Aurel Chiorean - Să ne jucăm de-a anotimpul

Reeditare electronică cu acceptul direct al Bibliotecii Cronopedia şi al autorului Aurel Chiorean, realizată de Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

AUREL CHIOREAN

Să ne jucăm de-a anotimpul

editura Editgraph Buzău, 2014

Aurel Chiorean

Redactor: Lenuş Lungu Coperta: Aurel Chiorean, Ioan Muntean Corectura: Gabriela Mimi Boroianu Tehnoredactare: Ioan Muntean Ilustrare: tablouri Aurel Chiorean Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei Cronopedia (http://lenusa.ning.com) Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului şi reţelei Cronopedia.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

AUREL, CHIOREAN Titlu carte: Să ne jucăm de-a anotimpul/Aurel Chiorean - Buzău: Edigraph, 2014 ISBN

821.135.1-1

Tipărit la Editura Editgraph - Buzău Editor S.C. Editgraph S.R.L. fdt. Filantropiei nr. 37 Tel. 0725.54.99.15; 0724.53.43.29

2 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Prefaţă Pentru Aurel Chiorean, verbul „căuta” se întâlneşte, în sferele în care îşi depăşeşte semnificaţia, cu verbul „a izbăvi”. Poezia este căutare, ea însemnând izbăvire. Căci, a te izbăvi de destin înseamnă a-l depăşi, dar depăşirea aceasta este o himeră care, ca toate himerele, trăieşte doar o clipă.

Conştiinţa noastră e un Sisif, dar stânca pe care o poartă atinge întotdeauna o treaptă. Cel ce învinge biruie jertfa. Se învinge pe sine, învinge propria sa conştiinţă.

Volumul de versuri semnat de Aurel Chiorean „Să ne jucăm de-a anotimpul”, este o marcă în care anotimpul şi spaţiul reclamă o anumită poezie. O poezie care să le depăşească, dar aceste două coordonate, indispensabile, se vor regăsi, tot astfel cum ecoul mării în scoică.

Căci autorul Aurel Chiorean, el însuşi, aparţine unui timp concret istoric şi unui spaţiu care îşi imprimă pecetea asupra poeziei. Lipsind aceste caracteristici poezia nu va fi decât un pumn de cenuşă care la cea dintâi adiere se va spulbera. Poezia pe care aş dori să o confund cu 3 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

sensibilul, cu puritatea, îşi caută ea însăşi proprii săi cititori.

Pentru că este un lucru bine ştiut faptul că ea poate fi receptată şi trăită doar de o anumită categorie de cititori, cei care au spiritul deschis autocunoaşterii, cei ce încearcă o regăsire într-o oglindă străină, dar care printr-un efort, le aparţine.

Poetul Aurel Chiorean are curajul de a apare în public fără mască, dăruindu-se semenilor. Iar dacă aceştia şi-l vor apropia, dacă se vor regăsi în propria sa regăsire înseamnă o depăşire a timpului şi spaţiului.

Poezia nu înseamnă, pentru poetul Aurel Chiorean, decât a gândi în scris pentru a aparţine, în ultimă instanţă, altuia. Aşadar, căutarea semnifică o dublă izbăvire.

Vă recomand volumul „Să ne jucăm de-a anotimpul” semnat de Aurel Chiorean, şi veţi vedea că fiecare formă a realităţii ascunde o metamorfoză care ne poate scăpa, bucuria reveriei este egală cu cea a cunoaşterii.

După ce am citit volumul poetului Aurel Chiorean aş vrea să trăiesc ca un fluture spiritul corolei unice dar mie teamă să nu-i tulbur fiinţa.

Trandafir Sîmpetru

4 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

AUREL CHIOREAN

Să ne jucăm de-a anotimpul

5 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

6 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Vezi pașii Vezi pașii mei, în dor colindă, în timpul verii de sclipiri, o rupere de nori... perindă, prin taina unei mari iubiri.

Ascunde-mă de vrei în șoapte cărare să-ți ascult destinul să-ți bucur sufletul în noapte când trupul ți-a ales suspinul!

Cum pot s-ajung să-ți fiu izvoare nu știu nici macii, nici pădurea să nemuresc de-i muritoare colinda ta, vrerea... iubirea?

Ascunde-mă să-ți fiu granit în suflet dor, doar dor să-ți fiu, zidit castel, dar liniștit, ascunde-mă dar vreau să știu!

Ascunde-mă, pădurea-mi știe de taina mea departe-n zări, să bucur viața mea pustie, cu vers iubire... călimări!

7 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Ce pot Aș vrea să fiu, ce n-am putut să fiu o haină a ta țesută-n jur... altar un drum ce înduri, dar nu în pustiu lumină-n străluciri de har.

Aș vrea să fiu ploi de-ncercare gând o sfântă-nțelepciune-obișnuită sculptatul vis în ceață tremurând alegerea de sine... dar sădită.

Ce pot să fiu, supus doar îndoielii de vrei să-nchizi în tine libertatea smerenia deplină din vecernii sau ziua mea de vis... întâietatea?

Eu poate-aș vrea să-ți fiu Pământ, o scară către cer ce suie pe arsiti ploaie sfânt cuvânt un suflet alb.curat... o cetățuie.

Aș vrea să fiu și ziua ta lumină și sufletul din ea, cel răstignit cel întrupat din dor și nu din vină în timpul sfânt primit, sau dăruit!

8 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Scriere Eu am să-ți scriu iubirea mea pe stânci când nici izvoarele nu vor s-adape, întroienite rănile-mi adânci, vor da obolul lumii de sub pleoape.

Eu am să scriu pe cerul pus de noi cuvântul sfânt, ce-nseamnă dor... iubit, căci nu-ngropam luminile-amândoi, iubita mea, atunci când te-am rostit!

Eu am să scriu doar tu să îl citești, și lui să știi în veci să i te-nchini, atingeri și chemări să dăruiești, să nu mai port cămașa cea cu spini.

Da am să scriu cu tine sfânt sărut da am să scriu și îngeri ce rostesc, un cânt al meu numai de ei știut, cuvântul care-nseamnă:te iubesc!

Iubire Iubesc un cer, când aripi albe-mi cresc un cer pe care tu mi l-ai promis, și-mi pare că-i normal să te iubesc, altarul doar iubito, l-am închis.

9 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Dar l-am închis în zborul meu curat, cu doruri punte către-a ta iubire, un drum spre soare-n visul despuiat, necunoscut... și-acum, nemărginire.

Tu mi-ești fiorul, dai năvală-n piept, ai chip de soare-n dor de primăveri, care se zbat în mine când te-aștept, frumoasa mea, flori de cireși... mai ieri!

Tu mi-ești iubirea, dăruind iubire, nu anotimp luat cu împrumut, mă zbat în zborul meu spre fericire, păstrând în suflet clipa de-nceput.

Mă pierd Mă pierd, mă pierd uneori în cuvinte, prin trupul meu ce nu demult, părea o haină veche spre aminte, zâmbind deodată, când plângea tăcut.

Mă pierd și-mi pare-atât de bine, cât hăituit am fost eu până-acum, m-ai renăscut și m-ai redat spre mine, de calc pe spini, eu am să merg pe drum.

10

Mă pierd ca ciob de lună-n doruri grele, pe-un drum de piatră, ferecat festin, privind spre cerul strălucirii mele, spre viața mea întreagă, ca destin.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Mă pierd, speranță... tu mă vei găsi, o clipă-n viața ta, cea infinită, miros de toamnă-n dorul de-a iubi, lumina ce-ai rămas nedăruită.

Mă vei găsi în zori grăbiți sub raze, mă vei găsi furat în miez de noapte, în mii de cioburi din cristale oaze, și-n glasul tău de flori, în mii de șoapte.

Sunt momente N-ar trebui să știi, dar m-am îndrăgostit de tine fără să te văd, sărutându-ți în vis obrajii... fără lacrimi îmbrățișându-te în taina de a fi.

Ce minune sau ce dor ai în tine, că pot cu ochii în gând să îți sărut privirea?

Mi-ai pătruns ființa și ochii mei s-au rotunjit de atâta mirare, îngrădind îmbrățișarea anilor, întinzându-ți frumusețea între orele care îți sprijină seninul.

Toate cioburile ființei mele s-au adunat să te vadă să te compună abur în atingerea netezimilor, vieții și a iubirii. bibloteca din faptul serii

11

Aurel Chiorean

De atunci ochii nu își vor mai sfârși mirarea și soarele va pătrunde sub pleoape strălucind fiorul iubirii, cu care eu am să te îmbrac nepământesc.

Să ne-mbătăm Să ne mbătăm rostind iubire, din toamnă până-n primăveri, trădând cuvântul despărțire sorbind sărutul tău-n tăceri.

Să ne-mbătăm și cu lumină ce-o plâng pe praguri, sfânt părinții răpusul țărm de timp ca vină cu frica-n câmpuri, de muniții.

Să ne-mbătăm cu zâmbet, lacrimi în teama noastră de hotare, ce izvorește grele patimi și pâlpâiri în felinare.

Să ne-mbătăm c-un cer ce-l am acoperit de-a ta lumină, tu mugur alb, crescut pe-un ram, rămân mereu... în a ta vină.

12 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să mă cobori...

Să mă coborî încet... odată din dor, acolo lângă porți să mă îmbrac în taina-ți toată să mă trezești numai în nopți.

Să fiu cu tine-n vis, cu pinii și-n palme ploaia care pleacă, mai știi cum se mirau vecinii, când ne vedeau... și-acum se-neacă. Îmi vreau cărarea înapoi, adâncul ei... în alte multe ofranda mea din vis apoi doar tu s-o ai, să te încânte.

Să-mi fii lumina ce preface răgazul timp, doar de o clipă, într-un mileniu care zace, un zbor al meu, cu tine-aripă.

Să mă coborî, timp ce suspină, ca dor din nori spre răsărit, să arcuiesc un dor lumină, sub ploaia fără de sfârșit.

13 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Culori Ai pielea albă... strugurii din vie licoarea lor, rafale de tăceri, ți-e părul toamnă... viță ruginie, de vrei mă las iubito, să mă mai nasc în ieri!

Să mă mai nasc eu gură și tu să-mi fi pocal sărutul meu de vis, pe buze de speranță, în ochii măsliniu, din albul de cristal strigând din noi dorința, cea dăruită viață.

Ai buzele de struguri, ce-au zămislit dorința și zambetu-ți îmi pare dintr-un final fatal, în ziua-n care toamna și-arată neputința, să-mi pună-n mustul ei, iubirea în pocal.

Ai ființa poate chiot, un cânt de bucurie, tâlhari de întuneric, încercă tot mereu, să fure o trăire în dor de nemurire, să nu mă-mpărți iubito, decât cu Dumnezeu.

Eu vreau Eu vreau să-ți fiu imens Pământ, cu trepte-n cer, ce sfânt le suie, pe arșițti, ploaie, vis- cuvânt, sădit în suflet... cetățuie.

14 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să-ți fiu eu taina rugăciunii, sub pași grăbiți care te-or duce, lumina pe icoana... lumii, la sud de mine-ntr-o răscruce.

Eu vreau să-ți fiu zile în mână, din mine suflet răstignit, cel întrupat din dor, nu vină, în timpul sfânt și dăruit.

Aș vrea să-ți fiu și vis și nume, pribeag sub ochii cerului, iluminat de-o rugăciune, rostită-n zile, Domnului.

Aș vrea să fiu eu gândul tău, un vis visat dar și crezut, trecutele păreri de rău... să plec cu tine... către Sud.

Mă simt Mă simt copac la malul tău de ape, sau poate-un ram, cu strălucirea-i frunză și zbor cuvânt ca să te-aduc aproape, în toamna mea, pictată pe o pânză.

Dar vreau să-ți spun, mă simt și vis, cânt depărtat pustiu al nimănui, mi-ai descuiat zăvoare, m-ai atins, mă simt iubire, n-o împart... oricui. bibloteca din faptul serii

15

Aurel Chiorean

Mă simt copac, cu frunze-n rouă pline, vreau să-mi alinți trăirea mea agale, să zbor în dans, privindu-te pe tine, să mă săruți, cu buze de petale.

Să nu mă cerți de-s salcie și plâng, căci frunza ta mă-mbracă fără vină, tu îmi dai viață, răsărit în crâng, cu zorii ce-i întinzi lumină lină.

Exist copac sub boarea ce adie, chiar dacă plâng eu ție îți zâmbesc, sub răsuflarea ta, cea dragă mie, trăiesc pe-un mal și fluviu... te iubesc!

Să taci Să taci îmbrățișând o clipă, din visul tău visat din toamnă, în alte vise ca aripă, același cer, ce mări răstoarnă.

Am răscolit închipuite vieți și noaptea și uitarea și tăcerea și m-am trezit în sfinte dimineți, ca tu să-mi simți și să-mi auzi durerea.

16

Să taci îmbrățișând zile cu noi, în zile, nopți și-n suflet tot mereu, să dai și vieții zilele-napoi, că rău mă dor și-mi este tare greu.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Dar dacă vrei, poți să vorbești, să-mi lași răgaz doar timpul tău de-o clipă, să strigi în bucuria că iubești, în care eu, sunt timpul tău... aripă!

Să uiți Să uiți furtuni, sau ploi ce-au fost, din tainici liniști, doar chemarea, să-ți amintești, că sunt... ce-am fost la maluri, visuri, nu răcoarea!

Nu vreau doar amintiri pe-o treaptă, sub freamăt frunze-n dor dospite, ci doruri ce în dor se-ndreaptă, în tropot... drumuri sub copite.

Să vii, te-aștept să ștergi un ieri amarul timp ce noi l-am strâns, în zori să ard și rău... păreri, să las doar fumuri spre apus.

Să vii sub cer, de se-ncovoaie, și să-mi răspunzi sub ploi vină, ce-o am, în dorul meu puhoaie, ce-l am, în toamna mea străină.

