Revista Cronos nr. 2 (43), februarie 2019 by Ioan Muntean

coperta 1

„Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți." G Geeoo B Booggzzaa

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

REDACŢIA: Director fondator: Lenuş Lungu Director: Nicolae Vasile Redactor şef: Ioan Muntean Secretar de redacţie: Gabriela Mimi Boroianu Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu, Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Mircea Gordan, Agafia Dragan, Rodica Bogdan Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web) Tehnoredactare: Ioan Muntean Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Colaboratori: Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista C r o n o s – Peniţa de Aur – izvor de cultură aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății de exprimare.

Revistă internaţională de cultură, Fondată la Constanța, martie 2013

ISSN 2286 – 1963 ISSN-L 2286 – 1963 Revista culturală

C r o n o s ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură poate fi citită online pe site-ul Cronopedia. Email: cronostaifas@gmail.com tel.: 0770406865, 0762655234 Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe adresa de email de mai sus.

Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale. coperta 2

sumar revistă EDITORIAL 3 NICOLAE VASILE 3 CRONOLOGIE 5 RODICA BOGDAN 5 ESEU 7 DANDU BRIEL 7 POEZIE 11 GABRIELA ENESCU 11 ION CUZUIOC 12 CONSTANTIN MÂNDRUȚĂ 13 COSTEL AVRĂMESCU 14 ILIANA CĂTĂNESCU 15 NICU DOFTOREANU 16 FLORIN T. ROMAN 17 PAUL ROTARU 18 IOAN MUNTEAN 19 MARIA GIURGIU 20 VLADIMIR NICHITA 20 LENUŞ LUNGU 21 INTERVIURI 22 LENUȘ LUNGU 22 DIALOGURI PRIVIGELIATE 24 DAN LUPESCU 24 PROZĂ 28 SIVIA GIURGIU 29 CATI URUCU 33 NICOLETA MIJA 34 CORINA MATEI 35

COLECŢII 39 MADA CAZALI 39 NOTE DE CĂLĂTORIE 35 40 FLORENTIN SMARANDACHE 40 CRONICĂ DE CARTE 36-41 43 VICTOR RUSU 43 TEATRU 47 VLAD SĂRĂTILĂ 47 TRADUCERI 50 GABRIELA MIMI BOROIANU 50 PAGINI INTERNAŢIONALE 51 NICOLAE VASILE 51 LUCA CIPOLLA 52 AUTORI STRĂINI 53 ROBERTO VOLTI 53 STEFANO CAPASSO 53 LUCIANO PELLEGRINI 54 LORENZO LANDINI 54 CENACLU CRONOPEDIA 55 NICU DOFTOREANU 55 LECTURI ÎN FOILETON 56 NICOLAE VASILE 56 ADRIAN SCRIMINȚ 59 REVISTA REVISTELOR 63 COPERTA 4 LIVIU REBREANU 64

amintiri Biblioteca Cronopedia

din 2

Amprente temporaleantologie de poezii cronopediene, Editura Docucenter, Bacău, 2011 Coordonatori: Lenuş Lungu şi Ioan Muntean Coperta: Ioan Muntean Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean Grafică: Elena Cristina Dincă

ANUL VI, serie nouă, nr. 2nr. (43), 201919 ANUL VI, serie nouă, 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

complexitate, într-un limbaj transferă

Nicolae Vasile diferit de cel uzual în acestora?...

Lumina creației, deasupra binelui și răului Creația este atribuția lui Dumnezeu, care a făcut lumea în șapte zile... Dar, după aceea?... Alte lumi n-a mai făcut și s-a dedicat, printre altele, de „administrarea” creației în unica lume existentă, despre care nu știm cât este de întinsă!...

matematica momentului, pe care le transcria. Un apropiat, sesizându-se de aceste întâmplări a facut demersurile necesare trimiterii acestuia la Colegiul Trinity din Cambridge, în Anglia, unde, transpunând cele visate în limbajul matematic conventional, a adus contribuții substanțiale în domeniile analizei matematice, teoriei numerelor, seriilor infinite și fracțiilor continue, recunoscute de marii matematicieni ai vremurilor respective, după o serie de dispute.

Pentru a aprofunda înțelegerea transferurilor individuale, din domeniul creației, trebuie să analizăm întâi transferul de dumnezeire generală, la nivelul umanității, care a avut loc la nivelul binelui și răului: Iisus Hristos (Mesia, în Vechiul Testament), fiul lui Dumnezeu, reprezentând modelul binelui, pe care omul obișnuit să caute să-L imite în viața sa pământeană și Satan, (Belzebut, în Vechiul Testament), un înger repudiat de Dumnezeu pentru nerespectarea celor cerești, reprezentând modelul răului, de care Balade precum omul de rând trebuie să se Mesterul Manole mai sunt ferească. multe în lume, care dau o Cu alte cuvinte, semnificație divină asupra Dumnezeu este și peste bine, conjuncturii în care au și peste rău, într-un mod apărut multe dintre creațiile care seamănă a logică artistice reprezentative existente, și care, într-un fel sau altul, descriu un dialog între Creatorul Suprem și pamânteanul desemnat să ducă la îndeplinire creația respectivă.

Din întâmplări reale, de mai mare sau mai mică amploare, de la creatori mai mari sau mai mici, multe consemnate de istorie, cunoaștem că diversele forme de creație vin în capul creatorilor acestora instantaneu, fie că le visează, fie că le sunt inoculate întrun fel sau altul etc. Cei mai mulți poeti, compozitori, pictori etc. susțin că s-au trezit, pur și simplu, cu subiectul creației în cap. Evident, majoritatea oamenilor obișnuiți nu cred, Putem spune că, după dar acesta nu este un impediment de a merge mai o selecție numai de El departe cu acest cunoscută, Dumnezeu a făcut și continuă să facă un raționament. transfer de lumină a Matematicianul indian creației spre anumiți Srinivasa Ramanujan oameni pe baza cărora Iyengar (n. 1887 - d. 1920), omenirea a evoluat fără a fi școlit tradițional, științific, artistic etc. la încă din copilărie, visa o nivelul actual. (Poezia serie de formule matematice Apare creația!...) Dar ce le de mare noutate și

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Domnul

e d i t o r i a l

editorial 3-4

e d i t o r i a l

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

binară, și, astfel, instaurează anume, în care aceștia, aflați și menține un echilibru al până atunci doar în zona umanității. binelui, conștientizează Tot un astfel de trecerea deasupra binelui și transfer îl face Domnul și în răului, abordând vizibil și cazul creației umane, adică aspecte specifice răului, iar respectivă creatorului pământean îi întâmplarea transferă atât binele cât și poartă un nume: momentul Pactului cu Diavolul. Până răul. Coborând pe pământ, atunci, toți creatorii au o în relația om obișnuit-om doză de ipocrizie, abia după sunt realmente creator, omul obișnuit se aceea, sinceri în creația lor. așteaptă să vadă la nivelul Un exemplu celebru de oamenilor creatori doar binele, aceștia, considerând asemenea întâmplare, un acceptabil, ca rezultat al pact, dirijat cumva, este cel credinței, doar modelul referitor la marele poet reprezentat de Iisus Hristos, persan Muhammad Rumi iar oamenii creatori se (n. 1207 - d. 1273), anterior prezintă în societate drept derviș (călugăr musulman), ceea ce sunt, o combinație fără preocupări filozofice, de bine cu rău, ceea ce au literare, remarcabile, fiind primit prin transfer de la preocupat în mod exclusiv Dumnezeu. Din această numai de zona binelui. dihotomie, în care inițial și Întâlnirea din anul 1244 cu prioritar este reprezentat Shams din Tabriz (n. 1185 1248), cunoscut binele, rezultă toate d. spiritual” al aspectele divergențelor „instructor acelor vremuri, i-a schimbat geniu-societate, în literatura română, acestea începând cu radical viața. Acesta l-a celebra lucrare „Gâlceava convins să cultive și locuri, și oameni din afara zonei înțeleptului cu lumea”. precum: În viața creatorilor convenționale adevărați există un punct bordeluri, unde căuta să le

convingă pe angajate că nu este bine ce fac, cluburi, unde a și participat la inventarea unui nou tip de dans „dervișii rotitori”, devenit foarte popular, ulterior. Moartea suspectă a instructorului l-a trecut într-o stare psihică deosebită de cea anterioară, a parăsit definitiv vechiul său stil de viață și a început ceea ce avea să devină una dintre cele mai profunde creații din istoria omenirii. Altfel, ar fi rămas un simplu derviș!...

Apare creaţia!... Mai este un fapt ceresc pe care vi-l dăruiesc, creaţia, atribuţie divină, poate şi spre voi să vină!

Din nefiinţă în fiinţă, din dorinţă şi putinţă, v-am creat cândva pe toţi, fii mei sunteți, vii sau morţi! Să vă fie vouă bine, v-am dăruit credinţa-n Mine, dovadă de prietenie, v-am lăsat Fiu’-n custodie! Să aveţi o viaţă plină, din puterea Mea divină, veţi putea crea şi voi, artă, ştiinţă, lucruri noi! (Nicolae VASILE, Universul ciclic)

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură eveniment literar 5-6 cronologie

poet român, a lucrat ca 15.02.1834 - V. A. Urechia Alexandrescuatenția specială pentru Urechia) (m. 1901) - istoric, versurile sale inspirate din scriitor, om politic român, munca și suferința membru fondator al feroviarilor. Academiei Române. 10.02.1898 Bertolt 15.02.1840 Titu Brecht (m. 1956) - Maiorescu (m. 1917) dramaturg, poet și regizor academician, avocat, critic german, inițial expresionist, literar, eseist, estetician, întemeietor al instituției filosof, pedagog, politician teatrale „Berliner și scriitor român mason, Ensemble", inițiator al prim-ministru al României „teatrului epic", a promovat între 1912 și 1914, ministru o nouă teorie și practică a de interne, membru teatrului, bazate pe efectul fondator al Academiei distanțării epice. Române, personalitate remarcabilă a României 12.02.1894 Otilia Cazimir (m. 1967) - sfârșitului secolului al XIXscriitoare, poetă, lea și începutului secolului traducătoare și publicistă XX. română, supranumită poeta 15.02.1921 - V. Em. Gălan sufletelor simple, fiind (m. 1995) - prozator român cunoscută ca autoare de care a scris romane versuri pentru copii. inspirate de transformarea 12.02.1899 - Isac Peltz (m. socialistă a agriculturii, 1980) - scriitor și jurnalist proză de atmosferă, comedii evreu-român, membru al și reportaje. Uniunii Scriitorilor din 16.02.1924 - Ion Hangiu România. A scris numeroase cărturar de seamă, iniţiator roman și nuvele, între care mai cunoscute sunt: „Calea Văcărești”, „Foc în hanul cu tei”, „Moartea tinerețelor”. 14.02.1928 - Radu Cârneci (m. 2017) poet reprezentativ al perioadei postbelice și mai apoi postcomuniste a literaturii române. A fost, de asemenea, jurnalist, editorialist și un asiduu traducător de poezii, autor al unor antologii valoroase. 14.02.1935 Grigore Vieru (m. 2009) - poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Calendar literar (născuţi în februarie)

4.02.1809 - Vasile Cârlova (m. 1831) - poet și ofițer român, care a scris doar cinci poezii dar a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu și a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european. 6.02.1908 - Geo Bogza (m. 1993) - scriitor, jurnalist, poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza). 07.02.1812 Charles Dickens (m. 1870) - criitor englez reprezentativ pentru realismul secolului al XIXlea, cunoscut prin opere precum Marile speranțe, Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield, Martin Chuzzlewit, Dombey și fiul, Timpuri grele, Dugheana cu vechituri (Pravalia cu antichități), Documentele postume ale clubului Pickwich, Nicholas Nickeby, Barnaby Rudge, Poveste despre două orașe (ultimele două, romane istorice). 08.02.1828 - Jules Verne (m. 1905) - scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice. 9.02.1908 Cicerone Theodorescu (m. 1974) –

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

c r o n o l o g i e

Rodica Bogdan editor și reporter, a atras (Vasile

c r o n o l o g i e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

de programe culturale cu importanţă pedagogica, istoric literar prestigios; cel mai important istoric al presei din întreaga cultură română. 17.02.1952 Stelian Tănase - scriitor, eseist, istoric, politolog, publicist, scenarist, regizor, realizator de televiziune și analist politic român. 19.02.1633 - Miron Costin (m. 1691) - boier, diplomat, om politic și un important istoric al Principatului Moldovei. 19.02.1904 Mircea Vulcănescu (m. 1952) economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică român, condamnat de un tribunal din România pentru crime de război. 19.02.1936 Marin Sorescu (m. 1996) scriitor român (poet, dramaturg, prozator), membru titular (din 1992) al Academiei Române. 19.02.1940 - Mircea Radu Iacoban dramaturg, prozator, scenarist român. 20.02.1924 - Eugen Barbu (m. 1993) membru

corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și om politic român, laureat al premiului Herder. 20.02.1927 Mircea Maliţa (m. 2018) academician român, diplomat, matematician, profesor universitar și eseist. 21.02.1805 Timotei Cipariu (m. 1887) - erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi). 21.02.1865 Anton Bacalbaşa (m. 1899) ziarist, prozator și traducător român, creatorul

personajului literar Moș Teacă. 22.02.1810 Grigore Alexandrescu (m. 1885) poet și fabulist român. 22.02.1903 Tudor Muşatescu (m. 1970) poet, prozator, dramaturg și umorist român. 22.02.1904 - Nagy István (m. 1977) - prozator și dramaturg român de limbă maghiară, membru titular (din 1974) al Academiei Române. 23.02.1912 - Romulus Vulcănescu (m. 1999) scriitor și etnolog, membru de onoare (1993) al Academiei Române. 26.02.1938Bogdan Petriceicu Haşdeu (m. 1907) - scriitor și filolog român, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile. 26.02.1802 - Victor Hugo (m. 1885) - poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mizerabilii și Notre-Dame de Paris. 28.02.1754 - Gheorghe Şincai (m. 1816) - istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene.

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

eseu 7-12

Timpul există!

și nu a ceva ce este doar o

Dandu Briel formă de gândire. Este ca și

care

Timpul este prezent în toate dar fără să existe! Am citit recent un comentariu prin care cineva spunea că a descoperit cum într-un anumit loc de pe pământ timpul se scurge cu câteva miimi mai incet întro anumită perioadă și atunci m-am întrebat: o fi auzit acea persoană de anomaliile magnetice care există în anumite locuri?. În unele zone sunt atât de puternice încât fac o mașină să urce cu motorul oprit și locurile sunt cunoscute chiar în Romania. Ce fenomen mai simplu poate fi decât acela prin care o anomalie magnetică face ca un ceas să meargă mai încet. Din moment ce acest fapt se petrece numai în locul cu pricina, iar eu știu că timpul nu există, sub nicio formă palpabilă, de ce să nu fim de acord că este vina magnetismului terestru

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

cum ai spune că, în acel loc, timpul se opune chiar trecerii lui, ceea ce este ieșit din comun. Și, chiar așa, dacă ar fi să considerăm că numai acolo timpul se scurge mai lent, ne întrebăm: despre care timp vorbim, al cui, al celui cu ceasul sau al tuturor și restul timpului ce face, se scurge altfel în alte părți? Adică timpul trece peste tot normal dar într-un anumit loc o ia mai domol ca și cum ar fi făcut din mai multe părți din care unele merg ca lumea iar altele sunt mai leneșe. Rar ceva mai naiv gândit! La fel se mai susține că cei care zboară în cosmos trăiesc mai mult deoarece pentru ei timpul trece altfel. Iar mi se pare o teorie eronată, având în vedere că timpul nu există și mult mai plauzibil mi se pare să afirm că, datorită imponderabilității, orice proces din celula umană se desfășoară mult mai lent și asta face ca omul să se uzeze și să îmbătrânească mult

mai greu în spațiu. Să luăm exemplu de la broștele țestoase care își reduc la minim funcțiile vitale și trăiesc astfel sute de ani. Pentru un om aflat pe pământ sigur este greu să facă așa ceva dar în cosmos totul vine de la sine. Și în acest caz se consideră grșit că timpul nu mai este universal valabil ci pe bucăți și fiecare merge cum vrea în funcție de zonă. Chiar teoria care susține că timpul se curbează la o anumită gravitație din găurile negre mi se pare mult exagerată având în vedere că nu avem ce să curbăm. Cum să curbezi ceva care nu există? Și în fond, de ce să se curbeze când el nu este materie ci doar un gând, cum să curbezi un gând? Adică el trece normal peste tot, așa cum gândește toată lumea și la un moment dat o

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ia așa într-o altă direcție atras de ceva. Ca și cum ar avea masă! Și iar vine întrebarea: dacă o parte din timp o cotește ce face restul, mai trece sau nu? Sau așteaptă partea evadată să se corecteze? Și apoi ce se petrece cu cel care a cotit, rămâne cotit și o ia pe altă parte, și ajungem iar la varianta în care susuținem că timpul e făcut din mai multe timpuri ceea ce este imposibil. Adică o parte trece mai încet, alta și mai încet iar alte părți o cotesc și așa rezultă, la final, că timpul ăsta e foarte indisciplinat și se comportă exact ca și cum ar fi vorba de un gând uman care face tot felul de jocuri. E adevărat că mulți consideră timpul ca fiind liniar, fără absolut nicio justificare, și asta e încă o davadă că lumea face ce vrea cu timpul căci el este evident un simplu gând, iar dacă este liniar nu poți să nu te întrebi cât de groasă este această linie și de unde până unde, iar alții spun că el trece, deși nu l-a văzut nimeni trecând sau măcar

plimbându-se de colo colo. Probabil că datorită vieții noastre cu un sens precis de la naștere spre moarte se consideră, intuitiv, că timpul trece cumva invers. O mare eroare! Pe de altă parte este la fel de adevărat că tot ce EXISTĂ se poate curba. Materia există, spațiul există, lumina există, și totul este foarte măsurabil dar cu timpul este o mare problemă deoarece nimeni nu a dovedit că există. Absolut nimeni nu deține o mostră de timp. Este o bășcălie să spui că timpul există deoarece este dovedit și măsurat cu ceasul, când toată lumea știe că măsurarea aceasta nu este decât o convenție umană raportată la mișcarea planetelor, la zile și la nopți. Oricum veșnicia universului nu este afectată de minusculele noastre măsurători. Măsurarea timpului raportată la mișcarea unor planete este o invenție pur umană generată de necesitatea organizării vieților noastre minuscule.

Ca să scape de problema timpului chiar Einstein l-a cuplat cu spațiul și a creeat acest continuu spatiu– timp, care face de toate, poate fi parcurs, poate fi îndoit, poate trece, etc... În realitate nici el nu a răspuns la întrebarea privind existența timpului, deoarece nu a putut spune unde este localizat acesta. Sau mai bine spus, de unde începe? Și nici nu și-a pus problema să răspundă la întrebarea: dacă o mașină se deplasează prin mișcare în spațiu și timp cum se face că atunci când stă consumă doar timp. În acestă situație cuplajul spațiu-timp nu mai este valabil, suntem în divorț? Cuplarea spațiului cu timpul este artificială și nu poate fi justificată decât în cazul mișcării, în rest timpul trece de capul lui? Cred că este evident pentru toată lumea că dacă în acest univers nu ar exista nici cea

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

mai mică mișcare, nici măcar a unui string de materie, noțiune de timp ar fi total inutilă. În cazul nostru e foarte simplu să pui pe seama timpului, mișcarea, viața, îmbătrânirea, moartea în loc să vezi că orice apare, evoluează și apoi dispare. Absolut orice, ființe, obiecte, planete, constelații etc...și niciuna nu are legătură cu timpul uman. Unii mai spun că nici magnetismul nu îl vedem și el există sau că nici undele radio nu le vedem și sunt. Este perfect adevărat, magnetismul se poate măsura și verifica concret, undele radio se pot utiliza pe frecvențe și categorii și așa își dovedesc existența dar cu timpul nu poate face nimeni nimic. Nu se poate depozita, ambala, chiar dacă în mintea unora el se mai și curbează deci ar putea fi ușor de împachetat, nu se poate urmării sub nicio formă chiar dacă oamenirea a inventat ceasul pentru a-l justifica într-un fel. Materia are formă, spațiul are o formă și chiar lumina are nenumărate forme și culori doar timpul nu are nimic, nici formă, nici volum, nici liniar, nici plat, adică în niciun fel. Nimeni nu a demonstrat până acum existența timpului palpabil deoarece nu are cum. Nimeni nu știe unde este acesta și ce este el. Toți stau cu ochii în ceasuri și cu senzația că îl măsoară când de fapt ei își

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

măsoară activitățile după niște reguli inventate. Deasemenea chiar Einstein a recunoscut că timpul este relativ, în funcție de fiecare om și dădea un exemplu de senzație a trecerii timpului când ne aflăm cu mâna pe o plită încinsă. Ceea ce face el prin această idee nu este decât să confirme că timpul este o formă de gândire absolut personală și individuală. Nu există un timp universal valabil ci doar cel gândit de fiecare pe parcursul vieții lui. De aceea avem și senzația că momentele plăcute trec prea repede iar cele dificile abia se scurg sau sunt situații în care avem senzația că timpul s-a oprit în loc.Dacă timpul ar fi universal valabil toți am trăi aceiași secundă, aceeași clipă și ne-am afla cu toții în același moment al lui. Am și eu o contribuție personală la cele de mai sus după ce în perioada armatei am pierdut efectiv numărul zilelor și am „scăpat” trei dintre ele. (de fapt câtă lume nu se întreabă deseori: în ce zi suntem azi?). Metoda pe care am conceput-o și pe care am experimentat-o ani de zile îmi confirmă că timpul este doar un mod de gândire și el depinde de mintea fiecăruia. El nu este universal și fiecare face ce vrea cu timpul din capul lui. Pentru a nu fi un haos general numitorul comun al

tuturor este ceasul și fusul orar,care chiar împarte timpul cronometrabil în părți, ca să nu înebunească lumea cu aceeași oră pe tot globul pământesc și fiecare să țină cont de răsăritul lui. „Metoda de trecere din timpul clasic, cronometrabil, într-un timp personal” ne ajută să parcurgem distanțe foarte mari, cu avionul, de exemplu și loc de câteva ore să avem senzația de câteva minute. Este foarte greu de imaginat așa ceva!. În realitate se schimbă, prin voință proprie, doar percepția de trecerea timpului comparabil cu cel indicat de ceas care ne-a înregimentat pe toți. Această metodă se poate utiliza oricând avem nevoie să scurtăm durata resimțită dedicată unui anumit eveniment, mai ales dacă suntem observatori pasivi,

