EU TE-AM IUBIT , FEMEIE by Ionescu Ion

Ion Ionescu-Bucovu

EU TE-AM IUBIT, FEMEIE vErsUrI

2013 1

M-am născut în comuna Râca, judeţul Argeş la data de 15 ianuarie 1938. Studiile: Scoala elementară în Izvorul de Sus; Scoala Pedagogică la Câmpulung Muscel; Institutul pedagogic Bucureşti; Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filologie-română. Profesia: Preofesor gr I de limba română; Lucrări de specialitate: -Realitate şi fictiune în ,,Moromeţii” lui Marin Preda, lucrare coordonata de profesorii universitari:Ion Rotaru si Alexandru Piru; -Dezvoltarea vocabularului la copiii din ciclul gimnazial, lucrare coordonată de ac. Eugen Simion şi Prof. Grigore Brâncuş; Monografia comunei Râca; Lucrări literare:- Martirii lui Eros- roman(Eminescu si Veronica Micle); -Izvorul fericirii-roman; -Îngerii si demonii revoluţiei; - Fiasco- roman; -Priveghil-roman; Poezii: -Cutia cu amintiri; -Aripi către infinit. Colaborări: -Basarabia literară;-Revista Noi. Nu;-Cenaclul literar Lira21.ro;-Revista Aspiraţii de pe net, ro.grup.net;-Revista literara Bruxelles Mision;-Revista Cărticica românească de copii;-Revista Rostiri, vol.2 de pe net;-Antologia Însemne, editura DOCUCENTER, Bacău,2010;-Antologiile revistei Singur-Poezie,editura grinta, Cluj-Napoca,2010;Antologia Revistei Singur- Proză, editura grinta, Cluj-Napoca;2

RoLiteratura.ro;-Dialogeuropean.ning.com;-Reţeaua literară;Garbo;Cititor de proză, moderator la Eminescu la Muzeul Literaturii şi Folclor;-Faleze de piatră; Armonia, Boema, Observatorul,Luceafărul, Revista singur. -Literatur.toateblogurile.ro;-Versul.ro;-Tărâmul poeziei;-Versuri şi creaţii.ro;-Esenţe;-România din diaspora;Forum.softpedia.com;-Bucovu.veblog.ro;-Altmarius.ning.com; -Ro.netlog.com;-Agonia.ro;Jurnal literar/bucovuliterar.blogspot.com.;blog de scriitor(bucovu.wordpress.com;Antologia Esenţe.Confluențe lirice, confluențe.ro. Ion Ionescu-Bucovu

De ziua ta: eu te-am iubit, femeie eu te-am iubit, femeie, perlă de diamant, mi-ai fost mereu iubită iar eu ți-am fost amant. te-am ocrotit o viață tu, floarea mea de dor, dar nu ți-am spus-o-n față, tu, scumpul meu odor. stând singur în cetate, tu încă îmi lipseai, vrăjile mele toate numai tu le-mplineai. ești pasăre măiastră, cu aripi de cocor, deschide-mi o fereastră și –nvață-mă să zbor. eu vreau să zbor cu tine într-un tărâm de vis, prin lumile divine și chiar în paradis. ți-am fost mereu povară, iubire și durere, iar tu o floarea mea rară, din care-am cules miere. marţi, 14 februarie 2012

ating cu gândul geamurile tale Ating cu gândul geamurile tale, Vreau să te văd cum păru-l despletești, În grațiile de mișcări agale Eu aș ghici de vreai să mă iubești. Nălucă sfântă din poemul meu, Distanța dintre noi se face fulger, Mă rog în gândul meu la Dumnezeu S-apari în fața mea ca și un înger. În tine-i dragostea fără pereche, Ești râul meu ce tremură în undă, Ești băutura toamnei cea mai veche, Atât de tainică și de profundă. În desfătare adeseori m-aplec, Ca din genuni eu iar să te creez Te caut prin pustiuri și-apoi plec, Ca Rafael, pe pânză, te pictez. luni, 8 octombrie 2012

hai să născocim candori Nu vom uita în veci, femeie, Trupul prin care noi am nins, Înconjurați de curcubee Pierduți în visuri dinadins.

Pe coala albă a iubirii Psalmii stau acum stingheri Doar vraja dulce a iubirii Ne-ngenunchează în tăceri. Hai să născocim candori Să ieșim tandri-n primăvară La două tainice viori S-asculți romanța de-astăvară. Umblă cerul prin cuvânt Stele dulci ne dau binețe Luminează pe pământ Un colț drag de tinerețe. Strig timpul care se duce Alunecând înspre apus, Văd păsările de pe cruce Zburând în haos tot mai sus. Mă-ntorc în marele mister Cu gândurile inutile, În iarna mea de frig și ger Pe unde-mi trec mereu feline. duminică, 28 octombrie 2012

sonet Hai să vâslim femeie înapoi Spre timpurile care ne-au învins, Să rupem umbra care s-a prelins, Înstrăinându-ne pe amândoi. Acolo a rămas ceva din noi, Mă-ntorc flămând la marele mister, De ce s-a instalat atâta ger? Nu mai citim pe frunze de trifoi…

Altarele din noi se sting ușor, Stârnind în inimi zbateri inutile, Vorba poetului: e în zadar, copile, Ca soarele să-nvie după nor. Femeie dragă, nu mai are rost, Noi mirosim a îngeri care-am fost. joi, 15 noiembrie 2012

a venit iarna, iubito a venit iarna, acoperă-mă cu căldura din tine, acoperă-mi dorul cu cele divine, acoperă-mi gura cu buzele tale și fă-mă să dorm în cuib petale. a vent iarna, iubito, mai stai să trecem frumos ca două năluci prin colțul nostru de rai, unde-ai plecat, unde te duci? mi-e dor de iarba ce se pierde, în câmpul drag pictat în verde, de despletite curcubeie, mi-e dor de plete de femeie, inele dulci ce sboară-n vânt, în feerie și descânt, de ochii tăi ca zările, ce -neacă depărtările, mi-e dor după iubirea arsă și după dragostea întoarsă. eu m-am umplut acum de tine ca munții de tăceri alpine și cazi în sufletu-mi flămând cum cad cuvintele în gând, 7

cum cade noaptea peste noi așa ferice stând în doi. miercuri, 21 noiembrie 2012

tu femeie, penelopă de la un timp te visez cu pletele-n vânt ca o știmă ce-ai îmbătat apele cu miresme de sălcii în floare, ai corpul liană bătută de vânt și sălbatecii ochi de cicoare, umbletul ți-e urmă de vis ce calcă pe perne de fluturi, când râzi și vorbești, doruri și vise tu scuturi, în fața ta înfloresc grădini de stele-luceferi, ești leagăn păgân de neîmblânzite păcate , pângărită de ochi nevăzuți și de vânturi spurcate, ești vis, ești minune despicând ramuri de dor, meduză ce stai pe țărm bântuită de algele coapte, ești marmora scoasă din ape făcută din carne și lapte, zăpezi ai pe tine, afrodito, ieșită din spumă de mări, venită din basme bătrâne, adusă din largi depărtări, de neunde, femeie, căzută din ceruri cu nurii bălai, ca beatrice ieșită din ochiul lui dante, din rai, tu ții pământu-ntr-o mâna precum o fac zeii și regii se-nchină la tine, blestemându-și pigmeii, noaptea pe lună urlă de dor în palate pustii și te-așteaptă fermecați de frumos, întrupată să vii, tu gândești la ulise să-ți depene pânza de vise țesută, dar pânza cu doruri și boabe de lacrimi îți este cusută, aștepți unicornul să-noate pe mare când scapătă soarele, când ploaia cade ca plumbul și-nghite izvoarele, degeaba-ți sângeră gura și inima clopot îți sună, vântul în furii pe mare norii adună-a furtună, crâncenă-n brațe marea se luptă cu vântul, ea vrea ca lumii să-i pregătească mormântul… frumoasă ca steaua lui david din biblia sfântă chipu-ți plin de speranță, așteaptă cu inima-ți frântă, 8

