Corabiacdrcontinutsite

CORABIA Editura Sf창ntul Ierarh Nicolae

Pr. Ion Turnea

CORABIA

Editura Sf창ntul Ierarh Nicolae 2013

CORABIA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Pr. Turnea, Ion Corabia / Pr. Ion Turnea. - Brăila: Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2013

Tehnoredactare computerizată: Pr. Ion Turnea Copyright © 2013

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

ARGUMENT Această proză, Corabia, este o continuare a romanului Singur şi Simetrie.

Firul narativ surprinde finalul vieţii părintelui Ion Bolvăşeanu şi condamnă ipocrizia, minciuna, slava deşartă, etc. Cu alte cuvinte este o pledoarie pentru adevăr într-o lume căzută, o lume ce cochetează cu întunericul. Într-o lume condusă de interese adevărul, dragostea, credinţa, recunoştinţa sunt asemenea unor flori biciuite de furtuna vicilor.

Forţa lor este mare şi răul nu reuşeşte să le distrugă. Furtuna este mereu ruşinată de soarele ce se iveşte în înălţime arucându-şi razele mângâietoare şi ocrotitoare peste natura speriată de întunecata furie a vijeliei. Mântuitorul Iisus Hristos a biruit furtuna prin jertfa sa pe cruce. Toţi i-au întors spatele, mai puţin mama sa, femeile mironosiţe şi Sfânul Apostol Ioan. Până şi Petru, piatra pe care s-a construit Biserica vie a lui Hristos pentru a se salva pe sine însuşi s-a lepădat de trei ori de El până a nu cânta cocoşul. Iisus Hristos în marea lui iubire i-a iertat pe toţi.

Mântuitorul Iisus Hristos şi-a dat viaţa pentru fiecare cu toată dragostea, pentru ca prin El să ne bucurăm şi noi de veşnicie.

Omul supus vicilor are impresia că trăieşte veşnic dar uită că aşa cum trece furtuna se scurg şi anii vieţii lui.

Aş dori să atenţionez cititorul că prin exemplele negative ce le voi da, exemple negative din viaţa Bisericii Creştin-Ortodoxe nu condamn Biserica şi nici pe slujitorii ei, ci acea pleavă care s-a ascuns în sânul acesteia asemenea unei căpuşe pe spinarea animalului spre a se hrăni cu sângele lui.

Biserica Creştin-Ortodoxă este cea care păstrează cu sfinţenie învăţăturile primite de la Sfinţii Apostoli. Tainele ei (botezul, mirungerea, nunta, maslul, mărturisirea, euharistia, hirotonia) deschide poarta sufletească a omului spre soarele viu al mântuirii.

Slujbele bisericeşti, în special Sfânta Liturghie în cadrul căreia se săvârşeşte Taina Euharistiei prin cântări şi rugăciuni apropie pe omul din acest paradis tereastru de cer, de Dumnezeu. Cântările şi rugăciunile din rânduiuala Sfintelor Slujbe sunt pasaje luate din Sfânta Scriptură, Vechiul Testament, Noul Testament, din psalmi, evanghelii, viaţa Sfinţilor Apostoli ( Faptele apostolilor şi Epistole). Sfintele Slujbe sunt o carte de înţelepciune ce încarcă 3

sufletele celor ce se hrănesc cu energia lor divină, cu nectarul luminos al binelui.

Precum în basme forţele răului încearcă să pună stăpânire pe tot ceea ce le înconjoară dar pentru aceasta trebuie să se lupte cu forţa binelui şi în viaţa de zi cu zi răul încearcă să întunece faţa binelui prin viclenie. Binele este cel care învinge orice sâmbure de răutate, lucru dovedit în literatură, istorie, artă, Sfânta Scriptură şi în viaţă. Etapele luptei dintre bine şi rău sunt anevoiase şi dureroase dar lumina binelui va triumfa la final. Aşa cum dreptul Iov a îndurat tornada încercărilor şi adevăraţii slujitori ai dreptăţii vor sta drepţi în faţa spinilor răutăţii. Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan a fost lovit cu pietre şi a stat drept în faţa prigonitorilor netrădând pe Dumnezeu, arătându-i iubirea până la moarte. Proorocii, Sfinţii, au acceptat osânda acestei lumi supusă deşertăciunii şi nu au întors spatele binelui.

Problema este că în această lume căzută întâlnim adesea pe Ana şi Caiafa sau chiar pe Iuda vânzătorul. Ochii închişi ai oamenilor nu văd adevărata faţă a lui Ana şi Caiafa şi astfel se alătură adesea neadevărului, lovind binele.

Romanul Corabia condamnă greşeala oamenilor de a crede până la fanatism în acţiunile murdare acoperite de masca cuvioşeniei unor personaje, prototipul marilor preoţi de altă dată, Ana şi Caiafa ce l-au condamnat pe Mântuitorul Iisus Hristos la moarte pentru a stăpâni această lume trecătoare. Binele a trimfat în final deasupra acţiunii lor. După cum mulţimea cuprinsă de euforia fanatismului a strigat pedeapsa Mântuitorului Iisus Hristos care nu avea nicio vină prin slujba sa adusă oamenilor în numele adevărului şi dragostei Răstigneşte-L, încurajată în această acţiune de feţele bisericeşti a acelor vremuri ce s-au dovedit că purtau masca ipocriziei şi înşelăciunii şi mulţimile de astăzi fac la fel când este vorba de a condamna pe cel care slujeşte binelui orbite fiind de aurul slavei deşarte a celor ce aflaţi în ranguri înalte pozează în miei.

Nădăjduiesc că pentru cititor acest roman va fi o lecţie de viaţă ce îl va ajuta să-şi cântărească acţiunile şi să nu arunce cu piatra fără a creceta adevărata faţă a lucrurilor.

AUTORUL 4

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL I VISUL O cameră mare, sărăcăcios mobilată, se lupta cu umbrele nopţii. Un tânăr în jur de treizeci de ani se putea zări adâncit în gânduri. Mai erau câteva zile până în 7 iulie şi ar fi dorit să poată face ceva spre a-l ajuta pe părintele lui sufletesc, Ion Bolvăşeanu.

Un afiş de pe uşa bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Caransebeş anunţa venirea ierarhului pentru a instala un nou preot. Credincioşii nu ştiau ce se întâmplă. Ce ştiau ei era că vor mai avea un preot care să-i păstorească. El ştia mai mult, cunoştea drama părintelui şi prietenului său Ion Bolvăşeanu. Ar fi dorit să le spună oamenilor adevărul dar părintele său l-a rugat să nu o facă, să nu-i necăjească. Adevărul, îi spunea părintele, va ieşi la lumină dar toate la timpul lor. Încercând să găsească o soluţie a adormit pe fotoliul vechi în timp ce umbrele nopţii îşi continuau jocul în odaie.

Visul ca o refulare a conştinţei îi dădea târcoale...

Cu toate că luna lui cuptor cerea să reintre în drepturi, natura îi amâna doleanţele. Era un 7 iulie trist. Ploaia părea să fii făcut pact cu cerul şi cu pământul. Soarele adormise undeva departe iar răcoarea aerului îţi înveşmânta trupul cu fiori de plumb bacovian. În faţa bisericii de pe strada 1 Decembrie 1918, biserică cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Caransebeş se adunase multă lume. Oamenii aşteptau. Ce aşteptau? Nici ei nu înţelegeau prea bine ce se întâmplă. Au aflat că părintele lor, duhovnicul lor drag, o să fie mutat în altă parte. Aşa ceva era de neconceput pentru ei. În urmă cu şapte ani li s-a luat dreptul de aşi construi o biserică în cartierul Nord. Nu i-a întrebat nimeni nimic în această privinţă. Părintele Ion Bolvăşeanu a reuşit să cumpere în urma unei licitaţii o centrală nefuncţionabilă. A dezafectat-o şi a început să construiască o biserică pe temelia acelui schelet dar i s-a interzis finalizarea ei de noul ierarh ce a fost instalat în Episcopia Caransebeşului. Noul ierarh i-a luat părintelui şi credincioşilor din sectorul lui dreptul şi bucuria de a 5

Pr. Ion Turnea Corabia

avea o biserică. Banii adunaţi din donaţile enoriaşilor au fost transferaţi spre biserica preotului Spulber Cenuşă. Acesta nu a ştiut să-şi gestioneze talanţii, ba mai mult a îndatorat credincioşii parohiei, biserica rămânând la stadiul de fundaţie plus un metru, doi zidărie.

Ploaia părea să plângă nedreptatea ce le-o făcea acest episcop.

Nemulţumirea creştea odată cu fiecare clipă ce se ofilea în văzduh. Nişte maşini de lux au împânzit dintr-o dată strada.

Ierarhul însoţit de vicar, protopop, secretar şi câţiva preoţi căţeluşi au coborât fastuos pornind spre biserică.

Cristinel Anişor, un credincios ce de ani de zile slujea biserica cu dăruire la strană şi de câte ori era nevoie să pună mâna pe vreo treabă spre a ajuta fără nicio recompensă materială nu se dădea la o parte, aştepta momentul în care se va aşeza drept în faţa episcopului şi îi va interzice să intre în Sfântul Locaş spre a instala alţi preoţi.

Li s-a luat posibilitatea de a-şi construi o biserică, acum vrea să le ia şi preotul, duhovnicul lor, era revoltător. Şi încă pe ce motiv, că biserica preotului paroh Spulber Cenuşă se îneca în datorii şi nici măcar nu creştea ca Făt-Frumos, mai degrabă dădea înapoi.

De fapt era biserica preotului Spulber Cenuşă şi nu a credincioşilor. Ce dacă ei s-au vândut în datorii? Laurii i-ar fi adunat acest preot, Spulber Cenuşă, ce are o părere atât de bună despre el că ar fi capabil să-şi zugrăvească singur icoană.

Cristinel Anişor s-a aşezat în faţa ierarhului. Acesta a încercat să-l ocolească dar o întrebare din mulţime l-a făcut să şovăiască o clipă.

- Cărui eveniment i se datorează onoarea ce ne-o faceţi prin vizita dumneavoastră?

Soţia lui Cristinel Anişor era cea care a încercat să deschidă un dialog. Preotul Spulber Cenuşă a retezet această oportunitate prin următoarea sintagmă: - Ţi-am mai spus de multe ori că femeile nu au voie să vorbească în biserică.

Spulber Cenuşă i-a oferit Călinei Cristinel, soţia cantorului Cristinel Anişor, o carte în care se specifica că potrivit tradiţiei 6

Pr. Ion Turnea Corabia

ortodoxe femeile nu ar avea voie să vorbească în biserică şi asta datorită faptului că în vinerea mare a anului curent, uitând de importanţa zilei, Spulber Cenuşă a făcut un scenariu de acuzaţie nedreaptă împotriva unui angajat al bisericii iar Călina a luat apărarea celui care avea dreptatea de partea lui.

- În primul rând părinte nu scrie niciunde în Sfânta Scriptură că femeile nu au voie să vorbească în biserică, iar biserica creştină întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos avea pe de o parte apostolii, iar pe de altă parte femeile mironosiţe. În al doilea rând este vorba de dreptul fiecărui credincios care şi-a făcut datoria faţă de biserică să întrebe şi să i se răsapundă.

- Nu este obligat Prea Sfinţitul să răspundă la nicio întrebare, a intervenit pr. Pomanagiul Gogoman ce însoţea şi el ierarhul.

- Dacă nu ar fi credincioşii nu ar mai exista nici Prea Sfinţitul, nici ceilalţi preoţi. Ei prin noi există şi prin mila lui Dumnezeu, a dat răspuns Călina.

- A sta de vorbă cu noi nu face parte din atribuţile domniilor voastre dar donaţile noastre şi contribuţia au fost bune? a completat Anişor.

- De nu ar fi femeile acestea care trebuie doar să tacă, să participe la slujbe, să pună bănuţul ca văduva din evanghelie ar rămâne bisericile goale, a intervenit şi Anastasia Lungu.

Anastasia Lungu era de profesie medic. A avut în urmă cu câţiva ani o experienţă cu reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului pe care nu o s-o uite niciodată. Episcopia Caransebeşului vindea casele parohiale şi unul din cumpărători a fost chiar ea. A dorit să-şi deschidă o clinică. Pentru început au stabilit o sumă. Pe parcurs suma se tot mărea. Pe urmă a început şantajul. I s-a expus că reprezentanţii unei viitoare farmaci ar fi oferit mai mult. A fost nevoită să ofere şi mai mulţi bani iar ca totul să fie în favoarea Episcopiei să facă şi o donaţie.

- Sunt prea multe tabuuri în Biserica Ortodoxă, a continuat discuţia Călina, pe care cei puţini la minte le consideră sfinte şi nerespectarea lor un păcat. Am fost nevoită adesea să văd femei trecute de şaizeci de ani să tragă de mânecă în biserică credincioşii că nu se stă în genuchi la rugăciune atunci sau de ce 7

Pr. Ion Turnea Corabia

stau într-un anumit fel pe scaun, de ce nu poartă batic pe cap la împărtăşanie, etc. Exemplele văzute de mine sunt nenumărate.

Aceste tabuuri numite de acele femei puţine la minte, păcat nu sunt nici pe departe aşa ceva. Femeile acelea sunt precum vameşul ce a judecat fariseul în templu. În loc să se roage cu inimă curată ele cârcotesc, judecă, bârfesc, invidiază. Dacă le faci obeservaţie încep să îţi poarte ranchiună, pentru că aşa îşi dovedesc ele dragostea faţă de aproapele. Dar pentru toate va fi o plată.

- Acest subiect nu are legătură cu vizita Prea Sfinţitului, a intervenit Anişor. Altele sunt durerile noastre acum. Mie, personal, niciodată nu mi-au plăcut scandalurile în care credincioşii au împiedecat săvârşirea Sfintei Liturghi din diferite pricini, hotărâri ale Episcopiei împotriva voinţei enoriaşilor, dar acum mă văd în situaţia să le dau dreptate acelor oameni. În momentul în care nedreptatea este ridicată la rang de cinste nu poţi decât să îmbrăţişezi astfel de atitudini.

- Aşa este, Sfânta Liturghie e Dumnezeiască dar nu putem lăsa nedreptatea să se bucure de biruinţă, a întărit Călina argumentul soţului ei.

Lumea a început să fie agitată. Fiecare îşi spunea punctul de vedere. Era o nelinişte colectivă. Cristinel Anişor şi-a adus aminte de o întâmplare din stupina părintelui Ion Bolvăşeanu.

Era în urmă cu un an, în luna lui cuptor. Cristinel Anişor a mers cu părintele Ion să îl ajute în stupină. Părintele a deschis stupul prietenului său, Cristinel Anişor. Unul din stupii părintelui era cadou pentru cantorul Anişor. Albinele erau agitate. Stupul plângea. Lui Anişor nu-i venea să creadă că albinele pot să plângă. Realitatea părea ruptă din lumea basmului. Un stup care plânge. Regina s-a lovit la un picior iar albinele toate plângeau şi se roteau în jurul ei încercând să o ajute. O insectă micuţă lovită la un picior, dar acesta era adevărul şi albinele ce plângeau încercând să o ajute erau imaginile ce niciodată cantorul Anişor nu le va uita. Părintele Ion a luat păstură din alţi stupi şi a dat albinelor şi reginei din stupul bolnav ca să îl salveze. Erau aşa de blânde albinele. Se lăsau ajutate. Părintele a lăcrimat în acele 8

Pr. Ion Turnea Corabia

momente. A pus atâta suflet în acel stup, ca de altfel în toţi stupii, dar acel stup era darul pentru prietenul lui.

Stupul ce plângea şi albina lovită la un picior era imaginea ce o putea asocia Anişor mulţimii adunate în acea zi de şapte iulie.

Părintele era lovit pe nedrept de cei mari iar oiţele lui plângeau.

Cei mari în loc să păstorească cu dragoste sufletele oiţelor şi să le ajute după cum părintele Ion a ajutat stupul bolnav le lasă să se prăbuşească în prăpastie fără a afişa un grăunte de milă.

Un zgomot ciudat a început să pătrundă în urechile cantorului Cristian Anişor. Era maşina pentru cărat marfă a vecinului său. A deschis ochii. Razele dimineţii încercau să pătrundă prin perdea şi să brăzdeze pereţii camerei. A dormit. A avut un somn agitat.

Neliniştea din suflet s-a refulat în subconştient. A visat. Se pare că încă mai este timp. O să depună un memoriu la Episcopie şi chiar la Mitropolie. Poate o să fie ascultat. În data de 7 iulie el trebuie să fie la servici. Şefii lui nu-l pot învoi şi niciun coleg nu a putut să facă schimb cu el. Credincioşii nu ştiu nimic din ce se întâmplă. Cunosc doar faptul că părintele Ion este bolnav şi nu adevăratele presiuni ce se fac asupra lui. Da, o să meargă la Episcopie. În 7 iulie va fi soţia lui Călina prezentă la biserică. Şi-ar fi dorit să guste din lumina razelor ce reuşeau să săgeteze sufletul pământului pentru ca să fie suficient de înţelept spre a putea reuşi să biruiască întunericul. Aşa cum pământul se urca la cer prin scara de raze şi el îşi dorea să încununeze adevărul.

Aştepta botezul luminii aşa cum l-a surprins în grădină, într-o seară. El era asemeni clăii de fân. Claia a fost împodobită de lumină. S-a unit cu văzduhul prin razele de soare. Oare adevărul ce-l poară cu sine se va bucura de binecuvântarea luminii?

9

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL II OCHIUL LUMII Părintele Ion Bolvăşeanu tulburat de toate nedreptăţile din jur, mai ales de cei de lângă sine care îl băteau la cap cu sintagme de genul Ce zice lumea? a pătruns în camera unde se afla biroul său de lucru şi a încuiat uşa. De ce ar explica lumii nedreptatea ce i se face? Ce ar avea de câştigat din asta? Lumea să rămână cu ale sale. Un om este mai presus de societate şi mentalităţile ei.

Tabuurile unor comuniuni sunt ca o ploaie trecătoare dar viaţa unui om nu are preţ. Familile ce preţuiesc mai mult sintagma de genul Ce zice lumea? decât pe membrii ei sunt asemenea unui organism care are grijă doar de aspectul exterior dar interiorul este putred şi îi aduce în scurt timp moartea. Ce ar fi câştigat dreptul Iov dacă ar fi ascultat neînţelepciunea soţiei? Nu ar fi câştigat nimic. În faţa lui Dumnezeu părintele Ion ştia că nu este vinovat cu nimic. Şi-a făcut datoria faţă de toate. A avut grijă să înmulţească talanţii ce Dumnezeu i-a dăruit. Lupta pentru bine şi adevăr nu este niciodată uşoară. El a fost nevoit să poarte în viaţă acestă luptă.

Obosit parcă a mai gândi, părintele Ion a pornit calculatorul şi a început să scrie un articol cu titlul Ochiul lumii: Ce zice lumea? De mirul lumii. În rândul lumii. Om ca lumea.

Să fii ca lumea. Vorba lumii. A intrat în gura lumii. De râsul lumii.

A te face plăcut lumii. Zilnic auzim aceste sintagme menţionate.

Omul se îngrijeşte atât de mult de cele ale lumii, încât uită să mai fie el însuşi. În loc să lase lumea cu ale ei şi să îşi vadă de sufletul său devine robul acesteia. Lumea este asemenea celui ce se numeşte pe sine prietenul tău iar atunci când eşti în nevoie, te trădează, îţi întoarce spatele râzând de neputinţa ta. Întrebarea este dacă îşi doreşte cineva un asemenea prieten? Răspunsul ar fi categoric, nu. Cu toate acestea, orbit de praful înşelător al deşertăciunii omul ajunge să se complacă în făţărnicia acestei lumi.

Ce nu vede ochiul lumii? El vede tot, încă şi prea multe vede.

10

Pr. Ion Turnea Corabia

Din păreri neîntemeiate, din vorbe aruncate la glumă se nasc dileme de genul: Oare acesta este adevărul sau celălalt?

Treaba lumii este răutatea cu toate slugile ei: invidia, prefăcătoria, minciuna, linguşirea, bârfa, vorba cea rea şi ucigătoare de suflet. Astăzi lumea rosteşte un lucru. Mâine acel lucru i se pare şters şi caută altul. Poimâine lumea se împiedică în alt lucru mai pigmentat. Lumea trăieşte într-un lanţ nesfârşit iar cei ce se conformează ei îşi pierd libertatea, dreptul la viaţă. Câţi oameni, atâtea păreri sunt. Dacă un om îţi spune să aşezi un obiect într-un anumit fel, că aşa este bine, se găseşte altul să-ţi sugereze că obiectul îşi are rostul aşezat şi mai dichisit, apoi un altul care îi mustră noua înfăţişare. Cu lumea indiferent ce ai face, tot nu-i eşti pe plac. Poţi să te faci după cum spune expresia populară luntre şi punte şi tot nu-i intri în voie. A lumii este invidia şi dacă invidia o roade cum ai putea să-i fi pe plac? Bun de eşti, lumea încearcă să te dizolve în nefiinţă, roasă de invidie. Rău de eşti, te poartă în vorba ei. Lumea este urechea ce stă la pândă să adune bârfe ca femeia ce nu are altă ocupaţie în această viaţă decât grija altora.

Pe lume poţi să o poleieşti cu aur şi pietre scumpe şi tot n-o mulţumeşti, cum nu se lasă mulţumită femeia uşoară de cadourile oferite de cel căruia i-a furat minţile, până ce nu-l ruinează şi-i stinge viaţa din oase.

Faţa lumii pare roşie şi plină de viaţă. Ochiul ei înşealător pare să fie întruchiparea înţelepciunii, căci multe a văzut ea. Sufletul lumii este însă amar. Multe a văzut ochiul lumii şi ea tot nu s-a înţelepţit. A aruncat cele bune îmbrăţişând invidia şi a adunat în coşu-i cele rele care au dat pe de lături ca un vulcan şi timpul a aşternut uitarea peste toate deşertăciunile ce păreau atât de importante în momentul când erau elogiate.

Toată mirarea ţine trei zile este o altă faţă a deşertăciunii acestei lumi. Lumea este simbolul morţii, a tot ceea ce este trecător dar majoritatea orbiţi de a se face plăcuţi lumii îşi uită propria-i viaţă.

Omul ar trebui să închidă ochii faţă de cele trecătoare ale lumii şi să pună preţ pe lucrurile simple dar atât de valoroase ale vieţii, să fie mulţumit cu liniştea colibei sale după cum spunea bătrâna 11

Pr. Ion Turnea Corabia

din opera Moara cu noroc a scriitorului Ioan Slavici. Dacă omul îşi aşterne viaţa sa departe de orice formă a răutăţii mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, ar putea să fie fericit şi ar putea să îşi găsească acea fântână vie a vieţii sale, acel talant pe care să îl cultive în linişte, cu pasiune, fără a se întreba ce spun cei ce stau să îţi numere şi ţiglele de pe casă.

Omul care pune gura lumii, părerile ei înşelătoare, care azi îl elogiază pe el cu o faţă, râzând de acelaşi el cu altă faţă pentru ca mâine să îi întoarce spatele în favoarea altuia, mai presus de darurile adevărate primite de la Dumnezeu, familie, prieteni, credinţă, dragoste este asemenea cârtiţei care nu vede lumina decât atunci când este prea târziu şi moare în faţa strălucirii ei.

Există fraţi care se judecă pentru averi iar când aurul le surâde vine la poartă moartea sau dacă nu vine moartea să-i pedepsească şi apucă să se bucure de strălucirea celor materiale pentru care a călcat în picoare suflete, vine duhul răutăţii şi pune stăpânire pe viaţa lui, orbindu-l cu ale sale până îşi pierde sufletul.

Dezumanizarea aduce după sine şi moartea spirituală.