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

un concert, o slujbă religioasă, un spectacol de teatru... Eu am experimentat-o foarte mult și prima reușită a fost senzația că zborul cu avionul de la Frankfurt la Chicago l-am parcurs în șapte minute și jumătate și nu opt ore. Culmea este că ai în compensație și un puternic sentiment de odihnă și relaxare. Principiile acestei Metode sunt pe net. Ceea ce pare extraordinar este și faptul că, Metoda aplicată invers la scara întregii vieți are aceleași efect, pur și simplu ai senzația că i-ai oprit cursul și nu mai îmbătrânești. Concret, eu m-am oprit cu număratul anilor la o vârstă care mi s-a părut foarte benefică și pozitivă. Nu vreau să mă lungesc pe acest subiect dar organismul și subconștientul meu au preluat această idee, pe care eu am făcut-o publică oricui mă întreba, și de atunci toate testele mele de sănătate și cele de inteligentă sau de reflexe se

încadreză numai sub acest prag stabilit. Dacă acum mă întreabă cineva ce vârstă am răspunsul meu este: exact vârsta pe care mi-o dați și spre marea mea plăcere puțini sunt cei care reușesc să ghicească vârsta din buletin. Dacă te hotărăști că tu ești șeful atunci faci ce vrei cu subconștienul tău. Cineva mai spunea și că timpul se poate curba, atât de mult, încât trecutul, prezentul și viitorul ajung simultane. Un fel de ghem sau de cocoloș! Sunt de acord doar cu ultima parte, cu simultaneitatea și pentru asta nu trebuie chinuit timpul deoarece trecutul este acum, chiar în noi,deoarece nimeni nu s-a despărțit de copilul care a fost și care este încă în el, prezentul este acum pentru că el reprezintă însăși existența noastră continuă (viața), el apare și dispare odată cu noi, într-o lume plină de o multitudine de alte prezenturi și este total greșit să considerăm că este doar clipa actuală, nu, el durează cât toată existența noastră și dispare odată cu

noi, iar viitorul există acum și asta o pot demonstra răspunzând la orice întrebări legate de viitor, prin metode specifice, ceea ce înseamnă că el este și așteaptă doar să fie desfășurat. Trecutul, prezentul și viitorul sunt forme unice și total individuale ale fiecarui om, ființă sau obiect și nu există nicio legătură de exemplu, între trecutul meu și cel al piramidelor așa cu nu există niciuna între viitorul meu și al altor persoane cu excepția simultaneității în cazul contemporanilor. Mulți nu știu, dar viitorul nu are legătură cu soarta imuabilă și nu este ceva ce ne este dat și care ne determină viața pe tot parcursul ei. El se modifică 10 în fiecare clipă prin deciziile pe care le luăm! În fiecare moment al vieții ne formăm un viitor pe care în următorul moment, prin liberul arbitru, îl putem schimba după dorință. Sigur că trăim și murim, asta e clar, dar de la una la alta drumul depinde de ceea ce noi hotărâm să fim. Cu fiecare hotărâre pe care o luăm viitorul se schimbă în consecință iar cei care susțin că soarta lor este pecetluită aceia nu sunt în stare să și-o hotărască și se complac în a fi niște legume vorbitoare. În concluzie timpul există numai în mintea noastră și singura lui putere este aceea pe care hotărâm noi să i-o dăm! ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Gabriela Enescu

Niciodată,iubite iubite Niciodată, „Niciodată, iubite, n-am să merg fără tine!”

Nu ştiam Îmi ești rug în simțire și în carne descânt.

Îți ador mângâierea ce în lanțuri mă ține Și îmi cânt fericirea că eu astăzi îți Sunt. „Niciodată, iubite, n-am să merg fără tine” Nici spre culmea-mplinirii, nici spre-apusul pierdut! Mă voi ține cu dinții și de maluri străine Dacă-n zori mă vei umple cu un singur sărut. „Niciodată, iubite, n-am să merg fără tine” Nici la marea albastră, nici în crângul cu flori Unde tu îmi pictai poezii pe coline Și-mi urzeai două aripi să-mi dai drumul să zbor. „Niciodată, iubite, n-am să merg fără tine” Chiar desculță prin spini și prin ger tremurând N-o să cad la pământ nici în iarna ce vine Chiar de-mi smulge suflarea... și-ar fi mult prea curând... „Niciodată, iubite, n-am să merg fără tine!” Am să stau nemișcată pe al lespedei nor În mireasă-mbrăcată și cu brațele pline Așteptându-te iară ca să-mi vii, să nu-ți mor. „Niciodată, iubite, n-am să merg fără tine!” Voi iubi și eterul și genunea din noi De-ți voi fi adorată pân’ la ultimul mâine Iar destinul va cere să ne poarte în doi!

Nu ştiam Ce pot fi eu când tu nu-mi ești? Din pântec pruncii mi-i golești şi-mi cerni păcatul firii. Ce-mi poți fi tu de eu nu-ți sunt? Cuvânt spurcat pe-un legământ în iadul rătăcirii. Credințe noi în zei și regi de care astăzi te renegi şi-abdici de la trezire, Țărână printre pași uitați pierduți de noi și depărtați își cântă-a despărțire. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

şi-abdici de la trezire, Țărână printre pași uitați pierduți de noi și depărtați își cântă-a despărțire. Priveam la ceruri uneori și NU ȘTIAM că-mi cazi în zori în trupul ce m-apasă, Că drumul ce-l știam comod îmi va părea un episod iar viața-mi ne-nțeleasă, Că timpul ce-l doream stabil e încă putred de labil în toată-mi închisoarea..., Iar zâmbetul ce-l țin ascuns, de zeci de ani e nepătruns, ca ochii-mi și ca marea, Că ploaia ce mi-ai dat-o-n zori mă umple încă de fiori și-mi seacă disperarea, Iar arșița din trupul meu îl cheamă chiar pe Dumnezeu cu toată îndurarea. Să-mi ardă spicele ce-mi cresc de când pe tine te iubesc și-ți torn sămânța-n coapse, Iar trupul ce mi-ai dăruit la viață el m-a osândit prin câmpuri de mătase. Te vreau prin paturi c-o mărgea să strângi puterea lumii-n ea, cuprins de desfrânare Să-mi uzi dorința ce-o resimt în uniunea ce-o consimt și fără ezitare Să smulgi din mine tot ce-i rău și să-l azvârli apoi în hău prin gemete de viață, Cuprinși de colaps să murim apoi în iarnă să-nflorim când gerul ne îngheață.

p o e z i e

poezie 13-18

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Ion Cuzuioc

p o e z i e

Viaţă în culori Afacerile Dianei mergeau bine, chiar foarte bine, veniturile ei creșteau ca pe drojdii, în doar trei ani ea a reușit să se califice printre cei mai prosperi întreprinzători din regiune, casă cu trei niveluri, vile la mare și la munte, mașini de lux, conturi în bancă deja au început să țină de trecut, zilele și nopțile consacrate în totalmente afacerilor, Ionerau Cuzuioc nu se mai gândea la măritiș, la copii, la o familie ca la ceilalți de lucru, Viaţă în colegi culori viața personală nu-i mai aparținea până într-o zi, că bună nu poate fi numită, o banală răceală a impus-o să treacă pragul unei clinici medicale private, după ce i-a ascultat plămânii medicul i-a recomandat să-și facă o radiografie pentru a-i stabili diagnoza finală, peste o oră și ceva laboranta i-a prezentat și pelicula radiografică a pacientei, imaginea l-a pus în gardă pe medic, mai bine zis l-a înspăimântat, pacienta Diana intuind că ceva este la mijloc a insistat ca medicul să-i destăinuie boala, să-i spună pe șleau de ce suferă dânsa? Medicul n-a avut încotro și-a recunoscut că radiografia afirmă cancerul la plămâni și este necesar de urmat un tratament special, venind acasă Diana a deschis calculatorul ca să se informeze mai detaliat despre această boală nemiloasă, incurabilă, din spusele medicului și din informația de pe internet dânsa a conchis că zilele ei sunt numărate, chiar a doua zi a venit la serviciu luând decizii neobișnuite, casa cu trei niveluri donată unui orfelinat, vilele le-a pus la dispoziția familiilor de pensionari nevoiași, mașinile de lux au trecut în proprietatea școlilor speciale, Diana mergea zilnic și la biserica din preajma casei ca să se pocăiască și să facă donații în dreapta și-n stânga, mai mult a hotărât să ridice un alt lăcaș sfânt din banii ei, cu alte cuvinte toată averea ei a fost distribuită după necesitate, dânsa trecând cu traiul la bloc într-un apartament obișnuit,

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

nimănui nu și-a destăinuit boala continuând să meargă la serviciu și să-și exercite funcțiile conform obligațiunilor sale, nu se mai gândea la nimic ce-ar fi putut s-o îngenuncheze în fața sorții, era împăcată că a reușit câte ceva în viață iar veniturile ei vor fi de folos oamenilor, și așa cum ședea în fotoliul din birou și servea cafeaua așa a și auzit sunetul telefonului mobil, l-a deschis ca să audă o voce cunoscută, a medicului de la clinica privată: ne cerem scuze pentru eroarea laborantei noastre care mi-a prezentat o peliculă radiografică străină, mai pe scurt plămânii dumneavoastră sunt curați, vă felicit și vă doresc sănătate…

Constantin Floricica Mândruță Părinţii ei, atât de buni,

Fără miros

Dragobete

O floricică au crescut; Ajunsă-acum în nouă luni, „Din flori” copilul s-a născut.

De frig, o ţuică mi se-oferă, Nu-mi place, dar nici nu mă las, Degeaba cel ce-a dat-o speră ... O beau ţinându-mă de nas!

Primăvăratică

Dragobete

Lupi

Ea, când vine pe la mine În costm de primăvară, Ar arăta şi mai bine, De-ar ieşi din el afară!

Dragobete, Dragobete, De ce rimezi tu cu „fete”?! Mie-mi trebuie femei, Mi le dai sau mi le iei?

Iarna, ca un timp prezent, Ne scoate de toate-n cale: Avem lupi în Parlament, Dar avem şi în Trivale!

În familie cu soacra

Eterna Eva

Până la însurătoare Era vorbăreţ un pic, Dar a dat de-o gură mare Şi-acum are „ciocul” mic!

E iarnă şi mă uit pe coastă, S-a dus zăpada, vorba-aceea: De mi se va rupe-o coastă, Rămâne-n urma mea… femeia.

Ispita

Antirabic

Cred că vin chiar de la dracu Nurii ei, l-au prins în plasă... Când amanta-i preţioasă, E şi mai sărac... săracu!

Contra câini, sfatul e bun: Îmbrăcaţi-vă mai gros, Dacă vă muşcă, vă spun, Nu ajung colţii la os...

Fidelitate

Meteo

A făcut şi puşcărie, La ieşire-a căutat-o Şi cu mare bucurie Tot pe ea a violat-o!

În februarie nu crede Că frumos va fi afară, Dacă umbra ursu-şi vede, Mai avem până la vară!

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

p o e z i e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

De cele mai multe ori, Mă dor a nesupunere; Se răzvrătesc În furtuna îndoielilor mele. Apoi, Visurile

care

repetă

obsesiv: Încolțesc,

Costel Avrămescu Autoportret

Parâma nostalgiei Strunește cu greu Dorul de larg al amintirilor. Printre stâncile realității, Luna de cart Ridică valuri de maree Și le rostogolește În deșertul sufletului

p o e z i e

Făcând să-i rodească ispita.

Niciodată singur.

Impun ascultare:

În sanctuarul neliniștii,

Nu condamn niciodată

În care se întretaie

Ceea ce nu înțeleg.

Și drumurile, Și clipele,

Cuvintele stau aliniate lângă gând. Cum vântul nomad, Alerg în urmărirea propriului eu.

de a-l experimenta Îmi consumă inima

Nu mi-am făcut

Cu fiecare bătaie;

Niciodată

Până la ultimul entuziasm.

Timp

Revelație

Să stau de vorbă cu ea,

Absolut totul,

Când, în gând, Încolțesc semințele zborului, Cuvântul devine o bătaie de aripi, Iar poemul, drumul aripilor În văzduhul răscolit de vânt. Poetul, har și libertate, Murmurându-și tăcerea – Încărcată de povara sufletului – Sub măreția aripilor În căutarea luminii.

Dar ea Știe totul,

Murmurul tăcerii

Și vibrațiile luminii...

Încercarea

Inima

Și iar cresc... Doar în tăcere,

Biruinţă Între mare și țărm,

Cresc și zboară,

Am devenit

Despre mine.

sclavul cuvintelor mele. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Să iubeşti fără Să iubeşti fără trup trup Să iubești fără trup, doar cu sufletul tot, să te știi dezburat și să zbori, fără știre,

Suflet peregrin să-ți așezi inima lângă-a sa, în chivot, să o ia în fărâme cei avizi de iubire,

să te-nalți pân' la ceruri, în explozii de cânt, vămi să treci printre îngeri renăscând în azur, Fiinţialitate să prefaci universul în fior de cuvânt şi în tine-nțelesu-i să respire, iar, pur, să visezi pentru doi, într-un dans aripat, să renaști doar prin el, cel ce te-a înflorit, anotimp să îți fie glasul lui de bărbat când te cheamă cu el în ninsori de iubit, să-nviezi și să mori, fără trup, într-o stea, 15

pe când noaptea culege myosotis lacteic, să te-aprinzi de iubire și să arzi doar prin ea, să trăiești veșnicia, dăruind prometeic.

Suflet peregrin

Fiinţialitate Cine ești tu, nu te mai întreba când ontologice-ndoieli te scurmă, olimpian, precum iubirea mea, ți-am inventat un munte, fără urmă. Acolo, pe un jilț ierbind în stâncă, floarea de colț îți va mai sta aproape, privirea ei, tăcută și adâncă, va izvorî căderile de ape Și rar, vor trece păsări increate prin zborul ploilor sub nori zglobii, cu aripile lor desperecheate, în dimineți, tu mă vei înveli. Și-or trece veșniciile pe rând, cum vor mai fi trecând, fără de știre, pe când îți împleteam gând după gând în genele-nsorite de iubire. Cine sunt eu, nu te voi întreba, o știu ținându-ți sufletul de mână, iar inima bătând doar în a ta, va bea din nemurire-n strai de lună. Cine ești tu, nu te mai întreba, căci înlăuntrurile tale-mi sunt predestinări în suflet să îmi stea și să le simt vibrația-n Cuvânt.

Suflet amarat de visuri, scoică marea fremătând, șuier vânturând abisuri, în vâltorile de gând, macină nisipul firii în ocheanul nevederii şi-n clipirea amăgirii scrie proorociri durerii. Suflete, catarg albind zările spre nemurire prin bulboane-nvârtejind, drum croindu-ți spre iubire, în corabia-mi de frunze, de cochilii și senin valul tău sărută buze de fior acvamarin. Peregrin pe-acuarela veșnicirii, dus de vânt, un desculț pe pasarela dintre Taină și Cuvânt, vei străbate labirint, absolutul în iubire, fir de lacrimă de-argint, strâns în lemn de răstignire. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

p o e z i e

Iliana Cătănescu

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

N Niic cu uD Do offtto orre ea an nu u

p o e z i e

TTa an ng go ou ull 2 2--n ne eii

Nu simţi că nu te mai cuprind fiorii tinereţii?! Sau iar te minţi că vântu-ţi ţine partea Şi răsfoieşte Cartea…Vieţii Fără a se sfii să spulbere imaginea tristeţii!? Te-alinţi, desigur, dar… Nu simţi?! Nu simţi.. că egoismul este încă-n floare? Că nu mai vine nimeni când te doare? Că nu îi pasă nimănui de tine, De parcă după ce s-au dus părinţii N-a mai rămas nimic să ţină-n viaţă flăcăra credinţii! Ştiu că speranţa-nseamnă credite din plin, Iar disperarea plata lor peşin Şi că ar trebui să ţin de ea cu dinţii… Dar, chiar de-aş vrea să fiu iar optimist şi „fresh“, Pentru c-altfel dezamăgirea îmi plăteşte „cash”, Iar dezolarea-n rate… cota parte, Presimt că nu se poate, să redevin supus, Deoarece văd că deja s-a dus Cam mult Din parte-a dou-a vieţii pline de tumult … de ataşat la turmă Lăsând uitată-n urm-Aroma Tinereţii, Şi viaţ-a doua, Ce dacă ar fi să fie iar, Aş vrea să vie-aşa,… Plină de har ca rou-a dimineţii, Să-ţi facă viaţa rea pustie, Un pic mai rozalie Sau, poate… Soart-a doua aş fi tentat a spune… bunăoară, Însă nu ştiu dac-ar mai fi posibil c-astă vară Să mă mângâi cu dezmierdări de început de înger Acolo unde sânger eu, a doua oară! De fapt în viaţa asta,… chiar toate sunt la mân-a doua!? Sau este vorba doar despre-o a doua şansă Pe care roua gîndului trecut ne lasă s-o întrezărim cât încă-i ne’ntinată? Care-i de fapt adevăratul punct din trioul balans: Second hand… Second life, sau, Second chance?!

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Odaia bunicii mele Odaia bunicii mele O cămăruţă-ngustă, dar curată, ce nu se ştie când a fost durată, cu-aspectul învechit, ca de chilie în care-şi duce zilele o monahie, un pat precum o veche piesă de muzeu, în care se-odihneşte, parcă, Dumnezeu, un scurt cuptor cu plită, văruit, ce-i de pe vremea regelui zidit, o masă mică într-un colţ stingher, trei scaune înghesuite şi-un cuier, o mâţă ce se freacă de picioare şi doi nepoţi plecaţi departe tare…

Deasupra patului, cu perne mici, pe un perete şubred, din chirpici, stă, ca o santinelă, o icoană cu Sfânta Ana de când era mamă, purtând în inimă o bucurie mare şi-n braţe pe Preasfânta Născătoare. Pe-un alt perete – o fereastră demodată ce dă spre uliţa azi asfaltată, odinioară plină de noroi prin care treceau greu care cu boi. De la fereastra asta, nu prea mare, prin negri nori, ca printre cruzi duşmani, surâde vesel, uneori, acelaşi soare ce surâdea şi-acuma 94 de-ani. Şi pe-alt perete – nişte rame învechite din care, ca din pagini mult citite, zâmbesc prin anii numeroşi şi duri nepoate şi nepoţi maturi. Şi în aceleaşi rame strâmte, puse cu grijă-n loc de frunte, ca un certificat de sănătate – poze color cu multe strănepoate.

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Un fiu şi-o noră răbdători, trudiţi, se îngrijesc zilnic, neobosiţi, nimic să nu lipsească de pe masă şi casa să rămână mereu casă. Mărunta cameră devine brusc mai mare adesea, când vin trei pensionare ce-s coborâte parcă pe perete dintr-un tablou c-o mamă şi trei fete, trei fete harnice, frumoase şi cinstite, pe umeri cu cosiţe lungi şi împletite, cum le purtau demult fecioarele cuminţi, sfioase şi ascultătoare de părinţi. Şi-odaia-ncepe, tot mai tare, să se-nvârtă de voie bună, veselie multă, cu amintiri frumoase şi poveşti, cu bancuri şi glume copilăreşti, şi câte-o ceartă, ca între surori, care se stinge repede, cu râs de mori. Şi nici n-ai crede că-s pensionare surorile acestea vesele, sprinţare, de n-ai vedea, când străbate oraşul, că trece şi pe la ele poştaşul. Iar noaptea, când se urcă în tablou cele trei fete tinere, din nou, şi liniştea cuprinde iarăşi satul încet, de la un capăt pân’ la altul, şi când pe rând luminile se sting, în încăpere nu se mai disting decât smerenie, iubire şi candoare, cu care se roagă fără-ncetare o bătrânică mică ce se cheamă ca Sfânta Mamă, de sus, din icoană.

p o e z i e

Florin T. Roman

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

p o e z i e

Mi-au blocat incertele Om pe om din veci îl hărțuiește, intenții lui. Iar sfârșitul e coșmarul să le pot găsi vreo Forul îi dicteazăFără că iubește, vină... Însă focul e al nimănui. Eu credeam că am prea mari pretenții. Se prefac în torțe minunate Vagi principii fermentate-n ani Spirele neliniștii Numai ca să demonstreze toate din genă Se dizolvă chiar sub ochii Suflete prigonite II mei, Însă eu mă prind, cuprins de Ce tribut am datjenă, deșertăciunii?! Paul Rotaru Tot ce i-am promis De în zeci lianțide oase. promiși de din veci îl semizei...? am împlinit cumva pe unii, Suflete prigonite Om pe om Chiar Suflete prigonite I hărțuiește, Iar pe alții... Lasă-i să mă lase! I Iar sfârșitul e coșmarul lui. Nu, copile! îmi spunea Forul îi dicteazăVăluri că iubește, Infinitul plămădi scânteia de-ntuneric și lumină tăcerea, Infinitul plămădi scânteia Însă focul e al nimănui. Ca să-i cadă pradă... înadins, Mi-au blocat incertele Caută-țiintenții destinul către Casă. Ca să-i cadă pradă... înadins, Neștiind că, astfel, rupe cheia Fără să le pot găsi vreo vină... Lumii poți să îi rezervi Neștiind că, astfel, rupe cheia Se prefac în torțe minunate Către miezul sinelui aprins. Eu credeam că am prea mari pretenții. părerea, Către miezul sinelui aprins. 18 Vagi principii fermentate-n Dar de tine, lumii, cât îi ani De atunci, întors mai totdeauna Spirele neliniștiipasă?! din genă De atunci, întors mai Numai ca să demonstreze La repere care fug de el, Se dizolvă chiar sub ochii mei, totdeauna Își invocă, obstinat, furtuna toate Însă eu mă prind, de jenă,de paradă Jocicuprins incertitudini La repere care fug de el, Ce noroc pe De ei lianți că sunt Ce-i redă originea... fidel. promiși semizei...? Și de plonjezi nesigur în obscur? Își invocă, obstinat, furtuna umani! În șarada asta au să cadă Ce-i redă originea... fidel. Supraviețuirea răzvrătită Nu, copile! îmi spunea Cei maităcerea, mulți – și tot mai Suflete prigonite E în fața lui, acum, un for Caută-ți destinul cătreți-o Casă. mulți, jur! II Supraviețuirea răzvrătită Care măsluiește și palpită Lumii poți să îi rezervi părerea, E în fața lui, acum, un for Legea unui jar inferior. Dar de tine, lumii, cât îide pasă?! Rupți oameni, îngerii Care măsluiește și palpită Ce tribut am dat suspină, Legea unui jar inferior. deșertăciunii?! Si, luându-și straiele de viață, Joci incertitudini de paradă Căci ar vrea un adn din Tot ce i-am promis în zeci de Infinitul se preface om. Și plonjezi nesigur în obscur? OASE. Si, luându-și straiele de viață, oase. Forul l-a gonit ca pe-o paiață, În șarada asta au cadă îi strig, din ce – săLucifer! Infinitul se preface om. Chiar am împlinit cumva pe Dar i-a dat, drept pavăză, un pom. Cei mai mulți – lumină și tot mai mulți, ți-o jur! Forul l-a gonit ca pe-o paiață, unii, Te-ai născut și Tu? Din care Dar i-a dat, drept pavăză, un Iar pe alții... Lasă-i să mă Nu ar fi crezut ce amăgire Rupți de oameni, îngerii suspină, CASE? pom. lase! Își atrase bietul infinit: Căci ar vrea un adn din OASE. În sublima lui închipuire, – Lucifer! îi strig, din ce lumină Nu ar fi crezut ce amăgire Văluri de-ntuneric și lumină Liniștea nu este de găsit! Te-ai născut și Tu? Din care CASE? Își atrase bietul infinit: ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Ioan Muntean din nou o eră

ar putea dragoste

e un sentiment înfricoşător să am nevoie de tine așa cum fac fără să te ating vreodată fără să te cunosc deși în multe feluri simt că-l împlinesc simt că poate ești specială de-asta te-aştept mereu

p o e z i e

într-o perioadă scurtă de timp 19 ai schimbat privirea mea către viață îmi dai speranțe îmi dai motive

nu-mi place lutul din jurul gâtului meu n-am văzut văzut oraşe în oraşe un chip ciudat şi o căsuţă poştală

6 şase vremea doamne fereşte îmi vine devreme peste bolţi aprinse de anotimpuri ma fascina de-a dreptul din apa botezului şi cu biserici

cu vorbe ca să nu pierd astrele diavolul deşi n-am înţeles niciodată ce fac suflete vreunul cu limba nu pare ca toata din cauza motorului lumea suflu şi respir oxidat vrea sa termine un vapor cu degetul un cuvânt ca atunci timpul

5 cinci

adun toate aceste păsări ce reprezintă un fel nevăzut de oraşe dar zburătorului i s-a ridicat vrând să-şi încheie drumul oraşe de un verde potir ce se şriu cu talpa piciorului ca tine stâng de sabie cu capul aşa de cuvioase atuuI orei nenăscute aș vrea să găsesc si cu stropii deîmpărţit cu un viitor pentru noi vederea doar ce există acum nu trebuie să înteleagă un timp și un loc lumea undeva coborât din vis neatinsă într-o baltă fără pentru a restabili fund certitudinea şi scoarţa trunchiului tau și pentru a afla se adună în vremi trecute dacă ar putea fi dragoste un vis de săptămâni încurcat si cârtit 4 patru din mâzgăleli pe geamul autobuzului altă lume nemărginită alese de oameni ai iubitei şi acum vezi pieţe largi cu un verde potir mulţimea se-nghesuie ca o floare de pictor pentru că trebuie să fie

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Vladimir Nichita

nedumerire în fine! s-a sfăramat tropăitul șenilele împachetate au fost băgate în buzunare...

