monografie by Ionescu Ion

PROFESOR ION IONESCU

MONOGRAFIA ȘCOLII RÂCA

2007

1. SATUL RÂCA- SCURT ISTORIC Urme de viață omenească pe aceste meleaguri au existat din preistorie. Bogdan Petriceicu Hașdeu în Istoria critică a românilor, Ed. Minerva,București, 1984, pag.586 pomenește localitatea RÂCA printre cele 95 de localități din Muntenia unde s-au găsit urme ale unui <trai antic urban>. La locul numit Odaia Veche și pe dealurile pârâului Bucov, în Valea Ghiincioaei, cu ocazia săpăturilor pentru plantarea viței de vie prin 1963 s-au găsit urme de locuire antică constând din ciocane și topoare de piatră șlefuite, ceramică, unelte de silex, vârfuri de sulițe și săgeți, datând încă din neolitic, care au fost expuse mult timp la Muzeul local din cadrul Căminului cultural Râca de către un destoinic dascăl al acestei școli, îndrăgostit de trecutul local, pe nume Penescu Athanasie. Continuitatea de viață omenească este confirmată și de urmele unei așezări geto-dacice pe locul numit Lotul Gulinoaei, în punctul Tudoria, la sud-estul localității, peste pădurea Bucovului. Cetatea a fost cercetată și de specialiști ai Muzeului Județean care au confirmat existența ei. Așezată pe vârful unui deal de lângă pârâul Bucov și râul Teleorman, cetatea dacică, probabil din secolele al-VI-lea și al-III-lea, este delimitată împrejur de două părți cu valuri de pământ și șanțuri, unul natural, altul artificial; șanțul din partea sudică este săpat adânc, cam la 8-10 m., taluzat cu un strat de humă și pietriș, iar cel din partea estică este natural, având o adâncime cam de 300 m, coborând în pârâul Bucov și în râul Teleorman. Localitatea RÂCA are o vechime apreciabilă.Actul de naștere nu-l avem, dar, după numele localității, apreciem că a luat ființă în secolul al IV-lea dintr-o mână de băștinași la care s-au adăugat câteva familii de ungureni veniți cu mioarele din părțile Sibiului și stabiliți aici. Denumirea satului a fost dată de acești ciobani ungureni care au adus

termenul din Transilvania. Adeseori ciobanii ungureni coborau cu mioarele spre Dunăre, răm‚n‚nd și printre băștinași. Ungurenii veneau din două părți: din împrejurimile Sibiului, numiți poenari și cei din |ara Bârsei, numiți bârsari sau mocani. }n |ara Românească, după coborârea ungurenilor, toponimia locurilor se împarte în două: pământeni și ungureni: Albești-Păm‚nteni, AlbeștiUngureni, Căpățâneni-Pământeni, Căpățâneni-Ungureni,etc. O serie de nume de localități din Muntenia amintesc și de numele localităților din Transilvania, din care proveneau ungurenii: Lisa, Poeni, Stâna Secelenilor, Bran, Galeș, Bârsești,etc. ca și Râca, toponimic al altei localități din nordul Transilvaniei. Termenul de <râcă> apare în regiunea Târnavelor cu sensul de <groapă mică făcută în pământ> cu scopul de a marca limitele unei proprietăți. }n alte localități, ca Poiana Sibiului, <a trage o râcă> înseamnă< a marca, a trage o dungă, linie, pe pământ, cu o bucată de lemn ascuțit> pentru a marca un hotar. De la sensul de < haotar> s-a ajuns în Muntenia la sensul încetățenit de <ceartă, sfadă, pismă>datorită faptului că oamenii au început să se certe pe hotare, pe acele <râci> trasate de ei sau de stăpânire. Primii locuitori și-au așezat bordeele pe Valea râului Strâmba sau Apa câinelui, unde a fost prima dată vatra satului. Primul document care vorbește despre aceste meleaguri este un Hrisov din anul 1525 al Domnitorului Vladislav-Voivod, aflat în posesia preotului Gheorghe Șolzănescu cu care s-a înfățișat inginerului hotarnic trimis de stăpânire pentru a hotărnici moșia Râca-Pasărea, pe vechile hotare strămoșești. În acest document Domnutorul dă poruncă Logofătului Vișan și popii Drăgoi ca <moșia Unghiului de la Plescărița până în Valea Scoruș> să fie dată boierilor ce l-au ajutat să-și reia domnia, adică lui Voicu, Șerban, Dragomir, Oancea și Tudor.

Primul document în care apare numele comunei RÂCA este un Hrisov din 4 iulie 1615 din care reiese că localitatea era vestită în vinărit și aparținea ca sat mănăstiresc Mitropoliei de Târgoviște. Satul a fost răscumpărat de <uncheșul Dragomir> și de vel-clucer Tudor și, neavând moștenitori, îl fac și ei ca danie Mânăstirii Aninoasa. În anul 1685, august 10, conducerea Mitropoliei de Târgoviște scria popii Gheorghe care păstorea satul și care avea în subordine și un schit de călugări al Monahului Macarie (din care provine satul Diaconești) să atragă atenția stăpânirii<să lase biserica în pace și pe călugări să ia venitul moșiilor>. După această dată documentele se înmulțesc, Râca devine Căpitănie a Înaltului Scaun al Dreptății. În anul 1810 satul era împărțit în două: satul Râca-Veche în Strâmba, cu biserica de lemn cu hramul Sfântului Paraschiv, și satul Râca-Nouă, pe actualul amplasament cu biserica cu hramul Sfântului Dumitru. În anul 1810 Râca-Veche avea cca. 4050 de fumuri (de case) cu o populație de 220 de suflete, din care 99 de suflete bărbătești și 121 de suflete femeiești. În același an Râca-Nouă avea 435 de suflete din care 250 de suflete bărbătești și 185 de suflete femeiești. Începuse, după cum se vede, o migrare masivă din vechea vatră spre așezarea actuală. În decurs de 40 de ani, satul își mută amplasamentul din Strâmba, spre est, lângă valea Bucovului. Acolo rămăsese doar Odaia –Veche, adică acele case părăsite le care oamenii se mai duceau din când în când, denumindu-le Odaia-Veche. Pe harta administrativă a |ării Românești din anul 1833 localitatea Râca-Veche din Strâmba nu mai apare, ceea ce înseamnă că procesul de migrare se încheiase. Acum satul nou format se numește Râca-Veche, lângă care apare un alt sat numit Râca-Nouă, sat nou format din venetici veniți din satele apropiate. Pe harta Statului Major Austriac

în 1853 găsim cele două sate (Râca-Veche și Râca-Nouă) alături de Bucov, Adunați și Pistolești(astăzi dispărut). 1. SATUL BUCOV- SCURT ISTORIC Deși de origine slavă (buk- fag; ov-de; de fag) nu posedăm documente care să ateste acest sat cu această denumire. Adevărat că pe aceste meleaguri au fost cândva întinse păduri de fagi. Una din tarlalele cele mai fertile care au aparținut acestui sat, cu care au fost împroprietăriți luptătorii din Primul Război Mondial dim moșia Izvoranca s-a numit La Fagi. Bătrânii au lăsat generațiilor viitoare știrea că aici erau niște fagi seculari, rămași din faimoșii codri ai Teleormanului (Deli-orman-pădure deasă, pădure nebună). Cu acest nume slavii au botezat mai întâi pădurea, apoi pârâul care traversa această pădure, după care satul însuși șia luat această denumire de la r‘ul pe care a fost amplasat. Primul document în care se pomenește numele satului datează din anul1830, legalizat la Arhivele statului la 12 august 1894, sub numărul 430 este Testamentul Serdarului Teodorache Râculescu care lasă moșia pe care se afla satul Bucov, ca danie, mai întâi soției sale,Anica, și apoi, neavând urmași, după moartea nevestei, Mânăstirii de maici Pasărea din Județul Ilfov. Acest serdar a mai avut un frate, pe nume Stancu, provenit din vechiul schit de călugări,venit în sat diacon. De la Stancu Diaconu cu cei cinci fii: Pană, Pârvu, Dragomir, Gherghina și Ioana și-a luat numele cătunul Diaconești, format în jurul bisericii din deal, întins cam de la podul de peste Bucov, până la ieșirea din sat spre Miroși. Numele de Bucov apare abia pe la 1853 pe Harta Statului Major Austriac, editată de Papazoglu. La 1862 satul Bucov era format din următoarele cătune: 1. Cătunul Diaconești; 2. Cătunul Betegi;

3. 4. 5. 6. 7.

Cătunul Pistolești; Cătunul Ciuculești; Cătunul Răiculești; Cătunul Porcărești Cătunul Băjenești.

Cătunul Diaconești(Dicanești) este format din clanul lui Stan Diaconu, iar moșia pe care s-au așezat se numea Diaconeasa și se întindea din valea Plescării până în apa Bucovului, mărginindu-se spre miază-noapte cu moșia Mânăstirii Aninoasa din Muscel. Între 1830 și 1842 găsim moșia sub denumirea BurdeaCăldăraru. Odată cu secularizarea averilor mânăstirești, la 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat moșia ca loturi sătenilor din Ciuculești și Betegi. Cătunul Betegi este mai nou și s-a format prin roire din satele Pistolești, Căldăraru, Strâmbeni și Izvoru, numindu-se din această cauză și Adunați. La începuturi, cam în jurul anului 1831, satul avea cam 6-7 fumuri, care proveneau din satul Pistolești, părăsit din cauza ciumei care bântuise satul. Câțiva locuitori care mai rămăseseră bolnavi(betegiți) își părăsesc bordeele de pe apa Bucovului din punctul Pisc și urcă dealul, croindu-și alte gospodării. Satele vecine îi numeau <ăi betegi>, de unde și toponimicul de Betegi. Cu timpul satul s-a înmulțit cu locuitori veniți din Căldăraru, Strâmbeni, Izvorul, Râca, Purcărești, având în anul 1940 peste două sute de gospodării. Cătunul Pistolești era așezat pe valea Bucovului în vestul pădurii Piscului. El purta numele întemeietorului său, popa Marin Pistol, care fusese mai mult adus cu forța din Izvorul de jos ca preot al satului. Marin Pistol fusese ostaș în oastea lul Tudor Vladimirescu și, după înfrângerea răzmeliței edin 1821, ostașii lui Tudor fuseseră aspru prigoniți atât de Eterie, cât și de turci, care-i căutau cu lumânarea spre a-i judeca și pedepsi. Mulți fug peste Dunăre sau în munți; puțini care mai măseseră,îmbracăhaina monahală prin schituri și mânăstiri, pierzându-li-se urma și

numele. Un astfel de ostaș fusese și Marin Pistol care-și împrumutase numele de la pistolul de la brâu, rămas ca amintire din revoluție, și cu care încă mai fugărea cetele răzlețe de turci care mai dădeau iama prin gospodăriile oamenilor. Popa Pistol a slujit la biserica de lemn a Diaconeștilor, și-a întemeiat familie și generații de-a rândul din neamul lui au fost popi, începând cu fiul lui Ioniță Marin Pistol care a slujit la biserica Diaconeștilor între anii 1860- 1913. (Date transmise de strănepotul său Gheorghe Popescu în anul 1963) Cătunul Ciuculești era așezat la capătul de apus al moșiei Mânăstirii Aninoasa, pe apa Stâmbei, numindu-se la început Strâmba. Fruntașul satului pe nume Ciucă s-a mutat cu gospodăria, după împroprietărire, spre răsărit, lângă Diaconești, dând și numele cătunului Ciuculești. Cătunul Răiculești, așezat între moară și dispensarul comunal, își are obârșia în comunele Icoana și Băliganu din Olt, ai căror locuitori, plecați cu oile spre răsărit, au fost surprinși de legile care statorniceau locuitorii prin anuii 1750-1759, rămânând pe aceste meleaguri. Mopșul lor a fost un oarecare Raicu de la care și-a împrumutat numele cătunul. Partea Răiculeștilor dinspre miază-noapte sunt descendenți din două neamuri: Nedeie Neamu, boier, și Popa Preda. Ei au fost împroprietăriți pe moșiile mânăstirești Aninoasa și pe moșia lui Aga Costache Bellu în anii 1864, 1878, 1894, 1921, 1945 și 1990. Cătunul Porcărești (Purcărești)are originea într-un Porcar, păzitor de cirezi de porci ai moșiei, cu o vechime apreciabilă, cam prin anul 1550. Cătunul se află așezat pe șoseaua Popești-Căldăraru, cam la jumătatea distanței. Trebuie să amintim că între anii 1400- 1550, porcăritul sau zeciuiala la porci era pe locul doi la dări, după oierit, care era pe locul întâi și albinărit, pe locul trei; căblăritul (căbla- găleată)- zeciuiala la cereale era pe locul patru și vinăritul pe locul cinci. În secolul al-XVII-lea, când

turcii înăspres dările, oamenii se orienteză mai mult spre creșterea porcilor deoarece turcii nu consumau carne de porc, așa se face că zeciuiala la porci devine pe ultimul loc. (Bogdan Petriceicu Hașdeu- Originile agriculturii la români) La 1848 cătunul Purcărești făcea parte din comuna Popești împreună cu Palanga și cu Izvorul de jos și era denumit <clățău>-cătun, având câteva fumuri(10-15). Gospodăriile erau așezate aiurea pe cele câteva dealuri ale apei Bucovului, spre sud de pădurea Piscului și locuitorii lor erau clăcași pe moșia Tătărăștii de Sus a lui Ștefan Bellu. La 1864 aparținea tot de Popești și avea 56 de familii de clăcași, dintre care 6 de locuitori fruntași, împroprietărite cu câte 11 pogoane fiecare; 44 de familii mijlocașe cu câte 7 pogoane și 19 projini, iar 6 pălmași cu câte 498 de stânjeni pătrați. La fiecare li s-a dat loc de casă și de grădină, iar satul <a fost dat la linie>- toate gospodăriile fiind mutate pe o parte și pe de alta a șoselei nou trasate care lega Popeștii cu Căldăraru. Cătunul Purcărești era închis cu gard de nuiele și era păzit de un locuitor ce stătea la capul satului dinspre Palangă, pe nume Gârea, iar poarta pe unde intrau sau ieșeau oamenii se numea Poarta Gârii, toponimic existent și astăzi. Cătunul Băjenești ce se ține de mână cu cătunul Purcărești este format cu țărani băjeniți ( fugiți de pe alte moșii) ale căror gospodării au fost așezate de la locul numit Pătului de rezervă al satului (în locul căruia a fost construită o școală) și până la marginea islazului, spre pădurea Bucov.

II.

RÂCA PE COORDONATELE ISTORIEI

Localitatea Râca încă de la începuturi a făcut parte din județul Teleorman. Domnitorul Constantin Mavrocordat,

prin reforma administrativă pe care o face ca domnitor, împarte județul în zece plăși cu 137 de sate, având ca normă cursurile de ape, așa cum se moștenise din trecutul îndepărtat de pe timpul Voivodului Seneslau. Comina Râca făcea parte din Plasa Mijlocului de Sus, împreună cu Palanga, Strâmbeni, Miroși, Cățelești, Dobrotești, Tecuci, Balaci, Siliștea, Merișani și Zâmbreasca. După anul 1956 comuna Râca a trecut de județul Argeș și prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1141/1968 privitoare la noua împărțire administrativă s-a desființat ca unitate administrativă și este trecută ca sat, alături de Bucov și Adunați la comuna Popești. În anul 2002, în urma repetatelor cereri ale cetățenilor și al unui referendum, Guvernul României a aprobat și a trecut-o în rândurile comunelor. Iată o sumară evoluție demografică după datele pe care le avem: Cătunul Râca-Veche Râca-Nouă Râca-Nouă Râca-Veche Răiculești Purcărești/Băjenești Purcărești/ Băjenești Râca Veche/Râca Nouă Bucov-Adunați Râca Veche/Râca Nouă Râca/Bucov Râca/Bucov Bucov Râca Betegi Comuna Râca

Anul 1800 1800 1810 1810 1805 1840 1864 1939 1941 1941 1959 1962 1970 1970 1970 2000

Populația 550 400 435 220 77 160? 220 2282 1543 2o26 3435 3394 740 1676 490 1530

După câte se vede în decurs de aproape două secole, populația satelor noastre a crescut vertiginos, deși după al doilea război mandial se observă o migrare masivă către orașele București și Pitești, după un nivel de trai mai bun. Economia localității a cunoscut mai multe componente, dar agricultura a rămas ocupația de bază a locuitorilor. La început locuitorii au muncit pe moșiile mânăstirești și boierești, apoi, după reforme agrare succesive, și-au lucrat propriul pământ până în anul 1961, când regimul a obligat țăranii să-și treacă pământul în proprietate colectivă, degradându-se nivelul de trai. Ruperea țăranului de pământ a însemnat o mare tragedie pentru sat. După revoluția din 1989 țăranii care au mai rămas la sat șiau primit pământurile înapoi,dar n-au mai avut mijloace de muncă să le are și să le samene, rămânând nemuncite.

Așa arăta o gospodărie țărănească în secolul al XVIII-lea

III.

ÎNCEPUTURILE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

E greu de stabilit o dată anume când oamenii acestor locuri au purces la învățătură. E de presupus că primele

colectivități și-au transmis învățătura din generație în generație în familie, un mare rol având experiența de viață a părinților și mai ales a mamei. Apoi credința, prin biserică, a venit în întâmpinarea oamenilor cu oferta de a-i învăța pe copii să citească , să scrie și să socotească. Primele documente care atestă învățătura de carte în această localitate datează din secolul al XVII-lea și sunt legate de biserică. Râca la 1600 era sat mânăstiresc, aparținând de Mitropolia de Târgoviște. <Școlile> din tinda bisericilor de pe moșiile mânăstirești erau administrate de călugări greci, având un statut privilegiat. În Râca exista un <beilic>(un fel de han unde erau găzduiți beii- guvernatori ai acestor provincii) care era în relații bune cu egumenii greci, ajutând bisericile și mânăstirile cu care de lemne de foc. Egumenii greci întăreau pe dascăl în drepturile lui și tot ei primeau paretisisul (dinășia, dimisia) când dascălul de biserică nu mai voia să țină cursuri. Date certe care atestă că în Râca se făcea carte există din anul 1662. În anul 1683 este atestat un schit de călugări care fusese înființat de călugărul Macarie și care a jucat un mare rol în viața sătenilor. Preoții și călugării de aici au contribuit la răspândirea învățăturii de carte. După aceste date s-au mai găsit altele din anii 1770,1783,1786,1802, 1809, și 1838 care atestă că pe aceste meleaguri se făcea carte în biserică. Într-un Hrisov emis de cancelaria lui Radu-Mihnea Voivod cam în acest timp (leat 7130, 24 iunie) și adresat Mitropoliei de Târgoviște se scria: <De aceea și voi, rumânilor ce veți primi acea ocină, mai sus zâsă (e vorba de pământul de pe moșia mânăstirească), voi să ascultați de învățătura părintelui și de slugile sfinții lui ce vă vor da învățătură.> În anul 1786, un Barbu, de 18 ani, fiul lui Vlad sin (particulă sinonimă cu<fiul lui...>) Popa Dumitru, învăța psaltirea, trecuse deci peste bucoavnă și ceaslov, iar Gheorghe sin Popa Tudor, de 18 ani, trecuse toate fazele și

devenise citeț, făcând pe dascălul la strană. Cursurile se desfășurau în tinda bisericii, de la prima zăpadă până primăvara, când începeau muncile agricole. Dintr-un Extras de statistică făcută în anul 1810 din ordinul armatelor rusești de ocupație, păstrat la Academie, în manuscris chirilic, reiese că în RâcaNouă(n.n. pe amplasamentul actualului sat Râca-Veche) existau trei preoți ai căror copii învățau carte în Biserica cu hramul Sfântul Dumitru: Pătrașcu de 16 ani, Barbu de 18 ani și Tudor de 12 ani care învățau psaltirea. Pentru savoarea acestui Extras...îl citez în întregime: Satul Râca-Nouă (n.n.pe amplasamentul actual al satului Râca-Veche), biserica cu hramul Sfântul Dumitru, veșmintele și cărțile depline: Preoți: 1.Preot Coman sin Sandu, de 50 de ani, nepătimaș și neglobit (?), hirotonit de Preasfinția sa, părintele Iliopolis chir Serafim cu blagoslovenia Preasfințitului Mitropolit Cozma la leat 1783, iunie 5. Soția Gherghina, de 46 de ani, fiu Pătrașcu de 16 ani învață psaltire, Constantin de10 ani, Radu de 8 ani și fată, Despa, de 6 ani; 2.Preot Oprea sin Dumitru de 60 de ani, nepătimaș și neglobit, hirotonit de Preasfinția sa părintele Pogonianis chir Antim cu porunca Presfântului Mitropolit Grigore, leat 1770, septembrie, 8,cu carte de duhovnicie de la Preasfințitul Mitropolit Cozma, din leat 1785. Soția Safta de 58 de ani, fiică Neaga de 16 ani, Ioana de 14 ani,Sanda de 13 ani; 3.Preot Marin sin Gheorghe de 30 de ani, nepătimaș și neglobit, hirotonit de Preasfinția sa, părintele Vrația chir Sofronie cu porunca Preasfântului Mitropolit Dosotie, leat1802, noiembrie, 10. Soție Maria de 28 de ani, fiică Maria de 9 ani; 4.Preot Radu sin Oprea de 25 de ani, nepătimaș și neglobit, hirotonit de Preasfinția sa Vrație chir Sofronie cu

porunca Preasfântului Mitropolit Dositie, leat 1809, augut, 9. Soție Maria de 19 ani,fiu Neagu de 3 ani,Gheorghe de 1 an; 5. Preot Vlad sin Popa Dumitru de 50 de ani, nepătimaș și neglobit, hirotonit de Preasfinția sa Părintele Zehuon Daniel cu blagoslovireaPreasfântului Mitropolit Cozma, leat 1786, martie ,9. Soție Anca de 49 de ani, fiuBarbu de 18 ani, învață psaltire,Marin de 16 ani, Ilinca de 12 ani și Maria de 10 ani; 6.Preot Pătrașcu sin Ion de 40 de ani la citire de mijloc, nepătimaș și neglobit, hirotonit de Preasfinția sa, părintele Sevastipoleos chir Calinic cu blagoslovenia Preasfințitului Mitropolit Cozma, leat1790,septembrie, 10. Soție Voica de 35 de ani, fiu Teodor de 12 ani, învață psaltire, Maria de 10 ani, Ion de 8 ani și Neaga de 6 ani; Diaconi: 1.Diacon Pârvu sin Stoicade 36 de ani, nepătimaș și neglobit, diaconit de Preasfinția sa Vratie chir Sofronie cu blagoslovirea Preasfântului Mitropolit Dositie, leat 1799,februarie,9. Soție Ilinca de 27 de ani,Pârvu de 9 ani, Pană de 7 ani, Dragomir de 5 ani, Gheorghe de 3 ani și Ioana de 1 an; 2.Diacon Marin sin Leahu de 30 de ani, nepătimaș și neglobit, diaconit de Preasfinția sa Sevastis chir Dionisie cu blagoslovirea Preasfântului Mitropolit Dositie, leat 1813. Soție Gherghina de 27 de ani, fiu Sandu de 10 ani, Stancu de 8 ani, Mihai de 6 ani, Stana de 4 ani și Voica de2 ani. Satul are 250 de suflete bărbătești și 185 femeiești. Din același act reiese că și în sarul Râca-Veche (pe amplasamentrul de la Strâmba) existau doi diaconi care aveau doi fii, unul Năstase de 12 ani care învăța bucoavnă și altul , Badea de 12 ani care învăța ceaslov.

Satul Râca-Veche cu biserica de lemn cu hramul Sfântului Paraschiv, veșmintele și cărțile depline: 1.Preot Marin Proistos sin Ioan de 45 de ani, nepătimaș și neglobit, hirotonit de Preasfinția sa, părintele Ion chir Matei, cu blagoslovenia Preasfântului Mitropolit Cozma, leat 1783, martie, 20, cu carte de duhovnicie din â803, mai, 8. Soția Dumitra, de 37 de ani, fiu Radu de 16 ani, fiică Dobra de 10 ani și Stancu de 2 ani; 1.Diacon Ene sin Ion de 35 de ani, nepătimaș și neglobit, diaconit de Preasfinția sa Sevastis chir Dionisie cu blagoslovirea Preasfințitului Mitropolit Dositie, leat 1805, mai, 6. Soție Manea de 33 de ani, fiu Badea de 12 ani care învață ceaslov și Ion de 10 ani; 2.Diacon Ion sin Constantin de 30 de ani, nepătimaș și neglobit, diaconit de Preasfinția sa Vrație chir Sofronie cu blagoslovirea Preasfințitului Mitropolit Dositie, leat 1809, februarie, 6. Soție Anca de 30 de ani, fiu Năstase de 12 ani care învață bucoavnă, Rizea de 8 ani, Tănase de doi ani și fiica Zmaranda de 10 ani;

3.Gheorghe,citeț, sin popa Tudor de 18 ani,holtei.

