Vals în toamna vieţii by INSEMNE CULTURALE

ÎNSEMNE CULTURALE – 2013

Coordonator: Corector: Tehnoredactare: Colaboratori:

Ion Lazăr da Coza Vasilisia Lazăr Gina Zaharia Sofia Sincă Gabriela Grădinăriu Corina Militaru Augusta Cristina Călin Iris Marinov Oana Maria Covaci

Angelina Nădejde

Vals în toamna vieţii

Angelina Nădejde

Trăiesc Sufletul meu, un câmp de maci înfloriţi, striviţi de copitele cailor ce mi-au trecut în galop prin viaţă. Le-au fost lăsate slobode frâiele, rănind şi iar rănind petalele prin cuvinte şi fapte. Iar el, sufletul, câmp însângerat la apusul soarelui, ajuns altar de jertfă, şi-a pierdut scânteierea. Doar fumegă, semn că ar fi ars cândva, precum soarele. Din când în când, luminat, mângâiat de poezie, cum luna îşi mângâie cerul, primeşte strălucire de la cei cu care îmi împărtăşesc trăirile prin vers. Dimineaţa, Petalele, spălate de roua cuvintelor voastre, îşi revin şi continuă să trăiască şi iar să trăiască! 5

Angelina Nădejde

Eu Sunt copacul ce-şi trăieşte Viaţa-n plină bucurie, Căci îmi văd roadele coapte, Împlinind a mea menire. Şi-mi sunt crengile-aplecate La furtuni şi negri nori Şi mă dor când, peste noapte, Se aşază aspre ploi. Sunt cireşul care-şi plânge Frumuseţea ce-a trecut Şi aşteaptă primăvara, Să o ia de la-nceput. Să-nflorească floare aleasă Şi s-aştern bătut de vânt, O ninsoare de petale, Mângâind al meu pământ. Şi-n îmbrăţişarea caldă Ce o fac cu-al meu veşmânt, Să-mi simt moşii şi strămoşii Îngropaţi în lutul sfânt. Să dau sfântă sărutare, Ca un cer de ploi răsfrânt, Căci îmi trag dorul şi seva, De la cei ce nu mai sunt! 6

Vals în toamna vieții

Femeia – muza tuturor timpurilor Când Dumnezeu a creat femeia, i-a dat tot ce se putea da; armonia trupului asemenea unei zeiţe şi frumuseţea din suflet. I-a mai dat Dumnezeu o inimă mare, să cuprindă toate iubirile lumii; iubire de soţ, frate, părinţi, dar mai ales iubirea de mamă pentru copilul ei. I-a lăsat gingăşia unei flori şi tăria unei stânci care nu se lasă doborâtă uşor la greu. I-a mai dăruit feminitate; să fie artiştilor muză, pictorilor, să-i poată picta în culori obrajii îmbujoraţi când îşi zăreşte iubitul, fericirea sau tristeţea din ochi şi zâmbetul fermecător. Muzicii, nobleţea din suflet să fie în cântecele trubadurilor lumii. Toate acestea le-a lăsat Dumnezeu, femeii.

Angelina Nădejde

Vals în toamna vieții Nu-mi frânge visul, nu ucide clipa! Vreau să zbor chiar dacă aripa-mi sângerează; să te cânt în vise şi să te plâng de bucurie. Lacrimile mele îţi vor dărui un curcubeu de speranţe. Spune-mi, că sunt frumoasă, chiar dacă mi-au apărut ghiocei la tâmple. Poţi să şi minţi din dragoste pentru mine; eu voi crede că încă mai sunt. Voi înflori în toamnă, precum cireşul din faţa casei noastre, primăvara, şi am să fiu, doar pentru tine, mireasa de flori pentru valsul vieţii în doi.

Vals în toamna vieții

Clipe de viață Sunt clipe când te iubesc atât de mult încât, dacă te-aş săruta ţi-aş lăsa sufletul pe buze. Sunt clipe cu dor şi clipe ce dor cât o eternitate. Sunt clipe când îmi simt durerea umblând prin măduvă şi cerşesc un transplant de bucurie. Iubesc secunda întâlnirii cu tine. Cred că ne-a fost dat să ne fim clipe, unul altuia.

Angelina Nădejde

Irosiri Scrisoare de dor rătăcită-n pustiu, Furtuni de nisip iau aduceri aminte, Avea mângâiere de fluture viu Şi lacrima serii în tandre cuvinte. Am pus inocenţa din vise stinghere Crezând în iubire ca în Dumnezeu, Altare de jertfă în patru unghere, Pe tine din umbră, sculptatu-te-am zeu. Şi-n fiece seară cu mirul durerii, Scriam nostalgia pe pânze de vânt, Cerşindu-i speranţe mereu primăverii Şi-n taină, în suflet, credeam în cuvânt. Azi toate-s iluzii, închise pe veci, Pe vrana iubirii, pecetea uitării, Trimis-am scrisoarea pe alte poteci Şi-n mine-s izvoare cu seva iertării.

Vals în toamna vieții

Purtătoare de viață Femeie frumoasă, dai lumii lumină, Din pântec ce creşte iubirea în rod, Ai pus nemurirea plămadă în tină Şi fire de viaţă făcutu-le-ai nod. Acum eşti potir, ţi-e trupul ofranda, Scânteia divină aprinsă-n zidire, Bărbatul în mir îmbracă triada Şi-ntreaga fiinţă-i dumnezeire. Ai luat de la stâncă tăria să rabzi Când taie în tine durerea ca lama, Dar ce bucurie în suflet, ce arzi, Când puiul de om îşi caută mama! Eşti totul în toate, aceasta-i menirea Sădeşti bucurie aici pe pământ, Prin jertfa adusă, primeşti mântuirea, Mărită femeie, eşti lutul cel sfânt...

Angelina Nădejde

Umbrele morții Ameninţă moartea şi seceră vieţi Flămândă de trupuri în plină rodire, Privim către dânsa cu ochi de asceţi Şi crucile-mbracă în alb cimitire. Îşi caută prada în tot şi în toate, Ne cerne prin sită şi schimbă destine, Stau clipe de viaţă de cer agăţate Şi umbre tăcute păşesc prin ruine. Se-ntunecă cerul de-atâta durere Iar îngerii plâng pe umeri străini, Cerşindu-Ţi speranţe, urcuş spre-nviere Tu, Doamne, ne iartă nespusele vini!

Vals în toamna vieții

Te-am iertat Cum să-ţi mai spun că rătăcesc de dor Când asfinţituri trec fără de tine, Mă chinui cu tăceri de mă-nfior Şi port al meu mormânt săpat în mine. Sunt umbra celei ce am fost cândva, Iubită, adorată, mândră-n toate, Nu-i vina mea că azi vrei altceva... Sclipiri în ochi? De tine-s îngropate! Am strălucit cât timp tu m-ai iubit Dar depărtări tăcute te-au furat, Te las să pleci, de vină absolvit Şi pentru totdeauna... te-am iertat!

Angelina Nădejde

Eu te iubesc, femeie… Cum blânda dimineaţă Îşi flutură iubirea Peste copaci în floare, Cum păsări cântă-n codru De dragul primăverii, Eu cânt iubirea-n taină De dragul tău femeie! Prin vene-mi curge lavă Cu muzica dorinţei, În suflet ard în torţe Nemuritoare patimi Şi râd de fericire, De tine, ochii lacomi. Eu te iubesc femeie, Până şi gându-n noapte Ţi-l mângâi în tăcere Să nu stârnesc izvoare Neliniştite-n tine. Să nu-ţi cuprindă visul Străine năluciri Să tulbure fiinţa Şi-n somn, să mai suspini. De-ar fi s-o faci vreodată Să fie doar, de... dor, Ascuns adânc în suflet, De mine, până mor. Eu te iubesc femeie 14

Vals în toamna vieții Ca ploaia cea de vară Pe care eu, pământ, Cu sete o aştept, Să-mi răcoreşti ardoarea Ce-o am când nu-s cu tine, Să fericeşti ţărâna, Din care sunt făcut. De n-ai fi fost, femeie, Te-aş fi zidit din mine Din inimă-scânteie, Cu lacrimă şi lut, Dând viaţa mea, tribut.

Angelina Nădejde

Așteptări târzii Te-aştept în gara unde ieri, Printre bagaje, trenuri goale, Tu ai plecat spre nicăieri, Eu rătăcind prin lumi duale. Am scris pe suflet cu uitare Zi după zi, rând peste rând, De stau ticsite acum sertare, Nu te găsesc măcar în gând. De ce te-aştept? Să-ţi spun atât: De te-am iubit, azi a murit, Ai fost de îndoieli înfrânt! Ce vreau să-mi spui? Că ai greşit! Deşi nu cred c-ai să mai vii, Să-ţi recunoşti atâtea vini, Când mai sosesc trenuri târzii Mai sper să fii, printre străini!

Vals în toamna vieții

Decizii dureroase Copil frumos dar trist mereu Ce-adormi cu lacrima în gene, Te mângâie doar Dumnezeu Când noaptea peste noi aşterne. De braţele măicuţei tale Eşti strâns la piept numai în vise, Dureri în lanţuri cauzale I te-au furat în lumi promise. Tot pribegind printre străini Trudind din greu să-ţi fie bine, I-au devenit anii ciorchini De lacrimi strânse fără tine. I-a curs prin vene suferinţa Şi remuşcări apăsătoare, De i-au cuprins toată fiinţa Şi stinsă-i ca o lumânare. Ştiu că e greu să înţelegi Şi să înduri dorul de mamă, Dar uneori eşti pus s-alegi Între o moarte şi-altă dramă.

Angelina Nădejde

Nenuntitele femei Tristeţi ferecate cu o mie de uşi Flămânde iubiri mor zilnic ascunse, Pe chipuri de ceară stinghere păpuşi, Fardează cu zâmbet dureri nepătrunse. Femei nenuntite pun vieţii peceţi Când trupuri cu mană aşteaptă rodirea, Văd noaptea albastră prin ochi de asceţi Şi ţin în sertare ascunsă-amăgirea. Trăiesc cu speranţe şi vise firave, Se leagă de ele cu funii de dor, Dar fără iubire zac inimi bolnave, Ucis e-n tăcere năvalnic fior. Le sunt ancorate iluzii în porturi Şi-n taină aşteaptă corăbii cu voal, Dar soarta le este stăpână în forturi, Iar jalea din suflet un plâns de caval.