E adevărat că trăim într-o societate şi aceasta se ghidează după anumite legi. Şi universul infinit îşi are legile lui, altfel ar fi totul un haos. Noi trebuie să respectăm legile lumii care nu te depărtează de la ceea ce este moral. Nu am spus să ne izolăm şi să trăim precum sălbaticii din copaci. Am îndemnat omul să discearnă între bine şi rău. Ale lumii sunt deşertăciunile. Invidia lumii a dat naştere marilor războaie din istorie. Invidia lumii a destrămat familii şi rupt adevărate prietenii. Trebuie doar să fii chibzuit să dai Cezarului ce este a lui după cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos, apoi să ne vedem în linişte de cele înălţătoare.

Omul ajuns sclavul celor materiale ajunge să se supună lumii apelând la toate vicleşugurile ei spre a-şi mări punga şi uitând de cele spirituale, de înţelepciune, de dragoste, credinţă, de prietenii adevăraţi. Ochiul înşelător al lumii îl face să pară puternic. Pentru început nedreptatea pare să trimfe împotriva adevărului dar toate lucrurile acestei lumi supuse deşertăciunii se vor risipi şi dreptatea, blândeţea, bunătatea se va aşeza peste tot ce au 12

Pr. Ion Turnea Corabia

năpăstuit ca o adiere de vânt mângâietor.

Cei care au înşelat ca să îşi îndese sacul fără fund cu cele materiale ale lumii vor da răspuns pentru faptele lor în timp ce aceia ce au dat de la ei ca să ajute pe cei aflaţi în suferinţă, în nevoi, trăind în simplitate şi cu sufletul alb asemenea florilor ce îmbracă prunii primăvara trezind natura la viaţă îşi vor primi răsplata.

Toate îşi primesc plata mai devreme sau mai târziu iar plata va fi în funcţie de munca depusă. Nimeni nu munceşte degeaba. Atâta doar că unii muncesc spre pierzare iar alţii spre mângâiere. „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înşişi! Păstorii nu trebuiau ei oare să păstorească turma? Dar voi aţi mâncat grăsimea şi cu lâna v-aţi îmbrăcat; oile grase l-aţi junghiat, iar turma nu aţi păscut-o. Pe cele slabe nu le-aţi întărit; oaia bolnavă nu aţi lecuit-o şi pe cea rănită nu aţi legat-o; pe cea rătăcită n-aţi întors-o şi pe cea pierdută n-aţi căutat-o, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cruzime. Şi ele neavând păstor s-au risipit şi risipindu-se, au ajuns mâncarea tuturor fiarelor câmpului.“ (Iezechel 34, 2-5) Cei care se fac robii lucrurilor materiale ale lumii acesteia şi se poartă după rânduiala deşertăciunii ei şi sunt asemenea păstorilor din proorocia lui Iezechel. Îşi văd doar de chipul văruit şi îşi măresc punga. Pozează în modele demne de urmat dar ei sunt modelele lumii acesteia şi nu modelele adevărului, înţelepciunii şi iubirii. Cei care sunt slujitorii dreptăţii se deosebesc de monumentele văruite prin modestia fiinţei lor, prin blândeţea sufletului, prin căldura dragostei ce o artă când se sacrifică pe sine însuşi spre a-şi ajuta aproapele, chiar dacă acesta l-a lovit cândva şi cu piatra după legile acestei lumi.

Dacă cei puşi să conducă dau un exemplu greşit cei fără temelii puternice se pierd. O oaie dacă se aruncă în pârâu se iau după ea altele sute. Fiarele câmpului sunt duhurile răutăţii: invidia, ura, minciuna, nedreptatea, falsitatea, etc. Fiarele câmpului au putere dacă omul de rând îl vede pe cel pus pentru el ca model, fie el împărat sau păstor, fie unul din marile personalităţii ale lumii mondene din zilele noastre săvârşind fapte ale deşertăciunii.

Problema este că mai credincios este un câine stăpânului decât cei 13

Pr. Ion Turnea Corabia

ajunşi sus mânaţi de interese, principilor morale, binelui şi adevărului pentru Dumnezeu şi semenii lor.

Fiecare ar trebui să se cerceteze pe sine însuşi şi să nu slujească omul ca pe Dumnezeu. Să vadă chipul lui Dumnezeu în om şi să-l ajute pe acesta în toate nevoile dar să-i slujească lui Dumnezeu.

Substituindu-l pe Dumnezeu unui om ce este pus de legile lumii să te conducă vei greşi. Lumea aceasta este supusă greşelii datorită căderii omului în păcat în grădina Edenului, astfel toţi oamenii pot să greşească. Înţeleptul deosebeşte binele de rău şi în modestia lui săvârşeşte fapte vrednice. Ele îi strigă numele. Neînţeleptul se laudă iar faptele lui îl lovesc peste obraz. Lumea este asemenea neînţeleptului. Vorbeşte mult, se laudă, bârfeşte, este invidioasă şi se îneacă în propria ei deşertăciune, în propria-i amărăciune.

Sfatul meu pentru fiecare om este să lase sintagmele de genul Ce spune lumea? depărtându-se de ochiul ei înşelător şi să preţuiască darurile primite de la Dumnezeu.

Aşa cugeta părintele Ion Bolvăşeanu în biroul său sângerând sufleteşte datorită săgeţilor nedrepte azvârlite asupra lui de vulturii ce căutau calea înălţimilor folosindu-se de aripile muncite ale altora.

14

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL III NĂVODUL Cantorul Cristinel Anişor a mers la Episcopia Caransebeşului să depună un Memoriu. Acţiunea sa însă a fost zadarnică.

Asemenea lui a mai depus un Memoriu şi Paulina Roşu, o credincioasă, bună prietenă cu familia părintelui Ion Bolvăşeanu şi care a fost revoltată să afle de la soţia părintelui ce nedreptate i se face acestuia.

Orice acţiune a fost zadarnică.

Mişeliile făcute pe parcursul timpului pe la spatele părintelui Ion Bolvăşeanu au ajuns la apogeu.

Preotul Spulber Cenuşă era toată ziulica la protopop să-l linguşească iar când prindea ocazia mai făcea câte o reclamaţie scrisă, plină de minciunele, contra părintelui Ion Bolvăşeanu. Îşi netezea terenul. De la protopop trecea la cei mai mari.

- Părinte Cenuşă, ai luat toate măsurile necesare în ceea ce priveşte ridicarea fondurilor, să nu avem probleme?

- Se poate Prea Sfinţite să nu aveţi încredere în mine?

- După acţiunile tale îţi vinzi şi mama, nu poate să fie vorba de încredere în tine.

- Încredere în capacitatea mea ...

- De a rezolva problemele în favoarea intereselor tale, da.

- E totul rezolvat.

- Şi cu părintele Ion Bolvăşeanu ce o să faci, pentru că el nu se complace în astfel de situaţii?

- Nu vă faceţi griji în privinţa lui. El are un suflet mare. E prea bun aş putea spune. Îi ajută pe toţi, chiar şi pe cei ce-l mai lovesc cu piatra. Îi iartă pe toţi. Şi de mine îi este milă. Crede că problemele în care m-am băgat îmi neliniştesc sufletul. E naiv de bun.

- Dar nu este prost. ... Vezi de-i mai întinde câte o capcană din când în când ca în timp să-l putem elimina definitiv. Doar încurcă.

- Am pregătit suficiente capcane.

- Prea bine. Să mergi împreună cu părintele Negru şi să 15

Pr. Ion Turnea Corabia

rezolvaţi cu firma de construcţii.

- E ca şi rezolvat, a intervenit părintele Negru.

- Cum? - Omul nostru de conducea firma a declarat-o falimentară. Este în situaţia de insolvabilitate.

- Eu o să dau firma în judecată pentru ochii lumii.

- Bine părinte Cenuşă, aşa să faci. Rezolvaţi totul. Acum am alte asemenea probleme de rezolvat.

- Sărutăm dreapta Prea Sfinţite.

De la Prea Sfinţitul preotul Spulber Cenuşă s-a dus la protopop. Era timpul să mai depună o minciunea.

- Ce mai reclami acum?

- Părintele Ion Bolvăşeanu a oficiat Taina Sfântului Botez în sectorul său unor familii şi i-am spus să taie chitanţă iar taxa de botez să o ţină el şi să semneze statul de plată că i-am dat drepturile salariale pe încă o lună.

- Şi ce este rău în acest lucru?

- Este. Eu o să reclam că a luat taxa de botez, nu salariul şi i-a băut.

- I-a băut?

- Nu este mare lucru. Diaconul Faţă Pupincescu pe care chiar părintele Ion Bolvăşeanu l-a ajutat să trecă la facultate pregătindu-l fără să accepte nicio recompensă o să-l invite la un suc de ziua lui la un local şi o să-i facem o poză din care să reiese că a ieşit să bea alcool.

- Nu e nicio dovadă în tot teatrul acesta. E chiar ridicol. Penibil aş putea spune. Eu zic să faci reclamaţia cu banii de botez şi să laşi restul că te faci de râs. De fapt şti tu bine cum să pari miel. Te las să faci ce doreşti.

- Mai am un plan.

- Ia încântă-mă.

- O să îl pun pe Capsoman Haptalap să-l sune pe părintele Ion Bolvăşeanu la telefon în timpul slujbei înmormântării după ce mă asigur că a uitat să închidă telefonul.

- Are înmormântare astăzi?

- Da. 16

Pr. Ion Turnea Corabia

- Foarte bine. Acuză-l că a vorbit la telefon în timpul slujbei.

- De câte ori nu am vorbit eu la telefon. (ha, ha, ha ...)

- Ce faci părinte Cenuşă, te acuzi singur?

- Afaceri ...

- Mai ziceam dacă spuneai că e vorba de sufletul aproapelui ca să întrerupi rugăciunea, dar afaceri.

- O să mă ocup de imaginea părintelui Ion. - Chiar te rog. Să încerci să găseşti şi argumente serioase nu doar jocuri de copii.

- Argumente serioase nu am de unde să găsesc.

- Fabrici.

- Fără dovezi.

- Măcar pentru intimidare.

- Dar el are dovezi că este curat.

- Acum dai înapoi. Tu ai spus că e uşor să te ocupi de el.

- E uşor, pentru că în bunătatea lui i se face milă şi de mine dacă joc puţin teatru. Mă compătimeşte imediat. Parcă-l aud: Lasă-l sărmanul, are atâtea probleme, nici noaptea nu cred că se mai poate odihni cu datoriile ce le-a făcut din nepricepere.

- Nepricepere sau viclenie?

- Va crede că sunt nepriceput. Eu era să-mi pierd cândva casa după ce am intrat în datorii şi el crede că sunt la fel de prost ca atunci.

- Acum eşti mai deştept?

- Am avut profesori buni.

- Ce vrei să spui?

- Fostul protopop a luat pământul donat de oameni pentru mănăstire şi l-a trecut pe numele lui. Mănăstirea construită e tot pe numele lui. ... Şi ce cantori avea. Se ascundeau în spatele mesei altarului să bea ţuică pentru a-şi unge gâtul ...

- Tu eşti prost în comparaţie cu el, dar viclean.

- Părinte protopop ...

- Da, o viclenie născută din invidie. Tu vrei să fii deasupra altora indiferent de strategiile adoptate.

- Şi reuşesc. Oamenii cred că sunt fără greşeală.

- Mai fă nişte pelerinaje pe banii lor dar nu uita să mai pui şi în 17

Pr. Ion Turnea Corabia

buzunar, nu doar să te plimbi gratis şi or să te ridice în slăvi.

- Am şi planificat unul la Muntele Athos.

- Tipic. ... Eşti liber.

- Vin şi mâine.

- Crezi că dacă mă vizitezi zilnic te ridic în grad?

- Nu, dar ...

- Avem nevoie de tine şi tu de noi. Cred că înţelegi lucrul acesta. Vezi să nu uiţi de prostănacul Capsoman Haptalap. Fă-l să creadă că tu eşti sfânt, ba mai mult de atât, că îl vei ajuta să devină şi el preot. Aşa poţi avea spioni. Poate obţi vreo informaţie de preţ.

- L-am şi corupt deja dar este prost. Nu-i capabil să obţină nicio informaţie. Ce să mai vorbesc de dovezi, pentru că vorbele sunt nimic.

- O picătură într-un pahar cu apă.

- Cam aşa ceva.

- Eu îl ştiam la fel de viclean ca tine pe Capsoman Haptalap.

- Dar ...

- La fel de prost.

- Adversarul este mai înţelept.

- Alţii nu mai găseşti?

- Toţi sunt ai mei. Le-am dat de înţeles că datorită mie îşi vor putea păstra locul de muncă. Sunt spionii mei.

- Vicleni.

- Diabolici.

- Mai diabolic decât tine nu cred că am întâlnit pe cineva.

- Pe cei care fac pact cu diavolul fie că ştiu, fie că nu.

- Acum te vezi diavol?

- Nu ...

- Pe cineva înţelept, nu viclean, nu găseşti?

- Aştia nu trădează nici să le iei viaţa.

- Tu găseşti doar oameni laşi, vânzători. Cei care azi te ajută şi mâine te trădează pentru alte interese. Astfel de oameni sunt primii lichidaţi.

- În organizaţii mafiote.

- Ai deviat de tot de la normal, lichidaţi din schema intereselor 18

Pr. Ion Turnea Corabia

noastre. Ne folosim de ei până la un punct, apoi îi lepădăm.

- Am şi oameni înţelepţi la biserică.

- Foloseşte-i.

- Nu se lasă cumpăraţi.

- Oricine are un preţ.

- Ei nu au preţ. Preferă să-şi piardă şi viaţa dar nu ar trăda.

- Cine sunt ei?

- Cristinel Anişor şi Călina.

- Ei sunt în slujba adevărului. Nu este bine. Atunci părintele Ion Bolvăşeanu nu este singur. Dacă erau măcar puţini la minte.

- I-aş linşa dacă aş avea putere.

- Acum vrei să calci şi porunca Să nu ucizi.

- Am ucis eu destule suflete, un trup, două ...

- Vezi că noi trebuie să menţinem aparenţele.

- Cunosc.

- Mă bucur că înţelegi. Părintele Ion Bolvăşeanu cum mai stă cu sănătatea? E timpul să îl stresezi cât se poate de mult. Poate reuşeşti să îl trimiţi din nou în spital.

- Ca atunci când a făcut hemipareză că i-am luat posibilitatea de a-şi ajuta credincioşii să-şi construiască un locaş de cult.

- Te descurci tu. Provoacă-l. Vorbeşte-i despre ce îl doare mai tare, despre piedicile ce este nevoit să le treacă din cauza ta apoi prefă-te că îţi este rău din cauza lui. Nimeni nu te va crede pe tine vinovat, ci pe el. Oamenii vor vedea că aţi discutat dar nu ştiu ce şi vina cade pe cel ce este în picioare.

- Asta în cazul în care nu cade el înaintea mea jos.

- E destul de puternic indiferent de suferinţă. Are suflet mare.

- Bine.

- Aruncă cât mai bine năvodul. Am auzit că eşti pescar pasionat. Ai grijă să nu fie rupt ca să-ţi scape prada.

- E foarte înţeleaptă prada şi în slujba adevărului. E cam greu să o păstrezi în năvod.

- Măcar un timp. Poate rămâne fără viaţă în prizonierat.

- Şi dacă nu moare?

- O să fie obligată să moară.

- E cam greu să biruieşti adevărul.

19

Pr. Ion Turnea Corabia

- Dar şi adevărul are mult de luptă până va doborî nedreptatea.

- Până la urmă dreptatea nu este oarbă şi toţi cei care au făcut pact cu diavolul o să plătească.

- Până atunci ocupă-te de misiunea ce ţi s-a încredinţat.

- Am înţeles.

- Liber.

- Noi cam îngrădim libertatea oamenilor, mai rău decât comunişti.

- Nu ai plecat nici acum?

- Ba da.

20

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL IV CINE ESTE SFÂNT? Lupta pentru bine şi adevăr nu este niciodată uşoară ...

Capsoman Haptalap s-a întâlnit pe stradă cu Cristinel Anişor.

A încercat să-l ocolească. Parcă îi era teamă până şi de privirea lui după toate mizerile în care se adâncise.

- Sănătate Haptalap.

- Doamne ajută.

- Cum te înţelegi cu noua conducere de la biserică? Sau este tot cea veche, este tot vulpea ce înşeală şi vrea să iasă cu obrazul curat pe spatele altora, minţind şi îmbrăţişând nedreptatea ca el să pară bun şi cel bun şi drept să pară rău? Sper că nu ai făcut şi tu pact cu diavolul din naivitate, că mai târziu când îi vezi chipul o să îţi pară rău. Diavolul sfâşie şi pe cei care i-au fost cândva alături ca pisicul şoarecul ce l-a chinuit o clipă în jocu-i.

- E tot părintele Spulber Cenuşă. În prima săptămână a lunii iulie am înţeles că vor fi schimbări.

- De fapt l-am văzut şi auzit de dimineaţă strigând singur în biserică la slujbă fără cantor şi cu două bătrâne în biserică. Nu prea vă place să mergeţi la servici?

- De ce nu te-ai oprit tu la biserică?

- Serviciul meu este în altă parte. La început am venit pentru sufletul meu, de dragul de a-i sluji lui Dumnezeu, pe urmă să-l ajut şi pe părintele meu Ion Bolvăşeanu, mai apoi şi pentru un credincios ce dorea să participe la slujbă, chiar dacă vulpiţa era la altar, acum nu mai pot, ceva din mine nu mă mai lasă, nu mai suport nedreptatea.

- Eu nu ţin nici cu un părinte, nici cu altul dar trebuie să joc cum vor cei mai puternici dacă ţin la serviciul meu şi visez să mă fac preot.

- Căldicel ... Nu aşa se împlinesc adevăratele vise. De multe ori suntem nevoiţi să renunţăm la vise pentru o cauză nobilă.

- Eu nu pot. Sunt slab. De fapt nimeni nu poate.

- Eu aş renunţa şi la viaţă pentru o cauză nobilă.

21

Pr. Ion Turnea Corabia

- Nu cred.

- Te vei convinge în timp.

- Nu cred.

- Tu spui că doreşti să devi preot, dar dacă Dumnezeu nu are o astfel de misiune pregătită pentru tine poţi spune să se facă voia Lui Dumnezeu.

- Nu pot să spun aşa ceva.

- Pentru că nu-L iubeşti. Iisus Hristos când I-a cerut Tatălui să depărteze de la El paharul a adăugat că nu voia Lui să se facă. A adăgat acest lucru cu toată fiinţa, din dragoste faţă de Tatăl şi aproapele.

- Dar eu sunt om.

- Şi un om dacă iubeşte cu adevărat face la fel. Părintele se sacrifică pentru copilul lui, omul iubit caută să facă voia celui la care ţine şi nu propria lui voie.

- Scopul meu este să îmi ating visele indiferent de metode.

- Din caza aceasta nu poţi crede că există oameni care şi-ar da viaţa pentru adevăr, bine, iubire.

- Nu cred nimic.

- Ai văzut cât de micuţă este o furnică şi cât de mult trudeşte.

Omul fiind mai mare decât ea o poate strivi dar îi apreciază jertfa şi o lasă ca pildă. Tot aşa şi Dumnezeu poate să piardă omul. Ca o furnică este şi el în faţa Absolutului. Trudeşte o viaţă iar Dumnezeu îl va răsplăti pentru roadele lui.

- Nu te mai înţeleg deloc.

- Ai dreptate. Tu nu reuşeşti să deosebeşti argintul de aur. Nu reuşesc cei mari orbiţi de cele materiale acest lucru.

- Ce vrei să spui?

- Există tabuuri pe care le pun mai presus de viaţa unui om. O să îţi dau un exemplu. Un călugăr ce a trecut de curând la cele veşnice a sfătuit o familie să îşi opereze copilul pentru a-i salva viaţa, chiar dacă operaţia implica obligativitatea unui cip. Nu obiectul e important a explicat el, altele sunt feţele răului (diavolului). Viaţa unui om este mai importantă decât orice idee preconcepută. Cipul este un lucru de nimic în care se împiedică cei neînţelepţi. Călugărul era bătrân şi nu cunoştea multe din 22

Pr. Ion Turnea Corabia

descoperirile ştiinţei dar dragostea a vorbit prin el. Acest călugăr ştia prin sfaturile înţelepte să deosebească argintul de aur.

- Pe mine nu mă interesează să deosebesc nimic. Eu doresc să îmi împlinesc visul. Dar de unde vi tu acum.?

- Am trecut pe la părintele Ion Bolvăşeanu.

- Ce mai face? Mie îmi pare rău de el.

- Compătimiţi-l toţi verbal. Haide, că te las. Sănătate.

- Doamne ajută.

- Cum iau ei numele lui Dumnezeu în deşert, a rostit în sinea sa Cristinel Anişor. Nu e bine să judeci dar unele lucruri dor foarte tare.

Părintele Ion Bolvăşeanu a fost chemat din nou la Episcopia Caransebeşului. În urmă cu puţin timp a contestat o decizie a Permanenţei Episcopiei Caransebeşului. Contestaţia a adresat-o Mitropoliei Banatului. Înalt Prea Sfinţite Părinte, Mitropolitul Banatului, Subsemnatul, Ion Bolvăşeanu, preot II la parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin, contest Decizia Nr. 885-B/2013 conform căreia am fost transferat preot paroh la parohia Anina Celnic şi Brădet pe motiv disciplinar. Eu mi-am făcut datoria şi nu găsesc la mine nicio vinovăţie. Motivul disciplinar menţionat în decizie nu mi-a fost comunicat.

Potrivit adresei din 27.04.2006 Caransebeş mi s-a adus la cunoştinţă că gestiunea parohiei Caransebeş VI a fost preluată de preotul Spulber Cenuşă.

Menţionez că am predat gestiunea preotului Spulber Cenuşă conform actelor anexate în Raportul de activitate. În luna februarie am fost internat în spital pe motive de sănătate. În acest timp am fost chemat la Episcopia Caransebeşului de către părintele protopop. Eu am făcut ascultare şi am plecat din spital. Atunci am fost informat să-mi rezolv dosarul de pensie, deşi vârsta nu-mi permite. Motivul pensionării 23

Pr. Ion Turnea Corabia

fiind biserica în construcţie, nefinalizată.

Precizez că nu m-am putut implica în construcţia noului locaş de cult, deoarece gestiunea era administrată de pr. Spulber Cenuşă. Eu i-am predat la momentul cerut gestiunea după cum am mai menţionat şi o centrală dezafectată cumpărată de mine cu banii Prohiei VI pentru a construi o biserică.

Faptul că mi s-a luat posibilitatea finalizării bisericii din modificarea centralei termice rănind astfel şi credincioşii mi-a adus probleme de sănătate, o hemipareză conform Biletului de ieşire din spital anexat în Raportul de activitate.

Preotul Spulber Cenuşă a îndatorat credincioşii parohiei ce au luat împrumuturi din bancă pentru a se finaliza biserica Sf. M. Mc. Dimitrie însă aceasta este tot la stadiul de fundaţie plus un metru, doi zidărie. În decursul timpului pr. Spulber Cenuşă ne-a informat că nu îşi mai poate achita dotoriile pe motiv că nu mai sunt bani. Tot din acest motiv, al lipsei banilor, a refuzat să îmi acorde drepturile salariale de 18 luni, în schimb oferă 10% din cult domnului Bălbălan care în cadrul parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, îndeplineşte sarcinile de servici ale angajatei Spulber Mara.

