Starea de sine by INSEMNE CULTURALE

MARIUS IULIAN ZINCA

– antologie lirică –

ÎNSEMNE CULTURALE – 2013

Coordonator: Corectură: Tehnoredactare: Colaboratori:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Gina Zaharia Sofia Sincă Corina Militaru Gabriela Grădinăriu Augusta Cristina Călin

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

Marius Iulian Zinca

STAREA DE SINE – antologie lirică –

Soției mele, Daniela, şi copiilor mei, David Ioan şi Marina Ileana

Marius Iulian Zinca Poetul – un alt Noe Poetul Marius Iulian ZINCA a ajuns la cea de a șaptea carte de versuri. Or fi mai multe? Nu știm. Noi suntem în posesia doar a acestor manuscrise și neam gândit să-l surprindem plăcut, sperăm din tot sufletul, cu o antologie – demers nou și pentru noi, dar și pentru el, bănuim. Recunoaștem din capul locului că la alcătuirea acestei antologii nu am ținut cont de cutume. Pe lângă faptul că nu am făcut un tandem cu autorul pentru a da o anume viziune proiectului, nu am adunat nici recenziile criticilor și ecourile stârnite de fiecare nouă lansare de carte. Timpul nu ne-ar fi permis o așa acțiune de amploare și nici nu cred să fi găsit toate însemnările risipite prin zecile de reviste literare. Îndulcim acest neajuns făcând trimiteri succinte la remarcile și catalogările celor ce au înălțat un cuvânt-înainte la aceste volume. În ochii unora, mai grav poate fi că antologia nu e făcută măcar cronologic. Ei bine, deliberat am lăsat hazardului ordinea antologării, deoarece poetul Marius Iulian ZINCA e de o valoare constantă și foarte exigent cu ceea ce trimite spre tipar încât am găsit minime diferențe între poezia de debut și… cea de maturitate, fapt ce ne-a dat o grea responsabilitate când a trebuit să alegem din circa șase sute de poezii, vreo sută șaizeci. Cum spuneam, asupra poeziei sale s-au aplecat oameni mai mult decât competenți în domeniu, lor dându-le acum cuvântul, urmând ca să revenim cu propriile noastre păreri (de amatori) mai spre sfârșitul acestei succinte prezentări: „GÂNDUL CUVINTELOR” nu mai e de mult străfulgerare prin materia densă. Subzistă o anume subţirime de emisie, o bandă îngustă, delicat-sonoră, în care se înregistrează informaţia. (…) Marius Zinca se detaşează de registrul liric, pentru a se instala în cel reflexiv-epic. Iese din trup şi priveşte, ascultă, fără să intervină, tot ceea ce înseamnă lume concretă şi dublul ei. (…) …continuă, întradevăr, cu gesturi mici, în prelungirea reflexelor de viaţă interioară, gesturi care nasc ritualuri, care pun în operă o existenţă nesigură, dependentă de multe, foarte multe, poate chiar prea multe complicităţi. (…) Întreg volumul (…) lasă impresia unei introspecţii chinuite, ca o pedeapsă, muncă silnică. Autorul ispăşeşte. Ispăşirea lui e un ţipăt însă. Un strigăt de ajutor. Îl va primi ajutorul acesta? Sau va rămâne cu ţipătul deschis şi cu mâna întinsă? Autorul ispăşeşte, este ceea ce trebuie să reţinem. Nimic altceva nu mai contează. Denisa POPESCU „PLIMBARE PRIN CUVINTE” Câte cuvinte – atâtea obsesii, atâtea 5

Marius Iulian Zinca fantome ivindu-se dintre dantelele lor sonore, în pauzele de respiraţie. Acesta-i fundalul pe care evoluează Marius Zinca, ridicând la suprafaţa textului moviliţe de ecou, de răsucire sufletească, pliuri de conştiinţă, când revoltată, când resemnată, toate contribuind la eliberarea unei tensiuni extreme. / Însingurarea, cultivată cu obstinaţie, este cea de-a doua treaptă care construieşte volumul. Cuvintele se înfig în materia ei subtilă ca acele de păr într-o perucă renascentistă. Cu cât mai înaltă, mai gravă e peruca, mai arogantă, cu atât mai vizibili sunt ochii cuvintelor. Se deschid şi se închid, marcând trecerea de la o imagine la alta, de la o stare de spirit la următoarea. / Marius Zinca nu detaliază, nu simte nevoia să revină, nu agreează, de fapt, niciun fel de întoarcere. Direcţia în care priveşte este întotdeauna înainte. Familiarizat mai mult decât noi, ceilalţi, cu atmosfera de dincolo de pragul cel mare (a trecut prin experienţa comei profunde, pe care a depăşit-o recompunându-se la alt nivel), se apropie de abstract, de arid, de schematic şi de osul gol, până la urmă, cu o uşurinţă remarcabilă. (…) Marius Zinca reînvaţă să trăiască. Scrie într-un ritm care sperie, foile de hârtie cresc în evantai. Sondează cu voluptatea celui grav rănit în fiecare vers. Ca să-l simplifice, să-l despoaie de nuanţe, pentru că trebuie să rămână neapărat ca el, primar, nou-născut, elementar, esenţial, dar mai ales SINGUR. Denisa POPESCU Marius Iulian Zinca este ca un muribund în lipsa celor dragi lui, aşteaptă cu înfrigurare (…) pentru a se elibera din închisoarea depărtării şi a despărţirii. Cu fiecare clipă care-l aduce tot mai aproape de casă, de ceea ce îi e mai drag, poetul respiră aerul dragostei şi îşi aminteşte ce înseamnă să trăieşti, să iubeşti şi să fii iubit. Poeziile sale ating un registru larg de tonuri şi stări ce îi frământă existenţa, dar trăirile sale sunt, de fapt, ale noastre, ale tuturor celor care umblăm străini şi pribegim departe de universul iubit. Dorina LITRĂ „CUVINTE (A)MESTECATE” Marius Iulian Zinca face parte din categoria poeţilor care transfigurează propria biografie până când aceasta nu mai poate fi recunoscută. Obsedat de ideea de a fi nou în rostirea poetică, încifrează sensurile, propune metafore rare, intelectualizează expresia, renunţând la jurnal, la intimitate, dar, mai ales caută un „truc” radical, gen „modern fiction”: cuvinte (a)mestecate. / Tema destinului înseamnă o gravă confesiune cu gesticulaţie dramatică, o stranie imagine în care, lipsit de gât, omul este fără legături simbolice cu Întregul. Uneori, grimasa acceptă tăcerea, refuzând Logosul. / În acest context, titlul volumului devine semnificativ pentru o ipostază fundamentală, proprie Creatorului. Pornind de la gesturi comune (mâinile sprijinite de masă, capul sprijinit în mâini), cu înfiorări meditative ce destramă 6

Starea de sine poemul într-o „respiraţie”, Creatorul caută poezia absolută, cu gândul de a abandona clişeul prin care va rămâne o taină ce devorează lumea exterioară în „ dârele şerpuitoare” ce visează strângerea pleoapelor, dar, mai ales, dificultatea de a elibera Logosul. (…) Acum, cuvintele contemplă dimensiuni uriaşe situate între profan (pământ) şi sacru – aspiraţie sistematică a condiţiei poetului. Clişeele comune ale acestei condiţii figurează ca în majoritatea liricii pe această temă: a cădea pe gânduri, a ţine capul în mâini, a se plimba agale, a da ochii peste cap, a sorbi lacom, a se cufunda în gânduri, a-şi rostogoli ochii în cap, a uita de sine, a scoate limba de un cot, a holba ochii sunt introspecţii de moment în care sufletul culege luminiţele tainice ale vieţii comune. (…) Poemele lui Marius Iulian Zinca sunt dicteuri suprarealiste în care stările poetice sunt elaborate atent, cu acurateţe şi regie subtilă a expresivităţii limbajului. Stela ANGHEL „DECALOGUL CUVINTELOR” (...)Subtitlul „poarta între spaţiu şi timp” poate fi înţeles ca un indiciu privind traiecţia imaginarului poetic, un demers al întortocheatelor şi sinuoaselor zvârcoliri ale sinelui, ale artistului însuşi, veşnic în căutare de simboluri ale măiestriei artistice, subtilităţi care să-l înalţe spiritual. Vocea sa lirică se doreşte auzită pentru a pecetlui clipa, acea „ clipă” reprimată care sfredeleşte „nisipurile dezastrului”, o voce care devine duioasă „lacrimă” sub faldurile oniricului. Se simte acea detaşare, acea solemnitate statuară, într-o perpetuă căutare a sinelui. Fascinează preferinţa artistului pentru o suprapunere de imagini care să ilustreze stările de intimitate, sugestiv marcate prin expresivitatea contorsionată a ochilor (a feţei, a obrazului) sau a surâsului care devin învăluire-răscolire, suprapunere unduind de mister. Aceste simboluri ale vizualului se concentrează într-un abstract impalpabil. (…) Livia CIUPERCĂ Marius este un autor perseverent, sincer, proaspăt şi provocator în versuire. Titlurile volumelor anterioare de versuri par ”variaţuni pe aceeaşi temă”, à la Bach, pe tema cuvintelor, marcaje pentru diverse etape ale raportării la cuvânt: pierdere, regăsire, întoarcere, plimbare, „liber printre cuvinte”, pătrunzând glasul şi „gândul cuvintelor” (…) mesajul subliminal este metafora metonimică (acţiunea înlocuită prin instrumental său): cuvântul ca metaforă a (auto)creaţiei şi a comunicării. La cumpăna dintre două lumi, poetul revine la viaţă, renaşte şi se reconstruieşte, se comunică şi comunică plenar cu lumea, prin cuvânt. / Volumele încapsează etapele acestei recuceriri a vieţii şi a comunicării: la nivelul biologic, material, prin articularea cuvintelor şi la nivelul spiritual, triumful prin creaţia poetică – transcendenţa prin cuvântul scris – coordonate existenţiale în 7

