Ianuarie 2013

Comuna Bârseşti, judeŃul Vrancea - cultură tradiŃională, mărturii etnofolclorice

INFO ZONE Revistă de informare rurală Anul 2, Nr. 4, Ianuarie 2013

Botezul cailor în satele din Bărăgan Mănăstirea “Dervent”, reper turistic spiritual al Dobrogei

Vulcanii noroioşi, o minune a naturii în judeŃul Buzău

Turism în Delta Dunării

comuna Chilia Veche, judeŃul Tulcea

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul Comuna Movila Miresii din judeŃul Brăila, localitate vie pe hotarele legendei

Editorial

prof. Ionel Lăzărică

Uliţeglorie pline de

Anul 7518 de la Facerea Lumii.

Trăim în pragul iernii absolute, vorba poetului,câmpurile sunt albe şi „ochii nu mai au ce să mai vadă/ doar urme de jivine prin zăpadă”.Când şi când, în viscolul câinesc, singuratici pe întinderea albă, ciulinii se rostogolesc fără ţintă, purtând spiritul lui Sebastian peste bărăgane nesfârşite şi îngheţate.

Satele sunt pustii sau aproape pustii dar nu fiindcă oamenii stau la căldura sobei, ferindu-se de gerul năprasnic ci fiindcă acei oameni sunt din ce în ce mai puţini,bătrâni şi singuri în casele lor reci,cu gândul la copiii plecaţi

demult la oraş,unde sperau să ajungă „domni şi doamne bine” sau, de curând, în ţări străine, după pâinea albă şi amară a străinătăţii.Tristeţea din ochii acestor părinţi, lăsaţi în voia sorţii, este greu de descris şi mult mai greu de şters.

Ciulinii despre care vorbeam au pătruns pe uliţe, goniţi de viforul turbat şi se rostogolesc şi aici ca şi pe câmp;cine să-i oprească?Pentru cine nu ştie,termenul de „uliţă” este de origine slavă ,ca şi multe alte cuvinte din vorbirea curentă,desemnând o cale de acces,o „stradă”.

De altfel, putem să-i considerăm pe slavi ca fiind ceilalţi strămoşi ai noştri, fie şi pentru faptul că moştenim de la ei 20% din fondul de cuvinte al limbii române (de la daci, de exemplu, moştenim doar 10%). De curând, s-a făcut „botezul” uliţelor satelor judeţului Brăila şi acestea au fost denumite, contrar tradiţiei şi vorbirii curente, ”străzi”(nu ştiu în ce temei),atribuindu-li-se diverse denumiri, unele chiar năstruşnice, ce nu au legătură cu istoria sau spiritul satului (Str.Detunata, de exemplu, într-un sat din judeţ, într-o zonă unde locuieşte o anume etnie).De ce, bunăoară, nu s-a ţinut cont de faptul că uliţele noastre sunt pline de glorie?Şi spun asta fără nicio exagerare. În opinia mea nu există uliţă care să nu fi dat tribut de sânge pentru libertatea noastră,în sensul că cel puţin în ultimele trei războaie,nu cobor mai mult în istorie, să nu fi avut măcar un singur erou căruia uliţa să-i poarte numele.

Ca să exemplific,uliţa copilăriei mele, de unde a plecat la 20 de ani să apere ţara în Primul Război Mondial fratele bunicului meu, Gheorghe Lăzărică, ce a căzut eroic pe frontul din Moldova, se numeşte Str. Ştefan cel Mare. Am tot respectul pentru marii domnitori, dar cred că sacrificiul său de la 20 de ani, pentru patrie, merita măcar această răsplată. Nu există uliţă să nu aibă cel puţin un astfel de caz; poate că ar fi trebuit să fie întrebaţi şi sătenii înainte de acest demers îndoielnic ca valoare etică.

Paradoxal, aş putea să-l consider totuşi un caz fericit, fiindcă referindu-mă tot la acea perioadă, Regimentul 32 Mircea, ai cărui soldaţi s-au acoperit de glorie la Mărăşeşti unde au luptat în cămăşi şi au învins, supranumit „Cămăşile Albe”, se numeşte astăzi Regimentul 32 „Scorpionii Galbeni”(!?). În rest, de sărbători, casele îşi aşteaptă colindătorii,din ce în ce mai puţini şi cu tot frigul, părinţii care se mai pot deplasa, merg până la poartă şi privesc în lungul uliţei,doar-doar or vedea o siluetă ce ar putea fi băiatul sau fata, sosiţi din depărtări să-i vadă,dar, de fiecare dată, oftează şi se întorc prin zăpadă, cu mersul gărbovit de povara anilor.

Privindu-i, nu poţi să nu te gândeşti la versurile celuilalt poet al ţărănimii, Adrian Păunescu: ”Plini de boli şi suferinţi, ne întoarcem în pământ/Cât mai sunteţi şi mai sunt,mângâiaţi-i pe părinţi!...”

Revistă lunară editată la Brăila ISSN 2285- 6943

Colectivul de redacţie:

Gabriela POPA- Director Mihai VINTILĂ, Frimu GHINEA, Alexandrina IORDACHE

Coperta realizată de Mihai VINTILĂ

Abonamente şi informaţii: agentia_stiri@yahoo.com sau media.regional@gmail.com tel. 0732/789. 332

TURISM RURAL

Ruinele cazematelor din al II-lea Război Mondial se văd şi azi la Corbu Vechi, în comuna Măxineni, judeţul Brăila Istoria consemnează că ”în data de 22 iunie 1941 a început războiul împotriva Uniunii Sovietice prin invazia armatelor germane, la care a participat şi România. Considerat a fi „războiul sfânt”, pentru că viza eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei de sub ocupaţia sovietică, România a intrat în război pentru a îndepărta ameninţarea sovietică. În primăvara anului 1944, trupele sovietice au ajuns la Nistru, iar în luna aprilie au intrat în nordul Moldovei.

Pentru a preveni un dezastru, grupările politice care se opuneau războiului şi regimului antonescian au început să acţioneze.

Ofensiva Armatei Roşii a făcut ca forţele politice democratice să accepte colaborarea cu Partidul Comunist, inclusiv cu scopul de a-şi asigura un canal de comunicaţii directe şi favorabile cu URSS. Drept urmare, în iunie 1944 s-a constituit Blocul Naţional Democrat, format din PNŢ, PNL, PSD şi PCR. Atunci, au fost contactaţi Regele Mihai şi unii repezentanţi ai armatei cu scopul de a scoate România din război. La 20 august 1944, sovieticii au declanşat ofensiva pe linia IaşiChişinău şi în doar două zile, aceştia au produs o puternică spărtură în linia de apărare din Moldova.

Prăbuşirea frontului i-a determinat pe regele Mihai şi pe reprezentanţii BND să hotărască înlăturarea de la putere a lui Antonescu, în cazul în care refuză scoaterea României din război prin semnarea armistiţiului. În ziua de 23 august 1944, regele l-a chemat de urgenţă pe Antonescu la Palat. Mareşalul era, în principiu, de acord cu semnarea armistiţiului, dar numai după ce ar fi ajuns la o înţelegere cu germanii. Până atunci luptele urmau să continue şi el lua în considerare aliniamentele succesive de rezistenţă, dacă linia fortificată Focşani- Nămoloasa - Brăila – Galaţi, care avea 160 km şi cuprindea 1.600 de cazemate din beton, s-ar prăbuşi”.

În comuna Măxineni din judeţul Brăila încă mai trăiesc oameni care îşi amintesc despre modul cum au fost construite aceste cazemate. Unul dintre ei este Marin Chirpac. Bătrânul povesteşte că, atunci când avea 14 ani, a pus

umărul la construcţia cazematelor alături de tatăl său. La construcţia acestor cazemate pe aliniamentul Focşani-Nămoloasa-Galaţi au participat şi militari ai Regimentului 2 Geniu comandat de colonelul Zamfir Gheorghiu. Militarii au fost ajutaţi şi de localnici pentru că trebuiau să termine în timp util construcţia cazematelor.

Moş Chirpac trăieşte în satul Corbu Vechi. Deşi are 84 de ani, bătrânul îşi aminteşte cum parcă ieri, copil fiind de 14 ani, l-a luat tatăl lui să îl ajute la turnarea betonului pentru cazemate. Cu ochii în lacrimi, bătrânul începe povestea: ”Într-o zi a venit tata acasă şi mi-a spus că trebuie să merg cu el să îl ajut la turnat betoane. La cazematele de pe raza satului Corbu Vechi am lucrat o iarnă întreagă, am făcut atunci vreo patru. Trebuia să facem bine acoperişul, să punem rogojini pe el ca să ţină de cald pentru că era foarte frig. Ele au fost mai multe dar le-au dărâmat ruşii, le-au astupat cu pământ şi nu se mai vad.

Altele au fost dărâmate cu dinamită şi au căzut în Siret. După ce s-a încheiat războiul, am început să adunăm fierul de 5, 10 şi 20 cm grosime, mai băteam cu ciocanul la pietroaie să scoatem bucăţile de beton şi aşa am trăit până am plecat în armată”, spune Moş Chirpac. Bătrânul îşi aminteşte că pe ei, ca şi copii, îi plătea armata pentru munca făcută dar pe cei mai în vârstă îi plăteau mai bine.

”Tatăl meu muncea toată ziua, căra pietriş şi nisip. Eu m-am dus de bună voie, că m-a rugat tata, şi mă plătea, cu 100 de lei iar pe cei care lucrau cu boii pentru că aduceau pietriş, le dădeau mai mulţi bani. Apoi veneau maşinile cu ciment. Dar, ne dădeau şi cartele de muncă, aşa le spunea, cu care puteam cumpăra pâine, zahăr, ulei, stofe de haine, pentru că pe vremea războiului era criză mare. Am duso bine până am plecat în armată...”