pe mare se luptă cu timpul și cu ciclopii ulise tu țese-ți pânza răbdării din speranțe și vise va veni sărbătoarea cea mare să vă unească pe viață tu țese-ți pânza cea lungă, un ochi pe dos și altul pe față… miercuri, 19 decembrie 2012

iubito faci palma căuș ca-n spicul de grâu, beau apă din mâna-ți cum beau dint-un râu, privesc la părul tău galben și lin, cum curge ca apa de-argint și rubin. îți mângâi cu mâna obrazul tău pal, coapsele tale sunt țărmul opal, ochii adânci, ferestre de vis, iubiri de poveste, destinele ni-s… trupul tău se-mpletește-n lumină, cu aura albă, privirea senină, glasu-ți e cântec duios de vioară, ești soarele dulce de primăvară. te vreau , iubito, dincoace de moarte, niciun destin nu ne mai desparte, îți simt în palme trupul descânt… dragostea noastră, vânare de vânt. …………………………………… adun tristețea în adânci potire să nu rămână doar amintire, mă cuprinde adesea un rece fior te chem, iubito, pe-aripi de dor…

marţi, 25 decembrie 2012

imn închinat femeii am adunat în suflet temple, să te-așez, femeie,-n ele, ca lumea să te contemple sub vraja ploilor de stele. sub arginturi de zăpadă, chipul tău eu mi-l apropii ca o lume să te vadă, în marama dulcii rochii. peste geana înserării, sub arcada frunții tale, trec fiorii cugetării, chipu-l tău în tonuri pale. și sub bolta ta de vis ochii tăi atunci când treci, se aprind-n cer deschis și ca marmora de reci. cu pașii tăi așa cuminți, foșnindu-ți tainic unduirea o lume-ntreagă tu alinți, lăsând în urmă amintirea. ești și dragoste și floare, căzută dintr-un cer senin, tu ești ființa pentru care, în fața ta, eu mă închin.

vineri, 11 ianuarie 2013

femeie dulce e noapte la noi, e noapte afară, culcat lângă tine, iubito, sunt un vultur cu aripi de ceară. tremurul trupului tău mă-nfioară, cad ritmic cuvintele mele, ca stropii din ploaia de vară. tu vii de departe, din basme divine, femeie dulce, liană albastră, sunt zeul nemuritor lângă tine . ca să-mi rămâi statuie pe veci, strig timpul ce trece, se duce, te rog mai rămâi, să nu pleci. timpul sperie umbra și pleoapa, mi-e frică de negura dinspre apus, timpul ne tulbură cerul și apa. când se revarsă sufletu-n cer, în lotca ce-alunecă-n lună eu pentru tine-s un punct efemer…

luni, 11 februarie 2013

NU MAI PLÂNGE… Şterge-ţi rimelul de pe obraz lacrima ţi-a murdărit faţa, nu mai plânge, nu mai plânge, ochiul tău parcă e iaz… Nu mai plânge, nu mai plânge, că vin îngerii din cer, dacă plouă, dacă ninge, eu vin iară să te cer! Şi te cer de la izvoare, de la lună, de la stele, cum o să lipseşti tu, oare, de pe cerul vieţii mele? Şterge-ţi rimelul de pe obraz că iubirea-i poveste de vis, nu te mai îneca în necaz, că ursitorile ne-au prezis. Nu mai plânge, nu mai plânge căci romantismul a apus nicio inimă nu se mai frânge după trecutul care s-a scurs…

Wednesday, February 13, 2008

LUJER DRAG DE FATĂ MARE Ochi incendiaţi de stele Şi cu râsul, o candoare, Lujer drag de fată mare, Ca o plantă vorbitoare, Tu silabiseşti iubirea Şi încerci s-o-nveşmântezi Cu miresme şi splendori, Cu parfum de subsiori. Sapă dragostea în tine Cu agate şi rubine Şi iubirea-ţi e tezaur, Demnă de un meşter faur. Fată dragă, ce-ai în glastre? Turma clipelor albastre, Flori de nalbă şi de soc De-ţi poart-atâta noroc? Fată ,bătu-te-ar norocul, Ţi-a dat gaica cu ghiocul Şi ţi-a prezis, pirănduţa Că-ţi fură neica guriţa, Vine noaptea pe călare, Te plăteşte cu parale Şi te duce, ducea-te-ai Tocmai la Domnul în rai. 1964

PASUL TĂU Pasul tău coboară vechi poteci, Pasul tău drăguţ de domnişoară, Nu te-ntreabă nimeni unde pleci Nici dac-ai avut calea uşoară. Mai rămâi o clipă lângă mine Să-ţi şterg lacrimile dulci de pe obraji, Şi să-ţi sorb o parte din suspine, Să te pun lui Dumnezeu ca gaji. Pasul tău cel graţios mă-nvie Şi coboară timpul ca un Sfinx, Pasul tău drăguţ de domnişoară Arde-n mine ca un foc nestins. Mai rămâi cu mersul tău o clipă Ca să-mi calci cu el timpanul greu Şi să-ţi fac din legănare-aripă Ca să zbori cu ea la Dumnezeu. 28 noiembrie 2008

M-AM LEGAT M-am legat la gât cu eşarfa ta, Mirosea a parfum şi-a flori de tei, Şi mai mirose a corpul tău, A corpul unei dulci femei. Şi mai mi-aducea din când în când aminte, De ochii tăi scăldaţi în miez de rouă, De gura ta ce-adesea mă mai minte, De zilele când începea să plouă. Cerul tău de la azur încoace, Mi-a intrat în inimă şi-n gând Cerul tău albastru nu-mi dă pace, Tu te-ai prefăcut în stea, plângând… Mi-am legat la gât eşarfa ta Ca să mi-amintesc ades de tine, Când tristeţea ne va alinta Şi iubirile ne-or fi străine. Ne vom întâlni aiurea peste timp Şi ne vom privi din depărtare, Toamna, într-un rece anotimp, Când vor cade frunze pe cărare. Ape limpezi, ochii tăi vor fi, Gura-ţi susur de izvoare dulci, Pasul tău va trece în amintiri, Mă voi întreba-ncotro te duci… Va trece timpul iar şi iar, Romanţe peste suflete pustii, Iubito, te aştept acas’ ca dar, De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? 29 ianuarie 2009

AŞ VREA

Aş vrea să-mi împietresc în ochi, Corpul tău de liană, Cu picul tău de fericire Cu care radiezi. Ca două umbre, Fantome de-am fi, Trântiţi pe un maldăr de flori, În miez de noapte, Să sfârşim în zori, Topiţi în rouă, Şi-apoi să ne face nori, Îngeri, Lumină, Să cădem în tină Şi să ne mai facem Patimă nebună Sub lună, Şi-altecele Să ne prefacem în floricele, Eu în ghiocel, tu în viorea, Aproape de inima mea. 22 februarie 2009 16

