Rugină peste timp by INSEMNE CULTURALE

Aura Popa

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012 NSEMNE CULTURALE – 2012

Coordonator: Corector: Arhivare: Tehnoredactare: Colaboratori:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Sofia Sincă Gina Zaharia Violeta Florentina Ion Maria Ileana Belean Corina Militaru Gabriela Grădinariu

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

Aura Popa

Creionul de aur e în mâinile sale! Rugină pe timp – culoare tainică în care Aura Popa își înalță iubirea. În zbor alb spre stele, devine galaxia ei, prin care se plimbă cu lejeritate și lasă, din loc în loc, un autograf de cântec. Când întâlnește teatrul umbrelor știe că acolo va avea loc prima reprezentație la scenă magică și rostește, stăpână pe ea, un nume bolduit, pe care-l poartă până ce împlinește vârsta potrivită/să meargă-n picioare. Șlefuiește așteptări de rubin, acolo, pe marginea viselor. Corabie și port deopotrivă, niciun val nu-i poate distruge templul. E personalizat și misterios: încă o za de-ntuneric/în lanţul convingerilor/încă o etichetă de teamă/şi un staccato interminabil/mi-abreviază culorile calde/în acronimul ştiut. Au pornit licornii să colinde prin povești cusute cu fir de dor, întoarce-i, strigă poeta. Și versul ei face ecou pe spații mirifice, unde se dezbracă mările de arhipelagurile ascunse, unde cântă harpele pe stări flămânde, unde cuvintele mă ard! Totdeauna, Aura Popa găsește un alt laitmotiv pentru-mblânzirea culorilor, de fapt, nu-i trebuie nopți polare pentru a-l găsi, este în stilul elegant care-i abundă poemele și îi trasează hotare de lumină La capăt de vis. Eu construiesc parabole, spune Aura Popa, din bețe de chibrit și metafore albe. Nimeni nu va confunda, niciodată, dragostea oarbă de prin florile de câmp cu tăcerea de la marginea rândurilor. Aripile fluturilor bluemormon au împrăștiat miresme și sunete diafane, într-un peisaj din care poeta ne salută în culori de gând. Niagara cuvintelor e a ei. Și My mistake (ţi-am făcut loc/pentru un veac de-ncercări/în cuibul braţelor mele). Și plouă în rafale de dor până ce liniștea creponată trage cortina. Atunci mi-erai şi târziu/şi etern şi aproape/dar şi prea curând, spune poeta. Dar știm cu toții că-n ruga ei înfloresc primăveri, în așteptare se adapă razele dorului și-n cartea inimii încap toate nerostirile parfumate cu vise. Creionul de aur e în mâinile sale! Gina Zaharia

Rugină pe timp

Teatrul umbrelor

va fi şi mai plin citeşte printre gratii de nori o vreme nu voi putea să te strig să te caut sau să-ţi şoptesc cele două cuvinte pe care le aştepţi de când zborul nostru a împlinit vârsta potrivită să meargă-n picioare cât timp nu-mi vei uita anotimpul cât timp vei continua să-mi scuturi păpădii să-mi scrii şi să zâmbeşti voi veni mereu să te mângâi pe aripi în fiecare din visele tale

Aura Popa Şlefuiesc aşteptări

şi aşez fără să vreau gânduri transparente în fereastra cuvintelor oricine mă poate vedea în suflet aşa cum sunt despletită în nerăbdare să te ating să ştiu că eşti mai presus de orice mirare vânt prielnic şi mare pentru corabia viselor mele de-un veac uscat rătăcită în larg şlefuiesc aşteptări şi-ţi spun că putem înflori o singură dată în aceeaşi tulpină de gând

Rugină pe timp

O să lipsesc

o vreme din peisaj deci pictore îmblânzeşte-ţi ideile cu un ton de răbdare pune pe stand by tuşele de subînţeles culorile complementare şi umbra nuanţele zilei nu resping contrastele dar nici nu le atrag pentru că lumea întreagă virează spre alb lasă-mi timp să mă vindec

