Doamnei profesor dr. arh. Anca Brﾄフuleanu
Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară Dealu Frumos 2014
Learning from vernacular
Editura Universitarã „Ion Mincu” București
Director C.S.A.V.: prof. dr. arh. Sergiu NISTOR Comitet ştiinţific Anuar C.S.A.V.: dr. Ligia FULGA – director, Muzeul de Etnografie Braşov dr. arh. Kázmér KOVÁCS – conferenţiar, U.A.U.I.M. Bucureşti dr. Christoph MACHAT – membru al comitetului executiv ICOMOS dr. arh. Gabriel PANASIU - lector, U.A.U.I.M. București Coordonator: asist.dr. arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR Website-ul publicației: www.csav.ro
Anuarul Centrului de Studii de Arhitectură Vernaculară UAUIM (Dealu Frumos) = ISSN 2068 – 472X Coperta & tehnoredactare: asist.dr. arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR Editura Universitară „Ion Mincu” Bucureşti, Str. Academiei 18-20
A N U A R
C. S. A. V.
2014 5
Cuprins Dosar
Jan HÜLSEMANN Arhitectura fără arhitect . Architektur ohne Architekten
7
Kázmér KOVÁCS Timp regăsit. Schiță de schiță
29
Cosmin CACIUC Lecția vernacularului la debutul studiilor de arhitectură
33
Ștefan GHENCIULESCU I Cosmin PAVEL I Mihnea SIMIRAȘ Lucrând cu mahalaua. O perspectivă pedagogică asupra vernacularului urban
67
Irina BĂNCESCU I Andrei ȘERBESCU Către o eradicare a ruralității. Sistematizare și colectivizare în perioada socialistă
93
Dorin ȘTEFAN My Modernism
131
Studenți arhitecți anul I, UAUIM Learning from vernacular. T0 Exerciții de seminar pentru cursul Introducere în Arhitectura Contemporană
145
Andrei ȘERBESCU Spațiul rural și vernacularul recent: despre degenerarea și regenerarea peisajului construit 149 Cercetare
Teodor POPOVICI Identitate culturală în context contemporan (lucrare de disertație)
173
Calendar
Calendarul activităților C.S.A.V. 2014
227
Ioana ZACHARIAS VULTUR Bienala de la Veneția 2014: Re-Learning from vernacular
229
Recenzii. Bibliografii
A N U A R 6
C. S. A. V.
2 0 1 4
A N U A R
C. S. A. V.
2014 7
Arhitectura fără arhitect Architektur ohne Architekten
arh. Jan HÜLSEMANN Fundația Mihai Eminescu (MET) Fundația Monumentum (membru fondator și de consiliu) Siebenbürgisch- Sächsische Stiftung (SSB), arhitect coord. Biserica fortificată Biertan jhuelsemann@gmail.com Cuvinte cheie: arhitectură, vernacular, resurse locale
„Learning from Vernacular“ înseamnă în vremurile noastre mai întâi de toate și în special să fim mai reținuți, mai rezervați în calitate de proiectanți și designeri și să percepem mai întâi atent ce ne-a fost lăsat moștenire. Și numai acest îndemn necesită o explicație. Percepția arhitecturilor transmise de înaintași este foarte stratificată și nu poate fi limitată la planul strict estetic al formelor de manifestare și stilurilor. Ea cere o înțelegere atât a legăturilor social-culturale, cât și a respectivelor posibilități materiale, constructive și meșteșugărești. „Pentru a fi inteligibilă din punct de vedere istoric, arhitectura trebuie să se raporteze la totalitatea activităților spațiale și la interpretarea acestora în interiorul respectivei societăți cercetate ori investigate“1. Toate arhitecturile tradiționale transmise de la înaintași au un lucru în comun, care le deosebește de formele arhitecturale de azi: au fost executate cu tehnici meșteșugărești care necesitau multă forță de muncă, cu materiale locale și puține. (fig. 1, 2, 3) În schimb, astăzi sunt disponibile diverse materiale optimizate și normate industrial, realizate prin producție care consumă capital și utilaje, transportate adesea pe distanțe mari și prelucrate de muncitori calificați specializați, parțial cu ajutorul unor aparate și utilaje costisitoare. O armată de proiectanți și ingineri specializați, arhitecți, urbaniști, proiectanți regionali, peisagiști, de structuri portante și de specialitate este implicată în procesul de execuție a construcțiilor, fiecare concentrat pe domeniul său special extrem de complicat. Imaginea întregului, a unei înțelegeri holistice a arhitecturii în contextul social se pierde în acest demers. 1
Guidoni în Rainer W. Ernst, Despre concepția casei de locuit din Java, în Orașul în Africa, Asia și America Latină
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
8
Fig. 1.
