Ecou de rubin by INSEMNE CULTURALE

EDITURA RAFET ÎNSEMNE CULTURALE – 2013

Colectivul de redactie: Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Sofia Sincă Gabriela Grădinăriu Corina Militaru Augusta Cristina Călin Iris Marinov Laura Marinela Staicu Tehnoredactare: Gina Zaharia

Descrierea CIP A Bibliotecii Naţionale a României ZAHARIA, GINA Ecou de rubin/Gina Zaharia – Râmnicu Sărat: Rafet, 2013 ISBN 978-973-146-264-6

Toate drepturile rezervate autorului Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

GINA ZAHARIA

ECOU DE RUBIN

EDITURA RAFET 2013

Volum apărut cu sprijinul financiar al Asociaţiei „Renaşterea Râmniceană”, preşedinte Constantin Marafet

Gina Zaharia

Cuvânt de suflet, echivalent al sinelui poetic Consider un privilegiu să scriu câteva rânduri despre poezia Ginei Zaharia, această scriitoare modernă, o reprezentantă complexă a literaturii internaute atât prin poezie cât și prin proză, dar şi al nobilului tipar. Dacă citeşti poezia acestei autoare te scalzi într-o continuă metaforă, guşti din puterea sa emotivă, din trăirile blând-lirice, trecute prin raporturi cromatice, înfrăgezite de lumină. Îşi exteriorizează starea într-un mod silenţios, dar tulburător sentimental, în care realul se lasă mistuit melancolic, cuvântul poetic îşi ia avânt şi îşi arogă libertatea de a se echivala cu sinele. Elementele de construcţie devin simboluri moderne în exprimare lirică, de unde nu lipseşte spaţiul cosmic cu tot „harnaşamentul”, dar şi cel terestru dominat de farmecele sale. La fel de întâlnite sunt cele arhaice, ca temniţă, masa regilor, sclavi sau orbi, din care poeta construieşte cu succes metafore pline de sensibilitate şi aplomb. Tema favorită – iubirea, trecută prin toate canoanele. De la luna noastră,/ Vestala pictată-n parfum de poveste?!/ la peun cântar de mătase,/ „poemul cu slovele-ntoarse”, sentimentul răzbate cu dorinţă şi foc, exuberanţă, lumină sau apăsare sufletească. Femeia din versurile poetei se transfigurează într-o fiinţă puternică, purtătoare pe umerii săi gingaşi, dar plini de vitalitate, a celor mai umane şi purificatoare elemente: apă şi sare, viaţă şi dragoste, dar şi de zei sau constituente cosmice. Prin urmare, un întreg univers poetic. Poezia stă scrisă întotdeauna sub cea mai delicată formă, utilizând un limbaj liric inedit, combinând îndeosebi senzaţii neobişnuite cu stări 5

Gina Zaharia

sufleteşti precise, colorate şi parfumate cu elemente din natură, fenomene ale naturii manifestate cu o forţă puternică în vers. Sufletul său sensibil face remarci provocatoare prin incursiuni evolutive sau involutive ale iubirii, ale singurătăţii sau ale îndemnurilor: străpunge munții/inimă/ să treacă viorile spre asfințit, „pace ţie orbule”. Visurile, imaginaţia constituie un alt laitmotiv pentru poezia Ginei Zaharia. Lumea ei se desfăşoară într-un cadru impresionisto-simbolistic: podul este construit din rouă, tălpilei devin albastre, iar fluturii se amestecă împreună cu mierea. Pe umeri îi cântă un zeu. Din nou umerii sunt foarte importanţi, „ într-un vis haiducesc”. Şi, înlănţuirea de imagini continuă cu versiuni certe, menţinute în plan percepţional afectiv sau conceptual, în „cercuri de stări”, cadrul unor surpări ale aparenţelor, dar cu limită, cu atât mai tulburătoare cu cât atmosfera se deschide într-un câmp de maci, unde autoarea va alerga cu luna pe umăr. Atmosferă mirifică, încântătoare, într-o lume ireală, dar poetică şi îmbălsămătoare. Poeta Gina Zaharia se încadrează printre simboliştii moderni, de după 2000, care au înlocuit simbolurile de angoasă din poezia lui Bacovia, cu un simbolism suav, de vis, de iubire, descrieri tip pastel, asemănătoare cu a lui Minulescu mai de grabă, o continuatoare de acest gen şi modernizarea lui. Stilul ei acordă mare atenţie muzicalităţii, care nu se reduce doar la prozodie, acolo unde este scrisă în vers clasic, ci şi la jocul consoanelor şi al vocalelor, al dansului din vers. Preferinţa pentru sinestezie reprezintă trăsătură esenţială a stilului, întâlnită şi în versul clasic dar şi în cel alb. S-a eliberat destul de uşor de corvoada prozodiei, în favoarea poeziei moderne. Dar cum prima iubire nu se uită niciodată, nu a renunţat în totalitate la dulcele vers clasic, forma poeziei ei de început. 6

Ecou de rubin

Rezonanţa lirică impune cu o delicateţe impresionantă, năzuinţa spre un concret blând, îmbătător. Restituie poeziei sensibilitatea şi emoţia naturii, după anotimpuri într-un limbaj inedit, răscolind senzaţii neobişnuite, stări sufleteşti imprecise, misterioase în primul moment, dar mereu vibrante. Simbolurile, elementele de construcţie devin uneori alegorice, imaginile se succed dinamic sau difuz, dând voie misterului să se instaleze. O astfel de poezie este „Ziua când m-ai uitat pe dig”, care se remarcă prin rezonanţă şi prin bogăţia metaforică, deloc de neglijat în toată opera poetei, dar şi a limbajului liric instaurat cu succes pe tot cursul poeziei. Spaţiul abstract, aflat la intersecţia dintre natural şi artificial, copleşit de mister şi inefabilul din versuri se lasă descoperit deseori prin nostalgicul întruchipat în mesaj. În „valsul celor doi nu” se călătoreşte, se dansează sub umbrela acelor de azur sau sub atracţia universului. Femeia, prinsă în metafora înlănţuită simbolistic se simte bogată și stăpână/ pe eșarfa de sare a lumii tale/ nu-i amesteca intersecțiile/ astăzi e răsărit mâine temniță sau cine știe/ diamant într-o peșteră arsă/ în „singurul neadevăr pe care-l mai recunosc”. Culorile în lirica acestei poete se găsesc întotdeauna în raporturi cromatice şi de lumină. Versuri devoratoare, întruchipări ale realităţi transformate în metafore plăcute simţului de cititor, alături de sentimente exuberante relatate cu patos şi vibraţie, alcătuiesc prin combinaţii strălucite, stări între real şi imaginar, poezii unice încât luate ca un tot, instalează euforia. Prin tematica, muzicalitate şi cromatica poeziei, dar şi prin dinamica ori accesibilitatea sa metaforică, poeta Gina Zaharia reuşeşte să câştige admiraţia cititorilor. Stilul său impune respect, aşezându-se cu demnitate în rândului poeţilor douămiişti. Sofia Sincă 7

Gina Zaharia

UNIVERSUL ÎNTR-UN JOC Însemnări despre „ECOU DE RUBIN” de Gina Zaharia Poezia Ginei Zaharia este un joc serios, de-a creaţia unei lumi, în care să regăsești o oază de exuberață, efuziuni răsărind și parcurgând cerul poetic. Nici zarurile în poezia autoarei nu ar mai arată a două numere banale. După ce le arunci, curg asemenea unei cascade de metafore. Viziunea creatoare a autoarei armonizează sensuri precum „plu-gurile arau dragostea”, „sindromul tandreții”, „sentință sigilată pe tastatura inimii”, „otrava aripilor frânte”. E tandrețe, e parfum în versurile sale: tu mare eu cer/ între noi flori de cais (la ora care înfloreau caișii); detaliile sunt de mare finețe marginea șoaptei (sete de foc). Ai impresia că ești în lumi paralele; în timp ce într-o lume veșmintele toate-mi sunt flăcări/ departe/ și ard pe un rug/ întrun vis haiducesc (într-un vis haiducesc), în altă lume un clovn împacheta tinerețea/ în foi de ceară (...) mă ghemuisem într-un joc /tot adunam cercuri de stări (cercuri de stări). Realul şi irealul sunt magistral înfăţişate: clipa/ în care te-ai îmbătat platonic (și-n alt veac). Beția platonică e undeva la granița dintre oniric și transă. Poetul, surprins de un un străin, e întrebat despre poemele sale: Mergea din zori spre mare, și-avea un pas de foc; care Cu vocea de lumină, mă întrebă așa/ Tu, meșter de poeme, le scrii cu ruga ta? Răspunsul nu întârzie: Le trec prin lut, prin soare, apoi le învelesc În zece mii de ierburi și tot mă mai sfădesc. 8

Ecou de rubin

Că nu le-am prins cu grijă, pe umeri, o eșarfă Care străbate lumea în sunete de harfă. Tensiuni mocnite, ca un puls discret, au timpul martor într-o curgere de poveste: răsucești clepsidre-n șoapte(...) și Am adunat vreo două-trei silabe/ Să-mi fie prag prin dinastii de dor (Între doi poli și-o dragoste păgână). Dragostea invocă prezența, nu toate depărtările au un erou ca Ulise și o virtuoasă ca Penelopa: „Să nu le lași pe tâmpla mării, Când peste țărmuri e furtună, Tu știi că haina depărtării Se rupe chiar de-i vreme bună. (Exilat din tu în eu) Gina Zaharia construiește de multe ori pe structura oximoronului. De aici se aruncă în dimensiuni în care ludicul nu are nevoie de unități de măsură. Chiar și cu nuanțe grave, tot ludic rămâne: îl zăresc topind roci/ la lumina lunii/ spune ceva despre închisorile fără gratii/ ordonate pe depărtări/ uneori inundă seceta cu ochii închiși/ alteori tremură lângă un secol de dorințe/ de-portat între două țărmuri (închisori fără gratii) sau, pe mâneca dreaptă am brodat/ primul puls în inima ta (răpește-mă) sau, o galaxie de trandafiri negri trecea/ în goana mare/ prin colțul oglinzii (ce spuneam?) și femeie în târgul de astăzi/ s-a vândut ultima copertă de zăpadă/ zadarnic aștepți/ am dat-o cu ochii închiși/ era unicat/ îți promisesem co păstrez odată cu autograful/primului impuls (...)ps: urmărește coperțile din târguri/răscumpără-mă (răscumpărămă). Ziua când m-ai uitat pe dig este o căutare pe cărări care au fascinat cândva prin ineditul lor. Viața are episoade de care vrei să-ți amintești ca și cum te-ai încărca din energia acelor emoții : 9

Gina Zaharia

(...)Mi-ai dat o pelerină de vise neculese Și-ai zis: ia-le pe toate, sunt sigur ne-nțelese! ................................................................... Mai am, din tot decorul, o hartă de lumină, Un ghem de neuitare și-o trecere senină. Spre înălțimi de vară un vultur se rotește, Îmi spune că e seară și râde nebunește. Își are drum prin rouă și cuib pe-un gram de stea, Dar nu-i mai dau semințe și azi din palma mea; Îmbrac iar pelerina, (e numai pentru frig?!) Și-ncerc să aflu ziua când m-ai uitat pe dig. Volumul ECOU DE RUBIN te invită la hoinăriri prin stări pe care poeta ni le împărtășește și ni le dăruiește: tocmai am aflat cum se developează stările/ vânătorul fără destinație/ mi-a îmbrăcat drumul/ .../ sigur ai să treci/ prin această idee/ ca un rege care-și caută tronul/ sub frunze/ lasă-ți stea la intrare/ aici se bea pe încredere/ și din când în când/ pe tăceri (un motto curajos). Rubinul este o piatră prețioasă. Bine lucrată și șlefuită înnobilează purtătorul și încântă ochiul care privește (citește). Teo Cabel

Ecou Ecoude derubin rubin

un motto curajos stai tocmai am aflat cum se developează stările vânătorul fără destinație mi-a îmbrăcat drumul îl îmbătrânește și mi-e dator și mi-e dovadă că-mi țin inima într-un cod secret sigur ai să treci prin această idee ca un rege care-și caută tronul sub frunze lasă-ți stea la intrare aici se bea pe încredere și din când în când pe tăceri îţi voi aduna picurii pentru peisajul complet otrava nu ucide albul spun călătorii trecuți prin verde dar știi poate fi doar un motto curajos

Gina Zaharia

poemul cu slovele-ntoarse știi că luna se-animă doar prin falduri de creste, luna noastră, vestala pictată-n parfum de poveste?! mai aprinde-i un ram, mai șoptește-i o vrajă să mai ardă și astăzi un gram, dintr-a dorului strajă. într-o zi voi răsări din culori, să m-aștepți în golful de sare și valuri aldine, cu pescărușii iubirii luntre să-mi faci, luntre de zori, mereu cu plecare spre tine. să-mi trimiți un sărut de hârtie pe-un cântar de mătase, să deschidă un port și-o cetate de doi, să ne-ascundem de viscol, să ne pierdem în noi, și să știm, mai ales, când și de ce se tot scrie, poemul cu slovele-ntoarse?!