Așa arătau cursurile din tinda bisericii Satul avea 99 de suflete bărbătești și 121 de suflete femeiești. La începutul secolului al XIX-lea locuitorii satului erau în majoritate țărani: unii se numeau birnici și tăblași și munceau pe moșiile Câmpineanca și Bellu, iar alții sporniciargați pe moșiile Mânăstirii Aninoasa( din județul Muscel) și Pasărea (din județul Teleorman). Într-un număr mic existau și moșneni, țărani ce-și munceau propriile petece de pământ moștenite din moși-strămoși. În timpul muncilor agricole, alături de părinți, munceau și copiii, cei mai mari la cot cu părinții și cu bunicii, iar cei mai mici aveau grijă de gospodărie sau de vite. Țăranii se înduplecau cu greu să-și dea copiii la școală deoarece se lipseau de brațe de muncă trebuitoare în gospodării. Legile date în perioada 1800-1835 prin Regulamentul Organic dădeau voie la școli doar târgoveților. În art.362,

cap. al VIII-lea, se arată totuși că datoria țârcovnicului (dascălul cântăreț de la biserică) este de a-i învăța pe copiii satului carte și cântări. Dar după cum se vede din Extractul... de mai sus, doar copiii de preoți ajungeau să învețe ceva carte. Legăturile economice cu Bucureștiul, Roșiorii de Vede , Piteștiul, Curte de Argrș și Câmpulungul fac ca unii țărani mai înstăriți, așa zișii fruntași, să nu mai aștepte mila stăpânirii, ci să-și angajeze ei un învățător pe cheltuiala lor. Așa se face că pe la 1838 în Râca funcționează o școală întro casă particulară, închiriată de la un grec ce vindea roșcove, pe locul unde se găsește azi familia Petre Dumitrescu. Simbria învățătorului Dincă Țugui se plătea anual și era strânsă de la țărani de către pârcălabul satului. Cursurile se țineau numai iarna și se preda catehismul, Istoria Vechiului și noului testament, aritmetica, citirea și scrierea numerelor. Scrierea se făcea în lădițe cu nisip sau pe tăblițe de ardezie. De altfel tăblițele s-au folosit până prin 19451946 în lipsă de caiete. Pentru cei care nu învățau se dădeau pedepse destul de severe: bătaia, arestul, statul în genunchi pe boabe de porumb sau pe coji de nucă mărunțite. Între anii 1845-1858 școala a fost condusă de Popa Ion, Marin Lespede și alți dascăli de biserică ce abia <puteau să citească>. Pe la 27 septembrie 1848 Eforia Școalelor cere Căimăcăniei (locțiitor al domnitorului, DLRM) să închidă școlile, dar învățătorul ignoră ordinul șiși continuă activitatea tot anul școlar. În anul 1862 învățătorul Marin Rădulescu se plânge autorităților prin adresele din 19 octombrie, 5 noiembrie, 26 noiembrie că Sfatul comunal nu-i dă cele trebuitoare, adică lemne, curățenie, îngrijitor, etc. , iar în anul 1863, același învățător prin adresa din 24 februarie reclamă la Subprefectură că Sfatul comunal <nu-i dă nici-un ajutor> Pe 26 februarie 1862, Prefectura dă ordin Sfatului comunal <să dea cele trebuitoare școlii> dar zadarnic, organele locale îl ignoră. Din adresa din 5 noiembrie 1862 reiese că erau

înscriși în registre 32 de elevi, dar frecventau școala doar 5-6 elevi din pricină că oamenii din sat < nu sunt înduplecați> Deși în anul 1864 se dă o Lege a învățământului de către Al.Ion Cuza prin care învățământul devine bligatoriu și gratuit, școala progresează greu. Între anuii 1868-1875 școala a funcționat în casa lui moș Ciucă Ghionarul, dar murind proprietarul, moștenitorii acestuia și-au revendicat casa și școala s-a desființat din lipsă de local. În această perioadă a predat ca învățător nenea Dascălu, cum îi ziceau sătenii, adică Dumitru Bădăuță originar din Zâmbreasca care stătea în gazdă la Pârvulescu. După desființarea școlii care a durat un an, învățătorul s-a dus la casa lui, la zâmbreasca, lăsând învățământul baltă. Prin anul 1876 a venit ca învățător BadeaDumitrescu care a iernat la Oușor într-o casă dărăpănată și <sărmanul>, < nu știa nici bine carte> nici el. Cu toate acestea avem ca mărturii caietele de scris ale elevilor săi, care au o caligrafie foarte frumoasă ( a se vedea caietul de caligrafie al elevului Tache Dumitrescu din anul 1877, viitorul dascăl al școlii). Până în anul 1883 școala se făcea cam cu intermitență din lipsă de local. În acest an, subprefectul Zlotescu are inițiativa și dă Primăriei ordin să cumpere o casă particulară și s-o aranjeze pentru școală. Primăria a cumpărat o casă cu 240 de lei de la Radu Mărchidan, cârciumar, casă ce avea 9 m. lungime și 4,20 m. lățime și 2 metri înălțime, cu pereții din nuiele, lipiți cu lut și învelită cu paie. Casa era o cocioabă părăsită, nespoită cu var, în care ploua ca afară.

Î vățătorul Tache Dumitrescu în fața școlii cu elevii.

Prima învățătoare care funcționează în ea cu titlu provizoriu, neavând studii corespunzătoare, se numea Aristița Apostol, un nume predestinat, fiind plătită din fondul județului cu 60 de lei lunar până în 1889 și respectiv, cu 90 lei lunar până în anul 1891 Între 1891 și 1893 a funcționat tot ca învățător provizoriu Ion Tănăsescu, plătit tot de județ cu 90 de lei pe lună. Un capitol nou în viața școlii începe cu venirea în sat ca învățător a lui Tache Dumitrescu, primul învățător cu școala normală , fiu al satului, care s-a luptat ca un adevărat apostol pentru construirea unui local adecvat de școală pentru luminarea satului. Iată ce scria el Revizorului școlar de Teleorman în adresa nr.116/1914, iunie 29: M-am căznit în patru rânduri să construiesc local de școală mai corespunzător, dar, din lipsă de oameni de inițiativă și din cauza multor rău-voitori care, în loc de-a ajutora, au pus piedici, planurile mi-au fost zădărnicite și eu descurajat. Dați-mi local bun, dați-mi două posturi, dați-mi programă pe clase, dați-mi material didactic și copii pe toată ziua și vă asigur progresul!

Învățătorul Tache Dumitrescu la Conferința învățătorilor

Tache Dumitrescu este născut în anul 1859, septembrie 29, învață școala primară în sat și urmează Școala Normală a Societății pentru Învățătura poporului Român, cu rezultate foarte bune. În primul an de învățământ funcționează la școala Zlotești, următorii trei la școala Miroși, alți șase ani la școala Bucov, după care se transferă la școala Râca și-și desfășoară activitatea până la pensie, adică în anul 1920. În iulie 1887 se căsătorește cu Aristița Apostol și dă naștere la 7 copii: un băiat și șase fete. Bun gospodar, își construiește casa și acareturile gospodăriei cu mâna lui, își organizează curtea și grădina , punând pomi pe care, primul din sat , îi altoiește. Are o vastă bibliotecă cu cca. 100 de volume în care se găsește beletristică, cărți de albinărit, de popularizare a științei, de istorie și de pedagogie, colecția revistelor Albina Românească și Revista pentru învățătura

poporului român etc. Toți copiii lui au fost bine educați, au absolvit școli înalte și au ajuns oameni de nădejde ai patriei. La sfârșitul carierei, prin Ordinul nr. 127867/1920, după 45 de ani de carieră, Ministrul Școalelor <găsește ca o datorie să vă mulțumească pentru serviciile aduse învățământului, contribuind la iluminarea neamului. Când vine în Râca, găsește școala mizerabilă, atmosfera era nesuferită, așa că ne amenință a ne goni și puținii copii ce-i avem(Raport către Prefectură din 11.X. 1887). În alte rapoarte de pe datele de 10 și 11.ianuarie1887 anunță că școala este închisă din lipsă de lemne, având pereții brumați. Pe 10. VIII. 1905 cere primăriei să dea jos bălegarul care acopere școala și s-o învelească din nou, să refacă soba și ușa, mai rea ca la coșare. În clasă pica, catedra- o masă de scânduri- se mută dintr-un loc în altul din cauza picăturilor; om de serviciu era numai pe timpul iernii, copiii își aduceau singuri apă cu donița. Curățenia și focul le făceau copiii cu rândul, școala seamănă cu un grajd de gospodar sărac (Raport către Prefectură din 20.VI. 1916) Mobilierul era executat cu copiii și cuprindea trei bănci lungi de scândură, o masă, o tablă și un dulap. Ca material didactic în anul 1907 era un termometru, un metru liniar, un echer de lemn, trei măsuri de capacitate, patru corpuri geometrice de tinichea și un compas de lemn (Inventar pe anii 1907-1908). În anul 1907 școala avea un ulcior cu apă, două hărți ale județului Teleorman, o hartă ruptă a României, opt hărți ale continentelor, iar în biblioteca școlii, o carte (?) și anume Luptele străbunilor de L. Secășanu. După rapoarte nenumărate trimise Prefectului de Teleorman (nr. 2 și nr. 7 din 15 septembrie, 22 ș 28 din 2 octombrie, din 14 februarie 1912, 71 din 27 mai, 117 –i 122 din 21, respectiv 26 august 1912; 111 din 20 iulie, 112 din 30 august 1913), în anul 1915 se construiește, în sfârșit, un local de școală și visul mult așteptat al inimosului dascăl se împlinește. Locul pe care se construiește școala este cumpărat de Primărie de la Ion Pătrașcu și are 1288 m.

pătrați( plus 4 metri. 3 metri) fac 1290 de metri pătrați. Planul școlii este făcut de învățător personal și lucrarea se realizează pe cheltuiala comunei la ordinul Ministrului Școalelor. Localul este alcătuit din două clase mari, cancelarie și antreu.

Primul local de școală modern

Dar pentru moment, harnicul dascăl Tache Dumitrescu nu poate să beneficieze de noul local, căci pregătirile pentru Primul război Mondial afectează profund și învățământul din școală. Astfel între 15 noiembrie 1916 și 20 aprilie 1917, școala este închisă, iar învățătorul concentrat. După invazia armatelor germane, școala este pusă la dispoziția lor, servind ca grajdi de cai și dormitoare pentru soldață. Puținul mobilier s-a deteriorat, materialul didactic de asemenea, arhiva școlii, care fusese urcată în pod, a fost ruptă și deteriorată, păstrându-se întregi numai registrele matricole de după anul 1903, care rămăseseră încuiate în dulap. După Primul Război Mondial, în condițiile încheierii statului unitar român și formării României Mari, cursurile se vor relua cu un elan întreit. La început cu două posturi de

suplinitoare, apoi cu trei, școala se primenește, programele se înnoiesc, se tipăresc manuale noi și învățământul ia un nou avânt. După anul 1920 se vor mai închiria alte 2-3 săli de clasă în diferite case particulare, numărul de posturi se va mări, se va prelungi vârsta de școlarizare și învățământul se va așeza pe baze moderne, un rol central revenindu-i Ministrului Școalelor, Spiru Haret. Școala va fi încadrată cu învățători pregătiți în școli normale precum: Dumitru R. Ion, Nicolau Gheorghe (renumitul Lupu botezat de elevi pentru seriozitatea lui ), Bădescu Filofteia, Ionescu Vasilica, fiica lui Nicolau, Enache Sterian, Popescu Petre, Dumitrescu Nicolae, Ionescu Alexandru, Ionescu Mihalache Stere Ion și alții care vor da un nou suflu învățământului din această localitate. Al Doilea Război Mondial găsește școlile bine încadrate, dar, din păcate, acum iar se produc perturbări majore: învățătorii sunt mobilizați în război, cele șapte clase rămân libere, doar două învățătoare preiau toate clasele de la clasa întâi și până la a șaptea. Cursurile se țin în condiții foarte grele în acești ani, frecvența este foarte slabă, majoritatea copiilor , în lipsa taților, munceau cu mamele și cu frații lor pe câmp la arat, semănat, săpat și secerat. Puțini elevi mai reușesc să mai termine șapre clase. După terminarea războiului situația învățământului în comuna noastră se schimbă dramatic. Venind comuniștii la putere, lovesc prima dată în școală ca instituție. După Reforma învățământului din anul 1948, școala decade, rămânând doar patru clase primare. Câțiva elevi dornici de învățătură care au avut posibilități materiale, s-au înscris la școlile din comunele Miroși și Izvorul de Sus sau au plecat la București și Roșiorii de Vede. În anul școlar 1949-1950 se reiau cursurile gimnaziale la școala din Bucov, iar după doiani,mutându-se la școala Râca. Reforma învățămnântului schimbă programele și manualele școlare, politizându-le după sistemul sovietic, având în centrul atenției educația materialist științifică despre lume și viață și lupta de clasă.

Și în satul Bucov la începuturi învățământul s-a făcut tot în biserică . Unul din copiii lui Popa Pistol și anume Marin Ion Pistol, după ce a trecut prin cele patru forme, bucoavnă, ceaslov, psaltire și catehism, a ajuns preot în sat. Date despre începuturile școlii nu există. În anul 1958 școala Bucov a fost mistuită de flăcări, arzând tot materialul didactic și arhiva. . Învățătorul Petre Popescu, pe atunci directorul școlii, a reconstruit-o din temelii cu ajutorul sătenilor și al Inspectoratului școlar raional Costești, al cărui inspector era Nicolae Apostolache. În anul 1885 era învățător la în sat Nicolae Ion, care a funcționat în diferite clădiri închiriate de săteni sau de Primăria Bucov. În anul 1912 s-a construit școala nouă, cu două clase, similară celei din Râca, cu două săli, cancelarie și antreu. Sătenii o numeau Școala Mare deoarece aici veneau toți elevii din comună care terminau patru clase și se înscriau în clasa a-Va, școală cu tradiție în care au funcționat învățători ca Alexandru Ionescu, Nicolau Gheorghe, Bădescu Filofteia, Sterian Enache, Crivăț Marcela, Crivăț Anghel, Ionescu Mihalache, etc. Prin anul 1968 școala s-a închis din lipsă de copii.

Învățătorul Nicolau Gheorghe.

Elevii școlii Bucov în anul 1923

Școala din satul Purcărești s-a deschis într-un local cumpărat de la locuitorul Ionescu Păun în anul școlar 1934-1935. Învățătorul Ionescu Mihalache, proaspăt învățător repartizat în sat, a construit în anii 1936-1937 un local de școală din paiantă cu materiale donate de săteni pe terenul rezervat de la reforma din 1864 pentru pătule de rezervă.Localul avea o singură sală de clasă, un antreu și o cancelarie. În anul 2000 s-a închis din lipsă de copii, iar în anul 2006 a fost dărâmată de Primăria comunală, rămânând locul viran.

Expoziție

Învățătorii Enache Sterian și Georgeta Sterian cu elevii în fața școlii.

Și în satul Betegi (Adunați) se înființează o școală în anul 1931 numai cu cele patru clase, fiind învățător Enache Sterian, Bădescu Marin și Cojocaru Victor și Stănculescu Dumitru. Școala a funcționat până în anul 1980, rămânând apoi local pentru grădiniță. În sarul Râca-Nouă localul de școală s-a construit cam tot în același timp, sub conducerea Învățătorului Popescu Petre, care era director. Localul a funcționat cu patru, trei, apoi două posturi, având ca învățători pe Trâncan Lucreția, Dumitrescu Florica, Popescu Petre și Popescu Ilie. Din anul școlar 1999-2000 localul a rămas doar pentru grădiniță din lipsă de copii.

Localul de școală de la Râca-Nouă.

Localul de școală nou din Râca-Veche a fost construit în anii 1958-1959 sub directa îndrumare a secretarului de Primărie Trâncan Alexandru, cu contribuția bănească a sătenilor și cu sprijinul Secției de Învățământ a raionului Costești, inspector școlar Nicolae Apostolache. Școala a fost proiectată cu patru săli de clasă, o cancelarie, o cameră pentru material didactic și un coridor pe mijloc. S. Clasă

Clasă

Coridor Clasă

Clasă

N. În anul 2000 școala a intrat în renovare cu bani de la Inspectoratul școlar Argeș. S-a mărit numărul de clase de la patru la șase clase, ceva mai mici, și s-au mai creat două sălișe în intervalul cancelariei și camerei de material didactic: S. Clasă

Clasă

Coridor Clasă

Clasă

N. De asemenea în anul 1978 la localul vechi s-a mai adăugat o sală de gimnastică cu materiale rămase din renovarea acelei școli.

Noul local de școală așa cum arăta înainte de renovare.

IV. ELEVII

Învățământul pe lângă biserică se făcea sporadic și era urmat numai de către fiii de preoți, negustori și târgoveți, rar fiu de țăran care călca tinda bisericii să învețe carte. Cea dintâi lege mai serioasă care se ocupă de învățământul primar-Regulamentul Organic- prescria pentru Muntenia în secțiunea a-IV-a, cap.8, art.26, înființarea de școli începătoare pentru ambele sexe prin toate capitalele de județ. Câțiva ani mai târziu s-a pus problema înființării de școli și la sate. În anul 1863 funcționau în Valahia 1867 de școli primare, printre care se regăsea și școala Râca. Prima lege organică a învățământului, Legea Instrucțiunii publice din 1864 a găsit la aplicarea ei cca. 2665 de școli primare sătești cu

câte un învățător. Constituția din anul 1866 stabilea pentru prima dată gratuitatea și obligativitatea învățământului primar. În anul 1877, în timpul Războiului de Independență numărul școlilor sătești scade, rămânând la 1900 de posturi de învățători. Titu Maiorescu, ca Ministru al Învățământului, încearcă reformarea Legii din 1864, iar Sturza și Spiru Haret prezintă Parlamentului în 1886 un proiect de lege care cerea reorganizarea întregului învățământ. Tache Ionescu preia acest proiect și încearcă să-l aplice. Obligativitatea se aplica astfel: mai întâi pentru copiii de români care au fost înscriși de bună voie în registrul școlar, apoi pentru copiii mai mari ai părinților cu mai mulți copii de vârstă școlară; dintre copiii mai mari se preferau copiii sătenilor cu dare de mână. Și toate aceste fapte după 31 de ani de la votarea obligativității legii! În primii 21 de ani de când există arhivă (1884-1905) situația populației școlare s-a prezentat la școala Râca, după cum urmează, conform tabelului de mai jos, preluat din arhiva școlii din anul 1906, întocmit de învățătorul Tache Dumitrescu: Anul Total Numărul elevilor Nr.copiilor copii școla rămași neînscriși r Total Total B. F. Absolenț B. F.

1884 /85 1885 /86 1886 /87 1887 /88

Nr. 45

% 47

Fără date

Nr. 51

% 53

Fără date

4 5 3 8 3 5 3 8

6 8 14 12

1888 /89 1889 /90 1890 /91 1891 /92 1892 /93 1893 /94 1994 /95 1895 /96 1896 /97 1897 /98 1898 /99 1899 /900 1900 /901 1901 /902 1902 /903 1903 /904 1904 /905 1905 /906

Fără date

Fărădate

112 36

151 35

116 77

165 39

126 76

155 43

112 72

176 51

125 71

218 51

167 77

208 64

Fărădate

144 69

192 59

Fărădate

133 69

188 59

129 69

299 92

15 12

137 60

264 125 47

107 18 13

139 53

148 ?

77 12

3 5 3 6 3 1 3 5 3 2 4 8 6 3 7 7 6 3 7 6 8 3 9 2 8 3 7 5 8 1 6 7 ?

1 1

21 1 2 28 53 46 49 49 84 52 50 54 56 72 ?

Privind acest tabel din perioada 1884-1905 ne dăm seama că numărul absolvenților este infim față de numărul înscrișilor în registrele de evidență. Dintre elevii înscriși în cataloage, dacă veneau la școală 10% din ei. De asemenea observăm că un număr foarte mare dintre ei rămâneau în afara școlii. Trebuie să amintim că suntem în preajma răscoalelor țărănești din 1907 când țăranii trăiau foarte rău, muncind pe moșiile boierești, făr a beneficia prea mult de munca lor. La o simplă comparație a numărului copiilor de vârstă școlară cu numărul copiilor înscriși și cu acela al absolvenților, putem trage concluzia că un număr din ce în ce mai mare de copii era lăsat în afara școlii. Toate legile enunțate cuprindeau obligativitatea învățământului pentru toți fiii României, dar ele nu s-au aplicat din varii motive: lipsa mijloacelor materiale, lipsa localurilor de școli, ignoranța claselor bogate și chiar a țăranilor care nu vedeau în școală un produs material. Numărul redus de absolvenți pe care școala îl dădea anual arată clar cât de iluzoriu era de aplicat acest principiu. Copiii veneau mai des la școală în lunile de iarnă iar toamna și primăvare lipseau, deși erau amenințați cu amenzi usturătoare. Procesele- verbale de inspecții semnalează și ele o frecvență foarte slabă: pe 31 noiembrie1891 este un singur copil în clasă din cei 31 de elevi înecriși, iar pe 17 mai 1892, în trei clase erau prezenți doar 11 elevi. Absențele repetate ale elevilor fac obiectul multor plângeri ale învățătorului către stăpânire( ex. Pe 11 octombrie 1887) și numai o execuție cu călărașii( soldați călări) poate să-i aducă pe copii la școală. Câteodată se implică și Primăria prin vătășeii satului , aducând copiii cu forța la școală sau cu executarea amenzilor școlare ( se plătea 20 de bani pe o absență). Deși numărul absențelor era mare, amenzile școlare, din mila dascălilor, nu depășțau 30 de lei pe an.

IV. ȘCOALA ÎNTRE 1907 ȘI 1918 Răscoalele țărănești din anul 1907 au fost un semnal de alarmă pentru stăpânire. Deși la noi în sat n-am avut un moșier pe care să se răzbune țăranii, ecoul lor s-a transmis și sătenilor din comuna noastră. Printr-o circulară din 19 martie 1907 trimisă învățătorului Tache Dumitrescu se cere să explice cum s-au manifestat sătenii, care-i starea lor și ce evenimente deosebite s-au petrecut în sat. Răspunsul dascălului este notat chiar pe versoul adresei: < sătenii deși pașnici de felul lor, stăteau strânși pe șosea gata de a da semnalul. Scopul era mai mult gonirea străinilor și jaful. Învățătorul, preotul, primarul și notarul au închis cârciuma și am dat sfat sătenilor, arătându-le calea rătăcită, arătând relele ce au să curgă. Cursurile nu s-au suspendat dar învățătorul a fost suplinit la școală în acea zi. Ca măsuri de siguranță, învățătorul propune < să se mai pună frâu asupra maniei de concurență a arendașilor asupra moșiei> Semnificativă este și nota telefonică a Revizoratului din 10 martie 1907: <asigurați pe săteni că Înaltul Guvern au luat măsuri a le da dreptate dacă au vreo dorință; sfătuiți pe săteni să ceară dreptatea prin petițiuni și vor fi satisfăcuți> Pe 25 marte 1907 cu adresa nr. 40, învățătorul infirmează iar stăpânirea: <Sătenii din această comună, deși cam pașnici de felul lor, dar inițiați (?)de răscoalele și dezastrele ce s-au făcut în satele vecine: Gumești, Tătărăști, Surdulești și Miroși străteau strânși pe șosea, cei mai rebeli gata de a da semnalul de atac. Scopul era mai mult gonirea străinilor și jaful. Subsemnatul, văzând situația grea, m-m-am pus în înțelegere cu preotul, primarul și notarul, am închis cârciumile și cu multă insistență atât cu sfatul (?), arătândule calea rătăcită pe care i-a îndreptat oarecare descreierați, cât și cu amenințatul, arătându-le relele ce au să decurgă din nesocotința lor, am putut a-i înfrâna două zile consecutive și o noapte. Acum îmi mulțumesc toți după ce s-au trezit>. Ca propunere pentru stingerea răscoalei,

învățătorul propunr: <Să se facă mai mult sacrificiu pentru dezvoltarea minții și inimii poporului incult, în special asupra minții multor pretinși culți, dar care în nesocotința lor, se fac foale de a sufla în tăciunele aproape stins, să se mai pună frâu asupra maniei de concurență a arendașilor asupra moșiilor. Să se amendeze cel ce se va întâlni beat, beția fiind izvorul tuturor relelor. Luptele politice să fie mai politicoase (sic!) și numai cu scop naționalist și patriotic decât de partid și de parte personală.> (Dosar intrare-ieșire al Școlii din anul 1906-1907) Imediat după aceste evenimente ,Guvernul ia măsuri ca să se îmbunătățească soarta învățământului. Începe construirea de localuri de școală sătești și creează condiții mai bune atât elevilor cât și dascălilor prin ajutoare bănești, material didactic, mobilier școlar și salarii asigurate de stat. Iată un tabel care arată că lucrurile încep să se miște; cifrele absolvenților se măresc, copiii vin la școală în număr mai mare și cu mai multă dragoste. Sărăcia rămâne însă în continuare principala cauzî care-i reține pe părinți să-și trimită copii la șcală. Anul școlar 1906/1907 12 Anul școlar 1907/1908 11 Anul școlar 1908/1909 Fără date Anul școlar 1909/1910 Fără date Anul școlar 1910/1911 Fără date Anul școlar 1911/1912 11 Anul școlar 1912/1913 14 Anul școlar 1913/1914 18 Anul școlar 1914/1815 20 Anul școlar 1915/1916 20 Anul școlar 1916/1917 Fără date Anul școlar 1917/1918 22 Trebuie să reamintim că în această perioadă, tot tulbure pentru țară, au loc două mari evenimente cu repercusiuni asupra locuitorilor: Războaiele Balcanice și

începerea Primului Război Mondial. Mulți țărani sunt mobilizați,la fel și dascălii care erau ofițeri în rezervă. În noaptea de 14 spre 15 august 1916, când armata română a început ofensiva, din localitatea noastră se găseau mobilizați peste o sută de soldați care au plecat, la sunetele trâmbițelor și al bătăilor de clopot la arme, lăsându-și acasă neveste, părinți, copii, frați și surori. Aproape un sfwert din cei plecați au căzut pe câmpurile de luptă la Dragoslavele, Mateiaș sau în tranșeele din Moldova. Inimosul dascăl Tache Dumitrescu lasă școala încuiată și pleacă pe front. Școala rămâne pe mâna suplinitoarelor cu câteva clase care se descurcă greu cu copiii. După rechizițiile masive care sau făcut de armata română pentru a ajuta frontul, nemții aproape au sărăcit satul, luând de la săteni tot ce găseau: animale (porci, vaci, oi, capre), păsări (găini, rațe), fân, cereale pentru cai, îmbrăcăminte, pături, fasole, ceapă, usturoi, brânză etc. Între datele 15 noiembrie 1916 și 20 aprilie 1917 școala este închisă și, după invazia armatelor germane, școala a rămas la dispoziția lor, servind ca grajdi pentru cai și dormitor pentru soldați. Acum s-a distrus o mare parte din arhiva pe care învățătorul o urcase în podul școlii și puținul mobilier pe care-l confecționase cu mâna lui. A rămas neatins un dulap încuiat cu arhiva de după 1894, la care nemții n-au avut acces. Terminarea războiului găsește țara secătuită, satul a rămas pustiit și bântuit de boli precum tifosul, pojarul, râia, păduchii. V.