Marius Iulian Zinca simbioză, trupul şi sufletul existând unul prin celălalt. / E o luptă pentru trecerea din necuvântul care sufocă, la cuvântul taumaturgic care transcende. / Această voinţă de supravieţuire e aprigă, cu încrâncenarea unui animal sălbatic, în manifestări puternice: rânjete, hohote, strigăte, urlete… Trupul suferind reflectă prin crispările sale şi convulsia luptei interioare cu durerea amintirilor, cu marasmul gândurilor, cu stimulii exteriori dureroşi (…). Discursul poetic e sub semnul economiei de cuvinte, în poeme flash, într-o scriitură minimalistă, concentrare de idei şi stări poetice în minim de cuvinte, fără înflorituri stilistice epatante, fără preţiozităţi metaforice. Tensiunea rezultă din asocieri proaspete în ineditul lor, într-un limbaj natural, de o simplitate dezarmantă, dar stilizată, în sensul picturii nonfigurative. Este un tumult interior-chiar romantic, bine înfrânat în elipse, jumătăţi de vers, sugestii prelungi, strunit prin cerebralitate, armătură arhitecturală îndelung gândită, un abstracţionism expresionist, convulsionat de nelinişti şi căutări, autentic şi profund. Maria NIŢU „A 11-a PETALĂ” (…) Numerologia spune despre cifra 11 că reprezintă puterea interioară, starea de dinaintea desăvărşirii, aşa cum, în simbolistică, floarea este adesea asimilată mandalei sau efortul conştientului de a organiza energiile interioare într-o formă coerentă, geometric structurată, efect ce aduce cu sine armonia. Cu alte cuvinte, pe orice cale am încerca să definim paradigma de autor propusă spre lectură, ajungem la acelaşi rezultat. Marius Iulian Zinca este un căutător de absolut, de adevăr prin iubire, care, pornind pe drumul poeziei, consideră că se găseşte pe cale şi nu la capătul căutărilor sale. (…) Poeziile cuprinse în acest volum sunt semne ale unei căutări de sine continue, clare, a observaţiei şi mai ales a auto-observaţiei. Fiind o poezie despre conştiinţa umană care îşi urmăreşte propriile trasee parcurse de gând, de emoţie, autorul nu uzitează de elemente exterioare – natură, citadin, relaţionări, sondând cu mijloace sărace stilistic mişcarea şi transformarea ideatică. Tocmai această sărăcie de estetică formală face ca formula poetică adoptată să fie dificilă, greu de realizat, dând totodată originalitate textului. / Este o poezie a surprinderii activităţilor mentale de dinaintea formulării unui gând filozofic, a potenţialului psihic în activitate, fapt ce surprinde emoţii, instincte, momente de transformare a unei stări în imagine mentală şi apoi în gând. Interesant pentru un psihanalist, acest traiect se constituie la Marius Iulian Zinca în material de contemplaţie şi apoi în vers. / Cartea devine astfel un poem al definirii identităţii, al cunoaşterii de sine, cât şi un gest de o desăvârşită sinceritate. Într-o lume care preamăreşte amănuntul nesemnificativ, derizoriul, contextul, arbitrariul, confuzia, demersul poetului Marius Iulian Zinca este un adevărat gest de curaj şi o provocare. / Să îi 8

Starea de sine urmărim aventura descoperirii lumii interioare, pentru că, alături de el fiind, ne vom descoperi în bună măsură pe noi înşine. Camelia Iuliana RADU Osatura structurală a volumului mă trimite la câteva precizări: stilul poetului e unul care cere un anumit tip de abordare şi îl trimite pe cititor în zonele obscure, suprareale, profunde, paradoxale, ale vieţii. Te întrebi dacă nu cumva poeziile fac abstracţie de cititor şi se raportează la ele-însele, fiindu-şi suficiente dar declanşând tensiuni în receptor. (…) Poezia trimite la o resuscitare a unui subiect aflat în des-prinderea de trup, ca vizualizare a propriei stări, ca percepţie a centrilor de cunoaştere. (…) Aşadar, un volum al sondărilor, printre picăturile de speranţă, cu uşoare urme de grotesc asumat, o rugăciune prin orbecăiala torturată asupra unui chip incizat de intensitatea trăirii... prof. Mihaela Georgia ANCUȚA „LIBER PRINTRE CUVINTE – Reflecţia stării de sine” (…) Libertatea de a zbura, de a se ridica din propria mărginire, de a scruta vastităţi este o libertate imperfectă, minată de neputinţa de a aboli suferinţa. Toată fiinţa lui se vrea lecuită de cangrena existenţei în trup, numai că nu ştie cum să procedeze, cum să sublimeze, cum să ardă pragurile care-l ţin în loc. (…) În mod vădit, Marius Zinca nu poate controla fluxul cuvintelor. Am înţeles că nici nu-şi doreşte aşa ceva. Intenţia lui este mai degrabă una experimentală – până unde poate acoperi o vocabulă o realitate, cât poate exprima ea din această realitate, o poate recrea fără fisură, îi poate inventa sensuri colaterale? / Din această perspectivă, demersul lui Marius Zinca este unul interesant. Cu menţiunea următoare: graba gândului lasă, de multe ori, cuvintele să cadă într-un picior şi să se rănească. Or, cuvintele acestea, pentru care poetul a dezvoltat un adevărat cult, nu merită să aibă nici măcar un vârf de aripă cojit. Denisa POPESCU Volumul cuprinde într-un fel revolta fiinţei pe această libertate fără noimă, o libertate stânjenitoare, epuizantă chiar, de care şi autorul însuşi se plictiseşte, la un moment dat. (…) Probabil această plictiseală în cuvinte este cheia care deschide uşa sufletului şi înalţă privirea spre cerul ideilor – acolo unde Marius Zinca şi-a ales ca motto pentru propriile versuri cuvintele regretatului filozof Petre Ţutea: „Libertatea omului e partea divină din el!”, iar restul rămâne tăcere... uitare... neant... Amalia Elena CONSTANTINESCU Călător efemer prin lume, cu un pragmatism devastator, Marius Iulian Zinca ajunge la momentul „Reflecţiei stării de sine” la momentul adevărului, al atentei introspecţii personale şi al reconcilierii cu Sinele. Încărcat cu o bogată expresivitate, caută noi căi de înţelegere a modului în care gândeşte, raţionează, trăieşte. 9

Marius Iulian Zinca Fiecare clipă îl doare şi îl provoacă, caută armonii în ritmul sunetelor ce produc tristeţe, în umbrele fantasmelor şi ne oferă un zâmbet timid. Acoperit de pulberea stelelor, îşi caută rădăcinile în amintirile nopţilor cu îngeri, se transformă în frunză şi se lasă purtat în zborul uşor al vântului. (…) Suspendându-şi neîncrederea şi înotând în acelaşi ocean, Marius Iulian Zinca este în căutarea echilibrului, într-o experienţă interioară incandescentă, în care, la un moment dat se topesc imagini, amintiri, trăiri. Spaţiul emoţiilor devine de necuprins, depărtarea e tot mai aproape în încercarea de a-şi aminti lucruri ce urmează să i se întâmple. Scriind o nouă filă în aceeaşi carte – cartea vieţii, poetul frânge vocile tăcerii şi fiecare pas îl duce mai aproape de SINE, Eul se răspândeşte şi se diseminează în fiecare cuvânt. (…) Liniştit, dar şi obosit, îşi domoleşte paşii sub povara invizibilă a gândurilor eternizate prin poezie. Putem auzi cum trece prin propriul suflet când amurgul bate uşor la fereastra sufletului sub efectul curcubeului înălţat pe cer după furtuna trăirilor. Noaptea se transformă într-un înveliş călduros pentru gânduri sau într-o haină răcoroasă pentru trup? (…) Rătăcind pe talazurile mării de cuvinte, învins uneori de torentele ei, liber, Marius Iulian Zinca îşi găseşte viitorul în amintiri ascunse şi îşi continuă… plimbarea, se arată „Împăcat în sine”. Este el oare şi împăcat cu sine? Dorina LITRĂ „PIERDUT ÎN… CUVINTE” În dorinţa de a descoperi fiece taină şi de a înţelege neînţelesul, ne avântăm adesea în zborul spre înalt... Uitând dualitatea propriei firi, riscăm, uneori, să dezechilibrăm întregul. / Ceea ce ne oferă Marius Zinca prin volumul său constă în forţa care reechilibrează cele două principii ale fiinţei umane, indiferent din ce perspectivă le privim – trup şi suflet, sau yin şi yang. (…) În contrast cu mişcarea impulsivă a gândului, liniştea descrisă de poet tinde să-şi însuşească o etapă, aproape statică (…) însă dincolo de această acalmie programată, măiestria poetului îngăduie cuvântului preluat de simbol să sugereze elementele realului – ancorate puternic în cotidian. (…) Chiar dacă timpul pare suprimat sau confuz, versurile, în sine, ne trimit cu gândul departe… la marginea lumii… pentru a ne oferi dualitatea jocului existenţial şi cheia decriptării acestei pierderi „metafizice” prin cuvinte. Nici nu mai ştim, la un moment dat, dacă poetul este cel pierdut printre ele sau acestea se pierd în mrejele sale (…) Amalia Elena CONSTANTINESCU (…) Prin cuvinte [poetul] se face cunoscut, din ele se hrăneşte, îşi îmbracă propriul suflet şi pe al celor ce îl citesc. / Nestingherite de aparenta singurătate a poetului, gândurile îi aleargă răzleţe şi colorează albul imaculat al colii de hârtie doar pentru a se întâlni la un moment dat cu cele ale iubitorilor de poezie şi pentru a se completa cu acestea, formând împreună un tot plin de viaţă şi emoţii 10

