Carte relig ionturnea

CUVINTE PENTRU SUFLET

2012

Pr. Ion Turnea CULEGERE DE FLORI DUHOVNICEŞTI

CUVINTE PENTRU SUFLET

2012

CUVINTE PENTRU SUFLET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Pr. Turnea, Ion Cuvinte pentru suflet: culegere de flori duhovniceşti, Pr. Ion Turnea - Băila, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2012 Bibliogr.

ISBN 978-606-671-032-9 284145

Tehnoredactare computerizată: Pr. Ion Turnea Copyright © 2012 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului.

Editura Sfântul Ierarh Nicolae

PREFAŢĂ Am fost creaţi pentru a preamări în permanenţă Ilustrul Creator, Cerescul Părinte. Chiar dacă protopărinţii noştrii Adam şi Eva au căzut în păcatul neascultării, Pronia Divină a continuat să fie alături de om. Semne şi minuni se realizează iar mintea umană, lăsându-se călăuzită de valorile creştine, contribuie la binele comun. Părintele Ion Turnea îşi binechiverniseşte talanţii pe care i-a primit aşa cum se cuvine unui slujitor ales pentru propovăduire iar Culegere de flori duhovniceşti, Cuvinte pentru suflet, vine şi întăreşte aceasta. Lumea în care trăim, adesea cuprinsă de încercări şi incertitudini îngăduindu-şi trecerea către odinioară trebuie să înalţe, ca ultimă salvare, glasul către Bunul Dumnezeu. Eşti cuprins de o stare ce emană un balsam edenic parcurgând această carte, cuvântul ziditor de suflet, dătător de speranţă, o armonie pornită din slova cu mărinimie şi drag dăruită. Arta cuvântului se împleteşte cu datoria sfântă a slujirii.

Bine structurată, dispunând de o sursă bibliografică plină de substanţă oferă răspunsuri şi explicaţii pertinente căutătorilor şi împlinitorilor de sacru.

Avem nevoie permanentă de asemenea cărţi. Rugăciunea, răbdarea, prietenia, ascultarea, blândeţea, smerenia, cumpătarea, responsabilitatea sunt teme de real interes pe care le putem cuprinde parcurgând cu înţelepciune creştină paginile de faţă.

Părintele cărturar s-a străduit să ne ofere acest buchet de flori duhovniceşti îndemnat de harul călăuzitor, aducător de mireasma raiului. Oare ce poate fi mai înălţător pe acest pământ decât a ne 1

lăsa în permanenţă călăuziţi de Cel care coborând din înaltul cerului accepta să ne redea starea primordială prin jertfa crucii?

Cu adevărat omul creştin este omul etalon de care are nevoie Biserica dar şi societatea în ansamblul ei. Este vremea să vedem dacă roadele virtuţilor dobândite sunt pe măsura aşteptărilor Lui. În această călătorie şi autorul pune în valoare, în cuvinte alese, lumina veşnic vie a faptelor bune, indispensabile mântuirii. „Fiţi treji şi privegheaţi“ (I Petru 5, 8) ne readuce aminte părintele prin glasul Sfintei Scripturi tocmai pentru că întunericul să nu cuprindă Creaţia lui Dumnezeu iar sufletul să-şi poată primi cu adevarat hrana cea necesară pe calea îngustă care duce către veşnicie. Ştim că am fost creaţi cu un scop nobil iar înţelepciunea plină de preţuire a Tatălui ne obligă pe fiecare în parte, pe toţi împreună să iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit mai întâi.

(I Ioan 4, 9).

Pe cărările vieţii acestea trecătoare cartea de faţă poate reprezenta un îndreptar extrem de util cu poveţe pline de înţelepciune, crâmpei de comoară nevestejită, mlădiţă cu adevărat roditoare.

Armonia lumii acestea se găseşte în fiecare dintre noi atâta timp cât florile duhovniceşti nu vom îngădui să se ofilească în urcuşul nostru pe calea sfinţeniei, perseverând fără tagadă în CREDINŢĂ, NĂDEJDE şi DRAGOSTE SFÂNTĂ.

Doar alături şi lângă Dumnezeu ne vom găsi fiecare menirea iar la sfârşitul drumului să putem spune: „Lupta cea bună m-am luptat....credinţa am păzit.“ (II Timotei 4,7) Pr. stavr. Radu Botiş 2

CUVÂNT ÎNAINTE „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu.

Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.“ (Ioan 1, 1-5) Prin cuvânt a luat fiinţă viaţa. Viaţa a luat fiinţă din Cel Veşnic, iar Cel Veşnic a zis şi s-a făcut. Cuvântul a fost temelia vieţii, nimic nu era mai presus de El, căci Dumnezeu era Cuvântul.

Cuvântul a fost ziditor a toate câte sunt şi continuă să fie înălţător de suflete, cale de lumină spre mântuire.

Orice cuvânt ascunde în fiinţa lui alcătuită din litere şi sunete un adevărat univers de înţelepciune. Să luăm un cuvânt şi să-i cercetăm fiecare literă, fiecare sunet, fiecare sens şi vom observa cât de multe taine ascunde.

Dacă un cuvânt al mamei reuşeşte să aducă lumină în viaţa copiilor ei, dacă un cuvânt al fiinţei iubite adresat sufletului ei pereche poate muta munţii, cu atât mai mult Cuvântul Lui Dumnezeu zideşte sufletul pentru fericirea veşnică.

Am deosebita plăcere să vorbesc despre cartea părintelui Ion Turnea, Cuvinte pentru suflet, carte a cărei slove vor lumina sufletul fiecărui cititor. Fiecare cuvânt al cărţii e ziditor pentru suflet, ascunde în profunzimea sensului înţelepciune, lumină, adevărate flori duhovniceşti.

Părintele a vorbit în rândurile cărţii despre importanţa virtuţilor creştine începând cu cea mai aleasă dintre ele, virtutea ce stă la baza tuturor celorlalte virtuţi, dragostea, virtute fără de care nu ar exista nimic. Dragostea e Însăşi Cuvântul, e singura lumină ce însufleţeşte totul.

A adunat pe parcursul cărţii virtuţile creştine într-un buchet de flori armonioase şi spun armonioase datorită cuvintelor ce le-a ţesut cu pricepere pe file, pregătindu-le să pătrundă în sufletele noastre.

Totodată părintele a mai arătat prin lumea tainică a cuvântului cât de pierzătoare a sufletelor sunt vicile, opusul virtuţilor.

Vicile sunt asemenea cuvântului rău întrebuinţat, al cuvântului distrugător de suflet, căci un cuvânt aruncat nepotrivit, cu rea intenţie, poate sădi în sufletul aproapelui tristeţe, dezamăgire, neîncredere.

3

Vicile ca şi cuvintele nepotrivite trebuiesc conform învăţăturii părintelui alungate din inima plină de dragoste, plină de adevăr şi corectitudine din inima adevăraţilor creştini.

Un cuvânt nepotrivit e ca un uragan pentru suflet, câtă vrajbă a creat un cuvânt nepotrivit de-a-lungul istoriei şi câtă pace şi linişte a adus în suflet şi univers, un cuvânt duhovnicesc.

Cuvintele calde ale rugăciunii sunt asemenea luminilor nepieritoare ce pătrund inimi de gheaţă, suflete de piatră, întunericul haosului şi se bucură de mângâierea vâtului liniştitor de după furtună.

Ca o muzică ce pluteşte pe aripile zefirului pătrunde pentru totdeauna în taina fiinţei fiecăruia cuvântul ziditor de suflet.

Cuvintele sădite în această carte vor lumina cu siguranţă calea spre mântuire a creştinilor iubitori de slovă şi împlinitori a învăţăturilor drepte.

Cu un an în urmă părintele a publicat volumul Albinăritul între pasiune şi afacere, volum ce a luat fiinţă datorită pasiunii sale pentru albine, albine a căror pildă de înţelepciune şi hărnicie ar putea sluji oamenilor.

Acest volum al părintelui poate să fie lecturat şi pe site-ul sfinţiei sale www.apiculturaionturnea.elzumina.ro .

Pe pe site-ul www.religieionturnea.elzumina.ro poate să fie lecturat şi volumul părintelui, Dor de rădăcini, volum în care prezintă localitatea natală, Bolvaşniţa, povestioare din viaţa satului şi Monografia localităţii Peştere.

Cuvinte ziditoare de suflet a mai publicat părintele şi în revistele: Vatra Veche din Brăila, Slova creştină, Slova copiilor şi Glas comun din Maramureş, Constelaţii Diamantine,Craiova, Ecou de timp din Oţelu Roşu, ziarul Caraş Severin în şapte zile şi Monitorul de Suceava.

Volumul Cuvinte pentru suflet a izvorât din dragostea duhovnicească a părintelui pentru aproapele şi vine în întâmpinarea multor răspunsuri ale creştinilor, în special ale fiilor lui duhovniceşti şi va putea să fie lecturat şi pe site-ul www.religieionturnea.elzumina.ro.

Vă recomand, cu toată dragostea, să citiţi această carte a cărei slove se vor dovedi cu siguranţă, pentru fiecare dintre dumneavoastră, înălţătoare de suflet.

Profesor Marius Turnea 4

CUVÂNT ÎNAINTE Lectura este pentru mine o pasiune. Lumea ei mă îmbracă mereu într-o lumină magică. Cu fiecare cuvânt ţesut pe filele unei cărţi descopăr alte şi alte sensuri ale miilor de feţe ale universului şi încerc să-i pătrund înţelepciunea.

Ultima carte pe care am lecturat-o însă, cartea părintelui Ion Turnea, Cuvinte pentru suflet, a deschis în fiinţa mea nişte ochi demult parcă adormiţi, nişte ochi ce aşteptau binecuvântarea luminii izvorâte din înţelepciune, acei ochi dornici de a pătrunde infinitul. Infinitul este dorinţa spre care aspiră fiecare fiinţă, iar acest infinit, această veşnicie, nu poate avea finalitate decât prin înţelepciunea virtuţilor.

Părintele a vorbit în rândurile acestei cărţi despre cât de importante sunt virtuţile pentru sufletul fiecăruia şi cât de distrugătoare de suflet sunt vicile. Un singur viciu poate ucide toată casa sufletului construită virtute cu virtute. A prezentat din punct de vedere moral-religios importanţa fiecărei virtuţi şi păgubirea sufletului cu fiecare viciu, îmbinând pe tot parcursul prezentării cu talentul unui scriitor exemple din viaţa de zi cu zi cu istorioare din cărţile religioase, din literatură, folosindu-se adesea şi de elementele acestui univers spre a ne face să pricepem adevărata înţelepciune a vieţii duhovniceşti.

Sunt convinsă că fiecare cititor al cărţii se va regăsi pe sine în rândurile ei, va fi pătruns de misterul creaţiei prin care au fost prezentate virtuţile şi vicile, îşi va face o analiză atentă a vieţii sale, înţelegând că doar virtuţile pot face fiecare fiinţă să lumineze precum soarele.

Profesor Ana-Cristina Popescu 5

CUVÂNT ÎNAINTE Într-o lume în care vicile sunt la tot pasul, într-o lume în care nu se mai face deosebirea între bine şi rău, cartea părintelui Ion Turnea, Cuvinte pentru suflet, vine ca o mângâiere, ca o nădejde, ca un adevărat balsam sufletesc.

Părintele prin arta cuvântului a surprins modelul artei de a trăi.

A trăi este o adevărată artă. Doar cel care trăieşte cu adevărat îşi face în suflet casă înţelepciunii, iubirii, credinţei, blândeţei, iertării, smereniei, bunătăţii, într-un cuvânt frumuseţii.

Frumuseţea este suma artelor.

Omul învaţă să trăiască prin virtuţi şi să moară cu fiecare viciu.

Părintele Ion Turnea prin Culegerea de flori duhovniceşti, Cuvinte pentru suflet ne îndeamnă să fim responsabili cu sufletul nostru îmbrăcându-l în haina nemuritoare a virtuţilor, depărtându-l de otrava vicilor.

Lecturând cartea părintelui vom face fiecare, cu siguranţă, o analiză a vieţii noastre şi ne vom pune întrebarea: Ce cale am parcurs până acum în viaţă? Ne vom gândi dacă noi am conştientizat până acum că a trăi este o adevărată artă.

Arta de a trăi aparţine de estetica frumosului prin adevărata ei faţă, virtutea. Estetica urâtului, vicile în cazul de faţă, nu este sinonimă cu arta de a trăi ci cu arta morţii sufleteşti, fapt pentru care trebuie să le depărtăm din cugetul şi faptele noastre.

Prin virtutea iubirii care este cununa tuturor virtuţilor şi a înţelepciunii începi să cunoşti adevărata artă a vieţii şi să simţi că nu ai trăit zadarnic pe acest pământ.

Părintele utilizând cu măiestrie arta cuvântului ne-a arătat ce însemnă să trăieşti cu adevărat, iar să trăieşti cu adevărat înseamnă să-ţi păstrezi cugetul neîntinat, sufletul să îl îmbraci în virtuţi şi să fugi de drogul vicilor.

Vă recomand să citiţi această carte care este de un real folos sufletesc.

Profesor Roxana-Ionela Turnea 6

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ARGUMENT

S

ă ne imaginăm că suntem într-un loc paradisiac, un loc plin de verdeaţă, un loc în care vântul adie lin, apa pârâului sporeşte starea de bine din atmosferă prin răcoare şi umiditate, micile vietăţi, fluturii, albinele... ne fascinează prin jocul lor, florile parfumează până şi sufletul nostru, arborii străjuiesc imensitatea, mii de plante sunt ţesute de jur împrejurul nostru, iar noi suntem nevoiţi să le culegem doar pe acelea ce sunt tămăduitoare. Din momentul în care începem să culegem plantele începe înţelepciunea.

Dacă luăm o plantă otrăvitoare şi încercăm să o asociem cu una tămăduitoare nu facem altceva decât să dăm frâu liber otrăvurilor şi să omorâm trupul. Cum ar putea de pildă tămădui boli sau dezinfecta răni muşeţelul combinat cu mătrăguna?

Aşa sunt virtuţile şi vicile, precum plantele. Ele nu pot vieţui împreună. Un viciu ucide pe rând toate virtuţile. Să privim nu mai departe decât la invidie cum ucide ea dragostea şi din moment ce a nimicit virtutea virtuţilor, dragostea, toate celelalte le pierde pe rând, una câte una, căci unde nu e dragoste nu mai e nimic, nici prietenie, nici recunoştinţă, nici milostenie, nici smerenie, nimic. Într-o lume în care timpul pare că a obosit de prea multă alergare şi nu mai e îndestulător pentru ca omul să-şi slujească idolii care nu sunt alţii decât grijile lumeşti nu mai există ochi deschişi pentru suflet. Aşa numiţii idoli ce ucid sufletul, îmbrăcându-l în întuneric sunt vicile.

Deoarece omul are nevoie de hrană spirituală m-am gândit că cel mai indicat pentru ca scânteia din sufletul lui să se transforme în vâlvătaie ar fi nişte cuvinte de învăţătură scrise din suflet pentru suflet. Aceste cuvinte le-am adunat într-un mănunchi de flori duhovniceşti şi le-am ţesut pe filele volumului de faţă pentru ca mesajul lor să aducă roade şi să devină plante de leac prin înflorirea virtuţilor şi desţelenirea vicilor.

Cuvintele sunt acele lumini de gând ce te pot înălţa la cer, însă ele pot să fie la fel de bine furtuni ce te coboară în iad.

7

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Cuvântul se naşte în gând, iar gândul aleargă la fel de repede ca şi lumina. Cât de tămăduitor de suflet şi trup e gândul cel bun şi cât de ucigător e gândul plin de ură. Cu puterea gândului şi credinţă măcar cât un grăunte de muştar poţi să urci scări de lumină, dar poţi la fel de bine să cobori treptele infernului. Mulţi oameni se bucură de binefacerile ce se revarsă asupra lor datorită gândurilor de bine a celor ce ţin la ei şi mulţi se lovesc la tot pasul de greutăţi, fiindcă sunt urmăriţi de gânduri aducătoare de nenorocire, gânduri născute din invidie şi ură. Un gând însă se poate naşte din imagini, dar la fel de adevărat e că se îmbină în forme prin sunete ce prind sens adunate în cuvânt.

Cuvântul şi gândul se completează unul pe altul, aşa cum o mână ajută pe alta sau un picior pe altul, aşa cum un soţ iubitor e completat sufleteşte de celălalt alcătuind un tot sau aşa cum Sfânta Treime e unică în fire, deşi întreită în persoană. Aşadar dacă avem gândul curat, avem şi sufletul plin de alese flori duhovniceşti, cuvintele noastre sunt atunci înălţătoare asemenea cugetului, faptele împlinitoare de bine, iar viciul nu-şi găseşte sălaş într-o astfel de locuinţă.

Cuvântul ziditor de suflet imediat ce-şi găseşte locaş în cugetul fiecăruia, aduce după sine împlinirea lui, după cum putem observa că toate au fost făcute prin cuvânt, căci „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“ (Ioan 1, 1)şi toate au fost făcute bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“ (Facere 1, 31) Un cuvânt poate muta munţii, poate aduce viaţă, poate aduce mângâiere dar poate să aducă şi dezbinare, ură, moarte.

Să-l privim pe om încă din pruncie când este mângâiat sufleteşte de cuvântul iubitor al mamei, când învaţă virtutea dragostei prin dăruirea părinţilor săi, apoi pe a recunoştinţei printr-un singur cuvânt adresat binefăcătorilor lui, dar atât de încălzitor de suflet, mulţumesc, mai pe urmă învaţă virtutea prieteniei, împate un lucru cu tovarăşul său de joacă. Îmi amintesc că dacă primeam şi o singură bomboană de la cineva, copil fiind, nu o mâncam asemenea altor tovarăşi de joacă, ci o 8

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

puneam în buzunar, iar când ajungeam acasă o împărţeam cu fratele meu mai mic. Dar tot din pruncie se pot naşte şi vicile. Din pruncie se naşte invidia, virtutea ce este opusă iubirii şi care-l însoţeşte pe omul vicios chiar şi pe patul morţii, pentru că ea e viermele sufletului, precum dragostea e floarea inimii. Nicio virtute nu e mai mare ca dragostea, precum nicun viciu mai dăunător ca invidia. Cel invidios, din pruncie îşi doreşte să fie mai presus decât tovarăşul de joacă, jucăria prietenului să se piardă, iar a sa să fie lăudată. Apoi din invidie se naşte mândria şi un astfel de copil nu ştie să fie recunoscător, iar când părinţii îl mustră atunci când greşeşte preferă să suporte orice pedeapsă doar să nu rostească câteva cuvinte atât de frumoase precum te rog iartă-mă, depărtându-se de smerenie şi ascultare.

Sufletul ales îşi clădeşte temelia încă din pruncie. Copilul cu suflet bun e împăciuitor, lasă de la sine ca toţi să fie mulţumiţi, niciodată nu cere lucruri mari, conştient fiind de truda părinţilor săi de a le obţine, pe când copilul cu înclinaţii vicioase şi-ar dori să-şi schimbe părinţii cu alţii mai bogaţi şi cu un statut social mai bun, le cere mereu mai mult şi mai mult, de multe ori lucruri imposibile, are sufletul împietrit neînţelegându-le dragostea, dragoste ce ar fi capabilă chiar de sacrificiul suprem, moartea, pentru copilul lor, aşa cum Iisus Hristos a acceptat să moară pentru sufletul nostru, iar noi prin felul nostru de a fi nu-i înţelegem dragostea lăsându-ne furaţi de vicii.

Adultul cu suflet ales este blând, împăciuitor, un adevărat prieten, el îşi face timp pentru aproapele său oricât de multe probleme ar avea şi se implică cu toată dăruirea, vindecând suflete prin căldura dragostei lui, în timp ce adultul mâncat de vicii ca un fruct plin de viermi nu-şi mai găseşte liniştea până nu adună cât mai multe averi şi niciodată nu e mulţumit, nu are timp pentru sufletul său, nu are timp pentru cei ce-l iubesc, este asemenea unei stânci sterpe pe care nu poate să crească nici măcar un fir de iarbă.

Pentru ca un cuvânt să crească în suflet şi să aducă rod trebuie sădit cu grijă. Apoi când începe a prinde contur pândeşte pentru a ieşi la lumină şi trebuie călăuzit, căci întunericul deşertăciunii îi 9

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

urmăreşte fiecare pas, mai apoi când ajunge la deplinătate trebuie ocrotit, iar mai pe urmă începe să aducă roade vrednice.

Grădinarul priceput ştie cum să cultive seminţele, mai apoi când răsare firul de rod ştie cum să-l îngrijească pentru a nu se pierde înăbuşit de otrăvuri sau înecat de apă şi uscat de soare.

Totul trebuie făcut însă cu multă cumpătare, iarba otrăvitoare smulsă de lângă cea bună, soarele să încălzească, apa să-l ude, însă nimic prea mult, căci nici prea multă căldură, nici prea multă apă nu sunt de folos.

Duhovnicul este asemenea gădinarului. El trebuie să cunoască sufletul fiecărui fiu al său în parte, să se roage Bunului Dumnezeu să-i dea pricepere, să înţeleagă fiinţa fiecăruia ca mai apoi să sădească spre rod şi mântuire în sufletul lor cuvântul înălţător de suflet.

Un cuvânt bun, sădit cu pricepere, e asemenea apei vii din care sufletul însetat poate să guste şi să se fericească.

Fiecare cuvânt are suflet. Un cuvânt spus cu dragoste, cu dăruire, este balsam pentru fiecare fiinţă. Dacă am înţelege cuvintele pline de dragoste ale Bunului Dumnezeu am fi mângâiaţi de iubirea divină şi am trăi fericiţi în scurta călătorie a acestei vieţi, am trăi mângâiaţi că în fiecare clipă nu suntem singuri, că cineva ne poartă de grijă şi se bucură sau plânge împreună cu noi.

Sufletul fiecărui om, datorită firii păcătoase de după cădere, e asemenea unui animal sălbatic ce aşteptă să fie îmblânzit cu toată dragostea şi dăruirea pentru a face muguri şi a aduce pe urmă rod sau poate să fie asociat cu pomii fructiferi sălbatici ce aşteaptă să fie altoiţi spre a îndulci şi înmulţi roadele lor. El mai poate să fie aemenea deşertului în căutare de oază sau asemănat cu o stâncă în căutare de iarbă, arbori şi flori.

Cuvintele din acest volum nădăjduiesc să ajungă la sufletul fiecărui cititor, iar acolo unde stânca abia reuşeşte să rodească un fir de iarbă, locul să devină fertil, atât de fertil încât să dea rod înmiit, transformându-se într-o adevărată grădină duhovnicescă, plină de flori şi de roade.

AUTORUL 10

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Adevărata rugăciune e plinătatea iubirii.“1 (Sfântul Isaac Sirul) 1. CUVÂNT DESPRE RUGĂCIUNE

R

ugăciunea nu ar putea să fie definită mai frumos decât „plinătatea iubirii“2, deoarece adevărata rugăciune se naşte în adâncul sufletului cu toată dăruirea fiinţei cu toată credinţa şi dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele. În volumul Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, rugăciunea este asociată cu termenul stăruinţă precizându-se că „este actul esenţial, fundamental, al vieţii noastre religioase, este mijlocul de a ne pune în legătură directă cu Dumnezeu, prin înălţarea gândului, a inimii, a voinţei noastre spre El. Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca: vorbire adresată lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia V, la Facere); [...] Înălţarea minţii către Dumnezeu sau cererea celor ce se cuvin de la Dumnezeu (I. Damaschin, Dogmatica, III, 24)“3 Rugăciunea poate să fie structurată astfel: rugăciune publică sau obştească ce se săvârşeşte la biserică, însă această rugăciune poate să fie săvârşită şi în exteriorul bisericii, într-o sală de clasă ca exemplu, la începutul unei ore de religie sau la finalul acesteia şi rugăciune particulară ce poate să fie săvârşită neîncetat, indiferent de locul în care se află credinciosul, singura condiţie pentru ca ea să fie puternică şi să primească finalitate este ca aceasta să fie făcută din suflet, cu toată dragostea.

Un exemplu de rugăciune neîncetată este „rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui 4 Dumnezeu, miluieşte-mă.“ Cu cât este mai profundă rugăciunea, cu atât mai repede îşi 1

http ://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=rug%E3ciune http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=rug%E3ciune 3 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 414.

4 Idem, Ibidem, pag. 416.

2

11

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

găseşte finalitatea.

O rugăciune scurtă, făcută din inimă, un Doamne ajută-mă sau ajută-ne, sau Doamne miluieşte-ne poate să primească mai repede aripi spre cer ca o rugăciune lungă, făcută cu îndoială. Nu spun că nu e bine ca rugăciunea să fie lungă, este ideal să fie şi lungă, căci sunt rugăciuni pentru diferite trebuinţe, psalmi, acatiste, paraclise, iar în ceea ce priveşte rugăciunea obştească sunt Sfintele Slujbe, însă această rugăciune implică mult mai multă dăruire pentru a-i putea culege roadele.

Am putea arunca o privire asupra pildei Vameşului şi a Fariseului pentru a observa diferenţa dintre rugăciunea fariseului şi cea a vameşului, una făcută din inimă mândră, iar a doua din smerenie, cu pocăinţă, din adâncul sufletului, însă ambele făcute în acelaşi loc, în biserică. „Fariseul şi Vameşul s-au rugat în biserică (Luca 18, 10).

Biserica este casa de rugăciune (Matei 21, 13, Marcu 11, 17, Luca 19, 46), casa lui Dumnezeu (Matei 23, 17-19) unde să ne facem rugăciunea. În sfânta biserică se împlineşte făgăduinţa dată ucenicilor şi credincioşilor de către Iisus Hristos Mântuitorul: Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor“5 (Matei 18, 20) Fariseul săvârşeşte o rugăciune de mulţumire adresată Lui Dumnezeu, însă nu o rugăciune corectă, nu-i mulţumeşte Lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra lui, căci din neputinţa firii lui el nu putea să realizeze nimic, nu ar putea da acea zeciuală din tot ceea ce câştigă şi nici trupul nu l-ar ajuta să ţină post, ci judecă pe aproapele lui prin rugăciunea ce o săvârşeşte prin nepriceperea firii: „Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.

Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte 6 câştig.“ (Luca 18, v. 11 12) Vameşul însă săvârşeşte o rugăciune de cerere adresată lui 5

Catehism ortodox, Timişoara, 1990, pag. 54.

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 18, v. 11, 12.

6

12

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Dumnezeu, o rugăciune cu inimă smerită, plină de pocăinţă, de umilinţă, o rugăciune prin care cere Bunului Dumnezeu să se milostivească de el şi să-l ierte pentru tot ceea ce a greşit: „Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, cişi bătea pieptul zicând: Dumnezele, fii milostiv mie 7 păcătosului.“ (Luca 18, v. 13) Nenumărate exemple de rugăciune avem în Sfânta Scriptură, începând cu Vechiul Testament şi plinindu-se rugăciunea prin dragostea lui Dumnezeu faţă de noi în Noul Testament, prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos se roagă: „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia mea, ci voia Ta să se facă.“8 (Luca 22, v. 42) Ce exemplu de adevărată rugăciune primim din aceste cuvinte ale Mântuitorului, rostite în grădina Ghetsimani, căci doar Bunul Dumnezeu ştie ce e mai bine să se împlinească şi tot ceea ce e bine pentru fiecare şi tot un exemplu de rugăciune izvorâtă din dragoste faţă de aproapele îl întâlnim în cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos pe cruce: „Părinte, 9 iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.“ (Luca 23, v. 34) Câte minuni a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos şi multe dintre ele săvârşite ca răspuns la rugăciunile celor aflaţi în suferinţă, rugăciuni săvârşite cu multă credinţă: „Ci spune cu 10 cuvântul şi se va vindeca sluga mea.“ (Luca 7, v. 7).

Un exemplu de rugăciune ne lasă Mântuitorul Iisus Hristos prin rugăciunea domnească Tatăl nostru ca răspuns la rugămintea Sfinţilor Apostoli de a-i învăţa să se roage: „El ne-a învăţat şi cum să ne rugăm. Apostolii au zis către Dânsul: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm (Luca 11, 1); şi de aceea El însuşi se ruga, pentru ca ei să înveţe de la Dânsul a se ruga. El însă trebuia să le arate lor nu numai că trebuia a se ruga, ci însă şi cum să se roage.

7

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 18, v. 13.

8 Ibidem, Luca 22, v. 42.

9 Ibidem, Luca 23, v. 34.

10 Ibidem, Luca 7, v. 7 13

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

De aceea, El le-a dat şi formularul rugăciunii: Tatăl nostru carele eşti în ceruri“11 „Cuvântul lui Dumnezeu, zice Sfântul Maxim, nu este vorbă multă, ci când grăim toţi oamenii multe, nu împlinim un singur cuvânt a lui Dumnezeu [...]“12, astfel şi rugăciunea Tatăl nostru este scurtă dar foarte cuprinzătoare. Cele şapte cereri ale rugăciunii implică atâta perfecţiune, smerenie. Prima cerere arată că cinstim numele Lui Dumnezeu Sfinţească-se numele Tău, a doua cerere Vie împărăţia Ta este dorinţa oamenilor de a trăi în împărăţia lui Dumnezeu unde domneşte iubirea, adevărul, pacea, iar împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ e Biserica, Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ este a treia cerere conform căreia oamenii trebuie să împlinească voia cea dreaptă a Lui Dumnezeu, după cum am arătat mai sus şi Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit-o, dar şi îngerii în ceruri, a patra cerere se referă la traiul nostru zilnic Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, cererea cinci ne îndeamnă spre iertarea şi iubirea aproapelui Şi ne iartă nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, prin a şasea cerere rugăm pe Bunul Dumnezeu să nu ne dea încercări de credinţă şi răbdare mai mult decât putem duce Şi nu ne duce pe noi în ispită, iar prin cererea a şaptea îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ferească de ispitele celui rău Ci ne mântuieşte de cel rău. Rugăciunea Tatăl nostru se încheie cu adevărul că Dumnezeu este Creatorul a toate: Că a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea: a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. În timpul rugăciunii trebuie să ne concetrăm cu tot sufletul nostru la ceea ce cerem, să trăim fiecare cuvânt al rugăciunii ca şi cum s-ar fi împlinit, căci „Nu se cuvine nimănui să se ocupe în vremea rugăciunii cu vreun lucru fără de folos, sau chiar de 11

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul cel Mare, Editura Anastasia, 1997, pag. 157.

12 Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii, Editura Harisma, Bucureşti, 1995, pag. 153.

14

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

folos.“13 Totuşi dacă vine ispita şi gândul se depărtează de la rugăciune nu e bine să abandonăm, căci aceasta este şi voia celui rău, ci să continuăm rugăciunea încercând să o pătrundem cu tot sufletul, s-o trecem prin tot filtrul fiinţei noastre.

Exemple de rugăciune întâlnim şi în cărţile laice, e plină literatura de importanţa rugăciunii, să mă opresc ca exemplu la literatura populară, mai exact la specia literară basmul: „Nu mă omorî, Făt-Frumos; ci mai bine dă-mi drumul în apă, că mult bine 14 ţi-oi prinde când cu gândul n-ăi gândi.“ , pentru a oserva că o rugăciune făcută din suflet în cazul de faţă de personajul fabulos, personificat, ştiuca, către personajul principal Aleodor împărat, este ascultată, deci cu cât mai mult ne este ascultată nouă rugăciunea de către Dumnezeu dacă vine din inimă curată. În urmă cu un an, unul dintre fiii mei duhovniceşti a fost greu încercat de o boală.

Legătura mea cu fiii mei duhovniceşti este însă atât de profundă, încât fusesem avertizat în vis cu o săptămână înainte că asupra lui se va abate o încercare. Am fost avertizat printr-un vis ce s-a repetat trei nopţi la rând. Se făcea că fiul meu duhovnicesc se îmbolnăvise şi îi era foarte sete iar eu încercam să fac rost de apă, căci nu se găsea niciunde, iar într-un final am găsit şi i-am dat să bea şi am băut şi eu împreună cu el.

M-am rugat mult Bunului Dumnezeu pentru el, cât timp a fost în suferinţă îndeosebi, atât la biserică, cât şi acasă, la spital împreună cu el, aproape neîncetat mă rugam în suflet pentru acesta şi Bunul Dumnezeu l-a vindecat repede.

Bucuros fiind de vindecarea lui mă gândeam să înalţ Bunului Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru a nu se mai îmbolnăvi şi aveam ca exemplu pentru aceasta pilda celor zece leproşi, din care doar unul s-a vindecat cu adevărat, cel care a ştiut să mulţumească Celui ce l-a făcut bine şi am mers la biserică să mă rog.

13

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 345.

Petre Ispirescu, Legendele sau basmele românilor, Editura Art, Bucureşti, 2007, pag. 47.

14

15

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Întorcându-mă de la biserică am intrat într-un magazin să-mi cumpăr o pâine.

Vânzătoarea din magazinul de pâine mi-a arătat prin ochiul ferestrei un om ce stătea pe o bancă, un om sărman ce i-a cerut o pâine precizându-mi că nu i-a oferit-o iniţial, deoarece socotea că ar putea să fie unul din oamenii care cer bani pentru a bea, mai apoi s-a gândit că atunci i-ar fi cerut bani şi nu pâine şi astfel i-a dat o pâine omului iar el a mâncat-o toată.

După ce am ascultat istorisirea vânzătoarei m-am dus spre acel om şi i-am oferit un mic ajutor financiar, fără să-i adresez o vorbă.

L-a surprins gestul meu. Pe urmă am intrat într-un alt magazin, iar el a venit în urma mea, îşi cumpărase o pungă de bomboane şi mi s-a adresat grăind nişte cuvinte ce mi-au pătruns în toată fiinţa, să dea Bunul Dumnezeu să se împlinească ceea ce îmi doresc în acel moment, iar eu în acel moment mă gândeam să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu printr-o faptă bună pentru bunăvoinţa ce a arătat-o fiului meu duhovnicesc şi să-l ferească în viitor de orice rău.

Niciodată nu ştim dacă cel de lângă noi nu e un sfânt şi e bine să nu desconsiderăm pe nimeni, fie sărac, fie bogat, fie om simplu sau cu un satatut important în societate. Acel om sărman a simţit că în adâncul sufletului mă rugam pentru cineva când am făcut milostenie şi acest fapt arată sufletul pur a persoanei în cauză, persoană desconsiderată de mulţi poate, datorită neputinţei sale financiare şi statutului său social.

Această întâmplare mi-a adus aminte de subiectul romanului Nebunul a ieromonahului Savatie Baştovoi pe care-l lecturasem cu două luni înaintea acestei întâmplări.

Simeon, personajul principal al romanului, considerat de mulţi nebun, un cerşetor, cel mai umil dintre cerşetori, căci până şi ceilalţi cerşetori îl luau în râs, era nesocotit de majoritatea oamenilor, însă el nu era altceva decât un sfânt ce-i ajuta pe toţi, îi ajuta fără să spună, să trâmbiţeze, însă Bunul Dumnezeu descoperea într-un final în faţa tuturor prin cine au fost ajutaţi.

Romanul Nebunul a ieromonahului Savatie Baştovoi a avut ca sursă de inspiraţie Viaţa Sfântului Simeon cel Nebun pentru 16

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Hristos. „Rugăciunea pornită din credinţă şi întărită de nădejde, trebuie 15 să fie pătrunsă de iubire.“ Doar rugăciunea ce se naşte din iubire porneşte din adâncul sufletului, după cum am observat şi în exemplele de mai sus şi îşi găseşte finalitatea împlinindu-se, iar această împlinire vine negreşit indiferent că rugăciunea este de cerere, de mulţumire sau de laudă.

Cel mai profund model de rugăciune este al rugăciunii Euharistice din cadrul Sfintei Liturghi: de laudă: Pe Tine Te lăudăm, Pe tine bine Te cuvântăm, de mulţumire, Ţie îţi mulţumim şi de cerere Şi ne rugăm Ţie.

Mântuitorul Iisus Hristos prin jertfa Sa ne-a salvat sufletul de moarte, iar Euharistia este taina jertfei Mântuitorului Iisus Hristos instituită la Cina cea de Taină.

Pe lângă rugăciunile mai sus menţionate: Rugăciunea Lui Iisus, Rugăciunea Domnească, Rugăciunea Liturgică sau Euharistică mai întâlnim şi Rugăciunea Binecuvântării, Rugăciunea Amvonului de la finalul Sfintei Liturghi. „Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea 16 lăcaşului îngeresc.“ (Sfântul Grigorie Sinaitul) Rugăciunea este glasul sufletului ce a reuşit să pătrundă virtutea dragostei şi condus de fiinţa acesteia prinde aripi şi se înalţă spre slavă transformând până şi universul prin credinţă spre bine şi împlinirea a toate cele plăcute Lui Dumnezeu.

Rugăciunea este energie, hrană sufletească şi mulţumire, ea este calea spre Creatorul nostru, spre Bunul Dumnezeu.

15

Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma, Cateheze, Editura Banatica, Caransebeş, 2001, pag. 84.

16 http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=rug%E3ciune 17

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuvinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată.“17 (I Corinteni 13, v. 4 8) 2. DRAGOSTEA, CUNUNA VIRTUŢILOR

D

ragostea este suma tuturor virtuţilor. Cele mai alese virtuţi sufleteşti nu îşi au împlinirea decât în unica şi marea virtute a dragostei. Până şi surorile dragostei, nădejdea şi credinţa îşi au finalitatea doar prin cea care le plineşte, căci doar ea după cum spune Sfântul Apostol Pavel „toate le crede, toate le nădăjduieşte,“18 (I Corinteni 13, v. 7).

Opera Floarea darurilor sau Fiore di virtù, apărută la începutul secolului al XIV-lea surprinde „floarea virtuţilor şi obiceiurilor“19: iubirea, bucuria, pacea, milostenia, generozitatea, corectitudinea, prudenţa, dreptatea, sinceritatea, adevărul, tăria, mărinimia, constanţă, temperanţă, umilinţă, abstinenţă, castitatea, moderanţă sau măsură. Obervăm că virtutea dragostei este prima în ierarhie, ea fiind cea din care se nasc toate celelalte şi cea în care toate se împlinesc. Fiecare virtute menţionată mai sus este pusă în antiteză cu câte un viciu: iubirea cu viciul invidiei „Unde este invidia, este un mare rău pentru iubire. Invidia constă din două lucruri: Primul este când îi pare rău omului de binele altuia. Al doilea este când te bucuri de răul altuia, şi-i pricinuieşti o tristeţe mai mare. Invidia este cea care face acestea. Invidia sau pizma este asemenea unei păsări numită aelin, care este atât de 17

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 , I Corinteni 13, v. 4 8.

18 Ibidem, I Corinteni 13, v. 7.

19 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 35 18

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

invidioasă, încât atunci când vede puii săi graşi, îi bate cu ciocul pe coaste şi-i face ca să slăbească. Seneca zice: Unde este invidia, 20 alungă bunătatea şi face răul... “ , bucuria este pusă în antiteză cu viciul tristeţii, pacea cu mânia, milostenia în antiteză cu viciul cruzimii, generozitatea cu avariţia, corectitudinea cu linguşirea, prudenţa cu nebunia, dreptatea cu nedreptatea, sinceritatea cu falsitatea, adevărul cu minciuna, tăria cu temerea, mărinimia cu gloria deşartă, constanţă cu incostanţă, temperanţă cu nesocotinţă, umilinţă cu mândrie, abstinenţă cu lăcomie şi îmbuibare, castitate cu desfrâu.

Toate virtuţile însă, gravitează în jurul iubirii. Virtuţile sunt roadele acesteia, iar vicile, absenţa ei.

Fericitul Augustin observă că: „Diavolul îl poate imita pe om în toate... numai în iubire şi smerenie nu.“21 Diavolul este opusul binelui, adică al iubirii, el luptă împotriva virtuţii iubirii care desăvârşeşte creaţia şi nu este supusă deşertăciunii.

Lupta diavolului împotriva binelui, a iubirii, e zugrăvită şi în istorioara următoare: „ Despre nedreptate se povesteşte în Viaţa Sfinţilor Părinţi […] Astfel că Diavolul şi-a luat ca soţie Nedreptatea şi au avut şapte fete: Prima a fost Mândria, pe care a măritat-o cu oamenii cei mari. A doua a fost Zgârcenia, pe care a măritat-o cu oamenii din popor. A treia a fost falsitatea, pe care a măritat-o cu ţăranii. A patra a fost invidia pe care au măritat-o printre oamenii de arte. A cincea a fost Ipocrizia, pe care o luară cei bisericoşi (preoţii şi călugării). A şasea fu Trufia, pe care au luat-o femeile şi nu au lăsat-o să se mărite. A şaptea a fost Desfrânarea, pe care nu au vrut s-o mărite, ci au lăsat-o ca 22 prostituată sau curvă, astfel ca să o poată folosi orice om.“ Orice virtute este roadă a iubirii, făcătorii de pace îşi iubesc aproapele, sinceritatea, încrederea, este cea mai de preţ cunună a 20

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 131.

21 Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină, Editura Agaton, Făgăraş, 2003, pag. 160.

22 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, op. cit., pag. 80 19

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

prieteniei, a loialităţii, şi cât de mult iubeşti un prieten adevărat. În opera Floarea Darurilor loialitatea este asemănată cu păsările numite cocori. Aceste păsări au un singur împărat pe care îl slujesc loiali, iar noaptea, atunci când dorm, îl pun pe împărat în mijlocul lor, în timp ce doi, trei cocori, stau de strajă într-un singur picior pentru a nu adormi.

Multă înţelepciune poţi percepe din tot ce te înconjoară, păsările, de exemplu, se comportă între ele asemenea oamenilor şi nu doar ele, orice vietate.

Referitor la omul linguşitor Platon afirmă: „Să nu crezi pe omul, care îţi mulţumeşte de ceea ce nu i-ai făcut, pentru că acesta te va defăima când tu nu vei fi de faţă, că te laudă cu limba, iar în 23 inimă unelteşte rele împotriva ta.“ , iar Seneca spune: „Omul viclean linguşeşte pe prietenul său şi nu-l duce pe calea cea 24 bună.“ . Adevăratul prieten se bucură de realizările celui apropiat lui, iar când greşeşte îl mustră departe de ochii altor oameni, ca cel ce-i este prieten adevărat să se îndrepte şi să nu mai greşească, făcându-şi rău sieşi sau altora, ci să se bucure doar de bine pentru a putea să fie fericit, iar acestă prietenie se naşte dintr-o iubire sinceră şi dezinteresată. Nu vorbele dulci îţi spun care sunt prietenii, ci faptele. Dacă ascultăm doar vorbele cele dulci putem păţi asemenea corbului din fabula lui Esop, care cedând linguşirilor vulpii a pierdut bucata de brânză din cioc când a început să cânte, în favoarea acesteia. Tot referitor la vorbele dulci Caros spune: „Albina ţine în gură miere şi în coadă acul cu fiere. Tot astfel şi omul dulce la cuvânt: ţine în gură miere, iar în inimă cuţitul.“25 Cât de frumoasă este virtutea milosteniei, însă şi aceasta se naşte tot din iubire. Un dar extraordinar de mare este acela de a îmbrăca pe cel gol sau a sătura pe cel flămând şi însetat, însă dacă acest lucru nu se naşte din suflet, din iubire şi milă faţă de 23

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 147.

24 Idem, Ibidem, pag. 147.

25 Idem, Ibidem, pag. 147.

20

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

semenul tău, ci se naşte pentru glorie deşartă în viaţa aceasta trecătoare, atunci milostenia nu mai este un dar a sufletului, ci o faţă a deşertăciunii. Să luăm pildă în milostenile noastre de la pasărea ce se numeşte „cocoşul sălbatec, care, când vede că părinţii săi au îmbătrânit şi au orbit şi nu mai pot să zboare, le face cuib şi-i hrăneşte acolo înăuntru şi le zmulge penele ca să nu zboare. Şi părinţii stau acolo în cuib şi se odihnesc până ce le vor creşte penele din nou şi până ce li se redă vederea ochilor de către 26 Dumnezeu pentru mila pe care le-o poartă copiii lor.“ Cât de mult poate însă face rugăciunea celui drept, rugăciune făcută din puterea dragostei şi cu toată credinţa. Munţii aceia pe care îi mută credinţa pot să fie de exemplu întoarcerea din boală la sănătate a unui prieten.

Virtutea castităţii e mână în mână cu virtutea iubirii, ea stă la baza Tainei Cununiei, instituită odată cu săvârşirea primei minuni a Mântuitorului Iisus Hristos, preschimbarea apei în vin la nunta din Cana Galileii. „Virtutea castităţii se poate asemăna cu turtureaua, care nu greşeşte faţă de soţ. Iar dacă se întâmplă ca să moară unul din soţi, celălalt păstrează curăţia. Nu poate să îşi găsească alt soţ, întotdeauna îşi duce viaţa în singurătate. Nu bea 27 niciodată apă limpede, nici nu şade în pom verde.“ Scriitorul Liviu Rebreanu, în romanul Jar îşi numeşte personajul principal feminin, Liana, turturea, prin personajul 28 masculin Dandu: „- Liana... turturica mea frumoasă...“ şi pe bună dreptate o numeşte aşa, căci deşi firavă asemenea unei liane „Şi am impresia acum că Liana n-a avut rădăcini destul de adânci în viaţă. A fost prea fragilă pentru lupta brutală care e viaţa noastră 29 mecanizată.“ ea rămâne credinciosă dragostei ei pentru Dandu până la finalul vieţii, chiar dacă acesta o respinge pentru o altă femeie. Ea a dăruit tot ce a avut ea în această dragoste ce a 26

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 147.

27 Idem, Ibidem, pag. 109.

28 Liviu Rebreanu, Jar, Editura Liviu Rebreanu, Bucureşti, 2004, pag. 152.

29 Idem, Ibidem, pag. 190.

21

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

secat-o de toată energia acestei vieţi atunci când i-a întors spatele: „Da, Dănduţule! continuă Liana […] Îmi dau seama că s-a sfârşit […] de aceea am şi venit […] Dănduţule drag!... Tu ai să fii fericit, dar poate ai să-ţi mai aduci aminte câteodată de turturica ta […]

Vreau să-şi aminteşti că te-am iubit mult, Dănduţule, mai mult decât poţi tu să-ţi închipui […]“30 „Dragostea credincioasă cu bucurie şi cu inimă devotată şi 31 curată este un lucru mare.“ , iar această dragoste după cum spune Sfântul Augustin se naşte în urma cunoaşterii celui de lângă tine.

Trebuie să cunoşti un lucru ca să-l iubeşti, iar acela trebuie să fie asemănător ţie. Cine a întâlnit o asemenea dragoste este cu adevărat fericit, însă trebuie să şti a păstra ceea ce iubeşti lângă tine, să nu-ţi alungi fericirea aşa cum a făcut personajul principal masculin al romanului Adela scris de Garabet Ibrăileanu: „A 32 trecut fericirea pe lângă mine şi nu i-am pus mâna în piept?“ De mare preţ este iubirea, ea nu poate să aibă amestec niciodată cu răul „totdeauna se mâhneşte de toate lucrurile rele. Şi în inima nobilă râmâne virtutea cea făcătoare de bine […] Iar iubirea îşi arată virtutea sa ca şi lumina: cu cât o vei pune într-un loc întunecat, cu atât mai mult îşi va arăta lumina sa.“33 Iubirea e reprezentată de bine şi poate să fie asemănată „unei păsări numită cala (n) drinon, care are astfel de înţelepciune: Când o duc înaintea unui om bolnav şi dacă este ca omul acela să moară, pasărea aceasta îşi întoarce capul ca să nu-l vadă. Iar dacă nu are să moară, ea priveşte ţintă spre el şi de aceea toată boala 34 iese din omul acela.“ Împăratul Solomon, gândindu-se să caute toate lucrurile din lumea asta a avut de toate, avuţii, înţelepciune mai multă decât 30

Liviu Rebreanu, Jar, Editura Liviu Rebreanu, Bucureşti, 2004, pag. 170.

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 123.

32 Garabet Ibrăileanu, Adela, Editura Art, Bucureşti, 2007, pag. 123.

33 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, op. cit., pag. 124.

34 Idem, Ibidem, pag. 123, 124.

31

22

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

toţi oamenii, însă a ajuns la concluzia că toate sunt deşertăciune „şi nu am găsit nicio nădejde sau reazăm în niciun lucru, numai în 35 iubirea de Dumnezeu şi în bucuriile Lui.“ „Şi precum soarele, călătorind de fiecare dată de la răsărit până la apus dă o zi, iar lipsind el se face noapte, aşa şi fiecare virtute pe care o săvârşeşte omul luminează sufletul, iar ascunzându-se ea se face patimă şi întuneric, până ce agoniseşte omul iarăşi virtutea 36 şi prin aceasta vine lumina.“ Există şi diferiţi termeni prin care iubirea poate să fie numită şi voi face referire în continuare la doi dintre aceştia agapé şi eros.

Agapé este iubirea desăvârşită, divină, dintru început, „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în 37 Dumnezeu.“ Taina existenţei se ascunde în iubire. Dumnezeu este Iubire. El a creat lumea văzută şi nevăzută. Aşadar lumea se naşte din bine, din dragoste.

Dumnezeu nu este singur, el este întreit în persoană: „Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică însă toate, sau fără de care nu se poate explica nimic. […] Iubirea nu satură pe nimeni niciodată. Deci poate fi fără de sfârşit; şi de aceea poate fi 38 şi fără de început.“ Dumnezeu e fără sfârşit şi început, deci e iubire, iar in iubire nu poţi să fii singur şi astfel e întreit în persoană, iar iubirea este adevărata fericire, toate celelalte sunt deşertăciune. „Dragostea înseamnă în esenţă căutarea întregirii propriei personalităţi printr-o altă fiinţă. […] Îndrăgostitul vede în fiinţa iubită virtuţile de care are nevoie şi care-l întregesc; prin aceasta dragostea îi dă noi valenţe. Îndrăgostiţii se transformă în acelaşi 35

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 125.

36 Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii, Editura Harisma, Bucureşti, 1995, pag. 246.

37 Ibidem, pag. 246.

38 Preot Acad. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1993, pag. 7.

23

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 39

timp unul pe altul.“ Astfel dragostea denumită cu termenul eros simbolizează iubirea pentru fiinţa iubită, ea însă poate să fie desăvârşită doar prin unirea cu agapé.

Dovada unirii celor două iubiri este reprezentată de mitul lui Eros şi Psiheea. Eros, fiul zeiţei Afrodita, zeul dragostei, o îndrăgeşte pe Psiheea ce se traduce suflet şi care la rândul ei îl iubeşte. Ei vor ajunge să rămână veşnic împreună trecând peste toate uneltirile invidioasei Afrodita: „Şi Eros cu Psiheea au făcut 40 astfel nunta, rămânând amândoi fericiţi în Olimp.“ La baza unirii lui agapé şi eros stă şi mitul androginului, a jumătăţilor despărţite de Zeus care se caută şi când se găsesc nu se mai pot despărţi niciodată. „Dragostea reprezintă, în esenţă, un cohabitat spiritual, preludiu al unei iubiri fizice. Persoana îndrăgostită se revelează în dragoste, întreagă, stabilind o unire între două fiinţe unice, de neînlocuit.“41 „dragostea în care fiinţa se dăruieşte este mai 42 puternică şi mai autentică decât dragostea care primeşte.“ Fr. Engels asociază dragostea cu taina căsătoriei afirmând că: „Dacă numai căsătoria întemeiată pe dragoste e morală, ea rămâne morală numai în cazul în care dragostea continuă să 43 existe.“ Aşadar omul trebuie să se cerceteze bine pe sine înainte de a face pasul în marea taină a cununiei, pentru a face pasul în iubire pentru toată viaţă ca turtureaua şi pentru a fi fericit. „Iubita mea, va scrie Novalis, citat de Karl Joel, este o imagine a universului, iar universul ajunge la împlinire, în fiinţa iubitei mele.“44 „Dragostea revelează tuturor fiinţelor ... un fel de 39

Ion Biberi, Eros, Editura Albatros, Bucureşti, 1974, pag. 33.

Alexasndru Mitru, Legendele Olimpului, Zeii, Editura Vox, Bucureşti, 2004, pag. 178.

41 Ion Biberi, op. cit. pag. 75.

42 Idem, Ibidem, pag. 77.

43 Idem, Ibidem, pag. 35, 36.

44 Idem, Ibidem, pag. 86.

40

24

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

zbor către infinit, un elan întru eternitate.“45 „Cel care iubeşte cu adevărat, are mereu înaintea ochilor minţii chipul celui îndrăgit şi cu atâta plăcere îl priveşte înlăuntrul gândului său, încât şi noaptea în vis nu-şi poate stăpâni elanul ce-l atrage spre cel dorit, ci vorbeşte cu dânsul. Acest lucru se întâmplă atât fiinţelor trupeşti, cât şi celor fără de trup. Răninduse cu această dragoste, cineva spunea următoarele cuvinte: Eu dorm dintr-o nevoie a firii, dar inima mea priveghează prin 46 bogăţia dragostei (Cântarea Cântărilor 5, 2).“ Nu pot să închei acest cuvânt despre cea mai aleasă dintre virtuţi, dragostea, virtutea ce stă la baza existenţei, până nu o să relatez şi o istorioară despre puterea dragostei din opera Floarea Darurilor şi care îşi are originile în Cărţile Romei.

