Lacrima cu multe c(k)arate by INSEMNE CULTURALE

Gina Zaharia

Lacrima cu multe c(k)arate

Tehnoredactare: Gina Zaharia Coperta: Mihai Cătrună Editor: George Terziu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României ZAHARIA, GINA Lacrima cu multe c(k)arate/ Gina Zaharia – Satu Mare, ISPIRESCU, 2014, ISBN 978-606-93569-9-9

ISBN 978-606-93569-9-9

Voci ale aceleiași simfonii Gina Zaharia, premiată la concursul nostru de literatură (Editura Ispirescu 1/2014) este o poetă adevărată care scrie o poezie postmodernistă din care nu lipsesc motive ca: omul nopții, singurătatea, străinul, femeia- scoică… Volumul este o călătorie inițiatică neapărat pe mare, un fel de Ulise în căutarea ursitei. Femeia-scoică, în călătoria spre continentul clandestin. Metaforele, care surprind de cele mai multe ori, nu au decât o legătură pertinentă cu firul căderii în iubire. Impresia de flashuri de poeme într-un vers abundă. Poeta pare un fin scamator al lumii, inspirată dar și detașată de ea. Și dacă nu înțelegi bine mersul valurilor care te trimite de la ocean, glezna pământului, scorburi, pescăruș, foame, catarge, rochii de spumă, asfințituri nebune, ghețari, cerșetori, totul se termină brusc: Apropo, tu știi să înoți? Oceanul e în pieptul meu. Poeta desenează cu raze de inimă și hrănește mulți cai sălbatici la marginea rugului într-o curajoasă și plină de imaginație atitudine creativă. La ferestrele sufletului bat revoltate frânturi de idei, imagini, metafore într-o achiziție valoroasă de lacrimi cu multe c(k)arate. Atingerile imaginative au reverberații în festivitatea agoniei, uneori în lutul (ne)umbrelor, iar alteori în scrinul ce-ți sunt. Poezia religioasă trage zăvoarele ușilor, închide în neputința sufletului de a se înălța dincolo de invențiile cotidiene ale vieții, cu întâmplările ei sau cu drumurile care duc spre 3

anonimat. Gina Zaharia se desprinde din retorica ungherelor (in) conștiente ale versului alb și pătrunde cu un lirism nedisimulat într-o zonă îndelung habitată de poeții lumii, aceea a metaforelor cuprinse de ritmul și de rima versurilor (Suntem la punctul zero, soldat necunoscut, A înflorit misterul, într-un rai de hârtie, Din ram în ram). Gruparea poemelor pe mai multe voci ale aceleiași simfonii descătușate din preaplinul unui suflet sensibil care coboară în berna suferințelor sau se înalță pe piscurile unor necuprinse zări, romanțează într-un mod surprinzător volumul. Ploile curcubeului cad necontenit pe potecile sentimentale ale poetei Gina Zaharia, lăsând parcă veșnicia nu numai să se nască la sat, așa cum spunea poetul Lucian Blaga, dar și să continue în epistola nescrisă și-nvechită… a universului poetic al marii familii a celor care mai scriu, încă, literatură adevărată. Liliana Terziu Boian

Gina Zaharia

doar secretele dospite în lacrimă chiar și omul nopții era gelos de câte ori întârziasem să-ți arunc inima găsise ghetele cu care m-ai așteptat ultima oară biletul de zăbovire prin foc suplimentul de răbdare care începea cu lasă poate etc farfuria din care gustasem singurătatea chiar și surâsul tău sarcastic dar inima ioc intrase într-un fel de transă uita că a mai trecut pe acolo făcea semen pe tălpi căuta indicii să pricep odată că m-am înecat exact în teritoriul lui și alt lac mai adânc nu este în caz că asta vreau că vântul a fluierat de patru ori în cruce ducă-se pe pustiu mi-a șoptit toată otrava nu face cât lumina din ochii tăi când ceri pace cu tine l-am confundat cu îmblânzitorul de la circul străzii uneori îl simțeam fluierând sub ruine alteori a uimire niciodată nu l-am comparat cu celălalt tu abia când îți ștergea tăcerea am știut încotro s-o iau războinicul meu drag cum mi-ai adunat doar secretele dospite în lacrimă sunt ale tale acum ți le dăruiesc cu tot freamătul lor

Gina Zaharia

cum (de) supraviețuiești am locuit o vreme lângă ocean eram două golfuri cu ieșire la cer Doamne nu-i așa că aveam voie să plimbăm toate undele până la ușa raiului (am și acum câțiva bănuți de la vămi) aș fi vrut să împiedic refluxul însă altfel n-ar mai fi avut rost înălțările aproape perfecte ne-am hrănit sufletește însă eram mereu flămânzi și pentru că deschideam ferestrele în același timp ne-am ales cu o recompensă astrală un resort incandescent între inimi deodată te-am văzut într-o barcă de salvare alunecai prin ochii mei plânși nu mi-ai lăsat curajul de a înota laolaltă cu rechinii nici nu mi-ai spus dacă ți-ai luat hrană pentru adăpostul cel nou vâslașii erau prizonierii altui destin crezi că te-au înțeles dincolo de fereastra ta a mai rămas o parte din mine trebuie să am grijă la zvonuri vor trâmbița negreșit ea ascultă sosirile nu știe că ai spart răsăritul nici că va trebui să se acopere cu pânze de ieri din când în când răsucește butonul de alarmă se activează cam la nouăzeci procente de dor la cota maximă se blochează curios îmi vorbește despre falduri de memorie pe o insulă cu nume drag odată m-a încuiat într-o scoică mi-a dat drumul în larg și mi-a spus așa mor perlele care n-au gps-ul iubirii aaaa tu ești femeia din temniță despre care s-ar fi scris acum o groază de ani… supraviețuiești cum (de) supraviețuiești? 6

Lacrima cu multe c(k)arate

e aproape sâmbătă din șoaptele acelea am făcut figurine cu noi le-am botezat apoi ne-am odihnit lângă mormântul florilor de măr un pustnic căuta prilejul să ne cânte l-am urmat tu înainte eu dincolo de mine era ceață în dodii oțile urselor întăreau făgăduința noastră aruncau felinarele stinse am împărțit milimetric fiecare pod te-am ajuns cu gândul meu șchiop apoi am scos din inimă singura diademă pe care o aveam erai pregătit să mă vezi așa îți povestisem într-o altă viață că mă îndrăgostesc doar sâmbăta fiecare zi începea cu s răbdarea ta mă scotea din minți nu degeaba am locuit într-un mirt avea ceva din parfumul tău rupeam din el îmi umpleam pragul hoții de fulgere au dispărut de la primul până la cel neutru i-am atârnat în ștreang așa le trebuie celor care degradează intens grădinile mele grupate pe culori e aproape sâmbătă izvoarele au ieșit la promenadă le ador îmi șoptesc numele cu grație doar ai plătit pentru asta

Gina Zaharia

în peștera inimii nu n-am dispărut pur și simplu tocmai am terminat de modelat șoaptele uitate într-o scânteie îți amintești? au ars pădurile cu verde cu tot mare prăpăd în două inimi cardinale! ne-au revendicat îndată vreo câteva fulgere le-am urmat fără ezitare în peștera pieptului am respirat aerul tău hoinar transferul de stări era vital mi-ai spus îmi plăcea să te cred știam că niciun vraci nu poate dezlega lanțul de apă și foc (doar îl înnodasem cu sete) aveam să traversăm toate meridianele iubirii înainte și înapoi apoi să coborâm din tabloul acela străin nu era al nostru îl împrumutasem pentru povestea de-o secundă și-atât...

Lacrima cu multe c(k)arate

prin arginții înrobiți regina știa că încătușase un zidar al insulelor oarbe în zărea deseori cum flămânzea în neliniștea pânzelor până mai ieri ancorate într-un solfegiu uneori îl asculta spărgând cioburi pe potecile pe care venea cu gloata de grade după el râdea și râdea și-și spunea un crez de-ar rătăci drumul zicea străinul acesta distruge coordonatele gândurilor depinde de maree de va avea norocul să apară refluxul poate voi mai săpa un tunel-două spre est sau cine știe voi ascuți și mai mult sunetele inimii apoi le voi închide în fulgerul cu care îl voi ucide trebuie să-l ucid măcar în vis altfel voi încălca regulile fântânilor regale puse mâna pe tâmplă și văzu carul cu violete umplând cerul respiră odată respiră terapia e pentru cei puternici dă liber călăilor de duminici trimite-i pe pustiu jocul acesta nu e al tău e al piraților atunci abia atunci s-a auzit lacătul eliberării de violet înainta prin arginții înrobiți atât de mult… 9

Gina Zaharia

te voi striga cu majuscule tu vâslești spre un continent clandestin eu la voia întâmplării insule prețioase deschid între noi focuri cineva poruncește aruncați vâslele tu veghezi flacăra eu dorm pe ape să mă trezești la apelul sirenelor le voi fura vraja să răstorn toate valurile nordului din brațele tale de dincolo de adâncuri te voi striga cu majuscule două câte două pentru fiecare eu

Lacrima cu multe c(k)arate

de după eclipsă vrei să-ți culeg fragii aceia din vârful prăpastiei vrei un singur crez e până la ei dacă-i recunoști pe timpul nopții ar mai fi o strângere de inimă o temniță o masă și o cană de lut modelată după limbajul iubirii zici că n-am curaj hmm ai văzut fotografia de ieri în care o femeie ducea marea pe umeri și mergea și mergea câteva corăbii doreau să-și caute rostul le găsise un port provizoriu și se tot mândrea cu marea încorsetată în mijlocul unei furtuni fantastice ei acum imaginează-ți că lasă marea pe iarbă vino mai aproape privește-i brațele sunt ale tale cu ele va zbura spre piscurile nimănui trebuie doar să aștepți într-o clepsidră-forte acolo vor înflori fragii dragostei de după eclipsă

Gina Zaharia

mereu întârziați desenez cu raze de inimă scena în care mă ghicești în ochii timpului nostru împachetezi și despachetezi legăminte uneori prea limpezi în fața unui crez dezorientat iubirea e un șarpe invizibil mi-ai scris cu litere de foc de parcă n-aș fi știut că în temnița cu valori năvălesc râuri de înaltă ținută unele mascate perfect în vocea unei oglinzi altele cu zale pe tâmple simple dar cochete acolo suntem regi doar acolo putem topi ghețarii cu fracuri legendare în alb și negru și dacă herghelii de doruri duc soarele nostru spre nord e pentru că ne-am născut răsărit într-un ocean cu două corăbii mereu întârziate

Lacrima cu multe c(k)arate

pentru rondul de gală e clar ai venit să mă risipești prin ceruri străine probabil ai câteva avantaje în stânga pieptului și zici că-s arme douămiiste ție da ție îți spun lasă-le la intrare fereastra mea se închide automat la adieri neutre și nici nu e ziua în care să gust senzația de sete rubinie jocul tău e încheiat pe umăr cu un simbol pacifist (stindard al mesajelor seci) se aud reverberațiile zarurilor aruncate la derută toate sunt ale tale ori le-ai împrumutat pentru rondul de gală? îți trec prin suflet batalioane de încercări le văd adesea pe strada principală așa că nu mă surprinde nici măcar lumina aceea sofisticată din dreapta felinarului stins la ultima furtună pe aici nu sunt poștalioane îmi duc în tolbă mai toate săgețile cu otravă personalizată mă întreb cât de bine ar prinde măcar una în pieptul tău

Gina Zaharia

unu-doi-trei femeia-scoică veghează cum se răsucesc valurile într-un cântec rătăcit și sublim ca o inimă de pasăre înghețată într-un zbor de rubin unu-doi-trei și oceanul pornește în pelerinajul cu săbii câțiva atleți de dor spun că e interzis să urci în poeme după ce ți-ai legat singurătatea la ochi dar sigur se referă la statuia din jurul scoicilor mă prefac că dorm cineva mă așază într-o culoare uniformă zău că mi-e bine un fel de îmbrățișare sălbatică din ierburi și acorduri unanime sau poate un pescar își coase povestea de cealaltă față a stării...