Subliniez că în 11.06.2013 am fost chemat la Episcopia Caransebeşului spre a mi se înmâna decizia specificată mai sus. În urma deciziei am cerut audienţă la Prea Sfinţitul şi am mers împreună cu soţia. Am depus Raportul de activitate. Am fost primiţi în prezenţa permanenţei. Printre altele Prea Sfinţitul a spus să găsesc soluţii pentru finalizarea locaşului de cult dacă doresc să mai rămân în parohie. E important de precizat că parohia în urma proastei administrări a pr. Spulber Cenuşă are datorii atât la bancă cât şi la firma de construcţii, chiar şi la Protopopiat. Abia după achitarea acestor datorii se poate vorbi de construcţia Bisericii. Am promis că voi sprijini pe noul preot în finalizarea construcţiei. În 14.06.2013 am fost anunţat să iau legătura cu părintele Pomanagiul Gogoman. În 16. 06. 2013 m-am simţit rău încă din timpul oficierii Sf. Liturghi şi m-am internat la spital. În 24

Pr. Ion Turnea Corabia

17.06.2013 am cerut medicului să mi se permită să merg la Episcopia Caransebeşului unde mi s-a adus la cunoştinţă verbal că Prea Sfinţitul s-a gândit să mă îmbisericească la parohia Prisian, filie a parohiei Buchin unde preot paroh este fratele meu, fiind aproape de Caransebeş sau să solicit pensionarea de boală.

Vă rog să luaţi la cunoştinţă cele sesizate mai sus spre a se ajunge la o rezolvare a problemei menţionate.

Vă sărut dreapta cu deosebit respect, rămânând în continuare al Înalt Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc.

Data: 18.06.2013 Semnătura: Ion Bolvăşeanu Către Înalt Prea Sfinţia Sa, Înalt Prea Sfinţiul Părinte, Mitropolitul Banatului. În ziua când Cristinel Anişor a trecut pe la părintele Ion Bolvăşeanu acesta a fost chemat din nou la Episcopie. În urma nefericitelor evenimente petrecute pe timpul în care se afla în audienţă la Prea Sfinţitul, părintele a fost nevoit să scrie un alt Memoriu. Înalt Prea Sfinţite Părinte, Mitropolitul Banatului, Subsemnatul, Ion Bolvăşeanu, preot II la parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin, cu fiască supunere vă informez că joi, 20. 06. 2013, pr. Pomanagiul Gogoman, în timp ce eram internat în spital m-a chemat la Episcopia Caransebeşului prin soţie pentru o discuţie amicală cu Prea Sfinţitul, vineri 21. 06. 2013, ora 1530. Această solicitare a fost făcută prin intermediul mai multor apeluri telefonice, atât de 25

Pr. Ion Turnea Corabia

pe telefonul personal, cât şi al vicarului eparhial.

Vineri, 21 iunie 2013, ora 1530, am mers la Episcopia Caransebeşului, cu toate că m-am simţit rău, nevoit fiind să plec din spital. Discuţia nu a fost amicală. Mi s-a cerut de către Prea Sfinţitul să semnez că sunt de acord să să mă îmbisericească la parohia Prisian, filie a parohiei Buchin unde preot paroh este fratele meu sau să solicit pensionarea pe caz boală. În urma refuzului meu de a semna această decizie, Prea Sfinţitul m-a bruscat împingându-mă în soţia mea şi odată cu acest lucru afară din birou insultându-ne „Netrebnicilor ce sunteţi, să nu vă mai văd pe aici. Puteţi să mergeţi şi la Haga.“ Martor la toată această scenă a fost părintele Ianchescu, pe hol aşteptând părintele Spulber Cenuşă care a auzit felul în care ni s-a adresat Prea Sfinţitul.

Precizez că pr. Spulber Cenuşă ce a îndatorat parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin este lăsat să slujească în continuare la această parohie cu toate că este vinovat, iar pe mine mă sancţionează disciplinar pentru greşelile lui de care nu sunt vinovat.

Vă rog să luaţi la cunoştinţă cele precizate în acest memoriu spre a se ajunge la o rezolvare a problemei menţionate.

Vă mulţumesc şi Vă sărut dreapta cu deosebit respect, rămânând în continuare al Înalt Prea Sfinţiei Voastre fiu duhovnicesc.

Data: 21.06.2013 Semnătura: Ion Bolvăşeanu Către Înalt Prea Sfinţia Sa, Înalt Prea Sfinţite Părinte, Mitropolitul Banatului.

26

Pr. Ion Turnea Corabia

Cristinel Anişor era revoltat pe cei care ar trebui să lupte pentru adevăr dar s-au deovedit sprijinitorii nedreptăţii. Cel mai tare îl deranja cel numit Prea Sfinţit. Oare cine este de fapt sfânt?

Cristinel Anişor îşi dorea să meargă la Episcopie, locul unde au încercat să-l umilească pe părintele lui. Iniţial părintele lui nu a fost primit nici în audienţă. Mai apoi a fost scos afară din secretariat ca să aştepte, nu pe coridor, ci în curtea Episcopiei, până ce va fi chemat de Prea Sfinţitul. A mai fost ameninţat de secretarul eparhial că nici în curtea Episcopiei nu o să îl mai primească, pentru că aşa vrea el. Îşi dorea Cristinel Anişor să meargă la Episcopie, să pătrundă în biroul Prea Sfinţitului fără a avea voie şi să îl privească rostind: - Am venit să văd cum arată un episcop ce se numeşte Prea Sfânt dar el este apărătorul nedreptăţii, al minciunii, cel care pentru interesele materiale calcă sufletele oamenilor în picioare şi luptă împotriva binelui. Am intrat nepoftit în birou, pentru că vreau să văd şi eu de aproape faţa celui ce slujeşte nedreptatea.

Au încercat să-l intimideze pe părintele Ion Bolvăşeanu, îşi spunea în sinea lui Cristian Anişor, prin presiunile diabolice săvârşite. De ce l-ar mai putea învinui acum? Că n-a făcut ascultare? Cum ar putea să facă o astfel de ascultare? La apusul vieţii să-şi părăsească familia, fiii duhovniceşti şi să se închidă fără un folos spiritual într-un loc pustiit de oameni. Să se bucure de premiul oferit lui după o viaţă de muncă. Toţi au primit diplome şi laude. El a primit doar lovituri. Alţii au primit diplome pentru propria lui muncă ca de pildă preotul ce a urmat după el în localitatea Ciuta. Niciodată Cristian Anişor nu a fost de acord cu ascultările din mănăstiri făcute parcă spre a umili oamenii. Un astfel de exemplu ar fi cel în care fratele căra o găleată de apă până la epuizare. O umplea la izvor iar stareţul o arunca pe pământ şi îl trimitea după alta. Această smerenie, ascultare, pildă, era fără pic de înţelepciune. Viaţa aceasta scurtă trebuie îmbogăţită cu lucruri folositoare şi nu cu nimicuri fără sens. Aceste nimicuri îţi vor striga pe patul de moarte că ai trăit zadarnic. E greu să înţelegi sfinţenia. Împăratul Solomon pentru a o înţelege s-a rugat pentru înţelepciune, cu toate că şi el a făcut greşeli. Niciun om nu este 27

Pr. Ion Turnea Corabia

perfect într-o lume căzută, supusă impefecţiunii dar poate să se înţelepţească pe calea adevărului, binelui, iubirii. Ar putea să păşească din umbră spre lumină. Calea umbrei este lipsa adevărului. Calea luminii este dreptatea, credinţa, dragostea.

Oamenii umbrei ascund adevărul. Oamenii ce iubesc lumina sunt calzi asemenea verii.

A depus părintele Ion Bolvăşeanu mai târziu şi un Memoriu către Patriarhie însoţit de Raportul de activitate. Înalt Prea Sfinţiei Sale, Prea Fericitului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Subsemnatul, Ion Bolvăşeanu, preot la parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin, cu fiască supunere vă adresez un Memoriu şi vă aduc la cunoştinţă activitatea mea cultural-misionar-pastorală, filantropică şi administrativă începând cu anul 1978 şi până în prezent. Dosarul Raportului de activitate are un număr de 108 file. În prezentul Memoriu consemnez următoarele: Începând cu luna februarie a anului 2013 s-au făcut presiuni asupra mea pentru a fi înlăturat din funcţia de preot al Parohiei cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin. Majoritatea 28

Pr. Ion Turnea Corabia

presiunilor au fost verbale. În 11.06.2013 am fost chemat la Episcopia Caransebeşului spre a mi se înmâna Decizia Nr. 885-B/2013 conform căreia am fost transferat preot-paroh la parohia Anina Celnic şi Brădet pe motiv disciplinar. Eu mi-am făcut datoria şi nu găsesc la mine nicio vinovăţie. Motivul disciplinar nu mi-a fost comunicat în decizie. În aceeaşi zi am solicitat să fiu primit în audienţă de către Prea Sfinţitul. Cu multă greutate am fost primit în prezenţa permanenţei. Tot atunci am depus şi Dosarul Raportului de activitate.

Decizia Nr. 885-B/2013 am contestat-o în 18.06.2013 printr-o adresă către Înalt Prea Sfinţitul, Mitropolitul Banatului.

Precizez că am fost în audienţă la Înalt Prea Sfinţitul, Mitropolitul Banatului. Înalt Prea Sfinţitul a fost foarte receptiv la problemele ce le-am întâmpinat.

Contestaţia depusă la Mitropolia Banatului am ataşat-o în Dosarul Raportului de activitate la pagina 4. În 20. 06. 2013, Pomanagiul Gogoman, în timp ce eram internat în spital m-a chemat la Episcopia Caransebeşului prin soţie pentru o discuţie amicală cu Prea Sfinţitul pentru vineri 21.

06. 2013, ora 1530. Această solicitare a fost făcută prin intermediul mai multor apeluri telefonice, atât de pe telefonul personal, cât şi al vicarului eparhial.

30 Vineri, 21 iunie 2013, ora 15 , am mers la Episcopia Caransebeşului, făcând ascultare, cu toate că m-am simţit rău, nevoit fiind să plec din spital. Discuţia nu a fost amicală. Mi s-a cerut de către Prea Sfinţitul să semnez că sunt de acord să mă îmbisericească la parohia Prisian, filie a parohiei Buchin unde preot paroh este fratele meu sau să solicit pensionarea pe caz boală. În urma refuzului meu de a semna această decizie, Prea Sfinţitul m-a bruscat împingându-mă în soţia mea şi odată cu acest lucru afară din birou insultându-ne „Netrebnicilor ce sunteţi, să nu vă mai văd pe aici. Puteţi să mergeţi şi la Haga.“ Martor la toată această scenă fost părintele Ianchescu, pe hol aşteptând părintele Spulber Cenuşă care a auzit felul în care ni s-a 29

Pr. Ion Turnea Corabia

adresat Prea Sfinţitul. În urma acestei discuţii, deloc amicală, cu Prea Sfinţitul am făcut un Memoriu către Înalt Prea Sfinţitul Părinte, Mitropolitul Banatului, ataşat în Dosarul Raportului de activitate la pagina 3.

Motivul pentru care s-au făcut presiuni asupra mea pentru a fi înlăturat din funcţia de preot 2 al Parohiei cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ar fi din câte mi s-a comunicat verbal, nefinalizarea construcţiei bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În luna februarie am fost internat în spital pe motive de sănătate. În acest timp am fost chemat la Episcopia Caransebeşului de către părintele protopop. Eu am făcut ascultare şi am plecat din spital. Atunci am fost informat să-mi rezolv dosarul de pensie, deşi vârsta nu-mi permite. Motivul pensionării fiind biserica în construcţie nefinalizată.

Precizez că eu nu sunt vinovat de proasta gestionare a preotului paroh Spulber Cenuşă. Eu nu m-am putut implica în construcţia noului locaş de cult, deoarece gestiunea era administrată de pr. Spulber Cenuşă. Eu i-am predat la momentul cerut gestiunea după cum am mai menţionat şi o centrală dezafectată cumpărată de mine cu banii Prohiei VI pentru a construi o biserică. În acest dosar am ataşat un Raport de activitate cu mai multe anexe conform căruia se poate vedea activitatea mea ca preot şi că nu sunt vinovat în ceea ce priveşte proasta gestionare a pr. Spulber Cenuşă.

Potrivit adresei din 27.04.2006 Caransebeş mi s-a adus la cunoştinţă că gestiunea parohiei Caransebeş VI a fost preluată de preotul Spulber Cenuşă.

Menţionez că am predat gestiunea preotului Spulber Cenuşă conform actelor anexate în Raportul de activitate.

Faptul că mi s-a luat posibilitatea finalizării bisericii din modificarea centralei termice rănind astfel şi credincioşii mi-a adus probleme de sănătate, o hemipareză conform Biletului de ieşire din spital anexat în Raportul de activitate.

Preotul Spulber Cenuşă a îndatorat credincioşii parohiei ce au 30

Pr. Ion Turnea Corabia

luat împrumuturi din bancă pentru a se finaliza biserica Sf. M. Mc. Dimitrie însă aceasta este tot la stadiul de fundaţie plus un metru, doi zidărie. În decursul timpului pr. Spulber Cenuşă ne-a informat că nu îşi mai poate achita dotoriile pe motiv că nu mai sunt bani.

Tot din acest motiv, al lipsei banilor, a refuzat să îmi acorde drepturile salariale de 18 luni, în schimb oferea 10% din cult domnului Bălbălan care în cadrul parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş îndeplinea sarcinile de servici ale angajatei Spulber Mara.

Pr. Spulber Cenuşă ce a îndatorat parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin este lăsat să slujească în continuare la această parohie, cu toate că este vinovat. El slujeşte ca preot 2 începând cu data de 07. 07. 2013 când a fost instalat pr. paroh Laurean Iacobescu, iar pe mine mă sancţionează disciplinar pentru greşelile lui de care nu sunt vinovat. În 07.07.2013 a avut loc instalarea pr. Laurean Iacobescu în parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de către pr.

Pomanagiu Gogoman, reprezentantul Episcopiei Caransebeşului fără ca acesta să explice credincioşilor de ce s-a luat această decizie de schimbare a preotului paroh şi de instalare a unui al treilea preot în parohie.

Datorită unor probleme de sănătate datorate presiunilor săvârşite asupra mea de către reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului mă aflu în prezent în concediu medical.

Actele dovedesc că eu încă funcţionez ca preot la parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, Protopopiatul Caransebeş, judeţul Caraş Severin dar administratorul site-ului Episcopiei Caransebeşului săvârşind o ilegalitate m-a şters de pe site. Eu nu apar ca preot pe site-ul Episcopiei Caransebeşului la nicio parohie, în schimb actualul paroh, pr. Laurean Iacobescu este menţionat ca fiind preot la două parohii, pagina 5 a dosarului.

Vă rog să luaţi la cunoştinţă cele precizate în acest memoriu spre a se ajunge la o rezolvare a problemei menţionate şi a nu fi 31

Pr. Ion Turnea Corabia

nevoit să mă adresez Instanţelor Judecătoreşti şi Mass Mediei.

Vă mulţumesc şi Vă sărut dreapta cu deosebit respect.

Data: 06.08.2013 Semnătura: Pr. Ion Bolvăşeanu CĂTRE PREA FERICITUL PĂRINTE, PATRIARHUL ROMÂNIEI. Actuala conducere a Episcopiei Caransebeşului a vitregit locuitorii din cartierul Nord de posibilitatea de a avea Biserică Ortodoxă. Există în această zonă Biserică Ucrainiană, Biserică Greco-Catolică, Biserică Evanghelică, actuala în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi de către creştinii ortodocşi, numai Biserică Ortodoxă nu există. Biserica începută de pr. Spulber Cenuşă nici măcar nu este în această zonă. Se află în zona Cazărmii. Locul unde trebuia ca Biserica Ortodoxă să lumineze e gol. Acolo bat copiii mingea de dimineaţa până seara.

Au gândit neînţelept. Din Pipirig şi până în zona centrală unde sunt două biserici plus Catedrala nu mai există locaş de cult. Era un punct cheie cel pe care l-au lăsat fără biserică. Cel din Cazărmii (din zona Gării) e departe de Cartierul Nord iar oamenii din zona vitregită de biserică ajung mai repede la bisericile din zona centrală.

Aşa se întâmplă când interesele câştigă în defavoarea înţelepciunii şi spiritualului.

32

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL V JOCURI DE CULISE În ziua de 07. 07. 2013 Cristinel Anişor a fost nevoit să meargă la servici. Era agent de pază. Soţia lui Călina a mers la biserică. În faţa bisericii erau parcate maşini de lux. Nu a venit Prea Sfinţitul.

Nu a venit nici vicarul, nici protopopul. Au trimis un reprezentant, pr. Pomanagiu Gogoman. Avea acesta poezia învăţată de acasă.

Noul preot nu părea să fie ca ei. Era şi el probabil o victimă a împrejurărilor.

Profesoara Călina Cristinel, soţia lui Cristinel Anişor a considerat că nu este politicos să vorbeşti înainte de a termina celălalt de expus ideile. A păstrat tăcerea din bun simţ până la final. Respectul arătat de ea aproapelui nu i-a fost arătat asemenea şi se poate observa acest lucru citind articolul ce l-a scris în urma nefericitului eveniment. În primul rând, în urma evenimentului din 07 iulie a scris un memoriu către Episcopia Caransebeşului, Mitropolie şi Patriarhia Română dar tăcerea a devenit strigătoare. A scris şi o ştire către două ziare locale dar aceeaşi tăcere a început parcă să sângereze. Nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să listeze articolul pregătit ca ştire pentru ziar şi să îl dea ea însăşi credincioşilor spre a cunoaşte şi ei adevărul.

Notă: Acest articol l-am dat spre publicare la ziar dar unele ziare nu au curajul să spună adevărul ca de pildă cele din Caraş Severin. Cum ziarele nu s-au obosit să spună adevărul am listat eu articolul spre a vă împărtăşi astfel şi dumneavoastră, credincioşilor, adevărul. Menţionez că şi la Episcopie am depus Memorii dar „ feţele luminate“ preferă să doarmă. E o luptă grea, lupta binelui contra nedreptăţii dar în final va străluci adevărul, mai ales că în spatele neadevărului se ascund aşa numiţii Prea Cucernici, Prea Cuvioşi, Prea Sfinţiţi, prototipul lui Ana şi Caiafa din Noul Testament. De obicei mulţimea se 33

Pr. Ion Turnea Corabia

subordonează lor ca într-un fanatism frenetic.

La începutul lunii iulie, duminică, 07.07.2013, a avut loc instalarea pr. Laurean Iacobescu în parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de către pr. Pomanagiu Gogoman, reprezentantul Episcopiei Caransebeşului fără ca acesta să explice credincioşilor de ce s-a luat această decizie de schimbare a preotului paroh şi de instalare a unui al treilea preot în parohie.

Menţionez că s-a citit decizia de instalare a noului preot după care s-au elogiat realizările pr. Spulber Cenuşă pe care eu în zece ani de când aparţin de această parohie nu le-am văzut. Realizările pr. Spulber Cenuşă în această parohie de zece ani au fost acelea de a lua bani de la credincioşi şi a îndatora parohia folosindu-se de ideea construiri unui locaş de cult. Mai mult decât acest lucru a alungat prin acţiunile lui mulţi credincioşi din biserică. Nu cunosc ce realizări a avut pr. Spulber Cenuşă la alte parohi în care a slujit dar nerealizările din cadrul acestei parohi îl definesc. În urmă cu zece ani biserica era plină de credincioşi. Astăzi numărul lor este pe jumătate. În treacăt pr. Pomanagiu Gogoman a amintit şi de pr. Ion Bolvăşeanu fără să se precizeze relizările dânsului, contribuţia lui ca preot atât în plan duhovnicesc, cât şi administrativ, lucru ce se poate observa în parohia Ciuta de unde părintele a venit prin transfer în urmă cu doisprezece ani dar şi în prohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Precizez că toţi credincioşii în urma spectacolului de teatru bine regizat şi pus în scenă din timpul instalării noului pr. paroh nu au înţeles deznodământul. Credincioşii nu cunosc ce se întâmplă dincolo de această mască a făţărniciei. Ei au înţeles că parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie are trei preoţi, lucru adevărat de altfel, dovedit şi de acte, însă nu cunosc presiunile ce se fac asupra pr. Ion Bolvăşeanu victimă a luptei celor mari pentru viţelul cel îngrăşat de a-l alunga din parohie.

După instalare, pr. Pomanagiu Gogoman, reprezentantul Episcopiei Caransebeşului, a cerut corului să cânte La mulţi ani noului preot dar şi preotului Spulber Cenuşă la care eu am 34

Pr. Ion Turnea Corabia

adăugat să se cânte La mulţi ani şi pr. Ion Bolvăşeanu chiar dacă a fost absent din binecuvântate pricini. Prin această cerinţă am dorit să deschid o discuţie în care credincioşii să fie informaţi de cele ce se petrec în culise. Spre dezamăgirea mea acest lucru nu s-a putut face de faţă cu toţi credincioşii, pentru că pr. Pomanagiu Gogoman după ce l-am întrebat de ce nu s-au prezentat oamenilor şi realizările pr. Ion Bolvăşeanu, contribuţia lui ca preot în această parohie, s-a rertras în sacristie. În momentul în care am hotărât să merg după pr. Pomanagiu Gogoman în sacristie pentru a discuta şi a primi un răspuns la întrebarea ce i-am adresat-o, o credincioasă m-a întrebat ce se întâmplă cu pr. Ion Bolvăşeanu, părintele ei de suflet, pentru că a aflat că este bolnav. Această întrebare a credincioasei arată clar faptul că niciun credincios al prohiei cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie nu este informat în legătură cu nedreptăţile, abuzurile ce se săvârşesc pe la spatele lor.

Subliniez că asemenea acestei credincioase sunt foarte mulţi care mă opresc pe stradă, cunoscând faptul că am participat mereu activ la Sfintele Slujbe ca să mă întrebe ce se întâmplă cu pr. Ion Bolvăşeanu. Aşa cum credincioşii nu au fost informaţi de noua conducere a Episcopiei Caransebeşului în urmă cu şapte ani că li se ia dreptul de a-şi finaliza construirea unui locaş de cult, tot aşa nici acum nu sunt informaţi de presiunile ce se fac asupra părintelui lor duhovnic Ion Bolvăşeanu de a pleca din parohie. În dimineaţa zilei de 08.07.2013 o altă credincioasă (L.D.- nu se cade să precizez numele fără a cere acordul persoanei şi am menţionat doar iniţialele) m-a oprit într-un magazin spre a-mi comunica că i-a plăcut iniţiativa mea de a-l întreba pe reprezentantul episcopiei, pr. Pomanagiu Gogoman, de ce nu au fost comunicate şi realizările pr. Ion Bolvăşeanu, pentru că acest părinte i-a ajutat mult familia ei şi nu doar a ei, cunoaşte nenumărate cazuri. Discuţia a putut să fie auzită şi de vânzătoare. În urmă cu şapte ani pr. Ion Bolvăşeanu datorită faptului că a fost împiedicat de noua conducere a Episcopiei Caransebeşului şi bineînţeles actuala de a finaliza locaşul de cult pentru credincioşii din sectorul lui a făcut o hemipareză. Se vede din acest lucru cât 35

Pr. Ion Turnea Corabia

de mult s-a implicat părintele în viaţa parohiei, ce importante au fost pentru el dorinţele credincioşilor. Astăzi noua conducere a Episcopiei Caransebeşului doreşte să îl îmbolnăvească definitiv spre a se pensiona. În timpul instalării noului preot s-a precizat că prohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ar fi o parohie cu probleme datorită unor credincioşi. Acest lucru este total fals.

Credincioşii au ajutat mereu parohia, au fost receptivi la toate.

Problemele sunt de fapt teama de a nu se descoperi adevărata faţă a lucrurilor ce se încearcă a fi ascunse.

Discuţia dintre mine şi reprezentantul trimis de Episcopia Caransebeşului, pentru că cei mai mari nu au avut curajul răspunderii faptelor spre a se prezenta în faţa credincioşilor, a continuat în sacristie.

Am cerut pr. Pomanagiu Gogoman, reprezentantul trimis de Episcopia Caransebeşului, să îmi explice cum parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie are resurse financiare pentru trei preoţi. Menţionez că pr. Ion Bolvăşeanu nu şi-a ridicat drepturile slariale de 18 luni datorită proastei administraţii întreprinsă de pr.

Spulber Cenuşă.

