Cule. Casele fortificate între fală și ruină

CASELE FORTIFICATE ÎNTRE FALĂ ŞI RUINĂ F O R T I F I E D H O U S E S BE T W EEN GLORY A N D RU I N

În peisajul unei așezări oltene, cula și biserica reprezentau clădirile-reper, monumentale și impozante, ce se profilau pe fundalul satului în care predominau casele scunde de lemn. Culele nu sunt expresia arhitecturii populare, dimpotrivă, în timp ele au oferit soluții constructive preluate de arhitectura așezărilor libere din Oltenia. Comparate cu reședințele boierești sau domnești din epoca brâncovenească, culele oferă spații de locuit de mici dimensiuni, precum și minime amenajări necesare unei folosiri îndelungate. Aceste caracteristici ar pleda pentru utilizarea lor temporară, ocazională. Însă, în timp, mai ales în secolul al XIX-lea, culele au fost adesea mărite și adaptate, devenind reședințe permanente. Combinația de monumental și pitoresc a acestor construcții le conferă un loc special în peisajul cultural al Olteniei.

CASELE FORTIFICATE ÎNTRE FALĂ ŞI RUINĂ

prof. univ. dr. Corina Popa In the landscape of an Oltenian settlement, the kula and the church were monumental, imposing landmark buildings, which stood out against the backdrop of the village, where the houses were mostly low and wooden. The kule are not an expression of folk architecture. On the contrary, they provided building solutions adopted from the architecture of the free Oltenian settlements.

Compared with the boyar and princely residences of the Brâncoveanu period, the kule offered living spaces that were small in size, as well as only a minimum of fittings required for long-term use. Such characteristics point to their temporary, occasional use. But in time, especially in the nineteenth century, the kule were often enlarged and adapted, becoming permanent residences. The buildings’ combination of monumentality and picturesqueness gives them a special place in the cultural landscape of Oltenia.

Prof. Dr. Corina Popa

zzzSUPRACOPERTA.indd 200

igloopatrimoniu

45 lei

FORT IF IED HOUSES BET W EEN GLORY A N D RU IN

igloopatrimoniu

09/12/14 17:57

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Cule : casele fortificate între fală şi ruină / pref.: Bruno Andreşoiu ; introd.: Corina Popa ; texte: Cristian Brăcăcescu ; foto.: Şerban Bonciocat ; trad.: Alistair Ian Blyth. - Bucureşti : Igloo, 2014 ISBN 978-606-8026-39-8 I. Andreşoiu, Bruno (pref.)

II. Popa, Corina (pref.)

III. Brăcăcescu, Cristian (text) IV. Bonciocat, Şerban (foto.)

V. Blyth, Alistair (trad.)

728.81(498)(084)

Toate drepturile sunt rezervate. Ele sunt protejate de legile în vigoare privitoare la dreptul de autor. Orice reproducere totală sau în detaliu, prin orice fel de mijloace de copiere sau transmisie, este interzisă fără acordul editurii Igloo Media.

All rights reserved. No part of this publication may be reproduced, stored in retrieval system, or transmi­tted, in any form or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording or otherwise, without written permission of Igloo Media.

București, © igloomedia, 2014

01_15_Introducere.indd 2

26/11/14 16:35

Casele fortificate între falĂ Şi ruinĂ

Fortif ied houses bet w een glory a nd ru in

igloopatrimoniu

01_15_Introducere.indd 3

26/11/14 16:35

SUMAR/CONTENT IAR ĂȘI CULE / K ULE AGAIN 08 CULELE DIN ROMÂNIA / THE KULE OF ROMANIA 1 0

ME H E DI NȚ I BROȘTEN I C UL A / K UL A CUȚUI C E R N E Ț I C u l a / K U L A N i stor C E R N E Ț I C u l a / K U L A T u dor Vl a dimire s c u

G ORJ C A RT I U C U RT I Ș OA R A C U RT I Ș OA R A G L O G OVA G RO ȘE R E A L A RG A ȘIAC U

C as a Cula Cula Cula Cula Cula Cula

/ / / / / / /

HOUSE C a rtia n u K U L A C ornoi u K U L A Tătă re s c u K U L A G logov e a n u K U L A C r ăsna ru K U L A S ăvoi u K U L A Z OI ȚA

16 26 34

44 56 68 72 82 88 92

D OL J A L M ĂJ C u l a / K U L A P oena ru B R A B OVA C u l a / K U L A I z vor a n u C E R NĂT E S C U C u l a / K U L A C ernăte s c u

100 106 116

OLT C Â M P U M A R E C u l a / K U L A G a li ța

01_15_Introducere.indd 4

124

26/11/14 16:35

TE L E ORM AN 130

Cul a / KUL A COSTEA

F R ĂSI N E T

A RGEȘ 136 144 150 156

C u l a / K U L A R acov ice a n u C u l a / K U L A Dru g ă ne s c u C u l a / K U L A Su ltă nic a C u l a / K U L A B r ătienilor

M IOV E N I R ete voiești Șu ici T ig v eni

VÂ L C EA

01_15_Introducere.indd 5

160 168 174 186 198

C u l a / K U L A Oteteliș a n u C u l a / K U L A Bu jore a n u C u l a / K U L A G rece a n u C u l a / K U L A Du c a C u l a / K U L A Z ătre a n u

202 212 222 232 240

T u rn u ri şi c u le / Tow er s a nd k u le B i serici şi c u le / C h u rche s a nd k u le Cule şi conace / Kule and manor houses C u le ţă r ă ne ş ti / P e as a nt k u le P O ST- C U L E / P O ST- K U L E

246 248

B ibliogr a fie / B ibliogr a ph y C OL OF ON / C OL OP HON

B enești Bu joreni M ă ldă rești M ă ldă rești Z ătreni

26/11/14 16:35

Petroșani

Că Horezu

Măldărești

Cartiu Curtișoara Vădeni

Alimpești

Târgu Jiu

Crainici

Govora

Târgu Cărbunești

Glogova

Zegujani

Zătreni

Broșteni Larga- Șiacu Samarinești

Orșova Drobeta-Turnu Severin

Măciuceni

Groșerea

Drăgăș

Benești

Jirov

Cerneți

Strehaia Răduțești

Picu

Filiași

Cernătești

Brabova

Șerbănești Coțofenii din Față Călui

Almăj

Balș

Craiova Jitianu

Preajba

Enoș

Pârșcoven

Calafat CulĂ / KULA TURN / TOWER BISERICĂ / CHURCH CASĂ-CULĂ / KULA HOUSE

Bechet

CONAC / MANOR HOUSE MUZEu / MUSEUM

01_15_Introducere.indd 6

R

26/11/14 16:35

Sinaia

Câmpulung Călimănești

Șuici

Curtea de Argeș

Bujoreni

Govora

Vălenii de Munte

Retevoiești

Câmpina

Râmnicu Vâlcea Valea Bălcească Mioveni

Budeasa

Ploiești

Târgoviște

Pitești

ni

Dobroteasa

Tigveni

Găești Drăgășani

bănești

ș

București Slatina

Dârvari

Enoșești

Pârșcoveni

Frăsinet

Hotărani

Caracal

Ghimpați

Roșiorii de Vede

Alexandria Giurgiu

Corabia

Turnu Măgurele Zimnicea

01_15_Introducere.indd 7

26/11/14 16:35

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Iarăși Cule

Kule Again

S

I

-au împlinit 8 ani (în octombrie 2014) de când am editat primul album al colecţiei igloopatrimoniu: Cule. Case boiereşti fortificate din România. Au urmat de atunci alte nouă titluri dedicate unor subiecte (deliberat alese) mai puţin cunoscute, dacă nu chiar bizare. Biserici din piatră şi combinate industriale, case populare şi geamii sunt numai câteva dintre bornele parcurse ale unei colecţii care ar mai avea multe de adunat şi dezvăluit, căci ţara o permite şi o cere. Ca atare, mă gândesc că prefaţa aceasta trebuie să explice reluarea, la o distanţă de (numai) 8 ani, a unui subiect deja acoperit, ba care a mai fost abordat şi de alţii între timp.

Motivele sunt, evident, multiple. Probabil că primul dintre ele, în ordinea importanţei, ar fi pasiunea pentru aceste ultime vestigii, multe ameninţate, ale unui program arhitectural important, original şi semnificativ în istoria şi evoluţia arhitecturii din sudul ţării. Un alt motiv ar fi de natură profesională. Am simţit nevoia să reluăm subiectul de debut al colecţiei într-o formulă ceva mai matură, mai completă şi mai documentată arhitectural. Astfel, în volumul de faţă apar şi planurile monumentelor, dar şi un capitol ce abordează influenţele către şi dinspre acest program arhitectural. Studiul introductiv al doamnei prof. dr.

Corina Popa pune culele într-o perspectiva culturală mai largă, iar textele arhitectului Cristian Brăcăcescu vin să completeze documentarea fotografică semnată de acelaşi etern entuziast, cel puţin când e vorba de patrimoniu, Şerban Bonciocat (Cibinus). Aş mai adăuga apoi îngrijorarea crescândă pentru starea în care se află şi ritmul în care se degradează acestea.