Pe câmp, se mai văd urmele cazematelor...

Bătrânul este o mărturie vie a luptelor care s-au purtat pe frontul Nămoloasa în cel de-al doilea Război Mondial. În satul Corbu Vechi din comuna Măxineni se mai văd şi astăzi urmele cazematelor construite împotriva atacurilor ruseşti. Ele sunt fie pe câmp, fie în curţile localnicilor. Ca Moş Chirpac mai sunt puţini oameni care trăiesc şi au vii în minte imaginile, de când erau copii, cum cărau pietriş, nisip, balast pentru a face betonul din care urma să se facă acele cazemate. Primarul comunei Măxineni, Stroia Costel ne-a spus că acest lanţ de cazemate reprezintă unul dintre obiectivele turistice pe care autorităţile locale doresc să le pună în valoare, fie prin includerea într-un circuit turistic fie printr-o promovare asiduă a acestui obiectiv. text şi foto: Gabriela POPA

3

S P I R I T U A L I TAT E

Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (1 Ianuarie) În 329-330 se năştea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre părinţii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare". Mare personalitate eclesiastică, organizator, excelent exponent şi apărător al adevăratei învăţături de credinţă, părinte al monahismului răsăritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian rămâne în permanenţă o pildă vie pentru slujitorii şi fiii Bisericii lui Hristos.

Părinţii săi, Vasile şi Emilia, se nevoiau pentru curăţia sufletului, pentru primirea celor străini, îngrijirea celor bolnavi şi a slujitorilor Bisericii. Sfântul Grigorie Taumaturgul, care i-a cunoscut foarte bine, spunea că i-a uimit pe locuitorii Pontului şi ai Capadociei pentru dragostea ce o arătau celor săraci. Toţi cei zece copii erau credincioşi şi mergeau la Biserică regulat cu părinţii. Dintre toţi au rămas cunoscuţi cu numele doar cinci: Macrina, Vasile, Navcraţie, Grigorie şi Petru. Vasile a primit din pruncie o educaţie aleasă. „Retor între retori, filosof între filosofi, preot pentru creştini înainte de hirotonie” Un rol esenţial în educaţia sa l-a avut şi unchiul său Grigorie de care s-a legat sufleteşte. Grigorie va ajunge mai târziu episcop, el fiind acela care a călăuzit primii paşi ai tânarului Vasile spre şcoala din Cezareea Palestinei. Aici va ajunge în anul 342 să înveţe alături de Sfântul Grigorie Teologul, cel care mai târziu îi va fi prieten apropiat. Imaginea Marelui Capadocian este pusă în lumină de către Sfântul Grigorie: „El a fost retor între retori înainte de a primi catedra de sofist, filosof între filosofi înainte de a asculta lecţii de filosofie, iar ceea ce este mai de seamă, el a fost preot pentru creştini înainte de hirotonie”. În afară de Grigorie, Sfântul Vasile cel Mare s-a apropiat şi de alţi doi colegi, Eusebiu şi Ilarion, şi ei copii cu aleasă educaţie creştină.

Tot în Cezareea, Vasile îl va întâlni pe Sofronie, capadocian şi el, care a urcat treptele ierarhiei de stat ajungând eparhul Constantinopolului.

După terminarea studiilor din Cezareea, în anul 347, Vasile a fost trimis să studieze la cele mai alese şcoli ale timpului din Constantinopol şi Atena, unde a avut dascăli renumiţi, precum învăţatul Libaniu.

El va păstra mai târziu o bogată corespondenţă cu acesta, aproape

4

O prietenie deosebită cu Sfântul Grigorie Teologul 25 de epistole, dintre care 13 sunt considerate a fi autentice.

Din Constantinopol, Sfântul Vasile cel Mare a plecat la Atena (351) unde a devenit bun prieten cu Sfântul Grigorie Teologul pe care-l cunoscuse la şcoala din Cezareea Palestinei. Sfântul Grigorie vorbeşte despre anii petrecuţi împreună la Atena: „Ne-am descoperit unul altuia dorinţele, a căror ţintă comună era iubirea de înţelepciune, viaţa cea lepădată de lume, şi am fost unul pentru altul toate: şi prieteni, şi comeseni, şi rudenii. Cu asemenea sentimente unul faţă de altul tindeam noi înainte, neavând ca ajutor decât pe Dumnezeu şi iubirea noastră”. În anul 355, Sfântul Vasile cel Mare părăseşte Atena şi se întoarce în patria natală, nemaigăsindu-l în viaţă pe tatăl său. La rugămintea capadocienilor, el suplineşte catedra de retorică a tatălui său. Totusi, Sfântul Vasile cel Mare nu se simţea împlinit, el ştia că adevărata viaţă, „singurul mijloc de a ajunge la desăvârşire este aceasta: să-ţi vinzi averea, să o împarţi fraţilor săraci şi, mai ales să nu te îngrijeşti de cele ale vieţii acesteia şi să nu fii legat cu sufletul de nimic din cele de aici”. Pentru a lua pulsul vieţii monahale din vremea sa, Sfântul Vasile cel Mare a făcut dese incursiuni în Mesopotamia, Siria, Palestina şi Egipt. Întorcându-se din călătorie, a văzut cum călugării care vieţuiau în singurătate, în pustiul Cezareei, erau, mai de grabă singurateci, decât retraşi. El i-a adunat pe aceştia în

locuri organizate, stabilind o oarecare rânduială. Nu după mult timp, în jurul său s-au adunat mulţime de ucenici, punându-se, astfel, temeliile primei comunităţi cenobitice în 358, pe malul râului Isis, lânga Neocezareea. Aici este vizitat de bunul său prieten Sfântul Grigorie şi, împreună, redactează Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum sfântul concepe Regulile monahale mari şi mici. Sfântul Vasile cel Mare a fost şi rămâne unul dintre marii părinţi ai monahismului de tip chinovial. În anul 364, Sfântul Vasile cel Mare a primit harul preoţiei, fiind hirotonit de episcopul Eusebiu de Cezareea.

A fost ales episcop al comunităţii din Cezareea Capadociei şi exarh al Pontului, păstorind nouă ani: din 370 şi până în 379, când trece la Domnul pe data de 1 ianuarie.

Dascăl al operei filantropice De la Sfântul Vasile cel Mare, Bise-rica a moştenit un bogat tezaur: opere dogmatice, ascetice, exegetice, omilii şi cuvântări, panegirice, Regulile monahale mari şi mici, canoane şi Liturghia ce-i poartă numele. În Cezareea Capadociei a înfiinţat instituţii de asistenţă socială cunoscute sub numele generic de Vasiliade, cum ar fi: azile, ospătării, case pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice şi spitale pentru leproşi.

Sfântul Vasile cel Mare a avut rude pe teritoriul României de azi (Dacia carpato-danubiano-pontică) între care pe episcopul Bretanion al Tomisului şi pe Sfântul Mucenic Sava de la Buzău.

(Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni, Editura Cuvântul Vieţii, Bucuresti, 2009)

S P I R I T U A L I TAT E

Prima sărbătoare şi cea mai importantă la începutul fiecărui an, în data de 6 ianuarie, este Boboteaza. Sărbătoarea este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, la împlinirea vârstei de aproximativ 30 de ani. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului. Încă din sec. 3, poate şi mai înainte, este semnalat începutul acesteia. Cert este că în „Constituţiile Apostolice”, Boboteaza figura deja printre sărbătorile creştine, alături de Crăciun şi de Paşti.

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne...

Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează că Iisus a venit din Galileea la râul Iordan unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan i-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la răspunsul lui Iisus că aşa se cuvine, a fost botezat în cele din urmă de către Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Spiritul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer Îl declară ca fiind Fiul său.

Boboteaza şi cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape că formează una şi aceeaşi sărbătoare. În ajun, preotul sfinţeşte casele cu apa care a fost sfinţită în dimineaţa aceea după Liturghie.

Oamenii ţin post negru până ce vine preotul şi beau din această apă sfinţită. Preotul este precedat de copii îmbrăcaţi în cămăşi albe, sunând din clopoţei şi deschizând calea preotului, strigând Kira Leisa, adica pronunţarea românească a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieşte).

Pe lângă Troparul Bobotezei, copii cântă colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). În ziua aceasta, în afară de preot, nimeni nu se duce colindând din casă în casă. În ziua de Bobotează, după Liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, râu sau izvor, pentru slujba Sfinţirii Apelor. Când Troparul Bobotezei începe, vânătorii şi pădurarii satului împuşcă peste ape ca să alunge duhurile necurate.

Astăzi, acest obicei a păstrat doar semnificaţia festivă a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Dacă este frig, se pregăteşte o cruce de gheaţă, pentru a marca locul slujbei şi la sfârşit preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă

să o scoată, chiar dacă este ger. Se crede că în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfinţite; de aceea femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile până la sfârşitul praznicului.

fi sigure că se vor mărita în acel an. În data de 7 ianuarie, de Sfântul Ioan Botezătorul, în Transilvania şi Bucovina se practică un obicei, numit „Udatul Ionilor”. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta dă o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi/ purificaţi.

Botezul cailor în satele din Bărăgan slujba de sfinţire a apeicomuna Tichileşti, jud. Brăila

Tradiţii şi obiceiuri de Bobotează În această zi nu se spală rufe; apa sfinţită luată de la biserică are puteri miraculoase, ea nu se strică niciodată. La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

Iordănitul femeilor: în satele din nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi duceau alimente şi băutură.