Maria Giurgiu Am făcut înconjurul lumii

Te aştept primăvară!

iar

pufăind din țigări La bord în popasuri, prin imaginea zilei porturi și ani mici rotunduri ale timpului Mi s-au alăturat clandestin Alți pasageri, și răi și buni. M-au însoțit în călătoria prin

Am pornit într-o călătorie anotimpuri Din portul Tinereții Prieteni, bucurii, iubiri, demult... tristețe, eșecuri, dușmani! Cu toate pânzele sus. M-a priponit de ceva timp Pe catargul corăbiei mele Iarna grea cu viscol și geruri Arboram insemnele În Nordul înghețat Primelor primăveri. Printre banchize și cețuri Îmi curgea prin vene atunci Și prin vene, tot frigul Un vis îmbobocit de iubire Timid ca o briză călduță. Arcticii Prinsese rădăcini sub zăpadă S-a incuibat. Și creștea repede Te aștept cu dor Primăvară Într-un an, cât în zece Să poposești pe corabia mea, Visul meu de iubire! iară Îmi invadease de primăvară Și să spulberi din sufletul grădina Și trupul înfrigurat, obosit Cu soare fericire și flori. Frigul și înghețul cernit Pe catarg, la pornire Tristețea în care m-am Am arborat steagul cu împotmolit! mărțișoare Vino dar Primăvară Albăstrele suave Cu mărțișoare, soare și flori Și de sub palide petice de nea Și reînvierea din ierni cu Surâdeau curajoși primii ninsori! ghiocei.

p o e z i e

s-au descălțat de bocanci

neființa îi ordinul celor mari care râd de păsările cu aripi frânte... în piață rațiunii oamenii-s desfăcuți în felii

oamenii fac sex suflete aruncate pe caldarâmul precarei existențe... în biserici Sfinții tremură de frig nu s-a pomenit niciodată așa ceva la Masă Tăcerii se discută fară să se rostească cuvinte... avem nevoie de alte perechi de ochi și noi creiere între picioare care să rezolve problemele prezentului...

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Lenuş Lungu sângele din tâmple

Jocuri

străbate mai puternic

Explozii

în desertul de argint

Respiră-mă și aerul este înmuiat mângâie-mă de absența ta. atinge-mă Iubește-mă până bucurie și dorință se nasc fără teamă la stele mintea zboară spre cer fără margini Uită-te la mine și valuri în cald când vorbesc cu tine trezește plăcerea cu privirea mă dezbraci ce îmbrățișează pasiunea sărutându-mi buzele spre acum e târziu...departe nebunie în noapte plăceri inspirate doar stelele se pot vedea în adâncurile corpului în întuneric se ascultă gura fierbinte în alunecare tăcerea pe curbele goale jocuri de seducție țipete în gânduri intrigante protagoniștii minții imaginații răsucite briza modelează momentul chiar și creierul o lumină copleșește totul a ajuns la plăcerea cu mâinile atingând ochilor noștrii îmbrățișați. atingeri reale

te caut în tăcerea

cuvinte simple și umane

întunericului

un dans intens

luminat de focul inimii

în ritmuri puternice

te voi găsi dincolo de dune

de o fantezie șoptită

unde visele urmăresc

gâfâind de pasiune

urmele amintirilor

arsuri de cald și umed.

și aerul miroase

Imagini

Explozii de tăcere se închid în norii inimii lacrima lovită în interiorul zidurilor mele.

Am Am am strâns vise am adunat cuvinte am șters lacrimi abandonate din suflet presărate.

Te caut 21 Te voi aștepta în nopțile târzii când luna va străluci

p o e z i e

bule de singurătate plutesc

a flori de tei de matase.

Inima

Imagini oglindite într-o clipă

O inimă dureroasă

mișcări seducătoare

cu privirea ascunsă

mâinile ating tăceri

în spatele unui zid de lacrimi

degete neobosite

respirația lipsită de suflare

în universuri incandescente.

și vocea ruptă ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Mă numesc Niculina Vizireanu (Nynna Vizireanu) am 60 de ani, și sunt pasionată de pictură, desen, grafică.

cafeneaua cu peniţe 19-23 (dezbateri) interviuri

Leonte, „Bucăți din inima

Lenuș Lungu mea” de Amelia Magori,

Interviu cu pictoriţa Nynna Vizireanu

„Invitaţie la mare” şi „Efigii ale clipei” de Ana Ruse, „Fiorul zborului tandru” de Val Andreescu.

Orice tablou are povestea sa. Unele sunt Nynna Vizireanu o triste, altele emană stare de artistă de mare valoare fericire. pictor și grafician își Nynna Vizireanu îşi exprimă prin desene exprimă sentimentele şi gândurile, sentimentele, trăirile sufleteşti desenează din imaginație și mărturisind că pentru emană prin arta artistul din ea „Pământul sensibilitatea, gingășia, este o insulă de viaţă în frumusețea și talentul. imensitatea Universului şi Plină de modestie, asemenea unei flori, trebuie artista dăruieşte din să creştem şi să înflorim desenele ei tuturor acolo unde răsărim”. iubitorilor de frumos pentru Grafica ei are o valoare a îmbina plăcut arta deosebită, care se ridică scrisului cu arta grafică. deasupra realului, a materiei Desenele Nynnei existenţiale, a conştiinţei Vizireanu au ajuns în omeneşti. paginilor multor cărţi ale L.L.: Ne puteți spune autorilor de poezie câteva cuvinte despre contemporană: antologiile dumneavoastră? de poezie „Romania din N.V.: Motto, un suflet”, „Spiralele vieţii”, refugiu unde îmi strecor „Drumurile vieţii”, „Mirajele emoțiile printre culori și uit vieţii”, în volumele „Agate de nuanțele negre ale vieții, Magice“ şi „Mirajele sufletul meu o paletă de albastre” ale poetului Mihai

L.L.: Începuturile carierei dumneavoastră artistice, ce profesori v-au orientat și susținut? N.V.: Pictez încă din clasele primare pasionată și dornică să învăț mereu din tainele desenului și picturii! Profesorii de desen au fost primii mentori. Sunt căsătorită, am doi copii, chitesența vieții mele și doi nepoței adorabili!

d e z b a t e r i

culori cu care îmi pictez gândurile și trăirile pe pânza vieții, Nynna Vizireanu.

L.L.: Care este 22 povestea dumneavoastră despre pictură? Când și cum v-ați descoperit această pasiune? N.V.: Din 2007 sunt membră a Careului Artelor Amfora Constanța și al Cenaclului literar Mihail Sadoveanu Constanța, iar din 2014 președintele Careului Artelor Amfora. La început, datorită mentorului meu poetul Mihai Leonte am avut câteva colaborări pentru reviste și antologii de poezii al poeților de pe net cu toate că nu credeam că modestele mele lucrări vor fi apreciate și cerute să facă parte în volume de poezii. Apoi am prins încredere și mi-am postat lucrările pe site-uri de artă, literatură în ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

d e z b a t e r i

dorința ca desenele mele să transmită acel mesaj pe care am încercat să-l transpun pe pânză, hârtie cu speranța să placă privitorului! Mereu am fost încurajată și sprijinită de familie și alți oameni minunați cărora le mulțumesc: Amelia Magori, Felicia Nica, Lazaroiu Aurel, Pop Vasilica, Floarea Carbune, Paul Teodorescu și graficianul Nastase Leonte. Lor și vouă vă voi fi mereu recunoascătoare. Am debutat într-o expoziție de grup la Galeriile Amfora după care au urmat mai multe expoziții în Constanța și din țară. Desenele mele au ajuns în paginile multor reviste și cărți ce aparțin autorilor de poezie și proză 23 contemporană. După cum am subliniat de mai multe ori, sunt un artist fără studii în domeniu, nu mă consider un artist talentat, dar ce fac, fac din pasiune! Creația fiecarui om indiferent că-i literatură, muzică, artă, este un fel de portret al lui însuși și cu cât încearcă să se ascundă pe sine, cu atât mai clar își va dezvălui caracterul, în ciuda voinței lui. Încă din copilarie, desenul a fost pentru mine o poartă de evadare!

Careului artelor Amfora, la muzeul Național al Marinei Române, Biblioteca județeană I. N. Roman și în afara Constanței. Am particiapt și la concursuri de pictură din București, Dumitrie Știubei, unde am luat premii și la concursurile internaționale din Japonia oraganizate de poeta Floarea Cărbune unde am primit diplome de excelență.

feminine, poezia și natura mă inspiră cel la mult! L.L.: Care sunt planurile și proiectele dumneavoastră? N.V.: Pe viitor încerc să reușesc să realizez o expoziție personală, să coordonez pe mai departe grupul de pictori amforiști și să am putere și inspirație creatoare să pot expune pe mai departe lucrările.

L.L.: Ați expus enorm, L.L.: Mai este pictura cum ați reușit? apreciată astăzi în România? N.V.: Din anul 2014 N.V.: Eu sper și cred am fost propusă președintă că pictura, arta este a Careului artelor unde am apreciată în România, chiar încercat și încerc cu ajutorul avem în țară artiști foarte colegilor mei să realizăm un talentați, care merită program expozițional cât mediatizați și sprijiniți! mai divers încât lucrările Fiecare e unic prin creațile noastre să ajungă la sufletul sale, pentru că pune suflet, vizitatorului și iubitorului de muncă și timp. artă și să încânte privirea L.L.: Ce părere aveți prin multitudinea de creații! Suntem un grup de 39 de despre, tendința actuală în pictura românească? membri, artiști plastici foarte talentați, ce pun suflet în creațile lor. Avem o frumoasă colaborare și un real sprijin din partea Cercului Militar Constanta, Muzeul Național al Marinei Române Constanța și biblioteca județeană I. N. Roman Constanța pentru care suntem recunoscători că ne pun la dispoziție spații L.L.: Puteți să ne pentru expozițile nostre. povestiți un pic despre L.L.: Ce vă place mai expozițiile dumneavoastră? mult să pictați? N.V.: Arta pentru N.V.: În general îmi mine a fost și este o terapie place să pictez peisaje iar poezia mă inspiră cel mai marine, flori și portrete mult. Am participat la foarte multe expoziții din cadrul

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură dialoguri privigeliate

Dan Lupescu

Interviu cu prof. univ. dr. George SORESCU, Laureat al Academiei Române N.V.: Tendința actuală în pictura românească și cea mondială o consider pozitivă deoarece se adaptează progresului, tehnologiei și cerințelor chiar dacă mulți din noi în sufletul nostru am rămas fideli vechii școli de artă, dar viața ne obligă uneori să mergem după cum se cere pe piața artei. Supraviețuim cum se spune!

d e z b a t e r i

L.L.: De unde vă inspirați pentru lucrările dumneavoastră? Care sunt temele preferate?

i n t e r v i u

Marin Sorescu – punţi spre nemurire (2)

(continuare din nr. 6 enorm ci doar am încercat să (42)/2018 particip la expozițiile – Îngăduiţi-mi, organizate de Amfora și la alte expoziții unde am fost domnule profesor, să precizez că, în 1897, la invitată! Craiova, i-a apărut lui L.L: Câteva cuvinte de Coşbuc – de la a cărui încheiere pentru revistă? naştere, la Hordou, în N.V: Vreau să vă Ţara Năsăudului, s-au mulțumesc pentru invitația împlinit, la 20 la acest interviu, mă simt septembrie, 150 de ani – 24 onorată și recunoscătoare! sanscrită” Revista Cronos, o revistă de „Antologia cultură universală născută la (fragmente din „,Rigțărm de mare, complexă, Veda”, „Mahabharata” închegată care poromovează „Ramayana”), iar în și sprijină frumosul, un 1898, în Bucureşti, a promotor al culturii publicat, tot în propria-i contemporane, un izvor de traducere „Sacuntala” cultură pentru toate de Kalidasa… gusturile ce încearcă să – Deşi a rămas în aducă cultura mai aproape istoria literaturii cu eticheta de sufletele iubitorilor de de „poet al ţărănimii”, frumos. Vă doresc succes în plecând de la o parte a tot ce realizați! universului său liric, George

N.V.: Ar fi multe de spus dar important ca fiecare artist să se regăsească în creațiile sale și să pună suflet în tot ce face iar dacă reușește să și le valorifice e o mare realizare! Doamna dr. Doina Pauleanu îmi prezenta lucrările ca Multumesc Lenuș fiind rafinate, romantice, Lungu dar și grupului pline de imaginație și de redacțional al revistei! mesaje! Am încercat mereu sa-mi îmbunătățesc stilul, să învăț și să realizez lucrări mult mai reușit tehnic, coloristic, mereu încerc să învăț din tainele picturii! Pot să spun că nu am expus

Coşbuc a fost unul dintre cei mai cultivaţi poeţi ai perioadei sale. A fost şi rămâne un virtuoz al prozodiei, utilizând inclusiv terza rima şi introducând, în literatura română, gazelul, preluat din lirica orientală. Asemenea lui Mihai ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

i n t e r v i u

Eminescu, el s-a inspirat din momentele de bază ale istoriei românilor, ei doi fiind singurii care au adus în actualitatea vremii lor toate marile personalităţi, de la daci şi romani până în veacurile XVI-XVIII-XIX, bătăliile glorioase şi clipele de răscruce din istoria noastră naţională. O vreme, Coşbuc a trăit şi a creat în Craiova, unde i s-a născut unicul fiu, Alexandru, decedat într-un accident de automobil, la Tismana, în 1915. Această tragedie intempestivă l-a marcat atât de teribil pe marele poet transilvan încât nu a mai putut scrie şi nu i-a putut supravieţui nici trei ani, 25 stingându-se şi el, la 9 mai 1918.

certificatul nr. 05057… Am urmat, apoi, cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, fiind coleg cu Marin Bucur, Titus Popovici, Mioara Grigorescu-Avram, Teodor Vârgolici ş.a. Mi-am ales ca temă pentru teza de licenţă „Ţiganiada de Ion Budai Deleanu”. Am funcţionat, ulterior, ca profesor de literatura română la Liceul „Traian” din Turnu Severin (1953-1961), conducând, câţiva ani, cercul literar „Al. Vlahuţă”. Încă din 1957, Marin Sorescu (student la Iaşi) era invitat în cenaclul de la Severin, unde citea poezii precum „AdaKaleh”, „Expatriatul” „Lacul roşu”, „Cântec” etc. Şedinţele cenaclului – Vă rog, domnule erau ţinute lunar, în sala cea profesor George mare a Bibliotecii „I. G. Sorescu, să punctaţi anii Bibicescu”. dv de gimnaziu şi liceu, – Care au fost cele apoi pe cei de student… mai importante modele – După cursurile şcolii umane pe care vi le-aţi primare din Bulzeşti, la ales ca repere în viaţă? sugestia învăţătorului Ilie Le-aţi luat din realitatea sau din Trăşculescu, sora din imediată Bucureşti a mamei mele, mitologie, istorie, artă? profesoara de italiană Maria Ionescu, m-a luat la ea şi ma ajutat să încep gimnaziul în Capitală. Am revenit în Craiova, la „Fraţii Buzeşti”, unde am dat, cum spuneam, într-un singur an, examenele pentru doi ani de liceu. În sesiunea iunie 1949, am devenit absolvent al Liceului „Fraţii Buzeşti”, cu

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

– În perioada anilor de studii liceale şi universitare, nu-mi fixasem un ideal de viaţă, pentru că eram sub influenţa scriitorilor noştri clasici, cât şi a altor persoane din zone de cultură apropiate familiei Sorescu. Aspiraţia iniţială era aceea de a fi profesor. Printr-un paradox, voiam să urmez şi

teologia, să devin preot practicant. În anii când frecventam cu consecvenţă Biblioteca „Aman” din Craiova, căutam şi studiam cărţi de creştinism, de istoria religiilor, încât la orele de religie – de la Liceul „Fraţii Buzeşti” – colegii mă îndemnau: „Sorescule, mai pune-i o întrebare preotuluiprofesor, ca să treacă ora mai repede!”… După 12 ani, aflându-mă, ca lector universitar, la Institutul Pedagogic de 3 ani din Craiova, portarul m-a anunţat că mă caută cineva. Era fostul meu profesor de religie, din anii de licean, care auzise că lucrez în învăţământul superior. Mi-a mărturisit că m-a căutat doar de bucuria revederii şi pentru a-mi spune că s-a reprofilat şi a devenit profesor de muzică… Vreau

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

prelucrate, complicate, stilizate, încât ne apar în diferite ipostaze, cu evident rol educativ. – Vocaţia literară de la cine aţi moştenito? – … Un alt paradox: pe când eram în clasele primare, am încercat să scriu un basm, deşi nu aveam reperele de bază şi nici orizontul respectiv. Spălând rufele, mama – căreia îi citeam ceea ce scriam - mă completa. Mai târziu, în anii de liceu, am scris un volumaş de versuri, care a circulat la profesorii mei Luca Preda şi Predică. Dar, în anii de facultate, cu excepţia câtorva momente lirice, am abandonat această preocupare, întrucât pregătirea pentru seminarii, orele de cursuri şi examenele îmi acaparau tot timpul. Marin, fiind elev la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal, mi-a luat caietul de versuri şi a transcris o parte dintre ele, pe care mi le-a înapoiat.

i n t e r v i u

să insist şi să vă spun, domnule Lupescu, că, de-a lungul vieţii, problemele de religie m-au fascinat. Am citit şi am recitit Biblia în mai multe rânduri, chiar Biblia lui Şerban Cantacuzino din 1688, scrierile, arhicunoscute acum, ale lui Giovani Papini, Renard, Nietzsche, studii fundamentale privind marile religii: iudaismul, creştinismul, islamismul, hinduismul şi budismul. Am fost obsedat de curiozitatea de a cunoaşte geneza religiilor, cât şi structura anumitor mituri în care-şi găsesc expresia şi sunt explicate în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, respectiv, în celebrul studiu „De la Zamolxis la GengisHan”, ambele de Mircea Eliade. Mă frământă şi în deceniile de acum, de la cumpăna mileniilor, preocuparea de a studia aceste vaste şi complexe probleme, pentru a înţelege în ce măsură ele au fost

Restul au rămas la el. Dintre poeziile transcrise, se detaşa un poem de 104 strofe: „Bujor şi Iulina”, un fel de basm în versuri. Acesta l-a stârnit, cred, în asemenea măsură încât Marin – fără a mă concura a scris, la rându-i, un basm în versuri intitulat „Ion Ciobanul şi Ileana Torcătoarea”, de 177 de versuri clasice, izometrice, de 7-8 silabe, prozodic dispuse în forma catrenului. Acest basm, scris în 1951-52, la Predeal, era precedat de „Bunicul”, în care Marin îşi luase ca model arhetipal chiar pe bunicul nostru, George Ionescu (86 de ani), tatăl mamei noastre: Nicolina Şt. Sorescu. Fost 26 notar în comunele Bulzeşti şi Balota, George Ionescu era un om blajin, bun povestitor, pe care Marin îl ascultase în copilărie cu încântare, luându-şi-l apoi ca model şi pretext liric… Nu mă pot abţine să nu vă recit măcar primele strofe, domnule Lupescu, pentru farmecul lor aparte: „Şi vântul a tăcut pe vale,/Şi sara s-a lăsat demult,/Afară nu-i nicio suflare:/Nici glas de ape şi nici cânt. Chiar vântul a tăcut pe vale.//Bunicul ca întotdeauna/Mă cheamă pe genunchii săi/Să-mi spună iar poveşti cu Muma/Pădurii şi cu aprigi zmei, Cum spune el întotdeauna. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