Aura Popa Poate

cuvintele tămăduitoare şi-au respirat harul într-o altă poveste şi tocmai de aceea apele gândului meu îşi tremură din nou înţelesul în prundişul tăcut încă o za de-ntuneric în lanţul convingerilor încă o etichetă de teamă şi un staccato interminabil mi-abreviază culorile calde în acronimul ştiut

Rugină pe timp

Respir abrupt

Învolburat mi-e râul de cuvinte! Respir abrupt, pe-un povârniş de gând. Iar mă trezesc aducerile-aminte În lanul-n care macii sângerând Se tânguie a vară irosită, A întâmplare scrisă bold-uit Pe zidul renunţării! Copleşită De vântu’-nstrăinării, înteţit În primul arc de cerc dintre atingeri Nealterat de umbre şi tăceri, Gust tot mai des amarul din constrângeri. Nu uit că ţi-am fost vis până mai ieri. Nu uit că-n mine-ai depliat lumina Şi mi-ai şters norii negri,rând cu rând. Creşteam în tine! Smulsă-i rădăcina! Respir abrupt, pe-un povârniş de gând.

Aura Popa Întoarce-ţi licornii!

Întoarce-ţi licornii din nou spre poveste! Nu-i noapte în tine. Alt drum spre pustiu I-adună în cete de umbre, pe creste. Mai lasă-i s-alerge pe câmp auriu, Cu coamele-n vântul iubirii nebune, Vânând răsărituri pe margini de gând. Întoarce-ţi licornii! Cu faţa spre lume Sunt doar cai sălbatici, pe fiece rând Şi fornăie tare şi fără zăbală Pe pajiştea scrisă-n banal şi anost. Trezeşte-le zborul! E-o ţintă normală Când cauţi în vise un nou adăpost!

Rugină pe timp

N-am pretenţia

că ştiu cum se dezbracă mările de arhipelagurile ascunse nici în ce ordine aşează mateloţii motivelor sacadatele respiraţii dintre două chemări n-am numărat câţi atoli de eschive sunt în laguna cuvintelor încă n-am fost corabie dar am încercuit mereu pentru alţii farul încrederii oarbe în ziua ce vine cu mai multe culori

Aura Popa Dezambiguizare

mi-a trebuit mult timp să înţeleg că pantele pe care le urcam în genunchi alături de umbre nu erau decât încercările frigului de a-mi pătrunde adânc şi firesc printr-o trapă întredeschisă de vânt cu neîncrederea-n oase mi-ai trezit trupul unui altfel de mers la lumină după ce mi-ai bandajat juliturile şi mi-ai mângâiat îngerii pe aripile făcute ferfeniță de ploile de gânduri ostile ce-mi răvăşiseră pământul în dimineţi colţuroase

Rugină pe timp

Presimt

că se va strecura curând mult prea curând şi pe sub uşa cuvintelor acel vânt al deşertăciunii îşi va încolăci braţele secetei şi nu blând în jurul trupului meu obosit şi va cânta vezi cum din gând în gând mi se răceşte pământul? până şi visele bat în retragere e ultima toamnă, iubitule înnodată de stele cu-adevărat ultima

Aura Popa Probabil există

şi pentru vectorii de întuneric o teoremă care să demonstreze că numai o noapte a fanteziei le-ar mai putea crea aşteptări şi nu de harpii nescoase din uz şi flămânde îmi e teamă (mi-e spiritul viu – ele vânează prăpăstii) de combinaţiile-absurde ale ideilor preconcepute de permutarea valorilor în anagrame de suflet necitite cu soarele şi de neîncercări

Rugină pe timp

Te întrebi

ce alt laitmotiv dacă nu imbatabilul şi totuşi există ar mai putea să-mblânzească asprimile toamnei şi să-mi brodeze pe chipul mâhnirii alt zâmbet rebel pentru viabile alternative la secetă stârneşte-mi cascadele ai să te convingi că drumurile din labirintul tăcerii nu-s toate la fel

Aura Popa Azi ai zâmbit?