Să vii cu frunze ofilite, cu umbra lor dintr-un sublim în adiere... nume sfiinte, să vii, să nu ne rătăcim! bibloteca din faptul serii

17

Aurel Chiorean

Și de-oi veni Și de-oi veni, nu vin tristețe nici dor în zâmbetu-ți uitat, prin frunze verzi, un vis justețe, sub vânt sărutu-ți nepătat.

Tu ești acolo-n zarea largă, eu tot aici am rădăcini lăsând în urmă ploi să șteargă, un dor și-o apă-n mărăcini.

Grăbiții-mi pași în drum spre tine, se rătăcesc cătându-ți urma să-ți amintești cu drag de mine, ca eu să o găsesc, doar una.

Eu am un vis ce mă zorește pe strălucirea unui iaz, îl mint... durerea zăbovește, sub lacrimi, tristul meu obraz.

Cuvintele surori îmi sunt, doar visul simt, că îmi stă parcă o ploaie sărutând pământ, și dacă vânturi bat... ce dacă?

18 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Vinovăție De vină poate fi chiar dorul sau poate doar a ta privire sunt trist din pricină că zborul, în căldura palmei-i amintire.

Sunt vinovat de căi astrale, ce le-am visat în zi senină când sub amprenta tălpii tale, nu știu, de ce-am găsit pricină.

Mă simt o pâine ruptă-n două, o pâine proaspătă-aburindă, o jumătate lumii, una nouă, sub anotimp ce se perindă.

Mă iartă de mă-mpart la doi, să-ți dovedesc că eu fac unul nu-ți caut numele în NOI cu lacrimi, din Călin nebunul.

Mă-mpart, împart vinovăția, în dorul celui ce greșește, las ție numai bucuria, mie cuvântul, ce rostește.

19 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Vis...

Mai am pe buze toamna, toamnei noastre, sub trunchiul falnic dintr-o dimineață, când apuneau grăbite-oglinzi de astre, în cărți cu rânduri de iubire... viață.

Mai am pe buze drumul lor prin vis, trecând de-o poartă, descuind zăvoare, când cerul se-ntorcea dintr-un abis, să nu mă cerți, să nu mă cerți, mă doare!

Mai am pe buze ființa ta, surâsul, mai am trăirea ta cea visătoare, fiorii-mi veșnici mai ceva ca vântul, tăcută mare-n val nemuritoare.

Mai am pe buze, dorul meu cu tine, se-nchină clipa și pădurea la o mare, spre ființa ta menită să aline, facerea lumii, cu dureri... de născătoare.

Răstignire Sunt răstignit pe crucea mea, iubire îți simț sărutul încă în tăceri, mai ard în depărtări de nemurire, din toamnă mea, la tine-n primăveri.

20 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Mi-e cerul îmbrăcat....lumină trăirea ta, doar este valul meu, răpus de țărmul timp, ca vină, lăsat doar vis, visat... în vis mereu.

Mi-e zâmbetul încremenit în șoapte, mă rog doar Ție, Doamne, ia-mi din lacrimi să trec de porți închise, sau de noapte, să izvorăsc din grele patimi.

Dă-mi Doamne, cerul ei... să-l am pe crucea mea, în răstignirea de lumină ca mugur înflorit pe-un ram rămas mereu, păcat, în sfântă vină!

Mi-e dorul Mi-e dorul brazdă-adâncă, plugul sub îndrăzneala de-a privi în zare, nu fug iubito, nu îmi ești tu jugul, aș vrea să-mi fii poteci, cărare.

Sărutul meu, aș vrea să-ți fie malul dar eu mă scald în mări și nu-s cu tine, întreabă-apusul, cât de rece-i dealul, și inima cuvintelor din mine.

Aș vrea să-mi smulg un dor din rădăcină lăsând tăceri, din depărtări s-adune, s-a înțelenit câmpia-n dor nebună, ca fericirea toamnei să ne îngâne. bibloteca din faptul serii

21

Aurel Chiorean

Aș vrea să îți sărut privirea sub poveri, să îți aștern un cer, în ochii triști, mi-e- dorul mult mai dor, ca ieri, prin valul ce-l stârnești, de când exiști.

Strigăt Sunt ploaie, uneori suspine, sau fâlfâit de aripi fără rost, mă rog la Tine Doamne, pentru-un mâine, mă lasă rugă, pentru-o zi de post.

Să fiu o rugă, umbră pe poteci, un zbor, o clipă sfântă și curată, nu val de lacrimi în secunde seci cu umbra ta de trup, acum plecată.

Mă lasă ploi, ploi care ard ca dor lăsat din vis pe umeri, un nume-n cerul altora hazard, socoată-a zilelor ce Tu le numeri.

Mă lasă dor, sărutul de pe gene, mă lasă vis, că mi-am rănit aripa, mai am o mare și poveri perene, chiar dacă-i toamnă, nu-i zidită clipa.

22 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Eu nu iubesc Eu nu iubesc iubirea, ci pe tine, cuvântul sincer, simplu... dezbrăcat, iubesc o plăsmuire-a ta în mine, un drum din toamna noastră colorat.

Iubesc cuvântul adevăr, tumult, iubesc atingerea-ți, alăturarea, ce ne făcea să strălucim mai mult, fără să schimbe timpu-nfățișarea.

Iubesc și adevărul din povești. în care mi-am ascuns copilăria, mă învelesc cu-n singur gând... că ești, un adevăr și-n el mi-e veșnicia.

Eu nu iubesc un "tot", dar nici puțin, iubesc trăirea ta din cer, lumină, vreau doar răspunsul la-ntrebări -senin și-ai să-nțelegi, că nu ai nicio vină.

Am stat...

Am stat atât de aproape de inima ta în târziul toamnei care ne întinde o mână, încât lumina din palma unui gând, îngâna mirare.

23 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Am vrut să îți fiu eu codrul inimii, în care să-mi trezesc copilăria, să am frunze pe suflet, nepătate în verde. Îmi ești toamnă ierburi dar vorbele tale sunt îmbibate de cuvintele și zâmbetul tău, care se pierd pe sub frunze adânci.

Mai stau, iubito, chiar dacă nopțile îmi sunt îngălbenite, pentru că mai am în mine, nuntirea toamnei care plutește vânt, în clipe neîmblânzite. Îmi va fi dor pădure, tare dor de zarea ta de ochii care-și doresc alinare, plăpânda mea rază, din anotimpul meu, în care tu dăruiești veșnicia!

Am să pictez cândva Am să pictez cândva o clipă, una numai una care să semene cu tine, în lumina țesută de șoaptele de iubire sub soarele aprins între pleoape între un cer de taină și un răsărit.

24

Am să pictez o clipă suflet Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

curat ca o rugă dintr-un schit rostită dor în dor nocturn și cer și taină răsărit.

Am să pictez cândva o clipă, o odă dăruită ție o noapte lună, vorbele-ți privirea, aripa ta... ca veșnicie.

Am să pictez și clipa și lumina și răsăritul și vorbele și am să le dau numele tău ca o prelungire a inimii mele.

Privesc spre mâini...

Privesc spre mâini:Să șterg un ieri? din valuri să aprind misterul sub cer ghirlande, primăveri, în visul meu doar tu... doar cerul.

Te-am căutat și-n ploi și-n stropii din dans al trupului... cu mâini, doar încercam să te apropii ca să rămâi, mă vrei... rămâi?

Adorm, visând o zi de mâine în somn rămas... bolta senină, să-mi spui, să te visez pe tine? sau poate asta este -o vină? bibloteca din faptul serii

25

Aurel Chiorean

Am să visez, dor jăruind departe vis să nu-mi rămâi când mă trezesc... să trec iubind potop de șase săptămâni.

Doruri Tu desenezi cetăți, trăiri de dor frumoase atunci când viața doare în depărtări cu clipe și lași deoparte ziduri și cele vechi și roase ca să dezlegi din zări, un dor de dor risipe.

Tu desenezi cuvântul, ce îl rostesc și zeii de frumusețea lui nici zorii nu mai crapă se ard veșminte toate, pe care fariseii, le-au îmbrăcat lumină și le servesc drept apă.

Atâta e de frumos cuvântul ce-l rostești și marea stă s-asculte rostirea lui la maluri din zâmbetul lui cald se retrăiesc povești se bucură și zarea, în depărtări pe valuri.

Rostește-l nu ai teamă, cu mâini de simțăminte să-ți simt în el iubirea și tot ce mi-e sortit să te citesc iubire, în zările cuvinte să-ți spun mereu iubito, nu:Ce mult te-am iubit!

26 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Nu pot să cred Nu pot să cred că surâsul zilei se preface zbor și apoi se întoarce început, lăsând în urmă ploi să șteargă, cu glasul mării tot ce a durut.

Nu pot să cred că sub pleoapele noastre stă universul să se mire de frunze ca un smintit, căutând urma fiecărui cuvânt orbit de o dragoste închipuită.

Dar cred în cerul care le știe pe toate în simplitatea cuvântului, care desparte adevărul de minciună în visul meu ce stă și parcă îmi spune, că la pagina asta la care stau încă și plâng aș fi putut să te iubesc... și eu, chiar o fac.

27 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Destinul Am zborul verde, doar crescut din muguri, sub dor învolburat, către un mal uscat și-o toamnă în care parcă, rămânem numai singuri spre-o clipă de iubire, sau sfântă, sau păcat.

De dragul tău, iubito, și frunza m-a iubit, și valurile toate din dor, neîntâlnite, căci mi se pare clipa în care te-am găsit un răsărit de Soare, din lumile-arvunite.

Nu îmi plătesc trăirea, să pot să nu fiu trist destinul meu e clipa, din clipele trecute când te-am văzut pe tine, motiv ca să exist, și să mă mistui dor, prin gările tăcute.

Să mă privești iubito, așa ca pe un destin învolburate doruri din mări neîntâlnite covorul mi-e iubire, doar timpul mi-e puțin în depănarea sorții... trăiri nerăstignite!

Să-mi scrii Să-mi scrii de vremea care dorul o brăzdează, de drumul îngust, dar prea lat pentru vise, de sufletul cărbune, ce oftează, o cale-a lor cu porţile închise.

28 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să-mi spui de păsări, zbor, ce aripi strâng de marginea de cer... cea istovită de capătul de nor, pe care-l plâng sub aripa de dor... neînvelită.

Să -mi spui de vrei, pe unde-i zarea de gândul radicalului din doi, de ce nu vii, dar îmi măsori cărarea, sau de făclia ce-ai aprins-o în amândoi.

Sau dacă vrei nu-mi spune de nimic, şi-am să visez de unul, dor şi patimi, voi face dintr-un cer, un cer mai mic, să plâng o fericire, între lacrimi.

Amăgitoare brazdă Amăgitoare brazdă, iubirea mi-a învins, trăirea mea sculptată pe-o scoarță de copac râdeam când peste ea, un dor în alb a nins, și-acum mă simt, o toamnă, și-n ruginiu eu tac.

Dar nu mă simt pierdut, nici uneori rănit căci scriu iubirea-n șoapte, chiar de mă ostenesc, a mai trecut o vară și nu te-am întâlnit, neființe doruri grele, în sânge-mi șiroiesc.

Mă simt iubito încă, un zbor peste copaci, doar poezia mea o las brazdă-n câmpie, sub liniștea când tu, sau o citești sau taci eu mă simt toamna ta, poate, mult prea târzie bibloteca din faptul serii

29

Aurel Chiorean

Dar am găsit un drum, prin brazda de cuvinte un drum spre tine vers, frumos ca un ecou, prin negura ce-a stat, un timp așa cuminte, ca să-mi găsesc cărarea și să-o pășesc din nou.

Să ne trăim Să ne trăim și visul, iubirea și oftatul chiar dacă ne-mbătăm, iubito-n necuvânt sub lacrima ce îneacă, din când în când înaltul dar să ne-ntoarcem buni și vrednici pe Pământ!

Să ne visăm și visul, speranța, nemurirea, în praguri de biserici, alături de părinți, sub vuietul iubirii, să ne găsim menirea, sau alergând pe câmpuri, acolo lângă sfinți.

Să ne lăsăm vazuduhul, văzând că e stângaci sau de avem corăbii ce se scufundă-ncet, să mergem doar în holda, de galben și de maci, cu inima curată, ce bate-un dor în piept!

Să dăruim speranță, nespusă nimănui, chiar dacă universul ne este plin de ploi, eu să rămân copacul, nedăruit oricui, iar tu, vis lumânare, ce arde un dor în doi!

30

Să fiu mereu cu tine și bun, dar și stângaci ca săptămâna mare, ce rostul ei îl are, nu holde fără spice, în dorul lor de maci, sau clipă doar de dor, rămasă-n așteptare!

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să fim din nou speranțe, cu-albastrul peste noi, chiar dacă-n toamne pleacă în soluri cârduri muze, lumina s-o primim ca vise-n sfinte ploi, să ne îmbrăcăm iubito, din nou, în verde....frunze!

Eu sunt Eu sunt aici să îți anin oftatul de umbra care ocrotește al tău vis, sub lacrima ce-neacă acum înaltul, ca Soarele să doarmă-n Paradis.

Eu te visez, ghicindu-ți nemurirea sub vuietul din toamna ce străluce, tu ai urzit iubirii azi menirea, sub crunta mângâiere ce mi-aduce.

Nu vreau găselniți, nu invoc virtuți, chiar de m-aprind scântei în felinare, murmur regrete-n vis, că mă săruți, le pun icoane veșnice-n altare.

Vreau să-nconvoi o clipă de suspin, nestinse lacrimi, templu faci din plâns, eu freamăt nopți în nemilosul chin, un dor nebun îl las, mă lege strâns.

31 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Începuturi Începuturile toate, sunt în uimirea noastră, undeva sus, în albul susului între țărmuri de patimă și mări nevinovate.

Găsim rostul lor, la țărmuri, sau în verticala înălțimii, pe care genunchii noștri albiți îl simt la înălțarea rugii.