(…)//Ca el nu-i nimeni de sfătos/Cuvântul lui te cucereşte/Şi glasu-i e melodios,/Iar basmul spus de el trăieşte,/Ca el nu-i nimeni de sfătos./(…) // „Povestea mea-i poveste veche/Şi nu-i din carte adunată,/Ea ne vorbeşte deo pereche/De-ndrăgostiţi… a fost odată…,/Povestea mea-i poveste veche!(…) //Voi spune astăzi o poveste/Ce mi-o spunea şi mie Moşu./de-atunci e mult, ce mult mai este/De când cu Împăratul Roşu!”… În felul acesta versifica Marin la vârsta de 15 ani… Deci, începuturile noastre literare stau sub semnul unei vizibile influenţe folclorice (şi la 27 Marin, şi la George Sorescu).

i n t e r v i u

– În consonanţă cu filonul extrem de puternic al culturii tradiţionale… Dar vocaţia pedagogică, cum v-o explicaţi? – Vocaţia pedagogică mi-a fost înrâurită de profesorul de filosofie Romică Stănculescu, de la Liceul „Fraţii Buzeşti”. Era un bun pedagog, un bun profesor, cu deschideri şi interpretări adecvate subiectului abordat. Pot să afirm că am rămas uimit, privind retrospectiv, la acei ani foarte turburi, că aici, la „Fraţii Buzeşti”, am avut şansa unor asemenea

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

profesori cu vocaţie aparte. Am înţeles, mai târziu, că Romică Stănciulescu nu era un simplu profesor, ci avea o cultură filosofică temeinică. Întorcându-mă de la Bucureşti, în 1953, l-am reîntâlnit… Şi-a reaminti de mine… „Dragă Sorescule, ce mai faci?”… Mi-a mărturisit că a fost urmărit, în timp, de operele unor mari filosofi, precum Kant şi Schopenhauer. A insistat pe ideea că, fără o cultură filosofică profundă şi bine asimilată, nu poţi vorbi cu un intelectual. Şi, desigur, nu te poţi exprima ca un intelectual. Pentru că nu ai orizontul cunoaşterii complet. Din păcate, azi, mulţi dintre cei ce bat la „porţile afirmării” ori cred că s-au consacrat, în ultimii 1520 de ani, nu sunt conştienţi de acest adevăr extrem de important. Fără cultură filosofică nu te poţi numi nici intelectual, nici scriitor, nici creator de artă sau om de cultură… – Mătuşile din Bucureşti ce rol au avut în formarea dv.? – Cel mai substanţial ajutor l-am primit de la Maria Ionescu, cum spuneam, profesoară de italiană, sora din Bucureşti a mamei Aceasta m-a luat din

Bulzeşti, după absolvirea claselor primare, şi m-a ajutat să urmez studiile gimnaziale în Capitală. Era, repet, profesoară de italiană, studiase şi fusese în Italia câţiva ani, avea o bibliotecă bună, pe care eu o scotoceam deseori, îmi alegeam cărţi… De atunci, încă de atunci m-am obişnuit să-i citesc pe Dante, pe Petrarca, ca şi pe alţi scriitori clasici… Fiind ani de război, a trebuit să mă transfer la „Fraţii Buzeşti”, în Craiova, mai aproape de Bulzeşti, însă mătuşa profesoară din Bucureşti a continuat să mă îndrume şi, mai ales, să mă sprijine pecuniar, cu preponderenţă pecuniar.

Şi luna şi stelele fac acelaşi lucru. Fără aripi de clorofilă, portretul stă pe dunga terasei, priveşte râul, cerul, stelele, luna... iar pe mine nu mă bagă în seamă. Ce l-o fi apucat! Cred că am mai multe riduri ca el, ba şi ghiocei mai mulţi la tâmplele obosite.

proză 28-33

Puiu Răducan Portretul

Privesc cu jind la portretu-mi din perete. A obosit şi el! Şi peste el s-a Se taie varză-n 4-5-6, aşternut un praf de viaţă! dar să rămână întreagă, se Of, Doamne, ce se iau 5-6 peşti – nu se scot întâmplă?! Portretul se solzii sau maţele. Se mişcă în ramă! Rama se zdrobesc pe caldarâm că sunt nervoşi şi se bagă cu mişcă, se lăţeşte să facă loc portretului. Dar ce face? nasul sub fusta verzei. Coboară! Coboară agale din Dacă cască peştii li se ramă. Mă cuprind vânturi de aruncă-n ochi cu 2 pumni de orez lăbărţat. Orez suspine vineţii. Trece uşor nelăbărţat se pune şi lângă obiectul muncii – deasupra până ce se acoperă laptop – intră-n odaia de varza. Peste oreaza alături şi priveşte jurnelăbărţată se depun 2-3 împrejur. Cu spaimă şi pumni de mălai, că dacă mirare îl privesc, dar îl şi pestii păcălesc orezul şi urmez discret pe terasă. oreaza, să le intre mălai la O guralivă păsărea-l subsioară. Se pune la clocit întâmpină! Nu se fereşte de tigaia la foc scăzut. Dacă nu el, de portretul meu. Parc-ar fierbe repede să adauga la fi prieteni de-o viaţă. buricul peştilor spanac, Încerc să strunesc busuioc, păpădie şi ciuboţica lacrimile, să pun stăpânire cucului. Dacă cucul este prea pe ele. Cad stele pe râu. mare şi ciuboţica rămasă Luna-şi înmoaie condurii-n mică se pun doi ciuboţici. valuri zgomotoase de la Se serveşte cu piedicile uriaşelor pietre. beţişoare chinezeşti. Câţiva plopi proapspăt Poftă bună! văruiţi îmi salută portretul.

Varză cu peşte

p r o z ă

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Tiptil mă strecor în casă. Rama goală puşcă are de furcă cu cei câţiva pui de păianjen. Deodată, scârbit de urâciunile vieţii, o idee mă gâdilă şi mă-ndeamnă să urc în ramă, iar el, protrtul să treacă la calculator să mai muncească şi el. Să vadă şi el cum este când munceşti de-ţi dai duhul să cobori cuvinte-n foi, materie primă pentru criticoii de ocazie 28 amară să te înjure... S-o fi săturat sărmana lucrătură violetiană să-mi stea-n spate, să vadă ce eforturi fac şi cât de uşor sunt bălăcărit... Mă decid! Urc în ramă! Aoleu! De ce se face mică? De ce fug puii de păianjen la apropierea mea ? Un semn discret mă atinge pe umăr. Era portretul. Cu freza făcută-n oglinda de râu suia lin spre ramă. Se-nghesuie la locul lui, eu rămân la fel de mirat şi trec la munca de zi cu zi: Materie primă pentru gonflabilii criticoi, exact când toamna vine peste mine în icoane bizantine... ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Sivia Giurgiu mai mult suferise din cauza conviețuire

p r o z ă

înălțimii sale, care nu depășea un metru jumătate. Punct ochit Picioarele scurte, subțiri și noduroase susțineau un trup Vera chicoti, încântată lipsit de forme feminine, dar de năstrușnicia ideilor ce-i curat și îngrijit. zumzăiau prin scăfârlia Pe cât era de mică și de acoperită cu smocuri de păr nevolnică, pe atât era de complet alb, de care era trufașă, din care cauză nu foarte mândră, de când permisese niciunui bărbat să reușise să împiedice intre în viața ei, deși dispariția completă a încercaseră câțiva. Teama de podoabei sale capilare, a nu fi ridiculizată din cauza renunțând la pelerinajul urâțeniei sale o determinase forțat pe care trebuia să-l să înalțe un zid de netrecut facă lunar la coafor, pentru a între ea și stirpea vopsi restul de păr ce-i mai bărbătească și își dedicase rămăsese. Asista cu întreaga viață familiei de amărăciune la degradarea origine, pe care îi petrecuse fizică pe care bătrânețea o unul câte unul la cimitir, impunea și împotrivirea ei deși era cea mai mare dintre 29 se dovedea inutilă, din toate cei opt frați pe care îi punctele de vedere, căci avusese. Rămăsese ultima dezastrul lua proporții, cu pe lumea asta și nu părea să fiecare lună ce se adăuga aibă vreo grabă să o vârstei. Se privea mult în părăsească. Îi mai lipseau oglindă, se studia îndelung, trei ani, până la un secol de apoi lua șifonierul la purecat viață. În imensa ei și proba una câte una, toate simplitate, era un om fericit! boarfele străvechi atârnate Unica grijă si cea mai pe umerașe, acoperite cu importantă, era ea însăși. Se saci de pânză sau plastic, iubea cu patimă și în inima confecționați din fețe de ei nu mai era loc pentru perne uzate sau luați de la altcineva, de acum. Poate spălătoria din colț, unde mai doar un pic de simpatie s-ar ducea uneori la curățat câte putea presupune că nutrea o fustă sau vreun sacou, pe pentru Eva, o nepoată care nu le mai îmbrăca, de îndepărtată ca și grad de ani buni. „Doar de dragul de rudenie, despre care niciuna a le împrospăta mirosul și de nu ar fi putut să estimeze cu a le prelungi existența!”, exactitate îndepărtarea. susținea ea. Fusese o femeie Cum și aceasta era singură cochetă, deși nu prea avea ce pe lume, conveniseră de pune în valoare. Nu fusese comun acord să-și unească frumoasă niciodată și cel destinele printr-o ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

de interes reciproc. Una avea nevoie de un acoperiș deasupra capului și de un loc de muncă pentru a se întreține, iar cealaltă de companie și îngrijire. Eva crescuse întrun orfelinat și nu cunoscuse altceva decât austeritate, lipsuri materiale și afective, până când reușise să fugă de acolo la numai paisprezece ani, când foamea, disperarea și frica de violențele suferite deveniseră de neîndurat. Muncise pe unde apucase și dormise pe stradă, prin gări și prin adăposturi improvizate, alături de alți năpăstuiți ai sorții, fusese violată de mai multe ori și avortase doi prunci, din cauza bătăilor primite de la fiarele străzii. Când aflase de existența ei, Vera avea cu douăzeci de ani mai puțin și

mijloace suficiente pentru a adăposti în casa ei un suflet oropsit și fugar. Aflase povestea Evei de la o verișoară comună, care îi găsise sărmanei femei o slujbă la cimitirul unde odihneau morții familiei și care locuia într-o baracă improvizată chiar acolo, în regatul încremenit al tăcerii veșnice. Eva nu se simțise niciodată mai în siguranță și mai liniștită iar cimitirul devenise căminul ei. Îngrijea mormintele, parcul, aleile și capela, cu cel mai desăvârșit respect și acest lucru atrase bunăvoința celor vii, care își vizitau rudele. În dimineața unui început de noiembrie, când Vera intră în capela familiei cu brațele pline de flori, o descoperi pe Eva lustruind cu sârg marmura pietrelor funerare și fotografiile adormiților, murmurând rugăciuni pentru sufletele acestora. Rămase în prag surprinsă, observând cu atenție comportamentul femeii și pioșenia ei o mișcă

profund. Dezmierda chipurile din fotografii cu profundă smerenie și afecțiune, de parcă ar fi fost cele mai dragi ființe. – Tu trebuie să fii Eva, îngrijitoarea de la cimitir! – Așa este! Dumneata ești Vera Popescu, dacă nu mă înșel! V-am văzut de mai multe ori pe aici, dar nu mam apropiat! În capela asta am recunoscut rude îndepărtate din partea mamei mele! Uite, ea de exemplu, este o verișoară de gradul trei, de-a mamei! – Da? Iar mie îmi e mătușă de văr! Hm, ca să vezi! mormăi Vera confuză. Acela a fost începutul raportului lor și de atunci viața a curs asemeni unui torent, când mai blând, când mai violent, vreme de douăzeci de ani. Pentru Eva, care credea că le văzuse și trăise pe toate în tumultuoasa ei existență, adaptarea la caracterul și tabieturile acestei femei, fusese o mare și complicată încercare. Fire supusă și

devotată, suportase toate capriciile și absurditățile bătrânei, cu stoicism și răbdare infinită. Se confruntase cu lipsa ei totală de maturitate și înțelepciune, cu răutățile justificate poate, doar de o plictiseală infantilă, pe care nu știa cum altfel să o combată, decât punând la grea încercare nervii celorlalți. Se distra pe cinste când reușea să stârnească crize de nervi, oricui se nimerea să cadă victimă imaginației ei de satrap. Născocea farse inimaginabile pentru „sfânta Eva”, care era mai mereu o țintă inocentă și inofensivă, ce nu riposta niciodată.

p r o z ă

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Mai nou, descoperise 30 repulsia acesteia pentru tot ce însemna mirosuri în camera ei sau pe haine, motiv pentru care ținea ușa camerei mereu închisă, pentru a nu permite ca mirosul de bucătărie să-i impregneze lucrurile personale, mai ales că Vera adora să gătească cu toate ușile la perete. Cu tot calmul său, Eva își ieșise de câteva ori din fire și îi reproșase acesteia atitudinea provocatoare. Proastă idee! Acum Vera avea non-stop atacuri de „amnezie” și biata Eva se vedea adesea nevoită să iasă din casă mirosind ca o tigaie încinsă, deși nu-și putea explica cum de ajungea mirosul acela îngrozitor de ulei ars, tocmai ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

p r o z ă

în șifonierul ei, deși îl ținea închis cu rigurozitate. Întrebată, Vera ridica din umeri nedumerită de așa ciudățenie și nega orice amestec în misterul acela. Chicotelile ei însă o demascară. Astfel, Eva o puse sub urmărire și curând misterul fu dezlegat. Prefăcâdu-se că iese din casă la cumpărături, se ascunse în baie și asistă incredulă la un adevărat ceremonial diabolic al bătrânei vrăjitoare. Aproape sărind într-un picior de plăcere și veselie, spiridușul mic și stufos deschise larg ușile camerei și al șifonierului Evei, pregăti o tigaie cu ulei în care prăji până reduse în 31 scrum vreo doi ardei și câțiva căței de usturoi, al căror miros intens nu putea fi ignorat sau eliminat cu una cu două și râzând de mama focului, începu să „tămâie” cu tigaia fumegândă prin camera și prin șifonierul bietei nefericite, după care captă fumul în interiorul acestuia, închizând ușile, așa cum le lăsase păgubita. Impulsul Evei fu inițial să dărâme ușa băii care o ascundea și să o căsăpească pe diavolița cu părul creț, dar în mintea ei încolți pentru prima oară gândul răzbunării, așa că rămase unde era, sufocându-și mânia și stupoarea în prosopul de la baie. După o vreme reapăru în casă,

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

mimând la perfecție ignoranța absolută și își văzu de treburi, cenzurânduși cu vitejie impulsurile criminale. Vera se purta de parcă „nici usturoi nu... arsese, nici gura nu avea cum să-i pută”, vorba proverbului readaptat la situație.

armament casnic închise borcanul și-l puse la loc sigur, așteptând noaptea cu deosebită nerăbdare și satisfacție.

– Vera, de acum ferestrele trebuiesc închise noaptea! Odată cu lăsarea serii se răcorește simțitor și nu se mai poate dormi cu „Lasă drace, că te geamul deschis, numai dacă potcovesc eu pe tine!” ții neapărat să contractezi o promise Eva, ceva mai pneumonie! Ce zici, te riști? consolată. Planul de –Sigur că nu! Auzi, ce răzbunare era deja, gata. întrebare! căzu în „capcană”, Scoase din congelator o inofensiva „bătrânică”. Dar bucată de carne și o puse să nu îmi închizi ușa la într-un borcan bine închis, dormitor! Nu suport pe care îl puse la maturat pe camerele închise! hotă, deasupra aragazului – Nuu, nici vorbă! Știu unde rămase nestingherit, foarte bine asta! câteva zile. Piticul – Să nu stingi lumina, Matusalem nu avea treabă că trebuie să merg la baie, pe la asemenea înălțimi, așa mai întâi! că nu erau riscuri. Între Eva profită de răgaz și timp, Eva încasă cu resemnare și răbdare alte și ascunse borcanul letal sub alte matrapazlâcuri, menite să-i testeze autocontrolul nervilor, dar trecu probele cu succes, numai datorită desertului savuros cu gust de răzbunare, ce se dospea sus pe hotă. Când borcanul se aburise și se colorase de un verde suspect și primejdios, Eva luă cu precauție „bomba artizanală” și o destupă afară în curte, unde câteva muște mai băgăcioase căzură victime „vitriolului parfumat”, căzând fulgerate pe pavaj. Surâzând mulțumită de rezultat, noua noastră producătoare de

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

să-l ferească de ochii ei inchizitori. – Nnu am făcut pe mine, dacă asta insinuezi!... se bâlbâi ea nesigură și umilită. Uite, sunt curați!

p r o z ă

pat, așteptând-o să adoarmă și când auzi primele sforăieli, se furișă ca o umbră și deschise capacul, care bufni sub forța gazului acumulat, dar nu atât de tare, încât să trezească victima adormită, apoi astupându-și nasul îl lăsă patru-cinci minute așa, până împuți odaia destul de bine, îl scoase afară, astupându-l la loc, închise ușa și se refugie în camera ei, așteptând efectele. De teamă că nasul bătrânei nu reacționează la asemenea atacuri, scăpă intenționat un obiect pe pardoseală, astfel încât bătrâna se trezi, bombănind speriată. La numai câteva secunde după, izbucniră o serie de icnete, grohăieli și ușa dormitorului fu izbită de perete, apoi cea de la baie avu aceeași soartă, iar zgomotele ce urmară fură muzică celestă pentru urechile răzbunatei Eva, care se tăvălea pe jos de râs, acoperindu-și hohotele dezlănțuite, cu perna.

– Păi atunci, ce dracu miroase așa, în camera ta? se miră Eva, indignată. Deschide fereastra aia, că murim aici! Ai grijă ce bagi în stomacul ăla seara, că Palidă și ciufulită, sărim în aer, cu casă cu tot! arătarea care ieși din baie, Umilită și vinovată, nu semăna nici pe departe biata Vera nu mai scoase cu Vera cea poznașă. niciun murmur! Doar – Vera, ce-i cu tine! mintea îi mai pâlpâia febril, exclamă Eva cu exagerată asaltată de griji și întrebări. îngrijorare. Doamne, arăți „Ce dracu mi se ca o stafie! Ce-ai pățit? Stai, întâmplă! Oi fi intrat în că te ajut să ajungi în pat! se putrefacție, de vie? De precipită ea, ipocrită. Pfff, mâine seară încolo, doar 32 dar ce mama dracului pute portocale în loc de cină! aici? Parcă a explodat Asemenea putoare omoară haznaua! Vera, nu cumva!... până și un elefant! Dacă nu insinuă ea, abia ținându-și mă trezeam la timp, râsul. muream gazată! Mah! Acu Speriată și oripilată, să vezi, ce aere de biata Vera reîncepu cu superioritate o să își dea oticnelile, dispărând din nou asta! Nu mai dorm cu în baie. Întoarse lenjeria fereasta închisă complet! intimă și pe față și pe dos, Până dă frigul, o las crăpată cercetându-o cu o bănuială puțin! Așa ceva!...” crescândă, dar constată De cealaltă parte a ușurată că nu exista niciun casei, Eva savura cu nesaț corp delict, așa cum se gustul victoriei și căuta temuse. soluții pentru alte eventuale – Deci?... o interogă farse, la care Păcăliciul cel necruțătoare Eva, pitic avea să o mai supună, scormonind indiscret cu negreșit! De un lucru era priviri acuzatoare sigură în casa mătușii. Nu se ghemotocul alb, pe care va mai plictisi. bătrâna încerca instinctiv

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Cati Urucu Din când în când unchiul îl iertătorul

Maestrul paradoxal – fragment –

p r o z ă

Cartierul meu se afla în zona Dosul Morii, între cârciuma lui Bobocică, Alimentara lui Ouate, grădinile de zarzavat ale bulgarilor ciopleni și biserica lor catolică. Un capăt al străzii ducea spre groapa de nisip, vecină acum cu Centrala Termoelectrică București Sud. Casa primilor mei ani de viață avea o cameră joasă, din pământ, mobilată doar cu două paturi și un godin. În curte 33 se înșirau încă trei case mici, un grajd și un cais. Bunicul Gheorghe căra nisip pentru ridicatul caselor. Poate aveam cinci ani când am intrat în grajd unde cei doi cai, Lola și Bălan, mă miroseau blând, suflând peste mine aer cald. Îmi plăcea asta. Mi se părea că primesc o binecuvântare din nările lor mari şi blânde. Bălan era aproape alb și, spre durerea mea, avea ochii sângerii. Era orb și mă întrebam cum de mai trage căruța pe străzi. Dar nu a trecut mult până am aflat durerosul secret. Cu puţin înainte să aflu cauza orbirii calului, un unchi m-a urcat în caruță și am plecat la cărat nisip. De data asta Bălan trăgea singur căruța. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

lovea cu biciul şi asta mă durea şi pe mine, nu doar pe bietul animal. „Unchiule, de ce îl biciuiești pe Bălan?” am întrebat. „Altfel nu mai are putere să tragă și îl duc la abator”, mi-a răspuns. „Dar acum de ce l-ai lovit iar?”, am întrebat din nou, „Nu vede și când se sperie de ceva nu ia în seamă cum trag de hățuri, aşa că trebuie să-l lovesc ca să nu ne răstoarne cu căruță cu tot”. De atunci am refuzat să merg la cărat de nisip. Peste un timp am intrat în grajd, să-mi mângâi prietenii. Aşteptam ca ei sămi trimită prin nările lor dovada bucuriei de a mă simţi lângă ei. Bunicul era acolo. Vorbea cu cineva. M-am oprit, ca să ascult ce se întâmplă. El, bunicul, îl dojenea pe unchiul meu că a lovit calul cu biciul peste ochi. Am încremenit de durere. Un ţipăt, de groază şi de revoltă mi-a scăpat din adâncul inimii. Ce nenorocire auzisem?! M-au trimis imediat afară. Am ieşit plângând. Atunci, sfâşiat de durere, înţelegeam ce s-a întâmplat după ce, cu ceva vreme mai înainte, îi văzusem ochii sângerii. Mam întors, i-am vorbit plângând: „Prietenul meu Bălan, suferi din cauza unui om. Şi eu sunt om, dar niciodată nu am să înţeleg, nu am să accept cruzimea semenilor mei!” A doua zi am intrat pe furiș în grajd să-l mângâi pe

meu prieten, Bălan. El, cu un ochi sângerând, m-a mirosit și a suflat aerul cald, dăruit de sufletul său iubitor, în părul meu blond. Am stat nemişcat, ca atunci când mergi la preot pentru spovedanie. Trist, într-un târziu Bălan și-a întors capul în căpița de paie. Au mai trecut câteva luni și am aflat că dragul meu prieten necuvântător a fost dus la abator. De atunci eram cel mai singur copil, curtea părea mai mare și rămăsese goală fără Bălan! M-am ascuns în spatele casei și am plâns. N-a mai avut cine să mă consoleze. Ştiam că Bălan ar fi suflat peste mine aerul cald, trimis odată cu blândeţea inimii lui. Dar plecase pentru totdeuana. Nu l-am uitat nici acum pe Bălan, sufletul drag, prietenul sincer!