Regele Romei, Dionisie, îşi dorea să taie o femeie pe nume Fisoghia. Aceasta a cerut un răgaz de opt zile pentru a-şi face testamentul pentru copiii ei şi a lăsat în locul ei pe omul ce-l iubea enorm, pe Amon, ce dacă ea nu s-ar fi întors, ar fi fost omorât, bineînţeles cu acordul lui. Cum treceau zilele oamenii râdeau de Amon, numindu-l nebun, dar când s-a împlinit ceasul, Fisoghia a venit, iar regele văzând atâta dragoste i-a lăsat să trăiască fericiţi.

Dragostea este singura taină a existenţei, e însăşi viaţa, ea „nu 47 cade niciodată“ .

Totul în jur este rodul dragostei, însă adesea ochii sufletului nostru nu pot percepe acest lucru. Dacă am avea ochi am putea percepe lumina dragostei în toate. Să privim o simplă frunzuliţă, cu câtă dragoste este ea zămislită de ramura copacului, întâi e mugur, apoi hrănită cu energia arborelui începe să crească, mângâiată de soare şi răcorită de stropii de ploaie şi toate acestea până în toamna vieţii. Aşa e şi cu omul. Dragostea însă e absolutul, toate sunt prin ea şi nimic fără ea.

45

Ion Biberi, Eros, Editura Albatros, Bucureşti, 1974, pag. 84.

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 518.

47 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 , I Corinteni 13, v. 8.

46

25

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să-l pună pentru prietenii săi.“ 48 (Ioan, c. 15, v. 12, 13) 3. PRIETENIA, DRAGOSTE ŞI DĂRUIRE

C

e este de fapt prietenia? Prietenia este cel mai valoros lucru, un lucru ce greu poate să fie explicat în cuvinte.

Niciodată nu există cuvinte suficient de expresive ca să definească prietenia. Ea este cea mai aleasă floare. Cine are un prieten adevărat poate să afirme că este cu adevărat fericit.

Prietenia este cea care înforeşte în sufletul omului virtutea dragostei, a generozităţii, ajutorul dezinteresat. Prietenia este adevărata înţelepciune. „Aşa trebuie prietenul adevărat să iubească, încât şi sufletul dacă îi este cerut, să nu refuze a-l da, dacă îi este cu putinţă. Dar ce zic eu: dacă îi este cerut? Chiar el trebuie să alerge cu sârguinţă săl dea. Căci nimic, nimic nu este mai dulce decât această dragoste şi nimic întristător nu este în ea. Cu adevărat prietenul credincios este leacul vieţii. Cu adevărat prietenul credincios este scăpare tare. Ce nu face prietenul adevărat? Câtă dulceaţă nu aduce? Cât folos? Câtă siguranţă? Chiar dacă mi-ai vorbi de mii de comori, 49 nimic nu se compară cu prietenul adevărat.“ Cel mai mare şi valoros lucru este prietenia. „Iubeşte pe 50 prietenul tău, ca pe tine însuţi.” (Levetic 19, 18) ne sfătuiesc cuvintele înţelepte ale Leviticului, însă de mare preţ este să-ţi iubeşti prietenul mai mult decât pe tine însuţi. Ca dovadă a acestei adevărate prietenii avem jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe cruce, căci o prietenie adevărată este o răstignire pe cruce.

Un prieten adevărat este acela care se află lângă tine în 48

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan, c. 15, v. 12-13.

49 http://www.ioanguradeaur.ro 50 Sfânta Scriptură, Ed. cit., Levetic 19, 18.

26

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 51

orice moment, căci „Mai fericiţi sunt doi laolaltă decât unul.”

(Ecclesiastul 4, 9).

Prietenul adevărat se află lângă tine la bine şi la rău, e cel care te înţelege, e cel care-ţi cunoaşte slăbiciunile, le acceptă, te ajută să treci peste toate greutăţile. „Prietenul iubeşte în orice vreme, 52 iar în nenorocire el este ca un frate.” (Pilde 17) Când ai un prieten adevărat este ca şi cum ai găsit o lumină călăuzitoare. El e cel în care ai încredere, căci lui îi mărturiseşti toate problemele tale, iar el la rându-i pe ale lui. Cu prietenul tău eşti întotdeauna sincer. El trăieşte împreună cu tine reuşitele tale dar şi eşecurile. Se bucură de orice reuşită a ta şi se întristează atunci când eşti dezamăgit şi rănit. Doar el te sfătuieşte înţelept atunci când greşeşti pentru a te îndrepta. „Sfaturile prietenului 53 sunt dulci şi înveselesc inima ca untdelemnul şi ca miresmele.”

(Pilde 27, 9). El te sfătuieşte cu dragoste sinceră atunci când greşeşti pentru a nu lăsa făţărniciile aceste lumi să rănescă micile neputinţe ale prietenului ce pot să fie corectate, căci „mai mult 54 preţuieşte o dojană pe faţă decât o dragoste ascunsă” (Pilde 17, 5). „Rănile pricinuite de un prieten sunt de bună credinţă, în timp ce sărutările celui ce te urăşte sunt viclene”55 (Pilde 27, 4-5).

Dacă ai un prieten adevărat poţi să treci peste orice greutăţi în viaţă, căci poţi să ai toate bogăţiile pământului, dar dacă nu ai un prieten adevărat eşti gol sufleteşte, iar când vei sesiza singurătatea sufletească în care te îneci îţi dai seama că ai trăit degeaba.

Dacă cineva vede pe prietenul iubit sau îşi aminteşte de acesta simte cum inima îi tresare de fericire, faţa zâmbeşte a lumină, trece peste toate mai uşor ştiind că prietenul iubit îi este alături sufleteşte.

51

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ecclesiastul 4, 9.

52 Ibidem, Pilde 17.

53 Ibidem, Pilde 27, 9.

54 Ibidem, Pilde 17, 5.

55 Ibidem, Pilde 27, 4-5.

27

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Un prieten adevărat nu vrea nimic de la tine niciodată, poate doar faptul de a se simţi bine în prezenţa ta.

Dacă mărturiseşti un gând, un vis, o dorinţă unui prieten, iar el consideră că îţi este folositoare sufleteşte face orice sacrificiu pentru a îndeplini acel ideal şi nu cere nimic în schimb, doar se bucură de fericirea ce străluceşte pe chipul prietenului său.

Adevăraţii prieteni îşi iartă toate greşelile, căci în primul rând suntem oameni, iar omul e supus greşelilor datorită naturii sale trupeşti.

Un prieten adevărat nu poate să fie supărat pe prietenul său, chiar dacă acesta i-a greşit copilăreşte, din nepricepere. Iar dacă prietenul se supără şi nu înţelege că a greşit, poţi să-l mustri cu dragoste, să-l sfătuieşti înţelept, dar niciodată să nu-i întorci spatele sau să-l trădezi, căci atunci pierzi un lucru mai valoros decât viaţa, pierzi lumina prieteniei. „Ceartă-te cu prietenul tău, dar taina lui să n-o dai pe faţă.”56 (Pilde 25, 9).

Cât este de dureros atunci când cel pe care l-ai considerat prietenul tău, cel căruia i-ai mărturisit toate tainele tale, cel căruia i-ai fost mereu alături, sufleteşte în rugăciune, rugându-te mai mult pentru el decât pentru tine însuţi, cel alături de care ai fost faptic în orice moment de răscruce a vieţii lui când avea nevoie de ajutor şi când poate alţii i-au întors spatele iar tu i-ai arătat dragostea ta ajutându-l, îţi întoarce spatele şi îţi spune că nu te-a considerat niciodată prietenul lui. Nu poţi să faci altceva pentru prietenul tău în asemenea situaţie decât să-l ajuţi dezinteresat fără ca el să ştie, de câte ori e necesar şi îţi stă în putere până la moarte, căci poate înainte de a părăsi această lume prietenul va afla tot ce ai făcut tu în taină pentru el şi îţi va întinde mâna lui caldă şi îţi va mângâia sufletul.

O prietenie e necesar să fie păstrată cu sfinţenie, căci ruperea legăturii de afecţiune umple de întristare sufletele prietenilor, până la moarte. „Tot prietenul zice: eu am ţinut prieteşugul cu el; dar este numai cu numele prieten.

56

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Pilde 25, 9.

28

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Au nu rămâne până la moarte întristare, când tovarăşul şi prietenul trăiesc bine în veselie, iar în vremea necazului se face potrivnic?”57 (Înţelepciunea lui Isus Sirah 37, 1-2).

Antoin de Saint-Exupery în opera literară Micul prinţ, prin intermediul personajelor sale vulpea şi Micul prinţ, arată valoarea prieteniei.

Micul prinţ o ascultă pe vulpe şi o îmblânzeşte cu fiecare zi, cu fiecare clipă, încât atunci când trebuie să se despartă suferă foarte mult, însă elementele naturii îi vor aminti vulpii mereu de prietenul ei. „Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu 58 mai au prieteni.“ (Micul prinţ). Într-o lume unde omul e robul banului e greu să găseşti o prietenie adevărată. O prietenie adevărată se câştigă prin acea îmblânzire de care ne vorbeşte Antoin de Saint-Exupery, prin dragoste, sinceritate, încredere şi ajutor dezinteresat.

Fericitul Augustin vorbeşte despre patru feluri de prietenie: copilărească, trupească, lumească şi spirituală. Primele trei se pot destrăma, căci la baza lor sunt diferite interese, însă prietenia spirituală dăinuieşte veşnic, ea fiind singura prietenie adevărată, o prietenie ce nu are la temelia ei niciun fel de inters.

Cine găseşte o prietenie adevărată, găseşte lumină, găseşte fericire, iubire, cea mai de preţ comoară, mai ales că o întâlneşte într-o lume în care valorile spirituale nu mai au preţ, ci doar cele lumeşti: „Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât 57

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Înţelepciunea lui Isus Sirah 37, 1-2.

58 http://www.citate-celebre.com 29

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.“59 (II Timotei 3, 1-6) Prietenul adevărat este cel care te sfătuieşte să mergi pe calea cea dreaptă, este cel care plânge şi râde alături de tine, este cel care te ajută şi nici nu îţi spune acest lucru, este cel care te vede ca pe o lumină în viaţa lui, este cel care chiar dacă te vede zilnic nu se mai satură a te vedea, este cel în a cărui suflet şi gând eşti în orice clipă. Prietenul adevărat este cel care nu vrea să conducă, din contră este cel care se lasă condus de tine, este cel căruia îi poţi porunci, iar el te ascultă cu dragoste. Prietenul adevărat îţi păstrează cele mai adânci taine în siguranţă.

Nu poţi să înveţi pe nimeni niciodată ce înseamnă să fii un prieten adevărat. Acest lucru nu se învaţă, se simte, se trăieşte.

Să privim în jur la elementele naturii, toate elementele terestre: copacii, plantele, sunt prietene cu elementele cosmice. Cum ar putea o floare să îşi dezvolte toată splendoarea frumuseţii ei fără lumina şi căldura solară, fără o lacrimă de nor?

Toate elementele naturii sunt legate unele de altele, au nevoie unele de altele după cum şi mădularele trupului nostru au nevoie de colaborare, depind unele de altele, fără această colaborare trupul suferă, ba mai mult de atât poate înceta să mai existe. Şi oamenii au nevoie unul de altul, căci omul nu-i făcut să fie o fiinţă singuratică. Un om singur adună în suflet temere, toate lucrurile din jur îi par apăsătoare, înfricoşătoare, adună suferinţă, dezamăgire şi caută să fugă de întuneric spre lumină, spre dragoste, prietenie, împreuna vieţuire cu cei asemenea lui.

Despre prietenie după cum spuneam şi la începutul acestui cuvânt, e foarte greu să vorbeşti, căci niciodată nu reuşeşti să spui totul despre această comoară, un lucru e însă sigur, un prieten adevărat e mai de preţ decât toate bogăţiile pământului, e lumină, iar o prietenie înseamnă mult sacrificiu şi dăruire. Cel ce nu apreciază un astfel de tezaur trăieşte degeaba.

59

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, II Timotei 3, 1-6.

30

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 60

„Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36) 4. FIŢI MILOSTIVI ŞI VEŢI DEVENI LUMINĂ!

C

a să vorbesc despre milostenie, trebuie să amintesc pentru început despre jertfa Mântuitorului Iisus Hristos de pe cruce. Iisus Hristos în mila lui faţă de oameni a luat asupra sa toate neputinţele lor, iar această milă a izvorât din prea multă dragoste.

Milostenia ar putea să fie numită fiica cea mare a dragostei, căci după cum bine înţelegem toate virtuţile se nasc din dragoste, căci fără dragoste nimic bun nu ar exista şi astfel toate virtuţile sunt înrudite între ele alcătuind o mare familie. „Aceasta vă 61 poruncesc să vă iubiţi unul pe altul.“ (Ioan, 15, 17), ne îndemnă Mântuitorul Iisus Hristos. „După Sfântul Augustin milostenia constă în a avea milă de sufletul său şi de sărăcia altuia. După cele ce spune Fra Thomaxe lucrarea milosteniei constă în a ierta greşalele celor ce ţi-au greşit, să îndrepţi pe cei care au nevoie, să sfătuieşti pe cei care se îndoiesc, să înveţi pe cei nepricepuţi, să mângâi pe cei ce 62 pătimesc, să rogi pe Dumnezeu pentru alţii.“ Mare răsplată vor primi cei ce săvârşesc cu dragoste faptele milosteniei, căci a ajuta pe aproapele tău aflat în neputinţă, fie că îţi este prieten, fie un cunoscut, fie un necunoscut, fie el chiar duşmanul tău e plăcut Lui Dumnezeu, căci şi El ne ajută neîncetat. „Ci iubiţi pe vrăşmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preînalt, că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi răi. Omul bun din visteria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul cel rău, din visteria cea rea a 60

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 6, 36.

61 Ibidem, Ioan 15, 17.

62 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 55.

31

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura.“63 (Luca c. 6, v. 35, 45) Am discutat recent cu unul din fiii mei duhovniceşti despre milostenie. De acest fiu duhovnicesc s-a milostivit Bunul Dumnezeu şi l-a înzestrat cu această aleasă virtute. Îmi povestea că el îşi ajută semenii aflaţi în nevoie chiar şi atunci când nu are de ales şi îşi dă dacă e necesar şi ultima bucăţică de pâine, gândind în momentul în care a făcut acest lucru că Bunul Dumnezeu va purta grijă şi de el şi aşa se şi întâmpla de fiecare dată, căci imediat se umplea buzunarul de câştig. Se întâmpla adesea să nu ceară de la Bunul Dumnezeu să se îngrijească şi de el, însă Bunul Dumnezeu îl ajuta de câte ori avea nevoie. Atunci cum să nu se milostivească el de semenii lui îmi povestea, când Bunul Dumnezeu se milostiveşte de el neîncetat şi îi rezolvă toate problemele: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în 64 jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.“ (Matei 6, 26) Dacă avea tot ceea ce îşi dorea sau în alt context mergea de exemplu să-şi petreacă concediul într-o staţiune, să se odihnească, fericirea acestui moment era umbrită în sufletul lui că în lumea asta mulţi dintre semenii lui poate nu au ce mânca sau sunt în mari suferinţe şi nevoi şi se simţea neputincios a-i ajuta faptic, însă se ruga Bunului Dumnezeu să le poarte de grijă şi să se milostivească de ei.

Pornind de la discuţia pe care am avut-o cu acest fiu duhovnicesc, drag sufletului meu, mi-am amintit de o istorioară din Vieţile Sfinţilor.

Sfântul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei, a avut de soţie în viaţa mirenească pe Tarasia şi neavând copii luau copiii săraci şi îi îngrijeau. Au vândut şi averile lor cele mari şi le-au împărţit săracilor. „Deci, sărăcind ei acuma cu totul, a venit un sărac cerând 63

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Luca 6, 35, 45) 64 Ibidem, Matei c 6, v. 26 32

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

milostenie, şi nu aveau la dânşii decât o bucată de pâine; atunci a poruncit fericitul Paulin soţiei sale ca şi pe cea mai de pe urmă pâine s-o dea săracului […] Tarasia, însă, nu a dat-o, ci a ţinut-o pentru a sa trebuinţă, fiindcă nu avea ce să pună înainte la masa lor într-acea zi.“65 Imediat după această întâmplare a venit la dânsul un prieten să îi comunice că i s-au trimis o mulţime de bucate, însă cea din urmă corabie s-a scufundat. „Acestea auzind-o Paulin, a zis către soţia sa: Vezi că de-ai fi dat săracului pâinea de pe urmă, nu s-ar fi scufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu bucate; căci pentru zgârcenie, averile multora le pierde Dumnezeu.“66 „Iubitorul de argint este batjocoritor al Evangheliei şi un apostat de bunăvoie. Cel ce a primit dragostea de Dumnezeu risipeşte banii în binefaceri. Cel care pretinde a deţine amândouă acestea (iubirea de Dumnezeu şi iubirea de arginţi) se amăgeşte 67 pe sine.“ Avem ca dovadă în acest sens pe tânărul bogat ce a respectat toate poruncile însă nu s-a putut despărţi de averile sale pământeşti pentru a moşteni împărăţia cerului. „Nu spune că strângi bani spre a-i da săracilor, deoarece văduva din Evanghelie 68 a cumpărat împărăţia cerurilor cu doi bănişori.“ Milostenia implică multă dăruire şi dragoste faţă de aproapele.

Cel care săvârşeşte fapte de milostenie nu simte nevoia să se laude cu ceea ce a făcut el, căci le face aceste fapte cu dăruire, pentru că aşa simte sufletul său şi nu pentru laudele lumii acesteia. Cei care fac milostenie pentru gloria lumii nu au dragoste faţă de aproapele şi nu simt fericirea ce ţi-o aduce milostenia în suflet, atunci când ajuţi pe cel aflat în neputinţă: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu 65

Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993, pag. 500.

66 Ibidem, pag. 500.

67 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 332.

68 Idem, Ibidem, pag. 333.

33

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

trâmbiţa înainta ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.“69 (Matei 6, 1-4) Avem ca pildă în acest sens viaţa Sfântului Ierarh Nicolaie care pe ascuns „luând o legătură mare cu galbeni, a mers în miezul nopţii la casa acelui bărbat şi aruncând-o înăuntru, pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa.“70, scăpând astfel pe fetele acelui om de a fi date spre desfrânare.

Cuvioasa maică Paraschiva „Nu o dată s-a dezbrăcat de 71 hainele sale cele bune şi le-a dat săracilor.“ Un dregător din Alexandria, iubitor de Hristos, avea obiceiul să facă milostenii, însă „diavolul nesuferind milostenia acestui iubitor de Hristos“72 a uneltit să-şi piardă averile, dar dregătorul a continuat să facă milostenie până ce s-a milostivit Dumnezeu de marea lui râvnă şi i-a dăruit înapoi totul.

Nimic în lumea asta nu e mai frumos ca a ajuta pe cel aflat în nevoie. În funcţie de această dăruire a noastră vom fi judecaţi: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flamând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi 69

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei c 6, v. 1-4) 70 Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993, pag. 124.

71 Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. I, pag. 157.

72 Ibidem, vol. II, pag. 925.

34

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flamând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împaratul, răspunzând, va zice către ei: Adevarat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai 73 Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 31-40).

Una din fiicele mele duhovniceşti mi-a istorisit o faptă de milostenie ce a săvârşit-o în viaţă, faptă asupra căreia am reflectat, căci orice lucru făcut din suflet şi cu toată dragostea merită toată atenţia, deoarece prin orice faptă bună devenim lumină, după cum Bunul Dumnezeu este lumină. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri.“74 (Matei 5, 16).

Pe atunci acea fiică duhovnicească a mea, de care am menţionat, era studentă şi locuia într-un cămin de fete.

Fiind final de săptămână ţinea locul pedagogului şi avea acces şi în camerele nelocuite...

Clopotele anunţau vecernia de sâmbătă seara. Şi-a luat o haină pe ea şi a coborât scările în grabă pentru a merge la biserică. Acolo era multă lume ce aştepta ca după terminarea slujbei să-şi mărturisească cu căinţă păcatele pentru a putea intra în bucuria Paştelui, unindu-se a doua zi, la Sfânta Liturghie, cu Iisus Hristos prin Taina Împărtăşaniei. În biserică se apropiase de ea o femeie săracă.

Această femeie a încercat să găsească în toată biserica pe cineva care s-o primească în casă până a doua zi pentru a-şi putea face o baie trupului şi a-şi spăla hainele.

Se pregătea şi acea sărmană de împărtăşanie şi îşi dorea să-şi curăţească atât trupul cât şi sufletul, însă nimeni nu dorea şi nu se oferea să o ajute.

73

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 25, 31-40.

74 Ibidem, Matei c 5, v. 16 35

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

În sufletul fiicei mele duhovniceşti a început să se dea o luptă. Ştia de la preot că este o femeie serioasă, doar că valurile vieţii au aruncat-o în singurătatea străzii.

A refuzat-o iniţial, însă femeia a mai cerut o dată, cu tot sufletul şi toată credinţă să o ajute şi astfel milostenia a biruit în cele din urmă şi odată cu ea dragostea de aproapele şi credinţa.

Dacă nu o ajuta pe această femeie, pe care nimeni nu o lua în seamă, a gândit că nu merita nici ea ajutor de la Dumnezeu spunându-şi: Cum pot zice că-l iubesc pe Dumnezeu pe care nu-l văd, când nu îmi ajut aproapele pe care-l văd, aş fi un făţarnic...

A doua zi, o doamnă în vârstă s-a apropiat cu o lumânare, radiind de fericire şi miros plăcut de sfântul potir. Toţi erau uimiţi de transformare. Abia în acel moment fiica mea duhovnicească a simţit că putea să îşi unească sufletul curăţit prin mila lui Dumnezeu ce i-a trimis acea femeie nevoiaşă în grijă cu Iisus Hristos prin Taina Împărtăşaniei.

Bucuria Învierii Domnului i-a însoţit sufletul din acea zi. „Mila lui Dumnezeu este un sentiment care izvorăşte din înţelegerea suferinţelor, a durerilor semenilor noştri (şi a tuturor făpturilor neajutorate) şi care au nevoie de ajutorul nostru.

75 Concretizarea milei este fapta, este forma de ajutorare.“ Rugăciunea nelipsită din toate slujbele bisericii ortodoxe este „Doamne miluieşte“. Prin această scurtă dar atât de cuprinzătoare rugăciune, creştinii îl roagă pe Bunul Dumnezeu să se milostivească de ei şi să-i ajute. Aşa cum Bunul Dumnezeu se milostiveşte de fiecare dintre noi şi noi trebuie să ne milostivim de semenii noştri după cum ne povătuieşte Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe munte: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.“ 76 (Matei c 5, v. 7) O altă cerere ce invocă mila Lui Dumnezeu faţă de oameni este întâlnită în rugăciunea inimii sau rugăciunea Lui Iisus: 75

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 295.

76 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei c 5, v. 7) 36

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă, (miluieşte-ne) pe mine, (pe noi), păcătosul, (păcătoşii).

O dovadă de milostenie, de iubire faţă de aproapele este Parabola samarineanului milostiv.

Datorită milosteniei izvorâtă din dragoste şi dăruire a unui samarinean, un călător ce a căzut în mâinile tâlharilor şi care a fost ocolit de un preot, apoi de un levit, scapă cu viaţă. „Iar un samarinean, mergând pe cale, [...] şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a 77 purtat grijă de el.“ (Luca c 10, v. 33, 34).

Sfântul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei, pentru a ajuta o văduvă săracă a cărei fiu a fost robit de vandali, a mers rob în locul acestuia şi a fost pus la grădinărit şi toţi se minunau de dăruirea lui, de înţelepciunea de care da dovadă în a-şi îndeplini munca, iar împăratul în urma unui vis l-a eliberat din robie atât pe el cât şi pe toţi creştinii din ţara lui ce au fost robiţi.

Până şi natura înconjurătoare este o pildă de milostenie.

Arborii adăpostesc în scorburile lor micuţe vietăţi ca de pildă albinele sau animalele sălbatice, iar ramurile lor sunt adăpost păsărelelor, le fereşte de arşiţa soarelui sau de vitregiile naturii atunci când aceasta este udată de furtună. Soarele nu uită să apară pe cer pentru ca să lumineze şi să încălzească pământul, la fel şi luna cu stelele să lumineze întunericul nopţii. Singurul ce uită sau ignoră adesea multe este omul. Uită să fie milostiv cu natura şi s-o ocrotească, căci ea e sursă de energie pentru el, uită să fie milostiv cu aproapele său depărtându-se de dragoste şi prietenie.

Despre milostenie se poate scrie la nesfârşit, multe sunt pildele ce le primim despre această aleasă virtute începând cu Sfânta Scriptură, apoi cu faptele din viaţa Sfinţilor şi tot aşa cu multe istorioare bune de lecturat pentru sufletul creştinului. Un lucru este însă cert, dacă dorim să moştenim împărăţia cerurilor va trebui să trăim în milă şi iubire faţă de aproapele.

77

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Luca c 10, v. 33, 34).

37

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 78

„Unde nu este răbdare, acolo nu este nici iubire.“ (Sf. Grigorie cel Mare) 5. RĂBDAREA, O CALE DE LUMINĂ SPRE MÂNTUIRE

R

ăbdarea este virtutea care te ajută să treci prin această viaţă în pace, căci „Cel răbdător poate păstra cu 79 adevarat pacea.“ (Sf. Efrem Sirul), să nu te războieşti în deşert, fără folos sufletesc pentru a nu avea parte de vrăjmaşi, confruntări supărătoare cu semenii tăi, ci a fi un om blând, smerit, iubitor, un prieten de încredere a cărui lipsă va fi cu siguranţă simţită în momentul în care nu mai este lângă aproapele său să-l ajute atunci când va trebui să se mute din lumea aceasta.

Multă înţelepciune şi iubire ascunde răbdarea. De ce spun înţelepciune şi iubire, pentru că totul se face cu răbdare şi dăruire, iar pentru a realiza ceva ai nevoie de înţelepciune, dragoste faţă de ceea ce doreşti să realizezi şi multă răbdare.

Pentru a realiza ce îţi doreşti în viaţă ai nevoie de răbdare, indiferent de domeniul în care doreşti să te afirmi. Pentru a ajunge să te realizezi în viaţă treci printr-o mulţime de etape, trebuie să creşti copil fiind, să înveţi mai apoi pentru a spori în înţelepciune, cunoaştere, pe urmă să munceşti cu perseverenţă pentru idealul tău. Acelaşi lucru e valabil şi atunci când doreşti să legi o prietenie trainică, e nevoie de multă răbdare pentru consolidarea ei ca să cunoşti omul de lângă tine şi el la rându-i să te cunoască şi să simţiţi apoi împreună că aţi găsit pe cineva asemănător sufletului vostru, pe cineva în care puteţi avea toată încrederea.

Cu câtă răbdare şi devotament îşi cresc copiii părinţii, însă cu cât mai multă răbdare ne aşteaptă Bunul Dumnezeu să păşim pe calea luminoasă a mântuirii.

Omul a greşit în grădina Edenului neascultând cuvântul Lui Dumnezeu, însă Dumnezeu le-a promis o izbăvire din moartea pe 78 79

http://www.crestinortodox.ro http://www.crestinortodox.ro 38

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

care a îmbrăţişat-o omul prin neascultare şi astfel cu răbdare a pregătit venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, prin Moise, prin prooroci.

Iisus Hristos cu răbdare a luat asupra sa neputinţele oamenilor şi a suportat loviri, şi batjocură şi moarte pe cruce.

Răbdarea este virtutea ce te înalţă spre mântuire şi spun aceasta, deoarece însuşi Mântuitorul Iisus Hristos prin venirea sa în lume a demonstrat acest lucru.

Sf. Ioan Hrisostom afirmă că „Mântuirea nu stă numai în 80 faptul că nu faci răul, ci în faptul că rabzi răul bărbăteşte.“ Dacă citim cu atenţie afirmaţia Sf. Ioan Hrisostom ne putem aminti şi de încercarea prin care a trecut dreptul Iov. Iov era plăcut lui Dumnezeu, căci nu făcea răul, îi slujea cu credinţă, iar pentru aceasta a fost binecuvântat cu fii şi fiice, cu averi, însă vrăjmaşul nesuportând binele l-a rugat pe Bunul Dumnezeu să-i dea voie săl încerce crezând că nu va putea răbda răul ce i se va face şi astfel a pierdut pe fiii şi fiicele sale, averile sale, trupul său i-a fost încercat de suferinţă, iar toţi l-au dispreţuit, însă el era răbdător şi niciun cuvânt rău nu zicea de Creatorul său, căci „Răbdarea este un leac împotriva mâniei şi a ocărilor.“81 (Sf. Antonie cel Mare): „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului 82 binecuvântat!“ (Iov 1, 21) „Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Şi să nu dispreţuiţi certarea Celui Atotputernic.“83 (Iov 5, 17) „Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea 84 care se destramă.“ (Iov 19, 25) Bunul Dumnezeu văzând răbdarea lui în suferinţă şi dragostea faţă de El, de Creatorul lui, îl izbăveşte de suferinţă şi îl 80

http://www.crestinortodox.ro http://www.crestinortodox.ro 82 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Iov 1, 21).

83 Ibidem, Iov 5, 17.

84 Ibidem, Iov 19, 25.

81

39

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

răsplăteşte cu mulţi mai mulţi urmaşi şi averi. „În necazuri, cheamă-Mă pe Mine zice Domnul şi-ţi voi ajuta ţie. În necazurile voastre veţi vedea prezenţa mea. Eu voi grăi prin răbdarea voastră 85 care îi va uimi, şi-i va sili să Mă cunoască pe Mine.“ Sfinţii sunt un model de răbdare pentru creştini. „Aşa a fost, căci mulţi tirani s-au îngrozit de răbdarea mai presus de fire a sfinţilor, şi au sfârşit prin a mărturisi şi ei pe Hristos, de asemenea cu acelaşi preţ al vieţii. Deci iată că răbdarea în încercări a sfinţilor are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu.“86 Sfânta Muceniţă Hristina, ce se pomeneşte în 24 iulie, de exemplu, fiică a unui general, pe vremea împărăţiei lui Septimiu a refuzat să se închine la idoli slujind lui Dumnezeu, ba mai mult a 87 sfărmat idolii, iar mânia tatălui ei „nu a mai cunoscut margini“ şi astfel a supus-o la tot felul de chinuri, apoi „ţinând-o în temniţă multă vreme, fără mâncare, Sfânta a primit acolo, de la înger, hrană şi vindecare de răni. A fost, după aceea, aruncată în mare şi, 88 primind acolo botezul Domnului, a fost scăpată de înger.“ După moartea tatălui său, fiindcă îl mărturisea pe Hristos a fost bătută cumplit de dregătorul Dion şi aruncată mai apoi de dregătorul Iulian ce a urmat celuilalt într-un cuptor de foc şi pentru că a rămas nevătămată i s-au tăiat limba şi sânii, mai apoi a fost împunsă de slujitori cu suliţele şi aşa „şi-a dat Lui Dumnezeu 89 cinstitul ei suflet.“ Asemenea Muceniţei Hristina mulţi sfinţi au răbdat chinuri şi au murit mărturisind pe Dumnezeu.

Sfinţii însă răbdă şi răutăţile oamenilor pentru dragostea lui Dumnezeu şi o să mă opresc la două istorioare.

Prima istorioară este despre Sfântul Macarie ce se pomeneşte în ziua a nouăsprezecea a lunii ianuarie şi care datorită vieţii sale plină de râvnă spre cele bune a fost ispitit de invidiosul 85

Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul, Iaşi, 2002, pag. 132.

Idem, Ibidem, pag. 132.

87 Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. II, pag. 924.

88 Ibidem, pag. 924.

89 Ibidem, pag. 924.

86

40

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

diavol în felul următor: O fiică a fost cerută de la părinţii săi de un tânăr spre împreunare nelegiuită, iar aceştia au refuzat, însă tânăra îndrăgindu-l pe acesta a păcătuit şi a s-a aflat „având în pântece“90, apoi a minţit, ispitită de diavol, că Sfântul Macarie a făcut acest lucru. Părinţii fetei şi oamenii acelui loc l-au bătut pe sfânt până aproape că l-au omorât, însă acesta a fost îngrijit de un bărbat cinstit ce-l ştia drept, iar după ce şi-a revenit a început să muncească pentru a-şi îndeplini obligaţile faţă de copilul ce urma să se nască şi tânără. Tânăra ajungând la ceasul naşterii nu reuşea să facă acest lucru şi se chinuia de patru zile şi înţelegând pricina a mărturisit adevărul, iar cei ce l-au prigonit pe sfânt au mers să-şi ceară iertare, dar sfântul, smerit fiind, auzind acest lucru şi neplăcându-i slava lumească a plecat din acel loc.

A doua istorioară este despre un călugăr ce a mers la mănăstire şi s-a hotărât să fie răbdător. Pentru a reuşi acest lucru şi-a notat pe un bileţel ce îl purta la brâu următoarele cuvinte: „Întru numele 91 lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, voi răbda.“ şi promiţând Lui Dumnezeu acest lucru răbda totul de la fraţi, dar aceştia nesuportând râvna lui l-au acuzat în faţa egumenului că face vrăji şi le poartă la brâu, iar egumenul după ce le-a poruncit să se roage trei zile l-a chemat pe cel acuzat, i-a desprins brâul şi le-a arătat adevărul, iar fraţii s-au ruşinat şi au cerut iertare.

Sf. Ioan Hrisostom afirmă că „Dumnezeu îţi trimite necazuri 92 pentru ca să te înveţe răbdarea. “ , aşa că toţi creştinii trebuie să fim răbdători în toate greutăţile acestei vieţi sporind astfel în dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în tot felul de ispite, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea; iar răbdarea să-şi aibe lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi şi nelipsiţi de nimic.93 (Iacov, 1, 2-4) Răbdarea aduce după sine fericirea veşnică.

90

Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993, pag. 350.

91 Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. I, pag. 508.

92 http://www.crestinortodox.ro 93 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Iacov, 1, 2-4.

41

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Ascultarea este temeiul vieţii creştine, fie a omului din lume, fie a monahului“94 6. VIEŢUIREA ÎN ASCULTARE, RODUL SMERITEI CUGETĂRI

V

oi începe acest cuvânt despre ascultare cu o povestioară din Pateric.

Morala acestei povestioare arată că mântuirea sufletului este rodul ascultării, smereniei şi îndelungatei răbdări. „Ascultarea 95 este înmormântarea voii şi învierea smereniei.“ În Pateric se povesteşte că un sihastru bătrân ce trăia în pustie de mulţi ani „i-a venit gând în inimă, socotindu-se, cum că el a săvârşit şi împlinit toate bunătăţile şi poruncile Lui Dumnezeu şi a început cu mare osârdie a se ruga Lui Dumnezeu zicând: Doamne, Dumnezeul meu, arată-mi mie de mi-a mai rămas ceva 96 nesăvârşit din faptele bune, să le săvârşesc pe toate!“ Văzându-i acest gând, Bunul Dumnezeu, pentru a-l smeri i-a spus să meargă la o anume mănăstire şi să facă ce-i porunceşte arhimandritul.

Arhimandritul acelei mănăstiri a primit poruncă de la Dumnezeu să-l pună pe sihastru să păzească porcii. Sihastrul ajungând unde l-a trimis Dumnezeu a primit ce-i dăduse să facă arhimandritul, iar oamenii ce-l ştiau auzind că paşte porcii pe câmp au considerat că a înnebunit şi vorbeau între ei, ba vorbele lor ajungeau până la urechile sihastrului, însă „sihastrul auzind, răbda cu smerenie şi aşa, cu multă răbdare şi smerenie trei ani a păscut porcii acelei mănăstiri.“97 După trei ani văzând smerenia sihastrului, Dumnezeu a hotărât să-l ierte şi i-a spus arhimandritului că încercarea la care a fost pus sihastrul datorită 94

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 49.

95 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 170.

96 Patericul, Tipărit de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Alba Iulia, 1994, pag. 329.

97 Ibidem, pag. 330.

42

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

gândului ce l-a avut din pricina mândriei a luat sfârşit. „Atunci a răspuns bătrânul cu multă umilinţă şi lacrimi: adevărat, părinte, eu am greşit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a făcut mie acestea. Căci eu văzându-mă pe mine de atâţia ani trăind în pustie şi în toate zilele şi în toată vremea nevoindu-mă şi silindu-mă după puterea mea să fac cele plăcute Lui Dumnezeu şi să împlinesc şi toate poruncile Lui, mi-a venit în gând, că eu acum am săvârşit toate faptele bune şi poruncile Lui 98 Dumnezeu.“ Ascultarea dă naştere smeritei cugetări, ea este singura în măsură să biruiască mândria, păcatul din cauza căruia au căzut întâi o parte din îngeri şi mai apoi omul pe când se afla în grădina Edenului.

Tot universul se supune cuvântului Lui Dumnezeu, deoarece El este Creatorul, Perfecţiunea. „Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel pe pământ! Şi a fost aşa.“99 (Facere, c. 1, v. 11.).

Toate lucrurile ce le face Dumnezeu sunt bune.

Asemenea şi vorbele duhovnicului sunt drepte, căci el se roagă pentru fiii săi duhovniceşti, iar Dumnezeu îi dă gândul ce-l bun să vadă ce e mai bun pentru aceştia. „Cel ce-şi mărturiseşte duhovnicului tot şarpele păcatului, îşi arată marea încredere ce-o are pentru dânsul. Iar cel care-l 100 ascunde, rătăceşte încă pe cărările pierzării.“ De mare folos însă sunt şi rugăciunile fiilor duhovniceşti pentru părintele lor. „Arată lui Dumnezeu, în gând şi cu sinceritate, credinţa şi dragostea ta către părintele duhovnicesc, căci atunci şi Domnul, asigurându-l printr-o tainică inspiraţie de sentimentele tale către dânsul, îl va îndemna să se unească şi să se 98

Patericul, Tipărit de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Alba Iulia, 1994, pag. 331.

99 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere, c. 1, v. 11.

100 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 192.

43

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 101

împrietenească cu tine.“ Se spune într-o istorioară că un tânăr i-a cerut duhovnicului său să-l lase să meargă să înoate în mare. Duhovnicul i-a interzis să facă acest lucru, căci a simţit că nu-i va fi de folos, însă tânărul neascultând a început să înoate în mare şi şi-a pierdut viaţa.

Un bun fiu duhovnicesc ascultă sfaturile pline de lumina înţelepciunii pe care Bunul Dumnezeu le transmite prin duhovnic şi se leapădă de propria voinţă, îmbrăcând haina smereniei şi păşind pe drumul anevoios al mântuirii. Un astfel de sfat ne dă şi Ioan Scărarul prin cuvintele: „Dezbracă-te de voinţa ta ca şi de o haină a ruşinii şi astfel, gol ca aceasta, intră în arena luptelor duhovniceşti.“102 Acelaşi Ioan Scărarul ne mai sfătuieşe că „După ce am intrat însă în stadionul pietăţii şi ascultării, să nu mai judecăm în nicio privinţă pe bunul nostru povăţuitor, chiar de am vedea la el, ca la un om, oarecare mici greşeli. Dacă însă îl judecăm, nu ne vom alege cu niciun folos de pe urma ascultării noastre.“103 Duhovnicul este părintele spiritual al fiilor săi. Cu câtă dragoste îşi sfătuieşte şi ajută fiii fiecare duhovnic, însă la rândul lor şi aceştia trebuie să facă ascultare pentru a se bucura de roadele bune ale acesteia. Iar după ce au dobândit roadele ascultării să nu şi le însuşească, căci atunci mândria a biruit smerita cugetare şi ascultarea nu a avut niciun folos. De tot ceea ce a dobândit în viaţă să mulţumească Lui Dumnezeu şi duhovnicului, părintelui spiritual ce l-a povăţuit. „Ascultătorul chibzuit chiar de ar învia morţii, chiar de ar dobândi darul lacrimilor, chiar de s-ar izbăvi de războiul patimilor, cugetă pururea că acestea toate le-au săvârşit rugăciunile părintelui său duhovnicesc şi astfel rămâne străin de orice mândrie. Căci cum se va mai mândri pe sine când recunoaşte că a făcut aceasta prin ajutorul altuia, iar nu cu 101

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 192 Idem, Ibidem, pag. 188.

103 Idem, Ibidem, pag. 171.

102

44

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

sârguinţa sa.“104 Omul smerit, chiar dacă are dreptatea de partea lui nu se războieşte cu aproapele pentru a demonstra acest lucru ştiind că Bunul Dumnezeu îi va descoperi acestuia adevărul, ci în iubirea ce o are pentru semenii săi îi lasă acestuia bucuria măruntă a susţinerii unui punct de vedere, căci „Cel care într-o discuţie voieşte şi doreşte să biruiască punctul său de vedere, chiar de susţine un adevăr, să ştie că suferă de boala diavolului, 105 mândria.“ Indiferent de bunătatea sufletului, de milostenia arătată aproapelui, dacă omul nu este smerit, nu face altceva decât să otrăvească roadele bunătăţii cu mândria, lauda deşartă. „Căci deşi sufletul lor este un pământ bun, aducător de roade şi gras, nefiind însă udat cu apa umilirii, nu va produce decât spini...“106 „Sfinţii ne-au dezvelit taina grăuntelui de muştar: cât asculţi tu de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine. Cine ascultă de 107 Dumnezeu, de acela ascultă şi munţii şi fiarele şi toată natura.“ Protopărinţii noştri Adam şi Eva au primit o singură poruncă de la Dumnezeu: „A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.“108 şi au călcat-o. Primul păcat al omenirii s-a făcut datorită neascultării, acest păcat a adus după sine păcatul mândriei: „Atunci şarpele a zis către femeie: Nu, nu veţi muri!

Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca Dumnezeu cunoscând binele şi 109 răul.“ (Facere, c. 2, v. 16-17).

Observăm că neascultarea de Dumnezeu le-a sădit primilor 104

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 194.

Idem, Ibidem, pag. 192.

106 Idem, Ibidem, pag. 182.

107 Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul, Iaşi, 2002, pag. 14.

108 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere, c. 2, v. 16-17.

109 Ibidem, Facere, c. 3, v. 4-5.

105

45

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

oameni dorinţa mândriei de a deveni asemenea Lui Dumnezeu.

Cel care însă s-a dovedit ascultător şi smerit şi ne-a scăpat din moarte este noul Adam, Mântuitorul Iisus Hristos. El s-a făcut ascultător de Dumnezeu până la moarte şi astfel am fost mântuiţi, salvaţi din ghearele morţii: „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia mea, ci voia Ta să se facă.“110 (Luca 22, v.

42) Sfânta Fecioară Maria acceptă voia lui Dumnezeu, smerită prin cuvintele: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău!“111 Doar cel care ascultă cuvintele Lui Dumnezeu şi le împlineşte va avea viaţă veşnică: „Fiul meu! Cu cât te vei uita pe tine însuţi, cu atât te vei apropia de Mine. Când ai linişte lăuntrică şi nu pofteşti la lucruri pământeşti, numai atunci te poţi împreuna cu Dumnezeu în sufletul tău. Vreau să te deprinzi a te lepăda cu totul de tine însuţi, pentru ca să te supui voinţei Mele fără împotrivire şi fără cârtire. Vino după Mine! Eu sunt Calea Adevărul şi Viaţa.“112 Dumnezeu ne-a dat prin Moise zece porunci pe care să le respectăm, iar Iisus Hristos în Noul Testament ne îndeamnă să trăim după legea iubirii, urmând poruncile lui Dumnezeu şi iubindu-ne unii pe alţii.

A cincea poruncă din decalog ne îndeamnă să ne cinstim şi să ne ascultăm părinţii.

Un părinte mult rabdă, multe sacrifică să-şi crescă copilul şi să-i asigure un viitor fericit, iar copilul trebuie să le fie recunoscător şi să-i asculte, căci niciun părinte nu doreşte răul copiilor lui.

De asemenea femeia trebuie să fie supusă bărbatului, „Căci Adam a fost plăsmuit mai întâi, apoi Eva. Şi Adam nu a fost 110

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 22, v. 42.

111 Ibidem, Luca 1, v 38.

112 Ierom. Ilarion Antoche, Cartea Conştiinţei, Editura Credinţa Strămoşească, Iaşi, 1999, pag. 78.

46

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

înşelat, ci Eva fiind înşelată a călcat porunca... „Nu a fost plăsmuit bărbatul din pricina femeii, ci femeia din pricina bărbatului”113 (I Cor. 11,9). Aşadar ce înseamnă aceasta? Din multe motive vrea să-l facă pe bărbat cel dintâi. Mai întâi să aibă întâietatea din acestea, apoi şi din cele care s-au petrecut deja.

Apostolul ce se citeşte la Taina Sfintei Cununii îndeamnă pe femei să fie supuse bărbaţilor lor ca lui Dumnezeu, iar bărbaţilor să le iubească şi să le respecte: „Supuneţi-vă unul altuia întru frica Lui Hristos.“114 (Efeseni, c. 3, v. 21) O pildă de ascultare întâlnim lecturând în Sfânta Scriptură, Pescuirea minuanată. Sfântul Apostol Petru (Simon), la îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos porneşte din nou corabia sa şi prinde peşte, după ce toată ziua trudise zadarnic: „Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi răspunzând Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar după cuvântul tău voi arunca mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbile, încât erau gata să se afunde.“115 (Luca, c. 5, v. 4-5) Ascultarea îl va face însă pe Petru pescar de oameni: „Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii Lui Iisus zicând: Ieşi de la mine Doamne, căci sunt om păcătos […] Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni.“116 (Luca, c. 5, v. 8, 10) Cine ştie să se facă ascultător va dobândi culoarea primăvăratică, fericirea veşnică, în iubirea Lui Dumnezeu, iar treptele ascultării sunt următoarele: când suntem prunci să ascultăm de părinţii noştri trupeşti, apoi de părintele spiritual, duhovnicul pe care Bunul Dumnezeu ne învredniceşte să-l avem, să ne purtăm cu smerenie în familia noastră şi toate să le facem împlinind Cuvântul Lui Dumnezeu.

113

http://www.ioanguradeaur.ro Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Efeseni, c. 3, v. 21.

115 Ibidem, Luca, c. 5, v. 4-5.

116 Ibidem, Luca, c. 5, v. 8, 10.

114

47

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Blândeţea este cel dintâi rod al bunătăţii.“117 (Învăţătura de credinţă ortodoxă).

7. BLÂNDEŢEA, O CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE

B

lândeţea sufletului porneşte de la alungarea gândurilor ce întunecă inima şi de la iertarea greşelilor aproapelui după cum suntem îndemnaţi în rugăciunea Tatăl nostru: Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Cu cât îţi cureţi mai profund cugetul de gândurile ce vin să te ispitească, cu atât mai mult te poţi apropia de virtutea blândeţii.

Este adevărat că e greu să reuşeşti acest lucru, căci adesea în jurul nostru se întâmplă multe neajunsuri din care unele poate ne vizează în mod direct şi de care trebuie să uităm pentru a ne păstra cugetul curat şi a merge mai departe cu inima împăcată, însă se poate ajunge la aceast dar desăvârşit, blândeţea, dacă învăţăm să ne iubim aproapele şi să fim răbdători până în sfârşit aşa cum ne-a lăsat pildă Mântuitorul Iisus Hristos şi după cum ne îndemnă Sfântul Ioan Scărarul: „Blândeţea este stânca de care se sparg toate valurile grele ale vieţii. Prin ea se întăreşte răbdarea, uşa înţelepciunii duhovniceşti.“118 Mântuitorul este modelul blândeţii şi al smereniei: „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.“ 119(Ioan 1, 29) De câtă blândeţe dă dovadă Mântuitorul când se jertfeşte pentru păcatele noastre şi se jertfeşte rugându-se până şi pentru cei ce-l răstigneau.

Aşadar, după cum ne învaţă prin cuvintele lui şi Ioan Scărarul „Blândeţea este starea nemişcată a sufletului atât faţă de necinstiri, cât şi faţă de laude. Începutul blândeţii este tăcerea buzelor întru tulburarea inimii, mijlocul este tăcerea gândurilor 117

http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_blandete.html http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_blandete.html 119 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Ioan 1, 29).

118

48

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

întru singura tulburarea a sufletului, iar sfârşitul, liniştea întru care este înfipt sufletul şi care se păstrează chiar atunci când e bântuit de vânturile păcatelor.“120 De ce trebuie totuşi dacă dorim să dobândim virtutea blândeţii să ne păzim nu doar de gândurile ce trezesc mânia în suflet, ci şi de laude? Trebuie să ne detaşăm de laude, căci ele dau frâu liber mândriei, iar mândria ca de altfel şi mânia sunt opusul blândeţii.

Omul blând nu se mânie, nu se ceartă, nu se mândreşte, nu pleacă urechea spre laude, fuge de laude adesea, smerindu-se. El este acel om în care poţi avea încredere, acel om ce poate să fie aproapelui său un prieten adevărat, deoarece trece peste multe greşeli şi defecte ştiind că în final va câştiga răbdarea, iubirea, dăruirea, blândeţea. „Să biruim prin blândeţe pe cei care ne-au ofensat; să-i câştigăm prin evlavia noastră! Să lăsăm să-i 121 pedepsească cugetul lor şi nu mânia noastră.“ (Sf. Grigorie Teologul) Nu întâmplător omului blând în Predica de pe munte, Mântuitorul îi atribuie ca moştenire, pământul: „Fericiţi cei 122 blânzi că aceia vor moşteni pământul“ (Matei 5, 5), fiindcă conducătorii blânzi sunt cei care se luptă pentru pace, sunt aceia care se preocupă de soarta semenilor săi. Dacă conducătorul este rău oamenii nu au decât de suferit, căci acesta nu e interesat de soarta lor, ci de buna sa sporire în toate. Acel conducător rău şi viclean, chiar dacă este înţelept nu câştigă nimic, căci oamenii se depărtează de el căutând pe cineva care să-i ajute, să le fie alături, un conducător blând, iubitor şi răbdător, fiindcă „Prin bunăvoinţă şi blândeţe veţi câştiga inimile oamenilor, mult mai mult decât prin tot felul de cunoştinţe, de lumini şi de ştiinţe.“123 (Sf. Ioan Hrisostom) Pământul ce îl vor primi ca moştenire cei blânzi este 120

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 260. http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_blandete.html 122 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei 5, 5).

123 http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_blandete.html 121

49

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

însă pământul făgăduinţei, pământul cel nou după a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos în lume.

Conducătorii lumii acesteia însă uită să fie blânzi, ci rezolvă totul cu mânie, violenţă. Blândeţea este uitată în această lume supusă stresului, timpului ce pare mereu prea scurt şi adesea este atribuită doar oamenilor numiţi de mulţi slabi, fără tărie de caracter, în caz fericit sfinţilor. E dureros când şi pruncii sunt învăţaţi că pentru a birui în viaţă şi a ajunge pe culmi înalte trebuie să utilizezi orice mijloace, să nu pleci capul niciodată, să fii insistent, îndrăzneţ până la obrăznicie.

E totuşi bine să şti că pentru ce îţi doreşti de la viaţă, trebuie totuşi să lupţi, însă prin muncă cinstită, iubind adevărul, neutilizând mijloace neortodoxe, dobândind totul cu înţelepciune, răbdare şi blândeţe. Într-o lume unde blândeţea a ajuns dispreţuită, iar iubirea de semeni inexistentă ne confruntăm cu violenţe exercitate asupra copiilor, bătrânilor, bolnavilor. Câţi copii sunt abandonaţi sau bătrâni neputincioşi sunt părăsiţi în azile? Ce mult ar dori un bătrân abandonat sau bolnav marginalizat, neputincios, să fie mângâiat de prezenţa celor dragi lui, de o vorbă a acestora.

Această bucurie însă întârzie să apară, căci cei pe care i-a iubit şi pentru care s-a jertfit o viaţă nu sunt recunoscători, nici nu au înţeles dragostea şi dăruirea, aleargând după deşertăciunea lumii, abandonând pe cei ce le-au clădit temelia. Dureros e şi pentru copiii lipsiţi de dragostea părintească, de vocea dulce a mamei.

Blândeţea e o virtute ce se învaţă. Dacă lăsăm la o parte răutatea şi ne pregătim sufletul pentru iubire şi răbdare o să dobândim în timp virtutea blândeţii după cum ne sfătuieşte şi Mânuitorul: „Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui care vă face rău, ci celui care te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt (...) Iubiţi pe duşmanii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă asupresc şi vă prigonesc (...) Dacă îi iubiţi numai pe cei care vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi, aşadar, 50

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru ceresc este desăvârşit.“124 (Matei 5, 38-48). Cei blânzi se roagă neîncetat pentru semenii lor.

Ei sunt aceia care au învăţat că poţi trece munţii acestei vieţi cu răbdare, pace şi iubire.