Vals în toamna vieții

Dependență Plecând, ai luat cu tine dimineţile noastre ca şi cum ar fi fost doar ale tale; odată cu ele, zorii de zi ce-mi scăldau sufletul în lumină. Sufletul a rămas închis în salina lacrimilor ce au curs fără de timp şi spaţiu. Încorsetat în nelinişti, dependent de tine în fiecare clipă se sufocă de neiubire. Din când în când, se deschid mici firide şi pătrund raze de care atârnă firave speranţe că te vei întoarce. Dai semne că vei reveni pe drumul căinţei să mă vindeci de tine. Conectată la oxigenul dragostei tale cu perfuzii de dor ţin în viaţă iubirea continuând să trăiesc...

Angelina Nădejde

De-atâtea îndoieli Au înflorit tăcerile în noi Şi neputinţe s-au făcut ciorchine, Chinuitoare temeri pe-amândoi Ne-au invadat şi vor să ne dezbine. Eu rătăcesc cărarea către tine, Pe-atâtea coridoare-ntunecate, Doar umbre văd, o ceaţă e în mine! Regrete stau de gânduri agăţate. Tu nu mă strigi, speranţele sunt stinse Ca-ntr-un mormânt ai ferecat fiorul, Noi... guri de foc, cu lacăte închise, Orchestră ce-i lipseşte dirijorul. Durerile s-au calcinat în noi, Puterea de iertare ne este pe sfârşite, Dar, hai, acum, iubite, să fim din nou în doi Şi să clădim altar, iubirii re'nnoite. ...................................................... Să ardem împreună în foc mistuitor Malefice tăceri ce plâng în noi şi dor.

Vals în toamna vieții

Îmbrățișați Două arderi într-un foc Cuib de inimi la un loc, Ploi de vise ca un roi I-amăgesc pe amândoi Şi se cred stăpâni pe cer Prinşi de vrajă şi mister. Ochi în ochi, două priviri, Unul altuia, sclipiri De îşi văd ca-ntr-o oglindă Sufletele până-n tindă. Timpul stă în loc să-i vadă Cum sunt prinşi ca într-o nadă, Încurcaţi le sunt fiorii De cutreieră toţi porii... Trupurile lor devin De la alb pân’ la carmin, Amforă din lut prea crud Modelată-n joc fecund. Nu ne văd, nu ne aud, Sentimentul lor e nud! Prinşi de clipă şi de zbor Lumea toată... e a lor!

Angelina Nădejde

De-ai fi rămas cu mine… De-ai fi rămas cu mine când au plecat cocorii, Ţi-aş fi cântat în noapte pe strune de vioară, O simfonie-albastră, împrăştiindu-ţi norii Când ploile tristeţii ar fi-nceput s-apară. Te-aş fi făcut vioară şi ca un acordor Vindecător de mana durerilor din tine, Pe corzile bolnave din sufletul algor Turnam cu grijă mirul iubirii să te-aline. Cu trupul meu arcuş, secătuit de dor, Ai fi cântat din nou cu patimă şi sete, Doar armonia vieţii, iar focul dirijor Incandescent în noi cu flăcări violete. Dar ai ales să pleci, prea lesne şi departe, Pierdută-i partitura cu muzica dorinţei, În mine mor izvoare de tine necântate Şi-n locul lor rămâne doar hăul neputinţei.

Vals în toamna vieții

De ce? De ce mă dor tăcerile din tine, Când aş putea să fug cât mai departe Să nu-ţi mai văd privirile preapline De-nstrăinare şi nisipuri-moarte?! De ce mă doare sufletul când ştiu Că numai eu sunt jertfă în iubire? Deşert ai fi, de nu ţi-aş fi, pustiu! Oare-ai simţi când plec fară de ştire? Cum aş putea să scap fără să-mi pese Ce las în urma mea de voi pleca? Năvod îmi eşti, mă ţii cu noduri dese Şi nu găsesc ieşire... spre a mă vindeca. Dezleagă-mă acum şi lasă-mă să zbor Cât am încă în mine putere să iubesc, În piesa ce-o jucăm nu-i rol pentr-un actor Ci de un el şi-o ea, ce-n doi se dăruiesc!

Angelina Nădejde

Mamă, file de carte Plâng răsăriturile pe umerii tăi, mamă! sunt din ce în ce mai puţine… Aplecată sub povara anilor grei, duci în spate crucea, precum Iisus... pentru alţii; din ce în ce mai grea, făcută din esenţă de trăiri , mustind în seva lacrimilor tale. Amfora din lut sfânt ai purtat în tine firul vieţii fără să te întrebe cineva dacă vrei. Ţi s-a dat şi atât. Casă ţi-au fost durerile de tot felul; pe zidurile ei au crescut grijile ca o iederă împânzind sufletul şi trupul. Te-au încorsetat lăsând nevindecabile cicatrici. Intactă e doar lumina sufletului tău răsfrântă în ochi ca doi licurici; infinită în timp şi spaţiu e pretutindeni cu noi. Acum, pari o floare de câmp uscată pusă în vasul ciobit din odaia cea mare. Fragilizându-te, scuturi petalele, Așteptând, împăcată cu Dumnezeu, trecerea între file de carte.

Vals în toamna vieții

Bilanț Două anotimpuri prinse într-o viaţă, Tu, o blândă toamnă, eu, o primăvară, Am clădit din vise poduri peste gheaţă, I-am făcut iubirii infinită scară. Şi urcând alături, treaptă după treaptă, Uneori au plâns peste noi ninsori, Am ştiut mereu, anii nu aşteaptă Să purtăm războaie-n tunete şi nori. Când mlădiţe verzi au crescut iubirii Muguri de speranţe au rodit în noi, Înflorite-s toate florile nuntirii, Râde fericirea-n ochi la amândoi. Azi lumina vieţii este pe sfârşite, Ne-ntrebăm întruna, oare am trăit? Răsfoim cu drag file-ngălbenite, Nu găsim răspunsul, ştim că ne-am iubit!

Angelina Nădejde

Vând spinii sufletului meu – Ia, maică, trandafirii mei, Că i-am cules de dimineaţă, Cu lacrima curgând pe faţă Şi roua dragostei în ei! – De care vrei să-ţi dau domniţă, Uite, cei galbeni au boboci! – Cu mine babă, nu te joci... Nu vezi ce scurţi sunt la codiţă? – Îţi dau atunci, albi ca mireasa, Să-i pui acas’ lângă icoană... – Mata eşti sigur pământeană De vrei s-o fac pe-a cuvioasa? – Am roz, ca faţa dumitale Ce-şi scaldă frumuseţea-n soare! – Te porţi precum o cerşetoare Şi dai cu vorbe dulci târcoale! – Ţi-i dau pe cei însângeraţi Cum sufletul îmi este acum! – Mai bine nu ne sta în drum, Fă cale-ntoarsă... ne stresaţi! – Că bine zici mai bine-i duc La cimitir... că e aproape Şi-o fi vreunul să îngroape, Spinii măicuţei sub un nuc! 26

Vals în toamna vieții

Dantela sufletului meu Când te-ai născut, copile, în augustul torid, Printre dureri flămânde ce clocoteau în mine, Săpat-ai o fereastră zdrobind al morţii zid, Strângând în pumni lumina, ca drept ce-ţi aparţine. Am îmbrăcat de-ndată veşmântul bucuriei, Ştergându-mă de lacrimi pe chip triumfător, Tu, înger coborât ca-n taina liturghiei, M-ai preschimbat la faţă în alb scânteietor. Trimis-ai fost s-aduci cununa mântuirii Şi sufletul îmi este sculptură-n filigran, Durerea ca o daltă, tu firul fericirii, Legi spicele trăirii culese an de an. Am încrustate lacrimi în clipele amare Când depărtări perfide te iau de lângă mine, Dar când te am alături, este brodat cu soare; Cum ar fi al meu suflet, minune, fără tine?

Angelina Nădejde

Îmbătrânim, frumoasă doamnă Îmbătrânim, frumoasă doamnă, Eu sprijin anii mei de tine Ca de un munte de lumină. Tu-i porţi... iar umerii tăi mici, Atât de firavi, de novici, Ca doi călugări puşi să-ndure Canonul lor în rugăciune, Îmi ţin tristeţile de-o viaţă Şi zile fără de speranţă, Când, rătăcind cărări prin ploi Tu mă chemai să fim iar doi. Luai în spate din poveri Şi le-ngropai în primăveri. Îmbătrânim, frumoasă doamnă, Dar cu atâta drag îţi duc Al neputinţei tăvălug Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare Plăpândul trup, precum o floare... Ţi l-aş purta spre infinit, Numai să ştii cât te-am iubit. Îngenuncheat pân' la pământ E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt, Tivit cu slăbiciuni șuvoi, De multe ori şi cu nevoi, Ai cicatrici şi urme-adânci, Lăsate de dureri şi prunci. Dar şi aşa, vei fi mereu, Mireasa sufletului meu.

Vals în toamna vieții Îmbătrânim, frumoasă doamnă, Singurătăţi în cuib de cuci, Ne-aşteaptă iarba de sub cruci, Să odihnim în ea trăiri, Din lada plină cu-amintiri. Dar sufletelor noastre-acum Le cresc lăstari pe scurtul drum. Sunt înfloriți ca-n primăvară Iar peste tot ne împresoară Parfumul clipelor în doi Din vraja vieţii ca un roi. Şi te iubesc, iubită doamnă, Magnolie-nflorită-n toamnă!

