Revista Cronos nr. 1 (44), 2020 by Ioan Muntean

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

REDACŢIA: Director fondator: Lenuş Lungu Director: Nicolae Vasile Redactor şef: Ioan Muntean Secretar de redacţie: Gabriela Mimi Boroianu Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu, Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Mircea Gordan, Rodica Bogdan Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web) Tehnoredactare: Ioan Muntean Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Colaboratori: Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista C r o n o s – Peniţa de Aur – izvor de cultură aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății de exprimare.

Fondată la Constanța, martie 2013 ISSN 2286 – 1963 ISSN-L 2286 – 1963 Nr. 44/2020 Revista culturală C r o n o s ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură poate fi citită online pe site-ul Cronopedia (lenusa.ning.com). Email: cronostaifas@gmail.com tel.: 0770406865 Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe adresa de email de mai sus.

Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale.

amintiri 2

din

Biblioteca Cronopedia Zborul frunzelor în ceruri, Editura Edigraph, Buzău, 2014

Coordonatori: Lenuş Lungu şi Ioan Muntean Coperta: Ioan Muntean Tehnoredactare: Ioan Muntean corectură: Gabriela Mimi Boroianu

sumar revistă ADRIAN SCRIMINȚ 59, ALEXANDRU CAZACU 20, ALEXANDRU NELU HUIDICI 38, CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ 14, CONSTANTIN PREDA 62, DAN LUPESCU 26, DANDU BRIEL 32, DANIEL LUCA 37, ECATERINA CHIFU 5, FABIO GRASSI 55, FLORENTIN SMARANDACHE 36, FLORIN T. ROMAN 16, FRANCESCA ANCONA 54, GABRIELA MIMI BOROIANU 20, GIOVANNA BALSAMO 56, ILIANA CĂTĂNESCU 15, LENUŞ LUNGU 18, 23, LUCA CIPOLLA 46, MARIA MITRICĂ 24, MIHAI MERTICARU 22, MIRCEA FLORIN CARACAS 47, NICOLAE VASILE 3, 57, NICOLETA MIJA 64, NIŢU CONSTANTIN 9, OSVALDO ROSI 54, PAUL ROTARU 19, SAVINO CALABRESE 55, STEFANO CAPASSO 55, VLAD SĂRĂTILĂ 40 ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

editorial 3-4

tulburente,

nedorite

Nicolae Vasile conducătorii vremurilor.

De ce?... A făcut Papa Francisc pactul cu diavolul? A devenit Suveranul Pontif un agent de influență al globaliștilor cu riscul de a provoca o schismă? Sunt titluri de articole din presă apărute în ultima perioadă, în urma unor declarații mult prea îngăduitoare venite din partea conducătorului Bisericii Catolice față de „păcate” precum divorțul, concubinajul sau chiar homosexualitatea. Să fie de vină doar firea bonomă, împăciuitoare, a bătrânelului de la Vatican sau există niște explicații mai profunde bazate pe evoluții greu de oprit? Pentru a înțelege, nu neapărat faptul în sine întâmplat recent, declarațiile făcute de Papa, ci tendința care se manifestă de-a lungul istoriei, trebuie pornit de la părinții filozofiei și logicii, respectiv Socrate și Aristotel, ambii având de suportat efectele unor manifestări concurențiale din partea reprezentanților bisericii din vremea respectivă, adesea intermediate de puterea politică și militară de atunci. Primul, un gânditor și promotor al primei democrații din istorie, a preferat moartea decât să renunțe la convingerile sale filozofice care, transmise maselor, era acuzat că provoacă evenimente sociale ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Al doilea, prin inventarea logicii, știința gândirii corecte, intra în zona considerată ca exclusivitate divină, la vremea respectivă, fiind acreditată ideea că omul nu trebuie să gândească. În cazul amândurora, se mai încălca un percept bine încetățenit în societatea greacă antică, acela că rezultatele filozofiei și științei, trebuie să ajungă la populație doar prin intermediul și filtrul bisericii care selecta, astfel, ce trece și ce nu, ce este bine să știe omul, iar ei erau niște tribuni, obișnuiți ai relațiilor directe cu poporul. Comunicarea cu mediul civic nu a fost niciodată un punct tare al bisericii, exceptând ceea ce ține de obiectul religiei în sine. Din aceste motive, lucrările de logică au fost păstrate, pentru o lungă perioadă, doar în custodia bisericii, cu mare grijă de a nu deveni publice, ajungându-se de multe ori la situații deosebit de tensionate. În romanul Numele trandafirului, a cărei acțiune este plasată în anul 1327, autorul, marele scriitor italian Umberto Eco, prezintă magistral, printr-o ficțiune grefată pe anumite date istorice, legate cu o logică desăvârșită, acțiunea foarte incitantă dintr-o mânăstire, în jurul unei biblioteci în care era păstrată sub mare secret o carte de logică, unde au fost țesute o serie de intrigi finalizate cu multe crime.

Tot de gândirea logică și comunicare sunt legate și evenimentele care au condus la apariția protestantismului, dar de data asta, de creșterea nivelului acestora. Cele 95 de teze ale lui Martin Luther, care au declanșat Reforma Protestantă din Germania, cuprinse într-un document, deși primul exemplar reprezentat printr-o hârtie bătută cu un cui pe ușa bisericii respective, ulterior, când lucrurile s-au întețit, acestea au fost tipărite. Astfel, tiparul, care fusese inventat nu de multă vreme, devenea un instrument puternic de campanie instituțională religioasă. Apropo, prima campanie împotriva unei persoane, utilizând materiale tipărite, avusese deja loc și a fost cea împotriva lui Vlad Țepeș. Rolul tiparului în societate a fost, însă, mult

e d i t o r i a l

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

e d i t o r i a l

mai mare, acesta înlesnind circulația cunoștințelor din toate domeniile, nu numai a celor bisericești. Acest fapt face mai dificilă păstrarea exclusivității informațiilor de partea bisericii. Dacă înainte, cărțile scrise de mână se făceau doar în câteva exemplare, care ajungeau la palatele regale și bisericile mai reprezentative, prin apariția acestui instrument extraordinar, au început să ajungă cărți și la universități, școli, primării etc. Evoluția logicii, pe calea: binară (Aristotel), trivalentă (Jan Lukasiewicz), polivalentă (Grigore Moisil), fuzzy (Lotfi Zadeh), a făcut posibilă atât dezvoltarea unor aplicații care au preluat o parte din activitatea minții umane, vezi calculatorul electronic, dar a condus și la dezvoltarea fără precedent a comunicării, culminând cu apariția internetului, care permite legătura, practic instantanee, între milioane de interlocutori precum și accesul acestora la baze de date incomensurabile. Dar evoluția logicii a mai făcut ceva, a modelat mintea umană după modul de lucru al calculatorului,

dezumanizând cumva modul de a fi al individului, scăzând nivelul de idealizare a acestuia în favoarea practicismului. Dacă înainte, erau conștientizate doar două valori de adevăr, bine și rău, biserica fiind aceea care propovăduiește încadrarea tuturor în zona binelui, acum, când între bine și rău există o infinitate de variante intermediare, conform logicii fuzzy, foarte puțini sunt cei care își mai propun să reprezinte binele absolut, marea majoritate a populației se complace în situația acceptării unui grup de opțiuni din zona conceptului de bine relativ, cuprinzând o serie de caracteristici pozitive, dar și unele, poate puține la număr, negative, pe care le categorisește în așa zisa denumire populară de slăbiciune umană. Aceste variante opționale sunt și convenite, ca relații interumane, prin intermediul rețelelor de socializare, părți componente ale internetului, pentru un număr foarte mare de indivizi din întreaga lume, este vorba de sute de

milioane de oameni, devenind, astfel, un bun socialmente acceptat. Ce să facă toate bisericile din lume, nu numai Biserica Catolică, în această situație? Dacă continuă, cu insistență, solicitarea binelui absolut, ar conduce la pierderea legăturii cu masele. Dacă se amăgesc sperând că mediile politice vor avea tăria de a interzice internetul, nu cred că reprezintă o soluție fezabilă. Nu mai rămâne decât să găsească o alternativă combinată, constând în acceptarea binelui relativ concomitent cu creșterea nivelului de comunicare prin utilizarea aceluiași internet folosit de societate, venind în întâmpinarea enoriașilor, tocmai pentru a preîntâmpina o ruptură de amploarea celei întâmplate cu sute de ani în urmă, la apariția tiparului. Pericolul nu constă în pierderea credinței oamenilor în Dumnezeu, ci în căutarea unei relații directe, nu prin intermediul bisericii. Sunt convins că Papa Francisc a sesizat aceasta. Comunicarea indivizilor nu poate fi diminuată din motive religioase, mai ales că aceasta a devenit un domeniu economic de mare pondere și dinamism care dă de lucru unui mare segment din populație, cu unul dintre cele mai elevate niveluri de educație. ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Eminescu în lupta pentru unitate naţională

e s e u

vol.

Ecaterina Chifu Române).

„Omul deplin al culturii române” cum l-a numit Petre Ţuţea (Crina Palas – Interviu în revista Vatra, 2008) Mihai Eminescu a învăţat să moară, învăţându-ne pe noi să trăim şi să iubim România, aşa cum a iubit-o el, cu o dragoste fără sfârşit. El a luptat pentru ţară cu pana sa, dar şi prin fapte ce au dus la moartea sa jertfelnică, pe altarul patriei. Eminescu a subliniat în versuri şi în articole din ziare, precum şi în manuscrise, unitatea etnică străveche, spirituală, religioasă a poporului român, având o limbă unică, tradiţii şi obiceiuri identice, port asemănător în spaţiile ce le-a populat. „Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţãrii Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini”. Eminescu subliniază „Românii nu sunt nicăieri colonişti, venitúri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populaţie mai veche decât toţi conlocuitorii lor” (M. Eminescu Opere,

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Academiei

Aducând drept argumente asemănările lingvistice din spaţiul românesc, Eminescu a conchis: „O unitate atât de pronunţată a limbei dovedeşte o unitate de origini etnice”(idem). El a consolidat unitatea lingvistică a românilor, fiind realizatorul limbii poetice româneşti. Pentru a face unitatea culturală a Românilor, Eminescu şi-a propus să facă o vastă operă dramatică care să redea istoria naţională. Nimeni dintre scriitorii vremii nu şi-a manifestat ca el respectul şi speranţa în biserică, recunoscându-i contribuţia fundamentală la dezvoltarea culturii şi limbii române, la păstrarea identităţii şi unităţii poporului român: „Biserica lui Matei Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea, care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat” (M. Eminescu – Opere, vol. X, Ed Academiei Române). Poeziile-rugăciuni: Înviere, Rugăciune, Răsai asupra mea... sunt sublime imnuri vibrând de sacralitate şi trăire tulburătoare, de pioşenie în faţa Divinităţii, a Fecioarei Maria, de speranţă în ocrotitoarea românilor năpăstuiţi:

„Crăiasă alegândute,/Îngenunchem rugândute/Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie./ Fii scut de întărire/Şi zid de mântuire./Privirea-ţi adorată/Asupră-ne coboară,/O, Maică Preacurată/Şi pururea fecioară,/Marie!” (M. Eminescu – Opere, vol. I, Ed Academiei Române)

Românii şi-au păstrat miraculos unitatea prin limbă şi credinţă. În sufletul românesc al poetului, a înflorit mereu dragostea de neam şi ţară, mai ales că s-a născut şi a trăit în perioada efervescentă după revoluţia de la 1848 şi în entuziasmul primei mari unirii a românilor din 1859. El a învăţat slovele cu un preot care i-a sădit în suflet dragostea de Dumnezeu, de neam. Avându-l ca îndrumător pe profesorul Aron Pumnul, participant la

e s e u

eseu 7-12

Revoluţia de la 1848, în sufletul său au înflorit idealurile naţionale. În biblioteca acestui dascăl a putut citi multe cărţi religioase vechi şi cărţi de istorie, „cronici bătrâne” ce au adâncit sentimentul patriotic. Încă de la 17 ani, Eminescu a închinat cea mai frumoasă odă României, prin versurile căreia transmite un mesaj tinerei generaţii. El a visat un viitor măreţ al ţării noastre dragi, România şi a scris cu patos Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,/Braţele nervoase, arme de tărie,/La trecutu-ţi mare, mare viitor!/” (M. Eminescu – Opere, vol. I, Ed Academiei Române) Mândria de a fi Român, de a aparţine a unui „popor mare, românesc”, capabil săşi poate împlini visul „de glorii falnic triumfând” pe care să-l spună lumii întregi „flamuri tricolore”, simbolul nostru naţional, este exprimată în strofa a doua: „Spună lumii large steaguri tricolore,/Spună ce-

i poporul mare, românesc,/Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,/Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”(M. Eminescu – Opere, vol. I, Ed Academiei Române) Poetul doreşte ca „acest popor mare, românesc” să fie vegheat de „Îngerul de pace, îngerul iubirii” care să coboare pe sânul vergin al ţării, să guste „fericirea raiului ceresc”. Dorinţa poetul este ca în „dulcea Românie” „tânără mireasă, mamă cu amor” fiii ţării să trăiască „numai în frăţie” şi mereu să fie: „Viaţa în vecie, glorii, bucurie,/Arme cu tărie, suflet românesc,/Vis de vitejie, fală şi mândrie,/Dulce Românie, asta ţi-o doresc!”(M. Eminescu – Opere, vol. I, Ed Academiei Române) Ideea unirii a purta-o în suflet toată viaţa şi a murit pentru ea. La Viena a înfiinţat societatea „România jună” care avea aceleaşi principii ca Dacia literară revistă lansată de Mihail Kogâlniceanu: unirea tuturor românilor, inspiraţia din istoria naţională şi din

folclor, promovarea valorilor româneşti, culturalizarea românilor prin şcoli, biserici şi prin scrieri. Fiind secretarul acestei societăţi, a organizat serbările de la Putna, în anul 1871. În acest loc de adunare a studenţilor şi tinerilor din toate zonele ţării care au comemorat memoria lui Ştefan cel Mare, la împlinirea a 400 de ani de la înălţarea Mânăstirii Putna, Eminescu a avut multe contacte cu românii din toate zonele actualei Românii şi din afara sa. Tinerii au adus la mormântul lui Ştefan pământ din toate ţinuturile ţării, înfăptuind un act de unire simbolică, o năzuinţă a Românilor de pretutindeni, fiind uniţi în „cuget şi simţiri” aşa cum era deviza societăţii culturale România Jună în almanahul căreia a fost publicat în 1883 Luceafărul. Ciprian Porumbescu şi Theodor Ştefanelli au adaptat societăţii Arboroasa/Ţara Fagilor din Cernăuţi, statutul şi regulamentul României June din Viena şi ca deviză au luat versurile lui Alecsandri: „Uniţi să fim în cugete, uniţi în Dumnezeu”, asemănătoare devizei României June: „Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri”. Sunt versuri din imnul acestei societăţi, aparţinând lui Andrei Bârsan, pus pe muzică de Ciprian Porumbescu, imn ce cheama la unirea tuturor românilor. Doina eminesciană a fost interzisă, dar azi este pe buzele tuturor: „De la Nistru

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

pân' la Tissa,/Tot Românul plânsu-mi-s-a,/Că nu mai poate străbate,/De-atâta străinătate./Din Hotin şi pân' la Mare,/Vin muscalii de-a călare,/De la Mare la Hotin,/Mereu calea ne-o aţin;/Din Boian la VatraDornii,/Au umplut omida cornii,/Şi străinul te tot paşte,/De nu te mai poţi cunoaşte.../Sus la munte, jos pe vale,/Şi-au făcut duşmanii cale,/Din Satmar pân' în Săcele,/Numai vaduri ca acele./Vai de biet Român săracul!/Îndărăt tot dă ca racul,/Nici îi merge, nici sendeamnă,/Nici îi este toamna, toamnă,/Nici e vară vara lui/Şi-i străin în ţara lui./De la Turnu-n Dorohoi,/Curg duşmanii în puhoi/Şi s-aşează pe la noi;/Şi, cum vin cu drum de fier,/Toate cântecele pier,/Zboară paserile toate,/De neagra străinătate;/Numai umbra spinului,/La uşa creştinului./Îşi dezbracă ţara sânul,/Codrul – frate cu Românul –/De secure se tot pleacă/Şi izvoarele îi seacă – /Sărac în ţară săracă!”(M. Eminescu – Opere, vol. I, Ed Academiei Române) Doamna prof. Catinca Agache observă că „Doina trasează harta lirică a spaţiului de românitate”( revista Limba română, nr. 3 – 4, din 2018): „De la Nistru pân’ la Tissa”; „Din Hotin şi pân’ la Mare”; „De la Mare la Hotin”; „Din Boian la VatraDornii”; „Din Sătmar pân’ în Săcele”; „De la Turnu-n Dorohoi”; „Din Boian la Cornu Luncii”; „Din Braşov

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

pân’ la Arad” (într-o variantă). Aceasta este o proiectare a viitorului care se va înfăptui odată cu realizarea României Mari – Dacia străveche visată de poet. D-l academician Mihai Cimpoi a scris despre poezia Doina: „Poezia care aureolează, ca forţă a mesajului de unitate naţională, această latură a creaţiei sale lirice este celebra Doina, un inegalabil cântec de durere şi speranţă confiscat zeci de ani postbelici, dar care are azi aceeaşi magică putere de pătrundere la sensibilitatea şi conştiinţa românească, un strigăt, fundamentalul strigăt existenţial al lui Eminescu, identificat în cel mai înalt grad cu cel colectiv – al neamului.”(Mihai Cimpoi – Mihai Eminescu. Dicţionar enciclopedic”) Poezia este un manifest, un testament lăsat urmaşilor, iar blestemul din finalul Doinei este un blestem dacic, el se împlineşte mereu: „Cine-au îndrăgit străinii,/Mânca-i-ar inima cânii,/Mânca-i-ar casa pustia,/Şi neamul nemernicia!” Mihai Eminescu, împreună cu Ioan Slavici, Miron Pompiliu şi alte personalităţi sunt fondatorii Societăţii secrete „Carpaţi”, care ia fiinţă, în mod simbolic, la 24 ianuarie 1882, la Bucureşti şi are ca scop sprijinirea studenţilor transilvăneni sosiţi în capitală, în realitate având misiunea înfăptuirii unei

mişcări naţionale pentru reîntregirea neamului românesc, căci Eminescu îndemna studenţii să se întoarcă în Ardeal şi, sprijiniţi de învăţători şi de preoţi să îndemne românii ardeleni să ceară unirea cu ROMÂNIA. Ideea înfăptuirii Daciei Mari a nemulţumit puterile austro-ungare care lau considerat pe Eminescu un om periculos. Eminescu a înfiinţat această societatea secretă „Carpaţi” prin care dorea să realizeze unirea Ardealului, pământ românesc, cu România. Este cutremurătoare descrierea făcută de prof. Gheorghe Iscru în cartea sa Eminescu dacolog, privind fiecare moment al zilei de 28 iunie, 1883, când Eminescu a fost mişeleşte redus la tăcere, scos din viaţa publică. Să nu mai influenţeze minţile altora, i s-a interzis să mai publice ceva toată viaţa.

Eminescu voia să se revină la dacism, la morala creştină a legilor belagine, care puteau aduce la viaţa morală societatea românească. Acum se ştiu mai multe despre Eminescu şi epoca sa datorită cercetătorilor: dr. Ovidiu Vuia care a scris Misterul morţii lui Eminescu, Augustin Z. N. Pop (Mărturii), Perpessicius, Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Petru Creţia (Viaţa şi opera lui Eminescu), Victor Crăciun, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Ion Creţu (Mihai Eminescu, biografie documentară). Ion Dulciu aduce mărturii despre adevărata boală a lui Eminescu, după o cercetare în arhivele de la Viena. La 28 iunie, 1883, după ce publicase articolele Pentru libertatea presei şi a jurnalistului şi articolul Austria şi guvernul nostru („Timpul”, 26 iun. 1883), marele poet şi creator de geniu este împins pe tragicul drum al Golgotei, al martirajului, al cărui semnal îl dăduse P. P. Carp cu formula imperativă: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”, care

se va încheia prin crucificarea sa. Nu boala, ci „lupta pentru neam, lege şi ţară” i-a cauzat acest sfârşit tragic. „Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice”, conchide dramatic d-na acad. Zoe DumitrescuBuşulenga. Dumneaei afirmă: „Eminescu a iubit şi a apărat ortodoxia românească.” (Zoe DumitrescuBuşulenga:Mihai Eminescu) Eminescu îndeamnă Românii să-şi păstreze credinţa strămoşească, cea ortodoxă, chiar de vor veni eretici să le vorbească de Dumnezeul lor. Dumnezeu este Unul, e în toţi şi în toate. Sunt grăitoare versurile: „Şi el îmi dete ochii, să văd lumina zilei,/Şi inima-mi împlut-au cu farmecele milei” (Rugăciunea unui

dac). (M.Eminescu Opere vol.I) Iată opiniile iubitorilor lui Eminescu apărute în scrierilor dumnealor: „Mihai Eminescu a creat o operă de o valoare inestimabilă, a ars ca o torţă, înscriindu-se în acel şir neîntrerupt de martiri ai poporului român, despre care îi scria lui G. Panu, a ridicat neamul său, prin exemplul personal dus până la sacrificiu, căruia i-a lăsat în grijă testamentul său de unitate şi iubire sinceră de ţară, de reprezentare în lume prin cultură, prin valori, nu mediocrităţi, prin magistrala sa operă, de aceea este perceput de Români ca poet naţional, far nestins al culturii naţionale şi are un loc special, de nezdruncinat, în inimile românilor. A apărut în lumea noastră un om care-a înţeles să fie om deplin”, sublinia eminescologul Constantin Noica acest miracol al ivirii Poetului de geniu pe pământ românesc, supranumit Luceafărul poeziei româneşti. „Mihai Eminescu a scris, prin viaţa şi opera sa, secvenţa de aur a culturii naţiunii române”. (C.Noica – Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii române) Eminescu va rămâne creanga de aur ce a dat roade fără de seamăn, chiar în condiţiile vitrege ale existenţei sale, căci, geniu fiind, nu a avut noroc, dar nu a cunoscut nici moarte şi numele său a scăpat de „noaptea uitării” (Ecaterina Chifu – „Emin şi Vero”)

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Niţu Constantin pentru participiul perfect catalană, infinité în franceză, pasiv.