După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplător pe drum, îi luau cu forţa la râu ameninţându-i cu aruncatul în apă. Tot acum, în unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea femeilor căsătorite prin udarea cu apă din fântână sau dintrun râu. În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi o bucăţică de busuioc; busuioc se pune şi sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot

În satele din Bărăgan, un alt obicei deosebit de frumos este Botezul cailor. După slujba de la Biserică, preotul botează caii localnicilor pentru a fi sănătoşi tot anul. Oamenii se pregătesc cu mult timp înainte pentru această sărbătoare: animalele sunt îmbodobite cu cele mai frumoase podoabe: hamuri cusute special de hămurari, panglici colorate, clopoţei care se atârnă la gâtul lor.

Caii din Tichileşti, gătiţi de botez De când se ştiu, locuitorii comunei Tichileşti din judeţul Brăila îşi botează caii. Ei îşi pregătesc animalele şi căruţele din timp şi în ziua Bobotezei, după slujba de sfinţire a apei, îi aliniază frumos în faţa Bisericii şi aşteaptă ca preotul să iasă să le boteze animalele.

5

TRADIŢII ŞI OBICEIURI

primarul Gicu Davidescu şi cei mai buni cai din Tichileşti

Imediat după ce au fost botezaţi, primarul comunei Gicu Davidescu îi invită la tradiţionalul concurs hipic unde se înscriu cei mai buni călăreţi cu cei mai frumoşi şi sănătoşi cai.

Anual, pe islazul comunei are loc această întrecere iar concursul se finalizează, de fiecare dată, cu premii atât pentru cai cât şi pentru stăpânii lor.

Botezul cailor în comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa

Şi caii din comuna constănţeană Mihail Kogălniceanu au primit botezul, oamenii cerând preotului să stropească animalele cu cât mai multă apă sfințită, fiind ferm convinși că acestea vor fi mai sănătoase și mai bune de muncă în noul an agricol. Stăpânii şi-au împodobit caii cu ciucuri și funde roșii, ținte, clopoței și mărgele. După botez au avut loc trei concursuri tradiționale: „Frumusețea cailor", „Viteza" și „Frumusețea atelajelor".

Anul acesta, au fost prezenţi şi patru măgăruși care au făcut senzație.

Primarul Ancuța Belu s-a bucurat de modul cum oamenii au primit sărbătoarea din acest an. „A devenit o tradiție la Mihail Kogălniceanu Botezul cailor, singura deosebire este că anul acesta ne-am mobilizat mai mult, am dat o altă amploare sărbătorii, am făcut public evenimentul ca să știe toată lumea că Mihail Kogălniceanu este o comună care nu este de neglijat. Avem animale frumoase, avem oameni deosebiți, principala ocupație în localitatea noastră fiind creșterea animalelor”.

La cele trei competiții „Frumusețea cailor”, „Viteza” și „Frumusețea atelajelor” s-au înscris aproximativ 60 de concurenţi, dintre care 25 au luat locul 1, locul 2, locul 3 şi menţiuni. Premiul I, la frumuseţe, a fost câştigat de Ion Vișan, la atelaj de Simona Stere și la viteză de Mihai Puiu. Toți trei au plecat acasă cu câte un premiu în cuantum de 500 lei. Ocupanții locului doi Constantin Stoica la frumusețe, Mihai Fasie, la atelaj și Ion Cristea, la viteză au obținut premii în valoare de 400 lei. Dumitru Gartu, la frumusețe, Ion Radoi, la atelaj și Caratană Chita, la viteză au dobândit locurile 3 și premii în valoare de 300 lei. Cele 12 mențiuni date în cadrul categoriei „Frumusețea cailor” în valoare de 100 lei au ajuns la următorii participanți: Mihai Puiu, Cătălin Bucaluta, Costică Ciovnicu, Cociu Puiu, Valentin Urdea, Nicolae Ivanciu, Marin Bucaluta, Chita Caratană, Cristian Libu, Enache Ivanciu, Marian Petre, Adrian Ioan. De asemenea, cele patru premii speciale în cuantum de 100 lei au fost câștigate de Nicolae Comanceanu, Tudora Vișan, Gajic Asan, Dumitru Stere Ploscaru. La eveniment au fost prezenți pe lângă cei 1.500 de localnici și deputații liberali Gheorghe Dragomir și Mihai Lupu, dar și primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti. sursa: text şi foto ziua de constanta

6

TRADIŢII ŞI OBICEIURI

Botezul cailor în comuna Gemenele, judeţul Brăila Centrul comunei Gemenele a fost animat de mulţimea de oameni care au participat la slujba de Boboteaza si de sfintire a apei. După slujba religioasa, oamenii, cu mic cu mare, au luat Agheasma Mare si apoi au iesit din sfânta biserică pentru a vedea spectacolul botezului cailor. Aşa cum se obişnuieşte, în satele din Bărăgan, are loc acest obicei de ani de zile. Locuitorii şi-au pregătit animalele din timp, le-au pus cele mai frumoase hamuri, le-au împodobit şi cu alte podoabe şi au aşteptat împreună cu animalele lor să primească botezul.

"Aşa cum oamenii au împodobit bradul, aşa au gătit şi caii" Preotul paroh al Bisericii din Gemenele, pr. Cătălin Zală ne-a explicat, în exclusivitate, care este însemnătatea acestui obicei: “Pentru creştinii de aici, având în vedere că Boboteaza este la începutul anului, la fel cum preotul binecuvântează casele oamenilor aducând harul Duhului Sfânt, aşa şi caii sunt binecuvântaţi pentru ca pe parcursul anului să fie sănătoşi, să scape de toate relele, să nu supere stăpânul, să îl ajute.

De asemenea, la fel cum oamenii îşi iau astăzi Agheasma mare de la biserică şi 8 zile se împărtăşesc cu ea, având credinţa că prin ea pot îndepărta bolile trupeşti şi sufleteşti, şi animalele au nevoie de o binecuvântare pe care nu şi-o pot lua singure.

De aceea, creştinii aduc animalele aici, în ziua de Bobotează, pentru a fi botezaţi. Este şi un motiv de bucurie pentru că fiecare încearcă să arate frumuseţea animalului său, având în vedere că ei mai şi concurează în întreceri hipice. Aş putea spune că la fel cum s-a împodobit bradul, aşa oamenii au împodobit şi caii tocmai pentru a arăta frumuseţea lor spirituală dar şi a casei lor. Spun asta deoarece calul a fost şi este cel mai apropiat sprijin al omului şi de aceea si-l impodobeste ca pe sufletul sau".

stăpânul ei, un copil de doar 14 ani şi a stat cuminte când a fost stropită cu sfânta Agheasmă. “De doi ani vin cu ea s-o botez. Ştiu că aşa e obiceiul şi am venit cu ea aici pentru ca preotul s-o stropească şi pe ea cu agheasmă aşa cum m-a stropit şi pe mine, să ne meargă bine, să fim sănătoşi", ne-a spus copilul.

După ce zeci de cai au fost botezaţi, primarul comunei Gemenele, Calu Petrică i-a invitat pe toţi locuitorii la un pahar de vin în cinstea sfintei sărbători. “Am lăsat împreună un an în urmă, cu realizări şi acum începem un an nou cu bucurie şi speranţă. În numele meu şi al consilierilor locali vă doresc un an mai bun, mai prosper şi un călduros La Mulţi Ani!”, a spus edilul.

După ce oamenii au ciocnit câte un pahar de vin, rând pe rând au plecat spre case cu bucurie în suflet şi speranţa că ziua Bobotezei şi Agheasma Mare luată de la biserică îi vor proteja de rele şi îi va ajuta la nevoie de-a lungul anului.

Şi caii din comuna Cazasu, judeţul Brăila au primit botezul Şi în comuna brăileană Cazasu, s-a respectat acest obicei. Caii au fost frumos împodobiţi şi împreună cu stăpânii lor au venit la sfânta Biserică pentru a primi Botezul. După ce caii au fost botezaţi, ei au fost “provocaţi” la o întrecere pe islazul comunei. Primarul Anton Tudorel s-a ocupat şi în acest an ca manifestările de Bobotează să se desfăşoare în condiţii deosebite.

text şi foto: Gabriela POPA

Stela, o iapă tânără, a primit şi ea Botezul primarul comunei Gemenele, Calu Petrică şi preotul paroh Cătălin Zală

Printre caii care şi-au primit botezul, s-a numarat şi iapa Stela. Aceasta a venit mândră, frumos împodobită de

7

S P I R I T U A L I TAT E

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul- 7 ianuarie În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus.

Părinţii Sfântului Ioan, preotul şi proorocul Zaharia şi Elisabeta, din neamul lui Aaron, au ajuns la bătrâneţe fără să aibă copii, lucru ruşinos în rândul poporului evreu în acea vreme (Luca 1,25).

Un înger pe nume Gavriil îl anunţă pe Zaharia că rugăciunea sa a fost ascultată şi că nevasta sa, Elisabeta îi va naşte un fiu căruia îi va pune numele de Ioan. Zaharia nu a crezut aceste vorbe, invocând faptul că şi el şi nevasta sa erau bătrâni. Drept pedeapsă pentru necredinţa lui, Zaharia a rămas mut până când s-a săvârşit ceremonia tăierii-împrejur, cu punerea numelui pruncului.