Cuvintele mă ard! Nu, nu e seară Să nu-mi doresc ca să te strig din nou. O aură străină mă-nconjoară. Vezi? Nici în vis eu nu-ţi mai sunt ecou! Cum să-mi mai numeri stelele aprinse Pe-albastrul cerului introvertit? Ascund prăpăstii-n braţele deschise Şi mă-mbăiez din nou cu asfinţit. Şi-n toate-i toamnă!Plouă în surdină Pe prispe albe scrise cu grafit. Deşi mi-e lumea roasă de rugină, Nu pot să nu mă-ntreb: azi ai zâmbit?

Rugină pe timp

Te surprind

cu încă o tăcere de aur şi asta după ce convenisem să dezlegăm amândoi din banchizele arctice gheţarii sintagmelor aşteptai contopirea ninsorilor trebuia să ştii însă că pe-un continent mult prea alb metamorfozele la minut pun în dificultate şi sperie lumea inocentă (de trei ori încercată) a basmelor

Aura Popa Ei, şi?

dacă mă gândesc mai bine nici bumpy-jumping n-am făcut niciodată dar simt că dac-o să-mi leg corzile nesăbuinţei de tine pot să m-arunc şi de pe nori e timpul pentru prima nebunie (pân-acum n-am făcut decât mici drift-uri pe şoselele gândului) îmi va trebui muuuuult curaj pentru urcatul clandestin într-un tren sau pentru prima sesiune rapidă de rafting printre cele mai spectaculoase vâltori

Rugină pe timp

Azi plouă, iubite

iar eu îţi chem corăbiile rostirii în gând şoptit ca nimeni altcineva să nu-mi intuiască marea nerăbdării clocotind din nou a învolburare târzie şi a maree de iluzii-nflorite sub trena-nfiorărilor şi pentru că-mi plouă cu zâmbet ştiu c-ai să-mi pui la loc curcubeiele pe orizontul de vise de-aceea îţi promit o să găsesc în noi în curând alt laitmotiv pentru-mblânzirea culorilor

Aura Popa Poemul toamnelor

Iar te-ai mutat în gândurile mele Cu ivoriul zâmbetelor tale. Îmi ţii isonul noaptea printre stele, În plină zi mi-arunci pe vis petale De timp, mirat de înflorirea noastră A doua oară-n oaza întâmplării. Plină de zmeie, calmă şi albastră E zarea dintre braţele ardorii. Şi te-ai mutat în rândurile mele, De bun venit îţi scriu pe răsărit Cu zbor, cu râs şi fără ghilimele Poemul toamnelor ce s-au găsit Pe-o prispă de culoare solitară În lăstărişul umbrelor de ieri Scornind poveşti duioase-n prag de seară Să liniştească şiruri de tăceri.

Rugină pe timp

Am încercat

în doi geometria pe tăcute dar jocul acesta cu o simplă frânghie de lumină ţi s-a părut a fi destul de anost învechit şi banal şi pentru că adori să complici lucrurile ai făcut tot posibilul ca lumea să mi se cutremure în preajma zidurilor de neîncredere la intervale egale introducând noi reguli şi noi personaje ai animat jocul dar ai şi reuşit să abaţi peste lumea noastră irizări inedite din spectrul autumnal

Aura Popa Rămâi cu ea

nu-mi căuta privirea şi nu întoarce capul după cerul meu dezrădăcinat atâta timp cât nici nu te-ai întrebat câte braţe i-au trebuit demiurgului să îmi arunce stelele înspre lumina curajului ca să te strig pe numele iubirii înalt şi profund poate e mai frumoasă poate cântă mai bine a virginitate pierdută devreme şi a duioşie eternă prin lanuri de gând ai învăţat-o să râdă? cronicizează-i atunci fericirea să înflorească zi de zi în tine în albe metafore la mijloc de rând

Rugină pe timp

La capăt de vis

Azi dor ferestrele deschise Spre raiul tău etern, tăcut Căci zările de vers aprinse Se mută-n linişti de-mprumut Şi dor zăpezile de tine Când ning albastru-n lan de gând Alunec printre stări aldine Să-ţi scriu cu vis un ultim rând Mă dor copacii de lumină Cu rădăcini în lumea ta Îmi scutură-n văzduh rutină Şi ploi de zbucium, vreme rea Şi dor cortinele de umbră Căzând în falduri vineţii Peste a mea cetate, sumbră… De-un veac te-aştept!Şi nu-mi mai vii!