Starea de sine diverse. Gândurile nerostite capătă formă, respiră şi trăiesc, acoperind cu frământările lor clipele goale. (…) Multe dintre poemele volumului (…) sunt spuse pe nerăsuflate, într-un tempo alert, nu au nici măcar o virgulă, dovadă a dorinţei de-a scrie. De la o pagină la alta, descoperim stări şi trăiri diverse, iluzii şi lacrimi, nelinişti şi speranţe, totul vibrează de emoţii puternice. Fiecare vers în parte este o luptă interioară, o teamă de pierdere printre cuvinte şi o dorinţă de regăsire; le citim şi le gustăm pe fiecare în parte fie zâmbind, fie printre lacrimi, fie duşi pe gânduri, dar cu o bucurie neaşteptată de a ne regăsi pe noi înşine în tumultul care a animat liniştea poetului. (…) Marius Iulian Zinca ne oferă fărâme din gândurile sale, lăsându-ne apoi libertatea de a ne construi propriul conţinut de gânduri. Le lasă să ne bată la porţile inimii, să ne pătrundă în casa sufletului şi astfel ne ţine aproape de el pentru a descoperi un univers aparte, în care adunăm stări şi emoţii personale. / Şi aceasta pentru că scopul final al poetului este acela de a pătrunde în sufletul nostru, dar nu numai atât – pentru el este vital să rămână acolo şi să producă ecouri în mintea noastră după ce îi închidem cărţile. Prin rostire şi printr-o anumită ordine, impusă de poet, cuvintele posedă forţă magică şi au puterea de a ne transpune în lumea imaginată de acesta, de a ne transforma în componenţi activi ai acestei lumi. Dorina LITRĂ Cu adevărat pierdut printre cuvinte, Marius Zinca nu are altă scăpare decât aceea de a le tăia adânc miezul. (…) Cu „Pierdut în... cuvinte”, Marius Zinca se apropie de capătul unui drum, fără să ştie ce-l aşteaptă dincolo, fără măcar să-şi dorească să afle. Denisa POPESCU E greu să mai adăugăm ceva după ce s-au spus atâtea despre lirica și despre poetul Marius Iulian ZINCA, mai ales că împărtășim aproape în totalitate părerile anterior exprimate. Conștienți fiind de faptul că gestul poate să ne fie sinucigaș, vom face totuși o scurtă reflexie ca urmare a lecturării antologiei alcătuită de noi – STAREA DE SINE. Poetul ne oferă o poezie originală, întrebuințând, dar nu abuzând, oximoronul și paradoxul, notația scurtă însă plină de înțelesuri. Parcurgându-i poemele, nu de puține ori avem senzația că ne aflăm în fața unor haiku-uri. Fiind lizibile, le credem simple, apropiate, cunoscute, lirice, unde, uneori, prin exces, sensul dar și orice idee de finalitate pot fi abolite. Dacă nu vrem să le disecăm, găsim în ele o viziune amplă despre sinele poetic, despre (re)existență. Ca un alt Noe, Marius Iulian ZINCA, încrezător ca orice poet, își construiește, văzându-și liniștit de ale sale, o arcă în deșert. Mulți poate că îi minimalizează demersul. El știe însă că are asigurat un colț de chei pe muntele Ararat al posterității lirice. Ion Lazăr da COZA 11

Starea de sine

Schimb afabil

Soarele bătea tare după o lungă absenţă evocatoare de alcovuri. De obicei calm şi răbdător, nu izbutea să recunoască vâltoarea de imagini care se perindau dintr-o singură răsuflare cu un surâs timid. Fusese suportat din obişnuinţă cu gândurile ce erau altundeva, repetând cuvintele de spirit fervent servite în schimburile afabile de saluturi (între el şi soare).

Marius Iulian Zinca Nemişcare

Într-un gest întâmplător braţele îi cad obosite din umeri. Un ocol nevăzut îl ducea în mărimea nopţii intacte. Adâncit pe un drum chinuit cu cerul aburit de cald şi stelele cu o strălucire aproape ireală într-o cadenţă rară, se lovea cu un sunet rece de gâlgâitul ce plutea înviorător în pulsul surd al apei cu zgomote ce se pierdeau departe. Cu urechea ce se umplea de linişte, se opreşte ezitând într-o nemişcare deplină.

Starea de sine

Nu ştia

Desfăşurate într-o serie de imagini, ocolurile vieţii i se păreau ciudate. Cu o emoţie confuză rămânea puţin gânditor cu pleoapele ce stăteau să cadă neştiind să vorbească în faţa acestor schimbări neaşteptate. I se păreau doar vagi puncte albe ce se perindau în aer.

Marius Iulian Zinca Mister

Nu ceruse să se oprească din cursa aceea zilnică. Într-un răsunet larg cu o subită mirare, fără a cere timp de gândire pentru o inconştientă bucurie, îşi îngropa capul în mâini. Mergea firesc către mister...

Starea de sine

Trecerea vremii

Între lucruri trecătoare vorbea calm, fără aluzii, prin gesturi care-i plăceau. Într-un surâs înjunghiat de simplitate stătea în loc, nepăsător de trecerea vremii...

Marius Iulian Zinca Continuare

Se credea pierdut. Abia îndrăznea să se mişte în deşertăciunea zilelor ce treceau goale, fără sens, cu capul înţepenit pe grumaji. Se mira de simplu’ fapt că viaţa continua.

Starea de sine

Jocul

Sub lumina ce cădea oblic din spate, într-o linişte nefiresc de adâncă, cu fruntea umbrită se vedea nud, schematic. Într-o vagă reminiscenţă de moralitate, se lovea parcă de aerul rece cu o oarecare ezitare schimbând cuvinte întâmplătoare, jucându-se cu vorbele.

Marius Iulian Zinca Implorare

Cu gândul de a se pierde, faţă în faţă cu durerea lui surprinsă, umbla fără ţintă incapabil să gândească în liniştea aparentă a vorbelor. Pe o margine a realităţii, trezit din adâncuri, se descoperea în sfârşit privind cu o curiozitate neascunsă, buzele ce se jucau cu un surâs neterminat în mângâierile timide să întârzie clipa într-un fel de implorare.

Starea de sine

Aţipire

În subita linişte de afară, cu un surâs vag pe buze rămânea premeditat nemişcat. După câteva minute de aparentă indiferenţă, împietrit, preţ de o clipă lăsase să-i scape din mână invadând totul întunericul şi tăcerea. Conturat într-o deschidere îngustă printre pleoape, întredeschidea ochii supus unei mişcări lente. Lăsa impresia că aţipeşte mângâiat...

Marius Iulian Zinca Abordare închisă

Revedea cu pleoapele strânse întreaga fiinţă şi lacrimi îi tremurau la marginea genelor. Abordase o figură dezgustată… Stătea pe gânduri să se închidă într-o tăcere.

Starea de sine

Singurătate

Pentru o clipă cu ochii ieşiţi din orbite într-o privire fixă cu trăsăturile împietrite, respira zgomotos. Cu faţa învăluită într-o senzaţie ciudată, se simţea golit. Nu cunoscuse singurătatea...

Marius Iulian Zinca Faţa umană

Într-o realitate înceţoşată, imaginea se tulbura pe nesimţite. Nimic nu oferea un statut definitiv. Cu o scânteie de triumf în ochi, un freamăt viu răzbătea cu un aer nevinovat. Apărea mereu visător să-ntoarcă spre el o faţă umană.

Starea de sine

…De neînţeles

Era atât de liniştit. Privea cu atenţie amintirea inconştientă. Cu privirile întunecate număra ore goale. Se scufunda în vise de neînţeles...