Angelina Nădejde

Copilărie, unde ești?... Copilărie, unde eşti? Aveam în pernă numai vise Şi-un leagăn cu iubiri promise. În ceată îngeri mă vegheau, Cu nopţi de stele mă-nveleau. Până şi gândul mi-au păzit, Turnând în taină Mir sfinţit. Şi înfăşată-n liliac, Lăsat în ploi peste cerdac, Cu greierii într-un alai, Eram în Rai. Precum un fluture-n grădină, Scăldat în raze de lumină Mă rătăceam prin flori cu rouă... Strângeam cu braţele-amândouă Petalele căzute-n zori Din trandafiri agăţători Şi mă-ntristam, credeam că plâng, Că spinii... aripile frâng, De nu i-ar fi avut, zburau Şi ceru-n roşu îl pictau. Mi-ar fi făcut şi-un curcubeu, Să-l văd în el pe Dumnezeu. Azi îmi lipseşti atât de mult, De parcă sufletul e smuls Şi aruncat în gropi comune, Fără de viaţă şi de nume... Şi veacuri mă despart de tine; De ce-ai plecat de lângă mine? 30

Vals în toamna vieții

Dacă… Doamne, dacă aş mai trăi o viaţă, n-aş pierde nici o zi în care să nu mă bucur de copilărie. N-aş adormi fără îmbrăţişarea îngerului cu chip de mamă şi povestea ei de seară. Aş creşte şi aş înflori doar pentru cine merită să înfloresc. Aş implora inima să nu bată cu putere la orice fâlfâit de aripă crezând că este iubire. O vor răni gesturi, vorbe, tăceri. Rănită nu va mai avea putere să iubească. Ochilor le-aş porunci să-şi zidească lacrimile de suferinţă iar eu îi voi spăla cu bucuria de pe chipurile oamenilor buni. Mâinilor, să dăruie mângâiere şi să ridice pe cel căzut. Sufletului i-aş cere 31

Angelina Nădejde smerenie căci de aici vin toate; dragostea, bunătatea şi începutul înţelepciunii.

Vals în toamna vieții

U.P.U. Locul unde nu există poezie are acces interzis! Aici viaţa este o metaforă, fără reguli sau termen de garanţie. Zâmbetul e mereu în carantină, nu-i scris nicăieri, dar nici nu-i nevoie. Ai să găseşti uşă de intrare dar ieşire, poate; Moartea stă de veghe atât de aproape, că poţi să o vezi la un salon distanţă. Rugăciunea se face în taină în cuvinte scrise cu lacrimi. Asistentele - îngeri de lumină căzuţi printre noi; Medicul salvator ia chipul şi puterea lui Dumnezeu.

Angelina Nădejde

Unde ești, mamă? Te caut mamă, dar te găsesc doar în vis; Te văd frumoasă și tristă ca o salcie ce-şi plânge durerea îngenuncheată de păcat. Ţi-ai ferecat bucuria cu lacătul suferinţei când m-ai uitat într-o clipă de rătăcire prin viaţă. Primul cuvânt l-am dăruit unui înger, iar întâiul pas l-am făcut doar ca să-l îmbrăţișez. El mi-a mângâiat creştetul şi sufletul cu aripa dragostei, lui Dumnezeu. Cred că am ochii tatei înlăcrimaţi de vină şi zâmbetul tău pe care mi l-ai împrumutat la început, mamă. De atunci te tot caut... Vreau să ți-l dau înapoi şi să-ţi mulţumesc pentru că m-ai lăsat Luminii!

Vals în toamna vieții

Mărturisire Uneori îmi uit sufletul închis în poezie şi ies golită de sentimente. Nu văd oameni, ci lumini, umbre, tăceri. Lasă-mă, poezie, să văd lumea aşa cum este! Să trăiesc, să dorm, când visele m-aşteaptă. Dă-mi, te rog, sufletul înapoi, să pot pleca dincolo, în nemurire! La vremea Judecăţii, mă va întreba Domnul: Ce-ai făcut cu sufletul? Și eu ce-I voi putea răspunde? L-am uitat, Doamne, închis în poezie. Iartă-mă!

Angelina Nădejde

Suflet la ofertă Am strâns grămezi de suflet, Apoi le-am pus pe masă Şi am spus tuturor: Luaţi e gratis. Şi au venit străinii, Dar nu m-au înțeles. Cum să luăm pe gratis Fără nimic la schimb? Deci, nu e marfă bună… Şi mi-am chemat prieteni, De-aici şi pretutindeni, Uitându-se miraţi! Şi-ntru-un sfârșit, copiii, Mereu preocupaţi, De şcoală, de petreceri, De fel de fel de lucruri; Şi nici n-au observat Grămezile de suflet. Li s-a părut normal Să fie la ofertă, C-aşa s-au învăţat. În lumea asta mare, Nu totu-i de vânzare Deci, haideţi, dar, cu toții De suflet la ofertă, Acum vă bucuraţi! 36

Angelina Nădejde

Vals în toamna vieții

Fericirea pentru mine Vă întrebaţi, poate, ce este fericirea pentru mine? E tihna în care pot admira frumuseţea liliacului înflorit, din grădina casei mele, într-o dimineaţă senină de mai. Fericirea mea, o seară caldă de vară alături de prietenii mei, ascultând cântecul liniştitor al greierilor, precum simfonia unei orchestre. Fericirea mea, copiii mei; cu frumuseţea tinereţii, cu optimismul lor, şi grijile pe care şi le fac când se îndrăgostesc, crezând că asta se întâmplă doar o singură dată... Fericirea mea, viaţa alături de cel drag mie, sărutul furat al unei dimineți grăbite şi clipele de linişte de după-amiază, fără grija zilei de mâine pentru că ştiu că am un umăr pe care să mă sprijin. Fericirea mea, frumuseţea liturghiei de duminică, a cântului de îngeri de la strană şi a legăturii mele cu Dumnezeu prin rugăciune. Aceasta este fericirea mea! 37

Angelina Nădejde

Dor Aripă de dor Coborând uşor, De la cer cu stele În visele mele. Cald şi trist fior Cu el mă-nfăşor, Aspru legământ Până la pământ; Ca o pânză deasă Ochii îmi apasă. Dor pus peste dor, Rănile mă dor, Inima mă lasă, Simt că pot să mor Ucisă de dor.

Angelina Nădejde

Vals în toamna vieții

ROGVAIV Te-aş picta în culori, iubito! Sufletul ţi l-aş colora în roşu, pentru că eşti focul iubirii care mă mistuie. În oranj aş picta fericirea pe care o împarţi tuturor celor ce te cunosc; iar bunătatea, în galben. Răbdării tale cu mine i-aş pune verde; verdele crud al primăverii în care ne-am cunoscut; iar albastru, liniştii cu care mă acoperi. în fiecare seară ca pe un copil, înainte de culcare. Tristeţii pe care o văd uneori, în ochii tăi, indigo; aş pune numai puţin, pentru că nu iubesc această culoare. Violetul l-aş lăsa stării de mister dintre noi. Îl voi vernisa la final cu o ploaie de săruturi şi astfel, voi avea numai pentru mine, un curcubeu. Şi voi numi acest tablou – iubita mea - ROGVAIV. 39

Angelina Nădejde

Sufletul meu Sufletul ca o vioară Ce se tânguie în noapte Căci artistul ce odată Blând o mângâia cu-arcuşul, A uitat-o în cutie, Tristă şi dezacordată. Vrea vioara azi să cânte, Să vibreze, să răsune, Patimă să pună-n cântec Dor de dragoste, de jale, Armonie şi visare. Nu-şi găseşte azi artistul Timp să-i cânte iar în strune. Şi atunci, vioara veche, Stă uitată, necântată, Plâns de pasăre ciudată. Totu-i pustiit în mine, Cânt de jale fără tine.

Vals în toamna vieții

Lasă-mi, iubite, o toamnă E toamnă, iubite, Şi plouă cu lacrimi... În suflet furtună Şi vânt. Sunt pasărea tristă Cu aripa frântă, Culcuş căutând Pe pământ. Iar inima, ca o maree, Se zbate în valuri Ce plâng. Aştept pescăruşii să vină Pe cordul rănit De cuvânt. Zăpezi vin se aşază Pe frunte Şi anii nu-i ştim De mai sunt. Dar lasă-mi, iubite, O toamnă, Ferită să fiu De cuvânt.

Angelina Nădejde

Toamnă fără decor E toamnă, iubite, Afară şi-n gând, Sunt frunza căzută, Iar tu-mi eşti pământ; Aştepţi să te-acopăr Cu suflet şi dor Şi vrei să fiu iarăşi Mirific decor. Nu pot astăzi toamnei Să-i fiu o podoabă Căci frunza pierdută Pe tristul pământ, E arsă de soare Rănită de ploi Ucisă iubite... De frigul din noi.

Vals în toamna vieții

Copila mea Lacrimă de rouă căzută pe frunza pământului. Am primit în dar prin venirea ta, bucuria - trăirii şi un ocean de dragoste. Ca un înger de lumină, ai adus strălucirea din stele în viaţa noastră. În ritm de dans ţărănesc reverşi peste noi parfum de flori de primăvară şi prospeţime. Ne odihneşti sufletele în sunetul viorii cântând balada lui Enescu şi ne molipseşti de tinereţe. Ești curcubeul lacrimilor noastre. De toate acestea ne bucurăm, doar printr-o bobiţă de rouă, trimisă de Dumnezeu, din dragoste pentru noi.

Angelina Nădejde

Vara sufletelor noastre Vino, cuprinde-mi inima cu braţele iubirii! Nu-mi spune... este toamnă în suflete. Ştiu, e vremea asfinţitului când iubirile se sting ca nişte stele căzătoare, dar, te rog, lasă-mi clipa aceasta! Pentru mine va fi o eternitate. Vino, nu privi spre iarnă! Hai să topim florile de gheaţă de la fereastra iubirii noastre şi să ne bucurăm de noi! Eu mai am un strop de primăvară şi cu toamna ta vom face să fie vara sufletelor noastre... Vino, eu încă te aştept!...

Vals în toamna vieții

Omul bun Cred că oamenii buni se nasc buni, nu devin. Sunt plămădiţi din iubirea a două suflete gemene şi din dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Bunătatea unui om se simte în vorbe, gesturi, tăceri. Se simte in felul în care te salută, spunându-ţi bună dimineaţa precum clinchetul unui clopoţel sau bună seara ca şi cum ţi-ar mângâia sufletul. Mereu zâmbeşte, iar zâmbetul lui e precum deschiderea unui boboc de floare. Îmbrăţişându-ne o face ca şi cum ar cuprinde Dumnezeu pământul cu braţele sale. Omul bun îţi face ziua bună de dimineaţă şi este, când îl întâlneşti, ca o ploaie de vară peste pământul ars. Este trimis pe pământ 45

Angelina Nădejde să ne ridice când suntem îngenuncheaţi de griji, boli, disperare. Face toate acestea în locul lui Dumnezeu.

