Ziar Banchiza Urbana #4. Igloo by igloo media

nr. 4 / noiembrie 2015

i totuși orașele sunt ale noastre nu este o lamentație. Sintagma „spațiu public” saturată în uz prin discurs urban sau politici recente riscă să e asociată – în România – cu spațiul aat în posesia statului. Cu toate acestea, sensul generos al expresiei spațiu public este acela de „agora”, iar înțelesul se concentrează pe spațiul comun sau mai precis pe spațiul împărtășit. Despre acest tip de spațiu își propune să discute numărul 4 din Banchiza Urbană. Căutăm acte performative în oraș, proiecte de activare a spațiului public prin care se construiește apartenența, poate  clamată participarea, iar rezultatul este spațiul trăit, în termenii lui Lefebvre. Ne interesează mai ales acele tactici sociospațiale care devin catalizatori urbani, care operează cu subiectivități și calități efemere ale spațiului urban, acele practici colective capabile să textureze orașul. Oferim sens unor plimbări prin oraș și încercăm să învățăm să privim cu drag ceea ce avem.

Din acest motiv ne concentrăm atenția spre alte mijloace de producere a spațiului orașului – evenimentele: orașul la pas, trasee urbane, locuri de muzică de cameră, festivaluri de lm sau inițiative pentru habitat sunt doar câteva puncte ale unui spațiu împărtășit. Foarte mulți arhitecți și designeri au inclus în portofoliul lor de lucrări event design-ul. Modul în care orașul trăiește prin evenimente a devenit o temă interesantă și provocatoare pentru un public din ce în ce mai mare. Teorii de apropriere a spațiului public, de ranforsare a sentimentului comunitar pot  activate in situ prin experimentare. Tocmai efemerul este registrul expresiv care îi atrage pe creatori internaționali precum Yann Kersale, NOX, Zaha Hadid, Patrik Schumacher, Cristina Guadalupe, Electroland, Ball-Nogues Jakob and MacFarlane și pe autori precum Vlad Eftenie, echipele Fabricii de Pensule sau SoNoRo. Strategiile de planicare urbană

impun frecvent un spațiu dominat – o piață căreia i se asumă roul unicator. Eșecul acestei prezumții de cele mai multe ori derivă din neputința de a asigura justiție spațială și comunalitate. Un răspuns constructiv îl reprezintă multitudinea de proiectele de urbanitate, un fel de agora difuză care activează orașul. Spre deosebire de strategii, tacticile urbane de jos-în-sus urmăresc aproprierea spațiului. Ele mizează pe scenarii de utilizare vii, pe interacțiune, convivialitate și relaționare. Indiferent că discutăm de intervenții la scară mică în oraș, născute fără comanda administrației, de experimente de activare a spațiilor vacante, de parcursuri urbane sau de practici cotidiene în spațiul public, toate acestea pot constitui un spațiu comun. Suntem responsabili de modul în care îl creștem. (Ioana Iancu)

URBANEYE FILM FESTIVAL – despre oraș prin lm

UrbanEye 2015: cadre din festival Arta şi suetul oraşului se zbat între uman şi impersonal, între exaltare şi evadare, la a doua ediţie a festivalului UrbanEye. De neratat!

„Barbicania”, lmul regizorilor Ila Bêka şi Louise Lemoine, documentează o lună de explorare a centrului artistic Barbican din Londra. Aici, într-o bulă brutalistă ireverentă care pare guvernată de alte legi, artişti de toate genurile îşi deschid uşile şi inimile celor doi documentarişti. 30 de zile de întâlniri cu oameni-personaje, a căror existenţă în cadrul acestei enclave artistice pare o fantezie de-a lui Gilliam. Și sute de kilometri parcurşi pe jos, repliaţi în 90 de minute de lm surprinzător.

Ediția cu numărul doi a întâiului festival de lm din România despre oraș și viața urbană, UrbanEye (11-15 noiembrie) ne invită la cinematograful Elvira Popescu pentru cinci zile în care orașul se va conecta cu oamenii prin și la cinema. În completare: discuții cu regizorii, invitați speciali, ateliere și dezbateri pentru copii. Câte ceva despre acest frumos proiect care ne ajută să conștientizăm legătura cu orașul în care locuim ne-au dezvăluit: Monica Sebestyen, Cătălina Ioniţă şi Irina Florea – echipa fondatoare a festivalului. la conştientizarea problemelor existente. Credem cu tărie în impactul evenimentelor culturale asupra oraşului, în importanţa dialogului şi creării unei comunităţi în jurul acestor subiecte.

De ce aţi decis să expuneţi publicul la arhitectură prin lm, care este scopul festivalului şi valoarea lui pentru cinelul/ orăşeanul de rând? Fiecare locuitor interferează cu arhitectura şi oraşul, fără a conştientiza acest lucru. Scopul festivalului este de a arăta că aceste

Untitled-6 1

Aţi avut ocazia să dialogaţi cu regizorii români pe temele şi/sau misiunea centrală a UrbanEye? Sunt ei interesaţi să susţină iniţiativa cu propria voce, adică prin lm? Am discutat cu regizori români şi subiectul nu este lipsit de interes. Însă a face un lm este un lucru laborios şi costisitor. De asemenea, trebuie să existe şi o pasiune pentru temă. Sperăm ca prin festival să îi atragem către aceste subiecte. Deocamdată putem spune că după prima ediţie am fost deja contactaţi de mai mulţi regizori din diverse alte ţări care doresc să îşi înscrie lmele la festivalul nostru. Activând şi în Bucureşti, şi în Cluj, Asociaţia Arta în Dialog are un unghi unic prin care observă inuenţa accesului la cultură asupra Oraşului şi, pe de altă parte, inuenţa arhitecturii urbane asupra Orăşeanului. subiecte ar trebui să e de interes pentru noi toţi, nu doar pentru profesionişti. Iar prin lm, care este un mediu familiar pentru toată lumea, am dorit să deschidem discuţia despre aceste subiecte. În timp, sperăm ca prin acest demers să contribuim la implicarea locuitorilor în viaţa oraşului şi

Care este primul lucru pe care l-aţi schimba dacă aţi putea în Bucureşti/Cluj, la nivel arhitectural/urbanistic? Este foarte greu de spus, pentru că sunt foarte multe lucruri care ar trebui schimbate. (Interviu realizat de Ioanina Pavel)

„Neon”al lui Eric Bednarski absoarbe ultimele licăriri ale unui oraş pe cale de dispariţie, pentru posteritate. Varşovia anilor 1960-‘70 reînvie prin neoanele şi rmele lui luminoase care, după lupte seculare cu birocraţia comunistă, înoreau într-o dimensiune artistică în spaţiul gri, utilitar al oraşului. Nostalgicele reclame din lm simbolizează aceeaşi incongruenţă a sentimentelor faţă de comunism care ne polarizează şi pe noi.

„Where Architects Live” este un „Cribs” al arhitecţilor: opt incursiuni în tot atâtea case de arhitecţi celebri. Curatoarea Francesca Molteni adună laolaltă materiale video şi interviuri cu cele mai creative minţi din domeniu. Un periplu prin Paris, Berlin, New York, Mumabi, Milano şi Tokio, documentarul absoarbe spaţii şi personalităţi originale. (Ioanina Pavel)

09.11.2015 19:31:31