Marius Iulian Zinca Incomodă impresie…

Ar fi vrut să privească în ochi cu o indiferentă ridicare din umeri, şoaptele unei vieţi pe care nu o cunoştea. Arunca o lumină uşor ostenită, obosit de aşteptare şi simţea în propria fiinţă, ridicarea clipei ce se desprinsese. Incomodă impresie…

Starea de sine

Pagina albă

Într-o tăcere încremenită glasul cădea de sus. Ochii se dilatau exagerat într-un îndepărtat gust de tristeţe cu imagini inutil reprimate, surprins în această nesimţire binefăcătoare cu un efort de atenţie desenat. Se trezi umblând pe o nesfârşită pagină albă.

Marius Iulian Zinca Sincopa

Şi-a adus aminte întâmplător… Privea fără strigăt cu aerul nedecis, o farsă a memoriei goale în nemişcarea ei silindu-se să nu se gândească la nimic. Ar fi vrut în scurta sincopă a conştiinţei să reţină imaginea pe retină...

Starea de sine

Frunte ostenită

În gestul neterminat cu surâsul pierdut, privirea nu priveşte nimic... Oprind gândurile, doar bătăile inimii răspund departe să poată odihni o frunte ostenită...

Marius Iulian Zinca Tresărire

Arunca, primind fără gratitudine mângâieri, întâia privire asupra lumii. Nemairecunoscând priveliştea, tresări...

Starea de sine

Suprimare

Să poată retrăi momentul exact, se pierdea în mulţimea acelor figuri nesigure. Cu întâiul cuvânt schimbat, se oprea intimidat de bătaia regulată a gândului ce-nfiora. Nu se mai auzea decât tăcerea acelei nopţi suprimată în memoria lui.

Marius Iulian Zinca Nepăsare amuzantă

Cu privirea nedumerită se ridica cu zgomot să privească mai departe aducând o undă de mister din primele timpuri. Cu ultimul surâs trecea-n cuvânt o taină să cutreiere nopţi întregi cu un fel de nepăsare amuzantă în fiecare privire îndelungă şi străină.

Starea de sine

Ecouri

Întoarceri subite de privire răsăreau deodată în vorbire ca nişte gesturi obişnuite. Se jena de repeziciunea cu care îşi pierduse cu totul intimitatea şi aştepta o impresie să schimbe câteva cuvinte cu puţină nepăsare în succes. I se păreau neliniştitoare ecourile dintr-o viaţă pe care n-o cunoştea.

Marius Iulian Zinca Gestul lui

Înecat sub un val de indignări, umblând năuc pe străzi, asculta fără curiozitate departe, în adânc gestul lui slab ce îl oprea...

Starea de sine

Se întâmpla

Minutele se scurgeau încet. Minţit până departe, privea fără să răspundă, imposibila reîntoarcere spre trecut. Venea din ploaie cu un gust de trezire tulbure din somn. Se întâmpla să se trezească noaptea.

Marius Iulian Zinca Glasul surd

Cu o vagă amărăciune pe buze, glasul surd redeşteptat din calmul de până atunci, cu neaşteptate lacrimi în ochi, cu puţină nedumerire într-o nedefinită expresie de copilărie, cu un sentiment nedesluşit de întârziere, avea gust de trezire amară. A rămas fără gânduri.

Starea de sine

Nu trecea

Cu o privire vagă se vedea cu o absurdă precizie într-o umbră plumburie. Cădea fără plutire cu direcţia pierdută într-un foşnet subţire. Ar fi simţit gândul lui întreg prin vasta încremenire, dar nimic nu trecea…

39 37

Marius Iulian Zinca Fără zgomot

Readus la trezire, privea pe furiş ca printr-o pânză. Întâlnea fără să vrea privirea rece de acolo. I se părea că noaptea nu avea ore şi plutea fără zgomot...

Starea de sine

Fără apăsare

Cu un fel de întârziere, ora rămase câteva clipe în prag ca într-o nouă cădere. Fără apăsare, cu lacrimi fierbinţi pe degetele înţepenite avea o neaşteptată siguranţă de gest pe care nu o gândise niciodată.

Marius Iulian Zinca Ironie

Întors din depărtate gânduri, parcă puţin şters de vreme, trecea peste figura lui. Rătăcind printr-o mai adâncă noapte în ameninţarea cuiva nevăzut, în zâmbetul lui ironic, gestul cu mâna rămâne făcut...

Starea de sine

Suspendare

Din dezordonata lui bucurie ieşea fără răsuflare într-o singură clipă cu o mişcare încremenită de flux încercând să suspende orice gând cu ochi neexpresivi.

Marius Iulian Zinca Teroare uimită

Rămase o clipă gânditor cu un fel de teroare uimită când îşi aminti de privirea intensă a trecutului ştearsă din memorie.

Starea de sine

Acordul

Trecea fără urmă. Într-o grabă isterică, era ceva serios şi împăcat în toate mişcările lui cu o privire adâncă, întors înspre gânduri. Revenea la tăcerea lui de piatră cu mişcări rare într-o răbufnire surdă de strigăte şi chemări. Era într-un fel de predare. În tăcerea ce părea că merge până la marginea lumii, era un acord între el şi... el.

Marius Iulian Zinca Margini

Peste un ocean de gânduri arăta lucruri pierdute cu privirea aţintită într-o tăcere încordată. În senzaţia de neant din care ieşea, era un tumult din care se ridica doar să-şi recapete răsuflarea. Părea că măsoară distanţele. Aştepta cu respiraţia tăiată într-o fracţiune de secundă, întoarcerea din necunoscut. Fusese la marginile vieţii.

Starea de sine

Tăceri

Tăcerile încă vibrau, le purta pe toate fără zâmbet, mărunt, copleşit, cu ceva întrebător în glas...

Marius Iulian Zinca Vibra liber

Tăcea cu aceeaşi intensă nelinişte şi privea în faţă imaginile cuvintelor gândurilor cum treceau prin el. Cu un gust de somn într-o expresie de mare odihnă, vibra în adânc un om fără amintiri, un om liber.

Starea de sine

Propria imagine

Din neclintita lui tăcere plutea aceeaşi expresie de atenţie oprită în loc. De prea grăbite, într-o singură clipă, imagini dintr-o lume trecută se prăbuşeau sub pleoape. Îşi auzea tâmplele zvâcnind sub o furie ascunsă, ca o mustrare tăcută că nu trecea prin ochii lui propria imagine.

Marius Iulian Zinca Timpul suspendat

Simţea un fel de exaltare copilăroasă, de năvală de tinereţe şi toate drumurile îi erau deschise în mintea lui. Îl găsea nepregătit. După câteva clipe de încordare ca să prevină lacrimile, rămase nemişcat, cu o privire uimită suspendând măsura timpului.

Starea de sine

Tropotul nebuniei

Crezând că a înnebunit, întrezărea lucruri nedesluşite tropăind mărunt.

Marius Iulian Zinca Slăbiciune

Îşi potolea nerăbdarea într-o înfăţişare plină de simplitate. se plimba în sus şi-n jos scăldat în lumina lunii, într-o mare de tăcere. Nu mai avea putere să plângă…

Starea de sine

Tremur turtit Cu ochii între pleoapele umflate peste chipul turtit sub povara durerii, mintea îi clocotea idei tremurând din toate încheieturile în căldura ce se întorcea răsfrântă.

Marius Iulian Zinca Împietrită răsfrângere

Cu faţa rămasă împietrită, sprijinindu-se de spătarele scaunelor cu coatele mult în afară în noaptea adâncă, cu norii ce alergau pe cer, trase adânc în piept, o gură din aerul bătut de vânturi. Îşi răsfrângea umbra…

Starea de sine

Sprijin pustiu

Într-un râs care-i dezgolea gingiile şi îi zguduia umerii, alerga dintr-un loc într-altul cu o înfăţişare gravă. Se sprijinea pe ziduri de piatră din timpul plin de remuşcări. Se arăta cu desăvârşire pustiu…

Marius Iulian Zinca Şoapte depănate Stătea deoparte. Roti în juru-i o privire şi cu părul năclăit de o sudoare rece, cu o voce sugrumată îşi depăna în şoaptă viaţa.

Starea de sine

Pironire

Cu capul în mâinile sprijinite de masă, mesteca încet şi cu grijă fiecare cuvânt. Înroşindu-se până peste urechi ca să poată respira, înfiorându-se din tălpi şi până-n creştet, rămânea pironit locului fără să mai stea pe gânduri…

Marius Iulian Zinca Taină

Cu faţa brăzdată de dâre şerpuitoare de lacrimi, strângând din pleoape, privea ţintă cu ochii ce străluceau din umbră, cuvintele gâfâind şi sughiţând întretăiate de lungi tăceri. Viaţa rămâne o taină…

Starea de sine

Licăr

Cu aerul preschimbat în ploaie, îşi plimba tăcerea cufundat într-o prăpastie fără de sfârşit, cu tâmplele zvâcnind în pământul ce-i tresălta sub tălpi auzindu-şi doar bătăile inimii…

Marius Iulian Zinca Cugetare

Strânse din pleoape. Cugeta îndelung în totul atât de încâlcit la curgerea vieţii. Ţinându-şi un genunchi între mâini, aşezat în plină lumină, îşi tărăgăna cuvintele…

Starea de sine

Pus pe gânduri

Vocea-i s-a pierdut într-un fel de murmur nelăsându-i nici măcar o clipă de gândire. Roşu ca para focului, se lăsa pătruns de răcoarea vântului cu evenimentele ce se încâlceau în măsurători ale timpului peste pleoapele-i grele să judece fără părtinire, să fie ce a fost… Era pus pe gânduri.