Aura Popa De prea mult timp

nu mi-am mai permis să arunc peste balustrada viselor simbolurile pe care le aştepţi pe undele ideilor (lizibile) m-am lăsat purtată de curentul firescului dar niciodată dincolo de geamandura posibilului din şi întru cuvânt poate tocmai de aceea strângi pumnii rutinei şi fără să înnozi drumul cu o altă culoare închizi cercul poveştii e vina mea că ploile întâmplării duc azi curcubeiele noastre la margini de gând

Rugină pe timp

Gând şoptit

Simt azi că cerul tău îmi e complice Îmi ştie mersu-n lan de gând şoptit Pe vârf de noimă, calmă şi novice Remodelându-mi lutul amorţit Şi-mi ştie drumul şerpuind prin tare Şi apele curgând învolburat Purtând pe drept povara lor de sare Prin alt deşert de vise strămutat Şi-mi ştie cumpăna dintre silabe Trădând culoarea dintre încercări De-a fi privirea valurilor oarbe Într-un ocean imens de limitări Azi simt că cerul tău îmi e complice Şi-ncearcă să mă-nveţe pe de rost Găsi-va oare-n mine-acea matrice Fără banal şi fără de anost?

Aura Popa Continui

să-mi ţin zborul la comun cu stolurile tale de iluzii şi-ţi rămân pentru un veac şi-o secundă cât veacul aripă albă înmugurită în trup continui să cred că toamna ta îmi va răvăşi întinderile aurii ale visului cu o adiere inedită de cântec pentru că îţi aud paşii gândului încercuind curcubeie pentru mine solfegiezi arpegii de zâmbet pe drumul cunoscut

Rugină pe timp

În fiecare duminică Andei

îţi flutură batiste tivite cu nemernicie supliciul începe devreme când ora exactă a mustrărilor bate în tâmplele dimineţii cu acelaşi refren de prea mult timp îţi bandajezi plecările sub o curbă a lui gauss terminată în hiperbola fricii zdrelită de cioburile disputelor niciodată sfârşite niciodată uitate nu mai aştepta un alt fel de ciocnire e acelaşi blestem

Aura Popa Reflex stilizat

Nu mă răsfaţă-atingeri vaporoase, E ţărmul mut iar marea-i de-mprumut. Mi-e gândul ars iar braţele-mi sunt roase De-o abrazivă umbră din trecut În respiraţii s-a mutat pustiul Iar în clepsidră timpul pervertit. Măsor cu întuneric auriul Secundelor în care am simţit Şi m-am lăsat purtată de himere Prin cerul blând al altei însemnări M-am folosit de aripi efemere Ca să pictez în suflet încercări De-a înrăma în mine curcubeul Ce m-aştepta în arşiţă-nsetat. Nu mă răsfaţă nimeni… I-apogeul Unui reflex de toamnă, stilizat.

Rugină pe timp

Eu construiesc parabola

din beţe de chibrit şi metafore albe tu zâmbeşti ademenitor în trecere prin cvartalul plăsmuirii îţi sorbi nectarul de vise şi mă priveşti încercând travaliul îmi miroase a fosfor a lumină rece şi-a dragoste oarbă beţia ta incită greierii la serenade nebune printre nuanţe de verde răvăşite-n poeme împrăştii seminţe de râs şi roşii flori de câmp să mă-ntreb până când?