Pr. Pomanagiu Gogoman a considerat că nu este obligat să îmi răspundă la întrebare. Am cerut din nou răspuns precizând că din moment ce mi-am făcut datoria ca şi credincios în acestă parohie am tot dreptul să cer a fi informată. Pr. Pomanagiu Gogoman consideră că atât el, cât şi Episcopia Caransebeşului nu au obligaţia să răspundă la întrebările unui simplu credincios. Acel credincios, împreună cu alţii asemenea lui sunt cei care ţin biserica. Fără ei biserica nu ar exista. Mai mult decât atât, statul plăteşte o parte din salariul angajaţilor Biserici Ortodoxe, aşadar Biserica prin slujitorii ei este obligată să respecte legile. Ar fi obligată să respecte legile şi drepturile fiecărui cetăţean şi fără să fie finanţată de stat doar prin simplul fapt că aparţine unui stat. În Drepturile Omului se precizeză că fiecare cetăţean e liber şi are drepturi, mai ales dreptul să fie informat. În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă credincioşii sunt buni doar ca şi contribuabili.

Libertatea şi dragostea sunt doar la nivel de faţadă.

36

Pr. Ion Turnea Corabia

Sincer îmi pare rău că în sânul Bisericii Ortodoxe pe care de mic copil am iubit-o şi o iubesc în continuare, a cărei SFINTE SLUJBE ŞI TAINE SUNT DUMNEZEIEŞTI există asemenea pleavă.

Această plevă otrăveşte tot ce este mai sfânt. Pr. Pomanagiu Gogoman a precizat că pot să şi părăsesc Biserica Ortodoxă, e alegerea mea. Gândiţi-vă ce diabolic răspuns. Prin acest răspuns a precizat ce vrednic slujitor al altarului este şi cât de mult îi pasă de sufletele credincioşilor. Un preot este obligat să păstorească sufletele credinicioşilor, să alerge după oile rătăcite, nu să le trimită el însuşi la pierzare. Şi pentru că ipocrizia nu are limite pr. Pomanagiu Gogoman a adus o completare nefondată, mincinoasă, că pr. Ion Bolvăşeanu nu mai este preot la parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ca răspuns la întrebarea mea despre resursele financiare ale parohiei.

Se poate observa prin aceasta că niciun credincios nu este informat despre jocurile murdare din culise. Credincioşii ştiu că parohia are trei preoţi, lucru adevărat de altfel şi dovedit de acte, culisele spun altceva.

Biserica Ortodoxă ar trebui să facă curăţenie în ceea ce priveşte slujitorii numiţi în anumite funcţii şi orbiţi doar de arginţi spre a nu călca în picioare sufletele oamenilor pentru care vor răspunde mai târziu în faţa lui Dumnezeu.

Scenariul pe care l-au jucat reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului are ca scop ascunderea faptelor nevrednice ale pr.

Spulber Cenuşă în faţa oamenilor folosindu-se de imaginea pr.

Ion Bolvăşeanu. În urmă cu şapte ani credincioşilor din cartierul Nord, sectorul pr. Ion Bolvăşeanu, li s-a luat posibilitatea de a-şi finaliza construirea unui locaş de cult fără să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu acest lucru. Astăzi folosesc acelaşi scenariu dar cu alt subiect.

Pr. Ion Bolvăşeanu în urmă cu doisprezece ani a finalizat construcţia casei parohiale din localitatea Ciuta, judeţul Caraş Severin şi a renovat pictura bisericească. S-a transferat în urmă cu 37

Pr. Ion Turnea Corabia

doisprezece ani la parohia hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş. Imediat instalat aici a reuşit să cumpere în urma unei licitaţii o centrală pe care a dezafectat-o pentru a construi Sfânta Biserică. A început să construiască o biserică pe temelia acelui schelet cu binecuvântarea fostului ierarh. Odată cu schimbarea ierarhului şi administraţiei părintelui Ion Bolvăşeanu i s-a interzis finalizarea Sfântului Locaş.

Credincioşilor din sectorul părintelui Ion Bolvăşeanu li s-a luat dreptul şi bucuria de a avea o biserică. Îmi amintesc cât de mult sa bucurat soacra mea când părintele Ion Bolvăşeanu a pus geamuri acelui schelet. Spunea la toată lumea că doar va coborî din bloc şi va merge la biserică. A avut mari probleme de sănătate şi se deplasa greu. A decedat cu câteva luni înainte de a li se lua dreptul şi bucuria credincioşilor din sectorul părintelui Ion Bolvăşeanu de a-şi vedea visul împlinit. Probabil acum se răsuceşte în mormânt.

Părintele Spulber Cenuşă a avut şi el în plan construirea unui locaş de cult pentru enoriaşii din sectorul dânsului dar nu a reuşit să cumpere nici măcar locul pe care să se înceapă construcţia, cu toate că donaţii din partea credincioşilor au fost.

După ce credincioşilor din sectorul părintelui Ion Bolvăşeanu li s-a luat dreptul şi bucuria de a-şi vedea visul construirii unui Sfânt locaş împlinit, banii adunaţi din donaţile lor spre construirea unui nou locaş de cult plus centrala au fost transferate spre biserica preotului Spulber Cenuşă. Preotul Spulber Cenuşă a folosit acei bani. A mai vândut şi centrala. Cum i-a folosit numai dânsul ştie.

Socrul meu în urmă cu şapte ani a depus un Memoriu la Primăria Caransebeş ca să nu se ia dreptul credincioşilor de a putea avea un locaş de cult dar totul a fost zadarnic.

Menţionez că pr. Ion Bolvăşeanu după ce i-a fost luată posibilitatea de a finaliza biserica pe locul fostei centrale termice a încercat să cumpere şi Biserica Evenghelică în care se oficiază slujbe religioase până în prezent pentru credincioşii din sectorul dânsului dar a fost împiedicat să realizeze şi acest lucru. Unul din cei care l-au împiedicat a fost pr. Spulber Cenuşă mâncat de spinii 38

Pr. Ion Turnea Corabia

invidiei.

Pentru noua biserică în construcţie gestionată de pr. Spulber Cenuşă socrul meu a făcut donaţie în euro în amintirea soacrei mele care a fost o femeie foarte credincioasă şi care a luptat şi pentru înfiinţarea corului parohiei. Şi eu împreună cu soţul meu am făcut donaţii micuţe, în lei, în funcţie de posibilităţi.

Donaţii au făcut toţi enoriaşii şi nu doar din donaţii s-au putut aduna bani, ci şi din cult şi alte servicii religioase. Menţionez că şi 2% din impozitul anual majoritatea credincioşilor l-au redirecţionat către biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Caransebeş.

Preotul Spulber Cenuşă nu a ştiut să-şi gestioneze talanţii, ba mai mult a îndatorat credincioşii parohiei care au făcut împrumuturi la bănci pentru a-şi vedea visul împlinit. Prin acest gest de a îndatora credincioşii cu suflet curat, preotul Spulber Cenuşă a demonstrat că îi pasă mai mult de lucrurile materiale, nişte ruine cu numele de biserică, decât de sufletele celor ce trebuia să-i păstorească.

Momentan biserica se află la stadiul de fundaţie plus un metru, doi, zidărie şi cu datorii de miliarde.

Eu personal nici nu am fost mulţumită de comportamentul părintelui Spulber Cenuşă. O să punctez foarte sumar câteva lucruri. Avea adesea porniri necontrolate întrerupând Sfintele Slujbe şi certând cântăreţii de la strană spre uimirea credincioşilor. A angajat-o pe doamna Spulber Mara, soţia dumnealui, doar formal, serviciul ei fiind îndeplinit de domnul Bălăbalan care era recompensat cu 10% din cult, în schimb preotul împreunuă slujitor cu dânsul nu şi-a ridicat drepturile salariale de 18 luni. În locul doamnei Spulber Mara au mai muncit şi alţi credincioşi, fără să aştepte recompensă, făcând acest lucru cu devotament, cu drag, pentru a-i sluji lui Dumnezeu. Eu am fost unul dintre acei credincioşi. Am împachetat luni de zile veşmintele preoţeşti. Am lipit chiar şi cărţile religioase ale căror file erau la un pas de a-şi lua zborul. De nouă ani ani activez la strană şi fac lucrul acesta cu toată dragostea. La începutul activităţii mele la strană părintele Spulber Cenuşă a încercat prin 39

Pr. Ion Turnea Corabia

diferite strategii să mă determine să abandonez, alţii, prieteni ai dânsului, erau bineveniţi, cu toate că unii nu aveau nici dicţie pentru a citi rugăciunile, cu atât mai mult aptitudini pentru cântarea religioasă. Vecinul său, anul acesta absolvent al Seminarului Teologic Ioan Popasul nu cunoştea nici rânduiala Sfintelor Slujbe. A învăţat-o din bunăvoinţa mea de a-i explica de fiecare dată acest lucru. Un timp au venit la strană şi nişte copilaşi care au învăţat răspunsurile scurte şi aveau ureche muzicală foarte bună dar au fost speriaţi de răceala părintelui Spulber Cenuşă şi cu toate că iubeau să participe activ la Sfintele Slujbe nu au mai făcut-o. Angajaţii părintelui Spulber Cenuşă pe postul de cantor şi paraclisier (Voinicel Vorbeînvânt şi Capsoman Haptalap) bazându-se că există om la strană, profesorul Critinel Călina, mai târziu şi vecinul părintelui ce a reuşit să înveţe cât de cât rânduiala Sfintelor Slujbe, aveau mereu probleme imaginare şi nu îşi făceau datoria absentând de la servici. De fapt de ce şi-ar face datoria dacă soţia părintelui, doamna Spulber Mara nu şi-o face? Aşa exemplu au primit şi nu pot să fie condamnaţi. La Sfintele Slujbe participă cei care au dragoste de Dumnezeu şi de Biserica Ortodoxă Română. Cei care aşteptă doar o recompensă materială, ca cei angajaţi de preotul Spulber Cenuşă nu s-ar mai deranja să calce nici pragul bisericii în afara unei recompense. Cu timpul preotul Spulber Cenuşă a avut nevoie de servicile mele religioase şi a încetat cu strategiile neortodoxe la adresa mea. Cel mai revoltător este faptul că pentru a-şi asigura sieşi o bună poziţie în biserică şi societate se folosea cu viclenie de intrigi, reclamaţii mincinoase la adersa părintelui împreună slujitor cu dânsul care în orice moment ar putea să fie infirmate. Posibil ca intrigile lui mincinoase să fii fost întărite si de mărturi a celor ce se bucrau de servicii din partea dânsului, ca de pildă angajaţii lui.

Menţionez că părintele Ion Bolvăşeanu, împreună slujitor cu dânsul este un om blând, cu suflet mare, lucru dovedit de faptele sale, care nu s-ar fi coborât niciodată la nivelul de a recurge la intrigi şi motive mincinoase spre satisfacerea nevoilor personale aşa cum o făcea de fiecare dată părintele Spulber Cenuşă.

Problema este că pr. Spulber Cenuşă a fost numit începând cu 40

Pr. Ion Turnea Corabia

data de 1 iulie preot II la prohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, localitatea Caransebeş, după ce, scuzaţi sintagma, a mâncat două biserici. Pr. Spulber Cenuşă a distrus visul oamenilor din cartierul Nord, atât sectorul dânsului, cât şi a părintelui Ion Bolvăşeanu de a-şi vedea visul finalizării construcţiei unei Sfinte Biserici împlinit şi este lăsat să slujească în continuare să mai spulbere alte vise şi să mai calce în picioare suflete cum îi stă în caracter fără a avea mustrări de conştinţă, cu toate că potrivit vârstei ar putea ieşi la pensie anticipată, în schimb părintele Ion Bolvăşeanu este forţat să se mute disciplinar fără ca să fie vinovat, fie la o parohie care îl depărtează de fiii săi duhovniceşti, fie să fie îmbisericit spre a fi obligat să se pensioneze de boală la doar vârsta de 57 de ani. Bineînţeles părintele a refuzat acest lucru şi este preot în continuare la parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Indiferent de presiuni nu au cum să-l oblige pentru că nu este vinovat cu nimic. În urmă cu şapte ani credincioşii din sectorul părintelui Ion Bolvăşeanu au fost nevoiţi să accepte că visul lor de a-şi vedea construită o biserică la ei în cartier s-a spulberat, acum vor fi nevoiţi să accepte că părintele lor, duhovnicul lor care oricând lea fost alături să le fie răpit de lângă ei. Acest al doilea lucru nu o să-l mai accepte. Dacă un credincios a avut nevoie de ajutorul părintelui Ion Bolvăşeanu acesta nu a întârziat să i-l dea. Ştia să asculte problemele sufleteşti ale fiecăruia şi să-i ajute cu toată dragostea.

Dacă credincioşii din sectorul părintelui Ion Bolvăşeanu în urmă cu şapte ani au fost puşi în faţa faptului împlinit în ceea ce priveşte nefinalizarea construirii unei Sfinte Biserici la ei în cartier, de această dată nu vor sta să mai aştepte ca părintele lor, duhovnicul lor să fie depărtat de dânşii. Li s-a luat posibilitatea de a-şi construi o biserică, acum vrea să le ia şi preotul, duhovnicul lor, este revoltător. Şi încă pe ce motiv, că biserica preotului paroh Spulber Cenuşă, pentru că aşa a numit-o în faţa oamenilor dintr-o eroare a exprimării, biserica lui şi nu a credincioşilor, se îneaca în datorii şi nici măcar nu creşte ca Făt- Frumos, mai degrabă dă înapoi.

41

Pr. Ion Turnea Corabia

De mic copil am iubit, respecatat şi apărat Biserica Ortodoxă şi nu sunt de acord cu nedreptatea.

Precizez că aceste fapte adevărate şi care pot să fie demonstrate prin acte de către pr. Ion Bolvăşeanu, pr. Pomanagiu Gogoman nu a dorit să le asculte în discuţia avută cu dânsul în sacristie şi mereu a intervenit spre a nu mă lăsa să vorbesc. M-a ivitat chiar şi la un pahar de suc pentru o discuţie depăşindu-şi astfel atribuţile.

S-a apărat că niciun credincios afară de mine nu a mai venit săi pună întrebări. Era şi firesc acest lucru din moment ce credincioşii nu au fost informaţi despre jocurile murdare din culise, dovadă discuţia mea cu bătrâna credincioasă.

Cea mai revoltătoare acuzaţie mincinoasă adusă pr. Ion Bolvăşeanu face referire la consumul de alcool. Acest lucru neadevărat şi nefondat îl poate costa pe pr. Pomanagiu Gogoman un proces în care să fie acuzat de calomnie. Niciun credincios nu l-a văzut pe pr. Ion Bolvăşeanu în stare de ebrietate. Eu sunt bună prietenă cu familia părintelui meu duhovnic şi aş fi sesizat cu siguranţă acest lucru în zece ani de zile de când locuiesc în Caransebeş. Acest lucru nu putea să scape neobservat mai ales că o stadă desparte locuinţa mea de cea a părintelui.

Binele va învinge în final ca şi în basme dar are de trecut probele iniţiatice ale celor răi.

Am considerat că publicând acestă ştire în ziar credincioşii vor putea să fie informaţi cu privire la jocurile de culise ale celor ce au chipuri angelice.

Biserica nu este a niciunui preot sau ierarh, este a credincioşilor. Fără credincioşi biserica nu ar exista. Tocmai din această cauză ei trebuie să cunoască adevărul. prof. Călina Cristinel (prof. Popescu Ana-Cristina)

42

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL VI BOLVĂŞEANU A CĂZUT DIN TURN În luna iunie părintele Ion Bolvăşeanu a mers la Mitropolia Banatului să ceară un sfat Înalt Prea Sfinţitului. A fost foarte bine primit. Toţi îl cunoşteau. Nici nu a fost nevoit să ceară audienţă cu mai mult timp în urmă. Înalt Prea Sfinţitul l-a întâmpinat rostind: - Bolvăşeanu a căzut din turn.

Părintele a expus toate supărările ce i se fac fără temei.

- Mi-a fost dat să trăiesc ca să văd şi acest lucru, a fost concluzia finală a Înalt Prea Sfinţitului.

Atâta blândeţe avea Înalt Prea Sfinţitul. Păcat însă că cei subordonaţi lui nu fac ascultare urmându-şi în ascuns interesele. Şi Înalt Prea Sfinţitul e drept în ascultările la care îşi cheamă oiţele. Prea Sfinţitul Episcopiei Caransebeşului a uitat demult să mai facă ascultare dreaptă apelând la vicleşuguri spre a nu se supune, în schimb obligă la ascultare nedreaptă pe alţii.

Multe înveţi în viaţă. Cei mici ajung să fure munca celor care nu s-au odihnit o clipă, dovada noul paroh al bisericii din Ciuta.

Nici măcar nu a împărţit recompensa cu cel ce a muncit. A fost nesătul în a savura toată răsplata. Ca el au mai fost mulţi. Au fost sate în Caraş ce nu aveau locaş de cult. Preotul numit în satul respectiv reuşea să ridice împreună cu enoriaşii biserică iar mai apoi să se încerce înlocuirea lui cu alt preot de către cei puşi să cârmuiască drept. E trist ce se întâmplă. Mai mult decât atât au fost înstrăinate bunuri din patrimoniul Episcopiei, case parohiale, terenuri în favoarea unor sume de bani. Gurile rele vorbesc de simonie. Colcăie până şi biserica de furi.

De ce se încearcă a se cumpăra sufletele oamenilor ca să le ardă pe urmă în foc? Acest semn este pierzania. Biserica este locul în care toţi ar trebui să se simtă protejaţi ca într-un cerc. Oare mai este acel cerc? Cu siguranţă mai există dar a început să ruginească din loc în loc?

Cei care nu cotizează la cei mari sunt înlăturaţi treptat cu cei 43

Pr. Ion Turnea Corabia

care cotizează. Probabil obiceiul s-a moştenit din vremuri străvechi, de la birul ce trebuia plătit Marilor Imperii ca de pildă, Imperiul Otoman. Cel care avea curajul să se ridice împotriva asupritorilor nedrepţi adesea era trădat de câte un mişel. Într-o zi părintele Ion Bolvăşeanu a răsplătit un câine bătrân şi fără stăpân ce i-a fost alături când a avut nevoie de ajutor cu un os învelit de carne friptă. Nici nu a avut timp bătrânul câine să îşi savureze rodele muncii sale, că un câine mai tânăr şi leneş i-a furat bucata oferită de stăpân ca răsplată a credinţei. Acest eveniment este aşa de evident şi între oameni. Unii muncesc iar alţii lenevesc furând pe urmă roadele muncii celor ce au transpirat punând suflet în ceea ce au construit. Dulceaţa realizării nu o simte furul. Pentru el rodul furat este sec, fără gust, pentru că nu el a pus suflet, nu el a transpirat. Datorită acestui lucru bucuria furului este scurtă. Vin peste el grijile, alte probleme, încearcă săşi însuşească alte relizări ce nu-i aparţin ca un ochi de mare fără fund, nesătul, veşnic flămând. Cel care a fost păgubit, cu toate că nu s-a bucurat de roadele muncii le-a simţit dulceaţa prin sufletul care l-a pus pentru ca ele să lumineze.

Cum acel câine a fost deposedat de răsplata stăpânului aşa a fost aruncat şi părintele Ion Bolvăşeanu din turn. Stăpânul este mereu drept şi după ce va lăsa pe cel care a săvârşit nedreptatea să-şi etaleze tot arsenalul va interveni în favoarea dreptăţii. Bunul Dumnezeu a fost mereu prototipul Stăpânului ce deschide în final ochii adevărului.

Oameni şi oameni îşi trăiesc viaţa în acest paradis terestru.

Unii o trăiesc degeaba. Are nişte vecini părintele Ion Bolvăşeanu care din zori şi până în seară freacă zarurile la umbra teilor. Aşa le trece viaţă. Unde ar putea să adune acei oameni un zâmbet de mulţumire, un zâmbet de fericire? Ei nu ştiu pentru ce şi de ce trăiesc. Nici măcar pasărea care cântă veselă pe o creangă a copacului ce-i adăposteşte de soare nu o zăresc şi nu o înţeleg.

Nici măcar frunza ce freamătă în vânt imortalizând imagini unice clipei ce se stinge nu o iau în seamă. Nu au niciun vis. Nu doresc să lase ceva în urma existenţei lor pe acest pământ. Trăiesc o viaţă seacă. Alţii aleargă după arginţi şi uită să mai asculte vântul ce 44

Pr. Ion Turnea Corabia

mângâie iarba, să mai zâmbească când zăresc frumuseţea unei flori. Viaţa va trece şi pe lângă aceştia repede şi va avea un gust amar pe patul de moarte. Există oameni după cum am arătat mai sus care vor să trăiască pe spinarea altora. Aceştia nu vor cunoaşte niciodată fericirea, soarele ce răsare în urma trudei. Unii oameni sunt buruieni ce otrăvesc locul. Dar există oameni ce nu uită să se bucure de picătura de ploaie ce atinge rădăcina vlăstarului şi îl creşte mare.

Anul acesta, de Florii, în timp ce sfinţea sălcile, părintele Ion Bolvăşeanu a observat o buburuză ce se străduia să urce un firicel de iarbă şi drumul i se parea acelei făpturi interminabil. Cu toate aceste ea nu renunţa la drumul ei. Trebuia să escaladeze rămurelele, frunzuliţele. Idealul se afla ascuns în frunza ce o gusta din când în când spre a se întări energetic dar trebuia multă înţelepciune spre a-l pricepe. E greu să urci spre soare. Un om până îşi atinge idealul poate să fie răpus sub povara acestuia. La fel de grea este şi lupta binelui împotriva nedreptăţii dar în final, după multă trudă se va putea bucura de gustul frunzei. Pentru a te bucura de gustul frunzei este necesar să fii puternic, să-ţi păstrezi sufletul pur şi să-ţi asculţi inima.

După multă muncă buburuza a căzut de pe salcie aruncată de enoriaşii ce îşi luau rămurele acasă. Aşa a căzut şi Bolvăşeanu din turn.

Căzută, buburuza, a alergat dezorientată prin biserică. Îşi căuta copacul, ramura, frunza. Se afla la capătul puterilor.

Părintele Bolvăşeanu era şi el sleit de puteri, dezorientat. Nu înţelegea din ce cauză toţi lovesc în el. Se simţea părăsit de toţi. În această stare sufletească a ajuns în acea zi la Înalt Prea Sfinţitul.

- Să-mi ajute Bunul Dumnezeu Înalt Prea Sfinţite să nu îmi pierd credinţa de la atâtea lovituri, căci vin vremuri grele.

Vremurile grele sunt faţa iadului. Iadul este locul ce clocoteşte de cei care s-au preocupat doar de lucrurile deşarte, lucrurile materiale: haine, mâncare, bani, etc. Nu voi putea rezista printre aceia ce au mustit o viaţă în mocirlă. Aşa că mă rog la Bunul Dumnezeu să nu îmi pierd credinţa, căci nu voi putea suporta iadul. O viaţă pământească am prigonit lucrurile deşarte. Nu aş 45

Pr. Ion Turnea Corabia

putea să fac casă cu ele o veşnicie.

- Trebuie să fii tare părinte. O să se rezolve totul. Nu-ţi pierde nădejdea.

- Nădăjduiesc că adevărul îşi va găsi cunună măcar în ultimul ceas.

- Mă simt atât de rupt de tot ce mă înconjoară după atâtea lovituri.

- Este firesc. Totul în jur îţi aminteşte cât de mult te-au nedreptăţit. Mergi liniştit. O să vorbesc cu Prea Sfinţitul.

De atunci a trecut o lună. A fost instalat şi un preot nou la biserica unde slujeşte părintele Ion Bolvăşeanu. Părintele Ion Bolvăşeanu nu a găsit nici acum scara să urce înapoi în turn după cum nici buburuza nu a mai găsit ramura pierdută.