ȘCOALA ÎNTRE ANII 1918- 1948

Făurirea Marii Uniri de la 1 Decemnrie 1918 a însemnat un nou imbold pentru țară. A început să se dezvolte industria, agricultura s-a diversificat, cultura și știința au luat un nou avânt. După ieșirea din criza economică prin care trecuse țara, producția industrială și agricolă a înregistrat o continuă creștere. După 1918 școala

românească este reglementată unitar pe întreaga țară prin noile legi de organizare din anii 1924-1928. În perioada dintre cele două războaie mondiale a crescut rețeaua școlilor de toate gradele. Acum încep să se înființeze noi școli, școli de meserii, facultăți, etc. În comuna noastră se înființează școli cu clasele I-IV în toate satele, se construiesc noi localuri de școală, școlile sunt încadrate cu cadre calificate, efectivele de elevi încep să crească, se formează clase paralele, copii frecventează școala cu regularitate. În anul 1935 se înființează școala de la Băjenești,iar în 1936 se construiește și localul de școală. În satul Betegi în anul 1931 se înființează un post de învățător care preda la patru clase primare. Școla RâcaNouă avea patru posturi de învățător, școala Bucov sau școala Mare, cum o numeau sătenii, avea șapte clase, un număr mare de copii, fiind încadrată cu cadre calificate precum Alexandru Ionescu, Bădescu Filofteia, Nicolau Gheorghe, Stere Ion. După anul 1918 la școala Râca-Veche efectivele școlare încep să crească. Iată , spre exemplificare, un tabel cu efectivele de elevi și situația lor școlară: Ani școlari 1918/1919 1919/1920 1932/1933 1936/1937 1939/1940 1940/1941 1946/1947 1947/1948

Elevi înscriși Elevi frecvenți 165 120 245 210 211 113 220 140 200 192 201 150 200 152 193 152

Promovați 106 200 102 115 140 134 120 130

Între anii 1921-1924 a funcționat și o școală de fete condusă de învățătoarea Maria Chirițescu; cursurile se țineau într-o casă închiriată. La această școală erau înscrise

60 de fete, dar media celor ce o frecventau zilnic nu depășea 27-40 de eleve. Se învățau aceleași obiecte de studiu ca la școala de băieți, dar, în fiecarezi, se făceau și lucrări manule specifice fetelor precum: croitorie, cusături naționale, împletituri, etc. VI. ȘCOALA ÎNTRE ANII 1948-1989 După declanșarea celui de al Doilea Război Mondial de către Germania hitleristă, situația României s-a înrăutățit profund. Economia țării a fost pusă pe picior de război, țara este sfârtecată în două de către Dictatul de la Viena, impus de Germania și Italia (30 august 1940), dând Ungariei hortiste partea de nord a Transilvaniei. La 7 septembrie 1940 Cadrilaterul intră în stăpânirea Bulgariei, iar la 26 ianuarie 1940, sub amenințarea Moscovei, Basarabia și nordul Bucovinei sunt cedate fostului stat URSS. La 6 septembrie 1940 Regele Carol al doilea abdică, în favoarea fiului său, Mihai întâi, aducând la putere pe generalul Ion Antonescu care instituie dictatura militară. Cu țara sfârtecată, generalul Ion Antonescu hotărăște ca la 22 septembrie 1941 să se alăture axei și să intre în război împotriva URSS pentru recuperarea teritoriilor pierdute. În anii războiului, economia țării este ruinată, Marile pagube materiale dintre anii 19401944 echivalează cu economia țării pe 12 ani. Războiul s-a terminat tragic pentru România, fiind pusă în situația să plătească despăgubiri de război URSS timp de 20 de ani. Practic toată economia noastră (agricultura, industria, bogățiile subsolului) a fost pusă la dispoziția rușilor. În aceste condiții școala românească a făcut un mare recul spre înapoi. Deși s-au luat câteva măsuri populiste pentru lichidarea analfabetismului care cuprinsese 40% din populația țării, școala intrase în degringoladă. Reforma învățământului din 1948 a jucat un rol hotărâtor în transformarea școlii într-un vechicol de

propagandă comunistă al noului regim, instaurat odată cu intrarea tancurilor sovietice pe teritoriul țării. Marii oameni politici, profesorii universitari, ziariști de prestigiu, scriitori, profesori de liceu sau de gimnaziu, sub pretextul simpatizării cu regimul trecut , au înfundat pușcăriile comuniste, plătind nevinovăția lor cu ani grei de temniță. Multe cadre didactice au fost scoase din învățământ și înlocuite cu politruci care habar n-aveau de școală. La noi învățătorii Stere Petre și Stere Ioana au fost scoși din învățământ pe motive politice și n-au mai fost reîncadrați niciodată. În comuna noastră au fost desființate cele șapte clase gimnaziale, școala rămânând doar cu patru clase primare. Sau format centre de comune cu clasele a-Va-aVII-a la Izvorul de Sus și Miroși, unde puteau să-și continuie studiile și elevii din comuna noastră. Majoritatea elevilor au rămas însă descumpăniți, neavând posibilitatea să-și urmeze cursurile în alte localități sau la oraș. Câțiva copii, ai căror părinți au avut un pic de bază materială și au fost conștienți de importanța învățăturii, au urmat clasele gimnaziale la Izvorul de Sus, Miroși, Roșiorii de Vede și București, ajungând să-și termine studiile cu mari greutăți. Dintre ei cca 7 elevi s-au înscris la Școala pedagogică de învățători din Câmpulung, ajutați fiind de directorul școlii pedagogice, Ilie Stănculescu, alți 2 au urmat școala sanitară din București, câțiva liceul teoretic din Roșiori și Pitești. În anuul școlar 1949-1950 se reînființează ciclul al-IIlea cu clasa a -V-a la Școala Bucov, urmând în anii următori cu clasele aVI-a și a-VII-a. În anul școlar 1954-1955 ciclul gimnazial se mută la școala Râca, având mai mult spațiu și cadre didactice. Deși reforma învățământului din 1948 prevedea că învățământul era obligatoriu, în primii patru ani, adică 1948-1951, ciclul gimnazial nu a fost obligatoriu. Începând cu anul școlar 1951-1952 școala generală, ciclul gimnazial, s-a generalizat cuprinzând toți copiii din comună. Pe lângă cele două clase din școala veche s-au mai închiriat alte două săli în case particulare, una la Mocăneasca și alta

la Nicu Dumitrescu, durând astfel până la construirea noului local de școală în anul 1958-1959. După această dată toți elevii din ciclul gimnazial sunt mutați în localul nou, iar în cel vechi rămânând numai clasele I-IV, cu două clase de dimineață și două după masă. După reforma din 1948, obligativitatea învățământului devine literă de lege, copiii fiind școlarizați în proporție de 98%. După anul 1967, când Ceaușescu a interzis avorturile, numărul de copii aproape sa dublat, clasele V-VIII au devenit paralele, preluând și copiii de la școlile de 4 ani Râca-Nouă, Bucov, Adunați și Purcărești, care trimiteau copii în clasa a-V-a. Numărul de elevi într-o clasă nu depășea 30 de elevi Fiecare clasă avea un diriginte la clasele V-VIII și un învățător la clasale I-IV. Iată un tabel cu câțiva ani școlari, numărul de clase, și numărul de elevi: Ani școlari 1957-1958 1962/1963 1963/1964 1964/1965 1966/1967

Numărul de clase

Numărul de elevi

7 10 10 10 10

191 230 241 270 263

Trebuie să recunoștem că după reforma învățământului din 1948 statul comunist a pus școala pe baze noi.

Absolvenții clasei a VII-a din anul 1965-1966 De la dreapta la stânga: Enache Sterian, Sterian Georgeta,Dragomir Ioana, Boboc Iana, Cojocaru Marcela,Bibliotecara comunei și Ionescu Ion .

În centrul atenției a stat educația comunistă a tinerei generații, formarea așa-zisului om nou care trebuia să răspundă cerințelor vremii. Școala s-a despărțit de biserică, s-a desființat religia ca obiect de studiu, tot învățământul a căpătat un aspect laic și democratic, acesibil tuturor, bazat pe învățătura marxist-leninistă despre lume și viață. Structura socială a satului s-a schimbat, în anul 1959 a luat ființă gospodăria colectivă <Drumul lui Lenin>, pământul țăranilor și uneltele au fost trecute în proprietate colectivă și oamenii au început să muncească, mai pe nimic, la stat. În aceste condiții, statul, avându-i în mână , a putut să desfășoare o intensă propagandă comunistă în rândul oamenilor. S-a înființat organizația pionierilor , după model sovietic, în anul 1948, organizație care a jucat un mare rol în educarea <materialist-științifică despre lume și viață>a tinerei generații. Manualele s-au politizat, scoțând din conținutul lor tot ce ținea de concepția idealistă a formării Universului, s-a introdus concepția evoluționismului despre lume și viață, punându-l la loc de cinste pa Darvin (Bazele

darvinismului), limbile străine s-au scos din planurile de învățământ, rămânând numai limba rusă care s-a introdus din clasa a-IV-a până În clasa a VIII-a. Cadrele didactice au fost obligate să învețe limba rusă, prin cursuri speciale, și să participe la învățământul ideologic, unde se preda socialismul științific și politica partidului comunist.

Absolvenții clasei a-VII-B, anul școlar 1968-1969. De la stânga la dreapta:Popescu Ecaterina, Popescu Stela,Stănculescu Iana, Ionescu Aurelia, Ionescu Ion, director,Cojocaru Victor, Penescu Atanasie, Barbu Ion, președintele CAP, Popa Ion, activist de partid.

Trebuie să recunoaștem că acest sistem de învățământ a adus și lucruri bune pentru elevi: obligativitatea a devenit literă de lege, manualele școlare au fost date gratuit elevilor, s-a creat un sistem de burse pentru elevii cu o stare materială proastă. Dacă până acum predau la clasele V-VIII învățători, pe parcurs au început să vină în școală și cadre cu pregătire superioară. În anul școlar 1954-1955 a fost repartizată profesoare Kordella Georgeta care a terminat facultatea de filologie, 5 ani, apoi în anul școlar 1960-1961 profesoara Durle Eftimia care a terminat facultatea de filozofie, au urmat apoi alte cadre cu studii superioare cum sunt Ionescu Ion, profesor de limba română, Ionescu Aurelia, profesoară

de limba română-franceză, Tronac Viorica, profesoară de biologie,Depărățeanu Petra, profesoară de matematică, etc.

Absolvenții clasei a-VIII-a, anul școlar 1968-1969. De la stânga la dreapta: Crivăț Anghel,Sterian Enache, Sterian Georgeta,Popescu Stela, Crivăț Maria, Ionesci Ion, director, Ionescu Aurelia,Dragomir Ioana, Adamescu Maria, Bibliotecara comunei,Marin Marcela și Penescu Atanasie.

Promoția clasei aVII-a, anul școlar 1962-1963. De la dreapta la stânga: Ilie Gheorghe, Ilie Neacșa, bibliotecar,Matei Stela,Stănculescu Maria,Popescu Stela, Cojocaru Victor, Alecu Aurelia, Penescu Ecaterina, Penescu Atanasie, Crivăț Anghel, Enache Sterian.

După generația interbelică de învățători care au ieșit la pensie, a venit în școlile din Râca o nouă generație de dascăli- învățători și profesori- care le-a luat locul celor bătrâni, precum: Cojocaru Victor, Stănculescu Maria, Stănculescu Dumitru, Bădescu Marin, Popescu Stela, Popescu Ilie, Ionescu Ion, Ionescu Aurelia, Popescu Ecaterina, Cojocaru Marcela, Penescu Irina, aproape toți fii ai satului, care au dat un nou suflu învățământului din școlile noastre. Din păcate, după reforma învățământului s-a intodus practica agricolă, care în perioada 1960-1989 a fost un adevărat calvar pentru copii, căci erau singurii care mai strângeau recoltele de pe câmp până aproape de 15 noiembrie, dată după care intrau la clasă.

Absolvenții clasei a-VIII-a, anul școlar 1970-1971. De la dreapta spre stânga: Șovan Gheorghe, Dinu Amalia, Tronac Viorica, Ionescu Ion, director, Ionescu Aurelia, Adamescu Maria, Adamescu Ion.

VII. ȘCOLA ÎNTRE ANII 1989 ȘI PREZENT Revoluția din 22 decembrie 1989 a făcut o cotitură radicală în mersul societății românești. În contextul prefacerilor europene, România rămăsese ultima țară în care regimul comunist nu se schimbase, fiind întruchipat de figura devenită emblematică a dictatorului comunist, Nicolae Ceaușescu. Scârbită de traiul insuportabil pe care-l ducea, populația a răsturnat regimul comunist prin mijloace violente. Din păcate comunismul rezidual, concepții rămase din vechea orânduire socialistă au continual și continuă și astăzi să macine societatea noastră. Deși s-au creat partide politice, s-a proclamat o nouă constituție, democrația încă nu s-a instalat pe deplin. La cârma țării s-au instalat a doua și a treia garnitură a comuniștilor, împrăștiați prin toate partidele, elemente ale securității, infiltrate prin posturile de conducere, și au continuat să conducă țara discreționar, îmbogățindu-se prin trecerea bunurilor materiale din proprietatea socialistă în cea privată.

Din păcate școala noastră, ca întreaga școala românească, a avut de suferit mult: fondurile alocate au fost insuficiente, manualele și programele n-au fost pregătite să răspundă noilor cerințe ale învățământului, obligativitatea învățământului s-a diminuat, criza cadrelor didactice, prin liberalizarea transferurilor de la o școală la alta, s-a adâncit. Prima schimbare semnificativă care s-a făcut în primele zile de după revoluție a fost schimbare portretului lui Nicolae Ceaușescu cu o icoană a școlii pe care învățătoarea Ionescu Vasilica o luase acasă și o păstrase cu sfințenie, așteptând aceste timpuri. Liberalizarea avorturilor a făcut ca numărul de elevi să scadă dramatic de la un an la altul, noua democrație înțeleasă prost atât de cetățeni cât și de elevi, mijloacele audio-vizuale în goana lor după lucruri facile, au făcut ca rezultatele la învățătură să devină mediocre. Profesorii au fost plătiți din ce în ce mai prost și n-au mai fost interesați să depună o muncă susținută pentru obținerea de rezultate bune. Cauzele care au dus la aceste fapte au fost multe: elevii au fost atrași de lucrurile facile ale mijloacelor masmedia, relația profesor-elev s-a deteriorat și au lăsat învățătura pe planul al doilea, deziteresul părinților pentru educarea propriilor fii s-a diminuat, văzând că elevii nu mai au nicio perspectivă de viitor. Mai întâi s-au desființat școlile de 4 ani de pe raza comunei deoarece aveau efective de elevi foarte mici, de ccc 3-4 sau 5 elevi, și au trecut la școala Râca-Veche. Aici s-au format patru posturi de învățător la clasele I-IV și ccc.7 catedre în care au fost încadrate cadre calificate, unele cu o vechime considerabilă, altele tinere, venite de pe băncile facultăților. S-au introdus ca limbi moderne franceza și engleza. Religia a căpătat un loc de frunte în planul de învățământ, programele și manualele s-au dezideologizat. Sa încercat și într-o mare măsură s-a reușit ca învățământul românesc să înnoade tradițiile pe care le-a avut până la venirea comunismului, s-au desființat organizațiile politice

ale copiilor (pionerii și șoimii patriei), învățământul a fost despărțit de politică. În perioada acestor ani învățământul din Râca a fost și este condus de un profesor destoinic cu facultatea de matematică, Dinu Marin. Sub conducerea lui s-a renovat școala, s-a introdus apă curentă, s-au renovat grupurile sanitare, a fost înzestrată cu calculatoare și cu un microbuz pentru transportul copiilor la și de la școală. De asemenea s-au primit cărți la biblioteca școlară în valoare de câteva sute de euro. Elevii din clasele I-IV și preșcolarii primesc un supliment alimentar zilnic, așa-numitul <cornul și laptele>, pe care-l servesc în recreația mare. Școala este încadrată cu cadre tinere, atât profesorii cât și învățătorii sunt calificați și cu dragoste de muncă. Având în vedere că nu toți sunt din localitate, Consiliul comunal a hotărât să le deconteze transportul la și de la domiciliul lor la Râca. VIII. ÎNVĂȚĂMÂNTUL COMPLEMENTAR Legea învățământului din anul 1896 a ministrului P.Poni prevedea înființarea în mediul rural a școlilor de adulți, dovadă a faptului că neștiința de carte începe să fie resimțită tot mai mult în activitatea oamenilor. Școala complementară sau școala de adulți s-a înființat în comuna Râca în anul 1902 de către învățătorul Tache Dumitrescu. Cursurile însă se țineau neoficial încă din 1897/1898, de când se dăduse legea. Mai întâi s-a făcut un recensământ al neștiutorilor de carte și apoi s-au început înscrierile. Normal se înscriau toți copiii de la 14 ani în sus care nu erau cuprinși în învățământul școlar. Cursurile se țineau de trei ori pe săptămână între orele 16-18 și se preda citirea, scrierea și aritmetica. Numărul adulților care frecventau școala era între 10 și 40 de adulți pe fiecare an, număr ce creștea cu venirea iernii când oamenii terminau cu treburile gospodărești și descreștea cu venirea primăverii. Uneori autoritățile locale apreau aceste cursuri pe motivul că

cei ce o frecventau <se dedeau la nerozii>. Iată câteva date despre învățământul complementar: Anul școlar 1897/1898 1898/1899 1903/1904 1904/1905 1905/1906 1907/1908 1912/1913 1914/1915 1915/1916 1919/1920 1924/1925 1925/1926

Elevi recenzați 33 51 125 70 85 Nu s-a dsfăș Toți copii 85 80 61 101 92

Elevi înscriși șifrecvenți 33 51 25 18 20 urat din lipsă de la 14 ani ? ? 61 56 ?

Elevi promovați 33 ? 25 18 18 debuget în sus? ? ? ? ? ?

Din acest tabel putem trage concluzia că puțini adulți se țineau de treabă până la sfârșitul ciclului de învățământ. Era însă o formă de a diminua numărul analfabeților care devenise îngrijorător de mare. Învățământul se făcea tot pe clase conduse de învățători. Pe măsură ce învățământul obligatoriu de 7 clase devenea obligatoriu, numărul celor de la școala de adulți se diminua. În timpul celui de al Doilea Război Mondial s-a desființat, majoritatea tinerilor , pregătindi-se la premilitară și plecând în război. După 23 august 1944 s-a constatat că exista un număr destul de mare de analfabeți (cca.30%) și Ministerul Învățământului a dat ordin să se înființeze pe lângă fiecare școală cursuri serale de alfabetizare. De data aceasta aceste cursuri erau predate de învățători gratuit. Satele se împărțiseră pe circumscripții școlare și fiecare învățător răspundea de o circumscripție, trebuind să mobilizeze adulții la școală sau să se deplaseze la domiciliul lor să-i învețe

carte. Munca a decurs foarte greu, bătrânii erau bolnavi, nu mai vedeau bine să scrie și să citească și nici nu la mai ardea de învățătură. Munca de alfabetizare a fost mai mult un moft al regimului pentru a se lăuda că s-a desființat neștiința de carte în țara noastră. IX. CONȚINUTUL ȘI

ORGANIZAREA

ÎNVĂȚĂMÂNTLUI Începuturile învățământului românesc, s-au făcut în biserică în limba slavonă și învățarea era, după cum spunea și Creangă, un <curat meșteșug de tâmpenie> Ca metodă de bază era buchiseala și se învăța bucoavna, ceaslovul și psaltirea. Cei ce treceau prin aceste forme deveneau citeți la biserică. Domnitorul Coastantin Mavrocordat poruncește să se înființeze școli pentru cler <și a dat de știre tuturor mazililor din toată țara ca să-și aducă copii la învățătură> <...să fie pe lângă Mitropolie episcopi și prin toate mânăstirile dascăli și copii la învățătură. Și mitropolitul și episcopii în eparhiile lor să așeze pe la sate mari preoți de ispravă să învețe copiii> Gheorghe Lazăr, întemeietorul școlii în Muntenia, în < Manifestul lui Lazăr la deschiderea Academiei cu științe la anul 1818> arată că: A.Cei mai slăbănogi sau de tot nedeprinși se vor orândui mai întâi la alți dascăli mai jos unde se vor învăța: a.Cunoașterea slovelor și slovenirea cuviincioasă; b.Cunoașterea numerelor și întrebuințarea lor; c.Cetirea desăvârșită; d.Scrierea cu ortografia și de mai multe feluri; e.Catehismul și istoria vivilicească, testamentul vechiu și nou;

f. Gramatica și aritmetica, în câteva și alte științe mai mici, folositoare pruncilor. B.După aceasta vor trece la altă tagmă de învățături unde vor avea de a asculta: a.Gramatica desăvârșit cu sintaxa dimpreună; b. Poetica, cu mitologie și geografiea globului pământului; c.Retorica și istoria neamului, cu a patriei dimpreună și alte științe ce sunt de trebuință spre înțelesul acestora. C. Cei mai în vârstă și deprinși la aceste toate vor avea de auzit: a.Aritmetica cu toate părțile ei; b. Geografia de toată fața pământului, așișdelea cu toate părțile ei; c. Geometria teoreticească, trigonometria, algebra,și altele; d.Geidezia sau ingineria câmpului cu economia și arhitectura. D. Mai având apoi volnicie de la mai marii efori, boieri, vom trece și la celelalte mai nalte tagme filozoficești..., așișdelea la tagmele juridicești sau nomica, care cum vor urma. Urmașii lui Gh. Lazăr continuă să îmbunătățească conținutul și organizarea învățământului. Astfel Eliade Rădulescu și Teodor Paladi introduc pentru prima dată metoda lancasteriană, imprimând pe tabele pe pereți cărți școlare. Ion Maiorescu(1811-1864) dezvoltă o activitate uriașă pentru înființarea și organizarea școlilor de toate categoriile. Proiectează cele dintâi școli normale pentru pregătirea învățătorilor. El arată că <Scopul școlilor primare e de a da întregii mase a poporului acele elemente de științe fără de care o națiune nu se poate zice că a ieșit din barbarie.>(Din <Starea instrucțiunii publice în România la finele anului școlar 1859-1860)

Legea instrucțiunii publice din 1864 a găsit 2665 de școli primare sătești cu câte un singur învățător, un număr extrem de mic față de cerințele acestei legi care prevedea obligativitatea ănvățământului pe tot teritoriul țării. Deși Titu Maiorescu și D. Sturdza înceară să aplice gratuitatea și obligativitatea învățământului în fapt, se lovesc de greutăți enorme din cauza guvernelor care nu alocau fonduri suficiente pentru mărirea numărului de dascăli și școli. În anul 1977, anul Independenței, existau doar 1700 de posturi de învățători cu tot atâta număr de clase primare. Take Ionescu, ministrul instrucțiunii publice în 1893 încearcă și el o reformă și se pare că în parte îi reușește întrucât de la 1893 până la 1896 numărul școlilor rurale se ridică de la 3149 la 3446 cu 3256 învățători bărbați și 829 învățătoare femei cu o populație școlară de 184403 elevi și 33756 eleve. Pentru a suplini numărul învățătorilor pregătiți, pentru școlile rurale din Muntenia, după Regulamentul Organic, sub domnia lui Al. Ghika și cu concursul învățatului Petru Poenaru se pregăteau învățători din rândul paraclisierilor cu înclinări spre dăscălie. Regulamentul școalelor din 1889 aduce noi îmbunătățiri învățământului. Iată câteva hotărâri aduse îmbunătățirii școlilor rurale: <2.Școlile primare rurale- se înființează- pentru copiii de la 7-12 ani, cu un curs de 5 ani și sunt de regulă mixte.În orice cătun cu 40 de copii de școală se înființează o școală primară rurală. Cătunele de 3 km. depărtare unele de altele, formeză o ciromscripție școlară cu o singură școală. Cătunele mai depărtate de 3 km. și cu mai puțin de 40 de copii de școală, au câte o școală de cătun condusă de către un ajutor, plătit cu diurnă de 65 lei pe lună. Legea stabilește următoarele obiecte de învățământ: <-Instruirea morală și religioasă; -Catehismul și rugăciunile; -Noțiuni de drept civic;

-Cetirea și scrierea; -Limba maternă; -Aritmetica practică și noțiunile elementare de geometrie, noțiuni de istoria românilor și de geografie, de științe naturale și fizice, de igienă; -desenul, muzica vocală, jocuri gimnastice, lucru manual și lucrări practice și agricole; Cursurile se țin pe trei cicluri: ciclul inferior (I-II), ciclul mediu (III-IV) și c iclul superior (V). Metode de învățare: expunerea liberă, intuirea, explicarea, rezumarea, deprinderea și aplicarea celor învățate.> Iată și câteva sfaturi pentru dascăli privind disciplina elevilor: <Să fiți pentru elevi un prieten, un tată! Să vă fie inima deschisă, mai ales celor săraci, orfani, copiilor părăsiți. Un magistru fără inimă e nedemn de nobila lui misiune...Păziți-vă de bruschețe și de surprinderile mâniei și ale supărării. Fiți totdeauna către elevi buni, fără familiaritate, indulgenți fără slăbiciune, severi, fără capriciu. Dacă ești silit să pedepsești, fă-o liniștit și demn. Nu amenința niciodată pe elevi cu o pedeapsă fără să i-o dai; iartă greșelile mici care sunt efectele vârstei sau ale zburdălniciei. În fața copiilor evitați cu grijă expresiile triviale, poreclele și locuțiunile insultătoare și grosolane.> Câteva pedepse recomandate: admonestarea, ținerea în picioare până la o jumătate de oră, oprirea în clasă cu ocupație, excluderea din clasă 1-5 zile, exmatricularea. Noținunea de plan de învățământ a intrat în știința pedagogică mai târziu și prin el înțelegem un document școlar oficial elaborat de Ministerul Învățământului prin care sunt stabilite: a) obiectele de învățământ, b) succesiunea acestor obiecte pe anii de studii, c) numărul de ore stabilit săptămânal fiecărui obiect din fiecare clasă și d) structura naului școlar. Dăm mai jos o încercare de plan de învățământ din anul școlar 1892-1893:

Numărul orelor săptămânal Materiile Religiunea Limba română: a.Scriere,gramatică b.Cetire c.Ex.de memorare și reproducere. d.Compuneri Aritmetică plus geometrie Istoria Geografia Ex. de intuiție Șt. fizico-naturale Caligrafie Desemn Cântul Exerciții corporale Lucru de mână Lucru în atelier Total ore

Băieți Clasa I II III

Fete Clasa Obs. I II III IV

- 4 - 3 10 1

4 3 1

- 4 3 10 1

3 3 1

2 4

- 1 2 3 - 1 2 2 - 1 2 2 - 1 2 2 1 1 1 1 - - - 2 2 - - 2 2 - 1 1 1 - 1 1 1 - 1 1 1 - 1 1 1 2 1 1 1 2 1 1 1 2 2 2 2 2 2 1 1 - - 3 3 5 5 - - 3cp 5cp - - - ș 2 2 30 30 2 2 3 30 3 3 6 6 0 Observare: Clasa a-V-a rurală va avea aceleași obiecte și același număr de ore ca a-IV-a. Dacă Take Ionescu prin Legea învățământului rural (1893) reușește să adâncească deosebirile dintre învățământul rural și urban, trei ani mai târziu, în 1896, Petru Poni, ministrul al instrucțiunii publice în guvernul liberal, încearcă printr-o altă Lege a învățământului primar și primar-normal să redea unitate școlii primare cu același

conținut , dar cu o durată diferită (la orașe școala era de patru ani iar la sate, unde preda un singur învățător, durata școlii era de cinci ani). Școlile rurale erau organizate pe divizii (divizia I cuprindea clasa întâi, divizia a-II-a, clasele a-II-a și a-III-a, iar divizia a treia, clasele a-IV-a și a-V-a). Învățătorul preda astfel la trei grupuri de elevi, nu la cinci. Petru Poni a inițiat și Legea Casei Școalelor , în 1896, care sprijinea construirea de localuri școlare, editarea de manuale, etc. În anul școlar 1908/1909 la școala Râca-Veche existau trei divizii cu 58 de elevi. Iată cum arăta în anul școlar 1913/1914 cele trei divizii de la școala Râca. Erau însciși în acest an școlar 323 de elevi din care: Divizia îintâi

Divizia a-II-a

Diviziaa-IIIa

Însc. Frv. Pro Rep Înscr Fer. Pr Rep În Fr Pr R 54

22 4

40 36 14 3

Cu toate cele trei divizii lucra învățătorul Tache Dumitrescu. Dacă privim planul de învățământ din anul școlar 1892/1893, observăm că pe o perioadă mare de timp (până aproape la Reforma învățământului din 1948) planul a rămas cam același, cu câteva modificări la obiectele de învățământ și la numărul de ore săptămânal. Din anul școlar 1883/1884 până în anul școlar 1914/1915 șcala Râca-Veche a funcționat cu un singur post. În anul școlar 1915/1916 s-a înființat al doilea post sub revizorul școlar Sava Zamfirescu. Postul al treilea și postul al patrulea s-au înființat în anul școlar 1919/1920 sub revizorul școlar Florian Cristescu. Al cincelea post la școala de fete s-a înființat în anul școlar 1921/1922 sub revizorul școlar Romulus Paraschivescu. Acest post a fost suspendat

în anul 1924 din ord. Nr.7583/924 al Revizoratului școlar și reînființat în toamna anului 1927. Din anul școlar 1919/1920 s-a trecut la învățământul de 7 clase care a durat până în anul 1947/1948. După această dată învățământul din comuna noastră a suferit un recul, rămânând câțiva ani cu patru clase primare. După reforma învățământului din anul 1948 obiectivele educaționale și planul de învățământ s-au schimbat. S-a scos din planul de învățământ religia, limba latină, limba franceză, s-a introdus obligatoriu limba rusă de la clasa a-IV-a, manualele s-au revizuit, scoțăndu-se din ele tot ce amintea de trecutul burghezo-moșieresc, s-a pus accent mai mult pe literatura proletară de la Contemporanul, scriitori de marcă ai literaturii au fost scoși din manuale și din programa de studiu sub pretext că au colaborat cu partidele istorice sau au făcut parte din clasa burghezomoșierească. Predarea la clasă s-a făcut după metode sovietice având întietate pedagogi sovietici ca Makarenco, cu educația prin muncă sau Nadejda Konstantinovici Krupskaia, cu organizațiile de copii; s-au introdus Bazele Darvinismului, susținându-se teza evoluționistă și combătând creaționismul, religia a fost despărțită de școală. În anul școlar 1961/1962 s-a trecut de la șapte clase la opt clase ale școlii generale obligatorii. Pe baza legii din anul 1968 s-a introdus școlarizarea obligatorie de 10 ani pentru întregul tineret. S-au alocat fonduri tot mai mari an de an pentru dezvoltarea și modernizarea învățământului, din anul 1960 elevilor din școala generală li s-au asigurat manuale gratuite. În anul școlar 1970/1971 s-a introdus pregătirea tehnicoproductivă ca disciplină de învățământ, creindu-se condiții de închegare a unui sistem de educație prin muncă și pentru muncă. În anul 1971 a fost instituționalizată legea privind reciclarea cadrelor didactice care obliga fiecare cadru didactic ca din cinci în cinci ani să urmeze un curs de reciclare.