Ecou de rubin

pe tastatura inimii m-ai deportat în țara aceea unde plugurile arau dragostea iar viorile treceau toate printr-un singur arcuș mă ascunsesem într-o imagine șlefuită lângă un ocean în care ne îmbătasem aproape străini aproape datornici aproape instantaneu dinspre est înflorise zvonul că ți-aș fi pedeapsă îmblânzită la piept de fiecare dată când luna părăsește vârful stâncilor aud un ecou și tac și tac și tac știu că și tu îl auzi în revărsarea ierburilor în lanțurile de vânt în sindromul tandreții voi rămâne în țara aceea cu pașaport de duminică cine știe poate la târgul prizonierilor voi primi o sentință sigilată pe tastatura inimii

Gina Zaharia

acum acolo aici cum aș putea îngriji păsările rănite dacă nu știu a trage cu arcul (crezi că îmi aparține ceva din tabloul acesta imens în care o femeie coboară cu potecile peste umeri) am înlănțuit o sumedenie de nopţi magice, știu asta, dar câte sentințe am primit pentru fiecare lan de săgeți tu nu ştii acum acolo aici vin alte păsări să se adape (vânătorii au împânzit acest anotimp cu intenții de lumină întreruptă și alunecă în cântecul pe care îl tot țes cu sfințenie la fiecare apus) puteam să previn alunecarea aceea (împrumutasem otrava aripilor frânte) însa universul tau era format din roua și sare

Ecou de rubin

la ora în care înfloreau caișii doi câte doi precis dormeai trupa de flori venea spre mine într-un concert amețitor ostașii inimii o întâmpinaseră cu nectar și pași de dans poate era joi nu știu din calendar dispăruseră alte evenimente artizanale aveam rolul să cuprind universul într-un joc treceai și tu (prin ochii mei închiși) duceai stindardul înnoirilor spre marea de (în)semne m-ai salutat în culori ți-am numărat scările dintre ele și temnița noastră ce simplu surâs ne împărțea crezul în două tu mare eu cer între noi flori de cais multe flori de cais…

Gina Zaharia

sete de foc cârciumare amestecă licoarea aceea și las-o la marginea șoaptei voi veni negreșit să-i aprind aroma am auzit că o singură picătură poate umple universul să nu mă minți ai văzut pelerinii de niciunde cum rupeau colțurile dorului? i-ai derutat săpând maluri spre nord știu lipseau imaginea de pe suflet și sfoara de mătase hai termină de spus cuvintele magice voi sosi cu ropotul ploii să-ți șteargă expresia ai brațe de rouă și pas nedefinit zăvorăște stelele cât să cuprindă fuiorul dragostei apoi dă-le drumul să ne picure sete de foc

Ecou de rubin

într-un vis haiducesc nu trece peste podul de rouă nu trece nu trece mi-ai spus orice flacără-l va rupe în două și va arde-ntr-o gheară de dor pe apus aveam tălpile mele albastre pe umeri cântase un zeu și-apoi purtaseși cu mâinile noastre tandrețea orbită intens dar vai un spin navigase pe-un gând de ateu în alt sens știam că petreci spre tăcere o aripă-n care ți-am pus tot crezul de fluturi și miere și șoapta în care-ai promis că-n pace mă legeni în pace pe fire de stări boreale dar setea din două petale s-a stins într-o ploaie de ace unde mi-e podul cu umbre sculptate aș vrea să-l zidesc peste nori ză-l zidesc veșmintele toate-mi sunt flăcări departe și ard pe un rug într-un vis haiducesc 17

Gina Zaharia

și-n alt veac foarte bine mai dă-i un bacșiș pianistului din colț să păstreze ultimele acorduri cu noi și ploaia aceea de pe clape atât de enigmatică aaaaa să nu uite clipa în care te-ai îmbătat platonic e de importanță majoră în viața unui pianist celebru apoi trimite-l să care în spate tone de mângâieri deh a jurat că se va întemnița odată cu noi dă-i și o fântână numai a lui călătoria prin noi e plină de arșiță și mai întreabă-l din când în când dacă mai cântă pe datorie mi-ar plăcea să-l ascult și-n alt veac

Ecou de rubin

câtă iarnă va începe din nou? iată ciocârlia aceea din pisc de zori și-a întrerupt cântecul cât să-l treacă de cealaltă parte a prăpastiei îl duce cu grijă între planete de duminică cineva bate din palme (probabil un actor neutru) pulsul tăcerii îngroapă tone de nedumeriri am întins pânza pentru un eventual salt mortal printre flori de cactus un dirijor de lumină îmi deschide catalogul prin care voi trece aiurea dinspre răsărit cu o legătură de chei și senzația depărtării apropo ți-am găsit haina într-un copac enigmatic habar n-ai cât am cusut la ea râuri și nopți adiacente pe ram uscat cam așa ceva câtă iarnă va începe din nou?

Gina Zaharia

Ziua când m-ai uitat pe dig Nu știu de era seară, știu că veneam pe dig, Mă rătăceam prin ploaie și parcă mi-era frig. Mi-ai dat o pelerină de vise neculese Și-ai zis: ia-le pe toate, sunt sigur ne-nțelese! Nu te-am privit cu sete, probabil nu erai, (Îți trimiseseși solii să-mi spună cum e-n rai) Dar am simțit că-i vară în multe lumi deodată Și toate-aveau pe suflet iubirea ancorată. Am strâns în pumn un zâmbet, ceva de verde-gri, (Îl port și-acum prin ceață, dar sigur nu mai știi), S-a prefăcut în lanțuri cu sute de cristale, Prin ele văd noblețea în falduri speciale. Mai am, din tot decorul, o hartă de lumină, Un ghem de neuitare și-o trecere senină. Spre înălțimi de vară un vultur se rotește, Îmi spune că e seară și râde nebunește. Își are drum prin rouă și cuib pe-un gram de stea, Dar nu-i mai dau semințe și azi din palma mea; Îmbrac iar pelerina, (e numai pentru frig?!) Și-ncerc să aflu ziua când m-ai uitat pe dig.

Ecou de rubin

Străinul Trecea pe drum de care, avea un fel de-a fi Că ai fi vrut să-l afli în fiecare zi; Privi către cerdacul în care-mi petreceam O parte dintr-o sferă, ce înflorea pe ram. Nu s-a oprit din cale, sau, poate nu pe loc, Mergea din zori spre mare, și-avea un pas de foc; Cu vocea de lumină, mă întrebă așa: Tu, meșter de poeme, le scrii cu ruga ta? Le trec prin lut, prin soare, apoi le învelesc În zece mii de ierburi și tot mă mai sfădesc Că nu le-am prins cu grijă, pe umeri, o eșarfă Care străbate lumea în sunete de harfă. Voiam să știu, vreodată, dac-ai putea să scrii Prin gândul meu de sare, mai multe poezii! Nu i-am răspuns îndată, probabil că trecuse, De fapt nu știu nici astăzi decât că dispăruse! Pe cerul dinspre mare o pasăre cânta, I-am prins în mâini aripa și-am scris ceva cu ea. Știam că printre zboruri, toți ghimpii de oțel Vor fi brățări de aur și-or străluci la fel. Am așezat-o-n calea bătută de tăcere, Avea în ea culoare și multă mângâiere, Când m-am întors, spre seară, să-i duc un gând senin, Străinul o sfințise c-o lacrimă de crin. 21

Gina Zaharia

Între doi poli și-o dragoste păgână Mai știu că răsucești clepsidre-n șoapte Și că un fulger nezidit în zori Îți împrumută simfonii de noapte Să le trimiți degrabă-n depărtări. Din toate holdele cu gust de sare Tu m-ai ales, discret și nefiresc, Să-și fiu ecou, să-ți fiu și alinare Într-un decor cu suflet îngeresc. Am adunat vreo două-trei silabe Să-mi fie prag prin dinastii de dor Și-am învățat să-ți scriu cu perle albe Când cerul hoinărește într-un zbor. Cu vraja m-am certat la drumul mare, Își sfătuia toți hoții să îmbrace Aceeași haină prinsă-n calendare (Doar eu știam că-i țintuită-n ace.) Atunci mi-am amintit c-ai zis odată Cum că iubirea mi-a făcut fântână La poarta ta. Dar e întemnițată Între doi poli și-o dragoste păgână.

Ecou de rubin

Exilat din tu în eu Cetatea noastră, stilizată, Păstreaz-o tu, ca un trofeu, În ea, o dragoste furată Te-a exilat, din tu în eu. E prinsă-n carele cu vrajă, (Fac parte din decorul sorții) În urma lor se luminează Chiar de-i trecut de miezul nopții. Din când în când, scântei albastre, Se-aprind pe suflet ca-ntr-un joc, Ne recunoaștem două astre În dans de rouă și de foc. Să nu le lași pe tâmpla mării, Când peste țărmuri e furtună, Tu știi că haina depărtării Se rupe chiar de-i vreme bună.

Gina Zaharia

Tu fluture, eu pasăre de foc Să rătăcim prin ierburi necosite, Din când în când să inventăm un joc: Să fim doi soli prin spații infinite Tu fluture, eu pasăre de foc. Să-mi povestești de florile-n zidire, De raiul lor (al nostru uneori), Să-ți fiu un fel de sete-nemurire Peste nectarul adunat în zori. Când printre verde se revarsă dorul, Să vii pe ramul meu senin-deschis, Să fim străjerii ce botează zborul (Un mag mi-a spus c-așa ne este scris!) Iar de vom înnopta în vreo culoare S-o-ntemnițezi în gândul meu de-acum, E înrămat în pagini de savoare Și adevăr, pe singurul meu drum.