Lacrima cu multe c(k)arate

comoara renunțasem la ea pentru un refren imperial știu că era toamnă prin toate ramurile paradisului îmi luasem rămas-bun în trecere apoi a venit un vultur și a dus-o departe într-o iarnă peticită strălucea pe meridiane spiralate se risipea din mine agoniza dar n-o auzeam mă striga sacadat în locul ei trișa o ruletă înghițea toate valorile pașilor vechi abia atunci mi-a fost teamă și dor nu mai este și nici nu știu de unde venise la pieptul meu colecționarii mi-au spus că în locul ei se vor ivi fântâni fantomatice să cred să nu cred dar poate cărturarii mei de încredere vor ști să-mi întoarcă secretul cercului incontestabil

Lacrima Gina cu multe Zaharia c(k)arate

cocor desculţ ai uitat la mine un cocor desculţ îl pregătiseşi prea devreme de drum aveai impresia că dacă te descurci la vămi ai scăpat de iubire te-am zărit în pragul amiezii o divinizai rupeai frânturi din poduri şi spuneai ţie nu-ţi trebuie îngerii poposesc în mijlocul flăcărilor să le binecuvânteze când am trecut prin ochii tăi mi-era cald descoperisem câteva cuiburi de pace cocorul îmi rostea numele cu precizie îmi scrijelise fiinţa gata l-am adoptat ştiu ce măsură poartă pe inimă

Lacrima cu multe c(k)arate

luaţi şi pietrele mele veniţi veniţi şi aruncaţi cu pietre am şlefuit cândva un cuvânt-două şi am folosit alchimia inimii aduceţi eşafodul călăul şi-a strâns ajutoare îi este teamă să nu rateze va ridica ştreangul mascat să nu se agaţe de el un fel de poezie păgână ce-ar însemna să prind aripi exact când bate amurgul mai cu foc şi să orbesc adunarea aş râde pănă la cer din ochi mi-ar cădea perle necoapte ce vor hrăni mulţi cai sălbatici la marginea rugului abia atunci se va deschide pagina de mijloc pentru însemnări importante degetele mele vor strivi glasul prin care am cântat deasupra oceanelor nu vă înghesuiţi e loc pentru toţi luaţi şi pietrele mele sunt deja arse…

Gina Zaharia

şi n-am avut mâna întinsă n-am avut mâna întinsă acel mărunţiş (s-a întâmplat a fi de aur) tocmai salvase un foşnet prin pădurile în care un rege îşi alesese tronul din ban pe ban am ridicat o fortăreaţă ştiam bine rostul şi verigile încrederii ici-colo mai strecuram un zâmbet apoi îl făceam pierdut doar umbrele mele mă înspăimântau uneori când aveau invitaţi de onoare agonizau într-un mod original trebuia să le trezesc să le promit că în fiecare noapte le voi pune un citat sub pernă ştiu sunt datoare cu fotografia în ansamblu daţi-mi un termen să vă înapoiez toate privighetorile prin care mi-am trecut crezul şi să vă mai spun ceva sub mine o mare de iubire împărţea muguri albi şi n-am avut mâna întinsă...

Lacrima cu multe c(k)arate

lagăre de artă spune-mi că tu eşti mătăsarul care-mi laşi veşminte la alegere dincolo de răscrucile toamnelor au fir unicat probabil nici nu atârnă prea greu la festivitatea agoniei n-am ajuns niciodată să le ating o nimfă le tot probează aşază nasturii pe pieptul tău şi ridică din umeri norocoaso îmi zice ai aici toate grânele inimii nu flămânzi în ele la fereastra mea cineva descarcă hambare pofteşte se aude un glas eşti îndreptăţită să deschizi lagăre de artă sau să ciobeşti cremenea care-ţi sunt şi-ţi sunt şi-ţi sunt…

Gina Zaharia

în lutul (ne)umbrelor timbrul inimii mele imită ultima petrecere la care n-am fost prezenţi am auzit că şi-au făcut de cap nişte acorduri de gen mai bine aş fi avut emoţii le-aş fi ascuns sub masa la care am descântat atâta timp un singur nod taaare încurcat sunt mai desculţă decât toate afurisitele alea de repetiţii pline ochi cu noi or fi invenţiile acestei toamne sau pur şi simplu vina dresorului de flăcări în mijlocul deşertului? mâine suntem invitaţi să degustăm rădăcinile care se pierd cel mai greu e obligatoriu să recunosc fiecare esenţă ce-am fost în lutul (ne)umbrelor?

Lacrima cu multe c(k)arate

surprinzător de perfect s-a făcut deodată secetă mare și ulcioarele au încremenit fiecare în setea lui veneam de departe treceam prin lanul în care privighetorile cântaseră fără odihnă mai bine de o nemărginire cineva a aruncat în calea mea universul ciobit până la epuizare cine știe din câți ochi mă privește cum îmi aștern bucăți de nesomn pe caldarâmul abia pârguit din când în când un sunet pătimaș mă acuză că diminețile mele sunt întemnițate fără rost că nu fac nimic să le apăr de urgia valurilor oarbe ridic din umeri și dau ultima petrecere ecoului fără de care nu m-aș fi înlănțuit surprinzător de perfect

Gina Zaharia

inestimabil sau risipitor nu toate culorile au trenă s-ar putea ca unele să-ți pară străine uneori ireproșabile îmi cântărești nedumerirea îngâni ceva despre suita de veșminte pe care le port nu-mi pasă dacă sunt în ton cu sălbăticia ori cu gala sunetelor oarbe în mișcare eul meu e sigur la intersecții are ceva probleme însă își programează un vis-două și adoarme instantaneu ajunge pe colinele nimănui e simplu fiecare cer plouă o dată în palmă o dată în peisajul cu cetini fermecător acolo zăbovesc să împart senzații de marcă uneori te zăresc trecând din zare în zare îmbogățești tabloul poate deveni inestimabil sau risipitor

Lacrima cu multe c(k)arate

din tine mai în tine precis ești mentorul care desface toate nodurile inimoase în mijlocul francheții o să trec printre ele o să-mi fac rondul de nesomn în ochii lor o să mă desprind din tine mai în tine pun prinsoare că nu cunoști toate canoanele din balanța unei inimi o capodoperă improvizată ia forma unei balerine și-ți fură aerul vorbește-i despre noi ca despre două planete uniform îndrăgostite dezleagă-i îmbrățișările trimite-o în târgul artiștilor sigur se va deghiza într-un fel sau altul și-ți va deveni umbră

Gina Zaharia

direct de pe inimă am auzit că la concertul viorilor din noaptea asta sosesc toate cântecele în frac din flori de timp pe un ram de iubire câteva păsări oarbe vor înălța notele spre văzduhuri sihastre atunci se vor arăta îngerii la masa mea vino să fotografiezi cum aleargă nisipul spre dune sărate am păstrat coordonatele unui surâs pastelat n-ai cum să ratezi cănile de lut fac o galerie imperială se bea direct de pe inimă cine știe la câte cascade voi mai auzi cum hoinăresc izvoarele în lumină te voi aștepta într-un verde-platonic vei fi oaspetele fără timp cu busuioc de adâncuri în aria oglinzilor reverența învață să intre în dansul meu

Lacrima cu multe c(k)arate

pe tot aurul tăcerea avea tocuri de aur se plimba cu mâinile la spate și mai cerșea câte un măr din livada cu hohote aiura o fi bolnavă am zis dar parcă prea se cocoață în sufletul meu și n-am chef să-i ascult pulsul de azi să caute o scorbură cu rezonanță cât vezi cu gândul să-și numere tălpile sau ce i-o trece prin cap să-și dezbrace sacoul pe care l-a purtat toată așteptarea să facă piruete să treacă prin toți pereții decojiți să lustruiască bocancii de la colțul străzii să așeze comedia pe raftul de sus of câte sugestii i-am dat măcar nu-mi întinde o mușcătură s-o pot trece pe celălalt mal acolo e foamete mare cu câteva runde s-ar înțelege perfect de restul să tacă pe tot aurul

Gina Zaharia

trofeul făcusem performanțe în astrologie câteva date într-un discurs platonic nu strică îl voi rosti odată cu îngăduința de a zăbovi în fagurii întorși din nectar și-apoi dacă te știu în oglinda cu îngeri nu mai contează câte ferestre își aruncă flăcările spre ocean din sângele meu se înălța un trofeu albastru-robotizat împărățea cetatea cu paznicii rătăciți în noi lanțuri exotice șerpuiau pe imaginea femeii cu voal brațele tale descătușau lumi însetate citeam adesea de-a lungul lor pământeanco au strigat deodată toți zeii să nu te gândești că vei purta vreodată podoabele din turnul întemnițaților gata am îngropat sipetul în care-ți păstrezi trofeul stați până mai ieri avea forma inimii mele știu bine asta restul se compune din sare și apă…

Lacrima cu multe c(k)arate

în scrinul ce sunt în grădina de spini sonetele îşi fac de lucru împart râuri de nisip măsoară razele ultimelor flori ce şi-au scrijelit umbra undeva peste dealuri se împletesc cârduri de vise spre nord acompaniate de femeia-ram strălucesc ploile repetă descântece din copaci arşi în cartea cu săgeţi se face seară atât cât să acopere lanţul cu petale albastre la târgul nopţii se vând brăţări de dor ai grijă să nu le confunzi cu minunile alea de cercuri din mintea poetului scriu pe braţul meu pe umăr pe gât nu pot să le opresc decât în vârtejul care amestecă nebunia în scrinul ce sunt...

Gina Zaharia

valoarea căruțașilor solari nu mi-e bine cu harta aceea pe suflet și nici obiectivele nu sunt vizibile undeva se face un tunel acolo e frâul cailor sălbatici și salutul cu potcoave minate un licăr de argint mi se așază în palmă varsă o ceașcă de tandrețe în ea ești tu tu tu ca un blestem între paranteze petrecem cu setea ușor ciobită ne inversăm locurile astfel încât să fixăm curajul sahara bate la geam dacă am dărui vin dealurilor de nord ne-am alege cu un seif artizanal tot e ceva decât o brazdă ruginită pe care pictăm în neștire pânze și sfori înalte vom reuși vreodată să redăm valoarea de ansamblu a căruțașilor solari?

Lacrima cu multe c(k)arate

riscul e nimica toată îmi risipești iubirea pe creste aici e ferită de toate relele spui și îi mângîi șuvițele la prima încercare devii cometă mă uit la ea cum te caută în lagărele inimii bezmetică (e mai puternică decât tine) aprinde un chibrit ba nu sunt ochii cocoșilor de munte treziți din somn cine să le explice cum e cu împărțirea la doi când ei locuiesc într-un tot cu lumină până la brâu? ba chiar ciugulesc cu nesaț boabele alea năucitoare guralivilor am strigat mai bine ați cânta în cor imnul rătăcitului așa veți intra în istorie (sau în transă cu mine) riscul e nimica toată

Gina Zaharia

alo… alo… sunt xxxxxxxx un număr îndrăgostit câteva zerouri vor să se umple cu tine au valențe de suprainimă e nedrept să-și risipească ansamblul de stări în raza unui creion desprinde-ți sărutul de pe ultimul joc dublu ascultă aici am descoperit seva de astăzi și parcă nu mă îndur să-mi fac numai eu licoare cu efect prelungit de-ai ști câte sălbăticii a îmblânzit numărul ăsta insonor deține suveranitate pe câțiva kilometri de dor să vezi cifre spiralate pe tulpinile gândului ți-e mai mare dragul să le admiri ciorchine (din când în când ispite) dar ce spun eu? alo…

Lacrima cu multe c(k)arate

lângă doi zidari fericiți să mă aștepți am împrumutat o aripă de la anticariatul de joi (m-am inspirat din arhiva călătorilor celebri) am fixat viteza inimii e drept m-am cam debusolat parcă bate vântul mai tare cu un secol dar mă descurc eu cumva mă mai așez pe câte un nor mai arunc un trandafir peste prăpăstii… aplaud scenele din văzduh (cele văzute prin ochii îndrăgostiților) știu că numai ei au acest har mă-nclin cine a prins aripa de astăzi va avea de arat brazdele cerului în genunchi vor crește flori cu rădăcini pe stele eu le-am mângâiat prin mâinile tale dintâi nu pot să uit nici ploaia care ne-a împărțit regatul dintre cer și pământ așadar voi veni cu toate diamantele în care m-ai creat ursitoarele iubirii m-au binecuvântat cu tine atunci de unde energie și o vale pe care să alunec la pieptul tău lângă doi zidari fericiți?

Gina Zaharia

apă de ploaie nu știu de ce astăzi frigul îmi pune alte mănuși îmi spune că sunt mai rezistente la dor acoperă o iarnă din trecut alta din viitor și niciuna cu noi vreascurile au troienit dincolo de orizonturi pe arcada ochilor închiși e bine să știu măcar nu mai aștept pădurea promisă când mi-ai desenat inima pe acoperișul cu lespezi gândurile stau într-un picior înseamnă că o pot rupe la fugă prin toată siberia noastră fără cronometru sunt ca și înghețate chiar dacă pe fundal hoinăresc fluturi și mai încolo e carul cu fân stelar cosașii se odihnesc în alți parametri s-au plictisit să tot explice cum vine fulgerul așa deodată peste tot câmpul și-mi fură tocmai cămașa mea de suflet mănușa asta mă strânge are în ea toate notele pe care am cântat împreună urcă și coboară din piept ca o nălucă ucigașă dați-i un somnifer ceva să-mi pot înhăma lupii altfel mă pierd în nămeți siberia nu iartă pentru ea suntem apă de ploaie

Lacrima cu multe c(k)arate

când și când nouăzeci și nouă la sută din mine ești tu astăzi ai chemat ambulanța ți-a fost teamă să mă strigi micul-dejun stă la o masă goală din latura de vest o ceată de vulturi dau startul spre miezul pâinii din care ne-am hrănit pe linie continuă mi-ai dat identitatea sperând că renașterea pornește de la mine spre zori că poți schimba un gram din tine măcar dintr-o eroare sunt de gardă în toate anotimpurile ambulanța te-a adus pe mâini bune atenție te voi învăța să mă șoptești nu nu așa spargi zidurile nu ești în cămașă de forță uite femeia aceea cum râde a fost la fel ca tine și acum s-a transferat aici cu medi(c)tație cu tot mă privești prin ochii de jar mă găzduiesc toate spațiile goale cerule muritorul din mine ține un înger de mână de jur împrejur pocnesc norii spune-mi cum să analizez toate substanțele în același timp astfel încât să nu amestec mâlul cu marmura am de gând să-mi fac un pod pe care să-mi plimb umbra când și când

