Amprente temporale ~ volumul 3

Reeditare electronică cu acceptul direct al Bibliotecii CRONOPEDIA realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

Amprente temporale antologie de poezii cronopediene ~ volumul 3~

Biblioteca Cronopedia BraĹ&#x;ov, 2013

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Redactor: Lenuş Lungu Design coperţi: Ioan Muntean (prelucrare foto web) Corectura: Ioan Muntean Tehnoredactare: Ioan Muntean/Biblioteca Cronopedia (http://lenusa.ning.com) Manager: Lenuş Lungu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Amprente temporale ~ antologie de poezii cronopediene - Bacău: Docucenter, 2011 – vol.

ISBN 978-606-8246-57-4 - Vol. 3. - Constanţa: Vif, 2013 ISBN 978-606-8498-05-8 821.135.1-1(082)

Reproducerea – integrală sau parţială – a lucrării şi difuzarea sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

~2~

antologie de poezii cronopediene

Prefață

– 22 DE AMPRENTE – „AMPRENTE TEMPORALE” se află sub imperiul cuvintelor lui Hecaton: „Eu îți voi arăta un filtru de iubire fără poțiune, fără ierburi, fără vreun descântec magic. Dacă vrei să fii iubit, iubește”. Astfel, poeții sunt iubitori ai cuvântului sub formele capabile să descătușeze simțirile și trăirile autentice.

Cartea vădește sensibilități diverse conturând o lume vastă, manifestată sub varii forme compoziționale, de la poeme în formă fixă, până la poeme libere de rigorile prozodice și, nu în ultimul rând, scurte proze autoreferențiale ce tind spre liricitate. Cei 22 antologați, Ioan MUNTEAN, Camelia CONSTANTIN, Veronica CÂRJEU, Floarea CĂRBUNE, Boris Marian MEHR, Mariana CIUREZU, Maria CHINDEA - Gerra Orivera, Ovidiu Cristian DINICĂ, Lenuş LUNGU, Constantin MÎNDRUŢĂ, Ioana Voicilă DOBRE, Elena MITITELU, Costel ZĂGAN, Ioana ZADIC, Mihai LEONTE, Constantin-Nicolae GAVRILESCU, Iulian Marius ZINCA, Ovidiu DONISĂ, Ştefănescu Romeo-NICOLAE – AsiIiVro, Viorel CROITORU, Elisabeta BRĂNOIU și Marin Voican GHIOROIU, oferă crâmpeie din sensibilitatea unui cenaclu online, CRONOPEDIA, a unor spirite ce se luptă cu trăirile și încearcă să le stăvilească prin forța versului.

Volumul este deschis de poetul Ioan MUNTEAN ce propune imagini transfigurate ale sărutului, act ce realizează un circuit de rezonanță cu totul special prin care circulă energia subtilă a iubirii și, implicit, a creației: „sărutul ei/pe buze/mi-a înflorit/un zâmbet/al unui imens/izvor de fericire” (Sărut de mai). Acest act, metamorfozat sub diverse elemente, ~3~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~ precum fulger, văpaie etc., dezvoltă tema timpului și stărilor graduale.

Proza Cameliei CONSTANTIN oferă o perspectivă asupra propiei trasnformări marcate de cuvânt: „Închid ochii şi mă transpun în vorbe nespuse, trecând uşor prin vălul timpului spre clipa de nemurire.”. Stilul metaforic ce abundă în creația poetei oferă preaplinul sufletesc, sugerânduse o lume frământată de viață și de visele neîmplinite: „să evadezi în lumea speranţelor,/a viselor realizabile sau a fanteziilor si dorinţelor.” (Naufragiu).

Starea de melancolie a poetei Veronica CÂRJEU se remarcă din primele stihuri în formă clasică, dar cu teme ce pornesc de la trecerea ireversibilă a timpului: „Trecut-ai tinereţe ca vântul prin pustie/Vârtejuri ridicând în marea-ţi pribegie” (Trecut-ai tinerețe), până la tema lumii ca vis de sorginte romantică. „Fantastică-i lumea în care trăim/Cu dor şi speranţe, cu lacrimi şi chin” (Lumea în care trăim). „Spre bucurii fără de margini./Eu sunt o melodie” (Iubite) este o definiție a poetei Floarea CĂRBUNE ce propune o lume marcată de iubire, de la cea părintească, la cea ternă a îndrăgostitului.

Sentimentul se află în corespondență cu divinitatea și timpul ce dă sens scurgerii inevitabile: „Eu, poet! Tu, înger!/Pe fruntea mea, Timpul (De dragoste). Poeta Mariana CIUREZU, sub forma versului clasic, rătăcește în imagini postromantice ale iubirii și naturii. Cuvintele devin miracol, „Mă ascund pintre cuvinte,/între rânduri mă așez ușor” (Mă ascund printre cuvinte...). „Eu sunt stejarul” reprezintă modul în care Boris Marian MEHR se raportează la misterele lumii, „Tu ești misterul, eu sunt lumina/Simt veșnicia sub talpă și gleznă” (Eu sunt stejarul). Tema timpului apare în discurs alături de referințe poetice ce aduc în prim-plan poeți din diverse curente, precum cel simbolist, prin B. Fundoianu, „toate trec, nimic nu schimbă/poți muri de o mie de ori,/nu te aude nici pasărea” (Omnia fluunt).

Suprearealismul versurilor nu are ca obiect trăirea lăuntrică, ci existenţa şi condiţia umană. Poetul foloseşte semnificații noi pentru a ajunge la sensurile dorite: „O poetă a murit singură într-o casă goală/Ca o coajă de nucă,/Avea o voce șoptită, de izvor” (Omnia fluunt).

Munca trudnică ce făurește versul este o temă ce răzbate în poezia „Scribul”, „cu ochiul ce vede-n-ntuneric un scrib/îmi colorează infinitul” de Maria CHINDEA - Gerra Orivero. Poetul Ovidiu Cristian DINICĂ reflectă tema recurentă a timpului printr-o sensibilitate aparte ce ține de iubire, „Iubito,/pe drum de lumină/înalț dorința de a-ți fi aripă în duh” (Arșița păsării). Visul poetei Lenuș LUNGU este legat structural de sinestezie, „Îmi trec arome/de măr copt/prin scânteia vieții” (Vis alb).

Relația cu timpul și dumnezeirea transcede versul poetului Constantin MÂNDRUȚĂ, „De ce vrei, Doamne, să mai tot trăiesc/Să tot aduc la câte sunt păcate” (Iar Dumnezeu). Galeria poemelor Ioanei Voicilă DOBRE ~4~

antologie de poezii cronopediene este marcată de neprevăzut, „nimicul, un nimeni, timp nebun/mi te-a smuls/din piept/deși te ascunsesem în inimă” (Neprevăzutul). Poeta are puterea în versurile sale de a se dedubla: „Eu și imaginea mea,/două umbre ce dispar” (Lumini și umbre). Elena MITITELU coboară din cuvânt pentru a simți „cum puterea lor se revarsă în mine” (Gara vieții). Creația din cuvânt este marca poetului Costel ZĂGAN, la care Dumnezeu guvernează viața neexplorată a omului, „Dumnezeu este Cuvântul/sufleca-ți-aș moartea” (Incompatibilitatea mondială). Relevant în descifrarea menirii poetului este poemul „Artă poetică” dezvăluind concepției despre viață și lume, „în fiecare zi/urc/câte-un/vers/din/Golgota”. Frământările poetice ale Ioanei ZADIC pornesc de la zădărnicia vieții, „Totul a pornit/de la ploaia care/mi-a bătut în geam,/amintindu-mi de mesagerii din rai” (Ascultând ploaia).

Versul clasic al lui Mihai LEONTE propune un exercițiu de imaginație prin abordarea unor teme variate ce descătușează simțurile lectorului. Ironia existenței se remarcă alături de poezie autoreferenţială şi cea non-personală: „Când veți citi aceste rânduri,/Voi odihni poate în scânduri!/Îmi vreau sicriul construit,/Din lemnul tare de molid” (Am trecut modest). El reuşit să sintetizeze, să definească şi să comunice acel „spiritus loci” – sufletul locului, de care vorbeau anticii, prin formularea unui spațiu metaforic propriu bine conturat. Carapacea poetică a lui ConstantinNicolae GAVRILESCU, se află sub semnul timpului și iubirii. Amorul devine sentimentul tutelar ce transfigurează natura conferindu-i noi valențe, „Când sufletul va înflori/deschisă-i calea spre iubire” (Când sufletul va înflori).

Iulian Marius ZINCA cultivă poezia de tip „ansamblu funcţional”, poetul creează o lume artistică, un univers liric complex şi suflă asupra ei viaţă lirică, punând în mişcare un sistem poetic. Nu imaginile poetice inovatoare precum „Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor/ca un ochi lovit brusc de orbire/e viaţa noastră fără lacrimi” (Din ochi… ploaie) dau savoarea lecturii, ci modul în care ele sunt asamblate într-un sistem dinamic de reprezentări lirice ale unei realităţi interioare. Metamorfozarea sinelui în lirica lui Ovidiu DONISĂ este evidentă: „Din lacrimi şi cenuşă el azi s-a remontat./Alt om... dacă se poate numi el om acum;/Frumos ca o statuie, sălbatec şi nebun...” (Metamorfoză), poetul sugerând căutare și transformare cu ajutorul sentimentelor, precum iubirea, tristețea, aflate sub tutela timpului. Romeo-Nicolae ȘTEFĂNESCU prezintă poezia ca act celest ce tinde spre zone înalte spirituale și armonie platonică. Ființa poetului este iubitoare de Dumnezeu, dimensiunea de homo religiosus, aflat în permanentă căutare a iubirii divine: „Suntem Lumini... trimise pe Pământ/din infinit veniţi pe-un tainic gând...” (Oamenii îngeri). Judecat sub ~5~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~ unghiul pasiunii care îi alimentază preocupările, Viorel CROITORU este o enigmă ce caută iubirea, dar are conștiința timpului ce lasă urme adânci pe trup și suflet: „După alți ani l-am regăsit,/Planta tot ghindă, cu toiagul.”

(Plantatorul de pomi).

Elisabeta BRĂNOIU este o poetă ale cărei energiile se desfăşoară între ceea ce se înţelege prin ascultare de Dumnezeu şi supunere. Lumea precede naşterea textului evocând realitatea transcendentală, versul devine mijlocul ales de Divinitate pentru a Se revela: „Cu un chip luminat la privire/Tu, Dumnezeu-Omul, Unicul Mire!” (Om, Univers şi Divinitate).

Poetul Marin Voican GHIOROIU, sub formulă tradiționalistă, este ultimul despre care se poate spune că simte poezia şi este înzestrat cu puterea cuvântului, se observă faptul că reia tema rememorării nostalgice a trecutului, a casei părintești. Timpul rostirii poetice este, aici, prezentul, pe coorodnatele căruia se trăiește eternal reîntoarcere în spațiul trecut, întru recuperarea toposului mitic, în centrul căreia se află casa: „Atât dor mi-era de casă,/Că drumul îl mâncam din ochi/În fuga cailor nebuni” (Atât de dor mi-era de casă).

Poeții prezenți în cadrul acestui volum dispun de dexteritate în mânuirea cuvîntului, găsesc figuri de stil inovatoare pentru a-şi exprima trăirile. Desigur că eşantionul pe care ni-l oferă volumul este incitant, deşi inegal ca valoare, dar atrage atenţia asupra unui filon poetic poate, prea puțin valorificat.

Marian DRAGOMIR redactor Revista „Atitudini” Casa de Cultură „I. L. Caragiale” Ploiești

~6~

antologie de poezii cronopediene

Amprente ale sufletului gravate pe file de timp

Iată-ne în faţa unei alte antologii propusă de reţeaua Cronopedia, a treia în ordinea celor editate, numită „Amprente temporale”. Această carte vine să certifice în primul rând omogenitatea grupului de poeți format pe Cronopedia, dar şi aportul în susţinerea şi promovarea literaturii din zilele noastre, de către cea care a constituit această rețea, poeta Lenuş Lungu, dar şi de membrii ei. Nimic nu ar fi fost posibil dacă, prin devotamentul și prietenia sa, Lenuș Lungu nu ar fi reunit oameni de suflet, scriitori de calitate, într-un spațiu literar numit „Cronopedia”.

Trebuie să recunonsc faptul că, astăzi, poezia este mai mult decât dăruire, talent, a devenit o lume în care ne regăsim şi nu doar o dată ne căutăm refugiul. Căci ce poate fi poezia decât, vorba marelui poet Nichita Stănescu: „Poezia este numai artă: ea este însăși viața, sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”. M-am lăsat cucerită de versurile celor douăzeci şi doi poeţi cuprinşi în această antologie, printre care membri ai Uniunii Scriitorilor Români, ai Ligii Scriitorilor Români, autori consacraţi de carte, dar și autori care și-au publicat creațiile doar pe siteuri virtuale de literatură. Fiecare a contribuit în constituirea acestei cărți, ca o amprentă în timp a sufletului, dar mai ales a eului poetic. De aici probabil și titlul sugestiv ales pentru această antologie „Amprente temporale”. ~7~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~ Încă de la prima răsfoire, cititorul va simți cu siguranță aroma iubirii ce răzbate din poeziile tuturor autorilor, ca un memento al cărţii. Lecturând versurile variate, cu stiluri diferite, de la cel clasic, la cel alb, trecînd prin prozopoem şi versul liber, iubitorul de poezie are posibilitatea să descopere o lume colorată, plină de sinceritate, dar mai ales impregnată cu sentimente.

Dovadă este chiar tematica aleasă de poeți, prin grupajul de poezii propuse.

Astfel iubirea, natura, timpul, vărstele, problematica existențială și raportul dintre om și Divinitate, devin teme de referință ale poeziilor din antologia de față. „Amprente temporale” debutează cu poetul Ioan Muntean, cel care cu atât mai mult și-a adus contribuția în realiazarea acestei cărți, prin faptul că este redactorul, tehnoredactorul, corectorul ei, dar și cel ce a conceput și realizat coperta antologiei. Ioan Muntean ne propune un ciclu al „sărutului”, format din douăsprezece poezii, câte una pentru fiecare lună anului sau câte una pentru fiecare moment al vieții, care fără dar şi poate vor captiva atenția cititorului. Voi face referire aici la poezia „Sărut de mai” în care lirismul atinge cotele luminii, așa încât versurile vibrează sentimente: „mi-am sădit/în grădina sufletului/o camelie/sărutul ei pe buze/mi-a înflorit/un zâmbet”. Începutul cărţii, devine o îmbrăţişare de dragoste a cuvântului sădit în metafore plasticizate, cum ar spune marele Lucian Blaga: „pe pajiştea cerului/albastru alergăm/cu soarele vârât/într-un buzunar („Sărut în amurgul zilei”) sau „incandescent moment de revărsare/în sărut/de buze/ce sub lună plină/s-au întâlnit/în prag de vis/şi de-mplinire („Sărut de august”).

Următorul autor Camelia Constantin vine cu trei poezii de profunzime, în care predomină preocuparea poetei vizavi de filozofia existențială: „Îţi sugerează impresia, că ai fi stăpânul existenţei tale./(…) Nu vedem simplitatea/Genezei./Trăieşte momentul... viitorul va veni, oricum./Nebănuit, neştiut/.Trecutul… clipa trăită, pasul perceput de viitor pe treapta evoluţiei./” („Gânduri”). Prozopoemele Cameliei Constantin sunt plăcute, liniștite, cu metafore clare și epitete alese cu gijă: „nu te-am cunoscut personal, să-ţi ascult glasul domol, admirând zâmbetul misterios…/pelerin pe drumul gândului, zăbovind pe hartă, la răscruci de idei creatoare…” („Mentor al imaginației”).

Dacă anterior ne-a captat atenția cu probleme filozofice despre creație, timp, geneză, poeta Veronica Cârjeu, ne surprinde plăcut print-un vers romantic, în care predomină interesul pentru natură și iubire al autoarei dar și cel asupra vârstei omului: „Iubirea mea nespusă în cuvânt/La porţile tăcerii, o odă eu îţi cant/Povestea o ţes în altarul cel sfânt/Imnul iubirii încet îl descant” („Nespusa iubire”). Versurile Veronicăi Cârjeu chiar dacă nu se încadrează întotdeauna într-o prozodie perfectă, ne încântă prin sinceritatea

~8~

antologie de poezii cronopediene cu care sunt așternute, prin naturalețea lor: „Trecut-ai tinereţe ca vântul prin pustie/Vârtejuri ridicând în marea-ţi pribegie („Trecut-ai tinerețe”).

Florea Cărbune este autoarea mai multor cărți personale. Versul său liric, împodobit cu însemnele altor culturi, face ca poezia ei să devină o experiență frumoasă pentru cel care îi parcurge poezia: „În digul de la Fukushima,/Valuri neîmblânzite se izbesc,/Tristeţea şi drama încă atotstăpânesc/Fără cruţare în haosul din Univers./Noi ne-am plimbat în parcul/De lângă râul Sumida/Unde, sub un cireş în floare,/Ne-am spus „sayonara!”. („De dragoste”).

Pe lângă natura pe care o descrie metaforic în versurile din această carte, poeta Floarea Cărbune este legată de divinitate în mod emoționant, găsind în Dumnezeu răspuns la problemele existențiale, ca în poezia „Tată”: „În fiecare seară/îmi scot măştile/precum/cavalerii armura…/Doamne,/doar Tu vezi că sunt/ascunsă de-atâţia ochi,/frântă de-atâta zbor...”.

Poetul Boris Marian Mehr este deja un nume printre scriitorii contemporani. Scrierea lui cuprinde poezie, proză, eseuri, cugetări amintiri etc. Poezia lui Boris Marian Mehr este una cizelată, scrisă cu aplomb, presărată cu simboluri, istorice și biblice, cu trimiteri în mitologie, cu metafore vaste, în care lirismul răsună din fiecare vers. În ceea ce privește stilul poetului Boris Marian Mehr, nu găsim o singură formă de vers, el trece cu ușurința de la vers alb, la rima suprasaturată, de la poemul în proză, la versificaţia de cântec popular. Trimiterile către faimoase personalități, locuri, țări, aducerea în poezii a unor dictoane, va face cititorul să înțeleagă că autorul poeziilor este un om care iubește cartea, este un om al ideilor și idealurilor, familiarizat cu reperele culturii și artei: „Rigurosul, coruptul Bizanț, adevărul ruinelor./A naviga între viață și moarte,/Aripi atente la zbor, rochiile mute, A vedea și a visa, ascultă cum cresc frunzele,/Mă înec uneori în oglindă, ca Narcis, dar revin/Cu o disperare barocă” („Auzi clopotele?”). Limbajul poetului Boris Marian Mehr nu este construit pe imaginistică, în schimb el ne va surprinde de fiecare dată cu idei, aserțiuni, cugetări, mărturisiri: „O poetă a murit singură într-o casă goală/Ca o coajă de nucă,/Avea o voce șoptită, de izvor,/Vorbea numai despre iubire,/Despre iubirea pe care nu o avea,/Pe care o pierduse în codrii noștri cei adânci,/toate trec,/(…) Prin uitare, că doar omenească este uitarea,/Doar moarta își face cu mult respect datoria” („Omnia fluunt”).

Poeziile autoarei Ciurezu Mariana sunt melancolice, cu metaforă simplă, bazată pe trăirea personală. Versurile par o confesiune a poetei către sufletul cititorului în primul rând. Versul liber nu este îngreunat de metafore sofisticate. Mariana Ciurezu își exprimă în mod delicat sentimentele de iubire, de dor, de speranță: „Chemări poartă-n stropi/și vântul miop/le pierde printre plopi,/iar îngerii plâng...” („Lacrimi de îngeri...”). Pentru ~9~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~ poeta Ciurezu Mariana, poezia, scrierea, devin salvarea sufletului măcinat de frământări: „Parcă nici cuvintele nu mă vor/m-alungă cu gânduri tăcute,/s-au săturat de-atâta tristețe/și vor să mă uite./Dar eu mă-ncăpătănez să exist” („Mă ascund printre cuvinte...”).