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

pregătește simfonia primăverii. Mă ascund deseori printre gândurile colorate ale notimpurile vieții mele. Vântul respiră obosit de acestă iarnă care nu mai vrea să plece.

S-a întors iarna... Întotdeauna mi-a plăcut iarna. Stăteam afară înfofolită bine de bunica, priveam cerul și alergam printre fulgi. Îmi mângâiau obrajii roșii, ochii străluceau de fericire. Eram un copil care se bucura de frumusețea anotimpurilor, uitam de nasul înfundat, de durerile din gât, de nasul înghețat al iernii. Privesc pe geam și numi vine să cred. Fulgii dansează printre crengile înmugurite. Dar nu știu ce se întâmplă anul acesta... Am crezut că iarna a plecat departe la Polul Nord, acolo unde domnește printre vânturile înghețate. Oamenii grăbiți merg înfrigutați printre fulgii mari. Aș vrea să le spun la toți.. „Mi-e dor de primăvară!” De verdele

luminoase pline de culoare. Mi-e dor de mugurii de lumină care-mi colorează fața și-mi încarcă sufletul de multă bucurie. Aștept printre micii ghiocei înfrigurați să înflorească bujorii, lalele, cireșii... Vreau să ascund mai bine soarele într-un buzunar, să-l păstrez pentru zilele când este frig. Nu am nici o tragere de inimă, merg printre fulgii mari, este frig, merg ...iarna este totuși frumoasă. Zile mai scurte, nopți lungi, aștept primăvara. Mă cufund în liniștea tăcerii fulgilor care rup haina primăverii. Pe patul iernii primăvara a înflorit ghoceii și a topit câteva zile urmele altei ierni. Azi mai mult ca altă dată m-a cuprins mai tare dorul de o primăvară, de miros de iarbă verde, de albastrul senin, de o rază de soare. Timpul se scurge agale, primăvara vine, printre fulgii iernii

p r o z ă

Nicoleta Mija grădinii, de roua dimineților

Merg liniștită, atinsă de acestă ninsoare, am în buzunar ascunsă o rază de soare și-n suflet multă culoare. Cât de lungă este acestă iarnă, mi-e dor de muzica frunzelor, este frig în martie. Pașii anotimpurilor calcă prin sufletele noastre spre o altă primăvară printre zâmbetele mușcatelor de la fereastră. Ninsoarea iernii mi-a lăsat în suflet un caiet cu multe pagini scrise în ziele reci, cenușii. Poate un 34 fulg a rămas în mintea mea, dar în suflet a venit primăvara. Îmi place și iarna, anotimpul așteptării, un anotimp în care amintirile călătoresc noapte de noapte printre alte anotimpuri. Azi mai mult ca altă dată îmi este foarte dor de primăvară. Închid caietul iernii, privesc fulgii într-o dimineață de martie, simt frigul care-mi dă târcoale. Deschid o cutie, așez frumos căciula și fularul omului de zăpadă, le păstrez pentru altă iarnă. Zile mai lungi, nopți mai scurte, un alt caiet, alte gânduri se desprind printre câteva raze de soare. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Corina Matei spunea că sunt duplicate ale

O seara la muzeu – povestire scurtă

celor originale și că erau aduse acolo special pentru turiști.

Am ajuns în cele din urmă la muzeu. Mai era o jumătate de oră până la închidere. Citisem că avea obiecte valoroase, dar puține... așa că era timp să-l vizităm pe tot.

p r o z ă

… Înaintam încet, eram cu toții obosiți iar pe mine începuse să mă doară capul, – Lasă-mă să-ți îmi spuse fata. Am intrat în muzeu. povestesc ce mi s-a – Mai e mult? nu Era curat și foarte răcoare. întâmplat în Egipt, îmi Pardoseala fusese stropită spuse o tipă drăguță, la vreo m-am putut abține să nu de curând și emana aburi treizeci de ani, care stătea întreb. Ea pufni în râs și-mi fierbinți... aproape nu-mi lângă mine în avion. simțeam picioarele, iar capul Ne îndreptam spre aruncă o privire mirată: îmi bubuia din nou din – Ai obosit deja? mă Cairo, după o scurtă escală cauza căldurii îndurate în la Istanbul. Eu eram cam întrebă ea, ironic. Nici nu deșert. obosită și vroiam să dorm, am ajuns la muzeu. Ne-am oprit la fiecare dar se pare că vecina mea nu – ...într-un final am exponat și am făcut poze. avea să mă lase în pace. ajuns la capătul acelor Aveam să le analizăm acasă, – Bine, povestește-mi, culoare întunecate și am 35 în liniște... ceilalți din grup reușit să ieșim pe altă parte i-am spus. parcă erau niște umbre care – După o zi petrecută a muntelui față de intrare. alunecau pe podeaua eram transpirați, în plin soare egiptean, ne Toți aburindă. îndreptam însoțiți de ghid obosiți dar respiram fericiți spre Valea Regilor. Știam cu aerul nopții... Aerul era la fel aproximație ce se află acolo, de fierbinte, dar cel puțin citisem foarte multe lucrări, eram afară, nu în interiorul însă nimic nu m-ar fi putut muntelui. Ghidul era agitat. pregăti pentru ceea ce avea muntelui să urmeze... am vizitat mai Traversarea multe morminte în care durase prea mult și mai avea aerul era înăbușitor și unde un obiectiv în program: ne împiedicam tot timpul de muzeul. pietrele ascuțite de pe jos. Înaintam la lumina torțelor și trebuia să avem grijă să nu ne pierdem de cel din față. Am străbătut astfel câteva săli funerare, pline cu obiecte prețioase... ghidul ne ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Noi începusem să glumim că poate o fi închis la ora asta, că poate paznicii dorm de mult, dar el ne tot împingea spre autocar.

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

mine să o vezi, dacă nu crezi, spuse ea.

– Și iată, dragi turiști, atracția acestui muzeu... zise ghidul nostru cu o voce stridentă care ne trezi din reverie. Speram să nu fie mutată de aici, pentru că în curând muzeul intră în renovare, ne mărturisi el... Se dădu la o parte din ușă și ne lasă să intrăm întro sală pătrată, cu pereți de marmură. În mijloc era un sarcofag imens, deschis... Ne-am apropiat, plini de curiozitate și de o ciudată anxietate... iar deodată… mumia aflată acolo... s-a ridicat pe neașteptate și cu o voce cavernoasă a rostit câteva cuvinte într-o limbă necunoscută...

– Tu ce crezi? Ne-a întrebat ce facem acolo și de ce o deranjăm, mi s-a răspuns, cu un clipit complice. ... Oricum, eu am leșinat și ulterior am aflat că venise ambulanța și până mi-am revenit eram deja la hotel. Abia a două zi, când iam întrebat pe ceilalți ce-a fost... ne-am speriat cu adevărat.

– Mai bine nu ne întrebăm... sunt nopți în care visez că sunt acolo și că mumia îmi vorbește din nou, spuse ea pe gânduri. Nici nu știu ce caut acolo din nou. Egiptul este întotdeauna misterios, crud și foarte fierbinte... hai că mai e o jumătate de oră și aterizăm. Poate ațipești și tu un pic, surâse ea, înțelegătoare.

Prietena povestire fantasy

p r o z ă

– Curios lucru, am spus. Mă întreb ce s-o fi întâmplat de fapt acolo...

– Dacă poți stă zece secunde liniștită, o să-ți povestesc ceva din perioada de după accidentul meu nautic, zise mătușa mea Ghidul era Gloria. – Bine, bine... am zis înspăimântat și tocmai ne spunea că în douăzeci de ani eu plictisită. Văzând înregistrarea, am observat că mumia spusese câteva cuvinte apoi căzuse înapoi la locul său cu un clinchet lugubru.

Eu am încremenit... o de carieră nu mai văzuse așa Era o seară caldă de parte din turiști și-au pornit ceva. vară. Soarele apunea în camerele de luat vederi... – Mai ai înregistrarea? spatele unei liziere de pădure de fagi. Mai era – Ce crezi că a spus am întrebat eu. mumia? am întrebat eu – Da, o am acasă. Când puțin și venea toamna, iar prostește. ne întoarcem, te invit pe la eu trebuia să mă întorc acasă, deci la școală... ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

– Accidentul meu s-a produs într-o zi de primăvară la pescuit. Eu și cu frații mei mai mici, Angus și Cristian am ieșit cu barca în larg. Locuiam atunci pe o insulă mică de coral, în Pacific. La întoarcere, a izbucnit din senin o furtună puternică. Ne-a prins vârtejul iar eu am fost aruncată peste bord... nu știu cum m-au adus valurile la mal... eram lovită la cap și sângeram când ne-au găsit părinții noștri. Angus se înecase, dar Cristian nu pățise nimic, continuă mătușă Gloria.

p r o z ă

Ne-au dus imediat la spital. După o luna mi-am revenit, dar nu mai puteam să merg singură. Medicii îmi spuseseră că trebuia să port cârje și că nu se știe dacă îmi voi reveni vreodată pe deplin... am plâns foarte mult în perioada imediat următoare. Eram hotărâtă să merg din nou, așa că făceam exerciții tot timpul. Medicii nu-mi interziseseră să merg pe plajă așa încât în fiecare zi fratele meu Cristian mă ducea acolo cu o mică șaretă cu un cal...

observasem că mușchii mi se fuseseră salvați din întăriseră și că începusem să naufragii. simt înțepăturile meduzelor Ea se apropie de mine și ale crabilor. și continuă să se uite la Într-o seară foarte picioarele mele. Își trecea caldă, cam ca asta, fratele privirea de la coadă ei la meu se dusese cu calul la picioarele mele și nu știa ce umbră într-o pădurice, unde să creadă, pesemne... era și un pârâu. Eram singură și începusem să moțăi pe scaunul meu. Valurile erau destul de puternice, dar nu mă loveau tare, erau ca o mângâiere.

– Era cam de vârstă mea, aparent... dar la sirene anii nu curg la fel că la noi, La un moment dat, de oamenii, îmi răspunse după o stâncă am zărit mătușa. chipul unei fete cu părul ... Nu putea vorbi. lung și blond răsărind din Scotea din când în când valuri... nu o cunoșteam niște sunete ascuțite și după figură. Avea ochii melodioase, asemănătoare albaștri iar pe cap purta un cu sunetele delfinilor... de ornament ciudat din scoici. altfel, la sunetele scoase de Vedeam că e curioasă și că ea, apărură doi delfini care se uită la picioarele mele. se apropiară și începură să I-am strigat cum mă cheamă și că se poate apropia să se odihnească dacă a obosit. A dat din cap, fără să spună nimic... iar în momentul când s-a scufundat... am zărit ceva incredibil...

Corpul ei se termina cu o coadă albastră, că a unui delfin... nu-mi venea să-mi cred ochilor... auzisem desigur și eu de sirene. Mulți Stătea cu mine în timp pescari povesteau despre ele ce eu îmi țineam picioarele și știam că unii dintre ei în valuri, care acționau că un masaj. Într-adevăr,

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

– Câți ani avea, tanti Gloria? am intebat eu, curioasă.

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

din spatele stâncii, împreună cu delfinii... – Și... ai mai văzut-o de atunci? am întrebat eu.

M-am aruncat în valuri după ea și cei doi delfini... mi-a arătat cum să-mi mișc corpul pentru a înainta. Mă ținea de mână, iar unul dintre delfini a venit și m-a lăsat să mă spijin pe el. De celălalt se sprijinea ea, nouă mea prietenă... ... Am înotat așa ore în șir... pierdusem noțiunea timpului... sirena nu mă scăpa din ochi, zâmbea... iar delfinii pot să jur că râdeau și ei bucuroși...

Când soarele se apropie de asfințit, ne îndreptarăm și noi spre golfuleț. Fratele meu era foarte îngrijorat. Găsise scaunul răsturnat și crezuse că mă trăsese un curent în larg. La vederea delfinilor și a celor două fete, începu să chiuie... s-a aruncat și el în valuri în întâmpinarea noastră... i-am arătat cum Nu am reușit să o uit înotam cu delfinii și i-am niciodată pe ea, pe prietenă prezentat-o pe nouă mea mea, sirena. Și cred că nici prietenă. Cristian nu a uitat-o, căci A rămas cu totul mereu când ne întoarcem pe fermecat la vederea ei... ea l- insulă și mergem în golfuleț, a luat de mână și i-a arătat și el îi lasă flori pe stânca unde lui mișcarea corpului care am văzut-o prima oară. Nu să-l ajute să înainteze mai știm ce s-a întâmplat cu ea, repede. Sirena era acum însă am văzut pe cei doi între noi doi, ținându-ne pe delfini venind adesea la mal, fiecare de mână... delfinii se parcă întrebând de noi... jucau în jurul nostru... ne – Ce poveste frumoasă, părea rău să ieșim pe țărm. mătușă Gloria, îți Picioarele îmi păreau acum mulțumesc... am zis eu cu o greoaie și inutile... voce somnoroasă. Fratele meu îmi aduse scaunul, apoi ne urcarăm în șaretă. Ea ne urmărea încă

p r o z ă

se învârtă și să sară în jurul scaunului meu, stropind totul în jur. Eram încântată. Nu-mi era frică. La un moment dat, sirena mi-a strâns mâna și mi-a făcut semn să vin cu ea, spre larg... i-am arătat scaunul, i-am arătat picioarele mele și am dat neputincioasă din umeri. Ea mi-a arătat cei doi delfini și m-a tras de pe scaun. Mâinile ei erau puternice dar totuși moi la atingere.

– În acea vară am înotat cu ea și delfinii în fiecare zi. Uneori venea și fratele meu. La scurt timp după venirea toamnei, am putut să merg din nou. Medicilor nu le-a venit să creadă când au văzut vindecarea mea miraculoasă. Cristian și cu mine le-am spus celorlalți doar că am înotat în mare. Prin mișcările corpului în apa mării, mușchii coloanei vertebrale și ai picioarelor sau întărit și tot organismul a luptat cu boala... asta a fost 38 concluzia tuturor...

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură colecţii/poveşti cu tâlc/citate 34

Mada Cazali

Taine, buzunarul inimii...

în

Fiecare copilărie are tainele ei pe care, ca adulți, le scoatem la iveală pentru alte generații. Taina mea… zorile la munte, vara, în Carpații noștri ciudați, ca legendele spuse la foc de tabără.

p o v e t i r i

Dimineața, când aburii din văile de lângă Măgura Branului urcau spre crestele munților verzi-albăstrui, mă cocoțam pe una din căpițele răsturnate cu o zi înainte 39 într-un vârf de băț, măsline verzi-gălbui, pătate cu flori de câmp, nenumărate pe tăpșanul de lângă livada cu pruni. Sclipiri de rouă încărcau firele de iarbă – diamante, întâmpinând soarele la răsărit și udândumi tălpile de copil neastâmpărat. Mă bucura mirosul de iarbă la fel ca mirosul de pâine proaspăt scoasă din cuptorul lui Tanti Mușătescu, sau ca sunetul cosașilor, bărcuțe mici și verzi, care îmi umpleau poala rochiței spielhosen. Acolo, îmi plăcea sa fac mici poezii pentru prietenii mei, ale caror mișcări le urmăream în marele laborator al naturii: ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Lucă, lucă, libelucă Vino’ncoace pe ulucă Soarele te’ncălzească Mâna ocrotească…

să să

Mă auzeam strigată de Tanti. Atunciștiam că e momentul când Blânda, vaca maronie cu pete albe, era mulsă. Primeam în cănița mea laptele aburind, împrejmuit cu spuma ca o dantelă care îmi mângîia buzele de copil. De acolo, alergam pe lângă căprițele albe și negre spre pârleazul de pe povârnișul plin de tufe cu afine la care mă opream. Nici un pas mai departe. Dincolo, începea taina oamenilor mari. Doar la câțiva metri: tranșee adânci din timpul celui de-al doilea război mondial, cum aveam să aflu altcândva la un foc de tabără, acolo, între Alpii noștri Carpatici, ciudați ca legendele despre oameni care au fost cândva adevărați. Oameni care, ca și unchii mei, au păstrat România noastră întreagă.

Poeme Simt nedorminda noapte Departe, calatorind în minele meu ca din început. Iar eu încă aștept dragostea Ca pedeapsă pentru răstignirea visurilor,

Dimineața singură! *** Pe umărul meu stâng, Umarul inimilor care au bătut în generații trecute, Săruturile tale din demult Aprind stele în zi și în noapte Pentru totdeauna și încă o zi. Iată pânze – aripi frinte între ceruri și pămînt! Zadarnic dăm anunțuri și căutam ucigașii De visuri limpezi. Ei se ascund prea bine, fractalia negurilor. Se ascund în spatele neputinței lor Plănuind viitoare sinucideri în stoluri de pescăruși, Aici între ceruri și pămînt. Analfabeți în ale viitorului, Nu recunosc dimineața de mâine când ei, orbiți de lumină, Se vor destrăma.

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

meu

pat

este

din

Femeile islandeze, la

Florentin Albania... Colegi de autobuz căsătorie, nu își schimbă Smarandache din: Uruguay, Polonia, numele după bărbat, îl

Veni, vidi, viking La Hostelul Hlemmur, în Piața Hlemmur din centrul Reykjavík-ului, dormit trei nopți (în total 87$), destul de ieftin. Paisprezece inși în cameră, paturi suprapuse; dar e liniște, curat, fără gălăgie – se vorbește în șoaptă. De fapt, nici nu stau în cameră: plec dimineața cu noaptea-n cap și mă întorc seara târziu din tururi – adorm aburit. Ziua urcăm la cascade, mergem pe ghețare, intrăm în peșteri de gheață – și conversez tot timpul cu ceilalți vizitatori.

Macedonia ș.a.m.d.

păstrează pe al lor.

Reykjavík a devenit cosmopolit... mulți emigranți (incluzând români), în căutare de muncă, s-au stabilit temporar.

Son, iar la alți scandinavici sen, înseamnă fiu. Iar un s înaintea acestor cuvinte formează genitivul: ...(s)son ori ...(s)sen = fiu lui. 40 De exemplu: Erlendur Bjorksson = Erlendur, fiul lui Bjork; şi Bjort Bjorksdottir = Bjort, fiica lui Bjork, unde dottir = fiica (asemănător cu engleza, daughter [do:tăr]).

Se vorbește engleză pe stradă, te înțelegi cu oricine. Nu e nevoie să știi islandeza...

Prin buticuri și prin agenții plăteam în dolari, dar primeam restul în krona locală. Cosmopolitismul a ajuns în asemenea măsură, încât pe la magazine, chiar și islandezii get-beget trebuie să vorbească engleză pentru a cumpăra – deoarece vânzătorii provin dintre Curios că și la hostel emigranți. lucrează un echipaj Islandeza are cuvinte internațional (recepționiști, comune cu celelalte limbi cameriste) din Cehia, scandinave (daneza, suedeza Suedia, Marea Britanie, și norvegiana), dar nu se Argentina etc. Ca să nu mai înțelege de către acești vorbim de turiști! Vecinul vorbitori. Pe când danezii,

n o t e

note de călătorie 35

d e

75% dintre islandezi sunt luterani. Catolicii urmează datorită emigrației irlandeze. 3.500 de persoane au o religie indigenă. Dar... numai 10% dintre locuitori merg la biserică.

c ă l ă t o r i e

suedezii și norvegienii se înțeleg între ei.

Fiul lui Erlendur Bjorksson, al cărui prenume este, să zicem, Leifur, se va numi: Leifur Erlendsson, iar fiica sa, al cărei prenume este, să zicem Thórdis, se va numi: Thórdis Erlendsdottir. De aceea, islandezii își folosesc doar prenumele și niciodată numele de familie (care este patronimic – rezultat după tată).

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

 În românește -escu înseamnă fiul/fiica lui: Trăiau în clanuri și Petrescu = fiul/fiica lui erau fermieri. Familiile Petre. posedau și sclavi. Nu aveau La bulgari și ruși, fiul o formațiune statală, însă, ia numele de familie al din cauza conflictelor care tatălui (de exemplu Ivanov), au început să apară între iar mama și fiica vor avea locuitori, în anul 930 D.C. sa instituit o Adunare numele de familie Ivanova. (considerată astăzi ca primul  din lume) Nynorsk (norvegiana Parlament Alþingi, în veche, numită și landsmål) denumită este folosită de 10-15% din localitatea Þingvellir, pe Râulul Öxará, populația Norvegiei, fiind, malul alături de bokmål adunare formată din șefii de (norvegiana cărturărească) clanuri, ce avea menirea de a folosită de 85-90% din rezolva disputele. Apoi, au populație, o formă insistat să promulge un standardizată a limbii sistem legal unitar în toată Islanda. norvegiene.

n o t e

d e

c ă l ă t o r i e

Adunarea (judecata) se Limba daneză se învață ținea în primele două în școlile islandeze. săptămâni din luna iulie. În  1778 adunarea s-a mutat la Conform unor surse, Reykjavík. Pedepsele primii care s-ar fi stabilit în vinovaților erau: amenzi Islanda ar fi fost călugări monetare, exil temporar, irlandezi înainte de anul 700 sau scoaterea permanentă în D.C. afara legii (pentru crime, Alte surse consideră că, violuri, sperjururi). din cauza brutalității regelui Persoanele aflate în lor, grupuri de norvegieni afara legii puteau fi ucise (tribul nordic) au găsit legal de oricine, iar averea refugiu în Islanda, insulă lor era confiscată. nelocuită, începând din anul  870 D.C. atrăgând și celți Islandezii s-au din Insulele Britanice. creștinat în anul 1.000. Ingólfur Arnarson, un Biserica a devenit nobil norvegian, s-a așezat pe insulă în 874, chiar pe independentă în 1096, odată cu instituirea dijmelor. locul unde astăzi este Islanda trece sub Reykjavík; el a dat numele Coroana daneză (Regina orașului (patronimul).