Marius Iulian Zinca Delir cântărit

Exprima delirul simţurilor rărind cuvintele cu trupul răsucit. Cântărea fiecare silabă.

Starea de sine

Liniştea unei zile

Dintr-un fel de indiferenţă cu totul nedesluşită, frământat de îndoieli, privea în gol. Rămânea cu ochii în tavan palpitând de emoţie la gustul în tihnă din dulceaţa unei zile liniştite.

Marius Iulian Zinca Comunicare

Plimbându-se cu braţele încrucişate în întunericul adânc, sublinia cuvintele cu privirea… Îşi comunica gândurile.

Starea de sine

Iluzia

Iluzia era desăvârşită (dintr-un anumit punct de vedere) ţinându-şi respiraţia, îşi pierduse cu totul vocea surprinzându-se cu ochii înălţaţi la cer…

Marius Iulian Zinca Germenii

Trăgea aerul în piept ca într-un fel de halucinaţie sufocat de sentimentul neputinţei, răsturnându-şi capul pe spate. Îşi holba ochii cu sălbăticie peste tâmplele înguste ale germenilor de prostie…

Starea de sine

Înstrăinare

Trăia pierdut în visare cuprins de acea plictiseală a vieţii în timp ce întorcea puţin capul… îşi înstrăinase libertatea.

Marius Iulian Zinca Singur

Rămase în umbră cufundat în meditaţii. Ţinându-se de mâini, vorbea legănându-se pe picioare cu ochii rostogoliţi în cap. Nu se ferea să arate ce gândeşte: Adâncă e Singurătatea.

Starea de sine

Măgulită rumegare

Cu gura larg deschisă, cu ochii stinşi, cu capul răsturnat pe spate, îşi plimba mâinile de-a lungul braţelor măgulit în orgoliul său de cauza şi efectul întrepătruns, expus în cuvinte. Îşi rumega viaţa…

Marius Iulian Zinca Tic-tac

Înmărmurit cu mâinile proptite pe masă ca o prelungire a unei acţiuni nervoase, îşi vedea trupul pe dinăuntru. Nu se auzeau decât bătăile pendulei.

Starea de sine

Contemplare aşternută

Contemplând spaţiile luminoase între pământ şi aştri, nu-şi putea stăpâni mişcările mâinilor. Aşternea gândurile pe foi de hârtie.

Marius Iulian Zinca Inexistenţă

Peste moartea cu chipul unei nopţi adânci se aprinde lumina unei dimineţi neştiute. În cel mai cumplit impas, începu să clănţăne din dinţi înălţându-se în vârful picioarelor într-un instinct tainic ce coborâse din creier pe ochi cufundat in bucuria adâncă: Nimic nu exista!

Starea de sine

Ispăşirea lui Neculai Enache

Cu privirea înălţată spre ceruri măturând picăturile de ploaie, se pierdea în zare cu limba ce-i atârna peste buze pândindu-şi conştiinţa. Îşi simţea capul golit de orice gând: Durerea este o ispăşire…

Marius Iulian Zinca Portrete mute

Legănându-se în bătaia vântului, nu credea în nimic. Întreba aerul, copacii… Lipsit de patimi, şoptea în singurătate să-şi clătească privirea cu gura încreţită de o frumuseţe nudă. Portrete mute.

Starea de sine

Ploaia sorţii

Ascultând zgomotul picăturilor de ploaie, se plimba în tihnă pe sub copaci cu însufleţirea ce i se citea în expresia feţei şi în surâs. În sunetul ce se pierde în vuietul apei, arbora o atitudine decentă la soarta ce părea că i se înverşunase acum o clipă. Nu mai ploua…

Marius Iulian Zinca Dansul prostiei

Ochii priveau cu o expresie nătângă câte o prostie dezmăţată cu farmec ciudat şi impunător. Dansa în bătaia vântului.

Starea de sine

Gânduri forme

Cu genele lungi şi lăsate în jos, căutând dincolo de amintire, printre manifestările dezordonate ale vieţii, plin de haz, privea iscoditor câte o stupiditate uriaşă ivindu-se din neantul gândurilor devenite forme, mergând de acolo-acolo în transparenţa aerului.

Marius Iulian Zinca Din el

Îşi sorbea îndelung lacrimile oră cu oră să simtă pe îndelete cum moare. Trăia pe el din el…

Starea de sine

Însetat

Cercetând depărtările cu forme regulate, învăluit într-o linişte ciudată cu mintea captivă, cu bărbia sprijinită în mâini, întorcându-se asupra lui însuşi, era însetat de aer şi de spaţiu…

Marius Iulian Zinca Orizont

Cu creierul ameţit de inima bătând puternic să-şi dezlănţuie metamorfozele în zbaterea unui delir de voluptate, îşi deschidea larg urechile lăsându-se cuprins de o bucurie nesfârşită de norii ce se fugăreau pe cerul ce părea că se lărgeşte…

Starea de sine

Regăsire

Bâjbâia în întuneric într-un nesfârşit strigăt pironindu-şi cu fruntea înălţată, privirea cu o curiozitate neîncrezătoare de o adâncă bucurie cuprins, cu mâinile împreunate la piept, a regăsit soarele, cerul, aerul…

Marius Iulian Zinca Trezire risipită

Dincolo de cer, viaţa se risipea udă de lacrimi, întruchipată într-un val de aburi călduţi. În trupul ce-i palpita, simţea strop cu strop, o nelinişte curioasă… Se trezea.

Starea de sine

La nesfârşit

Vorbea bâlbâindu-se cu o încăpăţânare aproape febrilă îndulcindu-şi singurătatea din dureri resemnate sub cerul care plânge printre zăbrelele ochilor cu strigătul naiv al unei dorinţe. Îi plăcea să stea să se audă vorbind la nesfârşit…

Marius Iulian Zinca Sete

Tremurând de dorinţă şi de teamă, privea norii cum se rostogolesc pe cerul scăldat în lacrimi de setea-i nesfârşită de a iubi sclipind în lumină.

Starea de sine

(Ne)sfârşitul drumului

Cu palmele împreunate se rotea năvalnic în privirea ce se pierdea în cerul cu un val de plictis în suflet. Drumul părea că nu se mai sfârşeşte…

Marius Iulian Zinca Decalogul cuvintelor (I)

Pornind de la premisa nebuniei în permanentă schimbare, înghiţi aer cu greu încercând să-şi desprindă gândurile. Răpuse printr-o tăcere semnificativă, amintirile erau reprimate într-un colţ al minţii sale. Statuia veghea nuferii.

Starea de sine

Decalogul cuvintelor (II)

Mărturisire a neputinţei într-un zgomot înăbuşit al gândurilor dureroase, al unei minţi înceţoşate de un suflet înşelat de-o certitudine pierdută, că noaptea trecea în zi.

Marius Iulian Zinca Decalogul cuvintelor (III)

Într-un fel de mâl gros şi cafeniu, arşiţa neobişnuită îl epuizase de parcă ar fi luptat să urce un deal... Auzea ezitarea din propria-i voce când erupsese în spasme de lumină alb-albăstruie... Nu voia decât să se întoarcă la viaţa reală...

Starea de sine

Decalogul cuvintelor (IV)

În aerul devenit brusc apăsător şi trist, a scăpat o exclamaţie uimită în spatele cuvintelor. Singurele emoţii erau ale lui.

Marius Iulian Zinca Decalogul cuvintelor (V)

Începea să respire în sunetul atât de încărcat de oboseală când ploaia cădea cu o furie aproape biblică. Pierduse complet contactul cu bucuria.

Starea de sine

Decalogul cuvintelor (VI)

Îngăduitor cu ignoranţa altora căci se născuse obosit, privea minciuna cu o nebănuită înfrânare pusă în destinul regulat de capriciile oamenilor.

Marius Iulian Zinca Decalogul cuvintelor (VII) Corneliei Stan

Nu mai era în stare să-şi înfrâneze propria-i conştiinţă. Îşi rechema elementele risipite ale familiei ducându-si mâinile la frunte. Îşi apăsa tâmplele. Pe propriul puls urmărea mişcarea limbilor ceasornicului.

Starea de sine

Decalogul cuvintelor (VIII)

Se întindea hârjonindu-se cu picioarele goale în bâzâitul monoton de dincolo de vreme. Lenevea, bârfea, mormăia nemulţumit în rotocoale vesele de fum prin spaţiul deschis cu fruntea încruntată, desfigurată într-un fel de forţă inefabilă ce plutea deasupra lui.

Marius Iulian Zinca Decalogul cuvintelor (IX) lui Gheorghe Stan

Se uita de-a lungul străzii tăcute şi goale şi niciun cuvânt nu-i trăda tulburarea profundă a mândriei rănite.