Chindea Maria mai este cunoscută și sub pseudonimul poetic Gerra Oriera. Este o poetă care a publicat câteva cărți personale, iar versul ei a prins un stil propriu, conturat și cunoscut. Cititorul va trebui să decripteze un rebus al metoforelor, trecând prin epitete dantelate, prin hyperbole și comparții ingenioase, pentru a ajunge la mesajul final: „ca o scaldă în lumină/iubirea m-a împădurit/viaţa şi-a desfrunzit sâmburul din urne/orizontul s-a lărgit brusc/pe-o altă dimensiune/şi-a început să mă ningă!/cum doar în Tine pot să mă caut...” („Implozie în sâmburul din urne”). Poeta Maria Chindea adoptă în versurile sale filozofia universală a lumnii. Legată de Dumnezeu prin diferite corzi de energie, oferă cititorului pătrunderea în spațiu cosmic prin imaginistica din versuri: „dintr-o supernovă/inima/chircită în fulger după furtună/trimite o vocală subţire ca un cântec de leagăn/în galaxie/şi ne cheamă la o nouă înviere” („Ochiul furtunii”). În poezia poetului Ovidiu Cristian Dinică eul poetic merge de mână cu iubirea, transformând versurile în declarații metaforice de dragoste.

Poeziile autorului sunt minuțios concepute, dezbrăcate de orice surplus lingvistic. Ovidiu Cristian Dinică se autocenzurează până când poemul devine pur, până când mesajul este perfect lizibil așa încât cititorul să se poată bucura de o poezie de calitate: „Iubito,/pe drum de lumină/înalț dorința de a-ți fi aripă în duh/să șterg umbrele din calea ta/poieni răcoroase să așternem dorului” („Arșița păsării”). Nu doar o dată vom găsi poezii dedicate tatălui, scrise cu multă emoție și iubire de către autor. Tematica timpului, a lumii, a naturii va fi recunoscută cu ușurință de catre cititor în versurile poetului Ovidiu Cristian Dinică: „Pereţii galbeni din camera mea/sunt plini cu ochii peştilor/cuprinși/în amurgul verde/de lacrima uitată a tăcerii/din care/chipul rămas tânăr al tatei apare/aşteptând,/ora exactă” („Chipul tatei”).

Poeta Lenuș Lungu, inițiatoarea acestei antologii dăruiește cititorului o poezie lirică, deosebit de sensibilă și feminină, o poezie care parcă este ruptă din sufletul poetei. Fără a scrie poezii de idee, ci mai mult de stare și trăire personală, poeta Lenuș Lungu crează imagini delicate, de o frumusețe aparte, așa încât, citindu-i poezia, ai impresia că te afli într-o grădină botanică plină de culoare și puritate: „Am pictat pe pânză/constelații ale sufletului/ce mi-e curcubeu/în vis celest/indigo adâncit de umbre/din flori și lacrimi/am sculptat/culorile în adâncul cerului/unde stelele/se unesc cu visele” („Clepsidra speranței”). Tema predilectă este iubirea, însă nu una ~ 10 ~

antologie de poezii cronopediene simplă și doar declarativă, ci una pe care atât natura cât și cerul, o împărtășește. Cititorul se va bucura de o poezie optimistă cu metafore echilibrate, în care marea permanent face parte din vers și eul poetic al autoarei: „Alunec în abis/cu aripile frânte/tremor/calc miros de alge/îmi îmbată simţurile/(…) un înger/mă strigă/sunt nisip/unde vântul plânge/totul e paradis” („Umbra”).

Constantin Mîndruță scrie precum respiră și trăiește, fără a se cantona în normele versificației, punând accent pe sentimental pe care îl transmite. Căci poetul Constantin Mîndruță prin poezia sa împărtășește lumii trăirile personale, iubirea plecată de langă el, durerea provocată de această despărțire: „Anotimpuri rele, mi-aţi furat iubirea,/Începând cu vara de anul trecut,/Mi-aţi întunecat, până şi privirea,/Aţi luat de pe buze ultimul sărut” („Anotimpuri rele”). Încrederea în Dumnezeu dar și natura sunt alte teme de referință în poezia autorului Constantin Mîndruță.

Ioana Voicilă Dobre propune cititorului o poezie diversă scrisă în vers alb, cu sinceritate și curățenie. Stilul ei deloc complicat, metafora simplă face ca cititorul să parcurgă firesc poeziile scrise de ea: „Prinde-mi, lacrima, iubite, în palme!/Închipuie-ţi, sufletul meu/venit către tine, ca un suspin” („Lacrimă de dor”). Poeta Ioana Voicilă Dobre scrie și gândește o poezie pozitivă: „Nimeni/nu-mi poate lua visele!/E prima descoperire a arcaşului din mine” („Visul ca o săgeată”).

Poet, aforist, scriitor Costel Zăgan ne va încânta cu un grupaj divers de poeme. De la poezia scurtă de esența, trecând prin ludicul unor poezii în rimă, până la poezia de dragoste declarativă. Limbajul lejer, versurile pline de o învățătură transmisă prin umor, ușor ironică, face ca poemele lui Costel Zăgan să fie citite cu plăcere și interes: „În fiecare zi/urc/câte-un vers din/Golgota” („Artă Poetică”). Nu metafora este punctul forte al versurilor scrise de poetul Costel Zăgan, mai degrabă mesajul transmis de ele, ca și cum citești gândurile unui „hâtru plin de glume” parafrazându-l pe marele Vasile Alexandri: „Nebunul/satului/Urlă/de/plăcere/În/jurul/bisericii” („Zonă Erogenă”).

Ioana Zadic scrie cu sensibilitate versuri în care metafora se combina cu trimiteri istorice, biblice sau din mitologie ceea ce face ca poezia ei să atragă. Eul poetic bine evidențiat și asumat, arată că poeta are încredere în ea și scrisa ei: „Cu toate că n-o să mai calc pământul/cu tălpile zdrelite de ani/sunt sigură că o să fie/și ploi, și ierni, și ninsori” („Ar veni”).

Limbajul metaforic este delicat, nimic opulent în versurile poetei, așa încât cititorul se va delecta cu versuri frumoase și echilibrate: „Am visat că luna era din mărgean./Pe capătul cerului Ursa Mare/făcea cu ochiul Olimpului./Zeus privea satisfăcut cum gândul/curăța baierele cerului/de zgura cuvintelor nespuse” („Frământările nopții”). ~ 11 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~ Poeziile lui Mihai Leonte sunt o radiografie a vieții acestuia, un tablou gravat în peste 1600 pagini de cărți, în care poetul descrie cu măiestrie locuri, oameni, sentimente. Marcant pentru versurile poetului Mihai Leonte este melodicitatea care alături de mesajul poeziei fac din scrierea poetului una pe înțelesul tuturor: „Am scris simplu, pentru cititor,/Căci voi pleca din astă lume,/Într-un aproape-departe viitor/Nedorindu-mi altceva anume!” („Am trecut modest”). Cuvintele rostite sunt simboluri de bucurie, adevăr şi dragoste, evocă sensibilitate şi bunăvoinţă, un caracter vesel şi optimist şi un farmec aparte de o minunată simplitate: „Zefirul se joacă prin frunze de plop,/Transmite un murmur magic nonstop,/Privim la ce se întâmplă, revin nostalgii,/S-a născut prima strofă a unei noi poezii” („Zefirul se joacă”) Cu poezia scrisă de Constantin-Nicolae Gavrilescu ne-am întalnit nu doar în Cronopedia. Chiar dacă nu a publicat vreun volum personal, poezia este pentru el un nesfârșit izvor de iubire transpus în versuri în vers clasic: „Când sufletul va înflori/deschisă-i calea spre iubire,/în zorii zilei fără nori/palpită inima-n neştire” („Când sufletul va înflori”). Natura, iubirea, momente de viață, iată doar câteva teme expuse la modul frust însă cu multă sinceritate și emoție.

Poetul Marius Iulian Zinca va surprinde cititorul în mod plăcut, căci grupajul din antologia „Amprente Temporale” este divers astfel încât ne putem bucura și de filozofia de viață caracteristică versurilor poetului, dar și de metafora naturala, neorbitoare (bazată pe trăiri și sentimente presonale) sau de comparații contruite pe trările de zi cu zi: „Adânc, prin ceaţa pufoasă,/soarele înălţat pe cer/îşi băuse porţia de rouă/din cupa de fericire goală/de fâlfâitul aripilor/larmei pestriţe./Răsună şi vuieşte/singur pe rana poetului…”(„Rana Soarelui - Poetul”). Poeziile lui Marius sunt cugetări, sunt experiențe care duc la concluzii gen învățătură, nefiind îngreunate de epitete somptuoase, sunt lesne de citit și imposibil după terminarea grupajului cititorul să nu fi reținut măcar un vers gen aforism: „Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor/ca un ochi lovit brusc de orbire/e viaţa noastră fără lacrimi./(…) Aştept din ochii storşi,/o ploaie să… cadă („Din Ochi ploaie”). Chiar dacă sunt melancolice uneori, versurile poetului Marius Iulian Zincă scrise cu mult har, nu vor întrista cititorul și asta pentru că eul poetic este bine redat, iar finalul poemelor duc spre o concluzie, ca un corolar al învățăturii însușite.

Versurile propuse de poetul Ovidiu Donisă, se bucură de o anume melodicitate. Fiind vorba de vers liber, supus însă unei rime, cadențează poeziile care au o notă de veselie personală. Iubirea este tema centrală în poeziile lui Ovidiu Donisă. Uneori acest sentiment face ca poetul să devină îngândurat, îndurerat, ceea ce creează un cadru și mai intim poeziei: „Să nu~ 12 ~

antologie de poezii cronopediene ţi plângi niciodată iubirea, de-i pierdută!/Puţini te-or înţelege din cei ce te ascultă;/Şi-apoi... care e rostul? Doar e... iubirea ta!/Acoper-o-n tăcere, vorbește-ţi despre ea.../Eşti singuru-n măsură să-ţi înţelegi durerea.../Să-ţi pui stavilă-n lacrimi şi să găseşti puterea/De-a merge mai departe și de a cuteza” („Suflet trist”).

De la înțelepciunea de viață găsită-n versurile predecesorului Marius Iulian Zinca, poetul Ștefănescu Romeo-Nicolae ne duce către un vers bazat pe învățătura divină, un vers încărcat de semnificații religioase, prin care poetul își exprimă crezul. Poezia scrisă de Ștefănescu Romeo-Nicolae devine o veritabilă rugă către Dumnezeu, vibrantă fără a fi împodobită cu metafore sau a fi încorsetată în rime sofisticate, ci spusă liber un fel de Tatăl Nostru poetic: „Doamne, eu sunt,.../Scânteie din Lumina Ta,.../Doamne, eu sunt,.../Lumina din Lumina Ta,/Doamne, eu sunt,.../Aura din Dumnezeirea Ta,.../Doamne, eu sunt,.../Conștiință din Conștiința Ta,.../Doamne, eu sunt,.../Simțire din Simțirea Ta,.../Doamne, eu sunt,.../Iubire din Iubirea Ta” („Rugăciunea iubirii”) Între Dumnezeu și natură există acea legătură intrinsecă fără de care nici omul nu ar exista. După ce ne-am curățat inimile cu poezia odă religioasă, antologia „Amprente temporale” ne poartă în lumea pastelului.

Astfel scrie poetul Viorel Croitoru: „Coboară-n flăcări printre dealuri,/Copaci și cer s-au înroșit/Reflexii ard în lac, pe valuri,/Și-apune!

Focu-i... s-a răcit...” („Apusuri”). Poetul este un împătimit al naturii reușind să zugrăvescă în versuri echilibrate anotimpuri, momente ale zilei (apus, răsărit). Este firesc ca în acest cadru să își facă loc iubirea: „Pomi, frunze ard în vii culori! Culori ce-în suflet răscolesc./Și ce frumos ardeam și noi...

Mi-e dor de focul tău ceresc!” („Focuri”).

Elisabeta Brănoiu readuce tema omului vizavi de Dumnezeu, a credinței, a solidarității în făța divinității, prin poemele pe care le scrie cu multă emoție. Versul ei liber, simplu, ușor de parcurs va crea cititorului o stare de pace interioară ca și cum ar fi participat la o slujbă a cuvântului în slujba iubirii pentru Cel de sus: „O, Dulcele meu Mire!/Întreaga lume e Mireasa Ta... şi ca pe Mirele ei veşnic, pe Tine te vom aşteapta./În Veacul Învierii,/ce va să vie în curând…” („Om, Univers și Divinitate”).

Antologia are ca ultim autor, poetul Marin Voican Ghioroiu și poate nu întâmplător, căci poezia lui dedicată iubirii pentru părinți, bunici, copii, întorcearea la casa copilăriei vor trezi în cititor sentimente marcante.

Sentimente care îl vor cotropi sensibilizându-l până în străfundul sufletului.

Ce poate fi mai frumos decât copilăria, iubirea pentru locurile natale și personele cele mai dragi mama, bunica, copii, tatăl: „N-am găsit iubirea voastră/Cât am umblat prin străini…/Dar când urc la casa noastră,/Aşezată-

~ 13 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~ ntre grădini,/Simtă că iarăşi tânăr sunt,/Totul pare neschimbat.../Dulce-i baterea de vânt,/Minunat la mine-n sat” („Căsuța copilăriei”).

Parcurgând poeziile autorilor din antologia rețelei Cronopedia, nu poți să nu fi emoționat, căci dincolo de micile imperfecțiuni din unele versuri, inerente atunci când scrii cu pasiune, ai senzația că ai cunoscut de fapt, douzeci și două suflete împreunate într-unul singur care se numește „Amprente temporale”. Poezile lor nu sunt altceva decât amprente ale sufletului, gravate pe file de timp. Astfel, nu am cum să nu-mi alătur și eu sufletul acestor poeți și să îi felicit pentru frumosul oferit, cu prisosință.

Mihaela Meravei Constanța

~ 14 ~

antologie de poezii cronopediene

Amprente temporale antologie de poezii cronopediene ~ volumul 3~

~ 15 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

~ 16 ~

antologie de poezii cronopediene

Ioan Muntean „Totul s-a sfârşit!... Coardele timpului au îngheţat pentru mine şi tărâmul relaxării e pustiu... Amintirile mi se preling oaselor desperecheate... Cândva, la o scară temporală poate, undeva, la un capăt de Univers o raţiune post-umană îmi va pătrunde amintirea contemplativă caăutând prin amintiri ecoul inceputului, repercutat îndelung în vidul memoriei celeste. Va regăsi atunci sub frunze ruinate de rugina anilor galactici o amintire a Timpului, un fulger de iubire ce luminând un cer al spaţiilor oarbe... pustii... a născut gândul Destinului... gândul meu de...

Eram cândva alături, dar... Ciocnirea fusese inevitabilă, era întrun fel apriori. Inerţia unui război al Lumilor ne azvârlise întrun colţ de Univers, undeva unde planete verzi se înfăşurau haotic în jurul unui soare portocaliu, al hăurilor de portocaliu. Ţinându-ne, păşeam printre aceste ruine ale unui început imprevizibil încă... Păşeam la rândul meu haotic, când Fascinaţia, obtuză, dar persistentă, se exercită în creierul meu obosit de Timp. Provenea din alte spaţii, deosebit legiuite şi totuşi atât de familiare simţurilor mele...”

~ 17 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

ciclul Sărut, pe Timp

Sărut de noapte prin ochean de lună privim pe buze a nopţii îmbrăţişare

Sărut la ceas de noapte stelele lactee se rătăcesc din calea lor în lumina întunericului ce le va sufla buzelor întremurate

~ 18 ~

antologie de poezii cronopediene

Sărut în amurgul zilei pe pajiştea cerului albastru alergăm cu soarele vârât într-un buzunar cu copci sărutul cald să-l dăruim inimilor din noi de iubire înserate

Sărut de despărţire pe fluviul privirii contra curentului luna suie la izvor acel izvor ascuns undeva prin codrii de suflet din piscurile inimii în care doar sărutul ne cufundă

~ 19 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Sărut de noiembrie un fum de ţigară şerpuieşte lin printre nori gonind ploi sărutate de pe asfaltul plopilor de nea

Sărut de ianuarie capricorn cu inelul lui saturn pe deget aprind văpaia pe bolta îngheţată a buzelor de fulgi mult-picurate

~ 20 ~

antologie de poezii cronopediene

Sărut de iunie Cameliei

să-l dau să-l primească nu are cine să-l primesc a mi-l da nu are cine când oi primi oare răspunsul fulger al post-scriptumului meu?

Sărut de mai mi-am sădit în grădina sufletului o camelie sărutul ei pe buze mi-a înflorit un zâmbet ~ 21 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

al unui imens izvor de fericire din care râuri de iubire mă scaldă zi noapte cu valuri calzi de îmbrăţişare

Sărut de iulie mâna mea pe sânul tău sărută a pletelor în valuri răsuflare iarba înaltă s-o culcăm de-a-mbrăţişării noastre revărsare

~ 22 ~

antologie de poezii cronopediene

Sărut de august în ceea ce sunt în ceea ce văd în ceea ce cred îmi port al viselor incandescent moment de revărsare în sărut de buze ce sub lună plină s-au întâlnit în prag de vis şi de-mplinire

~ 23 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Sărut de april’ trandafir rodind la chipul tău iubito m-am îmbrăţişat catifelat miresmelor ce-n soare s-au născut din flăcări şi m-am purtat pe cărări de raze selenare sărut pe gura-ţi ce-a şoptit din zări cu aripi largi de dans vino

~ 24 ~

antologie de poezii cronopediene

Camelia Constantin „Sunt un suflet călător prin lumea plină de magie a imaginaţiei, a lumilor de poveste şi fantezie…

Un spirit aspirant la o viaţă armonioasă într-o realitate care, momentan, nu există.

O fereastră deschisă spre infinit, cu privirea spre orizonturi necunoscute… acolo, unde există tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Închid ochii şi mă transpun în vorbe nespuse, trecând uşor prin vălul timpului spre clipa de nemurire.

Viaţa... o scenă de film, o secvenţă dintr-un scenariu imprevizibil scris de o mână invizibilă în care fiecare dintre noi este pe rând… figurant, actor principal, regizor sau simplu spectator. Uneori, teatru de comedie sau tragedie, în funcţie de veleitătile şi talentul de jongleur al fiecărui om.

Nimic nu poate sfărâma personalitatea şi voinţa, când ne dorim ceva cu încredere şi perseverenţă.

Respir… exist… sper… cred...”

~ 25 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Gânduri Trecutul… un abis al amintirilor.

Regrete… bucurii... reuşite… eşecuri… nimic.

Un joc pe calculatorul destinului.

Undeva, în memoria hard-ului, cineva se joacă pe joy-stick.

Cu tine, cu viaţa ta… împleteşte situaţii diverse, nebănuite, ciudate. Îţi sugerează impresia, că ai fi stăpânul existenţei tale.

Iluzii… minciuni…eschive.

Un puzzle.

Dur, subtil… inteligent... simplu în esenţă.

Punct, virgulă… de la capăt.

Repetăm.

Prezentul… o certitudine.

Se

implementează

ideea

că

eşti

atotştiutor,

puternic… invincibil.

Adevărat?

Viitorul, o nebuloasă…

El subliniază prezentul.

~ 26 ~

antologie de poezii cronopediene

Căutăm sensuri şi modalităţi să-l schimbăm, ne programăm psihic subconştientul…

Nu vedem simplitatea Genezei.

Trăieşte momentul... viitorul va veni, oricum.

Nebănuit, neştiut.

Trecutul… clipa trăită, pasul perceput de viitor pe treapta evoluţiei.

Prezentul, puntea de legătură între două etape, deasupra şuvoaielor învolburate ale sorţii.

Păşim pe vârfuri, să nu rupem firul subţire al drumului...

Nu privi înapoi, păstrează istoria în manuscrisul evenimentelor petrecute.

Trecut… prezent… viitor… chipul reflectat în trei oglinzi paralele. aprilie 2012

~ 27 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Naufragiu Picături se preling grăbite pe sticla geamului.