Jocuri de cuvinte – infinit Lingvistică geografică Infinit Moto: „Eu, care am o fire pătimaşă,/Pân-am ajuns să-mi cuceresc femeia,/Am cheltuit răbdare uriaşă,/Dar infinit mai multă după-aceea.”

e s e u

(„Unei soţii”, de Mircea Pavelescu)

Toți am auzit de infinit și îl înțelegem perfect, mai ales pe timp de pandemie. Dicționarele ne explică destul de clar că infinitul este ceva nesfârșit, foarte mare, ceva ce pare că nu are limită în spațiu sau în timp. Așa că ne familiarizăm cu ceva nesfârșit, nemărginit. Și intervin matematicienii cu infinitul mare (∞), cea mai mare valoare spre care tinde o mărime variabilă. Și uite că inventară matematicienii și infinitul mic, o cantitate variabilă care tinde către zero, fără a lua această valoare Dacă nimic înseamnă zero, un „mai nimic” e un infinit mic! Dicționarele pretind că l-am moștenit din cuvântul latin infinitus, din cuvântul francez infini sau din cel italian infinito. Infinitus este format din in-. „nu”, + fīnis. „sfârșit”, + -itus, terminația

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Infinitului îi corespund în alte limbi cuvintele: äärettön în finlandeză (din ääri, „sfârșit, vecinătate” + tön, „fără”, sufix); agálašvuohta în sami de est; ändlös în suedeză (din änd, „sfârșit”, + -lös); anaṃtaಅನಂತ în kannada, anant अनंत în hindi și în marathi,

infiniti în malai, infinito în esperanto și în portugheză, infinitu în bască, infinity în engleză (toate din latinescul infinitus); ketidakterhinggaan în malai;

lõpmatus în estonă, loputtomuus (din loputon + uus, din loppu, „capăt” + ton) în finlandeză; mugen 無限 (むげん) în japoneză;

Cuvântul infinit în

ananta în indoneziană, diferite limbi anantata- അനന്തത în muhan-무한 (無限) în malaialam, ɒ n ạ n t ʻ - อนันต์ în coreană; nekonečno în cehă thai (din ananta în pali, și în slovacă (din ne-, „ne”, + ananta अनन्त sau konečno, „sfârșit”), anantyaअनन््य în sanscrită); neskončnost în slovenă; neuyerinaght în manx; anfeidredd în velșă; oändlig în suedeză (din o- + ansahmanutʿyun ändlig, „finit”), óendanleiki անսահմանություն în în islandeză, oneindigheid în armeană; afrikaans oneindigheid în asīma - অসীম în assameză, olandeză, uendelighed în asīma - অসীম în bengali; daneză, Unendlichkeit în awanggan în tagalogă; bêdawî în kurdă; begalybė în lituaniană, bezgalība în letonă; beskonačnost în bosniacă, beskonačnost – бесконачност (fără sfârșit), beskrajnost - бескрајност în sârbocroată (fără limită), beskonéčnostʹ бесконе́чность, bezgraníčnostʹ безграни́чность în rusă; cheksizlik în uzbecă; éigríoch în irlandeză; einsóf - ‫ אֵ י ְנסֹוף‬în ebraică; hjazgaargüj хязгааргүй în mongolă, infinidad în spaniolă, infinit în română, infinitat în

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

germană; pafundësi în albaneză; rajattomuus în finlandeză (din rajaton + uus, din raja, „sfârșit”, + ton); sonsuz (din son + -suz, son din turcescul otoman soŋ - ‫صوك‬, „sfârșit, consecință”, din proto-turcicul *soŋ, „înapoi, capăt, după”); tak hingga în indoneziană; tsiefa 10 în malgașă; usasruloba უსასრულობა în gruzină; végtelen în maghiară (din vég, „sfârșit”, + -telen); vô cực în vietnameză; wúxiàn無限, 无限 în chineză.

Infinitul în (c)arte Moto: „Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi.” (Oscar Wilde)

Simbolul infinitului (mare) matematic este un opt „culcat” (∞). Adică cifra arabă 8 sau romană VIII, număr compus, par, pozitiv. Cifra asta 8 are semnificații haioase: în sistemul nostru solar, opt dintre corpurile care orbitează în jurul

Soarelui sunt considerate a fi planete; 8 este numărul atomic al oxigenului, strict necesar vieții; 8 forme alotropice are carbonul; 8 picioare și 8 ochi au păianjenii; 8 tentacule au caracatițele; Timothy Leary a identificat o ierarhie de opt nivele de conștiință; în dentiția unui om adult există opt dinți pe fiecare cadran (al optulea este molarul de minte); în jocul de șah sunt 8 linii și 8 coloane. Ba și diferitele religii își găsesc semnificații ale acestui număr 8: dharmacakra, simbol budist ce reprezintă Nobila Cale Octuplă, are opt spițe; în iudaism, circumcizia are loc în a opta zi de viață a băiețelului; în creștinism sunt 8 Fericiri; în Apocalipsa, Anti-Cristul este al optulea împărat; Opt Nemuritori sunt semizei în China; Hanuka este o sărbătoare evreiască de opt zile, care începe pe data de 25 a lunii Kislev. Când „culci! Cifra 8 poți inventa destule

A te referi la toate descrierile infinitului în cărți sau în arte e o muncă grea. Ne vom referi doar la „Infinitul iubirii”, o carte de poezii la care au colaborat mai mulți autori, la inițiativa doamnei Eli(sabeta) Gîlcescu, inițiatoarea grupului literar(-artistic) Arta Conversației, dedicat autoarei celebrului roman cu titlu omonim, Ileana Vulpescu.

e s e u

semnificații! Adică cele de mai sus sunt și infinite? Sau ce se întâmplă dacă le rotim cu un unghi drept spre dreapta?

La rugămintea lui Eli, cititor de poezie, am rumegat poeziile autorilor, tineri sau consacrați și am prefațat cartea. Asta era cu vreo 7 sau 8 ani în urmă și aș fi curios cum au evoluat de atunci autorii în scrierile lor. Nu fac decât să redau cele scrise atunci, pentru ca cei care îi cunosc să compare cele gândite de autori atunci cu evoluția și realizările, împlinirile sau neîmplinirile lor de acum, în plină pandemie.

„Infinitul iubirii” Nu ştiu de ce aţi ales acest titlu, că sunt doi infiniţi, cel mare şi cel mic. Dilema cititorului: «Că-i iubire, bine, fie,/Infinitul? Şmecherie!/Poate fi un şiretlic!/E cel mare sau cel mic?» ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

sau nici măcar vreun Herbert von Karajan prin preajmă! Şi vine o altă Carmen, Eu nu mă bag. Am fost doar Ştefania Luca, cea care solist vocal, nu solist rămâne tot la optică şi instrumentist! Să-l lăsăm cu energie calorică, studiind solfegiile şi arpegiile sale în Există şi o explicaţie flacăra, nu orice flacără, ci trei pătrimi. pentru «infinit». Autorii doar pe cea a zilei, faultată de Din visare ne scoate poemelor aparţin în «norii rostogoliți», dar care Gina Zaharia (tot «la mulţi majoritate sexului frumos, în final «împrumută culorile ani!»), care se reîntoarce la adică tare de fapt, să nu ne apusului tomnatic». Poeta e descântecul luminii, amăgim, şi acum reţineţi: activă, «inspir(ă) lumina închiriind un naufragiu, dar «Bărbaţii vor să fie prima soarelui obosit» şi «expir(ă) nu ne spune preţul, dragoste pentru femei, în întunericul». Stau şi neterminând niciodată timp ce femeile vor să fie meditez: pentru domnia sa prefaţa iubirii, pe când alţii ultima dragoste pentru există doar ani-lumină sau şi au trecut demult de epilog. bărbaţi». (Oscar Wilde). ani-întuneric, cum scria Aşadar, începe intuirea Dar s-o luăm metodic Muşatescu? Trebuie revăzută infinitului. Celui mare, un cu analiza, după o parcurgere teoria relativităţii! Cine să o opt culcat! Să o lăsăm aşa cum e, poate o răscumpără fugară a celor scrise cerebral, facă? din inimă, ziua şi noaptea, la Poate Diana Lola, cea cineva, dar nu ne spune cine.

e s e u

Cu acest infinit, este inevitabilă o întrebare. De ce «dacă iubirea e infinită», plăcerea din dragoste ţine doar un moment, iar durerea din dragoste ţine o veşnicie?

albastre, diforme»).

birou sau acasă. Măria sa Ani Bradea s-a metamorfozat într-o salcie ce se visa plop. Noroc că a venit cel care i-a împletit din trup tulpină şi iat-o brusc... cascadă!

care visează mai ales într-o Ioana Voicilă Dobre e noapte lungă de iarnă, când neatentă, pierde vise, preferă 11 «a nins cu friguri peste sânii dansul de nori, de fum şi săi», dar «cu iubire». cenuşă, se întoarce la lampă Şi ajungem uşor la într-o seară a greierilor

Debusolaţi, ne revenim citind-o pe Carmen Huzum (criticul poet ar fi zis «sexul frumos, un chip de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos, când faci pe alpinistul caraghios» (Minulescu). Noi, cititorii, ne abţinem. Domnia sa e darnică («dau mersul tău picioarelor mele»; dar el i-o fi dat permisiunea?). Vrea «rostul său şi al lumii în altoi de pelin», inventează psihoelectronooptica (cu «gândurile roșii, galbene,

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

sferice

Gheorghe Şerbănescu, cel ce se află «dincolo de departe», căruia pe 23 aprilie i-am adresat cu toţii urările cuvenite! Şi domnia sa are ce are cu a patra dimensiune, timpul şi găzduieşte durerea în altar. George Safir (tot «la mulţi ani!»), «actor» ce joacă rolul de arcuş, îşi mângâie iubita cu trup de vioară. Oare împlineşte armonia? O fi ajuns la coarda sensibilă? Ştie că arcuşului îi dă, totuşi, mişcarea un virtuos, nu lucrează de unul singur? Şi nu ar accepta în niciun caz

trubaduri, doar două umbre, Amintind de verde şi de ea şi el… muguri, cu «braţe pline de La Mihaela Maria păsări», precis e primăvara, Franc nu se cântă direct, până la atingere. adică franc, ci prin metafore, doar ecoul iubirii, reflectat prin «mersul îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului». 12

Mihaela Aldea, cea care «gândeşte când nu gândeşte că poate gândi», ne ţine în paradoxuri, dând sufletului concediu şi nu prea, etalându-l pe tarabă, iubind efectul de turmă şi transhumanţa. Şi totuşi, amintirea primului sărut o aduce la realitate şi nu prea, sfârşind în temniţa din şotronul vieţii zidit vertical.

Melania Grozavu se plânge că e sferă şi nu îşi găseşte doimea. Contrazice pictorii medievali şi pe unii dintre noi, cititorii, care vedem femeia formată din segmente de sferă. Insistă să îşi găsească sfera pereche, În fine, Mihaela încălcând principiile lui ying Meravei e prima care ajunge şi yang. Va reuşi? la infinit, clarificând Ioana Burghel, noţiunea, fiind precis vorba gorjeancă hoaţă de maci şi de infinitul mic, deoarece iubitoare de muşcate trece la biologie, analizând muşatiste, colectează orice: celula. Raluca Nicoleta Bocu dezamăgiri, fragmente de trece la dendrologie, cântând viață și șoapte, başca iubiri copacul, cel care leagă pământul de cer, ocroteşte printre umbre. Miha Aoinesei, păsările, se roagă şi face iubitoare de roşu, în cale spre dragoste cu adierea de vânt.

I-am mai remarcat şi pe dialogul iubirii, vrea să fie cu el un anotimp, ţinând secret ceilalţi: Gia Ramona Ionaşu modul de partajare a zilelor (care-şi donează bătăile senine şi a celor mohorâte. inimii şi căreia ploaia i-a ucis

fluturii în mod acut); Romiţa Mălina Constantin (inventată dintr-o pereche de cărări împletite sau născută din neputințele tăcerii, avidă de spaţii fără sfârşit); Florentina Streche (cea care observă că tinerii ăştia se iubesc ca frunzele şi spune adio iluziilor feminine); Elena Buzatu (se frige cu cafeaua gândindu-se la el şi la simfonia iubirii pe ţărmul lui); Ionel Creţu (o caută veşnic, nespunându-ne rezultatul căutării, oprinduse gânditor chiar şi la fântâna cu irizări stacojii sau la banca din parc cu rădăcini în iubire); maratonistul printre cuvinte Marius Iulian Zinca (contemplator al naturii, cu inima invadată de dureri şi spaimă, cu ochii încreţiţi la colţuri, o adevărată nălucire mistică, dar cu umbre şi penumbre); Elisabeta Gîlcescu (colecţionară de rouă pentru eternitate, efigie înaripată spre infinitul unei șoapte, lăstar îngreuiat de timp); Radu Popa (călător prin alte spații, desigur neeuclidiene, cu sufletul în cutii de carton, dar boem în criză noptambulică de libelulă care e sub pătură şi îmbrăcată într-un tricou spălăcit, poet ce mai trebuie descifrat); zbuciumata Adelina Gabriela Clondir (relativistă ce disecă timpul, posesoare încă de fluturi, dar renegându-şi coasta, cu un cârcel sub inimă în formă de

e s e u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

e s e u

ceas, reflectat, poate, de oglinzile subţiri, cântând repetabila despărţire); Raluca Neagu (cântătoare de nopţi la capătul răbdării, cu inima aranjată într-o cutie, pe când cel insensibil doarme liniştit, cei doi fiind legaţi prin lucruri mici aparent inutile); Constanţa Badea (cu ladă de zestre, căutătoare în zadar de mituri şi vise şi de nirvana).

Eli în grupul Arta Conversației. Despre bibliotecă în general și despre această bibliotecă noi am scris (vezi „Jocuri de cuvinte – bibliotecă”, publicat și în revista Luceafărul).

Infinitul format din imaginile Soarelui

Așa că cu infinitul ăsta avem mult de lucru, în matematică, în logică, în astronomie, în literatură și în Întâlnirea dintre ce mai doriți. Cu gândul la prezent și viitorul apropiat, cititori și scriitori la devenirile poeților amintiți În centrul întâlnirii mai sus, speriați sau nu de scriitorilor cu noi cititorii a pandemii, fost invitată scriitoarea Să fiți iubiți! Ileana Vulpescu. Întâlnirea a fost o reușită, având printre noi și artiști de valoare care au completat muzical și 1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem recitativ prezentările, fi izgoniți." Jean Paul Richte; încheiate cu o seară la 2) „Dacă-ți ștergi amintirile, Boema, primiți fiind cu e lege: praful se alege!...” Ananie căldură de poetul Vorona. Gagniuc

Iar în final, apare maestrul hermeneut al iubirii, ŞTEFAN DUMITRU AFRIMESCU (are Iubita fără nici un viciu, ca un spectacol în mov sau roşu, ca o Cartagină de rouă, pădure nebună, populată de scufiţe roşii, chiulind hoţul de lup, Acestea au fost cele plecată apoi să adape zorii prezentate doar la infinitul unei alte zile, dar rămânând iubirii. Dar natura are o bună păstrătoare de nenumărate necunoscute inocenţă). referitoare la infinit. Un Aşadar, unitate în fotograf renumit a avut o diversitate, geometrii inițiativă interesantă. A neeuclidiene, logică, fotografiat cerul cu astrul astronomie, optoelectronică, zilei în aceeași zi a celor 52 de biologie, dendrologie, săptămâni ale unui an, la sociologie, psihologie, dar aceeași oră, păstrând poziția tratate somatic şi cu figuri de fixă a aparatului. stil. Noi cititorii ne A suprapus apoi cele 52 descurcăm, dar ce vor zice de imagini și surpriza sa a criticii? fost mare. Imaginile Soarelui au format simbolul Din inițiativa tot a matematic pentru infinit. inegalabilei organizatoare Astronomii i-ar fi explicat pe Eli Gîlcescu a avut loc o larg rezultatul muncii sale. întâlnire vineri 17 mai 2013 Dar artistul fotograf a dat o la Biblioteca Națională a explicație excelentă României, între noi, cititorii experimentului său, legând și poeții adunați de inimoasa

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

formidabil științele exacte cu arta.

[va urma]

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură poezie 13-18

Se fură şi cenuşa de sub foc, Copiii nu mai ştiu că au părinţi. Te doare adevărul când gândeşti, minciuna, Ar fi destul să poţi să mai iubeşti

Constantin Mîndruţă

Şi plină să mai vrea să fie Luna. Hotarele i-au mai rămas pe hărţi,

Iarnă fără zăpadă

Fără zăpadă, de tine îmi e dor, De iernile în care eram doi, 14 Când ne jucam cu fulgii întrun zbor Şi ne strigau ai noştri peamândoi. Cu degete prin păr, alb mai găsim, Încă un an plecat-a spre cei

Şi iia ţi-e ruşine s-o mai porţi, Ţi-e mai uşor să baţi la uşi străine.

Tu, Doamne, pedepseşti să nu uităm De calea ce ne-ai dat-o spre lumină Şi-n ţara noastră o tot căutăm, Cei ce ne rătăcesc n-au nicio

Ce-a mai rămas de noi e prea

vină!

puţin, Sub un amestec de

Această iarnă fără de zăpadă

conducători,

Mă ţine şi mai mult în Casa

Se duc partide, însă alte vin, Popor puţin cu multe lipitori.

Ta, Dar nu mă laşi, ea tot are să cadă, Când o să ningă nici că va

duşi, Încet, încet, de tot ne părăsim Şi vom ajunge

A fi român devine o ruşine

p o e z i e

Dar şi mai rău e când găseşti

să trăim

ascunşi. Norocul meu, că l-am pe Dumnezeu, Din Casa Lui nu pot fi dat afară, Pe zi ce trece îmi e tot mai greu Să cred că ţara asta este ţară.

Nu mai găseşti pe nicăieri

mai sta!

respect, Nu mai putem gândi unii la alţii, Nimic nu merge, totul e defect, Dar tot mai poţi a auzi ovaţii.

Şi printre fulgi, să-mi văd iarăşi iubirea, De la Crăciun e uşa tot deschisă, La geamul umed mi-a rămas privirea,

Nu mai e-n suflet pentru

Că doar aşa uitarea e învinsă.

inimi loc, Doar răutate, scrâşnete de dinţi, ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Iliana Cătănescu

Solie Condițional-optative Aș stârni pustietatea și aș lua la pas tot cerul să îți descifrez misterul, să-ți asediez cetatea, Condiționalsă aprind pe culmi făclii între două echinocții, să te văd cu ochii nopții, să mă deslușești în zi. optative Aș intra iar în arene, în turniruri te-aș alege, cavaler din vechea lege prins în războiri viclene, peste timpurile vrerii seceră în lan căzând, m-aș topi, tăiș de gând, între spicele plăcerii. De dor de tine Și te-aș frământa în palme, cu înmiresmarea clipei dăruindu-ne risipei, pe altarul tainei calme, aș nunti în suflet pâine în cântări neauzite și te-aș primeni, iubite, în magnoliatul mâine.

Solie Așteaptă-mă pe puntea dintre taine, mirării să mă scrii, nevinovată, cu palme de fioruri framântată, descopciindu-mă de ale iernii haine. Dă semn venirii primăverii-n mine, în roi de floare de cireș amar, fă-mi din iubire, astăzi, corolar miresmelor ce se așază-n tine. Trimite-mi soli, toți îngerii iubirii, să mi te povestească fir cu fir, în ropote de spini, și trandafirii, să mă rănesc, cu dor, când te respir. Coboară-n mine-mpărății uitate, sub sceptrul tău străluminez arzând, cu tine sunt Regina unui gând și-mi sunt supuși săruturile toate. Cu tine ard zăpezi și fluier seara, cu tine învelesc un cer, cu dor, cu tine visele nicicând nu-mi mor și-mi rătăcește-n inimă, vioara.

p o e z i e

De dor de tine De dor de tine, 'mi plec din trup, pe vânt, înșuierând pe funii vijelii, şi-n orgile năprasnei e cuvânt, litanic murmurat, ca-n sihăstrii. De fuierul ce-mi arde tălpi arzânde, m-aș descălța, ca de o vrere plânsă, dar guri deschid celulele flămânde, să-ți țină calea-n zarea cea ascunsă. Și sângele, ah, sângele, aleargă, pe ultima turnantă, în burgund, nedomolit, vertijul să îmi șteargă cu tropotul de curgere fecund... ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Florin T. Roman

Motto: „Iubita mea, să ne-aruncăm în mare, Împleticiţi în sare şi guvizi, Să fie marea templul nunţii noastre, Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi”. (Adrian Păunescu)

În noaptea asta, cu flori şi valuri treze, m-am plimbat pe plaje calabreze cu paşi uşori, sub clar de lună, ţinând-o pe Mihaela de mână. Florin T. Roman Ne opream din când în când, la câte o mie de ani lumină, Amintirile unei şi ne îmbrăţişam cu braţe de boltă senină. nopţi viitor Stăteam din îmbrăţişaţi şi îmbujoraţi aşa, câte o veşnicie şi ceva, aşteptând depărtările mării să ne cheme. Era târziu… şi totuşi atât de devreme. Apoi ne continuam promenada cu gândul la îndrăgostiţii din Elada, sub acelaşi (ori poate un alt) clar de lună, 16 ţinându-ne strâns de suflet şi de mână. Valurile îşi etalau, cuminţi, acuarela. Îţi mai aduci aminte, Mihaela? Când priveam, uneori, înapoi, cu ochi umezi şi culţi, ne vedeam urmele paşilor noştri desculţi, ca nişte răspunsuri date Sfinxului de către Oedip, imprimate uşor, foarte uşor, pe nisip: ale tale – sub formă de inimă plină de dor, ale mele – sub formă de general roman cuceritor. Şi ascultam venind dinspre pescadoare taciturne zvonuri de serenade nocturne, fredonate de pescarii valurilor ioniene. (Sau poate de misterioase, mitologice sirene.) Nelăsându-ne destinele nicio clipă despărţite, până la piele şi până la lacrimi lipite, când ne opream să ne îmbrăţişăm, departe de lume, fără să ne gândim la ceva anume, cu anii şi cu picioarele până la glezne în mare. Luna ne privea de sus, zâmbitoare…

p o e z i e

Amintirile unei nopţi din viitor

Şi totuşi, poeţii din noi erau mai puternici, pentru că versurile pline de răni şi de metafore ne făceau mai pioşi, mai cucernici, ca într-o poezie pe care i-am dedicat-o cândva Cuvioasei Parascheva de la Iaşi. ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Îţi mai aduci aminte, Mihaela din acelaşi oraş? Ecoul poeziei răzbate încă istoria, în acelaşi grai. N-ai uitat, oare, Eva din Rai? Atunci, pe plajă, dincolo de trădări, de durere, cuprinşi de fericire, de vise frumoase, de tăcere, copilul din mine şi copilul din tine îşi luau zborul ţinându-se de mână, de poveşti, (între timp ne crescuseră aripi îngereşti), necunoscând dragostea trupească, neştiind să provoace lacrimi, să rănească, neînţelegând ura, răutatea sau mândria. Şi ce aproape de noi era România! Când mă sărutai voluptuos pe gură cu buzele-ţi flămânde, de carne şi de sânge, mi se scurgea din suspine toată seva, iar eu te muşcam răzbunător de gât, de ani, de vis, cu cântec de-azur şi de balsam. Îţi mai aduci aminte, Mihaela-Eva? Eram eu, Florin-Adam. Da, ne sărutam ca într-un joc de flăcări vii, atât de candid, de nevinovat: încă eram copii – o fată şi-un băiat. Mai ştii, prietena mea dragă? Mai ştii? Ne erau mult prea proaspete apa şi lutul: încă nu ştiam ce-i sărutul.

p o e z i e

Şi iarăşi plaja ne devenea stăpână, şi iarăşi mergeam încet, încet, înainte, ţinându-ne, tandru, de suflet şi de mână, dezveliţi de dureri, îmbrăcaţi în cuvinte, cu ochii aţintiţi printre umede şoapte către Cerul care ne lepădase o vreme. Era târziu, foarte târziu, în noapte... Şi totuşi, şi totuşi, atât de devreme!