Sentimentul că trebuie făcut ceva (fie şi numai o carte!), câtă vreme încă se mai poate, a devenit extrem de puternic, iar revizitarea lor la distanţă de 8 ani este, credeţi-mă, de natură a justifica cele mai negre temeri şi sumbre pronosticuri.

t has been eight years since we published the first book in the iglooheritage series: Kule: Boyar Fortified Houses in Romania. It was followed by nine titles dedicated to subjects deliberately chosen because they were little known, if not downright bizarre. Stone churches, industrial plants, peasant houses, and mosques are just some of the milestones in the course of a series that still has lots to collect and reveal, since the country both allows and demands it. As such, I think this preface ought to explain why, after an interval of (only) eight years, we are once again taking up a subject we have already covered, and which has also been tackled by others in the meantime.

The reasons are obviously multiple. Probably the first in order of importance would be our passion for these last remaining, greatly endangered, vestiges of a major architectural programme, one that was original and significant to the history and evolution of architecture in the south of the country. Another reason would be professional in nature. We felt the need to go back to the series’ debut subject, but using a more mature, more extensive, and more architecturally documented format.

And so, the book includes plans of the monuments, but also a chapter on the influences flowing into and out of this architectural programme. The introductory essay by Professor Corina Popa places the kule within a wider cultural perspective, and the texts by architect Cristian Brăcăcescu complement the photographic documentation authored by the same eternal enthusiast, at least when it comes to heritage: Șerban Bonciocat (Cibinus). I would also cite the increasing concern about the condition of the kule and the rate at which they are deteriorating. The feeling that something needs to be done (even if only a book!) before it is too late has become very strong, and revisiting them after a lapse of eight years is, believe me, sufficient to bear out the worst fears and gloomiest predictions.

8 i a r ă ș i c u le

01_15_Introducere.indd 8

26/11/14 16:35

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

În final, ţin să mărturisesc că, în cursul deplasărilor noastre pe coclaurii de pe unde vom fi adunat fotografiile, am decis cu Cibinus să scriem împreună prefaţa asta, cu titlul „Adio, Cule!”. Eram, se înţelege, marcaţi de constatările din teren şi, văzând imaginile unora dintre cule, veţi înţelege cu siguranţă la ce mă refer. Cum timpul nu ne-a permis o abordare ilfpetroviană, am rămas eu cu prefaţa şi în final am decis că o abordare în cheie tragică ar fi în egală măsură nedreaptă şi contraproductivă.

Nedreaptă pentru că există şi situaţii fericite, şi contraproductivă pentru că nu cred că ajută la ceva să transmitem, generalizând, un semnal atât de lipsit de speranţă. Obiectiv vorbind, e foarte adevărat că situaţia proprietăţii (cule retrocedate, ajunse la moştenitori fără posibilităţi materiale pe măsură) şi amplasarea lor (în sate izolate, departe de drumurile comerciale sau turistice) fac din cule un obiectiv patrimonial greu de gestionat (restaurare, întreţinere, operare). Ele reprezintă însă un capitol prea important al istoriei şi culturii noastre ca să fie lăsate să dispară. Cumva de aceea am ţinut să includem şi capitolul de final, cel al influenţelor, pentru a arăta că nu e vorba de un subiect singular, ivit de niciunde şi, deci, fără consecinţe în eventuala sa dispariţie. Pe lângă monumentele anterioare (turnuri, biserici), care au contribuit la crearea repertoriului formal, atingem aici şi reverberaţia culei în arhitectura ulterioară, vernaculară sau cultă. Iar importanța acesteia din urmă trebuie citită nu numai în planul stilisticii arhitecturale, ci şi în acela al modificării funcţiilor ca şansă la supravieţuire. Cred foarte tare că numai transformate în arhitectură vie, locuită sau locuibilă, culele ar putea fi salvate.

Finally, I should confess that during our travels to out-of-the-way places to gather photographs, Cibinus and I decided to write a preface with the title “Adieu, Kule!” We were, plainly, affected by our findings on the ground, and seeing the images of some of the kule you will definitely understand what I am talking about. Since time did not allow us an Ilf-and-Petrov approach, it was down to me to write the preface and in the end I decided that an approach in the tragic key would be as unjust as it would be counterproductive: unjust because there are also fortunate situations, and counterproductive because I don’t think it would do any good to transmit, by making generalisations, such a hopeless signal. To put it objectively, it is very true that the ownership situation (kule that have been retroceded to heirs who do not have the necessary financial means) and the location of the kule (in isolated villages, far from the beaten track and tourist routes) make them heritage sites that are hard to manage (restore, maintain, run). But they are too important a chapter in our history and culture to be allowed to disappear. This is why we were keen to include the final chapter, about influences, in order to demonstrate that it is not an isolated subject, springing from nowhere, whose disappearance would not have any consequences. In addition to earlier monuments (towers, churches) that contributed to the creation of the formal repertoire, here we also touch upon the influence of the kula on subsequent vernacular and cultured architecture. The importance of the latter needs to be read not only at the level of architectural stylistics, but also at that of modifying functions as an opportunity for survival. I believe very strongly that only if they are transformed into living, inhabited or habitable, architecture can the kule be saved.

arh. Bruno Andreșoiu

arch. Bruno Andreșoiu

k u le a g a i n 9

01_15_Introducere.indd 9

26/11/14 16:35

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Broșteni

Cula Cuțui

C

ula lui Ghiță Cuțui este fără îndoială cea mai pitorească dintre toate. Imaginația, ochiul și mâna constructorului și-au pus amprenta de jos și până sus, pe dinafară și pe dinăuntru.

Nicio suprafață nu este netedă, nicio muchie nu-i dreaptă, niciun arc trasat cu compasul. Ba mai mult, dacă în alte părți meșterii s-au străduit să repete fidel tipare de bolți și de arcade văzute de ei pe la biserici ori conace apropiate, cel de la Broșteni nu s-a sfiit a născoci forme noi, zimțate, ca de pe scoarțele oltenești. Cele mai seducătoare sunt arcadele cerdacului, cu arce inegal tighelite și cu fusul coloanelor subțiat ca o pâlnie și așezat pe o bază piramidală, în trepte. Dedesubtul lor, în parapet, gurile de tragere sunt puține, minuscule și incomode.

Parterul e împărțit în doar două încăperi, care inițial erau separate: intrarea cu scară era destinată exclusiv etajului, iar beciul avea ușa lui, pe fațada opusă.

Din grosimea de 110 cm a zidului crește o boltă semicilindrică întărită prin arcuri-dublou cu lățimea de două cărămizi și cu grosimea de una și jumătate.

Deschiderea bolții este dublul înălțimii, formând un semicerc complet, dar, ca și celelalte părți ale clădirii, cu un contur tremurat. Tainița culei e strecurată în spațiul dintre boltă și podeaua etajului.

Deși îngustă, casa scării este și ea boltită cu zidărie de cărămidă, ca precauție împotriva unui eventual incendiu pornit dinspre acoperiș.

Tăria beciului și urmele unui zid de incintă păstrate în sol sugerează existența unui conac anterior, distrus de cârjalii prin anii 1800-1803. În 1815, locul e cumpărat de căpitanul de panduri Ghiță Cuțui.

Avusese mare necaz cu turcii din Ada-Kaleh, care îi răpiseră soția, iar ca s-o răscumpere a trebuit să vândă o sfoară de moșie. Pentru a-și ocroti familia, a ridicat la Broșteni cula ce se vede. Dar în 1826 e asediat cu pandurii săi la Topolnița, e prins și sfârșește în ștreang – pentru răfuieli mai vechi, din vremea zaverei – iar cula e moștenită de fiul său Constandin, ctitor în 1836 al bisericii Sf. Împărați din Broșteni. În tabloul votiv bărbații familiei Cuțui păstrează portul oriental, pe câtă vreme jupânițele optează pentru veșmintele apusene – un instantaneu remarcabil al aportului feminin la occidentalizarea României.

Trupele germane cantonate în 1916-1918 au devastat cula. Prin anii ‘30, un alt Constantin a inițiat o restaurare ce nu a fost dusă până la capăt. După naționalizare, cula a rămas de izbeliște. Viscolul

T

he kula of Ghiță Cuțui is undoubtedly the most picturesque of them all. The eye, the hand and the imagination of the builder have left their mark on it from top to bottom and inside and out.

There is not one smooth surface, not one straight edge, not one arch traced with a pair of compasses.

Moreover, whereas elsewhere the builders strove to copy faithfully the vaults and the arches they had seen in the nearby churches or manor houses, the constructor at Broșteni did not hesitate to invent new, indented forms, like those of Oltenian embroidery. The most seductive of these are the arcades of the veranda, with its unevenly edged arches and its tapering, funnel-like columns resting on stepped pyramidal bases. The gun holes in the parapet beneath are few, tiny, and awkward.

The ground floor is divided into two large rooms, which were originally separate: the entrance with the stair was intended solely for the upper storey, and the cellar had its own door, on the opposite façade.