Ecou de rubin

Cu sevă de mister și frumusețe Mi-ai ridicat cetate de lumină Și gânduri cardinale. Să le scriu! Pe malul serii m-ai zidit fântână, Eternă sete-n dragoste să-ți fiu. M-ai răsfățat cu inima-n robire Prin simfonii de șoapte înflorite, Și templu-ți sunt la ceas de nemurire Pe care arzi în foc de dor, iubite! Când a bătut amurgul peste vrajă, Întâmplător prin armonii de ploi, Toți îngerii din noi erau de strajă Și ne-au ținut de mână pe-amândoi. Mi-au dat un crez să trec cu el prin tine, Din când în când, să vreau să povestesc Despre femeia rătăcită-n rime Cu pași de zori și pulsul nebunesc. Îți stă pe suflet ca o primăvară, S-o porți cu împlinire și noblețe, E plămădită dintr-o floare rară Cu sevă de mister și frumusețe!

Gina Zaharia

Un câmp de maci pe-o oază de hârtie Scânteie-ți sunt pe-un ropot de iubire Cu spini regești și-o amuletă-n frac; În timpul tău, adun întru zidire Păduri aprinse-n rădăcini de veac. Te știu lumină și respir prin tine. De câte ori ți-am fost oglindă-n vis Și ți-am pictat o mare-n valuri line Cu porți, din loc în loc, spre paradis! Când rătăceam amețitor de-albastru Cu pași de foc pe ochii înserării, Îți eram stea dar și tu-mi erai astru Și străluceam egali, deasupra mării. Port vraja ta la drum de primăvară, Prin pieptul meu, azi trece-o ciocârlie Și-n zborul ei se-aprinde-a mia oară Un câmp de maci pe-o oază de hârtie.

Ecou de rubin

Un rol spre tine Pe curcubeul nostru, câteodată, Își duc actorii vorbele la bal, Acolo marea-ntreagă e uscată Când dragostea ucide primul val. Eu l-am trecut desculță într-o vreme, Acum e liber, vrei să-l treci și tu? Poate-i târziu, sau poate prea devreme, Dar dacă arde, spune-ndată nu! Se vor deschide țărmuri de mătase Să nu le crezi, sunt reci și-ndepărtate, Cortinele au aripile trase Și duc cetăți în lagăre de noapte. Instanțele aleargă spre lumină, Din când în când mai amintesc de noi, Dar ne găsesc prea repede o vină Și-ntotdeauna pentru amândoi. Până atunci mai scriu pe miazănoapte O șoaptă-două, poate chiar mai bine; Voi evada din foșnetul de noapte Și voi avea din nou un rol spre tine.

Gina Zaharia

Tu vei fi eu, ucisă în culori Îți voi lăsa arginții pe poteci Numai să știu precis pe unde treci, Dar dacă vin tâlharii de iubire Și vor jura că-i doar o amăgire? M-am mai gândit și la un zid de dor Pe-acolo voi veni spre tine-n zbor, Dar viscolul mereu este de strajă Și-o dărâma și ultima mea vrajă. Te voi ascunde-ntr-un oftat prelung, Dar nu voi ști la tine cum s-ajung, Că va fi seară multă și pustie, Iar tu-mi vei fi doar muză-n poezie. Când va cânta și ultima vioară Un glas târziu te va închide-afară Cu tot ce-am dus pe brațe prin ruine Ecou trecut din lacrimă spre mâine. Eu voi fi tu (apus de multe ori), Tu vei fi eu (ucisă în culori) Și amândoi un munte fără soț Pierdut în glasul florilor-de-colț.

Ecou de rubin

Iarnă magistrală Știam că vine-o iarnă magistrală, Mai toată plină cu zăpezi de gală, Mi-ai spus într-un răvaș sculptat cu dor Ce l-ai trimis cu ultimul cocor. Ne îmbătasem dintr-un vin târziu, Puteai să-mi fii. Și eu puteam să-ți fiu! (Doi condamnați de-un tribunal nebun, Atunci am învățat sentințe să-mi adun!) Ne-am întâlnit în scorburi de lumină, Tu rătăceai, eu așteptam să vină O caravană dintr-un țărm uitat Lângă un far mereu îngândurat. Și m-ai văzut cu ochi de primăvară. Pe brațul meu, grăbită, o vioară Și-a prins acorduri cât o veșnicie. Puteam să-ți fiu, sau ea putea să-ți fie! Dar a venit o iarnă magistrală; Ninsoarea noastră, până ieri de gală, S-a risipit pe-un curcubeu minat. Și-aveam un rol, și nu l-am terminat...

Gina Zaharia

Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie În pumnul tău scânteile se joacă, Și este ger și este promoroacă, Pe brațul meu, tăcută, o vioară Se va sfârși de dor în astă seară. Voi căuta o scorbură pe ape, În ea iubirea ta să nu mai sape, Și îmi voi lua corabie polară Să car cu ea oglinzile de ceară. În turnul cu pereți de zile bune Chema-voi iute fulgere nebune, Le-oi da chirie să trăiesc prin ele Tot ce-am legat cu lanțurile mele. Dac-or veni la cina mea, vreodată, Torțe de azi cu lacrima uscată, Voi scrie crezul pe o păpădie Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie. De voi avea cămașă de rugină Voi ști că sunt în temniță regină, Iar șoaptele, cu aură brodate, Le voi purta la piept, cu demnitate.

Ecou de rubin

închisori fara gratii cunosc prețul arheologului din mijlocul inimii n-a știut niciodată încotro merge poartă un fel de pecete pe tălpi e afacerea lui repetă de zor dreptul de a nu renunța să-și tipărească singura carte de dragoste nepereche îl zăresc topind roci la lumina lunii spune ceva despre închisorile fără gratii ordonate pe depărtări uneori inundă seceta cu ochii închiși alteori tremură lângă un secol de dorințe deportat între două țărmuri din când în când mă întreabă dacă îl mai cuprinde eșarfa tăcerilor mele atâtea pietre prețioase într-un singur loc atâtea nopți franjurate și o flacără verde precum rondul în care două sensuri își schimbă misterul pe bulevarde angelice

Gina Zaharia

răpește-mă ce forfot ce soare ce amestec în sala oglinzilor ți-ai pregătit fracul de la începutul carierei de îndrăgostit e o artă să-l păstrezi știi pe mâneca dreaptă am brodat primul puls în inima ta un fel de pânză de păianjen înfometată (îți cuprindea timpul prin brațele mele dezorientate dar sigure de mersul pe diagonală prin sare arsă) mereu am purtat coșul de nu-mă-uita pe care mi l-ai umplut cu tăceri înstelate și fiecare insomnie e încă un dar prin lumea înrobirii în doi gândul meu trece prin fulgerul de serviciu visul tău oprește prăbușirile răpește-mă cât pentru un dans întreg și o reverență în fața iubirii

Ecou de rubin

ce spuneam? abia descoperisem toate codurile care vegheau crezul o galaxie de trandafiri negri trecea în goana mare prin colțul oglinzii (atunci s-au ciobit imaginile verticale) eu nu eram acolo mergeam prin tine înaintam cu vulcanii pe umăr adunam scântei (tulpinile trandafirilor morți zăceau într-un catalog de nori) îți purtam pelerina ploilor noastre biciuite de furtuni în buzunarul ei am găsit parfumul altui trandafir nu l-am ucis l-am răsfirat pe tăișul dorului (hei unde-ai dispărut? e doar scenariul trădărilor în vals) ce spuneam?

Gina Zaharia

o singură inimă mi-ai fost la fel de drag ca ziua în care se coceau fragii în deșert alunecasem pe un covor de săbii unele ucideau fantastic altele înfloreau la marginea zidurilor se zăreau doar copitele murgului (dezlegaseră izvorul în sensul spicelor de dor) și urcau și urcau pe brațul tău până dincolo de stele oprește-te nebuno mă certai pe umerii tăi plouă cât pentru șapte oceane pe pod trec batalioane de mine înoată perfect în linia întâi ia-mă prizonier și poartă-mi uniforma de dragoste dar lasă umerii goi se asortează cu fragii aceia dați în pârg ….. iubitule noaptea de rubin s-a descheiat la piept are o singură inimă

Ecou de rubin

eden cu fluturi odaia se umpluse de fluturi dintr-o vară bizantină câțiva se odihneau pe fotoliul încercărilor într-un gol pitoresc mi-ați zgâriat gândul pe la colțuri iscoadelor am strigat (poate habar n-aveau) unul singur reglează lumina o separă de molii dă-mi brațul tău îmi șoptește voi lăsa pe el o stare apoi voi muri nu știu de ce tot alungam imaginea aceea în care valsam discret prin ferestre colorate voiam să fiu săracă în edenul cu fluturi se trăiește doar o singură clipă în rest se salvează cine poate (noapte bună!)

Gina Zaharia

poți veni și tu n-am rămas niciodată singură am avut de arat niște holde înflorite cândva la flacăra candelabrelor le-ai mângâiat și tu cu izvoare de dor apoi te-ai prefăcut că ești orb (de lumină sofisticată) din când în când am actualizat un verb să nu se deruleze la timpul trecut aveam certitudinea că găzduiește simfonia lumii chiar așa era dădea bilete la intrare (preț nobil) citeai în stele și te fotografiai pe lună (un singur click greșit însă și se întețea furtuna) în sfârșit acum că știu secretul insomniei pot să dorm pot să citesc (în palma ta, bineînțeles) ba chiar ofer un bonus de uimire supraveghez vulcanii la ora clocotului mici mari nu contează când își pierd matca le ofer drumul meu pe acolo trec toate carele însetate (poți veni și tu)

Ecou de rubin

singurul supraviețuitor al neliniștii gândurile tale sălbatice jucau baba-oarba prin vârful teilor când strigai pace începeau să cânte mierlele în pridvorul inimii atunci se deschideau macii doi câte doi jurau pe roșu că n-or să mai trișeze după ultimul vers legat de tine veneam din același șotron fără margine bănuiam c-ai să-mi lași acolo un ban doi bani să cumpăr liniștea și avântul și încă un joc departe știi ce era ciudat îmi purtai gândul la vedere făceai din el păsări și cămăși cu marca mea și legi fără noimă leagă-te de mine mi-ai zis saltul acesta poate fi singurul supraviețuitor al neliniștii

Gina Zaharia

candidez pentru iubire avem locuri libere avem locuri libereeee… omul cu sfori de ceară devenise enervant aproape că cerșea și nici măcar nu era zi de târg voia să recupereze o tonă și ceva de sentimente aruncate prin genuni e treaba lui sau mă rog rolul lasă-l în plata Domnului îmi ziceam e nou pe aici habar n-are că iubirea nu trece pe poteci are drum prin potcoavele stâncilor și cu două secole mai la vale… avem locuri la fereastră avem locuri la fereastrăăăă deja mi-a stricat somnul cu defectul lui îmbogățit platonic dar iată-l lângă el îngerii împart confeti m-am hotărât candidez pentru iubire să las impresia că sunt un adversar perseverent 38

Ecou de rubin

Biografia unei nimfe Trezește-te! Astăzi te vei regăsi mai devreme cu un surâs, mi-a șoptit un înger, s-a întors mesagerul pe care l-ai trimis să afle vești despre tine! Las crizantemele să doarmă în valuri caligrafice, s-ar îneca de atâta murmur din sala oglinzilor. Pașii mei fac ecou pe culoarul cu dublu sens, de-a dreapta am biografia unei nimfe într-o sferă de cuvinte, la stânga - peroane de zori și distanțele dintre mine și mâine. Mesagerul de astăzi îmi strigă numele. Sunt pe acoperișul unei clipe, mai desenez o floare-de-colț să-mi învelesc cântecul pentru iarnă… Așteaptă-mă, dansul meu e în brațele tale!