Starea de sine

Decalogul cuvintelor (X)

Pe frunte i se adâncise cuta ca un stigmat întipărit. Zbuciumul interior îi legase limba şi licărul din ochi se stinse brusc după tăcerea şi răspunsurile monosilabice... Era o ocazie să rupă monotonia.

Marius Iulian Zinca Cicatrici în suflet

Luptându-se cu o durere pustie, capul începu să-i zumzăie şi inima să-i bată puternic. Se simţea ca o mumie sculată din morţi şi cu un nod în stomac privea viaţa. Îl lăsase cu cicatrici adânci.

Starea de sine

Timp înspicat...

Când gura mişcându-i-se ca unui peşte cu răsuflarea scurtă şi rapidă, simţi un nod de foc în piept. În inimă i se căsca un gol întorcându-se la adăpostul întunericului. Îşi şterse de pe faţă o peliculă de transpiraţie. Simţea o scânteie de speranţă: avea tot timpul din lume să-şi refacă viaţa. Părul era înspicat în gri...

Marius Iulian Zinca Doza de vremuire

Îşi simţea pleoapele din ce în ce mai grele şi faţa golită de expresie. Cu un zâmbet ghiduş încerca să injecteze o doză de realism când respiraţia era egală şi liniştită. Pe faţa pământului încă mai vremuia.

Starea de sine

Pregătirea

Cu stomacul ridicat în gât, cufundat într-o neagră disperare, nu putea articula decât nişte şoapte. Când era să fie pregătită, viaţa avea să-i iasă în întâmpinare...

Marius Iulian Zinca Alunecare

Cu fruntea frământată de griji şi confuzii, viaţa îi aluneca printre degete în amurgul ce se stingea rapid. Legănându-şi capul sfărâmat în palme, nu mai simţea decât un gol difuz din trupul scufundat. O frică viscerală umplea fiece secundă.

Starea de sine

Neputinţa iluziei

Nu mai era loc de iluzii. Cuvintele se opriseră în gâtlej şi nu putea decât să numere târâşul secundelor cu muşchii gâtului şi umerilor, să găsească puterea de a rezista până la următoarea bătaie de inimă. Îşi acceptase neputinţa...

Marius Iulian Zinca În tăcere

Cu ochii pironiţi în umbre, se sfârşea într-un ritm alert. Zăcea ghemuit cu genunchii la piept şi braţele în jurul trupului. Cu faţa tensionată într-o grimasă de spaimă, maxilarele atârnau şi ochii i se rostogoleau sub pleoape. S-a închis în sine. Îşi consumase furia în tăcere.

100

Starea de sine

Întinerire?!...

Începea să încărunţească la tâmple. Urmărea neliniştit cu ochii minţii, disperarea timpului irosit. Simţea zvâcnirea fricii şi arbora o umbră de zâmbet scuipând cuvântul...

101

Marius Iulian Zinca ...temniţa

Cu mintea înceţoşată de chipul aferat cu o simplă pereche de ochi, încălzea un baton de ceară la flacăra unei lumânări. Legănându-şi picioarele, era atent la detaliile vieţii cotidiene din propria sa temniţă...

102

Starea de sine

Ignoranţa somnului

Cu figura absorbită, prin ochii lui, a trecut lumea atârnând pe buza prăpastiei cu un zâmbet dispreţuitor ca un corp desfăşurat în spaţiu. Prins în ignoranţă, a căzut într-un somn adânc…

103

Marius Iulian Zinca Bucurie alcătuită

Ochii îi jucau în lacrimi într-un amestec de uimire privindu-şi bucuria feţei alcătuită din bucăţi din feţele altora cu surâsul inefabil…

104

Starea de sine

Simﾅ｣iri eliberate

ﾃ始 imaginile oglinzilor, reflexiile zilei zﾃ｢mbind din imperiul simﾅ｣irilor.

105

Marius Iulian Zinca Stăpânire sfârşită

Vrând să-şi stăpânească o tulburare lăuntrică, un surâs îi lumina buzele, privea râurile ce veneau să-şi reîntâlnească izvoarele în timpul ce se va sfârşi…

106

Starea de sine

Strajă… tăcerii

Ghicea un soare apunând pe pietrele care păstrau semnele timpului pentru iubirea de tăcere respira un aer de reţinere pusese strajă gurii sale.

107

Marius Iulian Zinca Cuvinte răvăşite

Răvăşit şi cuprins de teamă în gânduri cu vorbe trunchiate, continua să citească din vârful buzelor cuvinte ce dănţuiau prin faţa ochilor, sătule şi nesătule în acelaşi timp, ca un mâl ce se scurgea pe cărările lumii…

108

Starea de sine

Hăul identităţii

Cu mâinile ca nişte funii şi vocea înmuiată din pricina unei emoţii lăuntrice cu o umbră de îngăduinţă, cade în hăul nemărginit al identităţii.

109

Marius Iulian Zinca Trecând peste…

Cu rânjete băloase şi pofticioase, se simţea treaz şi plin de viaţă, scuipând o spumă albicioasă peste nemărginita ruină.

110

Starea de sine

Reflecţia nopţii

Printre rotocoale de fum albăstrui, urmăream cu privirea, strada învăluită în lumina înserării şi savuram îndoit atmosfera ce arunca reflexe luminoase din lampa cu umbre groteşti peste goliciunea castă a norilor. În veşnica lor mişcare ca o reflecţie asupra ciudăţeniilor vieţii, mă cutremuram la adierea de vânt pe înserate când, ca al frumosului apostol, iubeam moartea, suferinţa, oamenii şi norii, copacii, natura deopotrivă gândind cum totul fantomatic şi fortuit este, neştiind de unde vine şi încotro se îndreaptă din noapte un vis confuz, când la revărsatul zorilor în spaţiile verzi, soarele dănţuia şi zbenguia …

111

Marius Iulian Zinca Emoţie profundă

Rămase cu ochii aţintiţi în gol, unde umbre ale înserării zumzăiau încet prelingându-se în încăpere ca licărul unei ploi de stele în adierea plină de nostalgie, străbătând străzile cufundate în întuneric ca un văl coborât din cerul palid în pâlpâirea lumânării, întreruptă de furtunile ce nu-l ocoleau. Cu capul sprijinit în mâini, faţa îi exprima o emoţie profundă. Prin fereastra sufletului… stelele-i zâmbeau.

112

Starea de sine

Drumul… spre el

Sălăşluia în altă lume învăluit de împăcarea blândă a văii cufundate în umbrele înserării. Pas cu pas…, păşea încet, adâncit în gânduri la sunetul din noapte în propriul său ton, dependent de el însuşi cu simţirea lipsită de cuvinte din liniştea profundă când vânticelul de noapte adia prin fereastra luciului palid al lunii din spatele bietei amăgiri multicolore a vieţii şi cerul se bolteşte în depărtare şi caută în răcoarea apei să-şi încerce norocul în oceanul viitorului contopindu-se cu soarele, să-şi găsească drumul spre el… însuşi.

113

Marius Iulian Zinca Linişte – fericire înlăcrimată

Totul curgea. Din când în când se auzea un foşnet şi stelele îşi trimiteau ultimele raze. Zorii zilei se prelingeau inundate de o lumină blândă. Reflexele calde răspândeau pace şi linişte. Întunericul se cuibărise în unghere printre valuri de transpiraţie… respiraţia devenea tot mai precipitată. Fericire înlăcrimată – ultima pregătire pentru un somn îndelungat. Linişte…

114

Starea de sine

După amurg

Amurgul părea o… pânză. În lumina roşiatică, neclară întinzându-se de-a lungul orizontului, aerul încărcat cu nevăzute mişcări, devenise înecăcios de la ceaţă. Totul se cutremura în ape liniştite. Raze de foc străbăteau oblic negura din furtuna sălbatică a existenţei aproape nimicite în fundalul estompat al peisajului lunar spintecând gânduri transformate imperceptibil. ……………………………. Deasupra strălucea… luna.

115

Marius Iulian Zinca Nepierdere

Încordat, cade pe gânduri cu gura căscată. Cu ochii gata să-i iasă din orbite, vinele de la tâmple se umflau, capul îi vâjâia şi zvâcnea, simţea că se sufocă. Îşi scrânteşte falca şi amuţeşte brusc. Gândurile i se iveau pe faţă. Fugea de el însuşi. În cerul înalt cu stele, zorile… se ivesc. Începe să plouă monoton în dimineaţa tulbure cu umbre ce dansau pe pereţi. În focul domol al sufletului îşi simţea existenţa un vis în care amintirea nu se pierdea complet.

116

Starea de sine

Amăgirea mângâierii

Hărţuit de imaginea nudă a disperării, cu mâinile reci în noaptea caldă, cu teamă şi nelinişte în gândire, îşi pierdea cumpătul, începea să tremure şi pielea se înfiora… Pe chipul fără culoare timpul pierea în noaptea cenuşie şi umedă, buzele şi gura i se uscaseră şi tăcerea se prelungea. Extrem de calm într-o încremenire încordată, gândirea îi e pustiită. Cu vorbe aproape înghiţite trecea prin peisajul tinereţii. Nu putea trăi fără mângâiere şi amăgire.