Se juca vântul… Se juca vântul prin pletele tale Şi-ţi mângâia chipul frumos, Îţi desfăcea părul ca pe nişte petale, Rupându-le şi aruncându-le jos. Picioarele tale prin iarbă erau Nişte trofeie prin roua brumată De căprioară ele păreau, Nicidecum picioare de fată. Ochii, imnuri solare ce radiau Snopul de raze strânse-n săgeată. Erai de poveste, veneai din poveste, Spre sufletul meu inocent. Mi-ai lovit inima fără veste, Când totul era aşa de incert. Te-nvăluise misterul prin ceţa Ochilor mei mizantropi, Vedeam în tine dulceaţa Adunată în roua de stropi. Zăgazuri de fericire am rupt Şi le-am împărţit amândoi, De la zeul iubirii am supt Laptele tragic al luptei în doi. 6 martie 2009 ; 11:47

VENITĂ DIN REGATUL TĂU PUSTIU Venită din regatul tău pustiu În care nu-s decât alei de crini Unde poeţii poezii îţi scriu Şi-ţi împletesc doar raze de lumini, Cu ochii de culoarea albastrului etern, Culoarea iubirilor trădate Şi-a voluptăţii, ce se-aştern, În deziluzii şi păcate, Părul spiralelor de fum, Cu dulci iluzii senzuale, M-au fermecat acum postum, În amintiri sentimentale. Venită din regat străin Cu faţa ca a lunii pline, Ai fost ca floarea de măslin Între albastre crinoline. Atât de crudă şi virgină, Veneai spre mine ca o stea Şi te-am primit ca pe-o regină În biata inimă-a mea.

8 martie 2009

Amintire Furişată-n firul ierbii, Vii la râuri ca o ciută, Fugărită ca şi cerbii, Zeitate neştiută. Vântul bate şi te-alungă În tărâmul de-altădată, Nu mai poate să te-ajungă, Inima care te cată. Te-am chemat cu şoapte slabe Să-ţi găsesc vremuri mai bune, Mă târam în patru labe Într-un loc ce nu se spune. Era codrul cu alunii Şi-ţi duceam inel pe tavă, Mirii soarelui şi lunii, Înălţam cerului ca slavă. Unde dorul se alungă, În tărâmul de-altă dată, Timpul nu ne mai ajungă, Doar un gând şerpesc ne bată.. În tărâmul de-altă dată S-a lăsat noaptea pe brânci, Unde ne culcam odată, Amândoi ca nişte ţânci…

27 martie 2009

Îţi râde primăvara… Îţi râde primăvara în priviri şi liliacul doarme la fereastră în seara înstelată şi albastră, brodată cu miros de trandafiri. Frumoasă pasăre sihastră, de ce te legeni şi te miri, cuprinzând zarea în priviri, când râde soarele-n fereastră? E timpul marilor iubiri, precum era pe vremea noastră, când, ca o floare la fereastră, ne sorbeam tainic din priviri. Azi timpul clipele le-a spart, sugând din noi ca un vampir, doar cu aroma unui mir ne amăgim în zi de mart. Îţi râde primăvara în priviri, dar nu mai e ca altădată, când din iubirea ta de fată, clădeam o casă cu doi miri. 7 aprilie 2009

Bate vânt de primăvară Bate vânt de primăvară peste văi, Mândro dragă, unde mai sunt ochii tăi? Bate vânt de primăvară peste ape, Unde-i gura ta să mă adape? Bate vânt de primăvară peste Istru, Unde-s ochii tăi ca ametistu, Cu privirile scântei de foc, Ce-au adus în viaţa mea noroc? Bate, bate vânt de primăvară, Unde-i corpul tău de căprioară? Bate vânt de primăvară , boare, Unde-i glasul de privighetoare? Bate vânt de primăvară flori, Cu parfum de trandafiri la subţiori, Bate vânt de primăvară prin livezi, Unde mai eşti, mândro, să mă vezi? Bate vând de primăvară peste noi, Cu petale de cireşi şi de trifoi Şi mai bate cu miros de busuioc, Să ne-aducă-n viaţă doar noroc! 11 aprilie 2009

IUBITO Iubito, lasă-te pe umărul meu să privim luna incendiată, din când în când să-ţi fur câte-un sărut, sorbindu-ţi aroma de fată. Leagă-mă cu fuiorul părului tău, spânzură-mă de ochii tăi, să fiu aproape de tine la moarte, să-ţi simt suflarea căldurii sub cerul fantastic de marte… Priveşte stelele cum cad în mare şi drumurile cum se sting, în trecerea noastră peste hotare, doar timpul dansează în ring. Să lăsăm noaptea să cânte-n surdină, şi dorul din noi să vorbească, să mă ascund în irişii tăi, să mă fac una cu fiinţa-ţi divină. Tu eşti candoare, prinos, eu nu ştiu cine mi te-a scos, cu mine să semeni, să mă uimeşti, să mă-ngemeni…

2 iunie 2009

PĂRUL TĂU DE AUR, DOMNIŞOARĂ Părul tău de aur, domnişoară, ape reci ce-ţi curg mereu pe umeri, mângâiat a nu ştiu câta oară, cu miros de tei şi de enuperi, părul tău ce curge valuri, valuri, ca un râu ieşit mereu din maluri, eu l-aş face funie de dor şi m-aş spânzura de-acel fuior. Părul tău ce încadrând doi aştri, ce-au lumini şi arşiţă în ei, de culoarea cerului, albaştri, plini de patimă şi de scântei. Ape limpezi ce ascund misterul, între irişi dulci de catifea, mai senini ca vara, precum cerul, ce-au în ei culoarea de cafea. Ochii tăi –văzduhuri de lumină, Părul tău-mireasmă de pe deal. Corpul tău ce-i frământat din tină şi ieşit din mâna lui Dedal, ne-a umplut de visuri şi vedenii, Ca Gioconda, chiar peste milenii. Pre mulţi ai băgat tu în păcat, cu surâsul tău nevinovat… 13 iunie 2009 23

chipul tău de floare rară chipul tău de floare rară se dizolvă-n mine-ncet, cănd te văd printre nucet, seara-n aerul de-afară. s-au împrimăvărat teii şi miroase-a corpul tău, te vor admira şi zeii, sete mi-e de tine rău… cu lacrima sângerândă, sunt şi cântec , sunt şi gând, cu figura ta cea blândă, tu eşti floarea pe pământ. ochiul meu albastru, verde, ţi-a căzut pe sufleţel, te-ar mai admira niţel, frică mi-e a nu te pierde… 28 aprilie 2011

iubire blondă iubire blondă te-am visat cu lacrimile drept fântâni era târziu la noi în sat părea că suntem doi străini. şi am venit la tine-n vis să-ţi dau o dulce sărutare, iar visul nostru s-a închis şi am căzut aşa-n uitare. se lasă seara-ncet pe pleoape o zi din viaţă s-a mai scurs umbre se leagănă pe ape în buza tristului apus. 25

am deschis ochii către cer priveam la soare şi la lună ca să te cer, mândro, te cer, să fim de-apururi împreună. tot aşteptând să vii odată ca să-mi răsai frumos în prag cu chipul tău gingaş de fată să-mi mângâi sufletul pribeag. n-a mai rămas într-un potir decât a visului ispită, şi efemerul elixir cu dulcea apă otrăvită. la timpurile viitoare, un curcubeu cu-nalte punţi spre –nlănţuirile stelare cu misticele noastre nunţi.