„Orașul-oază El Oued, capitala regiunii Souf din Sahara algeriană. O piesă de colecție a <arhitecturii fără arhitect> – visul oricărui urbanist… Bolți și cupole peste toate spațiile locative și anexe deviază nisipul purtat de vânt, care se așterne pe străzi întrun strat fonoizolant. Unitatea orașului este casa cu curte; ea crește după principiul pieselor lego, fără nicio uzură a terenului. Un fluviu care curge pe sub nisip influențează în Souf atât forma culturilor de curmali, cât și originalitatea arhitecturii. Apa capilară se evaporă încă înainte de a ajunge la suprafață și elimină săruri. Astfel se formează în anumite zone bancuri din gips aproape pur, care furnizează mortar și piatră care poate fi presată în forme. În alte zone, gipsul combinat cu nisip de cuarț formează o crustă numită <Lus>, o cărămidă dură, durabilă. Nu există argilă și lemn pentru construcții, de aceea modul de execuție cu bolți, pe care meseriașii le pot ridica cu mâna liberă, fără eșafodaje sau șabloane. ”
Foto: Georg Gerster, Omul pe pământul său, p. 67, foto 34
A N U A R
C. S. A. V.
2014 9
Fig. 2. „Satul Labbézanga pe o insulă de pe fluviul Niger, în Mali. Ca niște șiraguri de perle se unduiesc hambarele pentru mei și orez în peisajul satului. Hambarele în formă de amforă din argilă, unele înalte cât colibele, sunt umplute printr-o deschizătură în partea de sus. Sătenii, membri ai populației Songai, locuiesc încă în mare parte în casa rotundă tradițională din argilă cu un acoperiș de paie în formă de semisferă.” Foto: Georg Gerster, Omul pe pământul său, p. 67, foto 35
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
14
Cele mai importante criterii ale construcțiilor tradiționale urmează să fie evidențiate aici: Durabilitate Dată fiind viteza de dezvoltare din prezent, este totuși uimitor cât de bine pot rezista în timp unele societăți și așezările lor vreme îndelungată, fără pagube într-o anumită măsură. Un astfel de exemplu este cu siguranță peisajul așezărilor din Transilvania, care și-a putut păstra caracterul până astăzi, în ciuda unor pericole și amenințări de durată din exterior. Această durabilitate se poate explica mai ales prin raportul echilibrat peste secole între orașe, așezări rurale, terenuri cultivate și spațiul natural neatins. În acest sens, durabilitatea este dată atunci când consumul de natură și regenerarea acesteia se echilibrează într-un circuit regional. Azi vorbim despre `amprenta ecologică´ pe care fiecare individ și în sumă societatea o lasă moștenire generațiilor viitoare. Fiecare dintre noi lasă azi în urmă o amprentă foarte clară prin consumul de teren și resurse, emisiile de CO2, peturile de plastic și alte deșeuri industriale nebiodegradabile și toxine agricole, și nu știm cum vor suporta generațiile viitoare acest lucru. În generațiile trecute, acest bilanț era cu mult mai echilibrat. Un astfel de stil de viață și economic se reflectă și în scara ansamblurilor constructive. Casele de locuit, grajdurile, șurile și hambarele sunt dimensionate după necesitățile exploatației și gospodăriei țărănești, nici mai mult, nici mai puțin. Ele sunt dimensionate așa încât să poată fi executate printr-o muncă meșteșugărească în cadrul comunității. Nu mai mult de atât. (fig. 5) Acest lucru este valabil și pentru măsura în timp. Durabil nu înseamnă veșnic, ci la scara circuitului natural din regiune în funcție de gradul de întreținere. O casă îngrijită poate dăinui foarte mult timp, clădirile părăsite se deteriorează și se ruinează în câțiva ani, transformându-se în materialele din care au fost făcute: pământ și piatră. Căci și acest lucru ține de durabilitate, ca după expirarea ciclului de viață să fie posibilă o degradare și descompunere naturală. Spiritualitate, coeziune socială și identificare culturală Societățile de odinioară erau marcate de mobilitate puțină și astfel de o coeziune socială mult mai mare. Oamenii puteau face față provocărilor, elimina pericolele și astfel asigura supraviețuirea durabilă a comunității și astfel implicit a individului numai împreună. Subordonarea individului sub valori, țeluri și strategii comune era recunoscută și trăită ca premisă de la sine înțeleasă pentru supraviețuirea comunității. „Numai cel care se pune mai prejos de lege este liber“
A N U A R
C. S. A. V.
2014 15
Fig. 5. Cristian (jud. Sibiu): Construirea unei șuri mari în sistem de clacă, cu mâinile goale, doar cu forța brațelor. Imagine de arhivă
Ceva ca o „conștiință (inconștiență) colectivă“2 există în toate societățile, în cele de odinioară probabil mult mai puternic marcată la nivel regional. Comportamentele nepermise și încălcarea tabu-urilor de către indivizi apar foarte rar și erau sancționate prin dispreț social sau chiar excluderea din comunitate. Individul este parte a unui întreg, la baza căruia stă o înțelegere comună despre ordinea lumii, care se reflectă până în detaliile caselor. În aproape toate culturile, casele țărănești de locuit adăpostesc spații pentru ritualuri spirituale, sub formă de nișe ori elemente de construcție individuale, făcute pentru mărturisirea credinței, invocarea norocului și bunăstării și alungarea monștrilor și a duhurilor rele.
2
C. G. Jung după Thorwald Dethlefsen, Texte alese, p. 19
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
20
Fig. 7. Zanzibar: Transformarea meșteșugului tradițional pentru construirea acoperișurilor într-o structură portantă modernă cu membrană dublu curbată. Foto: Jan Hülsemann