Vals în toamna vieții

Bilanț Am rugat primăvara să vină în toamna din suflet să-mi înflorească ghioceii speranţei. I-am cerut pădurii, cu împrumut, parfum de lăcrămioare să-mi împrospătez seva lacrimilor. Obrazului, i-am dat canon să le numere: cele de bucurie să le adune, de tristeţe să le scadă. Iar inima să-mi contabilizeze suspinele: din nopțile cu dor şi cele ce dor... Apoi să fac bilanţul trăirilor şi să aştept un nou anotimp sau o altă viaţă...

Angelina Nădejde

Doar pentru tine Ploaie de lacrimi am văzut picurând din cerul ochilor tăi şi m-am gândit la furtuna din suflet. Gândul că-ţi sunt tunet şi fulger mă întristează. Vreau să-ţi fiu doar curcubeu de speranţă, dragoste şi mult dor. Să-ţi fiu răsărit în fiecare dimineaţă când mă priveşti şi potecă spre bucurie. Seara să fiu apusul supărărilor de peste zi, iar noaptea, înger păzitor peste visele tale...

Vals în toamna vieții

O altfel de toamnă De ce-ai venit la mine toamnă, Îmi era cald şi-mi era bine... Deşi toţi cred că eşti o doamnă, Mă pot lipsi oricând de tine! Te furişezi ca o amantă În patul încălzit de soaţă, Te crezi mereu boema damă Nu vezi că eşti de fapt o hoaţă? Îmi laşi câmpii fără de straie, Copaci goliţi de-a lor podoabă Şi flori murind fără să-şi vadă Bobocii înfloriţi de vară. Iar zilei, tu îi furi lumina, La greieri, cântecul în noapte, Copiilor, copilăria, Iubirilor, dorinţi şi şoapte. Şi marea azi o faci să zacă În friguri, goală, neîncălzită De-ndrăgostiţii care-şi scaldă Iubirea lor înmugurită! Iar mie-mi pui argint pe frunte Şi brumă peste ani, în noapte, Şi mă acoperi cu rugina Din frunzele prin tine moarte! 49

Angelina Nădejde

Oameni dragi Am trimis inima să-mi caute iubirile pierdute de ea; din indiferenţă, laşitate sau prea mult orgoliu. Să-mi cer iertare pentru neiubire. Am trimis după dimineţile în care nu v-am acoperit cu o rouă de cuvinte frumoase; le-am lăsat nespuse, uscate pe buzele mele. Ar fi trebuit să vă zic mereu, mereu, cât de mult vă iubesc şi că nu pot trăi fără voi. Că viaţa mea stă Suspendată de a voastră şi depind de dragostea voastră ca de un drog fără de care aş intra în sevraj emoţional. Am trimis să-mi caute nopţile în care am adormit fără să-mi dau seama că pierd clipe, trăiri, viaţă şi uneori oameni... Pe unii nu-i voi mai revedea 50

Vals în toamna vieții niciodată... Am pierdut ocazia să le pot spune cât de mult i-am iubit!

Angelina Nădejde

Femeia-poezie Eu văd poezia ca pe o femeie zămislită din dorinţa şi dragostea celui ce o compune. Îi transmite trăiri, sentimente, înveşmântând-o în metaforele sufletului. Uneori este ca o adolescentă rebelă. Dansează desculţă în miez de noapte prin iarba cu rouă, face să vibreze inimi în versu-i alb şi respiră tinereţe. Alteori, o doamnă frumoasă, misterioasă, admirată de critici. Îi aşează cunună de lauri, punând-o să defileze prin suflete. Dar poate fi o oarecare. Trece prin inimi, lasă linişti sau nelinişti durere sau bucurie şi mult dor. Bărbatul este cititorul. O descoperă, o simte, o iubeşte. Dar fiecare o vede în felul său chiar dacă e aceeaşi femeie sau poezie! 52

Vals în toamna vieții

Pentru tine Îţi voi împrejmui grădina sufletului cu trandafiri albi, sălbatici căţărători, nimeni să nu te rănească prin cuvânt. Ca să ştii că sunt mereu lângă tine, din loc în loc voi pune câte unul galben, pază peste cei albi. Îi voi stropi cu lacrimi de bucurie şi voi răsădi printre ei dragoste. Aş ruga toamna vieţii să-i lase înfloriţi pentru totdeauna. Dacă şi numai dacă ar începe să-şi scuture floarea de tristeţe, voi face un parfum din ei şi-l voi numi petale de suflet.

Angelina Nădejde

Gânduri Toamna mea de azi, acoperă-mi, sub frunzişul galben, tristeţea din suflet, să o faci încet să nu o doară! Pune-mi sub mantia ta ruginie la putrezit gândurile negre, temerile şi grijile de peste zi ce mă tulbură la vreme de seară! Fă iarna să vină mai repede, să viscolească şi să-şi aşeze troienele de bucurie ale colindătorilor; să nu poată ieşi nici umbra lor de sub ele. Să le spele apoi cu lumina vie din apa zăpezilor încărcate de frumuseţea sărbătorilor ce trec pe la noi. Şi ca să fiu sigură că nu se mai întorc, negre şi urâte, să le botezi cu apa sfinţită a Iordanului la Bobotează! Atunci voi fi şi eu primenită, voi răzbate şi voi înflori precum ghiocelul primăvara. 54

Vals în toamna vieții

Ce aș fi fără tine? Cais neînflorit în primăvară, neroditor, lipsit de zumzetul albinelor ce-ar trebui să-mi culeagă polenul din preaplinul inimii. Floare fără rădăcină, trecătoare prin viaţă ce s-ar usca la prima neudare cu dragoste. Pământ fără ploi, uscat în arşiţa verii şi cer fără curcubeu. Mare fără de ţărm şi fără de pescăruşi. Copac desfrunzit, lipsit de iubirea frunzei ce îl înveleşte ca pe un copil înainte de culcare. Inimă ce are nevoie de transplant de iubire, suflet pustiit acoperit de tristeţea din toamna vieţii. Iarnă fără sărbători.

Angelina Nădejde

Amăgire Eu – substitut de iubire... Credeam că sunt jumătate din întregul nostru; nu eram decât restul împărţirii la trei. În nopţi cu dor, adormeam în speranţe, mă înveleam cu promisiuni şi mă trezeam deşertăciune. Îţi cântam depărtările, le acopeream cu lacrimi şi mă făceam punte de flori pentru venirile tale. Am crezut că sunt focul ce întreţine dragostea noastră. Nu am fost decât palida flacără a unei lumânări la priveghiul unei iubiri muribunde.

Vals în toamna vieții

Melancolie Tristă este azi pădurea A rămas fără veşminte, Eu sunt astăzi ca şi dânsa Răvăşită de cuvinte. Ea - rănită de furtună Şi de friguri şi de ploi, Eu cuprinsă de răceala Ce se lasă peste noi. Păsări zgribulite zboară Peste toţi copacii goi, Noi ne zbatem să dispară Focul dragostei din noi. Unde eşti tu primăvară Să aduci frunza căzută? Iară mie bucuria Şi iubirea renăscută! Să alerg în nopţi cu rouă Fericită şi desculţă, Ea să-şi capete frunzişul Cucul să-i cânte de nuntă! Să o-mbraci ca o mireasă Cu veşmânt de albe flori, Sufletul meu cu lumina Răsăritului din noi. 57

Angelina Nădejde

Trăim virtual Am privit spre oameni şi am văzut durere, tristeţe in ochi, singurătate şi neiubire. Trecem nepăsători pe lângă vieţi încătuşate de neputinţe fără să avem tăria de a le vorbi. Ne izolăm într-o altă lume, scriem pe bloguri despre tot şi toate dăm sfaturi de credinţă şi de trăire… Avem n prieteni pe facebook, am devenit dependenţi de liku-rile lor ca de mângâierile celor apropiaţi. Comunicăm şi-i iubim fără să-i fi văzut vreodată, le împărtăşim sentimentele, ne îmbrăţişăm virtual dar ne este din ce în ce mai greu să dăm o îmbrăţişare adevărată, celor de lângă noi. Uneori, cu un singur clik cineva te poate șterge ca şi cum n-ai fi existat vreodată. Zi de zi, 58

Vals în toamna vieții în lumea reală, cineva pleacă de lângă noi mai sărac cu un zâmbet o vorbă bună, în iubire.

Angelina Nădejde

Dependență Sufletul meu nu-mi aparţine; este al celor ce-mi sunteţi aproape. Trăieşte prin voi, primeşte lumină din ochii voştri, căldura îmbrăţişărilor şi sărutul buzelor. Este conectat şi dependent pentru totdeauna la viaţa şi dragostea voastră. Cred că are culorile curcubeului, pentru ca v-aţi pictat pe el trăirile. Poartă în el bucurie şi tristeţe, linişti şi nelinişti. Precum anotimpurile trece înflorind din primăvară în vară la ploi de lacrimi şi nostalgie în toamnă. Se îmbracă în veşmânt de sărbătoare în iarnă şi colindă prin troiene de speranţe dăruind şi iar dăruind iubire. 60

Vals în toamna vieții

Prietenii După ce Dumnezeu a creat lumea nu s-a odihnit până nu a inventat prietenia. A ştiut că vom fi uneori păsări cu o singură aripă ce se zbat neputincioase să zboare spre înălţimi. Şi atunci ei, prietenii noştri sunt îngeri văzuţi ce ne dăruiesc aripile lor. Îngenunchează lângă noi, ne ţin în braţe cum ţine Dumnezeu pământul în mâinile sale; ne şterg lacrimile cu năframe albe tivite cu speranţe, mângâierile sunt adieri de vânt de primăvară iar îmbrăţișările au parfum de suflet. Ne ajută să ne ridicăm şi se roagă în taină să ne fie bine.

Angelina Nădejde

Iubiri Eu n-am să plâng după iubiri ce mor, Ci doar suspin la ce-ar fi fost să fie De le aveam cu mine pe vecie. Le-aş fi-mbrăcat în straie de lumină, Pe cap cununi de dor cu iasomie Şi peste toate, munţi de duioşie. Iar hrană le-ar fi fost a mea trăire Cu suflet, cu durere şi iubire Stropite din belşug cu poezie. .................................................... Dar au ales să plece-n altă parte Şi au rămas de mine necântate.

