptat atenția spre reconversia patrimoniului industrial din țară și ne-am oprit asupra unuia dintre cele mai longevive spații de cultură găzduite de un scenariu industrial – Fabrica de Pensule din Cluj.
În cifre, centrul cultural independent înseamnă o suprafață de 2000 mp, 29 de spații de artă contemporană, 40 de artiști contemporani și ateliere de artiști, 5 galerii de artă contemporană, 10 organizații culturale și două săli de spectacol. Am stat de vorbă cu Corina Bucea despre procesul și provocările conversiei, cele două puncte majore identicate ind constrângerile bugetare și tehnice. În esență, trebuie subliniat faptul că tot ceea ce s-a realizat în Fabrica de Pensule în ceea ce privește conversia spațiului și păstrarea caracterului industrial a fost ltrat prin prisma interesului împărtășit pentru respectul față de istoria și
Untitled-6 7
contextul locului. O atenție deosebită a fost acordată specicului spațiului, care a trebuit să e modicat pentru acomodarea publicului, dar și muncii de zi cu zi a artiștilor și producătorilor culturali din Fabrica de Pensule. Dacă direcția inițială a fost aceea a unei intervenții minimale, tocmai în ideea de a păstra specicul locului, constrângerile bugetare au cerut anumite intervenții pentru ecientizarea costurilor. De exemplu, izolația proastă a clădirii a cerut „sacricarea” unor elemente care pot considerate emblematice pentru un spațiu industrial, dar care nu puteau restaurate sau refolosite fără o intervenție majoră (ferestrele de prolit
au trebuit înlocuite din rațiuni de consum de energie). În momentul în care bugetul a permis o investiție mai mare în spațiu, acest lucru s-a făcut acordând atenție tocmai acelor elemente care scot în evidență caracterul industrial al spațiului – stâlpii de beton, ușile din metal, încercând totodată ca intervențiile de amenajare a spațiului să e în acord cu limbajul unui ambient industrial. Pentru interviul complet și eventuale direcții de valoricare a patrimoniului industrial, vă invităm să citiți continuarea articolului pe www.igloo.ro. (Ioana Diaconu)
09.11.2015 19:32:04
8
/
noiembrie 2015
SoNoRo „The Dreamers”: magia muzicii de cameră cuprinde clădirile orașului Spațiile sunt selectate și în funcție de acustica lor, dar și după ineditul lor. Astfel, am avut concerte în spații neconvenționale, precum The Ark în București sau Turnul Croitorilor din Cluj. Am descoperit și inclus în circuitul de concerte al țării spații noi, uitate sau încă în proces de restaurare. Publicul e încântat că readucem muzica de cameră înapoi în spațiile pentru care s-a născut. Printre locurile pe care le-am umplut cu muzică în acești zece ani se numără Palatul Bragadiru sau Palatul Cercului Militar din București, Conacul Ghyka de la Cotești sau Conacul Petre Carp de la Țibănești etc.
Aniversăm 10 ani de când muzica de cameră seduce orașul în ecare toamnă, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo. Până în 16 noiembrie, peste 35 de artiști internaționali vor concerta la București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița, în clădiri de patrimoniu și spații neconvenționale. Violonistul Răzvan Popovici, directorul și fondatorul festivalului, ne-a povestit despre „The Dreamers”, frumoșii visători ai muzicii și orașului. SoNoRo la aniversare: ce înseamnă de fapt cei 10 ani în care muzica de cameră însuețește în ecare toamnă Bucureștiul dar și alte orașe din țară?
SoNoRo înseamnă o victorie personală. O victorie a visătorilor, a celor care cred că visele se pot împlini chiar dacă par imposibile. E un simbol al bunului gust și al eleganței, al crezului personal că muzica de cameră e o formă de comunicare pasionantă, accesibilă și necesară, care trebuie readusă în prim-planul vieţii culturale româneşti. Sunt zece ani de întâmplări minunate, cu muzică excelentă, public extraordinar, del și din ce în ce mai numeros, și prieteni care mă fac să mă simt bogat spiritual. Cum modelează și inuențează festivalul orașul, având în vedere că spectacolele au loc în clădiri de patrimoniu (Palatul Bragadiru, Hanul Gabroveni etc.)? Liantul SoNoRo este muzica bună, extrem de variată și adaptată cât mai bine spațiilor în care se desfășoară. Arhitectura clădirilor care găzduiesc SoNoRo este potrivită concertelor.