Pentru a ne lumina sufletul trebuie să urmăm învăţătura lăsată nouă de Mântuitorul, învăţătură ce ne îndrumă spre virtutea blândeţii: „Învăţaţi-vă de la Mine, spune, că sunt blând şi smerit 125 cu inima.“ (Matei 11, 29) Sufletul se luminează datorită blândeţii, căci ea e calea spre înţelepciune. Doar cei blânzi pot să deosebească în sufletul lor „gândurile bune de cele rele“, îndrumaţi de Bunul Dumnezeu: „Pe cei blânzi îi călăuzeşte 126 domnul la judecată.“ (Psalmul 24, 8) Gândurile bune, născute din blândeţea inimii le-aş putea asocia cu vântul ce adie liniştit şi te mângâie, te relaxează, atât pe tine ca om, cât şi întreaga natură, iar gândurile rele le-aş putea asocia cu vântul ce aduce nenorociri, pagube, vântul ce în mânia lui ştirbeşte din frumuseţea naturii, zădărniceşte uneori munca oamenilor sau este pricinuitor de moarte.

E un miracol să înveţi taina blândeţii, căci blândeţea este însumarea tuturor virtuţilor „este sprijinitoare a răbdării, poartă de intrare a dragostei sau mai bine-zis mamă, pricină a dreptei socoteli, căci zice profetul: Celor blânzi le arată Domnul cărările Sale. (Psalmul 24, 8), pricinuitoare a iertării păcatelor, încredere în puterea rugăciunii, templu viu a Sfântului Duh. Asupra cui îmi voi arunca privirea dacă nu asupra celor blânzi şi liniştiţi? (Isaia 66, 2) Blândeţea este ajutătoare a ascultării, călăuză a frăţietăţii, frâu celor ce se înfurie, curmarea celor ce se mânie, dăruitoare a bucuriei, imitatoare a lui Hristos, însuşire a îngerilor, punere în lanţuri a dracilor, scut în faţa amărăciunii.“127 124

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei 11, 29) 125 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 380.

126 Sfânta Scriptură, Ed. cit., Psalmul 29, 8.

127 Ioan Scărarul, op. cit, pag. 380.

51

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 128

„Smerita cugetare este o rugăciune neîntreruptă.“ (Sf. Maxim Mărturisitorul) 8. SMERITA CUGETARE, O ÎNĂLŢARE SUFLETEASCĂ SPRE MÂNTUIRE

S

merenia este virtutea ce te înalţă spre mântuire. De ce te poate înălţa această virtute spre mântuire? E foarte simplu răspunsul la această întrebare. Smerenia te poate înălţa spre mântuire, deoarece cel smerit cu inima se coboară pe sine atât de jos, încât nu mai are unde să cadă din starea în care a coborât, socotindu-se mai jos decât toţi oamenii.

Spre această virtute suntem îndemnaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ce s-a smerit pentru noi, a primit să moară pe cruce, El cel fără de păcat, alături de doi făcători de rele. Oare dacă Mântuitorul s-a smerit pentru sufletul nostru se cuvine ca noi să fim mândri, să ne înălţăm, noi ce suntem supuşi greşelilor, păcatului? El cel fără păcat s-a smerit, iar noi să ne punem pe un piedestal şi să ne considerăm mai buni decât alţii? Ar trebui să cugetăm la acest lucru şi să urmăm smerenia şi pocăinţa tâlharului ce s-a recunoscut ca fiind cel dintâi păcătos: „Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă nu a făcut niciun rău. Şi zicea Lui Iisus: Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. 129 Şi Iisus i-a zis, astăzi vei fi cu Mine în rai.“ (Luca 23, 40-43) Taina Spovedaniei şi Euharistiei este calea spre smerita cugetare, însă trebuie să ne apropiem de aceste taine pocăiţi, cu suflet curat, considerându-ne cel dintâi păcătos aşa cum s-a văzut pe sine tâlharul sau vameşul din pilda Vameşului şi a fariseului, vameş ce nu avea curaj să înalţe nici ochii din pământ, ci îşi plângea păcatele.

128

http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_smerenie.html Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 23, 40-43 129

52

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Plânsul este cel ce te linişteşte după grele suferinţe, însă este şi un pas spre smerenie.

Sfântul Siluan Athonitul în cartea sa Între iadul deznădejdii şi al smereniei ne îndeamnă să ţinem mintea în iad şi să nu deznădăjduim. Ce ar putea însă însemna să ţinem mintea în iad? Înseamnă să ne considerăm cel dintâi păcătos, însă să nu deznădăjduim ne sfătuieşte în continuare. Cum să nu deznădăjduim, ne-am putea întreba? E foarte simplu. Deşi eşti cel dintâi păcătos, cu pocăinţa, smerenia şi credinţa tâlharului ce s-a mântuit, dobândeşti veşnicia.

Cel mai clar exemplu de smerenie îl primim de la Mântuitorul după cum precizează şi Sfântul Ioan Scărarul: „Smerenia este un fără de nume har al sufletului, cunoscută printr-o experienţă directă doar de către cei ce au dobândit-o, negrăită bogăţie, denumire a Lui Dumnezeu şi dar al cerului. Învăţaţi-vă, spune Domnul, nu de la înger, nu de la om, nu din carte, ci de la Mine, adică de la duhul Meu care sălăşluieşte întru voi şi vă luminează şi de la lucrarea (energheias) cea pe care o fac simţită în voi, că sunt blând şi smerit cu inima, cu mintea, cu cugetul şi veţi afla 130 sufletelor voastre linişte şi uşurare de gânduri (Matei 11, 29).“ , însă pildă de smerenie este şi Maica Domnului: „Iată roaba 131 Domnului. Fie mie după cuvântul tău.“ (Luca 1, 38), dar exemple vii de smerenie sunt toţi drepţii Lui Dumnezeu.

Mântuitorul Iisus Hristos când ajuta pe câte un semen al nostru îi poruncea să nu mai spună nimănui cine i-a făcut acest lucru şi nu făcea aceasta din pricină că se temea de cineva, ci din smerenie, nu dorea laude deşarte. Prea fericita Fecioară Maria a dus o viaţă plină de smerenie, blândeţe şi rugăciune, învrednicindu-se astfel să fie Maica Domnului, acceptând în tăcere şi suferinţă misiunea Fiului ei pentru mântuirea noastră. Mulţi sfinţi se ascund de slava acestei lumi, aşteptând răsplată de 130

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 387.

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 1, 38 131

53

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

la Tatăl ceresc. În Proloage se relatează de către ava Iosif Pelusiotul că pe când stătea în Sinai, un frate ce era frumos la vedere şi nevoitor purta mereu o haină veche, iar când a fost întrebat de ce o poartă a răspuns că nu are alta. Acest frate a refuzat să meargă alături de alţi fraţi la împărat spunând că a fost robul unuia dintre cei mari de la curtea împăratului şi nu vrea să fie chemat înapoi şi să fie nevoit a renunţa la călugărie, „Iar, mai pe urmă, au aflat de la cineva, care-l cunoştea bine pe el, de pe când era în lume, că el fusese maimarele judecătorilor şi, ca să nu fie cunoscut şi să aibă supărare de la oameni, a pus acum pricina aceasta. Aşa fugeau părinţii de 132 mărirea şi de odihna lumii acesteia.“ Maria Egipteanca a trăit ani de zile în pustie pentru a-şi plânge păcatele.

Sfântul Simeon, din viaţa căruia se inspiră Ieromonahul Savatie Baştovoi în romanul Nebunul, se face pe sine nebun în faţa oamenilor, ceartă duhurile rele ce îl dau de gol că e sfânt şi toate acestea le facea datorită sufletului său smerit şi dragostei sale pentru Dumnezeu şi aproapele.

Un exemplu de smerenie primim şi de la natură. Să privim de exemplu, cu luare aminte doi arbori. Unul dintre ei încărcat cu fructe şi plecat cu fruntea, crengile până la pământ, fiind pildă de smerenie pentru oameni, altul fără niciun rod, înălţându-şi fruntea spre cer. În lume există tipuri de oameni ce urmează fie pilda arborelui ce aduce rod, fie a arborelui vecin şi în general cel care munceşte, aduce roade nu trâmbiţează, în timp ce acela care se leneveşte, se mândreşte, bârfeşte pe cel ce toată ziua trudeşte aducând servicii prin muca lui, ridicând în slave felul lor de a sta semeţi cu ochii spre cer asemenea arborelui fără roade şi obţinând prin vicleşug foloase necuvenite. „Dintre toate armele creştinului, una singură are putere să treacă peste toate cursele vrăjmaşului şi aceasta este smerenia.“133 (Sf. Antonie cel Mare) 132 133

Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. II, pag. 925. http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_smerenie.html 54

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

9. RECUNOŞTINŢA, FLOARE ALEASĂ A DREPTĂŢII, PRIETENIEI ŞI DRAGOSTEI

M

-am gândit că nimic nu e mai potrivit decât a asocia recunoştinţa cu dreptatea şi mai pe urmă cu prietenia şi dragostea. Drept este să fii recunoscător celui ce te-a ajutat şi tot drept este că ajutorul îl primeşti de la cel ce îţi întinde mâna ca prieten oferindu-ţi sprijinul cu toată dragostea. Împăratul şi psalmistul David ne vorbeşte de toate binefacerile primite de la Dumnezeu şi se întreabă cum va putea răsplăti Lui Dumnezeu toate aceste binefaceri ce le-a revărsat asupra-i, însă Sfânul Ioan Gură de Aur ne învaţă că „Dumnezeu cere recunoştinţa noastră nu fiindcă are trebuinţă de ea, ci pentru a ne face vrednici de daruri mai mari din partea Lui. Cine mulţumeşte, acela câştigă mila Domnului, cu înzecit prisos, cu tot mai 134 spornică dobândă.“ Dumnezeu este Creatorul nostru, fără voia Lui noi nu am exista „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci tu ai zidit toate lucrurile şi prin 135 Voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.“ (Apocalipsa 4, 11). „Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte Ţie, să cânte numele Tău.

Veniţi şi vedeţi lucrurile Lui Dumnezeu […] Binecuvântaţi 136 nemuri pe Dumnezeul nostru.“ (Psalmul 65, v. 3, 4, 7) Omul poate să fie recunoscător Lui Dumnezeu pentru binefacerile ce le-a revărsat asupra-i ascultându-L, respectându-i Cuvântul, săvârşind binele, ajutându-şi aproapele cu toată dragostea aşa cum el ar dori la rându-i să fie ajutat de Dumnezeu.

Chiar dacă va săvârşi toate aceste lucruri omul este nevrednic de toate darurile ce le primeşte de la Dumnezeu, însă Bunul Dumnezeu vede truda lui ce o face cu tot sufletul şi îl 134

http://www.predici.cnet.ro/arhive/1678/ Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Apocalipsa 4, 11.

136 Ibidem, Psalmul 65, v. 3, 4, 7.

135

55

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

răsplăteşte înmiit.

Un om bun nici nu mai cere Lui Dumnezeu să-l ajute pentru a dobândi un lucru sau altul, ci rugăciunea lui este de mulţumire pentu binefacerile ce le-a primit de la Dumnezeu, de iertare că se dovedeşte nevrednic darurilor primite şi nu de cerere pentru El, căci ştie, crede din toată inima că Bunul Dumnezeu va purta în continuare grijă de tot ceea ce are nevoie, rugăciunea lui de cerere adresată Lui Dumnezeu este însă pentru ajutorul aproapelui.

O vorbă din popor spune că „Recunoştinţa e floare rară.“137 Pentru a confirma veridicitatea acestei zicale populare voi face referire iniţial la una din minunile Mântuitorului Iisus Hristos săvârşite asupra oamenilor, apoi la câteva exemple din viaţa de zi cu zi.

Pe când Iisus Hristos mergea spre Ierusalim, trecând prin mijlocul Samariei şi Galileii, l-au întâmpinat într-un sat zece 138 leproşi ce l-au rugat: „Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi.“ (Luca 17, 13) Aceştia ascultându-i sfatul au pornit să se arate preoţilor, însă pe cale s-au vindecat. Unul dintre cei vindecaţi însă s-a întors să-i mulţumească Lui Iisus „Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele Lui Iisus mulţumindu-i.“139 Leproşii erau socotiţi necuraţi în Vechiul Testament şi nu aveau voie să stea alături de ceilalţi oameni: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: Porunceşte fiilor lui Israel să scoată din tabără pe toţi leproşii.“140 (Numeri 5, 1-2) Putem observa că Iisus Hristos nu doar că i-a vindecat pe cei zece leproşi de boala trupească dar le-a redat şi respectul de sine, cinstea de a se învrednici a fi împreună cu ceilalţi oameni, însă doar unul din cei vindecaţi s-a întors şi a mulţumit slăvind pe 137

http://www.doxologia.ro/cuvinte-cheie/recunostinta Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 17, 13.

139 Ibidem, Luca 17, 16.

140 Ibidem, Numeri 5, 1-2.

138

56

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Dumnezeu. Acela singurul s-a făcut vrednic de binefacerea primită şi şi-a vindecat în acelaţi timp şi sufletul, nu doar trupul, căci atunci când sufletul e bolnav datorită păcatului se îmbolnăveşte şi trupul, iar pentru a ne putea vindeca trebuie să ne curăţim atât sufletul, cât şi trupul. Acest sfat îl primim de la Mântuitorul Iisus Hristos atunci când vindecă pe un slăbănog grăind: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!“141 (Marcu 2, 5) Cât de recunoscători trebuie să-i fim fiecare Lui Iisus Hristos care în timp ce a fost pe pământ alături de noi a luat asupra-şi toate neputinţele noastre: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi aţi auzit, că orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii 142 aud, morţii înviază, săracilor li se binevesteşte.“ (Luca 7, 22) ca în finalul misiunii sale pe acest pământ să se jertfească pentru mântuirea noastră.

Noi suntem datori să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră, neîncetat „Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos 143 Iisus, pentru voi.” (I Tesaloniceni 5, 18), căci „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.“144 (Iacov 1, 17) În ziua de astăzi uităm să fim recunoscători şi dăm vina mereu pe timpul ce trece prea repede. Mereu nu avem timp pentru aproapele sau uităm să oferim puţină tandreţe celor ce ne iubesc, amânăm să mai ne facem timp pentru prieteni, uitându-i, orice acţiune neînsemnată fiind mai importantă pentru noi decât prietenul adevărat ce la nevoie ţi-a fost alături şi care a putut jerfi din timpul său pentu tine, însă pentru toate celelalte ne facem timp: să muncim, ceea ce e necesar, dar nu pentru a ne ocupa toată viaţa, să alergăm în toate părţile, să facem proiecte, să 141

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Marcu 2, 5.

142 Ibidem, Luca 7, 22.

143 Ibidem, I Tesaloniceni, 5, 18.

144 Ibidem, Iacov 1, 17.

57

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

adunăm averi, să mergem în concediu, să ne distrăm, să dormim, să mâncăm, să ne îmbrăcăm în pas cu moda, să judecăm şi să bârfim aproapele, ba chiar să-i facem rău, putând în schimb să ne facem prieteni adevăraţi.

Cu câţiva ani în urmă am predat religie la una din şcolile din localitatea Caransebeş şi am cerut elevilor să alcătuiască un portofoliu în care să adune toate gândurile lor zilnice de recunoştinţă pentru toate binefacerile primite şi m-am bucurat când am citit că unii dintre ei mulţumeau pentru toate miracolele unei zile: pentru zorii dimineţii pe care Bunul Dumnezei i-a învrednicit din nou să-i vadă, pentru zâmbetul frumos al naturii, pentru pasărea ce le-a încântat auzul cu cântecul şi privirea cu jocul ei, pentru lacrimile norilor, pentru că sunt sănătoşi, pentru că părinţii lor sunt sănătoşi şi le sunt alături, pentru prietenii lor, pentru noile cunoştinţe dobândite la şcoală şi folositoare în viaţă, pentru pâinea zilnică, pentru jocurile copilăriei, pentru o haină sau o excursie, pentru că au putut să facă la rându-le o faptă de milostenie... E adevărat că unora le părea la început plictisitoare şi banală orice zi în care totul nu făcea altceva decât să se repete, însă în timp, învăţând unii de la alţii au început să trăiască adevărata viaţă, fiind recunoscători binecuvântărilor zilnice.

Până şi natura, întregul univers e recunoscător Creatorului păstrând ordinea pe care Acesta a instituit-o. Şi animalele, şi păsările sunt recunoscătoare „Boul îşi recunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul meu nu Mă pricepe.“145 (Isaia 1, 3). „Din viaţa Sf. Gherasim cunoaştem, de asemenea, scena de duioasă recunoştinţă a unui leu căruia cuviosul părinte îi scosese o ţeapă din laba piciorului. După moartea sfântului, animalul fioros al deşertului i-a rămas recunoscător până la sfârşit, murind de durere deasupra mormântului binefăcătorului lui. Ceea ce leul şi alte fiinţe asemănătoare fac din instinct, creştinul trebuie să împlinească din conştiinţă şi credinţă, ca pe una din cele mai 145

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Isaia 1, 3) 58

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

înalte şi obligatorii porunci, ca expresie a inimii sale simţitoare, delicate, atente şi credincioase, ca un răspuns cu binecuvântări la binecuvântările primite.“146 Pildă de recunoştinţă sunt şi animalele domestice. Ele îşi recunosc binefăcătorii, apără pe cel ce le-a întins o mână. Sunt triste dacă acei ce le-au îngrijit se îmbolnăvesc.

Un animal domestic dacă îl pedepseşti rabdă în pace totul şi apoi tot pe tine te priveşte cu dragoste cu nişte ochi ce îţi cerşesc mila, iubirea. Şi la moarte merge fără să se gândească că i-ai putea face rău, având toată încrederea în cel ce i-a întins o bucată de mâncare sau l-a mângâiat. Recunoştinţa lui merge până la ultima suflare.

Omul ar trebui să deschidă în sufletul lui uşiţa dragostei şi să fie blând şi milostiv, atât cu semenii săi, cât şi cu tot ceea ce-l înconjoară şi are suflare de viaţă. El nu doar că uită să fie recunoscător Lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra lui, nu doar uită să fie recunoscător aproapelui ce l-a ajutat cândva cu toată dragostea dar ignoră total recunoştinţa faţă de animalul ce îl ajută la munca câmpului, calul de exemplu, de văcuţa ce dă lapte prin binecuvântarea Bunului Dumnezeu şi ar fi infinite exemple. Şi natura este o pildă de recunoştinţă. Cât de frumos zâmbesc florile după ploaie, ce faţă senină îmbracă natura mângâiată de soare. Toată natura priveşte spre cer mereu şi îşi modelează splendoarea plină de recunoştinţă faţă de Creatorul ei. Şi omul ar trebui să mulţumească Bunului Dumnezeu pentru bogăţia naturii şi rodul câmpului, pentru fiecare rază de soare cei mângâie chipul zilnic, pentru fiecare clipă de lumină a vieţii lui.

Recunoştinţa ar trebui să se întâlneacă mereu în drumul său cu facerea de bine în viaţa creştinilor, căci doar roadele lor leagă cele mai puternice prietenii, urmează mereu căile dreptăţii, ale adevărului şi se bucură de binefacerile luminoase ale dragostei, deschide calea spre Împărăţia Cerurilor şi găteşte sufletelor liniştea binemeritată.

146

http://www.predici.cnet.ro/arhive/1678/ 59

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Cine iubeşte adevărul, va fi ajutat de adevăr în toate faptele 147 sale.“ (Aristotel) 10. ADEVĂRUL, LUMINA CEA SFÂNTĂ A VEŞNICIEI

P

entru a te învrednici să guşti vrednicia trebuie să fii iubitor de adevăr, fiindcă doar iubitorul de adevăr e cel care cunoaşte şi săvârşeşte faptele dreptăţii, el este cel care străluceşte chiar şi după cea mai crâncenă furtună. „Virtutea adevărului se poate asemăna cu puii de potârniche, pentru că una fură ouăle de la alta şi le cloceşte. Dar când se nasc puii, fiind conduşi de natură, cunosc pe mama lor cea falsă şi urmează pe cea adevărată îndată ce o aud cântând. Atunci părăsesc pe mama cea falsă şi urmează pe cea adevărată. Tot astfel se întâmplă şi cu adevărul pe care omul, când vrea, îl învăluie în minciună, dar la sfârşit adevărul rămâne pe locul său.“148 În Viaţa sfinţilor părinţi se relatează o întâmplare din viaţa unui boier ce îşi lăsase toate averile si mersese într-o mănăstire pentru ca să se apropie de Bunul Dumnezeu, întâmplare ce este pildă pentru aleasa virtute care este adevărul. Acest boier a fost trimis de egumenul mănăstirii ce a socotit că el era cel mai priceput în lucrurile lumii cu nişte asini la târg, însă asinii erau bătrâni şi nu de prea mare folos, iar boierul spunea adevărul celor ce dorea să-i cumpere: „Credeţi voi că mănăstirea noastră, care este împovărată şi săracă ar fi vândut oare asinii, dacă ar fi fost 149 buni?“ Procedând în acest fel nu a vândut niciun asin şi a fost certat de egumenul ce a aflat de la călugărul ce-l însoţise ce a făcut la târg. La mustrarea egumenului, boierul i-a răspuns următoarele: „Părinte, credeţi, cuvioşia voastră, că eu am venit la mănăstire ca să-mi condamn sufletul şi să-l înşel cu minciuni? Eu 147

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 85.

148 Idem, Ibidem, pag. 85.

149 Idem, Ibidem, pag. 86.

60

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

am lăsat mulţi asini şi proprietăţi ca să viu la acela, care este adevărul, şi să scap de minciunile lumii; fiind aci înăuntru, eu nu voi mai putea ieşi niciodată din mănăstire, pentru că tare m-am 150 dezgustat de ceea ce e în lume.“ La auzul acestor cuvinte egumenul nu l-a mai întrebat nimic, în schimb a primit o lecţie de morală despre importanţa adevărului.

Oamenii sunt creaţi de Cel ce este Adevărul, atunci cum ar putea ei să fie fericiţi în umbra acestuia? Cu siguranţă scurta satisfacţie obţinută prin ascunderea adevărului nu este decât otravă pentru suflet şi trup. Adevărul nu stă prea mult în umbră, iar cel ce l-a ascuns cu măiestria unui tâlhar va suferi dispreţul faptei sale şi spun dispreţul faptei sale, căci ascunderea adevărului rupe prietenii prin sădirea neîncrederii, căci „Din cauza minciunii celui mincinos, chiar adevărul este greu de crezut din gura lui.“151 (Sfântul Grigorie). Îmi amintesc de o fabulă a lui Esop, Păstorul ce făcea glume proaste, fabulă ce întăreşte afirmaţia Sfântului Grigorie, aceea că mincinoşii nu vor fi crezuţi nici atunci când grăiesc adevărul.

Această fabulă pledează pentru importanţa adevărului relatând povestea unui păstor ce striga sătenii în ajutor minţind că a venit lupul la oi şi care săreau mereu să îl ajute până când au înţeles că păstorul îşi bate joc de ei, iar când lupul a venit cu adevărat crezând că e din nou o minciună nu au mai sărit în ajutorul celui ce-i minţise atâta timp, iar consecinţa a fost moartea trupească a celui ce s-a jucat cu minciuna. „Cine spune adevărul, nu se va trudi, dar cel care vrea să-l 152 vopsească cu minciuni, va avea greutăţi mari.“ Corectă este calea celui ce iubeşte adevărul. El culege roadele lui, iar roadele adevărului sunt: înţelepciunea, încrederea, prietenia, dragostea, dreptatea, răbdarea, smerenia, blândeţea şi toate vor lumina drumul vieţii celui drept, însă cel ce se ascunde în spatele 150

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 86 151 Idem, Ibidem, pag. 87.

152 Idem, Ibidem, pag. 85.

61

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

minciunii, făţarnicul, sfârşeşte prin a trăi şi muri singur, iar omul ce a luat fiinţă din Însăşi Iubirea nu e destinat singurătăţii ce aduce în viaţa celui cu pricina dezamăgirea şi deznădejdea. „Şi minciuna se poate asemăna cu cârtiţa care nu are ochi şi trăieşte întotdeauna sub pământ, iar dacă iese la aer, îndată moare.

Tot aşa face şi minciuna căreia îi convine întotdeauna să se învăluiască într-un fel de voluptate a cuvântului şi cum o vede lumina adevărului, îndată moare ca cârtiţa.“153 Adevărul este fratele luminii, din el s-a născut viaţa, el este suprema dragoste, calea spre armonie, fericire, alungarea singurătăţii, aţa şi acul ce ţese prietenii. Adevărul nu umblă în întuneric asemenea minciunii, el nu e singur şi rece pierzându-se în deşertăciune, el sădeşte încrederea, el culege floarea dragostei şi a prieteniei şi o creşte, o desăvârşeşte. Cel care iubeşte adevărul este prietenul dreptăţii „Izvor de viaţă este gura celui drept“154 şi este plăcut Lui Dumnezeu care este „bun şi adevărat, îndelung 155 răbdător şi cu milă cârmuitor a toate.“ ( Înţelepciunea lui Solomon, 15, 1).

Spre deosebire de gura ce găieşte adevărul şi aduce adevărata linişte sufletească, „Gura care minte ucide sufletul“156 (Pilde, 10, 11) minciuna este arma împotriva sufletului, iar această armă este mai dureroasă decât orice armă ce ar putea ucide sufletul. Nu este mai mare durere sufletească decât aceea de a fi minţit, trădat de cel sau cei ce i-ai cosiderat prietenii tăi şi asupra cărora ai revărsat toate binefacerile iubirii. Cât de mult este rănit Creatorul nostru când noi îi întoarcem spatele, noi ce alergăm spre micile deşertăciuni ale vieţii depărtându-ne de cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

153

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 87.

154 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Pilde, 10, 11.

155 Idem, Ibidem, Înţelepciunea lui Solomon, 15, 1.

156 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, op. cit., 2001, pag. 87.

62

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„De faci astăzi cuiva bine, mâine de la altu-ţi vine.“157 11. CORECTITUDINEA, SUFLETUL ÎNCREDERII ŞI PRIETENIEI

D

e mare cinste este corectitudinea. Cea mai de preţ comoară este omul corect care îşi respectă cuvântul dat. Un astfel de om niciodată nu promite zadarnic, cuvântul lui este da, da şi nu, nu, după cum însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne sfătuieşte.

Corectitudinea este virtutea ce se naşte din prietenie, încredere şi toate trei la rândul lor din iubire. Dumnezeu este iubire şi din iubirea Lui am luat fiinţă, iar Cuvântul Lui întotdeauna a fost corect şi s-a împlinit.

Să reflectăm pentru început asupra cărţii Facerea. Bunul Dumnezeu îl sfătuieşte pe om să nu mănânce din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului, căci va muri negreşit, însă omul ca un copil neascultător ce crede că jucăria interzisă e mai spectaculoasă decât cea din mânuţele lui, însă jucăria îi poate aduce suferinţă, nu-l ascultă pe Dumnezeu şi gustă din fructul oprit, şi dacă pentru jucăria ce-l poate răni părinţii pământeşti îl pedepsesc pentru a nu mai greşi ca să-i fie bine în viaţă, tot astfel şi Părintele ceresc şi-a respectat cuvântul şi a lăsat pe om să fie pedepsit cu trecerea lui prin moarte pentru a înţelege ce este bine, căci răul distruge veşnicia şi odată cu ea tot ceea ce e viu. Părinţii ce mustră copilul ce a greşit o fac cu dragoste, pentru a-l îndrepta, la niciun caz din cruzime, iar Bunul Dumnezeu a făcut şi face la fel cu noi, copiii Lui. Toată pedeapsa însă este cu măsură şi pentru îndreptare întru bine, căci „După cel înţelept, corectitudinea este o urmare a iubirii, care constă în a pedepsi în mod temperat pe altul cu faptele, cu cuvintele, după cum se cuvine. Acela care nu are măsură în a pedepsi pe cineva, se îndreptează cu uşurinţă de virtutea corectitudinii şi cade în viciul 157

Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 16.

63

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 158

cruzimii.“ Bunul Dumnezeu pedepseşte pe om după greşeala din grădina Edenului, însă cu măsură şi spre binele lui, pentru a trăi veşnic, căci doar binele trăieşte veşnic, răul se distruge chiar şi pe el însuşi. „Iar virtutea corectitudinii se poate asemăna cu lupul, care când se duce în vreun loc ca să fure câte ceva şi dacă piciorul său se împiedecă şi poticnindu-se face zgomot, el îl prinde cu dinţii şi îl muşcă, voind să-l pedepsească pentru că altădată să se ferească mai cu grijă.“159 Astfel Bunul Dumnezeu după ce omul a greşit, îl mustră ca pe un copil, dar îi promite şi un mângâietor, pe Mântuitorul Iisus Hristos ce-l va muta din moarte la viaţă şi corect fiind şi-a respectat cuvântul dat după cum descoperim în Noul Testament.

Bunul Dumnezeu s-a dovedit prietenul cel mai bun al omului.

El e corect şi iubitor. Dacă ne pedepseşte când greşim cu o mică neputinţă trecătoare o face spre îndreptarea noastră după cum spune înţeleptul Solomon „Mustră pe prietenul tău în taină, iar Hermes zice: Mustrarea în public este o adevărată critică.“160 „Cine vrea să fie iubit de prietenul său să-l mustre în ascuns, pentru că mustrarea cea blândă şi în taină aduce iubire, iar cea 161 publică şi aspră aduce ură (dispreţ).“ Bunul Dumnezeu aşa cum ne ajută clipă de clipă şi fără să-i cerem ne mustră în taină cu câte o mică greutate dacă ne abatem de la calea cea dreaptă pentru fericirea noastră veşnică.

Bunul Dumnezeu ne iubeşte, ne călăuzeşte până la final oricât de îndărătnici am fi, după cum Cato spune „Dacă critici pe cineva şi el nu primeşte critica, tu totuşi, dacă-ţi este scump, nu renunţa de a-l îndrepta.“162 Întreaga Sfântă Scriptură este un exemplu de corectitudine.

Voi aminti doar câteva din promisiunile Bunului Dumnezeu ce 158

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 65.

159 Idem, Ibidem, pag. 65.

160 Idem, Ibidem, pag. 65.

161 Idem, Ibidem, pag. 65, 66.

162 Idem, Ibidem, pag. 66.

64

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

mereu au fost respectate. Avraam şi Sara s-au învrednicit a avea un copil, pe Isac. Poporul evreu a ajuns în pământul făgăduinţei călăuziţi de Moise, robul lui Dumnezeu. Samson a primit putere după cum i s-a promis încă din pântecele mamei. Din seminţia lui Iuda, din familia lui David s-a născut Mântuitorul, prin Fecioara Maria.

Binele întotdeauna este răsplătit, fiecare îşi va primi răsplata, căci Creatorul nostru este drept. Aşa că este înţelept să fim buni până la final şi să nu facem ceea ce e opus iubirii după cum suntem sfătuiţi într-un proverb popular „ Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.“, căci fiecare îşi va primi răsplata după roadele lui, cei buni vor primi cele bune, iar cei răi vor pieri ca şi faptele răutăţii lor. În toate e bine să fim înţelepţi, căci înţelepciunea naşte corectitudine şi astfel facem ceea ce este bine. Înţeleptul deosebeşte binele de rău, viciul de virtute şi face ce e corect şi sfătuieşte pe alţii să facă ce este bine după cum ne învaţă împăratul Solomon „Omul înţelept îşi va îndrepta viciul sau greşeala sa din viciul altuia.“163 şi la fel de cumpătat este a „Nu învăţa (sfătui) pe cel nebun pentru ca să nu te urască. Dar învaţă sau sfătuieşte pe cel înţelept. El te va iubi. Cine învaţă pe cel 164 nebun, însuşi se insultă.“ şi tot cu înţelepciune să mustri prietenul ce greşeşte căutând „să nu critici pe prietenul tău în prezenţa altuia, sau când el este mânios.“165, deoarece „Cine va 166 îndrepta pe altul, va găsi la el o mulţumire şi mai mare.“ Bunul Dumnezeu este îngăduitor şi drept cu noi în toate, la fel şi prietenii adevăraţi, însă fiecare la rândul său nu trebuie să caute a profita de prea multa lor iubire şi să se ferească a mânca tot rodul iubirii adevărate „Dacă prietenul tău este numai miere 163

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 65.

164 Idem, Ibidem, pag. 65.

165 Idem, Ibidem, pag. 66.

166 Idem, Ibidem, pag. 65.

65

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 167

tu nu umbla să-l mănânci tot.“ , căci de se va termina un lucru, vei pieri din prea multa ta nesocotinţă. În ceea ce priveşte dăruirea părintelui nostru ceresc vom fi lipsiţi de fericirea veşnică, iar în ceea ce priveşte prietenul nostru pământesc putem omorî în timp încrederea lui în noi şi rupe firul unei corecte şi adevărate prieteni.

Opusă corectitudinii este linguşirea, acest viciu ce se naşte din inimă nesinceră ce doreşte foloase necuvenite şi „constă după cum spune Andronico, în dulceaţa cuvintelor cu oarecare nuanţă de laudă pentru a atrage sufletul cuiva în folosinţa sa proprie […] Şi se poate asemăna viciul linguşirii cu sirena, care este un animal, care de la mijloc în sus are forma unei fete frumoase iar de la mijloc în jos este în chipul unui peşte cu două cozi învoalate în sus. Şi stă întotdeauna în locuri primejdioase de pe mare şi cântă aşa de dulce încât face să adoarmă toţi oamenii care o aud. Şi cum au adormit se duce şi-i omoară“168, căci „Sub mierea cea dulce se ascunde veninul cel amar al omului nedrept.“169 şi „E mai bine să discuţi cu duşmanii tăi decât cu linguşitorii.“170 „Tulio zice: Să fii mai binevoitor faţă de fiecare şi să nu fii de 171 fel linguşitor, iar familiaritate să ai cu puţini oameni.“ Omul corect nu este linguşitor şi nu aduce laude nefondate. El mereu apreciază adevărul şi fiindcă slujeşte dreptatea fuge de falsitatea vorbelor făţarnice.

Până şi universul din jurul nostru ne îndeamnă să fim corecţi în toate, căci ce s-ar întâmpla dacă pământul nu şi-ar mai da rodul său, soarele s-ar plictisi să mai lumineze şi să încălzească, apa ar seca... totul s-ar desfăşura haotic? Cu siguranţă binele ar pieri, iar răul prin rău se va autodistruge şi odată cu el veşnicia.

Să ne respectăm prin urmare cuvântul dat, să fim corecţi în 167

Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 113.

168 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 67.

169 Idem, Ibidem, pag. 67.

170 Idem, Ibidem, pag. 68.

171 Idem, Ibidem, pag. 67.

66

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

toate după cum ne-ar place să fie şi alţii corecţi faţă de noi.

Nu prin furt şi minciună vom obţine roade, acelea vor pierii.

Am putea lua de exemplu un elev ce copiază la un test. Obţine o notă mare, însă cunoştinţele lui nu se vor îmbogăţii şi în viitor se va lovi de neputinţe. Cel ce a învăţat şi a obţinut corect o notă mare se va folosi în viaţă de toată ştiinţa.

De când există omul pe pământ acesta s-a călăuzit după diferite legi. Aceste legi au fost întocmite pentru ca binele să fie călăuzitor. Abaterile de la legile bune au fost pedepsite. Odată cu evoluţia speciei umane însă, unii oameni dornici de a stăpâni cât mai mult, de a conduce, au făcut legi în favoarea lor sau au călcat legi fără ca să fie pedepsiţi. Dacă totul ar fi corect omul ar putea să trăiască fericit pe acest pământ şi din această cauză corectitudinea poate să fie asociată cu iubirea şi foarte important respectul faţă de oameni.

Prin Moise omul a primit prima lege, cele zece porunci, pentru a şti ceea ce este bine şi rău, spre a se feri de rău şi a face binele. În Noul Testament legea cea veche se împlineşte prin porunca iubirii. Porunca iubirii este legea cea mai complexă, deoarece dragostea nu greşeşte niciodată, fiindcă ea nu poate săvârşi răul faţă de cei dragi, căci a face rău cuiva drag e mai grav decât a-şi face rău sie însăşi.

Despre corectitudine se vorbeşte în toate domenile de activitate. De exemplu un DEX oferă siguranţa corectitudinii fiecărui cuvânt. Dacă operaţia efectuării unor analize medicale e greşită, poţi afecta sănătatea unei fiinţe umane. Când judecătorul este nedrept, cel care săvârşeşte răul nu este pedepsit, dar mai mult, cel nevinovat plăteşte greşeala altuia.

Corectitudinea este sufletul veşniciei, căci doar ceea ce e drept va dăinui, prin urmare să ne călăuzim după acestă virtute şi vom gusta roadele prieteniei şi încrederii, vom înţelege adevărata fericire.

67

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.“172 (I Corinteni, 6, 12) 12. CUMPĂTAREA, ÎNCEPUTUL ÎNŢELEPCIUNII

O

mul a primit de la Bunul Dumnezeu libertatea de a se bucura de toate lucrurile ce sunt sub soare, însă nu toate lucrurile de sub soare sunt benefice sufletului şi trupului omenesc. Din această cauză omul trebuie să chibzuiască la toate cu înţelepciune şi să fie cumpătat în tot ceea ce face. Virtutea cumpătării e cea care îl ajută să se depărteze de toate lucrurile rele în favoarea celor bune, spre sănătatea trupului şi mântuirea sufletului. Nimic nu aparţine omului, nici măcar propria lui viaţă.

Cine spune că a pierdut averi sau alte lucruri pământeşti nu ştie ce spune, fiindcă el nu a avut nimic, toate i s-au dat prin îngăduinţa Lui Dumnezeu şi averi, şi familie, şi copii, şi un loc de muncă important: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele 173 Domnului binecuvântat!“ (Iov 1, 21) Cumpătarea aş putea-o numi chiar începutul înţelepciunii. Cei care înţeleg că în toată libertatea ce le este îngăduită de Bunul Dumnezeu trebuie să fie cu pricepere, cu măsură, încep a deosebi binele de rău, încep a înţelege că Bunul Dumnezeu a pus cumpănă în toate şi vântului, şi apelor şi se vor învrednici de mântuirea sufletului: „Adâncul şi moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea. Dumnezeu îi cunoaşte drumul şi numai El este Cel ce ştie locuinţa ei. Când El privea până la marginile pământului şi îmbrăţişa cu ochii tot ce se află sub ceruri, Ca să dea vântului cumpănă şi să chibzuiască legea apelor, Când El statornicea ploilor un făgaş şi o cale bubuitului de tunet, Atunci el 172

Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 , I Corinteni 6, 12.

173

Idem, Ibidem, Iov 1, 21.

68

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

a văzut înţelepciunea şi a cântărit-o, atunci a pus-o în lumină şi i-a măsurat adâncimea. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea 174 de cel rău stă priceperea.“ (Iov 28, 22-28) Cel necumpătat va atrage după sine mulţime de vicii şi va pierde împărăţia Lui Dumnezeu, pentru că „Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui 175 Dumnezeu.“ (I Corinteni 6, 12), de aceea în tot ceea ce faci trebuie cumpătare.

Când virtutea cumpătării este absentă din viaţa omului apar dezechilibre energetice ce îi afectează trupul, mintea şi mai pe urmă sufletul.

Omul ce nu pune cumpănă mâncării şi băuturii îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul său, iar necumpătarea la mâncare şi băutură atrage după sine multe vicii, viciul lăcomiei pântecelui, al poftelor trupeşti, al grăirii în deşert, al lenevirii. Nici din punct de vedere medical nu este recomandat ca omul să mănânce şi să bea fără socotinţă, căci mâncarea fără saţ face trupul rotund slăbindui mădularele, inima pompează mai greu sângele, creierul se oxigenează mai puţin, ficatul se măreşte, iar toate acestea atrag după sine lenevirea sufletească. În timp ce trupul este hrănit mai mult decât are nevoie, sufletul este lăsat să flămânzească şi să înseteze după rugăciune şi fapte bune. Cei ce se îngrijesc prea mult de trup, uită adesea de suflet. Toată grija lor e pentru nevoia trupească, mâncare, băutură, haine în pas cu moda. De multe ori unii îşi cumpără haine fără să fie nevoie a le cumpăra, le cumpără doar de dragul de a se îmbrăca zilnic cu ceva nou sau de dragul de a se plimba prin magazine. Toate aceste preocupări lumeşti depărtează sufletul de adevărata înţelepciune, îl face să îşi irosească fiecare clipă în deşertăciune.

La fel de nefolositor trupului şi sufletului este şi somnul fără măsură. Somnul este şi el o urmare a necumpătării şi a roadelor ei 174

Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 , Iov 28, 22-28.

175 Idem, Ibidem, I Corinteni 6, 10.

69

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

lăcomia pântecelui, lenevirea.

Atunci când nu există cumpătare în ceea ce priveşte somnul, sufletul devine asemenea unui mugur ce aşteaptă energia solară pentru a înflori şi a rodi. Cum energia, hrana spirituală, întârzie să apară prin lenevire, somnolenţă, sufletul îşi închide ochii, rămâne în întuneric, iar pe chipul lui începe să prindă contur floarea vicilor. Întregul univers dacă nu se ghidează după principiul cumpătării s-ar frânge în haos. Bunul Dumnezeu a avut însă de grijă să pună la toate cumpănă, şi vântului, şi apelor.

Dacă vara soarele încălzeşte prea mult, pământul suferă şi nu îşi mai dă rodul său, dacă ploaia cade fără încetare din ochii norilor încărcaţi de lacrimi, plantelor li se slăbesc rădăcinile, dacă vântul suflă prea puternic distruge vegetaţia, ridică valurile mărilor şi oceanelor provocând stricăciuni, dărâmă clădiri, dacă omul nu este cumpătat în toate slăbeşte rădăcinile sufletului său şi îşi omoară treptat trupul.

Experienţele făcute de oamenii însetaţi de cunoaştere au avut adesea rolul de a distruge frumuseţea pământului şi sănătatea.

Descoperirea energiei atomice a fost nefastă pentru multe locuri de pe pământ, folosirea unor elemente chimice în alimenaţie duce treptat la îmbolnăvirea trupului, multe experimente medicale au fost nereuşite şi exemplele ar putea să continuie.

Nimeni nu condamnă ştiinţa. E bine să cunoşti, însă noi suntem înconjuraţi de energie. Trăim pe o planetă vie. Putem să ne încărcăm trupul energetic doar petrecând o oră în mijlocul naturii, lângă nişte copaci, pe câmp, în preajma unei ape. Atunci de ce trebuie să distrugem darul ce ni l-a făcut Bunul Dumnezeu, viaţa din tot ceea ce ne înconjoară de dragul unor descoperiri ştiinţifice. Totul trebuie făcut cu multă cumpătare. Eşti înţelept şi poţi aduce un folos omenirii cu roadele priceperii tale, atunci foloseştete de acest lucru fără să distrugi viaţa, distrugând viaţa înseamnă că lupţi împotriva binelui.

Cumpătarea trebuie să existe în toate. Atunci când această virtute există, omul trăieşte în binecuvântare şi fericire: „ Fericită eşti tu, ţară, care ai rege un fecior de neam mare şi căpetenile tale 70

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 176

mănâncă la vreme, ca toţi oamenii şi nu se dau la băutură.“ (Ecclesiastul 10, 17).

Adevărata cumpătare înseamnă să fii moderat în tot ceea ce faci, de la consumul alimentar până la orice vorbă spusă sau faptă săvârşită: „Moderanţa se poate asemăna cu ermelinul, care este cel mai moderat şi cel mai nobil animal din câte trăiesc pe pământ.

Mănâncă numai lucruri bune şi delicate şi e mare iubitor de curăţenie. Dovada cea mai mare e că în timpul când plouă nu iese afară din vizuina sa, ca să nu se înnoroieze. De aceea pielea şi blana lui sunt foarte curate şi de o mare albeaţă.“177 Un exemplu de cumpătare, de moderanţă întâlnim şi prin gestul regelui David, în Sfânta Scriptură. Regele Saul, deşi David i-a făcut nenumărate servicii bune îşi dorea să-l ucidă, însă David în momentul în care a avut prilejul să-l ucidă pe regele Saul într-o peşteră, s-a abţinut, a fost cumpătat în gând şi suflet, mulţuminduse să-i taie doar o bucăţică din mantia împărătească. „Moderaţia este o virtute prin care omul îşi observă toate lucrurile şi faptele sale după o anumită regulă şi măsură, ferinduse întotdeauna de prea mult sau de prea puţin. Această virtute este însoţită de ruşine sau de roşeaţă şi de cinste. […] Astfel, moderaţia este un bun cârmaci, care conduce corabia, iar cinstea este călăuzitorul şi meşterul acţiunilor noastre bune...“178 Absenţa cumpătării atrage după sine nenumărate vicii, nu doar viciul îmbuibării, ci şi mânia.

Există în firea omenească dorinţa de a trăi o viaţă frumoasă, fericită, încununată de succes, dar pentru ca acest ideal să îşi găsească finalitate fiecare trebuie să fie cumpătat în toate.

Prin virtutea cumpătării omul devine echilibrat, ajunge să simtă împlinire şi linişte sufletească fiind mulţumit în toate, roadele muncii lui înflorind în tot locul şi timpul.

176

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ecclesiastul 10, 17.

177 Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 430.

178 Idem, Ibidem, pag. 430.

71

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” 179(1Corinteni 6,19-20).

13. VIRTUTEA CASTITĂŢII

C

astitatea este virtutea celor dăruiţi cu harul neprihănirii, al purităţii. „Cei care au dobândit puritatea să nu socotească că au câştigat-o prin proprile forţe, căci este un lucru imposibil ca cineva să-şi biruiască firea. Când a fost învinsă firea, trebuie să vedem într-acesta prezenţa unei puteri mai presus de fire. Este în afară de orice îndoială că cel mai mic este biruit de cel mai mare.“180 Câtă splendoare ascunde albul zăpezii. Puritatea ei ascunde chipul din umbră. Dacă mergi pe munte iarna şi observi natura îmbrăcată în haina albă a zăpezii simţi că te contopeşti cu neprihănirea eternităţii. Ochii albi ai copacilor ard privind spre orizontul scăldat în aburi, în timp ce degetele lor se înalţă ca nişte făclii de lumină spre cer, scoţându-şi din loc în loc unghile de sub haina călduroasă a zăpezii. Aceeaşi natură neîntinată o poţi descoperi şi pe malul unei ape îngheţate, ferită de agitaţia oamenilor. Pe mal poţi admira trestile ce se pleacă smerite peste baltă, grele de povara hainei ţesute cu fir de argint. Dacă nu ai mers faptic într-un loc adâncit în albul zăpezii, încearcă să călătoreşti cu gândul spre acel orizont. Astfel vei face o călătorie prin păduri şi câmpii înzăpezite frângând imaginile într-o goană a eternităţii. La finalul călătoriei îţi poţi răspunde la toate întrebările legate de importanţa castităţii sau purităţii. Zăpada prin lumina ei îmbracă totul într-o haină a purităţii, însă această haină albă ce acoperă mediul înconjurător iarna, ascunde de 179

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, I Corinteni, 6, 19-20.

180 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 303.

72

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

multe ori umbra imperfecţiunilor săvârşite de om asupra naturii dăruite lui de către Bunul Dumnezeu. Asemenea zăpezii este şi albul rochiei de mireasă. Ea acoperă trupul, însă chipul din spatele rochiei mai este oare neîntinat?

Cel mai de preţ cadou al mirilor este puritatea şi dragostea lor.

Ce frumos ar fi dacă ai înfrâna firea şi gândurilor le-ai pune stăvilar şi ţi-ai cerceta inima şi cugetul rugându-te în fiecare clipă Bunului Dumnezeu să te îndrume pentru ca să păstrezi sufletul şi trupul tău neîntinat şi să dăruieşti fiinţei iubite, soţului tău, totul, începând de la puritatea primului sărut până la îmbrăţişarea călduroasă a inimilor cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Acest lucru trebuie să mărturisec cu regret este o floare foarte, foarte rară. Peste tot în jur sunt lucruri ce te duc pe căile pierzării.

Televizorul prin diferitele lui emisiuni, teatrele, filmele, te împing spre o gândire bolnavă ce poate duce spre păcat, până şi spoturile publicitare contribuie la acest lucru. Ziarele, revistele, internetul sunt la fel de nocive. Aşa numiţii prieteni te privesc cu dispreţ dacă nu trăieşti viaţa vicios. Am precizat aşa numiţii prieteni, pentru că aceştia nu sunt prieteni. Un adevărat prieten nu te îndeamnă spre rău. Argumentul că aşa face toată lumea este de neconceput. Creştinul cu inimă curată nu e toată lumea şi nici sălaş al vicilor. Nu trebuie să cedezi şantajelor sentimentale de genul dacă mă iubeşti faci acest lucru necuvincios, căci o persoană ce te iubeşte cu adevărat, te respectă şi nu-ţi cere niciun lucru ce ţi-ar putea întina fiinţa sau ar putea ştirbi fericirea voastră. „La început e luptă şi osteneală multă celor ce se apropie 181 de Dumnezeu, iar pe urmă bucurie şi pace negrăită.“ „Când vrei să iubeşti un om, mai întâi încearcă-l şi după ce l-ai încercat, 182 iubeşte-l cu inimă curată.“ „În Viaţa sfinţilor părinţi se povesteşte despre virtutea castităţii că a fost o călugăriţă, de care era îndrăgostit un boier mare pe moşia căruia se afla mănăstirea aceea. Trimisese la ea de 181

Arsenie Boca, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul, Iaşi, 2002, pag. 188.

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 126.

182

73

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

multe ori cerându-i sfătuitor ca să-i facă voia, dar călugăriţa 183 întotdeauna refuzase.“ Lovindu-se mereu de refuzul acesteia a mers el însuşi la mănăstire să o ia pentru a o duce cu forţa la el acasă. Călugăriţa nedorind să cedeze dorinţelor lui l-a întrebat de ce o place pe ea, căci sunt altele mult mai frumoase, iar el i-a răspuns că pentru ochii ei. „Călugăriţa s-a dus în chilie şi şi-a scos amândoi ochii. Porunci să-l cheme pe boier şi-i spuse: De vreme 184 ce ai îndrăgit atât de mult ochii mei, ia-i şi fă ce vrei cu dânşii.“ Iisus Hristos ne sfătuieşte că mult mai bine este să piară un mădular al trupului nostru, decât să piară tot trupul în focul iadului.

Cel care te iubeşte cu adevărat îţi iubeşte sufletul bun şi nu poate să spună că te place pentru un lucru sau altul, el te iubeşte, pentru că eşti tu, iar această iubire este unică, luminoasă, îmbrăcată în haina veşniciei. Cel care te iubeşte cu adevărat şi-ar da şi viaţa pentru tine dacă ar fi necesar şi la niciun caz nu ţi-ar cere să faci lucruri imorale. „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade 185 niciodată.“ (I Corinteni 13, 4-8) Un alt lucru cert în alegerea unui prieten adevărat este acela că nu poţi să legi o adevărată şi trainică legătură cu cineva care nu gândeşte ca tine, cu cineva care nu este asemănător fiinţei tale. De cei ce nu sunt ca tine mai bine să te fereşti decât să ajungi să săvârşeşti fapte ale răutăţii.

Vieţuirea în doi trebuie să se facă doar cu binecuvântarea Bunului Dumnezeu, prin Sfânta Taină a Cununiei. Oricât de mult 183

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 110.

184 Idem, Ibidem, pag. 110.

185 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, I Corinteni 13, 4-8.

74

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ai iubi fiinţa ce este asemenea ţie trebuie să începi totul cu Binecuvântarea Bunului Dumnezeu. Această pildă de înţelepciune o întâlnim în Cartea lui Tobit. Tobit ajuns la Ecbatana a primit să se căsătorească cu Sara, fiica lui Raguel şi Edna. Pe Sara a îndrăgit-o un demon ce i-a omorât pe toţi tinerii ce s-au căsătorit cu ea chiar în noapte nunţii, înainte ca aceştia să o poată atinge. Şi aceştia au fost şapte la număr. „Şi după ce au sfârşit cina, au condus pe Tobie la Sara, în cameră. Iar acesta, mergând, şi-a adus aminte de cuvintele lui Rafael şi a luat căţuia şi a pus inima şi ficatul peştelui şi a afumat. Şi simţind demonul mirosul acesta a fugit în părţile de sus ale Egiptului, şi îngerul l-a legat. Iar când au rămas numai amândoi în cameră, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: Scoală, soro, să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul! Şi a început Tobie a zice: Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi binecuvântat este numele tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Să Te binecuvânteze pe tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui. Şi acum Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte deci a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe.“186 (Tobit 8, 1-7) Nu ştiu câţi dintre tinerii care se căsătoresc cunosc această rugăciune şi cu atât mai mult câţi rostesc această rugăciune în noaptea nunţii. Se simte aici lipsa vieţuirii într-o familie creştină cu frică de Dumnezeu şi a unui părinte spiritual, a unui duhovnic.