Vals în toamna vieții

Jertfă pentru cuvânt Scrie stihar şi fă o icoană Din poezie, cu tainic fior, Versul să-ţi fie balsam pentru rană La care se aşează închinători. Fă din iubire, jertfa de seară Din care se-nfruptă colindători, Iau cu ei darul, îl fac să nu piară Şi ne colindă în sărbători. Presară credinţă şi las-o aprinsă Să o găsească cel rătăcit, Aprinde-i lumina în candela stinsă, În sufletul trist, mereu ostenit. Pune-ţi stihare viaţa în palmă Şi las-o ofrandă la cititori, Trimite-ţi trăirea şi dorul afară Să se adape cei doritori. Iar de vreodată vei fi tu cel care Își plânge durerea în nopţi suspinând, Vor fi lângă tine, drept alinare Copiii de suflet ce-i ai pe pământ.

Angelina Nădejde

Descântec de iarnă Cerne-mă iarnă Ca pe zăpada Căzută, sfioasă, Steluţe în zbor. Fă-mă curată Ca pe-o colindă Cântată în noapte Cu tainic fior. Cerne-mă-n sita Mare şi deasă, Să scap de tristeţe De gânduri ce dor. Fă-mă mireasa Ninsorilor tale Ce se topeşte În palme de dor. Îmbracă-mă-n straie De sărbătoare, Pune-mi cunună Din dalbele flori; Aşează-mi pe umeri Speranţele tale De primenire De sărbători.

Vals în toamna vieții

În prag de sărbători Ce mi-aş dori să fiu acum? Aş vrea să fiu eu Moş Crăciun, Să vă pun daruri azi sub brad, Să fiu colindul vostru drag Iubirea mea cu voi s-o împart! Ce mi-aş dori să dăruiesc? Anii pe care şi-i doresc Bolnavi ce după ei tânjesc! Să şterg tristeţi ce întâlnesc Şi să le dărui alte vieţi; Să împart părinţi celor orfani Şi bucurii la cei sărmani. Ce-aş mai dori acum să fac? Să fiu al nopţilor blând mag, Să vă aşez speranţe-n prag În dragoste să vă îmbrac! Să cern Lumină peste voi De sărbători!

Angelina Nădejde

Tatălui meu Am fost şi încă-ţi mai sunt Copilul dorit pe pământ, Purtată pe umeri odată De tine, iubitul meu tată. Acum tu mă porţi doar în gând Tristeţi lângă tine-ancorând De doruri ce tainic te-apasă Că nu ai copilul acasă. Nu judeci, nu plângi, doar oftezi Crâmpeie de viaţă aşezi Pe pernă, când somnul nu vine Şi asta în viaţă te ţine. Mă vezi alergând prin ogradă Prinzând primii fulgi de zăpadă Cântând pe ascuns o colindă, Peltic, la oglinda din tindă. Ai vrea să mă mângâi pe frunte Chiar dacă ţi-s mâinile frânte De muncă, de-o viaţă trudite Şi dor, dor, tăicuţă şi sunt obosite. Dar lasă durerea, acuşi o să treacă Vine lumina şi casa se îmbracă În mândri nepoţi şi cântec de stea, Vin toţi să te vadă azi e ziua ta! 66

Vals în toamna vieții

A fost odată N-am ştiut să zburăm împreună spre cer. Tu prea sus... Eu prea jos, ca un fluture trist într-un vals vienez printre crini, ucigaşi cu miresmele dulci. Tu – un vultur semeţ şi orbit de-nălţimi căutând, ispitind, prada-n laţ să o prinzi... Ai căzut din înalt; şi rănit de-nşelări, amăgit de iubiri şi sătul de trădări, răscoleşti amintiri. Cauţi fluture frânt, Rătăcit pe pământ. Şi ai vrea să-mi mângâi Aripi smulse de dor... Răstignită de vânt, Eu nu vreau să-ţi mai fiu Azi pereche în zbor. ......................................... Cine eşti?... Cine sunt? Nu mai eşti... Nu-ţi mai sunt! 67

Angelina Nădejde

Mamă Atât de fragedă când m-ai avut că te-ai fi putut frânge precum copacul ce a rodit prea devreme. Am fost vlăstarul iubirii florilor de măr nuntite. Braţele tale ca ramurile firave ce-şi aşteaptă înfrunzirea m-au legănat. M-ai spălat cum spală albul zăpezilor ghiocelul apărut înainte de vreme; copil - ce ţi-am furat copilăria. M-ai şters cu năframa ta tivită cu buchete de bucurie şi speranţă că voi fi Om; îmi puneai sub pernă busuioc şi mă închinai îngerului păzitor. Cu atâta dragoste mă înveleai că o simt şi acum când merg la culcare. Până şi visele mi le vegheai; tresăreai ca o pasăre speriată la orice scâncet din noapte. Atâta iubire ai dăruit mamă încât nici cerul în nemărginirea lui n-ar putea să o încapă. Ştii cât de mult te iubesc?

Vals în toamna vieții

Oameni și flori Oamenii sunt precum florile; e plină lumea de flori, de oameni şi OAMENI. La fel ca florile, trăiesc şi mor atât cât le este dat să trăiască. Cunosc oameni ca florile perene; aceştia sunt prietenii mei. Trec ierni, vin primăveri, iar ei sunt lângă mine. Nu au nevoie decât să-i ţin aproape, aşa cum florile trebuiesc udate; din când în când să nu se usuce. Alţii sunt ca nişte buruieni înflorite; trăiesc doar pentru ei, îşi trag puterea din seva pământului şi mor fără regretul celor din jur. Dar unii, Doamne, precum bujorii înfloriţi; îi simţi arzând mereu pentru alţii. 69

Angelina Nădejde Dăruiesc dragoste, pace şi linişte. Aceştia sunt adevăraţii OAMENI.

Vals în toamna vieții

Tu Te-ai născut să-mi fii mie iubire Eu câmp de maci, tu ploaia mea cu soare Un curcubeu aşezi pe-a mea-nflorire Eşti roua mea, sunt macul tău în floare! Tu te-ai născut să fii ţărmul meu care, Eu marea ta, mereu neliniştită, O-mbrățişezi când vezi furtuni în zare, Iar eu îmi aflu tihna fericită! Tu te-ai născut să-mi fii lumină Când mă trezesc cu năluciri în noapte, Mă înveleşti cu linişte deplină Şi mă adormi în dezmierdări şi şoapte. Tu te-ai născut să fii pământu-n care, Eu am crescut şi am lăsat mireasma De iasomie dulce, ameţitoare, Îndrăgostit de mine toată viaţa. Tu te-ai născut să fii cel pentru care Eu am rodit din dragoste copii, Să fie peste-apusuri alinare Şi câmpului de maci, zorii de zi.

Angelina Nădejde

Iarnă în doi Ce viscol e afară, iar noi doi, Întroieniţi de ani şi de rutină Păşim înspre apusuri trişti şi goi, Acoperiţi de-a timpului patină. Ni se aşază iarna grea în suflet, Cărările spre inimi nu găsim, Aprinde-o torţă, fă al nostru umblet Să fie luminat, de rătăcim! Şi viscoleşte-mi temerile toate, Pune-mi pe umeri munţii tăi de dor Şi stele de argint pe-a mele pleoape, Hlamidă de speranţă şi fior! Troiene fă, din sărutări de noapte Şi înveleşte-mi somnul când afară, Zăpezile ne-ngroapă disperate, Noi să dormim până la primăvară! De ne-om trezi cu ghiocei în plete, Să nu ne pară rău că am trăit Făcând din bucurie minarete Ca viforul din noi să ia sfârşit!

Vals în toamna vieții

Și fluturii plâng, nu-i așa? Plâng când văd petalele florilor rupte de vânt, în nopţi, cerniţi de singurătate. Plâng când se îneacă în roua ierbii şi în ploi, când nu zăresc copii purtători de bucurie şi viaţă în jurul lor. Plâng când le este întrerupt valsul cu soarele şi nu mai aud simfonia pământului, când le sunt strivite aripile. Prinşi, devin trişti, se lasă ofrandă şi mor. Sunt simbolul sufletului şi al femeii. Ea plânge în singurătate când îi sunt ucise visele. Zborul amândurora în lumină, o zbatere pentru viaţă şi de trecere în lumea de dincolo!

Angelina Nădejde

Drum către apus Omule, brad falnic fost-ai cândva; fruntea-ţi era sărutată de cer, iar curcubeul dragostei împlinite îl aveai în braţe. Scăldată, faţa ta, în fiecare dimineaţă de bucuria trăirii. Păreai a fi veşnic; Azi, cerul şi-a lăsat asfinţitul pe umerii tăi. Ochii abia mai zăresc drumul spre casă, streaşină faci din mâna ta să-ţi vezi nepoţii. Furtunile, ce ţi-au bătut cu putere, te-au îndoit. Poveri, troienind şi iar troienind peste tine… Auzi muzica, simţi ritmul şi Doamne, cât de mult ţi-ai dori să şi dansezi! Inima, orologiu ieşit din garanţie, încă mai bate, dar sufletul, sufletul tău este încă atât de tânăr. Doar el sărută cerul şi vede răsăritul în apusul vieţii!

Vals în toamna vieții

În asfințit Când îţi vei aduce aminte de mine, voi fi doar câmp în asfinţit, mistuit de radiaţiile unei iubiri ce a declanşat tumori multiple. Toamnele aspre ce mi-au trecut prin suflet, însoţite de vânt şi ploi, mi-au spulberat aşteptările. Au şters şi ultimele rămăşiţe de dor. Erau învelite în ceara durerii şi miruite cu lacrimi. Din când în când lăsam să intre Primăvara. S-au ivit ghioceii dar nu au mai avut niciodată putere să înflorească, au murit cum mor unii copii în faşă, de dorul mamei care s-a stins la naştere.

Angelina Nădejde

Căutări Te-am căutat ca pasărea rănită, Lovită de furtuni fără-apărare Ce plânge-n zbor în noapte rătăcită, Cerşind lumină, cuib şi îndurare. Te-am căutat cu inima-epavă, Un cord ucis de-atâta neiubire, Transplantul să mi-l faci fără zăbavă Şi-artere noi să-mi pui spre fericire. Te-am căutat prin frunza ruginie, Cu sufletul mereu o rece toamnă, Răscolitoare, în veşnică-agonie, Să-mi las durerile din el ca vamă. Te-am căutat cu patimă şi sete Printre zăpezi celeste neumblate, Şirag să-mi pui la gât de amulete, Hlamidă de speranţe atârnate. Te-am căutat şi-ai apărut deodată Neprevăzut, ca aurora boreală, Explozii din iubire colorată În rogvaiv şi-n suflet primăvară!

