Revista Cronos nr. 1 (34), ianuarie-februarie-martie 2017 by Ioan Muntean

coperta 1

Costel Zăgan

Din sumar: EED DIITTO OR RIIA ALL 33

N Ne e îîn na arrm mă ăm m ccu u EEm miin ne essccu u

EEV VEEN NIIM MEEN NTT 44

Em i ne s c u -i b o m b ă n u c l e a r ă

CCR RO ON NO OLLO OG GIIEE 66

R om â n ia o e x p loz ie în la nţ

PPO OEEZZIIEE 77

ş i a v e m u n s i ng u r d or la ţ a r ă

IIN NTTEER RV VIIU UR RII 1166

nu m a i v r e m p o l i t ic ă c i d a n ţ

IIN NM MEEM MO OR RIIA AM M 2222 R REEM MEEM MBBEER R 2266 PPR RO OZZĂ Ă 3300 N NO OTTEE D DEE CCĂ ĂLLĂ ĂTTO OR RIIEE3366 CCR RO ON NIICCĂ ĂD DEE CCA AR RTTEE3399

R o m â n ia -i o e x p l o z i e î n l a nţ c e po e ţ i s u n t e m d in t a t ă - n f iu a c ă z u t m a ş i na t im p u l u i î n ş a n ţ ha i s - o r id ic ă m c â t nu - i t â r z iu

CCA AR RTTEEA AD DEE PPEE N NO OPPTTIIEER RĂ Ă 4466

C e p o e ţ i s u nt e m d i n t a t ă - n f iu

R REECCO OM MA AN ND DĂ ĂR RII4477

c ă a v e m u n s in gu r d o r l a ţ a r ă

D DEEBBU UTT 4488

a lt ă Rom â n ie p oa t e n u m a i ş t iu

CCA AR RTTEEA AD DIIN N SSEER RTTA AR R 5511

Em i ne s c u -i b o m b ă n u c l e a r ă

TTR RA AD DU UCCEER RII 5544 LLEECCTTU UR RII ÎÎN N FFO OIILLEETTO ON N 5555

D a c ă R o m â nia o s -a d o a r m ă

U UM MO OR R 6600

El e l v a f i s e m na l u l d e a l a r m ă

coperta 2

ANNA BLUR (BLUROFFIVES) 48 AURELIA ALBATROS 9 AURORA LUCHIAN 60 CAMELIA ARDELEAN 10 CEPEHA I. MIHAI 30 CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 15 COSTEL AVRĂMESCU 11 DUMITRU ANDRECA 44 FLORIN T. ROMAN 12 FRICIU IOAN 7 GABRIELA MIMI BOROIANU 8 GEORGE BACIU 16 GIURGIU SILVIA 34 IOAN MUNTEAN 14 ION IONESCU-BUCOVU 22 JERLĂIANU MANUELA CERASELA 47 LENUŞ LUNGU 6, 64 LUCA CIPOLLA 54 MELA RUJA DIACONU 20 MICHAELA AL. ORESCU 62 MIHAELA DIMITRIU 46 NICOLAE VASILE 3, 4, 55 OVIDIU DINICA 13 PROF. CONSTANTIN STANA 39 PUIU GHEORGHE RĂDUCAN 36 RĂDULESCU MIHAELA 42 SORINA ZOTA 26 VIOREL CROITORU 51

2 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

editorial editorial 3-4

Nicolae VASILE

Noi și... polonezii!

– Auzi, am o idee!... – Cred că este timpul să nu mai ai nicio idee la ora asta!...

– Păi, tocmai la ora asta se poate aplica ideea mea. La o Eram la Warșovia, în restaurantul unuia dintre cele altă oră nu e valabilă!... mai luxoase hoteluri din centrul capitalei Poloniei. Mă – Hai că începi să mă invitase un profesor de la Universitatea Tehnică de acolo. Îl sperii!... Ce peripeții nocturne chema Adam și era pe jumătate polonez, pe jumătate român, mama lui se născuse și trăise o perioadă la Arad. îți mai trec prin cap? – Uite, la noi aici, s-a făcut Maică-sa își făcuse pe deplin datoria de mamă și îl ținuse în un obicei, ca la miezul nopții, în priză cu limba română, pe care o vorbea, încă, destul de bine. Avea frumoase amintiri de la vizitele pe care le făcuse semn de cinstire, să se viziteze mormântul lui Popiełuszko (Jerzy Popiełuszko, fost preot catolic polonez, asasinat de poliția politică a Poloniei comuniste, care, ulterior, în anul 2010, a fost beatificat ca martir creștin). – Dar nu este periculos?... – Acum nu mai este periculos. A fost atunci, cănd a făcut-o el!...

în țara noastră, la rude, dar mai ales în vacanțele și concediile petrecute pe litoralul românesc. A fost foarte bucuros când a aflat, de la șeful său, că va veni un român în vizită la ei în catedră. Acesta participase la o conferință la Poiana Brașov, la invitația noastră, iar deplasarea mea acolo reprezenta reacția lor de răspuns. După discuțiile de la universitate, care ocupaseră aproape toată ziua lumină, sarcina lui Adam era să mă familiarizeze cu problemele la zi din țara lor, care nu erau deloc puține și nici ușoare. Pentru aceasta momentul cel mai potrivit era seara, la un restaurant, și l-a ales,... cred, pe cel mai bun! Când masa era pe sfârșite și se apropia bine de miezul nopții, Adam avu o tresărire, pe fondul câtorva sticle de vin băute deja: ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

Nu am scăpat de el. Pe măsură ce trecea timpul și exista posibilitatea de a rata momentul, devenea tot mai insistent. Am plecat cu nebunul, pe jos, spre cimitir, prin întuneric și frig!... Cu cât ne apropiam cu atât devenea tot mai clar că nu era niciun pericol. Era un pelerinaj întracolo, iar la miezul nopții era o adevărată procesiune de cinstire a acestui erou, dar din care rezulta convigerea fermă că moartea lui nu a fost în zadar. Am plecat din Polonia cu sentimentul că acest popor este altceva decăt suntem noi, românii. La acea vreme, în România, trăiam culmea adulării lui Ceaușescu, care părea veșnic.

editorial

eveniment

Cu toate dificultățile momentului, care existau și la ei ca și la noi, am văzut la polonezi o mândrie sinceră pentru ceea ce sunt, un respect deosebit pentru prietenii din alte țări, pe care-i tratau cum puteau ei mai bine. Am remarcat asta, mai târziu, și la comunitatea poloneză din Minneapolis, unde am avut posibilitatea să petrec o perioadă de timp, în 1987, în cadrul unei burse. Fiecare avea un proiect legat de țara lor de origine și nu au încetat niciodată să spere că aceasta se va întoarce cândva la buna practică internațională a libertăților cetățenești, care le vor permite să o viziteze mai des, să poată desfășura acolo și proiecte economice, nu doar sentimentale. De acolo am aflat zicala lor, că „cea mai mare bogăție națională a Poloniei o constituie polonezii din străinătate”. Este adevărat că ei, prin unirea eforturilor, au reușit să formeze asociații foarte puternice, care au reusit, ca în țări dezvoltate precum SUA, Franța etc. să își impună conaționali de ai lor în functii guvernamentale de mare răspundere, dar totodată și de mare influență, care au contribuit, astfel, la creșterea rolului diasporei lor în societățile respective. Prin comparație, îmi amintesc cum, tot atunci, fiind pe aleile unui parc, auzind în apropiere o familie de tineri vorbind românește, am făcut instinctivul gest de a-i saluta, în limba română. Tocmai acolo, era o surpriză plăcută să auzi vorbindu-se românește! Rezultatul, la fel de surprinzător, pentru mine, a fost că cei doi, care aveau și un cărucior cu un copil mic, au rupt-o la fugă, mai, mai să răstoarne și căruciorul. Ce conexiuni or fi făcut ei!... Mai târziu, după evenimentele din 1989, când, atât Adam cât și eu, am crescut, ca poziții, în cadrul societăților reformate din țările noastre, am continuat să ne vizităm. Au ei ceva din boieria vremurilor vechi, adaptată la perioada actuală. La prima mea vizită acolo, m-a primit, am avut o discuție de bun venit, după care mi-a făcut un program impecabil, oferindu-mi, pentru perioada sejurului, o vilă cu tot serviciul aferent și un şofer la dispoziția mea. La sugestia șoferului, de câte ori programul îmi permitea, dădeam o fugă, la vreo șaizeci de kilometri de Warșovia, să ascult muzică de pian la locul de naștere al lui Chopin, unde se cânta continuu din compozițiile marelui compozitor.

eveniment 5

Nicolae VASILE

Regal sportiv:

literaro-

Lansarea volumului de versuri „Ambasadorii mei din Olimp”, al cunoscutului ziarist, scriitor și dramaturg Mircea M. IONESCU, lucrare publicată de Editura Palimpsest din București

Aseară, 9 ianuarie 2017, când afară erau sub minus zece grade Celsius, în sala Institutului Cultural Român, mulți

participanți

și

reprezentanți ai presei „se

Cu toate străduințele mele, nu am putut să-i ofer topeau”, de emoții. Așa cum ne condiții similare, când el mi-a întors vizita, la București. obișnuise și când era crainic Bărbați de bărbați, acești polonezi, asta ca să folosesc sportiv activ, autorul, Mircea din limbajul tinerei noastre generații!... Despre femei, să nu mai vorbim, că doar nu degeaba divele fatale pentru M. IONESCU, a știut, și de Napoleon, Balzac etc. s-au tras de pe acele meleaguri!... data aceasta, să ne atingă 4

coarda

sensibilă,

printr-o

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

eveniment noutate: primul volum de versuri dedicat în totalitate aceeași încântătoare actriță, sportivilor. Selecția foarte exclusivistă, dar apreciată căreia nu s-a abținut să-i facă unanim, ne-a făcut să fim nostalgici și melancolici, de și un compliment „marca Ilie această dată meritat, după perioade trecute când acești NĂSTASE”. „zei moderni” erau în viață, erau activi.

Remarcabilă

Un element în plus de atractivitate a evenimentului „Prinț

și

poezia

Rege”,

dedicată

a fost dat de prezența remarcabilă a actriței Dana Cocea, cuplului de geniu al fotbalului care cu o sensibiltate și o prezență scenică aparte, a reușit românesc, Nicolae DOBRIN să ne încânte, pe noi participanții, și să plângă, pe Ivan Gheorghe HAGI, poate nu PATZAICHIN, prezent la eveniment, atunci când a recitat întâmplător pe numele lor de poezia care îi era dedicată. Ivan, cel care îi făcea pe stadion

„Gicu-Gică”,

concluzia

din

cu poezia

urmăroare, „Post Scriptum”, autorul volumului fiind unul dintre

cei

mai

apreciați

prezentatori ai „Gâscanului”, alături de regretatul Adrian PĂUNESCU, pe vremea când acesta

încânta

driblingurile sale. Nu în ultimul rând, a fost și

seara

lui

Doru

Dinu

GLĂVAN, care, ca amfitrion al evenimentului, în calitatea sa de

președinte

Ziariştilor

Uniunii

Profesioniști

din

România, a fost ca peștele în adversari

să

tremure

startul

concursurilor, apă printre foștii săi colegi de observându-se aceasta după valurile care se făceau în pe vremea când era jurul bărcilor lor înainte de plecare, spunea el cu o altă comentator sportiv. Doru a ocazie, cel care a câștigat Olimpiada de la München cu introdus cu această ocazie un pagaia ruptă, nu a putut rezista lacrimilor la auzul termen foarte potrivit, după glorificării sale poetice.

părerea mea, poate și pentru a

Ilie NĂSTASE, de asemenea prezent acolo, cu nu fi acuzați de blasfemie la poetului nostru giumbușlucurile sale, care țin și la șapte zeci de ani, a adresa apreciat, în felul său, altfel decât al lui Patzaichin, național, că lansarea aceasta a interpretarea poeziei cu un titlu simplu „Ilie”, de către avut loc în „Săptămâna luminată după Eminescu”. 5 ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

cronologie cronologie 6

Lenuş Lungu

* Cruţaţi lacrimile copiilor voştri, ca să le poată vărsa pe mormântul vostru.

Pitagora (576-496 î.Hr.)

* Zeii, spun preoţii, au regretat repede că l-au creat pe om. Şi noi le semănăm în egală A fost un gânditor antic grec, militant religios şi măsură: omul a regretat că i-a politic. Informaţiile despre viaţa şi doctrina lui sunt greu creat pe zei. de separat de legendele care îl reprezintă ca pe un * Cei care se supun semizeu, un înţelept desăvârşit, un moştenitor al întregii raţiunii se supun zeilor. ştiinţe antice şi al Orientului Apropiat, un făcător de * Dacă eşti întrebat: „Ce e miracole şi magician. Pitagora şi-a părăsit insula natală mai vechi decât zeii?”, să Samos în semn de protest faţă de tirania lui Policrate. E răspunzi: frica şi speranţa. posibil ca în călătoriile sale să fi ajuns în Egipt şi în Babilon (cercetătorii presupun că a fost iniţiat aici în diferite doctrine secrete). Aproximativ în jurul vârstei de 40 de ani, filozoful s-a stabilit în oraşul Crotona din sudul italiei, unde a întemeiat o societate strict secretă împreună cu discipolii săi, care îl considerau încă din timpul vieţii o fiinţă superioară. Aceasta era o frăţie etico-religioasă care s-a bucurat de o răspândire vastă şi care avea drept scop înnoirea morală şi purificarea vederilor religioase. Ca urmare, frăţia a fost supusă unor persecuţii sângeroase. Doctrina şi descoperirile lui Pitagora s-au păstrat în tradiţia orală şi sunt imposibil de deosebit de ideile discipolilor săi, cărora le plăcea să atribuie filozofului propriile lor gânduri şi idei. În domeniul matematicii, lui Pitagora i se atribuie introducerea în geometrie a demonstraţiilor, crearea teoriei congruenţei, demonstrarea teoremei care îi poartă numele, construcţia câtorva poligoane şi poliedre. De numele său este legată şi teoria despre numere pare şi * Dacă vrei să-ţi impare, numere simple şi compuse, numere geometrice şi supravieţuieşti şi să te respecte absolute, despre proporţii aritmetice, geometrice şi urmaşii, atunci lasă în urma ta armonice. Pitagoreicii acceptau sfericitatea pământului şi o familie virtuoasă şi o carte mişcarea lui în jurul unui foc central - izvorul luminii şi al bună. căldurii; în jurul acestui foc se mişcă şi alte corpuri * Viaţa seamănă cu cereşti, care produc prin aceasta un sunet muzical teatrul: în ea, adesea, oamenii armonios, aşa-numita „armonie a sferelor”. Pitagoreicii cei răi ocupă cele mai bune recunoşteau nemurirea sufletului şi purificarea lui locuri. treptată (catharsis), ca urmare a înţelegerii structurii * Adevărata patrie e muzicalo-numerice a cosmosului. acolo unde există obiceiuri folositoare. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

poezie poezie 13-18

Friciu Ioan

În ziua Bobotezei Călătoare eşti din nou pe vechiul drum, Iar acum te-ntorci la colţul tău de rai, Întrebările se ţin de tine scai, Dar un răspuns nu-ţi vine nicidecum. Va veni el în curând şi o să-l ai, Nu gândi că totu-i pulbere şi scrum,

Rondel la ieşirea din iarnă Aştept să fie primăvară, Natura-n zumzet să învie, Din zori de zi şi până-n seară S-aud un tril de ciocârlie. Destulă-i vreme pân’ la vară Când se formează bobu-n vie; Aştept să fie primăvară, Natura-n zumzet să învie. O toamnă rece şi pustie Înveşmântată-n frunză rară Veni-va şi ea peste ţară, S-aducă-n suflet nostalgie. Aştept să fie primăvară…

Rondel în burg Se lasă seara peste burg, Răsună clopotele-n turle, Măsoară zilele ce curg În sacul vremii ce se umple.

Îndoiala risipise-va ca fum Când ţi-e pregătit de nuntă… un alai… Dacă nu-ţi vezi în visul tău ursitul, Pune-n Ziua Bobotezei busuioc, Ca să ştii că vei avea un bun noroc. Chiar pe mine s-ar putea să mă visezi Cum îţi dau ţie o povaţă dreaptă, Ca să-ţi ştie paşii unde se-ndreaptă…

Din foişoare, cu vechi surle Oştenii la vestiri recurg; Se lasă seara peste burg, Răsună clopotele-n turle. În zorii zilei şi-n amurg Sfinţenie este şi în gherle, Căci a venit un demiurg, Ca să prefacă piatra-n perle, Se lasă seara peste burg. 7

ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

poezie Gabriela Mimi Boroianu

Iubito! Iubito, e noapte și-i rece pamântul... și-i greu peste mine Iar timpul în ciudă nu trece, Nu aleargă, nu curge, nu vine... Nici lumină nu am c-a rămas Încuiată-n cuvântul șoptit;

Ultima glumă Se-adună atâtea umbre și toate-ar vrea un loc, În pieptul meu firav ce nu le mai încape, Când Moartea stă la pândă de parcă fi-ntr-un joc Iar viața-mi este miza ce nu ar vrea s-o scape... Perindă amintiri printre-ale mele gânduri, Cu toate-ar vrea să aibă

Citește-mă tu ca pe-o rugă, Să mă mint că mai sunt, n-am murit! Iubito, mi-e noapte și gândul Mă leagă de tine, senin, După tine-mi pun răsăritul... Zâmbește-mi, iubito, puțin! Visează! Visează că-n vise Mai am o poveste să-ți spun, De iubiri... ce devin nepermise, Și din tot ce mai sunt, să m-adun. Mă caut prin mine de parcă Aș umbla-ntr-o lume străină, Amintește-mi iubito și-ncearcă, Să m-aduci înapoi în lumină... M-a lovit peste viață-o erată Și mi-e noapte și frig și-i pustiu Din mine m-a șters dintr-odată Și nu știu oare-s mort ori nu-s viu? 8

din mine o bucată, Dar Moartea stă și-așteaptă și-mi scrie printre rânduri Că viața-i doar o poartă ce nu are lăcată... Când sufletul mă arde atât de greu îmi pare Atâtor deznădejdi să le respir amarul, Cu Moartea fac o glumă, că nu are răbdare Ca zilele-mi din mână, s-arunce ultim zarul. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

poezie Aurelia AlbAtros

Viaţa este sublimă Trimitem gânduri către lume, uneori ne mai încâlcim, dar viața, așa cum este ea, este un sublim. Așezând pe inimă un cort, sufletul dorește tihnă fugind de intrigi și mocirlă construiește din vise un destin.

Mă voi cățăra pe munții vieții, precum alpiniștii iscusiți, cu mâini robuste, chiar de sunt un albatros cu aripile întinse ce zboară spre înalt, pașii, mărunți și lipsiți de vlagă, nu îi am. Sunt mereu o alergare, un suflet ce zboară din mine spre ceilalți și invers, să-mi pot plimba visarea din cel mai nebunesc univers, al celor care cred în iubire și frumos, nu al celor ce urăsc,călcând totul în picioare, pentru propiul interes. Nu aduc și nu voi aduce, acuzații nefondate timpului ce a trecut și cel ce mi-a mai rămas, îmi voi hrăni povestea cu splendoarea universului meu nebunesc, el fiind cel ce-mi dăruiește frumusețea sufletului liber.

Nedumerire, negru pe alb...

Trăind azi și mâine, îmi place să gândesc, viața, totuși, este sublimă!

Frumuseţea zborului liber Curajul de-a sări peste probleme nu stă la îndemâna orișicui, mi-a trebuit mult să-l pot obține, să mă lupt cu tot felul de umbre, ce se tot foiau în jurul meu, rotindu-se precum zmeii fioroși. ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

Sufletul se lasă înșelat de îngeri, îngeri dosnici, îngeri corciţi ai unui tărâm prezis, dedus, prin sensul cuvintelor, doar? Aceeași oglindă, separă eul de realitate, o absență prezentă, și te miri, dacă nu zâmbești sau râzi, cum neîncheierile închipuirii, nu separă eul de realitate, o lasă îngerilor, așa ziși, mereu altfel!...

poezie Camelia Ardelean

Pășește iarna...