Elisabeta era mătuşă sau verişoară a Maicii Domnului. Şi ei i s-a vestit în chip minunat că avea să nască un copil şi a primit vestea cu bucurie, însă a ascuns-o vreme de cinci luni (Luca 1,24). Pruncul pe care îl purta s-a arătat a fi profet încă din pântecele maicii lui. După Bunavestire, Fecioara Maria, purtându-L în pântece pe Mântuitorul Iisus Hristos, a vizitat-o pe Elisabeta. Când cele două femei s-au întâlnit, Ioan a săltat de bucurie în pântecele maicii lui, iar mama lui s-a umplut şi ea de Duhul Sfânt şi a binecuvântat-o pe Maica Domnului şi pe Prunc (Luca, cap. 1). În ziua a opta, când avea loc ceremonia tăierii împrejur, participanţii vroiau să îi pună numele de Zaharia, după numele tatălui său. Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut avea să fie Ioan. Cei de faţă au insistat, spunându-i Elisabetei că nimeni dintre rudele ei nu purta acest nume și l-au întreabă și pe Zaharia care era numele pe care dorea să îl dea pruncului. Acesta a scris pe o tăbliță același nume, Ioan, pentru că acesta era numele pe care i-l spusese mai înainte îngerul Gavriil. Toți s-au minunat, pentru că cei doi soţi nu se înțeleseseră de mai înainte unul cu altul asupra numelui pruncului. Din acel moment Zaharia şi-a recăpătat darul vorbirii şi la rândul său a început să profeţească despre fiul său

8

ca înainte. Când a ajuns aproape de vârsta adultă, Ioan s-a retras în pustiu, ducând o viaţă aspră, de post şi rugăciune. Purta o haină aspră, din păr de cămilă (în semn de pocăinţă) şi încinsă cu o curea de piele (care, potrivit exegeţilor, simbolizează stăpânirea pornirilor trupeşti). Se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică şi îşi petrecea vremea în rugăciune şi contemplare (Luca 1,80). Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului avea să primească de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie (Matei 11,11; Luca 7,28), cel dintâi între prooroci şi prooroc al Celui Preaînalt (Luca 1,76).

Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (1437 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în regiunea Iordanului şi şi-a început propovăduirea, chemând oamenii la pocăinţă şi vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3,2).

Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atraşi de viaţa sa sfântă şi de puterea cuvintelor sale, îi boteza prin afundarea în apa Iordanului, în semn de curăţire a păcatelor şi de lepădare de ele şi spre a-i pregăti pentru venirea lui Mesia, Mântuitorul (Luca 3, 1-28). Îi îndemna pe toţi să îşi părăsească păcatele, fără deosebire de condiţia lor socială. Le cerea celor care veneau la el să se boteze

să nu o facă doar de formă, ci să facă şi „roade vrednice de pocăinţă”.

La cererea Irodiadei, Irod Antipas l-a aruncat în închisoare pe Ioan (Marcu 6,17). O vreme, a fost tratat mai bine, întrucât li se îngăduia ucenicilor săi să-l vadă şi să vorbească cu el, acesta primind astfel ştiri din afară (Matei 11, 2).

Totuși, atunci când Irod şi-a prăznuit ziua de naştere, dând un ospăț curtenilor săi, mai-marilor oastei și fruntașilor Galileii, Salomeea (fiica Irodiadei) a intrat la ospăț, a dansat și i-a plăcut lui Irod și oaspeților lui.

Regele i-a zis Salomeeei: „Cere-mi orice vrei, și-ți voi da”. Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îți voi da, fie și jumătate din împărăția mea”. Fata a ieșit afară și a întrebato pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul lui Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat, dar pentru că jurase și, ruşinându-se de invitaţii săi, a poruncit să i-l dea. Ioan a fost decapitat, iar sfântul său cap a fost adus pe un platou şi înmânat Salomeei, care i l-a dat mai departe Irodiadei (Matei 14, 1-12; Marcu 6, 1429). După moartea acestuia, ucenicii Sfântului Ioan i-au luat trupul şi l-au îngropat în Sevastia, dându-i apoi de ştire şi lui Iisus. Moaştele sale au fost regăsite mult mai târziu, în chip miraculos, iar acum fragmente din acestea se găsesc în mai multe locuri din lume. www.crestin-ortodox.ro

AT R A C Ţ I I T U R I S T I C E

Vulcanii noroioşi, o minune a naturii în judeţul Buzău

Sunt vulcani mai mari sau mai mici mici, o parte încă activi, care dau un adevarăt spectacol. Urmele lăsate de fierberea lor au format adevărate canioane în miniatură, dându-ţi impresia că ai ajuns întro altă lume ce nu are nimic de-a face cu Pământul.

Prin craterele acestor vulcani, gazele din adâncuri aduc la suprafaţă noroi sub forma unei paste fluide de culoare brun–cenuşie sau alb–gri. “Lava” acestora provine din dizolvarea argilelor şi marnelor întâlnite în cale de apa împinsă la suprafaţă de presiunea gazelor, formând un fenomen natural rar întâlnit în lume.

Sunt locuri unde natura, pentru a nu ştiu câta oară, îşi etalează frumuseţea şi unicitatea dându-ne nouă, oamenilor, posibilitatea de a o admira, conserva şi imortaliza. Un astfel de loc este cel cunoscut sub numele de Vulcanii Noroioşi. În Subcarpaţii Buzăului, în zona Berca – Arbănaşi, datorită emanaţiilor de gaze din zonele cutate şi faliate ce aduc la suprafaţă noroi, s-au format trei areale de vulcani noroioşi: Pâclele mari- la o altitudine de 322 m, Pâclele mici – 341 m şi Pâclele de la Beciu280 m. Pâclele mari sunt situate la aproximativ 4 km de vulcanii noroioşi, pe care îi vizitează toata lumea, pe dealul din dreapta satului Beciu unde, dacă ajungeţi, veţi descoperi un peisaj excepţional. Un peisaj selenar, ce te duce cu gândul la primul pas pe Luna făcut de om.

Accesul spre Pâclele mari se poate face şi cu maşina.

Există parcare, chiar şi un mic local şi un chioşc unde poţi să mănânci sau să faci aprovizionarea pentru drumul de aproximativ 30 de minute de mers rapid până la vulcani. Doamna de la chioşc este foarte amabilă şi de la ea poţi obţine foarte multe detalii. Urcuşul efectiv până la vulcani este accesibil inclusiv copiilor dacă au puţină bunăvoinţă să urce nenumăratele trepte.

Sunt puţine ocaziile când te poţi simţi stăpânul lumii şi vei înţelege acest lucru ajungând în mijlocul Pâclelor mari, cu vântul mângâindu-ţi faţa şi părul şi vei deveni, pentru o mică eternitate - cât timpul se opreşte în loc şi frumuseţea îţi taie respiraţia - Stăpânul Lumii ! text şi foto: S.OLI

9

PELERINAJ

Mănăstirea “Dervent” , reper turistic spiritual al Dobrogei Începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii. După cum se ştie, cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre este consemnată în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis şi Durostorum, localizare care corespunde cu poziţia Derventului, dar primele informaţii istorice sigure despre înfiinţarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăţi datează abia din secolul al IX-lea. Puternica sihăstrie întemeiată aici de călugări autohtoni, sub influenţa vechilor aşezări monahale din partea locului, era dependentă de eparhia Tomisului şi Durostorumului şi avea legături duhovniceşti atât cu sihăstria rupestră de la Basarabi şi mănăstirea de la gurile Dunării, cât şi cu Mănăstirea Studion din Constantinopol şi cu alte aşezări monahale din Athos şi Balcani. Dealul Dervent a avut o importanţă strategică de-a lungul istoriei deoarece aici a existat un străvechi vad de trecere care le oferea posibilitatea celor care-l stăpâneau să controleze orice încercare de traversare a Dunării dinspre Câmpia Bărăganului în Dobrogea. Până în anul 1998, numele dealului şi al cetăţii Dervent era pus în legătură cu termenul de origine turcă ce înseamnă “trecere” sau “pasaj”.

Martirii de la Dervent şi istoria Sfintelor Cruci Tradiţia spune că la sfârşitul secolului I d.H., când Sfântul Apostol Andrei propovăduia Evanghelia lui Hristos pe teritoriul Dobrogei, a trecut şi prin părţile Derventului, unde, lovind cu toiagul într-o stâncă, a făcut să curgă un izvor, din a cărui apă şi-a potolit setea şi în care i-a botezat pe primii creştini de aici. Sămânţa credinţei aruncată pe aceste meleaguri de Sf. Apostol Andrei va da rod bogat, iar opera sa misionară va fi continuată de ucenicii săi, mulţi dintre ei pecetluind-o prin jertfa supremă. Pe la sfârşitul secolului I, Sfântul Andrei a predicat Evanghelia în Scythia Minor, în părţile Dobrogei de azi. După un timp, Apostolul şi-a continuat călătoria predicând într-o cetate însemnată, Dervent. Apoi a trimis acolo pe câţiva dintre discipolii săi pentru a răspândi creştinismul. După un timp de activitate apostolică, voievodul cetăţii, fiind păgân, i-a arestat şi i-a condamnat la moarte. Arena cetăţii era lângă cimitir, locul unde se află Sfânta Cruce.

pătimirea sfinţilor de la Dervent (frescă)

10

Creştinii erau în număr de patru: un apostol şi trei fecioare convertite de curând. Aceştia sunt duşi în arene ca să fie mâncaţi de fiarele sălbatice. Mai înainte de a-i băga înăuntru, voievodul îi sfătuieşte din nou să se lepede de Hristos, că de se vor lepăda, le va da orice ar cere şi-i va scăpa de moarte.