From the 110 cm-thick wall rises a semi-cylindrical vault reinforced with arch-beams that are one and a half bricks wide. The opening of the vault is twice its height, forming a complete semicircle, but the same as in other parts of the building it has an uneven outline. The secret chamber is tucked away in the space between the vault and the floor of the upper storey. Although narrow, the staircase is also vaulted with brickwork, as a precaution against fire spreading down from the roof.

The strength of the cellar and the traces of a perimeter wall preserved in the ground suggest the previous existence of a manor house, destroyed

by Pazvantoğlu’s marauders around 1800-1803.

In 1815, the place was bought by Ghiță Cuțui, captain of pandours. The Turks of Ada-Kaleh had kidnapped his wife, and to ransom her he had to sell a small estate. To protect his family he built the kula at Broșteni. In 1826 he ended up in the hangman’s noose, punishment for some crime or other committed during the rebellion, and the kula was inherited by his son, Constandin, who in 1836 founded the Church of the Holy Emperors in Broșteni. In the votive mural, the men of the Cuțui family wear oriental garb, while the ladies opt for western fashions – a remarkable snapshot of the female contribution to the westernisation of Romania.

The German troops quartered here in 1916-18 wrecked the kula. In the 1930s, another Constantin

16 c u l a c u ț u i

16_25_Brosteni_MH.indd 16

26/11/14 10:43

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

e1

Sectiune 2 Sectiune 1Sectiune 1

Plan parter / Ground-floor plan

Parter

Sectiune 1 Sectiune 2Sectiune 2

Etaj

Sectiune 2 Secțiuni / Sections

Plan etaj / First floor plan

Parter

cel mare din 1954 a prăbușit acoperișul. Sătenii nu Parter began restoration Parter work, but it remained unfinished.

Etaj să-și împartă Etaj lemnăria șarpantei, ci s-au mulțumit After nationalization, the kula was left derelict. The au smuls și tocurile de la ferestre și uși. Cula părea great snowstorm of 1954 caused the roof to cave in. pierdută.

The villagers, not content with looting the wood Iancu Atanasescu a întocmit în 1962 un proiect from the roof, also ripped out the jambs of the de restaurare ce prevedea refacerea acoperișului, windows and doors. The kula seemed doomed. consolidări, injectări, înlocuiri și țeseri de cărămizi, In 1962, Iancu Atanasescu drew up a restoration refacerea tâmplăriei și a finisajelor. Din 1965 și până plan, which included rebuilding the roof, la încheierea lucrărilor, proiectul a fost preluat de consolidation, injection and replacement of bricks, arhitecta Rodica Mănciulescu. Între 1968 și 1990, în and remaking the woodwork and plaster. From 1965 culă a funcționat un muzeu etnografic. to the completion of the work, the project was taken over by architect Rodica Mănciulescu. Between 1968 and 1990 the kula housed an ethnographic museum.

0 1 2 3 4 5 0 1 2 30t he41c u5ț2u i 3k u l4a 17 5

16_25_Brosteni_MH.indd 17

26/11/14 10:43

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

18 c u l a c u ț u i

16_25_Brosteni_MH.indd 18

26/11/14 10:43

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

16_25_Brosteni_MH.indd 19

26/11/14 10:44

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

22 cula cuțui

16_25_Brosteni_MH.indd 22

26/11/14 10:45

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he c u Č› u i k u l a 2 3

16_25_Brosteni_MH.indd 23

26/11/14 10:45

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Cartiu

Casa Cartianu

A

spectul inconfundabil al casei Cartianu este pe cât de spectaculos, pe atât de îndepărtat de imaginea consacrată a unei cule. Includerea ei în familia culelor se întemeiază însă pe tradiție și pe o analiză atentă a partiului, care păstrează reminiscențele unei cule metamorfozate. Ignorând galeriile de lemn care o împresoară și făcând abstracție de anexele sanitare și de traveea de pe latura de nord – cu ziduri mai subțiri și nețesute cu restul casei – se poate reconstitui nucleul culei originare, în care cele patru încăperi boltite formau beciul, iar coridorul sudic era casa scării.

Timpuri mai pașnice au făcut inutilă funcția de apărare, fapt ce a generat schimbări însemnate, modificând caracterul clădirii. Gurile de tragere au fost înfundate, ferestrele au fost lărgite, s-au spart noi goluri de uși. Pe toate cele patru laturi au fost adăugate spații destinate unei locuiri mai lesnicioase. Majoritatea acestor spații sunt deschise. Casa e conturnată de trei rânduri de galerii suprapuse, ceea ce îi conferă statut de unicat.

Albeața arcadelor în plin cintru contrastează net cu stâlpii, grinzile și parmalâcul de lemn închis la culoare. Pe fațadele de nord și de sud scările abundă.

Excesul de circulații exterioare extrage clădirea din domeniul strict utilitar al culelor și o propulsează în zona decorului scenografic.

Satul Cartiu a fost moșia de reședință a familiei Cartianu. Cula a fost construită la oarece timp după 1800, anul devastării Olteniei de cetele pasvangiilor din Vidin. În 1817, Pătru Cartianu a ctitorit biserica din sat, cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel. Sunt frecvente cazurile – la Măldărești, Broșteni, Zătreni, Cerneți, Mioveni, Groșerea și nu numai – în care comanditarul culei este și ctitor al bisericii din apropiere. Dacă această situație s-a repetat și la Cartiu, este foarte probabil ca din tabloul votiv să ne privească însuși întemeietorul culei Cartianu.

Așa cum nu se cunoaște data exactă a construcției, nici adaosurile și modificările ulterioare nu au fost consemnate documentar. Transmisă de la o generație la alta pe linie bărbătească, ultimii proprietari, Tudor și Maria Cartianu, au vândut cula în 1974 Muzeului Județean Gorj. În următorii doi ani s-au efectuat lucrări de consolidare și restaurare coordonate de arhitecta Ioana Grigorescu și de inginerii Fred Panco și L. Rotaru, sistate intempestiv prin desființarea Direcției Patrimoniului Cultural Național în decembrie 1977. Un alt proiect de restaurare au întocmit în 1992 arhitecții Virgil Polizu, Cristian

T

he unmistakable appearance of the Cartianu house is as spectacular as it is far from the established image of a kula. Its inclusion in the kula family is grounded in tradition, however, as well as a careful analysis of its layout, which preserves reminiscences of a metamorphosed kula. Ignoring the wooden galleries that encircle it and disregarding the washrooms and the bay on the north side—with their thinner walls, not woven into the rest of the house – it is possible to reconstruct the nucleus of the original kula, in which the four vaulted rooms formed a cellar and the south corridor a staircase.

More peaceful times rendered its defensive function obsolete, which led to significant changes, altering the character of the building. The gun holes were filled in, the windows were enlarged, and new doorways were knocked through. On all four sides were added spaces aimed at greater ease of living.

The majority of these spaces are open. The house is surrounded by three levels of galleries, one on top of the other, which lend it its uniqueness. The whiteness of the round arches contrasts starkly with the dark wood of the pillars, beams and balustrade wall. On the north and south façades, there is an abundance of stairs. The surplus of exterior walkways removes the building from the domain of the strictly utilitarian kula and propels it into the realm of stage scenery.

The village of Cartiu was the estate of the Cartianu family. The kula was built some time after 1800, when Oltenia was devastated by bands of Pazvantoglu’s marauders from Vidin. In 1817, Pătru Cartianu founded the village church, dedicated to Ss. Peter and Paul the Apostles. There are frequent cases – at Măldăreşti, Broşteni, Zătreni, Cerneţi, Mioveni, Groşerea and elsewhere – in which both a kula and the nearby church were founded by the same patron.

If this was also the case at Cartiu, it is highly likely that the founder of the Cartianu kula looks down on us from the votive painting in the church.

Just as the exact date of the building work is unknown, so too there is no documentary evidence as to subsequent additions and modifications.

Handed down from generation to generation along the male line, the last owners, Tudor and Maria Cartianu, sold the kula to Gorj County Museum in 1974. In the following two years, work to consolidate and restore it was overseen by architect Ioana Grigorescu and engineers Fred Panco and L. Rotaru.

Work came to a sudden halt when the Department

4 4 c a s a c a r t i a nu

44_55_Cartiu_Casa_GJ.indd 44

26/11/14 16:38

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

Secțiune / Section Plan etaj 1 / First floor plan

Plan subsol / Basement plan

Rânja și profesorul Alexandru Cișmigiu. Au fost introduse noi elemente verticale de rezistență, s-au adâncit fundațiile și au fost refăcute planșeul etajului, șarpanta și învelitoarea. Lucrările s-au încheiat în anul 2004 prin amenajarea unui muzeu cu profil etnografic.