Se furișează iarna... Se furișează iarna stingher în viața mea, Cu-alaiul ei de neguri, nervoasă, dă din coate, Deschide larg fermoarul nămeților din ea,

Pășește iarna-ncet pe strada noastră, Cu platină în plete și-n privire, Sub prispa gheții, slabă-mpotrivire Reginei cu pretenții de săiastră. Coroana-i diafană adumbrește Secundele cu tâmplele cărunte, Ascunse, degerate, sub o punte, Pe care lâncezeala fulguiește.

Spre pârtia speranței aleile-s blocate.

Bocesc luminătorii pe cerul sidefiu, Crestează universul un întuneric magic, Se scurge-nsingurarea din frigul tot mai viu, Îmi croncăne în suflet un corb cu plânsu-i tragic.

Pe stâlpii stăruinței acced imaginar, Încerc să prind o rază din luna dispersată, Dar ceața frânge aripi cu tentă de Icar, Zburând peste pământul cu umerii-i de vată.

Scrâșnește caldarâmul sub pasu-mi înghețat, La temnița durerii pereții-s invizibili, Mă strigă anotimpul cu glasu-i apretat,

Prin viforul ce-mbrățișează bezna, Recită anotimpul vechi litanii, Ursuze creste devenit-au anii, Silfidă-i neaua, sărutându-mi glezna.

Iar crengile golașe ni-s martori impasibili.

Se tulbură și vântul, gemând ca un nebun, Castele de zăpadă ridică-ntr-o secundă, Gătit e-acum pământul în șicul său zăbun, Cu zâmbetu-i de piatră, natura ne inundă…

În albul ireal se-adună gânduri, Prizoniere-n cupa rece-a firii, Doar cetina subscrie nemuririi, Schițând sinetul sorții printre rânduri.

10 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

poezie Costel Avrămescu

Orice început este o continuare Cu fiecare clipă, necontenit, luăm viaţa de la început; într-o îmbrăţişare statornică, ultima clipă este şi ultimul început. Călător prin memoria timpului, trecutul este începutul unui început,

Nisipul curge mai repede decât apa Inima are virtuţile apei: oglindă care reproduce fidel chipul, gesturi de doică, ca o mare încuiată într-o scoică, picături în cascadă ducând a vieţii grea corvoadă. Numai în ochi, imaginea vieţii poate să-ncapă şi, numai din ochi, ciutura vieţii se-adapă; lacrimile sunt apă curgătoare care, continuu, se întoarce în mare. În unda mării pulsatoare, se cerne nisipul; peste pragul înţelegerii noastre în derivă, mai iute decât gândul, vântul, mereu împotrivă. Pe mozaicul de paşi care-şi şterg urmele de-al timpului nisipos nămete, din scoica granulată ajunsă la soroc, germinează seminţe de comete pentru constelaţii de vise fără noroc;

iar clipa, începutul unui sfârşit de neevitat. Peste ierburi care se întrec în frumuseţe, secată de lacrimi, fără umbră şi fără amintiri, Atât de natural, ultima clipă care pune cruce pe respiraţia noastră în urme sărutate de ape la ultimul cuvânt, este sfârşitul unui început sigur însăşi viaţa – fum împrăştiat de vânt. şi cel mai evident semn al unui nou început. Într-un poem al supremelor instanţe, Cu toată eternitatea ei, apă şi nisip, veşnic împreună – în ritmul vremurilor, vectori zeloşi, fără restanţe, viaţa nu promite niciodată că rămâne; la cursa vieţii, într-o veşnică instigă, prelungind dorinţa nemărginită a infinitului, din care nisipul, întotdeauna, câştigă. în vibraţiile regăsirii permanente, pur şi simplu, este. 11 ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

poezie Florin T. Roman

Fulgi şi cuvinte de Făurar Cu un poem greu prins la brâu, ca şi cu o piatră de râu, într-o seară târzie, liniştită, precum umbra unui vultur în zbor întinsă pe o jumătate de planetă, sar înainte, mă arunc printre cuvinte...

Emineescu (cel care a descoperit Limba română cea adevărată dintre atâtea cuvinte). Afară ninge cu fulgi albi, imaculaţi, adevăraţi, cu subiecte, cu predicate, cu oameni iertaţi de păcate,

Afară ninge cu ninsoare de cerb... Îmi vine să mă scutur de acest februarie respingător însă cuvintele hibernale mă apasă cu o presiune nemaiîntâlnită, cel puţin de mine nemaicunoscută; mai ales substantivele îngheţate sub formă de ţurţuri mă împung în amintiri, în nostalgii, îmi provoacă vertij în poezii, mă strâng de mâini, de metafore, de mijloc, nu-mi dau pace deloc. Şi afară ninge, ninge cu ninsoare de februarie şi cu adverbe de timp în avarie...

Nu ştiu ce să mă mai fac, am încercat cu simple pastile, cu pasteluri, am încercat şi cu antibiotice, şi cu antidepresive, şi cu minulesciene, dar mi-am revenit puţin abia atunci când am avut ideea (amintindu-mi de Avraam, cu „A” şi cu doi de „a” cel care l-a descoperit pe Dumnezeul cel adevărat dintre atâţia zei) de a-l scrie pe Eminescu cu „E” şi cu doi de „e” -

iar eu m-am vindecat pe drumul de întoarcere de la Sfânta Taină a Spovedaniei, primind canon să-l scriu de-acum înainte pe Eminescu cu „E” şi cu doi de „e” – Emineescu, şi să alcătuiesc în continuare poezii care la prima vedere par a fi desuete, perimate, afectate de uzură, precum Sfânta Scriptură. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

poezie Ovidiu Dinica

Ea mă iubeşte ea mă iubeşte ţine ascuns în inimă un fluture lângă piept îi cresc petale de nuferi un curcubeu străbate umbra chipului său cu explozie de cuvinte detonate de râsul albastru nu îmbracă tăceri are păpuşi de zăpadă

lângă livezi fierbinţi în care umbrele se ascund să afle lumina văzduhul plânge cu smoală se umple lista de aşteptare în calea transfuzilor de memorie felinare în culoarea amiezii intubau liniştea în trestile de la marginea hipnozei ca renaşterea târzie în firul de iarbă

Albastru cuvintele se aşează pe mâna nopţii se lasă uşor pieptănate critic pentru a desprinde sunetele contondente din imobilizarea frustrării apoi sunt bănuite de măsluirea zilelor câştigate la poker spre a nu pierde sensul se desprind din norii metafore ce colorează ideile în poemul ce se naşte albastru

somnul suprem

gata să-i preia amintirea cu un ropot de stele privirea i se încarcă paşii alungă frigul singură tăcută mireasma ierbii străbate neaua

Unghi drept stele netede cu pocnet sec cădeau destupând miezul zilei ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

în noapte se strecoară printre degete zimţii frigului descifrăm în stele iubiri de veac sfărâmăm tacâmuri pe masa încărcată de reproşuri ca o lamentabilă discuţie inutilă mâinilor noastre ce caută apropierea găsim imagini colorate pe retina somnului suprem se reîntregeşte iarna pe suflete aburinde se lasă neaua 13

poezie Ioan Muntean

Ninsoare (în facere) Ţintuiţi ne-a plăcut împreună Ca lovirea ninsorii în lucarnă. Gol și sărutat, Râzând m-ai înduioşat Ținându-mă ca pe-o lingură mare.

sărut de ianuarie capricorn cu inelul lui saturn pe deget aprind văpaia pe bolta îngheţată a buzelor de fulgi mult-picurate

A fost o frumoasă neatenție Care ne-a chemat la răsfăţ Apoi ne-a dezintegrat La fel cum ai bate asfaltul cu prea multă ninsoare, prea multe anvelope și prea mult timp Am fost capabili să colindăm cu ceafa udă ştergând împreună ceaţa Și respirând fulgi Acum și atunci... Că ninge iar și eu lipsesc, Tu cu alintul mâinilor tale cu darul vocii şi palul ochilor albaştri mă ameţeşti şi uit totul Ninge. Nu împături umbrela noastră!

sărut de februarie troiene reci de albă nea paşii mi-nfundă când spre gura sobei pornesc a noastre buze sărutul să şi-l dea Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

poezie Constantin Mîndruţă

Cu Eminescu

Şi-ar mai dori în dulcea Românie Să-şi ducă omul viaţa în dreptate

Şi Eminescu ne priveşte iară,

Şi tot românul fericit să fie,

Zâmbeşte trist şi fără de pereche,

Moldova să se-ntoarcă în Cetate.

Mai e cu el şi dragostea de ţară Şi la români aceasta e străveche.

Cum Milcovul putut-a să se soarbă, Că neamul de român doar unul este, Aşa şi Prutul, curgerea lui oarbă Să o trezim, s-ajungă o poveste.

Eminule, nu îţi găseşti odihna, E umedă simţirea-n tot ce vezi, În debara spun unii că ai tihna Şi ca şi noi, nu ştii ce să mai crezi.

Nu se găseşte drumul înainte, Minciuna e la rang de adevăr, Cei ce conduc aleşi sunt pe cuvinte, Ca Albă ca Zăpada, muşcăm acelaşi măr.

Aşa te mai gândeşti la Veronica Şi inima tresaltă sub zăpadă, Neliniştea românilor îl face Mai treaz la ale traiului hotare

Toţi să iubim, că nu costă nimica, Să fim români, că Ţara nu e pradă.

Şi Teiul lui ar murmura în pace, Dar floarea risipită azi îl doare.

Cu Eminescu să-nvăţăm iar dorul, Că preafrumoasă este Ţara noastră, Să-i fim iar aripi, să-şi găsească zborul, În inimi s-avem Floarea lui albastră. 15

ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

interviu Maria Tănase s-a topit în viitoarele vizite pe care le făceam în „Grădina cu flori”, fiindcă „Zâna mea cea bună” Dragoste cu năbădăi înțelegând sufeltul unui copil atras de mirajul scenei, s-a între Maria Tănase și Constantin Brâncuși purtat cu mine ca o adevărată mamă, mi-a trezit pasiunea interviu cu compozitorul Marin Voican Ghioroiu (1) de-a citi cărți din literatura universală, și îmi zicea: George Baciu: „Marinică, un adevărat În ce împrejurare v-a povestit Maria Tănase român este cel care-și despre sentimentele ei pentru Constantin Brâncuşi? cunoaște scriitorii clasici și Marin Voican Ghioroiu: contemporani, cântăreții de Ridicând cortina timpului, las amintirile dragi sămi redea zilele minunate ale copilăriei și cele mai fericite clipe din viața mea pe care le-am petrecut lângă marea Doamnă a cântecului românesc (Zâna mea cea bună), MARIA TĂNASE, fiindcă prima întâlnire pe care am avut-o cu Privighetoarea cântecului popular sau „Edith Piaf a României” a avut loc în toamna anului 1956, chiar la „Grădina de flori” (a renumitului gorjean Ion Coandă Tănase) din starda Livada cu duzi, cartierul Cărămidari, zona Văcăreștilor (sub Dealul Piscului). interviuri19-23 (dezbateri)

George Baciu

Doamne!... grădina pe care o vedeam, cu ochii copilului venit de la țară, era un adevărat colț de rai: tot felul de răsaduri cu flori, ghivece, trandafiri, pomişori ornamentali, ochiul boului, margarete, lobidragi, petunii, mușcate, dalii, crizanteme de toate culorile, coviltire acoperite cu prelate sau cu plastic, iar de-o parte şi de alta se vedeau geamurile serelor olandeze unde creşteau cele mai mari şi frumoase crizanteme din România (ca niște pălării de floarea-soarelui), comercializate de tatăl artistei, nica Ion Coandă, la florării (care aveau vad bun la vânzare) și la cele mai selecte restaurante din capitală: Capșa, Parcul Trandafirilor, Athenee Palace, Continental, Caru cu bere, Carlton. Trebuie să amintesc de renumele ce și-l făcuse în străinătate și ce câștiguri frumoase încasa din exportul lor la Viena și Paris. Desigur că cititorii prestigioasei reviste „Pietrele Doamnei” se vor întreba cu ce ocazie am pășit în paradisul florilor lui neica Ioan Coandă Tănase? A fost o simplă întâmplare (eu spun, destin fericit): un cunoscut de-al tatălui meu, neica Ion Oracescu, l-a rugat ca să-i dau ajutor la reparatul pompelor de udat ale tatălui Mariei Tănase. 16

muzică populară autentică, și își iubește plaiul natal”.

Într-o seară, de sfârșit de Octombrie, mă aflam cu neica Oracescu în „vizită de lucru” la grădină, când lucrătorii care munceau la sere se adunaseră în jurul unei mese lungi, care se găsea sub copertina unei fânării (având dedesubt și bucătăria de vară). La petrecere l-am observat pe Supărarea mea... că ratasem rolul „Pajul ducesei” Nelu Busuioc și câțiva țigănuși (Cum am cunoscut-o din volumul „Ne vedem la Paris‘’) pe din cartier, porecliți „Artiștii Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

interviu Piscului”. În momentul punerii ciorbei fierbinți în străchinile de Oboga de către gaga Leana (o fată voinică și tare frumoasă, de vreo treizeci de ani, venită de pe la Tălpași, de pe valea Amaradiei, bucătăreasa „clanului Tănase”), și-a făcut apariția Maria Tănase care le zice cu voie bună-n glas: – Poftă bună, dragii mei!

mama focului. Atunci am văzut acei ochi ai Mariei Tănase (verdele pădurii stropită de roua dimineții) în care strălucea bucuria unei inimi îndrăgostite de cântecul popular. Mi-a făcut semn să – Sărut mâinile, Măriucă dragă!... îi răspunde neica mă apropii și întinzându-mi mâna (pe care am sărutat-o ca Oracescu și, cu paharul de țuică în mână, se apropie de ea, îi face o plecăciune de cavaler medieval, apoi o sărută pe a bunei mele măicuțe, mi-a surâs și (era sigură că la anii pe obraz. mei... supărarea nu ținea prea – Nea Ionele, nea Ionele... ce mai fac mândrele tele? mult) m-a întrebat: – Bine-mi fac, dar nu mă plac. – Ia spune, ce roman ai mai citit? – „Invitație la vals” de Mihail Drumeș. – Nu-i așa că ai și tu o iubită pe care ai lăsat-o în Dealul Viilor? – ... Doamna Maria, eu am colege, nu iubite. – Vezi cum trișezi? – Una este povestea unui roman, alta e să am o drăguță... – Ascultă, Ionele, știai că nepotul Marinică... e îndrăgostit?

– Cântă-le, dă-le mărgele și te-or iubi cu plăcere. – Plăcere, plăcere... dar mai trebui și putere. – Ia să mă așez lângă „învățătorii mei în ale cântecului” și pentru fiecare „amic” (îi striga pe nume) a găsit un cuvânt potrivit, o vorbă de duh întrebându-i cu zâmbetul pe buze dacă se va cununa la iarnă și cine-i norocoasa (fericitul), ce le fac odraslele, ce și-ar dori să le aducă Moș Crăciun, sau pe cei care-i știa că au băieți în armată îi încuraja ca să aibă răbdare că se-ntorc „soldații mamei” , dar să le păzească de „ispita oltenească” pe viitoarele nurori, ca în final să-i invite a cânta ceva vesel.

– Nu mă miră,... mai cunosc eu pe cineva care la 16 ani îi sfârîiau călcâiele după un „doctor de inimă” și nici nu era măcar albastră. – Multe mai știi matale, ca un om bătrân; și ce bine ții minte!...

– Bătrân este văru Coandă, taică-tău, ai auzit? A dat peste cap cinzeaca, s-a șters la gură cu dosul palmei, vocea i-a devenit blândă când a venit lângă Maria și cum Atât le-a trebuit că au început „Artiștii Piscului” să neica Ionel era un artist doinească pe ritmuri gorjenești, să joace și să chiuie de înnăscut, a schimbat registrul. ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

interviu Ei... dacă am greșit, te rog să mă ierți, dar că veni vorba despre iubiri cu năbădăi, am uitat să te-ntreb despre dragul tău gorjean, Constantin Brâncuși, îl mai ai la inimă?

de bucurie sau tristețe pe cei plecați departe de patria mumă. Cum ne-am văzut, neam plăcut, am simțit cum o – Gorjene, gorjan iubit, sufletul mi-ai răscolit... de scâteie a aprins o pasiune când nu te-am mai văzut, a intervenit Nelu Busuioc, incredibilă și a declanșat o improvizând pe strunele viorii o melodie de dor și inimă dragoste cu năbădăi, că doar cânecul spune: „Dumnezeu să pustie. te ferească de dragostea George Baciu: oltenească!...” iar neica Ionel Ce anume v-a relatat? Cinzecuță a continuat. Când s-au întâlnit pentru întâia oară? – „Te dă în boală Marin Voican Ghioroiu: câinescă, te scoate-n Doamna Maria a privit undeva spre tăriile cerului, primăvară... galben ca turta de părea că urmărește o stea anume. Și-a lăsat să-i cadă fruntea în palma mâinii drepte și s-a auzit un oftat discret în respirația ei. Într-un târziu a pus mâna pe umărul meu (simțea nevoia să fie cineva aproape) și a început să ne spună cu glas duios cele ce urmează. – O poveste cum sunt altele,-i și-a mea!... sau iubirea ta, Marinică? Avea un surâs amar în colțul gurii. Toți amuțisem, numai un firicel de melodie suavă se auzea pe corzile viorii vrăjite a lui Nelu Busuioc în acea noapte tainică.. În timpul cât a vorbit, nu m-am mișcat (îi sorbeam cuvintele), mi-era frică să nu-i distrag atenția: era atât de concentrată încât întreaga ei ființă plutea într-o lume fantastică... pe care o cunoscuse cu mulți ani în urmă. Cemi e și viața asta!... un drum lung pe care mergem și căutăm fericirea și, cum omul este curios din fire, ne oprim la câte-o răspântie, ori să ne odihnim, ori să gustăm din fântâna cristalină a dorului câteva picături de fericire. Cum și mie, bunul Dumnezeu, mi-a dat să străbat multe cărări, odată ce ajunsesem la Paris, ceară”. Așa-i dragă Mărioară? – Ia mai cântă din vioară, soarta mi l-a scos în cale pe demiurgul sculpturii moderne, nimeni altul decât celebrul scuptor, gorjanul c-am un foc pe inimioară..., meu drag, neicuța Costache Brâncuși. ihu! s-a auzit vocea unui băiat La cei 25 de ani ai mei... întreaga lume mi se părea din grupul „Artiștii Piscului” că o văd în roz, iar întâlnirea cu un împătimit al care a-nceput să cânte la obiceiurilor strămoșești: limbă, port... dar mai ales cum acordeon alături de Nelu își primea oaspeții de seamă pregătindu-le mămăliguță Busuioc.

Maria Tănase, văzânducu brânză și unt proaspăt, sărmăluțe oltenești înfășurate în frunze de varză, iar când cinstea un mă că râd ca o ciupercuță, mipăhărel de vin ales le spunea: „Bine m-ați găsit! Să vă a ciufulit parul și, privind fix în țină Dumnezeu obiceiul și să nu mă uitați, dragii mei ochii mei, m-a pus în gardă. români”, de aceea vă rog să mă credeți că nu era om să nu simtă fiorul iubirii frățești care ne unește în momente Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

interviu – Nu râde Marinică!... de boala asta n-ai să scapi nici tu. Frumos ești, oltean isteț și iubăreț, da? Nu mă contrazice! cunoaștem noi marfa... Nu știu de ce am simțit nevoia să mă ridic în picioare, iar doamna Maria a găsit că-i un bun prilej ca să mă prezinte. Ce să vă mai spun, iubiții mei convivi, băiețelul din fața voastră cântă... mamă-mamă! de le arde suflețelul mândruțelor care-l ascultă. Un râs sănătos i-a luminat fața, iar eu mam făcut mic, mic de tot și, cum eram aproape de ea, am simțit nevoia s-o îmbrățișez (fiindcă de multe ori o asemănam cu măicuța mea), iar dacă mi-aduc bine aminte, de emoționat ce eram, cred că mi s-au umezit ochii.

de la prunii mei din Deal? Hai să bem, noaptea să treacă,/Să trăiască nea Cinzeacă!/Și cu noi să tot petreacă!.../

– Măriucă, Măriucă..., lasă băiatul că s-a pierdut de

– Chiar nu vă mai place vinul?!...