Mai rău de atât este că tinerii nu mai aşteaptă noaptea nunţii ca să se cunoască şi trăiesc în păcat. Ei uită că Taina Sfinte Cununii a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos la Nunta din Cana Galileea când a săvârşit şi prima minune, transformarea apei în vin şi rezumă căsătoria la o simplă hârtie ce o văd neimpotantă în comparaţie cu dragostea lor. Când temelia are începutul şubred şi 186

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Tobit 8, 1-7.

75

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

nu e începută cu Dumnezeu şi cu dragoste adevărată se produc rupturi, divorţuri.

Arhimandritul Teofil Pârâianu spunea că în căsnicia creştină trebuie doar să dăruieşti, să te dăruieşti, fără să aştepţi nimic în schimb şi are mare dreptate, căci adevărata dragoste dăruieşte doar, fără să ceară ceva în schimb. „Soţii să cultive virtutea dragostei cât mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru totdeauna, ca altfel să fie cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus.“187 O căsătorie trainică are la bază următoarele virtuţi: dragostea adevărată, castitatea, respectul între soţi, încrederea, corectitudinea, înţelepciunea, răbdarea în toate greutăţile şi încercările vieţii, rugăciunea, ascultarea şi bineînţeles bunătatea.

Omul nu este făcut ca să trăiască singur şi este bine să găsească pe cineva asemenea lui şi să se căsătorească, apoi să trăiască cu acea persoană până la sfârşitul vieţii şi să o respecte şi să o preţuiască ca pe sine însuşi. „Dacă vrei să ştii cine ţi se aseamănă, vezi pe cine iubeşti şi pentru care lucru.“188, însă „Se cade să-i iubeşti pe toţi cu dragoste curată nu de vreo nevoie, nici de teamă, nici de vreun folos pe care să-l primeşti de la cineva. Să-l iubeşti dar cu mintea şi cu inima curată.“189 Cei care ignoră taina căsătoriei şi trăiesc în păcat fac plăcerea celui rău şi îşi murdăresc atât sufletul, cât şi trupul „Dacă toate păcatele pe care le săvârşeşte omul se petrec în afară de trup, desfrânatul păcătuieşte chiar în trupul său.“190, iar acest lucru se întâmplă datorită multitudinii vicilor ce sunt prezente la tot pasul. „Dorinţa celor mai multe femei şi fete din ziua de astăzi de a plăcea şi de a încânta prin alte mijloace decât cele fireşti au 187

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Viaţa de familie, IV, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, pag. 35.

188 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 127.

189 Idem, Ibidem, pag. 127.

190 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 310.

76

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

criticat-o toţi Sfinţii Părinţi. […] În acest fel, într-o zi o femeie care se îmbracă necuviincios poate să provoace involuntar şi inconştient la păcat pe atâţia bărbaţi care o privesc voluntar sau involuntar în ziua respectivă... Deci ea poate să facă zilnic zeci şi sute de păcate.“191 Într-o lume plină de vicii, virtuţile sunt cel mai de preţ tezaur, iar când întâlneşti un om ce are aceste alese comori sufleteşti ai dobândit cea mai mare avere. „Înfrânarea este un nume universal dat tuturor virtuţilor. Înfrânat este acela care nici în timpul somnului nu simte vreo mişcare sau tulburare a aşezării ce este întru dânsul. Înfrânat este acela care a dobândit o totală indiferenţă faţă de trupuri, oricare le-ar fi frumuseţea. Iar regula şi hotarul desăvârşitei şi completei purităţi constă în aceasta: a avea aceeaşi atitudine către cele însufleţite ca şi către cele neînsufleţite, către cele raţionale ca şi către cele fără de 192 raţiune.“ Pentru a păstra sufletul şi trupul tău curat trebuie în primul rând să-ţi cercetezi gândul. Dacă gândul e sănătos, şi sufletul, şi trupul va fi sănătos, dar dacă este bolnav, imaginaţia te duce pe cărările păcatului şi vei ajunge în timp să pui în faptă ce îţi imaginezi, ce gândeşti şi să te întinezi atât sufleteşte, cât şi trupeşte.

De altfel e greu ca o prietenie între un bărbat şi o femeie să rămână doar la nivelul spiritual, fiindcă odată cu trecerea timpului, dacă prietenia este adevărată şi ai mereu o persoană de încredere aproape de tine, o persoană care te ajută necondiţionat, o persoană care ţine la tine, te respectă, te preţuieşte poţi cădea în păcat, poţi întina tot ceea ce a fost mai pur şi frumos prin călcarea uneia dintre cele mai alese virtuţi, castitatea.

Din această cauză omul trebuie să-şi cerceteze bine sufletul său şi să-şi cunoască firea. E frumoasă o prietenie adevărată, căci 191

Andrei Drăguşanu, Urcuş duhovnicesc, Editura Agapis, Bucureşti, 2009, pag. 52, 53.

192 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 302, 303.

77

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

un prieten adevărat este cea mai de preţ comoară în acest univers, însă totul trebuie trecut prin filtrul sufletului şi a virtuţii cumpătării dacă doreşti să fii o persoană neprihănită şi plăcută lui Dumnezeu. „ Că a vorbi prea des un om cu o femeie şi a se păzi să nu 193 păcătuiască, este un lucru mai mare decât a învia morţii.“ „Puritatea (castitatea) este participarea la natura netrupească (îngerească). Puritatea este o suprafirească şi minunată negare a firii, o admirabilă întrecere între trupul nostru muritor şi stricăcios şi între cei fără de trupuri. Pur este acela care a îndepărtat de la sine iubirea senzuală prin iubirea de Dumnezeu şi a stins focul poftelor prin focul nematerialnic.“194 Această latură a purităţii o îmbrăţişeasă monahii, însă doar aceia care preţuiesc cu adevărat acest lucru şi îşi păstrează mintea trează, în rugăciune, departe de ispite. Din această cauză „Este bine ca tinerii care se gândesc la monahism să cunoască faptul că misiunea monahului este foarte mare; trebuie să devină înger. În cealaltă viaţă, în cer, vom trăi ca îngerii, a spus Hristos saducheilor (Matei 22, 30)“195. „În vreme ce Domnul este nestricăcios şi netrupesc, şi ca atare se bucură de puritatea şi nestricăciunea trupului nostru, demonii, după cum spun unii, de nimic altceva nu se bucură mai mult ca de duhoarea desfrânării şi nicio altă patimă nu-i veseleşte mai mult ca întinarea trupului. Puritatea îi face pe oameni înrudiţi şi asemănători cu Dumnerzeu, întru atât cât natura le permite.“196 Aşadar înţelept ar fi ca fiecare să păstreze pur atât sufletul, cât şi trupul, iar dacă a greşit cu ştiinţă sau din neştiinţă să se curăţească prin Taina Spovedaniei şi să nu mai păcătuiască, căci „De niciun păcat nu se bucură diavolul atât de mult ca de păcatul curviei, pentru că el poate săvârşi toate păcatele, 193

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 109.

194 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, 302.

195 Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Viaţa de familie, IV, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, pag. 18.

196 Ioan Scărarul, op. cit., pag. 309.

78

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

numai păcatul curviei nu poate. De aceea se străduieşte să înşele 197 întotdeauna oamenii şi să cadă în curvie.“ E foarte greu în vremurile actuale să-ţi păstrezi neîntinat atât sufletul, cât şi trupul, deoarece toate mijloacele mass-media promovează scandaluri ridicole, posturile TV având audienţă maximă cu astfel de emisiuni, însă o faptă bună este trecută în umbră, e mereu neobservată, fiindcă nu are audienţă, asemenea şi o emisiune culturală.

Moralitatea lasă foarte mult de dorit în zilele noaste, nici măcar în familie părinţii nu-şi mai educă copiii spre îmbrăţişarea virtuţilor, ce să mai vorbim apoi de anturaj şi de toate informaţile la care aceştia au acces.

Atunci aceşti copilaşi ajung tineri de o moralitate îndoielnică ce dispreţuiesc aurul sufletesc, virtuţile, începând cu virtutea dragostei, prieteniei, castităţii la care se adaugă toate celelalte.

Castitatea este virtutea ce se aseamănă florii de colţ ascunsă între crăpăturile înverzite ale stâncilor. Este pură prin abstinenţa ei de a privi spre cele lumeşti. Frumuseţea ei sălbatică pentru toate florile ce îşi răspândesc miresmele în lume este adesea neînţeleasă. În timp ce restul florilor împodobesc câmpiile, grădinile, munţii şi pădurile bătându-se în a-şi etala frumuseţea podoabelor şi mireasma fiinţei, floarea de colţ rămâne fidelă stâncii, împodobind-o cu neprihănirea fiinţei ei.

Omul înţelept alege să trăiască în curăţie, îşi păzeşte sufletul, cugetul şi trupul de orice ispită care l-ar putea depărta de frumuseţea sălbatică şi neînţeleasă de mulţi a purităţii. Acest om nu doar că este neîntinat sufleteşte, trupeşte, cu mintea departe de orice ispită, răutate şi nălucire, dar aduce în jurul său bunătate, fericire. El este omul ce întinde o mână de ajutor tuturor celor ce se află în nevoi, el este omul în preajma căruia doar dacă stai te simţi bine, te încarci cu energie pozitivă.

197

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 180.

79

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

,,Înţelepciunea nici nu se împrumută, nici nu se cumpără; şi dacă ar fi de vânzare, n-ar găsi cumpărători. Nebunia, în schimb, se cumpără zilnic.’'198(Seneca filozof roman) 14. CEA MAI DE PREŢ COMOARĂ, ÎNŢELEPCIUNEA

V

irtutea înţelepciunii este tezaurul sufletelor alese, căci ea nu-şi găseşte locaşul acolo unde locul e murdar şi putred, unde vicile dansează în voie de mână cu nebunia şi deşertăciunea acestei lumi. Opus acestei virtuţi stă viciul nebuniei. Dacă acest viciu face casă tuturor celorlalte vicii, cu atât mai mult virtutea înţelepciunii face locaş tuturor celorlalte virtuţi. Şi cum n-ar face ea locaş tuturor celorlalte virtuţi când ea deosebeşte binele de rău, cunoaşte binefacerile dragostei şi roadele acesteia, este lumină a adevărului, floare aleasă a corectitudinii. „Înţelepciunea este mai bună decât toate bogăţiile lumii şi niciun lucru pe care-l doreşti în lume, nu se poate asemăna cu înţelepciunea.“199 afirmă regele Solomon. Bunul Dumnezeu văzând cât de mult îl iubea şi-i slujea regele Solomon i s-a arătat acestuia în vis la Ghibeon unde a mers regele ca să aducă Domnului jertă, spunându-i: „Cere ce vrei să-ţi dau! Şi a zis Solomon: Tu ai făcut cu robul tău David, tatăl meu, mare milă; şi, pentru că el s-a purtat cu vrednicie şi cu dreptate şi cu inimă curată înaintea Ta, nu ţi-ai luat această milă mare de la el; şi i-ai dăruit fiu pe tronul lui, precum şi este aceasta astăzi. Şi acum Tu, Doamne Dumnezeul meu, ai pus pe robul tău rege […]; însă eu sunt foarte tânăr şi nu ştiu să conduc. Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece pe poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ce este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al tău care este nesfârşit de mare? Şi ia plăcut Domnului că Solomon a cerut aceasta. Şi a zis 198

http://www.rasunetul.ro Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 69 199

80

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

n-ai cerut bogăţie, n-ai cerut sufletele duşmanilor tăi, ci ai cerut înţelepciune […] îţi voi da şi ceea ce tu n-ai cerut: bogăţie şi 200 slavă.“ (III Regi 3, 5-7, 9-11, 13)„Înţelepciunea este tot atât de bună ca şi o moştenire de folos celor ce văd soarele.“ (Ecclesiastul 7, 11) Prin înţelepciune dobândeşti toate comorile, căci ea cunoaşte roadele dreptăţii şi nu se leneveşte în a le înfăptui. Înţeleptul îşi zideşte casă pe stâncă, departe de vitregiile naturii, el este sălaş blândeţii, vorbele lui sunt pline de adevăr şi pricepere, este cumpătat în toate, preţuieşte lucrurile folositoare sufletului şi dispreţuieşte deşertăciunea lumii acesteia. Înţeleptul este prudent în tot ceea ce face, iar virtutea prudenţei este o faţă a înţelepciunii. „Înţeleptul învârte de şapte ori limba în gură înainte de a vorbi.“201 Toma de Aquino reproducându-l pe Cicero împarte virtutea prudenţei în trei părţi: memoria, inteligenţa şi prevederea. Toate acestea însă alcătuiesc înţelepciunea. „Virtutea prudenţei se aseamănă cu furnica care se osteneşte vara să găsească ceea ce îi trebuie ca să trăiască iarna. Aducânduşi aminte de timpul trecut, cunoaşte prezentul adică vara, că atunci găseşte cele de care are nevoie şi prevede timpul care va veni: Furnica despică prin mijloc orice hrană sau bob de grâu pe care-l culege pentru ca să nu încolţească în timpul iernii care va 202 veni. Şi aceasta furnica o face printr-o înţelepciune naturală.“ Această aleasă virtute nu se poate învăţa, aşa cum nu poţi învăţa virtutea dragostei, floarea tuturor celorlalte virtuţi. Ea se clădeşte în suflet de la rădăcină şi continuă să odrăslească, să crească şi să înflorească odată cu trecerea timpului. „În tinereţea ta culege învăţătura până în sfârşit, în cărunteţele părului tău, vei 200

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, III Regi 3, 5-7, 9-11, 13.

201 Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 68.

202 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 69 81

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 203

alege înţelepciunea.“ , căci după cum spune Socrate „Ştiinţa trebuie scrisă în inimă şi nu în cărţi.“204 Înţeleptul priveşte la toate lucrurile din jurul său, lucruri ce stau ca mărturie a înţelepciunii Lui Dumnezeu şi le întipăreşte în inima sa şi învaţă de la ele cum trebuie să trăiască în această viaţă.

De la soare învaţă să-şi îmbrace viaţa sa în faptele luminii ca sufletul său să strălucească. De la mândrul întuneric al nopţii învaţă că trebuie să fugă de toate lucrurile de ruşine, de toată ispitirea şi răutatea, căci după cum luminătorii nopţii luna şi stelele pătrund întunericul, nici faptele necugetate nu vor rămâne tăinuite şi nepedepsite. De la ape învaţă să păşească întotdeauna pe drumul drept în viaţă, orice abatere de la drumul cel drept ar provoca durere după cum o apă ce îşi părăseşte albia provoacă pagube. De la munţi învaţă să fie statornic în credinţă şi să treacă cu fruntea sus peste toate greutăţile. De la flori culege blândeţea şi gingăşia. De la pietre culege darul vorbirii cumpătate. De la arbori învaţă cum să-şi zidească casă trainică. De la vânt ascultă cum trebuie să fugă de mânie şi să devină slujitorul păcii. Nisipul deşertului îi vorbeşte despre deşertăciunea lumii. Exemplele însă pot să continuie, căci nu este lucru în această lume de la care să nu ai ceva de învăţat, fie el element al naturii, fie animal sau pasăre, fie insectă, peşte sau reptilă. „Cel ce nu are înţelepciune, pierde această lume şi pe cealaltă; iar cine se cunoaşte bine, acela este 205 înţelept.“ Din cele mai vechi timpuri înţelepciunea a fost preţuită, respectată. Adevărata înţelepciune însă îşi are sălaşul în Dumnezeu. Dumnezeu este izvorul înţelepciunii, dragotei şi bunătăţii. Adevăratele învăţături morale şi-au deschis ochii printre paginile vremii prin slujitorii lui Dumnezeu. Primele scrieri au fost cele religioase, morale, scrieri înălţătoare de suflet.

Mănăstirile au fost centre de cultură.

203

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992. pag. 70.

204 Idem. Ibidem, pag. 70.

205 Idem. Ibidem, pag. 70.

82

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Primul monument al literaturii române: Învăţăturile lui Neagoe Basarab către Fiul său Theodosie pune la mare preţ înţelepciunea. Prima parte a Învăţăturilor sunt alcătuite dintr-o succesiune de învăţături morale şi pedagogice ce abordează teme multiple, utilizându-se adesea lecturi scoase din Vechiul şi Noul Testament, dar şi lecturi din două predici ale lui Ioan Hrisostom, din Panegiricul lui Constantin cel Mare, din romanul religios Vaarlaam şi Ioasaf. „Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot lucrul. Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-trunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă.“206 „Drept acéia, iubitul meu fiiu, de te vei nevoi să-ţi păzeşti trupul aşa, până vei ajunge de vârstă, cum să cade, cu curăţie, cu înţelepciune [...], ţie şi împărăţiii tale să va dărui de la Dumnezeu bătrânéţe cinstité şi ţi se vor adauge ţie anii vieţii...“207 Înţelepciunea trebuie strânsă în suflet din fragedă pruncie, căci acolo unde nu-şi face casă înţelepciunea îşi fac palat vicile şi prind rădăcini atât de puternice încât înăbuşă sufletul şi îl omoară.

După cum o iarbă nefolositoare, o buruiană, nu este smulsă la timp de grădinar şi prinde putere şi creşte mai mare decât planta folositoare aducând pe lângă sine altele multe ierburi, iar dacă mare fiind se încearcă smulgerea ei, se poate rupe planta şi rădăcina buruienii nu, tot aşa şi faptele rele dacă nu sunt smulse de la primul firicel din suflet şi prind rădăcini, şi cresc şi aduc şi alte fapte rele, îl omoară pe acesta.

Fiecare deci să se cerceteze pe sine şi să aducă fapte vrednice, roade ale înţelepciunii, încă din pruncie, iar acestea vor spori odată cu vârsta şi se vor bucura de adevăratul soare al dreptăţii şi fericirii.

206

Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Editura Minerva, Bucureşti, 1970, pag. 125.

207 Ibidem, pag. 137.

83

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Eu sunt doar glas de lut / pe cetină şi-n clopot, / Sunt vagă urmă-n goale cuiburi / Şi-n fiecare zi mă caut; / Mă caut în lut şi m-amestec cu mine... “208 15. RESPONSABILITATEA, VIRTUTEA CE CONTUREAZĂ EUL FIECĂREI FIINŢE

V

irtutea responsabilităţii îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsbili sunt aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul, respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot prin bunătatea şi dăruirea lor. Ei sunt aceia care zilnic se caută în lutul fiinţei şi se amestecă cu ei înşişi până se regăsec mai puternici, până găsesc alte şi alte oportunităţi în a ajuta, în a-şi face datoria.

Primul pas spre virtutea responsabilităţii ar trebui să-l învăţăm de la grija ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea nevăzută şi lumea văzută. El a creat totul cu responsabilitate, a creat totul bine „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“209 (Facere 1, 31) Pe urmă a purtat de grijă creaţiei cu toată responsabilitatea şi dragostea, chiar dacă aceasta a dorit să ia locul Creatorului neresponsabilă fiind în cugetul ei şi păcătuind. A lua locul Creatorului înseamnă să ai înţelepciunea şi responsabilitatea de a avea grijă de toată creaţia. Creaţia nu poate niciodată să adune în ea atâta iubire, responsabilitate, bunătate, corectitudine, răbdare, încât să guverneze înţelept întregul Univers.

Al doilea pas spre virtutea responsabilităţii ar trebui să-l învăţăm în familia noastră. Părinţii au responsabilitatea de a-şi creşte şi educa copiii ce i-au dobândit cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiii la rândul lor trebuie să asculte de părinţi, fiindcă nu există părinte care să nu dorească binele copilului său 208

Vicu Cojocaru, Flori de timp, Sunt doar lut, Editura Neutrino, Reşiţa, 2009, pag. 3.

209 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere 1, 31.

84

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră. Sau de va cere peşte, oare el îi va da şarpe.“210 (Matei 7, 9-10) Cât de mult învăţăm despre responsabilitate de la îndrăgostiţi.

Ei sunt atât de responsabili faţă de fiinţa iubită încât primesc energii nebănuite, dacă aceasta ar fi în primejdie ar putea urni stâncile din loc, ar jertfi totul pe altarul dragostei. „Am rugat zăpada din lumi / să-şi toarne mai devreme / glasul în pământ, / să facă loc ierbii, / şi eu ... voi chema ghioceii / să înflorească mai 211 devreme pentru tine.“ Responsabilitatea faţă de aproapele constă în a-i acorda respectul cuvenit, a-l ajuta la nevoie, a-i fi mereu aproape încurajându-l cu liniştea şi iubirea din sufletul tău.

Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu trebuie să nu uităm să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă şi nu doar acolo, în toată fapta ce o săvârşeşte trebuie să fie cu mare atenţie, să pună suflet în tot ca totul să fie bine făcut.

La o oră de dirigenţie, cu aproximativ douăzeci de ani în urmă, pe când activam şi ca profesor de educaţie moral-religioasă, am cerut elevilor să deseneze pe o coală de hârtie un simbol care să-i reprezite. După ce fiecare a desenat ce a simţit am interpretat cu fiecare în parte obiectul ales de ei ca reprezentare a propriei lor fiinţe. O elevă a desenat un flutur şi am întrebat-o de ce a ales să deseneze tocmai un flutur şi nu a ştiut să-mi răspundă, dar în momentul în care am început să comunic cu ea despre fiinţa fluturelui a recunoscut că o reprezintă, fluturele e fragil, sensibil, frumos, alege lucrurile înţelepte ale vieţii, polenul din flori. Alt elev a desenat un porumbel, dar nici acesta ca de altfel toţi elevii nu ştiau de ce a ales acel simbol şi nu altul, fapt pentru care am comunicat cu fiecare în parte despre însemnătatea celor reprezentate de ei. Elevul ce a desenat un porumbel era un 210

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 7, 9-10.

211 Vicu Cojocaru, Flori de timp, ghiocei pentru tine, Editura Neutrino, Reşiţa, 2009, pag. 7.

85

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

elev blând şi a înţeles că blândeţea porumbelui aducător de pace şi linişte îl reprezină. Un elev a desenat nişte munţi, reprezentând statornicia în tot ceea ce face. Un altul a desenat o albină, simbol a înţelepciunii şi hărniciei. Un altul a desenat o căsuţă şi nişte oameni strânşi în jurul focului, reprezentând importanţa familiei pentru el. Altul a desenat nişte flori cu capul plecat şi nişte copaci cu crengile vitregite de frunze şi roade, ajungând la concluzia că este instabil emoţional, trist şi nu ştie ce îşi doreşte de la viaţă. O fetiţă a desenat o pisică recunoscând că adesea e linguşitoare. Un băieţel a desenat o pensulă, nişte culori şi un chip de om alcătuit din diferite obiecte, ochii stele, părul o carte, nasul o frunză, gura, o felie de pepene, bărbia în loc de gropiţă avea o inimă mare, deschisă, şi am concluzionat împreună cu el că este un îndrăgostit de creaţie şi idealul lui în viaţă este să devină un pictor ce doreşte să redea simbolic toate miracolele acestei vieţi, toată profunzimea fiecărei clipe. Fiecare elev din clasă a desentat ceva diferit, niciun simbol nu a mai fost regăsit în lucrarea altuia. Acest lucru a scos în evidenţă că fiecare elev are o personalitate diferită.

Problema este că noi, adulţii, profesori, părinţi, trebuie să ştim a ne apropia de sufletul fiecărui elev, a-i descoperi eul, a-l îndruma să şi-l descopere şi mai apoi să fie responsabil în tot ceea ce face.

Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie şi tot de atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm.

Până şi natura are responsabilitatea ei faţă de comuniunea ei cu omul, animalele, păsările, insectele etc. „Apoi a zis Dumnezeu: Să dea pământul din sine verdeaţă: iarba, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu 212 sămânţă în sine, după fel, pe pământ! Şi aşa a fost.“ (Facere 1, 11) Din rodul pământului se hrăneşte toată făptura.

Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte misiunea.

Elementele cosmice, soarele nu uită să răsară şi să încălzească pământul, luna şi stelele nu se dau înapoi de la a 212

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere 1, 11.

86

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

îmbrăca noaptea în lumină, norii nu uită să îşi scurgă lacrimile spre rădăcina pământului, elementele terestre, pământul nu întârzie să-şi dea rodul lui, fiecare rod fiind hrană sau medicament. Natura îşi ţese energia vie responsabilă faţă de tot ceea ce s-a plămădit din fiinţa ei.

Trandafirul nu uită să-şi ţese spinii pentru a se putea proteja, vântul nu întârzie să ajute împreună cu insectele la polenizarea plantelor, pasărea nu întârzie să-şi întărească aripile prin sportul zborului pentru a putea migra în locuri prielnice supravieţuirii, mugurii nu întârzie în a înfrunzi, înflori şi a aduce rod, iarba nu uită să îmbrace pământul, să oxigeneze atmosfera şi să hrănească animalele. Şi micile vietăţi sunt responsabile în toată munca lor şi am putea privi spre exemplu la albină cu câtă iscusinţă îşi organizează familia, culege nectarul din universul florilor, bun arhitect clădeşte fagurii, creşte puietul, menţine curăţenia şi sănătatea stupului, îşi apără familia de duşmani.

Animalele nu uită să îşi hrănească şi să îşi crească puii, îndrumându-i să se ferească de pericolele ce i-ar putea pândi.

Animalele sălbatice îşi învaţă puii să supravieţuiască şi să devină puternice.

Omul trebuie să privească cu atenţie în jur la tot ceea ce îl înconjoară şi să înveţe să fie responsabil în toate.

Fiind o fiinţă raţională, omul poate să săvârşească atât de multe lucruri bune atât pentru el, cât şi pentru semenii lui, singurul lucru spre reuşită fiind acela de a trata totul cu responsabilitate, cu alte cuvinte a pune suflet în tot ceea ce săvârşeşte: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate 213 vietăţile ce mişcă pe pământ şi peste tot pământul.“ Responsabilitatea este virtutea ce ne îndeamnă să fructificăm fiecare clipă a vieţii noastre.

213

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facerea 1, 28.

87

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„A te lupta cu tine însuţi e cel mai greu război; a te învinge pe 214 tine însuţi e cea mai frumoasă victorie.“ (Logan) 16. STĂPÂNIREA DE SINE, VIRTUTEA SUFLETELOR ÎNŢELEPTE

O

viaţă liniştită şi fericită depinde foarte mult de virtutea stăpânirii de sine. Pentru ca să te învredniceşti cu harul stăpânirii de sine e obligatoriu ca sufletul tău să cultive şi alte virtuţi precum răbdarea, căci acolo unde sălăşluieşte virtutea răbdării e loc şi pentru sora acesteia, stăpânirea de sine, dar pentru ca răbdarea să înflorească stăpânirea de sine e necesară virtutea dragostei. Nu poţi să fii răbdător fără dragoste, nu poţi să îţi stăpâneşti firea dacă în sufletul tău nu ar rodi virtutea iubirii. Să ne imaginăm un animal sălbatic ce nu-şi poate stăpâni firea şi dă frâu liber impulsului violenţei, iar această violenţă nu are nimic în comun cu dragostea, însă dacă puii animalului impulsiv ar greşi, firea acestuia se va shimba şi dragostea faţă de puii lui va birui impulsivitatea firii. „Viteaz e învingătorul de lei, viteaz e cuceritorul lumii, dar mai viteaz e cel ce se învinge pe sine.“215 (Herder) Stăpânirea de sine aş putea-o numi virtutea sufletelor înţelepte, căci această virtute i-a fiinţă în urma unei chibzuite cugetări. Omul înţelept îşi săpâneşte pornirile impulsive ale firii.

El stă şi socoteşte în gândul lui ce este bine şi ce este rău, de ce e bine să rabde şi să nu dea curs instinctelor violente.

Violenţa nu duce la nimic bun. Ea strică prietenii încă din fragedă pruncie, mai târziu îţi poţi distruge familia, rişti să te izolezi de restul societăţii, să nu mai ai niciun prieten, să te adânceşti în singurătate, singurătate ce poate aduce după sine depresia sau alte nenorociri. Tocmai pentru aceasta este bine ca omul să se cerceteze pe sine şi să nu dea frâu liber instinctelor necontrolate. Regele Edip, din mitologia greacă, şi-a omorât tatăl 214 215

http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/ http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/ 88

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

dintr-un impuls violent şi mai apoi s-a căsătorit cu mama sa Iocasta. Bineînţeles el nu-şi cunoştea părinţii când a făcut aceste fapte necugetate, deoarece tatăl său l-a abandonat din pricină că i s-a prevestit de un oracol că fiul său când va creşte mare îl va ucide şi îi va lua locul. Ambii au reacţionat sub auspicile primului impuls, fără să pună în cumpănă totul. Când Edip, fiul lui Laios, regele Tebei, va coştientiza ce a făcut îşi va scoate ochii şi va fi călăuzit de fiica sa Antigona. „Apoi, orb şi sărman, Edip a părăsit Teba cu şapte porţi, ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei […] însoţit de copila cea mică, Antigona...“216 Nu foloseşte la nimic să acţionezi sub influenţa primului impuls, fără să cugeţi care vor fi urmările faptelor tale. Înţeleptul îşi este stăpân firii sale, el cugetă ce este bine să facă, conştientizează gravitatea faptelor şi vorbelor ce se nasc din inpulsivitate şi le respinge, îşi înarmează sufletul cu răbdare şi dragoste.

Cel care este într-un post de conducere trebuie înainte de toate să se cerceteze pe sine cu atenţie: dacă gândeşte corect, dacă nu se lasă pradă impulsivităţii, dacă ştie să se stăpânească indiferent de situaţie şi doar aşa să acepte a conduce pe alţii, căci „Cum m-aş putea aştepta să stăpânesc asupra altora, când mie însumi nu reuşesc să-mi fiu stăpân?“217 spune Rabelais.

Pierderea controlului are nenumărate cauze.

De exemplu o muncă istovitoare, o muncă peste puterile celui ce o săvârşeşte îl poate determina pe cel în cauză să nu se mai controleze, epuizat fiind, şi să izbucnecă din orice gest ce i se pare incorect în gândirea lui. Tocmai din această cauză e bine ca omul să nu-şi ia sarcini peste puterile lui, căci pe lângă faptul că sănătatea îi va fi afectată va putea pierde pe cei dragi din pornirea necontrolată a firii.

Un alt exemplu de pierdere a controlului este atunci când tu susţii o cauză dreaptă iar altcineva îţi zădărniceşte munca. În 216

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, Eroii, Editura Vox, Bucureşti, 2004, pag. 152.

217 http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/ 89

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

această situaţie trebuie să te înarmezi cu răbdare şi să analizezi totul cu multă înţelepciune, să laşi impulsivitatea la o parte perseverând în faptele bune atâta timp cât este necesar până sufletul celor nechibzuiţi vor înţelege adevărul, bunătatea şi blândeţea fiinţei tale.

Câtă stăpânire de sine, câtă răbdare, blândeţe şi iubire are Bunul Dumnezeu cu noi care greşim atât conştient, cât şi inconştient, atâta infinită răbdare, căci altfel ne-ar fi pierdut demult. Şi noi ar trebui să avem acelaşi control asupra firii noastre şi să nu ne mai otrăvim viaţa cu fapte necugetate.

De curând am ascultat un cântec a cărui versuri îndemna pe tinerii îndrăgostiţi să nu pună la suflet micile imperfecţiuni copilăreşti, să-şi stăpânească firea prin iubirea ce şi-o poartă unii altora: „Să nu ne pierdem vremea supăraţi că e păcat / De ce să ne certăm când ne iubim? / Să facem jurământ că de-acum ne-am împăcat, / Să vezi ce fericiţi putem să fim. / Reproşuri de amor; cuvinte care dor / Ucid iubirea noastră zi cu zi. / În loc să ne certăm, hai să ne sărutăm, / Căci mâine amândoi bătrâni vom fi.“218 Cauzele ce duc la pierderea controlului însă sunt nenumărate, până şi teama de ceva, ca de exemplu teama de întuneric sau teama de a nu mai fi aproape de cel sau cei dragi, poate să te facă în anumite situaţii să nu mai ai stăpânire asupra firii tale.

Cauzele cele mai dezastruoase sunt rezultatele nestăpânirii de sine a celor mâncaţi de viermele vicilor, nu doar al violenţei, ci şi al urii, invidiei, judecăţii aproapelui, clevetirii etc.

O natură scăpată de sub control face doar stricăciuni, inundaţii, cutremure, incendii etc. Un om ce nu îşi stăpâneşte firea este aidoma unei astfel de naturi.

Ideal ar fi ca fiecare să lase la o parte impulsivitatea, ideea de a crede că doar el are dreptate şi i se cuvine totul şi să acţioneze în toate cu înţelepciune şi stăpânire de sine.

218

I. Vasilescu, N. Constantinescu, N. Vlădoianu, Să nu ne pierdem vremea supăraţi, Jurnalul Naţional Colecţia de Aur, Iubesc femeia , volumul 12.

90

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Fericita libertate de patimi (apathia) ridică mintea cea săracă de la pământ spre cer, iar pe cel sărac îl scoală din noroiul patimilor. Dar prea lăudata dragoste îl pune alături de întâi219 stătătorii poporului Domnului, de sfinţii îngeri.“ 17. CALEA SPRE DESĂVÂRŞIRE, NĂDEJDEA ŞI CREDINŢA VIEŢII VEŞNICE

D

esăvârşirea o dobândeşte sufletul atunci când reuşeşte să se elibereze din ţinutul întunecos al vicilor, să distrugă orice patimă şi să se îmbrace în lumina virtuţilor.

Dacă ne uităm puţin în jurul nostru la frumuseţea elementelor naturii am putea desluşi importanţa desăvârşirii sufleteşti.

Să luăm de pildă un cer înnorat, cât de supărat este el, norii sunt negri, încărcaţi de electricitate asemenea sufletului plin de mânie sau răutate gata să izbucnească tunând şi fulgerând în jur şi să-l comparăm cu un cer senin, liniştit, înveşmântat în lumină şi bunătate asemenea oamenilor blânzi, răbdători, iubitori de pace, de tot binele, apoi să asociem cerul înnorat cu omul robit de vicii, iar cerul senin cu omul desăvârşit, virtuos şi să încercăm să fim asemenea naturii luminoase păşind spre desăvârşire.

O natură primăvăratică, încununată de aroma verdeţurilor, de văpaia mugurilor palpitând a viaţă, de puritatea florilor cercetate de vânt şi insecte spre a aduce rod este asemenea sufletului în care şi-a făcut casă desăvârşirea, suma tuturor virtuţilor.

O natură cu ochii trişti, bătută de vântul toamnei târzii, vitregită de verdeaţă, scăldată în lacrimile norilor, îmbrăcată în noroiul patimilor este asemenea sufletului robit de vicii ce nu-şi găseşte liniştea, nu mai deosebeşte calea spre desăvâşirie din prea multele patimi ce se abat şi locuiesc în el.

Un cer senin, în toiul nopţii, încărcat de stele, încununat de lună, este asemenea sufletului ce şi-a ţesut haina desăvârşirii; în timp ce un cer întunecat nu aduce niciun serviciu nopţii, ci o adânceşte şi mai mult în beznă, aşa cum vicile coboară sufletul 219

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 514.

91

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

spre negura iadului.

Sufletul ce a reuşit să depărteze focul vicilor ce-l cobora spre întunecatul şi învolburatul iad şi să adune parfumul virtuţilor nu a făcut altceva decât să descopere lumina fericirii veşnice. Pentru ca sufletul să devină desăvârşit trebuie să punem stăpânire firii păcătoase şi să ne păzim şi trupul de păcat, să ne depărtăm de cele stricăcioase spre a putea să fim vrednici de vieţuirea în împărăţia lui Dumnezeu. „Aşadar, eliberat de patimi cu adevărat este şi se cunoaşte acela care şi-a făcut trupul nestricăcios, care şi-a înălţat mintea deasupra tuturor celor create, care a supus acesteia toate simţurile şi care, punându-şi sufletul înaintea Domnului, tinde pururea către Dânsul, chiar mai presus de puterile sale.“220 Cel care se învredniceşte cu desăvârşirea sufletească este cel care îşi pune credinţa, nădejdea, în viaţa viitoare, în împărăţia binelui şi a fericirii. Doar cei care nădăjduiesc şi cred în viaţa veşnică păşesc pe calea virtuţilor, căci ei sunt cei care cunosc bunătatea, iubirea, blândeţea lui Dumnezeu şi îl primesc în cugetul lor pentru ca mai apoi să vieţuiască lângă El. „Căci Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-l înveţe pe el? Noi însă avem gândul lui Hristos.“ (I Corinteni 2, 16) şi astfel vom putea străbate încercările vieţii desăvârşiţi, feriţi de patimi. „Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina întunericul 221 meu.“ (Psalmul 17, 31).

Doar având credinţă în Bunul Dumnezeu şi nădăjduind că vom doborî noroiul patimilor cu sprijinul Lui spre fericirea veşnică ne vom desăvârşi trupeşte şi sufleteşte. „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.“222(Galateni 2, 20) 220

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 509.

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, I Corinteni 2, 16.

222 Idem, Ibidem, Galateni 2, 20.

221

92

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Odată căzut în păcat, omul nu s-a mai putut ridica spre desăvârşire şi viaţă veşnică decât cu ajutorul lui Dumnezeu, odată cu venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, care prin jertfa sa ne-a dăruit viaţă veşnică. El a sfărmat porţile iadului şi a scos pe toţi drepţii Vechiului Testament din acel loc întunecos şi depărtat de lumina divină şi nouă, celor ce vieţuim şi ne încredem în El, nea dăruit harul Său spre ajutor sufletesc, spre nădejdea şi credinţa mântuirii. „Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos prin har sunteţi mântuiţi! Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună cu El ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus. Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu.“223 (Ioan 2, 5 8).

Nădejdea învierii este virtutea ce te îndrumă să te fereşti de tot lucrul cel rău, păzindu-ţi trupul şi sufletul desăvârşit: „Şi aceasta 224 este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică.“ (I Ioan 2, 25) Pentru ca noi să avem viaţă veşnică şi să ne scape de lucrarea celui viclean, Iisus Hristos s-a jertfit luând asupra neputinţele omeneşti „Pentru aceea şi aceasta, ca şi cel dintâi, pe rând toate chinurile le-a suferit şi când era să moară, a zis: Tu dar, nelegiuitule, ne scoţi pe noi dintr-această viaţă, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăşi ne va învia cu înviere de viaţă veşnică.“225 (II Macabei 7, 9) Totuşi pentru a putea să fim desăvârşiţi trebuie să purificăm sufletul şi trupul prin Taina Sfântului Botez şi mai pe urmă Taina Spovedaniei sau Mărturisirii urmată de Taina Euharistiei sau Împărtăşaniei. „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui 223

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 2, 5-8.

224 Ibidem, I Ioan 2, 25.

225 Ibidem, II Macabei 7, 9.

93

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Dumnezeu.“226 (Ioan 1, 12).

Fiii lui Dumnezeu se nasc a doua oară prin Taina Botezului, se curăţesc de păcate şi se îndreaptă de-a lungul vieţii prin Taina Mărturisirii şi se unesc cu Hristos întru nădejdea învierii prin Taina Euharistiei.

Taină ce clădeşte prima treaptă a mântuirii este Taina Botezului: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin“227 (Matei 28, 19-20) Prin Taina Botezului ne ridicăm din moarte la viaţă, ne lepădăm de tot răul, de toată lucrarea diavolului şi ne unim cu Hristos, prin harul său, iertându-ni-se păcatul strămoşesc: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înoirea vieţii.“ 228(Romani 6, 3-5) Al zecelea articol din Simbolul Credinţei, Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, vorbeşte despre credinţa şi nădejdea în viaţa veşnică prin desăvârşirea sufletească şi trupească datorată Tainei Botezului.

Odată înnoiţi spiritual prin Taina Botezului facem primul pas spre desăvârşire, însă este posibil să murdărim haina albă a botezului pe parcursul vieţii cu vicile ce răsar asemenea ierburilor rele la tot pasul, însă nu trebuie să deznădăjduim, ci să avem nădejde că ne vom putea îndrepta cu ajutorul lui Dumnezeu spre a deveni desăvârşiţi, iar primul pas este căinţa, recunoaşterea greşelii, smerenia, virtuţi ce dau rod prin Taina Mărturisirii, având îndrumător spiritual pe părintele tău duhovnicesc.

226

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 1, 12.

227 Ibidem, Matei 28, 19-20.

228 Ibidem, Romani 6, 3-5.

94

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Părintele tău duhovnicesc datorită harului primit prin jertfa Mântuitorului va avea puterea să te dezlege de păcate călăuzindute pe drumul drept: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în 229 cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.“ (Matei 18, 18) Odată mărturisit păcatul cu căinţă nu mai trebuie repetat pentru a ne putea apropia de Dumnezeu întru desăvârşirea vieţii noastre, căci persistând în greşeală ne depărtam de Dumnezeu, de Adevăr, de viaţa cea veşnică „Ci nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru şi păcatele voastre L-au 230 făcut să-şi ascundă faţa ca să nu vă audă.“ (Isaia 59, 2) Noi trebuie să luptăm cu patimile cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu şi călăuziţi de părintele nostru spiritual pentru a trece calea acestei vieţi purificaţi sufleteşte pentru cea veşnică: „Lupta 231 cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.“ (II Timotei 4, 7) Pentru ca sufletul să fie pe deplin desăvârşit este recomandat să ne cercetăm foarte bine, după care să ne unim cu Mântuitorul Iisus Hristos prin Taina Sfintei Împărtăşani ce se oficiază în cadrul Sfintei Liturghi, dar şi în cazuri de boală acasă, la patul bolnavului.

Sfânta Împărtăşanie sau Euharistie a instituit-o Mântuitorul la Cina cea de Taină întru amintirea jertfei sale şi spre iertarea păcatelor noastre: „Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele 232 Lui, nu veţi avea viaţă în voi.“ (Ioan 6, 53), „Şi luând pâinea mulţumind a frânt şi le-a dat lor zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.“233 229

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 18, 18.

230 Ibidem, Isaia 59, 2.

231 Ibidem, II Timotei 4, 7.

232 Ibidem, Ioan 6, 53.

224 Ibidem, Luca 22, 19-20 95

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Creştinul purificat sufleteşte stă departe de tot lucrul cel rău şi pierzător de suflet, râvnind să fie mereu alături de Dumnezeu, înconjurat de iubirea Lui „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeu cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu.“234 (Psalmul 41, 2), nădăjduind la viaţa cea veşnică, înveşmântaţi în lumina divină, după cum mărturisim prin ultimul articol al Simbolului de Credinţă: Şi viaţa veacului ce va să vie. Amin.

E bine să ne facem timp pentru sufletul nostru, să ne depărtăm de toate patimile, să ne înnoim trupeşte şi să ne desăvârşim sufleteşte ca să nu fim găsiţi dormind sau lenevind sub robia vicilor la plecarea noastră din această lume, ci pregătiţi pentru bucuria vieţii, pentru lumina învierii „Nu vă miraţi de aceasta; că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul meu. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii.“235 (Ioan 5, 28 - 29) Orice urcuş se face treptat, cu răbdare, cu multă voinţă, cu multă dăruire şi dragoste, nădejde şi credinţă că vei ajunge la bun sfârşit încununat de lumina desăvârşită a izbânzii, indiferent că trebuie să escaladezi un munte, să treci un examen, să construieşti o casă, să desenezi un tablou, să cânţi un cântec, dar cu mult mai mult să te înalţi duhovniceşte.

Urcuşul duhovnicesc se face atunci când inima, cugetul nostru este departe de toate patimile acestei vieţi, atunci când dragostea, smerenia, pacea, nădejdea şi credinţa îţi definesc fiinţa.

Doar alături de Dumnezeu vom cunoaşte adevărata fericire, lipsa Lui nu este altceva decât tristeţe mergând până la deznădejde, durere şi chin, întuneric şi osteneală zadarnică, doar deşertăciune.

Ca să ne depărtăm de tot răul, de toată deşertăciunea, făcândune vrednici de fericirea viitoare trebuie să păşim pe calea desăvârşirii cu nădejde şi credinţă.

234

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Psalmul 41, 2.

235 Ibidem, Ioan 5, 28 29.

96

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.“236 (Ioan 3, 16) 18. IERTAREA, VIRTUTEA SUFLETELOR MARI

V

irtutea iertării îşi are izvorul în iubire. Acolo unde sufletul este curat, blând, împăciuitor, iubitor, nu este loc de răutate, iar unde răutatea nu-şi are sălaş, nu există ură, ci doar iertare.

Bunul Dumnezeu ne-a dat cel mai viu exemplu de iubire şi iertare. El ne-a trimis nouă pe Fiul Său, după cum a promis protopărinţilor noştri, pentru a ne salva sufletul de la moarte, cu toate că noi am greşit neascultându-l şi am continuat să greşim mereu. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.“237 (Matei 6, 12), grăieşte una din cererile rugăciunii Tatăl nostru care, deşi scurtă, este cea mai complexă rugăciune.

Creştinul trebuie să se cerceteze pe sine sufleteşte înainte de a rosti rugăciunea Tatăl nostru, rugăciune prin care dialogăm direct cu Bunul Dumnezeu, Creatorul, Cel ce este Iubire şi Iertare.

Dacă nu cunoaştem liniştea, pacea, iubirea, nu putem ierta micile imperfecţiuni ale celor din jur şi nu putem rosti rugăciunea pe care însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat-o, spre folos sufletesc.

De ce spun micile imperfecţiuni şi nu greşeli sau păcate? Spun acest lucru, deoarece adesea ne supărăm pe semenii noştri şi purtăm duşmănie fără niciun motiv grav. Purtăm duşmănie din cauza unui cuvânt greşit înţeles sau a unei glume ce nu-şi avea rostul sau pentru că persoana respectivă nu ţi-a putut oferi ajutorul într-o anumită situaţie sau nu ţi-a oferit ajutorul, 236

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 3, 16.

237 Ibidem, Matei 6, 12.

97

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

considerând că ceea ce îţi doreşti este greşit şi nefolositor.

Adevărul este că sunt şi greşeli grave. Aceste greşeli se nasc din sufletul închis în întuneric al unor semeni. Prin aceste greşeli putem să fim loviţi sufleteşte de oameni pe nedrept. Aceste lovituri sunt pricinuite adesea din cauza invidiei, egoismului unor persoane, firii întunecate a unora ce nu mai deosebesc binele de rău.

Un om cu sufletul neîntinat închide ochii şi plânge pentru aproapele său. Deşi rănit cel ce are sufletul luminos, iartă. El ştie că cel ce i-a făcut rău nu a gândit, nu a conştientizat ce face, că ura, invidia, răutatea, i-au întunecat raţiunea.

Sunt puţini oameni care au acest har al virtuţii iertării şi nu greşesc dacă spun şi al iubirii. Aceşti oameni simt în suflet că cei ce le greşesc ar putea să fie vindecaţi prin dragoste. Aceşti oameni răsplătesc cu bine pe cei ce le-au făcut rău şi îi ajută atâta de mult, încât cel care a fost rău va regreta fapta comisă, ba mai mult decât atât, va deveni la rândul său bun, totodată va începe să respecte şi să ţină la persoana pe care a duşmănit-o cândva.

Nimic nu este mai grăitor decât porunca Noului Testament, porunca iubirii. Ea este porunca ce cuprinde toate celelalte porunci ale Vechiului Testament, căci adevărata iubire nu greşeşte niciodată, ea este cea care iartă, se roagă, este aducătoare de pace, linişte, ajunge până într-acolo încât şi-ar da viaţa pentru aproapele. „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. […] Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât voi M-a urât.“238 (Ioan 15, 12-13, 18) Cei ce respectă porunca iubirii iartă celor ce greşesc necugetatele fapte. La început sufletul celor iubitori şi iertători este rănit şi se întristează asemenea femeii ce ia venit ceasul să nască, însă în timp se vor bucura, că rugăciunile lor şi binele dăruit de ei în schimbul celor rele a adus roade, iar cei ce au greşit s-au îndreptat prin exemplul primit.

238

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 15, 12-13, 18.

98

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce amintec de durere, pentru bucuria că s-a născut om pe lume.“239 (Ioan 16, 21) Mântuitorul Iisus Hristos a fost ocărât, lovit, răstignit şi cu toate acestea se ruga pentru cei ce îi făceau această nedreptate, fiind sigur că nu din înţelepciune fac acest lucru, ci din întunecarea minţii lor, „Iar Iisus zicea: Părinte iartă-le lor, că nu 240 ştiu ce fac.“ (Luca 23, 34) Noi nu trebuie să facem altceva decât să urmăm învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta 241 niciodată.“ (Ioan 6, 35). Urmând învăţăturii Mântuitorului nu facem altceva decât să fim înţelepţi, blânzi, buni, iubitori şi iertători.

A ierta este sinonim cu a iubi. Nu poţi să ierţi fără să iubeşti.

Bunul Dumnezeu atât de mult ne iubeşte încât ne-a dăruit cu dragoste totul „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele 242 ale tale sunt.“ (Luca 15, 31) El ne iartă şi ne iubeşte, iar iubirea şi iertarea Lui nu are margini. De câte ori nu-l rănim prin faptele noastre, prin greşelile din toată vremea, prin indiferenţa noastră faţă de El, dar cu toate că îl rănim El ne iartă, ne protejează şi doreşte să ne salvăm sufletul măcar în ultima clipă.

Dacă cineva iubeşte o persoană cu adevărat şi aici mă refer la adevărata dragoste, dragostea sufletească, ar da totul pentru acea persoană, tot ce are mai bun oferă acelei persoane, până şi viaţa şiar da-o pentru ea. Dacă acea persoană îi greşeşte, deşi o mustră pentru a o îndrepta pe calea dreptăţii, o iartă la infinit, căci nu poţi trăi fără a ierta pe cine iubeşti.

Bunul Dumnezeu ne iartă, iar noi mereu suntem neascultători şi nerecunoscători pentru binefacerile ce ni le 239

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 16, 21.

240 Ibidem, Luca 23, 34.

241 Ibidem, Ioan 6, 35.

242 Ibidem, Luca 15, 31.

99

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

dăruieşte în fiecare moment, aşa că dacă cineva pe care-l iubim enorm procedează la fel de copilăreşte după cum ne comportăm noi cu Tatăl nostru ceresc, cum am putea să nu-l iertăm?

Toţi suntem copii, toţi avem nevoie să fim înconjuraţi de iubire şi fericire, dar pentru a avea acest lucru lângă noi trebuie să preţuim fiecare clipă a acestei vieţi scurte. Nu se ştie clipa când suntem chemaţi să părăsim această lume. Atunci pentru ce să nu preţuim fiecare clipă a vieţii în prezenţa celor dragi, săvârşind fapte bune, iertând imperfecţiunile firii ce s-a denaturat în urma căderii în păcat şi pregătindu-ne drumul spre mântuire?

Un prieten mi-a povestit că s-a împrietenit cu un om foarte lacom după avere ce îl sfătuia să-i urmeze exemplul. Acest prieten s-a întors într-o zi de la servici şi a zărit în faţa casei lui, pe o bancă, un om sărac. Omul ce stătea pe bancă nu era dintre acei săraci ce au învăţat să practice o meserie din a cere. El avea o sacoşă veche cu haine, îmbrăcămintea îi era sărăcăcioasă şi murdară. Se simţea că îi era foame, însă nu cerea nimănui nimic.

Adevăraţii săraci au atâta demnitate încât nu cer nicio bucată de pâine. Prietenul meu a avut la el o pâine şi câteva dulciuri. I-a dat pâinea omului sărac, chiar dacă acesta nu i-a cerut nimic şi săracul i-a mulţumit începând îndată să mănânce din ea. După un timp prietenul meu s-a gândit că îi putea oferi şi dulciurile, căci el avea altele în casă, însă omul sărac plecase. Altă dată ar fi oferit tot ce avea unui om necăjit, chir dacă el însuşi nu ar mai fi avut. Sfânta Paraschiva a daruit cu toată dragostea averea sa celor săraci dedicându-şi toată viaţa Lui Dumnezeu. Prietenia ce a legat-o cu semenul său însetat de avere nu i-a fost însă benefică, dar dânduşi seama de greşeală şi fiindcă ţinea la prietenul lui a încercat să-l ducă pe calea cea bună, iertându-i de fiecare dată faptele necugetate şi până într-un final a reuşit să-l schimbe.

Cel care se îngrijeşte doar de a strânge averi pierde frumuseţea acestei vieţi, el nu gustă fericirea iubirii şi iertării. El adună averi şi nu ştie pentru ce adună. Am cunoscut un caz în care bărbatul a adunat o avere frumuşică uitând că viaţa trece pe lângă el şi într-o zi a căzut jos şi a murit. Averea i-a rămas soţiei ce s-a recăsătorit şi fiului acestuia care la rândul lui era căsătorit.

100

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Moştenitorii s-au folosit din plin de avere, au nesocotit casa părintească dând-o unor străini şi împărţind banii, au risipit banii strânşi cu multă trudă pentru diferite plăceri trecătoare. Omul ce a muncit din greu fără să trăiască fiecare clipă a vieţii a venit degeaba în această lume. Fiind rob al banului a pierdut esenţa vieţii, nu a petrecut clipe fericite lângă cei dragi, căci era prea dornic să adune cât mai mult, dar mai grav s-a depărtat de mântuirea sufletească.