Şi totuşi, copiii din noi erau mai tari, mai puternici chiar şi decât poeţii, pentru că descoperiseră, fără să ştie, Sensul vieţii! Da, copiii din noi erau mai puternici, Fiindcă Santa Maria şi îngerii noştri ne făceau mai evlavioşi, mai cucernici, ca într-o poezie pe care i-am dedicat-o cândva, acum o veşnicie şi ceva, Cuvioasei Parascheva. Şi-atunci, Doamne, cât de cuminţi şi de neprihăniţi deveneam! Îţi mai aduci aminte, Mihaela-Eva? Îţi mai aduci aminte, Florin-Adam? Uite! Încet, încet, se face dimineaţă şi la orizont se întrezăresc siluete de vele. Grazie, signorina Mihaela, că ai acceptat să ne plimbăm împreună prin visele mele. Încet, încet, încerc să mă trezesc, mi-am deschis un ochi, pe celălalt îl ţin încă închis. Şi totuşi, n-o fi fost cumva mai mult decât un simplu vis? Recunosc, de atâta visare tâmplele şi aripile încă mă dor. Dacă or fi fost amintirile unei nopţi reale din viitor?

Eu îţi recitam la ureche din Paradisul dantesc: „L’amor che muove il sole e l’altre stelle!”– ce vorbe vii! Tu mă ajutai, cu răbdare, să mă regăsesc precum Beatrice pe autorul Divinei Comedii. Şi îmi arătai cu degete etrusce, delicate, o stea din Capricorn – zodia iubirilor mele trădate, apoi poetul din mine şi poetesa din tine, înveliţi în corali, în brocart şi-n rubine, ne închipuiam sub aceeaşi (ori poate altă) lună plină că suntem: eu rege, tu regină ai unei Împărăţii pe care, coautori, am conceput-o, cu capitala în La Castella (Isola di Capo Rizzuto), şi ne făceam planuri, în vorbe cuminţi, că ar fi cazul să concepem şi-un prinţ.

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Lenuş Lungu Cronos

Spune-mi Spune-mi dacă ai cuvinte care să umple tăcerea din timpul iernii spune-mi dacă ai o inimă să știe să viseze 18 în nopțile înstelate, în serile de vară spune-mi dacă știi cum să-mi usuc lacrimile cum să zâmbesc o zi, cum să trăiesc astăzi o tăcere uriașă simt în sufletul tău scene închise într-un film tăcut noi doi în afara lumii recitând scenariul unui actor îmi voi pune brațele la poalele muntelui vieții și voi urca încet spre vârf cu mâinile strânse-n rugăciune gândindu-mă că dimineața va aduce lucruri bune.

Ora se scurge fără zgomot ștergând urmele durerilor vechi azi e doar o altă zi de mâine am închis emoțiile în sertarele inimii și am păstrat lacrimile pentru momentele de fericire timpul trece și șterge amintirile de iubiri îndepărtate de dureri apropiate timpul strălucește bucățile sufletului păstrează cicatricile vieții.

Plouă Cerul geme cu lacrimi de argint în oglinda timpului tău netezind lent un exil de tăcere

se simte vocea plângerii ca apa negată la floarea esenței de umbre rare și plictisitoare pe obraji te-a tulburat ai cerut iubire să-ți mănânci și oasele și cele câteva bucăți de piele agățat de respirații abia restrâns tu ostaticul unui suflet lacom de mângâiere ai vrut totul și nu ai avut nimic.

p o e z i e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Pasiune Indici de pasiune plutesc în aer seduce timpul cu contur incert lingușesc suspendați în linie de o noapte vibrând sub piele frânghii tensionate între tine și respirația mea iubește-mă e șoapta care se ridică din arpegiul inimii iubește-mă acum în plâns de inundații distanța de la sărutări vise sihastre în râurile destinului ca o floare infinită între azi și mâine.

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Paul Rotaru

Suflete prigonite III Suflete prigonite III Nici eu nu cred în Simfonia morții.

Suflete cu aripi schilodite,

Dar Moartea are Simfonia ei.

Vă conjur să nu zburați în sus!

Blestemul deprigonite a te opune sorții Suflete E ca un zbor spre groapa cu atei. IV

p o e z i e

Suflete prigonite IV

N-ați gustat nici iernile cumplite, Nici mirajul versului apus.

Nu m-am născut să cred în nemurire,

Pentru o poemă mai frumoasă

Deși, în primul an, m-am sinucis

Ca monotonii ce vă umbresc,

Și-am înțeles că unica sfârșire

Ați luat obsesii de acasă:

E Viața... Și așa m-am compromis.

Cele care-n veci vă prigonesc.

Nici Dumnezeu nu a crezut în mine,

Și, în virtutea singurătății,

Cum eu nu am crezut în lumea lui,

Debitați folclor omniscient.

De-aceea m-am trișat cu rău și bine

Ce tribut plătiți eternității

Și-am coborât în raiul amărui.

Și acelui demiurg absent?!

Am fost atât de sigur că destinul

Nu știți voi că-n repetate rânduri

Îmi scriu imaculat și fatalist,

Au suit corsari pe-același turn

Încât mi-am pus în față doar veninul,

Și-n pleiadă închinară gânduri

Dorindu-mi fără mine să exist.

Sinelui acela taciturn?

Nici eu nu am crezut că toate-acestea

Suflete cu aripi schilodite,

Au timpul lor... Că nu se vor mai ști.

De veți vrea să mai zburați spre noi,

E drept că prea puțini își scriu povestea

Umbrele acestea prigonite

Și cei mai mulți trăiesc cum nu ar fi.

Ar veni Acasă înapoi!

De-aceea dumnezeii nu au nume

Și, atunci, o dulce amintire

În viața mea și nu vor fi nicicând

A trăirii voastre pe Pământ

Mai mult decât am întâlnit în lume.

Ar putea s-aducă împlinire

Ce-i om și groapă, e același rând!

Zborului captiv în necuvânt

Nu m-am ferit de tainele terorii, Ba chiar le-am așteptat cu-nfrigurare, Știind, oricum, că noaptea naște glorii Dispuse liber către fiecare. ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

te iubeam aproape copilărește cu bucuria primei jucării primite-n dar și nu era Crăciunul... de fapt nici iarnă nu era nici primăvară cineva încurcase anotimpurile

Gabriela Mimi Boroianu

Cu tine... Cu tine... Cu tine iarna-mi pare primăvară De zic, când ninge, că se scutur flori! Iar eu cutia goală de chitară Pe care tu c-un degetfără o-nfiori... Iubire 20

anotimp Și pot să jur că iarba încolțește Sub pasul tău ușor și legănat; Când leneș vântu-n plete-ți șușotește Se pune timpul însuși pe cântat!

Străinul care s-a Și-auzi vibrând în zbor înalt cocorii, pierdut Și turle de biserici numărând! Sub sloi râzând bat zbaturile morii Căci eu rămân în urma ta oftând...

Străinul care s-a pierdut Treceai atât de orb că n-ai văzut Cu pași grăbiți cum vine poezia, Și-n linul ei cum fierbe frenezia Cuvintelor ce nu le-ai cunoscut... Îngândurat n-ai auzit salutul, Și nici că ceru-albastru de cobalt Se risipește în cioburi ude pe asfalt! Ratând iubirii însăși începutul În simfonia tristă a vieții ce-a trecut Rămâi străinul care s-a pierdut...

adormeam cu tine în gând și mă trezeam cu numele tău pe buze soarele cădea într-o dungă pe cartea ce veghea noptiera și visele mele obișnuiam să mă ascund între file proiectându-te în fiecare personaj îndrăgit

p o e z i e

Iubire fără anotimp

cădeau ghiocei... legasem șnurul alb-roșu la fereastră iarna râdea în pumni primăvara nu mă găsea nici tu rătăciserăți drumul... marginea lumii își așezase linia dincolo de gard până și albul lăptos al ceții se sprijinea leneș de ziua ce abia începea sub puful zăpezii gemeau mugurii lacrimile primăverii scânteiau la streașină numai eu rămânsesem prinsă într-o poveste ce nici nu trecea nici nu venea copilărind o iubire fără anotimp ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Alexandru Cazacu

Am vrea

Marionetele Marionetele După plecare ar fi nedrept să credem că ceva se poate înlocui cu altceva lângă fața atâtd’amour de schimbătoare Souvenir și impocrită a locului când pojghița de aer dintre lucruri începe să crape și în vrea oglinzi zărești doar umbra zeului Am îndepărtat și indiferent ce a renunțat să administreze lumea După plecare și ghinioniștii și norocoșii stau la aceiași masă a primilor cu ochii lucizi ca niște puncte evadate din semnele de interogare iar sufletul devine un păpușar care își salvează mai întâi marionetele apoi de va mai putea și pe sine

p o e z i e

Souvenir d’amour Bucata de tablă ruginită pe care este scris numărul casei interbelice cumpărată și vândută de mai multe ori asociată mereu cu fericirea noastră puțin îmbătrânită precum chipul unei adolescente după o noapte pierdută Şi mirosul de xilină din cabinetele dentiștilor înlocuind orice timp de lamento când aura de fum a serii încoronează orașul iar sfaturile bune te pot adânci în pierzanie iar totul devine o simplă plimbare prin spațiul ivit între două cercuri concentrice

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Ca un chepeng uriaș se întinde în față câmpia când dimineața pune papioane de ceață ferestrelor și culorea zilei sosește din petalele violetei de Parma prin orașul din ce în ce mai tânăr cu imobile înghesuite unde dreptatea a ajuns pe mâini molatece de imperator și nimic nu este sigur doar personalizabil Aerul se amestecă farmaceutic prin bovindouri și curți interioare unde am vrea ca dragostea să nu rămână un lucru uitat printre lucruri care încearcă să se desprindă din mișcarea centripetă a iluziei

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Sonetul ubicuităţii (II)

În visele şi visurile mele, În vestea cea bună, sosită-n pripă, În dragostea ce uşor se-nfiripă, În minunea ce mişcă toate cele.

p o e z i e

Te văd pretutindeni şi-n orice clipă Prin fire de iarbă, dar şi prin stele, Prin flori, prin codri şi-n lumi paralele, În frumuseţea ce face risipă,

Te simt peste tot, Doamne, şi-n orice timp, În astrul nevăzut, ușor intuit, În orice relicvă, cutumă şi mit,

Sonetul ubicuităţii (I) Un sonet În ziua cu trei dimineţi în frunte, Cu luceferi și muzică celestă, Mihai Merticaru Esenţa Sfântului Duh se atestă, Către Dumnezeu Tatăl, sacră punte. Sonetul

ubicuităţii (I)

O părere mai mult decât onestă S-ar încurca în multe amănunte, Adevărul, încercând să-l înfrunte Cu-o argumentare voit agrestă. Sonetul

ubicuităţii (II)

Nimic, pe pământ, în cer şi pe ape, Fără dumnezeire nu se poate. Oricât de departe, El e aproape,

Sonetul În Univers, dar şi-n inimă-ncape. cucerniciei Nimeni nu-i singur în singurătate, Dumnezeu e pretutindeni şi-n toate.

În catedrala de-azur şi în Olimp. In toate, dacă Te afli înmiit, Atunci eşti puţin şi-n mine, negreşit.

Sonetul cucerniciei Cu o lumină binefăcătoare, primește-mă-n graţia Ta, Iisuse, Şi-n sacralitatea lumii apuse! Dă-mi un strop din divina Ta splendoare, Smerenia, harul fiind incluse, Drept inepuizabile izvoare Menite, în inimi, să se strecoare, Cucernice, blajine şi supuse! Din sfinţenia Ta, trimite-mi rază, Din nemărginire, un punct albastru, Calea-mi înaripată luminează, Dragostea de Tine rămână trează! Inculcă-mi pioşenie de sihastru Şi înţelepciunea lui Zoroastru! ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură cafeneaua cu peniţe 19-23 (dezbateri) interviu

R.J: Pasiunea pentru ie apărut dintr-o întâmplare... știu să cos (bunica maternă m-a învățat) și am găsit pe Facebook un grup care atunci, promova portul popular și iile în special. L.L: Ce alte pasiuni mai aveți? R.J: Artele decorative... L.L: Aveți o regiune din țară favorită atunci când vine vorba de costume populare? R.J: Nu am o regiune favorită, mai ales că după tată sunt ardeleancă, după mamă olteancă și am văzut lumina zilei în Banat! L.L: Ne puteți spune câteva cuvinte despre șezătoare? R.J: Grupul „Oltenia coase iie”, a apărut atunci când ne-am dorit câteva iubitoare ale portului popular, să ne împărtășim din experiență și cunoștințe în domeniu. La început am fost două persoane, apoi grupul a tot crescut și acum suntem un număr considerabil de iubitori ai tradițiilor românești. Șezătoarea grupului se ține lunar, în cadrul Colegiului nostru și primim pe oricine dorește să participe și să învețe să-și coase o iie proprie. Duminică avem șezătoarea din luna februarie... voi posta despre ea, ca de fiecare dată!

Lenuș Lungu. a

i n t e r v i u

Interviu Rodica Jianu

cu Rozalia

O adevărată punte între trecut și prezent îmbogățită de motive florale autentice. Când vine vorba despre valorile românești, Rodica Jianu ne vorbește cu pasiune, iar cuvintele ți se lipesc de suflet. Un Om creativ şi talentat munceşte cu multă pasiune pentru a face faţă provocărilor. Talentul este esenţial în domeniul artei, însă formarea profesională este de bază în dezvoltarea unui tânăr. Frumuseţea portului a căpătat noi valenţe în ochii românilor şi de peste hotare. Pentru noi tocmai această înţelegere a motivelor tradiţionale, a rolului şi contextului acestora ne-a permis să putem reinterpreta stilul folclorului tradiţional fără a pierde esenţa acestuia. Lenuș Lungu (L.L): Ne puteți spune câte ceva despre dumneavoastră? Rodica Jianu (R.J): Mă numesc Rodica Rozalia Jianu, sunt profesor de Educație Plastică la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova Dolj și membru al U.A.P.R. Filiala Craiova. L.L: Cum a apărut pasiunea pentru „IE”?

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

L.L: Ce alte porturi tradiționale ale altor popoare vă plac? R.J: Toate porturile populare îmi plac, deoarece au fiecare un farmec specific și nu pot să fiu părtinitoare! L.L: Când v-ați simțit mândră de munca voastră? R.J: Mereu mă simt mândră de realizările mele, indiferent dacă sunt „de specialitate” (arte plastice) sau hobby-uri! L.L: Ce planuri aveți? R.J: Doresc să-mi continui activitatea, în toate domeniile pe care le-am abordat, cât de mult timp va fi posibil... L.L: Prin ce simţiţi că vă diferențiați de alți artiști care promovează valorile tradiționale românești? 23 R.J: Nu cred că mă diferențiez de alți artiști, deoarece toți împărtășim

dragostea pentru artă și tradiție... L.L: Ce credeți că am pierdut noi, ca români? Neam rupt cumva de origini sau simțiți că există o întoarcere către folclor? R.J: Este foarte important să ne păstrăm identitatea națională nelăsând să se piardă 24 tradițiile strămoșești, mai ales în condițiile globalizării. Uniformizarea este periculoasă prin banalitatea ei și ucide creativitatea! L.L: De ce credeți că e important să nu lăsăm să se piardă tradițiile? Cât mai contează ele, în acest context al globalizării, în conturarea identității unei nații? R.J: Nu consider că neam rupt de tradiții, acestea sau păstrat „în lada de zestre a bunicii” și se perpetuează prin intermediul „șezătorilor” noastre, din toată România și nu numai! L.L: Aveți vreo colecție personală de costume? Ne puteți descrie ce simțiți când creeați? R.J: Nu pot spune că am o „colecție”, doar câteva

cămăși și ii, unele cusute de mine, altele primite în dar... Despre actul de creație nu vă pot spune mare lucru... pur și simplu „îmi vine” și atunci magia „se-ntâmplă”. L.L: Ce puteți transmite tinerilor din ziua de azi despre arta străveche? Tinerilor de azi le transmit, că atunci când dorești să afli mai multe despre un popor, vizitezi un muzeu de artă tradițională, Mall-urile sunt peste tot la fel! Vă mulțumesc frumos pentru interviul acordat

Maria Mitrică Un alt interviu Rodica Rozalia Jianu

IA – IERI ŞI AZI Din dragoste pentru bunici, o profesoară din Craiova şi-a cusut ia care să o reprezinte - Autor Maria Mitrică

Profesoară de educaţie plastică-vizuală la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova,

Rodica Jianu şi-a cusut propria ie după ce s-a documentat temeinic în bibliotecă, dar şi îndrumată de câteva persoane cu experienţă. Modelul şi l-a compus tot ea, pentru a o reprezenta, inspirându-se din motivele populare şi pentru a aduce un omagiu celor două bunici ale sale. A făcut mai multe greşeli de lucrătoare de ie începătoare, pe care a fost nevoită să le corecteze, dar nu s-a dat bătută, iar după aproape un an de lucru şi de căutări se poate mândri că şi-a cusut propria ie. Momentele le-a imortalizat într-un album cu câteva sute de poze, pe care l-a denumit simplu „Ia mea”. „Modelul mi l-am compus singură, cu gândul la cele două bunici ale mele – Dumnezeu să le odihnească! Bunica din partea mamei, care era din Romanaţi, din Caracal (ea nu zicea niciodată Olt), era din neam de popi şi era blondă cu ochii albaştri-verzi. Culoarea specifică zonei este albastrul, iar ea era blondă, motiv pentru care am ales nuanţele de albastru pentru bunica mea de la Caracal, care s-a măritat în Craiova, unde a şi trăit, şi care m-a învăţat să cos înainte să învăţ să scriu şi să citesc. Am şi acum şervetele cusute de mine de pe vremea când nu ştiam să citesc. Simbolul „laleaua” este pentru bunica mea de la Cluj, mama tatălui, care era

i n t e r v i u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

i n t e r v i u

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

unguroaică, dar s-a măritat cu un român, iar pe toată ceramica ungurească apare laleaua albastră ca simbol. Şi atunci laleaua este pentru bunica mea de la Cluj, care m-a învăţat să tricotez, ea fiind maistru-tricotor la fabrica Someşeana din Cluj”, a povestit, pentru AGERPRES, Rodica Jianu. Din dragoste şi admiraţie pentru cele două bunici ale sale a creat modelul iei îmbinând laleaua cu albastrul. A folosit şi culoarea roz pentru ea, pentru că o cheamă şi Rozalia, iar toată copilăria mama ei a îmbrăcat-o în roz „de parcă nu mai exista altă culoare pe faţa pământului”. „Şi am zis că, dacă sunt şi Rozalia, să folosesc şi rozul, mai ales că am moştenit de la sora mamei mele care cosea o cutie cu jurubiţe în care am găsit o jurubiţă roz de mătase, iar una albastră, pe care am folosit-o, este tot din acea cutie. Pentru că, după ce am căutat de am spart pământul prin tot oraşul după culori, mi-am dat seama că eu am culorile respective şi că de fapt este ia mea şi pot să pun ce culori vreau pe ea. În afară de acest albastru pe care l-am cumpărat, restul este din cutia mătuşii mele”, spune Rodica Jianu. Pentru a-şi îmbogăţi ia, a folosit şi paiete, pe care bunica ei le numea „fluturaşi”, iar de jur împrejurul lalelelor a făcut şi nişte clopoţei,

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

care semnifică locul în care s-a născut: Clopodia din Banat. Şi pentru că iia spune ceva despre cea care o îmbracă, la fel vorbeşte şi iia Rodicăi Jianu. „Romburile sunt semnul fertilităţii, iar dacă cineva se uită la o ie şi vede romburi ştie că este vorba despre o femeie care e măritată. Iar pentru că romburile mele au sămânţă în interior înseamnă că am născut, am copii. Şi eu am doi băieţi şi despre ei vorbesc aceste romburi. Pe faţă am pus două rânduri de romburi, pentru cei doi băieţi. Pe spate am pus o coloană, aşa cum se pune în zona Banatului”, explică Rodica Jianu. Chiar dacă pânza folosită nu este ţesută de mână, ci lucrată de maşină, iar iia a fost lucrată după propriile standarde, Rodica Jianu a respectat toate rigorile după care se lucrează un astfel de element vestimentar. Şi pentru că nu avea experienţă, modelul de „încreţ” a fost mai întâi desenat, pentru că este profesoară de desen şi asta ştie să facă cel mai bine, şi l-a lucrat cu şablon. „La gât am făcut un încreţ cu „puişori în cuib”, iar când am încheiat-o am folosit ideea tradiţională, adică am folosit un lat de pânză pentru spate, adaptând pânza pe care o aveam ca să fie cum scrie la carte. Ia nu se croieşte, ia se

taie, mai exact se rupe pe fir. Nu se fac răscroiri. Are mai multe greşeli de începătoare, dar iile nu sunt făcute perfect, intenţionat. Chiar dacă o ie nu avea nicio greşeală, cea care o crea greşea ceva intenţionat, pentru că numai Dumnezeu este perfect”, afirmă Rodica Jianu. Pentru această ie s-a documentat temeinic, s-a inspirat, dar a personalizat-o pentru că nu suportă banala uniformitate şi pentru că iile pot semăna între ele, dar nu sunt identice. Poartă ia de câte ori are ocazia – de Ziua Universală a Iei sau la diverse expoziţii la care este invitată în calitate de artist plastic. Şi este foarte apreciată de cei care o văd astfel îmbrăcată. După ce a terminat ia, Rodica Jianu s-a apucat să îşi 25 lucreze o cămaşă ţărănească.