A N U A R
C. S. A. V.
2014 21
Fig. 8. Zanzibar: Transformarea meșteșugului tradițional pentru construirea plaselor-capcană pentru pești în elemente de finisaj și de mobilier. Foto: Jan Hülsemann
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
28
Bibliografie Georg Gerster, Der Mensch auf seiner Erde [Omul pe pământul său], Atlantis Verlag Zürich, 1975 Georg Gerster, Siebenbürgen im Flug [Transilvania în zbor], Edition Wort und Welt München, 1997 Rainer W. Ernst, Stadt in Afrika, Asien und Lateinamerika [Orașul în Africa, Asia și America Latină], Colloquium Verlag Berlin, 1984 Thorwald Dethlefsen, Ausgewählte Texte [Texte alese], Goldmann Verlag München, 1990 Jan Hülsemann, Das sächsische Bauernhaus in Siebenbürgen [Casa țărănească săsească din Transilvania], IGB Lilienthal, 2012 Arhitecți și meșteri constructori din Germania, Berliner Erklärung zur Beziehung zwischen Architektur, Städtebau und Denkmalpflege [Declarația de la Berlin despre relația între arhitectură, urbanism și protecția monumentelor], Berlin, 1991 Trialog 111,
A Journal for Planning and Building in Global Context
A N U A R
C. S. A. V.
2014 29
Timp regăsit Schiță de schiță
conf.dr.arh. Kázmér KOVÁCS Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului ktkovacs@nec.ro Cuvinte cheie: arhitectura vernaculară, Ruskin, funcție memorială
Patrimoniul vernacular – chiar dacă nu şi vernacularul1 însuşi – a fost descoperit de englezi relativ recent, acum aproximativ un secol şi jumătate2. Ţinând seama de imaterialitatea întemeietoare a oricărui monument istoric, care-şi capătă valoarea specifică în urma suprapunerii peste timp a unor straturi de memorie colectivă, identificarea importanţei patrimoniale a arhitecturii locale marca o dublă recunoaştere. Mai întâi, a faptului că nu numai edificiile majore, reprezentative pentru o cultură şi o societate pot încorpora valori memoriale, ci orice construcţie, oricât de modestă, cu condiţia de a fi purtătoare de semnificaţii generice. În al doilea rând, recunoaşterea relativităţii tocmai a acestui caracter generic, în sensul unei necesare localizări identitare, în absenţa căreia orice funcţie memorială îşi pierde referentul, adică substanţa. Aşadar, integrarea în marele domeniu patrimonial a arhitecturii locale înseamnă totodată o mutaţie în mentalitatea istorică europeană, inventatoare şi păstrătoare a patrimoniului construit. Însă imediat trebuie adăugat că nu este vorba de o schimbare de paradigmă, similară cu apariţia ideii de monument istoric, ci de o mişcare de amplificare asemănătoare mai degrabă cu creşterea biologică. 1
2
Originea cuvântului este latină: „vernaculus – native, from verna – slave born in the master’s house, native”; adică sclav născut în casa stăpânului său, indigen. Prima întrebuinţare cunoscută în limba engleză: 1601. Cf. http://www.merriam-webster.com/dictionary/vernacular. În limba română, „vernacular” a fost preluat din franceză, unde volumul 17 al Enciclopediei îi dă deja o definiţie actuală: „tout ce qui est particulier à un pays” (1765). Însă cu sensul de limbă maternă, cuvântul apare deja în 1532 la Rabelais, în Pantagruel (ediţia. V. L. Saulnier, p. 34). Cf. http://www.cnrtl.fr/definition/vernaculaire. Françoise Choay, Alegoria patrimoniului, Bucureşti, Simetria, p. 2.
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
30
Figura emblematică a începuturilor patrimoniului vernacular este, desigur, John Ruskin. Cu toate că a adus o contribuţie esenţială la consacrarea acestei categorii de monument istoric, în trei dintre cele mai influente scrieri ale sale3, considerate a se afla la temelia teoriei moderne a monumentului istoric, cuvântul „vernacular” nu apare nici o singură dată. O primă concluzie se impune deja: sensul de azi al acestui determinant aplicat în domeniul patrimonial – sintagma „arhitectura vernaculară” fiind preluată de acum cu drepturi depline în jargonul de specialitate – este rezultatul unei atribuiri semantice mai târzii. Ceea ce apare ca un lucru şi mai neaşteptat, este că atributul „local”, situat oarecum în epicentrul ideii de vernacular, apare doar de două ori în Cele şapte lămpi... şi niciodată în celelalte două texte evocate. Nu este aici locul să încercăm a căuta răspunsuri la această stare de fapt. Estimând că, de obicei, începem să teoretizăm despre lucruri care odinioară erau de la sine înţelese, dar în prezent nu mai sunt, ne mulţumim cu presupunerea că componenta locală a arhitecturii vernaculare nu devenise încă problematică la mijlocul secolului XIX – nici măcar pentru formidabila intuiţie premonitorie a unui gânditor ca Ruskin. Însă o lectură mai atentă a celor două pasaje unde apare cuvântul „local” ar putea scoate la iveală indicii care să ajute la înţelegerea felului în care el ajunge să identifice valoare arhitecturală generică în edificiile obişnuite, de regulă ridicate fără contribuţia unui arhitect. Primul dintre pasaje discută motivul Tabernacolului biblic4 – al cortului-templu, reşedinţa pământeană care să mijlocească relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său. Locuinţa divină este calificată de Ruskin drept locală5, în contextul ubicuităţii prezenţei Sale, dar şi în ideea 3
4 5
The Seven Lamps of Architecture, George Allen, Sunnyside, Orpington, Kent, 1889 (1849); The Stones of Venice, Boston, D. Estes & Co, 1911 (1851-1853); The Opening of the Crystal Palace, 1854, London, Smith, elder and Co., 1854. Fragmente din toate trei sunt cuprinse în antologia de texte întemeietoare ale teoriei monumentului istoric, publicată de Françoise Choay: Le patrimoine en questions, Paris, Seuil, 2009; versiunea română: Patrimoniul la răscruce, Bucureşti, Ozalid, 2014. Exodul 25-27. „This one way God refused, demanding for Himself such honours, and accepting for Himself such local dwelling, as had been paid and dedicated to idol gods by heathen worshippers. And for what reason ? Was the glory of the tabernacle necessary to set forth or image His divine glory to the minds of His people?” The Seven Lamps, p. 15. Sublinierea noastră.