117

Marius Iulian Zinca Indiferent… pe acolo

Bănuitor şi rezervat nu uita nimic. Zilele trăite cad la fund, sunt prea grele. Îi răpea toată liniştea. Pierdut într-un fel de depărtare, mâinile sunt neliniştite, degetele îi cuprind faţa şi gândea că nu i-ar mai păsa dacă ar sucomba. Devenise indiferent în lumina roşu-aurie ce se revărsa cercetându-se cu privirea şi rădăcini să prindă… pe acolo.

118

Starea de sine

S-a schimbat

Umbra aleargă cu răsuflarea înconvoiată, îşi schimbă culoarea cu expresia aceea pierdută şi faţa istovită, brăzdată de zbârcituri. E bizar să vezi atât de aproape cufundat deseori în umbre transparente cum respiră vântul şi inima bate puternic când stelele sunt reci. Totul s-a schimbat…

119

Marius Iulian Zinca Sete de viaţă

În cerul luminat puţin, umbrele alunecă încoace şi încolo. Auzea vuietul surd al ochilor ce ţipau şi urlau cu buzele uscate rătăcind la limita timpului şi a gândirii. Străbătut de o căldură neobişnuită, de teama pur şi simplu ridicolă, cu fruntea leoarcă şi orbitele jilave, gâfâia încet umblând brambura şi scrutând împrejurimile. Vedea cu ochii minţii. Vedea totdeauna prea târziu cum s-a îngrămădit viaţa în el. Când soarele lumina oblic, în faţa lui începea noaptea. Subit, se trezeşte în el… setea de viaţă.

120

Starea de sine

Adiere

Însoţit de frică şi cufundat în gânduri, dormita zile de-a lungul cu ochii pironiţi în gol într-o febră a nerăbdării cu faţa umflată, asudat şi răsuflarea grea. În teama de singurătate ce-ncepe să-i dea târcoale, anii par că se scurg peste viaţa sfâşiată ce geme anevoie până la tăcerea supremă. ………………………… Încetul cu încetul, în minte îi rătăceşte, pentru o clipă, un gând din zilele de odinioară. Zâmbește inocent născocind cuvinte ce se îmbină straniu la revărsatul zorilor în vântul speranţei care… adie.

121

Marius Iulian Zinca Impresie

Din timp în timp, umbla seara degeaba cu neliniştea în suflet în viaţa aşteptată. Într-un aer puţin gânditor cu o nepăsare uşoară, obrajii se înroşeau şi glasul i se îngroşa găsind cuvinte colorate să zugrăvească locurile galbene şi goale în care se strecura să nu fie prins în flagrant delict de ignoranţă. Nu-i era greu să pară tare…

122

Starea de sine

Începea să cugete…

Simţea… un fel de oboseală. Urma o tăcere în amăgirea ochiului când arunca o privire din acelea, repezi. Într-o uşoară tulburare, fu cuprins de mirare sub o mască zâmbitoare cu înfăţişarea de himeră nemişcată. Cu o mulţumire lacomă îl îmboldi nevoia unei minţi plină de hotărâri energice în curgerea unui râu liniştit. Începea să cugete…

123

Marius Iulian Zinca Nepăsare

Cu privirea aţintită la faţa răsfrântă de sticla lucie, îi bătea inima nebuneşte, când cuprins de îndoială, ca să răsufle câteva clipe, trebuia să caşte gura. Se temea să nu-şi piardă şirul ideilor forţându-se să-şi oprească în loc gândurile întrerupte ce deveneau fără şir, când nu mai putea răsufla. Umbla în lung şi în lat, împrăştiat în mădulare, vrând să arate nepăsare.

124

Starea de sine

Fiorul

Se năştea o furie înăbuşită fără să priceapă nimic. În noaptea fără vânt, pierdut în nălucirea dorinţei plină de neastâmpăr, cerul îşi scutura stelele înşirate cu o plăcere stranie şi statornică. Începea să se întărâte cu mintea tulburată. În fiorul ce-l furnica, nu era în stare să gândească.

125

Marius Iulian Zinca În frâu

În soarele ce trimitea o ploaie de lumină, o nelinişte îl muşca lăsându-i trează numai mintea tulburată. Cu pas liniştit o ţinea în frâu prin răceala sa calculată.

126

Starea de sine

(Ne)Obişnuinţa

În lunga partidă de tăcere, îşi urmărea conturul trupului. Umbrele deveneau neprecise în jur, în tresărirea pupilei ce urmărea în gând să-şi întoarcă faţa spre drumul care nu ştia unde duce. Rămase aşa cum era. Timpul trecea uitător şoptind din când în când fără emoţie aparentă, un cuvânt aruncat întâmplător. Pierduse obişnuinţa ceasurilor calme...

127

Marius Iulian Zinca Din ochi… ploaie

Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor ca un ochi lovit brusc de orbire e viaţa noastră fără lacrimi. Pe praful pământului împăienjenindu-se privirea şi-mpovărând înăsprite inimi, se toarnă gânduri în tiparul sentimentelor să trezească puternice emoţii pierdute-n lupte timpurii. Aştept din ochii storşi, o ploaie să… cadă.

128

Starea de sine

Aşteptarea…

Întunericul zugrăvea sumbru abrutizarea oamenilor indiferenţi, intelectul lor epuizat coborât în semiconştienţă. O viaţă-ntr-un abis. Aştept… lumina.

129

Marius Iulian Zinca De-o viaţă

Aerul strălucea de transparenţa sufletului ce sfida moartea abrutizată în pasiuni feroce plutind pe o apă nemişcată de starea de nelinişte şi neîncredere a unei obişnuinţe îndelungate de-o viaţă.

130

Starea de sine

Speranţa

Noţiunea timpului se pierduse-n discul de foc ce părea să rămână cocoţat pe culmea îndepărtată pe unde pătrundea aer şi-o rază slabă de lumină pentru a alunga întunericul…

131

Marius Iulian Zinca Bănuiala

Venele de la gât se umflară. Zvâcneau zumzăind umbra buruienii minţii ce se întreţesea cu gândul.

132

Starea de sine

Timpul

Miji ochii în spaţiul friguros, întunecat şi sumbru. Timpane încordate în aburul respiraţiei reci suflă în creierul minţii născută din cea mai cruntă disperare a singurului lucru ce lipsea… timpul.

133

Marius Iulian Zinca Urcuşul

Golit de emoţii, incapabil să mai aibă vreo teamă, în întuneric, ascensiunea anevoioasă era o fâlfâire de aripi spre neant.

134

Starea de sine

Tremurul minţii (…pe hârtie)

Fundalul întunecat aproape imperceptibil unei priviri reci şi inexpresive, trăda satisfacţia lăsată de umbra disperării printre gemetele reproşului tânguitor, gândirii imperfecte, mâzgălind frenetic hârtia.

135

Marius Iulian Zinca Păstrarea liniştii

Incapabil să facă vreo mişcare, cu faţa scăldată de lacrimi şi furie, în unduirile negurei de dedesubt, avea gura plină de sare.

136

Starea de sine

Lumina (din întuneric)

Chinuindu-mă să-mi înăbuş în grabă câteva lacrimi ca dup’ o ezitare agitată, totul era nemişcat. Cu simţurile tulburate de nelinişte şi răsuflarea tăiată de o aversiune de netrecut a umbrei cu nuanţă întunecată, faţa scăldată de lacrimi zburda în lumina gălbuie ce se-ntrezărea printre obloanele norilor.

137

Marius Iulian Zinca Singurătate (de învingător)

Învingător, într-o iritare extremă a indignării mele întunecate, gândurile-mi pluteau printre licăriri de lumină şi rândurile se aşterneau în urma singurătăţii…

138

Starea de sine

Înserare

Când lumina amurgului se stingea-n prezentul neclar şi ciudat, întunericul umplea aerul cu privirea întoarsă-n lăuntru.

139

Marius Iulian Zinca Senzaţie de libertate

O nerăbdare ciudată din haosul întunecat a tulburat liniştea printr-un tumult vesel, privind către sfârşit lumina invizibilă. Roşiatică licărire a senzaţiei de libertate.

140

Starea de sine

Nelinişte

Apele au rămas nemişcate în natura imperfectă a omului. Fruntea căpătase o severitate împietrită de nelinişte dureroasă a lacrimilor ascunse ce nu curg…

141

Marius Iulian Zinca Stăpânire

Istovit de emoţie, mi-am stăpânit agitaţia cuvintelor revărsate peste furia ce arsese în sufletul meu.

142

Starea de sine

Resemnare tristă

Nu-mi puteam stăpâni tulburarea lacrimilor mari şi fierbinţi a amestecului de negrăită tristeţe. Îmi scăldam obrajii-n durerea de nesuportat. Impalpabil principiu al vieţii şi al gândirii.

143

Marius Iulian Zinca Desfătare (lumină-ntuneric)

În răsăritul întunecat, o umbră fără formă şi un abis fără fund, ceaţa-ngheţată sălăşluia din orizontul ce-o mărginea şi roua... căzuse.

144

Starea de sine

Provocare permanentă

Splendid delir Într-un timp Neliniştit Şi fără viaţă Al unei constrângeri... Nemiloase.