Marin Sorescu – punţi spre nemurire (3) Interviu cu prof. univ. dr. George SORESCU, Laureat al Academiei 26 Române (continuare din nr. 42/2019)

– Mătuşile din Bucureşti ce rol au avut în formarea Dv? – Cel mai substanţial ajutor l-am primit de la Maria Ionescu, cum spuneam, profesoară de italiană, sora din Bucureşti a mamei Aceasta m-a luat din Bulzeşti, după absolvirea claselor primare, şi m-a ajutat să urmez studiile gimnaziale în Capitală. Era, repet, profesoară de italiană, studiase şi fusese în Italia câţiva ani, avea o bibliotecă bună, pe care eu o scotoceam deseori, îmi alegeam cărţi… De atunci, încă de atunci mam obişnuit să-i citesc pe Dante, pe Petrarca, ca şi pe

ani de război, a trebuit să mă transfer la „Fraţii Buzeşti”, în Craiova, mai aproape de Bulzeşti, însă mătuşa profesoară din Bucureşti a continuat să mă îndrume şi, mai ales, să mă sprijine pecuniar, cu preponderenţă pecuniar. – Ce ecouri a avut teza de doctorat pe care aţi susţinut-o în anul 1970: „Gheorghe Asachi – Viaţa şi opera”, monografie pe cât de neaşteptată, pe atât de originală, pentru unii chiar insolită şi provocatoare, prin acribia documentării, rigoarea şi limpiditatea latină a redactării, prin judecăţile de valoare echilibrate, judicioase şi notele de originalitate irefragabilă? – Fiind profesor în Turnu Severin, eram preocupat, obsedat de ideea de a-mi da doctoratul. Frecventam arhivele, bibliotecile importante ale urbei, colecţionam documente literare… Întâmplarea a făcut ca secretarul Liceului „Traian”,

i n

Dan Lupescu alţi scriitori clasici… Fiind

Dumitru Brehui, colecţionar, aflând despre pasiunea mea, să-mi ofere câteva manuscrise inedite, printre care şi unele, deosebite, ale lui Asachi. Documentândumă asiduu, cu mult înainte de a mă înscrie, am elaborat teza de doctorat în numai doi ani, după care am susţinut teza, în prezenţa conducătorului ştiinţific: Dumitru Micu şi a membrilor comisiei doctorale: Eugen Todoran (Universitatea din Timişoara), Alexandru Dima (venit de la Iaşi, care se transferase, între timp, în Bucureşti) şi Ovidiu Papadima. De reţinut că, la Editura „Minerva” din Capitală, monografia mea despre Gheorghe Asachi fusese deja tipărită, cu câteva săptămâni înainte de momentul susţinerii tezei. Partea neplăcută era, însă, că – anterior momentului susţinerii – am întâmpinat manifestări de ostilitate tocmai de la unii dintre colegii de la Facultatea de Filologie din Craiova. Pentru a-mi pune beţe în roate, au lansat zvonul că intenţia mea subterană ar fi fost aceea de a deveni decan ori măcar şef de catedră – afirmaţii tendenţioase, cu totul mincinoase, deoarece aşa ceva nu-mi trecuse niciodată prin gând şi nici nu eram tentat de asemenea promovări, pentru că nu eram bun pentru astfel de funcţii…

m e m o r i a m

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură in memoriam 24-27

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

i n

m e m o r i a m

– De ce ziceţi că nu eraţi bun? Vă îndoiaţi de abilităţile dv organizatorice, manageriale sau în ce sens? – Nu! Nu mi-au plăcut astfel de funcţii deoarece implicau irosirea timpului cu birocraţie, acte administrative, fel de fel de rapoarte etc. Printre cei ce acţionau subteran era şi unul care-mi părea apropiat, dar… avea să se vadă că nu-mi era bun coleg, în realitate. El a fost cel ce l-a influenţat pe profesorul Al. Piru, decanul Facultăţii, un om generos, bine informat şi bun profesionist, cu care fusesem în relaţii amiabile, de prietenie, dar care – în urma unei polemici indirecte cu Marin Sorescu şi presat de aceste „fitileli” – îşi schimbase vădit atitudinea şi comportamentul faţă de mine. Îmboldit mereu, în cele din urmă, Al. Piru a scris un articol pe alocuri virulent: „Asachiana”, publicat în revista „Contemporanul”. Fratele meu cel mai mic, Ionică, având abonament la această revistă, care-i sosea săptămânal în Bulzeşti, i l-a arătat mamei ori poate ea a dat peste acea revistă… Mam pomenit cu mama la Craiova. A intrat direct în subiect, abordându-mă frontal: „Măi George, te atacă Piru în Contemporanul… E adevărat ce scrie?...”. Eu încă nu văzusem acel articol. Lam citit cu atenţie şi am constatat că nu avea dreptate. Acuzele cele mai grave erau două: 1.că nu am

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

evocat familia lui Asachi; 2. că manuscrisul „Leucaida”, menţionat de mine ca inedit, tradus şi comentat în premieră, nu ar fi inedit, întrucât Gheorghe Ungureanu, de la Iaşi, mi-o luase înainte, publicând acel manuscris inedit… Mi-am pregătit, în replică, un material detaliat, în care-i contra-argumentam pe puncte, profesorului Piru… Şi aşa am plecat la Bucureşti, să-mi susţin teza. Unul dintre membrii comisiei a făcut referire la acel comentariu critic, întrebând dacă, în atari condiţii, mai este oportună susţinerea. Un membru al comisiei a sărit ca ars, opinând că trebuie să susţin public teza de doctorat. M-am ridicat şi am spus că sunt de acord cu susţinerea şi să mi se dea voie să-mi prezint mai întâi replica pregătită, pentru că nu vreau să planeze vreo suspiciune asupra corectitudinii mele. Au încuviinţat solicitarea mea. Ca răspuns la prima acuză, am deschis monografia „Asachi” indicând paginile şi i-am rugat să citească – au constatat că, în acele pagini, am evocat şi figurile familiei, aşadar reproşul lui Al. Piru era neîntemeiat. Referitor la a doua acuzaţie, am evidenţiat că este vorba de manuscrise diferite, la distanţă de ani unul de altul – aşadar, manuscrisul meu era cu totul altul decât cel descoperit de Ungureanu. Le-am arătat şi

corespondenţa pe care o purtasem, pe acest subiect, cu profesorul din Iaşi, care reliefa: „Eu am publicat, în revista Cronica, un manuscris, dar din 1819, scris în limba română, pe când al dumitale este anterior, din 1812, scris în italiană”… Cei din comisie sau arătat stupefiaţi. Unul s-a întrebat cu voce tare: „Cum a fost posibil ca profesorul Al. Piru să nu observe aceste detalii şi să-l acuze pe nedrept, pe George Sorescu?”… După care am trecut la susţinerea propriuzisă a tezei, care beneficia şi de referate ştiinţifice neoficiale, favorabile trimise de specialişti în domeniu din centre universitare, personalităţi recunoscute la nivel naţional, a căror 27 autoritate era dincolo de orice îndoială. Unul dintre aceste referate era trimis de

i n

fiul lui Ion Pillat. După susţinere, comisia s-a retras, a deliberat apoi a comunicat rezultatul pozitiv: a hotărât acordarea titlului de doctor lui George Sorescu. Marin, care asistase la susţinere, a insistat să mergem la revista „Contemporanul”, unde am depus replica mea la articolul lui Al. Piru, pentru care 28 alesesem titlul „Plăsmuiri critice”. Replica mea a fost publicată în numărul proxim al revistei. – Care este cea mai luminoasă amintire pe care o păstraţi din frumosul municipiu de pe malurile Dunării, care este, din 1968, capitala judeţului Mehedinţi? – Descoperirea manuscrisului „LEUCAIDA”. Reiterez ideea că manuscrisul l-am descoperit în arhiva particulară a lui Dumitru Brehui, secretarul Liceului „Traian”. Manuscrisul este un volum de versuri cu sonete în limba italiană dedicate de Gheorghe Asachi Biancăi Milesi, o colegă de-a lui din anii de studenţie la Roma, în

aparte. Ea a avut relaţii de colegialitate cu Asachi, între ei înfiripându-se un „amour platonique”, cum recunoştea însuşi autorul sonetelor. După plecarea lui Asachi din Roma, ea s-a căsătorit cu doctorul francez Benito Mojon, prietenul lui Napoleon din bătălia de la Marengo. Amândoi, Bianca şi Benito, au murit în 1849, de ciumă, cu care Bianca contaminată la anii 1809-1812. Am adăugat, fusese în recenta ediţie – George Milano. Sorescu, „Leucaida lui Alvivo – Prin ce se Corintio Dacico” (G. Asachi), caracterizează cele 46 de Editura Autograf, 2015, sonete, caligrafiate foarte biografia Biancăi Milesi, alte frumos pe hârtie documente, scrisori, care transparentă de calc, cu tuş întregesc imaginea negru, într-un volum Leucaidei. Este un volum de copertat, păstrat în condiţii 46 de sonete, scrise de Asachi impecabile? în manieră petrarchistă, – Concepute, cum traduse de Gh. Dogaru, afirmam, în manieră controlul ştiinţific – de G. petrarchistă, ele Lăzărescu, Petru Creţia, C.D. impresionează prin Zeletin şi Al. Duţu. Bianca sensibilitatea aparte şi prin Milesi descindea din familia vibraţia realistă cu care au Viscontinilor, din care, fost scrise. De-a lungul a mai probabil, se trăgea şi Laura bine de un secol şi jumătate, lui Petrarca, din Milano. până au ajuns la Severin, în Asachi îşi însuşise limba colecţia lui Dumitru Brehui, italiană în răstimpul care ni l-a dăruit Subliniez studiilor lui la Lemberg, la că, la vremea când acest Viena şi la Roma. Stăpânea, preţios manuscris a ajuns la în mare măsură, noţiunile Severin, oraşul nostru prozodice ale limbii italiene. dunărean era unul cu Îndrăgostindu-se de Bianca accentuat profil cultural. I.G. Milesi, i-a scris aceste sonete, Bibicescu, directorul Băncii care au rămas în manuscris, Naţionale, apropiat al cu care a venit în ţară. Bianca marelui profesor Istrate, Milesi, muza lui Gheorghe fusese coleg, la Colegiul Asachi, era carbonară, din „Carol” din Craiova, cu Al. perioada Risorgimentului Macedonski şi a sprijinit italian, pictoriţă şi consecvent autorităţile memorialistă, dintr-o familie culturale din urbe, inclusiv în aristocrată, de un patriotism campania de construire a

m e m o r i a m

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

i n

m e m o r i a m

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

viitorului Palat al Culturii, sub patronajul lui Teodor Costescu, al cărui nume îl poartă. Alt detaliu interesant: una dintre fiicele lui Asachi descoperise, la Paris, mormântul Biancăi Milesi. – Cum a prins viaţă , în sufletul dv, iubirea pentru Secolul Luminilor? – Pasiunea mea pentru veacul Luminilor s-a născut din lecturile asidui şi aprofundate. Procesul de cunoaştere se adânceşte prin lecturi sistematice. Conceptul „La Lumiere” poate să fascineze uneori un tânăr aflat în perioada studiilor. Sigur că a fost un moment de satisfacţie spirituală, incipientă şi benefică, pe care am încercat să-l valorific. – Ce satisfacţii profesionale v-a adus cariera universitară? – 1961 este anul începerii carierei mele universitare. Profesorul universitar Constantin Cioroianu, prorectorul Institutului Pedagogic de 3 ani din Craiova, unde se înfiinţase Facultatea de Filologie, a trimis în Severin un emisar care să se intereseze, la Secţia de Învăţământ, despre cadrele tinere din învăţământul preuniversitar severinean care ar merita să predea la proaspăt înfiinţata facultate din Bănie. Şeful Secţiei, prof. Vasile Şerban (devenit mai târziu cadru didactic la

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Universitatea din Timişoara) şi colegii de la Liceul „Traian” m-au recomandat, fără ca mie să-mi comunice cineva acest lucru. Întrebat fiind dacă sunt de acord să mă transfer la Filologia din Cetatea Băniei, am răspuns afirmativ. Profesorul Cioroianu s-a dus la Bucureşti şi mi-a luat avizul pentru a mă muta la Institutul Pedagogic din Craiova. Întâmplarea a făcut să mă căsătoresc şi n-am mai venit pe noul post. În anul următor, l-am întâlnit pe profesorul Râncu, care m-a întrebat: „De ce nu vii la Institut, că ai fost aprobat?”. L-am căutat pe profesorul Cioroianu şi i-am mărturisit că m-am hotărât să vin – acesta a mers din nou la Ministerul Învăţământului, mi-a luat o nouă aprobare şi aşa am ajuns de la Severin la Institutul din Craiova… Fireşte că acesta a fost un pas foarte important pentru mine, în plan profesional, dar şi uman, aici întâlnind personalităţi remarcabile. Profesorul Ion Zamfirescu, care preda „Istoria literaturii universale”, m-a luat asistent. Devenisem, ca prin miracol, coleg cu Barbu Teodorescu, care fusese secretarul lui Nicolae Iorga, şi cu fiul lui PanaitescuPerpessicius, profesor de franceză. Aceştia făceau naveta de la Bucureşti, săptămânal. În plus, se punea problema unor cercetări ştiinţifice, mai ales pentru cei ce doreau să-şi

dea doctoratul. Venind de la Severin cu experienţa de conducător de cenaclu şi de cerc literar, de unde publicasem, în „Oltenia literară”, sonete şi diverse articole, mi-a convenit să-mi pot relua activitatea, atât în publicistică, dar şi în cercetări, în studii cu caracter literar. În acest context m-am hotărât să mă înscriu la doctorat, iar în 1970 l-am şi susţinut. – Împăcarea cu propriul Eu! În ce se regăseşte, după 43 de ani de eforturi creatoare ale Dv, aici, în Craiova? – În 17-18 volume personale şi în 25 de volume cu opera lui Marin Sorescu. Sunt laureat al Academiei Române pentru lucrări 29 ştiinţifice şi valorificarea operei lui Marin Sorescu (5 martie 2004). De-a lungul celor patru decenii, am

i n

primit peste 40 de diplome şi „Byron şi Eminescu”, premii! subiecte din clasicii noştri, – Câte teze de doctorat multe teze privind opera poetului naţional… Tot aţi coordonat? timpul am fost alături de – 35. Priviţi-le acolo, pe ultimele două rafturi ale doctoranzi, cu idei, cu coloanei de bibliotecă sugestii şi diverse îndrumări „Milcov”, dinspre fereastră… metodologice, astfel încât, Am trăit satisfacţia spirituală finalmente, tezele lor să că doctoranzii au lucrat în conţină cât mai multe contribuţii ştiinţifice, reale. 30 mod onest – nu au plagiat, – Vă rog, domnule aşa cum se pare că a fost moda în ultimii ani. Am avut profesor George Sorescu, să înşivă calitatea doctoranzi şi din Basarabia, reliefaţi din Grecia, din Macedonia. primordială pe care aţi Dintre tezele cele mai bune, urmărit-o cu obstinaţie în foarte bune, le amintesc pe studiile dv monografice, în acelea ale lui Ovidiu zecile de analize, sinteze şi Ghidirmic, un bun cercetător eseuri pe care le-aţi publicat, şi un valoros critic literar, mai întâi, într-o puzderie de Gabriela Rusu-Păsărin, reviste: „Convorbiri literare”, „Ramuri”, Maria Ionică şi Gabriela „Tribuna”, Şerban (ultimele două din „Tomis”, „Lamura”, „Scrisul ca şi în Slatina, judeţul Olt), lectorul Românesc”, de macedoneană de la „Analelele Universităţii din Universitatea din Craiova, Craiova”, studii reunite apoi un tânăr şi o tânără din în diverse volume? Grecia, un român din Sibiu şi – Prima perioadă misoţia sa din Albania (ambii, am întemeiat-o pe acum, cu titlu de doctor în valorificarea unor Filologie Română)… Aceştia manuscrise inedite, pe care şi ceilalţi şi-au ales teze cu le-am abordat cu teme din literaturile română, instrumentele specifice franceză şi engleză. domeniului şi le-am „Shakespeare şi Eminescu”, interpretat în context istoric

românesc şi universal. Un prim exemplu: „Al. Macedonski inedit”, apoi manuscrisele aparţinând lui Gheorghe Asachi, Costache Negri şi alţii. În etapa a doua, am deplasat accentul pe interpretarea operelor literare din patrimoniul românesc şi european. De pildă, în volumele „Neliniştea esenţelor”, „Structuri erotice în poezia română”, „Colocvii în Grădina Hesperidelor”, „Exegeze”, preocupările mele îşi găsesc expresie, fiind de notorietate faptul că nu mam mulţumit să prezint critic doar componentele operelor de bază, ci m-am străduit să aduc o serie de contribuţii, deseori cu elemente inedite. – Originale. – Originale, fireşte! Vă invit să spicuim, fie şi în fugă, o suită de titluri, pentru a vizualiza, cu ochii minţii, aria autorilor şi temelor disecate: „Conachi – Eminescu. Arii oraculare”, „Cultul lui Dionysos”, „Nimicul în accepţie eminesciană”, „Mit şi scenarii mitice în Strigoii de Eminescu”, „Conceptul tăcerii în erosul eminescian”, „Marin Sorescu şi fabulosul folcloric”, „Garcia Lorca şi Marin Sorescu”, „Infernul în vechile culturi”, „Codurile înţelepciunii în Luceafărul”, „Marin Sorescu – exegezele tinereţii”, „De la Homer la Eminescu”, „Marin Sorescu în medii literare hispanice”, „Marin Sorescu în medii literare germane”, „Marin Sorescu – Tratat de

m e m o r i a m

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

inspiraţie”, ,,Eminescu şi prototipurile eterne”, „Ovidiu Ghidirmic – exeget şi hermeneut de profil”, „Mytos şi exegeză modernă”, „Borges în viziunea lui Marin Sorescu” etc. Aş putea să citez altele din volumul „Colocvii în Grădina Hesperidelor”. – În creaţia dv literară, aţi făcut pasul de la poezie spre eseistică, publicistică, istorie şi critică literară sau invers?

i n

m e m o r i a m

– De la poezie la exegeze critice. – În anii de profesorat la Liceul „Traian”, ce daimon vă dădea ghes, vă stăpânea inspiraţia? – În activitatea mea de profesor la Liceul „Traian” din Tr. Severin, întinsă pe vreo şapte-opt ani, din 1953 până în 1961, pe lângă activitatea de profesor, şeful Secţiei de Învăţământ mi-a încredinţat conducerea cenaclului „Al. Vlahuţă”, la care participau cadre didactice, intelectuali de toate vârstele, pensionari ai urbei, dar şi tineri cu preocupări literare. De mai multe ori a participat şi preotul Gheorghe Dumitrescu-Bistriţa, conducătorul şi realizatorul revistei „Izvoraşul”, de mare notorietate în perioada interbelică, având difuzare la nordul, dar şi în sudul Dunării, toţi preoţii şi învăţătorii făcându-şi abonamente, an de an, la această prestigioasă

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

publicaţie. Preotul culegea folclor din comunităţile româneşti din jurul bătrânului Danubiu. Sunt bucuros să vă destăinui că, şi acum, după atâţia ani, primesc epistole de mulţumire de la foştii mei elevi care participau la reuniunile cenaclului literar, pe care i-am îndrumat atunci, iar ulterior i-am promovat prin prefeţe la diferite volume ale lor. O fostă elevă, Einhardt Ana – poetă consacrată acum, cu 12 volume de versuri tipărite – m-a sunat zilele trecute. Dintre foştii mei elevi şi membri ai cenaclului care sau dedicat literaturii şi sunt recunoscuţi ca scriitori consacraţi la loc de frunte se află şi Şerban Foarţă, stabilit la Timişoara. La şedinţele acestui cenaclu a participat şi Marin Sorescu, citind poezii proprii (în 1957-58). – Şi, totuşi, nu mi-aţi răspuns la întrebarea referitoare la daimonul ce vă însufleţea când eraţi profesor la Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin… – În accepţie socratică, daimonul înseamnă darul zeilor – „theia moira”. Fără acest daimon nu poate fi vorba de un poet ori de un scriitor adevărat. Or, Horaţiu afirma: „Poeta nascitur” – „Poetul se naşte”. Aşadar, ca să devii creator autentic, trebuie să moşteneşti un daimon, care – printr-un act de cultură, e de preferat o cultură aleasă, care se poate realiza în

planul valorilor literare… În ceea ce mă priveşte, la Severin, acest daimon – care se trezise în mine încă din perioada studiilor liceale – sa manifestat sub diferite forme, încât am reuşit, parţial, să scriu articole şi anumite studii, graţie acestui daimon, fără de care – subliniez – nu se poate… Din acea perioadă şi de mai înainte, i-am intuit daimonul şi lui Marin, pe care îl găsisem formulat, cu anticipaţie de două milenii, la Horaţiu: „Os magno sonatorum” – „Gura care va rosti lucruri măreţe”. El mai poate fi înţeles şi ca un impuls interior, care te stăpâneşte permanent şi nuţi dă pace. 31

Dandu Briel

O zi obişnuită din anul 3000! Dacă acum sute de ani omul se trezea de dimineața și pleca la treaba lui acum lucrurile s-au simplificat și 32 noțiunea trezitului nu mai există. Lumea nu mai pierde timp stând într-un pat și dormind ore întregi deoarece totul se rezolvă în fracțiunile de timp dintre teleportări. Ele nu au o durată mare dar sunt suficiente, prin multitudinea lor, pentru a cumula, puțin zipuit, câteva ore bune de odihnă. Nici măcar noțiunea de loc de muncă nu mai există fiecare fiind prezent tot timpul cam peste tot. Ceea ce s-a păstrat, din vechime, a fost familia, adică un bărbat și o femeie uniți prin legea sacră, în anumite condiții, au dreptul la nenumărați copii și le sunt asigurate toate cele necesare pentru pregătirea și instruirea lor.