Vals în toamna vieții

Închisori cu ferestre spre cer Rătăciţi printre vremi, Mereu trişti, obosiţi, Încărcaţi de nevoi, Suferinţe şi boli, Suntem prinşi în hăţiş. Prizonieri pe pământ, Plini de ură şi-n gând, În vârtej ne rotim Într-un cerc vicios, Nu mai ştim ce e jos Nu dorim decât sus. Suntem tot mai flămânzi De putere şi bani, Nu mai ştim de cuvânt Am uitat ce e sfânt. Ne ucidem părinţi Şi ne vindem copii, Pe bătrâni îi lăsăm În aziluri zălog, Nu privim către cer Doar spre ce-i efemer Şi datori pe la bănci Ani am pus amanet Pentru câţiva bănuţi. Traiul nostru-i acum O ruletă de joc De pariuri, noroc, Unde vieţi azi jucăm. .................................. Nu trăim ci suntem Prizonieri de-nchisori Cu ferestre spre cer. 77

Angelina Nădejde

Tu n-ai știut… Tu n-ai știut c-am stat pe la ferestre, În nopţile pierdute-n aşteptări, Îţi ridicam statuile ecvestre Şi îmi părea că vii din albe zări. N-ai înțeles că ochii pot să doară De-atâta neînchis şi-atâtea lacrimi, Nici n-ai crezut în gânduri ce omoară, În năluciri de noapte şi în patimi. Nu te-ai gândit că poţi ucide vise Cu jocul tău abil de fin actor, Și că speranţa-n mine putrezise De-atâta aşteptare şi de dor. Tu n-ai crezut în irosiri de-o clipă Şi m-ai hrănit mereu doar cu iluzii De anii mei ai tot făcut risipă, Tot picurând iubirea ca-n perfuzii. Tu n-ai ştiut că pot muri, chiar dacă Am trupul ca o floare înflorită, Iar sufletul în doliu se îmbracă Peste petale-o mantie cernită. Și ai uitat că-mi place primăvara, Ai oferit frânturi de-anoste toamne Cum chinuie arcuşul grav vioara, Dezacordată până ea adoarme. …………………………………............... Tu n-ai ştiut dar astăzi ai aflat Că floarea ta de mai s-a scuturat! 78

Vals în toamna vieții

Declarație de dragoste Cad flori de-argint în părul meu Iar tu îmi spui că sunt frumoasă, Pe-al meu obraz ascund cu greu, O cută-adâncă, nemiloasă. Îmi zici să nu o bag în seamă Că-ţi sunt cu ea la fel de dragă, E semnul grijilor de mamă, De-adânci trăiri, o viaţă-ntreagă. Şi că îti place împlinirea Pe care trupul o arată, El a dat rod spre nemurirea De viaţă binecuvântată. Și că adori când sunt cu tine Blândeţea ce o am în glas, O linişte din mine vine Şi te cuprinde-n tainic ceas! Că mă iubeşti în tot şi-n toate Dar dacă-ar fi s-alegi, ai lua, Frumosul suflet ca pe-o carte Şi-n aur tu l-ai îmbrăca. Şi ai citi din ea în noapte, Ca din ceaslov o rugăciune, Cuvinte dragi rostite-n şoapte Iar la sfârşit, o plecăciune. 79

Angelina Nădejde

Întreg Tu eşti copacul meu, eu ale tale ramuri, Mi le fereşti de vânt, de viscoliri şi ploi, În valsul primăverii pun verdele ca flamuri Iar tu îmi mângâi floarea ce înfloreşte-n noi. Îţi dăruiesc iubire și fac din asta crez, Mă dărui întrutotul cu inima şi gândul, În nopţi cu lună plină şi visele-ţi veghez, Adorm abia la ziuă, aştept să-mi vină rândul. Suntem o lume-ntreagă făcută doar din noi Şi nimeni niciodată nu ne va rupe-n două, A noastră-i nemurirea căci vieţii-am pus altoi Din dragoste curată în dimineţi cu rouă. Să te zăresc vreodată? N-am cum, suntem întreg, Rămânem o coroană de frunze şi de flori De-ar fi să mor cândva, nu pot să te dezleg, Sub mângâieri de lună, doi veşnic visători!

Vals în toamna vieții

Mamele noastre – candele de lumină ce ard cu lacrimi Daţi-mi o măsură să pot afla durerile mamelor! Fii pentru un ceas măicuţa aceluia ce plecă în depărtări, lăsând-o pustiită! Nu-i rămân decât zile cu dor şi nopţi ce dor. Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează copilul bolnav! Ai să pătrunzi în adâncul unui ocean încărcat de temeri şi valuri de tristeţe. Sufletul contopit cu ruga arde continuu. Opreşte-te şi simte pentru o clipă durerea mamei pentru fiul plecat în lumea cu vise! E o pasăre cu aripile retezate ce vrea să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor şi să-l salveze, Prin măduva ei curg râuri de disperare şi neputinţă. Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut aflat printre îngeri! Ascultă-i plânsul în noapte şi numără-i suspinele! A rămas golită de viaţă. Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul pentru totdeauna! Nu mai trăieşte, ci doar aşteaptă trecerea timpului. 81

Angelina Nădejde În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede puiul pierdut. Supravieţuieşte poverii unei vieţi rămase de trăit. Stană de piatră aşteptând în tăcere trecerea în lumea de dincolo. Nu i-a rămas decât candela credinţei ce arde cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea de dincolo.

Vals în toamna vieții

Despărțire Când inima doare, rănită din dragoste, gândurile îţi fluieră în noapte precum crivăţul, aşază troiene de tristeţe şi surpă din temelii până şi visele. Ochii revarsă esenţă de lacrimi izvorâte din iubire, O iasomie şi un trandafir agăţător separaţi înainte de înflorire. Cum ar fi să suni la 112 să spui: am temperatura la limita supravieţuirii, frisoane din cauza lipsei de mângâiere, insuficienţă cardiacă de iubire, hemoragie de dor, sufletul în comă profundă, intubat cu speranţe se zbate să trăiască... Aştept urgent un doctor de suflete! Să aibă în trusa de prim ajutor medicamente pentru uitare şi donator compatibil pentru o altă iubire. Vă rog, e urgenţă!

Angelina Nădejde

Învingători prin vremi Nu vezi că plâng zăpezi căzute peste noi Iar umerii ne dor de-atâta-mpovărare, În depărtări văd lupii urlând la amândoi Şi colţii şi-i arată de javre în turbare. Ne frâng şi ne rănesc la orişice cuvânt Şi vor să ne ucidă speranţa în iubire, Iar ale mele ramuri ajung pân' la pământ Strivite-s de bocancii ce calcă în neştire. Lovesc până şi floarea ce înfloreşte-n noi, Se tânguie şi frunza şi vestejită plânge, Vor despica copacul şi vom rămâne goi Ne-or smulge rădăcina dar nu ne pot înfrânge. Nu pot să ne-ngenunche o gloată de pigmei Cu inimi mult prea negre şi putrede de ură, Noi ne-am născut să fim de-a pururi corifei, Vom pune frumuseţea din suflete armură. Suntem sortiţi de astre să fim mereu întreg, Copac iubit de soare şi veşnic roditor, De vor să ne doboare nu pot să-i înţeleg, Vom înfrunta urgia prin harul ziditor.

Vals în toamna vieții

Când vii? Mărită primăvară, ţie, nu-ţi este dor De noi, ce te-aşteptăm de-o veşnicie parcă? Întoarce-te acasă, dă vieţilor fior, Cuprinsă de iubire, căldura o dezbracă. Te laşi ca o mireasă de mire aşteptată, Pe patul cu mătăsuri, înflăcărat fecior, Tu vii parcă de veacuri ştiindu-te adorată, Paradă faci cu nurii, eşti nopţilor decor. Purtându-ţi frumuseţea, parfumul şi culoarea, Eşti anotimpul vieţii, cântat, mărit, pictat, Cum numai ea femeia atotcuprinzătoarea Mai este-aşa slăvită, iubită… de bărbat. Îngenunchem în taină şi te rugăm să vii, Că fără tine, parcă, nu mai exista viaţă, În verde crud pictează anostele câmpii, Ninsori pune de floare şi zâmbete pe faţă. ………………………………………………............. Noi îţi vom pune lauri, te vom încorona Regină-n anotimpuri şi-a învierii stea!

Angelina Nădejde

Fără de vină Când ai ales să pleci, lăsându-mă deodată Pădure-arzând în flăcări şi fără de scăpare, Am aruncat pe creştet broboada-ndoliată De fumul risipit cu-a mea carbonizare. Au plâns şi lăcrămioare îmbobocite-n zori, Copacii plini de floare s-au răstignit de jale Şi flăcări de durere ajuns-au pân' la nori Cerşind ploi cu uitare, miracole astrale. Şi au venit aduse de-o blândă primăvară Eu, fără de putere, să pot să mai trăiesc, Mi-au înviat lăstarii şi au făcut s-apară Bobocii de speranţă că pot să mai iubesc. Acum pădurea este în plină înflorire, De-mi cauţi umbra deasă, nu este de-nţeles Mi-ai fost iubit odată, o tristă amăgire, Nu eu sunt vinovată, tu primul... ai ales!

Vals în toamna vieții

Ultima strigare Azi licitez iubirea! O dau şi la bucată că tot e folosită de cei ce n-au ştiut să pună preţ pe ea. Implozie de suflet, fragmente de trăire s-au răspândit oriunde. Împachetând în lacrimi, firave rămăşiţe i-am pus un şnur din anii prea mulţi, pierduţi în van, şi palidă la faţă cu cicatrici ce dor, o pun să defileze ca pe o primadonă, sperând ca pân' la urmă să capete un rost. Crezând c-a sa menire e să se dăruiască, mereu pentru oricine, fără nimic la schimb, a ars fără-ncetare. Furtunile ivite i-au înteţit puterea, zăpezile căzute au curăţat tăciunii, iar ploile de vară, scânteile în zbor. Acum, când mi-am dat seama că nu e preţuită, am scos-o la vânzare... Hai, cine dă mai mult? O dau la jumătate din cât ar fi făcut!