15 martie 2011

când treci când treci verde peste ochi lași mirosul tău în aer ca o undă trecătoare peste-o frunte în amurg. ești minune și văpaie, ploaie dulce peste câmp te ascunzi ca o morgană după sufletul meu tâmp. îți sap groapa ta în suflet ca să ai unde să mori, sufletului hrană fină ca o dulce crinolină, aripile-ți doar zburând pe columna ta latină. spală-mi inima nătângă cu apă din mâna stângă adă-mi liniștea de veci… vin odată, hai mai treci să-mi vorbească ochiul drept cănd te culc, dragă, pe piept iar pe stângul să-l închid când plutim în doi în vid. 27

luni, 29 august 2011

…

fată suavă era-n april când cireșii înfloreau și vraja dragostei ne cucerise, îți amintești, iubito, ce mai vise inimile noastre-și făureau?... chipul tău iubit ca de femeie a fost în viața mea o dulce oază lipit de inimă aș vrea să-mi steie și călăuză fie-mi ca o rază. umbra ta de fată vine iar peste suflet ca un nou balsam, îți amintești, iubito, cum valsam primăvara-n luna lui florar? valuri de neguri, blestem, otravă, timpule, răule, unde mă duci? de ce-ai plecat, fată suavă, și-ai lăsat gol cuibul de cuci? 14 septembrie 2011

sulamita săpăm mereu câte-o groapă-n văzduh bem zilele, bem nopțile, bem viața toată, destinul se-nvârtește ca o roată, așteptând clipa când să-și deie duh. oh, sulamita bem mereu, tot bem și ție-ți curge părul ca un râu, ți-aș strânge corpul ca pe-un snop de grâu, sub brațul meu hulpav de vechi boem. săpăm în cerul nostru-o groap-adâncă, mă leg de părul tău ca de-un fuior, cu tine-n brațe eu aș vrea să mor, să ne-aruncăm în hău de pe-o stâncă. în ochiul tău albastru stă minunea când laptele zilelor ni se prelinge-n cap, eu pentru tine-aș fi ca un satrap carea furat din cer toată genunea. deși moartea-i maestru de ceremonii, m-aș mai scula odată din mormânt, să laud frumusețea-ți, să te cânt 29

și te-aș ruga cu mine ca să vii. 26 septembrie 2011

ochiul meu ochiul meu albastru pur ți-a căzut pe verticală, nu te mai feri de el, prea frumoasă domnișoară. peste țâța ta cea dulce se așează ca un ied și ar vrea ca să se culce să viseze numai mied. parcă nu mai am vedere, mi-a furat-o sânul tău, s-a întins o noapte sură peste ochișorul meu. tot visând la mere coapte, ochiul meu lacom din fire, a trecut deja la fapte și citește din psaltire. și gândirea mi s-a rupt mi-am pierdut deja tot eul, tu, căzând pe dedesubt îți sărută țâța zeul.

27 septembrie 2011

romanță iubito, vino mai aproape să ne-așezăm la dulci povești, să ascultăm cântecul toamnei cum bate vântul în ferești. un psalm cântat duios de îngeri îngână sferele albastre și se -mpletesc cu dulci romanțe din tinerețea vieții noastre. când luna –nnebunea pe cer și noi într-o iubire sfântă stăteam la poartă nopți întregi ascultând frunzele cum cântă. astăzi când timpul a trecut și zilele ne par mai grele, nu ne-au rămas decât povești și-n degete două inele. când toamna trece peste noi, ca piaza reaua din povești, aș vrea să dăm ceasu-napoi și, Doamne, să ne-ntinerești! 6 octombrie 2011

Vronicăi Micle ca o vioară strunele tale plângeau erai o lacrimă ce -ți rătăcea prin suflet, o inimă zburând în infinit, cu plopii ce se tânguiau în vânt, vrăjind vremelnicia în descânt. nu mai vorbi și nu mai plânge e vis zadarnic azi, acum, această toamnă încrustată-n sânge s-ar irosi în zbor pe vechiul drum. pe la Văratic în vremi legendare o veșnicie va ca să trăiască povestea dragostei voastre barbare ce dăinuie cât limba românească. deși trecut-a timpul ca-n legende izvorul amintirii a rămas, poveștile de astăzi îi dau glas și vor rămâne veșnic în calende. 18 octombrie 2011

o, azalee ești tu cea care visele-mi torceai, ești tu cea care te topeai în mine, ești tu cea care risipită-n vânt, erai sămânța florilor divine? o, azalee, dulce, ca o fragă, cât te-am iubit și cât mi-ai fost de dragă, astăzi te-ai rătăcit printre dureri și nu-ți mai amintești cum a fost ieri. 20 octombrie 2011

te simt împrăștiind parfum te simt împrăștiind parfum, vânzând bezele în alcov, ți-am desenat chipul în mov, și nu te văd decât prin fum. erai atâta de cuminte de mi te-am pus, femeie,-n cânt, erai un viscol de cuvinte, erai și soare, dar și vânt. vor trece încă anotimpuri și eu te-aștept la ușa mea și călători vom fi prin timpuri, eu un luceafăr, tu o stea. 23 octombrie 2011

Ana mea Te cer legende noi, tu, Ana mea, Manole s-a-ntrupat în dulci izvoare, Tu ți-ai topit durerea într-o floare, Sacrificată acolo într-o stea. Răsai din nou din fulgere și nori, Frumoasă ca o falnică regină, Și cazi la mine în vatră în grădină Să te culeg adesea dintre flori. Să te ascund în ochi-mi, să te țiu, Ca giuvaerul cel mai drag din lume, Să te zidesc în sufletul meu viu Cu cărămizi din aur și din hume. O, glasul tău a fost atât de trist, Durerea ta a fost atât de grea, Sacrificată astăzi ca un Crist, Tu, visul mei pribeag, tu ,Ana mea. Eu vin la tine ca un nou Manole Să te zidesc de vie în cuvânt, Să te înalț pe soclu în rigole, Să-ți dau o nouă viață, să te cânt. 8 noiembrie 2011

această fantom-a bizarei femeii cu trupul de trestie și ochi de rubin, fusese-n orașul acesta cea mai frumoasă, se răsfrângea-n vitrine zâmbetul ei… seara, când se plimba-n veșmânt de mătase, acestă fantom-a bizarei femei cu statura sa opalină răspândea ceva din floarea de tei, iar sub pasul ei de felină se vedea unduirea de apă celestă, stingându-și trupul în noapte ca flacăra ce arde în șoapte, din care răsar câteodată scântei. 15 noiembrie 2011

scrisoare ți-aș scrie, dragă, multe –multe, despre iubirea noastră de demult, despre cum bate timpu-n tâmple, despre dureri și idealuri, despre grădinile în floare și cum e viața trecătoare, despre lumină și-ntuneric, despre o floare ofilită, despre cenușa ce-a rămas în urma unui foc aprins, care s-a dus demult, s-a stins… despre iubire, despre prunci și despre seara de atunci, (ooo, ce mai blestemată seară cu luna nouă ca de ceară, când te furam doar din priviri. …cum au rămas doar amintiri…) vine surparea peste noi și ne transformă în strigoi, cad umbrele de plopi în noapte răsucind umbra ta din fum, îmi vin miresme de parfum și vorba ți-o aud în șoapte. înfășură-mă-n gândurile tele și în privirile rebele, 37

ia-mă cu tine departe-n paradis și fă din noi legendă și fă vis, aștept o șoaptă dulce să mă cheme, dar am timpanul surd și sufletul se teme. toamna și-a desenat rugina și peste tinerețea noastră s-a așternut o noapte-albastră, să nu întrbi a cui e vina… miercuri, 7 decembrie 2011

Femeie Tu miroși a floare rară și-a miresme de poiană, Înfășoară-mă în priviri și-n frunze de chiparos, Aș dărâma orice obstacol, de-ai fi zidită ca o Ană Iar pe Manole, criminalul, l-aș arunca cu capu-n jos. Te-aș scoate dintre ziduri vechi ca pe o marmură curată Și aș chema pe Fidias să-ți toarne corpul tău de zee, Să facă floare de cicoare din chipul tău frumos de fată Și să te facă înger dulce, dar să rămâi totuși femeie. În jurul tău să strălucească o aură din sfântul soare Să luminezi ca o ispită, într-o risipă de culori, Să te-nzestreze Dumnezeu cu dragoste și cu candoare, Să fii cea mai frumoasă floare dintre mirificele flori.