Aura Popa Mai dureroasă

decât un trăsnet de moarte clinică în copacul luminii de la marginea rândurilor tăcerea asta care sapă şi sapă adânc lutul toamnei din mine şi mai sălcie decât orice licoare nu voi supravieţui secetei decât dacă îmi va ploua cu zâmbete măcar în vise iar aripile fluturilor blue-mormon din poezia uitării îmi vor amortiza măcar pentr-o vreme căderile-n gol abisale

Rugină pe timp

N-am să ajung

niciodată să văd cum e construit de aproape cuibul braţelor tale sau dacă-n rotundul stărilor ai aşezat destule culori am crezut că voi face faţă migraţiei dacă mă voi hrăni cu metafore dar toamna e-n mine în fiecare dimineaţă în care nu-mi eşti poezie uit să-mi pun aripile scutur brume pe vise şi m-acopăr cu nori

Aura Popa Din fericire... din nefericire

din fericire sunt sigură că ştii şi tu jocul doar l-am încercat de-atâtea ori în vara în care făceam schimb de albe metafore pe sub masa parabolei de vânturi îndoite cu zâmbet şi de valsuri în ploi din nefericire în culisele vorbelor tremură încă povestea pentru că noi nehotărâţii cu aripi de colibri zburăm mai puţin înainte şi mai mult în zigzag şi-napoi

Rugină pe timp

Nu contabiliza

întâlnirile sporadice din subsolul dimineţilor acurateţea rândurilor scrise cu font de lumină amabilă va rămâne doar în prim-planul jurnalelor noastre încorsetate de vânt ca să rămâi consecvent cu orizontul de la capătul stărilor abreviază atingerile altora (coerenţa vine doar din folosirea prezentului) şi renunţă să mai regizezi filme ale căror scenarii au fost scrise într-o pauză de vise pe genunchi

Aura Popa Prea multă ezitare

în zona verde a sălbăticiei din tine toţi văd cum avalanşa de gânduri rostogoleşte perpetuu bulgării de lumină şi cum trezeşti avatarele străine din sfera parabolei doar curbându-ţi metafora zâmbetului peste dimineţi îţi plouă grădina cuvintelor cu fluturi neîncovoiaţi de rutină de pe fiecare ţanc al poeziei aruncă-te ai încă nouă vieţi

Rugină pe timp

Nu strig

lucrurile albe cu nume negre chiar dacă pare o joacă îmi şlefuiesc minuţios fiecare piatră de vers pe care-o aşez ca preambul de risipă de timp şi de mine la căpătâiul poemului trăiesc din încercări ştiu ce pot şi ce sunt tulpină de gând ce nu se ascunde după degete de ură nici măcar de dragul edenului

Aura Popa În peisajul acela

nicio adiere de râs nu clintea trestiile de gând iar sălciile despletite în nerăbdare adulmecau apele alterate ale ne-însemnării descriau (pentru cine avea ochi să vadă) în cercuri concentrice şi cu font de-ntuneric stângăciile verii şi niciun ţipăt descleiat de rutină n-ar fi trădat întregul ciobit şi peticit pe furiş cu liant de culoare n-ar fi bănuit nimeni că înrămată-n furtună povestea lui se scria în stări transparente doar pentru arcaşii concluziilor cu albe fulgere în zigzag de emoţii şi cu paşii tăcerii

Rugină pe timp

Mă aventurez

să traversez niagara cuvintelor chiar dacă ştiu că pot experimenta înecul într-o străfulgerare de gând graniţa dinspre sudul descrierii şi nordul parabolelor stă doar într-o cratimă de încredere pentru alţii – firească originea cataractei metaforelor mele porneşte cu şi de la eroziuni şi-adesea mă tem dar pentru că te am pe tine de mână tranzitez zâmbind această zonă de sălbăticie articulată pe vis pentru mine – prea vastă

Aura Popa Căutându-ne

decupez dimineţile din calendarul unei veri în care macii şi-au croit drum sângeriu prin inima cuvintelor iar în colajul meu femeia de fum pentru tine sculptează poeme şi-şi înteţeşte zborul printre zmeie de râs şi senin curbele de sacrificiu încă se scriu cu majuscule la umbra poveştilor deşi sunt nenumărate dovezi că existăm unul într-altul în fiecare zi ne exersăm desprinderile murim şi înviem căutându-ne în trupul metaforei hăituit de interzise atingeri în fiecare zi şi-n fiecare vis puţin câte puţin