Angelina Nădejde

Îngerii cetății Mamele nu mor niciodată, Doar pleacă să se odihnească dincolo... în odaia cu Lumină. Aici nu şi-au găsit tihna. Candele incandescente cu lacrimi, s-au stins pentru că au ars fără oprire, Iau cu ele, durerile nemărturisite şi clipele de bucurie pe care noi le-am dăruit. Izvoare din care curge mereu viaţă, suntem înlănţuiţi de ele, de la zămislire, prin noduri gordiene. E ca şi cum ai desface pământul de ape şi luminătorii de cer. La asfinţit devin îngeri păzitori peste cetăţile noastre, noi reaprindem candelele lor şi le aducem în rugă la ceas de taină.

Vals în toamna vieții

Vindecare Ascunde-mă în tine în recea dimineaţă Când ploile de gânduri mă-nvăluie şi dor, Pictează-mi răsărituri, să-mi fluture prin ceaţă, Eu sufletul aştern să-l faci cvadricolor. Să-i pui roşu ca focul să îmi arăţi iubirea, Speranţele în tine cu verdele din frunză, Cu-al cerului albastru pictează-i nemurirea, Iar liniştea în galben aşterne-o ca pe pânză. Şi pune violetul din liliac pe pleoape, Din nuferi fură albul şi zugrăveşte-mi pace, Izvoare de lumină fă inima să sape, Îmbracă-mă-n dorinţa ce-atât de mult îţi place. Şi dacă nici aşa tristeţile nu-mi pleacă, Zideşte-mă în tine, eu jertfă, tu altar, Voi arde înăuntru, scântei să mă desfacă Şi tot ce mă frământă să mistuim în jar. Cenuşa ce rămâne s-o aruncăm în mare, Să spele rămăşiţe de lacrimă de stea, Şi să le pierdem urma în valuri dansatoare, Să uit când al meu suflet, rănit, agoniza...

Angelina Nădejde

Urcușul lui Sisif Suntem parcă de veacuri obosiţi Ne naştem trişti trăim cu disperare, De clipe dragi fugim mereu cerniţi, Cu griji mărunte-n aspră izolare. Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură, Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi, Iubirii, ca ofrandă, îi punem azi cenzură Şi preţ dacă se poate și uşi să o reprimi. Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei Plătim tribut mereu cu sănătatea noastră, Grămezile de vise făcute-s pentru zei, A noastre, triste stele văzute prin fereastră. Iluzii de tot felul ne facem neîncetat, Clădim castelul vieţii pe dune de nisip. Ne-atârnă slăbiciuni, iar sufletu-i uitat În buruieni de gânduri, urcuşul lui Sisif. Şi rătăciţi pe cale în calcule şi planuri, Uităm de Dumnezeu în simpla adunare Cu nulul rezultat n-ajungem la limanuri, Pierdută-i mântuirea în viaţa viitoare.

Vals în toamna vieții

N-am să te uit N-am să te uit, dar dacă o voi face, Să rătăceşti prin vise nopţi la rând, Să-mi torni peste iubirea care zace Licoare, să te-aduc mereu în gând. Pune în ea parfum de lăcrămioare, Ulei de busuioc bătut cu dor, Năvalnic, de prin stânca din hotare, De dragoste mereu vindecător. Şi luna să mă mângâie pe faţă Cum ceru-n noapte-i alintat de stele, Să dorm până răsar spre dimineaţă Zori în culori, tristeţile să-mi spele. Prefă-te în copac la geamul meu, Trimite floarea peste tot şi-n toate, Fă din iubire-altar şi-atuncea eu Te voi iubi şi dincolo de moarte.

Angelina Nădejde

De Florii În lumina dimineţii, soarele şi-a pus cununa Bucuriei peste oameni, să le-arate că-i iubeşte; Şi cu raze de speranţe, a rugat până şi luna Să-şi întârzie venirea, până somnul... se iveşte. Ploile cu flori inundă inimile adormite, De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre, Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorţite Şi tristeţile ivite, în culori de gheaţă sumbre. A-nflorit până şi cerul de atâta primăvară, În culori de liliac şi magnolii albe, roz, Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

Vals în toamna vieții

Din nou la viață Au înflorit bujorii şi-au îmbrăcat grădina Cu hainele de gală, ca pentr-un mare bal, Pare-o mărită doamnă ce-şi pune crinolina În verdele smarald, dantelării şi voal. Pictată este-n roşul iubirilor aprinse, Dorinţele din inimi în rozul diafan, Par rugi arzând în flăcări de patimă încinse Acompaniate-n noapte de vânt ca de pian. Şi peste tot şi toate, parfum amestecat De liliac, narcise, incandescenţi bujori, Iar cerul e o mare de floare franjurat, Unde salcâmi sărută nestingheriţii nori. În toată-această vrajă de cântec şi culoare, Se nasc în noi speranţe şi nesfârşite vise, În suflete-ostenite ne construim altare, Le-nsufleţim cu viaţă, iubiri ca antimise.

Angelina Nădejde

Doar noi doi Mi-e dor de curcubeul lăsat peste-amândoi, Când ploile de stele ne spală de tristeţi, De cântecul viorii, de dans tăcut în doi, Iar mândre răsărituri ne prind în dimineţi. Mi-e dor de primăvară, de floarea de cais, Vreau câmpul de lalele să înflorească-n noi Şi să ţâşnească mirul din suflete-n vernis, S-acopere ruptura făcută de-amândoi. Buchete de speranţe să răsădim în zori, Cu rouă din durere aş vrea să le udăm, Veşminte din petale ne-om pune de la flori Şi-n valsul vienez prin nori să alergăm. Să fim pe cerul vieţii doi fluturi prinşi în dans, Iar oda bucuriei să cânte pentru noi, Din dragoste şi viaţă să facem un balans Mi-e dor astăzi, iubite, mi-i dor doar de noi doi!

Vals în toamna vieții

Mireasă fără cântec Tu mireasă dragă, unde-ţi este valsul? Ochii-ţi sunt luceferi rătăciţi prin stele, Sufletul te doare, nu poţi tine pasul, Dansul tău un zbor, frânt, de rândunele. Nu simţi armonia, freamătul din cântec, Nu auzi vioara, pentru tine cântă, Inima-i o rană, plânsul tău descântec, Ciuta rătăcită ce spre-nalt se-avântă. Chipul ca de ceară, lumânare stinsă, Jalea curge-n tine clocotind prin vene, Suferinţa surdă peste tot e-ntinsă, Plâng până şi zeii ploi nepământene. Doar pentru o clipă îţi doreşti să-auzi Muzica iubirii – cântul pentru voi, Valsul să nu fie pentru mirii surzi, Ci să fie zborul pentru amândoi.

Angelina Nădejde

De dor Cât dor poate să-ncapă-n mine, Încât uneori mă înfior Şi mă întreb de n-am murit! Sau poate că m-am rătăcit Prin labirinturi de iubire Şi nu mi-a dat nimeni de ştire Că pot să mor de-atâta dor?! Căci m-am născut din dor de mamă, Că am trăit cu dorul tău Şi voi muri, cum moare oricine De dor pentru pământul său. Apoi, voi învia de dor de voi, Iubind şi-n lumea de apoi.

Vals în toamna vieții

Ți-am spus și azi că te iubesc? De nu ţi-am spus, îţi spune vântul Căci am vorbit cu el aseară, Dacă te vede trist cu gândul Să îţi şoptească, fluierând, Că-mi este dor şi, în curând, La tine voi veni, nălucă, Cutreierând păduri şi văi Prin ochii tăi! Ti-am spus şi azi că te iubesc? De nu ţi-am spus, priveşte luna, Când mângâind cerul cu mâna, Trimite carul său cu stele Şi dorul meu ascuns în ele, De te trezeşti din somn buimac Să-ţi fiu vedenie şi leac Acum şi-n veac! Ţi-am spus şi azi că te iubesc? De nu ţi-am spus, îţi spune floarea Ce-a înflorit cu mine-odată, Ea-n ploi de vară sărutată, Eu cu iubirea ta udată De tine, omul meu cel blând, Ce-mi eşti în suflet şi în gând, Soare ce-aprinzi lutul meu sfânt, Prin legământ.

Angelina Nădejde

În ochii tăi, trăiesc! În ochii tăi, mă văd pe mine, De trişti îți sunt, mă simt o umbră, Să-i spăl cu dragoste îmi vine Să piară-nchipuirea sumbră. Când mă privesc, blând, iertători, Par un copil senin ce-aleargă În zbor de fluture, spre nori, Iubit de tine-o viaţă-ntreagă. De îmi zâmbesc, mă-nseninez Şi înfloresc precum o floare, În crinolină mă visez Şi-n vals cu sufletul tău mare. Am să trăiesc cât m-or privi Cu dragoste şi cu dorinţă, De-or să mă uite, voi muri În ei, în mine, ca fiinţă.

Vals în toamna vieții

Legământul iubirii Iubirea noastră n-a murit, Ci doar încearcă să adoarmă Pe-un colţ de inimă la vamă, În trecere spre infinit. Încercănată, stă de veghe Când, rătăciţi printre iluzii, Neîmplinire şi confuzii, Uităm trăirile în zeghe. În paza ei sunt amintiri, Făcând din ele o cetate, Când inimile-s suspendate De nesfârşite amurgiri. Iubirea noastră, dragul meu, Nicicând nu va muri, că noi Suntem sortiţi să fim în doi Prin legământ, la Dumnezeu.

Angelina Nădejde

Rugăminte Dă-mi, Doamne, pacea câmpului Când fericit este de rod Şi liniştea pământului Să fac din ele vieţii pod! Să urc când sunt prea abătut De nesfârşitele corvoade, Să pun lumina aşternut Şi curcubeie în cascade! Dă-mi tihna răsăritului, Aşterne-o-n mine ca pe mare, Culoarea asfinţitului Picteaz-o-n suflet ca-n altare. Fă ca iubirea mea să fie Precum o ploaie mult dorită, Când seceta din cei dragi mie Cu dragoste vrea domolită. Dă-mi flori de gând ca iasomia Să las miresme unde merg Şi glasul blând ca ciocârlia Căci ce sădesc, asta culeg! Să-mi cânte inima duios Amprenta să o las de plec Că nimănui nu-i de folos De sunt doar umbră, unde trec!