Gina Zaharia

să mai ningă un ram m-ai legat la ochi să ghicesc tranșeele dragostei (oare există întuneric pentru așa ceva?) am găsit repede colțul în care soarele își despărțea razele secetoase de restul holdelor câte mănunchiuri sunt ale mele? câte? câte? dar vocea mi s-a lipit de zid și s-a cutremurat lumina… lângă mine un soldat de zăpadă rătăcit printre bețe de chibrituri desparte batalionul icoanelor cu fluturi odată reprezenta forfota imperială campion la dans alpin pe scrisorile iernii astăzi desenează tabloul în care se cunună greierii cu florile-de-colț și doinește pe inima lupilor războaiele au încetat se vor umple copacii cu privighetori de gheață lasă-le să vină la mine peste umărul tău eu aștept să mai ningă un ram și-ncă unul…

Lacrima cu multe c(k)arate

într-un ecou de hârtie dacă treceai printre nisipuri te alegeai cu o mască măcar ai ales grădinile suspendate te-au dat de gol niciun zgomot nu poate fi legat de două no(r)duri deodată ai falsat și astăzi câțiva orbi îți pregătesc lanțurile fumegă le fac cu ochiul oricum e seară în carul meu lemnele îngheață instantaneu habar n-au că vor încălzi polul nord o dată la o mie de ani pot face din ele tobe sau alte minunății care să anunțe că hoții au îngrădit vremea bună mâine voi cerne aurul îl voi coborî în adâncuri acolo a învățat să respire știu se va stinge ca un cântec de leagăn străin într-un ecou de hârtie

Gina Zaharia

lacrimă cu multe c(k)arate în bradul lor se așezaseră îngerii pe trepte erau mulți și se roteau de-a lungul unui țărm apa le atingea gleznele și împărțea calendare cu broderii de foc refluxul se îmbogățise (între paranteze) cu citatele marilor iubiri în ocean încă mai dogorea soarele atunci am văzut o carte norocoasă ne împlinea cerul să-mi povestești de unde atâția negustori în sala perlelor derutează-i nu negocia nicio reverență cu ei noi știm să aducem stelele la adăpat chiar aici vom îmbrăca aceeași cămașă vom sluji sepia luminii în adăpostul pentru refugiați de zile mari chiar dacă pulsurile se vor înzeci în verde-intens ori incendiar de adevărat când magii vor plimba miracolul în arcușul unei flăcări să-mi strângi silabe caligrafice pentru întregirea decorului sau poate vei programa un izvor al dragostei să demonstreze câte cascadorii pot încăpea într-o inimă dublă sau câte salturi au valori de risc angelic cu scânteieri de lungă durată trezește-te adorato visul acesta e flămând du-l pe o pajiște și hrănește-l cât timp știu să țin caii pe țărm de câte ori vrei să-ți aduc nebunia mea în pomul din fereastră uite ai aici un sistem de pază extrem de sofisticat derutează troienele dar pentru tine e lacrimă cu multe c(k)arate 36

Lacrima cu multe c(k)arate

versetul în doi aș fi inundat câmpiile cu nedumeririle tale aș fi renunțat la spinii de companie pe talpa unui ocean aș fi fost ucenicul care umple ulciorul cu scene de dragoste aș fi jucat în cazinourile arborilor de lumină poate aș fi trișat cât să ai visteria plină cu mine dar am întârziat într-un golf care-mi tot verifica numele (trăgea de timp clar că era gelos) nu reușea să mi-l scrie citeț pe umbrele răsăritene soarele încă mai zgâria scări babilonice între mine și tine ghicitul în stele e un mijloc de comunicare din pridvor mă zărești când curăț noaptea de dor amprenta palmei mele mai e pe inima ta? spiridușii se dau în leagăn pe o felie de iarnă se cântă colinde (versetul în doi)

Gina Zaharia

aceeași iarnă voi împărtăși cu tine uimirile avem aceeași iarnă cu ochi căprui și adânci precum peșterile pierdute în joc de nori și-n sâmburi de cer îmi voi lăsa setea la poarta de pe muchia liniștii ce conteaza doi stropi mai puțin și-o esență de timp prin care se zbenguiesc gândurile? nu vei ști niciodată pe ce creste au trecut caprele negre măcinând nedumerirea codrilor nu vei ști dacă țărmurile au cumpărat vreodată dragostea valurilor triste dar vei cunoaște sălbăticia culorilor în prunduri fixate periodic pe cadranul unei tabere de neînțelesuri...

Lacrima cu multe c(k)arate

așa e în torțe visele devin coșmaruri când trec de la o statuie la alta? mă trezisem brusc nu știam încotro se duce sărbătoarea mea trebuia să-i așez bine fularul să-i păstrez câteva flori de vâsc pentru scorburile fără foc să trec din lumea mea pe brațul tău fără să spionez toate scările spiralate de ce m-am speriat când o mulțime de alți ochi îmi legănau chipul nu știu de-aș fi aflat din spatele cărei uși îmi sfredeleai inima poate mă încadram în dimensiunile pentru care aș fi fost invidiată de un condor cu ghearele în zăpada de două degete îți aud glasul în cancelaria luminii numele meu devine universal orice regat îl poate împrumuta doar ești iluzionist așa e în torțe tendința de a verifica podul de pe cerul de astăzi (re)descoperă întregul

Gina Zaharia

(și) tu le vezi? de ce-aș mai apropia orizontul atâta timp cât antrenorii de zmeie sunt în grevă joacă șotron într-o fereastră potcovită (cine nu știe jocul va fi deportat) am nevoie de memorie în infraroșu poemele de pe versanți stau la taclale cu izvoarele acolo se încheie răsăritul cu sonorul ultimului vals vizitatorii grăbiți nu au voie să înalțe catargul iubirii (temerarii trag cu ochiul) îmi șterg fruntea de tine lecția începe ne grăbim să țesem de două ori aceeași pânză vom demasca poate concurentul numărul unu așază-i covorul de spini e bun pentru tălpile dragostei la fel ca îngenuncherile sălbatice (zgârie câțiva stropi de vin în colțul din stânga?) prin nori trec raze de dor (și) tu le vezi? acum împarte culorile una mie două ție…

Lacrima cu multe c(k)arate

tu știi să înoți? dacă am îmbrăca aceeași pelerină oare s-ar strădui să acopere toate oceanele pe vreme de furtună ar mângâia glezna pământului în același ton cu noi cu flacăra ar face primăvară să poți purta până în scorburi și înapoi toate bătăile inimii? într-o altă viață am fost pescăruș pe umărul tău am flămânzit înfășurând așteptările pe catarge nu mai conta un veac două învățasem să cântăresc rochiile de spumă pe care mi le aduceau valurile înmiresmate muream de dor când șoaptele se îmbarcau pe jumătate și rugineau într-un asfințit nebun dar am trecut cu bine peste ghețari i-am transformat într-un clocot de râs îi privesc fumegând deasupra drumului nostru să nu-i inviți niciodată la cină se înrobesc precum cerșetorii care capătă un rol și învață grații celebre apropo tu știi să înoți? oceanul e în pieptul meu

Gina Zaharia

arena e în pieptul meu ți-ai strâns ecoul într-un joc de rubin și-l programezi să se întoarcă într-o senzație îndrăzneață nu știu de ce tot inversează cuvintele poate se tocmește cu pelerinul acela fără vârstă să-i vândă pe datorie meșteșugul vreascurilor de lut te-ai deghizat atât de bine încât nici ecoul ăsta de crezi că-i fidel nu te mai recunoaște olarule te trezești în grota zorilor amanetezi hainele de ieri și le treci prin flăcări apoi mă strigi ai uitat că primul tău zid triumfa pe o ruină devine monument te mândreai și-i mai presărai pe umeri o fărâmă de iubire am auzit că e bolnav că face transfuzii cu dor pribeag (arena e în pieptul meu) dar cred că mai găsesc o nuanță din portretul acela firav care-ți intra în casă prin cer

Lacrima cu multe c(k)arate

la câte grade se scrie istoria? fereastra mea e oarbă de ea se zdrobesc păsările când fac repetiții pe inimă o gamă se scrie alta se șterge cărturarul acestor vremuri ne-a încurcat călătoria vorbește despre copaci suspendați despre brățările mele pierdute între doi versanți (oare la câte grade se scrie istoria? ) tulpina de azi admite numai un singur fulger ca un blazon pe o manșetă încă mai tremură peste dealuri lumina prin care am cinat o dată la o sută de crezuri și eram păstor și eram seceră (atunci se colorau macii) în casa mea sonorul e la maxim face galerie cu soarele din în când îi mai citesc sonete și îmblânzesc elefanți dunele de suflet au rostul lor e drept cam într-un colț defrișarea pe spații întinse devine metropolă un licurici mă îngână în tot ceea ce sunt (și nu sunt decât un orb la o fereastră)

Gina Zaharia

vreascurile dor când trosnesc a dragoste? lasă holdele acelea arămii și vino să ne amăgim din același ram unde fructele nu s-au pârguit niciodată e singurul care oferă aromă îndrăgostiților de lângă vii de peste râuri din ochii privighetorilor descântecele trec șirag de la mine la tine ne-au cotropit noaptea își descheie cămașa îi simți respirația ți-e dor de conturul foșnetului mov prinzi stelele și mi le arunci pe piept să ardă știu ai făcut un foc cât Carpații ăștia de ne țin prizonieri vreascurile dor când trosnesc a dragoste? în leagănul nostru visele nu au vârstă aș locui în tine pentru o vreme cu toate leacurile din care m-ai îmbătat câte mângâieri am pierdut câte dealuri au urcat pe lângă mine spre toamnă le știu pe nume erai călător pe trupul lor și-mi petreceai umbra spre creste atunci ți-am învățat chipul și mi-am petrecut jumătate din poveste cu el

Lacrima cu multe c(k)arate

pentru o rugăciune căzută din palme of Doamne plutonul acesta de execuție s-a oprit tocmai în fața mea poate analizează perimetrul în care au ars flamurile zdrențuite și pun la cale un atac asupra celor care nu mor prin moarte oi fi împrumutat umbra vreunui prizonier parcă simt pe umeri o voce căzută din ștreangmi-e teamă s-a pornit vântul să numere gândurile din rândul întâi prea se uită la mine toți de parcă ar vrea să-mi smulgă inima și s-o învețe să mintă că n-a cucerit niciun război tu domnule cu privirea ucigătoare te joci cu fantomele nu vezi că nava pe care am dormit șase secole a pornit pe ocean are lanțuri cât toți încarcerații istoriei și anotimpuri otrăvite fumegă în spinii unei eclipse de ce mai arunci flăcări oricum o s-o înghită furtuna spală-te pe mâini și strigă victorie dar dă-te din fața mea și lasă-mi pădurile să le pot face pâlcuri în mine am căpătat niște mănuși așadar pot strânge bine ura și vânatul din colțul oglinzii jur că voi petrece restul frontului la derută mă voi da jos din inima ta fără comenzi voi dezbrăca crezul acolo e amar și distrus pe zone întinse de ce atâta efort să mă găsiți tocmai în acest defileu unde îmi caut lacrima știți voi să gustați ierburile din pereții stâncilor să vă strecurați în iad pentru o rugăciune căzută din palme? mergeți și căutați-vă izbânda în alt condamnat de la mine nu vă alegeți cu nimic cu nimic cu nimic… 45

Gina Zaharia

în satul cu o singură casă te-ai întrebat dacă am putut stăpâni forfota de umbre care-mi cereau autograf și-mi spuneau să încep prima carte cu linii paralele dacă mai am din parfumul acela de mai în care-mi amanetaseși primul sărut (pentru atunci când vom evada pe o pânză de păianjen) suntem în satul cu o singură casă peste dealuri se întrec plecările ca niște crezuri șchioape nu-mi amintesc de unde am moștenit acest pământ în care dorm greierii între mine și tine un perete își mușcă buzele peste încă un ceas va înflori mucegaiul nu voi adormi înaintea acelor cu care mi-am cusut inima pe undele serii inorogii își domesticesc stările îi mângâi de la distanță mă voi feri de copitele înălțimilor am șters de multe ori praful aproape de stele atunci am aflat adresa casei care se încuie în mine

Lacrima cu multe c(k)arate

unghiul de est mi-ai lăsat sub zăvoare grânele inimii apoi ai trimis invazie de culegători de pe altă planetă i-am salutat cu mâna la frunte nu știam cum să-i dezorientez aveam nevoie de mănușile tale pe frontieră era frig nu-mi rămăseseră decât curajul grăbit și un colț de icoană se băuse tot vinul dealurile veneau peste mine să-mi cârpească dorul potcovește-l dacă poți ți-am auzit glasul tranșeele erau pentru mine am ocupat unghiul de est mirosea a primăvară veche și a blesteme în buchet sunt atât de mică încât mă înghite șuieratul șarpelui din amurg am zis dar voi traduce fiecare filă mototolită în așternutul de sub nori din buzele mele va curge ceară osândă tu înfigi copacii cu ramurile în pământ ajunge răstorni cerul dat în rod în zorii credinței voi aștepta stăvilarele ți-au alunecat de pe suflet le-am marcat cu arginți de lumină pui la zid spațiul cu pânză veritabilă în care ne-am hrănit înainte de secetă o Doamne ce vietăți ciudate cotrobăiesc pe acoperișuri vor să înghită seara în care ne-au prădat dragostea dar ai încuiat-o în pumnul meu iubitule

Gina Zaharia

înainte de ploi spune-mi jucător de glorie aşii din piept sunt toţi ai tăi? i-ai câştigat la loteria învingătorilor sau ai amanetat câteva săgeţi despre care se tot vorbea că au ochi de mărgean şi o mulţime de orizonturi la nivelul inimii? mai avem un crez în el s-au ascuns fluturii prizonieri versificaţi în ploi cardinale mâine se vor ivi grădini sofisticate pregătite de gală şi-ţi vor fura culorile din palmele mele. mă mai gândesc dacă-mi voi strânge pumnul înainte de ploi…