Gina Zaharia

copite ce ard în seara asta caii coboara tabloul se stinge în dor infinit dar lasă iubite ei nu știu să moară tu strânge căpăstrul și dormi liniștit voi pune prinsoare că vin către tine cu patima-ntreagă și sânge regal de n-oi ști să-i număr voi cerne degrabă un crez peste umăr și-un pod în aval și-nvăț vizitiul din rondul de noapte să-nhame la care tot ce-am pierdut să-ntoarcă tabloul cu fața spre soare să nu-l mai găsească mereu la-nceput dacă-n izvoare setea-i doboară să-i prindă-ntr-o ramă din focuri ascunse în sevă de brad privește iubite ce simplu coboară se-ntâmplă să doară când simt în tăcere copite ce ard…

Ecou de rubin

rouă și sare n-ai apărut luceafăr peste chipul meu noaptea s-a încheiat pe umăr cu lacrima orbilor și citește la întâmplare un sonet ca o sentință uriașă alergi să cureți zidurile de păianjeni pe ei urcam să descifrez mesajele nordului nu-i mai caut e un blestem să ating vulturii cu un cântec în timp ce perdele de crini se întrec în sărutul câmpiilor șterse și dacă se va întâmpla să-și faci crez din cremene îți voi lăsa brațul stâng catarg peste poduri poți împărți cu el îmbrățișările arse în crezul nostru niciodată nu vei afla prețul pumnului în care te-am strâns rouă și sare

Gina Zaharia

învelește-mă nu înțeleg pianistule de ce tot cânți prin deșerturi când ploi de zori îți ating clapele și te pot încrusta în mii de chihlimbaruri ori te-a orbit vocea din nisipuri și sare de-ai străbătut atâtea leghe de dor să-ți plimbi cântecul într-o caleașcă departe hei m-ai adus cu tine pianistule ai vrut să-i arăți singurătății că mă ai sau făcuseși din mine un mit eu nu reușesc să prind tonul niciodată încurc notele al naibii de bine dar știu ai ales să te reprezint în câmpul iubirii oriunde ai fi nu nu mă tem cuvintele mele nu au timp-probabil nici relief care să-mi răsucească urcușul prin tine pot pune inima chezășie fără să calculez toate râurile uscate de noi poate că plâng pianistule tu vezi-ți de cântecul tău și învelește-mă cu el învelește-mă…

Ecou de rubin

bate miezul nopţii nu mă-ntreba de ce am ales noaptea asta (ne)sfetnicul dragostei în ea am zavorât singura toamna care n-a dat vinului greş dar poate că era prea brumată şi avea sufletul rătăcit prin pietrişul în care am aruncat un plus si un minus inegalabili mă vei visa săpând şanţuri între nord si sud te voi aştepta să vânezi pâraiele dezgheţate într-un hău argintat două flăcări vor umbla bezmetice şi se vor saluta armonios o dată la o mie de ani voi pleca să-mi spăl tălpile de cenuşă clocotită într-o grotă numai a mea vei începe să recompui simfonia în care m-ai răsfăţat când nu eram acasă auzi bate miezul nopţii spune-i cât de hain s-a făcut de când ne-a trişat

Gina Zaharia

și... și toate stările tale mă fac să exist într-o jumătate de cer și-ntr-un lac secetos unde dorm amintirile zdrențuite și toate privirile tale mă descos din portretul de ceară în care ne-am topit cuvintele aprinse într-un descântec lasă poarta deschisă voi trece de miezul nopții printr-un torent de dor închipuiește-ți că adorm într-un concert nebun că brațele tale vor lua forma timpului meu azi ne vom îmbăta dintr-o singură lacrimă și…

Ecou de rubin

schimb de bârfe eram doar noi şi câteva păsări care izbeau nebuneşte pereţii prin sală se auzea murmurul altor minuni şi un diamant spart în palma aveam câteva boabe de dor să îmblânzesc păsările nici vorbă aerul meu fusese răpit de două ori mi-era teamă să întreb de ce toţi juraţii purtau robele depărtării atunci mi-am descheiat cămaşa şi am strigat în pieptul meu cresc flori-de-colţ săgeţile voastre n-au otrava înălţimilor inculpat am mai auzit ţi se va lua dreptul la iubire apoi am văzut umbrele făcând schimb de bârfe…

Gina Zaharia

binecuvântare ucigătoare adormisem lângă trunchiul copacului doborât în ziua în care fulgerul acela trist mi l-a ales să-l duc pe umăr să-l plimb prin deșert să nu-i aflu locul de teama de a nu putea răsuci continentul nostru astfel încât râul care-i traversează pieptul să-l stropească intens cu vin serafic m-ai îmbogățit cu tine la masa orbilor aveam voie să-ți testez ceasul inimii să împart vulturilor secundele goale să descui sipetul în care n-am avut niciodată loc (găzduia singurul incendiu rebel) apa era pentru necredincioși știai că locuiesc la marginea pădurii fără soare respirai în fiecare copac peste brațele noastre treceau munți înțepau cerul din care picura o altă binecuvântare ucigătoare spre înmugurirea trunchiului pierdut

Ecou de rubin

Să-l sun? Tăietorul de sfori locuiește deasupra munților. E cel mai autentic alpinist pe inima mea, dar fiindcă strângea metaforele atât de tare încât spărgea vraja orizonturilor și făcea schimb de iluzii, i-am dat un fir de dor să-l păzească, să-l descânte, să-l slujească, poate îi mai trece din setea urcușului prin ceață. Îl privesc de peste șapte coline, și eu stau de veghe într-un felinar, așa că putem deveni scafandri, să tăiem oceanele peste care au trecut corăbiile stâncilor câțiva ani la rând, fără destinație. M-am luat cu vorba și a dispărut. Ba nu, alpinistul îmi peticește cuvintele cu un gram de noroc, e prins într-un décor fără seamăn… Să-l sun?

Gina Zaharia

favoritul numărul zero incendiu acesta a fost premeditat oceanul și pădurile încheiaseră un pact pe inima ei dormea cu brațele torță în jumătatea estică prea multă liniște în tic-tac-ul refrenului întemnițat într-o zi de octombrie dăduse drumul fluturilor deasupra focului lăcrimau aripile ceruite în gândul tău arde oceanul se răcoresc pădurile timpul măsoară depărtările pârjolite între două ecouri un vis aleargă pe cărări desculțe liber să tacă e favoritul numărul zero

Ecou de rubin

Curcubeul de veghe are culorile tale Ai adunat corole pe sufletul templelor, trandafiri albi și roz, albine de safir și pagina pe care alergi cu izvoarele pe umeri. Probabil ai numărat vreodată stelele pe care le-ai dăruit la dansul cerului dar n-ai lăsat autograful la vedere, oricum te-au recunoscut toate galaxiile. Privirile acestui anotimp îți rescrie zodia cu noblețe, ești liniștea cutreierată de privighetori între aripi de foc și setea care-și scrie inima cu cerneală de gală. Iată! Curcubeul de veghe are culorile tale!

Gina Zaharia

apropie-te… apropie-te! mi-ai lăsat sărutul pe obraz ia-l… păstrează-l în cartea dintr-un sfert de dans spiridușii insulei de cleștar fac tumbe și-l amestecă timid cu fel de fel de mirodenii lasă-ți fracul de astăzi în fântâna de la capătul secetei răcoarea îi va salva de necredință vezi? te-ai obișnuit cu trandafirii somnoroși ți-au împânzit pieptul a Iudă în spirale fierbinți îți înfășoară tălpile gândului apropie-te! sărutul tău ucide?!

Ecou de rubin

apropó navigasem atentă la braț cu arbuștii de corali dirijam spre tine toate simfoniile neterminate aveam permisul de liniște și prima parte a zilei apariția mea de după diguri era străvezie știam că vei oficia logodna punctelor cardinale te urmam așa cum râul urmează matca printre solfegii ceruite martorul din mine amuțise am semnat fără ezitare mai târziu s-au deschis o cochilie cu valorile din rezerva anticariatului colecționa verbele cu impact violet minunat am spus și am decupat o mănușă de spumă apropó mai porți cealaltă mănușă?

Gina Zaharia

Ancoră la reverul iubirii Timpul nostru e fluture pe câmpiile bizantineo zi rege, altădată prizonier în frunzele toamnei și câteodată ancoră la reverul iubirii. Într-o zi l-am găsit lângă un pârâu pregătind undele pentru petrecerea ploilor, avea chip de dor și contur de rouă, îmbătrânise în ochii soarelui și urmărea trăsura apusului. Știi? Un rug plecase bezmetic să aprindă iernile, l-aș fi oprit însă alunecase odată cu avalanșele spre altă primăvară. Și s-au cristalizat imagini verticale…

Ecou de rubin

valsul celor doi nu altădată te-ai fi mirat că pot urmări valsul celor doi nu când pe umărul stâng roiesc albinele pentru petrecerea desprinderii din tine astăzi măsori distanțele dintre femeia care-ți cântă pe stânci și rugul din vârful catargului îndrăgostit departe mersul nostru sub umbrela acelor de azur îmbracă noaptea polară ne prindem de ramuri eu - să rămân fotografia fără urcușuri tu - să-ți înnobilezi temnițele în care vei deveni singurul supraviețuitor al neliniștii și totuși pe brațul meu peroane fără sfârșit…

Gina Zaharia

singurul neadevăr pe care-l mai recunosc fotograf al stărilor reușești să așterni un peron pe tâmplele cerului mă fură infinitul în ochi nepereche și-n înțelesuri străine femeia cu nume predestinat zăpezilor și-a pregătit trena pentru parada rogvaivului de-ți va răsări simfonie flămândă bogată și stăpână pe eșarfa de sare a lumii tale nu-i amesteca intersecțiile astăzi e răsărit mâine temniță sau cine știe diamant într-o peșteră arsă îndepărtează țărmurile pe care au murit păsări aproape toate au vâsle în derivă și traversează senzații de secetă am învățat spinii să înflorească pe cămașa inimii nu vrei să-i crezi verificând rănile nordului ai îmbătrâni într-un portret inestimabil e singurul neadevăr pe care-l mai recunosc

Ecou de rubin

răscumpără-mă femeie în târgul de astăzi s-a vândut ultima copertă de zăpadă zadarnic aștepți am dat-o cu ochii închiși era unicat îți promisesem c-o păstrez odată cu autograful primului impuls s-a tras la sorți a cumpărat-o un zidar cu stare sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace lumina din unghiuri colorate poate m-am înșelat dar dinspre tine urcau munți și-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârie în sfârșit am scăpat de ruscacul în care-ți căram inima …….............. îți scriu dintr-un iad fără tine au trecut zece nori și un înger grăbit mi-a înapoiat ochii și o silabă din numele care m-a orbit atât în rest trebuie să mă descurc ps: urmărește copertele din târguri răscumpără-mă

Gina Zaharia

Ai ancorat la mii de leghe tandrețe Hei, spin de argint aruncă-ți mătăniile pe care le-ai purtat în temnița fără nume, spre mine vin doar avalanșe de sete și mai toate au un mister de renume. Portret de lumină, mângâierile tale întorc file ascunse, mă tem că mi-am rătăcit somnul în palma de strajă, mai lasă-l o vreme să urce prin săbii și vrajă. Corăbier destoinic, ai ancorat la mii de leghe tandrețe, aveai strigătul amiezilor în pieptul cu țărmuri și-o cetate pierdută pe-un val de noblețe. Mai este vreme să-ți aduni fluxul chemărilor într-un joc de noroc, aici și acolo același torent te răsfață nici astăzi nu-i ceață și parcă nici zidul nu mai trece prin foc.