Hanul Gabroveni, noul epicentru cultural al Bucureștiului Vechiul Pasaj Comercial care lega străzile Lipscani şi Gabroveni a renăscut din starea de ruină în care ajunsese la început de mileniu 3, în urma unor lucrări complexe de restaurare şi extindere. Clădirea istorică şi cea nouă alcătuiesc acum o singură instituţie, Centrul Cultural Arcub unde arta și cultura își dau întâlnire. Printre cele mai recente evenimente desfășurate aici se numără și un concert din cadrul festivalului SoNoRo. Originile actualului Han Gabroveni se leagă de numele toptangiului Tudor Hagi Tudorache, o personalitate aparte care a marcat istoria comerţului românesc timp de mai multe decenii. Hănişorul pe care l-a ridicat aici în urmă cu două veacuri va fost mistuit de ăcările Marelui Incendiu din 1847 şi reconstruit după modelul Hanului cu Tei, cu prăvălii de o parte şi de alta a unui pasaj ce leagă două uliţe cu trac intens. De aici şi numele de Pasaj Comercial care i se atribuie încă din 1871. Instaurarea regimului comunist aduce trecerea imobilului în proprietatea Centrocoop. Lăsat pradă degradărilor, nici Revoluţia nu va produce o schimbare pozitivă în istoria ediciului până în 2009, când se demarează elaborarea proiectului de restaurare semnat de biroul Meta Concept Design. Lucrările de restaurare au utilizat materiale şi tehnici tradiţionale. Un caz aparte îl constituie porţile monumentale, dispărute nu cu foarte mult timp în urmă și reconstituite cu ajutorul fotograilor din anii ‘80 și a unui releveu din 1947. Ele completează cu eleganţă faţadele frumos recuperate, iar atunci când sunt deschise oferă bucuria legăturii dintre Lipscani şi Gabroveni, invitând trecătorul să traverseze vechiul Pasaj, devenit acum epicentru cultural. (Réka Ţugui, Foto: Şerban Bonciocat)
Untitled-6 8
Cum ați descrie o evoluție a publicului SoNoRo, de la prima ediție până astăzi? Publicul SoNoRo de la primele ediții era, în mod resc, un mix de prieteni și cunoscuți, cu toții iubitori de muzică și de frumos, cu interese din domenii diverse. Publicul de acum este mult mai eterogen, cuprinde categorii de vârstă și tipologii diferite. Faptul că media de vârstă a publicului este mult mai mică decât o parte majoritară a publicului european îi încântă pe mulți muzicieni, confruntați cu o teamă ancestrală de a nu mai avea public în câțiva ani. Avem și un public del, care vine an de an la festival, există chiar un grup de melomani din Italia sau Germania, care călătoresc în ecare