Totuși, dacă s-a luminat de ziuă, eroul nostru Adenel, trebuie să se cupleze la interesele unei firme unde este angajat. El poate să lucreze și noaptea dar aceea și-a rezervat-o pentru pasiunile personale. Acum va intra în legătură cu una din firmele cu care are contract. El are dreptul să lucreze, la câte firme dorește, bineînțeles chiar simultan. Capacitatea lui mintală și tehnologia îl ajută să poată rezolva sute de probleme în același timp. Nu este nevoie să se deplaseze la niciunul din sediile firmelor pentru care lucrează și nici nu este cazul să cunoască vreo persoană din conducerea ei. De fapt el nici nu știe unde sunt acestea sau cine le patronează. Pentru prima slujbă a căutat pe internet ceva care să-i convină și a găsit o funcție de marketing la o firmă care distribuia produse de instruire a celor care se plictisesc și doresc să aibă totuși o viață mai activă. A

început prin vânzarea unor texte înregistrate cu caracter motivațional dar care, în câteva momente te învățau în a utiliza orice tehnologie și a stăpâni orice proces de producție. Lucrurile au mers foarte bine până în ziua când Adenel a ascultat chiar el un text, de acest gen, până la capăt și l-a cuprins o dorință nebună de a ajunge cel mai bun maestru bucătar posibil. Așa că, în timp ce vindea în continuare cursuri și texte, a început studiul tainelor bucătăriei tradiționale, adică așa cum găteau strămoșii lui pe la anul 2800. Avantajul era că acum, avea posibilitatea să procure orice fel de legumă sau fructă și orice fel de ingrediente căci de câteva sute de ani nimeni nu mai consuma carne de niciun fel, majoritatea hrănindu-se prin, pur și simplu, inspirarea de vitamine și hrană gazoasă, în orice local cu specific culinar.

p r o z ă

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură proză 28-33

Plăcerea lui era și să vândă holograme pentru concediu pe care cel care le cumpăra le putea deschide și atunci era pe o plaje, pe un șezlong, sau în vârful unui munte, după o ascensiune extraordinară. Vremea hologramelor, alb-negru sau doar simplu colorate era de domeniul trecutului și acum orice hologramă are chiar miros iar dacă e vorba de feluri de mâncare tradiționale atunci există și gust. Practic hologramele nu ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

p r o z ă

se mai pot deosebi de realitate doar că legea le obligă pe fiecare să poarte marca literei H pentru a nu exista riscul să faci o afacere cu o hologramă. Sigur că s-a încetățenit obiceiul ca anumiți patroni să trimită la negocieri holograme identice cu ei și să le dicteze ce să spună, sunt întruniri uneori care se fac numai între holograme. Singura diferență este că acestea nu au drept de semnătură el fiind, în exclusivitate apanajul omului real. Lumea se aduna la câte o petrecere sau la masa de prânz și toți glumeau și râdeau iar în acest timp prin atmosferă pluteau vapori de hrană exact cum își dorea fiecare, cu miros de sandwich, de roșii, de sushi, fripturi din alge marine, ouă ochiuri, care nu se considerau a fi carne, oricum nimeni nu mai știa ce este aia găină sau cum arată un copan la grătar. Asta se mai putea vedea doar la Arhivele naționale, unde erau înregistrate, pe nano discuri, toate obiceiurile mai vechi ale omenirii. Bineînțeles că în timpul acestor întâlniri nimeni nu-și întrerupea activitatea pentru care era angajat. Toată tehnologia era pe masă și avocații pledau de zor pe tastauri, profesorii examinau studenții iar managerii de zbor dirijau aeronavele. Nimeni nu deranja pe nimeni

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

iar calculatoarele lor știau perfect ce au de făcut de la prima atingere. Toți aveau o atenție distributivă excepțională și puteau să și converseze, să-și conducă afacerile și eventual să citească un text nou. Cu toate că majoritatea preferau ca textele să le fie transmise în cipurile de memorie atașate după ureche și să fie derulate în pauzele ce interveneau în discuție.

timp decât să-i faci și apoi teai dus! – Să știți că și pe vremea aia se făceau de toate dar mult mai intens, lumea era fericită și se distra minunat, sigur că totul părea că se desfășoară repede, repede!

– Nu cred că a existat o astfel de lume, de exemplu,eu o cunosc pe prietena mea de optzeci de ani dar încă nu ne-am pus Ca de obicei Adenel problema să ne căsătorim în stătea la masă cu diferite vreun fel, cred că este prea cunoștințe, unul era inginer, devreme! altul specialist în – Ai și tu dreptate, mai calculatoare, altul bucătar bine schimbăm subiectul. celebru și nu lipsea nici Cine are altă idee? profesorul lui de științe care – Mie mi-ar place să urmau să fie inventate. vorbim despre cei care au Fără nicio pregătire venit zilele trecute de pe 33 prealabilă el i-a întrebat: cine Marte, niște persoane foarte are mai mult de 200 de ani? drăguțe. – Ce vorbă e asta, ce suntem la grădiniță, toți avem peste vârsta asta, dar ce-ți veni? – Nu știu dacă știți dar cu multe sute de ani în urmă oamenii depășeau rar o sută de ani! – Hai mă, și ce făceau în acest timp atât de scurt? – Tot ce facem și acum dar că toate aveau o durată mult mai mică. – Vorbești prostii, cum să trăiești atât de puțin, când să te instruiești, când călătorești pe alte planete, să cunoști o fată , să faci copii, să-i însori, evident că nu ai

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

‒ Și tu ce ai mai vrea?

– Așa este, am vorbit și eu cu ei, dar nu m-am lămurit dacă sunt din cei originali sau sunt un fel de corcituri create din împerecherea cu cosmonauții care s-au dus acolo, că acum nu mai este nicio diferență între ei.

– Ăsta chiar ar fi un progres! ‒ Eu cred că cel mai bine ar fi să mai îmbogățească puțin atmosfera cu oxigen că parcă așa poluare nu a mai fost de mult!

‒ Dar tu nu ai trusa ta – Eu nu cred că mai de respirat care are și 34 există din cei de primă pastilele cu oxigen, iei una și generație și toți, acuma, sunt gata. un fel de amestec. ‒ Ai și tu dreptate dar – Ai dreptate, că Marte este greu să-mi umflu a fost colonizat de multe sute plămânii cu pastile. Nu de ani, dar aceștia ce doreau? vedeți și voi, ne hrănim cu – Să ne plaseze o mâncare gazoasă, respirăm tehnologie de purificare mai pastile, cum să se dezvolte și performantă decât ce avem mușchii noștri? noi acum. Știți că în prezent ‒ Da ce nevoie ai de sterilizarea atmosferei și mușchi că tu nu depui niciun purificare corpurilor noastre efort! și a hainelor se face prin ‒ Am auzit că pe contactarea serviciului de vremuri lumea făcea sport, purificare care transmite alerga, ridica greutăți, sărea costumelor noastre de-a lungul, și toată lumea instantaneu toate arată altfel, noi, acum, parcă substanțele necesare iar ei suntem numai capete vor, acum, să ne plaseze umblătoare. Ne întâlnim, costume care se autocurăță și vorbim, lucrăm, plecăm, iar atunci nu mai ai nevoie să venim, iar plecăm și în rest apelezi la un serviciu nimic. specializat.

‒ Tu ești chiar caraghios cum să faci așa ceva, te complici mult. Toată hrana îți este transmisă automat prin respirație, de privit poți să ne privești cât vrei, de plecat împreună plecăm toți o dată, iar dragoste sau ce o fi aia nu are niciun rost că transpiri și e mult mai ușor să faceți un schimb de energie prin orice mijloc de comunicare și e același lucru doar că poți face asta în timp ce te plimbi sau lucrezi pentru firmă. Dacă vrei mai mult te duci la biroul de stare civilă și ceri lista cu persoanele de sex opus compatibile cu tine, sau participi la loteria familiilor și găsești cea mai potrivită persoană cu care să-ți petreci măcar o sută de ani, pentru început. Ce rost are să implici sentimentele în chestia asta?

p r o z ă

‒ O viață ca în filmele din arhive, lumea se întâlnea, bea ceva din niște cupe frumoase, se privea, se îndrăgostea, plecau împreună, făceau dragoste, era cu totul altceva.

‒ Din câte m-am documentat, pe vremuri, totul se făcea pe bază de sentimente, nu erai programat să fii fericit și gata! ‒ Astea sunt prostii de adormit copiii, că parcă așa se spunea atunci când cineva zicea o chestie mai gogonată, cum adică sentimente și ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

logica unde este, ‒ Păi singur? Cum să fii programarea ta ca om unde fericit singur! este? Sau vrei să fii de capul ‒ Ți-am mai explicat tău? dar tu ești greu de cap, vrei Adenel, cel cu pereche, te duci la o firmă sentimentele nu mai știa ce specializată și pleci de acolo să spună interlocutorul lui cu pereche. era foarte hotărât să-l ‒ Adică să nu ne combată, până îl lămurea dar întâlnim, să nu ne el nu prea avea chef să cunoaștem, să nu-i dau o cedeze. floare, să nu ne sărutăm? ‒ Eu cred că cei din ‒ Am impresia că tu vrei vechime aveau și ei o viață doar microbi nu o viață frumoasă și asta se datora normală, dar te asigur că numai sentimentelor. toate persoanele care se ‒ Sentimentele nu se furnizează de firmă sunt mai recomandă a fi utilizate sterilizate în prealabil în de foarte multă vreme, acum abur profesional, adică dacă avem computere, avem ții neapărat să pui gura pe ele programe, avem informații sunt curate, nu pun de absolut toate formele și probleme. atunci ce să faci cu ‒ Eu nu mă refeream că sentimentele, la ce bun, sunt aș dori să le gust ci să ne inutile, mai rău te încurcă! atingem așa cum am văzut în

p r o z ă

‒ Dar iubirea, nu e un filme. sentiment? ‒ Pentru asta poți să iei ‒ Și ce faci cu ea, e pe o hologramă tactilă care îți DVD să o poți relua când ai dă toate senzațiile posibile și chef, e pe cip să o poți lua cu o atingi unde vrei tu! tine oriunde, te face ea să te ‒ Eu nu vreau să-mi fac simți mai sătul, cu ce te ajută o familie cu o hologramă, să acest sentiment? fac copii cu așa ceva, vreau o ‒ Poate că mă face femeie reală pe care s-o fericit! iubesc! ‒ Prostii, pentru asta există zeci de tipuri de pastile, de la fericirea simplă la beatitudine sau la extaz și toate sunt numai din cele create genetic, adică foarte sigure, fără efecte secundare. Iei o pastilă și ești fericit în casa ta, pe vasul tău de croazieră sau oriunde vrei!

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

‒ Ești învechit! Nici nu știu ce cauți la masa noastră? Nu vezi că toți cei prezenți suntem holograme! În acel moment Adenel s-a trezit, se afla acasă, în patul lui, transpirat de ceea ce visase, lângă el era iubita lui, marea lui dragoste, iar la capul patului, în pătuțul lui

era fiul lor care dormea ca un prunc adevărat. Soția lui s-a întors spre el și i s-a părut agitat și la întrebat: ‒ Ce este iubirea mea, ce s-a întâmplat? ‒ Nici eu nu știu, am visat o lume oribilă fără suflet și fără sentimente. ‒ Culcă-te la loc, așa ceva nu există și nici nu va exista vreodată! Pe fereastră se auzeau strigătele copiilor care mergeau la școală și peste tot era o primăvară minunată iar soarele strălucea prin geamuri.

Muzeul de Artă din Ilulissat Muzeul de Artă din Ilulissat este dedicat pictorilor groenlandezi. 36 Emanuel A. Petersen (1894-1948), născut în Frederiksberg, Copenhaga, a călătorit în Groenlanda de douăsprezece ori în perioada 1925-1946. A studiat arta cu profesorul Ejler Sørensen. Zeci de picturi de-ale sale sunt expuse. Alți pictori groenlandezi: Hans Jaconi, Aka Hoegh, Peter Rosing, Harald Moltke, Ossian Elgstrøm etc. O expoziție a Studiourilor Kinngait din Cape Dorset, Canada. Au expus: Cee Pootoogook, Itee Pootoogook, Kakulu Saggiaktok, Malaija Pootoogook, Mayoreak Ashoona, Nin-geokuluk Teevee, Ohotaq Mikkigak, Papiara Tukiki, Pitaloosie Saila, Qavavau Manumie, Saimaiyu Akesuk, Shuvinai

d e n o t e

Florentin Smarandache

Biografii și interviuri ale artiștilor inuiți: o sută la număr, din Cape Dorset. * Artiști groenlandezi: Aka Heegh, Arnannguaq Hoegh, Camilla Nielson, Kari Kristoffersen, Inuk Silis Heegh, Ivalo Abelsen, Ivan Burkal, Ivinguak Stork Heegh, Jannie Jergensen, Julia Pars, Julie Edel Hardenberg, Kristine Spore Kreutzmann, Linda T.H. Ashoona, Siassie Kenneally, Milne, Lisa Kreutzmann, Tim Pitsiulak. Lisbeth Karline Poulsen, Maria P. Kjaerulff, Miki Jacobsen, Mike Lynge, Naja Rosing-Asvid, și Pierre Auzias. * În albumul „Eskimo Art”, de Cottie Burland, publicat în 1973, predominând elementele arctice: caiacul, soarele (atât de dorit!), schiurile, peștii, câinii pentru sănii, măștile, hanoracul, vasele, toba, animalele mitologice eschimose, păsările arctice, ursul polar etc. * Directorul Muzeului de Artă Ilulissat, Ole GamstPedersen, aflând că mâine plec în Danemarca, mă sfătuiește să vizitez Muzeul „Louisiana” din Humlebaek, în nordul Copenhagăi, unde este o expoziție de ceramică a lui Picasso.

c ă l ă t o r i e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură note de călătorie 35

* Am răsfoit „Guide to Cape Dorset Artists”, de Kyra Vladykov Eisher, și fotografii de Jerry Riley, tipărit de municipalitatea din Cape Dorset, Canada, în anul 2008. ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură cronică de carte 36-41

brutală din vis în realitate, lumină

normalitate („Simțim în aer lipsa parfumului normalității./Magia și-a pierdut deja efectul./Și în În viziunea Karei întrezărim./Suntem Molnar, poemul se află chiar pericol de luciditate!”). Pierderea inocenței pe granița dintre lumi (Poemul dintre lumi, Editura atrage și pierderea speranței, Inspirescu, Satu Mare, dar în mod voluntar, ca o 2019), funcționând ca un acceptare, ca o renunțare în filtru între viață și moarte, fața destinului („Mi-am de vie dar și între realitate și oniric. îngropat Poem ce ascunde o speranța./Zilnic pun o floare taină sufletească („Din pe mormânt”), urmarea fiind carnea literelor cufundarea în întunericul crește/Poemul viu al tainei interior („Fără ea mă scufund încet/în întunericul mele”) și se naște din scheletele altor poeme („În din mine”).

Recuperarea inocenței

d e

c a r t e

limpezimea din presomn/zăresc schelete de poeme/Ele-mi întârzie visarea,/Continuă să mă cheme”).

c r o n i c ă

forță

Daniel Luca când nu se mai pune preț pe pornit./Cine am fost și cine

O taină a inocenței, atât a vârstei copilăriei („Ochii de copil privesc în gol,/Dar golul nu e gol, e plin/De fantezie și mister,/De feți frumoși, de zâne”), cât și a maturității, nefiind pierdută atunci când fata devine femeie („Contrar obiceiului, inocența mea/Nu s-a pierdut odată cu ruperea himenului./Fluturii mei albi încă zburau fericiți prin fața ta, viperă!”).

Fiorii iubirii nu mai stau ascunși, ci, ușor-ușor, răsar în inimă, aducându-i fericirea („În inimă îmi cresc, ca un fior,/Mugurii iubirii./Toate în jurul nostru strălucesc/Mai tare decât legea firii”).

Poemele Tăiș de gând și Comă melancolică nu au suficientă forță, iar E ușor este numai moralizator și atât, însă poezia Karei Molnar este curajoasă, venind cu un mesaj optimist, Moment în care și de lumină și speranță, pentru moartea începe să-și facă ca omul să nu se lase 37 simțită prezența („Miroase-a niciodată înfrânt fără luptă. moarte peste tot./Miroase-a lumânări și-a crizanteme”). Numai că speranța nu se dă bătută cu una cu două, ci luptă din totate puterile pentru a supraviețui („Buzele mi se crispează întro grimasă/Și țip cu disperare mai tare decât ea,/Căci nu mai știu unde am ascuns lopata”).

Și începe cursa pentru recuperarea inocenței pierdute, rezultatul fiind o reușită deplină („Și rând pe rând, cu grijă, mi i-am Totuși, inocența se adunat,/I-am cunoscut din și mi i-am evaporă odată cu intrarea nou întrupat,/Împreună spre

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

sunt, mi-am reamintit”).

Dulce cântec, pictată în Alexandru Nelu calde culori de pastel, poezia Huidici

Pletorismul petale de cuvânt – cronică literară Imagistic al poeziei Mariei 38 Ciobotariu Născută pe plaiuri botoșănene, plămadă a arealului care a dat culturii românești atâtea valori, Maria Ciobotariu pare să se fi maturizat în același creuzet de porțelan în care s-a închegat poezia populară. Prezentul volum este un cronolog existențial, inegal răspândit în anotimpuri și vârste și ne transpune edenic într-un tărâm al dragostei împlinite. Este, dacă ar fi să-l autodefinească, "Un poem închinat timpului".

ei emană parfumuri, e catifelată, e melancolică și îmbie la visare: „E târziu și pașii mei se pierd/în umbra serii”..../„...ceru-i o oglindă”.../„...acolo, tu îmi ești lumină”... „când soarele apune în priviri”... Sunt frânturi din poemul „În liniștea serii”, un lait-motiv parcă al stării de regret în fața trecerii ce amprentează întregul volum. O iubire pierdută, poate trecută în lumea umbrelor... o urmărește și sensibilizează perpetuum pe autoare „chipul tău, o fotografie/cu o lacrimă a neînțelegerii mele/poartă parfumul/primăverilor de altădată (Amintirea ta). Surprinzător este cum tristețea-i este estompată de epitete cromatice (floare roșie, porți albe, zorilor albastre, petale albe, păsări albastre, fluturi albaștri, fulgii albaștri) de metafore luxuriante (sufla-n viorile de vânt/, buchet de raze

d e

Multe cuvinte și expresii revin obsesiv tocmai pentru a reda complexitatea lucrurilor simple. De altfel, vântul, ploaia, norii, stelele, luna, curcubeul, fluturii, viorile fac parte dintr-o pinacotecă campestră prin care este definită iubirea. Din această colecție de imagini, rustică, nu pot lipsi păsările (zbor lin de porumbel, pescărușii străbat cerul, cântec de privighetori), animalele (cerb cu glasul cristalin sau căprioara).

c r o n i c ă

multicolore,/mă scald în aroma palmelor,/pe albe cărări/la margine de suflet/) de comparații exotice (Luna o floare galbenă).

c a r t e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Dar dragostea nu este întotdeauna un lucru abstract, iar pe ici, pe colo scapă în clar-obscur din centura castității: „ține-mă lângă tine/în amintirea primei iubiri/când pășeam/prin pădurea cu stejari/în cea mai frumoasă zi de mai” (Floare roșie). Apoi, revine cu literă mare, aș spune: „E luna Mai.../Și mireasma iubirii străbate/Alungă norul liniștii deșarte/Din covorul de timp” (E luna Mai). Sau: „sub cerul nobil de opal/umbrele nopții/prindeau să se întindă/pe plaja unde noi/ne-am ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

c r o n i c ă

d e

c a r t e

cunoscut/cuprinși de împletesc şi se definesc una vraja/nisipului fierbinte” pe cealaltă: „voi scrie (Cânta la țărm o mandolină). versuri/pline de iubire/despre anotimpuri... Căci poemele (La braț cu primăvara), „cu prezentului volum fac parte veri arse de soare și dintr-un panteon al iubiri,/toamne cu brume și dragostei, din care nu poate nostalgii,/ierni troienite de lipsi dragostea maternă doruri (Un zbor peste timp), „sufletul de dragoste-mi „renasc clipele trăite/în cântă/... din ochii mei de braţele primăverii/... mă văd mamă/cu iubire sfântă” copil,/în satul de lângă Prut” (Iubire sfântă), „E atâta (Parfumul copilăriei), „în soare şi atât de bine/Când vă ochii mei verzi,/toamna se arată/iar glasul vremii/nu privesc pe voi, copile/Cu voi e tinereţea mea şi dorul”, sau știe să mintă/pe cer se dragostea față de părinți şi aprinde/o nouă lumină...” artefactele rămase în urma (Zboruri deschise) „respir a trecerii lor, „un singur loc/de doua tinereţe/într-o trecere prin vreme/voi alerga să care-mi este drag/la casa părintească.” (Mirajul prind răsăritul (Se aude nopții), „vântul îmi aduce colindul), „la tâmple am pus întruna/tăcute șoapte/și fire de argint/din cosițele dulci mângâieri/la casa lunii și clipe din/iubirile părintească, nimeni nu-i/... pierdute”... (Ritmul unui și o lacrimă îmi umezește cântec) și exemplele ar putea fața” (La casa părintească). continua... Surprinzător este că dragostea de mamă este singura care implică un sentiment de îngrijorare, după cum reiese din aceste fragmente ale unor poeme dedicate celor două fiice: „în curând vor bate la fereastră/fulgi albi din orizonturi.” (De ziua ta!) sau „mă sperie/ninsorile neașteptate/când fulgii vor acoperi/potecile umblate (Ninsori neașteptate). Iar dragostea e diferită, în funcție de anotimpuri şi vârste care se întretaie, se

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Şi, în sfârşit, pentru că prezentul auctorial al Mariei Ciobotariu este timpul unei frumoase vârste, dragostea ia o turnură corespunzătoare: „Te-am întâlnit într-o iarnă târzie,/.../Când se așterneau ninsorile între noi/Pe lacrima zidită-n privire.”, „Mergem la braţ cu timpul nostru rece/E prima ninsoare sub alb curcubeu/... Să mai chem iubirea, e în zadar..../rămânem iarăși singuri/Sub lumina unei

stele ce apune,/Pe înaltul necuprins.” (E prima ninsoare). Poezie a dragostei trăite și împărtășite în anotimpuri și vârste, a împlinirii ei prin apariția urmașilor, a regretului după stampe ale trecutului ei, bucuria parcurgerii, cu urmele de întristare în fața irepetabilității clipelor memorabile exprimate prin metafore și imagini plastice, face ca poezia în sine să fie de factură romantică (...) Figurile de stil clasice se rostogolesc pletoric în poemele Mariei Ciobotariu, încântă, uimesc și prosternează, ceea ce a făcut ca poezia ei să fie intens premiată la concursurile de gen din țară și străinătate, 39 făcând-o cunoscută și apreciată în mediile culturale în care fiinţează.

stăteam eu. Ziua mergeam împreună la cinema, la teatru, la muzeu, la sala cu orgă, la operă… (fiecare cuvânt e ca un glonte tras în Petre).

FABIAN: Stop, că nu

cartea de pe noptieră 53

Vlad Sărătilă eşti la stână! N-a fost nimic

Vino să te naşti! (continuare din nr. 43/2019)

Dramă Actul I 40 SCENA 3 (fragment) (Aceiaşi plus LALEAUA) […] PETRE: Nu se va naşte? Ah, vulpoi tărcat ce eşti! Ai avut grijă să nu laşi urme. Dar cu obrazul fetei ce faci? FABIAN: Eu nu m-am jucat de-a dragostea. E altceva la mijloc. PETRE: Altceva? Ce altceva? Ahaaa! Nu cumva ai dus-o la doctor... la avort. Ferească sfântul. Măăi, da pentru asta eu te fac cordele! (Înaintează spre FABIAN)

din ce insinuaţi voi. Dacă vreţi să ştiţi, sora voastră e castă! PETRE: Care coastă, măi? Are vreo boală?

PETRE: Iar eu am prins cu undiţa o balenă! Hop. Şi-aşa! În băltoaca de lângă poartă. La noi, ştii, plouă din când în când cu balene. (râde călos) În stomacul la asta am găsit lanţugurile de la douăsprezece vaci din sat pe care bâzdâgania le mâncase. Numai pripoanele le stuche.