A N U A R
C. S. A. V.
2014 31
localizării nu geografice, ci terestre a cortului. Acesta nu urmează să aibă un amplasament fix ori definitiv ci, urmând peregrinările unui popor nomad, să-şi poarte „locatarul” transcendent oriunde ar urma să fie ridicat. Iar instalaţia de cult (extrem de elaborată, considerând că dicteul divin se întinde pe nu mai puţin de nouăzeci şi opt versete biblice şi nu omite nici un detaliu de structură, echipare şi decoraţie) devine un arhetip discursiv pentru a susţine valoarea esenţială pe care Ruskin o identifică în locuinţa omului, mai cu seamă în cea modestă, anonimă. Este vorba de un fel insolit, profan de sacralitate pe care orice locuire o conferă casei (locuire înţeleasă de el în termeni asemănători cu cei în care o va discuta Heidegger, un secol mai târziu). O sacralitate metaforică ce se acumulează în timp, prin succesiunea generaţiilor locuitoare de oameni de bine şi nu poate fi înnoită odată cu edificiul6. De altminteri, spre deosebire de „local”, „sacru” sau „sfinţenie” revin de foarte multe ori în textul Celor şapte lămpi ale arhitecturii. Semn că, pentru teoreticianul arhitecturii vernaculare, caracterul local era neimportant sau firesc, în timp ce imaterialitatea memoriei adunate peste timp în structurile edificate modeste le conferă acestora o valoare supremă exprimată prin intermediul metaforei sacralităţii. Ruskin nu poate fi suspectat că ar folosi cuvintele fără să ştie ce spune. Faptul că el alege să folosească o metaforă atât de puternică (într-un secol care vede, în paralel cu, şi întru câtva în funcţie de revoluţia industrială, disoluţia ordinii etice şi sociale patronate multe secole de instituţia religioasă), pentru a exprima importanţa memorială a arhitecturii, nu poate însemna decât intuirea importanţei fără egal (azi am numi-o antropologică ), pe care o dobândeşte în cultura noastră laică monumentul istoric. În consecinţă, păstrarea arhitecturii vernaculare devine pentru noi „o datorie morală”, consideră Ruskin, o chestiune de bunăstare culturală. Şi nu doar păstrarea, ci şi construirea ei, după cum aflăm din al doilea pasaj de ocurenţă a atributului „local” 7. Aici, el este 6
7
„As regards domestic buildings, there must always be a certain limitation to views of this kind in the power, as well as in the hearts, of men; still I cannot but think it an evil sign of a people when their houses are built to last for one generation only. There is a sanctity in a good man’s house which cannot be renewed in every tenement that rises on its ruins. ”Ibid., p. 179. Sublinierile noastre. „It is one of those moral duties, not with more impunity to be neglected because the perception of them depends on a finely toned and balanced conscientiousness, to build our dwellings with care, and patience, and fondness, and diligent completion, and with
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
32
aplicat pentru a desemna interesul comunităţilor, respectiv direcţia în care acest interes tinde să se schimbe în „cursul normal al revoluţiilor naţionale”. Ar fi vorba de asigurarea unei necesare inerţii care să se opună ritmului accelerat al schimbărilor, pentru a evita pericolul mortal (din punct de vedere cultural) al uitării. Chiar şi o privire atât de sumară, aruncată cu pretextul considerării ideii de „vernacular”, asupra unui singur aspect al scrierilor ruskiniene poate prilejui câteva concluzii preliminare: Mai întâi, lectura lor critică dezvăluie o bogăţie de idei şi totodată o actualitate a problematicii greu de egalat de teoreticienii mai vechi şi mai noi ai arhitecturii. Aproape fiecare pasaj, fiecare întorsătură retorică – şi nu sunt puţine la Ruskin – deschide tot atâtea direcţii posibile de speculaţie. În al doilea rând, reflecţia vizând înţelesul arhitecturii este pe cât de necesară, pe atât de la-ndemână pentru a mijloci o mai potrivită intervenţie asupra mediului construit. Citindu-l pe Ruskin, realizăm că trecerea timpului este o componentă permanentă, indisociabilă a sensului locuirii; că ciclicitatea temporală a vieţilor noastre de fiinţelocuitoare, în rezonanţă cu marile cicluri cosmice, nu poate fi ignorată de locuitoriiarhitecţi fără riscul de a greşi. În sfârşit, se impune cu puterea evidenţei ideea că arhitectura vernaculară în toată diversitatea ei8 (aşa cum o înţelegem azi) constituie o verigă de legătură salutară între toate „arhitecturile” posibile, existente şi virtuale, foste şi încă neimaginate. Fără a anula vreo ierarhie valorică sau semantică, funcţia memorială a oricărui edificiu reprezintă, pentru societăţile postindustriale, un cod genetic care participă la continuitatea noastră culturală. Constituie o premisă a devenirii noastre în timp.
8
a view to their duration at least for such a period as, in the ordinary course of national revolutions, might be supposed likely to extend to the entire alteration of the direction of local interests.” Ibid., p. 181. Sublinierile noastre. Paradoxal, putem integra aici până şi formele locuinţei colective româneşti din perioada comunismului, cf. Ana Maria Zahariade, „The dwelling and the socialist city” în Dacia 1300, Bucureşti, Simetria, 2003, p. 68 seq.