Rugină pe timp

Accente ruginii

Tot mi-eşti în gânduri… Fluviul meu de vină Cu vraja ta, croită pe cuvânt. Zilele-mi curg grăbite în rutină Când nu-mi adii măcar c-un singur vânt Din franjuri de culoare-ntâmplătoare Mi-ai scris poeme-n trestii aurii Dar litere boldite pe schimbare Dau iar poveştii-accente ruginii Şi-ncremenesc într-o tăcere-adâncă Pun semne lotcilor, pe ţărm ridat Strâng nuferii şi urc mereu o stâncă De vis zdrobit ce Sisif mi-a lăsat

Aura Popa Admit

nu haşurile de pe cubul de lumină amabilă mi-au atras atenţia – la prima vedere – atunci când ţi-am văzut degetele înfrigurate atacând clapele poeziei cu sensibilităţi de jazz-man pasionat de incursiuni rebele în lumea eficienţei şi n-am luat seama prea bine nici la mătăsurile vorbei cu care înfăşai pruncii primejdiei de a fi altfel abandonaţi cândva în idei pentru mine fascinaţia venea în valuri şi-n combinaţii toride doar de la strasurile zâmbetului afişat în culise şi de la expresia incomparabilă şi-atât de intensă a ochilor tăi

Rugină pe timp

My mistake

nu te-am încurajat să mă desenezi în iarba viselor atât de frumoasă şi nu ţi-am pozat senzual şi lasciv între stele dar te-am lăsat să îţi imaginezi cum ar înflori lumea cu zâmbetul meu-curcubeu la-ncheietura unui cer transparent de cuvinte şi ţi-am făcut loc pentru un veac de-ncercări în cuibul braţelor mele

Aura Popa Două jumătăţi

de vise nu vor fi niciodată un întreg dacă zimţii de lumină ai unuia nu se potrivesc în angrenajul de strălucire al celuilalt şi tot timpul îşi vor potoli setea de culoare în curcubeie vecine căutând altceva îşi vor putea fi aripi pe-un trup de rutină prelungindu-se doar pe axa slăbiciunilor pentru un veac de-ncercare dar niciodată în acelaşi balon de săpun spre ceru’-mplinirii nu vor zbura

Rugină pe timp

Nu mă vor învinge nopţile …Roxanei

plămădită din lut de duminică n-am timp şi nici chef să muşc din mărul renunţărilor şi să arunc seminţele de înalt la voia întâmplării curbura zicerilor încă se pliază pe zbor în contratimp cu mustrările toamnei o brumă de încredere şi-un suflu blând îmi îmbracă tăcerile nici furcile caudine rezemate de iadul frământărilor nu mă vor doborî căci ruga îmi ţine de cald de luni până luni şi când urc dar mai ales când cobor

Aura Popa retreat

ai putea să-ţi închipui că dispariţia mea din poveste s-ar putea datora câmpurilor energetice fluctuante ce s-au pus de-a curmezişul emoţiilor şi că am cedat la primul impuls care a răvăşit certitudinile şi mi-a lăsat la alegere antagonice drumuri spre o altă lumină dar nu de tine îmi ascund clişeele şi nu-mi îngrop în repaus reperele doar ca să scap de convenţii ramurile nevrotice îşi tratează copacul intens şi profund departe de lume

Rugină pe timp

silenţios

ca un torent de închipuire în şabloanele abstracte din relieful mimei oferi upgrade-uri gratuite stărilor de fapt ce nu implică responsabilităţi în acolade drepte redefineşti încrâncenarea furtunilor asezonând fulgere de cuvânt acolo unde ivoriul ascunde-n depresii nesiguranţă şi tunet şi prinzi în corzi nebunii ce-şi lasă reginele libere conştient de eficacitatea mutărilor din penumbra războaielor şi de faptul că poţi scrie aproape orice – dacă ţi se permite – pe hârtie de suflet