Pe buburuză părintele Ion Bolvăşeanu a salvat-o. A luat o frunzulită. Buburuza s-a agăţat de ea. După această mişcare părintele a dus-o în natură. Dar pe el cine îl va salva? Cine îi va întinde o mână? Bunul Dumnezeu va face cu siguranţă acest lucru. El niciodată nu şi-a părăsit fiii.

Am descoperit într-o zi un trunchi de salcie. L-au doborât greutăţile vieţii. Apa i-a săpat rădăcinile. Vântul l-a lovit cu săgeţile. Furtuna i-a biciuit faţa. Toate împreună l-au aruncat din turn. Cu toate acestea trunchiul s-a ţinut tare. Nu şi-a lăsat rădăcina să părăsească locul. S-a plecat de durere dar a rămas credincios vieţii adevărate. La pământ fiind a odrăslit mlădiţe şi le-a îndrumat spre înălţimi.

46

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL VII JERTFĂ ŞI ADEVĂR Părintele Ion Bolvăşeanu s-a jertfit o viaţă pe altarul adevărului. Cuvântul lui era da sau nu. De fiecare dată şi-a respectat cuvântul. Promisiunea era sfântă. Faptele părintelui spuneau adevărul. Atâta doar că adevărul deranjanjează pe cei ce săvârşesc nedreptatea.

Aşa a fost dintotdeauna părintele Ion, un iubitor de adevăr şi dreptate. Dacă era rănit pe nedrept, tăcerea lui pentru a nu răni nici chiar pe cei răi era ca un vulcan aprins. Nu merită să iroseşti cu cei vicleni cuvintele. Pentru ei cuvântul înţelept nu are valoare.

Mărgăritarele nu pot să fie aşternute înaintea porcilor. Ei nu apreciază valoarea şi fug spre aceeaşi mocirlă. De fapt părintele Ion a înţeles că într-o lume căzută nu poţi găsi şi nu poţi cere perfecţiunea.

De la prea multele cumpene ale vieţii părintele Ion simţea că sa rupt ceva în el. Acel ceva a fost omorât de prigonitori. Acel ceva pentru care s-a jertfit o viaţă este atât de departe şi ochiul întunecat nu doreşte să-l vadă. Va trebui să aibă răbdare. Adevărul prigonit de toţi trebuie să lumineze. Acea parte a lui care zâmbea în lumină trebuie să găsească din nou izvorul apei vii. Întunericul şi singurătatea nu pot ucide adevărul.

Cugetând într-o zi părintele la cât de prigonit este adevărul în această lume căzută i-a venit o idee amuzantă. De ar fi un mare savant ar confecţiona o pereche de ochelari. Cu acei ochelari să poată vedea adevărul. Fără nicio îndoială prin ochelarii adevărului lumea ar fi pe zi ce trece tot mai neclară. Aşa cum un om ce are o vedere sănătoasă nu poate să zărească prin ochelarii miopului decât lucruri disproporţionate, tot aşa şi cel ce iubeşte adevărul nu poate zări într-o lume falsă decât corpuri diforme.

Dacă gândeşti pozitiv aduni în preajma ta oameni ce gândesc pozitiv, dacă iubeşti adevărul prietenii tăi sunt puţini dar de încredere. Părintele Ion Bolvăşeanu a fost adeptul adevărului.

Gândirea lui era pozitivă. Nicio zi nu seamănă cu o altă zi, deşi la 47

Pr. Ion Turnea Corabia

o primă vedere am putea spune că sunt identice, nici cele cu soare, nici cele cu ploi. Niciun om nu este identic altui om, deşi oamenii pozitivi, solari, se atrag prin felul lor de a fi, asemenea şi cei negativi, furtunoşi. Mesajul proverbului popular Spune-mi cine-ţi sunt prietenii ca să îţi spun cine eşti ascunde multă înţelepciune.

Pe Călina a reţinut-o într-o zi pe stradă una din femeile acelea ce vin la biserică, că se plictisesc acasă şi încearcă să-şi mute scăunelul bârfelor din uşa casei în Sfântul Locaş.

- Călino, tare rău îmi pare de părintele Bolvăşeanu dar să şti că femeile de la cor sunt foarte răutăcioase. M-am întâlnit într-o zi când mergeam la vecernie cu Filipoiu şi am chemat-o la biserică dar ea a refuzat să vină pe motiv că e de rând la slujbă părintele Bolvăşeanu.

- Femeile acelea de la cor nu veneau la sfintele slujbe nici când era de rând a sluji părintele Spulber, şi aţi putut oberva lucrul acesta. Veneau la Sfânta Liturghie doar în duminicile când dădeau răspunsurile corul şi nu strana ca mai apoi să se ducă în pelerinaje cu părintele Spulber la preţ cât se poate de intrat la apă, preţ suportat de contribuţile credincioşilor pentru biserică, jertfa lor.

- Da, aşa este, sunt guri rele, prefăcute.

Un om înţelept îşi vede de ale sale şi nu stă toată ziua să rotească ochii că doar i-o pica ceva la bârfă. Înţeleptul nu aruncă cărbuni aprinşi peste problemele altora. Cum trece iarna sau furtuna aşa trece şi clipa cea rea. Neînţeleptul nu calculează trecerea timpului şi cade în propriul noroi. Astăzi poate este soare, mâine furtună. Zilele omului sunt şi vesele, sunt şi supuse încercărilor iar el este dator a trece peste toate.

Călina nu putea să fie prietenă cu femei ce nu aveau ce lucra şi se apucau de scormonit în viaţa altora, aşa că a încercat să încheie cât mai repede subiectul deschis de acea femeie. Şi părintele Bolvăşeanu a avut surpriza să se întâlnească cu o astfel de mironosiţă într-o zi, era chiar membră a corului.

- Părinte, nu aveţi idee ce rău îmi pare ...

- Nu are de ce să îţi pară rău. Perioada prin care am trecut a fost o lecţie de viaţă. Am învăţat din aceste încercări.

- Aţi învăţat din probleme?

48

Pr. Ion Turnea Corabia

- Foarte mult am învăţat. Vrăjmaşii mi-au făcut şi un bine prin acţiunile lor. Omul priceput poate să găsească un sâmbure de înţelepciune şi în durere. Mai mult decât atât am cunoscut mai bine cine îmi sunt adevăraţii prieteni.

- Şi mai veniţi la biserică?

- Foarte curând.

- Da? - La mine da, este doar da.

Ar mai fi dorit să adauge părintele Ion Bolvăşeanu, Privegheaţi, că nu se ştie ziua când mă voi întoarce, dar a considerat că nu merită să irosească cuvintele. S-a gândit să-l lase pe Spulber Cenuşă şi amicii lui să se mai înfrupte puţin din roadele nedreptăţii ca mai apoi să se înece cu veninul nerodirii lor.

Unii oameni abia descopereau nedreptatea ce i se facea părintelui Ion Bolvăşeanu şi multă lume ţinea la dânsul, căci nu era om care să nu fi fost ajutat de părintele când s-a aflat în nevoie.

Aflat într-o zi în trecere prin parcul Dragalina, părintele Ion Bolvăşeanu s-a oprit ceva timp din drumul lui, pe o bancă, la umbra unui platan, ca să mai schimbe o vorbă cu un bun prieten, domnul Jurca.

- Părinte Ioane, i-a vorbit Jurca, eu nu am ştiut că cei mari îţi fac probleme, am crezut că eşti bolnav, altfel demult m-aş fi luptat cu toţi pentru dumneata, că şi tu mult bine mi-ai făcut.

- Adevărul o să lumineze mai devreme sau mai târziu.

- Mi-aduc aminte părinte că de am avut nevoie în noapte de maşină să-mi duci copilul la spital, imediat m-ai servit. Pe urmă când a avut examen copilul la Reşiţa şi a uitat buletinul fiind la un pas să nu poată susţine examenul din această pricină ai făcut tot posibilul şi ai ajuns la timp.

- Să fii sănătos domnule Jurcă, Bunul Dumnezeu va avea grijă de toate.

- Îmi aduc aminte că în urmă cu mai mulţi ani doi tineri au fost nevoiţi să-şi înmormânteze copilul mort şi groparul nu a săpat mormântul, pentru că nu a fost plătit iar dumneavoastră aţi luat sapa, în reverendă şi aţi ajutat familia în suferinţă.

- A fost demult.

49

Pr. Ion Turnea Corabia

- E adevărat dar lucrurile ce te marchează în viaţă nu se uită.

- Credincioşii au dat donaţii pentru biserică iar dumneavoastră aţi ştiut să chivernisiţi fiecare bănuţ când aţi fost paroh şi aţi făcut casă parohială în localitatea Ciuta, pe când alţi preoţi au vândut case parohiale. Aţi renovat biserica din localitatea Ciuta, pe când alţii precum Spulber Cenuşă au risipit bănuţii enoriaşilor daţi cu toată dragostea pentru Dumnezeu. Am citit zilele acestea în ziar un articol pe care l-aţi scris în memoria unui bun prieten al dumneavoastră din care se poate observa că aţi chivernisit bine fiecare talant. E adevărat că noi, enoriaşii facem donaţii dar dacă stăpânul nu este bun le facem zadarnic. Dumneavoastră aţi fost un stăpân bun.

In memoriam, Ivaşcu Nuţu Sâmbătă, 13.07.2013, a trecut la cele veşnice Ivaşcu Nuţu, originar din localitatea Ciuta, judeţul Caraş Severin.

Fiu de ţăran a preţuit frumuseţea satului românesc, tradiţile moştenite de la strămoşii săi. Pe cât de mult a iubit satul cu obiceiurile sale, pe atât de mult a preţuit şi învăţătura. Părinţii săi Rusalin (Nin) şi Iconie, oameni simpli, au observat înclinaţia fiului lor spre învăţătură şi l-au dat la şcoală. După ce a terminat facultatea a funcţionat o bună perioadă de timp ca şi contabil, pe urmă comisar la Garda Financiară din Timişoara, localitate unde s-a stabilit împreună cu familia sa. Îndrăgostit de locul natal, de frumuseţea unică a satului din Banat, nu a întârziat niciodată în a întinde o mână de ajutor atunci când a fost necesar şi a putut face acest lucru. Vopseaua necesară pentru pictura bisericii din localitatea Ciuta a fost sponsorizată de el. A mai făcut bisericii donaţii în lei şi obiecte de cult (candele).

Satul făcea parte din sufletul celui ce a fost Ivaşcu Nuţu, iar cei care sunt îndrăgostiţi de satul românesc iubesc foarte mult natura. Pentru a evada din când în când din viaţa agitată a oraşului, Ivaşcu Nuţu şi-a construit o casă de vacanţă la Poiana Mărului. Acolo îşi petrecea concediul împreună cu familia sa şi 50

Pr. Ion Turnea Corabia

cu prietenii. Îi plăcea să asculte glasul naturii, adevăratul concert al vieţii. Apa ca un tenor desăvârşit acompania sunetul vântului ce îşi ascuţea arcuşul peste corzile de ramuri ale copacilor. Păsările, artiste desăvârşte, se întreceau cu greierii în a ţine ritmul cântecului început de apă şi vânt. Fânul cosit se usca într-un pocnet melodios de parcă ar fi calculat fiecare clipă pentru a o ancora în eternitate. Copacii bătrânii se plângeau de durerea şalelor şi îşi plecau trunchiul semeţ cândva spre pământ.

Tot ce a fost o clipă paradisiac, verde, următoarea clipă devine tomnatic lăsându-şi partitura spre a fi continuată de vlăstari.

Câtă splendoare ascunde în floarea-i trandafirul ca peste câteva zile bobocul devenit matur să îşi piardă din strălucire în favoarea altui boboc, iar mai apoi să picteze pământul cu petalele lacrimilor sale. În acest miracol al naturii Ivaşcu Nuţu şi-a petrecut şi ultimele clipe ale vieţii sale.

A fost înmormântat la Timişoara de către familia îndoliată, soţia sa, cei doi copii ai lui, băiatul şi fata şi de nepoţi.

Prietenii săi, dintre care aş aminti, dr. Buru, omul politic Ilie Sârbu şi bineînteţes eu, îl vom păstra mereu viu în suflet pe cel ce a fost Ivaşcu Nuţu, prietenul adevărat şi omul ce nu s-a dat niciodată înapoi când era necesar să ajute pe cineva.

Pr. Ion Bolvăşeanu - Am avut în viaţă, domnule Jurcă, bun model şi povăţuitor, pe bunicul meu. Când îi privesc chipul din fotografie simt o linişte interioară. Adesea bătrânii ce au trecut la cele veşnice par în fotografi ca nişte sfinţi tăcuţi ce au gustat feţele acestei vieţi şi care te-ar sfătui şi pe tine cum să păşeşti bine în viaţă privindu-te insitent din formele sprijinite de ramă. Au o blândeţe aparte.

Jertfa lor suntem noi. Tăcerea lor ne îndeamnă să nu ne abatem de la adevăr. Lumina zâmbetului din ochi este bucuria realizării noastre pe acest pământ. Truda de pe faţa lor este semnul respectului ce se cuvine să-l acordăm acestor sfinţi.

- Înţelept grăieşti părinte. Dacă privesc la chipurile celor mari sunt toate pictate de vopseaua prefăcătoriei, de dulceaţa averilor 51

Pr. Ion Turnea Corabia

trecătoare, de mândria acestei lumi a deşertăciuni. Mai le şi afişează în miile de poze ce le intitulează activităţi.

- Şi tu grăieşti înţelept, bunule prieten.

- Părinte dragă, am şi eu o nelămurire.

- Te ascult.

- Cum este posibil ca Biserica Evanghelică să fie trecută în toate actele Sfântul Mare Mucenic Dimitrie? Ea are alt hram.

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din câte am observat eu este în construcţie de şapte ani, o fundaţie şi câteva ziduri.

- În calendarul de buzunar se specifică că este în construcţie, însă în toate celelalte documente Biserica Evanghelică apare cu denumirea hramului Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Acest lucru este ilegal. Adresa parohiei cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie coincide cu cea a Bisericii Evanghelice ce nu are acelaşi hram ori biserica în construcţie are cu totul altă adresă. Aşa consideră cei puşi să păstorească că este corect.

- Şi pe site-ul Episcopiei este trecută Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ori această biserică nu există.

- Există în proiect de şapte ani.

- Lasă că îi construieşte Episcopia lui Spulber Cenuşă biserica ca să dea bine în faţa oamenilor, că şi Spulber Cenuşă i-a îngrăşat cu banii din donaţile oamenilor, altfel cum de l-ar ţine în braţe după câte a făcut.

- Nu ştiu ce să mai cred domnule Jurcă. E posibil să fie adevărat şi ce intuieşti tu. De altfel este posibil ca ea să nu mai fie finalizată nici de vor trece încă alţi şapte ani. Numai datoriile de miliarde ce le-a făcut pr. Spulber Cenuşă cât efort necesită.

- Pentru cel care munceşte cinsit, da, însă pentru cei care se dedau la fapte neortodoxe, nu.

- Bunul Dumnezeu le ştie pe toate, domnul meu.

- Nu vedeţi părinte că bisericile sunt din ce mai pustii?

Oamenii au obosit să fie nedreptăţiţi. Au obosit să mai lase pe slujitorii altarului să profite de iubirea lor faţă de Dumnezeu.

- Am observat acest lucru.

- Mulţi intelectuali veneau la biserică. În ultimul timp vezi 52

Pr. Ion Turnea Corabia

doar bătrâni ce nu cunosc spatele lucrurilor sau care aşa s-au obişnuit, că doar ce să facă acasă sau câte un fanatic bolnav pe care nu poţi să-l judeci, căci gândirea lui este limitată ori câte un cerşetor ce mai face şi gălăgie când ceva nu este pe placul lui. Mi s-a întâmplat să mă simt mai încărcat energetic după ce am ascultat un concert de muzică clasică decât după spectacolul dintr-o catedrală ce îşi serba hramul. Acolo majoritatea ierarhilor îşi etalau podoabele. Veşmintele unuia atârnau ca trena de la rochia miresei, iar doi căţeluşi diaconi mergeau în urma lui să le tot aranjeze. Cuvântul de înţelepciune, Paremiile Sfintei Vecerni îţi deschideau sufletul spre tot ce este mai bun, spre rugăciune, iubire, Dumnezeu, dar neatenţia celor ce slujeau, discuţile dintre ei în timp ce citeţul rostea Cuvântul înţelept, te făcea să pierzi căldura învăţăturilor.

- E o răceală spirituală accentuată.

- Pentru că cei care trebuie să păstorească sufletele oamenilor sunt robii lumescului ca lacomul robul stomacului, ca avarul, al banului. Totul trece prin stomac la aceşti păstori şi nu prin suflet.

Se hrănesc cu viaţa şi cu sufletele oamenilor... Am un prieten părinte care mi-a spus într-o zi că de ar avea hoţii suflet milostiv nu ar mai fura munca oamenilor. S-ar gândi că ficare om a trudit mult ca să adune câte ceva şi nu l-ar lăsa sufletul să se bucure de munca altuia. În schimb s-ar putea orienta către biserici fără mustrări de conştinţă, pentru că nu de la Dumnezeu ar fura, ci de la tâlharii ce îşi îngraşă viţelul din pomenile şi donaţile oamenilor, de la diavolii cu trenă roşie şi sceptru. I-am spus că este păgân dar din ce în ce mai mult înclin să-i dau dreptate.

- Să zicem că ar avea dreptate până la un punct dar tot este păcat, căci omul ce a făcut o donaţie a făcut-o cu sufletul deschis, pentru Dumnezeu, chiar dacă cel care a primit donaţia s-a folosit de altele multe pentru uz personal.

- Şi dacă fură pentru a salva viaţa unui om?

- Viaţa unui om nu are preţ, e bine să ceară, nu să fure.

- Dar cei care posedă viţelul îngrăşat nu sunt milostivi, pozează doar în milostivi, că ajută, dar buzunarul lor este un ochi de ocean fără fund.

53

Pr. Ion Turnea Corabia

- Rugăciunea şi credinţa îi va lumina calea şi va obţine ajutor.

Dacă furi şi îţi baţi joc de munca altuia în care a pus suflet şi dragoste roata se întoarce şi plăteşti înzecit.

- Sunteţi prea bun părinte Ioane, nu ştiţi vorba din popor că Românu-i hoţ cât trăieşte şi după moarte se face strigoi.

- De această dată chiar m-ai făcut să zâmbesc.

- Totul merge spre distrugere. M-am uitat la pădurile de la mine din sat. S-au făcut stăpâni pe ele unii oameni ce au fost sprijiniţi de primării şi au început să le taie zilnic. Cu zeci de ani în urmă s-au plantat copăcei iar acum sunt tăiaţi şi neînlocuiţi.

Natura nu se mai opreşte din plâns.

- Da...

- Aşa este şi cu omul. În loc să fie ajutat să înflorească sufleteşte i se taie aripile ca la găinile mai sportive.

- E prea mult egoism, invidie şi răutate iar acestea sunt consecinţele.

- Când am citit în Sfânta Scriptură că Bunul Dumnezeu a cerut poporului evreu în urma câştigări unei bătăli să omoare şi copiii, şi animalele, să distrugă totul, am fost tare nedumerit. Îmi venea să afirm, că Dumnezeu care este drept a săvârşit o nedreptate. În timp am înţeles câtă dreptate se ascundea în spatele acestui lucru.

Am văzut eu în jur, iar soţia mea este cadru didactic la ciclul primar, că toţi copiii din părinţi răi sunt ca ei, încă de mici.

Educaţia greşită şi genele moştenite îşi spun cuvântul din pruncie, iar când sunt mari devin mai răi decât părinţii lor. Cât egoism are numai pr. Spulber Cenuşă! Dacă simte că cineva reuşeşte să realizeze o faptă măreaţă încearcă să-l împiedice pe cât îi stă în putere şi reuşeşte adesea.

- Egoismul este peste tot domnule Jurcă, până la iubirea de aproapele omul se gândeşte la el însuşi. Sunt părinţi care pentru orgolilul lor personal schimbă destinul proprilor copii pentru nevoile lor personale asta în cazul în care îi ajută să se realizeze în viaţă dar există părinţi ce distrug viitorul copiilor, cazul văcarului de la sat ce îşi trimte fetele una de zece ani, alta de patru ani să păzească animalele iar el se plimbă tot la patru ace prin sat. Nici la şcoală nu a mai lăsat-o pe cea mare. Până şi în iubire am observat 54

Pr. Ion Turnea Corabia

egoism. Vine la mine câte un tânăr şi se plânge că nu poate trăi fără X persoană, fapt pentru care şi-a dat toată silinţa să o despartă pe acea persoană de ce-i este mai drag. Dacă ar fi ţinut cu adevărat la persoana respectivă s-ar fi bucrat pentru fericirea ei.

- Înţelepciunea indiană spune că iubirea este ca apa, cu cât apa este mai mică, trece mai repede, aşa se stinge şi iubirea, cu cât este mai mare, prinde rădăcini de ocean.

- Există şi dragoste adevărată şi prietenii veşnice dar cazuri rare.

- Eu pentru soţia mea, părinte dragă, mi-aş da şi viaţa. Dacă îmi face cineva rău şi mi-au făcut mulţi şi nu rele mici, chiar şi probleme mari din invidie, mai ales la servici, i-am iertat, ba i-am şi ajutat când au avut nevoie de şi-au dat seama singuri ce câini au fost, dar dacă îi face cineva rău soţiei mele pe aceia nu-i iert niciodată, nici în viaţa de dincolo. O să-L las pe Dumnezeu să-i pedepsească cum ştie mai bine.

- O iubeşti mult.

- Omul a devenit mai rău decât un animal. El mai are şi raţiune.

Atâta răutate. Numai câte arme chimice a confecţionat spre distrugere.

- Omul nu ştie să se folosească de energia primordială. Se spune şi în Sfâta Scriptură să cerem ca să ni se dea. Omul nu ştie să mai ceară propria lui lumină, energia vie. El este lumină dar orbirea spirituală îl depărtează de propria lui identitate. Avem ca exemplu Energia Divină prin lumina de la Ierusalim, sabie împotriva diavolului, lumina învierii. De ar şti omul să se apere folosind energia înconjurătoare nu ar mai avea nevoie de armele acelea chimice ce distrug viaţa. Omul nu îşi vede lumina, pentru că a ajuns să alerge o viaţă doar pentru bani şi mâncare. E asemenea animalului de pradă. O lume ca o haită. Un amic de teamă să nu rămână flămând aduna ca furnica cu zi, cu noapte şi nu îşi făcea timp nici pentru cei dragi. Cei dragi însă îşi făceau timp pentru el, şi-ar fi dat şi toată viaţa pentru el fără să-i ceară în schimb ceva dar el nu putea să vadă adevărul.

- Ai dreptate părinte cu energia. Eu am păţit-o. Nu i-am dat unui vecin un stup când mi l-a cerut promiţându-i că o să-i dau 55

Pr. Ion Turnea Corabia

mai mulţi în toamnă iar gândul lui negativ a fost atât de puternic, încât am preparat un medicament greşit şi am distrus cu mâna mea o bună parte din stupină. Şi atâta suflet, atâta pasiune am pus în toată munca mea. O energie negativă un gând negativ distruge.

I-am vindecat pe urmă.

- Şi din nimic poţi face ceva. Dovada suntem noi, creaţia.

- Dar e greu. Toată viaţa te jertfeşti să fie bine şi te poţi trezi cu surpriza că vine Cain şi îţi răpeşte lumina ca să fie mai bun decât tine.

- Nu doar Sfânta Scriptură arată acest lucru, ci şi literatura.

Balada populară Mioriţa este cel mai bun exemplu. Ciobanul ungurean şi vrâncean sunt prototipul lui Cain ce plănuisc să-l omoare pe ciobanul moldovean din invidie, pentru că are oi mai multe, cai învăţaţi, câini bărbaţi.

- Invidia distruge.