Cei patru mărturisitori, când dădeau răspunsurile negative, erau aşezaţi aşa: apostolul pe locul unde e Crucea din paraclis, iar cele trei fecioare la o depărtare de 10 m. Călăul, văzând că nu poate să-i ademenească cu nici un fel de momeli, începe să-i schingiuiască groaznic. Fecioarelor le-a scos unghiile de la mâini şi picioare şi, cu fierul ars, le-a scos dinţii din gură. Voievodul, înfuriat din cauza apostolului care îndemnase fecioarele să nu i se supună, porunceşte gâdelui ca cele trei fecioare să fie făcute bucăţi, iar apostolul să fie jupuit de viu şi spânzurat pe Cruce, cu capul în jos, până va putrezi. Astfel, îndeplininduse porunca, sfinţii au fost omorâţi, iar sfintele lor trupuri au stat mai multe zile sub pază. Năvălind alte hoarde barbare în această cetate, trupurile sfinţilor au fost aruncate în Dunăre sau au fost arse, căci, ducându-se creştinii să le ia, nu le-au mai găsit.

Iar pe locurile unde fuseseră chinuiţi şi-şi dăduseră duhurile, au găsit patru pietre crescute în formă de cruce:

trei ale fecioarelor şi una a apostolului. Creştinii le-au sărutat cu lacrimi, iar câţiva bântuiţi de duhuri necurate s-au tămăduit”. Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat, iniţial, la Dervent,v după cum spune tradiţia “crescute din pământ”, în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, în timpul stăpânirii otomane.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul a fost donată Mănăstirii Dervent în anul 1940 de ,,moştenitorii defunctului I. Chipară”, după cum menţionează inscripţia caligrafiată cu vopsea albă în colţul din stânga jos. Icoana aparţine, cronologic, începutului de veac XIX, sub un strat de culoare distingânduse anul1820, şi a fost supusă unei restaurări în luna martie 1940. Pictura vădeşte influenţe stilistice orientale

PELERINAJ Această icoană a Maicii Domnului a fost transmisă din generaţie în generaţie în cadrul unei familii româneşti din Cadrilater. O dată cu cedarea acestei regiuni Bulgariei - la 7 septembrie 1940 - membrii acestei familii vor emigra spre ţinuturi care continuau să aparţină României. În graba plecării, ei au împachetat numai strictul necesar, intenţionând să nu ia şi icoana, dar au auzit un glas care venea dinspre aceasta şi care a repetat de trei ori: “Dar pe mine nu mă luaţi ?”. Uimiţi de această minune, n-au îndrăznit să mai lase icoana, ci au luat-o cu ei. Venind dinspre Silistra, drumul lor trecea pe lângă Mănăstirea Dervent, unde au hotărât să înnopteze şi, participând la slujbă şi văzând mulţimea de bolnavi care-şi căutau aici vindecarea, au donat acestui sfânt locaş icoana făcătoare de minuni.

Aceasta se păstrează până în prezent în partea stângă a pronaosului bisericii, înălţată pe un iconostas ce permite credincioşilor să treacă pe sub icoană cerând de la Maica Domnului ajutor şi mijlocire către Bunul Dumnezeu. Numeroşi bolnavi, mulţi dintre ei suferind de afecţiuni considerate incurabile din punct de vedere medical, precum şi cei chinuiţi de duhuri necurate, şi-au găsit aici alinarea sau vindecarea deplină.

Mănăstirea “Peştera Sfântului Apostol Andrei” -prima biserică creştină de la noi Plecând de la Cernavodă spre sud. în direcţia Ostrov, pe drumul care şerpuieşte printre coline, aproape de cursul Dunării, ajungi după mai multe localităţi cu specific pescăresc în comuna Ion Corvin.

Un indicator, la ieşirea din sat, te îndrumă să mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge după 3-4 kilometri la Mănăstirea “Peştera Sfântului Apostol Andrei”. La capătul drumului ce trece prin pădure se află mănăstirea cu cele trei biserici şi corpul de chilii, situate într-un frumos cadru natural.

Primul loc care se vizitează în mănăstire este peştera Sfântului Apostol Andrei, o biserică adevărată săpată în stâncă, amplasată la baza unui mic munte împădurit. Pe pereţii bisericii din peşteră sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor şi a lumânărilor. În locul altarului se află acum o icoană mare a Sfântului Apostol Andrei la care se închină toţi credincioşii care vin aici, la peşteră.

Izvorul Tămăduirii

Pictura bisericii mici a fost finalizată în 1999. Construcţia bisericii mari a început în 1998 şi s-a terminat în 2002. Pictura a fost începută în 2004. În biserica mică se păstrează o sfântă raclă cu moaştele Sfântului Andrei.

Este o cruce în formă de X, în faţa Sfântului Altar, în partea stângă. În centrul crucii se află o părticică din degetul Sfântului Apostol Andrei, adusă acum doi ani de la Mitropolia Trifiliei din Grecia iar în cele patru laturi ale crucii sunt părticele de sfinte moaşte ale sfinţilor dobrogeni: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, sfinţii martiri de la Niculiţel, Epictet preotul şi Astion monahul. În apropiere se mai găseşte şi Izvorul Sfântului Apostol Andrei. Tradiţia spune că atunci când Sfântul Apostol Andrei a ajuns aici, în această zonă nu exista apă. Atunci a lovit cu toiagul în stâncă şi a izvorât apa,nesecând niciodată. sursa: www.crestinortodox.ro

patul Sf. Apostol Andrei

După ce s-a închinat şi s-a rugat la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni şi la Sfânta Cruce, credincioşii se pot îndrepta spre locul unde se află Izvorul Tămăduirii, situat la aproximativ 200 m de mănăstire.

Istoria izvorului se împleteşte cu cea a creştinării noastre acum două milenii, iar apoi cu cea a Mănăstirii.

Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Deasupra celor două intrări sunt pictaţi şase dintre sfinţii mucenici de la Durostor (Silistra): Emilian, Dasius, Quintilian, Dada, Iulius şi Maximus.

În actuala biserică, în pronaos, într-o nia, se află un fel de pat, scobit, iniţial, în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe vin aici pentru a-şi redobândi sănatatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe acest “pat al Sfântului Andrei”. Ca semn al cinstirii locului pe care a şezut însuşi “cel dintâi chemat” al Domnului, în decursul anilor, acesta a fost folosit şi ca loc de ardere a lumânărilor sau a tămâiei. Mănăstirea are acum şi o biserică mică situată la câţiva zeci de metri de peşteră.

Construirea ei a început în martie 1994 şi s-a terminat în septembrie 1995. Tot în 1995, pe 1 octombrie a fost sfinţită cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Izvorul Sf. Apostol Andrei cu apă tămăduitoare

sursa: www.crestinortodox.ro

11

TRADIŢII DE IARNĂ ÎN ŢARA VRANCEI

Comuna Bârseşti, judeţul Vrancea- Cultură tradiţională, mărturii etnofolclorice Ţinut scufundat în istorie şi legendă, spaţiu de referinţă pentru întreaga spiritualitate românească, Vrancea, acest „triplex confinium” unde plaiurile moldave, valahe şi transilvane îşi dau mâna, a făurit de-a lungul secolelor o splendidă cultură populară, care bine dăinuieşte şi care surprinde şi astăzi prin păstrarea elementului arhaic.

Prima menţiune documentară a Vrancei (potrivit istoricului C.G.Giurescu) este într-o scrisoare în limba latină din 2 iulie 1431, sub denumirea VARANCHA. Potrivit opiniei emise de B.P.Haşdeu, termenul aparţine fondului lexical traco-dac, VRAN însemnând pădure, munte. Pentru epoca modernă, Vrancea este un simbol al unirii Moldovei cu Muntenia (24 ianuarie 1859) care a pus bazele statului român.

Prin decret semnat de domnitorul Cuza, la Focşani au funcţionat primele instituţii ale noului stat român unificat. Astfel, actuala reşedinţă a judeţului Vrancea devenea, practic, prima capitală a Principatelor Unite.

Marele învăţat Dimitrie Cantemir în “Descriptio Moldavaie” precizează existenţa a 12 sate vrâncene printre care şi satele Bârseşti şi Topeşti existente încă de la 1585 şi le fixează pe harta lucrată chiar de el însuşi.

Teritoriul Vrancei a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Întemeierea satelor vrâncene se pierde mult mai departe în istorie, decât încearcă să explice legenda.

Descoperirile arheologice de la Bârseşti în punctul Dumbrava morminte ale tracilor care au trăit cu 400-500 ani î. e. n.

Săpăturile arheologice efectuate în 1957 – 1958 de către Sebastian Morintz – cercetător al Institutului de Arheologie al Academiei Române, au scos la iveală obiecte din epoca pietrei neolitice, paleolitice, bronzului, fierului, aparţinând culturii tracice.

Cel mai important punct arheologic rămâne Dumbrava, unde se găsesc şi astăzi tumuri-morminte ale tracilor şi sciţilor. În urma săpăturilor arheologice, pe lângă obiectele din ceramică, au fost găsite patru pumnale. Descoperirile arheologice din Bârseşti sunt incidentale la început, când locuitorul Ştefan Ghimpu, în vârstă de 71 de ani lucra ogorul a scos cu hârleţul la suprafaţă câteva obiecte din bronz, care au atras atenţia intelectualilor satului şi au sesizat muzeul de istorie din Focşani.