Începând cu anul 1970 cadrele necalificate care predau la ciclul al doilea au ieșit la pensie și școala a fost încadrată cu cadre cu studii superioare.

Absolvenții școlii generale, promoția 1978. De la dreapta la stânga: Popescu Ilie, învățător, Șovar Gheorghe, profesor,Popescu Maria, învățătoare, Rotea Victoria, profesoară, Adamescu Maria, profesoară, Ionescu Ion, director, CârsteaIoana, profesoară, Tronac Viorica, profesoară, Sterian Georgeta, învățătoate, Adamescu Ion, profesor și Stănculescu Dumitru, învățător.

Planul de învățământ la clasele a-V-a-VIII-a după 1970 a fost următorul: Obiectel e de învățământ Limba română Limba rusă Matematica Fizica Chimia

Clasele V 4 3 4 -

VI 4 3 4 2 2

VII 4 3 4 2 2

VIII 4 3 4 2 2

Biologia Agricultura Istoria Geografia Muzica Desen Educația fizică Pregătire tehnicoproductivă

2 2 2 2 1 1 2 2

2 2 2 2 1 1

Dirigenția sau ora educativă se făcea alternativ cu informarea politică o oră pe săptămână, iar pregătirea pentru apărarea patriei la două săptămâni odată. În decursul timpului planul de învățământ s-a mai schimbat după cerințele învățământului în etapa dată. Metodele de învățământ de-a lungul timpului folosite de cadrele didactice au fost următoarele: Buchiseala care s-a folosit mult timp în biserică pentru silabisirea cuvintelor, metoda Bell-Lancaster care se baza pe monitori, metoda Montessori, metoda scriptologică conform căreia scrierea și citirea sunt considerate ca două activități inseparabile, al cărei întemeietor a fost Johann Baptis Graser, metoda expunerii care consta din prezentarea orală a unei teme, metoda analitico-fonetico-sintetică, inițiată de pedagogul Jan Joseph Jacotot, care s-a folosit mai ales la clasa întâi, descompunând cuvântul în sunete și apoi compunându-l, metoda conversației bazată pe dialogul dintre profesor și elev, metoda demonstrației care s-a folosit mai ales la matematici, metoda exercițiului, metoda euristică (gr. eurisco-descopăr), metoda frobeliană bazată pe jocurile didactice, metoda inductivă, bazată pe inducție, plecând de la observații particulare spre generalizări, metoda inteligenței în asalt, așa-zisa metodă brain-storming, care a fost la modă prin anii 1970-1975, metoda interpretării rolurilor, metoda intuiției care se bazează pe intuiția

elevului, metoda învățării prin cercetare care implică participarea directă și activă a elevului la lecție, metoda învățării prin descoperire în care elevul sprijinit de profesor descoperă cu propriile lui forțe intelectuale explicația și semnificația unui fenomen sau proces, metoda problematizării, metoda jocurilor instructive, metoda lucrărilor de laborator, metoda lucrului cu manualul, metoda lucrului în grup, metoda observației, metoda povestirii, metoda repetării, metoda testelor,metoda excursiilor, metoda lucrărilor practice, metoda studiului de caz, instruirea programată, etc.

Promoția clasei a VII-a, anul școlar 1961-1962. De la dreapta la stânga: Popescu Stela, învățătoare, Cojocaru Marcela, învățătoare, Stănculescu Maria, învățătoare, Albulescu Eleonora, prof. suplinitor,Crivăț Anghel, învățător, Ilie Gheorghe, învățător, Penescu Ecaterina, învățătoare, Ionescu Vasilica, învățătoare.

Baza învățământului în școala Râca-Veche a constituit-o lecția (lat. lectio-lectură)- adică activitatea elevilor sub îndrumarea învățătorului sau profesorului în

vederea asimilării cunoștințelor și formării deprinderilor prevăzute de o temă din programa școlară într-un timp determinat, adică o oră de curs (50 de minute). Lecția a evoluat de-alungul timpului; dacă inițial a plecat de la simpla lectură, expunerea învățătorului, citirea din manual și memorarea de texte într-o sală de clasă cu o tablă și bănci fixe, pe parcursul timpului lecția s-a modernizat și sa diversificat în diferite tipuri de lecții, desfășurându-se în săli de clasă speciale, în cabinete organizate pe obiecte de învățământ, în laboratoare științifice sau lingvistice. În școala Râca-Veche, prin anii 1970-1971, erau funcționale cabinetele de limba română și limbi străine, matematicăfizică, biologie-chimie și istorie-geografie. În cabinetul de limba română și limbi străine erau expuse tablourile scriitorilor clasici, scheme ortografice și de punctuație, lectura elevilor în afară de clasă și o bibliotecă cu aproape toți scriitori din programa de învățământ; în cabinetul de matematică erau expuse pe pereți scheme cu diferite formule matematice, cu corpurile geometrice și aflarea volumului lor, diferite teoreme, la fizică existau materiale care ajutau lecția cum ar fi: transformatoare, diferite aparate, epidiascop, diascol, etc; laboratorul de biologie-chimie era înzestrat cu bănci speciale pentru experiențe chimice, cu substanțe chimice, planșe cu părțile corpului omenesc, planșe cu originea și evoluția omului, microscop, unelte pentru disecții, etc.; În cabinetul de istorie-geografie existau expuse pe pereți hărți geografice și istorice, tablouri cu domnitorii, etc. Didacticienii, începând cu anul 1900 și-au adus aportul la îmbogățirea structurii lecțiilor: treptele formale herbartiene, apoi momentele lecției, diversificarea lor în lecții de predare de cunoștințe noi, lecții de fixare de cunoștințe, lecții de formarea priceperilor și deprinderilor, lecții de sinteză, lecții de verificare și apreciere a cunoștințelor și deprinderilor, lecția mixtă, etc.

Cadrele didactice și-au desfășurar orele după un plan de lecție care cuprindea următoarele etape: obiectul, subiectul, scopul lecției care se împărțea în două, educativ și instructiv, material bibliografic și didactic, după care se trecea la desfășurarea lecției: apelul, verificarea temelor, verificarea cunoștințelor vechi, predarea noului conținut, fixarea cunoștințelor și tema pentru acasă. În ultimul timp sau schimbat unele denumiri, nu se mai numește plan de lecție ci plan de strategie didactică și verigile lecției au căpătat alte valențe, s-au impus testele și metodele moderne de lucru cu elevii. Între anii 1948- 1989 se impusese o etapă a lecției obligatorie numită politizarea lecției, după modelele sovietice, care consta în amitirea realizărilor regimului, glorificarea conducătorului, etc., etapă căreia dascălii nu-i dau prea multă atenție decât la inspecții. Etapele unei lecții depindea în general de tipul de lecție. Într-un fel erau etapele la o lecți de verificare și apreciere și în alt fel la o lecție de sinteză.

Absolvenții clasei a-VIII-a, anul școlar 1966-1967. În mijlocul elevilor dirigintele clasei Crivăț Anghel.

Orele la clasă se țineau după un orar care era întocmit de un colectiv al școlii format din mai multe cadre didactice care trebuiau sățină cont de cerințele psiho-pedagogice ale elevilor. Iată oralul claselor a-V-a- aVIII-a din anul școlar 1982-1983: Ziua O CLASELE aVaA aVaB aVIa aVIIa aVIIIaA aVIIIAB Bioi 1 Botan. Istorie Muz. Mate. Geogr. 2 Istor. Mate. Rusă Geogr. Biolog. Fizică 3 Ed. f. Muzi. Mate. Biol. Fizică Istorie 4 Dir. Ed.f. Biol. Mate. Istorie Mate. 5 Ans.m. An.sp. Istoria Mate. Agric. 6 Ed.f. An.m. An.m. Marți 1 Rom. Mate. Rom. Rom. Agric. Fizică 2 Rom. Agric. Fizic. Rom. Rom. Mate. 3 Agric. Rom. Ed.f. Mate. Mate. Rom. 4 Rusă Rom. Mate. Dir. Fizică Ed.f. 5 Mate. Desen Fran. Mate. Ed.f. Fran. 6 PTP PTP Fizică Chim. An.s. Miercuri 1 Rom. Mate. Rom. Chim. Biolo. Istorie 2 Rom. Geogr. Mate. Agric. Rom. Chim. 3 Mate. Rom. Biol. Desen Ed.f. Rom. 4 Rusă Rom. Istorie Franc. Mate. Desen 5 An.s. An.s. Agric. Istorie Desen Mate. 6 An.m. An.s. Chim. Mate. Joi 1 Muzic. Mate. Rom. Geogr. Istporie Rusă 2 Mate. Biol. Rom. Rom. Muz. Chim. 3 Biol. Mate. Istorie Rusă Latină Muzică 4 Desen Ed.f. Mate. Chim. Rusă Latină 5 Rusă Desen Const. Mate. Ed.f. 6 PTP An.s. Geogr. Vineri 1 Rom. Agric. Ed.f. Chim. Rom. Chim. 2 Ed.f. Rom. Geogr. Biolo. Chim. Rom. 3 Geogr. Rusă Franc. Franc. Franc. Biol.

ViVi Vineri

4 5 6 Sâmbătă 1 2 3 4 5

Rusă Istorie Geogr. Agric. Mate. Biol. -

Istorie Dirig. Geogr. Biolo. Rusă. -

Rusă In.p. An.s. Fizică Mate. Dirig. Agric. Geogr.

Ed.f. Muzic. An.s. Agric. Mate. Fizică Rom. Rusă

Agric. Geogr. PTP Rom. Rusă Franc. Mate. Dirig.

Geogr. Dirig. PTP Rusă Rom. Agric. Franc. Mate.

X . DOTAREA ȘCOLII CU MOBILIER ȘI MATERIAL DIDACTIC. Am văzut cum s-a pus problema construcției unui local de școală și cât a trebuit să insiste învățătorul Tache Dumitrescu pe lângă autorități până s-a construit primul local de școală modern. Nici problema dotării școlii nu a fost mai ușoară. Eforia Școalelor prin adresa nr. 214 din 21 februarie 1844 trimisă Departamentului Trebilor din Lăuntru arăta cu ce mobilier trebuie să fie înzestrată o școală rurală. Iată cele câteva obiecte pe care trebuia să la aibă: -o tablă <de picere>, de aritmetică, vopsită în negru cu ulei și în mărime de patru palme (aproximativ un metru) lungime și trei palme ( 0,738 metri) lățime; -un scaun pentru învățător; -un dulap pentru păstrarea hârtiilor cu lacăt; -câteva scaune pentru <șezutul copiilor> și semicercuri prinse în perete cu cârlige ( cercuri în care intrau grupe de elevi care buchiseau pe cartonașele din perete bucoavnele). Câți vor încăpea după îndrumările subrevizorului plășii; -81 de table de mucava pentru a lipi tablele de hârtie tipărite;

-o putină pentru apă de băut. Din păcate din descriera învățătorului nici aceste <obiecte de inventar> n-au fost posibile. Între 1850- 1870 n-au existat decât< o masă,un scaun, o tablă foarte primitivă, și trei bănci formate din câte două scânduri suspendate pe patru picioare>, toate aduse de dascăli de acasă sau donate de comună. <Localul de școală, spune dascălul într-o adresă trimisă domnului revizor de Teleorman cu nr.120 din 1914-este singurul for de lumină din sat, dar seamănă cu un grajdi de gospodar sărac care cade în contradicție cu preceptul pedagogic minte sănătoasă în corp sănătos. Căci între pereții umezi în timp de iarnă și brumați în timp de ger, cu 58 de locuri și cu o suprafață de 70 m. pătrați am fost condamnați a sta iarna și vara cu 148 de oameni. Efectele sale au fost că am ieșit în primăvară cu copiii palizi și bolnavi.> În anul școlar 1893-1894 existau în inventarul școlii trei bănci, o masă, o tablă, un dulap,un ulcior de apă(?), două hărți ale județului Teleorman, o hartă a României, opt hărți ale celor cinci continente. <Acum (1905) mobilierul se compune din trei bănci de cârciumă, lungi, o masă, un scaun, un dulap, o tablă, toate lucrate de subsemnatul cu elevii școlii din material căpătat> (Dosar de intrare-ieșire al școlii pe anul școlar 1904-1905) În anul școlar 1907-1908, anul marilor răscoale țărănești, la inventarul școlii se mai adaugă: un termometru, un metru liniar, un echer de lemn, trei bucăți măsurători de capacitate, patru corpuri geometrice de tinichea și un compas de lemn. Deabia după Primul Război Mondial și Întregire a țării lucrurile încep să se schimbe. După construirea localului nou de școală se fac eforturi pentru înzestrarea lui cu mobilier. Între cele două războaie mondiale școala se pune pe baze noi.Înanul școlar 1923-1924 școala eraînzestratăcu: 50 de bănci școlare care schimbă băncile lungi de cârciumă, două table negre pe trei picioare mari la cca un metru și jumătate

lungimea și un metru lățime, două catedre pentru cele două săli de clasă, o masă pentru cancelarie, trei scaune, un dulap, șapte hărți geografice, două zeci de tablouri istorice, șase tablouri geografice, două zeci de corpuri geometrice , cinci tablouri intuitive și un cazan de apă din aramă din care beau elevii apă, care a înlocuit faimosul <ulcior>. De acum lucrurile încep să se schimbe. Mărindu-se numărul de clase, Casa școalelor înzestrează școala cu noi bănci, cu material didactic intuitiv, cu un război de țesut, cu unelte de tâmplărie, cu unelte de pomicutură și chiar cu stupi de albine, fără muscă.

Promomoția anului 1962, clasa a-VII-a. Jos: Cojocaru Victor și Cojocaru Marcela. Sus, dela stânga la dreapta: Ionescu Vasilica învățătoare, Penescu Ecaterina, învățătoare, Stănculescu Maria, învățătoare, Ilie Gheorghe, învățător, Crivăț Anghel, învățător, Irina Penescu, educatoare, Penescu Atanasie, învățător, Popescu Stela, învățătoare și Albulescu Eleonora, profesoară.

După anul 1970 școala a fost dotată cu mobilier nou care a constat în 40 de bănci, 15 mese de laborator fizică, 10

mese laborator chimie, 6 catedre, 6 table negre de scris, epirex, 4 aspectomate, 6 diascoluri, 2 picupuri, 1 magnetofon, 1 televizor, 1 diaclar cu temporizator, 6 truse de fizică, 10 truse de biologie, 1 trusă de chimie,11 discuri pentru limba română, 12 discuri muzică, material sportiv: cronometru, ruletă, bancă clasică gimnastică, 10 mingi de handbal, 10 mingi de fotbal, 5 saltele cu huse pentru gimnastică, 2 seturi de diapozitive cu elemente din tehnica jocurilor. Școala a mai fost înzestrată cu tablouri și planșe pentru limba română, limba rusă, cu benzi magnetice cu o antologie de poezie românească, cu proză și dramaturgie românească, basme și povești din literatura română și literatura universală. La cabinetul de științe sociale s-au primit hărți murale geografice și istorice, 10 planigloburi, material grafic, tablouri istorice cu domnitorii, modele în relief, diapozitive și benzi magnetice cu istoria României și istoria universală, hărți murale istorice și geografice, atlasul general și atlasul istoric al României, albume cu imagini din trecutul patriei noaste, mape cu plicuri tematice, culegeri de texte istorice, cabinetul de matematică a fost înzestrat cu rigle, tăbliță cu repere pentru studierea intuitivă a geometriei plane, trusă de geometrie, portrete ale matematicienilor, la laboratorul de fizică și chimie truse pentru elevi, trusă pentru profesor, materiale electroizolante, fier de călcat, oală de fiert sub presiune, trusă de scule, diapozitive, planșe cu sistemul periodic, pertrete cu chimiști, acumulator electric și instalație de încărcare, la biologie: trusă de biologie pentru elevi, trusă de agricultură pentru elevi, aparate de biologie și agricultură, balanțe tehnice, mulaje ale principalelor mamifere, împăieri de reptile, păsări, mamifere, atlase zoologice și botanice, la chimie s-au primit substanțe chimice pentru experiențe, microscop, la biblioteca școlii sau primit dulapuri pentru cărți și rafturi. Între anii 1980-1998 bugetele școlii s-au micșorat, materialul didactic a început să se deterioreze și școala a suferit. După revoluție învățământul a intrat în colaps, între

anii 1989-2000 nu s-au mai primit materiale didactice, mobilier, hărți sau alte materiale. Deabia după anul 2000, prin grija directorilor Ionescu Aurelia și Dinu Marin școala a intrat într-un nou proces de refacere. Localul de școală s-a modernizat, s-a introdus apa în clase, școala s-a înzestrat cu mobilier nou, bănci, catedre, table de scris, cărțiși calculatoare. XI.

ÎNCADRAREA

ȘCOLII

CU CADRE DIDACTICE Deși avem date că învățământul în Râca-Veche s-a desfășurat și în biserică, nu există date despre dascălii care au slujit învățământul. Bănuim că la început au fost dascălii de biserică care au slujit altarul împreună cu preoții. Susținem acest fapt întrucât și astăzi oamenii bătrâni se adresează cadrelor didactice cu apelativul <dascăle>, rămas poate din acele imemorabile timpuri. De altfel în Regulamentul Organic se arăta la art.362, cap. al-VIII-a, datoria țâncovnicului (dascălului de biserică) era de a-i învăța pe copiii satului carte și cântări. În anul 1838 apare primul dascăl al școlii despre care avem câteva date. El se numește Dincă Țigui și era plătit anual de către țărani, plată strânsă de pârcălabul satului. El ținea cursurile de la cădera zăpezii până primăvara când se topea. Preda catehismul, istoria vechiului și noului testament, aritmetica, citirea și scrierea numerelot. Între anii 1848 și 1858 școala a fost condusă de doi dascăli: Popa Ion și Marin Lespede care <deabia puteau să citească>-zice autorul unei monografii a școlii, învățătorul Tache Dumitrescu. Pe 27 septembrie 1848, deși Eforia Școalelor cere Căimăcăniei să închidă școlile, învățătorul de atunci- Popa Ion- ignoră ordinul și-și continuă activitatea tot anul.

De la 1862 avem trei adrese ale învățătorului Marin Rădulescu către Subprefectură (din datele de 19 oct., 5 nov. și 26 nov. 1862) prin care se plânge de lipsa celor trebuitoare școlii. La 1868 se învăța carte cu <nenea Dascălu>, numit Dumitru Bădăuță, originar din Zâmbreasca care stătea în gazdă la Pârvulescu. Pe la 1876 a venit ca învățător Badea Dumitrescu care a iernat la Oușor, într-o casă dărăpănată și <sărmanul>, <nu știa bine carte>. La el învață viitorul dascăl Tache Dumitrescu care va deveni învățător în sat. Deși învățătorul <nu știa bine carte>, caietele elevului Tache Dumitrescu stau mărturie că se scria foarte frumos cu o caligrafie perfectă și se învăța și carte. Prima învățătoare cu două clase secundare care a suplinit din anul 1883 a fost un nume predestinat învățământului românesc, Aristița Apostol, viitoarea soție a lui Tache Dumitrescu. Ea era plătită din fondul județului cu 60 de lei pe lună până în anul 1989, și respectiv, cu 90 lei pe lună până în anul 1891. Între anii 1891 și 1893 a funcționat, tot ca învățător provizoriu, Ion Tănăsescu, plătit tot de județ, cu 90 de lei pe lună. Un capitol nou în viața școlii începe odată cu venirea ca dascăl în sat a lui Tache Dumitrescu, primul învățător din viața școlii cu studii corespunzătoare, fiu al satului, care s-a luptat ca un apostol pentru construirea unui local de școală și pentru luminarea satului. Printr-o serie de adrese adresate Revizoratului de Teleorman el arată starea ingrată în care se găsea vechea școală și cere imperativ construcția unui local nou de școală. Tache Dumitrescu este născut în 1859, septembrie,29, și învață școala primară în sat cu Badea Dumitrescu. Fiind un elev eminent, este trimis de stat cu bursă la Școala Normală a Societății pentru învățătura poporului român pe care o absolvă cu rezultate foarte bune. În primul an de învățământ este repartizat la școala din Zlotești, următorii

trei ani, la școala din Miroși și alți șase ani la școala din Bucov. Biografia lui de la pag.18 ne arată un învățător destoinic, care a pus bazele unui învățământ modern.

Învățătorul Tache Dumitrescu cu soția lui Aristița Apostol.Tache Dumitrescu, un cărturar pasionat ține în mână colecția Revistei Albina, legată de el personal.

În anul școlar 1914-1915 s-a înființat și postul al doilea în care a venit ca învățător Alexandru Petrescu care n-a funcționat decât un an, în locul lui în anul școlar 1915-

1916 venind învățătorul Ioan R Dumitru, tot un fiu al satului, poreclit de foștii elevi Oană ,încadrat în învățământ în anul școlar 1907-1908. Până în anul școlar 1915-19016 Ioan R. Dumitru a funcționat la alte școli, printre care și școala Bucov. Foștii lui elevi și-l amintesc ca pe un învățător foarte exigent, rău cu elevii, un fumător înrăit. În anul școlar 1922-1923, prin ordinul 86560 din 18 oct.1922 Revizoratul de Teleorman, îl schimbă pe Tache Dumitrescu din direcția școlii, cu Ioan R. Dumitru. Postul al treilea a fost înființat în anul școlar 19181919 și a fost încadrat cu preotul Ioan R. Mocanu, rămas în sat prin căsătorie. Deși nu a fost pregătit ca învățător, preotul a avut reale calități de pedagog și a dat câteva generații de elevi bine pregătiți. În postul al patrulea a fost încadrat suplinitorul Ilie Ioan, despre care nu cunoaștem prea multe date. Între timp s-a înființat și o școală de fete unde a fost încadrată o femeie cu câteva clase secundare numită Maria Chirițescu, care s-a căsătorit cu învățătorul Ioan R. Dumitru. În anul școlar 1923-1924 școala era încadrată astfel: -divizia întâi băieți:Tache Dumitrescu; -divizia a doua băieți:Ioan R. Dumitru; -divizia a treia: Preot Ioan Mocanu; -școala de fete: Maria I. Dumitru, fostă Maria Chirițescu. În anul școlar 1924-1925 prin ordinul nr.12 din 19 oct.al Revizoratului Teleorman școala era încadrată astfel: -clasa întâi: Alexandru Ionescu; -clasa a doua: Nicolae Dumitrescu; clasa a treia: Tache Dumitrescu; -clasa a patra: Ioan R. Dumitru. După câte se vede apar două cadre noi, ieșite de pe băncile școlii normale: Alexandru Ionescu și Nicolae Dumitrescu care vor continua să funcționeze la această școală până la pensie.