an, în noiembrie, ca să participe la concertele SoNoRo. S-a format un atașament emoțional, dar nu numai al publicului, ci și al artiștilor invitați, față de festival. Unde vom asculta concertele SoNoRo peste cinci ani? Mai întâi ne concentrăm pe viitorul apropiat, pentru că pe 30 noiembrie 2015 vom duce SoNoRo la Carnegie Hall din New York. Am concertat deja în orașe de pe trei continente, așa că putem continua expansiunea internațională cu SoNoRo în Bruxelles, Paris, Dubai. Totul e posibil. Dar, până acolo, ne mai rămân o mulțime de conace, castele și locuri surprinzătoare de descoperit în România, care abia așteaptă să e umplute de muzică. (Interviu realizat de Manuela Zipiși, Foto: Șerban Mestecăneanu)
SoNoRo. Imagining Music
Fotograile lui Șerban Mestecăneanu, realizate în timpul seminarului „SoNoRo Interferențe” care a avut loc la Cetate, lângă Dunăre, ilustrează sloganul proiectului – „Nu avem nevoie de buni instrumentiști, ci de buni muzicieni” – într-o poveste frumoasă, alb-negru. Albumul rezultat este asemenea unei partituri, notele sunt date de fotograi – unele complet spontane, altele vădit regizate –, iar ritmul vine de la sine în momentul în care starea privitorului este prielnică. „Au fost douăzeci de zile doar de muzică clasică și sper ca imaginile mele să transmită măcar o fărâmă din starea de liniște și echilibru pe care am căpătat-o în scurta conviețuire alături de acești muzicieni extraordinari”, mărturisește fotograful Șerban Mestecăneanu Albumul apărut în 2008 în colecția iglooart este disponibil pe www.igloo.ro
09.11.2015 19:32:08
noiembrie 2015
Untitled-6 9
/
9
09.11.2015 19:32:09
10
/
noiembrie 2015
6rei NoEWri de ÊnVâNnire WrDanà EW XinWN Naan
#WDGTIKnG
(TaVGNNKnK $KUVTQ
0CCP s (QQF &TKPM 5VWFKQ RTQRWPG Q GZRGTKGPœà EWNKPCT-XK\WCNà ÊP \QPC % # 4QUGVVK FKP $WEWTGőVK 6TCFKœKC őK KPQXCœKC UG TGIàUGUE ÊP URGEKƂEWN CEGUVWK TGUVCWTCPV ECTG OK\GC\à RG QHGTKTGC WPGK GZRGTKGPœG EWNKPCTG KPVGTPCœKQPCNG 0WOGNG UG KPURKTà FKPVT-Q UVTàXGEJG VTCFKœKG KPFKCPà C RTGRCTàTKK CNWCVWNWK EQRV PCCP ÊP EWRVQTWN FG NWV PWOKV VCPFQQT EQPUGTXCVà R¾Pà ÊP \KNGNG PQCUVTG ªODKPCTGC VTCFKœKGK EW KPQXCœKC GUVG FGVGEVCDKNà őK ÊP COGPCLCTGC URCœKWNWK TGCNK\CVà FG CTJKVGEVWN 8KEVQT )TQUW )TQUW #TV 5VW FKQ ªP EQPVWTCTGC URCœKWNWK U-C NWETCV RG EG NG FQWà PKXGNWTK s RCTVGT őK FGOKUQN .C RCTVGT HWPEœKQPGC\à TGUVCWTCPVWN GEJKRCV EW \QPà FG DCT őK Q OCUà TQVWPFà ÊP EGPVTW FGUVKPCVà UJQY-WTKNQT EWNKPCTG .C FGOKUQN GZKUVà \QPC YKPG GNGOGPVWN QTKIKPCN