Ecou de rubin

te duceam de mână prin foc ți-am furat lacul te mândreai că l-ai conturat pe vârful muntelui și numai reginele au acces prin pârtia luminii ei bine am împrumutat zodia carelor de vânt și am scuturat cerul calculasem exact distanța dintre mine și tine știam că vei veni să verifici dacă cineva ți-a deformat acel blestem de rubin sau dacă altcineva a îmbătrânit așteptând o barcă din altă dinastie știi câte perle au căzut în prăpăstii sau câte veșminte am dezbrăcat cu lacrima? îndepărtasem spinii și spusesem o rugă probabil că hoții au un singur ochi eu eram oarbă de-a binelea dar te duceam de mână prin foc habar n-aveai că-mi frigeau tălpile cât pentru două vieți cu pieptul dezgolit într-un templu discret și lacom nu mai căuta lacul din ace de zori e pe brațele mele

Gina Zaharia

astăzi toți copacii ard pentru mine m-am trezit la ora închisorilor trebuia să ridic zidul să evadez doar o singură dată îmi era permis când temnicerii își făceau program de-a lungul fulgerelor și tu te-ai trezit încălțasesi bocanci de plumb să nu mă ajungi apoi tot deschideai ușa acelei colivii în care torturaseși dragostea la ce bun când toate umbrele mă învăluiseră de la nord la sud la comanda pustnicilor sunt sigură că ar fi apărut un curcubeu cât de mic să-mi țină locul lângă ferestrele din adâncuri dacă n-aș fi mințit că mă întorc spre iarnă să împart cu tine ce-a mai rămas prin colțuri și să adun izvoarele într-un singur crez privește-mă am atins stâncile dimineața mea e acolo într-o pelerină de tăcere știu că n-ai să denunți dispariția unei iluzii rătăcită prin inimă astăzi toți copacii ard pentru mine

Ecou de rubin

te voi trata preferențial podul acesta e al meu al tău e dincolo de metafore te las să treci doar cât să conjugi enigmele intersectate cu timpul perfect îl păzesc de când lumea de parcă ar fi o bijuterie veritabilă cred că n-am altă îndeletnicire prin casa mea aeriană întemnițată în convenții transparente face bine la ger îndepărtează teama de a nu te îmbăta din nimic ba chiar pune o vorbă de recunoaștere pe podiumul victoriilor cu mine poate fi al tău cât pentru o paradă-două lampioanele vor învăța să-ți cuprindă înaintarea prin ploi cochete spre pelerinajul uitării de sine te voi trata preferențial (cu secetă de zile mari)

Gina Zaharia

torțe în fracuri hai, decupează continentul acela în care am împărțit lumea noastră faguri și candelabre fără număr imagini derulante până la împlinirea crezului celuilalt să nu-l cutreiere vântul să nu lași nicio clepsidră să-mi citească inima să navighezi cu luna pe umeri până dincolo de gustul vinului și mai ales să devii prizonier în sonetul luminilor torțe în fracuri pe țărmuri îndrăgostite repetă după mine paragraful în care enigmele n-au somn doar glezne sărutate instantaneu și un decor care te subjugă hai, desprinde harta culorilor și las-o să navigheze cât o vrea pe brațul stâg va purta jocul privirilor pe cel drept - setea îmbrățișărilor îți trimit un râu umple-l cu toate nerostirile deodată

Ecou de rubin

ai dormit pe aripi de lebedă știu ai dormit pe aripi de lebădă somnul meu nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns te furau ochii închiși în lumină și dacă am lăsat câteva veri să ne împrumute veșmintele am știut că purtam sunete înlănțuite într-o operă inedită de o parte și de alta a zidului ne atingeam palmele ale mele erau prea reci ale tale prea îndepărtate scânteile ardeau într-un joc de silabe întemnițate aruncă pocalul din care mi-ai sorbit chipul l-ai pierdut într-un veac fără ecou din cerul meu plouă nebunește mă voi face râu și voi întoarce vara aceea pe altă pânză

Gina Zaharia

Arcadă Ieri a tăcut vioara s-a risipit dorul s-au scuturat salcâmii în roiuri de albine s-a închis magazinul de antichităţi s-a tras linie peste culoarea verde aici este liniște dincolo - sete umbrele se clatină tremurate inutil să cerşeşti cu sufletul în zdrenţe... Astăzi Se aude inima lunii în lacrimile ploii ca un metronom obosit cântă iarba revelație oarbă sub streaşina verii ecou reverberând undeva foarte departe... Mâine pregăteşte-te să joci rolul pentru care n-ai dormit în noaptea aceea neştiută de nimeni mergi pe frânghie fără teamă cară-ţi mai departe linia subţire din palmă...

Ecou de rubin

Eu, corabie fără pânze Începusem să rup luna, habar n-aveam cât strălucea pe stâncile mele, se lăsase aproape, mi se lipise de piept, de cuvinte, de mângâieri, știam că treci prin izvoarele ei flămânde să-ți speli inima, încheiaseși un pact cu tine: să sfărâmi ziduri și să înalți trofee. Îmbrăcasem câteva raze, le aruncasem pe umerii nopții mele și încercam să ghicesc câte focuri s-au lăsat pe pământ fără să pârjolească cetăți cu ferestre spre tine deschise? Era poate unul într-un lac de lumină, mult prea departe, mult prea străin în îmbrățișări fără chip; M-am întors în turnul meu strâmt, respir adevărul lunii întregi, aerul meu nu e aerul tău nici mâinile mele n-au cules sarea din temnița inimii, să chemăm ploaia de peste tot să împartă podurile, să le întoarcă într-un sens negăsit, tu să rămâi port, eu – corabie fără pânze…

Gina Zaharia

doar câteva caravane de ace Îți las ultimul cântec într-o agonie albastră, e singurul orb care a rezistat focului din deșert. Îl vei înțelege abia când voi fi trecut toate dealurile pe care ne-am trezit mergând împreună. N-are partituri celebre nici măcar un început iscusit, probabil că-l vei împături și-l vei așeza sub pernă, te vei trezi fără să știi de ce (l-am scris pe o tastatură neagră, singura care-mi săruta mâinile). M-au ars cuvintele în scorburile în care m-am ghemuit să te simt, timpul tău trecea pe lângă mine stingher și-mi amintea din când în când, de câte o lege a neprivirilor. Străbăteam imperii cu șerpi fără povești știam că-n veninul lor voi mușca ultima îmbrățișare, încălțasem condurii cu numere false, tremuram fără teamă, puteai să mă oprești... (se împotriveau doar câteva caravane de ace)

Ecou de rubin

ultimul condamnat așteaptă să treacă și ultimul condamnat nu-i închide poduri nu-i arunca sfori peste munții măsurați printre gratii de dor din pumnul tău și astăzi va bea rouă mai este încă un ceas până la turnul închiderii învață-l că lanțurile sunt zile pe podiumuri din tine din el din silabele răsfățate într-un duet amintește-i că jumătatea lui secetoasă se varsă pe izbândă repetă-i asta până la contopirea luminilor cu torentele înghețate în mângâieri de ceară apoi lasă-l să-și caute hrana în temnița unde n-ai fost verde cât să-i cuprinzi foamea poate doar o voce astrală peste care a sărit obosit un solfegiu…

Gina Zaharia

Prin șoaptele inimii tale Rămăsesem într-un lan bolduit, mă întreceam cu firele de iarbă care-ți atingeau cămașa, din când în când peticeam paragrafe cu alte sensuri știam că știi de ce se răsuceşte soarele spre toți macii zilei. Am învățat, pe drum, să-mi odihnesc ochii de prea multe depărtări în fracuri, prin mine se fotografiază copacii îndrăgostiți, cum pot să nu urc trunchiul luminii dacă apare același golf cu ieșire spre cer? Când vei găsi pașii mei pe culori verticale așterne-mi un covor de stele spre dimineața cu miracole, cine știe, poate voi deveni călător prin șoaptele inimii tale.

Ecou de rubin

spre nesomnul iubirii nu pot spune pe dinafară întreg rolul trebuie să-l joc mai întâi în doi timpi să urc prin interiorul unei tulpini spre inima ta ar putea fi simplu extrem de simplu dacă cineva nu ne-ar fi împărțit întunericul în două fluvii și-o mare imensă am încurcat revărsările clipei noastre țărmul pe care așteptam carele dragostei e plin de pescăruși tot mai bolnavi (de dor) cum să-i ajut când i-am purtat pe umeri multe secole și i-am hrănit la masa noastră din faguri de gând? acum i-am orbit pentru ei măcar pentru ei trebuie să răscolesc zăpezile acestei veri să mă caut în tine spre nesomnul iubirii

Gina Zaharia

Te iubesc din pur și simplu Mă echipasem din timp, primisem invitație înainte de naștere și un rucsac în care să-mi duc teama de a nu te confunda cu pictorul dealurilor care tot caută drumeți pentru popas într-o imagine de vară atât cât să umple cămașa de flori și s-o arunce în mare spre alte veacuri. Venisem să-ți cer codul de trecere prin foc, să te aud respirând prin plămâni doborâți de dragoste lângă femeia de piatră arsă, dar m-am ascuns în refluxul culorilor (erai prea atent să nu calc pe cochilii de ploi). Nu ne-am mai fi întors unul în celălalt dacă aș fi picurat inima pe ogorul cu maci ori aș fi renunțat să cerșesc otrava fără de care nu poți trăi sub cupola țurțurilor. Abia atunci te-am auzit strigând: te iubesc rebelo, te iubesc cu patima despletirilor din toate văzduhurile deodată, te iubesc din pur și simplu, doar cu tot sufletul... 68

Ecou de rubin

din ace de zori privește-mă de peste țărmuri sunt pasărea din mijlocul apei care-și îneacă aripile în ecouri subacvatice cinez într-un lan de mărgean mereu deasupra cuvintelor nepregătite niciodată nu-mi găsesc paharul în care ai învățat dragostea să tacă trec de miezul nopții prin același loc las un semn la intersecția luminii cu polul iubirii și schițez un zâmbet pe afișul de mâine poveste cu pagini duble într-un port oarecare nu mă striga n-am niciun nume pe valuri doar o eșarfă mereu întoarsă pe umeri să mă apere de apusuri mai știi când i-am ales culorile din ace de zori?

Gina Zaharia

de-a dreptul stângaci ți-am promis că mă-ntorc să-ți aduc o aripă de seară am pornit dintre zori și-o să urc spre tine pe-o scară de fire de gând și tăceri din atlasul de ieri am cu mine-o vioară și-un vers peste maci un covor o să-ți țes din ecouri de zbor va fi soare pe stânci și aproape vom fi de-un izvor voi uita fereastra deschisă spre est închide-o după tine c-o cheie vei ști că între soare și vest e cântecul meu de femeie îmbracă-te-n el cu sete flămândă din umbre credință să cerni aprinde culori peste ierni cu suflet de vraci pe poteci de lumină-ți voi fi mister de-a dreptul stângaci…

Ecou de rubin

Prizoniera dintre cascade Nu-ți cer să te desprinzi de pe grinzile cerului, te-ai învățat să arunci din când în când, o scară pe care s-o împarți vântului și, mai departe, pescarilor de lumină, cu primul năvod. M-am înscris la polul cascadelor, fără teamă, probabil voi regăsi scorbura lăsată să moară într-un desen de argint, fiecare parte din mine a fulgerat cândva pe brațul ei, fiecare somn stins în tine va arde în trunchiul doborât de nimicuri și va deveni deșert peste umăr. Voi cânta ceva despre prizoniera dintre adâncuri și voi așeza ghirlande de spini peste tot, să-mi ghicești, de-ți va fi seară, veșmântul-scrum din grota copacilor cu ramuri peste cer.