FABIAN: Vacile voastre, problemele voastre. FABIAN: Neprihănită, Eu v-am spus adevărul. măi Petrea. Virgină. Nu mă PETRE: (aproape face să vorbesc şi eu isteric) He, adevăr... cu mojiceşte. chelea goală. A venit la mine PETRE: (Năucit) Cum o fată tânără şi frumoasă şi-a adică virgină, băăăi? De unde rămas o lună de zile. Eu mă virgină? Ce eşti nebun? Dar uitam toată noaptea cu eu pentru ce-am venit aici? dragoste la dânsa şi mă FABIAN: Zi şi tu că eu gândeam: de ce nu vine nu ştiu. odată dimineaţa ca să ne PETRE: Hai că-i bună. ducem la muzeu, să vedem N-am băut nici n-am maimuţe umplute cu paie. mâncat, la mireasă m-am FABIAN: Am impresia uitat. Iar Ilinca plânge cu că n-o să înţelegi niciodată săptămânile de bucurie. Hop ce-ţi spun. Oameni ca tine şi-aşa! (Dur) Sora mea a fost văd în relaţiile dintre un vreodată pe-aici? bărbat şi o femeie numai

t e a t r u c a r t e d e c r o n i c ă

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

FABIAN: A stat o lună. patul şi coada vacii. Nimic Fără două zile. altceva! Niciodată! agresiv PETRE: Şi noaptea... PETRE: Ian uitaţi-vă la tot pe aici? dânsul! Îngeraşul domnului! FABIAN: Nu, noaptea Făcătorul de bine! Poate să-ţi acolo, în dormitor. Aici ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

pup mâna pentru că o rămas târziu, nu reuşiţi. Ş-apoi aţi mă mai prostisem. Acum Ilinca neprihănită? vrut să aflaţi tot adevărul. înţeleg de ce nu-ţi plac copii, FABIAN:(Conciliant) PETRE: Vrei să spui că de ce torni la poveşti despre Petre, te rog să mă crezi, şi asta de la urmă tot căţăratul pe munte. Caţărăexistă reguli, dar există şi minciună a fost? Ori, cum îi te sănătos, noi om mere pe excepţii. Admite măcar asta, ziceai tu, adineaori, eccepţe. din jios.

t e a t r u

deşi nu se poate ca ceea ce este curat şi frumos între oameni să fie trecut la excepţii. Nu a fost nimic din ceea ce crezi tu. Nu m-am culcat cu sora ta! Nu am nici un interes să te mint. Oricum, vei afla totul şi ce mă fac eu, când vii a doua oară?

(Înveselit brusc) Aha, simţeam eu că-i ceva necurat la mijloc. Îmi pare că ştiu şi ce. Bă, tu n-ai curaj să spui adevărul. Ţi-l spun eu. Hei, dacă-s prost apu-s prost! Cum de nu m-am priceput de-odată?!

FABIAN: Loveşti în amorul propriu şi voi fi nevoit să mă apăr. Să nu fie cu supărare. PETRE: (Voios) Dau nasul la tăiet. (Fabian culege număr de telefon)

FABIAN: Cinstea din FABIAN: Alo, florăria partea mea. Cu cel adus de la Afrodita? Săru mâna, pletoasa. (Toarnă şi servesc) PETRE: (Îşi priveşte domniţă. Îmi pare bine că mpumnii) Da, asta cam aşa-i. PETRE: Acum, chiar să ai recunoscut. Pot găsi la ora N-ai cum să mă amăgeşti. Ei, vrei, că nu te mai cumnăţesc. asta Laleaua mea preferată? dacă nu-nu. Dragoste cu de-a Dacă-ţi spun, nu te superi? Da? Să ştii că ai o bomboană sila nu se face. La urma FABIAN: Dau nasul la în loc de inimă. Hello, Lalli, 41 urmei, toate fetele plâng şi tăiet. poţi să vii fuguţa până la văd că nici una nu se PETRE: Tu ai purtat-o mine. Mersi că nu mă laşi prăpădeşte de jale. S-a găsi şi o lună de zile pe Ilinca cu niciodată să insist. Cu taxa de pentru Ilinca un om care să-i poveşti despre greci şi poarte de grijă. Hai acasă, animale cu bunghi în loc de Micule, noi n-avem ce face ochi din muzeu. Săraca fată aici. Am ajuta-o pe sora s-a îndrăgostit, iar mai apoi a noastră, dar n-avem cu ce. înţeles. (Porneşte stins spre ieşire. FABIAN: Ce a înţeles? De la jumătate de cale către PETRE: Că eşti... Fabian) Dar tot, nu-i curat ceva aici, bă lentilă. Oi fi eu impotent. Ori de-aiştea... prost pe unde-s prost, dar la care fac dragoste la borta femei mă pricep. Trebuie să cheii. Ai crezut că o fată fii (arată cu degetul la frumoasă te-ar putea lecui de tâmplă) hantut la cap ca să boală. Poate şi ea a vrut, dar te laşi de o fată ca Ilinca. Asta n-a putut. Acum plânge. De am vrut să-ţi spun la mila ta plânge, măi. Îmi pare şi mie rău, dar n-am ce-ţi despărţire. face. Uuf, parcă mi s-o făcut FABIAN: (Alarmat) mai uşor pe inimă, căci tare Staţi, nu trebuie să plecaţi! E

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

rigoare, desigur. Pa, te aştept, comoară. (Închide vădit satisfăcut). Iar acum fraţilor, ca să mai treacă puţin din timp, aş dori să vă spun o poveste. La greci ele se numesc mituri. PETRE: La braşoave eşti mai tare decât la femei. 42 Toarnă! FABIAN: Trăia odată ca nici odată în bogata Tesalie un rege falnic, numit Erisicton. Se credea un rege puternic, încât la un moment şi-a permis să-i înfrunte chiar şi pe nemuritorii zei. Într-o zi, din încăpăţânare, el a hotărât să doboare un stejar bătrân care găzduia o nimfă a zeiţei roadelor Demetra. A izbit cu securea şi din trupul arborelui a ţâşnit sânge. Nimfa rănită fugea plângând prin pădure. PETRE: Dobitocul. În fete mari nu trebuie de dat cu toporul. FABIAN: Stejarul a fost doborât. Tare s-a mai

supărat de obicei blânda zeiţă şi a hotărât să-l pedepsească pe îndărătnicul rege. De pe meleaguri îndepărtate a chemat Foametea şi i-a ordonat să-l cuprindă strâns în braţele sale pe Erisicton. Foametea s-a supus. Dimineaţa regele se trezi şi începu să strige la slugi: Mâncare! Aduceţi cât mai multă mâncare! Au început a curge bunătăţile pe masa lui, dar cu cât mai mult mânca, cu atât mai tare îl cuprindea foametea. Până la urmă a mâncat tot ce se putea mânca în bogata Tesalie. PETRE: Oho, să ai vreo doi de aiştea la prăşit... FABIAN: Când a văzut că va muri de foame regelui îi veni în ajutor o frumoasă fecioară, Metra. Ea a consimţit să fie vândută pe bani grei şi să se cumpere astfel mâncare. Metra avea, însă, o proprietate miraculoasă: ea putea să-şi schimbe la dorinţă

PETRE: Eu mai bine muream cu fata în braţe. Dar ia să-mi spui, dom profesor, de ce se lipesc aşa tare de tine femeile. Una aduce coniac, alta găini, a treia floricele. Cu ce le convingi, că doar nu cu puterea bărbatului. FABIAN: Eu am lăsat amanet o parte din suflet.

t e a t r u

înfăţişarea. Astfel, fugea de fiecare dată din robie şi venea la rege. Iar regele o vindea din nou.

PETRE: Cum-cum? De suflet? Hai că eşti ghiduş, nene. Şi unde se află un asemenea amanet, căci eu, să fi ştiut, nu vindeam bunătate de bouţ. Veneam la magazin şi ziceam: dă-mi, frate, un kil de sineală că-mi stă casa nevăruită, iar eu am să-ţi las la păstrare... un zâmbet. Îmi închipui ce mutră ar face acela cu sineala. FABIAN: Ce s-ar mai bucura. Nu ştiu ce-ai face tu venind acasă şi descoperind că nu mai poţi zâmbi. Pe urmă te deprinzi aşa şi duci la amanet credinţa în adevăr, apoi demnitatea, apoi curajul şi la urmă înţelepciunea. Priveşte pe aceste coline (arată în sală) şi spune-mi: mulţi oameni de aici cred în adevăr? Unde-s cei care au

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

t e a t r u

curaj? Nu vezi că-i plină LALEAUA: Vai ce FABIAN: Piciule, eu te lumea de nebuni, Petre? surpriză, Fabi. Zău, nu m-am credeam un elev silitor. aşteptat. MICU: Aici a stat FABIAN: Va fi ceva de Ilinca! Nici un pas mai mult! MICU: Dar asta e vis. Petre, nu doreşti să fii După ce plecăm noi, vă crimă. E... e genocid! martor. Ca să te convingi de priveşte. nişte adevăruri. Dacă nu, nu FABIAN: Ei lasă, nu te reţin. Toate trenurile din FABIAN: Lalli, piciul dramatiza, Micule. Suntem lume sunt ale voastre. pare periculos. Trebuie tratat oameni liberi, fiecare face ce Ţăranule, eşti liber. Muzica, urgent de infantilism. Nu vrea cu golul din propriul maestre!! doreşti să fii pentru puţină suflet. Pardon, mi se pare că Răsună o muzică uşor vreme medic? avem oaspeţi. contrastantă cu pretinsa LALEAUA: Dacă zici (Intră fără să i se festivitate a momentului. tu... Dar costă. deschidă Laleaua. E o Laleaua lasă să cadă de pe tânără, poţi să zici Fabian şi cu Laleaua se ea haina „ermetică”, splendidă, îmbrăcată retrag până la masă. Ea ia o rămânând într-un abia „ermetic” ceea ce, pe lângă porţie de coniac şi se sesizabil costum de baie şi cu impresia de modernitate o îndreaptă spre Micu. Petre, cizme scumpe până mai sus lasă şi pe cea de pudoare). năucit de prezenţa fetei, și, de genunchi. Imitând un fals LALEAUA: Hello, Fabi. ritual de mariaj cei doi se deci, absent la tot ce s-a întâmplat până acum, 43 Îmi pare bine că te văd. Dacă îndreaptă spre dormitor. revine la realitate, apoi, nu sunai să ştii că veneam LALEAUA: Zău, eşti sesizând mişcarea, îi taie nechemată. splendid, Fabi. calea. Ea, oferindu-i FABIAN: Ce fericită coincidenţă de intenţii. Fraţilor, v-o prezint pe Metra mea, femeia care se jertfeşte mereu pentru mine. Avem cu ea multe în comun şi o singură diferenţă: mie îmi plac grecii vechi iar ei –cei mai noi. LALEAUA: Eşti un exaltat, Fabi. Mai întâi îmi placi tu.

Muzica încetează subit, odată cu ea murind şi pretinsa solemnitate a momentului. În faţa uşii dormitorului stă postat gata de apărare Micu. Arma lui este, eventual, un scaun. Toţi rămân frapaţi.

MICU: Eu... eu înţeleg FABIAN: Lalli, eu vreau că nu e casa mea şi nu pot să fii azi a mea. Numai a mea. dicta aici, dar dacă mai faceţi un pas vă... vă… omor! LALEAUA: nostim e.

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Vai

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

seducător paharul, îl ocoleşte şi îl lasă încurcat. Micu stă la locul lui cu „arma” de-a gata. LALEAUA: Nu te teme, puişor, lelea vrea să te facă bărbat. Sper că nu eşti împotrivă. Ţi-a venit timpul. 44

Câteva salturi şi Petre o răpeşte pe Laleaua tocmai în clipa când mâinile ei aveau să se lege de ale lui Micu. Dezorientat o ia cu fata în braţe mai întâi spre (Continuă să avanseze uşa de la ieşire, apoi înapoi, spre dormitor. Dă cu hipnotizat). piciorul în uşă şi uşa PETRE: Profesore, lasă cedează. Din dormitor copilul în pace. răzbeşte lătratul câinelui FABIAN: Ce să fac? care-l sileşte să bată în PETRE: Dă-mi-o mie. retragere. Eu bou... am vândut. Îţi PETRE: Drace, de ce nplătesc! am gâtuit eu mai înainte

FABIAN: N-am nevoie da banii tăi şi nici de emoţii MICU: (Incurcat) Eu... ce valorează un kil de sineală. de ce eu? (Bate în retragere). Eu trebuie să-mi refac LALEAUA: Simplu. imaginea de bărbat? Fiindcă anume tu-mi placi. PETRE: Te cred, te cred Hai vino să te ţin puţin în pe cuvânt. Eşti bărbat! Şi pe braţe. (Micu porneşte Ilinca ai ajutat-o ca un frate, hipnotizat spre braţele iar ea, proasta-proastelor, sîntinse chemător ale Lalelei a îndrăgostit. Profesore, dăcu „armă”cu tot) Bravo, un o! păsuţ, încă unul. Copăcel, FABIAN: A mai fost copăcel… Îmi place că eşti între noi la început un curajos. Adevărat bărbat… incident, mai bine zis o

potaia asta.

MICU: Aşa... Aşa se confuzie. lasă sufletul amanet? PETRE: (Fără să-şi LALEAUA: Nu, aşa se dea prea bine seama ce face, lasă copilăria în amintiri. cade în genunchi. Fabian îi dă uşor cu tifla. Petre îşi MICU: Dar eu nu revine şi sare ars) Dă-mi-o vreau... nu vreau... aşa! căci, de nu, vai de zilele tale.

FABIAN: (a lehamite) Hai s-o lăsăm baltă.

t e a t r u

FABIAN: Ce zi stupidă. Azi toţi vor să mă omoare. Parcă aş fi un virus. Iar tu, Petre, eşti atât de voinic şi atât de nimic. Ai plătit. Ia-o!

LALEAUA: Potaia trebuie silită să tacă. Vai, ce plăcere, Fabi, e să fii purtată în braţe ca o mireasă! (scapă din braţele lui Petre).Tu de ce nu vrei să mă porţi aşa? Provincia din tine nu te lasă să pui flori de mireasă pe fruntea unei femei de hotel? Ori poate ai lăsat curajul la casa de amanet? Aş putea găsi ceva care să-l înlocuiască.

LALEAUA: Fiecare cu balta sa? Plictis, Fabi. Doi într-o baltă aş mai înţelege. MICU: Ticăloşilor! Trădătorilor! Nişte mizerii cu ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

idealuri străbuni!

moştenite

din voi vă ador. Nimic nu contează decât drumul spre Cât de repede uităm! Îţi voi, spre Olimp. Pe el trebuie mai aduci aminte, frate, de o să mergem chiar dacă ştim că fată cu numele Ilinca?! Dar ne vom pierde în urcuş cum ai vrut să mă faci pe prietenii şi vom pieri şi noi! mine bărbat mai ţii minte? Nu contează pe cine ai trădat, contează ce ai obţinut. Nu-i A-a-a! aşa domnilor deputaţi? (În disperare Micu îl LALEAUA: Sus! Cu atacă pe Petre cu pumnii, cu unghiile, cu dinţii. Petre orice preţ! Chiar dacă va ripostează – În mine să trebui să sacrificăm şi tragi, mă? Pe mine dragostea, şi onoarea!

t e a t r u

nimeni în viaţă nu m-a bătut. Tu să faci una ca asta? Na, ţine. Îţi arăt eu. Mai vrei? etc. Cioanda degenerează în buşeală. Fabian speculează momentul. Cocoţat pe un scaun el îşi trece peste umăr un cearşaf alb imitând în mare măsură caricatural un zeu antic. Alături de el Laleaua, cuplul devenind într-un fel sinistru.

FABIAN: Înainte! E mai bine să fii scos din luptă decât să nu fii admis în ea! Comedia a luat sfârşit! Aplaudaţi! (Înainte de a pronunţa aceste cuvinte Fabian consumă o porţie mare de coniac care-l doboară) M-aţi plictisit cu toţii! LALEAUA: A adormit activistul. Dormi, puişor, ne vedem mâine. Da, mâine e ziua cea mare. Sper să nu ai încotro. (Îşi pune haina „ermetică”) Pa, cocoşeilor! Salutări fierbinţi administraţiei publice locale! (Pleacă)

FABIAN: Admiraţi-i, cetăţeni! Omuleţii din spuma mării, din trupul viu al Gheei, din pietrele Tesaliei, din furnicile lui Aiax sau din lut. Voi vreţi să faceţi cu dânşii schimbare, progres? PETRE: Te doare, Cu ăştia vreţi să ajungeţi în frate? Europa? Nu vedeţi că ei abia MICU: Mă doare. aşteaptă clipa ca să se bată PETRE: Hai, rabdă, frate cu frate? doar eşti bărbat. Numai fiii lui Cronos MICU: Petre tu n-ai sunt stăpâni pe filele din auzit niciodată de vrăjitoarea calendar. O, zeilor, viclenii, Circe? vanitoşii, infidelii, nemuritorii mei păgâni. Pe

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

PETRE: De dracu, era să aud?

unde,

MICU: Ea vrăjea băuturile şi-i transforma pe oameni în porci. Nu-ţi pare că noi suntem porcii? PETRE: Druşca de la nunta Ilincuţei. Iată că i-am cunoscut farmecele. (Îl vede pe Fabian) O zi în rai, alta în iad. Cică, este important să te ridici acolo, pe munte. Dar vreau să ştiţi de la prostul Petrea: ca să urci dealul nu trebuie să te îmbeţi în vale! Astfel iese că cel mai prost spune ultimul cuvânt. Ei hai să ne mai odihnim oleacă. E antract, măăăăi! Muzică „vânătorească” 45

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

traduceri

Luca Cipolla

A mia figlia Perché m'hai tenuto in piedi e dalle tue mani viridi sentieri che 46 folle camminavo, arbusti ove l'avèrla, i rami pizzicando, alla finestra, scaltra, il canto ridestava.. Breve e lunga ogni tua sillaba a un tempo, ossigeno all'oscuro male, rompe la clessidra lasciando gioco al padre ..prati accesi e foschie settembrine, monocromatiche forme d'obliate stanze ma dolore che ancor tarda a tarpare le sue ali.

Fiicei mele Pentru că m-ai sprijinit și din mâinile tale cărări verzi pe care eu nebun umblam, arbuști unde sfrânciocul, ramurile pișcând, la fereastră, isteț, cântul redeștepta... Scurtă și lungă fiecare silabă a ta totodată, oxigen obscurei boli, rupe clepsidra lăsându-i drum liber tatălui ... pajiști strălucitoare cețuri septembrine, monocromatice forme ale odăilor uitate însă durere ce mai întârzie să-și taie aripile.

Stanca e dimessa, le tue pupille bucavano l'etere nella profonda e calda consapevolezza che il tramonto a maggio ci donava. Ricordi la sera? La fragranza del respiro pregno di fieno sulla corte che un'antica danza destava svelando membra pallide vegliate dalla luna di fine novecento?

t r a d u c e r i

Maggio '92

pagina membrului portret literar – traduceri 54-55

Mai '92

Obosită și smerită, pupilele tale găureau eterul în profunda și calda conștiința pe care apusul în mai ne o dăruia. Îți amintești seara? Mireasma respirației încărcate din fân peste curtea pe ce și un dans antic o deștepta dezvăluind membre palide păzite de luna sfârșitului nouă sute?

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură scrib – teorie literară 56

Mircea Florin Caracas

Scrisul artistic

Caligrafia, la fel ca și pictura sau muzica, este o artă. Mai precis, e vorba de arta vizuală și desprinderea de a scrie frumos de mână prin poziționarea armonioasă a unor cuvinte care să demonstreze ritm și creativitate, dar și să aibă ceva din stilul original caligrafic redat.

Un prieten algerian, cadru medical la Spitalul unde fac analizele și unele controale medicale m-a Ea îți permite să creezi inițiat în scrisul artistic, al opere de artă prin aranjarea cărui pasionat este. M-am trezit, cu o unor simboluri pe hârtie situație interesantă la fel ca într-un mod deosebit cu în cazul scrisului japonez, ajutorul unui instrument de unde am reușit să expunem scris, folosind abilități și pe mozaic și eu și soția, tehnici, care țin cont de un numele și prenumele set de reguli geometrice și de noastre, așa cum am design.

s c r i b

prezentat în cartea recent apărută anul acesta luna aprilie „A fi vârstnic” volumul II/5/

Scrierea cuneiformă, prima scriere din lume, a fost inventată de sumerieni care au început de la desenarea unor imagini, pe care le-au transformat mai apoi în simboluri în formă de cuie sau ace, săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de sau lut.foto: Cuvântul „caligrafie” ceramică vine din limba greacă, de la sancient.eu 47 „kalligráphia”, unde „kalli” Hieroglifele mayașe au înseamnă frumos, iar fost aduse de civilizația „gráphia”, scris. Caligrafia mayașă, care folosea reprezintă, pe scurt, scrisul frumos.

Numele meu și cele două prenume care conțin 11 consoane și 8 vocale sunt Scrisul, una dintre cele scrise în arabă de la dreapta la stânga, și au nu mai puțin mai vechi și importante metode de comunicare de 47 de semne. Transcrierea de pe umană a cunoscut diferite carton pe tabla de mozaic am forme și dezvoltări de-a reușit-o, așa cum am descris lungul timpului. În toate civilizațiile, el a pornit ca o și la tăblițele japoneze. modalitate de înregistrare a Chiar dacă astăzi sunetelor, silabelor și scrisul de mână este înlocuit cuvintelor pe un suport, prin tot mai des cu cel pe intermediul anumitor semne calculator, pe tabletă sau sau simboluri. telefon, caligrafia clasică încă Epoca bronzului este este de actualitate, mai ales perioada când a fost printre pasionați. inventată scrierea, iar

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

primele sisteme de scriere a limbii, nu doar a cifrelor, au aparut în Mesopotamia din jurul anului 3000 î.Hr., sub formă de scriere cuneiformă (sumeriană), în Mesoamerica în 600 î.Hr., hieroglifele mayașe (glifele mayașe), iar în China în anul 2700 î.Hr., caracterele chinezești.

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

logograme și glife, pictate pe ceramică, pereți și hârtie. Unele logograme erau sculptate în lemn sau piatră și modelate în stuc, iar apoi pictate.