- Am o grădină cu meri la Peştere. Au fost sădiţi de moşul Simion când a fost june de douăzeci de ani. Acum ar fi avut o sută de ani dacă ar mai fi trăit. Merii au optzeci de ani. Majoritatea rodesc şi acum, deşi bătrâneţea îşi spune cuvântul. Unul dintre ei are trunchiul distrus pe interior. Ramurile sale încă sunt pline de frunze verzi cu toate că rod nu a mai dat. La o furtună puternică, fiind fragil, se poate rupe. Aşa este şi cu omul. Unii oameni îşi împodobesc faţa cu verdeaţa frunzelor dar pe dinăuntru sunt putrezi. S-au lăsat doborâţi de grijile lumeşti. Acestea i-au mâncat sufletul clipă de clipă.

56

Pr. Ion Turnea Corabia

- Aş dori să văd şi eu mărul acela când mai mergi la Peştere.

- O să te iau cu mine.

- Îţi mulţumesc.

- Într-o grădină nu toate răsadurile sunt la fel. Omul gospodar le îngrijeşte dar unele cresc mari, altele refuză să crească, altele se ofilesc. Aşa este şi cu oamenii. Unii împlinesc faptele adevărate, se jertfesc pentru dreptate, ascultă cuvântul lui Dumnezeu, al Grădinarului drept şi îl împlinesc, alţii preferă calea uşoară şi falsă a vieţii. În Duminică Floriilor nu poţi vedea decât strălucirea florilor de primăvară. Păpădia e pata galbenă din iarbă. Copacii răspândesc parfumul energiei vii prin aroma florilor. Dar oare câte flori vor aduce roade?

Soţia domnului Jurcă a trecut şi ea prin parc. A observat pe soţul ei stând pe bancă cu părintele. Avea atât de mult de lucru zilele acelea. A angajat meseriaş să-i zugrăvească casa. Le-a întrerupt politicos conversaţia, pe urmă şi-a scuzat soţul şi l-a răpit acasă pentru ca să termine munca începută.

57

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL VIII POVARA Călina lui Cristinel Anişor şi-ar fi dorit să meargă la Sfânta Liturghie. Îşi dorea să se bucure de lumina rugăciunii în casa lui Dumnezeu. Niciodată nu a interesat-o câte greşeli face un preot.

Ea respecta harul lui Dumnezeu din el. Acum nu mai putea să facă acest lucru. Fiecare biserică din localitatea Caransebeş avea un om al ierarhului, iar aceştia l-au nedreptăţit pe duhovnicul ei. Nu putea să le vadă satisfacţia nedreptăţii pe chipuri. S-ar fi dus la Biserica Ucrainiană. Ei sunt tot ortodocşi dar de rit vechi. A mai participat acolo la Sfânta Liturghie dar nu înţelegea o boabă limba ucrainiană, atâta doar că ea cunoştea pe de rost rânduiala slujbelor. A citit până şi Apostolul la ei, la biserică dar în limba română. La catolici cum s-ar duce? Ea este ortodoxă şi respectă această dreaptă credinţă care nu are nimic cu cei care săvârşesc nedreptatea folosindu-se în viclenia lor de tot ce are creştinul mai pur, credinţa strămoşească. A mai fost la catolici în studenţie ca să se roage dar răceala de acolo nu putea egala căldura ortodoxiei.

Copil fiind plângea dacă se întâmpla să nu fie luată în vreo duminică la biserică de străbunicii ei ce au avut mult timp grijă de ea. Mai târziu a mers ea la biserică. Multă lume văzându-i râvna presupuneau că o să se călugărească. Sufleteşte plângea dacă se întâmpla să nu poată participa la Sfânta Liturghie în vreo duminică. Acum simte o povară grea. Parcă ar avea alergie la preoţi şi nu poate să meargă la Sfânta Biserică să se roage Bunului Dumnezeu.

Era ziua Sfântului Ilie, 20 iulie. Călina a pornit spre catedrală. Şi-a spus că un sfert de oră tot intră să se roage. Nici nu a pătruns bine pe uşa catedralei câna a auzit glasul ierarhului hirotonind un tânăr.

Nu putea înţelege cum unii oameni sunt atât de naivi şi nu văd dincolo de blândeţea ce o afişează ierarhul pe chip şi în glas de faţă cu oamenii. E atât de bun şi sfânt, afirmă unii. Atâta doar că oamenii din nevoia de a fi ajutaţi în multele probleme, sănătate, 58

Pr. Ion Turnea Corabia

familie, servici, vor să identifice pe Dumnezeu într-un om fals.

De fapt în om trebuie să îl descoperi pe Dumnezeu, nu să îl consideri Dumnezeu. E adevărat că în timpul Sfintei Liturghi atât păstorii, cât şi oiţele sunt ca îngerii lui Dumnezeu. Harul Divin lucrează. Problema este ce face fiecare cu darul lui Dumnezeu în viaţa personală.

O clipă s-a lăsat pradă ispitei judecăţii, mai apoi s-a detaşat de toate şi s-a rugat cinci minute după care s-a depărtat foarte tristă de Casa lui Dumnezeu.

Un telefon al mamei ei a încălzit-o sufleteşte. Mama unui fost elev al ei a dat părintelui din localitatea ei natală, Oţelu Roşu, pomelnic, să se roage pentru ea şi a făcut şi prescurile pentru a o pomeni. Nu a uitat acea doamnă că luna aceasta, peste câteva zile este ziua ei de naştere. După Sfânta Liturghie mama Călinei i-a mulţumit, dar femeia aceea credincioasă i-a răspuns că ce a făcut ea este un mic lucru, pentru că ea nu va uita niciodată cât i-a ajutat copilul ca să treacă la Seminar. L-a pregătit fără să accepte vreo recompensă materială. Şi de ce nu l-ar fi pregătit să devină adevărat preot a lui Dumnezeu? Călina iubea mult pe Dumnezeu şi Biserica.

De la catedrală Călina a mers la piaţă. A căzut Sfântul Ilie sâmbăta şi în general în acea zi a săptămânii ea făcea cumpărături.

Toate legumele erau ieftine, laptele, brânza, ouăle asemenea.

Ajunsă acasă i-a spus soţului ei că a rămas cu un gust amar văzând cât de nepreţuită este munca ţăranului.

- Ţăranul este un oropsit al sorţii. Munceşte din zori şi până în seară, o muncă grea, murdară şi este dispreţuit de mulţi pentru truda lui şi roadele bune ale muncii lui nu sunt valorificate.

- Unii fac banii neortodox şi atunci dispreţuiesc pe cei ce muncesc cinstit.

- Sunt şi care fac banii cu greutate şi atunci negociază. E greu să şi faci banii.

- E adevărat.

- Eu astăzi am scos kilogramul de brânză de vacă la 100 de lei fără efort. Femeia dorea să vândă şi ea ceva să nu se întoarcă acasă cu mâna goală. Dacă nu aş fi ştiut cât de greu se face acea brânză.

59

Pr. Ion Turnea Corabia

Pentru un kilogram de brânză ai nevoie de şase litri de lapte.

Pentru a avea acel lapte trebuie să munceşti pământul, să ai grijă de animale, etc. Am devenit şi eu în acel moment la fel ca cei care nu cunosc truda ţăranului.

- Decât să cumpere un kilogram de lapte mai bine cumpără acei oameni unul de suc. Preferă un produs nesănătos şi mai scump în defavoarea unuia sănătos.

- Îşi vinde ţăranul munca pe nimic ca să facă şi el un ban adesea pentru a-l da la copii. Niciodată munca lor nu a fost apreciată.

Unii mai mult investesc decât câştigă şi tot nu renunţă la a lucra pământul.

- Pe aceştia din urmă nu i-am înţeles niciodată.

- Asta au învăţat să facă. E o pasiune a lor.

- O viaţă întreagă ţăranul pune primăvara sămânţa în pământ apoi pliveşte iarba şi tot aşa până îi trece viaţa şi nu încetează să se detaşeze de aceste lucruri. Nu caută nimic înălţător.

- Caută ceva înălţător, o viaţă mai bună pentru copiii lor.

Doresc să le asigure un trai lipsit de griji.

- E şi acest lucru un adevăr. Fiul de ţăran este mai înţelept decât fiul omului de la oraş. Prima dată el descoperă mirosul pământului, pe urmă mirosul literelor. Fiecare parfum este unic. Împreună conturează înţelepciunea. Cerul albăstriu l-a învăţat să îşi ridice privirea spre înălţimi şi să-şi urmeze idealul în viaţă.

Soarele auriu şi bogăţia spicului de grâu îi vestesc rodele muncii sale într-o lume a literelor. Verdele primăverii îi aduce în suflet speranţa reuşitei, noutatea înălţimilor.

- Fiecare om are povara lui în acestă viaţă, ţăranul o are pe a sa.

- Omul de la ţară, chiar dacă se mută la oraş din pricina serviciului tot la rădăcini se întoarce cu drag. De ar fi fost plină de trudă viaţa lui la sat el tot acolo se întoarcea cu dragoste.

- Fiecare se întoarce în locul unde a prins rădăcini. Cârtiţa nu-şi uită tunelul, iar viermele trage la aceeaşi spărtură din fruct.

- Şi cu toată această frumuseţe totul este supus timpului. Atât de repede trec toate. O floare astăzi este frumoasă, veselă, sănătoasă. Luminează în primăvară şi se maturizează în vară. Mai apoi picătura de ploaie, vânturile, furtuna, cu alte cuvinte, 60

Pr. Ion Turnea Corabia

neajunsurile vieţii îi pătează chipul. Peste o clipă se trezeşte bătrână în toamnă şi moare.

- Oamenii nu ştiu să aprecieze viaţa.

- M-am întâlnit astăzi, înainte de a ajunge la catedrală cu Haptalap. Se ducea la bisrică.

- Ce mai spune Haptalap?

- Că el îl apreciază foarte mult pe părintele Ion Bolvăşeanu. Că îi este recunoscător că mult l-a ajutat.

- Dacă i-ar fi fost atât de recunoscător nu i-ar fi întrs spatele spre a se alia cu cei nedrepţi.

- A mai precizat că omul pentru propriul interes ...

- Uită mâna celui ce ţi-a întins o bucată de pâine, tipic lui.

- Sunt mulţi viteji după război. În timpul războiului au tăcut.

- Dacă îl respecta atât e mult îi deschidea măcar uşa casei şi teatral cum au unii obiceiul. În trecut a alergat la el să-i deschidă uşa când a avut probleme, el sau membrii familiei lui.

- Nu ai curajul să deschizi uşa unui om dacă ai ceva de ascuns.

- Şi acesta este un adevăr dar mai există oameni care nu au deloc conştinţă şi trec peste acest impediment.

- Poate a avut şi el un gram de conştinţă.

- El şi conştinţa, te-a ispitit că doar, doar, mai află vreo noutate.

- Apropo de noutate, mi-a comunicat că pe site-ul Episcopiei părintele Ion nu mai apare ca preot la nicio parohie, în schimb l-a trecut pe preotul nou instalat, atât la noi la parohie, cât şi la vechea lui parohie.

- S-au gândit să îl provoace pe părintele Ion. El este în concediu medical şi de ce nu l-ar stesa puţin mai mult, poate reuşesc să-l îmbolnăvească mai tare. Joacă foarte murdar.

- Oricum este ilegal ce au făcut ei.

- Ei nu respectă nicio lege. Îşi au proprile legi ca ţiganii.

- Părintele Ion este în concediu medical şi preot la parohia noastră. Actele acest lucru dovedesc. Este ilegal să te atingi de un om afat în concediu medical.

- Tot nu ai înţeles că ei fac ce vor? Până şi sprijin politic au, căci se închină oricărui partid aflat la conducere ca evreii viţelului de aur în pustiu.

61

Pr. Ion Turnea Corabia

- Trăim vremuri grele. Mă uit în jur că nu mai sunt apreciate valorile. Nonvalorile sunt promovate.

- Nici măcar arta nu mai este apreciată. Omul a devenit sclavul banului.

- Într-o societate în care nimic nu mai este sigur, nici servici, nici încrederea în aproapele cum să mai aprecieze sau să fie atraşi oamenii obişnuiţi de artă?

- Valorile îşi poartă povara neputinţei, nedreptăţii.

- Toţi au o povară de dus în această viaţă. Înţeleptul pe aceea că oamenii nu vor să lumineze, nebunul povara proprie-i deşertăciuni.

- L-am văzut ieri pe Ghiţă Ziaristul. Se străduia să explice cuiva prin câte a trecut când s-a dus la târg să-şi cumpere porc: Dacă-ţi spun ha, ha, ha dacă-ţi spun...

- Nu-i bine să zâmbeşti. Are şi el povara neputinţei lui.

- E adevărat. Aceşti oameni nu sunt de condamnat. Sunt de condamnat aceia ce au primit talantul înţelepciunii şi l-au îngropat.

- Şi aceia care îţi sunt prieteni adevăraţi cât timp au nevoie de servicile tale, pe urmă nu te mai cunosc.

- Dacă tot vorbeşti de a cunoaşte pe cineva. A trecut pe lângă mine zilele acestea Spulber Cenuşă. S-a făcut că nu mă vede. Am vrut să-l salut în felul următor: Sărut mâna părinte, nu mă mai cunoşti? dar nu m-am coborât la mintea lui. Ar fi fost o situaţie ridicolă în faţa oamenilor aflaţi în preajmă.

- Are şi el povara propriei nebunii.

- Pe draci să nu-i plângi. De ţi-e milă de ei te ard pe la spate.

Din vorbă-n vorbă cei doi soţi au prânzit după care s-au aşezat pe pat să se odihnească. Era sărbătoare. Săptămâna următoare trebuiau să meargă din nou la muncă, la fân, să-şi ajute părinţii.

62

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL IX LĂCOMIA STRICĂ OMENIA Nu există trădător mai mare decât lacomul. De-a lungul istoriei s-a putut observa acest lucru. Trădătorii de neam şi ţară şiau vândut glia strămoşească şi credinţa la străini orbiţi de arginţii nelegiuirii. Iuda Iscarioteanul l-a vândut pe Mântuitorul Iisus Hristos umplându-şi punga cu arginţi. Animalele uită prietenia când îşi înfulecă prada.

Episcopia Caransebeşului a beneficiat mult de sprijinul, de prietenia, ajutorul oferit de Primăria Caransebeşului. Banii se pare însă că nu-i mai ajung. Ea are mereu datorii, deşi cei mai mulţi arginţi aleargă spre ea din toate părţile, donaţile credincioşilor, contribuţile lor, sponsorizări etc. Acum se războieşte şi cu Primăria.

Ca să-şi mai achite din datoriile săvârşite, acest sac fără fund sau mai poetic spus nisip mişcător şi-a îndreptat privirea spre Biblioteca Municipiului Caransebeş, spre cel mai mare centru de cultură al oraşului. Locul pe care Biblioteca Municipiului Caransebeş funcţionează se pare că ar fi al Episcopiei Caransebeşului, primit mai demult ca donaţie. Dacă a vândut ea toate celelalte clădiri şi terenuri aflate până de curând în posesia ei, de ce nu ar vinde şi acest centru cultural al localităţii?

După o îndelungată tăcere presa din zonă a prins de această dată grai. Atât ziarul Caraş Severin în şapte zile, cât şi Jurnalul de Caraş Severin au informat locuitorii despre noile iniţative ale Episcopiei Caransebeşului prin articolele: O bere sau un Eminescu şi Un simbol al Caransebeşului ar putea deveni restaurant, „Judeţul“, supărat pe Episcopie. Până şi televiziunea zonală a informat locuitorii despre noile iniţiative ale Episcopiei Caransebeşului.

Conform articolelor din ziar se poate observa că Episcopia 63

Pr. Ion Turnea Corabia

Caransebeşului a primit sume importante de bani de la bugetul local care s-au adăugat la cele primite din alte surse şi donaţii. Între anii 2008-2012 de la bugetul local Episcopia Caransebeşului a primit „un milion de lei pentru Catedrala Episcopală, 25.000 de lei pentru biserica din Jupa, 10. 000 de lei pentru Biserica din incinta Spitalului Municipal, 98. 000 de lei Parohiei din Pipirig şi 25.000 de lei pentru Mănăstirea din Teiuş.“ (www.7-zile./com/2013/08/01/biblioteca-din-caransebeş-arputea-fi-transformata-in-restaurant/#more-18678) Tot între anii 2008 şi 2012 „municipalitatea a pus la dispoziţia parohiilor din Episcopie, cu titlu de folosinţă gratuită 8100 de metri pătraţi de teren pentru biserica din Valea Cenchii, 1200 mp pentru biserica din zona Gării şi 2500 mp pentru un cimitir în Caransebeşul Nou.“ (www.7-zile./com/2013/08/01/biblioteca-dincaransebeş-ar-putea-fi-transformata-in-restaurant/#more18678) „ ... Episcopia a găsit sprijin şi înţelegere la Primăria Caransebeş de fiecare dată, chiar şi la locuitorii municipiului ...“ (Caraş-Severinul în 7 zile, Anul VI, Nr. 243, 8-14 august 2013, p.

3) Cumpărătorul se anunţa a fi un important om de afaceri, Cernescu. În timp acesta a făcut multe donaţii Catedralei Episcopale şi bisericilor din Caransebeş, cu alte cuvinte era şi un bun donator, sursă de bani pentru Episcopie. El îşi putea lărgi afacerea dacă reuşea să cumpere locul pe care se află în prezent Biblioteca Municipiului Caransebeş. Şi cum majoritatea oamenilor de afaceri sunt mai interesaţi de punga lor decât de cultură şi pentru domnul Cernescu o posibilă extindere a afacerilor sale era mai importantă decât Biblioteca Municipiului Caransebeş. În cele din urmă Primăria Municipiului Caransebeş, cu toate că Episcopia Caransebeşului nu a participat iniţial la şedinţele ce vizau Biblioteca Municipală prin niciun reprezentant, a reuşit să salveze din ghearele lăcomiei un important centru de cultură 64

Pr. Ion Turnea Corabia

pentru caransebeşeni. În imaginile de mai jos se pot observa articolele din ziar referitoare la iniţiativa Episcopiei Caransebeşului de a lăsa localitatea fără centru cultural şi comentarile unor oameni revoltaţi de iniţiativa acesteia.

65

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL X AŞA SE SFÂRŞESC TOATE Ela Monahia (Ela Marian) era în chilia sa. În ultimul timp, mai precis după ultimul său drum la Caransebeş, la Episcopie, stă mereu izolată. La şcoala de fete din incinta mănăstirii refuză să mai meargă. A renunţat la profesia de dascăl. A preluat în ultimul timp sarcinile de la bucătărie dar nu în toate zilele, doar atunci când Maria Monahia nu se putea ocupa de ele fiind implicată în alte treburi gospodăreşti.

- Doamne ajută măicuţă Ela, o tânără ce ar dori să urmeze cursurile şcolii din incinta mănăstirii ar avea nevoie de câteva sfaturi şi mă gândeam că dumneata ai putea să-i fi bun îndrumător.

Ela Monahia a lăsat cartea ce o lectura să-i cadă pe măsuţă.

- Afară este o iarnă atât de grea Maria Monahia.

- Nu vezi că este toiul verii? Ţi-e bine soră Monahia?

- Mi-e foarte bine, dar nu mai suport iarna de afară.

- Nu ţi-e bine deloc. Afară este vară. Nu o să poţi discuta cu tânăra.

- O să pot discuta. Dacă nu o pot ajuta eu, mă va putea ajuta ea pe mine. Da ... Este o atmosferă atât de încărcată că au început să se îngrămădească norii.

- Domnişoară vă las cu Monahia Ela. Dacă sunt probleme vă rog să mă anunţaţi.

Tânăra, pe nume Edriana Matei, în momentul în care Maria Monahia a părăsit încăperea închizând uşa s-a simţit cuprinsă de un întuneric rece şi un fior de teamă i-a străbătut întreaga fiinţă.

- Ia loc domnişoară, s-a auzit glasul Elei ca un ecou îndepărtat.

Edriana atrasă ca un magnet de vocea stranie a călugăriţei s-a aşezat pe un scaun aflat în apropierea măsuţei unde Ela Monahia a abandonat un moment cartea ce o lectura.

- Citeşte-mi te rog poezia la care este deschisă cartea!

Edriana a ridicat cartea. Era o carte semnată de scriitorul Matei 66

Pr. Ion Turnea Corabia

Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor şi era deschisă la pagina 317, la poezia Corabia. Edriana a citit mult dar încă nu ajunsese să citească nimic din opera lui Matei Vişniec. Ştia despre scriitorul Matei Vişniec că este un mare dramaturg în viaţă. Faptul că Ela Monahia iubea lectura a încântat-o pe Edriana. Posibil că Ela Monahia a fost şi un dascăl foarte bun ce era mereu la curent cu tot ce este nou şi-a spus în gând Edriana.

- „Corabia se scufundă încet […] şi spuneam că asta nu e o corabie / asta e o...“ - E o viaţă, domnişoară. Viaţa omului este înfăţişată în poezia citită de tine prin metafora corabia. O corabie lovită de furia naturii se scufundă treptat. O viaţă rătăcită pe marea acestei vieţi se îneacă fără să reuşescă a-şi culege apa din proprile-i lacrimi.

Omul puternic îşi poartă corabia spre ape line. El este mereu în căutarea lui Dumnezeu spre a-şi salva corabia din furtună.

- Înţeleg lecţia ce doriţi să mi-o predaţi. Omul este o corabie.

Viaţa nu-i este uşoară. Corabia trebuie să înfrunte furtuni. De fiecare dată e datoare să încerce să nu se lase biruită de acestea şi să alerge spre soare şi ape line. Când corabia este biruită de furtună moare.

- Nu dintr-o dată. Urmează perioada de agonie când rănită fiind încearcă să mai plutească până ce se scurge din fiinţa ei şi ultimul firicel de viaţă.

- Nici Titanicul nu s-a scufundat imediat.

- Aici vorbim despre oameni.

- Am înţeles lecţia. Este o lecţie frumoasă.

- Oare chiar ai înţeles-o?

- Da. - Atunci poţi să-mi spui şi mie de ce corabia vieţii tale te-a adus la mănăstire? Ce te frământă? Ce poveri îţi apasă sufletul? Un râvnitor după Dumnezeu nu stă în cumpănă în a alerga spre El. E încredinţat că asta îşi doreşte. Tu şovăieşti. Poate reuşesc să te ajut.

- Am avut nişte probleme ...

- Probleme ...?

67

Pr. Ion Turnea Corabia

- M-am gândit să uit de toate şi să-mi dedic viaţa lui Dumnezeu studiind la şcoala din incinta mănăstirii.

- Crezi că poţi uita iarna de afară?

- Dumneavoastră când aţi spus că afară este iarnă v-aţi referit la greutăţile vieţii, la furtuna ce a cuprins corabia?

- Te apropi de adevăr.

- De unde aţi ştiut că m-am rătăcit în furtună?

- Pentru că şi eu m-am rătăcit cândva. Ai aceeaşi privire pe care am avut-o eu în tinereţe.

- Ce mă sfătuiţi să fac?

- Nu mi-ai vorbit încă despre problema ta. Nu am înţeles dacă corabia poate să depăşească furtuna şi să păşească pe ape cu încredere. Citeşte te rog următorul pasaj din această carte!

Era o altă carte a scriitorului Matei Vişniec, Cafeneaua PasParol. Era deschisă la pagina 293.

- „Mă plimb de foarte multe zile. În general viaţa mea nu pare schimbată. Gândesc, ascult, văd, mă scarpin. Dar toate astea în mers. Dorm, privesc în jos, aştept să vină ziua, aştept să vină noaptea, din nou aştept să vină ziua. Comentez în gând teama păsărilor de a se aşeza pe pod. Mă joc uneori cu degetele, mă simt uneori înfrigurat, iar alteori mi-e cald. Toate, aproape toate, ca şi înainte. Numai că sunt în mers. Cred că sunt în mers de mai bine de zece zile. […] Nu ştiu câte zile au trecut de când mi-am transformat modul natural de existenţă.“ - E bine. Încearcă să pătrunzi esenţa celor citite.