Era o toamnă ruginită, te-am cunoscut și eu cândva Și toamna-și arunca veșmântul în risipiri de galben pur, Bătrânul vânt venit din nord se auzea cum fluiera, Era o noapte de poveste cum este noaptea din Jaipur. În despletirea mătăsoasă a unei toamne orbitoare Îți mângâiam rotula dulce și sânii tăi atât sfinți, Tulpinile-adolescentine a două trupuri în candoare Și blestemați de tot pe viață și de părinții din părinți. Și azi miroși a floare rară și a miresme de poiană Și-ți preamăresc coapsa de aur, înveșmântată în atlas, Chiar dacă timpul a trecut și-a astupat o veche rană, Ceva din noi ca o poveste în suflete tot ne-a rămas. 8 decembrie 2011

îmi arde-n inimă iubirea sorb din albastrul cerului nemărginirea, adun la fluturi din petale moarte, îmi arde-n inimă iubirea, ies ca-n legende numai vâlvătăi și nu mă satur niciodată privind ca sclavul dulcii ochi ai tăi. aud cum tainic bate nevăzut, zvâcnind, pământul inimii de lut. privesc în noapte stelele aprinse, și sunt bătrân și câteodată orb, adesea mă las pradă durerilor ne-nvinse și-aș vrea să beau otrava veninului, s-o sorb. 39

doresc să plec în țara visurilor moarte, un călăror pribeag plecând departe, să viu înfrânt ca un soldat la vatră, un dezertor cu inima de piatră. și să mă-ntorc la propriul meu vis, la dragostea dintâi și la iubire, acolo unde dorurile mele mi-s rămase la răscruci de fericire. acolo eu aș vrea să ard pe rug, cu trupul tău, crin alb, și cu aglice, de ce-aș mai vrea de-aici ca să mai fug, în aste limbi de foc aș fi ferice. cănd vreai să faci ispita să vorbească, supusă legii celei mari, iubirea, tu ești în limba noastră românească crăiasa din povești, nemărginirea. ambră, gura ta ar fi merinde, și-aș vrea cu tine ca să fug departe și nime-n lume, zău, nu ne-ar mai prinde, și am trăi ferice pân’ la moarte. sâmbătă, 14 ianuarie 2012

vino mai ții minte pâlcul de brazi cum își îngemănau foșnetul: vino, a rămas străină clipa de azi și tu ai plecat în lume, străino. mai ții minte al nostru ungher, unde ne găsisem paradisul, luna și-nfipt sângeriul jungher, ucigându-ne speranța și visul. eram spânzurați ca doi aștri de cer, între veghe și vis, voiam cu tot dinadinsul să te cer de la lună și de la cerul deschis. nicicând, niciodată n-ai să mai fii frumoasă ca-n seara aceea, ai rămas umbra unei stafii și străină precum mi-e femeia. mai reazimă-ți fruntea pe umărul meu să-ți legăn, iubito, frumoasa-ți făptură, poate apare pe cer un nou curcubeu, 41

despărțind iubirea de ură. 30 ianuarie 2012

ciuta umerii tăi sunt de pământ, magmă celestă, adusă de-un sfânt, rătăcești în urma zăpezii, cum caută iarna hrană toți iezii, ai râsul înghețat de ger în diminețile ce se scaldă în soarele rece, cu miros de lavandă. ești ciuta neagră ce stă în zăpadă și vânătorul ar vrea să te pradă, vino încet, pătrunde-mi în tindă, eu am să-ți dau o oglindă, privește-te-n ea, frumoaso, și uită-ți obârșea, mai las-o. te strig și nu vreai să m-auzi, privirea ți-ascunzi, vino din viscol la mine, e cald și e bine, întinde botișorul ușor și-ai să dai de-un izvor, unde vei bea apă curată la mine-n poiată. 31 ianuarie 2012

privirile mele privirile mele s-au pitit în doi sâni ca-n două țurloaie de minuni. am stat la poarta ochilor tăi, îngenuncheat ca magul de dragul coapselor tale de lapte, sorbindu-ți făptura în șoapte. te rog, angajază-mă sculptor de-o zi, din fermecătorul tău lut, eu am făcut, o nouă zeiță de marmură albă, i-am pus la gât o salbă, pe buze un zâmbet de sfântă și-n glasu-ți vocale ce cântă. marţi, 31 ianuarie 2012

umbra ta am luat lira la umăr, iubito și-am sorbit din al lunii pahar, eram beat, stelele-mi cădeau ca niște lacrimi ale cerului peste sufletul meu înamorat. umbra ta mi-apărea prin prejur, erai tu, cea de ieri, pot să jur, albi, sânii tăi, prindeau doar contur, ochii tăi, ametist blestemat, m-au vrăjit, m-au dat mat, gura ta, fântână de dor, mersul tău tandru, fermecător… am privit de departe la tine, rămăsesem cu ochii pe sus, de-odată-ai dispărut … și te-ai dus. m-am trezit în zori când iarba foșnea, nu mai erai nici tu și nu mai era nici ea.

marţi, 31 ianuarie 2012

loreley în acea primăvară ningea peste tot cu flori de tei, ne îmbăta mirosul lor, noi ne vorbeam doar în silabe și-n semne aducătoare de fericire. beam roua serii, ne spălam cu ea pe față, spălam cerul cu mâinile, ștergeam luna și stelele, voiam să rămână doar albastrul pur în care să zburăm ca paseri spre infinit. treceam printre îngeri, zburam pe lângă rai, pe lângă iadul dantesc, făceam levitație și priveam la toate lucrurile care zburau odată cu noi . era o migrație atât de frumoasă și noi ținându-ne cu mâinile de poala unui nor, ne sărutam, cerul era foarte albastru, ora aceea ne ține-mpietriți, smulși din gravitația noastră spre nu știu unde. ce frumos ningea peste noi cu flori de tei, mirabilă ploaie, care ucide liniștea, corpul ei de peruzea, clipa smulsă virginal din carnea timpului, pe care n-o simți decât incendiind inima, corpul ei plin de păcate 45

devenise un pian cu sunete astrale, doamne, ziceam, am să mor văzând atâta minune, doamne, pe cerescul plai, cum mai zboară loreley, are mir pe fruntea albă, plete blonde-n vânt fluturând, unde ești destin cuminte, ia-mă și pe mine-n rând, fă-mă pasăre măiastră, fă-mă foc sau ce vreai tu, fă-mă apă care curge și trece mereu prin sânge, aripă de albatros, fără carne, fără os. cum ninge la flori de tei peste ochișorii mei… sâmbătă, 18 februarie 2012