Bunul Dumnezeu te iartă, căci te iubeşte şi în fiecare clipă te îndrumă neobosit spre calea binelui, însă dacă tu te faci rob păcatului de ce natură ar fi el, în exemplele de mai sus robul banului, deşi iubirea şi iertarea divină este infinită, ajungi să pierzi atât momentele frumoase ale acestei vieţii, cât şi sufletul.

Iubirea Lui Dumnezeu este mereu legată de iertare şi dăruire.

El ne-a dăruit totul, începând cu viaţa şi continuând până la cele mai mici nevoi, căci dăruieşti totul celor ce îi iubeşti şi îi ierţi de câte ori cugetul le este întunecat şi greşesc. Dumnezeu dăruieşte, iartă şi ne iubeşte şi toate acestea le face necondiţionat.

Exemple de iertare avem în toată Sfânta Scriptură. O să amintesc câteva episoade din care putem deduce importanţa pe care o are aleasa virtute a iertării. Protopărinţii noştri Adam şi Eva sunt iertaţi şi odată cu ei tot neamul omenesc prin venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Cain este iertat de către Bunul Dumnezeu prin faptul că i se permite să-şi continuie viaţa în alt loc de pe pământ prin săvârşirea de fapte bune. Iosif îşi iartă fraţii pe care i-a iubit mereu şi nu le-a purtat nici cea mai mică urmă de ură, iertare ce a transformat inimile lor faţă de el şi nu numai, în iubire. Regele David este iertat de Bunul Dumnezeu pentru păcatul săvârşit împotriva lui Urie căreia îi luase soţia şi l-a trimis la moarte. Saul este iertat de regele David. Fiul risipitor este iertat de tatăl său.

Iertarea este virtutea celor cu suflet bun, blând, prietenos şi iubitor.

Mult face o inimă curată şi bună, o inimă plină de iubire, o inimă ce ştie să ierte. Această inimă va duce pe calea mânuirii mulţime de suflete şi se va mântui şi ea însăşi prin jertfa sa.

101

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.“ 243(Matei, 5, 9) 19. PACEA, VIRTUTEA CELOR CU SUFLET CURAT

P

acea „este mai presus de toate bogăţiile şi măririle 244 lumii.“ (Barbarico) Cu adevărat pacea este acea virtute ce întinde pânza pe care vor putea să fie pictate toate florile celorlalte virtuţi. Sufletul pur, sufletul dăruit cu acest har al păcii, caută în tot ceea ce face roadele acesteia, iar roadele păcii sunt dragostea, prietenia, corectitudinea, înţelepciunea, adevărul, cumpătarea, milostenia, răbdarea, smerenia, blândeţea, ascultarea şi toate adunate într-o singură cămăruţă a inimii, fericirea.

De ce sunt fericiţi oare făcătorii de pace? Ei sunt fericiţi, fiindcă în sufletul lor nu este loc de ură, de invidie, de lenevire, de orice răutate, în sufletul lor şi-au făcut căsuţă toate virtuţile. Omul făcător de pace nu odihneşte în a întinde o mână de ajutor în jurul său, iar această mână de ajutor nu ar putea să fie întinsă decât de acela care face cu dăruire acest lucru, iar această dăruire vine din dragoste faţă de Bunul Dumnezeu şi de aproapele, din prietenie, blândeţe, milostenie. „După sfântul Bernard pacea este curăţenia minţii, simplitatea inimii, odihna sufletului, legământul iubirii şi 245 soţia carităţii.“ Înţelepciunea este bună prietenă cu făcătorii de pace, căci nu din inimă fără cuget se naşte pacea, ci din inimă cumpătată, înţeleaptă. „Pacea este după cum spune sfântul Pernandon: Este binefăcătorul minţii, înţelepciunea plecată a inimii, odihna sufletului, prietenii de suflet ai omului.“246 Făcătorii de pace găsesc linişte în toate lucrurile, fie ele 243

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei, 5, 9.

244 Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 51.

245 Idem, Ibidem, pag. 50.

246 Idem, Ibidem, pag. 134.

102

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

chiar neînsemnate, iar când găseşte locuri unde răutatea a semănat vrajbă în nebunia ei se străduieşte să panseze rănile, pe urmă să le vindece, iar mai apoi să le îmbrace în hainele binelui, dreptăţii, dragostei şi fericirii.

Să luăm de pildă o natură paradisiacă, o natură verde, o natură plină flori ce zâmbesc în lumini pastelate, plină copaci ce îşi arcuiesc coroanele în văzduh, îmbrăcată de un vânt calm, împăciuitor şi apoi o natură distrusă de ape, uragane, cutremur.

Natura paradisiacă este cea care cunoaşte binefacerile păcii, e fericită cu tot ceea ce Bunul Dumnezeu i-a dăruit, natura distrusă de calamităţi plânge frumuseţea de odinioară. Totuşi soarele împăciuitor îi redă naturii ce a pierdut o clipă pacea, o nouă speranţă de fericire. Aşa se întâmplă şi cu oamenii ce sunt înzestraţi cu cea mai aleasă dintre virtuţi, pacea. Ei încearcă în bunătatea lor să repare tot ceea ce răutatea a distrus, precum soarele dă o nouă speranţă naturii distrusă de calamităţi. Aceşti oameni făcători de pace, pe bună dreptate sunt numiţi fiii lui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu este Binele, iar binele este sinonimul păcii. Făcătorii de pace sunt fiii lui Dumnezeu, fiindcă ei au sufletul curat, un suflet depărtat de tot viciul. Într-o zi am citit pe un site următoarele cuvinte pline de înţelepciune „În fiecare zi găsesc motive de a fi fericită. Sunt fericită că azi m-am trezit. Sună bizar, dar dacă nu mă mai trezeam? Poţi să găseşti motive de a zâmbi şi de a fi fericită în orice lucru, trebuie doar să-ţi doreşti cu adevărat. Uneori eşti nemulţumită de viaţa ta de familie, de certurile cu partenerul tău de viaţă şi crezi că nu se mai poate face nimic. Însă gândeşte-te pentru două secunde cum ar fi viaţa ta dacă el nu ar mai fi lângă 247 tine...“ Aceste cuvinte mi-au pătruns în adâncul sufletului.

Pentru a putea să trăieşti viaţa bucurându-te de fiecare clipă a ei, nelăsând războiul greutăţilor zilnice să te copleşească, trebuie să îţi faci linişte, pace în suflet, în cugetul tău, şi să şti a culege floarea fericirii în orice moment. Omul cu suflet curat, omul ce 247

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/612/Invata-sa-fii-fericita.html 103

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

iubeşte pacea, vede fericirea pretutindeni, el este plin de dragoste şi roadele bunătăţii.

Pacea este acea calitate sufletească ce îţi luminează viaţa pe calea virtuţilor, depărtându-te de tunelul întunecat şi plin de spini a vicilor. „Să ai pace cu virtuţile, iar cu viciile să duci război.“248 Cei care sunt plămădiţi din harul păcii se depărtează de tot răul, fiindcă după cum spune Isaia profetul „Oamenii făcători de 249 rele niciodată nu ar putea să aibă pace.“ Un om făcător de rele caută vrajbă din nimic, loveşte şi distruge totul în calea sa, după 250 cum „Cât de mică picătura, şi tot găureşte piatra.“ , aşa şi ei lasă urmele răutăţii lor pretutindeni. „Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să251 Mi trimită mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?“ (Matei 26, 51-53). Iisus Hristos prin jertfa sa pe cruce a adus pacea, mântuirea sufletelor noastre. „A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. […] Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.“252 (Ioan 1, 29, 32). Iisus Hristos este exemplul de blândeţe, de bunătate şi de pace. Doar urmându-i învăţătura ne putem dovedi vrednici de cereasca împărăţie.

Vieţuirea în pace aduce după sine atât fericirea, mulţumirea sufletească în această viaţă, cât şi fericirea viitoare, fericirea de a fi alături de Bunul Dumnezeu, alături de tot binele, adevărul, dragostea şi pacea veşnică.

248

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 512 249 Idem, Ibidem, pag. 51 250 Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 109.

251 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 26, 51-53.

252 Ibidem, Ioan 1, 29, 32.

104

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Orice aţi face, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, Bine ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; căci Domnului Hristos slujiţi. Iar cel ce face nedreptate îşi va lua plata nedreptăţii,întrucât la Dumnnezeu nu este părtinire.“253 20. FIREA PĂCĂTOASĂ POATE SĂ FIE BIRUITĂ DOAR PRIN CURĂŢIA INIMII

D

upă căderea omului în păcat, firea acestuia s-a alterat, în sensul că s-a făcut părtaşă păcatului.

Acest păcat poate să fie smuls şi aruncat din adâncurile firii noastre prin îmbrăcarea acesteia în lumina virtuţilor, însă acest lucru se face cu înţelepciune, smerenie, din inimă curată, pentru ca să nu fie zadarnică toată osteneala.

După primirea Tainei Sfântului Botez creştinul înviază din moarte la viaţă şi începe urcuşul său duhovnicesc „...dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos; şezând de-a dreapta lui Dumnezeu;“254. (Coloseni 3, 1) Din această pricină, omul cel nou trebuie să îşi călăuzească viaţa după faptele dreptăţii, orice ar face să facă cu inimă curată, cu toată dăruirea, fără părere de rău, gândindu-se la lucrurile de sus „Cugetaţila cele de sus, nu la cele de pe pământ; Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi împreună 255 cu El, vă veţi arăta întru slavă.“ (Coloseni 3, 2-4) Drumul inimii curate însă, este foarte anevoios, căci ispitele sunt la tot pasul, ele stau şi pândesc să te prindă în ghearele lor şi să te zdrobească în colţii ascuţiţi ai păcatului asemenea unor fiare însetate de sânge.

Voi expune în câteva rânduri o istorioară din zilele noastre 253

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 3, 22-25.

254 Ibidem, Coloseni 3, 1.

255 Ibidem, Coloseni 3, 2-4.

105

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ca pildă de îndreptare pentru cei ce se lasă târâţi pe căile pierzării.

Când eram copil, în satul meu locuia o familie de oameni nevoiaşi. Casa lor stătea doar să cadă. Toţi ocoleau acel loc, căci în orice moment puteau pica bucăţi din pereţii locuinţei. Aceşti oameni aveau un băiat mai mare ca mine cu câţiva ani. Băiatul respectiv era marginalizat de toţi tovarăşii de joacă. Îmi amintesc că el nu le purta niciodată ranchiună şi se juca cu ei, chiar dacă aceştia îl dispreţuiau. Când acest copil a crescut mai mare a început să muncească cu toată dăruirea şi în locul casei dărăpănate a construit o casă mare şi frumoasă, s-a căsătorit, a fost binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu doi copii. Tovarăşii lui de joacă din copilărie, ce au fost obijnuiţi de părinţi să primească totul, la cel mai mic eşec al vieţii au căzut în patima alcoolului, a jocurilor de noroc, a mâniei şi agresivităţii, unii nu s-au căsătorit din pricina patimilor, alţii au divorţat, familile unora erau pline de neînţelegeri, unii şi-au pierdut toate averile moştenite de la părinţi. Este bine să dăruieşti totul copiilor tăi, însă în cazul acesta părinţii nu le-au dăruit totul, nu le-a dăruit cel mai important lucru, educaţia. Ei au fost învăţaţi că totul li se cuvine, au fost învăţaţi să dispreţuiască pe cei săraci şi să-i rănească, nu au fost educaţi a deosebi binele de rău şi a-şi călăuzi paşii pe cărările dreptăţii. Aşa este şi cu sufletul. Există suflete ce au toate şansele de a se înălţa spiritual. Moralitatea familiei lor le poate servi drept pildă. Bunul Dumnezeu le învredniceşte pe unele suflete cu daruri alese pe care dacă le-ar cultiva cu dăruire s-ar bucura de roade duhovniceşti, însă cugetul lor e atât de îndărătnic încât resping tot ceea ce este bun şi se lasă robiţi de patimile deşertăciunii acestei lumi. Şi totuşi există suflete robite de păcat, suflete ce nu au avut şansa să cunoască binecuvântările unei familii morale, iubitoare, dar care se înţelepţesc prin căutarea adevărului, iar Adevărul descoperit de ei în toate lucrurile nu este altul decât Dumnezeu. Aceştia din urmă s-au lepădat de lucruri precum „mânia, iuţimea, răutatea, defăimara, cuvântul de ruşine 256 din gura voastră.“ (Coloseni 3, 8).

256

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 3, 8.

106

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Nimic nu poate să facă omul fără ajutorul lui Dumnezeu, nici să-şi mişte un deget sau un obiect dintr-o parte în alta, nici să admire frumuseţile acestei lumi, nici să cugete, nici să se fericească, nici să guste adevărata existenţă, iubirea.

Din momentul în care începem să ne călăuzim fiecare clipă a vieţii după Cuvântul lui Dumnezeu, începem primul pas spre curăţia inimii, pentru că atunci bat la inima noastră şi faptele bune, pline de dragoste şi dăruire, neîntârziat. „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţivă întru voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.“257 (Coloseni 3, 16) Omul să fie atent la tot cuvâtul ce iese din gura lui pentru ca să nu ucidă prin acesta suflete şi să devină nepăsător şi pierzător de suflete. Sunt unii care spun cuvinte fără să gândească care rănesc pe cei din jur şi le sângerează sufletul. Cât de mult pot să rănească cuvintele unui îndrăgostit pe celălalt atunci când unul dintre ei vorbeşte nechibzuit sau cât de mult pot răni cuvintele unui fiu necugetat o mamă şi invers şi exemplele ar putea să fie nenumărate. Tot aşa şi la faptele noastre trebuie să fim atenţi, căci şi prin ele putem înălţa sau ucide suflete, putem ajuta sau duce la pieire pe oameni. Pentru acest lucru omul trebuie să facă totul având pe Bunul Dumnezeu povăţuitor. „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.“258 Prin Cuvântul lui Dumnezeu ne înţelepţim. Din momentul în care acesta începe să lucreze în inimile noastre sădim casă virtuţilor, dezrădăcinând vicile. Pacea, liniştea lui Dumnezeu îşi găseşte loc în inimă curată, aducând după sine mulţumirea şi fericirea. Pentru ca acest lucru să fie posibil trebuie să ne înarmăm cu răbdare, blândeţe, cu inima plină de iertare, de 257

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 3, 16.

258 Ibidem, Coloseni 3, 17.

107

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

îndurare şi iubire. „Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.“ Pentru ca să biruim firea păcătoasă prin curăţia inimii trebuie să ne îngrijim de sufletul nostru şi să-l îmbogăţim cu faptele dreptăţii şi bunătăţii: milostenia, răbdarea, ascultarea, facerea de bine, corectitudinea, recunoştinţa, responsabilitatea, pacea sau liniştea sufletească. Toate acestea însă pot să dea rod doar prin căldura dragostei.

Dragostea este precum soarele ce încălzeşte ogorul inimii şi dă prilej să răsară roadele ei vrednice sau ca apa fără de care nu ar exista viaţă. Dragostea este aerul fără de care trupul omului ar muri imediat.

Nu am înţeles niciodată de ce unii în mintea lor îndărădnică dispreţuiesc dragostea numindu-o slăbiciune. De ce fug de ceea ce este adevărata frumuseţe, fericire şi bunătate. Poţi avea unele slăbiciuni ce pot să fie corectate ca de exemplu un viciu, să fumezi. Însă nu înţeleg cum cel mai de preţ lucru, virtutea virtuţilor ce curăţeşte inima de tot răul poate să fie numită slăbiciune.

Acest lucru nu porneşte din cuget curat, pentru că aceia ce o numesc slăbiciune sunt atât de robiţi de deşertăciunea acestei vieţi, de aşa văzutele doar de ochii lor bogăţii materiale, încât nu mai deosebesc ce este curat şi bun de ceea ce este trecător şi supus stricăciunii.

Dragostea din contră este dar divin, este cea mai de preţ comoară sufletească. Ea curăţeşte casa inimii de toate patimile şi biruieşte firea păcătoasă.

Cine se încălzeşte la focul acestei virtuţi îşi va curăţi inima şi va săvârşi fapte vrednice de mântuire.

259

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 3, 13-14.

108

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără mine nu puteţi face nimic.“260 21. „EU SUNT VIŢA, VOI SUNTEŢI MLĂDIŢELE“261

O

mul fără prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui este nimic.

Din nimic nu se pot naşte fapte veşnice, ci nisip împrăştiat de vântul deşertăciunii.

Bunul Dumnezeu este Creatorul nostru. El ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui. Prin urmare El este viţa roditoare de viaţă, iar noi cei creaţi de El suntem mlădiţele. Dacă ne învrednicim a aduce roade, ne vom bucura împreună cu Tatăl nostru ceresc de viaţă veşnică, iar dacă faptele noastre ne vor osândi, vom fi mlădiţe uscate şi sterpe, vom fi tăiate şi despărţite de adevărata viţă, de viaţa veşnică şi aruncate în foc: „Dacă cineva nu rămâne întru Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.“262 Sfânta Scriptură este cartea cea mai grăitoare a respectării Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul Sfintei Scripturi ne îndrumă spre bunătate, depărtarea de tot răul, spre răbdare, blândeţe, milostenie, pace, ascultare, responsabilitate şi mai presus de toate iertare şi iubire. Doar cel care se înveşmântează în iubire şi iertare devine mlădiţă roditoare, cu roade dulci, nectar divin al veşniciei.

Primul exemplu de iertare şi iubire îl primim de la Bunul Dumnezeu care ne-a mai dat o şansă la viaţa veşnică prin Fiul Său Iisus Hristos. El nu doar că ne-a iertat, dar în iubirea lui adevărată ne poartă mereu de grijă, ne fereşte de suferinţe, ne îndrumă paşii să nu ne lovim la un degeţel asemenea copiilor şi să plângem, însă noi fugim de grija lui plină de iubire şi lumină, îi întoarcem spatele prin faptele noastre rele şi ne rănim singuri, iar 260

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 15, 5.

261 Ibidem, Ioan 15, 5.

262 Ibidem, Ioan 15, 6.

109

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

lacrima divină mai umple un ocean după fiecare suflet pierdut în spatele propriei imagini.

Dacă luăm un tablou sau o poezie lirică şi îi percepem profunzimea din umbra culorilor sau cuvântului în cazul poeziei îi descoperim adevărata taină. Tot aşa este şi cu omul. Dacă îl cunoaştem în ceea ce este dincolo de imaginea chipului vom descoperi adevărata lui valoare. Fiecare om are o calitate. Că unul are un talant şi altul doi, este ceva firesc. Grav este dacă acel om nu şi-a descoperit talantul şi se lasă purtat pe aripile deşertăciunii până în clipa sfârşitului şi se va face mlădiţă neroditoare.

Pentru ca omul, aproapele de lângă noi, să nu devină mlădiţă neroditoare este necesar ca fiecare să se cerceteze pe sine şi să ajute pe cel de lângă el.

Fiecare are o misiune la locul de muncă. Noi facem totul pentru oameni şi ne ajutăm implicit şi pe noi. Poate vă veţi întreba cum se poate acest lucru. E foarte simplu. Nu doar preoţii, profesorii, medicii, avocaţii etc. ce lucrează direct cu oamenii le aduc acestora un serviciu, ci fiecare indiferent de locul de muncă.

Dacă un cauciuc ne este făcut corespunzător, acesta explodează, iar omul îşi pierde sau primejduieşte viaţa, dacă o piesă indiferent cât de măruntă este aceasta nu este făcută cu responsabilitate dărâmă toată creaţia şi poate afecta viaţa sau sănătatea omului în posesia căruia ajunge.

Când muncim este bine să nu ne gândim doar la noi. E bine să nu ne gândim că ceea ce facem este doar pentru binele nostru şi al familiei noastre, ci şi în folosul aproapelui şi astfel să devenim mlădiţe roditoare şi demne de viaţa cea veşnică.

Să ne imaginăm că la un medic vine un om bolnav, însă medicul nu îşi face timp pentru acesta prins în multe alte griji lumeşti, nu-i ia nici măcar o tensiune şi îi spune vino mâine, dar omul nu mai rezistă până mâine, prea multe ore fără ajutor îi devin fatale sau la fel de bine ne putem imagina că la un preot vine un om bolnav sufleteşte iar acesta nu-şi face timp pentru el rănindu-l şi mai mult sufleteşte prin nepăsarea şi indiferenţa lui, iar omul ce a venit la acesta până a doua zi când poate îşi făcea timp pentru el este chemat spre cele veşnice aşa împovărat cum 110

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

era sau ne-am putea imagina că orice angajat, din orice domeniu, refuză să comunice cu aproapele să-i dea informaţile necesare pentru a-şi duce şi acesta la deplinătate talantul şi să ne întrebăm merităm oare noi care nu facem fapte vrednice să ne mai numim mlădiţe roditoare?

Cel care refuză să întindă o mână aproapelui ar trebui să se gândească că în locul celui pe care a refuzat să-l sprijine, celui pe care l-a rănit, ar putea să fie el sau un membru al familiei sale, copilul său, mama sau tatăl său, partenerul de viaţă.

Dacă ar gândi aşa nu ar mai refuza să întindă o mână de ajutor aproapelui, ba mai mult decât atât nu ar mai face rău aproapelui, căci unii pentru a-şi atinge scopurile neortodoxe nu doar că tratează aproapele cu indiferenţă, ci îl rănesc sau se folosesc de bunătatea acestuia, mai mult de atât merg până acolo încât îi face rău pentru ca prin răul săvârşit să se poată ridica ei.

Aceşti oameni ce fac rău aproapelui pentru a-şi atinge idealurile deşarte nu pot să fie niciodată fericiţi. Ei nu pot să doarmă noaptea liniştiţi sufleteşte, nici să se bucure de frumuseţea unui răsărit de soare sau de zborul păsării în văzduh.

Conştiinţa lor le aminteşte pe tot parcursul vieţii, când la rândul lor vor întâmpina greutăţi, că merită tot ceea ce li se întâmplă, deoarece la rându-le au săvârşit răul.

Nimic pe lumea asta nu rămâne nerăsplătit, nici faptele bune, nici cele rele. „suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va 263 face aproapelui său, cu acela trebuie să i se plătească.“ (Deuteronom 19, 21) „Eu însă vă zic vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-l şi pe celălalt.“264 (Matei 5, 39), iar pentru ca faptele să fie vrednice şi cugetul trebuie să fie curat, „Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai 263

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Deuteronom 19, 21.

264 Ibidem, Matei 5, 39.

111

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

de folos este să piară unul din mădularele tale decât tot trupul tău 265 să fie aruncat în ghenă.“ (Matei 5, 29) Pentru ca fiecare să devenim mlădiţe roditoare trebuie să urmăm drumul virtuţilor, ajutând pe cel ce ne este aproape, aşa cum Bunul Dumnezeu ne ajută pe noi, căci de nu vom săvârşi acest lucru, cugetul nostru se va întuneca, înţelepciunea îşi va pierde ochii şi focul iadului ne va pândi. „Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec.“266 Semenul nostru trebuie călăuzit din fragedă pruncie. Dacă privim în jurul nostru ne putem da seama că majoritatea tinerilor nu au avut o îndrumare corespunzătoare, fapt pentru care au căzut pradă diferitelor vicii precum alcoolul, drogurile, tutunul, jocurile de noroc, desfrâul, invidia, clevetirea.

Pentru a fugi de greutăţile, de responsabilităţile vieţii, tineri, obijnuiţi până în acel moment să primească totul gratuit sau tineri dominaţi de viciul mândriei de a săvârşi lucruri ieşite din tipar, însă nu bune, folositoare, ci rele, se îneacă în alcool sau îşi ucid trupul şi mintea cu drogurile.

Toate aceste încercări ale tinerilor de a fugi de responsabilităţi sau de a arăta că ei nu se tem de nimic, nici măcar de otrăvuri precum drogurile, alcoolul, tutunul, duc la pierderea lor ca cetăţeni responsabili a acestei ţări. Pe urmă sănătatea lor este pusă în pericol. Adesea îşi pun în pericol propria viaţă, căci alcoolul, drogurile, tutunul distrug întâi cugetul, mai apoi inima, ficatul, plămânii etc. Iar cel mai dureros lucru este că îşi vor pierde sufletul devenind mlădiţe fără rod, vrednice de focul iadului.

Aproapele trebuie ajutat la fiecare pas, pentru ca să nu se poticnească de fiecare pietricică ce se iveşte în cale. Dacă vom reuşi acest lucru ne putem numi fiii lui Dumnezeu, mlădiţe ale Viţei şi ne vom ferici atât pe acest pământ, cât şi în veşnicie.

265

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 5, 29.

266 Ibidem, Ioan 12, 40.

112

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 267

„EU SUNT PÂINEA VIEŢII.“ (Ioan 6, 48) 268

22. „TU AI CUVINTELE VIEŢII CELEI VEŞNICE.“

P

e când Mântuitorul Iisus Hristos învăţa în sinagoga din Capernaum le-a explicat oamenilor prin cuvânt care este adevărata cale spre a dobândi viaţa cea de veci. „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi sângele meu, adevărata băutură.“269 (Ioan 6, 53-55) Cuvântul este însă o adevărată artă. Sensurile lui figurate rămân adesea o enigmă pentru mulţi. Până şi sensul propriu al unui cuvânt dă bătaie de cap celor săraci în virtute, căci multă înţelepciune îţi trebuieşte şi multă lepădare de toată răutatea, de tot viciul, pentru a pricepe taina cuvântului.

Prin Cuvânt Dumnezeu a creat lumea văzută şi lumea nevăzută. „Dumnezeu era Cuvântul.“270 (Ioan 1, 1) Dintru început a existat Cuvântul. Prin El a luat fiinţă totul. Aşadar Cuvântul ascunde o taină mare, greu de pătruns de cei care nu îşi curăţesc inima de molia vicilor spre a o semăna cu lumina virtuţilor spre roade veşnice.

Cuvântul este cel care făureşte totul. El este enigma acestei vieţi, însă tot prin cuvânt se poate distruge şi ceea ce a prins formă. Dacă prin cuvânt modelăm, tot prin el putem ucide. De ce spun însă acest lucru? Spun acest lucru, pentru că sunt unii care folosec cuvântul cu pricepere şi aceştia sunt marii artişti, înţelepţii acestei lumi, dar tot atât de bine sunt unii care se folosec de cuvânt pentru a răni sufletul aproapelui sau pentru a distruge 267

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 6, 48.

268 Ibidem, Ioan 6, 68.

269 Ibidem, Ioan 6, 53-55.

270 Ibidem, Ioan 1, 1.

113

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

adevărul prin minciună. Mare taină este cuvântul. Greu cântăreşte sensul lui. Viaţă sau moarte, miere sau venin sunt buzele lui. Noi nu trebuie să cădem pradă cuvântului linguşitor şi mincinos, ci să ne purtăm paşii după cuvintele cele drepte care de multe ori ne par aspre şi mai taie din orgoliul nostru.

Dacă prin Cuvânt s-a născut viaţa, tot prin cuvânt a primit contur şi adevărata lege. În Vechiul Testament legea, învăţătura morală ne este transmisă prin cuvânt de Moise şi de prooroci, iar în Noul Testament prin însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos şi mai pe urmă de cei ce i s-au făcut următori prin viaţa lor. Decalogul primit prin Moise îşi găseşte plinătatea prin porunca iubirii spre care ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos.

Cuvântul rostit de Mântuitorul Iisus Hristos în sinagoga din Capernaum ne arăta care este adevărata hrană, hrana dătătoare de viaţă, „Pâinea vieţii“271. În Vechiul Testament poporul ales de Dumnezeu a fost hrănit prin Moise în pustie cu mană. Această mană era materială, supusă stricăciunii, la fel ca trupul omului. Cei care adunau mai multă mană decât aveau nevoie zilnic nu aveau dobândă de ea, căci se altera şi acest lucru se întâmpla pentru a întări credinţa poporului ales, a-l determina să respecte Cuvântul lui Dumnezeu, să facă ascultare şi să fugă de toată lăcomia. „Domnul însă a zis către Moise: Iată Eu le voi ploua pâine din cer. Să iasă dar poporul şi să adune în fiecare zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu după legea Mea. Iar în a şasea zi să adune de două ori mai mult decât adunau celelalte zile. […] Dar ei n-au ascultat de Moise, ci unii au lăsat din aceasta pe a doua zi; dar a făcut viermi şi s-a stricat.“272 Omul are mereu înclinaţia să pună accentul pe lucrurile materiale, pe lucrurile stricăcioase ale vieţii şi nu pe cele veşnice, pe cele ce nu pier niciodată. Îşi hrăneşte trupul cu alimente ce se strică şi firesc şi trupul omului se va strica şi se va descompune 271

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 6, 48.

272 Ibidem, Ieşirea 16, 4, 20.

114

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ca şi alimentele consumate de el după ce funcţile vitale încetează să mai pulseze viaţa şi sufletul se desprinde de trup. Îşi înveşmântează trupul cu cele mai frumoase podoabe. Îşi clădeşte casă trupului pământesc pentru ca acesta să se veselească. Îşi clădeşte casă şi pentru odihna trupului după ce acesta încetează să mai funcţioneze. Munceşte şi îşi oboseşte trupul cu cele materiale, munceşte mai mult decât poate duce, lacom să adune cât mai multe bogăţii şi să se mândrească cu acestea în faţa oamenilor, încât din pricina oboselii nu mai priveşte spre cele spirituale şi cu timpul intervine nepăsarea faţă de cele spirituale, faţă de rugăciune, dialogul omului cu Dumnezeu prin Cuvânt şi 273 faţă de euharistie, unirea acestuia cu „Pâinea vieţii“ „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.“274 (Ioan 6, 49-51) Dacă ascultăm Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos am face primul pas spre veşnicie şi ne-am depărtat de lucrurile trecătoare, de toată deşertăciunea. Dar noi nici măcar nu vrem să ascultăm Cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, cu atât mai mult să-l primim în suflet şi să facem prin El roade ale vieţii veşnice.

Noi ne strângem comori pământeşti, mana este mai importantă ca pâinea cea dătătoare de viaţă. „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.“275 (Matei 6, 19-21) E urât viciu acela de a fura truda aproapelui. Şi furtul este de mai multe feluri. Unii fură produse matriale şi le însuşesc pe acestea ca şi cum ar fi munca lor şi se bucură în nebunia lor de 273

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 6, 48.

274 Ibidem, Ioan 6, 49-51.

275 Ibidem, Matei 6, 19-21.

115

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ele, de roşia răsărită în grădina aproapelui, de animalul crescut de aproapele, de locuinţa acestuia, de banul câştigat cu trudă de acesta şi nu îşi pun întrebarea dacă le-ar fura cineva munca pentru care au trudit cum s-ar simţi? Cu siguranţă groaznic, că au muncit zadarnic. Alt tip de furt este cel intelectual. De exemplu un informatician inventează un soft revoluţionar în domeniul IT, iar altul îşi însuşeşte invenţia acestuia. Dar cel mai grav furt este cel al sufletului. Furtul acesta este săvârşit de opusul Binelui, de cel care este făcătorul a tot răul. El îşi încearcă toate armele posibile să fure fiecare suflet, să-l vitregească de fericirea veşnică. Nu există om, oricât de robit de păcat ar fi acesta în care să nu existe măcar o scânteie din lumina binelui, însă aceasta devine oarbă din pricina multor neajunsuri ale vieţii acesteia trecătoare şi furul îi răpeşte sufletul dacă nici în ultima clipă a vieţii scânteia nu reuşeşte să nască flacăra adevăratei vieţi.

Pentru ca să nu ne pierdem sufletul în lucrurile materiale ale acestei vieţi care sunt mâncate de viermi ca mana adunată peste voia Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru ca acesta să nu fie furat de cel care ucide suflete trebuie să ne curăţim inima de tot lucrul stricăcios şi să gustăm hrana vieţii veşnice, lucrând pentru cele nepieritoare, pentru hrana sufletului „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El l-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.“276 (Ioan 6, 27) „Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.“277 (Ioan 6, 58) Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvânt ne îndeamnă ca mâncarea noastră să fie fapta cea dreaptă, virtuoasă, dându-ne pe El însuşi ca exemplu. „Mâncarea mea este să fac voia Celui ce M278 a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui“ 276

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 6, 27.

277 Ibidem, Ioan 6, 58.

278 Ibidem, Ioan 4, 34.

116

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Îndreptarea omului după ce a căzut în păcatul neascultării, în grădina Edenului, s-a făcut treptat. Prima dată i-a fost prezentată partea văzută, materială şi stăpânirea acesteia cu moralitate, respectând cele zece porunci primite prin Moise şi i s-a promis venirea unui Izbăvitor. Mai apoi prin venirea Izbăvitorului s-a încercat prin har pasul spre desăvârşire a sufleului omenesc. „Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat vouă pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă 279 viaţă lumii.“ (Ioan 6, 32-33) Iisus Hristos este pâinea ce dă viaţă fiecărui om. Uite cât de adâncă taină ascunde cuvântul pâine. Pe Iisus Hristos îl întâlnim în cadrul Sfintei Liturghi prin jertfa euharistică.

După ce Iisus Hristos a hrănit mulţimile înmulţind cele cinci pâini şi doi peşti, dându-le lor cele necesare trupului pământesc le vorbeşte acestora de adevărata hrană spirituală. Aşadar hrana spirituală trebuie să o primim în suflet prin cuvânt, apoi să o lăsăm să lucreze „Şi găsindu-l dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici? Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat, zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El l-a pecetluit DumnezeuTatăl.“280 Cuvântul lui Dumnezeu este duh de viaţă. Dacă ascultăm, respectăm şi împlinim Cuvântul lui Dumnezeu vom primi binecuvântarea vieţii veşnice. „Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh de 281 viaţă.“ (Ioan 6, 63) Aceste cuvinte ce sunt duh de viaţă se tălmăcesc prin taina euharistiei pe care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit-o la Cina 279

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 6, 32-33.

280 Ibidem, Ioan 6, 25-27.

281 Ibidem, Ioan 6, 63.

117

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

cea de taină. „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum m-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce mă mănâncă pe Mine, va trăi prin Mine.“282 (Ioan 6, 56-57) Noi nu putem trăi veşnic decât prin Mântuitorul Iisus Hristos care s-a jertfit pentru păcatele noastre, iar noi prin jertfa lui să ne mântuim. Cine nu înţelege aceste cuvinte, aceste taine ale vieţii veşnice trăieşte zadarnic pe acest pământ.

O sămânţă pentru a aduce rod trebuie întâi de toate să fie semănată în pământ fertil, mai apoi să încolţească, pe urmă să răsară, apoi să fie udată de ploaie şi încălzită de soare, ploaia şi soarele le putem considera darurile lui Dumnezeu, mai pe urmă ferită de lucrurile cele rele, ierburile ce îi zădărnicesc rodul şi abia într-un final să aducă rod îmbelşugat. Tot aşa e şi cu omul. Prima dată este trimis în această lume pentru a-şi pregăti sufletul prin fapte bune pentru veşnicie, însă lucrul acesta se face treptat. Omul ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi dacă este înţelept în inima lui îl împlineşte şi aduce roade. A doua treaptă este întoarcerea trupului în pământul din care a fost creat ca şi acea sămânţă. A treia treaptă este învierea trupului spre viaţă veşnică sau osândă şi asta se va întâmpla doar prin grija ce a purtat-o omul sufletului.

După cum o mamă îşi dă şi viaţa pentru copilul ei sau un prieten adevărat pentru prietenul lui, salvând trupul persoanelor dragi de la moarte, tot aşa şi Mântuitorul Iisus Hristos s-a jertfit, dar pentru viaţa sufletului nostru.

Este bine să ne gândim întâi la suflet şi să încercăm să-l salvăm înainte de toate pe acesta, să îndemnăm şi pe alţii să facă acelaşi lucru, ascultând cuvântul, învăţătura lui Dumnezeu şi apoi toată fericirea ni se va dărui nouă de Tatăl nostru cel ceresc. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.“283 282

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ioan 6, 56-57.

283 Ibidem, Matei 6, 33.

118

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Păcatele tinereţelor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni.“284 (Psalmi 24, 7) 23. „DOMNUL MĂ PAŞTE ŞI NIMIC NU-MI VA LIPSI.“285

C

reştinul cu sufletul curat se lasă călăuzit de Cuvântul lui Dumnezeu în toate faptele lui. El ştie că doar Bunul Dumnezeu este cel care veghează asupra lui şi prin grija lui Dumnezeu de nimic nu va fi lipsit sufletul şi trupul său. „La loc de 286 păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit.“ (Psalmi 22, 2) Fără Dumnezeu totul este un pustiu al suferinţei. Noi am fi nişte oase ale deşertăciunii ce încercăm să ne agăţăm de un fir de apă şi un sâmbure de aer, însă gustul amar al pustiului ne înăbuşă şi nu ne lasă să gustăm picătura luminii pentru a descoperi adevărata cale a izbăvirii din moarte şi suferinţă. Doar cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu se face vrednic de viaţă şi fericire, pentru că doar prin Dumnezeu sunt toate lucrurile văzute şi nevăzute şi doar prin el totul se bucură de lumină şi strălucire. „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.

Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el. Cine se va sui în muntele Domnului şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui? Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.

Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.“287 (Psalmi 23, 1-5) Până ca omul să se învrednicească de această linişte sufletească prin care se lasă cu totul în voia lui Dumnezeu trebuie să se înţelepţească călcând pe calea virtuţilor şi aşa pas cu pas să 288 se apropie de Cel care este „Calea, Adevărul şi Viaţa.“ (Ioan 14, 6) „Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti 284

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Psalmi 24, 7.

285 Ibidem, Psalmi 22, 1.

286 Ibidem, Psalmi 22, 2.

287 Ibidem, Psalmi 23, 1-5.

288 Ibidem, Ioan 14, 6.

119

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua.“289 (Psalmi 24, 5).

Firea omului are o predispoziţie spre păcat şi acest lucru se datorează faptului că a greşit călcând porunca lui Dumnezeu în grădina Edenului. Pentru ca această predispoziţie să fie stârpită şi sufletul să se învrednicească de fericirea vieţii veşnice trebuie să ne facem următori lui Dumnezeu şi nu următori păcatului.

Un tânăr mi s-a confesat cât de mult a fost el rănit de fiinţa pe care o iubea mai mult decât pe propria sa viaţă. I-a suljit acesteia ca lui Dumnezeu, i-a îndeplinit toate dorinţele şi a ascultat-o. I-a dăruit tot ceea ce avea el mai bun şi mai de preţ, însă în locul recunoştinţei şi iubirii aceasta l-a tratat mereu cu indiferenţă, îl rănea, orgoliul ei era mai important decât o vorbă mângâietoare, punea preţ pe toate lucrurile lumeşti pe care le aşeza înaintea adevăratei iubiri. Deşi i-a dăruit tot ce avea mai frumos ea tot era nemulţumită. Nu înţelegea valoarea darurilor primite şi căldura dragostei adevărate şi îl rănea mereu. Ba mai mult avea impresia că nu îl răneşte şi că acel om ar trebui să fie cel mai fericit, pentru că i-a dat voie să-i slujească şi ea să profite în orgoliul nemăsurat de această slujire, aruncându-i replica că alţii sunt nefericiţi, nu cel rănit de ea. Tânărul a închis de fiecare dată ochii şi nu spunea nimic, se închidea în el, suferea în tăcere, îi ierta răutăţile şi continua să o iubească şi să o ajute. Se chinuia singur în dragostea ce i-o purta. Dar într-o zi a intrat în biserică. Se oficia în acel moment Sfânta Liturghie. A început să se roage lui Dumnezeu din suflet şi să plângă. Şi-a dat seama că el a iubit mai mult un om decât pe Dumnezeu. A slujit unui om care s-a dovedit nerecunoscător şi i-a întors spatele spunându-i că nici nu avea nevoie de servicile lui şi e treaba lui dacă a pus suflet în tot. Dacă îi slujea lui Dumnezeu unu la sută din cât a slujit acelui om câtă răsplată şi mulţumire sufletească ar fi avut. Dumnezeu este adevărata iubire. Tânărul a ajuns la concluzia că o relaţie de 289

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Psalmi 24, 5.

120

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

prietenie se mai şi păstrează, nu doar se aruncă cu pietre în ea.

Poate fiinţa pe care o iubea avea mulţi prieteni şi fiecare i-a dăruit câte ceva, dar ea nu a văzut şi nu a luat în seamă bănuţul văduvei. Şi Dumnezeu ne iartă de un infinit de ori, pentru că ne iubeşte, dar şi acest lucru are o finalitate, căci altfel n-ar exista iadul. Şi Bunul Dumnezeu plânge pentru fiecare dintre noi şi ne-ar lua toată suferinţa în marea-i iubire, însă dacă nu Îl lăsăm nu poate. Şi tânărul a ajuns la final, a iertat-o, însă i-a întors spatele pentru totdeauna cu toate că o iubea, căci orgoliul acelei fiinţe era atât de mare încât l-ar fi strivit în picioare în continuare de fiecare dată. A plecat capul resemnat şi trist în faţa destinului şi a ridicat ochii cu smerenie spre dragostea cea adevărată, spre Dumnezeu, care niciodată nu a întors spatele nimănui şi care a înţeles suferinţa fiecăruia. „Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile 290 dreptăţii, pentru numele Lui.“ (Psalmi 22, 3) Întors din ale tinereţilor greşeli, tânărul s-a lăsat călăuzit pe calea dreptăţii şi adevărului unde este adevărata dragoste, căci „Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.“291 (Psalmi 24, 11) Cei ce-l caută pe Dumnezeu şi îl găsesc nu se vor mai teme de deşertăciunile acestei lumi „Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, 292 nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti.“ (Ps. 22, 4) Tânărul l-a căutat pe Dumnezeu şi l-a găsit, pentru că Dumnezeu nu întârzie niciodată să ajute sufletul cel smerit care se pocăieşte „Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate 293 păcatele mele.“ . (Psalmi 24, 19) Chiar dacă Bunul Dumnezeu ne-a mustrat pentru greşelile noastre şi a făcut-o pe bună dreptate ca un părinte ce-şi ocroteşte şi iubeşte copilul „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat.“294 (Psalmi 22, 5), ne-a întins 290

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Psalmi 22, 3.

291 Ibidem, Psalmi 24, 11.

292 Ibidem, Psalmi 22, 4.

293 Ibidem, Psalmi 24, 19.

294 Ibidem, Psalmi 22, 5.

121

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

apoi mână de ajutor şi ne-a izbăvit din noroiul în care am alunecat „Mântuieşte-mă, Dumnezeule, că au intrat ape până în sufletul meu. Aflatu-m-am în noroiul adâncului, care nu are fund; Intratam în adâncurile mării şi furtuna m-a potopit. […] Ca să nu mă înece vâltoarea apei, nici să mă înghită adâncul, nici să-şi închidă 295 peste mine adâncul gura lui.“ (Psalmi 68, 18) Îndată ce ne-a ridicat din norioul păcatului unde ne-au aruncat cei răi, invidioşi şi nemulţumitori ne-a înnoit cugetul şi ne-a umplut sufletul de untdelemnul bucuriei „Gătita-i masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu şi paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.“296 (Psalmi 22, 6) Din momentul în care am gustat din paharul mântuirii, din paharul vieţii veşnice, ne vom lumina sufletul şi trupul şi ne vom lăsa călăuziţi spre cărările adevărului. „Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru 297 lungime de zile.“ (Psalmi 22, 7) Există şi oameni care din pântecele mamei lor au fost destinaţi a-i sluji lui Dumnezeu. „Întru Tine m-am întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul meu; întru Tine este 298 lauda mea pururea.“ (Psalmi 70, 7) Un astfel de om este şi Samson. Samson, drept în faţa lui Dumnezeu a fost şi el ispitit de ale tinereţii cărări prin Dalila, dar când s-a întărit din nou a distrus pe cei supuşi deşertăciunii „Nu am şezut în adunarea deşertăciunii şi cu călcătorii de lege nu voi intra. Urât-am adunarea celor ce viclenesc şi cu cei necredincioşi nu voi stătea.

Spăla-voi întru cele nevinovate mâinile mele şi voi înconjura jertfelnicul Tău Doamne.“299 (Psalmi 25, 3-5) Oricine greşeşte, acest lucru se datorează firii noastre care a căzut în păcatul neascultării de Dumnezeu, însă oricine se poate 295

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Psalmi 68, 18.

296 Ibidem, Psalmi 22, 6.

297 Ibidem, Psalmi 22, 7.

298 Ibidem, Psalmi 70, 7.

299 Ibidem, Psalmi 25, 3-5.

122

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

şi îndrepta. Indiferent cât de mult ai greşit şi ai întors spatele adevăratului Păstor de suflete, El te iartă şi aşteaptă să îţi întorci faţa de la păcat. Adevăratul Păstor de suflete te ridică din întunericul morţii şi te călăuzeşte pe drumul vieţii, dar lasă-L! Pe omul cel bun şi smerit îl recunoaştem după roadele faptelor 300 lui „după roadele lor îi veţi cunoaşte.“ (Matei 7, 20) „Omul bun, din visteria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul cel rău, din visteria cea rea a inimii lui, scoate cele rele.“301 (Luca 6, 45).

Omul cu inimă curată îşi zideşte casă virtuţilor prin cuvânt şi fapte, în timp ce omul făţarnic clădeşte monument vicilor. Cel bun ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, îl respectă şi îl împlineşte, lăsându-se călăuzit la tot pasul de Tatăl ceresc, în timp ce omul vicios chiar dacă aude cuvântul lui Dumnezeu nu îl respectă şi nu se lasă îndrumat de Făcătorul a tot binele în cărările vieţii lui. „Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a scăpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare.“302 În momentul în care ne lăsăm paşii călăuziţi de Păstorul cel bun care şi-a pus viaţa pentru oile sale ne depărtăm de toată lucrarea diavolului, de tot viciul şi răutatea „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de voi.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţivă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei 303 îndoielnici.“ (Iacov 4, 7-8) Să ne lăsăm călăuziţi în cărările vieţii noastre de Bunul Dumnezeu şi aşa ne vom învrednici de fericirea veşnică.

300

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 7, 20.

301 Ibidem, Luca 6, 45.

302 Ibidem, Luca 6, 48-49.

303 Ibidem, Iacov 4, 7-8.

123

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 304

„Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El.“

(I Ioan, 1, 5) 305

24. „FIŢI SFINŢI, PENTRU CĂ EU SUNT SFÂNT.“

O

mul este creat de Însăşi Lumina. Fiind zămislit din Lumină el trebuie să se depărteze de întuneric şi să se unească cu Marele Tot, cu Lumina cea adevărată. Doar în acest fel se va sfinţi şi va fi precum Tatăl lui. Nicio faptă nedemnă nu este ochi al luminii, ci pată a întunericului. Lumina este oglindă a faptelor bune, iar întunericul prăpastia fără fund a răutăţii.

Toţi ce zămisliţi din Lumină, din momentul în care cad în prăpastia întunericului nu se mai pot numi fii ai Luminii, căci faptele lor îi condamnă „Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi 306 umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul.“ (I Ioan, 1, 6). Nimeni din cei ce gustă fructele păcatului, ale răutăţii, nu se mai pot face părtaşi luminii.

Noi trebuie să ne lepădăm de tot viciul ce stă şi pândeşte ca un fur la tot pasul şi să ne îmbrăcăm în lumina virtuţilor şi aşa să ne apropiem de Dumnezeu, prin Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos care a venit în lume să ne facă fii ai luminii. „Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat. Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi.“307 (I Ioan, 1, 7-10).

304

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, I Ioan, 1, 5.

305 Ibidem, I Petru, 16.

306 Ibidem, I Ioan, 1, 6.

307 Ibidem, I Ioan, 1, 7-10.

124

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Nimeni nu este fără păcat între oameni, afară doar de Mântuitorul Iisus Hristos ce este atât Fiul lui Dumnezeu, cât şi Fiul omului. Răul a fost mereu pe urmele omului încă din grădina Edenului. Noi trebuie însă să fim conştienţi că suntem mereu supuşi ispitelor şi greşelilor de tot felul, dar să nu deznădăjduim şi să ne ridicăm prin puterea faptelor bune, căindu-ne de toată greşeala săvârşită cu ştiinţă sau neştiinţă, cu voie sau fără de voie. „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău.“308 (I Ioan, 5, 19) de când omul a făcut prima greşeală, în Paradis. Cu toate acestea ne putem îndrepta şi mântui prin Iisus Hristos. „Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi nea dăruit nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci.“ 309(I Ioan, 5, 20) Pentru a ne face părtaşi Luminii celei adevărate, Dumnezeului celui viu, trebuie să avem smerenie şi să ne pară rău de toată greşeala săvârşită, apoi să urcăm treptat scara virtuţilor spre desăvârşire. Cel care nu are căinţă în suflet şi nu-şi vede firea păcătoasă, fiind căldicel, nu se poate face niciodată părtaş luminii. Am întâlnit oameni atât de orbiţi de lucrurile lumii deşarte încât nu reuşeau să-şi vadă firea păcătoasă, ba mai mult îşi laudau anumite virtuţi robiţi de slava deşartă şi de mândrie. Astfel de oameni vin la spovedanie, taina pocăinţei, a mărturisirii păcatelor şi spun ce nu au făcut, nu am furat pe nimeni, nu am spart casa nimănui... însă nu spun ce au greşit sau se plâng că nu-i ascultă copiii sau soţul, soţia şi cât este el de victimă a acestor situaţii, dar nu văd propria greşeală pentru a o corecta şi a putea trăi liniştiţi şi fericiţi. Alţii se spovedesc prin afirmaţia - am păcătuit şi eu cum păcătuieşte toată lumea. - Atunci cum se mai căiesc aceşti oameni de toată greşeala săvârşită cu ştiinţă sau neştiinţă, cu voie sau fără de voie? Pocăinţa vine din smerenie, 308

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, I Ioan, 5, 19.

309 Ibidem, I Ioan, 5, 20.

125

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

din recunoaşterea greşelilor, din suflet curat, înţelepţit de lumina lui Dumnezeu. Omul îmbrăcat în lumina înţelepciunii divine, prin smerenie, recunoaşte că este supus greşelii în orice clipă a vieţii lui, fie că are ştiinţă de aceasta, fie că nu-i observă culoarea şi acest lucru poate să fie prin gând, vis sau faptă.

Cel ce se sfinţeşte prin lumina faptelor bune, căinţă de toată greşeala şi smerenie se poate numi pe bună dreptate fiul Dumnezeului celui viu. Doar acesta se face părtaş dreptăţii, lepădându-se de tot lucrul lumesc. El caută să se facă plăcut lui Dumnezeu nu deşertăciunii lumii. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a 810 biruit lumea: credinţa noastră.“ (I Ioan, 5, 4) Lumea se lasă condusă de orgoliu, de slavă deşartă, ea este roasă de invidie, se complace în clevetire, se face roaba banului.

Dacă nu ne-am pune mereu întrebarea: Ce zice gura lumii? a cărei principii sunt legate de obiceiuri strămoşeşti ce de multe ori nu sunt prea ortodoxe şi ne-am strădui nu să fim pe plac lumii, ci pe plac lui Dumnezeu a Cărui Ochi vede până în străfundurile fiinţei noastre ne-am putea îmbrăca în haina sfinţeniei, a luminii desăvârşite. Noi trebuie să fim înţelepţi şi să recunoaştem că nu cu lucrurile deşertăciunii acestei lumi am fost mutaţi din moarte la viaţă, ci prin iubirea lui Dumnezeu. „Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de părinţi, Ci cu scumpul sânge a lui Hristos, ca un miel nevinovat şi neprihănit. Care a fost mai înainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe 811 urmă, pentru voi“ (I Petru, 18-20) Mulţi oameni îşi reduc viaţa doar la cele mai deşarte lucruri: bani, mâncare, băutură, plăceri trupeşti. În loc să se intereseze ce carte a mai apărut, îi interesează capra vecinului. Cu părere de rău trebuie să afirm că această oglindă a deşertăciunii este promovată prin intermediul mass-mediei. Aceşti oameni 810

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, I Ioan, 5, 4.

811 Ibidem, I Petru, 18-20.

126

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

trăiesc această viaţă fără să lase o urmă a existenţei lor. Ei nu au valori, nu înţeleg cât de preţioasă este cultura, valorile spirituale, nu iubesc ştiinţa, iar ştiinţa este o artă. Ei doar îşi pierd timpul cu cele mai de jos lucruri crezându-se fericiţi şi mulţumiţi în noroiul propriei inculturi. Nu înţeleg importanţa artei, ba mai mult îi dispreţuiesc pe cei care au un ideal în această viaţă, pe cei care nuşi îngroapă talantul, pe cei care muncesc şi îmbracă în diferite forme faţa acestei lumi prin descoperirile lor. Cei fără ideal sunt doar copiatori, imitatori şi se mulţumesc cu cele mai de jos lucruri care le aduc bani, mâncare, băutură şi plăceri. „Şi de-aceea spusa voastră era sântă şi frumoasă, / Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă, […] Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic! / Voi, pirduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri; / Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, / Căci al nostru-i sur şi rece marea noastră-i de îngheţ.“312 Un artist îmbină ştiinţele şi face o artă desăvârşită. Un arhitect de exemplu trebuie să fie un bun pictor, dar să cunoască şi geometrie, să ştie să calculeze şi să creeze ceva unic şi trainic. Cel ce imită nu face altceva decât să se prăbuşească în propria lui nonvaloare. Câtă ştiinţă şi dăruire de la Dumnezeu au cei care mânuiesc arta cuvântului şi ne transmit prin intermediul acesteia cele mai de preţ valori şi cât de jalnici sunt cei care fug de înţelepciunea cuvântului, de truda acestuia de a descoperi lumii adevărata ei faţă. Tocmai din această cauză trebuie să dispreţuim cele ale lumii şi să iubim adevăratele valori, însă toate îşi au desăvârşirea, finalitatea în Dumnezeu. „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.“313 (Coloseni 3, 17) Lumea nu are ochi pentru a observa adevărul, deoarece este ameţită de propria deşertăciune. Noi însă trebuie să ne depărtăm de cele ale lumii să urmăm calea luminii, a iubirii adevărate, a vieţii celei veşnice. „Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă 312

Mihai Eminescu, Poezii, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965, pag. 28-29.

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Coloseni 3, 17.

313

127

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu l-a cunoscut nici pe El.“314 (I Ioan, 3, 1) Atunci când săvârşim ceva vrednic să facem acest lucru cu toată dăruierea, căci doar aşa acel lucru este valoros. Dacă săvârşim un lucru doar pentru că cineva ne ceartă, şeful la servici de exemplu, îl săvârşim degeaba, căci este îmbrăcat în goliciune, înşirând cuvinte goale ce din coadă au să sune după cum spune marele nostru poet Mihai Eminescu. „Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni 315 numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.“ (Coloseni 2, 3-4) Cei care caută întâi a-şi ajuta aproapele mai mult decât a-şi încununa propria lor viaţă sunt adevărţii sfinţi, pentru că ei s-au înveşmântat în iubire, iar Dumnezeu este iubire. De multe ori aproapele nici nu ia în seamă faptele noastre pline de dăruire şi dragoste prin care-l ajutăm, îi încununăm viaţa. Pentru el toată munca noastră, toată truda, tot efortul şi dăruirea sufletească nu este decât o joacă. Faptul că a fost ascultat de fiecare dată, iar dorinţele lui au primit răspuns prin multă muncă şi investiţie sufletească nu înseamnă pentru el decât ceva ce i s-ar cuveni, deşi nu e nici pe departe acest lucru. Mai mult ajunge să-i certe pe binefăcătorii lui, să se arate mereu supărat presărând sare pe rana sufletească făcută din nepăsarea firii păcătoase, din lipsa de dragoste, respect şi dăruire faţă de cei ce l-au sprijinit şi ajutat mereu. Dacă binefăcătorii lui îi reproşează părinteşte că se poartă urât cu ei, acesta îi acuză că aceştia nu ţin la el prin simplu fapt că nu-i fac pe plac a suporta totul în tăcere chiar şi atunci când el loveşte în ei. Adevăraţii sfinţi sunt aceia care au trecut peste toată nerecunoştinţa şi au reuşit să nu mai pună la suflet neînţelepciunea aproapelui ajutându-l necondiţionat, iar în loc de mustrare pentru purtarea neortodoxă s-au adâncit în rugăciune 314

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, I Ioan, 3, 1.

315 Ibidem Coloseni 2, 3-4.

128

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

pentru acesta. Aceşti sfinţi nu sunt alţii decât cei care s-au lăsaţi pătrunşi de lumina înţelepciunii divine. „Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu 316 este iubire.“ (I Ioan, 4, 7-8) Pentru a ne înveşmânta în haina iubirii şi luminii trebuie să urcăm treptat scara virtuţilor depărtându-ne de tot răul, de întunericul ce vrea să ne răpească sufletul, iar scara virtuţilor începe cu bunătatea, milostenia, blândeţea, îndelunga răbdare şi este încununată de dragoste, de dăruire, de lumina înţelepciunii şi iertării. „Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea îmbrăcaţi-vă întru dragoste care este legătura 317 desăvârşirii.“ (Coloseni 3, 12-14) Bunul Dumnezeu este iubire. El ne-a creat pe noi din iubire.

Din moment ce am fost creaţi din iubire nu putem fugi de aceasta.

Iubirea este adevărata înţelepciune, ea este grădină a binelui, a sfinţirii, a virtuţilor. „Noi iubim pe Dumnezeu fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.“318 (I Ioan, 4, 19) Nu poţi să nu răspunzi cu dragoste Celui ce te iubeşte necondiţonat.

O mamă îşi iubeşte necondiţionat copiii. Toată ziua îi aşteaptă după ce aceştia s-au mutat la casa lor ca să treacă pe la ea, să deschidă uşa casei părinteşti şi să le vadă chipul frumos şi fericit.

Un îndrăgostit vede în fiecare clipă când stă departe de persoana iubită o eternitate. El şi-o doreşte mereu lângă el, lângă sufletul lui. Gândul lui o însoţeşte mereu, o protejează de toate neajunsurile acestei lumi deşarte. Abia apucă să-i audă glasul, 316

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, I Ioan, 4, 7-8.

317 Ibidem, Coloseni 3, 12-14.

318 Ibidem, I Ioan, 4, 19.

129

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

să-i simtă răsuflarea, să-i vadă surâsul. Când nu e lângă ea în faptă, este sufleteşte lângă aceasta. Tot aşa şi Bunul Dumnezeu îşi aşteaptă copiii rătăciţi prin lume să se întoarcă la El. Aşa cum o mamă îşi aşteaptă copiii şi un îndrăgostit prezenţa celui drag în apropierea lui, tot aşa şi Bunul Dumnezeu ne aşteaptă să trecem pragul casei sale, să venim la biserică, să ne bucurăm împăcaţi şi în iubire şi iertare faţă de toţi de jertfa euharistică din cadrul Sfintei Liturghi. Imaginaţi-vă cum Tatăl nostru cel ceresc ne aşteaptă să-i trecem pragul casei, bisericii, iar noi întârziem să facem acest lucru, iar dacă o facem, nu o facem cu dăruire, cu dragoste, ci adesea datorită împrejurărilor vieţii.

Aşa cum natura aşteaptă primăvara şi se întristează când moare natura „Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestejită;“319, tot aşa aşteaptă şi Bunul Dumnezeu primăvara îndreptării noastre, întristându-se de toamna păcatului ce omoară sufletul stăpânit de vicii ce răspândesc întuneric peste suflet asemenea vântului rece al toamnei târzii „Vântul şuieră prin hornuri răspândind 320 înfiorare.“ Cei care se întorc de pe calea cea greşită îşi arată iubirea faţă de Dumnezeu prin plinirea legii, a cuvintelor Lui. „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile 321 Lui nu sunt grele.“ (I Ioan, 5, 3). Cu adevărat poruncile lui Dumnezeu nu sunt greu de împlinit pentru cei care s-au lăsat călăuziţi de El întru toate. Aceştia sunt cei care iubesc binele şi sunt împlinitorii lui. Din moment ce iubesc binele şi împlinesc poruncile lui Dumnezeu care ne îndeamnă să săvârşim fapte bune, sunt uşoare. Ei devin astfel fiii lui Dumnezeu şi se bucură de prezenţa luminii în viaţa lor. Prin săvârşirea faptelor bune se sfinţesc şi se învrednicesc de viaţa adevărată şi veşnică. „Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a 319

Vasile Alecsandri, Legende şi pasteluri, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1982, pag. 85.

320 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, pag. 85.

321 Ibidem, I Ioan, 5, 3.

130

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

arătat până acum. Ştim că dacă el se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea cum este.“322 (I Ioan, 3, 2) Cât de frumoasă este promisiunea de a fi ca Dumnezeu, Iubirea, Binele, Fericirea, Lumina cea adevărată, însă pentru a ne bucura de această promisiune să ne dovedim vrednici prin faptele noastre şi nu doar prin acestea, ci şi prin tot cuvântul, gândul, prin toată trăirea.

Am întâlnit oameni care erau aspri la vorbă, dar care erau buni la suflet şi dacă aproapele pe care l-a mustrat că nu a săvârşit fapte vrednice i-a cerut ajutorul nu a întârziat niciodată în a-l oferi. De multe ori l-a ajutat fără ca acesta să-i ceară şi fără să aştepte în schimb un mulţumesc şi am întâlnit oameni cu vorba mieroasă, linguşitoare, care ştiau să intre pe sub pielea aproapelui şi apoi săl muşte ca un şarpe, întorcând totul în aşa fel încât tot ei să pară cei buni. De multe ori oamenii aceştia făţarnici ce folosesc cuvinte dulci cu multă măiestrie trec buni în faţa oamenilor, iar cei care folosesc cuvinte aspre dar nu întârzie să ajute la nevoie trec în faţa oamenilor răi. E bine totuşi să nu urmăm nici exemplul celor ce folosesc cuvinte aspre, ci în tot ceea ce facem, şi în gând, şi în cuvânt şi în faptă să ne arătăm vrednici de a ne numi fiii lui Dumnezeu. În momentul în care pornim pe calea desăvâşirii întru sfinţenie pentru a ne înveşmânta cu lumina divină trebuie să ne înarmăm cu răbdare, blândeţe, cu toată dragostea şi dăruirea, cu credinţă şi nădejde „Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acela se curăţeşte pe 323 sine, aşa cum Acela curat este.“ (I Ioan, 3, 3) Păşind cu nădejdea în Dumnezeu pe drumurile întortocheate ale acestei vieţi putem să ne sfinţim prin săvârşirea binelui, devenind fii ai luminii, aruncând în prăpastia fără ieşire faptele întunericului. Aşa cum natura îşi îmbracă haina de verdeaţă primăvara şi noi să îmbrăcăm haina virtuţilor întru sfinţenie şi dobândirea vieţii nepieritoare.

322

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, I Ioan, 3, 2.

323 Ibidem, I Ioan, 3, 3.

131

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Potrivnicul vostru, diavolul, umblă răcnind ca un leu, 324 căutând pe cine să înghită.“ (I Petru, 5, 8 ) 25. „FIŢI TREJI, PRIVEGHEAŢI.“

325

A

rma cea mai puternică împotriva potrivnicului ce ne pândeşte la tot pasul cu braţele pline de vicii, este rugăciunea făcută din inimă smerită şi însoţită de fapte bune. Prin rugăciune ne trezim spiritul şi-l scoatem din lenevire ascultând îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.“326 (Matei 25, 13) Rugăciunea este calea prin care omul se poate înălţa spiritual.

Ea este armă împotriva potrivnicului. Forţa ei interioară te înalţă energetic, te eliberează de toate pornirile malefice, însă pentru ca acest lucru să se poată realiza trebuie ca rugăciunea să fie făcută din suflet, cu toată credinţa şi dragostea. În momentul în care rugăciunea încetează, întunericul va cuprinde toată creaţia. Şi câteva cuvinte spuse din tot sufletul, un Doamne ajută-ne, sunt asemenea unui uragan ce se înalţă spre cer distrugând forţele rele, potrivnice. Îmi povestea cândva un tânăr ce făcea naveta spre locul de muncă de ani de zile că bunica acestuia se ruga neîncetat pentru el ca să fie păzit pe drum de toată nenorocirea. Observăm câtă dragoste şi dăruire există în rugăciunea bunicii. Dar oare ce se va întâmpla când rugăciunea bunicii va înceta din cauză că ea va trebui să se mute din această viaţă? Oare tânărul îşi va aminti să se roage el însuşi?

Mulţi sfinţi ascunşi în munţi, schituri sau mănăstiri, se roagă neîncetat pentru toată lumea. Prezenţa lor în această lume este lumina veşnic vie. Rugăciunile lor ţin temelia unei lumi deşarte şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu care nu vrea să ne 324

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, I Petru, 5, 8.

325 Ibidem, I Petru, 5, 8.

326 Ibidem, Matei 25, 13.

132

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

piardă, îngăduindu-ne mereu cu toate pornirile noastre păcătoase şi nădăjduind în îndreptarea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă să petrecem viaţa în rugăciune şi fapte bune, fapte ce nu întârzie să apară dacă sufletul se curăţeşte prin rugăciunea făcută cu toată dăruirea, iar sufletul se smereşte.

Omul a venit călător în această lume pentru ca să-şi salveze sufletul său. Tocmai de aceea trebuie să preţuiască fiecare clipă a existenţei sale, să o facă folositoare sufletului său, să se roage şi să dăruiască prin fapte bune, să fie într-o permanentă priveghere, pentru că nu va cunoaşte ceasul când va fi chemat în lumea de dincolo sau când va veni Fiul Omului la sfârşitul acestor veacuri pieritoare, spre înnoirea lucrurilor vremelnice cu cele veşnice. „Luaţi aminte, privegeaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea 327 vreme.“ (Marcu 13, 33) Bunul Dumnezeu ne-a dăruit tot ceea ce este mai de preţ. Ne-a dăruit viaţă şi frumuseţea naturii înconjurătoare ce a făcut-o pentru ca noi să fim fericiţi. El a făcut acestea cu toată dragostea şi dăruirea şi a fost neobosit în toată munca lui. Nu aşteaptă de la noi decât să-L iubim, să apreciem darul lui, jertfa lui, însă noi suntem atât de nerecunoscători şi de neînţelepţi, încât nu apreciem cele mai măreţe binecuvântări. Răspunsul pe care îl dăm noi lui Dumnezeu este atât de dureros, îl rănim atât de mult. Să gândim acest lucru omeneşte. Un părinte face totul pentru binele copiilor lui. El se sacrifică, se jertfeşte, se lipseşte pe sine de toate, e mereu neobosit şi săvârşeşte totul cu multă dragoste, iar copiii nu-i respectă jertfa şi dragostea, mai mult nici nu conştientizează sacrificiul făcut pentru sufletul lor, sunt mereu pe picior de ceartă, obraznici, întorc spatele părintelui ce a făcut totul pentru binele lor şi nu-i spun o vorbă dulce, îl lasă să se usuce dorul lor şi să sângereze în dragostea ce le-o poartă. Sau un îndrăgostit jertfeşte totul pentru fiinţa dragă, însă aceasta nu-l înţelege, nu-i înţelege dorul de a fi lâgă ea, nu-i înţelege 327

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Marcu 13, 33.

133

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

dragostea. Am auzit de la un tânăr că prietena lui i-a spus că nu are ce lucra de o deranjează. Acesta, săracul, mi s-a confesat că munceşte de dimineaţa până seara. Atâtea treburi are că nu ştie cum le mai poate duce. Multe ore din zi munceşte chiar pentru prietena lui. Cu toate acestea, e ceva firesc, ca gândul, sufletul, să fie acolo lângă fiinţa cea dragă, indiferent cât ai de lucru. Eşti mereu sufleteşte lângă ea, chiar dacă ea nu e lângă tine. Atunci mai rupe din timp şi vrea să-i audă glasul la un telefon sau îi cere să o vadă, însă aceasta se supără, îl ceartă, nu are timp de el, în schimb are timp să iasă la suc cu prietenele sau la cumpărături ori la un pahar de bârtfă, iar sufletul lui este rănit şi plânge şi se roagă să fie şi el o clipă fericit lângă cea pe care sufletul lui o iubeşte.

Când iubeşti pe cineva cu adevărat aştepţi înţelegere de la acea fiinţă, o consideri sprijinul tău, îţi place să-ţi descarci sufletul şi ea să te asculte. Dacă întâlneşti răceală din partea ceaialaltă înseamnă că dragostea acelei persoane e oarbă, nu vede lumina sau s-a răcit ori şi mai grav, a murit. La fel e şi cu un artist. Acesta creează o operă unică. Face acest lucru cu multă muncă şi toată dăruirea, cu toată dragostea. El face acest lucru pentru aproapele său, însă acesta nu-i înţelege munca, nu apreciază adevărata valoare şi mai mult decât atât îl răneşte prin indiferenţă, prin aprecierea unor lucruri materiale, pieritoare, în defavoarea celor veşnice. Aşa îl rănim pe Bunul Dumnezeu. În nepriceperea noastră noi nu-i înţelegem iubirea şi darurile ce ni le-a oferit şi continuă să ni le ofere. Viaţa este o adevărată artă, cea mai frumoasă artă, iar noi nu o înţelegem. E firesc să vrei să ajuţi pe cel ce iubeşti. E firesc să te simţi bine în prezenţa lui. E firesc să vrei să fii cât mai mult lângă el, chiar dacă nu poţi tot timpul. Cei care spun că nu le place să fie lângă persoana iubită decât frânturi de timp, ori nu grăiesc adevărul, ori nu iubesc cu adevărat, ci se îmbată cu o falsă iubire. Bunul Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea mereu alături de El. El este lumină şi bunătate. Pentru a fi alături de El trebuie să fim şi noi asemenea, lumină şi bunătate.

Dumnezeu este iubire, iar fără iubire nu ar exista nimic. Doar cei care înţeleg această mare taină şi o simt în suflet devenind iubire vor putea să se bucure de viaţa veşnică.

134

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Viaţa veşnică este iubire şi lumină divină.

Pentru a reuşi să trecem în ceaialaltă stare a vieţii noastre după ce vom păşi pragul morţii şi pentru a reuşi să ne bucurăm de fericirea veşnică, e necesar să ne pregătim sufletul prin rugăciune şi lucrarea virtuţilor în lumina fapte bune. Tot timpul acestei vieţi să fie o continuă priveghere, o veşnică trezire a cugetelor. Tot ceea ce facem să săvârşim cu înţelepciune, deosebind binele de rău, pentru ca răsplata noastră să fie deplină. „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, Şi nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia dintre voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.“328 (Romani 12, 1-3) Împărăţia cerului este deschisă sufletelor înţelepte „Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.“329 (Matei 25, 4). Omul înţelept ştie să-şi pregătească viaţa prin rugăciune şi fapte bune asemenea fecioarelor din pilda Mântuitorului Iisus Hristos ce şi-au pregătit untdelemn pentru candelele lor. Untdelemnul simbolizează faptele noastre cele bune. Prin acestea ne pregătim să întâmpinăm a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos în lume. Candelele sunt sufletele noastre. Acestea pot să lumineze prin untdelemnul faptelor noastre bune. Pentru ca untdelemnul să fie cu desăvârşire, noi trebuie să ţinem mereu cugetul treaz, îndreptându-l spre bine.

Lipsa untdelemnului din candele simbolizează absenţa faptelor bune. Candelele, sufletele oamenilor neînţelepţi, sunt goale. Ele nu au înţeles iubirea lui Dumnezeu, pentru că nu sunt 328

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Romani 12, 1-3.

329 Ibidem, Matei 25, 4.

135

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

iubire. Ele nu au săvârşit faptele dreptăţii în rugăciune şi priveghere. Acele suflete s-au pierdut în lenevire şi deşertăciunea acestei lumi. Nu au avut pricepere să înţeleagă adevărata artă şi astfel şi-au vitregit candelele sufleteşti de undelemnul veşniciei. „Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine 330 untdelemn.“ (Matei 25, 3) Firea omului este slabă, oboseşte repede, mereu are nevoie de sprijinul şi ajutorul Bunului Dumnezeu la tot pasul, mai ales că cel viclean stă şi el să pândească şi prinde în gheare candelele fără untdelemn. Până şi cei drepţi aţipesc din veşnica lor priveghere datorită neputinţei firii ce aşteaptă viaţa veşnică pentru a se întări în lumina şi iubirea lui Dumnezeu. „Şi a venit şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone dormi? N-ai avut tărie ca să veghezi un ceas? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.“331 (Marcu 14, 37-38) Îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos din grădina Ghetsimani este la priveghere. Viaţa aceasta este scurtă, o clipă, un ceas.

Omul este atât de slab încât nu are tăria să privegheze nici măcar un ceas şi se lasă doborât de oboseală, de greutăţile ispitelor ce pândesc la tot pasul încercând să-i orbească ochii sufletului.

Trupul este cel ce trage sufletul spre păcat, el este cel neputincios, el este cel ce oboseşte, el este cel care are nevoie de aer, apă, mâncare. Aceasta se datorează păcatului strămoşesc. Odată cu a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos în lume atât sufletul, cât şi trupul se vor înnoi, se vor transforma, vor fi energie plină de lumină, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să priveghem neîncetat în rugăciune şi fapte bune.

Fecioarele cele înţelepte au aţipit şi ele la rândul lor, din neputinţa firii, a trupului supus stricăciunii prin păcat. Totuşi privegerea lor neobosită din ceasul aşteptării dovedită prin untdelemnul faptelor bune din candele le va face vrednice de mirele ceresc. „Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.

330

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Matei 25, 3.

331 Ibidem, Marcu 14, 37-38.

136

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru 332 întâmpinarea lui!“ (Matei 25, 5-6) Auzind feciorele neînţelepte că mirele a venit au plecat să cumpere şi ele untdelemn pentru lumina candelelor sufleteşti. Ele nu au adunat undelemn în ceasul pe care Bunul Dumnezeu ni l-a oferit spre priveghere şi întărire spirituală. Cei care nu săvârşesc fapte vrednice de Cereasca Împărăţie nu vor putea să locuiască în lumina iubirii lui Dumnezeu. Faptele bune luminează şi sunt înveşmântate în iubire şi împodobesc împărăţia dreptăţii. Faptele rele sunt întunecoase şi nu au ce căuta în împărăţia luminii, căci iar ştirbi strălucirea. „Deci plecând ele să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. Iar el răspunzând a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.“333 (Matei 25, 10-12) Mirele, Mântuitorul Iisus Hristos, nu recunoaşte pe cei ce s-au făcut prin nepăsarea lor fii ai întunericului, ci doar pe fiii luminii. Fiii întunericului nu au voie să păteze adevărata împărăţie a iubirii, luminii şi dreptăţii. Ei sunt aruncaţi în întunericul veşnic spre care i-a dus neştiinţa lor. „Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.“334 (Matei, 22, 11-13) Hainele fiilor lui Dumnezeu sunt lumina faptelor bune. Cei care nu sunt fii ai lui Dumnezeu au haine întunecate de păcat, haine pătate de toată răutatea, de tot viciul. Mântuitorul Iisus Hristos a văzut pe cel ce a încercat să se ascundă printre fiii Lui în Cereasca Împărăţie prin absenţa luminii de pe faţa acestuia şi l-a aruncat în întunericul veşnic pe care şi l-a ales prin viaţa pe 332

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Matei 25, 5-6.

333 Ibidem, Matei 25, 10-12.

334 Ibidem, Matei, 22, 11-13.

137

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

care a dus-o în ceasul în care trebuia să privegheze, o viaţă lipsită de iubire, iar când spun iubire spun absenţa luminii faptelor bune.

Pentru a ne dovedi vrednici de a locui împreună cu Bunul Dumnezeu ce este iubire în împărăţia luminii trebuie să devenim iubire şi fii ai luminii prin faptele noastre, purtându-ne crucea cu biruinţă prin toate greutăţile vieţii celei trecătoare. „Şi cel ce nuşi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul 325 Meu.“ (Luca 14, 27) Faptele noastre ne vor aşeza fie de-a dreapta, în Împărăţia fericirii veşnice, fie de-a stânga, în umbra morţii, în întunericul iadului, lipsit de iubire şi căldura luminii. Absenţa iubirii din viaţa cuiva doare. Singurătatea, sora absenţei iubirii asemenea. Aşa va durea şi întunericul iadului, căci este lipsit de iubirea lui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu este iubitorul binelui şi dreptăţii.

Cei ce sunt seminţe ale răutăţii nu au parte de iubire. „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a 326 stânga sa.“ (Matei 25, 31-33) Cei care se învrednicesc a sta de-a dreapta Mântuitorului sunt aceia care au săvârşit faptele dreptăţii, sunt cei care nu s-au lenevit şi au privegheat în rugăciune şi bunătate, sunt aceia care au adus roade prin practicarea virtuţilor: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.“ 327 (Matei 25, 35-36) Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos adresate celor aşezaţi de-a dreapta sa se referă la iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Dacă îţi ajuţi aproapele cu toată dragostea şi dăruirea e 325

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Luca 14, 27.

326 Ibidem, Matei 25, 31-33.

327 Ibidem, Matei 25, 35-36.

138

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

asemenea ajutorului oferit lui Dumnezeu, căci Dumnezeu e iubire şi ne vrea pe toţi să-i fim asemenea. Iubirea nu poate să vieţuiască decât numai prin iubire.

Smerenia celor drepţi îi va face să întrebe când s-au făcut ei vrednici de această iubire divină, iar răspunsul Mântuitorului le va arăta calea prin care au ajuns la ea, iar calea este iubirea aproapelui prin practicarea virtuţilor şi prin salvarea şi a altor suflete. „Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, Când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei, Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit […] Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.“338 (Matei 25; 37, 38, 40) Cei ce s-au învrednicit cu faptele dreptăţii, cu rodul virtuţilor vor fi primiţi cu mare cinste în viaţa cea veşnică, ca fii ai iubirii şi ai luminii ce sunt, ca slujitori ai adevărului, plinitori ai dreptăţii. „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.“339 (Matei 25, 34) De partea stângă vor sta cei care nu au cunoscut iubirea.

Iubirea lor a fost oarbă, neînţeleaptă. Au fost răpiţi de lucrurile trecătoare ale acestei lumi şi nu s-au întărit prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, lăsându-se pradă vicilor, fiarei din umbră ce îi trăgea la tot pasul spre întuneric. Întunecaţi la minte din pricina mândriei şi a slavei deşarte îl întreabă pe Împăratul cerurilor când nu l-au ajutat, neînţelegând că Împăratul este Iubire. „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut 340 unuia dintre aceştia mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.“ (Matei 25, 44-45).

338

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Matei 25; 37, 38, 40.

339 Ibidem, Matei 25, 34.

340 Ibidem, Matei 25, 44-45.

139

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Pe aceştia de-a stânga Bunul Dumnezeu îi va arunca în întuneric, lăsând iubirea să nu mai fie ştirbită de nicio umbră, punct sau linie întunecată în veşnicie. „Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.“341 (Matei 25, 41) Drepţii se vor ferici alături de Împăratul lor, căci au privegheat în clipa încercării, în timp ce făcătorii răutăţii vor plăti ceasul neînţelepciunii cu întunericul veşnic, cu moartea sufletului, prin absenţa iubirii. Sufletul fără iubire moare, aşa se va întâmpla şi cu cei ce au fugit de adevărata înţelepciune, de veşnicie, prin ignoranţa celei ce a zămislit viaţa, iubirea. „Şi vor merge aceştia 342 la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.“ Cuvintele lui Dumnezeu se vor plini toate. După cum şi-a împlinit promisiunea de a ne trimite un Mântuitor îşi va împlini şi promisiunea răsplătirii celor drepţi în veşnicie. „Cerul şi 343 pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.“ (Marcu 13, 31) Pentru ca să fim binecuvântaţi cu răsplata cea veşnică trebuie să priveghem şi să ne rugăm, căci nu vom şti clipa în care vom fi chemaţi să părăsim această lume spre o altă stare, cea a veşniciei, a luminii, a iubirii, adevăratei fericiri şi cu atât mai mult nu cunoaştem clipa în care va veni Mântuitorul nostru din nou în lume ca să reînnoiască cerul şi pământul. „Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.“344 (Marcu 13, 32) Noi trebuie să ne pregătim sufletul neîncetat prin roadele virtuţilor, să fim conştienţi că totul în lume îşi poartă paşii după regulile dintru început, dar aceste reguli pot să fie înnecate de propria lor deşertăciune ca în timpul lui Noe sau arse în întunericul morţii veşnice prin venirea Fiului Omului. „Şi 341

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Matei 25, 41.

342 Ibidem, Matei 25, 46.

343 Ibidem, Marcu 13, 31.

344 Ibidem, Marcu 13, 32.

140

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi cu venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în corabie, Şi nu au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi cu venirea Fiului Omului. Atunci, din doi care vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar privegea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea şi voi să fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.“345 (Matei 24, 36-44) Când înfloresc ghioceii şi copacii plâng dor de muguri, primăvara bate la uşă. Când înfrunzesc pomii vara se aude în văzduh. „Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara este aproape.“346 (Marcu 13, 28) Când roadele sunt coapte, toamna se grăbeşte să coboare, iar când vremea rea biruieşte, iarna îşi porneşte sania. Tot aşa când semnele venirii Fiului Omului se văd şi se simt peste tot în jurul nostru, venirea lui este iminentă.

Tocmai din această cauză suntem datori iubirii celei adevărate a lui Dumnezeu să veghem în toată vremea şi locul. „Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormitând. Iar ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!“347 (Marcu 13, 35-37) Creştini iubiţi să ne învrednicim cu privegherea prin rugăciune şi fapte bune! Să facem casă virtuţilor! Să nu lăsăm focul iubirii să se stingă din inimile noastre! Doar aşa ne vom face vrednici următori ai cuvântului lui Dumnezeu şi fii ai luminii. Doar aşa ne vom învrednici de adevărata veşnicie, de prezenţa fericirii, a iubirii veşnice.

345

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Matei 24, 36-44.

346 Ibidem, Marcu 13, 28.

347 Ibidem, Marcu 13, 35-37.

141

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numeşte nechibzuit, pe cel cumpătat nesimţitor, pe cel drept aspru, pe cel înţelept nelegiuit, pe cel mărinimos îl numeşte mărunt, pe 348 cel darnic...“ 26. INVIDIA SAU MOARTEA SUFLETULUI

I

nvidia este viciul opus virtuţii iubirii. „Că iubirea nu este altceva decât să vrei ca persoanei pe care o iubeşti să-i fie bine. Iar cine iubeşte pe altul pentru binele pe care-l vrea el, şi pentru nimic altceva, acela nu îl iubeşte, pentru că în realitate nu vrea binele persoanei iubite, ci-şi vrea numai binele său […] Îndrăgostitul nu poate să refuze niciun lucru persoanei iubite. Nuşi poate sătura plăcerile obţinute de la persoana iubită. Întotdeauna este temător. Vorbeşte în public despre înfăţişarea persoanei iubite. La vederea ei neaşteptată tremură. Se gândeşte permanent la persoana iubită. Îndrăgostitul este plin de teamă şi îngrijorare. Doarme puţin, mănâncă puţin. Stă mereu pe gânduri şi în melancolie. Nicio slujire nu e mai mare pentru cineva, decât aceea de a fi rob dragostei. […] Iubirea perfectă nu este alta decât ca să nu iubeşti pe cineva nici de nevoie, nici de frică, nici pentru vreun folos pe care nădăjduieşti să-l ai de la el. Şi aceea este de ajuns să cauţi numai acea folosinţă care decurge din desfătarea intelectuală a iubirii.“349 Iubirea nu gândeşte la propria voinţă, ci la fericirea persoanei dragi, pe când acea falsă iubire ce se naşte din dragoste faţă de sine şi care este egoismul, nu este altceva decât o latură a invidiei. Egoistul se iubeşte atât de mult încât pentru propria persoană e capabil de orice sacrificiu. Se minte conştient chiar şi pe sine însuşi, în privinţa iubirii aproapelui, dar el prin unele fapte ale lui nu doreşte decât să obţină laude, satisfacţii sufletului său, însă la cea mai mică greutate dă înapoi.

348

http://www.rightwords.ro/citate/cautare/invidia Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 40, 41.

349

142

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Din egoismul de a avea mai mult decât are aproapele se naşte invidia.

Invidia este viciul ce omoară sufletul, ea este viciul ce porneşte din egoismul de a avea mai multe decât aproapele, se naşte din pizmă, de ce aproapele e mai frumos, de ce are ochii albaştri, de ce e mai bogat, de ce este iubit de soţ, soţie, de ce e mai bine văzut în societate...? şi ajunge atât de departe încât nu mai deosebeşte binele de rău, căci „Invidia scoate bine din rău şi din 350 rău, bine.“ Omul invidios se bucură de răul altuia, plănuieşte cum să facă răul, se consumă în interiorul său „După cum cariul roade lemnul şi molia roade hainele, tot astfel invidia mistuie 351 corpul omului.“ şi urmăreşte omul şi în ceasul morţii. De toate vicile mai scapă omul, căci vin neptinţele trupeşti şi adesea nu le mai poate face, furul nu mai poate alerga, desfrânatul nu mai poate să îndeplinească pofta sa, lacomul nu mai poate aduna... însă viermele invidiei e în suflet şi minte şi sufletul otrăvit de acest vierme nu cunoaşte cea mai aleasă virtute, virtutea din care se naşte tot binele, dragostea şi fără dragoste sufletul moare.

Un om invidios este mereu nefericit. El e nefericit, pentru că niciodată nu este mulţumit cu ce are, întotdeuna îşi doreşte mai mult, şi mai mult, dacă ar putea ar dori ca totul să fie a lui, iar aproapele să nu posede nimic.

El nu cunoaşte fericirea dragostei şi mila faţă de aproapele, ci se hrăneşte cu armele vicleanului, cu minciuna, vrajba, bârfa, judecată nedreaptă, ura şi îşi face mulţi duşmani. În Sfânta Scriptură avem nenumărate exemple de manifestări ale invidiei şi consecinţe ale acesteia. O să relatez pe scurt câteva dintre ele. În prima carte a lui Moise, Facerea, Cain îl ucide pe fratele său Abel, invidios că „a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui.“ (Facere 4, 4) 350

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 45 351 Idem, Ibidem, pag. 45 352 Idem, Ibidem, Facere 4, 4 143

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Lia era invidioasă pe sora sa Rahila, căci Iacov o iubea mai mult.

Iosif, fiul cel mare al Rahilei a fost invidiat de fraţii săi, fiii Liei, deoarece era cel mai iubit de Iacov şi a fost vândut de aceştia în Egipt, dar Iosif le va răsplăti cu bine şi cu dragoste fraţilor fapta lor mişelească atunci când în toată lumea a fost foamete, iar Egiptul prin înţelepciunea ce i-a fost dată lui Iosif de către Dumnezeu a fost singura ţară ce avea de toate. Regele Saul l-a invidiat pe David. David a poftit pe femeia lui Urie: „Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, Iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă […] Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale ca să gătească pentru cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el.“353 (II Regi 12, 2-4). Decalogul ne sfătuieşte să nu poftim nimic din cele ce sunt ale aproapelui.

De la începutul istoriei omenirii toate războaiele au luat naştere din cauza invidiei şi au produs multă amărăciune şi suferinţă.

Sfântul Apostol Pavel afirmă că iubirea alungă definitiv invidia din sufletul omului şi grăieşte un mare adevăr, căci de ar da glas omul în sufletul său iubirii, toată invidia ar pieri şi odată cu ea toate celelalte vicii, căci după cum virtuţile îşi găsesc sălaşul în iubire, toate vicile îşi au punctul de pornire în invidie. Iubirea dă naştere prieteniei, pe când invidia duşmăniei, iubirea slujeşte adevărului şi dreptăţii, invidia falsităţii şi minciunii, iubirea este milostivă, invidia naşte zgârcenia, iubirea este recunoscătoare, iar invidia nu are ochi pentru recunoştinţă, iubirea este credincioasă, iar invidia egoistă.

Invidia este singurul viciu ce nu se dezlipeşte de sufletul omului decât cu ajutorul unui singur medicament, cu opusul ei, iubirea.

353

Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 , II Regi 12, 2-4.

144

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”354 (Matei 6, 21) 27. ZGÂRCENIA, O BOALĂ SUFLETEASCĂ AMARĂ PRECUM MOARTEA

S

ufletul omului a fost încercat de boala agonisirii încă din cele mai vechi timpuri sau dacă lecturăm cu atenţie prima carte a lui Moise, Facerea, încă din grădina Edenului. „Despre viciul îmbuibării, al lăcomiei, se povesteşte în Vechiul Testament că atunci când Dumnezeu a făcut pe Adam şi Eva, i-a aşezat în rai ca să se bucure în libertate de bogăţii şi să facă ce vor vrea, numai să nu mănânce fructe din măr.“355 Viermele lăcomiei l-a îndemnat pe om însă să mănânce şi din ce s-a dovedit după cum i-a şi avertizat Dumnezeu, moartea lor.

Al doilea mare viciu după cel al invidiei este zgârcenia. Dacă invidia, viciul opus iubirii, nu părăseşte sufletul omului niciodată, indiferent de neputinţele trupeşti, neputinţe ce adeseori obligă omul să renunţe la nenumărate vicii, nici măcar pe patul morţii nu se depărtează de sufletul lui, zgârcenia este ca şi sora cea mai bună a acesteia, însoţeşte omul până atunci când e neputincios, până la ultima suflare, căci „Cel avar nu îmbătrâneşte niciodată şi cel invidios nu se odihneşte niciodată pe 356 niciun fel de vreme.“ Nuvela Hagi Tudose a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea conturează chipul avarului. Avarul nici în pragul morţii nu renunţă la a se închina idolilor săi, banilor. Hagi Tudose, personajul principal al nuvelei, în vecinătatea morţii, se temea să nu-l jefuiască cineva. Bolnav fiind nu vrea să audă de doctor, văzând servicile acestuia de dimensiuni hiperbolice: „- Oi fi 354

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei 6, 21).

355 Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 108.

356 Idem, Ibidem, pag. 63.

145

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

doftor... - Să nu calce nimeni în casa mea! strigă Hagiul. Cât scrie doftorul pe hârtie nu plăteşti cu viaţa toată! Sunt sănătos, voinic, 357 mai bine ca oricând!...“ Toată viaţa acest personaj a fost chinuit de viciul zgârceniei, copil fiind, dacă mama lui îi dădea un ban şi avea la el şi o bucată de pâine în geantă, punea banul bine, căci bucata de pâine îi era de ajuns, mai târziu, matur fiind, se hrănea gustând produse de pe la mesele negustorilor, se îmbrăca cu haine petecite şi se acoperea cu pături asemenea hainelor, cele bune păstrându-le în ladă, iar iarna fum nu se zărea de pe hornul casei lui. Avea şi o nepoată în grijă, pe Leana, nepoată ce o supunea aceloraşi rigori. Cu Dumnezeu a dorit să se pună bine printr-un pelerinaj, pe jos, pe la mănăstiri. Bătrâneţea venind cu neputinţele ei l-au făcut să răcească într-o iarnă friguroasă. Pentru prima dată în viaţa lui a luat un galben din agoniseală şi i-a dat nepoatei să cumpere lemne ca să facă foc şi o găină pentru o ciorbă, însă viciul zgârceniei l-a orbit atât de mult încât a considerat banii copiii lui, iar pe el, cel mai nevrednic părinte: „Hagiul îşi trânti capul pe o pernă de paie. Trupul lui, o flacără. Ce friguri! Sub el se deschisese ca o mare fără fund. Şi se ducea adânc, adânc, tot mai adânc. Şi pe gât gustul aurului, sângelui viu al aurului! Nefericit părinte, gustase din carnea copiilor lui. Ciorba îi mirosise a aur!

Când Leana intră în odaie, el se ridică în coate şi-i strigă: - Stinge focul... să dai cărbunii şi cenuşa înapoi!... Aruncă ciorba... şi să dai fulgii şi bucăţelele înapoi... Vreau banii pe jumătate, dacă nu toţi! Şi începu să plângă în hohote. - Ucigaş!... nebun!... nelegiuit!... în veci n-o să te saturi!“358 Moartea însă nu a reuşit să alunge nici măcar o clipă viciul zgârceniei din sufletul personajului, căci „Cu cât plouă mai mult, pe nisip, cu atât şi nisipul se întăreşte mai mult. Cu cât omul zgârcit are mai mult, cu atât întăreşte inima lui în avariţie.“ 359 357

http://agonia.ro/index.php/prose/91222/Hagi_Tudose http://agonia.ro/index.php/prose/91222/Hagi_Tudose 359 Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 63.

358

146

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

(Persano) „La toate lucrurile din lume se află şi un sfârşit, afară de 360 avariţie, care nu se satură niciodată.“ (Sf. Grigorie) „A doua zi, de dimineaţă, Leana, intrând în odaia Hagiului, îl găsi numai în cămaşe, în cămaşa sa petec de petec, trântit cu faţa în jos, pe aur, îngropat în galbeni, cu fruntea p-un purcoi de lire, 361 cu ochii închişi.“ Şi după cum se spune într-un vechi proverb indian că „Nu există pe Pământ un om mai darnic decât cel zgârcit, de vreme ce el lasă averea sa altora, fără ca măcar să se atingă de ea.“362 şi averea personajului Hagi Tudose a rămas altora, însă nepoata aceastuia s-a gândit că ar fi corect să-i facă măcar o înmormântare fastuoasă: „Zece popi, archiereu, oranist, colivă, steagul Bisericii Troiţa, flori, lumânări, zăbranice. Leana, privind, zicea: - Ce frumuseţe! Bine de el! La capul lui mergea Leana; după ea, câţiva bătrâni, cu ctitorul la mijloc. Unul din bătrâni întrebă pe ctitor: - Ce bani a lăsat? - Un milion, răspunse ctitorul! - Cât face un milion? - Un milion? De zece ori câte o sută de mii. - Săracu Hagiu! - Dacă ar vedea el cum se cheltuieşte cu 363 înmormântarea lui... - Ar muri! răspunse unul din bătrâni.“ Toată agoniseala şi truda personajului Hagi Tudose pe această lume a fost zadarnică, totul a rămas altora, iar el a răbdat şi a mucit toată viaţa căci „După cum povara măgarului revine în folosul altuia iar pe el îl păgubeşte, tot astfel povara avariţiei ajunge în folosul altuia şi spre moartea avarului.“364 (Pitagora) Din vechime, viciul acesta al zgârceniei a pierdut suflete. Grija lumească pentru traiul de zi cu zi l-a alimentat şi-l alimentează mereu. Omul nu se poate bucura de frumuseţea clipei, de fericirea unor momente poate unice ce apar în viaţa lui, căci el nu trăieşte prezentul, el mereu se adânceşte cu gândirea în 360

Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 63.

361 http://agonia.ro/index.php/prose/91222/Hagi_Tudose 362 http://cunosc.ro/proverbe_citate/zgarcenie/citate-si-proverbe-desprezgarcenie.htm 363 http://agonia.ro/index.php/prose/91222/Hagi_Tudose 364 Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, op. cit., pag. 63.

147

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

trecut la ceea ce a făcut şi apoi îşi călăuzeşte gândirea spre viitor, ce va face mâine, cum va reuşi să facă faţă altor şi altor probleme, lăsând esenţa vieţii să treacă pe lângă el fără nicio valoare. Aşa a făcut şi bogatul căruia îi rodise ţarina din pilda Mântuitorului Iisus Hristos. „Voi strica jitniţile mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bogăţii strânse pentru mulţi ani; odihneştete, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?“365 (Luca12, 18-20) Acest bogat a adunat comori pământeşti, comori supuse deşertăciunii, fără să se îngrijească de sufletul său: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molile, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.“366 (Matei 6, 19-20), „De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori de altceva faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să 367 le faceţi.“ (I Cor. 10, 31). „Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, 368 căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale“ (Luca 12, 15) Din cele mai vechi timpuri dorinţa de agoniseală a adus numai neajunsuri: vrajbă, războaie. Zgârcitul are senzaţia că bogăţia îi aduce nemurire, „Zgârciţii adună ca şi când ar trăi veşnic; 369 risipitorii risipesc ca şi când ar trebui să moară. “ (Aristotel).

Iubitorii de avuţii cred că viaţa aceasta supusă deşertăciunii este veşnică. „După cum spune Tulio, avariţia, care este opusul virtuţii generozităţii, constă în dorinţa excesivă de a avea, adică de a dobândi multe nedrepte şi drepte, de a reţine ceea ce îi este de trebuinţă şi de a lăsa lucrurile, pe care le are să se şi 365

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca12, 18-20.

366 Ibidem, Matei 6, 19-20.

367 Ibidem, I Cor. 10, 31.

368 Ibidem, Luca 12, 15.

369 http://cunosc.ro/proverbe_citate/zgarcenie/citate-si-proverbe-desprezgarcenie.htm 148

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

strice, înainte de a le dărui altuia.“370 Zgârcitul cu anevoie îşi poate mântui sufletul, deoarece sufletul lui este legat de cele materiale, de lucrurile supuse timpului acestei lumi: „Veniţi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii. Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară. Să ne încununăm cu flori de trandafiri, până nu se vestejesc. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea noastră şi menirea noastră. Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă şi de cărunteţile 371 bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm.“ (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 2, 6-10). Câtă înţelepciune se ascunde în cuvintele împăratului Solomon. Tinereţea este numită metaforic florile de primăvară, iar comorile trecătoare flori de trandafiri, însă florile se ofilesc şi mor, iar la fel ca ele şi omul şi toate lucrurile materiale din această lume. Cel ce nu înţelege că viaţa aceasta trecătoare nu are nicio valoare pe lângă adevărata veşnicie îşi omoară timpul cu deşertăciunea, iar cel ce nu crede în veşnicie a trăit degeaba pe acest pământ. Noi trebuie să fim cu grijă faţă de sufletul nostru, nelăsându-ne pradă plăcerilor acestei lumi pentru ca nu cumva sfârşitul să ne găsească nepregătiţi „Luaţi seama de voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste 372 voi fără de veste.“ (Luca 21, 34), fiindcă „ Despre viciul îmbuibării se citeşte în cartea Suma păcatelor că toate relele vin din lăcomia îmbuibării, care îţi ia memoria, tulbură mintea, face înţelepciunea să slăbească, strică sângele, orbeşte ochii, debilitează spiritul, îmbată limba, împuţinează corpul. Şi toate 370

Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 62.

371 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Cartea Înţelepciunii lui Solomon 2, 6-10 372 Ibidem, Luca 21, 34 149

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

celelalte infirmităţi provin din lăcomia îmbuibării […] şi 373 scurtează viaţa.“ Mântuitorul Iisus Hristos arată prin pilda tânărului bogat că cei ce sunt legaţi sufleteşte de lucrurile materiale ale vieţii acesteia nu se pot mântui: „Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei cu averi în împărăţia lui Dumnezeu!

Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia Lui Dumnezeu.“374 (Luca 18, 22-25) Bogatul din ce are îşi doreşte mai mult, nu este niciodată mulţumit, aşa cum invidiosul nu poate trăi fără a râvni la bunul aproapelui, de aceea „Avariţia se poate asemăna cu broasca râioasă sau vuza care trăieşte cu pământ şi de teamă că pământul se împuţinează, nu îndrăzneşte niciodată să-şi potolească foamea. Şi de aceea aceste broaşte sunt aşa de zbârcite.“375, căci ce urâţeşte mai mult ca îmbuibarea sau ce aduce mai multă nelinişte ca gândul la câştiguri, agoniseli fără nicio limită. Avarul nici noaptea nu se odihneşte e cu gândul la comoara lui ce se teme să nu o piardă şi pe care doreşte să o sporească cu fiecare clipă. „În cartea viciilor se consideră că: Nu e pe lume viciu care să lucreze continuu, în afară de avariţie.“376 Zgârcenia este o boală a sufletului şi este atât de amară ca şi gustul morţii, căci cei ce suferă de această boală chiar dacă sunt conştienţi de faptul că sunt robii ei, nu se pot dezlipi de aceasta, astfel multă tărie de caracter, multă lepădare de sine şi asigurarea mântuirii au sufletele ce reuşesc să scape de acest vierme aşa cum odinioară a făcut Zaheu vameşul.

373

Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 108.

374 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 18, 22-25 375 Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, op. cit., pag. 63.

376 Idem, Ibidem, pag. 63.

150

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Gura care minte ucide sufletul.“377 28. ADEVĂRUL DESPRE MINCIUNĂ

M

inciuna este viciul opus virtuţii adevărului şi corectitudinii.

Aristotel afirmă că „minciuna este când ascunzi adevărul cu 378 vreun colorit al cuvântului cu intenţia ca să înşeli pe altul.“ Mincinosul stăpâneşte o artă a cuvântului pe care o colorează după bunul său plac. Astfel se poate vorbi de minciuna spusă de plăcere, diferite povestioare, snoave, cu rol de a stârni umorul, diferite opere literare care narează sau descriu diferite situaţii, însă această minciună e de fapt ficţiune şi nu este ucigătoare de suflet, nu este pricinuitoare de rău. Însă la fel de bine se poate vorbi despre minciuna ce stăpâneşte arta îmbinării cuvintelor dar se naşte din falsitatea sufletului şi este pricinuitoare de rău.

Minciuna pricinuitoare de rău se naşte din inima dornică să înşele pe aproapele, din inima falsă, din inima în care nu există iubire, căci doar lipsa iubirii naşte falsitatea, înşelăciunea şi pricinuieşte moartea sufletului.

De ce susţin ideea că minciuna pricinuieşte moartea sufletului? E uşor de înţeles acest lucru. Să luăm ca exemplu minciuna prin care au fost înşelaţi protopărinţii noştri Adam şi 379 Eva: „Atunci şarpele a zis către femeie : Nu veţi muri!“ (Facere 2, 4) şi să observăm că printr-o înşelăciune omul a fost nevoit ca să cunoască moartea putând a-şi pierde şi sufletul dacă nu ar fi existat marea milă şi iubire a Lui Dumnezeu. Alt exemplu ar putea fi trădarea unui om pe care tu îl consideri prietenul tău.

Situaţii nefericite în care minciuna este ucigătoare de suflet se întâmplă şi în cuplurile unde doar unul din parteneri iubeşte iar 377

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 87.

378 Idem, Ibidem, pag. 87 379 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, (Facere 2, 4).

151

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

mai grav în căsniciile ce au ca temelie minciuna, căci ucid şi sufletul pruncilor dacă ei nu întârzie să apară.

Din pruncie omul este încercat de acest viciu. Copil fiind înţelege că-şi poate manipula părinţii, tovarăşii de joacă, apelând la falsificarea adevărului. Vinovaţi sunt însă părinţii de rădăcinile acestui viciu ce se naşte în sufletul pruncului ce Bunul Dumnezeu l-a dăruit lor spre creştere şi învăţătură, căci dacă ei ar stârpi sâmburele, sămânţa minciunii din sufletul copilului, acel copil ar deveni un adult corect, moral, iubitor, un om demn de toată încrederea. Dar părinţii în loc să elimine viciul minciunii din viaţa tânărului vlăstar, se folosesc ei înşişi de acest viciu spre a controla copilul şi în loc să-i explice ceea ce este corect, îl abat de la rău minţindu-l cu tot felul de poveşti că îl fură de pildă diferite personaje de basm dacă pruncul nu e cuminte şi astfel de exemple sunt nenumărate. Ba mai mult încurajează copilul să dobândească un comportament înşelător crezând că în acest fel copilul se va descurca mai bine în viaţă, fiindcă lumea din jur se ghidează după principii ce nu sunt prea ortodoxe şi speră că astfel copilul lor nu se va lăsa călcat în picioare de nimeni, va dobândi orice îşi doreşte, prin îndrăzneală, insistenţă, falsitate şi nu prin corectitudine, muncă şi adevăr. Personalitatea unui copil astfel educat este artificială, adică falsă şi totul porneşte de la greşeala părinţilor. Acest tip de minciună este acela de a înşela spre folosul tău.

Mai există şi alte tipuri de minciună.

Mai sus am vorbit despre minciuna plăzmuită de ficţiune, născocire, minciună ce nu ucide sufletul, mai apoi despre falsitate, înşelăciune, apoi despre vicleşug prin exemplul căderii protopărinţilor noştrii sau a copilului ce doreşte să dobândească diferite oportunităţi, minciuni ucigătoare de suflet, dar se poate vorbi despre minciună şi ca denaturare a adevărului cu scopul de a bârfi, de a calomnia pe aproapele, a-i distruge imaginea apelând la falsitate.

Despre minciună se poate vorbi ca şi despre ceva obişnuit la anumiţi indivizi. Ei strecoară printre adevăr cuvinte false pentru a da colorit unor lucruri, fapt foarte periculos, căci de la acest tip 152

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

de minciuni poţi ajunge să-ţi pierzi sufletul, iar până la a-ţi pierde sufletul dacă nu ai memorie bună poţi să fii descoperit ca un mare mincinos prin povestirea aceluiaşi eveniment în alt mod, căci spune un proverb românesc: „Minciuna are picioare scurte.“380 Minciuna însă se mai naşte şi din dorinţa unor oameni de a nu jigni, din prea mult bun simţ s-ar putea spune. De exemplu un om poate să mintă pe un cunoscut al său că i-a plăcut cadoul ce i l-a oferit şi face acest lucru pentru a nu-l jigni, pe când poate acel tip de cadou nu i se potrivea. Nici această minciună nu e folositore.

Se poate mulţumi pentru cadou, dar nu îl lauzi, ci îi spui că pentru tine contează gestul, un gest poate să fie cel mai frumos cadou şi atunci omul ce ţi-a făcut un cadou nepotrivit va încerca să te cunoască mai bine, să ştie pe viitor ce cadou ţi s-ar potrivi. Sau un tânăr îşi minte iubita ca să nu o rănească că îi stă bine cu o anume haină. Poate că în iubirea ce i-o poartă o vede frumoasă oricum, mai ales sufleteşte, însă totuşi ar fi indicat să-i spună ţi-ar sta mai bine cu altă haină.

O altă minciună ce ucide sufletul este jurământul fals. „Şi sunt minciuni cu jurământ, care le spun cei care se jură strâmb. Şi aceasta nu este decât altceva decât a te lepăda de credinţa în Dumnezeu.“381 Prin jurământ fals ascunzi adevărul şi osâdeşti dreptatea şi omul nevinovat plăteşte răul altuia.