Gina Zaharia

pe altă inimă singura cale spre lună trecea prin dreptul eclipsei îmi trebuiau o trăsură un hotar și o balanță de restul se ocupau zile din calendar când își puneau o dorință și pentru a nu încurca stările boreale am încălțat tălpile de iluzionist am strigat haiducii ierburilor bijutierii de zori și tulpina pe care coborâsem să-mi trăiesc visul era vremea cinei primul popas pe inimă se ciocnesc pahare fine fotografii fac schimb de culori iar sculptorii se închid în cataloage de renume pe fundal e lacul cu lebede suficient să văd prin ochii unui orb poarta odihnei nu degeaba am ascuns eclipsa sub braț câțiva actori de noapte îmi scriau un rol – o pasăre incoloră ciugulește două-trei versuri apoi le transformă într-un sărut pe altă inimă 72

Ecou de rubin

Mai toarnă-mi vin Mai toarnă-mi vin, să mă îmbăt cu tine, Mi-ai spus, într-o poveste pentru doi, Să ne zidim cu dor printre ruine, Să ne-avântăm cu sete printre ploi. Să-mi potolești și foamea de lumină Și pasul, dacă vrei, că știu că poți, Să-mi dăruiești o stea de rouă plină Oricare-ar fi, nu-i loc de tras la sorți! Să-mi pui în suflet perle asortate, Eu beau cât pot și pot ca să te beau, O dinastie-ntreagă ne desparte Și biruri grele inimii tot dau, Mai toarnă-mi vin, mi-ai zis, cu albe șoapte, Eu înfloresc în vinul care-l vreau!

Gina Zaharia

Al nostru hotar Trimite, iubite, o sanie mare, Veni-voi degrabă pe drumul de sare, Nu-mi pasă de-i viscol ori seară târzie, Ninsoarea de astăzi ne e poezie. Aprinde colinde pe drumul spre mine Podoabă-nflorită pe clipe senine, Și astăzi, și mâine, și încă un veac, Iar dorul va fi cu un spin mai sărac. În palma luminii, cu drag or să ardă Doi fluturi orbiți de-atâta zăpadă. Și-atunci vor începe viorile toate Să spargă cu sete oglinzi înghețate. Trimite, iubite, trimite și-o rugă, Calea spre tine e-o sabie lungă, O poartă haiducii de dor legendar Torță de veghe pe-al nostru hotar.

Ecou de rubin

și ce decor purtau coroane de mister și umbre jucăușe veneau din dinastii de cer și-aveau pe gând cătușe ca o podoab-a nimănui rămasă de prin vară erau pe rând joc amărui cu suflete de ceară doi poli uitați pe răsărit de călători celebri iubeau potecile de-argint și se-ntreceau cu cerbii spre vest de saltul peste prag acolo se zvonește că verdele se face drag și uneori orbește pe tălpi doar două flori-de-colț le înfloreau în zare iar valuri tandre fără soț treceau prin fiecare beteală simplă gând și foc în amăgiri sihastre să fie joc ba nu e joc când ai pe umeri astre e-o lume-n care troienesc zăpezile regale și gerul mult prea haiducesc tot scutură petale într-un colind ca-ntr-o paradă doi brazi de dor (un brad și-o bradă) se sărutau amețitor și ce décor (Crăciunul ăsta e al lor) 75

Gina Zaharia

Alt roi de drag Troienele s-au dus spre miazănoapte, La polul meu a nins ceva mai șters, Știu c-o să vii cu galaxii de șoapte Și c-ai să-mi scrii, cu drag, pe univers. Eu voi citi de pe oglinda serii, Pe-alocuri voi zâmbi și știu să-ți fiu, Un fulg topit pe harta primăverii Când mugurii-nfloresc la ceas târziu. De mă privești sub haina de zăpadă, Îți vei zări potecile sărate Din care mă compui când stă să cadă Alt roi de drag pe scări întemnițate. În palma ta mi-ai descântat norocul, Ți-eram și frig, și cald, și depărtare, Și cât de bine învățaseși jocul Când se topea sărutul pe ninsoare! Nu te-neca în setea de lumină, Eu te-am ținut, mereu, mai strâns de mână!

Ecou de rubin

Nu e joc! Și dacă-mi farmeci dorul, când stele-n mine cad, Mai am o rugăciune în vârful unui brad; Ți-o spun cu voce tare, aproape-o strig, să știi, Să nu-mi asculți chemarea, așa-i în poezii! Prin freamătul tăcerii trimite-mi simfonie, Mai am în așteptare la vamă înc-o mie, Nu s-au grăbit. Probabil n-au fost încă datate Ori poartă vreo amprentă cu note eronate! Ne-om întâlni prin târguri, ți-oi vinde vise noi Ai grijă să nu cumperi, sunt toate numai ploi, Nici să-mi repeți refrenul lăsat într-o vioară, Azi nu mai e în vogă, era odinioară! De mă vei da uitării, adică pe arginți, Știu că pe drumul sării cu patimă te minți. Iar de-mi vei spune-n șoaptă: acesta nu e joc! Îți voi răspunde-n grabă cu litere de foc.

Gina Zaharia

Cântec de la tine Iată, iubito, potecile care Au sete de dor cu urme de sare, Vino să trecem mister peste creste, Să scriem lumina în pagini celeste. Cu tine prin zare eu voi să cutreier, Să pui în desagă și-un cântec de greier, Ascultă iubito, un cor de izvoare Te strigă pe nume cu glas de răcoare. Privește spre toamnă, de-acolo vin ploi În verde sălbatic și cad peste noi, Se-ntorc rădăcină în munți fără soț Eu nesfârșire, tu floare-de-colț… Aprinde scânteia din vreascuri de șoapte Să ardă pe inimi, să ardă departe, În falduri de lună incendiu să fie În pași de poveste și de veșnicie.

Ecou de rubin

Femeia-cântec Ești sigur că prin clipa în care mi-ai sculptat Iubirea-n șapte arte și-n ziduri de palat, Trecut-au toți cocorii, și mari, și mici, și gri În fracuri de lumina? Ori astazi nu mai știi Că mă pierdeai în tine și mă găseai târziu Când rătăceam chemare și învățam să-ți fiu O jumătate-ntreagă prin care emigrai De dincolo de sete spre porțile de rai? Odată mi-ai dat rouă din florile sihastre, Eram femeia-cântec și prima dintre astre Care domnea cu pacea în colivii de foc. (Făcusem pact cu ploaia și jocul de noroc.) Purtai straie țesute cu mângâieri senine, Mereu mi-ai spus că-s scumpe și că îți șade bine, Că le-am sfințit cu vinul din care te-mbătai… În firul lor e setea. Dar oare le mai ai?

Gina Zaharia

De-ai ști Tu știi câți spini suspină-n trandafiri? La pieptul meu ești dor pe nerostiri Și foc de-argint. Te prind de mână.Tac. Îmbrățișări duc flăcări peste veac. Au înflorit salcâmii fără noi. Când m-ai zidit în urmele de ploi Ți-eram sărut, și adevăr ți-eram. Tu m-ai ucis pe-ntâiul nostru ram! Am adormit în colivia serii Și te-am strigat cu glasul revederii, Dar tu treceai cu liniștea-n oglindă Spre constelații-n lacrimă arzândă. Ecoul meu se rătăcea în cer, Mereu mai sec, mereu tot mai stingher. Azi ruginește-n pas de nezidiri. De-ai ști câți spini suspină-n trandafiri...

Ecou de rubin

m-ai pedepsit și astăzi aș fi vrut să descânt ceva o poveste împăturită în multe zerouri (să atârne cât mai mult la culori) sau poate o briză-două de necuvinte să… la fereastră cântă un clown îmi ia tot avântul meșterește prin suflet cu dexteritate filosofică nu râd nu plâng dar mi-am uitat descântecul la reverul acelei povești pe scurt înnebuneam daca nu-l zăream mi-a împrumutat straiele mi-a dictat câteva citate celebre sunt pe cale de a adăuga cifre veritabile la târgul cosașilor de stări nesfârșitule am strigat m-ai pedepsit și astăzi

Gina Zaharia

mă bate un gând întindeti plasele sa adunam ce-a mai rămas din crezul acesta debusolat mereu a dormit pe ape zadarnic îi spuneam că scufundările repetate pot aduce dezastre la nivelul inimii mă privea şugubăţ aproape că se distra când trecea câte un vulcan de categoria întâi se trezeşte odată cu tic-tac-ul verde-aprins prăpădeşte toată agoniseala pe nişte steluţe două-ntr-una zice deşi strălucesc cât o mie de sori (aici îi dau dreptate) şi întocmeşte propiile tratate de legi să le respect eu aduceţi felinarele şi spuneţi-mi la ce coordonate sunt poate inventez o galaxie unde să-l trimit spre reeducare apropo cât de des se fac scufundările la cea mai mare adâncime? mă bate un gând...

Ecou de rubin

Îți sunt rasarit În brațele tale, o lume aleasă mă știe regină pe cetini de brad, nu-mi pasă de seara, ades’ furioasă, privește albastru cum stelele cad. Ești astrul de veghe ce știe s-aleagă veșmântul credinței din rug de mister, porți pasul luminii spre zarea întreagă și-ți sunt sărbătoare prin falduri de ger. Ai sare pe suflet și munți fără număr te urcă pe nori cu mine-n tăcere pe palmele clipei, pe brațe, pe umăr mă simți nesfârșire, m-alinți mângâiere. Mai scrie-mi pe sete, s-audă străinii acelor meleaguri ce vor fi venit să-nalțe imperii în unda fântânii, să știe că astăzi port chipul luminii și-n ochii-nserării îți sunt răsărit. 83

Gina Zaharia

Iubire de urgență Iubitul meu, nu e pustiu în astre, Așteaptă-mă de-a lungul unui dor, Azi vom cina cu florile albastre Și-om inventa esență de izvor. Sunt la răscrucea filelor de ieri, Îți port veșmântul dunelor de soare, În pieptul stâng am șapte primăveri Și-n palme rătăciri de calendare. Voi zăbovi puțin în cerc de foc Cât să-mi aprind o lacrimă trecută Și vom începe jocul de noroc Într-o cetate veșnic-absolută. Am să te rog să ieși pe drum de care, Pe-acolo va veni o diligență, O vei zări cu ochi de depărtare; Pe ea stă scris: iubire de urgență!

Ecou de rubin

Doar un pic, doar un pic am trișat! Stelele-au picurat suflet pe rană, de ce, de ce ne mai trebuie astăzi o ană? Mă odihnesc între cioburi de lună, știu că mă vezi, peste râu deseori îmi așezi alte flori în cunună. Le-am ascuns lângă cer, între stânci, printre drumuri presate; pe brațele mele (ale tale atunci) înfloriseră toate. Tot veneau înspre noi zece ploi de mister, ne strigau ne-ncetat, mi-era teamă să râd, mi-era teamă să cer, și, spre zori, doar un pic, doar un pic am trișat! Iată magii cum pier într-un glas liniștit, de ce, de ce n-am începe acum altceva nezidit?