Este atât de greu să îți întinzi aripile ca să cuprinzi lumina, pentru că ea izvoreste continuu spre nesfârșiri, ca și zâmbetul meu pe care îl cauți, în pribegirea lui, sub pleoapa ta. Începuturile toate, sunt o fericire fără margini, spre aerul sfinților, dar încep de jos.

Oare unde sfârșesc?

Rătăcire

32

Rătăcesc prin anotimpul ce mă-mbrăcă-n nefiresc nu mă frânge decât timpul, ploilor, ce le iubesc.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Merg spre tine în durerea mersului desculț, cărări, gust amar, nemângâierea, și de pâine și-așteptări.

Ard în lumânări albastre, cu strămoșii mei, ca legi din iubiri răbdări sihastre, nici ca sfinți și nici ca regi.

Sunt iluzia, iubirea, iarbă-n margine de drum șanțul, poate despărțirea, spus, rostit, devine scrum.

Sunt cuvânt, abia mă văd sub osândă plâng și cânt grai măreț, dar vis prăpăd dor, iubire... cât Pământ?

Înalță-mă Înalță-mă, înalță-mă iubito dacă poți mi-e trudă drumul... greul trup și du-mă lângă tine -n zile, nopți ca timpul șubred, să îl rup.

Mă-nalță și mă fă de poți lumină, miros de vânt, mireasmă ta de dulce, tu răsărit, eu poate lună plină, senin de taină-n taina ce pot duce. bibloteca din faptul serii

33

Aurel Chiorean

Înalță-mă să ies dintr-un trecut înalță-mă să mă înec în vers să fiu ce vreau și încă n-am cerut ce am visat, iubito și am șters.

Ai să te-ntorci Ai să te-ntorci din nou în primavară ca mugur pe o frunză de argint, în crâng îndepărtat, rămas să ceară o clipă sfântă-n cerul de alint.

Eu voi sădi un pom care să crească, să țină toamna noastră într-o pânză cu mugurii-ți de ființă îngerească, să nască-n cer, de dragul tău o frunză.

Va crește pom sădit în sfânta-mi taină, cu o poveste-n toamna cea trecută să îl păstrăm sub alba noastră haină, de n-oi fi eu, tu stai de îl ascultă!

El va rodi un măr, poate gutui, nu-i știu eu rodul, poate chiar caise, ce va rodi nu spune taina lui, lumină fă-o... și lumina vise!

34 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Presupunere Da poate, am rămas puțin arhaic căci eu mai cred cărări, chiar de-s tăcute și sunt sedus de un sărut simpatic, din gânduri și din ramuri nevăzute.

Poate că am rămas pe ramură ca frunză și cresc pe ea sub caldele lumini, mi-e fructul vers, doar lumea mi-e confuză, am veșteji muguri și mai am și spini.

Am fructe doar iubirea mea din mine un timp al toamnei, care vreau să fie veac și cresc ca ram grădina mea spre tine în visul meu și-n gândul tău ca leac.

Privește Privește, vezi cum doruri mă inundă sub ele bate-un vânt cu zâmbet fad o viață-ntreagă, visuri ce abundă mă sorb în ele, în genunchi... de cad. Îmi plâng trăirea-n dorul ce-l ascuns făcând din el un gând, dar și pricină doar tu tăcerile mi le-ai pătruns am să le caut dincolo de vină.

35 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Făptura ta îmi copleșește firea doar timpul mă oprește câteodată trăiesc în versuri viața și iubirea mi-e vis destinul, dorurile soartă.

Aș vrea să ieși din umbra de copilă să pot spera ca leac lumina iară, să-mi oblojesti iubirea, fără milă și s-o citești ca rugă ta de seară!

Te aștept Te aștept iubito, pe tărâm de vis și doar învăț să tac sub ochi tăcerea, s-apari minune, dor din Paradis mă-nchin la dimineți, de asta-i vrerea. Învăț să-mi piară cuta de pe frunte învăț să calc pe valul ce străbate, o mare a trăirilor tăcute, să-ți prind în păr și flori și nestemate.

Nu- s flori cu spini, tu lasă teama, sunt doar iubire, rânduri, viață, apun oglinzi, tu să-ți dai seama că îmi ești dorul... dimineață.

36

Îmi ești și zi și noapte, scrisul în mine ești cuvânt și dor unind o inimă cu visul ești unicul locuitor.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Un drum Un drum spre tine-i doruri de lumini și pași cu vise-n clipe încondeiate, buchet de flori cu trandafiri și spini, din nostalgia nemuririi date.

Un drum spre tine-i zbor peste copaci, e zile-ntregi în doruri ce m-apasă, e liniștea când tu, o vrei, s-o taci, când sunt în tine și mă simți și-ți pasă.

Un drum spre tine, e pavat cuvinte, un drum spre tine este-un vers ecou, prin negura ce-a stat un timp dorințe, găsind cărarea, s-o pășesc... din nou.

Mă scriu Mă scriu ca fragment dintr-o carte-n vechită, așteptând să te văd la colțul luminii, după ani, ani de-a rândul, ca un joc tăinuită, scriu rânduri cu vremea, în patimă... sânii.

Te-aștept pe-o cărare, ce frânge și luna, sub o ploaie stupidă, măruntă în plus, să plutesc eu pe trupu-ți sub privirea-ți întruna, izvorând dintr-un codru, un izvor... către sus.

37 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Mă scriu ca și vară, dintr-o seară deplină, iubire fierbinte sub risipa de ploaie, sub astre și zări, adormite-n lumină, sub un cer, ce sub doruri și nori se-ncovoaie.

Mă scriu un fragment, dintr-o carte, o clipă, bucurie și dor și toamnă, iubirea. o viață ce se-naltă, bătând din aripă, infinitul cu tine, căutând... nemurirea.

Ploaia O ploaie măruntă se cerne de sus, nu știu nici de unde nu știu de la cine, mă roade un cântec m-astupă-un apus, suspinul din mine, nu vrea să-mi aline.

Mi-e ploaia trăire în timp și sufocă, pe aripi de toamnă trăirile noastre, trăiesc inc-odată o dusă epocă, pe aripi de vânt, visare de astre.

Mă doare risipa, de vise de ploaie, în zborul de noi, dintr-o toamnă-oglindit, e cerul mai negru sub nori se-ncovoiae, mai sunt încă ploi și cad neîngrădit.

38

Doar tu poți opri, o ploaie-n derivă, dăruindu-mi o pleoapă, doar una mai dă-mi, sub lanțuri destin, o iubire captivă, să vindece-n mine, un timp... niște răni.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Sunt zile...

Sunt zile când eu mor cuvânt și lacrimile-mi cad prin rânduri sunt trist și nu mă simt Pământ rotirea mea-i oprită, între gânduri.

Sunt trist că am rămas un punct pe-o coală albă stând în așteptare să văd iubito dacă-ți pasă când mă vei găsi în strofa următoare.

Nu știu de vrei să-ți fiu cuvânt acel cuvânt ce-nseamnă:bucuria să îmi rostești așa cum sunt în linia palmei tale, poezia.

Să mă rostești cuvântu-ți de iubire să fiu al tău oricând, pe oareunde un vis al tău și dor în nemurire, să ne iubim, nebuni, între secunde.

Să naștem dor și nu osândă nici gânduri care ne doboară iubiri, trăiri de pâini plămândă, de dimineață până-n seară!

39 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Dansul Dansăm cu toții în jurul tău iubire, suntem cu un vis petală, petala ce-o simți e-atâta vis lumină în dor de nemurire pe buze cu săruturi și în inimă cu sfinți.

Te simt sfântă trăire, te simt ca și o stea alăturea de vis, în dorul meu visare îți simt și pâlpâirea, ești parcă-ai fi a mea ai dreptul la iubire, ai dreptul la iertare.

Dansăm cu toții-n ritm și doruri până-n seară și îl simțim cu toții, dar oare cui îi pasă, eu te voi scrie veșnic, un dans din călimară, ca veșnic anotimp sau vis lăsat la masă.

O l ume O lume, cât o masă de jocuri de noroc actori în jocuri toate, spre un câștig, sau bine se ard priviri și taine, dar nu ne țin în loc, durerea mea e zarul, cel aruncat de tine.

Ai pus în joc minutul, iar eu am pus un veac în vase fără fund, ce suflet nu mai au ți-e clipa acum trăire, deodată dor și leac aruncă oricum zarul... și dacă pierd, mai stau.

40 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

E lumea mea pe masă, din zori și până-n seară un suflet mi-e aproape cu el vreau să trăiesc, am mai avut o viață, trasă un pic pe sfoară mai am un vas cu suflet, sub haină și iubesc

O l ume O lume, cât o masă de jocuri de noroc actori în jocuri toate, spre un câștig, sau bine se ard priviri și taine, dar nu ne țin în loc, durere mea e zarul, cel aruncat de tine.

Ai pus în joc minutul, iar eu am pus un veac în vase fără fund, ce suflet nu mai au ți-e clipa acum trăire, deodată dor și leac aruncă oricum zarul... și dacă pierd, mai stau.

E lumea mea pe masă, din zori și până-n seară un suflet mi-e aproape cu el vreau să trăiesc, am mai avut o viață, trasă un pic pe sfoară mai am un vas cu suflet, sub haină și iubesc.

Atâtea oceane Atâtea oceane, m-ascund după ziduri cu apa lor rece a clipei grăbite mă scriu ca să țin aminte prin rânduri în ceasul din urmă, a zilei iubite.

41 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Mă scriu simplu vers, nătângă tăcere un fel de otravă pe câmpul cu flori în ceruri un țărm, cu pădurea himere lovitură de fuger, dintr-o mie de nori.

M-aș scrie secunde, dar par că-s sterile pe pânza țesută-n vigoarea luminii povești cu furtuni și reci și ostile, din clipa pierdută, sub lespedea vinii.

M-aș scrie orice, în dorul de tine poteci peste linia palmelor tale, aș rupe o zare cu zile senine, să nu mai verși lacrimi din rupte petale!

Mă inventează Mă simte vis pentru o clipă căci vreau să zbor să nu m-ascund și fă-mă dacă poți aripă, poteci spre tine, într-un gând. Și inventează-mă văpăi sub nori o ploaie mocănească să picur vară-n ochii tăi, în altă vară să sfârșească!

42

Mă invetează ce-am știut un vis mereu în drumul tău ca dar din dor, în dor avut secunda ta, din timpul meu.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Mă inventează dor lumină mă inventează tot ce speri sub cer copil, dar fără vină mă inventează azi, ce n-am fost ieri!

Sunt vinovat Sunt vinovat de stele sclipitoare de ziua noastră ce de adieri de sentimente care-s o vâltoare, nu-s vinovat de ziua ta de ieri.

Sunt vinovat de tot ce am făcut să mă opresc la timp să nu iubesc de toamna mea, de poate... și mai mult minunea mea, nu pot să mă opresc.

Sunt vinovat de-al nopților ocean de chipul tău ce-l văd și-mi dă arsură de vuiete, vârtejuri cu alean nu-s vinovat, că te iubesc... căldură.

Sunt vinovat de cer nemărginit, de toamna mea, copacii desfrunziți de dragostea ca vis neîmplinit, de ceața rece, care trece prin dorinți.

Nu-s vinovat de versul meu ca val de țărmul tău atâta de departe de un destin din tainic areal de zbuciumul ce-l strig, în șoapte. bibloteca din faptul serii

43

Aurel Chiorean

Sunt vinovat de-ndemnul la visare torente de iubire... calea mea, de strigătul rămas fără chemare, sunt vinovat, atât, de vina ta.

Mă întreb...

Mă întreb... și dacă aș fi o vină aș durea, pe drumuri inspinate spre iubire, din ape limpezi, sufletul meu trist sau aș rămâne... vagă rătăcire? Și dacă aș durea, pe cine oare pe cine-a fost, sau cine va fi mâine că eu mai ard în dor, ca lumânare și pot din vise... să împletesc o pâine.

O pâine, care s-o împărțim în două, o jumătate, dată-n depărtări, cealaltă jumătate nouă iubire numai... pentru patru zări.

Mă-ntreb ce-ar fi, de vrei să te urmez, să nu întreb nicicând ce-ar fi să-ți fiu un dor, să-ți fiu și crez, mă-ntreb ce-ar fi... de și tu m-ai iubi?

44 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Nevolnicie Nu pot să zbor când frunze vor s-adoarmă, căci câmpul meu-i lumina de departe frumoasa mea, cu ochii ce răstoarnă privirea, ca un semn, pentru o carte!

Nu pot, să dau lumina ce cuprinde o pagină fără de-un mal uscat în liniște din apa ce se-ntinde jertfă iubirii... dragostei păcat.

Destin îmi ești, tu cântecul meu luncă sub limpezimea apei, eram trist tu ai venit ca vis, dureri să ducă iubire, sfânt motiv, ca să exist.

Așază-te în mine neindoială lasă și umbre, lasă și suspine iubirea mea, câmpii fără sfială cu flori albastre, scrisă vers în mine!

Nu pot s-aștept, doar semnul sfânt al sorții nu pot s-aștept cuvântul, fără să-l pun pe pagină cu tine-n fața porții, să se-mplinească vis, ce-n vers îl spun

45 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Ți-am spus... Ți-am spus vreodată, că ești cea mai frumoasă femeie din lume, să mă crezi...?

Că port podoaba zâmbetului tău tineresc, că sunt vulcan și că răsar din tine, cea care îmi despături vise, făcând ogașul, printre limpezimi de ape?

Dacă nu am spus-o, atunci înțelege-o din versul meu, semințe de vise care răsună în pașii tăi, în dorul meu de a-ți cuprinde umbra, ca să rămâi!

Ești cea mai frumoasă femeie din lume, toamna mea tânără, care îmi plouă cu vise, șterge umbre și îmi înmugurește cărarea!

Mă închin ție, femeie frumoasă, în raze de lumină, sub îmbrățișarea păsărilor, cu gust de iubire, în nemurire!