Lacrima cu multe c(k)arate

piruetă am încăput amândoi într-o cutie de chibrituri ardeam mocnit iar ploaia era în vacanță într-un stup de gânduri vulturii și-au încrucișat aripile fără să le pese că un singur fâlfâit poate aprinde un ocean de scântei șlefuit în praf de seară e prea devreme să ne recunoaștem învinși de aura lumii polare și prea târziu să existăm fulgere în mângâierea infinitului dansul nostru se va încheia într-un nasture ce simplu ce străin și ce cald un singur pas și pirueta dispare

Gina Zaharia

pace ție orbule străpunge munții inimă să treacă viorile spre asfințit orchestra a pierit într-un naufragiu de lumină păcat nici dirijorul n-o duce prea bine își scrie notele pe o ceată de nori și râde râde că a iubit pe la șase dimineața când ziua nu se dezmeticise tot el dădea semănătorii la o parte (era împărat peste doi maci) apoi tocmea înserarea pentru încă o șuetă cu luna poate nu l-aș fi crezut dacă nu s-ar fi înălțat din fântâni dragostea s-a întâmplat să fiu acolo aveam rugul pe inimă din când în când se mai aprindea o șoaptă pace ție orbule

Lacrima cu multe c(k)arate

sete de foc cârciumare amestecă licoarea aceea și las-o la marginea șoaptei voi veni negreșit să-i aprind aroma am auzit că o singură picătură poate umple universul să nu mă minți ai văzut pelerinii de niciunde cum rupeau colțurile dorului? i-ai derutat săpând maluri spre nord știu lipseau imaginea de pe suflet și sfoara de mătase hai termină de spus cuvintele magice voi sosi cu ropotul ploii să-ți șteargă expresia ai brațe de rouă și pas nedefinit zăvorăște stelele cât să cuprindă fuiorul dragostei apoi dă-le drumul să ne picure sete de foc

Gina Zaharia

despre întâmplările întâmplării tale se zvonește că porți câteva tălpi de rezervă în cazul în care te vei înrola într-o paradă peste creste dar eu nu cred ai atâtea frânghii în suflet încât poți face poduri de la stânga la dreapta aseară treceai prin oraș cu câteva grade neomologate în piept străzile bocăneau descrescător pănă la urmă te-ai oprit lângă un zid te-am strigat de mai multe ori dar nu purtai numele tău apoi te-am lăsat să derulezi mesajul de top știam că e corectat cu penița altei nopți auzi am impresia că degeaba mi-ai înșirat verzi și uscate îmi doream să te reprezint cât vei hoinări prin fronturi dar tu mă încurajezi să te inventez of Doamne aș începe cu scena aceea în care dădeai în cărți despre întâmplările întâmplării tale te voi urmări negreșit când drumul tău va duce peste vârfuri de brad voi ști că te pregătești să înțepi cu franchețe

Lacrima cu multe c(k)arate

prea adânc femeia cu torțe de amiază împarte distanțele dintre alb și negru nu vede nu aude doinește printre cerșetori de ocazie frânge poteci una ici una colo... (umbrele dor? ) ceruise o carte pe inimă umpluse anonimatul cu vitralii de suflet apoi pierduse la loteria tonurilor de culori prea adânc contrastul ce le-ar fi unit prea adânc...

Gina Zaharia

ca flacăra în vânt ești pânza pictorilor care ți-aștern culori de sărbătoare și țărmuri arse de iubire pe-un colț de rai spre nemurire tu știi să-mparți în pas de joc misterul carelor cu foc și țeși un val pe fiecare când marea-ți cântă la picioare printre acorduri de furtună pe zori o inimă-n cunună se face nimfă și vioară și peste rostul lumii zboară să-nalțe simfonia firii când se îmbată trandafirii în spini de vrajă și parfum atunci se mai deschide-un drum pe care mergi mereu stăpână fie de-i vreme rea sau bună spre orice inimă ai cheie și-n adevăr te regăsești comoară (femeie) că numai tu eternă primăvară știi să iubești ca flacăra în vânt sfințită-n legământ 54

Lacrima cu multe c(k)arate

cercuri de stări se pornise un fenomen ciudat parcă un clovn împacheta tinerețea în foi de ceară furate din caravana luminii apoi veneau caii în galop dădeau câteva târcoale bătătorind secundele până la puterea a patra mă ghemuisem într-un joc tot adunam cercuri de stări pe fundul mării un pescar își păstra visele într-un sac petecit tocmai scrijeleam un val cu podul unei speranțe dincolo de el corabia mea avea pânzele arse am s-o ancorez pe o insulă mi-am zis dar am văzut ploaia venind ca o pecete se vor înmulți macii am strigat la primul fulger voi locui în mijlocul câmpului în cămașă de in pe umărul meu își va face loc luna mai știi poate voi convinge clovnul să pescuiască pe apa lunii deasupra vulcanilor

Gina Zaharia

deasupra hărții de dor călătorule țara mea nu are ferestre e demodată fiecare personaj se învârte într-un gol intens și-atunci nu-i așa că-mi pot schimba veșmintele în voie ba chiar pot lua atitudine de vraci ei da cerneala gândului de aproape are o singură nuanță împrumutată din dunele de sare ale altor dinastii port înserarea după mine (singurul credincios valabil) o plătesc în surâsuri mai am două rădăcini limpezi și o fâșie de cer ce mă fac dacă trec spre zodia ta ce fac cu izvoarele mele cu perdeaua de privighetori cu florile care mi-au umplut potecile vor inunda lumea noastră cu miracole ce temere mare ce temere călătorule dar stai busola mea e la tine deasupra hărții de dor...

Lacrima cu multe c(k)arate

pârâul spre tine pun pariu cu viorile că le vei întrece când vei deschide valurile dinspre secetă și vei înrăma într-o imagine verticală toată forfota inimii pregătită de gală voi fi un dublu sens răsucind nesosirile într-o fotografie albastră în colțul stâng vei avea sărutul pe acoperiș trilurile și-n fântâni dragostea cu ochii închiși trasez pârâul spre tine din el ne vom îmbăta într-o uimire adunând chiliile în care ne-am împărțit unul celuilalt

Gina Zaharia

lângă un dans șchiop și un oraș de lemn ocuiesc într-un măslin pe malul drept al apusului într-un creion violet păstrez trecerea prin aripile unei voci de hârtie e mult de când am secerat pajiștea pe care se scăldau crinii lângă stejari de plumb sub picioarele mele stau zilele cu priviri verzi celelalte au un ritual de urmat până spre miezul nopții un spin mă tot întreabă pe unde merg șerpii obosiți când aud zgomote sub mantaua adevărului mă caut prin ecoul-cometă acolo a încărunțit o parte din inimă când traversa esențele tropicale s-a speriat de cioplitorul de stări pe versantul estic al timpului scrijilea un simbol cu nuanțe albe și sălbatice numai bune de trecut pe decorațiunile fără umbre am casa din cifre eronate legată de murmurul secetei în care se veselesc orbii veștile tinere nu sunt săgeți străbat peșteri apoi fac rondul de mărgean la tulpina jumătății de ceas un crez hoinar se deghizează în erou ce-i pasă că mi-am uitat scara în celălalt anotimp lângă un dans șchiop și un oraș de lemn

Lacrima cu multe c(k)arate

S.O.S. explozie argintie S.O.S. garda luminii își aruncă lumina spre cer a mai păstrat un lacăt pentru ușa secretă prea mult zgomot un ram putrezit doinește atâta alchimie pentru coperta rogvaivului dintre două culmi obișnuite pe brațul stâng aleargă mătăniile mării întâmplător sau nu țărmurile ard într-un amestec de miere și otravă sunt aici pentru un popas într-o piesă de teatru și se face adânc nu departe de promisiunea sigilată surâsul unui echilibru aproape identic cu fericirea uitată pe zid aleargă înecat în tăceri pianul moare în brațele serii ar fi dorit să salveze secunda în care buzele sale atingea trena mării singura care știa că duce spre nord un continent de ceară

Gina Zaharia

în nebunia adâncului în palma zorilor a crescut iarba sălbatică e mai înaltă decât inima mea dar și-a împărțit ruga în spice și-n dantelării de șoapte pe acolo trecea cândva Calea Lactee avea veșminte romanțate în sărbătători gesturi diafane și multe autografe pe sufletul norilor vezi pescărușii zburând în cerc mă întreba când orbeam la hotarele serii marea lor e pânza pictorilor lăsată în voia vântului vor recunoaște țărmul după clepsidrele de valuri din catedrala tăcerii ai am o cetate în munți din flori-de-colț și lacrimi de lună pe zidurile ei tabloul cu diamante își prinde efectul în nebunia adâncului

Lacrima cu multe c(k)arate

mâinile noastre lanț pe codul primului zbor vezi la picioarele noastre un munte își întinde aripile pariază cu soarele că nu-i vom putea desena pe inimă toate perlele unui izvor într-un singur sărut se pregătește să cutreiere lumea prin golfuri senine acolo unde am învățat să iubim cu ochii închiși fără bariere hm se zice că munții și-au pierdut imaginația într-o zi de toamnă când doruri brumate le-au închis ochii plânși habar n-au că mâinile noastre pot forma un lanț care sparge orice cod la primul zbor hai să conturăm harta inimii vom da startul din cel mai nobil oraș acolo vom întinde străzi, una în continuarea celeilalte apoi vom lăsa dragostea să ne inunde ne vom odihni într-o îmbrățișare abia la sfârșitul săptămânii după ce vom fi câștigat secretul cu muntele.

Gina Zaharia

plugurile nu ară duminica nu alerga prin câmpuri de fier plugurile nu ară duminica când pornesc în risipă știu că-n urma lor sosesc privighetori să îngroape ultimul cântec prin secerișul uimirilor am trecut și eu eram cu un pas la dreapta te-aș fi strigat dacă nu recunșteam timpul nostru într-un cuib de vulturi odihnește-te în scorbura negării e loc și pentru tine voi naviga pe un fluviu de ceață din când în când voi deschide un poem să culeg întunericul

Lacrima cu multe c(k)arate

pocalul de astăzi culorile inimii s-au scurs pe o viță de vie în sângele tău păianjenii își sfâșie pânzele înnebuniți că au câștigat la ruleta apusului într-un altar alb-albastru dorm fluturii sub perna mea o fantomă îndrăgostită recită dintr-o carte închisă ceva pentru viitor din pocalul de astăzi îmi pot îmbăta cuvintele

Gina Zaharia

lanțuri am dormit destul în casa de pe cer prin ferestre de scrum zările păreau nesigure şi străine spicele inimii hrăneau nopți cu solfegii şi întrebări retorice într-o zi m-am trezit curcubeu aveam atâtea culori încât nu le-ai putut învăţa niciodată pe de rost aşa că le-ai agăţat de vârful stâncilor peste care se tot roteau vulturii curând te-ai întors să mă aşezi eşarfă pe umerii timpului dar mă descoperise zvonul că m-aş fi transformat într-un bob de cristal singura comoară pe care au râvnit-o potecile de cenuşă. un roi de albine-și căra nectarul pe meridiane de plumb…

Lacrima cu multe c(k)arate

din istoria recentă a inimii mi-e frig mi-e tare frig zăpada de aici mă sperie și urcușul asta e interminabil mi-am uitat ochelarii sub pernă lângă cartea de rugăciuni dar lasă am să ajung undeva unde voi cânta la pian și nu va mai fi sete imediată în copacul meu în buzunarul drept aveam o scară am pierdut-o în neputința de a înainta prin zăpadă și ce lună apare de după dealuri polare aș vrea să nu mai alunec prin frig dacă aș avea o pelerină ultima în care am dansat alb aș strânge-o în pumn și aș împrumuta-o unui tunel decupat din istoria recentă a inimii vara trecută m-a amăgit cu sâmburi de vânt câte care au trecut prin fulgere zdrobindu-și roțile de tălpile mele și câte brazde au înghițit macii pe care vânătorii de glorie i-au ascuns în șoaptele unui zid m-am oprit la târgul de noapte mă uimesc fagurii de suflet dintr-un cântec de leagăn în timp ce eu înaintez prin zăpadă păcat că mi-am uitat cartea de rugăciuni lângă ochelarii de sub pernă 65

Gina Zaharia

crezi crezi că dacă te-aș iubi ai mai ști să umbli bezmetic prin noapte să cauți vămi mistuite în câteva grame de odihnă dacă mi-aș lipi obrazul de pulsul tău nebunesc ai mai împlini un continent cu atâta nostalgie? flăcările simple sunt coordonate de un nor personajul din visele tale trăiește răstignit prin ziduri împărătești doar știi că legile sunt cusute cu inima și destrămate cu ființa atât cât să învețe orbii drumul pe brațele noastre

Lacrima cu multe c(k)arate

bum bum bum și mai fac un pas bum bum bum și mai fac un pas nu mă sperie bătaia asta din pieptul descheiat la miezul nopții e haioasă zău mereu pe măsura cămătarilor de drumuri ascunse la temelia întrebărilor se zvonește că-ți port inima sută la sută mereu mă aleg cu câte un toiag de ceară pentru asta prinde bine la orizonturi mă anunță ocnașii de amiază făcându-și cu ochiul și ei sunt focuri mocnite zic apoi schimb vorba treaba mea de ce duc pietrele de colo-colo poate le voi rostogoli cândva prin cerurile mele bum bum bum dar e mai roșu ecoul la asta nu m-am gândit când plimbam balanța din minte în suflet acum e acum dar poate vine ploaia aceea dintre paranteze tremurul nu e al meu e al fiecărei molecule înălțată peste hotarele incendiate astăzi mai puțin decât mâine