În anul școlar 1924-1925 școala a funcționat cu 4 posturi și cu clasa a –V-a complementară cu aceleaș cadre didactice. În anul școlar 1925-1926 școala a funcționat cu 4 posturi și cu clasa a-V-a complementară cu următoarele cadre didactice: -clasa întâi: Alexandru Ionescu; -clasa a doua: Tache Dumitrescu; -clasa a treia: Ioan R. Dumitru; -clasa a patra: Aneta Ionescu care predă și la clasa – aV-a complementară. În anul școlar 1927-1928 școala era încadrată cu următoarele cadre didactice: -Alexandru Petrescu; -Ioan Mocanu; -Ilie Ion; -Tache Dumitrescu. Trebuie să menționăm că învățătorii predau și la două clase simultan sau și dimineața și după amiaza. Iată cum erau grupate clasele în anul 1926: clasa a-IV-a cu a-V-a și aVI-a; iar clasele a II-a, A-III-a și I-îi erau separate. În anul 1928 gruparea se face astfel:clasa i-îi cu a-VI-a, a-II-a cu aV-a, a-III-a singură și a-IV-a cu a –VII-a. În 1940 gruparea era următoarea: clasa a-V-a singură, clasa I-îi singură, clasa a-II-a singură, clasa a-IV-a cu a-VII-a și clasa aIII-a cu a IVa. După câte vedem clasele erau grupate mai mult după numărul de elevi decât după cerințele psihopedagogice. Trebuie să amintim că în anul 1940 suntem în plin război și la clasă sunt încadrate mai mult femei învățătoare sau suplinitoare. Învățători ca Ilie Gheorghe, Enache Sterian, Dumitrescu Nicolae, Penescu Atanasie, Alexandru Ionescu, Stere Petre, Petre Popescu erau mobilizați pe front sau în spatele frontului. După război școala își reia cursurile normal până la reforma învățământului în anul 1948 când sunt desființate clasele V-VII, rămânând numai cu ciclul primar. Deabia

peste câțiva ani se înființează ciclul gimnazial la școala Bucov, după care se mută la școala Râca-Veche. După această dată la clasele V-VII se înființează catedre pe specialități, fiecare cadru didactic predând cca. 16-18 sau 20 de ore săptămânal. După război la școală găsim următoarele cadre didactice: Penescu Atanasie, Penescu Ecaterina, Popescu Marcela, Dumitrescu Nicolae, Ilie Gheorghe și Alexandru Ionescu. După reforma învățământului mai vin Crivăț Anghel care se transferă de la Siliște și Crivăț Maria. În anul școlar 1955-1956 la școala Râca-Veche găsim următoarele cadre didactice: Ionescu Vasilica, Cosăcescu Jana, directoarea școlii, Crivăț Maria, Crivăț Anghel, Dumitrescu Nicolae, Stănculescu Costel, Popescu Maria, Ilie Gheorghe, Ionescu Ion, Kordella Georgeta, prima profesoară calificată cu facultatea de limbă și literatură română, Universitatea București, Penescu Atanasie, Penescu Ecaterina. De asemenea Școlile pedagogice din Câmpulung și din Pitești au dat absolvenți învățători din comuna noastră care treptat le-au luat locul celor în vârstă. Astfel cadre tinere precum Ionescu Ion, Popescu Ecaterina, Stănculescu Dumitru, Stănculescu Maria , Popescu Stela, Popescu Ilie, Bădescu Marin, Cojocaru Victor, Cojocaru Marcela au fost încadrați la cele cinci școli care existau pe teritoriul comunei. Până în anul 1970 rămân aproape aceleași cadre didactice, cu mici excepții. Începând din acest an învățătorii în vârstă au început să se pensioneze sau să treacă la clasele I-IV și în locul lor au început să vină cadre calificate cu institutul pedagogic sau cu universitatea. Acum învățământul ia un nou avânt prin grija și preocuparea cadrelor tinere de a se perfecționa necontenit. Toate cadrele didactice din școală și-au dat gradele didactice, au participat la cursuri de perfecționare și reciclare, îmbunătățindu-și metodele de predare. Anul școlar 19701971, la ciclul gimnazial, găsește școala încadrată masiv cu

cadre noi. Iată încadrarea din acest an la clasele V-VIII: Ionescu Ion, director, Adamescu Ion, profesor de românăgermană, Adamescu Maria, profesoară de biologie, Ionescu Aurelia, profesoară de română-franceză, Tronac Viorica, profesoară de agricultură-chimie, Șovar Gheorghe, profesor de matematică, Cârstea Ioana, profesoară de istorie-geografie. La clasele I-IV erau încadrate următoarele cadre didactice: Popescu Ecaterina, învățătoare, Stănculescu Maria, învățătoare, Popescu Maria, învățătoare și Popescu Stela, învățătoare. Cu mici excepții acestă încadrare merge până în anul 1989 când o serie întreagă de cadre didactice ies la pensie. Astfel Stănculescu Dumitru, Stănculescu Maria, Popescu Maria, Popescu Ecaterina, Sterian Georgeta se pensionează și în locul lor sunt încadrate cadre noi, fie cu școala pedagogică, fie cu institutul pedagogic. Anul școlar 1989-1990 găsește școala încadrată la clasele V-VIII cu următoarele cadre didactice: Ionescu Aurelia, directoare, Ionescu Ion, profesor de limba românălimba rusă, Ivan Jean, profesor de istorie-geografie, Ivan Viorica, profesoară de biologie-chimie, Dinu Marin, profesor de matematică și Dinu Rodica, profesoară de fizică. Între anii 2000-2005 se pensionează Ionescu Ion, Ionescu Aurelia , Ivan Viorica, Popescu Ilie, Cojocaru Victor și Cojocaru Marcela și în locul lor vin cadre didactice noi din alte localități care, nefiind legate de comună stau câte un an-doi și se transferă. Dintre cadrele vechi de la ciclul doi mai rămân doar Dinu Marin, director, Dinu Rodica, profesoară de fizică și Ivan Jean, profesor de istorie-geografie. Restul catedrelor sunt ocupate cu cadre noi, instabile, sau temporar cu pensionari suplinitori.

Absolvenții clasei a-VIII-a, anul școlar 1973-1974. De la dreapta la stânga: Ivan Jean, Adamescu Ion, Popescu Maria, Șovar Marcela, Ionescu Ion, Cârstea Ioana, Adamescu Maria, Ivan Viorica și șovar Gheorghe.Diridintă:Ionescu Aurelia.

XII.

STAREA MATE RIA LĂ

A CADRELOR DIDACTICE

<La noi oridecâteori s-a ridicat chestia îmbunătățirii soartei învățătorului, ea a fost înăbușită cu tirade pompoase, fraze lungi și vorbe goale, căci, doar apostolii neamului trebuie să urmărească idealurile naționale, nu numai fără aur, dar și fără pâinea de toate zilele> (Revista Asociației Generale a Învățătorilor din România, anul XI, nr. 2,aprilie 1911)- iată părerea unui dascăl din anul 1911 care este valabilă și astăzi. Dascălul a fost pus mereu în bătaia vântului de toate timpurile care-au trecut peste el. În trecut partidele politice, ca și astăzi, când era vorba de alegeri, promiteau marea cu sarea iar după alegeri soarta dascălului rămânea tot nerezolvată. Numai un învățător gospodar, care pe lângă școală mai avea și câteva hectare de pământ, putea să întrețină o familie în condiții modeste. La începuturi, doar cu banii strânși de la oameni din comună, dascălul trăia de azi pe mâine. Nu întâmplător unii nu-și puteau întemeia o familie, luând calea beției sau abandonând învățământul. La început salariul unui învățător era de 60 de lei, apoi de 70 lei și de 80 lei. În învățământul rural erau mai multe categorii de dascăli plătiți după pregătirea lor: suplinitorii, care la începuturi erau în majoritate, învățătorii ajutători, învățători cu titlu provizoriu, învățători definitivi și învățători înaintați (ceea ce mai târziu erau institutorii). Diferența de salarii între ei era foarte mică, de cca.10 lei. Primii învățători, acei anonimi dascăli de biserică, au fost oamenii de condiție materială modestă dacă nu chiar săraci care-și găsiseră un trai modest pe lângă mânăstiri sau biserici. În afară de simbria de la biserică ei mai încasau și câțiva bănuți de la oamenii cu stare materială, în special preoții, care aveau posibilitatea de a-și da copiii la învățătură. Învățătorii aduși de săteni din alte localități erau săraci, dispuși să vină pe o leafă de mizerie. Ei stăteau la gazde modeste, înfruntând frigul iernii, fără lemne și fără mâncare. Majoritatea dintre ei nu știau prea multă carte și pe deasupra

mai aveau și patima beției. După un an școlar, sătui de mizerie, părăseau localitatea, lăsând învățământul baltă. Primul care înfruntă sistemul și chiar reușește a fost învățătorul Tache Dumitrescu. El a muncit din răsputeri, și-a întemeiat o familie și a reușit să ducă un trai bun. Fiind un bun gospodar, el și-a făcut casă cu mâna lui, și-a muncit ogorul lui cât și al școlii ( de 2 ha. dat de Casa școalelor, de asemenea a avut țarină, la cca.5 km. de casă). Legea era clară în privința muncii lotului școlar: <Dacă la o școală rurală sunt două posturi sau mai mulți învățători, vor contribui cu toții la cheltuielile necesare de cultivare, iar venitul se va împărți proporțional cu cheltuielile și cu munca depusă de fiecare> El și-a chivernisit bine veniturile, a crescut șapte copii și i-a făcut <oameni> adevărați. Știa a lucra tâmplărie, agricultură, pomicultură, albinărit. A fost primul om în sat care a introdus altoitul și boștinăritul pe baze moderne studiind revista <Albina> și alte reviste de popularizare a științei agricole la sate. Asemenea lui au fost și alți fii de țărani ca Ilie Gheorghe, care a fost recomandat de Tache Dumitrescu să meargă la școala normală, Ilie Ioan, Sterian Enache, care au răzbătut prin meandrele timpului înfruntând greutăți materiale, să iasă învățători. Ei și-au întemeiat familii, și-au făcut case ceva mai ridicate decât ale sătenilor de rând, și-au crescut și educat bine copiii. Un exemplu demn de toată lauda este învățătorul Sterian Enache care a muncit din greu făcând din cei patru copii ai lui intelectuali de nădejde ai țării- toți profesori universitari. Alții mai înstăriți ca Penescu Athanasie, fiul lui Sandu Pașii (?), Petru Popescu, fiu de preot, Alexandru Ionescu, fiu de notar, Ionescu Mihalache, fiu de negustor, toți înstăriți cu pământ peste media comunei au reușit să-și construiască case mari, gospodării bine închegate, crescând și educând copiii la școlile de la oraș. Învățătorul Stere Petre, deși om sărac de la munte, s-a căsătorit cu una din fetele învățătorului Petre Nicolau, care de asemenea era un om

bogat. La fel și Alexandru Ionescu a luat în căsătorie altă fată a numitului și a reușit să-și îmbunătățească baza materială. De altfel Ionescu Mihalache avea vapor și batoză, moară și se ocupa și cu comerțul. Din păcate după 23 august 1944 toți au fost obligați să-și doneze bruma de pământ agonisit de o viață la gospodăria agricolă de stat Izvoru de sus, rămânând doar cu salariile de învățător care erau foarte modeste. Acum nivelul de trai al dascălilor s-a nivelat, trăind cu toții o viață modestă cu o permanentă grijă a zilei de mâine. Lucrurile au început să se schimbe în mai bine prin 1970 când s-a îmbunătățit salarizarea învățătorilor și profesorilor ( având un salariu între 2000 și 3000), dar pentru puțin timp căci a venit revoluția din decembrie 1989 când inflația a luat-o razna și nivelul de trai a scăzut simțitor. Ca un blestem al sorții niciun urmași al învățătorilor din Râca n-a mai rămas în sat, casele s-au dărâmat , au rămas pustii sau au fost vândute pe nimic localnicilor.

Învățătorul Sterian Enache, Sterian Georgeta și Goran Silvia, educatoare, cu copiii în curtea școlii.

Aceeași soartă au avut-o și cadrele didactice care au ieșit la pensie după anul 2000. Copiii lor s-au stabilit la oraș, rămânând ca ei să-și ducă viața celor mai grei ani singuri cu niște pensii mizere, lipsiți de micile bucurii ale bătrâneții.

XIII.A C T I V I T A T E A EXTRAȘCOLARĂ Activitatea extrașcolară a învățătorilor și profesorilor s-a desfășurat pe două planuri: munca metodică și activitatea cultural-artistică. Munca metodică a constat în studiul individual, cercurile pe obiecte, comisiile metodice, lecții deschise, excursii cu elevii, inspecții speciale, etc. Cercurile pe obiecte se țineau o dată pe lună pe centre de comune având un responsabil. În aceste cercuri se țineau referate, lecții deschise, excursii tematice, activități practice, etc. Comisiile metodice se țineau de obicei pe școală săptămânal sau la două săptămâni, pe specialități sau pe specialități înrudite, cu cadrele didactice din școală, având ca scop perfecționarea lor prin lecții deschise, referate, lecții practice. În școala Râca-Veche s-au format următoarele comisii metodice: comosia metodică de limbă română și limbi străine, comisia metodică de matematică-fizică, comisia metodică de biologie-agricultură și comisia metodică de muzică-desen- educație fizică. Excursiile cu elevii erau activități care se desfășurau mai rar, ocazional, și aveau ca scop cunoașterea mediului, frumusețile și bogățiile patriei. S-au făcut excursii la

București la Grădina botanică, la Grădina zoologică, la Muzeul Antipa și la Cimitirul Bellu, vizitând mormintele scriitorilor; pe Valea Oltului la Cozia, la Peștera Muierii; la Curtea de Argeș și Barajul Vidraru, La Câmpulung și la Mausoleul de la Mateiaș, la casa memorială G. Topârceanu și biserica din Nămăiești. Reciclările erau forme de activitate metodicoștiințifică care se desfășurau din cinci în cinci ani. Fiecare cadru didactic era obligat ca la cinci ani să treacă printr-o formă de reciclare. Activitatea se făcea de regulă la București la Universitate sau pe centre de județe. Lecțiile erau ținute de cadre universitare cu o înaltă pregătire de specialitate și metodică. Între anii 1970-1975 școala Râca-Veche a fost antrenată într-un schimb de experiență cu Liceul <Zina Golescu> din Pitești. În cadrul acestui schimb de experiență s-au desfășurat activități culturale și metodice comune, s-a scos revista <Sânziana>, revistă de încercări literare la care au colaborat și profesori și elevi din școală (Sânziana, nr.1314 din ianuarie 1972), s-au făcut schimburi de experiență cu licee din București. Activitatea cultural-educativă s-a desfășurat de-a lungul timpului în diferite forme ale muncii culturale. Bazele activității culturale la sate au fost puse de ministrul Spiru Haret ca o măsură a ridicării satelor din întunericul cultural în care trăiseră. La sfârșitul anului școlar, pentru activitatea instructiveducaltivă, directorul școlii dădea calificative fiecărui cadru didactic. Iată un tabel cu calificativele acordate cadrelor didactice între anii 1977-1982: Numele și Postul/ prenumele Catedra

Stănculescu Înv.

Calificativul anual 77/78 78/79 79/80 80/81 81/82 F.B.

F.B.

Maria Popescu Ecaterina Popescu Stela Ionescu Ion Ionescu Aurelia Ivan Viorica Nicolae Ileana Gherghina Alexandru Rusu Constantin Stănculescu Iana

Înv.

F.B.

Înv.

F.B.

Prof. Prof.

F.B. F.B.

Prof.

F.B.

Prof.

F.B.

Prof.

F.B.

Prof.

F.B.

Educ.

F.B.

Cercul cultural <Alexandru Depărățeanu> a luat ființă în anul 1900 din inițiativa învățătorilor și s-a întins pe o rază de 15 km., cuprinzând șapte comune cu sediul în Siliștea-Gumești, comună de care aparțineau și satele Râca și Purcărești. În acest cerc cultural s-au ținut conferințe antialcoolice,s-au dezbătut teme precum creșterea și îngrijirea vitelor, aviermilor de mătase, igiena publică și privată, drepturile și îndatoririle cetățeanului, iubirea de patrie, dragostea de școală și biserică, combaterea pornirilor rele ca: minciuna, înșelătoria, pungășia, hoția, și trândăvia, s-au încurajat diversele meserii precu tâmplăria, fierăria, cojocăria, pielăria, albinăritul.(Din relatările lui Tache Dumitrescu către Revizoratul de Teleorman, Registrul de intrări-ieșiri, 1900). În legătură cu cercurile culturale Tache Dumitrescu răspunde revizoratului de Teleorman prin adresa nr.13 din 24 iunie 1908: <Rezultatul cercurilor culturale ar fi contribuit mai mult la ridicarea nivelului cultural al

sătenilor dacă învățătorii ar fi puși mai în măsură de a le frecventa regulat, dacă toți factorii culți ar participa și ar contribui moralicește și materialicește și dacă autoritățile comunale le-ar da importanța semnând chiar de prezență în procesul-verbal. Așa că ziua destinată cercului cultural într-o comună să fie considerată ca o sărbătoare și conferențiarii întâmpinați de consiliul comunal cu preoții satului după care și sătenii au să urmeze. În multe sate și în multe rânduri am umblat numai lătrați de câini prin sat iar pe primari nu i-am văzut deloc, ori au venit pe la isprăvnicie amețiți de băutură ca specimeni ai alcoolismului pe care deasemeni să-l combatem.> Tot învățătorilor le-a revenit sarcina înființări de case de economii și bănci populare sătești, a comitetelor școlare și de abonare a sătenilor la ziare.. Învățătorul Tache Dumitrescu ca președinte înființează banca populară <Dezrobirea> în 4 iunie, anul 1904, cu 60 de membri și un capital de 60.000 lei. În anul școlar 19191920 capitalul băncii era de 120.000 lei. Tot învățătorul conducea și Comitetul școlar, înființat în anul 1919, trebuind să țină o evidență strictă a veniturilor și cheltuielilor. Iată un tabel al comitetului școlar între anii 1919-1927:

Anul școlar

1919/1920 1920/1921 1921/1922 1922/1923 1923/1924 1924/1925 1925/1926 1926/1927

Venituri

Cheltuieli

Rest

Lei

4922 1oo93 9729 14651 20418 23146 33174 22625

30 57 27 12 37 57 37 -

4578 7858 9690 11631 20400 21200 33033 22620

35 10 05 75 -

343 2235 39 3019 18 1946 141 5

95 47 22 37 37 57 37 00

Iată și un tabel al abonamentelor sătenilor între anii 1880-1889la ziarele<Universul>,<Dimineața>și <Adevărul>: Anul 1890 1891 1892 1893 1894 1895 1896

Numărul de abonamente 4 2 6 11 11 7 6

În anul 1935 la recomandarea ministrului Spiru Haret a luat ființă Căminul cultural <Gheorghe Lazăr> condus de învățătorul Tache Dumitrescu apoi de învățătorul Penescu Athanasie. Căminul cultural a început să coordoneze munca culturală a cadrelor didactice pe comună. S-au desfășurat activități culturale ca : serbări duminicale , conferințe, tedeumuri la biserică de ziua eroilor, s-au organizat formații de cor, de teatru cu sătenii, etc. După 23 august 1944 cadrele didactice au devenit un fel de propagandiști ai regimului comunist. S-au organizar serbări și conferințe în care se proslăvea rolul URSS în construirea și consolidarea noii orânduiri socialiste, s-au ținut conferințe despre pace, despre rolul tratatului de la Varșovia, despre noile hotărâri de partid și de stat privind cooperativizarea agriculturii și naționalizarea principalelor mijloace de producție. După anul 1964 a început un cult al personalității deșănțat față de <conducătorul iubit- Nicolae Ceaușescu>, <geniul Carpaților> Căminul cultural a avut un mare rol în propaganda de partid. În cadrul lui s-a înființat cinematograful sătesc care prezenta filme cu aspecte din

URSS precum <Căderea Berlinului>, <Învățătoarea din Șatrin> <Bătălia de la Stalingrad> etc. Cadrele didactice erau obligate să participe la aceste filme, să le prezinte sătenilor și elevilor. Primul director al Căminului cultural a fost, în afară de Tache Dumitrescu care nu l-a condus decât un an, Penescu Athanasie (1936-1959), apoi Ionescu Ion (1959-1966), Sterian Enache (1966-1970), Cojocaru Victor (1970-1975) și Adamescu Ion (1975-1977). Penescu Athanasie , un împătimit arheolog și istoric, colecționar de urme ale trecutului din comună, a organizat un muzeu al satului în localul noului cămin cultural care cuprindea exponate precum ciocane, vârfuri de săgeți, unelte din silex, râșnițe , ceramică din neolitic sau de la cetatea dacică din Tudoria pe care a descoperit-o primul, obiecte sătești vechi din gospodărie, podoabe, fote și ii, colecții numismatice, etc. După moartea lui și după trecerea comunei ca sat de comuna Popești, acest muzeu, unic în zonă, s-a destrămat, sub privirile îngăduitoare ale autorităților timpului care au dat dovadă de o nesimțire crasă. Ionescu Ion, în perioada când a fost director de cămin cultural, a înființat formații artistic de cor, brigadă artistică de agitație, formație de dansuri din rândul sătenilor, formație de teatru cu care a luat premiul al treilea pe raionul Costești. De asemenea a înființat o bibliotecă comunală care cuprindea cca. 12000 de volume și, după desființarea comunei, biblioteca a fost desființată, cărțile, împrăștiinduse, sau duse la biblioteca de la Popești. Sterian Enache și apoi Popescu Marcela au condus o formație de cor care a obținut premii la fazele raionale și județene. Cojocaru Victor ca responsabil al formației de teatru a ajuns cu piesa <Doctor fără voie> pe scena Casei sindicatelor din Pitești. Regimul comunist a folosit cadrele didactice la recensământul populației și al animalelor,la scoaterea țăranilor dimineața de mult pentru a merge la muncile

agricole (1955-1960), la comisiile pentru cooperativizarea agriculturii( 1959-1962). Cadrele didactice au făcut de serviciu la aria de treierat, au făcut alfabetizarea (19441950), aveau organizate în sat cercuri de citit pe circumscripții unde se strângeau țăranii în scop propagandistic (1954-1960). De asemenea erau antrenați în diferite activități politice, ședințe de partid, UTC, pionieri, etc.

Învățătorea Cojocaru Marcela cu clasa a-IV-a, în curtea școlii, anul școlar 1980-1981

XIV. ORGANIZAȚII DE COPII ȘI TINERET De-a lungul timpului, regimurile politice, au impus școlii să organizeze elevii în diferite organizații. Imediat după succesul pe care țara noastră l-a avut în lupta pentru

cucerirea independenței de stat, s-a înființat organizația Micii Dorobanți ce cultiva patriotismul și pe eroii care au căzut în luptele din Războiul din anul 1877. Organizația Cercetașii a fost o instituție de educație fizică și morală ce consta în contactul cu natura, formând spiritul de inițiativă, curajul, armonia sufletească și dragostea pentru adevăr. Organizația era condusă de învățător și se făcea pe structura claselor. Toți cercetașii au format < Marea Legiune a Țării>, organizată pe schemă militară, o cohortă la nivel local, mai multe cohorte formau o Legiune care era pe județ, și mai multe Legiuni formau un Ținut. Legiunile purtau nume de voivozi și domnitori iar cohortele nume istorice și literare. Avea caracter internațional , participând și din țara noastră o sută de cercetași în tabăra de la Londra de opt zile. Străjeria era o organizație școlară pentru pregătirea tinerilor pentru luptă, formată între cele două războaie mondiale, condusă direct de Marele Străjer al țării, Carol al doilea. Era organizată pe unități și grupe școlare care corespundeau cu clasa. < Astăzi,- se spune într-un articol din revista <Școala și viața> pag,262, septembrie, noiembrie 1939- viața publică a neamului nostru se reazemă pe pârghia sigură a spiritualității românești; iar de acolo din lumea faptelor și a vieților vechilor cneji și voievozi, pârcălabi, spătari și hatmani, din cerul care adăpostește sufletele lor de martiri, se adapă ca de la un izvor veșnic nesecat, conștiința românească> Străjerii aveau uniforme: purtau bască albă,cămașă albă, cravată și pantaloni albaștri, salutând cu mâna draptă ridicată în sus, peste nivelul capului, cu palma desfăcută. Iată teme care se dezbăteau: <Restaurația și îndrumarea tineretului, Bazele sociale și pedagogice ale străjeriei, Străjeria educatoare națională, Majestatea Sa Regele pedagog al Neamului, Regele și datina strămoșească, Străjeria și Unirea, Regele și tineretul, etc.

Conducătorul străjerilor pe comună era învățătorul Penescu Athanasie care a îndrumat o generație de elevi și dascăli, i-a investit în ale străjeriei, a acționat prin diferite forme de organizare pentru educarea în spiritul patriotismului și naționalismului. La venirea comuniștilor, organizația a fost desființată ca organizație naționalistă și profascistă. Pentru tinerii din ultimele clase s-a introdus obligatoriu instrucția premilitară care consta în instrucție de front, mânuirea armei, ochirea, diferite tehnici de luptă. Orele de premilitară se desfășurau pe terenul de tir și sport de la marginea satului Purcărești de către un ofițer în rezervă, scutit de alte obligații, care era învățătorul Nicu Dumitrescu. Să nu uităm că suntem în preajma celui de al Doilea Război Mondial și toată lumea se pregătea pentru evenimentele ce aveau să vină. Organizația pionierilor a fost înființată în anul 1949 după model sovietic, fiind o <organizație revoluționară de masă a copiilor>, uniune a tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din țară care cuprindea toți școlarii între 7 și 14 ani și avea ca scop să contribuie la <educarea comunistă a tinerei generații, educând școlarii în spiritul dragostei și devotamentului nemărginit față de popor, față de patrie, partid și de conducătorul iubit> În cadrul acestei organizații se desfășurau diverse activități recreative, tehnico-științifice, de pregătire pentru apărarea patriei, de ocrotire a naturii, cultural-artistice și sportive. Era condusă de PCR și conlucra strâns cu UTC-ul. Pionierii erau împărțiți pe grupe de 7-8 elevi, mai multe grupe formau un detașament, care de obicei era clasa, și mai multe detașamente formau o unitate de pionieri. Unitatea de pionieri de la școala Râca-Veche era condusă de un comandant-instructor de unitate care la rândul lui conducea detașamentele și grupele. Primul comandant-instructor a fost Cordella Georgeta (1952-1956) apoi Popescu Stela (19561965), după care a urmat Cârstea Ioana (1965- 1975).