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Margrite I) în anul 1397, când Norvegia, Suedia și Danemarca se unesc: prin căsătoria între familia regală norvegiană și cea daneză. O jumătate de mileniu, Islanda a fost dependență daneză. Odată cu trecerea la Biserica Reformată (1551) și Marele Edict (1564) s-a instaurat un cod etic sever: pentru adulter sau incest, femeia era înecată, iar bărbatul decapitat;pentru vrăjitorii erau arși pe rug.  Din cauza conflictelor interne dintre clanuri, Regele Norvegiei, în 1262, a profitat pentru a lua insula în subordine. Legi administrative sunt impuse, iar ca pedepse: biciuirea, mutilarea, înfierarea, și pedeapsa cu moartea.

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Vikingii erau educați să moară eroic în lupte, însoțiți de femei frumoase (Valkyries) și-atunci vor ajunge în paradis (Valhala).

1550 fost

În 1918, Islanda devine stat suveran, însă având ca rege tot pe regele danez.

d e

În anul Lutheranismul a introdus în Islanda.

Poemele folclorice din mitologia nordică au influențat poeți (de exemplu, Snorri Sturluson, în sec. XIII) și compozitori Vikingii fabricau bere. (Richard Wagner în ciclul Ei au fondat și colonii norse celor patru opere ale sale Ring des (scandinave vechi) în Der Nibelungen/Inelul Groenlanda. Nibelungilor). Triburile norse au trăit Iar autori de scienceîn Scandinavia între anii 200-700 D.C., conform fiction s-au inspirat din istoricilor, apoi au emigrat povestirile nordice despre în Estul Rusiei, Insulele pitici și elfi (creaturi în umană, evazive, 42 Britanice, Islanda și formă capricioase, cu puteri Groenlanda. magice și urechi ascuțite). 

n o t e

Regele danez, în sec. XIV, ia sub control Islanda.

c ă l ă t o r i e

Uriași și Zei.

Între 1848, profitând de slăbirea puterii absolute a Monarhiei Daneze, și 1874, Islanda în mod legal își După mitologia obține puterea legislativă, în 1918 suveranitatea, iar în nordică, lumea va fi distrusă 1944, la 17 iunie, de conflicte cosmice dintre independența.  Era vikingilor a durat între anii 800-1.100 D.C. Pe lângă piraterie, s-au ocupat și cu negoțul, vânzând:carne de miel și pește - conservate la acea vreme prin: sărare, afumare, uscare, sau murate;blănuri, piei de animale, lână, fildeș, oase de balenă etc. Importau: argint, arme, condimente, sclavi.

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură cronică de carte 36-41

argheziană, ca în celebrul al vraciului „Cuvintelor potrivite”, „slova de foc (a inspiraţiei şi trăirii intense n.n.) şi slova făurită” (meşteşugită n.n.). Adică exact caracteristica definitorie a actului de creaţie pe care Ioan Baba o subliniază transparent, explicit, în memorabilul vers „Poetul îşi căleşte cuvintele ca fierarul”, cu care se deschide antologica poezie „Aşa este-viceversa”, care are, în mod indiscutabil, şi valoarea unei edificatoare ars poetica. Artă poetică a unui poet postmodernist şi „paradoxist”, care ţine înainte de toate, să evidenţieze capacitatea expresiei de această factură de a fi polivalentă, de a nu comunica un singur mesaj/sens, ci două sau mai multe, „Sensul şi Non Sensul”, în acelaşi timp, cum foarte inspirat şi convingător caligrafiază cu rafinament aluziv autorul: „Atunci ce mai sunt eu/Călindu-mi singur poemele/Între un Sens şi Non Sens //Ciudată enunţare/Şi când spun una/şi când spun alta/Eu mint şi nu mint deloc/aşa este” (p. 6).

Victor Rusu „Testament”

„Poetul îşi căleşte cuvintele ca fierarul”

c r o n i c ă

d e

c a r t e

Volum de versuri „Amicus animae dimidium” de Ioan Baba, tipărit în comun cu culegerea de versuri „Deschidere” de Nedeljko Terzič, include doar patru distihuri paradoxiste şi un remarcabil „Haiku”, ce probează, o dată în plus, reale disponibilităţi şi predilecţia evidentă a poetului pentru lirismul concentrat, esenţializat şi expresia lapidară, sugestivă: 43 „Din palma fetei/Buburuza zbura – şi/După ea ochii”. (p. 5). Exersând frecvent, susţinut, o asemenea formulă poetică epigramatică, de lirism sublimat, Ioan Baba metamorfozează acest fapt, fără să-şi propună chiar, într-o sui-generis emblemă a structurii sale funciare de poet cerebral, reflexiv, care îşi cenzurează cu o acută luciditate întregul discurs liric şi care îşi construieşte textul cu totală implicare a inteligenţei sale artistice, înscriindu-se prin aceasta sub semnul lui „poeta artifex”, a poeţilor care pun preţ şi pe tehnicile poetice, pe „meşteşug” şi îmbină armonios, în manieră ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Asumându-şi cu totală convingere şi încredere estetica poeziei postmoderniste şi „paradoxiste”, deloc „minimalistă”, după opinia

noastră, Ioan Baba crează cu fantezie şi ştiinţă a sugestiei lirice admirabile „ficţiuni epice”, cum inspirat au spus criticii literari din România despre înaintaşul său Ioan Flora, din al căror „sâmbure narativ” îşi propune să desferece valenţele poetice, tratând substanţa epică în registru expresiv alegoric şi parabolic şi conferindu-i astfel un considerabil cuantum de semnificant. Vom remarca, deci, numeroase alegorii şi parabole existenţiale, cu o majoră miză ideatică şi problematică, precum „Piramida din grăunţe” (p. 9), „Continuarea vieţii” (p. 14), „Măgarii” (p. 16), „Baloane extraterestre” (p. 23) sau superba alegorie a formidabilului impact al veritabilei „explozii informaţionale” care ne

Exegeţi de o remarcabilă, incontestabilă valoare au sesizat şi evidenţiat o suită substanţială, semnificativă, de poeme scrise „în spirit ecologist” de către Ioan Baba şi această observaţie critică îşi dovedeşte justeţea şi cu prilejul apariţiei volumului de versuri recenzat, în care pot fi citite cel puţin două piese de această factură, de o aleasă

O menţiune aparte se cuvine pentru cele câteva poezii de inspiraţie erotică, lucrate în filigram, cu rafinament de bijutier de mare fineţe şi respirând învăluitor aerul pur al unor indicibile, paradisiace trăiri, precum, sub toate aspectele, antologica „Insula iubirii”.

d e

c a r t e

marchează regimul cotidian al fiecăruia dintre noi, poezia „Oamenii din cutia oarbă”: „Când o atingi dimineaţa/Cutia fermecată/ Cântă/Râde/Plânge//Din cutia ciudată/Cineva mereu bate în inima lucrurilor //Ştie şi aude totul /Cine/Unde/Când/Ce/Cum şi De ce//Oamenii nevăzuţi din cutia oarbă/Traversează frontierele vizate//Cu lumea-n vorbă/Vorba-n lume/Intră prin broasca încuiată/Noaptea cu acordurile-i ce tendeamnă/Să pleci călare la culcare”.

cărei tuşe cromatice încorporează stări de spirit uşor sesizabile: „Mâinile amurgului/Au cules fructul privirii/Au împrăştiat sămânţa/În numele lor s-a arătat noaptea.//Acum e caldă/Încă mai suflă cuvinte/Creşte-n culoarea zăpezilor/Şi curge-n avalanşe”.

c r o n i c ă

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ţinută estetică: „Umbra speranţei” şi „Nu călcaţi frunzele”. Prima poezie mizează totul pe un imaginar de o expresivă concreteţe, pe notaţii investite cu sugestii ale anormalului, mutaţiilor nefaste, aberante: „Genele mătură zilnic (frumos vers! * 44 n.n.)/Aerul nociv şi Ioan Baba – un îmbăcsit/Iar din pădurile important poet al noastre faimoase/Dispar ca Serbiei şi al marii poezii un făcut frunzele//Iezii se româneşti şi europene. nasc cu două capete Remacabilul volum de /Sperăm/Să nu”... „distihuri paradoxiste”, ce Iar cea de a doua, „Nu poartă titlul-metaforă „În călcaţi frunzele” este un fals urechea timpului”, de Ioan pastel înfiorat subiacent de Baba, unul dintre cei mai un persuasiv lirism uşor importanţi poeţi elegiac: „Nu călcaţi contemporani de limbă frunzele/Care zboară spre română din Serbia, a apărut frunţile voastre/În toamna nu cu mult timp în urmă, în care ninge printre ediţie bilingvă, română şi ele/Timpul nostru le-a engleză, la prestigioasa nimicit/Le mai surâd Editură Libertatea din amiezile trecătoare/Sunt Panciova, cu sprijinul prietenii acestui pământ/Şi Secretariatului Provincial învie la adierea vântului”. pentru Cultură şi Informare De altfel, câteva poezii, Publică din Voivodina. precum „Fructoză”, relevă Textul actualului volum a reale disponibilităţi pentru mai fost publicat, de altfel, lirica peisagistică, în ale ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

„integral şi mai întâi”, după precizarea eminentului, eruditului său prefaţator, prof. dr. Ion PachiaTatomirescu, în „Anuarul de martie” (Timişoara), în 2009, apoi, în versiunea „revăzută” a întregului volum a fost inclus în sumarul generos al „vestitmasivei lucrări „Caietele/Cahiers/ Notebooks „Tristan Tzara” – „International Publication of Contemporary Avangarde Studies”, tomul din anul 2010.

c r o n i c ă

d e

c a r t e

Excelenta versiune în limba engleză a volumului „În urechea timpului” de Ioan Baba datează din anul 2003, i se datorează poetei45 anglicist, Gabriela Pachia şi a fost însoţită de o extrem de semnificativă şi relevantă notă biobibliografică: „Meridianul Novi Sad al poeziei europene: Poetul, jurnalistul, publicistul, lexicograful, traducătorul şi editorul Ioan Baba”. Volumul recenzat de noi beneficiază de un substanţial, pertinent „ARGUMENT” (prefaţă n.n.) cu titlul „Ioan Baba ori meridianul - Novi Sad al poeziei valah-europene”, semnat de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu, text critic scris cu aplicaţie şi pătrunzătoare, strălucită forţă analitică, având structura şi valoarea unui veritabil studiu monografic

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

sintetic, concentrat, ce încorporează în paginile sale bogate, aproape exhaustive date/informaţii biobibliografice şi analizează, în ordine cronologică, toate volumele de versuri scrise şi tipărite până acum de Ioan Baba. Distinsul prefaţator al volumului, mare, fără egal cunoscător al istoriei şi esteticii haiku-ului nipon, „cea mai scurtă formă fixă de poezie/(micro)poem din istoria literaturii universale”, scrie, între altele, despre, „distihurile paradoxiste” ale lui Ioan Baba că i-au prilejuit autorului „certe realizări estetice”, autorul lor fiind din plin înzestrat, ca „artist al cuvântului”, pentru a deveni un „autentic-virtuos ... caligraf al celei mai scurte forme fixe de poezie” şi ne oferă, apoi, o inteligentă şi subtilă sinteză „conţinutistă” a „distihurilor paradoxiste”, îmbinîndu-le, integral citate, într-un singur enunţ amplu, cursiv, coerent ideatic, ce aminteşte de tehnica integratoare de proverbe născocită de Anton Pan, în celebra sa carte de substanţă paremiologică „Povestea vorbii”: „Eroul liric/epic din distihurile paradoxiste ale lui Ioan Baba „caută viitorul, vânzând anii pe amintiri”, „nu strică ipoteza frumoasă cu o faptă urâtă” – ceea ce-i lăudabil şi în ultimă instanţă

estetică – ori constată că „după ce [şi-] a pierdut încrederea, nu mai are ce să piardă”, că «La boul fără minte,/Prostia e în frunte», că «Nu se scrie violent,/Ci cu îndurare ...», că «Alergi, apropiindu-te/De fiinţa care s-a îndepărtat», că are «Încredere/În neîncredere», fiind totodată „cu plecăciune salutat [de] cei din comisia de epurări”, pentru că «Vrea să ştie/Ce nu trebuie să ştie ...», pentru că «Treaz tace, dar nu-i mut,/[şi de-i] Beat, vorbeşte [de] parcă-i surd», pentru că «Pesimistul susţine că nu se poate mai prost/[şi] Optimistul îl convinge că se poate», pentru că «Oamenii se ucid din necunoaştere,/La porunca ălor de se cunosc», pentru că „nu vede la întuneric [şi-şi] pune ochelarii”, pentru că «După

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ce decolează,/Nu se pricepe să aterizeze» şi pentru că „a umple golul, toarnă din gol”, etc.

stilistic, prin inventivitatea şi subtilitatea unor frecvente flexiuni semantice, prin elevatele virtuţi/valenţe reflexive, de profunzime şi o capacitate sugestivă, revelatoare, aparte, prin nenumăratele elemente definitorii, lesne detectabile/recognoscibile, ale artei haiku-ului, întâlnite şi în distihurile lui Ioan Baba.

„Distihurile paradoxiste” ale lui Ioan Baba ne conving cu forţa evidenţei că poetul are, întradevăr, o veritabilă, structurală vocaţie a esenţelor şi a expresiei concise, epigramatice, a lapidarităţii şi austerităţii şi strălucirii gnomice, Această însumare sapienţiale, de factură programatică de implicaţii aforistică, apoftegmatică. de ordin estetic este servită adecvat, cu o sobră, austeră Propensiunea accentuată, obstinată pentru expresivitate, de o tehnică laconismul de ideogramă al surprinzător de productivă a a primdiscursului liric, orientarea instantaneelor, statornică, programatică, de planurilor, a stop-cadrurilor, descoperire şi punere în a fragmentarului şi, mai valoare a celor mai adecvate ales, a decupajelor unor tehnici, formule şi mijloace imagini, gesturi şi fapte de de o părelnică de expresie esenţializată, viaţă banalitate, dar cărora eliptică, apropie „distihurile paradoxiste”, cum insistă să talentul viguros, intuiţia de ne convingă prefaţatorul fineţe şi inteligenţa artistică volumului, şi de statutul vie, speculativă le conferă, în simbolic şi estetic al haiku-ului nipon, registru plurale nu atât prin „dimensiunile parabolic, nebănuite, reduse” şi număr de silabe, semnificaţii cât prin rafinamentul inedite, de o pregnantă

c r o n i c ă

d e

c a r t e

originalitate, pentru că, în mod indubitabil, poetul Ioan Baba are „darul revelaţiei gnoseologice” cum ar zice cunoscutul şi apreciatul critic literar Paul Aretzu. În această dimensiune de ordinul expresiei poetice se înscriu şi frecventele apeluri la virtuţile expresive ale paradoxului, ale contrastelor, ale polisemiei unor cuvinte, ale unor jocuri inteligente, subtile şi sugestive de cuvinte, ale unui ludic grav, de sorginte existenţialistă, ale (auto)ironiei, ale unei evidente, veritabile tehnici de factură silogistică, ale unor procedee proprii esteticii literaturii 46 absurdului, ale registrului parodic etc. După câte se poate lesne sesiza, câteva dintre tehnicile şi modalităţile de expresie semnalate de noi (ludicul, parodicul, deconstruirea discursului liric, (auto)ironia, fragmentarul, accente existenţialiste etc.) sunt proprii esteticii „minimaliste” a poeziei postmoderniste, sub al cărei semn amplu integrator „distihurile paradoxiste” ale remarcabilului poet român din Serbia, Ioan Baba, pot fi plasate cu justeţe şi argumente de substanţă elocvente.

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură cartea de pe noptieră 53 teatru

îmi pare chiar frumuşel. Îl spui mie ca unui ţăran bătut

Vlad Sărătilă prind la faţă şi ochelarii, şi... la cap de soare, de ce l-ai pus pestelca.

Vino să te naşti! Dramă SCENA 3 (fragment) (Aceiaşi plus LALEAUA)

t e a t r u

Un apartament de intelectual burlac, dar, totuşi, fără o dezordine prea mare. O uşă la intrare şi alta la dormitor. Anturajul este dominat de un portret al zeului Apollo cântând din liră şi având în preajmă celebrul arc şi săgeţile. Fabian, cu şorţ, trebăluieşte în jurul mesei. Fraţii, un pic surprinşi, studiază ca la 47 muzeu interiorul apoi ies în avanscenă.

pe ista cu lumina pe perete. MICU: Nu... nu ştiu,am Poate-a construit vre-un Cernobâl pe undeva prin un fel de frică. Grecia? PETRE. Hai, măi, că FABIAN: Îţi spun dar mă scoţi din răbdări. Nu ţiam spus eu că vreau să te să nu te superi. văd bărbat? Ş-apoi de cine să te temi, frăţioare? De unul pe care nu-l pot ridica doi din genunchi? Tfu, eu mai bine mor decât să stau în genunchi în faţa cuiva. FABIAN: Hei, fraţi fundureneni, dar ce tot şuşotiţi acolo ca fetele. Treceţi la masă, am isprăvit. PETRE: Noi?..Iaca stăm şi ne uităm la patretu lu cuscru. Tare frumos! MICU: Care cuscru? E un grec din antichitate.

PETRE: Ei şi ce? Cuscrul nostru n-are voie să PETRE: Să ştii, Micule, fie grec? c-am nimerit. Azi, bem şi MICU: N-o fă pe răspunsul. Eh, tot mai bine nebunul. E din mitologie. să te porneşti la război şi FABIAN: Trebuie să ajungi la nuntă decât să te remarc, tinere, că strălucitul porneşti la nuntă şi să Apollo ar putea fi ofensat de ajungi… acasă. un asemenea tratament. El MICU: Îhî, la mâncat şi nu e un grec oarecare, ci la băut, încă nu-i nimic însuşi Zeul luminii. El este, pierdut. Iar eu nu mă pot dacă vreţi, explicaţia esenţei bucura. Mă strânge ceva din vieţii pe pământ. spate... Nu mi-i bine, frate. MICU: Eu...eu nu PETRE: Iar începi a cunosc prea bine ... născoci năzdrăvănii. Ei, ce PETRE: (Pe şoptite nu-ţi mai place? Casă are? către Micu) Taci, măi, să nu Are! Carte are? Are! În genunchi o stat? O stat! De ne creadă proşti! Lasă-l mai cântat, o cântat? O cântat! bine în sama mea. Nu te uita De jiucat o jiucat? O jiucat! că poartă ochelari, amuş ţi-l Omul care cântă şi jioacă pune badea pe labe. (Către este bun de mire. Iaca mie Fabian)Cumnate, ia să-mi

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

PETRE: Dau nasul la tăiet. FABIAN: (Cu aer de filosof. Eventua, citeşte dintr-un raport ce se aflî într-o mapă). Este vorba despre o problemă esenţială a vieţii – corelaţia dintre alb şi negru, dintre bine şi rău. Înţelegi, în rai nu este noapte, în iad nu este zi. Dar Pământul, s-a gândit Marele Zeus, este locul, unde lumina şi bezna trebuie să se întâlnească. Deci, El, stăpânul luminii, a obligat-o pe zeiţa nopţii Leto să-i nască un fiu. Aşa s-a născut strălucitul Apollo. Anume

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

să ştii de la mine că ai haz. Las că eu dator nu rămân. Numai coniac grecesc nu ştiu de unde, da la ultima găină Petrea Fundureanu no ajiuns.

t e a t r u

Apollo a devenit puntea dintre zi şi noapte. De atunci încoace în sufletul omului muritor se succed binele şi răul. După zile de paradis vin zile de infern, şi invers. Aşa o duce bietul până vine Tanatos adică Moartea, îi taie o şuviţă de păr de pe cap şi-l duce în lumea umbrelor, unde lumina şi întunericul sunt din nou despărţite. Mă întrebi de ce l-am pus pe perete? Păi, fiindcă datorită lui noi ştim ce este bine şi ce este rău. Omul pleacă de pe Pământ lecuit de prostie, el ştie ce este iadul şi ce este raiul căci le-a trăit aici pe amândouă. (Către sală) Voi ştiţi ce e iadul pe pământ? Dar ştiţi voi ce este raiul pe pământ? Asta e, şi nu e puţin.(Atâta timp cât Fabian vorbeşte Petre, nepricepând mare lucru, o face pe paiaţa).

FABIAN: Nu e un coniac obişnuit, ci unul vrăjit de însăşi Circe, fiica cea cu plete lungi a strălucitului Helios. Are puteri supranaturale. Propun să-l punem pe dinte, PETRE: Chiar am căci mă tem c-a îmbătrânit degerat oleacă şi n-ar strica de atâta stat la strâmtoare. să ne încălzim. PETRE: He, bun lucru MICU: Mai bine să însurătoarea tare vorbim despre Ilinca, bade! bun!(Servesc fără Micu, care PETRE: Micule, tu n-ai refuză,dând semne vădite de deloc răbdare. Iar cu graba nervozitate). nici la vădăni nu faci FABIAN: Adonis al treabă.(Îl bate pe Fabian nostru respinge nectarul complice pe umăr)Nu-i aşa, zeilor? 48 cumnate? PETRE: El se gândeşte FABIAN: Eh, la o dragoste pierdută într-a sinceritate, sinceritate! Dar şaptea. tu văd că eşti poet, Petre. FABIAN: S-o caute şi PETRE: Dap-cum, s-o găsească. Dragostea te ţăran, cum se zice, liber. ajută să suporţi cruzimea FABIaN: Şi acest existenţei. Dacă, desigur, frumos Adonis e Micu. facem abstracţie de coniac. PETRE: Îhî, fratele Sus cu el!(Servesc). meu. Are liceu la cap. PETRE: Măăi, da-i

FABIAN: Ei bine, cam cu peripeţii, dar până la urmă s-au făcut şi prezentările. Acum aş vrea să vă consult într-o mică problemă gastronomică: PETRE: Mda, eu nu cum credeţi, o găină mă supăr, dar tot aş vrea să basarabeană ar putea face trecem la ceva mai uşor de... casă bună cu un coniac FABIAN:...mai uşor de grecesc? Eu aş propune să le digerat. oferim şansa unei întâlniri. PETRE: Ha-Ha, pe şoseaua gâtului! Cumnate,

dată dracului grecoaica! FABIAN: grecoaică?

Care

PETRE: Aceea cu gâţe lungi, care ţi-a dat coniacul. FABIAN: Aaa, Circe. Ai reţinut. Ce fată, dom-le, ce fată. M-a salvat de multe ori în situaţii grele.(Micu dă semne vădite de nervozitate).

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

t e a t r u

PETRE: (Entuziasmat)Ştii ceva, hai s-o luăm druşcă de frunte la nunta Ilincăi. Ei, şi a ta, după cum vine. Te pomeneşti că-i pică şi lui Petrea ceva. Că eu la asta-s meşter bun. Tu numai să-i şopteşti ceva greceşte: Toratora, salamalecu, aista-i Petrea, ca dânsul băiet nu găseşti în Fundureni. Mai departe las pe mine. (Visător)Iar mai departe, cine ştie, poate plecăm de mânuţă şi-mi găsesc ceva de lucru-n Grecia. Ş-oi avea şi eu un grec mititel. Că aici nam avut parte. Mi-a spus doctorul că nu voi avea. Şiam vrut să-l bat, dar m-am gândit că, poate, nu amăgeşte. Da-n Grecia-s 49 doctori, bree, nu şagă. Numai să aibă cine naşte. Ei, cum? Merge?

nu-i aici nică de spăriet. Trebuie să spui ceva de formă: Buna ziua la neavoastre, am auzit că aveţi o floare care de înflorit înfloreşte da de rodit nu rodeşte...La noi în sat muierile-s cam rele de gură, pot să pornească vorbe precum că Ilinca s-a măritat cu unu mut. Dacă păţeşti aşa, peurmă poţi să grăieşti un an fără oprire că tot mut rămâi.

PETRE: Eu greceşte nu ştiu, dar şi fără asta pot să-ţi dau la bot. FABIAN: Reîncepe povestea cu sacul? PETRE: Se poate şi fără sac. Ascultă-mă pe mine! Dacă Ilinca aduce pe lume un copil, tu ai să-mi umbli îmbrobodit cu pelincile în care a făcut puiul pipi. Tot îţi pare şagă?

FABIAN: Ba de data asta îmi pari sincer ca un FABIAN: Staţi, staţi buldozer. Dar ştiu că nu vei puţin. Eu doar n-am zis că avea fericita ocazie. am de gând să mă însor. PETRE: De ce oare? (Tăcere penibilă) Crezi c-ai să te ascunzi? PETRE: Cumnate, una Nuuu, de duşmani poţi să te din două, eu ori îs surd, ori ascunzi prin buruiene, dar oleacă sărit. Micule, ia de neamuri nuuu! cîrpeşte-mi una la ureche cât FABIAN: Nu se va poţi tu de tare, poate mi-a întâmpla nimic, fiindcă trece. pruncul de care vorbeşti nu MICU: Bade, el n-a se va naşte. Va urma FABIAN: Poate chiar întrebat cel puţin dacă-i vie Ilinca, ori a murit. azi ai să-i cunoşti farmecele. FABIAN: Ce rost ar Deşi, după mine, nu copiii avea? Cred că Ilinca e de contează, ci setea, setea de eternitate. Cine are un bilet aceeaşi părere. spre Olimp are totul şi lasă-i MICU: (ţipă) Nu-i pe omuleţii de lut să creadă adevărat! Ea n-a uitat nimic! ce vor. Urcuşul, mişcarea e PETRE: Stop, stop, că totul. nu aşa trebuie de căutat PETRE: Gata, gata, nu- drumul. (Către Fabian) Măi, mi mai suci minţile. Mie-mi cârtiţă cu ochelari, nu-ţi ajunge o druşcă bună. Fii pare că te cam întreci cu sănătos (serveşte), dă să te şaga? pup ca să-ţi treacă supărarea FABIAN: Ba din şi hai s-o-ntindem! contra, din toţi trei, numai FABIAN: Ce să- tu te ţii de glume. Vedeam ntindem? că mă tot cumnăţeşti, dar PETRE: Nu ce, da la credeam că-i un fel de a Fundureni, la mireasă o- spune, o... metaforă. Că doar ntindem. Da nu te teme, că eşti poet, nu?

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

pagina membrului portret literar – traduceri 54-55

Gabriela GabrielaMimi Mimi Boroianu Boroianu

Cercami Cercami traducere de Adriana Ceroli Cercami nei fiori di tiglio che parlano piano dei miei Cercami nella lacrima di una nuvola, occhi. nel sospiro di un ruscello, Cercami ovunque. Cercami… non troppo sentimi neima sottili rumori del vento lontano! e nella soave dolcezza di una parola.

Caută-mă

Caută-mă-n lacrimă de nor În suspinul apei de izvor

Simte-mă în adieri de vânt Și-n dulceața pusă în cuvânt.

Sentimi nel profumo dei fiori,

Simte-mă-n parfumul florilor

nella luce sfusa delle stelle.

În lumina blând-a stelelor.

Cercami nelle ombre di notte,

Caută-mă-n umbrele din noapte

cercami nelle pagine sfogliate di un libro,

Și în răsfoiri târzii de carte.

nella romanza di un tramonto,

Caută-mă-n doina înserării

nella striscia porporea del orizzonte .

În purpuriul de pe dunga zării

cercami in ogni verso

Caută-mă-n fiecare vers

che apre la porta di un altro universo.

Ce deschide ușa altui univers.

Cercami nei fiori di tiglio

Caută-mă-n frunzele de tei

che parlano piano dei miei occhi.

Ce-ți vorbesc tăcut de ochii mei

Cercami ovunque.

Caută-mă-n orișicare parte

Cercami… ma non troppo lontano!

Caută-mă... dar nu prea departe!

Caută-mă

t r a d u c e r i

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Nicolae Vasile

Life Appears… And time flew, and flew some more, matter gathered and dissolved, new forms, lifeless, rose to fore, but these too lived and resorbed. Dead Nature is not a body, just parts with energy and motion that collide and break apart, since matter feels no pain. Another divine happening: in water, heat, light and substances from particles constantly changing thus gathered… life appears!

p a g i n i

i n t e r n a ţ i o n a l e

But these life-drops too as they are born, and grow. and fade always new ones rise in their stead – their fight is not in vain. Life – something with no precedent: to parts with pain and feeling collisions still without an end no longer are appealing. They gather, multiply - and more: to what is theirs now mindful, a lifestyle they get, acquiring what to their code’s growth is helpful. Selecting what’s good, and possible, is hard, even for science, time passed, sifted - did the incredible and the first being appeared! The genetic code assembled, helped them to then propagate. To fight matter thus enabled, beings began to proliferate. pagini internaţionale 60-61

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Nicolae Vasile

Intelligence appears… Matter had no intelligence, Life and life, until then, neither. Appears Which meant – what could it mean then? … you do when you flounder… what Life forms many, other beings Intelligen appeared and will appear; ce now, by their own capacities, appears will they live, not disappear?

…

Some will self-select already, granting their species consistency, they developed – they know how – the idea and yearning for intelligence. Memorizing occurrences repeated, and some good deeds that have happened, correlating with everything else marks all that has been learned. Everything, strung together, grew and gathered and then lead to the selection that the species could protect. All, and everything alive, in this great a desert to preserve its life it keeps feeling, holding, learning. The essential difference of the living from mere matter, not from its substance does arise but from intelligence comes. Matter exists as it is, without intelligence, no new matter will appear, nor will this ever disappear!

Luca Cipolla

Myosotis

Beatitudine

Né da primo o ultimo sole ricavo linfa Living matter, so it seems, e God desired it to be, quale voce with a key difference, of essence, assuma il verbo coming from… intelligence. che carezza mano di sorella The living part, that feels, e mi sorregge the mind’s inception small, in cilestrine vesti.. selecting from the many annullami.. memorizes it all. ch'io sia piuma che trascende il velo, Which means it lives, bruma, can grow and choose, assorto nel primo refolo and from each new situation di mattino derive more information. che si desta e di petalo in petalo Intelligence then is alive – infine vibrare. and grows, with information – and it is to experience tied, gathering, feeling, selection.

Myosotis Nici de primul ori ultimul soare nu primesc limfă și

p a g i n i

The winds of the Universe, blow it and divide it, the forces of attraction though, somewhere else they gather it.

care voce să preia verbul mângâind mână surorii și mă susține pe după veșminte albăstrui.. anulează-mă.. să fiu eu pană care transcende vălul, pâclă, absorbit de prima adiere a dimineții care se deșteaptă și petală cu petală în fine vibrez.

i n t e r n a ţ i o n a l e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Quando uno spiraglio s'apre, fenice muta solo un istante sei, beatitudine. 52 Vorrei galleggiare sul mare della mutevolezza, candido fotone nel raggio incalcolato ed assopito venuto a consolare l'orda passeggera.

Beatitudine Când o deschizătură se dezvăluie, fenix mut doar o clipă ești, beatitudine. Aș vrea să plutesc pe marea mutabilității, candid foton în raza nenumărată și ațipită ce a venit să consoleze hoarda trecătoare. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură autori străini

Stefano Capasso

Roberto Volti

Come l’amore Come l’amore la poesia allunga la vita

La poesia è come l’amore possiamo farla sempre. La poesia, come l’aurora è indifferente se sia bionda o mora

La poesia è la mamma tua sorella, la zia La poesia t’infiamma fiore di nostalgia. 53

i n t e r n a ţ i o n a l e

Sì, poesia è femmina ci si può far l’amore.

Possiamo comporla, sempre

Baluardi di Libertà Non sentì d'essere dalla gioia fulminato davanti alla maestosità di un monte, mentre,dal terrore, impaurito vagabondo, nel percorrere sentieri oscuri? Si può anche soffocare il melodioso suono di un'arpa sull'altare oppure quello di un organo nella cattedrale, o peggio ancora, allentare le corde di un violino, ma di sicuro mai potrai impedire ad un usignolo di cantare, oppure zittire il vento ddii m muugggghhiiaarree..

Possiamo comporla, ancora Durante tutta la vita Dura anche più della vita

La poesia allunga la vita la rende più leggera, infinita

EEdd iinnffiinnee ppooii,, nnoonn ssiiaam moo ffoorrssee lliibbeerrii ddii ffaarr rriivviivveerree nneellll''A Anniim maa uunnaa CCoonnddiivviissiioonnee ddii nnoossttrrii eedd A Allttrruuii ddoolloorrii?? Q Quueessttii ssoonnoo::

La poesia è dolcissima

p a g i n i

Gioie e Dolori

Come una bella signora. In poesia il tramonto come in amore è un’aurora.

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

BBaalluuaarrddii ddii LLiibbeerrttàà,, m maa ppiiùù ddii ttuuttttoo,, ssee bbeenn rriifflleettttii,, ddeellllaa U Um maannaa D Diiggnniittàà.. TTuuttttii ii ddiirriittttii rriisseerrvvaattii

La valigia

Silhouettes

Si ode un vagito è al mondo nuova vita.

Anche in questo senso di veglia

Celeste o rosa poi non conta molto:

rigira da primadonna la coscienza

può esser fiore su un ramo non colto

Luciano Pellegrini silhouette con i mille makeup della vita

Silhouettes

oppure una gemma che al bene ti invita.

Di tanto in tanto un fermo immagine, La sua mente è vuota il suo cuore pulito:

l’ombra del fu non scambia le figurine delle cicale

verrà ammaestrato

fantomatiche nel luna park di un futuro

dal cibo servito.

fantasma

La cultura, l’amore e l’educazione diventano basi alla sua evoluzione: è spugna assetata, assorbe l’ambiente di chi si circonda diventa assorbente.

E qui si fa strano il tictac del pendolo

p a g i n i

Luciano Pellegrini

Lorenzo Landini

i n t e r n a ţ i o n a l e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

con le sue forbici così meccaniche, lancette che non fanno sconti

Un bacio, un sorriso, una lieve carezza

via secondi, via minuti, via ore …

sono il trampolino alla sua tenerezza. Un nido sicuro unito all’amore

Qui, in fondo al pozzo, avverto lame

saranno le basi in cui poggia il suo cuore.

attimi, sorpreso bimbo di essere qui

Immerso nell’odio, follia, corruzione

con l’ansia di Crusoe per una nave

diventa l’allievo della perversione. Le liti, divorzi, freddezza d’amore non lasciano spazio induriscono il cuore. La sua vita è un viaggio! Sarà un bruto o un saggio?:

E una voce: “Non hai Penelope al tuo telaio, ricordalo!”

Poi, di nuovo l’ipnosi delle cicale a mascherare i miei pezzi temporali

un’anima bianca, nera, oppur grigia

presi da uccelli passati

è determinato da ciò che ha in valigia.

che non tornano ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură cenaclu cronopedia

Nicu Doftoreanu

Tu deviens à tous indifférent

LE TANGO DE LA VIEILLESSE

Pour les jeunes... tu parais démodé, Si tu veux les conseiller? Ne sois pas si troublé!

Version française par Magda Barbier et Iuliana Nisipașu

Pensée 1: On distingue deux sortes de punition: la punition de la mort et la punition de la vie Filosoficus Anonymus Pensée 2: Si la jeunesse savait... Si la vieillesse pouvait Filosoficus Anonymus Devenir vieux... 55

Et tu deviens objet Et, comme objet tu n’as aucun droit! Même si trois cœurs battent dans ton sein. Tu espères surtout ne pas déranger? Aujourd’hui il est trop tard pour espérer Et tout ce que tu avais à dire ... tu l’as dit Il y a longtemps déjà Et même si tu étais dans l’erreur Tu ne sais plus rien changer: Tu es dépassé! Tu veux changer quoi? Retourner vers la jeunesse ... c’est un rêve fou On te regarde avec impertinence et sans aucun sentiment?

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

Sur la vie ne sois pas fâché! À quoi bon de faire l’enfant! Ce qui a été n’est plus ... maintenant tout est changé! Ne fais pas semblant de ne pas comprendre Car le temps d’autrefois va revenir Même si tu ne seras plus là! Et tous... ceux qui vont venir après toi! TOUS vont suivre la même voie! Et n’oublie surtout pas! Personne n’échappe à tout cela! Même si mille cœurs battent en toi!

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

lecturi în foileton

which has its roots in the

Nicolae Vasile same age, and has been The systemism From the Peripatetic School to Globalization

(1) Dialogues, otherwise than Plato’s Prologue The dialogue, as a philosophical method, attributed to Plato (427 BC347 BC), consists in his discussions, or those of other contemporary philosophers, with their magister Socrates (c. 470 BC 399 BC), but it is based on what Aristotle (384 BC-322 BC), the successor of both of them, would later call and theorize as being binary logic. The way of reaching the truth through dialogue also has a name, maieutics, in a sense, the opposite of dialectics, which designates the path towards the truth through contradictions,

developed later, in the modern age, by the German philosopher G.W.F. Hegel (1770-1831). The primordial forms of studied binaries were good and evil. The ways and means that lead to good have been called virtues, while those that lead to evil, vices. An axiom that has decisively influenced the Socratic criminal law theory, partially valid even in our days, tells that any mentally healthy person acts in the direction of good; the fact that there is plenty of evil on Earth, arises from the variousness of good and evil definitions. Here is a first problem arising from the binary logic: defining the opposite entities. Socrates was very concerned with politicians' education. He deemed that the goal of the political class should be to grant the people’s happiness, and that this could only be achieved by politicians educated in

the issues of philosophy, by finding and promoting both the virtues and the virtuous people. When the politicians did not evolve in the right direction, the people had to be educated to protest in order to change them for the better, and that’s how the first democracy in history emerged. As a matter of course, politicians did not like the idea of raising the masses’ awareness, which would hamper their activities, and, as a result, they arrested Socrates, accusing him of instigating the population to disobedience. Thus occurred what has been remembered as the trial of Socrates, which for the first time in history has prompted the 56 difference between justice and legality. Following this trial, he was sentenced to death. Socrates, as a great contributor to building up the first democracy recorded by the history, regarded legality as of upmost importance for the stability of the society, but he was fully convinced that in his case a great injustice was done. Being faced with the choice between the instability of the society by deviation from legality, and the preservation of his firm conviction, at the cost of his life, the greatest philosopher of his time chose the second variant. Thus, we see the fully persuaded crowd oriented ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

towards the search for the good. It is only in this race after the good, unintentionally, some people have impaired the way for the good of others, committing also misdoings, people who have turned to God, for their forgiveness, a situation in which the Church took full advantage. This happened more than two thousand years ago ... In the meantime, there have been many new developments in logic, ethics, etc. What would Plato's dialogues do now? ... Let's say, generically, between an ordinary citizen and a wise man: The citizen: – Wise man, may I ask you something? 57 The wise man: – Yes Ask me!... He asks the question, receives the answer, after which, vexed, the citizen reacts: – Well, well ... but to another citizen, before me, when he questioned you about the same thing, you answered something else! – Precisely, you're right! ... – Well ... and the one before him? – Also he was right! – In this case, what's the matter? I mean, he's right, and I'm right too... If another one comes to you, with the same issue, will you say something else? ... – He'll be right too! ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

– But ... wise man, with due excuses, does it not exist just one rightness? – You see, that was in Aristotle's time! ... Binary logic lasted about two thousand years, but in the meantime, a Polish (Jan Łukasiewicz) found the trivalent logic, which means with three truths ... – And if a fourth citizen appears and asks you the same question, why is he wrong to be a little late and not to arrive among the first three? – That's exactly what your fellow citizen, the Romanian Grigore Moisil, thought of, when he introduced the polyvalent logic! ... – You mean, there are a lot of rights? ... Everyone with his righteousness? – More than that, because after him has emerged one scientist, born in Azerbaijan, schooled in Iran, now an American, who invented the fuzzy logic, which says there is an infinity of truth values. – Oh, God! ... Should I understand that a poor people that once run after one „good”, now shall run after an infinity of „good” variants? – That's exactly what it is! And ... as the world's population is, however, a finite number, it means that every man can have an infinity of „own good” variants.

– Is this not a kind of anarchy of good? – Yes ... but we cannot change the realities, that's God's job, while we have to find solutions, and adapt to them. – The technology, which newly is always ahead of the philosophy, he found the solution! ... Now, we can shoot with the cannon in any direction, other than where the target lays, and the shell orientates on its own and finds it. Poor target! ... – What do you mean? ... – That the contemporary man must find this kind of solutions for his targets, the human ones, in infinite number, as I have already said ... – How? … – By looking for inspiration in life, in the

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

technical solutions! ... – Time ago, it was the other way round! – Precisely, you're right! ... – Is this also one of that infinity of „good” variants? – Yeah, I'm glad you started to get some fuzzy logic. Success! A new vision of the relationship between religion, logic and philosophy Human efforts for understanding what is happening around him, where he comes from and where he goes to, have ever existed. This issue has always been at the boundary between religion, science and philosophy, all of which have continuously evolved, while generating the deep concern of the representatives of all parties to reconsider their position in the light of progress achieved in each field.

This paper proposes a new relationship between the three parts according to the major results in the exact sciences, but also from the ingenuous ones such as mathematical logic, quantum physics, systems theory, entropy theory, constructal theory, etc. [Nicolae Vasile, Analiza sistemică a ştiinţelor tehnice, economice şi umaniste, „Techno Market” magazine, nr. 5(46)/2014.] There are a number of explanations the science has found in phenomena that previously lacked rational solutions, thus witnessing an evolution from metaphysics to pragmatism. This turn of events was ascertained also by Alexandru Dragomir, who states: „There was a time when man and humanity only looked at itself only related to God (the transcendent) and the nature (the different, the something else, the alien). [...] But a question will rise: isn’t the world of technique a world too? ... In the world of technique, we are both at

home and at the same time we are strangers to it. Anyone knows how to press buttons or keyboards, without knowing how the „wonders” of the technique work. [...] The success of the technique is not the prodigious investment of intelligence, but the fact that its products are used in a democratic way. The world of nature has been replaced by this new world that is both familiar and foreign to us. [...] And what about the transcendent? Has he disappeared? No way. The transcendent continues to exist, but as an appendix of the world of technique and in a temporal form. The transcendent is now called progress. The future, seen as progress of 58 the technique, is the modern substitute of the transcendent.” [Alexandru Dragomir, O teză de doctorat la Dumnezeu, Editura Humanitas, București, 2016, p. 150– 151.] The new philosophical models seek to take more account of the achievements of mathematics, in the whole, of physics, at the level of perception, and of the remarkable advances in engineering, at the level of actions, through the development of ways and means. This is what this book proposes to present, all those bounded in a new theory called systemism.

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Adrian Scriminț Elle. mi se mula şi îmi copia profesionişti. De publicitate

Dilemă (memorialistică)

„Facebookul ne uneşte! Am venit special din Italia ca să te văd. Uite că în sfârşit ne întâlnim... - îmi spunea zâmbind cu sinceritate persoana care stătea în faţa mea la masă, într-un restaurant medieval, în cadrul unui program artistic cu specific de caffe concert. „Mă numesc Gi.Elle. Vin tocmai de la Roma. Sunt impresar artistic şi preşedintele sindicatelor 59 tuturor artiştilor din toată Italia! Sincer, aş fi vrut să contactez o echipă de artişti din Kiev, de mult le urmăresc activităţile, dar după cum vedeţi, s-au tensionat vădit situaţiile pe acolo.” Personajul din faţă îmi părea unul deosebit de simpatic, cu nişte ochii vii şi strălucitori, un corp voluminos, deosebit de inert, şi o barbă stufoasă. Fizionomia unui intelectual ca să concluzionez. Faţă de tovarăşul său cu care venise, pictor, retras în colţul său, gârbovit din obişnuinţă sau de normele pe care i le impuneau conjuncturile, Gi. ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

energia: dacă mă extaziam se extazia şi el, dacă toastam în cinstea lungii noastre viitoare colaborări, o făcea şi el, în măsura cu care îi strângeam mâna la fiecare despărţire, luându-i-o întruna sau în ambele palme ale mele, la fel proceda şi el cu mine.