În secolul XV a fost inventat printul, iar popularitatea acestuia a condus la o nouă eră: reproducerea mecanică a scrisului. Dezvoltarea sa a continuat până la apariția digitalizării, care a adus scrisul online, metodă pe care o folosim tot mai des astăzi pentru „imprimarea” cuvintelor.

convenționalizată, și astfel, a luat naștere alfabetul grecesc, din care s-au dezvoltat mai multe alfabete folosite în Europa și Orientul Mijlociu, inclusiv chirilic și Aceste etape nu au Scrierea chineză a fost latin, cunoscut și ca alfabetul făcut caligrafia să dispară, cu dezvoltată în Nordul Chinei roman ajutorul tehnologiei, ea a sub forma unor ideograme, În Europa, scrisul pare cunoscut o etapă de semne picturale care mai să dateze din jurul anului 48 modernizare la finalul sunt folosite și azi în 4000 î.Hr, dovadă fiind secolului XIX, iar Eduard alfabetul chinezesc. Ca și Tăblițele de la Tărtăria Johnston este recunoscut ca instrumente, chinezii descoperite la Tărtăria în fiind părintele caligrafiei foloseau penelul și cerneala, județul Alba, România. moderne. În prezent, aceasta fie pe materiale moi sau pe Limba română, a fost își găsește diverse utilizări. materiale mai neobișnuite inspirată din alfabetul Printre cele mai populare (os, bronz, carapace de grecesc și roman, fiind sunt designul grafic, pictura, broască țestoasă). Chinezii predominată de alfabetul hărțile, invitațiile, sunt cei care au pus bazele chirilic și latin. Acesta din documentele legale sau chiar caligrafiei ca artă. urmă a fost declarat alfabetul imagini animate pentru filme Primul alfabet este oficial în perioada – toate create pe calculator, alfabetul ugaritic, cu o domnitorului Al. I. Cuza, tablete grafice sau telefoane scriere cuneiformă, inventat care a cunoscut cu trecerea Vechea caligrafie are un în jurul anului 1300 î.Hr. în timpului diverse schimbări, set de reguli exacte. Cel mai Ugarit, Siria, urmat de ce au dus la limba română important aspect este legat alfabetul fenician, cu oficială de azi. de elementele de bază ale aproximativ 200 de ani mai Odată cu dezvoltarea fiecărui stil tradițional (cum târziu. diverselor forme de alfabet, este cunoscutul scris Cele două alfabete au conservarea cuvintelor prin Copperplate) și alfabet trecut, în timp, de la o formă simboluri a trecut la caligrafic, pentru o nouă picturală la una tot mai înregistrarea alfabetului pe lucrare: simbol, integritate,

s c r i b

papirus, pe care romanii îl denumeau „volumen” și îl foloseau la scrierea cărților, documentelor legale sau scrisorilor.//

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ritm, armonie, tradiție și numeroase stiluri, Nasta’liq În schimb, deoarece creativitate. fiind cel mai răspândit. literele se leagă între ele, în Caligrafia modernă face Cele mai importante cea mai mare parte a referire la orice tip de scris de ustensile folosite în cazul cazurilor, au forme diferite în mână caligrafic opus față de caligrafiei islamice sunt funcție de relația lor cu cel tradițional. Aceasta este o briceagul; amakta, o mică celelalte litere din cuvânt. caligrafie artistică, mult mai permisibilă și expresivă față de caligrafia tradițională, pentru că nu te constrânge să ții cont de niște reguli stricte, ci îți oferă o mai mare libertate de a-ți pune imaginația și creativitatea la bătaie prin a îmbina într-un mod unic diverse stiluri de caligrafii.

placă plană pe care se Scrierea arabă este o poziționa stiloul de trestie și scriere legată și cursivă. foarfece pentru tăierea Literele au forme diferite în hârtiei. funcție de context (în funcție Pentru a putea învăța de poziția lor în cuvânt: mai rapid și mai ușor, alege formă izolată, formă inițială, de la început seturi de scris mediană, finală). Consoanele de calitate, mai ales că dublate sunt marcate de un acestea sunt destul de semn special, numit shadda (ar. ‫)شدة‬, asemănător literei accesibile. Arta scrisului frumos s- „w”.

O altă caracteristică a caligrafiei moderne este accesibilitatea. Găsești o mulțime de idei, sfaturi practice și exerciții de caligrafie în cărți și cursuri din domeniu, dar și pe internet, în comunități online de caligrafi și artiști.

a dezvoltat în mai multe părți ale lumii și în perioade diferite de timp. Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean (o variantă a alfabetului aramaic), fiind creația creștinilor din Hirah secolelor IV-V e.n.Odată cu expansiunea islamului, acest alfabet a fost adoptat de numeroase alte limbi, chiar și nesemitice .

s c r i b

Caligrafia islamică Un alt model de scris de mână deosebit care trebuie amintit este caligrafia islamică, pe care musulmanii o consideră una din cele mai apreciate expresii ale artei și reprezintă pentru ei limbajul lumii spirituale. Datorită importanței crescute pe care o are, caligrafia islamică s-a dezvoltat odată cu religia și limba arabă și a cunoscut

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Alfabetul arab are douăzeci și opt de litere care notează consoanele și vocalele lungi. Comparativ cu alfabetul latin, alfabetul arab nu cunoaște litere mari (majuscule) sau mici (minuscule). De asemenea, nu există litere specifice de tipar ori specifice de mână, ci doar stiluri de scriere diferite.

Caligrafia arabă este considerată o artă. De vreme ce islamul sunnit interzice reprezentarea ființelor vii, moscheile sunt decorate cu 49 versete din Coran, scrise delicat. Un exemplu este

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

palatul Alhambra Granada.

din exemplu, sunetelor b, t, t, n, y le corespundea grafic un Alfabetul arab este singur semn, ceea ce derivat dintr-o formă cursivă îngreuna lectura și chiar a alfabetului nabatean, înțelegerea textului.

derivat la rândul său din cel aramaic (din care, prin intermediar fenician, s-au dezvoltat, printre altele, și alfabetele grec, latin, chirilic. Acest alfabet, folosit în secolele al IV-lea – al V-lea d.Hr. de către triburile arabe de la Hirah și ’Anbar, a pătruns în Hiğaz, inclusiv la tribul Qurayš – tribul profetului Muhammad – unde a fost introdus de către Harb bin ’Umayyah.

De aceea, ’Abu-l’Aswad ad-Du‘ali (m. 688) a introdus un sistem constituit din puncte colorate, prin care se indicau vocalele scurte. Către anul 700, califul ’umayyad ‘Abdu-l-Malik, sub influența guvernatorului alHallağ bin Yūsuf poruncea să fie făcută diferențierea consoanelor în scris. Al-Halil bin ’Ahmad al-Farahidi a înlocuit sistemul de notare a vocalelor scurte folosit de ’Abu-l-’Aswad ad-Du‘ali printr-un alt sistem ce cuprinde șase semne.

S-a dezvoltat, cu precădere, începând cu secolul al VII-lea, odată cu Acest sistem care s-a fixarea în scris a textului impus în mod exclusiv din sacru al religiei islamice. Într-o primă fază, secolul al XI-lea, este folosit textul Coranului a fost notat și astăzi. Cu timpul alfabetul consonantic, defectiv, în care a atins un înalt nivel de același semn grafic sofisticare, el variind de la reprezenta mai multe forma rigidă, unghiulară, a kufic până la consoane, iar vocalele scurte stilului nu erau marcate. De numeroasele stiluri cursive:

Scrierea în alfabetul arab se face de la dreapta la stânga, așadar, invers față de direcția scrierii în akfabetul latin. Invers, dar nu și anormal, căci, dacă vom încerca să facem orice activitate cu mâna, mișcarea naturală, instinctivă, va fi de regulă, de la dreapta la stânga. Așadar, am putea spune că direcția scrierii arabe ține de firesc.

s c r i b

naskh, thuluth, muhaqqaq, nasta‘liq, și ruq‘a. În general, în momentul de față, stilul naskh ar.: ‫)نسخ‬, fiind foarte ușor de citit, se folosește în textele tipărite, iar stilul ruq‘a (ar.: ‫ )رقعة‬pentru scrierea de mână.

Alfabetul arab are douăzeci și nouă de litere (inclusiv semnul suplimentar hamza, „pinten”, care notează consoana oclusiva glotala sonora, care notează consoanele si vocalele lungi. Comparativ cu alfabetul latin, cel arab nu cunoaște litere mari (majuscule) sau mici (minuscule). De asemenea, nu există litere specific de tipar ori specific de mână, ci doar stiluri de scriere diferite așa cum am arătat mai sus. În schimb, deoarece literele se leagă între ele, în cea mai mare parte a situațiilor, au forme diferite în funcție de ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

relația lor cu celelalte litere Europa ci este socotită de din cuvânt. către arabi ca fiind o formă Pentru vocalele scurte majoră de artă; caligrafii se folosesc semne puse sunt foarte respectați în deasupra sau dedesubtul societatea arabă.

In ultimele decenii, în mod special în anii ’90, au apărut tehnologii de comunicare de proveniență occidentală, care s-au răspândit în lumea arabă, cum ar fi calculatoarele, internetul, e-mailul, mesajele instant sau smsurile.

Fiind cursivă, spre deosebire de scrierea latina, cea arabă este folosită pentru a transcrie versete din Coran, hadith-uri, sau proverb întro formă artistică. Compoziția este de multe ori abstractă, dar câteodată scrisului i se dă La început, majoritatea o forma concretă, cum ar fi acestor tehnologii nu puteau cea a unei plante, a unui folosi decât alfabetul latin, animal, a unei corăbii. iar unele încă nu ofereau Există diferite metode araba ca opțiune. pentru transliterarea Ca rezultat, vorbitorii cuvintelor arabe prin care de limbă arabă comunicau cu acestea sunt redate în mod ajutorul acestor tehnologii šadda, semnul dublării exact și eficient în alfabet transliterând textul arab în unei consoane; latin. caractere latine, sistem 51

s c r i b

consoanelor (numai în cărțile destinate învățării limbii arabe, precum și în cărțile sfinte, Coran si Biblie, pentru a evita erorile de citire); în textele obișnuite, vocalele scurte nu apar decât pentru a evita confuzii între cuvinte care au același schelet consonantic, dar se diferențiază prin vocale. Pe lângă aceste semne suplimentare, pentru vocalele scurte, mai există o serie de semne cum ar fi:

sunetele s, h și k, h când apar separat.

sukūn, semnul care Metodele permit cunoscut ca IM Arabic. indică lipsa vocalei după o cititorului să recreeze Pentru a utiliza acele consoană. cuvântul exact folosind litere arabe care nu pot fi Alfabetul arab,cu unele alfabetul arab. Totuși, aceste adaptări, se folosește, fie în sisteme se bazează pe semne exclusivitate, fie în paralel cu diacritice uneori, destul de alte alfabete, și pentru complicate, elaborate. Alte notarea altor limbi din Asia, sisteme mai puțin exacte precum persana (farsi), folosesc deseori câte două kurda, pashto, urdu, caractere (de exemplu sh și malaeza, și a unor limbi din kh), care sunt mai ușor de dar sacrifică Africa, precum swahili, citit, sistemelor hausa, berbera etc. Printre minuțiozitatea alte limbi care au folosit științifice. alfabetul arab, amintim În unele cazuri, turca-osmană, până în 1928, sunetele reprezentate prin sh azera, până în 1924 ș.a. sau kh pot apărea scrise Caligrafia arabă nu s-a cursiv sau subliniate – în demodat așa cum s-a acest fel, pot fi deosebite de întâmplat cu caligrafia din

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

‫ – ش‬š – consoană șuierătoare, prepalatală, surdă

‫ – ض‬D – consoană oclusivă, alveolară, laterală, sonoră, velarizată

reprezentate în mod exact ‫ – ’ – ء‬consoană folosind scrierea latina, sunt oclusivă, glotală, sonoră folosite cifre și alte caractere. ‫ – ا‬ā – vocală lungă, De exemplu, cifra „3” medială, deschisă poate fi folosită pentru ‫ – ب‬b – consoană reprezentarea literei arabe oclusivă, labială, sonoră „‫”ع‬, ‘ayn. Nu există o ‫ – ت‬t – consoană denumire pentru acest tip de oclusivă, alveolară, surdă transliterare, dar unii îl ‫ – ث‬th – consoană numesc „alfabetul arab de 52 fricativă, interdentală, surdă chat”. Există și alte sisteme ‫ – ج‬ğ – consoană de transliterare, ca de exemplu folosirea punctelor africată, prepalatală, sonoră ‫ – ح‬H – consoană sau majusculelor pentru reprezentarea echivalentelor spirantă, faringală, surdă emfatice ale anumitor ‫ – خ‬kh – consoană consoane. spirantă, velară, surdă

‫ – ط‬T – consoană oclusivă, alveolară, surdă, velarizată

s c r i b

‫ – ص‬S – consoană siflantă, dentală, surdă, velarizată

‫ – ظ‬Z – consoană fricativă, interdentală, sonoră, velarizată ‫ – ‘ – ع‬consoană fricativă, faringală, sonoră ‫ – غ‬ġ – consoană spirantă, velară, surdă ‫ – ف‬f – consoană fricativă, labială, surdă ‫ – ق‬q – consoană oclusivă, postpalatală, sonoră ‫ – ك‬k – consoană oclusivă, postpalatală, surdă

‫ – ل‬l – consoană ‫ – د‬d – consoană fricativă, laterală, sonoră ‫ – م‬m – consoană oclusivă, alveolară, sonoră ‫ – ذ‬đ – consoană oclusivă, labială, sonoră, fricativă, interdentală, nazală

De exemplu, prin această practică, litera „‫”د‬, sau dal, poate fi transcrisa prin d, iar echivalentul său emfatic, „‫”ض‬, poate fi sonoră transcris prin ‫ – ر‬r – consoană majuscula/D/sau prin vibrantă, apicală, alveolară, minuscula/ḍ/cu un punct sonoră sub ea. ‫ – ز‬z – consoană litera arabă – siflantă, dentală, sonoră Transliterare – ‫ – س‬s – consoană Descrierea sunetului: siflantă, dentală, surdă

‫ – ن‬n – consoană oclusivă, alveolară, sonoră, nazală ‫ – ه‬h – consoană spirantă, laringală, surdă ‫ – و‬w – consoană constrictivă bilabio-velară, sonoră

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

s c r i b

ū – vocală posterioară, închisă

lungă, extrem de bogată, cu multe reguli (în arabă, termenul ‫ – ي‬y – consoană pentru „gramatică” este chiar constrictivă, medio-palatală, al-qawā'id „regulile”)și cu multe excepții de la acestea. sonoră Ceea ce se prezintă în ī – vocală lungă, continuare nu este decât o anterioară, închisă mică parte a acestei Limba arabă are două gramatici, aleasă în așa fel tipuri de silabe/2/ încât cititorul să-și poată face – silabe deschise: o idee generală. (consoană-vocală scurtă:qaLa fel ca în multe alte lam"creion") și (consoanălimbi semitice, structura vocală lungă: mā-ra-sa "a verbala arabă se bazează, de practica"); obicei, pe o rădăcină – silabe închise: triconsonantică, care nu este (consoană-vocală scurtă- prin natura sau un cuvant, consoană: šub-bāk dar conține sensul semantic. "fereastră"); (consoană- Consoanele š-r-b, de vocală lungă-consoană: ša- exemplu, arată rădăcina care rīk "partener") și (consoană- înglobează sensul larg de „a -consoană-consoană: dars bea”, s-r-q, „a fura”, ‘-k-l, „a "lecție"). mânca” etc. Orice silabă începe cu o Cuvintele se formează consoană – sau o consoană prin atașarea la rădăcina vocală este preluată de la un triconsonantică (sau, cuvânt anterior prin elidare rareori, cvadriconsonantică) – în special în cazul al (folosit a unei structuri vocalice și a atunci când se începe o unor afixe (prefixe, sufixe, propozitie) sau -l (atunci infixe). În mod tradițional, când urmează unui alt gramaticienii arabi au folosit cuvânt). De exemplu: rădăcina f-‘-l, „a face”, ca maktabu-l-mutarğim „biroul prototip pentru formarea traducătorului” devine mak- cuvintelor. De la oricare ta-bul-mu-tar-ğim când este rădăcină triconsonantică, se rostit pe silabe, luat separat, pot forma până la zece forme „traducătorul” se pronunță (în araba clasică al-mutarğim. cincisprezece), fiecare cu Din punct de vedere tipologic, limba arabă literară este o limbă flexionară, sintetică, ceea ce înseamnă că are o gramatica

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

prototipul său particular. Aceste forme, alături de participii și nume verbale, sunt principalele mijloace de

formare a vocabularului în limba arabă./2, 3, 4/ Bibliografie •

https://www.myman.ro/resurse/ghid-desprecaligrafie/

•

https://ro.wikipedia.org/wiki /Alfabetul_arab

•

George Grigore, Limba arabă pronunție și scriere, Editura „Fundația România de Mâine„, București, 2002, 2006

•

https://ro.wikipedia.org/wiki /Limba_arab%C4%83

•

Mircea Florin Caracaș ," A fi vârstnic", vol I si II, editura ePublishers, aprilie 2020

Ivan WaterArt Saltarel L’altra metà del Cielo – (acquerello – Carta Arches – 38×56 ) Pina Di Pastena

tipărituri vechi/pagini regăsite 60-61 pagini internaţionale

Osvaldo Rosi

Cercando luce Seduto sopra la sabbia ardente osservo il maredinanzi a me vive il color de sole, 54

guardo lassù nel cielo gabbiani volar sereniSussurri di voci lontane si confondono con il rumor del mare, c’e’ tanta pace nel suo rumor rombante nell’ultimo giorno che muore, l’ultimo raggio di sole che lento declina

Funambolica veglia all’alba del mutamento al tramonto della menzogna L'altra metà del Cielo... Pallida Luna in piena Il tuo Amore è solo Prigione Il mio brivido è solo Francesca Ancona Babilonia

Luna in piena

Tu, oh figlio

D’argento indifferente come avessi il monopolio di questa terra dannata Ti versi

Figlio,i tuoi occhi guardano alla luna. Le tue dita brillano ai raggi della notte Mentre Si intrecciano fra i fili dorati della terra bagnata Dalla fresca rugiada mattutina.

Ad alluvionare i corpi a ridurre a brandelli ogni lembo di pelle E le farfalle perdono le ali all’ululato di prodigiosi lupi Così diafana Sbriciolata e solitaria può vagare l’anima mia Arresa al dio Ti asseconda Disperata e doma fino alle radici del fuoco fino alle vette della neve

p a g i n i

Disperata ed inerme taccio l’orgoglio fino al tremor delle dita fino al pulsar delle tempie

i n t e r n a ţ i o n a l e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Le tue braccia, figlio, abbracciano le mie Mentre Rivoli di lacrime formano laghi salati Bagnando l'arida terra su cui cammino. Il tuo sorriso offusca il sole nascente E miriadi di stelle nascono alla luce del giorno Ed esultano la dolce melodia dalla tua anima.

la lotta nel grande prato che e’ la vita e io che cerco luce per dare al cuore pace.

Nulla può la mia lotta né l’istinto in difesa Furia è la tua che mi vince e mi lascia impregnata del tuo algido diluvio

Figlio,i tuoi occhi mirano la luna che, incantata Intreccia il suo oro in fili preziosi E in versi nascenti da mani sapienti. Tu,oh figlio. ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Stefano Capasso

Savino Calabrese

Ma che Colpa Tu sei Abbiamo Noi

p a g i n i

i n t e r n a ţ i o n a l e

Sulla spiaggia , di un mare infuriato, un relitto sta lì sdraiato in bella mostra, mentre lo sciabordio di onde rumorose lambiscono la prua un po' stupite. Lungo e faticoso fu il viaggio stracolmo di sogni uno all' altro accanto, tenuti stretti al petto, per non farli scivolare in fondo al mare. Ma quel Destino che ,di ognuno, si diverte a tracciar la rotta , quelle teneri speranze ha interrotte, facendo calar sul fondo quel carico impaurito per una sorte orrenda. Da quel relitto , rimasto lì da solo, continuano di notte a levarsi in alto lucubri lamenti : MA che COLPA Abbiamo Noi. ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

Se ho attimi di vita, se vivo, se respiro, se il mio cuore batte é perché esisti tu. Io non posso esistere senza averti sempre con me.

Fabio Grassi

il uscito fumo SoloSolo il fumo dal camino daluscito camino Solo il fumo uscito dal camino era libero di andare di ballare di giocare di guardare Un fiume nero, coi suoi rami, scorreva tetro sospinto dal vento fin lassù, coprendo il sole assieme alla ragione. L'anima non era invisibile: in quei giorni la si poteva vedere, sospinta dal vento, vestita di cenere e silenzio. Volava volteggiando la corrente.

Tu sei irreversibilmente l'amore mio Foto e parole di Fabio Grassi

Volava e saliva, saliva e volava fino ad arrivare alla porta di San Pietro

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

sotto la pioggia e col manico

sarebbero tanti, ma la realtà è una sola: è bene provarci a rinsaldare un rapporto, ma solo se ne vale la pena...solo se la fiamma è abbastanza alta...e solo se c'è calore a sufficienza. Se tutto ciò che si dell'estate. L'amico deve Giovanna Balsamo perde non vale nulla...è tutto starti vicino quanto il tempo guadagno: chesto Solo se ne vale la è bello, ma deve soprattutto dicette...mentre tesseva 'a pena. saperti supportare anche col tela 'o ragno. brutto tempo. Come si suol dire: il Quando si eliminano i Per ricucire rapporti, rapporti troppo logorati e si bisogna adoperare un buon gioco deve sempre valere la tenta di riparare quelli, come filo di cotone: se il cotone è candela. 56 dire...un tantino malconci, è resistente la stoffa regge; ma un

po'

come provare a se la qualità è pessima l'abito riparare un abito si sgrana...si lacera e

p a g i n i

Di esempi da fare ce ne

i n t e r n a ţ i o n a l e

in mano.

danneggiato:

perché tu...rischi di rimanere in conviene provare a riparare mutande e col sedere al un abito malconcio; ma solo vento. se la stoffa è di buona fattura e di ottima qualità.