Gina Zaharia

nebunul erai tu m-ai dus de la un sanatoriu la altul la primul rulau filme de dragoste terapie ziceau ei (externare de urgență să nu învăț cum se pliază ace pe inimă) al doilea avea invazie de fluturi fantastic am exclamat când unul mi s-a așezat în palmă de cum am venit (se vorbea în șoaptă m-aș fi înrolat în semiliniștea existenței ba chiar îmi rezervasem un loc lângă un alt nebun) la ultimul se făceau ședințe foto orbilor privește aici îi îndemna fotograful (și el orb) atunci am văzut cel mai tandru surâs din galaxia luminii apoi am orbit nebunul erai tu

Ecou de rubin

Ninsori-filigran Cu mâna întinsă printre stânci, înspre van, Împleteam câte-un vis din ninsori-filigran Şi urcam pe-nserat, înşirând gânduri drepte: Or mai fi, pe pământ, şi ispite-nţelepte? Dacă da, câte lacuri se-adapă din lună, Pescăruşi rătăciţi ai hrănit cu lumină, Câţi te ştiu că trăieşti într-un ceas ruginit? Infinitul ţi-e frate, în el mi-ai zidit Labirinturi adânci şi-nchisori demodate Cu pereţi de azur şi ieşire-n palate; Porţi veşminte de corb însă haina ţi-e roasă, Te-am zărit pe un câmp, aveai fluturi la coasă Şi cântai la-ntâmplare, ce e drept, te-adoram, Mi-erai crez de-ncercare şi în tine-aprindeam O potecă de gheaţă pe care un sol Îşi pictează iubirea cu sufletul gol…

Gina Zaharia

Între doi poli și-o dragoste păgână Mai știu că răsucești clepsidre-n șoapte Și că un fulger nezidit în zori Îți împrumută simfonii de noapte Să le trimiți degrabă-n depărtări. Din toate holdele cu gust de sare Tu m-ai ales, discret și nefiresc, Să-ți fiu ecou, să-ți fiu și alinare Într-un decor cu suflet îngeresc. Am adunat vreo două-trei silabe Să-mi fie prag prin dinastii de dor, Și-am învățat să-ți scriu cu perle albe Când cerul hoinărește într-un zbor. Cu vraja m-am certat la drumul mare, Își sfătuia toți hoții să îmbrace Aceeași haină prinsă-n calendare (Doar eu știam că-i țintuită-n ace.) Atunci mi-am amintit c-ai zis odată Cum că iubirea mi-a făcut fântână La poarta ta. Dar e întemnițată Între doi poli și-o dragoste păgână.

Ecou de rubin

împarțit la doi și niciodata de-ajuns ai învățat licuricii să picteze pe umărul meu aici spic-de-soare dincolo fir din ulciorul dragului mâine câteva scene boreale peste lacul uimirilor și zarva pentru o noapte în care vei fi condus trăsurile în galopul inimii știai că un eventual succes i-ar face șirag între doua veacuri de foc pe o galerie de elita tu i-ai inventat unul e miop dar recunoaște de departe culorile calde celălalt doarme când gânduri sălbatice se arcuiesc ca niște feline pe dunele necoapte al treilea e zidar însă derutează greierii împotmoliți în mâlul curajului de la fereastra mea începe rotația sferelor îndrăgostite calculată cu precizie platonică (ceva confuz împărțit la doi și niciodată de-ajuns) linia destinului se joacă în tușe fine ai grijă să nu amesteci aria culorilor de renume s-a înserat pe umărul meu s-a înserat…

Gina Zaharia

într-o cafea (ne)bună adorato mi-ai zis cafeaua asta e mult prea amară pentru inima de astăzi se-ntâmplă ceva ai pierdut fagurii aceia din piept când ți i-am dăruit am îngenuncheat și nici nu mai știu câte șoapte am mototolit când te vedeam cum pecetluiești dragostea cu stângăcie era amară iubite amară ca steaua care ne însoțea spre prăpăstii gustasem din ea pe furiș am strâns pumnii și am strigat arborilor să-și scuture petale alese apoi am băut amândoi din aceeași ceașcă și ne-am trezit captivi ai uitat că râdeai în hohote am uitat că îmblânzeam iernile și le coloram în prima faza cu eclipsa de sarbatoare apoi ne adânceam în troiene ale noastre adoratule atât de uriașe încât ne-au rezervat astăzi locul într-o cafea (ne)bună

Ecou de rubin

celălalt tu cînd s-a agățat de pieptul meu o pasăre ai ucis-o i-ai smuls penele și mi-ai scris cu ele un poem de dragoste mai târziu ai aflat că pasărea murise instantaneu într-un ciob de nimic sub pene pulsa numele meu către toate orașele lumii erai celălalt tu învelit în ninsori a treia persoană dintr-un glob de cristal desenai cercuri de foc pârjoleai temnițe și învățai orbii să mă vadă

Gina Zaharia

umbrele dor? femeia cu torțe de amiază împarte distanțele dintre alb și negru nu vede nu aude doinește printre cerșetori de ocazie frânge poteci una ici una colo... (umbrele dor?) ceruise o carte pe inimă umpluse anonimatul cu vitralii de suflet apoi pierduse la loteria tonurilor de culori prea adânc contrastul ce le-ar fi unit prea adânc...

Ecou de rubin

Ploaia zidită în rate Ce tot cauţi femeie desculţă pe cărări îngheţate, ce rădăcini îţi aduni şi ce sens te trimite spre noapte? Jumatate din tine se plimbă pe râu de cuvinte, jumătate priveşte cum gerul lacom te-nghite. Treci peste hohotele sparte prin foc de tăceri, ești ploaia zidită în rate și semnul de dor - singur pe-o carte de mângâieri. Lăsă-ți, femeie, pașii pe stânci, mai aproape de cer hotarele-ți sunt lacrimi adânci îngropate-n mister.

Gina Zaharia

despre conturul la puterea inimii împachetez lacrimi de vioara pentru veacul nostru însa cineva mi le tot fura îmi lasa o sabie pecetluită cu rubin și ea furată de la gala zeilor din când în când întorc izvoare spre răsărit și aștept într-un tablou nedefinit să pot descompune lumina dintre mine și tine o pasăre îmi alege insula pe care s-o pot scrijeli în voie te-a căutat și astăzi să-i desenezi harta spunea ceva despre conturul la puterea inimii n-am prea înțeles treceau canioane cu grăniceri de foc și pârjoleau o cifră cu soț adevărată adevărată…

Ecou de rubin

soldatul de pe creste nu dansăm astăzi iubito e nor iar tu porți același coș cu flori mereu albe le-ai împrăștiat pe rochie pe gât pe tălpi și-s pline de albine tomnatice parcă nici raza din păr nu ți se potrivește perfect ai ceva din Antares la vremea rugăciunii știi iubito eu sunt soldatul de pe creste fără vioară dar am dansat astăzi iubite florile de la ușa colibei tale te invadaseră mi le răsădiseși spre seară în ochi pe brațe le-ai tăiat tulpinile zadarnic uiți că adormi pe ele și mă strigi într-un țărm de ploi negre

Gina Zaharia

ca un oaspete flămând treci prin ușa peșterii mele te întrebi de ce n-am zăvorât-o odată cu prima cădere de grindină de ce n-am scrijelit-o n-am împărțit-o celor fără de teamă uneori te întorci noaptea să-mi răpești somnul în care te-am încătușat și te-am eliberat cu tandrețe pleci înainte să-mi dau seama că aici se opresc păsările călătoare când mor în propriul lor cântec știu bine asta îmi tot povestește un copac cu vocație din vecinătatea destinului meu și râd ca un oaspete flămând la o masă goală…

Ecou de rubin

Cafea amară Era mult ger, amarnic şi nătâng, Prăpăstii se-ascundeau în ochiul stâng, Dar îmi plăcea cafeaua ta amară Din praf târziu cu armonii de seară. Când am simţit că-ncep să mă înec M-am agăţat de norul cel mai sec Şi a plouat cu noi, a câta oară, Cu hohot ars în dinastii de ceară?! M-ai luat de mână ca şi cum n-ai şti Că veacul nostru are doar o zi, Dar ne-am pierdut în torţe-amăgitoare Lâng-un pian şi-un semn de întrebare. Şi-acum simt gerul, încă n-a apus, Căldura s-a-ndreptat în sens opus Şi-am îngheţat în straiele de nea… Şi mi-am uitat mănuşa-n palma ta…

Gina Zaharia

Călător prin cuvinte De câte ori mă-ntreb de-ai obosit Drumeț cu tolba prinsă-n calendare, Zăresc o stea pe-un colț de răsărit, Și înțeleg că încă n-ai hotare, Că pentru tine drumul e acasă Și niciun mal nu trece peste pod, Că porți în suflet toamna ca mireasă Că ea-ți cunoaște al iubirii rod. Te-mbracă ploaia în cetăți uitate Pe țărmul plămădit cu mâini de lut, Acolo și-a clădit un orb cetate Și mă întreb de nu l-ai cunoscut?! El tot simțea un fulger că-l străbate Dar asta s-a-ntâmplat foarte demult...

Ecou de rubin

apasă tasta-oglindă apasă tasta-oglindă nu-ți pot vedea licărirea aceea care sparge bariere câteva ravagii înfloresc în ciuda mea pionierat în bulbii spinilor pe valea ghețarilor apasă cum să te conving că întunericul e atât de ocupat să mă pândească încât își trimite scrisori false cu doi x curăț strada cu ele ce pot să fac de-aia zic dacă le găsești umple toate prăpăstiile dar apasă odată e ca și cum ai juca șah pe inimă când lipești regina de puls te alegi cu o cursă la capătul nebuniei nu doare mai mut decât te-ai zdrobi de un zid crezând că treci prin el

Gina Zaharia

Din brațele mele, zidul cerșetorului Și-apoi, ce-mi pasă dacă cerșetorul de lângă zidul magazinului de antichități a recunoscut sau nu acele ceasornicului în dimineața în care se așezase la masa vântului, sau dacă un cotidian important a ținut prima pagină cu rețeta de dulcegării pentru mileniul viitor, dacă o femeie a alunecat pe o pojghiță de fericire exact în ziua în care și-a cumpărat un talisman pe incendii? Ar trebui să-mi încarc memoria cu numărul de telefon al celuilalt eu, nu mă aud oricum, poate doar în șuiratul trenului de duminică seara care sparge tiparele oricărui calendar. Mai bine împăturesc frunzele rămase în colțul camerei de zi după ce s-au ofilit planetele pe care-ți recunoscusem chipul, poate cândva voi lua pe ele un ghid de orientare… Bravo! parcă aș fi observator de taine prin vitralii, cât să mai înțeleg că eșafodul funcționează doar pe cer senin și numai între petice de inimi, că Dumnezeu m-a învățat să rabd în timpul celui care nu-și lacrimează numele, dar, mai ales, să fac din brațele mele zidul cerșetorului?!...