„Uite despre ce e vorba Adriane - se străduia să îmi explice într-o engleză stâlcită, dând-o apoi în italiana lui veritabilă - sper să nu te jigneşti, dar prietenii mei mi-au spus că am înebunit de-a dreptul venind în România, în această ţară moartă... după spusele lor, aproape ştearsă din hărţile geografice, inactivă, ca să organizez nişte evenimente culturale. Personal, mă îndreptam spre Kiev, dar s-au deteriorat lucrurile pe acolo. Sincer vorbind, mă bucur că s-au întâmplat toate acestea, pentru că am dat de un oraş viu, plin de dinamică şi viaţă evenimenţială. Ca să trec la subiect, doresc să înfiinţez la Braşov un festival de Baroque şi Commedia dell Arte. Eu voi veni cu coregraful, tu va trebui să îmi găseşti o orchestră şi balerini autohtoni, chiar şi câţiva actori. Obligatoriu, toţi protagoniştii să fie

mă voi ocupa eu. Hei, la naiba - a început să răcnească într-o italiană perfectă la o chelneriţă tânără care l-a servit cu vin mai întâi pe dânsul, sesizând că nu e român - avem de faţă şi o doamnă la masă, ce boala!! îmi indica soţia. La noi în ţară băutura se toarnă mai întâi doamnelor dacă sunt de faţă! Mamma mia, ma che situazzione...” căuta cu ofuscare aprobare în ochii compatriotului său... ... După câteva pahare de Busuioacă de Bohotin, Gi. Elle. devenea din ce în e mai gălăgios. Îl întrebam despre marii artişti occidentali. Îmi venea cu multe argumente, pe unii îi cunoştea personal, în speţă pe marea balerină Carla Fracci. Era captivat de

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Nu gesticulează cu braţele, nu are gesturi, aici nu îl pot prinde. Foarte ciudat, mai ales la un italian... Ăștia vorbesc mai mult cu mâinile decât cu gura. Fiecare cuvânt al interlocutorului este însoţit de un cod gestual, care îi colorează și îi dau viață însemnătății spuselor. gesticulaţia soţiei mele, tipică numai la balerine, a început să o laude pentru lucrul acesta. Eu stăteam cu palmele împreunate și coatele sprijinite în blatul mesei, iar el, în afara glasului puternic şi a ochilor vii şi joviali, părea inert de-a dreptul. La un moment dat s-a ridicat brusc de la masă, şi-a ridicat paharul, şi a ţinut un discurs care să se audă în întreaga locaţie: „Carri amici, în această seară se naşte o colaborare menită să fie de lungă durată. O prevăd ca pe una de bun augur. Astăzi se vor uni printr-un proiect cultural două mari metropole: Roma şi Braşovul. Se va zidi încă o cărămidă în temelia istoriei culturale europene..” Momente de panică mai târziu. Gi.Elle nu îşi găsea portmoneul. Amicul lui a plătit cu cardul. Următoarele douăzeci de minute i l-am tot căutat,

simţindu-ne foarte stânjeniți, atât soţia mea cât şi eu în persoană. Nu i l-am găsit. Nu s-a demoralizat. Era în mod vădit sub influenţa nemiloasă a busuioacei. „Chiar că seamă cu Roma!” admira oraşul, de sus, de pe culmea Cetăţii, adulmecându-i chiar şi aerul, pe când îl conduceam la taxi. A sunat isterizat ceva mai târziu și telefonul, ce-i drept cu mare întârziere: „Am găsit portmoneul—avea să mă anunțe. L-am uitat la hotel. Scuze!...” „Ce părere ai?!” avea să mă întrebe soţia mea, în pat, pe când făceam o retrospectivă a momentelor parcurse în timpul zilei. „Mi se mulează după propria comunicare. Îmi foloseşte energia, mi se contopeşte cu propria personalitate. Ăsta-i un lucru bun, destinat colaborării comunicaționale.

Urma să îl întâlnim şi a doua zi, şi a treia. Pe Facebook nu am avut ce activitate să îi verific, era dea dreptul minusculă, câteva specificaţii despre drepturile artiştilor din Italia. Pe Google nici urmă de dânsul. Motorul de căutare ar fi trebuit să se încingă cu 60 specificaţii, ţinând seama că dumnealui era Preşedintele Sindicatelor tuturor artiştilor din Italia, om care trata direct cu Bruxelles-ul pentru doleanţele artistului, după cum mă încredinţa pe tot decursul acestor zile. M-am decis să sun în Italia un prieten, fost balerin consacrat al Operei Naţionale din Bucureşti, care colabora în domeniu pe acolo. „Aoleo, cu italienii teai gândit să faci proiecte de amploare?! Păi ăştia-s cei mai mari ţăpari de pe faţa pământului, te fac băieţii la pocher cu şeptarii... Nu am auzit de el, şi mă întâlneşti

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

tot la Roma. Mai verifică, noi...” concluzionă, mai verifică...” întorcând brusc capul după dintre balerinele ... „Aveţi artişti una desăvârşiţi Adriane!” îmi noastre. spunea după vizionarea spectacolului Tosca al Operei Braşov. Aşa ceva am mai întâlnit cu câţiva ani în urmă doar la Bratislava. Păcat însă că artiştii voştri sunt încă marcaţi de vremurile care au apus. Fizionomiile lor îmi spun totul. Nu sunt sigur că ştiu să se descurce dacă sunt lăsaţi de capul lor. Se mulţumesc doar cu ceea ce le toarnă statul. Tu şi cu soţia ta se vede că aţi cutreierat lumea. Ştiţi să 61 daţi frâu liber iniţiativelor. La noi nu e aşa... protecţia artistului e mult mai haotică. Asta-i diferenţa dintre individualism şi colectivism. Individualistul excelează de unul singur și se descurcă pe propriile aripi, colectivistul este atât apărat, cât și retardat de anturajul său. La voi predomină cel din urmă. Mam interesat, legile voastre de protecţie socială sunt mult mai bune decât cele ale noastre...” „Numai să fie puse în funcţiune! Gi.Elle.” - l-am întrerupt din entuziasm. „Chiar şi fetele voastre de aici arată mult mai bine decât cele care au venit pe la ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

ţinând cont că va trebui să ne fie la dispoziţie timp de o lună pentru conceperea spectacolului? Desigur că cu „Şi bărbaţii voştri de tine voi trata altcumva...” aici la fel - interveni şi După o scurtă pictorul - cei de dincolo sunt reglementare în şoaptă cu mai negricioşi şi au mâinile soţia, i-am cerut o sumă care mai lungi...” nu ar fi bucurat până într„Or fi luat şi ei câte atât un artist provincial, dar ceva din sindromul geografic nici nu l-ar fi făcut să refuze al Italiei!” i-am ironizat o asemenea ofertă: 250 de urgent argumentul, ajutat de euro, iar echipa s-ar fi ocheada discretă a lui Gi. întâlnit de trei ori pe pentru Elle. care îi sugera să fie mai săptămână vigilent cu expunerea conceperea programului, pe perioadă de trei individualistă a declarațiilor. o Grăsana de Cotnari îşi săptămâni. Ochii lui Gi.Elle. spunea rapid cuvântul. au tresărit vădit. „E ok! îmi spuse cu Gi.Elle făcuse un semn subtil acordeonistului să se întârziere. Oricum, oamenii mute la altă masă. Aveam de de aici sunt cu mult mai ieftini decât cei din Italia. discutat. „Uite ce e Adriane, am Dar asta ar însemna ca din vânzării tuturor nevoie de de zece balerini preţul profesionişti, o orchestră cam de 11 oameni, doi actori, unul român, pe celălalt ţi-l trimit din Italia, dacă nu găsesc pe acolo coregraf va trebui să mi-l găseşti tu, sau să faci tu spectacolul. Concepţia şi regia îmi vor aparţine. Am prieteni mult mai inferiori mie, care au dat lovitura pe la teatrele de la Riga, sau la Baku. Nişte anonimi Adriane, nu se pot compara cu mine. Cât ar fi onorariul pentru un artist român,

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

noştri şi-au făcut o tradiţie ca să defileze ostentativ cu cătuşele la încheieturi...”

biletelor să ne alegem doar cu plata artiştilor.”

Negocierile au durat mult. De la Grasă de Cotnari Gi.Elle a trecut la Grasă de Huşi. Ne-am strâns mâinile ca unii dintre cei mai buni prieteni. Peste o săptămână aveam să îi trimit pe Email o propunere dezvoltată de trebuiesc să vorbească proiect. Nu mi-a mai literar, să se folosească de răspuns la provocare... neologisme. Voi întocmi „Nu consider că mi-ar actele la notar şi ţi le voi fi dat oarecum vreo plasă— trimite—se întoarse urgent comunicam cu amicul meu spre mine. român de la Roma, fost al operei din „Nu, nu, Gi.Elle! balerin Bucureşti. Omul ăsta timp Notarul va fi român...! „Ma... per nomme di de trei zile a plătit numai el Diego, Adriane, notarii peregrinările noastre, şi de 62 noştri sunt notari!! îşi ţinea altfel... mi-a făcut plăcere să prelegerile de i se auzeau în mai dau şi de o altă toată locaţia. Italienii noştri mentalitate!”

„Plata artiştilor se face din sponsorizări, Gi.Elle. E utopic să-ţi plăteşti artiştii din vânzarea unor bilete. La talia festivalului pe care vrei să îl organizezi trebuiesc să se implice ambele primării cu subvenţii dacă preconizăm înfrăţirea celor două oraşe cu această ocazie. V-a trebui să apelăm la serviciile unui notar ca să au existat din totdeauna, şi întocmim un contract...” notarii noştri s-au născut „Dacă se implică şi odată cu ei!” atunci şi-a autorităţile locale mai mult răsfirat pentru prima dată ca sigur că ne va trebui şi un braţele, în toată lărgimea traducător!” adăugă Gi.Elle. lor, de parcă ar fi împreunat „Pot să fac eu rost de toate zările. traducător!” pictorul.

amestecă

„Nu ne trebuiesc traducătorii pe care îi ştii tu Pi.No., nu ne putem prezenta la primărie cu grădinari, la dracu... vor râde și curcile de noi! Tu nu înţelegi - îi explica pe răstite traducătorii aceştia

„Gi.Elle. l-am întrerupt din prelegeri România nu e Dolce Gabanna. La noi legile sunt legi. Din moment ce ne-a trebuit Comunitate Europeană, toţi ochii sunt pe noi - îl asiguram; nu mai poţi mişca un deget fără ştirea lor, parlamentarii

„Plasa ţi-ar fi dat-o deabia atunci când te-ai fi băgat în afaceri cu el, măi Adriane, şi ai fi fost urmărit prin tot oraşul să dai banii oamenilor pentru toată truda lor!...” Peste câteva zile aveam să dau de o notificare destul de interesantă pe un dicţionar al gesturilor pe care îl studiam de ceva timp: Gi-Elle nu gestifica cu braţele. Făcea parte dintr-o categorie foarte rară a oamenilor, aceea a marilor manipulatori... ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019

CRONOS ~ Peniţa Aur – de izvor de cultură – revistă internaţională de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aurde – izvor cultură – revistă internaţională de cultură coper ta 3 - r evista revist elor 2

Revista revistelor Steaua Dobrogei – Făclie Dobrogea, numită de Ion Ionescu de la Brad „California noastră națională”, începe să fie re/descoperită cu uimire pe măsură ce se racordează încet dar sigur, cu entuziasm, dar și cu multă suferință, la instituțiile și valorile naționale. Ziarele centrale, cu precădere, își trimit redactori în noul ținut românesc sau își stabilesc corespondenți de presă (funcționari ai 63 administrației județelor, avocați, medici, institutori, jurnaliști), unii veniți din Basarabia și stabiliți la Tulcea și Constanța. Revista Steaua Dobrogei este o revistă de cultură, cu o grafică și o eleganță deosebită. Conține rubrici de istorie, religie, geografie, literatură ce au făcut ca pe acest spațiu să se afirme personalități deosebite ale culturii, literaturii și nu numai. Membrii fondatori: Mihai Marinache, Constantin Bejenaru, Gică Gică, Valeriu Tudose, Mircea Marcel Petcu.

Un editorial interesant „Ce-mi doresc?” semnat de Mircea Marcel Petcu Președintele Asociației Scriitorilor „Aegyssus” din Tulcea.

Vasilcău, Valentina Balaban, Stamate Constantin, Sebastian Golomoz, Ștefan Dumitrescu, Octavian Badea, Violeta Craiu, Constantin Bejenaru, Un grupaj istoric foarte Bogdan Pascal, Constantin interesant semnat de: Ghiță Oancă - Aforisme Nazăre, prof Nicolae Grupajul de proză Rădulescu, Ghe. Șeitan, semnat de autorii: Angela Victor H. Baumann Dumbravă, Constantin T. Cateva volume de cărți Ciobotaru, Tănase Carașca, ale scriitorilor tulceni Zaharia Potârniche, Stella interesante semnate de Dobrogeanu Perdix, Floarea Victor Henrich Baumann, Calenic, Ligia Dima, Nicolae Mihai Milian, Lăcrămioara Radulescu, Felix Neculai, Manea, Valentin Șerbu, Ion Sterpu, Silvia Luchian, Tănase Carașca, Ștefan Adrian Pal, Daniela BarăuIacoblev, Mihai Milian, Zăvoiu, Elena Netcu. Rubricile de geografie Nicolae Ariton, Victor H. Alexandru sunt semnate de Iulius Baumann, Cocetov. Predușel, Mircea Marcel Publicând predominant Petcu. poezie într-o competentă Un grupaj liric de poezie în frumusetea selecţie de autori şi texte, reprezintă, în opinia mea o imaginilor poetice și a revistă atractivă. sensurilor ce ne face bine la suflet semnat de autorii: Mircea Marcel Petcu, Valentina Becart, Olga Văduva, Tănase Carașca, Diana Ciungureanu, Delia Stăniloiu, Gabriel Constantin, Violeta Daniela Mândru, Corina Herghelegiu.

O exprimare a sentimentelor, gândurilor, o linie bine definită cu firave ondulații ce pătrunde în adâncul oricărui cititor semnat de autorii: Ioan Gheorghiță, Alina Marieta În ultimul număr al Ion, Liviu Băițel, Eleonora revistei „Steaua dobrogei”. Schipor, Iordan Constantin, Dorian Marcoci, Traian serie nr.2019 2 (43), 2019 ANUL VI,ANUL serieVI, nouă, nr.nouă, 2 (43),

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură Liviu Rebreanu

Mărtur isi re

Liviu Rebreanu

Mărturisire ((ffrraaggm me en ntt)) „„ÎÎţţii m mu ullţţu um meesscc d diin n ssu ufflleett ccăă ttee iiu ubbeesscc:: aacceessttaa ee ccâân ntteeccu ull iiu ubbiirriiii””

coper ta4 64

PPeennttrruu FFaannnnyy… … M Muullțții ccrreedd ccăă ssee llaauuddăă zziiccâânndd:: „„IIaattăă iinniim maa m meeaa!! V Vii--oo ddaauu… … nn--aam m nneevvooiiee ddee ddâânnssaa… … M Miiee nnuu m mii--ee ffrriiccăă ddee cchhiinnuurriillee ggeelloozziieeii,, m miiee nnuu--m mii ppaassăă ddee ttrreem muurrăărriillee îînnffrriigguurraattee aallee iiuubbiirriiii!! D Dee uunn ssiinngguurr lluuccrruu m măă ffeerreesscc:: ssăă nnuu ffiiuu bbaannaall!! A Așș vvrreeaa ssăă ssuuffăărr,, aașș vvrreeaa ssăă ssccrrââșșnneesscc ddiinn ddiinnțții,, ssăă--m i s m u l g p ă r u l ș i s ă a d o r m c u g e n e mi smulg părul și să adorm cu genellee m muuiiaattee îînn llaaccrriim mii!! A Assttffeell,, cceell ppuuțțiinn,, aașș șșttii ccăă ttrrăăiieesscc,, aașș îînnțțeelleeggee,, ppooaattee,, ccee îînnsseem mnneeaazzăă aa iiuubbii… …D Daarr zziilleellee ttrreecc,, vveeșșnniicc aacceelleeaașșii,, sseeaarrbbeeddee șșii pplliiccttiissiittooaarree,, șșii vviiaațțaa m e a s e s c u r g e î n t o c m a mea se scurge întocmaii ccaa vviiaațțaa uunneeii ggââzzee nneettrreebbnniiccee… … EEuu nnuu ppoott aavveeaa oo iiuubbiirree;; eeuu nnuu ppoott aavveeaa ddeeccââtt iiuubbiirrii.. IIuubbiirriillee aacceesstteeaa îînnssăă rrăăssaarr rreeppeeddee,, ppââllppââiieesscc oo cclliippăă șșii aappooii ppiieerr,, ddiissppaarr ppeennttrruu ttoottddeeaauunnaa,, ppaarrcc--aarr ffii ffoosstt nniișșttee vviissuurrii ppee ccaarrii llee uuiițții îînnddaattăă ccee ttee--aaii ddeeșștteeppttaatt ddiinn ssoom mnn’’… … O O,, șșii eeuu ccrreeddeeaam m ccăă nnuu ppoott iiuubbii,, șșii eeuu îîm mii îînncchhiippuuiiaam m ccăă vviinnaa nnuu eessttee îînn m miinnee,, ccii îînn eellee,, îînn ffeem meeiillee ccaarree nnuu m meerriittăă ssăă ffiiee iiuubbiittee!!… … A Assttăăzzii îînnssăă șșttiiuu șșii îînnțțeelleegg ccăă iiuubbiirreeaa eessttee ffăăccuuttăă ppeennttrruu cceeii uum miillii,, ccăă cceeii m mâânnddrrii nnuu vvoorr ppuutteeaa iiuubbii nniicciiooddaattăă… C e i m â n d r i î ș i î n c h i p u i e s c c ă n u a u t r e b u i n ț ă d e i n … Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuință de iniim măă;; eeii nnuu vvrreeaauu ddeeccââtt ssăă ccuucceerreeaassccăă,, m meerreeuu ssăă bbiirruuiiaassccăă;; eeii ccrreedd,, îînn ssffâârrșșiitt,, ccăă șșii îînn iiuubbiirree ssuucccceessuull ee ttoott.. D o r i n ț e l e l o r p o a t e s e Dorințele lor poate se vvoorr îîm mpplliinnii,, ppoofftteellee lloorr ppooaattee vvoorr ffii m muullțțuum miittee,, ddaa… … ddaarr,, vvaaii,, iiuubbiirreeaa nn--aauu ss--oo ccuunnooaassccăă nniicciiooddaattăă.. CCăăccii iiuubbiirreeaa cceerree ssuuppuunneerree,, oo ssuuppuunneerree ooaarrbbăă,, ccaa șșii ccrreeddiinnțțaa.. ÎÎnn iiuubbiirree nn--aaii ssăă ffiiii ccoonnvviinnss nniicciiooddaattăă,, nn--aaii ssăă aașștteeppțții pprroobbee nniicciiooddaattăă.. TToott ccee nnuu ee ssuuppuunneerree șșii ddeevvoottaam meenntt nnuu ee iiuubbiirree.. TTrreebbuuiiee ssăă ttrrăăiieeșșttii m muulltt,, ttrreebbuuiiee ssăă ssuuffeerrii m muulltt,, ttrreebbuuiiee ssăă pprriicceeppii m muulltt ppeennttrruu ccaa iinniim a t a s ă f i e î n s t a r e a p r i m i i u b i r e a . C e i a m b i ț i o ș i , c e i m â n d r i , c e ma ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambițioși, cei mândri, ceii oobbrraazznniiccii șșii nneerreeccuunnoossccăăttoorrii nnuu ppoott șșttii ccee eessttee iiuubbiirreeaa șșii,, aașșaa,, cceeii m maaii m muullțții ddiinnttrree nnooii ddee--aabbiiaa llaa vvâârrssttaa ddee cciinncciizzeeccii ddee aannii îînncceeppeem s ă î n ț e l e g e m i u b i r e a , a t u n c m să înțelegem iubirea, atuncii,, ddeeccii,, ccâânndd ee pprreeaa ttâârrzziiuu… … PPee m i n e v i a ț a m a f r ă m â n t a t , m a u m i l i t ; m i e v i a ț a m i a m u l c o m i t g l a s u l . A s t f mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfeell aam m aajjuunnss ssăă nnuu m maaii ssppuunn ccăă eellee nnuu m meerriittăă ssăă ffiiee iiuubbiittee,, ccii ssăă ssttrriigg pprreettuuttiinnddeennii:: șșttiiuu ssăă iiuubbeesscc ffiiiinnddccăă aam î n v ă ț a t a p l â n g e , a s m învățat a plânge, a suussppiinnaa șșii aa m măă rreesseem mnnaa!! A Assttăăzzii aașș vvrreeaa șșii eeuu ssăă nnuu iiuubbeesscc,, aașș vvrreeaa ssăă ffiiuu iiaarr m mâânnddrruu,, aam mbbiițțiiooss,, ccuucceerriittoorr… … D Diinnttrr--aassttaa ssee vveeddee ccăă ssuunntt îînnddrrăăggoossttiitt!! D Daaccăă aașș șșttii ccâânnttaa ddiinn ssyyrriinnxx,, ttee--aașș dduuccee îînnttrr--oo ppooiiaannăă ssccăăllddaattăă îînn lluum miinnăă ddee lluunnăă,, îînnttrr--oo ppooiiaannăă uunnddee îînnccăă nnuu ss--aa îînnccuuiibbaatt m â n d r i a o m e n e a s c ă , ș i ț i a ș ș o mândria omenească, și ți-aș șoppttii llaa uurreecchhee ccâânntteeccuull cceelloorr iiuubbiițții.. A Attuunnccii ppooaattee aaii pprriicceeppee șșii ttuu ccăă iiuubbiirreeaa nnuu ccuunnooaașșttee cceeeeaa ccee lluum meeaa nnuum meeșșttee „„aa ffii iiuubbiitt””.. TTee iiuubbeesscc ppeennttrruu ccăă m măă iiuubbeeșșttii:: aacceessttaa ee uunn sscchhiim mbb,, ddaarr nnuu ee iiuubbiirree.. TTee iiuubbeesscc ppeennttrruu ccăă ttee iiuubbeesscc,, șșii nniim miicc m maaii m muulltt;; ttee iiuubbeesscc nnuum maaii ppeennttrruu ccăă ttee iiuubbeesscc;; aaccii îînncceeppee iiuubbiirreeaa.. ÎÎțții m mu ullțțu um meesscc d diin n ssu ufflleett ccăă ttee iiu ubbeesscc:: aacceessttaa ee ccâân ntteeccu ull iiu ubbiirreeii.. O Om muull îînnddrrăăggoossttiitt nnuu zziiccee:: ttee iiuubbeesscc ppeennttrruu ccăă eeșșttii ooaacchheeșșăă;; nniiccii:: ttee iiuubbeesscc ppeennttrruu ccăă eeșșttii bbuunnăă.. O Om muull îînnddrrăăggoossttiitt zziiccee:: ttee iiuubbeesscc ccuu ttooaattee ccăă eeșșttii ooaacchheeșșăă,, ccuu ttooaattee ccăă eeșșttii bbuunnăă,, șșii ttee--aașș iiuubbii cchhiiaarr ddaaccăă aaii ffii bblloonnddăă ssaauu ddaaccăă aaii ffii rreeaa..””[[......]]

ANUL VI, serie nouă, nr. 2 (43), 2019