O, dulce ramură de vis Atâta primăvară este-n noi Încât ne râd în gene lacrimi, De-atâtea frumuseți de patimi, Împărtășite de-amândoi. Visăm feerice-nnoptări Când palmele ni se-mreună Sub raze galbene de lună, În infinite sărutări. E-atâta fericire peste noi, Printre căderile de stele, Încât parcă plutim prin ele, În muzici tandre de oboi. ……………………………… O, dulce ramură de vis, Lasă-mi poemul împietrit, Să-l scrijelesc cu sânge-n rit, Că astăzi, singur, plânsu-mi-s. marţi, 21 februarie 2012

eu te iubesc, penelopă stai întinsă tu, femeie, pe un pat de vise dulci, parc-ai sta în așteptare și nu vreai ca să te culci, ai pe cap maramă albă, trup de aur, sâni de aur, plămădită din miresme, de un mare meșter faur, în vârtejuri diafane doar privirea în nocturn te-nfășoară în lințolii și-n inele de saturn, treci printre cărări pierdute, la umbră de chiparoși, îți privești oglinda în față și cu ochii tăi frumoși te vezi tânără, regină, cum erai odinioară și visezi idila-ți dragă, cum a fost întâia oară, cum cupole de amiază se lăsau în dulci sonate, în idile de iubire, lună, stele și agate, joc de treceri, iuți, încete, scene din trecut bizare, stând în pat așa de tristă tot mereu ți se năzare, în cvadriga ta de visuri timpul își pierde măsura, ochiul lăcrimează singur, a tăcut deja și gura, pe o pernă roz- albastră tot visezi cai verzi pe cer, care-apar din când în când după care iute pier, vise aspre, ne-mplinite, deziluzii și păcate trec prin fața ta, femeie, pline de singurătate, care-ți fură-n zbor privirea, oglindită în fiori, locuită de fantome, de iluzii în culori. adu-ți aminte, iubito, tu n-ai fost ce eu nu sunt, tu ești apă, ești durere, ești și aer și pământ, eu sunt cântec, zare-ntinsă peste orizonturi sure, sunt luceafărul de noapte îmbrăcat în dulci armure, într-o lume inocentă sunt și alfa și omega , sunt căzutul dintre stele și vin tocmai de pe vega, trag lumina prin privire și alunec fără voie 48

sau răsar din negre goluri în război c-o nouă troe, ca un rătăcit prin lume pe uscaturi și pe apă, să-mi uit dorul, eu ulyse, care încă mă adapă, dorul meu ce se topește după ochii tăi de jad, care m-au întors din luptă, din infernul meu de iad. stai, așteaptă-mă, iubito, sunt făcut din zece trupuri, n-am murit eu nici în sparta, doborât deatâtea scuturi, în ithaka noastră dragă, te visez din nou regină, știu că așteptarea-ți lungă și cu ruga, vină, vină, numai zeii pot să-ncline, soarta spre a ne vedea, nu mi-e gândul la elena, doar la soțioara mea. viața mi-a fost aventură, pe la traci, pe la ciclopi, uragane am stârnit, ascunzându-mă prin gropi, canibali care nu iartă, kirke cea ce m-a vrăjit, a sirenelor dulceață, care m-au ademenit, între scylla și charybda am trecut cu greu strâmtoarea, era să dau ortul popii, era să mă-nece marea, apoi cu calipso-n brațe petrecut-am șapte ani, naufragiat, sărmanul, fără hrană, fără bani, până când o muritoare, nausica cea isteață, m-a găsit zăcând pe maluri, muribund, schimbat la față, în ithaka mea ajuns-am ca un vașnic cerșetor, și-am găsit la mine-acasă pețitor pe pețitor, voiau mâna penelopei, harnicei mele neveste, luând-o pe nepusă masa, făr-acordu-i, fără veste. ……………………………………………………… cănd s-au întânlit iubiții a fost sărbătoare mare, mese-ntinse, bucurie, jertfe puse pe altare, cu dyonis împreună s-au așezat toți la masă, bacanale și misterii, farsă trasă după farsă, odyseu cu penelopa, mânâ-n mână și cuminți, mulțumeau lui zeus-tatăl, preoților și la sfinți. bucurie fără margini, lacrimi pline de iubire, 49

nu credeau că-s împreună, nu-ș veneau deloc în fire, după atât amar de timp, dup-atâta despărțire. luna bate printre cetini și alunecă pe mare, ca fantoma unei umbre, ca o umbră peste zare, stele picură din ceruri și deasupra se desfac, legănând lumini pe boltă în culori de liliac, se-auzeau clipiri de harfe și glas tainic de chitară ce se răspândea himeric peste tot în acea seară, fericiți de-atâta farmec, se credeau încă în vis, în ithaka lor frumoasă , în palatul lor închis, rege el și ea regină, era mândru odyseu că intrase în legendă ca un fiu de semizeu. vineri, 24 februarie 2012

chemare Rămâi în mine și după ce pleci, Mai lasă-mi chipul tău fermecător Să-ți fiu de două ori învățător, Să te adun cu drumuri și poteci. Dacă n-ai vrea ca să te mai găsesc, Aș face după tine lumea roată, De-aș colinda o viață glia toată Și te-aș muta-n palat împărătesc. De-ar fi doar visul, nu ar fi de-ajuns, Te am în minte când mă prinde dorul, Cu trupul tău, cu șoldul, cu piciorul, Alunecând în gândul meu ascuns.

Când cade peste zare dulcea seară Și văd prin întuneric umbră neagră, Presimt că te apropii tu întreagă, Strunindu-mi inima ca pe-o vioară. Descătușind din cețuri fruntea grea, Eu îmi ridic spre tine ochii, fața, Dorind să vină iarși dimineața, Tot așteptându-te s-apari așa. Cad stele peste zare din belșug, Se-ncinde flacăra inimii de dor, Vino mai iute, dragă, c-un ulcior, Să-mi stingi durerea de pe rug. duminică, 26 februarie 2012

frunză verde și-am zis frunză, și-am zis verde, nebunii de primăvară, trupule, copacule, înverzește iar afară, ca să-mi crească din mâini crăci, din ochi rădăcini de ducă, din picioare, fă-mi doar coarne, nu de drac, ci doar de furcă, să strâng iarba de pe cer să mă tăvălesc prin ea, sub bolta de peruzea; fata mea fermecătoare, unde te-ai ascus tu oare? hai să facem bal mascat, am un an de când te cat, corpul tău, așa de trist 51

cu umeri de ametist, cade pe orizontal, pe-o rugă de acatist. luna bate peste noi raze dulci și raze moi, dragostea în tine plânge, lacrima mânjită-n sânge, cade, picură-n bucate peste a mea singurătate. am luat lumile la rând, te-am căutat printre neamuri, tu-mi ziceai că vii curând, rămurică dintre ramuri, ramură dulce de dor… și-am zis frunză, și-am zis verde, ramură-privighetoare, du-mă la spânzurătoare, dă-mi otravă, apă grea că o beau din palma ta, hai în codru la izvor, unde urma ni se pierde ramură plină de dor… stai întinsă, stai, mai stai, să fii iar precum erai, o crăiasă, eu un crai, jos în iarba de susai. vine primăvara, vine, noi cu suflete ciorchine, privim secundele-n delir și bem pocal de elixir. miercuri, 29 februarie 2012

crăiasa mea dragă Pe ghem de tăceri, depănăm amintiri, Ce frumos ne plimbam pe sub teii aceia, Era mai, luna pe cer se vărsa pe clădiri. …Nu știam ce mister ascunde femeia. Străbătut de-o adâncă, ciudată-ntâmplare, M-am trezit lângă tine, trubadurul sfios, Depănam de pe ghemul tăcerii… uitare Tu, frumoasa crăiasă și eu, făt-frumos. Acum când târziu mă cuprinde iar dorul Doar visul acela trecut nu -i de ajuns, Trupul tău fermecat, sânul, șoldul, piciorul, Cineva le-a furat, cineva le-a ascuns. Mi-a rămas imaginea cu umbra ta fragă, Cu care mă-nvelisei în acea noapte, Voiam să dureze clipa o viață-ntreagă, Să ascultăm glasul iubirii în șoapte. Prin lumea cea largă, aș porni ca năuc Ca să te caut, de nu-i prea târziu, Aș lua cu mine să cânt -o vioară de nuc, Dar încotro s-o apuc și unde să viu? Mi-amintesc cum se destramă povestea, Și-aș vrea să țină la nesfârșit, Sunt cesuri tulburi orele-acestea, Crăiasa mea dragă, unde-ai fugit? joi, 8 martie 2012

romanța celei care a plecat pe acest colț de primăvară se lasă umbra ta, târzie, și vine-n fiecare seară, să mă alinte, să mă-mbie. în voluptoasa desmierdare, alină leneș mâna-ți dulce, ca o romanță-n depărtare ce stă pe fruntea mea să culce. mă uit cum primăvara vine și cum se sfarâmă-n amurg și picură din cer rubine, plound cu stele peste burg. va curge clară ca o apă spre-mpărățiile divine, doar amintirea ce ne-adapă, ce-o avusei demult cu tine. tu ai plecat spre alte lumi, trece prin mine un fior și amintirea nu mă lasă și câteodată îmi e dor… duminică, 18 martie 2012

sonetul dragostei cu pielea ca a unei roze înfierbântată de delir, te număr prin întregul șir al lungilor metamorfoze. te saltă-n vis apoteoze din Wagner sau bătrânul Will și ca un vis între nevroze, îți dăruiesc un trandafir. de zbori așa în dans și cânt, aș vrea să-ți sorb din cupă totul, du-mă în cer de pe pământ. a trecut… și nu mai plânge, vei depune pe altar, lângă suflet, flori și sânge. luni, 19 martie 2012

dacă moarte-ar semăna cu tine o, dacă moarte-ar semăna cu tine, cu brațe lungi, privirile blajine, cu sâni rotunzi și umerii de piatră, m-aș logodi cu ea la noi în vatră. și de-ar umbla cum umbli tu alene, de pașii ei eu nici nu m-aș mai teme, dac- ar privi frumos printre agate ca ochii tăi albaștri pe -nserate. cum să nu simt fioru-acesta rece, care prin toate simțurile-mi trece, m-aș lăsa dus de ea pe alte valuri, în lumile de vis printre portaluri. dar moartea este rece și parșivă, cum s-o asemăn eu c-o dragă divă, când gândul ei e tainic jurământ, ducându-mă de mână la mormânt. mai bine, moarte, stai la locul tău, eu tot mai cred în bunul Dumnezeu, să te trimită, hăt, departe-n vânt, și să dispari de tot de pe pământ. marţi, 20 martie 2012

orpheu ş i euridice râuri curg din pă rul tă u, râuri de platină , râuri de stele şi de lumină , din glezna ta ră sar pă duri de tei din ochii tă i ţ âş nesc laseri de dor, din gura ta, izvoare zdrumicate, din inimă , un fulger orbitor. îmi culc obrazul meu pe coasta ta ca pe un portativ de oase vii, ascult cum cântă sângele în tine ca unVivaldi -n prag de primă vară ş i-adorm pe braţ ul tă u înmiresmat ca ultimul îndră gostit bă rbat. tu taci şi laş i timpul să treacă într-un extaz nedesluş it de zei, deasupra noastră luna nopţ ii beată , chiorâş se uită pe furiş la noi, se rupe totul împrejurul nostru, cuvintele- au tă cut ca niş te pietre, murind mereu în aş a vis ferice ca un orpheu al tă u, euridice. mi-e tema c-o să fugă timpul înapoi, ş i se va pune stavilă -ntre doi mi-e teama c-o să vină menelaos ş i visul se va pră buşi în haos... mi-e teama că ne va-nghiţ i uitarea cum vine valul, pustieş te marea. mi-e teama de cronos că trece prin noi, tu stând la o fereastră de tren, fă cându-mi cu mâna un semn de adio, prelung, stră veziu, cu batista în vânt; 57

am vă zut o lacrimă din ochii tă i picurând ş i mi s-a fă cut teamă că ne va acoperi uitarea precum vânturile şi valurile acoperă marea... 15 mai 2011

visul unei nopți de primăvară parcă te plimbai pe cer printre stele și luceferi, c-un contur de lună plină, rătăcită prin grădină. stam lungit pe iarba deasă și priveam la tine-ntruna, erai tu sau era luna? tot călătorind cu mintea printre norii afumați, iarba a crescut prin mine, parcă săvârșeam un rit, spiritul a luat-o razna, ploile m-au învelit și-am visat că am murit. tot pământul se topea și eu m-agățam de cer, tot zburam printre neant, eram omul fără trup și voiam cerul să-l rup. și m-am întâlnit cu tine, trupul meu era proscris, simultan cădeam în van, voiam să te prind o clipă, dar îmi lipsea o aripă. zeii toți treceau călări 58

peste noi și peste timp, zările verzui, speriate, alergau peste orbite dând din cap și din copite. voiam ca să îți desprinzi trupul de pe cer, femeie, te vedeam printre oglinzi când convexe, când concave, niște deformații grave ce nu doream să le vezi. din părul tău curgeau stele iar din glezne lapte dulce, ochii îți erau luceferi, corpul ți se destrăma, o frumoasă fără fire ce-mi zdrobise inima. cerul s-a-nclinat de-o parte și te-a aruncat departe, noaptea te-a făcut nălucă, izbește-mă, fericire, uite așa în nesfârșire ca să pun mâna pe ea că este iubita mea. visul mi s-a destrămat, cerul s-a înseninat iară somnul meu târziu sta la margine de timp, rumegând cuvintele, vorbele curgeau, curgeau și mereu mă amurgeau… miercuri, 9 mai 2012

portret din palmele tale cresc râuri de vis, din ochi-ți cresc ceruri spre astre, în părul cel galben -deschis cad roiuri de stele albastre. din inimă-ți cresc limbi de foc, din gură doar glasuri de nai, picioarele-ți poartă noroc, sunt căprioare ce zburdă pe plai. în zâmbet ai soarele-aprins, privirile- laseri de fericire, mijlocul cu aur ți-e-ncins și ești făcută pentru iubire. când mi-ai dat mâna pe veci, inima s-a-mbujorat, ochiului i-a dat a plânge peste ce minune-a dat. sâmbătă, 19 mai 2012

te caut, mândro… (prelucrare populară)

foaie verde izmă creață m-am sculat de dimineață, rătăcind și tot mergând, din ochi negri rourând, și de mândra întrebând, „negură tristă de vară, margine lungă de țară, eu pe voi v-aș întreba nu mi-ați văzut pe mândra, era tânără mlădiță, prin rouă fugea desculță, și-i înaltă, bucălată și-i subțire, subțirea ca floarea de peruzea, numai sprâncenele ei parcă-s trase din condei, frumoși ochișorii ei, parcă-s doi luceferei, iară obrăjorii ei, doi roșii trandafirei… am alergat pe câmp cu flori, de seară și până-n zori, am întrebat cucuț frumos și mi-a cântat mie pe dos, cum că mândra mea s-a dus, s-a dus departe, spre apus și m-a lăsat să rătăcesc s-o cat în veci, să n-o găsesc. pe pârâul lin de rouă, lacrimile mele-mi plouă, iar pe munți cu florile trec în cârduri oile,

cu ele doi ciobănei și-i întrebai și pe ei, „n-ați întâlnit pe cărare o frumoasă fată mare?” „era una de plângea, când acolo ajungea, la fântâna Gerului sub aripa cerului” am căutat-o la fântână pe frumoasa mea stăpână, am bătut izvoarele, am tăiat dumbrăvile, am urcat munții spre stele, coborând văi și vâlcele, am așteptat ani și zile să te găsesc, mândro, pe tine, să-mi cazi în casă tu ca dar, vremea trecea însă-n zadar, m-am întrebat de ce fugim, tu o mimoză, eu un mim, de ce-ai murit, de ce-am murit, și-n lume noi ne-am risipit? vineri, 29 iunie 2012

aplec eternitatea spre tine aplec eternitatea spre tine, iubito, copil suav al dragostei dintâi, aș vrea să-ntind mâna prin vreme să te -alint frumos, să te mângâi. avem trecutu-n față și visul risipit, văpăile ș-au stins misterul, dragă, se-ntoarce amintirea insipid, cu chipul și făptura ta întreagă. mi-e dor de trupul tău trandafiriu, obrazul tău ca merele de toamnă 62

și ochii tăi albaștri ca lacul azuriu, și gura ta de fragă, dragă doamnă. mi-ai fost povară grea și te-am pierdut, neprețuind granitul tău, fecioară, te-ai zămislit din întrupatul lut și te-am creat a nu știu câta oară. marţi, 7 august 2012

tu ești pă mântul… tu ești pă mântul meu din brodin ă î n care- am sem ă nat iubirea mea și ai crescut ca floarea din gr ă din ă și te- am pă strat ca pe o peruzea. ești cartea mea de dragoste pe veci, de reverie, umbră și arom ă , mă î n g roze ș te gândul dac ă pleci și -n urma ta ră mâne o fantom ă . pe cât e glasul tă u atât de dulce, poemul dragostei tot mai frumos, eu las urechea mea ca să se culce pe sternul tă u cel cald și ml ă dios. parfumul umbrei tale mă î m b at ă , cenuș a lui mă face să visez la chipul tă u atât de drag de fat ă și te pă strez î n suflet ca pe- un crez. miercuri, 8 august 2012

manole, manole… în ziua când a fost zidită ana, manole, sfântul, și-a visat mormântul și a zburat ca un icar spre stele, cu aripi de șindrilă, fără schele, dar a căzut și-a sărutat pământul și-acolo și-a găsit mormântul. în locu-i răsărit-a un izvor, de-atâta dragoste, de-atâta dor, că ana lui striga mereu din zid, de ce, manole, m-ai zidit? sunt singura icoană sub crucea mânăstirii pe care ai jertfit-o în numele iubirii. ochiul domnului princiar era soare pe altar, se bucura, se desfăta că nu văzuse-așa ceva, se terminase-n zori zidirea, sclipea în soare mânăstirea, numai glasul anei surd, se-auzea în jur absurd: manole, manole, zidul m-a cuprins, viața mi s-a stins, pieptul rău mă doare, copilașul moare… vocea lui manole grea, din fântână –i răspundea: culcă-te ,ană,-n icoană, draga nenii, dragă ană, că această mănăstire va rămâne pomenire și ea va fi drept mormânt pentru pruncul nostru sfânt, 64

ție, dragă, la picioare, ți l-am pus pe sfântul soare și la țâțe, romanițe, iar la cap, doar flori de mac, la mijloc ai busuioc, iară ochii - două stele, ce cad în apele mele și în veci ne-om revedea aici în poiana mea. bagă, doamne, luna-n stele să mă duc unde mi-e jele, bagă, doamne, luna-n nor, să mă duc unde mi-e dor, la anuța în pridvor, adă, doamne, luna-n prag să mă duc unde mi-e drag, foaie verde de sulfină, sunt izvor cu apă lină, toate stelele mă-ntreabă unde-mi este ana dragă, eu le spun că ana mea s-a făcut pe cer o stea pe cărarea cerului la ușița domnului. mănăstire, mănăstire toți te privesc cu uimire dar la rădăcina ta, am zidit dragostea mea și de dorul dragei mele plâng pietrele din vâlcele, din lacrimile de dor a ieșit acest izvor… marţi, 14 august 2012

umbra mamei Am tot stat în poartă, așteptând să vină Prin amurgul toamnei mama din grădină, Bate vântul plopii, anii trec la rând, Eu tot stau în poartă, mama așteptând. Mă chema la cină, peste gard de porți, Rămăsese vie, singură-ntre morți, De-acolo din poartă mă chema la masă, Era tristă mama… nu mai e acasă… Prin genele toamnei o văd într-o stea, Mă șterg pe prosopul înflorat de ea, O aștept tot singur la masa de brad, Și privesc în goluri frunzele ce cad. Alte toamne vin, se duc în trecut, Chipul mamei mele se preface-n lut, Ca un zeu doar timpul e nepăsător, Chipul mamei mele s-a făcut ulcior… vineri, 24 august 2012

de ce? De ce-mi răsai, femeie, din pânza de chenar, Atâta de frumoasă și cu atâta har? De ce-mi răsai din zbucium și dureri Din vraja timpului și-a lumilor de ieri? În ochii tăi sunt veșnice fântâni Deși brățări de aur îți sună peste mâini. Femeie, dulce, tristă, de demult,

Îmi pică-n suflet plânsul ce-l ascult. Te văd prin ceață într-un trist amurg, Privesc cum valuri, pletele îți curg. Aveai atâta farmec și-atâta har și duh, Cu ochii mari și umezi pierduți peste văzduh. Sub gene lungi de taină și zefir Aveai obraz ca mărul, miros de trandafir. Și mai aveai, femeie, pe vino-ncoa mereu, Încât la despărțire mi-a fost atât de greu. marţi, 28 august 2012

deși e toamnă… deși e toamnă și e trist, tu îmi zâmbești ca primăvara, în ochiul tău de ametist, crește albastră, lăcrimioara. vreau să culeg din necules ispita de pe buza ta și să m-aleg din neales c-un zâmbet…sau așa ceva. din ne-nviați vreau să-nviez să-ți fur o pleapă și un ochi, se te dizolv, să te creez, în lume să nu te deochi. să ne vedem curând venind pe o potecă solitară,

să ne iubim așa cu jind, cum ne iubeam întâia oară. iubirea ta să fie rit, sub cerul toamnei ce ne leagă, cu sufletul întinerit, să bucurăm o lume-ntreagă. luni, 10 septembrie 2012

când ramurile toamnei chiar dacă toamna asta încearc-a ne-ntrista privesc la primăvara din tinerețea ta și dacă cineva ne-ar face numai rău privesc la ochii-ți limpezi și la surâsul tău. ascult la trilul dulce din glasu-ți diafan, ce farmecă auzul celui mai rău profan, doar crînulețul gingaș al dulcelui tău braț ar fi de-ajuns pe viață a-l strânge cu nesaț. când ramurile toamnei se-apleacă tremurat, îmi trece așa prin minte un zvon îngândurat, cum că te-aș pierde,dragă, în timpul de demult și-ți caut iar surâsul și vreau să ți-l ascult.

și azi mă-ntreb, iubito, de unde-ți culegeai acest surâs gingaș al chipului bălai? răsai acum din zbucium și dureri să-mi amitești de-apururi de zilele de ieri. miercuri, 12 septembrie 2012