Ochii privesc în depărtări, caută razele amintirilor pierdute, departe, în aburul uitării.

Fulgere

se

împletesc

dezlănţuite

în

dansul

furtunii... zbucium de vorbe pierdute în norii mohorâţi.

Ochii ploii, goi şi tulburi, scaldă privirea zilei în îmbrătişarea valurilor învolburate, agitate de glasul tunetului.

Mareea sentimentelor se înalţă şi atinge cu buze umede, sărutul ploii, loveşte cu putere ţărmul de stânci, încearcă să dărâme nepăsarea de piatră Undeva, corabia pluteşte în derivă, lovită de furia naturii.

Priveşti împietrit prin geamul rotund puntea scăldată în apă... catargul se rupe neputincios, lovit de valuri...

Departe de lume, lupţi cu stihiile, ~ 28 ~

antologie de poezii cronopediene

capcanele subconştientului, piedici in călătoria spre lumi necunoscute, unde ajunge doar urma gândului.

Lovitura puternică a răsturnat vasul, apa te-a înghiţit lacomă. Înoţi... înoţi, nimic nu te poate opri să ajungi la marginea oceanului de iluzii deşarte, să evadezi în lumea speranţelor, a viselor realizabile sau a fanteziilor si dorinţelor.

Stropii cad reci, nepăsători la zbuciumul tău, scăldând împrejurimile.

Valurile furioase te aruncă pe nisipul ud... un naufragiat pe insula vieţii... iulie 2012

~ 29 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Clipa de lumină Freamăt în noapte De tremur şi şoapte, Suspine de amor Cu zâmbet de dor.

Cântec de viaţă Furtună şi ceaţă Durere şi foc Un pic de noroc.

Tu, suflet de crin Din univers divin Din ţinut neumblat Cu lacrimi udat.

Tu, vis şi fantezie Eşti clipa de magie Minutul de visare Din şoapte amare.

Departe în zare Glas ce nu moare Speranţă şi dor Eşti nemuritor!

Călăuză-n noapte ~ 30 ~

antologie de poezii cronopediene

Ai plecat departe Spre îngeri şi stele Lăsând doruri grele. În veac de nemurire De fum şi amăgire Eşti clipa de lumina Şi vocea ce alină.

Camelia Constantin 2009

Adio...

Adio nu uita să spui, De nu vrei să mai rămâi.

Mai bine, simplu, bun venit Bucuros te-am regăsit.

Adio spui doar dacă pleci Cu stelele să te întreci.

Dar nu-i mai bine să revii De pe cărările pustii?

~ 31 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Rătăcitor prin codrul vieţii Te scalzi în roua dimineţii Priveşti spre cerul luminat O rugă-nalţi în gând curat.

Călătoreşti în paşi de dans În dulce-al inimii balans În vis de albe fantezii Să luminezi în seri pustii.

Te uiţi tăcut la steaua ta Nu-ţi iei adio de la ea Ridică-ţi inima spre cer Pătrunde adâncu-i mister.

2010

~ 32 ~

antologie de poezii cronopediene

Veronica Cârjeu Motto: Ca apele de primăvară ce trec năvalnic spumegând Frumoşii ani ai vieţii noastre, se duc şi nu se întorc nicicând

„Pe la mijlocul secolului douăzeci, am văzut lumina zilei într-un sat din dulcea Moldovă. Casa era aşezată pe colina unui deal de unde priveam cu încântare ore în şir, panorama ce se deschidea în faţa ochilor mei. Colţul meu de rai, Brăhăşeşti din judeţul Galaţi este şi astăzi pentru mine cea mai frumoasă aşezare rurală, cu oameni harnici şi buni de glume. Şcoala primară şi ciclul gimnazial le-am făcut în satul natal, apoi mi-am continuat studiile la liceul nr. 1 din Tecuci, liceu renumit pentru cadrele didactice foarte bine pregătite şi nivelul ridicat la care se preda materia. În timpul liceului am frecventat cenaclul literar de pe lângă biblioteca municipală. […]

Se aştern petale pe cărarea vieţii, uneori spini nemiloşi ne pătrund în sufletele plăpânde, punându-ne la încercare bunătatea, cinstea, credinţa în Dumnezeu. Toate le trecem cu speranţa unei împliniri.”

~ 33 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Melancolie Mi-e gândul lacrimă amară şi dor nesfârşit Născut din depărtarea sufletului iubit Pe fruntea mea am strâns tăceri Ce-s lacrimi, dor şi mângâieri Ce trist este deşertul tăcerii dintre noi Copacii iubirii s-au ofilit şi-s goi Pustiul holeric avan se întinde Şi sapă în inimi răni sângerânde Trimite-un cuvânt să rupă tăcerea Ecoul ei sfânt să stingă durerea.

Eu şi tu Sunt ziua ce cuprinde infinitul trăirilor din noi Imensitatea clipei când zborul e întrerupt în toi Sunt umărul sprijin pe care poţi plânge Când durerea şi tristeţea inima îţi frânge Tu eşti cheia iubirii ce-mi deschide inima Ploaia caldă de vară ce-mi ostoieşte patima Raza de lumină ce-mi inundă chipul în zori Când îmbrăţişarea-ţi pură mă scaldă în fiori ~ 34 ~

antologie de poezii cronopediene

Sunt trilul ciocârliei când zorilor mă închin Şi înalţ o odă bucuriei, pe-o creangă de mălin Sunt cel ce-ţi netezeşte calea, destinul să-l atingi Obstacolele vieţii cu bine să le învingi Eşti sunetul divin al corzii fermecate La atingerea uşoară a mânii delicate Mâna ce-mi mângâie obrazul şi lacrima o şterge Când vântul desnădejdii prin inimă îţi trece Tu eşti floarea ce-mi deschide al inimii seif.

Nespusa iubire Iubirea mea nespusă în cuvânt La porţile tăcerii, o odă eu îţi cânt Povestea o ţes în altarul cel sfânt Imnul iubirii încet îl descânt Caut descifrarea în liniştea minţii A firii zbatere o simt în adâncul fiinţii Pătrund cu privirea în suflet adânc Culcuşul tainic al zbaterilor prunc Se ascumd izvoare de gânduri şuvoi Iubire nespusă, ce trece încet peste noi. ~ 35 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Iarna Se zbenguie în ceruri vântul sălbatic În hore nebune norii şi-i poartă zănatic Stârnind în genune, perdea de ninsori Albe cohorte de fulgi plutitori Purtaţi de zăludele vârtejuri prin cer Se aşează în straturi pe pământul bocnă de ger Făină albă cernută prin sită Zăpada-n troiene stă să ne-nghită.

Viaţă trectoare Gândul se pierde-n negura infinitului Nisipul se scurge în clepsidra timpului Tinereţea noastră pare veşnicie În iureş de dans şi dulce poezie Dar viaţa-şi urmează nescrisul destin De doruri e plin, calvar şi suspin Căci lavă în fierbere e sufletul tău Ce se zbate demonic ţâşnind dintr-un hău

~ 36 ~

antologie de poezii cronopediene

Şi încerci cu puteri nebănuite să urci Pe muntele înalt al iubirilor dulci Şi guşti cu nesaţ şi din veninul iscat De trădări, suferinţe, şi adânc oftat Amurgul se lasa peste viaţa tumultoasă Ai vrea să pleci, dar inima nu te lasă.

Căci veşnicia sufletului e scrisă-n destin Chiar dacă trupul moare in geamăt şi chin.

Lumea în care trăim Fantastică-i lumea în care trăim Cu dor şi speranţe, cu lacrimi şi chin, Cu vraja anilor ce trec în belşug sau suspin Cu limba în care muncim şi grăim

Roadele copacului din livada vieţii Se pârguiesc la soarele experienţii Cărare lungă,cu trepte dificil de urcat Lumina călăuzitoare, doar ea m-a ajutat.

~ 37 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Caci bobul de gâu ce cade-n pământ roditor Holdă bogată va zămisli aici pe vestitul ogor Şi omul bun cu iubire întocmai îşi croieşte Făgaşul cel drept pe care-n viaţă şi-l doreşte.

Camera de vis Lumini şi umbre în camera de vis Iar jarul din sobă, demult este stins Fulgi diafani din ceruri coboară O tainică tăcere curând mă împresoară Spaţiul şi timpul aproape dispar Viaţa se transformă iarăşi în jar Ecoul iubirii plăcute odaia înconjoară Inima tresare la adierea-i uşoară Amintirile sculptate adânc în inima mea Ies la lumină, precum se naşte o stea Dospesc în tăcere cuvinte de-amor Să crească iubirea Precum aluatul în încinsul cuptor Pierdută ascult o veche melodie Ce-i scrisă aici în suflet cu sânge, pe vecie.

~ 38 ~

antologie de poezii cronopediene

Freamăt Un freamăt trece încetişor Prin unda gândului, în zbor Se-aşează încet pentru-o clipă Cu o zbatere diafană din aripă Pe o părticică a sufletului în care Există o rană ce încă mai doare Pândeşte durerea în inimi vicleană Încolăcindu-se trainic, mlădie liană.

Tânjind voi duce dorul iubirii de demult Stingând al inimii neîncetat tumult Cum ploaia îşi revarsă lacrimile-n şuvoi Va trece timpul încet pe lângă noi.

~ 39 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Trecut-ai tinereţe Trecut-ai tinereţe ca vântul prin pustie Vârtejuri ridicând în marea-ţi pribegie Iluzii, speranţe, poveşti de dor împrăştiind În cartea uitării pe toate înghesuind.

Privesc acum peste-a vieţii lungă cale Încet şi sigur, uitarea se prăvale În noapea abisului fără sfârşit Şi sufletu-mi ramâne trist şi necăjit. Şi simt din nou cum roata vremii Se-nvârte încet în şirul lungilor milenii Şi ce n-aş da să mai pot să-ţi spun Un drum comun să-ţi mai propun.

~ 40 ~

antologie de poezii cronopediene

Floarea Cărbune „Când m-am născut, într-o zi de duminică, o zi însorită de noiembrie-21, semănam cu un trandafir întârziat; o floare cu parfum delicat, cu petale galbene, gingaşe, precum primele raze de soare, ce apar când se crapă de ziuă. Floarea (acesta e numele meu de botez) înflorise pe tulpina cea mai fragilă… cu frunzele de un verde crud şi atât de delicată, încât se pleca sub povara înfloririi. Eram întâiul ei boboc înflorit.

Provin dintr-o familie de ţărani filosofi, ador natura, anumiţi oameni, iubesc viaţa şi poezia ei. Cu fiecare zi care trece, încerc să-i pătrund sensul şi să-mi îndeplinesc misiunea cu care am venit pe Pământ. Încerc să mă cunosc şi să-i cunosc pe cei din jur. Mă refer la sinea superioară, Scânteia Divină din fiecare. Iubesc şi respect manifestarea lui Dumnezeu. Învăţ să comunic cu tot ceea ce mă înconjoară... chiar şi cu oamenii. De ce spun asta? Pentru că e atât de greu să comunici cu semenii tăi... După 22 de ani de la „eliberare”, unii nu pot renunţa la măşti... Astfel am fost şi eu determinată a le purta cu durere şi stoicism, confesându-mă Tatălui Ceresc.”

~ 41 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Tată, În fiecare seară îmi scot măştile precum cavalerii armura…

Doamne, doar Tu vezi că sunt ascunsă de-atâţia ochi, frântă de-atâta zbor...

O, Doamne, Tu vezi că sunt chip de om ascuns după mii de măşti...

Zi de zi, rătăcesc, şi nu mă regăsesc în viaţa ce-o trăiesc…

~ 42 ~

antologie de poezii cronopediene

Dor...

Izvorul primeneşte fântâna precum dragostea o inimă totul este unic totul este legat prin Legea Divină totul se împleteşte într-un alt mister.

Aura mea se interferează cu a ta aşa cum munţii respiră cerul aşa cum frunza în toamnă tulbură pământul cu răcoroşi fiori, priveşte răsăritul, dragostea mea!

La fel cum sărutul înfloreşte prin sărutul pe care mi-l dai.

Când inelele noastre de nuntă se ating.

O pace înaltă, intră pe uşa inimii mele!

Priveşte asfinţitul, dragostea mea!

Vino mai aproape!

Numără stelele!

Sclipiri de rubin îmi curg prin vene drumurile nopţii se îmbrăţişează tăcut aşa cum toate râurile în Dunăre vor să se scalde. ~ 43 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Simfonia toamnei Se aşterne bruma pe câmpie, Toamna se-apropie timidă şi târzie Şi-mi dăruie aerul rece al dimineţii Ca să-mi învioreze paşii vieţii.

Poteca, un covor de frunze, plutitor, Îmi aminteşte că totu-n viaţă-i trecător... În jurul meu e toamnă şi e soare, O toamnă blândă, aurită, visătoare.

Toamna, a anului pictorială doamnă, Nu-mi picură în suflet teamă, Ci linişte şi raze de soare Să mă renasc, în primăvară, floare…

Iubite Mi-eşti drag şi-ţi ascult paşii Cum se-apropie tăcuţi Aşa cum se furişează primăvara În livezile ce peste noapte Irump în cascade de flori.

Parfumul lor îmbătător ne poartă ~ 44 ~

antologie de poezii cronopediene

Spre bucurii fără de margini.

Eu sunt o melodie, O şoaptă de iubire Ce m-am dăruit ţie, Şi te-am rugat Din culori să mă zămisleşti.

Te-am lăsat să mă răsfiri În fâşii de vise Pe care să le-arunci spre Infinit, Să-mi risipeşti gândurile-n zări, Precum umbrela de păpădie Ce sub adierea vântului, Se preface în zeci de fluturi zburători.

De dragoste Mă chemi în miez de noapte Şi-n zori, câteodată, Cu glas plin de ispite.

O, magica mea muză, Te iubesc!

Cum marea-şi iubeşte valurile Şi cum soarele adoră cerul. ~ 45 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Te-aştept! Întoarce-te la mine!

De tine mă leagă firele vieţii, Mă leagă anotimpurile Şi-atâtea mistere despre tot ce sunt şi eşti, Eternitatea ce ne-a purtat paşii Prin spaţii îndepărtate, Dar şi zborul solitar! Într-o zi, mi-ai spus: „Din Înalt venim amândoi!

Tu, înger întrupat, Eu, îngerul din Cer”.

Zice poetul: „Prin vieţi, în sfera Pământului Zăbovit-am clipe...

Eu, poet! Tu, înger!

Pe fruntea mea, Timpul Îşi sapă albia râurilor.

Tu nu ai vârstă, nemuritoare muză, Nălucă mi-eşti, şi nu femeie...”

~ 46 ~

antologie de poezii cronopediene

Primăvara 2012 (Paralelă, Japan-Purani de Videle)

Cireşii au înflorit grăbiţi În Primăvara asta magică.

Eu cerului trimis-am un mesaj Să cheme vântul călător, Dar a venit furtuna…

Iar florile se scutur triste şi supuse. În digul de la Fukushima, Valuri neîmblânzite se izbesc, Tristeţea şi drama încă atotstăpânesc Fără cruţare în haosul din Univers.

Noi ne-am plimbat în parcul De lângă râul Sumida Unde, sub un cireş în floare, Ne-am spus „sayonara!”

Luându-ne la revedere…

Dar eu ştiam că-i pentru totdeauna…

Cântecul trist al insulei nipone, Într-o clipit-a inundat Oceanul, Dar aripi albastre, măiastre, de păsări ~ 47 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Libere zboară, străjeri între zări.

Florile de cireş s-au ofilit, În iarbă zac, ofrandă pe Pământ.

Cu tine m-am plimbat În parcul de lângă râul Sumida Şi-acum ne despărţim, Însă eu ştiu… că-i pentru totdeauna…

Sayonara Japan!

Sayonara Cristina! *** Au înflorit cornii-n pădure Lângă Puranii mei de Videle, Şi coroanele-s cu aur poleite.

Florile trimit vântului mesaje De-a le purta parfumu-n depărtare Pe-aripa lui grăbită şi sprinţară, Dar vântul este plecat, Şi a venit furtuna… Însă eu sper… că nu e pentru totdeauna.

(Japan-16 mai 2012)

~ 48 ~

antologie de poezii cronopediene

Boris Marian Mehr „Nu ştiu alţii cum sunt, vorba bădiţei din Ţicău, marele Creangă, dar eu când mi-amintesc de vremurile socialismului în patria noastră, RPR şi apoi RSR, mă cuprinde o nostalgie, ca în anecdota... era cum era, dar eram noi mai tineri. Prima schimbare de macaz am observat-o în ziua în care, la intersecţia străzii Dr. Felix (n.n. evreu, medicul Capitalei, cu un secol în urmă) cu B-dul A. I. Cuza poliţaiul nu mai purta haină maro, ci albastră şi se numea miliţian. [..]

La liceul Nicolae Bălcescu, actualmente Sf. Sava am avut profesori eminenţi, [..] la română, Mişu Bărbătescu, un maniac al fişelor literare, care m-a învăţat să scriu scurte recenzii, temător de a pomeni numele lui Blaga, Voiculescu, ş.a. [..] La biologie era Dabija, un munte de om, glumeţ din fire, dar şi întreprinzător, se spunea că a convins pe un portar al şcolii care trăgea să moară, să-şi ofere trupul pentru a reface scheletul, ceea ce s-a şi realizat, iar noi îi spuneam scheletului, nea Vasile. Secretarul de partid al liceului a aflat şi scheletul a dispărut, nu se ştie unde. L-am regretat, era foarte util, în plus, am învăţat, atunci, să nu mă tem de moarte.” ~ 49 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Un sunet temător Un sunet temător și surd, Cad fructele din Pomul Vieții, Doar Cântecul, prin el mai curg Ambițiile întâietății.

Lupii se-ascund, noi nu-i vedem, Tristețea nu are căutare, Cu libertatea în tandem vin dragostea și ura. Oare?

Quid est veritas? Întreabă Motanul Negru.

Prințesa din basme, berberica, Așteaptă sărutul și verbul.

Ochii aud întunericul, Auzul ucide moartea, Periculos, perifericul Își scrie cărțile, Cartea.

Plictisul, verde parfum Naște monștri de cârpă, Doar Bergerac face-un drum Spre Lună să nu se surpe.

Simplu, fals suicid ~ 50 ~

antologie de poezii cronopediene

Trece prin gând și se stinge, Noi parodiem neiubind Viața, prinosul de sânge.

A obosi trăind? O întrebare, Un glonț în ochiul stâng și strâmb, Care pe care.

Aș vrea să mă scufund în somn, Ca un Titanic noaptea, ca un om.

Un chip prea alb, ușoare mâini mi-acoperă privirea, am obosit de săptămâni, ești Mântuirea.

Eu sunt stejarul Eu sunt stejarul, tu – rădăcina, Tu ești misterul, eu sunt lumina, Îți dăruiesc ție coroană, Simt cum pământul încă mă cheamă, Vei fi lumină, eu – dulce beznă, Simt veșnicia sub talpă și gleznă, Ca un sărut, din rădăcină Creștem din nou, poem-lumină. ~ 51 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Dă-mi doar de veste, frunzele toate Vor să cuprindă iubirile noastre.

Voi recunoaște, tu ești aceea, Pot fi orice, tu ești Femeia.

Auzi clopotele?

Auzi clopotele de la Florența?

Arno trece pe sub Ponto Vecchio.

Santa Maria Novella.

Sunt unul dintre personajele lui Botticelli.

Mă plimb printre splendide femei dezbrăcate. Întunericul ne soarbe cuvintele.

Casa sub formă de pește dispăruse.

Din dulapul în care țineam tacâmurile apăru un copil.

Copilul nostru, șoptiră sirenele.

Vară-mea își schimba rochiile. Închideam ochii să nu o văd.

Dar am văzut-o, copilăria se terminase. […]

~ 52 ~

antologie de poezii cronopediene

Fericirea se plătește, Oare Dumnezeu este fericit?