Gina Zaharia

într-un raft sofisticat orașul acela e deschis la culoare puțin șifonat într-o parte se fardează la șapte zile trend fără comentarii atunci se întâlnesc negustorii de prin părțile A-ului m-am prins isteții stau pe scaun fanaticii într-un balon albastru vracii în rezervația întregului un translator mușcă nepăsător dintr-un măr pe scurt în orașul acela câteva nume comune avansează o umbră trece pe lângă mine nu-i de pe aici o urmăresc simte asta merge merge spre podium tăcerea ei stă la masă știu că mi-e foame un singur semn și mă trezesc într-un raft sofisticat

Lacrima cu multe c(k)arate

jocul frunzelor în fracuri de timp continuă singura cale spre lună trecea prin dreptul eclipsei îmi trebuiau o trăsură un hotar şi o balanţă de restul se ocupau zile din calendar când îşi puneau o dorinţă şi pentru a nu încurca stările boreale am încălţat tălpile de iluzionist am strigat haiducii ierburilor bijutierii de zori şi tulpina pe care coborâsem să-mi trăiesc visul era vremea cinei primul popas pe inimă se ciocnesc pahare fine fotografii fac schimb de culori iar sculptorii se închid în cataloage de renume pe fundal e lacul în frac stau la câteva dealuri suficient să văd prin ochii unui orb poarta odihnei nu degeaba am ascuns eclipsa sub braţ câţiva actori de noapte îmi scriau un rol – o pasăre incoloră ciuguleşte două-trei versuri apoi le transformă într-un sărut pe altă inimă jocul frunzelor în fracuri de timp continuă

Gina Zaharia

pe scări de cedru o sahară uitată în munți fredona melodia de ceară a punctelor cardinale încerca să redescopere trecători de cenușă amestecate cu pelin părea obosită și abandonată în spații altădată regești nu mai știa culorile anului nici codul inimii trecuse în alt secol cu ierburi înalte și corăbii de gheață tămăduitoare de singurătate. purta ciubote din azur și rădăcini de stejar erau grele vechi și împrumutatedar le ștergea de praf la fiecare adiere a vântului și le măsura drumul spre nicăieri pe umăr avea un ceas de rubin pe chip - umbra unui surâs și-n pumn mătănii de rugină le adunase din vârstele pietrelor peste care dansaseră parcă toate ploile pământului la un singur bal dar și-a uitat fotografia pe arșița credinței din când în când se-ntoarce s-o înrămeze în pagini de amurg apoi adoarme pe scări de cedru și cristal

Lacrima cu multe c(k)arate

simplu şi original dacă m-ar fi învăţat primăvara cum să aşez la vedere tablourile mâzgălite când aveam chef să nu fac mai nimic aş fi ştiut astăzi să cochetez cu marele galerii în care admiratorii se întrec să pună pariuri abstracte dacă m-aş fi adunat de prin ierburi când încă nu treceau de mine şi puteau fi modelate poate aş fi adăugat astăzi un păstor care să-mi poarte fluturii pe cămaşa de in ars dar cum nu mă obosesc în niciun semnal la porţi răsăritene îmi trec jurămintele dintr-o mână în cealaltă le îmbrac simplu şi original apoi le trimit să mă anunţe unde sunt

Gina Zaharia

un dig curajos și altul după el aveam două vagoane de cărți îndrăgostite singura moștenire improvizată din când în când le priveam mă lăsau să râd în hohote le mângâiam strigam să dispară să mă lase măcar să mă piaptăn pentru următorul sezon nu mi-a trebuit mult am fost luată în serios stări nomade le-au împărțit pe tradiții n-am mai auzit fiarele urlând de cum se lasa noaptea astăzi am desfăcut un lacăt e din colecția antistrigăt zic eu poate-l dresez cât să clipească la comandă acolo unde se împletesc liniile prin care trec un dig curajos și altul după el

Lacrima cu multe c(k)arate

între noi între noi două duminici îşi împluseră paharele cu vin serbând recunoaşterea noastră în oglinda albastră cu lacrimi de serafim între secete două rădăcini îşi ridicaseră pereţi de ploaie ardeau stropi de suspin transformaţi în senin prin gânduri-văpaie între noapte şi zi suntem poli rezemaţi de cetate şi ne rotim ne-ncetat unul în inima celuilalt în valsul cu briză de şoapte

Gina Zaharia

în pasul gri-lumină înfăşurase spinii pe degete cu sfială ca un balsam adunat din simfoniile nopţii niciodată nu striga că adierile îi sugrumă fiinţa în tăcerea ultimului trandafir pe trepte străine de drag cuvintele se scăldau în cupa dansului erau trena unui alt destin împletit în frunzele unei picturi pe suflet braţele se lipeau de fereastra cu renunţări repetate de parcă fantomele ar fi adunat arcuşul stelelor şi le-ar fi ucis tandreţea acum desenează poteci printre stejari rădăcinile îi înfăşoară inima în plecări suave ascunse în pasul gri-lumină

Lacrima cu multe c(k)arate

ucenicul cu pietre m-ai învățat să scriu cu mâinile tale eram ucenicul cu pietre într-un rucsac ce-i ziceam inimă îl căram printre gratii și-l înveleam cu toate ploile lui octombrie iar dacă-mi lipsea vreuna trăgeam la răspundere fântânile pecetluite cu numele tău nu mai știu dacă aveam șalul pe gânduri poate-l împrumutasem zăpezilor poate-l furase zvonul că împart cu tine silabe angelice poate un murmur nedeslușit ne îngâna mângâierea știu însă că am cinat deasupra lumii pe un zbor lam amanetat mai târziu într-o derută tu ai luat aripa vie eu căldura mâinilor tale…

Gina Zaharia

ești frumoasă mi-ai spus ești frumoasă mi-ai spus te zăresc dimineața la pârâul din umbra așteptărilor te piepteni cu razele soarelui și mereu oprești câte două-trei săgeți pentru mine păstrezi un ritual aparte din spice de dor și flori de nu-mă-uita când spargi gândurile mă chemi cu două inimi deodată de parcă toți luceferii planetei ar împărăți prin mine sunt mesagerul de zefir cu pieptul deschis într-o îngenunchere de rubin voi tocmi un felinar să-ți contureze chipul dar niciun alt oaspete să-ți cineze din palmă rămân prizonier în cămașa cu fluturi întregi

Lacrima cu multe c(k)arate

autograful de duminică seara spune-mi chip de plumb pentru ce-ți ridici mânecile în toiul iernii? ți-au înflorit cactuși în palme și uiți că ți-au fost împrumutați de un înger timpul meu e de lut dar cu el îmi umezesc lanțurile uneori mă îmbrac sărbătoare, alteori hrană pentru cocori ți se pare că scările peste care zbori au inițialele unui descântec celebru ți se pare că fiecare cină ți-e servită la masa regilor cu o plecăciune știi uneori e din merindele grotelor dizolvate în oglinzi răsturnate nu n-am să-ți dăruiesc autograful de duminică seara voi îmbătrâni cu stâncile pe frunte până ce mă vor orbi

Gina Zaharia

tristețe desăvârșită voi râde și voi fi fericită de tristețea meaodată cu tine între timp două continente se vor evapora într-o perlă târzie eram un copac la marginea zării rătăceam prin ploi și odihneam zmei de ce l-ai orbit? oare lemnul meu îți va încălzi satisfacția că ai lăsat râpile să muște rădăcinile din talerul unui vis? era singura moștenire a galaxiei mele senină și necunoscută singurul zid pe care mă puteam cățăra să zăresc nemărginirea voi mai rămâne un ceas în șoapta nopții pustiită de nesomn atât cât mă voi convinge că după fiecare filă îți vei șterge inima cu marama pe care ai aruncat-o în prăpastia luminilor trimite vântul să-ți ducă în umbre un clinchet de mine sstfel voi râde și voi fi fericită odată cu tine în tristețea mea desăvârșită

Lacrima cu multe c(k)arate

incendiu de fân încolțit nu cunoşteam parola vântului dar îl încurajam să acopere fânul încolțit în vara pe care o împărţisem în sfere egale eu – un spic răsfăţat tu clocotul unui izvor din cuburi de inimă armonie perfectă între jocul inimii şi sforile dimineţii punctele cardinale răsuceau zvonuri despre regina pădurilor locuiauîntr-o scorbură intens colorată în stânga unui copac prea scump să-şi deschidă şi alte rădăcini pe jocuri cromatice să comploteze un duel perfect cu scânteile deasupra veşmintelor incolore într-o zi s-a mutat spre deşert încercase un salt de supravieţuire într-un fagure simplu pe o scară provizorie şi-a urcat şipotul amiezilor sub gânduri – un vas de ceară şi instantanee din vara care topise toate calendarele într-un jurnal de doi acum ştiu parola vântului mi-aa descifrat-o regina nisipurilor în călătoria de cinci stele pe umerii Carului Mare e scrisă cu majuscule de foc şi poartă aura unui cerc de nobleţe într-un incendiu de fân încolțit

Gina Zaharia

astăzi nu scriu nimic fără tine astăzi nu sunt nimic fără tine se răzvrătesc viorile care au cântat pe umerii serilor n-am adunat nimic din pribegie am învins-o cu recunoștința că nu m-ai dezlipit de la pieptul tău nici măcar când îți răsuceam inima între puncte cardinale ace îndepărtate îmi zgârie cerneala tăcerii și nu scriu nimic fără tine poate un sms pe o tastatură grăbită prin semnele întrebării dau câteva ore înapoi să-mi câștig startul spre noi tu vii dinspre ocean eu pornesc spre meridianul primăverii

Lacrima cu multe c(k)arate

acrobație roșu intens ai făcut un salt cu mine în inimă peste prăpăstii ce curaj jos o pânză de păianjen îți pândea gestul sub ea un câmp de maci lacomi știai că ador macii pulsul meu era din trei silabe sparte puteau lua foc în plină glorie maci morți mulți maci morți și tu atât de mică strigai prin vocea unui fulger adormisem în acrobația roșu intens

Gina Zaharia

neamu’ lu’ eanu dădusem în cărți pe culoarul întunecat nu se vedea decât pânza din care fusese croit norocul mulți evitau să treacă pe acolo zăreau lampioane pe acoperișuri de sticlă foarte puține dar pe jumătate împietrite unii se legau la ochi alții blestemau ghemotoacele de furnicături care urcau pe tâmple doar eu orbecăiam prin sertarul cu scrisori al bunicii nici ea nu avusese în buzunar decât o cutie cu chibrituri așa om fi noi ăștia neamu’ lu’ eanu mai sofisticați în sărăcie dar nu m-am temut să țin un discurs când fantomele ieșiseră din cărțile mele și deveniseră domnișoare de onoare la ușile sonore am recunoscut că-s colierele sparte într-o clipă nefastă că le voi îmblânzi una-două ori le voi trimite la azilul nordic habar n-aveam unde vine acest azil de lemn crud dar cred că le-am speriat de m-au lăsat să-mi cioplesc zori pe abecedarul tipărit în șanțurile cu batalioane de bună-credință las acolo cărțile astea împrăștiate conturul lor poate fi șters ori reîmprospătat bineînțeles tot de neamu’ lu’ eanu

Lacrima cu multe c(k)arate

în discordia alb-negru poezia asta are pitici înregistrați emancipați fac reverență ori te asigură că tocmai ai căzut din fuselajul navei de astăzi și te-ai ales cu un bandaj la degete important că există ca o pavăză spre o pistă deșartă prin ea trec pădurile și tăietorii de vorbe o strâng în pumn e bolnavă de câteva escaladări prin turneele niciodată ale sale o scutur zdravăn și îi spun hai nu mai tremura prinde-ți mintea în silabe și strigă cât te ține gura că pasul de control poate fi la tine așa cum poate fi grănicer în discordia alb-negru

Gina Zaharia

mersul pe sârmă neîndemânatico mi-a strigat malul când traversam podul peste care nu mai trecuse de multă vreme nicio sălbăticie vezi dacă ai toate verticalitățile în suflet pe aici nu se trece hai-hui ai găsit tu harta pierdută de vreun cărturar dar e ca mersul pe sârmă îmi strângeam buzele să tac să trec să mă văd dincolo poate voi descoperi o altă văpaie noutățile sunt straturi de pământ pe care nu s-a cultivat decât arheologic un vas din altă mine ceva simplu dar conchis asta vreau să știu

Lacrima cu multe c(k)arate

gardul uneori părăginit și nespovedit alteori bântuit de halucinații clandestine suporta tornade nu avea încotro însă le implora să nu-și agațe cugetul în vreun plan eronat era acolo doar pentru supraveghere mai puțin pentru schimbul de arginți al negustorilor goniți din rândul întâi nu se tângiua nu cerșea aștepta și azi la fel ca ieri să se apropie cineva mai altfel decât necunoscutul care s-a rezemat de el o vară întreagă fără să-i întindă pipa din care-și trăgea gândurile și regretele e acolo legat la ochi gustă vinul de mai din când în când mai face un troc cu mine știe că-l măsor periodic cu celălalt gard

Gina Zaharia

potopul trebuia să vină împânzise cerurile necosite strânsese toate răscrucile înnodase tăcerea într-o basma de lacrimi uda grădini cât pentru trei vieți dar ce păcat nicio sămânță nu avea să dea rod păsările își urcaseră glasurile într-o caleașcă departe prin vaduri se formau umbre demonice atunci am început să navighez de jos în sus de parcă voci tenebre ar fi dat tonul pierzaniei cineva a câștigat la ruletă ploaia asta eu doar am contabilizat-o în sânge în tot trupul mă doare mă pierde mă tiranizează mă amestecă în vaduri strâng din ochi să pot trece prin ea fără pelerină atât cât să despletesc iluziile să le redenumesc după litera altui început sumar nevoalat și dacă s-ar putea mut să nu-i antrenez strigătele și podoaba norilor

Lacrima cu multe c(k)arate

telecomanda telecomanda asta nu stăpânește bine undele mi-a spus vânzătorul în timp ce ștergea de praf un colb de întuneric pardon voiam să cumpăr și câteva de rezervă aș putea risca le-aș putea încărca la capătul opus al deznădejdii ce-ți pasă ție dacă prind un singur vad fracturat sau o sută de veleități sfatul tău nu face doi bani am zis în gând atingând miezul pământului atunci am văzut cât de sofisticată era gheața pe toți copacii mei și toate starturile paralele porneau la comandă m-am odihnit două zile (am decodat întrebările din vârful piramidei) da telecomanda m-ar fi putut stăpâni și când mă gândesc că nu doream decât să pliez din când în când norocul…

Gina Zaharia

da da da am spus când mi s-a dat rolul orbului într-o cutie de puzlle desigur nu lipsea corbul inofensiv la umila-mi vedere m-am bucurat dispăruseră toate șansele de a-mi scoate ochii tremura purta zbor iute și se rănea instantaneu într-o lance de gând îl oblojeam cu răbdare la sfârșitul spectacolului aveam să primim câte un însemn al forțelor bine conturate puteam să trișez comisionul era același dar fiecare piesă se derula cu artă cred că aveam și ceva noroc altfel s-ar fi deformat cumva mai ales când își ridica aripile își strângea ghearele și îmi șoptea numele abia târziu am înțeles că dincolo de mine se întind teritorii în care poți locui legat la ochi nu nu nu am strigat mi-am ridicat garduri de lumină atât cât să nu fac umbră sufleorilor din primul rand și-apoi gata m-am lecuit de festivitățile în care te poți pierde fără succes

Lacrima cu multe c(k)arate

Suntem la punctual zero, soldat necunoscut Privește în abisuri, e iarăși lună plină, Astăzi vom fi soldații cu straie de lumină! Purtăm o torță-n suflet, când tu, când eu, și-apoi De-om întâlni suspansul, vom fi într-unul doi. Pe podul depărtării de-acum e vreme rece Dar sigur împreună cu patimă l-om trece Spre nord, spre est, oriunde, atâta timp cât eu Mă rătăcesc săgeată direct în pieptul tău. Când spicele necoapte ne-or prinde-n hora lor, Să-ți amintești îndată cât au plouat de dor Direct la drumul mare, ori vreme n-au avut Să-și strângă tot ogorul, sau poate n-au știut… Acum le dă crezare și lasă-le să ardă Din rădăcini spre creste (noi tot suntem de gardă) Și nu vreau ca vreodată să strige pe la porți De-a lungul nemuririi, c-au întâlnit doi hoți Care-și împart misterul cu șoaptele de pace Și-aruncă printre vise un continent de ace… Dar m-am pierdut în vorbe și timpul a trecut: Suntem la punctul zero, soldat necunoscut!

Gina Zaharia

A înflorit misterul Cărbunii de pe umeri mi i-ai lăsat la poartă, Habar n-aveam că focul stătea ascuns sub pod, A fost de-ajuns o vrajă pe-o pagină de artă Și-am devenit scânteie în fracuri de năvod. Prin soare arau hoții cu pluguri asortate, Fugeam înspre deșerturi, fugeam în rugăciune, Speram să-ți ard cămașa, s-o duc cât mai departe, Dar mă-necam în tine și-n apele nebune. Aveam pe brațe vulturi și câteva zăvoare Găsite pe sub stânca din cubul cu povești, Să tremur sub aripă, să pun oare prinsoare Că vii din dinastia cu șoapte îngerești? Aș vrea să schimb decorul, să las un ban pe iarbă, Cu siguranță hoții vor trece înapoi, Tu vinde-le-nserarea și-ntoarce-te în grabă, A înflorit misterul, și-a înflorit în doi...

Lacrima cu multe c(k)arate

Într-un rai de hârtie Din adânc îmi răsari în culori legendare, Deseori te confund c-un haiduc de ninsoare; Stai de veghe cu pajuri în hohot de farse Şi-mi aprinzi manuscrise din aripi întoarse. La cetăţi logodite ai pus paznicii-hoţi, (Iar şi-au tras vrăjitorii veşminte la sorţi), Aud salve-nrolate cu noimă pe cer Şi încerci să mă plimbi din mister în mister, Dar trăsura-i minată şi parcă nici n-are În rolul de-acum bidiviu de ninsoare, Ai tocmit unul nou, e străin, deci nu ştie Că trăim izolaţi într-un rai de hârtie Şi adorm lângă farul din coasta nebună Iar oceanul eşti tu înarmat cu furtună; Eu sunt crezul din care vulcanii întregi Îşi răstoarnă iubirea-n clepsidre cu legi.

Gina Zaharia

În templul-ateu Suntem doi călători pe-un munte de gheață, Eu port lanțuri în piept, tu fuioare de ceață, Poposim deseori în rezerva de flori, Inventăm jocuri seci, și, mai nou, închisori. Când ninsoarea începe prin cercuri să sape Ne oprim într-un gând lângă margini de ape, Tu începi să zidești (mă zidești câte-un pic), Dar în templul-ateu sunt un gram de nimic. Pașii noștri adună morgane pe drum, În silabe ascundem ce-am strâns pân-acum, Ne-ndreptăm cu avânt către-o oază de lume Însă noaptea ne strigă cu ton de renume: Sunteți orbi, nu vedeți că zidiți în zadar, Crezul vostru e strâmb, poate fi un hotar Între zorii ce pasc în lumină, domol Și cei triști care mor înghițiți de nămol!

Lacrima cu multe c(k)arate

Din ram în ram Am pornit s-ajung la tine însă nu știu unde ești, Mă-nsoțesc ninsori albastre îngropate în povești; S-ar putea să trec oceane, poate vârfuri uimitoare, Știi? Eu sunt soldatul care nu se teme de ninsoare! Mi-am luat hrană pentr-o iarnă. Oare este prea puțin? Și mai am ceva în suflet: un noian din ger și vin. Îl voi transforma în torță, pentru noi în noi să ardă, Nu îmi pasă dacă lupii lasă urme pe zăpadă! Tu să-mi faci culcuș din vreascuri în pădurea-ndepărtată, La fereastră-ntinde-mi râul și urcușul de-altădată, Să-mi așterni și-o dinastie, în iubire să-mi ascunzi Doar un car ce trece-n grabă peste munții muribunzi. N-am să zăbovesc prin oaze rătăcite în tăceri, Am trecut cândva pe-acolo, pară-mi-se-alatăieri, Și-am lăsat lângă o piatră talismanul ce-l purtam Pe când setea și lumina zbenguiau din ram în ram.

Gina Zaharia

Iubitul ce mă apără de frig Hoinărești peste ogoare, strigi cu patimă la porți Că ți-ai fi pierdut cărarea și-a căzut pradă la hoți; Treci de pe un rug pe altul. După tine vin și eu. Nu mă vezi că-s îmbrăcată cu veșminte de ateu?! Te zăresc flămând pe creste. Câtă secetă-ai cosit! Mi-am umplut cu tine brațul și-amândoi am pribegit. Am avut grijă să curăț ierburile dinspre nord, Habar n-ai că sunt fantoma ce te-așteaptă-n primul rod. Câteodată plimbi pădurea prin legenda-ntunecată, Lângă ea un roib sălbatic din copite stă să bată. Îl hrănesc cu zori de suflet, îmi e drag și parc-aș vrea Să-l dezleg de jurăminte şi să alerge-n vreme rea. La ce bun s-aștepte carul cu arome-mbleșugate? Dragostea se răsucește printre lacrimi nesecate. În curând voi mări pasul cât să ocolesc un dig, Să-mi rămâi mereu iubitul ce mă apără de frig!

Lacrima cu multe c(k)arate

Într-un singur fulg de nea Pe o margine de clipă, într-o pasăre de gheaţă, Îşi clădise nemurirea un crâmpei de fortăreaţă; Avea ape cu zăvoare, calendare de prin veri Și troiene lungi de soare în ferestrele de ieri. Înflorise-n unde limpezi sub poteci neobosite Și-aduna de prin sertare nişte versuri rătăcite, Renunţase la salutul trecătorilor spre munţi Fiindcă niciodată sarea nu lăsase alb pe frunţi. Nu cerea nimic, niciunde, iar fiinţa-i înflorea În fântâna ce-n credință sufletul i-l veștejea. În priviri purta o floare de cenuşă fermecată Și scria pe înserare: ce frumoas’am fost odată! Apoi s-a topit în zidul destrămat orizontal Și îndată am simţit-o trenă-n lacrimă de val, Era punte, întrebare, sete, aer şi răvaş, Drum pustiu cu mii de care adunate-n bun-rămas. Dar zâmbea îngenuncheată în tăcere absolută Și rupea din briza serii câte-o stea necunoscută; Se ruga de ploi-lumină s-o aşeze într-o ramă Unde sensul nemuririi început-a să adoarmă Și păşea pe flori uscate, printre lacuri şi chemări Numărând petale moarte pe altare de uitări; N-avea vreme de sosire, nici peron de catifea, Doar o tolbă cu iubire într-un singur fulg de nea.

Gina Zaharia

Cât de bogată Am pornit să caut malul îngropat în rădăcini Unde mi-am ascuns coroana timpului fără de spini; N-am merinde-mbelşugate, doar un colţ de calendar Şi o tolbă de hârtie primită cândva în dar. Peste umăr pun privirea serilor de ieri aprinse, Iar făclii îngenunchează printre valuri necuprinse, Mâna-mi tremură pe-o hartă ştearsă şi îngălbenită, Ştiu că voi găsi cetatea în pelin de mai zidită. Am lăsat barca-n derivă, poate că vreodată eu Am avut o vâslă nouă şi o inimă de zeu, Peste valuri străluceşte, ştie ce-are de făcut, Lacul tainic mă priveşte, pe loc m-a recunoscut. Am ajuns. Poarta-i deschisă şi-ngână parcă ceva, Nu-ndrăzneşte să mă-ntrebe ce ascund în tolba mea. Printre sălcii vântul trece în risipă de argint, Luna stă să se înece între vorbe de alint. Îmi aşez senin pe tâmple şi în inimă culoare, La fereastra dinspre stele liniştea e tot mai mare; În arome de tăcere mă închid cu drag îndată, E atâta armonie şi cât sunt azi de bogată!

Lacrima cu multe c(k)arate

Siberiana Gondolier nebun, te-avânți sălbatic Prin galerii de sare și de foc, Nu simți că universul ți-e tomnatic Iar dacă pun și gramul de noroc Pe care-l însoțești cu demnitate, Vei apărea un fel de vrăjitor În plin avânt pe colț de miazănoapte. N-aș vrea să-mi iei toți macii din ogor Ce i-am adus din templele rupestre Când rătăceam cu inima-n vacanță, Știi că-nfloreau intens pe la ferestre Și se zăreau perfect de la distanță! Gondolier sărac de ce porți rana Iubirilor pe care le-ai plimbat?! Se cântă peste noi siberiana Iar tu rămâi nebunul demascat.

Gina Zaharia

A iubirii mele vină M-ai vrut diamant de gheață răsfirat pe-al iernii rol, Să mă șlefuiești în salturi de la cer la demisol, Să m-aprinzi în ruguri stinse peste alte dinastii Și să-mi dedublezi iubirea pe potecile pustii. A-ngheţat nectaru-n suflet iar lumina-i otrăvită, Inima se-nlănțuiește pe tăcerea nezidită, Largi troiene-și plimbă fracul de albastru-nesecat Și-o suită de cuvinte a-nflorit într-un oftat. Pe un pisc de întuneric şi-a făcut corbul un pui, Ştie cum să şi-l alinte dar se simte-al nimănui; Hrana are gust de piatră, liniștea nu-i mai ajunge Să-şi ascundă înserarea și începe a se plânge Că fântâni cu ramuri albe împletite pe la porţi Au o mască de nălucă şi cam toate poartă roţi Când rugina strălucește. Atunci, rădăcini de fier Își aștern un somn de ace și el învelit în ger. Crezul nostru stă de veghe într-o oază cu cerneală, Închisoarea nemuririi îl salută cu sfială, Urlă vraja prin pădurea-nfometată şi străină Și se pierde-n depărtare a iubirii mele vină!

Lacrima cu multe c(k)arate

Podoabă pentru iarna noastră Vino iubite la amiezi Să colindăm pe sub zăpezi Și să-mpărțim iubiri sculptate Pe ramurile înghețate. Eu să-ți fiu fulg la piept de dor, Tu - anotimpul meu izvor, Într-un cuvânt - două ninsori Care se cern din zori în zori. Să vii pe calul tău albastru, Are-n galop un singur astru; (El îi dă forță orbitoare Să mă zărească-n depărtare). Vino să vezi pomii cântând Cu glasul nostru, rând pe rând, Azi nu falsează nicio notă Și țin iubirea sub escortă. Mai mare dragul să-i asculți (Se văd din ce în ce mai mulți) Un fel de torță la fereastră, Podoabă pentru iarna noastră.