Nucleul fostei cule / The core of the former kula Adaosuri sec. XIX-XX / XIX-XXth century additions

Plan parter / Ground-floor plan

for National Cultural Heritage was abolished in December 1977. Architects Virgil Polizu, Cristian Rânja and Professor Alexandru Cișmigiu drew up new restoration plans in 1992. They introduced new vertical load-bearing elements, deepened the foundations, and rebuilt the ceiling of the first floor, the roof frame, and the roof. The work was completed in 2004, when an ethnographic museum was installed in the kula.

t he c a r t i a nu hou s e 4 5

44_55_Cartiu_Casa_GJ.indd 45

26/11/14 16:38

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

4 6 c a s a c a r t i a nu

44_55_Cartiu_Casa_GJ.indd 46

26/11/14 16:39

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he c a r t i a nu hou s e 4 7

44_55_Cartiu_Casa_GJ.indd 47

26/11/14 16:39

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

5 0 c a s a c a r t i a nu

44_55_Cartiu_Casa_GJ.indd 50

26/11/14 16:40

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he c a r t i a nu hou s e 51

44_55_Cartiu_Casa_GJ.indd 51

26/11/14 16:40

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Curtișoara

Cula Cornoiu

C

a de obicei, satul precede cula; cu numele Curtea lui Vâlcan, apare într-un act din 1480. Cu marja de incertitudine care adesea moșește originea culelor, cea din Curtișoara poate fi datată la mijlocul secolului al XVIII-lea. Se știe doar că în 1785 jupân Radu Pistescu, aflându-se vârstnic și fără urmași din familia sa, o lasă moștenire logofătului Cornea, cuvântul având aici mai degrabă înțelesul de vătaf al moșiei decât de boier divanit. Biserica Sf. Ioan din vecinătate e ctitoria din 1821 a soților Einache și Bălașa Cornoiu. Sunt zugrăviți în tabloul votiv, cu copiii lor – două generații de proprietari ai culei. În următoarea sută de ani moștenitorii au făcut unele firești reparații, dar și schimbări. Streașina de un stânjen lățime a fost mult îngustată, iar în axul fațadei principale, în fața foișorului de zidărie, s-a aplicat un balconaș în consolă. Pe frontonul său, sub anul 1841 figurau doi lei afrontați, cu rol decorativ, fără context heraldic. La următoarele reparații, în 1880, pe fațadele laterale au fost lărgite ferestrele.

Un ultim aport al familiei Cornoiu este fântâna din curte, săpată în 1896.

Speranța Cornoiu, ultimul proprietar din familie, i-a vândut în 1927 moșia lui Constantin Neamțu, fost primar al Craiovei, director al filialei Băncii Naționale, fondator al Băncii Comerțului din Craiova – actuala Primărie – proiectată de arhitectul Iotzu. Același tandem comanditar-arhitect a realizat și Casa Albă de peste drum. La Curtișoara, Constantin Neamțu elimină adaosul inoportun de pe fațadă și face unele modernizări (sală de baie, castel de apă). Lângă culă răsare o vilă cu două caturi, gen conac, cu arcade din zidărie la parter și cu cerdac de lemn la etaj. La reforma agrară din 1945 moșia este expropriată, cula devine fermă de păsări, iar conacul – dormitor pentru zilieri. Constantin Neamțu a fost arestat în 1949. Numai vârsta de 81 de ani l-a ferit de temniță.

Restaurarea din 1966-1968, realizată de arh. Iancu Atanasescu, un împătimit al culelor, a fost salutară pentru monumentul căzut în dizgrație. Amenajat ca secție a muzeului județean, a devenit nucleul unui muzeu în aer liber. În ciuda vechimii apreciabile și a modificărilor, cula Cornoiu și-a păstrat titlul de „cea mai frumoasă și mai elegantă culă din Gorj” acordat în 1904 de Alexandru Ștefulescu în cartea-album Gorjul istoric și pitoresc. Aprecierea sintetizează câteva calități arhitecturale independente de epocă și de stil. Cele trei niveluri, asociate planului dreptunghiular,

A

s usual, the village predates the kula. It is mentioned under the name Curtea lui Vâlcan in a document dating from 1480. With the same margin of uncertainty to which the origin of the kule often gives rise, the one at Curtișoara can be dated to the mid-eighteenth century. It is known only that in 1785 Master Radu Pistescu, elderly and without issue, left it in his will to Cornea the Logothete, a title that here sooner refers to the bailiff of an estate than to a boyar rank at court. The nearby Church of St John was founded by husband and wife Einache and Bălașa Cornoiu in 1821. There are depicted in the votive mural with their children, two generations of owners of the kula.

Over the next one hundred years, the heirs carried out repairs, as was only natural, and alterations. The eaves, almost a stînjen (approx. 2 m) in width, were greatly narrowed and, in alignment with the main façade, in front of the brick belvedere, a small cantilevered balcony was added. On the fronton, beneath the year 1841, there were two rampant lions, with a decorative rather than heraldic rôle. During the next repairs, carried out in 1880, the windows of the lateral façades were widened. The final contribution of the Cornoiu family was a well in the courtyard, dug in 1896.

Speranța Cornoiu, the last family owner, sold the estate in 1927 to Constantin Neamțu, former mayor of Craiova, director of the Craiova branch of the National Bank. He was the founder of the Craiova Bank of Commerce, designed by architect Iotzu, which is now the city hall. The same architect and patron built the Casa Albă (the white house) across the road. At Curtișoara, Constantin Neamțu eliminated inappropriate additions to the façade and carried out modernisation work (adds a bathroom and a water tower). Next to the kula there sprang up a two-storey villa in the manor house style, with brickwork on the ground floor and a wooden veranda on the upper storey. During the agrarian reforms of 1945 the estate was expropriated, and the kula became a poultry farm and the manor house a dormitory for day labourers. Constantin Neamțu was arrested in 1949. Eighty-one at the time, it was only his age that spared him from prison.

The restoration work carried out in 1966-68 by architect Iancu Atanasescu, a kula enthusiast, was salutary for a monument fallen into disgrace.

Converted into a section of the county museum, it became the core of an open-air museum.

Despite its appreciable age and the alterations,

5 6 c u l a c or noiu

56_67_CurtisoaraC_GJ.indd 56

26/11/14 10:57

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY aPRODUCED n d ru i BY n AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

PRODUCED BY AN AUTODESK PRODUCED EDUCATIONAL

BY AN AUTODESK PRODUCT EDUCATIONAL PRODUCT

Plan etaj 2 / Second floor plan

Secțiune / Section

0 1 2 3 4 5

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCA

Plan parter / Ground-floor plan

formează un volum bine proporționat. Fațadele sobre, fără niciun relief ornamental, sunt punctate de golurile meterezelor, ale ferestrelor și ale foișorului, ale căror deschideri cresc treptat de la nivelul solului spre cornișă. Singurul detaliu, arhivolta intrândă, se repetă la foișor, la firidele interioare și la micul turn din spatele culei. Două note de unicitate îi conferă fântâna săpată chiar în beci și importanța acordată anexei sanitare, tratată ca o turlă octogonală în miniatură.

Plan etaj 1 / First floor plan

the Cornoiu kula has preserved the title of “most beautiful and elegant kula in Gorj”, as Alexandru Ștefulescu described it in his Historical and Picturesque Gorj (1904). It is a description that encapsulates a number of architectural qualities independent of period and style. The three storeys, along with the rectangular plan, form a wellproportioned volume. The austere façades, without any ornamental relief, are punctuated by the openings of the battlements, windows and belvedere, which become gradually larger from ground level to the cornice. The only detail, the hollowed archivolt, is repeated in the belvedere, the interior niches, and the small tower behind the kula. It is lent two unique notes by the well dug in the cellar and the emphasis placed on the washroom annex, which is treated like an octagonal turret in miniature.

0 1 2

PRODUCED BY AN AUTODESK PRODUCED EDUCATIONAL

BY AN AUTODESK PRODUCT EDUCATIONAL PRODUCT PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

t he c or noiu k u l a 5 7

56_67_CurtisoaraC_GJ.indd 57

26/11/14 10:57

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

5 8 c u l a c or noiu

56_67_CurtisoaraC_GJ.indd 58

26/11/14 10:58

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he c or noiu k u l a 5 9

56_67_CurtisoaraC_GJ.indd 59

26/11/14 10:58

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

6 4 c u l a c or noiu

56_67_CurtisoaraC_GJ.indd 64

26/11/14 10:59

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he c or noiu k u l a 6 5

56_67_CurtisoaraC_GJ.indd 65

26/11/14 10:59

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Larga

Cula Săvoiu

L

emnul este, pentru cule, un adevărat călcâi al lui Ahile. Un şomoiog de paie aprinse aruncat pe acoperiş îi putea obliga pe apărători să abandoneze lupta mai abitir decât rudimentarele arme de foc ale asediatorilor. Cu toate acestea, lemnul era un material de construcţie indispensabil: învelitoarea din şiţă sau draniţă, şarpanta din cherestea de răşinoase, grinzile şi stâlpii din stejar, duşumeaua, blănile groase ale uşilor, tocăria şi cercevelele impun folosirea unor cantităţi mai mici sau mai mari de lemn. Cula Săvoiu este însă singura care îşi asumă curajul unei alcătuiri integrale din lemn. Pe lângă componentele mai sus-amintite, zidurile faţadelor şi pereţii despărţitori sunt făcute din bârne orizontale, încheiate la colţuri şi la intersecţii pe un schelet de stâlpi verticali. Ba chiar şi tencuiala exterioară e aplicată pe o armătură deasă de şipci.

E greu de precizat care au fost motivele acestei alegeri exclusiviste. O circumstanţă ar putea fi aceea că a fost construită în al treilea deceniu al secolului al XIX-lea, când ecoul atacurilor furibunde ale başbuzucilor din Vidin se atenuase în amintirea generaţiei mai vârstnice. Datarea culei se datorează tot lemnului. Bisericuţa Sf. Nicolae din cimitirul satului a fost ridicată în 1826, an consemnat în pisanie. Grinzile pridvorului sunt decorate cu şiruri dese de crestături făcute cu o dăltiţă rotunjită.

Aceeaşi unealtă, cu aceleaşi mici ezitări, a împodobit la culă stâlpii cerdacului. E mai mult decât o semnătură.

W

ood is the Achilles heel of the kule. A bunch of burning straw tossed on the roof of a kula was more effective than the besiegers’ rudimentary firearms when it came to forcing the defenders to abandon the fight. Nevertheless, wood was an indispensible building material: the shingled roof, the pinewood of the frame beneath, the oak beams and posts, the wooden floors, the thick planks of the doors, the jambs and casements required the use of greater or lesser quantities of timber. But the builders of the Săvoiu kula were the only ones brave enough to use nothing but wood. Besides the other aforementioned components, the outside and inside walls are made of horizontal beams, fastened at the corners and joints to a frame of vertical posts.

Even the exterior plasterwork is applied to a dense armature of slats.

It is hard to say what reasons might have been behind this exclusivist choice. One factor might have been that it was built in the 1820s, when the furious incursions of the bashbuzuks from Vidin had faded in the memory of the older generation.

The kula may also be dated thanks to its wood. The chapel of St Nicholas in the village cemetery was built in 1826, the year recorded in its inscription.

The beams of the porch are decorated with dense rows of notches made using a rounded chisel. The same tool, with the same minor hesitations, was used to decorate the veranda posts of the kula. It is more than a signature.

8 8 c u l a s ă voiu

88_91_Larga_GJ.indd 88

26/11/14 16:50

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he s ă voiu k u l a 8 9

88_91_Larga_GJ.indd 89

26/11/14 16:50

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Şiacu

Cula Zoița

C

a și Groșerea, cula din Șiacu face parte din grupa culelor-turn, cu o singură odaie pe fiecare nivel și funcție vădit defensivă. Acest fapt susține ipoteza datării ei în secolul al XVIII-lea, în toiul prădăciunilor comise de bașbuzucii din Vidin, iar nu în 1818, an în care Răducanu Cioabă, proaspăt însurat cu Zoița Izvoranu, cumpără moșia din Șiacu și purcede la zidirea „de isnoavă” a culei. Nu i-a fost dat s-o termine, căci a murit fără vreme.

Tânăra văduvă s-a măritat curând cu pitarul Marin Chintescu, de felul său din Craiova. Au isprăvit cula împreună, în 1822. Fiind moștenită succesiv în linie femeiască, cula a mai purtat și alte nume.

Astfel, Stanca, fata soților Chintescu, a luat un bărbat din familia Grecescu, iar fiica lor Maria s-a măritat cu Dinu Bălteanu. Au avut tot o fată, Aritia, cu mai multe căsnicii, ultimul ei soț fiind Grigore Cartianu-Gorj. Au fost ultimii proprietari de drept ai domeniului. În 1951 văduva Cartianu se mută la București, iar cula e naționalizată cu titlul de „bun părăsit”. Până în 1964 a servit ca magazie pentru diverse materiale. A urmat o restaurare sub egida Direcției Monumentelor Istorice, proiectul aparținând arhitectului Iancu Atanasescu. Din anul 1967 în culă a funcționat un muzeu al comunei Slivilești, cu profil etnografic. După 1990, muzeul a fost închis, iar clădirea abandonată e supusă degradării.

Are o singură intrare, la parter, baricadată interior cu un drug de lemn ce poate glisa în zidărie pe toată lungimea. Din micul vestibul pardosit cu cărămidă se intră în beciul cu pământ bătut pe jos și cu planșeu din grinzi și scânduri de stejar. Gurile de tragere și ocnița opaițului au fost la un moment dat lărgite, deschizând o ușă și două ferestre, apoi refăcute la restaurare. Primul etaj are numai o cameră, șicanată de casa scării, în care s-a descoperit cu ocazia restaurării o cameră secretă, necunoscută nici măcar de soții Cartianu. Și la etaj au fost lărgite ferestrele și s-a spart o ușă către un balcon de lemn cu scară exterioară. Pentru a se reface aspectul inițial, au fost înlăturate atât scara, cât și alte anexe domestice adăugate în 1916-1918. La cel de-al doilea etaj, scara interioară debușează în spațiul deschis al cerdacului. Arcuri trilobate, modelate naiv și subîntinse de tiranți de lemn reazemă pe coloane cilindrice din zidărie. Masivitatea elementelor și aspectul frust al finisajului dau farmec și personalitate clădirii. Impresionantă este și lărgimea cerdacului, care concurează suprafața odăii din

T

he same as at Groșerea, the Șiacu kula is one of a group of tower kule with a single chamber on each storey and an obviously defensive function.

This supports the hypothesis of its dating to the eighteenth century, at the height of the incursions by the bashbuzuks from Vidin, rather than 1818, the year when Răducanu Cioabă, newly married to Zoița Izvoranu, bought the Șiacu estate and proceeded to build the kula “anew”. He did not finish it, because he died before his time. His young widow soon married Marin Chintescu the pitar (boyar in charge of court bakeries), who came from Craiova.

They finished the kula together in 1822. As the kula was passed down along the distaff line, it was successively renamed. Thus, Stanca, the daughter of Zoița and Marin Chintescu, married into the Grecescu family, and her daughter, Maria, married Dinu Bălteanu. Their daughter, Aritia, married a number of times, her final husband being Grigore Cartianu-Gorj. They were the last rightful owners of the estate. In 1951, the widow Cartianu moved to Bucharest and the kula was nationalised on the grounds that it was “abandoned property”. Up until 1964 it served as a store for various materials. It was subsequently restored under the aegis of the Department of Historic Monuments, the architect in charge of the work being Iancu Atanasescu. From 1967 the kula housed the ethnographic museum of Slivilești commune. After 1990, the museum closed and the building began to deteriorate.

It has a single entrance, on the ground floor, the door being fitted on the inside with a wooden bolt that can slide into the brickwork for its entire length. From the small brick-lined vestibule you enter a cellar with a beaten-earth floor and a ceiling made of oak beams and planks. The gun holes and lamp niche were enlarged at some point to make a door and two windows, but were rebuilt during restoration. The first storey has only one chamber, into which the staircase abuts; during restoration work, a secret chamber was discovered here, which was unknown even to the Cartianus. On the upper storey, too, the windows had been enlarged and the wall had been broken through to form a door to a wooden balcony with an exterior stair. In order to restore the kula to its original appearance, both the exterior stair and the annexes added in 1916-18 were removed. On the second storey, the interior staircase gives on to the open space of the veranda. Naïvely carved trefoil arches subtended by wooden ties rest

9 2 c u l a z oi ț a

92_99_Siacu_GJ.indd 92

26/11/14 16:52

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

Parter

Etaj 1

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

CATIONAL PRODUCT

PRODUCED PRODUCEDBY BYAN ANAUTODESK AUTODESKEDUCATIONAL EDUCATIONALPRODUCT PRODUCT

Plan parter / Ground-floor plan

Parter Parter spatele lui. Câteva detalii denotă un plus de atenție acordat acestui nivel: cele două ocnițe – cu destinații și dimensiuni diferite – ferestrele fără glafuri oblice, specifice golurilor de tragere, precum și tavanul, pe care scânduri fălțuite, așezate pieziș, compun un model zigzagat.

Panourile ortogonale, retrase cu o jumătate de cărămidă față de planul fațadei, urmăresc conturul etajelor și scot în relief parapetul cerdacului, procedeu întâlnit la majoritatea culelor.

Plan etaj 1 / First floor plan

Etaj Etaj11 on cylindrical brick columns. The massiveness of the individual parts and the stark look of the finishing lend charm and personality to the building. Also impressive is the width of the veranda, which rivals the surface area of the chamber behind it. A number of details indicate the especial care taken with this storey: the two niches – with differing functions and dimensions – the windows, without oblique jambs, specific to gun holes, and the ceiling, where the rabbeted boards, placed slantwise, form a zigzag pattern.

The orthogonal panels, recessed by half a brick’s width from the surface of the façade, follow the outline of the storeys and highlight the parapet of the veranda, a technique found in most kule.