Începând din anul 1975 a continuat acestă activitate Ionescu Aurelia până în anul 1980. Din anul 1980 până în 1989 cu întreruperi au fost Ivan Jan și Condoruș Mirela. Atât comandanții-instructori de unități cât și cei de detașamente aveau uniforme speciale, costume albastre și cravate roșii cu tricolor. Pionierii purtau zilnic cravate roșii cu tricolor și costume de pionier, formate din pantaloni sau fustă albastre și cămăși albe. Adunările de pionieri se desfășurau cu ceremonial pioneresc, cu goarne și tobe.

O adunare de pionieri cu ceremonial

În ultimii ani aceste organizații luseră forme aberante: pentru a nu se mai duce copiii la biserică, în zilele de Paște sau Crăciun, se organizau focuri de tabără unde erau obligați să participe toți elevii. De asemenea se organizau activități unde se prezenta viața <tovarășului Nicolae Ceaușescu> ca exemplu de muncă și viață exemplară. Elevii participau la munci patriotice, la strângerea de fier vechi și maculatură, sticle, borcane etc. Se dădea plan cifric de strângere a acestor deșeuri și copiii erau obligați să-l respecte.

De asemenea în școală se înființaseră diferite colțuri de propagandă: colțul pionierului, îm care era gazeta de perete, colțul sanitar, colțul pompierilor, colțul circulației.

Adunare de pionieri cu comandantul de unitate Cârstea Ioana.

Organizația <Șoimii patriei> era o organizație a copiilor între 4 și 7 ani, în învățământul preșcolar și clasele întâi, înființată în baza programului de măsuri pentru aplicarea congresului al XI-lea al PCR și ale congresului educației politice și culturii socialiste din 1976, în vederea cuprinderii din fragedă vârstă a copiilor în procesul de educație comunistă. Organizația era îndrumată de pionieri și își desfășura actvități specifice vârstei lor. Purtau costume deosebite cu bască, cravată și uniformă și de regulă îi conducea educatoarea de la grădiniță cu o grupă de pionieri. Potrivit regulamentului de funcționare, organizația trebuia să contribuie, prin promovarea unor forme de muncă și viață în comun adecvate vârstei lor, la educarea patriotică, socialistă a copiilor în spiritul dragostei și respectului față de patrie și popor, față de PCR, să dezvoltă prietenia dintre români și alte naționalități. Să participe după puterile lor la sarcini obștești și gospodărești, la activități de autoservire, să facă vizite în fabrici, pe șantiere, pe ogoare, drumeții, jocuri sportive, să stimuleze practicarea jocurilor sportive, a

exercițiilor fizice, a drumețiilor, să inițieze acțiuni de educație igienico-sanitară.

Șoimii patriei de la grădinița din Râca-Veche. În imagine: Ionescu Ion, directorul școlii, Antonescu Viorica, educatoare-suplinitoare , Cojocaru Marcela,învățătoare și Stănculescu Iana, educatoare.

Organizația de UTC era organizație politicărevoluționară de tineret care cuprindea tinerii de la 14 ani până la 26 de ani. Activitatea ei se desfășura pe baza unui statut și avea ca sarcini educarea prin muncă și pentru muncă, educarea politică și ideologică, cultural-științifică și moral-cetățenească; participa la organizarea de activităță obștești și cultural-sportive, la adunări tematice, etc. În școala noastră tinerii care împlineau 14 ani din clasa a-VIIIa treceau în acestă organizație care era condusă de un secretar și dew dirigintele clasei. O sarcină a acestei organizații cât și a organizației de pionieri era să participe la pregătirea pentru apărarea patriei. Această pregătire se conducea după un regulament privind apărarea patriei pentru fiecare clasă și categorie de vârstă. Pregătirea consta în instrucție de front, exerciții fizice generale, tragerea cu arma de tir, orientarea în păduri sau în

teren necunoscut, jocuri de orientare. Pentru aceste activități existau ore speciale în orarul școlii.

O formație de călușari din rândul elevilor de la școala Râca-Nouă.

Aceeași călușari pe scena Căminului cultura.

XV. PREGĂTIREA TEHNICO-PRODUCTIVĂ Încă de la începuturile ei, școala Râca-Veche s-a încadrat în rândul școlilor care au pregătit copiii pentru viață. Învățătorul care a pus bazele unei practici agricole și lucrului manual în școală a fost Tache Dumitrescu. În 1907 Casa școalelor cedează școlii Râca-Veche 2 hectare de pământ și țarină pentru grădină de legume. Deși era la o distanță de 5km. de sat, învățătorul raportează revizorului de Teleorman că <pământul din țarină se cultivă cu cereale> (1908, iunie, 24). Planul de învățământ din anul școlar 1892-1893 cuprindea la clasele I-V <Lucru de mână la fete, 3 ore la clasa întâi, 3 ore la clasa a-II-a, 5 ore la clasa a_III-a și 5ore la clasele a-IV-a și a-V-a. și Lucru în atelier: 3 ore la clasa aIII-a și 5 ore la clasele a -IV-a și a -V-a> La lucru de mână se făceau cusături naționale, croitorie, țesătărie, fetele torceau și împleteau flanele, ciorapi, etc. Școala era dotată cu război de țesut, fuse, foarfeci și alte obiecte de croitorie și țesătorie. Orele se țineau cu o bună gospodină care era deobicei învățătoare suplinitoare. La băieți lucru de mână era condus de învățătorul Tache Dumitrescu care procurase pentru școală tejghea de tâmplărie, scule de tâmplărie: rindele, gealău, fierăstraie,etc. Deși nu exista o sală specială de tâmplărie, copii mergeau acasă la dascăl sau în magazia de lemne și făceau aceste ore. Mulți foști elevi de-ai lui au mărturisit că au învățat meseria de tâmplar de la acest învățător. El a înființat printre primii din județ o livadă cu pomi altoiți de mâna lui, de asemenea a pus bazele creșterii albinelor în stupuri sistematice și viermilor de mătase. Aceste ore s-au făcut până prin anul 1925, după ce dascălul a ieșit la pensie cei de după el n-au mai continuat tradiția, fie că nu cunoșteau meserie, fie că nu s-au mai

interesat. Tejgheaua și sculele, războiul de țesut au zăcut în magazia școlii până au fost scoase din inventar prin 1950. După anul 1935-1936 lucru manual a constat mai ales din împletituri cu paie sau foi de porumb, sculptură în lemn, repararea gardurilor, îngrijirea grădinii școlare, repararea mobilierului școlar. În anul școlar 1940-1941 școala a primit 8 ha. de pământ și practica s-a axat mai mult pe lucrări agricole și mai ales cultivarea porumbului. Pregătirea tehnico-productivă modernă a fost prevăzută în planul de învățământ după reforma învățământului și legiferată în anul 1971 ca materie de învățământ. Planu de învățământ cuprindea la fiecare clasă ore destinate acestui obiect. La clasele I-IV se preda sub forma lucrului manual, iar la clasele V-VIII existau programe pe clase cu materii practice la alegere. Pentru fete se recomanda croitoria, menajul, lucrul de mână, broderia, cusăturile naționale. Pentru băieți se recomanda tâmplăria, sculăria, fierăria, etc. Școala a fost înzestrată cu trei mașini de cusut, 5-6 tejghele de tâmplărăie, bancuri de scule , trusă cu scule, fierăstraie, etc. La fete orele s-au predat de Ivan Viorica și la băieți, într-un timp de Pascalescu Dumitru, tâmplar din sat. Obiectele confecționate se vindeau în sat prin licitație sau erau cumpărate de cadrele didactice din școală. Tot ca practică productivă a fost considerată și agricultura căreia i s-a acordat o importanță mai mare în planul de învățământ. Fiecare clasă avea în planul de învățământ 2-3 ore de studiu teoretic și practic. Practica se făcea pe parcela școlară care era împărțită pe clase și în care se cultiva ceapă, usturoi, roșii, varză, etc. S-a confecționat și un solar și o răsadniță în care produsele erau scoase timpuriu. Produsele obținute pe parcela școlară se vindeau la oameni în sat și banii intrau în fondul școlii. Grădina școlii a fost plantată cu pomi fructiferi, în special pruni altoiți ale căror fructe se vindeau sau se făceau alcol care era valorificat. O mare atenție s-a acordat creșterii viermilor de mătase. Fiecare clasă era obligată să ia o cantitate de

sămânță de viermi de mătase și să -i îngrijească. În acest sens curtea școlii și o parte din grădină s-au plantat cu duzi pentru frunză ca hrană viermilor de mătase. Lucrul cel mai aberant a fost că în toată această acțiune a început să se exagereze, se cereau planuri de prodcție, cantități mari de produse obținute fără a avea condiții necesare. Pe lângă toate aceste activități mai era practica productivă de două săptămâni, care de obicei se prelungea câte două luni, pentru culegerea porumbului sau a roșiilor din fermele de legume de la CAP Râca și Popești. Toate aceste acțiuni deveniseră obligatorii și în lipsa forței de muncă care lipsea, copiii erau cea mai la îndemână forță de muncă, în ciuda neglijerii totale a studiului.

Profesoara Ivan Viorica la practică la răsadniță în grădina școlii.

XVI. INSPECȚIILE ȘCOLARE Inspecțiile școlare sunt de două feluri: inspecțiile școlare de îndrumare și control a școlii și inspecțiile școlare efectuate cu ocazia susținerii de către cadrele didactice a unor examene pentru obținerea gradelor didactice. Inspecțiile școlare curente au urmărit cunoașterea și îndrumarea activității desfășurate de către personalul didactic de conducere și de predare. De fiecare dată acest tip de inspecție s-a încheiat cu un proces verbal care scoate în evidență lipsurile constatate și trasează viitoare sarcini. Inspecțiile școlare speciale sunt efectuate fie de inspectori, fie de cadre didactice delegate care asistă la orele didactice de specialitate și la acțiunile educative conduse de cadrul didactic inspectat. Ele se termină cu un proces-verbal în care se dau calificative /sau/ și note. În arhivele școlii Râca există trei registre de proceseverbale de inspecții începând cu anul școlar 1893-1894 și terminând cu cel din prezent. Din analiza acestor procese verbale am putut trage concluzii asupra procesului de învățământ, asupra elevilor, asupra curățeniei din școală, etc. Până în anul școlar1914-1915 inspectorii vorbesc de localul de școală care se află sub orice critică, de lipsa de interes a organelor locale față de învățământ, de absența copiilor de la școală și cauzele care-i determină să absenteze, de încasarea amenzilor școlare, de numărul posturilor insuficient. Inspecțiile se făceau aproape anual de către inspectori ai Revizoratului de Teleorman sau, după trecerea comunei de județul Argeș, de către inspectori ai inspectoratului raional Costești sau județean Argeș. Pe data de 31 mai 1891 inspectorul găsește doar un singur elev în clasă din 31 de elevi înscriși. Pe data de 17 mai 1892 în trei clase inspectorul găsește doar 11 elevi. Pe 20 octombrie anul 1893 școala este inspectată de A. Bogdănescu, pe 19 mai 1894, tot

de A. Bogdănescu, la fel și pe 16 decembrie, de acelaș inspector care are cuvinte de laudă la adresa învățătorului, dar critică atitudinea organelor locale. În anul 1896 inspectează școala un om de vază al învățământului românesc, și anume G.G. Antonescu, autor de manulae de pedagogie, profesor universitar.În anii 1898 și 1899 vizitează școala I. Săndulescu. În anul 1900 revine în inspecție A. Bogdănescu. În anii 1902, 1903 și 1904 inspectează școala revizorul Spulbereanu. În anii 1905 și 1911 vine în inspecție Ioan Crețescu. În anii 1909 și 1910, Anton Popescu. În anul 1913 inspecteză școala doi revizori: A. Ivanovici și Sava Zamfirescu, de asemenea în anul 1916, V. Stroescu și Sava Zamfirescu. În anul 1919 vine în inspecție revizorul Florian Cristescu, în 1920,1922, 1923,1924, 1925, N. Daneț, poreclit de către cadrele didactice și elevi Ochi de Drac, pentru figura lui serioasă și impunătoare, în 1921 vin doi revizori: Dragomir Cristea și Romulus Paraschivescu, în 1926 C. Semenescu. De acum numărul inspecțiilor încep să se rărească. Între 1928-1939 înspectorii se interesează mai mult de organizațiile de tineret,cum ar fi Cercetașii și Străjerii, vor să vadă activitatea unor cadre didactice, etc. După reforma învățământului vizitează școala Olteanu Ion , inspector la Secția de Învățământ Vârtoape, Apostolache Nicolae, inspector -șef la Inspectoratul raional Costești, Marinescu Ion, Vorniceanu Ion, Sia Radu, toți inspectori de teren ai Inspectoratului raional Costești. După desființarea raionului au inspectat școala Radu Ion, inspector-general al Inspectoratului școlar Argeș, Dumitru Marin, Sorin Oprescu, Florea Stan, Mihăilă Ion, Popa Livia, Mărcușanu Ion și alții. Ei au venit fie pentru inspecții speciale, fie pentru inspecții școlare. Majoritatea inspecțiilor școlare până prin anii 1925-30 scot în evidență absențele masive ale elevilor din diferite cauze. Dar cel mai adesea erau cauze medicale: bântuia

holera, pelagra, pojarul, oreionul, guturaiul, eleviilipsind săptămâni la rând de la cursuri. Privind inspecțiile speciale, voi exemplifica cu un tabel al inspecțiilor pe zece ani: 1971-1981: Data inspecției

Pentrucine se face inspecția și tipul inspecției 27/28.IV.972 PopescuEcat. gr.2 3/4.V.1972 StănculescuM.gr.2 10.V.1972 Popescu Stela,gr2 24.V. 1972 Ionescu Ion,gr.2 25.V.1974 Șovar Gh., defin. 28.III.1975 Ionescu A., Gr.2 23.V.1975 AdamescuM. ,def. 23.V. 1975 16.III>1976 16.III.1976 14.V.1976 27.V.1976 22/29.V.1976 29.V.1976 22/29.V.1976 15.V.1977 20.V.1978 13.V.1980 10.V.1980 22.I. 1981 5.V.1981

Cine a efectuat inspecția

Pepescu Maria, gr.1 Popescu Maria, gr1 Popescu Maria,gr.1 Dumitru Marin,gr.1 Vorniceanu Ion, insp. Georgescu Alex. gr.2 Tudor Cornel,gr.1

Șovar M., definit. Adamescu I.,gr.2 Cârstea. I. insp.n. Ivan Viorica, gr.2 Cârstea I., defin. Popescu Ec., gr.1 StănculescuM.,gr.1 Popescu Stela,gr.1 Rotea Vict. , def. Ionescu Ion, gr.1

Tudor Cornel, gr.1 Anghel Dumitru, gr.1 Vasilescu Eliza,gr.1 Tudor Cornel,gr.1 Duican Constantin,gr.1 ConstantinescuD. I.M. Constantinescu D.I.M. Constantinescu D. I.M. Rădulescu Dorin,gr.1 Grigore Brâncuș,Univ. Eugen Simion, Univers. Tudoroiu D., defin. Mihăilă Ion,gr.1 Nicolae I.,gr.2 Roșu Constantin,gr1 Inspecție tematică Tomescu Ioana, insp. Ionescu A.,gr.1 Brâncuș Grigore,Univ. Eugen Simion,Univ.

În această perioadă majoritatea cadrelor didactice tinere și-au dat examenele de grade didactice și de aceea sau făcut aceste inspecții speciale.

XVIII.

BIBLIOTECA ȘCOLARĂ

De-alungul anilor biblioteca a fost un ajutor prețios pentru școală, contribuind la educarea intelectuală și morală a elevilor. Specializată pentru vârstele între 7 și 14,15 ani biblioteca a cuprins cărți de beletristică din literatura română și universală, cărți științifice, de cultură generală, de popularizare a științei, cărți politice, manuale școlare, cărți de pedagogie și psihologie pentru profesori și învățători. Biblioteca școlii Râca-Veche a plecat de la o carte pe care o înregistrează în inventar învățătorul Tache Dumitrescu în anul 1894 și anume <Luptele străbunilor>, de L. Secășeanu și a ajuns în 1989 la 3500 de volume. Cu această carte Tache Dumitrescu înființează în 1890 biblioteca școlii, făcând cunoscut și Revizoratului această <ispravă>. În anul 1908 directorul face cunoscut Revizorului că n-are dulap pentru cărți. În anul 1905 existau în bibliotecă 184 de cărți și 29 de cititori, iar în anul 1911, 190 de cărți și 35 de cititori. În anul școlar 1913-1914 prin adresa nr.5611, Ministerul recomanda elevilor cartea <Amintiri din Războiul din 1877> de Șt. Georgescu. Iată și un tabel al cărților citite și al cititorilor pe anii 1899-1905: 1899

1900

V. C

1 0

1901

1902

1903

1904

1905

V. C

1 2

12 1 4

15 1 3

12 17 25 20 37 29

( Tabelul este luat după Monografia lui Tache Dumitrescu din anul 1905)

Desigur că pentru un început este un lucru îmbucurător. Față însă de numărul de copii care era peste o sută în fiecare an școlar, lucrurile nu stăteau prea bine.

Cărțile se tipăreau greu și veneau prin Casa școalelor care le plătea din bugetul propriu, provenit din donații. În anul școlar 1920-1921 existau în bibliotecă 100 de volume. Culmea este că în loc să se înmulțească numărul volumelor, în anul școlar 1927-1928, ele scad la 60 de volume. Cee ce ne duce cu gândul că ele se subtilizau din bibliotecă sub diferite motive, fie că s-au rupt, fie că cititorii nu le-au mai înapoiat. În anul școlar 1940-1941 existau în biblioteca școlii 240 de volume, mai mult cărți de povești și beletristică. După război, majoritatea cărților s-au scos din inventar pe bază de proces-verbal, sub motiv că sunt cărți burghezo-moșierești. Biblioteca începe să fie aprovizionată cu cărți de către Inspectoratul școlar Teleorman în anul 1954-1955. Începând cu acest an, lunar, veneau pachete cu cărți pe adresa școlii. Activitatea este continuată de Inspectoratul școlar Argeș care până în 1970 aprovizionează școala cu aproape 2500 de volume. Acum se retipăresc marii clasici: Eminescu, Caragiale, Slavici, Creangă, poeții și scriitorii contemporani, cărți politice și științifice, cărți de metodică, de popularizare a științei, etc. Fiecărui cabinet școlar i se împart cărți de specialitate pentru a fi folosite de profesori și de elevi, biblioteca primește fișe pentru cititor și fișa cărții, un registru de inventar, un catalog alfabetic, începe să se țină evidența cititorilor și a cărților citite. Funcția de bibliotecar o deținea profesorul de română, fără a fi remunerat și care avea un program săptămânal de eliberat cărți. Această activitate s-a continuat până în anul 1989 când s-a întrerupt aprovizionarea cu cărți din lipsă de fonduri. Între anii 19892006 nu s-a mai repartizat nicio carte. În anul 2006 Inspectoratul școlar a început să aprovizioneze iar cu cărți plătite direct de Minister prin Inspectoratul școlar, în valoare de câteva sute de dolari. Bibliotecarii școlii de-alungul timpului au fost: Tache Dumitrescu, Dumitru R. Ion, Penescu Ecaterina, Penescu Athanasie, Crivăț Maria,

Cordella Georgeta, Durle Florea, Popescu Marcela, Ionescu Aurelia și Ionescu Ion. Trebuie să amintim că elevii și cadrele didactice au beneficiat și de biblioteca comunală care între anii 1950 și 1970 a fost aprovizionată cu peste 12.000 de volume și cu colecții de ziare și reviste care au ajutat procesul instructiveducativ din școală. Legate de bibliotecă sunt și manualele școlare. Ele au fost și sunt principala sursă de informare și mijloc de îndrumare a studiului individual, constituind un ghid în selectarea cunoștințelor ce trebuie asimilate de elevi. În evoluția manualelor s-a ținut seamă de progresele înregistrate de tehnica tipăririi și a consemnării, păstrării și difuzării informației, precum și de cercetările psihopedagogice privind învățarea. La începuturi s-a elaborat manualul clasic, cuprinzând texte și ilustrații, apoi, mai târziu, manualele s-au modernizat cu texte și ilustrații colorate, diagrame și alte materiale accesorii didacticofuncționale, cum ar fi testele sau manualele programate. La începuturi elevii învățau după textele biblice scrise în chirilică, primele manuale didactice apărând după anii 1860,1870. Între anii 1894 și 1950 manualele se procurau de învățător sau de profesor cu banii strânși de la părinți. Învățătorul cumpăra manualele la care avea cel mai mare rabat. La școala Râca-Veche erau preferate în decursul anilor mai ales manualele autorilor gorjeni deoarece aveau rabat de 70%. Cadrul didactic nu avea libertatea de a alege manualul care i se părea cel mai bun. Trebuia să cumpere manualul editat de revizorul în raza căruia funcționa căci primul lucru pe care-l făceau revizorii și inspectorii când intrau în clasă era să controleze după ce manuale învață elevii. Manualele erau procurate destul de târziu din cauza banilor care se strângeau greu de la părinți. În primele manuale toate cunoștințele erau transmise prin manualul de citire. Se dădeau noțiuni de anatomie, de creșterea plantelor și animalelor, de literatură, știință, morală, religie, etc.

Iată în anul școlar 1911-1912 ce manuale se foloseau: La clasa întâi: Abecedarul lui G.G. Antonescu, Aritmetica lui P. Zamfirescu și Caligrafia lui Gh. Petrescu. La clasa a-II-a:Citirea lui M. Nicolescu, Aritmetica lui P.Zamfirescu, Geografia lui A.Crețescu și Caligrafia lui Gh. Petrescu. La divizia a-III-a: Citirea lui M. Nicolescu, Aritmetica lui Zaharescu,Gramatica lui M.Nicolescu, Geografia lui Zaharescu și Caligrafia lui Gh. Petrescu. După anul 1920 în școală sunt folosite mai ales manualele lui Ciaușeanu, Costescu și Dolgu, deorece la cumpărarea lor se dădea învățătorului un rabat mai mare. După reforma învățământului din anul 1948 manualele sunt unice, făcute după exemplul manualelor sovietice, dispare din ele elementul religios-creaționist și sunt îmbibate cu teoria marxist-leninistă despre viață și societate. Un exemplu cras de astfel de manual este Istoria României de Roller în care se denaturează toată istoria noastră națională. Dupăanul 1970 manualele își modernizează conținutul, se admit mai mulți autori pentru același manual, se abandonează pedagogia sovietică și se revine la teoria psihopedagogică occidentală și națională, cum ar fi C.G.Antonescu, Spiru Haret, P.Poenaru, I.Gh. Marinescu, V.Gr.Borgovanu, etc. Manualele sunt gratuite și sunt transmisibile la mai multe generații de elevi. XIX. CONDUCEREA ȘCOLII ȘI DOCUMENTELE ȘCOLARE Directorul școlii răspunde de organizarea muncii instructiv-educative și administrative a școlii. La început conducerea școlii s-a făcut de către un diriginte (director). Dacă școala era cu un singur post de învățător, dirigintele era învățătorul școlii. Dacă școala avea

mai mulți dascăli, Inspectoratul școlar numia prin ordin unul dintre cadrele didactice mai destoinice, cu examenele gradelor didactice date. Acest fapt a durat până în 1948 când directorul a fost ales pe criterii politice, ca simpatizant al PCR, sau chiar membru de partid. Mai târziu i s-a atribuit și consiliului profesoral un rol în luarea deciziilor școlii, alături de director. După anul 1975 directorul era ales pe durata de 4 ani de către consiliul profesoral la recomandarea Inspectoratului școlar. Tot de acum se alege un consiliu de conducere al școlii care împreună cu directorul întocmește planul anual de muncă al școlii și-l supune consiliului profesoral. Școala a reînceput în 1883 sub conducerea Aristiței Apostol și a durat până în anul 1890 când la conducerea școlii a venit Ion Tănăsescu, funcționând ca director între anii 1890-1893. Primul director al școlii care și-a închinat viața acestei instituții a fost Tache Dumitrescu care a condus școala între anii 1893- 1922. Figura acestui dascăl e vie și astăzi în memoria sătenilor. Era bine pregătit profesional, terminase Școala Normală la Turnu-Măgurele, își dăduse examenul de definitivat, avea aptitudini de bun gospodar și meseriaș, introduce primul în sat cultura cartofului, stupul sistematic, altoirea, avea o bibliotecă impresionantă pentru acel timp. Muncea cu tragere de inimă și se bucura de stima sătenilor. El participa la cercurile pedagogice, era abonat la revistele și ziarele timpului. Ținea frumoase serbări, mergea cu copiii la biserică în zilele de sărbătoare, cunoștea muzica corală și bisericească, ținea conferințe, lecții deschise la cercul cultural. În anul 1922 prin ordinul nr.86560 al Revizoratului de Teleorman se aprobă desărcinarea din dirigenție a lui Tache Dumitrescu și se numește în această funcție Ioan R. Dumitru. Deși nu avem prea multe date despre activitatea lui, din arhivele școlii și din impresiile sătenilor reiese că a fost un învățător destoinic, aspru cu elevii. Nu a avut talentul

predecesorului, dar a reușit să dea tineri bine pregătiți la învățătură. El a condus direcția școlii până prin 1936 când a fost schimbat cu un cadru tânăr, venit proaspăt de pe băncile școlii normale, și pe deasupra și cu bază materială; e vorba despre învățătorul Penescu Athanasie care a condus școala cu intermitență până prin 1952. Sub conducerea lui școala a luat un nou avânt, a fost înzestrată cu material didactic, s-a pus mai multă bază pe practica agricolă, pe lucrul manual, condus personal de el. A organizat un muzeu al școlii, a dat o atenție deosebită desfășurării activității străjerești și premilitarei. După Penescu Athanasie vine ca directoare Crivăț Maria, transferată proaspăt cu soțul, Crivăț Anghel, din comuna Siliștea-Gumești. Numiți în învățământ după Marea Unire, fuseseră repartizați în Transilvania și, după câțiva ani, se transferaseră în Regat. Se pare că e primul director numit pe criterii politice, deoarece era membru de partid și părinții erau membri ai Frontului Plugarilor. Imediat după ea, este numită ca directoare o tânără absolventă a școlii pedagogice, pe nume Cosăcescu Jana, din comuna Tătărăști. Sub conducerea ei școala de 7 ani se transferă de la Bucov la Râca-Veche și începe să fie încadrată cu cadre tinerere. După Cosăcescu Jana, adică în 1955, revine în funcția de director tot Crivăț Maria care stă până în anul 1957. Acum începe politizarea învățământului, urmărirea cadrelor în vârstă care avuseseră alte orientări politice. Învățătorii Stere Petre și Stere Ioana sunt scoși din învățământ și n-au mai fost încadrați niciodată. Tot acum este scos din învățământ doar pentru un an și Penescu Athanasie pe considerente politice și de clasă socială. În anul 1957 vine la direcția școlii un învățător care luptase aproape cinci ani în război și anume Ilie Gheorghe. Deși fusese un băiat sărac, Tache Dumitrescu se luptase și, cu ajutorul statului, îl dusese la școala normală, fiind un elev excelent. Cariera lui didactică a fost umbrită de o căsătorie nepotrivită cu o femeie bogată, dar oloagă, și adesea își

găsea satisfacții în licoarea lui Bacus. A stat ca director până în anul 1962 când este schimbat cu Cojocaru Victor, absolvent al Școlii Pedagogice din Câmpulung. Pe timpul lor (în 1959-1960) școala se mută în local nou, se finisează și celelalte două camere, școala este înzestrată cu mobilier ceva mai bun, prin transfer de la alte școli din județ. Cojocaru Victor ocupă funcția de director până în anul 1966 când Secția de Învățământ a raionului Costești prin inspectorul-general Apostolache Nicolae îl schimbă cu Ionescu Ion, primul profesor calificat, care deține funcția de director în școala Râca-Veche. Profesorul Ionescu Ion este absolvent al Școlii Pedagogice din Câmpulung-Muscel, al Institutului pedagogic de 3 ani din București și al Universității București, Facultatea de filologie, secția limbă română. În perioada cât a fost director a trecut toate cadrele necalificate la ciclul întâi, aducând numai cadre cu studii superioare să predea la clasele V-VIII. Își trece gradele didactice cu profesori de înaltă clasă, precum Eugen Simion, profesor universitar și Președinte al Academiei Române și cu Brâncuș Grigore, profesor universitar. Sub el se înzestreză școala cu material didactic și mobilier nou, se modernizează învățământul prin trecerea de la clase la cabinete de studiu, se dă o atenție sporită pregătirii de specialitate prin reciclarea cadrelor didactice. Pentru activitatea depusă în învățământ, este decorat cu medalia <Profesor fruntaș> de către Ministerul Învățământului. În anul 1980 direcția școlii este preluată de Ionescu Aurelia, profesoară de limba română. Școala continuă să se modernizeze, vin noi cadre didactice bine pregătite. Ionescu Aurelia dă o atenție deosebită pregătirii pentru lecții și mobilizeză colectivul didactic într-o muncă didactică fructuoasă. Este absolventă a Institutului Pedagogic din București, își dă gradele didactice cu aceiași profesori cu care și le-a dat și soțul său, Ionescu Ion. În anul 1985, printrun ordin al Ministerului care prevedea ca directorii să fie schimbați din patru în patru ani, Ionescu Aurelia este