- Unii oameni trăiesc o viaţă fără sens. Nu au niciun ideal.

- În prima parte totul este fără sens. Totul este la fel. Oamenii care nu se pot detaşa de lucrurile trecătoare sunt identici indiferent de vârstă. Se complac în lucruri banale. Au o viaţă şi îşi bat joc de ea. Unii o pierd în lucruri de nimic.

- Eu am o prietenă care doarme mult. O viaţă are şi aceea o doarme.

- Lenevirea e de multe feluri. Unii dorm. Alţii se pretează la lucruri urâte. Alţii merg la servici, mănâncă şi apoi aşteaptă noaptea. Nici ei nu înţeleg de ce trăiesc. Corabia lor nu are o ţintă.

68

Pr. Ion Turnea Corabia

Se poate lovi în orice moment de o stâncă şi să piară aşa cum a plutit. Omul ce nu încearcă să facă un pas în atingerea Absolutului este o viaţă inexistentă, o corabie fără cârmă.

- Acum înţeleg.

- Ce înţelegi?

- Omul trebuie să se transforme. „Nu ştiu câte zile au trecut de când mi-am transformat modul natural de existenţă.“ - Omul când reuşeşte să fie liber, când îşi lasă fiinţa să se înalţe în propria-i libertate se detaşează de tot ceea ce este comun şi urcă spre Dumnezeu. Aşa trebuie să faci şi tu, domnişoară dragă, să te eliberezi de iarna de afară şi să-ţi cârmuieşti corabia spre Dumnezeu.

- E foarte greu să biruiesc furtuna.

- Sufletul tău este rănit de furtună. Până nu se vindecă îţi va fi greu.

- Se poate repara corabia ca să nu fie biruită de furtună.

- Un meşter priceput o poate repara şi cârmui înţelept dar oamenii adesea îşi pierd nădejdea şi credinţa şi devin slabi. Doar iubirea reuşeşte să restabilească nădejdea şi credinţă.

- Iubirea faţă de Dumnezeu.

- Iubirea.

- Da. - Ce ai înţeles? Ai înţeles cât este de orb omul în căutarea apelor line şi a luminii? Citeşte următorul text!

- „Vreau să-l ating măcar o secundă. N-ai cum să atingi un tren din mers. Vrei să te taie?“ (Matei Vişniec, Occident Express, Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre, Editura, Paralela 45, Piteşti, 2009, pag. 64) - Poţi să-mi spui ce ai înţeles?

- Dacă atingi un tren în timp ce merge poţi să mori.

- Omul se află toată viaţa în căutarea lui Dumnezeu, a vieţii veşnice, domnişoară. Şi-ar dori să Îl atingă măcar o secundă. Să atingă trenul o clipă. Dumnezeu în istoria poporului evreu nu şi-a arătat niciodată faţa ci s-a înfăţişat în chip de foc. O secundă ar fi fost de ajuns ca omul să-l atingă cu privirea şi murea. Omul este în 69

Pr. Ion Turnea Corabia

postura orbului, personajul lui Matei Vişniec ce vrea să atingă o secundă trenul din mers. Vrea să simtă o secundă trenul ce nu reuşeşte să-l vadă. Dar trenul vieţii lui trece pe lângă el şi nu reuşeşte să-i atingă nicio secundă veşnicia. Unii oameni în căutarea secundei veşnice au devenit căldicei, nici credincioşi, nici atei.

- Dovadă marii filosofi.

- Nu doar ei.

- Iubitorii de artă.

- Şi oamenii de rând. Corabia li s-a împiedecat între nişte stânci şi ei n-au mai reuşit să o urnească din loc pentru ca să plutească din nou.

- E o plăcere să vorbesc cu dumneavoastră. Înţeleg aşa de bine totul.

- Dar tot nu ai putut să-ţi vindeci rănile sufleteşti. Ai pus un pansament de o clipă pe ele. Ele încă sângerează. Acest timp limitat le va vindeca dar nu a sosit încă clipa.

- Aveţi dreptate.

- Reuşeşti să-ţi deschizi sufletul acum? Ai încredere în mine?

- Da. - Te ascult.

- Sunteţi atât de înţeleaptă.

- Dumnezeu este Înţelepciune. El deschide mintea fiecăruia când sufletul cunoaşte iubirea adevărată.

- Iubirea de Dumnezeu şi aproapele.

- Omul este o piatră. Apostolul Petru este piatra pe care s-a construit biserica. Piatra este puternică până când valurile vieţii nu încep să o macine.

- Marea biruie pietrele în timp.

- Aşa sunt valurile.

- Piatra este o corabie.

- Poate să fie... Sunt mai multe tipuri de piatră.

- Eu am primit cândva o piatră de mină.

- Pietrele de mină reprezintă frumuseţea nepieritoare.

Frumuseţea exterioară a omului este trecătoare, a pietrelor de 70

Pr. Ion Turnea Corabia

mină, nu. Frumuseţea interioară a omului, şlefuită în timp, este nemuritoare ca a pietrelor de mină.

- Eu ...

- Încă nu poţi să-mi comunici.

- Ba da, dar este foarte greu.

- O piatră se alcătuieşte în timp din multe minerale. Până şi aurul este alcătuit dintr-o mulţime de substanţe chimice. Şi organismul omenesc e alcătuit din minerale.

- Eu când eram copil am avut imaginea unui minereu de fier dar alb, ca o imagine apocaliptică.

- Încerci?

- Mi-e greu să vorbesc despre mine.

- Am urmărit într-o zi jocul razelor de soare. Ele încercau să cucerească pământul prin zâmbetul lor strălucitor. Când au reuşit să-l farmece cu strălucirea săgeţile lor au început să curgă cascadă. Pământul s-a unit cu săgeţile solare.

- Atât de metaforic îmi prezentaţi viaţa.

- Dar te regăseşti în metaforele ei.

- E adevărat. Şi eu am fost asemenea pământului. Mai târziu săgeţile solare mi-au ars sufletul.

- Mănăstirea sau şcoala din incinta ei nu este un loc de refugiu.

Trebuie să arzi în interiorul tău pentru această viaţă. Dacă îţi vei pansa rănile şi vei plânge corabia ta se va scufunda mai repede decât îi este scris. Sunt unii care au ars în interior pentru această viaţă şi mai pe urmă au fost prinşi în furtună. Cu atât mai mult poate să fie prins cel cu o temelie slabă dar tot atât de bine se poate înălţa mai presus decât toţi ceilalţi, depinde doar de el.

- Când am mers la mare am avut ocazia să zăresc un fenomen rar. Câteva tornade păreau să urce marea spre cer. Şi eu pot să biruiesc marea asemenea tornadei.

- Vorbeşte!

- L-am întrebat: Ce sunt eu pentru tine? şi mi-a răspuns Ce vrei tu. Nu înţeleg cum mi-a putut da un astfel de răspuns. El este lumina din viaţa mea. Fără el viaţa mea s-ar pierde în întuneric iar corabia despre care mi-aţi vorbit nu va mai putea ocoli stânca şi 71

Pr. Ion Turnea Corabia

birui furtuna. Mi-aş da şi viaţa pentru el iar el îmi spune că pot să fiu pentru el ce vreau eu.

- Tu nu l-ai înţeles. Şi tu însemni totul pentru el. În răspunsul Ce vrei tu. el ţi-a spus că eşti tot ce are mai scump.

- Dar de ce mă necăjeşte spunându-mi că nu are timp de mine?

El îşi pierde timpul cu mine. Viaţa asta este aşa de scurtă şi el îşi pierde timpul cu mine. În loc să fie fericit când mă aude, când mă vede, să trăiască eternitatea clipei, strică totul. Mie mi-e dor de el în fiecare clipă. E în sufletul meu tot timpul. Orice fac am impresia că este cu mine. Comunic cu el în suflet. Câteodată mi-e aşa de dor de el şi când vreau să-l aud măcar o clipă el rupe toată magia momentului prin nişte vorbe ce nu sunt la locul lor. Adorm cu el în gând şi mă trezesc cu el în gând. E veşnic cu mine. Ştiţi, eu sunt mereu sufleteşte lângă el. Iubirea mea sunt convinsă că îl protejează de tot ceea ce este rău.

- Copila mea, el este mai copil decât tine. Am impresia că nici nu ştie ce spune câteodată, nici nu îşi dă seama că te răneşte. Are vreo pasiune: artă, pescuit, apicultură, sport ...?

- Lucrează în construcţii.

- Firesc. Se întâmplă să doreşti să îl auzi în momente nepotrivite. Gândeşte-te ce bine te-ai simţi să îţi zdrobeşti degetul cu un ciocan care îl utilizezi greşit.

- Dar mi-a spus la un moment dat că el nu vrea să mă încurce, îmi dădea de înţeles că nici nu mai vrea să audă de mine. Spunea că o să îl doară că mă va pierde dar va încerca să meargă mai departe. Dacă iubeşti pe cineva enorm îţi sacrifici viaţa pentru el, iar el, el ar putea să trăiască fără mine. Eu n-aş putea o clipă să trăiesc fără el. Dacă el nu ar mai fi m-aş duce în clipa următoare după el în nefiinţă.

- Bărbaţii se maturizează foarte greu. Ei sunt copii până după vârsta de treizeci de ani, lucru demonstrat ştiinţific. Mai sunt alţii ce rămân copii o viaţă. El nici nu-şi mai aminteşte ce ţi-a spus când a fost supărat şi tot tu eşti unică pentru el. Din câte intuiesc eu nici el nu ar putea trăi fără tine. Cu siguranţă îi eşti cel mai bun 72

Pr. Ion Turnea Corabia

prieten şi mai mult decât atât, fiinţa pe care o iubeşte mai mult decât pe el însuşi.

- Atunci de ce de fiecare dată când ne certam, cu toate că el mă rănea pe mine, tot eu eram cea care făcea primul pas spre a ne împăca?

- Pentru că el ştia că tu o să faci acest pas. Ştie că îl iubeşti.

Dacă era încredinţat că nu vei alerga la el, ar fi alergat el la tine.

- Aveţi dreptate. S-a întâmplat şi acest lucru şi a alergat el la mine. Îi era dor să mă vadă zâmbind.

- Dacă cineva ţine la tine te caută. Dacă nu ţine la tine nu îţi va mai deschide uşa decât dacă soarta îl va aduce în situaţa să îţi ceară ajutorul într-o anume problemă. Prietenul tău ţine la tine cu adevărat.

- Am fost foarte rea.

- Sunteţi amândoi copii. Aşa sunt copiii. Se ceartă pentru un lucru de nimic, se împacă şi rămân cei mai buni prieteni. Aveţi grijă doar să nu treacă viaţa pe lângă voi fără să-i gustaţi frumuseţea.

- Mulţumesc. Nu vă daţi seama ce mult m-aţi ajutat.

- Mă bucur că ţi-am putut fi de folos. Acum poţi să răspunzi raţional la întrebările ce ţi le voi pune. De ce ai venit tu, Edriana Matei, la mănăstire? Ca să urmezi cursurile liceale? Poţi tu să te rupi de lume câteva luni până ce vacanţa îţi va înlesni întoarcearea acasă?

- Am venit la mănăstire să văd dacă el poate trăi fără mine.

Dacă nu poate trăi fără mine înseamnă că mă iubeşte.

- Şi până acum faptele lui nu au demonstrat că te iubeşte?

- Ba da.

- Atunci de ce eşti egoistă şi îl răneşti? Te minţi singură că ai putea duce o viaţă departe de tot ceea ce ţi-e drag. Îl pedepseşti şi pe el şi pe tine îl acelaşi timp. Şcoala din incinta mănăstirii nu este un refugiu. Ea are rolul de a lumina şi înţelepţi suflete. O să-i spun Mariei Monahia că am stat de vorbă cu tine şi că eşti pregătită să urmezi cursurile liceale dar te rog să te mai gândeşti. O decizie ce are în joc viitorul tău trebuie luată după multă chibzuinţă.

73

Pr. Ion Turnea Corabia

- M-am gândit. Aş avea multe de învăţat la şcoala din incinta mănăstirii, mai ales de la o profesoară ca dumneavoastră. Am învăţat atât de multe doar astăzi. Există totuşi un impediment.

Sufletul meu nu poate să stea departe de cel ce mi-a drag.

- În viaţă, Edriana, vei întâlni multe obstacole. Cu cât vei trece mai multe cu atât iubirea ta va fi mai mare. Dacă vei cădea iubirea ta înseamnă că a fost mică.

- Vă mulţumesc măicuţă. Nu vă imaginaţi ce mult m-aţi ajutat.

- Bunul Dumnezeu să-ţi poarte de grijă. Întunericul rece ce l-a simţit Edriana Matei la întâlnirea cu interiorul chiliei Elei Monahia s-a lăsat pătruns de lumină. Un tablou i-a furat privirea în momentul în care a hotărât să părăsească încăperea. Era imaginea unui vapor ce se scufunda în apele unui ocean învolburat. Probabil că tabloul a fost desenat de călugăriţă. Avea şi un titlu: Aşa se sfârşesc toate. Imaginea a oprito pe Edriana. Şi-a întors privirea spre Ela Monahia.

- De ce te-ai întors?

- Eu nu sunt superstiţioasă.

- Ce te-a speriat?

- Tabloul.

- Aşa este viaţa omului. Omul dacă ştie să trăiască fiecare clipă a vieţii va muri fericit. Cel care a pierdut clipa acestei vieţi în deşertăciune va plânge atunci când corabia se va scufunda.

- Oamenii se tem de moarte.

- Greşeşti Edriana. Oamenii nu se tem de moarte. Nu de moarte le este frică, ci de faptul că viaţa lor se va sfârşi şi nu îşi vor mai putea urma drumul spre înălţimi. De nefiinţă le este teamă.

Durerea morţii e cu atât mai mare cu cât te desparte de cei dragi.

Chiar tu ai spus că nu poţi trăi fără dragostea ta.

- În viaţa veşnică îi vei întâlni pe cei dragi?

- Străbunica mea după ce a murit străbunicul meu îşi dorea să-l urmeze cât mai repede. Spunea că îi este dor de el şi că aşteaptă să moară ca să îl întâlnească.

- Oare l-a întâlnit?

- În primul rând trupul i-a fost aşezat spre odihnă lângă 74

Pr. Ion Turnea Corabia

străbunicul meu. Fiecare trup a fost plin de energia vieţii cândva.

Elementele chimice aflate în apropiere se vor uni. Sufletele s-au întâlnit cu siguranţă. Nu poţi pune stăvilar iubirii.

- Aşadar înmormântarea trupului în pământ te leagă energetic de acesta? Mineralele din corpul tău se descompun în pământ.

Indienii eliberează aceste energii în văzduh prin incinerarea trupurilor.

- Filosofia nu duce nicăieri draga mea. Te duce la îndoială.

Priveşte în jur şi află-l pe Bunul Dumnezeu în toate!

- Moartea - corabia.

- Viaţa Edriana şi apa veşniciei.

- E atâta labirint în toate.

- Ia această foaie înainte de a pleca şi dăruieşte-o prietenului tău să o citească. Va înţelege mai bine ce importantă eşti pentru el.

- Pot să o citesc şi eu?

- Te rog.

- Femeia văzută de părintele Arsenie Papacioc „Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!“ „Am cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: iar femeia să asculte de bărbat, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosita în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, şi i-am spus: Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că barbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi! Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi întro iubită de la început, când poţi să judeci pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci nişte lucruri pentru viitor, pâna la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii. Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat 75

Pr. Ion Turnea Corabia

omul, şi pe femeie deci, a creat-o fară să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seama, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun!

Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.

Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mănăstire nu eram, dar mă gîndeam la asta.

Un student la politehnica se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit dupa ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine pâna la mine, dar el o iubea. Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâta. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia adică să-i arate eleganţa, preţuirea. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiţi, pentru că mai întâi ne reprezinta o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii. […] Nu există jumătatea mea. Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră aţi văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e facută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a facut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există jumătatea mea. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar. […] Să preţuiţi femeia. Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi 76

Pr. Ion Turnea Corabia

trebuie mai întîi de toate să stiti să preţuiţi femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amarâtă. Faptul că un bărbat ştie ca acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele. Să ştiţi că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.“ (http://astrodeva.wordpress.com/2013/04/13/femeia-vazutade-parintele-arsenie-papacioc/); (În: revista Lumea monahilor nr.

50, august 2011) - Să dai cuvântul citit şi prietenului tău spre lectură.

- Sunt foarte frumoase şi pline de înţelepciune cuvintele părintelui Arsenie Papacioc.

- Mergi cu bine Edriana. Să lucrezi în viaţă cele drepte! Să iubeşti desăvârşirea!

- Rămâneţi cu bine. O să mai trec pe la dumneavoastră dacă nu vă deranjez.

- Nu mă deranjezi Edriana dar nu se ştie dacă mă mai găseşti în starea de acum.

- Nu înţeleg.

- Corabia Edriana.

- Nu o să aştept atâta.

Edriana Matei a mers să-l întâlnească pe Ion al ei. Ion Românu s-a bucurat mult când i-a văzut chipul. Parcă nu mai zărise soarele de veacuri. Se îneca în prea mulţi nori şi ploaie. Ziua următoare Edriana s-a înscris la unul din liceele din localitate. Ion a terminat liceul anul acesta şi a reuşit să se angajeze. Peste o săptămână Edriana şi Ion au mers la mănăstirea Prislop. Au căutat-o pe Ela Monahia.

- Doamne ajută, măicuţă Maria.

- Doamne ajută.

- Aş dori să o întâlnesc pe măicuţa Ela. 77

Pr. Ion Turnea Corabia

- Tu eşti domnişoara ce a venit cu o săptămână în urmă la noi cu dorinţa de a-şi continua studile aici.

- Da. Aş dori să mă întâlnesc cu măicuţa Ela şi să-i mulţumesc că a reuşit să îmi deschidă ochii spre a vedea ce îmi doresc în viaţă.

- Ela Monahia nu mai este printre noi. După ce ai plecat tu a intrat în biserică, s-a rugat vreme de câteva ceasuri până ce a adormit. Nu s-a mai trezit. A trecut la cele veşnice.

Edriana a început să plângă.

- A ştiut. Ea a ştiut că va muri.

- Probabil. În urmă cu ceva timp a mers la Episcopia Caransebeşului cu treburi. S-a uitat o clipă în trecut. A revăzut locul în care a vieţuit ca mirean. Când s-a întors s-a izolat de tot ce o înconjoară. Nimeni nu i-a spus nimic. Pe urmă s-a dus ...

- Aş dori să merg la mormântul ei.

- Desigur.

Era atâta linişte în jur. Mormântul se întindea somnoros la soare ca un copil ce descoperă pentru prima dată lumina.

- Aşa se sfârşesc toate, Ioane. Corabia navighează până la un punct. Pe urmă se adânceşte în mare ca într-un infinit fără uşă sau fereastră.

- Trebuie să ştim a preţui fiecare clipă a acestei vieţi, Edriana.

78

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL XI TAIFAS - Salutare vecine.

- Doamne ajută.

- Harnic, harnic, de cu zori.

- A rămas astăzi toată gospodăria pe umerii mei.

- Te fac cei mari popă, Haptalap?

- Mă tot amână de pe o zi pe alta.

- Şi te-ai făcut frate cu ei ca să treci puntea.

- Şi tu râzi de mine Iovo?

- Se întoarce roata.

- Ce vrei să spui?

- Prea te-ai bucurat de necazul altuia. Ai mai pus şi paie pe foc.

- Eu, niciodată. Dar şti cum sunt eu ...

- Cum? - Îmi pare rău de cel nevinovat dar trebuie să mă ajut pe mine.

- Omul interesului ... Interesul mai presus de prietenie ... Şi cu ce te-ai ajutat?

- Cu un drum degeaba la Anina. Spre Celnic pe timp de iarnă nici cu tractorul nu poţi ajunge, iar Bredet e un cartier micuţ.

Biserica este atât de mică, încât abia o zăreşti.

- Măcar te hirotoneşti iar în timp te orientezi.

- Nu vor să mă mai facă preot nici acolo.

- Ia te uită!

- O consideră parohie din mediul urban pentru care îţi trebuie cinci ani vechime. Nu s-ar duce niciun începător acolo. Poate doar un localnic. Au mai şi precizat pe site că are peste 800 de familii şi peste 3000 de credincioşi. Probabil i-o fi adunat din toată Anina ca să demonstreze ce ofertă bună ar fi făcut ei părintelui Ion Bolvăşeanu.

- Pe care l-aţi prigonit toţi mânaţi fiecare de interesul propriu.

- L-am văzut la spital săptămâna trecută. Era tare trist.

- Tu erai vesel că ţi-o născut nevasta?

- Firesc.

- L-or îmbolnăvit aşa numiţii păstori de suflete. Atâta l-au hărţuit până l-au îmbolnăvit.

- Mie îmi pare rău de el.

79

Pr. Ion Turnea Corabia

- Aşa ca viteazul de după război de victime.

- Nu puteam ... Eu nu ...

- Nu poţi decât să te ajuţi pe tine. Am auzit că preotul din satul bunicului tău e iar în vizorul Episcopiei. Poate doreşti să ajungi preot acolo?

- E! - Preotul acela este un om deosebit. Sora lui, Dumnezeu să o ierte, a fost căsătorită în Oţelu Roşu cu un neam de-al meu. Era o femeie atât de blândă şi bună. Părintele este ca şi ea. L-am cunoscut şi pe el mai târziu.

- Aici nu contează cât eşti de blând, de bun.

- De ce ar conta moralitatea? Banii contează. El nu are bani ca să cotizeze.

- Nici eu nu am.

- Atunci stai pe pace. Poţi să te orientezi şi spre satul natal.

Preotul de aici ar mai avea doi ani până la pensie. Pune-i o piedică cum îţi place şi poate primeşti trofeul de la cei mari.

- De ce mă iei peste picior?

- Cum să te iau peste picior? Doamne fereşte.

- M-au chemat să dau examen de capacitate.

- Trebuie să te duci.

- Mă duc ca să nu-l iau.

- Dacă nu te duci e şi mai rău.

- E adevărat. Se arată atât de binevoitori şi râd de tine cum au întors spatele.

- Diplomaţi. Pozează în sfinţi în faţa oamenilor. Ei au încercat să facă bine, dar de fapt victima lor a refuzat să coopereze pe când ei au întins toate sforile ca s-o prindă în laţ.

- Părintele Ion Bolvăşeanu a fost nedreptăţit. Au jucat aşa de bine cărţile sfinţişorii, pe urmă au trişat în aşa fel, încât să cadă tot ei în picioare.

- Apoi spun că victima nu a mai dorit un anumit lucru, deşi ei au obligat-o să renunţe la el.

- Preferă şi muţenia ca să îşi ascundă nedreptăţile.

- Muţenia, apoi când sunt atacaţi teatrul. Săracii inocenţi.

- Cred că întrec şi Mafia.

- Dacă spui tu, Haptalap. Tu îi cunoşti mai bine.

- Hai că te las. Am de lucru.

- Să ai spor la treabă!

80

Pr. Ion Turnea Corabia

CAPITOLUL XII UN PAS SPRE FINAL ...