– Hai noroc, băiți și fete! Pe tăiete, pe tăiete cu cuțitu lu' Terente; Cine-ntrece pe juvete? Hora s-a-ncins cât ai clipi din ochi, iar îndemnul pe carel adresa petrecăreților, abia s-a mai auzit.

– Cum să nu, coana Maria, dar vă rugăm să beți cu noi ca să ne faceți poftă, i-a zis un om mai în vârstă. Era șoferul care ducea marfa la clienți.

tot, mai bine povestește-ne ce-ai mai făcut pe la Paris cu gorjanul tău? – Așa sunteți voi, nu vă lăsați până nu intrați în sufletul omului; dar ce faceți!... nu mai cinstiți un păhărel de ghiurghiuliu? Mă iertați, nenea Ionel este pomicultor, iubește zeama de prună, așa-i? – Dragă, nu te contrazic!... dar să știi cu nu-s calic, beau cu păhărelul mic.

– Baci Radu, (mai târziu am aflat că-l adusese tanti Ana, mama Mariei Tănase, tocmai din Ardeal, om muncitor, chibzuit și zgârcit la vorbă) eu n-am prins obiceiul de-a bea, iar dacă o făceam..., cine le mai cânta oamenilor la petreceri? În toate orele cât a stat cu noi de vorbă, chiar mam uitat dacă și-a golit paharul de vin roze din care gustase puțin (își îmuia din când în când buzele ca să închine cu mesenii), lucu ce m-a mirat nespus de mult... fiindcă pe la noi, în Dealul Viilor, numai copii beau apă.

– ... Păi așa ne duce cu vorba coana Maria și... parcă o – Câte-n strop și câte-un pic, pân' n-o rămânea aud că ne trimite la culcare, a nimic. Atât le-a trebuit tuciuriilor că au găsit pe loc un intervenit Nelu Busuioc. ritm săltăreț și au început să cânte: „Ia porumbu, dă […] coceanu!/Cum mai picură cazanul,/Țuică tare, oameni va urma buni!/Pune sub cazan cărbuni!.../Bună-i țuica de cazan? ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

interviu Mela Ruja Diaconu

Interviu cu poeta de origine macedoneană Angi Melania Cristea 1. Ce trebuie sa știe cititorii despre dvs? 1. Cititorii trebuie să știe că poeta Angi Melania Cristea, deși născută în Craiova, este dupa tată de etnie macedoneană. Bunicii mei au venit cândva de la Ohrid și s-au stabilit în partea aceasta de țară pentru a-și păstra religia ortodoxă pe rit vechi în fața expansiunii otomane. Prin urmare în vocea mea lirică se distinge influența culturii slave. De altfel, talentul, zic eu, vine pe această filieră slavă. Am publicat trei volume de poezie până în prezent: (Diz)armonie (2014), Plus/minus sentimente (2015) și Pietrele Soarelui (2016). Cel de-al doilea volum este tipărit chiar la Editura Macedoneanul. După mamă sunt argeșancă de lângă Vidraru, un tărâm magic care revine obsedant în poemele mele.

pornind chiar de la biografie, până la repere critice. De aceea am reușit să nu cad pradă lecturii profane. Nichita Stănescu și Ana Blandiana sunt acele simboluri ale poeziei catharsis. Astăzi, uitându-mă în urmă, realizez că n-am citit poeți, ci poezie. Sunt o feministă prin excelență, deci am apreciat literatura scrisă de femei: Ileana Vulpescu, Gabriela

2. Cum a fost primul contact cu lectura? 2. Am învățat să citesc pe crestele munților, ca să folosesc o metaforă. Ambii mei bunici citeau, aveau propria bibliotecă. Bunicul argeșan, Ion Stăncescu, deși om al munților, pădurar, avea această pasiune a lecturii pe care ne-a transmis-o mie și fratelui meu. Bunicul macedonean, Vasilache Dumitrescu, stabilit în satul Urzicuța din județul Dolj, citea de asemenea. Din păcate nu în limba noastră macedoneană, deoarece comuniștii iau persecutat pe etnicii macedoneni, astfel încât aceștia nu și-au mai putut păstra limba de origine slavă, iar numele le-au fost schimbate. Apoi, pe parcursul liceului urmat la Colegiul Elena Cuza am făcut din lectură o vocație și o artă în același timp, grație mentorului meu din acea perioadă, doamna Dumitru Magdalena, un profesor de Limba română excepțional. Așa am ajuns să citesc cărți din toată marea literatură a umanității, pe etape istorice, culturi, registre literare. Mi-am format anumite nișe de lecturi.

Adameșteanu, Nora Iuga, Constanța Buzea, Angela Marinescu reprezintă câteva dintre numele care s-au clasicizat deja. Acum poeți precum Haruki Murakami sau Adonis creează un alt fel de lectură: relectura.

4. Cum a fost momentul acela în care 3. Ce cărți v-au impresionant? ați simțit că trebuie să 3. M-am format la școala cărților fundamentale. Nu scrieţi? abordam doar o carte, ci opera unui scriitor sistemic, Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

interviu 4. Talent am avut întotdeauna, în special la compunerile școlare, dar de scris scriu din adolescență. Am inclusiv jurnale ale acelei perioade, eram un fel de „adolescent miop”. Totuși de la început m-am exprimat mai bine în poezie, deși sunt un cititor constant de proză. M-am bucurat de apreciere în acel moment, dar vocea poeziei a intrat în stand by o perioadă. Sunt de părere că poezia adevărată ține de o anume perspectivă asupra vieții. Nicio carte din lume nu îți dă acea inspirație pe care viața, cu suișurile sau coborâșurile ei, ți-o oferă. 5. Vorbiţi-ne despre cărțile dvs. 5.

Apariția

primei

mele

cărți

versuri,

(Diz)armonie, s-a vrut o demonstrație a recuzitei stilistice și lingvistice. Abia odată cu apariția celui de-al doilea volum, Plus/minus sentimente, stilul meu poetic s-a eliberat de retorism, frondă și pleiada de neologisme. Acest volum a fost premiat atât în țară, la concursuri de gen, cât și în Italia. Al treilea volum, Pietrele Soarelui este un volum solar, în care regăsim motive macedonene precum cultul Soarelui, un bestiar zoomorf specific arealului macedonean. 6. Ce alte hobby-uri aveți? 7. Dansul este unul din hoby-urile mele, pe care nu l-am dus însă la nivel de artă din cauza vocii egoiste a ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

poeziei. Am de asemenea cultul prieteniei. A sosit și timpul întelept al călătoriilor, în care savurez fiecare moment, contemplând lumea, văzută ca un carusel, diogenic. Legătura cu natura a constituit și constituie un modus vivendi. 7. Ce planuri literare aveți? 7. Pregătesc apariția celui de-al patrulea volum de poezie, Căutătorul de pokemoni, care va apărea la Editura Paralela 45. De asemenea voi publica o antologie romano-italiană (Angi Melania Cristea cu poetul italian Alfredo Bruni) De curând scriu și proză. Trecerea de la poezie la proză este dificilă. Există o parte a creierului, stânga se pare, vinovată pentru racordarea la poezie. Voi publica în anul 2017 primul meu volum de povestiri și voi fi prezentă ca voce a poeziei macedonene la festivaluri și concursuri. De curând am primit în Italia premiul Luigi Bruni în cadrul Concursului Terre Lontane, girat de poetul italian Dante Maffia, candidat la premiul Nobel și am participat la ceremonia de premiere la Spezzano Albanese unde am avut onoarea să o cunosc pe inițiatoarea acestui concurs, distinsa doamna Giulia Bruni şi să primesc, pe lângă trofeu şi diplomă, un tablou din

interviu

in memoriam

colecția foto-picturi aparținând artistului italian, Mimmo Alloise. 8. Cred că tinerii citesc mai mult acum? 8. Cu siguranță, nu, deoarece au alte oportunități, deși au mijloacele tehnice de a o face. Însă atunci când adulții, fie ei profesori sau părinți, se implică oferind ei înșiși un model, lucrurile devin pozitive și într-adevăr există campanii de lectură care dau roade. Se va citi mereu, atât cât timp se va scrie chiar dacă nu în contact direct cu textul, ci navigînd ca un Magelan al literelor. Doar nu om fi noi ultimii cititori de pe pământ, ca să parafrazez pe Marin Preda.

in memoriam 24-27

Ion Ionescu-Bucovu

Farmecul poeziei Eminesciene (167 naștere)

ani

Eminescologii din toate timpurile, împotriva rivalității lor, au ajuns la concluzia că există un miraj al eminescianismului, un fel de

9. Cum este să fiți cadru didactic? 9. Este cea mai frumoasă meserie din lume. Elevii, fie ei copii în formare sau adolescenți rebeli, au o legătură specială cu profesorul. Se creează între ei și profesor o empatie aparte din care au de câștigat ambele generații. A fi profesor la un liceu ca al nostru, de Muzică și Arte Plastice, înseamnă a trăi în templul artei. O elevă a liceului de Arte, Cristiana Badea, a fost recompensată cu două premii I pentru poezie, ceea ce nu poate decât să mă bucure. 10. Ce vă inspiră cel mai mult? 10. Urbea, orașul acesta unde timpul se defragmentează, oamenii, întotdeauna inepuizabili, iubirea văzută ca o ardere completă. Inspirația este însă de origine divină. Dumnezeu trăiește în lucrurile mici, dar este atotprezent în artă, pentru ca arta triumfă asupra „clipei celei repezi” (Eminescu). 11. Trei lucruri importante pentru dvs. 11. Cel mai important lucru este să fiu prezentă în aceste clipe ale propriei mele vieți, al doilea este să iubesc, înțelegând prin iubire cunoașterea lumii. 12. Un mesaj pentru cititori. Mulțumesc. 12. Cititorilor le doresc să semneze acel contract cu poezia pe care eu l-am semnat demult, de Crăciun, la sosirea mea în această lume a cuvintelor. 22

„armonie eminesciană” unică, din care iradiază veșnica modernitate a lui. „Ni se pare că oricare ar fi fost temeiurile influenței lui Eminescu, găsim de la început, până azi, un motiv neschimbat, care e armonia eminesciană. Propriu zis, acestă armonie e socotită ca un miracol cultural, e în orice caz unică în spiritualitatea românească, și sub vraja ei stăm cu toții de o jumătate de veac” (Camil

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

in memoriam Petrescu). Eu continui să cred că și astăzi… Caracostea atrăgea atenția că factorul muzical este „elementul primordial” al stilului eminescian. G. Munteanu consideră că edificiul operei eminesciene e structurat pe paradigma a trei „invariante”: sensibilitatea, reflexibilitatea și fantezia, alcătuind cunoașterea hyperionică. Când Maiorescu definea geniul poetic eminescian, „care pentru noi este și va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenței române”, el fixa un adevăr etern, o judecată de valoare definitivă despre Eminescu. De la „unde voi găsi cuvântul ce exprimă adevărul” până la „a turna în formă nouă limba veche șințeleaptă”, Eminescu a parcurs un enorm drum de înțelegere a limbii. Descoperirea logosului eminescian a

din tinerețe a exprimat în ritm trohaic, săltăreț, vesel, sentimentele față de iubită. În poezia maturității, așa zisa epocă veroniană, a trecut la versul iambic, suitor. „Sara pe deal” este un amestec de imagini vizuale, auditive, cinetice, care dau tot felul de traiectorii spațiului vale-deal, unde se află îndrădostiții. Salcâmul din deal, acest axis mundi, unde trebuia să se desfășoare întâlnirea, devine un paria, deoarece întânlirea nu are loc. Întâlnirea nu se produce nici în „Lacul”, un mic lied în care poetul fantazează construind o întâlnire posibilă, proiectată pe lac la subjonctiv. În „Crăiasa din povești” zâna încearcă să facă, să apară prin practici magice, chipul iubitului în oglinda apei. Primăvara Erosului la Eminescu e dominată de elemente lunare, acvatice, vegetale, în care iubiții nu se prea găsesc, „Hai în codru cu verdeață”- își cheamă poetul iubita. Sau „Vino-n codru la izvorul…”

însemnat pentru el cheia boltei cu care a operat în poezie. El și-a clădit un fundament pe timpul și spațiul național, miturile lui sunt luate din spațiul unde a trăit, mitul pădurii (al codrului), motivul mării, motivul „domei”, dragostea ca idee mito-poetică centrală, motivul melancoliei, motivul visului etc.

În „Povestea codrului” el se cufundă în copilărie și vis. Codrul mitic înseamnă pentru el lumea sustrasă timpului și destinului. În real, realizarea iubirii nu e posibilă, ea se Mă voi mărgini în cele ce urmează doar la un aspect poate produce numai în lumea al poeziei de dragoste, care a încântat atâtea generații. De magică. la „Elena” (1866) până la „Luceafărul” poezia de dragoste Din epoca vieneză, a lui Eminescu are o densitate unică, exprimând o probabil inspirate de frumoasa aventură existențială și un spirit care fac din poet unul pe atunci Veronica Micle, (G. din cei mai profunzi romantici ai noștri. În poezia de Bogdan-Duică) sunt faptele dragoste el a coborât din Paradis în Infern. Paradisul a trăite din poezia „Frumoasă și fost poezia de tinerețe. Ibrăileanu a remarcat că poezia jună”: ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

in memoriam „Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi, Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi, Cu părul tău moale tu viața mi-o legiO știi și te faci că nu o înțelegi!

Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă.”

Reunirea perechii de îndrăgostiți, se face la fel ca „nunta” ciobanului din Șireată și dulce- copil vinovat„Miorița” sub semnul De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat, macrocosmosului - nunul De ce-aștepți să-l fur de pe ochi-ți profunzi, mare, mândrul soare, și pe Și-n blondele plete tu capul ți-ascunzi” nună - mândra lună.) cu participarea lumii mici, într-o De acum poezia lui va deveni un fel de „Cântare a altă nuntă de dimensiuni minuscule, exprimând o cântărilor” plină de farmec, în dialog cu femeia iubită: „Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta, Încetul la o parte șuvițele le-aș da, Senină să rămâie, curată ca un crin, Icoana de iubire la care mă închin…” Epoca veroniană, cum a numit-o Perpessicius. (1874- 1883) a dat cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. De la exaltarea sentimentului de dragoste la lehamite și dezgust. În „Călin – file din poveste” aventura iubirii se petrece pe ambele tărâmuri, ale realului și idealului. Iubirea dintre Zburător și fata de împărat se desfășoară noaptea în taină, în furișe și fugitive îmbrățișări. Păcatul săvârșit de fată o exilează, din lumea palatului de basm, într-o colibă săracă, unde părăsită de toți, naște copilul Zburătorului. Viața și portul ei sunt acum ale unei femei simple de la țară, iar băiețelul ei paște cireada de gâște. Peisajul e tomnatic, apele sure, semnificând moartea iubirii, despărțirea. Venirea Zburătorului și nunta refac fața lumii, căci nunta e semnul legământului. Acum peisajul cadru e altul. Pădurea e însuflețită („Pare că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,/Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”) Apele par în toposul rotund al lacului de o feerie neîntâlnită, într-un vers pe care Tudor Arghezi îl crede cel mai frumos, mai eufonic din poezia româmnească:

unitate reitegratoare în macrocosm. Acest fapt e posibil numai pe tărâmul magico-folcloric românesc, care în real nu s-ar fi petrecut.

„Scrisoarea a IV-a” ne pune în față dramatica incongruență dintre real și „În cuibar rotind de ape peste care luna zace.” ideal privind iubirea. În prima parte proiectată într-un ev Aceste ape devin începutul lumii, stăpânite de mediu românesc, apare cuplul imaginea lunii, nemișcată, sugerată de verbul „zace”. fericit într-o lume frumoasă. Acum Călin devine un Făt-Frumos, iar mireasa o zână: Natura văratecă, aromată cu „Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

in memoriam mirosuri florale („Iar în iarba înflorată, somnoros suspinun greier…/E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul”) într-o dulce somnie se află sub aceeași putere iluzorie a Erosului. Belșugul apelor clare și mișcarea lor și a lebedelor, mișcarea lunii pe cer fac un cadru viu, în care se întretaie lumini și sonuri dulci cu parfumuri delicate într-o armonie universală exprimată fonic, sugerând o pace supremă. Delirul iubirii pătrunde și însuflețește întreg cosmosul, apele, stelele, cetinile, făcându-l să participe la unica aventură a îndrăgostiților, rămași singuri și reintregați în univers:

„Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre Și luceferii ce tremur așa reci prin negre cetini, Tot pământul, lacul, cerul… toate, toate ni-s prieteni…” Partea a doua a scrisorii dezminte dureros visul iubirii. Parcă autorul cade direct în „Metafizica amorului” a lui Schopenhauer. Instinctul, iluziile create de speță, unicul Demiurg, pentru perpetuarea ei, oamenii supuși poruncii irezistibile ale voinței de a trăi sunt argumentele violente împotriva iubirii. Vine apoi o pagină iernatică de pierdere a iubirii. Decăderea iubirii ca forță ordonatoare morală, estetică, creatoare, înseamnă un grav dezacord al ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

ființei cu cosmosul. Renunțarea la dragoste înseamnă pierderea ființei, suferință și chiar nebunie. Prin aliterații consonantice, șuierătoare, stridente, poetul își exprimă dezgustul: „Alfel șuieră și strigă, scapără și rupt răsună, Se împing tumultoase și sălbatice pe strună Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit Aspru, rece sună cântul cel etern neisprăvit… Unde-s șirurile clare din viațami să le spun? Ah! organele-s sfărâmate și maestrul e nebun.” Sunt anii când poetul dezgustat, se ascunde în eul personal, înfierând femeia care nu este capabilă de o mare iubire. Din zâna de altădată, din crăiasa din povești, din Maria ori Sofia, antroponime simbolice, femeia va deveni o Dalilă din „Scrisoarea a-V-a”, care cumulează atributele negative ale femeii goale, aparent indiferentă, superficială, frivolă, plină de răceală și ifose. De aici nu mai e mult până la concepția „Luceafărului”, când Demiurgul privește de sus lumea muritorilor (și a femeii) care nu se pooate ridica la înălțimile lui. 25

in memoriam recomandată în vederea mersului firesc al dezvoltării unei naţiuni.

remember

Sorina Zota

Eminescu - Jurnalistul Politic – Partea I Modalitatea de gândire eminesciană a reflectat ca într-o oglindă pusă la dispoziţia celor care voiau să privească în ea, evenimentele redate prin articolele scrise de el, editoriale şi fapte ale timpului, care conţin un veritabil punct de sprijin al cunoaşterii tematicii tratate. În legătură cu publicistica lui Eminescu, de mare folos devine sublinierea importanţei ei pentru societatea românească, pentru că referirile directe şi lipsite de menajamente cu privire la mecanismele de funcţionare a aparatului politic şi administrativ în România secolului XIX, polemicile vii stârnite de activitatea acestora şi poziţiile adoptate de gazetarul Eminescu sunt, în principal, demonstraţii oglindite ale funcţionalităţii lor, care mai cu seamă concretizează dreptul la opinie.