A N U A R
C. S. A. V.
2014 33
Lecția vernacularului la debutul studiilor de arhitectură
conf.dr.arh. Cosmin CACIUC Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București Catedra „Introducere în proiectarea de arhitectură” cosmin.caciuc@fulbrightmail.org Cuvinte cheie: teorie integrată, fenomenologie, cultura tectonică, studiul arhetipurilor, pedagogie critică
Primul an de studiu la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București, are ca puncte de pornire la disciplina Proiectare, departamentul Introducere în Proiectarea de Arhitectură, două exerciții legate în mod esențial de structurile de lemn: un releveu de construcție vernaculară la Muzeul Satului din București (la care se poate lucra în echipe de 2-4 studenți), urmat apoi de un exercițiu individual de proiectare a unui spațiu acoperit cu o funcțiune minimală. În vigoare de peste 10 ani, întreg pachetul de teme de la anul I (șase în total) a fost formulat de conf. dr. arh. Dan Marin ca revizuire a sistemului precedent de exerciții, mult mai abstracte și focalizate pe operațiuni strict formale cu spațiul și atributele sale estetice. Trebuie menționat că intenția fundamentală din spatele acestui set, a urmărit în primul rând o critică a formalismului estetic răspândit în deceniile trecute la noi, dar și în multe alte școli de arhitectură din lume, propagat la rândul lui după anii ‘60 ca o critică la adresa discursului funcționalist posteblic. În acest sens, putem vorbi de „o critică de gradul doi” în sens teoretic și istoriografic. În al doilea rând, prin faptul că exercițiile din formula actuală s-au focalizat pe căutarea semnificației și expresivității actului constructiv, și pe accentul pus pe materialitate, s-a încercat o racordare a educației noastre de arhitectură la principiile mai largi ale unei culturi tectonice încă din primele etape ale studiului la atelierele de proiectare.
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
34
1. Releveul la Muzeul Satului: nu doar reprezentare și descriere, ci și interpretare Desfășurat de-a lungul a patru săptămâni, releveul îndreaptă studenții către o realitate concretă, verificabilă, și către un contact empiric cu obiectul arhitectural. Încă din primele rânduri ale temei, se subliniază faptul că releveul are ca scop înțelegerea obiectului arhitectural, nu doar o reprezentare corectă din punct vedere tehnic. Dacă măsurarea și reprezentarea prin planuri, secțiuni, detalii și perspective (cu setul de convenții grafice asociate acestora) sunt mai ușor de înțeles pentru studenții care au parcurs deja o pregătire la desen – inevitabilă pentru participarea la examenul de admitere –, înțelegerea arhitecturii nu apare în acest moment la fel de evidentă. Piesele obligatorii solicitate de temă (planuri, secțiuni, elevații) accentuează în mod inerent latura tehnică și acuratețea grafică a reprezentării la scară. Dincolo de modul cum se execută corect o măsurătoare, de aspectele grafice și ordonarea vizuală a planșelor, studenții sunt inițiați și în analiza modului în care arhitectura este organizată spațial și edificată. Dificultatea majoră resimțită la acest nivel privește defalcarea pe straturi de analiză și recunoașterea indiciilor constructive. Straturile de analiză sunt precizate ca niveluri distincte ale realității arhitecturale, bazate pe o ordine vizuală identificabilă. Tema solicită studenților și elaborarea unui text scurt cu un caracter analitic, bazat pe șase criterii de interpretare: funcțiune, construcție, formă, context, resurse și semnificație. Textul devine un moment cheie al dezvoltării gândirii discursive de arhitectură, iar la atelierul pe care îl îndrum am zăbovit împreună cu restul echipei de îndrumare mai mult asupra acestor criterii, redistribuindu-le într-o grilă metodologică de lectură a obiectului arhitectural, cu patru puncte: locul, organizarea formei, construcția și utilizarea. Astfel, criteriul construcției și resurselor fuzionează în același nivel de lectură, iar criteriul semnificației se distribuie la toate celelalte niveluri ca o rețea de concluzii parțiale.
A N U A R
C. S. A. V.
2014 35
Fig. 1. Exercițiul #1, an I, U.A.U.I.M. București, releveu la Muzeul Satului din București – cherhanaua din localitatea Jurilovca, jud. Tulcea. Autori: Paula Glăvan, Ioana Năstăsoiu, Hamid Rostami, 2008
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
44
Muzeul Astra din Sibiu şi Muzeul Satului din Bucureşti oferă câteva exemple vernaculare de spaţii acoperite (refugii pescăreşti sau ciobăneşti, zone protejate pentru desfăşurarea activităţilor în gospodărie, anexe ale locuinţelor, etc.) care demonstrează o adaptare inteligentă la mediu, economia de resurse, logica şi expresivitatea actului constructiv, punând în umbră multe din proiectele de acoperire ale arhitecţilor contemporani. Lărgind orizontul de observaţie către alte zone ale globului (corturile comunităţilor nomade din deşert, adăposturile primitive din zonele tropicale, adăposturile şi refugiile din zonele reci împădurite, etc.) putem să înţelegem adaptarea acestora la mediu şi soluţiile ingenioase şi semnificative de a folosi lemnul în structuri de acoperire. 2.1.2. Întrebări relevante Scopul vizitei la Muzeul Satului pentru studenţii din primul an de studiu de la U.A.U.I.M. Bucureşti constă în primul rând în interogațiile fundamentale de natură arhitecturală, cu intenţia de a recunoaşte aspectele esenţiale ale locuirii şi construirii. Marele avantaj oferit apoi de o temă precum cea dedicată spaţiului acoperit, după exerciţiul precedent al releveului, constă în posibilitatea de a alege liber un context, sau de a genera contextul deopotrivă cu arhitectura, prin intercondiţionare reciprocă. Generarea contextului este de fapt o recunoaştere a lui, o regăsire şi reinvestigare a unor experienţe anterioare prin filtrul arhitectural, prin extragerea trăsăturilor şi structurii locurilor naturale. Condiţia existenţială precizează locul şi timpul arhitecturii; cum este şi ce înseamnă pentru arhitectură „deasupra” (cer, ordine celestă, lumină diferenţiată), „dedesubt” (pământul, lucrurile, caracterul) şi scurgerea timpului (momente, ritmuri, durată, stagnare şi transformare, senzația atemporalităţii şi efemerităţii). Condiţia socio-culturală precizezază scopul arhitecturii prin integrarea individului