Aura Popa Nu fac opinie separată

dar nici nu ţin cu tot dinadinsul să-mi amestec sideful în tuşele îngroşate ale altor poveşti ca să remodelez graniţe şi să-mi aşez şabloanele ştiinţelor exacte exacerbate de simţuri năstruşnice asupra singurei ţări ne-vasale din vecinătatea cuvintelor ce nu catadicseşte să-mi încredinţeze secretele nu trag concluzii pripite şi-mi cântăresc raiul si iadul din curbura întâmplării cu aceeaşi unitate de măsură cu care măsor echilibrul culorilor tale pentru ca doar lângă mine să poţi respira din când în când fără grija că ţi-ai putea molipsi mările cu verdele invidiei un aer rarefiat de normalitate

Rugină pe timp

Una ştie

cealaltă doar bănuieşte ce se ascunde dincolo de lumina frappé a gândurilor tale câte alternative pot avea culorile să se amestece în reflexii de nod sau tuşe de subînţeles pe aceeaşi pânză albastră de-mprumut emoţii stilizate faimoase fonturi în memoria verii şi… peste tot zâmbete amândouă vor să definească înaltul cu trecerea ta prin raiul ştiut

Aura Popa Ploaie... în rafale!

Adorm pe-un pat de ferigi… În lumină Se îmbăiază cerul altei veri Visez că-n pumni ţin apă cristalină Şi beau izvorul tău de mângâieri Privirea ta-mblânzeşte adevărul Zăpezi de vorbe ning din zori în zori Cât fluturi albi spre linişti îşi iau zborul Şi duc pe aripi pulberea din flori Seminţele de râs, în lutul firii Ne încolţesc pe rând! Printre culori În paşi mărunţi prind dansul fericirii Şi nu-mi mai pasă de ai vieţii nori Dar tună parcă… Şi atât de-aproape Spintecă cerul fulgere de plâns. Doar pod ţi-am fost? O apă între ape! Un anotimp ce nu ţi-a mai răspuns Chemărilor… Cu stângăcia mării Eu mă ridic să scutur îndoieli. Vreau să te cred! Pun vălul nerăbdării Şi-alerg… De ce-mi sunt paşii-aşa rebeli? De ce mă-mpiedic în necunoscute? Nisipul parcă-mi fuge sub picioare. Prea multe continente neştiute Transformă harta într-un glob de sare Şi-mi dezarmează timpul înfloririi, Curbează zbucium mut pe diagonale. Pe-un pat de ferigi, umbra amintirii Visează încă… Ploaie... În rafale… 50

Rugină pe timp

Gânduri din lăstărişul de zbucium

Mi-e teamă... Să-ţi dezvălui adevărul? Şi-aşa mă vezi într-o altă lumină Am vrut schimbare şi mi-am tăiat părul Puterea-mi e de-un timp doar o ruină. Mă recunoaşte lumea… La paradă, Văd degetele îndreptându-se spre mine. Rumori desculţe-mi spun: viaţa e fadă Dacă-i ţii zboru-ascuns printre rutine! Şi mă-nchistez… În braţe ţin tăcerea Şi-i leagăn tremurul uşor de pleoape. În paşi grăbiţi pun drumul şi durerea Se înteţeşte! Iadul mi-e aproape! În frământări flămânde şi rebele, Se-adună pietrele de gând întruna. Nu simt că-mi sprijini cerul! Verbe grele Doboară stelele, omoară luna… Mi-e frig… Mi-i noapte… Şi mi-i dor de tine Dar nu te strig… Azi mă-nveleşte vântul Îţi scriu pe frunze litere aldine Şi mă întreb: să-ţi mai aştept cuvântul?