Gina Zaharia

Pe drumul spre mine Trimite, iubite, o sanie mare, Veni-voi degrabă pe drumul de sare, Nu-mi pasă de-i viscol ori seară târzie, Ninsoarea de astăzi ne e poezie. Aprinde colinde pe drumul spre mine Podoabe-nflorite pe clipe senine, Și astăzi, și mâine, și încă un veac, Iar dorul va fi cu un spin mai sărac. În palma luminii, cu drag or să ardă Doi fluturi orbiți de-atâta zăpadă. Și-atunci vor începe viorile toate Să spargă cu sete oglinzi înghețate. Trimite, iubite, trimite și-o rugă, Calea spre tine e-o sabie lungă, O poartă haiducii de dor legendar Ca torță de veghe pe-al nostru hotar.

100

Lacrima cu multe c(k)arate

Ți-aș fi fost etcetera... Erai dirijor de greieri în pădurea de granit, Se-ntâmpla să trec prin zare ca un punct pe infinit. Mi-ai întins izvoare-ndată, toate m-aduceau la tine (Am vrut să le șterg degrabă dar pesemne mi-era bine!) M-ai privit din alte veacuri. Și ce vină aveam eu Că purtam în suflet cerul iar pe brațe-un curcubeu? Ți le-am dăruit și gata. Am pornit la drum de seară Deși-n urmă toată zarea mirosea a primăvară… Te simțeam în colțul verde, poate ceva mai la vale, Tocmeai ca să-mi țină calea două puncte cardinale. Ți-au cerut arginți cu carul, nu mai bine mă-ntrebai Fără șagă cât mai este de la mine până-n rai? Ți-aș fi semănat ogoare peste care niciodată N-a trecut vântul să fure dragostea adevărată; Poate-aș fi lăsat de pază licurici de vreme rea. Între timp, pe-un fir de vrajă, ți-aș fi fost etcetera...

101

Gina Zaharia

Dragostea de-o zi Și cine dragostea să mai împartă Când suntem călători pe-o liră spartă? ............... Ne-am cocoțat pe stâncile cu soț Și-am strâns în inimi florile-de-colț, (Un zvon ca un ecou de curcubeu Care cernea din dorul meu ateu). Tu mă țineai de mână ca și cum Îmi dăruiseși primul rol de scrum Și te temeai să nu încerc să-l joc În luminișuri fără de noroc. Un cer sălbatic îmblânzea decorul, (De parcă se pornise dirijorul Să stingă tot ce întâlnea în cale). Noi alergam cu ploile la vale! ............... Dar ce folos când singuri vom plăti, Cu lira-ntreagă, dragostea de-o zi?

102

Lacrima cu multe c(k)arate

Și parcă era seară Şi dacă singur-am urcat Pe muntele de sare, Aveam un crez de căutat Cu umbra-n depărtare. Din vis curgea râu absolut Şi parcă era seară Sculptată într-un cântec mut Cu suflet de vioară. Pe gândul dinspre răsărit, Un călător sihastru Picta un cântec de argint Cu iz de dans albastru. Avea veşmânt de dor uscat În alb de lăcrămioare; De ce-ai venit, l-am întrebat Pe muntele de sare? Şi cine eşti, pribeag grăbit De mergi atent prin nori? Vezi? nuferii au înflorit În armonii de zori! A-ngenuncheat în crezul meu Dintr-o cascadă simplă; Înfăşurată-n curcubeu M-am rătăcit pe-o tâmplă Din palma ce scria culori Cu gust de sare-amară; Şi era vară cu ninsori Şi parcă era seară… 103

Gina Zaharia

Rugă-n cămașă de forță Te rog, mărite zeu, nu-mi cere iar tribut, Pe câmpul dintre ziduri azi nu mai pot să lupt, Mi-e aripa uitată în trupul de oţel, Dar mâine dimineaţă voi străluci la fel. Te rog, pescar de epoci, ascunde-mă-n izbândă , Catargul umbrei mele l-am ridicat cu trudă; Cenuşa-mi transparentă, pe schiţe etalată Vremelnic se tot cerne şi-i toată îngropată. Pe-o talpă sângerândă stau drumurile mele, Cu lacrima uscată m-am rătăcit pe ele, Aveam o sete mare dar nu-ncăpea-n pahar Apa seca-n fântână, dincolo de hotar; Te rog, spin de lumină, nu fulgera tot cerul, Pe-o treaptă de voinţă e scris tot adevărul; Şi dacă azi cerneala se-aprinde ca o torţă, E că trăiesc ucisă-n cămaşa mea de forţă.

104

Lacrima cu multe c(k)arate

Ecou divin Atâția nori au azi prin mine punte, Învăluiți în veacuri cu scântei, Am auzit că florile de munte Și-au făcut târg. Să cumperi câte vrei! M-ai prins în ape tulburate-n șoapte Un continent cu porțile de dor Pe care se-odihnesc pirați de noapte Și sting tăcerea-n haine de izvor. Te văd plimbându-ți inima pe ape Din zori de sete până-n pânze mii, Un rug de vrajă vine să te-adape, Și eu veneam prin flăcările vii! Am pârjolit privirea-n depărtare, Aveam un zbor, pe unde l-am pierdut? Când mă strigai cu lacrima de sare Îți eram timp. Nu m-ai recunoscut Nici când ți-am descheiat cămașa care Se agățase-n pieptul meu străin, Avea ceva din brațele stelare; Ți-am fost ecou, dar ce ecou divin!

105

Gina Zaharia

Cântec de seară Mi-e seara - floare arsă, mi-e rouă pe altare, Mi-e tainică urcarea spre necuprinse zări Iar ropotele ploii în dans de sărbătoare Îmi sunt cetăţi de gală în suflet cu uitări. Când trece dinspre noapte un car de nemurire Ca să-mi aducă fila pe care-am scris un rol, Sunt călător neutru ce-şi plimbă o-amăgire Precum îşi plimbă vântul adresa spre alt pol. Încătuşate jocuri, păduri întâmplătoare Îşi risipesc întruna izvoarele de fum Sub pietre doarme-albastrul ciobit în calendare, În faţa porţii-nchise se mai aprinde-un drum, Priviri instantanee trag sfori peste hotare Ferestre de lumină pe-un curcubeu de scrum.

106

Lacrima cu multe c(k)arate

Pe drumul înspre Care S-a risipit lumina în trena strânsă-n joc Adusă de pescarii cascadelor nebune, Pe colţ de cer îţi scriu cu sunete de foc Iar semnătura nopţii e arc fără de nume. Mă-mbrac în vis albastru pe torţa unui lac Brodat cu nemurirea sirenelor de vară, Singurătatea-şi strânge tăcerea într-un ac Apoi îşi cântă ruga în murmure de ceară. Cetăţi pe flori de stâncă, paradă însetată, Imagini dintr-o sferă cu braţe de smarald Îşi caută nisipul din ţărm de sărbătoare, Săbii de gând îşi lasă amprenta de-altădată Pe talismanul tandru al inimii de brad Şi scriu poemul nopţii cu drumul înspre Care...

107

Gina Zaharia

În cel mai drag și de temut ocean Când m-ai uitat, în zori, pe drumul serii, Eu mi-am făcut din stele un palat Și-am scris ceva cu ochii depărtării – Ceva despre un crez întemnițat. Printre genuni în fracuri de vioară, Azi mi-ai întins un câmp de flori, minat, Din loc în loc ascunzi câte-o comoară Și-mi spui că ești un hoț nevinovat. Îmi amintesc de zidul dintre ape Care-a schimbat un relief bogat, Câți temniceri n-au încercat să-l sape, Câți mai trăiesc și câți s-au îngropat?! Zadarnic ară plugurile-ntinse Peste un veac tăcut și însetat, Câmpiile cu maci sunt toate ninse, Dar ce-ți spun eu? Tu încă n-ai aflat? Vom fi doi lei în cușcă de mătase, Două scântei pe clape de pian, Doi condamnați de valurile arse În cel mai drag și de temut ocean.

108

Lacrima cu multe c(k)arate

Eu te scriam cu litere alese Vorbisem despre holde-mbietoare, Era discursul meu de sărbătoare, Când am tăcut m-am odihnit un pic Și am ales vulcanul cel mai mic. (Era mai șic…) Apoi am stat la cină printre vise, Aveam făclii din vremurile-stinse, Atunci le-am prins ecoul la rever, Nu era cald, dar nu era nici ger; (Ceva mister…) Din galaxia versurilor sparte S-au rătăcit prin timp câteva șoapte; Una albastră, alta – străvezie, Formau un fel de joc pe feerie. (Pe scurt, magie…) Curgeau izvoare-n trene lungi și dese, Eu te scriam cu litere alese Și-am adunat iubirea-ntr-un chibrit Aprins pe continentul favorit! (Vis rătăcit…)

109

Gina Zaharia

Pe-un fapt divers, doi maci îmbrățișați Să nu lăsați povestea descheiată, Sunt vorbele prescrise de un vraci Care sculpta pe-o inimă-nsetată, O pajiște, un munte și doi maci Înnebuniți de dor și rătăcire. Când îi zărea, prin veacul orb și mut, Le tot șoptea ceva despre iubire (Dar preciza că-s vorbe de-mprumut). Cândva a stat un ceas cu ei la masă, I-a dojenit că nu s-au pregătit Să-și strângă straiele de după coasă, Că-n toate, e-ntr-o zi un asfinţit Într-un ierbar cu zodii împletite Din poli sălbatici, aspru luminați. Și-ar fi rămas, în lanul cu ispite, Pe-un fapt divers, doi maci îmbrățișați…

110

Lacrima cu multe c(k)arate

Lângă tine, mereu Ia vraja din poarta uitării, Azi vreau să ne-aducă înapoi, Ascunde-o de semnu-ntrebării Și spune-i că știm să fim noi, Două scântei într-o arcă Trecută prin mări clandestine Spre stânca răbdării. Și dacă Valuri mă-ntorc înspre tine Însemnă că ceața-i departe Iar brațele tale – mister Aprins în făclia de noapte Cu setea din zori până-n cer. Și-atunci mă dezic de-ncercare Și caut un sens cu doi eu O șoaptă de veghe pe care S-o țin lângă tine mereu.

111

Gina Zaharia

Deșertul de hârtie A mai rămas un foc la poartă Și-un iarmaroc cu ușa spartă, E mult, puțin, cine mai știe? Deșertul ăsta-i de hârtie. A stat la umbră veri la rând, L-am ascultat în zori cântând, Acum, cu glasul răgușit, Se pare că a adormit La pieptul meu. Îl simt izvor, Din când în când, fulg de cocor Refugiat dintre amiezi (Are miros de mere verzi). I-am presărat iarbă cosită Din sare-verde împletită Și l-am certat că nu mai știe Ce-i lacrima de iasomie, Dar mi-a răspuns că niciodată Nu m-o lăsa pe drum de piatră Și-mi va fi dascăl iscusit Peste ogoru-nveșnicit.

112

Lacrima cu multe c(k)arate

Artistului Am să brodez cuvinte pe-un evantai de flori, Să-ți fie amuletă cu rime în culori Când marea te adapă cu cel mai tandru val Și ploile vrăjite se-apropie de mal, Dă drumul la luceferi s-alunece agale, Astăzi pianul cântă pe notele regale, Din când în când se-nclină și caută cu foc Un albatros sihastru cu aripi de noroc Să ți-l așeze-n palme, ca flacăra să ducă Poveștile-nrămate în zori și-n vârf de stâncă, În pas de nemurire să umple o cetate Cu râuri de lumină pe suflete pictate. Tu, dirijor albastru, vezi cum pe țărmuri mii S-au adunat deodată un cer de ciocârlii Iar peste orizonturi se-aprind lumini de gală? E semn că-ncepe dansul o seară specială!

113

Gina Zaharia

Ultima cină Cine a ascuns condorii într-un joc de zbor uscat Și-a topit o simfonie în pastel întunecat? Cine-a răsucit izvorul cu ferestrele în stâncă Și-a stins dor cu dor ce doare într-o lacrimă adâncă? Cine-a rupt în două luna, tainică şi mult prea dragă Ce mi-o dăruiai întruna pe-un covor de noapte-ntreagă? Aveam râuri de candoare şi cetate de lumină Când pe ţărmul cu apusuri se servea ultima cină. Pe poteci cu storuri trase mi-am pus ochii chezăşie Și-am fost codru de mătase pe o coală de hârtie, Și-am fost literă de suflet şi secundă-n tine-am fost, Dar abecedarul nostru s-a citit fără de rost. S-a-necat în stele cerul și pustiu e fără noi, Carul Mare se topeşte în ofrandele din ploi, O umbrelă-şi strigă timpul de cenuşă neaprinsă, Strigă de răsună zarea şi se stinge-ntr-o eclipsă.