Te știu iubire Te știu iubire, tu ești Dumnezeu speranța în nemărginirea ei, ești visul meu ce îl visez mereu, surâsul meu, îngăduit de zei.

46 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Cuvântul de iubire este sfânt, căci are-n el, înalt-nemărginirea, se scurge pe eternul său Pământ, iubirea Ta, îmi este răstignirea.

Iubire esti doar tu, dumnezeire și noi în tot ce-avem ca sentimente, a mele rânduri ce te-ascund nemărginire, ca Dumnezeul nostru să ne ierte.

Iubirea este suflet și noroc e visul meu ce-l porți tu către stele, și cer dar și Pământul la un loc, ca rod al tău și-al fericirii mele.

Nu voi pleca Nu voi pleca din taina de cuvinte din Universul cel creat de mine, din timpul ce te vrea sorginte, distanței măsurate-n dor de tine.

Nu voi pleca, mai bine stau în taină și scriu poeme-n dor de așteptare va fi o zi, nu mă gândesc cu teamă, căci te iubesc și-o spun fără-ncetare.

Vom fi întreg în dorul ce ți-am dus, eu doar o parte, tu o parte din dorurile ce s-au scurs vom scrie toamna noastră, într-o carte. bibloteca din faptul serii

47

Aurel Chiorean

Vom face drum din marmurile albe, din timp, un cer al nostru plin de patimi cuvintele-mi se vor cuprinde-n salbe cu fericirea ta în lacrimi.

Am iz...

Am iz de păcat, dar crede, nu-mi pasă în mine un vis se topește-nchegat întreit sentimente, din tumulturi pe casă, iubirea-mi târzie, învie-un bărbat.

Mi-ești clipa destin.netrăit de-a mea ființă un vis de vulcan ce din mări izbucnește păgânul meu gând, din sfânta credință, necursul meu sânge, închegat se topește.

Mi-ești viața întreagă, ce la maluri se-ntinde nici nu știu de sunt frunză, eu mă simt doar copac, o dragoste fluviu, din trăiri ce-s profunde, nu mă simt un nebun, dar nu vreau ca s-o tac.

Tu mi-aduci fericirea, pentru alții păcat limpezimea din ceruri, universul meu trist, nu o cred nebunie, o iubesc și mă-mpac, am dovada iubire, ca motiv că exist.

48 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Ți-e chipul Ți-e chipul frumos, frumoasă ești fată sub umbre domoale când seara le lasă mă mângâi cu vorba-ți, rostirea-i curată, spre suduri de dor, spre norduri ce-apasă. Îți simt ființa-ntreagă, pătrunsă lumină când pleci eu mă pierd, când apari eu mai stau am pașii rostiți, mai înceți ca o vină, te iubesc, nu te-ating, nu te văd, dar te vreau.

Sunt o toamnă cu frunze, acol'lângă poartă am zâmbetul trist și miroase a-nserare mă cufund în iubirea-ți, ce-o vreau a mea soartă, îmi razem doar umbra, ce rosturi nu are.

Pășesc ca iubire, pe trup tremurând rostind poezia-mi, ce pare nătângă, te strâng doar în vis și încet te pătrund, dar te simt cum te țin, în partea mea stângă.

Să-ți amintești Să-ți amintești iubito de piatra măcinată și de sărutul care, un țărm îl cântă în strună, iubirea dăruită, cu vara laolaltă, durerea mea o toamnă, în lan de mătrăgună!

49 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Ești simfonia mea, rămasă doar nescrisă revolta cea din trupuri, silabele din clipe, sărutul de sub apă, iubirea mea nestinsă cu zâmbetul de înger, în zboruri de aripe.

Să îți aduci aminte, lumina mea din sânge de dorul din iubiri, dureri amestecate, de șoapta ce-o auzi, când visul meu te plânge, de sufletul din mine, curat, dar cu păcate!

Să nu uiți niciodată de drumul lung spre stele din umbra de tristețe ce-n doruri mă sfâșie când râul care curge al poeziei mele, îmi potolește setea ce-o porți ca veșnicie!

Se strâng în mine...

Se strâng în mine vorbe-n vremea nopții, și-aș vrea doar tu să le dai nume, prin ierburi doar rostirea din adopții, sub curcubee lângă-un mal anume.

Se strâng lumini, tiparele rigorii, se strâng și dor apusurile toate, drum prăfuit-n tainele rumorii, mă doare fără tine orice noapte.

50

Mă dor și clipele ce sunt sterile, tăcerea cea ascunsă în opinii, mă dor și zilele de dor ostile și lespedea mi-e grea... ascunsă vinii.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Ce vină poate-avea stânca, ce vină, că-și lasă din zăvorul ei izvorul, în zbaterea-i din starea lui divină, ce vină are aripa... sau zborul?

Ce vină are ziua ce se cere, când tandru-i bate inima umilă, sub cer nătângă în tăcere, oprirea poamei... dăruirea ei copilă?

Tu În păr tu porți cununa de verde infinit și nu pot ca să spun, iubito, nu mă doare dar vreau să știi că dorul, ce-l port e far' sfârșit sunt fericit iubito, doar lacrimi am amare.

Nu pot să spun iubito că nu îmi este greu, când tu îmi ești iubirea și visul meu în toate cât de aproape sunt de Tine Dumnezeu, când dorul mi-este ziuă și ziua mi-este noapte.

Te-aștept să ne-ntâlnim, mereu pe-același drum și-n mintea mea și vorba să-mi fie ce-mi spuneai, să fiu în visul tău, un răsfoit album, să fiu și o planetă, bucata ta de Rai. Aș vrea să știi iubito, că inima mi-e mare dar stau și îmi doresc mutarea de hotar, sunt fericit, iubito, doar lacrimi am amare, și nu-mi doresc să știi, un vis imaginar. bibloteca din faptul serii

51

Aurel Chiorean

Clipa cu tine Clipa cu tine, mi-e merindă, mi-e apă zglobiul meu gând cu virtute de zeu, am luturi pe tălpi, dar vorba-ți m-adapă, un fluviu iubire, străbătând defileu. În ea-mi pun speranța, în vorba-ți lumină neînsemnata mea clipă îmi este decor duioșia din vorbă, e roua ce-alină, îmi găsesc doar în tine, enormul fior.

Privește spre cer și vezi dacă luna, își reazemă raza în dor de sclipiri, am sălcii ce-mi plâng în taina laguna, să găsesc rostul vieții, intensei trăiri.

Clipa cu tine îmi e anotimpul din anii purtați în dor, fără vrere, o toamnă cu tine îmi este alintul, ard clipe pe ruguri, ard doruri tăcere.

Iubire Iubesc o toamnă, frunzele-i uscate secunda ei în prelungirea verii, mă doare adevărul ce-i departe, un plâns de salcă la venirea serii.

52

Teama o port de cerul cel de sus de visul ce l-ai ancorat în noapte Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

de treptele ce urcă spre-un apus spre malul care strigă-n șoapte.

Mi-e teamă doar de un soare-apune de depărtarea ce-mi încearcă ochii, cuvântul meu de-acum mi-e rugăciune, fără să-ți ia amprenta albei rochii.

Nu spun nicicând a cui e vina nici timpul nu o are fiindcă trece vreau să iubesc necunoscând pricina în rostul vieții, dreptul de-a petrece.

Vreau să îmi simți trăirea la hotare în timpul ce frunzișul îl despică voi șterge depărtarea ce mă doare, când ancora durerii se ridică.

Dacă Dacă, am trăi doar o zi eu aș fi noapte și mi-aș ruga stelele să lumineze răsăritul tău cu care îmbraci cuvintele, să le dai ofrandă, sufletului flămând, ca să te rostească în așteptarea inimii, vibrând viitorul, spre culmi de lumină.

Dacă am trăi numai o zi, tu ai fi un infinit în fiecare secundă bibloteca din faptul serii

53

Aurel Chiorean

în viața plină de tăcere, iar eu aș fi amprenta privirii tale, sau sufletul de doină îndrăgostită de raiuri.

Dacă am trăi numai o zi prin venele noastre ar circula veacuri care nu au măsură ca o apă a soartei, aripi și cuvinte și zâmbet, ale unei iubiri sfinte, în care noi ne-am rosti veșnicie, înălțându-ne împreună.

Poate Poate sunt umbră, de cuvânt greșind enorm, enormă vină o tresărire, dor de vânt sau poate, lacrima senină.

Poate-s iertarea ce m-apasă, sau doar răbdarea ce-mi lipsește amarul frunzelor pe casă, aș fi metalul ce lucește.

54

Poate aș fi ceva mai mult ceva timid, ceva cu-amploare aș învăța să și ajut sau Luna poate-n disperare.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Poate-s credința ta de ieri sporind mereu în cea de mâine, o toamnă dusă-n primăveri, sau rodul grâului în pâine.

Sunt tot ce vrei sau tot ce spun și le găsești cândva în mine, iubirea, ființa mi-o supun, sau dacă vrei, învăț de mâine!

Pictură Să mă pictezi așa cum vrei, o inimă-ntr-o lume întreagă, în timp desprins de azi de ieri, sub timpuri ploi... să-ți fie dragă.

Pictează-mă sub cer sărut și-n buze dorul meu de tine, din tot ce sunt și mult mai mult, când tu adormi nefiind cu mine.

Pictează-mă și dor speranță, nefiind un pictor... mă găsești și-n nopți târzii și dimineață, iubindu-te, să mă iubești.

Fă tot ce vrei de mă iubești, dar inima mi-o lasă-ntreagă, pictează-mă scriind povești, să îți arăt cât mi-ești de dragă. bibloteca din faptul serii

55

Aurel Chiorean

Mai mult de-atât…

Aș vrea ca să-ți fiu zâmbetul cald, sau straiul tău alb ce-n sublim te atinge, sub aripi de vânt ce vântură-un fald, un spirit ce-adie, iubește și-nvinge.

Aș vrea ca să-ți fiu privire sub pleoapă, un iris curat cu care privești, aș vrea ca să-ți fiu și livadă și apă și ogorul în care iubirea-ți sădești.

Aș vrea ca să-ți fiu pe buze cuvinte, sărutul vibrația și mâinile dalbe, să-ți fiu și prezentul și aduceri aminte, cuvântul cel sfânt din mai multe silabe.

Aș vrea că să-ți fiu eu versul sclipire, sau zborul tău sfânt din aripile albe, aș vrea ca să-ți fiu cuvânt, nemurire, mai mult de atât... și de trei silabe.

Ai sufletul Ai sufletul în prelungirea mâinii tale, ca râvnă ta frumosul să îl soarbă, și-i dă căldură focul de vestale, când răstignirea tu o faci... podoabă!

56

Ai sufletul curat ca un altar, ce dă frumosul vieții în cuvânt, Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

se strâng în el și vorbele-n zadar, ca râul să-l ascunzi... de pe Pământ.

Ai sufletul mai mare ca o casă, și prelungirea lui e mâna ta, cu el așezi bucatele pe masă, cu el răsari și dimineața mea.

Ai sufletul în prelungirea mâinii tale, privirea ta stă gata să mă soarbă, pe țărmuri neumblate... de vestale, tu faci dintr-o trăire... o podoabă

Dar sufletul...

Dar sufletul deodată, nu știi, în existența lui amară, ca fiara după zidul cuștii, adie iar, dor... primăvară. Îl simt bătut, flămând de tine, cu gânduri plumb, cu întrebări, urlă-n pustiuri ca un câine, ori trenuri goale fără gări.

Vin toate parcă-n locul unde, cuvinte tac, tu le aduni, sub lovituri de bice-ascunde și vorbe spuse... și minuni.

Dar sufletul e ce visezi, la răsărit, la Soare-apune, bibloteca din faptul serii

57

Aurel Chiorean

umblă în zări să vii, să vezi, cum te rostește... rugăciune!

Ți-am spus vreodată Ți-am spus vreodată, ești frumoasă, căci poate din adâncuri se sfâșie, urcând prin seva, pumnului de lut o lume-ntreagă, strânsă-n agonie? Ți-am spus vreodată că suntem pământ dintr-o mirare, care într-alta piere, că m-am născut să fiu cuvânt zăvoare mari, din Paradis durere? Ți-am spus vreodată, cât eu te iubesc în drum spre porți de-agat din ceruri că mă afund, mă pierd, trăiesc o rugă-a mea, și-a ta misteruri?

58

Nu știu ți-am spus, sau nu ți-am spus c-am rătăcit cândva un drum, nesigur fiu dintr-un... abis cuvânt rostit, cuvânt ascuns cu Tatăl cer, cu mamă vis, cu tine dor și eu răspuns.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Mi-e foarte dor...

Mi-e foarte dor de frumos și de bun, de tot ce ești tu, de tot ce mi-ai dat, de cer, de speranță, de-o toamnă, un drum, de tot ce ești tu, de ce-am căpătat.

Mi-e dor de priviri, de cerul știut, mi-e dor de o clipă de mări dăruită, mi-e dor de ce-aș fi și nu am putut, mi-e dor de-o pădure, de ființa iubită.

De soare mi-e dor, să mă plimb, să mă-nvețe, cu tine de mână spunându-ți povești, de zorii frumoși, ca niște povețe, când nu ești cu mine, să mă bucur că ești.

Mi-e dor de-un izvor, ce pașii-mi vibrează, de sărutul cel sfânt, în graba din zor, de tot ce ești tu, pentru mine contează, de tine mi-e dor, mi-e dor... că mi-e dor.

Să ne plimbăm...

Să ne plimbăm prin asfințituri cuvântul meu, poemul meu poteci de dor, cărări de mituri, cuvântul scris, ca "tu" din "eu "!

Să ne plimbăm la ceas târziu prin vorbele ce-și plâng tăcerea bibloteca din faptul serii

59

Aurel Chiorean

suflet curat, cu care știu să-ți învelesc, de vrei durerea!

Să ne plimbăm, când vezi cortina că se ridica... actu-i scris, refrenul meu ș-asumă vina, nu plâng, de rolu-i interzis!

Să ne plimbăm din zori în seară prin crez de vrei să fim eterni ca oameni păsări care zboară, cu aripi albe, peste vremi!

Ai ființa...

Avem un basm, Pământul îl colindă aprins în toamna uriașei nopți, privește-te, iubito, în oglindă, ai buze struguri, dulci și copți. Ți-e ființa visul de lumină fără regrete, asta e destinul, frumoasă-n toate, în trăirea-ți lină, pe lumea ta se sprijină seninul.

Avem un vis ca viață, de trăit n-o preschimbăm, căci asta-i soarta firii trăirea însă-n noi, n-a adormit, căci ne iubim, în brațele iubirii.

60 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Vorbind de toamnă Ca un copil abia desprins-am pașii puterea din cuvânt izvor de vise, priveam spre tine, copleșit de aștri, nici îndoială, nici lumini aprinse.

Simțeam că mă rostești cuvânt, dar mi-era teamă ca să-l pun în vers, nicicând în gând, vreun gând de legământ, de teamă, visul mi l-am șters.

Vorbesc de toamna noastră, primăvară tu mi-ai legat sărutul pe călcâi, umbând încet ca vers să nu te doară, niciun sărut și nici când te mângâi.

Ai apărut din lumea de tăceri, în teama de iubire, nebun vânt rostind un"azi", uitând de ce-a fost "ieri" să ne trăim, o taină... în cuvânt.

Îți simt... Îți simt nemurirea-n văpaia de foc din el poți iubirea-mi, doar tu s-o culegi, cătând altă viață, din taina, noroc, prefăcându-te vis, al vieții-mi întregi.

61 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Flăcări de tine, în circulă-n vene nu mai văd, nu mai știu nici pe unde să merg un strigăt frumos, mi se-așează sub gene, și curge spre poli, ca o gheață s-o șterg.

Să trăim în lumina din raza-ți de astru ca și un suflet cât două, ce stau la un loc, iubirea mi-aprinde un cer de albastru, în dragostea sfântă, ce-o dau... o invoc.

Veşniceşte-mă Veşniceşte-mă-n iubire, sub un cer al dimineţii seva pomilor livadă ce în inimi înfloreşte, să îmi cânt eu poezia, fără taina udă-a ceţii, ca să simţi în vers trăirea-mi care fiinţa-ţi năpădeşte!

Nu visez numai la toamnă, care întristează, plouă, şi din douri îşi absorbe, hrana pentru sentiment, ci măsor lumina vieţii, universului cât două, care fierbe-n clocot marea şi-n pustiuri permanent.

Vreau să-mi simţi şi tu chemarea, viţa ei cea roditoare, poezia mea curată, pentru chipu-ţi îngeresc, şi să guşti din ea nectarul, şoaptele îmbătătoare, rima, ritmul şi măsura, dintr-un vals, cu “te iubesc”.

62

Veşniceşte-mă-n iubire şi mă-mpinge către mare chiar de vezi că-i frământată depărarea ei din larg să nu simţi ce rău mă doare, o trăire-n aşteptare, ca speranţa ce pluteşte, fără urmă de catarg!

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

E iarăși toamnă...

E iarăși toamnă, vreau să știi iubire, durerea mea e-n rugii plini de mure, miroase-a struguri copți, a nemurire, ce lungă-i noaptea-acol' lângă pădure.

Pădurea mea ești, dulce alinare, ești toamna mea frumoasă din livezi, mi-ascult copacii, strigă a mirare, cât de frumoasă-i clipa... vii s-o vezi?

E toamnă iarăși, iarăși vreau s-o cânt, cărarea ta mă poartă către sus, durerea ei, e dor plutind în vânt, îi simt rugina... sfântul meu discurs.

Nu voi pleca din vise far' ca somnul, să poarte toamna în odaia noastră, deschide larg, iubito, tot oblonul și-așteapt-o acolo jos, lângă fereastră!

E iarăși toamnă, iar mă simt pădure, mă scald în frunze, în ochii tăi arzând, durerea-mi piere-n rugii plini de mure, mă duc pe-un drum și trist... și surâzând.

63 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Cuvântul Cuvântul spus se țese în gând neutru ca nesecatul dor al împlinirii, un vis de viață din afară spre-nlăuntru ca timp hotar, izvor al fericirii.

Să nu spui niciodată te iubesc de n-ai găsit că-i timpul potrivit e ca un răsărit ce îl strivesc, un lanț de nori, în dor de asfințit.

Scrie-l de vrei și lasă-l în poeme ploaie de nori, risipa ce-ți va spune, că e târziu sau poate prea devreme, să îl rostești, sau să îi dai nume.

Cuvântul nu-i consoane și vocale este culoarea clipelor trăite, e vinul ce se toarnă în pocale, pentru cinstirea vieții dăruite.

Ai grijă de cuvânt, dar lasă-l din strânsoare să-ți simtă și el inima bătând, rostește-l ca și cum ar sta hotare, iubind și căutând, sperând!

64 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Nu-ți fie teamă N-ai teamă de iubire sau gând de amăgiri, nici de un drum la meu, de dor până la stele și lasă-ți și tristețea pe drum de amintiri, călătorind prin stihuri, lumina lor din ele!

Nu sta mereu în umbre, când seara și le lasă căldura cea de vară, tu o păstrează încă, tu știi că și pe mine un dor în vis m-apasă, cutremurându-și vina, îl simt că-mi dă o brâncă.

Aș vrea să te aud, pătrunsa mea lumina ți-e gura înfometată, ai vrea o sărutare să îți aud și pașii, timizi, dar fără vină, oceanul meu iubire, iubirea mea, o mare.

Pășesc din nou spre seară, în oda mea nătângă, spre cer se întinde-apusul ca pat de înnoptare, visezi că eu te țin, la piept în partea stângă, ca anotimp al meu, iar eu ca tristă zare.

Aș vrea Aș vrea ca mâna mea să îți atingă cerul alunecând în codrii spre chipul tău văratic să împletim o taină, iubita mea cu dorul, în care de o vreme, mă simt și sunt ostatic. bibloteca din faptul serii

65

Aurel Chiorean

Mă simt ostatic însă, eu însuși mă ofer să pot s-adun cu mâna, un orizont de ape, și nu mai pot iubito, decât să-ți fiu eu cer, ca să ne doară veșnic, un dor ce nu ne-ncape.

Vreau chipul tău, iubito, pe cer ca să sclipească chiar de vor fi și nori, întunecați enormi, în veșnici anotimpuri, iubirea s-o rodească, și să te poarte-n visuri, spre seară când adormi. În visul tău iubito, să-ți fiu o nemurire, un suflet pentru două, dar puse la un loc, să nu existe schimb, la schimb pentr-o iubire, ci fericirea vieții, pe care o invoc

Să ne-aplecăm Să ne-aplecăm, iubito, cu gândul spre tăcere când vântul rău ne-mpinge în dorul către mare, dar nu uita să ai, în brațe o mângâiere, spre timpul care doare, de lungă așteptare.

Să ne-aplecăm să curgă, nisipul cel grundos, din țărmul meu de vis, spre versul meu sihastru să trecem de trecutul, cel speriat sau jos făcând cărări cu tine, spre cerul de albastru.

66

Se sting în taină vise, cândva un rai mai sfânt când frunza noastră încă, mai flutură în ram și doare ca meleag, nespusul meu cuvânt și clipa cea cu tine și clipa ce-o visam.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să nu lăsăm iubito, un dor pentru alți zori să-l îndemnăm să plece din taină de la noi, lăsând întâmpinare, o oaste-a mea de sori, într-o plânsoare a vieții, din vremea tristei ploi.

Avânt Ne avântăm mereu născându-ne cuvânt poemul nescris de mine să nu-ți mai fie dor, și de ai să te prefaci, iubito, într-un vânt, eu am să fiu atunci, romanul viitor.

Să-ți fiu speranța ta, tu mie fericire s-alunecăm prin vise, în vise alergând să-mbraci cuvântul meu cu slova-ți de iubire, și gândul meu să fie, în gânduri al tău gând.

Să fii la fel de albă precum prima zăpadă când cerul se prelinge în streșina de stele, să-ți fie vocea sfântă, în vocea mea cea caldă când pașii tăi curați, sunt drumurile mele!

Aș vrea să fiu Aș vrea să fiu lumina din ochii tăi aprinși trăiri sau amintire, prezentul sau trecut cu noi într-o iubire în toamnele-mi cuprinși vibrări din noi tăcute, acunse sub un scut.

67 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Aș vrea să-ți fiu și vorba ce își găsește rost cuprinsul cel nesigur cu brațele deschise, să ai iubirea mea, nebună, adăpost, din două trupuri goale, ce-s în iubiri-aprinse.

Aș vrea să-ți fiu și valul ce mângâie o zare sau visul ce se sprijină pe albastru-n dorul lui să-ți cânte poezia în versul ce, mă doare, pe trupul de zeiță, ce nu vrei să mi-l spui.

Aș vrea să-mi fii trăirea și sfânta ei chemare să-mi fii zile la rând și viața toată-ntreagă cuvântul cel rostit, ce poartă în visare, și sufletul poveste ce doruri dor dezleagă.

Ia timpul Ia timpul din clepsidră jertfit ca timp cu noi dar grija lui s-o ai, înlăuntru unde-l pui și fă-l apoi iubire, sub timpul toamnei ploi să știi de el doar tu și mie să mi-l spui. Și nu vărsa nici lacrimi că trece-n nesfârșire, fă pod din visuri toate, din zile, zile post și-așează taina noastră în calendar iubire, când vieții amăgire îi vom găsi un rost.

68

Să ții minte și ploaia și scurgerea-i culori ce în cădere scrie colinde de iubire, și clipa ce-am primit-o din marea de fiori s-o lași unui bătrân-copil să se mai mire!

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Ia timpul vieții noastre și întoarce-l înapoi și dacă-l simți că-i rece oprește-te acum găsește altă cale în dor de amândoi, ca visul vieții noastre să-ți fie unic drum!

Sunt...

Sunt lacrima ploii, suflarea de vânt, când ceru-i strivit, un dor sfânt mă cerne, cu frunzele galbene din toamnă căzând, chemat doar de versul din taine perene.

Tu îmi ești rază de pe fața luminii, aduci ca jertfire sfântul tău gând și doruri și vise în trecerea vremii și lacrimi și zâmbet, pe chipu-ți plăpând.

Sunt gândul cu aripi și zbor către tine, să-ți fac somnul dulce, intrându-ți în vis, să-mi simți mâna caldă și fiorul din mine, din timpul ce-l am și încă nu-i stins.

Eu sunt o iubire, din lumea tăcerii, o inimă ce-oferă cuvântul ei scris, simbol al iubirii din taina durerii, cu sufletul tot, adevăr... neatins.

69 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Trece vara Ființa mea din depărtare zămislește întrebări unde mergi, ce faci tu oare pe potecile din nori plouă-n amintiri petale, peste drumuri, ape gări far' a știi de tine gândul și de mine uneori.

Taci pe drumul tău din vară, depărtarea l-a ascuns, nici un înger nu se-arată nicio ființă, nicio vină, doar tăcerea e deplină, către mine la apus, cât mă doare așteptarea, când absența ți-e deplină.

Te doresc mereu iubire, merg pe drumuri, vreau a plânge, peste lumea mea cu tine plouă acum cu doruri... nori, gândul meu mi-e doar la tine, însă parcă nu-mi ajunge, și respir oftând o vară, ce aleargă-n alte zări.

Anotimpuri Ești anotimpul meu și n-am măsură la tot ce dărui și tot ce găsesc din vorba ta, din minunata-ți gură din timpul așezat în nefiresc.

Curgi primăvară-n mine cu privirea pășind pe drumuri, te admir tăceri în nostalgia ei numai iubirea, mă mângâie de doru-ți adieri.

70 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Ești vara mea, născută ca povești, ești rodul unui dor ce îl aduni, un areal ce pot să-l urlu:Ești? căci izvorăști în mine doar minuni.

Ești toamna ce ne dărui fructe coapte în ea-mi visez iubirea-mi, valul, ești anotimpul care-mi scrie o carte, din veșnicia ei... oceanul.

Ești iarna mea în dorul meu de tine, ești albul care-mi naște încă o zare, te-aștept, în primăvară, vii la mine? tu visul meu, din anotimpul ce mă doare!

Scriere Ești scrisă-n suflet ca iubire, ești scrisă ca mirosul pâinii coapte, un dor flămând în vrajă fericire, un răsărit ce îl găsesc în șoapte.

Nu-mi astupa cărările iubirii, știu am păcate unele chiar grele, am și-amintiri din mreaja fericirii, te am pe tine-ascunsă între stele.

Ce caldă-i viața lângă tine, veșmântul tău-i lumina picurând, atâtea zile multe sau puține, poate-s a mele le-am pierdut... sperând? bibloteca din faptul serii

71

Aurel Chiorean

Nu cred, le am la mine în odaie, am și-amintiri ce nu îmbătrânesc, în ruga către cerul ce se-ndoaie, te am pe tine, înger, ce-l iubesc.

Ești scrisă-n mine dor și bucurie, din toamna-n care pot și viețuiesc, ești lumea mea și lumea ce-o să fie, ești timpul meu... în el mă răstignesc.

Dimineața mea!

Ești dimineața, eu sunt înserare, mi-ești ziuă, noapte sau senin... furtună, ești val lumină, țărmul meu de mare, iubirea mea, din lumea noastră bună.

Eu înserez în setea mea de tine, iar tu răsari ca zorii mei suișuri, eu sunt apusul umbrelor străine, tu fericirea mea din ascunzișuri.

Ești dimineață, eu poate eclipsă, tu răsărit pe văile tăcerii, poemul meu ești scris în lipsă, desculțele livezi din toiul verii.

72

Ești dimineața mea din vise, iubirea zare, când eram o mare, secundă din clepsidrele deschise, tu dimineață și eu... înserare.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Setea ploii de tine...