Aura Popa Nu cred că pot

să înţeleg de ce încă mai faci bumpy-jumping din două în două duminici printre stelele mele plictisite dacă încerci să aprinzi ochii altei comete cu lampioane de râs între malurile de tandreţe ai lăsat să curgă un râu învolburat de confuzii dar n-am nici un drept ca să te trag de mânecă aşa că-mi iau cerul şi-o să-mi fumez singurătatea la umbra altei istorii departe de tot şi de toate într-un vis ne-nceput

Rugină pe timp

pot să te ignor

sau pot să îţi amăgesc în fiecare zi greierii arătându-le în oglinda promisiunilor chitarele ce se odihnesc visătoare sub frunze de cuvânt pot să ţes intrigi albastre în pânze de păianjen şi să te fac să-mi confunzi verile învelite-n maci singuratici cu libelule de gând pot să îmi pun masca iertării şi să-ţi zâmbesc înc-o dată cu furtuna în palme printre zăbrele de vânt ipotetic vorbind pot orice în realitate însă nu aş întinde niciodată capcane de suflet n-aş suporta să ţintesc o culoare din sfera-ntâmplării şi să văd visul tău sângerând

Aura Popa Pentru că încă îmi pasă

Ţi-aş mai vorbi şi-ntre cuvinte nude Aş strecura şi-o veste clandestină: Aşteaptă-te ca ploaia să îţi ude Umbra grădinii, stoarsă de lumină Căci stropii de-amăgiri se-adună iară În sfera gândurilor, anodină Şi pun la cale-o ropotă amară Pe caldarâm de gânduri ce dezbină Ţinteşti prea sus… Pe-a crezului redută Să prinzi tiroliana de răbdare Să traversezi o lume dispărută Şi regăsită într-un zbor de sare… Ţi-aş mai vorbi… Cu mângâieri rebele Ţi-aş ridica un scut din întrebare Ca să-ţi trezesc din visurile grele Cu pasul meu pribeag, un bob de soare Să-ţi încălzească toamna din rutină, Să te-nvelească-un gram în alinare, Să-ţi şteargă trandafirii de rugină Şi să te scoată din însingurare. Azi ţi-aş vorbi şi te-aş striga întruna Uitând că ieri am plâns între galere Vâslind spre alte ţărmuri... Tot furtuna De dor m-a-ntors din drum… Să-ţi fiu putere…

Rugină pe timp

Dacă te întrebi

ştiu că tu simţeai că era acolo undeva adânc îngropată în lutul blestemului scânteia aceea rebelă care să aprindă lumea îngerilor de porţelan pe geana luminii cu încă o pedeapsă şi asta poate pentru că în inconştienţa mea le boicotasem zborul pusesem rugină pe timp în încercări inutile le franjurasem aripile şi nu de luni până duminică seara nici acum nu-s pregătită de rugă şi nici n-am învăţat încă să mlădiez curcubeie de stări contradictorii şi neaşteptate în sensul vindecării

Aura Popa Curând

o să dezleg misterul acestei şarade pusă pe tapetul zilei de adevăruri dureroase şeherezada ştie prea bine cum se deapănă poveştile şi-n care sens să lase să curgă misterul pentru ca vraja să continue la nesfârşit şi nu voi ajunge niciodată în colivia de aur a vreunui şah cu orgoliul în palme nu m-am bazat niciodată pe alţii mi-am folosit doar braţele gândului ştii? bând infuzia mea de cuvinte niciun vis n-a murit

Rugină pe timp

Linişti creponate

Se creponează liniştile toate… Azi, în cuvinte, nu-mi zăresc lumina. Răbdarea ta e-acum pe terminate. E vremea de relaş? Să trag cortina? În cufere de fier adun tăcerea Şi mai dezmierd o oază de rutină. Îmi demontez albastrul şi-adierea Şi-n stări răstorn o nostalgie fină C-am răvăşit poveşti prea demodate Şi-am scos în faţă numai anodina… Se creponează liniştile… Toate? E vremea despărţirii? Sting lumina?

Aura Popa m-ai desenat în iarbă frumoasă

creionul viselor mi-a schiţat zâmbet şi linişte fără riduri păream o vară melancolică ce-şi aştepta cireşii să se pârguiască la o-nsemnată cotitură de gând păsări măiestre ţâşneau din ochii mei nerăbdători să te ştie vânam răsărituri între două tăceri te-mbrăcam în cuvinte-nflorite mi-erai şi târziu şi etern şi aproape dar şi prea curând

O să lipsesc