114

Lacrima cu multe c(k)arate

Romanță pentru mine Am așteptat, pe-o frunză de pelin, Cu sufletul pictat în zbor senin, Să plece luna în colind la Care Şi să pornim, pe-o şoaptă, la plimbare. Am stat de veghe ceasuri reci, străine, Plecai și răsăreai cu drag în mine, Pe dealuri se rupeau în focuri nori Şi-mbătrâneam, tăcută, în culori. Trecu pe lângă mine-o rugăciune; M-a salutat frumos, cu plecăciune, Am fost absentă la privirea-i rece Dar repetam, întruna, să nu plece. În colțul verii rătăcea sprințar Un greier evadat din calendar Şi îmi cânta romanţa lui târzie Învăluită-n iz de poezie. Am rupt o notă, poate n-aș fi vrut Dar prea o lua mereu de la-nceput De parcă nuferii din lacul meu Mureau pe rând, uitați de Dumnezeu. Într-un târziu, un felinar grăbit Pierdea făclii în colț de răsărit. Atunci am stins lumina dinspre Care Și m-am topit, pe drumul de visare...

115

Gina Zaharia

În lacrimă de flori de ger Iubirea mea, să nu te miri Că te-am vândut pe-un val de ceaţă Dar n-am fi fost nicicând zidiri Ci zbor închis în fortăreaţă. Să nu mă cerţi că te-am ascuns Într-o clepsidră dintr-un val, N-a fost uşor, să ştii c-am plâns Şi încă port rochia de bal Minţindu-mă că-i vară-n toi, Că eu sunt mare iar tu – cer, Că macii înfloresc în doi Şi-n lacrimă de flori de ger. Nu mă privi cu spini de tine, Ştiu că s-a rupt al nostru pod Că suntem umbre pe ruine Şi soarele-i la Polul Nord...

116

Lacrima cu multe c(k)arate

Un fulg de gând, spre Dumnezeu Bătrân ocnaş, nu-ţi mai ajunge sarea, Galerele sunt goale, lanţurile grele? Îţi plânge sufletul şi aşteptarea Şi parc-atârnă timpul în ulcele. Ce lupte-ai dus în viaţa dintre veacuri? Cu braţele-ai plimbat sirene-n mări? Prin tot pustiul nostru nu trec leacuri, Ci umbre doar, și-aceela-n alte zări! Bătrân ocnaş, te văd pe digul serii Trecând agale, lâng-un zmeu de piatră, Pe umeri porţi mantaua-nstrăinării; Ţi-am dăruit-o-n zbor spre niciodată. E grea şi zdrenţuită pe la coate, Ţi-e frig, ţi-e foame, cât mai ai de tras? Păcatele ascunse-n zid sunt toate Sau ai restanţă, prea bătrân ocnaş? Ţi-aş petici cu umbre haina roasă, Ţi-aş arunca un lanţ din trupul tău, Îţi este teamă, hrana prea geroasă Va fi un fulg de gând spre Dumnezeu? De ce-ai lăsat să fugă toţi piraţii Cu marea-n saci de smoală, marea ta, Când au furat-o, au strigat cu toţii Că tu eşti hoţ şi pui de haimana. 117

Gina Zaharia Zadarnic ai găsit-o plânsă toată, Zăcea cu pietrele de gâtul morii, Se răsucea în munţi de dor uitată Şi tot cânta romanţa înserării. Ocnaş bătrân, e-un pat de fân la vale, Cândva era-nflorit pe răsărit, Opreşte-te din împletita-ţi cale, Şi culcă-te pe valul infinit.

118

Lacrima cu multe c(k)arate

Ocean de oglinzi M-adormi în crezul dezlegat în zori, La uşa ta sunt prag de sărbători; Nu strălucesc. În taine nepătrunse Mă reclădeşti din lebede ascunse. Pe file de legendă mă aduni Din mii de lacrimi strânse de nebuni. Ia umbra mea. Cu ochi dintâi aprinzi Oceanul împărţit în noi oglinzi Și rogi pământul colorat în flori Să se rotească-n nesfârşit de zori; Eşti doar un mit. Un mit celebru Ce-mi face port în crengile de cedru. Ți-s verde, dulce-amară poezie, Pervaz adânc prin raze de vecie, Suflet tradus. Tăcere-n verbul tău Și atât. Îți scriu oceanul meu...

119

Gina Zaharia

Hanul cu pereți de nori La hanu-n care-am înnoptat Erau şi hoţi şi zei şi vraci, Sub hrana sabiei am stat Precum un fulger în copaci. Am ascultat poveşti nebune Cu sufletul aprins pe rug Şi nu-mi făceau nici rău nici bine; De la un timp puteam să fug Dar am uitat unde mi-e drumul; Aveam un munte de urcat, Pe el urma să fiu străinul Spre nicăieri mereu plecat. Acum sunt într-un colţ de piatră, Mă recunosc adeseori, Iar noaptea-ceea-i îngropată La hanul cu pereți de nori.

120

Lacrima cu multe c(k)arate

De-ai ști câți spini suspină-n trandafiri Tu știi câți spini suspină-n trandafiri? La pieptul meu ești dor pe nerostiri Și foc de-argint. Te prind de mână.Tac. Îmbrățișările duc flăcări peste veac. Au înflorit salcâmii fără noi. Când m-ai zidit în urmele de ploi Ți-eram sărut, și adevăr ți-eram. Tu m-ai ucis pe-ntâiul nostru ram! Am adormit în colivia serii Și te-am strigat cu glasul revederii, Dar tu treceai cu liniștea-n oglindă Spre constelații-n lacrimă arzândă. Ecoul meu se rătăcea în cer, Mereu mai sec, mereu tot mai stingher. Azi ruginește-n pas de nezidiri. De-ai ști câți spini suspină-n trandafiri...

121

Gina Zaharia

Cât de străină Mi-e greu să port, iubire, un lanț cu flori de lună, Să-l fac să strălucească pe-o inimă nebună, Mergând printre amurguri să ia cina cu tine, Deşi cetatea-ntreagă-i pierdută sub ruine! – Aşteaptă-mă deseară, dar încuiată-i poarta, Iar scările-s ascunse şi nici nu-i cina gata; Eu sunt un lan de gânduri pe-un colţ de stea tăcută Și-ţi bat mereu la ușă cu sete absolută. – Te vreau fiinţă, şoaptă, îmbrăţişare vie, Nu stea de foc pierdută în zbor spre veşnicie, Nici chip de nemurire pe-o operă de artă , Ci rouă de fântână cu rădăcini de piatră! – Mai este-un veac de veghe, şi lacătul la uşă S-o rupe-n mii de ţăndări sub falduri de cenuşă. Rămâi în turnul nostru, ai grijă să nu-l afle Și să-l prefacă hoţii în sunete de harfe. Mă răsucesc pe-o clipă, mă pierd în noapte-adâncă Iar universul nostru e îngropat în stâncă. Peste văzduhul firii, toți norii se adună Să-mi fure infinitul. Și cât sunt de străină!

122

Lacrima cu multe c(k)arate

Bună seara, cetate Bună seara, cetate, pe rugul de-acum, Paşii-mi sunt flăcări de tăcere şi scrum; Ochii plini de lumină spre tine-i aprind Și-ntreg universul în verde-l cuprind. Bună seara, poveste cu vâsle de foc Oceanul în care mă pierd într-un joc, Pe file de vreme s-aştern rânduri noi Și toate-s aprinse cu sare din ploi. În parcul de umbre am stat zile-ntregi Am porţile arse-n veşminte de regi, Cu braţele prinse-n tăceri de argint, Cuminte în tine doream să mă mint. Bună seara, lumină cu ramuri de cer, Îți scriu nemurirea-n culori de mister, Ți-am prins răsuflarea în voci risipite Și-n templul din mine zac vise cernite.

123

Gina Zaharia

Nectar de împlinire Joc un rol cu râuri limpezi Unde visele se-adapă, Duc în braţe mii de lespezi Ce se odihnesc în apă. Pe o barcă de hârtie Învelită în răcoare, Port întreaga-mi dinastie Din flori de mărgăritare. Dacă drumul înspre tine Trece prin păduri de spini, Îi culeg şi, printre rime, Îi prind în brăţări la mâini. Ştiu s-alerg prin întuneric De e caldă briza nopţii, Iubesc timpul geometric Unde înfloresc poeţii Şi îngenunchez în umbră Risipită în iubire, Lăsând zorii să se-ascundă În nectar de împlinire.

124

Lacrima cu multe c(k)arate

Sfoară-n suflete de ploi Iubitule, m-am aşezat să-ţi scriu despre blândeţea rugii cu ninsori, despre zăvorul visului pustiu atunci când vrei şi nu poţi ca să zbori. Un singur pas mai am până la tine dar parc-un veac se-aşază între noi, e ceaţă aici şi-o sfoară mă tot ţine legată-n salbele cu suflete de ploi. Aş vrea să vin pe drumul plin de sare, să-ţi simt chemarea prăfuită-n gând, dar nu se-aprind în noapte lampadare și nici nu ştiu de-or străluci curând. Potecile sunt şerpi uitaţi în stâncă și-mi ard privirile ca un blestem, în vale parc-ar fi o mare-adâncă și de-adâncimea ei acum mă tem. Iubitule, să mai lăsăm o veşnicie să facă scrum iubirea pietruită, de-abia aştern pe-o coală de hârtie epistola nescrisă şi-nvechită… 125

Cuprins doar secretele dospite în lacrimă…………………… cum (de) supraviețuiești…………………………….. e aproape sâmbătă…………………………………... în peștera inimii……………………………………... prin arginții înrobițI………………………………... te voi striga cu majuscule…………………………... de după eclipsă………………………………………. mereu întârziațI……………………………………... pentru rondul de gală………………………………. unu-doi-trei…………………………………………. comoara……………………………………………... cocor desculţ…………………………………………. luaţi şi pietrele mele…………………………………. şi n-am avut mâna întinsă………………………….. lagăre de artă………………………………………... în lutul (ne)umbrelor………………………………... surprinzător de perfect……………………………... Inestimabil sau risipitor…………………………….. din tine mai în tine………………………………….. direct de pe inimă…………………………………… pe tot aurul………………………………………….. trofeul……………………………………………….. în scrinul ce sunt……………………………………. valoarea căruțașilor solari…………………………. riscul e nimica toată………………………………... alo…………………………………………………….. lângă doi zidari fericiți……………………………... 127

5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

apă de ploaie………………………………………… când și când………………………………………….. să mai ningă un ram ……………………………….. într-un ecou de hârtie………………………………. lacrimă cu multe c(k)arate………………………….. versetul în doi ……………………………………….. aceeași iarnă…………………………………………. așa e în torțe…………………………………………. (și) tu le vezi?………………………………………... tu știi să înoți?………………………………………. arena e în pieptul meu………………………………. la câte grade se scrie istoria?……………………….. vreascurile dor când trosnesc a dragoste?………… pentru o rugăciune căzută din palme……………… în satul cu o singură casă…………………………... unghiul de est……………………………………….. înainte de ploi……………………………………….. piruetă……………………………………………….. pace ție orbule……………………………………….. sete de foc……………………………………………. despre întâmplările întâmplării tale……………….. prea adânc…………………………………………... ca flacăra în vânt……………………………………. cercuri de stări………………………………………. deasupra hărții de dor………………………………. pârâul spre tine……………………………………... lângă un dans șchiop și un oraș de lemn…………... 128

32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58

S.O.S…………………………………………………. în nebunia adâncului………………………………... mâinile noastre lanț pe codul primului zbor………. plugurile nu ară duminica………………………….. pocalul de astăzi……………………………………... lanțuri………………………………………………... din istoria recentă a inimii………………………….. crezi………………………………………………….. bum bum bum și mai fac un pas…………………... într-un raft sofisticat………………………………... jocul frunzelor în fracuri de timp continuă……….. pe scări de cedru…………………………………….. simplu şi original……………………………………. un dig curajos și altul după el ……………………... între noi……………………………………………… în pasul gri-lumină………………………………….. ucenicul cu pietre……………………………………. ești frumoasă mi-ai spus…………………………….. autograful de duminică seara………………………. tristețe desăvârșită………………………………….. incendiu de fân încolțit……………………………… astăzi nu scriu nimic fără tine……………………... acrobație roșu intens………………………………... neamu’ lu’ eanu……………………………………... în discordia alb-negru………………………………. mersul pe sârmă…………………………………….. gardul……………………………………………….. 129

59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85

potopul………………………………………………. telecomanda…………………………………………. da da da……………………………………………… Suntem la punctual zero, soldat necunoscut………. A înflorit misterul…………………………………... Într-un rai de hârtie………………………………... În templul-ateu……………………………………... Din ram în ram……………………………………... Iubitul ce mă apără de frig…………………………. Într-un singur fulg de nea………………………….. Cât de bogată………………………………………... Siberiana…………………………………………….. A iubirii mele vină………………………………….. Podoabă pentru iarna noastră…………………….. Pe drumul spre mine………………………………... Ți-aș fi fost etcetera…………………………………. Dragostea de-o zi……………………………………. Și parcă era seară…………………………………… Rugă-n cămașă de forță…………………………….. Ecou divin……………………………………………. Cântec de seară……………………………………… Pe drumul înspre Care……………………………… În cel mai drag și de temut ocean…………………... Eu te scriam cu litere alese…………………………. Pe-un fapt divers, doi maci îmbrățișați …………… Lângă tine, mereu…………………………………… Deșertul de hârtie………………...…………………. 130

86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112

Artistului…………………………………………….. Ultima cină…………………………………………... Romanță pentru mine………………………………. În lacrimă de flori de ger…………………………... Un fulg de gând, spre Dumnezeu…………………... Ocean de oglinzi……………………………………... Hanul cu pereți de nori……………………………... De-ai ști câți spini suspină-n trandafiri……………. Cât de străină………………………………………... Bună seara, cetate…………………………………... Nectar de împlinire………………………………….. Sfoară-n suflete de ploi……………………………...

131

113 114 115 116 117 119 120 121 122 123 124 125