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

Etaj 2

Secțiune / Section

Sectiune

Etaj Etaj22

ODESK EDUCATIONAL PRODUCT

Plan etaj 2 / Second floor plan

t he z oi ț a k u l a 9 3

92_99_Siacu_GJ.indd 93

26/11/14 16:52

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

9 4 c u l a z oi ț a

92_99_Siacu_GJ.indd 94

26/11/14 16:52

K U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he z oi ț a k u l a 9 5

92_99_Siacu_GJ.indd 95

26/11/14 16:52

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Almăj

Cula Poenaru

P

otrivit documentelor păstrate, cu începere din 1566, satul Almăj s-a aflat pe rând în posesia boierilor Craiovești, Coțofeni și Poenari. Cula a fost zidită în 1764, de către Barbu Poenaru, mare postelnic, conform inscripției de deasupra intrării, lapidară la propriu și la figurat: B(arbu) P(oenaru) v(el) po(stelnic) l(eat) 1764 . La senectute, spre împăcare cu veșnicia, tot el a ridicat și biserica închinată Sfinților Voievozi, târnosită postum, în anul 1789.

Crunta razie din 1801 a cârjaliilor nu a ocolit Almăjul. Focul aruncat în șița învelitorii s-a coborât pe scara de lemn până deasupra bolților de la parter, care a scăpat nears, dar cula a fost părăsită.

Cutremurul din 1838 a scuturat definitiv resturile celor două – sau poate chiar trei – etaje inițiale.

După câțiva ani, parterul este recuperat sub un nou acoperiș, iar în 1896 se mai fac unele reparații și transformări. În 1904, părăsind satul pentru a se muta la București, Gheorghe Poenaru vinde moșia primăriei din sat, care transformă cula în școală, mai adăugându-i câteva încăperi. O nouă extindere are loc în 1938, din inițiativa directorului școlii. Și încă una, în 1956. Deși înconjurată de trei corpuri cu săli de clasă, partea veche se diferențiază net prin grosimea zidurilor, dar mai ales prin sistemul singular de boltire, și permite o lectură imaginară a bătrânului edificiu. Pe baza acestor vestigii și a unor fotografii de epocă, arhitectul Iancu Atanasescu s-a încumetat la reconstituirea ipotetică a monumentului originar. În momentul de față, spațiile mai vechi și mai noi ale ansamblului sunt alocate școlii comunale și unui muzeu local ce adăpostește o varietate de exponate arheologice, documentare și etnografice.

Două încăperi alcătuiesc nucleul istoric al casei.

Prima este o sală de intrare având un gabarit dublu în comparație cu alte cule, cu o scară în două rampe care ducea spre etaj. Cea de-a doua este o cameră spațioasă, de plan cvasi-pătrat, cu laturile de aproape opt metri. La această deschidere, un planșeu din grinzi nu ar fi putut suporta încărcările etajelor de deasupra. Este, deci, acoperită cu o boltă mănăstirească, cu penetrații pe tot perimetrul, realizată din cărămizi așezate în dungă. Muchiile de intersecție a pânzelor de boltă sunt accentuate de un cordon subțire de stuc, tras cu mâna. Din același material, în lunete și pe triunghiurile concave dintre ele sunt împletite cu naivă candoare ornamente

A

ccording to the historical documents, from 1566 the village of Almăj was owned successively by the Craiovești, the Coțofeni, and the Poenari boyars.

The kula was built in 1764 by Barbu Poenaru, the Grand Postelnik (seneschal), according to the inscription above the entrance, which is lapidary in the figurative as well as the literal sense: B(arbu) P(oenaru) v(el) po(stelnik) l(yat) 1764 (vel = boyar appellative; lyat = anno). In his old age, preparing to meet his maker, he also founded the Church of the Archangels, which was consecrated after his death, in 1789.

The savage raid by Pazvantoglu’s marauders in 1801 also reached Almăj. The wooden roof slats were torched. The fire swept down through the eaves and as far as the ceiling of the ground floor, which escaped the inferno, but the kula was then abandoned. The earthquake of 1838 destroyed once and for all the remains of the two or perhaps three original upper storeys. A few years later a roof was built over the ground floor and in 1896 further repairs and alterations were made.

In 1904, leaving the village to move to Bucharest, Gheorghe Poenaru sold the estate to the village council, which converted the kula into a school, adding a number of rooms. A further extension was added in 1938, at the initiative of the school’s headmaster, and another in 1956. Although surrounded by three wings housing classrooms, the old part still stands out because of the thickness of its walls and above all its vaulted roof, which allows an imaginary reading of the historic edifice.

Based on these remains and period photographs, architect Iancu Atanasescu has ventured to make a hypothetical reconstruction of the original monument. At present, the older and newer spaces of the building complex are occupied by the local school and a museum that houses a range of archaeological, documentary and ethnographic exhibits.

The two rooms form the historic core of the buildings. The first is an entrance hall twice the size of that found in other kule, with two flights of stairs leading to the upper storey. The second is a spacious, almost square room, whose sides measure just below eight metres. Given its area, a beamed ceiling would not have been able to bear the load of the upper storeys. It therefore has a vaulted roof, with radials around the whole perimeter, consisting of bricks positioned in rows. The edges between the webs of

10 0 c u l a p o e n a r u

100_105_Almaj_DJ.indd 100

26/11/14 11:19

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

Etapa 1 -1Cula în 1766 / The first Etapa - Cula 1766 stage - The in 1766 Etapa 1 -kula Cula 1766

Etapa 2 - Sec. XX

Etapa 2 -2Sec. XX / The Etapa - Sec. XX second stage - XXth century

Secțiune - reconstituire după I. Atanasescu / Section - reconstruction after I. Atanasescu

Etapa 1 - Cula 1766 Etapa 2 - Sec. XX

Plan parter / Ground-floor plan

florale. Medalioanele au fost cândva zugrăvite „de subțire”. Mai mult din poze sepia și din amintiri decât din crâmpeiele păstrate se pot desluși în ele alegorii pastorale sau ilustrații la fabulele lui Esop, care în vremea ridicării culei se bucurau de mare prețuire și făceau succes editorial în primele ediții populare.

the vault are highlighted by a thin cordon of stucco, applied by hand. The stucco lunettes and the concave triangles between them feature floral ornaments woven with naïve candour. The medallions were formerly 0 1painted: 2 3 from 4 5 sepia photographs and memories more than from the snatches that have been preserved, it is possible to divine that they were pastoral allegories or illustrations to the fables of Aesop, which at the time when the kula was built were highly prized and enjoyed success in the first popular printed editions.

t he p o e n a r u k u l a 101

100_105_Almaj_DJ.indd 101

26/11/14 11:19

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

10 2 c u l a p o e n a r u

100_105_Almaj_DJ.indd 102

26/11/14 11:19

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he p o e n a r u k u l a 10 3

100_105_Almaj_DJ.indd 103

26/11/14 11:20

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Șuici

Cula Sultănica

P

uține sate se pot mândri cu o istorie atât de bogată precum satul Șuici, consemnată de numeroase acte cu începere din anul 1505. Dar, curios lucru, în ciuda abundenței documentare, informațiile despre cula Sultănicăi sunt indirecte și nesigure. Nu doar asupra întemeierii există îndoieli, dar nici despre extinderi ori transformări nu se știe precis de către cine și când au fost făcute.

Exista desigur o culă la Șuici în 1746. În vizita sa pastorală, mitropolitul Neofit i-a vizitat căpitanului Ștefan Balotă „casele cele mari de piatră care aveau culă de zid înaltă pentru hoți”. Ar putea fi străbuna celei de acum. A mai fost o culă, care a ars în 1913, construită de boierii din familia Brătianu cam spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Biserica Sf. Nicolae este arondată aceleiași perioade istorice și este atribuită șetrarului Iane (Ene) Brătianu, deși tabloul votiv îi prezintă drept ctitori pe Ioniță și Victoria Brătianu, înconjurați de cei cinci copii ai lor și purtând veșminte occidentale, cu redingotă, pantalon strâmt și cravată. Militant pașoptist el însuși, Ioniță a fost unchiul lui Ion C. Brătianu și vătaf peste plaiul Loviștei. Aflată la câțiva pași de culă, biserica avea rol de paraclis al curții boierești, motiv pentru care acelorași soți li se atribuie și construirea culei – sau extinderea ei, în jurul unui nucleu mai vechi. De la fiica lor Sultana, măritată Tigveanu, a rămas și numele culei.

Ca la majoritatea culelor, prin anii ’60 s-au făcut lucrări de reparații, iar în perioada 1970-1980 a funcționat un muzeu local. Dezinteresul care a dus la desființarea lui s-a prelungit cu abandonul și cu vandalizarea imobilului, din care s-a smuls tot ce putea fi refolosit sau pus pe foc.

Mărturii despre etapele de construire, mai sigure decât în documente, poartă însăși construcția.

Partea cea mai veche, o culă de plan dreptunghiular, compact, pe două niveluri, este înconjurată din trei părți de extensii ulterioare, cea mai nouă aflându-se pe latura de vest. La parter, doi pereți mediani împart miezul culei în patru încăperi cu suprafețe și cu destinații diferite. Într-una din ele, boltită semicilindric, două arcade paralele și foarte apropiate indică amplasamentul originar al scării. Etajul era împărțit în numai trei camere, cea dinspre nord ocupând mai bine de jumătate din suprafață. În cea de-a doua fază de amenajare, din acest spațiu s-au creat două odăi mai mici și un coridor central. În toate camerele s-au construit sobe. Scara către etaj, mult lărgită, a fost mutată

F

ew villages can boast a history as rich as that of Șuici, which is recorded in numerous historical documents, the earliest dating back to 1505. But curiously, despite this abundance of documents, information about the Sultănica kula is indirect and uncertain. There is doubt not only about when it was built, but also about who extended and altered it and when.

It is certain there was a kula at Șuici in 1746, when Metropolitan Neofit paid a pastoral visit to Captain Ștefan Balotă, at his “large stone houses that had a tall kula against thieves.” It may have been the ancestor of the present kula. There was also another kula, which burned down in 1913, built by the boyars of the Brătianu family in the late eighteenth century.

The Church of St Nicholas is from the same historical period and is ascribed to Iane (Ene) Brătianu the șetrar (boyar in charge of army camps), although the votive painting depicts the founders as Ioniță and Victoria Brătianu, surrounded by their five children and wearing western clothes: frock coats, tight trousers, cravats. Himself an 1848 revolutionary, Ioniță was the uncle of Ion C. Brătianu and overseer of the Loviște district. A stone’s throw from the kula, the church served as a chapel to the boyar court, for which reason the same husband and wife are thought to have built the kula or else extended an older one. It is named after their daughter Sultana, whose surname by marriage was Tigveanu.

Like the majority of the kule, it was repaired in the 1960s and functioned as a local museum in the 1970s and 80s. The museum closed due to lack of interest, and the building was abandoned and vandalised: everything that could be ripped out was reused or burned as firewood.

The building itself provides more reliable information about the phases of its construction than any documents. The oldest part, a kula with a compact, rectangular ground plan, on two levels, was surrounded by three later annexes, the newest being situated on the west side. On the ground floor, two partition walls divided the kula into four rooms with differing surface areas and functions. In one of them, with a semi-cylindrical vault, two very closely set parallel arches point to the original position of the stair. The upper floor was divided into just three rooms, the one to the north occupying more than half of the surface area. In the second phase of building work, this space was converted into two smaller rooms and a central corridor. Stoves

15 0 c u l a s u lt ă n ic a

150_155_Suici_AG.indd 150

26/11/14 17:09

Parter

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

Etaj

Plan etaj / First floor plan

Etaj

Etapa 11/ First stage Etapa Etapa 22/ Second stage Etapa Etapa 33/ Third stage Etapa

0 1 2 3 4 5

Etapa 1 Etapa 2

0 1 2 3 4 5

Etapa 3

Plan parter / Ground-floor plan

Parter

în corpul nou construit către est. Spre sud a fost adăugat la parter un pridvor solid din zidărie, deschis cu arcade cintrate pe trei laturi, iar la etaj s-a amenajat o capelă, pentru folosul sufletesc al celor pe care vremea rea, vârsta înaintată ori beteșugurile îi împiedicau să iasă până la biserica din curtea alăturată.

were built in all the rooms. The much-enlarged stair to the upper storey was moved to the new wing that was built to the east. To the south, on the ground floor, a solid brickwork porch was added, with round arches opening on three sides. On the upper storey, a chapel was installed for the spiritual succour of those whom bad weather, old age or infirmity prevented from going to the church in the adjoining courtyard.

t he s u lt ă n ic a k u l a 151 Etaj 150_155_Suici_AG.indd 151

26/11/14 17:09

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

152 c u l a s u lt ă n ic a

150_155_Suici_AG.indd 152

26/11/14 17:09

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he s u lt ă n ic a k u l a 153

150_155_Suici_AG.indd 153

26/11/14 17:10

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

Măldărești

Cula Duca

N

u una, ci două cule au ridicat în sat Măldăreștii și niciuna nu le poartă numele. Macazul timpului le-a cârmit – cu efecte benefice, de altfel – în patrimoniul altor familii, care le-au restaurat, le-au înzestrat și le-au nășit cu numele lor.

La numai cincizeci de stânjeni de cula bătrânească, sortită Grecenilor, Gheorghiță Măldărescu, vrednic fiu al ctitorilor bisericii alăturate, a construit în 1812 o replică, numită azi Cula Duca. Ca și modelul ei alăturat, se înalță pe trei caturi și domină împrejurimile, dar e răsucită spre nord, către munți.

O albă prismă imaculată, din care foișorul smulge un volum consistent de umbră.

Cula are un singur acces, bine ferecat pe dinăuntru și controlat de un meterez săpat în lungul zidului, ușor pieziș. De-a stânga, șase trepte coboară spre magazie. În față, o ușă largă dă în pivnița cu provizii, cea mai spațioasă încăpere a casei. Tavanul din blăni de gorun stă pe bârne încastrate în zidărie. Un al doilea rând de grinzi, așezat curmeziș, e rezemat la capete pe stâlpi alăturați zidului. În mijlocul pivniței cresc stâlpi ciclopici de lemn, care scurtează deschiderea grinzilor. Acest complicat sistem structural susține pereții etajelor, care nu coincid cu cei de la parter, ci se reazemă direct pe planșeu. În dreapta intrării, o scară cu trepte masive de lemn, înfipte în cei doi pereți laterali, urcă la catul al doilea, destinat locuirii. Un coridor transversal leagă scara de odaia cea mare și de iatac. În colțul de sud-est e amenajată latrina, utilitate adăugată ceva mai târziu, după cum o arată grosimea redusă a pereților și volumul ei, care iese în afara planului strict dreptunghiular al culei.

Scara continuă spre etajul al doilea, unde ajunge în foișor. Ieșirea putea fi obturată cu un chepeng masiv, prevăzut cu sistem de închidere, care asigura apărătorilor un ultim refugiu. Planul repetă încăperile de la primul etaj, cu diferența că iatacul e subdivizat de o mică anexă, din care era alimentată o sobă oarbă. Trebuie menționate și cele două sobe de colț din odăile mari, spectaculoase și eficiente.

Fumurile – trasee verticale de circulație a aerului – sunt savant racordate, cu evidentă preocupare decorativă.

Foișorul impresionează prin amploare. Ocupă toată latura lungă a casei, iar din lățime, a treia parte. Fără a elimina caracterul defensiv, funcția locativă are aici o pondere sporită. Parapetul nu are guri de tragere.

Coloanele și arcele trilobate, chiar dacă nu excelează prin proporții grațioase, sunt trasate cu rigoare

T

he Măldărești family built not one but two kule in the village, but neither is named after them. Time diverted them, beneficially as it would turn out, into the ownership of other families, who restored them, endowed them, and christened them with their names.

Just fifty stânjeni (approx. 100 m) from the ancestral kula, destined to be owned by the Greceanu family, Gheorghiță Măldărescu, the worthy son of the founders of the adjacent church, built a replica in 1812, now known as the Duca Kula. Like its nearby model, it has three storeys and dominates the surrounding area, but faces north, towards the mountains. It is an immaculate white prism, from which the belvedere wrests a consistent volume of shadow.

The kula has a single entrance, solidly reinforced from within and guarded by a slightly slanted rampart cut along the wall. On the left, six steps descend to a storeroom. In front, a wide door opens onto the cellar, the most spacious room in the house.

The ceiling, made of oak planks, rests on beams embedded in the masonry. A second row of beams, positioned slantwise, is supported at the ends by posts adjoined to the wall. In the middle of the cellar there are cyclopean wooden posts, which shorten the opening of the beams. This complicated structural system supports the walls of the upper storeys, which do not coincide with those of the ground floor, but rest directly on the floor.

To the right of the entrance, a stair of massive wooden steps embedded in the two lateral walls climbs to the second floor, set aside for living. A transversal corridor connects the stair to the main hall and the bedchamber. In the south-east corner there is a latrine, a later addition, as is obvious from the thinness of the walls and its volume, which protrudes from the strictly rectangular plan of the kula.

The stair continues to the second floor, leading to the belvedere. The egress could be blocked by a massive trapdoor, which could be barricaded as a last defence by the building’s defenders. The ground plan is the same as that of the first floor, the only difference being that the bedchamber is subdivided by a small annex, from which a blind stove was fed.

It should be noted that the two stoves in the corners of the large rooms are both spectacular and efficient.

The flues - vertical courses for the circulation of air - are skilfully connected, with an obvious eye for the decorative.

18 6 c u l a d u c a

186_197_Duca_VL.indd 186

26/11/14 12:01

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

PRODUCED

BY EDUCATIONAL AN AUTODESK PRODUCT EDUCATIONAL PRODUCT PRODUCED BY AN AUTODESK

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

Parter

Parter

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATIONAL PRODUCT

Etaj 2

Plan etaj 2 / Second floor plan

Plan parter / Ground-floor plan

geometrică. Plafonul e ornat cu stucaturi făcute cu mână sigură, de meșteri specializați. În cartușe teșite la colțuri, printre ornamente vegetale evoluează feline fantastice, inspirate din Fiziologul bizantin.