Ceea ce frapează, atrage, incită şi astăzi - sau mai ales astăzi - în articolele lui este felul în care se remarcă preocuparea pentru cunoaşterea autentică şi cât mai exactă, a ceea ce se petrece în societatea al cărei exponent este şi el, însoţită de surprinderea „fotografică”,

Odată cu ivirea articolelor lui Eminescu se instaurează – în pofida tuturor doleanţelor puterii - un climat democratic real, care oferă dezbaterea neîngrădită a principalelor probleme aflate la ordinea zilei - prin punerea în discuţie a lor - din toate punctele de vedere. El este considerat pe bună dreptate opinia publică a acelei perioade. Ori de câte ori abordează vreo chestiune legată de dezvoltarea în termeni moderni a României, Eminescu face apel la tot ceea ce poate fi sesizat prin uzul raţiunii – un ceva care se regăseşte ca expresie a propriei gândiri dinamice, vii şi polemice.

asimilată dintr-o viziune cu mult mai grandioasă decât Toate acestea sunt manifestate din ceea ce doreşte cotidianul imediat. să explice ori să întărească în editorialele sale, mai mult, De aceea când vorbim el chiar recunoaşte că este reacţionar şi afirmă într-un despre articolele politice scrise articol acest lucru la modul argumentativ: „Deosebirea de de el nu ne putem referi doar metod între reacţiunea al cărei rol ni-l atribuim şi-ntre la o anumită modalitate de reacţiunea apuseană stabileşte totodată şi o deosebire prezentare a realităţilor, ci la fundamentală a spiritului de reacţiune.” un „mănunchi” în care se Şi în rândurile care urmează acestei afirmaţii, el face împleteşte istoria cu ştiinţa, separaţia între staţionaritatea reacţiunii europene - care ştiinţa cu filosofia, iar aceasta nu concepe concesii interne în societate - şi îngăduinţa, din urmă cu economia şi atât cât funcţionează ea împreună cu statul naţional, sociologia. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

in memoriam Dacă luăm în considerare fie numai conceptul de naţionalist atribuit lui, remarcăm o percepţie ce este de natură a cuprinde în sfera ei o întreagă lume a ideilor, într-un prototip sensibil al universului în care trăieşte gazetarul. Eminescu susţine valorile fundamentale ale societăţii democratice - deşi acest concept numai corespunde demult cu sensul lui original - dar nu avem alt cuvânt la îndemână - mai exact cele care ating libertatea şi diversitatea - esenţiale în ridicarea civilizatorie a României. În publicistica lui regăsim toate subiectele fierbinţi ale vremii sale: de la cele politice legate de relaţiile dintre

Chiar dacă luptă pentru modernizarea României, el este un adept al tradiţiilor autentice - crez pe care îl face cunoscut prin atitudinea pe care o are faţă de liberalismul formelor retorice. Articolele lui sunt impregnate de spiritul treaz al unui „patriot de structură şi substanţă” , care supune în mod curajos criticii opiniei publice tot „balastul social şi politic” din care este alcătuită societatea. Claritatea şi o deosebită stare de conştiinţă sunt calităţi fundamentale pe care gazetarul Eminescu le deţine din plin. El scrie despre ceea ce se petrece ca fenomen şi vorbeşte despre imagini pe care timpul său le oferă în manifestarea socială, nu individuală, ori, izolată. Eminescu nu învinuieşte un individ anume ci „pătura speculativă” şi lipsită de productivitate a comunităţii.

partide şi activităţile guvernului, până la cele ce ating - la modul dureros - naţiunea română: problema teritoriilor ocupate, ori mai puţin cunoscuta afacere Strousberg, în care concesionarea construcţiei căii ferate Roman Bucureşti – Vârciorova – în favoarea lui Heinrich Strousberg - a produs, împreună cu imense prejudicii aduse statului român, şi un extrem de puternic scandal politico-financiar. Eminescu îşi formulează întotdeauna afirmaţiile însoţite de un material documentar solid, argumentat pe baza faptelor concrete, calitate din care derivă capacitatea lor de a fi interpretate din toate punctele de vedere.

ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

Ceea ce evidenţiază jurnalistul este legat de toate manifestările care generează orice tip de îmbogăţire fără muncă, chestiune care implică pauperizarea avuţiei naţionale, şi, subliniază existenţa unei acţiuni de sărăcire a celor care muncesc şi pe capul cărora se pun toate birurile - pentru menţinerea şi susţinerea unui „stat risipitor şi o pătură conducătoare înnămolită întrun trai exorbitant.” El surprinde în articolele pe care le scrie mentalitatea, din nefericire permanentizată,

in memoriam prin care o mulţime de indivizi vor să-şi clădească cu ajutorul statului toate onorurile şi bogăţiile şi care fac din ideea de libertate, doar un profit, în vreme ce aceleaşi concept oferă claselor de jos „libertatea” de a merge pe apa Sâmbetei. Calitatea lui de geniu în jurnalistică apare implicit din actualitatea articolelor sale. Care din ele nu-şi găseşte apartenenţa în zilele noastre? Practic toate vorbesc despre ceea ce se petrece în chiar momentul în care scriem aceste rânduri. Iar una dintre calităţile geniului, la modul impersonal, derivă din permanenţa prin actualitate. Cu atât mai mult cu cât Eminescu nu a fost doar un gazetar, ci şi „un economist profund şi un sociolog de fineţe, în simbioză deplină cu un geniu profetic şi cu un român autentic. Şi cum fireşte, sociologicul şi economicul, în interdependenţa lor, determină politicul, iar acesta, la rândul său, le modelează pe amândouă, este de la sine înţeles că orice investigaţie a unei realităţi naţionale e, prin însăşi natura obiectului său, obligată să le integreze organic pe toate trei. Aşa a ajuns Eminescu gânditor politic.”

El aduce prin publicaţiile sale cu privire la societatea în care trăieşte o „critică socială extremă”. Problema socială este cea care prin bilanţul dintre bine şi rău, ori prevederi şi aşteptări validează într-un fel sau altul, rezultatele izvorâte din noua „fizionomie” a statului ce se voia atunci – şi ciudat - şi acum unul „european”. Ca şi când România s-ar

În calitatea lui de jurnalist Eminescu este într-un mod implicit – aşa cum afirmă şi Radu Mihai Crişan în cartea sa Eminescul Politic – fondatorul şi formatorul ideologiei naţionale înţeleasă în toată modernitatea ei, asimilată ca săgeată - ac compas evolutiv pentru poporul român. Singurul lucru care îl face să vibreze – fie indignat, fie compasiv - este sentimentul apartenenţei la neamul românesc, simţire pe care de altfel îşi clădeşte tot sistemul valoric şi mental „străbătut de la un capăt la fi aflat pe harta Asiei, ori a cine altul, ca de un fir roşu, de primatul adevărului şi al ştie cărui alt continent. iubirii de neam.” Un alt „deranj” provocat Pentru Eminescu valoarea intrinsecă a ceea ce el personal înţelege a fi naţiunea română este dată de raportarea organică a naţionalului la universal, raport care învigorează tradiţia şi experienţa românească prin asimilarea compatibilă, a tot ce îi poate fi de folos din fântâna veşnic izvorândă şi plină de înţelepciune a umanităţii.

puterii conducătoare este afirmarea şi sublinierea rolului cultural al Moldovei, privită ca „învăţătoare a românilor de pretutindeni.”

În Scrierile politice şi literare editate de Ion Scurtu, Din acest punct de vedere devine limpede că Eminescu spune răspicat: Eminescu este precursorul şi susţinătorul unei „Moldova joacă în dezvoltarea modernă a românilor un rol interculturalităţi cu adevărat autentice. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

in memoriam însemnat. Aici, în mare depărtare de şarlatanismul intelectual, de suficienţa şi corupţia centrului politic al ţării, s-a făcut binefăcătoarea reacţiune în contra ignoranţii şi spiritului de neadevăr al «academicienilor».” Activitatea sa de jurnalist este structurată pe diferite perioade. La Timpul Eminescu îşi începe efectiv munca la începutul lui noiembrie 1882 şi o încheie în iunie 1883. Articolele editate în perioada petrecută ca redactor al acestei publicaţii sunt cuprinse în patru alte subcategorii, care cuprind anii 1877 - 1880, februarie 1880 - decembrie 1880, ianuarie 1881 - decembrie 1881 şi ianuarie 1882 iunie 1883. În afară de cele publicate aici – şi cele de la

Plecarea poetului de la cotidianul ieşean are repercusiuni asupra apariţiei zilnice a publicaţiei, în sensul că ieşirea gazetei se va face deficitar - cu numai două articole timp de o săptămână. Datarea plecării din Iaşi şi începerea activităţii în Bucureşti este posibilă prin cercetarea apariţiilor editoriale ale ziarului în această perioadă.

În privinţa noului loc de muncă oferit în Bucureşti, cum soarta războiului din Balcani era incertă şi nedecisă, prudenţa în tratarea subiectelor sociale devine un imperativ important cu privire la discutarea chestiunilor politice, pentru că, aşa cum îi scrie Slavici lui I. Negruzzi într-o epistolă din decembrie 1877: „«Timpul» în sfârşit îl citeşti în toate zilele - dacă îl citeşti. Ordinul de zi este rezerva -, astfel încât fiecare cuvânt se cumpeneşte de trei ori şi cel mai bun articol este, în care nu se zice nimic. În curând vom începe o Curierul de Iaşi, mai are colaborări la România Liberă şi campanie straşnică”. Fântâna Blanduziei. Doar că mai mult ca sigur Eminescu îşi face prin articolele apărute intrarea în Slavici nu bănuia că Eminescu redacţia ziarului bucureştean, în urma condiţiilor aspre în nu va face rabat de la care Slavici – pe atunci simplu redactor este presat să realitatea cruntă şi de plâns a scoată cotidianul. momentului, astfel încât, după În urma rugăminţii manifestată de prozator, ce-şi începe activitatea, Eminescu îi răspunde că „porneşte la Bucureşti, de campania în cauză ia naştere şi îndată ce i se trimit bani, dimpreună cu bagajele: cărţi, ea - din partea poetului cu manuscripte, ciobote vechi, lăzi cu şoareci şi molii, articolul Dorobanţii, în vreme populate la încheieturi cu deosebite naţionalităţi de ce Slavici scrie un altul, numit ploşniţe»„, după care părăseşte Curierul de Iaşi, unde Sărmanii viteji de la Plevna. este de asemeni redactor din mai 1876. ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

proză piele, probabil de porc. I se par cunoscute şi nu ştie de unde. Le aşează cu grijă în hol alături de încălţările lui, iar suzeta o ascunde într-un borcan în bucătărie.

proză 28-33

Cepeha I. Mihai

Singur (3)

– Trebuie să aflu ce se întâmplă, hotărăşte el. Ar fi – Îmi bat capul degeaba. bun un detectiv, dar m-aş face de rahat, ar râde de mine Mai mult ca sigur vreun coleg şi m-ar trimite la psiholog, ceea ce n-ar fi chiar aşa de rău. se ţine de poante. Am destui Dar, mai bine nu. „veseli” printre ei, ca şi mine Se îmbracă lejer şi iese pe aleile dintre blocuri. După de altfel. vreo jumătate de oră de inspectare a terenului revine în * casă pentru a-şi lua o carte, apoi alege strategic o bancă de pe lângă blocurile vecine şi se pune la pândă. Mai citind, mai aruncând un ochi către blocul lui, timpul trece şi nimic. I se face şi foame. Vrea, nu vrea, trebuie să abandoneze pânda. Apropiindu-se de casă, mai să leşine. Un geam de la apartamentul său e deschis şi perdeaua fâlfâie în exterior. – La asta nu m-am gândit, am urmărit numai intrarea. Ar trebui să anunţ poliţia... N-o anunţă din aceeaşi teamă de ridicol, dar se apropie pisiceşte de fereastra deschisă şi ciuleşte urechile fără a se arăta în cadrul ei. Din interior se aud uşoare zgomote care puteau fi şi de la vecinii de sus. Fără a mai sta să analizeze situaţia se repede, dă perdeaua într-o parte şi se strigă pe el însuşi. – Mihai, eşti acasă? Înăuntru tăcere. – Vezi că vin pe la tine! mai strigă el şi în loc să meargă spre intrare, încalecă fereastra. Cu ochii în patru şi frisoane pe spinare verifică toate încăperile. Uşa de la intrare e incuiată.

Singur (4)

Aparent nimeni şi nimic deranjat, dar, în bucătărie De patru ani de zile o oală aburindă se odihneşte aşezată pe masă peste un urăşte din rărunchi sfârşitul de fund de lemn. Năuc, cu urechile vâjâind şi tremurând se săptămână. lasă pe pat. E incapabil de orice acţiune sau act de Azi, Duminică, în dorinţa gândire. de a mai scăpa de himerele După mai multe minute de nemişcare îl învăluie un singurătăţii, toată dimineaţa val de căldură, trupul i se destinde şi neliniştea dispare. şi-o petrece cu nasul în Deschide ochii. În faţa lui, o pereche de opinci jos, şi o documentele şcolare, suzetă pe pat alături de el... Le ridică şi le studiază cu pregâtind inspecţia ce urma să atenţie fără a se întreba ce caută acolo. Opincile nu sunt vină... cândva, în săptămânile din cauciuc, aşa cum a văzut prin diverse târguri, sunt din viitoare sau chiar la anul. Toţi Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

proză colegii ştiu că nu va fi nici o inspecţie şi că directoarea foloseşte această sperietoare tot timpul anului pentru a-i ţine sub papuc. Ce-i mai mulţi nici nu o mai iau în seamă şi îşi văd de treburile lor, ca întotdeauna. Cu sau fără inspecţie, toţi ştiu ce au de făcut, numai directoarea se agită ca un curcan ce se crede stăpân peste orătăniile din curte, pentru că şi elevii şi profesorii sunt pentru dânsa nişte creaturi ce trebuiesc zmotocite continuu. Spre amiază, plictisit de atâta hârţogăraie inutilă şi negăsind altceva de făcut, se lungeşte pe pat pentru a-şi odihni ochii. Problema e că în ultimele două zile s-a odihnit cam mult şi patul pare a se răzvrăti. De fiecare dată când se aşează pe el se întâmplă ceva, subconştientul se activează şi-i rulează pe retină amintiri trăite demult

sau auzite de la cei din jur. Mai mult, i se întăreşte convingerea că cineva îi violează casa. Acum, de pe un raft al bibliotecii cade o cutie de lemn frumos încrustată şi foarte veche. E o moştenire în care trei generaţii şi-au adunat fotografiile vechi de familie, cele mai multe îngălbenite de timp. Din când în când mai cerceta cutia, dar, de o vreme, o evita, avea sentimentul că acolo îşi au originea toate obsesiile şi fantasmele pe care le trăieşte din ce în ce mai intens. – La urma urmei, ce dacă? îşi zice ridicând cutia de jos şi răstornând toate acele cartoane pe pat. Deasupra, parcă pusă cu mâna, este cea a bunicii alături de bunic, pe care, însă, nu i-a cunoscut. Poza era făcută cândva în timpul războiului, atunci când bunicul ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

era pe picior de plecare şi cum nu ştia dacă are să se mai întoarcă, au făcut acea poză în gară. Bunicul era îmbrăcat în uniformă militară, cu raniţa la picior, iar bunica în haine ţărăneşti de fiecare zi. Parcă dirijată, privirea îi cade pe încălţările bunicii, nişte opinci ca toate opincile, numai că nu chiar, are şi el o pereche. Dă fuga în hol, aduce opincile găsite mai deunăzi în casă şi le pune alături de fotografie. Sunt identice, până şi nojiţele sunt legate la fel, amândouă cu noduri pe stânga. Ştia că şi bunica şi mama lui erau stângace. Mama, pe atunci nemăritată, îi povestea câteodată despre acele vremuri: „Când tata s-a întors, la sfârşitul rozboiului, povestea ea, a intrat pe poartă şi aştepta ca cineva să-l întâmpine. Noi eram prin curte şi ne uitam la el tâmpe, întrebându-ne cine o fi şi ce caută pe-acolo. Niciuna nu l-am recunoscut. Era slab ca un ţâr, jerpelit şi cu barba cât casa, nu i se vedeau decât ochii. Ce mai, arăta cumplit, de ne-a cuprins spaima. – Ce vă holbaţi la mine? s-a răstit el către noi. Doar naţi vrea să arăt ca la nuntă! Noi mâlc. – Măi, muierilor, că nu m-a pricopsit Ăl de Sus cu un fecior, zice el, eu sunt stăpânul curţii ăsteia, ce dracu’! Eu eram acum de măritat, continuă mama, dar tot nu ştiam mare lucru despre acele vremuri tulburi. Tata venise acasă pe jos, spunea că 31

proză tocmai de la Danzig, pe unde-o fi şi asta. – Ia, daţi fuga în casă şi aduceţi-mi ţoale de schimb, sunt plin de păduchi şi-n cur, dacă intru în casă aşa, va trebui să-i dăm foc. Noi, încă nu prea convinse, am intrat în casă. Mama scotocea prin laviţe, iar eu priveam speriată pe fereastră. La fântână, tata şi-a dat tot jos de pe el, le-a făcut grămadă şi le-a dat foc, apoi a umplut cu apă ciubărul şi s-a băgat în el. – Măi femeie! strigă el către noi. Lasă ţoalele şi mai întâi adu briciul şi toate cele, că alfel degeaba mă îmbăiez. – Abia după ce şi-a ras părul de prin toate părţile a intrat în casă şi cu toată schimbarea, noi abia de-l recunoşteam. Era doar o umbră a celui pe care noi îl ştiam.” Întins pe pat şi aproape adormit Mihai zâmbeşte, lucru rar în aceşti ani. O rază de soare scăpată printre copacii din faţa ferestrei îi străpunge pleopele şi-l ridică în capul oaselor. Dă să apuce opincile, dar nu le mai găseşte. Panicat, fuge în bucătărie la borcanul în care a ascuns suzeta găsită odată cu opincile. Spre bucuria lui era acolo. Revenind pe pat împrăştie fotografiile căutând cu înfrigurare una în care să descopere şi acel biberon sau ce-o fi el. – Sunt totuşi un om raţional! îşi spune el, învăţat să-şi vorbească singur. Nu pot accepta orice, oricum, aşa, pur şi simplu. *

După mai multe ture prin casă, intră în bucătărie. Oala cu cartofi fierţi zace pe masă. Ia capacul şi-l pune alături. Apucă un cartof cu degetele şi gustă. E acru. Îşi aminteşte că a uitat de ei când i-a venit ideea de a sta la pândă. Cum foamea n-are sentimente, goleşte oala şi pune la fiert alţii. Între timp îşi alină crampele din burtă cu nişte biscuiţi descoperiţi prin casă. Spre seară, aşa deodată,

Singur (5)

Gândindu-se intens şi continuu la ai lui, la ce-a avut şi ce-a pierdut, Mihai trăieşte mai mult în trecut, prezentul îi apare ca o anexă existenţială menită să-i asigure nevoile curente. De multe ori nici nu mai face diferenţa între prezent şi trecut, ambele timpuri părândui la fel de reale, iar acele fotografii îi accentuează trăirile. – Într-o zi, tot voi ajunge la casa de nebuni, bâiguie în timp ce răscoleşte printre pozele înşirate peste tot. – Poate acolo îmi voi găsi liniştea, se autoconsolează el, ridicând în dreptul ochilor o fotografie încă neîngălbenită. Lacrimile îi inundă ochii şi sughiţul îi frânge respiraţia. Pune fotografia alături de biberon în borcan, apoi adună totul, închide cutia şi împreună le pune într-o margine de bibliotecă.

îşi sună directoarea: – Doamnă dragă, ştiu că nu vă place, dar asta e situaţia, mâine voi lipsi de la şcoală. – Cum adică? Acum când aşteptăm inspecţia? – Haideţi, doamnă, ştiţi bine... – Şi de ce, mă rog, nu vii? îl întrerupe doamna, evitând ce va urma să spună. – Nu mă simt deloc bine şi trebuie să merg la medic...