Un altro paragone si potrebbe provare a farlo con

Se il vestito da trattare l'ombrello. presenta maglie larghe e orli Se la stoffa è troppo sdruciti, forse è sufficientemente meglio rinunciare: in impermeabilizzante; allora si brevissimo tempo finirebbe che vale la pena riparare il comunque col cedere. manico rotto; altrimenti non L'amicizia somiglia serve a nulla: l'ombrello tanto ad un abito: deve potrebbe volare via al primo saperti proteggere dal freddo colpo di vento e tu rimarresti dell'inverno

dal

caldo ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură impresii – lecturi în foileton 64

who

contributed

the politicians, or, especially, benefit from the being deemed to be the beneficence of philosophical father of the sciences. thinking, considering that it Philosophy, as a notion, would be useful to them, in in its etymological sense of order to achieve their "love of wisdom," was purpose, to bring happiness mentioned for the first time to the people. Socrates's by another Greek closeness to the political mathematician, namely environment was fatal for because its Pythagoras (580 BC-495 him, BC). Pythagoras is therefore representatives condemned considered the father of him to death for "impiety" against the pantheon of philosophy. The relationship of Athens and "corrupting the young". Religion was not religion with science and philosophy has never been alien to this turn of the Strongly peaceful. The religion, which situation. since its inception, has been convinced of the correctness institutionalized through the of his ideas, Socrates refused Church, in its various forms, the authorities' offer to has prevented the free forgive him in exchange for manifestation of the other denying his philosophy. Meanwhile, the two, which have been of the 57 institutionalized much later. representatives accumulated A first epoch in which science science and philosophy were able to important knowledge, based organize was the one during on which to explain the the existence of Plato's Academy. It was founded by Plato, even since the time of Socrates, his mentor, and continued during the time of Aristotle, the disciple of Plato. Socrates took advantage of the relative weakness of the Church and laid the foundations of many branches of philosophy, being an epoch-maker, so that afterwards the terms Pre-Socratic and PostSocratic were consecrated to fix in time the various events in the evolution of philosophy. The declared desire of the great philosopher was that

Nicolae Vasile development of astronomy, them,

The systemism From the Peripatetic School to Globalization

l e c t u r i

î n

f o i l e t o n

(2) The evolution of the relationship between religion, philosophy and science The religion, as a place of refuge for the man facing events that he could not explain, was at the same time the first way of balancing him mentally. The belief in supernatural forces, embodied in one (monotheism) or more (polytheism) persons, with the image and likeness of the man, capable to explain and solve all that man could not, was the fundament of the first forms of religion in the history of mankind. In various places around the world, religion was weaker or stronger depending on the socio-historical events experienced by these communities at the time. We can consider that science emerged when the first man attempted to pass from the religious explanations of the events of the universe to the natural ones. This man was the Greek mathematician Thales of Miletus (640 BC-550 BC),

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

common approach of philosophy and science was mechanistic, afterwards, through the emergence of the electromagnetism, a new way of cooperation between science and philosophy was opened, especially in the more in-depth understanding of rational knowledge. Although phenomena in the field of electricity and magnetism have been observed since the earliest times (lightning, namely the magnetic attraction shown by some minerals containing iron oxides, mentioned for the first time in the Greek province of Magnesia, hence the name), attempts to find scientific explanations for these appeared much later. Electromagnetism, in the same way it happened earlier with mechanics, has started from the perception of natural phenomena which later has contributed, through induction, to the building of theories, with an important degree of generality. However, by the genius insights of some

î n

emergence and evolution of the universe through mechanistic concepts which, also mixed in some aspects with the intervention of God, were embraced also by the Church, in all the Earth being considered to be at the center of the Universe. A next period, with human sacrifices in the fields 58 of science and philosophy, was that of the Inquisition. Many philosophers and scientists paid with freedom, or even life, for their beliefs. The main idea for which science and philosophy came into conflict with the Church was that of the geocentric model (also known as geocentrism). The sacrificed one was Giordano Bruno (1548, Nola/Campania1600, Rome), an Italian humanist, theologian and philosopher of the Renaissance, condemned by the court of the Roman Inquisition and burned at the stake for his conception, different from that of the Church. While until the eighteenth century, the

The first electric field experiment that led to the emergence of the first patented electrical product in history was the lightning rod, in 1753 in the US. His author, Benjamin Franklin (January 17, 1706, BostonApril 17, 1790), one of the most prominent personalities in US history, diplomat, scientist, inventor, philosopher, professor and politician, took advantage of the period of religious nonconformism in the US, before the Independence, to study a phenomenon that was a taboo topic in Europe, because of the Church, who believed that the lightning and the thunderbolt were phenomena whose explanation was related to the domain of the divinity. This success unleashed a series of efforts that led to other notable results in a relatively short period of time. The theoretical methods used in electromagnetism constitute an important proof of the possibility of existence of apriorism in the rational knowledge. The electric field,

l e c t u r i

philosophers or scientists, confirmed by famous experiments, was achieved the definition of the notion of field, which is something other than matter, and this has decisively contributed to explaining the phenomena of gravity, light, communications, etc. .

f o i l e t o n

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

l e c t u r i

î n

f o i l e t o n

the magnetic field and all other electromagnetic quantities, such as currents, voltages, fluxes, etc., cannot be perceived by any form of human senses. They can only be sensed by the perceptible effects they produce, such as light, heat, forces, couples, etc. All those come in support of a transcendental vision of the philosophy, but, at the same time, in the religion-science-philosophy triangle, they further reduce the edge afferent to religion.

Adrian Scriminț scutească de vamă. După mai

Ceartă împăcare

și

Ciudat pământ, când trăieşti în el îl sudui de-l iau dracii şi când eşti departe de el îţi e dor. Nu trebuie s-o experimentaţi, că am făcut-o eu. L-am părăsit ca traficant de coca cola. Vigilenţii de la graniţă nu m-au crezut pe cuvânt şi atunci a trebuit să improvizez. „Mă băiete—îmi spuneau dumnealor—tu Can any of these sides mergi în Italia, prea fain eşti totally disappear? Science îmbrăcat!...” will never disappear, being a Am fost returnat în constantly growing patria mumă. Mi-am luat de instrument of knowledge. toţi banii cutii de coca cola, Philosophy, using and căci aşa mă sfătuiseră correctly interpreting the persoanele umblate din scientific achievements, will autocar, mi-am pus o cravată have a permanent object of peste un tricou, peste tricou activity. Religion still has un sacou, şi mi-am pus apoi something unbeatable in the toţi pantalonii pe care îi competition with the other aveam pe dedesubtul sides of the knowledge. The pantalonului de stofă. Să nu creations of God - beings, vă mai spun de adidaşii albi plants - are born of one form din picioare. Ca să par mai or another of seed, grow and convingător mi-am ciufulit then die. Creatures of man, părul şi mi-am luat o increasingly complex, due to atitudine cât mai buimac the increasing importance of posibilă. Grănicerii sârbi se science, are being built, uitau la mine perplecşi. „Mă working and then dying. duc la Vrsak să vând marfă! They cannot grow by their Sunt student şi nu am bani să own internal mechanism. îmi continui facultatea...”—le The Samovar will not grow explicam, văzându-i cam and will never become a încurcaţi atunci când îmi scotoceau valizele burduşite locomotive! ... cu cărţi. Deghizarea asta a mea i-a făcut chiar să mă

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

multe emoţii şi controale poliţieneşti, m-am văzut în sfârşit balerin într-unul din cele mai moderne teatre ale fostei Yugoslavii. Primirea pe acel pământ mi-a fost dată pe măsură: viitorii mei colegi nu mai văzuseră niciodată un dansator atât de schilod. Degeaba le explicam eu că eram venit dintr-o altă lume, că proveneam dintr-o epocă de aur şi împliniri măreţe, că îmi pierdusem toţi dinţii datorită acelor timpuri şi că aveam lordoze şi alte boli cronice ale oaselor, că făcusem cunoştiinţe acute cu foametea; că tot nu le puteam volatiza indignarea. Nu au stat prea mult pe gânduri şi m-au trimis cu forţa la tras de fiare. Cu 59 timpul m-am înzdrăvenit. Am înaintat rapid şi în rang, de la balerin de ansamblu

Ca să nu mă mai cheme pământul părăsit, mi-am cumpărat o antenă parabolică şi mă simţeam ca acasă. Ca să mă apropii şi mai abitir de ai mei mi-am

Într-o zi, o vecină mi-a împărtăşit o veste care mi-a schimbat puţin direcţia vieţii: „Dacă vine războiul peste noi ce ne facem? Dumneavoastră mai

î n

contactat şi ambasada. S-au bucurat foarte mult. Nu mai avuseseră onoarea să fie contactaţi de un balerin. Îmi explicau că le-am mai descreţit frunţile, că în general atunci când erau sunaţi de ai noştri, li se cereau să intervină cu promptitudine atunci când li Glasul pământului se confiscau mărfurile de la 60 natal mă chema, îmi era dor piaţă... şi de părinţi, şi de cei patru Gălăgios popor, vesel şi fraţi ai mei. Când am ajuns rusofil. Dar cât de iubitori acasă, în concediu, taică-meu erau ei pentru colegii mei nu mai putea de bucurie. Din ruşi, pe atât eram eu în banii care i-am dat şi-a luat fruntea petrecerilor lor, ca mobilă în bucătărie. „Că la invitat principal. Şi salariul voi vin fetele, mie mi-a trecut era mare, pentru vârsta mea veacul!”-mă lămurea chiar mai mult decât persuasiv. O descărca încet satisfăcător. De când îmi din camion, cu intenţie, ca să părăsisem ţara, chipurile îl vadă toţi vecinii. „Doar o pentru reprezentarea ei pe dată îmi vine feciorul din alte meleaguri, nu îmi mai străinătăţuri, ce dracu’!...” aminteam ce era foamea şi Vremuri grele pe la noi. nici nu mai aveam visuri cu Reîntors la datorie, în Serbia. festinuri măreţe...

l e c t u r i

cum venisem din România, m-au avansat rapid la solist trei, când le-am câştigat o diplomă la un festival internaţional de balet m-au făcut solist doi, un fel de a sări de la gradul de sergent la cel de căpitan şi apoi la cel de maior... Şi uite aşa am devenit şi fruntaş la oraş...

rămâneţi aici?” Am ridicat cam mult prea nepăsător din umeri: „Staţi liniştită că nu va fi nici un război!” A doua zi s-au cam răstit colegii la mine. Nu neapărat sârbii cât mai ales ruşii. „Ce mama dracului vă trebuie vouă NATO? Vreţi să trimiteţi şi avioane?! Aveţi de gând să nu mai aveţi cu ce zbura?” Am sunat de urgenţă la ambasadă şi m-au liniştit. „Se duc negocieri, nu va fi niciun război! Spuneţi-le ruşilor să bea câţiva litri de votcă şi să se calmeze!” Leam transmis mesajul ambasadei. Râdeau. „Dacă rusul bea votcă nu se mai calmează, se enervează şi mai abitir!!!”-fu mesajul rușilor pentru ai mei.

f o i l e t o n

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Peste câteva zile am fost chemaţi toţi străinii în cancelaria de balet a directoarei. „Va fi război—ni s-a spus. Dacă vă decideţi să rămâneţi veţi fi protejaţi şi trataţi ca şi cum aţi fi de ai noştri!” Am mai rămas doar eu—om de onoare şi în toiul sezonului, în luna Martie nu se prea făceau pe nicăieri angajări; şi doi prieteni de-ai mei, ruşi, alcoolici. Când a căzut prima bombă, într-o cazarmă militară, eram singurul locatar dintr-un bloc de zece etaje care îşi făcea cartofi prăjiţi. Restul oamenilor cu scaun la cap se retrăseseră prin buncărele antiatomice. Mă gândeam că nu mi-o veni neapărat mie sorocul. Ne-au tăbăcit americanii timp de trei luni ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

l e c t u r i

î n

f o i l e t o n

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

numai din aer, de pe vapoare şi din submarine. La al doilea tomahauk, explodat pe la orele patru dimineaţa întrun pod metalic romantic, construit pe vremurile celui de-al doilea război mondial de prizonierii germani, cei doi ruşi alcoolici şi-au văzut de treburile lor şi s-au retras acasă. Am rămas singurul străin pe teritoriile lor. Nu eram unul oarecare, ci... un apartenent la NATO. În timpul războiului am asistat la cele mai reuşite petreceri la care am luat parte vreodată. Destul de multe. „Dacă murim, măcar să murim sârbeşte”—îmi explicau prietenii care mă invitaseră. De explozii ce să vă spun? Nenumărate. Pe cele din avion le mai suportai, dar cele trimise de pe submarine îţi asurzeau urechile. Am fost martor în direct la bombardarea unui pod. Am văzut totul de la o depărtare de un kilometru, de sus, de la etajul nouă de unde locuiam. Două tomahaukuri au despicat Podul Prieteniei în două. Acolo au murit şi oameni, au căzut cu maşinile în Dunăre. Cum nu aveam familie, am considerat toate acestea ca pe o mare aventură a vieţii... Nu mă asemănam cu sârbii. Pe cap purtam eşarfe şi pe corp tot felul de acesorii: de la ceasuri sofisticate, cămăşi de firmă şi curele cu cataramele ciudate. M-a remarcat uşor poliţia militară. M-au întovărăşit până acasă şi mi-au pus sute

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

de întrebări: ce am căutat în Germania cu o săptămână înainte de începerea bombardamentelor (fusesem la o audiţie), ce făceam cu atâtea dicţionare (eram poliglot, vorbea cinci limbi străine), de unde aveam atâtea adrese din strinătate pe notes (doar eram balerin, și nu voiam ca să mă îngroape Maica Domnului toată viața pe la ei pe acolo, că de vreo patru ani tot o țineam într-un tanzit, acelea fiind adresele mai multor teatre din SUA, Israel, Croaţia, Germania etc. şi, mai grav, de ce însemnasem pe o hârtie tot felul de localităţi sârbeşti şi de ce foaia respectivă semăna cu o hartă (nu le ştiam geografia şi mă interesau obiectivele care le fuseseră bombardate, ca să am cu ce mă lăuda la ai mei acasă). Mi-au confiscat paşaportul, foaia cartografiată, şi mi-au luat numărul de telefon. M-am trezit ulterior la tribunal. Îmi tot spuneau că era grav ceea ce am făcut, să fiu cuminte atunci când îi așteptam pe culoarele tribunalului, și că nu aveam nevoie de traducător. Ambasada m-a ajutat mult: mi-a recomandat un avocat scump de la Belgrad. A trebuit să mă lupt singur, am contactat toate sursele massmedia. Cei de la poliţie erau contactaţi zilnic: „Avem în faţa redacţiei un cetăţean străin care se plînge că l-aţi incriminat de fapte care nu pot fi spuse...” Când mi-au

înmânat paşaportul mi-au reproşat aceleaşi lucruri: „Ce v-a trebuit vouă Nato, nu am fi putut fi prieteni?” „Păi ce legătură au toate acestea cu mine, doar sunt artist!” „Au legătură, pentru că toţi sunteţi la fel...” M-am trezit la graniţă, deportat de acolo. Mi-am luat toate lucrurile cu mine, ca să demonstrez acasă că nu am pierdut timpul, ci am muncit din greu. Grănicerul nu a vrut să mă lase să ies cu un televizor alb negru pentru că nu aveam acte pentru proveniența lui. „Este un aparat din anii optzeci, dumneavoastră aţi fi deţinut acte la el?” Se uita la mine cu nişte ochi cât gogonelele. I-a zis subadjunctului: „Hai, trânteşte-i o viză de ieşire!” şi apoi mie:” Lasă că ne-om mai 61 întâlni noi!” „Sper să nu!...”— i-am răspuns în gând.

de ce căuta Zaheu să-l vadă pe Iisus? Ce-l interesa pe el cum arăta Iisus? Citește cu atenție, mi-a răspuns starețul. Evanghelia nu zice „căuta să-l vadă pe Iisus”, ci „căuta să vadă cine este

l e c t u r i

î n

f o i l e t o n

Dezorientat, întors pe pământul făgăduinţei, cu un salariu ridicol, devenit peste noapte codaş la sat, cu iubita rămasă dincolo... Întâlneam la tot pasul numai oameni cătrăniţi, care se perpeleau perpetuu la un foc domol. Gata cu râsetele, gata cu speranţele, gata cu tot. Tristă soartă. Cine spune că 62 depresia nu doare se înşală! Mintea îmi juca numai scenarii de sinucidere... Până m-a trântit pământul. Prima dată m-a încredinţat că imi este prieten, pe urmă m-a lămurit că propria viaţă mi-o pot schimba, dar pe a altora nu. M-a rugat să îmi văd de treabă. I-am urmat sfatul. Am început să nu mai ascult ştirile, să gândesc pozitiv, să fraternizez cu locul în care trăiesc şi, răsplata a fost pe măsură. Mi s-a mărit şi salariul, mi-am găsit prietenă. Satul s-a metamorfozat brusc într-o metropolă. Râd ca prostul pe stradă de unul singur și stârnesc indignarea celor care se perpelesc la foc contiuu. Simt că trăiesc...

Constantin Preda (condeiblog)

„Șapte despre vameșul Zaheu” Textul care urmează îi aparține părintelui IoanFlorin, de la biserica din Edinburgh. L-am luat pur și simplu prin copiere pentru a-l redistribui, altfel n-am știut cum. Vam mai vorbit despre el, îl prețuiesc mult și sper că nu s-ar supăra pentru asta. Cuvântul său pătrunde adânc, până la inimă… Un preot devotat, care pune reflectorul pe înțelesurile adevărate și te face să vezi Lumina. Ah! Și cum mai scrie… Dar până îl veți descoperi voi înșivă citindu-i lucrările, iată-l:

Iisus” (τίς ἐστιν, Luca 19,3). Un alt profet, ca atâția alții? un alt învățător de lege, un înțelept, poate un zelot venit să-i stârnească împotriva romanilor? Chiar și omul cel mai păcătos nu este mulțumit cu viața lui și caută o rațiune sau mai degrabă o întâlnire care să-l schimbe, dar e sătul de farisei și de morala obișnuită.

s p i r i t u a l i t a t e

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

2. Bine, am zis, dar Iisus n-a făcut decât să se autoinvite în casa lui Zaheu: „Coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19,5). Ce-a fost așa de extraordinar în întâlnirea asta, ca să-l schimbe pe vameș? Multe, a spus starețul:

Considerația lui Hristos. Păcătoșii sunt obișnuiți să-i disprețuim. 1. L-am întrebat Iată ce spune Evanghelia: odată pe starețul Clement: ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Hristos, trebuie să faci efortul să te înalți un pic dintre păcatele tale, măcar cât te-ai urca într-un Dragostea. Păcătoșii copac. se așteaptă să-i urâm, dar 4. Dar de ce zice Hristos s-a purtat cu Zaheu, „dacă am dragoste față de Zaheu. nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”? Nu Comuniunea. Păcătoșii se știu din start putea să întoarcă o singură excluși și judecați de cei dată, n-ar fi fost de-ajuns?

s p i r i t u a l i t a t e

„toţi murmurau, zicând că Iisus a intrat să găzduiască la un om păcătos” (Luca 19,7).

drepți, dar „Fiul Omului a Sunt două înțelesuri venit să caute şi să aici, a răspuns starețul. mântuiască pe cel pierdut” Înțelesul literal este că (Luca 19,10). orice păcat te face de patru Bucuria. Cuvântul ori vinovat: întâi față de Mântuitorului l-a bucurat Dumnezeu, apoi față de pe Zaheu, zice Evanghelia conștiința ta, a treia oară, (Luca 19,6), or păcătoșii se față de cel căruia i-ai așteaptă să fie certați de cei greșit, a patra oară, față de drepți, nu poftiți la vreun societatea pe care ai corupt-o prin păcatul tău. motiv de bucurie. Puțină considerație, Iată de ce Zaheu a simțit puțină dragoste, un pic de nevoia să-și răscumpere comuniune și bucurie, iată împătrit fărădelegile sale. 5. Iar înțelesul mistic, ce așteaptă de la noi aproapele nostru, ca să-l a continuat starețul, este să ne amintească de cele vadă pe Mântuitorul. 3. Dar de ce zice patru trepte prin care se Evanghelia că s-a suit într- lucrează păcatul în om: un copac? De ce nu a ieșit venirea gândului păcătos, gândului în drum ca tot omul, mai primirea ales că nu era un oarecare, păcătos, hotărârea de a era totuși mai-marele face păcatul și, în sfârșit, propriu-zisă. vameșilor. E un sens fapta spiritual aici, a răspuns Greșești nu o singură dată starețul. Ca să-l vezi pe păcătuind, ci de patru ori,

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020

pentru că de patru ori ai avut ocazia să te oprești. 6. Am spus atunci: vreau și eu să întorc împătrit pentru păcatele mele. Întoarce o dată pentru conștiința ta, a spus starețul, Hristos le-a întors pe celelalte trei pentru tine. 7. Și eu sunt păcătos, am insistat, vreau și eu să mă urc într-un sicomor, să văd cine este Hristos. Urcă-te pe cruce, a spus starețul, de acolo se vede Hristos cel mai bine.

CRONOS ~ Peniţa de Aur – izvor de cultură – revistă internaţională de cultură

Nicoleta Mija

coperta 4

Prin nisipul din clepsidră... Timpul merge încet, apusul savurează cerul până la venirea nopții. Gândul și-a schimbat locul, acolo sus, între stele. În ritmul ceasornicului vechi caut în suflet urma pașilor pierduți. Sufletul păstrează multe cuvinte nespuse, lângă alte cuvinte care sunt umbra unui gând. De multe ori timpul uneltește, ascuns surâde tuturor, chiar și vieții. S-au este deseori împovărat de atâtea vise îndepărtate. M-am gândit, am vorbit, am plâns, am râs, am vrut să uit de tipul care se agață de ceasul vechi. Astăzi, dar și ieri, poate și mâine nu vreau decât puțin răgaz printre atâtea gânduri, printre atâtea probleme ale vieții. Nicoleta Mija S-a veștejit o floare pe masa goală. Zboară timpul, soarele apune, lumina pălește, clipele cadin firele de nisip în clepsidră. Mă ascund deseori într-o rază Prin trec nisipul a lunii, caut în suflet cuvinte și vise. Privesc cum cad ușor frunzele toamnei clepsidră... printre pașii tăcuți ai ploii. În liniștea clepsidrei mai trece o toamnă, ploaia aruncă frigul peste noi. Lângă geam citesc scrisori vechi, în plicuri încărcate de nisipul amintirilor. Ascult cântecul ploii colorat de multe emoții adunate printre frunzele toamnei. Sub umbrelă, dansăm în ploaie, nu avem nevoie de călăuză. Cu pași mici 64 alunecăm după acordurile vechii chitări, un cântec pe care îl știm doar noi. Numi place albastrul scorojit al cerului... E liniște, nu se aude decât foșnetul frunzelor . Ploaia îmi inundă sufletul, răsfoiesc în fiecare picătură o pagină acoperită de vise. În tăcerea ploii reci de toamnă, deschid umbrela, aștept ziua cânt tu îmi vei deschide umbrela. Strâng umbrela, ploaia se oprește, simt ale toamnei miresme. Câteva picături se zbat într-o pânză de păianjen, așa ne zbatem și noi prin ploile vieții. Timpul se scurge în clepsidră, savurez o melodie dragă mie, Enya, Rein ghemuită în fotoliu. Îmi sprijin fruntea de geamul rece, mai dau o pagină din noianul de amintiri adunat în nisipul clepsidrei. Stropi mari și reci se întorc, acoperă cerul și gândurile mele. Plouă pe terasa dezgolită de vânt, printre gânduri migălesc câteva rânduri. Privesc pe geam, deschid umbrela, fug în curte... pe o creanga doar o gutuie de ploaie spălată. Zâmbesc și o așez lângă câteva crizanteme. Zâmbești și tu, privirea ta mă vindecă de frunza care cade, de ploile toamnei, de multe cuvinte nerostite. Sub umbrelă am plecat de mână prin ploaie, copacii sunt pustii şi goi, noi bucuroși mușcăm din gutuie. Bântuie vântul toamnei prin nisipul clepsidrei, stropii de ploaie îngheață, ascult Enya, And Winter Came.

ANUL VIII, serie nouă, nr. 44, 2020