100

înlocuită cu Ivan Viorica, profesoară de agricultură, absolventă a Institutului Pedagogic din Pitești. Printr-o exigență exagerată, își îndepărtează colectivul didactic și în anul 1989 este schimbată din acestă funcție, revenind tot Ionescu Aurelia. Între anii 1989-1995 conduce școala în condiții deosebit de grele, dup așa-zisa revoluție din decembrie. Școala nu mai este asigurată cu combustibil, cadrele didactice care nu erau din comună se transferă și școala are un deficit de încadrare, nu se mai primește material didactic, învățământul rămânând pe un plan secund. După 1995 și în prezent la conducerea școlii a fost încadrat un cadru tânăr pe nume Dinu Marin, profesor de matematică și informatică. Sub conducerea lui s-a renovat noul local de școală, s-a primit un număr de cinci calculatoare, s-a înființat un curs de calculatoare. Dinu Marin și-a dat examenele de greade cu profesori renumiți de la Universitatea din București, este bine pregătit profesional și conduce școala în condiții optime. Școala din Râca-Nouă a avut ca directori pe Petre Popescu, trâncan Lucreția, Popescu Ilie. Școala din Bucov a fost condusă de Bădescu Filofteia, Ionescu Alexandru, Petre Popescu,Crivăț Anghel, Ionescu Mihalache. Școala din Betegi a fost condusă de Enache Sterian, Stănculescu Dumitru și Cojocaru Victor. Iar Școala din Purcărești a fost condusă de Ionescu Mihalache, Sterian Enache, Sterian Georgeta și Cojocaru Marcela. Documentele școlare ale școlii pe care le-am cercetat sunt: cartea școlii, în care se specifică fiecare cadru didactic, încadrarea școlii pe ani de învățământ și date personale ale fiecăruia. Din păcate din neglijența directorilor cartea școlii n-a mai fost completată din anul 1967; registrele de intrări-ieșiri dintre anii 1883-2000 din care am extras toate datele din monografie, condicele de prezență din aceiași ani, cataloagele școlare, registrele

101

inventar ale școlii, registrele de înscrieri ale elevilor, recensămintele elevilor. Arhiva școlii a fost predată în anul 1985 Arhivelor statului din Pitești, rămânând în școală doar arhiva de după acest an. Învățătorii Sterian Enache și Sterian Georgeta cu trei elevi de-ai lor. Amândoi au funcționat ca directori la Școala Purcărești. Sterian Enache din 1946 până în 1965 și Sterian Georgeta din 1946 până în 1975.

XX. ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR Nu am documente ca învățământul preșcolar să se fi înființat înainte de 1948. Prima grădiniță a fost înființată prin anul 1950 și a funcționat cu program prelungit în casele lui Nae Moraru cu educatoarea Penescu Irina, absolventă a Școlii pedagogice din Pitești. Grădinița a fost înzestrată cu

102

paturi, lenjerie de pat și veselă pentru servirea mesei. După ce clădirea a fost cedată SMA-ului, grădinița s-a mutat în școala Ciuculești. După 1960 în fiecare sat s-a înființat câte un post de educatoare. În satul purcărești cursurile grădiniței s-au ținut fie în școală, fie în case particulare închiriate de Consiliul Popular. Ca educatoare a funcționat Goran Silvia, absolventă a Școlii pedagogice din Câmpulung. După transferarea educatoarei Penescu Irina de la grădinița Bucov au fost numite Motroș Elena, Crivăț Maria Nicolae Elena și alte educatoare care au fost încadrate câte un an, doi. La grădinița de la Adunați a fost încadrată Sârbu Dorina, absolventă a Școlii Pedagogice din Câmpulung care a funcționat până în anul 2005, după care s-a transferat la grădinița din Râca-Veche. La grădinița Râca-Nouă a funcționat ca educatoare Cristea Carolina, absolventă a Institutului pedagogic de doi ani care funcționează și în prezent. La grădinița Râca-Veche au funcționat ca educatoare Popescu Stela, Antonescu Viorica și o lungă perioadă de timp (de prin 1960 până în 2006) educatoarea Stănculescu Iana, care a condus și comisia metodică a educatoarelor. Grădinițele au fost înzestrate cu mobilier adecvat, cu jucării și material didactic. Învățământul preșcolar a contribuit la pregătirea copiilor pentru învățământul primar, mai ales că s-a instituționalizat învățământul obligatoriu de la vârsta de 6 ani. De asemenea au contribuit la educareamoral-civică a copiilor, având însă și un caracter propagandistic accentuat, cultivând conducătorul și partidul comunist pein organizația <Șoimii patriei>. XXI. NOTAREA ELEVILOR Prin notarea elevilor înțelegem aprecierea prin note a progresului școlar în urma verificărilor curente, a examenelor sau a concursurilor școlare. Știința care se ocupă

103

cu notarea se numește docimologie, model de distribuire a notelor conform unui sistem de dotare. Pe parcursul timpului s-au întrebuințat mai multe sisteme de notare în școala noastră. Mai întâi trebuie să spunem că în tinda bisericii elevii erau notați pe răboji, fie pe tocul ușii, fie separat pe o tablă. Notarea se făcea pe linii de mărimi diferite, plecând de la liniile mari spre liniile mici; câte linii avea un elev, atâtea note avea, fiecare linie însemnând o notă. Între anii 1884-1885 din catalooagele școlii reiese că notarea s-a făcut după postulatul docimologic al lui Pieron, H. într-o scară a notelor de la 1 la 10. La început notarea s-a făcut pe cataloage liniate de învățător, după aceea, mai târziu, s-a făcut pe cataloage imprimate și tipizate. Fiecărui elev îi era repartizată o filă în care se treceau notele și absențele, dar și fișa psiho-pedagogică. Acest sistem de notare cu scara de la 1-10 a avut înfățișarea curbei lui Laplace-Gauss, notele între 5-8 corespunzând punctelor de inflexiune ale curbei; valoarea medie corespunde notei 6,50; elementele slabe (între 1-4), cele mijlocii (5-8), iar cele bune (9-10 sau chiar 8) Acest sistem de notare a durat până în 1948 când s-a introdus un sistem de notare sovietic cu note de la 1 la 5. Notele 1 și 2 corespundeau calificativului insuficient, nota 3- suficient, nota 4- bine și nota 5- foarte bine. Sistemul de notare de la 1-5 a durat până prin 1954-1955 când a revenit la sistemul de notare anterior cu note de la 1 la 10. Cam din anul 2000 la clasele I-IV s-a introdis sistemul de notare cu califictive. Calificativul insuficient însemnând notele 1,2,3 și 4, suficient, notele 5-6, bine, notele 7 și 8 și foarte bine, notele 9 și 10. La început catalogul era comun tuturor claselor și tuturor obiectelor de studiu. Prezența se nota cu semnul plus iar absența se nota cu semnul minus. În perioada dintre anii 1885-1914 nu s-a pus nicio notă mai mică de 4, iar notele de 9 și 10 sunt foarte rare. Notele nu erau anunțate și motivate elevului. Rar, elevii profitau de absența învățătorului din

104

clasă ca ei să-și vadă notele dintr-o curiozitate firească. Notele la purtare se puneau tot de la 1-10, dar cei care primeau note de la 1-6 erau considerați repetenți din cauza purtării. Promovarea elevilor se făcea pe baza notelor obținute în cursul anului școlar și la examenele ce se desfășurau în prezența părinților și a unei comisii stabilite de revizorul școlar. Metodele de calcul erau astfel: Notele trimestriale trecute în foaia matricolă se adunau cu nota examenului anual și totul se împărțea la 4 și dădea media anuală a fiecărui obiect în parte sau media pe obiecte. Suma mediilor pe obiecte din fiecare grupă împărțită la numărul obiectelor din grupă dădea media anuală pe grupe. Suma mediilor pe grupe împărțită la 4 dădea media generală de clasificare. Metodele de calcul erau cu două zecimale. Pentru promovare se cerea ca media pe obiecte să nu fie inferioară lui 4 iar media pe grupe să fie minimum 5. Situația școlară se încheia imediat după terminarea examenului. Până în anul 1948, anu școlar a fost împărțit pe semestre sau trimestre. După anul 1948 anul școlar a fost împărțit pe pătrare, în fiecare pătrar se încheiau mediile în urma unor examene. Lucrurile au durat așa până prin anul 1960 când s-a trecut la vechea structură a anului școlar, fie pe trimestre, fie pe semestre, care durează până astăzi. XXII. ORIENTAREA ȘCOLARĂ ȘI PROFESIONALĂ Orientarea școlară și profesională este un sistem de acțiuni și măsuri prin care un individ sau un colectiv este ajutat să-și aleagă școala, respectiv profesiunea, potrivit cu înclinațiile și aptitudinile proprii. Această temă a intrat mai târziu în dicuția psihopedagogilor și a pedagogiei în general. La începuturile școlii, orientarea școlară, căci despre orientarea profesională nici nu putea fi vorba, s-a făcut la

105

întâmplare. Numai câțiva copii dintr-o clasă, mai ales cei din clasele sociale avute, puteau să acceadă la diferite școli sau facultăți. Iată un tabel din anii școlari 1990-1991 până în anii școlari 1927-1928: Anii școlari

Nr .A b.

Agricultori

Mese riași

Preoți

Învăță tori

Ofițeri

Obser vații

1908/9 1909/0 1910/1 1911/2 1912/3 1913/4 1914/5 1915/6 1916/7 1917/8 1918/9 1919/0 1920/1 1921/2 1922/3 1923/4 1924/5 1925/6 1926/7 1927/8

12 15 11 18 14 18 20 15 3 22 19 21 19 44 34 32 43 40 18 18

12 13 10 18 14 17 20 14 3 21 19 19 15 42 34 32 43 40 18 18

1 1 1 1 -

1 1 -

1 1 1 2 1 -

1 1 -

Având în vedere baza materială a țărănimii care era majoritară constatăm că aproape niciun țăran nu putea să ducă un copil la școli mai înalte, cei câțiva învățători și ofițeri sunt fii de oameni bogați sau copii foarte dotați pe care i-a ajutat statul cu burse. Din perioada amintită avem învățători precum Tache Dumitrescu, Ioan R. Dumitru, directorul școlii, Alexandru Ionescu, Nicolae Dumitrescu,

106

Ilie I. Stănculescu, învățător la Școala de aplicație de pe lângă Școala Normală din Câmpulung, Cecilia Dumitrescu, Militaru Alexandru, învățător la Scheeni, Alexe Ion, învățător la Baldovinești, Ivan Popescu. Dintre preoți iese din școală Zamfir Popescu, preot la Slăvești, Marin Popescu, absolvent al seminarului, Ionescu Ion, magistrat, procuror al Tribunalului de Muscel. După anul 1935 încep să ducă copiii la școlile de meserii. Se înființase o școală de meserii la Miroși pe care cca 15 copii au urmat-o, din ei ieșind meseriași foarte buni, în special tâmplari. Alți elevi se duc ucenici la meseriași precum cojocari, croitori, fierari și capătă o meserie. Restul fiilor de țărani rămân agricultori. În timpul celui de al Doilea Război Mondial există o situație și mai rea. Plecând părinții pe front, majoritatea tinerilor rămân în familie ajutând mamele la agricultură și în general în gospodărie. După război puțini se încumetă să-și dea fiii la alte școli la oraș. Deabia după anul 1950 putem vorbi de un aflux al tinerilor către școli mai înalte: pedagogice, sanitare, metalurgice, etc. Și tot acum cei ce termină liceul își continuă studiile universitare ajungând profesori, ingineri, doctori, profesori universitari, magistrați, etc. Începând cu anii 1965-1966 se înființează comisii de orientare școlară și profesională care încearcă împreună cu diriginții să facă o selecție mai riguroasă a tinerilor către profesiile pe care le doresc. Așa se face că după anii 19651970 există un flux masiv de deplasare a forței de muncă spre oraș și cca 75 % dintre tinerii care termină școala generală merg mai departe la școli profesionale, licee de specialitate, teoretice, etc. Între anii 1970-1980 procentul crește la 90 % de elevi care își continuă studiile la oraș. Din acest punct de vedere putem spune că regimul comunist, spre deosebire de regimurile trecute, dezvoltând industria și agricultura, dă o mare atenție învățământului și pregătește o masivă forță de muncă care populează orașele, în special Piteștiul și Bucureștiul.

107

După anul 1960 ne-ar trebui o listă prea lungă cu toți absolvenții ajunși oameni de vază ai țării. Peste 20% dintre elevi absolvă o universitate umanistă sau politehnica, peste 10% termină institutul agronomic sau institute de alte specialități, devenind profesori, ingineri, juriști, etc. Nu același lucru putem spune că s-a întâmplat după revoluția din decembrie 1989, când un număr tot mai mare de tineri au rămas acasă ca agricultori. Ilie I. Stănculescu S-a născut în anul 1909 în satul Râca-Veche din părinți țărani. A urmat școala primară în sat, avându-l ca învățător pe Tache Dumitrescu. Și-a continuat cursurile Școlii Normale din Câmpulung-Muscel, terminând-o cu rezultate excelente, ca premiant. Merge apoi la Universitate la Facultatea de Pedagogie și Psihologie, obținând și aici cele mai bune rezultate la învățătură. Este încadrat ca învățător la Școala de aplicație de pe lângă Școala Normală<Carol întâi> și numai după un an, câștigă prin concurs postul de profesor de pedagogie la aceeași școală. Pentru rezultate deosebite este numit ca director al aceleeași școli în anul 1947 și o conduce până în anul 1978 când se mută ca lector universitar la Institutul Pedagogic din Pitești.. Este membru în Consiliul de conducere și de coordonare al Ministerului Învățământului, deputat în consiliul orășenesc și județean, președinte de comisii la examenele de grade didactice, autor de manuale universitare și școlare. Ilie I. Stănculescu poate fi pus în galeria de aur de dascăli ai acestei țări. Avea o inteligență vie, o memorie desăvârșită, un tact pedagogic ieșit din comun, o răbdare de fie cu elevii, meticulos, cu un simț al datoriei desăvârșit. A încurajat mulți țărani din comună să-și ducă copiii la școala pedagogică, astfel că după porțile aceste școli au ieșit cca. 20 de cadre didactice. A decedat în anul 1985 și este înmormântat în

108

cimitirul <Flămânda>. Foștii lui elevi au numai cuvinte de laudă despre activitatea lui și-i poartă o mare dragoste și-o amintire vie. Preotul Gheorghe Popescu. Preot iconom, Gheorghe M. Popescu s-a născut la 10 mai 1898 în satul Bucov. Este un urmaș al vechilor Diaconești, cei care au întemeiat satul Bucov și cătunul Diaconești. A urmat școala primară la școala Bucov, liceul teologic și seminarul teologic la București. A fost hirotonit la 17 noiembrie 1919, după întregirea națională de la Alba-Iulia, la biserica din Bucov, biserică pe care o păstorește aproape o jumătate de secol, murind la o vârstă destul de înaintată în anul 1967. Lui i se datorează construirea bisericii din satul Bucov. A luptat cu autoritățile aproape zece ani până i s-a înfăptuit această dorință. Începută în anul 1911, construcția bisericii a stat neterminată până la venirea lui și de-abia în 1920, preotul Gheorghe M. Popescu, tânăr pe atunci și cu o mare dragoste de muncă a strâns cu mare trudă de la enoriași suma de 180.000 lei, cu care a reușit s-o termine. În anul 1923 s-a făcut sfințirea ei de către Preasfințitul arhiereu Evghenie Humuleșteanu, la care a participat întregul sat, împreună cu prefectul de Teleorman, Alecu Popescu. A fost un mare duhovnic, un om de carte care a slujit altarul cu devotament și pasiune.De asemenea a fost și un bun profesor de religie, predând ore atât la școala Purcărești cât și la școala Bucov. Prof. Univ. Dr. Ing. Paul E. Sterian S-a născut la 22 noiembrie 1946 în localitatea Râca, județul Argeș. A terminat școala generală la școala Râca-Veche, a urmat Școala pedagogică din Câmpulung, înte 1966-1971 a urmat Facultatea de Electrotehnică și Telecomunicații, Universitatea Politehnică, București. Titluri științifice: Doctor în fizică tehnică- 1977Universitatea Politehnica București; Doctor Honoris Causa al Univesității din Pitești, 2004.

109

Specializări și stagii: Japonia, Universitatea din Osaka, Nagoia și Institutul de Tehnologie, CHUBU (1975-1976); Franța: Universitățile :Paris-Ensam, d’Angers, Grenoble, 1998;Anglia: Universitatea din KENT, la CANTERBURI, 1999. Funcții actuale: Directorul Departamentului de Fizică al Universității Politehnica, bucurești; Directorul Centrului Universitar de Inginerie Optică și Fotonică< FOCUM>; Secretarul Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare; Șef de catedră de Fizică II. Carieră didactică: la Departamentul de Fizică, Universitatea Politehnică București: -asistent universitar între 1971-1978; -lector universitar între 1978-1981; -profesor universitar 1990 și prezent. Conducător de doctorate din anul 1990. Coordonatorul programului de <Fotonică>(master) la Politehnică. Domenii de cercetare: fizică, optoelectronică, electronică cuantică, optică cuantică, sisteme deschise. Publicații științifice: -23 de cărți publicate (manuale, tratate, monografii); -175 de articole științifice publicate; 4 brevete de invenții publicate de OSIM –România. Editor sau membru în comitetele editoriale sau științifice a cinci publicații de specialitate. Președinte a două Conferințe de Optoelectronică și membru în Comitetele de organizare a unor Congrese internaționale. Premii: -Premiul <Constantin Miculescu> al Academiei Române, pentru laseri și optică neliniară, 1983; -Premiul I pe țară pentru creativitate științifică și tehnică,1981. Membru în conducerea a opt Societăți Științifice Internaționale și Naționale.

110

O scrisoare către fiii satului din anul 1939 trimisă de Daniel St. Constantin Căminului cultural <Gh. Lazăr>. Domnul Daniel St, Constantin este invalid de război, născut în comuna Râca-Veche, repartizat în PângărațiNeamț.. În anul 1937 este ales membru de onoare al Căminului cultural<Gh. Lazăr>. În scrisorile lui către săteni mulțumește pentru cinstea de a fi ales membru de onoare. Născut la 25 ianuarie 1896 din părinți Ecaterina și Arghir. Gospodăria lui a fost vândută lui Tache Dumitrescu, fostul învățător, care la rândul lui a vândut-o lui Victor Popescu. A locuit în Râca, Pitești, Bascov, Dăbulenii-Romanați, București, Vâlsănești și Pângărați-Neamț. pe unde a avut taică-său servici și unde ca tiutore a crescut șapte orfani. Este un admirator al satului în care s-a născut și a trăit o perioadă de timp. Pângărați-Neamțu, anul nou, 1939 Cinstitului Sfat al Căminului Cultural <Gh. Lazăr> din Râca, Teleorman.

Frați Consăteni, La cap de an aflându-ne, vă urez din toată inima sănătate și spor la toate ca laolaltă să ostenim întru buna tocmire a pravilei ce ni s-a pus acum: <Credință și muncă pentru Țară și Rege!>

111

Primit-am veste de la prietenul Penescu că m-ați cinstit mai mult decât merit, alegându-mă Directorul Căminului Cultural. Mulțumundu-vă din suflet, mă grăbesc a vă mărturisi temerea că însărcinarea cu care m-ați cinstit fiind la marginea umilelor mele puteri, nu știu cum mă voi achita de datoria ce am față de satul meu, care mi-a dat ceeace am mai scump:viața, tocmai ca să înfăptuiesc ceea ce pe bună dreptate așteptați de la mine. Deocamdată primesc însărcinarea ce-mi dați din tot sufletul, nădăjduind că veți da ascultare îndemnurilor mele. Mai întâi prima rugăminte ce vă fac este să înscrieți în Căminul Cultural tot satul: gospodari, femei și copii de la clasa a patra în sus. Acest lucru să vă intre bine în cap. Știți mai bine ca mine că asupra satului nostru pândește moartea și râsul lumii, ajutate de dușmanii cunoscuți de toți: neștiința,neorânduiala în gospodărie și în cele obștești, iar mai presus de toate neascultarea de cei ce dau viață din viața lor și pe care trebuie să-i ascultați ca pe unii ce vor da seama de sufletele voastre, Întâiul Gospodar al Țării, Majestatea Sa Regelui Carol al doilea. V-am arătat vrăjmașii ce vă rod viața, amărându-vă traiul și acum vă poftesc să lăsați focului vrășmășiile ce vă despart șu uniți să porniți la luptă, la biruință. Mulți din dumneavoastră ați făcut războiul ca și mine și toți știți că nu se poate câștiga nicio bătălie fără ascultarea orbească a șefului. Pentru binele vostru vă dau numai această comandă să vă găsesc pe toți înscriși în Cămin și împăcați unii cu alții, gata de treabă. Duminică 22 ianuarie a.c. voi fi în sat și umblând din casă în casă voi încsrie în Cămin pe toți, ca un fel de botez al legii celei mai înscăunată la conducerea Țării de Vodă al doilea al culturii căruia să-I dovedim că suntem vrednici a-I primi măreția danie, adică Legea Serviciului Social, ascultând orbește de conducătorii așezământului regal de stat, Căminul Cultural.

112

După ce vom înscrie toată lumea în Vămin, vom trece la orânduirea cea mai de căpetenie: Construirea localului ce va adăposti căminul, care local până nu-l vom vedea isprăvit, nici să nu zicem că avem cămin. Numai când vom avea înscrisă toată lumea înCămin cu cotizația plătită și vom rândui construcția localului propriu, atunci vom mai face câte ceva de pildă un dispensar medical Sunt de părere că adunarea generală pe anul acesta s-o faceți la 22 ianuarie când viu și eu. Și acum mulțumundu-vă pentru cinste, vă rog să mă ajutați, ascultându-mă, ca să vă pot fi folositor și ca să văd și eu că am de-aface cu niște oameni înțelegători care merită să le închin cât voi trăi toată puterea mea de muncă și toată puterea mea de iubire. Sănătate!

Daniel St. Constantin, invalid de război.

Nota autorului: Visul lui s-a împlinit de-abia în anul 1967 când au fost construite căminul cultural și dispensarul medical.

Tache Dumitrescu:

113

Despre Tache Dumitrescu am vorbit în capitolele anterioare. Aș dori să elogiez munca lui sisifică pentru construirea școlii, dăruirea lui pentru instrucție și educație. Om de o deosebită cultură pentru timpul său, era dezvoltatmultilateral: cunoște medicină,agricultură, tâmplărie ,croitorie,albinărit, etc. Avea o bibliotecă demnă de invidiat și pentru zilele noastre.Era abonat la Albina,Contemporanul,Revista învățătorilor din România, Universul și la alte ziare.