CN CEGUVGKC ƂKPF OCUC ÊP HQTOà FG DWVWTWIà WPFG RQCVG Ƃ FGIWUVCV XKPWN /CVGTKCNGNG HQNQUKVG UWPV EGNG PCVWTCNG VTCFKœKQPCNG NGOPWN EWRTWN OGVCNWN EàTàOKFC ŐK ÊP UGNGEVCTGC QDKGEVGNQT FG OQDKNKGT QTK C UQNWœKKNQT FG KNWOKPCV U-C œKPWV EQPV FG GEWCœKC VTCFKœKQPCN-OQFGTP RGPVTW Eà OWNVG FKPVTG CEGUVGC UWPV TGCNK\CVG FKP OCVGTKCNG EQPVGORQTCPG FCT CW HQTOG ENCUKEG 4GUVCWTCPVWN UG ÊPECFTGC\à ETQOCVKE ÊPVT-Q RCNGVà FG VQPWTK FGUEJKUG CND DGL EWNQCTGC NGOPWNWK FGUEJKU EQORNGVCVG FG XGTFG XGIGVCN őK FG CEEGPVGNG PGWVTG CNG OQDKNKGTWNWK ÊP VQPWTK FG ITK ªP EQODKPCœKG EW NWOKPC VQCVG CEGUVGC EQPVTKDWKG NC EQPVWTCTGC WPGK CVOQUHGTG ECNFG KPVKOG ÊP ECTG 0CCP ÊőK CőVGCRVà ENKGPœKK
7P DCT ĵK VTGK UCNQCPG EW VGOà DKPG FGƂPKVà UWPV TGWPKVG ÊP %GPVTWN 8GEJK ÊPVT-Q CVOQUHGTà ECTG COKPVGĵVG FG DKUVTQ-WTKNG HTCPEG\G 5CNQCPGNG FKP TGUVCWTCPVWN EW DWEàVàTKG OGFKVGTCPGCPà #WDGTIKPG *GCNVJ[ (QQF UG PWOGUE KPVTKICPV CN OGUGK QXCNG CN EQRCEWNWK ĵK CN UVKENGNQT FG XKP %GNG VTGK GNGOGPVG CODKGPVCNG UWPV UWDVKN KPVGITCVG ÊP COGPCLCTG 'NG FG\XàNWKG CRTQCRG VGCVTCN ĵK ETGGC\à CĵVGRVàTK %¾VGXC GNGOGPVG dFG OCTEàq CNG COGPCLàTKK KPVGTKQCTG KPFKEà CWVQTWN RTQKGEVWNWK 'PWOGTCTGC NQT HCKCPķà CNDà EW OCTIKPK ÊP ENQKUQP DCT RNCECV EGTCOKE ÊP RCVVGTP UQƂUVKECV ĵK KNWOKPCV KPFKTGEV EQTRWTK FG NGOP XQRUKVG CNDCUVTW ITK\CV ÊPECUGVCV ÊPVT-Q TCOà FG ķGXK FKP EWRTW RGUVG FG WĵK TGEWRGTCVG FKP 6TCPUKNXCPKC #WUVTKC ĵK 7PICTKC Xà HCEG Uà URWPGķK FGLC dC FC %TKUVKCP %QTXKP q /¾PECTGC UCXWTQCUà GUVG ETGCVà FG %JGH 4QPGP /GTK 1 UWOà FG HTCIOGPVG RTGEWO CVOQUHGTC OGVTQWNWK RCTK\KCP OGUG OKEK VKRKE HTCPķW\GĵVK UECWPG KEQPKEG 6QNKZ UCW RWTV¾PF UGOPàVWTC EGNGDTWNWK FGUKIPGT 6QO &KZQP IGPGTGC\à WP RCTEWTU URCķKCN OKPWPCV /GUGNG EW VQR FKP NGOP OCUKX HQCTVG NWOKPQU CEQRGTKV PWOCK ÊP RCTVG FG ĵGTXGVG VGZVKNG URQTGUE GHGEVWN KPVKO CN CODKGPVWNWK ªP UCNQPWN FG XKPWTK RGTGVGNG EQPķKPG ÊP EJGKG FG NGEVWTà boîte à miracles Q UGTKG FG WĵK ĵK WĵKķG FG NGOP EW HCķà FG UVKENà ECTG HCE CNGIGTGC Q DWEWTKG ĵK WP URTKLKP XK\WCN RQVTKXKV 'NGOGPVGNG UWPV CNVGTPCVG ÊPVT-WP RCVVGTP LWEàWĵ EW QDNQCPG FG NGOP .WOKPC EQQTFQPCVà TGWPGĵVG RKGUGNG TGEWRGTCVG ĵK EQPVTKDWKG NC UEGPQITCƂC ÊPV¾NPKTKK EW XKPWN