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

proză – Ştii!? Mi s-a părut mie că e ceva schimbat la tine. Da’ ce zici că ai? – Am tulburări de echilibru şi mă doare urechea stângă – Ai băut? – Nuuu! – Şi eu ce fac? – Îl sunaţi dumneavoastră pe colegul de dimineaţă şi-l rugaţi să mă suplinească. – Sună-l tu! – Dacă-l sun eu n-o să vrea, dar dacă-i spuneţi dumneavoastră... că fac cinste la salariu, o să accepte. – Spune-i tu!

Postat la uşa medicului de familie cu noaptea-n cap, e gata să renunţe când se face ora 11 şi încă nu i-a venit rândul. Pănâ la urmă primeşte o trimitere la ORL şi una la neurologie. Îl apucă noaptea făcând analize şi radiografii la cap. Mâine ar trebui să le ducă pe toate pentru un diagnostic final. – Şi cu directoarea ce mă fac? Am vorbit doar pentru o zi. Rahat! În speranţa că va înţelege ceva, se apucă de cercetat rezultatele analizelor: – Ganglionii laterocervicali... cifre... nu se evidenţiază... ateroame calcifiate fără semne... Vax! Apucă o radiografie şi-o ridică spre lumină. Un craniu cu gura căscată rânjeşte la el făcându-l să lase filmul jos şi să exclame: – Drace! Parc-aş fi Yorick! Apoi, revenindu-şi: – E bine totuşi că nu se vede nici o pată pe creier. De fapt nu se vede nici creierul, te pomeneşti că e gol. Totuşi, dunga aia albă ce-o fi? Sper că – Bine, doamnă, dar să ştiţi, că vrea sau că nu vrea, nu-i o fisură, nu-mi amintesc eu tot nu vin mâine la şcoală şi dacă mă străduiesc puţin, de ea. Aoleu, sufletul şi nu mai vin deloc! nemurirea! Măcar ştiu cum voi – Ceee? arăta descărnat. – Plec. Se mai priveşte o dată în – Unde? rol de mort, apoi adună hârtiile şi le pune bine, în – La Honolulu! bibliotecă, alături de borcan şi – Nu fi măgar? cutia cu fotografii. – Asta e! Trebuie să mai văd şi de mine. – Mai bine mă duc la – Bine, dar să aduci certificat medical, îi cere ea şi-i şcoală! îşi încheie el socotelile închide telefonul. cu doctorii. – A naibi! N-ai voie nici să te îmbolnăveşti! * ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

proză Giurgiu Silvia

Hazard (file de jurnal) 18.01.2017 Pescara Iarna și-a luat foarte în serios rolul, dar a cam încurcat lucrurile, sau poate ca are ordine precise, deși cam nefirești, din punctul meu de vedere. Își face veacul, mai mult pe la mare anul acesta, făcând ravagii, aici în Abruzzo. De patru zile ninge-plouă, plouă-ninge, geruiește, topește, murdărește totul, apoi spală cu ploi torențiale în urma ei. Azi dimineață, deși cerul era întunecat și amenințător, mi-am luat inima-n dinți și am ieșit din casă simțind o imperioasă nevoie de a-mi trezi simțurile toropite. Am ieșit în ploaie către mare, luptând cu vântul ce se întețea pe măsură ce mă apropiam de ținta năzuințelor mele temerare. La un moment dat, a trebuit să-mi închid patetica umbrelă, căci riscam să mi-o reducă în franjuri, nebunul dezlănțuit. Mi-am acoperit capul cu gluga și am continuat să înaintez vitejește. Ardeam de dorința de a o vedea pe Ea, de a-i testa ospitalitatea, în asemenea vremuri de restriște extremă. Dincolo de ultimele clădiri ale orașului, furtuna își făcea de cap, scăpată dintre zidurile, de care își spărgea capul cu sadism. Marea vuia, șuiera, arunca spume în trombe uriașe, ce se năpusteau năprasnic asupra nisipului răscolit, măturat și îngrămădit, apoi din nou spulberat în cele patru orizonturi. Am rămas câteva clipe pe platforma de beton a fântânii în formă de navă, simbolul modern al orașului, chiuind de entuziasm, extaziată de forța sublimă a naturii care mă biciuia fără menajamente. Eram doar eu și Ea, față în față și îi savuram cu nesaț, furia măreață! Am reușit chiar să-i surprind cu telefonul isteria, într-un filmuleț scurt, dat foarte relevant. Îmi plăcea la nebunie să mă aflu acolo, în asemenea momente și înțelegeam ce simt nebunii frumoși care riscă tot, numai pentru a se afla o clipă în ochiul ciclonului.

După ce i-am strigat că o iubesc, am primit râzând încântată tromba de vânt și pulbere marină, în față, umplându-mi plămânii cu aerul acela tare, unic și rece, care nu se mai poate respira, nicicând și nicăieri altundeva. Am consimțit să mă îndepărtez, de voie de nevoie de plajă, lăsându-mă împinsă și alungată de

brațele interminabile ale vântului, ce îmi șuiera în urechi amenințări năstrușnice. Mi-au umplut sufletul momentele acelea și am decis să-mi premiez vitejia cu o pizza fierbinte și aromată. Am intrat în micul local ce rezista eroic asalturilor vântului, din apropierea plajei, care părea închis. Când m-am apropiat, am constatat că înăuntru pulsa totuși un crâmpei de viată și activitate, spre mulțumirea

mea. Un bărbat și o femeie, probabil proprietarii acelui loc, abia scoseseră din cuptor o tavă uriașă cu pizzette Margherita, ce sfârâiau încă, în vitrina aburită. Cred că eram primul client din acea dimineață tumultuoasă, căci scaunele erau încă ridicate pe mese, cu picioarele în sus. Bărbatul s-a grăbit să le coboare, murmurând stânjenit câteva scuze.

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

proză Eu îmi gustam deja, bucata de pizza în picioare în dreptul ușii, cu privirea ațintită către spectacolul naturii, ce se desfășura măreț la câteva zeci de metri, depărtare. La îndemnul amabil al bărbatului, m-am cățărat pe unul din scaunele înalte, tip bar, continuând să-mi ronțăi cu plăcere micul dejun, gustos și fierbinte. Am zâmbit când am auzit că mi-au pus chiar și un fond muzical. Mi-au zâmbit și ei, dispărând discret în bucătărie, lăsându-mă să mă bucur singură de plăcerea momentului. Deodată am simțit cum scaunul pe care eram cocoțată a început să danseze sprințar sub mine. Am recunoscut doar panica aceea unică, profundă, care îți mușcă lacom din inimă, pe care o recunoșteam foarte bine, căci o simțisem de multe ori în ultimii ani și care m-

a propulsat direct pe ușă afară, cu inima bătând nebunește și mintea ce suna alarma „cutremur!!!”... Nu eram sigură că e adevărat și tocmai începeam să mă simt ridicolă și paranoică, dar imediat au ieșit după mine și cei doi, uluiți și speriați. Mi-au confirmat bănuiala și multe alte persoane, la fel de panicate ca și noi, ce ieșeau grăbiți din localurile și clădirile învecinate, privind îngrijorați cerul și pământul, ce se luaseră la trântă din nou. Ne-am îndepărtat de clădirile uriașe, care în asemenea momente deveneau un pericol iminent și ne-am refugiat pe plaja ostilă și neprimitoare, care oricum nu ne oferea prea mare siguranță, căci un taifun părea la fel de iminent ca și certitudinea cutremurului ce ne teroriza. ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

În dansul lor macabru, stâlpii ce asigurau iluminația stradală aruncau jerbe intermitente de foc și scântei care se dezintegrau în pletele vântului, creând imagini apocaliptice. Din nou am simțit admirația aceea totală, acel extaz inconștient generat de nebunia elementelor primordiale: apă, foc, aer și pământ care se războiau sub ochii noștri, fără pudoare. Haosul se năștea din dezmățul naturii și se insinua în sufletele muritorilor semănând teroare, nesiguranță și... admirație... În Abruzzo viața a devenit o aventură. Fobia cutremurelor, avalanșelor ucigașe, alunecări de teren ce înghit localități întregi și vieți nenumărate, inundații și... iarnă nefirească, ce contrazice toate formele de logică, au dat peste cap echilibrul locuitorilor și întreaga lor existență. Moartea nu se mai satură!... Viața aici e... ipotetică... Merg la culcare cu strictul necesar la îndemână, cu speranța puerilă că voi mai avea ocazia să-l folosesc. Mă uit cu amar la clădirea aceasta unde locuiesc și mă străduiesc să nu mi-o imaginez pe toată peste mine. Când redeschid ochii într-o nouă dimineață, gândul meu imediat e de imensă recunoștință și gratitudine către Domnul! Resemnarea a luat treptat locul terorii și ridic fatalistă din umeri la imprevizibilul clipei următoare...

note de călătorie note de călătorie 35

Puiu Gheorghe Răducan

Biserica Stupărei – Mihăești – Vâlcea Am vizitat peste 70 de mănăstiri. Am intrat în foarte multe biserici unde slujitorii Domnului, să fim sinceri – de zeci de ani nu au făcut nimic, nu au ridicat un deget cum se spune, iar locașurile de cult pe care le păstoresc merg în paragină. De câte ori fac vreun drum mai lung prin țară sau în străinătate, când ajung acasă, merg la mănăstirea Cozia să-i mulțumesc Domnului. Pe lângă rugăciunile mele, mai zic: Mulțumesc Doamne, că m-ai adus acasă!

Construcția este din zid și cu etaj. În acest spațiu, la etaj, părintele dorește înființarea unei biblioteci. Deja donație de carte este, dar se mai așteaptă. Enoriașii au făcut donații de aparatură, calculatoare, laptopuri, o stație de amplificare. Deja s-a stabilit cu cadrele de învățământ ca după orele de curs copii, învățătorii și profesorii să poată folosi biblioteca, mai ales că în satul

Iată că azi, 10.01.2017 și chiar pe 1 ianuarie, nevenind decât..., din anul trecut, am mers să mulțumesc Domnului la biserica din satul Stupărei, com. Mihăești, jud. Vâlcea. Cunosc preotul care slujește aici, aș zice chiar... suntem prieteni. N-am „prins” slujba de la început, dar intrând în biserică, am fost uimit de faptul că toți enoriașii știau pe de rost rugăciunile, chiar Crezul... Fie că erau în genunchi, fie în picioare, în fața Altarului, toți oamenii erau un cor bine structurat care interpretau „profesionist” o partitură prețioasă, în fața unui public numeros, pretențios. De data aceasta, „publicul” era... chiar Dumnezeu. Aici, la biserica de la Stupărei, într-o casă donată de familia Andreică, învățători ai satului, părintele paroh Lăcraru a amenajat actuala biserică unde se țin slujbele. Stupărei nu există o alta. Biserica a donat Ca să reușească cele făcute aici, părintele îmi spune că... grădiniței, (fosta școală), un „e de spovedit...” În curtea acestei biserici s-a construit o altă biserică calculator pentru inițierea mare și frumoasă, la care urmează pictura și copiilor în tainele mânuirii catapeteasma pentru a fi... gata. S-a mai construit un acestor aparate moderne și centru social – un prăznicar unde enoriașii vin pentru necesare. Există o strânsă diferite evenimente - o sală de mese de peste 300 locuri, legătură între biserică și bucătărie cu o plită mare pentru pomeni, pomeniri..., grădiniță.

Lângă sala de lectură a totul în niște condiții igienice moderne, asemănătoare bibliotecii se mai află o meselor de la restaurante. cancelarie – un birou parohial. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

note de călătorie Lângă bucătărie este o sală de ședințe a consiliului făcute din inițiativa și sub parohial. supravegherea părintelui Părintele Lăcraru, fiu al satului, a mai slujit timp de Mihail Lăcraru. 15 ani în satul Ciorăști, com. Șirineasa, unde, de În curte, lângă clopotniță asemenea a făcut nenumărate lucruri bune pentru casa este și un monument al Domnului. eroilor. Aici, la Stupărei, s-a apropiat de oameni determinându-i să-și aducă morții din cele trei parohii ale com. Mihăești de care aparține satul – de la o distanță de peste 5 km. Atât mergeau sătenii să-și pomenească morții.

Cimitirul este bine îngrijit, parcelat, cu alei printre morminte. Aici vin la slujbe oameni din Rm. Vâlcea, ba, plăcându-le starea și Până la apariția acestui locaș de cult, biserica de la situația acestui sfânt locaș de cult și-au cumpărat locuri de veci . Un lucru foarte interesant, deși a avut toate proiectele necesare, deci cu acte-n regulă pentru construcții, părintele Lăcraru nu s-a folosit de firme de construcții, ci lucrările au fost supravegheate și executate de domnia sa ajutat de enoriași pricepuți.

Mirat de cele văzute și... „pățite” azi, într-o perioadă ciudată prin care trecem, pe care o trăim, când ne mirăm de ceva... normal, am evitat săStupărei, localnicii mergeau în număr foarte mic la slujbă l felicit pe părintele Lăcraru în celelalte parohii. Câțiva erau duși cu mașina de domnul pentru cele bune, cele normale pe care le face. profesor Trandafir. O altă surpriză am avut Pământul pe care se află cimitirul, a fost cumpărat de părintele Lăcraru, vânzându-și o bucată de pământ de azi, la această biserică! Aici, lângă casă, tot de la familia Andreică. Foștii proprietari, cântăreț, era cu ceva timp în donatori ai acestei case transformate în biserică, unde se urmă un om în vârstă, Catrina slujește acum, au cumpărat obiectele de cult necesare Calistrat (s-a născut în ziua sfântului Calistrat) care a bisericii. muncit la viața lui într-un cu În momentul de față este în lucru un „Altar de vară” totul alt domeniu, cel al de pe modelul complexului monahal Bârsana – energiei electrice, participând mănăstirea Bârsana – Maramureș. Toate acestea sunt și la electrificarea satelor din ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

note de călătorie județ. Nu ne întâlnisem de mult. Văzându-l la strană… mi-am reglat respirația. Prin ceea ce făcea, dădea dovadă de profesionalism autentic al actualului domeniu, eu știindu-l că a lucrat în domeniul energiei electrice. Acest domeniu este cel mai important al Economiei Naționale Românești (nimic nu se face fără curent electric, nu ?), are reguli stricte.

Tot ceea ce s-a construit se face și se slujește la biserica satului Stupărei este meritul părintelui paroh Lăcraru !

Dacă în alte domenii cu voie sau fără, regulile se încalcă, în „Împărăția curentului electric” regulile sunt clare, nu se permite încălcarea lor. Nu te iartă! Om bătrân, respectat de toată lumea, pe care-l cunoșteam de peste 40 de ani cânta la strană la toate slujbele. Pe vremuri, acesta a început un seminar teologic, dar neputând fi întreținut de părinți, a abandonat școala după aprox trei ani și s-a înscris la o școală de stat, în domeniul energiei electrice.

„Dar mai poftiți de vizitați” spunea-ntr-una din poeziile sale prietenul Felix Sima, om al Măgurii Mihăeștiului care face eforturi

Enoriașii sunt tot una cu părintele paroh într-ale Domnului.

A învățat o meserie pe care a practicat-o cu sființenie peste 30 de ani. La întreprinderea la care a lucrat a fost un om „bun la toate”, după cum spun colegii. De fapt el a electrificat și biserica actuală cu toate acareturile ei, spune părintele Lăcraru. Iată și dilema mea: Om bun la toate în slujba curentului electric, slujește acum pe regulile Domnului. Am mers des la această biserică să mă rog Domnului cu rugăciunile mele: – Iartă-mă Doamne, pentru ce am greșit! – Mulțumesc Doamne, pentru ce mi-ai dat! – Ajută-mă Doamne să mă-ndrept! – Miluiește-mă Doamne pe mine păcătosul! să apară cel de-al doilea volum cu bisericile comunei Mihăești, Azi, pe acel om nu l-am mai zărit „la locul lui” în… comuna sa natală. biserică. Întrebând în șoaptă unde este prietenul meu, mi Felicitări, prieten drag! s-a răspuns cu durere că a fost dus la un azil… Niște Mie nu-mi mai rămâne lacrimi rebele au dat fuga pe obraji în jos, dar și eu le-am decât să mă mir de cele văzute lăsat să-și facă de cap. în satul Stupărei și să dau fuga Biserica, locul unde nu poți intra cu răutatea de pe să semnez. tine, rămâne spațiul unde comunici cu Dumnzeu. Veneam să-mi văd și bătrânul prieten.

Am mers deci, la început de an să mulțumesc Domnului pentru ce mi-a dat, să mă rog pentru tot și toate ca anul acesta să ne fie un an mai bun. 38

Haidem să trecem mai des pe la biserică! Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

cronică de carte cronică de carte 36-41

Prof. Constantin Stana

Reverii şi revelaţii Costel Avrămescu este un pasionat de literatură care vine, în lumea fascinantă a poeziei, dintr-o zonă extraliterară. Nu este un caz izolat, nici măcar curios, dat fiind faptul că această pasiune nu alege – preferenţial – o anumită profesie, şi nu este o dedicaţie exclusivă a oamenilor de litere. Am putea spune chiar că, în această privinţă, vocaţia pentru frumos, exprimată în forme

Citind şi celelalte patru volume anteriore de poezie („Dincolo de cuvinte, sufletul meu”, „Mare şi destin”, „Însemnări în jurnalul de bord”, „Între relativ şi absolut”), am relevat o persoană complexă din punct de vedere spiritual şi emoţional. Sunt impresionat de sprinteneala şi inteligenţa cu care a făcut trecerea de la extraordinara rigoare ştiinţifică a cărţilor cu tematică geopolitică şi militară, scrise până la debutul în această literatură de cu totul altă factură, survenit după ieşirea sa la pensie (trecerea în rezervă, autorul având o impresionantă carieră militară). Dacă este adevărat că dintr-o realitate dată, fiecare alege ceea ce vrea să vadă şi ceea ce este în conformitate cu sistemul său de valori, atunci putem spune că autorul alege, în mod cu totul deliberat, o viziune mai puţin obişnuită asupra lumii.

beletristice, se instituie ca gen proxim, orientările profesionale devenind diferenţe specifice, a căror diversitate ţine de motivaţii mai mult sau mai puţin conjuncturale. Accesul la literatură este, în această viziune, una dintre formele deplinei libertăţi a spiritului care se manifestă paralel, deseori anacronic, marcând, efemer sau constant, existenţa umană în genere.