Uneori minciuna apare cu intentenţie, din dorinţa de a scăpa cu faţa curată sau nenumărate alte pricini ca cele enunţate mai sus, dar şi fără intenţie, din inerţia de a relata un anumit eveniment cât mai fastuos. De la această minciună fără intenţie se naşte adesea ficţiunea şi vorbele lui Octavian Paler sunt de un real adevăr: „Şi minciuna face parte din artă.“382 380

Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 87.

381 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştiunţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 87.

382 http//www.gogu.ro/citate/citate_despre_minciună.htm 153

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Opera literară Pinocchio a lui Carlo Collodi prezintă povestea unei păpuşi de lemn metamorfozată într-un băiat, al cărui nas creşte mai lung, cu fiecare minciună ce o rosteşte. Această poveste este o pildă de corectitudine şi de pledoarie pentru adevăr, căci orice minciună lasă urme, dacă în poveste un nas ce tot creşte, în realitate, un gest, o grimază a feţei, un suflet zdrobit.

Un copil mi s-a plâns la spovedanie că părinţii i-au spus că dacă mai minte îi creşte nasul ca lui Pinocchio şi cum minţea adesea i-a crezut, iar noaptea visa că-i creşte nasul, iar ziua, de teamă să nu-i crească, îşi tocea nasul de o bară de fier, deformându-l.

Minciuna părinţilor a afectat negativ personalitatea băiatului. În loc să-l determine să fie cinstit l-au transformat într-un copil complexat.

Prin minciună distrugi tot ceea ce este mai sfânt, este ca şi cum ai distruge cea mai frumoasă operă de artă. Să mă opresc aşadar la cea mai frumoasă operă de artă, dacă aş putea-o numi aşa, acest univers creat de Bunul şi Milostivul Dumnezeu. Să iau elementele universului şi să mă joc modelându-le haotic şi să transform totul, în loc de soare luminos să modelez un vulcan mov, în loc de natură verde, picturi gri, în loc de ape limpezialbăstrui, râuri de smoală, în locul păsărilor ce cântă armonios, umbre schimonosite ce scot ţipete stranii şi exemplele ar putea continua la nesfârşit. Aşa e cu minciuna, denaturează tot ce este bun şi frumos, tot ceea ce este sincer şi îmbracă totul în haina păcatului. Minciuna ucide tot ceea ce este corect, îmbrăcând totul în forme dizgraţioase.

Minciuna este denaturarea adevărului şi ditrugerea încrederii, lipsa iubirii şi pierderea prieteniei, căci „Cine a minţit o dată şi-a mâncat credinţa toată.“383

383

Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 87.

154

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Mândria este ca o piatra sub apă, de care deseori s-au sfărâmat cei care s-au împotrivit timp îndelungat furtunilor de patimi şi de felurite ispite.“384 (Sf. Ioan Gura de Aur) 29. MÂNDRIA, UŞA SPRE IADUL PĂCATELOR

M

ândria este viciul opus smereniei, umilinţei şi „constă, după cele ce spune Aristotel, în a voi întotdeauna să pari că eşti mai presus de alţii.“385 Omul mândru afişează o mască a prosperităţii, însă interiorul lui este putred. El este asemenea unei flori superbe dar care nu mai are rădăcini, fiind culeasă de gospodină şi aşezată într-o vază sau asemenea unui copac măreţ, dar fără roade şi cu rădăcini firave, gata să cadă la orice vânt şi pe ale cărui crengi dacă păşeşti poţi să cazi datorită fragilităţii rădăcinii. „Şi mândria este de mai multe feluri. Este o mândrie a înălţării, care constă în a voi să stai întotdeauna înaintea oricui. Este apoi mândria stăpânirii, care constă în a vrea să stăpâneşti singur pe alţii. Este mândria nebuniei, care constă în a presupune că faci ceea ce omul nu poate să facă. Mândria lipsei de cunoştinţă este aceea când omul vrea să aibă o situaţie şi o cinste mai mare decât se cuvine crezând că lui i se cuvine orice lucru. E mândria grandoarei, adică să nu dai altora nicio cinste şi să dispreţuieşti pe fiecare.“386 În mândrie îşi au sălaşul toate vicile, căci omul mândru e ros de invidie, îşi doreşte bunul altuia şi minte, fură, desfrânează, ascunde. Mândria atrage după sine lipsa de respect, lipsa de supunere şi lipsa recunoştinţei. Niciodată omul mândru nu recunoaşte facerea de bine. El nu are prieteni crezându-se superior tuturor.

384

http://parohianisa.over-blog.com/categorie-441557.html Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 103.

386 Idem, Ibidem, pag. 103.

385

155

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Viciul mândriei se poate asemăna cu şoimul de stâncă, care vrea întotdeauna să stăpânească şi să domnească peste celelalte păsări. Există şoimi de stâncă care au cutezanţa să ucidă vulturul, care este regele tuturor păsărilor. Şi acolo unde şoimul îşi face cuibul bate toată coasta de jur împrejur şi nu îngăduie să o mai folosească vreo altă pasăre, care trăieşte din pradă, pentru că el 387 singur vrea să aibă stăpânirea peste acea latură de munte.“ Oamenii mândri nici între ei nu pot lega prietenii. Invidia nu-i lasă să facă acest lucru. Prieteniile lor sunt făţarnice şi se clatină la orice adiere de vânt.

Mii de războaie au izbucnit din cauza mândriei, dorinţei de a stăpâni cât mai mult a unor conducători tirani.

De mic copil se cunoaşte omul mândru. El pozează în ceea ce nu este pentru a aduna laude, se consideră superior tovarăşilor de joacă, el nu acceptă să fie condus de alţii în joc, doar el e cel ce poate coordona totul şi doar prin îngăduinţa lui se pot juca unii copii. El este un Narcis ce ar dori să poată zbura asemenea păsărilor, însă îi lipsesc aripile, s-ar urca la nori, iar aceştia s-ar evapora de focul nestins al acestui viciu. „Sfântul Bernard zice: Ce mare minune se petrece cu cei mândri, că ei nu pot să locuiască printre oameni pe pământ, nici nu pot să zboare cu îngerii în cer. Aşadar ei trebuie să rămână cu demonii în văpaia focului care să-i mistuie.“388 Focul mistuitor e de fapt sufletul mândriei. Îngerii întunericului au căzut mistuiţi de acest foc, la fel şi omul a căzut, dar dacă nu se ridică din prăpastie, mai ales că Mântuitorul Iisus Hristos prin bunăvoinţa Lui Dumnezeu i-a întins o mână salvatoare, va împărţi la finalul veacurilor focul veşnic cu demonii. Focul e orgoliul lor rănit că nu pot să conducă, că alţii sunt cei mai presus. Sunt arşi de biruinţa binelui şi de sfârşitul împărăţiei răului.

387

Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 104.

388 Idem, Ibidem, pag. 104.

156

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„De orice păcat poate scăpa cel ce cheamă pe Creatorul său, dar dacă cineva a căzut prin mândrie, acestuia nimic nu-i ajută, deoarece semeţul cu greu îşi recunoaşte păcatele, sau chiar dacă le recunoaşte, nu merge la doctor, ci singur vrea să se vindece pe sine. Dar nimic nu foloseşte medicamentului care el însuşi, produce boala. Oricine a făcut mai mult decât altul şi se laudă, a dăruit munca sa diavolului.“ (Sf. Ambrozie) Mândria aduce după sine dezumanizarea, e viciul ce a produs sămânţa răului şi încă menţine jarul. De ea trebuie să fugim încercând să o înăbuşim de la rădăcină.

Omul are tendinţa să se lupte cu toate vicile, iar când consideră că le-a biruit pe toate dă peste împăratul lor, mândria, fiindcă se crede superior altora prin biruinţa patimilor. Atunci căderea lui este mai adâncă. „Când patimile s-au potolit, vine mândria, iar aceasta se întâmpla fiindcă n-au fost tăiate pricinile.“ (Isichie Sinaitul) Viciul mândriei este o uşă spre iadul păcatelor. Ea nu ţine cont de dragoste, de prietenie, de recunoştinţă, de milostenie, de corectitudine. Ea îşi are legile ei, să stăpânească cu orice preţ, să i se aducă laude, linguşiri. „Te lauzi că eşti frumos la chip? Apoi cu aceasta se laudă şi coţofana. Te lauzi că eşti bogat? că ai aur şi pietre preţioase? Apoi cu aceasta se lauda şi tâlharii şi criminalii. Te lauzi cu puterea ta?

Apoi porcul sălbatic e mai puternic ca tine. Te lauzi cu vocea ta?

Apoi privighetoarea cânta mai dulce decât tine.“ (Sf. Ioan Gură de Aur- Filipeni omilia VIII, pag. 83) Deşertăciunea este sora mândriei. Ele insuflă ideea că stăpânirea acestui pământ e veşnică. Şi dacă mândria este deşertăciune atunci nu e de niciun folos, ea doar zădărniceşte fericirea veşnică a sufletului.

E indicat ca omul să se ferească de mândrie ca de foc.

389 390 391

http://parohianisa.over-blog.com/categorie-441557.html http://parohianisa.over-blog.com/categorie-441557.html http://parohianisa.over-blog.com/categorie-441557.html 157

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 392

„Cine nu se leneveşte, aur şi în piatră găseşte.“

30. LENEA, VICIUL PĂGUBITOR DE TRUP ŞI SUFLET

V

oi începe acest cuvânt despre viciul lenevirii cu prezentarea pe scurt a conţinutului unei povestiri a scriitorului Ion Creangă, povestire ce surprinde prin cuvintele ei o învăţătură despre cât de păgubitoare trupului şi sufletului este lenevirea, căci „Cine la seceriş nu se leneveşte, pâinea din gură 393 nu-i lipseşte.“ Povestirea are şi un titlu ce se rapotează întru totul conţinutului Povestea unui om leneş şi este pildă pentru toţi cei care doresc ca totul să le cadă din cer, iar ei să nu facă nimic.

Personajul acestei poveşti este un om nespus de leneş, atât de leneş încât nu-i mai păsa nici de trup, nici de suflet, deoarece îi era greu să îşi mestece şi mâncarea „I-auzi, măi leneşule, ce spune cucoana: că te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi, zice unul dintre săteni. Iaca peste ce noroc ai dat [...] Dar muieţi-s posmagii, zise atunci leneşul cu jumătate de gură, fără să se 394 cârnească din loc.“ Oamenii din satul în care leneşul îşi târa zilele au hotărât să îl ducă la spânzurătoare pentru ca nu cumva obiceiul lui să devină şi a altora. În drum spre spânzurătoare o cucoană îi oferă alternativa vieţii, să trăiască pe lângă casa ei cu posmagi, însă leneşul îi roagă pe oamenii din sat să-l ducă mai bine la spânzurătoare decât să se obosească să mănânce pentru ca trupul să-i supravieţuiască.

Lenea coboară întru atât de mult un om, încât acesta ajunge săşi necinstească trupul şi sufletul. El nu se mai depărtează de mocirla în care a ajuns aşa cum peştii nu pot să trăiască fără apă 392

http://startevo.com/cine-nu-se-leneveste-aur-si-in-piatra-gaseste/ Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 74.

394 Ion Creangă, Poveşti, Amintiri, Povestiri, Povestea unui om leneş, Editura Minerva, Bucureşti, 1980, pag. 275.

393

158

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

sau după cum spune un proverb popular: „Pasărea-n aer, cârtiţa-n 395 pământ şi leneşul în rugină trăieşte.“ Omul leneş îşi pierde fiecare clipă a vieţii lui pe altarul deşertăciunii, căci dacă ar avea suficientă înţelepciune încât să preţuiască esenţa fiecărui moment, ar lăsa urme adânci în această lume şi ar zidi comori sufletului. Omul leneş se crede nesemnificativ în acest univers infinit, el îmbrăţişează negaţia nu 396 după cum spune proverbul: „Leneşul la toate zice că nu poate.“ şi preferă să-şi irosească viaţa fără folos, mulţumire, fericire sufletească, fără să perceapă că de multe ori cel mai neînsemnat lucru ar putea să-i ofere cheia eternităţii prin importanţa lui, el nu înţelege că dacă pui suflet în tot ceea ce faci pietrele vor zămisli apă vie. E suficient ca leneşul să privească munca furnicii sau albinei şi să se înţelepţească, căci mult folos aduce munca albinei, atât sănătăţii, cât şi trupului şi tot atâta pricepere se poate câştiga din organizarea muncii micilor vietăţi: „Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte! Ea care nu are nici mai mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor, Îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge la seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşete. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţă.

Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău? Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate! Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca un tâlhar. Dar dacă nu te vei lenevi, atunci va 397 veni secerişul tău ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine.“ (Pilde, c. 6, v 6-11) Leneşii sunt asemenea unui copac ce a pierdut seva vieţii şi trebuie tăiat pentru ca altul să crească în locul ce îl ocupa el 395

Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 75.

396 Ibidem, pag. 75.

397 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Pilde, c. 6, v 6-11 159

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

degeaba sau asemenea unei flori ce a obosit să adune în splendoarea ei toate frumuseţile naturii şi se lasă pradă trecerii timpului fără cea mai mică împotrivire. Omenii leneşii mai pot să fie asemănaţi cu vitregiile naturii, nedoriţi de nimeni în preajmă, căci pe unde calcă păgubesc. Amintirea acestor oameni are ochii vineţi şi se pierde în oceanul uitării.

Să privim o natură plină de viaţă, un colţ de paradis unde iarba are lacrimi de argint, iar copacii îmbrăţişează cerul cu lungile lor mâini, unde vântul dansează liniştitor şi armonios peste câmpurile înflorite, iar soarele plin de energia luminii cântă, apoi să ne imaginăm o natură moartă, cu ochii stinşi, iarba secată de sevă, copacii încuiaţi în lemnul uscat gata să se frângă în orice clipă de la rădăcină, soarele alb ca varul fugind de responsabilitatea luminii şi să ataşăm cele două imagini, două tipuri umane, natura înverzită, omului harnic ce ştie să facă utilă fiecare clipă, îmbrăcând-o în energia eternităţii, iar natura vestejită, omului leneş ce fuge de responsbilitate, a căror clipe se usucă, neaducând roadele atât de necesare acestui univers şi să întrebăm sufletul nostru spre care parte şi-ar îndrepta privirea.

Dacă ar privi spre verdeaţă ar străluci, haina lui ar fi ţesută din fire de fericire, iar faţa lui pictată de raze ale luminii, dar dacă caută cele nefolositoare şi se leneveşte se va îmbrăca în noroiul focului veşnic şi mistuitor de suflet.

Despre lene nu putem vorbi referindu-ne doar la cele necesare traiului de zi cu zi, ci lenevirea trebuie privită în primul rând ca un viciu pricinuitor de multe rele, căci lenevirea spirituală e mai periculoasă decât cea trupească şi ea atrage după sine alte vicii precum mândria, lăcomia, minciuna etc. „Sufletul viteaz îşi învie mintea ucisă; trândăvirea şi lenevirea însă risipesc întreagă 398 bogăţia virtuţilor.“ Leneşul se mândreşte cu munca altora şi lăcomeşte la bunul aproapelui, este plin de viclenie asemenea vulpii din povestea Ursul păcălit de vulpe a scriitorului Ion Creangă. Vulpea a obţinut prin furt şi viclenie mult peşte din 398

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 288.

160

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

căruţa unor pescari şi l-a păcălit pe urs că a fost l-a pescuit şi prin multă muncă o obţinut hrana, ajutându-se de coadă, din apa îngheţată, minciună în urma căreia ursul a rămas fără coadă, căci i-a ascultat vorbele-i pline de şiretenie. Exemplu în acest sens poate să fie şi fabula Corbul şi vulpea a lui Gheorghe Asachi: „Peste ramul unui sorb / S-aşezasă domnul corb, / Ţinând în plisc o bucată / De caş ce-o avea furată. / Vulpea, cum l-au mirosit / Sub 399 acel scorb a venit...“ şi apoi apelând la viclenia ei caracteristică sustrage bucata de caş de la corb după ce îi laudă glasul ce-l aşează mai presus decât cel al privighetorii: „De mândrie îngânfat, / Corbul pliscul au căscat, / Şi vrând versul să-l înceapă, 400 / Caşul pe pământ îl scapă.“ Potrivit acestei fabule, lenea este începutul tuturor răutăţilor, căci pornind de la acest viciu s-a ivit iniţial furtul unei bucăţi de mâncare, un caş, aliment pentru care niciun personaj nu a muncit, apoi viclenia şi minciuna, linguşirea şi mândria.

Fabula Greierul şi furnica a lui Alecu Donici este şi ea o bună pildă pentru cei ce sunt încercaţi de acest viciu al lenevirii: „Greierul în desfătare, / Trecând vara cu cântare, / Deodată se trezeşte / Că afară viscoleşte. / Iar el de mâncat nu are; / La vecina sa furnică / Alergând cu lacrimi pică / Şi se roagă să-i ajute, Cu hrană să-l împrumute, Ca de foame să nu moară, / Numai pân' la primăvară […] Vara, când eu adunam,/ Tu ce făceai?- Eu cântam […] Ai cântat? Îmi pare bine. / Acum joacă, dacă poţi, / Iar la vară fă ca mine. “401 Omul ce se leneveşte spiritual este gol pe dinăuntru. Iar lenevirea spirituală este de două feluri. Prima este să-ţi îngropi talantul, darul primit de la Dumnezeu: „Iar cel ce luase un talant sa dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său […] Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Luaţi de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi […] Iar pe sluga netrebnică 399 400 401

Antologia fabulei, Editura Hera, Bucureşti, 2002, pag. 21.

Ibidem, pag. 22.

Ibidem, pag. 66.

161

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

aruncaţi-o întru întunericul cel mai de afară.“402 (Matei c 25, v.

18, 26, 28, 30), iar a doua să uiţi a hrăni sufletul tău prin fapte bune şi rugăciune. „Leneşul e greu să se apuce de lucru, căci de lăsat se lasă oricând.“403 Aşa se face că cel care este binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu multe calităţi, în loc să le cultive în folosul său şi a semenilor săi, se leneveşte şi le îngroapă în uitare, părându-i-se totul prea mult şi prea greu pentru el, preferând să risipească timpul preţios cultivării aptitudinilor în cuibul nimicurilor vieţii.

Lenevirea are multe feţe. Ea mereu îţi arată lucruri mai simple că ţi s-ar potrivi sufletului tău, îndemnându-te să te fereşti de cele mai grele, nelăsând trupul, cugetul şi mai ales sufletul să muncească la adevărata lui valoare. „Se spunea pentru avva Ghelasie, că de multe ori fiind tulburat de gânduri, ca să se ducă înăuntrul pustiei, iar mai de pe urmă dacă a văzut că nu poate să se împotrivească, a început a ispiti gândul său, de poate să şadă în pustie şi sculându-se, umbla pe afară de chilie, nici pâine mâncând, ci verdeţuri, nici intrând sub acoperământ, şi zicând întru sine: cei ce sunt în pustie, acestea toate nu le au. Şi petrecând aşa trei zile, a ostenit şi a certat gândul cel ce îl tulbura pe el, cu mustrare, zicând : dacă nu poţi să faci lucrurile ce trebuie în pustie, şezi în chilia ta, cu răbdare plângând păcatele tale, iar nu umbla din loc în loc. Că pretutindeni ochiul 404 lui Dumnezeu vede lucrurile omeneşti.“ Povestirea Prinţul fericit a lui Oscar Wilde surprinde prietenia ce se înfiripă între statuia celui ce a fost cândva un prinţ fericit şi o rândunică. Prinţul fericit nu a văzut cât timp a trăit pe lume necazurile oamenilor, dar după moarte, statuia lui fiind mai înaltă decât porţile castelului a observat toate greutăţile lor, astfel 402

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei, c 25, v. 18, 26, 28, 30) 403 Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 75.

404 Patericul, Tipărit de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Alba Iulia, 1994, pag. 49.

162

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

încât ochii statuii, plini de lacrimi, au înduioşat rândunica ce s-a aşezat să se odihnească la picioarele acesteia. Rândunica i-a ascultat povestea din timpul când avea o inimă de om ce nu simţea nimic şi apoi pe cea de când are inimă de plumb şi astfel s-a oferit să-l ajute. În ciuda vremii capricioase rândunica nu s-a lenevit deloc şi a mers acolo unde a trimis-o prinţul spre a ajuta oamenii, iar faptele bune îi ţineau de cald. După ce prinţul şi-a dat şi ochii de aur să ajute oamenii rămânând orb, rândunica a hotărât să nu-l abandoneze pentru a pleca în ţările calde. Rândunica a murit întro noapte geroasă, iar odată cu moartea ei şi inima de plumb a prinţului se despică în două, căci nu-i putem uita niciodată pe cei ce sunt în inimile noastre. Primarul văzând a doua zi cât de jalnică a ajuns statuia prinţului a spus muncitorilor să o topească. „Ce lucru ciudat, se miră meşterul supraveghetor al muncitorilor din topitorie. Inima asta frântă, din plumb, nu vrea deloc să se topească, afară cu ea!. Şi au aruncat-o pe un maldăr de gunoi, 405 acolo unde zăcea şi Rândunelul mort.“ O prietenie atât de frumoasă ca a prinţului cu rândunica, o prietenie ce i-a legat pe veşnicie, a adus după sine roadele facerii de bine, iar facerea de bine este opusul lenevirii, căci dacă rândunica se lenevea considerând că totul este peste puterile ei, fugea de frigul de afară şi de munca datorită căreia a ajutat oameni nevoiaşi se asemăna celor ce şi-au îngropau talantul fugind de aurul ce-l sădea în urma lor hărnicia, virtutea a cărei ochi adormiţi nu au prins flacără în fiinţa lor.

Bunul Dumnezeu ne aşteaptă pe toţi să nu ne lenevim şi să aducem roade vrednice, folositoare sufletelor noastre, căci El ne iubeşte şi nu doreşte să ne piardă şi pentru acest lucru ne îngăduie multe. Dacă l-am iubi pe Dumnezeu nu ne-am mai lenevi în obiceiurile noastre rele, ci am prinde aripi asemenea rândunicii din povestirea de mai sus şi ne-am îmbrăca în faptele dreptăţii, fiind asemenea fecioarelor înţelepte ce au avut untdelemn în candele atunci când a venit mirele.

405

Oscar Wilde, Prinţul fericit, Editura Maxim Bit, Cluj-Napoca, 2009, pag.

17.

163

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Mânia e ca şi un foc, ca şi-o flacără care trebuie să muşte din ceva. Dacă acestei flăcări nu-i dai nimic să mănânce, repede ai depărtat acest flagel. Furia n-are putere 406 prin ea însăşi, dacă nu vine cineva s-o hrănească.“ 31. ŞARPELE MÂNIEI, UN FOC NESTINS AL RĂUTĂŢII

M

ânia este unul din vicile ce hrăneşte duhul răutăţii. Ea vine în sufletul omului şi-i întunecă raţiunea. În momentul în care omul se lasă anesteziat aş putea spune de acest viciu îşi pierde raţiunea şi face fapte necugetate. Am putea numi mânia şi o lipsă temporară a înţelepciunii.

Pentru o mai bună înţelegere a consecinţelor acestui viciu asupra sufletului şi trupului omenesc o să dau câteva exemple de manifestări ale lui în viaţa omului şi voi începe cu prima etapă prin care trecem fiecare, copilăria, continuând apoi cu adolescenţa, maturitatea şi, de ce nu, bătrâneţea.

Copil fiind începi să socializezi, să îţi faci primii prieteni, dar pentru că eşti obijnuit să fii mereu în centrul atenţiei în sânul familiei, te mânii pe tovarăşii de joacă şi cauţi să aprinzi focul vrajbei. Dacă ei te-ar lăsa să te linişteşti din pornirea sălbatică ce ţi-a zdruncinat sufletul atât tu, cât şi ei, aţi avea biruinţă împotriva acestui viciu. Cu părere de rău trebuie să recunoaştem că pacea nu apare în astfel de cazuri decât foarte rar, când învăţăturile, bineînţeles morale, primite în familie sunt bine întipărite în sufletul copiilor. În general se naşte gâlceava şi vechiul obicei de a da vina unul pe altul prin scuza n-am început eu, aşa cum protopărintele nostru Adam s-a dezvinovăţit în grădina Edenului că nu a dorit el să guste din fructul oprit, ci Eva l-a ademenit, care la rândul ei a dat vina pe şarpe. N-am început eu nu rezolvă cu nimic lucrurile, căci în loc să aplanezi conflictul tu nu faci altceva decât să alimentezi focul acestuia.

406

http://www.ioanguradeaur.ro 164

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Adolescent şi mai apoi tânăr doreşti să-ţi duci la îndeplinire idealurile specifice personalităţii tale, însă în drumul tău se ivesc diferite obstacole pe care în loc să le rezolvi cu blândeţe te aprinzi asemenea furtunii şi răneşti de cele mai multe ori cei mai buni prieteni, ba mai mult decât atât poţi rupe din pornirea sălbatică a firii adevărate prieteni sau legătura cu părinţii trupeşti care nu au făcut altceva decât să te îndrume pe calea cea mai bună pentru tine. Să ne amintim ce a făcut Cain, fiul cel mai mare a lui Adam şi a lui Eva. Supărat şi mânios că Bunul Dumnezeu a căutat spre jertfa fratelui său Abel, jertfă adusă cu suflet curat şi nu spre a sa şi-a omorât propriul frate. Supărarea şi mânia sunt mână în mână, căci acolo unde apare supărarea în suflet, zideşte casă mâniei.

Matur fiind îţi alimentezi mânia din neajunsurile vieţii de zi cu zi şi poţi crea greutăţi la locul de muncă, în familie, în grupul tău de prieteni. Un şef mânios face rău angajaţilor chiar dacă aceştia îşi fac bine treaba, un soţ violent aduce necazuri în familie, un prieten ce se aprinde în jurul unui pahar de băutură poate aduce în jur nenorociri.

Bătrâneţea nu este nici ea scutită de acest duh al răutăţii ce este mânia. Bătrânul neînţelept caută pricină membrilor mai tineri din familie că nu fac lucrurile aşa cum în tiparul lui ar trebui făcute şi ajunge chiar să destrame casele celor tineri prin impulsivitatea de care este dominat. „Mânia în sânul celor fără de minte sălăşluieşte“407 (Eccleziastul 7, 1) Mânia este opusul păcii.

Omul mânios nu poate avea prieteni după cum nici vântul năpraznic nu poate cunoaşte frumuseţea naturii şi nu este iubit de nimeni. Să ne imaginăm un vânt liniştitor ce te răcoreşte de căldura zilei, dezmiardă mângâietor natura şi un vânt năpraznic ce distruge totul în calea lui, vegetaţie, păduri prin ruperea arborilor, clădiri, vase aflate pe mare şi să ne întrebăm cu cine am dori să ne asemănăm în comportamentul nostru, cu siguranţă majoritatea ar opta pentru vântul liniştit, poate doar câte un om 407

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Eccleziastul 7, 1.

165

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

neînţelept stăpânit de vicii, de răutate, ar spune că ar opta pentru vântul năpraznic considerând că prin mânie şi răutate ar putea conduce, însă acestă iluzie este falsă.

Până şi Sfânta Scriptură ne arată că domnia celor ce greşesc e scurtă şi aşa cum domnia lui Saul a fost dată casei lui David de către Bunul Dumnezeu şi domnia celor mânioşi, indifernt de domeniul în care activează va deveni a celor buni şi împăciuitori.

Să luăm de pildă un animal sălbatic, mânios, dornic să prindă prada şi un animal domestic, un cal spre exemplu, gata să-şi ajute stăpânul la muncile cele mai grele şi să-i asociem cu două tipuri de oameni, animalul sălbatic cu omul mânios şi calul cu omul calm şi să ne gândim în preajma cui ne-ar plăcea să stăm. Cu siguranţă nu vom sta lângă animalul sălbatic, de acel animal am încerca să fugim, să ne ascundem din calea lui. Tot aşa şi de faţa omului mânios ne ascundem şi nu-l dorim în jurul nostru.

Mânia afectează până şi sănătatea celui ce se lasă condus de acest vierme, căci omul mânios îşi slăbeşte şi îmbolnăveşte trupul, inclusiv mădularele lui, îi creşte tensiunea, inima începe să bată în ritm alert, capul să îl doară.

Tot ce este sub influenţa duhului mâniei este foc ce nimiceşte tot în jur. Soarele prea mânios arde totul în drumul său, furtuna la fel, păsările mânioase şi animalele se rănesc, asemenea şi oamenii. „Toată amărăciunea şi iuţimea, şi mânia, şi strigarea, şi hula să 408 se ridice de la voi, dimpreună cu toată răutatea“ (Efeseni 4, 31).

Adjectivul pronominal nehotărât toată are rolul de a sublinia importanţa depărtării noastre de toate lucrurile rele ce pot stârni viciul mâniei, de tristeţe, suferinţă, invidie, bârfă, mândrie, de toate relele.

Despre acest duh al mâniei găsim frumos cuvânt în Filocalia 1 „A patra luptă o avem împotriva duhului mâniei. Şi câtă trebuinţă este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu, veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului 408

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, Efeseni 4, 31.

166

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră şi orbind cu turburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoştinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvârşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră 409 nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască.“ Lumina dumnezeiască e oglinda păcii, este acea floare ce nu se mai ofileşte niciodată: „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi, soarele să nu apună peste mânia voastră, nici să daţi loc diavolului“410 (Efes. IV, 26, 27) Oare ce am putea înţelege din acest sfat pe care Sfântul Apostol Pavel ni-l dă nouă, să ne mâniem dar să nu greşim „Mâniaţi-vă dar nu greşiţi “411 (Psalmi 4, 5)? Ar trebui să înţelegem a ne mânia pe păcat şi a nu mai greşi, căci greşind, perseverând în păcat, soarele ar dispărea din viaţa noastră, el, elementul cosmic ce la niciun caz nu înfăţişează în acest context astrul ce încălzeşte şi luminează pământul, ci metaforic vorbeşte despre Mântuitorul Iisus Hristos, soarele vieţii noastre, fără de care am trăi în întuneric, a cărui absenţă din viaţa noastră ne-ar face pradă diavolului, adică întunericului.

Mântuitorul Iisus Hristos se mânie pe cei care au făcut din Casa Lui Dumnezeu un cuib de tâlhari punând banii, lucrurile pământeşti, mai presus de cele spirituale şi pune mâna pe biciul dreptăţii pentru a înlătura păcatul.

Mânia este acel foc neadormit ce pândeşte asemenea unui fur ca să nimicească liniştea din sufletul omenesc. Ea nu face altceva decât să aducă nori negri şi furtuni peste cei care ajung să îi cadă în capcană, depărtând de la ei pacea şi fericirea. „Şi viciul mâniei se poate asemăna cu mânia ursului, care mănâncă miere cu foarte multă plăcere. Voind să o scoată din 409

Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii, Nr. 1, Editura Harisma, Bucreşti, 1992, pag. 130.

410 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Efeseni 4, 26, 27.

411 Idem, Ibidem, Psalmi 4, 5.

167

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

stup, albinele îl împung în ochi. Ursul lasă mierea şi aşteaptă albina ca să o ucidă. Apoi vine altă albină şi iarăşi îl înţeapă. El lasă prima albină şi aleargă înapoi după a doua. Şi mânia sa este atât de mare, încât dacă l-ar muşca mii de albine, el ar vrea să se răzbune pe toate. Şi fiindcă lasă pe una pentru alta, nu se răzbună 412 pe niciuna.“ Lipsa de înţelepciune dă naştere unei mânii nestăvilite ca şi în exemplul de mai sus în care ursul necugetând asupra acţiunilor sale este victima propriei furii.

Mânia este soră cu nebunia în toate manifestările ei: „Cel nebun îşi manifestă îndată mânia sa. Dar cel care o ascunde este înţelept. […] Greu lucru este sarea şi greu cântăreşte nisipul, dar mai presus de amândouă este mânia nebunului.“413 Faptele rele sunt roadele mâniei. Dacă omul va fi destul de înţelept să poată birui viciul mâniei va omorî mulţime de fapte rele, căci „Mânia împiedică sufletul încât nu mai poate să cunoască adevărul. Nu te mânia fără pricină. […] La omul 414 înţelept mânia moare repede.“ Virtutea care biruie definitiv viciul mâniei este dragostea, virtutea fără de care totul ar fi un imens gol fără suflet: „Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.“415 (I Corinteni 13, 5) Omul doar prin dragoste şi bunătate poate birui mânia, viciu care după cum spune Prisiano este cel mai mare duşman al omului, aducător de toată nenorocirea. „Cel mai mare duşman pe 416 care omul l-ar putea învinge este mânia sa.“ 412

Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 52.

413 Idem, Ibidem, pag. 52.

414 Idem, Ibidem, pag. 53.

415 Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 , I Corinteni 13, 5.

416 Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, op. cit., pag. 53.

168

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Pune Doamne strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul 417 buzelor mele.” (Psalmii 140, 3) 32. UN PĂCAT DE MOARTE, CLEVETIREA

V

iciul clevetirii l-aş asemăna cu un vânt puternic aducător de necazuri şi stricăciuni. Odată ce acest vânt se stârneşte în suflet aduce cu sine şi roade precum bârfa, defăimarea, judecata aproapelui, nepăsarea, invidia, râsul nebunesc, cinismul, făţărnicia, ţinerea de minte a răului, hula, înjurătura, cuvântul deşert, ori porunca a treia din decalog ne îndeamnă să ne ferim de duhul grăirii în deşert „Să nu iei numele Domnului Dumnezeu în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit 418 pe cel ce ia în deşert numele Lui.“ (Ieşire 20, 7). „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.“419 (Matei 12, 36-37).

Clevetirea este viciul ce se naşte în inima plină de ură, de duşmănie şi invidie, este satisfacţia bolnăvicioasă ce se conturează după ce ai vorbit de rău pe cineva.

Clevetitorii găsesc în orice fir de nisip, în orice grăunte de muştar atâta munte încât din mugurul abia ivit de dorul primăverii face nu o floare sau un rod, ci o imensă magazie plină de roadele fictive ale denaturării adevărului. Aceşti iubitori ai minciunii, ai răutăţii, hiperbolizează defectele aproapelui încât acesta să pară un om de nimic în faţa lumii.

420 „E lesne a judeca pe altul.“ Clevetitorii sunt cei care fac acest lucru, ei sunt acei făţarnici despre care Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi 417

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Psalmii 140, 3.

418 Ibidem, Ieşire 20, 7.

419 Ibidem, Matei 12, 36-37.

420 Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003, pag. 71.

169

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din 421 ochiul tău nu o iei în seamă?“ (Matei 7, 1-3) Clevetind denaturezi imaginea aproapelui, îl faci să pară în ochii altora aşa cum nu este el în realitate. Acest păcat îl întâlnim pretutindeni. Mulţi şi-au pierdut serviciul din pricina binevoitorilor clevetitori. Alţii şi-au pierdut familia. Multe familii s-au destrămat din pricină că au plecat urechea la ce spune unul şi altul despre soţ sau soţie, că nu ar fi atât de perfect şi nu merită să stai cu el. Multe prietenii s-au rupt. Până şi în biserică apare acest păcat. Părintele nu ar fi în opinia bârfitorilor acel model spiritual şi atunci pentru ce să mai mergi să te rogi Bunului Dumnezeu, mai bine să stai acasă şi să cleveteşti. „Am auzit pe unii care cleveteau şi am rămas uimit, căci aceşti lucrători ai răutăţii se apărau răspunzând că fac aceasta din dragoste şi din purtare de grijă faţă de cel pe care-l cleveteau. Iar eu le-am zis să termine cu o astfel de dragoste, dacă voiesc să nu dea impresia că socotesc drept mincinos pe Cel ce a zis: Voi pierde pe acela careşi cleveteşte în ascuns pe vecinul său. (Psalmul 100, 5). Dacă spui că îl iubeşti, roagă-te în taină pentru dânsul, nu-l lua însă în bătaie de joc. Făcând aşa, vei putea bineplăcea Domnului. Dar e bine să nu treci cu vederea nici peste acest lucru, ca astfel, trezindu-te din toropeala păcatului, să nu mai judeci pe cel ce a greşit: Iuda era din ceata ucenicilor, iar tâlharul din ceata ucigaşilor. Şi a fost o minune cum dintr-o dată au trecut unul în locul celuilalt.“422 A denatura imaginea aproapelui e un păcat sinonim uciderii.

Odată ce tu ai început să vorbeşti de rău pe cineva în faţa altora îi faci implicit un portret. Nici dacă acel om ar avea defecte nu e bine să le scoţi în relief, fiindcă şi tu la rândul tău poţi avea mult mai multe, cu atât mai mult păcătuieşti dacă omul acela nu are defecte, iar tu din invidie îi inventezi defecte ca să nu fie binevăzut de cei din jur sau chiar de prietenii lui.

421

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Matei 7, 1-3.

422 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 275, 170

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Îndată ce ai murdărit imagina cuiva, aceasta cu greu mai poate să fie curăţită şi chiar dacă va fi curăţită tot vor mai rămâne urme, tot va mai fi urmărit de privirile suspiciose ale celor din jur. Cei ce au ascultat cândva clevetirea şi dacă află mai pe urmă că informaţile au fost false, tot îşi pun întrebarea dacă nu cumva ar fi existat pe undeva şi un sâmbure de adevăr.

Am putea experimenta păcatul clevetirii pe o pictură deosebit de frumoasă turnând peste aceasta uleiuri şi vopsele, iar după ce nu se mai desluşeşte nimic din adevărata înfăţişare a picturii, ba mai mult vopseaua aplicată spre stricăciune s-a şi uscat, să încercăm să o curăţim pentru a-i reda din nou adevărata imagine şi să constatăm că acţiunea nostră a distrus-o. După cum a fost distrusă pictura şi imaginea omului bârfit de alţii este distrusă pentru totdeauna, chiar dacă omul în cauză este deosebit de bun, inteligent şi onest.

Identic putem proceda cu multe alte lucruri. Dacă tăiem ramurile unui copac nu le mai putem lipi înapoi, chiar dacă ne pare rău. Dacă aruncăm un pumn de nisip în vânt nu mai putem aduna firicelele împrăştiate. Dacă aruncăm vorbe clevetitoare nu le mai putem retrage, înfăţişarea răului făcut rămânând mereu conturată. „Bunul culegător de struguri mănâncă doar boabele coapte, nestrângând pe cele verzi. Tot astfel mintea înţeleaptă şi pricepută, oricâte virtuţi va vedea la aproapele, va lua aminte la ele cu grijă deosebită; cel neînţelept va cerceta cu lumânarea viciile şi defectele fratelui său. Despre cei care fac asemenea acestuia s-a şi spus: Pus-au la cale fărădelege şi iscodiri peste iscodiri au făcut (Psalmul 63, 6). Nici cu ochii tăi văzând că se făptuieşte un păcat nu osândi, căci nu arareori şi aceştia te înşeală.“423 Clevetitor este şi acela care calcă porunca a treia din decalog.

Nu poţi folosi, grăi despre Dumnezeu, vorbe deşarte, fără ca să îţi iei pedepsa „Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis: 423

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 278.

171

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Scoate pe hulitor afară din tabără, […] iar toată obştea să-l ucidă cu pietre. Apoi, fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul, sau 424 băştinaşul de va huli numele Domnului să fie omorât.” (Levitic 24, 13-16). „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.“425 (Matei 12, 36) Acolo unde se adună mai mulţi oameni, nu pentru lucruri folositoare, ci pentru a povesti şi a pierde timpul pe altarul deşertăciunii apare şi păcatul clevetirii, însă „Cel ce a cunoscut mirosul focului ceresc fuge de adunarea oamenilor ca şi albina de 426 fum.” (Ioan Scărarul) Clevetirea este viciul care atrage după sine multă suferinţă.

Clevetitorul este egoist, nemilos, nu îl iubeşte pe cel asupra căruia revarsă vorbele pline de vicleşug, de prefăcătorie, de răutate. El este asemenea unui motan ce se joacă cu prada sa, şoricelul, înainte de a o devora. Aşa cum motanului nu-i pasă de suferinţele şoricelului, mai mult, îi face o deosebită plăcere să îl vadă şi mai adâncit în suferinţă prin jocul la care îl supune, tot aşa şi clevetitorul în egoismul răutăţii sale nu-i pasă că omul va auzi şi va suferi.

Bunul Dumnezeu nu îngăduie mântuirea celor ce clevetesc.

Aceştia fac voia celui rău, căci acesta este stăpânul minciunii, a înşelătoriei şi a toată răutatea. Clevetirea este soră cu invidia şi este opusul dragostei, cununa virtuţilor. Nu poţi afirma că îţi iubeşti aproapele când tu îl bârfeşti.

Creştinul trebuie să fugă de viciul clevetirii ca de foc, fiindcă odată ce este aprins acest foc nu mai poate să fie stins cu uşurinţă, distrugând în calea lui tot ceea ce sufletul a cules o viaţă, arucându-l în prăpastia pierzării.

424

Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Levitic 24, 13-16 425 Ibidem, Matei 12, 36 426 http://www.nistea.com/media/internet/internet-tinerii/03-clevetirea.html 172

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Tristeţea e moartea şi mormântul vieţii omului.“427 (Seneca) 33. VICIUL TRISTEŢII, UN PAS SPRE PĂCATUL DEZNĂDEJDII

T

risteţea este viciul opus virtuţii bucuriei. Ea duce la deznădejde dacă nu este vindecată. „După cum spune Macrobio, tristeţea, care este contrară bucuriei, este de trei feluri: Primul fel este când omul se mâhneşte de un lucru mai mult decât se cuvine. Şi aceasta se numeşte adevărata tristeţe. Alta este când omul nu face, nu spune şi nici nu gândeşte nimic în mod hotărât, ci stă ca un corp mort. Şi aceasta se numeşte trândăvie, care este un viciu foarte mare. A treia este când omul, din cauza vreunei închipuiri, stă foarte îngândurat. Şi aceasta este melancolia, care e de mii de feluri şi este o ramură a nebuniei după cum spune Ipocrate. Şi din tristeţe decurge viciul deznădejdii, care, după 428 spusele profetului, este cel mai mare păcat din lume.“ În viaţa aceasta trecătoare nimic nu se călăuzeşze după principiul perfecţiunii şi acest lucru se datorează căderii omului în păcat. Odată cu căderea omului în păcat, în grădina Edenului, are loc şi denaturarea creaţiei. Întotdeauna intervine inevitabilul chiar şi atunci când eşti cel mai fericit. Dacă pui totul la suflet ajungi într-un prag al stresului vecin cu moartea, un prag ce te goleşte de energie şi de aici viciul tristeţii ce duce spre păcatul deznădejdii.

Este bine să cauţi perfecţiune în tot ceea ce faci şi nu doar să cauţi perfecţiune, ci să faci totul perfect, însă, chiar dacă eşti un om al perfecţiunii, nu pune la suflet imperfecţiunile din jurul tău care te afectează în mod direct sau indirect, căci ajungi să fii cuprins de o stare de stres, de nervozitate, atât de mare, încât îţi poate afecta sănătatea, în timp ce aproapele ce ţi-a pricinuit 427

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 48.

428 Idem, Ibidem, pag. 47.

173

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

suferinţa e liniştit şi mulţumit, iar această stare de stres duce la dezamăgire, la tristeţe şi de aici la deznădejde nu este decât un singur pas.

Nici măcar în dragoste nu poate să fie mereu acea perfecţiune neclintită. Până şi aici intervine inevitabilul. Dacă reuşeşti să treci peste micile imperfecţiuni ce intervin adesea, vei putea să fii fericit. Dragostea adevărată se simte. Prin toate acţiunile persoanei dragi, prin fiinţa ei, poţi înţelege cât de mult ţine la tine, iar atunci când intervine acel inevitabil, acea imperfecţiune de care vorbeam, datorită naturii lumeşti înconjurătoare, te superi zadarnic ştirbindu-ţi fericirea. Fiinţa dragă ar dori să-ţi facă pe plac chiar şi atunci, însă este peste puterile ei. Să nu uităm că dacă iubeşti pe cineva cu adevărat poţi merge până acolo încât dacă ar fi necesar ţi-ai da şi viaţa pentru acea persoană. Dacă în urma imperfecţiunilor ce ţi-au zdruncinat sufletul te superi rănind prin supărarea ta sufleteşte pe cel drag, pe acea fiinţă care ţi-ar fi dat jucăria ce îţi lipsea imediat, doar ca să nu mai fi necăjit, ajungi să regreţi pornirea ta negândită şi să te întristezi că ai rănit sufleteşte pe omul drag. Trebuie să accepţi că nu totul este guvernat de perfecţiune în această lume, chiar şi în cea mai perfectă şi adâncă dragoste poate interveni ceva ce schimbă puţin, un moment, planul îndrăgostiţilor, însă acest lucru nu ar trebui să ştirbească cu nimic frumuseţea adevăratei fericiri. Şi totuşi dragostea adevărată este acea forţă, acea energie veşnică, acea lumină nepieritoare care trece de fapt peste toate greutăţile. Doar ea este răbdătoare şi doar ea se bucură de cununa adevăratei fericiri.

Omul este asemenea unui copil indiferent de vârstă. Pe bună dreptate Bunul Dumnezeu ne numeşte copiii Lui. În momentul în care o jucărie nu funcţionează pe placul unuia dintre noi ne supărăm, ne întristăm, rămânem dezamăgiţi.

Bunul Dumnezeu este perfecţiunea. În El trebuie să avem mereu încredere. Doar El ne călăzeşte să trecem peste toate imperfecţiunile acestei vieţi fără ca să fim robiţi de tristeţe şi dezamăgire.

Omul înţelept nu se întristează peste măsură. „Nu se cuvine 174

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet 429

ca omul înţelept să se întristeze mult de niciun lucru.“ Chiar dacă se mai necăjeşte uneori nu lasă ca acest lucru să se reverse în exterior şi să afecteze pe cei din jur şi implicit pe cei dragi. De altfel nu lasă ca tristeţea să-i guverneze viaţa afectându-i sufletul şi trupul. El este cel care trece peste toate încercările vieţii cu fruntea sus, ajungând în pragul bătrâneţii alb, pur sufleteşte. Doar el a înţeles că tot ceea ce este în această lume este trecător şi nimic din ceea ce are nu este de fapt a lui, iar dacă imperfecţiunile acestei lumi îl fac să piardă lucruri muncite de el sau lucruri dragi se consolează cu gândul că toate i s-au dat prin îngăduinţa Bunului Dumnezeu şi nu se lasă pradă tristeţii, având credinţa că Bunul Dumnezeu se va milostivi de el şi va fi răsplătit în viaţa cea veşnică. „Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slava veşnică, covârşitoare, Neprivind noi la cele ce se văd, fiindcă cele ce se văd sunt 430 trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.“ (II Corinteni 4, 17-18) Cât de plăcut este cerul senin, luminos şi cât de plumburiu, plin de suferinţă este atunci când norii devin negri de supărare şi plâng. Câtă furie energetică adună fulgerele şi tunetele din tristeţea straturilor de nori. Apele vijelioase în tristeţea lor aduc stricăciuni naturii, în timp ce apele line mângâie prin ondularea lor, prin murmurul lor, prin energia lor dătătoare de viaţă. „Şi tristeţea se poate asemăna cu corbul, care văzând că din ouă i se nasc puii albi, se întristează atât de mult, încât fuge şi-i lasă să trăiască singuri, crezând că nu sunt puii lui, pentru că nu sunt negrii ca şi el. Şi nu-i hrăneşte până ce nu începe să le crească pene negre. Iar în acest timp puii trăiesc cu roua care le cade din cer.“431 429

Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001, pag. 48.

430 Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, II Corinteni 4, 17-18.

431 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, op. cit, pag. 48.

175

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Tristeţea ne urmăreşte din momentul în care protopărinţii noştri au părăsit cu multă amărăciune în suflet grădina Edenului, însă tot atunci ni s-a promis un Mângâietor pentru a nu cădea pradă deznădejdii, ci a ne salva sufletul. Prin urmare deznădejdea provine din necredinţa noastră.

Cel ce nu fuge de viciul tristeţii alunecând pe cărările deznădejdii ajunge să trăiască nepăsător, în lenevire şi să deschidă uşa morţii. „Nesimţirea (anaisthisia) fie în trup, fie în suflet, este o letargie care, prin durata bolii şi a nepăsării (lenei), a trecut în nesimţire. Împietrirea (analghisia) este nepăsare care cu vremea a devenit ca şi naturală, amorţire, adormire a minţii, odraslă a bijnuinţei care o ia înaintea voii şi a conştiinţei, împiedicătoare a râvnei, spânzurătoare a bărbăţiei (vitejie), 432 necunoaştere a umilinţei, poartă a deznădejdii...“ Omul împătimit în mândrie încearcă să dea vina pe aproapele când eşecurile îl caracterizează, iar de aici se ivesc alte nenumărate vicii precum duşmănia, răzbunarea, clevetirea, ura.

Din aceste vicii se naşte nervozitatea, stresul, tristeţea, iar mai pe urmă deznădejdea ce îl duce la pierzare. Adesea un astfel de om ce se îneacă în eşecuri încearcă să dea vina pe lucrurile din jur.

Fiecare eşec este pentru el o suferinţă şi pentru a nu se plânge de neputinţa sa dă vina pe duşmani, pe vrăji sau farmece, pe semne şi superstiţii. Un astfel de om dacă şi-ar face curăţenie în suflet şi sar lumina în cuget ar percepe că nu tot ce i se pare a fi semn şi piedică îi aduce eşecul, ci propriul său gând ce atrage energi negative şi nefinisarea lucrurilor perfecte.

Tristeţea este soră cu deznădejdea. Sfânta Scriptură ne îndeamnă să fugim de acest viciu distrugător de trup şi suflet.

Parabola fiului risipitor are ca morală şi fuga de acest viciu ucigător de suflet care este tristeţea: „Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă a auzit cântece şi jocuri. […] Şi el s-a mâniat şi nu să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. […] Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi 432

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag.

339.

176

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi 433 s-a aflat.“ (Luca 15, v. 25, 28, 31, 32) Niciodată omul nu poate înţelege adevărata faţă a perfecţiunii datorită firii stricăcioase dobândinte prin păcat, după cum am precizat şi la început, însă dacă ascultă de Bunul Dumnezeu care este Adevărul, Perfecţiunea şi Dragostea, va reuşi să deosebească binele de rău şi să fugă de toată întristarea. Dacă fratele mai mare nu se lăsa cuprins de tristeţea egoismului, de dorinţa ca doar el să fie iubit de tatăl său, ar fi înţeles că el ocupă un loc aparte în sufletul tatălui şi s-ar fi bucurat pentru cel ce s-a întors spre adevăr.

După cum am mai precizat, tristeţea este calea spre deznădejde, iar deznădejdea este arma diavolului. El a fost înger de lumină, însă în tristeţea sa ce i-a întunecat raţiunea a căzut din cer, pentru că îşi dorea să stăpânească peste ceea ce nu a creat el şi nu cu dragoste, pace şi fericire să stăpânească, ci cu toate frustrările ce i-au adus căderea.

Iuda, apostolul ce l-a trădat pe Mântuitorul Iisus Hristos, a regretat păcatul săvârşit, însă în tristeţea sa a deznădăjduit şi a recurs la a-şi pune capăt zilelor. Apostolul Simon Petru care s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul până ce a cântat cocoşul, deşi s-a mâhnit în suflet, nu s-a lăsat pradă acestui sentiment, asemenea nici tâlharul de-a dreapta ce s-a pocăit cu credinţă în ultima clipă a vieţii sale.

Greutăţile sunt la tot pasul în această viaţă, însă noi nu trebuie să ne întristăm deznădăjduind, ci să trecem peste toate cu nădejdea în Dumnezeu, cu răbdare şi dragoste.

Doar cei care trec cu bine încercările acestei vieţi, nu deznădăjduind şi întristându-se, ci cu nădejdea şi credinţa învierii în suflet, se vor bucura de roadele fericirii veşnice, roade ale 433

Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 15, v. 25, 28, 31, 32.

177

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“434 (Matei 16, 26) 34. VICIUL SLAVEI DEŞARTE

S

lava deşartă este viciul ce atrage spre pieire sufletele care au reuşit să adune multe fapte bune. Atunci când sufletul s-a înveşmântat în haina virtuţilor, viciul slavei deşarte vine peste acesta ispitindu-l cu duhul mândriei şi deşertăciunii omeneşti şi totuşi „Unii care s-au ocupat în mod special şi au scris despre slava deşartă, obişnuiesc s-o deosebească de mândrie; de aceea şi spun că există opt gânduri rele care sunt cele dintâi şi mai mari.

Grigorie teologul, precum şi alţii, nu vorbesc însă decât de şapte; lor înclin a mă alătura şi eu. Căci cine mai este mândru după ce a biruit slava deşartă? Numai atâta deosebire există între dânsele, câtă există între natura unui copil şi cea a unui bărbat, între grâu şi 434 pâine. Cea dintâi este începutul, iar cea de a doua sfârşitul.“ .