Am cugetat mult înainte de a scrie finalul acestei proze. Pentru început m-am gândit să las corabia părintelui Ion Bolvăşeanu să se înece. Nu era greu. Nedreptăţile îi puteau cauza moartea. Pe urmă m-am gândit să-l pensionez. Un astfel de final făcea o plăcere deosebită celor ce l-au prigonit. Ajungeau să afirme că părintele şi-ar fi dorit acest lucru, deşi ei i-au îngrădit toate drumurile nelăsându-i altă alternativă. Mai apoi m-am gândit să-l transform într-un luptător şi să-l trimit la biserica unde a slujit ani de zile cu dragoste şi dăruire, în ciuda faptului că nu era bine primit. În acte e preot la acea biserică din care Episcopia Caransebeşului a încercat să îl alunge. A sluji în biserică este de fapt datoria părintelui şi necazul Episcopiei că nu şi-a atins scopul. Aş fi putut să arăt că reprezentanţii Episcopiei i-au făcut atât de mult rău, încât părintele, cu toate că îşi doreşte să slujească, nu mai poate. Rănile îi sunt prea adânci. Puteam să îl trimit să slujească la toate bisericile din localitatea Caransebeş ca preot pensionar, dacă alegeam această variantă. Pensionându-se îşi putea regăsi liniştea sufletească ca mai apoi să slujească în linişte lui Dumnezeu şi aproapelui, fără a se mai izbi de piedicile binevoitorilor.

Nu am putut alege nicio variantă. Am încercat să păşesc spre final dar nu am reuşit. Singur, Simetrie şi Corabia nu au reuşit să definească un final. Fiecare şi-au alcătuit un final dar nu au putut să-l reducă la tăcere pe părintele Ion Bolvăşeanu. Poate în viitor va mai vorbi într-o altă proză.

Cât timp părintele a fost în concediu medical l-au căutat mulţi credincioşi. Unii pentru diferite slujbe dar majoritatea l-au căutat ca duhovnic. Doreau să se spovedească. A fost solicitat să meargă spre a spovedi o bătrână. Avea nevoie de cuminicătură. Până la urmă putea merge la biserica unde este preot după cuminicătură în ciuda celor potrivnici. Credincioşii nu puteau să fie obligaţi să îşi schimbe duhovnicul. Canonic nici nu este bine. Problema este 81

Pr. Ion Turnea Corabia

că reprezentanţii Episcopiei Caransebeşului nu se mai preocupă de sufletele oamenilor, ci de proprile interese.

Părintele Ion Bolvăşeanu a rămas la aceeaşi biserică unde fiecare şi-au împărţit bucăţile de carne iar după el au aruncat cu oase. Trebuie să fii foarte puternic ca să te detaşezi de tot ceea ce este lumesc atunci când eşti prigonit şi mai ales prigonit pe nedrept, pentru ca să slujeşti Bunului Dumnezeu cu toată dăruirea. E greu să ignori săgeţile ce zboară pe lângă tine şi să rămâi nevătămat. Doar în acest fel, ignorând veninul celor potrivnici, părintele putea să slujească. Şi totuşi părintele a înţeles libertatea ce ţi-o dă dragostea faţă de Dumnezeu. Poţi să calci peste colţii fiarelor fără ca să te răneşti, mai mult decât atât să reuşeşti să te rupi de tot ceea ce este lumesc şi să slujeşti lui Dumnezeu, ajutându-ţi totodată şi aproapele.

Finalul acestei proze l-au surprins pe părintele Ion Bolvăşeanu scriind o nouă piesă de teatru, Corabia.

Decorul: Malul unei ape. O corabie.

Personajele: Băiatul, Pescarul, Căpitanul Băiatul: - Se luminează de ziuă.

Pescarul: - Nu cunoşti semnele vremii. Luna plină îţi creează un fel de Fata Morgana.

Căpitanul: Mai este mult până la ziuă.

Băiatul: Am crezut ...

Pescarul: Mai ai multe de învăţat.

Băiatul: Este din ce în ce mai frig.

Căpitanul: Am putea aduna nişte crengi uscate ca să facem un foc spre a ne încălzi. E plin de crengi uscate. Parcă le-ar fi adus vreo tornadă dintr-o pădure aflată prin apropiere şi le-a uitat pe mal.

Pescarul: E periculos să alergăm după crengi uscate noaptea, într-un loc necunoscut.

Căpitanul: Eu sunt căpitanul şi vă ordon să adunaţi crengi.

Băiatul: O să adun eu.

Căpitanul: Să te ajute şi Pescarul. Nu a reuşit să prindă niciun peşte.

82

Pr. Ion Turnea Corabia

Pescarul: Nici căpitanul nu a cârmuit bine corabia şi a fost prinsă de furtună, pe urmă a naufragiat pe acest mal. Bine că nu am pierit.

Căpitanul: Dacă nu asculţi nu este târziu să pieri acum.

Băiatul: Noi trebuie să ne ajutăm unul pe altul. Dezbinarea nu aduce altceva decât sfârşitul fiecăruia. O familie cât timp este unită nu poate să fie distrusă de cei potrivnici. Prietenii adevăraţi nu pot să fie separaţi de intrigile mincinoase. Încrederea şi dragostea trebuie să ne fie călăuză.

Căpitanul: Nici în Biserică nu mai există acea unitate despre care vorbeşti.

Băiatul: Interesul nu duce doar pierderea adversarului, ci în timp şi a celui ce a profitat. Dacă Pescarul piere adunând crengi uscate va fi aproape şi finalul celui pentru care şi-a sacrificat viaţă.

Căpitanul: Tu spui să adunăm toţi trei crengi?

Băiatul: Aşa ar fi corect.

Căpitanul: Cu alte cuvinte îmi dai tu mie sfaturi şi ordine.

Băiatul: Înţeleptul ştie să fie smerit.

Căpitanul: Acum mă iei peste picior. Dispari din faţa mea! Să nu te mai întorci fără crengi.

Un timp pe scenă se pot zări Pescarul şi Băiatul adunând crengi uscate.

Căpitanul: Mult timp va luat să adunaţi crengile. Aprindeţi focul!

Pescarul: Eu am dorit să vă comunic că nu avem foc dar ...

Căpitanul: Frecaţi piatră de piatră să faceţi o scânteie.

Băiatul: Aici nu sunt pietre.

Căpitanul: Iarăşi tu ai îndrăznit să vorbeşti.

Băiatul: Iar. Căpitanul: A, eşti obraznic!

Băiatul: Nu. Căpitanul rănit în orgoliu începe să-l alerge pe mal. La un moment dat Băiatul se depărtează de ţărm şi nu mai poate să fie zărit.

Pescarul: Nu aţi făcut bine.

83

Pr. Ion Turnea Corabia

Căpitanul: Ai început şi tu cu sfaturile.

Pescarul: Viaţa lui poate să fie în primejdie.

Căpitanul: Trebuia să tacă la timp.

Pescarul: Iar înţeleptul trebuia să asculte.

Căpitanul: O să te fugăresc şi pe tine.

Pescarul: Şi o să rămâi singur.

Căpitanul: Mai bine.

Pescarul: Omul plin de sine trebuie să primească o lecţie.

Pescarul s-a depărtat şi el de ţărm până ce nu a mai putut să fie zărit.

Căpitanul: Am rămas singur. Foarte bine. O să aştept până în zori apoi o să plec singur de aici.

Afară a început să se lumineze de ziuă.

Căpitanul: E dimineaţă. Se pare că am naufragiat pe o insulă.

Numai apă e în jur. Aş fi avut nevoie de cei doi. Unul ca să repare corabia, altul să prindă peşte. Nu am gândit când i-am alungat.

Pescarul şi băiatul îşi fac apariţia.

Pescarul: E pustiu pe insulă.

Căpitanul: N-aţi pierit?

Băiatul: Spre norocul tău, nu.

Căpitanul: Dăcă tot aţi venit uitaţi-vă la corabie. Se poate repara?

Băiatul: Tu eşti căpitanul. Tu poţi spune dacă poate să fie reparată.

Căpitanul: Parcă te-am luat de bun meşter.

Băiatul: Şi alungat.

Pescarul: Eu spun să lăsăm neînţelegerile şi să încercăm să plecăm de aici.

Căpitanul: Tu nu ai putea prinde peşte ca să mâncăm?

Pescarul: O să încerc.

Băiatul a început să cerceteze corabia.

Băiatul: Luaţi butoiul acesta de apă. Fără el zilele noastre vor fi numărate.

Căpitanul: Nu se întâmplă nimic butoiului. Ce spui de corabie?

Băiatul: Este foarte avariată.

Căpitanul: Se poate repara.

84

Pr. Ion Turnea Corabia

Băiatul: O să încerc dar nu promit că reuşesc.

Căpitanul: Eu vreau să o repari nu să încerci.

Băiatul: Omul fără răbdare.

Căpitanul: Ai spus ceva?

Băiatul: Să veniţi să mă ajutaţi!

Căpitanul: Niciodată. Eu sunt căpitanul.

Băiatul: Atunci va trebui să aveţi multă răbdare până veţi pleca de aici.

Căpitanul: Obraznic.

Băiatul: Nerecunoscător.

Pescarul: Un peşte.

Căpitanul: E bine că-i mare.

Băiatul: Nu avem foc să-l preparăm.

Căpitanul: Mereu eşti negativ. E ziuă. E uşor să faci rost de foc.

Băiatul: Aşteptăm o idee de la căpitan.

Căpitanul: Căutaţi în corabie!

Băiatul: O brichetă!

Căpitanul: Cine caută găseşte.

Pescarul: Pregătesc eu masa.

Pescarul aprinde vreascurile şi frige peştele. Băiatul se poate zări meşterind la corabie. Căpitanul priveşte dus pe gânduri la marea de apă.

Pescarul: Poftiţi la masă.

Căpitanul: Băiatul mănâncă doar dacă a reuşit să repare corabia.

Pescarul: Dacă nu va mânca nu va reuşi să o mai repare vreodată.

Căpitanul: Bine.

Băiatul: Atâta i-a fost.

Căpitanul: Ce vrei să spui.

Băiatul: Când un om moare poţi afirma că atâta i-a fost scris.

Căpitanul: Vezi tu pe cineva mort?

Băiatul: Corabia.

Căpitanul: Se poate repara.

Băiatul: Construi o altă corabie din ce a rămas.

Căpitanul: Construieşte!

85

Pr. Ion Turnea Corabia

Pescarul: O să te ajut şi eu.

Căpitanul: Sper că mâine, cel târziu ,o să plecăm de aici.

Băiatul: S-ar putea ca să fi eşuat aici şi corabia fiecăruia.

Căpitanul: Ce vrei să spui?

Băiatul: Că atâta ne-a fost scris şi nouă.

Căpitanul: Eu nu am de gând să renunţ la viaţă.

Băiatul: Nimeni nu renunţă. Problema este că la un moment dat corabia nu mai poate. E izbită de valuri şi eşuează.

Căpitanul: Eu o să plec de aici.

Băiatul: Nu te opreşte nimeni.

Căpitanul: Obraznic.

Pescarul: Peştii înoată.

Căpitanul: Eu nu ştiu să înot.

Băiatul: Şi ai ajuns căpitan.

Căpitanul: M-am descurcat.

Băiatul: Va trebui să te descurci şi acum.

Pescarul: Să nu şti să înoţi prin viaţă.

Căpitanul: Ai spus ceva Pescar?

Pescarul: E bine să şti să înoţi prin viaţă.

Căpitanul: Eu înot prin viaţă fără să ştiu.

Băiatul: Am observat.

Căpitanul: Mai bine ai munci.

Băiatul se poate zări construind o nouă corabie. Spre apusul soarelui anunţă vestea cea bună.

Băiatul: Corabia este gata.

Căpitanul: E rezistentă?

Băiatul: Pe cât s-a putut cârpi din resturi.

Căpitanul: Să plecăm de aici.

Băiatul: Eu zic să aşteptăm zorile.

Căpitanul: Nu mai aşteptăm o clipă.

Băiatul: Omul fără răbdare îşi poate pierde propria-i viaţă.

Căpitanul: Plecăm.

Băiatul: Bine.

Au urcat cu toţii în corabie. Corabia a alunecat pe valuri câteva momente. Un val măricel a lovit-o şi ea a început să se clatine.

Apa a năvălit în corabie.

86

Pr. Ion Turnea Corabia

Căpitanul: Ce corabie ai făcut?

Băiatul: Atâta a putut supravieţui.

Căpitanul: O să ne înecăm.

Pescarul: Ţărmul nu este departe.

Căpitanul: Nu ştiu să înot.

Băiatul: Prin urmare şi corabia căpitanului o să piară.

Căpitanul: Ai premeditat totul.

Băiatul: Eu nu sunt mişel.

Căpitanul: O să mă salvaţi şi pe mine. Vă ordon.

Băiatul: Aici nimeni nu mai dă ordine.

Căpitanul: Vă rog.

Pescarul: El nu ar fi întins nimănui un deget.

Căpitanul: Aveţi milă!

Băiatul: Să-l ajutăm.

Pescarul: Îl iau eu. Încearcă tu să salvezi butoiul cu apă.

Băiatul: De acord.

Fiecare şi-a îndeplinit cu succes misiunea. Au ajuns pe ţărm.

Fără corabie de acestă dată.

Căpitanul: O să murim.

Băiatul: Poate avem noroc şi o să treacă o altă corabie.

Pescarul: Pe insula acesta nu există apă dulce, nu există plante, vieţuitoare. E pustie.

Căpitanul: Va trebui să treacă o corabie cât mai repede.

Băiatul: O să pregătesc nişte vreascuri pentru un foc de avertizare.

Căpitanul: Pregăteşte.

Băiatul: S-a mai stins din aroganţă.

Pescarul: O corabie.

Căpitanul: O corabie.

Băiatul: Fac focul.

Corabia s-a apropiat de ţărm o clipă. Pe urmă a început să înoate pe ape ignorându-i pe cei trei.

Pescarul: Nu a fost corabia noastră.

Căpitanul: Taci.

Băiatul: Nu poate să accepte.

Pescarul: Acum nu o să mai avem nici foc.

87

Pr. Ion Turnea Corabia

Căpitanul: O să înotăm după corabie.

Băiatul: Dar tu nu şti să înoţi.

Căpitanul: Mă ajutaţi voi.

Pescarul: E deja departe corabia.

Băiatul: Nu era destinată nouă.

Căpitanul: Ba da. Am spus. Înotăm!

Pescarul: Nu ştie ce spune.

Căpitanul: De ce mai pierdeţi timpul?

Băiatul: Aici timpul nu mai poate fi pierdut.

Căpitanul: Nu înţelegeţi? Vreau să plec de aici cu orice preţ.

Pescarul: Chiar şi cu preţul vieţii?

Căpitanul: Nu. Pescarul: Atunci va trebui să ai răbdare.

Căpitanul: Nu pot.

Băiatul: Nu-l mai asculta.

Pescarul: Se lasă noaptea.

Căpitanul: Vreau să plec de aici...

Pescarul: E şubredă corabia lui.

Băiatul: Nici măcar nu mai reacţionează.

Pescarul: O fi adormit.

Băiatul: Nu a înţeles lucrurile valoroase ale vieţii.

Pescarul: Care sunt acelea?

Băiatul: Dragostea, familia şi prietenii.

Pescarul: De unde şti că nu le-a înţeles?

Băiatul: Pentru că nu are răbdare, speranţă, credinţă, nu-şi apreciază, respectă şi iubeşte aproapele.

Pescarul (atingându-l pe căpitan): Dormi?

Băiatul: Doarme?

Pescarul: Nu mai respiră.

Băiatul: Nu a mai avut răbdare.

Pescarul: Corabia lui s-a înecat.

Băiatul: Să-l aruncăm în valuri.

Pescarul: Să-l aruncăm.

Băiatul: E tare întuneric.

Pescarul: A murit un om.

Băiatul: Să încercăm să dormim. Vedem ce vom face 88

Pr. Ion Turnea Corabia

dimineaţă.

Pescarul: Să dormim.

Zorile au găsit pe insulă un pescar şi un băiat.

Pescarul: Cine ştie dacă vom mai vedea vreun răsărit de soare.

Băiatul: Îţi pierzi şi tu speranţa?

Pescarul: Să înotăm.

Băiatul: Unde?

Pescarul: Nu ştiu. Să înotăm.

Băiatul: O să pierim.

Pescarul: S-a dus corabia. Ne ducem şi noi.

Băiatul: Ai răbdare.

Pescarul s-a aruncat în valuri. A fost cuprins de acestea şi nu sa mai zărit plutind pe ele.

Băiatul: Am rămas singur. Corabia mea o să mai vină oare? O s-o aştept zadarnic? O să am şi eu aceeaşi soartă. Nici eu nu aş avea răbdare să ascult glasul poveştii unei corăbii bătrâne. S-ar putea să pier. Îmi pierd speranţa. ... O corabie. Oare o să mă zărească?

O corabie se apropie de ţărm.

Băiatul: A oprit. E corabia mea. Trebuie să învăţ a preţui fiecare clipă a vieţii.

89

Pr. Ion Turnea Corabia

EPILOG Motto: „Corabia se scufundă încet […] şi spuneam că asta nu e o corabie / asta e o...“ (Matei Vişniec, Sindromul de panică în Oraşul Luminilor, p. 317 Corabia) Primul pas făcut pe întinderea de ape este cel mai greu.

Creatorul a făcut corabia puternică. Are încredere că ea va birui valurile mării, furtunile şi va zâmbi plutind pe ape line. Dar primul pas al corabiei este şovăielnic. Încă nu a învăţat să meargă.

Se clatină. Încearcă din nou să plutească. De această dată reuşeşte. Se uită în zare şi vede apă, multă apă, chiar prea multă apă. Va trebui să înveţe să trăiască. Cum? Plutind pe ape.

Necunoscutul o va înţelepţi.

Viaţa omului poate să fie asemănată cu drumul corabiei. Omul păşeşte în acestă viaţă speriat. Plânge. E totul nou pentru el.

Trebuie să înveţe să trăiască. Face primul pas. Aleargă.

Descoperă. Se împiedică şi cade. Se sperie. Se ridică.

Omul este o corabie. Viaţa nu-i este uşoară.

Corabia pluteşte. Se bucură de soare. Noaptea o face să se ascundă fricoasă în unda apelor. Pe urmă se obişnuieşte. Primul val mai puternic o face temătoare. Mai apoi se descoperă pe sine însăşi şi devine mai puternică. Pluteşte pe valuri fără teamă şi cu pricepere. Prima furtună îi aduce în fiinţa-i spaima de moarte. Nu vrea să moară. Se teme că nu va mai exista. Nu va mai putea pluti pe ape spre desăvârşirea cunoaşterii. Încearcă să biruiască furtuna. E udă de lacrimi. Nu ştie unde ar putea găsi ajutor. Pare că se roagă. Cineva bogat din zare o aude. Nu peste mult timp îi trimite colacul salvator. Un ochi galben deschide pleoapa cerului întunecat. A biruit. A fost prima ei furtună. O vor aştepta şi alte furtuni. Unele mai blânde, altele îndârjite. Ceva totuşi a câştigat.

Are mai multă credinţă şi nădejde. Corabia trebuie să înfrunte furtuni. De fiecare dată e datoare să încerce să nu se lase biruită de acestea şi să alerge spre soare şi ape line. Odată cu ea va salva şi alte vieţi, vieţile celor ce şi-au pus încredrea în ea că-i va duce la 90

Pr. Ion Turnea Corabia

liman.

Corabia nu se teme de moarte, ci de durerea de a nu mai pluti.

Oamenilor nu de moarte le este frică, ci de faptul că viaţa lor se va sfârşi şi nu îşi vor mai putea urma drumul spre înălţimi. De nefiinţă le este teamă. Durerea morţii e cu atât mai mare cu cât te desparte de cei dragi. Această durere este simţită de cei care au învăţat să trăiască nu doar prin ei ci şi prin semenii lor, prin cei care sunt una cu ei.

Omul puternic îşi poartă corabia spre ape line. El este mereu în căutarea lui Dumnezeu spre a-şi salva corabia din furtună.

Oamenii slabi nu se pot detaşa de lucrurile trecătoare. Se complac în lucruri banale. Au o viaţă şi îşi bat joc de ea. Unii o pierd în lucruri de nimic. Corabia lor nu are nicio ţintă. E ţinută la apă mică departe de orice val sau adiere de vânt. Nu au dorinţa de a cunoaşte. Talantul lor e îngropat. Dacă apa pe care îşi dorm existenţa seacă de la prea mult soare, corabia lor, uscată de vreme, se poate lovi în orice moment de o piatră. Lovindu-se de piatră piere după cum a ştiut să plutească în viaţă.

Omul ce nu încearcă să facă un pas în atingerea Absolutului este o viaţă inexistentă, o corabie fără cârmă.

Corabia simbolizează libertatea. Omul este liber să vieţuiască după bunul său plac. Omul când reuşeşte să fie liber, când îşi lasă fiinţa să se înalţe în propria-i libertate se detaşează de tot ceea ce este comun şi urcă spre Dumnezeu. Se transformă. Se eliberează de iarna de afară cârmuindu-şi corabia spre Dumnezeu.

Omul înţelept alege iubirea spre a măsura valoarea vieţii.

Omul nebun fuge de iubire şi se depărtează de orice morală rătăcind în furtună.

Omul rătăcit în furtună se poate înălţa doar cu sprijin duhovnicesc, cu multă dragoste, nădejde şi credinţă.

O viaţă rătăcită pe marea acestei vieţi se îneacă fără să reuşescă a-şi culege apa din proprile-i lacrimi.

O corabie lovită de furia naturii se scufundă treptat. După lovitură urmează perioada de agonie când rănită fiind încearcă să mai plutească până ce se scurge din fiinţa ei şi ultimul firicel de viaţă.

91

Pr. Ion Turnea Corabia

Rănile sunt cel mai greu de vindecat. Cel care reuşeşte să vindece rănile lovite de furtună are în suflet floarea vieţii veşnice, iubirea. E uşor să cerţi, să mustri. E greu să tămăduieşti.

Când corabia este biruită de furtună moare.

Există corăbii care biruiesc furtunile, valurile, vânturile, gheţarii, stâncile dar şi ele îmbătrânesc la un moment dat. Puterile lor slăbesc. Apa începe să le cuprindă trupul. Apoi ochii lor încep să nu mai vadă. Se apropie de o negură, de un punct de care nu mai pot trece.

Corabia navighează până la un punct. Pe urmă se adânceşte în mare ca într-un infinit fără uşă sau fereastră.

Fiecare om e dator să înveţe să preţuiască fiecare clipă a acestei vieţi.

92

CUPRINS: ARGUMENT ............................................................ pag. 3 CAPITOLUL I, VISUL .............................................. pag. 5 CAPITOLUL II, OCHIUL LUMII ............................. pag. 10 CAPITOLUL III, NĂVODUL ................................... pag. 15 CAPITOLUL IV, CINE ESTE SFÂNT? ..................... pag. 21 CAPITOLUL V, JOCURI DE CULISE ...................... pag. 33 CAPITOLUL VI, BOLVĂŞEANU A CĂZUT DIN TURN .................. .. pag. 43 CAPITOLUL VII, JERTFĂ ŞI ADEVĂR .................. pag. 47 CAPITOLUL VIII, POVARA .................................... pag. 58 CAPITOLUL IX, LĂCOMIA STRICĂ OMENIA ..... pag. 63 CAPITOLUL X, AŞA SE SFÂRŞESC TOATE .......... pag. 66 CAPITOLUL XI, TAIFAS ......................................... pag. 79 CAPITOLUL XII, UN PAS SPRE FINAL .............. ... pag. 81 EPILOG ..................................................................... pag. 90

93

Date biografice: S-a născut în localitatea Bolvaşniţa în ziua de 6 august 1956, jud. CaraşSeverin. Este absolvent al Institutului Teologic din Sibiu şi licenţiat în drept bisericesc.

Actualmente funcţionează ca preot la Parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Caransebeş.

Până în prezent a publicat cărţile: Albinăritul între pasiune şi afacere, Cuvinte pentru suflet, Dor de rădăcini, Monografia localităţii Peştere, judeţul Caraş Severin, Singur, Simetrie.

Publicaţii mai are şi în revistele: Vatra Veche Brăila, Slova creştină, Slova copiilor, Glas comun - Maramureş, Constelaţii diamantine Craiova, Ecou de timp - Oţelu Roşu, ziarul Caraş Severin în şapte zile, Jurnalul de Caraş Severin.

Este membru în Liga Scriitorilor, Filiala Banat-Timişoara.

ISBN