Pe plafonul cămării etalează cozi de sirenă Melusina, altă plăsmuire de aceeași sorginte. În colțul dintre cerdac și culoar e reliefat anul 1827, al etapei de construcție în care s-a realizat și stucatura.

Personalitatea ce marchează destinul acestui monument aparține istoriei moderne. În 1910, Ion Gheorghe Duca achiziționează cula împreună cu terenul aferent, pe care în 1912 va construi, la o distanță cuviincioasă, o reședință secundară de o voită simplitate rustică. Arcadele prispei susțin un dialog familial cu suratele lor din foișorul culei, mai vârstnice cu exact o sută de ani. În locuință, dar mai

Etaj 1

Plan etaj 1 / First floor plan

Etaj 1 0 1 2 3 4 5

Eta

The belvedere is impressive for its size. It occupies the whole of the long side of the house, and a third of its width. Without doing away with the defensive function, the function of dwelling is preponderant here. The parapet does not have gun slits. The columns and trefoil arches, although not very graceful in proportion, are rigorously geometrical in design. The ceiling is decorated with stuccowork applied by the sure hand of expert craftsmen. In the bevelled corner cartouches, there are fantastic feline forms among the vegetal ornaments, inspired

by Byzantine physiology. The ceiling of the pantry displays the tails of Melusine the mermaid, another fantastical creation of the same origin. In the corner between the veranda and the corridor the year 1827 stands out in relief, the phase of construction when

PRODUCED BY AN AUTODESK EDUCATI

t he d uc a k u l a 18 7

186_197_Duca_VL.indd 187

26/11/14 12:01

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

ales în culă, I.G. Duca a colecționat, cu pasiune și cu pricepere, artefacte religioase și etnografice din zonă.

Deși născut la București, nu era tocmai venetic pe meleaguri vâlcene. În 1902, imediat după susținerea unei remarcabile teze de doctorat la Paris, a fost numit ajutor de judecător în Horezu. Apreciat și susținut de I. C. Brătianu, în anul 1907 devine deputat, iar în 1914, 1919, 1922 și 1927 este, pe rând, ministru al educației, al agriculturii, al afacerilor interne și externe. La revenirea în țară a lui Carol al II-lea în compania Elenei Lupescu, fapt ce nesocotea actul de abdicare și înseși condițiile întoarcerii, I. G. Duca are o reacție intransigentă și corozivă. În noiembrie 1933, ca președinte al partidului liberal, Duca e solicitat de rege să formeze un guvern efemer, având ca unic țel eliminarea mișcării legionare din apropiatele alegeri. Obligat să semneze – în locul regelui – actul de dizolvare a Gărzii de Fier, drenează furia vindicativă a legionarilor și e împușcat pe peronul gării Sinaia. A fost înhumat cu onoruri naționale în cimitirul Bellu din București.

Peste câteva luni, conform testamentului, osemintele i-au fost aduse pentru mai îndelungă odihnă la biserica apropiată din satul Urșani. Astfel, cariera acestui eminent om politic – și de caracter – începe și se încheie în preajma Măldăreștilor.

După război, cula, casa Duca, anexele și terenul nu au fost expropriate. Formal, au rămas în proprietatea Nadiei Duca. În culă funcționa o casă a pionierilor din comună, după modelul Palatului Pionierilor de la Cotroceni, iar casa Duca era în paragină, cu tencuieli căzute și acoperiș prăbușit. Ca unică șansă de a salva aceste vestigii, în 1960 fiul fostului prim-ministru le donează statului. Între anii 1962 și 1966, Direcția Monumentelor Istorice reabilitează întreg ansamblul, conform proiectului întocmit de reputatul restaurator Ștefan Balș. Cula capătă grinzi și centuri de beton armat, se fac subzidiri la fundație și la stâlpii din pivniță, scările și sobele sunt refăcute, se repară tencuieli și stucaturi, iar în 1972 se inaugurează complexul muzeal.

the stuccowork was also created.

It was a modern figure who was to mark the destiny of this monument. In 1910, Ion Gheorghe Duca bought the kula and its land, on which he was to build a secondary residence of deliberate rustic simplicity in 1912. The arches of the porch engage in a familiar dialogue with their sisters in the belvedere of the kula, which are one hundred years older.

In the residence, and above all in the kula, Duca displayed religious and ethnographic artefacts from the area, of which he was a passionate and intelligent collector.

Although born in Bucharest, he was not entirely a newcomer to the Vâlcea region. In 1902, immediately after defending his remarkable doctoral thesis in Paris, he was appointed assistant judge in Horezu. Appreciated and supported by I. C. Brătianu, in 1907 he became a member of parliament, and in 1914, 1919, 1922 and 1927 he was minister of education, agriculture, the interior, and foreign affairs successively. When Carol II came back to Romania, accompanied by his mistress Elena Lupescu, thereby ignoring his abdication and the very conditions for his return, I. G. Duca was intransigent and furious in his reaction. In November 1933, as president of the Liberal Party, Duca was requested by the King to form a shortlived government, whose sole purpose was to eliminate the Legionnaires from the impending elections. Forced to sign the act dissolving the Iron Guard in the King’s stead, Duca became the target of the Legionnaires’ vengeful fury and was shot dead on the platform of Sinaia railway station. He was buried with national honours in the Bellu cemetery in Bucharest. A few years later, in accordance with his will, his remains were exhumed and laid to rest in the church near the village of Urșani. The career of this eminent politician and leading figure thus began and ended near Măldărești.

After the war, the Duca kula, its annexes and land were not expropriated. They formally remained the property of Nadia Duca. The kula housed the local pioneers’ club, like Cotroceni, which was turned into the Palace of the Pioneers. The Duca manor house was abandoned, its roof left to cave in and the plasterwork to crumble. In 1960, the son of the former prime-minister donated the buildings to the state, as the only means of saving them.

Between 1962 and 1966 the Department of Historic Monuments rebuilt the entire complex, to plans drawn up by renowned restorer Ștefan Balș. The kula was fitted with beams and belts of reinforced concrete, the foundations and cellar posts were reinforced, the stairs and stoves were rebuilt, and the plasterwork and stucco was repaired. In 1972 it was inaugurated as a museum complex.

18 8 c u l a d u c a

186_197_Duca_VL.indd 188

26/11/14 12:01

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he d uc a k u l a 18 9

186_197_Duca_VL.indd 189

26/11/14 12:01

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

19 2 c u l a d uc a

186_197_Duca_VL.indd 192

26/11/14 12:02

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he d uc a k u l a 19 3

186_197_Duca_VL.indd 193

26/11/14 12:02

C U L E . C a s ele f o r t i f i c at e î n t r e fa l ă ș i ru i n Ă

19 6 c u l a d uc a

186_197_Duca_VL.indd 196

26/11/14 12:03

k U L E . F o r t i f i e d h ou s e s b e t w ee n G L ORY a n d ru i n

t he d uc a k u l a 19 7

186_197_Duca_VL.indd 197

26/11/14 12:03

CASELE FORTIFICATE ÎNTRE FALĂ ŞI RUINĂ F O R T I F I E D H O U S E S BE T W EEN GLORY A N D RU I N

În peisajul unei așezări oltene, cula și biserica reprezentau clădirile-reper, monumentale și impozante, ce se profilau pe fundalul satului în care predominau casele scunde de lemn. Culele nu sunt expresia arhitecturii populare, dimpotrivă, în timp ele au oferit soluții constructive preluate de arhitectura așezărilor libere din Oltenia. Comparate cu reședințele boierești sau domnești din epoca brâncovenească, culele oferă spații de locuit de mici dimensiuni, precum și minime amenajări necesare unei folosiri îndelungate. Aceste caracteristici ar pleda pentru utilizarea lor temporară, ocazională. Însă, în timp, mai ales în secolul al XIX-lea, culele au fost adesea mărite și adaptate, devenind reședințe permanente. Combinația de monumental și pitoresc a acestor construcții le conferă un loc special în peisajul cultural al Olteniei.

CASELE FORTIFICATE ÎNTRE FALĂ ŞI RUINĂ

prof. univ. dr. Corina Popa In the landscape of an Oltenian settlement, the kula and the church were monumental, imposing landmark buildings, which stood out against the backdrop of the village, where the houses were mostly low and wooden. The kule are not an expression of folk architecture. On the contrary, they provided building solutions adopted from the architecture of the free Oltenian settlements.

Compared with the boyar and princely residences of the Brâncoveanu period, the kule offered living spaces that were small in size, as well as only a minimum of fittings required for long-term use. Such characteristics point to their temporary, occasional use. But in time, especially in the nineteenth century, the kule were often enlarged and adapted, becoming permanent residences. The buildings’ combination of monumentality and picturesqueness gives them a special place in the cultural landscape of Oltenia.

Prof. Dr. Corina Popa

zzzSUPRACOPERTA.indd 200

igloopatrimoniu

45 lei

FORT IF IED HOUSES BET W EEN GLORY A N D RU IN

igloopatrimoniu

09/12/14 17:57