Legat de denumirea comunei, concludent ni se pare faptul că în Vrancea există o veche familie Bârsa

12

originară din Ţara Bârsei precum şi satul Bârseşti.Vrancea, în vechime, nu putea adăposti decât familiile de păstori, căci teren propriu agriculturii nu se găsea în munţi. Primele aşezări au fost, deci, aşezări păstoreşti. Într-un spaţiu ce coboară spre şes, pe văi mai largi sau mai înguste de pe culmile Carpaţilor de curbură, vrâncenii păstrători de locuri şi fapte legendare, întreţin cu devoţiune remarcabilă cultura tradiţională.Bârseşti este un sat răzeşesc. Populaţia sa stăpâneşte liber din timpuri străvechi un pământ cucerit în lupta cu pădurea.

Comuna Bârseşti este formată din două sate componente şi anume: Bârseşti şi Topeşti. Satul Bârseşti este aşezat pe malul drept al râului Putna, terasa a II-a, satul Topeşti pe malul stâng al râului Putna, terasa I şi a II-a. Distanţa dintre cele două sate este de 300 m. În comuna Bârseşti, în ambele sate, locuitorii sunt numai de naţionalitate română.Primele instituţii publice cu local propriu din comuna noastră au fost primăria şi şcoala, a căror localuri au fost construite din fondurile statului în 1898. În 1864, învăţământul a devenit obligatoriu prin legea dată de Al. I. Cuza.

De obligativitate nu se poate vorbi, nefiind create condiţii. Cea dintâi şcoală primară înfiinţată în depresiunea Vrancei, la izvorul căreia s-au adăpat primii ştiutori de carte din toate comunele printre care şi Bârseşti a fost comuna Vidra la o depărtare de 18 km, de comuna Bârseşti. În 1895 s-au înfiinţat prima şcoală primară în comuna Bârseşti, cu sediul în sat Topeşti, şcoala funcţionând într-un local particular a fostului locuitor Costache Mircea.

şcoala veche din Bârseşti

sediul nou al şcolii Şcoala a funcţionat cu un singur post de învăţător în persoana doamnei Maria V. Apostu. În anii 1898 - 1900, printr-un împrumut la casa şcolilor din Bucureşti făcut de comuna Bârseşti s-a construit o şcoală tip Haret cu două săli de clasă, cancelarie şi locuinţă pentru director. În anul 1924 s-a început construcţia unui local în sat Topeşti cu două săli de clasă şi cancelarie, care a fost dat în folosinţă în 1928. În anul 1926 votându-se legea învăţământului general de, 7 clase s-a dat prima serie de absolvenţi în anul 1929.

Procesul de învăţământ s-a manifestat cu mari greutăţi deoarece şcoala era lipsită de buget propriu pentru întreţinere şi curăţenie.

TRADIŢII DE IARNĂ ÎN ŢARA VRANCEI Pentru asigurarea generalizării învăţământului de 7 ani, elevilor merituoşi şi cu posibilităţi materiale reduse li s-au acordat burse de întreţinere. În anul 1950 a luat fiinţă un internat şcolar cu o cantină şi dormitoare pentru un număr de 50 elevi. La internat erau cazaţi atât elevi din comună cât şi elevi din comunele: Negrileşti, Păuleşti şi Tulnici.

Internatul a funcţionat până în anul1958 când au luat fiinţă şcoli de 7 clase în toate comunele vecine. În 1967 se înfiinţează grădiniţa de copii Bârseşti unde erau înscrişi 35 copii între 4 şi 6 ani.Grădiniţa era dotată cu mobilier şi ceva material didactic. În 1938 ia fiinţă Căminul Cultural care şi-a desfăşurat activitatea în localul şcolii. La înfiinţare, acesta a fost dotat cu bibliotecă şi ceva mobilier. Primul director al Căminului cultural care era şi bibliotecar a fost domnul învăţător Ioan Istrate. Una din marile acţiuni pe tărâm obştesc, iniţiată, condusă, susţinută prin căminul cultural a fost alimentarea cu apă potabilă a comunei prin reţea (canalizare).Locuitorii comunei noastre, având tradiţii vechi în creşterea şi păstoritul oilor, au confecţionat pentru prelucrarea caşului, diferite unelte cu migăloase ornamentaţii care oglindesc gustul estetic ridicat al oamenilor îmbinat cu răbdare şi perseverenţă în confecţionarea lor.

Obştea satului, după o pauză silită reprezentată de comunism, stăpâneşte în continuare în devălmăşie un munte: Muntele Giurgiu. Obştenii satului Bârseşti vorbesc despre mândria comunei, care şi-a recâştigat „drepturile de la Ştefan”, şi despre modurile în care încearcă să păstreze şi să recupereze tradiţiile ei seculare. Cu ajutorul conducerii obştei a fost construită o căsuţă pentru un muzeu de obiecte tradiţionale.

Beşa Costică a luptat singur, visând la un muzeu frumos organizat,căruia i-a găsit un nume pe măsură: ”Rădăcina Vrancei”.Este bine cunoscut în comună pentru talentele sale şi pentru bunăvoinţa cu care a ajutat formaţia artistică a şcolii. Nea Costică a adunat şi conservat obiecte vechi, făcând astfel începutul unei interesante colecţii. Primul obiect al colecţiei sale „e o piuă de chisat grăunţe” care a aparţinut străbunicului din 1916.

Nu are un inventar al colecţiei decât mental, ştie de la cine le are, poate povesti cu farmec despre rostul fiecărui obiect. Majoritatea obiectelor se referă la viaţa zilnică a satului său: unelte de muncă, războaie vechi de ţesut, pluguri de lemn, unelte de dogărie, meliţă, vase de lemn necesare la stână, sucitoare pentru frânghii; obiecte casnice (vase de lemn şi ceramică, roţi de tors, tipare de caş, linguri de lemn); obiecte ceremoniale (ploşti şi ţesături); piese de costum popular (ii, glugi ciobăneşti, cămăşi bărbăteşti, pieptar, bundă, năframe, bete, cămăşi din cânepă cu poale); instrumente muzicale (fluiere, caval, bucium, trişcă, ocarină, piculină, vioară, cobză, cimpoi, corn, nai).

Costică Beşa, indiferent cu ce s-a ocupat de-a lungul timpului, a rămas cu o nostalgie constantă pentru păstorit. De altfel, majoritatea obiectelor din colecţia sa sunt legate de această ocupaţie străveche,

iar baladele pe care le scrie revin şi ele, obsesiv, la peisajul muntelui natal şi la oi. Creaţiile meşterilor populari îmbină în mod armonios funcţionalitatea utilitară cu latura estetică. Lemnul este cel mai bine reprezentat în arta populară vrânceană - de la elementele de arhitectură şi până la lingurile şi vasele din lemn. De remarcat şi bogăţia, originalitatea şi specificitatea ţesăturlor de casă şi a cusăturilor, de la piesele de interior şi până la costumele populare, a creaţiilor populare în lut şi, nu în ultimul rând, măştile, preocupare secundară în atenţia multor creatori de artă dar care le-au adus faimă şi consacrare.În spiritul conservării elementului tradiţional, multe obiceiuri şi ritualuri păstoreşti pot fi încă întâlnite în Vrancea, cu deosebire la sărbătorile religioase dar şi cu prilejul unor ceremonialuri laice - precum dansul cu măşti ale cărui izvoare se întorc în timp până în perioada dacică.

Aşezarea geografică, relieful, monumentele istorice cât şi tradiţiile şi obiceiurile locale oferă posibilităţi multiple pentru odihnă şi agrement.

Alături de pitorescul naturii, Vrancea oferă vizitatorului minunate comori ale unei arte populare plină de originalitate. text şi foto: înv. Lucreţia ISTRATE şcoala comuna Bârseşti

13

COMUNA LUNII

Comuna Movila Miresii din judeţul Brăila, localitate vie pe hotarele legendei Dacă vii dinspre Brăila, la vreo 30 km, pe DN 22 Brăila-Râmnicu Sărat, intri în comuna Movila Miresii, localitate a cărei denumire a luat fiinţă pe aripile unei legende. În urmă cu 230 de ani, aici s-a pierdut o mireasă. Legenda miresei pierdute este imortalizată într-un superb mozaic care se poate vedea chiar la intrarea în comună, pe o clădire în partea stângă . Legenda spune că era o iarnă cumplită. Pe drumul dintre târlele Huieni şi Scorţaru treceau săniile cu nuntaşii care trebuiau să ajungă la casa mirelui. Zăpada acoperise drumurile şi totul părea pustiu...

Nuntaşilor le era greu să se orienteze şi totul devenise o întindere imensă de zăpadă. Chiar şi aşa, oamenii se distrau, preferând să nu se gândească la ce e mai rău.Doar era nuntă, nu înmormântare! Bărbaţii se chercheliseră şi cântau ca şi cum ar fi făcut în ciuda viscolului care urla cu furie. Dar, viorile lăutarilor şi chiuitul femeilor nu reuşeau să acopere zgomotul înfiorător al crivăţului care parcă zguduia pământul. În acest infern, în galopul dezlănţuit al cailor speriaţi de hărmălaia din jur, la un hop, mireasa a fost aruncată din sanie chiar lângă o movilă.

Nuntaşii, gălăgioşi şi înfofoliţi în cojoace, n-au observat lipsa miresei, astfel că şi-au continuat drumul.

Fata a strigat, dar nimeni nu a auzit-o. A început să plângă la gândul că va cădea în colţii înfometaţi ai lupilor. Legenda spune că în apropierea movilei se afla o stână ai cărei câini au simţit prezenţă străină. Lătratul a atras atenţia ciobanilor şi, nu mică a fost mirarea acestora când au găsit mireasa, o frumuseţe de fată! Fiul ciobanului, un tânăr chipeş, s-a îndrăgostit pe loc de ea. Fata a uitat repede de cel cu care urma să se căsătorească.