Tematica preocupărilor sale beletristice mă determină să presupun un scriitor „cu program”, ocolit de capriciile întâmplării, cu profunde sclipiri ale inspiraţiei şi o pronunţată tuşă filozofică. „Revelaţia cuvintelor” este un volum de poezie Cuvintele i s-au revelat într-un edificator pentru viziunea artistică a autorului, pentru proces de durată, provocând tehnicile şi formulele poetice, ca şi pentru uzanţa reverii transcrise adesea cu o mijloacelor expresive prin care se conturează un stil evidentă lăcomie retorică, propriu şi o notă particulară a autenticităţii. marcată de dorinţa de a spune cât mai multe, în fraze poetice ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

cronică de carte ample şi tumultuoase, parcă zorite de inexorabila trecere a timpului. Cu tot acest galop al imaginilor, reuşeşte să prindă cele mai potrivite cuvinte, într-o fulgurantă anamneză. Imaginile feerice create, de senină reverie, reuşesc să strunească limbajul într-o interesantă complementaritate a construcţiilor metaforizante. Chiar dacă esenţializează şi, de multe ori, reuşeşte să sublimeze în metafore cu încărcătură metafizică, în unele poeme, autorul îşi exprimă crezul liric, accentul căzând însă nu pe tehnica poetică ci pe relaţiile dintre el şi lumea înconjurătoare, în care natura are un loc bine statuat. În funcţie de context, sugestia, simbolistica şi metafora sunt folosite diferenţiat (a se vedea, comparativ, poeziile „Vis de iarnă” şi „Prizonierul nopţilor de iarnă”). În aceeaşi direcţie, „Hegemonia frumuseţii din idee”, poezie care trimite la poetica horaţiană, se situează într-o complementaritate armonioasă cu poezia „Dulci simboluri în lumina lunii” sau cu poezia „Forma întâmplării”. Contemplarea sa nu se fixează exclusiv pe reverie. Are şi ochi de pictor preocupat să surprindă variaţiile cromatice ale naturii, modificarea unor privelişti pe parcusul diurn al soarelui pe boltă, când contururile devin fie foarte clare, fie tremurătoare, fie ireale. Nici în poeziile de această factură, autorul nu-şi poate reprima total efuziunile sale lirico-filozofice. Imaginile sunt pipăite cu mâinile – „ochii tactili ai sufletului”, receptate cu ochiul fizic – „felinar în glastra sufletului” – sau corespondentul lui („...mi-ai dăruit clipa în care am închis ochii ca să le desluşesc,/condamnându-mă la simţire, fără a mai fi nevoie să privesc...” – „Întregul unui relativ absolut”). Preocupat de problemele referitoare la sensurile existenţei, crezul poetic al lui Costel Avrămescu se desfăşoară, aproape fără îngrădire, mai mult în timp decât în spaţiu, în percepţia acută a comuniunii cu cei dragi, a căror viaţă, repede întreruptă, o retrăieşte în amintirile sale într-o strânsă legătura cu sensurile externe („Dialog temporal”, „Pirostrii peste amintiri”).

Din acest punct de vedere, apreciz că poezia sa este şi imprevizibilă. Chiar dacă, uneori, este neconvenţional, sentimentalismul unor poeme este răscolitor. Se remarcă precizia cu care sunt înregistrate şi comunicate anumite

stări, trăiri, senzaţii, simbioze sufleteşti. În pofida poeticii, specifică mai degrabă vârstelor adolescentine, ele nu suferă de anumite reţineri, de timiditatea incomplet depăşită a acestor perioade ale vieţii. Evident, indiciile temporale sunt reazemul unei asemenea atitudini („Iniman de firesc”, „Ciutura cu amintiri”, „Ecoul cântecului de sirenă”, „Din scoică, se prelinge marea”).

„Revelaţia cuvintelor” produce o stare de uluire incipientă, care poate fi domolită doar prin scufundarea în reverie sau într-o analiză foarte profundă a textului. De acea stare meditativă care pune ordine în impresiile aleatorii, dând limpezimea necesară imaginii şi expresiei („Altă faţă a toamnei”).

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

cronică de carte În funcţie de raportul stabilit între imagine şi realitate, poezia lui Costel Avrămescu are parte de forme stilistice tradiţionale sau moderne. Acolo unde este cazul, jocul rimelor, expresiv elaborat, dă strălucire imagistică poemelor. Excesul uneori retoric, impulsurile explicative, abundenţa elementelor conjuncte şi a determinanţilor lexico-semantici – aspecte explicabile prin înclinaţiile filozofice ale poetului – combinate cu amplitudinea desfăşurărilor sintactice contribuie la această armonie a frumuseţii ideatice cu o rigoare asumată cu multă îndrăzneală.

Subiectele poetice ale lui Costel Avrămescu, numeroase şi motivaţionale, sunt supuse la numeroase interogaţii şi invocaţii retorice. Ele se nasc în dorinţa de comprehensiune a unui suflet marcat evident de sensibilităţi lirice şi de un limbaj expresiv pus bine în lumină. Călător pe tainicile şi minunatele cărări ale lumii vii, gândului şi ale Opţiunea pentru prozodia clasică este, uneori, ale amendată de latenţele spiritului modern, ce pare a căuta nebănuitelor frumuseţi deabia intuite, mai mult meditativ decât jovial, uneori, obosit de speranţe şi contrariat de tragismul unei lumi puricate cu multă minuţiozitate, Costel Avrămescu îşi găseşte în clipa cea repede dintre visare şi aşteptări cuvenitul răgaz pentru viitoarele lui peregrinări („Amintiri viscolite”). Eul poetic al lui Costel Avrămescu nu pare a fi îngrădit nici de timp, nici de spaţiu. El ne propune o poetică plurală, marcată de puternice accente filozofice şi evidenţiată prin predominarea cugetării, a o eliberare de canoanele obsedante, un fel de evadare din reflexivităţii, profunzimea imperiul rigorii, pe care nu le poate repudia. Există în metaforei şi mister. discursul liric al lui Costel Avrămescu numeroase Oricine citeşte aceste asemenea tendinţe. Versul liber aduce un câştig metaforic net („Catedrala de sub riduri”), izvorând din însăşi nevoia versuri îşi dă repede seama că de zbor neîngrădit al libertăţii expresiei. Cel mai grăitor ceea ce citeşte este, de fapt, o exemplu, în acest sens, este poezia „Timpului oricum nu-i regăsire a propriilor gânduri, o materializare a lor. pasă”. Puternic ancorată în Limbajul şi imaginile artistice sunt puse în corelaţie cu un plan filosofic bine conturat, având rolul de a revela contemporaneitate, poezia lui Avrămescu merită un mister esenţial relativ la conţinutul unor poeme; Costel eufonia versurilor libere sugerează amplificarea atenţie din partea cititorilor şi chiar a criticii literare. misterului. ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

cronică de carte Rădulescu Mihaela

Scenă, spectacol, viaţă… Alla Cebotari, artistă complexă (actriță, interpretă a mai multor genuri muzicale: populară, ușoară, țigănescrusească) ne încântă de această dată cu dramatizarea unor povești populare rusești, puse pe scena Teatrului pentru copii și Tineret „Colibriˮ. Scenariul și regia aparțin artistei Alla Cebotari, reprezentând debutul în această direcție. Spectacolul oferit în 4 februarie 2017 la teatrul craiovean „Colibriˮ a fost expresia clară a rafinamentului estetic și a viziunii originale, efervescente. Basarabeancă de origine, stabilită la Craiova din anul 1990, Alla Cebotari este absolventă a Academiei de Arte Frumoase „Gavril Muzicescuˮ, secția Regie-Actorie, Chișinău. Artista, născută și crescută în Moldova de peste Prut, stabilită la Craiova realizează uniunea spirituală și culturală a românilor de pretutindeni atât prin intermediul artei teatrale, cât și prin muzică. Pe scena teatrului „Colibriˮ din Craiova, Alla își manifestă iubirea nemărginită pentru români, dăruind momente de neuitat și o parte din dragostea sa necondiționată, atât copiilor, cât și adulților.

Traducerea nu s-a făcut prin improvizații sau devieri semantice, nici ad litteram, ci s-a realizat în mod firesc, natural, autoarea fiind ea însăși vorbitoare nativă a limbii menționate. Pentru o traducere reușită e nevoie atât de cunoașterea întemeiată a limbii în care e scris textul, dar și de spirit, viziune, simț și vibrație. Stăpânirea dimensiunii narative a

Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor sunt povești populare rusești, pe care artista le-a tradus și adaptat pentru teatrul destinat copiilor. Acest proces implică talent, bună stăpânire a elementelor de spectacol și dramaturgie și desigur, pasiune și devotament. Alla Cebotari se dovedește a fi un rafinat dramaturg, deoarece transformarea firului narativ în dialog specific dramaturgiei se face în mod dinamic, atractiv, tonifiant. Epicul poveștii capătă dimensiuni interesante în varianta teatrală, subiectul fiind concentrat, personajele devenind colorate, vii, energice. Poveștile captate în replici revigorează spațiul dintre emițător și receptor, vorbele devenind ele însele purtătoare de înțelesuri multiple. Alla Cebotari păstrează subiectul poveștilor populare rusești, nu modifică mesajul și nici substratul moralizator; ea transformă modalitățile de construcție ale expunerii, dialogul devenind în fond, un mijloc care facilitează legătura cu ascultătorii/spectatorii. 42

poveștilor aduce textelor traduse, valoare și siguranță semantică. Utilizarea unui registru lingvistic familiar, transpunerea firească în limba română sunt aspecte ale unei traduceri exemplare. Autoarea nu modifică sensul cuvintelor, nu diluează metafora din subsidiarul textului, nu golește de semnificații povestea, ci îi păstrează dimensiunea Cunoașterea limbii ruse asigură textelor traduse și fantezistă, spațiul intim al adaptate, calitate, relevanță, acuratețe semantică. Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

cronică de carte derulării subiectului. Traducerea celor două povești populare rusești sunt emblema vie a unui spirit ce aduce la un numitor comun, două spații culturale diferite. E un proces amplu cultural, un fenomen care presupune pe de o parte cunoașterea temeinică a limbii și culturii ruse, iar pe de altă parte, corelarea perfectă cu specificul spiritualității autohtone.

teatrului Colibri, reprezentând debutul în domeniul regiei și al scenariului, un debut care s-a bucurat de un succes răsunător. Spectacolul a avut un impact uimitor asupra publicului, spectatorii fiind Adaptarea textelor epice la scenariul dramatic captivați de poveste, de presupune un talent nativ, pe care autoarea îl posedă în personaje, de decor. grad înalt. Alla este o mânuitoare iscusită a tehnicilor Atmosfera specifică specifice dramaturgiei, personajele devenind bine poveștilor rusești a fost individualizate prin intermediul replicilor, al dialogului. asigurată de un decor fabulos Ele pot fi ușor prinse în tipologii, asigurându-se astfel, realizat de scenografa debutantă, Iulia Goanță. Costumele personajelor în care se reflectă lumea basmului rusesc din care provin personajele au fost de asemenea, realizate de aceasta. Vestimentația creată respectă specificul rusesc, croiala, tiparul, culorile redând în mod uluitor, lumea vie și febrilă a spiritului poveștilor rusești. Elementele definitorii ale caracterelor personajelor sunt reflectate în costumele realizate cu o sensibilitate aparte, specifică artistului cu viziune complexa, așa cum dă dovadă scenografa craioveană. Decorul este în deplină mesajul pedagogic cuprins în astfel de texte destinate concordanță cu firul narativ, copiilor. Tâlcul poveștii se desprinde clar, autoarea fiecare element component insistând pe efectul moralizator al pieselor. Didascaliile având un spațiu al inserate permit regizorului să pună textul în scenă cu semnificației bine determinat. ușurință, indicându-se astfel, elementele decorative, Scenografia realizată de Iulia gesturile, mimica. Fiecare element dramatic e bine intuit, Goanță potențează impactul ceea ce relevă capacitatea extraordinară a autoarei de a asupra publicului, funcția surprinde scenic, motivațiile și trăirile personajelor. emotivă împlinind astfel, Indicațiile scenice sunt clare, concise, fiind expresia unui scopul intrinsec al textului. spirit care are experiența scenei, autoarea fiind una dintre Muzica realizată de Alin actrițele de renume ale Craiovei. Macovei-Moraru este aleasă în Cele două texte adaptate după povești populare conformitate cu scenariul rusești au fost regizate de Alla Cebotari, pe scena pieselor, cu subiectul și cu ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

cronică de carte nivelul vârstei publicului căruia i se adresează textele. Muzica este veselă, dinamică, energizantă, captivantă. Jovialitatea și buna dispoziție sunt menținute pe tot parcursul spectacolului, prin intermediul muzicii. Alin Macovei-Moraru este un artist remarcabil, transpunând spectatorii în minunata lume a poveștilor prin prisma sunetului, al vibrațiilor sonore. Acest complex dintre sunet și imagine este dovada elocventă că regizorul și compozitorul nu sunt la prima colaborare. Rezonanța publicului cu actorii se realizează prin muzică, prin sunet, instituindu-se astfel, relații ce trec dincolo de cortină.

Dumitru Andreca

Exotismul temperat

bine

O întâlnire cu Sri Lanka nu poate fi decât un eveniment remarcabil în viața unui om, îndeosebi atunci când el este un european al cărui loc de Pe scenă, actorii s-au transpus în pielea baştină este Europa de Est, personajelor, s-au metamorfozat, au alunecat dincolo de zonă geografică autarhică până cotidian, s-au integrat imaginarului fantezist. Dedublându-se, ei au trăit alături de spectatori rolurile poveștilor fantastice. Modul în care și-au asumat rolurile arată calitățile artistice de neegalat, căci asistăm la o transfigurare totală a actorului, o transformare uluitoare, care se prelungește în trăire unică, irepetabilă și dincolo de ușile teatrului. Punerea în scenă a celor două narațiuni epice a fost primită de publicul spectator cu încântare, bucurie nedisimulată, culminând cu entuziasm și uimire. Pentru ca acest lucru să fie posibil a fost nevoie de un colectiv închegat, de munca în echipă, actorii devenind ei înșiși părți indispensabile ale poveștii. Teatrul Colibri din Craiova a avut un succes răsunător prin prezentarea acestui spectacol destinat copiilor. Scenariul și regia asigurate de Alla Cebotari, scenografia Iuliei Goanță, compoziția muzicală a lui Alin Macovei Moraru, distribuția(actorii: Alla Cebotari, Emanuel Popescu, Daniel Mirea) sunt coordonatele unui spectacol viu, colorat, puternic, rodul muncii în echipă. E un proiect colectiv care a dat naștere unui act artistic complex. Acest spectacol este o reușită, un moment de referință atât pentru actrița Alla Cebotari, cât și pentru spațiul cultural craiovean, însumând valorile teatrului Colibri, reflectând pasiunea și devotamentul artiștilor care au muncit cu dragoste nemărginită. Complexitatea și valoarea spectacolului sunt asigurate de atitudinea curajoasă a artiștilor care fac parte din proiect, de spiritul muncii în grup, și nu în ultimul rând, de vibrația iubirii pentru actul cultural-artistic. 44

în 1989, pentru cei mai cei mai mulți dintre locuitorii ei. Scriitoarea Helene Pflitsch, ale cărei rădăcini sunt ferm înfipte în solul românesc, după o serie de întâmplări -o parte le-a fructificat deja în scrierea unor cărți-, are privilegiul de a călători anual în Sri Lanka, ba mai mult, să stea acolo cam trei luni... Cartea de fața este descrierea primei sale întâlniri cu „Lacrima din ocean” sau

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

cronică de carte „Insula de smarald” şi, firesc, ca şi prima dragoste, acea tocmai să ne dăm seama de întâlnire nu se uită niciodată! profunzimea lui albastră. Căsătorită în Germania, autoarea face această Verdele smaraldului a fost însă călătorie împreună cu soțul său, Klaus, un „inițiat” în mai puternic şi ne-a captivat privirile.” tainele vieții şi culturii insulei din Oceanul Indian. Pe pământul singalez, Umorul descrierii plecării din Germania, al „prima imagine a fost cea a peripețiilor călătoriei sub povara unor bagaje supradimensionate, arată experiența într-ale scrisului a unei stații de taximetre, în care doamnei Helene Pflitsch, iar la plasticitatea descrierilor locul automobilelor erau luate tuktuk-uri colorate, trebuie neaparat adăugat deosebitul simț de observație, de buburuze pe frunză de floare.” ținând mai degrabă de „efervescența” unui jurnalist de cotidian. Prin Jayarathna, cel care îi întâmpină cu flori, autoarea Note nostalgice răzbat uneori la suprafața textului, începe fascinata descriere a unei adevărate galerii de personaje, oamenii mirificei insule din Oceanul Indian, cu destine atipice, cu obiceiuri necunoscute europeanului. Insula a fost puternic lovită de tsunami în 2004, dar locuitorii săi fac tot ce le stă în puteri spre a-i reda întregul farmec, păstrând vie memoria celor răpiți de ape. Localitatea de domiciliu a gazdei este Moragalla, iar familia care oferă găzduire la pensiune poartă numele Petakutty de Silva, Jayaranthna fiind capul ei...

dar atunci trăirea are temeiuri...extreme, în acest sens fiind de recitit descrierea zborului nocturn cu avionul peste România. „Am zburat peste România în plină noapte. Crestele Carpaților, acoperite de nea, au lansat săgeți ce mi-au atins inima şi mi-au amintit de Crăciunul cu zăpadă din țara mea.” Picturală e şi descrierea vederii din avion a Sri Lankăi, aşa cum reuşite vor fi şi multe alte zugrăviri ale întâlnirii propriu-zise cu exotica insulă şi cu locuitorii ei. „Sri Lanka, Lacrima din ocean, sau Insula de smarald, cum fusese botezată în decursul vremurilor de cei ce i-au călcat pământul, începuse să prindă contur jos, dincolo de câțiva nori de puf alb rămaşi parcă pe cer ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

De aici începe inițierea autoarei -soțul, Klaus, fiind parcă de-al locului- în viața şi cultura Sri Lankăi, prin vizitarea unor puncte-reper ale insulei, din care nu vor lipsi templele budiste. Misterul acestor vizite constituie chiar substanța cărții, iar „dezlegarea” lui o lăsăm în seama cititorului, care, fără îndoială, va parcurge cartea cu multă curiozitate şi-o va încheia cu...încântare. 45

cartea din sertar Scrisul e ultima mea cale de a mai spinteca câte o burtă ingrată a vieții...

cartea de pe noptieră 53

Mihaela Dimitriu

Mascarada formelor de lut Stau minute în șir și tot îmi geometrizez existența. Îi analizez catetele, ipotenuzele, îi măsor gradele de tenacitate, îi verfic unghiurile proaspăt lăcuite, laturile puterii de a o conserva și de a reproiecta trecutul meu plumburiu. Am chiar malefice gânduri ale escaladării norilor de zăpadă ce îmi cern pe pereții goi din cavernă epiderme de singurătate. Am devenit oarecum maniacă de a mai urca încă o treaptă, apoi a traversa un pod de lirisme, apoi o altă burtă de macrou-rutină. De ce? Căci a te simți vasala întunericului nouă ani din viață nu e chiar o chestie funny... De ce ? Pentru că mereu dorești să fugi cu tălpile goale, să săruți în nopțile cu lună plină ușile deschise spre libertate... Deși evadez azi destul de des, după marea schimbare spațialo-pragmatică, arhitectura brațelor mele a devenit mată. Apuc instrumentele din jur și din interior cu un spirit hiperanalitic și cu o hiperluciditate maladivă. Apuc a vedea anormalitatea ființelor animaliere și umane, dincolo de normalitate. Corpul gestionează constant fiorii spinoși ai inside-ului și outside-ului existențial... De ce? Mereu se trece la palierele superioare ale perceperii spectacolului mundan. După ce treci printr-un divorț funny... mai poți vedea plușismul vieții sau grotescul din ea? Mai poți observa ca un lector inocent filele oamenilor sau ca un hermeneut, carcasele și substanțele concomitent? Privesc cu milă tinerii ce se ciugulesc prin parcuri, privesc copiii dincolo de jucăriile lor, le simt zâmbetele moi, caracterele de ciocolată neexpandată. Hărțile de ego zmângălesc abstract spumoasele oceane ale detaliului. Minuțiosul minutar al hazardului e doar o formă de lut ce absorbe ideea și o toarnă în forme spirtuoase. În depoul luciferic, locomotivele aburinde de narațiuni pulsează ambiguitatea onestă. 46

Ce este viața? O multitudine de straturi senzoriale, auditive, olfactive, kinestezice cu vedete vizionare ce alterează rotulele prezentului sau dimpotrivă le alintă creativ prin cetățile frumosului.