Nu pot să tac, să mă întorc în tihna cuvintelor nerostite, pentru că în ființa mea și pietrele au suflet... dat de lumina pădurii.

Din anotimpul meu, copacii au născut fluturi înainte de a-și înnopta rădăcinile în iarnă, sub sărutul unei comete... fugare.

Nimic nu mă mai poate despărți de pădurea mea cu picioarele verzi, care își crește tulpina aerului, sub ochii rupți din cer și se miră de neliniștea din apele care îl lovesc, ca apoi să curgă ploaie caldă, peste aripă curată a unei păsări albe... nerostite.

Ființa ta Sub rochia mulată, un sân îți evadează încerci să îl acoperi, cu albul său pe margini o amintire tandră, în mine se pliază, urzind un vers cu tine, dar izvorât de patimi.

73 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Mă uit atent la buze, contururi poartă flăcări mă-mbat cu o visare, de fantezii străine sprâncenele croite ca drumul unor păsări, gonesc orbește-n sânge, din visele virgine. Încerc să te compun, te construiesc iubire, furând de ici de colo fioru-ți acoladă și construiesc în minte planeta fericire, cu mine ca bezmetic, cu tine ca baladă. Îmi închipui și acuma, cuvântul tău curat și mă așez alături, pe locuri pasagere, rostindu-te copilă, ca îngerul strigat, privindu-te o viață, zburând printre himere.

Trăiesc în amintirea, când stau să-nnod zerouri pe drumul meu de stele, cărare nesortită, și-mi torn pelin în cupă, să-mi anulez din zboruri, certându-mi în oglindă.o clipă răzvrătită.

Am să te scriu Am să te scriu lumină albă în zabovitul vis ce-a înflorit toamna copacii în pasul de zbor al păsărilor care țin loc de lăute unite cu înfățișarea naturii.

74

Am să te scriu zâmbetul inimii care a înflorit la o depărtare albastră de sufletul meu, Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

în surâsul ploii, unde silaba ta este sărut pe gură sau pasul care mi-a mai rămas până la Dumnezeu.

Am să te scriu dorul sfânt care mă cerne când șoaptele le adun în rânduri între genele mele, ca și florile tale de cais, să aducă jertfire sfântul tău gând, udat de nori și atingeri de stele.

Am să te scriu adevăr ca să poți să îmi spui, câte vise mai trebuie să număr pentru ca buzele mele să sărute aerul nopților de toamnă în care tu îmi ești iubirea.

Dărnicie Împart orice cu lumea, și vorba și tăcerea iubirea de cuvânt, nicicând eu nu-o despart, mi-e clipa îndurare, și vorba mângâierea, împart de vrei o lume, pe tine nu te-mpart.

Tu ești a mea iubito, nu lumea cea uitată și drumu-ți mi-e ecou, pe-acol' pe unde treci, în picurii de vânt, iubire-ai agățată, port crucea ei pe munți, sărutu-ți pe poteci. bibloteca din faptul serii

75

Aurel Chiorean

Sunt darnic, știi iubito, deși am crengi ce-s rupte o singură iubire, o am și nu-o despart, e rădăcina-n care eu port adâncu-mi suflet, în care ești doar tu, așa că nu te-mpart.

Tăcerea Cum susură tăcerea în timpul călător și-ngenunchează toate bătăile de vânt mă doare-un gând iubito, mirificul lui zbor căci m-ai lăsat cuvânt, dar fără un Pământ.

Nu am Pământ pe care să stau să mă rostesc când tu îmi spui de clipa ce nu are vreo vină, cânt treci o-nchipuire, pe care n-o vorbesc, și-mi dăruiești o zi în recea ei lumină.

Tăcerea ta-i în mine, mă picură-n odaie nu ești o amintire pe care o iubesc, ești cerul de iubire, când alte se-ncovoaie, în ploile cu dor, ce-n dor mă răstignesc.

Trăim în cercuri Trăim în cercuri multe din sfintele cuvinte și palmele din vorbă le folosim că hrană străvechile oștiri, le punem dinainte, cu mâini de rugăciune, cu vorbe de sudalmă.

76 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Am și rostiri de aur, în foamea mea de tine în zboruri de iubire, trecute peste ape, cu brațe trandafiri, minunile din mine, sau revărsări rotunde-n cuvinte lepădate.

Trăim în cercuri sfinte, făcute din silabe furtuni amestecate, seninul bântuind cuvinte anotimpuri, în frazele lor dalbe blestemuri sau osânde, sub vulturii rotind.

Trăim însă-n cuvinte, cu degetele sâmburi rostirea lor nu doare, când sfinte sunt silabe, mă mângâi când le spui, în drag de anotimpuri sub bucuria vieții, ce nu ne mai încape.

Mai departe, mai sus Ai gust de struguri copți, tu, toamnă adiere și visele-ți frumoase le cânți într-un apus, pe frunze veștejite și crengi spre-nviere tu îți rostești o rugă, departe și mai sus.

Mi-ești bogăție-n tot, frumos în tot ce ești un paradis tăcut ce urcă către soare, ai roade de lumină și-n dărnicie crești, tăcerile doar urcă, deși vor să coboare.

Ai gust de struguri copți, mireasma și-o deșiră ești darul sfânt al vieții, în anul spre apus, esti nemurirea lui în viața ce se miră, când pleci în depărtare, și urci pe cer mai sus. bibloteca din faptul serii

77

Aurel Chiorean

Ești toamna mea, iubito, un înger îngemănat, cuvântul care tace, când multe-ar fi de spus, ai rodele-ntr-o carte și sufletul curat, atât că ești departe și undeva mai sus.

Sunt o pasăre Sunt o pasăre, am crucea timpului aripi, ce-și au bătăile respirație între două vorbe, care se încovoaie, sub clipa unui suspin, unde tu stăpânești înaltul și lumina lui de rugă.

De ce mi-ai zidit în gând brațele, ca eu să îți simt vântul coamă, murmurând rugăminți sub curajul unei virtuți, sau suspin și bucurie, în freamătul nemilosului chin, legat veșnic de cerul tău?

78

Aș vrea să îmi limpezesc zborul în ochii tăi, ca să pot să strălucesc a împlinire, regăsindu-ți privirea, din visul nostru legănat în alb, la miez de noapte, sub o ploaie, care să mă spele de mine.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Scrie-mi ceva Scrie-mi măcar un rând să nu mă doară cuvântul de iubire care-mi curmă durerea cerului... a câtă oară se naște din iluzia nocturnă.

Cuvântul eu ți-l vreau, vezi îmi răspunde rostirea-i vreau, nu taina din apus, pe cel curat ce nu ne mai ascunde, în depărtarea noastră, ca răspuns.

Te vreau eterna mea secundă te vreau și strigăt și te vreau și șoapte trăirea ce nu vrea să se ascundă, cuvântul meu rostit și zi și noapte.

Te vreau albastru-naltului din cer te vreau ca astru și lumina lui, răspuns te vreau, tăcere sau mister iubirea mea te vreau, dar vreau s-o spui.

Rugăminte Să punem iubito, de-o cruce, închinându-ne în prag amândoi trec orele-n grabă, răscruce, în duminica bucuriei din noi!

79 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Aș vrea ca să fim împreună în mâinile dumnezeirii, spre rai să mă prinzi când adormi cu o mână, frumusețea ce-o ai să mi-o dai.

Am putea împlini chiar un vis, construit ca o verde pădure un altar neumblat, paradis, sub un fir de lumină, cât să-ndure.

Am putea să trăim chiar un veac pe rugul unei vieți spusă-n șoapte, am putea să ne stingem de leac, cu speranța de a fi mai aproape.

Tresărire Tresar pământul care strânge multă vreme tresar și chipu-ți sub îmbrățișări, un adevăr ce de-adevăr se teme, căci mai avem o toamnă de-ntrebări.

O teamă avem, de Cel care îi sus de puritatea Lui de sfântul loc, de timpul ce-am crezut apus, a unui suflet care îl invoc.

80

Atâția ani și-o clipă de iubire, îi port în lumea dornică de tine și nu mai știu, să-i las ca să se mire, sperând la altă clipă care vine.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Nu am să spun nicicând a cui e vina căci nu o caut, fie dusă-n vânt vreau să iubesc, necunoscând pricina, fără să-ți cer să facem legământ.

Va trece-un timp ce îl mai am hotare prin vămi vom trece anii toți tăcere, voi șterge depărtarea ce mă doare, în poezia mea... de mângâiere.

Eu ard Mă surpă gândul către-o depărtare și timpul cel hapsân îmi pare veac eu ard iubito, pe un țărm de mare, și râd și plâng secundele ce tac.

Eu ard în dorul tău clipa divină sub zarea dăruită într-o vară, spune-mi tu vis, din lumea cea senină, de ce un vis începe să mă doară?

De ce nu știu ca să trăiesc din vise și ard în rai, un spațiu sau un vid de ce luminile din zori sunt stinse când eu ferestre uși deschid?

Eu ard la capăt dorul, în peniță ca tu să-mi fii iubito, vers aici, să nu răspunzi la dor cu o dorință, și-apoi s-aștept un secol, să-mi explici. bibloteca din faptul serii

81

Aurel Chiorean

Să-mi spui de vrei să ardem încă o lume în doruri strânse-n noi de aproape-un veac, ca să uităm de tot, de-al nostru nume, atunci când râd, te strig sau tac!

Strânsoare Te țin la piept mileniu de trăire ca simfonie, pe o partitură scrisă, când gura-mi însetată de iubire, se țese din silaba ta distinsă. Ți-e viața toată un poem șoptit doar timpul e ciocoiul ei hapsân, ai zile luminoase-n infinit, iubirea-i pus-o însă ca stăpân. Ți-e chipul și făptura două altare ca martori o natură, sfânt divină să nu mă-ntrebi, iubito, ce mă doare, de spațiul tău, de buzele-ți ca vină!

Ce primăvară ești când tu iubești mă strânge doar cu tine-o depărtare, neantul ce ne mână în povești, un suflet ce se-așterne ca altare.

82

Sunt vinovat, osândă mi-e iubirea doar liniștea îmi este zborul planeta mea mea ești tu... ești fericirea strâmtoare doar între oceane... dorul.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Pe unde treci...

Pe unde treci deschizi văi de iubire meleaguri descântate-n dor de ploi, respiri plimbările de fericire, cu dor de brațe, vise la nevoi.

Făptura ta frumoasă poartă-un dor născut în vară în a cincea zi și-a întins cărări s-ajungă la izvor purtând coroană stele argintii.

Pe unde treci hotaru-i plămădit cu lacrima din starea de aminte, ai curs din ea, din ea m-ai și cioplit cu raza ce ne îndeamnă-n vis fierbinte.

Ai curs prin stele cerul tău senin și de atunci eu sorb lumini albastre căci mi-am legat iubirea de sublim, când curg în râuri de simțiri măiastre.

Dă-mi vorba ta din lacrimi ca să sune sub dor în nemiloase clipe goale, o mare ca din lacrimi să adune, doar munți cu dorurile poale!

83 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Pe unde merg...

Pe unde merg mi-s drumurile-ascunse, un dor cohortă-n inimă mi-l sorb și cerurile toate -mi sunt străpunse, de-o amintire-n raza mea de orb.

Nimic nu văd pe drumul meu ascuns, doar ploaia îl pătrunde să îl șteargă, văd doar un chip cu îngeri sus și-i simt aroma fragedă de fragă.

Mireasma luni m-ajunge... nu știu unde, iarba își scoate verdele-n lumină, un gând eu am îl știi, pe nu știu unde, să am noroc să n-aibă nicio vină. Și totuși are-n toamna lui o vină, că te-a lăsat departe în pas de dor, lăsându-mi taina-n dragostea divină, plimbându-te în ea... ispititor.

Pe unde trec plătesc pentr-un păcat, un furt mai drept ca orișice dovadă, verigă într-un mister doar amânat, visat de mult speranța... neuitată.

84 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Întrebare Oare de ce mă dor ochii-n rugă când tu, izvorăști de acolo lumina totului cu care-mi străbați albul de lebădă al cuvintelor, făcute din silabele de zori, vărsate-n zile?

Mi-au devenit mâinile cuvinte și degetele sâmburi, ca să te mângâie în rostirea lor cu gust galben de gutui când gura mea, îți va dezlega toate nodurile sub umbra genelor, unde privirea-mi te strigă, iubito!

Aripile mele te-au cuprins în sfintele silabe, și te desfac în culori, ca să te cufunde în albul susului meu când tu mă mângâi cu anotimpuri de bucurie, care nu mă mai încape. Întreaga ființă a mea, se pleacă în iubire, ca aurul cel tăinuit porumb, bibloteca din faptul serii

85

Aurel Chiorean

sa ne arate calea spre orizonturi, care vor să ne respire.

Rătăcire Am rătăcit în vise timpul și nu-mi mai știu cărarea printre stele, secunda mi-a rămas cu anotimpul, flămândă fiind, în dorurile mele.

Sunt o clepsidră și îmi plâng nisipul când drămuit sărută-a mea secundă, zdrobind apoi cu un sărut cuvântul, în toamna care-n galben ne inundă, Nisipul meu-i trecut în calendare să ne-amintească trecerea-i tăcută trasând o soartă și a ei hotare în bucuria care se strămută.

Ne desenează viața-n.dor și chin și scrie zile-n litere aldine, și-ar fi durut sărutul mai puțin, dacă-ai fi fost iubito, lângă mine.

El ne trasează limite de viață între secundele clepsidrei reci, eternități ce încep c-o dimineață, ca-n așteptări, în amintiri... să treci.

86 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Seară fără tine Cu umbre domoale seara se lasă, căldura de vară poartă aroma ta încă, spre suduri un dor și în suflet m-apasă, își cutremură vina și-mi dă parc-o brâncă. Îți simt în tăcere vorba-n lumină, se joacă pe frunze acol'lângă poartă și pașii ți-aud, timizi... fără vină, sfioasă-ți lumină ce-o dărui ca soartă. Și chipul frumos, ți-l văd și m-apasă, doar zâmbetul trist are gust de-nserare, te iubesc poezie, cu iz de mireasă, mă reazăm de umbra-mi ce rosturi nu are.

Pășesc recitând, poezia-mi nătângă, spre cer se întinde un pat a-nnoptare, mai simt cum te țin, cu mână mea stângă, ce trist anotimp fără tine... în zare.

Am nevoie...

Am nevoie de tine, am nevoie de noi, de țărmul iubirii de inimi să bată, de soarele verii, de vânturi și ploi, de tine iubire în viața mea toată.

87 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Am nevoie de ochii ce-n dor să privească, cuvântul ce-l scriu pentru ei, eu mereu, de gura ta sfântă să mă rostească, de tine iubire... ca Dumnezeu.

Am nevoie de tine de cerul cu stele, de soarele verii, de norii enormi, de buzele tale, de vorba din ele, de Pământul ce-treci, în vis când adormi.

Am nevoie de ploaie, să fiu geamul tău, picături tu să curgi, pe mine șiroaie, am nevoie de tine, ca sfânt Dumnezeu, ai nevoie de mine... de-s soare, de-s ploaie.

Am nevoie de tine, în nevoia de noi, am nevoie de raza-ți și-a ei adiere, am nevoie de tine să fim amândoi, într-o mare-iubire, într-un val... mângâiere.

Sunt...

Sunt lacrima ploii, suflarea de vânt, când ceru-i strivit, un dor sfânt mă cerne, cu frunzele galbene din toamnă căzând, chemat doar de versul din taine perene.

88

Tu îmi ești rază, ești fața luminii, aduci ca jertfire sfântul tău gând și doruri și vise în trecerea vremii și lacrimi și zâmbet pe chipu-ți plăpând.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Sunt gândul cu aripi și zbor către tine, să-ți fac somnul dulce, intrându-ți în vis, să-mi simți mâna caldă și fiorul din mine, din timpul ce-l am și încă nu-i stins.

Eu sunt o iubire din lumea tăcerii, o inimă ce-oferă cuvântul ei scris, simbol al iubirii din taină durerii, cu sufletul tot, adevăr... neatins.

Alunecare Ne lunecă iubirea, pe bolta cea senină și toamna din adâncuri îmi pare că-i geloasă, pădurea mea și ochii la ființa ta se-nchină, iubirea mea, copacu-mi îți plânge la fereastră.

Se-aplecă către tine din cer de-atâta plâns de vise și speranțe de dor și suferinti, cum pot să tac când focul al unei veri e stins ca ochii-mi să privească în ochii tăi cuminți? Întotdeauna vara mi s-a părut frumoasă, cu crângurile-nalte din vise paralele, doar uneori o vreme, îmi pare cam pâcloasă când rânduri gri se-așează în gândurile mele.

Dar a venit și toamna și-mi pare vinovată că dojenește luna de valuri legănând, și-n liniștea din noi, care ne-a fost furată, visez iubind cu tine, în șoaptele-mi tăcând. bibloteca din faptul serii

89

Aurel Chiorean

Plimbare Mă plimb cu tine printre gânduri și-ngenunchez bătăile de vânt ai sufletul aici, l-am pus pe rânduri cuvânt nespus, la polii de Pământ.

Privesc un chip din ramele tăcerii el nu-mi vorbește însă n-are vină, căci n-am simiți secundele plăcerii, dar simt trăirea ei în vis lumină.

Tăcerea ta mă picură-n odaie peste trăirea-mi plină de ruine și nu mă doare cerul ce se-ndoaie, ci enigmatic zilele senine.

Mă scalzi în gânduri doar cu sărutări în depărtare doar m-oprește ceața și îmi afund iubirea mea în mări, spre nemurire în iubire viața.

Aș vrea să uiți Aș vrea să uiți regrete, întrebări, dureri și scurgerea secundelor în ceată să uiți c-a existat cândva un ieri să te trezești cu mine... dimineață!

90 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Aș vrea să-ți fiu eu clipa ce deșiră averea vieții-n rodul ei păcat mănos belșug când stelele se miră nu un trecut în care ne-am blocat.

Aș vrea să scriem doar noi o poveste să-mi pun destinul între albe pagini, să simt, să urlu cu putere"este" când alte zile mi-au adus doar lacrimi.

Aș vrea să împletesc cărări cu noi să vindec rana, cea deschisă iară, un suflet să ne lege pe-amândoi și orice timp ar trece, să nu doară.

Ce înseamnă iubirea Iubirea înseamnă ploi întregi ce răsfrâng în pustiul adânc fericiri și durere și frunți aplecate pe umărul stâng întuneric, lumină și vânt ș-adiere.

Nu iubești doar că spui cuvânt ce înalță sau să spui că ți-e dor în dorul de mine când mâinile-ating, un suflet răsfață rodești anotimp sau veacuri din tine.

Iubirea înseamnă și vis și-ntristare și muguri și flori și fructe cu noi în zbucium de noapte, răsărire de soare de iubești poți fi gândul de verde din ploi. bibloteca din faptul serii

91

Aurel Chiorean

Iubești doar atunci, dacă simți că ești rupt când unu-i departe, celălalt simte-o vină și îl simte în el și îi geme-al său fruct reclădindu-se visuri, în care se-alină.

Iubești când nu uiți rostitul cuvânt și-i scuturi iubirea de silabe durere îl simți bate-n tine, bătăile vânt chiar dacă într-o zi, este doar adiere

Visul Să zbor mi-este visul de zile întregi pe cer de lumină să urc neîncetat, picioare am trunchi și mâinile crengi doar fructul mi-e vremea trecută... păcat.

Să zbor, sunt o toamnă, anotimp în livezi sunt piscuri semețe, mă simt și răzoare răsădit mi-este pragul să vii să îl vezi cu zboru-ți alături, în iubirea ce doare.

Mă doare o viață de căi paralele mă doare și vântul ce-l bați către mine, dar mă bucur de albul din visele mele sunt copac ce-am crescut, în dorul de tine.

92

Aș vrea să fiu flutur în clipele toate să zbor spre înalturi cu tine destin construisem din gânduri, poteci mai ciudate să pot doar cu tine, să le calc... sau suspin.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Sunt toamnă, iubito, rădăcini am picioare, dar sper și visez cu fructele-mi vis că mâine-mi vei fi, tu râul visare revărsându-ți iubirea, pe pământ necuprins,

Eram flămând Eram flămând în dorul de iubire, când rătăceam în clipe fără tine destinul se vindea ca îimplinire cu alte zori lăsate lângă mine.

Eram doar muguri, clipe sfinte verzi secunda unui vis de lemn... pădure cădeam direct iubire, în amiezi, osânda dor, răsplata lui secure.

Tu m-ai făcut să știu că sunt iubit în taina noastră, foame de atingeri și-mi pare timpul astăzi infinit cu vagi tăceri, în zborul unor îngeri.

Destinul e tain, sau răzbunare chiar și atunci când poate e furat cuvântul care-nseamnă așteptare într-un apus... pe unde m-ai lăsat.

93 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Să mă ierți Să mă ierți că m-am oprit să îmi las frunzele, în urmele din cuvântul care nu mă mai încape când cerul se rupe, pe ramuri de vânt, anotimpul meu iubit!

Sunt sfera ta flămândă de trăire în care îmi trec fericit numele de vamă și de gura ce îl defaimă ca tu să te hrănești cu clipele verzi venite direct din amiezi, răsplată.

Să mă ierți că ți-am lăsat visele încă necoapte, cântec și păcat, hamuri și lotuși poem în alb în jurul unui văzduh în care nu se moare... totuși!

94 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Când gându-mi Când gându-mi curge ploi la streșini mă surpă visu-n depărtare și zboară dor când stai să leșini, de ard la capătul de mare.

Trăiri eu am și nu-s impuse, de raze-n frunzele ce-s ude, mă-ncearcă doruri ce-s nespuse, când spini se-mplântă în cărnuri crude.

Ești visu-mi patimă fierbinte de pot o las să și privească, cum curgi în setea mea cuvinte cu stropi din ploaia mocănească.

Cad frunze-n dor de răzvrătire, mi-acopăr focul de hazard ca din coșmar să-ți fiu iubire și-n visul tău ca vis s-apar.

Să debarcăm...

Să debarcăm în grădini partitura noastră slobodă, țesută în silaba ei distinsă când, reci făclii, adorm în gânduri, bibloteca din faptul serii

95

Aurel Chiorean

sărutul apei și nisipul, la sânul copt, de dragoste sublimă!

Pictează-mi iubito, primăvara în care tu iubești cetate, ca eu să-ți împletesc în șoapte cântul ales, pentru următorul secol de iubire și să îți croiesc aripi de vise, în palma mea care se crede frunză, ca lumina să se reverse verde, caldă și pe furiș, în inima ta, fără povârniș!

Nu lăsa ca ploaia să ne tocească dorințele, în valuri albe de carton, până eu îmi voi primi osânda, pentru că ți-am jurat iubire, pe un pol, în veșnicia în care, voi fi răstignit pentru tine, iubire nemuritoare!

Trec timpuri Trec timpuri dor în dor de tine ca valuri vuiet peste ape, se-așează-un ieri, jos lângă mine, cu îngeri, sfinți, găsiți în șoapte.

96

Trec urmele-ți le simt șirag ca lacrimi sfinte să adune Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

să le-așteptăm lumina-n prag, un clopot alb, spre-nalt le sune.

Secunda ta eu mi-o fac cer și-o încui apoi definitiv lagună dor de sfânt mister, îmbătrânind fără motiv.

Voi face vorba ta un templu o poartă a lumii spre ocean să te iubesc, să te contemplu, să-ți fiu și ușă, să-ți fiu geam.

Să-ți fac din mine, vina simplă să mă respiri să știu și eu, când stele cad, ca dor pe tâmplă, să te cuprind... Oceanul meu!

Ce rază sublimă...

Ce rază sublimă îți mângâie zborul, pe meleaguri de munte, descântate de ploi, cu setea din suflet să-ți scrii viitorul, în dorul din brațe să-l chemi la nevoi.

Făptura-ți frumoasă-i topită în cer, născută-ntr-o vară în a șaptea zi, în albul din mare divin giuvaier, purtând o coroană de stele-argintii. Ți-e raza sublimă și-ndeamnă fierbinte, spre hotarul de clipe anotimp plămădit, bibloteca din faptul serii

97

Aurel Chiorean

o lacrimă sfântă căzând, ia aminte, a curs pentru mine, din ea m-ai cioplit.

Acum printre stele mi-e cerul senin, frumusețea-ți mă fierbe în poeme de șoapte, să-mi aflu iubirea legată sublim, de luna ascunsă pe ceruri... în noapte.

Să ne plimbăm Să ne plimbăm iubito, acum prin infinituri când timpul de iubire ne ține în clepsidră peste poteci de dor spre punțile de mituri, în stropul meu de soare, ascuns într-o firidă!

Să ne plimbăm în ceasuri, ce bat înspre târziu când toamna de septembrie și-a ridicat cortina, ca zâmbet de pe buze uitat să nu-ți mai fiu ci doar un stih curat ce își asumă vina!

Să ne plimbăm din zori, în doruri până-n seară ceva în noi se zbate, ca lavă de Vezuviu, să fim ca oameni păsări ce visurile-și zboară, sau nava care duce destine în diluviu.

98 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Sub ace Sub ace de ceasornic e timpul meu pierdut și clipa însetată de stropii împlinirii, ai apărut iubito, dar știi cât m-a durut, absența ta din viața-mi, sub mreaja fericirii?

Eu mă hrăneam cu versul când tu-ntrebai de mine, cărarea mă purta, spreo poartă către sus, eram un strop de ploaie, căzând chiar peste tine, dar nu-mi simțeai rugina, nici sfântul meu discurs.

Eu nu plouam, vorbeam și vorbe mi-erau stropii în năzuința mea, de-a fi mereu cu tine, știi cât doream, iubito, de mine să te-apropii, când cerul și pământul, cădeau doar peste mine.

Nu vreau să-mi pleci din vise, far'să le știe somnul te voi rosti tăcere, în nemurirea noastră, și vorbă și lumină când tu închizi oblonul, ca dăruire-a vieții, a lumilor fereastră.

Mă dăruiesc ca toamnă, iubita mea pădure, tu să te scalzi în frunze, eu în dorurile-arzând, las timpul meu durere, în rugii tăi de mure și plec la drum cu tine, în taină surâzând!

99 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Răstignire Mă răstignești în ora de nesomn și-n răsărituri scurse-n clipe sfinte nici nu mai știu am fructe dor, sunt pom sau ploaia care cade în cuvinte.

Mi-e teamă-n gândul meu curat de visele de dor, rămas balanțe, mă rog cu teamă pentru un păcat, iubito, sigilând distanțe.

Mă rog să nu-ți greșesc vreodată căci supărarea ta, mă doare să nu-ți fiu clipa condamnată născută zi, ca dezlegare.

Să-ți fiu tăcere și chemare cuvântul sfânt fără prihană alungă-mi umbra temătoare și dorul meu ajuns în vrană!

E-atâta soare...

Când nesfârșită e iubirea ne cresc aripe de lumină, mirată apă-i fericirea, din viața noastră... cea sublimă.

100 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Nu cer tristeții îndurare, mi-e timpul scurt, îl smulg... arunc, durerea mea îți e datoare, ecoul ei pare-un amurg.

Când te aud e-atâta soare, spre lumi de vis te port cu mine, nu simt cum șiruie răcoare, merg orișicât să fiu cu tine.

Mă dor și tâmplele cărunte, ce trist e cerul ce-l privim, am crengi uscate chiar și rupte, culegem flori și nu zâmbim.

E-atâta soare doar cu tine, speranțe-rază am în gând, eu tac, tu izvorăște-n mine, un vis al tău... deși-s nătâng!

Să porți Să porți păduri în dor de mine cărări în vis ce ne-adâncește să-ți fie dor fără suspine, sub vânt de vis ce nu jelește.