Tânărul ciobănaş avea ochii atât de plini de dragoste, încât i-a furat inima. Ei s-au căsătorit şi au construit prima casă de pe aceste locuri. Au numit-o Movila Miresii, în amintirea întâmplarii care i-a unit.

14

Aşa a luat fiinţă în trecut acest loc numit Movila Miresii. Astăzi, localitatea are în administraţia sa trei sate: Movila Miresei, Ţepeş Vodă şi Esna. Cu o suprafaţă de 8.000 ha şi 4.450 de locuitori, comuna dispune de numeroase posibilităţi de dezvoltare economică şi de o ofertă naturală foarte favorabilă pentru agricultură. Atât satul de reşedinţă, Movila Miresii cât şi satele componente dispun de utilităţile publice necesare pentru un mediu normal. În comună activează patru şcoli, patru grădiniţe, cabinete medicale, un centru de plasament, magazine, biserici, bibliotecă, etc. Activităţile specifice zonei sunt agricultura, legumicultura, piscicultura, comerţul, iar ca şi activităţi economice principale menţionăm: comerţ, prestări servicii, piscicultură,

prestări servicii în agricultură.

Pe de altă parte, comuna Movila Miresii dispune de o gamă largă de facilităţi oferite investitorilor cum ar fi terenurile pentru investiţii, utilităţi, apă potabilă, canalizare, energie electrică, acces la drum naţional, Gara CFR şi multe altele.

COMUNA LUNII Primarul comunei Movila Miresii, Dumitru Panţuru este un om gospodar. Oamenii îl iubesc şi îi apreciază munca, de aceea acum a ajuns la cel de-al patrulea mandat de primar. “Eu am avut întâlniri cu ei, au venit şi la Primărie, i-am intrebat ce ar mai vrea să fac şi, în procent de 80%, le-am îndeplinit dorinţele.

Drumurile arată acum destul de bine, am făcut trotuare, iluminatul public există în toată comuna, am făcut şi părculeţe de joacă, avem amenajat şi un centru de zi, târgul comunal arată destul de bine.

O comună modernă, conectată la civilizaţie prin internet În epoca vitezei, internetul este un lucru indispensabil pentru orice vârstă. De aceea, în majoritatea comunelor din judeţul Brăila şi nu numai au fost înfiinţate, pe lângă Bibliotecile Comunale şi Centre Biblionet unde atât elevii cât şi persoanele adulte pot învăţa să folosească un computer şi să poată naviga pe internet. La Movila Miresii, bibliotecarul Liliana Panţuru şi-a propus să demareze chiar un curs pentru a învăţa persoanele vârstnice să utilizeze computerul pentru a vorbi cu copiii plecaţi la muncă în străinătate.

Din anul 1995 este bibliotecar la Biblioteca din comună.

“Pe atunci nu aveam de muncă, postul era liber şi m-am înscris la concurs. Era după Revoluţie, a trebuit să triez cărţile pentru că fosta bibliotecară nu a mai apucat să facă acest lucru. Dragostea pentru cărţi m-a determinat să rămân. În biblioteca noastră sunt aproape 9.800 de volume. De-a a lungul timpului, am primit o serie de donaţii, chiar şi prin poştă.

Avem şi o poetă în comună, Cornelia Vâju, care a lansat câteva cărţi şi ne mai aduce

Am finalizat reabilitarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor, an intrat şi la biserici acum. Comuna noastră este foarte frumoasă, cu case bine îngrijite şi oameni gospodari.

Eu am încercat să îi responsabilizez şi printr-o campanie a bunului simt, amplasând pe stâlpii de iluminat panouri cu diverse mesaje comunitare. Am încercat să le explic oamenilor că, cel mai important lucru este bunul simţ.

Apoi, restul vine de la sine.

Sunt mulţumit că şi copiii au învăţat să fie respectuoşi”. cărţi din când în când. Copiii şi nu numai vin la bibliotecă pentru a citi cărţile. În general, se citeşte beletristică dar şi cărţi recomandate de la şcoală. În fiecare an cumpărăm cărti pentru că multe din ele se uzează şi trebuie înlocuite”, ne-a spus bibliotecara şefă.

carte. “Îmi place această meserie.

Am facut şi cursuri speciale de bibliotecar la Buşteni, doi ani la rând, şi pentru Biblionet am primit chiar şi diplomă. Internetul şi cartea în sine se completează reciproc. A venit odată un copil şi a cerut o carte pe care nu o avem şi am solicitat ajutorul unei colege din Piatra Neamţ care imediat mi-a trimis-o în format electronic şi am scos-o la imprimantă. Chiar am fost încântată că în doar câteva minute am putut ajuta acel copil”. text şi foto: Gabriela POPA

Tot Liliana Panţuru se ocupă şi de Centrul Biblionet dotat cu patru calculatoare, un videoproiector şi o imprimantă. Copiii vin aici să lucreze pe computer sau să navigheze pe internet. “Fiecare persoană poate sta câte o oră. Eu le-am spus mereu că mai bine citesc o carte brută decât să o citească pe internet. Îi mai ajut să facă diverse referate, proiecte, să le trimită profesorilor pe email.

Chiar ne-am creat şi o pagină de facebook să ne cunoasca mai bine lumea şi să putem colabora.

Avem şi persoane adulte care vin şi învaţă să folosească computerul pentru a vorbi cu copiii lor plecaţi afară. Chiar vreau să demarez un curs de învăţare pentru ei”,a precizat bibliotecarul comunei.De asemenea, sursa citată a precizat că în incinta Bibliotecii au loc periodic lansări de carte, expoziţii documentare, cu scopul de a stimula elevii să fie atraşi de

primăria comunei Movila Miresii

15

FONDURI EUROPENE

500 de milioane de euro alocaţi prin Regio pentru Regiunea Sud-Est La data de 30 noiembrie 2012, valoarea sumelor rambursate către beneficiari era de peste 177 mil. euro, reprezentând peste 33% din totalul fondurilor alocate de 534,82 mil. Euro.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a organizat la finele anului trecut o conferinţă de presă în care a fost prezentat stadiul implementării Programului Operaţional Regional 2007-2013 la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Est până la data de 30 noiembrie 2012. Astfel, conform raportului prezentat, Regio a finanţat în cele cinci judeţe ale regiunii noastre 373 proiecte, în valoare de circa 414 milioane de euro.

Concret, pe Domeniul major de interventie 1.1 “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere” au fost semnate 62 contracte, valoarea solicitată totală fiind de 121,89 milioane euro, din care: sub-domeniul „Centre urbane” -31 contracte, valoare solicitată de 48,61 milioane euro; sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană” -15 contracte, valoare solicitată totală de 34,59 milioane euro; sub-domeniul „Poli de creștere”, 16 contracte- valoare solicitată de 38,69 milioane euro. În domeniul major de intervenție 2.1- “Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi-urbane inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură” au fost semnate 15 contracte, valoarea solicitată totală pentru acestea fiind de 110,15 milioane euro. La domeniul major de intervenţie 3.1- “Reabilitare/modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” s-au semnat 12 contracte, valoare solicitată totală de 21,49 milioane euro. În cadrul domeniului major de intervenţie 3.2.- “Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale” s-au semnat 23 contracte, valoarea solicitată totală de 11,42 milioane euro.

Domeniul major de intervenţie 3.3. a vizat “ Îmbunatățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență” şi doar un singur contract a fost semnat, valoarea solicitată de 8,96 milioane euro.

La domeniul major de intervenţie 3.4 -”Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” au fost 40 contracte semnate, valoarea solicitată fiind de 31,87 milioane euro. În cadrul domeniului major de intervenţie 4.1.-”Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală” s-au semnat 8 contracte, valoarea solicitată fiind de 16,39 milioane euro. Domeniul major de intervenţie 4.3 a vizat “Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” şi au fost semnate 178 contracte, valoarea solicitată totală fiind de 24,74 milioane euro. Domeniul major de intervenţie 5.1 a fost dedicat pentru “Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. S-au semnat 14 contracte, valoare solicitata totală fiind de 37,16 milioane euro. Pe domeniul major de intervenţie 5.2. “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice” au fost finanţate 20 contracte, valoare solicitată totală de 30,16 milioane euro.

Gabriela POPA

Grupurile de Acţiune Locală (GAL-uri) din Regiunea Sud-Est Asociația Grupul de Acțiune Locală “Câmpia de Vest a Brăilei" Localitatea: Faurei Adresa: str.

Republicii, nr. 38 CP: 815100 Grup de Acțiune Locală “Drumul Vinului”, Judetul: Buzău, Localitatea: Costeşti Str. Principală, Incinta Căminului Cultural Costeşti CP: 127600 Persoana de contact: manager Păuna Ion Constantin Asociația Grup de Acțiune Locală “Ecoul Câmpiei Buzăului” - Str.Unirii,Nr.18

16

Pogoanele, jud. Buzău preşedinte Başturea Costică.

Asociația Grupul de Acțiune Locală - “Valea Buzăului” , Localitatea: Cislău Adresa: Str. Culturii, nr. 64 CP 127185; Preşedinte Mitroiu Dumitru, Coordonator GAL: Dragomir Eusebiu Florin- Tel: 0744356758 Asociația de Dezvoltare Zonală - Grup de Acțiune Locală “Tecuci”, Preşedinte Căpraru Paul-Valeriu -0744 858 110, Manager Capotă Cezar

Grup de Acțiune Locală “Vrancea Sud -Est” , Preşedinte- Ionel Gabriel NECULA tel : (+40) 784 287 440 Localitatea: Răstoaca, Asociația Grupul de Acțiune Locală - “Siretul Verde” , Preşedinte Colin Adrian.