A N U A R
C. S. A. V.
2014 45
Fig. 4. Exercițiul #2, an I, U.A.U.I.M. București, „Spațiu acoperit”. Autor: Maria-Cătălina Leța, 2011. Foto: Cosmin Caciuc
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
62
Recursul la arhitectura vernaculară se face constant în introducerea volumului: coliba primitivă din Caraibe (evocată de Gottfried Semper), pricipiul constructiv al cadrelor de lemn cu umpluturi (Fahrwerk) de la casele medievale germane, casele japoneze din cadre de lemn și membrane de închidere din hârtie cerată, casele tradiționale amerindiene de tip Mandan, adăposturile tanzaniene și casele triburilor berbere. În mod evident, studiul arhitecturii moderne are nevoie de înțelegerea unor principii atemporale, independenete față de stil, legate de configurarea structurii și a închiderilor clădirii. Trebuie înțelese în mod integrat materializarea, expresia și limbajul de arhitectură, luând ca punct de pornire modulele indivizibile de la care începe construirea arhitecturii (cărămida, blocul de piatră, secțiunile pieselor de lemn, etc.), continuând cu elementele care rezultă din „țeserea” acestor module (zidăria, cadrele lemn) pentru a ajunge apoi la o sintaxă structurală (peretele, plașeul, bolta, acoperișul etc). Tectonica apare ca o dimensiune integrativă a actului arhitectural prin articularea ansamblului fizic arhitectural cu spaţiul metafizic al arhitecturii. Cultura tectonică integrează nu doar problemele legate expresivitatea formei și structurii, ci și cele referitoare la context (adecvarea la un amplasament sau la un peisaj), la tipologie (organizare spațială, program funcțional) și la performanța anvelopantei (capacitatea de economisire a energiei, reciclarea materialelor, longevitate etc) (cf. Caciuc, 2011). * Întregul set de teme de proiectare de la anul I are ca fir călăuzitor principiile culturii tectonice, rezumate simplu în construcțiile de tip masiv și cele de tip scheletal. La construcția masivă se poate observa predominarea spațiului delimitat (camerele sau celulele spațiale închise), cu ziduri continue, în timp ce la sistemul scheletal, relația între interior și exterior devine mult mai ambiguă datorită structurii sprijnite punctual pe stâlpi, ca în cazul planului liber modern. Spațiul-structură se exprimă prin goluri mici și conservarea închiderilor geometrice, în timp de planul liber „sparge” cutia, „dizolvă” colțurile spațiale și înlocuiește ferestrele tradiționale cu întreruperi în continuitatea pereților.
A N U A R
C. S. A. V.
2014 63
Fig. 6. Exercițiul #2, an I, U.A.U.I.M. București, „Spațiu acoperit”. Autor: Andreea Popârda, 2013. Foto: Cosmin Caciuc
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
64
Toate aceste aspecte sunt abordate progresiv în studiul de atelier de la anul I. Releveul pune studenții în fața unor exemple concrete din lumea vernaculară pentru a fi înțelese și comparate principiile tectonice, iar exercițiul al doilea continuă cu explorarea individuală a construcției de tip scheletal din lemn. Exercițiul al treilea se focalizează pe structurile de tip masiv din beton și pe „spațiul-structură”, iar exercițiul al patrulea, care păstrează betonul ca materialitate, revine la structura scheletală în formula spațială modernă a „planului liber” (dala orizontală pe stâlpi dispuși într-un raster regulat). Ultimele două exerciții („cubul” sau locuința pentru un artist) lasă libertatea de explorare a ambelor sisteme, cu accent pe relațiile spațiale tridimensionale complexe și materialitatea detaliilor. Cred că îmbogățirea temelor trebuie să vizeze în viitor amplificarea importanței principiilor culturii tectonice, păstrându-se două coordonate esențiale: (1) explorarea spațiului concret de arhitectură și (2) testarea percepțiilor multisenzoriale în construcții sau instalații la scara 1:1. În primul caz, vorbim de materialitate (masivitate, porozitate, greutate, uşurinţă, tărie, moliciune), limite (opacitate, transparenţă, transluciditate, aspect bidimensional sau sculptural), structură (divizată, omogenă, amorfă, monolitică, stratificată, ierarhizată, haotică, direcţională), formă (geometrică, abstractă, concretă, biomorfică, intuitivă) și dimensiune (scară, lărgime, îngustime, înălţime, adâncime). În cel de-al doilea, de vedere (lumină, culoare, materialitate abstractă, concretă), textură (asprime, fineţe), senzații tactile (umezeală, uscăciune, căldură, răcoare), mirosuri (puternice, agreabile, neutre), senzația timpului (mişcarea, permanenţa, efemeritatea) sau senzații auditive (zgomotul, rezonanţa, reverberaţia, ecoul, zgârierea, foşnetul, scârţâitul). Aspectele cunoașterii multisenzoriale au fost neglijate sau omise în învățământul de arhitectură bazat exclusiv de analiza formei și aspectele vizuale abstracte, cu accent pe grafica planșelor și pe reprezentări. Trei exemple de la noi vin totuși în sprijinul acestei
A N U A R
C. S. A. V.
2014 65
Fig. 7. Exercițiul #2, an I, U.A.U.I.M. București, „Spațiu acoperit”. Autor: Ruxandra Vașcovici, 2013 Foto: Cosmin Caciuc
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
170
(ed.). Vernacular Architecture: Paradigms of Environmental Response. Aldershot: Avebury. Lawrence, Roderick J. 1983. The Interpretation of Vernacular Architecture. Vernacular Architecture. 14: 19-29. Maudlin, Daniel. 2010. Crossing Boundaries: Revisiting the Thresholds of Vernacular Architecture. Vernacular Architecture. 41: 10-14. Mihăilescu, Vintilă. 2009. Ceva frumos. Dilema Veche. 289. Rudofsky, Bernard. 1964. Architecture Without Architects: A Short Introduction to Non-Pedigreed Architecture. London: Secker and Warburg. Tuan, Yi-Fu. 1989. Traditional: What does it mean?. În Jean-Paul Bourdier şi Nezar AlSayyad (eds.). Dwellings, Settlements and Tradition: Cross-Cultural Perspectives. Lanham: University Press of America: 27-35. Umbach, Maiken şi Bernd Hüppauf, eds. 2005. Vernacular Modernism. Heimat, Globalization and the Built Environment. Standford, California: Standford University Press. Upton, Dell. 1993. The Tradition of Change. Traditional Dwellings and Settlements Review. 5.1: 9-15. Upton, Dell. 2006/2007. The VAF at 25: What Now?. Perspectives in Vernacular Architecture. 13.2: 7-13. Vellinga, Marcel. 2006. Engaging the Future: Vernacular Architecture Studies in the Twenty-First Century. În Lindsay Asquith şi Marcel Vellinga (eds.). Vernacular Architecture in the Twenty-First Century. Theory, Education and Practice. Abingdon: Taylor & Francis. Vellinga, Marcel. 2006/2007. The Inventiveness of Tradition: Vernacular Architecture and the Future. Perspectives in Vernacular Architecture. 13.2: 115-128. Vellinga, Marcel. 2011 (netipărit). The End of the Vernacular. Anthropology and the Architecture of the Other.
A N U A R
C. S. A. V.
2014 171
Cercetare
A N U A R 172
C. S. A. V.
2 0 1 4
A N U A R
C. S. A. V.
2014 173
Identitate culturală în context european Lucrare de disertație, 2014 stud. arh. Teodor POPOVICI Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București popovici_teodor@yahoo.com
I. Introducere În contextul actual contemporan în care orice problemă și-a găsit răspunsul ei, iar rezolvarea nu mai este condiționată decât de limitele etice, a avea o abordare sensibilă este un lucru rar. Propunerea de temă se desprinde de ideea explicării unor concepte de teorie ca reintegrarea, restaurarea, reabilitarea, conversia și conservarea, pentru că acestea desemnează doar mijloace de intervenții iar obiectul lucrării mele este înțelegerea scopului acestor implementări, în viziunea contemporană, teoretică, posibilă pentru un patrimoniu al cărui moștenitori nu mai au aceleași valențe și preocupări existențiale care ar motiva continuitatea construcțiilor cu specific. Lucrarea constă în studierea particularităţilor și determinarea unui suport teoretic în vederea realizării proiectului de diplomă. În ideea comparării situației antropologice actuale de cea din trecut trebuie menționați factorii demografici, culturali și de etnicitate care influențează direct preocupările și tradițiile unei populații, pentru că din aceasta vor rezulta concluziile ce vor valida exemplificarea unor proiecte existente. Totodată comentarea actualității schimbului de valori și preocupări, este de mare importanță. Prin analiza soluțiilor viabile fac referire la suportul legislativ și terminologia specifică, dar și la concepte și filosofii unanim acceptate pentru a înțelege contribuția lor la imaginea generală a unei intervenții.
A N U A R
C. S. A. V.
2014 223
Horkheimer Max: „Critical Theory: Selected Essays”, Ed. Continuum Publishing Corporation, Londra, 2002, ISBN-13: 978-08-2640-083-3 Hugh Morrison: „Louis Sullivan: Prophet of Modern Architecture”, Ed. W. W. Norton & Company, New York, 2011, ISBN-13: 978-03-9332-161-6 Hülsemann Jan:„Das sächsische Bauernhaus in Siebenbürgen”, Ed. Interessengemeinschaft Bauernhaus, Hanovra, 2012, ISBN-13: 978-39-8106-189-5 Oxford Commentaries on International Law: „The 1972 World Heritage Convention: A Commentary”, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2008, ISBN-10: 019-92-9169-1 UNESCO World Heritage Centre: „Basic Texts of the 1972 World Heritage Convention”, Ed. UNESCO, Paris, 2005, ASCII: WHC-2005/WS/02 //CLD 20571 3. Articole, rapoarte și jurnale de specialitate Comisia prezidenţială pentru patrimoniul construit:„Patrimoniul construit şi natural al României în pericol: Măsuri prioritare de protecţie”, Palatul Cotroceni, septembrie 2008 Crăciun Cerasella: „Convenţia Europeană a Peisajului” - Raportul reuniunii VI, Florența, septembrie 2011 Guvernul României: „Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul” Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 111 din data de 11 februarie 2011 Ministerul Culturii și Patrimoniului Naţional: „Propunere de politică publică privind asigurarea creşterii nivelului de protejare a patrimoniului cultural naţional”, București, 2010 Nistor Sergiu:„Observații și propuneri ale ICOMOS România asupra documentului: Popunere de politică publică în domeniul patrimoniului”, propunere de dezbatere publică de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, 30.07.2010
A N U A R
C. S. A. V.
2 0 1 4
224
Zaharia Laura: „Arhitectura Vernaculară”, Program pentru protecţia peisajului construit în Maramureş, O.A.R., 2009 Jokilehto Jukka: „ICCROM and the Conservation of Cultural Heritage”, A history of the Organization’s first 50 years, 1959-2009”, ICCROM Conservation Studies, Vol. 11, Ed. ICCROM, Roma, 2011, ISBN-13: 978-92-9077-229-3 red. Nicholas Stanley-Prince, red. King Joseph: „Conserving the Authentic. Essays in Honour of Jukka Jokilheto”, ICCROM Conservation Studies, Vol. 10, Ed. ICCROM, Roma, 2009, ISBN-13: 978-92-9077-220-0 Van Toorn Roemer, red. Siegler Jennifer: „Provisional attempts to address six simple nad hard questions about what architects do today and where their profession might go tomorrow”, Hunch – The Berlage Institure Report, Vol. 6/7 (109), Ed. Episode Publishers (Educational Studies Pr), Umeå (Suedia), 2003, ISBN-10: 908-05-3626-1, ISBN-13: 978-90-8053-626-5
4.
Observații
Toate publicațiile din bibliografie pot fi consultate în biblioteci online (atribuind codul ISBN, ID, ASCII, ANSI al publicației în motorul de căutare) după cum urmează: Publicații cu circuit național: Biblioteca Centrală Universitară București http://www.bcub.ro/ “Carol I”: Publicații cu circuit internațional: Publicații ICCROM Publicații Architectural Association Librăria Generală Rusească Moscova Librăria Hesburgh (USA) Librăria Wiley (EMEA)
http://www.iccrom.org/ http://www.aaschool.ac.uk/ http://gen.lib.rus.ec/ http://library.nd.edu/ http://onlinelibrary.wiley.com/
A N U A R
C. S. A. V.
2014 225
Calendar
A N U A R
C. S. A. V.
2014 227
CALENDAR
2014
Calendarul activităţilor C.S.A.V. Dealu Frumos, jud. Sibiu
- 12-17 mai - Atelier de arhitectură Participanți: Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” Facultatea de Arhitectură de Interior New Design University St. Polten, Austria Universitatea ,,Transilvania” Brașov- Facultatea de Ingineria Lemnului - 05-12 octombrie - Tabăra de creație a Liceului Academic de Arte ,,Igor Vieru» Chișinău
______________________________________________ Marcel Nemeti Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” București Facultatea de Arhitectură/Restaurare/Conservare Sibiu Centrul de Studii în Arhitectura Vernaculară Dealu Frumos Tel/Fax : 0269517600 - CSAVDF Tel/Fax : 0269222215 - Sibiu
A N U A R 228
C. S. A. V.
2 0 1 4
A N U A R
C. S. A. V.
2014 229
RECENZII. BIBLIOGRAFII.
Bienala de Arhitectură de la Veneția 2014 Re-Learning from vernacular asist.dr.arh. Ioana ZACHARIAS VULTUR Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului ioana@zacharias.ro Cuvinte cheie: vernacular, tipologii exotice, tehnici constructive, specific local
Cu tema generică Fundamentals, Bienala de la Veneția se compune din trei mari expoziții: Absorbing Modernity 1914 - 2014 (pavilioanele naționale), Elements of Architecture 1. (pavilioanele centrale) și Monditalia (Arsenale). Absorbing Modernity 1914-20142 propune descoperirea formelor pe care Modernismul le-a luat în arhitectura și urbanismul țărilor expozante. Elements of Architecture, în schimb, explorează universul tehnic și estetic al elementelor în maniera lui Thomas Thiis-Evensen3. Contextul celor două însă devine și prilej pentru a vorbi despre vernacular. Bienala propune explorarea vernacularului la diferite scări. De la machete fragile ale locuințelor specifice din China, Indonezia, India ori Iraq, fotografii cu ateliere de tehnici constructive locale în Bazinul Carpatic, la scara 1:1 : îmbinări și mobilier tradiționale din lemn (Ungaria, Mexic), camere căptușite cu scoarță de copac (Danemarca) ori structuri contemporane din bambus (Finlanda). Fiecare scară a machetelor oferă o experiență senzorială - tactilă, olfactivă sau vizuală - de contrast cu suprafețele arhitecturii moderne4. Este o invitație indusă la una din temele recurente ale arhitecturii culte: vizitarea vernacularului. 1 2 3 4
Elemente ale Arhitecturii Absorbind Modernitatea 1914 - 2014 Thomas Thiis-Evensen, Archetypes in Architecture, 1990 Portretizate de filmele lui Jaques Tati: Mon Oncle (1958) și Play Time (1967)