Acest viciu este atât de pierzător de suflet încât sufletul crede că totul i se cuvine. După ce omul şi-a curăţat casa inimii îmbrăcând-o în hainele albe ale virtuţilor, după ce a adunat comori precum dragostea, prietenia, corectitudinea, milostenia, responsabilitatea etc. după ce a şters orice urmă de murdărie lăsată de microbul vicilor, atunci vine slava deşartă încercând să strice tot ceea ce a clădit acel suflet. Ca să putem înţelege mai bine acest aspect putem primi pildă de la natura înconjurătoare. Cât de frumos se împodobeşte floarea de mac! Când o priveşti e regina câmpiei; însă când vântul se porneşte vijelios îi rupe petalele firave ce şi le-a ţesut cu migală, aruncându-le pe pământ, însângerându-l. Aşa este şi cu sufletul omului. După ce îşi zideşte cu migală casa virtuţilor vine viciul slavei deşarte şi dărâmă din temelie totul, însângerându-l asemenea petalelor roşii de mac ce 434

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994 (Matei 16, 26) 435 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 355.

178

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

pătează pământul, aruncându-l în focul nestins al iadului. „Slava deşartă e după felul ei o schimbare a firii, strâmbare a năravurilor şi ferirea de defăimare. Luându-i în considerare proprietăţile, ea este risipitoare a ostenelilor, nimicire a sudorilor, vrăjmaşă care caută prin trădare să ne răpească comoara faptelor bune, fiică a necredinţei, înainte mergătoare a mândriei, înecare a corabiei în port, furnică în aria inimii care, deşi mică, complotează mereu împotriva ostenelilor şi roadelor lucrate de virtuţile noastre.

Furnica aşteaptă ca agricultorul să strângă grâul de pe câmp, precum şi slava deşartă aşteaptă să fie strânsă bogăţia noastră sufletească. Aceea se bucură la gândul că va putea fura seminţe, aceasta că ne va risipi virtuţile. Duhul deznădejdii se bucură văzând că se înmulţesc păcatele, iar duhul slavei deşarte că se înmulţesc virtuţile. Poarta celei dintâi este mulţimea rănilor, iar a celei de a doua bogăţia ostenelilor. Fii cu luare aminte şi vei afla această ticăloasă slavă deşartă înflorind până la marginea mormântului în haine, parfumuri, alaiuri, aromate şi altele.“436 Pentru a nu lăsa slava deşartă să-ţi îngheţe flacăra faptelor bune trebuie să vieţuieşti sub acoperământul smereniei, să nu îţi atribui calităţi pe care fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu le-ai fi dobândit niciodată, nici să răneşti sufletul plecând urechea la vorbele deşarte. „Oamenii superiori îndură insultele cu mărinimie şi cu bucurie, iar sfinţii şi cuvioşii trec pe lângă cei 437 care-i laudă fără a suferi vreun rău.“ Cel smerit ştie că tot ceea ce a înflorit în viaţa lui este darul lui Dumnezeu, în timp ce acela ce este cuprins de viciul slavei deşarte nu mai judecă înţelept, în nebunia lui ajunge până acolo încât întoarce spatele lui Dumnezeu crezându-şi neputincioasa fire atât de puternică, atât de capabilă doar de fapte morale. Astfel de oameni ajung de multe ori până a nega existenţa lui Dumnezeu, atât de mult îi lucrează diavolul. Şi toată această ispită are ca punct de pornire viciul slavei deşarte.

436 437

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 356.

Idem, Ibidem, pag. 357.

179

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Din moment ce omul a început să aducă primăvara în sufletul lui, virtuţile să înmugurească, să înflorească, să înmiresmeze totul în jur cu aromele bunătăţii, din acel moment a început o luptă spirituală. Dacă primăvara din suflet a legat roade ale facerii de bine va ceda locul verii. Atunci distrugătorul binelui îşi încearcă arma slavei deşarte pentru a aduce toamna în suflet, toamnă care să pustiască verdeaţa, să usuce florile, să otrăvească roadele, să vânture seminţele departe de grădina primăvăratică şi mai apoi împitrindu-l pentru a-l îngheţa în haina rece a iadului.

Sunt unii oameni care pentru a-şi feri sufletul de viciul slavei deşarte se mânie atunci când cei din jur îi respectă şi le mulţumesc pentru binefacerile pe care le-au revărsat asupra aproapelui, ba mai mult îi respinge pe aceştia, îi ceartă şi îi alungă departe de sufletul lor, după ce chiar ei înşişi, prin faptele lor, i-au făcut pe ei să-i iubească, să-i respecte şi să-i preţuiască. Atunci ei schimbă viciul slavei deşarte cu viciul mâniei. Binele săvârşit în trecut asupra aproapelui devine pe urmă nesemnificativ în comparaţie cu răul pe care acesta îl vor săvârşi, căci vor distruge în sufletul celui căruia i-au întins o mână de ajutor zâmbetul de bucurie a unei prietenii adevărate.

Alţi oameni ce încearcă să fugă de viciul slavei deşarte se întristează şi plâng atunci când aproapele le mulţumeşte pentru ajutorul dăruit şi fug de acesta, îl ceartă, îi întorc spatele, comportându-se nebuneşte. Acest fel de oameni pentru a fugi de viciul slavei deşarte ajung să cadă în alt viciu, viciul tristeţii, al deznădejdii. „Am văzut pe unii care, plângând, se aprindeau de furie împotriva celor care le adresau laude; în felul acesta însă schimbau ca şi în târg o patimă cu alta.“438 O altă ispitire ce este o ramură a slavei deşarte este dispreţul faţă de propria fiinţă. Trupul omului ar trebui să fie sălaş al Duhului Sfânt după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, atunci cum am putea noi să-l dispreţuim? Apoi bine ştim că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: „Să facem 438

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 357.

180

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

om după chipul şi asemănarea Noastră […] Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.“439 (Facere 1, 26-27). Sufletul omului este atâta de frumos, este lumină din lumina divină. Prin urmare omul este o fiinţă desăvârşită, atât prin sufletul, cât şi prin trupul său.

Ne putem întreba atunci cum am putea îndrăzni să dispreţuim noi, corana creaţiei divine, pe însuşi omul şi asta doar de dragul de a fugi de viciul slavei deşarte. „Nu cel care se dispreţuieşte pe sine arată că este smerit căci cum nu se va mândri pe sine prin această umilinţă? ci acela care, insuflat fiind de către altul, nu-şi va împuţina iubirea sa faţă de dânsul.“440 O altă faţă a viciului slavei deşarte este aceea prin care oamenii aflaţi în funcţii înalte, de îndrumători spirituali, profesori, conducători ai unei colectivităţi şi exemplele sunt nenumărate, încearcă să ascundă din cauza ruşinii unele greşeli de ochii oamenilor pe care îi are în grijă, pe motiv că nu doresc să fie pricină de poticnire, de ispitire. Ei însă mai mult greşesc. Dacă îşi recunosc greşelile şi se îndreaptă, oamenii vor înţelege că e omeneşte să ai anumite slăbiciuni ce pot să fie însă corectate şi astfel cu atât mai mult vor încerca la rândul lor să se îndrepte, după cum părintele Trandafir din nuvela Popa Tanda a scriitorului Ioan Slavici este o pildă a exemplului personal şi ei ar trebui să fie asemenea, nu să se ascundă în umbra greşelilor, căci o greşeală atrage după sine altele şi mai mari, alcătuind un lanţ atât de gros în jurul sufletului, încât acesta să nu mai poată să fie eliberat, ci ferecat în iadul fără ieşire. Acest fel de oameni ar fi mai bine să se îndrepte, recunoscând că au greşit, decât din mândrie sau de ruşine să trăiască cu două înfăţişări, una întunecată, cea din spatele trupului, iar alta mascată de lumina minciunii, cea din ochii oamenilor.

Pentru a cunoaşte mai bine un om trebuie să privim dincolo de trup, iar dincolo de trup este chipul fiinţei. „Nu-ţi ascunde 439

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere 1, 26-27.

440 Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag.358.

181

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ruşinea pe motiv că nu vrei să dai prilej de poticnire. Trebuie însă avut în vedere şi felul păcatului, căci nu este nevoie totdeauna de 441 aceeaşi doctorie.“ Cel care vrea să se ferească de viciul slavei deşarte trebuie să fie conştient că nu din slăbiciunea firii lui a săvârşit fapte vrednice, ci Bunul Dumnezeu i-a ajutat lui şi doar aşa va birui acest viciu. Slava deşartă nu poate să fie biruită decât prin smerenie, la niciun caz prin adăugarea altor vicii cu scopul de a fugii de unul singur, căci acesta este doar înşelăciune. „Când cei care ne laudă sau mai degrabă ne înşeală vor începe să ne preamărească, să ne aducem repede aminte de mulţimea nelegiuirilor noastre şi vom afla că suntem nevrednici de tot ceea ce se spune sau se face în cinstea noastră.“442 Există însă unii oameni care se cred foarte plăcuţi lui Dumnezeu, datorită faptului că li se împlinesc rugăciunile. Ei sunt cuprinşi în acestă gândire a lor de viciul slavei deşarte.

Nimeni nu este puternic fără voia lui Dumnezeu. Acest lucru îl poate înţelege oricine a trecut printr-o astfel de încercare. Îmi amintesc că în urmă cu mulţi ani m-am rugat mult Bunului Dumnezeu pentru un credincios aflat la grea încercare. Atât de mult suflet am pus în toată rugăciunea şi Bunul Dumnezeu m-a ascultat şi l-a ajutat. După ce acesta a fost vindecat de supărarea lui am cerut atâtea de la omul vindecat, am cerut lucruri peste puterile lui, încât acesta s-a îmbolnăvit şi mai grav. Atunci am înţeles că rugăciunea mea fără voia lui Dumnezeu este deşertăciune, iar acolo unde apare slava deşartă face mai mult rău decât a făcut bine cândva o rugăciune rostită odinioară din inimă curată şi smerită. „Sunt cu adevărat unii care se măresc în deşert şi ale căror dorinţe sunt ascultate de Dumnezeu, deoarece Domnul obişnuieşte să vină în întâmpinarea rugăciunilor şi cererilor, pentru ca nu cumva, dobândindu-le prin rugăciune, să-şi mai 443 adauge la mândria lor.“ 441

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 362.

Idem, Ibidem, pag. 362.

443 Idem, Ibidem, pag. 363.

442

182

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Viciul slavei deşarte bate în primul rând la porţile celor care au responsabilităţi, la porţile sufletelor care se bucură de bogăţiile acestei lumi şi bate atât de puternic încât aceştia îl primesc cu bucurie, ajungând să trăiască o viaţă dublă, o viaţă mascată de prefăcătorie. Ei una pozează în faţa oamenilor şi altceva sunt în spatele chipului.

Omul simplu este cel mai ferit de viciul slavei deşarte, prin sărăcia, simplitatea sa. El nu iasă din anonimat. „Oamenii simpli nu prea sunt cuprinşi de această otravă, căci slava deşartă este 444 izgonitoare a simplităţii şi o prefăcătorie continuă.“ Totuşi ar fi bine să nu se înţeleagă că a fi om simplu, nu înseamnă neapărat să te şi mântuieşti, pentru că până şi în lucrurile simple se poate ascunde atât de multă slavă deşartă. Şi oamenii simpli se pot mări în cele mai de jos lucruri. E mai uşor însă să învingi slava deşartă din postura omului simplu, decât a celui cu multe responsabilităţi, dar şi omul cu multe responsabilităţi poate deveni un om simplu prin smerenie şi depărtarea de toată prefăcătoria.

Omul cu două feţe este omul căldicel despre care vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos. El nu poate să fie niciodată un prieten adevărat. El se depărtează de toată corectitudinea, robit fiind de slava deşartă. „Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni.

Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Toate acestea le auzeau şi fariseii, care erau iubitori de argint şi-L luau în bătaie de joc. Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, 445 urâciune este înaintea lui Dumnezeu.“ (Luca 16, 13-15) Cu părere de rău trebuie să recunosc că acest lucru se întâmplă în jurul nostru la tot pasul. În faţa oamenilor mulţi pozează în mieluşei, ferindu-se doar de ce spune gura deşartă a 444

Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994, pag. 363.

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 16, 13-15.

445

183

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

lumii, iar în umbra trupului sunt lupi răpitori. „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata 446 lor.“ (Luca 6, 1-5) Ochii oamenilor nu sunt nici pe departe buni judecători.

Dreptatea din licărirea lor de lumină e doar o faţă a deşertăciunii.

Astăzi te văd sfânt, mâine din sfânt te văd un tâlhar, căci Mântuitorul Iisus Hristos din întunecimea minţii omeneşti robită de păcat a fost răstignit între doi tâlhari. Atunci pentru ce să trăim o viaţă sub întrebarea Ce spune lumea? Noi nu trebuie să ne preocupăm de gura deşartă a lumii, ci de ochiul cel drept a lui Dumnezeu, ochi ce vede şi cel mai îndepărtat gând al sufletului nostru.

Unii pentru a se arăta drepţi înaintea oamenilor calcă sufletele oamenilor simpli, dacă aceştia li se par pietre de poticneală în dorinţa lor de a cuceri acestă lume a deşertăciunii.

Dacă citim o carte doar aruncându-ne privirea pe pagini, nelecturând profunzimea fiecărui cuvânt, pierdem esenţa. Aşa este şi cu slava deşartă, dacă credem că am dobândit toate virtuţile şi ne batem cu pumnul în piept asemenea fariseului din pilda lui Iisus şi nu cunoaştem smerenia vameşului ne rătăcim în prăpastia acestei lumi deşarte şi pierdem esenţa vieţii pământeşti, scopul ei, mântuirea.

Noi trebuie să urmăm învăţăturile de credinţă, dar să nu copiem făţărnicia celor ce nu doresc altceva decât slava deşartă a 446

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 6, 1-5.

184

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

oamenilor, căci ne vom pierde sufletul prin acest viciu. „Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să-l mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc cicurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.“447 (Luca 23, 2-10) Niciun om nu are priceperea necesară de a numi un lucru bun sau rău, niciodată nu ne dăm seama că unele lucruri pot părea în faţa lui Dumnezeu foarte bune, iar în faţa oamenilor neînsemnate sau unele lucruri rele să ni se pară bune. Din această cauză noi trebuie să ne punem toată credinţa în bunul Dumnezeu şi să-l luăm ca îndrumătorul nostru în orice moment, rugăciunea noastră să fie neîncetată. Fără bunul Dumnezeu ne vom pierde în slava deşartă a acestei lumi şi vom crede că facem lucruri bune în timp ce noi ne depărtăm de adevăr. De exemplu cineva construieşte un monument închinat lui Dumnezeu. Pentru a construi acest monument ca jertfă are nevoie de sprijinul oamenilor simpli, însă nu ţine cont de greutăţile acestora şi pune bir asupra lor crezând că aşa va aduce slavă lui Dumnezeu. Mai bine s-ar fi ocupat de sufletul acelor oameni şi în timp Dumnezeu i-ar fi învrednicit să ridice şi acel monument, însă în graba lor de a realiza ceva ce le sporeşte orgoliul au uitat de iubirea aproapelui şi de misiunea lor pe acest pământ, aceea de a călăuzi pe alţii şi nu de a produce sminteală. „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că 447

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 23, 2-10.

185

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: […] Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni sau orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul.“448 (Luca 23, 13-19) Şi Împăratul Solomon a ridicat templul lui Dumnezeu, însă cu chibzuinţă şi în tot acest timp nu a uitat să grijească şi de nevoile fiecărui om cu înţelepciunea de care s-a învrednicit de la Dumnezeu, căci el nu a cerut aur, ci pricepere în a conduce şi ajuta aproapele, nu s-a gândit la partea materială care oricum nu a întârziat să apară, ci la cea spirituală. „Căci a răsărit soarele arzător şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi frumuseţea feţei ei a pierit; tot aşa se va vesteji 449 şi bogatul în alergăturile sale.“ (Iacov 1, 11) Adevărata smerenie şi depărtare de slava deşartă se vede din faptele oamenilor „Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta din faptele mele, 450 credinţa mea.“ (Iacov 2, 17-18). Omul cu inimă curată este milostiv, îşi iubeşte şi ajută aproapele, pune suflet, dăruire în tot ceea ce face, nu cere de la nimeni nimic, el este omul care dăruieşte mereu neaşteptând în schimb nicio recompensă, căci „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.“451 (Iacov 1, 27) 448

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 23, 13-19.

449 Ibidem, Iacov 1, 11.

450 Ibidem, Iacov 2, 17-18 451 Ibidem, Iacov 1, 27 186

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Băutura, ca şi mâncarea fără cumpătare slăbeşte trupul şi omoară sufletul 35. VICIUL LĂCOMIEI PÂNTECELUI

O

mul care se face rob pântecelui îşi sărăceşte sufletul, căci mâncarea şi băutura fără măsură atrage după sine vicii nenumărate. „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moştenii împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici batjocuritorii, nici răpitorii nu vor 452 moşteni împărăţia lui Dumnezeu.“ (Corinteni 6, 9-10) Cei care îşi fac idol din pântece, îngrijindu-se în fiecare clipă de hrana şi băutura acestuia se vor lipsi de împărăţia lui Dumnezeu. Paradisul lor este unul stricăcios, mâncarea şi băutura. Ei nu au valori înalte spirituale ci se mulţumesc cu cele supuse putreziciunii urât mirositoare.

Dante Alighieri în opera sa Divina Comedie îi aşează pe cei care şi-au pierdut timpul cu slujirea pântecelui direct în iad. El consideră că aceştia nu merită să mai primească o şansă de ispăşire a greşelilor în Purgatoriu, fiindcă paradisul lor a fost unul stricăcios, mâncarea şi băutura. Cei care au ales acest pradis nu merită să cunoască Paradisul sufletelor, adevărata fericire. Ei au ales cele stricăcioase în defavoarea celor nestricăcioase.

Atât de bolnavi sufleteşte sunt cei care fac voia pântecelui, încât îşi pierd raţiunea, nu mai au principii morale, îşi pierd credinţa în Dumnezeu şi totodată în viaţa cea veşnică. Aceştia trăiesc fiecare clipă a acestei vieţi supuse deşertăciunii ca ultima lor rază de fericire. Pentru ei doar trupul are preţ. Ei uită de existenţa sufletului şi a Paradisului unde este advărata fericire, eternitatea: „Pe faţada unei cârciumi din Pompeiul antic, scoasă de sub lava Vezuviului, pot fi citite aceste cuvinte: Prieteni, să mâncăm şi să bem, cât timp mai este untdelemn în candelă. Cine 452

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Corinteni 6, 9-10.

187

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

ştie dacă ne vedem pe lumea cealaltă. Cine ştie dacă pe lumea cealaltă există vreo cârciumă. Aceeaşi filozofie a vieţii o practica Agrigentul antic a cărui deviză era; Să mâncăm ca şi cum mâine 453 va trebui să murim.“ Toată viaţa este supusă deşertăciunii, cu alte cuvinte nimicului. Eccleziastul, fiul lui David, rege în Izrael, arată că tot ceea ce este omul sub soare nu e altceva decât trudă, o povară, aşa cum zadarnice sunt şi plăcerile lumeşti, mâncarea şi băutura, avuţia, trândăvirea. Unii oameni neavând acces la desfătările sufleteşti din nepricepere şi lenevire spirituală nu reuşesc să atingă adevăratele valori duhovniceşti şi se mulţumesc să se reducă doar la existenţa materială: să mănânce, să bea, să trăiască în desfrâu. Astfel ei nu reuşesc să se ridice cu nimic deasupra vieţuirii după instinct a dobitoacelor. Această categorie de oameni nu înţeleg deşertăciunea vieţii şi se complac în ea.

Ecclesiastul spune un adevăr foarte dureros, că până şi înţelepciunea, cărţile înţelepţilor sunt deşertăciune. Dumnezeu e Absolutul, cel care face voia Lui nu se va pierde în nimic, nu va gusta otrava nimicului, va ieşi din timpul destinat zădărniciei acestei vieţi, iar Dumnezeu în legea cea nouă din Noul Testament i-a dat omului o singură poruncă, porunca iubirii, deci dragostea e singura ce nu se supune deşertăciunii.

Oamenii înţelepţi au înţeles că Eccleziastul îi îndeamnă să se apropie de Dumnezeu pentru a nu se pierde în deşertăciune, şi să se teamă de judecata Divină: „Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune.“454 Omul nu poate să-şi piardă timpul pe altarul somnului, el a gustat din fructul cunoaşterii în Paradis. Dacă fuge de propriul 453

http://www.profamilia.ro Sfânta Scriptură, ed. Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Ecclesiastul 9, 9.

454

188

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

talant în această viaţă, dacă se face rob deşertăciunii lucrurilor stricăcioase, mâncarea şi băutura, ştirbindu-şi sufletul de muguri, flori şi roade duhovniceşti, clipa existenţei lui se va rezuma la deşertăciunea plină de suferinţă a acestei lumi şi nu se va înălţa spre eternitate, spre eternitatea Paradisului Ceresc.

Omul înţelept nu îşi reduce viaţa doar la instinctele animalice, mâncare, băutură, reproducere.

Cei care se rezumă doar la ceea ce este stricăcios şi se depărtează de adevărata cunoaştere, de iubirea veşnică, de Dumnezeu, îşi slăbesc sufletul, îl fac mai apoi neputincios şi apoi îl omoară în focul iadului.

Câtă pildă de înţelepciune primim din răbdarea lui Iov ce nu cunoaşte margini. Iov îşi acceptă soarta cu toate că e nevinovat şi nu merită ceea ce i se întâmplă, pierderea lucrurilor pământeşti, suferinţa trupului. El nu se revoltă asupra Creatorului său, Creator căruia îi atribuie toate bunurile primite în această viaţă trecătoare. El nădăjduieşte să cunoască veşnicia recunoscând că Izbăvitorul lui este viu. Pentru răbdarea, smerenia şi dragostea sa Dumnezeu îi dăruieşte o mai mare răsplată pământească, urmând să se bucure şi de răsplata veşnică.

Iov a înţeles că fără Dumnezeu totul e deşertăciune.

Lepădarea de tot ceea ce este spiritual se face în momentul în care te laşi cuprins de lăcomia lucrurilor trecătoare, căci „Îmbuibarea este viciul opus virtuţii abstinenţei. Iar după cum 455 spune Tulio este pofta nemăsurată de a mânca şi a bea.“ Nimic nu este folositor dacă depăşeşte limitele propri. Dacă soarele încălzeşte prea mult pământul arde vegetaţia, în loc să o ajute în creşterea şi dezvoltarea sa, seacă apele. Când ploaia cade fără măsură se produc inundaţii, alunecări de teren. Atunci când vântul uită că rolul său este de a răcori atmosfera şi a ajuta la polenizarea plantelor distruge tot în cale. Dacă încarci un avion peste limită rişti să se prăbuşească. O corabie ce este supraîncărcată se scufundă. Prea multe vorbe rostite fără rost îţi 455

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 107.

189

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

alungă prietenii. Tot aşa e şi trupul omului ce se pierde în mâncare şi băutură. Cu cât dai mai multă mâncare şi băutură trupului, cu atât mai mult îţi pierzi sufletul, iar trupul îl îmbolnăveşti. Cele mai multe boli trupeşti provin din lăcomia pântecelui. „Viciul îmbuibării se poate asemăna cu vulturul, o pasăre care are o poftă lacomă de a mânca atât de mare, încât se duce uşor şi o sută de mile ca să găsească vreun stârv. De aceea urmăreşte mai mult oştile şi atunci când mai mulţi vulturi umblă în urma oştilor, 456 este semn de război.“ Nu este de niciun folos să ne amăgim crezând că adevărata fericire este una gustativă. Aceasta se pierde cu fiecare înghiţitură şi ne transformă în ceea ce savurăm, într-o viitoare hrană pentru viermi. Noi trebuie să ne înţelepţim săvârşind fapte morale, dând sufletului hrană spirituală, iar trupului doar energia necesară supravieţuirii. „Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi. Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti.“457 (Filipeni 3, 17-19) Lăcomia după plăcerile stricăcioase au mărit şi lăcomia iadului după suflete. „Vai de cei ce dis de dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin! Cei care doresc la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale. Pentru aceia poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă; mai marii săi vor fi doborâţi de foame, iar gloata se va usca de sete! De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî 456

Prof. Univ. Dr. Doc. Pandele Olteanu, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992, pag. 108.

457 Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Filipeni 3, 17-19.

190

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

mărirea Sionului şi gloatele sale, chicotele de veselie.“458 (Isaia 5, 11-14) După cum mâncarea consumată cu limite, cumpătare, ajută trupul să se încarce energetic, tot aşa şi băutura poate să fie utilizată ca medicament şi sub nicio formă ca drog pentru pierderea simţurilor: „Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin.“459 Zeul Dionisos, fiul lui Zeus şi a Semelei, fiica regelui din Teba este considerat zeul vinului în mitologia greacă.

După ce a lăsat în urmă anii copilăriei a început să răspândească pe tot pământul cultul viţei de vie însoţit de învăţătorul său Silen, un satir gras şi vesel ce la beţie prevestea viitorul.

Dionisos a lăsat pentru finalul misiunii sale de a face cunoscut rodul viţei de vie, locul natal, Teba. Când a ajuns aici spre a răspândi cultul lui Bachus domnea în locul bunicului său Penteleu. Acesta a încercat să-l oprească pe zeu a face această nelegiuire: „Şi-şi cheamă slugile Penteleu. Le porunceşte să alerge în goana mare, să găsească pe noul zeu, să-l lege în 460 ştreanguri.“ , însă zeul nu se lasă învins ci se răzbună „Rege nebun, a grăit zeul, gândeşte el că mă va-nvinge? Că va opri cultul 461 lui Bachus?“ , transformându-l pe regele Penteleu într-un mistreţ ce a fost lovit în primul rând de mama sa care nu l-a mai cunoscut sub noua înfăţişare şi mai apoi omorât de nimfe. Înainte ca zeul Dionis să-şi pună în aplicare planul, Penteleu rosteşte câteva vorbe pline de înţelepciune, vorbe prin care îşi sfătuieşte poporul să fugă din faţa amăgitoarei băuturi ce nu aduce nimic bun. Ea nu face altceva decât să slăbească puterile trupului şi să întunece raţiunea. „Staţi!... Nu vă grămădiţi în calea 458

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Isaia 5, 11-14.

459 Ibidem, Luca 10, 34.

460 Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, Zeii, Editura Vox, Bucureşti, 2004, pag. 214.

461 Idem, Ibidem, pag. 214.

191

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

acestui zeu, ce nu cunoaşte nici armele, nici vitejia. Bătrânilor, nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic, Ares? Voi tineri ce aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi, puneţi-vă pe cap coifuri, nu foi de viţe în ghirlande. Zvârliţi încolo tirusurile, ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacane. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l ţopăie satirii beţi. O nu vă istoviţi puterea, sorbind licoarea blestemată, pe care ne-o aduce zeul. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă, bine, fie, însă prin luptă glorioasă. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat, lipsit de vlagă, ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat, cu flori în plete, ca o femeie, ca o nimfă din cele care îl 462 urmează...“ Băutura este viciul ce te face să îţi pierzi stăpânirea de sine, să nu te mai recunoşti în gândurile, gesturile, vorbele şi faptele tale.

Ea se strecoară uşor, asemenea unui şarpe, însă în momentul în care te muşcă tot veninul ţi se împrăştie prin corp şi mori lent, întâi trupul, mai apoi spiritual. Trupul oamenilor robiţi de acest viciu slăbeşte, se urâţeşte, nu mai are control. Echilibrul de care nu mai dă dovadă trupul se răsfrânge mai apoi şi asupra sufletului.

O apă lină, o apă ce îţi linişteşte sufletul cu unduioasele ei valuri în momentul în care se umflă din cauza vitregiilor vremii nu îşi mai poate stăpâni valurile, nu mai are niciun control şi îşi părăseşte albia provocând stricăciuni. Tot aşa şi trupul omului, în momentul în care se lasă pradă alcoolului nu îşi mai poate stăpâni trupul şi firea. Trupul devine neputincios iar firea omului se schimbă, poate deveni agresiv, poate lovi pe cei din jur ajungând până la crimă sau poate să devină vesel, să nu se mai controleze în gândire rănindu-şi pritenii prin slobozirea cuvintelor fără rost.

Există multe cauze ce împing pe om spre acest viciu, spre licoarea lui Bachus. Unii încep din curiozitate sau încercaţi de viciul mândriei ce îi îndeamnă să nu se lase mai prejos decât falşii 462

Alexandru Mitru, Legendele Olimpului, Zeii, Editura Vox, Bucureşti, 2004, pag. 213.

192

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

lui prieteni. Am spus falşi prieteni, căci un prieten adevărat nu te îndeamnă şi pe tine la cădere chiar dacă el a căzut. Un prieten adevărat îţi arată cât de gravă este situaţia când nu mai ai stăpânire de sine şi simţi nevoia să te ascunzi sub masca alcoolului. Alţii se refugiază în umbra licorii lui Bachus în urma unor dezamăgiri.

Dezamăgirile pot însă să provină din diverse cauze. Unii sunt răniţi de persoana iubită, alţii nu găsesc înţelegere în propria familie, unii sunt trădaţi de cei pe care i-au considerat prieteni, alţii îşi pierd locul de muncă sau nu găsesc un loc de muncă, unora li se întâmplă să le moară cei dragi şi exemplele ar putea continua.

Toate aceste cauze aduc după sine depresia, iar adesea depresia e rezolvată după părerea multora prin băutură. Băutura însă nu rezolvă problemele, ea doar te face să plângi mai cu amar în suferinţa ta, apoi îţi amorţeşte cugetul să uiţi temporar de tine, mai apoi te face din om-neom. Un alcoolic mereu se loveşte de respingerea celor din jur. Nimeni nu se simte bine alături de un astfel de om. El provoacă silă în jur. Mai apoi îşi îmbolnăveşte trupul şi treptat îşi omoară sufletul. În cartea Facerii, după potop, Noe, omul pentru care Bunul Dumnezeu a mai dat o şansă fiinţei noastre robite de păcat „a început [...] să fie lucrător de pământ şi a sădit vie. A băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său. Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celorlalţi doi fraţi ai săi. Dar Sem şi Iafet au luat o haină şi, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte şi au acoperit goliciunea tatălui lor; şi feţele lor find întoarse înapoi nu au văzut 463 golicinea tatălui lor.“ (Facere 9, 20-23) Urmarea acestui episod a adus blestemul părintesc asupra lui Ham şi binecuvântarea lui Sem şi Iafet.

Băutura consumată fără limite duce la pierderea raţiunii, a simţurilor, chiar şi a celui mai corect om, aducând după sine numai fapte de ruşine şi nenorociri.

463

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Facere 9, 20-23.

193

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

Omul trebuie să înţeleagă că mâncarea şi băutura este necesară pentru ca trupul să se încarce energetic. Nimic supraîncărcat nu funcţionează, se strică, explodează. Şi Mântuitorul Iisus Hristos a mers la ospeţe. Îşi începe minunile la nunta din Cana Galileii când transformă apa în vin. A binecuvântat pâinea şi vinul la Cina cea de Taină ca merinde ale vieţii veşnice. A săturat mulţimile prin binecuvântarea a cinci pâini şi doi peşti: „Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să 464 pună mulţimii înainte.“ (Luca 9, 16) Iisus Hristos a binecuvântat mâncarea şi băutura, acestea două fiind necesare trupului, pentru ca acesta să se întărească şi să se încarce energetic, însă nu a pus-o niciodată mai presus de lucrurile spirituale, chiar dacă lipsa ei a dus la neputinţa trupului şi avem ca dovadă în acest sens pilda din pustie: „Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând a zis: Scris este: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu 465 tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.“ (Mat. 4, 2-4) Să ne imaginăm o natură bolnavă, o natură care a băut prea multă apă şi a adunat prea multă lumină solară şi a crescut haotic, a devenit o uriaşă cascadă de ierburi, copaci şi munţi înlănţuiţi spre înaltul văzduhului, sufocând în jurul ei orice altă formă de existenţă şi apoi să privim spre un om robit de lăcomia pântecelui şi patima alcoolului, un om respingător, un om ce trăieşte într-o lume a lui, depresiv, singuratic, scârbit de propria fiinţă şi să fugim de toată deşertăciunea acestei vieţi, deşertăciune ce se ascunde adesea în idolatrizarea trupului, înălţându-ne spiritual spre Dumnezeu printr-o altă hrană, hrana sufletească, adică rugăciunea, să ne săturăm prin lumina cuvinelor ei şi să ne desfătăm în beţia-i de foloase duhovniceşti.

464

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Luca 9, 16.

465 Idem, Ibidem, Matei 4, 2-4.

194

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

36. VIRTUŢILE ŞI VICILE, BINELE ŞI RĂUL

B

inele şi răul au fost forţele ce s-au confruntat neîncetat odată cu căderea în păcat, întâi a făpturilor cereşti, o parte din îngeri, apoi a omului.

Lupta dintre bine şi rău o întâlnim prezentată pretutindeni, începând cu Sfânta Scriptură, continuând cu literatura şi remarcând-o la orice pas în jurul nostru.

Sfânta Scriptură se deschide cu cartea Facerii pe care dacă o lecturăm putem observa că Dumnezeu a făcut totul bine. Răul însă a încercat să distrugă acest bine, această armonie şi pe tot parcursul Sfintei Scripuri putem urmări consecinţele căderii în păcat şi ajutorul Lui Dumnezeu de a-l înălţa pe om din nou spre calea cea dreaptă. În finalul Sfintei Scripturi, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, binele va învinge definitiv forţele răului.

Pornind de la exemplul biblic, literatura prezintă prin diferitele ei specii precum basmul, povestirea, povestirea ştiinţifico-fantastică şi nu numai, chiar şi romanul de exemplu, biruinţa binelui asupra răului. Basmul are ca trăsătură specifică lupta binelui împotriva răului, binele câştigând în final.

Din cele mai vechi timpuri în jurul nostru s-a dat mereu o luptă între bine şi rău.

Binele se poate asocia cu suma tuturor virtuţilor, iar răul cu deşertăciunea, goliciunea vicilor.

Să luăm pentru început lupta dintre zi şi noapte, ziua să o asociem cu lumina virtuţilor, iar noaptea cu întunericul vicilor şi să înţelegem că până la victoria finală a binelui totul este o luptă, însă ca fiinţă raţională trebuie să şti de partea cui vrei să lupţi, a luminii sau a întunericului.

O să prezint în continuare binele - virtuţile şi răul - vicile ca pe un joc de imagini şi aş putea să încep jocul imaginilor cu o reprezentare abstractă de forme şi linii şi să surprind virtuţile prin linii armonice ce se coturează în forme calde, iar vicile prin linii dizgraţioase ce s-ar putea contura în forme bizare, fără chip, un cerc haotic, un adevărat labirint ce se distruge chiar şi pe sine însuşi. Sau aş putea să iau două chipuri omeneşti şi să le îmbrac, 195

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

pe unul în rodul virtuţilor, iar pe altul în otrava vicilor. Chipul ce reprezintă virtuţile are o faţă ce radiază bunătate, lumină, în prezenţa lui toţi sunt fericiţi. Mâna lui este întinsă spre aproapele ca să-l ajute, o altă mână se află pe umărul lui drept, deoarece şi el la rându-i are nevoie de ajutor, de protecţie, iar acea mână este aproape nesesizabilă de cei ce îl privesc, căci este mâna protectoare a Lui Dumnezeu, mână ce doar slujitorii binelui o percep. Chipul ce reprezintă vicile are o faţă urâtă, întunecată, schimonosită de viclenie, în loc de surâs afişează un rânjet hidos. Şi el are o mână ridicată dar nu pentru a oferi, ci pentru a lovi, pentru a produce durere. În faţa lui are o tavă cu toate răutăţile din care mănâncă, căci el se hrăneşte din plăcerea de a face rău celor din jur. În jurul chipului ce reprezintă virtuţile domneşte lumina, iar în jurul chipului ce reprezintă vicile domneşte întunericul, ceaţă, confuzie. La fel de bine virtuţile pot să fie asociate cu un grup de oameni ce se ajută unii pe alţii în deplină armonie şi îşi oferă daruri, iar vicile cu un grup de oameni ce se lovesc, se duşmănesc. Putem lua şi un element al naturii, un copac de pildă.

Copacul virtuţilor se află aşezat în mijlocul unei naturi mistice, luminoase, e încărcat de roade, fiecare rod reprezintă o virtute.

Are rădăcini adânci ce s-au plămădit din sămânţă bună. Copacul vicilor este fragil, are chipul deşertăciunii, nu are roade, în loc de roade are noduri pe ramuri reprezentând fiecare viciu. Se clatină în bătaia vântului neavând rădăcini puternice. Scârţâie ros de propria răutate. Vicile sunt tăiate cu o secure de la rădăcină şi distruse prin victoria binelui. Însă aş putea reprezenta virtuţile şi vicile prin două elemente total opuse, focul ca reprezentant al virtuţilor, căci virtutea dragostei în care îşi au sălaşul toate celelalte virtuţi e foc ce arde şi apa ca reprezentant al vicilor ce curg peste tot încercând să cuprindă universul. Aceste elemente însă nu se pot atinge şi îmbrăţişa, căci apare un alt element ce întreţine focul şi ajută apei să nu se evapore până în final când apocalipsa va pune cunună binelui. În viaţă e bine ca omul să aleagă calea binelui, să îmbrăţişeze virtuţile, fericirea veşnică, fugind de vicii, de tot răul.

196

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

„El ne-a scos din puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale.“466 (Coloseni 1, 13) 37. ÎMPĂRĂŢIA IUBIRII

D

acă totul în jur ar fi o lume a culorilor, am asista la cea mai pastelată luptă din univers. Culorile calde ar încerca să îşi întindă strălucirea peste flori, verdeaţă, nori, ape, însă culorile reci le zădărnicesc munca. Dacă totul în jur ar fi o lume a florilor, fiecare floare îşi va etala frumuseţea şi îşi va încerca tăria parfumului pentru a cuceri universul. Dar totul în jur este un univers al armoniei, un univers în care albastrul dă cromatica cerului şi apelor, în timp ce galbenul defineşte soarele.

O culoare rece, albastrul, pe lângă o culoare caldă, galbenul, pictează orizontul. Cum ar fi ca cele două culori ale văzduhului să fie portocaliu şi roşu sau verde şi gri? Nu ar fi avut nicio lumină.

Totul în jur a fost creat bine, totul se completează reciproc, nu doar natura, ci şi omul, pentru că omul nu este o fiinţă solitară.

Omul nu suportă singurătatea, fiind plămădit din însăşi Iubirea şi vrea să fie lângă Aceasta mereu. Iubirea nu se regăseşte în singurătate, în închidere în tine însuţi, ci în tot ceea ce te înconjoară, în tot ceea ce este bun în jurul tău. „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.“467 (Coloseni 1, 16) Dacă Bunul Dumnezeu nu crea acest tot şi dacă El nu era iubire, noi şi toată frumuseţea universului nu am fi existat. El ne-a creat pentru a-i fi alături, pentru a ne lumina cu iubirea Lui căci „El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate.“468 (Coloseni 1, 17) Răul nu creează, răul doar distruge şi se autodistruge. Răul se 466

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 1, 13.

467 Ibidem, Coloseni 1, 16.

468 Ibidem, Coloseni 1, 17.

197

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

îneacă în propriul venin.

Observând acest lucru, noi, trebuie să hotărâm ce cale să urmăm, calea luminii, a iubirii dătătoare de viaţă şi a fericirii veşnice, calea armoniei universale sau calea urii şi răutăţii, a distrugerii oricăriei urmă de frumuseţe, căci răul are proprietatea de a distruge până la autodistrugere prin însăşi firea malefică ce-l caracterizează, în timp ce binele luminează orice rană şi o îmbracă în iubire.

Pentru a deveni fii ai Luminii, fii ai Iubirii, noi trebuie să săvârşim fapte vrednice. „Ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu.“469 (Coloseni 1, 10) Faptele vrednice ce vor lumina faţa sufletului nostru sunt toate florile, roadele lui duhovniceşti. Aceste flori, roade duhovniceşti se cultivă treptat, cu multă răbdare şi voinţă, alungând mânia şi nestăpânirea de sine. „Şi întăriţi cu toată puterea, după puterea slavei Lui, spre toată stăruinţa şi îndelunga răbdare.“470 (Coloseni 1, 11) Doar cultivând floarea virtuţilor cu răbdare şi dragoste sufletul nostru se va învrednici de Cereasca Împărăţie, de Împărăţia Iubirii.

Totuşi fiecare trebuie să conştientizeze că nicio virtute nu o putem atribui puterii noastre, căci noi nu putem face nimic fără Creatorul nostru. Cum nicio plantă bună nu ar putea răsări fără sămânţa cultivată de grădinar sau niciun cântec nu ar putea răsuna fără a fi compus de artist, tot aşa nici noi fără Creator nu ne putem întări şi exista. Cei care îşi atribuie darurile sufleteşti cad în viciul mândriei şi a slavei deşarte. Cei duhovniceşti mulţumesc în toate lui Dumnezeu „Mulţumind cu bucurie Tatălui ce ne-a învrednicit 471 pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină.“ (Coloseni 1, 12) Totul a redevenit armonie în univers, după ce acesta a gustat din păcatul mândriei, păcatul răzvrătirii, a slavei deşarte alergând cu pas grăbit spre deşertăciunea distrugerii, doar prin dragostea 469

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 1, 10.

470 Ibidem, Coloseni 1, 11.

471 Ibidem, Coloseni 1, 12.

198

Pr. Ion Turnea Cuvinte pentru suflet

lui Dumnezeu. „Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, 472 mai întâi născut decât toată făptura.“ (Coloseni 1, 15). Datorită iubirii Sale infinite noi nu am pierit şi nici lucrurile nu s-au aruncat haotic în inconştienţa lor să picteze lumea văzută, griul de exemplu, să îmbrace iarba, iar formele triunghiulare copacii.

Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu, că pentru a ne salva de întunericul deşertăciunii noastre şi a ne face părtaşi la Împărăţia iubirii, a trimis pe Fiul Său în lume să se jertfească pentru viaţa nostră. „Şi printr-Întrânsul Cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale.“473 (Coloseni 1, 20) Noi nu putem avea viaţă decât prin Fiul lui Dumnezeu. „Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică ieratarea păcatelor.“474 (Coloseni 1, 14) Doar prin El vom pătrunde în Împărăţia Iubirii, doar prin El ne vom întări sufletul şi vom birui la rândul nostru moartea. „Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit să sălăşluiască toată 475 plinirea.“ (Coloseni 1, 18-19) O floare plină de lumină, de culoare şi parfum ne încântă privirea. Ea poate să fie asociată cu faţa omului împodobită cu faptele dreptăţii. Aceeaşi floare dacă se ofileşte îşi pierde strălucirea, parfumul, se loveşte de respingere şi poate să fie privită aidoma feţei omului ce s-a lăsat momit de spinii răutăţii.

Pentru ca sufletul omului să nu se mai ofilească, Dumnezeu ne-a întins inima lui plină de iubire. „Dar pe voi, care oarecând eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea voastră către lucrurile rele, de acum v-a împăcat Prin moartea Fiului Său în trupul cărnii Lui, 476 ca să vă pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană, nevinovaţi.“ (Coloseni 1, 21-22) şi să ne fericim împreună în Împărăţia Lui. 472

Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994, Coloseni 1, 15.

473 Ibidem, Coloseni 1, 20.

474 Ibidem, Coloseni 1, 14.

475 Ibidem, Coloseni 1, 18-19.

476 Ibidem, Coloseni 1, 21-23.

199

BIBLIOGRAFIE 1. Alecsandri, Vasile, Legende şi pasteluri, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1982.

2. Cuviosul Aghioritul, Paisie, Cuvinte duhovniceşti, Viaţa de familie, IV, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003.

3. Ierom. Antoche, Ilarion, Cartea Conştiinţei, Editura Credinţa Strămoşească, Iaşi, 1999.

4. Baştovoi, Savatie, Nebunul, Editura Cathisma, Bucureşti, 2009.

5. Biberi, Ion, Eros, Editura Albatros, Bucureşti, 1974.

6. Pr. Prof. Dr. Branişte, Ene şi Branişte, Ecaterina, Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001.

7. Branişte, Marin M., Concepţia Sfântului Ioan Gură de aur, despre prietenie şi dragoste, „Studii teologice”, anul IX, nr.9-10, 1957.

8. Părintele Boca, Arsenie, Ridicarea căsătoriei la înălţimea de Taină, Editura Agaton, Făgăraş, 2003.

9. Părintele Boca, Arsenie, Talanţii Împărăţiei, Editura Pelerinul, Iaşi, 2002.

10. Pr. Prof. univ. dr. Cosma, Sorin, Cateheze, Editura Banatica, Caransebeş, 2001.

11. Cojocaru, Vicu, Flori de timp, Editura Neutrino, Reşiţa, 2009.

12. Creangă, Ion, Poveşti, Amintiri, Povestiri, Povestea unui om leneş, Editura Minerva, Bucureşti, 1980.

13. Eminescu, Mihai, Poezii, Editura Tineretului, Bucureşti, 1965.

14. Ibrăileanu, Garabet Adela, Editura Art, Bucureşti, 2007.

15. Ispirescu, Petre, Legendele sau basmele românilor, Editura Art, Bucureşti, 2007.

16. Mitru, Alexandru, Legendele Olimpului, Zeii, Editura Vox, Bucureşti, 2004.

17. Prof. Univ. Dr. Doc. Olteanu, Pandele, Floarea darurilor, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1992.

200

18. Rebreanu, Liviu Jar, Editura Liviu Rebreanu, Bucureşti, 2004.

19. Scărarul, Ioan, Scara Raiului, Editura Amacord, Timişoara, 1994.

20. Seviciu, Traian, Valoarea prieteniei în viaţa şi opera Fericitului Augustin, „Ortodoxia”, anul XII, nr.3, 1960.

21. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul cel Mare, Editura Anastasia,1997.

22. Preot Acad. Prof. Dr. Stăniloaie, Dumitru, Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1993.

23. Vasilescu, I., Constantinescu, N., Vlădoianu, N. Să nu ne pierdem vremea supăraţi, Jurnalul Naţional Colecţia de Aur, Iubesc femeia , volumul 12.

24. Wilde, Oscar, Prinţul fericit, Editura Maxim Bit, ClujNapoca, 2009.

25. Antologia fabulei, Editura Hera, Bucureşti, 2002 26. Catehism ortodox, Timişoara, 1990.

27. Dicţionar de proverbe româneşti, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2003.

28. Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii, Nr. 1, Editura Harisma, Bucreşti, 1992 29. Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii, Editura Harisma, Bucureşti, 1995.

30. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Editura Minerva, Bucureşti, 1970.

31. Patericul, Tipărit de Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, Alba Iulia, 1994.

32. Proloagele, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, vol. I şi II. 33. Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994.

34. Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993.

35. Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1993.

201

36. Http://enciclopedie.citatepedia.ro/index.php?c=rug%E3ciune

37. http://www.citate-celebre.com 38. http://www.ioanguradeaur.ro 39. http://www.crestinortodox.ro 40. http://www.predici.cnet.ro/arhive/1678/ 41. http://www.doxologia.ro/cuvinte-cheie/recunostinta 42. http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_smerenie.html 43. http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_blandete.html 44. http://cunosc.ro/proverbe_citate/zgarcenie/citate-siproverbe-despre-zgarcenie.htm 45. http://agonia.ro/index.php/prose/91222/Hagi_Tudose 46. http://www.rightwords.ro/citate/cautare/invidia 47. http://parohianisa.over-blog.com/categorie-441557.html 48. http://startevo.com/cine-nu-se-leneveste-aur-si-inpiatra-gaseste/ 49. http://www.rasunetul.ro 50. http://www.nistea.com/media/internet/internettinerii/03-clevetirea.html 51. http://victoritadutu.wordpress.com/pictura-religioasa/113/ 52. http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/612/Invata-sa-fiifericita.html 53. http://www.loribalogh.ro/2011/09/3866/ 54. Http://www.profamilia.ro

202

POSTFAŢĂ Fiecare carte adaugă câte o petală florii de aur a înţelepciunii. Înţelepciunea, asemenea unei flori de mac, sfioasă şi plăpândă, încălzeşte grădina sufletului fiecărui scriitor, astfel încât fiecare sunet să primească formă prin cuvânt, iar rodul cuvintelor să fie ţesut pe filele prietenoase ale cărţii.

Fără carte sufletul se scaldă într-un imens pustiu iar universul pare a nu-şi mai găsi sensul. Doar cartea este acea rază de lumină ce nu-ţi întoarce spatele niciodată în această lume mărginită, ea, petală, a nemărginirii trimisă nouă ca mângâiere de Divinitate.

Cartea este locul cald, locul plin de lumină, locul unde înţelepciunea şi-a făcut casă din sunete, litere şi silabe împletite în cuvinte.

O carte vorbitoare, care mereu comunică lucruri noi ajutândune să descoperim tainele universului, înmugureşte şi înfloreşte cu fiecare cuvânt lecturat de cititori.

Atunci când o carte are ceva de spus fiecare cititor se regăseşte pe sine în cuvintele acesteia de parcă ar fi fost scrise anume pentru el.

Cartea de faţă, Cuvinte pentru suflet, a părintelui Ion Turnea are acea magică împletire de cuvinte prin care cititorul se regăseşte pe sine însuşi. Totodată ea are acea lumină ce se grăbeşte să se oglindească în zâmbetul sufletului de creştin pentru ca sămânţa presărată prin litere şi cuvinte să prindă rădăcini spre rodirea faptelor bune.

Cu siguranţă, lectura acestei cărţi, va clăuzi multe suflete spre o viaţă scăldată în lumina faptelor bune, ba mai mult de atât, va deveni pentru mulţi o carte de suflet, o carte scrisă special pentru ei.

Profesor Irina Turnea

203

CUPRINS: Prefaţă ............................................................... pag. 1 Cuvânt înainte ..................................................... pag. 3 Cuvânt înainte ..................................................... pag. 5 Cuvânt înainte ..................................................... pag. 6 Argument ............................................................ pag. 7 1. Cuvânt despre rugăciune .................................. pag. 11 2. Dragostea, cununa virtuţilor ............................. pag. 18 3. Prietenia, dragoste şi dăruire ............................ pag. 26 4. Fiţi milostivi şi veţi deveni lumină! .................. pag. 31 5. Răbdarea, o cale de lumină spre mântuire ......... pag. 38 6. Vieţuirea în ascultare, rodul smeritei cugetări ... pag. 42 7. Blândeţea, o cale spre desăvârşire .................... pag. 48 8. Smerita cugetare, o înălţarea sufletească spre mântuire .............................................................. pag. 52 9. Recunoştinţa, floare aleasă a dreptăţii, prieteniei şi dragostei ........................................................ pag. 55 10. Adevărul, lumina cea sfântă a veşniciei ....... pag. 60 11. Corectitudinea, sufletul încrederii şi prieteniei ............................................................. pag. 63 12. Cumpătarea, începutul înţelepciunii ............ pag. 68 13. Virtutea castităţii .......................................... pag. 72 14. Cea mai de preţ comoară, înţelepciunea ...... pag. 80 15. Responsabilitatea, virtutea ce conturează eul fiecărei fiinţe ..................................................... pag. 84 16. Stăpânirea de sine, virtutea sufletelor înţelepte .............................................................. pag. 88 204

17. Calea spre desăvârşire, nădejdea şi credinţa vieţii veşnice ...................................................... pag. 91 18. Iertarea, virtutea sufletelor mari ................... pag. 97 19. Pacea, virtutea celor cu suflet curat ..…....… pag. 102 20. Firea păcătoasă poate să fie biruită doar prin curăţia inimii ........................................................ pag. 105 21. „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.“............. pag. 109 22. „Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.“ ........... pag. 113 23. „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.“.. pag. 119 24. „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt.“ ............ pag. 124 25. „Fiţi treji, privegheaţi.“ ................................. pag. 132 26. Invidia sau moartea sufletului ...................... pag. 142 27. Zgârcenia,o boală sufletească amară precum moartea .............................................................. pag. 145 28. Adevărul despre minciună .............................. pag. 151 29. Mândria, uşa spre iadul păcatelor .................... pag. 155 30. Lenea, viciul păgubitor de trup şi suflet ........... pag. 158 31. Şarpele mâniei, un foc nestins al răutăţii ......... pag.164 32. Un păcat de moarte, clevetirea ........................ pag. 169 33. Viciul tristeţii, un pas spre păcatul deznădejdii ............................ pag. 173 34. Viciul slavei deşarte ........................................ pag. 178 35. Viciul lăcomiei pântecelui ............................... pag. 187 36. Virtuţile şi vicile, binele şi răul .................... pag. 195 37. Împărăţia iubirii ............................................ pag. 197 Bibliografie .…………..........………….............. pag. 200 Postfaţă ............................................................... pag. 203 205

Date biografice: S-a născut în localitatea Bolvaşniţa, ziua de 6 august 1956, jud. Caraş-Severin, absolvent al Institutului Teologic din Sibiu şi licenţiat în drept bisericesc.

Actualmente este preot la Parohia cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Caransebeş.

ISBN 978-606-671-032-9