Steliana Toma s-a născut în localitatea Bucov-Adunați în anul 1943, soră cu Sterian Paul, din părinți învățători (Sterian Enache și Georgeta), a făcut școala generală la Râca-Veche, Școala Pedagogică la Câmpulungț-Muscel și Universitatea București, Facultatea de Psihologie. Și-a susținut doctoratul cu lucrarea <Autoeducația-sens și devenire>. Actualmente este profesor universitar la Politehnică. A făcut parte din Comisia Ministerului Învățământului pentru modernizarea învățământului, a publicat manuale de pedagogie și cursuri universitare, a făcut parte din Comisia IPCD pentru inspecții și grade didactice, conduce lucrări de doctorat Popescu Mariana s-a născut în Bucov-Adunați în anul 1945, este absolventă a școlii Râca-Veche, continuă liceul la <Zinca Golescu>-Pitești, apoi urmează A.S.E., Facultatea de Menegement.Și-a susținut examenul de doctorat și acum este profesoară universitară la Facultatea de Economie a A>S.E. și rector. Este sora lui Sterian Paul și a Stelianei Toma. Popescu Ancuța s-a născut în comuna Râca , mama învățătoare, tatăl agronom, a făcut școala generală la școala RâcaVeche, a urmat cursurile liceului <Odobescu> din Pitești, și-a continuat studiile universitare la Facultateea de sociologie a

114

Universității București, actualmente este profesor-doctor la Facultatea de sociologie a <Universității Spiru Haret> -București. Stănculescu Marius, fiu de învățători, absolvent al școlii generale Râca-Veche, își continuă studiile la Liceul <Nicolae Bălcescu> din Pitești, urmeză Politehnica, Facultatea TCM, este profesor la liceul din Bacău. Este autor de manuale școlare și instructor al Școlii de șoferi. Eugen Popescu, fiul lui Victor și al Ecaterinei, născut în Râca-Veche, absolvent al școlii generale Râca-Veche, își face studiile liceale la Liceul militar Breaza, Urmează Academia naturistă medicală în Canada, medic naturist și de recuperare. Face parte din Guvernul României ca Secretar de Stat între anii 20002005, director al <Fundației Românilor de pretutindeni >cu sediul în București. Ionescu Ion fiul lui Gheorghe Ionescu comerciant din Ciuculești, face trei clase ale școlii Râca-Veche, o clasă la Bucov, urmează liceul la Turnu-Măgurele, Facultatea de drept a Universității București, doctor în drept, Procuror-Magistrat al județului Muscel între cele două războaie mondiale. Polina Gheorghe face clasele primare la școala Râca-Nouă, clasa a-V-a la Râca-Veche, liceul teoretic la București, urmează facultatea de sociologie. S-a afirmat ca interpretă de folclor în 1996 la Radio Craiova, apoi la Radio București. Mai întâi a devenit redactor muzical la Radio cultural București, apoi crainic la <Viața satului>. A cultivat și cultivă tradițiile locale, costumul popular și melosul local, a răspândit numele comunei în toată țara, fiind o mare admiratoare a locurilor natale. În anul 2006 a înregistrat mai multe sidiuri cu muzică populară locală în care cântă meleagurile natale, natura și dragostea. Este și o admiratoare a folclorului local culegând cântece populare și prelucrându-le într-un stil propriu.

115

Am putea exemplifica cu sute de elevi ai școlii RâcaVeche care s-au realizat în viață pe alte meleaguri, făcând studii superioare și ajungând fucționari publici, patroni de firme importante, ingineri, medici, profesori, etc. Numai simpla lor numire ne-ar lua pagini întregi. Astfel Popescu Ecaterina este directoarea casei de copii din Pitești, Matei Ion, fost contabil al Inspectoratului școlar, Ionescu TiberiuDoru, programator I.T. la o firmă româno-belgiană <Kepler-Rominfo din Pitești, Ionescu Adina-Victorița, funcționar menegement la Palatul CFR București, Matei Lila, juristă, București, Ilie Neacșa, inginer industria textilă, Târgu-Mureș, Cristea Lucica și Cristea Mariana, absolvente A.S.E. funcționare în București, Stoian Constanța, profesoară în Pitești, Teodorescu Maria, profesoară în Pitești, Puiu Victorița, profesoară în Pitești, Bădescu Marin, profesor de istorie în Câmpulung Muscel, cercetător științific, care a descoperit hitul roman de la cetățeni- Argeș, Perșu Gheorghe, procuror Pitești, etc, etc. La sfârșitul lucrării vom da un tabel cu toți acești elevi care s-au realizat de-alungul timpului, foști elevi ai școlii RâcaVeche. O serie de foști elevi și-au dat viața pentru apărarea patriei, fie în războiul din 1877, în războiul din 1916-1918 sau în al Doilea război Mondial. În Primul Război Mondial și-au dat viața un număr de 56 de eroi: Stănculescu Ion, sergent, Dumitrescu Alecxandru, caporal, Anghel Anghel, soldat, Anica Radu, soldat, Anton Marin, soldat, Arvat Marin, soldat, Badea Ilie, soldat, Badea I. Petre, soldat, Barbu Tudor, soldat, Băjean Gheorghe, soldat, Burcea Gheorghe, soldat, Cercelaru Radu, soldat, Curiman Dumitru, soldat, David Constantin, soldat, Dănălache Ion, soldat, Drăghici Ion, soldat, Drăghici Ștefan, soldat, Fișaică Ion, soldat, Grasu Ion, soldat, Grigore Alexandru, soldat, Grigore Radu, soldat, Ilie Gheorghe, soldat, Ion V. Dumitru, soldat, Ion D. Ilie, soldat, Ion S. Ion, soldat, Ion St. Marin, soldat, Ion St.

116

Neacșu, soldat, Ion Petre, soldat, Ion Stancu, soldat, Ivan Stancu, soldat, Lisandru Ilie, soldat, Lisandru D. Ilie, soldat, Manea Ion, soldat, Marin N. Gheorghe, soldat, Marin Ilie, soldat, Mihalacge Dumitru, soldat, Miu Dumitru, soldat, Neacșu Ion, soldat, Neacși D. Ion, soldat, Neacșu D. Marin, soldat, Nicolae Dumitru, soldat, Nicolae Ion, soldat, Pătrașcu Marin, soldat, Pietriș Dumitru, soldat, Radu Ion, soldat, Raicu R. Dumitru, soldat, Stan Ivan, soldat, Stan St. Marin, soldat, Stan Stancu, soldat, Stan Stancu Tudor, soldat, Stancu Tănase, soldat, Stoian Ion, soldat, Stroe Ion, soldat, Șerban Gheorghe, soldat, Tudor Constantin, soldat, Tudorache Vintilă, soldat. În al Doilea Război Mondial și-au dat viața un număr de 17 ostași: Drăghici Ion, locotenent, Andreescu St. Gheorghe, serg, major, Andreescu St. Ion, serg. Major, Alexe N. Ion, sergent, Anica V. Ion, soldat, Barac Dumitru, soldat, Barac Vasile, soldat, Băjan Gheorghe, soldat, Burcea Dumitru, soldat, Dănălache Ion, soldat, Drăgan Ion, soldat, Dumitrache Ion, soldat, Durnă Constantin, soldat, Duță Gheorghe, soldat, Grigorescu Ion, soldat, Ionescu P. Elefterie, soldat și Miu Ristache, soldat.

117

Un grup de soldați , foști elevi ai școlii Râca-Veche, în al Doilea Război Mondial în retragere, într-un colhoz din Transnistia, printre care și Pârvulescu Gheorghe și Ionescu Păun.

În Revoluția din decembrie 1989 și-a dat viața Stoian Gh. Victor, fost elev al școlii Râca-Veche, din satul Betegi, soldat la Brașov.

XXIII.

ÎN LOC DE CONCLUZII

Această modestă lucrare încearcă să fie o istorie a Școlii Nr.1 Râca . Și această mică istorie este o părticică din istoria învățământrului românesc și din istoria noastră națională. Ieșit din biserică, învățământul din această școală a progresat lent, cu meandre, dar a progresat. A plecat de la lădițele de nisip și de ardezie și a ajuns la calculatoare! Și acest fapt se datorează oamenilor care l-au slujit cu abnegație, pasiune și devotament. De ce am simțit nevoia să scriu această mică monografie? E o întrebare la care am reflectat mult! Nu m-a lăsat pasiunea și gândul că dacă n-o scriu eu, n-o va mai putea scrie nimeni. Aveam atâta material, încât îmi părea rău să-l irosesc, rătăcit prin hârtii netrebuitoare. Am slujit

118

această școală timp de o jumătate de secol, adică din 1955 și până în anul 2005. Am fost omul care a legat generația de dascăli ai secolelor-al XIX-lea și al-XX-lea cu generația secolului al XXI-lea. Am văzut prima masă și primul scaun al dascălului de acum 150 de ani, am răscolit arhivele școlii începând cu anul 1883 și până în anul 2000, am asistat și am contribuit la construcția noului local de școală în 1959, am refăcut localul vechi, am asistat la renovarea noului local în anul 2000, am petrecut cei cinci zeci de ani între trei generații de dascăli și i-am cunoscut personal. Unii ne-au părăsit, cei mai mulți, alții, cei mai tineri, <se află în tranșee> în lupta atât de nobilă pentru educarea tinerei generații. E greu să culegi roadele muncii în educație, sunt eșecuri, dar sunt și înălțări! Și aceste înălțări ne umple sufletul cu acea imensă bucurie pe care o simți când din inima ta ai rupt puțin pentru fiecare elev și l-ai făcut om. Peste ani ,la întâlnirea cu ei, ai impresia că ai răspândit câte o părticică din inimă fiecăruia în parte și simți o mulțumire imensă! Vezi în ochii lor, oameni mari, acel prinos de bucurie și mulțumire la întâlnirea cu tine pe care nu-l simte nimeni dintre muritori. Și mă gândesc că ,ducându-ne noi, vom trăi în sufletele lor! Și amintirea noastră va fi dusă mai departe de ei! Eu am cercetat toate bibliotecile dascălilor acestei școli, curiozitatea m-a dus în biblioteca celui dintâi dascăl al școlii, Tache Dumitrescu, dus demult dintre noi, și am rămas uimit de ce am găsit acolo. Parcă-mi vorbea el despre trecutul școlii. Am găsit o bibliotecă de aproape 800 de cărți, toate, sau aproape toate, cărți de pedagogie, de știință și cultură. Am găsit colecția revistei <Albina> legată de mâna lui, colecția <Revistei asociațiilor învățătorilor și învățătoarelor din România>, cărți despre albinărit, agricultură , etc. Am stat de vorbă zile întregi cu un împătimit al dezgropării trecutului nostru, învățătorul Penescu Athanasie, cu Alexandru Ionescu, un învățător pasionat de matematici,

119

cu Ilie Gheorghe, un harnic învățător, cu Sterian Enache și Sterian Georgeta, primii mei dascăli de la care am învățat buna cuviință și care mi-au deschis ochii în viață. De la toți am cules câte ceva. M-am gândit că ar fi necuviincios din partea mea, dacă ei n-au putut din diferite motive s-o facă, să n-o fac nici eu, ducând toate aceste date undeva în întunericul vieții. Generațiile viitoare trebuie să știe că în această mică școală s-a făcut carte și a fost un far călăuzitor al atâtor generații de elevi, urmându-ne sfatul și calea. RÂCA, 25 ianuarie 2007

120

TABEL CU CADRELE DIDACTICE DIN ȘCOLILE DIN RÂCA Nr. crt.

Numele și prenumele

Anii când au funcționat

Dincă Țugui

1838

Popa Ion

Marin Lespede

1849-1858

Marin Rădulescu

1862

Dumitru Bădăuță

1868

Badea Dumitrescu

1876

Aristița Apostol

1883-1889

Tache Dumitrescu

1883-1935

Ion Tănăsescu

1891-1893

Alexandru Petrescu

1914-1915

11. Ioan R. Dumitru

1907-1940

12. Ioan R. Mocanu 13. Iie Ion

1919-1920 1918

14. Maria Chirițescu

1919-1920

15. Alexandru Ionescu

1924-1960

16. Nicolae Dumitrescu

1924-1965

17. Aneta Ionescu

1925

Obs.

înv. < < < < < < < < < < <

< < < < <

121

18. Ilie Gheorghe

1928-1965

19. Enache Sterian

1940- 1965

20. Penescu Athanasie

1940-1970

21. Stere Petre 22. Stere Ioana

1938-1945 1938- 1945

23. Popescu Petre

1935-1965

24. Popescu Marcela

1940-1970

25. Penescu Ecaterina

1935-1965

26. Crivăț Anghel

1945-1970

27. Crivăț Marcela

1945-1970

< < < < < <

28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49.

1955-1956 1955-1959 1955-2005 1955-2002 1953-1957 1950-1989 1956-2000 1955-1989 1960-2000 1960-1965 1957-2000 1957-2001 1970-1976 1970-1976 1962-2001 1970-2006 1975și prezent 1968-1975 1965-1975 1944-1987 1969-1971 1968-1971

< profesor profesor înv. înv. înv. înv. înv. înv. înv. înv. înv. profesor profesor profesor profesor profesor profesor profesor înv. profesoară profesor

Stănculescu Costel Kordella Georgeta Ionescu Ion Popescu Ecaterina Jana Cosăcescu Stănculescu Dumitru Stănculescu Maria Popescu Stela Popescu Ilie Bădescu Marin Cojocaru Victor Cojocaru Marcela Adamescu Ion Adamescu Maria Ionescu Aurelia Ivan Viorica Ivan Jean Șovar Gheorghe Cârstea Ioana Sterian Georgeta Nicolae Ileana GherghinaAlexandru

< < < <

122

50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60. 61. 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68 69. 70 71.

Rusu Constantin Condoruș Mirela Rotea Victoria Tudoroiu Dumitru Bădescu Filofteia Ionescu Mihalache Durle Eftimia Cosăcescu Jana Dumitrescu Florica Penescu Irina Stănculescu Iana Sârbu Dorina Nicolae Elena Motroș Elena Cârstea Carolina Matei Stela Dinu Marin Dinu Rodica Boadă Dumitra Cocică Rodica Șovar Marcela Stănculescu Costel

1970-1972 1980-1984 1975-1977 1975-1980 1935-1958 1935-1946 1957-1960 1955-1957 1935-1960 1951-1954 1965-2007 1975și prezent 1970 1954-1956 1960 și prezent 1965 1989 și prezent 1989 și prezent 1968 1964-1967 1970 1956

profesor profesoară profesoară profesor înv. înv. profesoară înv. înv. educatoare educatoare educatoare educatoare educatoare educatoare învățătoare profesor profesoară educatoare educatoare Profesoară învățător

Îmi cer scuze dacă am omis pe cineva și dacă anii trecuți nu sunt exacți pentru că au fost puși din memorie în cele mai multe cazuri.

123

TABEL CU DIRECTORII DE ȘCOALĂ Nr. Numele crt. și prenumele

Perioada

Calificarea Obs.

1. 2. 3. 4. 5. 6.

1838 1845 1849-1858 1862 1868 1876

învățător învățător învățător învățător învățător învăător

1883 1884-1920 1920-1935 1935-1952 1952-1956 1956-1957 1957-1962 1962-1966 1966-1980 1980-1985 1985-1989 1989-1995 1995șiprz.

învățător învățător învățător învățător îvățătoare învățătoare învățător învîțător profesor profesor profesor profesor profesor

7. 8 9. 10 11. 12. 13. 14 15. 16. 17. 18. 19.

Dincă Țugui Popa Ion Marin Lespede Marin Rădulescu Dumitru Bădăuță Badea Dumitrescu Aristița Apostol Tache Dumitrescu Ioan R. Dumitru Penescu Ahanasie Jana Cosăcescu Crivăț Maria Gheorghe Ilie Cojocaru Victor Ionescu Ion Ionescu Aurelia Ivan Viorica Ionescu Aurelia Dinu Marin

124

FOȘTI ELEVI AI ȘCOLILOR DIN RÂCA CU STUDII MEDII SAU UNIVERSITARE CARE S-AU AFIRMAT ÎN PLAN SOCIAL Nr . Cr t. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 22. 23. 24. 25.

Numele și prenumele

Țugui Dincă Popa Ion Lespede Marin Rădulescu Marin Dumityru Badea Dumitrescu Badea Dumitrescu Nicolae Apostol Arisța Tănăsescu Ion Nicolae Ion Dumitrescu Tache Dumitru R. Ion Nicolau Gheorghe Constantinescu C. Ionescu Alexandru Maria Chirițescu Ilie Gheorghe Enache Sterian Penescu Athanasie Stere Ioana Popescu Petre Crivăț Maria Ionescu Ion Popescu Ecaterina

Anii

1838-înv. 1845-1858,înv. 1855,înv. 1862, înv. 1870-1875,înv. 1876,înv. 1930-1957,înv. 1883-1891,înv. 1891-1893,înv. 1885,înv. 1875-1927,înv. 1907-1938 ?, înv. ?, înv. 1924-1960,înv. 1919 1928-1965,înv. 1940-1965,înv. 1940-1970,înv. 1935-1945,înv. 1935-1965,înv. 1945-1970,înv. 1955-005,prof. 1955-2002,înv.

Locul de muncă

Șc.Râca Șc. Râca Șc .Râca Șc. Râca Șc. Râca Șc Râca Șc.Râca Șc.Râca Șc.Râca Șc. Râca Șc. Râca Șc.Râca Șc. Râca Șc.Râca Șc.Râca Șc. Râca Șc.Râca Șc.Râca Șc.Râca Șc.Râca Țc. Râca Șc.Râca Șc.Râca Șc.Râca

125

26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 53. 54. 55. 56. 57. 58. 59. 60.

Stănculescu D. Popescu Stela Popescu Ilie Bădescu Marin Cojocaru Victor Cojocaru Marcela Adamescu Maria Ivan Jan Ionescu Mihalache Penescu Irina Penescu Manole Cristea Carolina Matei Stela Șovar Marcela Ilie Stănculescu Militaru Alexandru Alexe Ion Ionescu Ion Ionescu Ion Ionescu Mișu Cristea Eftimie Ionescu Mielu Puiu Cătuța Radu Batalu Puiu Petrică Stoica Mihai Stoica Elena Gheorghe Gica Popescu Victor Ionescu Ilie Sandu Sanitaru Stan Ion Stancu Constantin Stancu Gigea Popa Gheorghe

1950-1989,înv. 1955-1989,înv. 1960-2000,înv. 1954-989,prof. 1957-2000,înv. 1957-2001,înv. 1970și prez.pr. 1975și prez.pr. 1935-1946,înv. 1951-1989,ed. 1956-2000, pr. 1960și prez. 1965-2000 1970-? 1945-980,prof 1935-? 1928-?,preot 1920magistrat 1960-?medic 1960,ing.ag. 1960 ing. 1950...medic 1970...medic 1950...veter. 1950...vet. 1970...vet. 1970...vet. 1970...vet. 1956-2000,agr. 1928...sanit. 1950..sanit. 1950...sanit. 1965...sanit. 1965...moașă 1685...popă

Șc.Râca Șc.Râca Șc.Râca Câmpulung Șc.Râca Șc. Râca Retevoiești Șc.Râca Șc.Râca București București Șc.Râca Pitești Alexandria Câmpulung Schieni Baldovenești Câmpulung Brașov Râca Râca Tătărăști București Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca

126

61. Popa Dumitru 62. 63. 64. 65. 66. 67. 68. 69. 70. 71. 72. 73. 74. 75. 76. 77. 78. 79. 80. 81. 82. 83. 84. 85. 86. 87. 88. 89. 90. 91. 92. 93. 94.

Popa Dumitru Coman sin Sandu Opreasin Dumitru MarinsinGheorghe Vlad sin Dumitru Pătrașcu sin Ion Radu sin Oprea Pârvu sin Stoica Marin sin Leahu Marin sin Ion Ene sin Ion Ion sin Constantin Popa Stancu FranțescusinStancu Coman sin Stancu Ion sin Albu Cristache Popescu Stoica Dincă Tănase Popescu Cristea Gheorghe Stan Diaconu Marin Pistol Pană Duhovnicul Ion M. Pistol Săndulescu Alex. PopescuMGheorghe Depărățeanu Const. Popescu Pușa Stere Cati Perșu Gheorghe Voiculescu Ionel Stere Nicu Antonie Aurel

1786...popă

Râca

1786...popă 1810...popă 1810...popă 1810...popă 1810...popă 1810...popă 1810...popă 1810...diacon 1810... diacon 1810,,, proistos 1810...diacon 1810...diacon 1810...popă 1810...popă 1844...popă 1849...diacon 1850...popă 1868...popă 1868...popă 1940/72popă 1875/80diacon 1822/68popă 1868/80popă 1880/12popă 1912...popă 1919/72popă 1971/73popă 2003, înv. 1950/70farmaci. 1970 procuror 1955/70 farmac. 1960...m.veter. 1960...m.veter.

Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Râca Ploești Pitești Timișoara Râca Pitești

127

95. 96. 97. 98. 99. 100 101. 102. 103. 104. 105. 106. 107. 1o8. 109. 110. 111. 112. 113. 114 115. 116 117. 118. 119. 120 121. 122. 123. 124. 125. 126. 127. 128. 129.

Crivăț Florin Adamescu Petrișor Chiță Titi Chiță Ioana Ciobanu Carmen Ionescu Adina Ionescu Doru Neacșa Ilie Depărățeanu Dan Neacșa Bebe Trâncan Auraș Trâncan Adriana Antonescu Nora Goran Silvia Dănălache Melania Grigorescu Virgil Ionescu Titi Ionescu Marian Burcea Rodica Adamescu Maria Matei Ion Ionescu Adrian Iliescu Constanța Albulescu Eleonora Călin Eugen Prunaru Ecaterina Teodorescu Maria Puiu Victoria Toteanu Voichița Matei Ion Stănculescu Marius Puiu Victoria Necșuliu Liliana Sârbu Emil Ionescu Emil

1960...medic 1990...medic 1960...econom. 1960...econom. 1980...econom. 1990...econ. 1990...electr. 1970...ing. 1970...subing. 1970 subing. 1970...subing. 1970, educ. 1970...educ. 1970, educ. 1960...prof. 1956...înv. 1956...înv. 1956...înv. 1970, educ. 1970,prof. 1955,econ. 1965,econ. 1965, prof. 1960, prof. 1955,prof. 1965, prof. 1965, prof. 1965, prof 1965, prof. 1965, prof. 1990, prof 1970. prof. 1970, prof. 1985, electr. 1970,electr.

București București Pitești Pitești Cde Argeș București Cde Argeș T. Mureș Slatina Slatina Pitești Pitești Pitești Pitești Arad Titu Titu Titu Pitești Retevoești Pitești Râca Pitești Titu Câmpina Pitești Pitești Pitești C-lung Pitești Bacău Arad București București București

128

130. 131. 132. 133 134. 135. 136. 137. 138. 139. 140. 141. 142. 143. 144 145. 146. 147. 148. 149. 150. 151. 152. 153. 154. 155. 156. 157. 158. 159. 160. 161. 162. 163. 164

Ionescu Petre Goran Rodica Goran Stela Sârbu Marcel Sârbu Raluca Matei Lila Ionescu Marian Gheorghe Mența Bădescu Marin Bădescu Maria Bădescu Gheorghe Ionescu Lucica Cristea Lucica Cristea Mariana Cristea Carolina Cristea Eftimie Antonescu Viorica Antonescu Sandu Antonescu Camelia Stere Dan Stănculescu Magda Stănculescu Floren. Popescu Eugen Popescu Ancuța Stoica Simona Gheorghe Raluca Olteanu Mariana Marin Victor Ionescu Constanța Ionescu Steluța Nica Mircea Ivan Jean Ivan Mihaela Călin Aurel Puiu Catina

1970, electr. 1970, ing. 1970,agronom 1970,econom. 2006, econom. 1965, juristă 1956, înv. 1955, înv. 1955, prof. 1955,econ. 1950,econ. 1950, înv. 2003, econ. 2005, econ. 1960,educ. 1960, agronom 1970, econ. 1980,ing. 1998, prof. 1985, ofițer 2004, prof. 1989, econ. 1980, medic 1990, prof.univ. 2004, prof. 2006, prof. 2000, econ. 2000, ing. 1970,econ. 1970,econ. 1960, econ. 1970, prof. 2000, sanit. 2000, jurist 1980, medic

București C-lung Râca Râca București București Titu Pitești C-lung Pitești Pitești București București București Râca Râca Timișoara Pitești Pitești Pitești București Franța București București Pitești Pitești București București București București Pitești Râca Costești Râca București

129

165

Nicolae Marius

1990,econ.

Pitești

166. 167. 168. 169. 170.

Nicole Florin Nicolae Valentin Iliescu Constanța Stoian Constanța Nicolae Nelu

1970, subing. 2005,ofițer 1967, prof. 1970, econ. 1968,econ.

Pitești Pitești Pitești București Râca

Rog pe cei ce nu se găsesc pe acest tabel să mă scuze. Am făcut uz de memorie și știm că memoria adesea înșeală sau omite!

130

BIBLIOGRAFIE: 1.Istoria școalelor de la 1800-1864; 2.Bârsănescu, Șt.,Istoria pedagogiei românești, București, 1941; 3.Costescu, Gh.,N.,Contribuții la istoria învățământului nostru primar, București, 1937; 4.Popescu- Teiușan, I.,Contribuții la studiul legislației școlare românești. Legea instrucțiunii publice din 1864, București, 1963; 5.Dicționar de pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1979; 6.V.Gr.Borgovan,IstoriaPedagogiei, București, 1919; 7.Cplecția de <Reviste ale Asociației învățătorilor și învățătoarelor din România din 1906-1909; 8.Registrele de intrare-ieșire ale Școlii generale Râca-Veche dintre anii 1883-2000; 9.Steliana Toma, prof.universitar: Monografia Școlii generale Râca-Veche, 1960, în manuscris; 10.Tache Dumitrescu, Monografia Școlii Râca-Veche, 1920, în manuscris; 11.Dumitru R. Ion, Monografia Școlii RâcaVeche, 1828, în manuscris; 12. Ion, Ionescu: O localitate din Câmpia Găvanu-Burdea: Râca, studiu istorico-sociolingvistic, Râca, 2003; 13. I.C.Petrescu, Școala activă, 1926;

131

14.G.G.Antonescu,Dinproblemele moderne, BucureČ&#x2122;ti,1923.

pedagogiei

132

Cuprins: 1.Cuvânt înainte.....................................................1 2.I.Satul Râca- scurt istoric.............................. . .2 3.I.2.Satul Bucov-scurt istoric..............................5 4.II.Râca pe coordonatele istoriei........................9 5.III.Începuturile învățământului......................11 6.IV.Elevii.............................................................26 7.IV.Școala între 1907-1918................................29 8.V. Școala între anii 1918-1948.........................32 9.VI.Școala între anii 1948-1989.........................33 10.VII.Școala între anii 1989 și prezent.............40 11.VIII. Învățământul complementar................42 12.IX. Conținutul și organizarea învățământului........................................44 13.X. Dotarea școlii cu mobilier și material didactic.........................................................57 14.XI. Încadrarea școlii cu cadre didactice.........61 15.XII. Starea materială a cadrelor didactice.....68 16.XIII. Activitatea extrașcolară..........................72 17.XIV. Organizații de copii și tineret.................78 18.XV. Pregătirea tehnico-productivă.................85 19.XVI. Inspecțiile școlare....................................88 20.XVIII. Biblioteca școlară..................................91 21.XIX. Conducerea școlii și documentele școlare.....................................................................94 22.XX. Învățământul preșcolar.............................99 23.XXI. Notarea elevilor......................................100 24.XXII. Orientarea școlară și profesională......110 25.XXIII. În loc de concluzii...............................115

133

26. Tabel cu cadrele didactice din școala Râca..............................................................118 27 Tabel cu directorii de școală..........................121 28. Foștii elevi ai școlilor din Râca cu studii medii și universitare care s-au afirmat în plan social.................................122