100

Ecou de rubin

Într-un lan de vrăbii

(în memoria tatalui meu, Alexandru)

Începuse ploaia într-un lan de vrăbii, tata nu mai reușea să cosească fânul pe lună mă rugam să se scuture toate neîmplinirile odată cu încărunțirile profetului care-și strecura gândurile în palmele mele bătătorite cu strângeri de suflet. Obosisem în truda din pieptul lui fără să știu că setea-l rodea sub haina pământului, repetam întruna singurul refren nobil din felinarul unei zodii cu multe rămășaguri pierdute, ce forță aveam eu să cern norii și să repartizez calendarele pe stări despletite în zâmbetul paralizat fără martori, fără copiile mesajelor străpunse în pieptul nedumeririlor?! Începând de mâine am să strâng fânul, mi-am propus, ferindu-mă de arșiță, voi avea un rol de trecut prin brazda secerată sub ochii mei, se vor forma munți repezi cu hotare fără adresă, astfel voi reuși să ajung sub lună unde tata a lăsat să se vadă lumina unui joc măiestru. Singurătatea ierbii crude va străpunge inima primului cosaș venit să admire suflul păsării Phoenix, am să-i povestesc, într-o zi de sâmbătă, cum se certau notele pe melodii vechi, anonime și foșneau în dansul secret al recunoașterii de sine. Dar până atunci, ajută-mă să-mi regăsesc poienile unde a dispărut lanul cu vrăbii… 101

Gina Zaharia

corăbierul își înalță pânzele dimineața devreme respiră cât vede cu ochii apoi îngenunchează cât pentru o mare de luceferi se șterge pe tălpi corabia lui are pod transparent bun pentru schimbul de inimi acesta parcă n-ar fi adâncul meu zice ultima oară l-am învățat să fie discret să se răsucească doar în cazuri de magie forțată or el împarte replici academice pe la colțuri de val ba chiar și-a pus eticheta de îndrăgostit mai încolo un pescăruș îi răpește glasul pentru un anunț estival minunați-vă strigă cine știe la câte catarge vom trăi navigarea prin noi cu intensitate nobilă țelul său poate fi și al tău urcă acum corăbierul ți-a șoptit numele

102

Ecou de rubin

Zidar de nimicuri Un greier orb învățase să fure solfegii din cugetul unui cosaș – până mai ieri degustător de stări la cina unui felinar. Prinsesem loc în mijlocul toamnei pe un bulgăre de sare; de multe ori am avut tendința să-l vând unui ceas de scântei care bătea în nordul deșertului! Altfel aș mai fi auzit despre patima bietului zidar de nimicuri? Își spunea greier de duminică! Cu siguranță exagerase fiindcă nu știa că puful de păpădie i-a împrumutat straiele și nici nu întrebase iarba dacă l-ar fi găzduit vreodată în oglindă. Am auzit că te poți îndrăgosti de greieri cu frac alb și drum în zigzag numai dacă au învățat să țină treaz visul de-o lacrimă dintr-un cântec de gheață! 103

Gina Zaharia

ediție de suflet sub teiul din inimă astăzi bate mai puțin vântul acolo și-a adus merindele femeia de vineri seara poduri întoarse din zori și creioane de safir sângerase ușor la glezna tăcerii dar marcase cu lumină frunzișul în care înnebuneau ferestre nostalgice cu gust de fructe coapte iertase toate pariurile care-i trecuseră prin piept de luni până joi și împletise câteva șoapte dragi într-un joc de iederă pe brațul stâng prin ochii ei trec dealuri în frac intens spre orizonturi înfometate niciodată n-a fost mai aproape de teiul sub care va scrie ediția de suflet pentru următoarele zile

104

Ecou de rubin

3S când ți-am spus că pânzele incolore nu-s pentru alpiniști nu m-ai crezut ai mizat că tehnica ta e modernă nu dă greș că așa proceda pianistul anonim când își înălța acordurile te privește nu te văd nu te cunosc nu-ți întind sfoara de rezervă descurcă-te mai întâi din mreaja ițelor vezi au un sens nimic nu-i de-a valma în jocul cu orizonturile la stânga e scara principală trebuie s-o cucerești 3 S (simetric sistematic sincer) apoi îți potrivești ochelarii de drum îngust hm credeai că-i simplu pietrele de pe povârnișuri s-ar putea să se desprindă la un gând eronat au ciudă pe cățărătorii ad-hoc care cutreieră stângăciile cam atât aaa era să uit am țesut un veac la pânza aceea...

105

Gina Zaharia

simplu şi original dacă m-ar fi învăţat mama cum să aşez la vedere tablourile mâzgălite când aveam chef să nu fac mai nimic aş fi ştiut astăzi să cochetez cu marile galerii în care admiratorii se întrec să pună pariuri abstracte dacă m-aş fi adunat de prin ierburi când încă nu treceau de mine şi puteau fi modelate poate aş fi adăugat astăzi un păstor care să-mi poarte fluturii pe cămaşa de in ars dar cum nu mă obosesc în niciun semnal la porţi răsăritene îmi trec jurămintele dintr-o mână în cealaltă le îmbrac simplu şi original apoi le trimit să mă anunţe unde sunt

106

Ecou de rubin

stop-cadru te rog puțin mai la dreapta așa privește serafic acum imaginează-ți că fixezi ora pe cadranul tăcerii auzi zborul porumbeilor un bătrân înjură că a pierdut tramvaiul de și un sfert fă-te că nu-l auzi așază-ți șuvița adusă de vânt și citește ultimele știri poți juca șotronul nu ezita ar fi indicat de pe un continent pe celălalt dacă nu poți sări direct strigă stop-joc apoi apeși pe tastatură cu și mai mult curaj începe să-ți placă nu-i așa lasă telefonul rațiunea mereu sună la aceeași oră doar știi că știi să împarți matematic existența ta e perfect pentru astăzi și suficent pentru mâine închide portbagajul și du-te la galeriile de iluzii poți încheia un troc cu vreun nostalgic nu uita să revii până atunci stop-cadru te rog

107

Gina Zaharia

și mi-e bine așa mai vreau o cană de ieri și-o colină împădurită apoi spune-mi exact la ce oră trece curcubeul care se întoarce duminica trebuie să mă zărească și pe mine cândva nu sunt de lemn doar am în pumn chibrituri când eram mică adică nu ceream curajului nimic am pus deoparte un piesaj pe care-l rostogoleam până se sătura de mine e adevărat acum i-au mai sărit câțiva pomi pe ici-colo dar îl revendic îmi lipsește la fiecare cină uneori mi se pare că am transferat pe lună tot rostul meu telepatia funcționează la cote de franchețe singurii mei vecini își scriu veșnicia cu litere întoarse o citesc când și când la flacăra chibritului și mi-e bine așa știu în ce iad sunt aripile oblojite

108

Ecou de rubin

din cel mai secetos veac îți scriu cu acele apusului și Doamne mâna-mi sângerează abia acum văd câți ghimpi au prins rădăcini în palma prin care transferasem în tine lumea în care-mi duceam spre stele răni aurii în Carul Mare am lăsat prima noastră vioară se degradase de-atâtea nuanțe și-apoi cântase prea mult la un bal mascat modelat după tiparele celuilalt tu începuse să fure note înalte mai bine acolo decât niciunde în coamele cailor sălbatici ai inimii mele am prins iubirea apoi am strigat sunteți liberi dezorientați-vă pierdeți cadența prin care m-ați aflat la marginea unui ocean scrijelind valurile să nu vă mai prind pe țărmul meu îmi adun scoicile în care am trăit câteva furtuni și-o vară nebună apoi voi porni spre ghețari să-i îmbrățișez cum îmbrățișează vântul zvonul că am fi fost doar un lan de duminică din cel mai secetos veac 109

CUPRINS un motto curajos ….…………………………………………… poemul cu slovele-ntoarse …………………………………….. pe tastatura inimii ……………………………………………... acum acolo aici ………………………………………………... la ora în care înfloreau caișii ………………………………….. sete de foc ……………………………………………………... într-un vis haiducesc …………………………………………... și-n alt veac ……………………………………………………. câtă iarnă va începe din nou? ………………………………….. Ziua când m-ai uitat pe dig ……………………………………. Străinul ………………………………………………………… Între doi poli și-o dragoste păgână ……………………………. Exilat din tu în eu ……………………………………………… Tu fluture, eu pasăre de foc …………………………………… Cu sevă de mister și frumusețe ………………………………... Un câmp de maci pe-o oază de hârtie …………………………. Un rol spre tine ………………………………………………... Tu vei fi eu, ucisă în culori ……………………………………. Iarnă magistrală ……………………………………………….. Cu tot ce e, cu ce n-o să mai fie ………………………………. închisori fără gratii ……………………………………………. răpește-mă …………………………………………………….. ce spuneam? …………………………………………………... o singură inimă ………………………………………………... eden cu fluturi …………………………………………………. poți veni și tu ………………………………………………….. singurul supraviețuitor al neliniștii ……………………………. candidez pentru iubire ………………………………………… Biografia unei nimfe …………………………………………... copite ce ard …………………………………………………… rouă și sare …………………………………………………….. învelește-mă …………………………………………………… 111

11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

bate miezul nopţii ..……………………………………………. și ……………………………………………………………….. schimb de bârfe ……………………………………………….. binecuvântare ucigătoare ……………………………………... Să-l sun? ………………………………………………………. favoritul numărul zero ………………………………………… Curcubeul de veghe are culorile tale ………………………….. apropie-te………………………………………………………. apropó …………………………………………………………. Ancoră la reverul iubirii ………………………………………. valsul celor doi nu …………………………………………….. singurul neadevăr pe care-l mai recunosc …………………….. răscumpără-mă ………………………………………………... Ai ancorat la mii de leghe tandrețe ……………………………. te duceam de mână prin foc …………………………………… astăzi toți copacii ard pentru mine …………………………….. te voi trata preferențial ………………………………………... torțe în fracuri …………………………………………………. ai dormit pe aripi de lebedă …………………………………… Arcadă …………………………………………………………. Eu, corabie fără pânze ………………………………………… doar câteva caravane de ace …………………………………... ultimul condamnat …………………………………………….. Prin șoaptele inimii tale ……………………………………….. spre nesomnul iubirii ………………………………………….. Te iubesc din pur și simplu ……………………………………. din ace de zori …………………………………………………. de-a dreptul stângaci …………………………………………... Prizoniera dintre cascade ……………………………………… pe altă inimă …………………………………………………… 112

43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72

Mai toarnă-mi vin ………………………………………………..

Al nostru hotar …………………………………………………..

și ce decor ……………………………………………………….

Alt roi de drag …………………………………………………...

Nu e joc! …………………………………………………………

Cântec de la tine …………………………………………………

Femeia-cântec …………………………………………………..

De-ai ști ………………………………………………………….

m-ai pedepsit și astăzi…………………………………………….

mă bate un gând ………………………………………………….

Îți sunt răsărit …………………………………………………….

Iubire de urgență ………………………………………………...

Doar un pic, doar un pic am trișat! ……………………………...

nebunul erai tu …………………………………………………..

Ninsori-filigran ………………………………………………….

Între doi poli și-o dragoste păgână ……………………………...

împărțit la doi și niciodată de-ajuns ……………………………..

într-o cafea (ne)bună …………………………………………….

celălalt tu ………………………………………………………...

umbrele dor? ……………………………………………………..

Ploaia zidită în rate ………………………………………………

despre conturul la puterea inimii ………………………………...

soldatul de pe creste ……………………………………………..

ca un oaspete flămând …………………………………………...

Cafea amară ……………………………………………………...

Călător prin cuvinte ……………………………………………..

apasă tasta-oglindă……………………………………………….

Din brațele mele, zidul cerșetorului ……………………………..

100

Într-un lan de vrăbii ……………………………………………...

101

Corăbierul ………………………………………………………..

102

113

Zidar de nimicuri ……………………………………………... ediție de suflet ………………………………………………... 3S …………………………………………………………….. simplu şi original……………………………………………... stop-cadru te rog ……………………………………………... și mi-e bine așa ………………………………………………. din cel mai secetos veac ………………………………………

114

103 104 105 106 107 108 109