Localitatea: Focsani, str. Dinicu Golescu, nr.2 .

CP 620106, tel; +40237702100 Asociația Grupul de Acțiune Locală - “Țara Vrancei” , Preşedinte Tataru Stefan, Manager Popa Valentin Localitatea: Năruja, str.

Principală, CP 627220

I S TO R I E R U R A L Ă

Turism în Delta Dunării-Comuna Chilia Veche, judeţul Tulcea

Conform datelor furnizate de Primărie, la ultimul recensământ realizat în teritoriul administrativ al comunei Chilia Veche se înregistrau 3.606 locuitori. Din totalul locuitorilor, 1800 persoane constituie populaţia activă. Principalele etnii sunt românii, lipovenii, rromii, ucrainienii şi turcii.

Reţeaua stradală din intravilanul localităţilor comunei însumează 48,6 km, din care: 45,0 km în Chilia Veche; 1,8 km în Tatanir; 0,6 km în Câşliţa şi 1,2 km în Ostrov Tătaru.

Prin Programul de Dezvoltare Rurală, în anul 2007 au fost pietruiţi 2,5 km în Chilia Veche. Pentru continuarea lucrărilor de pietruire şi modernizare a străzilor din Chilia Veche există deja întocmit studiu de Fezabilitate la 15 km reţea şi s-a îniţiat întocmirea SF-urilor şi pentru restul reţelei.

Comuna Chilia Veche nu dispune de canalizare, dar s-a realizat deja un studiu de fezabilitate pentru un proiect de integrat de realizare a reţelei şi de construcţie a unei staţii de epurare, în perioada 2008-2011.

Comuna are acces la diverse tipuri de telecomunicaţii: telefonie fixă, mobilă, televiziune prin cablu, dar numai un segment redus din populaţie beneficiază de aceste mijloace: 11% din populaţie are acces la serviciile de telefonie fixă, 45% la telefonie mobilă, 30% la televiziune prin cablu. Nu există conexiune la internet în comuna Chilia Veche.

Localitatea este membră în „Asociaţia de Dezvoltare Interjudeţeană a Infrastructurii de Deşeuri menajere” Tulcea, organism ce are ca obiectiv general monitorizarea, supervizarea şi implementarea „Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Tulcea”, proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin POS Mediu.

Comuna Chilia Veche este amplasată la aproximativ 66 km de Tulcea, pe Drumul Comunal 1. Teritoriul administrativ al comunei Chilia Veche se învecinează la nord cu braţul Chilia, limita frontierei de stat cu Ucraina, la vest cu comuna Pardina, la sud cu comunele Crişan şi Maliuc iar la est cu teritoriul administrativ al comunei C.A. Rosetti. Comuna Chilia Veche are în componenţa sa trei sate: Chilia Veche -reşedinţa de comună, Tatanir, Câşliţa şi Ostrovu Tătaru. Legătura rutieră directă către Chilia Veche este asigurată de DC1, cu o lungime de 24,0 km pe teritoriul comunei. Drumul este pietruit, dar într-o situaţie foarte rea. Sunt necesare fonduri pentru modernizarea drumului şi întreţinerea podurilor de peste canale. Legătura cu municipiul Tulcea şi localităţile de pe braţul Chilia se asigură şi pe cale fluvială.

sediul modern al primăriei

primarul comunei, Ciupitu Georgeta

Activităţile economice

Potenţial turistic

Primăria doreşte intensificarea relaţiilor cu mediul privat, pe care le consideră factori strategici în dezvoltarea economică a comunităţii.

Autorităţile locale consideră că mediul de afaceri s-a îmbunătăţit în ultimii trei ani, sectorul privat fiind reprezentat de 55 IMM-uri.

Comuna beneficiază de un imens potenţial turistic, aspect inclus de altfel în strategiile de valorificare a specificului local (principalele atuuri menţionate au fost: lacurile, pescuitul, fluviul Dunărea). Astfel, sectorul turistic este perceput ca un viitor motor al dezvoltării economice În afara cadrului natural, Biserica Ortodoxă din Chilia reprezintă un alt element de valoare, numărânduse printre cele mai vechi şi impunătoare edificii de acest fel din România.De asemenea, pe grindul Stipoc, în apropiere de Chilia se află Schitul Sfântul Atanasie.

Cel mai atractiv factor pentru investitori este reprezentat de potenţialul turistic. Accesul dificil rămâne însă un impediment în calea dezvoltării comunităţii şi, de aceea, reevaluarea Drumului Comunal 1 în Drum Judeţean este considerată o prioritate strategică pentru facilitarea accesului turiştilor în zona Deltei Dunării, respectiv în comuna Chilia Veche.

sursa: www.primariachilia.ro

Resursele de subsol Singura substanţă minerală solidă valorificabilă a acestei comune aflate în partea nordică a Deltei Dunării şi aşezată pe nisipurile şi malurile depuse de Dunăre, o constituie depozitele loessoide, de vârstă holocenă.

Ele se întind de la confluenţa Dunării (braţul Chilia cu braţul Tătaru, unde este amplasată şi localitatea Chilia), spre est şi spre sud, pe distanţe de aproximativ 2 şi respectiv 11 km.

17

PROIECT EUROPEAN Carte de Identitate Rurală obţinută cu fonduri europene Patronatul Român, filiala Brăila a lansat, recent, la hotel Turist din staţiunea brăileană Lacu Sărat proiectul “SECIR- Carte de Identitate Rurală în Regiunea de Sud-Est”. La eveniment au participat preşedintele filialei locale a Patronatului Român, beneficiarul proiectuluiConstantin Sorin, primarul comunei Siliştea- Ilie Efteme care a venit însoţit de foarte mulţi localnici, beneficiari ai cursurilor din proiect, Gabriel Lâlă care a vorbit despre partea financiară şi tehnică a proiectului şi un expert în studii despre oportunităţile de dezvoltare rurală. Patronatul Român are ca partener în acest proiect GAB Munchen, un institut independent din Germania.

Proiectul SECIR- Carte de Identitate Rurală- este finanţat din Fondul Social European prin POS DRU 2007-2013, Axa prioritară 5 “Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul major de intervenţie 5.2. “Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă”.

Perioada de implementare este 3 ianuarie 2012-31 decembrie 2013 şi se va derula în Regiunea de Sud- Est. Grupul ţintă al proiectului este format din 100 de persoane din mediul rural din Regiunea Sud-Est aflate în căutarea unui loc de muncă (persoane inactive) şi persoane ocupate în agricultura de subzistenţă şi şomeri.

Partenerul transnaţional al proiectului este GAB Munchen, un institut fondat în 1980 a cărui activitate principală este consultanţă, elaborare de cercetări, dezvoltarea unor abordări şi metode viitoare de educaţie şi formare în domeniul formării profesionale. “Proiectul urmăreşte să execute o intervenţie la nivel naţional coerentă care să contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de adaptare a persoanelor din mediul rural la cerinţele contextului economic competititv actual şi a pieţei muncii. În acest sens, obiectivele se înscriu în strategia aferentă politicii de dezvoltare rurală a Uniunii Europene pentru perioada 20072013 care vizează crearea de locuri

18

de munca, creştere economică şi dezvoltare durabilă”, a explicat preşedintele filialei locale a Patronatului Român. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea spiritului antreprenorial prin creşterea şi îmbunătăţirea compeţentelor profesionale ale şomerilor, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inactive sau angajate în agricultura de subzistenţă în mediul rural din Regiunea Sud-Est. Activităţile proiectului sunt: formarea, organizarea şi instruirea echipei de management; analiza contextului economic din mediul rural din Regiunea Sud-Est cu precădere în ceea ce priveşte dezvoltarea şi finanţarea activităţilor economice din domenii non-agricole; iniţierea, pregătirea şi promovarea proiectului; selecţia şi recrutarea participanţilor; selecţia grupului ţintă. Cursanţii vor participa la următoarele cursuri: Modulul I- prezentare cu privire la identitatea mediului rural (prezentarea spaţiului rural într-un stat membru al UE făcută de experţi străini), noţiuni introductive de limbă engleză şi de utilizare a PC. Modulul II cuprinde următoarele cursuri: elemente de management general al firmei; economia firmei; instruire pe sectoarele non-agricole identificate. “Participanţii vor aplica toate cunoştinţele dobândite pe cazuri concrete ce vizează crearea unor afaceri proprii”, a explicat Gabriel Lâlă, expert gestiune al proiectului.

Modulul III vizează instruire privind accesarea fondurilor disponibile în vederea demarării şi sprijinirii afacerilor în mediul rural în domeniii non-agricole. Ca şi indicatori, proiectul îşi propune 100% participare din care 25% femei, 5% persoane instruite şi care au găsit un loc de muncă; 500 de persoane participante la campaniile de informare şi conştientizare şi 5% ponderea persoanelor care în termen de 6 luni de zile, după participarea la program, au demarat propria afacere sau au depus o cerere de finanţare în vederea obţinerii unei astfel de afaceri. text: Gabriela POPA

Din numărul viitor : Comuna Adamclisi, mărturie vie a trecerii romanilor prin Dobrogea Mănăstirea NiculiŃel, reper spiritual al turismului religios în Tulcea Turism rural în comuna Siriu, judeŃul Buzău

Citeste online ziarul

Botezul Domnului

Botezul cailor comuna Tichileşti, judeţul Brăila-