Cărțile nu se vând, precum trupurile nu se amanetează. Cărțile sunt identitățile, cărțile de vizită, etichetele sinelui. Sufletul nu se dăruiește, ci se împrumută. Nu se ia dobândă în nici unul dintre cazuri, doar bacșișuri mărunte de tinichea. Mereu căutam să încep prima frază, pentru că toate celelalte știam că vor curge de

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

cartea din sertar

recomandări

la sine ca niște gheizere pe pereții unei picturi rupestre recomandări Manuela mute. Tastele alunecau, se sincronizau cu emoțiile Jerlăianu carcasei-om, sforăitorului-om , muzicalității-om, Cerasela tehnologicului-om desacralizat. O mască hoinărind artistic prin subteranurile dealurilor. Masca: hominidul În leagănul timpului masculin, dealul: femeia. În mâna destinului Ca într-un zbor invers, ochii și degetele cuprindeau Olguța LuncașuTrifan arborii fără rădăcini ai corpurilor de bumbac. Autoarea

romanului,

În

Mâinile erau aripile, nedorite de nimeni, corpul mâna Destinului, Olguța Trifan, femeii, al unui singur bărbat, mânjit cu dulceața injuriilor desfășoară firul romanului dihotomice, cu cremele acrite ale mizerabilului său trup, realist, lăsând acțiunea să țină

pulsul cititorului, ridicat începând de prima pagină a acestui roman până la ultima, reușind ceea ce nu mulți reușesc să facă, și anume o acţiune întinsă pe termen scurt îmbogățită cu elementele din viața protagonistului principal, Emanuela și nu numai. Romanul este o construcție a detaliilor, spirituale, fizice, psihice, și de ansamblu. Stările personajelor aduse din timpul întâmplărilor vieții lor, cotidiene, scoate la iveală măiestria cu care autoarea mânuie fiecare acțiune, reacțiune sau pasivitate evenimentelor, și sau a personajelor.

deformat de ani, un trup de mascul uns de mocirlele propriilor doleanțe, de timp, de gălbenușurile aventurilor și adrenalinei din buzunarele propriei măști, al propriului nimic al propriului zero barat. Picurii de lumină, de apă, de vis clocoteau puternic precum o margarină pusă pe foc, precum un zahăr caramelizat și ars. Măștile căscau. Mințile ca niște talazuri zbuciumate clocoteau. (fragmente din romanul DE CE SĂ URÂM BĂRBAȚII - M. Dimitriu)

ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

Olguța Luncașu Trifan are toate instrumentele la îndemână pentru a pune pe tapet orice tip de abordare a romanului. Tema abordată este interesantă și redă adevărul întâlnit în realitatea din prezent. Personal, am citit acest roman, fără nicio staționare. Modul abordării al firului epic, pe tema prezentată, a reușit să mă facă să nu închid romanul până la terminarea lui. Îi doresc autoarei, sănătate, putere de muncă și cât mai multe romane încântătoare! Sincere felicitări Olguța Trifan!

debut debut 46-49

Anna Blur (Bluroffives)

Secretul planetelor gemene Partea VI - Intenții Nerys-Randa era într-o secundă în picioare, călcând nervos de-a lungul poienei. Câțiva pași agitați și apoi păru că ceva se decantă în ea. Se aşeză la mică distanță de Enki, cu fața la el, dar fară să îl privească. Își scoase cuțitul de la coapsă și începu să curețe cu mișcări lente pământul adunat pe marginea cizmei. Tăcu preţ de câteva clipe. Apoi rosti cu o voce netedă:

Nerys-Randa tăcu. Sunetul vorbelor ei, adevărul cuvintelor spuse, reverberă în aer. Iar ea îl auzi ca și cum fusese spus de altcineva, de parcă acum îl asculta spus pentru prima oară și trebuia să îl lăse să i se așeze în sine. Degetele ei se jucau absent cu cuțitul, întorcându-l între degete. Și ce îți spune instinctul tău acum Nerys-Randa? Vocea

– Știi ce se prețuiește la un Învățat?! Nerys-Randa nu-l lăsă să răspundă, deși, la drept vorbind, Enki nu părea să fie dornic să spună ceva. – Mai întâi de toate trebuie să știm cât mai multe. Dacă unele lucruri au fost încercate, testate înainte, și știi despre asta, atunci e mai ușor să eviți greșelile. Apoi, trebuie să observăm ce se întâmplă, să... cântărim și să sfătuim acolo unde conducătorii nu mai știu calea. Să vedem unde e dreptatea și care e calea spre ea. Lama stătea acum în palma ei, o curațase de pulberea rămasă cu o trecere de degete și acum îi privea lucirea sub razele lui Dai. Presupun că știi... se spune ca voi ajunge următoarea Mare Înțeleaptă, spuse aproape șoptit încă fără să-l privească. Ceea ce foarte puțini știu însă, este de ce. Respiră adânc apoi adăugă: Se pare că mai există un ingredient secret în cum trebuie să fie un înțelept, și mai ales un Mare Înțelept. Și tocmai pentru acesta m-au ales pe mine. Mi-au spus că va fi ceea ce mă v-a duce către izbândă sau eșec, că va fi un moment în care nu numai soarta mea va depinde de ceea ce decid să fac. Dar nu miau zis și când se va întâmpla asta. Sfatul lor a fost să mă bazez pe el, dar fără să mă las condusă.

lui Enki îi rupse firul gândurilor și o făcu să își ridice ochii către el. Îl privi preț de câteva momente, mușcându-şi buza de jos. Apoi răspunse:

Cred că important acum, Își strânse ochii, în timp ce degetele i se încleștau pe nu este ce îmi spune mie instinctul, ci... ce îmi vei spune mânerul lamei. Tăcu timp de o altă respirație, și rosti: tu. E vorba de instinct. De ceea ce citesc cu energia mea Ochii ei întunecați îl în jurul meu, în mine... în alții. fixară într-un mod în care îl făcu pe Enki să se încordeze Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

debut involuntar, încleștându-şi pumnul peste roca ce încă îi – Acum, când ai aflat că stătea așezată în palmă. chiar există o armă și că e – Spune-mi Tiarna Enki, lord din tagma dragonilor, nevoie să spui legământul de ce sperai să descoperi aici și mai ales ce vrei să faci de- pereche ca să afli cu certitudine dacă și ce poate acum încolo?! Din momentul în care auzise descifrarea, Enki face?

Enki zâmbi fără să se uite realizase că avea să ajungă aici. Singurul lucru care-l îngrijora era că nici el nu era sigur cât anume trebuia să la ea, învârtind în continuare bucata de pământ. dezvăluie, sau cât anume mai putea ține pentru el. – Nu sunt expert în asta Trecură câteva momente în care se auzi doar dar legământul nu se spune foșnetul pădurii. – Am fost trimis anume să încerc sa găsesc un mit. într-un templu, în fața unei preotese? Nu e ăsta obiceiul tuturor phylonienilor?! Sau învățații fac altfel? Nerys-Randa îl privi tăcută. Deschis și totuși iscoditor. Ceva nu-i dădea pace. În cele din urmă îi răspunse: – Legământul de pereche unește. Pe viață. Adevărat, el se face în fața unei preotese. Doar atunci legătura devine totală. Doar că... și atunci cănd îl spui pur și simplu, are o însemnătate. – Crezi... sau știi asta? Enki se ridicase și acum chipul lui era întors de la ea, în timp Puțini credeau că el chiar există, și cu toate astea se pare ce cu una din palme trecea că este adevărat - răspunse Enki trecându-și degetele peste netezimea trunchiului de peste scrijeliturile abia vizibile, închizând ochii la senzația copac. Vocea lui purta un soi de ușoară de arsură ce-i străpunse pielea. – Deci știai ce se ascunde aici. - nu era o tocmai o greutate, de reținere, pe care întrebare, părea o afirmație care cerea ca el s-o întărească Nerys-Randa o auzea fără să o înțeleagă. sau s-o nege. – Bănuiam. – Și-acum?! – Și-acum ce?

ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

– Cred. Enki încuvință mut și se întoarse către ea. – Dar nu știi. Acum, am de gând să spun jurămintele împreună cu tine și să scoatem

debut la iveală arma. După?! Cine poate știi cu siguranță ce se Fără să audă cuvintele, va întâmpla după? înțelese. Se lăsa citit și citea la Nerys-Randa se ridică și ea în picioare si păși mai rândul său, iar dacă ea nu avea să găseasca ceva care să o facă aproape de Enki. – Dar eu nu te întreb acum despre fapte, ci doar sa rupă atingerea, aveau să despre întenții. Fapte există doar în trecut. Viitorul e spună legămintele. Părea o eternitate de când piela ei rezervat intențiilor. simțea asaltul căldurii Enki zâmbi, dar nu spuse nimic, iar ea se mai degetelor lui, iar Nerys-Randa apropie de el un pas. Nu știa cu siguranță dacă se apropia inspirând adânc închise ochii din propria voință sau pentru că se lăsase în voia acelui și își lipi palmele de ale lui. fir invizibil ce o trăgea spre el. Sau poate că acum era ceva Senzația era, ca mereu, din instinctul său... unică, iar contactul cu Enki o Când ai venit prima oară la curtea învățaților nu ai făcut ritualul salutului. De ce? Enki păși către ea și fără să îi atingă pielea îi luă încheietura mâinii stângi și o ridică. – De ce, fiind de rang mai înalt ca tine nu am folosit salutul? De ce, de fapt, nu ți-am citit intențiile? Asta mă întrebi cu adevărat, nu?! De ce nu mi-am pus palma peste a ta, aşa cum o fac acum, ca să pot vedea dacă intențiile tale sunt... Cum ar fi trebuit să fie intențiile tale Nerys-Randa? Dar ea nu îi răspunse. Nu putea să facă altceva decât să își concentreze toată ființa să își țină în frâu energia ce clocotea în ea. Vocea lui Enki părea și ea din ce mai încărcată de ceva nedeslușit. De parcă şi el avea propria luptă de dus. – Pentru că știam la cine vin. Pentru că știu că intențiile tale nu au șovăit. Dar te fapt tu acum vrei altceva.

făcu să se clatine. Sub ploapele închise o mulțime de culori se învârteau, ca un râu involburat gata să o prindă în unduirile lui. Într-un cotlon al minții o umbră de teamă îi erodă Îl apucă de cealaltă încheietură și îi imită mișcarea. concentrarea, dar NerysStăteau unul în fața celuilalt, palmele ridicate, degetele Randa o înăbuși. Acum avea aproape atingându-se. acces la interiorul lui Enki. În mintea ei, Nerys-Randa își dădu seama că așa Tot ce trebuia să facă era începea ritualul rostirii legământului de pereche și să se gândească, să întrebe aproape zâmbi. fără cuvinte și culorile lui aveau să-i răspundă. Nerys-Randa deschise ochii şi văzu cum palma lui era într-atât de aproape de a ei încât nu își imaginase căldura ce o emana, și cu toate astea încă nu o atinsese. Doar o privea cu o intensitate ce îi consuma galopând autocontrolul.

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

povestiri cartea din sertar 53

Viorel Croitoru

Om bun – Ziua bună, nene Murat, iar ești pilit? Nea Murat era băieș la noi în sanatoriu, mirosea mereu a nămol, cu asta lucra, el aducea nămolul fierbinte prin ceva ca un tunel la nivelul demisolului în camerele unde ni se făceau împachetări cu nămol. De acolo ieșea când se terminau tratamentele, pe la ora unsprezece, spre prânz. Se spăla, se ferchezuia, se

ducea la o crâșmă, bea ceva și... de multe ori se întorcea după amiaza și ne privea pe noi, copii din sanatoriu, cum ne jucam în curtea din spatele pavilionului. – De tristețe, Ionele, de tristețe... – Da' de ce ești trist, ai necazuri? – Păi nu ți-am spus? Ai mei s-au dus toți, sunt singur și bătrân. De-acuma... Aștept să mă duc la Allah, că altă treabă nu mai am! – Dar ești sănătos, ai serviciu, ai casă, eu m-aș simți foarte bine așa! Mie îmi place de matale, că semeni cu bunicul meu, da bunicul nu era turc, să știi! ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

– Da, și toți îmi spun: turc prost, n-ai lăsat în urmă nici un copil, nu mergi la moschee, ce cauți printre noi? Da... Așa îmi zic și vecinii și Husein, crâșmarul! – Și de-asta ești matale supărat? Să-ți zic ceva, la mine acasă mulți copii strigau după mine: șchiopule, șontorogule, Donald-rățoiu! - Vezi, suntem frați de suferință, de-asta-mi place să vorbesc cu voi, ăștia micii! De-aș fi avut și eu un copil așa ca voi, șchiop sau ciung sau cum ar fi vrut Allah, dar Allah n-a vrut, n-a vrut și gata! S-a dus și ocazia mea de-a avea o babă lângă mine să ne ușurăm zilele unul altuia... – Stai, că n-am terminat de povestit! Mai demult, când îmi spuneau așa, plângeam și-mi părea rău, dar m-a învățat bunicul să mă gândesc așa: dacă latră un câine la mine sunt mai deștept sau mai prost? Dar dacă muge vaca, sau behăie o oaie, dacă plouă, sunt eu altfel? Tot Ionel sunt! Așa că nu trebuie să mă supăr. Acuma, băiat mai mare, miam dat seama că și eu am făcut ca ei, când strigam Grasu', în loc să strig Adrian, sau roșcatul, sau pistruiatul... Dar nu mai fac! Mă gândeam

povestiri că și ei s-au simțit cum mă simțeam eu, dar erau mai viteji ca mine, nu plângeau! Așa că și matale nu ești mai bun sau mai rău, pentru că unul sau altul te strigă... cum ziceai, că mi-e rușine să zic! – Deșteptul moșului! Ce înțelept vorbești, hai să te pup! – Nu, nu, nene Murat, că miroși a băutură și tare înțeapă barba aia a matale! Dacă vrei să stea cu matale o babă, cum spui, ar trebui să te bărbierești mai des sau să-ți lași barbă și să nu mai bei atâta, că miroși urât de la băutură. Care babă crezi că ar vrea un moș care miroase a băutură?

nenea Murat, așa cum te rugăm și pentru părinții noștri, că el este om cu suflet bun, bun și ne dă mereu bomboane. Da' nu pentru bomboanele lui vă rugăm pe amândoi, ci pentru că nămolul lăsat de voi, aici în Techirghiol, trece și prin mâinile lui! El a pus mereu suflet și gânduri bune în nămol, ca să ne facă bine. Și...

Au trecut zile, iar ne-ntâlneam și stăteam ca doi oameni mari de vorbă, mie chiar îmi plăcea, deși mirosul de bețiv îmi stârnea repulsie. Odată am aflat la tratamente că nea Murat e bolnav, în spital! Mi-a părut tare rău și, când am ieșit cu toții în curte, la joacă, am adunat câțiva copii să ne rugăm pentru el să se facă bine. – Băi, dar la care Dumnezeu ne rugăm, că el e cu Allah și noi cu Isus? – M-da, grea întrebare! Am întrebat-o pe o soră, și ea turcoaică, ce să facem. A făcut ochii mari, m-a luat în brațe și m-a pupat și mi-a spus că Dumnezeu sau Allah, ascultă amândoi de gândurile bune ale unor copii, să ne rugăm cum știm noi! Ne-am adunat și mai mulți copii și plănuiam cum să facem. Unii știau doar „Îngerașul” alții știau „Tatăl nostru” și niște fetițe au propus să facem noi o rugăciune pentru el. Eram mai bun de gură, am fost propus să iau eu inițiativa și să spun câteva cuvinte și apoi să spunem în cor „Tatăl nostru”.

chiar dacă n-o fi el cel mai bun turc, e om bun și-l iubim!

Și am început cu toții rugăciunea. O dată cu noi spuneau rugăciunea chiar și Deja surorile erau atente la ce facem și-i mai surorile turcoaice, pline de struneau pe cei mici care țipau și se alergau prin jurul emoție și lacrimi. nostru. M-am urcat pe o bancă, mi-am împreunat La câteva zile s-a întors, frumos mâinile, am luat o figură pioasă și am început avea probleme cu ficatul, de să vorbesc: la băutură și chiar i-a fost – Doamne, Dumnezeul nostru și tu Doamne al interzisă cu totul băutura. turcilor, care te numești Allah, te rugăm să ai grijă de Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

povestiri I-o fi povestit cineva de ce-am făcut noi pentru el a și apărut a doua zi, cu cele mai bune bomboane care ne plăceau nouă, pernițe umplute cu ceva ca fondantele și ne-a dat la toți copiii din curte! Era bărbierit, nu mai mirosea a băutură și l-am lăsat să mă ia în brațe și să mă pupe. Am simțit atâta suflet în îmbrățișarea lui... Ca în brațele lui tataia al meu! Ne-am întâlnit din nou, așa cum făceam de obicei și gândea, vorbea, era, alt om!

sunt mai rușinoase ca noi, băieții, cum să vină ele la matale și să zică: - Hai, Murat, să ne căsătorim! – Înțeleptul moșului, ești mereu cu vorbele lui tatai-tu în gură! Oi vedea, când mi-oi mai reveni, e și asta o problemă, dar nu arde!

– Vezi, nene Murat, Allah al matale nu te-a Am plecat acasă și, după pedepsit cu suferința prin care ai trecut! Te-a ajutat un an, m-am reîntors la băi, doar să te lași de băutură și de gândurile alea triste! într-o nouă serie! Și am aflat că nenea Murat nu mai era! Făcuse ciroză și s-a dus! Dar... când s-a dus nu mai era singur: era cu o femeie turcoaică, își găsise în sfârșit baba lui. Doar că un pic cam târziu, așa cum greșim mulți și lăsăm lucruri importante pââână... aproape că devine prea târziu! Îndurerat, m-am dus în colțul de grădină unde stăteam de vorbă cu el, am făcut o cruce din două stinghii și i-am scris cu carioca numele pe ea, am Acuma poți să cauți o babă cum spuneai, oricare din ele pus-o acolo, agățată de tabla te-ar place! paratrăznetului ca să ajungă A zâmbit, m-a mângâiat pe cap și mi-a spus: și în cer și în pământ și am – S-ar putea să ai mare dreptate Ionele, nu cu spus: babele, ci cu ce-ai spus despre boală! Că era o boală, Dumnezeul meu și Allah măi, Ionele, nu reușeam să mă las, aveam mintea al tău să te odihnească, nene numai la băutură! Iar cu babele... Allah alege, eu doar Murat! Ai fost un om bun... primesc! Cum o să fie vrerea lui! – Știi, te rog să nu te superi, dar... să-ți zic cum spune tataia meu? Zice că „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”! În sat sunt femei rămase singure, ele 53 ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

traduceri pagina membrului portret literar – traduceri 54-55

Luca Cipolla

Clara dn Assisi

Chiara d'Assisi Le tenebre si fan leggere e rischiaran d'improvviso, non è facile contare le promesse disattese... ma tu, correndo su prati rossi, fossi, hai cancellato una lacrima e l'istante precedente. La casa era dismessa,

misero sdentato sorriso, la tua mano accogliente a porgere il pane. Scesi anch'io e t'aspettava il matto in partenza per Roma, inciampai e per un istante.. l'acqua smise di segnare il ruscello, non più un sussurro o verso d'allodola.. mi reclamò la notte.

Tenebrele se ușurează și însenină deodată, nu sunt ușor de socotit promisiunile încălcate… dar tu, alergând pe pajiști roșii, șanțuri, ai șters o lacrimă și clipa mai devreme. Casa era părăsită,

zâmbet mizer și știrb, mâna ta primitoare care întindea pâinea. Am coborât și eu și te aștepta nebunul plecând spre Roma, m-am împiedicat și pentr-o clipă.. apa se lăsa de imprimat pârâul, nu mai un șopot sau viers de ciocârlie.. mă reclamă noaptea.

54 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

lecturi în foileton privind pe fereastră la reînvierea naturii, care an de an își sărbătorea și ea propriul Paște.

impresii – lecturi în foileton 64

Nicolae VASILE

CLUBUL Episodul 1 Motto: Socialismul este ca trenul, dacă nu merge, stă pe loc, capitalismul este ca avionul, dacă nu merge, cade.

Secretara tocmai îl anunţa că se află în secretariat şi vrea să discute cu dânsul un domn, care susţinea că îl cunoaşte şi are ceva important să-i spună.