Eu am cunoscut fericirea unui sărut, A unei țigări aprinse la momentul oportun, A iubirii de o clipă, A iubirii de o viață, Care-i răsplata?

Simplu – o singură moarte, Singuri trecem podețul, Nimeni pe maluri, Numai învolburarea lumii ce trece dedesubt, Că timpul e doar o invenție prostească. […]

Rigurosul, coruptul Bizanț, adevărul ruinelor.

A naviga între viață și moarte, Aripi atente la zbor, rochiile mute, A vedea și a visa, ascultă cum cresc frunzele, Mă înec uneori în oglindă, ca Narcis, dar revin Cu o disperare barocă.

~ 53 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Why not?

Cunosc un profesor care a vorbit De când s-a născut și trăiește și astăzi, aceasta este viața?

Don Quijote, Faust, Rătăcitorul sunt nimeni Pe lângă el.

Fă abstracție de tine și ai să-l vezi Pe dracul gol.

Ironia e suprafața sferei, În interior e numai durere Sau un copil minune Ce nu s-a născut.

Orice imitație a sferei este tot sferă, Încearcă o elipsoidă.

Am văzut că se vând inimi mobile, Poți răcni la ele, ți se va răspunde, elefantul le ignoră, cățelul se miră, se vând și capete mobile pentru cei cu permis de port-cap.

M-am trezit, era întuneric, Cineva mă îmbrâncise pe scări, Cineva mă ținea de brațe, altul ~ 54 ~

antologie de poezii cronopediene

Mă lovea cu sete în burtă, Afară, striga un bețiv, afară, Strigau alții mai treji, La mine strigau?

De ce, pentru ce?

De unde această beznă?

Orice beznă are o cauză.

Bezna din tine, dinafară.

M-am luminat. Nu era nimeni.

Mă luptam cu propriile mele Fantome ale trecutului.

Eram cu toții la fel,neiertători, Orgolioși peste măsură, Iar poezia plângea undeva, Într-un colț, ghemuită, Să n-o încaseze și ea.

~ 55 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Omnia fluunt Pentru Tania Saiciuc (decembrie 2012)

O poetă a murit singură într-o casă goală Ca o coajă de nucă, Avea o voce șoptită, de izvor, Vorbea numai despre iubire, Despre iubirea pe care nu o avea, Pe care o pierduse în codrii noștri cei adânci, toate trec, Paul Celan trece nepăsător printre valuri, fluviile sunt nămoloase precum indiferența noastră, toate trec, nimic nu se schimbă, poți muri de o mie de ori, nu te aude nici pasărea, totul este scris în procese verbale de constatare, un elev deschide carte, se freacă la ochi, se întreabă, cine-i acesta?

A fost un om, zicea Fundoianu, Se poate gaza un om și prin indiferență, Prin uitare, că doar omenească este uitarea, Doar moartea își face cu mult respect datoria.

~ 56 ~

antologie de poezii cronopediene

Mariana Ciurezu „Am reînceput să scriu în urmă cu câţiva ani şi să public ceea ce scriu pe internet, încurajată de aprecierile cititorilor mei, lărgind activitatea prin publicarea poeziilor mele pe siteuri literare cunoscute.

Poezia reprezintă pentru mine un lucru minunat, m-a determinat să păşesc într-o lume fascinantă a cuvintelor şi a imaginaţiei şi m-a ajutat să depăşesc momentele dificile ale vieţii, prin care am trecut.

Scrisul mi-a deschis calea legării unor prietenii deosebite şi în felul acesta privesc cu încredere în viitor.”

~ 57 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Lacrimi de ingeri...

Plouă, sau pe geam cobor, se preling ușor în neștiut zbor lacrimi de înger?

Chemări poartă-n stropi și vântul miop le pierde printre plopi, iar îngerii plâng...

Lacrimi se-mprăstie ușor printre clipe care dor ș-un gust acrișor capătă zarea... Îngerii mângâie cu rouă petale de lumină și atunci când plouă setea de dor... alină. ~ 58 ~

antologie de poezii cronopediene

Clipe rătăcesc anotimpuri Clipe rătăcesc anotimpuri, iar toamne aduse de vânt împrăștie miros de liliac peste primăverile din cuvânt.

Iarna cu haine groase de ger spulberă visele din muguri, așezați la tâmple de toamnă se cred înconjurați de fluturi.

Doar imagini cu maci în floare din verile arse de soare, mai adună gânduri risipite de clipele fără culoare.

Toamnele adună-ntre frunze mugurii uitați să se nască, iar iernile usucă cu ger ploile verii să se oprească.

~ 59 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Clipe rătăcesc anotimpuri în goana timpului către mâine, iar din astăzi nu mai rămâne decât lacrimi și suspine

Sărută-mă toamnă Sărută-mă toamnă cu adieri de vânt și cu șoapte risipite din al tău cuvânt, lacrima ploii așeaz-o pe obraz ușor să mângâie al gândurilor firișor, iar din frunzele despletite de zare dăruiește-mi te rog vrăjită cărare.

Sărutul tău, atingere de-o clipă binecuvântează a timpului aripă, care-n drumul lui spre neștiute zări duce a sufletului tainice chemări, și-mpraștie dorințe și doruri multe pe care doar el știe să le asculte.

Săruta-mă toamnă cu murmur de ape s-aud cum marea pe fermecate clape, ~ 60 ~

antologie de poezii cronopediene

cheamă pescărușii din larg mai aproape, să simt mângâierea apei pe pleoape când valuri se sparg învăluind în picături și vis și durere ascunse-n adâncuri.

M-ascund printre cuvinte...

M-ascund printre cuvinte, între rânduri m-așez ușor, fără să vreau sunt o aducere-aminte printre cuvintele care dor.

Silabe nerostite și reci, în tăcerea care-nconjoară se-ascund pe neumblate poteci oare pentru a căta oară?

Parcă nici cuvintele nu mă vor m-alungă cu gânduri tăcute, s-au săturat de-atâta tristețe și vor să mă uite.

Dar eu mă-ncăpătănez să exist aștept un miracol, care-ntârzie s-apară, aș vrea omul acesta trist ~ 61 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

printr-o minune să dispară.

Așa că m-ascund printre cuvinte mă-mpart în silabe și-aștept...

Dor...

Cu dor s-aprinde zarea, de dor apune depărtarea şi dor învăluie cuprisul, cu dor s-acoperă întinsul...

Iar dor adun în mine şi dor trimit spre tine, de dor gândurile toate, cu dor plâng supărate... ~ 62 ~

antologie de poezii cronopediene

De dor înfloresc gânduri şi dor pun printre rânduri, doar dor poartă zările senine dor menit să aline...

Fire de timp...

Fire de timp uitate-n clepsidră suspină visând curgerea infinită, iar pe etajera prăfuită într-un ungher discret o clipă rătăcită caut-un fior stingher...

Fire de timp s-au adunat în nisip ~ 63 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

într-o clepsidră uitată, iar vremea care s-a scurs fără a mai fi măsurată a înflorit iubiri şi poveşti cu a fost odată...

Fire de timp adunate-n cuvinte, iluzia unui vis c-ar putea să prindă o clipă din infinit şi uşor s-o închidă într-un spaţiu închis numit clepsidră...

~ 64 ~

antologie de poezii cronopediene

Maria Chindea -

Gerra Orivera

„Între îngenunchere şi zbor sunt pretutindeni unde universul pulsează doruri de luare-n posesie a identităţii de lumină. Răstignită între bucurie şi lacrimă forez în vibraţia zilei după adevărul ce ne certifică respiraţia harului de-a coborî pe ruguri în miezul lumii!

La fulgere îmi acordez corzile inimii, pe ruguri odihnesc zboruri şi-n torente de lavă curg poeme când bucuria îmi sângerează lumina! Şi dacă genunchiul mă doare şi privirea nu vrea să se plece, aripa-şi întinde lumina ocultă în tot ce matinge şi m-aruncă dincolo de ceruri! Doar bucuria vibraţiei în iubire îmi ridică pleoapa trăirii! Şi mă înalţă!”

~ 65 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Implozie în sâmburul din urne cu limbă sărată Părinte mi-ai ucis în mugur toate dorinţele să fiu mai uşoară dragostea când respiră în mine aripă violetă am vrut să mă fac pumn să-ţi şterg din zâmbet compasiv amprenta care arde membrana inimii m-ai ţintuit cu piroane în liniştea crucii goală şi albă mi-ai dat dreptul la o singură dorinţă: moartea! ca o scaldă în lumină iubirea m-a împădurit viaţa şi-a desfrunzit sâmburul din urne orizontul s-a lărgit brusc pe-o altă dimensiune şi-a început să mă ningă! acum doar în Tine pot să mă caut... ~ 66 ~

antologie de poezii cronopediene

Arsura dor după ce-a lepădat cojile arse de humă căzute din sărutul lui Iuda lumea din mine devine diafană şi albă adunată din templele toamnei irisul violet înfăşoară numai zenituri în cobiliţă de ceruri când îşi coace vederea la foc mic scrumirea se transformă în ambră şi-mbată îngerul de serviciu din axa temporală începutul de referinţă divină şi-a recăpătat puritatea întreagă cele trei degete unite în mudră au terminat invocaţia în duh a creatorilor creuzetul alchimizării a sorbit umbrele Unul respiră în totul acum iubirea rotundă perfectă veşnicia a deschis ochiul în mine aşteaptă… ~ 67 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Ochiul furtunii în ochi de genune moartea ca pe-o comoară ne-o ducem în spate povară de viaţă rădăcină nouă nu silabiseşte cuvântul cangrenat de minciună cârtiţe oarbe rătăcim în propriul destin ca o toacă spartă cântăm jumătăţi de ultime clipe în clepsidră rebutată dintr-o supernovă inima chircită în fulger după furtună trimite o vocală subţire ca un cântec de leagăn în galaxie şi ne cheamă la o nouă înviere

~ 68 ~

antologie de poezii cronopediene

Aurolacul casa dragostei cu pereţii surpaţi mahalaua geme sub putregaiuri din care zbate coada unei sirene care-şi caută disperată marea şi solzii de doruri ludic se dezgoleşte chipul întunecat al zilei rănite un surâs zgârie disperări de înecat în panopliile timpului vioara unor zori povestiţi de oasele împrumutate întinde corzi ruginite în ţărmurile celulei încărcate de sângerate chemări cu răspunsuri pierdute gura ştirbă molfăie cu dinţi de minte târzie aura copilăriei licitată sub cruce să prindă o armonie întreagă în pieţe se organizează licitaţii pe coşmaruri neuronii gem de vise cărora li s-au scos ochii sălbatic ascunsă în portative încurc printre aripe simfonia curată a mântuirii ieşind din mucegaiul zidurilor bătrânul aurolac extrage dintre zdrenţele scorojite ~ 69 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

împachetată atrăgător punga argintie sclipind a moarte controversată şi trage cu sete ultima gură de rai răstignită la dreapta Fiului mahalaua se luminează

Înlăuntrul lui O cu inima dragonului pictez veşminte de taine în vieţi efemere curcubeiele se-adapă din artere număr vertebrele timpului şi tastez „acasă” am împins pereţii infinitului cu palmele inimii şi-am intrat unde mai sunt?

~ 70 ~

antologie de poezii cronopediene

Candoare de matcă răpuse de-aripe văzduhurile rod invidii îmbrăţişări incognito preling aritmii clandestine insinuate naiv între ventriculele timpului iubirile ciobite îşi adună hologramele risipite în cărămizile pupei şi înalţă biserică o rugăciune şi eul întinde aripi de flăcări peste edenuri oul a spart în mine coaja lumii…

~ 71 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Scribul * Mihaelei Meravei *

în pagina de lut a vremii cu ochiul meu ce vede-n întuneric un scrib îmi colorează infinitul vulcani de lavă-aromitoare sunt pagini ale cărţii de mistere explozii de lumină transformă în petale atingeri de silabe dur insinuate în pistile de piatră răsuflări de cruci răstignite pictează stigmate în pielea de vise armură de iubire pulsează atingerea încă oarbă de lucruri şi în peniţă de veşnicie ne scrie scribul ce în pântec ne poartă şi cântă

~ 72 ~

antologie de poezii cronopediene

Ovidiu Cristian

Di n i c ă

„Descind din mine alături de cuvinte.

Născut în liniștea adâncă a toamnei, cu rodul ei de vise caut noi dimensiuni cuvintelor.

Adun din lumină culori pentru poezie să alcătuiesc un nou alfabet. Cu obolul de speranţe vin în lirica actuală de pe aceleași plaiuri unde Anton Pann a aflat înţelepciunea populară. Eu întâlnesc vântul, ploaia, la cotele înalte ale vieţii unde ca un visător incurabil ce sunt asimilez zilnic porţia de poezie a pelegrinului astral.

Poezia este sensul deplin al liniștii în care transcriu armonia imaginilor și a sunetelor ce mă înconjoară. Iubesc cuvântul și cerul albastru. Scriu ca și cum aș respira.

Mă recompun din insule rătăcite pe un arhipelag inundat de cuvinte. Caut matricea tinereţii fără bătrâneţe în lumina din spicul de grâu.”

~ 73 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Portret de toamnă scriu vântului cuvinte de amor în singura formă pe care o cunosc a furtunii întorc aripi în culorile azurului răvăşind cerul în gând uit acolo unde se nasc griji ploaia să stingă durerea.

Lângă chemări întârziate când vara seacă fântâni iar paşii poartă întrebări aflu în zborul păsării cântecul împlinit al aştrilor din care se naste lumina în firul de iarbă şi-n zâmbetul trandafirului

~ 74 ~

antologie de poezii cronopediene

Femeia de ciocolată Femeia aceasta de ciocolată cu tivul de hârtie, îți surâde în palmă tăind cântecul lunii în două, prima parte ți-o spune la ureche fredonând a târziu peste vama viselor, seara va adăuga partea finală când ochii tăi vor lumina stelele cu secunde de aramă.

Taina cuvintelor Între gând și camera de gardă vocea ta aprinsă rătăcește stingheră drumul în zilele în care se scot ~ 75 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

din piept inimile cu mâinile reci asemeni fructelor otrăvite din visele supuse înecului în somnul alb al lunii brăzdat de furtuni

Arșița păsării Iubito, pe drum de lumină înalț dorința de a-ți fi aripă în duh să șterg umbrele din calea ta poieni racorose să așternem dorului.

Tu cu lacrima mea să stingi focul ce vântul îl întețește, nu strânge în piept mireasma lemnului ars și nici nu sfărâma poteci pe care calci cu proaspăt gând să aducem primăveri îmbrăcând cuvintele cu arșița păsării care ne iubește. ~ 76 ~

antologie de poezii cronopediene

Timp Nu mă strânge la piept în sărutul tău pasăre nehotărâtă, ce stingher mă însoțești cu ploaie și vânt, lasă întâmplarea să-mi aducă primăvara, să mă poți zăvorî în lacrimă sau cuvânt.

Arheologie M-ai căutat stingheră pe bolţi de gând.

Te-am aflat în foșnetul frunzelor legănate de vânt, cu privirea ai deschis în mine un şantier incomod.

Ca un arheolog ai săpat cu ochii după cuvinte pe care le-ai recompus din cioburi cu smalţul sărit găsindu-mi inima, sub un strat fin de tencuială.

Ai mai răzuit până ai ajuns la icoană, lacrima s-a contopit cu lumina.

Umerii tăi rotunzi ne-au acoperit cu filele toamnei întoarse în argint. ~ 77 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Oglinda În camera mea oglinda cuprinde cerul colorat cu pești verzi care se pierd printre păsările mari de pe malul cu nisip roșu, unde inima se plimbă învățând să uite ziua în care a pierdut un deget înrobit de inelul rostogolit pe țărm.

Corăbier Ca un fluture flămând voi pleca spre lumină în căutarea corăbiilor cu mateloți înnobilați de îngeri să ocupe insule cucerite de ploi târzii în care semințele pline dau chipul fraged al fructelor, din furtuni să eliberez vulturi, ~ 78 ~

antologie de poezii cronopediene

să colorez din iertarea mării vântul cu cântecul sirenelor fecioare.

La întoarcerea acasă din prispă voi face cu ochiul norilor roșii care vor lăsa ploaia să aștepte primăvara, apoi voi săruta o duzină de cadâne care își vor face intrarea în sânul toamnei, voi întreba cât este ora și de ce soarele fuge din calea vântului.

Tu, inimă, cu grabă imi vei găsi timpul împlinirii.

Chipul tatei Pereţii galbeni din camera mea sunt plini cu ochii peştilor cuprinsi în amurgul verde de lacrima uitată a tăcerii din care chipul rămas tânăr al tatei apare aşteptând, ora exactă ~ 79 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

când aripile mele prinzând contur vor aduce mai aproape cerul cu vulturi iar inima va aprinde stelele învăţând mersul aştrilor.

Ora ora mică omoară ora mare ora de mijloc omoară orele celelalte toate orele sunt sugrumate de incertitudinea zilei care suprimă timpul rămas neterfelit într-o ceașcă de cafea ca urmare a vizitei făcute de bătrâna doamnă cu fular albastru spălătorului de geamuri cu felinarul agățat de umeri

~ 80 ~

antologie de poezii cronopediene

Lenuş Lungu „Întotdeauna am iubit poezia, am avut încă din liceu preocupări literare, am scris la revista şcolii, am avut încercări timide la revistele vremii, dar am scris mereu pentru mine, pentru suflet, atunci când am simţit că versul exprimă mai frumos preaplinul inimii. Scrisul face parte din viaţa mea.

Nu pot să-l practic ca pe o meserie, dar atunci când vine ca o mare, urcă şi pârjoleşte ca o dragoste.

Simt că sunt o persoană norocoasă, am multe argumente pentru a susţine că viaţa mea are echilibru şi o normalitate de care sunt dependentă şi încântată. Ocazia de a oferi câteva versuri celor ce chiar le doresc, o consider pentru mine un mare dar, un semn că uneori se deschid şi porţile inimilor la care nu am bătut niciodată, că mereu şi întotdeauna apare o scânteie, o rază de soare fermecată care să-mi umple mie, ca tuturor pământenilor, sufletul de bucurie şi emoţie. «Secretul succesului este de a fi în armonie cu existenţa, de a fi întotdeauna calm, pentru a lăsa fiecare val de viaţă sa ne spele câte un pic pana ajungem la ţărm»...”

~ 81 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Vis alb Îmi trec arome de măr copt prin scânteia vieţii împletite-n flori aurii cu ochii plini de valuri pictez şoapte în culori pastelate gândurile-mi sunt păsări ce vor zbura spre cer ca să aducă flori adunat din clipele de dor şi lacrimi înfundate transformate-n valuri de furtună ce se împletesc cu unde înspumate de timp păşesc cu tălpile goale pe un tărâm de vise albe amestecate cu albastru infinit. ~ 82 ~

antologie de poezii cronopediene

Clepsidra speranţei Am pictat pe pânză constelații ale sufletului ce mi-e curcubeu în vis celest indigo adâncit de umbre din flori și lacrimi am sculptat culorile în adâncul cerului unde stelele se unesc cu visele am amestecat cuvinte din infinit cu picătura oceanului absurd în tăcerea adâncului să respir cuvinte să sorb tăceri şi colorez sentimente fără rime împrumut tălpilor urme de pași şi pornesc spre clepsidra speranţei ~ 83 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Inima Iubesc noaptea în cioburi de oglindă împart viața în bucăți adânc în pielea mea sângele-mi perforează trupul pășesc printre gânduri așternute pe jos izvoare argintii de lacrimi pe miez de cuvinte o stea rubinie pe bolta cerului rupt de cometele ce-mi umplu privirea strigătul se sufocă în beznă prin zgomot și zbatere-n gând adânc în mine există o inimă ~ 84 ~

antologie de poezii cronopediene

pulsul dansează cadențat un strigăt fără ecou

Dimineţi sub tălpi Mă strecor pe marginea dimineţii mă apropii de tine şi te privesc ca norul trandafiriu de deasupra cerului mă aşez în palma ta ca o umbră îmi trec mâna Peste ochi, peste obraji îţi aduc dimineaţa să se picure peste tine să te învelească cu aromă de cafea şi parfum de migdală te voi ţine în suflarea mea şi te voi înfăşura ţinându-ţi blând ~ 85 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

dimineţile sub tălpi în cupele zemoase din ceaşca ta.

Tăcere în amurg în aplauzele cerului cu-n buchet de emoţii gânduri mute vise surde culori împletesc în vântul crud cu miros de crini dansând un vals strig în tăcerea unui amurg un trup pictat între stele ce ating clapele unui pian iluzii, vise colorate se topesc în apus. ~ 86 ~

antologie de poezii cronopediene

Umbra Alunec în abis cu aripile frânte tremur calc miros de alge îmi îmbată simţurile sunt o dramă picătură de pelin într-un potir iubire şi venin o umbră un înger mă strigă sunt nisip unde vântul plânge totul e paradis

~ 87 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Durerea Mi-aş vinde durerea să fac bani de ţigări mă aşez pe-o bancă într-o gară tuşesc împraştii în aer toţi viruşii din mine îi presar în natura moartă se aud chitare-n vânt îmi pun pălaria şi strig dă-mi sufletul înapoi să mai pot privi răsăritul pe aleii de castani există viaţă dincolo de moarte să atingi o speranţă la flacăra lumânării.

~ 88 ~

antologie de poezii cronopediene

Constantin

Mîndruță

„În loc de «Sfârșitul Lumii», suntem în Mileniul 3. Dar n-am lăsat cele rele în Mileniul 2. Le-am luat cu noi. Familiile au rămas mai la urmă. Când mergi la o nuntă, îţi găsești masa și scaunul rezervate. Nu contează dacă ești sărac cu ronii. Că ai putea să te rogi, Domnului, pentru miri și darul ar putea fi dumnezeiesc. Găsești pe masă și plicul cu expeditorul scris de o mână calificată.

Mie mi-au trebuit vreo 32 de ani să-mi dau seama că certificatul de căsătorie e un act nenecesar. Cine trăiește de pe urma lui? Ea, cu familia ei și tu, de unul singur. Acesta este zălogul legământului «Da». Și în timp, certificatul de căsătorie se va schimba în certificat de deces. Când în mintea omului e loc și de inteligenţă, acesta, în fiecare zi, se pregătește să nu mai fie. Avându-și grijă de suflet. […]

La poarta Raiului, Dumnezeu m-a întrebat ce poate să facă pentru mine. Eu L-am rugat să-mi protejeze familia și să o binecuvânteze. Doamne, ajută!” ~ 89 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Ultima zi de toamnă Frunzele sunt urme uscate, lăsate de pași, Încerci, și printre ele din ochii tăi mă lași, Eu rătăcesc cu gândul, de parcă sunt nebun, Mi se deschide gura, dar nu știu ce să spun.

Nu las pe nimeni singuri și mă gândesc la toți, De la bunici, părinți și până la nepoți Și fiecare an de viață ce înseamnă, Îmi spune-această zi, ca ultimă, de toamnă.

Nu are fericirea din ce să mai încete, A adunat din urmă noianul de regrete Și când privesc ‘nainte, nu se ridică ceața, Ca o oglindă spartă, amar zâmbește viața.

Din note fac un cântec mai vesel sau mai trist, Din litere fac versuri și scriu un acatist, Iar Dumnezeu, citindu-l, mă pune la-ncercare, Să simt acum pământul că fuge sub picioare.

Așa îmi fuge calul și îmi rămâne șaua, Nu mai ajung la doctor, nu îmi mai scot măseaua, Pedeapsa e a frunzei neîncetat căzută În jocul cu pădurea văzută nevăzută.

Cu ultimatum, toamna, îndeamnă să mai sper, ~ 90 ~

antologie de poezii cronopediene

Atât cât mai e viață între Pământ și Cer, Că vine iar la anul, îmi dă îngăduința Să mai iubesc o dată, dar fie și ființa.

Necazul, nenorocul, durerea și mâhnirea, Amarul, suferința și chiar nefericirea, Tot ce-i mai rău pe Lume, la mine să stea cheia, Ultima zi a toamnei, vrea să iubesc femeia.

Singur cu toamna Luminii din fereastră cu frunze-acoperită, Copacul îi e strajă şi o văd numai eu, Cu râul ce-nconjoară o piatră dezvelită, Pe care o sărută o undă mai mereu.

Lumina de afară se zgârâie de ramuri Şi se-nroşeşte frunza odată cu cărarea, Prin aer, în cădere, vezi ale toamnei flamuri, Cu norii se dau lupte şi îi alungă zarea.

Se umezeşte banca de bruma dimineţii, Se mai strecoară raze-n hăţişul tot virgin, Când văd copacul singur ca mine-n calea vieţii, Gândesc că-i de la Domnul, cu un răspuns divin. Începe iar să plouă cu fire neţesute, ~ 91 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Sunt ca o bancă udă, neruginită încă, Năluci pe lângă apă sunt plute nevăzute, O insulă de ceaţă se face mai adâncă.

Sub pod e vadul galben şi malul e tot verde, Se-adună cârd de raţe, de parcă-s canotori, Mai bine văd în apă cum umbra mi se pierde, E cald şi-atât de bine în tine când cobori.

Sar de pe mal pe piatră şi mă-nconjoară apa, Ridic spre munte ochii şi îţi zăresc castelul, Istorie e viaţa, a toamnei e etapa, Din tot ce-am petrecut, a mai rămas inelul.

Voi merge către munte, să îmi apropii cerul, Nu ocolesc iar podul, voi trece peste el, Întro cascadă mică îţi voi găsi misterul, Mă voi lipi de stâncă, să nu îmi dai apel. În suflet mi se simte un freamăt îndoielnic, Pădurea îmi e dragă, copacii sunt culori, Îi trec pe fiecare, pe-al frunzelor pomelnic Şi trag de ramuri clopot, ca tu să nu mai mori.

Nu vreau să strig, ecoul, să vină de la tine, Răbdare îmi dă piatra pe care am călcat, Cu albul de mesteceni, am tâmplele senine Şi scoarţa argintie, mă pierde de păcat. ~ 92 ~

antologie de poezii cronopediene

Iar Dumnezeu Mai am un pic și mă gândesc la tine, Ca la un bec nestins când trebuia, La ce-ai făcut mi-ar trebui rușine, Dar o pasez trăitei altuia.

E prima oară când mă tai la deget, Făceam cartofii pai, ca întro holdă, Dar ochii de pe geam n-au avut preget – Mi-au luat treizeci arginții ca drept soldă.

La noi tot timpul e ceva ce doare, Cel mai ades este un fel de tur, Dar fără nicio supărare, Înseamnă stânga împrejur.

Cine mai inventează azi iubirea, Să fi iubit de mult, mult și mai demult, Putem să-nvingem iarăși nemurirea Și numai eu să mor și să te-ascult.

Nu stau la bariera despărțirii, Chiar răstignit de tine – cap în jos, Mor tot gândind la clipa nemuririi: E un copil și chipul tău frumos.

Simt ca o vulpe rănită multe ori, ~ 93 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Tu singură te faci închipuire, Voi preschimba numirea unei flori Și tu vei deveni a ei iubire.

Cine trădează va muri-n trădare, De unde să mai știu cât te iubesc, Se duce unde vrea doar cine moare, De ce vrei, Doamne, să mai tot trăiesc.

Să tot adun la câte sunt păcate, Mi-ai tot luat și sunt un sărăcit, Tu Te-ai născut să mi le iei pe toate, Dar de nevastă de ce m-ai lipsit?

Eu nu spun „Da”, ca „Da”, până la moarte, Ce împărțim între pământ și cer Și-n grija Ta spre tine-am două soarte, Dar numai întru Tine pot să pier.

Până când moartea ne va despărți, Aproape, Doamne, e impietate, Tu mi-ai dictat, Tu vei împărăți În Casa Ta și în genunchi, Mi-ești Frate!

~ 94 ~

antologie de poezii cronopediene

Adu-o, Doamne, înapoi Adu-o, Doamne, înapoi, În zi de duminică, Dacă nu, atuncia voi – Dă-i o moarte clinică.

Adu-o, Doamne-n zi de luni, Pentru-a mea credinţă, Sau o ţine-n rugăciuni Pân’ la pocăinţă.

Adu-o, Doamne-n zi de marţi, Luminează-i calea, Sau când binele împarţi, Ei alege-i jalea.

Adu-o, Doamne, miercurea, Că e o zi sfântă, Sau fă-i viaţa cât mai grea, Fă-i cu dracu’ nuntă.

Adu-o, Doamne-n zi de joi, Cina Ta de Taină, Sau fă-i ochii cât mai goi, Suflet fără haină.

Adu-o, Doamne, vinerea, Când Te-au răstignit, Sau fă-i lumea cât mai rea, Parte la jignit.

Adu-o, Doamne, sâmbăta, Când Te-au îngropat, Sau pe mulţi voi îmbăta, De ea de-am scăpat. ~ 95 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Anotimpuri rele Anotimpuri rele, mi-aţi furat iubirea, Începând cu vara de anul trecut, Mi-aţi întunecat, până şi privirea, Aţi luat de pe buze ultimul sărut.

A venit şi toamna – plânsul de copaci, Anotimpul ploii fără de sfârşit, Mi-a furat iubirea, ce mai poţi să faci, De ce oare, Doamne, am mai şi iubit?!

Că apoi şi iarna cu alb m-a trădat, La cine să vină Moş Crăciun Gerilă, După ce iubirea iarăşi m-a prădat, Am rămas iar singur şi îmi plâng de milă.

Iar în primăvară, dacă mai apuc, Să-i dau ghioceii tâmplelor ştiute, Mi-a furat şi drumul, unde să mă duc?

Mi-a furat iubirea, toate sunt pierdute.

~ 96 ~

antologie de poezii cronopediene

Ioana Voicilă Dobre „Scriu poezie şi am publicat versuri în 15 antologii, în mai multe reviste literare şi într-un almanah literar.

Sunt o femeie veşnic îndrăgostită, entuziastă şi muncitoare. Iubesc cărţile, copiii, natura şi animăluţele mici. Îl Iubesc deasemenea pe Dumnezeu care mi-a fost mereu alături în viaţă. Mă bucur de forfota capitalei dar mă retrag în raiul căsuţei mele de la ţară foarte des pentru a mă bucur de grădinărit, de flori şi fluturi, de fructe, legume şi de rodul viei. Viaţa a fost darnică cu mine, citesc, scriu, croşetez, cânt.

Am trei băieţi, nora şi nepoata. Sunt un om fericit şi doresc tuturor să poată descoperi, în tot ce ne înconjoară, fericirea!”

~ 97 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Galeria mea cu poeme mute Din tot ce am, nimic nu-mi aparţine: doar viaţa!

Am adus atâta iubire în ea, încât devenită pictoriţă, am pictat în fiecare zi, câte un poem mut dar atât de viu!

Aici, în vârful degetelor, se află totul şi mâinile îmi pun truda în oglindă.

Viaţa mea, o galerie cu tablouri vii, poeme mute de atâta culoare şi bucurie!

Dragoste de viaţă Iubesc ploaia, vântul sălbatic, zăpada, cernând singuratic. Şi totuşi insist şi totuşi risc, să privesc soarele în adâncul luminii.

Căldura lui mă învăluie şi soare devin!

~ 98 ~

antologie de poezii cronopediene

Lumini şi umbre Mă regăsesc la lumina lămpii într-o seară a greierilor.

Eu şi imginea mea, două umbre ce dispar, născându-se... Îngerul păzitor Sunt vulturul rotitor deasupra munţilor iar teama fuge-n trecut, de înălţimi speriată!

Alături, zâmbeşti enigmatic ascunzând scara sub aripă.

Rămâi, cu mine, pasăre rară şi nu voi mai privi niciodată în abis ci numai cerul, casa mea şi a ta!

~ 99 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Neprevăzutul Erai atât de al meu încât, nimic nu mi te-ar fi putut răpi!

Ar fi fost ca si cum, mi s-ar fi tăiat o mână!

Erai atât de al meu încât, nimeni nu-mi putea scoate ochiul pereche, tăia piciorul drept sau tăia o ureche! Şi totuşi nimicul, un nimeni, timp nebun mi te-a smuls din piept deşi te ascunsesem în inimă!

Visul ca o săgeată Nimeni nu-mi poate lua visele!

E prima descoperire a arcaşului din mine. Şi totuşi, o săgeată nu-mi iese la socoteală! ~ 100 ~

antologie de poezii cronopediene

Vis pierdut Undeva, printre rânduri ne-am întâlnit.

Ce beţie!

Plecasem în gânduri cu aripa frântă.

Timpul mi-a lipit-o, să-ţi pot îmbrăţişa durerea.

A urmat un dans de nori de fum şi cenuşă.

Plouă şi pământul se îngraşă iar cu regrete tardive.

Tu, rămâi aceeaşi pasăre rară, tinereţe! ~ 101 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Lumini şi umbre Mă regăsesc la lumina lămpii într-o seară a greierilor.

Eu şi imginea mea două umbre ce dispar, născându-se...

Alegerea Mă aflam în faţa unui cuţit cu două tăişuri.

Am ales siguranţa vârfului. Întâlnirea.

~ 102 ~

antologie de poezii cronopediene

Lui Fănuş Neagu Când „te citesc” îţi văd privirea Şi mult mă bucură-ntâlnirea Cu ochii cerului din tine! Şi uneori să plâng îmi vine La gândul că-ntr-o zi Aceşti ochi nu-i voi întâlni Când drumul meu s-o prăbuşi Sau cerul lor s-o nărui.

Când „te citesc” îţi văd privirea!

Ploile Vorbim amândoi deodată, ne aprindem în plină zi şi ardem ca nişte torţe în luptă. Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.

Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare. În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii.

Eu tot mai cred, că purtaţi de vântul sălbatic, norii se izbesc hrănind pământul.

~ 103 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Lacrima de dor Prinde-mi, lacrima, iubite, în palme! Închipuie-ţi, sufletul meu venit către tine, ca un suspin.

Prinde-mi, lacrima!

Oglindeşte-te în ea şi mângâie-ţi faţa, a sărbătoare!

Lacrima mea, candoare, lacrimă-floare va limpezi astfel, faţa iubirii!

~ 104 ~

antologie de poezii cronopediene

Elena Mititelu „De copil construiam din soare şi lut, de copil m-a fermecat versul şi am început să scriu.

Mai târziu m-am convins că poezia însoţea fiecare vârtej de praf de pe uliţele satului, fiecare plânset de copil, fiecare notă muzicală din cântecul de leagăn şi de dor al femeilor.

De asemenea, m-am convins că poezia implică – prin organizarea corespunzătoare a materialului verbal – contactul direct şi magic al copilului cu arta cuvântului şi am debutat cu poezie pentru copii în Revista Liceului Pedagogic «Al. Vlahuţă», Bârlad – «Făclia«, Nr. 6 – 1977.”

~ 105 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Te-aştept să vii!!

Coboară de pe piatră-n primăvară, să vezi cum mugurii pocnesc în flori, cum fug zăpezile de soare iară şi vin acasă cârduri de cocori…

Coboară de pe piatră-n plină vară, s-auzi talanga oilor sunând, să dormi măcar o noapte-n fân, afară, în cânt de greier, stele strălucind…

Coboară-n dulcea toamnă de pe piatră, când carele scrâşnesc pline de roadă, să simţi miros de pui prăjit pe vatră şi gustul mustului ce fierbe-n cadă…

Coboară de pe piatră-n iarna blândă, s-auzi în sobă focul cum trosneşte, să cânţi cu toţi vecinii o colindă, să simţi cum anul vechi se înnoieşte.

~ 106 ~

antologie de poezii cronopediene

Te-aştept să vii de unde-ai fi plecat, să simţi cum saltă horele acasă, să vezi, s-auzi, să ştii cum e în sat şi cât e tara noastră de frumoasă!

Gara vieţii … mă pătrund cuvintele în liniile ce-mi traversează palma dincolo de ele simt cum puterea lor se revarsă în mine mi-am scuturat degetele şi le-am adunat în vaza pumnului protejând calea ferată ce mă duce în vagoanele inimii nu mai merge tic-tac… acum aleargă tac-tic ~ 107 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

spre şina capului macazul mă duce în gara vieţii hărăzită…

De-a v-aţi ascunselea Timpu-mi trimite visul sub lună crengile acoperă potecile bătătorite de cenuşa inimilor prin ploaia copacilor aruncată pe covorul foşnitor am hălăduit în jocul „De-a v-aţi ascunselea” nu te-am mai găsit acolo unde ne afundam pătrunşi unul prin celălalt acoperiţi de poalele ~ 108 ~

antologie de poezii cronopediene

umbrei din muguri

strigam în zadar aşteptând să apari fără să-mi dau seama că pădurea nu mai avea copaci…

Vis întrerupt Visam… că eram cufundată la umbra tăcutului bunic.

Parcă… din rădăcinile bunicului crescuse un falnic nuc, pe umerii căruia îşi sprijinea suliţele o roată mare de foc.

~ 109 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Se făcea… că stam cu capul rezemat pe iarba ce crescuse din degetele tatălui meu care se duse, să adune stelele neamului său la un loc…. Şi, deodată, supăraţi, tata şi bunicul, buciumând din iarbă, răsucind nucul, împrăştiau focul în vânt.

Iar eu… obosită de odihna din somn, m-am trezit, dojenită să duc, până voi fi iarbă sau nuc, rădăcinile neamului pe pământ!

~ 110 ~

antologie de poezii cronopediene

Liniştea lutului din zâmbetul primilor zori timpul ţese fuioare sapă şanţuri prin care să lunece durerea oglinzilor sparte de spinii trandafirilor petale crescute din curcubee şlefuiesc urmele cu săruturi arse în visuri lungind itinerarul spre liniştea lutului…

~ 111 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Odă Pământului

Fruntea-mi aplec, Ţie doina să-mi cânt, pe umerii tăi genunchii mi-i ţii, Tu hrană îmi dai, îmi eşti şi veşmânt şi scut te-am aflat în clipe pustii.

Tu îmi eşti matcă şi-acoperământ, copac drept mă ţii, să nu fiu stingher, ca ruga s-atingă Leagănul Sfânt, de Tine mă sprijin, s-ajung lângă cer.

Când greul mi-apasă sufletul frânt, Apă sfinţită din Tine-am sorbit, în pântecul tău îmi caut mormânt, precum strămoşii odihnă-au găsit. Şi pentru-acestea, Doamne, mă-nchin, când odă-nalţ Pământului divin!

~ 112 ~

antologie de poezii cronopediene

Costel Zăgan Slogan „Costel Zăgan nu este un poet cult, care poate să disloce, precum o face Ştefan Augustin Doinaş, în ordinile poeziei eminesciene. Eul lui Costel Zăgan este acela al unui izvoditor de versuri, identificat cu poetul strigător de frunză verde la începutul versului,un anonim stăpânit în trupul său de poezia emniesciană din care poate oferi iluzoriu câteva frânturi.”

(Noemi Bomher, Hiper-prefaţă la CEZEISME, 2008)

~ 113 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Incompatibilitate mondială Satul meu natal e poezia ea mă naşte zău din mers sufleca-ţi-aş moarte ia să te-mpiedic hai c-un vers Mă vei naşte iar din mers Dumnezeu este Cuvântul cu care moartea mi-am şters ai grijă că-ţi vine rândul Dumnezeu este Cuvântul sufleca-ţi-aş moarte ia să-ţi zăresc un pic mormântul din satul meu poezia O tăcerea-i doar un vers unde Dumnezeu n-a mers

~ 114 ~

antologie de poezii cronopediene

Geometrie interioară Trăim perpendicular Doamne pe moarte o suflete n-ai habar cât ne eşti de departe

Ne aşteaptă cumsecade Ca un obuz rămas neexplodat de la ultima revoltă a îngerilor Cerul Îşi întinde aripile neliniştite De la primul la ultimul înger ~ 115 ~

o

Apocalipsă

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Dumnezeu cu fitilul fulgerului în mână Ezită Oare E suficient albastru Pentru o Apocalipsă Cât de cât normală

Artă poetică În fiecare zi urc câte-un vers din Golgota ~ 116 ~

antologie de poezii cronopediene

Concert extraordinar pentru mitralieră, îngeri şi maimuţe Cât se poate de discret boii rag la clarinet şi-n amurgul muzical câinii latră la ţambal Găina cotcodăceşte la flaut pe englezeşte şi măgarul sigur zbiară încântat doar la vioară Un motan mai ortoman miaună chiar la pian şi-un înger din altă eră cântă vai la mitralieră Şi cum mie-mi place rockul iau pana şi deschid focul

Premoniţie Nebunul şi-a pus ţeava puştii ~ 117 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

la ochi Şi-a-nceput să ţipe fericit Uite viitorul Uite viitorul

Toate cărţile sus Pânzele corăbiei mele Poezia Nu încap În buzunarele destinului meu Şi-atunci le ţin Pe ~ 118 ~

antologie de poezii cronopediene

rafturile bibliotecii Uneori însă se umflă Şi-mi transformă odaia Într-un discutabil balon de săpun

Limite în flăcări dansante Sunt infernul ce-ţi solicită indiferenţa Preafrumoaso Danseză cu ~ 119 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

făcările mele Nu-ţi fie teamă Dragostea ne separă atât de tranşant Amantă punct amant

Zonă erogenă Nebunul satului Urlă de plăcere În jurul bisericii ~ 120 ~

antologie de poezii cronopediene

Ioana Zadic „Poezia, cum am mai scris și altă dată, este starea mea de bine. [...] Mă reinventez în fiecare zi și nu-mi pare rău.”

~ 121 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Ascultând ploaia Picurii mi-au bătut în geamul din spatele casei.

Am crezut că e vreun înger care a uitat să zboare.

M-am înșelat! Era doar ploaia.

Merii mi-au atras atenția.

Am privit apoi unduirea crengilor din grădină.

N-am apucat să văd mai multe deoarece noaptea, ca un hoț, mi-a furat lumina zilei și a dus-o departe.

Am visat apoi îngerii care au umplut cerul cu Ave Marii.

Totul a pornit de la ploaia care mi-a bătut în geam, amintindu-mi de mesagerii din rai.

~ 122 ~

antologie de poezii cronopediene

Frământările nopții Am visat că luna era din mărgean.

Pe capătul cerului Ursa Mare făcea cu ochiul Olimpului.

Zeus privea satisfăcut cum gândul curăța baierele cerului de zgura cuvintelor nespuse.

Falnicii munți tremurau de frica tunetului și marea avea o întindere neagră din cauza doliului purtat de soarele zeu.

Totul s-a schimbat la față când Nereidele au încins hora și vestalele au aprins focul pe altare.

Frigul s-a prefăcut în plăcere, în iubire și-n lacrimi.

Pe lângă coliba mea Cerberii urlau flămânzi, dar nu-i băgam în seamă.

M-am trezit. Totul dispăruse dar plapuma udată de sudoare mai amintea de frământările nopții.

~ 123 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Ar veni Ar veni iarna și în alți ani cu toate că nu voi mai fi printre muritori?

Ar curge ploile și atunci când nu voi fi şi eu prezentă?

Cu toate că n-o să mai calc pământul cu tălpile zdrelite de ani sunt sigură că o să fie și ploi, și ierni, și ninsori deoarece și alții și-au mai făcut veacul pe pământ lăsând ploile și iernile celorlalți atunci când s-au înălțat spre stele.

Călător printre versuri Mă întind către infinit și mă contopesc cu el într-o stranie îmbrățișare.

Mă transform în pământ și dau viață florilor ~ 124 ~

antologie de poezii cronopediene

ce răsar după ploaie.

Mă cuprind gândurile și îmi dau amintirea lor în visul ce nu-mi dă pace în noapte.

Mă îngân cu ecoul ce răsună în peștera pustie.

Mă las prinsă de adierea vântului și dusă departe spre munții golași.

Mă scufund în adâncul mării și ies de acolo înconjurată de fantasme.

Mă reinventez prin fiecare cuvânt, prin fiecare sunet ce-mi iese din gură, prin fiecare cântec pe care îl murmur la strânsul fânului.

Mă recunosc printre cuvinte și îmi spun: aceasta sunt eu și acesta-i sufletul meu, călător printre versuri.

~ 125 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Am

Am soarele şi roua dimineţii alături ca să-mi stea, pe fân cosit.

Privesc spre cer şi bucuria vieţii mă poartă către sufletu-mi zdrobit.

Frumosul din natură mă- nconjoară şi- mi tălmăceşte dorul de privit, dându-mi şi leacul care mă-nfioară şi-mi oblojeşte visul infinit.

Am bucuria de a-mi trăi viaţa alături de prieteni, de duşmani...

La toţi le spun să aibă sănătate şi linişte... şi pace... şi mulţi ani.

Am cântecul pădurii ce mă însoţeşte în dimineţile cu rouă şi cu flori, natura care parcă mă iubeşte şi- mi face- n fiecare clipă sărbători.

Am dragostea alături şi clipa cea de mâine ~ 126 ~

antologie de poezii cronopediene

când îmi voi aminti de clipa cea de azi, chiar şi fărâma dintr- un colţ de pâine, cu care hrănesc păsări, sau câte-un biet de câine ce vine către mine cu al său domol pas.

Cum v-am mai spus, am dragoste de viaţă şi vă iubesc pe toţi, în felul meu, mă bucur că acum e dimineaţă şi înalţ rugă către Dumnezeu. Îţi mulţumesc părinte de darurile sfinte pe care mi le-ai dat în fiecare zi, tot răul care îl aveam în minte l-ai transformat în bine aşa cum doar Tu ştii.

Despre toate și despre nimic Perna pe care-mi plec capul noaptea e confidentul care-mi ştie toate frământările, toate durerile şi toate bucuriile de peste zi.

Dimineaţa o aşez undeva într-un colţ, de teamă ca să nu şoptească şi celorlalţi trăirile mele. ~ 127 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Ochii-mi sunt ferestre către o lume care a uitat să se mai bucure şi care aleargă, nu ştiu după ce şi nu mai trăieşte profund.

Gura mea va spune tuturor despre iubire, cu toate că i-am cunoscut şi mierea şi otrava.

Inima îmi va dicta când să scriu despre toate şi despre nimic în acelaşi timp, doar dacă îmi va ingădui muza.

~ 128 ~

antologie de poezii cronopediene

Mihai Leonte „Eu Mihai LEONTE nu am visat vreodată că voi ajunge poet sau scriitor!

Viaţa mi-a demonstrat contrariul. Volumele tipărite însumează peste 1600 pagini cu scrieri inedite. Singurul meu imbold de a scrie a fost dorinţa ca cei care vor veni după mine să ştie că am trecut prin diverse etape ale vieţii. În scrierile mele am căutat să surprind aspectele din viaţa familiei, a locului unde m-am născut, a oraşului Moldova Nouă care m-a adoptat. Mineritul, meserie în care am lucrat peste 30 ani l-am surprins aşa cum l-am văzut în realitate. Internetul m-a ajutat să fiu cunoscut de mult mai mulţi cititori.

Nu pretind că sunt cineva în literatura română, fiind doar un simplu mânuitor de condei.

Mihai LEONTE a scris, doar cititorii vor decide dacă a scris ceva util.”

~ 129 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Am trecut modest!

Am trecut modest prin lume, Am sădit mai multe flori divine, Când veţi citi aceste rânduri, Voi odihni poate în scânduri! Îmi vreau sicriul construit, Din lemnul tare de molid, Groapa în lutul strămoşesc, Acolo voi simţi că odihnesc!

Am scris simplu, pentru cititor, Căci voi pleca din astă lume, Într-un aproape-departe viitor Nedorindu-mi altceva anume!

Aroma merelor goldane Am păstrat aroma merelor goldane, Culese din mica grădină părintească, Mă copleşesc amintirile unei bălane, Rog prispa casei să mă reprimească! ~ 130 ~

antologie de poezii cronopediene

Când mă dor picioarele bătrâne, Le amintesc mirosul din otavă, Călcându-le păreau aşa de fine, Nederanjate de a mea ispravă!

Memoria nu cred că mă înşeală!

Când tata făcea război prin ierburi, În anii aceia fiind copil de şcoală, Nu pricepeam acele multe treburi!

Atunci când toamna Atunci când toamna rece prin grădină, Ravagii face prin florile împurpurate, Dar care mai au sevă-n tulpinile uscate, Cu rizoizi puternici pe rădăcină.

Vântul scutură cu răbufniri înfuriate, Gingaşele flori, se aruncă-n petale, Suflul lui de moarte să le înfioare, Dar rămân imune, însă speriate!

~ 131 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

În inima mea nu-i toamnă, ci tinereţe, Dar tu mă faci să simt fiorul rece, De pesimism şi o undă de tristeţe.

Când tu prin gânduri într-o zi vei trece, Cu mişcări domoale, foarte îndrăzneţe, Însă eu la toate, sper să rămân rece!

1964

Bucata mea de pâine Privesc la pâinea rumenită, Ca o coajă de portocală, Mi-e greu să rup o bucăţică, Chiar dacă foamea mă răscoală. Învins totuşi de imensa foame, Întind mâna să rup, îndrăznesc, Îmi vin în minte ale lanului coame, Unduind peste câmpul strămoşesc.

~ 132 ~

antologie de poezii cronopediene

Gura rupe cu dinţii, hămesită, Macină, tocând ca o batoză, Bucata de pâine, de apărare lipsită, Cu o coajă neobişnuit de roză.

Atunci îmi vine în minte, Cât de grei erau snopii cu spice, Şi cum ne grăbeam cu secerişul, Ca bobul bucălat să nu pice.

Cer ascuns Merg prin viaţă, îndrăznesc, Cu pasul simplu şi firesc, Preferând să mai trăiesc, Mi se pare foarte omenesc!

Peste drum cu bolovani, Sfărâmaţi de mulţii ani, Cu un sigiliu încă nepătat, Peste lumea mare aruncat.

~ 133 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

N-am ales nici o cărare, Am mers pe drumul mare, Fiind o grea încercare, Trecută cred, de fiecare. Îndreptat spre ultim plai, Însoţit de-un trist alai, Îl vor duce pe Mihai, Nu se ştie dacă-n Rai! Care a trecut prin lume, Cu angelicul său nume, Căci a fost şi el un fir, Ce va dormi în cimitir!

Sub pământul cel străbun, Mai multe nu vă mai spun, Acesta este adevărul.

Nu o să mai vadă cerul!

~ 134 ~

antologie de poezii cronopediene

Cronologic Totul este cronologic Chiar luate antologic, Dezbătute morfologic, În contextul psihologic!

Vin din ere mitologic, Să susţină pedagogic, Că în mediul biologic, Nu trăim chiar ecologic!

Este clar şi super logic, Într-un termen filologic, Se constată patologic, Fenomenul scriptologic!

Dar în parcul dendrologic, Nesteril epidemiologic, Fiind vecin sociologic, Cu un circ zis zoologic!

Moldova Nouă Octombrie 2010 ~ 135 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Zefirul se joacă Zefirul se joacă prin frunze de plop, Transmite un murmur magic nonstop, Privim la ce se întâmplă, revin nostalgii, S-a născut prima strofă a unei noi poezii.

E linişte curată peste tot în natură, Care mă cuprinde captivantă şi pură, Încerc să nu uit de alte griji concrete, Pentru debutul acestei zile perfecte.

Soţia a scăpat de o cumplita suferinţă, Alege acum optimismul ca preferinţă, Aşteptăm să ne vină fata de departe, Astfel vom trăi marea fericire aparte.

~ 136 ~

antologie de poezii cronopediene

Constantin-Nicolae Gavrilescu

Motto: „Mintea nu-i un vas care sa fie umplut, ci un foc care trebuie intretinut”. (Plutarch) „M-am născut într-o familie de oameni buni, harnici, gospodari şi cu frică de Dumnezeu la 13 februarie 1955, în Salonta, judeţul Bihor.

Tatăl meu a fost ofiţer, iar mama învăţătoare. În 1982 am absolvit Facultatea de Automatică din cadrul Universităţii Politehnica - Bucureşti.

Am început să scriu poezii încă din timpul liceului. Până în prezent am publicat doar pe site-uri literare, dar...

Nu mă potolesc.

Sunt un vulcan încins, pregătit să erup, cu ploaia de esenţe din ceea ce gândesc, să ating orizontul în zare, cu mâinile minţii din el să rup, să pot păstra minuscule seminţe.” ~ 137 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Acum în toiul nopţii Acum în toiul nopţii când Luna ne veghează, vom spune dimineţii că dragostea ni-e trează.

Doar dorul făr’ de şoapte ce naşte din abis, întreabă de se poate să ne-adâncim în vis.

Răspunsul vine iute, coboară din eter, ecou al dragostei, fierbinte, vegheat de îngerii din cer.

Acum în toiul nopţii, când Luna ne veghează, cin’ se-opune vieţii când dragostea valsează?

~ 138 ~

antologie de poezii cronopediene

Azi, nu mai vreau nimic din viaţă Azi, nu mai vreau nimic din viaţă, Stau bine-n carapacea mea, Sunt mulţumit, natura mă răsfaţă, Şi-mi dă ce ieri, iubita nu-mi dădea.

Nu vreau a spune că mi-e bine, Dar nu duc lipsă de nimic, Sunt fericit şi făr’ de tine, Iubirea astăzi s-a topit timid.

Nu vreau să-ntoarcă timpul înapoi, Şi nici să spui o clipă că am vrut, Să fim din nou iar amândoi Vrăjiţi de un amar sărut.

Nu vreau nimic din ce-am avut cândva, Rămână totul simplu vis de-o noapte, Iar dacă totuşi s-ar schimba ceva, Un nou amor aş vrea s-alint în şoapte.

~ 139 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Azi, nu mai vreau nimic din viaţă, Stau bine-n carapacea mea, Natura-mi spune că-ntr-o dimineaţă, În inimă, un alt om voi purta.

Ce e amorul?

Ce e amorul?

E fericirea sufletului ce se-nalţă Când e iubire pentru-o viaţă, Lăsând aprins în inimi dorul.

Din jarul dragostei curate Se-ncinge focul, iar privirea, Contemplă-n clipă fericirea, Ce vrea ca să rămână în eternitate.

Ce e amorul?

E jar aprins şi e dorinţă, Ce-ţi freamătă întreaga fiinţă, Când dezgolit se lasă trupul.

~ 140 ~

antologie de poezii cronopediene

Pătrunde viaţa-n contopire, Prin amalgamul de mişcare, Se va mai naşte iar o floare Să crească, pentru a dărui iubire.

Ce e amorul?

E suflul ce aduce împlinire, Şi bucură întreaga fire, Ştergând din cerul sufletului norul.

Când sufletul va înflori Când sufletul va înflori deschisă-i calea spre iubire, în zorii zilei fără nori palpită inima-n neştire.

Va curge sângele prin vene înflăcărat de focul firii, şi-n veci de veci el va rămâne, simbolul veşnic al iubirii.

~ 141 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Amorul va striga din nou, va chiui de bucurie, va-ntoarce cerul un ecou ca-n toată lumea să se ştie.

Când sufletul va înflori aşa cum înfloreşte-o floare, va fi şi azi cum a fost ieri, va fi acea iubire mare.

Lăsa-vom poarta inimii deschisă larg ca să primească, fiorii dragostei dintâi şi viaţa să ni se-mplinească.

Când toamna iar va coborî pe deal Când toamna se adapă dinspre ceruri, regretul dragostei din vară cere îndurare, şi vântul foşnet lin strecoară-n ramuri, ca toamna girul de iubire să-l acorde iară,

~ 142 ~

antologie de poezii cronopediene

Pe solul presărat cu frunze arămii căzute, să-mi lase razele de soare îndrăzneţe, o mângîiere, cu căldura-i dulce peste frunte, şi un sărut tomnatic, de iubire şi fineţe.

Când toamna sprintenă-şi arată faţa ruginie, venind pe drumul satului îmbelşugat, unde ţărani-au cultivat în vară pe câmpie, şi-acum, adună la chindie rodul ţarinii bogat, Vreau doar o clipă-ai spune să rămână, măcar un timp frumoasă, mândră dar blajină, să poată strânge gospodarul din grădină, şi tot ce-a semănat din primăvară-n ţarină.

Când toamna iar va coborî pe dealul dinspre vie, iar luciul dragostei încet va-ncepe să apară, voi aştepta, ce vara mi-a promis să-mi fie, scânteia de iubire, ce aprinde focul dinspre seară.

~ 143 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Din noian de amintiri Răvăşite prin unghere, revăd sute de frânturi risipite din iubire.

Văd aievea ziua-n care te-am cuprins de subţiori, şi-ţi sorbeam a ta privire, a trecut... parcă a fost ieri. În poiana cu narcise făuream poveşti de amor, şi în iţe de iubire ţeseam dragostea covor.

Din noian de amintiri, chipul tău răsare-n minte, şi-l privesc adeseori, când mă adâncesc în noapte.

~ 144 ~

antologie de poezii cronopediene

Iulian Marius Zinca

„Fiecare dintre noi îşi are timpul său de… strălucire.

Trebuie doar să-l ştim unde, când, cum şi să-ncercăm să «profităm» de el. Dar… cum oameni suntem, dacă l-am ajuns, însă el - timpul ni s-a terminat, ne place să ne «spânzurăm» de el fără a ne da seama că astfel… călcăm pe «capetele» celor ce vor să-şi ajungă… timpul lor. Mai bine rămânem pe un «piedestal» pus de cei ce… urcă, pentru ceea ce ai însemnat, însemni, decât să rămânem «spânzuraţi» în (ne)însemnatul din timpul altuia…”

~ 145 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Din ochi… ploaie Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor ca un ochi lovit brusc de orbire e viaţa noastră fără lacrimi.

Pe praful pământului împăiejenindu-se privirea şi-mpovărând înăsprite inimi, se toarnă gânduri în tiparul sentimentelor să trezească puternice emoţii pierdute-n lupte timpurii.

Aştept din ochii storşi, o ploaie să… cadă.

Tremurul minţii (… pe hârtie) Fundalul întunecat aproape imperceptibil unei priviri reci şi inexpresive, trăda satisfacţia ~ 146 ~

antologie de poezii cronopediene

lăsată de umbra disperării gemetelor printre lacrimile reproşului tânguitor, gândirii imperfecte, mâzgălind frenetic hârtia.

Singurătate (de învingător) Învingător, într-o iritare extremă a indignării mele întunecate, gândurile-mi pluteau printre licăriri de lumină şi rândurile se aşterneau în urma singurătăţii…

Imaginea judecăţii Dimineaţa luminoasă şi veselă se furişase uşurel printre obloanele tăcute într-o strălucire suavă şi dulce privind cu deznădejde frenetică ~ 147 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

imaginea netulburată a liniştii ca o eternitate o viaţă fără margini şi strigăt de umilinţă în momentele de judecată rece în limanul păcii.

Îngăduinţa pleoapelor Cu o îngăduinţă nemărginită când viermii se zvârcolesc mai tare într-un tumult de neînţelegere şi de suferinţă nespusă ca într-un tablou straniu şi înspăimântător provocaţi de zvâcnirile violente ale inimii, să storci săruturi şi lacrimi în liniştea nesfârşită a pleoapelor… închise.

~ 148 ~

antologie de poezii cronopediene

În oglindă Împunse aerul pierdut în gânduri, ascultând furia înăbuşită şi umplând tăcerea cu puterea minţii într-o resemnare tristă… nemişcat şi împietrit.

Resemnare… ……………………………….......

Renaştere…

Nemişcat şi împietrit într-o resemnare tristă… cu puterea minţii şi umplând tăcerea ascultând furia înăbuşită pierdut în gânduri, împunse aerul.

~ 149 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Rana soarelui – poetul Adânc, prin ceaţa pufoasă, soarele înălţat pe cer îşi băuse porţia de rouă din cupa de fericire goală de fâlfâitul aripilor larmei pestriţe. Răsună şi vuieşte singur pe rana poetului…

Transparenţă Dus pe gânduri într-o atenţie plină de încordare cu ochii aţintiţi pe-o amintire care păleşte adâncit în reveriile sale, aburul respiraţiei inundat de lumină, se prelingea în licărul tremurător.

Aerul strălucea de… transparenţă. ~ 150 ~

antologie de poezii cronopediene

Din ochi… ploaie Mecanism uscat, scârţâitor, sfâşietor ca un ochi lovit brusc de orbire e viaţa noastră fără lacrimi.

Pe praful pământului împăiejenindu-se privirea şi-mpovărând înăsprite inimi, se toarnă gânduri în tiparul sentimentelor să trezească puternice emoţii pierdute-n lupte timpurii.

Aştept din ochii storşi, o ploaie să… cadă.

Reflecţia Într-o reflecţie linguşitoare, se porni pe un râs strident ~ 151 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

la gândul neaşteptat, din primejdiile nelămurite lărgindu-se un orizont, zornăindu-i ceva vag şi sinistru răsturnat, când lacrimile adumbreau ochii.

Suflet răcorit Priveam tăcut, savurând plăcerea firelor de praf dansând în lumina soarelui şi străbătute de un tremur, cuvintele s-au trezit în stropi de apă.

Răcoreau… sufletul.

~ 152 ~

antologie de poezii cronopediene

Ovidiu Donisă „Născut din dragostea părinţilor mei Toader şi Lenuţa în cea de a 3-a zi a lunii ianuarie, Anul Domnului 1969 în oraşul Vatra Dornei.

Cochetez cu poezia de mic copil... când, odată cu prima chitară şi cu primele acorduri invăţate a apărut dorinţa de a nu reproduce cântecele altora ci de a mi le cânta pe ale mele.

Atunci au apărut şi primele versuri... stângace dealtfel; apoi altele... şi altele... iar odată cu trecerea anilor din ce în ce mai «sofisticate» si mai innobilate de ceea ce sufletul adolescentului de atunci simţea la acea vreme şi care făceau mare vâlvă pe marginea şanţului unde ne adunam tinerii satului (flăcăii şi fetele) seară de seară... şi făcând o glumă... pe atunci neavând nimeni nici o treabă cu tulburarea ordinii si liniştii publice chiar dacă «spectacolele» ţineau pâna după miezul nopţii. […] Îmi place să filmez, să fotografiez, să editez apoi materialul adunat şi... să-l fac să placă!

Ca o concluzie de final...

«Nu vreau să fiu nimic din ceea ce nu am fost până acum!»” ~ 153 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Rugă şi Tăcere Străine bun... mă lasă-n lumea mea; Şi nu-ncerca să mă alungi din ea.

Mi-e bine-aşa cum sunt şi cum mă simt Nevoie n-am de vorbe de alint; Dac-ai să-ncerci... am să mă simt jgnit!

Mă vezi că-s trist căci mă gândesc la multe Şi ştie numai bunul Dumnezeu Cam câte am pe cap... şi-aşa mărunte, Se-adună… şi-mi fac capul tot mai greu; De-aceea-s trist... că-s adunate multe!

Mă lasă să-mi pun ordine în gânduri Mă lasă deci şi nu mă căina; De-ai să mă vezi că stau întins pe scânduri E c-aşa vreau să stau; e voia mea!

Ca să mă scoţi din ele... nu-ncerca!

~ 154 ~

antologie de poezii cronopediene

Scrisoare... de departe „De printre flori de trandafir îţi scriu acum scrisoare...

Mi-e sufletul imens pustiu... şi tare rău mă doare!

Sunt veseli toţi în jurul meu... şi strigă...şi dansează...

Eu mă cufund în tainic hău...

Dar mă gândesc la chipul tău... Şi el... mă luminează!

Ai să mă ierţi c-am îndrăznit să-ţi scriu aceste gânduri...

Curaj enorm mi-a trebuit să le transform în rânduri!

Când toţi în juru-mi cânt-acum... şi se distrează... şi glumesc...

M-apuc-aşa un dor nebun...

Pe buze dulci, sărut să-ţi pun...

Să simţi cât te doresc!

Sunt îmbrăcată toată-n alb... cam cum îţi plăcea ţie În locul rochiei de... seară... mi-am pus gingaşă ie! Şi-n părul împletit frumos... ce drag ţi-a fost... se ştie... ~ 155 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Pe care-l atingeai sfios...

Apoi... mi-l mângâiai duios...

Am flori de iasomie!

Nu mai pot sta... deja-i târziu... lipsesc de ceva vreme...

Mă strigă toţi... parcă-s vorbiţi pe nume să mă cheme! Închei acum acest păcat văzut numai de stele; Uita-i să-ţi spun... iubite drag...

E noaptea... nunţii mele!”

Metamorfoză E un nebun frumos care-a stârnit furtună.

Cu pieptul dezgolit, cu fulgerele-n mână, Cu chip de zeu... un pământean de rând Ce-a aruncat departe din suflet şi din gând Şi mila... şi respectul... chiar şi bunăvoinţa...

Nu vrea decât dreptate... să răzbune suferinţa ce sufletu-i apasă... ce aprig îl sugrumă; din laşul de-altă dată azi nu e nici o urmă.

Nu simte decât ură... şi-n ochi i se aprind Doi fulgeri de lumină... Pământu-ntreg cuprind... ~ 156 ~

antologie de poezii cronopediene

Iar glasul său puternic... sălbatec... şi turbat Străpunge nori... devine... un urlet blestemat!

Un răzvrătit... de soartă îndemnat a-şi lua în mâini destinul ce alţii i-au furat.

Un răzvrătit al sorţii... un proscris... ce-a vizionat neputincios cum sistemul i-a ucis familia... şi trupul... şi sufletu-i curat...

Din lacrimi şi cenuşă el azi s-a remontat.

Alt om... dacă se poate numi el om acum; Frumos ca o statuie, sălbatec şi nebun... În vene simte forţa... din dulcea răzbunare...

Furtuna ce-a stârnit-o îl face şi mai tare iar trăsnetul din ceruri se frânge-n mâna sa; el însuşi e... Dorinţa de a se răzbuna!

Ce-ar fi din... milioane, să simtă toţi aşa?

Când vezi atâta forţă şi-atâta transformare Privind spre înainte... se naşte-o întrebare: Ucide-va sistemul? Sau îl va recrea...

Mai aprig... crunt... tiranic... ca-nfăţişarea sa!?

~ 157 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Suflet pierdut Te rog, strânge-mă-n braţe cât eşti încă cu mine, Cât iubirile noastre nu sunt încă străine, Cât timp dorul ne-apasă nefiind împreună, Căt mai este credinţă-n astă lume nebună.

Să mă strângi cu putere, să te simt tot aproape Căci mi-e frică de mine cum mi-e frică de ape Nu doresc valu-acesta să mă poarte stingher Să-mi pierd însăşi credinţa... provocat de mister.

Căci tentaţii sunt multe... şi-au figuri diferite, Poartă rochii prea scurte şi au plete vopsite Forme care incită şi te-ndeamnă s-atingi...

Tu mă strânge în braţe; la ureche să-mi strigi Că iubirea ce încă mai există-ntre noi Nu se vrea terfelită şi-aruncată-n noroi; Nu voieşte să moară... nu se vrea ofilită!

Ah... frumos este trupul unduind a ispită!

Tu vorbeşte-mi de mine! Nuuuuu... vorbeşte-mi de noi!

De iubirea ce încă se mai vrea înapoi; Prinde-mi faţa în palme... buze calde-mi sărută...

Eu... închide-voi ochii... o căldură plăcută ~ 158 ~

antologie de poezii cronopediene

Mă învăluie tandră... simt în mine fiorul...

Care-i dat de plăcerea... ce-o provoacă amorul.

Nu eşti tu cea din braţe... şi-mi blestem neputinţa Deschid repede ochii; chiar mă lasă voinţa?

Răscolesc trup şi suflet... luptă cruntă şi dură!

Din oceanul de-alt-dată dau doar de-o picătură...

Tu... nu eşti lângă mine; toate-au fost doar în minte Încercam chipu-ţi gingaş să-l pictez în cuvinte Ai plecat de o vreme... singur sunt... supărat Şi-obosit fără seamăn cât cu mine-am luptat! Şi-n ăst timp... trupu-ţi şade lâng-alt trup de bărbat!

Suflet trist Să nu-ţi plângi niciodată iubirea, de-i pierdută!

Puţini te-or înţelege din cei ce te ascultă; Şi-apoi... care e rostul? Doar e... iubirea ta!

Acoper-o-n tăcere, vorbește-ţi despre ea...

Eşti singuru-n măsură să-ţi înţelegi durerea...

Să-ţi pui stavilă-n lacrimi şi să găseşti puterea ~ 159 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

De-a merge mai departe și de a cuteza; Dar află-ntâi greşeala... spre-a n-o mai repeta! Şi... nu-ţi uita iubirea! A fost... iubirea ta!

Făţărnicie Zadarnic ne prefacem că ne pasă De cei aflaţi l-ananghii... la nevoi; Căci ştim prea bine cât de reci ne lasă Necazul cel au alţii... şi nu noi.

Iar când acesta, aprig ne loveste, nepregătiţi... cu sufletele sloi...

Da! Aşteptăm... scârbavnici... la alţii să le pese; Nevoia ni-i regină-ntre nevoi!

~ 160 ~

antologie de poezii cronopediene

Romeo-Nicolae

Ştefănescu – AsiIiVro

Motto: „Gândeşte cu inima şi simte cu mintea”

„Dacă-ai şti Dacă-ai şti că viaţa mea, e izvor pentru a ta... ai veni mereu şi-ai bea, un pahar din viaţa mea.”

~ 161 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Lacrimile iubirii Spiralate șoapte, sunt ale inimii cuvinte nestemate... se încălzesc toate adunate... sub aripile iubirii noastre între heruvimi, rămân în urmă clipele de lumină intersectate între poteci vii ce străjuiesc tot cerul nopții zi de zi... și când ne îmbrățișăm iubito se ridică în stoluri emoțiile ce izvorăsc din ale noastre fierbinți inimi... apoi revin în chip de bucurii vii sub perdele de rouă, ce ne umezesc și sufletele... și pașii... ~ 162 ~

antologie de poezii cronopediene

și ochii... sub trăirea lor se nasc și azi... și mâine... și toate care au fost... în urmă, zi de zi, lacrimile iubirii.

19 Oct.2009 Aniversare un an de căsătorie

Oamenii îngeri Suntem Lumini... trimise pe Pământ din infinit veniţi pe-un tainic gând...

Suntem punţile dintre atâtea lumi lăsaţi... să revărsăm lumini...

Suntem aleşi să locuim aici... din veşnicie să-i trezim pe oamenii cu frici mărunte...

~ 163 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Suntem liberi să trăim ca oameni cu fericiri... iubiri... şi îndoieli...

Suntem mergătorii de drum înainte pentru oamenii ce vor să redevină ce au fost... de dinainte...

Suntem şi am fost lumini divine serafimii din cer... ne şineau drumurile toşi heruvimii... cu luminile... din ochii lor ne luminau urmele... şi atunci... ca şi acum... şi ieri... şi mâine...

Vrem să stăm aici... pentru omenire... dar cu inima la cer la Tine... ~ 164 ~

antologie de poezii cronopediene

Cel ce ne-ai trimis cu luminile Tale sfinte ca să avem din nou toţi... ca şi Unul şi Unul ca toţi... reunite... spiritele... sufletele...

Să avem din nou pentru eternitate...

SUS LA TINE DOAMNE...

INIMILE TOATE. 28.07.2010

~ 165 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Florin Piersic Flori de Mai au răsărit Lângă livezile de piersici fără de sfârşit O lacrimă lasă fiecare petală de floare Razele de soare o transformă în miere dulce-tare Iar în secolul trecut Nobil un copil de piersic s-a născut Prinţ a fost de la început Iar talentul actoriei l-a primit din mână de la Dumnezeu Drăguţul Este de atunci pe scenă mereu neobosit,... talent rar de întâlnit Recita pentru public ca un arheu,...

Rara Avis,... ar spune Dumnezeu Scena-i teatrul lui de-acasă Iubita-i cortina când se lasă Cuvinte Alese a rostit mereu,... pentru oamenii ce au dorit,... să asculte în taină,... emoţia sufletului său.

09.10.2010

~ 166 ~

antologie de poezii cronopediene

Romeo-Nicolae Răsăritul zilei aşează O lacrimă de soare Misterul etern al vieţii Există în mine din infinit O trăire vie simt acum... la fel ca ieri, şi mâine,...

Nicicând,... niciunde,... iubirea mea nu v-a rămâne fără răsărit Iisuse Doamne,... Adevăr,... Cale,... şi Viaţă Credinţa ce o am în Tine şi în mine Doamne O las moştenire din această viaţă Lumii care m-a iubit Adaug la toate ce-am trăit Eternul vis frumos din infinit,... că n-am trăit fără să aduc aici,... emoţii vii,... din paradisul nesfârşit.

08.01.2012

~ 167 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Rugaciunea iubirii Doamne, eu sunt,...

Scânteie din Lumina Ta,...

Doamne, eu sunt,...

Lumină din Lumina Ta,...

Doamne, eu sunt,...

Aură din Dumnezeirea Ta,...

Doamne, eu sunt,...

Conştiinţă din Conştiinţa Ta,...

Doamne, eu sunt,...

Simţire din Simţirea Ta,...

Doamne, eu sunt,...

Iubire din Iubirea Ta. 16.05.2012 AsiIiVro

~ 168 ~

antologie de poezii cronopediene

Viorel Croitoru „Curios, am venit să cunosc lumea în anul 1955, am simţit frumosul, iubirea și am rămas aici...

Am crescut primii ani la ţară, apoi la oraș și prin sanatorii, am terminat liceul, o facultate cu profil tehnic și am intrat în vâltoarea vieţii. Mulţi ani am muncit cu pasiune, considerând că undeva, cândva o să conteze. Și n-a prea contat: numai munca cinstită nu ajunge aici.

Am îndrăgit versul, proza și comentând altora, pe net, am început să scriu și eu. Și-am scris tristeţea mea și-a altora, iubirea și sclipirile de suflet ce m-au impresionat. Am publicat pe site-uri de socializare, apoi pe cele literare.” […]

~ 169 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Câmp cu dor Pe câmpuri, departe de toți, ai plecat.

Prin iarba înaltă te-ai pierde Un dor nesfârșit te-a cuprins, te-a chemat!

Doar zarea aprinsă te-ar crede.

Pe strune durerea-înflorește nespus...

Suspină și vântul cu tine Acum fericirea ce-aveai este sus Aștepți în zadar... nu mai vine! Își strigă amarul prin cânt dureros De plânge și vântul și iarba, Din ochi un pârâu se scurge în jos Și-i udă gurița și barba Iar sus, nevăzuți, în lacrimi scăldați De muzica ta minunată, Te-ascultă și îngeri și toți cei plecați Și sufletul drag... ce te-așteaptă!

~ 170 ~

antologie de poezii cronopediene

Plantatorul de pomi Pe culmi pustii, pe văi golașe Prin vânt și praf am fost odată.

Nu sunt nici sate, nici orașe, Părea o lume blestemată!

Un sat de case părăsite, Fântâni secate, trist miraj!

Cărări de ani nefolosite Îți taie bruma de curaj.

Doar într-o vale mai ferită, Un om, cu suta lui de oi, Umplea natura pustiită Cândva, demult, de cei ca noi. Și-n lumea lui fără cuvinte, Zi după zi, tot semăna, Pe văi, pe povârniș de munte, Pădurea visu-i lumina.

~ 171 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Scobea cu greu cuibar la ghindă, Cu un toiag din fier ce-avea, Pădurea, poate, n-o s-o prindă...

Nu-i bai! Și zilnic semăna.

Trecut-au ani și-n munții unde Pustiu și praf doar întâlneai Mlădițe înverzeau plăpânde Și parcă-n alte lumi erai!

După alți ani l-am regăsit, Planta tot ghindă, cu toiagul.

Privea în urmă, fericit: Pădurea lui, mai mare dragul! Și-n umbra ei au apărut Izvoare ce-au mai fost odată, Cătune, sate-au renăscut. În cel pustiu e viața-i toată!

N-au înțeles cum apăruse Pădure-n locul cel pustiu, N-aveau să creadă ce făcuse!

Simțea că-i greu, că-i cam târziu... ~ 172 ~

antologie de poezii cronopediene

Încet, cu sufletul senin, S-a așezat pentru hodină.

Iar îngerii în juru-i vin Și pleacă singur... în lumină!

Apusuri Coboară-n flăcări printre dealuri, Copaci și cer s-au înroșit Reflexii ard în lac, pe valuri, Și-apune! Focu-i... s-a răcit...

Am fost ca el, văpăi, căldură Și totu-n jur cu noi ardea!

Tot căutând pura făptură, Apunem singuri... Fără ea...

De ceri în tot perfecțiune, Și nu oferi ceva la fel, Ca soarele tu vei apune...

Oare vei răsări ca el?

~ 173 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Dimineață cu cortul De-acu și luna s-a ascuns Lumina încet, încet apare Prin nori o rază a străpuns E soare!

De rouă totu-n jur sclipește Suntem vioi că e răcoare Și-n iarbă uite se trezește O floare!

Trezit din somn focul alene Din fum fantasme-n jur creează Iar cei din cort au somn în gene Visează!

Ibricul cântă și parfumul Cafelei și-a lansat chemarea.

Spre cort, tiptil, găsește drumul, Scularea!

~ 174 ~

antologie de poezii cronopediene

Focuri Pe-aleea unde ne-am iubit e toamnă iar, e foc în jur, În galben-roș aprins e tot! Mi-e dor de ce aveam mai pur!

Pomi, frunze ard în vii culori! Culori ce-în suflet răscolesc. Și ce frumos ardeam și noi... Mi-e dor de focul tău ceresc!

De sufletu-ți lipit stăteam, ca lângă foc, să măîncălzesc.

Ardea în jur... Ardeai și tu! Mi-e dor de șoapta „te iubesc” Nu știu cum totul s-a pierdut! Nu știi ce tare te-am iubit!

Doar focul toamnei a rămas și jar în mine-a răscolit...

~ 175 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Vis cu cafea Când mă trezesc de somn buimac Îmi fac cafeaua cu caimac Și simt cum vlaga îmi revine Dar mai visez un pic... La tine!

O văd aievea: mă trezea Cu un sărut și o cafea.

Sorbind cafeaua, o visez Cu lacrima-mi o diluez...

Aromele-i se împletesc Cu chipul ei. Și îmi doresc Zadarnic totul să revină: Ea a plecat... sus... în lumină...

Iar ziua-începe tristă, lungă, Abia aștept prânzul s-ajungă La o cafea și-un vis de dor: – Să mă aștepți! Mai am un zbor...

~ 176 ~

antologie de poezii cronopediene

Elisabeta Brănoiu „Sunt doar o fărâmă infimă din Marea Creaţie a lui Dumnezeu… acea fărâma care a înţeles că poate dăinui infinit doar prin iubire şi ascultare! Sunt acea picătură din Univers, care a acceptat şansa de a-şi cunoaşte Creatorul... o şansă care te obligă şi te răsplăteşte în aceeaşi măsură. De aceea, vă îndemn spre iubire şi ascultare, “obligându-vă” să luaţi parte la marea răsplată!...

Să-i dăm slavă lui Dumnezeu prin vorbele noastre pentru ca El să ne însoţească, să ne ocrotească şi să ne binecuvânteze cu infinita Sa iubire! […]

Doamne, binecuvântează-ne! Ajută-ne să ne încorporăm într-unul Singur Trup, pe toţi oamenii din lume, fiindu-ne, Tu, Iisus, cap trupului nostru, împletiţi în Marele Taine ale Vestitelor Tale Minuni, făgăduite nouă...

Ajută-ne nouă, la toată omenirea, să renaştem în Adevărata şi Dreapta Credinţă cea de la Inceputuri, Una Sobornicească şi Apostolească Biserică-Ortodoxă, după Voia Ta, ca să ne facem părtaşi la: «Cina Nunţii Mirelui din Raiul Ceresc!»”

~ 177 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Om, Univers şi Divinitate Unde să mă adăpostesc din vâltoarea viselor rebele?

Cum să mă apăr de valurile furibunde atât de grele?...

Cu privirea prin spaţii, sub albe şi mari constelaţii, urc pe fir de Luceafăr spre zarea vastă.

Văd cum Tu, Izvorul Vieţii, Tu, Biruitorul morţii, într-o linişte sfântă, cobori prin bolta albastră.

Cu un chip luminat la privire Tu, Dumnezeu-Omul, Unicul Mire!

Mi-ai şoptit: „Te-am chemat!

Te-am adus pe pământ, într-acest Rai Preasfânt! ~ 178 ~

antologie de poezii cronopediene

Îndurare Ţi-am arătat din prima zi şi până acum, călăuzindu-ţi paşii, pe al veşniciei drum.

Am ţinut în dreapta Mea cărările vieţii tale, cât ai umblat prin frumuseţea acestei lumi!... Ţi-am deschis înaintea ta cerul şi pământul, ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni!

Ca fulgerul am luminat cumplitele-ţi vifore-ale vieţii...

Ca o făclie ţi-am strălucit în suflet, prin cărările nopţii!”

O, Dulcele meu Mire! Întreaga lume e Mireasa Ta... şi ca pe Mirele ei veşnic, pe Tine te vom aşteapta. În Veacul Învierii, ce va să vie în curând, oare, în ce chip minunat ne vei preschimba? ~ 179 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci, întru nestricăcioasa frumuseţe a îmbelşugatei bucurii, din a cereştilor sălaşuri, din a veşnicelor lăcaşuri?

Toţi prietenii Tăi Te aşteaptă…

Nuntaşii, tiptil, se adună în dulcea-ţi Grădină, în neuitatele clipe adunate, împletite într-o minunată cunună: OM, UNIVERS, DIVINITATE!

Azi... a mai căzut o petală – S-au scurs anii, fără încetare, atât de nemilos e timpul, oare?!

Sub dezmierdarea blândă a zorilor, firave, din buchetul împlinirii, din corola de floare, ~ 180 ~

antologie de poezii cronopediene

au căzut una câte una petalele iubirii...

Mă zbat mereu din zori şi până-n seară, în hăţişul de pe drum.

Uneori în miez de Taină mă trezesc plângând.

Umerilor mei atât de obosiţi şi grei, cine să le ia trista povară?

– „La Mulţi Ani, Elisabeta!”

Mă susţin prietenii mei dragi!

Fii optimistă!... Nu te întrista!

Nu va fi mereu atât de greu!

Viaţa este-un drum de munte: Coborâşuri şi urcuşuri!

Nu poţi găsi în lacrimi pierdutele comori, dar nici te poţi preface că nu ar exista...

~ 181 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Şi-atunci, cel mai bine E să mergi înainte, motivat de ţeluri înalte, ce au nevoie să fie exprimate.

Toate visele şi viziunile tale cu profundă semnificaţie... se cer a fi realizate.

Priveşte jertfa lui Iisus, în faţa pietrei s-a expus de-a aşezat o Lege bună a firii, Sfânta Lege a Iubirii, ţinând pe braţe întreaga omenire pe care Tatăl i-a dat-o moştenire.

Ostatic, la poarta fericirii Cu privirea îndreptată spre univers, spre infinit – „Grădina de Vis”, urcând pe drumul meu prin noapte, cu aripile-nsângerate, ostatic... am rămas la Poarta Fericirii! Îndată L-am recunoscut pe Cel înjunghiat ca Mielul, ~ 182 ~

antologie de poezii cronopediene

prin marea-i bunătate, pe Fiul Iubirii!

Domnul meu Se plimba tăcut pe cununi de slavă Prin frumoasa Împărăţie. Înviat în noaptea albă a mântuirii ca şi-n Întâia Zi a Zidirii, mi-a surâs, privind prin veşnicie... Şi mi-a zis: „Întoarce-te în lumea ta!” ştiind, că şi eu va să înviez, în Primăvara ce va urma să vie.

M-am reîntors, dar o mireasmă de mir purtătoare m-a oprit o clipă să citesc cu răbdare, cum pe cupola bolţii Palatului de nea, în lumini din culori de curcubeie... din a Domnului vrere, tainic scria: „Iubiri, Adevăruri, Mistere!”

~ 183 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Bucuria Marelui Legământ Poporul meu, Trezeşte-te din somnul greu! Înţelege azi sensul acestui cuvânt: Bucuria Marelui Legământ, Ce ţi-o trimite Duhul Sfânt Din tăinuitele mistere, Adumbrite-n începuturi de ere!

Urcă spre desăvârşire Treaptă cu treaptă, Treci din una în alta, în zbor!

Cu sufletul în rugă, Mai sus, din zare în zare, Ca îngerii din ţara viselor.

Lângă Cel Atotputernic Dumnezeu în Treime!

Trei Sfinte Ipostaze: „Tatăl, Fiul şi Duhul”, Adevărul în Lumina Dumnezeieştilor Raze.

~ 184 ~

antologie de poezii cronopediene

Marin Voican

Ghioroiu

„Într-o primăvară foarte timpurie, în anul 1941, la 1 Aprilie, pe la cântatul cocoşilor de ziuă, am văzut lumina zilei în cătunul Delureni (numit Dealul Viilor), comuna Ghioroiu, judeţul Vâlcea. Am fost botezat în ziua sfintelor Florii la «biserica de la vale» de către preotul Cezar Rădulescu, având naşi pe Marin şi Victoria Creţan. [...]

Pe atunci nu prea înţelegeam realitatea, dar un lucru m-a atras ca un magnet: horele care se ţineau la Monument în mijlocul comunei, taraful cu lăutari şi cântăreţii rapsozi, adevăraţi maeştri de geniu care au sădit în sufletul meu mlădiţe de dor, ce au crescut şi s-au transformat în cântece şi melodii nemuritoare, însoţite de versuri ce le-am scris cu ochii plini de fericire când ascultam ciripitul păsărilor, freamătul pădurii şi trubadurul serilor târzii de toamnă, greieraşul îndrăgostit, rătăcitor printre frunzele viţii-de-vie. [...]

Când privesc în urmă, văd cum o spumă de nor străveziu se ridică şi lasă ca să pătrundă soarle acelor ani minunaţi pe care i-am petrecut în Dealul meu iubit, alături de părinţi şi vecini...”

~ 185 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Atât de dor mi-era de casă Atât dor mi-era de casă, Că drumul îl mâncam din ochi În fuga cailor nebuni, Şi foamea nu-mi trecea...

Un jar aprins în piept ardea.

Zburam pe lângă-ai mei vecini, Şi curioşi mă tot priveau, Şi unul altuia-şi zicea: „E prea târziu s-alerge acum...

Ce a lăsat,nu mai găseşte, Sub anii vremii putrezeşte.

Ce-a fost odată sfânt…

Stă-n reavănul pământ.”

O boare searbădă de fum Învăluia întregul drum...

Un glas aud cum îmi şopteşte: „Ce-a-mbătrânit, nu-ntinereşte: E pulberea ce vântul risipeşte.” *** ~ 186 ~

antologie de poezii cronopediene

O, Doamne!... mi-atât de greu, Nimic nu-i cum lăsat-am eu... În minte rămas-a vraja de-atunci; Văd muşchiul crescut pe uluci: Stăpânii casei nu mai sunt demult, Doar eu mai plâng în gând C-abia am mai putut s-ajung În Dealu’ unde am crescut. *** S-adorm în tindă… ah! ce bine Că sunt din nou acas’ la mine!

Băiatul meu, ce-i cu tine?

Băiatul meu, ce-i cu tine?

Spune, măiculiţă, spune! Îţi plâng ochii de cicoare...

Nu ascunde ce te doare.

Spune ce ţi s-a-ntâmplat, De privirea ţi-ai schimbat?

Noaptea nu mai dormi în pat Şi mi-o ţii numai-n oftat. ~ 187 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

– Maică, măiculiţa mea!…

Nu ştiam ce-i dragostea; Vina mândruţa o poartă, Când m-a sărutat o dată…

De ea m-am îndrăgostit, Cu inima mi-a fugit… Şi o ţine doar la ea – Drumul nu vrea să-i mai dea.

– Copile, nu te-ntrista, Dacă inimioara ta…

O păstrează mândruţa, Doar pe tine mi te vrea.

Bunica – Bunico, spune-mi, dacă vrei…

Mă laşi să plec şi eu în văi?

Promit că nu mă rătăcesc! Ţi-aduc ciuperci, dacă găsesc; Şi-atâtea flori ca ochii tăi: ~ 188 ~

antologie de poezii cronopediene

Frumoase, proaspete, din câmp, Iar caprei îi culeg costrei. ...

– S-a dus ştrengarul... Ce să-i fac?

Pot să-l opresc, am eu vrun leac!…

Uite-l cum îi râde faţa, Juri că-s picături de rouă, Când pe flori cad, dimineaţa.

Ochii lui, câtă splendoare!…

Pot avea când îi privesc; E gingaş, că pun prinsoare, Când o fi să mi se-nsoare, Atunci... chiar că se topesc Multe fete după el, şi-i firesc.

Fiindcă-un nepoţel drag am, Care se trage din neam...

Toţi au fost chipeşi, făloşi, Şi la mândre… drăgăstoşi. ...

Dacă mâinile-amândouă, El le-tinde, o să zboare, Şi bătând din aripioare, O să mi se-nalţe-n zare… Înger scump, bunica are! ~ 189 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

*** … Câteodată, el mă-ntreabă, Şi îmi spune: „Dor nu-mi este De nimeni în astă lume…

Doar de MAMA!..

Ai putea, bunică, spune: „Ce-a greşit măicuţa mea, Eu cu ce sunt vinovat…

Domnul, n-o putea lăsa Să mă crească, să n-o ia!?” ...

Merge singur la mormânt, Ne-ncetat pe nume-o cheamă: – „Vreau să vii la mine, MAMĂ!

Nu mă lăsa urgisit!”

Doamne, câtă măreţie, Tu în lume-ai făurit!…

Pune un dram de tărie Într-ăst suflet necăjit, Şi de grijă, Tu îi poartă, Schimbă-n bine-a lui soartă, Fă-mi-l, Doamne, fericit!

~ 190 ~

antologie de poezii cronopediene

Căsuţa copilăriei Pe un deal, cu fruntea-n zare, Străjuită de trei brazi, Stă căsuţa învechită…

Cu cerdac şi cu pârleaz.

Casă bună, sfânt altar!

Leagăn al copilăriei...

Pe la tine vin mai rar – Trăiesc clipa bucuriei Cum Anteu a prins putere, Când pământul l-a atins...

Astfel ete-a mea plăcere, Şi un dor în piept nestins!

Mă întreb: de ce-am plecat?

Lume, ce-am găsit în tine?

Te-am dorit, şi ce mi-ai dat?

Ce-ai putut să faci din mine!…

~ 191 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Unde-aţi fost dealuri semeţe Cu-ale voastre reci izvoare, Vii şi câmpuri cu fâneţe…

Voi stejari cu frunza rară, Mândre fete de la ţară, Care-n fir mi-aţi răsucit Doina blândă ce-nfioară Pe românu-ndrăgostit.

N-aţi putut să mă opriţi Lângă pragul casei mele?

Să rămân cu-ai mei părinţi, Să petrec bune şi rele…

N-am găsit iubirea voastră Cât am umblat prin străini…

Dar când urc la casa noastră, Aşezată-ntre grădini, Simtă că iarăşi tânăr sunt, Totul pare neschimbat...

Dulce-i baterea de vânt, Minunat la mine-n sat. ~ 192 ~

antologie de poezii cronopediene

~ 193 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

CUPRINS Prefață ________________________________________ 3 – 22 DE AMPRENTE – _____________________________ 3 Amprente ale sufletului gravate pe file de timp ___________ 7 Ioan Muntean ___________________________________ 17 Sărut, pe Timp ______________________________ 18 Sărut de noapte ________________________________ 18 Sărut la ceas de noapte __________________________ 18 Sărut în amurgul zilei ____________________________ 19 Sărut de despărţire ______________________________ 19 Sărut de noiembrie ______________________________ 20 Sărut de ianuarie _______________________________ 20 Sărut de iunie __________________________________ 21 Sărut de mai ___________________________________ 21 Sărut de iulie __________________________________ 22 Sărut de august ________________________________ 23 Sărut de april’ __________________________________ 24

~ 194 ~

antologie de poezii cronopediene

Camelia Constantin ______________________________ 25 Gânduri_______________________________________ 26 Naufragiu _____________________________________ 28 Clipa de lumină_________________________________ 30 Adio... ________________________________________ 31 Veronica Cârjeu _________________________________ 33 Melancolie ____________________________________ 34 Eu şi tu _______________________________________ 34 Nespusa iubire _________________________________ 35 Iarna _________________________________________ 36 Viaţă trectoare _________________________________ 36 Lumea în care trăim _____________________________ 37 Camera de vis _________________________________ 38 Freamăt ______________________________________ 39 Trecut-ai tinereţe _______________________________ 40 Floarea Cărbune _________________________________ 41 Tată, _________________________________________ 42 Dor..._________________________________________ 43 Simfonia toamnei _______________________________ 44 Iubite_________________________________________ 44 De dragoste ___________________________________ 45 Primăvara 2012 ________________________________ 47 Boris Marian Mehr _______________________________ 49 Un sunet temător _______________________________ 50 Eu sunt stejarul_________________________________ 51 Auzi clopotele? _________________________________ 52 Why not? _____________________________________ 54 Omnia fluunt ___________________________________ 56 Mariana Ciurezu _________________________________ 57 Lacrimi de ingeri... ______________________________ 58 Clipe rătăcesc anotimpuri _________________________ 59 Sărută-mă toamnă ______________________________ 60 M-ascund printre cuvinte... ________________________ 61 Dor..._________________________________________ 62 Fire de timp... __________________________________ 63

~ 195 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Maria Chindea - Gerra Orivera ______________________ 65 Implozie în sâmburul din urne _____________________ 66 Arsura dor_____________________________________ 67 Ochiul furtunii __________________________________ 68 Aurolacul _____________________________________ 69 Înlăuntrul lui O _________________________________ 70 Candoare de matcă _____________________________ 71 Scribul _______________________________________ 72 Ovidiu Cristian Dinică _____________________________ 73 Portret de toamnă_______________________________ 74 Femeia de ciocolată _____________________________ 75 Taina cuvintelor ________________________________ 75 Arșița păsării___________________________________ 76 Timp _________________________________________ 77 Arheologie ____________________________________ 77 Oglinda _______________________________________ 78 Corăbier ______________________________________ 78 Chipul tatei ____________________________________ 79 Ora __________________________________________ 80 Lenuş Lungu ____________________________________ 81 Vis alb________________________________________ 82 Clepsidra speranţei _____________________________ 83 Inima_________________________________________ 84 Dimineţi sub tălpi _______________________________ 85 Tăcere în amurg ________________________________ 86 Umbra________________________________________ 87 Durerea ______________________________________ 88 Constantin Mîndruță ______________________________ 89 Ultima zi de toamnă _____________________________ 90 Singur cu toamna _______________________________ 91 Iar Dumnezeu __________________________________ 93 Adu-o, Doamne, înapoi __________________________ 95 Anotimpuri rele _________________________________ 96

~ 196 ~

antologie de poezii cronopediene

Ioana Voicilă Dobre ______________________________ 97 Galeria mea cu poeme mute ______________________ 98 Dragoste de viaţă _______________________________ 98 Lumini şi umbre ________________________________ 99 Neprevăzutul _________________________________ 100 Visul ca o săgeată _____________________________ 100 Vis pierdut ___________________________________ 101 Lumini şi umbre _______________________________ 102 Lui Fănuş Neagu ______________________________ 103 Lacrima de dor ________________________________ 104 Elena Mititelu __________________________________ 105 Te-aştept să vii!! _______________________________ 106 Gara vieţii ____________________________________ 107 De-a v-aţi ascunselea___________________________ 108 Vis întrerupt __________________________________ 109 Liniştea lutului_________________________________ 111 Odă Pământului _______________________________ 112 Costel Zăgan __________________________________ 113 Incompatibilitate mondială _______________________ 114 Geometrie interioară____________________________ 115 Ne aşteaptă o Apocalipsă cumsecade ______________ 115 Artă poetică __________________________________ 116 Concert extraordinar pentru mitralieră, îngeri şi maimuţe 117 Premoniţie ___________________________________ 117 Toate cărţile sus _______________________________ 118 Limite în flăcări dansante ________________________ 119 Zonă erogenă _________________________________ 120 Ioana Zadic ____________________________________ 121 Ascultând ploaia _______________________________ 122 Frământările nopții _____________________________ 123 Ar veni ______________________________________ 124 Călător printre versuri ___________________________ 124 Am _________________________________________ 126 Despre toate și despre nimic _____________________ 127

~ 197 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

Mihai Leonte ___________________________________ 129 Am trecut modest! _____________________________ 130 Aroma merelor goldane _________________________ 130 Atunci când toamna ____________________________ 131 Bucata mea de pâine ___________________________ 132 Cer ascuns ___________________________________ 133 Cronologic ___________________________________ 135 Zefirul se joacă ________________________________ 136 Constantin-Nicolae Gavrilescu _____________________ 137 Acum în toiul nopţii _____________________________ 138 Azi, nu mai vreau nimic din viaţă __________________ 139 Ce e amorul? _________________________________ 140 Când sufletul va înflori __________________________ 141 Când toamna iar va coborî pe deal ________________ 142 Din noian de amintiri____________________________ 144 Iulian Marius Zinca ______________________________ 145 Din ochi… ploaie ______________________________ 146 Tremurul minţii (… pe hârtie) _____________________ 146 Singurătate (de învingător) _______________________ 147 Imaginea judecăţii _____________________________ 147 Îngăduinţa pleoapelor ___________________________ 148 În oglindă ____________________________________ 149 Rana soarelui – poetul __________________________ 150 Transparenţă _________________________________ 150 Din ochi… ploaie ______________________________ 151 Reflecţia _____________________________________ 151 Suflet răcorit __________________________________ 152 Ovidiu Donisă __________________________________ 153 Rugă şi Tăcere ________________________________ 154 Scrisoare... de departe __________________________ 155 Metamorfoză _________________________________ 156 Suflet pierdut _________________________________ 158 Suflet trist ____________________________________ 159 Făţărnicie ____________________________________ 160

~ 198 ~

antologie de poezii cronopediene

Romeo-Nicolae Ştefănescu – AsiIiVro _______________ 161 Lacrimile iubirii ________________________________ 162 Oamenii îngeri ________________________________ 163 Florin Piersic__________________________________ 166 Romeo-Nicolae________________________________ 167 Rugaciunea iubirii ______________________________ 168 Viorel Croitoru __________________________________ 169 Câmp cu dor __________________________________ 170 Plantatorul de pomi ____________________________ 171 Apusuri ______________________________________ 173 Dimineață cu cortul_____________________________ 174 Focuri _______________________________________ 175 Vis cu cafea __________________________________ 176 Elisabeta Brănoiu _______________________________ 177 Om, Univers şi Divinitate ________________________ 178 Azi... a mai căzut o petală _______________________ 180 Ostatic, la poarta fericirii _________________________ 182 Bucuria Marelui Legământ _______________________ 184 Marin Voican Ghioroiu ___________________________ 185 Atât de dor mi-era de casă _______________________ 186 Băiatul meu, ce-i cu tine? ________________________ 187 Bunica ______________________________________ 188 Căsuţa copilăriei _______________________________ 191 CUPRINS _____________________________________ 194

~ 199 ~

Amprente temporale ~ volumul 3 ~

~ 200 ~

Administraţie Cronopedia MANAGER: Lenuş Lungu ADMINISTRATOR: Ioan Muntean Procesare şi suport IT Ioan Muntean