145

Marius Iulian Zinca De foame

În miezul zilei, pe câmpul cu spini se cufundă în întunericul eclipsei sorbind roua … soarele.

146

Starea de sine

Dorinţa (…de fugă)

Născută din dezamăgire şi nerăbdare, îmi împăienjeni ochii o lacrimă.

147

Marius Iulian Zinca Stăvilar

Mi-am pus stăvilar şuvoiului fierbinte de lacrimi pornite din adâncurile nepătrunse ale agoniei, din singurătatea bântuită de trecut. Aştept… licăririle de mâine.

148

Starea de sine

ÎN OGLINDĂ

Împunse aerul pierdut în gânduri, ascultând furia înăbuşită şi umplând tăcerea cu puterea minţii într-o resemnare tristă… nemişcat şi împietrit. Resemnare… ……………………………….. Renaştere… Nemişcat şi împietrit într-o resemnare tristă… cu puterea minţii şi umplând tăcerea ascultând furia înăbuşită pierdut în gânduri, împunse aerul.

149

Marius Iulian Zinca Scurgerea… timpului

Uita de timp într-o supunere oarbă de-a lungul leneşelor ore când soarele se ascundea în ceaţa pufoasă transformând lumina într-o linişte plină cu privirea întoarsă… înlăutru.

150

Starea de sine

Dorinţa… dimineţilor

Calmă şi neclintită gravitate într-o singurătate bântuită de starea nefericită a minţii în noaptea umedă scufundată în nefiinţă ca-ntr-un preludiu pe buzele unui urlet, să văd, să mă mişc, să-mi păstrez dimineţile din noaptea ce trecea în zi.

151

Marius Iulian Zinca Scânteia… speranţei

Cu ochii uscaţi de un aer indiferent, cufundat în gânduri azvârlite în foc, lumina năvălea din plin cu răcnete nestăpânite într-o dimineaţă proaspătă şi rece răcorind criza de furie din îndoita întunecare, plimbându-şi amărăciunea în privirea cu scântei… de bucurie.

152

Starea de sine

Săruturi îmbrăţişate soţiei mele

Coagulaţi într-o îmbrăţişare de-atâta depărtare, în aer săruturi aşteaptă de dor de tine, de mine, de noi.

153

Marius Iulian Zinca Aşteptare

Bălteşte o lumină scursă din felinarul afumat în verandă peste oase şi măruntaie-n ruină cu-o urmă de creier din umblătorul schelet al celui ce-aşteaptă mâine răspunsurile întrebărilor de azi.

154

Starea de sine

Gândul… timpului

Când timpul cade în adânc, adorm la gândul trăirilor promise… în cuvânt.

155

Marius Iulian Zinca Ispăşirea

În ceaţa ponosită, când ceasul zboară spre nicăieri – ţipătul morţii se-arată la vărsare ispăşind păcatul nedesăvârşirii acestui pământ în care curg…

156

Starea de sine

Fărâme din mine

Fărâme din creier poruncesc unei mâini supuse legănării pe lângă-un trup inert, neras şi ciufulit dimineaţa dup’ o noapte de somnul nesomnului, să pun-o cârpă pe schelet să-l spele şi să-l îndrepte spre ieşirea din lumina ochilor pierduţi în orbitele orizontului necuvenit mie din fruntea ce băltea-n întuneric.

157

Marius Iulian Zinca Bucurie ascunsă

Simţeam o bucurie ascunsă. Copil fiind am învăţat să înot. Acum intrat în oceanul uman, văzând cum prea multe suflete se împingeau spre prăpastie, mi-era mai uşor să-l traversez, să ajung la capătul oceanului.

158

Starea de sine

Uneori

Mi se întâmplă uneori să casc. Şi casc, deşi nu vreau să dorm mai mult decât am să pot să mă trezesc… Mi se-ntâmplă. Uneori.

159

Marius Iulian Zinca …Venind

Mă pierd în timp scriind cu sânge. Pe cărări nevăzute, printre spini ţipătul morţii se-aude… venind.

160

Starea de sine

Singur

Albit de linişte departe, singur, anii mi se împlântă în trup. Un gol de aer mă umple şi-n urmă-mi o linişte prăfoasă se-nalţă. Îmi sărez tristeţea… cu lacrimi.

161

Marius Iulian Zinca Singur cu gândul

Singur, departe în noapte. Nu doar o oră, nu doar o zi, ci seară de seară, să-ţi sprijini capul pe un umăr nu în întâlniri fugare, ci noapte de noapte până la marginea morţii să poţi adormi cuprins de braţe iubitoare ţie, e gândul ce-mi străbătea mintea obosită de drumuri pe cărări nevăzute ale vieţii.

162

Starea de sine

Umbra sa

Ca pe o dureroasă înfrângere îşi îndrăgea umbra sa, firavă în acest univers. Pentru o clipă doar, prin fumul ce-i înţepa ochii din arşiţa unei după-amieze, ca un arbore dezrădăcinat a crezut că o vede înfrântă la picioare.

163

Marius Iulian Zinca Uneori

Uneori viaţa nu-i decât un imens lac de apă sălcie, iar noi nu putem decât înota prin ea să ajungem la un ţărm cu nisip lin curgând într-o clepsidră.

164

Starea de sine

Se aprinde

În viforul păcatului lumii, când umbrele mai ard pereţii în limbi de clopot mute în cuvânt, pământul… se aprinde.

165

Marius Iulian Zinca Ziua de mâine

Apa unor pârâiaşe băltea dedesubtul aluviunilor cu care viaţa, retrăgându-se, acoperise dorinţa prezentă, juvenilă, eternă în mintea prinsă-n pielea pătrunsă de umezeala serii, a zilei de mâine.

166

Starea de sine

Ţărm… fără pleoapă

Pe-un ţărm de insulă aruncat, ţipătul morţii s-arată în ochiul dinspre mine… fără pleoapă.

167

Marius Iulian Zinca Dorinţa de absolut

Nebune cuvinte s-aştern încet pe albul nepătat al colii de hârtie mânjind-o cu crâmpeie ale minţii – deşarte speranţe spulberate-n eter, păstrând iluzia gândurilor apuse de lacrimi amare scurse peste a lumii soartă născută-n păcatul dorinţei de… absolut.

168

Starea de sine

Vine uitarea

Din marginea oraşului pornesc cu putere în larg într-un dans c-o muzică mută cântând nu ştiu cui, gândurile că moartea vine cu uitarea.

169

Marius Iulian Zinca Între viaţă şi moarte

Sunt între viaţă şi moarte, ca un circar pe sârmă la mare înălţime, de-o parte a sârmei – viaţa, de cealaltă – moartea, iar eu sunt la mijloc şi trebuie s-aleg, dar nu ştiu de care parte e viaţa şi de care – moartea, mi-e teamă când, ajuns la capătul sârmei, n-am ales şi voi rămâne între o viaţă şi… cealaltă viaţă.

170

Starea de sine

Alegerea

Sunt unul, dar în mine-s doi şi unul trebuie să moară. Se luptă-ntre ei şi niciunul nu poate să biruiască. Le trebuie un semn de la mine, dar nu-l primesc, nu ştiu care dintre ei îmi va plăcea; am să-i las să se tot bată până unul o să cadă, şi-atunci o să-l ajut să moară, dacă nu… voi pleca eu.

171

Marius Iulian Zinca A rămas…

O uşă?! O deschid – lumină, privesc în urmă: – E viaţa-mi, am grăit… a rămas.

172

Starea de sine

Trece timpul

Trece timpul. Uneori prea repede, alteori prea încet ni se pare. Conştient de bucuria revenirii-n lumea mea cândva, să cad mort aş vrea în clipa asta, căci groaza m-a cuprins şi spaima care-mi strângea inima, să fie ultima înainte de agonia aşteptării departe, singur… Trece timpul.

173

Marius Iulian Zinca Singurătate

Ascult cum se scurg orele în încăperea întunecoasă înainte de moartea clipelor singur, departe, când o lacrimă se rostogoli până-n colţul gurii, n-o voi şterge, am s-o sorb căci definitivă nu e nicio singurătate.

174

Starea de sine

Aşteptare

Mă prefăceam că dorm aşteptând săruturi, săruturi ca acelea pe care, altădată, buze de sfinţi le dădeau… muribunzilor.

175

Marius Iulian Zinca Întoarcerea

Încerc să visez mai mult timpul să o ia din loc, să mă trezesc când ceilalţi dorm, să merg când ceilalţi se opresc, spre locul unde-am poposit mai mult de-o clipă căci mâine e, dar nu e sigur pentru nimeni, de ce-ar fi pentru mine timp să am o îmbrăţişare, un sărut să dau celor de-acas’? Mă-ntorc… s-apuc ziua de mâine, să spun într-o clipă veşnică vă iubesc pe toţi cei ce-aţi trecut al vieţii mele prag.

176

În sfârşit… Lumina Cuprins de o agitaţie de teamă trezit, şi capu-mi frigea şi corpu-mi rece ca gheaţa şi nervii surescitaţi copleşiţi de o admiraţie prostească din Lumina care, în sfârşit, străbătea printre obloanele vieţii. Am plâns în tăcere. Marius Iulian Zinca