100

Vals în toamna vieții

Apusul macilor Azi macii mei răniţi de ploi Simţind aproape asfinţitul, Îngenunchiaţi, străini şi goi, Aşteaptă resemnaţi sfârşitul. Însângeraţi, fără speranţă, Şi aplecaţi de crudul vânt, Par răstigniţi, încă în viaţă Şi-n rugăciune la pământ. Ei ştiu c-au înflorit c-un rost, Să fie jertfă frumuseţii Dar viaţa lor prea scurt-a fost La fel ca roua dimineţii Ne-asemănăm cumva cu ei, Răniţi de vorbe şi de fapte, Loviţi în suflet de lachei Furiş, prin uşile din spate. Dar dăinuim prin frumuseţe Şi biruim prin bunătate; Privind senin spre bătrâneţe, Rămânem demni până la moarte.

101

Angelina Nădejde

File de poveste Par venind dintr-un alt veac, Osteniţi, cărând trăiri, Sunt bătrânii care zac Îngropaţi în amintiri. Asfinţituri tremurânde, Dor adânc de neputinţe, Şi în inimi sângerânde, Stau ascunse-ades dorinţe. Ochi, ce-au strălucit odată, Pânze ţes fără oprire, Iar de lacrimi, sărutată, E plăpânda lor sclipire. Totu-i ruginit de viaţă, Tremur e în tot şi-n toate, Zile fără de speranţă, Numai sufletul se zbate. Omule ce-ai fost cândva Răsărit în vârf de creste, Plec genunchii-n faţa ta, Scrisă-n file de poveste!

102

Vals în toamna vieții

Martorul unei iubiri În oraşu-n care teii, scutură floarea de dor, Pictând umerii femeii cu dureri din seva lor, Totul pare o răscoală de miresmă şi culoare, Unde rochia de gală e brodată-n fir de soare. Sentimente adormite se trezesc din nou la viaţă, Inimi ce au fost rănite se îmbracă în speranţă, Înfloresc în taină gânduri, cu stamine din iubiri, Iar tristeţile tăcute se prefac în amintiri. El şi ea, îmbrăţişaţi, rătăciţi prin munţi de flori, Jurăminte-şi fac pe veci, prinşi în vrajă şi fiori, Iar bătrânul tei zâmbeşte, văzând inocenţa lor, Le dă binecuvântarea, legănând floarea cu dor!

103

Angelina Nădejde

POEZII RELIGIOASE

104

Vals în toamna vieții

Rugă către Maică Nu plânge, mamă, când lovit Şi-nsângerat îmi este trupul, Nu doare locul biciuit, Cum doare ura şi cuvântul. Bătut, scuipat, batjocorit, Eu port povara lor în spate Şi-n crucea grea duc istovit Noianul lumii de păcate. Nu sunt de cuie azi rănit, Cu dragoste le rabd pe toate, Plâng doar păcatul săvârşit De ei, ducându-mă la moarte. Nu plânge, mamă, ştiu că-n gând Te-ai răstignit şi tu cu mine, Te simt în toate îndurând, Chiar dacă jale curge-n tine. Eu i-am iertat, că am venit Cu dragoste întru zidire Precum a fost proorocit Să fiu jertfit spre mântuire.

105

Angelina Nădejde

Biruinţă Pe Via Dolorosa de cruce istovit, Bătut, hulit de toţi, din bice curge ură, Întru zidirea noastră se lasă osândit, Nedreaptă judecată, o simplă făcătură. Trădat şi-apoi vândut, lăsat spre înjunghiere, Nevinovatul Miel drept jertfă se aduce... Oţet I-au dat să bea, în loc de mană, fiere, Şi însetat, flămând, L-au răstignit pe cruce. Durerea ce-o îndură nu are mărginire, A plâns în ploi şi cerul de-atâta întristare, El ştie că o face spre-a noastră mântuire, Din dragoste de oameni, El dă a Sa iertare. Prin marea-I suferință, tăcută, răbdătoare, Cu braţele deschise, la ceruri e primit, A şters, cu al său sânge, păcatele murdare, S-a înălțat la Domnul, prin moarte-a biruit.

106

Vals în toamna vieții

Purtătoare de lumină Bătrâna mea din parohie Cu nopţile în privegheri, Făcut-ai casa sihăstrie Şi-ai zăvorât-o cu dureri. Cu mers greoi, neputincios, Paşii mărunţi, nu ştii acum, Decât spre casa lui Hristos La rugăciune, unic drum. Îmbraci cu busuioc şi flori Mărita Cruce-a Răstignirii În ochi ce-au fost scânteietori Văd lacrimile ispăşirii. Şi mângâi chipul Maicii Sfinte, Cu-atâta drag şi gingăşie Că nu-i nevoie de cuvinte, Demult ea sufletul ţi-l ştie! Spre pomenire şi iertare Puţinul tău îl duci în dar, Pui lacrimă în lumânare, În jertfa ta la Sfânt Altar. Genunchii-s jar în foc arzând Când stai la sfintele icoane, Îmi pari o sfântă coborând De prin picturile murale. 107

Angelina Nădejde Când te privesc neştiutor Câtă evlavie-i în tine, Mă înspăimânt şi mă-nfior Să mă închin la tine-mi vine. Şi mă gândesc, nădăjduind, Că n-a pierit încă credinţa Când lângă noi stau străjuind, Sfinţii în viaţă şi căinţa.

108

Vals în toamna vieții

Rugă Prin vremuri aspre, eu străbat Cu jale, frământând ţărâna, Din când în când mai fac popas Să mângâi stelele cu mâna. Şi cad, şi mă ridic, şi sunt Precum o lacrimă, ce şterge Obrazul tristului pământ, Întemniţat de sacrilegii. Iar îngerul mi-l ţin aproape, Dar mai greşesc umblând pe cale. Îţi cer azi, Doamne, îndurare Şi pază gurii şi iertare, C-am rătăcit cărări spre Tine Şi am rănit cu-al meu cuvânt Şi tot mai des am fost înfrânt De ură şi de răzbunare. Dar, azi, voi răsădi iubire În drumul meu spre mântuire, Voi unge răni adânci făcute, Cu mirul lacrimii durute. Şi când o fi s-ajung la Tine, Să mă primeşti ca pe tâlharul Ce a dorit să Ţi se-nchine, Făcând din crucea lui altarul! 109

Angelina Nădejde

Ruga bunicii La căsuţa bunei mele, Cu icoane-mpodobită, Busuioc uscat în grindă, Candela-i mereu aprinsă. Îngerii din cer coboară-n Fapt de seară până-n tindă, I-a chemat, în rugăciune, Buna mea şi-n astă seară. Stă-n genunchi, iar rugăciunea N-o citeşte din vreo carte, Ruga ei e din străfunduri S-a născut cu ea deodată. Palidă şi istovită, Ea găseşte timp în noapte Domnului s-aducă slavă. Şi cum stă aşa, plecată, Lacrima-i pătrunsă-n rugă Pare-un înger de lumină, Coborât din cele înalte. La căsuţa bunei mele, Îngerii din cer coboară, Păzitori peste-o cetate Aduc pace şi lumină.

110

Vals în toamna vieții

La biserica cea veche La biserica cea veche, Ce-o zidiră ei, străbunii, Plâns în dangătul de clopot Cheamă azi la rugăciune. Şi a fost odată fala Celor care o zidiră, A ajuns trecând prin veacuri Părăsită, o ruină. Martor vremurilor tulburi, Suferinţei unui neam, Astăzi pare răstignită, Ca Hristos între tâlhari. Dacă ne-ar putea ea spune Câte rugi pe la icoane Înălţat-au ei, creştinii, Câte mame,-ngenuncheate De durere şi de griji, Pus-au lacrimă în psalmi Pentru pruncii lor bolnavi. N-au putut să o doboare Nici cutremure, războaie, Cum au reușit creştinii Prin cumplita nepăsare. Stă azi Christ, uitat pe cruce, Veac de veac trupul şi-l frânge, Haideți, s-aprindem lumina Candelei de la răscruce Şi prin închinarea noastră, Ce o dăm Duhului Sfânt, Să-i deschidem o fereastră Azi, credinţei, pe pământ. 111

Angelina Nădejde

Taina Cununiei Mărită mireasă, mărit fii tu mire, E ziua cea mare, e Sfânta Unire, Porniţi, azi, în viaţă, cu imnul iubirii Şi fie-vă calea uşoară şi dreaptă! Hristos v-a unit să fiţi una în toate, De astăzi un trup voi veţi face, Cununi vă pun naşii, inele pe deget, Iar Domnul trimite, din ceruri, Lumina. Iar rodul unirii fie-vă pruncii Şi sfânt legământul iubirii! „Cinstită e nunta în toate” Căci mare e Taina Unirii.

112

Vals în toamna vieții

Poveri Purtăm poveri ce nu-şi au rostul, În viaţa asta mult prea scurtă Şi ne mirăm că uneori, Clacăm la singura redută. Ne încovoaie, ne rănesc, Iar noi le ducem zi de zi… Şi ca şi cum n-ar fi destul, Le moştenesc ai noştri fii. Povara banului prea mult Ce ni-l dorim, fără oprire, A luxului nemărginit Şi a nevoii de mărire. Poveri ce nu-şi au locul lor N-au nici valoare, trebuinţă, Ci doar ocupă locul gol, Lăsat de lipsa de credinţă. Sunt, Doamne, suflete pustii, Şi-s zbuciumate, chinuite, De truda fără de sfârşit Şi-a lor poveri nemărginite. Oprește, Doamne, suferinţa, Şi fă-i, ca astăzi, să te vadă, Să te iubească şi să creadă, Şi vor scăpa de-mpovărare. 113

Mărturisire Uneori îmi uit sufletul închis în poezie şi ies golită de sentimente. Nu văd oameni, ci lumini, umbre, tăceri. Lasă-mă, poezie, să văd lumea aşa cum este! Să trăiesc, să dorm, când visele m-aşteaptă. Dă-mi, te rog, sufletul înapoi, să pot pleca dincolo, în nemurire! La vremea Judecăţii, mă va întreba Domnul: Ce-ai făcut cu sufletul? Ce-I voi răspunde atunci? L-am uitat, Doamne, închis în poezie. Iartă-mă!