%JKE EQVKFKCP ĵK ENCUKE RTKGVGPQU GUVG RTQOKUKWPGC RG ECTG (TCVGNNKPK $KUVTQ Q UWUķKPG EW GNGICPœà 5WD UGOPàVWTC (TCVGNNK )TQWR URCķKWN TGEGPV FGUEJKU ÊP \QPC FG PQTF C ECRKVCNGK NC RCTVGTWN 'VJQU *QWUG CVTCIG RTKP NWOKPQ\KVCVG CODKGPVCNà ĵK FKXGTUKVCVGC OGPKWNWK )TCķKG WPWK EJGH VCNGPVCV CEGUVC GUVG CFCRVCV QTKEàTQT FG\KFGTCVG OKE FGLWP QTK RT¾P\ Q RCW\à VKR ƂXG Q ENQEM UCW EKPà %CHGPGCWC (TCVGNNKPK G Q FGUVKPCķKG FG VQR RGPVTW ÊPV¾NPKTK FG CHCEGTK UCW EW RTKGVGPKK 'XQECTGC DKUVTQ-WTKNQT HTCPEG\G G TGWĵKVà őK PWCPœCVà FG RTG\GPœC XKPWTKNQT KCT CVOQUHGTC GUVG FGEQPGEVCPVà ĵK ÊPE¾PVàVQCTG 1 RCTFQUGCNà ÊP FQWà VQPWTK ÊPXGUGNGĵVG RTKXKTGC 5ECWPGNG FKP NGOP EWTDCV FG VKR UCW COKPVKTG 6JQPGV GVCLGTGNG ITCķKQCUG CRTQCRG FGOCVGTKCNK\CVG HàEWVG FKPVT-WP NGOP CTOQPK\CV EW V¾ORNàTKC GZVGTKQCTà E¾V ĵK IGQOGVTKC TKIWTQCUà C GNGOGPVGNQT FG RNCHQP IGPGTGC\à WP CODKGPV ECNF ĵK RTKOKVQT /QDKNKGTWN DCTWNWK G URGEKCN ĵK HQNQUGĵVG NGOPWN EW GNGICPVà ENCUKEà 5G FGEWRGC\à UKOGVTKE ĵK GEJKNKDTCV ÊP HCķC WPGK HGTGUVTG NCTIK HàE¾PF EGNG NQEWTK FG RG UECWPGNG UGOK-ÊPCNVG HàTà URàVCT s Q RTGHGTKPķà RGPVTW FGIWUVCTGC XKPWNWK UCW C CNVQT DàWVWTK ªP CRTQRKGTGC UC CNVG UECWPG ÊPCNVG FG CEGCUVà FCVà EW URàVCT UWPV CĵG\CVG NC HGTGUVTG ÊP NWPIWN WPGK EQPUQNG RNCECVG EW RKCVTà PCVWTCNà KFGPVKEà EW VQPWN NWOKPQU CN RCTFQUGNKK /GUG EKTEWNCTG CV¾V FKP URCķKWN KPVGTKQT E¾V ĵK FG RG VGTCUC FGUEQRGTKVà EQPVTKDWKG RTKP FGUKIP ĵK RQUKDKNKVCVGC FG CĵG\CTG NC CEEGPVWCTGC ECNKVàķKK FG CODKGPV EQPXKXKCN
Crame din România Q ECTVG ÊP ECTG CTJKVGEVWTC ÊORCTVG UEGPC EW Q CNVà XGFGVà EGN RWœKP NC HGN FG EGNGDTà XKPWN 4QO¾PKC UG DWEWTà FG Q ÊPFGNWPIà VTCFKœKG C XKPàTKVWNWK ECNKVCVGC VGTTQKT-WNWK C UQNWTKNQT őK C ENKOGK EQPVTKDWKPF UGOPKƂECVKX NC FG\XQNVCTGC CEGUVGK KPFWUVTKK ECTG C EWPQUEWV ÊP WNVKOC RGTKQCFà Q GXQNWœKG KORTGUKQPCPVà #NàVWTK FG PWOG EQPUCETCVG EQORGVKVKXG RG RKCœC KPVGTPCœKQPCNà VQV OCK OWNœK RTQFWEàVQTK FG XKP CW ÊPEGRWV Uà KPXGUVGCUEà ÊP COGPCLCTGC WPQT URCœKK FG RTQFWEœKG ECTG RTKP RQ\KœKQPCTGC IGQITCƂEà RGKUCLGNG ÊPEQPLWTàVQCTG őK VGJPQNQIKG FGXKP CFGXàTCVG FGUVKPCœKK VWTKUVKEG 0QWN CNDWO FKP EQNGEœKC KINQQDGUV ITWRGC\à Q UGNGEœKG FG ETCOG FG RG VGTKVQTKWN œàTKK PQCUVTG FKHGTKVG EC FKOGPUKWPK FCT
WPKVG FG KPVGTGUWN RGPVTW ECNKVCVG őK KPQXCœKG 5WPV NQEWTK ÊP ECTG RTQRTKGVCTKK őK-CW RTQRWU Uà ETGG\G Q CPWOKVà CVOQUHGTà Uà URWPà Q RQXGUVG QHGTKPF CUVHGN GZRGTKGPœG KPGFKVG KWDKVQTKNQT FG XKP őK EàNàVQTKK #NàVWTK FG XQNWOWN d%QPCEG őK RGPUKWPK FKP 4QO¾PKCq PQWN CNDWO KINQQDGUV EQPVWTGC\à Q JCTVà C EGNQT OCK KPVGTGUCPVG őK HTWOQCUG FGUVKPCœKK VWTKUVKEG FG NC PQK FKP œCTà őK TGRTG\KPVà VQVQFCVà WP KPUVTWOGPV WVKN FG RTQOQXCTG C \QPGNQT XKVKEQNG FKP 4QO¾PKC Detalii pe www.igloo.ro
noiembrie 2015
Untitled-6 11
/
11
09.11.2015 19:32:17
Untitled-6 12
09.11.2015 19:32:18