Chemarea ta s-o simt și-n frunze și-n raze străbătând un nor, din mine fluvii călăuze, să-ți faci poeme ce nu dor. bibloteca din faptul serii

101

Aurel Chiorean

Să curgi ca fluvii de tăcere dar să te-aud lumini în umbră să-mi fi alinul în durere, când cerul vrea să mă străpungă.

Să-mi fi tu verde, să-ți fiu pom, secoli de timp în amândoi, tot ce-a dat Domnul pentru om, dorințe nesfârșite-n doi.

Aș vrea să-mi fii și dor și rugă vis din speranțe rătăcite mă doare-un pom, ce-i buturugă puterea clipei neclintite.

Să porți iubirea mea lumină, spre visul meu de cale lungă când frumusețea ta divină, în gânduri sfinte o să ajungă.

Zboruri Zburăm neîngrădit, iubito, peste ape în orizontul care ne crește-n vis copacii, să nu rămână-n ceruri fărâme ce-o să scape, de-osânda ce vulcanii-o au, în doru tău, săracii.

102

N-am vrut să supăram, să răvașim un soare cu lacrimile noastre să umplem mări secate doar ne-am făcut aripe, din durele picioare rostogoliri de unde, din vorbe lepădate.

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să ducem vrem la capăt, o trudă și s-o dăm spre-o viață în lumină și-un singur răsărit cuvintele străvechi ascunse să luăm, pentr-o iubire pură, în dor de infinit.

Din vise sfânt visate să dăruim iubire și dorurile toate să le lăsăm oștiri în taina noastră sfântă, iubito-n nemurire să ne-nchinăm la viață rotundelor rostiri.

Aș vrea să...

Aș vrea să îți mângâi sufletul, balada mea, ce îmi asculți tăcerea, în rotunjimile gândului tău, dincolo de cețuri în geamătul clipei senine, ca să putem respira amândoi lumina.

De ce mă doare atât de tare frumusețea ta bunăoară, când o dărui lumii, în versuri încondeiate ca să își curgă culorile pure în palmele orizontului, ce se împletește tainic cu nemurirea?

Te vreau veacurile mele împăcate cu albastrul pe care îl dărui răstimpului orelor tăcute, ca să poți să îmi restitui jumătatea de viață bibloteca din faptul serii

103

Aurel Chiorean

nefurată, în care am fost, am știut și am dorit să fii, esența clipei în care suntem Noi!

Toamna la mare Gem talazurile toate, toamna mea în depărtare orizontul de lumină, le primește vis comoară, frunze cad în luciu umed, bucruria lor împarte pe o stâncă-unde farul, luminează să nu doară.

Ai sosit din depărtare, toamna mea cea plumburie peste marea frământată de iubirea noastră-n larg ruginită ți-e culoarea ce-o așterni să nu se știe, când plutim în fericirea, după o urmă de catarg.

Tu te-ai așternut cuminte, porți și fructe-acum în mine pe întinderi adâncite de iubirea-mi foc nestins, au în ele poezia-mi și un dor în dor de tine, răsturnând talazuri toate, la un țărm ce l-ai aprins.

Este țărmul dintr-o toamnă, în plinirea lui de șoapte, cu izvor de tine-n mine, peste pietre dure, reci, ce-a aprins din nou scânteia-n pâlpâirea ei de noapte, ca să pot să trec o iarnă, peste caldele-ți poteci.

104 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să faci cărare Să faci cărare dulcea mea lumină din razele iubirii către-o poartă, din adieri de vânt, grădină spre alt Pământ, în doruri ce se-arată!

Să faci cărare în dorul meu să-l știi când lacrimi curg ca râuri din privire să se ascundă norii, doar să vii în nostalgia toamnei de iubire!

Să faci cărare dorului, solia al drumului ce duce spre înalturi să înverzească toamnele-mi câmpia, spre marea care are flori ca praguri!

Să faci cărare-n valul meu departe și în prezentul meu care se-ntinde din amintirea vieții, într-o carte, să te găsesc iubire-ntre cuvinte!

În graba mea... În graba mea de-a aduna un suflet, călcat de alți nevrednici în picioare, îl calc și eu îi simt un scâncet, îl simt, iubire și mă doare.

105 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Sunt dezbrăcat de frunzele iubirii, de vântul furios prin ramuri moi, am trupul scrijelit al amintirii, în care eram fructe amândoi.

Mă doare toamna legănată-n vânt, în graba mea, mai uit și calc o frunză, mă simt acolo și tresar cuvânt, mă doare clipa cât e de confuză. În graba mea, izvorul l-am pierdut, nici nu mai simt mirosul pâinii coapte, mai pot s-acopăr un trecut, cu dorul meu ucis de șoapte?

Dă-mi Doamne, lacrimile sfinte, să spăl o rană usturătoare, mă arde necuvântu-n minte, veșmântul lui tăcere ce mă doare.

Chemări Ascultă cum susur spre ziua de visuri chemarea în care de-un veac hoinăresc neantul mă doare, răstignind necuprinsuri prin cenușa de stele, lângă-un țărm ce-l iubesc!

106

Ascultă-mi veșmântul în dor îmbrăcat când te strig în tăcere îmi răspunde ecoul trezita-mi privire, din ochiul sărat, pedeapsă iubire, reclădind viitorul!

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Ascultă-mi tăcerea, adâncă-n odaie, în visul de taină, privind răsăritul, când un cer ce apasă, în albastru se-ndoaie într-o clipă anume, să-mi schimbe trecutul!

Ascultă și ploaia risipită ce spune când cărarea se face răspuns de lumină, neîmplinirea mea mare, ce are un nume, adiere de vânt, dintr-o taină divină!

Voi ține...

Voi ține crucea mea pe umăr în taina scrisă cu mirosul pâinii coapte, cu rugăciunile pe buze, cu-n răsărit, găsit în șoapte.

Voi ține, crucea-n drum iertării păcate grele ce m-apasă, veșmântul picurând lumină, de timp pierdut, în dor... îți pasă?

Voi ține-n brațe, vis cu tine și zile multe și puține, cuvintele de mulțumire, o viață, poate-n dor, știi bine.

Voi ține-n palme un suspin, bibloteca din faptul serii

107

Aurel Chiorean

un vis din ochii tăi osânda poate unui gând, și licăriri și alinări, ce le-am pierdut visând, sperând.

Dar am să duc cu mine-atuncea, un vis al meu ce-l viețuiesc din țesătura lumii crucea și-n timpul meu... mă răstignesc.

Aș vrea să vii...

Aș vrea să vii într-un senin în țara-n care să răsfețe, un dor cu tine-n pasu-ți fin un cânt de slavă, frumusețe.

Să spumege dorința-n doruri cu glas strivit sub noi de ploi, trecutul valuri, negre stoluri cât în iubire suntem doi.

Aș vrea să vii, pe-un mal curat lăsând deoparte nostalgia, nevolnicia de păcat, să-ți definesc, pe trup magia.

108

Sunt beat de lacrimi și mă dor adu-mi de poți mai limpezi ape, Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

sub lat de gene un pridvor, când lanțuri cad și vor să scape.

Exist, nu pune la îndoială nici zile, nopți în rugăciune iubirea-mi sfântă, cu sfială nu m-adâncesc, deșertăciune

Eu voi găsi...

Eu voi găsi izvorul fericirii, culcat cu capu-n poala ta și-am să renasc în stropii împlinirii, acoperind Pământul tău... de stea.

Am să renasc în orice dimineață, de vorba ți-o aud, când o rostești, am să mă spăl cu dorul tău pe față, voi săruta un timp... ce îl trăiești.

Te voi iubi mereu-n același glas și-n vorbele minuni ce tu le spui, cuvinte sfinte care mi-au rămas, dar nerostite... nimănui.

Eu sper că ploaia îți va spune, că viața mea înseamnă dor, că împlinirea mea are un nume, e năzuința-n care pot să zbor.

109 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

Sunt condamnat Sunt condamnat să zbor spre zări spre spații-n dor de dor găsite, din fum făcut de lumânări, scriind istorii de cuvinte.

E zborul meu plătit... cel scump spre-un spațiu care mă-nconjoară, un aur tăinuit în plumb de-o fi povară, sau comoară.

Iubești atunci când ploi, furtuni nu pot opri poteci, speranță, când te strecori printre minuni să poți iubi, încă o viață.

Iubesc când umplu spațiul meu cu orizonturi să respire, cu dragostea și chipul tău și cu osânda de iubire.

Zbor frumusețea ce-am promis tu să m-aștepți că eu sosesc, ascuns e sub o pernă-un vis, în veșnicia ce-o iubesc.

110 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

111 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

112 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

CUPRINS Prefaţă 3 Vezi pașii 7 Ce pot 8 Scriere 9 Iubire 9 Mă pierd 10 Sunt momente 11 Să ne-mbătăm 12 Să mă cobori... 13 Culori 14 Eu vreau 14 Mă simt 15 Să taci 16 Să uiţi 17 Și de-oi veni 18 Vinovăţie 19 Vis... 20 Răstignire 20 Mi-e dorul 21 Strigăt 22 Eu nu iubesc 23 Am stat... 23 Am să pictez cândva 24 Privesc spre mâini... 25 bibloteca din faptul serii

113

Aurel Chiorean

114

Doruri 26 Nu pot să cred 27 Destinul 28 Să-mi scrii 28 Amăgitoare brazdă 29 Să ne trăim 30 Eu sunt 31 Începuturi 32 Rătăcire 32 Înalţă-mă 33 Ai să te-ntorci 34 Presupunere 35 Privește 35 Te aștept 36 Un drum 37 Mă scriu 37 Ploaia 38 Sunt zile... 39 Dansul 40 O lume 40 O lume 41 Atâtea oceane 41 Mă inventează 42 Sunt vinovat 43 Mă întreb... 44 Nevolnicie 45 Ți-am spus... 46 Te știu iubire 46 Nu voi pleca 47 Am iz... 48 Ți-e chipul 49

Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să-ţi amintești 49 Se strâng în mine... 50 Tu 51 Clipa cu tine 52 Iubire 52 Dacă 53 Poate 54 Pictură 55 Mai mult de-atât… 56 Ai sufletul 56 Dar sufletul... 57 Ți-am spus vreodată 58 Mi-e foarte dor... 59 Să ne plimbăm... 59 Ai fiinţa... 60 Vorbind de toamnă 61 Îţi simt... 61 Veşniceşte-mă 62 E iarăși toamnă... 63 Cuvântul 64 Nu-ţi fie teamă 65 Aș vrea 65 Să ne-aplecăm 66 Avânt 67 Aș vrea să fiu 67 Ia timpul 68 Sunt... 69 Trece vara 70 Anotimpuri 70 Scriere 71 Dimineaţa mea! 72 bibloteca din faptul serii

115

Aurel Chiorean

116

Setea ploii de tine... 73 Fiinţa ta 73 Am să te scriu 74 Dărnicie 75 Tăcerea 76 Trăim în cercuri 76 Mai departe, mai sus 77 Sunt o pasăre 78 Scrie-mi ceva 79 Rugăminte 79 Tresărire 80 Eu ard 81 Strânsoare 82 Pe unde treci... 83 Pe unde merg... 84 Întrebare 85 Rătăcire 86 Seară fără tine 87 Am nevoie... 87 Sunt... 88 Alunecare 89 Plimbare 90 Aș vrea să uiţi 90 Ce înseamnă iubirea 91 Visul 92 Eram flămând 93 Să mă ierţi 94 Când gându-mi 95 Să debarcăm... 95 Trec timpuri 96 Ce rază sublimă... 97 Biblioteca Cronopedia

să ne jucăm de-a anotimpul

Să ne plimbăm 98 Sub ace 99 Răstignire 100 E-atâta soare... 100 Să porţi 101 Zboruri 102 Aș vrea să... 103 Toamna la mare 104 Să faci cărare 105 În graba mea... 105 Chemări 106 Voi ţine... 107 Aș vrea să vii... 108 Eu voi găsi... 109 Sunt condamnat 110 C U P R I N S 113

117 bibloteca din faptul serii

Aurel Chiorean

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

În Biblioteca Cronopedia au mai apărut: Chronos - Penița de Aur, anul II, nr. 13-14-15, mar-apr-mai, 2014 Nicolae Vasile - Taxa Lui Caron Elisabeta Brănoiu ~ Iesiţi din ea poporul meu Gabriela Mimi Boroianu - Cântând iubirea Agafia Drăgan - Nevoia de fericire Lenuş Lungu ~ La pas prin visele mele Marin Voican Ghioroiu – Cununi de flori pentru eroi - Flower crouns for the heroes Aurora Luchian - În papuceii copilariei Nicu Doftoreanu - Tangouri... sub acoperire Marin Voican Ghioroiu - Doina de jale - Gheorghe Zamfir preamărind pe Eminescu Viaţa, nevoinţele şi pătimirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Petru Viaţa Sfântului Cuvios Stelian Paflagonul (26 noiembrie) Lenuş Lungu - să ne iubim în toamnă Amprente temporale ~ volumul 2 ~ Amprente temporale ~ volumul 3 ~ Toma – origine nume, semnificaţie, istoric, variante Constantin Brâncovanul – baladă

118 Biblioteca Cronopedia

http://lenusa.ning.com/group/bibliotecacronopedia

În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia: Antologia de poezie „Cuvinte sculptate” Antologia literară „Zborul frunzelor din ceruri” Antologia bilingvă româno-franceză „Cuvinte pe aripi de gând” Marin Voican Ghioroiu – Maria Tănase spune

Colecţiile Bibliotecii Cronopedia: Vieţile sfinţilor Tradiţii Gastro&Literatura Mirific Povestiri cu tâlc Folclor internistic Călătorii virtuale Originea numelor Gânduri altfel Revista „Chronos – peniţa de aur – izvor de cultură”

Contact editura Biblioteca Cronopedia: mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com tel: 0771647750, 0763450054