Într-adevăr îl cunoştea, îl chema Dună și lucrase în tinereţea sa în intreprinderea precursoare a firmei conduse de Alex. Ulterior se mutase pe la mai multe instituţii. În acel moment era unul dintre vicepreşedinţii influentului „Club al afaceriștilor”, agreat de conducerea politică a ţării prin diverse acte normative, pentru medierea dintre structurile politice şi mediul economico-financiar. Avusese, în ultima perioadă, câteva tangenţe cu reprezentanţii de vârf al acestei instituţii şi chiar era curios cu ce mesaj vine cel Era o frumoasă zi de primăvară, prima lucrătoare, ce, din moment în moment, după trei zile libere, datorate marii sărbători a Paştelui, urma să intre pe uşă: care, în acel an, se suprapunea şi cu un alt gen de – Bună dimineaţa sărbătoare, cea de 1 Mai, căreia în epoca trecută i se mai domnule director!... Scuze zicea și „Paștele comuniștilor”. pentru vizita neanunţată, dar (Autorul, romanul Punctul de sprijin)

Alex îşi „savura” ceaiul de anghinare, pe care-l bea dimineţa pe stomacul gol, de o bună perioadă de timp, în loc de cafea, din motive de disfuncţiuni biliare. Nu era în cea mai bună stare psihică, pierduse antrenamentul stresului. Înainte de a lua la rând teancul de mape de pe birou, care intuia că vor conţine şi o serie de probleme, le mai amâna câteva minute înainte de a le ataca frontal, ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

am ceva foarte important de discutat cu dumneavoastră. – Sper că nu este ceva de rău!... – Oh,... nu!... Din contră, aş putea zice că ar putea fi de bine, chiar... de foarte bine!...

lecturi în foileton – Mă faceţi curios! – Spuneţi-i secretarei să nu ne deranjeze nimeni, măcar o jumătate de oră!... - Iată, despre ce este vorba! La Club urmează să se facă alegeri, atât la nivel naţional cât şi la nivel teritorial. Este o mare şansă, dar şi un mare pericol. Eu am hotărât să nu mai candidez. Am o anumită vârstă,... nici cu sănătatea nu o duc prea bine!... Pericolul este că, în avalanşa aceasta cu firmele mici şi mijlocii, există unii care, în aceeași familie, au înregistrat chiar şi câteva zeci de firme. Aceştia vor avea multe voturi şi riscăm ca nişte persoane total nesemnificative, ca realizări, să preia conducerea Secţiunii Industrie, care, după cum ştiţi, dă în mod direct unul dintre vicepreşedinţii Clubului.

– În principiu, este ideea mea, dar, cum eu sunt un om bine organizat, am discutat şi cu Preşedintele. Mi-a spus că nu are nimic împotrivă, i-ar plăcea să fii în echipa lui. Pentru el nu cred că va fi nicio problemă să fie reales. În general, toţi ceilalţi, de la alte secţiuni, vor candida din nou şi au toate şansele să fie realeşi. Doar eu am hotărât să

Dar, de ce au înregistrat aceştia atâtea firme?... Nu înțeleg!... Au apărut niște facilități pe la unele ambasade, chiar ale unora dintre ţările dezvoltate, astfel că directorii generali de firme pot obţine vizele de călătorie printr-o procedură de urgenţă. D’ asta, au făcut atâtea firme, ca fiecare membru al familiei sau clanului respectiv să fie director general la ceva. – Păi, cum demonstrează aceasta?... – Cu adeverinţă de la Registrul Comerţului. Sunt obligaţi să emită astfel de adeverinte, în conformitate cu datele înregistrate. Directorul general este trecut pe actul de înregistrare a firmei.

mă retrag.

– Și,... nu se vede acolo că este o firmă de doi bani, – Şi care ar fi logica înregistrată acum trei zile?... conform căreia eu voi putea Regulamentele de la acele ambasade nu specifică câştiga împotriva celor cu zeci mărimea şi vechimea firmei. Străinii ăştia nu ne-au de firme pe familie?... învăţat încă bine!... Sunt convins că acele prevederi se vor – Ei,... nu trebuie să schimba, dar deocamdată sunt valabile. Pe mine nu devenim chiar atât de plimbările lor în străinătate mă deranjează, ci faptul că negativişti!... Dumneavoastră aceşti indivizi vor avea drept de vot la alegerea aţi reuşit să vă creaţi un bun conducătorilor Clubului. renume din două direcţii – Bine, bine,... dar ce am eu cu toate acestea? 56

importante. Una ar fi că reprezentaţi, cu mult succes,

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

lecturi în foileton industria high-tech, atâta cât există ea în Romania. Exporturile de produse de înaltă tehnologie pe care le faceţi în Germania, Israel, Italia, SUA etc. nu au rămas neobservate. Sunt puţine firme în România care reuşesc să facă aşa ceva. A doua direcţie este cu cercetarea ştiinţifică aplicativă pe care aţi transformat-o într-o afacere. Este o evoluţie modernă, care a dat rezultate doar în ţările foarte dezvoltate. Cercetarea aplicativă este de regulă finanţată de marile firme, care scot profituri uriaşe pe această cale.

MONTANA, de la Bucureşti, unde aţi avut roluri decisive în organizare. – Într-adevăr, aceste evenimente îmi produc amintiri deosebit de plăcute. Vă mulţumesc pentru rememorarea lor!...

Păi,... aceste evenimente au avut un rol - Da,... dar aceste realizări de vârf nu au, de obicei, o decisiv în formarea convingerii influenţă prea mare asupra influenţării votului la o mele de a vă alege ca posibil continuator al meu pe poziţia din conducerea Clubului. Aş fi foarte bucuros dacă aş pleca de aici cu promisiunea că o să vă depuneţi candidatura la aceste alegeri. Atenție, perioada depunerilor de candidaturi se va deschide chiar peste câteva zile!...

instituţie precum Clubul, unde trebuiesc oameni bătăioşi, buni organizatori, care să reprezinte mediul de afaceri în disputa cu politicienii, pe de o parte, dar şi cu sindicatele, pe de altă parte. Aceste relaţii sunt adesea foarte antagoniste şi doar rareori câştigă forţa argumentelor.

– Domnule vicepreşedinte, vă mulţumesc foarte mult pentru aprecierea dumneavoastră, care mă emoţionează de a dreptul!... Vă promit că o să mă gândesc serios la propunerea făcută, dar nu pot să vă dau un răspuns pe loc. Vă promit, însă, că mâine o să aveți răspunsul meu. Această decizie, în ideea că voi câştiga, va însemna mult în reașezarea activităţilor mele viitoare și trebuie să mă gândesc foarte serios.

– Ei,... lăsaţi, nu vă mai consideraţi atât de neajutorat!... V-am observat, cu ocazia unor evenimente majore, din ultima perioadă, mă refer la alegerile de la Organismul Naţional de Calitate, cu un număr foarte mare de membri, unde aţi câştigat detaşat, precum şi la – L-a condus până la Expoziţia Naţională a Cercetării şi Forumul CRANS ieşirea din clădire. În secretariat se adunase o ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

lecturi în foileton mulţime de persoane. O grămadă de gânduri îl năpădiseră, unele legate de problemele instituţiei pe care o conducea, altele provenite din discuţia pe care tocmai o avusese.

prea agrea să aibă în jur oameni inteligenţi şi cu opinie. De regulă, pe aceştia, nu îi promova decât atunci când de A meditat mult în acea zi. O primă concluzie ei depindea rezolvarea unor pozitivă, rezultată din discuţia cu juriştii, era că, în ideea probleme de care era deosebit câştigării alegerilor, nu va trebui să părăsească firma. de interesat. Aceasta era membră a Clubului, iar el, ca reprezentant al Alex îl cunoscuse cu acesteia, putea candida, la secţiunea respectivă. Această ocazia organizării Expoziţiei situaţie îi uşura decizia pe care urma să o ia. Se legase Naţionale a Cercetării atât de mult de oamenii din firmă încât nu voia să se Ştiinţifice, eveniment de mare implice în nimic care ar fi presupus părăsirea ei. Se crease amploare susţinut de Guvern, un gen de relaţie de apreciere colectivă reciprocă. Petrecea acolo cea mai mare parte a timpului său iar oamenii căpătaseră o încredere totală în el, verificată prin trecerea cu succes prin crize de toate felurile, la care multe instituţii similare nu au rezistat. Singurul pericol pe care îl intuia era din partea politicienilor. Toate partidele importante l-au curtat, dar nu a intrat în niciunul, astfel că nu prea îl aveau la inimă. Din acest punct de vedere, intrarea în conducerea Clubului îi oferea un argument foarte bun de a refuza partidele, statutul acestuia interzicând celor din conducere să fie membri ai vreunui partid. Se mai gândea şi la potenţialii viitori colegi din conducerea Clubului. Cel care tocmai îi propusese să vină acolo reprezenta partea cerebrală a echipei. I se mai spunea şi Înţeleptul. În orice problemă abordată nu cădea în care avusese loc la scurt timp după 1990 şi de care Tătucul greşeala unor influenţe politice sau sentimentale. Preşedintele Clubului, Tătucul, provenea dintre era foarte interesat în a-l conducătorii fostelor intreprinderi de comerţ exterior, din găzdui la firma de expoziţii a vremea comunismului, despre care, astăzi, părerile Clubului, pe care o conducea unanime sunt că lucrau şi pentru serviciile de securitate. tot el.

Ca om, avea stilul activistului comunist tipic, care nu se agita prea tare cu obţinerea de bani sau proprietăţi, se ştie că regimul comunist le limita drastic, dar era foarte abil în utilizarea gratuită, pentru el, rudele şi prietenii lui, a fel de fel de servicii ale multelor instituţii care depindeau de Club. Tot tipic comunist era şi faptul că nu

Atunci au avut posibilitatea să colaboreze şi să se cunoască reciproc. A făcut el totul ca după aceea, în mediile guvernamentale şi în presă, să tragă destule

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

lecturi în foileton avantaje din reuşita evenimentului. Cert este că Tătucul a rămas cu o apreciere reală asupra capacităţilor organizatorice şi manageriale ale lui Alex, foarte tânăr la acea dată. Aceasta s-a văzut peste scurt timp, când într-o discuţie exploratorie, care a avut loc la cabinetul Primului Ministru, privind capacitatea României de a se angaja la organizarea ediţiei viitoare a Forumului CRANS MONTANA, Tătucul, participant curent la astfel de consultări, a susţinut că singura variantă în care ar putea organiza cu succes o expoziţie de imagine a României ar fi dacă ar colabora, pentru partea de concepţie, cu cei care făcuseră Expoziţia Cercetării.

în expoziţia pe care tocmai colectivul condus de el o organizase. Cu această ocazie, i-a făcut acestuia o amplă prezentare a României bazată pe elementele expuse acolo. Deşi Clubul era o structură privată precum şi o bună parte din membrii săi, Tătucul avea interes major la mediul politic pentru promovarea unor acte normative de recunoaştere, pe de o parte, şi de recuperare a unor proprietăţi ale instituţiei precursoare, de dinainte de epoca comunistă, a cărei continuatoare se revendica, pe de altă parte.

Aşa că cele două acţiuni cu participare guvernamentală la care Clubul luase parte şi fusese sprijinit de Alex, i-au prins foarte bine în promovarea intereselor sale faţă de Guvern, mai ales datorită De la următoarea consultare, pe acest subiect, faptului că acestea se Alex a fost convocat la toate întâlnirile şi în final a derulaseră foarte bine şi obţinut mai multe proiecte în cadrul acestui eveniment rezultatele lor au fost bine de mare amploare internaţională. A fost evenimentul apreciate. care a repus România pe harta relaţiilor internaţionale Punând cap la cap ideile de înalt nivel, după evenimentele din 1989. Cu această pro și contra candidaturii, a ocazie s-au reluat întâlnirile dintre Yasser Arafat şi doua zi, a constatat că Shimon Peres, după o lungă perioadă de întrerupere. argumentele pentru, erau mai Alex a avut atunci ocazia rară, apărută din motive multe decât cele contra, așa logistice, să aibă o discuţie, între patru ochi, cu primul că i-a trimis domnului Dună ministru al Israelului, Shimon Peres, de aproape o oră, mesajul său de accept. (va urma)

ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

umor umor

Aurora Luchian

Și n-am bani nici de-un covrig…

Vulpea și Vulpișor Corbul, tată, astfel cum? Poveste de iarnă în rime Le ghidă calea din zbor, Peste solul înghețat,

Și-au ajuns încetișor,

Trece vulpea cu un pui,

Prin viscoala ca un fum,

Mititel de pacă nu-i, Iar gerul l-a-ngenuncheat.

– Hei, ce fel de mamă ești Să îți scoți pruncul în ger? Zău, nu ai niciun ungher Unde să îi spui povești?

Așa o mustră un corb, Zgribulit pe ram golaș. Uite-n vale un sălaș, Mai la stânga, lângă sorb!

Vulpea clănțănind din dinți, Alipi puiul de ea, Și cu botu-l mângâia, Cum și tu pruncu-ți alinți.

La culcușul nimănui. Cu un fulg pe botișor,

– Nu mă judeca pripit!

Puse-n pat pe Vulpișor,

Un nămete cât un deal,

Și-acum cântă: „Nani, pui!”

Ce sclipește ireal, Stă în ușă ca lipit!

Eu pe trei nămeți urcată, În hăinuța mea tărcată,

Și m-a prins cu puiu-n frig,

Cu căciulă, fes, mănuși,

Că l-am dus la săniuș,

Scriu pe file de pănuși.

Că-i atât de jucăuș, Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

umor

De Ziua Unirii... tot uniți! Catrene Uniți în… proteste! E Unirea! Azi, cu toții,

Românu-i inteligent Nu suntem popor de blegi, Limitați și ignoranți, Ca voi să ne manevrați, Să ne amețiți prin legi.

Protestăm… parcă-i infernul; Să se clatine Guvernul,

Prioritari grațierii

Că vor să sloboadă hoții. Lista este aranjată, Pentru marii infractori, (Și nu găinari, minori) Tot de corupți dirijată.

Amnistie Grațiere, amnistie, Pavați drum borfașilor, Dând fiori supușilor, Mai bine o dinastie…

Guvern trădător Ne-ai momit Guvern corupt, Reducând niscaiva dări. Trădători, dăunători… Da poporul a „erupt”.

61 ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

recenzie eminamente

coperta3 63

Michaela Al. Orescu

Editura

Țelul

adevărat poate că este mai

Recenzie la romanul Dominoul iubirii. Raiul, autor Nicolae VASILE, publicat de București, 2016 .

politică.

îndepărtat

realizare,

avându-se în vedere faptul că Europa

este

continent

AREFEANA, format din națiuni, fiecare

dintre ele cu o istorie veche și bine conturată care nu se lasă

Cartea scrisă de Nicolae VASILE se prezintă ca un ușor estompată roman total, cu o acțiune desfășurată de-a lungul a trei ștearsă. perioade istorice: societatea post-belică, la sat și la oraș,

Eroii

perioada comunismului și perioada post-revoluționară,

chiar

romanului

sunt

de capitalism sălbatic. Acțiunea desfășurată demonstrează pana unui talent bine conturat, îndelung încercat. Este uluitor cum un om de știință, manifestat în multe lucrări din domeniu, reușește o asemenea desfășurare de evenimente și sentimente, ceea ce demonstrează faptul că este posibilă o asemenea dedublare, oameni obișnuiți cu rigorile științelor exacte să fie capabili de o asemenea sensibilitate pe care ordinea nu a sufocat-o. Întâlnim printre oamenii de știință artiști autentici, creatori de mare talent în literatură, muzică, arte plastice etc. Creatorul la care ne referim în aceste rânduri și-a demonstrat polivalența sensibilității și talentului său în literatură, dar și în arta scenică. Aceasta din urmă l-a ajutat în a desfășura ca pe o scenă evenimentele petrecute accentuat construiți, fiecare cu temperamentul, sensibilitatea în roman. Personaje pregnant conturate susțin acțiunea care și marca provenienței sale. se derulează pe un spațiu larg, continental, între o Eroii intelectuali, mai ușor Românie plasată nefericit din punct de vedere geo-politic, adaptabili, veniți din est, au în estul Europei, și vestul acesteia, centrul de cultură și reușit să se facă apreciați în putere politică, care a absorbit aproape întreaga cealaltă parte a continentului, civilizație, cândva dominantă în zona Carpaților. România, prin eroii săi din roman, face o trecere de la cea mai veche civilizație europeană, reprezentată 62

cândva de spațiul carpato-danubiano-pontic, la o Europă

prin seriozitatea pregătirii lor, fiind

mai

cucerească

determinați noi

să

orizonturi.

Femeile românce, dotate cu o capacitate specială de a se

Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură

recenzie impune, de a se pune în valoare, prin ambiție și

Eroul principal, în fața

tenacitate, reușesc să atragă atenția, știu să devină ezitărilor venite din partea adulate.

femeii iubite, din pricina unor

Forța eroilor bărbați reiese din rezistența lor în fața motive bine întemeiate, are încercărilor vieții, ambiția și lupta pentru parcurgerea curajul unei rupturi definitive. ciclurilor de studii și de a rămâne mereu, până la cele mai

Dar iubita nu vrea să-l piardă

strălucite confirmări.

și încearcă să-l păstreze pentru

Eroina principală, o fată provenită de la țară, un capriciu al vieții care poate puternică, tenace și ambițioasă, se descurca de mică, în interveni oricând. Într-o viață împlinită sub

orice situație. A învățat, încă din copilărie, să se

ocrotească pe sine, dar și pe ceilalți din jurul său, mai toate aspectele, eroul nu renunță la lupta pentru cucerirea „Raiului”, suprema aspirație

care

îl

poate

încununa ca învingător.

avea forța rezistenței până la capăt, ca un demiurg care a învins toate obstacolele vieții și și-a asumat toate orgoliile, până la supremul simbol al fericirii, reduta cea mai greu de cucerit din viața tuturor. Autorul, ca intelectual, a învins în multe înfruntări din domeniu, ca om, a învins viața pe

care

momentele

dominat-o ei

cele

în mai

slabi decât ea. Dârză și performantă, a parcurs etapele importante, iar, ca artist, a școlare în cele mai bune condiții și a beneficiat de toate smuls lui Dumnezeu darul bursele pe care statul le oferea. talentului pe care divinitatea încredințează oricui. Printr-o muncă asiduă, eroii și-au o viață onorabilă nu-l scriitor autentic, din punct de vedere social și familial. Fiind de Devenit proveniență modestă, dispuși la efort, ei au reușit să recunoscut de societate și cu parcurgă schimbările sociale bruște apărute după 1989, promisiune de nemurire, ca și sociale în domeniul științific, el remarcabile, însă, în toată construcția romanului, lipsește întrupează o himeră la care fiecare

având

perspectiva

unor

evoluții

eroul negativ.

omul

aspirat

încă

din

antichitate. 63 ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017 ANUL IV, serie nouă, nr. 1 (34), ian.-feb.mar., 2017

coper ta4 64

Lenuş Lungu

Pornesc Pornesc împotriva curentului mă ademenește cerul cu nori spre visare sub picioarele-mi se sfârșește pământul și împrăștii semințele bucuriei căldura soarelui îmi topește lanțurile vântul mă aruncă dincolo de respirație mă legăn peste dureri peste temeri peste viață mă apropii de curcubeul ce mângâie orizontul fără limitări picură-n gânduri iluzii deșarte.

Ne inundă tăcerea Să aruncăm mătasea nopții bezna dintre noi să rămână doar cerul plin de stele să atârne toate ca un giuvaer mai știi... când mă îngropai în flori și soare? mă ridicai în brațe deasupra norilor în căldura miezului de zi acum ne inundă tăcerea și ploile reci ale toamnei ne spală sufletele te pierzi în ochii mei mă pierd în gândurile tale mi-e frig și frică de-atâta umezeală.

64 Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură